Căsătorie ciudată

M-am măritat dintr-o prostie, cum ar spune mulți dintre cunoscuții mei. Ne-am cunoscut în februarie, și în martie ne-am căsătorit. Din prima clipă a relației noastre între noi s-a legat o îță inexplicabilă de înțelegere. O comunicare anume de înțelegere, nu iubire, pasiune sau dorință.  Eu, pur și simplu, am simțit că îl cunosc întru-totul, – ce gândește, ce dorește, în cele mai mici detalii până și în gusturile de bucate sau alde vestimentației. Și, precum s-a dovedit, același lucru a simțit și el pentru mine. Tineri și înfierbintați, am crezut că e Dragostea. Probabil, așa ne-o imaginam noi. Căsătoria noastră a fost, într-adevăr, una ciudată. Niciodată nu ne certam. Numai apărea soțul la parcare și eu deja știam ce dispoziție are, dacă e flămând sau nu, și cum trebuie să-l întâlnesc. Aceeași situație – din partea lui. Tocmai am întrat în magazin – eu numai m-am gândit că avem nevoie de una, alta, și el deja aruncase toate acestea în coș. Dar iubirea – este nu doar capacitatea de a citi gândurile și emoțiile unul altuia. Este, de asemenea, o atracție reciprocă. Tocmai ceea ce nouă ne lipsea. Ne era liniștit și interesant să petrecem timpul împreună, din jumătate de cuvânt râdeam la glumele pe care înțelegeam doar noi, ghiceam dorințele fiecăruia fără încordare. Și sexul… Unul forțat, obligatoriu. Și noi amândoi, fără cuvinte, realizam acest lucru. Ca urmare, am decis să ne despărțim, cică, nu este dragoste. Decizia a fost reciprocă, pașnică. Ne-am despărțit ca buni prieteni.

Șase luni mai târziu, am întâlnit bărbatul pe care l-am îndrăgit cu adevărat. Cu el erau și focul, și certuri puternice și împăcare pasională, o aromă ce mă înnebunea, mâini tremurânde la atingere, fluturași în burtă și uscăciune în gât. Totul așa cum și trebuie să fie.

Iar cu Nicu (fostul soț) – o amicie profundă.  A doua mea căsătorie are deja 14 ani, avem un fiu, și eu, în continuare, îl iubesc pe soțul meu actual. Puternic și pasionat. Dar… schimbul inexplicabil de gânduri cu primul soț nu a dispărut… nicidecum.

Iată, am ieșit de la serviciu unde a avut loc un scandal. Sună telefonul: „Ce s-a întâmplat? Eu știu, te simți rău, hai, să vorbim”. Iată, eu mă cert cu soțul meu drag și alerg în lacrimi afară, seara târziu. Imediat, Nicu trece pe lângă mine cu mașina, fără cuvinte deschide ușa, îmi aprinde o țigară: „Hai, poveștește!”

Fie invers, brusc o grijă mare și emoție puternică, că ceva s-a întâmplat cu Nicu.  Îl telefonez, și într-adevăr, a adormit la volan, a zburat într-un șanț, dar, slava Domnului, a evitat nenorocirea. Întâmplări – o mulțime, despre toate nu pot povesti! Chiar și atunci când alegeam cizmele la mall, și brusc vine un mesaj:„Am văzut niște cizme cu broderie roșie, ție precis îți vor plăcea. Mergi la mall, să le vezi!” Și eu, sunt deja aici, și măsor anume cizmele menționate!

Iată așa un câmp comun de energie! Unul pentru doi. Cum să explici această conexiune? Ciudată prietenie la nivel cosmic? Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2019, ❤

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!

Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii ineteresante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine.

❤ (Svetlana Vizitiu Impresii blog)

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!

E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)

Într-o zi vei face fericit un alt bărbat

O dimineață cenușie și tristă. Ca de obicei, în dimineață – o stare de spirit proastă și o senzație dureroasă în sufletul meu. Sunt nevoită să mă ridic din patul meu călduț și să pășesc într-o lume rece și dură. Și așa, în fiecare zi, cu excepția zilelor de week-end. El încă nu s-a trezit, și în general, el doarme mult timp. Nu luăm dejunul niciodată, împreună. Eu nu-i prepar cafea, nu-i fac tostere cu pâine prăjită. Și cinăm la ore diferite, în locuri diferite. Curând vor fi cinci ani de când ne-am căsătorit, dar, nu dintr-o dată am devenit atât de străini unul de altul. A fost o derivă… pe parcursul timpului. Mai întâi, el îmi aducea dejunurile în pat și-mi cânta serenade, și apoi… s-a săturat, iar mie mi-a stat indiferent. El nu mă mai iubește, și nici eu pe el, cu atât mai mult… Fiecare seară el o petrece cu amanta lui Paulina. N-am văzut-o niciodată, pe această Paulină, dar mi-o imaginez ca fiind o persoană frumoasă, bine îngrijită, de altfel, el n-ar fi plecat la ea. Interesant, oare cum o numește el. Nu cumva, ca și pe mine pe timpuri – ”Prichinduța” lui? La Paulina, unghiile sunt lungi, am înțeles acest lucru după spatele lui zgârâiat, și rujul e roșu aprins, toate cămășile lui sunt pătate cu acest ruj. Înainte, eu le spălam, apoi i-am cedat acest lucru amantei lui, – interesant, ei îi place să le cârpească?

Am ieșit de sub plapumă și am mers la baie. În general, eu le fac pe toate în mod rapid. Nu mă dau cu ruj roșu strident, nu-mi rimez ochii cu săgeți. Cafeaua o cumpăr în drum spre serviciu, – acasă nu se face atât de gustoasă, și să o beau de una singură la fel nu-mi priește. Iată, la volan, eu nu sunt singură, – există o grămadă de oameni în celelate mașini, şi ei cu diferite planuri, proiecte… Am întrat în odaie să i-au geanta. – Pleci déjà? – a întredeschis ochii Viorel. Ciudat, el niciodată nu se trezește înainte ca eu să plec din casă. – Aha, plec, – am murmurat eu indiferentă. – Nu vin să înnoptez acasă. Plec în deplasare de afaceri, nu mă aștepta! – Nici nu am de gând… Și asta e toată conversația noastră în dimineață! Noi niciodată nu discutăm prea mult.

El nu dă vina pe mine că nu-l iubesc, pentru că nici el nu mă iubește. Și, eu nu-i fac zile amare pentru relația cu Paulina lui, pentru că ea este frumoasă, de asemenea, și soțul meu este destul de atractiv ca bărbat. El are nevoie de una ca ea, distractivă și ușoară. Ea este exact așa, altfel el şi-ar fi găsit demult o altă Paulină. Iar eu nu sunt ca ea, am un caracter dificil, nu-mi place deloc să vorbesc mult și este destul de complicat ca cineva să reuşească să mă distreze. Dar, eu sunt una de nădejde. Viorel înainte mereu spunea că sunt o persoană de încredere pe care te poți baza. Probabil, așa și este: dacă el mi se confesează și cere ajutor, nu-i pot refuza acest lucru.

Iată și am ajuns la biroul meu. Lucrez ca editor de știri în ziarul local. Cică, sunt jurnalistă. Cu toate că soțul meu spune, că eu semăn mai mult cu o funcționară birocrată decât cu o jurnalistă. Are dreptate, un povestitor normal din mine nu va reuşi, și nici talent pentru scris nu am de loc. Dar, eu sunt responsabilă pentru imagine și promovare, îmi este de ajuns fără multe talente și efort să-mi merit bănuții munciţi de mine. La întrare stă colegul Sandu, cu el lucrăm împreună. Dacă el stă și si mă privește îndelung, înseamnă, că are nevoie de ceva. De bani? – ”Salut, eu, în legătură cu articole noi, se spune, că ești un editor excelent, iar eu am un articol, m-am gândit că nu întră în funcțiile tale, și totuși,… poate mă ajuți?” – Ei bine, te ajut… – Sandu, probabil, nici nu-și imaginează cât de enervantă este manera asta a lui de storcare cu bâlbâială… Ziua a trecut ca de obicei, și Sandu a rămas foarte mulțumit de lucrul meu pentru el. Chiar mi-a dăruit o ciocolată, iar eu sunt alergică la ea.

Viorel era acasă, ciudat lucru, nu cumva s-a certat cu Paulina lui? Doar este foarte sociabilă și veselă, și precum am înţeles, e foarte greu să o scoți din sărite… Oare ce s-a întâmplat? – Bună, cum a fost ziua ta la serviciu? – Normal, dar tu ce, n-ai plecat în deplasare? – Am întrebat din politețe, cu toate că, nu mă interesa de ce nu este cu ea.

– Eu sunt foarte surprins, cum poți tu să rămâi atât de indiferentă? Doar tu știi și înțelegi totul! Chiar nu vrei, ca lucrurile să meargă altfel?, – a murmurat el, însă cu nepăsare, de parcă nu mie s-ar fi adresat. – Eu, pur și simplu, nu iubesc scandaluri, – am zis eu. – A, tu nici florile nu iubești, nici atunci când cineva ți le dăruiește! – Și ea, le iubește? – pe buzele mele apăru un zâmbet ironic. – Da, și ea nu este alergică la ciocolată! – Mi-am amintit că Sandu îmi dărui ciocolată. – Na, dă-i o ciocolată din partea mea. Dar nucile îi plac? – Nu! Așa nu se poate! Trebuie să divorțăm, – a strigat el. Nu mai pot nici eu. A devenit clar de ce n-a plecat la Paulina. Trebuia să se întâmple într-o zi, și eram deja pregătită. Sau, poate el a fost pe la ea, și ea a insistat cu alegerea între noi, femeile lui? – ”Mâine, mergem să depunem actele de divorț, chiar în dimineață!” Mi s-a făcut mai ușor după această frază a lui. Nu știu de ce mă gândeam, că e strașnic și dureros. Dar, reiese că a fost ușor.

El a venit dimineața. Am mers împreună la biroul stării civile, am depus actele. Peste o lună va avea loc divorțul. El este fericit, și eu la fel. Putem deveni liberi, dar, ce-i adevărat, el o are pe Paulina, care necesită multă atenție, și o va cere permanent de la el!.. Iar eu am doar… un serviciu, care îmi va cere multă răbdare…

Niciodată nu voi uita ziua, atunci când am divorțat. Acum mi se pare că a fost mai distractiv și mai luminos decât la nunta noastră, deși atunci ne iubeam și eram fericiți. Iar în ziua divorțului totul era diferit. Deși nu, și în ziua divorțului eram foarte fericiți. Nunțile la toți sunt la fel, cu o mulțime de neamuri, prieteni, cu mireasă în rochie albă, – toți sunt foarte fericiți, iar tinerii îngrijorați și cred într-un viitor mai luminos.

Și, divorțul? Cum oamenii divorțează? În ce se îmbracă? La ce se gândesc dis-de-dimineață? Probabil, că totul e spre bine, sau invers, își mușcă buzele, învinuindu-se pe sine pentru viața friptă oferită celuilalt… deja fost soț? Că ar fi fost totul altfel, dar lipsa de experiență, a iubirii… a stricat o viață de familie?

Am îmbrăcat o rochie neagră, curat simbolic: dacă la nuntă, atunci când se întemeiază o familie, ea trebuie să fie albă, atunci în timpul divorțului, când totul se termină, ea se transformă în negru. Am găsit și pantofii negri pe tocuri înalte, mai demult ascunse prin dulapuri. Fie, ca astăzi eu să fiu mai elegantă. După înregistrare la stare civilă, am decis să mâncăm undeva, și am băut mai mult decât se cuvine. În acea seară, a fost deosebit de distractiv, și… cald pe suflet.  Am râs mult și ne vorbeam fără întrerupere. Pentru prima dată în ultimul an. El chiar m-a numit de câteva ori ”prichinduța” lui. Plăcut, nu am cuvinte. Și am dansat, la fel ca atunci când am făcut cunoștință de ziua de naștere la amicul lui. Viorel spunea, că sunt drăguță, și că în ciuda caracterului meu dur și uscat, sunt foarte delicată și feminină. Și eu îl numeam pe ”nume”. – Nu-mi pare rău, că am fost acești cinci ani cu tine împreună, – mi-a șoptit el la ureche. Am înțeles, că trebuie să-i răspund cu ceva plăcut și frumos: – Și eu, la fel… Și mai sper, că la tine totul va fi bine. – S-a primit nu atât de sincer, de parcă ar fi o îndrumare din partea mea…

Viorel a achitat nota și am ieșit. Am prins un taxi. Deja știam ce va fi mai în continuare. Sexul de adio, – va fi mult mai romantic și mai plăcut ca cel dintâi. Și așa s-a întâmplat, înainte de a întra în apartament, Viorel a început să scoată rochia de pe mine. Brațele lui puternice mă țineau strâns și pentru o clipă am crezut, că am dorit mult de tot să fie astfel totdeauna, ca el să nu-mi mai dea drumul… Când m-am trezit, el nu mai era alături. N-a lăsat nicio urmă a existenței lui. Și apartamentul s-a pustiit, de parcă am locuit mereu singură în acest local singuratic și trist. Am căutat o scrisoare de adio și un trandafir alături. Ca în filme. Dar, n-am găsit nimic. Apoi, eu căutam lucrurile lui, cămășile, fie și cu rujul roșu pătate, țigările lui, cana lui. Totul înzadar. El a luat cu el până și unica noastră fotografie împreună, unde eram îndrăgostiți și fericiți. A aruncat-o? Sau, şi-a lăsat-o ca amintire? Mi s-a făcut trist de tot. Mi-am dorit să vină în seară, ca de obicei, acasă, fie și de la Paulina lui… Mă gândeam, că noi am fost o pereche frumoasă împreună. El, un brunet înalt, iar eu – prichinduța lui.

”Cândva, într-o zi, vei face fericit un alt bărbat”, – răsunau în minte cuvintele lui.  Deci, chiar dacă pentru o vreme, el a fost fericit cu mine. Mi s-a făcut mai ușor de la acest gând. De atunci, nu l-am mai văzut. Niciodată și nicăieri. Nu știu, unde este și cu cine. Dacă are copii, dacă a cumpărat vilă la care visa. Unde a plecat și unde a ajuns… A devenit mai bărbătos sau invers, a devenit chel sau burtos, bând berea lui. Interesant, atunci când este întrebat despre prima lui căsătorie, oare ce răspunde sau spune ceva, în general despre mine? Și atunci când își aduce aminte de mine, apare zâmbetul pe chipul lui sau el regretă că a fost legat de mine prin căsătorie.  Și fotografia noastră e la el în continuare. El o privește cu gândul, că așa nu se poate de trăit. Cel mai probabil, că nici n-a păstrat-o. A dispărut, precum a dispărut demult și dragostea noastră, și micuța noastră familie. Și copilașul avortat după ce el a plecat de la mine…

În adâncă bătrânețe, el într-o seară de iarnă va aduna nepoțeii lui la un șemineu și va începe să le spună basme. Atunci, când se vor termina basmele, va începe cu propria lui poveste. Nici nu poveste, ci istoria lui. Istoria despre ceea cum el, fie și temporar, a iubit-o nu pe bunica lor cea bună și blândă, dar pe o Albă-ca-Zăpadă rea și cu inimă rece.

”Niciodată să nu iubiți femeile, care nu sunt în stare să iubească reciproc. Astfel de femei – să nu le permiteți să pătrundă în inima voastră. Ele pot fi o fericire temporară, în schimb vor acapara toată energia voastră”- le va spune bunelul, dar nu în acea noapte de iarnă, probabil, atunci când ei vor crește mai mari. Nepoților le vor plăcea mult sugestiile bunelului, și ei îl vor cita mai departe.

Iar eu, toată viața mea mă voi gândi la ceea, cât de frumoasă pereche am fost, – el brunetul înalt și eu, prichinduța lui…

❤

Nu găsiți vinovații? Deci, au ajuns la putere!

Nu subestimați rolul ștrampilor negri în viața de toate zilele. Unei femei în ștrampi niciodată nu i se va spune: ”Ai prea sărat colțiunașii”. Dacă femeia în ștrampi te servește cu colțiunași, acestea vor fi înghițite imediat chiar dacă femeia a uitat să le fiarbă… Și mai ales, le vei înghiți atunci când Ea în acesti golanți, picior peste picior, te va da gata cu următoarele idei ingenioase:

• De obicei, fetițele iubesc păpușele, și băieții – mașinele frumoase. Dar, asta e doar până la 17 ani. După, – totul devine vice-versa…
• De o oră încerc să descarc o carte din Internet, și fiecare al doilea link mă trimite la matrimoniale, prostituate, porno… Poate cartea e la ele?
• Dacă un prost nu poate fi pus pe învățat, asta nu înseamnă că este imposibil să-i demonstrezi o lecție ”bună”
• Adunările cu părinții la școală aduc aminte de grămezi de secte – toți ascultă atent profesorul, apoi… dau banii, dau banii și… pleacă gânditori…
• Dacă vom crede în tot ce discută oamenii despre ei înșiși, dacă vom primi toate scuzele și explicații ale motivelor lor ca purul adevăr, încă și toate celea ”eu n-am știut” sau ”am vrut să fie cât mai bine”, reiese că… Ce? Reiese, că doar eu sunt cea care va arde în iad?
• Oamenii devin onești, în special… atunci când văd că cineva fură mai mult decât ei.
• Falimentul moldovenesc – dă buzna atunci când creditorii îți i-au jacheta în același timp când tu deja ai mutat toți banii în buzunarii pantalonilor. Acolo-i miliardul… dispărut.
• Dacă vinovații nu sunt de găsit, înseamnă că ei deja au ajuns la putere…
• În caz de criză, dacă e să renunțam la cheltuielile pe alcool, nicotină și sex, – vor apărea și bani în plus… pentru a-i cheltui pe frânghie și săpun.
• Un politician iscusit nu întreabă de oameni dacă ei vor să fie liberi. El va întreba neapărat pe cine dorim să vedem ca șef de penitenciar…
• Moldovenii noștri: ”Adunările voastre cu consumarea alcoolului în zilele de vineri îmi provoacă dezgust și îmi stau deja în gât. O persoană liberă bea când vrea el…” – Poate ne culcăm? – Eu cu cei căsătoriți nu dorm! – Dar eu sunt soțul tău!..
• Tu, în general, te gândești la altceva decât mâncare și sex? – Ah, da, da, am uitat să cumpăr bere!
• Dragi prieteni! Nu vreau să par ușuratică, dar, vă rog, folosiți-vă de  mine cât de des doriți! Cu sinceritate, – Rațiunea
• Fanii mei mă întreabă mereu:” Ce te face să crezi că suntem fanii tăi? Tu cine ești, oricum?”
• Atunci când îți aduc micul dejun în pat cu o povestioară hazlie de plâns din blogul meu… îmi este destul un simplu ”Mulțumesc”din partea ta. Nu e nevoie de asemenea întrebări ”Cine ești?”, ”Ce faci în casa mea?”. 😀
•  Mă apuc de gramatică ca să nu mă dea cu ortografia de pereți colegii și bloggerii mei dragi. Sănătate vă doresc și mult amuzament! Când ați zâmbit ultima dată? 😛
• Atenție, fără plagiat! AsDac-ul e la pândă, ca de obicei…
• ❤

Amantul or’ soțul: Dublu sens

Nu am încercat niciodată rolul de agent secret, însă acum eu duc cea mai reală viață dublă. Fapt, e că la cei peste patruzeci de ani ai mei, eu fiind căsătorită și cu copii, – m-am îndrăgostit din nou, ca o nebună, și nu de soțul meu. Alesul meu nici nu trăiește în Chișinău, este din orășelul meu de baștină, unde am început să plec în fiecare week-end sub pretextul de ”a vizita mămica mea”. Atunci când ne întâlnim, prietenele mele observă cu invidie: ”Ce mult îți strălucesc ochii de fericire”. Și eu simțind că îmi ard obrajii, încep să împrăștii cu mult entuziasm povestea mea de dragoste, – păcat, că nu pot ține în secret sentimentele…
Dacă și fetele mă simt, ce să mai spun de sexualitatea mea parvenită la care bărbații privesc cu totul alți ochi. Și tot așa, privindu-mă în oglindă cât de frumoasă am devenit, mă gândesc, că aș putea înțelege o altă persoană care și ea este în pielea mea ”zdrobită” de dragoste. În aceste momente sunt tare fericită și alung gândurile despre ceea ce poate să se întâmple în continuare…

Pentru că știu, că nu-mi voi părăsi niciodată soțul plictisitor, care este o persoană asigurată financiar și om de încredere, dar și că nu mă voi întoarce într-un orășel lepădat la iubitul meu, un intelectual avansat și fără saci cu bani.
Oare se merită acest tangou amoros? Sunt convinsă, că da. Voi avea eu ce-mi aminti la bătrânețe. Și viața trece pe-alături: casă dragă, serviciul, și din nou, acasă. Deja, nici nu mă simt femeie, parcă sunt un cal de povară. Iar cu amantul meu, am un buchet plin de emoții și senzații tot mai noi, cred că un pic de adrenalină nu deranjează nimănui. Soțul mei nici nu bănuiește, însă el niciodată nu m-a chinuit cu gelozia lui. Mda, nu mai există acea pasiune de ani de zile, încep să oftez, dar mă conformez: îl am pe amantul meu pentru toate acestea! Cu soțul suntem ca niște rude sau prieteni, și ceea ce îmi lipsește la el, am găsit în consăteanul meu iubit. Printre cunoscuții mei sunt mulți, după cum am aflat, din cei care își schimbă partenerii de viață. Parcă ar fi un trend nou! O tendință tot mai impunătoare.
Pentru cineva a fost doar o poveste de dragoste trecătoare la odihnă, și la cineva accesul de dragoste brusc a trecut în ceva mai serios. Dar și obiectivul la fiecare e diferit: Cineva are nevoie de un sprijin financiar, cuiva îi lipsește adrenalină, iar unii încă mai speră, și foarte serios, să găsească noua lui soartă. Probabil, mai mulți visează la iubire, cum se spune, până ce moartea ne va despărți. Pentru a ne îndrăgosti pe o viață. Dar, din păcate, uneori sentimentele se răcesc, inimii nu-i poți porunci, cu atât mai mult, atunci când la orizont apare un alt Făt-Frumos. Pe de o parte, pe o scară a balanței e stabilitatea, în general, cea mai obișnuită a vieții, și pe altă, – o rafală de emoții, cu sentimente noi și incertitudine deplină în viitor.
Întrebarea e, cine pe cine va întrece, în cele din urmă. A cui, minte sau simț, va câștiga, sau dimpotrivă, – vor preleva sentimentele asupra prejudecăților? Și cel mai important, -este această pasiune o dragoste adevărată, sau, pur și simplu, o trădare banală? Probabil, vina o poartă timpul nostru, societatea noastră. Căsătoriile tradiționale, cele patriarhale rămân în trecut, și omul modern, în special, cel urban, s-a obișnuit cu ritmul frenetic al vieții. Suntem atrași de tot ce-i nou, săturați de reguli vechi impuse de trecut, și ne despărțim cu ușurință și fără mari regrete de ele. ”Da, el este fosta mea dragoste, acum suntem doar prieteni”, – a comentat o tinerică într-o postare… În ultimul timp, ea a schimbat deja câțiva tineri. Anul trecut, la fel a avut câteva relații, și de fiecare dată își spunea, că ”el este iubirea vieții mele”, deși în cele din urmă, ea tot timpul se simțea deranjată de ceva. Și de fapt, se termină cu pasiunea și curtări frumoase, – se începe rutina cu viața ei reală, de care s-a spart nu doar o punte…
Așa brusc, după două luni de amorez pasional, eu am decis să mă mut la iubitul din orășelul natal. Imaginați-vă, atunci când ne întâlneam, noi în fiecare seară plecam la restaurante, filme, cluburi, concerte. Iar sex-ul, – asta-i o feerie extravagantă de nedescris. Dar, numai mi-a ”trebuit” să întru în apartamentul lui în calitate de stăpână în casă, nu l-am mai recunoscut pe amanțelul meu. Acum, din casă nu-l mai scoți nici cu mătura. El a devenit atât de plictisitor și chiar a încercat să ma facă gospodină pentru a-i pregăti bucate alese, iar să mergem undeva ca toată lumea civilizată, el refuza categoric.
Inutil e să spun, că am fugit de la el peste trei săptămâini? Desigur, inimii nu-i poți porunci. Și inconștient, căutăm în fiecare iubit nou ceea ce lipsește în cel prezent. De exemplu, soțul stă acasă toată ziua și privește televizorul, însă, tu, de exemplu, întotdeauna ai visat, ca cineva să-ți recite poezii, să te invite la teatru și să-ți ofere mii de trandafiri. Inseamnă, că îți lipsește romantica și subconștientul tău va căuta tocmai o astfel de relație. Fie, îți convine că bărbatul tău este un maestru cu mâini de aur, face sinestător reparație în casă, dar un dezavantaj semnificativ pentru tine prezintă faptul, că în toată viața lui, el n-a citit nicio carte. Și atunci, ești gata să te îndrăgosteșți în primul intelectual apărut în fața ta, cel cu câteva studii superioare, dar care n-a bătut o țintă în cui în viața lui.
Să ai doi bărbați dintr-o dată, este visul oricărei femei, care tace doar că… visează la asta. 😀  Să nu alegi nici pe unul nu poți, – cu cât devii mai în vârstă, cu atât cresc și cerințele. Să-ți găsești un Ideal de bărbat, care ar corespunde cerințelor tuturor femeilor, se pare că este imposibil. S-ar putea de încercat, să-l îndrăgești așa adevărat precum este el în persoană, fără a-l potrivi cu schimbări și cerințele tale…  Dar… – Să încercăm?  🙂

Amantul infernal

Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… 
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!

Fericirea furată niciodată nu va fi infinită

Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit de cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu mă puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.

Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era greu să-l priveşti… S-a diminuat ulterior… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu totuși aşteptam: când se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, și se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar de la soţie, nu pleca. În scurt timp, soţia lui a aflat că el o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. La soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nu gândeam, nu mă interesa. La copiii lui, la fel. Ei bine, poate uneori îi va lua în vacanţă sau în week-end la el acasă, fie le va ajuta cu bani…

Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii referitor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac. Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. Mesaje una după alta. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, cândva am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.

Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. El nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.

Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintiri straşnice, cu un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…

Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de remușcări pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..

Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor să mă ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-l văd şi pe primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nici nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni ca să nu redeschid rănile vechi.

Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!

Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-ți exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător, în acest timp şi logic să-ţi cântăreşti sentimentele şi faptele proprii… Ea mi-a răspuns imediat, fiind recunoscătoare pentru sinceritate. Cerea iertare de mii de ori, spunând că la fel se căieşte, şi nu doreşte nimănui rău, că se conformează şi aşteaptă decizia lui, oricare n-ar fi ea. În general, ea singură nu va schimba nimic. Spune, că ştie ce durere e atunci când iubitul te schimbă… Ştie doar, şi oricum s-a legat de soţul meu. Un suflet strain în amurg…

Fetelor, doamne, dragi prietene: citiţi şi meditaţi. Fugiţi de bărbaţi căsătoriţi! Închideţi ochii, urechile, nu-i credeţi, nu-i ascultaţi, nu vă îndrăgostiţi, fugiţi cât puteţi mai departe de ei! Pedeapsa vă paşte oricum! În acest moment sau peste 10 ani, poate 20, dar va veni inevitabil! Cazul vostru este o excepţie? Și eu, la fel am crezut.Toate amantele cred astfel şi se amăgesc în sinea lor. Asemenea bărbaţi, chiar dacă sunt cei mai iubitori şi cei mai remarcabili, sunt şi vor fi infideli. Poate nu sunt ei răi, dar sunt slabi de caracter, de voinţă, mereu cuceritori şi îndrăgostiţi. De altele. Iar sufletele calicite involuntar cu mâina voastră, inimi obijduite şi lepădate a soţiilor şi copiilor, mai devreme sau mai târziu, – suferinţele, gemetele şi strigătele lor vor ieşi la suprafaţă şi vor răsuna în mintea voastră proprie mereu ca un reproş mut. Doar că nu veţi putea schimba nimic. Fericirea furată niciodată nu va dura la infinit! Acum sunt şi eu convinsă de acest lucru. Doar că nu mai pot schimba nimic, din păcate. Rămâne, să mă pocăiesc şi să mă rog la Dumnezeu…

Pace şi toate cele bune vouă!

❤

P.S.: Toate istoriile sunt reale, le scriu de la persona unu, cu numele schimbate!

Amantă fără adulter

Suntem împreună de șapte ani, copii nu avem (e vina mea), – din acest motiv sunt îngrijorată şi mă gândesc mereu doar la acest lucru. Îmi era teamă că va pleca de la mine, el întotdeauna îmi spunea că mă iubește, şi nu contează – cu sau fără copii. Un an în urmă am vândut apartamentul și am început să construim o altă casă la sol, să facem reparații, aveam multe planuri, şi făceam totul împreună: tencuiam, zugrăveam… De vre-o două luni, am observat schimbări în comportamentul lui: el a devenit foarte iritat, ţipa la mine cu orice ocazie, şi când îl întrebam ce s-a întîmplat, îmi spunea că a obosit la serviciu şi că vrea să termine ”odată și odată” reparația din casă. În relaţii intime, la fel nu a mers: el dorea sex, iar eu obsedată de problema mea nu-l observam. M-am gândit că aşa va fi mereu, şi dacă îl întrebam, îmi spunea că mă iubește în continuare…

Câteva zile în urmă, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că pleacă de la mine. Că a decis deja totul, şi că nu mai are sentimente pentru mine. Am întrat în panică, şi îl întrebam cu isterie ce să fac şi cum să trăiesc mai departe fără dânsul, că numai pe el îl iubesc!.. Mi-a spus că a închiriat un apartament, și… că a îndrăgit altă femeie. Cică, nu e vorba de sex: ea îl înţelege, şi de la bun început au fost doar prieteni, iar pe parcurs, tot comunicând cu ea, el a înţeles că pe mine nu mă iubeşte, iar fără dânsa nu mai poate trăi. Ei doar comunică unul cu altul de peste un an, și nimic mai mult… Ea are soţ, pe care l-a părăsit pentru al meu. Mi-a spus, că ei împreună au decis să nu-şi schimbe partenerii, că nu vor locui împreună… Doar atât, că se iubesc, dar nu vor locui împreună… Cum să înțeleg așa ceva? Ori, eu îs nebuna? – Toată noaptea i-am scris mesaje şi îl tot telefonam, spuneam că-l iubesc, că nu pot trăi fără el, că sunt pregătită pentru orice doar să revină la mine… Dimineaţa a venit după lucrurile sale, spunând că nu simte nimic pentru mine. Acum el trăieşte într-un apartament închiriat singur (adică). Înţeleg, că eu sunt de vină că nu mi-am exprimat la timp sentimentele faţă de el, că nu-l observam, că eram fixată pe problema mea, şi pe cea cu reparaţii, şi credite etc. Ieri, m-am întâlnit cu el. I-am zis că-l iubesc, că nu-l invinuiesc de nimic, că îl iert şi-i dau drumul, iar el să decidă singur ce să facă mai departe… Că vreau să fiu cu el, şi dacă el vrea altfel, eu voi înţelege. Mă voi conforma deciziei lui… Și că el poate să revină la mine în orice moment, – vreau să ştie acest lucru, pentru că îl voi aştepta. Îl vreau și îl voi primi înapoi. Mi-a spus un ”mulţumesc”, cuprinzându-mă, şi mi-a zis că eu voi fi bine. Da, mi-a dat două sfaturi: Să nu transfer toţi banii şi să nu mă gândesc la ceea ce nu am. Şi m-a rugat să nu-l mai sun. Eu tare îl iubesc, abia mă stăpânesc ca să nu butonez numărul lui pe mobil… Mă tem să nu stric lucrurile şi mai tare. Ce să fac mai departe?!

Vrea cineva iubire?

-„Eşti aşa de frumoasă! Te iubesc, tare mult!

– Întoarce-te! În spatele tău e o fată de zece ori mai frumoasă decât mine! – El, imediat roti capul şi văzu o doamnă în vârstă într-un mantou ros de molii… – Ce a fost asta?! – Dacă mă iubeai, nu te-ai fi întors…”

– Deşteaptă fată, ce ziceţi? 😀

Adesea, noi suntem în căutare a unei vieţi ideale, cităm criterii stupide, dorim să credem în basme pentru a avea totul la picioarele noastre…  Şi ceea ce rezultă, în fine, e singurătatea… Poate e nevoie, pur şi simplu, de trăit, arzând în sine fiecare clipă, căldura ei să dăruim necondiţionat celor, care merită sau – nu o merită, – fără să ne aşteptăm la reciprocitate… Cel ratat, în special, are nevoie de iubire, doar că nu conştienţizează emoţia, pentru că n-a avut de unde învăţa această lecţie de inimă… Unele persoane nu-şi vor aminti, cât de multe le-ai oferit. Dar se vor aminti de lucrurile, pe care nu ai putut să le oferi… Noi mereu uităm sau ne prefacem, fiind de egoismul doldora umpluţi… De aceea, şi dragostea este mereu în aşteptare… E foarte important să ne amintim înainte de a obţine ceva: trebuie să dăruim şi noi multe alte lucruri,- de suflet, de plăcere… O navă nu pluteşte pân-la mal, dacă nu i s-au creat condiţii de dig… Viaţa nu ni se dă ca să aşteptăm dispariţia unei furtuni, – mult mai mult, noi trăim pentru a învăţa mereu, da, chiar şi pentru a învăţa… să dansăm sub ploaie! Niciodată nu vă descurajaţi! Niciodată nu renunţaţi! Preţuiţi-vă viaţa!

Într-o relaţie contează mult să simţi grija şi încrederea, şi nu pasiunea sau dorinţa. – Faptul că sunteţi apreciaţi, că nu veţi fi lăsat la cumpene, că veţi fi protejaţi de orice rău şi, pur şi simplu, să vă fie cineva alături…

De aceea, nimic nu poate înlocui sensibilitatea şi valorile de moment, atunci când sunteţi îmbrăţişat, cuprins strâns şi cu grijă… Drept se zice, că relaţii ideale există atunci când vă certaţi ca soţul cu soţia, flirtaţi ca nişte adolescenţi de 14 ani, ţineţi unul la altul ca sora cu fratele. La un bărbat, înțelepciunea este mai importantă decât averea lui! Zic şi eu, cea cu ani și experiență: dacă-i lipseşte inteligenţa, atunci nu mai contează cât de mult străluceşte bărbatul: relația în acest caz nu va fi de lungă durată, fie ea tolerantă, numai nu va fi fericită… La femei,  contează mai mult loialitatea decât frumuseţea, care de obicei, se incepe cu filtrarea exteriorului ei prin ochii bărbatului. Până la urmă, genul opus înţelege, cât de esenţiale sunt înţelegerea, – sensul și adâncimea ei, nu şi cine le rosteşte… Un gând frumos e mult mai valoros decât frumuseţea, pentru că vine din interior…

Pentru fete deştepte, câteva sfaturi, sper, că nu deranjează: – Caută-l pe cel, care te face frumoasă, şi nu sexuală; care te va mai suna odată, atunci când îi închizi telefonul… Ascultă-i inima, vocea… Priveşte-l în ochi, – simţi sinceritatea?! Aşteaptă-l pe cel care te va ţine de mâini faţă de prietenii lui, pe cel care îţi va aminti mereu, cât de norocos e cu tine! Uneori, te gândeşti: gata, totul s-a terminat, şi de fapt, este începutul unui alt capitol. Cel care poate iubi, va şti să aştepte… Abilitatea de a preţui ceea ce avem, şi nu să ne trăim viaţa mereu în căutare de idealuri, asta e, – atunci ne vom simţi într-adevăr fericiţi! Nu ţi-a plăcut flăcăul… – Mai dă-i o sanşă, fie şi după trei luni, un an, sau cinci… Nici nu-ţi imaginezi, cât de surprinsă vei fi, când vei înţelege, câ anume el e dragostea vieţii tale!  Un gând frumos e mult mai frumos decât o femeie frumoasă! 😉

Scrie-ţi celor dragi, cât de mult îi iubiţi, anume scrie-ţi. Altceva e să rosteşti vorbind la telefon şi să uiţi… O noţiţă cu o frază scrisă cu dragoste, iţi răsuceşte inima şi poate reîntoarce sentimentele de odinioară… Sunaţi-i, când aveţi timp liber. Eliminaţi orgoliul din voi. Nu vă referiţi la ceea că nu aveţi timp: fiecare e stăpânul timpului său. – Fă-ţi o clipă şi scrie. Persoana va fi mulţumită şi chiar plăcut surprinsă, dar şi ţie îți va fi bine pe inimă. Nu ţine ranchiuna în ţine, nu-ţi demonstra mândria… Azi, supărat, mâine – îţi va trece neapărat. Gândul, că eşti înţelept şi că ai putut să-ţi stăpâneşti slăbiciunele, îţi va produce bucurie în suflet. Iar despre persoane dragi nouă, în vieţile noatre avem nevoie de ei, – sunt puţine, şi trebuie să le preţuim!

Uneori vrei să fugi de oameni răi şi indiferenţi… Să fugi în ţara sufletului, un paradis definit de Dumnezeu… Astfel, încât să poţi respira adânc, stând acolo pe o plajă, ascultând sunetele valurilor lepuite de mal; să priveşti norii la apus de soare şi să înţelegi că există o bucată de pământ, unde fiecare e bucuros de prezenţa ta, şi te primeşte aşa cum eşti… – La bunătate se răspunde cu bunătate, și cu toată inima tinde spre Pace! – Aș dori să mă trezesc într-o cafenea confortabilă, şi unde cântă saxofonul, iar pe cer dansează stelele… Vreau, şi din nou, vreau! – Să dansez pe scenă astfel, să fiu aplaudată sincer, – să dansez frumos, obraznic, fierbinte, apropos, să dansez cu mândrie de poporul nostru atât de mic, cu tradiții culturale neprețuite în present… – Să râd de fericire, cu bucurie, de întâlnirile cu prietenii, care în picioare, doresc sănătate părinţilor săi, celor apropiaţi şi prieteni… – Recunoaște-ți oare, că astfel de gânduri vă neliniștesc și pe voi?

Ce mult doresc să fi nimerit printre clasici, acolo unde părinţii în continuare sunt cei mai importanţi în viaţă, cei mai în vârstă sunt respectaţi, şi ajutorul este dezinteresat, fără condiţii, şi binele se întoarce cu bine… – Oameni buni, de ce, toate acestea în prezent lipsesc?

Atunci când omul știe încotro se îndreaptă, îi va fi indiferent unde merg și la ce gândesc ceilalți!..

Aş dori să merg să văd munţii, lacul, cascade, – ceea ce nu pot fi şterse din memorie. Şă mă rog într-un templu antic, atingând cu sufletul icoana lacrimogenă… Iar pe obrazul meu să se prelingă lacrima bucuriei, – bucuria de a fi prezentă în această lume paşnică, atât de curată şi luminoasă…

– Să fie! – Nu este nevoie de promisiuni. Şi nu ne aşteptăm la imposibilul: ”Tu vei fi cu mine, iar eu cu tine…” Asculta-ţi-vă inima, – epicentrul întelepciunii! Fiecare persoană în final este produsul unei societaţi!..

– Să mergem, pur şi simplu, unul la altul. În tăcere. Liniştit. Cu Pace-n suflet. Culori şi baloane… În realmente, să fie cu adevărat! ❤

Svetlana Vizitiu