Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Tatăl Nostru și Sfântul Vasile


Unul dintre veteranii Marelui război mondial, unul anume Alexandru, i-a scris soției sale o scrisoare, care nu a ajuns niciodată la ea. Putem presupune că a fost pierdută, deoarece a fost găsită într-unul din locurile de desfășurare a trupelor. În ea, Alexandru a scris că în 1944 era înconjurat de nemți și își aștepta deja moartea: „Stăteam în casă cu un picior rănit, am auzit pașii și vorbirea germană la ușă. Mi-am dat seama că acuși voi muri. Ai noștri erau aproape, dar miza de a fi salvat de ei părea ridicolă. Nu puteam să mă mișc – nu numai pentru că eram rănit, ci și pentru că am nimerit într-un punct stupid. N-a rămas decât să mă rog. Mă pregăteam de moarte din mâna inamicului. M-au văzut totuși – eu m-am speriat, dar n-am încetat să spun rugăciunea. Fascistul brusc a văzut că nu are gloanțe – el a început repede să vorbească despre ceva cu ai săi, însă… ceva nu a mers. S-au grăbit să fugă, aruncând o grenadă la picioarele mele – astfel, ca eu să nu pot ajunge la ea. Dar, mă rugam în continuare… Când am ajuns la ultimele cuvinte ale rugăciunii, am realizat că grenada nu a explodat.”

Este una dintre scrisorile găsite pe câmpuri de luptă. Memoriile nu mint, faptele și cărțile nu mint. În special, prin Credința omului. Trebuie de menționat că omenirea cunoaște mii de astfel de istorii. La fel și cei necredincioși, care nu cunosc această rugă, o folosesc atunci când sunt în momente dificile… Cu ajutorul Tatălui Nostru, s-au pocăit chiar și unii hoți și tâlhari care s-ai întors către Dumnezeu.

Rugăciunea „Tatăl nostru” este considerată pe drept una dintre cele mai importante pentru creștini. Se numește a Domnului, deoarece însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a predat această rugăciune discipolilor săi în Predica de pe munte. Aparent, din primele rânduri aceste cuvinte simple au un sens ascuns. Cu acest text se asociază diferite povești, mai multe fapte reale – despre cea mai făimoasă rugăciune a lumii creștin-ortodoxe.

Textul rugăciunii răsună astfel: + Tatăl nostru din ceruri! Sfințeasă-se Numele tău; Vie Împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe Pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele – Dă-ne nouă astăzi! Și ne iartă greșelile noastre, Precum și noi iertăm greșiților noștri! Și – nu ne lăsa pe noi în ispită! Și, ne izbăvește de cel rău! Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava în vecia vieților! Amin! +

+ În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh – Amin!

Catedrala Inaltarea Domnului din Chisinau (foto S.Vizitiu)

Se știe că este unica rugăciune care nu aparține minții umane! Ne-a fost dăruită de Însuși Dumnezeu!

Nu este obligatoru să înveți rugăciunea pe de rost, mai important e să te rogi, spui ce simți în suflet, din inimă, – ea a fost dată de Iisus mai degrabă ca un exemplu. Este o rugăciune universală, în aceste cuvinte au fost adunate practic toate nevoile umane și dorința de a salva sufletul… O poți folosi ca binecuvântare în orice – fapte bune, probleme, soluții; precum și pentru protecție împotriva spiritelor rele și a tot felul de nenorociri. Se cunosc multe istorii reale, atunci când prin această rugăciune miraculoasă a venit Salvarea… Creștini-ortodoxii cred în mod sacru că #rugăciunea #TatălNostru ajută în cele mai dificile clipe, atunci când ne paște vre-un pericol.

Dar puterea rugăciunii se definește nu numai prin suferință. Oamenii trebuie să Creadă, să simtă că Dumnezeu este alături și la nevoie și la bine. Atunci când spui rugăciunea Tatăl Nostru, în fiecare zi, – viața ta, spiritul tău – se umple cu bine și cu lumină! Aprinde o luminare! Crezi sau nu, dar pentru credincioși rugăciunea are o importanță deosebită. – Este miraculoasă! ❤ 

Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”.  Sfântul Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezarea în ziua de 1/14 ianuarie 379. El a depus eforturi susţinute pentru organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Pentru credință în Dumnezeu, pentru Tatăl Nostru!

Obiceiuri din străvechi care ne minunează și tot odată vrem să credem pentru că dorim minuni, și știm că vor fi bune cu ajutorul bunului Dumnezeu. Tradiţia populară spune că ai noroc dacă prima persoană care întră în casă de 1/14 ianuarie este bărbat. În ziua Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul! 🙂 Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul. Se mai spune că dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.
De Sfântul Vasile se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul. Doamne ajută! Felicitări tuturor oamenilor de omenie, tuturor celor cu numele Vasile, urări de sănătate și pentru tăticul meu Vasile Vizitiu și celor dragi alături! ❤

Doamne ajuta și binecuvântează! Amin…

Svetlana Vizitiu, 2020. ❤

#Biblia, #traditiisiobiceiuri, #lumeacrestina, #recomandaridecarte, #blogsvizitiu


8 comentarii

Cărți de iarnă, de vacanță și de viață (2). Top 5 cărți


Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva zile să o realizez, sper să găsiți câteva titluri care să vă surprindă pozitiv și pe care să le lecturați cu răbdare, cu o stare de spirit în ajunul revelionului – și după… la o nea de gură aburindă de la ceaiul cu lămâi și mușețele, plus mandarine aromatizate, în special, cu idei trăsnite ale Moșului Crăciun ce vine cu cadouri preferate, și tare sper că încă se mai păstrează timpurile celea când fiecare dintre noi se bucură de o carte pasională, acest drog clasic al sufletului… Toate cărțile incluse pentru recomandare, ca de obicei, se găsesc la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! Vă așteptăm nerăbdători să le aveți în mâni! 🙂

  • „Amintiri din Raiul Copilăriei” de Elena Tamazlâcaru

Colindele sfinte coboară / Încet peste oraș, peste sat. Discret, pentru a câta oară, Caută geamul abia lumina… Colindele sfinte sărută Harnice horboțele mamei… Insistă printre ochiuri, se uită, Caută albul trudit al basmalei… Colindele, sfinte comorile Doar pe ele le mai avem… Ca florile de măr, copilele… Primindu-le, să ne salvăm… Colindele, sfinte colindele Pe fir de argint suspendate Zboară dumnezeiești surprizele Înnobilând orașe și sate. Colindele sfinte, preasfinte Aer de mir aduc peste Țară, Adună amintiri în cuvinte, Amarul lacrimei, iară și iară…”

Autoarea cărții relatează istorii despre oameni simpli, fiecare cu povestea lui; povești despre o lume care nu mai există, majoritatea lor au plecat în lumea celor drepți cu mai mult de o jumătate de secol în urmă. ”…O convorbire întreținută de mai multe persoane dominată de o rostire dumnezeiască a cuvântului matern… Ascultam vrăjită aceste discuții și îmi doream să nu se mai termine”. Alte pagini, Elena Tamazlâcaru prezintă cititorilor autorii și titluri de cărți citite și care au remarcat-o…

Din carte: „Când am citit Un veac de singurătate, desfășurarea acțiunii mi s-a părut imposibilă, prea din cale afară de mistificată, de forțată. Poate chiar, în mare parte rău inventată, orientată spre SF draconic. Nici acum, peste ani, nu găsesc altfel această pânză distinsă cu supremul Premiul Nobel, mai ales când am parcurs și A trăi pentru a-ți povesti viața de același Gabriel Garcia Marquez… O lume… de pe altă parte a globului… De pe altă planetă, adică.”

Scriitoare, jurnalistă, pedagog, bibliotecară, cântăreața de tradiții, realizatoare de emisiuni corale și alte diverse tematici. Activitatea Elenei Tamazlâcaru a fost și este apreciată la justa valoare de intelectualitatea basarabeană. Pasionată de vestimentația modernă tricotată, croșetată, de fotografia artistică și documentară, de literatură, de televiziune, de creația populară, de pictură și desen…

  • „Viața de câine a unui copil” de Teodor Popovici

O carte de viață cu lacrimi: despre război, foamete, deportări. Relatată de la om la om, de la străbuni la nepoți. Noi nu putem să nu credem părinților noștri, ce a fost, – a fost real. Și dacă demnitarii acestui mic stat se vor gândi cu adevărat, nu numai la vorbe și cuvântări din tribună, ci la poporul acestui plai, la valorile, tradițiile lui; la mentalitate și spiritul degradat deja înrădăcinat în mințile moldovenilor, poate s-a porni căruța noastră… să fie respectată și acasă și la europeni. În continuare, nu avem cultură, un program de susținere și consolidare a opiniei libere, democrația este cenzurată în mod deschis. Legea nu e lege, Constituția nu e Constituție,  fiecare om de stat își permite să o schimbe din capul lui după cum o tălmăcește singur sau este nevoit să se supună străinilor… „Apoi ne întoarcem acasă cu ochii în lacrimi, mama ne lua lângă ea ca pe niște pui de găină, ne mângâia și ne zicea: – Las-că vine tata acasă și totul o să fie bine!”

Pentru noi, românii basarabeni, este importantă credința noastră, limba, tradițiile și pământurile noastre de la munte până la mare, și nicidecum părerea străinilor, îndeosebi a ocupanților sângeroși ruși, care nu au nici un drept de a ne judeca. Tributul plătit cu sângele poporului basarabean și Nordului Bucovinei nu a fost mic, zeci de mii de fii ai poporului au murit pe front în lupte crâncene pentru apărarea pământului sfânt, alte zeci de mii au fost luați prizonieri și duși în Siberia, Kazahstan, Azerbaidjan etc.”

Teodor Popovici privește dramele prin care a trecut poporul nostru prin ochii unui copil. Este o lacrimă nevinovată, de suferință pe care el poate nu o putea înțelege, dar în care a fost aruncat. Această carte se înscrie în suita de cărți despre soarta unor oameni care au trecut prin calvarul deportărilor”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.

Profesor, medic, Teodor Popovici s-a născut la 15 iulie 1941 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani. În 1966, a absolvit  cu mențiune Facultatea de Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din Moldova. În 1974, a susținut teza de doctor în științe medicale. Este membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie, autor al 205 lucrări științifice, două monografii, patru manuale, șase invenții și 129 de inovații. De asemenea, este autor al 34 de cărți de bancuri, aforisme, epigrame și proză scurtă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din Moldova și România.

  • „Pe drum” de Jack Kerouac

”Pe drum” reprezintă apogeul artei generatiei ”beat” presărate de jazz, droguri ți poezie, aflate într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme. Povestea îl urmareste pe Salvatore care este în căutarea acelei experiente care va scoate la suprafață artistul din el, care la randul lui îl urmăreste în tot ceea ce face pe mult admiratul Dean Moriarty, adevăratul artist în trup și spirit. Călătoriile însă, bețiile ți relațiile sexuale nu par să umple setea hoinarilor, dar de fiecare dată când se asează într-un anumit loc, acel vânt nostalgic îi îndeamnă din nou la drum.  Romanul lui Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A, 1957, datorită subiectului principal al povestii: călătoriile de-a lungul Americii ca dădătoare de sens al vieții, ceea ce a pus pe drum mulți tineri americani după citirea romanului. Figura centrală a generatiei Beat, Kerouac se dezice de tot ce-a reprezentat literatura americană din generația așa-zis pierdută. Kerouac, alături de alți reprezentanți ai curentului Beat, vorbește despre o Americă nouă, renăscută din cenușa celui de-al doilea război mondial.

„Pe drum” romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, considerat o Biblie a Generatiei Beat este, de fapt, o cronică a transformării umane, la vârsta tinereții, a libertatii absolute, împletită cu libertinajul. E o legatura între trecut și viitor, iar subiectul continuă să  „vorbească” tinerilor, indiferent de vârstă.

Știm noi cum e cu viața asta, Sal, îmbătrânim toți încet-încet, și ajungem pricepem cum stau lucrurile. Înțeleg bine ce-mi poveștești despre viața ta, întotdeauna ți-am apreciat sentimentele și acum chiar că ești destul de copt ca să-ți găsești și tu o fată să o crești ca să o faci una cu sufletul tău, așa cum am încercat și eu cu nenororcitele astea de femei ale mele. Rahat!..” (din carte)

Jack Kerouac, (n. 12 martie 1922, Lowell, Massachusetts – d. 21 octombrie 1969, St. Anthony’s Hospital – Emergency Center, St. Petersburg, Florida, SUA). Scriitor, pictor și poet american, considerat alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg pionier al mișcării culturale americane Generația Beat.

  • Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru

Capătul lumii începe acolo, unde simți pentru prima data dorul de casă”, – spune autorul. Foarte bine punctat. Romanul captează cu intrigi și aventuri care se țin lanț una de alta; gânduri spirituale, filosofie, aforisme, citate care dau o încărcătură emoțională, unele reușite pentru educație și dezvoltare personală. „Un esec devine înfrângere abia atunci, când nu ai învățat nimic din el.”

L-am ignorat. Auzisem că se ocupă cu prostii: racola liceenii, ca să împartă doze minuscule de iarbă și adrese „sigure” pentru distracții. Refuzul meu l-a supărat. A încercat să se răzbune. Așa m-am pomenit în mijlocul unui război al bătăușilor din cartier. Uneori, dădeam piept cu găștile din alte cartiere. Atunci treceam peste rivalitatea din interior și deveneam un singur clan unit și imbatabil” (din carte)

Aurelian Silvestru. Scriitor, psiholog, publicist şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova , Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”

  • Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu

Sunt mereu uluit, de altfel, de pasivitatea occidentalilor în fața loviturilor sorții.”- scrie autorul. Surprinzătoare concluzie și pentru mine! Alte multe interesante comparații de atitudine la europeni cu o deosebită și captivantă descriere, merită citite.  „Tinerii berlinezi au un fel de cult pentru hidoșenie. Îi imită pe punkiștii din gări, care nu se știe pe cine imită și ei la rândul lor, căci autentici nu prea par.” „Noi, românii, om fi cu om fi, dar nu stăm ca oile, așteptând să ne resolve alții treburile.” – sunt de acord cu Cărtărescu. – Haideți, să vedem pe voi, dragi cititori, dacă sunteți de acord, citiți și veniți cu vreo replică două! „Pus la colt pe coji de nucă, m-am gândit că poate au și ei dreptatea lor. Mai știi păcatul?”

Volumul format din poveștile pe care Cărtărescu le-a scris pentru revista „Șapte nopți”și tradus din engleză-Beautiful Strangers „Frumoasele străine” este o colecție de proză din 2010. ,,Umorul, satiricul și grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul și-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor și-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică și vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puține cărți din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturalețe a povestirii și ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeași voce narativă, destinsă si firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate și simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artiști vizuali, polițiști și criminali, studente și responsabili culturali, fantome și cineaști, risipiți într-o lume mereu surprinzătoare.” – spun criticii…

Francezii n-au protestat. Au mâncat cu stoicism bucatele fără sare, ca împăratul din poveste, închipuindu-și probabil că așa e mâncarea românească. Ne-or fi crezut probabil o nație foarte bolnavă, silită să țină regim, private de bucuriile sării-n bucate, ale sării pământului și ale tuturor celorlalte combinații ale sodiului, cu valențe parabolice și sapiențiale. ” (din carte)

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist român. Născut: 1 iunie 1956 în București. Curentul literar: postmodernism. Premii: Premiul austriac de stat pentru literatură europeană, Premiul Vilenica, Prix Formentor

P.S. Un citat de zi: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” Nichita Stănescu

❤ Svetlana Vizitiu

Top carti de vacanta la Biblioteca Centrala #BM
#recomandaredecarte#bibliotecahasdeu#serviciibm#cartiminunate


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤


6 comentarii

Bătrâna și Dragostea


Nimeni n-o iubea pe bătrână, și ea, la fel, nu ținea la cineva. Nu din răutate, pur și simplu, a renunțat la acest sentiment. Ca din obișnuință. Nu avea pe cine iubi. Nu avea rude. Prietena ei cea mai bună a decedat acum patru ani. Și-ar fi dorit un câine, dar sănătatea subredă și pensia mizeră, nu îi permit această plăcere de suflet. Pisicile, nu le suporta, în special după ce a studiat cu atenție un pliant la policlinică că ele sunt purtătoare de tot răul pe pământ inclusiv răspândirea viermilor, limbricilor și puricilor… În această vară, bătrâna și-a făcut o obsesie din plimbările în parcul alături de casa ei. Nu era multă lume, numai bătrânii la fel ca ea, însă ei veneau cu treburile lor: care plimba animalul de casă, care vre-un nepot ramas acasă…. Ceilalți au emigrat cu copiii lor peste hotare, să muncească… Iar la noi, precum obiceiul s-a înrădăcinat: bătrânii nu se respectă, nu le oferă nimeni atenție… 

Orașul rămase la fel de pustiu ca și interiorul spiritual al bătrânei… O apucau lacrimile, în special atunci când vedea cum se plimbă un moșneguț cu băbuța lui la braț, ceea ce era pentru ea într-adevăr insultător. Pe ea n-o observa nimeni-nimeni… Și mergea ea singurică pe aleea Renașterii, prefăcându-se că face sportul mersului pe jos. Într-o zi, din fugă bătrâna a observat un mesteacăn tânăr practic rupt în două. Tabloul era atât de trist și lacrimogen, că ea n-a suportat și, fără ezitare, a dezlegat centura care sprijinea fusta pe șolduri, și cu ajutorul ei a legat strâns un baston pe fractura arborelui. A plecat acasă doar atunci când s-a convins că arborele stă drept. A doua zi a venit la mesteacăn cu o sticlă de apă. Copăcelul s-a cam ruginit, dar era incă viu. Bătrâna l-a udat din sticlă, și a mers să se plimbe pe alee, tot învârtind capul în direcția copăcelului. O săptămână-două ea tot venea cu sticla cu apă la mesteacăn. Copăcelul învia cu ochii…

Săptămâna următoare, bătrâna din nou a venit cu sticla, dar în locul mesteacănului a găsit o groapă uriașă în care scormonea energic un excavator. Un havuz se construiește! – anunța vesel cineva. Bătrânica a stat puțin, a băut apă din sticlă și a mers acasă. Acolo ea scos dintr-un batic legat pensia primită recent, a mers la un magazin cu flori, și s-a întors de-acolo cu un arborel de lămâie într-o oală de plastic.

Bătrâna deja s-a obișnuit să iubească și nu voia să se desprindă de acest sentiment.

Etatea – nu este un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste...

SV, ❤

Imagini: Picturi in ulei, 2018, autor Svetlana Vizitiu


8 comentarii

TATIANA SCRIPA: Lasă destinul să decidă


                                    ”M-am născut din durerile facerii 

                                                                                           cu petale de nu-mă-uita…’’

Poate nu se întâmplă nimic special, dar fiecare zi din viaţa scriitoarei Тatianei Scripa prin momentele trăite alături de oameni deosebiţi o face să se simtă specială, şi încearcă să fie originală, pentru că este sinceră când spune că ei sunt deosebiţi. Pentru ea, viaţa este o luptă şi uneori o rază de lumină atunci când savurează momente frumoase, care lasă urme de satisfacţie sufletească peste cioburi de sticlă. ‘’Nu în fiece zi întâlnești persoane care îți aduc lumină în suflet, şi sunt multe moduri prin care îți poți arăta respectul față de un Om’’, – e convinsă poeta. ScripaDin perspectiva unui psiholog experimentat, susține că ‘’ gelozia manifestată nesemnificativ, în adolescenţă, poate chiar dezvolta personalitatea, problema este că nu reuşim s-o ţinem sub control, şi aşa se distrug prietenii… ”Sunt oameni care te aruncă în ceruri: unii-ca să savurezi ploaia de stele, alții – să cazi și cât mai dureros. Cum să pricepi? Nicicum. Nu ai de ales. Lasă destinul să decidă. Ridicat în ceruri vei savura iubirea, căzînd pe pămînt – durerea. Important, este să te ridici și să mergi mai departe! Ridicîndu-te, devii mai puternic. Viața totdeauna are prioritate.” Şi în poezia Tatianei Scripa se regăseşte întreg spectru emoţionat de la zâmbet şi bucurie, până la lacrimi, durere, dor şi suferinţă.  Poeme scrise cu sufletul… Poezia întruchipează armonia – înţelepciune şi divinitate, iar citatele de viață ale Tatianei Scripa le-ar putea urma fiecare din noi. Atenţie la unele din ele:

O bucata de viață ne e teama de iubirile care ameninţă să fie prea mari, prea frumoase, şi fugim de ele mâncând pământul. Nu ne simtim pregatiţi pentru o răspundere eternă în faţa unei singure inimi. Apoi, o altă bucată de viaţă, încercăm să vedem nemărginiri de iubire acolo unde nu sunt decât iluzii. Şi vrem eternităţi, deşi oamenii pe care îi întâlnim nu sunt pregătiţi pentru ceva atât de măreţ. Şi se sperie. Şi pleacă… Iar într-un final, când constatăm că povestile noastre n-au fost decât un lung şir de contratimpuri, începem să regretăm iubirile dintâi, acelea de care ne-am îngăduit să ne speriem, convinşi că viaţa ne va mai scoate în cale alte şi alte iubiri. Dar nu e aşa. Dragostea vine atât de rar, încât ar merita, atunci când ni se iveşte în cale, să avem curajul de a ne urma inima. De a ne urma dragostea. Până la capăt şi dincolo de el…”scripa T

– ”Trecutul…Prezentul…Viitorul… Ce valoare are fiecare din ele pentru mine? Ce fac cu trecutul? Cum făuresc viitorul? Nu putem să construim viitorul și trăi prezentul fără trecut. El a format și a cimentat ceea ce suntem noi astăzi: de o anumită vârstă, cu o anumită experiență de viață, cu anumite valori spirituale și materiale, cu calități și atitudini omenești, cu aspirații și planuri de viitor…Ceea ce nu cumperi nici cu cât de mulți bani.
Am trăit dragoste, dăruire, trădare..De toate…
Aș lua din trecut fațeta luminoasă a lucrurilor, lăsînd în umbră pe cea întunecată…Vorba ceea: medalia are două fețe… De ce așa? Fiindcă nu doresc ca răul să-mi strice viitorul.
Mulțumesc trecutului pentru pentru tot ce a fost în viața mea. Am iertat, deși nimic n-am uitat…Las răul să se treacă și permit noului să se reverse în viața mea…’’

Unui Prieten adevărat: Are un nume, o casă, o lume, un univers…A străpuns cerul, a brăzdat lumea, a amestecat pămîntul, a înghițit apă,…A fost lovit, bătut, înjosit…Dar s-a ridicat… A unit cerul cu pămîntul, a împăcat viața cu soarta, a îmbrățișat sufletul cu credință. A devenit puternic, empatic, darnic, sufletist…
PERSONALITATE. OM DE OMENIE. AMIC. CONSILIER. TOVARĂȘ. CREDINCIOS. DEVOTAT. DECENT. Este UNIC. Îi bați la ușă-ți-o deshide, dacă plîngi-îți șterge lacrimele, te îmbărbătează la durere… Este mereu alături și face orice ce i-aș cere.. Alături de EL devii mai puternic, încrezător, ridici capul și mergi mai departe…Pentru că este ADEVĂRAT. Mi-a spus că sunt unică. Și el este UNICUL. Pentru că este ADEVĂRAT. Tot ce poate viața să îmi dea mai bun îmi aparține acum. PENTRU CĂ TE AM ALĂTURI. MULȚUMESC!”Tat Scripa

FLOARE DE ESC/Sunt o floare/ esc. /M-am născut din durerile… facerii /cu petale de nu-mă-uita, /Frunze/ondulate, în viu /colorate,/cu mlădița tulpinii /în contur en face, /gât de lebădă, talie de /mesteacăn /și picioarele umbrelor în /primăvară. /Mă găsești în brândușă, /ghiocel, toporaș, /lalea, iris,/bujor… /macii câmpului, albăstrelele /cerului, floarea-soarelui…
frunză și crizantemă. /Iarna, mă dezleg de toate culorile /ca să fiu dalb.
Așa respir 365 de zile /și, o dată la patru ani, /adorm în armonia visului meu. /Din următoarea zi, trec în /viața ta, în primăvara ta, /în iubirea ta… sunt a ta… /Sunt esc /și-ți spun ,,te iubesc!”

NEAMUL MEU/Am o bună amintire/Despre tot ce s-a topit/Și ce-a rătăcit prin lume/Tot de mama povestit./De unde știe tot mămica/Cine-a fost și cum a fost-/Pentru c-a (po)vestit binica/Cum s-a derulat un rost./Poze multe și temute/Atîrnate sub icoană-/În poveștile țesute/La o lumînare chioară./Iată! Este neamul meu/Întru tot meleagul nostrum/De lume cinstit mereu/Cui adus-ai el prinosul./-(Tatiana Scripa)

Vă invităm la ședința Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’ cu protagonista Тatiana Scripa care va avea loc în incinta BM ”B.P.Hasdeu”, joi, 23 iunie, 14.00

https://www.facebook.com/events/829753710470310/

Date biografice: Tatiana SCRIPA s-a născut în or. Herţa, reg. Cernăuţi, Ucraina. Lector universitar la Catedra de pedagogie şi psihologie generală a Universităţii de Stat din Tiraspol, cu sediul în Chișinău. Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Renata Verejanu”, Chișinău, edițiile 2014 (poezie) și 2015 (eseu); Laureată a Festivalului Internațional de Poezie ,,Nichita Stănescu”, București, 2015.


31 comentarii

Cornelia Bogataia: Bărbații care plâng sunt frumoși


’’De unde sint eu? Sunt din copilăria mea…’’ – O copilărie frumoasă fără griji şi nevoi financiare, cu vacanţe şi călătorii extraordinare… Se simte o notă nostalgică după braţele părinţilor dragi care o cuprindeau, și… atunci când ştii că orice dorinţă a ta se va îndeplini… A fost şi ea octombrel, apoi pionier, şi preşedintă a sfatului unităţii de pionieri în şcoală. Asta ceva înseamnă, – calităţile de lider s-au descoperit încă atunci. Pe bună dreptate, ea şi acum luptă pentru Dreptate! Ambiţia este ceea ce o caracterizează în continuare. Da, a fost un copil normal, fără talente speciale, dar voința şi perseverenţa ei le-au întrecut pe toate. S-a străduit să înveţe mult, să-şi perfecţioneze cunoştinţele, cele esenţiale, şi pentru a putea depăşi unele condiţii care apar zi de zi, şi pentru a putea ţine piept obstacolelor majore, sau – oamenilor mărunţi care nu respectă omul şi legea. De fapt, întotdeauna a ştiut să ţină faţă tuturor circumstanţelor, căci ’’s-a driblat şi s-a sprintat pe culoarele mele până am marcat un punct’’, – spune Cornelia. În fine, a depăşit unele probleme, fiind dură, în primul rând, cu sine însişi, – dezvoltând nişte cerinţe de la maturizare la materializare doar pentru a fi în rând cu toţi oamenii, normal, nimic mai mult…Cornelia Bogataia

Cornelia Bogataia vine dintr-o familie de intelectuali din Soroca, stabiliți cu traiul la Chișinău. Ambii bunici profesori: bunelul mult timp a fost director de şcoală, tata profesor la un colegiu, iar mama medic…  O familie frumoasă ce provine din generaţii de intelectuali, doar că au trecut şi ei prin gerurile Siberiei şi chinurile deportărilor. Cornelia în prezent este medic la Sănătatea publică, are două facultăți, plus masteratul în Drept. Este o persoană foarte activă, perseverentă, comunicabilă şi corectă în rezolvarea problemelor şi întrebărilor ce ţin nu doar de domeniul în care activează, cert, că ea găseşte imediat soluţia şi răspunsurile la întrebări la care unii gândesc … cu anii. Foarte practică, nu se împrăştie cu cuvinte inutile: – ’’dacă Da, atunci aşa să fie!’’ Nu se consideră perfectă, dar circumstanţele sunt aranjate astfel, că Cornelia adesea întră în contact cu persoane interesante, inteligente, cu experiente inedite, pe care dacă le înţelegi, şi ştii să le traieşti, să preţuieşti, – te pot schimba pentru toată viaţa. Doar în mod pozitiv.

Adoră senzaţii de dor, nostalgice, de regăsire de sine şi chiar, de aşteptare, – în tot acest timp, jucând cu mintea sa, cu idei inspirate, creând proiecte după proiecte. Totuşi, locul Corneliei este lângă copiii ei, alături de familie. Asta e indiscutabil. Locul omului e acolo unde simte şi dăruieşte iubire! Nu e nevoie neapărat de un cod poştal pentru asemenea sentimente, nu se ataşează ea de locuri mai mult decât de oameni dragi

Cea mai mare tragedie în viaţa ei a fost pierderea tatălui: cea mai scumpă persoană, – cel care a iubit-o necondiționat. Atunci a simţit că nu va mai fi niciodată copil, că nu mai are aripi pentru a zbura. Nu i-a spus poveşti, dar i-a creat toate condiţiile de a fi protejată, de a se simţi în siguranţă, atât fizic, cât şi emoţional. Împreună cu tata, ea vedea lumea de la înălţime. E mare dorul după alintările lui tata, care o numea ’’Tiţa tatei’’. Ar striga şi acum de dor ce-i este, plânge în sine, cu toate că este o fire puternică, în continuare nu poate să se conformeze cu dispariţia lui, nici cu ceea că nu mai apare în visele ei…

Şcoala Corneliei. Nu avea timp de şoţii la şcoală, căci mămica era un medic respectat şi orice poznă, chiar şi o privire cu albul ochiului a ei, imediat puteau fi raportate de către profesori. Într-o vară s-a ales cu ambele membre superioare fracturate, şi… chiar s-a bucurat mult: pe timpuri, asigurarea medicală permitea achitarea în integral a tratamentului, plus o recompensă în bani, iar Cornelia a convins părinţii să-i cumpere pe aceşti bani … o bicicletă!.. Încă ceva haios din anii de şcoală, îşi aminteşte cum la o lecţie de limbă moldovenească elevii au avut ca temă pentru acasă să înveţe poezia ‘’Luceafărul’’ de Mihai Eminescu, iar colega de bancă nu numai că uitase versurile, dar și purta ochelari pe nas, iar în picioare nu putea vedea nici pe-aproape textul din carte. Cornelia a promis s- ajute, cică să-i fie suflor. Colega începe:’’Îl vede azi, îl vede mâini…’’, face o pauză şi aşteaptă suflorul să-i şoptească mai departe, doar că profesoara se uita ţintă la Cornelia, care deja nu se putea clinti din loc. Şi-atunci, colega continuă:’’Îl vede mâine dimineaţa’’… Elevii au explodat în râs…

Pe timpuri, Învăţământul obliga elevii să aducă la școală fier uzat‘’maculatură’’ cu hârtie de tipar, deci, și în şcoala unde studia Cornelia s-a pus condiţia, să se aducă câte două plase de iarbă ‘’susai’’, iarbă preferată de iepuri, cu care Cornelia şi acasă hrănea cei 200 de iepuri proprii. Hărnicuţa de ea, le strângea zilnic, după ce făcea temele pentru acasă… Cu serile, înainte de somn, bunica povestea despre deportările în Siberia, o dramă ce a atins tragic familia lor: Plângeau cu toţii, în special, atunci când bunica începea să cânte ‘’Dacă tata va veni’’

Vacanţele din şcoală erau aşteptate în mod deosebit, pentru că atunci plecau cu familia la mare! Iar bunicuţa ei, profesoară și ea la școală, crea program pentru toată vacanţa de vară, şi zilnic o punea la treabă: să scrie dictări, compuneri, să citească etc. Avea şi câte o normă la toate!.. Cornelia regretă că în copilăria ei n-a avut bunei ”la ţară” unde să meargă desculț pe câmp, de fapt, şi acum îi pare rău că aşa şi n-a mai dormit pe o ‘’lijancă’’ (cuptor), nu a mers ca unii copii din capitală în mod tradiţional cu familia la sat, să mai joace cu copii în mahala… Ca la țară… Iată aşa, vise târzii! Ştia bunica că va creşte fata înţeleaptă!..

La insistenţa mamei, după absolvirea şcolii Cornelia a dat actele la Universitatea de Medicină ‘’N. Testemiţeanu’’, pe timpuri era şi un prestigiu…La al doilea an de studenţie s-a căsătorit cu un coleg şi a devenit tânără mămică, şi acum fiica ei e fată mare, şi adesea ele sunt considerate surori. Anul curent, fiica s-a ales cu o diplomă de brio absolvind o universitate prestigioasă la Londra, şi tot acolo din toamnă va evolua cu un job într-o companie de succes. E o mare mândrie pentru familie. Şi Cornelia a dorit ca fiica ei să devină medic, dar decizia în cele din urmă a aparţinut fiicei, să continue studiile la facultatea de Business şi Drept, în acest timp făcând şi voluntariat, începând cu liceul, apoi în Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie. Cornelia menţionează că succesele fiicei, de asemenea se datorează bunicăi, care a crescut-o de la trei luni, atunci când ea era studentă la Medicină. La fel, o bucură nespus de mult şi realizările fiului, care este acum liceean. Fiul este motivat, în special, de sora mai mare, cu care se mândreşte. Este pasionat de fotbal, de poezie, scrie versuri, cunoaşte limbile engleză şi germană. Cornelia se mândreşte cu copii ei, – pentru ea familia mereu va fi pe prim-plan.

Despre familie. Cu certitudine, relaţia în familie trebuie să fie una vie, plină de pasiune, dar şi cu lucruri simple, precum că totul se face în doi, iar dragostea  să fie transparentă, fie chiar vorba de locuri unde nu-ţi poţi exprima sentimentele în public… Nevoia de a se simţi iubit sau iubită, – este o temă dificilă în ţara noastră, – poate e vorba de mentalitate, fie că nu este explorată, fapt e că valorile se pierd emigrând peste hotare fără a întoarce capul cu regrete… Păcat, ca dragostea la moldoveni a căzut cu multe trepte în top-ul valorilor umane… Poate ea, fericirea, s-ar declanşa ca la toate femeile iubite, – în momentul în care s-ar simţi într-adevăr iubită, dorită, admirată, ajutată, alinată, îmbrăţişată… de persoana dragă ei… Iubirea, ea învaţă atât de multe lucruri despre tine, despre sine şi chiar despre viaţă în general. O fericire artificială nu se înşiră cu zilele, nici cu săptămânile, iar un ’’blik’’ spontan de o clipă de fericire poate dura pentru o viaţă. Acesta-i crezul Corneliei în ’’blik-uri de fericire, care durează exact cât o clipire, cât o respiraţie, dacă esti un norocos…’’

Da!- Nu-i plac bărbaţi ’’curcani’’ care se cred ’’păuni’’! Însă‚’’acolo, unde se începe slăbiciunea unui bărbat, apare subtil Forţa femeii, iar situaţia inversă este motorul fericirii ei. Barbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi pe suprafaţă n-ar putea-o întrece’’, – este opinia lui Cornelia. Ea respectă bărbaţii care iubesc femeile aşa cum sunt ele din fire; bărbaţi, care le pot descoperi fricile, şi tot odată dezvoltând punctele lor tari. Bărbaţii, care iubesc ’’pentru că suntem diferite de celelalte cu care s-au mai întâlnit’’… Un cuplu ca model pentru ea este Andreea Esca si Alexandre Eram. Îi place pentru că este o femeie de success, cea care a reuşit să îşi facă un nume prin muncă şi care îmbină reuşit viaţa profesională cu cea personală, – un fenomen rar în prezent. ‘’Într-o relaţie de cuplu este important să gândeşti la fel ca partenerul tău, să menţii familia din acest punct de vedere, nu din obligaţiuni sau milă’’.Cornelia

Cel mai mult contează Disciplina! De fapt, nu este ea genul de femeie care stă la cratiţe. Ca toate femeile, are şi Cornelia pasiunile sale, pe care le dezvoltă şi le urmează. Practică sportul, de asemenea, preferă să se îmbrace stil sport sau clasic-elegant. Crede în oglindă în care se priveşte real, acceptând, că nu toată lumea poate avea un corp perfect, că nu suntem ideali, dar oricine poate avea o sănătate bună, cu ’’un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant’’!

Şi dacă tot pomenim de cărţi, sunt cele care ne fac mai înţelepţi. Cărţile citite în copilarie Cornelia Bogataia le recomandă şi acum copiilor: “Amintiri  din copilarie”, Ion Creangă, “Aventurile lui Tom Sawzer şi Huckleberrz Finn”, Mark Tvain, “Singur  pe lume”, Hector Malot, “Rapit de piraţi”, Robert Luis Stevenson, “Cei trei muschetari”, Alexandru Dumas,  “Coliba unchiului Tom”, Henriette Beecher Stowe, ‘’Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, cărţi de Robinson Crusoe etc.

Pentru cei mai maturi recomandă: ‘’Răscoala’’, Liviu Rebreanu, ’’Război şi pace’’, Lev Tolstoi, ‘’Anna Karenina’’, Lev Tolstoi, ‘’Pe aripile vântului’’, Margaret Mitchel, ‘’Visările unui hoinar singuratic’’, Jean-Jacques Rousseau

Caritatea la moldoveni. Important, este să nu se facă caritate doar teoretic, cu publicitate dintr-un birou internautic sau studio televizat, cum se face de obicei… Caritatea se Face, cu inima se simte, şi cu un ajutor concret, cu fapte reale fără laudă de sine. E o mare bucurie să faci nişte copii trişti să zâmbească…

 Liniştea sufletului o inspiră, îi oferă o sclipire interioară şi şansa de a se simţi fericită. Atunci când a fost părăsită, dată afară sau făcută mediocră, a ştiut să se reinventeze, să se refacă şi asta a salvat-o, a întărit-o şi i-a călit caracterul. Cu o atitudine de campion câştigă în continuare, depăşind cotidianul zilnic al vieţii în Republica Moldova. Desigur, că are slăbiciuni ca toţi oamenii, dar o incomodează faptul că n-a reuşit mai înainte ceea ce face astăzi. Şi n-a fost vina ei. Se justifică că şi ’’femeile cele mai puternice au avut sufletul făcut bucăţi şi au retrăit drame greu de înrămat în actualele lor poze cu reuşitele lor’’… Cornelia preferă să se concentreze pe fapte, nu vorbe, – că ceea ce poate ea o face pentru alte persoane, apoi pentru sine, astfel manevrând cu personalitatea ei, trăind exact viaţa ei, nu a altora, nici măcar în imaginaţie. Nu s-a omorât niciodată după tipare, şi demult nu mai consideră că viaţa trebuie trăită după un program dictat şi unanim votat…


16 comentarii

Semn de sus


Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤

Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amini!..eu potret

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

malTradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară frumoasă tuturor! 


28 comentarii

Ce mai faci, prietene?


Lumea bârfea că Mihu era cam straniu: nu bea bere și nici nu fuma. Muncea mult, dar nu din lăcomie. – Pur și simplu, îi plăcea omului să lucreze. Uneori, se întâmplă și așa lucruri! Putea să stea flămând la calculator cu diurnele, ca apoi să mănânce și sa doarmă mult. Bine, că era obligat de natură-mamă să se mai ridice, de altfel, parcă s-ar fi înrădăcinat în acel birou cu calculator. Și dacă reușea cineva să-l scoată din casă la o petrecere, atunci o seară veselă vă era garantată. nostalgicDeși nu bea, Mihu era foarte vorbăreț, sociabil și hazliu, mai ales, în reţele de socializare! În general, era o persoană minunată! Dar în cei douăzeci și șapte ani nici o fată n-a reușit să-l ineleze. Era drăguț la aspect și plăcut la vorbă, dar fetele cum observau modul lui de viață alături de calculator, dispăreau… Mihu însă, nu se plângea…

Viața e aranjată în așa mod încât toate lucrurile pozitive să ajungă la un capăt… Mihu a hotărât să-și schimbe țara de reședință și să plece în Italia. Caracteristic, e că a făcut-o în secret și ne-a vorbit despre migrație doar la petrecerea de adio. Ne-am cam alarmat, din propriul egoism. Amicul nostru a mers mai departe pe calea lui de viață, iar noi ne întristam că un om bun va fi departe… Trebuie să spun, că în timp ce Mihu era încă în Chișinău, cea mai mare parte a companiei noastre comunica prin intermediul site-ului local. Iar atunci când s-a mutat în Italia, el și-a deschis un cont permanent pe un alt site în Internet, la care a refuzat să ne adauge în prieteni invocând faptul că contul e deschis pentru a comunica cu clienții, și că n-a eliminat contul cel vechi pentru a discuta cu noi în continuare. 11001929_1528567720766348_8166309956537863383_nEu încă atunci m-am gândit, cum se poate desfășura o corespondență de afaceri prin intermediul Internetului? Dar mai știi, e plină lumea de miracole, se întâmplă de toate… Cu trecerea timpului, fiecare din noi venim cu bucuriile și experiențele sale… Uneori, la o gască, ne aminteam și de Mihu, dar nimeni nu avea telefonul lui. De ce ar fi nevoie, dacă comunicam prin intermediul rețelelor sociale? Noi postam imagini on-line, și Mihu ne aprecia neapărat cu un ”like” sau un comment. Cu toate acestea, nu posta niciodată fotografia lui. Noi glumeam, că Mihu intr-atât s-a prins de computerul său că nici nu are cine să-l fotografieze. Apoi, am aflat că Mihu imediat cum a apărut în țară străină, și-a găsit acolo o iubită Lionela. Ne-am mirat, că în sfârșit s-a găsit o fată pe care să nu-l deranjeze modul lui de viață și ne-am bucurat pentru el, ciocnind pentru sănătate și fericirea lui personală la un pahar de vin!..
Într-o zi m-am culcat și deja începeam să vad vise în color, atunci când a vibrat telefonul meu mobil. barbatCu mare greu am deschis ochii, și am văzut un mesaj de la Mihu: ”Ce mai faci, prietene?”. Am fost pe cale să-i răspund, dar tot atunci m-a lovit în nas un miros urât de gaz. Somnul imediat a dispărut. La bucătărie, am uitat să închid arăgazul, și apartamentul se umplea incet cu metan. Eliminând rapid pericolul de moarte, i-am scris lui Mihu mulțumindu-i că mi-a salvat viața cu mesajul lui la miez de noapte… Acela doar a râs cu un mesaj: ”Adreseaza-te la nevoie!” Poate aș fi uitat acest caz, dacă nu ar fi fost unul altul cu un amic comun al nostru. La o reuniune, el ne-a povestit cum mergea de la servici și era pe cale să traverseze strada, când imediat prin intermediul site-ului i-a venit un mesaj de la Mihu: ”Ce mai faci tu, prietene?” misticAmicul nostru pentru a citi mesajul s-a dat un pic mai departe de drum, sub un felinar, ca imediat cu o viteză turbată o mașină sări peste bordură și se izbi de peretele în locul unde tocmai o clipă în urmă se afla amicul nostru comun. Dacă el nu se mișca de acolo, ar fi rămas strivit între mașină și perete… Aici, eu mi-am amintit de acea istorie cu gaz. Ciudatele circumstanțe ne-au făcut să-i scriem lui Mihu în glumă: ”Tu nu cumva ai devenit medium?” Ca răspuns, doar smaley-ri cu zâmbete și salutări de la el și prietena lui. Recent, un cunoscut plecase în Italia, și tare a vrut să-l găsească pe Mihu, dar acela nu întra în contact. Deplasarea finișa, timp nu mai avea, iar căutările nu au avut succes. Pe drum, în apropiere de aeroport, el a observat o bucată de granit cu o coroană și flori proaspete. Inima i se bătea, simți ceva… tata fiuA rugat șoferul de taxi să oprească. Văzu două fotografii cu chipuri vesele și sincere, pe una din care îl recunoscu pe Mihu… Taxistul a declarat ulterior, că Mihu atunci când a sosit în Italia, a mers să prindă un taxi, când a observat câțiva bărbați beți care au molestat o tânără. Sărit-a în ajutorul ei. Dar ticăloșii erau mai mulți… Așa a întâlnit-o Mihu pe Lionela lui. Și au rămas împreună pentru totdeauna…

Omul mereu rămâne Om! În orice oraș, în orice țară… Iar un prieten adevărat va încerca să te ajute, chiar și atunci când eşti greu de găsit, şi atunci când nu ești … la îndemână.


8 comentarii

Vis de toamnă cu Toyota


Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela – roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său…

M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou:”Cât de mult se poate de suferit?” Viața a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, că nu m-ai transformat pe mine într-o povară!”
Am întrebat-o: – „Unde este dreptatea, atunci?” Râzând, viaţa a răspuns:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat în fața aceste lumi fără credință. M-a mângâiat Viața cu blândețea ei măiastră pe creștet și mi-a spus pe un ton de glumă:”Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțumire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, să reverși lumină în jur.

Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajma ta și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va aygo7-300x300fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga Înțelepciune!” – Eu, surprinsă de această ”onoare”, i-am spus:

Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune pe care oamenii n-o înţeleg?„- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase și viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină drive, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi, pur şi simplu, aştepta să prind la minte… Un lucru m-a rugat doar: să n-o mai cert şi a adaugat:

– „Spre  „Go Fun Yourself”, Trăieşte cu viteză!”…

Aici, m-am trezit din vis şi distracţie de zile mari… Şi am doar… 18 ani în suflet… Măcar în vis am zburat pe o Toyota

Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014


22 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


Un comentariu

DARE Social Fashion Show. Dincolo de aparenţe


La Chişinău a fost organizată în premieră o acţiune de caritate cu prezentare de modă, pentru strângerea fondurilor în ajutorul persoanelor cu deficienţe locomotorii. Cele 18 fete care au defilat pe podiumul Leogrand Convention Center au făcut să plângă toată lumea publică, nu de bucurie, nici tristeţe, ci de mândrie, pentru că aceste persoane, ne demonstrează, – a câta oară? – că se poate trăi şi să te bucuri de viaţă, la fel, ca toţi oamenii… Am simţit toate emoţiile, curajul lor, dar şi necesitatea de a merge mai departe, dincolo de aparenţe, în această societate tristă şi lipsită de susţinere, de încurajare, chiar şi pentru oameni sănătoşi fizic, lipsiţi de speranţă de a evolua în Republica Moldova. Bucuria de a Fi! – asta-i sloganul zilei de Azi, înspre viitor! Printre tinerele care au defilat pe podium sunt sportive de performanţă medaliate cu aur, un doctor în istorie, profesoare şi reprezentante ale societăţii civile. Organizatorii şi-au propus să le ajute să-şi construiască o carieră şi să se integreze în piața muncii, să-şi achite tratamentele sau să-şi procure dispozitive de care au nevoie. Fondurile colectate vor fi utilizate pentru achitarea taxelor de şcolarizare, astfel încât modelele DARE să-şi poată continua studiile … Doamne ajută! Vă propunem în continuare să vizionaţi un filmuleţ despre aceste tinere…

Modele cu care ne mândrim: Elena Gherţa, Lilia Mândru, Victoria Boţan, Cristina Godoroja, Irina Madan, Olga Bostan, Mariana Morari, Liuda Storojuc, Nadejda Banari, Daria Talmaci, Elena Palic, Elena Raţoi, Olga Afanas, Svetlana Condrea, Irina Trancalan, Mariana Ţibuleac, Ana Ungurean, Lilia Mîndru, Elena Gavriliţa, Ecaterina Miţu, Ludmila Iachim! – Le mulţumim tuturor!!!

Natalia Vozian, fondatoare DARE Social Fashion Show: Este o energie aparte, zămâslită din sufletele a ueci de femei pentru care dizabilitatea a încetat demult să mai fie un handicap. A devenit în schimb forţa motrice a unei abilităţi, pe care rara ai s-o întâlneşti în viaţă: aceea de a vedea limpede, dincolo de aparenţe şi de a putea cu mult peste propriile limite...

Angela Chelaru, psiholog, Manager general  FRESH&JOY,  s-a oferit cu amabilitate să ne spună câteva cuvinte despre această acţiune de caritate: Evenimentul de azi m-a oprit in loc si m-a asezat pe ganduri .Cu greu mi-am stapanit lacrimile la inceput,apoi ,pe masura ce simpaticele modele ieseau indraznet pe scena. M-am convins inca o data in forta spiritului ce il avem fiecare in noi. Plecaciune in fata acestor fete frumoase si curajoase! Bravo organizatorilor, ca au reusit sa-si duca nobila idee pana la frumosul si sensibilizantul rezultat! Iar designerilor pentru implicate sociala, creativitate si marinimie… Iar Svetlanei Vizitiu pentru placuta intalnire de azi,poze si profundele Istorii din viata,cu care se impartaseste prin intermediul blogului Dumneaei.

Elena Rusanovschi, psiholog in ingrijiri paliative, Moldova World Children’s Fund: Evenimentul a fost atit de frumos si emotional ca imi este foarte greu sa redau cea ce am vazut si simtit prin cuvinte…


29 comentarii

A venit Tata!


M-am măritat devreme. 1484293_10200436458268875_1978139887_nAveam doar 15 ani, iar cu nunta au insistat părinții lui. La 16 ani am născut prin cezariană un băiețel. Cu soțul meu am trăit greu, chiar prost de tot: ne certam la fiecare pas, – el mă înjura, și chiar mă bătea… Mamei nu-i spuneam nimic, știam că mă va impune să plec de la el, și am vrut ca copilul meu să crească într-o famile completă… Singură am crescut fără tată, ştiu cum e, şi nu-i doream copilului meu așa viață. Acum înțeleg, că nu am avut dreptate. Însă, nu acest lucru contează, pe cât că după următorul scandal, am început să bmhvisez mereu unul și acelaș vis: Se făcea că soțul moare, iar copilul nostru tângește după el. Apoi aud că cineva bate la fereastră, şi fiul zice: ”Mamă, a venit tata!” Eu încerc să-i explic, că tata nu mai vine, și merg să deschid ușa… În prag stătea un tânăr, fața n-o vedeam, dar știam numele lui – Adrian

Peste un an, sotul meu, într-adevăr, a murit… Fiul nostru nu avea nici 3 ani. După 40 de zile, totul s-a întâmplat precum a fost în vis: eu lucram cu un tip – cu numele-i Adrian, cel care a găsit imediat limbă comună cu fiul meu; ei s-au împrietenit, şi părinții lui ne-au primit foarte bine. Peste un an și jumătate, ne-am căsătorit. O duceam minunat, doar că nu puteam să rămân însărcinată. Am bătut pragul tuturor medicilor, –  fără nici un rezultat.

Într-o zi, în vis, a venit șoțul decedat și mi-a povestit cum o duce cu traiul Acolo,- cică, are timp berechet, că timpul acolo, de fapt, nu circulă; că a gîndit mult asupra vieții anterioare, cu mine împreună… și regretă mult comportamentul insuportabil pe care eu l-am îndurat din partea lui. Cerea iertare pentru toate, și spunea că mă iubește. Mi-a promis, să mă ajute cu copilul dorit: se va ruga la Cineva pentru noi. Astfel, spuse el, – dacă totul va merge bine, și voi avea o fetiță, el își va răscumpăra vina față de mine și fiul nostrufrumos omenie mistic

Într-adevăr, foarte curând după acel vis, am rămas însărcinată, și ce nu mi s-ar fi spus la UZI (aparat cu ultrasunete), eu deja eram convinsă ca voi avea o fetiță, – nu știu de ce, în această privință nu aveam nicio îndoială. Ca urmare, am născut prin cezariană, iar medicul a spus, că după primă naştere, un tromb a rămas sigilat, de aceea nu puteam rămâne gravidă, de altfel el, medicul, nu înțelege, cum  am reuşit să duc sarcina normal. A mai adăugat, că trebuie să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou! – Desigur, mă închin Domnului!..

Doar că mai știu, pe cine trebuie să mulțumesc


25 comentarii

Dacă am privi viața altfel


Если они могут быть счастливы,то почему мы всегда ноемO frumusețe de fată am observat la fereastră, și cu invidie, am suspinat:”De-aș fi și eu așa…” Dar când ea dă să se ridice, să plece de la fereastră, m-am îngrozit: fata era fără un picior și cu greu mergea în cârje… O, Doamne!  – Iarta-mă, când încep să suspin fără de treabă! Am două picioare! Și lumea o accept cu recunoștință!

M-am pus la taclale cu un vânzător. Era inteligent, adorabil și frumos. Mă îndemna să mai vin la cumpărături. Mi-a spus: ”Să te binecuvânteze Domnul cu sănătate pentru mulți ani! Ce păcat, că nu te pot vedea. Sunt orb de la naștere”.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin! Nu am probleme cu vederea: văd viața!Și lumea, pacea, – eu le accept cu recunoștință!10665809_10201923620607004_1473480968689391874_n

Un băiețel ca o splendoare, o sculptură în sine, stătea nemișcat, trist, într-un colţ aparte, și eu l-am întrebat: ”Ce faci, băiețele, aici, singurel, de ce nu te joci cu copiii din curte?”. Iar el tot ședea cumințel, fără să se miște, și mi-am dat seama, că nu mă aude. E hipoacuzic.

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin… Aud viața! Și lumea o primesc cu recunoștință!sizabi

Am mâini, picioare. Pot merge, să mă plimb de una singură de vorbă cu sine. Și cu atâta entuziasm să privesc albastrul cerului, norii mei dragi. Am urechi, aud zgomotul de surf îndepărtat…

– O, Doamne! Iartă-mă, atunci când eu încep să suspin, să mă vaicăr, să mă plâng de viață! –  Dacă Ei sunt fericiți, atunci de ce noi mereu suspinăm?

Eu sunt binecuvântată! Și lumea o accept cu dragoste și recunoștință!dizabilitate

Pentru cei care se simt complexaţi, umiliţi şi nu au la cine se adresa… – Evitaţi persoanele, care vă ştirbesc imaginea şi autoritatea, vă fac să vă simtiţi prost sau vă insultă credibilitatea, în special încrederea în sine. E o calitate, care-i reprezintă pe oameni mărunţi. Cel cu inimă mare, dimpotrivă, va insufla sentimentul, că şi voi puteţi deveni măreţi.

– Doamne, binecuvântează-i şi ajută-i! ❤


22 comentarii

Dă-mi și mie fericire!


Crizantemele erau mari, pufoase, da-mi si mie fericireși mereu galbene. Supersticioasă fiind, într-o zi eu l-am întrebat dacă știe că este culoarea despărțirii. El s-a cam fâstâcit, apoi pufni nedumerit:”cică sunt florile tinereții veșnice”, ce-mi dorește și mie, iubitei lui. Ulterior, am aflat de la prietena care ne-a făcut cunoștință, că este daltonic, adică nu deosebește culorile: cumpăra flori roșii, care erau, de fapt, galbene…  Atunci am priceput de ce nu merge niciodată la volan…

Nu-l iubeam, și nici nu-mi displăcea, chiar doream să mă îndrăgostesc de el. Nu era un Alain Delon, – înalt, chipeș, iradia inteligență și optimism, ținea la mine și-mi făcea curte. Cam stângaci, se stăruia să-mi facă pe plac, și mă respecta tipul… Ambii eram trecuți de prima tinerețe, divorțați: fosta lui soție a șters-o împreună cu fiul (fără permisiunea lui) la alt bărbat în America, iar eu îmi educam de una singură cei doi copii minori din căsătorie precedentă. Duceam greul singurătății de mamă obosită (acum îmi dau seama). Mă salva optimismul, energia și temperamentul care ţâşneau din mine peste margini… Nu reușeam să-mi aranjez viața de familie în mod normal, dar uneori mă întrebam dacă se merită: nu simțeam necesitatea măritișului din oboseală. Pentru mine un alt bărbat-soț însemna următorul copil pe care la fel trebuia să-l spăl, hrănesc, să-l duc… la serviciu… Aici mă trezeam din spaimă și mă simțeam mai bine, căci niciunul dintre soții mei nu m-a învățat ce-i ”iubirea reală” pentru o femeie ca mine…  Din lipsă de automat, spălam zilnic rufele cu mâinile, cu greu storcându-le de apă, apoi cu dureri la încheieturi – ”fugă” la piaţă după de-ale gurii, şi-acolo din nou cu târguieli în căutare a ceva mai ieftin… Eram obsedată pân-la nebunie de economie, ca să reușeșc să-mi ajungă banii de la salariu la salariu…

La serviciu, cu funcţia mea inţeligentă, de nevoie înghițeam praf și ridicam greutăţi din fonduri de cărți, mă ridicam pe scări aranjându-le, şi mă simţeam ”deriticătoare” zi de zi. Mereu bolnăvicioasă, pe pastile, și flămândă la lucru… După ce abia respirând alergam la grădiniţă, apoi la şcoală, unde mergeau copiii mei. Discutam cu pedagogii: rugam să fie atenţi la odraslele mele… Oboseam de mă lăsau puterile, şi-atunci… începeam să visez la un bărbat puternic, romantic, responsabil, cu caracter și voință, care să știe ce vrea de la viață, și… care să mă aprecieze și să mă poarte în brațe. Se făcea, că începeam să mă simt mai bine de la acest gând, ca apoi brusc să-mi aduc aminte de fostul soț și să înțeleg că voi rezista fără unul ”nou”…

Atmosfera acestei vieți mediocre nu-mi atinsese exteriorul ”a lea Barbara Brylska”, eu mereu simţeam privirile genului opus… Iar Iulii pretindea a fi cel la care visam, însă… nu mă grăbeam. Cu remuşcări şi reţineri din mine simțeam totuși o vină pentru el: avea tipul ceva respingător ce venea din interiorul lui: nici după sașe luni de relație nu puteam înțelege, ce anume. Ne întâlneam ades, cu prietenii la frigărui, cinam împreună după serviciu, ne sărutam cu pătima tinerilor îndrăgostiți. Avea un defect în vorbire, se bâlbîa atunci când avea emoţii, – chiar părea drăguț când se rușina din acest motiv. Ulterior, am observat că-i plăce să stea mult la televizor, ”trântindu-se” pe canapea, fără să-mi propună o mână de ajutor sau să repare ceva prin casă. Îmi displăcea mult acest lucru.

Îmi ziceam, că eu sunt de vină, că am cerinţe mari, iar eu sunt o egoistă incurabilă. Mi-era milă de el. În continuare, mă prefaceam că nu-i observ neajunsurile, oboseam cu gătitul și cârpitul, alergam de la serviciu ca să le reușesc pe toate, şi chiar încercam să-l surprind pe Iulii cu ceva delicios. Ca de obicei, el venea cu flori galbene, uneori cu o sticlă de vin alb Chardonnay, atunci când îi permitea buzunarul. Nu avea un serviciu stabil: lucra ocazional pe unde reușea să se angajeze, și rareori mă impresiona cu… idei de ”afaceri manageriale”. Precum suntem noi, femeile, – mereu ”afectate” de intelect şi vorbe dulci; ciulim urechile la ”magiunuri” cu care bărbații adesea ni le ung… La o cină, Iulii s-a scăpat cu vorba, că vrea să deschidă o afacere cu fete tinere, să le dea ajutor pentru a emigra în Israel, – ”vor fi parale din asta”, – adăugă el. fericireEu cu intuiţia mea acută, am bănuit imediat necuratul, cică miroase a proxenetism (sensul din ziare l-am aflat)! M-am speriat să nu am un ”bandit” în casă! 🙂 Și, i-am zis dur şi convingător, că nu-mi place de loc ceea ce aud: ”Dacă era vorba de fiica ta proprie printre cele discutate, cum te-ai fi simțit?” De-atunci, n-am avut cu el discuţii de acest gen.

Timpul continua, la fel de monoton şi mohorât. Nu știam un alt mod de viață decât cel obişnuit: să obosesc, muncind necontenit și alergând la tot pasul: m-am conformat deja cu gândul, că în clipe grele pot conta doar pe mine. Și, încă mă consideram fericită… Spuneam, că persoana care iubeşte, în mod normal, acceptă şi visele tale. În dragoste nu pot fi obligaţiuni, nu se impune un ”trebuie”; în dragoste eşti acceptat, pur si simplu… Doamne, eu consideram acel sentiment ”dragoste”. Ce înseamnă experiența de viață, să înveți într-adevăr să iubești… Copii am; la fel şi un iubit; serviciu stabil cu colegi invidioşi și geloși pe succesul altuia, dar cu care împărţeam şi ultima fărămiturică a mea de pâine, necondiţinat.

În ajun de an nou, Iulii a spus că merge la periferie, la locul lui de baștină. Avea un plan să vândă casa buneilor, ca ulterior să procure pentru sine și sora lui un apartament în Chișinău. Părinții lor au decedat într-un accident, şi el ca frate mai mare avea grijă de ea, în plus, trebuia să achite studiile ei la universitate. Avea o soră răsfățată, care din start m-a surprins cu detalii intime din viaţa ei personală. Nu eram obișnuită cu astfel de sincerităţi, nici în discuții cu prietenele mele apropiate cu care adesea organizam cuconade… Deci, ”aterizat” în satul lui în ajun de revelion, după o lungă tăcere, Iulii m-a felicitat la telefon. Nu-l mai simţeam apropiat, era departe…

Am realizat brusc, că omul apropiat e o noţiune complicată. Nu poți să spui că iubești, și tot odată, zile întregi să nu încerci să dai de știre despre tine… Am întâlnit noul an fără de el, doar cu copii mei şi cu o vecină. Ca de obicei, la o salată cu crabi preferată și torte ”Napoleon” și ”Guguță”. După ce copiii au adormit, băusem șampanie la rămășag cu soarta, rugând la Bunul Dumnezeu pentru o viață bună, pace-n suflet şi sănătate. Apoi, trecând la plăcerea mea de a privi emisiunile preferate ca”Ironia soartei” și ”Goluboj ogonek” pe canalul Ostankino TV.

Noaptea revelionului în singurătate se făcea ca o poveste cu vise-n stele, cu gânduri și speranțe, care ulterior neapărat se realizau… De aceea, în continuare Revelionul e sărbătoarea mea preferată și așa va rămâne, pentru că mereu îmi oferă speranțe și chiar șanse de a mă simți fericită cu cei dragi mie… Şi astăzi, în puterea sentimentelor mele, a viselor dorite, realizez că eu sunt fericită pentru că mai pot simți și să sper, cu toate lacrimile înghițite de perna mea…

Iar tipul nu a mai telefonat, și nu a trimis scrisori precum a promis.  Pe-atunci celulare nu existau. A fost complicat, și greu să înțeleg că nu are nevoie de mine. După timp de două luni am început să-i caut defecte inumane: că este un ”nemernic, cinic, pedant, un leneș și prostovan iresponsabil”. Mi-am amintit, că a îndrăznit să ceară bani de împrumut, iar eu, zgârcita, am refuzat, că nici nu aveam de unde, cu salariul meu mizer? În acel moment, stăpânită de ruşine că nu i-am putut oferi ajutor, iar azi – supărată că m-a făcut să mă simt prost. Da, banii sunt trecători! Nu averea te face bogat, ci valorile morale. Tipul ducea lipsă de ambele. Mă calmam cu convingeri de prisos )

femeia fericire

Dacă omul este determinat, el poate să treacă peste durere şi probleme, să se modeleze pentru un mod nou de viață. Astfel, rezistam și eu cu convingeri. Atunci când m-am liniștit şi am reînceput viața de odinioară fără de cavaler alături, – cu ambiții şi proiecte noi, avut-am ghinionul să constatez că am rămas însărcinată. Iar el, – ia-l de nu-i și dispărut! Şi cum să-l găseşti: nu ştiam telefonul lui de la periferie, și soră lui s-a pierdut nu știu unde… Avusem cândva încredere în acest bărbat, măi, măi…

Disperată, am început să căut soluţii, că numai eu înțelegeam situația mea: Aveam mare frică să nasc ca mamă singură: pe cei doi copii ai mei îi educam cu greu. Părinții mă susțineau cum puteau, și pe bună dreptate, eu reușeam doar cu ajutorul lor! Să mă ierte Dumnezeu! Cum să le duc o veste cu un „plod de la nu știu cine-i”? Precum se obișnuia, atunci când cineva în familie avea o problemă, ea devenea problema tuturor. În acest caz nu doream acest lucru… Într-o zi de martie am mers la chiuretaj, iar a doua zi sărbătoream ziua femeilor, cu sufletul în furtună pustiit…

Mai trecu o lună-două, cu un pic de calmant. Nu dispuneam de timp pentru întâlniri şi cunoştinţe noi de gen opus, – doar o aminitire îmi provoca dezgust. Era o primăvară cu vise și speranțe noi…  Ne-am înțeles cu prietenele din copilărie să ne adunăm la o cuconadă, şi eram în pregătiri atunci când sună telefonul: veni vestea tragică că a decedat fratele unei prietene, pe care o așteptam să vină. Fratele ei avea doar 26 de ani. Mi-am amintit, că recent am avut un vis groaznic cu acea prietenă… Surprinsă de veste, n-am apucat să răspund imediat la un alt apel, iar când am răspuns, am auzit vocea lui Iulii. Nu doream sa vorbesc cu el. Desigur, am avut curajul să-l refuz. Ce a urmat am realizat ca prin ceaţă: el tot telefona, zilnic la fiecare ora, iar eu nu răspundeam.

Nu mă interesau scuzele lui. Eram absolut indiferentă. El a încercat să discute şi cu fiica mea. Înzadar… Am început să-l urăsc cu toate soneriile lui. Tipul obosit să tot telefoneze, se pare că nu doar a înjurat: ulterior, timp de șapte ani nu puteam să închei vreo relație… Ba eu respingeam omul, fie eram ocolită de cei pe care-i simpatizam. Nu se lipea comunicarea: nici pe-aproape, nici pe departe! E posibil așa ceva?

Au trecut 7 ani. Mi s-a oferit o foaie fierbinte la sanatoriu Codru, și nici nu apucasem să mă gândesc, dacă are rost să merg, a doua zi eram acolo. Era o lună friguroasă de decembrie, şi totuşi am mers: simţeam că trebuie, cu toate că nu-mi ardea, ceva îmi şoptea să nu refuz… Şi chiar doream odihnă, schimbări în rutina asta urbană aglomerată…

La Hârjăuca, la cantină am nimerit să stau la o masă cu trei moldoveni, care au amuțit când m-au văzut. Nu puteam nici eu mânca sub privirile lor insistente, dar după două zile m-am obişnuit. Am înțeles, că la odihnă mai toți bărbații sunt flămânzi nu doar după mâncare. Abia mă acomodam și nu se petrecea nimic interesant, nu întram în discuții, poate doar cu vecina din odaie, de nevoie, discutam până la guturai, – ea ca martora lui Iehova încerca să mă învârcolăcească…

Zi de zi, înconjurați de nea, mergeam la proceduri cu tratamente, bazin, băi, masaj, sau la buvet cu ape minerale, apoi, la cinematograful cu flime nostalgice. La dansuri nu mergeam, mai în seamă, că am observat la staţiune mulţi militari ce au luptat la războaiele din Afganistan sau Transnistria… După ce am văzut de la balcon, cum unii dintre ei se băteau pentru că la dansuri nu puteau împărți o fată, iar altul chiar a încercat să spărgă ușa de la odaia unei doamne, căutând ceartă, – eu evitam orice contact cu ei. Vecinul de la cantină, care era alături de mine la masă, părea calm şi grijuliu, îmi ”oferea” bucate din farfuira lui, mă învita la dansuri, la plimbare, făcea ochişori dulci… Iată că nu mă interesa…

De Sfântul Nicolae am mers pentru prima oară la Biserica de la Mănăstirea Hârjăuca: în timpul slujbei mă podideau lacrimile, nu mă puteam opri din plâns, și nu înțelegeam, ce se petrece cu mine. Aţinţită cu privirea la Icoana Sfântului Nicolae, simţeam de parcă Domnul îmi vorbește prin Ea. M-am rugat atunci din suflet la El: ”Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea şi sănătatea tuturor celorlalţi, nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!

veverite fericire HirjaucaNu știu ce mă apucase atunci, parcă nu eram eu… Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee strălucitor întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare și cer înstelat. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, chiar și veveriţele ce coborau pe zăpadă, – eu simțeam fericire!

Dusă cu gândul la întorsătura destinului, am început să simt ceva în pieptul meu amorțit de mult timp… Simțeam, că încep să trăiesc din nou. Între timp, discutând cu militarul despre zodii şi destine, am constatat cu uimire, că el s-a născut într-un an și chiar în aceeași zi a lunii, precum şi Iulii, bărbatul refuzat de mine… Surprinsă de descoperire, am înţeles că blestemul s-a rupt!

De atunci, povestea urmează că cine gândește urât despre mine – mă făce să fiu… mai frumoasă şi cu ani mai tânără! 🙂 Se face, că sunt bunică și să mă simt la fel ca cea de 30 de ani. În interior și la aspect. Nu credeți? Veniți la mine! 🙂

Când eşti tânăr, totul pare veşnic, şi nimic nu e straşnic! Iar noi toată viaţa ne dorim să ne simţim tineri: Nu că mă rup după toate acestea, dar așa a vrut Domnul… Este unul din secretele mele! Vezi că, există miracole dacă ai Credință! Au urmat ani de zile de dragoste nebună, poate nu anumit cu această persoană, dar era Începutul… O nouă etapă din viaţa mea. Se numeşte Iubirea vieţii mele, şi împreună fericiți suntem în continuare… Împreună!  ❤

Realitate get-beget! Confirm, Svetlana Vizitiu

Duminica Mare

4 comentarii


Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace sufletească şi zile îndelungate. Să trăiţi, oameni, întru mulţi ani!


11 comentarii

Ce înseamnă Viața noastră


Imagine După o legendă, în prima zi Dumnezeu a creat vaca și i-a spus: – Vei petrece toate zilele în câmp, dând lapte, hrănind vițeii și familia fermierului. Pentru aceasta îți dăruiesc o viață lungă de 60 de ani! – Pentru ce, Doamne, mie iadul ăsta de 60 de ani! – s-a indignat vaca, – Îmi ajung și douăzeci de ani, iar ceilalți patruzeci le las Ție! – Și Dumnezeu a fost de acord. A doua zi, Domnul a creat câinele și i-a spus: – Vei sta mereu la poarta casei stăpânului tău, lătrând la toată lumea care trece… Îți dăruiesc o viață lungă de douăzeci de ani. annHmm, e prea mult pentru lătratul meu, – s-a întristat câinele, – îmi sunt de ajuns și zece ani, restul le dau înapoi. Domnul din nou a fost de acord. Și a treia zi, l-a creat pe Om și i-a zis: – Mănâncă, dormi, distrează-te și bucură-te de viață. Pentru toate, îți ofer 20 de ani! Omul s-a indignat: – Poftim? Doar 20 de ani? Știi ce, Doamne, am să i-au eu acești 20 de ani plus cei 40 de ani, care ți le-a lăsat vaca, și încă cei 10 ani de la câine: Șaptezeci de ani îmi vor fi de ajuns, e bine așa, Doamne? – Fie, cum dorești! – a oftat Domnul…

Și, iată așa s-a întîmplat, că primi 20 de ani, noi dormim, mâncăm și ne distrăm, iar următorii 40 de ani, muncim din greu pentru a ne asigura familiile noastre, și în ultimii 10 ani, lătrăm la toată lumea care trece prin vizorul nostru…

ImagineDacă ai un măgar, nu-ți imagina că toate drumurile îți aparțin! Răutățile adresate, sunt doar invidia celor complexați și care nu au nimic altceva de facut, decât să moară de grija altuia… Fiecare să se uite în interiorul lui: oare avem noi dreptul să murdărim pe alții? Cu ce dovedești că esti mai bun ca altul? Bunatatea și respectul de sine e singura care face diferența…Viața noastră e prea scurtă, ca s-o petrecem urând oamenii… E prea scurtă și pentru a oferi timpul în întregime locului de muncă. Să nu permitem să ni se scurgă printre degete, fără să fi oferind celor dragi o picătură din timpul ei, mai ales celor care ne iubesc într-adevăr… Viața…

vacaDacă mâine… nu vom mai exista, colegii noștri cu ușurință ne vor înlocui cu altcineva, uitându-ne în scurt timp. Și, doar pentru cei din familie sau prieteni, va fi cu adevărat o mare pierdere, despre care își vor aminti toată viața. Gîndiți-vă la acest lucru, atunci cînd acordați serviciului  mai mult timp decât familiei sau celor dragi…

O singură formulă ne conduce viața – Adaptarea! cel puțin în Moldova. 7 minuniCând iubești, te ocupi și de educație personală… Ca să nu fii nevoit să-ți forțezi imaginația… Imaginatia e problemă mare… Ce dai – aceea primesti…

Ce înseamnă Viața noastră… Apreciați:

7 minuni ale lumii noastre: 1. Sa vezi 2. Să auzi 3. Să simți 4. Să vorbești 5. Să gândești 6. Să te bucuri 7. Să iubești!

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi


ImagineDoi îngeri-călători s-au oprit pentru o noapte în casa unei familii bogate… Proprietarii s-au dovedit a fi ostili și nu i-au învitat să înnopteze în odaia lor de zi, în schimb, i-au poftit într-o pivniță rece. Atunci cînd înșirau așternuturile, îngerul superior, observând o gaură în perete, a făcut ce a făcut, dar a astupat-o bine. Îngerul cel mic l-a întrebat, de ce a făcut-o.

– ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”,  – fu răspunsul. În noaptea următoare, ei s-au cerut să înnopteze în casa unei alte familii sărace, dar primitoare. Soții au împărțit cu îngerii alimente cele mai bune care s-au găsit prin casă, și i-au poftit să doarmă în patul lor comod, iar pentru sine au înșirat un țol pe podea. În dimineață de după trezire, îngerii i-au găsit pe proprietarul și soția lui plîngînd. Unica lor vacă, de la care laptele era unica lor sursă de venit în familie, zăcea fără suflare în ambar. Îngerul mic întrebă pe cel superior: – ”Cum de s-a întîmplat așa ceva? Acel bogat, avea de toate, și tu l-ai ajutat… Iar această familie cu lipsuri, foarte săracă, dispusă să împartă cu noi tot ce are, și tu… ai permis să moară unica lor vacă? De ce?” – ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, – a spus din nou îngerul cel mare. – ”În subsol, am realizat că gaura din perete conține o comoară cu aur, iar stăpînul acestei comori a fost nepoliticos cu noi, și n-a făcut un bine în viața lui. Am reparat peretele, astupînd gaura, special ca să nu fie descoperită comoara. Iar în ziua următoare, când noi am dormit în așternut, a venit îngerul morții după soția proprietarului sărac. Eu i-am dat în schimb vaca… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi…Nu au iPhone, nu au jucarii , nu au televizor , nu au internet dar priviti fetele lor

Astă e legenda… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi... Unii oameni întră în viețile noastre și pleacă repede, alţii devin prietenii noștri și rămîn pe o clipă, sau pe viaţă… Noi, muribunzii, nu vom înţelege şi nu vom ști niciodată totul! – De ce suntem toleranţi la prostia cuiva, și ne răstim la reproşuri obiective la adresa noastră. Purtăm invidia în noi, pentru că aşa ne este firea, fie nu simţim vina din orgoliu… Avem atâtea oratori, care strigă în urechea lor proprie, fără să se facă auziţi în practică…  Fie, realizează ceva pentru scopurile sale de a ajunge undeva, la vârf… Cel iscusit la cuvinte pentru fapte reale nu dispune de timp, dar nici nu îl caută, din indiferenţă… Nu putem iubi, pentru că nu dorim să învăţăm Iubirea… Unde au dispărut atenţia, toleranţa, bunăvoinţa?… O atitudine îngăduitoare faţă de prostie e specifică oamenilor deştepţi, dar şi ei sunt pe cale de dispariţie. Mentalitatea se înrădăcinează adânc, cu dispreţ şi ranchiună – nu ştiu, cum vom putea să o dezrădăcinăm, noi, sau copiii noştri cu tablete-n cap… Devenim din ce în ce mai orbi, şi ne place să purtăm ochelari, schimbându-le zilnic culorile… Nefericirea vine din insuccesele noastre şi succesele altora, pe care aşa şi nu le mai învăţăm a preţui…

Omule, dacă ai Credință, trebuie să înspiri și viataÎncredere, că tot ceea ce se face şi vine, este nu doar în favoarea ta! Vei înțelege, vei realiza asta în cele din urmă cu timpul… Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu care și este toată Întelepciunea, – dacă moldovenii ar trăi după standarte biblice țara nu ar fi în așa mizerie, de ăia și toți sataniștii și tâlharii sunt la putere că nu-L au pe Dumnezeu în ei.

Ieri – deja e o istorie. Mîine – e un mister. Prezentul – e un cadou! Să facem lucrurile să fie ceea ce dorim să fie bine pentru toată lumea! Viața e o magie, și gustul fiecărui moment este unic! Să învăţăm a iubi şi a preţui! ❤

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Revelionul împlinirilor


1425756_1482225205336674_1086546943_nLa o masă de Revelion, și l-am întâlnit într-o companie mare, am observat o pereche care mi-a captivat atenția. Un bărbat  foarte frumos și o doamnă obișnuită, iar el era îndrăgostit, și erau fericiți! La aceeaș masă erau femei singure, care au decis ”cică soția nu e un perete – poți și s-o urnești din loc”. Dintr-o parte, să te uiți, această rivalitate era foarte vizibilă, însă pe mine m-a surprins soția omului: nu tam-tam, – nici o emoție! Ulterior, gazda mi-a relatat povestea lor. 15380796_287192555011081_4003951908069030533_nEl cândva a fost condamnat pentru „marketeering la negru”, a fost închis, și eliberat în ajunul noului an. Nu avea unde să meargă: cu fosta soția divorțase, a schimbat apartamentul, și dusă a fost, departe de el. Era un ger mare, el umbla pe străzi, privea la oameni prin ferestre, care ședeau la masă, si tângea dupa căldura lor sufletească… Din scările blocurilor unde încerca să se încălzească, era alungat de locatari. Se așeza în curtea de joacă pentru copii, pe bănci stabilite nu demult de primăria Chișinău.

Lora venea de la servici, se grăbea acasă… iarnaS-a apropiat de el, bănuind, că omului i s-a făcut rău. În aparență, după exteriorul lui, a înțeles totul, în special, a memorizat ochii lui; lacrimile au înțepenit pe genele de gheață. Era el nins împodobit, vânăt, cu mâinile înghețate, fără mânuși, iar tricoul se transformase într-o conductă. Acea iarnă din decembrie era foarte geroasă pentru o țară ca Moldova. L-a luat ea la sine acasă, l-a spălat, l-a hrănit… Apoi, s-au căsătorit. El s-a dovedit a fi o persoană remarcabilă, inteligentă… Iar la masa de Revelion, ridicând un pahar cu șampanie în cinstea ei, a spus, că această sărbătoare pentru iuiuel este una specială, pentru că atunci când el îngheța ca un câine lovit și alungat, nimănui netrebuit, pe el l-a salvat, l-a încălzit, l-a adăpostit această femeie, care va fi întotdeauna pentru el cel mai valoros cadou al destinului!

Cineva judecă sau se încruntă. Cineva se bucură. Iar unii stau în golfuri: e realitate sau basm. Până când voi nu veți crede în poveste, în realizarea viselor şi speranţelor, – viața poate fi o „baie” cruntă a Realității! Învățați cel puțin să zâmbiți,an nou fie chiar și unui basm inventat, dar… e din viață, din realitate! Învățați să Credeți! Să fiți pe tot parcursul anului, sănătoși și în vârf pe șa! Fie, ca norocul să fie alături de voi mereu! Alături de prieteni și cei dragi vouă! Să vă meargă traiul în familie! Tot ceea ce-aţi semănat şi nu aţi cules încă, tot ce aţi visat, dar n-ati îndraznit să faceţi, tot ce aţi sperat, dar nu aţi primit, este ascuns în anii ce vin şi aşteaptă să fie căutat cu şi mai mare determinare. Multă sănătate, dragoste, speranţă şi bună înţelegere cu cei din jur!
Un An Nou fericit tuturor! Cu un binecuvântat ”La Mulți Ani”! Pace în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu


Un comentariu

Cred că sunt însărcinată


cat de grea viataBucuraţi-vă mereu, femeile şi fetele voastre dragi! Şi, fiţi fericiţi! O scurtă, dat foarte importantă şi frumoasă povestioară reală. Acordaţi-i, o clipă pentru a reflecta, din timpul vostru preţios…

– Ei bine, fetiţa mea, ce-i cu tine, azi?

– Nimic, aşa eu…barb carucioare

– Şi daca, sincer?

– Înţelegi… Cred că sunt însărcinată!

Tipul a zbughit-o din odaie, fără să spună un cuvânt… Fata s-a lăsat la podea, înţelegând, că acesta-i sfârşitul, şi s-a scufundat în plâns: lacrimile curgeau în şiroi… N-a ştiut, cât timp aşa a suferit: de odată, s-a auzit soneria la uşă. Ştergându-şi ochii, ea a deschis uşa.

Ţinând în braţe un buchet mare de trandafiri roşii, el a rostit:

asae– Dar tu, nu ştii, cine va fi, o fetiţă sau băieţel? De ar fi băiat; aş juca cu el fotbal, cu toate că, mai bine e să fie fetiţă: va semăna cu tine, şi va fi la fel de frumoasă!

Iar părinţilor le vom spune împreună!!

😀

Svetlana Vizitiu


Scrie un comentariu

Paulina Zavtoni:”Astăzi noi suntem temelia”


z1O doamnă frumoasă, sclipitoare, inteligentă. Şi, desigur, foarte talentată. Posedă un simţ deosebit al umorului, ştie să se descurce în orice situaţie complicată. Activează în teatru deja de 50 de ani! Artistă a Poporului, actriţa Paulina Zavtoni s-a dovedit a fi atât de simplă în conversaţie, dialogul fiind un adevărat moment de a afla lucruri inedite de suflet, de viaţă, de creaţie. Vine dintr-o familie modestă.

Îşi aminteşte cu tristeţe de anii din copilărie, când ţineau în şură un sac cu pesmeţi pentru zile negre. Mama ei, Ana Zavtoni, a rămas văduvă când era însărcinată cu Paulina. Tatăl a murit pe front. „Amintirile scumpe din copilărie sunt mereu cu mine”, zice ea cu nostalgie.zavtoni Întotdeauna i-a mers la oameni buni, pentru care simte o atracţie intuitivă. Contactul viu cu oamenii, iată secretul ei. Era mică, dar avea sentimentul că acele momente, pe care le petrecea în scenă, erau cele mai fericite pentru ea. Şi-a creat, astfel, o dependenţă de teatru, de trăirile inedite, ceea ce a determinat-o să aleagă teatrul. Învăţătorii de la Şcoala nr. 1 (în prezent, Liceul „Gheorghe Asachi”), au fost primii ei susţinători. Profesoara de limbă rusă, Tatiana Cuzminicina, sub a cărei conducere Paulina a interpretat primele roluri din dramaturgia rusă, i-a cultivat dragostea faţă de teatru. z4Prin anii ’60 a depus actele la Conservatorul „Gavriil Musicescu”, la Catedra arta actoricească, cu specialitatea actor de teatru şi cinema. L-a avut conducător pe Arcadie Plăcintă, Artist al Poporului din RSSM, un om minunat şi cu har. Profesori i-au fost şi alţi Artişti ai Poporului: Eugeniu Platon, Valeriu Cupcea... Colegi i-au fost actorii care au creat file în istoria teatrului autohton: Spiru Haret, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Veniamin Apostol, Damian Dimitrov, Mihail Curagău, Viorica Chircă, Dina Cocea, Margareta Ureche etc. Inimile lor băteau la unison, erau darnici şi plini de speranţă… Paulina era studentă când a fost remarcată de Nadejda Aroneţcaia, care conducea studioul de pe lângă „Moldova-film”. Anume N. Aroneţcaia a sfătuit-o să meargă la actorie. z grFiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea,z2 N. Aroneţcaia a montat şi „Copilul nimănui” după I. Şkvarkin, cu Paulina Zavtoni în rolul principal. Astfel, Paulina Zavtoni slujeşte scena Teatrului „Luceafărul” de 50 de ani, reprezentând prima generaţie a teatrului.

„Astăzi, noi suntem temelia”, glumeşte actriţa. Model i-au slujit: Domnica Darienco, Ecaterina Cazimirov; dintre actorii ruşi: Iulia Borisova, Vasile Lanovoi, Iuri Iakovlev şi alţii, cu care făceau schimb de experienţă în timpul deplasărilor la şcoala vahtangovistă. z harSpiru Haret… A fost oare vorba despre un destin prestabilit?! Când a văzut-o pe tânăra cu două cosiţe în curtea Conservatorului, Spiru a renunţat la visul său de a deveni agronom şi a urmat-o pe ea, Paulina. „Profesia e ca şi dragostea, se alege o singură dată în viaţă. Dacă nu te căsătoreşti cu persoana iubită vei fi nefericit”, spune actriţa. Au fost un cuplu armonios – atât familial, cât şi scenic. Au jucat împreună în Trei surori de A. Cehov, Pe-un picior de plai şi Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu. În piesa Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri au fost extraordinarii Luluţa şi Leonaş. zz Despre cuplul Paulina Zavtoni – Spiru Haret, Alexandru Grecu, Maestru în Artă, a spus că „este una din legendele scenei basarabene. Am fost «furat» de jocul lor scenic, de personajele acestor actori inconfundabili încă din copilărie. Nu mi-a scăpat niciun spectacol în care să fi jucat aceşti valoroşi artişti. Acest cuplu a dat naştere unei veritabile dinastii artistice”.

Spiru Haret a fost o fiinţă caldă, z harcu suflet de copil, iar în scenă – un actor splendid. Casa lor era un laborator de creaţie, unde doar în orele de somn nu se vorbea despre teatru… „Eu am avut noroc, afirmă fiul Constantin. Părinţii mei sunt – doi Actori şi doi Părinţi – cu literă mare. Un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe scena teatrului.z fl Alături şi la bine şi la rău. Lecţiile de dragoste, de fidelitate ale părinţilor mei stau şi acum la baza vieţii mele.”
Cu părere de rău, în septembrie 1999, Spiru Haret a plecat… în ceruri, iar soţia sa iubită, Paulina, a fost cea care i-a ţinut de mână şi i-a citit Tatăl Nostru până la ultima lui suflare. A fost o despărţire grea, dar până şi în ultimele clipe ei au ştiut să fie alături „înlănţuiţi” de dragostea şi respectul ce-l aveau unul faţă de celălalt. „Suntem o casă de artişti… Feciorul Constantin Haret şi nora, Ala Tuz-Haret, sunt actori la Teatrul „A. Cehov”; fiica Lucia Galac, este profesoară la Academia de Arte; cuscrii, Ivan şi Svetlana Tuz, sunt actori şi ei, iar nepotul Anatol Galac studiază la Liceul de Arte… Probabil, destinul ne-a hărăzit, ca eu şi cu Spiru să stăm la temelia dinastiei noastre.” Sunt momente în viaţă, când simţi un gol imens… „E ceva firesc, mai cu seamă, în prezent. Nu te poţi aştepta doar la succes. Munca actorului înseamnă suflet. Te macină îndoielile: te acceptă regizorul, vei putea să interpretezi rolul, ai procedat corect, publicul te va înţelege, te va aproba?… Ca urmare, uneori, eşti indispusă. Totuşi, optimismul, dragostea pentru teatru, le tratează pe toate.” Actriţa se străduieşte să fie mereu în formă, să arate impecabil, să zâmbească.
Nu-i place, când cineva, fie dintre colegii săi, fie alţi oameni, se plâng de starea precară, consideră, că astfel omul transmite energia sa negativă celuilalt. La fel, nu apreciază când o actriţă la vârsta a treia o face pe „tinerica” şi invers. Realitatea fizică, vârsta actorului modifică radical lectura piesei. Spectacolul pune spectatorul pe gânduri, cum ar fi procedat el în astfel de situaţii… z copE ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
. Nu acceptă teatrul ieftin. Recunoaşte că genul comediei este acela care aduce o sală plină de spectatori, deoarece e mai acceptabilă, mai înţeleasă. Totuşi, tragediile şi dramele sunt şi ele bine primite de spectatori, în special, cele jucate de actori buni. Despre corelaţia actor – regizor şi cum se face un spectacol reuşit actriţa consideră că rezultatele vor fi benefice dacă relaţiile dintre regizori şi actori sunt armonioase, calde. Un spectacol e muncă în echipă. Rar se întâmplă când dintr-un material slab iese un spectacol cu priză la public.

z nepValoarea unui spectacol depinde de piesă; determinată de un material bun, de regizorul talentat şi de trupa extraordinară de actori, care să lucreze zi şi noapte. Profesia nu întotdeauna asigură un trai bogat actorului. „Le spun şi copiilor mei, că actorii n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi bogaţi financiar. Ceea ce contează, e spiritul, bogăţia sufletească.” De fapt, în zilele noastre, pentru tineri, factorul financiar contează, doar că doamna Paulina se mulţumeşte cu ce are. Altfel, propune să fie reduse preţurile biletelor la teatru, pentru ca fiecare copil să aibă acces la spectacole. Teatrul trebuie să participe la educaţia copilului.

z3Oricum, şansele tinerilor actori de a se afirma profesional, şi anume, la Teatrul „Luceafărul”, sunt foarte mari. Aici activează mulţi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Paulina Zavtoni încurajează tinerii. Cu ei actriţa vorbeşte de la egal la egal. E tânără sufleteşte! – o spun chiar studenţii. Este simbolul Tinereţii! „Nepoţii o numesc drăgăstos «Mica», ne relatează fiica actriţei, Lucia Galac, lector superior la Academia de Arte. Energia ei fulminantă nu se potriveşte cu imaginea unei bunicuţe obişnuite. «Mica» este consultantul principal în procesul de pregătire pentru manifestările artistice, la care i-au parte copiii. Mă bucur că este în continuare solicitată şi antrenată în multiple activităţi. Iar nepoţii, ca şi noi cu fratele cândva, îi duc dorul şi se bucură mult, când au norocul să le fie alături… Cu cât devin mai matură, tot mai mult o înţeleg pe mămica. La ea venim după un sfat, cu ea împărtăşim gândurile, bune şi triste.” Viaţa familiei este îndrumată subtil de Paulina Zavtoni, pilonul spiritual al casei. Ea îi adună la toate sărbătorile. Îi place să-şi vadă nepoţii împreună. „Îmi pare rău că trec anii şi eu îmbătrânesc. Trec anii, mă trec şi eu… Dar m-am conformat!” 

Spectatorii o iubesc, colegii se mândresc că o au alături! Cu siguranţă, actorii Teatrului „Luceafărul” au spectatorii lor, care îi iubesc. Artista Poporului Paulina Zavtoni îi are pe ai săi. Uneori spectatorii o întâlnesc pe străzile oraşului şi-i exprimă dragostea şi respectul. Îi recunosc şi vocea care sună la Radioul Naţional, cu care colaborează şi în prezent. „Unii spectatori îşi imaginează, că actorul este identic cu personajul din scenă. Teatrul e un miracol! Ei iubesc miracolele, la fel şi pe actori. Iar o părticică mică din dragostea lor, rămâne cu mine, cu modesta mea persoană!” E convinsă că experienţa e importantă pentru un actor, dar nu întotdeauna. Actorul n-are vârstă, el trebuie să uite că este Artist al Poporului, că a fost aplaudat, difuzat la radio şi TV etc. Actriţa se consideră fericită şi împlinită, deoarece Dumnezeu i-a dat sănătate şi inspiraţie. În teatru e respectată şi utilă. A lucrat cu foarte mulţi regizori şi a fost distribuită în roluri minunate. Le iubeşte pe toate şi susţine că nu s-ar fi lipsit nici de unul, precum nu te poţi lipsi nici de-un deget de la mână. Nu ştie cât va mai juca pe scenă, dar ar dori ca la clipa despărţirii să ajungă cât mai târziu… Iar spectatorii să vină la Teatrul „Luceafărul” continuu. Cărarea aceasta să nu se termine… „Am avut norocul să fiu partenera Paulinei în scenă, spune cu mândrie Artista Emerită, colega de scenă şi prietena Ninela Caranfil. Zic norocul, pentru că această actriţă este înzestrată de la Dumnezeu cu mult har, trăieşte în scenă incandescent, până la lacrimi, astfel, impunând spectatorii să simtă şi să trăiască la fel ca personajul jucat de ea…”

P.S. În 2006 am scris cartea despre Paulzaina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…

 Svetlana VIZITIU


Un comentariu

Vlad Mircos: Totul depinde de oamenii din jur


ImagineDe mic copil am fost pasionat în mod deosebit de lectură. Am început să citesc de la vîrsta de 5 ani. Mai întîi am citit toate cărţile de poveşti de acasă, de la biblioteca şcolară şi cea sătească, apoi am trecut la cărţile de aventuri. mircosVUna din cărţile care mi-au captivat în mod deosebit a fost „Căpitan la cincisprezece ani” de Jules Verne.
Ţin minte, că atît de mult am îndrăgit personajul central, încît, la un moment dat, am refuzat să citesc mai departe de locul unde tînărul căpitan a fost ţintuit de un stîlp, urmînd să fie adus în calitate de jertfă de către un trib african. mircos4Doar după ce tatăl m-a asigurat, că el va rămîne în viaţă şi va fi, în cele din urmă, salvat, am acceptat să citesc romanul în continuare.
La vîrsta adolescenţei şi a tinereţii am lecturat mai multe romane semnate de Theodore Dreiser („O tragedie americană”, „Trilogy of Desire” ş.a.), de George Sand („Consuelo” şi „Contesa de Rudolstadt”, „Indiana” ş.a.), de Irving Stone („Agonie şi Extaz”) şi multe altele. mircos2Mereu am fost şi rămîn a fi pasionat de literatură.
În prezent, cînd merg în vacanţă la mare sau la munte, neapărat iau cu mine 2 – 3 cărţi pe care le citesc cu cea mai mare plăcere. Astfel am recitit pe parcurs mai multe cărţi, revenind la ele cu o altă filosofie a vieţii, înţelegîndu-le altfel, mai profund. mircosfiuCu siguranţă, lectura ar trebui să fie o ocupaţie permanentă a oricărui om care tinde să fie cult şi civilizat.
Dacă e să mă refer la cărţile care m-au marcat în mod deosebit şi pe care n-aş obosi să le recitesc din nou, aş numi romanul „Consuelo” de George Sand şi romanul „Agonie şi Extaz” de Irving Stone. mircosfiumamaŞi aceasta, posibil, deoarece personajele centrale din ambele romane sunt oameni de artă, iar eu de asemenea sunt un slujitor al artei. mircos1Toate bucuriile şi suferinţele celor două personaje – Consuelo şi Michelangelo Buonarroti – îmi sunt aproape, le pot înţelege şi chiar simţi.
De fapt, sunt din fire un idealist, un visător, aşa cum sunt mai mulţi oameni de creaţie. M-aş bucura dacă cel puţin o parte din visurile mele, din năzuinţele mele, multe preluate din cărţile citite, să devină realitate. mircooosTotul, de fapt, depinde de oamenii din jur. Este în puterea noastră să ne facem viaţa mai frumoasă decît este, să tindem spre ideal şi perfecţiune …


8 comentarii

Secretul unei dimineti perfecte: Cronica unui inceput de Club, cu Gutiera Prodan la BM ”B.P.Hasdeu”


Imagine„La început aveam foarte mari emoții și chiar mă întrebam cum va fi, oare voi face față, eu, să prezint o așa personalitate, dar văzînd cît de optimistă și simplă era protagonista noastră m-am liniștit și m-am simțit foarte bine,,, Unicul lucru pe care nu puteam să-l fac, e să o întrerup să pun întrebări, atît de interesant povestea, și cu atîta suflet încît mă întrebam unde să mă bag eu cu întrebările mele… Eu, care nu sunt om de artă, am rămas încîntată, că am avut onoarea să o cunosc pe d-na Gutiera. ImagineAm rămas plăcut surprinsă de tot ce ne-a descris, și sincer, niciodată nu m-a încîntat ideea să văd India, acum, mi-aș dori și eu acest lucru… DSC_0641Pentru că a fost descrisă această țară din cea mai bună parte, iar partea sumbră a fost într-atît de bine redată, încît chiar și această parte a devenit una frumoasă! Dacă ne-ar auzi guvernanții, să audă cîte idei frumoase a adus Gutiera Prodan de peste mări și țări, și măcar ceva să implementeze la noi în țară, Ar fi suficient să preiei ideea frumosului și să o dezvolti… acasă! Si cred, că ar fi bine.Imagine Sunt cea, care lupt pentru ca să aduc acasă respectarea drepturilor omului, asa ca dreptul să fie pentru toți și oriunde, de la multstimata doamna Gutiera am putea invata sa aducem la noi, tot ce e mai frumos, arta, creatia, idei care să aducă zîmbetul pe fata oamenilor… ”(Violeta Gasitoi)

https://www.facebook.com/photo.php?v=432849040167599&set=vb.100003275201371&type=2&theater   (secvente din emisiunea ”Buna dimineata” TVM1)

”Am cunoscut-o pe Gutiera Prodan de la ”Buna Dimineața”, – emisiunea, pe care o priveam cu mult drag, fie, fiind în vizită la părinți la țară, fie, – aici, la Chișinău. Este mereu optimistă și energică. DSC_0667Am descoperit-o, apoi, la Festivalul Iei, îmbrăcată într-o ie de excepție – cea cu lăcrimioare. La fel, zâmbitoare și firească. Azi, în cadrul clubului – m-a inspirat sinceritatea, inteligența și feminitatea Dnei Prodan. Este femeia, pe care o admir și pentru care port un respect sincer. Mulţumesc pentru că am câştigat din experienţa domniei sale, așa că, – mă înclin asiatic, spunându-i franţuzeşte: Chapeau Dnei Prodan!” (Mariana Harjevschi)eu

Sunteți perfecte, cu inima mare, visuri in culoarea roz, tinere si sincere, precum mă vad si eu !!! De aceea, si-am fost, astăzi, împreuna la aceasta minunata întîlnire NON-GLAUM!!! Mersi mult pentru invitație si bunele intenții! 🙂 (Ludmila Stetco)

”Am primit o deosebita placere sa ma aflu, azi, la Club. Va multumesc inca o data pentru invitatie! Din pacate, mai putine Doamne mi-au fost cunoscute, dar in asta e si farmecul, venind aici, la aceste intruniri, poti face cunostinta cu multe persoane interesante, sa cunosti lucruri si istorii adevarate, dedicind timpul imbogatirii spirituale! Am sa vin de cite ori voi putea la club, si chiar mi-am facut un plan, cu o tema, pe care as putea s-o prezint si eu…” (Nona Marian)

”Mi-ar placea sa ajung la 26 de ani lucrati in TV, sa pot lansa o revista, sa calatoresc oriunde vreau, sa am curajul de a-mi reda gandurile pe panza, deci am atatea de invatat de la doamna Gutiera! M-am bucurat s-o revad. Mi-ar placea ca fetele prezente la eveniment – toate dragute, moderne, active, optimiste si zambitoare – sa devina si prietenele mele. Am stiut intotdeauna ca Svetlana Vizitiu e in stare sa rastoarne si muntii… De aceea o felicit si-i tin pumnii! (Ana Iacub)

„S-a meritat fiecare minut din acesta intilnire de suflet: dna Gutiera emana atita energie pozitiva, incit ar fi pacat sa nu zimbesti si tu celor din jur dupa dialogul cu dumneaei. DSC_0628Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru aceasta invitatie, a fost o gazdasha de nota 10!” (Zinaida Jioara)

D-na Gutiera este un om deosebit de pozitiv. Intalnirea de astazi a fost din suflet pentru suflet, ma bucur enorm ca am cunoscut-o personal pe aceasta femeie extraordinara, expresiva si calda in comunicare” (Cornelia Tafunea)

E adevarat ca „omul sfinteste locul” – multumesc protagonistei Gutiera Prodan pentru orele minunate daruite noua in cadrul clubului de Elita. ImagineAm avut senzatia ca am privit un filmulet despre o doamna interesanta, harismatica, individuala, profesionista, inteleapta, buna, etc. ImaginePot enumera la infinit, din care am luat doar invataminte, energie pozitiva, motivatii de a merge mai departe orice ar fi si care intr-un fel sau altul a reusit sa ma faca sa inteleg anumite lucruri altfel de cum le intelegeam pina acum. Sunt sigura ca de azi inainte nu ma voi certa cu nimeni din teama ca nu voi avea timp sa ma impac. Plecaciuni si inca o data un Multumesc Mult!” (Inga Albu)

”Prima sedinta a clubului a fost una de bun augur. Ramine sa le multumim frumos organizatorilor, si, in primul rind, Dnei Svetlana Vizitiu, care a venit cu initiativa. Invitatul special al clubului – Dna Gutiera Prodan ne-a impresionat mereu pe noi, telespectatorii, cu talentul sau de moderatoare a emisiunii Telematinal ”Buna Dimineata”. Multi ani aceasta emisiune a fost si este una din cele mai reusite la Moldova 1. Doamna Prodan mereu a promovat talente, oamenii cu caracter, personalitati marcante ale Moldovei, cultura, turismul, fenomenele si locurile frumoase si interesante din tara noastra. DSC_0690Am aflat mai multe dimensiuni a omului de creatie Gutiera Prodan. Am venit azi cu idea, ca invitatul special trebuie sa aiba: 1. capacitatea intelectuala sa comunice niste adevaruri despre activitatea sa profesionala,2. intelepciunea si curajul de a enunta CE si CUM ar schimba in viata tarii noastre- Moldova.” (Victor Stepaniuc)

Aici, puteti viziona cateva fragmente cu protagonistii nostri:  (Inceput de intrunire al Clubului de Elita ”Impresii din viata si carti”: filme cu Gutiera Prodan)


207 comentarii

Ai grijă ce-ţi doreşti


El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!rautat

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei,Caika Svetlana unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. herbert james draperBănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…ai grija ce-ti doresti

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu


2 comentarii

Nimeni nu mă iubeşte


Ne place sau nu, – e dificilă întrebarea… 🙂Imagine

Un om bogat l-a întrebat pe amicul lui:

– De ce sunt acuzat de lăcomie, pe când se ştie, că am dat ordin ca după moartea mea, toată bogăţia să fie transferată pe caritaţi de binefacere? – Ca răspuns, – a spus prietenul, – îmi voi permite să-ţi povestesc despre cum o scroafă i s-a plâns unei vaci, de atitudine negativă la adresa sa:”Oamenii mereu vorbesc despre bunătatea şi ochii tăi blânzi. Desigur, tu le oferi lapte şi unt, doar că eu le dau mai multă carne, şuncă şi costiţe, piele şi barbă, chiar şi picioruşele mele, pentru răcituri… Totuşi, nimeni nu mă iubeşte; de ce oare?”

ImagineVaca s-a gândit pentru o clipă, şi a răspuns: – „Poate e pentru că eu le ofer totul, fiind încă în viaţă?”

SV


6 comentarii

Damian Ticalenco. Reverberaţii enigmatice: între fantezii şi real


 ImagineAveam vreo 9 ani când unul dintre cei patru preoţi, toţi – verişori ai mamei; Parintele Valerian a decedat. La împarţirea averii, familia noastră s-a ales cu o colecţie rară de carţi religioase, datate de prin anii 1700. De atunci, am şi căpătat pasiunea pentru cărţile vechi de antiquariat, şi setea pentru descoperire a divinului. Cerdacul casei mele s-a transformat într-un laborator de alchimie, unde adesea aprindeam luminarea şi lumina sufletului meu, asemeni unui mare filozof, care scrie gândurile şi experimentele spirituale în jurnalul personal, folosind pană de gâscă şi călimară cu cerneală. Printre carţi religioase, ezoterice şi magie mi-am petrecut eu copilăria. Scopul meu era sa obţin piatra filozofală. „Furam” eprubete şi colbe din laboratorul chimic al şcolii în care invaţam eu, pe-atunci; unelte le meşteream singur: luminări, cuptorul alchimic, pergamente etc. Descifram textele religioase scrise în slavona veche shi simbolurile oculte, experimentam crearea omului artificial (homuncul), care desigur ca nu au urmat cu succes. Enigma – muzica vieţii mele, mai bine de 22 de ani: a fost cea care a dat zbor fanteziei mele şi a deschis larg porţile cerului în faţa mea. Posedat şi orbit de frumuseţea acestei capodopere muzicale, enigma ei mă urmărea pretutindeni. Scopul meu a fost să înţeleg despre ce se cântă anume, şi am înţeles, desigur, mult mai tirziu acest lucru… La vârsta de 13 ani, spiritul acestei capodopere a întrat cu adevărat în viaţa mea. Nopţile, în stare fiind de semisomn, timp de un an, eu eram vizitat de către o umbră, care apărea şi dispărea prin efectul, asemeni domnişoarei din acel renumit clip al Enigmei „Sadeness„. ImagineÎn acea stare de nedescris, sufletul mi se „desprindea” de trup şi alături de corpul care dormea în somn de moarte, vedeam un nor negru cu doi ochi foarte mari, asemeni unei bufniţe fioroase, care stă cuminte pe patul pe care dormeam. Aceasta creatură astrala m-a vizitat frecvent timp de un an de zile la aceiaşi ora;  la 10 noaptea pe timp de iarnă şi, la 4 dimineaţa pe timp de vară, – după ce a ncetat să mă viziteze în mod frecvent, nu şi definitiv: mai apare în prezent, o dată sau trei ori pe an.  Anul 1995, – întrase hypnoza şi exorcismul în modă, La Călăraşi se „scoteau” dracii, chiar peste drum de şcoală, 🙂 desigur, că eu eram prezent, practic, la toate manifestările, gen: „ăsta de acolo”,- dar nici până în present, nu pot sa-mi explic fenomenul, – cum? de ce? şi cine sălăşlueşte în corpul uman, pe lângă raţiunea şi personalitatea acestuia… Da, mă bucur că am avut, într-adevăr, o copilărie cu adevărat mistică. În 2000, am depus actele la facultatea Regie TV şi Film, la Academia de Arte din Chişinău, pe care am şi am şi absolvit-o. Tot în acel an, începusem cariera la TVM1, în cadrul emisiunii „Echipa 5”. În 2003, am înaintat un proiect de emisiune despre fenomene paranormale din Republica Moldova la Euro TV „Semne din Penumbra”, unde căutam subiecte similare cu cele ce mi s-au întâmplat anterior în viaţă. damia ticalAstfel, printre oamenii, pe care-i cunoşteam din aceasta emisiune, am facut cunoştinţă cu Alex, – un magician, care urma să devină învăţătorul meu de magie. Un om de 33 de ani, simplu la prima vedere, dar şi complex in interiorul său, şi care fusese iniţiat în arte magice în Egypt cu ceva ani înainte de a ne cunoaşte. El m-a îndrumat în artă timp de 3 luni; aveam permis sa asist la manifestări cu clienţii săi, făceam ritualuri împreună şi cu alţi magi,- aveam cam 21 de ani pe atunci. Pot spune, că în Chişinău sunt multe persoane, care dispun de capacitaţi paranormale. După care, el, magicianul, mi-a daruit un set de carţi Tarot, dealtfel, se mai numeşte „Corbul Magic”, – desigur, pe care îl păstrez şi până în prezent. Ulterior, Alex plecase din ţară şi din viaţa mea. Dar şi în prezent,damian învăţ lucruri din memorii, pe care mi le-a lăsat acest extraordinar om. În 2005, s-a împlinit un vis de-al meu, – am venit în SUA, unde sunt şi în prezent. A doua venire a lui Hristos în viaţa mea, s-a petrecut în 2010. Se părea, că timpurile se repetă pentru mine, evoluând cu mediul în care trăiam, – prietenii, visele şi finişând cu progresul tehnologic în lume; toate, parcă le ştiam dinainte. Uite, acum în 2010, şi descoperisem Enigma, adică i-am descoperit sensul veritabil. Mare mi-a fost mirarea, când am suprapus cuvintele din Evangelia lui Ioan, pe muzica şi video Enigmei – „Sadeness„. Simbolurile vizuale şi cele muzicale coincideau cu textul din Biblie. Am crezut, că-mi ies din minţi. Ceea, ce credeam eu, că Arta Artelor era descoperită în mânile mele, a fost o fericire şi, tot odată, o dezamagire enormă; la fel, şi scopul personal spre care mergeam cu anii, – a fost deja atinsă viaţa mea, de parca s-a pierdut sensul, însă nu am încetat nici o clipă, să savurez această muzică cu aceeaş intensitate, de fapt, ca de la bun început. Am realizat, că arta în mare parte, nu e altceva decât minciună şi ispită,(pe deoparte, artiştii realizează fantezii şi dorinţe proprii, iar din altă, – realizează idei). Iar Biblia, din punctul meu de vedere, este o carte creată pentru a păgubi sau distruge sufletele umane, şi nici pe departe, nu pentru a le salva. Am înţeles, ca şi Arta şi Biblia utilizează frumuseţea în calitate de mască a minciunii şi ale ideilor ascunse… Nu există artă mai mareaţă şi mai perfectă ca Omul. damian ticalencoSimţeam apatie faţă de artă şi religie, în general, ma pierdusem pe sine ca artist şi ca om, evitam prietenii şi oamenii, tot ce doream, e să mă gândesc în singurătate la toate… Apoi, am început să practic meditaţii: meditam în multe şi diferite feluri, mă descopeream şi redescopeream din nou. Meditam din inspiraţie creând numeroase sisteme proprii de meditaţie. Aflam adevarul şi-l uitam, apoi, iarăşi, îl regăseam… Mă îndepărtam în mod conştient pentru că apoi, să mă reîntorc. Din sute de cărţi rare ezoterice, care le-am colecţionat de ani de-a rândul şi pe care le-am recitit de multe ori, am înţeles, că adevarul nu va fi niciodată publicat, în mod scris şi că viaţa e un fenomen perfect şi foarte corect. ImagineNici o carte nu se compară cu cartea vieţii umane, şi cu adevarul neobservabil de fiecare zi. Minunile se întâmplă în fiecare zi cu fiecare om, doar ca nu toţi au ochii suficient de larg deschişi pentru a le înţelege, mai bine spus, – a le simţi.  Îmi place arhitectura, fie, antică sau modernă. Ador natura vie şi cea moartă. Am pasiune pentru sculpturi, preferata mea, e desigur „Poarta Infernului” de Rodin. Mă fascinează picturile cu apa, cred ca trebuie sa ai o tehnică foarte avansată pentru a putea reda în culori efectul apei. Îmi plac sfeşnicele şi lampele de antiquariat, -am o colecţie de mai bine de 40 de bucăţi. Prefer să fac picnic pe acoperişul casei mele, sub cerul liber pe timp de noapte. Ador stelele şi Astrologia. Cam acestea sunt, în linii generale, pasiunile şi preferinţele mele…


4 comentarii

Dar să gândească?


O legendă ne spune, că după Dumnezeu, noi, in primul rînd, suntem îndatoraţi Femeii: Ea ne dă viaţă, ulterior, redă sensul acestei vieţi… ImagineAtunci, când Dumnezeu a creat femeia, El a lucrat indelung a 6-a zi. Îngerul a întrat şi l-a întrebat: „De ce, pierzi atâta timp pentru acest lucru?” Domnul a răspuns:” Priveşte toate specificările, pe care eu trebuie să le repect pentru a o crea: Ea trebuie să fie uşor de spălat, dar nu din plastic, să dispună mai mult decât de 200 de particularităţi ale mişcăriilor, care în acelaş timp să fie şi graţioase; să se vindece, când e bolnavă; să lucreze 18 ore pe zi. Ea trebuie să aibă doar două mâini, dar să fie capabilă să îmbrăţişeze mai mulţi copii, – într-atât, ca să le treacă orice durere, – fie, genunchiul rănit, sau cea de suflet”. Îngerul a fost impresionat: „Şi acesta este modelul standard? Asta e imposibil! Prea multă muncă pentru o zi. Seteaz-o pentru mai târziu”. „Nu” – a spus Domnul. „Am s-o termin astăzi, şi ea va fi preferata mea”. Îngerul s-a apropiat şi a atins femeia. – „Doamne, dar e atât de moale”. – „Da, este moale, dar, de asemenea, am făcut-o foarte tare. Nici nu-ţi poţi imagina, câte poate ea să îndure şi să depăşească. Pare fragilă, dar are puteri enorme”. – „Dar să gândească, poate?” – a întrebat îngerul. Domnul a răspuns:”Poate, nu numai să gandească, dar şi să convingă”. Îngerul a atins obrazul femeii: „Doamne, pare să aibă un defect, – curge”. Imagine„Nu e defect, sunt lacrimi” – l-a corectat Domnul. -„Pentru ce sunt lacrimile?” – a intrebat îngerul. – „Ele exprimă tristeţea, dragostea, singurătatea, suferinţa şi mândria ei”. Îngerul a fost într-adevăr, foarte impresionat: „Doamne, eşti un Geniu! Te-ai gandit la toate. Femeia este, într-adevăr, ceva minunat”. – „Oh, da!” – a răspuns Dumnezeu. „Ea are puteri, care pot surpinde orice bărbat. Ea poate sa zâmbească, atunci când vrea să plângă. Să fie veselă, când, de fapt, este speriată. Ea va ajuta pe altul, atunci când singură are nevoie de ajutor. O simplă privire a ei este în stare să înfăptuiască ceea, ce nu-şi poate permite un bărbat…Imagine„Îngerul nu putu să rostească un cuvânt: era şocat. Apoi, Domnul a oftat: „Dar, are ea un lucru, care nu e deloc normal. Un dezavantaj, un neajuns, care doar ea poate să repare, dacă doreşte să nu-şi ruineze viaţa”. – „Ce este, Doamne?”

– „Ea nu ştie de propria ei Valoare„.


7 comentarii

Destinul tot destin rămâne…


ImagineEl era un băiat serios, obişnuit, la fel ca și alți băieți de la țară, nu se deosebea prin nimic. A hotărât într-o zi, să-și viziteze părinții, având și un mare dor pentru baștină. Venea de prin Italia sau Portugalia, unde lucra la negru… prin Europa. A venit, s-a întâlnit cu prietenii lui vechi, iar înspre seară, au decis ei să meargă pe malul Nistrului. Mergând pe jos, săltând prin nisipul încă cald, el a observat de-odată o fată de rară frumuseţe, – o moldoveancă, cu părul negru ca smoala, cu ochi mari şi trişti. A privit-o îndelung, dar nu îndrăzni să se apropie. Iar ea, – nici măcar să-i dea o atenţie. getImage (3)Astfel, plecase fără să afle cine e fata, apoi a clipit toată noaptea cu gândul la ea… În ziua următoare, alergă nerăbdător, și din nou o văzu pe mal. Ea turna încet nisipul dintr-o mână în alta, printre degetele ei subţiri şi lungi… Se apropiase de ea şi începu să-i zică, cât este de minunată, și că nu a mai întâlnit o creatură atât de frumoasă, şi probabil, că nu va mai întâlni. Ea n-a reacţionat la vorbele lui, nu-i răspunse, –  doar l-a privit în tăcere cu ochi trişti, apoi, i-a întors spatele. În acest moment, băiatul se simți foarte prost, într-atât fu cuprins de obidă. A doua zi, a plecat în Europa…

Dar destinul tot destin rămâne! Din nou, peste ani, a revenit flăcăul acasă, şi a mers la Nistru. Fără vre-o speranţă de a o revedea, dar… ea era în același loc, unde o văzu ultima dată. Se apropiase de ea, fără vre-o speranță… Văzându-l, ochii ei brusc au licărit cu bucurie. Şi imediat, ea a inceput să scrie cu un bob ceva pe nisip. Scria, că l-a îndrăgit din clipa în care l-a văzut pentru prima dată, dar nu reuşi să-i răspundă, pentru că nu-l auzea… Se simţea mereu respinsă, discriminată, și era foarte complexată. Avea frică, că şi el o va respinge… Da, ea era… surdo-mută.

ImagineUlterior, ea venea în fiecare zi la râu, privea pe mal cu speranţă de a-l revedea… Băiatul fu atât de emoționat, încât a izbucnit în lacrimi. Nu bănuia nimic, şi îndrăznise să se supere pe ea… A cuprins-o strâns şi gingaş în braţe, și decise să nu-i mai dea drumul. De atunci, tot mai des, ei sunt văzuţi împreună, fericiţi şi frumoşi, alergând pe acelaş mal, deja cu doi copilaşi…

Svetlana Vizitiu ❤


Un comentariu

Un apel de la fiică


ImagineAlături de taximetrist se aşezase o doamnă, cu un enorm  buchet de lalele: puţin fardată, strângând nervos tivul rochiei…  – „Vă rog, grăbiţi-vă, eu întârzii!” – Probabil, la o sărbătoare, la cineva? – „Da, la fiică mea, la ziua ei de naştere! Azi, face 25 de ani și mă aşteaptă la ora trei.” Ceasul arăta  ora 14.40.  – Atunci, să ne grăbim, ca să nu întârziem, – spune-ţi adresa. – „E aici, nu departe, la cimitirul Doina, vă rog…” şi s-a uitat la şofer cu ochi înlăcrimați plini de durere și amărăciune! Surprins, el o privi atent, dar n-a zis nimic, – o asculta pe această femeie, ce continua să vorbească… El simţi un nod în piept, mai să izbucnească în plâns. – „Înţelegeţi, Lorinuţa m-a lăsat o lună în urmă, iar ieri, mă sunase şi mi-a spus: mamă, dacă ţi-e atât de dor de mine, vino la petrecere, de ziua mea de naştere!

porumbe Vom sta împreună şi vom discuta ca  înainte!” – Pe chipul femeii apăruse un zâmbet cutremurător: – „Ea mă aşteaptă!”

Era foarte cald, iar pe străzi, aglomerație, ambuteiaje… – Ma tem, ca n-am să reuşesc la timp, –  a zis taximetristul. – „Nu e straşnic, de-aici nu e departe, voi merge pe jos! – A coborât din maşină, şi a păşit vioi în direcţia cimitirului, dispărând de după colţ… Ambuteiajul s-a rărit, parcursul maşinilor reîntrând în normă, şi şoferul de taxi s-a pornit mai departe. Ajungând la un colţ de lângă cimitir, el văzuse flori împrăştiate în mijlocul şoşelei… ImagineRecunoscu florile din acel buchet al doamnei. A fost un accident teribil, şi lovită mortal anume acea femeie! Doar vântul adia prin părul şi florile din braţele ei.

Omul s-a uitat la ceas: era exact ora trei. A reuşit, totuşi… – s-a gândit el…


35 comentarii

Sunt acasă, mamă!


Mama îi cumparase o bicicletă. 2013, toamnaTot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu, acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur. 1504119_593541620700761_1475768840_nMiliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească, astfel: „Hei, maman, auzi,  – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie.ochi lakrima Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers,  ba nu,  a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”

-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…

Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…

de ceÎnchiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul…  Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…”  -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.

Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” –  spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. getImage (9)Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”

picaturi

În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi.  S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”

Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise,  s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”

– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” МАРИУШ ВИДЕРЫНЬСКИO sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…getImage (6)

În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital.  A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”na puti k istine

Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea retrăia, ca fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei.  Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul…  Cimitirul, cuvinte de adio…

Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. copiii baltoacaPrecum şi ai dorit cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti.  Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi. a mea poza CodruSoarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia MarquezOmul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.

Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…

Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”

Svetlana VIZITIU

(Din fapte reale)


5 comentarii

Iubiţi-vă părinţii


ImagineSe certase rău cu părinţii: dorea să plece la o petrecere cu prietenii ei, iar părinţii îngrijoraţi, nu i-au permis. Atunci, a întins-o cu furie în dormitorul ei, trântind uşa: a decis cu hotărâre să se strecoare din casă afară, şi să meargă la petrecere, – da, fără permisiunea părinţilor! Zis şi făcut. La petrecerea din casa prietenilor facu cunoştinţă cu un tip mai în vârstă ca dânsa: vorbiseră puţin, şi a constatat că e foarte atractiv. El a făcut-o să zâmbească, să uite de ”necazurile” de-acasă… ImagineTipul băuse cam mult, şi totuşi, când i-a propus să meargă la o altă petrecere, ea a fost imediat de acord. După ce au ieşit din casă şi s-au apropiat de maşină, tipul s-a împiedicat. A observat, că este foarte beat, au apucat-o îndoielile, dacă merită să meargă cu el. Tipul pufnise în râs, numind-o „prostuţă”,  şi cuprinzând-o de umeri, porni motorul, accelerând cu viteză pe autostradă. Fata îi ceru să mai încetinească, el însă, nici nu s-a uitat în partea ei. Şi, dintr-odată, ea a fost orbită de farurile maşinii ce venea din direcţia opusă. frÎntâmplător, tipul s-a accidentat, izbind o altă maşină în trafic, cu atâta putere, că ea nici nu reuşise să strige de spaimă… Când a deschis ochii, se văzuse pe un pat din spital. Grav rănită, nu putea să mişte braţele şi picioarele. Asistenta medicală îi spuse, că ea supravieţuit unei coliziuni frontale. Fata s-a interesat, ce-i cu tipul, care conducea la volan, şi dacă e grav rănit. Asisenta:- „El a murit pe loc, la impact”. Iar când a întrebat şi de ceilalţi pasageri din alt vehicul, – asistenta i-a răspuns, că şi ei au decedat… Fata a izbucnit în plâns. Trupul îi era cuprins de atâta durere, şi vinovăţia îi rodea sufletul. A înţeles, că moare. doi de mainiŞi din răsputeri, ţinând asistenta de mâină, a rugat-o să le transmită părinţilor ultime cuvinte: „Spuneţi-le, că-mi pare rău” – a şoptit ea. „Îmi pare tare rău, că nu i-am ascultat şi, mai spuneţi-le, că-i iubesc mult… Vă rog, vă rog, să le transmite-ţi… Aşa-i, că le veţi spune?” Sora medicală nu i-a mai răspuns, doar îşi plecase capul… ASINGURATATAECâteva minute mai târziu, fata decedase. Un medic care le urmărea din apropiere, a întrebat-o, de ce nu i-a răspuns fetei la ultima întrebare. „Nu ştiu, ce să vă spun…” –  a oftat asistenta. „N-am îndrăznit să-i zic, că persoanele decedate din acea maşină, erau chiar părinţii ei”…

SVizitiu


24 comentarii

Du-te şi leagă o păpuşă!


Imagine  Secretul unei vieţi fericite în familie: soţ şi soţia au trăit împreună 60 de ani. Fără secrete unul faţă de celălalt, doar unul… avea ea, femeia omului. Pe raftul de sus al dulapului, ţinea ea ascunsă o cutie de pantofi, de care bărbatul ei habar n-avea. Îmbătrânită şi sleită de puteri, a decis ea să i se destăinuie, şi l-a rugat să-i aducă cutia. Când acesta aduse şi deschise cutia, – în interiorul ei a văzut două Imaginepăpuşi, foarte frumos croşetate, şi… 25000 de dolari. – Ce-i asta? – a intrebat uluit soţul.  – Ştii, înainte de nunta noastră, bunica mea iubită, mi-a descoperit secretul fericirii unei vieţi de familie. Ea mi-a zis: „Dacă te vei supăra pe soţul tău, – niciodată nu-l susţine în ceartă, dar du-te şi împleteşte o păpuşă”.

ImagineÎn ochii soţului au sclipit lacrimi, în cutie erau doar două păpuşi… Apoi, a întrebat-o: „Spune-mi, ce-i cu banii ăstea? Doar nu le-ai strâns din cei, de cheltuială pentru fermă?”

– Le-am agonisit, vânzând păpuşi…


2 comentarii

Bucură-te de viață


Imagine

Viaţa e trecătoare… Dacă crezi, că ai o viaţă intreagă înainte şi, un timp enorm în rezervă, atunci greşeşti amarnic.
Dacă crezi că stai bine, vezi, – ai grijă să nu cazi! Grăbiţi-vă să iubiţi, nu ca să agonisiţi de-ale averii…
„Iată”, – a zis un tip, – bb baie„ce voi face eu: Voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; tot acolo, voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; apoi, voi spune sufletului meu: – „Suflete, dragă, tu ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani înainte; odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viață!”
Și-a zis Dumnezeu: – „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta îți voi cere sufletul înapoi; și lucrurile, pe care le-ai agonisit ale cui vor fi?” (Luca 12,18-20)


7 comentarii

HRISTOS A INVIAT!


    Tatăl Nostru, – care Ești în Ceruri! Sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta! Facă-se Voia ta! Precum în Cer așa și pe Pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele, – Dă-ne nouă Astăzi! Și ne iartă nouă – greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău! Căci a Ta este Puterea, Împărăția și Slava în vecia vecilor! În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh! – AMINI!   de Pasti    Tatăl din Ceruri, Te rog, să-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele și pe cei, pe care îi iubesc, și pe cei, care citesc această rugăciune, chiar în acest moment.
   Arată-le, Tu, o nouă imagine a dragostei și puterii Tale nemărginite. Duhule Sfant, Te rog, să-i ajuți , chiar din acest moment. Acolo, unde există durere, Te rog, să le dăruiești pacea și mila Ta.
   Acolo unde există îndoiala, Te rog, să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, Te rog, să le-o împlinești!
Binecuvântează-le, Tu, căminul, familia, munca, dă-le Întelepciune și Lumină în viața lor.
Binecuvântează-i, când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor, și deschide-le calea.
Călăuzește-i și ocrotește-i, clipă de clipă, în toată viața lor. Iartă-le lor, păcatele săvârșite cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință sau pe cele pe care nu și le amintesc. Condu-i, Tu, Doamne, pe Calea Ta Cea Sfântă, În Numele Fiului Tău, Iisus Christos.
Doamne, Tată, Fiule și Duhule Sfânt, îți mulțumesc că Tu vei face mai mult decât îți pot eu cere. 
AMINI!  PASTE FERICIT!Fie ca rugăciunea TATĂL NOSTRU să vă ajute mereu și ca aceste Sărbători să vă umple casa şi inimile cu lumină şi linişte!

CHRISTOS A INVIAT! Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţa şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!
Pacea şi fericirea să domnească pretutindeni în sufletele voastre. AMIN!

❤ ❤ ❤


19 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. emil-loteanuA moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.emil-loteanu
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienele rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk;
„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
        Svetlana Vizitiu