”Ziua de azi a fost o zi deosebită. O zi care m-a marcat pentru tot restul vieții. De astăzi voi fi o nouă eu. De astăzi am făcut o promisune sufletului de a numai permite nimănui să-l murdărească. De astăzi voi zîmbi mai mult. De azi voi aprecia mai mult ca oricînd viața. Pentru ea e frumoasă și merită trăită din plin, indiferent dacă întîlnim sau nu obstacole. Dar sunt convinsă ca fiecare avem astfel de momente. Dar niciodată să nu dăm mîinile în jos. Dar să avem curajul să mergem mai departe. Vreau să mulțumesc din suflet publicului, prietenilor și nu în ultimul rînd moderatorilor Camelia Rădulean și Victor Cobzac. De astăzi mi-am promis să fiu mai atentă cu sufletul meu. Pentru a nu a cumva cineva să mi-l rănească. Astăzi am înțeles odată în plus că Dumnezeu mă iubește. Celor ce au plecat din viața mea le mulțumesc pentru lecția învățată. Iar celor care au rămas le spun mulțumesc pentru prietenie.” (Oxana Barbu)
A venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” cu istoria ei si impresii de viaţă, care au marcat-o, greu de imaginat câte a reuşit ea să îndure şi să reziste la o varstă atât de fragedă…
Oxana Barbu.O fire puternică, o luptătoare, în urma paraliziei cerebrale, a reuşit să învingă consecinţele bolii, şi deja ştie ce este o experienţă de viaţă dură, pe care ne-a împărtăşit-o la şedinţa clubului! A meritat să o ascultăm, confesiunile Oxanei pe mulţi dintre noi, ne-au pus pe lacrimi… A 60-a protagonistă a Clubului de elite, şedinţa care a avut locla BM ”B.P. Hasdeu”. Are doar 27 de ani şi este originară din satul Selemet, Cimislia. Dar mai bine să citim povestea ei reală printre rânduri de mai jos, precum şi în filmuleţe şi imagini recente postate aici. Accesaţi această sursă direct la albumul cu imagini de la eveniment: «Oxana Barbu: O lectie de viata la club» Mulţumim şi moderatorilor dragi Camelia Radulian, Diana Ciugureanu-ZlatanşiVictor Cobzac, precum şi tuturor participanţilor şedinţei Clubului. A fost într-adevăr o Lecţie de viaţă, Oxana! Domnul să te aibă în paza lui şi să-ţi dea sănătate, că toate celelalte le ai: înteligentă, talent şi frumuseţe! Urmăriţi filmele…(Svetlana Vizitiu)
Oxana Barbu: ”Am foarte puțini prieteni adevărați. Însă pe ei cu adevărat îi pot numi prieteni. Și le mulțumesc din suflet că îmi sunt alături. Unii chiar și la distanță sunt alături de sufletul meu, pentru a veni c-o vorbă bună, c-o mîngîiere, c-o îmbrățișare, cu-n zîmbet. Scumpii mei prieteni chiar dacă nu am posibilitatea de a vă îmbrățișa pe fiecare în parte. Atunci să știți, o fac cu sufletul. Pentru că fiecare dețineți un loc în sufletul meu. Şi vă mulțumesc pentru prietenie și pentru că mă acceptați așa cum sunt. Vă port în sufletul meu, vă respect, vă stimez și vă iubesc foarte mult. N-am să vă uit niciodată scumpii și iubiții mei prieteni. Azi încă odată în plus am realizat la cît de bogată și norocoasă sunt că anume voi sunteți prietenii mei.”
– Sunt o adevărată norocoasă. Poate cea mai norocoasă. Spun asta așa și este. Pentru că Dumnezeu mi-a trimis în cale zeci de persoane. Persoane care la un moment au plecat din viața mea. De la început îmi dădeam sute de întrebări de ce au plecat? Erau clipe în care mă consideram vinovată pentru pentru plecarea lor. Cu trecerea timpului am înțeles, că asta a fost voia celui de sus. Și dacă au plecat înseamnă că au realizat că nu au loc în viața mea. Am iertat toate aceste suflete. Le-am iertat, apoi le-am lăsat să plece. Le-am iertat chiar dacă plecarea lor a însemnat o lovitură-n plus pentru sufletul meu.
– Se zice că timpul le vindecă pe toate. Nu, timpul nu vindecă nimic. Timpul doar anesteziază o rană pentru a nu-i mai simți durerea. Iar astăzi cînd m-am privit în oglindă. Am privit și în suflet. Am zîmbit larg și mi-am spus. Sunt cea mai fericită pentru că în pofida la toate cîte a îndurat bietul suflet nu poartă ură și nici nu are răutate. Are doar cîteva cicatricii din trecut. Apoi am ridicat privirea către cer și am spus cu lacrimi de fericire. Doamne, cît de fericită, norocoasă și puternică sunt. Nu sunt în drept să-ți mai cer nimic. Căci le am pe toate. Acum pot spune zîmbind că sunt cea mai fericită, cea mai împlinită și cea mai puternică femeie de pe pămînt. Sunt puternică pentru că de fiecare dată cînd iertam o persoană, îi mulțumeam zîmbeam și apoi plecam. Nu-i mulțumeam pentru rănile lăsate, dar îi mulțumeam pentru lecțiile învătate. Că anume astfel de lecții m-au motivat să fiu puternică și să merg mai departe. Cît de puternică poate fi o femeie? Cît de puternică sunt eu?
– Mă doare plecarea fiecărui om din viața mea, căci pe fiecare l-am iubit cu toată inima. Le sunt recunoscătoare celor ce au plecat. Căci m-au învățat odată în plus să fiu puternică și că nu oricine îmi merită încrederea. Sunt o persoană ce știe să se ridice de la pămînt, să ierte, să zîmbească, apoi să plece, chiar dacă dacă am sufletul rănit. Și totuși cît de puternică sunt?”
Impresii de la participanţii evenimentului:
– Astazi a fost o zi frumoasa,care m-a marcat profund. Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a avut ca invitata pe Oxana Barbu, o tanara puternica, plina de viata si care ascunde in ea atata dragoste si lumina incat am inteles ca acest sufletel are ce ne invata pe noi toti! Multumesc lui Dumnezeu ca a facut in asa fel ca eu sa cunosc aceasta persoana, si ca am putut participa la acest frumos eveniment. Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru lucrul minunat care il face pentru sustinere si apreciere pe care le ofera in cadrul Clubului de elite ,,Impresii din viata si carti” (Dorina Codreanu)
– ”Oxana este un Om micuţ de statură, plăpând, cu o istorie demnă de a se turna un film, de a o invita la emisiuni radio şi TV, Ea este un Om minunat de la care noi, cei mari, cu pletele sure, Doamne, câte şi câte avem a învăţa. Nu rataţi şansa de a Vă întâlni cu un Om care a biruit toate intemperiile abătute asupra unui suflet, dar a rămas pe verticală ca nimeni altul, caldă, sinceră şi de o cumsecădenie demnă de invidiat. Întâlnirea cu Oxana Barbu o să vă tămăduie rănile sufleteşti, dacă le aveţi şi o să Vă protejeze de toate relele, veniţi şi savuraţi din plăcerea de a o invidia la modul cel mai sănătos, de a lua pildă de la ea, de a fi alături de ea timp de două ore şi o să vedeţi cu câtă recunoştinţă o să se lipească de Domniile Voastre, cu ce ochi o să Vă privească, o să Vă cutremuraţi până-n adâncul sufletului. Cu deosebit respect către cei care-mi aud, văd şi citesc acest răvaş”. (Cobzac Victor)
Tatiana Badan:”O ZI BINECUVÂNTATĂ PENTRU OXANA BARBU DIN SELEMET ❤❤❤❤
Stimați prieteni, organizatorii Clubului de elite „Impresii din viață și cărți”, şi moderatorii Diana Ciugureanu-Zlatan, Victor Cobzac, Camelia Radulian. Vă aduc cele mai luminate mulțumiri pentru această zi frumoasă din viața unui mugure al purității pe nume Oxana Barbu… Apreciez realizarea ediției cu nr. 60 ca protagonsit anume cu un suflețel din Selemet… Sper ca această întâlnire de suflet pentru Oxana să se transforme în realizarea unui vis… Și noi, împreună cu dvs, să ne bucurăm de binecuvântarea visului dorit și împlinit al Oxanei Barbu… Respect pentru susținere și armonia gândurilor frumoase”
Ludmila Sandu:”Bravo!!! Felicitări!! Chiar și dacă nu am posibilitate să fiu in acea sală vă urmăresc oricum. Te admir Oxana Barbu! Fii in continuare binecuvântată de Dumnezeu, căci El te iubește și tu ai simțit iubirea Lui.”
Veronica Popovici:”Cand visele devin realitate, se poate spune ca viata este o primavara nemuritoare.
Lauda si respect Oxanei Barbu, pentru ca a patruns in frumoasa lume a viselor, unde totul este posibil…
Lucrurile facute din dragoste nu pot naste decat dragoste!Sanatate, pace, lumina, Om sclipitor!”
Blogger, pictor de portrete gen clasic si abstract, organizator #Clubul_Impresii_din_viata_si_carti, poeta in debut, #Biblioteca_Parfumata
Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/
10 gânduri despre „O lecţie de viaţă de Oxana Barbu la Clubul Impresii din viata si carti”
Această şedință a fost şi va rămine o adevârată lecție de viață pentru unii pentru cineva este mai mult cert este că Oxana Barbu este un soare Svetlana Vizitiu , face un lucru mare mulțumesc tuturor pentru această întîlnire şi mai ales lu dumnezeu te puuip soaare
UN ÎNGER
CU CHIP DE ICOANĂ
versuri dedicate Oxanei Barbu,
un suflet mare de la care
ai ce învăţa la orice vârstă
Te uiţi la Ea,
Şi vezi în chipul ei,
Un îngeraş fără de aripi,
Aicea printre noi,
Aicea… pre Pământ,
Cu inimioara ei rănită,
Dar care bate cu putere,
Şi atâta-nverşunare,
Că vrei nu vrei, te minunezi,
Ea, şi-a găsit astâmpăr,
Pe potrivă ei, şi-o alinare,
În bunătate şi-n cuvânt,
Ea scrie versuri,
Ştie să înşire rime,
Pe care le citeşte ca o Zână,
Plină de di-vi-ni-ta-te,
O vrajă magică, uluitoare,
Demnă de Gioconda,
Căci mereu zâmbeşte,
La toată lumea…
Care o înconjoară,
La buni şi răi,
La cei care-o sfidează,
Neştiindu-i soarta,
Mereu o simţi şi-o vezi,
Înghesuită printre semeni,
Ca printre Dumnezei.
Curată, limpede,
Cu ochii ca izvorul,
Din care poţi să bei,
Şi nu te saturi cât n-ai bea,
Ea suferă şi retrăieşte,
Dar nici odată nu păşeşte,
Peste Eul ei, şi-al nimănui,
Şi nu se umileşte, ce n-ar fi,
Vibrează, este numai zvâcnet,
Ca o vioară, cu strunele rupte,
E pusă să aştepte-n cui,
Poate că cineva-i va spune,
Buna ziua, scumpo,
Ce mai faci… copilă,
Ce gânduri te frământă,
Spune… pu-i-şor,
Ce zace-n tine, sau…
De cine-ţi este dor?
Iubeşte tot…
Natura, oamenii,,
Şi ştie să se bucure,
Să dăruie pupici,
Naivă ca un copilaş,
Se-nvaţă a primi,
Tot ce-i oferă…
Bunul Dumnezeu,
El unu-i ştie soarta,
De mucenic, care nu cere,
Nimic mai mult,
Decât i se cuvine,
Din acel puţin, ea ştie,
Să împrăştie trăire,
Şi căldură sufletească,
De-aici şi ruga mea,
Ca Cel de Sus,
S-o o-cro-teas-că,
Şi să-i dea putere înzecit,
Să treacă peste tot,
Şi peste toate rămânând,
Mereu aceiaşi, Oxana Barbu,
Plină de dorinţa de-a trăi,
Şi totalmente de-a se dărui,
Aşa să fie, Doamne, Amin !!!
13-14.07.2016
Victor Cobzac (VicCo)
Pingback: Retrospectiva 2016:”Clubul de elite ”Impresii din viaţă şi cărţi” | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu
26 august 2016 la 18:09
Această şedință a fost şi va rămine o adevârată lecție de viață pentru unii pentru cineva este mai mult cert este că Oxana Barbu este un soare Svetlana Vizitiu , face un lucru mare mulțumesc tuturor pentru această întîlnire şi mai ales lu dumnezeu te puuip soaare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
15 iulie 2016 la 11:03
ApreciazăApreciat de 1 persoană
15 iulie 2016 la 11:02
ApreciazăApreciat de 1 persoană
15 iulie 2016 la 11:02
ApreciazăApreciat de 1 persoană
15 iulie 2016 la 11:00
ApreciazăApreciază
15 iulie 2016 la 10:14
UN ÎNGER
CU CHIP DE ICOANĂ
versuri dedicate Oxanei Barbu,
un suflet mare de la care
ai ce învăţa la orice vârstă
Te uiţi la Ea,
Şi vezi în chipul ei,
Un îngeraş fără de aripi,
Aicea printre noi,
Aicea… pre Pământ,
Cu inimioara ei rănită,
Dar care bate cu putere,
Şi atâta-nverşunare,
Că vrei nu vrei, te minunezi,
Ea, şi-a găsit astâmpăr,
Pe potrivă ei, şi-o alinare,
În bunătate şi-n cuvânt,
Ea scrie versuri,
Ştie să înşire rime,
Pe care le citeşte ca o Zână,
Plină de di-vi-ni-ta-te,
O vrajă magică, uluitoare,
Demnă de Gioconda,
Căci mereu zâmbeşte,
La toată lumea…
Care o înconjoară,
La buni şi răi,
La cei care-o sfidează,
Neştiindu-i soarta,
Mereu o simţi şi-o vezi,
Înghesuită printre semeni,
Ca printre Dumnezei.
Curată, limpede,
Cu ochii ca izvorul,
Din care poţi să bei,
Şi nu te saturi cât n-ai bea,
Ea suferă şi retrăieşte,
Dar nici odată nu păşeşte,
Peste Eul ei, şi-al nimănui,
Şi nu se umileşte, ce n-ar fi,
Vibrează, este numai zvâcnet,
Ca o vioară, cu strunele rupte,
E pusă să aştepte-n cui,
Poate că cineva-i va spune,
Buna ziua, scumpo,
Ce mai faci… copilă,
Ce gânduri te frământă,
Spune… pu-i-şor,
Ce zace-n tine, sau…
De cine-ţi este dor?
Iubeşte tot…
Natura, oamenii,,
Şi ştie să se bucure,
Să dăruie pupici,
Naivă ca un copilaş,
Se-nvaţă a primi,
Tot ce-i oferă…
Bunul Dumnezeu,
El unu-i ştie soarta,
De mucenic, care nu cere,
Nimic mai mult,
Decât i se cuvine,
Din acel puţin, ea ştie,
Să împrăştie trăire,
Şi căldură sufletească,
De-aici şi ruga mea,
Ca Cel de Sus,
S-o o-cro-teas-că,
Şi să-i dea putere înzecit,
Să treacă peste tot,
Şi peste toate rămânând,
Mereu aceiaşi, Oxana Barbu,
Plină de dorinţa de-a trăi,
Şi totalmente de-a se dărui,
Aşa să fie, Doamne, Amin !!!
13-14.07.2016
Victor Cobzac (VicCo)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
14 iulie 2016 la 17:36
ApreciazăApreciat de 1 persoană
14 iulie 2016 la 17:35
ApreciazăApreciat de 1 persoană
14 iulie 2016 la 17:35
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/07/14/o-lectie-de-viata-de-oxana-barbu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
ApreciazăApreciat de 1 persoană