Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti


Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/
http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/06/2564/

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html


11 comentarii

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!


Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!lenuta-gheorghita

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.familia-lenutei

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤


12 comentarii

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”


Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.maleca1

Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.

Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!

Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.maleca3

Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’

Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…

Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care  ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.

Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.

Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta

Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’

Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…


8 comentarii

MARIA DRĂGAN: „Am cântat cu tot neamul nostru”


maria_draganMARIA DRĂGAN – UNA DIN CELE MAI ORIGINALE INTERPRETE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC ŞI A ROMANŢEI (23.VIII.1947, BĂLĂUREŞTI, NISPORENI – 6.X.1986, BĂLĂUREŞTI). DIN 1966 – ARTISTĂ VOCALISTĂ ÎNTR-UN ANSAMBLU TINERESC DE ESTRADĂ, APOI ÎN ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ “MUGUREL” (1966-74) ŞI “LĂUTARII” (1975-1976), ÎN ANII 1974-1975 – ÎN FORMAŢIA “BUCURIA” CU ION SURUCEANU, APOI LA RESTAURANTUL “BECIUL VECHI” ŞI LA PALATUL SINDICATELOR DIN CHIŞINĂU. ÎN CÂNTEC A FOST FĂRĂ DE ASEMĂNARE. DIN REPERTORIUL EI: VAI, SĂRMANA TURTURICĂ, LUME, LUME, SORO LUME, LELIŢĂ IOANĂ, INIMĂ DE-AMĂRĂCIUNE, HOP, LELE HOP!, VINO BADE, NEVĂSTUICA OMULUI, MIORIŢA, CIOCÂRLIA, EU LA JOC, MAMA LA JOC, CINE NU-I DE VESELIE, MĂ USUC CA FRUNZA-N VÂNT, MĂI, IOANE, VINO, BADE, VINO, LA FEREASTRA CASEI MELE, ETC.VINE DIN NEAMUL DRĂGANILOR, VESTIT PE-ATUNCI PRIN MEŞTERI ISCUSIŢI ÎN LEMN: DIN FAMILIA LUI ANASTASIE ŞI ALEXANDREI DRĂGAN. ESTE AL PATRULEA COPIL ÎN FAMILIE. DUPĂ TERMINAREA ŞCOLII MEDII INCOMPLETE DIN SAT, A LUCRAT ÎN COLHOZ. PĂREA O FIRE IEŞITĂ DIN COMUN, SCRIA VERSURI, ÎI PLĂCEA SĂ PICTEZE… APOI, A STUDIAT UN AN LA COLEGIUL DE MUZICĂ “ŞTEFAN NEAGA” DIN CHIŞINĂU. VASILE GOIA I-A FOST COLEG, EUGEN DOGA – PROFESOR DE SOLFEGIU ŞI TEORIA MUZICII. ALT PROFESSOR, PETRU STROIU, ÎNAINTE DE LECŢII O TRIMITEA SĂ MĂNÂNCE BINE, “DÂNDU-I CÂTE-O RUBLĂ”. PRIMUL CÂNTEC ÎNVĂŢAT “VOLGA-MATUŞKA”, ÎL CÂNTA CU O VOCE GREA DE SE CUTREMURAU GEAMURILE…A MERS, ÎNSOŢITĂ DE DUMITRU BLAJINU, SĂ-ŞI ÎNCERCE NOROCUL LA UN CONCURS ANUNŢAT PENTRU CREAREA UNUI ANSAMBLU DE MUZICĂ POPULARĂ, – NOROCUL Î-A SURÂS ÎN PERSOANA LUI NICOLAE SULAC, MEMBRUL JURIULUI, CARE AUZIND-O, A EXCLAMAT:“ASTA E!” AVEA DOAR 19 ANI. CU SOLIŞTII ALEŞI ALĂTURI DE MARIA DRĂGAN: VASILE MARIN, ANASTASIA ISTRATI, ION BAS, VALENTINA COJOCARU, ŞI CONDUS DE VALERIU NEGRUZZI, ANSAMBLUL “MUGUREL” A CULES APLAUZE NESTĂPÂNITE… S-A BUCURAT DE UN SUCCES SURPRINZĂTOR. REPERTORIUL MARIEI CUPRINDEA CÂNTECE ADUSE DE ACASĂ, DE LA BĂLĂUREŞTI, DOINE, CÂNTECE LIRICE ŞI DE GLUMĂ, BOCETE, STRIGĂTURI, PRECUM ŞI MELODII DE-ALE MARIEI TĂNASE ŞI IOANEI RADU. A AVUT MARE CURAJ, ŞI PRIZĂ LA PUBLICUL CARE RĂMÂNEA NĂUCIT DE VOCEA-I EXTRAORDINARĂ, CU UN TIMBRU ADÂNC ŞI DIAPAZON ÎNTINS. ŞTIA PESTE 500 DE CÂNTECE, UNELE LE CÂNTA ÎN FRANCEZĂ, ITALIANĂ… SIMŢEA PROFUND DRAMATISMUL DOINELOR, LE CÂNTA DE-ŢI PĂTRUNDEAU ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI: EXPRESIV, CU EMOŢII, PROPRII CARACTERULUI SĂU. ÎN PLUS AVEA O ŢINUTĂ SCENICĂ MINUNATĂ, CARE-I ACCENTUA TALENTUL; IAR HAINA SIMPLĂ ŞI BIJUTERIA IEFTINĂ, DIMPOTRIVĂ EVIDENŢIAU INTELIGENŢA-I NATIVĂ, SUBLINIIND ORIGINALITATEA EI. CÂND “MUGUREL” A FOST DESFIINŢAT, “SĂRMANA ŢURTURICĂ A ZBURAT, ZBURAT, PÂNĂ A PICAT…” PESTE CÂTEVA LUNI A MĂRTURISIT PRIETENILOR SĂI CĂ O “DOARE ÎN ADÂNCUL PIEPTULUI, DE SE ÎNNĂBUŞĂ”. ERA DÉJÀ SOLISTĂ A FORMAŢIEI “BUCURIA”. LUNILE DE TRATAMENT ÎN SPITAL NU I-AU CALMAT SUFERINŢA: AVEA TUBERCULOZĂ ÎN STADIA DE AVANSARE. “ŞI EU AM SUFERIT DE ACEEAŞI BOALĂ, MEDICII NE-AU PRESCRIS EXACT ACELEAŞI MEDICAMENTE, – ÎŞI AMINTEŞTE LĂUTARUL NICOLAE BOTGROS, – DOAR CĂ EU LE ÎNGHIŢEAM, IAR EA, O VEDEAM, LE ARUNCA PE FURIŞ, APOI SE ÎNTORCEA CU O STICLĂ DE RACHIU… CÂND M-AM FĂCUT BINE, MARIA NU M-A CREZUT, NU SE LĂSA DE PAHAR ŞI DE ŢIGARĂ”. NU MAI CREDEA CĂ SE VA ÎNSĂNĂTOŞI. ”DE S-AR AFLA CINEVA SĂ-MI CITEASCĂ INIMA…” – CÂNTA EA, DAR PLĂMÂNII NU MAI REZISTAU, MARIA CEDA FĂRĂ SĂ MAI LUPTE. PENTRU CE? CU TOATE ÎNCERCĂRILE DE A REVENI PE SCENĂ, NIMENI NU MAI VOIA S-O ANGAJEZE. INTERPRETUL DE MUZICĂ POPULARĂ ALEXANDRU LOZANCIUC: „LUMEA O IUBEA FOARTE MULT ŞI CÂND IEŞEA EA PE SCENĂ, CU VOCEA EI ÎNCREDIBILĂ, ÎNALTĂ, FRUMOASĂ… AM VĂZUT-O ÎN 1972 PE MARIA DRĂGAN, CÂND VENISE LA FILARMONICĂ DIN SATUL EI, BĂLĂUREŞTI, UNDE EA ERA DEJA MĂTURĂTOARE LA PRIMĂRIE. ÎMBRĂCATĂ URÂT, ÎNCĂLŢATĂ ÎN BOTE. ÎNTRASE SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PRIETENII. I-AM SPUS, CĂ PENTRU MINE EA RĂMÂNE O CÂNTĂREAŢĂ MARE ŞI, SĂ-MI DEA VOIE SĂ-I SĂRUT MÂINILE. A FOST SURPRINSĂ… PENTRU TOATĂ LUMEA A RĂMAS CA O ARTISTĂ EXTRAORDINARĂ. PĂCAT DE EA, ŞI AR TREBUI SĂ LE FIE RUŞINE CELOR CARE ŞI-AU PERMIS S-O DISTRUGĂ. PUTEAU SĂ-I DEA O CĂMĂRUŢĂ, NU SĂ-I UMPLE PAHARUL! ASTA S-A ÎNTÂMPLAT, ŞI ACEI CARE AU DUS-O LA PIERZANIE, NU AU AJUNS SĂ-I IA LOCUL ŞI NICI TALENTUL. AM PIERDUT O MARE VOCE, UN MARE TALENT ÎN PERSOANA MARIEI DRĂGAN, DACĂ CÂNTA ÎN CONTINUARE, TRĂIA ŞI ÎN PREZENT. AU LĂSAT-O SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN SATUL EI SĂ MĂTURE ŞI  SĂ  PRINDĂ  PEŞTE!”dragan

MARIA DRĂGAN A SUSŢINUT TURNEE ARTISTICE ÎN PERIOADA EX-URSS, DEŢINĂTOARE A MULTIPLELOR DIPLOME DE ONOARE; A PARTICIPAT LA FESTIVALUL DE ARTĂ AL RSSM DIN UNGARIA, OBŢINÂND PREMIUL SPECIAL (1971); LAUREATĂ A FESTIVALULUI TINERETULUI DIN REPUBLICĂ (1971). A FOST ÎNVITATĂ LA REALIZAREA PELICULELOR „TABLOURI MUZICALE”(TELEFILM-CHIŞINĂU, 1970) ŞI „CĂLĂTORIE LA NEHVORAISK” (MOLDOVA-FILM). ÎN 1988 VLAD DRUC ŞI IURIE BALAN AU TURNAT FILMUL DOCUMENTAR „VAI, SĂRMANA TURTURICĂ”, CONSACRAT MARIEI DRĂGAN. EMISIUNEA-CONCERT „MARIA DRĂGAN. ÎN MEMORIAM” REALIZAT DE NINA BOLBOCEANU ÎN 1990, A AVUT UN MARE SUCCES LA SPECTATORI. ÎN 1996, 13 SEPTEMBIE A FOST CREATĂ FUNDAŢIA MARIA DRĂGAN, SCOPUL CĂREIA ESTE LANSAREA ŞI PROPAGAREA TINERILOR INTERPREŢI DE FOLCLOR.  NUMELE MARIEI DRĂGAN A FOST ÎNVEŞNICIT ÎN DENUMIREA STRĂZILOR ÎN CHIŞINĂU, NISPORENI, CĂLĂRAŞI, ETC. GHEORGHE BUDEANU, AUTORUL CĂRŢII DESPRE MARIA DRĂGAN, MARCASE CU JALE:„LA „NUNTA” EI A CĂZUT O STEA. SOARELE ŞI LUNA I-AU ŢINUT CUNUNA. DE LA CHIŞINĂU N-A VENIT NIMENI S-O PETREACĂ…” MARIA DRĂGAN ERA DEJA ÎN „ZONA UITĂRII”.  „IUBIREA NOASTRĂ-NCET S-A STINS, PRECUM S-AR STINGE O ŢIGARĂ..”- CUVINTELE DIN REPERTORIUL EI.DRAGAN 

UN DESTIN TRAGIC. „CE MULT A FOST IUBITĂ!” – S-A SPUS DUPĂ MOARTEA EI.  A FOST O STEA A CÂNTECULUI POPULAR MOLDOVENESC. ASTĂZI N-O MAI AUZIM, S-A VĂZUT CONSTRÂNSĂ DE ÎMPREJURĂRI SĂ SE RETRAGĂ DIN COTIDIANUL OBIŞNUIT, DAR PRIN VOCEA, CÂNTECELE EI, SI IN PRESENT, RĂMÂNE EXTRAORDINARA MARIA DRĂGAN! LUME, SORO LUME!..

                                                   Svetlana Vizitiu


5 comentarii

Nicolae Sulac: O paradigmă a etnosului moldovenesc


         ”…mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)
SULAC1Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul.casa_sulac După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. olarescuAvuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros.botgr A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. La-o-margine-de-drumNicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical.  Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992).  Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut  împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.
ioana”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.
“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.
Doina_SulacCu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.urschi Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!”  Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.sulac2
„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!
                                                                               Svetlana VIZITIU