Petru RACOLTA, „Pe urmele tatălui” /recenzie literară

„Să n-ai încredere niciodată în puii de năpârcă, până la urmă tot te mușcă”.
Precum spunea neuitatul Sherlock Holmes, „toate cele mai groaznice crime se comit tocmai în locuri liniștite și îndepărtate”… Și aici, într-un loc potrivit, sămânța unui maniac îndobitocit zace brusc în zeci de fecioare nevinovate! Tinere, care tremură de frică, încercând să prevină răul ce vine! Fete inocente dispar sau mor prin suicid, pentru că unii părinți sau mirii, le consideră târfe, alte intrigi mai sunt țesute, iar mafiotul misterios Jucatorul sau partenerii de poliție corupți apasă pe trăgaci, țintind propria lor cocardă de poliție!- „Nimănui nu-i place să-i între poliția în casă, pe neașteptate. Chiar dacă se crede om cinstit, cu frică de Dumnezeu și de legile pământești, pe care știe că le-a respectat cu sfințenie. Cei mai temători sunt oamenii cu o educație precară suspicioși pe felul cum își fac agenții de poliție treaba și temători că vor fi trași la răspundere pentru te miri ce. La urma urmei e bine că există poliția, atâta vreme cât stă la locul ei și te apără fără să se apropie de prea mult de tine, gândesc acei cetățeni simpli.”
O poveste despre modul în care relațiile dintre rude și colegi pot schimba întreaga soartă și, în cazul personajului principal. Este dilema unei polițiste cu dragoste de neam. La un moment dat în viaţă nu te mai interesează pâinea bună sau rea nici la propriu, nici la figurat, ci te interesează viaţa sufletului – care nicăieri nu este mai bună decât acolo unde ai văzut pentru prima dată lumina zilei. „Patriotismul e unul dintre cele mai josnice motive invocate de care-și urmăresc propriile interese, iar acesta e cel mai murdar pe care l-am văzut…”;„Nu vezi ce vremuri trăim? Vin emigranții, ne ocupă pământurile, ne înlocuiesc limba și obiceiurile, ne iau fetele și le schimbă religia, după care toarnă o droaie de copii musulmani. Țiganii se inmulțesc și ei ca iepurii, iar românii migrează sau se retrag în cercul lor tot mai strâmt, în casele tot mai asaltate de violența fanaticilor, a răufăcătorilor. Ești tânără, sănătoasă, frumoasă și deșteaptă. Viitorul poporului nostru stă în oamenii ca tine și ca logodnicul tău. Am văzut ce se întâmplă în alte țări, deci știu ce vorbesc.”
Magia judiciară este un lucru subtil și periculos. Ea necesită nu doar cunoaștere aprofundată de practici magice, ci și de curaj personal. Polițista Delia le cuprinde pe ambele. Ea își știe meseria. Nu se sfiește de dificultățile următoarei anchete, ba chiar cere să fie ea cea responsabilă. Nicio frică în fața amenințărilor și vrăjitoriilor ilegale. Și oricum s-ar învârti cazul, Delia, devenită comisar de poliție, nu se va putea lipsi de sfaturile infractorilor înșiși, pentru că în orașelul ei, unde slujește din voia sorții, se pregătește o adevărată naștere ale fecioarelor. Unele chiar s-au sinucis .. Și problema poliției, ca în toate timpurile – să găsească și să neutralizeze criminalii. – „În Justiție trebuie să ai răbdare și să calculezi fiecare pas, dacă vrei ca vinovatul să ajungă la condamnarea meritată.”; „Pe bună dreptate se spune că primul pas e cel mai important, dar și cel mai greu.Doar că trebuie să știi în ce direcție sa-l faci…Acel pas poate consta într-o prima atingere a unei persoane, o primă lacrimă prin care sufletul își dărâmă zidul de apărare, un prim cuvânt de înțelegere și încurajare.”
Un roman care captivează cu o lume originală și atent lucrată, precum și cu atenția autorului la psihologia criminalilor și la cele mai mici detalii. De asemenea, este important ca cititorii să înțeleagă intriga detectivului neobișnuit. Anchetatoarea Delia investighează aparițiile bruște ale fecioarelor însărcinate. Ancheta o duce la descoperirea sarcinii nedorite la ea însăși, iar ulterior descoperă că acest caz are legătură cu rudele și chiar colegi ai tatălui decedat. Și ea, Delia, pornește pe urmele tatălui, va investiga și va câștiga, în cele din urmă…- „Era o fată mândră – la propriu și la figurat – și cu speranța că-și va găsi un bărbat care să pună dragostea mai presus de situația materială și un copil al altuia. Chipul ei luminos, ochii mari și inteligenți, părul bogat care-i cădea într-o cascadă pe umeri, fizicul încă perfect, dar, mai ales, convingerea că totul va fi bine erau motive suficiente să creadă că va răzbi, în cele din urmă. Chiar și de una singură.”
Doar că dintr-o dată, ultima investigație este teribil de încurcată într-o minge strâns împletită. O crimă care a legat-o personal în același venin, făcând-o și pe ea însărcinată fără implicarea vreunui bărbat… – „În aceste momente, i-ar fi prins bine măcar o prietenă adevărată sau un coleg care să o susțină. Dar o polițistă devotată profesiei nu-și putea găsi uțor o persoană de încredere, nici între cei cu care lucra și nici în timpul liber, oricum prea puțin în ceea ce o privea…”
„Zâmbea amar când a strecurat această percepție, pentru că nu era o femeie superstițioasă, fiind convinsă că soarta stă în mâna fiecăruia și numai accidentele o pot influența.”
Nu lipsește tema dragostei, doar că voi lăsa cititorul singur să se alimenteze cu aceste sentimente din carte: „Se spune că o femeie, atunci când nu reușește să-și găsească un bărbat pe care să se bazeze și să-l iubească, și-l creează. Unele o fac doar în visuri, altele trec la treabă în realitate.”
Sau „Iubirea nu vine ca furtuna și nu se dărâmă la primul cutremur. Dragostea la prima vedere e o pasiune care poate fi trecătoare. Ea trebuie construită în timp, cărămidă cu cărămidă, cimentată cu alte sentimente și gânduri comune…” Și, încă: „Adevărul, cât ar fi de periculos într-un început de relație, trebuie spus din start, altfel riscă să te oblige la un amalgam de minciuni din care nu mai poți ieși cu conștiința împăcată.”

Adică, ai grijă și pe cine iubești că poate fi el criminalul!
Autorul scrie în așa fel încât să vrei să te dizolvi în textul lui, să te apuci de cuvinte cu mintea și să reușești să afli cine-i de vină. Aici fiecare cuvânt își are locul său și o propoziție poate înlocui câteva pagini de descrieri. Dar spre surpiză, afli criminalul doar la sfârșitul romanului, oricât n-ai bănui pe toți din start. – „E greu să te zbați o lungă perioadă să afli un secret, dar și mai dificil este după ce îl descoperi și nu știi ce să faci cu el. Dacă e ceva mai puțin important și ai niște prieteni cu care să-l împarți, poate deveni cel mult un subiect de bârfă sau amuzament. Dar când e vorba de un lucru foarte grav și nici nu ai cu cine să-l împărtășești, se transformă într-o piatră care-ți apasă inima și îți chinuie gândurile.”
Ingeniozitatea creativă a lui Petru Racolta este de netăgăduit. Și, în același timp, el construiește o poveste intrigantă și integrală, adâncindu-te mult în care, este deja dificil să te desprinzi. Romanul repartizează varia genuri – detectiv, fantasy, misticism, realism magic – dar toate sunt unite de „ciudățenia” inerentă scriitorului, filosofie și fantezia lui fără margini. – „Se spune că omul devine mai înțelept la bătrânețe, dar cele mai condensate gânduri îl încearcă atunci când știe că i-a rămas foarte puțin de trăit. Fiecare după viața pe care a dus-o și realizările spirituale pe care le lasă în urma lui. Cei care au oferit și au dăruit iubire, dar sentimentele frumoase s-au transformat într-o moștenire sufletească pentru omenire, vor zâmbi împăcați în fața morții, mulțumiți că au rodit cu folos. Dar aceia care s-au luptat pentru sine, acumulând bunuri materiale și pierzând timpul prin petreceri numeroase, folsindu-le ca pe un drog pentru a-și colora viața, vor pleca din ea cu mare părere de rău. În acele ultime zile or să priceapă cât de prețioasă a fost fiecare zi irosită, cât de puțin au contat banii și petrecerile cu care se lăudau. Cât de mult ar fi putut dărui și cât de puțin au făcut-o, ce multe lucruri bune ar fi putut face, dar cât de puține au realizat!”
Deci, linia detectivului din roman este combinată organic cu ficțiunea vizionară despre viitorul tehnologiilor de clonare prin transferul de conștiință. Pe lângă intrigă în sine, din amintiriile eroilor aflăm despre trecutul personajelor, și la urmă autorul divulgă în detaliu despre lumea viitorului și trăsăturile sociale și legislative prin mintea unui criminal teribil. În special, cititorii vor da de întuneric, sânge, împușcături, evenimente misterioase, descrieri ale problemelor existențiale de corupere în poliție, cu care personajele principale se confruntă în paralel. Iar Delia, elementul călătoriei în investigații, este obligată să dea de realități incredibile, observând conexiuni ciudate ale unor colegi și aparent imposibile și coincidențe care nu ar trebui să existe într-o lume adevărată.
O jumătate din carte – se acumulează ritmul, intensitatea și emoția. Pe măsură ce crește gradul de murdărie, abominație și cruzime, revelat în sufletele umane. În unele momente, devine aproape neplăcut din punct de vedere fizic. Delia, fără să vrea, va trece de multe încercări. Și care va fi finalul romanului, să afle cititorul singur. Romanul este scris foarte autentic și realist. Nu te gândești deloc la fantezie, istoria poate fi reală, prinde și te face să empatizezi, să te obișnuiești cu imaginile relației dintre personajele principale, precum și cu imaginile celui de-al doilea plan (relativ vorbind). Anume studiul atent al acestora este motorul principal și demnitatea romanului, care depășește toată negativitatea. Cartea este ambiguă, nu poți conta pe o lectură ușoară, dar merită atenție.
Ca urmare, ce-mi place mult de tot, este optimismul incurabil al autorului Petru Racolta:
„Suntem încredințați că după orice furtună apare soarele, care liniștește natura și sufletele oamenilor, prin mângâierea razelor blânde… Dar rănile provocate de orice furtună nu se șterg cu buretele, ci au nevoie de timp pentru a se cicatriza, a revigora speranțe și a crea o noua stabilitate.”

Impresii_viata_carti_blog, #Recenzie de #Svetlana_Vizitiu, 2022

Alte surse despre autor și referințe literare: Radu Prodan:„Pe urmele tatălui, cel de-al doilea roman publicat de Petru Racolta la editura SIONO, conține o idee cu totul indeită, iar revelarea acesteia constituie o reală surpriză… Petru Racolta creează o problemă pornind de la o întrebare banală și, printr-o construcție realistă a evenimentelor, poartă cititorul prin meandrele unei intrigi stufoase și spumoase, din care nu lipsește umorul din colțul gurii, cu care ne-a obișnuit scriitorul maramureșean”
„Petru Racolta este un autor cu ștate vechi, dacă putem spune asta, cărțile sale abordând o pleiadă de subiecte, de la povești pentru copii #Revolta_din_ogradă, science-fiction #Planeta_Paradis și, în fine romanul polițist combinat cu o fantezie debordantă, reprezentat de cele două producții menționate aici: #Fetița_care_visa_pentru_alții și #Pe_urmele_tatălui… #Povestirile_unui_maramureșean, autorul fiind originar din Seini, unde trăiește și în prezent. Regăsim aici un scriitor cu un umor mai degrabă intuit decât afișat, o ironie subtilă ce devine, uneori, auto-ironie, înveșmântată într-un limbaj care, fără a fi laconic, nu se pierde în mai multe direcții de odată, ci rămâne ancorat pe subiect, în tușe clare, fără echivocuri. Dacă ar fi să tregem o concluzie, cărțile lui Petru Racolta ar putea fi comparate cu o litografie extrem de detaliată, a cărei complexitate rezidă în redarea cu precizie a celor mai simple elemente și îmbinarea lor, iar rezultatul este un tot unitar cu o coerență și o coeziune remarcabile”

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/06/15/petru-racolta-povestea-lui-de-povestitor/

Inspirația. Perle inaripate

cu copiii mei dragi

Îmi plac oamenii cărora nu le este rușine de sentimentele lor – nu se abțin de îmbrățișări, glume, zâmbete, afecțiune, iubire.
Care sunt deschiși în dorințele lor, care sunt deschiși în acțiunile lor.
Au ceva unic și rar – sinceritate… și curaj!

Am avut o viață lungă pentru a învăța să prind clipele de inspirație. Clipele care vin pe neașteptate în microbuz sau troleibuz, la o plimbare sau la bibliotecă; în socializare, în timpul lecturii, în timp ce ascult muzică bună; și atunci când privesc pe geam sau un film, și chiar când fac curat… Merg mult pe jos, ori la serviciu, și-mi place să fac planuri, îmi aranjez gândurile sau admir natura. Singură cu natura, acea stare care normalizează sentimentele, emoțiile ce îmi impun o stare de inspirație…
Muzica, marea, blogul – totul mă inspiră și aduce rezultate, în comunicare cu oamenii, cu oameni normali, de la care vine o energie pozitivă. Mă inspir cu un serial reușit, mă gândesc la ceva frumos, fie și la un eventual text; o cafea delicioasă cu spumă, imagini de la mare, apusul sau răsăritul soarelui, peisaje montane, recunoștința unor colegi, discuțiile cu nepotul și copiii mei… Mă inspiră istoriile reale, poveștile de dragoste cu oamenii / bloguri, de succes, talentați și interesanți.
Marea, aerul, departe de casă (uneori). Unde poți citi sau privi îndelung la orizont și corăbii… În tăcere, gândind în liniște. O romantică incurabilă. Fie, admir oamenii care sunt mai buni decât mine. Întotdeauna vor exista oameni mai buni, mai inteligenți și mai înțelepți! Ei sunt cei care mă inspiră.
Clasica prin faptele sale este eternă, de câte ori apelăm la ea, descoperim ceva nou și surprinzător în percepția noastră asupra lumii. Unele persoane găsesc armonia în rând cu iubirile sale, cu care ajung la adânci bătrâneți. Iar cea mai colosală inspirație descopăr în mine, privind anii mei de experiență, și realizez calea petrecută din adolescență până cea de acum…
Mă inspiră – onestitatea, decența, persoanele empatice!.. Ideile, proiectele și rezultatele muncii mele. Apare un stimulent pentru a continua drumul mai departe. Inspirațiile mele /repet/ vin de la copiii mei, au atâta energie, atâta dragoste și aceste emoții sunt neprețuite…
Nu contează unde și datorită cui, ci anume inspirația – să o simți, s-o prinzi și să realizezi cât mai mult aceste clipe. Ador în acest timp să ascult saxofonul, pianul și chitară într-o melodie lină și bucurie tot mai inspirătoare…
Nu se caută, – inspirația ades se așteaptă. Există Muza poeziei, a muzicii, a picturii… Cea care apare la oamenii creativi din voință proprie. Principalul lucru este să ai în apropiere un prieten care să-ți spună o cale de ieșire dintr-o situație dificilă…
Uneori e foarte greu să prinzi inspirația, fiind, mai ales, într-o stare proastă de spirit, atunci crezi că te îneci în depresie. Eu, în acest caz îmi dau niște palme peste obragi, pentru a mă trezi la realitate: viața e scurtă de tot, ca pe aripile vântului – azi este și mâne nu e… Iar tu, vrei să-ți pierzi timpul plângând în depresii și să te distrugi cu antidepresive? Atunci când există atâtea lucruri și oameni frumoși împrejur, și tu te pierzi cu cei care te scurg de energie? – Nu te cufunda în gânduri lungi, trezește-te, și – fuguța la bucurii, clasică și oameni luminoși, – nu te vor lăsa chiar dacă au obosit de tine! Trebuie să Crezi!

Important, să te amintești de Dumnezeu și atunci când ți-e foarte bine!..
Mă inspir cu credință, speranță în tot ce-i bun se va întâmpla. Și când mă doare – mă rog și dedic dragostea Domnului. Dumnezeu e Creatorul nostru și dintr-un motiv oarecare, a creat tot ce avem și ne înconjoară, pentru a veni la El cu iubire absolută și armonie în suflet…
Inspirația vine și pleacă.
Un oftat ușor și brusc va dispărea,
Și cât de dulce e această clipă:
Pentru o cale nouă și dreptul de-a o avea…
Iar tu, atât de mult aștepți momentul trecător,
Prietenii, atenție, – să vezi, să speri..,
Atât de sincer tulburând al sufletului zbor,
Când inspirația revine înapoi din cer…
Îți ordonezi și gândurile în minte,
Ca inima să-ți cânte cu o vioară,
Din nou – în căutare importantă de cuvinte,
Și, Poezia ta – devine o primăvară!

Nu căuta locuri în viața cuiva.. Când trăiești în inima unei persoane, nu ai nevoie de un anumit loc – de un pat sau de un acoperiș… Tu ești în el… iar el este casa ta.
Dacă omul este al tău, el va fi mereu cu tine. Indiferent de circumstanțe, momente din zi sau probleme. Te va alege pe tine, oricine îți este opus. Nu e vorba de noblețe. Știi, dacă o persoană este cu adevărat a ta, pur și simplu nu poate face nimic fără tine…

Alegerile ne aparțin. Consecințele le trăim… Pace să fie!

Și tu, omuleț drag! – Din ce te inspiri?
Svetlana Vizitiu, 2022 februarie

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/05/09/perle-inaripate-1/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2018/03/03/atunci-cand-iarna-se-transforma-n-primavara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/03/14/revolutia-nu-e-solutie-inseamna-sange/

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!

Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤

„A fi profesor e o vocaţie”. Violeta Bujor-Popovici la Clubul de elite ‘’Impresii din viaţă şi cărţi’’

’’Viaţa este ca un basm perpetuu’’, ‘’ Timpul… nu e nici dușman, nici prieten. Timpul e neutru. El își vede de treaba lui, curge cum are chef și este propriul stăpân. Totuşi, unde se grăbeşte?’’- se întreabă ea. – ’’Cu certitudine, sunt optimistă și încerc să găsesc o soluție pentru orice problemă, chiar dacă soluția nu e cea mai rațională’’. (Violeta Bujor-Popovici). 

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” astăzi s-a întrunit la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” în ajunul Zilei profesionale a Pedagogilor având ca protagonişti pe Violeta Bujor-Popovici , moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc şi Tatiana Naghibeda-Tverdohleb, profesoare de meserie şi vocaţie, precum şi profesori de la varia şcoli şi licee din Chişinău. Albumul îl deschideţi aici: «Violeta Bujor-Popovici impreuna cu profesorii la Clubul de elite». 

E bine, când omul ştie cine este, ce doreşte de la viaţă, şi ce prezintă ca personalitate pentru societate. Violeta Bujor-Popovici – Un suflet luminos cu ochi senini, cu inima deschisă pentru oameni, iar dragostea si înțelepciunea o însoțesc mereu! Modestă, calmă, un Pedagog răbdător, dar cu o atitudine de învingător perseverează cu entuziasm în domeniul educaţiei şcolare. Insistentă în acţiuni de carităţi, susţine şi ajută necondiţionat persoane vulnerabile fără să-şi facă publicitate. – Un adevărat ghid de dezvoltare educaţională prin culori:”Albastrul este al cerului, al mării şi al ochilor femeii. Galbenul este al lanurilor de grîu. Cafeniul este al pămîntului arat. Plăsmuiţi viaţa în culorile vii, nu pictaţi în gri şi negru!” – din gândurile Violetei.

O soţie model şi o mamă blândă pentru fii ei, un părinte iubitor şi pentru elevii Liceului în care activează cu conceptul:’’Inteligenţele multiple pot fi înţelese şi ca moduri diferite de a învăţa. Fiecare elev are o anumită inteligenţă, are unele capacităţi mai bine dezvoltate, care îi permit să înveţe mai uşor.” Timp îndelungat Violeta. îşi reevoluează aptitudinile, este foarte calculată în corectitudine, poate să stea nopţi întregi asupra lucrărilor sau schiţelor de proiecte noi. Nu se calmează cu o reuşită, perseverează în continuare, ca să fie totul aplanat până la ultimul detaliu. Nu se sfieşte să ceară ajutor, daca consideră că cineva o face mai bine.

Violeta Bujor-Popovici: „A fi profesor e o vocaţie”. Este omul echipei, cu mult respect şi recunoştinţă pentru colegii ei:”Am lucrat împreună, am analizat critic lecțiile, pentru a interpreta și delibera în lumina dovezilor cu privire la impactul lor asupra învățării fiecărui elev… Suntem excelenți când e vorba de critică… Am folosit această facultate critică pentru a analiza dacă putem avea un impact suficient asupra elevilor… Acolo unde suntem, e minunat… Povestea de seară… Să fiti fericiti!’’

Societate: În fiecare zi, cel puțin un elev părăseşte şcoala pentru că își urmează părinţii peste hotare. Numai de la Chişinău, pleacă anual sute de elevi. Practic, dispare o şcoală întreagă.  E o situatie trista! Dar cu salariile din Republica Moldova nu prea te poti descurca! Vrem o schimbare, o apreciere a muncii fiecarui angajat!”

Din carţi: O poveste frumoasă pentru copii în vacanță… ’’Din lumea celor care nu cuvântă’’ de Emil Gârleanu:” Nu trebuie să fii cît un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cît o neghină, ori cît un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scînteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi…”

Pentru Prieteni:”Dragii mei prieteni, dragi colegi…Vă mulţumesc din inimă pentru gînduri pozitive, cuvinte frumoase, urări de bine şi pentru toată dragostea şi prietenia! Am trăit un fenomen superb, fenomenul ,,LA MULŢI ANI!” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenii de suflet!’’

Destinaţii turistice: Împreună la tabăra ALTAIR… Bulgaria, Greţia, Truscavet, Roma, acolo unde e ’’liniște… o clipă de liniște… și un pic de fericire… fiecare dintre noi parcurge o cursă nebună cu aceleași scopuri: fericire, multumire, liniște… Slavici spunea că liniștea aduce fericirea. Liniștea din sufletele noastre este un lucru neprețuit și destul de rar în zilele noastre. Puține locuri și mult mai puține lucruri ne oferă azi un strop de liniște…Există un loc ce poate să ofere acea liniște de care avem nevoie…’’ ” Taberele de vara ALTAIR au devenit extrem de complexe, implicand activitati diversificate, de la ateliere de creatie si vizitarea unor obiective turistice importante la antrenamente sportive si formari in ateliere! Urmeaza pasii de mai jos cand pregatesti bagajul copilului pentru tabara de vara si ajuta-l sa aiba toate lucrurile necesare pentru acest program de vacanta .’’

Astfel, o cunosc eu pe Violeta, protagonista Clubului de azi, – o şedinţă, o reuşită, cu impresii şi modele de viaţă. Şi din nou, cu multă admiraţie pentru nestemata şi apreciată moderatoare, Omul Tamara Curtescu-Marinciuc. Mulţumiri cu urări de sănătate!

Respectiv, vin şi aprecierile membrilor şi participanţilor evenimentului de astăzi. Vivat! (SV)

 Tamara Curtescu-Marinciuc:”Punct, și de la capăt…Aceasta e una din sintagmele care descriu perfect omul Violeta Popovici-Bujor… Curioasă, curajoasă în a încerca rezultatul curiozității, proactivă în a exercita curajul, firească în a lua atitudine față de tot ce ne înconjoară, rezultat al curiozității, cunoașterii Violeta continuă o dinastie de profesori, intelectuali care și-au trăit frumos și cu demnitate harul. Au trăit bucuriile vieții de profesor mai intens decît greutățile, au marcat astfel viața copiilor și a nepoților… Astfel copii au devenit profesori. Pe Violeta providența a adus-o tot la școală… Punct și de la capăt… Școala i-a dat confortul alegerii și libertății: era concomitent elev și profesor… Violeta a căutat echilibrul între aceste două roluri, găsind uneori revelația acestuia…Violeta a perseverat ca adult, progresînd în a rămîne copil, în a găsi mereu altă și altă interpretare la o poveste clasică, la o problemă cu grad sporit de dificultate, la un mesaj scris mai mult printre rînduri…Punct, și de la capăt…
Violeta este elevul care nu poate trișa… Ochii ei plini de cer nu pot imita uimirea, pentru că în ei poți citi această uimire… Sufletul ei nu poate mima compasiunea, pentru că empatia e aici la ea acasă… Imaginația ei nu poate respecta un tipar, pentru că spațiul e prea îngust pentru ea… Violeta știe să dea fără să-i ceri, știe să cedeze fără să piardă, știe să fie bogată fără a avea prea mult… E fericită, pentru că știe ce înseamnă a ferici pe cineva… Inclusiv pe draga ei majoritate din familie – Ghenadie, Sandu și Laurențiu…faptul că e minoritară o face Regină…
Violeta e mereu în căutare… Se implică în diverse proiecte pentru că altfel nu poate, asta e ea, profesor… Căutînd ceva descoperă noul, tatonînd noul – află ceva inedit, și iar de la începul…
Punct și de la capăt…
Adevărul e că-și ia în serios rolul de profesor – e un har, primit în dar de la bunei, părinți, iar harul nu poate fi o povară…
Felicitări, Chișinău, ai așa profesori…
Felicitări, comunitate de profesori, ai așa colegi… ”

Tatiana Potîng:” Am ales să-mi petrec „Ajunul” alături de o parte dintre cei mai stoici Oameni-lumină, alături de Profesori. Ca de obicei, toată numai suflet,Svetlana Vizitiu, a asigurat buna desfășurare a acestei întâlniri de suflet.”

Lucia Argint: ”Mesajul unei ”disperate” Inspirate …
Pentru început, aș vrea să mulțumesc organizatorilor evenimentului de azi, pentru astfel de întîlnire, foarte necesară și actuală la moment cu OMUL-PROFESOR, în ajunul zilei profesionale al lucrătorilor din sistemul de învățămînt. Într-o perioadă de criză, cînd doar se vorbește despe necesitatea promovării imaginii Învățătorului, Clubul de Elite ”Impresii din Viață și Cărți” realizează activ și fidel, ceea ce ar trebui să facă cel puțin două ministere și întreagă mass-media…
De rînd cu mai multe, legate de datele biografice, valorile și idealurile profesionale care a fi interesante și utile nu doar celor din rîndul intelectualilor, sau colegilor de breaslă, eroina zilei de azi – Violeta Popovici-Bujor, reprezintă un reușit model de profesor tînăr, bun de promovat la facultăți cu studenți buni, dar nedeterminați pentru o carieră pedagogică.
În acest sens, Violeta , convinge și demonstrează în practică cum poate, și ar trebui să arate o profesoară contemporană: atrăgătoare, energică, modernă, ambițioasă și interesată de tot ce apare nou, util, în vogă….
Combinînd ușor și elegant identitățile pe care le reprezintă: femeie îngrijită, doamnă emancipată, manager activ, soție realizată, gospodină, mamă iubitoare etc., acceptă, și pare că, îi place să rămînă și în continuare o elevă străduitoare, care caută să învețe de la oamenii din jur și de la situațiile pe care i le oferă destinul… Totodată este o păstrătoare și continuitoare a unor tradiții de familie și o exponent a unei dinastii de pedagogi cu istorii de viață, bune și pentu o carte cu conținut motivațional…
Vreau să știi Violeta, că avem și noi, ce învăța de la tine, de la modul tău de a privi cumva lucrurile: A avea răbdare cu oamenii, foarte diferiți de altfel… De a le oferi o a doua șansă tuturor, chiar și celor care rănesc, sau care dezamăgesc așteptările… Că căuți justificări unor acțiuni neprevăzute, demonstrînd toleranță și abilități de mediator. Meriți toată stima și considerația cînd îți oprești atenția asupra părților bune, pozitive și alegi drept prioritate – iertarea.
Azi, am ales să vin la întîlnirea cu tine, fiind îmbracată în mov, nu doar că e nuanța care îmi place… ci în primul rind, ca semn de solidaritate pentru unul dintre cei mai buni parteneri și coechipieri, cu care am avut de a colabora vre-o dată, cu OMUL – PROFESOR, al cărui Prenume –Culoare, simbolizează INTUIȚIE și NOBLEȚE.
Cu riscul de a mă repeta, reiterez pentru cei ce au fost prezenți în sală, dar care nu au înțeles într-u tot (din cauza emoțiilor mele )mesajul pe care am vrut să îl transmit:
Se consideră că invidia este unicul viciu pe care omul nu-l poate lichida complet, ci doar canaliza eficient. În asemenea cazuri, invidia orientată energetic corect, devine una albă, adică una Constructivă.
Ai multe lucruri pentru care poți/meriți să fii invidiată, dar unele dintre lucruri sau calități ale tale, nu pot fi preluate de cei din jur și de mine inclusiv (de ex., niciodată nu vor putea înțelege și practica matematica așa cum îți reușește ție😀 )… și atunci invidia albă, se transformă înt-o simplă admirație…
Unele inițiative, porniri sau realizări ale tale însă, provoacă și pune pe gînduri serios pe o parte dintre cei neîncrezuți, în ceea ce ține de ași reevalua propriul potențial, sau chiar ași încerca și ei puterile, probînd, riscînd, muncind și obținînd….
Imi doresc să existe mai mulți colegi în breasla noastră, care ar putea trezi invidie albă, deoarece această stare, trezește, tonifică, inspiră, provoacă și atrage! E o cale reală spre creștere, autoperfecționare și progres, într-un final….
Sunt o Invidioasă, deci, o inspirată … și te rog, fă-mă să te invidiez și în continuare, fiindcă așa îmi menții, fără să știi, gustul pentru viață, mă motivezi constructiv! Ceea ce și altora le doresc!
Sper destăinuirea mea sinceră să te facă și să zîmbești , dar și să te simți măcar și pentru o clipă mai importantă și valoroasă…
Vivat Doamnă Profesoară, cu nume colorat de floare!

Mulțumesc organizatorilor Svetlana Vizitiu, Tamara Curtescu-Marinciuc și protagonistei  Violeta pentru această întîlnire – eveniment, care s-a desfășurat asemeni zilei care a trecut, plină de lumină, ploaie caldă și soare.”

Daniela Garbuz;” Felicitări Chișinău, că ai profesori de seamă. Profesori care radiază an de an,  Azi am fost cei mai norocoși, mulțumesc doamna Tamara, Violeta și Svetlana Vizitiu.”

Ana Popa;”Bravo, dna Violeta! Bravo, dna Tamara! Sunteti niste personalitati, create in sanul unor familii de pedagogi frumosi la suflet, cu har divin! tTnere, energice, pline de viata si, principalul, indragostite de meseria de profesor. Sa fiti sanatoase si sa puteti educa, la randul Dvoastra, alte noi generatii de copii, cu care sa va mandriti pe viitor! Tara are nevoie de astfel de oameni! Doar inainte, spre noi culmi! Felicitari cu Ziua Profesorului!”

‘’ Ce frumoşi sunt oamenii cînd zîmbesc..’’, «Activități ce te pot face un om mai bun…», Violeta Bujor-Popovici: ” A fi profesor e o vocaţie „,

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/

https://www.facebook.com/notes/tatiana-nagnibeda-tverdohleb/stima%C5%A3i-colegi/1296660547034106 – Felicitare de la TATIANA NAGNIBEDA-TVERDOHLEB

https://www.facebook.com/events/591782810969486/

❤

Vasile Vizitiu omagiat de prieteni şi colegi

Doamnelor și domnilor! Dragi prieteni! – Vă mulțumesc foarte mult, mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat cu aniversarea”tinereții mele”. În mod special m-a bucurat poezia Doamnei Emilia Plugaru, o poezie care mă inspiră și-mi dă energie să fiu la fel de tânăr alături de voi! – Vă doresc la toți un viitor rodnic, și să se îndeplinească  dorințele voastre. Și mulți, mulți ani sănătoși și fericiți! – Vasile Vizitiu

Vasile Vizitiu omagiat recent și felicitat de către prieteni, colegi, de cei de la baştină, floreşteni şi alte hotare din Republica Moldova, – a fost o surpriză pentru – şi din partea prietenilor, cu urări de bine şi sănătate, cadouri interesante şi nostime, discuţii şi vorbe calde… Urmăriţi unele filmuleţe şi imagini, – ceea ce am reuşit, – sunt doar câteva reflecţii ale realităţii omului Vasile Vizitiu, –  un Om cu Credinţă, de la Ţară, tăticul nostru, fratele, prietenul sau colegul vostru… Urmăriţi sufletul unui moldovean tradiţional, vechi sau nou, demodat, fie modern, cu nevoile şi grijile lui în spiritul societăţii contemporane. Principalul, rămâne cumsecădenia şi adevărul, dragostea de Patrie, cultură şi tradiţii. Responsabil, integru, onest, un luptător contra corupţiei şi birocraţiei… Merită aplaudat pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a face dezvăluiri la prima mâină despre cum funcţionează Moldova acum şi din toate timpurile… Păcat, ca nu prea avem demnitari care să aplece urechea, să asculte odată şi odată experienţa celor mai înţelepţi.

Oameni ai responsabilităţii, nu contează funcţia ocupată, o sugestie şi pentru ceilalţi: să nu tindă să facă şi să se gândească la carieră, cel mai important e să te concentrezi pe muncă, lucrurile să deruleze de la sine, priorităţile să fie Oamenii, stabilitatea şi fericirea lor! Pace în suflet şi în lume!

ION BORS: ”Sărbătorim octogenarul!
Și iată că s-au scurs lunile ca zilele și ne-am pomenit cu 31 ianuarie în calendar – ziua în care Vasile Vizitiu făcea 80 de ani. Cu o săptămână înainte de eveniment, domnul Vizitiu m-a invitat la o întâlnire cu prietenii săi. M-am simțit onorat. Am reușit să-l îndrăgesc pe acest om, plin de viață, vesel, omenos. Dar, ce să-i dăruiesc octagenarului? Cu ce să-l bucur? Știam că este un împătimit al fotbalului. Am decis să-i fac cadou o carte cu autograf de la autor și l-am telefonat pe Octavian Țâcu, campionul olimpic la box, care a scris împreuă cu Boris Boguș, antrenorul selecționatei feminine de fotbal, cartea „Nicolae Simatoc (1920-1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la Barcelona”. A acceptat să se întâlnească cu mine seara, după serviciu. Mi-a adus cartea, scriind și o dedicație „octagenarului, care atât de mult iubește fotbalul”.
Masa de sărbătoare a avut loc în localul de vis-a-vis de Moldtelecom. O sală de banchete, frumos amenajată. La ora stabilită s-au prezentat: foști miniștri, directori, procurori, colegi îmbrăcați la patru ace, cu daruri și buchete mari de flori. Toți, bine dispuși, puși pe glume și amintiri, amintiri, amintiri… Mă simțeam un copil, printre invitații lui Vasile Vizitiu. Acești oameni, care au gustat din greutățile și bucuriile vieții, care cunosc gustul sudorii, dar și al succesului. Mi-a fost plăcut să cunosc persoanele despre care am scris în această carte: lângă omagiat, a ocupat locul Vladimir Chictenco, ministrul deservirii sociale la sate, fost prim secretar de partid al orașului Chișinău, pe timpuri candidat la funcția de prim – ministru, un bărbat sobru, modest, cu o mustăceoară subțire; Dumitru Postovan, fost Procuror al Republicii Moldova; Nicolae Nicora, general de poliție, responsabil de misiunile speciale; Ion Pleșca, fost primar al orașului Florești și fiul său Valentin Pleșca fost Ministru al Apărării Republicii Moldova; Lupan Dumitru și Fiodor Savca, directori financiari; Gheorghe Roșca, director general al curățătoriei chimice și Fiodor Popovici, doctor în știință și coleg de studii, din or. Durlești; foștii conducători de raion Florești – Mihail Rusu, Nicolae Cutcovețchi (și lider raional de partid),Ion Bulgar (președinte al executivului raional Florești), Constantin Arseni. Printre oaspeți se găsea Constantin Tutunaru, șeful farmaciei raionale Florești; Nicolae Cușnir, locțiitorul directorului Societății pe Acțiuni „Universal”; Efim Steenvarț, director de firmă; Ruslan Zelenenco și soția lui, conducător de gospodărie agricolă în raionul Florești; Gheorghe Rotaru, vinificator; Foma Snegur, mecanizator din raionul Florești; Svetlana Vizitiu, bibliotecar, fiica omagiatului și Ion Borș, cronicarul acestui eveniment, jurnalist, publicist.
Toasturile la masa încărcată cu de toate au durat până seara târziu. Oaspeții s-au despărțit cu condiția ca peste zece ani să se reîntâlnească cu aceiași ocazie, în aceiași componență. Să te aibă în pază Dumnezeu, domnule Vasile. Mergând spre casă, în buna dispoziție în care mă aflam, mă gândeam filosofic, că Domnul face parte după merite și fapte. Mulți ani, dle Vizitiu!”

– Părinţii – cele mai importante persoane din viaţa fiecărui om. Ei oferă copiilor lor darul fără de preţ – viaţa, – iubesc nu pentru ceva, ci în ciuda tuturor lucrurilor existente, mereu sunt gata să te sprijine şi să ajute. Nicăieri nu se învaţă să fii un tată sau o mamă, chiar şi părinţii uneori au nevoie de susţinere, un sfat bun şi înţelegere. Să fii un părinte, – înseamnă să trăieşti pentru copii nu pentru sine, şi să nu ceri nimic în schimb. – Cel mai firesc ce poate fi, dar şi cel mai dificil. – Să devii un părinte, – înseamnă să-ţi dedici viaţa copiilor, fără rezerve. Să ai părinţi, – înseamnă să primeşti un cadou nepreţuit de la Dumnezeu. Le doresc tuturor părinţilor, ca copiiii lor să se amintească întotdeauna de acest lucru, să se împărtăşească afectuos cu îmbrăţişări, cu bucurii, cuvinte calde, şi să aibă grijă de părinţii lor. Le doresc celor care sărbătoresc ziua de naștere în aceeaș zi – părinţilor mei Vasile şi Teodora VIZITIU, sănătate de ani de zile, fericire pentru totdeauna! Să fie mândri de copiii şi nepoţii lor, care mereu şi cu recunoştinţă privesc în urmă, la copilăria lor, şi prezentul alături de ei… (Svetlana Vizitiu)

Filme de la eveniment:

https://www.youtube.com/watch?v=gU9X2KDIBfs

https://www.youtube.com/watch?v=ll3l_-YBDbA

https://www.youtube.com/watch?v=gA90Gmh_www

https://www.youtube.com/watch?v=FHC5nJcSyc4

https://www.youtube.com/watch?v=B4-801_vMfo

https://www.youtube.com/watch?v=s5h1dv23VKc

https://www.youtube.com/watch?v=OvH13NYB3Jg

❤

Lucia Argint la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Nimic nu este imposibil! – Pentru toți cei care mi-au fost alături, care au încercat să înțeleagă toate mesajele, uneori prea sincere, poate chiar nepotrivite pentru o așa ocazie, să aprecieze omul descris cu toate plusurile și minusurile, mulțumesc pentru solidaritatea, zîmbetele de încurajare și energia pozitivă care am primit-o din sală. La întîlnirea din această zi am preconizat să vorbesc despre multe…
Despre aparențele care alimentează steriotipul despre oamenii considerați puternici, ambițioși, orgolioși sau supraîncrezuți.
Am încercat să scot masca, pentru a lăsa să fie înțeleși factorii (nu în toate cazurile pozitive) ce pot sta la baza formării unei personalități.
Despre literatura copilăriei care poate deveni refugiu sau ghidare pentru educarea valorilor și al orientării în viață…
Despre fabula ascunsă în fiecare poveste.
Despre realizările trecute și actuale șiatît despre prețul acestor realizări cît și efectele sau consecințele lor.
Despre necesitatea de autorealizare urmînd vesele pozitive și frumoase ale copilăriei.
Despre cît de important e să procedezi așa cum cere firea, instinctul, necesitățile lăuntrice și viziunea personală și nu părerea lumii, moda sau condițiile dictate de statutul social, așteptările celor din jur.
Despre necesitatea de ați pune corect dorințele și ați formula și a urma scopurile…
Că pentru o doză de energie pozitivă fiecare dinte noi are nevoie de DRAGOSTE +AUTOREALIZARE, care presupune mișcare, mișcare înainte adică ACȚIUNE, deci, și DEZVOLTARE PERSONALĂ.
Că cele mai serioase lucruri se spun cu umor și autoironie.
Despre faptul că viața îți oferă de fiecare dată lecții și posibilitatea să alegi prioritățile, deoarece NU EXISTĂ NIMIC IMPOSIBIL!
Ce am vrut să discut dar nu am reușit:
Că Societatea noastră duce lipsă de promotori a unor valori adevărate. Avem nevoie de creșterea unei noi elite veritabile, care se formează din lideri. Din păcate nu suntem o țară care educă și dezvoltă lideri. La noi puțin se pune accent pe educarea puterii și dezvolatrea încrederii în forțele proprii de exemplu ca în Occident . Reprezentăm un stat cu o societate influențată de parternalism, unde majoritatea așteaptă ca cineva ( statul, guvernul, părinții, școala etc.) să ia decizia, să le rezolve problemele, sau să-și asume anumite responsabilități….
În aceste considerente avem nevoie să ne dezvoltăm prin autorealizare, efectuînd lucrurile sau activitățile care ne produc satisfacție și plăcere. Dar să le realizăm atît de bine ca să fim remunerați pentru aceasta în așa mod încăt să avem posibilitatea să ne ocupăm de prima.
Consider că cît mai multe persoane vor reuși să se autorealizeze, îndeplinind activitatea care îi place, încercînd totodată să se dezvolte, să se schimbe spre bine, cu atît mai multă energie pozitivă constructivă, optimistă va fi în stare să emane, energie capabilă să contamineze și să încarce pozitiv cît mai multă lume în jurul său… Deoarece, nu există nimic imposibil, VREAU SĂ CRED! (Lucia Argint)

Bravo, Lucia! e un salt de mentalitate ceea ce faceti la club, caci lumea nu vine dupa certificate, dupa bani, dupa indicatii… – vine din dorinta si cu atitudine!! vine spre o deschidere spirituala, sa auda oamenii care au ce spune si impartasi! felicitari! – Natalia Grîu

Cu mare drag v-am ascultat! Multe lucruri le stiam,altele noi am mai aflat, ca sa inteleg cum un copil devine un adult ce obtine multe in viata! In plus, am vazut niste poze suberbe, plus o pereche de ochi stralucitori si sinceri! Si ne-am imprietenit acolo intre noi…  – Tatiana Popa

Cu D R A G Am avut emotii alaturi de DVS. Am avut ce invata. Am inteles ca nimic nu este IMPOSIBIL !!! – Natalia Pîslaru

Daca Dumnezeu inzestreaza pe oameni cu harul de a povesti, unul din ei esti tu Lucia. O poveste adevarata a unei luptataoare foarte ambitioase, dar tot atit de inteligenta. O adevarata revelatie am primit de la aceasta intilnire. Mult succes. – Ludmila Groian

Esti fantastica!!! Am avut o deosebita placere sa le descopar si sa le indragesc de cele doua Lucici 🙂 Intalnirea cu Lucia Argint m-a înaripat. Inca odata m-am convins ca fluturele pana a ajunge fluture trece printr-o mare incercare: a fi sau nu a fi. Lucia este omul pe care te poti bizui, un prieten de nadejde si un coleg care e gata sa-si puna mereu umarul acolo unde e nevoie. E un specialist tare bun, dar asta nici nu se pune la indoiala. Toti stiu. Cel mai bine ii reuseste sa fie OM. Da, poate uneori e un pic bizara, mai diferita. Dar asa sunt oamenii ca ea, sunt altfel. De asta si Lucia este Lucia. E ca dansa :)) E o placere deosibita sa comunic cu ea. Atata intelepciune si atata sinceritate… Uneori poti sa o compari cu un hrard disk sau un alt dispozitiv enorm de informatii.. sau cum se mai spune in romana – Hadiacia Enciklopedia! Mereu are in buzunar o istorioara, o parabola, o curiozitate despre ceea ce ne reprezinta ca oameni, ca personalitati, ca neam. Cand vorbesti cu ea despre basarabeni, parca dupa spusele ei.. incepe sa-ti fie mai draga tara, orasul Chisinau prinde la mai multe culori, la viata. Ma bucur enorm sa o cunosc pe Lucia. Succese mari, Lucia! Tu stii ce iti doresc eu tie… – Elena Vorotneac

Multumiri, Stimata Doamna Argint, pentru sinceritatea Dvoastra coplesitoare. V-am ascultat atent, iar uneori aveam impresia ca urmaresc un serial care e insasi viata Dvoastra, de la frageda copilarie pana la prezentul continuu in care gasim o femeie implinita profesional si familial, cu scopuri bine conturate si curajul de a le realiza pana la capat. Din prezentarea Dvoastra am putut desprinde cateva momente care pot servi ca subiecte pentru dezbateri intr-un context profesional restrans, cum ar fi: relatia parinti-copii in familia moldoveneasca; motivarea si demotivarea copilului si impactul acestora asupra dezvoltarii lui creative si emotionale; factorii care contribuie la formarea caracterului si personalitatii copilului, etc. Va doresc mult succes si sa ne auzim de bine! – Ala Pinzari

Întradevăr este un club unde se promovează elita intelectuală. Sunt de acort că Lucia Argint-Căldare face parte din elita intelectuală din Republica Moldova. Este o personalitate intelegentă, onestă, perseverentă și cu bun simț. Iar eri, asistind la ședința Clubului am descoperit, că este și o ființă foarte sensibilă. Eu îi doresc multă sănătate, realizări frumoase în plan personal și profesional! Felicitări pentru toți organizatorii !!! – Viorica Florea

M-a adus inima la această întâlnire minunată. Și astfel, inima mea a bătut în unison cu simfonia spirituală trăită intens la savurarea oricărei fraze muzicale, prin care era slăvită Iubirea de Dumnezeu. Sunt un om fericit. Sunt un suflet Binecuvântat prin familia de personalități fascinante din R Moldova, România… lsta poate continua. Sunt o inimă fierbinte care și-a găsit liniștea în palmele Dvs, dragi prieteni regăsiți și redescoperiți cu uimire, la numeroasele întâlniri dezinvolte și calde organizate cu talent și dăruire, de iubițica D Svetlana Vizitiu. Mulțumesc mult și superbelor noastre Lucia Argint, protagonista recentă, Otilia Lozovanu-Culea, moderatoarea îndrăgită de mică-mică, mulțumesc tuturor Doamnelor, care trăiesc viața spirutuală ca alegere conștientă de creștine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru pâinea cea pentru ființă – dragostea, prietenia, credința, fericirea, precum și pentru pâinea oferită spre delectarea hainei noastre fizice – plăcintele delicioase, dulciurile tentante. Mulțumesc destinului pentru bucuria de a ajunge în lumea mea, de a mă simți în viața mea, ca dar divin… Pupicei, vă îmbrățișez, frați și surori întru Hristos! Doamne, ajută! – Diana Zlatan-Ciugureanu

Lucia Argint e diferita de cea pe care o stiam. Intotdeauna am apreciat ambitia din om. Inteligenta, perseverenta, dar si onestitatea. Lucia Argint se incadra, in viziunea mea, anume in aceste tipare. Mai ales ca o stiam in calitatea ei de pedagog excelent, mai bine zis – INVINGATOARE. Dar….. ieri s-a produs furtuna. Un fel de tornada care mi-a rasturnat toate asocierile in raport cu aceasta femeie. Ma minunez: cum de poate, cum de a putut, intelegand cate lupte interioare a avut de dat pana in prezent… ?! Dar a REUSIT! Ma bucur sa am in viata mea o Lucie Argint. Acum o vad total diferit, si chiar am simtit energia ei debordanta in tot ce pune la cale. E zvapaiata. E nastrusnica. A ales, sau poate nu, sa treaca treapta cu treapta, prin atatea labirinturi… cu multe, multe obstacole, insa nu a cedat. Ieri a rasarit in fata publicului altfel. Mai spirituala decat a lasat sa se vada pana acum. Si pentru asta am indragit-o si mai mult. Are adunate in cartea vietii file frumoase, iar cele mai grandioase proiecte inca le va realiza. Ea POATE! – Natalia Pislaru

https://drive.google.com/file/d/0B12r15OBHOIMMkNaMXF1bnJjSUE/view?usp=sharing

Aici puteti viziona filmul sedintei Clubului!

#S_Vizitiu Organizatoare Clubul IVC

Viaţa în familie: Speranţe şi împliniri

SOŢIA:Te numeşti diferit. Ai diferite specialităţi, înălţime, ochi… Despre tine se zice, că eşti capul familiei, pilonul ei. Despre mine – că-ţi voi fi consoartă, susţinere şi consolare. Se zice, că urmează să ne împărţim toate bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi înfrângerile… Că vom avea o cale comună, interese comune, scopuri comune, griji comune, conturi comune, gânduri comune, avere comună…  Vom comanda buchetul de nuntă şi vom alege martorii. Cu un aer important, vom întocmi lista invitaţilor. Vom mânca şi vom bea, vom cânta şi vom dansa. Vom pleca în călătorie de miere, apoi, ne vom întoarce în al nostru, aşa numit, cuibuşor: o noţiune întocmai potrivită, având în vedere, dimensiunile odăiţei noastre dintr-un cămin social.Şi-apoi? – Apoi, vom lua împreună dejunul, vom bea cafeaua, urmărind, pe furiş, ceasul, – să nu întârziem la serviciu… Iar seara, ne vom relata unul altuia, detaliile ocupatiilor noastre de zi. Ulterior, vom face planuri mari pentru viitor, imaginându-l luminos şi minunat. Apoi, va apărea copilul. Tu vei aduce pătucul, donat de prieteni, vei aspira praful în odaie, vei cumpăra Heres şi bomboane. Rudele vor servi de-ale mâncării, vor bea şi vor pleca, rumeniţi şi mulţumiţi, – fie de băutură, fie, impresionaţi de amintiri despre propria noastră apariţie pe lume: pe-atunci, când şi ei erau tineri. Iată, că vom rămâne singuri. Eu voi alăpta copilul, voi spăla pelinci, voi prepara de-ale gurii. Iar tu – vei pleca la serviciu. Copilul va plânge, va răci şi va tuşi. Te va deranja să dormi. Şi – pe mine, la fel; însă, tu lucrezi, iar eu stau acasă. Într-o dimineaţă, nu-ţi vei găsi o cămaşa călcată şi, furios, vei striga la mine, apoi, trântind uşa şi plecând. Iar eu voi plânge. Dar şi asta va rămâne în urmă. Se va naşte al doilea copil. Şi el, la fel, va plânge nopţile, va strănuta şi va tuşi, va învăţa să meargă şi să vorbească. În acest timp, acel mai mare va pleca la şcoală. În prima zi de şcoală, tu îi vei face poze, pe care nu le va vedea nimeni, deoarece, vei uita să dai pelicula la developare. Ca urmare, voi găsi eu un serviciu, care nu-mi va lua din zi mult timp. În special, pentru copii. Tu, te vei cufunda în lucrul tău. Mereu, ne vor lipsi finanţele. Şi tu, vei începe să te iriţi: într-o zi, mă vei întreba supărat, pe ce îmi cheltui banii. Pentru a menţine pacea în familie, voi începe să i-au cu împrumut şi să întorc datoriile, fără să-ţi dau de ştire. Se cam îndesesc neînţelegerile şi certurile: „iarăşi, vesela e murdară”, ”cine „aşa” educă copiii”, ”veşnic, n-are cine arunca gunoiul”… De la servici, vei începe să revii „extenuat”. Într-o seară, întrând în casă, fără să-ţi lepezi paltonul, te vei porni direct la bucătărie şi cu o faţă încruntată, vei arunca o privire în frigiderul pustiu, ş-apoi, demonstrativ, te vei întinde pe o canapea, cu un ziar.
Iar eu – în grabă, agitată, sperând să reuşesc să-ţi prepar ceva de-ale gurii, să lichidez această ruşinoasă scăpare, şi, de supra tensiune, îmi voi descărca furia asupra copiilor. Treptat, voi începe să ascund lacrimile de tine. Îţi voi exprima la „nervi,” realităţi amare, pe care, cu timpul, le-am conştientizat. Voi învinui părinţii tăi de toate problemele noastre, iar tu – pe cei ai mei. Ne vom urî, pe parcurs, unul pe altul pe- o oră, o zi, o lună… Oricum, într-o duminică, ne vom porni pe-al nostru vechi itinerar, la ţară, şi ne vom ierta unul altuia toate păcatele. Şi va începe o dungă luminoasă.
La o aniversare nupţială, vom bea o sticlă de şampanie. Într-o zi, însă, nu-mi voi mai stăpâni nervii, din diferite motive: neplăceri la serviciu, boala copilului, veşnică îmbulzeală în autobuz şi, pur şi simplu, de oboseală… Iritată şi îndurerată, îţi voi face observaţii; că nu faci nimic prin casă, că ai fi putut să cumperi măcar o pâine… O mică scânteie va provoca focul cel mare. Voi începe să-mi deplâng soarta şi viaţa ratată. Pentru toate păcatele să dau vine pe tine. Copiii se vor potoli, urmărindu-ne cu atenţie şi îngrijorare. Tu vei ieşi, adeseori, din casă: să te răcoreşti şi să te calmezi. Eu, voi bea valeriană. Voi face alarme cu planuri de răzbunare. Şi fiecare din noi va aştepta, ca celălalt să se căiască, topind gheaţa tăcerii. Ceea ce şi se va întâmpla: următorul guturai al unuia dintre copii, ne va impune să ne împăcăm. Copiii unesc părinţiii mai puternic ca verighetele (printre altele, tu pe-a ta ai reuşit s-o pierzi a doua zi după nuntă!). Aşa, vor trece anii. Iată că, într-o bună zi, mă voi trezi la realitatea mea şi ceva mă va pune pe gânduri: de ce, mă rog, eu trebuie să-ţi fiu consoartă? De ce, să gândesc la fel ca tine? De ce, să-ţi fiu eu consolare?

Dar eu, eu n-am nevoie de consolare? Treptat, mă voi convinge, că viaţa noastră putea să ia o altă întorsătură… Că am ratat ceva din momente importante. Îmi voi da seama brusc, că copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Mă voi jeli, mă voi plânge de milă. De mine, ş-apoi, de tine. Sunt încă în stare să-mi păstrez şi să realizez visele şi ambiţiile, dar din lipsă de iniţiativă, nu mă voi apuca de realizarea lor. Îmi voi depune toate speranţele pe copiii noştri… Nu ştiu, cum vei deveni. Probabil, vei începe tot mai des să-mi-o indici ca exemplu, pe colega ta , care le reuşeşte pe toate. Vei începe, pe străzi, să admiri siluete graţioase ale tinerilor fete.
Şi supărat, să te încrunţi, când vei observa cărunţeala părului meu, mai şi ascultând pe săturate plângerile mele pe durerile din spate. Desigur, îmi voi colora mai des părul, şi stărui-mi voi, cât mai rar să mă supăr. Încleştându-mi dinţii, să rabd durerile din spate. Mai târziu, însă, voi fi sătulă până-n gât de toate, ca şi cum te-aş privi cu alţi ochi. Voi observa, că şi tu, la fel, ai încărunţit, chiar te-ai îngrăşat… Voi descoperi calităţi neplăcute în caracterul tău. Ca urmare, monotonia ultimului microibuz, ne va întoarce unul la altul. Copiii vor lipi fisurile. Uneori, chiar mă voi ajusta, singură pe sine: şi ce, mă rog, îţi mai trebuie? De ce mereu eşti nemulţumită? Soţul nu fumează, nu bea, salariul ţi-l dă în întregime, nu e un fluieră-vânt, doar că uneori, mai roteşte gâtul după tinerele. Este un ajutor bun prin casă, de acest fapt nu mă dezic. Mama mă va contrazice, categoric: „Trebuie, numaidecât, să-ţi reeduci soţul”. Eu, probabil, voi răspunde, că mai bine, mi-ar împrumuta ceva bani. Nimeni, încă n-a reuşit să-l schimbe pe altcineva. La urma urmei, în viaţa noastră au fost atâtea clipe minunate. Ti-aminteşti?  Şi tu, îţi vei aminti. Neapărat îţi vei aminti…

SOŢUL: Tu ai diferite nume. Diferite specialităţi, ochi, parul… Despre tine se zice, că-mi vei fi: consoartă, sprijin şi consolare. Despre mine – că voi fi capul familiei, pilonul ei. Se zice, că vom împărţi în jumătate bucuriile şi tristeţile noastre…  Vom comanda un buchet şi ne vom alege martorii. Tu vei fi cea mai frumoasă mireasă. Eu mă voi simţi oribil şi stângaci, în costumul meu nou şi cu cravată. Apoi, vom pleca în luna noastră de miere. Cu nişte aere îndrăzneţe, le vom băga sub nas paşapoartele noastre, administratorilor hotelieri. Vom risipi toţi banii câştigaţi. În final, ne vom întoarce în al nostru, aşa-zisul, cuibuşor de familie. Dimineţile, înainte de a pleca la serviciu, ne vom bea cafeluţa, uitându-ne pe furiş, la ceas. Iar serile, ne vom povesti, ce-a fost ziua, şi ne vom face planuri pe viitor, desigur, imaginându-l luminos şi fără nori. Apoi, va apărea al nostru prim-născut. Tu îl vei dădăcil, iar eu – voi pleca la serviciu. Copilul va: plânge, mânca, dormi, adăuga în greutate, răci, strănuta, tuşi… Şi eu nu voi dormi îndeajuns. Tu – la fel, doar că eu lucrez, iar tu, stai acasă. La serviciu, eu voi dormita. Nu-mi voi îndeplini sarcinile. Voi amâna afacerile pe: mâine, poimâine, săptămâna următoare. Până când şeful mă va anunţa, că aşa treabă, nu mai merge. Voi suferi groaznic. Însă curând, îmi voi veni în fire.

Viata in familie. La etate. Pictura in ulei de Svetlana Vizitiu, Chisinau

Mă va apuca vârtejul vieţii de toate zilele. Tot mai des, mă voi întoarce târziu acasă, după şedinţă ordinară. Flămând şi obosit. Şi, după cină, acasă, voi întocmi raporturi. Voi organiza cursuri pentru tineret. Voi face cercetări. Voi prelucra chestionare. Voi conduce seminare. Voi dormita la şedinţe. Voi scrie referate. Voi „scutura” din şefi o locuinţă nouă. Voi scălda copilul. Te voi duce la clinică. Voi repara robinetele din baie. Voi lipi tapete. Voi repara maşina de spălat. Printre altele, eu voi continua să câştig bani. Într-o dimineaţă, voi merge la serviciu intr-o bluză necălcată. Lavuarul va fi împlut cu veselă murdară. Urna  e mereu, supraîncărcată cu gunoi. Lenjeria, înmuiată de două zile, la spălat, e neatinsă. Şi toţi ciorapii mei, aruncaţi la spălat. In sfârşit, voi exploda: la urma urmei, tu stai acasă! Ai destul timp, să menţii ordinea în casă. Eu îţi voi spune direct, tot ce gândesc… Apoi, se va naşte al doilea copil. Şi el va plânge nopţile. Va strănuta şi va tuşi, va face primii paşi şi va pronunţa primele cuvinte. Unica noastră odaie va deveni strâmtă. Voi fi nevoit să scriu cercetările mele ştiinţifice la bucătărie, unde stă şi televizorul, şi de la care tu nu-ţi poţi rupe privirea. Mereu, îmi vei face morală, cică, e din cauza mea, că trăim în gaura asta. În curând, şi tu te vei angaja la serviciu. Vei pleca în deplasări. Vei avea prietene. Vei începe să-mi povesteşti bancuri despre soţi-neghiobi.
Eu îţi voi răspunde cu bancuri despre soţii-scorpii. Într-o zi, după o zi ordinară şi încordată la serviciu, mă voi întoarce acasă supraobosit şi mă voi întinde pe o canapea, să mă odihnesc. Iar tu, nemulţumită, vei rosti, că puteam să cumpăr măcar o pâine. Cică, nu avem nimic la cină. Atunci, şi eu mă voi exprima dur: C-ar trebui să-ţi mai ţii nervii în frâu. Că eu muncesc, fără să mă compătimesc şi de serviciul meu depinde bunăstarea noastră. Iată, că colegii se descurcă cu treburile lor casnice, fără ajutorul cuiva: îşi fac doar serviciul lor, iar eu trebuie să mai lucrez şi pe-acasă, legat cu treburi până-n-gât! Mă întorc târziu şi nu mă mai satur de somn. Uneori, nu reuşesc nici să i-au prânzul. Iar tu cheltui banii pe nimicuri.
…Că, e timpul să facem ordine în bugetul familiei. În general, voi spune tot ce gândesc despre tine. Ca răspuns, vei dezlănţui o avalanşă de reproşuri. Eu, nu voi rezista şi voi pleca, trântind uşa. Nu ne vom vorbi o săptămână. Sau, o lună întreagă. Vei fi îmbufnată şi, pe ascuns, vei plânge. Tăcerea ta îmi va provoca mustrări de conştiinţă: „Mi-ai distrus viaţa!”. Însă, eu nu voi ceda. Am şi eu mândrie la urma urmei. Următorul guturai la cineva din copii ne va împăca. Mă voi gândi: ce susţinere şi consolare pot avea din partea ta, dacă de toate problemele mă învinuieşti doar pe mine? Dacă eşti atât de ingenioasă, de ce nu întreprinzi singură ceva? De ce nu câştigi pentru apartament? Voi fi indiferent la plângerile tale pe durerile din spate. Nici pe tine nu te atinge hipertonia mea. Tu vei începe să-ţi lauzi cunoscuţii, care „s-au aranjat în viaţă”. Să-i defineşti „bărbaţi adevăraţi”. Să le cânţi difirambe. Eu voi remarca, că cu toate iscusinţele tale, nu vei reuşi să ascunzi cărunţeala din părul tău. Tu nu-mi vei rămâne îndatorată, şi-mi vei reproşa neglijent, că şi eu am îmbătrânit. Dar în adâncul sufletului voi fi sigur, că noi suntem la fel, ca înainte. Obiceiurile noastre de zi cu zi, ne va întoarce unul la altul, in braţe, în fiecare seară. Neînţelegerile şi sabotările se vor ivi şi vor dispărea, în genul cometei Galeia, însă, cu mult mai rapid. Mă voi obişnui. La fel te vei deprinde şi tu. Dar într-o zi, mă voi întoarce noaptea, târziu, fără să te previn de întârziere. Mă vei întâlni, cu lacrimi. Te vei arunca la pieptul meu: „Eşti viu!”. Voi încerca să te calmezi. Fără să-ţi reproşez, că şi tu, uneori întârzii şi nu mă previi din timp. Din bucătărie va veni aroma gustăricăi mele preferate. Copiii vor dormi liniştiţi, sătui şi îmbăiaţi. În acest moment, cuprins fiind de emoţie, mă va inunda sentimentul fericirii şi o adâncă recunoştinţă faţă de tine. Pentru tot, ce-a fost bun între noi. Şi te voi iubi, la fel de puternic, precum şi în adolescenţă. Pentru mine vei fi cea mai frumoasă, cea mai blândă, cea mai dorită. Voi fi fericit, că-mi eşti alături. Probabil, că voi vorbi doar în gând… Dar, tu vei simţi. Neapărat, vei simţi… ❤

Svetlana VIZITIU