BIBLIOTECA de Mircea V. Ciobanu /recenzie

                            „Cărţile sunt bătrânii noştri” 

Cartea are un mesaj înșelător. Deși te aștepţi să laude curiozitatea omului de a cuceri cititorul, Mircea V. Ciobanu face exact contrariul. Prin trăirile sale nu face decât să reîndrepte atenţia cititorului spre importanța cărților și cât de frumos ar fi să ai o bibliotecă proprie în casa sufletului tău. Realizezi că adevăraţii privilegiaţi nu sunt milionarii care își permit sejururi călătoriilor exclusive, ci pământenii care pariază pe o călătorie în memoria scrierilor clasice. S-au scris marile cărţi, s-au făcut călătorii spre sine și tot aici s-au lăsat descoperite secrete nebănuite ale sufletului uman, vast cât o Bibliotecă!
„Și aici s-a amestecat istoria, împreună cu geografia. Deh, toată lumea-i o carte, pe care ar fi scris-o Dumnezeu”
„Ce a fost mai greu? Ca pururi şi aiurea: începutul. Şi aici nu putea decât să aştepte până îi trece prin minte ideea genială: acela a vrut, de unul singur, să lucreze pentru toţi, el, însă, Dascălul, i-a pus pe toţi să lucreze la opera lui.”
Volumul rămâne o provocare. Autorul abordează tema Bibliotecii într-o formulă complicată, și nu este accesibilă sau înțeleasă oricărui cititor. Mircea Ciobanu meditează asupra propriilor trăiri sau limite, asupra atașamentului faţă de persoanele ce i-au marcat existenţa, asupra singuratăţii, viitorului… Se confruntă uneori cu depresia de care se salvează prin cărțile scrise sau citite.„Eu sunt creatura ta. Eu ştiu totul, de aceea nu ştiu nimic. Eu sunt memoria absolută a reţelei tale, dar nu pot face distincţie între contextele necesare. Eu ştiu toate lucrurile utile, toate cuvintele în toate limbile deodată. Eu pot să spun cum le-au utilizat mii de scriitori din toată lumea, dar nu ştiu cum să le utilizez eu. Nu te supăra, eu nu ştiu cui să dau să bea din plosca asta.”
Cartea Biblioteca se împarte în trei compartimente: Biblioteca de la moară; Biblioteca din câmpie; Biblioteca de pe insulă
Nu era un manuscris!„Toate erau depozitate într-un cufăr vechi („bibliotecă”, în limba greacă, înseamnă cufăr, îmi spunea atunci Moisei, mijindu-şi ştrengăreşte ochii) sau, mai curând, o sofa veche, care, atunci când se deschidea capacul ei (cu paginile de carte ori poate de reviste ilustrate lipite în interior), devenea o continuare, o punte, o uşă evidentă între lumea acestei lăzi, cu… hai să le zicem manuscrise, şi poliţele atârnate pe perete deasupra acestui cufăr.”; „Nu vă supăraţi. Manuscrisul are peste o mie de pagini… atât de asemănătoare între ele. Cine va cumpăra o carte de o mie de pagini, scrisă de un anonim, care nici scriitor nu este, dar nici o personalitate cunoscută? Mai citeşte lumea Jurnalul – neobişnuit! – al Anei Frank, memoriile lui Churchill, dar… înţelegeţi că există o diferenţă?”
Biblioteca devine un loc imprevizibil, unde se trece de la îndoileli la plăcerea provocată de multe descoperiri:„– De ce nu vrei să arăţi biblioteca tuturor? – Biblioteca e parte a firii mele. Nu pot să-mi arăt sufletul oricui. – O bibliotecă bună nu e pentru toţi? – În nici un caz! O bibliotecă bună e doar pentru cei aleşi.
O aventură, un ghid în lumea cărților și autorilor lor, unii care… ar da bani grei pentru a-și imortaliza numele lor. Dar, ce înseamnă să scrii o carte cu o istorie adevărată?:„Adevărat, experienţa editorială mi-a pus pe tapetul ignoranţei mele sute de dovezi că fiecare om vrea să scrie o carte. Unii bagă bani mari în asta. Fiecare localitate oricât de mică îşi scrie „istoria”, fiecare familie vrea un fel de monografiealbum, ilustrat, bineînţeles, fiecare om scrie fie un volum de poeme, fie o carte de nuvele, fie un roman, fie un jurnal, la urma urmei. O bună parte dintre ei reuşesc să le editeze. Chiar dacă eu şi alţii ca mine le respingem, de regulă, argumentat: nu avem nevoie, doamnă, de o istorie povestită în versuri (cică „pentru facilitatea memorării”), avem nevoie de o istorie adevărată; nici ceea ce se întâmplă în viaţa de apoi, domnule, nu ne interesează, nici întâlnirile dumitale cu regele nu ne-au convins”, ca urmare:„Nimic criminal în toate astea, dacă găseşte bani, lumea publică şi… să fie sănătoasă!”
„Pe asta am înţeles-o, dar prea târziu, după o primă tentativă, eşuată şi primejdioasă prin consecinţele sale: când începi să recuperezi propria memorie pierdută, niciodată nu forţa nota. Las-o să vină singură, treptat. Cheam-o, dar nu o silui. Forţată, grăbită, mânată din urmă, se poate răzbuna crunt.”
„Voiam doar să ştiu cine sunt eu. Unii zic că eşti ceea ce te naşti. Alţii spun că eşti ceea ce îţi sunt strămoşii. Alţii zic că eşti ceea ce ai trăit sau ceea ce ai citit. Eu zic altfel: eşti ceea ce îţi aminteşti. Despre strămoşii, despre ce ai trăit sau… ce ai citit, da.”
Biblioteca trebuie să aibă un rol accentuat în gestionarea resurselor informaționale universale, să fie un factor decisiv de revigorare a schimbului național de idei naționale. O distincţie veche şi care trebuie neapărat revizuită este aceea care separă ştiinţa cărţii de acea a vieţii.
„Dascălul îşi visă concurenţii: într-un birou, toţi lexicografii lumii munceau de zor la un dicţionar care îl surclasa pe al său prin amploare şi limpezimea utilizării lui. Şi, mai ales, prin posibilităţile lui nelimitate: „De acum, declara un tip ofticos, impotent, dar cu ochi faustici, orice cuvânt poate să obţină orice înţeles, orice formă şi categorie gramaticală. Totul ţine de imaginaţie, de voinţă şi reprezentare!” În alt birou, cineva lucra asupra conceptelor şi ideilor care nu au nevoie de cuvinte, ca etapă rudimentară în istoria omenirii, transmiţând ideile cu ajutorul unor fascicule de proiecţie a neuronilor”
Ca și neuronii cărțile se deteriorează în timp, memorarea face loc uitării, de câți ani e nevoie ca toate cărțile unei biblioteci să fie citite macar odată (mii de volume), zece procente din capacitatea creierului uman este de regulă utilizat. „Dar ce mai contează? Toate împreună, aceste texte – scrise în cele mai variate stiluri – constituie un fel de „memorie a lumii”. Şi toate îmi redau, într-un anume fel, memoria mea. Dacă eu nu sunt altceva decât memoria mea, atunci ele mă redau pe mine mie… E un vers dintr-un poem?”
„Cărțile sunt memoria noastră”; Scot câte o carte/ text/ fişă din fişier. Contează oare – în ce ordine? Fişierul meu e ca memoria: capricioasă, imprevizibilă, selectivă. Nu ştiu cine şi când a pus textul în fişier, cine şi când a scris ori a transcris acest text concret. Poate să fie un text pe care l-am scris chiar eu, în ultimul moment, dar poate l-a scris altcineva, cândva demult. Un scriitor celebru, ori altcineva, pastişându-l. Cineva jucându-se cu textul lui. Iar textul – fiecare în parte – ce este: amintirea cuiva (şi cine este el?), ori rodul imaginaţiei acestuia?”
Experiența autorului, biblioteca amintirilor și sfaturile, sunt oferite ca instrumente de concentrare asupra procesului de codificare a informațiilor, precum și asupra recuperării lor; astfel, încât cititorii să poată construi amintiri clare, complete și de durată.
„Un singur lucru m-a amuzat în toată această scriitură. La un moment mi-am dat seama că ceea ce se numeşte memoria colectivă aproximativă (şi care o domină şi o influenţează pe cea autentică, personală) se adună mai mult din cărţile ordonate cumva ale epocii (documente sau romane, totuna: ficţiuni în esenţă!), decât din poveştile nestructurate ale martorilor. Adevărat, ficţiunile din mapa mea sunt suficient de nestructurate, încât să le consider autentice… Dar nu mă las eu dus de căpăstru atât de uşor.”(din Note sceptice privind Manuscrisul)
Scriitorul menţionează, cât de importantă este memoria pentru a conştientiza adevărata valoare literară a volumelor semnate într-o Bibliotecă:„În fine, noi uităm nu din cauza memoriei slabe şi a imposibilităţii creării unui sistem de clasificare-sistematizare a amintirilor. Nu. Noi „uităm” pentru că multe amintiri nu vrem să le ţinem în minte. Micile noastre ticăloşii se şterg din 22 memorie uşor, făcând loc acolo doar faptelor noastre „eroice”, comportamentului nobil, care ne transformă (în ochii noştri) în personaje pozitive. Aceste dulci amintiri ale propriului eroism sau ale propriei ingeniozităţi, după caz, se întăresc şi mai mult în mintea noastră atunci când le povestim altora. Uneori, faptele de eroism (fabuloase în cea mai mare parte), povestite frecvent, încep să devină ca şi adevărate şi, deja nu ascultătorii, ci noi înşine începem să credem că s-au produs cu adevărat. Nu putem fi decât martiri nedreptăţiţi de soartă, rezistând stoic vicisitudinilor, sau eroi care ne-am opus în mod exemplar grelelor încercări, asigurând, prin sacrificii, mântuirea şi prosperarea neamului.”; „Niciodată – cu minoritatea nemulţumită, enervantă, rebelă, de orice fel. Cu cei mulţi – pentru că e mai limpede, e mai multă stabilitate. Pentru că cei mulţi, fireşte, au întotdeauna dreptate.”
Biblioteca este o instituţie cu uşile permanent deschise. Destinul istoric al bibliotecilor a cunoscut momente de glorie şi clipe de poticnire: unele au avut o trainică evoluţie, altele au dispărut ori au renăscut prin deschiderea centrelor moderne de cultură. „Toată lumea are amintirea lecturii „la mansardă”. O numesc convenţional, pentru că pentru unii mansarda era un balcon, pentru alţii un şezlong în grădină, un cerdac ascuns de ochii lumii deranjante, o poiană, malul iazului sau… un copac. Pentru mine mansarda era podul casei părinteşti. Cărţi vechi, cele mai multe fără coperte, fără început şi fără sfârşit, cărţi care nu mai puteau fi recuperate pentru bibliotecă. Unele dintre ele, precum manualele şcolare vechi fiind „moral învechite”, altele, precum cele scrise cu litere româneşti, interzise în Moldova sovietică, în fine, cele cu multe pagini lipsă fiind considerate maculatură. Dar jocul era cu atât mai interesant.”
„Acolo am deprins nu doar lectura fragmentară, ci şi lecturile paralele. Mă fascinau deopotrivă experimentele din manualele de fizică şi chimie (eu încă nu le studiam la şcoală, erau manualele vechi ale fraţilor mei mai mari) şi 56 – de exemplu – nuvelele lui Conan Doyle: şi unele şi altele aveau doza lor de intrigă şi de enigmă care trebuia rezolvată. Şi argumentată.”
Și, în prezent, se constată o revigorare a funcţiilor acestor instituţii, în situaţia în care asistăm la o scădere a interesului cetăţenilor pentru carte şi lectură. Dar, în trecut:„Dacă ştiau să scape de supraveghere, bobocii se ascundeau în cele mai adânci şi mai ascunse secţiuni ale labirintului stratificat din interiorul acestei epave (labirintul adevărat e tridimensional, nu construit într-un singur plan), dedesubtul tuturor punţilor, ca să citească! Aveam senzaţia că facem un lucru care nu era permis oricui. Trebuia să lupţi ca să obţii o carte. Citeam orice: de la aventuri până la hotărâri ale congreselor de partid. Interdicţiile erau o strategie inedită de promovare a lecturii: o carte anume era vânată şi citită cu lăcomie, ca un fruct oprit…”/din Devastarea bibliotecii/
„Dacă dragostea nu e atunci când oamenii se privesc în ochi, ci atunci când cei îndrăgostiţi privesc în aceeaşi direcţie, s-o ştiţi: oamenii sovietici, oamenii de rând, privesc în aceeaşi direcţie!”
Trăim într-o eră puternic informatizată şi tehnicizată, în care idealurile culturale sunt în aparenţă ocultate de mărunte griji cu caracter pragmatic – pe fondul promovării unei libertăţi de exprimare aproape nemărginite:„Care este raportul dintre „amintire” şi „ficţiune”? Le-am pus pe ambele între ghilimele, or, niciuna nu-i pe deplin adecvată, conformă sensului de dicţionar. Întotdeauna e un mixaj. Aş mai zice că niciun cuvânt, în procesul comunicării, nu mai are sensul de dicţionar, am intram însă într-un alt subiect…”
Un exerciţiu închinat Bibliotecii, nu poate continua decât prin invocarea admirativă a lecturii – în lăcaşe de cultură unice, prin vechimea şi trăinicia lor, unde răsfoirea cărţilor se realizează în linişte şi într-o atractivă taină. „Ce fel de materiale şi ce fel de carte avea să iasă – un studiu, o monografie, un jurnal de impresii sau note de călătorie…”
„…atunci când îţi aminteşti, când faci exerciţii de rememorare, nu poţi recupera întregul fişier. Mai întâi, pentru că este imposibil. Apoi că este groaznic.”
Autorul ne descrie o realitate, a bibliotecilor suborbonate legilor supravieţuirii economice şi sufocate de sterile lupte politice, societate care continuă să fluture stindardul dreptului la liberă informare şi comunicare şi reuşesc să se adapteze provocărilor secolului actual. Acolo unde se deschide Realitatea timpurilor:
„Autorul mărturisirii (eram tot eu?) povestea cum era îndrăgostit de o artistă, dar ea îl preferase pe un poet cu păr ondulat, rămas în oraş după evacuarea instituţiilor şi autorităţilor româneşti. Era vara lui 1940. Autorul notiţei a scris noilor autorităţi un denunţ, în esenţă, în care poetul era prezentat ca un burghez cu opinii antisovietice. Nu a fost crezut imediat, scriitorul arătându-şi loialitate faţă de noua putere: îşi mai arăta nişte rezerve faţă de scrierile „revoluţionarilor” şi faţă de limbajul lor inadecvat unei literaturi autentice, dar nu avea gând rău împotriva noii puteri proletare.”
„O altă notă destăinuia cum, în acelaşi an 1940, confidentul scuipa şi arunca ouă clocite în soldaţii români care se retrăgeau, iar a doua zi întâlnea cu flori armata roşie „eliberatoare”. Adevărat, tot el se spovedea, câteva pagini mai încolo, cum în 1941 îi pâra deja pe evreii care au colaborat cu sovieticii şi au dat dovadă de exces de zel în atitudinea duşmănoasă faţă de fosta administraţie românească. Iar în 1944, se pare – după scris – că tot el redevenea cetăţean sovietic, demascând „duşmanii poporului” etc., etc… Micimea sufletului omenesc (mi) se developa simplu în explicaţiile: „eram cu majoritatea… eram cu cei drepţi.”
Azi, Biblioteca este receptată ca centrul de comunicare culturală și socială. O bibliotecă modernă este responsabilă de calitatea informațiilor și cunoștințelor oferite comunității prin promovarea continuă a activităților – direct la cititor, și nu promovarea serviciilor într-un cerc restrâns prin imagini cu demnitari sau șefi. „Ce-o fi spus oare Moisei-Mihalâci despre cărţile proaste? Ele tot fac parte din sistem? Ori ele sunt – poate – un fel de buruieni de care trebuie salvată biblioteca cea autentică?; Citind fişierele astea până într-un loc, poţi să ai impresia că cel care le-a scris e un îndrăgostit de literatură. De orice fel de literatură. Că îl încântă toate lecturile şi se bucură că ele sunt atât de diferite. Şi doar uneori dai de câte un text care nu spune mare lucru, dar care divulgă anumite stări crispate, anumite strepeziri de dinţi la rumegatul unor texte care dezamăgesc.(Despre buruieni)
Mircea Ciobanu ne descoperă o bibliotecă ce i-a închis sufletul între cărţi, considerând că numai ele sunt cei mai buni prieteni, care totdeauna l-au îndrumat şi i-au fost călăuze în viaţă. „Ceea ce trebuie să se întâmple, fie într-o călătorie, fie într-o carte, se va întâmpla, chiar dacă va strica regulile genului. Nu schema, nu legităţile, ci întâmplarea dictează adesea cursul lucrurilor. Istoria lui Ulise e exemplară în acest sens. Iar noi suntem, în raport cu întâmplările şi cu scrierile antice, doar parafraze şi intertexte. Chiar în denumiri, dacă veni vorba…”
Despre memorie, cărţile care l-au creeat ca un gânditor, un observator atent asupra vieţii şi modului social, un modest cercetător, care descoperă valorile strămoșești şi apoi îşi transcrie constatările, reflectând asupra lor. „În măsura în care aceste texte îmi readuceau cumva memoria, de ce aş fi forţat nota să aflu toate detaliile? Şi cât de mult contează aceste detalii? Exact atât cât diferenţa dintre lucrurile întâmplate cu adevărat şi cele care erau un rod al imaginaţiei.”
„Vrei să vezi BIBLIOTECA?.. „E începutul. Sala cu acces liber. Dar iată dincolo, e sala cu acces limitat.” Ceea ce numea el „sala cu acces limitat” era o ladă. „Asta?” Moisei zâmbi. „Ştii ce înseamnă bibliotecă?” Am zâmbit: da, ladă cu cărţi. Dar…”
În felul acesta, scriitorul și-a destăinuit durerea, năzuinţa spre amintirile lăsate urmașilor. Cărţile preţioase, statornice, sfătuitoare, l-au învăţat să judece, să respecte adevărul, apărători şi păstrători ai gliei strămoşeşti. Este ceea ce exprimă o Bibliotecă prin sensul ei…
„Cum poate fi terminată cartea, dacă mie nu mi s-au sfârşit zilele?”
„Cel mai complicat e să refuzi, mai ales atunci când „cărţile” sunt scrise cu o sinceritate dezarmantă, când omul te priveşte în ochi, încât înţelegi că meseria lui de inginer sau de operator e un fleac, că titlul de profesor sau doctor e nimic pe lângă această „carte”, „operă a vieţii lui”. Iată chiar acum sunt nevoit să-mi întrerup naraţiunea, ca să semnez pentru tipar un manuscris intitulat Cartea vieţii mele. Scuzaţi-mă”(M.Ciobanu)

Recenzie Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți
iunie 2023 #Lectura_BM_BP_Hasdeu

Top 6 Cărți pentru dezvoltare personală din colecțiile BM

Asemenea ghidurilor clasice, cărtea este destinată oamenilor care știu să realizeze lucrurile așa cum sunt și doresc să le îmbunătățească. Care nu caută ajutor pentru scriere, ci sunt interesați de litere și literatură, fiind curioși cu privire la modurile în care științele minții pot influența și ilumina dezvoltarea noastră personală. Oameni diferiți, gânduri și scrieri diferite. Pe toți îi unește aceeași viață, inimă, suflet… Mai pasă cuiva de stilul vieții? Viața noastră se confruntă cu o nouă amenințare din pricina ascensiunii internetului. Dacă înainte ne bucuram să răsfoim paginile unui album de familie, astăzi nu mai avem timp nici pentru imagini virtuale într-atât suntem de acaparați de tot mai noi informații pe care încercăm zi cu zi să le însușim, obosim și le dăm la o parte cu convingerea că ne vom întoarce la ele, și… nu mai revenim! E doar un exemplu. Cu cititul – mai greu… Eu cred că avem nevoie de mai multe cărți care să ne ajute să revenim câtuși de puțin la acea cultură, acel mod de trai, gând, și chiar … nostalgie: toate care să ne pună viața pe picioare, astăzi! Să ne oprim puțin si cu răbdare să învățăm să apreciem parcursul lucrurilor care ne înconjoară, în special, alături de persoanele la care ținem…

La 21 februarie, se celebrează Ziua mondială a Limbii Materne un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică pe întreg pământ. Cu acest prilej, vin la voi cu un nou #TopCărți din colecțiile Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu:  Vivat!

 

• „Iulian FILIP: Balanța Vărsătorului, vederea Mergătorului” de Mariana HARJEVSCHI. – Ch., 2017

„E doar un fel al poetului de a sensibiliza înțelegerea relației prezentului cu cele trăite în trecut. E cunoscută obsesia fiecărui om pentru răsfoirea albumelor cu fotografii din diferiți ani. Parcă ai ieși din timp – în altă dimensiune. Un fel de vacanță… Prinși de ritmul tot mai alert al vieții, evităm să scoatem aceste efigii ale trecutului, amânându-le pentru… nu știu care duminică mai liberă, pentru mai târziu.” (Iulian Filip, din interviul cu M. Harjevschi)

O scurtă navigare prin paginile cărții vă deschide numeroase personalități din Republica Moldova care prețuiesc și promovează valorile culturale, varia scriitori, cărți cu o limbă română clară, și multe-multe lucruri utile din interviurile cu scriitorul Iulian Filip într-un lung drum/dialog folcloric cu Mariana Harjevschi, Directoarea generală a BM B.P. Hasdeu. Un volum autobiografic, ușor de citit, cu plăcere răsfoind paginile pline de istorioare din viață. Vin referințe și aprecieri de la prieteni, varia personalități despre Iulian Filip. Contează stilul cărții: În primul rând, permite cititorilor să primească mesajul fără mult efort descifrând o proză opacă, cu încredere într-o personalitate cunoscută: După ani de experiență este interesant să citești un studiu cuprinzător despre viața și activitatea a acesteia. I-a redat un șarm aparte și autoarea M. Harjevschi: din conținut reieșind că îi pasă de consecvență și acuratețe a textului, de virtuți și convingere în realitatea la care alți autori nu au acces atât de ușor. Nu în ultimul rând, stilul poetic adaugă frumusețe lumii, divulgând un caracter multilateral talentat (conducător, artist, poet, pictor, umorist etc.). O întorsătură elegantă cu remarci spirituale, metafore impresionante, cu cele mai mari plăceri ale vieții. Și, după cum observăm din câteva capitole, aceste virtuți practice ale unei scrieri care mai serioase, care pline de amuzament, – ar crea o punte pentru efortul practic de a stăpâni scrisul de calitate. Tinerii scriitori, cititorii – au ce împrumuta / învăța din experiența literară și din dezvoltarea personală a scriitorului Filip…

„Devenirea cititorului: Dintr-o carte-n altă carte / mă grăbesc deștept să cresc, / Partea mea e mai departe – / când citesc, o deslușesc: // se-mplinește printre rânduri / de citiri și recitiri, / răvășind roiuri de gânduri, / de-ntrebări și uluiri, // O uimire-uluire / cu cititul când zoresc – /aștept splendida împlinire / când voi ști să mai citesc.”

„- Cred că Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, cu impresia de scriere simplă, au dus de nas multă lume deșteaptă, dar i-au provocat/determinat pe mulți scriitori să-și revadă atitudinea față de această dimensiune – a albumelor. După ce am citit pe Marguez ( A trăi pentru a-ți povesti viața…), mi-am întărit în convingerea că o s-o fac, că o să mă apuc s-o fac – povestirea de sine. Recititrea a ce ai trăit poate duce la o investigație curioasă. Depinde cât de tare nu te temi de arheologia aceasta. Dar în doi o fi fiind mai ușor…” (Iulian Filip)

Alte surse din cuprins: Drumuri și punți poliglote – incidente și politici; Cenacluri, cluburi de creativitate, ateliere de creație; „Ziua de lucru mi-i de două veacuri”; Aniversările și înmormântările poeților; Vorbitul de bine la românii basarabeni; Editura care mă norocește cu tot felul de surprize; Modele valoroase…; Artele și dialogismul; Polivalența unui talent; Vederea Mergătorului, etc.!

• Oglinzi: Orașul unde tace Dumnezeu” de Camelia RADULIAN, vol. 2. – Buc., 2016

„Ziua în care am simțit gustul zgurii / nu e cuvânt / e un om. / Poate tu. / De aceea o să-mi cumpăr mâine / încă un vis / în pântecul mamei.” (p. 69)

„Timpul ține în mine agrafe de păr / mărunțiș de răspântii / câteva dureri, / dar unde sunt, Doamne, / batistele mele de rămas-bun?” (p. 92)

Atâta profunzime și pricepere de caractere umane, greu de găsit. O scriere condițională elegantă specifică unei firi sentimentale și la fel de vulnerabilă în fața societății, uneori fără de leac, ce lasă urme adânci în suflet. Atât de pătrunzătoare versuri – cu spirit, cu dragoste de oameni, însă optimismul rămâne undeva la orizont cu vise și raze de speranțe, cu dorință de fericire, împliniri… Poeta nu este sigură și învită cititorul să deducă, fie să facă predicții la situația respectivă: Ori ești un singuratic, ori… te lupți pentru fericirea ta! Recitind versurile, da, le recitești cu plăcere: Ca și cum ai începe tratamentul împotriva unui început de depresie de care n-are scăpare nicun om pe această lume! Recomand Poezia Cameliei Radulian, – nostalgică după dragoste, atât de firavă și inexplicabil de lacromogenă, dar e lacrimă curativă, de purificare a sufletului, – acest lucru pot realiza persoanele inteligente, desigur… Dragostea. Noi o interpretăm ca pe o secvență cauză-efect: a venit, a plecat, și mai bine, ea persistă chiar dacă doare uneori… Colorată, deprimată, dar la Radulian cheia succesului e în plăcerea cauzată de cântat, orice strofă la ea e o melodie pe care chiar cititorul o poate creea… în sinea lui! Astfel că dragostea nu mai pleacă niciodată!

„Încă visăm, / dar în casa de peste drum / ne vuiește nisipul / ziarele prind pe mese, / culoarea uitării.” (p. 80)

„Dar spălați-vă pe față cu lacrimi / cum v-ați spăla cu apă neîncepută! / încă vi se chircesc picioarele, încă dinții vă cad ca mărgelele / și îmbătrâniți. / Dar trăiți.” (p. 90)

„Poezia pe care o scrie Camelia Radulian reabilitează lirismul, într-un context literar dominat de scepticisam ironic și dezabuzare. Autoarea are curajul să se caute în fiecare experiență fundamentală și în versurile care, deopotrivă, o transcriu și o transfigurează. În oglinzile ei poetice regăsim nu numai trăsăturile, gesticulația și romantismul unei individualități deja pronunțate, ci și figura noastră interioară, pe care o credeam bine ascunsă. Poezia adevarată este cea care poate deveni un revelator pentru cititor. Camelia Radulian reusește performanța.” – Daniel Cristea-Enache

• „Frunza de acacia” de Zvetlana PREOTEASA. – Buc., 2015

Dramă sentimentală, psihologie dură, 380 de pagini pline de frică și suspans. Aventură, dragoste, multe nume și mister într-un volum: Un roman care se adresează în egală masură sufletului și raţiunii. Explicații, metafore, comparații, uneori alergăm după ajutor la DEX… Nu sunt atât componente ale limbii, cât cele ale rațiunii, identificând modurile în care o idee mistică poate conduce la alta în șirul gândurilor noastre… Creând imagini ca într-un film artistic, totuși înveți ceva din carte: cum să te ferești de oameni răi! „Cu greu suporta Ahmed când pe munca sa, stăpânul primea aprecierile și felicitările clienților. Se săturase, așa că, s-a hotărât să fugă cu prima ocazie ivită în cale. Destinul a vrut să-l ajute: pe când căuta blocuri de piatră, întâmplător a întâlnit o caravană, s-a luat după ea și dus a fost.”

„Când omul e flămând, ca să nu-ți dea în cap și să-ți ia mâncarea din față e bine să arunci o ciozvârtă și atunci îl liniștești și ți-l legi mai zdravăn de tine… – La ce ciozvârtă te gândești?” (din roman)

Zvetlana Preoteasa: „Nu am avut de gând să devin scriitoare, însă am fost prinsă în mrejele unei perioade glorioase din istoria Sulinei, dar şi a României. Mi-am dorit ca această carte să fie o frescă  a Sulinei.“

“Prin această carte, Zvetlana Preoteasa îşi reia vocaţia sa de istoric, revitalizând o parte a istoriei  Sulinei. Este o istorie vie, în care personajele renasc, sunt surprinse din diferite unghiuri în locuri diverse, iar modul de exprimare este plin de simţire artistică” (IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului)

Cartea „Frunza de acacia” poate fi gasită și la Biblioteca Municipală din Chișinău: o donație specială din partea autoarei

• „Bărbații din viața mea” de Ninela CARANFIL / Eseuri, portrete de creație, tablete, aduceri-aminte, omagieri… – Ch., 2017

Din cuprins: O actriță dragă printre oamenii dragi; Părinții, frații; Anatol Ciocanu; Liubomir Iorga; Cei dragi; Atitudini; Strict personal; Pentru urmași; Referințe și aprecieri, Iconografie.

O inteligentă percepere de oameni, impresionantă aspirație a autoarei. O manieră narativă captivantă deosebește cartea de alte cărți scrise de actori. Cu amănunte amuzante sau triste, sunt Portrete schițate de Ninela Caranfil, printre care circa 50 sunt despre bărbații din viața și activitatea ei teatrală. Fiecare portret atrage, acaparează, sunt personalități ieșite din comun – ca biografie, prin aspirațiile lor, meseriile pe care le practică. Punctul culminant al textelor adunate în carte este patriotismul, dragostea de neam și țară! Alături de portrete și confesiuni tulburătare vom descoperi: „Dumnezeu în viața mea” sau „Menirea teatrului”. Ca om al lecturii, actrița ne demonstrează abilități de critică literară, cu cea mai temeinică analiză a unor texte referitor la romane, religie sau la cărțile despre personalitătți.

„Chiar și atunci când bocește, spunea pe timpuri despre ea Ion Puiu, această actriță își râde de necazuri, de neșanse, de urât, de pasiuni. Azi mai putem adăuga că actrița Ninela Caranfil chiar și atunci când plânge, de fapt, ea râde de necazurile noastre, de neșansele noastre, de urâtul nostru și ne arată cu zâmbetul ei arhetipal drumurile cele mai largi, drumurile spre luminișuri” (Andrei Vartic)

Niciodată tristă, artistă a poporului Ninela Caranfil totuși se simte deranjată de unele probleme din societatea noastră: „Alte măşti, aceeaşi piesă, vorba lui Mihai Eminescu. Mă deranjează dedublarea oamenilor, duplicitatea. Nu mai ştii când omul e sincer şi când minte.”

Editată la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, cartea o găsiți în orice filială a BM.

• „Iubirea de Viață, Țară, Baștină și Neam” de Ion PERCIUN. – Ch.; – Rezina, 2018

„Pe când filozofii cei cu apă-n gură tac, ei tare mai vor filozofi să rămână”… Un volum despre Basarabia. De dincolo de Nistru și de dincolo de Tisa… Nu avem multe cărți care reflectă atâta respect pentru țara natală, din care tinerii să absorbe acest sentiment. Acest volum sper să-i trezească, sa-i cultive patriotismul veritabil… Cele 337 de pagini ale volumului cuprind proză, versuri şi o iconografie ilustrată „Baștina și băștinașii”, despre oameni îndrăgostiți de limba, istoria și cultura românească.. Apariția cărții în mare măsură se datorează mecenatului Eugen Statnic, născut în anul 1929 la Pripiceni-Răzeși, județul Orhei, în familia parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, satul care este şi baştina autorului Ion Perciun. Din cuprinsul cărții: Iubirea de viață, de țară (imaginații filozofice); Povestea cuvântului; Povestea Limbii; Povestea Omului; Versuri, Colinde aromâne; Personalitățile locale, etc.

„Multstimatul Nicolae Sulac a numit hărnicia drept principala trăsătură a neamului nostru. Alții adaugă – patriotismul. Un patriotism, ași zice, de un colorit local”; „…Marea parte din moldoveni habar nu au de istoria multilateralăa poporului nostru, obârșia și locul lui în istoria europeană, pentru că nici la școală, nici la facultate, n-au fost familiarizați cu aceste cunoștințe, iar propaganda sovietică și cea promovată ani de zile de sursele pro-estice de informare în masă și-au făcut foarte bine lucrarea.”; „Numai tu, popor cuminte, / Numai tu mai ești în stare / Să ridici din adâncime / Adevărul sfânt și mare.” (fragmente din carte)

• Adolescentul merge după soare: Ghid de dezvolatre personală / Diana Ștefăneț, Lucia Bâtcă, Olesea Raru. / coord.; ȘTEFĂNEȚ, Diana. – S. n. 2016

„Nu considera ceea ce faci o povară. Cu o atitudine pozitivă o poți transforma într-o activitate plăcută”. Formarea personalităţii armonioase, receptive la schimbări, capabile să se integreze dinamic într-o societate contemporană devine o cerinţă a timpului, actuală pentru procesul de învăţământ. Psihologii subliniază că adolescenţii sunt caracterizaţi de următoarele trăsături care par adultului deviante, dar care sunt normale la această vârstă: refuzul autorităţii paternale, agresivitate, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de responsabilitate şi sensibilitate excesivă faţă de inluenţele exercitate de anturaj. „Fii optimist, ce beneficii ai putea avea dacă te vei gândi mereu la un final negativ?” Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate de bunăstarea lor emoţională şi spirituală. Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi concepţia despre lume şi viaţă. Conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi autoproiectare… „Concentrează-te pe valori, nu pe dorința de a fi perfect”. Dedicat adolescenților, studiul ne invită într-o călătorie în lumea marilor căutări de sine, marilor aspirații și metamorfoze interioare, propune soluționarea cu succes a problemelor de vârstă și gestionarea stărilor afective e necesară cunoașterea profundă a vârstei, precum și aplicarea unui șir de tehnici și metode concrete, pe care ni le oferă autorii. Un ghid foarte util, se recomandă tuturor care tind spre autocunoaștere și dezvoltare personală.

„Abordarea depresiei și a anxietății. Dacă simți anxietate, ești mereu trist, atunci nu aștepta trecerea anilor pentru a apela la un ajutor specializat. Este mult mai ușor de rezolvat problema când este în fazele incipiente, decât în stadiile tardive.” –

Vino atunci imediat la BM B. P. Hasdeu!

Câteva surse Top5carti precedente aici:

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Top 5 cărți pentru dezvoltare personală

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤