Nu e nevoie să complici lucrurile, nici nopțile, nici zilele. Rulând mereu problemele în capul tău, Pentru a da un sens cuvintelor sau rânduri, Nu complica. Nimic. Oriunde ai fi…
Elimină frustrările. E mai ușor, Decât să-ți plângi destinul, pe sine, orice ar fi… Mult mai uman – e omul dintre noi, Și-atunci -când în suflet regrete nu le ai…
Nu frământa trecutul, nu-i nevoie. Deschide geamul, bea-ți cafeaua, sorbind încet din cană. Durerea alungă, să plece cu – orice dezastru, Cu rămășitele de griji, tristețe și amar…
Lucrurile nu complica. Respiră-n vânt. Cu excepția vieții (ca-într-un arc, Restul e doar nimic, un fleac.
Gustă mustul de spirit când ți-e rău, În aroma iubirii alături de Om. Iar excesul de zel dă-l dincolo… în zori. – Vei simți fericire, sau bucurie, de zeci de ori! ❤
2020, Svetlana Vizitiu #Versete_tomnatice
Un recital frumos a versurilor subsemnatei de Sabina Laiber, Romania
Neobservată trece Viaţa noastră… În coleidoscopul zilelor Cu pierderi şi noroc, Flori, vin şi cărţi, Pe chipuri transparente La biblioteci, Saloane şi calculatoare, Şi orice clipă În modul ei Surprinsă, Achitată… Şi…
Vise colorate În noapte De copilărie Fără griji. Şi înţelegi,- Nu-i vina nimănui, Că înapoi nu te mai poţi Întoarce… Nu poţi trăi Aceeaşi clipă De două ori, Dar poţi ruga La fel Să fie fericiţi copii tăi…
Să trăiesc incolor Din nou Realizând convenţia Nu mai vreau… Împletesc Într-un fir al sorţii Iubirea, apoi speranţa, Credinţa şi spiritualitatea… Încerc să aflu ce am realizat, Ce – Nu… Am obosit de Ghicitori străine, – Nu eu voi judeca Ce în viaţă Ni s-a întamplat, Ce bine am realizat, Merg înainte, Ca de obicei La Bibliotecă… Şi fiecare zi Ce-urmează este Doar un Început. (18.01.18)
Ascultă-ți inima
Un orb te recunoaşte Mai mult – cu inima. Şi noi, nu vedem minunile ce ne înconjoară, Nici achitând cu banii… Trenul nostru de viaţă Se grăbeşte într-un cerc vicios, Uneori, fără milă şi bunătate, Urmărindu-ne curios… Iar un surd te poate auzi, Ce vorbeşti, ce simţi, Ascultând cu inima, Privind cu lumină… Orizontul ne este pustiu Păstrând cutia cu valori, Apoi uităm de ea Schimbând-o pe plăceri.. Valorile se restrâng … Și ceea ce-am rugat cu lacrimi … A plecat cu pasul stâng Cerşind iertare… Amin! (18.01.18)
Oamenii nu întotdeauna au nevoie de sfaturi. Uneori, ei au nevoie de grijă, de sprijin, de umeri pe care să plângă. De urechi, care ascultă, și de o inimă care va înțelege… Anii vor trece, oricine va realiza, – una nu se va schimba:”Cu cât mai mult te sacrifici, cu atât mai puțin ești prețuit”. Nu conta niciodată pe alții. Problemele tale sunt și distracțiile tale… cu ele. Din păcate, oamenii care ne înconjoară, nu sunt întotdeauna cei care au pretins a fi de la început…
Vrei să știi cine ești sau – ce poți deveni? Tu poți îmbrățișa pe cineva care plânge, să faci să râdă pe cel furios, să te așezi la o bancă alături de cineva lipsit de speranță. Tu poți deveni pentru cineva o Lume întreagă! Dar, totul se schimbă. Cei străini devin apropiați. Rudele – străine. Prietenii se transformă în trecători, și cei dragi – în cunoscuți… Uneori, suntem tăcuți, nu pentru că nu mai avem despre ce discuta, ci pentru că avem mult mai mult să spunem decât ar fi putut cineva să înțeleagă. Omul care a suferit enorm, niciodată nu va râde de nenorocirea sau disperarea altuia, pentru că știe prețul suferințelor de suflet. Așa cum nimeni nu-și cunoaște soarta, – trăiește liber, să nu ai frică de schimbări. Atunci când Domnul ia ceva, nu pierde ceea ce oferă în schimb!..
Iarna – este momentul minunilor, basmelor, dragostei, căldurii, așteptărilor noi… Să credem în miracole! Pentru că în curând e Anul nou. Pentru că e Crăciunul… Noul an va fi cu totul diferit. Oameni noi, evenimente noi, vise noi și… noi dezamăgiri… Bărbații cred că femeile preferă eroi sau cei frumoși, și uită că ele preferă pe cei care au grijă de ele! Relațiile între bărbat și femeie trebuie să aducă bucurie și plăcere, și nu dorința de a te scufunda în propriile retrăiri… Oamenii exprimă ”Te iubesc” prin diferite moduri:”Mănâncă-ți dejunul”, ”Pune-ți centura de siguranță”, ”Îmbracă-te mai cald”, ”Voi spăla eu vesela”, ”Sună-mă, atunci când ajungi…”, ”Eu vin, așteaptă-mă”… și multe-multe alte lucruri. Dar, noi nu le observăm… Cel mai important, să fie cineva alături de tine în clipe grele…
Există fapte care nu pot fi iertate. Există cuvinte care nu pot fi uitate. Și, clipe după care persoanele cele mai dragi devin nimeni. – Dar, totul va fi bine! Pentru că Răul nu e admisibil! Apreciază pe cei, cu care poți fi tu însuți. Fără măști, omisiuni și ambiții. Și, ai grijă de ei, – acestea îți sunt trimise de soartă. La urma urmei, în viața ta ei sunt doar unități. Și dacă va spune cineva că e absurd, – tu însă să Crezi în minuni. Este mult mai bine să aștepți cu o speranță de fericire decât să te predai cu ochii plecați…
Să credem în minuni! Copilăria trăiește în noi mereu, doar se ascunde și la o vârstă mai înaintată… își declară din nou drepturile! În general, este bine să aștepți minuni, și ele se îndeplinesc ca și atunci când, practic locuiești la servici, dar salariile nu cresc… Fie, ca anul următor să nu repete erorile anilor trecuți. Și nu te agăța de ceea ce-a fost și nu te-a mulțumit. Amintește-ți doar ce-a fost bine, și nu invidia pe nimeni! Că Dumnezeu îi apără pe cei obijduiți… Ce ți-e trimis de ceruri primește ca de la sine. Și indiferent, de cât de greu îți este, tot ce se face – e spre bine! Să fiți fericiți! Imposibilul să devină posibil! Să fie mai aproape ceea ce pare a fi departe! Și tot ce pare dificil de rezolvat, să se realizeze ușor și frumos! ❤ ❤ ❤
L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂
L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…- în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?
L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’ Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, – în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!
I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi… Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!
M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’
Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.
O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?
Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…
Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
Fiecarecuadevărullui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
Magiaereală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
Adevărul? Un aisberg. Aproape imposibil de văzut în întregime.
Bunătatea? Lumânare ce arde iubire…
Bucuria? O smulg de pe chipul copilului care am fost când am văzut pentru prima oară un fluture multicolor. Din când în când o port, așa strâmtă, fără a-i cere să fie. Dacă nu exersez, își pierde elasticitatea.
foto: Natalia Mitereva
Prietenia? O simți, mai ales, la bine. Dacă ai cu cine-l împărți.
Frumusețea? Lipsită de substraturi, devine suprafață goală.
Tinerețea? Se vrea purtată cu bun simț și ascunsă la timpul potrivit în garderoba sufletului.
Feminitatea? De coșmar. Dar și de miere. De mult sânge. Și lină. De lună. Luni, luni, luni – ani de zile. Sâni tari, moi, dureroși, pustii… Poveri niciodată pentru ei. Facerea! Apă vie și stropi de otravă. Puf și gheare. Mâini dragi pe trup. Alteori străine. Plase și forfecuțe. Arome proaspete și obosite. Rece și fierbinte. Zdrențe de inimă și inimă soare. Războaie mari, mici, pierdute, fără sens… Și teamă.
Bărbații? Îți iubești tatăl, îl vei vedea câte puțin în fiecare. Ai un frate – de asemenea. Ai un fiu… Nu-l am, dar mi-aș fi dorit să cresc un bărbat așa, cum simte femeia din mine că ar fi fost să fie.
Carnea? Un dar pentru om, muritor.
Tristețea? Dulceagă. Prelungă. Ca o băutură de taină. Îmbată lent, frumos. Te oglindește. Te întreabă despre tine. Îți poate povesti ce nu vrei să auzi. Ascult-o. Zâmbește-i. Va zâmbi și ea.
Singurătatea? Ți-o faci prietenă și nu mai ești singur(ă).
Durerea? Uneori tăcere asurzitoare.
Foto de Paula Paraschiv
Cuvântul? Bagheta magică a omului, pentru a face minuni. Dar el a învățat cu ea și a nimici.
Poezia? Ți se dă în schimbul sacrificiilor. Altfel e altceva.
Sensul? Energie. Răzbate cum și (pe) unde știe.
Prostia? Nu are nici sex, nici margini.
Nebunia? E pentru aleși. Dar și pentru cei care uneori o aleg, ca să-și petreacă timpul mai altfel.
Frica? Pisică sălbatică. Viperă. Șobolănoaică. Fiară greu de îmblânzit. Cameleonică, de neobișnuit. O taci. O spui. O crezi. Înveți să nu. Te supune. O mai strunești. Până mori. Atunci abia… fuge.
Gelozia? O gorgonă. Evită-i privirea și nu te va ucide. Altfel, ea plutește în apele sufletului, ba apropiindu-se, ba îndepărtându-se de dragostea din el.
Iertarea? Despovărare. A ta prin celălalt.
Libertatea? Zeii, probabil, o știu. Ei nu se grăbesc să trăiască. Dacă aș cunoaște limbajul zborului, l-aș întreba. Omul, însă, își va găsi mereu lacăte și lanțuri, iar mintea îl va ajuta să n-o cunoască decât fragmentar, în anumite vise.
Visele? Lume paralelă. Deși impalpabilă, adesea mai palpitantă.
Moartea? Sub apă are ochii bulbucați și gura adâncă, nu știu de ce luminoasă. Chimică arată nicium. Cea de mână de om… Despre ea nu se vorbește. Violentă e mai moarte. De unde știu? Mi-a dat numai niște ghionturi. Poate e blândă și transparentă… Voi afla. Sigur! Dar nu cred că voi povesti.
Raiul?Gust din vinul tatei, unic. Iau câte o linguriță din mierea de acasă și îmi dau bine seama că acesta este raiul meu. Îl rog pe Marele Împărat al universului să mi-l mai lase. Cu sarmalele lui mici. Cu șuvița de miere prelinsă în zigzag pe masă. Cu vinul zvântat pe buze. Cu tata acasă, tăcând. Cu mama alături, mișunând și vorbindu-i, în timp ce noi suntem la casele noastre, cu grijile noastre, cu plăcerile noastre, cu prea puțina prezență a noastră.
Uneori, mă gândesc cu groază cum e să fii un bărbat. În general, la el, la un bărbat, nu gândeşte nimeni. Cineva va spune că vorbesc prostii, dar imaginați-vă că sunteți în pielea unui bărbat, ce-i straniu aici?
Cum îi este… a trăi? La câini şi pisici oamenii gândesc mai mult! Femeile se întreabă: iubeşte, sau – nu iubeşte. Face, – nu face. Va veni, – nu va veni. Le vor schimba, – sau vor fi fideli. Între timp, bărbatul oboseşte… şi închide ochii. El nu mai vrea să audă nici de afacerea lui, nici de femeia lui, și chiar de responsabilitatea lui globală pentru toate…
Dacă ceva nu-i reuşeşte, – este un dobitoc. El trăieşte cu sentimentul nemerniciei sale, şi nu se mai regăseşte în cuvântul magic ”Aşa dar”. La noi, femei, e mai simplu: ”Sunt dezamăgită de servici, dar am un soţ bun”. ”Nu am nici soţ, nici servici, dar am picioare”. Şi ”un piept, cu sâni mari”. ”Adevărat, sunt cam obeză, dar Ruxanda e şi mai grasă”. La bărbaţi, acest ”aşa dar” nu funcţionează, nu ştiu de ce. Tu ai un Bentley, dar nu şi o femeie iubită? Deci, eşti un nemernic. Ai o iubită, dar nu şi un Bentley? La fel, eşti un nemernic!
Ei se i-au mereu la întrecere, – una! Şi în ierarhie, – două! Nu aş fi putut să mă regăsesc niciodată fiind în pielea unui bărbat! Sunt o laşă, sunt o mofturoasă, şi mereu bocesc în plapumă. Şi nimeni nu-mi va spune nimic. Eu însumi nu voi spune un cuvânt. Iar eroii adevăraţi sunt legaţi de un Taby de a se mângâia pe cap.
Cu cât mai departe, cu atât mai greu de înţeles. Şi uneori, am destule fantezii pentru a-mi imagina de ce au nevoie ei, bărbaţii, pentru a fi primiţi şi înţeleşi pur şi simplu, şi… să tacă, şi… un ceai să aducă, şi toate acestea, – nu azi, nu mâine, ci mult-mult timp până când totul se va rezolva bine. Atunci, mi se pare, că eu înţeleg totul. Atunci, dispare genul masculin sau feminin, rămân doar două persoane adulte, care pot face unul pentru altul ceva util. De susţinere. Din prietenie. Din dragoste.
Este prima dată când gândesc serios la această întrebare. Cred că ei, bărbații, devin tot mai singuri şi abandonaţi în baza tuturor acestor cursuri pentru business-lady şi femei independente. Şi ei nu trebuie să vorbească cuiva despre acest spaţiu al lor, tot mai singuratic. Din acest locaș de milă, din această grijă preocupată, nu-mi vine mie de loc să mai doresc ceva de la un bărbat. Deşi, din punctul de vedere al femeilor. celor cu reuşită, eu aş deveni.. un nemernic complet. Doar nu am nici blană, nici chiar mesaje regulate de ”Noapte bună”…
Pe tot parcursul vieții mele, eu rămân în continuare cu frica de a pierde persoanele pe care le iubesc. Mă întreb dacă există cel puțin o persoană care, de asemenea, se teme să mă piardă? Probabil, uneori, trebuie să te poți refuza de cineva. Nu pentru că nu-ți pasă, ci pentru că el este indiferent… Realizez, că am început să apreciez mai mult grija, celelalte calități deja le-am… perceput. Niciodată nu m-am considerat slabă de fire, doar mă certam în mod educativ. De-aș fi fost slabă, n-aș fi putut supraviețui tuturor suferințelor în această viață scurtă.
Există în interiorul fiecarui om – o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă și trăiesc mai mult timp. Mult timp… ca să tacă. Concept: O lungă perioadă de timp să facă concluzii. Și ca ulterior, într-un moment dat să lase totul baltă și să plece fără explicații. Nu e nevoie să te rupi. Să te confrunți cu depresii, cu colegii sau cu persoane care niciodată nu te vor întreba dacă ai nevoie de ajutor pentru a soluționa o problemă în comun… Pur și simplu,
Mergi cu gândul, că ”totul ce se face – e spre bine”! Soarta – este ceea ce se întâmplă cu tine în ciuda tuturor planurilor sau proiectelor tale. Cineva a glumit, că timpul tratează. Timpul nu tratează. Tratează doar cel care te cuprinde de fiecare dată tot mai strâns…
Să nu-ți pară rău pentru trecut, – scoate doar învățăminte din el pentru viitorul tău. Mergi înainte și nu privi în urmă, doar dacă te întâlnești cu prietenii pentru amintiri… Cele mai reușite lucruri în viață sunt – gratuite: o îmbrățișare, pupici, prieteni, familie, somnul, zâmbetul și un umor bun! Fericit e omul care are cui spune ”Te iubesc”, și fiecare persoană din viața lui îl înțelege corect. Cel, care te iubește cu adevărat, vede cât de zdruncinată poți fi, și cât de des se schimbă starea ta de spirit, și cât de greu e găsit un limbaj comun cu tine, și… în ciuda tuturor problemelor și obstacolelor, această persoană mai dorește prezența ta în viața lui! Nu te lepăda de prietenii vechi, – nu vei mai găsi persoane cu care să-i înlocuiești. Prietenia e ca vinul, cu cât e mai în vârstă, cu atât e mai de calitate… Dintre toate medicamentele din casă, cel mai bun ce poate fi este un prieten de nădejde! O blană scumpă, – nu e bogăție. Un mobil shik, la fel este un fleac. Și o mașină, – asta-i Fericire? Gândesc invers doar cei proști. Nu fi hapsân, și nu-ți trăda apropiații pentru un venit în plus! Tu ești Bogat, atunci când sunt sănătoși cei Dragi… Când sunt alături prieteni reali. Și nu bolesc copiii scumpi… Și se adună împreună cei din Familie, fericiți! Banul doar atenueaza durerea achitând ”nițel” starea de spirit din motiv de lipsă a finanțelor, dar nu și sentimentele, nu și sufletul… Femeia trebuie să fie iubită. Dar, s-o iubești astfel, ca și celorlați bărbați să le fie extrem de dureros din cauză, că nu sunt în stare să iubească la fel! Vârsta – este doar un număr: el nu definește mintea omului și concepțiile lui asupra vieții. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. – Am și eu o vârstă, cea mai minunată! Înainte, era imposibil să simți, și în curând poate fi prea târziu, iar în prezent, – totul este posibil! Nu sunt rea atuci când nu mă supără nimeni… Sunt fidelă, fermecătoare, atunci când sunt fascinată și netrădată… Omenoasă, – când și ceilalți se comportă uman… În general, – un îngeraș, atunci când nu se trezesc gândacii mei… ) Vine o zi, un ceas, și înțelegi, că totul nu e pentru totdeauna. Iar Viața, nemijlocit și fără milă, ne învață că timpul este trecător… – Și faptul, că trebuie să apreciem, să prețuim totul ce ne este dat… La urma urmei, Viata – ca un firicel subțirel, ea uneori se poate rupe… brusc.
Doar eu îmi cunosc povestea. Numai eu pot să mă judec, critica și să mă aplaud. După bunul Dumnezeu.
Tot ce-mi doresc acum, sărbătorile de mai! Vreau să mă odihnesc, să mă relaxez, în continuare fără salarii mari alocați de demnitari fără simț… Să cad în iarba verde și să privesc la soare lung timp… Atât de lung… până mă cheamă cineva să mănânc grătarul…
Bine, ce să spun mai mult? Să fiți fericiți! Hristos a Înviat! Și să transmiteți perlele mai departe!..
Chiar dacă nu place, adevărul nu poate fi anulat. De multe ori noi nu prețuim ceea ce avem alături, până când dispare. Eliminăm un număr de telefon, știind că se va întipări în mintea noastră. Ne spunem „La revedere”, știind că ne vom întâlni din nou. Spunem, că ne vom gândi, știind răspunsul dinainte. Mereu căutăm ceva nou, știind că nu vom putea trăi fără acel ceva, vechi, din trecut. Suntem în așteptare, chiar și atunci când spunem ”Du-te”! Ne certăm, iar în sinea sa ne rugăm: ”Ei, hai, îmbrățișează-mă!”… Pur și simplu, cuprinde-mă! Doar să trăiești și să fie cineva care are nevoie de tine – este deja un dar, și propria ta recompensă! Dăm vina pe problemele noastre, pe timpul lipsă, pe multe nimicuri… Dar viața trece și nu poți să mai aștepți ca ea să nu mai fie grea pentru a lua decizia de a fi fericit!
Cât de important e să știi, că există cineva care are nevoie de tine, și… că inima cuiva bate pentru tine! Dragostea e capabilă de multe, n-o respinge…
Dacă avem o brumă de minte şi un pic de caracter, faptul că avem idei diferite nu ne dă dreptul să ne jignim..
În interiorul fiecărui om există o limită. Limită de sentimente. Limită de emoții. Limită de durere. De lacrimi. De ură… Limită de iertare! De aceea, uneori omul poate răbda îndelung… și mult-mult timp. Cu o lungă tăcere. O perioadă de timp pentru a trage concluzii. Ca apoi, într-o clipă să se ridice și să plece, fără un cuvânt sau explicație. Prin urmare, de aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele.
Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e că noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat. Cât de des greșind în viață, ne pierdem persoanele dragi. Străinilor tot încercăm să le facem pe plac, și fugim de cei pe care apreciem într-adevăr. Ridicăm în slăvi pe cei care nu merită, iar pe cei fideli, îi tradăm. Cine ne apreciază și ne iubește,- noi îi ofensăm, încă și… ne mai așteptăm la scuze din partea lor.
Trebuie să te placă doar cei care merită? De ce, cu cele mai dragi nouă ființe, uneori n-avem nici imagini? Fiind atât de fericiți cu ei pe vremuri bune, nu ne gândim la ei și la fotografii ca amintire. Nu ne gândim, că ei pot să plece pentru totdeauna… Totul are o limită.
Un animal i-a de la viață exact atât cât are nevoie ca să supraviețuiască, iar omul i-a atâta… până explodează… 🙂
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 