Un sentiment sincer ce pulsează în poem. Toate cărțile lansate la BM B.P.Hasdeu din Chisinau de poetul Tanase SEREA sunt scrise cu ceea ce se numește Inimă! Autorul nu își impune gândurile și convingerile, foarte modest din fire, el rămâne în umbră, lăsând respectuos cititorului dreptul de a face concluzii independente. „Poezia este sentiment liber / O existență călătoare / Îmbogățind lumina nopții / Trecut cântând în uitare / În iubireinima luminează / Cuvintele ard sub petale / Poezia este sentiment risipit / Din amfore ireale (Cântecul amintirilor, p.32)
Tanase Serea zâmbitor în centru
„zarea închide o lume în visul zilei/ cu câți ochi ne privește lumina / drumurile traseazăpăsări și destine” (Floral, p.44)
Poeziile incluse în volumele prezentate au un rafinament subtil de silabă, un minunat simț al limbajului, rezerve profunde izvorâte din vorbire nativă. Discursul autorului este ușor, cu estetica liberă de pretenția de care atât de des suferă maniera poetică a unor poeți moderni.
Poezia lui Serea este bogată în gânduri și sentimente, semnificativă și plină de idei interesante. El reușește în cele mai bune exemple ale sale să realizeze generalizări filozofice extraordinare. Poezia lui se caracterizează prin simplitate și claritate a expunerii, poetul evită complicațiile deliberate, folosind un vocabular luminos și original. Dar nu neapărat este o simplificare; în spatele său se ascunde un subtext complex, o căutare a raționamentului, pentru un lucru spiritual a sufletului poetic.
„focul trăiește în noi / blând leagănă dincolo / păsările în cer / până înflori-vor iluziile / uitarea măsurând tristețea / este o larghețe / în cuvintelemele acum / într-o amintire / imaginea ta / mă îngenunchiază /timpul incendiat s-a scurs / cenușa uitării adoarme lumea” (Cenușauitării din Poeme, p.127)
La prima lectură, poezia este percepută ca o conversație confesională calmă. Dar forța evazivă și irezistibilă inerentă a fiecărui poem, reprezintă o operă dramatică completă, cu o poveste foarte interesantă, ne întoarce incontinuu la nevoia de a realiza ceea ce am citit. Aici se găsește un oximoron uimitor – poezia liniștită a poetului devine convingătoare – în efectul său semantic, în posibilitățile sale ascunse, în care inima și mintea își găsesc hrana spirituală.
Căutarea rădăcinii este o trăsătură caracteristică a creativității lui Serea. El vrea să atingă însăși esența în orice, subordonându-și intelectul și toate abilitățile acestei sarcini poetice complexe. „Basarabia / partea cea mai duioasă / a sufletului românesc ( Prizonierul iluziei, p.41)
Cuvântul convingător al poetului răsună cu amabilitate, altruism, deloc pretențios sau enervant, dar în același timp – un protest interior fără compromisuri la tot ceea ce împiedică o persoană să fie om. Această blândețe nu reduce nivelul poziției civice a poetului, nu este ostentativă; vine din suferință proprie, francă, exprimată pe un ton confidențial provenit din adâncurile unei inimi neliniștite, ceea ce face ca poezia autorului să fie deosebit de atractivă. Acest lucru este facilitat de stilul clar dezvoltat al poetului, distins prin răsucirile originale ale imaginației, precum și prin sintaxa și vocabularul său unic.
„aș fi putut să zbor / dacă nu-mi țineai aripile / porumbița din mâinile tale / se zbate în pieptul meu / doar ochii tăi cerul ei
aș fi putut să zbor / dar colivia mâinilor tale / ține strâns pasărea / iluzie sfârșită în tăcere
înflacăra pieptului meu / pasărea este o piatră / din muntele dezamăgirii (Poeme, p.126)
Patriotismul, dragostea, Unirea, oamenii și, în căutare de sine, subiectele principale așternute cu delicatețe în versurile Tanase Serea. Frumusețea umană pătrunde în – peisaj, circumstanțe, detalii de culori, limbaj poetic. Lumina misterioasă a unui vis de sub norii fumurii – este o deschidere a poemului. Sufletul eroului însuși cântă în el. Acest motiv ușor, trist, gânditor este ca un acompaniament liric la evenimente.
„atâtea chipuri necunoscute / îmi locuiesc existența / numai tu iubito / îmi locuiești doar visele”, (Jocul umbrelor, p.53)
Protagonist #Clubul_Impresii_Viata_Carti – poetul constănțean Tănase Serea, membru al #USLR, care a lansat volumele de poezie:
1. Cântecul amintirilor. Versuri în dulcele stil clasic; 2019
2. Jocul umbrelor (poeme); 2017
3. Prizonierul iluziei (versuri), 2020
4. Poeme: Antologie de versuri, 2016
5. Floral (poeme), 2020
Prezentare, recenzie literară de Svetlana Vizitiu, BM B.P.Hasdeu, 2021
Multumesc din suflet autorului articolului Anastasiei Moldovanu (Director al Bibliotecii Publice BM de ARTE) pentru acest articol foarte important pentru mine personal! ❤
Multumiri sincere colegilor, prietenilor, familiei mele, tuturor celor care și-au făcut timp să vină la acest eveniment cu vernisaj de pictură, cu tablouri pictate de subsemnată. Mulțumesc tuturor pentru starea de spirit care mi-au creeat-o, pân-la lacrimi de apropiată sufletului meu… (SV)
”După un deceniu am ajuns să o cunosc pe Svetlana din nou, deși mi se părea că o cunoșteam destul de bine și până acum. Scrie cu măiestrie și pricepere, se află în topul primelor, celor mai bune și citite bloguri din Moldova, câștigând și trofeul Blogherița anului 2017. Dar mai nou este proiectul lansat de Svetlana astăzi, în ziua ei de naștere, în sala mare a BM „B.P.Hasdeu”, în cadrul ultimei (?), a o sută una ședințe a Clubului „Impresii din viață și cărți”, lansat tot de ea, Svetlana! O ședință de lansare a unei expoziții personale de pictură, cu participarea rudelor, a prietenilor și a noastră, cei câțiva bibliotecari-susținători, colegii de breaslă a protagonistei. Surpriza evenimentului, organizat tot de ea, învingătoarea Svetlana, a fost Galeria de portrete pictate în ulei pe pânză a personajelor participante la ședințele Clubului. Și iarăși, de același autor – Svetlana Vizitiu, un artist plastic, atras de expresia culorilor. Așa mi s-a părut, stând în fața tablourilor cu buchete de flori, aranjate pe partea din dreapta a Galei. M-am simțit puțin încurcată, și probabil, nu numai eu, căci n-am bănuit de acest talent al Svetlanei. Și am înțeles în aceste momente, că ne cunoaștem puțin, noi, colegii, fiind fiecare preocupați de treburile sale, uneori mult mai neînsemnate, decât ceea ce ne poate lega cu adevărat – omenescul din noi! Iar Svetlana, mult prea emoționată, ne-a demonstrat acest lucru. La mulți ani, Svetlana Vizitiu! (A. Moldovanu)” ❤
Silvia Saca: ”Iata ca am ajuns acasa, mi-am hranit animalutele si vreau sa va comunic ca starea de bucurie, fericire etc ce mi-ati dorit ieri continui si azi. Am participat la sedinta unui club initiat de o superba Doamna – Svetlana Vizitiu, daca nu o cunoasteti ati pierdut MULT. E un model bun de urmat pentru majoritatea femeilor din Moldova, inclusiv celor de la guvernare. Am avut o prezentare foarte buna a vietii si activitatii sale. Eu nu stiu cum e cu talentul, dar la sigur cu asa SUPER FEMEI Moldova are Viitor. Din suflet multumesc tuturor participantelor si participantilor la #Clubul_Impresii_viata_carti. (24 septembrie 2013)
Personal, am cunoscut-o pe Svetlana indirect, prin corespondență, aderând atunci, în 2008, la echipa nou formată a filialei de Arte. Făceam, și ne-o doream nespus de mult, să schimbăm decorul, instrumentele, aranjamentul bibliotecii. Printre rafturi și locșoare mai dosite, în sertare sau cutiuțe, descopeream peste tot munca bibliotecarului: însemnări, fișe bibliografice scrise de mână sau dactilografiate, planuri, referințe onorate sau neonorate (un fel de formare profesională). O mapă groasă, plină cu foi scrise, însemnări și corectări mi-a atras atenția în acele zile, înțelegând că este o lucrare realizată de cineva, care aștepta probabil să fie scoasă la lumină. De fapt era proiectul-manuscris al biobibliografiei Disc teatral în universul: Paulina Zavtoni & Spiru Haret, de Svetlana Vizitiu, fostă angajată a bibliotecii noastre. O lucrare apărută în versiune electronica în 2006, în care autorul și-a lăsat osteneala muncii sufletești, regăsindu-se în întâlnirile organizate sau interviurile inedite cu acele personalități din…
Alexandru GANENCO– al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu.
Ce înseamnă să fiiom puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…
A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc. Munceşte în continuare la scrieri…
A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă. Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):
– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,(această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor…La această vârstă onorabilă, domnul Alexandru Ganenco…Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist.
Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC
Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.
Un intelectual pân-la măduva osului, un formator de opinie excelent şi un analist perfect al realităţii noastre prin liberă exprimare, care expune faptele aşa cum sunt sau ar trebui înţelese ele corect. Scriitor, jurnalist, publicist, formator de opinie, critic literar… Omul cu coloană dreaptă, cu o ţesătură de argumente convingătoare şi revelatoare, dar nu realizate de fiecare, în special, de cei la care opiniile nu se intersectează cu gândul protagonistului nostru. Fără multe laude, dar într-adevăr, este înrădăcinat dur în domeniulliterar în care activează. Susţinut şi apreciat de breasla inteligentă, oamenii cărţii, presă şi mass-media. Să recunoaştem că prelegerile fascinante îmbinate cu fapte şi teorie expuse de Vitalie Ciobanu, adesea rămân neclare din simplu motiv: limitele raţiunii sau nivelul de înţeligenţă nu ne permit să ne ridicăm la aşteptările noastre. Şi ca să realizăm despre ce este vorba, astăzi el a fost prezent la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a activat în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu şi unde cel al 96-lea protagonist Vitalie Ciobanu a venit cu impresii interesante de viaţă, apropos, chiar de Ziua Mondială a Presei libere, iar unele detalii le puteţi urmări şi asculta în imaginile şi filmele expuse mai jos. Trebuie de menţionat moderarea de excepţie a evenimentului de către Mariana Harjevschi, Director general BM B.P.Hasdeu.
Câteva referinţe despre Vitalie Ciobanu de la prieteni, colegi și de pe reţele de socializare:
”Vitalie Ciobanu este un om pe care îl admir de când îl cunosc şi este una dintre persoanele cu care mă mîndresc că l-am întîlnit. El este citit, ascultat, iubit şi respectat! Îi doresc tot binele din lume, sănătate şi cât mai multe articole la fel de interesante şi gustate de public. Îl felicit că a reuşit în toţi aceşti ani de scriitor şi gazetărie să rămînă la fel de echidistant şi să nu se schimbe.” – Valentina Ursu (Radio Europa Libera)
Gheorghe Cojoc :”Salut, Vitalie. Te urmăresc de-atîţia ani, începînd chiar cu SFÎRŞITUL RECHINULUI NEGRU.”
Gheorghe Doni :”Dragă şi stimate coleg Vitalie Ciobanu, vrem să te ştim printre viitorii făuritori ai ReUnirii Basarabiei noastre istorice la Patria-Mamă – România!”
Gabriela Petri :”Vitalie, este atat de actual eseul tau! Dar cu farame de vointe, adunate, she pot muta muntii.
”Optzecist de la Chișinău, Vitalie Ciobanu e unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi. Unionist din principiu, basarabeanul Vitalie Ciobanu nu și-a tranzacționat niciodată convingerile. În vocea lui Vitalie se mai aud azi glasurile celor care au unit Basarabia cu România în 1918 și ale românilor care au fost deportați în Siberia pentru că au refuzat să devină cetățeni sovietici. Iar asta vine din partea cuiva care evaluează cu o critică luciditate prezentul, fără a-și pierde speranța într-un viitor al României întregite.” (cataventii.ro)
Gheorghe Doni :”Şi liderii politici au nevoie de comentariile (dumi)tale, dragă coleg de breaslă scriitoriceasca Vitalie Ciobanu. Cu atât mai mult, noi, (şi) cei de rând… Îţi mulţumesc, Vitalie, p-u că m-ai publicat (cu ceva ani în urmă) cu o pagină frumoasă de poezii în revista CONTRAFORT, precum şi p-u că mi-ai oferit posibilitatea să-ţi urmăresc/savurez postările pe FB.”
Vasile Botnaru :”felicitari! cum esti nu doar o personalitate ci ditamai institutie, premiul are o pondere si mai mare, sa te vedem si mai departe introfeiat!” (la decernarea Premiului pt Jurnalism la TVR Gala International lui V. Ciobanu în 2010)
Lia Lozinschi :”Doua PERSONALTATI (Vitalie Ciobanu şi Mircea Cărtărescu) care m-au marcat spiritual si afectiv inca din adolescenta, modelandu-mi si „impunandu-mi” nu numai anumite preferinte literare, dar si acele valori estetice categoric indispensabile. VA MULTUMESC!!!”
Sergiu Sochirca :”Sunteti un patriot al neamului, impartial in expuneri, ceea ce ma bucura.”
Expresii memorabile de Vitalie Ciobanu:
Vitalie Ciobanu:”Unele idei nu-și pierd actualitatea. Mai ales că și poporul simte asta.”
– ”Literatura, singură, nu va salva nici satele pustiite ale Basarabiei. Dar poate sensibiliza niște inimi și întreține speranța într-o renaștere viitoare.”
Vitalie Ciobanu:””Soluția pentru Moldova ne-a stat mereu la îndemână. Simbolic, aș formula-o așa: haideți să încheiem cu toții o convenție, un pact prin care să ne obligăm să luăm legile în serios. Să hotărâm că de mâine niciun factor ilegal de influență nu ne va mai forța să ne călcăm pe conștiință, să ne băgăm în scheme, să dăm sau să cerem mită. Haideți să ne promitem că de mâine nu mai furăm, nu mai mințim, nu ne mai batem joc unii de alții. Și să ne iubim țara, nu vorbind, ci muncind… Ca să funcționeze, trebuie să acceptăm cu toții convenția asta și să ne ținem de cuvânt. Și atunci mirajul „statului captiv” se va destrăma, iar moldovenii își vor obține libertatea de a-și făuri viața pe care și-o doresc, alături de frații lor, alături de națiunile civilizate.”
Vitalie Ciobanu despre tatal sau:” Tatăl meu, Ion, la 43 de ani, incredibil de tânăr, într-unul din acele instantanee care sfidează timpul. Vineri, 25 august, am comemorat un an de când ne-a părăsit. Îl plâng în fiecare zi și mă rog pentru sănătatea și puterea de rezistență a mamei mele. Tata a fost un om bun și drept, care a prețuit cel mai mult onoarea și cumsecădenia și s-a străduit să cultive aceste calități elevilor săi, începând cu noi, fiii lui (mă întreb dacă ne vom ridica vreodată la înălțimea așteptărilor sale…) A considerat mereu că munca cinstită e mai presus decât orice câștig dobândit prin fraudă și această credință, azi, cred că le va părea multora absurdă, anacronică. O altă valoare venerată de tata a fost cartea, literatura română și o țară, România, la care a visat, în pofida vitregiei vremurilor.” (27 august 2017)
Vitalie Ciobanu:”A vorbi pocit la TV-urile din Chișinău a devenit cool. Îi văd și pe diverși activișit civici că nu se dau în lături de la rusisme și „moldovenisme”. Plămădim poporul moldovenesc, cum altfel?”
Vitalie Ciobanu:”De ce ar arde cineva niște cărți? Pentru că sunt mincinoase, pentru că răspândesc o concepție greșită despre lume, împotriva adevărului nostru, a dumnezeului nostru – care e atât de mic și meschin, atât de șubred în măreția sa încât se teme de ideile unor autori rătăciți?… Vezi, de aceea e absurd să lupți cu cărțile, să le arzi, să le interzici, e o dovadă de slăbiciune. Iar dacă vorbim de slăbiciune, vorbim și de putere. Arderea cărților nu este despre adevăr, e despre putere. Despre dorința de a avea dreptate împotriva adevărului. Cel ce pune foc grămezii de tomuri scoase din biblioteci antice și sanctuare păgâne e nesigur în viziunile lui și atunci caută să-și învingă lașitatea și ezitările distrugând cărțile care propagă o altă învățătură…”
Vitalie Ciobanu:”Un politician are datoria să-și măsoare vorbele, pentru că ele au o rezonanță specială, ele determină opțiuni de vot și, pe cale de consecință, modelează destinul unui popor. Vorbele unui politician, mai ales ale unui lider în ascensiune, le aude toată lumea: și adepții săi entuziaști, și susținătorii mai exigenți, și oamenii cinstiți dar naivi, și cei care îi poartă sâmbetele deși îi zâmbesc complezent, și ipocriții cinici, și ezitanții frecventabili, care, mă rog, „au și ei o familie de hrănit” (de parcă ceilalți ar trăi doar cu aer!), și ticăloșii care nu mai au nimic de pierdut, după ce și-au terfelit onoarea prin colaborări infamante…”
Vitalie Ciobanu:” Sentimentele oamenilor sunt schimbătoare. Nu te pot iubi toți și nu te pot iubi tot timpul. Eu cred că respectul „supușilor” e fundamentul cel mai trainic al puterii (dar atunci nu mai e vorba de „supunere”, ci de atașament, de aderență critică) și, neapărat, conștiința finitudinii, a provizoratului oricărei forme de domnie, pe care trebuie s-o aibă un om politic într-o societate modernă. Nu este mai durabilă, mai de preferat puterea culturală?..”
Vitalie Ciobanu:” Oare cum ne-am simți dacă am afla de la radio că o putere străină, invadatoare, a trecut Nistrul și vrea să ne răpească libertatea de a trăi în țara noastră și în Europa noastră, doar pentru că e mai mare și lacomă de teritorii? Cum ne-am simți dacă ar trebui să lăsăm baltă toate treburile și visele noastre și să începem să adunăm, febril, lucrurile de prin casă, să le încărcăm în mașină (cine are mașină) și să fugim din calea agresorului, pentru a scăpa cu viață?… Să facem un efort de imaginație, să ne punem în pielea părinților și buneilor noștri pentru care 28 iunie 1940 a însemnat sfârșitul lumii. Unii luau calea pribegiei, sperând să prindă scurtul interval de timp – câteva ore! – în care mai puteau trece Prutul și n-au reușit toți, zidul de sârmă ghimpată avea să despartă numeroase familii, părinți de copii, frați de surori, vreme de câteva decenii. Alții rămâneau la casele lor, pentru că nu le puteau abandona, încredințându-și destinul în mâinile Celui de Sus.”
Vitalie Ciobanu:” Dispariția unui mare scriitor ne lasă mai singuri ca oameni, mai împuținați cu o prezență de excepție. Și anulează, brusc și dureros, posibilitățile întrupării altor lumi, a lumilor imaginare pe care geniul său le-ar fi putut coagula sau desprinde din nebuloasa creației, din magma încă nenumitului, alternative la realitatea fizică în care viețuim ca niște condamnați, ca niște întemnițați. Opere literare nescrise, „porți spre evadare”, care nu se vor mai deschide niciodată… Dispariția unui mare scriitor (a unui mare artist) e ca atunci când se stinge ultimul exemplar al unei specii – plantă rară sau vietate mirabilă – pe care nu am știut să o protejăm, să o ferim de extincție. Ar trebui să instituim o „Carte Roșie a Literaturii””
Vitalie Ciobanu :”Iubire cu sila nu se poate nici măcar în politică. D-apoi când te urăște o lume întreagă. Cu excepția celor care-ți ciugulesc din palmă. Dar și iubirea lor e cât le mai dai de ciugulit.”
Vitalie Ciobanu:”Aș fi preferat să stăm alături de Paris și Londra în alt fel de clasamente decât în cele privind postările antisemite. Și sunt atâtea domenii în care am putea demonstra că suntem un popor european! Să începem, de pildă, prin a arăta că știm să ne ținem de cuvânt și să punem bazele unui Muzeu al Holocaustului la București. Ca și ale unui muzeu al Gulagului. Despre ambele se discută și nu s-a făcut nimic.”
Vitalie Ciobanu:”…România este primul nostru partener economic, ne oferă surse alternative de energie, ne ajută la reconstrucția satelor, obiectelor de interes public, infrastructurii, susține prin numeroase proiecte cultura, educația, cercetarea în Republica Moldova. Este cel mai fidel avocat al Moldovei în tentativa acesteia de a se alătura familiei europene. Așadar: de ce ajută România Republica Moldova? Pentru că vrea să o anexeze? Dacă asta-i intenția, nu era mai simplu și mai ieftin să trimită niște „omuleți verzi”, cum face Putin?… Foarte ciudat imperialismul ăsta românesc!”
”Ar trebui sa pastram institutiile culturale mai presus de bataliile politice si de razbunarile personale. De ce nu vrea noua guvernare sa intrerupa aceasta traditie nationala nefasta? Am arata lumii ca Romania este o tara matura si cu adevarat europeana.”
Vitalie Ciobanu:””La un deceniu de la prăbuşirea Cortinei de Fier, moldovenii nu mai pot da vina decât pe ei înşişi. Suntem lăsaţi de capul nostru, cu micile noastre mizerii şi marile noastre trădări, care ne transformă în nişte fantoşe ale destinului. Scenariul unei “Elveţii la gurile Nistrului”, asupra căruia unii, la Chişinău, şi-au făcut speranţe interesate, s-a dovedit o iluzie în condiţiile geopolitice ale Basarabiei de azi, cu structura ei umană calamitată de 50 de ani de comunism, grevaţi pe moştenirea vechii ocupaţii ţariste. Republica Moldova nu a ştiut să profite de bunăvoinţa Occidentului faţă de “un nou stat apărut pe ruinele imperiului sovietic”, care, nu-i aşa?, trebuie ajutat să se pună pe picioare. Nici nu avea cum. O percepţie de sine deformată, incapacitatea de a asuma criteriile şi exigenţele lumii democratice au produs o realitate politică şi economică pe măsură.
Numai o conştiinţă românească recuperată şi o dată cu ea îmbrăţişarea modelului european ar fi putut să precipite evoluţia în bine a Republicii Moldova, conferindu-i o legitimitate mult mai temeinică în faţa lumii. Atâta timp cât basarabenii nu vor accede la identitatea lor refulată, nu Eminescu, Blaga sau Noica vor fi spiritele tutelare ale pământului lor, ci “în veci neuitaţii” Ribbentrop şi Molotov. Cu aceşti părinţi vitregi, pe care nu am reuşit să-i exorcizăm, prezentul nostru rămâne un infern. (martie-aprilie 2000)”
Fragmentul final dintr-un studiu – ”Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Modova” pe care l-am publicat la Editura Polirom în 2005. Au trecut 18 ani de atunci.
” Oameni buni din Moldova, nu vă fie frică! Votați! Voi, pensionari, care vă doriți pensii mai bune după o viață de muncă, lipsuri și chin; Și voi, intelectuali – profesori, medici, ingineri, artiști, IT-iști…–, ignorați de guvernare, pentru ca să nu mai ieșim din boli, sărăcie și subdezvoltare; Și voi, jurnaliști și bloggeri mercenari, pe care șefii vă obligă să mințiți, să manipulați, să trunchiați citate, să răspândiți zvonuri otrăvite, să faceți montaje nelegiuite contra unui salariu pe care nu-l veți obține în altă parte, pentru că piața muncii e mică și-i controlată mai ales de bandiți;
Și voi, tineri cărora vi se fură viitorul în țara voastră, deși nu vreți să renunțați la ea; Și voi, moldoveni din diaspora, care cunoașteți pâinea amară a exilului și tristețea de a nu vă vedea copiii și părinții ani de zile, doar pentru că niște conaționali de-ai noștri, aburcați în posturi înalte, au ales să fie hoți și ticăloși; Și voi, funcționari de stat, slujbași de prin curți și tribunale, procurori, judecători, grefieri, care acceptați înscrisuri strâmbe și probe false împotriva unor nevinovați, voi, care judecați abuziv, împotriva legii și a jurămintelor meseriei, nu pentru că ați fi oameni răi de felul vostru, ci fiindcă o eroare, o ispită, o faptă dezonorantă, admisă cândva, la început de carieră, vă face șantajabili, după care n-ați mai fost în stare să rupeți „lanțul slăbiciunilor”; Și voi, săteni obidiți, amenințați de primari hapsâni; Și voi, oameni ai Bisericii, care ați primit ordine de la ierarhii voștri să blamați un om drept și sincer, amintiți-vă că mai presus de mitropolit și de episcop stă ochiul lui Dumnezeu care vă vede când faceți rău, chiar dacă Îi invocați Numele; Și voi, șefi de firme și mici antreprenori, care mai dați salarii în plic, ocolind fiscul; Și voi, directori de licee și spitale, care cereți plăți necuvenite elevilor și bolnavilor; Și, culmea!, chiar și voi, politicieni de la putere, mânjiți cu nenumărate compromisuri, minciuni și trădări – curățați-vă conștiința împovărată, dați-i o șansă poporului pe care spuneți că-l serviți, oferiți-vă și vouă secreta satisfacție că într-un ceas de cumpănă pentru țară ați avut curajul să faceți un bine și i-ați îndemnat și pe alții, asemeni vouă, să-și răscumpere greșelile și faptele rușinoase… ”
”Dragi prieteni si colegi, oriune v-ati afla, va multumesc din suflet pentru gandurile voastre bune si pentru urari! Va doresc si eu sanatate, forta, dragoste si impliniri frumoase!” Al vostru, Vitalie Ciobanu
Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), comentator la Radio Europa Liberă. Născut în 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale, Cultura, Viaţa Românească, Secolul XXI, Interval (Braşov), Apostrof, Steaua (Cluj), Timpul, Convorbiri literare (Iaşi), Orizontul(Timişoara), Sud-Est Cultural, Semn (Chişinău), la cotidienele România liberă, Evenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.
Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.
Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. Hasdeu – Lilia Puzderi Cainareanu. Moderatoare a fost superbaErica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie.Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor… Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare.
În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’
Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’
Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.
‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.
A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.
A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.
Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.
Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’
Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’
Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!
– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”
– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”
”Republica MOLDOVA este PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.
Despre Lilia vorbesc oamenii:
Oxana Barbu:”Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez
Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”
Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament! Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”
În luna Iubirii o altă Primăriţa din Moldova – Tatiana Badan, face declaraţie de dragoste la Clubul ”Impresii din viata si carti’ , de această dată pentru Selemet de care e îndrăgostită mereu, şi pentru toţi moldovenii care nu uită de plaiul lor natal. Pentru că se merită din plin. Este întotdeauna acolo unde e nevoie de ea. Acordă ajutor şi prin fapte proprii demonstrează oamenilor sute de perspective şi proiecte pentru reabilitarea economiei naţionale. Credinţioasă, adoră tradiţiile şi le respectă cu fermitate, promovând talentele, în mod special, ale consătenilor. O frumuseţe înţeleaptă desăvârşit caldă, senină, cu un chip şi un zâmbet ştrengăresc, ca de copiliţă aflată în primii zori ai întrebărilor şi frământărilor adolescentine, cu ochi vioi, o minte ageră – dăruite pentru a realiza şi a duce crezul său optimist moldovenilor… De la un timp conştiinţizarea realităţii acoperă adolescentina spirituală, ea devenind mai serioasă, şi mai mult – o luptătoare! O luptătoare pentru dreptul fiecărui moldovean la un trai decent în propria lui ţară…
În spiritul de sărbătoare a şedinţei de astăzi la Clubul ”Impresii din viata si carti’‘ în incinta BM B.P.Hasdeu s-au întâlnit prietenii, oamenii curioşi şi oficialităţi ale satului Selemet (Cimislia). Evenimentul a debutat cu prezentare succintă a realizărilor şi meritelor sătenilor Selemet de către protagonista – primăriţa Tatiana Badan, apoi de moderatoarea Maia Banarescu, Ombudsmanul Copilului, la fel fostă protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Etapele de dezvoltare ale personalităţii Tatiana Badan, importanţa acestui obiectiv au fost demonstrate de localnicii satului, admiratorii şi ceilalţi participanţi delegaţi din partea primăriilor republicii, şefi de instituţii, evenimentul încheindu-se cu recitaluri de poezii şi repertoriul de cântece închinate acestei personalităţi de excepţie, urmate de aplauze răsunătoare. Priviţi cu atenţie în ochii acestei frumoase Doamne şi veţi descoperi că este cu adevărat unică. ”O mâină de femeie, plină de idei şi energie. O Doamnă care a spart tiparele şi s-a încăpâţinat să rămână la sat, să conducă şi să făptuiască nu să vorbească mult, să creeze noi proiecte pentru binele oamenilor. Are mult curaj această femeie sprijinită de săteni şi de guvernare. Oamenilor le place să o admire şi să o asculte. Molipseşte cu energie pozitivă şi personalitate fermecătoare… Evenimentul a avut loc, – o şedinţă cu o experienţă pe care v-o recomand prin filme şi albumul cu imagini (accesaţi titlul): Tatiana BADAN primarita Selemet protagonista Clubului IVC
Din anul 2015, localitatea Selemet din Republica Moldova a început să deruleze Proiectul iProsop, un festival de promovare în lume a prosopului tradițional românesc, dedicat tradiției locale a prosopului țesut manual și posibilităților tehnologico-antreprenoriale de promovare a culturii. În fiecare an festivalul care se desfășoară în localitate sprijină și promovează tradițiile vechi de mii de ani, reunind meșteri populari din toată regiunea pentru a promova tradițiile și obiceiurile etnice de la sudul Republicii Moldova legate de portul național, gastronomie, folclor și stilul de viață rural, dar în special Prosopul, acest simbol al patrimoniului cultural național. iProsop este un eveniment unic în Moldova! În acest an festivalul va avea loc pe 27 mai şi sunt invitaţi toţi doritorii de a paprticipa! Prosopul popular a devenit astfel cartea de vizită a satul Selemet din raionul Cimișlia. Prima ediție, desfășurată la 31 mai 2015 le-a oferit celor 5000 de vizitatori, ateliere de țesut prosoape, concerte susținute de ansamblurile folclorice, activități educative pentru copii, expoziții, teatru gastronomic, concursuri și activități sportive. În acest an Festivalul are loc în 27 mai la Selemet…
Merită aplaudaţi toţi participanţii care au vorbit şi cântat la evenimentul Clubului IVC. Ţinem să menţionăm numele celor prezenţi: Tărăcilă Maria (dirigintă), Oborocianu Tatiana, Teleucă Elena, Pelivan Svetlana, Tărăcilă Tamara, Barbu Oxana, Axenti Alexandru, Prodius Pavel, Cotruţă Ana, Lazu Nina, Puşcaş Maria, Vorobiova Elena, Răileanu Vasile, Zaiaţ Ion, Aramă Silvia, Ţurcanu Oxana, Tărăcilă Vasile, Vulpe Alexei, Eşanu Tatiana, Sîrbu Svetlana, Moraru Elena etc şi Ansamblul Folcloric ”Coloniţa”, etc.
Referinţe despre protagonista Tatiana Badan:
Vasile CostiucAm cunoscut astăzi o doamnă deosebită. Șeful CALM-ului, primar, mamă și toate acestea împreună adunate într-o femeie frumoasă, intelegentă și plină de energie. Am aflat că doamna primar a realizat o mulțime de proiect importante pentru comunitatea din Selemet. A reușit cu ajutorul sătenilor, băștinașilor, donatorilor și partenerilor externi să facă o bijuterie de sat. Lucruri care bucură sufletul și demonstrează că se poate, dacă se dorește. Am descoperit astăzi Selemetul cu oameni frumoși la chip și la suflet care știu să muncească și să se odihnească. Am luat de la ei o doză mare de optimism și patriotism.
Mulțumesc mult stimată doamnă Tatiana Badan.
Loretta Handrabura:Sunteti o istorie complexa, cu reusite autentice pentru spatiul nostru, draga dna primara Badan si stimați/te semeleteni/ce (am zis corect??💐)! Nu am cum sa ajung, sper sa citesc sau sa vizionez ulterior intalnirea de la Clubul de impresii.
Dumitru Cretu:”Mulțumesc mult, Stimata Doamna Primar! Ma bucur mult ca v-am cunoscut, ma bucur ca in MOLDOVA sunt așa personalitați ca dumneavoastra, cu multa inițiativa mereu in cautare de oportunitați pentru comuna care o conduceți, pentru gasirea soluțiilor pentru toate PRIMARIILE DIN ȚARA. La sigur pot spune MOLDOVA are viitor cu așa personalitați!”
”Un om simplu… Dar si deosebit: omenie, caracter, demnitate… Un primar responsabil… Dar si primarul primarilor… Presedintele CALM-ului, Tatiana Badan, lupta pentru binele tuturor colectivitatilor locale! Admiratie si recunostinta, doamna Primar, dar si doamna Presedinta!” – a spus Iurie Tap
”Cele mai sincere urări de bine, respect și admirație pentru „PRIMARUL GENERAL” al raionului și a întregii țăriI (Cu multă plăcere ași spune: Președintele raionului sau Președintele Țării!). Mult respect pentru visul și unele realizări de a-i vedea pe oameni fericiți la ei acasă, pentru că pledati pentru autonomie reală a APL și activități inediteI
Sănătate și integritate, verticalitate și mult noroc în toate!” – Anastasia Balmuş
”Singurul reprezentant, ales local care a vorbit la „dialogul direct” cu critici evidente ale autorităților centrale a fost președintele CALM, primarul satului Selimet, raionul Cimișlia, Tatiana Badan. Bravo Doamna si respect!”(Baranovschi Iurie)
‘Mult stimata dna Tatiana Badan, din numele Diasporei din Irlanda, tin sa va felicit pe Dumnevoastra cit si pe functionarii publici locali… Va multumim pentru tot ceea ce faceti pentru Bastina noastra Selemet si pentru cetatenii republicii noastre. Va dorim multe succese in continuare si realizari frumoase. Sintem mindri si recunoscatori pentru tot ce faceti!!! Cu mult respect Diaspora din Irlanda..” – Vika Dulap
Expresii de Tatiana Badan:
-”A trecut doar un singur an, dar situația s-a schimbat radical, cu regret, nu în partea cea mai bună. Îmi pare rău, domnule prim-ministru. Am tot solicitat acest dialog și aceste întrevederi cu dumneavoastră. Știți se spune în popor că până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, a menționat Tatiana Badan, președinte CALM, primarul satului Selemet, raionul Cimișlia.
– ”Obiectele patrimoniului cultural național se pierd odată cu trecerea timpului, însă este important ca localitățile rurale nu doar să redescopere vechile meșteșuguri, dar și să le prezinte într-o formă nouă publicului larg. Practica de țesere a prosopului național aproape dispare în satele Moldovei, însă prin organizarea evenimentului iProsop, am readus în atenția publicului unul din elementele cheie ale patrimoniului nostru național- prosopul”
-”Accentuarea drastică a controlului politic și administrativ asupra autorităților publice locale. State de personal și salarizarea mizerabilă. În administrarea publică locală din Republica Moldova s-a instituit o stare de intimidare și frică generală. Domnule prim-ministru, am ajuns să fim remunerați mai jos decât subalternii unor direcții de instituții pe care le conducem”
-”Din păcate c-am așa sunt realitățile….Și dacă încearcă cineva să transmită această voce disperată a oamenilor, ce credeți ca se întâmplă…..Nu există dialogul simplu și corect cu poporul… In fiecare localitate sărmanii oameni ascultă tv, sau radio și mai speră la o zi mai buna….”
-”Din păcate această tristețe bântuie în toate localitățile noastre…..Problema este în noi, popor cuminte, răbdător, lipsiți de UNITATE Națională!”
O descriere fantastică pentru un suflet fascinant!Culoarea ei este unică precum şi Personalitatea sa. Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Ea, cea care poartă povara înţelepciunii, întruchipată cu cele mai nobile valori – dăruire, adevărul, perseverenţă, curajul şi răbdarea. Veselă şi dinamică precum o cunosc oamenii… Puternică şi plină de viaţă, are o voinţă extraordinară, pe care toţi o admiră! A fost profesoară, directoare la liceu, concilier… Este prima femeie primar în unul din cele mai mari sate din Republica Moldova – Costești (Ialoveni). În continuare, prin faptele şi cuvintele sale le cultivă oamenilor dragostea faţă de plaiul natal, de valorile naţionale, şi educând copiii să fie cetăţeni adevăraţi şi… să se întoarcă Acasă oriunde n-ar pleca ei… Merită toată recunoştinţa din partea sătenilor şi a tuturor moldovenilor. Povestea Nataliei PETREA este una grozavă! E clar că n-a fost niciodată plictisitoare. A trecut prin provocări, are colegi şi prieteni minunaţi cu care se mândreşte, a pierdut unele lucruri, dar a câştigat şi mai multe, şi… nu s-a dat bătută niciodată. Este o ‘’răsfăţată’’ a destinului cu multe surprize şi noroc, da, chiar aşa este! Ascultaţi ce spune primăriţa şi cei care au venit să ne împărtăşească cu impresiile lor la Clubul ”Impresii din viata si carti” la şedinţa de astăzi despre protagonista nr.91 a Clubului ”Impresii din viata si carti”… Fiecare participant, prieten sau membru al familiei aduce contribuţia sa personală cu opiniile proprii la club, şi este clar că evenimentul de azi a avut un farmec special cu un aer relaxat şi înţelept care ne-a luminat şi făcut ziua mai frumoasă, în special, ne-a surpins grupul folcloric ”Haiducii” cu trâmbiţe şi sunete naţionale atât de dragi sufletului nostru… Se merită să-i ascultaţi povestea în filmele şi albumul cu Titlu de mai jos. Mulţumiri special şi pentru moderatoarea şedinţei – neobosită şi fermecătoare Galina Codreanu, jurnalistă (TV Moldova1)! Vedeţi albumul accesând Titlu: Natalia Petrea – primarita de la Costestişi urmăriţi în continuare filmele de la eveniment:
Despre fiecare participant la eveniment sau despre cei apropiaţi spiritului ei primăriţa Natalia Petrea a găsit un cuvânt bun şi de laudă, ascultaţi şi voi ce spune ea despre meritele fiecărui – cu drag şi cu inimă!!
Anton Petrea soţul (‘’omul care ţine casa,cît eu ţin drumul’’) , fiul Mihai Petrea ‘’mostenitorul nostru neinsurat incă’’, fiica Rodica şi ginerele Grigore, cu nepoţica de 2 anişori (stabiliţi la Londra), mătuşa Ioana sora mamei decedate (‘’De cind mama nu mai este,o inlocuieste,unul din rarii oameni careare grija de mine intrebindu-ma simplu:cum te simti,mai ai borş acru,să-ţi mai fac niste sarmale… ‘’), nănaşii Ana şi Tudor Petrea – ‘’parintii nostri spirituali’’, finii Valentina şi Grigore Midoni – ‘’prietenii noştri’’, ‘’diriginta mea,omul care mi-a croit drumul in viaţă’’ – Parascovia Carp; Bivol Margareta, ‘’colega mea de clasa, cu care am concurat la invaţatura pina am absolvit amindoua scoala medie de cultura generala nr.2 Costesti cu medalie de aur’’;Borta Svetlana, director Liceu, ‘’scoala pe care am absolvit-o si unde am fost profesoara de română în perioada 1990-2006 şi director in 2011-2015,care duce estafeta directoriei azi’’; Miron Natalia, profesoara de română, ‘’urmaşul vocaţiei mele’’; Sîrghi-Gavriliţă Rodica,colega şi prietena mea de facultate, ‘’în cinstea ei mi-am numit fiica cu acelaşi prenume’’, Azi-profesoară de română, Călăraşi; Cotovan Maria, colega si prietena de facultate, cea ‘’cu care am imparţit toate secretele tinereţii’’, Azi-director,gimnaziul Bălăbăneşti, Criuleni, profesoara de l. română; Lidia Bivol, grefieră în primăria Costesti, ‘’cea care m-a ajutat mult in funcţia de secretar pe care am deţinut-o in 2003-2007, omul-computer al satului,stie aproape pe toţi locuitorii satului care sunt peste 11000’’;Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni în anii 2007-2011, ‘’omul care m-a numit în funcţia de vicepreşedinte al raionului Ialoveni,perioadă pe care o consider „armata vieţii mele”; Victor Pletosu,’’specialistul nostru pe tineret, Consiliul Raional Ialoveni, discipolul meu în APL,cel mai ascultător elev’’;Stelian Coreişa, şeful Secţiei Asistenţă Socială,CR Ialoveni,2007-2011,’’coleg de serviciu în aceasta perioadă,şi cu care am implementat multe reforme noi în asistenţa socială;Monica Babuc,ministrul Educaţiei şi Culturii,’’omul care m-a îndrumat şi m-a format şi ca politician în perioada 2005-2009,actuamente suntem din nou college, dar de partid’’; Ion Sulă,ministrul agriculturii n perioada 2014-2015,’’omul care m-a făcut PRIMAR’’;Mereacre Elena,consilier local, ‘’omul care m-a încurajat să devin Primar’’; Gîncota Fiodor, primar în perioada 2004-2011, ‘’am lucrat împreună în 2004-2007 atunci când eu am deţinut funcţia de secretar al satului, ‘’un om care tace si face’’;Nedelciuc Daniela, presedinte organizaţia de femei, PDM Ialoveni, ‘’un om dedicat funcţiei sale’’;Maria Bivol, specialist în relatii cu publicul, scrierea si implementarea proiectelor în primaria Costeşti, ‘’omul care a adus ‘milioane’ în satul Costesti prin proiectele scrise si fara de care nu am fi avut realizări’’; Oleg Mereacre,vicepreşedintele raionului Ialoveni, ‘’cel care ţine foarte mult la dezvoltarea satului natal’’;Nadejda Darie,consultant, ‘’doamna de fier la CALM, fost primar cu 5 mandate r.Nisporeni; Ion Scutaru, profesor de religie în LT Costeşti, diacon la biserica Sf.Nicolae din sat, ‘’un om cu o poziţie civică înaltă şi cu o moralitate sănătoasă’’; Gîncota Vera, profesoară de limba engleză în LT Costeşti, ‘’ghidul meu metodic în calea devenirii mele pedagogice cînd am pornit cariera în 1987 în gimnaziul Costeşti unde dumneaei era director adjunct’’;Moşneguţu Elena, primar al satului vecin Hansca, al treilea mandat, ‘’unica colegă doamnă primar din raion’’; Ţurcan Andrei, viceprimarul satului, ‘’mâina dreaptă a mea, în mod special, în domeniul tehnic’’;Andronic Angela, ‘’unica mea sora şi cea cui pot sa-i spun orice necaz’’!
Despre Natalia Petrea spun prietenii şi admiratorii:
”O fire activa, glumeata, sociabila, deschisa catre nou, saritoare la nevoie, mereu cu gandul la oamenii din sat, Natalia Petrea-primarul de Costesti, invita prietenii la o intalnire de suflet, cu indemnul „Sa facem din fiecare zi o Sarbatoare!” – Galina Codreanu
”Va apreciem pentru succesele si izbinda de care dati dovada.Va urmăm.” – Zina Rosioru
”Pe d-na Natalia Petrea o cunosc de micuță, când am fost numită dirigintă la clasa a cincea în care învăța Dumneaei. A fost o elevă sârguinciosă. A terminat școala medie de cultură generală cu Medalie de Aur, după care și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chișinău, pe care l-a finalizat cu Diplomă Roșie. S-a întors la lucru în școala natală, unde chiar din primii ani de lucru elevii Dumneaei au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele raionale de limba română și chear locul I la olimpiada republicană de limba și literatura română. A avut mereu o poziție activă și corectă în colectivul pedagogic și de elevi, datorită cărui fapt și-a câștigat stima șirespectul celor din jur. De asemenea a fost activă în rezolvarea problemelor satului și în viața politică din țară. Este o persoană ambițioasă, harnică, inteligentă. Dacă își pune în gând ceva, acționează în așa fel, că numaidecât îndeplinește. Numai în 2,5 ani de când a devenit primar al satului Costești, care este un sat mare și cu multe caractere destul de diverse a reușit să ducă la capăt un șir de proiecte și să înceapă altele destul de serioase. Fiind o femeie bună, inteligentăa rezolvat unele probleme ale bătrânilor, acordă mare atenție tinerilor, sportului. Datorită susțineri Dumneaei ca primar au reînceput săpăturile arheologice la situl „Orașul medieval Costești”, se pregătește reeditarea Istoriei satului Costești. A stabilit relații foarte bune cu mai multe localități din România și datorită acestei colaborări rezolvă multe probleme ale satului. Este o soție, mamă, bunicuță bună și iubită. Ca fostă dirigintă, mă mândresc că a fost eleva mea.”Parascovia Carp.
”Omul sfințește locul și nu contează genul” – Așa și-a convins electoratul să o voteze, le-a adus argumente că poate, că are capacitățile necesare, chiar dacă în societatea din care face parte încă mai persistă mentalitatea patriarhală. Susține femeile, susține implicarea lor viața publică, și este adepta echilibrului gender, menționând totodată că lucrurile frumoase se fac împreună, atât cu bărbații, cât și cu femeile. În cei doi ani de când a preluat conducerea primăriei a reușit să implementeze proiecte importante și mari, iluminare, apeduct, sistem de canalizare și drumuri construite de la zero. Prin deschiderea sa către noi provocări a reușit să câștige proiecte cu finanțare externă în beneficul cetățenilor din localitate, iar unul dintre ele ține de construcția unui Complex Turistic Sportiv de o importanță națională.O altă calitate a doamnei Petrea, pentru care merită toată aprecierea este comunicarea cu cetățenii pe toate canalele, și online, direct, adunări cu cetățenii, ședințe, etc. Întotdeauna și-a dedicat timpul și răbdarea pentru a discuta cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna a putut să le rezolve problemele, efortul ei a fost mereu apreciat.Personal am avut ocazia să îi fiu aproape în moment frumoase și mai puțin frumoase, dar întotdeauna a dat dovadă de cumpătare, echilibru și credință că va fi bine, iar pentru acest lucru are toată admirația mea!” – Maria Bivol, Specialist în scrierea proiectelor, Primăria Costești
”Cu înaltă vibraţie sufletească scriu despre distinsa doamnă profesor Natalia PETREA, primar de Costeşti, personalitatea notorie care înnobilează viaţa publică a raionului Ialoveni adunînd în palmares mulţi ani de activitate, de muncă şi dăruire în administraţia publică locală, fapt pentru care se bucură de meritatele aprecieri ale cetăţenilor şi ale partenerilor pentru dezvoltare durabilă. Ne exprimăm înalta preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea merituoasă în calitate de profesoară de limbă şi literatură română s-a remarcat prin talentul, vocaţia şi stilul original de a captiva elevii în timpul lecţiilor, cultivîndu-le cu dragoste şi omenie, simbioza armonioasă a valorilor esenţiale ale culturii naţionale. O distingem ca un manager performant şi veritabil al Liceului Teoretic Costeşti, care s-a impus prin atitudinea inexorabilă şi riguroasă faţă de procesul educaţional, prin maniera sa academică, prin puterea de pricepere şi de creaţie, prin adînca înţelepciune şi înalta frumuseţe sufletească. S-a afirmat şi ca unul din cei mai buni funcţionari publici în calitate de secretar al Consiliului Local Costeşti, prin grija, atenţia şi măiestria curajoasei doamne, pe care o manifestă în elaborarea, aprobarea şi asigurarea executării actelor administrative. Admirăm şi suntem uimiţi de efortul imens al doamnei Natalia PETREA în calitate de vicepreşedinte al raionului Ialoveni în implementarea cu succes a politicilor educaţionale, culturale, sociale, de tineret şi sport, fapt care i-a confirmat prestigiul de Om al ideii şi al faptei care sfinţeşte locul. Credinţa populară că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte, ne sugerează valoarea multitudinii de proiecte comunitare şi complementare, implementate cu responsabilitate de doamna primar de Costeşti, înzestrată atît de generos cu inteligenţa şi eleganţa ţinutei impecabile, pe care o împărtăşeşte cu noi tinerii pentru a ne desăvărşi calităţile şi competenţele etice. Regăsim împlinirea şi rostul vieţii doamnei în familia sa consolidată şi binecuvîntată de Bunul Dumnezeu !”- Victor Pletosu, Specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni
Galina Codreanu: ”Natalia PETREA – un suflet frumos, care radiaza lumina si o stare de spirit aparte. Hotarata, disciplinata, gata mereu sa vina in ajutor, intuitiva si exigenta cu sine si cu cei din jur…Straluceste in societate, starnind o admiratie aproape unanima prin vioiciunea spiritului sau si prin conversatia inteligenta si sclipitoare pe care o poarta…A citit la vremea ei foarte mult, este erudita, stapaneste informatia si face fata usor oricarui subiect abordat. Curiozitatea este ceea ce o impinge in permanenta catre autodidacticism. Natalia Petrea – o femeie de succes, o femeie de cariera, care investeste incontinuu in dezvoltarea personala si profesionala. Are un respect aparte fata de mentorii, care au ghidat-o in cariera si au contribuit la formarea ei ca si pedagog, ca si functionar public. Marturiseste, ca a avut noroc de parinti buni de care a ascultat neconditionat, care au pus-o la carte, au invatat-o respectul de oameni si i-au insuflat dragostea de satul natal – Costesti. Natalia Petrea – este un lider incontestabil, un bun gospodar, un deschizator de drumuri, care a reusit performanta sa faca ordine in sat si la Consiliul Local, fapt pentru care este apreciata, in mod special, de catre costestenii seniori.A adus nenumarate proiecte in sat, a schimbat aspectul satului si viseaza, ca intro zi s.Costesti din r-l Ialoveni va deveni cea mai mare destinatie turistica din tara! Sociabila si prietenoasa, cu simtul umorului la suprafata, cu replica mereu la indemana, – Natalia Petrea ramane a fi un om al cuvantului, un om de echipa. Este mandra, ca a reusit sa adune la Primăria Costești oameni dintro bucata, oameni de valoare, care tin la satul natal si vor sa-l vada infloritor. II plac provocarile si oamenii harnici, de cuvant. Adora sarmalutele si placintele coapte de catre matusa Ioana, sora mamei, iar melodiile fredonate de catre Haiducii de Costesti ii luminieaza chipul, o binedispun si o fac sa fie mandra, ca este costesteana…”
Expresii de Natalia Petrea: ”Piatra de temelie a unei vieți frumoase este Respectul!”
”Fără educație moare orice nație! Cadrele didactice merită un salariu decent!”
”Aleg să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Aleg să fiu un om simplu, pentru că un om simplu este o valoare. Aleg să îmi ascult inima, nu ceea ce spun oamenii. Aleg să iubesc faptele, nu cuvintele. Aleg să merg mereu înainte, pentru că înapoi am fost deja…”
”Copiii sunt educați de faptele unui adult, nu de vorbele lui”
”Indiferent cât de educat, talentat, bogat sau grozav ești, modul cum tratezi oamenii spune totul despre tine!”
Natalia Petrea primarita de la Costesti a spus: Anul care vine să ne aducă realizări frumoase în satul nostru, în fiecare casă. Este în puterea noastră de a schimba lucrurile spre bine pentru a avea un trai mai bun.
Natalia Petrea: ‘’Îmi răscoliţi dorul de voi, scumpilor…Împlinirea noastră este în realizările voastre.Multă baftă în plămădirea carierei voastre pe care o realizaţi acum.Înainte spre un viitor european!’’
Natalia Petrea ‘’…Şi nu numai ceai… Avem o vizita foarte utila organizata de NDI, pentru ce le multumim. Avem tare multe de facut la noi acasa. Englezii ne recomanda, dar de noi depinde daca vrem sa facem ca sa fim ca ei.’’
Natalia Petrea: ‘’Bravo, tinerii noştri!.Iată cine va împinge Republica Moldova înainte!’’
Natalia Petrea :’’Dl Ministru Bumacov – nu numai MINISTRU, dar şi OM cu literă mare. Omul potrivit la locul potrivit. Asa-i la noi la PLDM.E o plăcere să faci parte din aşa echipă. Mulţumim, dle Ministru pentru tot ce aţi făcut pentru Costeşti, dar şi pentru ţară.Înainte cu Doamne-ajută!’’
Natalia Petrea :’’Cu siguranţă vom solicita o informaţie despre activitatea taximetriştilor din sat la următoarea şedinţă a consiliului, dar să ştiţi că foarte greu intrăm în posesia unei informaţii transparente din activitatea primăriei…Dar în acest caz tragic care deja s-a întîmplat vreau să cred că organele de drept îşi vor face datoria…’’
”Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. În această zi semnificativă pentru persoanele în etate, care constituie tezaurul naţiunii noastre, permiteţi-mi, scumpii noştri, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi abnegaţia, depuse pe parcursul anilor pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.”
”Satul nostru are nevoie de experienţa, înţelepciunea şi cumsecădenia Dvs.! Dorim din tot sufletul să ne fiţi alături, să ne îndrumaţi şi să ne oferiţi cunoştinţele şi experienţa pe care le aveţi, fără de care nu vom putea progresa, nu vom putea edifica un stat de drept, european, în care fiecare cetăţean să fie auzit şi protejat. Prin activităţile cotidiene ne convingeţi în fiece zi că jucaţi un rol extrem de important în viaţa societăţii noastre şi, prin urmare, trebuie să beneficiaţi de o mai bună calitate a vieţii. Cu plecăciune admirăm energia, luciditatea, înţelepciunea, blîndeţea, demnitatea şi rezistenţa Dumneavoastră. îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin activitatea de o viaţă, şi-au câștigat respectul și au adus o enormă contribuție în folosul întregii societăţi, celor, care s-au sacrificat pentru a ne construi prezentul de care ne bucurăm şi făcând tot posibilul ca noi să putem construi un viitor şi mai bun.”
23 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Un grup de experţi şi voluntari în prestarea serviciilor sociale copiilor şi bătrînilor din Olanda ne-au vizitat satul la 22 septembrie 2015 pentru a susţine copiii cu nevoi speciale din sat şi bătrînii neajutoraţi.’’
6 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Primăria Costeşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă are 5 angajaţi pentru lucrările publice, care au grija curăţeniei în sat. O rugăminte pentru toţi locuitorii satului: Să menţinem curăţenia. În timpul apropiat vom instala coşuri, tomberoane, containere publice pentru gunoi.’’
Date biografice (prescurtat): Natalia Petrea s-a născut la 8 iunie 1966 în s.Costeşti,r.Ialoveni. Căsătorită, are doi copii.În 1983-absolvit şcoala medie nr.2 Costeşti; 1987- absolvit Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău,facultatea Filologie, specialitatea Limba şi literatura română;Din 1987-1990 – profesoară de limba şi literature română în gimnaziul Costeşti; 1990-2003 profesoară de limba şi lit. română în Liceul Teoretic Costeşti / 2003-2007- secretar al Consiliului sătesc Costeşti / 2007-2011-vicepreşedinte al raionului Ialoveni / 2011-2015- director al Liceului Teoretic Costeşti.Din 30 iunie 2015 – primariţă Costeşti. 2010-masterat în Ştiinţe Politice,specializarea Administraţie Publică la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. 2013-masterat în Ştiinţe ale Educaţiei, specialitatea Management Educaţional. Competenţe /calificări/aptitudini:2002- Grad didactic I conferit; 2012- Grad didactic I confirmat./Competenţe de comunicare didactică şi managerială; Abilităţi organizatorice şi de lider. Coordonator al proiectului raional“Pilotarea modelului de educaţie incluzivă” – 2012-2013
Primaria Costesti a contribuit cu filmarile de la eveniment, pe care le puteti viziona mai jos:
A fost un prilej de reîntâlnire cu protagoniștii și personalităţi de valoare la Clubul ”Impresii din viata si carti” . La eveniment au fost prezenți oficialii, personalități istorico-culturale, politicieni, militari, dar și publicul obișnuit pentru care prezintă interes Omul promovat în cadrul ședințelor la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”. Aceștia au apreciat profesionalismul și dăruirea protagonistului Anatol CROITORU în lupta pentru integritatea Moldovei și în promovarea valorilor istorice. O ședința deosebită care s-a produs sub bagheta inteligentă a moderatoarei Mariana S. Ţăranu, Doctor conf. în stiinţe istorice, pentru a cunoaște mai mult istoria de pe Nistru:”Dnul Anatol Croitoru este un exemplu de demnitate și verticalitate, prieten devotat și om curajos. În moment de grea cumpănă pentru țară s-a ridicat cu arma in mâină pentru a apăra integritatea și independența R.Moldova. Pentru mine este un model.”
”Anatol Croitoru este angajat al Administrației Palatului Republicii din Chisinau. Anatol Croitoru ar trebui sa fie deputat in Parlament. Asta numesc eu schimbarea clasei politice. Nu schimbare de stafeta la treuca. Sa ne traiesti, Anatol. Numai oameni ca tine pot face Unirea”, spune jurnalistul Doru Dendiu.Puteți urmări imaginile din album și filmele evenimentului mai jos:
Prin astfel de evenimente nu facem decât să stimulăm oamenii să cunoască istoria adevărată, și, în mod deosebit, pentru a dezvolta gândirea critică, liberă, pentru sursa de informare. Exemplele eroice trebuie promovate pentru că avem cu ce ne mândri. Este absolut necesar să deschidem ghilimelile, să spunem adevărul pe timpul vieţii și nu în enciclopedii, să înțeleagă în continuare și urmașii ce valoare au predecesorii… Mariana S. Ţăranu,Boris Ceban, Vasile Zgardan, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig, Doru Dendiu, Constantin Lapusneanu, Victor Patrascu, Vasile Vizitiu sunt participanţii care ne-au surprins cu cuvinte şi gânduri frumoase la adresa protagonistului… (SV)
Al 88-lea protagonist în cadrul ședințelor tradiționale ale Clubului ”Impresii din viata si carti” – Anatol CROITORU, erou în lupta pentru Integritatea Moldovei, participant la evenimentele de la Nistru din 1992, deținatorul Ordinului „Ștefan cel Mare” și „Credinta Patriei”, clasa I. Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. ‘‘Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.” – spune Anatol Croitoru.
Alte expresii și opinii de la protagonist:
”Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic…”; ”Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.” (Anatol Croitoru)
”In opinia mea, pe parcursul acestor 16 ani nu s-a intreprins si nu se intreprinde nimic eficient si adecvat pentru solutionarea conflictului transnistrean. O dovada incontestabila este faptul ca suntem si la ora actuala intr-un conflict inghetat. Consider ca R. Moldova va putea obtine rezultate concrete in solutionarea conflictului transnistrean, doar atunci cand autoritatile vor renunta la statutul de stat-membru al Comunitatii Statelor Independente (CSI) si la principiul de neutralitate. O alta conditie ar fi aderarea la Organizatia Atlanticului de Nord (NATO) si ls Uniunea Europeana, pentru ca populatia de pe ambele maluri ale Nistrului isi doreste acest lucru. De asemenea, prin indeplinirea acestor deziderate s-ar crea mai multe locuri de munca si vor aparea noi investitori din tarile europene.’‘(Anatol Codru in 4 iulie 2008, Civic.md)
Despre Anatol Croitoru. Date biografice. Informatie pentru lectură:
Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. Anatol Croitoru, din satul Coşniţa, r. Dubăsari, este legat de Transnistria prin Tricolor.In 1991, a arborat Tricolorul pe Comitetul executiv de la Dubăsari, exprimându-şi astfel, împreună cu un grup de cetăţeni, crezul de independenţă şi unitate teritorială a R.Moldova. A urmat cu Tricolorul în gând la răsboiul ruso-moldovenesc din 1992 şi în toate acţiunile ulterioare de apărare a integrităţii R.Moldova şi a românismului din Transnistria.Din cauza curajului său rectiliniu, s-a simţit deseori în pericol, aducând zile grele şi pentru familia sa. Anatol Croitoru a fost refugiat în Franţa, în Germania, în România, dar a revenit de fiecare dată la Coşniţa natală, pentru a susţine combatanţii invalizi, rămaşi fără sprijin moral şi material în satele româneşti din Transnistria, pentru a susţine şcolile româneşti din această zonă şi pentru a susţine unitatea sub Tricolor.
Ședința Clubului ”Impresii din viata si carti” de astăzi pentru noi a fost o experiență interesantă și chiar neașteptată, care s-a desfăşurat ca de la sine, fără vreun scenariu strict ticluit din timp, și pentru că protagonistul (nr87) și moderatoarea sunt speciali, oameni deosebiți din zona mass-media la nivel internațional, în care poți avea încredere. A fost o bună ocazie de a realiza cât de mult simțim și înțelegem cererile publicului. Probabil că astfel de personalități ca Doru Dendiu nu avem suficient în Republica Moldova: un profesionist dur, jurnalist direct, care poate fi în același timp un părinte grijuliu, soț iubitor, prieten adevărat, profesor tolerant și un bărbat adevărat. Un erou și anti-erou în acelaș chip, dar și cu un simț al umorului deosebit. Depinde pentru cine… A fost mai mulți ani corespondent TVR la Chișinău, asta după ce a fost reporter de front în Afganistan şi fâşia Gaza. ”In curtea bunicului crestea un dud ale carui fructe mi-au indulcit copilaria.” – Timp de zece ani, Doru Dendiu locuiește în Chișinău și face navete la Constanța, locul lui natal. Rezolvă orice problemă și ridică jamburi nerealiste în societatea civică, desigur că prin talentul deosebit de a scrie o face convingător… Problema e doar în moldoveanul care nu-și face timp să asculte de deștepți, problema e în mentalitate și, realmente, e în cei care ne conduc statul și concurează între ei prin modul intolerant de a rămâne la putere fără un rezultat bun pentru popor… Spiritual și perseverent, Doru Dendiu are calități pentru care poate fi invidiat, iar unele acțiuni, precum în jocul de șah, luate ca exemplu bune de urmat. Găsește soluția, o cugetează cu fiecare pas înainte și, indiferent de impact, continuă activ să spună adevărul. Este obiectiv până la durererile de cap ale oponenților. Și în situații de conflict preferă să fie calm, sare peste cuvinte și trece la treabă: muncește, muncește, în acelaș timp, e foarte atent la familia și educația copiilor săi. Arta dialogului o cuprinde cu măestrie și de aceea o bună jumătate din problemele sale sunt rezolvate prin discuții pașnice, iar cele aromatizate cu ”amenințări” – înlăturate iscusit în virtual… Măestria se bazează pe dicționarul și modul lui elegant de a direcționa convorbirea, evitând ritmul periculos din partea provocatorilor neunioniști. Evitând politica, o parte din replicile sau comentariile lui Dendiu, cele mai profunde gânduri filosofice ar putea fi scoase pentru a se evidenția personal într-o discuție înțeleaptă! Unele le citiți mai jos… Doru Dendiu este și un mentor înțelept și pentru tânără generație care se vrea în domeniu, și în special, pentru copii. Știe că cu ei trebuie să vorbești ca și cu un adult, fără a uita în același timp, că sunt copii… Să te respecți în primul rând pe sine, să nu jignești oamenii așa ca din senin, să poți apăra pe ceilalți mai vulnerabil, limba, națiunea… – un capital de adevăr, care de pe buzele lui Dendiu pare să fie dur, dar convingător… Albumul Doru Dendiu – protagonistul nr 87 la Clubul Impresii din viata si carti (deschideţi aici)
”Şi cât voi trai, voi iubi” – cuvintele lui Dan Spataru si una din melodiile preferate de Dendiu… Cu un exterior mult plăcut, și în suflet – fidel și credincios, Doru Dendiu a cucerit-o pe soția lui Angela și în scurt timp au reușit să nască trei băieți! Angela, frumoasa dansatoare din celebrul ansamblu JOC din R. Moldova, a fost și ea protagonistă de succes în cadrul Clubul Impresii din Viata si Carti în 2015. În cele din urmă, sinceritatea lui Dendiu, emoția directă și credința sacră în sensul că ” un bărbat, dacă este adevărat, nu e nevoie să fie rugat de două ori”, plus responsabil de acțiunile lui și un patriot înflăcărat, care știe să găsească limbă comună cu oricare om. Este dornic să ajute această țară pe care o consideră unică cu România, dornic să salveze pe cei dragi, sute de nevinovați și reputația întregii tări, dar nu face deosebiri decât în mentalitate și conducerea extraterestră… ”Merg la Iaşi, să fac piaţa. E mai ieftin decât la Chişinău. De la carne la pastă de dinţi, e mai ieftin și cu siguranţă, mai calitativ. Când şi basarabenii vor înţelege asta, multe se vor schimba.” ”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresionează’‘ – spune jurnalista de la Europa Libera Valentina Ursu. Vă propun să dați ascultării filmele ședinței cu Doru Dendiu la Clubul ”Impresii din viata si carti” in cadrul BM B. P. Hasdeu. mai jos… (Svetlana Vizitiu)
”Bine faci, bine găseşti”…… Doru Dendiu – Prezenţa puternică impresionează profund publicul, care trăieşte conţinutul poemului, se bucură îi admiră curajul, comentariile sincere pe alocuri ironice. Viaţa domnului Dendiu este un drum al iubirii pentru familie, ţară….. Modest cu respect pentru oamenii în mijlocul cărora se află. Am asistat la o lecţie adevărată de demnitate, verticalitate, spirit naţional şi limbă română… Bravo!!!!!” – Valentina Ciobanu
”De mai mulţi ani îl cunosc pe Dl Doru Dendiu. O persoană integră şi principială. Uneori unora nu le sunt pe plac unele afiramaţii, însă, cînd la rece, înţelegi că are dreptate. O persoană săritoare la nevoie. A făcut-o şi atunci cînd medicii au neglijat o atitudine profesională şi omănoasă faţă de nepoţelul Traian. Poate, că acest gest al lui Doru să facă ca acest copilaş să se bucure de viaţă, în acest an să plece la şcoală!!! Un profesionist perfect! Mulţi ani! Sănătate şi Baftă, Dle Doru Dendiu!” – Andrei Covrig
Reflecții de-ale Doru Dendiu:
‘‘Sunt probabil printre puţinii ziaruşti care au asistat la convorbirile telefonice dintre liderii de la Chişinău şi Bucureşti în zilele acelea (2005). De atunci a apărut interesul meu pentru situaţia politică şi socială de peste Prut. Am păstrat legătura cu Chişinăul şi încet, încet mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, „mămăliga va exploda” şi aici. Aşa am ajuns să transmit corspondenţe din Republica Moldova. Pentru că sunt reporter, iar un reporter vrea să fie acolo unde se întâmplă ceva.” – Doru Dendiu
Meseria de jurnalism:
Doru Dendiu: ”Primul pas spre jurnalismul de investigatie: sa nu crezi pe nimeni, nici cand iti pune documentul in fata ochilor. ca doar stampila poate fi corecta, dar textul pe care-i aplicata nu macar si de aceea este regula de aur : trei surse.
”Facebook incepe sa devina cea mai buna sursa de informare. Probabil de aceea Facebook e foarte … controlat. Gresesc?”
Despre Coruptie si migratie:
”Eu am cam înțeles de ce moldovenii fug peste hotare. Ei nu fug de țara Republica Moldova, ei fug de cetățenii țării Republica Moldova. Cetățenii țării Republica Moldova trăiesc în rahat din cauza
cetățenilor țării Republica Moldova. Pentru că daca politicienii și popii n-ar fura, profesorii și medicii n-ar lua mită iar lăcătușii n-ar bea, țara asta ar fi arătat oleacă altfel. Genial, si e valabil si pentru Romanica”
Mesaj pentru tinerii basarabeni:”Să se întoarcă acasă după ce îşi termină studiile. Mesajul e valabil şi pentru tinerii cărora nu le place să li se spună că sunt basarabeni. Sper că odată întorşi în ţară, cu sertarele mai bine aşezate în urma studiilor, vor înţelege că nu-i desparte reziduul mental al unei manipulări ordinare, îngrozitoare, la care au fost supuşi şi ei, şi părinţii lor. Republica Moldova va începe să producă pentru locuitorii ei atunci când va înceta să producă ură, minciună şi dezinformare.”
”E greu să faci performanţă cu tineri care învaţă de la profesori care n-au scris niciodată un reportaj, în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, sunt şi câteva excepţii notabile, mă gândesc aici, de exemplu, la Nicolae Negru sau la Val Butnaru, sau la Vasile Botnaru. Dar este prea puţin pentru miile de cursanţi la jurnalism.”
Despre basarabeni:
”Eu iubesc basarabenii şi pământul acesta bătut de soartă. Rămân aici pentru basarabeni şi pentru aceste pământuri care merită, cu prisosinţă, o lume mai bună şi un trai mai bun.”
” „Basarabia a ales pentru mine. Îi mulţumesc şi jur că nu o voi trăda niciodată”- Pentru mine există o singură Românie, din care fac parte şi gurile Dunării, şi Bucovina, şi Basarabia.”
” Chişinăul este unul din cele mai frumoase oraşe pe care le-am văzut. Sigur, nu se compară cu oraşele istorice româneşti, precum Sibiul, Braşovul sau Clujul, dar are un farmec aparte. În cartierul în care locuiesc acum sunt case vechi, cu o linie arhitecturală deosebită. E linişte. În ograda blocului, pe crengile copacilor, am văzut nu o dată păsări cu un colorit pe care îl nu-l mai văzusem din copilăria petrecută la bunici. Da, Chişinăul este pentru mine, azi, chiar prima casă, nu a doua.” –Doru Dendiu
”Mulţi mă consideră încă venetic. Îi tratez aşa cum sunt, ei îşi bat joc de propria istorie, de neamul din care fac parte. Din păcate, sunt mulţi din aceştia şi în actuala guvernare. În Basarabia, nu eu sunt venetic, în Basarabia, eu sunt acasă, sunt în ţara mea.”
Am revenit in Republica Moldova. Sunt fericit. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut pana acum si sunt convins ca nu va voi dezamagi nici de acum inainte! Va iubesc. Republica Moldova este Patria Mea!- Doru Dendiu
”Gagauzia … inca un petec de pamant despre care miliarde de oameni nu stiu nimic, dar macar cateva sute de mii au aflat de la mine”
Relația cu politica:
”Sunt jurnalist. Tot ce fac se vede pe sticla televizorului. Nu-i nimic secret aici. Faptul că pe unii, politicieni ori ba, îi deranjează, chiar şi acum, că văd şi spun, e altceva. Ca să mă înţelegeţi mai bine – am spus-o, încă din perioada când la butoane era miliţianul Voronin: voi pleca de la Chişinău atunci când Republica Moldova va reveni acasă, în familia europeană. Acasa şi Europa sunt două cuvinte care încă deranjează la Chişinău.”
”Cum e să fii jurnalist, mai ales jurnalist „străin” în Chişinău? Chiar şi acum, după schimbarea puterii, este riscant. Am mai spus: în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, chiar dacă nu apuci să vezi glonţul, ştii cine l-a tras. În Chişinău, cu sistemul acesta complex de cumătrii şi interese, e dificil să faci o prognoză.”
”Acasă” mă simt lângă părinţi, la Constanţa, deşi îi văd foarte rar. Dar, între Bucureşti şi Chisinau, alegerea mea este deja făcută. Am ales eu, m-a ales pământul acesta, nu ştiu. Nici nu vreau să ştiu. Îmi ajunge că mă ţine şi aş vrea să mă hrănească cu mai multe produse crescute în el, nu cu importuri făra gust.”
Despre Doru Dendiu spun prietenii:
”E un om care poate fi comparat cu o carte care impresioneaza” –Valentina Ursu
Boholt ElenaAcelasi ziarist bun, care pune sufletul in tot ce face. Felicitari!
DATE BIOGRAFICE: Protagonistul Clubul ”Impresii din viata si carti” cu nr 87! Doru DENDIU, născut la 30 noiembrie 1967 în Constanţa, România, este un jurnalist roman stabilit în Republica Moldova în 2007. A fost corespondent TVR până în 2011. Anterior, a lucrat pentru mai multe posturi TV din Chişinău. Între 2010 şi 2011 a fost director de ştiri la Jurnal TV, iar acum ocupă aceeaşi poziţie la IMPACT TV. Reţinerea lui în timpul protestelor din aprilie 2009 a provocat o reacţie notabilă a comunităţii media şi societăţii civile… La 14 aprilie, oficiali din Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene l-au somat să părăsească teritoriul Republicii Moldova deşi nu fusese constatată nicio încălcare a legislaţiei. A revenit în Chişinău în noiembrie 2009 şi şi-a reluat activitatea de journalist.
Este căsătorit cu Angela Dendiu, fostă componentă a Ansamblului folcloric Joc. Cei doi au trei băieţi, toţi născuţi la Chişinău. Deţine cetăţenia Republicii Moldova din 2011, acordată prin decret prezidenţial de preşedintele Mihai Ghimpu https://www.facebook.com/doru.dendiu
A fost o întâlnire care va rămâne, cu siguranță, multă vreme în amintirea participanților. Și are toate motivele pentru că şedinţele au loc la Clubul ”Impresii din viata si carti’‘ şi este vorba despre al 83-lea protagonist -.Gheorghe Stratan, scriitorul si naratorul de povesti din Molesti, Chisinau. A urmat povestea lui de viaţă, varia relatări şi confesiuni, precum şi aprecieri de la participanţi, colegi şi prieteni. Fiecare a venit cu experienţa lui de viaţă alături de protagonist… molipsită de talentul Stratan: jurnalista, preşedinta USEM – Diana Zlatan-Ciugureanu, Nicolae Balcescu, Adelina Alcaz cu recital, Silvia Ursache (editor), cântăreaţa Maria Ciobanu, Natalia Pintea cu recital de versuri, Giovanna Stratan, Cristina Ursu, scriitorul Victor Cobzac, Ludmila Curoş (moaşa din Ialoveni), folchistul şi naistul Cristian Pâslaru etc. Cu ce se ocupă protagonistul în timpul liber, hobby, pasiunile care îl fac să se refugieze într-o altă lume doar a lui… Despre dragoste, şi versurile în care predomină căldura… Cum a întânit-o pe soţia lui, familia, copiii şi nepoţii… Ce ar schimba în societatea de azi în Moldova? Planurile pentru viitor. Destinaţii turistice, preferinţe de la noi din Moldova. De ce nu se stabileşte în Italia, cu gândul de a nu se mai întoarce Acasă? – Dar, toate acestea le puteţi urmări în filme şi imagini afişate mai jos:
Moderatoarea, poeta Dorina Codreanu șiGheorghe Stratan, – ambii membri USEM, ne-au oferit o surpriză: au interpretat un fragment din romanul “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, aducând, astfel, un omagiu marelui scriitor. La fel, o reuşită nemaipomenită cu artista Diana Zlatan-Ciugureanu, care ne-a frapat cu talentul ei de actorie, împreună cu protagonistul într-o scenetă din povestea lui Gheorghe Stratan, la fel urmăriţi doar la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi, la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” (Svetlana Vizitiu)
Finalul întâlnirii i-a găsit, pe toți cei prezenți, într-o horă a frăției.
‘‘Originar din satul pitoresc – Răciula, Călărași, poetul Gheorghe Stratan s-a afirmat prin cunostinte, muncă și abnegație, în localitatea unde a creat și o frumoasă familie – Molești, r. Ialoveni. Tată a doi copii, a devenit și bunel, recent.. Este consilier la Primăria Molești, după decenii de activitate în calitate de economist-șef al fostei gospodării agricole comunale. Absolvent al Colegiului de Construcții din orașul Hâncesti, a continuat studiile la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. A visat să devină constructor, însă talentul de scriitor l-a mobilizat spre noi culmi: fiind cel mai mare copil tr-o familie numeroasă, le-a propus fraților săi să își valorifice în comun, acest dar, scriind cărți. Intre timp, aflandu-se la muncă, în Italia, a pășit cu succes, pe calea literaturii, editând un volum-bijuterie de povești populare în versuri, într-un tiraj impunător, de 3000 de exemplare, susținut de familie și de editoarea Silvia Ursachi. Lansarea cu brio, la Târgul International de Carte pentru Copii, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții ,,MoldExpo” din Chișinău, a fost urmată de o popularitate mai rară, a cărții sale, fiind vândute deja 2000 de exemplare.Activitatea în roluri centrale, la teatre de amatori, l-a inspirat să creeze patru piese de teatru, inclusiv două versificate, pentru copii: ,,Liliacul Fermecat” și ,,O întâmplare din pădure”. Este un proces de montare, spectacolul Teatrului USEM, după comedia sa ,,Dragostea, vârstă, nu are”. Harul de narator, dramaturg și poet, l-au mobilizat și la crearea prin sacrificii, a unei organizații de condeieri profesioniști, devenind membru-fondator și Secretar al Consiliului de Administrare al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, cu sediul la Chișinău, echipă care întrunește circa 160 de poeți, prozatori, eseiști, critici literari, savanți, pedagogi de pe ambele Maluri ale Prutului, inclusiv patru academicieni de la Chișinău și de la București. -Text de Diana Ciugureanu-Zlatan, tele-radio-online jurnalistă, cantautoare, președintă-fondatoare a USEM
Diana Ciugureanu-Zlatan;”Am declarat și la această întâlnire de suflet, că sunt atât de fericită în familia organizației create cu sacrificii din a partea colegului nostru cu Har, Dl Gheorghe Stratan. Avem și o familie minunată a Clubului de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus cu brio, de-a lungul anilor, de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Să ne unim, noi, basarabenii, pentru a face lumea mai bună, pentru a ne vedea în România reîntregită! Multe vise devin realitate, în acești circa doi ani, de când ne-am asociat pentru a ne face dreptatea singuri. Și câte evenimente cu Dumnezeu coborât printre noi, vom mai trăi că azi! Să fim sănătoși și să credem în puterea Domnului! Este Mare, este adevărata noastră putere de a deveni liberi, dezinvolți, cu ușile deschise in față!”
Emilia Plugaru:”Iata stau si citesc cu mare placere povestile populare transcrise in versuri de Gheorghe Stratan. Imi bucura sufletul ca aceasta chinuita, si de multe ori blamata, palma de pamant, numita Basarzbia, da nastere unor talente pe care, oricat nu s-ar stradui unii, nu le-ar putea contesta. Aceasta carte nu e doar versificare, e suflet insirat pe hartie in asa fel, incat sa poata sa ajunga usor la sufletelele gingase de copii. Povestile populare sunt nemuritoare, dar si cartea Domnului Stratan v-a ramane in veacuri! Felicitari autorului!”
Nicolae Baltescu:”O serată frumoasă cu oameni frumoși! Modestul, onestul, domnul Gheoghe Stratan, naratorul, povestitorul de la Molești, este o descoperire, este surpriză pentru noi toți și mă bucur nespus pentru el, pentru această zi frumoasă în care domnia sa lansează o splendoare de carte de povești pentru mici și mari în versuri. Domnuil Gheorghe Stratan, vine în Lumea Literaturii Române, prin Frumoasa Țară Coplărie, dăruind copiilor o Lume a Basmelor-Minuni. Versul curge ușor în splendide imagini, vine năvalnic aducând prospețimea graiului nostru românesc, Imaginile de poveste, de basm te învăluie tandru și nostalgic te aduce în Țara Copilăriei! Aceste fermecătoare povești în versuri putea să le scrie numai un un om cu un suflet curat de Copil. Pentru Țara Copilăriei este un Monument. Vă aduc, domnule Gheorghe Stratan, sincerele mele felicitări și cred că realizările încă vă așteaptă! Sănătate, Mulți Ani și plini de poveste!”
”Multumim pentru momentele acestea arhivate , multumim pentru dăruire de sine!!! Multumim dlui Gheorghe Stratan pentru invitație si creația de artă!!! Mulțumim tuturor oamenilor frumosi prezenți la acest eveniment!!!” – Adelina Alcaz
‘‘Minunate daruri cu ocazia Adunării Generale USEM (USELR) Constanța 2017, de la minunații prieteni, scriitorul și omul de cultură Gheorghe Stratan, Vicepreședinte fondator USEM, care mi-a dăruit cartea domniei sale „Povești populare pentru mic și mare”, precum și revista „Cronica timpului” iar din partea minunatei poete Dorina Codreanu o sticlă de vin vechi minunat împodobită artizanal chiar de mâinile ei, dovedind o măiestrie uimitoare, un deosebit simț al culorii și armoniei filigranate. Mulțumesc din suflet amândurora, sunt fascinat și onorat de așa minunate daruri! Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu tot binele!” – Nicolae Musat
”Debutul meu în actorie, s-a produs azi, cu brio! Am cucerit publicul, am simțit din aprecierile de încurajare! Eu cred în noua cale, visată de o viață! La Clubul de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, am debutat și în calitate de cantautoare, acum 2 ani. Deci toate florile recunoștinței pentru deschiderea de uși, Dnei Președintă Svetlana Vizitiu și întregii echipe a Bibliotecii Municipale ,,B. P. Hasdeu… Eu respect enorm institutul familiei și sunt atașată de întrega familie minunată a colegului și îngerului păzitor Gheorghe Stratan!„. – Diana Ciugureanu-Zlatan
”Ce sa zic… basmaua aia cu flori si turturi tare va prindea! Daca nu v-asi fi cunoscut in viata, asi fi jurat, dupa infatisare, mimica, limbaj, emotie,ca sunteti iris femeie de la tara! Deci jocul a fost foarte convingator, inca un pic si il tumaneati pe domnul Stratan… Noi toti venim de acolo. Vorbeam de joc, a fost veritabil, nebanuite sunt caile Domnului si nebanuite talentele, trebuie sa ai noroc ca sa descoperi de ce esti in stare. M-ati convins azi, actoria va este una din stihii, succese, poate va vedem si la teatru! – Emilia Plugaru
”Există două realităţi distincte: Înăuntru si în afară. Atît! Restul nu sînt decît invenţii Ale minţilor voastre febrile.” (”Confesiunea Minerului ușii”, V. Vovc)
”Indiscutabil, eu știu că mă trag din viță de nobili frumoși și falnici: Decebal și Ștefan cel Mare sunt stră-stră-stră-buneii mei! Regele Mihai îmi este un văr drept (el, nu știu de ce, n-o știe), iar Miron Costin a fost dascălul stră-stră-stră-bunelului meu. Asta eu o știu și o afirm sus și tare! Însă, din păcate, nu-mi știu decât cine au fost părinții-buneii-străbuneii. 3 generații. Atât.” (Vitalie Vovc)
Astăzi, ne amintim de micile mari plăceri ale vieții de zi cu zi. Nevinovat și chiar indicat este îndemnul de a asculta cu pasiune o istorie de viață, ca și cum ai bea în fiecare zi un vin de calitate. Fie că preferi o carte, un film sau un bun și de încredere eveniment, intri la noi la Clubul”Impresii din viata si carti”, de la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”, și vei avea parte de un festin de impresii și multe învățăminte, plus accesorii de suflet pentru experiență. Vă punem la dispoziție o personalitate notorie, o selecție de expresii menite să desăvârșească povestea unei vieți interesante, cel puțin inedită. Este vorba de Vitalie Vovc, al 82-lea protagonist la club, – un intelectual pan’la măduva osului, formatorul de opinie, jurnalist, scriitor, blogger, pur și simplu o persoană de excepție, foarte inteligentă și despre care e foarte greu să aduni corect calități caracteristice, pentru că în acest caz ar trebui să corespunzi și tu nivelului lui de inteligență. Recunosc că n-aș putea să intru ”prea des” într-un dialog cu el, îl consider prea înțelept pentru… nivelul meu, recunosc…
Vitalie Vovc parcă ar fi venit din epoca lui Dumas, atunci când aristocrația excela în saloanele palatelor anglo-franceze nu doar prin valsuri și lupte cu săbii. Chiar și înfățișarea lui Vovc amintește de înțeleptul Atos, care vorbea doar atunci când se cuvine! Un înflăcărat Portos care luptă pentru drapelul național și un frumos Aramis care crede în Dumnezeu! Şi ca D’Artanian care întrunește toate aceste calități, încă își adoră familia și copiii lui, luptă pentru adevăr, independență și drepturile omului în Republica Moldova, și pentru unitate, din îndepărtata France, cu speranța că urmașii lui se vor întoarce… totuși, în Basarabia, această ţară lepădată din ce în ce mai mult de tineri. Este ferm convins că așa va fi, pentru că acest ”secret” nu este greu de intuit. Toate scrierile și vorbele lui pe internet ne divulgă aceste lucuri, demne de ascultat și… de urmat… Şi cărţile, şi toată proza lui constă din adevărul despre societate. Lansată şi ultima operă Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole, deci, la fel la Clubul nostru printre altele, dar în prim rând a fost evidenţiată personalitatea de bază al acestui omuleţ fericit – Vitalie Vovc! Mai dă Doamne astefl de persoane peticului nostru de pământ moldovenesc… Vezi albumul de la eveniment, – ascultă şi admiră admiră toată povestea, şi oamenii minunaţi care vin la noi! ”Vitalie Vovc, protagonistul nr.82 la Clubul Impresii din viata si carti” – secvente minunate, accesaţi!
Vă propun să vizionați neapărat filmele de la ședința de astăzi, la fel și imaginile din album, accesând titlul evidențiat. Merită admirație și moderatoarea, frumoasă și inegalabilă, scriitoare și actriță – Radmila Popovici. Pe bună dreptate a fost una dintre evenimentele pentru care chiar am avut emoții din start de pregătiri. Vivat și jos pălăria! Clubul ”Impresii din viata si carti”! (Svetlana Vizitiu)
Vitalie Vovc:”De mic copil am fost obișnuit să venerez Cartea. E un sentiment aproape religios. Nu puteam nici îndrăzni să mă gândesc la așa ceva! Dar acei oameni despre care vă spuneam, prin încurajările lor constante, prin tenacitatea cu care îmi adresau o întrebare, mereu aceeași – „Când apare cartea?” – m-au făcut treptat să cred că este posibil și că nu aș comite o blasfemie prea mare față de Măria Sa, Cartea, dacă este publicată.”
Despre Patrie:”Nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.” (V.Vovc, iunie, 2011)
VItalie Vovc despre societatea de ieri si azi:”…Nu, nu pot sa spun ca am fost trist. Era tocmai inversul: a existat un fel de euforie, de speranta ca de acum inainte totul se va schimba. notiuni precum ”glasnost’„, ”perestroïka”, libertate, aveau intr-adevar semnificatie. Democratie era ceva real si palpabil… A fost o epoca frumoasa si plină de viitor, nu ca cea de astazi…” (febr., 2015)
–”Situaţia literară la zi în Basarabia”. Concluzia? N-am tras concluzii. Am zis ca viaţa e frumoasă, ca sunt o mulţime de oameni extraordinari şi talentaţi în jurul nostru, că sunt încă şi mai multe lucruri de făcut, inclusiv în ale scrisului!’‘ (V. Vovc, 10 iulie’17)
– Despre proteste:”Eu am iesit la proteste de trei ori in viata mea: 1) In 1998: eram student, lider sindical, si am iesit la greva pentru ca ni se întârzia bursa. nu o vazusem de trei luni. Eu traiam inca la mama acasa si personal nu ma afecta. Dar aveam colegi pentru care acei 50 de lei insemnau mult. Bursa ne-au platit-o. Iar eu am fost dat afara din job. (fiind student, eram angajat la facultate in calitate de laborant part-time.) 2) În 2009: eram deja la Paris de 9 ani. pentru ca au fost falsificate alegeri (cel putin asa credeam) si pentru ca statul a torturat. 3) În 2013: pentru Rosia Montana… Si inca ceva: am votat de fiecare data! chiar si atunci când PCRM-ul capata o majoritate covârsitoare in Parlament… Concluziile le faceti singuri.”
Vitalie Vovc despre Depresia contemporană: „Dacă nu aveţi nimic de făcut – fiţi frustraţi, simţiţi-vă nedreptăţiţi şi genii pustii.” !!! Cica depresia ar fi boala contemporanietatii… bizar, n-am auzit de asa ceva de la buneii mei la tara ! (8 decembrie, 2011)
Vitalie VovcDespre depopularea unui stat:”Atit cifrele cit si concluziile sint discutabile… al doilea grafic demonstreza elocvent ca ponderea populatiei rurale fata de cea urbana ramine constanta de la 1980 incoace. Ceea ce inseamna ca ar trebui de intitulat articolul „depopularea Moldovei”, nu a satelor…” (5 noiembrie, 2011)
Vitalie Vovc,mai serios despre educație: ”Copilul dezvoltă o gindire abstracta relativ tirziu. adultii au o capacitate de a abstractiza mult mai mare (dar pierd din capacitatea de a invata). respectiv, continutul problemei are, totusi, importanta pentru pici. acei care puneau bombe si gloante in textele problemei stiau bine ce faceau” (28oct, 2011)
Vitalie Vovcdespre Timp:”Poate si nu ar trebui sa-l masuram… doar ca ne masoara el pe noi… si numai el cunoaste masura exacta a fiecurui din noi.” (24 oct, 2011)
Vitalie Vovcdespre Viitor:”…de acord cu „n-avem incotro”! mai mult, eu sint convins: ca sa avem un „incotro” pe viitor, trebuie sa ne lamurim cu trecutul, dar aici e nevoie de discernamint… si de lecturi. multe lecturi…consider ca nu sintem mai rai decit oricara altii, dar nici mai buni. ceea ce ne lipseste este o continuitate generationala. „trecuta prin foc si prin sabie, furata tradata mereu” este exact despre noi. si daca „focul si sabia” au venit din exterior, cu furatul si tradatul ne-am descurcat si singuri.” oct, 2011
Vitalie Vovcdespre Prieteni virtuali:”Retorica intrebare… cu „prietenii” adevarati comunic si fara FB, dar numai datorita FB pot comunica cu persoane cu adevarat interesante… In fine, datorita FB am facut cunostinta asta vara cu baieti de exceptie. Acum, daca cineva mai si citeste ce postez eu… OOOoooo! imi cresc urechile :Uite, ai reactionat la postul meu si m-am simtit magulit, intr-un fel. Eu unul citesc destul de regulat ce este postat de altii. Desi sint relativ selectiv si zgircit la likuri. Nu stiu daca din start astept „comunicare” via FB. Totusi e o chestie geniala, daca stii cum si cu ce se maninca”
Vitalie Vovc despre Rădăcini:”Cronicarul Ureche zicea că ne tragem cu toţii „de la Rîm”. Alţi contemporani de-ai noştri sapă şi mai adînc şi afirmă că am fi daco-traco-geţi-begeţi. Alţii refuză orice săpătură arheo-etnologică şi afirmă că steaua ne-a răsărit (împreună cu o seceră şi un ciocan) la Est… Aureliu Busuioc, cu o caracteristică dezinvoltă zdrobitoare, ne propune o altă versiune: şi dacă ne-am trage din… găinari? „Hronicul Găinarilor”: roman pe care l-am citit şi l-am pus pe raft printre carţile bune. De citit!” (Octombrie, 2011)
Vitalie Vovcdespre coruptie si functionari:”Motivatia primara a functionarului este perenizarea propriei „functii”. In mare parte de asta si devin functionari – de dragul stabilitatii. Daca nu exista un sistem care ar corela aceasta motivatie (+ satisfacerea a cel putin 2 nivele Maslowiene) cu performanta functiei atunci… avem ce avem. un sistem coruptibil (revenim la faimoasele necesitati de baza si nu numai), fara motivatii (legea economiei energiei: maxim rezultat cu efort minim), unde nici macar produsul nu este necesar de livrat. Normal: eu am „cumparat” postul (tranzactia nu e neaparat exprimata in bani, apartenenta la un partid si sustinerea unui candidat X e o contra-valoare semnificativa) respectiv am dreptul la uzufruct: „lasarea in pace” exprimata prin lipsa de control si o libertate (proportionala cu postul desigur) in a rentabiliza „investitia”… Cum sa tai capul unui om „de-al nostru”?” (2011)
”Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.” – (V.Vovc în deschide.md)
V.Vovc, foarte critic si obiectiv:”Am citit „157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană” de Alexandru Vakulovski.Nu mi-a placut. Fiindca nu poate place durerea. durerea omonimica din mine. durerea cruda. cruzime semantica si lexicala. cruzimea noastra cea de toate zilele. De citit!” (si… totuși o recomandă 🙂
Vitalie Vovc despre Blogul lui Gh.Erizanu / ”este unul din blogurile pe care le citesc regulat. are un stil perfect adaptat suportului. Laconic, dar cu o intertextualitate incarcata”.
”Azi am terminat Purificarea. E titlul unui roman. De Sofi Oksanen (in engleza – Purge. in finlandeza – Puhdistus). Daca credeti ca stiti totul despre Stalin si colectivizare, pactul Ribbentrop-Molotov si deportari, atunci nu stiti nimic. Daca credeti ca stiti totul despre „tranzitie” si „anii 90”, atunci ati avut noroc. Daca stiti pertinent carei tabere ideologico-politice apartineti, atunci nu ati cautat destul… sau nu ati citit inca romanul „Purificare” de Sofi Oksanen. Un MUST READ!” – V.Vovc, septembrie 2011
„O carte despre mine. O carte despre tine. O carte despre noi. O încercare de a înțelege ce se întâmplă cu oamenii pe acest petec de pământ” Îmi dau seama că este extrem de pretențios ce am scris, dar nu există spațiu mai pretențios decât rețelele de socializare, precum Twitter. Aș putea s-o întorc și altfel: „Cititorule! Te vei regăsi printre rândurile acestei cărți, cum te-ai uita în oglindă, și nu sunt sigur că o să-ți placă neapărat ce vei vedea… Te rog de mă iartă…
Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole– Liviu Antonesei: „Una dintre cele mai interesante cărți despre Basarabia, dar nu e doar despre asta, ci și despre lume, de istorie, despre fratele Vitalie însuși, citită de mine în ultimii ani, nu puțini. E un fel de „apropiere prin îndepărtare”, cum spunea un alt poet, sau poate o „îndepărtare prin apropiere”?”
”Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult, are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții… Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți…” (Vitalie Vovc)
Referințe de la prieteni recunoscători:
Anastasia Moldovanu:”Am asistat la întrunirea Clubului ”Impresii din viață și cărți”, la care protagonistul a fost Vitalie Vovc, scriitor moldovean stabilit cu traiul la Paric, blogger și un cititor împătimit, activitatea căruia este bine cunoscută în mediul basarabean. Personal, îl felicit din toată inima cu apariția primei sale cărți și sper să mai urmeze și altele. Însă am avut și niște așteptățri de la această întâlnire, am dorit să-i aud vocea și păsul acum, după vre-o doi ani. La sfârșitul lui iunie 2015 eram derutată. Se terminase campania electorală (bătălia) pentru alegerea primarului general al Chișinăului. Simțeam un gol imens în suflet, deși rezultatul a fost cel, pe care-l râvnisem noi toți, din țară și peste hotarele ei – să biruie ai noștri, cu Europa… A fost o campanie prea de tot, murdară, cu mizerii, care a fost sprijinită sau alimentată și de ai noștri, pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți), îmi era rușine pentru aceasta. Știam sigur că mulți alții aveau aceeași stare de derută. Având experiența anilor trecuți (revoluția din 7 aprilie 2009, pe care eu, deși mă străduiam să fiu în rând cu lumea, n-am putut-o agrea, aveam niște semne de întrebare, dar pe care nu îndrăzne-am să le pun din motivul euforiei care a cuprins societatea noastră atunci), n-am făcut-o nici de această dată. Urmăream atitudinea și opțiunile conaționalilor noștri de peste hotare, doar alegerea unui primar cu viziuni pro-occidentale la Chișinău era în vizorul diasporei. Activitatea lui Vitalie Vovc era/este bine cunoscută aici, acasă. Și am apelat, desigur, în mod privat, la Dumnealui, eram curioasă să-i aflu părerea. Și iată răspunsul lui: „Dragă Anastasia, Vă mulţumesc pentru acest mesaj care, nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. … Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Si problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem : problema este a noastră a tuturor. Inchipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase : ar reuşi el să câştige alegerile ? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău… Şi aceasta este adevărata noastră tragedie… S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici ? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles) : Ce se întâmplă cu educaţia copiilor ? Ce se întâmplă cu şcolile noastre ? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le incurcă copiilor noştri ?… Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare dar se vor aprofunda… Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni : atunci când semeni vânt culegi furtună. Daca sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane, precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc…. Încercările politicienilor de a raspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc.,etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu poate fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă. Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară ! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine. Cu mult respect, Vitalie Vovc”
”Mai iată un prieten pe care nu l-am văzut în ochi niciodată, dar mite să dau mână cu mână! În această vară – mai-mai să ne întâlnim. El vine în Moldova să-și lanseze o carte și pleacă pe 15 august, iar eu vin pe 18 august, tot să lansez o carte, și deci, după cum se vede din această propoziție, nu ne intersectăm, măcar crăchi. Poate la anul, dacă ne-om „logistica„ cumva următoarele cărți, care să apară concomitent, poate doar atunci vom sta la o cafea sau la o bere, la Chișinău. – Vitalic, privet din Canada! Mulțumesc că exiști, eu citesc toate analizele tale politice săptămânale și-mi foarte plac. (Scuze, dacă uit să apăs Like de fiecare dată)” – Doru Ciocanu (11iulie’17)
Maria Caprian: ”Vitalie, Imi aduci aminte de sedintele cenaclului literar pe care-l aveam la scoala. O seara in luna citeam, recitam, cintam si ne délectâm de opere literare. Scrii foarte bine, merci din partea cititorilor.”
Lidia Kulikovski:”Vitalie Vovc fiind colega cu mama ta iti spun ca generatia noastra imbatrineste frumos. Imbatrinim frumos pentru ca avem copii buni ca tine, pentru ca ne aduceti bucurie si asta ne facesi mai frumoase. Dar nu imbatrinim…doar ambalajul se shifoneaza putin, inima e la fel de tinara ca in copilarie, cu inima tinara inaintam frumos prin ani si suntem mindre de voi. Bravo, Vitalie pentru fotografia rascolitoare de tinereti!” (2016)
Vitalie Vovc este omul care, atunci când nu organizează şi optimizează fluxuri pentru mari grupuri industriale la Paris, scrie. Iar din iunie 2017 este și autorul cărții „Alertă oranj sau Pe alocuri, viscole”, apărută la Chișinău editura „Prut Internațional” – (stiripozitive.eu)
”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
A 80-a la număr, protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiectele programate zilnice; se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în primul rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, retro, și mai bine, – e acea modernă cu maniere aristocratice, nu ne-am mira să aflăm că provine din strămoşii regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o super-talentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi… Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță…
”Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru
”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu
”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.” (Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’‘ (Lilia Manole)
O familie excepţională. Se spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
Lidia Noroc-Pinzaru:”Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru
”Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu
Constantin Cojocaru:O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole /moderatoarea/ Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă, /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă, /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari, /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar… /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător, /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior, /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă, /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie, /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire, /O femeie, numai una, univers înfloritor, /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor. / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole
”Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…”
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
”Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.”
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’‘
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
”Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)
Lidia Noroc-PinzaruActorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️
S-a născut la 4 decembrie 1942 în satul Ustia, judeţul Bălţi. A absolvit școala medie generală „Ion Creangă” din Bălţi şi Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” (astăzi – Universitatea de Stat „Alecu Russo”) din Bălţi.
În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Au urmat alte roluri care i-au adus marele succes în fața publicului: Valentina din drama lui Alexandru Vampilov „Astă-vară la Ciulimsk”, Luluța din „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, Alice din „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, fiica judecătorului din „Sabia lui Damocles” de Nazîm Hikmet ș.a. În total, a jucat în teatru peste 70 de roluri.
În anii 1959-1990 a fost actriţă la Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi, în perioada 1990-2003 – şef al Direcţiei Cultură Bălţi, iar în ultimii ani – colaborator ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi.
O discuţie deschisă, una dintre cele mai sincere la Clubul ”Impresii din viata si carti” cu a 79a protagonistă – Diana Hristisean, o tânără ambiţioasă, frumoasă şi surprinzătoare. Întotdeauna este loc de perfecţionare, mai ales dacă ai şi talent. E bine să ne arătăm recunoştinţa faţă de ceea ce reprezintă tinerii noştri. Să revenim şi… la tinereţea noastră prin ochii şi inima lor. Să-i vizităm pe cei mai mari acasă prin impresii şi amintiri de la strămoşi… Portul naţional, satul natal, destinaţii turistice moldoveneşti – prin talentul şi muzica ei. Să mai ieşim din centrifuga preocupărilor cotidiene admirând şi apreciind personalităţi deosebite prin faptele lor, plini de ospitalitate, omenie şi modestie. În aceste clipe de bucurie, pe care le poţi simţi aici, la Clubul ”Impresii din viata si carti” – în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, un centru… aglomerat cu un look dinamic, orientat către nevoile şi sincerităţile protagoniştilor, ușor de navigat și oferă toate informațiile necesare despre activitatea pe care o desfășurăm la club.
Deținătoare a Marelui Premiu la Concursul de Poezie „Grigore Vieru”, Ediția a VI-ea, anul 2016, pentru cartea de debut ”Citație pentru Iubire”. În prezent, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova. Diána Hristisean scrie versuri, recită şi cântă la chitară. Studentă în anul 4 la Facultatea de Drept, respectiv şi la facultatea de Arte frumoase – Universitatea de Stat din Moldova (Teatru dramatic). A cântat în corul universitar ”Lira”, eventual a absolvit Liceul în satul natal Balatina, raionul Glodeni. Recent a apărut un număr al Revistei Sud unde au apărut câteva materiale în care au fost puse în evidență talentul, valoarea şi sinceritatea unor poeţi, printre care şi Diána Hristisean (Chişinău).
Moderatoarea Diana Ciugureanu-Zlatan, Preşedinta USEM, a strălucit ca întotdeauna prin prezentare inteligentă. Prietenii şi admiratorii Dianei Hristisean au apreciat înalt ascensiunea cu toate talentele ei: este şi poetă, şi interpretă, şi meșteriță în arte frumoase: brodează, croşetează… A cântat, recitat, vorbit sincer, este foarte omenoasă cu fiecare, şi atentă la detalii. Un dar oratoric, minte ageră, şi gândul meu, e că va ajunge departe, oricare domeniu nu ar alege… Mă minunez în continuare şi-i mulţumesc din suflet că a invitat cuartetul de prieteni cântând împreună, – cu intepretarea lor ne-a înduioşat inimile şi luminat privirile…
Ca de obicei, vă oferim Albumul cu imagini de la eveniment, accesând Titlul evidenţiat puteţi călători prin clipe şi emoţiiile şedinţei de astăzi, a fost extraordinar de frumos: Diana Hristisean – tanara poeta la Clubul Impresii din viata si carti… Cvartetul, – orchestra muzicală care ne-a emoţionat în mod special cu interpretarea Dianei și a prietenilor care au acompaniat-o… Sunt Daniel Brumă (toba), Roman Grati (acordeon), Ion Cibotari (trompetă), Andrian Gațcan (clarinet)!!! Dar, toate acestea le puteţi viziona in filmuleţele de mai jos:
La sfârșit, vă oferim un moment de liniște în inima dorului…din versurile Diane Hristisean
Dorul, e mereu pe fază…
Dor de Balatina, iară / Mă domină, mă cufundă/În mulțimea asta, care/Mă înghite-ntr-o secundă…/Iar tristețea, îmi răspunde/Face drum prin toată țara,/Eu îi scriu, în noaptea surdă:/Să mă ducă iar, la mama… /Să pornesc din nou, în grabă,/Fără ca să cuget, parcă…/Mi-este timpul ca o vamă/Chișinăul mă debarcă…/Alungându-mă din zarcă-/Îmi trimite, fără teamă/Vântul întrebând, c-o vargă:/Ce mai zice azi- Diana? /Eu îi spun că vreau acasă…/Că m-am săturat de toate/ Inspirația mă lasă/Dacă sufletul se zbate-/Să le vadă pe surate:/Liniștea de altă rasă/Păsările agitate…/Cerul, care nu apasă… /Steaua vieții mele trează… /Și-amândoi- nu jumătate /Să întâmpine o rază… /Doi- și nu singurătate: /Doi părinți…Dar ce contează? /Să-i refaci nu se mai poate… /Toate curg, se dau pe spate /Dorul, e mereu pe fază… / Iunie 2017,Diana Hristisean/
Referinţe prieteneşti:
”Bravo Diana ! Esti o persoana careia Dumnezeu i-a pus mina in cap! – Cum se spune, ai talent şi la cântat, şi la recitat!” – Irina Sandu
”Si iar mi-am umplut sufletul de frumos la extraordinarul eveniment de astazi unde Diana Hristisean a fost cea de-a 79 protagonista la Clubul de elite Impresii din viata si carti. Diana ne-a incantat cu versurile sale dar si cu vocea sa extraordinara! Sunt incantata de tanara poeta si cu mare drag i-am dedicat si niste ersuri care le-am scris in timpul evenimentului.-Dorina Codreanu
Copilă dulce – a marei poezii/Plapanda rază – a soarelui ceresc/Adapostesti în tine zeci de ciocarlii/Ce au creat un înger pământesc /Te-ai infratit cu foaia și cuvântul/Cladindu-le în multe versuri noi/Iubești părinții, viața și pământul/Pasind cu fermitate printre ploi /Îţi legeni sufletul în vise despre stele/Și muzica îți este noua muză/Iubirea, poezia fosta-u cele/Ce-au devenit în viaţă calauză /Să știi că te admir frumoasa Diana/Pentru femeia minunata care ești/Și știu ce mândră îți este mama/Pe care o respecți și o iubești!/Acum te uită, toți suntem cu tine/Ți-am ascultat povestea ta de ieri/Frumoasa Diana eu îţi zic, în fine/Cu drag și cu respect, felicitari!
Mult succes Diana in ceea ce faci si sa ramai tot atat de zambitoare si frumoasa precum esti!” – Dorina Codreanu
Toată epopeea cu Cartea de Aura avut şi un început. Nu demult autorul ei, care este încă foarte tânăr, şi-a pus în gând să creeze cartea personalităţilor basarabene şi a Republicii Moldova a tuturor timpurilor, apreciind umanitatea şi valorile tradiţionale a acestui petic de pământ moldav, şi – a reuşit într-un timp foarte scurt. O enciclopedie despre moldoveni celebri. Asta şi-a propus să scrie un tânăr din Capitală. Mai tot timpul liber – în biblioteci, în cărţi şi Internet, pentru a studia biografiile celor care au dus faima moldovenilor în lume, pentru a le însuma pe toate într-o singură carte. Tânărul ferm convins că,- în acest mod, va creşte nivelul de patriotism al moldovenilor.Acum s-a pus pe treabă la a doua ediţie, căci a adunat super-eroi moldoveni cât pentru câteva volume, pe care zi de zi îi promovează pe reţele de socializare. Nu aspiră să devină o persoană publică, își dorește să-i fie apreciată pe bun merit realizărea, ținându-și în taină originile, dar și viața privată. Angajat în cadrul unei companii de construcţii, Licenţiat în finanţe la ASEM, Magistru în Administrarea Afacerilor (ASEM), Doctorand în Economie (USPEE ’’C. Stere’’), recent şi Omul Anului 2016 desemnat de IPNA Moldova 1, – Denis Rosca, câci despre el este vorba. Astăzi, este protagonistul nostru la Clubul ”Impresii din viata si carti”, unde ne-a oferit cu vârf şi îndesat câteva opinii şi impresii de viaţă. ”Studiind mii de biografii, înţelegi că fiecare om are un talent, şi nimeni nu se naşte cu supracapacităţi, gata idolatrizaţi ca din poveşti, – spune Denis Roşca. – Majoritatea oamenilor care au creat inovaţii domeniului lor au fost workaholici, aşa persoane au o curiozitate de neoprit. Astfel se formează stiluri, colecţii, mecanisme, etc. Au avut curajul să depăşească rezistenţa criticilor, pentru că orice schimbare întâmpină un perete în plan de acceptare’’. Presupun, că şi Denis Roşca face parte din categoria workaholicilor, pentru că curiozitatea lui pentru continuarea Cărţii de aur, nu are capăt. Şi înainte, de a viziona imaginile şi filmele de la Clubul ”Impresii din viata si carti” moderat de distinsa D. Mariana Harjevschi, Director General BM ‘’B.P.Hasdeu’’. Vă propunem scurte referinţe despre protagonist. Dna Silvia Saca despre Denis Roșca”Nu e doar Cartea de aur, El este de Aur!” Istoricul A. Moraru pentru cea mai surprinzătoare întrebare către protagonist a câștigat această enciclopedie de valoare. La fel, discuţii aprinse şi întrebări interesante de la publicul învitat, plus cuvinte de recunoştinţă dedicate autorului Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova. Dar toate vă propunem să le vizionați în filmele de mai jos, plus…
Ceea ce-l defineşte se poate exprima chiar prin cuvintele protagonistului Denis Rosca:’’Omul are nevoie să fie ocupat mereu pentru a simţi gustul vieţii. În aşa situaţie el îşi direcţionează energia în a crea ceva nou şi nu-i mai rămâne timp pentru umplerea gândurilor cu rutină zilnică’’.
A lucrat cinci ani la ”Cartea de Aur a Moldovei și a Basarabiei”, a studiat arhivele şi a discutat cu moldovenii stabiliţi cu traiul în străinătate, a identificat 1800 de oameni, născuți în Moldova în ultimii 200 ani sau cu rădăcini basarabene, cei care au inventat obiecte folosite în toată lumea, au creat muzică ascultată pe tot globul pământesc, au defilat pe podiumurile faimoase ale lumii și au fost cei mai buni la un anumit gen de sport, toţi care şi-au pus amprenta moldovenească în istoria omenirii. N-a fost uşor, căci au existat foarte mulţi originari din Moldova care sunt cunoscuţi în întreaga lume după pseudonim, nu cu numele real, dar i-a descoperit şi pe aceia…
La 16 mai 2011 Denis Roşca reflecta:”Cindva un blestem evreiesc ii baga pe toti in groaza – „sa traiesti doar din salariu, sa ai oaspeti in fiecare simbata si sa faci toata viata reparatie”. La moment se intareste un contracandidat Made in Moldova – „Sa traiti doar in alegeri”…
La 29 decembrie 2011 Denis spunea:”La moment asistam la ceea ce se prezice demult, lupta intre presa traditionala (ziare/ TV) si bloggeri. Cei din urma au mai mari sanse de victorie din mai multe motive… daca e sa luam insasi libertatea in alegerea temei de analiza, expunerea sincera asupra unui eveniment, s.a. (presa a cazut in plasa partizanatului grupurilor de influienta, deseori numite si partizanate politice). Bloggerii mult mai greu vor intra in jocul partizanatului pe motiv ca exista „acel cod de etica” care garanteaza credibilitatea, iar „spiritul rebel” cere sa fie la inaltime si echidistanti. In cazul in care un blogger se apuca sa fie partinitor automat devine „analist politic” – adica vorbeste la comanda … ceea ce e echivalent cu moartea. Daca o sa apara intrebarea unde este vazuta aceasta lupta? ProTV deja simte pe ei… iar lupta asta nu e cea similara cu cea legata cu retragerea licentei si nici cu cea contra lui Muruianu… unde ei erau pe postura de jertfe… aici e vorba de viziune. Bloggerii nu accepta ca presa sa fie una degradanta.”
Pe 9 octombrie 2013, Denis Roşca politiza:”Moldovenii sunt un neam aparte: asteapta sa capete Embargou din Rusia – ca sa inceapa campania „Consum vin Moldovenesc” … asteapta sa apara reclama cu greencard – ca sa se apuce sa dea replica cu „imi pasa si vreau sa traiesc in Moldova” … unde e initiativa fratilor? Sau se asteapta ca maidanezii sa muste un copil, ca in drumurile din Chisinau sa se produca accident cu 10 morti din cauza drumurilor, sa se inceapa o epidemie ca sa pastreze fiecare curatenia in blocul unde locuieste?, etc … De ce doar se reactioneaza la ce se intimpla ? si De ce campaniile dureaza nu mai mult de o luna?”
Indignat de atitudinea naţională, de degradarea moldovenilor, pe 23 aug 2013, Denis Roşca se întreba:”Eu un lucru nu inteleg: Cum e posibil ca pe Youtube – Ion si Doina Aldea Teodorovici cu piesa „Sfântă ni-i casa” cu doar 147.000 vizualizari si Ionel Istrati „Eu numai, numai” cu peste 3.000.000 vizualizari? – Fratilor… de ce, de 20 de ori e mai ”bun”?
IMPRESII ŞI APRECIERI:
”O activitate culturala foarte benefica si interesanta. Denis Rosca un om modest, inzestrat si foarte muncitor. Cu asa oameni Moldova are viitor.’‘ – Tatiana Chiril
”Astăzi la Club am asistat la prezentarea lucrării ” Cartea de Aur” a dlui Denis Roșca. Dl Roșca, un tânăr cercetator, care a făcut o muncă colosală din punct de vedere științific, informațional. Cartea e o enciclopedie a Basarabiei, a personalităților acestui pământ și contribuției lor în dezvoltarea globală. Nu am întâlnit nimic mai prețios, scris despre o țară. Acest tânăr, absolut deosebit, un fenomen, e singur UN AUR pentru noi, cei care trăim în această țară și ne tot vaicam. Cu adevărat dl Denis Roșca e mândria noastră, a Republicii Moldova. Sincere mulțumiri părinților.” – Silvia Saca
Date biografice: Doctorand în economie cu specializare în industrializare din regiunea Asiatică, Europeană și America de Nord; A studiat peste 70 de programe de industrializare, care pot fi adaptive la nivel local; Autor al cărții „Etapele industrializării” (Stages of industrialization); Autor al cărții „Cartea de Aur a Basarabiei și R. Moldova”, care descoperă compatrioții noștri, care sunt persoane notorii pe întreg globul pământesc; Câștigătorul Concursului European de cercetători Science Slam Moldova 2016; Omul anului 2016 – Televiziunea Națională; 9 ani de activitate în domeniul cercetării biografiilor de moldoveni; Autorul unui canal de Youtube cu tematica industrializării; Prima persoană din Moldova care a propus optimizarea satelor după principiul de Bruxellizare.
Director de proiecte finanţate de fundaţia Soros-Moldova, TACIS, USAID, activistă, profesoară în Liceul teoretic, autor a trei plachete de versuri… Iulia Tanase s-a născut în satul Ruseni, raionul Edineţ şi provine dintr-o familie de ţărani instăriţi: tata – oer, mama – ţesătoare. Al patrulea copil în familie, a absolvit şcoala medie din sat, ulterior facultatea limbă şi literatură rusă (în şcoli naţionale) la Universitatea pedagogică de Stat din Bălţi. S-a căsătorit în satul Brânzeni, a născut doi feciori – Roman şi Sergiu şi a lucrat 32 de ani ca profesoară în sat. La doar 36 de ani a rămas văduvă. A suferit mult, şi acea durere a aşternut-o în cărţile ei… Astăzi, Iulia Tănase este a 76a protagonista la Clubul ”Impresii din viata si carti”, în cadrul Sediului Central al Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, moderatoarea şedinţei fiind Diana Zlatan Ciugureanu– presedintaUniunii Scriitorilor Europeni din Moldova…
Furor a trezit începutul evenimentului: un concert împodobit cu recitaluri şi dansatori retro, de micuţi minunaţi, care au evoluat excelent: Balada- versuri Tanase Iulia-recital Oloi Olga (gimnaziul Ruseni). –cantece -”Casa părintească”-E. Matarina, ”Canta cucul”- versuri Tanase, interpretat de Iulia şi Oloi Olga. – Dans micutii din gimnaziul Ruseni. – Ghicitori; nepoţelele protagonistei – gemenele Tanas Alina, Tanas Andreea -poezie Gaidau.
Aprecieri şi cuvinte frumoasde la adresa protagoniştilor Clubului au venit din partea deputatei în Parlamentul RM Valentina Stratan, colega şi prietena Iuliei Tanase; Tudor Paladi, scriitor, critic literar, editor; Marcela Mardare, scriitoare; Vasile Iovu, naistul; Maria Bajură, Director LT ”Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sângerei; Angela Chelaru, femeie de afaceri şi top-model; Elena Arhip, coregraf; Amelia Maxim, etc
Puteţi urmări evenimentul cu confesiunile protagonistei, cu cărţi de autor şi recitaluri de poezie, cu aprecieri şi referinţe din partea tuturor participanţilor mai jos, a fost impresionant! –
Vasile Stroescu, consilier local, primaria Branzeni, mester popular menţionează:”Iulia Tanase la numai 36 ani ramane vaduva. -Aceasta suferinta exprimata in multe din versurile Doamnei Tanase. -Lanseaza placheta de versuri ‘’Lacrimi inecate’’. Publica in presa locala cu orice eveniment. -Din necesitatile familiei pleaca peste hotare, la munca, in Israel. Dupa 8 ani de munca in strainatate se intoarce in sat. in tara imbogatita – cu 4 nepoti, si 9 carti – manuscrise, ce asteapta lumina tiparului. -Editeaza placheta de poezii si ghicitori pentru copii, ‘’Micii mei Amici’’ – Astazi, vedem cartea cu poezie si fabule ‘’Portativul inimii’’. – Colaborează cu revista ‘’Creator’’ in Romania, publica fabule…”
Valentina Stratan:”Reintilnirea cu Iulia Tanase poeta de la nordul Moldovei, ce si-a prezentat ultima carte de versuri „Portativul inimii”, mi-a adus multe bucurii in suflet. Cu amintiri frumoase pentru toti anii de cind ne cunoastem, atunci cind desfasuram impreuna activitati publice si politice, și realizam acel frumos proiect”Femeile pot reusi”… Tin sa multumesc initiatoarei Clubului”Impresii din viata si carti”, dnei Svetlana Vizitiu care face posibil sa cunoastem oameni de valoare pe care le are Republica Moldova.”
Liliana Gaidau:”Felicitari Dna Iulia Tanas, sunteti o steluta ce face parte din constelatia Femeilor celebre-Femeia iubita,mama,pedagog,de afaceri,femeia …
Toate intruchipate doar in una singura ,dati-mi voie sa va doresc multa sanatate,prosperare,realizari frumoase in tot ce faceti,dvs.ne duceti faima in lume -Sa ne traiti multstimata Doamna!”
Maria Bajura: Am cunoscut-o azi pe distinsa doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care mi-a oferit bucuria de a participa la activitatea Clubului de elite, dedicata poetei Iulia Tanase(Yulia Tanas). Multumesc Domnului ca mi-a dat asa Oameni in cale mea, cu sufletul plin de dragoste si de jertfire pentru aproapele sau si cu minti sclipitoare!
Diana Ciugureanu-Zlatan: Sunteți un cadou pentru sufletele noastre, Onorată Doamnă Directoare Maria Bajura! Vă mulțumesc din inimă, pentru prietenia in care cred!
Cu certitudine, a fost una dintre cele mai senzuale şedinţe şi, în acelaş timp, un gen literar apreciat și de public. Bibliotecarii merită respect pentru munca lor, şi în primul rând, pentru personalitate și atitudine… Emoţiile transmise de protagonistă sunt la fel de impresionante, plus este şi un profesionist de excepție. Cuvintele ajung să atingă pe oricine, iar faptele vorbesc de la sine.
Prin Galina Davîdîc, foarte consacrată meseriei sale, evocăm personalitatea unui Bibliotecar de mențiune. Căldură şi expresivitate a cărei ne lasă fără grai, ea reuşind să ajungă la coarda sensibilă a tuturor care o ascultă. Momente emoţionante, prin care se exprimă întreagă experienţă şi munca unui bibliotecar, dar neapreciat pe deplin la noi în ţară… Salariul mic, şi lucru cât un car cu pietre cu fondul literar, plus şi tehnologii informaţionale, un adaos la sănătatea deja şubredă ca urmare. Dar când a fost mai uşor în acest stat mic şi nealintat în general, când şi cine a fost mai mult apreciat, menţionând alte specialităţi? Galina şi-a spus povestea ei, a unui profesionist împătimit, căpătând numeroase alte forme, prin bagheta ei fermecată, care a condus circa 35 ani sistemul bibliotecar moldovenesc cu serviciul la Rezina dintre care 20 ca director, și 14 ani – șefa sectiei metodice, fiind mereu cu echipa ei dragă şi la Novateca şi la alte activităţi bibliotecare naţionale pe care le-au şi câştigat pas cu pas… Imaginile afişate pe projector, au dezvăluit o secvenţă de maximă intensitate a inteligenţei ei. Dramatismul expresiv, bucuria de a fi alături de echipă şi cei dragi, grija pentru fiecare, responsabilitatea, pasiunea, efortul zilnic, descoperind lumea variată a aplicaţiilor educaţionale şi cognitive, dezvoltând valorile şi tradiţiile noastre, – toate ce se îmbină în cel mai frumos mod, ilustrându-ne tabloul magnific al unui Bibliotecar profesionist. (Svetlana Vizitiu)
S-a născut la 10 noiembrie 1958 în satul Prajila, rnul Floresti ”din părinți Lidia și Vasile Motruc” – oameni minunați care au înconjurat-o numai cu dragoste și grijă. Era al doilea copil – primul – fratele Nicolai – ea doar la un an distanță, iar soră Elena a venit pe lume ca o surpriză pentru toți cu cinci ani mai târziu… Tata – cu studii la români, știa foarte multe lucruri, cu școala FZO – era specializat în construcția iazurilor artificiale și aproape toate iazurile din rnul Florești au amprenta schițelor lui. Mama – mai mult casnică, avea grijă să nu ducă lipsă de nimic și se ocupa de grădinărit – specii de legume de tot soiul creșteau în gradina lor, dar cea mai mare slăbiciune – florile, o pasiune pe care i-a transmis-o și Galinei – a sădit în gradina bibliotecii flori de toate soiurile – începând de la lalele, narciși, lăcrimioare – pină la cele mai tirzii – crizantemele…
Nu-și amintește cum şi când au apărut cărţile în viaţa ei, dar au fost dintotdeauna preferate, chiar a avut probleme cu învățătorii, citind la lecții, ei luându-i ca pedeapsă cărțile și învitau părinții ei la o discuție… Cred că avea ceva ea special, că atunci când era vorba de spus poveşti, împreună cu fratele doreau mereu poveşti noi, nu pe cele pe care le ştiau deja… Toţi povestitorii casei erau foarte creativi, nu chiar mulți – doar părinţii, că bunicii, din păcate nu i-a apucat, – au decedat pe timpul foametei, – mămica a rămas orfană la doar 11 ani, și cu un frate mai mic – Gicu.
Poveştile părinților în marea lor parte erau nu din cărţi, ci inventate pe loc, în fiecare seară inspirate dn întâmplări reale: tata – cu ale lui, cele hăioase, legate de vânătoare, pescuit, pâine de la iepuraș, mere înghețate, ascunse de ursulică, etc- un hobby de-o viață, pe care le îndrăgise și el și Galina. O altă pasiune a tatei – muzica populară și mai ales melodiile – „Trenule, mașină mică” și „Foaie verde și-o sipică”, pe care peste ani, le-a îndrăgit si sotul ei, fiind rus de naționalitate, că atunci când le aude imediat reacționează:”Cântecul tatălui tău!”
A mers în clasa întâi ca toti copiii, dar din mahala nu era nimeni din fete, doar baieti, și a avut o copilărie mai mult cu jocuri băiețești – fotbal, hochei, sau ”în bumbi”, cum se numea jocul pe atunci… A invatat foarte bine și era un exemplu în școală, cu un scris manual de peniță foarte frumos, caietele ei erau întotdeauna model pentru alții. Citea pe unde o apuca vremea, – ”acasă citeam de pîrîîam”, dar spunea ca are mult de invățat, ascunzând cartea citită în manual. Noaptea citea cartea cu o lanternă sub pătură… Nu terminase încă clasa a IV-a când a descoperit că nu mai avea ce citi în biblioteca școlii, iar bibliotecara cu diriginta, ambele zăpăcite… și-au dat „zapiscă”, cum se spunea pe atunci pentru biblioteca din sat, și în mare parte meseria de bibliotecar o datorează anume bibliotecarei din sat – Elizaveta Andreevna Tiutinikova – soția președintelui de colhoz – o Doamnă foarte frumoasă, cărturară și bună cu toată lumea, mai ales cu copiii.
Galina scria versuri, proză scurtă, foarte frumoase compuneri, și profesoara de limbă română (pe atunci ”limba moldovenească”), tare spera ca ea să meargă cu actele la Filologie, și de fapt, Galina avea așa planuri, doar că atunci când au ajuns să depună actele de studii, au decis împreuna cu mama în favoarea facultatății de Bibliografie și Biblioteconomie de la USM. La facultate – profesori buni – Ion Madan, literatura universală – dna Orjecovscaia, curator și profesoară – Ana Ivanovna Sofroni, care dădăcea studenții ca pe copiii ei, le chema ades în ospeție, le prepara colțunași foarte gustoși…
Mai departe aflați din filmele și referințe cu aprecieri din opiniile prietenilor, colegilor și a participanților la acest eveniment:
Anii de studii – 1979-1983- studentă la facultatea de Biblioteconomie, Universitatea de Stat, Chişinău; Experienţa profesională – 1999-2017 – director, Biblioteca Publică Raională „MihaiEminescu”, or. Rezina, 1983–1999 – şef Serviciu Asistenţă de specialitate,Biblioteca Publică Raională, Rezina, Participări. Instruiri , Stagieri profesionale în: SUA, Minnesota; Bratislava (Slovacia); Bucuresti, Cluj, Brașov, Galați, Deva,Hunedoara (România),Varșovia, (Polonia).
Filmele de la eveniment le vizionaţi mai jos:
Aprecieri deosebite (doar din ultimii trei ani):
2016, Locul I in Concursul Programului Novateca „Cea mai frumoasă aranjare a intrării în bibliotecă”
2016, Diplomă și cadou de preț în concursul „Biblioteca Modernă și Componentele ei”, organizat de IREX Moldova și Novateca
2016, noiembrie Diplomă de Excelență și Trofeu Jubiliar: Raionul Rezina – 75 ani de la fondare, pentru aportul adus la digitizarea istoriei locale
2016, noiembrie Diplomă de Onoare și cadou de preț din partea Consiliului Raional si Direcției Generale Invățămint pentru implicare activă in activitățile de Ziua Națională a Tineretului
2016, Cîștigători în Concursul „Cei mai zîmbitori Bibliotecari”
2015, 01. Diplomă de Onoare din partea Ministerului Culturii de Ziua Națională a Culturii
2015, Certificat – Diplomă pentru Proiectul „Consolidarea instutuțională a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova
2015, Anul Bibliologic 2014, ed. XXIV-a, Concursul Republican al Descrierilor Proiectelor de Cercetare și Dezvoltare Realizate: Testimoniu de Laureat
2015, ianuarie, Diplomă de excelență, Laureată a Concursului ”Faptele noastre ne fac ceea ce suntem”, pentru inițierea și împlementarea Proiectelor ”Caravana Bunățății” pentru deținuții de la Penetenciarul nr. 17, Azilul de Bătrîni „Casa Bunicilor”, copiii de la Școala Auxiliară- Internat din or. Rezina și „Tabăra de Vară de Lectură și Agrement” de pe lîngă BPR ”Mihai Eminescu”, organizat de API și ziarul regional „Cuvîntul”
2014, septembrie, Testimoniu de Laureat. Locul III în cadrul Concursului „Cel mai bun clip video de promovare a Cărții și Lecturii
2014, septembrie, Testimoniu de Laureat în cadrul Concursului ”Cel mai original proiect de promovare a Cărții și Lecturii
2014, septembrie, Ambasador al Culturii Păcii: Diplomă a Institutului de Filologie al AȘM, Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova, Academiei Europene a Societîții Civile, Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu
2014, 19 martie, Scrisoare de mullţumire din partea Centrului pentru Polotici şi Analize în Sănătate/Center for Health Policies and Studies pentru susţinerea lucrătorilor medicali şi conducerea raionului Rezina în toate activităţile de fortificare a controlului tuberculozei şi cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Tuberculozei;
2013 – Testimoniu de Laureat, Locul III în cadrul concursului „Cel mai Bun site, blog, antrenat în activitatea de promovare a cărţii şi lecturii, din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 700 lei;
2013, ianuarie, Diplomă de Excelenţă în Concursul inter-raional cu genericul „Acţiunea civică cu cel mai mare impact”, iniţiat de PP “Cuvântul” şi Asociaţia presei Independenteare (drept scop educaţia activismului cetăţenesc prin evidenţierea, propagarea şi stimularea iniţiativelor civice inedite ale unor colective sau persoane fizice, realizate în afara obligaţiunilor de serviciu şi intereselor corporative, spre beneficiul comunităţilor şi al unor persoane aparte), pentru organizarea şi activitatea Taberei de Vară de Lectură şi Agrement – 2012;
septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul II în Concursul Naţional „Biblioteca cu cele mai ingenioase activităţi de comemorare a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 1000 lei;
Septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul I în Concursul Naţional Filantropul bibliotecii (cel mai mare susţinător al programelor de promovare a cărţii şi lecturii) pentru dosarul de participare Lafarge Ciment S.A. (Moldova) in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM
Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie… Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria Conduforov, Marius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” –Galina Codreanu”
”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT. N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” ”Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” ”Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie
„Sora și fiul meu sunt doctori în științe, ambii cu doctoratul susținut la zi. De mult. Eu nu-s doctor în științe. Nu m-am îndemnat să mă-nham la o așa uriașă acțiune.
Am amintirea, în ani, a muncii amândurora, tonele de documente, nopțile nedormite, viața dedicată, entuziasmul anumitor concluzii, zilele în care s-au mai sfătuit cu mine la anumite formulări, sau m-au rugat să-i ajut să ordoneze tabele din cercetare… Drumurile lor, etapele, costurile…
N-am vorbit despre asta, așa cum nu vorbesc despre munca mea ca să devin medic. Că n-a fost nici scurtă, nici „printre altele”.
Și-s tristă cu plagiatele naționale la foc automat, aruncarea în derizoriu a unei atât de consumptive și valoroase cercetări, sunt tristă când glumesc cu ai mei, numindu-i „doctori în științe neplagiatori”.”
”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.
”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad… (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)
Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”
Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”
Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”
”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!
Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .
”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” –Otilia Tiganas
Apreciez întâlnirile cu oamenii care știu să povestească și care au ce ne împărtăși. Mă plec în fața profesionaliștilor, intelectualilor, oamenilor entuziaști. Absorb poveștile lor. Se pierde atunci undeva sfâtoșenia, și este inutil să pierd timpul prețios doar pentru persoana mea. Întrebări și răspunsuri… Cu toate că, rămâne această senzație de foame a curiozităţii. Şi de interes pentru cele nevorbite, scăpate, fie omise din uitare sau din lipsă de timp… Clubul Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” de astăzi cu al 70-lea protagonist Sergiu Botezatu – rămâne în trecut pentru a ne aminti în viitor. Prezentul este întotdeauna cu noi, și oarecum ne dorim să-l solicităm și să-l tot întrebăm, ca continuare a acestei ședințe extraordinare, cu impresii de viață şi creaţii literare, în special că a fost de Ziua Femeii de pretutindeni. În incinta Sediului Central al BM ”B.P.Hasdeu”, autorul ne-a prezentat cu mare drag și mândrie pe soţia şi fiica lui. La fel, protagonistul a oferit răspunsul la întrebarea care îi frământă pe toţi cei care îl cunosc ca manager de succes, cum reuşeşte să îmbine activitatea profesională cu creaţia? Parcursul reuniunii a fost susținut de prietenii şi colaboratorii lui în diverse proiecte, de oameni de cultură aleasă – Rodica Tătaru, Inga Albu, Elvira Cemortan-Voloşin, Diana Ciugureanu-Zlatan, Andrian Boțan, Zinaida Jioară, Ștefan Matei, Mariana Harjevschi, Iulia Tănas, Vasile Costiuc, Ana Onica, Diana Lungu etc. Un eveniment prezentat cu măeştrie de moderatoarea, actriţă emerită Mihaela Strâmbeanu, care a iniţiat și un joc „Ghici în carte” cu întrebări haioase pentru protagonist. Fiecare participant a venit şi cu un recital din operele lui Sergiu Botezatu. Vă propunem să vizitaţi sursele directe marcate mai jos.
”Sergiu Botezatu este un foarte bun coleg al meu de la clubul Rotary. Şi, desigur, mereu avem realizări şi proiecte în comun. În prezent, împreună planificăm un catalog cu operele lui literare si lucrările mele de pictură pentru 12 Aprilie, atunci când voi avea expoziţia mea personală la Galeria ARTELIT în incinta Filarmoniei Nationale. Apreciez enorm munca şi reuşitele lui Sergiu, și – îi doresc în continuare succese în tot ce crează!” – Elvira Cemortan-Voloşin
”O intilnire la care protagoniştii se dezvăluie dintr-un unghi al însuşirilor estetice şi al lucrurilor mari şi deplin asumate – cele care îi dau valoare unui om cu adevărat. Sergiu Botezatu, un economist cu renume, pentru toate proiectele de succes pe care le-a implimentat în RMoldova, a demonstrat că valoarea conţinutului e mai importantă decît cea a aparenţelor şi că frumusetea reuşitei din exterior şi bogăţia lumei interioare, pot coexista armonios în acelaşi om. Un eveniment reuşit, marca Svetlana Vizitiu! – Nelly Sambris
”L-am cunoscut pe Sergiu acum 12 ani, la un Forum organizat la Orhei. În timp ce discutam despre tematica forumului, Sergiu a răspuns la o întrebare printr-o poezie şi a fost foarte original. Prietenia noastră are un rezultat tangibil, puteţi vedea cărţile de pe rafturi. Totuşi proiectul meu preferat este volumului de poezii „La un pas de sine”, care este însoţit de picturile domnului Vasile Botnaru”. – Rodica Tataru
”Frumoasă, această viață a noastră, dacă îi vedem rostul și strălucirea, dacă percepem omniprezența Bunului Dumnezeu… Frumoasă, această familie a Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, dacă desprindem oceanul de înțelepciune transmis de eroii întâlnirilor, eroii vieții culturale, științifice, economice, sociale din R. Moldova și de peste Prut… Frumoasă, această comuniune a noastră, de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova cu sediul la Chișinău… Și nu doar pentru magneticii ochi albaștri ai protagonistului, recenta serată literară, savurată la 9 martie 2017, a fost una de vis. Poetul, Doctorul în științe economice, persoana publică, managerul senior, Vicepreședintele USEM, a izvorât doar lumină, adică iubire și credință. Eroul de azi se dăruiește în cadrul acestor comunități elucidate anterior. Regăsirea Dlui în poezie înseamnă și cărți adorate de public, înseamnă cronici, articole și prefețe semnate de somități devenite simboluri legendare, piloni ai culturii române, cum ar fi Ana Blandiana, Mihai Cimpoi… Lăcrimezi de bogăția uluitoare a poetului, audiindu-i mărturisirile înălțătoare, privindu-i familia iubită și iubitoare, învățând din absolut orice detaliu de atmosferă sau de viață… Sunt și mândră să fiu colegă a acestei personalități remarcabile, de o cultură vastă, știind până și cine a inventat notele muzicale – Pitagora -, iar versurile, vai, versurile Dlui – te regăsești în fiecare dintre acestea, precum a descoperit și moderatoarea Mihaela Mărgineanu, o bijuterie de o valoare inestimabilă. A Binecuvântat, Cerul, această feerică trăire în comun, sub semnul creației dragului nostru drag, Sergiu Botezatu. Să-i mulțumim pentru exemplul de verticalitate, măiestrie și smerenie, dorindu-i tot binele din lume. Ne-ai iluminat, cel puțin pe mine, oferindu-ne răspunsuri care sunt la mare căutare… Te-ai dăruit, căci acesta este destinul unui erou al vieții paradoxal de biciuitoare pentru oamenii onești din Bassarabia. Totuși, se poate. Noblețea, creația și familia, te-au împlinit, de aceea radiezi atâta fericire și generozitate. De aceea, știi a ne face fericiți în preajma Domniei tale. Doamne, ajută! Pupici pentru misiunea de unificare a culturii, a societății, dragă Președintă Svetlana Viziitiu! Cât de mult Vă datorăm, oameni frumoși și puternici!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
„Astăzi suntem în sânul unei familii mari, care iubeşte la fel arta, creaţia, poezia, dar şi dezvoltarea economică. Fiind colegi cu Sergiu de mai bine de 10 ani, am înţeles că pentru a face dezvoltare economică cu succes şi a face o poezie cu succes, sunt necesare trei elemente: viziune, curaj şi suflet. Nici dezvoltarea economică nu se face doar cu creierul. Se face din suflet, dintr-o viziune a ceea ce-ţi doreşti pentru ţara ta, ce-ţi doreşti pentru apropiaţii tăi, companii, şcoli, parteneri guvernamentali, pentru cetăţenii acestei ţări. În poezie există acest suflet pe care îl vedem în poetul Sergiu Botezatu şi în economistul Sergiu Botezatu” – Doina Nistor
Matei Ștefan: Ce Oameni frumoși cu cultură, dragoste și dăruire… Respect pentru ceea ce faceţi
„Am fost frapată de modul în care Sergiu a reuşit să scrie şi pentru copii, or copiii sunt cei care reacţionează intuitiv şi ne spun deschis dacă s-au regăsit sau nu. Fetiţa mea, după ce i-am citit cartea, mă ruga săptămâni la rând, zi de zi, să-i citesc din cartea pentru copii, până a învăţat-o pe de rost” – Diana Lazar.
”Sunt onorată că aţi răspuns afirmativ şi de această dată pentru a fi în cadrul Clubului „Impresii din Viaţă şi Cărţi”. V-am cunoscut mai întâi de toate ca cititor, atunci când v-aţi apropiat ca să împrumutaţi câteva cărţi pentru a face nişte cercetări. Apoi, v-am cunoscut fiind implicaţi în proiectul Novateca, care este legat de modernizarea bibliotecilor din Republica Moldova şi am rămas impresionată că iubiţi biblioteca, iubiţi lectura, iubiţi cartea. Pentru noi, bibliotecarii, sunteţi un Ambasador al bibliotecilor. Vă mulţumesc mult!” – Mariana Harjevschi
Filmele de mai jos ne demonstrează emoțiile protagonistului, precum și a celor care și-au exprimat referințele și aprecierile la adresa lui Sergiu Botezatu:
”Bună ziua și Vă mulțumesc enorm tuturor pentru că ați venit la evenimentul de astăzi (si nu m-ați lasat singur). Nu lăsam acest gând să mă deranjeze mult timp, care totuși apărea periodic. Și, undeva suna acel clopoțel cu întrebarea:”Ce facem, dacă nu vine nimeni?” Iată că acum m-am calmat și putem să savurăm din plin aceste două ore ale evenimentului.
Inainte de toate, vreau să felicit toate Doamnele și Domnișoarele cu Ziua Internațională a Femeii care a fost serbata ieri. Această sărbatoare este una din toate care, după mine, trebuie serbata mereu, în fiecare zi, și nu doar pe 8 Martie. Cine am fi noi, barbații, fără femeie? Femeia este dragostea, inspirația, lumina, speranța, provocarea, rugăciunea, viața noastră! Este totul ce ne face pe noi sa devenim bărbați in acestă lume. Tocmai din această cauză, multe poezii scrise de mine le văd ca “un „imn”, o reverenţă, o închinăciune femeii, iubirii şi a dragostei, ca o regulă de postulat şi a unui dat în datumul firii ca un îndemn suprem”. Cu această ocazie vreau inca odată sa mă închin în fața Mamei, Mamei soției mele (care mi-a devenit mamă și mie), Iubitei (soției mele Mariana), Profesoarei mele Maria Pavlovna (care imi este si ea ca o mama) (Vedeți ce norocos sunt eu J), fiicei mele (care luminează inimile noastre acasă tuturor), prietenelor, colegelor și tuturor femeilor excepționale care sunt astăzi, acum, aici în sală. Să fiți mereu alături de noi că sunteți Primăverile noastre.
N-am vrut ca evenimentul să fie unul monoton în care să vorbesc doar eu. Eu sunt sigur că ați citit articolul adaptat de catre Dna Svetlana Vizitiu, în care sunt descoperite cu lux de amănunt multe (nu vreau sa zic secrete) lucruri care s-au intimplat în viata mea, și pe care nu le-am comunicat tuturor. Probabil, că unii dintre voi, anume după ce ați citit acest articol, ați decis să veniți la club, pentru ce Vă mulțumesc foarte mult.
Am pregătit și un colaj cu imagini începând cu copilăria mea, care la fel o sa Va trezeasca curiozitatea și careva raspunsuri la unele intrebari. Și dacă o să vorbesc doar eu cred ca o să fie o tortură pentru toți, fiindca o să ascultați încă odată cam ce cunoașteți deja. Așa deci, riscam să nu ramana timp să clarificați unele întrebări pe care le-ați adus cu Dvs la evenimentul de astăzi. Din această cauză, eu văd evenimentul de astăzi unul interactiv, cu o implicare activă din ambele părți. Ca să ne bucurăm reciproc de acel schimb energetic pozitiv ce trebuie să se producă la astfel de evenimente J
Oricum, am să încep cu o provocare, probabil este întrebarea care frământă majoritatea celor prezenți în sală – Cum de reușesc să combin activitatea pe care o fac zi de zi la serviciu (dezvoltare internațională, dezvoltare economică, competivitate, piețe financiare, asistență specializată sectorială – agricultură, sistem bancar, turism, vinificație, industrie ușoară, tehnologii informaționale și comunicații, industria creativă, ingineria cu precizie înaltă și multe alte domenii economice și non-economice) cu poezia. N-am să vă obosesc mult cu răspunsul meu, fiindcă eu parcă l-am găsit, dar tot il mai caut. Probabil răspunsul este in cuvintele cu care începe Biblia: „La început a fost cuvântul…” Dupâ cuvînt au venit celelalte, inclusiv si noi înșine. Nu este ușor să înțelegem acest citat. Probabil nu este cu putință, din dimensiunea în care trăim, să înțelegem aest citat. Dar eu consider că este un citat foarte profund care ne mărturisețte ce putere enormă are Cuvântul. Eu cred că acest citat încearcă să ne spună despre acea putere a cuvântului care în fond și este Dumnezeu. Poezia, după mine, este acea perfecțiune supremă pe care o dorește Cuvântul, fiindca într-o poezie adevărată este o energie enormă care de undeva vine și undeva pleacă. Anume asa a citit regretatul critic literar și scriitor Vasile Popovici poezia mea „Cădere eternă” cu care eu sunt absolut de-acord: „Nu stim noi, locuitorii acestui spațiu cosmic, de unde venim, daca venim, unde plecam, daca plecam; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm şi că, poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi.” După mine, fiecare poezie adevărată crează câte o cale energetică care ne conectează mai profund de Univers și ne apropie de Dumnezeu. Din păcate, în societatea noastră, foarte multă lume consideră poezia (și în general activitatea scriitoricească) ca ceva neserios. M-am ciocnit de foarte multe ori de acest lucru. Poate că cel mai dureros moment a foast atunci cînd fiica mea Victorița fiind încă foarte mică, a venit plângând acasă spunându-mi că toți copii în stradă râd de ea fiindcă tatăl ei scrie poezii. Copii nu pot să râdă sau să plângă singurei de ceva. Ei ne copie pe noi maturii. Concluzia mea a fost că ei aduc această atitudine față de poezie din famile. Și aceasta atitudine, din pacate, vine din familii foarte bine aranjate in societatea noastră. Un alt exemplu s-a întâmplat cu mine după ce am donat o carte cu poeziile mele unei persoane foarte (mega) cunoscute la noi în societate. Peste un timp cineva mi-a transmis prima reacție pe care a avut-o această persoană: „Eu credeam că Dl Botezatu (ca atare, Dl Botezatu este Tatal meu si nu eu J) e o persoană serioasă… Asta denota faptul ca, din pacate, în societatea noastră, am ajuns la aceia că nu numai oamenii care sunt bine mersi cu business, dar și cei care se consideră de creație și au succes foarte mare, consideră poezia și activitatea scriitoricească ca ceva neserios. In asemenea cazuri nici nu trebuie să spui ceva. Simpla atitudine, fară ca sa spui ceva, transmite exact energetica pe care o produci, la nivel intuitiv. Atunci eu ma intreb, poate din această cauză (da eu sunt sigur că anme din această cauză) și ne-am pomenit în situația în care suntem acum, de a lupta cu sărăcia dură ce nu numai tot mai mult și mai mult se face a fi prezentă, dar deja înneacă intreaga noastra societate în mlaștina ei monstruoasă. Nimic ce se incearca nu ajuta… Nici faptul ca suntem aproape (geografic vorbind) de una din cele mai bogate regiuni de pe planeta – Europa, nici faptul ca ni s-au deschis hotarele peste tot, nici faptul ca se dau ajutoare enorme tarii noastre de a iesi din acest flagel, nici acele istorii de succes pe care cu mare greu le reusim si incercam sa aducem (sau sa pastram) macar o mica scanteie de speranta, care ulterior ar putea aprinde acel foc al dezvoltarii. Nimic, dar chiar nimic, nu ajuta si continuam sa traim intr-o tara de parca ar fi uitata de Dumnezeu. Răspunsul meu este ca pentru a reuși o performanță, inclusiv și economică, omul si societatea în general trebuie să fie conectată la energia pozitivă a Universului. Și această conectare se face prin creație, în special prin poezie. Or, poezia adevărată merge mult înainteala tot ce facem noi în prezent. Înaintea activității noastre de zi cu zi, înaintea științei, chiar și înaintea istoriei. Eminescu prin poezia “La steaua” a foast primul care a spus lumii ca steaua poate s-a stins demult chiar daca lumina ei este încă vie. Peste mulți ani Enshtein a demonstrat științific acest lucru. În această poezie Eminescu ne spune direct acest lucru. Dar marea majoritatea a creației lui cum ar fi Scrisorile, Sarmis, Memento Mori și altele, sunt niște creații pe care omenirea le citește, dar nu cred că are capacitatea de a le înțelege, de a le descifra la justa lor valoare. Din această cauză, societățile puternice (sau cele care incearca sa devina puternice) pun poezia în capul mesei chiar și la ceremonia de inaugurare a Președintelui tării, cum se întâmplă în Statele Unite, de exemplu.
Poezia, fiind o formă supremă de expunere a cuvântului, probabil din această cauză poate să ne lumineze calea atât de departe. Nu ca nu mi-ar placea proza. Eu citesc foarte multă proză și mă inspir (mă încarc energetic și emoțional) si de acolo. Însă, în proză este o mare tendință de a spune lucrurilor pe nume la nivelul intelectual al scriitorului sau persoanei care scrie. Poate că nu am dreptate, dar aș îndrăzni să menționez că prin poezie, melodia, stilul ritmic ne duce dincolo de anumite limite, pe care in mod normal, nu le poți trece la nivel de gîndire. Și asta lărgește orizonturile cunoașterii în general. Și din această cauză, după mine, poezia merge atât de departe. Din această cauză, societatea noastră trebuie, cel puțin să nu considere neserios, creațiile scriitorilor noștri, mai ales poezia. Fiindca, dacă la început a fost cuvântul și dacă cuvântul și este Dumnezeu, hulind scriitorii, se hulește însăși Dumnezeu. Nu este deajuns să construim Biserici și să ne rugăm în ele pentru al cunoaște pe Dumnezeu.
Eu cred că biserică supremă a lui Dumnezeu și este poezia. Poate că ați observat că o poezie este foarte greu de a fi tradusă (în foarte multe cazuri este imposibil de a fi tradusă, în alte limbi) fiindca are o energetică enormă în ea pe care de foarte multe ori nici autorul n-o sesizează și n-o înțelege pînă la urmă. Dar cum să traduci asta și în alte limbi. Să ne dea nouă Domnul cunoștințe și înțelepciune sa-i descifram în Română pe Eminescu, Arghezi, Stănescu, Bacovia, Cojbuc, etc. chiar si pe Vieru, Matcovschi sau Dabija de la noi. E foarte greu. Mai degrabă, poezia te îndeamnă să înveți limba în care este scrisă ca s-o înțelegi mai bine. Dar și așa, chiar daca ești poet și cunoști ambele limbi la perfecție (un lucru greu de imaginat fiindca este greu de imaginat dacă este cineva în lume care-și cunoaște la perfecție chiar și limba sa materna, fiindcă o limbă este un Univers fără limite), din care traduci și în care traduci, mai este emoția pe care trebuie s-o transmiți și asta se face la nivel intuitiv. Am spus aceste cuvinte, la fel, bazându-mă pe capacitatea mea intuitivă că ce am spus este un adevăr. Este adevărat, că este nevoie de foarte mult suflet pentru a reuși o poezie care ar fi în stare să încerce să învingă (sau să se împace cu) timpul. Cel puțin, încercând acest lucru, eu merg departe în lumea creației și încerc să vin cu soluții pe care nu le-asi fi găsit în condiții normale. Eu sunt persoana care depune mult suflet în tot ce fac. Din această cauză, probabil, si reușesc să formez echipe extraordinare cu care obțin succese de care mă mândresc. Prin aceste succese noi incercam sa aprindem acele luminite care ne dau sperante in ziua de mâine și ca trebuie de trait și de luptat pentru un viitor mai bun. Vinul Moldovei- o legendă vie, Din Inimă branduri de Moldova, brandul turistic Pomul Vieții, Centrul de Excelență Tekwill ce va fi lansat în curând și multe alte succese ar fi fost imposibile daca nu forțam limitele perfecțiunii depunând tot sufletul necesar. Or asta și este poezie. Mai bine zis, asta este o mică părticică din Marea, Înțeleapta și Înălțătoarea Poezie. Iată și puntea de conectare a celor, aparent, două dimensiuni pe care le traiesc, care in realitate este doar o singură dimensiune. Iată răspunsul care îl am pe moment. Poate ca mâine o să mai găsesc ceva ce o sa completeze mai bine raspunsul meu de astăzi sau poate că o să găsesc un răspuns nou, dar nu cred că o să schimbe acel adevăr, că la oricare început de ceva nou este Dumnezeu care este în noi… Care este Cuvântul… Care este Poezia… Vă îndemn pe toți să trăiți frumos și trăind frumos, să Vă scriți Poezia vieții Dumneavoastră!!! (Sergiu Botezatu)
Sergiu Botezatu este cunoscut ca expert în economie şi manager în cadrul Agenției SUA pentru dezvoltare internațională (USAID), manager al proiectelor „Novateca”, „Din inimă Branduri de Moldova”, „Vinul Moldovei – o legendă vie”, „Brandul turistic Copacul Vieţii” etc.Deşi a compus poezii încă din anii de studenţie, primul volum de versuri „În căutarea viselor libere” a fost tipărit în 2010. Au urmat volumele „Plimbări prin lumină” (2013), cartea pentru copii „Ce e bine și ce-i rău” (2014) şi „La un pas de sine” (2015). Mai multă informație despre Sergiu Botezatu în sursă:
Deschidem anul 2017 la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’’ – cu protagonistul nr 68 – Euforia Indigo Holding (Galina Codreanu, Stela Mardari, Elena Vitu si Ludmila Saracuta). A fost pentru prima dată când protagoniştii au reprezentat, de fapt, un holding cu parfumuri, master-class, teste şi sfaturi, cu soluţii de creme şi cosmetice pentru sănătatea pielii de orice gen, etc.
Confort, Calitate şi Preţ accesibil pentru a evolua în această direcţie ulterior… O parte a discursului la ședința clubului:
– Aţi ştiut, că există arome naturale, care ne ajută să slăbim?! vezi: «Euforia Indigo Holding la Clubul Impresii din Viata si Carti»
Cum alegem corect un parfum, – în functie de anotimp şi timpul zilei?
Cum aplicăm corect parfumul, ca acesta să reziste şi să „cante” mai mult timp? Cine este aromastilistul şi cum să avem şi noi un aromastilist personal? Cum deosebim aromele naturale franţuzesti şi cum să achităm mai putin pentru parfumul preferat?
De ce e recomandabil să alegem rujuri de buze cu pigmenţi naturali, neapărat îmbogăţiţi cu Vitamine A şi E?
Cum putem dezvolta propria afacere oriunde în lume, cu investiţii minime şi succes garantat?
Cum testăm corect, înainte de a alege un parfum sau altul?
La aceste si multe alte intrebari, la şedinţa Clubului IVC au răspuns aromastilistii Euforia Indigo Holding. Publicul a fost o lume curioasă şi dornică să afle şi să descopere din secretele frumusetii. Protagoniştii ne-au surprins cu un răsfăt de zile mari, cu testare gratuită de arome franţuzeşti consacrate (pentru Femei, si pentru Barbati), dar şi cu sfaturi utile!!!
Pentru toti cei, care au dorit să devină VIP clienti sau colaboratori al holding-ului, – a fost iniţiată o Tombola cu premii Euforia Indigo Holding: creme anti age Haute Lumiere, parfumuri frantuzesti din Colectia Euphoria, rujuri Indigo Di!!!
Detalii le ascultaţi în acest film:
Euforia Indigo Holding: ”Crampeie de la prima Sezatoare cu degustare de arome frantuzesti, desfasurata in cadrul Clubului Impresii din viata si carti de la Biblioteca municipala B.P.Hasdeu.
…a fost o Sezatoare cu prezentare-degustare de arome frantuzesti, cu multa informatii utile, cu sfatruri, cum alegem garderoba de parfumuri, cum ne parfumam corect? ce arome alegem in functie de anotimp, ocazie…?! Lume buna si curioasa, dornica sa afle, cum platim mai putin pentru un parfum frantuzesc de calitate?! cum aflam, daca acesta este sintetic sau natural, veritabil sau contrafacut? Cum putem dezvolta o afacere cu investitii minime?! Cum putem extinde afacerea in alte tari…?! Cat de importanta este testarea parfumului, inainte de a-l procura…?! La acestea si multe alte intrebari s-a cautat astazi raspunsuri, la o gura de cafea si un strop de parfum de calitate. 🙂 Si, fiindca, tot astazi a venit propunerea de la un tanar prezent la eveniment sa organizam lunar asemenea intalniri in cadrul Clubului Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu. – ne gandim sa acceptam provocarea! (079333990 Nicoleta) … (Galina Codreanu)
Georgel Chiruc: ”Este adevarat, doar testarea pe piele iti poate contura un tablou clar, si reala ceea ce ti se potriveste a ceea ce te defineste, a ceea ce este sau nu este de sezon si tot asa… Felicitari, foarte multa informatie utila”
”Astăzi am avut o zi frumoasă, o zi parfumată, o zi în care florile ne-au invidiat! Primii protagoniști ai clubului de elite impresii din viața şi cărți, Euforia Indigo Holding, ne-au împărtășit secretele afacerii lor, ne-au dat sfaturi despre cum să-ți alegi parfumul corect, să ai grijă de pielea ta şi desigur cum să te simți cu adevărat o femeie dorită! Desigur nu a lipsit tombola care a adus premii frumoase şi testarea parfumurilor! Am venit acasă cu impresii care mult timp nu le voi uita şi desigur parfumată! ) A fost o zi frumoasă cu oameni interesanți şi pozitivi care iubesc ceea ce fac! Mulțumesc pentru asta Svetlana Vizitiu şi Galina Codreanu!”- Dorina Codreanu.
Uneori, deşi s-a tras cortina, ai senzaţia că spectacolul încă nu s-a terminat. Că şedinţa Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” continuă, că ropotele de aplauze îi aduc pe protagoniştii ‘’vinovaţi’’ pe scena deschisă a Sediului Central al Bibliotecii Municipale ‘’B.P.Hasdeu’’, şi te bucuri de un bis, eventual! Dar, s-a dus şi şedinţa a 69 cu ultimul, al 67-lea, protagonist în acest an 2016, – în persoana unei tinere de excepţie, frumoasă şi talentată, o poetă de suflet care merită toată atenţia şi pentru că versurile ei te pătrund la inimă! Dorina Codreanu, ea este eroina de azi! Iată unul din versurile ei, în ajun de an nou: veţi simţi tot spiritul sărbătorilor de iarnă, şi vă vor sensibiliza prin caracterele redate…
”Nu vreau cadouri scumpe de Crăciun/Și nici brăduți cu globuri și beteală,/Întoarce-mi Doamne început de drum,/Eram copilă și mergeam la școală./Să gust din nou din mărul vieții,/Cu cărți să-mi fie plin ghiozdanul,/Să-i știu în floarea tinereții/Pe cei ce mi-au pornit aleanul./Întoarce-mi mama tânără, frumoasă,/Cu părul lung și negru de apus,/Crăciunul care îl făceam acasă/Era un basm de dragoste pătruns./Îmi vreau bunicii cu a lor povață,/Să imi repete zeci și zeci de ori/,,Ca să ajungi un om frumos în viață/Fii bun oricând, nu doar de sărbători’’/Și vreau zăpada ce era odată/Îmi vreau colindele cântate înapoi,/Întoarce-mi bucuria nesperată/În rest, nimica Doamne eu nu voi!/Nu vreau cadouri și nu vreau beteală/Nu-mi trebuie a lumii false bogății,/Tu iartă-mi Doamne a mea îndrăzneală/Și fă-mă iar copil între copii!” – (o poezie superbă de Dorina Codreanu)
Tânăra Viorica Săculţanu a debutat în moderare a şedinţei clubului şi acest lucru i-a reuşit de minune. Interpretul şi actorul Vitalie Todiraşcu a cântat, ca de obicei, cu vocea lui şuperbă; scriitorii Veronica Pârlea-Conovali şi Victor Cobzac au cuvântat şi recitat, la fel a recitat şi tânăra Natalia Pintea. Elevii de la gimnaziul nr. 7 din Chisinau, cu emoţiile ce-i caracterizează, ne-au recitat cu suflet din creaţia Dorinei Codreanu… Ana Codreanu (sora), Ana Onică scriitoarea, Olga Vozian, Mihaela Iucal-Starciuc (colege de facultate) şi-au exprimat toată recunoştinţa prin referinţe la adresa protagonistei… S-a bucurat mult şi Vasile Vizitiu atunci când a ”descoperit” că poeta Dorina este la fel din raionul Floreşti, precum şi dumnealui, şi a ţinut să menţioneze talentele native ale consătenilor… Tombola cu cărţi de autor şi cu autografe au inviorat publicul. Au recitat şi declamat elevii, prietenii, scriitorii, fanii, – ce s-ar mai dori mai mult la aceste evenimente? Recunoştinţă şi Respect! Dorina le-a meritat absolut! Toate cele rostite, toată povestea şedinţei de astăzi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”– vă sunt oferite cu plăcere în acest album evidenţiat, pe care trebuie doar să-l accesaţi:
Şi acest filmuleţ de la evenimentul de azi să vă bucure privirile:
”Casa mare a bunicii/Cu miros de busuioc,/Cu gutuie pe fereastră/Iar la colţuri flori de soc./La lumina lămpii calde,/Buna noastră toarce, ţese,/Din mânuţa ei bătrână/O întreagă-avere iese./Şi-n ungher de sus priveşte,/Lângă-o candelă aprinsă,/O icoana maronie/Ce de timp a fost atinsă./Pe perete stă covorul,/Cu maci roşii, înfloriţi,/O basma ce adunat-a/Lacrimi ude şi fierbinţi./Casa mare a bunicii,/Cu miros de mere coapte/Flori de soc şi romaniţă/Masa plină cu bucate./Iar pe pat langa fereastră/Buna noastră toarce, ţese,/Şi din gura ei bătrână/Se mai naşte o poveste.” –Dorina Codreanu
Dorina Codreanu: Îmi cântă şi acum sufletul de bucurie şi plăcere când îmi amintesc ziua ce a trecut, o zi superbă, specială alături de oameni minunați! Mi-am deschis sufletul şi am dăruit lumină, am primit în schimb bunătate, apreciere şi energie pozitivă! Am pășit împreună pe drumul literar, am citit poezie şi am avut parte de surprize frumoase. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot, doamnei Svetlana Vizitiu pentru dăruire şi organizare, Rica Săculţanu pentru moderare şi desigur tuturor celor care au fost alături de mine. Vă imbrăţişez cu drag!
Lidia Vrabie: – ”Dorina Codreanu, ma faci fericită și ştii de ce? Pentru că în talentul tău, in ceea ce scrii se regăsește sufletul meu. Să te țină bunul Dumnezeu până la cele mai adânci bătrânețe, o ȚARĂ are nevoie de aşa talente! Îți doresc din tot sufletul să fii poeta poporului!”
Constantin R. Idealantin:”Dorina Codreanu este un exemplu pentru tinerii de azi. Am citit din poeziile ei și am rămas impresionat să găsesc frumosul exprimat prin cuvânt, să găsesc simplitate și în același timp profunzime și complexitate. Sunt încântat că am cunoscut-o pe Dorina Codreanu și norocos să fiu motivat de ea pentru a urma această frumoasă pasiune, poezia.”
Natalia PînteaÎmi place stilul Dorinei Codreanu. Scrie cu o sinceritate debordată despre tot ce este viu şi curat. Atinge teme foarte sensibile care mişcă sufletul uman. Naivitatea ei de copil, te face cumva să vrei, să mai rămâi în lumea ei…
Dumitru Drapac: Din puctul meu de vedere, a fost o seara superba cu oameni superbi si cu o protagonista frumoasa si talentata! O experienţa nemaipomenita în care s-au întalnit oameni cu suflet mare!
Date biografice: S-a născut la 13 Martie 1988 într-un sat frumos de pe malul râului Răut, Ștefănești. Mama – Raisa și tata – Andrei doi tineri țărani îndrăgostiți de viața satului și pământ, au cultivat în primul lor copil toată aceasta pasiune oferindu-i o copilărie frumoasă și întreaga libertate de a citi și a desena. Patru ani mai târziu apare și surioara Ana,un pui de soare zglobiu dar care nu împarte cu sora mai mare dragostea de sat și literatură… Unsprezece ani de școală au trecut repede, ani în care Dorina a citit aproape toată biblioteca școlii,remarcându-se prin rezultate excelente la școală și cucerind profesorii și colegii prin primele sale poezii și picturi. Urmează un an de liceu și patru de facultate, unde își ia cu brio diploma de designer vestimentar al Facultății de Arte Plastice și Design, Ion Creangă din Chișinau. Se reîntoarce la versurile sale în 2014, atunci când începe să trimită poeziile sale la un post național de radio din Chișinău. Primind multe aprecieri și încurajări trimite câteva versuri Elenei Volcinschii din România care o include în Antologia sa de versuri și proză,,Sublimul drum al tinerelor slove”alături de alți tineri talentați din Basarabia. Volumul de debut ,,Poeme” a văzut lumina zilei în 2016 Februarie, la editura ,,Papirus Media” din Roman (România) .Cartea, este o minunată culegere de versuri care descrie cu dragoste și amănunte viața satului, copilăria autorului în sânul naturii și alături de familia sa. De asemenea, este gata de editare și al doilea volum de poezii iar altul este în proces. La moment, Dorina Codreanu face parte din Uniunea Scriitorilor Europeni din Chișinău. Și desigur, are serviciul mult visat – lucrează într-o librărie unde are acces la cele pe care le-a iubit o viață întreagă – cărțile!
Un nou start promiţător de Sf. Nicolae al ”Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” ‘în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, Chişinău – cu protagonista nr. 66 – Camelia Radulian, prietena noastră de peste Prut, o scriitoare, o poetă ce adie a vară caldă şi radiază culori vii, un suflet inspirat de suflete şi meleaguri pământene, – o camelie mereu tânără şi frumoasă, pentru că iubeşte, în sensul deplin al acestui verb. Doar că ia… ”mai rămas un cântec necântat/ și sângele,/ pe care încă suie, a răstignire,/ dragostea prin cuie, /ca iedera,/pe locul neumblat./Chiar dacă nu-i al meu, și nu va fi,/ți-am legănat prin vise, totuși, trupul/și ți-am iubit, fără să știi, tot lutul,/cu pătimirea/oamenilor vii. (”Fă-mă iubire’‘) Iar cuvinte de mai jos ale Cameliei, cu siguranță, vă vor pune pe gânduri, poate și pe fapte? – ”Cred ca una dintre marile dileme ale parintilor din ziua de azi e ca nu mai stiu ce ar mai putea sa le cumpere copiilor dupa ce le-au luat telefoane, tablete sau laptopuri. Orice dar de DUPA e primit cu dezamagire si raceala. Nu stiu daca ajuta pe cineva sugestia mea, dar la un elicopter adevarat nu s-a gandit inca nimeni?P.S. Mi-e tare dor de vremurile in care o gutuie era un miracol, iar o mana de bomboane de ciocolata aducea copiilor atata fericire, incat la coltulochilor le juca frumos cate o lacrima…”
”Când mi-e dor de ea, închid ochii. Acolo o păstrez și acolo o găsesc, mai ales, dacă nu cumva mai toarce încă lână în lumina puţină a unei lămpi fumegânde, undeva, pe harta acestei lumi, dacă nu cumva mai dă încă drumeţilor lapte cald şi pâine aburindă, si dacă nu cumva ne mai aşteaptă pe toți, ca pe niște fii rătăciți, la fereastra încercănată a unui apus. …Când mi-e dor de ea, închid ochii, o găsesc mereu acolo și îi spun, așa cum îi voi spune chiar și cînd se vor nărui în urma ei ultimele amintiri: “Sărut mâna, România mea blajină!” Şi…”Dragii mei, cunoaşteti voi o copleşire mai mare, mai frumos inlăcrimată şi mai sublim înaltatoare decat dragostea? Uriaş fluviu a venit azi dinspre voi, iar eu – vă marturisesc- sunt mşscata până la lacrimi de atâta atenţie şi preţuire. Nu ştiu, cum s-a întâmplat să merit eu atâta prietenie, dar îi mulţumesc Cerului pentru voi toţi şi pentru fiecare dintre voi în parte. Vă rog, sa fiti fericiti, să vă bucuraţi de fiecare clipă a anilor vostri şi să vă faceţi din suflet lăcas pentru senin adânc! Vă multumesc voua, cu fiecare bătaie a mea de inimă, pentru gândurile bune, pentru urări, pentru timpul vieţii voastre în care mi-aţi făcut şi mie loc. Cu preţuire, recunostinţă şi dragoste, vă mulţumesc pentru azi!” Camelia Radulian (Președinta Filialei USEM din România)
”Azi”, – înseamnă fiecare zi, ceas, clipă, din viaţa Cameliei. Şi programul evenimentului la Club cu Camelia Radulian a fost variat în culori de prieteni şi fani. Moderatoare strălucite ca de obicei: poeta DianaCiugureanu-Zlatan, precum şi prietena protagonistei Odilia Roşianu, medic, redactor-şef la revista on-line ”Literatura de Azi”din România. Un început de şedinţă, cu o scurtă prezentare a protagonistei şi a co-moderatoarei Odilia Roşianu, ca urmare, – mărturisiri şi impresii de viaţă ale Cameliei: din copilrie, părinţi, prieteni, studii, familia, învăţăminte, experienţa, calea spre succes… Muzica folc prin evoluarea cantautoarei Natalia Croitor, recital poetic din creaţia autoarei Camelia Radulian al declamatorilor Natalia Pintea, Victor Cobzac (USEM), elevi ai Gimnaziului Nr 7 din Chişinău. Interpreţi invitaţi: Maria Mocanu, Natalia Croitor, Vitalie Todiraşcu, Marcel Zgherea… La fel, surprize din partea colegilor de la USEM pentru recentă omagiată Camelia Radulian. Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” a venit cu o donaţie de cărţi pentru protagonistă şi moderatoare. În final, o tombolă cu premii – exemplare ale volumului ,,Oglinzi-2”, și CD-uri ,,Oglinzi-2”, de la autoarea Camelia Radulian, iar fanii au venit cu aprecieri, felicitări şi cuvinte de laudă… Puteţi viziona evenimentul ”Clubului de elite ”Impresii din viata si carti în acest filmuleţ postat pe Youtube, dar şi acest album evidenţiat, deschideţi-l! – «Camelia Radulian protagonista la Clubul de elite Impresii din viata”
Referinţe şi aprecieri:
Camelia Radulian – Diva mea! (Dedicație poetică din partea DianeiCiugureanu-Zlatan, preşedinta fondatoare a USE din Moldova:”Când imploram de semne, /Prin Rugi însângerate,/În luptele nedemne,/Cu oase sfărâmate,/Când mă-ncleșta căderea/Cu lilieci în plete,/Tu îmi cerneai durerea,/Chemându-mă pe trepte./Mă-mbălsămai cu rouă /De stea diamantină/Și începu să plouă/Cu geniu de lumină./Te întrebam plăpândă,/De unde vii, surată,/Cu-a ta povață blândă,/Cu inima-ți curată?/Urmându-te prin lume,/Absorb un pic de tine,/Renasc de-a ta minune,/De faptele-ți divine./ Sunt binecuvântată/Să-mi revelezi, senină,/Cum este recreată,/Azi, lirica română!”
Mihailescu-leahu Irina: Foarte frumos ca există asa oameni si așa evenimente in țara noastra… Mult succes!
Nicolae Baltescu: A fost o întîlnire de suflet, am cunoscut o ființă cu un suflet frumos, care se numește Camelia Radulian cu o dragoste deosebită către Cuvânt. Graiul acestei frumoase doamne la chip și la suflet este Poezia. Versurile Cameliei Radulian sunt Rouă a Lirei și sunt ca un balsam pe sufletele, pentru sufletele îndrăgostite de Cuvânt de Adevăr. Îmi doresc să avem cât mai multe asemenea întâlniri care cred, sau sper să trezească acest neam dintr-o neînțeleasă nepăsare, din acea inerție, încremenire a spiritului românesc ce prezintă o amenințare foarte serioasă pentru Viitorul Națiuni. Îi mulțumesc din suflet doamnei Diana Ciugureanu-Zlatan pentru lucrurile cu adevărat frumoase care le face și le trăiește.
Date biografice şi surse recente despre Camelia Radulian:
Data nașterii: 4 decembrie 1967; absolventă de Filologie; a fost și profesor în învățământ, dar și un jurnalist f apreciat. Ca poetă, a fost remarcată de Romulus Vulpescu și așa i-a apărut primul volum de poezii. Acum, este colaborator permanent la revista Literatura de azi și redactor la aceeași publicație.
Preferă simplitate. E suficient să iasă în faţă şi să înceapă a vorbi după care totul va curge lin, firesc… Aşa şi a fost, astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’‘, Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, protagonistă fiind Victoria Ursu, director, nutriţionist, slabesc.md, – despre ea a fost articolul recent în blog. Mămică a doi copii, o femeie fericită, o doamnă distinsă, având vocaţie şi aptitudini de manager şi chemare oratorică, cu o fermitate în caracter şi insistenţă dură pentru reuşita proiectelor sale… Moderator a fost la fel protagonista clubului din anul trecut Lucia Argint, pedagog, – cea care a dechis programul cu un arbore desenat cu întrebări pentru Victoria. Ambele înzestrate cu o inteligenţă nativă, cu o fermitate morală şi cu o pricepere managerială ieşită din comun. Despre toate s-au vorbit, discutat, zâmbit, – cu puţină lume, dar a fost într-adevăr o şedinţă interesantă şi captivantă. S-a meritat, în special, că ne-a ”deranjat” melodia vocii a unei micuţe fetiţe care cerea toată atenţia, ceea ce n-a afectat atmosfera insufleţită, cu adevărat intelectuală, care s-a permanentizat cu sosirea noilor invitaţi cu menţionări şi aprecieri pentru protagonistă şi tematica şedinţei! 🙂 Cu un gând de recunoştinţă sinceră, le mulţumim celor prezenţi şi, în continuare, aşteptăm reacţiile şi impresiile în acest blog! Priviţi albumul deschizând link-ul: «Victoria Ursu la Clubul Impresii din viata si carti»
Puteţi asculta şi viziona filmuleţul mai jos:
De ale Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”…
Am făcut azi cunoștință cu povestea vieții și de succes al nutriționistului nostru autohton Victoria Ursu – o femeie matură și sigură pe ea, care știe să ceară ceea ce are nevoie și luptă pentru valorile sale. Rareori vom întîlni oameni puternici și siguri pe ei care să nu aiba și o doză mare de ambiție. E o altă trăsătură extrem de atrăgătoare a Victoriei Ursu, care dovedește faptul că majoritatea dintre noi suferim de aceleași fobii și complexe, că nu te complaci, că vrei mereu mai mult, că ești dispusă și îți dorești să te dezvolți din punct de vedere personal și profesional . ”Omul care schimbă oameni ”, ne-a demonstrat azi că este o femeie care pune pasiune în tot ceea ce face, cu atît mai mult în lucrurile și persoanele pe care le iubește…Că stie să își susțină punctul de vedere și de aceea, să traiască în concordanță cu credințele și valorile sale personale, că știe întotdeauna ce anume își dorește și de aceea, în orice ar intreprinde, știe că decizia finală îi aparține ei și numai ei…
Abia aștept s-o am și ca invitată la o lecție de sănătate pentru copiii și elevii mei (Lucia Argint)
”Medicina are un criteriu curios de apreciere a profesionalismului unui medic, criteriu despre care mi-a vorbit un specialist acum două luni: Dacă după vizita pacientului la medic, starea i s-a ameliorat măcar un pic datorită comunicării cu medicul, acesta este un bun specialist. Doar savurând frumusețea, candoarea și siguranța protagonistei Victoria Ursu, am impresia că pot slăbi brusc și pot deveni chiar mai bună ca persoană, mai fericită, mai adorată de oamenii din jur. Contagioasă și divină, această stare trăită din start, la întâlnirea din 15 noiembrie, cu medicul nutriționist Victoria Ursu, stare pe care încerc să o mărturisesc, dacă mă ajută cuvintele. Știe să asculte orice întrebare, astfel cunoscându-ți nivelul, ca să își formuleze și un răspuns cu impact benefic. Știe să-ți argumenteze concepțiile, cu informații prețioase, știe să armonizeze cu fiecare, într-un cuvânt. Știe să ne ofere un exemplu de eleganță, împlinire, pace interioară, frumusețe nativă și muncită. Aștept cartea, pe care am aflat că o scrie despre secretele unei femei suple. Aștept să înțeleg etapele prin care poți deveni o minune de om, luminoasă și de succes. Deja m-am îmbogățit colosal, după ce ni s-a dăruit și i-am dăruit cântecul meu „Două lumi”. Era foarte grăbită, dar noblețea a determinat-o să mai rămână, dacă am insistat să-i ofer cadoul muzical, la încheierea ședinței. Îi mulțumesc pentru că a descoperit artistismul meu. Are un flux de conștiință la care se ajunge prin multă credință și ambiție. Or, moderatoarea superbă, Lucia Argint, a știut de ce dorește să ne-o prezinte pe invitata specială. A oferit clipe mirifice. Până și copilașul dulce din brațele moderatoarei a întregit atmosfera solară din inimile noastre, acolo. Am uitat de toate durerile. Am revenit acasă mai iertătoare și mai iubitoare… Este o bucurie tot mai frecventă, să cunosc și să descoper cu fascinație, adevărate valori la Clubul de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Felicitări și Doamne, ajută! Pupicei dulci tuturor!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
Pisaroglo Tatiana:”Prezenta la astfel de seminare oferă șansa tuturor oamenilor de a se informa, de a afla răspunsuri direct de la sursa si de a descoperi lucruri noi si interesante despre unele persoane pe care le cunoaștem doar din presa sau virtual, aceasta datorită deschiderii invitaților fata de public. Imi place modul in care decurge interviul, fiecare persoana prezenta in sala avind posibilitatea de a acorda întrebări in cazul in care apar unele neclarități si plus la toate astfel se pot crea si noi relații, noi cunoștințe. Sustin si apreciez ceea ce faceți”
Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. Vasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura; nepoata mai mare Alexandra Perez (in imagine). Vizionați filmele mai jos:
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină…” – Dumitru Crudu
”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. – ”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintireacelor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – #Vasile_Vizitiu.
Din volum: ”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”
”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”
”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”
Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”
”Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile. Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)
Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”
Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”; ”Am ramas incantata de familia dumneavoastra, va zic asta cu toata sinceritatea. Cred ca pe barbati ca tatal dumneavoastra se tine pana acum Neamul. Sa-i ziceti ca-i doresc multa sanatate si sa mai scrie, caci probabil mai are atatea de a ne spune…”;
”Atat de frumos ati scris aici despre tatal dumneavoastra, atat de frumos si cu suflet, atat de adevarate lucruri a scris el… Citesc si din istoriile descrise de Vasile Vizitiu, imi dau seama ca oamenii, parintii si buneii nostri au trait aceleasi bucurii, au trecut prin aceleasi nenorociri, in orice colt al Moldovei… Suntem cu totii un Neam si un sange si aceasta carte, istorie vie, adevarata, ne apropie si mai mult. Multumesc pentru onoarea de a avea cartea Cu satul in suflet prin mari si ociane, de la autor, cu dedicatia autorului. Multa sanatate Omului, Vasile Vizitiu!’ / E. Plugaru/
”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Pentru multă lume, inclusiv şi umila me persoană, Vasile Vizitiu este un exemplu de verticalitate şi optimism. Aceste calităţi sunt lipsă la mulşi concetăţeni ai noştri, mai ce seamă mai tineri. Felicitări pt Dl Vasile pentru o nouă performanţă! – Andrei Covrig
Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, la Biblioteca Nationale RMoldova și Biblioteca Raională din Florești.
Vasile Vizitiu, Cu satul in suflet prin mari si oceane, 2016
’’Viaţa este ca un basm perpetuu’’, ‘’ Timpul… nu e nici dușman, nici prieten. Timpul e neutru. El își vede de treaba lui, curge cum are chef și este propriul stăpân. Totuşi, unde se grăbeşte?’’- se întreabă ea. – ’’Cu certitudine, sunt optimistă și încerc să găsesc o soluție pentru orice problemă, chiar dacă soluția nu e cea mai rațională’’. (Violeta Bujor-Popovici).
E bine, când omul ştie cine este, ce doreşte de la viaţă, şi ce prezintă ca personalitate pentru societate. Violeta Bujor-Popovici – Un suflet luminos cu ochi senini, cu inima deschisă pentru oameni, iar dragostea si înțelepciunea o însoțesc mereu! Modestă, calmă, un Pedagog răbdător, dar cu o atitudine de învingător perseverează cu entuziasm în domeniul educaţiei şcolare. Insistentă în acţiuni de carităţi, susţine şi ajută necondiţionat persoane vulnerabile fără să-şi facă publicitate. – Un adevărat ghid de dezvoltare educaţională prin culori:”Albastrul este al cerului, al mării şi al ochilor femeii. Galbenul este al lanurilor de grîu. Cafeniul este al pămîntului arat. Plăsmuiţi viaţa în culorile vii, nu pictaţi în gri şi negru!” – din gândurile Violetei.
O soţie model şi o mamă blândă pentru fii ei, un părinte iubitor şi pentru elevii Liceului în care activează cu conceptul:’’Inteligenţele multiple pot fi înţelese şi ca moduri diferite de a învăţa. Fiecare elev are o anumită inteligenţă, are unele capacităţi mai bine dezvoltate, care îi permit să înveţe mai uşor.” Timp îndelungat Violeta. îşi reevoluează aptitudinile, este foarte calculată în corectitudine, poate să stea nopţi întregi asupra lucrărilor sau schiţelor de proiecte noi. Nu se calmează cu o reuşită, perseverează în continuare, ca să fie totul aplanat până la ultimul detaliu. Nu se sfieşte să ceară ajutor, daca consideră că cineva o face mai bine.
Violeta Bujor-Popovici: „A fi profesor e o vocaţie”. Este omul echipei, cu mult respect şi recunoştinţă pentru colegii ei:”Am lucrat împreună, am analizat critic lecțiile, pentru a interpreta și delibera în lumina dovezilor cu privire la impactul lor asupra învățării fiecărui elev… Suntem excelenți când e vorba de critică… Am folosit această facultate critică pentru a analiza dacă putem avea un impact suficient asupra elevilor… Acolo unde suntem, e minunat… Povestea de seară… Să fiti fericiti!’’
Societate: În fiecare zi, cel puțin un elev părăseşte şcoala pentru că își urmează părinţii peste hotare. Numai de la Chişinău, pleacă anual sute de elevi. Practic, dispare o şcoală întreagă. E o situatie trista! Dar cu salariile din Republica Moldova nu prea te poti descurca! Vrem o schimbare, o apreciere a muncii fiecarui angajat!”
Din carţi: O poveste frumoasă pentru copii în vacanță… ’’Din lumea celor care nu cuvântă’’ de Emil Gârleanu:” Nu trebuie să fii cît un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cît o neghină, ori cît un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scînteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi…”
Pentru Prieteni:”Dragii mei prieteni, dragi colegi…Vă mulţumesc din inimă pentru gînduri pozitive, cuvinte frumoase, urări de bine şi pentru toată dragostea şi prietenia! Am trăit un fenomen superb, fenomenul ,,LA MULŢI ANI!” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenii de suflet!’’
Destinaţii turistice: Împreună la tabăra ALTAIR… Bulgaria, Greţia, Truscavet, Roma, acolo unde e ’’liniște… o clipă de liniște… și un pic de fericire… fiecare dintre noi parcurge o cursă nebună cu aceleași scopuri: fericire, multumire, liniște… Slavici spunea că liniștea aduce fericirea. Liniștea din sufletele noastre este un lucru neprețuit și destul de rar în zilele noastre. Puține locuri și mult mai puține lucruri ne oferă azi un strop de liniște…Există un loc ce poate să ofere acea liniște de care avem nevoie…’’ ” Taberele de vara ALTAIR au devenit extrem de complexe, implicand activitati diversificate, de la ateliere de creatie si vizitarea unor obiective turistice importante la antrenamente sportive si formari in ateliere! Urmeaza pasii de mai jos cand pregatesti bagajul copilului pentru tabara de vara si ajuta-l sa aiba toate lucrurile necesare pentru acest program de vacanta .’’
Astfel, o cunosc eu peVioleta, protagonista Clubului de azi, – o şedinţă, o reuşită, cu impresii şi modele de viaţă. Şi din nou, cu multă admiraţie pentru nestemata şi apreciată moderatoare, OmulTamara Curtescu-Marinciuc. Mulţumiri cu urări de sănătate!
Respectiv, vin şi aprecierile membrilor şi participanţilor evenimentului de astăzi. Vivat! (SV)
Tamara Curtescu-Marinciuc:”Punct, și de la capăt…Aceasta e una din sintagmele care descriu perfect omul Violeta Popovici-Bujor… Curioasă, curajoasă în a încerca rezultatul curiozității, proactivă în a exercita curajul, firească în a lua atitudine față de tot ce ne înconjoară, rezultat al curiozității, cunoașterii Violeta continuă o dinastie de profesori, intelectuali care și-au trăit frumos și cu demnitate harul. Au trăit bucuriile vieții de profesor mai intens decît greutățile, au marcat astfel viața copiilor și a nepoților… Astfel copii au devenit profesori. Pe Violeta providența a adus-o tot la școală… Punct și de la capăt… Școala i-a dat confortul alegerii și libertății: era concomitent elev și profesor… Violeta a căutat echilibrul între aceste două roluri, găsind uneori revelația acestuia…Violeta a perseverat ca adult, progresînd în a rămîne copil, în a găsi mereu altă și altă interpretare la o poveste clasică, la o problemă cu grad sporit de dificultate, la un mesaj scris mai mult printre rînduri…Punct, și de la capăt…
Violeta este elevul care nu poate trișa… Ochii ei plini de cer nu pot imita uimirea, pentru că în ei poți citi această uimire… Sufletul ei nu poate mima compasiunea, pentru că empatia e aici la ea acasă… Imaginația ei nu poate respecta un tipar, pentru că spațiul e prea îngust pentru ea… Violeta știe să dea fără să-i ceri, știe să cedeze fără să piardă, știe să fie bogată fără a avea prea mult… E fericită, pentru că știe ce înseamnă a ferici pe cineva… Inclusiv pe draga ei majoritate din familie – Ghenadie, Sandu și Laurențiu…faptul că e minoritară o face Regină…
Violeta e mereu în căutare… Se implică în diverse proiecte pentru că altfel nu poate, asta e ea, profesor… Căutînd ceva descoperă noul, tatonînd noul – află ceva inedit, și iar de la începul…
Punct și de la capăt…
Adevărul e că-și ia în serios rolul de profesor – e un har, primit în dar de la bunei, părinți, iar harul nu poate fi o povară…
Felicitări, Chișinău, ai așa profesori…
Felicitări, comunitate de profesori, ai așa colegi… ”
Tatiana Potîng:” Am ales să-mi petrec „Ajunul” alături de o parte dintre cei mai stoici Oameni-lumină, alături de Profesori. Ca de obicei, toată numai suflet,Svetlana Vizitiu, a asigurat buna desfășurare a acestei întâlniri de suflet.”
Lucia Argint: ”Mesajul unei ”disperate” Inspirate …
Pentru început, aș vrea să mulțumesc organizatorilor evenimentului de azi, pentru astfel de întîlnire, foarte necesară și actuală la moment cu OMUL-PROFESOR, în ajunul zilei profesionale al lucrătorilor din sistemul de învățămînt. Într-o perioadă de criză, cînd doar se vorbește despe necesitatea promovării imaginii Învățătorului, Clubul de Elite ”Impresii din Viață și Cărți” realizează activ și fidel, ceea ce ar trebui să facă cel puțin două ministere și întreagă mass-media…
De rînd cu mai multe, legate de datele biografice, valorile și idealurile profesionale care a fi interesante și utile nu doar celor din rîndul intelectualilor, sau colegilor de breaslă, eroina zilei de azi – Violeta Popovici-Bujor, reprezintă un reușit model de profesor tînăr, bun de promovat la facultăți cu studenți buni, dar nedeterminați pentru o carieră pedagogică.
În acest sens, Violeta , convinge și demonstrează în practică cum poate, și ar trebui să arate o profesoară contemporană: atrăgătoare, energică, modernă, ambițioasă și interesată de tot ce apare nou, util, în vogă….
Combinînd ușor și elegant identitățile pe care le reprezintă: femeie îngrijită, doamnă emancipată, manager activ, soție realizată, gospodină, mamă iubitoare etc., acceptă, și pare că, îi place să rămînă și în continuare o elevă străduitoare, care caută să învețe de la oamenii din jur și de la situațiile pe care i le oferă destinul… Totodată este o păstrătoare și continuitoare a unor tradiții de familie și o exponent a unei dinastii de pedagogi cu istorii de viață, bune și pentu o carte cu conținut motivațional…
Vreau să știi Violeta, că avem și noi, ce învăța de la tine, de la modul tău de a privi cumva lucrurile: A avea răbdare cu oamenii, foarte diferiți de altfel… De a le oferi o a doua șansă tuturor, chiar și celor care rănesc, sau care dezamăgesc așteptările… Că căuți justificări unor acțiuni neprevăzute, demonstrînd toleranță și abilități de mediator. Meriți toată stima și considerația cînd îți oprești atenția asupra părților bune, pozitive și alegi drept prioritate – iertarea.
Azi, am ales să vin la întîlnirea cu tine, fiind îmbracată în mov, nu doar că e nuanța care îmi place… ci în primul rind, ca semn de solidaritate pentru unul dintre cei mai buni parteneri și coechipieri, cu care am avut de a colabora vre-o dată, cu OMUL – PROFESOR, al cărui Prenume –Culoare, simbolizează INTUIȚIE și NOBLEȚE.
Cu riscul de a mă repeta, reiterez pentru cei ce au fost prezenți în sală, dar care nu au înțeles într-u tot (din cauza emoțiilor mele )mesajul pe care am vrut să îl transmit:
Se consideră că invidia este unicul viciu pe care omul nu-l poate lichida complet, ci doar canaliza eficient. În asemenea cazuri, invidia orientată energetic corect, devine una albă, adică una Constructivă.
Ai multe lucruri pentru care poți/meriți să fii invidiată, dar unele dintre lucruri sau calități ale tale, nu pot fi preluate de cei din jur și de mine inclusiv (de ex., niciodată nu vor putea înțelege și practica matematica așa cum îți reușește ție😀 )… și atunci invidia albă, se transformă înt-o simplă admirație…
Unele inițiative, porniri sau realizări ale tale însă, provoacă și pune pe gînduri serios pe o parte dintre cei neîncrezuți, în ceea ce ține de ași reevalua propriul potențial, sau chiar ași încerca și ei puterile, probînd, riscînd, muncind și obținînd….
Imi doresc să existe mai mulți colegi în breasla noastră, care ar putea trezi invidie albă, deoarece această stare, trezește, tonifică, inspiră, provoacă și atrage! E o cale reală spre creștere, autoperfecționare și progres, într-un final….
Sunt o Invidioasă, deci, o inspirată … și te rog, fă-mă să te invidiez și în continuare, fiindcă așa îmi menții, fără să știi, gustul pentru viață, mă motivezi constructiv! Ceea ce și altora le doresc!
Sper destăinuirea mea sinceră să te facă și să zîmbești , dar și să te simți măcar și pentru o clipă mai importantă și valoroasă…
Vivat Doamnă Profesoară, cu nume colorat de floare!
Mulțumesc organizatorilor Svetlana Vizitiu, Tamara Curtescu-Marinciuc și protagonistei Violeta pentru această întîlnire – eveniment, care s-a desfășurat asemeni zilei care a trecut, plină de lumină, ploaie caldă și soare.”
Daniela Garbuz;” Felicitări Chișinău, că ai profesori de seamă. Profesori care radiază an de an, Azi am fost cei mai norocoși, mulțumesc doamna Tamara, Violeta și Svetlana Vizitiu.”
Ana Popa;”Bravo, dna Violeta! Bravo, dna Tamara! Sunteti niste personalitati, create in sanul unor familii de pedagogi frumosi la suflet, cu har divin! tTnere, energice, pline de viata si, principalul, indragostite de meseria de profesor. Sa fiti sanatoase si sa puteti educa, la randul Dvoastra, alte noi generatii de copii, cu care sa va mandriti pe viitor! Tara are nevoie de astfel de oameni! Doar inainte, spre noi culmi! Felicitari cu Ziua Profesorului!”
Ramâne o doamnă a televiziunii, care a dovedit ca prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri. Aici avem un exemplu minor al adevăratei forțe care de la bun început a știut ce-și dorește, și unde va ajunge mai departe… Jurnalista Rusalina Russu, căci despre dumneaei este vorba, astăzi ne-a onorat cu prezența ei ca protagonistă cu nr. 62 la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” ședință organizată în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc. Vedeţi albumul «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite». Limba română e la ea acasa! – spune ea. O înverșunată apărătoare a drepturilor copiilor, a familiei, în general, – nu se sfiește să o spună mai ”popular”, în dialectul moldovenilor ca exemplu:”Deductie nocturnă – la nunta copiii orasenilor danseaza cu maturii in cerc, se-nvirt peste tot, se-ncilcesc printre picioare si toti le zimbesc; copii celor de la tara sunt hudicaiti de parinti, imbrinciti, zdruncinati, tzistuiti – din pacate, la sate inca bataie e rupta din rai, am impresia ca azi o zdruncin eu vreo gospodina care-si zgiltiie copkilu”… Familia pentru Rusalina – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Om public, Rusalina este, de fapt, o persoană simplă, mereu zâmbitoare, deloc complicată în comunicare… La club a fost sinceră, a vorbit mult din impresii din viaţă, experienţă proprie, a plâns, a zâmbit, a răspuns la întrebări, ne-a făcut fericiţi, interesaţi pân-la culme, sentimentali, trişti, vulnerabili, emoţionanţi, – într-atât, că ulterior toată lumea a venit la mine să-mi spună, că ”a fost ceva extraordinar şi deosebit”, iar mai multe detalii despre şedinţă cu Rusalina Russu puteți viziona în filmulețul și imaginile foto din albumul: «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite».
Reacțiile publicului invitat la ședința Clubului vin să fie cele mai sincere:
”Pana astazi o vedeam doar la televizor: eleganta, amabila, si, uneori, provocatoare, insa intotdeauna cu o prezenta de spirit admirabila. Astazi am avut ocazia sa o intalnesc pe viu, la sedinta Clubului, si am ramas profund impresionata de personalitatea Dnei Rusalina. Frumoasa, discreta si sincera, Dnei a stabilit imediat o punte catre inimile ascultatorilor, fascinandu-i. Am parcurs impreuna drumul sau profesional, succesele si dezamagirile, trairile personale. Multumim pentru intalnire!”- Ala Pinzari
”A fost o după-amiază deosebită cu protagonista Rusalina Russu. O discuție empatică, deschisă, atât cu moderatoarea evenimentului, cât și cu participanții… Ceea ce ne-a oferit Rusalina ca Om, Femeie, persoană publică este un model de a fi ,,egal,, cu ceilalți și un model pentru toți. Mulțumesc, Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” și Svetlana Vizitiu, Rusalina Russu, pentru organizarea evenimentului!” – Таtiana Scripa
”De la protagonista cu acest zambet fermecator care emana o energie pozitiva,un nivel de intelectualitate care putini il au la aceasta virsta, toti prezenti am primit o satisfactie la raspunsurile intrebarilor si mica descriere din trecutul Doamnei Rusalina! Felicitari si bun venit in familia la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, Svetlana Vizitiu multumesc de invitatie!” – Constantin Lapusneanu
”O adevărată revelaţie a fost întîlnirea cu Doamna Rusalina Russu, deoarece am cunoscut frumuseţea şi nobleţea sufletească a multîndrăgitei mele prezentatoare şi producătoare la Televiziunea MOLDOVA 1. Am aflat că nu este uşor drumul ascensiunii profesionale, fiindcă zi de zi lucrează cu multă dăruire, onestitate şi perseverenţă pentru a oferi telespectatorilor cele mai frumoase emisiuni. M-am bucurat mult că Doamna Rusalina Russu este o mamă fericită, îşi iubeşte mult familia, le acordă ajutor incomensurabil celor dragi. Succese frumoase, fericire şi multă sănătate Vă urez, Doamnă Rusalina!” – Tatiana Isacova
”RUSALINA RUSU : Ai reuşit şă ajungi acolo unde-ţi e hărăzit, fără să te împli de năprasnicul vifor al societăţii post-comuniste…..Impresiile sunt extraordinare, o lecţie de educaţie civică.” – Valentina Ciobanu
”O intalnire de suflet cu o doamna de nota zece – Rusalina Russu. O doamna adevarata si un model a femeei moderne. Felicitari pentru tot ceia ce face” –Lena Dermenji
O întâlnire de suflet…o întâlnire de neuitat! –Zinaida Ambroci
”Am vizionat editia Clubului Impresii din viata si carti cu Rusalina Russu.
Nu voi exagera. Ma bucur ca avem in Televiziune o doamna precum este DUMNEAEI.” – Lilia Manole
Date biografice: Rusalina Russu a facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă”🙂 A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important…” – din articolul cu link-ul mai jos:
Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.
O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?
Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…
Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
Fiecarecuadevărullui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
Magiaereală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu. O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poetaLilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)
‘‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61 – Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!
Referinţele fanilor şi ale prietenilor:
‘‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole
Foto de Alexandru Statnîi
„Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și receptivitatea” – Alexandru Statnîi
”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.
„Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.” – Ala Pinzari
‘‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig
Ronin Terente – ”Deschizi un teatru și într-o zi ești scos din el, faci un spectacol revoluționar pe care alții și-l asumă, scrii sonete pe care nu ți le citește nimeni, ai copii care te lasă singur, educi generații de artiști care nici nu-ți dau bună ziua când te văd, faci o tabăra de creație pentru care nu găsești sponsori, trăiești de la o pensie la alta, ești un mare artist într-o țară care la „””” a văzut artiștii, într-o zi mori și abia de găsești câteva rânduri într-o revistă, pe care nimeni nu o citește, despre tine. Odihnă plăcută tovarășe Silviu Fusu…” / 28 aprilie 2022/
Valentina Ciobanu:DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ … SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.
Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.
Date biografice: Regizorul Silviu Fusu s-a născut în 1953 în satul Parcova, raionul Edineț. În 1975, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova și în 1983 Institutul de Artă Teatrală din Moscova, specialitatea regie.
A fost director artistic al Teatrului epic pentru tineret (1984-1985) și director artistic al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă” (1987-1990, 1996-2003). De asemenea, a fost director general al Companiei Teatrale Române ”Spațiul mioritic” din Ploiești (1991) și director general al Centrului Teatral ”Mesagerii lui Zamolxis” din București (1993-2003).
A montat spectacole în teatre din R. Moldova, Belarus, Canada, România, Rusia și Ucraina. În calitate de scenarist, regizor și scenograf a realizat peste 200 de proiecte, cele de referință fiind: ”Cercul” după W. Shakespeare, Sofocle și Euripide, ”Și dragostea coboară seninul în om” după M. Eminescu și V. Micle, ”Frunza de la urmă” de A. Ciubotaru, ”Despot Vodă” de V. Alecsandri, ”Micile tragedii” de A.S. Pușkin, „Osia dorului” de I. Vatamanu, ”Casa Mare” de I. Druță, ”D’ale carnavalului” și ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale ș.a.
Silviu Fusu este membru al Uniunii Teatrale din Moldova (1986) și membru al Uniunii Teatrale din România (1992).
A fost laureat al mai multor premii naționale și internaționale, ex-director artistic al Teatrului epic pentru tineret și al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă”
Regizorul Silviu Fusu s-a stins din viață pe 27.04.2022 la vârsta de 69 de ani.
La Institutul Muncii din Chişinău, a avut loc lansarea oficială ALIVEMAX în Republica Moldova și primul Seminar International European Alivemax, un eveniment grandios cu prezentare companie, istorii reale, artisti, koffe-breake și Tombola de Aur! Companie Internaţională fondată de Nauder şi Melisa KHAZAN, cu o experienţă mai mult de 25 de ani în MLM. Alivemax a fost intemeiată în 2009 şi este prezentă în 80 de țări ale lumi! Activitate umanitară la nivel mondial, cu lansare care s-a desfăşurat în premieră în Chişinău cu primul Seminar, din seria dialoguri inspiraționale și premierea celor mai buni dintre cei buni în domeniul afacerilor din țările în care produsele Alivemax sunt deja foarte întrebate: SUA, Kazahstan, Rusia, Azerbaidjan, Gruzia, România, Republica Moldova etc. Mai inspirați și convingători la seminar au fost, în opinia mea, cei din delegația Cazahstan, optimiști și credibili în oferte, cu siguranță, care știu ce fac și ce spun. De menționat, că la lansare Alivemax au fost invitați și persoane social vulnerabile, care au beneficiat de multe surprize plăcute din partea organizatorilor. În cadrul discuţiilor, organizatorii din țările prezente au relatat despre drumul carierei sale, cum a fost lansat proiectul Alivemax, dar şi s-au oferit multe sfaturi în efectele tratamentului foarte simplu utilizând produsele propuse. Taxa de participare în valoare de 50 dolari, achitată de participanţi a fost direcţionată în proiecte de caritate. Mulțumiți pentru tot ce s-a făcut pentru sănătate, lansând și promovând noi produse cu fito spay-ri și cosmetice despre care, deocamdată noi nu cunoaștem toate efectele miraculoase, dar deja apar discuții și dovezi din partea persoanelor, care s-au bucurat de tratament în scurt timp… Prezentare de produse, istorii de succes reale, interpreți îndrăgiți și o Tombolă cu premii de valoare- bijuterii din aur cu diamante, bilete de călătorii, tablete, telefoane mobile, blănuri de nurcă, pandative din aur și multe altele… Fiecare participant a fost surprins cu ceva interesant, dar și servit cu bucate naționale la restaurant… Să ne bucurăm că încă mai există astfel de persoane devotate oamenilor, să le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume.
Prezenţe naţionale, care au acceptat provocarea de a cânta şi dansa la eveniment, artiștii ai poporului, – Ion Suruceanu, naistul Constantin Moscovici, ansamblul folcloric ”Tălăncuța”, ansamblui de dans ”Fluieraș” și alții, și moderatorul Andrei Porubincu îndrumarea atentă a doamnei de afaceri, milionara din Kazahstan КarashashТаnabayeva, precum şi Maisuradze Larisa din Azerbaidjan, Iulia Grigor din Republica Moldovaetc.
Despre produsele Alivemax: Spray-urile AliveMax, comparativ cu metoda clasică de administrare, au o absorbtie de 98 % a elementelor active, ajută astfel mai eficient la vindecarea organismului.
Beneficii ale folosirii spray-rilor Alivemax:
– Dau senzatie de bine, de vitalitate/ Favorizează obtinerea sănătății celulare optime/ Mențin un libidou activ/ Ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor/ Oprește nivelul de energie a corpului/ Întarește sistemul imunitar/ Este plăcut, agreabil/ Acceptat mai ușor, de către copii/Administrare: de la 3-7 vaporizări pe zi
S-au făcut multe testimoniale cu afectiuni care au fost tratate cu succes, dar întrucat sunt produse naturiste, legea interzice ca la fiecare produs în parte să se facă specificații / referințe de această natură.
Produsele cosmetice AliveMax sunt apreciate tot mai mult de esteticieni, dermatologi și unele dintre cele mai bune SPA din lume. Masca Lift Instant Face Revolution AliveMax și Serumul Anti-Aging cu Aur de 24K, reprezintă un adevărat progres în lupta împotriva îmbătrânirii…
Toate informațiile vă sunt oferite de distribuitori!
Până să termin de scris articolul despre impresiile de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, unde am aflat mai multe lucruri interesante despre protagonista Irina Staver, vreau să spun câte ceva despre tinerii de azi şi cei mai vârstnici. Nu vreau să se compare aceste categorii de vârstă, generaţii întregi de azi şi mâine, aceste două lumi atât de diferite la prima vedere, dar, noi avem multe de învăţat de la aceşti tineri, în special, din erorile lor, şi mai optimist, avem şansa să-i ajungem din urmă, să ne egalăm în comunicare atât de liberă, fără complexe, să fim deschişi şi sinceri în opiniile noastre. Noi, cei complexaţi încă din perioada sovietică… Avem mulţi tineri ca Irina, şi problema e că nu doar nu-i apreciem şi nu-i promovăm, dar nici nu încercăm să-i descoperim, să-i ajutăm cu experienţa noastră. Creăm legi ca să fie încadraţi doar tineri cu experienţa de muncă, şi de unde, de unde să o capete, dacă nici condiţii normale de viaţă nu dezvoltăm? Noi, cei mai în vârstă suntem cei care Trebuie să înveţe de la tineri, să ne redescoperim, să ne dezvoltăm, să fim mai inteligenţi, şi mai optimişti. Ei, tinerii, sunt cei care crează comunităţi în jurul ideilor pe care le promovează, apoi apar tot mai mulţi adepţi, şi iată aşa creşte o comunitate, cu cei care vor să fie auziţi, descoperiţi, înţeleşi, ascultaţi, citiţi, apreciaţi, susţinuţi, urmăriţi şi ajutaţi! Dar şi ei vor să ne ajute, şi noi nu reacţionăm! – Păcat de cei, care nu au reuşit să vină la evenimentul de astăzi, la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’. A fost o şedinţă a clubului foarte interesantă, şi confesiunile Irinei, o tânără de doar 26 de ani, te pun pe gânduri… Graţie părinţilor ei, care au educat-o! Vivat, Irinei, care este ambiţioasă, perseverentă în noi proiecte şi realizări, şi, o poetă fină, cu o rimă firească de filosof experimentat(Volume „Odă Poeziei” (2013) București și „Mai Poetic” (2014)).
”Vârstele copilăriei mele.. Ea, mi-a fost prima dragoste în viață, dragoste care a început într-un senin și verde crud de 10 mai… Doresc copiilor de azi fericire și să ne crească luminoși, buni și plini de speranță! Mulți Ani, Copii frumoși, mulți ani, părinți!” (Irina Staver)
Bravo Irinei, care ştie să rămână aşa cum este şi, în ciuda tuturor condiţiilor impuse de conflictele polticului moldovenesc, ea, deocamdată, nu pretinde să fugă peste hotare, şi e decisă să schimbe mentalul lui. – Redescoperiţi tinerii noştri, dragi moldoveni… Avem ce învăţa de la ei! Mai multe detalii despre Irina Staver le urmăriţi în continuare în textul recent publicat în blog, sursa mai jos: ”Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut…”
Mulţumim moderatoarei evenimentului Diana Ciugureanu-Zlatan pentru un discurs iscusit, şi menţinerea evenimentului la nivel profesionist! Mulţumim tuturor participanţilor care ne-au onorat cu prezenţa lor la club! Fiţi bineveniţi la noi, ca întotdeauna! O viaţă frumoasă şi sănătoasă va dorim! Baftă tuturor! (Svetlana Vizitiu) ❤
Cu drag de voi, Irina Staver: ”La ai mei 20 și… am ajuns a fi și eu protagonista propriei seri de creație. A fost mai curând retrăirea secundei de „regăsire” cu mine, în fața unui public de Oameni senini, adevărați și sinceri. Mai sper că am Oferit astăzi ceva bun oamenilor prin confesiunile mele și am deschis câte un „drum”. Da, cred că mă pot considera un om împlinit. Împlinită în poezia mea, în jurnalism, în lumea mea:)Fiți fericiți!, așa cum am fost și eu cu voi astăzi!. Vă mulțumesc, oamenii mei! Vă doresc veșnicie! Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu, Diana Ciugureanu-Zlatan, Isacov Cristina, Mamei mele, prietenei mele cele mai bune, Ala Staver!, Alina Cotoros, Marc Moldova, emisiunii Buna Dimineata, TNT Bravo, Radio Moldova, Cristina Gavrilenco, Аnna Glusco, Denis Patras si tuturor!. Irina, vă iubește”.
Constantin RodidealIdealantin: ”Poezia e magie, iar magia pur și simplu te farmecă. Irina Staver este un adevărat mag al cuvintelor în rime. Tonul vocii ei este atât de plăcut încât transformă poezia într-o incantație ce te farmecă instantaneu. Auzind crâmpeie din opera ei, am constatat gânduri ce definesc un copil inocent de zece ani și tot odată am sesizat gânduri și înțelesuri ce depășesc cunoașterea experimentală a unui matur de peste șaptezeci de ani. Prin acest exemplu vreau să spun că Irina Staver prin poezia ei are o înzestrare nativă de pătrundere în profunzimea lucrurilor încă de la vârsta de 16-17 ani. Nu pot să nu remarc frumusețea pe care a primit-o în dar de la părinții ei. În acest sens, am să finisez feedback-ul meu la adresa Irinei într-un mic catren: Personalitate sau caracter?
Carisma Irinei rămâne un mister.
O privesc încât nimic nu aud
Și gându-mi zboară la Hollywood.”
”Dragă colegă de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Irina Staver, ne-ai deschis sufletul tău atât de bogat, fumos și evoluat, încât ne-ai reîndrăgostit de tine! Sunt onorată și încântată, mulțumesc Dnei Președinte Svetlana Vizitiu de la Clubul de Elite Impesii din Viata si Carti, de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
”Irina Staver este reprezentanta unei noi poezii care nu se joacă cu cuvintele. Ea încearcă să pătrundă în esenţa lor şi a evenimentelor actuale, pentru a le soluţiona. Doar asta e misiunea poetului în societate şi în destinul unui Neam – să aducă Lumină, Adevăr, Speranţă şi Dragoste de viaţă Îi doresc să fie mai curajoasă de a aborda mai perseverent tematica filosofică a vieţii” (Dromihetes)
Cu toţii am avut vremurile copilăriei cu eroi sau cărţi cu care ne-am fi dorit să ne identificăm sau cel puţin să ne asemănăm. Calităţi, fie însuşiri în care ne-ar fi plăcut să ne îmbrăcăm şi pe care le-am purtat cu mare plăcere, graţie puterilor magice ale persoanelor dragi care sunt alături de noi şi mereu au grijă să nu ne lipsească nimic. Sunt părinţii, rudele, prietenii noştri. Dar există persoane, cu atât mai mult, din rândul copilaşilor de la orfelinate, şcoli, – care duc lipsuri şi nu pot avea tot ce ne bucură zi de zi pe noi. Clubul INNER WHEEL Elit Chisinau Europea s-a gândit într-un mod special la un proiect dintre multe altele, cu o ”picătură” de caritate, să organizeze în cadrul evenimentului a deschiderii clubului, o acţiune întru sustinerea unei cauze nobile, cu strângeri de fonduri pentru elaborarea şi editarea pe scară naţionala, a unui set de materiale didactico-ilustrative în limba română, pentru orfelinate şi Şcoli cu copii cu nevoi sociale. Împreună cu membrii clubului, prietenii noştri şi toţi invitaţii la eveniment au aplăudat călduros parcursul cartării… Aici puteți viziona albumul cu o parte din imaginile evenimentului: «Cartarea Inner Wheel Elit Chisinau Europea»
Pe 11 iunie 2016, la Hotelul Diplomat Club a avut loc Balul Florilor („Flower Ball”) pentru toți membrii de caritate a Organizației INTERNATIONAL INNER WHEEL si pentru toţi invitaţii balului. ”Balul Florilor” a fost vizitat de reprezentanții familiilor INTERNATIONAL INNER WHEEL din întreagă lume, ambaadpri, diplomați, antreprenori, precum şi invitaţi speciali. Evenimentul a fost împărțit în două părți: oficial și festiv, cu circa o sută de invitaţi : aici: events
La sărbătoarea Balului Florilor, oaspeții au fost invitați să participe la o licitație de caritate organizată în susținerea orfelinatelor și a școlilor cu copii social vulnerabili din Republica Moldova. În acest scop, ziua a început cu Primul Proiect Naţional de Caritate, cu condiţia de a publica materiale didactice, manuale special pentru predarea în limbă română în case de copii, cărţi de autori autohtoni, abecedare şi poveşti populare moldoveneşti. Documentele editate vor fi donate orfelinatelor, instituţiilor care se ocupă de educaţia copiilor defavorizaţi social.
Proiectul este realizat în aniversarea celor 25 de ani de Independenţă naţională.
O bună dispoziţie au oferit celor prezenţi artiştii autohtoni, un concert cu brio şi muzică live, înfrumuseţat de invitaţi speciali: Artist al poporului din Republica Moldova, naistul Constantin Moscovici şi laureatul a numeroaselor premii, maestru pe corzile sufletelor noastre, pianistul rus – Nikita Popov.
Pe parcursul evenimentului, oaspeţii s-au ales cu multe surprize, care au suplinit starea festivă de spirit a sărbătoarei.
”Dorinţa de a ajunge la noi culmi, devotamentul pentru munca preferată, amploarea sufletelor şi dorinţa neobosită de a ajuta necondiţionat aproapele şi cei neajutoraţi, ne uneşte pe noi mereu! noi credem, că împreună putem schimba lumea în bine!” INNER WHEEL Elit Chisinau Europea!
Evenimentul a avut loc cu o licitație de caritate de lucrări realizate de tineri artişti, graficieni, designeri, sculptori
Le mulţumim, în acelaşi fel, tuturor participanţilor evenimentului, a căror susţinere ne-a motivat pe toţi şi ne-a bucurat peste măsură! Vă mulţumim din suflet!
Note istorice: INTERNAŢIONAL INNER WHEEL una dintre cele mai mari organizații cu femei voluntare Inner Wheel din lume. Membrii clubului implementează proiecte pentru a ajuta copiii cu nevoi speciale, cu venituri reduse a persoanelor în etate și a altor grupuri vulnerabile. Încă de la începuturi de când a fost creat în 1924, INTERNATIONAL INNER WHEEL continuă să crească, formând cluburi în multe ţări. În prezent, mai mult de 100 000 de membri în mai mult de 103 de țări, în regiuni, cum ar fi Europa, Africa, India, Filipine, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii și Canada.INTERNATIONAL INNER WHEEL este o asociație de reprezentanți din lumea afacerilor și profesii liberale, precum şi șefi de întreprinderi care doresc să participe voluntar în activități umanitare la nivel mondial. Membrii INTERNATIONAL INNER WHEEL se străduiesc să implementeze experienţa lor profesională prin înalte standarde de cultură şi etică, cuprinzănd promovarea Păcii și înțelegerea între popoare, indiferent de diferenţa rasială şi apartenenţa politică sau lingvistică, indiferent de sex, naționalitate, filozofie și credință religioasă. Mișcarea INTERNATIONAL INNER WHEEL este o mișcare globală, condusă pe principii democratice și cu acces liber. Credo principal al membrilor INTERNATIONAL INNER WHEEL – un serviciu necondiţionat şi altruist faţă de oameni și dorința de a ai face fericiţi. ❤