Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea

      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana , 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

• Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
• „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
• noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
• „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
• Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
• „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
• „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
• „Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.”
• „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
• „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
• „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
• „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august) – o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

Mariana S. Ţăranu: ”Învaţă a trăi fără a te pierde în detalii!” La Clubul de elite ”Impresii din viaţă şi cărţi”

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana! ❤

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)

Anatol Croitoru la Clubul Impresii din viata si carti

A fost un prilej de reîntâlnire cu protagoniștii și personalităţi de valoare la Clubul ”Impresii din viata si carti” . La eveniment au fost prezenți oficialii, personalități istorico-culturale, politicieni, militari, dar și publicul obișnuit pentru care prezintă interes Omul promovat în cadrul ședințelor la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”. Aceștia au apreciat profesionalismul și dăruirea protagonistului Anatol CROITORU în lupta pentru integritatea Moldovei și în promovarea valorilor istorice. O ședința deosebită care s-a produs sub bagheta inteligentă a moderatoarei Mariana S. Ţăranu, Doctor conf. în stiinţe istorice, pentru a cunoaște mai mult istoria de pe Nistru:”Dnul Anatol Croitoru este un exemplu de demnitate și verticalitate, prieten devotat și om curajos. În moment de grea cumpănă pentru țară s-a ridicat cu arma in mâină pentru a apăra integritatea și independența R.Moldova. Pentru mine este un model.”

”Anatol Croitoru este angajat al Administrației Palatului Republicii din Chisinau. Anatol Croitoru ar trebui sa fie deputat in Parlament. Asta numesc eu schimbarea clasei politice. Nu schimbare de stafeta la treuca. Sa ne traiesti, Anatol. Numai oameni ca tine pot face Unirea”, spune jurnalistul Doru Dendiu. Puteți urmări imaginile din album și filmele evenimentului mai jos:

Albumul Anatol Croitoru protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

Prin astfel de evenimente nu facem decât să stimulăm oamenii să cunoască istoria adevărată, și, în mod deosebit, pentru a dezvolta gândirea critică, liberă, pentru sursa de informare. Exemplele eroice trebuie promovate pentru că avem cu ce ne mândri. Este absolut necesar să deschidem ghilimelile, să spunem adevărul pe timpul vieţii și nu în enciclopedii, să înțeleagă în continuare și urmașii ce valoare au predecesorii… Mariana S. Ţăranu, Boris Ceban, Vasile Zgardan, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig, Doru Dendiu, Constantin Lapusneanu, Victor Patrascu, Vasile Vizitiu sunt participanţii care ne-au surprins cu cuvinte şi gânduri frumoase la adresa protagonistului… (SV)

Al 88-lea protagonist în cadrul ședințelor tradiționale ale Clubului ”Impresii din viata si carti”   – Anatol CROITORU, erou în lupta pentru Integritatea Moldovei, participant la evenimentele de la Nistru din 1992, deținatorul Ordinului „Ștefan cel Mare” și „Credinta Patriei”, clasa I. Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. ‘‘Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.” – spune Anatol Croitoru.

Alte expresii și opinii de la protagonist:

”Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic…”; ”Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.” (Anatol Croitoru)

”In opinia mea, pe parcursul acestor 16 ani nu s-a intreprins si nu se intreprinde nimic eficient si adecvat pentru solutionarea conflictului transnistrean. O dovada incontestabila este faptul ca suntem si la ora actuala intr-un conflict inghetat. Consider ca R. Moldova va putea obtine rezultate concrete in solutionarea conflictului transnistrean, doar atunci cand autoritatile vor renunta la statutul de stat-membru al Comunitatii Statelor Independente (CSI) si la principiul de neutralitate. O alta conditie ar fi aderarea la Organizatia Atlanticului de Nord (NATO) si ls Uniunea Europeana, pentru ca populatia de pe ambele maluri ale Nistrului isi doreste acest lucru. De asemenea, prin indeplinirea acestor deziderate s-ar crea mai multe locuri de munca si vor aparea noi investitori din tarile europene.’‘(Anatol Codru in 4 iulie 2008, Civic.md)

Despre Anatol Croitoru. Date biografice. Informatie pentru lectură:

Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. Anatol Croitoru, din satul Coşniţa, r. Dubăsari, este legat de Transnistria prin Tricolor.In 1991, a arborat Tricolorul pe Comitetul executiv de la Dubăsari, exprimându-şi astfel, împreună cu un grup de cetăţeni, crezul de independenţă şi unitate teritorială a R.Moldova. A urmat cu Tricolorul în gând la răsboiul ruso-moldovenesc din 1992 şi în toate acţiunile ulterioare de apărare a integrităţii R.Moldova şi a românismului din Transnistria.Din cauza curajului său rectiliniu, s-a simţit deseori în pericol, aducând zile grele şi pentru familia sa. Anatol Croitoru a fost refugiat în Franţa, în Germania, în România, dar a revenit de fiecare dată la Coşniţa natală, pentru a susţine combatanţii invalizi, rămaşi fără sprijin moral şi material în satele româneşti din Transnistria, pentru a susţine şcolile româneşti din această zonă şi pentru a susţine unitatea sub Tricolor.

Impresii de la participanţii evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1786929758196037/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2401878306704646

Andrei Burac ”Între chirurgie şi piramidele din Egipt” la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Fiecare om care întră în viaţa noastră cu un anumit scop. Unii întră pentru o zi, luni, câteva ani sau întreagă viaţă… Fiecare îşi are rolul lui. Niciodată nu putem şti ce influenţă vor avea asupra noastră. Dar suntem mereu intrigaţi şi curioşi să cunoaştem, să aflăm astfel de persoane, destinele, dramele, istorii, fie şi ceva amuzant din vieţile lor… Uneori cele mai neaşteptate persoane ajung să fie cele care ne marchează cel mai mult. Nu putem decide cine întră în viaţa noastră, dar putem decide cine ramâne în sufletul nostru. În inima noastră. Să nu regretăm că am cunoscut pe cineva, ramâne să ne bucuram că am primit o lectie şi o experienţă, indiferent, ca a fost bună, fie una dură… Astfel de persoane vin la noi la club. Vin să ne împărtăşească şi să ne uimească cu destinele, experienţele, impresiile lor de viaţă. Credeţi-mă, chiar şi unui orator bun sau profesionist în domeniu este greu să-şi deschidă sufletul, în faţa publicului… Să ne bucurăm în continuare, că sunt deschişi cu noi, şi vreau să le mulţumesc din toată inima, că ştiu să ne surprindă! – Astăzi, în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”, Clubul ”Impresii din viata si carti” ne-a bucurat cu cel al 48-lea protagonist sub genericul «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!» propus de moderatorul şi scriitorul Dumitru Crudu.

Este Andrei Burac, un scriitor, un povestitor, într-un fel sau altul, de excepţie. Gesticulând mereu ce redă şi o fire emotivă şi sentimentală,  ce ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu conştiinţa de sine şi cu memoria autobiografică. Scrisul îi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Indiferent de subiect, naraţiunea lui te transportă într-un alt loc, – unde eşti complet absorbit şi uiţi de gândurile care ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să te simţi fără oprire până când nu mai vezi textul. Abia atunci observi că s-a făcut noapte şi că ai uitat că eşti totuşi la servici şi trebuie să mergi acasă la grijle tale proprii… Mai jos, transcriu maxime, gândurile, relatările protagonistului nostru de azi la club, şi sunt mai mult decât convinsă, că nici unul din voi nu doar va rămâne impresionat, dar nici indiferent… (Svetlana Vizitiu)

• ”…Tot ce am aşternut pe hârtie, mai reuşit sau mai puţin reuşit, neapărat a avut o aripă adânc implantată în abisurile sufletului meu, în inima mea, în durerile şi  bucuriile, în izbânzile şi eşecurile mele sau în ale celor din prajmă, pe care m-am străduit să-i înţeleg atât, pe cât am fost în stare” –
• ”Am ferma convingere că orice autor care scrie despre contemporanii săi nu poate să nu fie discutat, fiindcă modurile noastre de viaţă, în acest secol zbuciumat, sunt foarte variate şi destul de discutabile în ceea ce priveşte idealurile, etica şi chiar estetica vieţii fiecărui om în parte”.
•  ”Pentru un om de creaţie, cel mai greu şi mai important lucru este să te impui printre ”ai tăi’, să găseşti recunoaşterea şi aprecierea colegilor de breaslă. În cazul unui scriitor, poţi să zăpăceşti o mie,  o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”
•  ”Putem supravieţui ca popor, nu prin dezbateri sterile ori manifestări de cruzime, ci prin talentul şi inteligenţa acelor care se vor opune exponenţilor noii barbarii postcomuniste”
•  ” Nimic nu poate împrospăta simţurile omului ca o carte interesantă şi bine scrisă. O carte care se lipeşte bine de suflet poate schimba până şi cursul vieţii unui om. Ş-apoi, precum bine se ştie, din când în când simţim o necesitate imperioasă de a citi nu numai ziarele, ci şi o întâmplare, o istorie, o poveste scrisă cândva, de cineva, de un scriitor.”
•  ” Pentru mine nu există zile de muncă şi zile de odihnă. Mă străduiesc să umnplu orice minut, în afară de timpul rezervat somnului, cu fapte la masa de scris, cu lecturi, meditaţii, studii, comunicări cu cei dragi, călătorii, opunându-mă permanent ”balaurilor şi viperelor neputinţei”. Altfel zis, încerc să menţin o viaţă spirituală intensă, în cei 25 de ani de studii la medicină şi muncă printre suferinzi şi muribunzi am înţeles că viaţa este un dar foarte preţios, o licărire, care în orice clipă se poate stinge, indiferent de vârstă, de poziţie socială, de locul unde îţi trăieşti zilele – în palat ori în colibă.”
• Orice tânăr, care nutreşte un gând de a pleca pe alte meleagur-ţări în căutarea unui trai mai bun, a unui câştig mai mare, a unei bunăstări ori chiar a norocului şi poate a fericirii de a pleca acolo unde totul şi toate sunt zidite, construite, aranjate cu sudoare şi sângele altui neam, a generaţii şi generaţii de alţti oameni, trebuie să-şi pună şi să-şi răspundă sieşi la mai multe întrebări. fiindcă viaţa, până la urmă, rămâne aceeaşi ca oriunde pe pământ. De când e lumea lume, fiecare om e unic şi are o cale unică şi greu de parcurs.”
• ”Încă din vechime, prietenia era considerată drept cea mai înaltă virtute umană. Până şi eroismul era considerat inferior acesteia. Fără prieteni viaţa fiecăruia dintre noi poate deveni mai săracă. E greu să mistui în singurătate atât eşecurile, suferinţele, cât şi bucuriile. Împărtăşite unui prieten, aceste sentimente capătă alte dimensiuni, alte faţete, altă respiraţie… Din păcate, însă, anume prietenii,  mai ales prietenii, devin adesea duşmanii noştri cei mai înverşunaţi.
• ”… poezia foloseşte sufletului. Precum şi rugăciunea inimii, bucurie cuvintelor, gustul visării…”
• ”… Trăim cu adevărat numai câteva ceasuri din viaţa noastră. Restul e preocupare pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru: prietenii noştri, duşmanii noştri, problemele noastre, necazurile noastre, suferinţele noastre, viitorul nostru incert, amintirile noastre – toate sunt trăiri mai puţin adevărate. Cu adevărat omul trăieşte doar câteva ore, în felul lui de a fi sincer cu sine însuşi.”

Andrei Covrig: Am avut plăcerea să îl invit la gimnaziul din satul meu natal Gordineşti, Rezina. – O erupţie de sentimente, vorbe povăţuitoare pt vîrstnici şi, de ce nu? – copii… O viaţă cu atîtea încîlcituri… Merită un respect absolut… O fire deosebită! Un basarabean romîn… Cu crucea sa… Îmi pare bine că aţi fost în satul natal… În casa părintească, Dle Andrei! Mulţi ani, Dle Andrei Burac….

Victor Cobzac: O întâlnile cu scriitorul Andrei Burac la Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” a fost binevenită după o pauză în care am simţit nevoia de a discuta cu Protagoniştii care mi-au devenit prieteni, a căror sfaturi, experienţe din viaţă, sclipire de ochi, strângere de mână îşi au efectul tonizant pentru suflet. A.Burac este un Magistru în arta vorbirii, te captivează cu vocea, cu jesticularea continuă a mâinilor, cu generozitatea şi cumsecădenia la rang de Jos pălăria. Rămâne să-i studiez Opera mai aprofundat, ca să-i înţeleg mesajul, mulţumindu-i din start pentru acele două ore care au trecut ca o clipă. O mână caldă şi urări de bine în Noul An 2016, noi creaţii şi să ne mai întâlnim la un pahar de vorbă cu tâlc. Un mare mersi Gazdei primitoare şi inimii acestui club… Svetlanei Vizitiu. Pe curând. Vă pup. VicCo

Radmila Popovici: M-a privit îndelung, ceea ce nu m-a mirat și mi-a zis că are o vorbă cu mine, dar numai între patru ochi. Și-am acceptat, pentru că… — un chirurg scriitor?, un scriitor chirurg?, scrie cu bisturiul?, taie în corpul de litere — o, da, e tema mea! Mai ales, că am vrut cândva (ai mei mai mult) să mă fac(ă) doctoriță. 1938? Și să crezi în stelele zodiilor? Să vorbești despre sex ca despre ceva sublim? Să dai sfaturi incomode, fără să-ți pese de reacție? Să-mi spui pe șleau că-mi irosesc talentul cu textele pentru cântece și că pot mai mult? Totodată, să nu mă faci să mă simt prost doar pentru faptul că sunt femeie, tânără încă, spre deosebire de mulți alții? Să mă iei în serios? Se poate, oare, așa ceva? Iată că da, numai că pentru aceasta trebuie să fii Andrei Burac. Chirurgul scriitor sau scriitorul chirurg, bucuros că trăiește și că trăiește din scris, ceea ce nu oricine își poate permite într-un spațiu în care scrisul valorează prea des mai puțin decât a vinde vin sau borș acru. Recunosc, mă irită cei care trec pragul aurei mele fără ezitare, dar Andrei Burac este doctorul care vine cu verbul vindecător și-i deschid ușa cu inimă senină, cum și cărțile. Dar ce poezie știe, să scrie…

Iulian Ciocan: ”…Andrei Burac e preocupat mai mult de felul de a fi al omului decât de mecanismul strusturii sociale. Şi chiar şi atunci când îşi aţinţeşte un ochi asupra socialului, autorul întrezăreşte îndărătul lui reflexele unor indivizi. La fel e şi cu poezia autorului, poezie reflexivă, cerebrală, lipsită de sentimentul patriotic şi ancorată în lucrurile eterne, general-umane: naşterea, moartea, iubirea, ura, trădarea…’‘

Emilia Plugaru: Ce frumos spus… Gânduri atat de adevărate… Doar trecând prin viață cu ochii deschiși, poți să atingi asemenea gânduri. În cazul unui scriitor, ”poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”

Andrei BURAC s-a născut la 17 august 1938, în comuna Cârnăţeni, jud. Tighina. Poet, prozator, dramaturg. A absolvit Institutul de medicină din Chişinău (1964) şi Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură ”M. Gorki” din Moscova (1977). A activat ca medic chirurg la Căuşeni şi Chişinău (1964-1975). Debut în presă – 1965. Debut editorial cu placheta de versuri Ispita înfloririi (1970), urmată de Culegătorii din amurg (1976), Cu toată fiinţa spre altundeva (1998), Flacăra din vechile oglinzi (2005) şi Există ore (2006). Volumele Perpetuele bucurii (1977) şi Asediaţi de cuvinte (2005) îl prezintă şi ca publicist. Cunoscut autor de piese dramatice de teatru, TV, radiofonice şi scenarii de filme, unele dintre care au fost publicate în volumele Primăvara în doi (1988) şi Arena (2008). Piesele lui Andrei Burac au fost au fost montate de teatrele  din Moldova şi din alte ţări, adaptate la radio şi televiziunea naţională. Autor şi a două volume de proză: Întoarcerea lui Traian (1990) şi Între somn şi veghe (2005). Poeziile, prozele şi piesele sale sunt traduse în mai multe limbi, unele şi în limbi de largă circulaţie. A tradus versuri alese din poezia universală veche şi contemporană (Ishikawa Takuboku, Sumako, Fukao, Zbignew Herbert, Veaceslav Kuprianov şi alţi autori). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România (filiala Chişinău); membru al World Academy of Art Culture; World Congress of Poets din California, SUA. Fondator şi preşedinte al PEN-Club-ului din R. Moldova. Deşine Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1998), Premiul UNESCO pentru dramaturgie (2000) – pentru propagarea ideilor Binelui şi Culturii în lume. Medalia ”Mihai Eminescu” (1998). A întreprins numeroase călătorii de studii şi promovare a valorilor literare contemporane în rusia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia, Egipt, Spania, Cehia, Slovenia, Suedia, Finlanda, India, China etc. Participă la conferinţe, congrese, simpozioane naţionale şi internaţionale.

În 1970 a debutat editorial cu placheta de versuri ”Ispita înfloririi”, urmată de cartea ”Culegători în amurg” (1976). În 1977, a editat volumul de publicistică ”Perpetuele bucurii”, care cuprinde dialoguri cu diverse personalități din R. Moldova. În 2005, i-au apărut concomitent câteva volume: ”Flacăra din vechile oglinzi” (poezie) la București, ”Între somn și veghe” (proză) la Chișinău și ”Asediați de cuvinte” (publicistică) la Timișoara, iar în 2006 – volumul antologic ”Există ore”. În 2013, a editat în România cărţile „Suflete la plimbare” (dramaturgie), „Între somn şi veghe” (proză) şi „Ghilotina de aur” (poezie).

A semnat piesele dramatice ”Primăvara în doi”, ”Spovedania”, ”Iulia”, ”Câteva zile și nopți cu vedere la mare”, ”Iuda” ș.a. Piesele sale au fost montate la teatrele din R. Moldova și din alte țări, adaptate la radio și televiziunea națională. Poeziile sale au fost traduse în limbile rusă, belarusă, ucraineană, armeană, suedeză, greacă, engleză ș.a. Este autorul scenariului de film „Fii fericită, Iulia”, regizat de regretatul Iacob Burghiu, peliculă care a fost cumpărată în 29 de ţări.

În 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A fost membru inițiator, iar din 1998 președinte al PEN Club Moldova. În 1993 devine membru al Academiei Mondiale de Arte și Cultură (California, SUA), apoi al Congresului Mondial al Poeților din California, SUA. A activat în calitate de Consul Onorific al Republicii Cehia în R. Moldova.

Andrei Burac a fost distins cu medalia ”Mihai Eminescu” (1998), cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1998), Premiul UNESCO ”Pentru propagarea Binelui și a Culturii” (pentru dramaturgie, 2002), cu Premiul de Excelență pentru contribuția la dezvoltarea dramaturgiei naționale, acordat de Teatrul Național ”Satiricus-I. L. Caragiale” din Chișinău (2004) și cu alte premii.

Mai multe imagini aici: «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!

Scriitorul Andrei Burac s-a stins din viață 30.06.2020
Chişinău,  Poetul, prozatorul și dramaturgul Andrei Burac, laureat al mai multor premii literare, s-a stins din viață, marți, 30 iunie, la vârsta de 81 de ani. Pe 17 august, el ar fi împlinit 82 de ani, informează MOLDPRES.

”Mutarea lui la cele veșnice este o pierdere pentru cultura noastră și pentru toți cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se menționează în necrologul semnat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova.