Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi! A fost un barometru și omul exemplu pentru mine. Căutările mele ulterioare pentru bărbatul drag, de fapt, au fost căutarea idealului pe care l-a întruchipat tatăl meu. Dar n-am mai găsit ceva asemănător… ca Vasile Vizitiu. Este o pierdere enormă pentru mine și apropiații mei… Tata avea un caracter principial, un mentor înțelept cu suflet de țăran, muncitor și mereu pus pe treburi. Realizez cam târziu că întotdeauna mă uimea prin adâncimea gândurilor, o calitate minunată: să calculezi totul până la cel mai mic detaliu în avans și să cunoști pe cel cu care discuți în profunzime. Observam că și cei care l-au cunoscut, erau onorați să stea de vorbă cu el, și tata prin firea lui, era foarte apropiat cu cei mai simpli, nevoiași sau de la țară… Nu mai sunt tânără nici eu deja, pot spune că copilăria mea se asocia cu tata: o personalitate unică: Decentă, principială, emoționantă și fără compromisuri, cel care alege partea adevărului și a bunătății. A fost un om foarte autoritar, și pricepea bine abilitățile și potențialul omului, avea propriul punct de vedere necontestat, și serviciul tatei avea doar de câștigat din acest motiv, întotdeauna luau locuri de frunte prin uniune, până și după anii ’90… Iar serile după lucru ades obosit, tata se închina mamei și ne asculta pe noi, copiii lui, tare ne iubea și mereu ne alinta cu daruri.
Tata înseamnă foarte mult, indiferent ce vârstă ar avea. Nu iei în serios viața, atât timp cât tata trăiește. După ce nu mai este în viața, ești în derivă o perioadă, și după aceea realizezi că ești tu cu tine, în fața a orice. Nu mai vorbesc de mamă. După moartea ei, simți ca ceva din Interiorul tău… se rupe… Avem o tendință în țara noastră: noi foarte iubim să primim. Iar lui Vasile Vizitiu îi plăcea mult să dăruiască. Îmi spunea:„Sveta, tu să dai mai mult, și vei primi de zece ori mai mult.” „Nu căuta pe cineva avut sau cu pile, Prieten să-ți fie!” – am memorizat cuvintele tatei și am fost surprinsă, câtă dreptate avea…
Mi-aș dori să mă întorc în trecut măcar pentru câteva clipe. La părinții mei, copilărie. Nu pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele momente în care am fost fericită și nici măcar nu știam… Atunci cand omull se ţine de o Speranţă, disperarea nu se agaţă de el nici în clipele cele mai dificile… Eu îmi doresc să fiu înconjurată de oamenii care știu să atingă inimile celorlați, pentru că așa era și tata. Omul care prin loviturile vieții a învățat să crească și a păstrat duioșie în suflet. Pas cu pas, prin amintiri am adunat cuvintele spuse de omul meu drag… În continuare voiesc să țin de sfaturile lui tata și voi realiza pe cât e posibil în țara mea instabilă, dar la care ținea enorm tăticul meu: Mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care doar maturitatea o poate da. Doresc să fiu împreună cu oamenii de omenie. Cei onești care pot râde de greșelile lor, cei care și-au atins succesele și au rămas la fel de simpli în comunicare. Oamenii care realizează chemarea sa și nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea fără a o călca la alții. Care vor să fie de partea adevărului, dreptății și nu să se ascundă de nevoile celor care i-au ajutat cândva… Sunt cele ce-ar merita o viață trăită. „Eu nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Mă îngrijorează invidioșii care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a-și atribui funcțiile, talentele și realizările..” Ferește-te, de astfel de persoane. „Nu vreau să discut despre titluri. Mi-a rămas puțin timp, să nu plângi. Să mergi la biserică, să te rogi pentru toți… Sufletul nostru mereu se grăbește, să ai grijă orice să faci cu cap!” Și eu, fiica tatălui meu, urmez poruncile tatei, realizând totodată cât este de greu să o faci „cu cap” la noi… Deja nu mai am timp pentru activități absurde la care nu doar din cauza pandemiei oamenii nu se grăbesc. Nu-mi mai fac timp pentru persoane absurde care nu se comportă conform minții și visurilor sale.
Cineva pleacă, cineva vine… Se pierde, se găsește… În ultimul an mi-am pierdut multe persoane dragi, prieteni și cunoștințe. În sfârșit, am realizat că părinții noștri făceau tot ce puteau pentru noi. Chiar dacă aparent nu au făcut ceva măreț. Acum cu siguranță am înțeles că „cool” nu înseamnă cluburi de noapte sau să stai zile întregi la calculator, nu, viskey sau kola în pahare, ci un ten sănătos, somn normal și oamenii dragi alături de tine. Noi pictam pe câmpurile caietelor, concuram pentru cine e mai eminent, luptând „pana la prima picătură de sânge”, și spre regret, pe mulți deja i-am înmormântat. Rămânem cea mai experimentată și, fără supărare pentru ceilalți, cea mai progresistă generație. Am avut norocul să ne naștem până perioada în care copiii au fost lipsiți de libertate și dreptul de a alege. Ne-am obișnuit să nu ascultăm pe nimeni, să nu ne bazăm pe cineva și să nu așteptăm nimic de la nimeni. Noi, copiii anilor 60-70-80 suntem deprinși să facem totul singuri spre deosebire de cei de azi. Pentru că mai bine ca noi nu o vor face nimeni…
„Nu te grăbi, nu te grăbi, fii mai calmă!”, repeta tata.
Nu mai doresc să mă supun celor care știu bine că nu se va realiza scopul lor decât pe raporturi și planuri de hârtie. Nu am timp pentru a lupta cu mediocritatea, le permit unora să creadă că sunt eu mediocră… Nu vreau la ședințe nu pentru că nu aud, nu vreau la întâlnirile în care ego-urile sunt pompate. Nici la adunări nesfârșite despre statut, legi, proceduri sau reguli interne, știind că totul e o fațadă pentru un trust cu oameni obsedați, și nu e ceea ce într-adevăr ar dori să învețe urmașii noștri…
De ce plâng? Nu e din cauza amintirilor, cuvintelor adunate. Eu plâng pentru oamenii dragi ce se pierd unul pe altul. Pentru copilărie zdrobită a copilașilor fără de părinți. Pentru bătrâneii ce mormăiesc în unison și care nu vor ajunge la etate. Fără de „dar” și „indiferent ce ar fi”. Dintr-un exemplu de încredere, o familie puternică care nu va exista pentru copii și nepoți. Din cauza celor care au încolțit unul în altul fraze cu glumele și poveștile lor, triste sau fericite. Dintr-o dragoste ruptă.
De ce mai plâng. Nu din cauza sentimentelor stupide împachetate în mine. Eu plâng la înmormântarea familiei noastre… Eu plâng pentru tânărul întâlnit dimineața în drum spre serviciu. Cu ochii umflați și o glugă pe cap. Neprihănit și neîngrijit. Afumat și drogat… Și ducea un pachet cu lapte și un baton de pâine acasă. Pentru că nu mai are unde pleca decât să continuă să fie leneș, pentru că un loc de muncă nu va găsi în Moldova, motivul ar fi lipsa de experiență… Alți tineri vin și dorm, pur și simplu, pe banca bibliotecii. Bine că cu câteva clipe înainte a citit ceva din versuri, sau din proză, fie s-a bucurat de societatea bibliotecarilor discutând o temă oricare. Și cred că nu le-a trecut prin cap să le bruscheze că lucrează „doar bibliotecare”, precum în această săptămână au făcut-o la adresa mea doi funcționari publici. Probabil că nu există întâmplări accidentale-n viață. Întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru ca să le deschidem ușile. Pentru ca și ei să ne poată salva într-o zi de cumpănă. Cu toate acestea, de multe ori acest lucru nu se face imediat, nici pe departe… Îmi număr anii după moartea tatei și constatez că mai avem puțin timp pentru a trăi decât am trăit… Am încă mult de învățat de la tine, tăticule, ceea ce am uitat, îmi voi aminti numaidecât… Ne lipsești enorm, tăticule… Întreaga familie îți duce mult dorul, să știi… ❤
Mare onoare am avut să-mi fii Tată! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în liniște. Te iubesc!
Svetlana Vizitiu, fiica ta
In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020) ❤
Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintărămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…
’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…” – scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’
În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul…
În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa fecioruluiVictor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…
A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.
Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.
’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’
Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.
Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.
Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…
După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.
Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.
Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’
Născut la 9 mai 1951, în satul Semeni, comuna Zagarancea, a fost pedagog la gimnaziul din localitate, continuând activitatea în mun. Chișinău.
A scris multe poezii și povești pentru copii, editând cărți ilustrate frumos care au ajuns în majoritatea localităților din Republica Moldova. A publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.
Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc.’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’
La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.
’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’
Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.
‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’
Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’
’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’
’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’
Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova:Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.
Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi
’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’
’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’
Este un optimist din fire, permanent înconjurat de dragostea copiilor. Știe sa se apropie de inimile lor cu vocea blândă și duioasă. Cărțile pe care le-a scris, ne vor demonstra și în continuare cât de frumos și darnic i-e sufletul. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤ (SV Vizitiu)
Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:
Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’
Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’
Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’
Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’
Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’
Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’
Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’
Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’
Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’
Lenuta Filip – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’
Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’
Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’
Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’
‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun
Doamne, îţi mulţumesc pentru ziua de azi, pentru cea de ieri, pentru toate care au trecut! Îţi mulţumesc pentru pâinea ce mi-o dai şi grija de mine şi de cei apropiaţi! Că mă fereşti de greutăţi, de boli, de ură şi invidie, mă aperi de gânduri rele, de oameni haini, de foc, de apă mare şi vânt distrugător. Cu puterea Ta cerească îmi purifici sufletul, ai grijă să nu se sălăşuiască în el întunericul şi duhul rău, ci lumina, dragostea şi bunătatea! Îţi mulţumesc că-mi deschizi larg ochii să văd frumosul din jur, să-mi găsesc liniştea în farmecul şi înălţimea lucrurilor simple, îmi dai cuget şi înţelepciune să-i înţeleg pe oameni, iar înţelegându-i pe ei, să mă înţeleg pe mine însumi! Amin. /Alexandru Plăcintă, 22 ianuarie 2022 ultima postare/
Tatiana Ciobanu :„Dumnezeu să-l ierte.Uite cum e timpul acum esti, si nu mai esti. Cu cîteva zile a postat despre ultima carte.A mulțumit mesajului. A fost un scriitor care a scris pentru copii, dar apreciat și de cei maturi… Dumnezeu să-l odihnească în pace.” 29 ianuarie 2022
„Ești dorul meu…
Eu, tu, un dor sîntem,
Pe aripi de vânt plutim printre nori.
Noi, doi, în zbor dansăm,
Ne duce un vânt, cântând printre nori.
Gândul ne poartă prin amintiri,
Unde sufletul meu și inima ta s-au întâlnit
Cândva…
Alexandru Plăcintă
Ne va fi atât de dor de Dumneata, dragul nostru Poet, Scriitor, Povestitor, Om de Mare Omenie, Bunătate și Cumsecădenie…
Lumină lină printre Îngerii Domnului…” /Vlad Mircos/
„Un Om de o cumsecădenie rară, blând, cuminte, omenos, înțelept, modest, îngăduitor, săritor la nevoie… așa l-am cunoscut pe Domnul Alexandru. În perioada când nu mă cunoștea practic -nimeni, Dumnealui a fost unul dintre primii care m-a sfătuit, m-a susținut, m-a îndrumat și m-a încurajat, și tot domnul Alexandru a fost cel care m-a onorat și mi-a moderat prima mea lansare de carte care a avut loc la Chișinău cu 3 ani în urmă (2019)… Cu siguranță nu îl voi uita niciodată, căci oamenii buni nu mor, dar se transformă în cele mai frumoase amintiri...” /Natalia Mazilu-Miron /
„Alexandru Plăcintă nu poate fi înlocuit de nimeni, pentru că rar de tot se nasc oameni care să fie numai buni și care să aibă puterea, dorința, timpul, talentul de a-i aduna pe toți împreună…”
„Din fericire, ne-a lăsat o operă frumoasă, amplă, mereu actuală. Am în față volumul ”Poveștile bunicului Alexandru”, pe care l-am editat la Editura Zorio. Este o carte pe care mulți scriitori și-ar dori-o și pe care nu o vor putea scrie niciodată. Alexandru a scris-o și, mai ales, a simțit-o că pleacă din sufletul lui curat. Toate cărțile lui sunt pătrunse de frumusețe și de curățenie sufletească. Dincolo de valoarea lor literară, ele sunt ca niște manuale de crescut frumos. Nici nu putea fi altfel, pentru că Alexandru a fost un om frumos, bun și înțelept cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.
Iar copiii au atâta nevoie de astfel de cărți. De aceea nădăjduiesc să se bucure și pe mai departe de cărțile lui Alexandru Plăcintă. Ele trebuie citite, republicate, date din mână în mână.
Ultima postare a lui Alexandru, din 22 ianuarie, a fost o rugăciune care i-a impresionat pe mulți. Poate și pentru că, așa cum spunea în urmă cu câteva zile soția sa, Svetlana, Alexandru Plăcintă mulțumea pentru ceea ce fusese, nu pentru ceea ce avea să vină.
Cu acest text, nu cu altul, a plecat dintre noi. Să ne rugăm și noi, alături de el…” /Petre Craciun/
Zece ani mai târziu după moartea fiului său, la 29 ianuarie 2022, Alexandru Plăcintă l-a urmat în ceruri! Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Victor, fiul lui…
S-a anunțat o nouă creștere a prețurilor la benzină, nu mare, dar micuță, pentru că nu s-a reușit să inventeze un alt motiv… Se mai gândesc ei… pentru următoarea scumpire…
Pân-la vară au ramas două zile și 4 kg
Ce îți doresti atunci când te ridici tot mai mult în vârf? Desigur că… să scuipi în jos!
Cum motivam lipsa voturilor sau a prezentei noastre la alegeri? Daca nu ai votat, înseamnă că nu ai calculator, internet si mai ales, Facebook-ul!
Am deschis cutia cu bomboane „Lapte de pasăre”, și acolo am descoperit o notiță:”Am mâncat din această cutie 4 bomboane. Ambalatorul numărul 5″
După ce Robin Hood s-a căsătorit, nu tot ce lua el de la bogati a început să ajungă la săraci…
S-a deschis un nou mod de chat vocal on-line în 3D, se numește „să stăm împreună la bar”
Din nou – sfaturi pentru fete. Pentru a arăta cel mai bine pe plajă vara, începe să-ți îndopi cea mai bună prietenă încă din iarnă
Vreau o camilă decorativa. Iată așa, ca cihuahua, doar cămilă să fie. O voi căra cu mine și o voi învăța să scuipe pe cine voi arăta…
Dacă un scriitor nu este citit, asta nu înseamnă că el este un clasic
Viața va fi mult mai simplă dacă in modă ar intra coafurile cu care ne trezim dimineața
La restaurant clientul întreabă de chelner: – Spuneți-mi, aveți rață sălbatică? – Nu, dar pentru dumneavoastră, putem înfuria una domestică…
Te-ai supărat și ai țipat la omul cela că te-a sunat la unu noaptea? Întră în situația lui. Sună-l la ora cinci dimineața și cere-i scuze.
Totuși, este bine când în familie ambii au interese comune … El adoră pescuitul, și ea – când el este la pescuit…
Toate problemele în societate vin din lipsă de atenție pentru ceilalți și cei rămași blocați în singurătatea lor… Și câte inimi s-au zdrobit doar pentru că cineva nu a spus la timp: – Iartă-mă… Mândria…
Bărbații au nevoie de femei pentru ca să nu dorească să trăiască veșnic!
Internetul, desigur, nu este un panaceu, dar uneori, atunci când ceri ajutorul on-line, de regulă, există și tendința de a obține visul! Nu disperați! Domnul e cu noi!
Dacă dv repede obosiți și întotdeauna doriți să dormiți, adăugați într-un pahar cu ceai o felie de lămâie, un vârf de scorțișoară, apoi suiți-vă pe cel mai apropiat avion spre Goa și nu vă mai întoarceți niciodată!!!
În interiorul fiecarui om există o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă mult timp. Mult timp… să tacă…
În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra. Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…
Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi în viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar cu vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…
Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați!
Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!
TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!
Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.
Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!
Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”
La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)
Așa precum un codru împodobește o țară, precum o melodie ți-alin un tainic dor, precum un soare mare ne încălzește vara, așa te-arăți tu nouă, – o, Inger păzitor!..
Timpul este o călătorie a vieții, care pornește de la nașterea omului și care ajunge, în cele din urmă, la cimitir. Spre marele nostru regret, atunci când pierdem persoane dragi, realizăm, că anume viața este o călătorie în timp și că noi nu suntem veșnici. De ce, ridicăm monumente peste morminte? Cu cruci, cu pietre funerare de ”aur”, unele mai bogate decât altele? Nu putem judeca pe nimeni, pentru că fiecare vine cu durerea lui, și, după propriul buzunar, încearcă să imortalizeze o amintire, fie dorul după omul drag…
O amintire care după timp de jumătate de an începe să doară și mai mult, pentru că înțelegem… că devenim din ce în ce mai singuri… Nimeni nu ridică monumente din ură sau din răzbunare. Doar aici, omul e sincer cu sine, rugându-se la iertarea celui defunct, aprinzând o luminare, și pentru a cere iertare de cei rămași în viață. Cert, că durerea e aceeași la persoane care într-adevăr au ținut la viața celui decedat, dar și obiceiurile dezvoltate între timp la cimitire, precum și cimitirul Sf. Lazăr (Doina) care este cel mai mare din Europa, și cel mai pomenit în tradiții cu băuturi și gustări de tot soiul pe morminte. Dar, de ce demonstrăm astfel… dragostea pentru cei defuncți uitând să o facem în realitate, cu suflet și atitudine fiind încă în viață? Credem, că cei morți sunt mai aproape de Dumnezeu?! Cine tot ridică prețurile serviciilor funerare, astfel că după… nu putem achita datoriile pentru un sicriu? Domnul nu ține de faptul cât de bogate sunt monumentele sau pomenile cu găluști și alcool: trebuie să ținem minte acest lucru. Judecați vom fi după ceea cum am făptuit, oferit și iubit în viață. Înțelegem și respectăm pe cei care oricum țin de ”tradiția” granitului costisitor asupra celor decedați, că pe toți ne unește sau ne va uni… aceeași durere… Și ne iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.. Amini! (Svetlana Vizitiu)
Ce spun moldovenii despre acest lucru, – de ce ridicăm monumente peste morminte? Urmăriți mai jos chestionarul:
De nostalgie. Ca un punct de reper când venim din când în când la întâlnire cu cei de dedesubt. Avem nevoie ca ochii să ni se oprească pe ceva atunci când dorul nostru nu se materializează, ci doar e simţit cu inima. Pentru mine, sunt de ajuns crucile (poate cu vreun mic adaos sculptural). Nu-mi plac exagerările din cimitir. Icoană trebuie să fie fiinţa dragă atunci când e încă vie, nu după ce s-a trecut. – Dina Ciocanu
Din cauza originii, apartenenței religioase, un obicei… Dar religia vorbește despre cruce, cred că e mai mult decât un obicei înrădăcinat… – Moldovanu Irina
E un simplu fetis… Adevărată amintire pentru toți e Crucea care are semnificație creștină… Vitalie Raileanu
Cred că, în primul rând, e o tradiție, dar e fundamentată pe ideea că… să își amintească generațiile următoare unde sunt înhumați / înmormântați strămoșii – Mariana Harjevschi
Oamenii cred în continuare că pot construi Babilonul… – Sergiu Botezatu
Cred că asta se face din dorinţa de a fi ca toţi, din mândrie şi tradiţia moldovenească de a fi „gospodari” – Cornelia Adeola
Din atașament față de cei decedați Din diversitate ce tine de credință: credinciosi, atei, cunoscători ne cunoscatori de cutume- Iurie Bădicu
Parerea mea este că astfel încercăm să menținem vie memoria defunctului, adică pe monument punem fotografia și scriem ceva date biografice despre răposat. – Mariana S. Ţăranu
Deoarece, am uitat să respectăm memoria oamenilor de valoare. Avem memorie de scurtă durată. Însă, lucrurile cu adevărat importante sunt cele care rezistă în timp. Strămoșii noștri au păstrat meritele lui Decebal timp de mii de ani, – și noi la fel avem menirea să menținem vie memoria celor pe care îi cunoaștem. – Denis Rosca
Dar eu mereu mă întreb ce caută crucile pe marginea drumului…? si dacă, aceste persoane, Dumnezeu să le ierte pe toate, mai au un mormânt și o cruce în altă parte….?! – Galina Codreanu
Pentru a exprima stima și iubirea fata de cel apropiat care a decedat!. Cred că e așa. Nu am idee care ar fi răspunsul corect – Ivan Afanasiev
Monumentele de peste morminte sunt o tradiție în întreagă lume, nu cred că e un lucru rău. Altceva, e dacă ne referim la valoarea estetică. Pompozitatea caracteristică moldovenilor se răsfrânge și la locurile de veci, creându-se vaga impresie de cinste mărită pentru defunct sau fală față de ”vecinii” din jur. E o chestie ce nu ține de religie, ci de cultură. Va mai dura câtva timp până vom înțelege că în viață trebuie să realizăm lucruri monumentale, ca oamenii ce rămân să vorbească despre fapte, iar aceasta face mai mult decât orice monument dichisit ca piatră de mormânt. – Cojocaru Corina
Cred că respectăm traditiile. Diferite popoare de-a lungul secolelor punând cruce de lemn, de piatră sau fier, înseamnă locul, fiind și ca o amintire, dar și ca un respect pentru cei decedați. Dar toate-s trecătoare. Pentru unii e o modă… În Italia, spre exemplu, oamenii dacă decedează în spital sunt în sicrie duși direct la cimitir. Fără trei zile de stat în casă și fără praznice. Dar monumente pun la morminte. Monumente se pun în toate țările lumii – Iurie Brasoveanu
Mormintele peste o sută de ani din cimitire, care aparțin unor persoane importante din societate, sunt istorie și ele trebuie să facă parte din patrimoniul național. În acest sens, Cimitirul Central ar trebui să obțină statut de muzeu. – Nelly Sambris
Nu știu, poate că așa ne manifestăm respectul, dragostea și tristețea față de cei care au plecat. De fapt, le ridicăm pentru noi, ca să ne alinăm tristețea și să ne umplem golul din suflet – Angela Chelaru
Se face pentru amintire, din dorința de a mai realiza, deși cu întârziere, ceva pentru cei dragi. De fapt, toate acestea rămân mai importante pentru cei rămași în viață… – Silvia Antufiev
Eugeniu Răbdău: Dacă ne referim cum decurg lucrurile în ziua de azi, – cel mai probabil de ochii lumii, este o modă în ziua de azi. Mai bine lași o cruce simplă, dar să fie curat, decât să pui un monument și nu mergi tot anul la cimitir… Sau, cel mai probabil, oamenii care au un apropiat decedat, pentru a-și alina suferința sau pentru a-și impăca sufletul, aici pe pământ în memoria lor fac tot felul de lucruri pentru a le arăta dragostea. Dar concluzia este: cel mai important lucru este ce avem in suflet, nu ce punem pe mormânt de văzul lumii. Frumusețea și dragostea pentru persoana care a decedat se află în suflet. Dar daca luam în considerare unele lucruri, alții fac business pe aceste lucruri. Dupa cum am zis, important ce simțim. Dacă vecinul și-a pus monument asta nu trebuie să fie o obligație sau o îndemnare de a face același lucru, însă la noi din păcate aceasta deja e o tradiție mizerabilă…
Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi,Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…
Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!
În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.
Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…
Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…
Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…
De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.
La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.
Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…
A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!
În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.
Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!
A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!
Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.
O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?
Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…
Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
Fiecarecuadevărullui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
Magiaereală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
”Ziua de azi a fost o zi deosebită. O zi care m-a marcat pentru tot restul vieții. De astăzi voi fi o nouă eu. De astăzi am făcut o promisune sufletului de a numai permite nimănui să-l murdărească. De astăzi voi zîmbi mai mult. De azi voi aprecia mai mult ca oricînd viața. Pentru ea e frumoasă și merită trăită din plin, indiferent dacă întîlnim sau nu obstacole. Dar sunt convinsă ca fiecare avem astfel de momente. Dar niciodată să nu dăm mîinile în jos. Dar să avem curajul să mergem mai departe. Vreau să mulțumesc din suflet publicului, prietenilor și nu în ultimul rînd moderatorilor Camelia Rădulean și Victor Cobzac. De astăzi mi-am promis să fiu mai atentă cu sufletul meu. Pentru a nu a cumva cineva să mi-l rănească. Astăzi am înțeles odată în plus că Dumnezeu mă iubește. Celor ce au plecat din viața mea le mulțumesc pentru lecția învățată. Iar celor care au rămas le spun mulțumesc pentru prietenie.” (Oxana Barbu)
A venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” cu istoria ei si impresii de viaţă, care au marcat-o, greu de imaginat câte a reuşit ea să îndure şi să reziste la o varstă atât de fragedă…
Oxana Barbu.O fire puternică, o luptătoare, în urma paraliziei cerebrale, a reuşit să învingă consecinţele bolii, şi deja ştie ce este o experienţă de viaţă dură, pe care ne-a împărtăşit-o la şedinţa clubului! A meritat să o ascultăm, confesiunile Oxanei pe mulţi dintre noi, ne-au pus pe lacrimi… A 60-a protagonistă a Clubului de elite, şedinţa care a avut locla BM ”B.P. Hasdeu”. Are doar 27 de ani şi este originară din satul Selemet, Cimislia. Dar mai bine să citim povestea ei reală printre rânduri de mai jos, precum şi în filmuleţe şi imagini recente postate aici. Accesaţi această sursă direct la albumul cu imagini de la eveniment: «Oxana Barbu: O lectie de viata la club» Mulţumim şi moderatorilor dragi Camelia Radulian, Diana Ciugureanu-ZlatanşiVictor Cobzac, precum şi tuturor participanţilor şedinţei Clubului. A fost într-adevăr o Lecţie de viaţă, Oxana! Domnul să te aibă în paza lui şi să-ţi dea sănătate, că toate celelalte le ai: înteligentă, talent şi frumuseţe! Urmăriţi filmele…(Svetlana Vizitiu)
Oxana Barbu: ”Am foarte puțini prieteni adevărați. Însă pe ei cu adevărat îi pot numi prieteni. Și le mulțumesc din suflet că îmi sunt alături. Unii chiar și la distanță sunt alături de sufletul meu, pentru a veni c-o vorbă bună, c-o mîngîiere, c-o îmbrățișare, cu-n zîmbet. Scumpii mei prieteni chiar dacă nu am posibilitatea de a vă îmbrățișa pe fiecare în parte. Atunci să știți, o fac cu sufletul. Pentru că fiecare dețineți un loc în sufletul meu. Şi vă mulțumesc pentru prietenie și pentru că mă acceptați așa cum sunt. Vă port în sufletul meu, vă respect, vă stimez și vă iubesc foarte mult. N-am să vă uit niciodată scumpii și iubiții mei prieteni. Azi încă odată în plus am realizat la cît de bogată și norocoasă sunt că anume voi sunteți prietenii mei.”
– Sunt o adevărată norocoasă. Poate cea mai norocoasă. Spun asta așa și este. Pentru că Dumnezeu mi-a trimis în cale zeci de persoane. Persoane care la un moment au plecat din viața mea. De la început îmi dădeam sute de întrebări de ce au plecat? Erau clipe în care mă consideram vinovată pentru pentru plecarea lor. Cu trecerea timpului am înțeles, că asta a fost voia celui de sus. Și dacă au plecat înseamnă că au realizat că nu au loc în viața mea. Am iertat toate aceste suflete. Le-am iertat, apoi le-am lăsat să plece. Le-am iertat chiar dacă plecarea lor a însemnat o lovitură-n plus pentru sufletul meu.
– Se zice că timpul le vindecă pe toate. Nu, timpul nu vindecă nimic. Timpul doar anesteziază o rană pentru a nu-i mai simți durerea. Iar astăzi cînd m-am privit în oglindă. Am privit și în suflet. Am zîmbit larg și mi-am spus. Sunt cea mai fericită pentru că în pofida la toate cîte a îndurat bietul suflet nu poartă ură și nici nu are răutate. Are doar cîteva cicatricii din trecut. Apoi am ridicat privirea către cer și am spus cu lacrimi de fericire. Doamne, cît de fericită, norocoasă și puternică sunt. Nu sunt în drept să-ți mai cer nimic. Căci le am pe toate. Acum pot spune zîmbind că sunt cea mai fericită, cea mai împlinită și cea mai puternică femeie de pe pămînt. Sunt puternică pentru că de fiecare dată cînd iertam o persoană, îi mulțumeam zîmbeam și apoi plecam. Nu-i mulțumeam pentru rănile lăsate, dar îi mulțumeam pentru lecțiile învătate. Că anume astfel de lecții m-au motivat să fiu puternică și să merg mai departe. Cît de puternică poate fi o femeie? Cît de puternică sunt eu?
– Mă doare plecarea fiecărui om din viața mea, căci pe fiecare l-am iubit cu toată inima. Le sunt recunoscătoare celor ce au plecat. Căci m-au învățat odată în plus să fiu puternică și că nu oricine îmi merită încrederea. Sunt o persoană ce știe să se ridice de la pămînt, să ierte, să zîmbească, apoi să plece, chiar dacă dacă am sufletul rănit. Și totuși cît de puternică sunt?”
Impresii de la participanţii evenimentului:
– Astazi a fost o zi frumoasa,care m-a marcat profund. Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a avut ca invitata pe Oxana Barbu, o tanara puternica, plina de viata si care ascunde in ea atata dragoste si lumina incat am inteles ca acest sufletel are ce ne invata pe noi toti! Multumesc lui Dumnezeu ca a facut in asa fel ca eu sa cunosc aceasta persoana, si ca am putut participa la acest frumos eveniment. Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru lucrul minunat care il face pentru sustinere si apreciere pe care le ofera in cadrul Clubului de elite ,,Impresii din viata si carti” (Dorina Codreanu)
– ”Oxana este un Om micuţ de statură, plăpând, cu o istorie demnă de a se turna un film, de a o invita la emisiuni radio şi TV, Ea este un Om minunat de la care noi, cei mari, cu pletele sure, Doamne, câte şi câte avem a învăţa. Nu rataţi şansa de a Vă întâlni cu un Om care a biruit toate intemperiile abătute asupra unui suflet, dar a rămas pe verticală ca nimeni altul, caldă, sinceră şi de o cumsecădenie demnă de invidiat. Întâlnirea cu Oxana Barbu o să vă tămăduie rănile sufleteşti, dacă le aveţi şi o să Vă protejeze de toate relele, veniţi şi savuraţi din plăcerea de a o invidia la modul cel mai sănătos, de a lua pildă de la ea, de a fi alături de ea timp de două ore şi o să vedeţi cu câtă recunoştinţă o să se lipească de Domniile Voastre, cu ce ochi o să Vă privească, o să Vă cutremuraţi până-n adâncul sufletului. Cu deosebit respect către cei care-mi aud, văd şi citesc acest răvaş”. (Cobzac Victor)
Tatiana Badan:”O ZI BINECUVÂNTATĂ PENTRU OXANA BARBU DIN SELEMET ❤❤❤❤
Stimați prieteni, organizatorii Clubului de elite „Impresii din viață și cărți”, şi moderatorii Diana Ciugureanu-Zlatan, Victor Cobzac, Camelia Radulian. Vă aduc cele mai luminate mulțumiri pentru această zi frumoasă din viața unui mugure al purității pe nume Oxana Barbu… Apreciez realizarea ediției cu nr. 60 ca protagonsit anume cu un suflețel din Selemet… Sper ca această întâlnire de suflet pentru Oxana să se transforme în realizarea unui vis… Și noi, împreună cu dvs, să ne bucurăm de binecuvântarea visului dorit și împlinit al Oxanei Barbu… Respect pentru susținere și armonia gândurilor frumoase”
Ludmila Sandu:”Bravo!!! Felicitări!! Chiar și dacă nu am posibilitate să fiu in acea sală vă urmăresc oricum. Te admir Oxana Barbu! Fii in continuare binecuvântată de Dumnezeu, căci El te iubește și tu ai simțit iubirea Lui.”
Veronica Popovici:”Cand visele devin realitate, se poate spune ca viata este o primavara nemuritoare.
Lauda si respect Oxanei Barbu, pentru ca a patruns in frumoasa lume a viselor, unde totul este posibil…
Lucrurile facute din dragoste nu pot naste decat dragoste!Sanatate, pace, lumina, Om sclipitor!”
”Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…”
Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!
– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritateLana Claire.
Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.
Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor. Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!
Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…
Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.
Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.
”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova
Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.
”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.
Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden
O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:
Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤
Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…
Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤
Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤ Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤ Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤
Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii interesante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine…
Vă doresc, să simțim împreună recunoștință și iubire față de toți strămoșii noștri, pentru că fiecare dintre ei este în fiecare dintre noi! –
Imaginează-ți că te-ai născut în 1900.
Când ai 14 ani începe primul război mondial și se termină când ai 18 ani, cu 22 milioane de morți. La ai tăi 18 ani, te trezeşti că faci parte din alt stat, România, până atunci fiind cetățean al Guberniei Basarabia din Imperiul Rus.
La scurt timp după, o pandemie globală, o gripă numită “spaniolă”, omoară 50 milioane de oameni. Ieși viu și liber, ai 20 de ani.
Apoi la vârsta de 29 ani supraviețuiești crizei economice globale care a început odată cu prăbușirea bursei de valori din New York, provocând inflația, șomajul și foametea.
La 33, naziștii vin la putere.
Ai 39 ani când începe al doilea război mondial și se termină când ai 45 de ani. În timpul Holocaustului (Sho áh) 6 milioane de evrei mor.
Sunt peste 60 milioane de decese în total.
La 44 de ani prima lovitură de stat, regele Mihai I l-a răsturnat de la putere pe Ion Antonescu.
Se schimbă şi țara din care faci parte. Eşti deja cetățean al URSS.
Treci prin procesul de colectivizare forțată, foamete şi deportările staliniste. Eşti martorul Războiului Rece şi al Crizei Caraibelor, când omenirea a fost la un pas de un război nuclear total.
Dacă ai noroc, în 1991, când se destramă URSS, tu ai 91 de ani şi deja te pomeneşti că eşti cetățean al altui stat, Republica Moldova. În 1992 eşti martorul Războiului de pe Nistru.
Un copil născut în 1985 crede că bunicii lui habar nu au cât de grea este viața, pe când ei au supraviețuit mai multor războaie și dezastre.
Un copil născut în 1995 și astăzi de 25 ani crede că e sfârșitul lumii când pachetul de la Amazon întârzie mai mult de trei zile ca să ajungă sau când nu primește mai mult de 15 de “like” pentru poza lui postată pe Facebook sau Instagram…
În 2015 mulți dintre noi trăim în confort, avem acces la diferite surse de divertisment la domiciliu și adesea avem mai mult decât este necesar.
Dar oamenii se plâng din orice.
Totuși au electricitate, telefon, mâncare, apă caldă și un acoperiș deasupra capului.
– Nimic din toate astea nu au existat înainte.
Cu toate astea omenirea a supraviețuit unor circumstanțe mult mai grave și nu și-a pierdut niciodată bucuria de a trăi.
Poate că este timpul să fim mai puțin egoiști și să nu ne mai lamentăm sau plânge….
Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amin!..
Tradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară-n suflet frumoasă tuturor!
Iată aşa, atât de brusc, într-o zi friguroasă de toamnă târzie, eu sunt atrasă de amintiri cu sejururi din anii trecuţi, – fie, că vara ce vine nu este departe, fie trecutul a rămas deja o amintire… Dar, să spunem Nu nostalgie! Şi totuşi, Ţările Baltice cu Tallinn, Riga, Vilnius – o destinaţie turistică de vis – este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa trăită de mine până în prezent. Cândva aveam dor de Zatoka, Odesa sau de Sergeevka, localităţi din Ukraina, cu nisipuri scăldate de valurile Mării Negre. Mă urmăresc amintirile cu sejururi din copilărie sau din adolescenţă, extrem de fericite, după ce ani de zile nu mă puteam împăca cu trecerea în trecut a vacanţei mele de vis în Crimeea: Artek, Ialta, Sevastopol, Aluşta, Alupka… Şi azi mai păstrez pietricelele scoase din dafin, şlefuite de valuri şi de timp, – ele în continuare sunt calde, la fel ca şi amintirile despre bucăţica asta de pământ solar. Apoi, vacanţa exotică în Caucazul de Nord cu destinaţii speciale: Kislovodsk, Piatigorsk, Jeleznovodsk, munţii Dombai şi Elbrus, – la fel, cu impresii minunate, iar sejurul cu destinaţia „Codru” de la Hîrjăuca, Călăraşi, Republica Moldova, – le-a depăşit pe toate cu aerul, ape minerale, natura ei deasă şi pinii inconfundabili. Sau călătoria la Oneşti sau Piatra- Neamţ… Indiscutabil, fiecare călătorie are legătură puternică cu sentimentele şi inspiraţia omului în acel moment! Cineva se plictiseşte, altcineva e fericit: depinde de societate, caractere, şi în special, de sănătatea şi dispoziţia ta proprie! Prin urmare, nu face să plângi sau să fii captivat de trecut, – viitorul e mult mai bine! Ce să va mai spun: eu duc dorul şi chiar în acest moment, trăiesc în aşteptarea unui miracol cu destinaţii exotice de vis! Atunci când sunt acaparată de asemenea vise, ulterior, ele neapărat trebuie să se realizeze! Cine ştie, poate dă norocul în mine. Ceea ce contează mai mult, sunt spiritul şi dorinţele, de astfel, – să ştii unde vrei să ajungi. Nu face să stai doar cu amintiri nostalgice, în special, când înţelegi că timpul zboară prea repede, – atunci te poţi adresa la CND Turism vacantespeciale – cu variate oferte de sejururi, destinaţii turistice, vacanţe speciale, vacanţe recomandate etc.
Nu-ţi pierde banii şi timpul pe TV, pe lucruri mărunte, inutile şi cu persoane care te irită. Planeta noastră este uimitor de frumoasă, – se merită să-ţi cheltui resursele pentru studiul colţurilor pământeşti preferând vacanţe cu work and travel. Atâta timp cât cineva urmăreşte viaţa eroilor preferaţi ale serialelor TV, tu poţi deveni eroul unui serial propriu şi să-ţi trăieşti aventura după aventură cu work and travel în America sau alte destinaţii exotice. Terra noastră nu este doar frumoasă, ci una surprinzător de contradictorie: e prea mică şi rotundă pentru a întâlni o cunoştinţă sau persoana de care te poţi îndrăgosti, iar în acelaşi timp, – prea mare pentru a avea suficientă viaţă ca să vezi totul. „Tot” ce este accesibil pentru cei care călătoresc, şi disponibil pentru persoane la care călătoriile sunt un stil de viaţă, hobby-uri, serviciu. Iar ceilalţi trebuie să aştepte vacanţele şi sărbătorile. Dintr-o vacanţă poţi să înţelegi brusc, că ai nevoie de mai mulţi ani de viaţă că să vezi, de exemplu, întreaga Italie sau Canada. „A vedea” nu în sensul unui galop cu aparatul de fotografiat, dar să „simţi” prin pocalul transparent „Lacrima lui Hristos„, sau – la mare, tu, culcat pe spate, să admiri cetăţi în nor ori casele elegante şi înflorite ale oamenilor. Să vezi caracterul italian sau american prin reflectarea ochilor care te adoră. Astfel, pe toate le poţi admira, la dorinţă acceptând orice destinaţie oferită de CND Turism – Vacanțe Speciale, eventual studiind cu atenţie oferte-turistice/vacante-recomandate/destinatii-exotice. – Nimic mai simplu! Trăieşte aici şi acum! Am avut vacanţe ce m-au cuprins cu emoţii calde şi mereu am vrut să strig: „Stop! Opriţi pământul! Încetineşte-te, clipă, tu eşti feerică!”. Am trăit fiecare moment, l-am savurat, l-am conştiinţizat, fără să gândesc la viitor şi să-mi aduc aminte de trecut, nu-mi făceam nici planul pentru seară. Fiorul cel mai mare vine atunci când eşti pe un val de mare, simţind cum el îţi netezeşte pielea, imaginând că eşti o picătură şi integral unică contopindu-te cu acest univers. Ai nevoie doar să te relaxezi şi să te predai valurilor. Ca apoi, în bătaia vântului, să-ţi concentrezi atenţia pe razele solare care îţi ard faţa. Un fior de neredat în cuvinte, ceva similar cu efectul unei prăjiturele cu frişcă sau tortă de Amsterdam, mmmm! Nu te va iubi nimeni, dacă vei plânge de foame asupra frunzelor rucola, însă vei fi adorat dacă pe faţa ta se va simţi încântarea nedisimulată de mâncărurile locale a oricărei destinaţii turistice, fie să mănânci din parmezan sau fructe de mare… Nu-ţi irosi viaţa pe diete sau oameni zgârciţi măcar până atunci cât n-ai savurat pe deplin din vacanţa dorită. Dacă Sofia Loren mergea la Sorrento să mănânce îngheţată, iar Julia Roberts se ruga şi plângea asupra unei pizze din Neapoli, atunci noi chiar avem cu cine ne nivela şi să ne considerăm ideali! 🙂 Natura unor ţări impresionează într-atât, că uneori te face să crezi că visezi… Poţi iubi natura, arhitectura, cultura, arta, bucătăria, viaţa de zi şi de noapte, atmosfera de dragoste sau să joci la o masă de ping-pong… Dacă le doreşti, – este ceea ce îţi poate oferi o vacanţă de vis! Îndrăzneşte!
Nu amâna viaţa până mâine. Nu aştepta căderea monedei euro, maturizarea copiilor, paşaportul nou şi, Dumnezeu ştie ce… Trăieşte acum, cumpără un sejur sau o vacanţă exotică şi vei obţine partea ta de Dolce Vita! Uită de criză şi de toate problemele, care se întâmplă cu noi. Ele deja există şi este necesar să le supravieţuim. Cântă, dansează, începe să te distrezi în ciuda tuturor! Iar cel mai bun mod de a gestiona corespunzător banii – este să le cheltui pe o destinaţie turistică. Banii sunt fără valoare, iar impresiile rămân. Atunci când am fost în călătoria mea de vis, nu aveam bani destui… Acum aş da în plus doar ca să mă simt la fel de fericită ca atunci, şi pentru a retrăi acele zile până la fiecare clipă. Şi acum sunt cuprinsă de sentimente de fericire, care se pare că mă vor rupe în bucăţi mici. Nici pe departe, acelaşi efect să-mi ofere o rochie nouă sau un sac de hrişcă, în caz de război…
Într-o zi, tatăl şi-a pedepsit fiica lui de trei anişori, doar pentru că a stricat o rolă de hârtie dintr-un ambalaj auriu. El o ducea cam greu financiar, şi era nevoit sa facă economii. A fost foarte supărat, când micuţa lui a încercat să decoreze o cutie preţioasă pentru el, şi fără vre-un motiv intemeiat. În ciuda acestui fapt, în dimineaţa următoare, micuţa fetiţă i-a adus tăticului un dar. I-a spus:
– Asta e pentru tine, Tăticule! – El s-a cam fâstâcit, era descurajat de faptul, că în ajun a strigat la ea. Dar, indignarea a izbucnit din nou, atunci când a constatat că cutia era pustie. S-a adresat la fiica lui:
– Tu nu ştii, că atunci când prezinţi un cadou, se presupune, că şi cutia trebuie să aibă un conţinut? Şi tu, îmi oferi o cutie pustie! Buimăcită, micuţa lui fetiţă s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi:
– Tăticule, ea nu e pustie! Eu am umplut-o cu săruturile mele. Sunt toate ale tale, Tăticule!
Tatăl fetiţei a rămas surprins… A îngenunchiat în faţa ei şi a cuprins-o cu blândeţe, implorând-o să-l ierte…
De-atunci, tatăl fetiţei păstra de mai mulţi ani acest cadou nepreţuit lângă patul lui. Dacă avea vre-o problemă, sau ceva nu se lega în viaţa lui, – el îşi amintea de darul fiicei sale, de săruturile şi dragostea ei pentru dânsul…
Fetiţa tatei… Darul, dragostea şi lacrimile ei... Sunt mult mai importante, decât toate necazurile, averile materiale şi certuri pentru nişte fleacuri. Nu prea des, ne gândim noi doar la beneficii materiale? Uităm, să ne acordăm reciproc ceva ce este mult mai de preţ şi mai valoros, – Iubire, Căldură, Săruturi şi Zâmbete?
În viaţă trebuie să alegi dragostea, fără ea nu contează nici banii. La un moment dat, dacă nu există dragoste, ne simțim pustiiți, căzuți în prăpastie. Trebuie să lupti pentru un sentiment pur, indiferent de consecinţe. Acea dragoste să nu te schimbe pe tine ca persoană, niciodată, şi cel mai important lucru este: Să nu-ţi pară rău mai tarziu de ceea, ce n-ai făcut, sau – ce ai facut. Niciodată NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane; pentru că nu trăim cu nimeni altcineva decât cei dragi nouă, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea un alt subiect…
Acum vă recomand o carte minunată, vedeți un fragment:
Familia a venit la restaurant pentru prânz. O chelneriță a luat comanda unui adult și apoi a apelat la fiul lor de șapte ani.
– Ce vrei să comanzi? Băiatul s-a uitat timid la părinți și a spus:
– Aş vrea un hot dog. Chelnerița nu reuși să scrie comanda, atunci când imediat a intervenit mama:
– Gata cu hot dog-ii! Adu-i o friptură cu piure de cartofi și morcovi. Chelnerița i-a ignorat cuvintele.
– Vrei un hotdog cu muștar sau ketchup? – l-a întrebat pe băiat.
– Cu ketchup.
„Vin într-un minut”, a spus chelnerița și s-a dus la bucătărie.
S-a stabilit o liniște uimitoare la masă. În sfârșit, băiatul s-a uitat la cei prezenți și a spus liniștit:
– Ştiți ce? Ea crede că sunt adevărat! Real! Anthony de Mello, „Când Dumnezeu râde”
Atunci când burniţa descurajării mă îngrozeşte, fă ca viaţa mea spirituală să înflorească.. fă să dispară ceaţa groasă care îmi învăluie fiinţa întreagă ! Fii Tu Soarele neprihănirii care să strălucească !
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 