Marcela Septelici, Lansare de cărți la Clubul Impresii din viață și cărți

Articolul meu recent cu prezentarea operelor ale scriitoarei Marcela Șeptelici mi-a fost blocat pentru distribuire pe rețele sociale. Încerc din nou, plus adaug imagini de la evenimentul în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din 16 februarie 2024. Marcela Șeptelici, Lansare de cărți. Revenire

„Iubirea a fost și va rămâne subiectul principal al literaturii trecutului, prezentului și a viitorului. Nu este o excepție nici în poeziile și proză, pe care le-am scris din suflet pentru cititori. Am scris despre o dragoste de viață, care se bazează pe încredere, prietenie sinceră, respect reciproc, devotament și înțelegere. O dragoste care s-a păstrat în timp, verificată de despărțiri sau mici supărări, impuse de diferite împrejurimi. O dragoste pură, adevărată, la care visează fiecare din noi și se poate întâmpla oricui. Iubirea este un sentiment înălțător, care ne face viața mai frumoasă, mai fericită…” (Marcela Șeptelici în cartea „Râd macii”)
  Tu deschizi cartea ei și nici nu observi cum, după câteva minute, simți suflarea vântului, sunetul pădurii, aromele câmpurilor și florilor, te învăluie, auzi trosnitul vreascurilor și iată acum te uiți în ochii luminoși ai unei vieți fără egal, mișcându-și înspăimântată pașii oamenilor; și care alt interlocutor cu inimă adâncă și înțelept mai poți întâlni?! Primești răspunsuri la aproape toate întrebările! În poemele Marcelei Șeptelici! Și cel mai important, te umpli de frumusețea lumii și înveți să te bucuri de viață.
Tu vezi această viață, începi să observi toate detaliile magnifice din care este țesută și ele devin parte din tine! În inima ta, întâlnirea cu lumea poetei va fi pătrunsă de dragostea scriitoarei pentru oameni, pentru viața însăși, pentru sat și natură, pentru noi!
Asemenea personalități și scriitori ne sunt ca un medicament vital, acum, avem nevoie de ei, ne sunt necesari ca aerul!
   În acte este Maria. Toți o cunosc ca Marcela, încă de mică… În familie dintotdeauna rămâne ca Marcela. De aceea, pe cărțile sale de autor a scris Marcela Șeptelici. Așa, o cunoaștem și noi, cititorii ei fideli… O minte sclipitoare, o femeie modestă și ultrainteligentă, scrie despre oameni și faptele lor în versuri și proză, face lucruri de o bunătate cum rar se găsește, devenind astfel preocupată în a înțelege cursul vieții și etatea, căutând în permanență o modalitate de a fi mereu în comunitatea scriitorilor. Scrie cărți, mai cu seamă poezie. Reușește să stabilească ușor punți de comunicare cu tinerii și elevi. Unii au legătură cu cărțile, scrisul, cei mai mulți nu. Preocupările Marcelei Șeptelici sunt nu doar literare, au devenit și legături spirituale. Neliniștită, puțin nedumerită, și tristă; războaiele, ceea ce se petrece pe pământurile vecine nu-i dă senzația unei liniștiri iminente…
    În veşnică luptă cu timpul – categorie filosofică importantă – trecutul e persistent și dorul încearcă să se impună, autoarea căutând o conciliere între cele două coordonate. Cum iubirea înseamnă viaţă, trecerea timpului duce către apusul ei şi, aflaţi între acele rânduri „A stat la strajă ani de-a rândul” și „Mi-e dor de glia strămoșească”– naşterea şi moartea -, poeta speră în eternitatea rădăcinilor istorice, în încrustarea gândului pentru generații. Cercetându-şi şi sinele, dezvăluindu-şi frământările şi îndoielile, Marcela Șeptelici se autocaracterizează printr-un singur vers realizând un portret spiritual de excepţie: „Sădesc un nuc aici, la noua casă” (Nucul de la poartă din „Dorul de vatră”). – „Un nuc bătrân, umbros,/ Cu ramuri multe până jos,/ A stat la strajă ani de-a rândul./ Și-acum mai stau la el cu gândul./ Ziua frunza-și legăna/ Spre cărare s-apleca,/ Când omul bun venea,/Crengile își clătina./ Se-nchina pân-la pământ/ Din dragoste a tot ce-i sfânt./ Puternic, darnic, primitor/ Ne ospăta pe toți cu dor./ La umbra acestui nuc rotat/ Am stat mult timp și-am meditat./ A fost un nuc ales și devotat,/ Atâția ani de strajă-a stat…/ Chiar și în noaptea cu furtună,/ A stat falnic în grădină,/ Legat de glia noastră sfântă,/ Cu roade mari și rădăcina-adâncă./… Ne cheamă și acum acasă/ Cu daruri sfinte pentru masă…/… Mi-e dor de glia strămoșească./ Sădesc un nuc aici, la noua casă.”
Evocarea părinţilor, a casei părinteşti, a locurilor natale vădeşte o puternică dragoste faţă de ţară, de neam, de limbă. Ca toate celelalte sentimente, iubirea – noţiune abstractă – capătă conotaţii neaşteptate, eul liric definindu-şi trăirile în sintagme inedite. Frământările lăuntrice sunt alăturate, de cele mai multe ori, de schimbări ale regnului vegetal în funcţie de anotimp.
În această tonalitate, „A clădit piatră cu piatră/ Ridicând fântâna sacră,/ Cu apă cristalină, bună/ Pentru nepoței și mumă.” – printr-o versificație clasică, scriitoarea ne oferă o oglindă a spiritului ei neliniștit; optând pentru dragoste de neam, pace, și urând războaiele, comunicând nu numai încercările de a le înlătura, dar și dorința de a se sacrifica pentru a înțelege rostul. Dincolo de metalimbajul, care cere o lecturare atentă, ni se relevă un altruism smerit, fericit să accepte binecuvântarea divină:„Apă limpede și rece,/Pentru cel care va trece,/ Din adâncul sfânt izvor/Pentru orice călător.”( Izvorul cu apă sfântă din „Dorul de vatră”)
  Când era mică, organiza concerte în fața porții de la curtea părintească. Imita o scenă, pe care recita poezii, cânta și interpreta scenete dramatice învățate anterior. Spectatorii erau părinții, fratele și cele sașe surori, vecinii, chiar și cei din mahalaua vecină. Marcela afișa anunțul, duminicile și de sărbători. Drept că gramotele erau înlocuite cu aplauzele fierbinți pentru ea și copiii care evoluau alături, dar și cu o mângâiere pe cap: „Bravo, artista mamei!” Acest episod i s-a întipărit în amintire, pentru că de fiecare dată când scrie versuri, editează cărți, sau face recitaluri de poezie, scriitoarea deschide acea pagină cu o scenă improvizată, și ea, Marcela Șeptelici, devine „artista mamei”… O copleșesc aceste amintiri cu emoții până lacrimi… „Un dor pripit o tot cuprinde,/ Îl simte-n piept că-și face casă,/ Scântei în suflet îi aprinde/ și-l mistuie, dar lui nu-i pasă…”; „Este un vis, este-o magie!/ Când dorul te îmbrățișează/ Și îți provoacă nostalgie,/ Iar pacea inimii cedează.” (Dorul din „Puterea cuvântului”)
     -Familia, rădăcinile. Mama Marcelei, pe când era o tânără de 17 ani, cu ochii albaștri ca cerul, senini și blânzi, cu cosițele lungi, ce-i atârnau pe piept, cu pielea albă ca spuma laptelui și harnică – foc, a fost cerută în căsătorie de Ionică Puiu din satul vecin, Condrătești, Ungheni. Ionică era un flăcău zvelt, cu ochii pătrunzători de un albastru închis, pasionat de instrumente muzicale, el și-a meșterit singur o vioară de toată frumusețea. O pasiune pe care a transmis-o și celori tineri.
A fost o dragoste sinceră, curată, doar că pe neașteptate războiul hitlerist i-a despărțit, el fiind înrolat pe front. Tânărul comunist înflăcărat a fost pus la grea încercare, trimis să fie împușcat pe nedrept. Îar în ajutor îi sărise o rusoaică îndrăzneață care, după spusele lui, i-ar fi propus să-l scape de la moarte, dacă se căsătorește cu ea. După război, cei rămași în viață se întorceau acasă, doar Ionică nu s-a întors. Trecu un timp, și peste trei ani, mama Marcelei a primit o scrisoare de la așa-zisă soție a lui Ionică, în care și-a recunoscut isprava. Între timp, mama Marcelei a fost cerută în căsătorie de Dumitru, tatăl ei real. A luptat și el pe front, lăsându-și unicul fecior la rude, pentru că mama murise de o boală mizerabilă. Era foamete, bântuia tiful, copilul însă a nimerit pe mâni bune; a fost crescut cu dragoste și gingășie, și toți se minunau cum de a scăpat din ghearele tifului.
După o vreme bună, Ionică, primul soț, reîntors la baștină, se ruga în genunchi la mama Marcelei ca să-l ierte și să fie primit înapoi în familie, cică numai războiul i-a despărțit. Iar mama Marcelei deja avea trei fete cu tatăl Dumitru, care, o iubea ca pe o femeie vrednică și curată ca apa de izvor. Judecată i-a despărțit legal. Ionică a tânjit mult după Jăniuța, precum o numea el, dar era tâziu. Tatăl Dumitru i-a demonstrat caracterul dur, și voința unui bărbat adevărat călită în război, pentru care a primit binemeritat medaliile de lupte… Dumitru a fost unul dintre ostașii binecuvântați de Dumnezeu, care au rezistat și au rămas în viață din marea urgie a răsboiului fascist 1941-1945. A luptat crâncen, și cu demnitate pentru apărarea patriei, agungând până la Berlin. Mama a devenit soția lui, dăruindu-i șase fete, una după alta, Marcela fiind mezina familei din cei șapte copii.
Cu toate greutățile de după război, foamete, pandemie, sărăcie cumplită, feciorul Constantin a crescut ca din apă și trimis la studii în Chișinău, devenind sportiv. Nu-i lipsea nimic, familia mereu era alături, ajutându-l cu banii pentru unelte sportive costisitoare: paralele pentru gimnastică, cântare grele, masă de tenis, mingi de volei și fotbal, etc. Toate cele șase surori și flori ale mamei, au devenit tenisiste sub îndrumarea profesorului – fratele lor Constantin. Părinții făceau cale lungă prin pădure pană la Bahmut pentru a lua trenul spre Chișinău, ca să-i ducă de-ale gurii și să-și potolească dorul de el. Devenind mai mari, întrecerile raionale și republicane erau bine așteptate și prețuite.
Anii de studii la școala din satul natal pentru Marcela au fost interesanți și prin sărbătorile cu evenimente literare, festivaluri zonale și raionale. La care pentru participare ea selecta poezii patriotice, despre mamă, tată, pace, țară, natură, conlucrând cu profesoarele de limbă română. Era foarte entuziasmată de poezie, iar aplauzele oaspeților o inspirau. Surorile ei, Ecaterina, Nionila, care studiau la Universități, una la filologie USM, alta la limbi străine, Bălți, – au susținut-o și atunci când Marcela a reușit la Biblioteconomie și Bibliografie, USM. Și, în prezent, colaborează cu colegii care continuă serviciul în acest domeniu. Întreagă viață a petrecut-o printre copii și cărți, inspirându-le dragostea pentru lectură, poezie, participând cu ei la varia concursuri, unii devenind și laureați. Dragostea pentru copii, ea fiind și mamă a doi băieți, a determinat-o să facă și cursurile de dezvoltare pentru a activa ca educatoare – învățătoare, continuând ca metodistă la o instituție preșcolară de învățământ, amintindu-și adeseori de colaborarea frumoasă cu părinții, cu elevii, îndrumându-i spre lucruri bune. După pierderea părinților, a mamei pe care i-a purtat-o de grijă ultimii ani de viață, fiind împreună, Marcela și-a atins coardele cele mai sensibile ale sufletului prin bunătatea ei, grijulie, susținerea și dragostea dăruită. Inima i-a dictat să înșire pe foaie niște poezii: „Crizantemele mamei”; Pentru că crizantemele din grădină muriseră în acea noapte odată cu mama ei. „Vorbesc în tăcere”, după care au mai urmat multe poeme, povestiri.
   -Baștina, satul natal. În 2019 Marcela Șeptelici a editat cartea de debut „Dorul de vatră”, redând sentimente de dragoste și dorul de părinți; surorile și fratele ei care au decedat; plaiul natal… Amintirile de casă părintească și ograda copilăriei, de bunei, de satul natal și meleagurile lui, de pădurea seculară, râurile ce se mărginesc cu satul de o parte și de alta (Cula și Ichel), pentru ea sunt sfinte comori, iar jocurile din acele timpuri ale copiilor sunt ca valori. Prin ele s-au educat s-au educat si au crescut frumos. Peisajul pitoresc al satului din toate timpurile au fost în viziunea ei: coloritul toamnei, frumusețea și gingășia primăverii înmiresmată cu tot felul de flori.
„Oriunde ai pleca în lume,/ Te-ntorci acasă-n țara ta,/ Îi cânți și limba, și-al ei nume,/ De ea departe nu poți sta./ Și pasărea se-ntoarce acasă/ La cuibul unde a crescut/ Și cântă-n limba ei măiastră/ De dorul prin care-a trecut./ Se cântă-n orice colț al lumii/ În limba-n care te-ai născut,/ Comoara ce-au lăsat străbunii -/ O doină veche din trecut./ Se cântă-n limba mamei tale/ În care-ai zis primul cuvânt,/ E cânt de dor și plin de jale/ Despre meleagul tău cel sfânt./ Și te cuprinde dor de țară/ În vraja-acestei melodii/ Și înțelegi a câta oară/ Că n-ai răbdare să revii./ Și te întorci cu drag acasă,/ Revii pe dealul cu pelin/ Și cânți încet doină frumoasă,/ Iar ceru-ți pare mai senin.”( Dragostea de țară din „Puterea cuvântului”)
   În poezii, natura și obiceiurile locurilor se străvăd printre rânduri. Ritmul rimei este asigurat de o cantitate egală de tensiuni pe fiecare rând. O unitate ritmică a cuvântului care pune accentul pe sensul versului și a semnificației fiecărui cuvânt. Poeta a realizat ca fiecare cuvânt să devină important, chiar greu la cântarul inteligenței, dar pe înțelesul tuturor. În rest, rămâne iscusința autoarei de a aduna versuri grăitoare, găsind teme, motive, idei, viziuni și puncte comune care apropie pe cititorii de orice vârstă. Modestă ca-ntotdeauna, autoarea se retrage în umbră asumându-și doar rolul de editoare la prima vedere, dovedindu-se în final o coordonatoare meticuloasă, adunând versuri pornind săgeata subiectului până la inimă conturând un tablou virtual! Iubirea fiind sentimentul care unește și care ar trebui să domine în lume. Poeta alege smerenia cu gingăşia şi inocenţa unei făpturi alese, autoportretul realizat dintr-un vers definind-o pe deplin: „E amurg, bunică,/ Afară cerul s-a întunecat./ Acasă, mama-ndurerată/ Te așteaptă-n prag./ Iar fratele-i dus departe/ Cu gândul tot la mata,/ Și tata mereu întreabă/ – De ce s-a întâmplat așa?/ Aida suspină îndelung,/ De parcă ne-ar spune că/ Drumu-i prea lung…/ Florile în grădină s-au veștezit/ Frunzele pământul au împodobit./ Vântul printre ramuri cu durere a șoptit:/ – Adio scumpi nepoți, copii,/ Nespus de mult eu v-am iubit.” (Vorbesc în tăcere din „Dorul de vatră”)
    -Despre prietenia adevărată dintre tatăl ei și vărul Ilie, prietenul fidel, Marcela Șeptelici a menționat nu întâmplător. Prietenie ce a durat până dincolo de moarte, bazată pe încredere, omenie, ajutor reciproc. Despre aceste calități umane, a discutat scriitoarea și cu elevii din mai multe școli, gimnazii, fiind invitată la varia lansări de carte, mai mult, a contirbuit la educarea tinerei generații prin proiectele utile, una dintre ele cu genericul „Cărți pentru școala ta”, completând fondurile cu creașii noi literare.
În present, Marcela Șeptelici este membră a Cenaclului literar-artistic „Vocea Generalităților”, pentru care manifestă un interes deosebit, este foarte activă la evenimentele culturale care se promovează în țară, dar și peste hotarele Moldovei. Totodată, continuă să-și dezvolte abilitățile prin ședințele care au loc în cadrul instituțiilor culturale. Și-a făcut mulți prieteni, colaborează cu personalitățile din România: Fălticeni, Suceava, Iași, Vama, alte localități, respectând obiceiurile și tradițiile neamului strămoșesc.
Pacea. Subiectul păcii reflectată în volumele mai multor scriitori o sublimă. Citind romanul „Forța iubirii” de Ana Onică, președintele Cenaclului Literar-Artistic „Vocea Generațiilor”, scriitoare apreciată în Moldova, Marcela Șeptelici susține cât de importantă este promovarea și menținerea păcii în întreagă lume. A abordat și a punctat în multe poezii proprii despre valoarea păcii: Liniștea păcii; Ziua luminoasă; Simbol al păcii; Neliniștea comună, etc. O frământă și alte subiecte, care, la fel, interesează cititorii: Dragostea de țară; Limba maternă; Credința; Adevărul; Prietenie; Dragoste de părinți, feciori, surori; Bunătate; Anotimpurile și frumusețea lor; Plaiul natal, etc. Toate acestea fiind reflectate în cartea de autor „Revenire”, editată la Tipografia Centrală din Chișinău în 2020, ilustrată frumos de către regretatul scriitor Alexandru Plăcintă, om înzestrat cu darul picturii, poet și povestitor, foarte iubit de copii și cei maturi. Este cel care ia apreciat lucrările și a îndemnat-o să scrie în continuare, scriind prefață la cartea ei. Fiind îndrăgostit de natură, trece ca un fir roșu prin orice poezie sau poveste.
„Alexandru Plăcintă a fost un model în viața mea: tacticos, liniștit, chibzuit, iubitor de carte și de copii. Scrierile lui le recitesc cu drag, dedicându-i după moartea lui subită un vers dureros și de regret:„Scriitorului Alexandru Plăcintă” din cartea mea ”Râd macii”, pe care am editat-o după ce poetul a trecut la ceruri” (Maria Șeptelici) – „Pentru noi ai fost ca frate,/ Ca părinte, învățător,/ Și mereu aveai dreptate,/ Mult stimate scriitor!/ Pentru cei mici ai fost bunic,/ Cu suflet bun, frumos, voinic,/ Te așteptau mereu să vii/ Cu noi povești și poezii./ Dar prea devreme ai plecat,/ Însă averea ne-ai lăsat -/ Cărți cu multă-nțelepciune,/ Multe amintiri frumoase/ Despre întâniri din clase,/ Despre versuri recitate, /Melodiile cântate./ În gând, și-n suflet te-om purta,/ Nimeni nicicând nu te-a uita/ Cei mici vor răsfoi cu drag/ Cărțile ce îi atrag.” (fragment)
În 2021, apare cartea „Amintiri – sfinte comori” cu povestirile care conțin mesaje importante pentru generațiile din present și viitor: Dragostea de neam, țară, baștină, natură, familie. „Amintirile de casa părintească, copilărie, cele 23 sorturi de poamă aleasă, pe care le-au plantat părinții pentru a ne crește, jocurile la sărbători, sunt niște sfinte comori. De aceea, am denumit acest volum „Amintiri-sfinte comori”, o carte la fel ilustrată de A. Plăcintă corespunzător subiectelor povestirilor mele.” (M.Ș)
  -După circa un an, la fel în 2021 apare de sub tipar cartea „Puterea cuvântului”: Poezii și zicători, de Marcela Șeptelici, cu ilustrații color de A. Plăcintă: „Cuvântul poate avea putere atât pozitivă cât și negativă. Prin puterea lui am descoperit ce înseamnă a fi un prieten adevărat, care știe să pună cuvântul la locul lui într-o relație, și cuvântul lui se adeverește prin fapte reale.” (M. Ș.) Astfel, au apărut poeziile din această carte: Cuvântul – măsura omului; Puterea cuvântului; Tăcerea; Speranța, etc. Apariția volumul a inspirat-o pe scriitoare la mai multe scrieri, i-au sporit speranța în viitor, să vibreze acest subiect actual în orice timp pentru fiecare om, a scris despre asta și în poezia „Speranța” care ulterior a devenit și cântec sub orchestrația muzicianului Vlad Mircos, interpretată de Rodica Druță-Hamuraru. O piesă lansată în premieră la Tezaur TV „Bună dimineața”. O colaborare frumoasă o leagă de acești oameni de artă minunați. Mai are o piesă muzicala pe versurile sale „Dorul de baștină”, la fel muzica de Vlad Mircos.
„O comoară mi-a fost următoarea carte cu titlul „Râd macii”, ilustrată cu picturile în ulei de Simion Șeptelici, tablouri care redau exact conținutul poeziilor și a celor patru povestiri incluse în volum. Prefață scrisă de Petru Crăciun, un scriitor din București, România. Poezii de dragoste, atitudine față de ororile războiului din Ucraina, pace, credină, anotimpuri…” (M.Ș.)
    –Petre Crăciun despre cartea „Râd macii”: „Autoarea ne invită atât pe tărâmul Poeziei, cât și al Prozei. Și asta pentru că nu se oferă spre lectură, într-un singur volum, 24 de poeme și patru povestiri. Ele sunt diferite ca tematică. Avem poezii de dragoste, dar și de meditație, de atitudine față de ororile războiului… Ce frumoasă ar fi lumea dacă rânduiala ei ar fi scrisă de poeți… Sensibile și frumoase sunt și cele patru povestiri cu care Marcela Șeptelici își încheie acest nou volum. Autoarea ne invită să-i aflăm gândurile despre culorile anotimpurilor, ne sfătuiește să prețuim Timpul (ce sfat valoros!), să iubim și să facem daruri, dar mai ales să stăm de vorbă cu inima…” (fragment)
Cu lansarea acestui volum, dar și cu întreagă creație până în present, scriitoarea a fost așteptată împreună cu echipa de scriitori și artiști la baștina natală Năpădeni, cu genericul „Năpădeni – vatră de dor”, acolo au fost întâmpinați cu pâine și sare într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu elevii și profesorii din gimnagiul local, creînd o punte între generații de oameni. Iar la Buciumeni, același raion, au fost întâmpinați cu genericul „Să râdă macii”, cu cântece, poezii și spiri bun, în straiele naționale, cu expoziție de tablouri a pictorului Simion Șeptelici. Au venit cu sfaturi utile și îndemnuri către lectură, dragoste de carte și de poezie, dar și cu donații de cărți de autori: „Dacă ai credință, speranță și încredere în ziua de mâine, atunci și visurile se îndeplinesc, devin realitate.” (M.Ș.)
„Mă întreb ce mă-ntrebam,/ Încă de mică când eram-/De unde atâta frumusețe și culori?/ E ca-n poveste, un vis ce apare-n zori./ E mărul străbunicului/ Frunza și-a lăsat./ E mult prea trist și obosit,/ De-atâtea roade ce a dat./ Dacă-ar putea vorbi, ne-ar spune/ Că a trăit ca prin minune/ Ani grei de secetă, război…”(Lunca pare azi pustie din „Revenire”, fragment)

„Natura își avea viața sa. Copacii demult își lăsase haina ruginie și stăteau triști și tăcuți. Din când în când ei tresăreau și își mișcau crenguțele amorțite sub greutatea coțofenelor flămânde și gălăgioase, care îi vizitau. Pe lângă alei, în iarba veștedă, de culoare galbenă-verzuie, ca niște gospodine harnice trebăluiau vrăbiuțele, iar porumbeii zgribuliți, locatari fideli ai parcului, stăteau nemișcați de parcă meditau, se inviorau doar atunci când cineva le arunca semințe ori fărămituri de pâine…/ „De odată mă cuprinsese un dor puternic de iarnă adevărată, de iarnă de cândva, cu multe ninsori, ger, cu viscole și troiene. Ce ierni frumoase erau pe timpuri!..” (Dor de iarnă de cândva, fragment din „Amintiri-sfinte comori”)
Exprimată în vers clasic, iubirea, sub toate formele ei, inundă paginile cărții. Un parfum patriarhal, cu accente nostalgice, se desprinde din versuri sau povestirile autoarei Șeptelici. Credeți că autoarea vorbește doar de anotimpul iarnă sau despre lipsa iernii adevărate în prezent? Să vă spun eu despre ce mai mult tângește scriitoarea: este vorba de atitudine, de comunicare, de cuptorul de suflet sau săniuțele copilăriei, dar toate la care se adunau oameni de suflet, la evenimente cu tradiții și obiceiuri, cu reciprocitate și implicare în durerile oamenilor de alături. Despre satele lepădate, și sentimentele care azi mai mult lipsesc, iar indiferența persistă… De multe ori, dezamăgirea e camuflată, încât cititorul o depistează cu greu…

1	! Scriitoarea Maria Șeptelici la Biblioteca Hasdeu!

Proza și versurile Marcelei Șeptelici învață să fim ordonați, educați, grijulii, să fim oameni! Este bine, indiferent de ceea ce spui, gândești sau simți. Chiar dacă viața e plină de cusături, insistă asupra lucrurilor bune! Prin versul ei, fie, doar pentru că a sosit,.. îți zâmbește și te invită în viață! Diferită, complexă, imprevizibilă, obosită sau ocupată, toate o fac să fie și mai apreciată!
Poezia scriitoarei nu trebuie să o înduri, trebuie să o trăiești, să-i mulțumești și să încerci să-o vezi și să-i păstrezi frumusețea! Este întotdeauna despre frumusețea (im)posibilă a vieții. Marcela Șeptelici, o profesoară uimitoare, după cuvintele ei privești altfel în jur, într-un mod nou, te învață să vezi perfecțiunea în tot ceea ce te înconjoară! Nimeni altul decât poeta Șeptelici, în acest mod, poate descrie această lume, incredibil de frumoasă, pe care ne-a dat-o Dumnezeu!

Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini! /Svetlana Vizitiu Impresii, Ianuarie 2024

Imagini, filme de la eveniment,- care pot fi vizionate in pagina: Clubul ”Impresii din viata si carti” 

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti

Imagini, video de la eveniment: Album Marcela Septelici, lansare de cărți

Clubul ”Impresii din viata si carti”  –

https://www.facebook.com/watch/?v=1071488933901274&ref=sharing

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/329185490084939

https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=410100338135120

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/427222709737746

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/810929404409835

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/430279719437165

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/1832242377276846

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/311626501898171

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/760025855735145

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/1417407595646282

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/285674520975652

Album Marcela Septelici, lansare de cărți

Adrian Beldiman – muzician cu efect terapeutic

Dacă veți urmări cum comunică, concertul, muzica lui, atunci veți înțelege că Adrian Beldiman trăiește într-un univers puțin diferit. Un chip tânăr, dar piesele lui conțin o spontaneitate matură, care realizează muzica și filosofia fericirii de moment, prin aceasta se descoperă secretul succesului Adrian Beldiman. Orice muzică creeată îl face fericit, și dacă piesele lui mai iau și premii naționale, e dublu fericit. Este – compozitor, muzicolog, producător radio, profesor și un adevărat maestru care știe să transmită prin simple linii melodice lucruri frumoase şi poetice.
O istorie reală, dar hazlie: În cei patru ani de studii (la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice), profesorii, prietenii, colegii îl cunoșteau ca Adrian Dicusar. La absolvirea instituției, la înmânarea diplomei de licențiat, a devenit Adrian Beldiman! Nimeni nu înțelegea cine e acest Beldiman… Profesorii erau nedumeriți, cine e acest student despre care nu au auzit, dar primește și o diploma de absolvire?! Chestia că la 25 de ani Adrian și-a schimbat numele de familie. Până la 25 de ani era înregistrat după numele mamei, și apoi a decis să treacă la numele tatălui. De ce s-a întâmplat acest lucru: pentru că tata când s-a căsătorit a luat numele mamei, el așa și a rămas Victor Dicusar. „Nimeni din familie nu a știut că vreau să-mi schimb numele. A fost o surpriză din partea mea! Toti au rămas cu gurile căscate!”
I se întâmplă, ca la un timp după ce a întâlnit personalități în general, să vrea să vorbească și să continue să discute cu ele și o face prin emisiunile la radio.
Preferă să compună brusc; a citit un vers al unui autor dintr-o carte oarecare și-i apare ritmul unei melodii în cap: e un talent neobișnuit. Și adevărul este că îi place să socializeze, să se conecteze cu fiecare de la mic la mare, nu face deosebiri, el recunoaște imediat abilitățile tinerilor talente. Cât de curajos este când e vorba să livreze sentimente de simpatie, recunoștință și iubire. Aparițiile regulate la concerte, concursuri, este singurul remediu. Când este pe scenă lasă îndoielile în urmă, în special, atunci când sunt interpretate melodiile lui. În acel moment, altceva îl stăpânește: Simte publicul efectul terapeutic? Cred că e normal ca fiecare muzician să-și pună asemenea întrebări.
„O poveste tristă din viața mea e că fratele meu geamăn a fost bolnav de la naștere, i-a fost atins nervul si avea paralizie cerebrală. Nu putea vorbi, nu putea merge… Uneori mă gândesc cât de minunat ar fi fost sa trăiască, să fie sănătos…Totul avea să fie altfel. Primul meu album – „Victoria libertății” i l-am consacrat fratelui…”
Talentat, simplu, chipeș, umil și grozav. Întotdeauna există ceva de împărtășit cu publicul, și o face. Vorbesc despre motivul pentru care muzica lui a devenit relevantă de ceva timp. Înțelegi că simțul responsabilității crește din ce în ce mai mult, că lucrurile care erau importante mai ieri, acum le privești printre degete, asta se reflectă atât în ​​versuri, cât și în muzică. Când a început să creeze, lumea era la început atât de ferventă și asculta muzica din auto. Și când s-a regăsit mai târziu,- melodiile au devenit mai serioase…
Dragostea pentru muzică i-a fost inoculată încă din faza incipientă de sarcină, mama cântându-le celor 2 gemeni piese din repertoriul interpreților Sofia Rotaru, Anastasia Lazariuc, Alla Pugaciova ș.a. Mama povestea că Adrian a fost un copil liniștit. La vârsta de 5-6 ani i-a fost dăruit un pian jucărie la care viitorul compozitor “exersa” ore în șir. La vârsta de 7 ani își începe studiile la Școala medie nr. 32 (cu profil muzical) din Chișinău, actualmente Liceul Teoretic Iulia Hasdeu. Paralel studia și la Școala de Arte Alexei Stârcea din capitală. Cu toate că dorea nespus de mult să studieze pianul, din motive financiare a fost nevoit să îmbrățișeze acordeonul, profesori fiindu-i Mihai Berov și Lyubov Evstegneeva. În cadrul acestor 2 instituții de învățământ cânta în corurile de copii Trison și Andrieș (avea voce de sopran). Deoarece nu prea îi plăcea să cânte la acordeon, deseori chiulea de la ore, dar atunci când era vorba de examene, învăța cu brio, în doar câteva săptămâni, lucrările muzicale necesare prevăzute de programul școlar.

In 2023 compozitorul Adrian Beldiman a fost inspirat de versurile poetei Veronica Pîrlea Conovali, scriind două piese, care au avut un succes fenomenal în arealul românesc, este vorba despre cântecele „Iubita mea” și „Am uitat” interpretate de celebrul Radu Pălăniță câștigătorul trofeului „Românii au talent”, și a doua piesă – de Vlad Josan. Textiera pieselor menționa într-un interviu, că aceste două creații sunt absolut diferite ca tematică, una despre dragoste neîmplinită, alta – despre durere și realitățile vieții basarabenilor emigrați peste hotare după o viață „mai bună”.
Lumea crește, a crescut și Adrian. Cândva Churchill a spus: „dacă la 17 ani te lupți cu lumea întreagă, înseamnă că ai o inimă caldă. Dar dacă ai 40 de ani și continui să lupți cu lumea întreagă, ești un tont”. Propria lui filozofie tânărul Adrian Beldiman transmite nu doar prin cântece. Este dezvoltat multilateral: scrie cărți, creează melodii, versuri, este pasionat de practici spirituale și, în general, încearcă să trăiască în mod conștient. Pentru fiecare bărbat, în general, acesta este un lucru foarte important: să găsești obiectivul principal și să te concentrezi complet asupra lui. Adrian se ține de acest principiu, se încadrează activ în evenimentele culturale, promovează, jurizează, ține prelegeri, uneori o face direct în timpul interviurilor, fie la concerte. Recunoaște: aude vreo poezie de calitate, și deja creează melodia în capul lui. Colegii vorbesc despre compozitor ca de o persoană modestă, bună și strălucitoare, cu un simț al umorului extraordinar. El este câștigătorul multor premii și, melodii frumoase, nu poți arunca nicio notă din ele!
Un compozitor modest care preferă să activeze din culise cu toate că e în colaborare îndelungată și fructuoasă cu muzicienii, interpreții, colegii de la Radio. Practic, a luat toate interviurile totodată activând la pupitrul pianului,chiar și la acordeon, nu se desparte niciodată de instrumentul și înregistrările preferate. Din copilărie, visa să devină muzician, uneori, se imagina la o masă care îi servea drept pian, nu avea unul real, și mult timp mai târziu profesoara de muzică dna Tatiana Lupan i-a făcut cadou pianul ei…
Este un muzician remarcabil care s-a dezvoltat foarte repede, muzica lui nu lasă pe nimeni indiferent, doar că suntem în timpurile de abstinență culturală, ba pandemie, război, lipsă de interes… Există atât de mulți muzicieni de format, dar când îl auzi pe Adrian Beldiman cântând, simți un fel de creativitate. A fost prima mea impresie când l-am auzit pe un CD, interpreta opera lui melodioasă pe versurile mele „Există fapte”. Nu cântă în public, dar are voce fenomenală! Posibil, nu dispune de timp și pentru a interpreta propriile sale creații. Este și modest, nu se consideră bun la asta. Admir muzicienii care reușesc să imbine calitățile unui interpret și al unui compozitor, cred că Beldiman este incredibil! El menționează, apreciază personalități, interpreți, are un deosebit respect și admirație pentru fiecare…
Compozitorii lui preferati – Franz Schubert, Frederic Chopin. Muzica clasică modernă – este foarte dificil de a atrage un public. Dacă muzicienii și-ar cânta propriile piese, ar aduce această formă de artă la viață.-Schubert este un compozitorul favorit, dar cel care îl inspiră mai mult, este Chopin: Au avut o viață incredibilă, pe care nimeni nu o va mai trăi vreodată. Au reușit să mențină interesul, curiozitatea în viață până în ultimele sale zile! Sunt virtuozi absoluți al pianului, mari compozitori. Ceea ce îl atrage pe Beldiman la ei este dorința de a excela în mai multe domenii deodată. Dorința de a face totul perfect!
Cartile preferate – Tunele de Roderick Gordon și Brian William; Cartile lui Stephen King, Baltagul de M.Sadoveanu, culegeri de poezii – V.Ploesteanu, L. Dumbrăveanu, G.Furdui, G.Bacovia, M.Eminescu, etc.

Date biografice și activitatea muzicală:

Adrian Beldiman – compozitor, muzicolog, producător radio, profesor. Născut pe 11 ianuarie 1983 în orașul Chișinău (R.Moldova), într-o familie de muncitori calificați: tata – Victor Beldiman (sudor), mama – Valentina Dicusari (dactilografă superioară). Au fost trei copii în familie: Alexandru (primul născut), Eugen și Adrian – gemeni (Eugen decedând la doar 11 ani). Străbuneii compozitorului Adrian Beldiman (din partea tatălui) au fost deportați în anii 40 ai secolului al XX-lea, fiindu-le confiscate de către bolșevici proprietățile și întreaga avere (inclusiv și moara pe care o aveau) situate în comuna Vadul-Rașcov din raionul Șoldănești, locuri, de altfel, pitorești, de o frumusețe poetică eminesciană.
După absolvirea Școlii medii nr. 32 și a Școlii de Arte Alexei Stârcea, Adrian Beldiman face o încercare de a intra la Colegiul Republican de Muzică Ștefan Neaga, la specialitatea Acordeon. Însă, din cauza unor probleme de sănătate apărute în perioada examenelor de admitere, nu i-a reușit. Providența îi pregătise un alt domeniu de activitate… În următorul an revine la această instituție prestigioasă, susținând cu succes examenele de admitere, de această dată înscriindu-se la facultatea Teoria muzicii. Aici face cunoștință cu viitoarea sa profesoară de Literatură muzicală universală, Tatiana Lupan (fiica scriitorului Andrei Lupan), care îi va dărui în anul II de studii pianul său la care învățase în copilărie. Disciplinele muzical-teoretice (Solfegiu și Armonia) le studiază la profesorul și compozitorul Octavian Coteț. Coleg de clasă, pe parcursul celor 4 ani de studii, i-a fost cunoscutul interpret Adrian Ursu.
După absolvirea Colegiului Republican de Muzică Ștefan Neaga, Adrian Beldiman își continuă studiile la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice (A.M.T.A.P.) din Chișinău, la specialitatea Muzicologie. Paralel studiază și compoziția la clasa emeritului profesor și compozitor Pavel Rivilis. Prima sa lucrare muzicală, scrisă sub îndrumarea profesorului său, reprezintă un ciclu format din Șase variațiuni pentru pian pe tema Coralului bachian nr. 42. Această creație, ce datează din anul 2004, abia peste 14 ani a fost imprimată în Studioul mare al Casei Radio în interpretarea pianistei Iulia Rivilis.
Armonia, Polifonia, Formele muzicale, Istoria muzicii universale le studiază la profesori de elită ai A.M.T.A.P., printre care Elena Mironenco, Galina Cocearov, Victoria Melnic, Elena Nagacevschi, Vladimir Axionov ș.a.
Fiind student la A.M.T.A.P., își începe activitatea sa pedagogică la Școala de Arte din satul Mereni (r.Anenii Noi), fiind, între anii 2004-2009, profesor de discipline muzical-teoretice. Între anii 2011-2022 predă Literatura muzicală universală la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău.
În anul 2009 este angajat ca redactor-prezentator la Radio Moldova (IP Compania Teleradio-Moldova), iar în 2012 este numit Redactor-șef al Redacției Muzică din cadrul instituției respective. Pe parcursul anilor a realizat astfel de emisiuni radiofonice cum ar fi – Seismograf muzical, Radio Moldova Top 10 Hituri internaționale, Express muzical, iar cea mai importană emisiune a sa fiind Cântă un artist – valori și speranțe ale muzicii naționale, prezentată săptămânal pe parcursul anilor 2008-2022. În acești ani Adrian Beldiman a realizat circa 300 de interviuri cu diverse personalități din domeniul muzicii ușoare, academice, jazz etc.
În august, 2011 iese de sub tipar volumul de cântece și versuri „Mă strigă cuvintele…”. De notografierea celor peste 30 de melodii pe versurile lui Simion Ghimpu s-a ocupat muzicologul Adrian Beldiman. În această carte se regăsește de asemenea și o piesă nouă a compozitorului, intitulată „Numai tu”, fiind inspirat de nemuritoarele versuri ale acestui mare poet național.
Începând cu anul 2013 Adrian Beldiman este invitat în calitate de membru al juriului în cadrul festivalurilor și concursurilor de muzică corală (Hora primăverii, A ruginit frunza din vii), de interpretare vocală (Ars Adolescentina, Festivalul-concurs Național al Cântecului francofon Chantons, amis!), Eurovision Song Contest (etapele națională și internațională) ș.a.
Din 2013 este membru al Consiliului Artistic – fondurile Radio Moldova, din 2015 – membru al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, iar din 2017 -membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din R.Moldova.
În anul 2016 Adrian Beldiman lansează primul său album muzical intitulat „Victoria Libertății”. Acest material discografic (în format dvd) conține 38 de piese audio, video-bonus (Winter waltz interpretat de Orchestra Simfonică Națională de Cameră condusă de Silvia Tabor), partituri orchestrale, textele pieselor incluse în album, articole și interviuri oferite pe parcursul anilor de Adrian Beldiman. La acest album compozitorul a colaborat cu interpreții Aurica Basarabeanca, Vitalie Todirașcu, Ana Maria Boboc, Mihaela Andronachi, Artur Corcodel, Andrei Florea, Valeria Barbas, pianistul Slava Dașevschi, aranjorul și violonistul Sandu Gorgos, dirijorii Valentin Budilevschi (Capela Corală Moldova), Denis Ceausov (Orchestra Simfonică Națională a Companiei Teleradio-Moldova), Silvia Tabor (Orchestra Interculturale din Montreal), actorul Nicolae Jelescu, dj ARoma, poeții-textieri Radmila Popovici-Paraschiv și Victor Maevschi.
Pe data de 18 ianuarie 2019 jurnalista și scriitoarea Luminița Dumbrăveanu scria într-un articol:„…ne-am curățit sufletele cu muzica duhovnicească și romantică a tânărului și dăruitului compozitor Adrian Beldiman, care ne-a invitat în Studioul Mare al Radio Moldova pentru a marca împreună 15 ani de la debutul său în domeniul Muzicii, cu acest prilej fiind lansat si noul CD al protagonistului serii intitulat sugestiv „15 pași de lumină”. Ne-au încântat inimile artiștii AURica Basarabeanca, Nicolae Jelescu, Cezara, Vitalie Todirascu, Claudia Pătrânac Caranfil, pianista Iulia Rivilis, Corul MOLDOVA condus de Gabriela Tocari, precum și o seamă de distinși jurnaliști, scriitori, pedagogi, admiratori ai compozitorului Adrian Beldiman: Alexandru Dorogan, Larisa Arseni, Galina Furdui, Renata Verejanu, Liliana Chisari, Valeriu Mocanu ș.a.”. Acest spectacol, desfășurat în ajun de Bobotează (stil vechi) și prezentat de cunoscutul radiojurnalist Victor Stahi, a fost transmis în direct la Radio Moldova.
Din anul 2020 Adrian Beldiman activează ca autor de eseuri muzicale / studii muzicologice la Revista Sud-Est Cultural. Printre lucrările scrise menționăm următoarele titluri: “Misterele geniului rus Alexandr Scriabin – 150 de ani de la naștere”,“Viața mi-a fost un simplu cântec – Vasile Alecsandri 200 de ani de la naștere”, „100 de ani de la premiera Operei Dragostea pentru cele 3 portocale de Serghei Prokofiev”, „Cei 3 pași de renaștere spirituală – Serghei Rahmaninov și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”, „Ultima furtună din viața titanului din Bonn – Ludwig van Beethoven”, “Franz Schubert – compozitorul care și-a prezis moartea prematură în cea mai populară simfonie a sa…” ș.a.
În perioada anilor 2017-2022 Adrian Beldiman obține premii importante în calitate de compozitor: Premiul II la Festivalul-concurs de Romanță Crizantema de argint (edițiile XXIV și XXV, pentru romanțele Timpule, oprește-n loc și Ecou de romanță); Premiul I și Premiul special Tinerețea Romanței la Festivalul-concurs Național de Interpretare și Creație a Romanței Crizantema de Aur (edițiile 54 și 55, pentru romanțele Iubind ca o vindecare și În grădina Te iubesc); Premiul Zlata Tcaci (pentru lucrarea Tatăl nostru) și Premiul special pentru promovarea valorilor spirituale (pentru lucrarea Crezul) la Concursul Național de Compoziție și Muzicologie (edițiile XXVI și XXVII) organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R.Moldova; Premiul special al juriului pentru originalitatea compozițiilor muzicale în spectacolul „Cabaretul cuvintelor” (Gala Teatrului Radiofonic, ed. a II-a din 2016, IP Compania Teleradio-Moldova); Premiul I (secțiunea Compoziție muzicală) la Festivalul Internațional de poezie Renata Verejanu (ed. a IV-a, pentru piesa Eu aleg florile) ș.a.
În anii 2021-2022 Adrian Beldiman compune Imnul oficial al Gimnaziului „Nicolae H. Costin” din Chișinău – Costin e demnitate pe versuri de Ana Popov (interpretat de Margareta Iarovoi) și Imnul Colegiului Național de Coregrafie din R.Moldova (interpretat de Daniela Carcea & Denis Railean).
Pe 30 aprilie 2023 în cadrul spectacolului cu genericul Spring is in the Air, desfășurat la Incarnation Lutheran Church (Columbia SC), a răsunat Valsul simfonic compus de Adrian Beldiman în anul 2013. Fiind interpretată de Palmetto Chamber Orchestra condusă de maestra Suzanna Pavlovsky, lucrarea a fost primită de publicul american cu ropote de aplauze.
Pe parcursul anilor compozitorul Adrian Beldiman scrie lucrări pentru pian, cor, orchestră simfonică, precum și creații vocal-instrumentale în stil pop, ambiental, baladă etc. Printre cele mai cunoscute piese ale sale sunt: Eu aleg florile (interp. Cezara, versuri – Renata Verejanu), Floare albastră (interp. Aurica Basarabeanca feat. Nicolae Jelescu, versuri – Mihai Eminescu), Iubita mea (interp. Radu Palaniță, versuri Veronica Pîrlea Conovali), Colind-rugă Pace-vouă, 11 september, Sfânta Maria (interp. Anatolie Cobzac, Capela Corală Moldova, OS TRM – dirijori Valentin Budilevschi și Denis Ceausov), Cele 10 porunci (interp. actorul Nicolae Jelescu feat. Corul Moldova), Regele de alb și Mamă, tu îmi ești icoană (versuri și interpretare Camelia Florescu), Întotdeauna noi (interp. Victoria Lungu – Aurel Chirtoacă, versuri Radmila Popovici Paraschiv), Prietene, de-ai ști (interp. Vasile Mereuță, versuri Galina Furdui), Timpule, oprește-n loc (interp. Silvia Zagoreanu, versuri Victor Ciobanu), Tatăl nostru (interp. Tatiana Costiuc, Nicolae Vascauțan și Capela Corală Moldova – dirijor Gabriela Tocari), Iubind ca o vindecare (interp. Silvia Goncear, versuri Camelia Florescu), Ecou de romanță (interp. Stela Botez, versuri George Bacovia), Crezul (interp. Tatiana Costiuc, Vitalie Maciunschi și Capela Corală Academică Doina – dirijor Ilona Stepan), Poemul păcii și Tăcerile de după colț… (interp. Gheorghe Mihailov feat. Issa Danial, versuri – Mihai Doloton, Viorel Ploeșteanu), În grădina Te iubesc (interp. Silvia Goncear, versuri Luminița Dumbrăveanu), Dor de Eminescu (versuri și interpretare Ozana Barabancea), Tu și eu (interp. Gabriela Tocari, Gh.Mihailov și Capela Corală Moldova, versuri Gheorghe Doni) ș.a.
Impresii din viață și cărți, Svetlana Vizitiu, iulie 2023

Educația și Dezvoltarea personală: Cărți noi la Biblioteca Hasdeu

La ce-i folosește omului toata știința lumii, dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă, dacă niciun strop nu este mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic, totul este inzadar…

• „Copilărie și parentalitate cu impact”/ Runcan Patriția, 2020

                                            „Înainte de toate, vreau să știi: ești iubit și demn de iubire.”

O parte dintre copiii de astăzi nu se mai mulțumesc cu puțin. Își doresc tot mai mult. Dacă primesc nouă lucruri din zece, nu știu să se bucure de cele nouă, ci se întristează că nu l-au primit al zecelea. Materialul deține astăzi puterea. Astfel, se nasc neputința, frustrarea, egoismul, nemulțumirea. Suntem părinții care nu am avut atunci foarte multe opțiuni și credem că, oferindu-le copiilor noștri, poate mai mult decât au nevoie, acesta este binele. Avem noi, adulții, dorințe materiale tot mai mari și mai mari, iar copiii noștri ce pot înțelege? Care le vor fi reperele?..

În carte autoarea ne descoperă autencitatea, la fel dezvăluie importanța înțelegerii trecutului și importanța dezvoltării capacității de a-l analiza într-o manieră constructivă, pentru a crea o relație puternică și echilibrată cu copilul lor și pentru a nu se limita doar să reproducă același model parental, dacă acesta nu este sănătos. Este extrem de important ca mamele să beneficieze de terapie psihologică, pentru a fi capabile să își depășească traumele din trecut și pentru a-și însuși abilitățile specifice necesare construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod conștient și voluntar.

Un volum cu multe informații utile despre educație și asistență psihologică, recomand în mod special, părinților.

„Cuvântul care mi-ar descrie cel mai bine copilăria este acasă. Acasă, lângă părinții mei, unde am trecut împreună prin bune și rele, unde am avut zile bune și zile mai puțin bune, unde am crescut, unde am fost educată și sunt mândră de educația primită, unde m-am jucat de dimineață până seară cu prietenii mei…”

„Bunătatea sufletească și respectul sunt două valori după care îmi ghidez viața. Îmi place să ajut pe cine pot, nu doar familia, îmi place să ofer bunătate și, totodată, să respect și, la rândul meu mi-aș dori să fiu la fel de respectată. Respectul joacă un rol important în viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații interumane bazate pe acest aspect.”

„Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot!” Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

• „Mind Power=Subconștientul poate totul”/Kenoe, John, 2021

Din carte poți învăța: Cum să-ți valorifici puterile minții; Cum să-ți sporești creativitatea; Cum să-ți interpretezi visele; Cum să folosești cu succes tehnici de vizualizare; Cum să-ți îmbunătățești imaginea de sine; Cum să-ți dezvolți conștiința prosperității; Cum să construiești și să menții relații împlinite…

„Relaxează-te și umple-ți mintea cu încredere și speranță că vei primi răspunsul corect. Amintește-ți, speranța și încrederea nu sunt doar atitudini, ci și vibrații de energie. Aceste vibrații vor atrage soluțiile și răspunsurile potrivite la fel cum un magnet atrage metalul. O minte care vibrează, crezând că răspunsurile se îndreaptă spre ea în mod natural, atrage acele răspunsuri…”

„…Când doctorii au administrat un placebo, având impresia că era morfină, efectul acestuia asupra pacienților a crescut. Când doctorii credeau că morfina pe care o administrau era un placebo, efectul ei asupra pacienților scădea. Evident ceea ce credeau doctorii a influențat rezultatele la fel de mult ca ceea ce credeau pacienții. Dar cum se poate una ca asta? Cum ceea ce crede un doctor poate influența asupra pacientului? Oare nu contează doar ceea ce gândește pacientul?”

„Vorbește-i subconștientului tău cu încredere, repetând mereu ceea ce îți dorești să facă acesta, dar formulează în așa fel, de parcă subconștientul deja face acel lucru. „Subconțtientul meu îmi oferă acum…” Repetă-ți asta de cel puțin 10 ori, simțind că procesul este deja în mișcare.”

Gândurile sunt semințe care sunt semănate în mod constant. Așa cum semințele de grâu produc grâu, conținutul gândurilor tale va avea un efect în viața ta. Vei culege ceea ce vei semăna. Mintea ta conștientă este precum grădinarul care are grijă de pământ. Este responsabilitatea ta să alegi cu înțelepciune ceea ce ajunge în grădina interioară – subconștientul tău. Pentru majoritatea, rolul nostru de grădinar nu a fost niciodată explicat. Neștiind acest rol, am permis semințelor de toate tipurile, și bune, și rele, să pătrundă în subconștientul nostru.

JOHN KEHOE, autor, profesor și filantrop. De peste 40 de ani îi învață pe oameni puterile uluitoare ale minții. El și-a dezvoltat pentru prima dată programul Mind Power în 1978, după un timp petrecut singur în pădurile din nord-vestul Pacificului. Pe parcursul carierei sale, a ținut seminare în fața a sute de mii de oameni din întreaga lume și a fost consultant pentru numeroase companii, printre care DeBeers și Mobil Oil.

„Noi ne creăm propria realitate. Odată ce înțelegi că subconștientul tău îți va aduce ceea ce dorești și începi să lucrezi zilnic pentru a proiecta gânduri și imagini despre ceea ce vrei, lucruri uluitoare vor începe să ți se întâmple. Și nu este vorba de noroc. Pur și simplu, subconștientul lucrează cu mintea ta conștientă și îți aduce oamenii și circumstanțele de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele.”

• „Iluzia fericirii. O izbăvire terapeutică”/ Furtună, Dorian, 2020

Chiar dacă omul crede că fericirea e posibilă, cea mai impardonabilă greșeală e să o caute, să încerce să o dobândească prin acțiuni orientate spre fericire. Studiile de specialitate au dat un verdict clar: căutarea intenționată a fericirii poate fi autodistructivă pentru individ… Mai întâi, pentru că oamenii au o închipuire eronată despre ce este fericirea și adeseori urmează rețete și sfaturi inadecvate.

„Iluzia fericirii” – E o carte de filosofie, o filosofie de tip nou, impregnată cu studii științifice, cu referințe la cercetările sociologice, psihologice și antropologice. E o lucrare care invită la reflecții, iar tema fericirii e doar un prilej să ne implicăm într-un exercițiu filosofic și de gândire critică, să ne punem mintea în mișcare și să încercăm să privim dincolo de clișeele de care abundă lumea.

„Nu cumva fericirea unora constă în nefericirea altora? „E o lege a logicii: când cineva câstigă, un altcineva pierde. Orice câștig e pe contul cuiva, numai pierderea e pe cont propriu”, scria Victor Teleucă. Dar cu fericirea cum stau lucrurile?”

„Nu e nimic rău în proiectarea speranțelor pentru viitor, dar e mai bine când învățăm să tolerăm eșecul, când de mici suntem vaccinați psihologic, față de maladiile spiritului, față de rateurile sorții”

Tomas Hobbes:„Orice bucurie intimă și orice veselie provin din faptul că există oameni în comparație cu care ne putem simți plini de măreție”

Autorul: „Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare. Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.”

• „Uhu: Ghid de reeducare a părinților”/Hadârcă, Ionela, 2021

Educația cu blândețe a copiilor, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care autoarea Ionela Hadârcă a realizat cărți care ne oferă soluții și idei care vor ajuta părinților să aibă o relație armonioasă cu copiii lor, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Dar, și invers. Părinții care au înțeles cartea vor face și copiii lor să înțeleagă, doar să nu lipsească dorința… De a trăi și educa normal.

„…nu înțeleg de ce, la oameni, părinții îi întreabă pe copii ce vor, dacă, oricum, nu le respectă alegerile.”

„Noi, bufnițele, care suntem… știi tu… mai suntem și foarte serioase. Poate datorită faptului că am fost recunoscute drept simbol al înțelepciunii, nu ne maimuțărim niciodată în acest fel. Din ziua în care puii ies din ou, noi vorbim cu ei dela egal la egal. Fără a face mutre și a schimonosi cuvintele…”

„La bufnițe nu există cuvântul „alintat”. Poate din cauză că noi nu purtăm puii în burtă. La noi mama-buhnă clocește ouăle 28-35 de zile, duă care se îndepărtează de cuib doar pentru câteva minute, ca să le aducă micuților de-ale gurii. Cât sunt mici le aduce viermișori sau le rupe bucățele de carne. Când ies din ou, puii noștri au capul mare, ochii bulbucați, picioarele slabe și lungi, iar corpul – acoperit cu puf cenușiu. Ei șin ciocul mereu deschis în așteptarea hranei și scot niște sunete stridente. Sunt încredibil de frumoși, deși niciun animal din pădure nu este de acord cu aceasta. Ca să devină și mai frumoși, mama-bufniță îi cuprinde întruna, îi sărută și le repetă că sunt minunați. Cu timpul ei înșiși cred asta și se trasnformă în creaturile splendide (și modeste) pe care le cunoști.”

„De obicei, adulții consideră că au întotdeauna dreptate. Ei știu ce este mai bine pentru cei maici. Îi învață permanent câte ceva și le fac o sumedenie de observații. De asemenea, părinții mai întotdeauna întârzie undeva. Deseori merg înaintea copiilor, le spun întruna să grăbească pasul, să se îmbrace mai iute și să mănânce mai repede. Asta se întâmplă până când copiii cresc, apoi, brusc, toate grijile părinților dispar și acesștia se pun pe așteptat. Atunci copiii sunt deja mari și mereu grăbiți. Și iarăși nu au timp pentru alții.”

Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai înțelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii. Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers! Savurați o lectură de seară, în timpul căreia veți afla și părerea celor mici despre lucrurile pe care credeți că nu le observă.

Autoarea: „Nu e o dizabilitate națională, e o trăsătură caracteristică a părinților de pretutindeni, care apelează la ipocrizie, neconsiderându-se vinovați (ca și în cazul mitei la care recurgem, liniștindu-ne că altfel nu era chip, și că noi, de fapt, nu suntem oameni răi). Sună înfricoșător, dar conținutul e destul de cruțător. Dar nu vreau să stric surpriza.”

• „Copilul înțelept”/ Silvestru, Aurelian, 2022

Înțelepte expresii, cu lecții și învățăminte – povești de viață, majoritatea adaptate din operele clasice.

„Așa și a murit – o simplă orătanie. Pentru că asta se credea. Pentru că nimeni niciodată nu i-a spus că este vultur.”

„Adevărul trebuie să invingă, indiferent cine pierde”, glăsuiește un proverb oriental. Dar cine mai mult decât omul care dorește să facă bine și nu știe cum?”

Vă imaginați, ca Dumnezeu să întârzie la o întânire? Dar iată că în povestea „Călugării” – Creatorul „un pic transpirat și cu veșmintele stropite de noroi. – Iertați-Mă că am întârziat, le-a zis, dar am întânit în cale un țăran cu carul împotmolit,  în glod și l-am ajutat să iasă din încurcătură…”

„Când Dumnezeu spune ceva, întregul Univers i se supune!”

Scrisă simplu, mai ales, pe înțelesul copiilor, volumul este recomandat, în special acestei categorii pentru dezvoltare personală!

„Ultimul cuvânt în istorie aparține copiilor. A investi în ei înseamnă a investi în viitor, în speranța că vom avea o bătrânețe liniștită și asigurată.” „Cel ce deschide o școală închide o temniță” – Voctor Hugo. Iar cel care adună copii orfani în ea închide și o parte din infern!

Moni Stănilă:„O carte extrem de utilă pentru orele de dirigenție sau pentru serile de lectură de acasă, care ar putea înlocui cu mult succes timpul pierdut la calculator su televizor”

• „Muzica: Descifrarea tainei”/Gagim, Ion, 2021

Sunt știute efectele miraculoase pe care le are muzica asupra plantelor sau animalelor, iar în acest volum autorul este tot mai interesat de impactul pe care îl are ea asupra creierului uman. În mod surprinzător, specialiștii au descoperit că muzica ne ajută mult mai mult decât credem. Ion Gagim a realizat într-un format special interviuri cu personalități care ne dovedesc acest impact asupra noastră…

Autorul ne descoperă – Talentul de asculta; Tăcerea dintre sunete; Muzica vorbește despre …muzică?; Lumea în care ar trebui să trăim; Armonia spiritului; Viețuire fără muzică; Magia artei de a cânta; Dumnezeu ne vorbește în limbajul muzicii; Existență în Lumină; În fața eternității; etc.

Este cuprinsul volumului muzical, și avem rare cărți bune în acest domeniu. Personalități, mari muzicieni, operele lor, interviuri, impresii din viață, multă fiolzofie și psihologie totodată audiind muzica lor.. Muzica ne învață a trăi pe aripile ei melodioase și inspirătoare… Și autorul ne ghidează în lumea ei particulară inclusiv zborul ei spiritual.

De vorbă cu melomanul sub formă de dialog, între ghid sau îndrumător, iubitorii de muzică vor pătrunde în tainele ei. – Câteva fragmente care ne pun pe gânduri, ne insuflă importanța expresiilor ale personalităților pomeniți de autor:

„Vorbind despre necesitatea de a învăța să ascultăm și să înțelegem muzica, mă refer la muzica „clasică”… Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, ș.a. … Muzica lor are multiple semnificații și fiecare din noi poate desluși în ea un sens anume. Pentru că muzica, adresându-se tuturor, se adresează, de fapt, sufletului fiecăruia dintre noi în parte.”

„În general, dacă e să vorbim despre ascultătorul de muzică, trebuie să spunem că acesta are un statut aparte. Există acest termen special pentru iubitorii de muzică – meloman. Dacă cineva n-a putut deveni, din anumite considerente, un talentat compozitor sau un talentat interpret de muzică… atunci poate deveni un talentat ascultător de muzică…”

„…există ceva comun, ceva care determină esența muzicii unui sau altui compozitor. Rahmaninov este un compozitor rus, și muzica sa exprimă spiritul acestui popor. Desigur, sub aspectul culturii, al gândirii, filosofiei și al spiritului rus, și nu sub aspecte cu totul străine muzicii – politic, ideologic etc… În același timp opera sa a devenit o muzică universală.”; „…Rahmaninov (discipolul lui Ceaicovski) este un îndepărtat strănepot al lui Ștefan cel Mare…”;

„Există vreo altă creație muzicală, oare, care ar zdruncina trăirea și conștiința noastră atât de puternic ca „Simfonia a cincea” sau o altă care ar pătrunde atât de profund în sufletul nostru, cum este „Sonata lunii”?”

        Ca persoană cu deficiențe de auz din copilărie, nu sunt de acord cu autorul referitor la persoanele care nu aud muzica: „Copiii cu deficiențe de auz rămân mult mai mult în urmă în dezvoltarea lor intelectuală decât copiii cu deficiențe de văz.” De fapt, muzica și cititul m-au creat ca personalitate… cu intelect, – ascultând zilnic muzica, mi-am perfectat auzul prin melodii de suflet, chiar dacă nu aud sunetele cu litere sonore și nu deslușesc toate cuvintele în discuții, melodiile lente (nu Rock) sunt eficiente. Confirm că persoanele hipoacuzice sunt dansatori minunați pentru că simt ritmul muzical. O persoană care aude normal, cred că nu va înțelege și… nu are dreptul să răspândească ce au spus alți înțelepți cu auzul lor perfect despre cei care nu aud. Altceva e omul care aude, dar e orb, poate fi mai inteligent, dar nu poți insista că omul surd e mai prost dacă nu aude normal muzica: Totul se învață, la fel ca micuțul pășind primii lui pași… Ascultând timp îndelungat muzica, un surd poate și să o creeze, exemplu viu fiind clasicul Mozart…  Ceea ce confirmă și fraza evidențiată mai jos /SV/

„Orice muzică, oricum am caracteriza-o, rămâne a fi… muzică, adică este mai mult decât ar putea mintea noastră să cuprindă și să exprime în cuvinte. Muzica depășește chiar genul în care este scrisă. Citim în cărțile de specialitate, și nu numai, despre creația unui sau altui compozitor care este definită, comentată, apreciată diferit, iar în multe cazuri discutată în contradictoriu chiar de specialiști...” Incluziunea socială și dezinstituționalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toți școlarii să locuiască și să studieze într-un mediu comun, unde să le fie respectate drepturile.

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. Depresia, de exemplu, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive.

       Recomand cartea pentru a acumula mai multă informație utilă și melomanilor.

• „#Femeia de la poarta închisorii”/ Rusu, Ileana,2022

Romanul Ilenei Rusu este genul de carte care atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre sufletul unei femei, despre multiplele straturi ale societăţii moldave, despre cauzele sociale, psihologice, sau despre femeile care îndeamnă în apărarea drepturilor omului. Este despre o femeie, care alege să trăiască o experiență destul de dură și se căsătorește cu un deținut. O altă linie de subiect sunt părinții eroinei Margo – tata care a făcut 10 ani de închisoare în regimul sovietic, și mama, care l-a așteptat, fiindu-i cea mai fidelă soție. Romanul conține scene erotice, contraversate de unii cititori. Alții se regăsesc în viaţa zbuciumată a eroinei care trece printr-o copilărie plină de tragism. Aluzii, pline de sens, autoironie, sarcasm, și din nou crimă…

„Toate discuțiile aveau menirea să umple golul unui eșalon de creieri spălați și clătiți în câteva ape tulburi. Una peste alta, oamenii din sat erau harnici, cu palmele bătătorite, uneori săritori la nevoie, altădată, în momente de luciditate spirituală, chiar darnici și blânzi. Însă cum una nu exclude pe alta, majoritatea se scălda într-o dedublare prozaică, stagnată din generații în gânduri plate și, scuzați tautologia, negândite chiar.”

Noul volum autobiografic, desigur, nu pentru toți e la înălţimea așteptărilor. De data aceasta, Ileana Rusu, care este și jurnaliastă, reușește să îmbine talentul de povestitoare, capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și toleranţa și unde ar fi binevenite femeile să caute adăpost cu înțelegere…

„Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe. – spune autoarea despre cartea sa. – Recomand lectura tuturor femeilor rătăcite în iubiri oarbe, dar și celor care știu deja ce vor de la viață. Cartea se potrivește și bărbaților curajoși, care vor să pătrundă în lumea unei femei colorate, dezinvolte și dezinhibate.” Romanul autoarea l-a scris un an de zile, în pandemie, după ce a trecut prin Covid:„ Uneori nășteam cuvinte și plângeam, pentru că romanul este unul autobiografic, dar cu foarte multă ficțiune.”

#Top_carti, Recenzii de Svetlana Vizitiu,

Impresii din viata si carti blog. 2022, septembrie

Alte surse ca recomandare de carte din fondul BM B.P.Hasdeu:

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Antologiile Amurgului sentimental

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)

Top carti, BM B.P.Hasdeu, promovate Iunie 2022

Top romane de Dragoste. Cel mai frumos roman citit de tine a fost…

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022

Iurie Brașoveanu, pictor și poet, un cer întreg fără hotare…

La tine vin prin roua dimineții,/Sunt rugaciunea, tu  îmi eşti altar/Sfințindu-ne-n mirajele din ceruri/Prin constelații fără de hotar… /din „Lumina din umbră”, Iurie Brașoveanu/

Iurie Brasoveanu, pictand icoana

Muza mea: Eu știu, a fost Război în Cer/Și muza mea e greu rănită./Cum să renasc eu din blestem/Când aripa mi-i doborâtă? / O, Doamne, vreau cu Pacea Ta/Să ungi aripa mea rănită,/Presoară liniștea din Cer/Pe fruntea mea cea obosită. / Și aud un glas:/“Fii liniștit,/Cel care-mi ceri azi îndurare,/Eu pun hotar între blestem/Și între a Cerului iertare. / În gândul tău înălțător/Cobor scântei de lumânare,/Iar muzei tale îi dau Eu/Un Cer întreg fără hotare…” Iurie Brașoveanu

       Greu de spus cine-i Iurie Brașoveanu în „primul cap” – artist plastic sau poet? „Mama a fost toată viața profesoară de limba și literatura română, dar la începuturi a predat și ore de desen, ea mi-a fost prima îndrumătoare. Mulțumesc părinților pentru susținere, că nu mi-au interzis să pictez pe butoaiele din beci, pe poartă, pereții din casă și tot ce-mi stătea în cale. Voiam să devin pictor și pasiunea mea a pornit din casa părintească.”

Arta mereu a entuziasmat imaginația scriitorilor. Maestrul scrie inspirat de oameni si natură, dar mai ales, de Creatorul lor. Talentul său literar a ajuns să fie apreciat după pânzele sale faimoase / volumul cu poeme „Mai sus de umbra durerii”/. Ultimul timp, creează și în relief, portrete în tehnică specială, punctate cu tuș, peniță, dar și pigment japonez. Aplică această tehnică la ilustrații pentru Antologii și Enciclopedii (Gala Poeziei „Șapte inimi România”) cu sute de scriitori autohtoni, și pentru volumele aparte ale autorilor de proză sau vers. Combinând grafica și poezia, creează o formă impresionantă de artă apreciată la justă valoare de experții în domeniu, dar Iurie creează în așa mod și pentru a fi înțeles de generații, nu doar de contemporanii lui. „Toate-s trecătoare, iar oamenii sunt obișnuiți să se arunce după modă. Aprecierile vin mereu la justa valoare de la generațiile următoare. Ce a fost actual acum 200 de ani, noi n-am știut. Ce va fi „actual” cu 200 după noi, va fi pentru timpurile lor, nu ale noastre. Generații noi în care vor fi și experți, dar și oamenii care vor aprecia lucrurile mult mai clar. Vor aprecia cu sufletul, nu cu invidia.”

    Maestrul pictează cu ulei, acril, orice pentru a stăpâni destul de profesionist albumele cu icoane sau peisaje, e și portretist talentat. – „Mă inspir din mine însumi. Eu mereu îmi ilustrez stările sufletești.”

Îi plac, în special, momentele în care pictează sub sunetele de vânt, ale stropilor de ploaie, atunci și operele lui, crede el, sunt mai reușite. „Mi-i viața năpădită de ploaia tristă-a zării / Și cad din nori fiorii pe tâmplele visării...” (din „Mi-i viața”)

Pânzele și versurile create le adună în materialul care poate folosit la orice publicație. Nu a imbinat nimic întâmplător, poezia merge separat, la fel și pictura, și cu același succes combină grafica lui cu creațiile scriitorilor româno-basarabeni. Opera lui e influențată de univers în ansamblu. Nu reacționează la ce se discută pe internet; este rezervat, dar stăpân pe sine: „Nu se dau oamenilor din tainele sufletești”.

„Pasiunea pentru pictură vine din străbunei sau răstrăbunei... E genetic. O răstrăbunică de-a mea a fost pictoră bisericească, fiică de Preot. Ouăle pascale le picta cu o măiestrie deosebită. Altă mătușă e Pictoră Emerită în Ucraina, lectoră universitară (facultatea de pictură), o verișoară e ceramistă aici in Moldova, o altă verișoara – sculptoră în Rusia.
Totul a început încă din frageda copilărie, de la poemele lui M. Eminescu. Uneori făceam culori din stoarcerea plantelor, pictam totul ce-mi stătea în cale, până și pereții în casă, si butoaiele în beci… dar sunt recunoscător și mulțumesc părinților care mereu m – au susținut. Datorită mamei si tatei, am devenit pictor, apa la rădăcini am avut-o de la ei.
Mai mult inspirație e de la Cer, din aer, de la natură. Mă inspiră Opera lui Eminescu. Dar când pictez sau fac grafică eu, deseori, îmi vorbesc mie însumi… Îmi ilustrez sufletul, e totul ce vine din interior. Pun suflet în fiecare lucrare.”

      Prin pânzele Maestrului Iurie Brașoveanu – realizezi brusc că viața este nesfârșită, și lumea noastră pare dreaptă și frumoasă. Imaginea artistului plastic se bazează în special pe icoanele cu îngerii sfinți, ale cărora chipuri bisericești le pictează cu atâta măiestrie. După ce aplică culorile, la fel de provocător… este îndemnul la credință. Ca și în poezie, înșiră nu predici, nu instrucțiuni, – o rugă la Bunul Dumnezeu. „O, toate-s trecătoare, și zâmbete, și ură,/ Tu crucea ta o du, căci e-o credință pură./ Durerea te-a ajuns, cu prăbușirea serii,/Dar tu n-ai lunecat în gropile căderii” („Mi-i viața”)

Si dragoste nemărginită pentru femeia iubită – „să aprind acea luminare de neuitare a chipului dispărut la neguri abisale”. Sunt creații ce înregistrează temerile și speranțele marelui artist plastic. Expune lumea interioară, dar nu toți înțeleg atitudinea, unii văd doar chip sau culoarea aplicată și mai mult nimic. Iar poezia maestrului este caracterizată de metafore îndrăznețe, limbaj simplu și structură figurativă, cu mesaj pătrunzător. Uneori nostalgic, trist… Iurie Brașoveanu scrie și pictează – de-a lungul întregii sale vieți creative. E foarte serios, și plin de întrebări metafizice. Teoretic poetul surprinde și fixează ceva evaziv, pentru că fiecare poet și pictor de icoane – simte și exprimă ceva mai flexibil ca gândul, dar când realizezi în ce ai pătruns, se dovedește a fi ea „Dragostea”. Nu puf, ci o saltea cu pernă grea de dureri pentru persoană pierdută în timp…

„Prea greu Pământu-și poartă suflarea sa de patimi,/ Doar Cerul are zborul pe-aripa sa de lacrimi/Și mă scufund în valuri de grele insomnii,/Ce rece îmi e fruntea în beznele pustii.” ( din „Insomnie”)

     Personalitatea și creativitatea pictorului coincid în sensul că tot ceea ce Iurie Brașoveanu creează, – trece cumva prin el însuși, gândește și retrăiește, se implică în tot ce reprezentă imaginea vieții. Orice operă de artă poartă amprenta personalității creatorului ei. Prin natura și originalitatea operelor, deja se poate recunoaște autorul, pentru că arta lui a devenit nu doar o expresie a sufletului lui, ci și o reflectare a lumii obiective în versalitatea și relațiile sale diverse, un tablou amplu al vieții, modelul său în ansamblu.

„Părinții mei au fost cei care m-au marcat, dar am avut norocul să învăț în clasa profesorului Gheorghe Gorun, de la Școala de Arte din orașul Sângerei. Grație cunoștințelor acumulate în clasa experimentatului profesor și pictor, am învățat să iubesc natura, să iubesc oamenii, să-l iubesc pe Dumnezeu. Alături de el am reușit să-mi identific propria manieră de a lucra cu pensula, cum să așez culoarea pe pânză, cum să concep o nouă lucrare. Pornind de la o pată de culoare, păstrând gama, echilibrul, inventând compoziția lucrării, până la urmă am reușit să obțin realități artistice. Or, locul de proveniență este principalul „motor” al unei cariere artistice de succes. Am acumulat cunoștințe și o bună experiență de la distinsul profesor și pictor Gheorghe Gorun, pentru că el eliminase culorile de pe pământ și ajunsese să picteze spectral, cu culorile curcubeului, amplificând și exaltând fiecare culoare, care trebuia să fie curată și amplă. 
Îmi place opera lui Michelangelo, Rembrandt, Repin și Brâncuși. Averea pictorilor e sacrificiul în creație, iar profitul în meserie e mai mult satisfacția sufletească și urmele ce le lași după tine.”

Tângește după anii de studii, atunci când învăța la Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin”/ actual, Alexandru Plămădeală/. Și-a apărat diploma în 1981. Primul său tablou a fost „Prima arătură a primului tractor în Republica Moldova”: „În prim plan un bătrân semi-aplecat ține în pumni pământul proaspăt arat, pentru a realiza acest personaj, mi-a pozat chiar bunelul meu Ion. Răscolesc amintirile și realizez că trecutul mai trăiește în prezentul meu.”

      Creativitatea autentică a autorului Iurie Brașoveanu poartă adevăr și frumusețe, și mai multă bunătate. Experiența de viață l-a marcat și prin nedreptăți, nu-i întotdeauna doar pictor, este Om, și foarte inteligent. Trăiește printre oameni, absoarbe destine, le trece pe imagini, grafică, culori… Și, diferă de ei prin emoții închise. Nu admite implicarea cuiva în viața personală, de aceea prezintă interes nu doar prin creațiile sale plastice. Dacă voi scrie că scrie ingenios, se va supăra… Este și el vulnerabil ca toți oamenii de creație.

    Semnificația operei unui artist plastic se dezvăluie pe parcursul timpului, pe deplin doar în istorie: – Are dreptate Maestrul. Este conștient de aceasta, și că treaba pictorilor, a poeților – e să creeze, supunând impulsurilor interioare ale sufletului, chiar dacă ei uneori creează la comandă. Inspirația n-o poți vinde, dar poți dărui un tablou frumos. Iurie Brașoveanu, pictor și scriitor – plin de demnitate personală și profesională, conștient de talentul său, nu se consideră mai sus decât oamenii obișnuiți. Oricât de complexe, contradictorii și dificile ar fi caracterele geniilor veritabili, întotdeauna pentru ei sunt mai importante munca și aprofundarea de sine în arta lor. „Sunt un artist care lucrează pentru libertatea sufletului. Lumea mea-i totul ce vedeți în lucrările mele. E o lume abstractă pe care o văd și o trăiesc doar eu. Mânile mele pictează ceea ce-mi dictează sufletul. Și când fac grafică, sau pictez icoane, trec într-o altă lume… Unde e Liniște și Lumină aparte… Unde sunt eu în crezul meu artistic… Prin artă se declanșează revoluția sublimului, al misterului inepuizabil.”

Artistul trăiește prin artă, iar creativitatea este dominantă a personalitații sale. Orice altceva ar fi fost secundar și tranzitoriu, dacă nu ar fi pierderea persoanelor dragi… Viața continuă.

       Ca artist plastic, Maestrul Iurie Brașoveanu interacționează cu mai multe curente moderne, creând opere de artă unice, ce îmbină simbolismul și expresionismul până la experimente îndrăznețe cu diferite stiluri și tehnici, ulterior perfecționând și grafica portretistică învăluită cu fanteziile surprinzătoare caracteristice modelului din fața lui. Întrucât interesul lui pentru arte plastice s-a născut devreme, același lucru s-a întâmplat și cu picturile sale ulterior. 

        Din amintiri: La șase ani, mama l-a luat pe micul Iurie într-o excursie la Muzeul Național de Artă de pe Ștefan cel Mare, villa Herța. Au întrat, ținându-se de mână. Ghidul povestea ceva despre istoria artelor, brusc văzu copilul și voi să o facă pe înțeleptul: cică, un copil nu are ce căuta într-un grup pentru maturi, căci sunt tablouri serioase ale marilor maestri, pe care sunt redate nuduri, iar pentru copil se va găsi ceva mai util afară – floricele și fluturași. Atunci mama i-a spus că poate achita un alt bilet pentru maturi „numai, vă rog, să-l lăsați să vadă și el tablourile. Că l-am adus la muzeu să vadă opera de artă. Fluturașii și floricele le vede acasă.”

Excursia, desigur că l-a marcat pentru întreagă viață…

        Se spune că Dumnezeu mișcă mâna pictorului de icoane. Opera pictorului Brașoveanu a treptat iconografia basarabeană în rândurile celor mai impresionante realizări ale culturii naționale, cât și mondiale. A pictat în biserici, în temple europene. Ce înseamnă a picta icoane? Fețele sfinților, trăsăturile biblice, culori mai moi, figuri măiestuoase, tenul cald apropiat culorii trupului. Maestrul a completat imaginile sfinte cu detalii individuale, conturând figurile și pliurile vestimentațiilor, a înseninat clar chipurile clasice și le-a făcut mai vii pe fundalul întunecat sau roșu-maro. Punct cu punct, linii de pensulă cu ulei pe icoanele pe care au apărut trăsături umane realiste. Pictarea catedralelor sunt cele mai monumentale lucrări ale pictorului.

     Iurie Brașoveanu prin creația lui a dus faima moldovenilor departe de hotarele ei. Pictează și restaurează opere de artă în Franța, România, Moldova, dar și în Italia, țara în care e stabilit cu traiul de câțiva ani. Opera lui înfrumusețează prestigiosul Salon „Marlboro Classics” din Paris. Lucrări de restaurare precum Villa Rey din Torino, villa de reședință a regelui când Torino era capitala Italiei. Iconostasul bisericii „San Massimo” patriarhatul Moscovei din Torino, 30 de cărți ilustrate ale poeților din Moldova, România, Armenia, Brazilia, Italia, Israel și Cuba, 13 icoane, creație proprie, reproduse în 9 cărți de specialitate italienești, etc. „A te manifesta ca artist peste hotarele țării nu este greu dacă ai în preajmă valoarea creației tale ca călăuză. Urmele care le lași în umbra ta fac un pod de lumină, care te înalță și îți permit să înțelegi rostul aflării tale pe drumul provizoriu….”

El moaie peniţa în culorile trecutului, prezentului, universului, se inspiră din sentimentele de dragoste, din creaţia lui Eminescu. Culorile i se duc după vis. Râde ochiul, privirea ce lasă el în urma liniilor grafice înşirate cu gândul. Adâncul său sufletesc, flămând de frumos ia culoarea pe aripa inspiraţiei şi reuşeşte să creeze asemenea lucrări de grafică, ca acele treizeci – vernisate recent pentru publicul din Moldova. Le priveşti, le contemplezi şi simţi miracolul lor, lumina, culoarea – o revelaţie. Am apreciat că picturile sale sunt zigzaguri de stea. Parfumul timpului în desenul lor devine etern. Artistul recunoşte că este supus acestei meserii prin vis şi prin cuvânt artistic, poetic. Pe cât e mare grafician, asemenea şi poet… Creând, îşi potoleşte zvâcnetul sufletului, virtutea talentului. Când pictează şi crează forme, simte cum se consumă. Fiorul creaţiei îi alimentează trăirea. Rămâi devorat de acest talent, de arta lui – un echilibru perfect în fiecare lucrare. În acest dans al culorilor şi liniilor, el susţine că îl vede… –

     „Simbolismul e o Taină. Prin acest miracol, îl oprești pe spectator în fața operei tale, impunându-l să gândească, să mediteze. Doar cine poate vedea Lumina Luceafărului, va simți zborul și arderea din Pasărea Măiastră, roua de lângă rădăcinile copacului împletită în scară, treptele căruia ating cerul, oul – enigmă, inelul fără început și fără sfârșit contopit din apă și pământ, aer și foc…; „Oprește-te, Omule… și privește la Cer, căci ești Simbol al Universului! Am trecut prin circumstanțe atenuante ale vieții care mi-au marcat popasul mai evident prin grafică. Deoarece ea poate conține o combinație de text, ilustrate și culoare, fapt care m-a îndreptat către premeditarea unei selecții. Realizez lucrări în acuarelă, ulei și pastel – pe pânză, lemn sau piatră, dar pe hârtia între alb și negru mă aflu în toate culorile Universului, în care distincția imaginară poate deveni ambiguă. În așa fel creez și combin simboluri, într-o formă reprezentativă de idei și imagini.”

    Personalitatea lui Eminescu în picturile artistului plastic:„În toate expoziţiile mele de la Chişinău şi cele din străinătate am abordat în permanenţă tematica eminesciană. Am ilustrat Scrisorile lui Eminescu, poemul „Împărat şi proletar” şi alte lucrări. Nu m-am despărţit niciodată de creaţia eminesciană. Ea mă însoţeşte pretutindeni”; „Cu poezia lui Mihai Eminescu am crescut de mic. Cărțile fiind frumos ilustrate, lăsau impresii plăcute. Au format în subconștient, ca un tandem – colac împletit în două forme, egale ca lungime, greutate și mărime – poezia care pictează, și pictura care scrie. Când scriu poezia e ceea ce-mi dictează sufletul, iar când pictez e autoportretul lui. Arta e naștere, viață și moarte, toate frumos îmbinate cu o trecere dintr-o formă în alta. Conceptul de artă e conceptul de dragoste – un sentiment foarte emoțional în starea de fericire, unde simțul moral și estetic au contopire cu o altă persoană – O DĂRUIRE! Între mine și artă e o dăruire reciprocă. Să credem în Dumnezeu care a creat Universul. EL, care a existat înainte de veacuri și a dăruit frumusețea cosmică pentru oameni. Desenez pe hârtie un punct și o linie, dându-le viață, căci ele sunt mișcare și interval de timp ce merg împreună spre cele veșnice.” /Iurie Braşoveanu/

În aceste clipe, poetul Iurie Brașoveanu finișează un poem cu 101 strofe care va fi publicat ulterior!

   Varia personalități despre Iurie Brașoveanu:

Nicolae DABIJA: „Magia artei. Iurie Brașoveanu își învață privitorii să vadă, ca și cum i-ar învăța să citească lumea. Graficele lui te descătușează, îți dau vedere, îți dăruiesc aripi, te fac liber.Pe el nu-l interesează zăpada decât dacă are câțiva corbi pe ea.Nu-l interesează muntele decât dacă vede cel puțin un fir de iarbă răsărind dintre pietre.Nu-l interesează cerul decât dacă are un Dumnezeu în el. O sală cu lucrări de-ale lui emană evlavie, ca o biserică a artei.El nu schimbă lumea, ci o re-inventează. Universul gândit de artist e plin de bunătate, de frumusețe, de echilibru, de perfecțiune.El rescrie cuvintele cu ajutorul liniilor. Care pot spune multe – totul vrea să creadă graficianul – pentru cel care știe să le citească.Încă o dovadă că scrisul și desenatul sunt lucruri diferite. Un exemplu ar fi Picasso din ultimii săi ani de viață, care picta genial, iar când ajungea să-și semneze lucrările, abia dacă găsea cele câteva litere ce-i alcătuiau numele.Literele artistului sunt desene care alcătuiesc concepte filozofice, lieduri muzicale, poeme întinse.În tot ce face Iurie Brașoveanu e un poet, unul care nu se aude, ci care se vede. Poemele lui grafice vorbesc ochilor. Ele se întâmplă sub privirile tale. Plasticianul evadează în propria lui ficțiune. Într-un proces de înzdrăvenire a valorilor, într-un act de reînrădăcinare a sensurilor.Lucrările sunt situate între granițe –, ca o altă Basarabie a spiritului, exilată între ceruri care au murit și bolți care abia se nasc – acestea, precum nisipurile mișcătoare, își schimbă locul, de la o clipă la alta, de la un spațiu la altul, de la un privitor la altul. I le poți vedea cu adevărat doar dacă le porți în tine, doar dacă le aveai în inima ta cu mult înainte de a te întâlni cu ele într-o sală de expoziție, unde încerci nu sentimentul că le vezi, ci acela că le revezi, nu bucuria că le cunoști, ci – că le recunoști.Diderot credea că arta supremă nu poate viețui fără a-și demonstra caracterul uimitor.Mirarea se transmite de la meșter la privitor, care dintr-o persoană care admiră devine o persoană care se miră. De atotputernicia artei, de lumea ei încăpătoare de sensuri, de visul acesteia de a schimba lumea, de a o face mai bună, mai frumoasă și, prin urmare, mai rezistentă.Iurie Brașoveanu – cel mai important grafician basarabean la ora actuală – cucerește sălile de expoziție ale Europei, fiind un călător care își poartă lumea cu sine, un cetățean al Universului imaginat chiar de arta sa.El seamănă cu magicianul Kircher, care, ni se spune, în prezența reginei Christinei a Suediei, ar fi recreat un trandafir, pe care inițial, dându-i foc, l-a prefăcut în cenușă). Iurie Brașoveanu recreează trandafirii noștri incendiați de intemperiile istoriei, redându-le culoarea proaspătă a petalelor, foșnetul blând al frunzelor, mireasma lor cerească.Asistăm la o magie care nu poate să aparțină decât marii arte, cea pe care o profesează Iurie Brașoveanu, acest grafician unic și artist plastic de excepție din Europa de azi.”

Maria Mardare – Fusu: „Aveți Ochiul care vede conținutul sufletului, dar și măiestria de al reda pe chip! Uimitor, nespus de frumos este Grigore Vieru! Admirație!”

Poeta Renata Verejanu:„Orice lucrare a pictorului Iurie Braşoveanu este o metaforă. Este un joc de simboluri cu trecerea unei forme în altă formă. Lucrările lui Iurie Braşoveanu vin din profunzimea poeziei lui Mihai Eminescu.”

Nour Gheorghe: „Pentru „Eminescu-Eternitatea”- Felicitari maestre Iurie Brasoveanu! si pentru cei care nu stiu , va fac cunoscut ca aceasta lucrare deosebita a fost premiata cu Trofeu la Concursul International ,,Univers Romanesc XXL ,,sectiunea Grafica-Pitesti.”

Victoria Rocaciuc: „Autorul recurge la diverse forme de simbol, abordat suprarealist, geometric, cu elemente de abstract. Constituită din mai multe puncte, transparența structurilor sale grafice se asociază cu pictura neoimpresionistă, realizată în tehnica pointelistă.”

Ion Birsanu: „Am fost întotdeauna coplesit de lucrarile, de maiestria, de omenia marelui nostru pictor Iurie Brasoveanu…M-am convins ca el este si un mare poet…Bravo…Va cuprind maiestre, ne mindrim!”

Ludmila Cotoman: „Mai presus de orice, omul poate fi cunoscut prin creaţia lui, în totalitatea ei sau în ce are mai valoros. În lucrarea omului stau – ca o comoară într-o zidire –gândurile lui. Graficianul IURIE BRAŞOVEANU trăieşte retras, dar munceşte pentru om, pentru universul său spiritual. Năzuinţa artistului înseamnă muncă, visarea artistului înseamnă muncă, iar obiectele facerii sunt rezultatul trăirilor sale în faţa vieţii…”

Victor Ciobanu: „Excelența Sa a binevoit să ilustreze și coperta volumului meu de poezii „Iubire împletită-n vers”, apărută în 2019 la tipografia „Tipocart Print”, pentru ce țin să-i mulțumesc frumos încă odată. O perioadă de timp a activat în Torino (Italia) în calitate de grafician, pictor, restaurator de icoane etc., dar niciodată maestrul n-a uitat de părintele său, având grijă de el, chiar aflându-se departe de hotarele Republicii Moldova. Însă, viața mai are și întorsăturile ei, când moartea ne fură persoanele dragi sufletului. Astfel, la 11 decembrie curent (2021), la orele 4 spre dimineață, într-un mesaj scurt bunul meu prieten îmi scrie „A murit tătunea”. Tătunea tot tătune rămâne, chiar dacă copii lui sunt la a doua tinerețe. Și acum, drag prieten, când încă lacrima nu s-a uscat și fumul de tămâie mai persistă în casa părintească, vreau să-mi exprim încă o dată condoleanțele și să-ți amintesc că viața nu s-a terminat, iar noi, în numele copiilor noștri și în amintirea părinților, trebuie s-o continuăm… ”

                       Date biografice, activități, premii

Iurie Brașoveanu – PROFESOR, ARTIST PLASTIC, POET – Membru Titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Rebublica Moldova, Membru al Academiei Mondiale de Literatură,  Membru de Onoare ,,Trofeu XXL,,(România), Membru de Onoare în Mişcarea Internatională ,,Poetas del Mundo”(Italia), Membru WAPA-(World Association of Performing Arts), (Organizația Mondială a Artelor Interpretative).

Iurie Brașoveanu s-a născut la: 7 noiembrie 1962, satul Copăceni, raionul Sângerei (județul Bălți) din Republica Moldova. Fiul lui Gheorghe (Ion,Vasile) și Lidia (Gheorghe,Alexei) Brașoveanu (Primul din cei 4 copii ai familiei). A studiat la Şcoala cu clasele I-VIII, (anii 1969-1977) din s.Copăceni. (Gimnaziul Adrian Păunescu). Școala de Arte Plastice pentru copii din or. Sângerei (1975-1977).  Colegiul Republican de Arte Plastice „I.E.Repin” (A.Plămădeală).(1977-1981).  Studiază la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (Facultatea de Grafică și Pictură,1984-1989). Fiind profesor de gradul întâi, conducător al reuniunii metodice a profesorilor de arte plastice, timp de 20 de ani (1981-2001), a predat arte plastice la catedra școlilor din or. Sângerei.

În Italia se află din 2001 și activează ca liber profesionist. Face restaurări în renumita ,,VILLA REY”. Vila-reședința regilor, când orașul Torino era capitala Italiei. S-a ocupat în prevalență de pictura iconografică, tablouri religioase și portrete, restaurări de mobilă de anticariat, icoane și tablouri. Semnează cartea proprie de versuri „Mai sus de umbra durerii” în 1997, editura  ,,Ruxanda” din Chișinău (Republica Moldova); Semnează volumul ,,TRECUT-AU ANII” 2020,Editura ,,Mușatinia”Roman, Neamț(România).

A editat albumul de portrete ”Oameni iluștri”, dedicat unor personalități ale culturii române. Albumul a apărut în versiune electronică și cuprinde 200 de pagini, în care a inclus 70 de portrete, grafică și versuri din creația sa. ”Este un album de grafică alb-negru, în care sunt toate culorile universului. Aceste două culori simbolizează nașterea și moartea și despart lumina de întuneric. Lucrarea vine ca un recviem pentru cei plecați în eternitate. Aici sunt portretele poeților Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari ș.a. A realizat și multe lucrări de grafică, pictură de șevalet, restaurări și icoane. De asemenea, a restaurat două icoane datate din sec. XVI, care se află la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Moncalieri, Italia. În același timp, artistul a participat la toate expozițiile de grup de la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși”, iar actualmente este prezent cu lucrări în trei expoziții din România. A fost președinte al juriului la secțiunea grafică, la Concursul Internațional de Arte „Trofeu XXL 2021”, ediția a V-a, din București.

AUTOR al lucrărilor de grafică, pentru ilustrarea a 30 cărți de poezie a unor autori din Moldova, România, Italia, Armenia, Brazilia, Izrael și Cuba. (2001-2022). Autor a 13 ICOANE (stil bizantin), PUBLICATE în cărți de specialitate italienești.(2008-2013). GRAFICIAN ,,ASCIOR,, – Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (România). ILUSTRATOR la săptămânalul ,,LITERATURA  ŞI ARTA”, (Rep.Moldova). MEMBRU și PREŞEDINTE AL JURIULUI la varia CONCURSURI NAȚIONALE și INTERNAȚIONALE. Prezintă numeroase expoziții personale și de grup în Republica Moidova, România, Italia, Turcia, etc. Premiat cu medalii, trofee, diplome și distincții la mai multe Concursuri și Festivaluri Naționale și Internaționale (POEZIE și GRAFICĂ)

Premii și distincții: Premii acordate de săptămânalul „Literatură și Artă” (pentru arte, 2008, 2015; pentru critică, 2013; pentru grafică, 2017); Decorat cu medalia jubiliară „Eparhia Chișinăului – 200 de ani” (acordată de Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove în semn de recunoștință pentu activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, 2013); Premiului “Simpatia publicului” (acordat la Expoziția Internațională “Dumnezeu din inima mea”, organizat la mausoleul „Bela Rosin” din Torino, 2014); Diploma de onoare a Galeriei “Elle” (pentru operele expuse, contributul și prestigiul adus galeriei, făcând-o să-i crească faima pe plan cultural, Preganziol , Italia 2016); Diploma de excelență acordată de Biblioteca românească  “Grigore Vieru” din Torino (pentru prezentarea critică a artistei Simona Liliana Cumpăratu la Expoziția Personală de Pictură și Grafică „Dincolo de Culori”, 2016); Diploma de excelență acordată de Muzeul Național de Artă  al Moldovei (pentru Expoziția Personală de Grafică „Poduri de Dor”, 2017); Diploma de excelență acordată de revista „Orizonturile Bucuriei” (în semn de mulțumire pentru meritele deosebite în promovarea activitatii ASCIOR, pentru creșterea responsabilității naționale, a nivelului cultural și duhovnicesc al societății, 2017); Trofeul “Univers românesc XXL” (la secțiunea Grafică, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Pitești, 2018); Diploma de excelență (sectiunea Grafică, acordat de Academia Olimpică Română, filiala Vâlcea, 2018); Premiul “Centenarul Marii Uniri” (acordat în cadrul Galei Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, ediția I, la secțiunea  “Artiști plastici contemporani”, 2018); Premiul “Marele Eminescu” (acordat de Cenaclul “Grai Matern” pentru lucrările sale excepționale expuse la vernisajul expoziției “Eminescu în poezie, cântec și arte plastice”, organizată la Centrul Academic “Mihai Eminescu”, Chișinău, 2019);

Ordinul “Sf. Ierarh Simion Ștefan” (acordat de Biserica ortodoxă autocefală din Republica Moldova și Mitropolia ortodoxă română de stil vechi din Transilvania, pentru păstrarea și promovarea culturii românești, identității naționale și a credinței ortodoxe strămoșești, înmânat în reședința Mitropolotană din Câmpia Turzii de Petru, Mitropolit al Transilvaniei, 2019); Membru Titular UAP R.Moldova. În 2020 devine Laureat al PREMIULUI săptămânalului „Literatura și arta”, a obținut Titlul de merit „Premium”, la Concursul „Eleganța Iubirii” – Creații literare și Artă în imagini, din Montreal, Canada, premiul special la Concursul național „Uniti per la legalita” din Italia, premiul UNU la Concursul Internațional „Elogiul iubirii”, secțiunea grafica și pictura, din România, a fost desemnat „OMUL ANULUI 2020”, la Gala Premiilor de Excelență a Academiei Națiunii Române: „Este rezultatul muncii creative care semnifică recunoștința din partea unui consiliu de personalități de înaltă cultură spirituală, or puțini sunt acum care depășesc invidia și ura, punând pe piedestalul LUMINII – DRAGOSTEA, având curajul, puterea și dorința de a aprecia la justa valoare FRUMUSEȚEA din OM. Cu pietate pentru Excelența Sa, Domnul Valeriu Mocanu – Președintele Academiei Națiunii Române!”

 În 2022 – Premiul „Tonitza” la Concursul Internațional „Elogiul Iubirii” (România); Premiul „MICHELANGELO BUONAROTTI”, ca Președinte de Juriu (secțiunea Pictură) la Concursul Internațional de Artă „LA FONTANA DELL AMORE” din Italia.   

      „Iurie Brașoveanu, pictor și poet”

Întorcându-se, lângă icoane,

Stă maestrul Iurie Brașoveanu

Albia dispare în grădină,

Iar el scrie câmpii cu inimi.

Există omul, ca o lume vie,

Nimeni nu l-a chemat,

Domnului s-a închinat,

Și Domnul a spus – Să fie!

El – sunt eu, gândit de tine,

O imagine color a verii,

O rază urmărită apune,

În pânze ea răsare…

Nu merge după fiecare, –

Un val de îndoieli, frământări,

Destinul și-l tămăduiește –

Cu grafici plin de stări.

El este Eu, a ta imagine,

Cu primul trandafir.

Petale răsărite lin,

Culori în orice fir…

 / S. Vizitiu, august, 2022/

Surse memorabile:

https://www.facebook.com/iurie.brasoveanu/photos

Iconografia de Iurie Brașoveanu:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.419944108128364&type=3

Portrete în grafică din albumul „Oameni ilustri” de Iurie Brașoveanu

https://www.facebook.com/media/set/?vanity=iurie.brasoveanu&set=a.1714236045365824

În memoria mamei

Recital de poezie la Clubul Impresii din viata si carti, Biblioteca Hasdeu: 

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/2763425443918276/

Recenzie de Svetlana Vizitiu, Impresii blog

Tanase Serea din Constanța, triplă lansare de carte la BM B.P.Hasdeu

Un sentiment sincer ce pulsează în poem. Toate cărțile lansate la BM B.P.Hasdeu din Chisinau de poetul Tanase SEREA sunt scrise cu ceea ce se numește Inimă! Autorul nu își impune gândurile și convingerile, foarte modest din fire, el rămâne în umbră, lăsând respectuos cititorului dreptul de a face concluzii independente. „Poezia este sentiment liber / O existență călătoare / Îmbogățind lumina nopții / Trecut cântând în uitare / În iubire inima luminează / Cuvintele ard sub petale / Poezia este sentiment risipit / Din amfore ireale (Cântecul amintirilor, p.32)

Tanase Serea zâmbitor în centru

„zarea închide o lume în visul zilei / cu câți ochi ne privește lumina / drumurile trasează păsări și destine” (Floral, p.44)

Poeziile incluse în volumele prezentate au un rafinament subtil de silabă, un minunat simț al limbajului, rezerve profunde izvorâte din vorbire nativă. Discursul autorului este ușor, cu estetica liberă de pretenția de care atât de des suferă maniera poetică a unor poeți moderni.

       Poezia lui Serea este bogată în gânduri și sentimente, semnificativă și plină de idei interesante. El reușește în cele mai bune exemple ale sale să realizeze generalizări filozofice extraordinare. Poezia lui se caracterizează prin simplitate și claritate a expunerii, poetul evită complicațiile deliberate, folosind un vocabular luminos și original. Dar nu neapărat este o simplificare; în spatele său se ascunde un subtext complex, o căutare a raționamentului, pentru un lucru spiritual a sufletului poetic.

„focul trăiește în noi / blând leagănă dincolo / păsările în cer / până înflori-vor iluziile / uitarea măsurând tristețea / este o larghețe / în cuvintele mele acum / într-o amintire / imaginea ta / mă îngenunchiază / timpul incendiat s-a scurs / cenușa uitării adoarme lumea” (Cenușa uitării din Poeme, p.127)

La prima lectură, poezia este percepută ca o conversație confesională calmă. Dar forța evazivă și irezistibilă inerentă a fiecărui poem, reprezintă o operă dramatică completă, cu o poveste foarte interesantă, ne întoarce incontinuu la nevoia de a realiza ceea ce am citit. Aici se găsește un oximoron uimitor – poezia liniștită a poetului devine convingătoare – în efectul său semantic, în posibilitățile sale ascunse, în care inima și mintea își găsesc hrana spirituală.

Căutarea rădăcinii este o trăsătură caracteristică a creativității lui Serea. El vrea să atingă însăși esența în orice, subordonându-și intelectul și toate abilitățile acestei sarcini poetice complexe. „Basarabia / partea cea mai duioasă / a sufletului românesc ( Prizonierul iluziei, p.41)

Cuvântul convingător al poetului răsună cu amabilitate, altruism, deloc pretențios sau enervant, dar în același timp – un protest interior fără compromisuri la tot ceea ce împiedică o persoană să fie om. Această blândețe nu reduce nivelul poziției civice a poetului, nu este ostentativă; vine din suferință proprie, francă, exprimată pe un ton confidențial provenit din adâncurile unei inimi neliniștite, ceea ce face ca poezia autorului să fie deosebit de atractivă. Acest lucru este facilitat de stilul clar dezvoltat al poetului, distins prin răsucirile originale ale imaginației, precum și prin sintaxa și vocabularul său unic.

„aș fi putut să zbor / dacă nu-mi țineai aripile / porumbița din mâinile tale / se zbate în pieptul meu / doar ochii tăi cerul ei

aș fi putut să zbor / dar colivia mâinilor tale / ține strâns pasărea / iluzie sfârșită în tăcere

în flacăra pieptului meu / pasărea este o piatră / din muntele dezamăgirii (Poeme, p.126)

Patriotismul, dragostea, Unirea, oamenii și, în căutare de sine, subiectele principale așternute cu delicatețe în versurile Tanase Serea. Frumusețea umană pătrunde în – peisaj, circumstanțe, detalii de culori, limbaj poetic. Lumina misterioasă a unui vis de sub norii fumurii – este o deschidere a poemului. Sufletul eroului însuși cântă în el. Acest motiv ușor, trist, gânditor este ca un acompaniament liric la evenimente.

„atâtea chipuri necunoscute / îmi locuiesc existența / numai tu iubito / îmi locuiești doar visele”, (Jocul umbrelor, p.53)

Protagonist #Clubul_Impresii_Viata_Carti – poetul constănțean Tănase Serea, membru al #USLR, care a lansat volumele de poezie:

1. Cântecul amintirilor. Versuri în dulcele stil clasic; 2019

2. Jocul umbrelor (poeme); 2017

3. Prizonierul iluziei (versuri), 2020

4. Poeme: Antologie de versuri, 2016

5. Floral (poeme), 2020

Prezentare, recenzie literară de Svetlana Vizitiu, BM B.P.Hasdeu, 2021

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM

Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

”O poezie peste care și-a imprimat vibrațiile inimii Svetlana Vizitiu Impresii.” /Gabriela Ştirbu/

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu –

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

Lucian Strochi despre Versete Tomnatice de S. Vizitiu (Prefata)

”Svetlana Vizitiu, Om blind si luminos, Om cu suflet mare si radianta de bine, inzestrata de la Dumnezeu cu diferite capacitati si talente,a lansat noua sa carte,,Versete tomnatice”, la care a participat multa lume buna, pe care am avut marea bucurie s-o revad, toti fiind dornici de comunicare calduroasa. Multumim draga Svetlana,pentru acest prilej minunat,si Va dorim noi inspiratii si noi lucrari de suflet frumos!” /Valentina Stratan /

”Am fost parte a evenimentului de lansare a cărții „Versete tomnatice”, semnate de Svetlana Vizitiu. A fost o revelație întâlnirea cu eroina evenimentului, generatoare de lumină și frumos, cu doamna Galina Codreanu, care rămâne a fi o inspirație, cu oamenii prezenți în sală, multiplicatori ai artei și ai culturii.Împreună cu Vasile Hariton am dat suflet unei melodii emblematice – „Cât trăim pe acest pământ”. Să prețuim tot ce avem mai sfânt!”/Gabriela Ştirbu/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021

Iurie Sadovnic, legendă uitată

Înfricoșător e viitorul. Dureros e trecutul,

Neghina a prins rădăcini în inimă!

De-a lungul anilor nu devii mai supus,

Te obișnuiești, dar nu lași golul în urmă…

A cântat și a crezut în fericire,

Ca copiii să nu renunțe la inimi.

Cu mândrie de țară, cu gând și rațiune,

Visele ajung la apus, în fine…

Când toată viața ta a ajuns sfâșiată

De-o societate ce nu te-a prețuit,

Vina o dai pe bolile toate,

Pe-un foc în suflet mistuit…

Ca flacăra vieții să-i fie reînnoită,

Visul lent – un suvenir pe scurt timp,

Mai aștepți un moment, și încă o clipă,

Mâna totuși de trăgaci s-a atins…

Aceeași odihnă fictivă, dureros s-a stins…

O națiune s-a trezit îngrozită,

Moldovenii plâng, dar ei mint,

Că chitara-i  – veșnic păzită…

Legenda Sadovnic, nimeni nu va reproșa,-

Pe-un timp uitată de Domnul.

Vina toată cineva și-o va asuma,

Numai că nu se va stinge dorul…

În pragul întunericului rece,

N-a fost nimeni alături de tine,

Ai cerut adăpost, îngerii de veghe…

Doar chitara a plâns, acea –

Martoră la scurgere de sânge…

Versuri de #Svetlana_Vizitiu, 8 iunie 2021.

#Iurie_SADOVNIC – Lacrima Basarabiei noastre...

Artist al poporului Iurie_SADOVNIC (n. 14 decembrie 1951, Jura, raionul Rîbnița, RSSM- dec. 07.06.2021, Chisinau) A fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. Este bine cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970-1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău. În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015). „Mi-e dor de tine, mamă” și „Faţa pâinii”, „Andrii Popa” și „Demnitate”, „Drago! O, Tee” și „Oglinda clipelor”, „Meditație” și „Cât trăim pe-acest pământ” sunt doar câteva dintre șlagărele cu care Iurie Sadovnic va rămâne în istoria muzicii naționale și pe care le-a adunat în albumele „Legenda”, „Enigmatica femeie”, „Masa de piatră”, „În limba ta” (pe versuri de Grigore Vieru), „Liniștea Patriei mele”. A trăit în și din poezie, inspirându-se din marii poeți ai neamului. Din această inspirație s-a născut și propriul volum de poezie „Am să plec în codrul verde” (1999). Iar cel din urmă album, intitulat simbolic „Evadare”, a devenit între timp testamentul regretatului om de artă.

Iurie Sadovnic a lansat şapte CD-uri: „Legenda”, „Masa de piatră”, „Enigmatica femeie”, ”Vrabia” (pe versurile poetului rus Nikolai Rubţov), „În limba ta”„ (pe versurile lui Grigore Vieru), „Evadare” şi „Balada Bărbaţilor”. A realizat un film despre viaţa şi opera lui Nikolai Rubţov, împreună cu regizorii Constantin Munteanu şi Ştefan Bulicanu şi operatorul rus Aleksei Pravotorov.

Pentru meritele deosebite în dezvoltarea artei muzicale, în activitatea de creație și contribuția la procesul de renaștere națională, Iurie Sadovnic a fost distins cu titlurile onorifice Artist Emerit (1984) și Artist al Poporului (2011), cu medaliile „Meritul Civic” (1993) și „Mihai Eminescu” (2000), și cu „Ordinul Republicii” (2015). În 2017 a devenit laureat al Premiului Naţional. Este cetăţean de onoare al satului Susleni. S-a stins din viață la 7 iunie 2021, la vârsta de 69 de ani, și a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Central Ortodox de pe str. Armenească din Chișinău.

#Maia_Sandu:”„Am aflat cu tristețe despre moartea tragică a maestrului Iurie Sadovnic. O voce și o imagine inconfundabile, cu care am crescut și noi, și părinții noștri. Un interpret care a reușit să ne vorbească de Patrie și satul natal, de Codrii Orheiului și de Nistrul pe al cărui mal a copilărit, de mamă și dor. Un artist care a transformat în melodii de neuitat cele mai frumoase versuri ale poeților noștri. Muzica lui Iurie Sadovnic va rămâne mereu în inimile noastre și, sper, în inimile generațiilor care urmează. Condoleanțe familiei și celor care l-au iubit ca om și ca artist”, se arată în postare.”

#Lilia_Pogolsa:”Artist de excepție, om al neamului de o cumsecădenie proverbială, veritabil reprezentant al elitei intelectuale, așa cum puțini alții au fost în stare să fie, sunt atribute care vor marca pentru eternitate personalitatea lui Iurie Sadovnic. Niciun alt artist nu a reușit să cânte haiducia, codrul și frumusețea feminină asemenea stilului folk inconfundabil al lui Iurie Sadovnic Orheianu, muzica sa marcând o pagină aparte în istoria țării. Cred că ar fi aproape imposibil să găsim moldoveni din generația independenței ale căror suflete să nu vibreze într-un mod aparte la auzul cântecelor cu caracter de baladă ale lui Iurie Sadovnic, cântece care ne-au înfrumusețat tinerețile și ne-au făcut să nu uităm de cele mai înălțătoare valori umane.”

Mihai_Doloton: „Încă un artist care nu a rezistat ipocriziei și imoralității acestei lumi a plecat……!Toate aplauzele și lacrimile sunt inutile, fiindcă nu am știut și nu știm să prețuim oamenii cu adevărați valoroși ai acestui neam și ne amintim de ei numai când mor!Iartă-ne Maestre, Iurie Sadovnic!”

Vali Boghean:„· E ușor să dăm vina pe alții când n-am făcut nimic. Dăm vina pe țară, istorie, societate, toți. Dar poate vinovatul trebuie căutat în altă parte? Nu *ce-am făcut noi*, dar *ce-am făcut eu*. Am mers eu la spectacole, concerte, expoziții? Am vorbit eu despre artiștii noștri, i-am distribuit, m-au interesat cât erau în viață, i-am apreciat cu adevărat? Am eu puțină demnitate națională și mă mândresc eu oare cu artiștii locali oriunde aș fi? Sau doar când îi pierd, pentru câteva clipe, și atât? Mă întreb asta tot mai des. Probabil n-am făcut suficient… Când un monument cade cioburile lui ne ating pe toți la fel. Odihnește-te în pace, Iurie!”

Andrei Mudrea ”FRATELE – IURIE…NE CUNOȘTEAM DIN TINEREȚE. ERAM UNUL DINTRE MIILE LUI DE „FANI” ȘI ADMIRATORI AL VESTITULUI „HAIDUC” DE LA ORHEI – CÂNTĂREȚUL – IURIE SADOVNIC!!! CÂND IURIE A CREAT FORMAȚIA „LEGENDA” M-A RUGAT SĂ-I OFER NIȘTE TABLOURI PENTRU ILUSTRAREA VIITORULUI ALBUM, CU ACEEAȘI DENUMIRE. EU AM ACCEPTAT CU MARE BUCURIE, DAR IURIE M-A PREVENIT DIN START – EU BANI – NU AM!!! NICIO PROBLEMĂ, IURIE. EU TOT NU AM BANI… ATUNCI, ÎNSEAMNĂ, CĂ NOI SUNTEM – FRAȚI !!! – ZICE IURIE ȘI BATEM PALMA.…FRAȚI AM RĂMAS – PENTRU TOATĂ VIAȚA … IURIE ERA UNUL DINTRE PUȚINII NOȘTRI PRIETENI, CARE PUTEA SĂ NE SUNE LA ORICE ORĂ DE ZI SAU DE NOAPTE… DE OBICEI, IURIE PREFERA SĂ SUNE MAI DES – PE LA 2- 3 DE NOAPTE … PENTRU – A NE CÂNTA „ÎN PREMIERĂ” UN CÂNTEC „FOARTE PROASPĂT”, CUM ZICEA EL, PE CARE NUMAI CE ÎL FINISASE… NU EXISTĂ NICIUN CÂNTEC MAI FRUMOS PE LUME, DECÂT CÂNTECUL ACELA, CARE ESTE CÂNTAT – ÎN MIEZ DE NOAPTE, NUMAI – PENTRU TINE …DE AZI – IURIE NU VA MAI SUNA … NICI ZIUA ȘI NICI NOAPTEA … NU VA MAI SUNA – NICIODATĂ… NIMĂNUI… DE AZI VOR SUNA NUMAI CÂNTECELE LUI – ATÂT DE FRUMOASE, CARE VENEAU SPRE NOI DIN SUFLETUL LUI PLIN DE DRAGOSTE, PLIN DE FRUMUSEȚE, PLIN DE ISTORIE ȘI DE LEGENDE, PRINTRE CARE, DE ASTĂZI VA FI ȘI LEGENDA – MARELUI CÂNTĂREȚ – IURIE SADOVNIC!!! ADIO, FRATE IURIE…DUMNEZEU SĂ TE IERTE ȘI SĂ TE AȘEZE – ÎNTRE STELE …”

”Va trebui să treacă mult timp ca să mă împac cu gândul că Iurie Sadovnic a rămas doar o amintire”, – Zinaida Julea.

Alex Dimitrov ”Юрий Садовник застрелился. Я был с ним знаком, хоть и не близко. В 85-ом я гулял в парке Горького в Москве, и вдруг услышал молдавскую песню со стороны эстрады – это пел Юрий Садовник. Здорово пел, от души… Честно, охватило чувство гордости. Позже я был классным руководителем в классе, в котором учился его сын, тоже Юра. Мы играли в школьном ансамбле. На выпускном его папа помог нам с аппаратурой и инструментами – это был очень классный звук. Мы играли, а его папа смотрел из толпы учеников. Скромный, светлый человек. Я не понимаю одного: почему светлые люди страдают, а настоящие твари до сих пор живучи и лезут во все властные структуры? Почему многие пожилые и престарелые проворовавшиеся политиканы всё ещё мечтают о власти, и никак не хотят уйти с глаз долой, в то время как Юрий Садовник, светлая душа, поэт, композитор, застрелился, чтобы не обременять родных и близких? Я его понимаю. Человек должен знать, когда вовремя уйти. Мой младший брат, умирая от рака, всё время просил сделать ему „укольчик”. Не сделали, нельзя было, и он умер в страданиях. Я не понимаю, почему светлые страдают, а тёмные твари живучи и благоденствуют? Что это за мироустройство? Где Бог? Где справедливость? Вот почему подчас чувствуешь себя здесь лишним. Все религии осуждают самоубийство, а я понимаю Юрия. Он был Свободным человеком, и это его Свободный выбор. Лети к звёздам, Юра…”

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu

Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

• – Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

„Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

• – Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

• – Melancolia Dorului Etern – Petre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

• – Dorina Khali–Butucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

• – Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

„Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

• – Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.

Nicolae Dabija

Nicolae Dabija La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu

Nu se nasc poeții din întâmplare,
De la om – la om dintr-o suflare,
Viața lor cu credință înconjoară
Misterul nașterii în vară…
Poeții nu se nasc din întâmplare…
Coboară la pământ de sus,
Prin viața lor tăinuită-n zare –
Rămân ei simpli și deschiși.
Ochii-n priviri – mesagerii divini
Mereu triști, fideli unui vis,
În haosul problemelor rotind,
Strălucesc într-un câmp color cu ii…
Al unei lumi ce-a rătăcit în noapte,
Poetul pleacă cu fapte, la final,
Chemat de sus fără o șoaptă,
După regulile unui joc spațial…
Necunoscute pentru mintea noastră,
Rămâne inima tăiată în durere,
Realizăm, surprinși de tristă veste,
Că au plecat nefinișându-și visul…
Fără Unire – să-și termine versetul.
Doar orchestra cântă adio,
Vindecătorii sufletelor noastre obosite,
Asistați de oratorii cu brio…
În primăvară, deja barza a sosit,
Și ghioceii neaua au topit,
Ei nu știu de covid, de pandemii,
Poetul pleacă, dar nu moare nicicând… –
Poetul pleacă, și va trăi prin vers,
Poetul pleacă, va dăinui prin cânt,
Poetul pleacă, nu moare niciodată,
Opera lui – e o lecție de viață!
Se duce în viitor, în depărtare,
Cu texte, rime, melodii aparte.
Și poate că chiar azi sau mâine, nu se știe,
Îl vom urma, ca o tainică mesagerie…
Acolo, unde a plecat,
Brusc ne-a lăsat,
Scriitorul Academician –
Nicolae Dabija…

In memoriam #Nicolae_Dabija
( Svetlana Vizitiu, 12 martie 2021)

Nicolae Dabija, Eugen Doga La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu

Date biografice

Cântecul #Draga_mea_iubita, #7Clase. Versuri Nicolae Dabija

Surse cu alte stiri despre opera Nicolae Dabija:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

TOP 5 cărți realizate de bibliotecari BM. Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu

#Tema_pentru_acasa, #Nicola_Dabija / https://www.youtube.com/watch?v=zV5QTzPiPMs

Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”

Serafima Senkevici, autopotret

                „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici) 

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima Senkevici „O lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Serafima Senchevici a decedat pierzând lupta cu covid la 31 octombrie 2021 în Nikolaev, Ucraina. – Dumnezeu s-o ierte!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici rămâne întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare…  – Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

#Date_biografice si #Activitatea_plastică: 

Serafima SENKEVICI (SINCHEVICI) s-a născut la 1 mai 1941 (dec.31/10/2021 Nikolaev, Ucraina), în s. Olișcani, r-nul Șoldănești, într-o familie numeroasă cu 11 copii, unde se practica arta țesutului covoarelor moldovenești. Moștenind măiestria artistică a părinților, se formează o dinastie de pictori precum fiul Iaroslav, sculptor emerit, fiica Victoria, pictoriță, nepoata Svetlana Vizitiu, pictoriță ș.a. Între anii 1948-1955 a studiat la școala medie incompletă (7 clase) din satul natal. Ulterior își continuă studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) (1957-1961), clasa profesorilor Rostislav Okușko și Мihail Riasniansky. Concomitent continuă tradiția familială, însușind arta aplicată. După absolvire se căsătorește cu profesorul său Мihail Riasniansky, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din URSS, artist al poporului din Ucraina. A debutat în anul 1960, în cadrul unei expoziții repu-blicane de artă desfășurată la Chișinău. Organizează prima expoziție personală la Chișinău, în cadrul căreia au fost prezentate 60 de lucrări (1963). Din anul 1965 s-a stabilit cu traiul la Kiev, din 1970 la Nikolaev, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev (2003). Activează în calitate de conducător al Secției de educație estetică a copiilor (1972-1985), organizând expoziții de artă pentru copii, concursuri de desene pe asfalt etc.

Semnează peste 500 de lucrări, dintre care: peisaje: „Parcul școlar” (1972), „Primăvara devreme” (1972), „Copacii preferați” (1974), „Vilnius” (1976), „Seara târzie la Sednev” (1982), „Castelul polonez în Nikolaev” (1990), „Carpații” (1991), „Toamna” (1992), „Cireș în floare”,, „Fiul Slavic” (2006), „Victor Bandura” (2010) etc.; schițe a panourilor mozaice; desene. A executat numeroase lucrări consacrate meleagului natal. Pe perioada activităţii profesionale a participat la numeroase expoziții republicane și unionale. De asemenea, la expoziții de grup în străinătate. A participat la multe licitații internaționale de artă la Paris, Londra, Amsterdam, Berlin.Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1961), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ucraina (1970). Mențiuni și distincții: artist emerit al Ucrainei (1993), Diploma de onoare a Ministerului Culturii din Ucraina (2000), Ordinul de Merit pentru regiunea Nikolaev (2019) / din Anuarul BNRM, 2020/

 

Elena Balinschi-BNRM –  ”Pictoriță, personalitate remarcabilă, documentată în Calendar Național 2021, p. 187-188, vezi: http://www.bnrm.md/files/publicatii/calendar%202021.pdf

Am promovat cu mare drag!”

 

Galeria ce-i poartă numele Serafimei Senkevici s-a deschis la Nikolaev! /2022/

https://www.facebook.com/SenkevichNikolaev/videos/464999235214012

Iurie Platon – Trenul Durerii

 Poate că este îndreptățită, poate nu, această avalanșă de aprecieri, dar e bine de știut că artistul plastic Iurie Platon este recunoscut totuși ca un artist de mare complexitate: e sculptor pentru că are simțul formelor; pictor pentru că posedă un rafinament al culorilor; și un artist de o uluitoare modernitate – pentru că luptă să supună rutina cotidiană artei sale profesionale, poate chiar și nonconformismului său impresionant! Și-a făcut noi admiratori în Moldova și peste hotarele țării prin abordarea mai multor tematici, una dintre ele fiind „Orașul vechi”, o serie de lucrări executate în ulei și acuarelă. I-au trebuit zeci de ani de muncă și tenacitate pentru a cuceri galeriile europene. Anume ei, străinii, îi sunt cei mai fideli clienți, poate că sunt mai interesați de artă decât moldovenii. Regretă mult nivelul destul de modest de cultură al moldovenilor față de cel al germanilor, susține că „oamenii bogați din R. Moldova sunt mai inculți decât cei din Europa, iar nemții simpli percep arta mult mai profund decât intelectualii moldoveni… Unica ieșire din impas este integrarea europeană, ceea ce va duce, poate, la schimbarea mentalității, culturii moldovenilor, care vor avea acces la noile tendințe ale artei…”

Am remarcat intensitatea emoțiilor pe care le emit lucrările lui Iurie Platon. Ideile pe care le transmite prin pânzele, obiectele sculptate, ce-i aparțin; constituie, fiecare dintre ele, o noutate! Starea de spirit a pictorului transpare și în lucrările sale: o stare de neliniște, de anxietate, cu care luptă în continuare și pe care trebuie să le depășească. Se analizează, dându-și bine seama, că nu-l vor părăsi niciodată, dar și că, pe de altă parte, anume timiditatea, îndoiala, emotivitatea îl ajută constant în creațiile lui.

De ce pictează? Consideră că un artist mare și pasionat de artă, e acela care lucrează cu pasiune, pentru că are ceva de spus și pentru care motivațiile comerciale contează în ultimul rând. Se definește drept un ”artist total”, în sensul că e modern, s-ar spune că aduce mult cu Picasso, și pentru că la fel ca și acesta, abordează toate genurile: pictura, sculptura, trece de la figurativ la cubism, artă abstractă, etc. În plus, exploatează utilaje și materiale costisitoare și performante. Când constată că nu e sigur de ceea ce a făcut, lasă lucrarea la o parte, se apucă de alta, iar după un timp o privește cu alți ochi, adăugând lucrării ceea ce nu i-a reușit la început…” (IURIE PLATON – un magician al culorilor, articol din 2008)

                                   Svetlana Vizitiu (Publicat în „Cultura”, Nr. 9-10, 18 noiembrie 2008, p. 14)

  ”Trenul Durerii” – Monumentul Deportatilor de Iurie Platon in scuarul Garii Feroviare, Chisinau, Republica Moldova

Iurie Platon are 55 de ani (în 2019). Biografia lui de creație conține zeci de pagini doar cu lista expozițiilor sale personale și colective. Este unul dintre cei mai apreciați plasticieni moldoveni, în prezent locuiește mai mult în Germania, acolo se reunesc creatorii din toată Europa, dar și unde Iurie Platon predă sculptura în piatră la Academia din Mahiberg. A vernisat zeci de expoziții la galerii de artă din Berlin, Bonn, Olanda, România, Franța etc., iar în Moldova multiple expoziții, printre care trofeul comemorativ a devenit monumentul Deportaților ‘‘Trenul durerii’‘ în scuarul Gării Feroviarilor din Chișinău… (S. Vizitiu, 2019)

           Aprecieri despre creatiile lui Iurie Platon:

~ Nicolae Josan:„Mulțumim autorilor acestui, multașteptat gest și act de Demnitate, Monument ridicat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, stimă și respect sculptorului Iurie Platon, dar și celui care a avut marele curaj de a se ține de cuvânt, primarului Dorin Chirtoacă.”

~ Alex Gaina : „Nu ma apuc sa spun, cat este de reusit monumentul, dar locul este ales bine. Important, ca sa se faca concluzii din acele evenimente ale deportărilor sub mai multe aspecte – nu numai politic si geopolitic, ci si economic”

~ „Iurie Platon, în imaginile sale… transpune conştient frumuseţea sărbătorească a lumii vizibile, venind după Cézanne şi cubişti. Magia solid geometrică a arhitecturii populare a satelor vechi săseşti este interpretată firesc, în ritmuri crescendo, în intercalare cu imagini de copaci şi iradiază cu putere îmbătătoare în creaţiile sale, ca un covor color strălucitor. Semnificaţia deosebită a discursului acestui artist se amplifică prin configurările sale materializate în sculpture şi instalaţii. Arhetipurile intrinseci ceramicii policrome, sculpturii, fie din piatră, fie din bronz, recapătă organic formele originale ale naturii şi prezintă o expresie fascinantă de tensiune – între claritatea volumelor uriaşe şi bogăţia vibrantă a structurii suprafaţei acestora.” (Dr. Sc. Günter Meißner)

                                  Date biografice și activitatea artistică: Iurie Platon.

S-a născut la 14 iulie 1963 în orășelul Rezina, Republica Moldova
1973 – 1974 Şcoala de Arte Plastice pentru Copii, clasa profesoruui Savelii Cobzac (1942-2000),
Rezina, Republica Moldova
1974 – 1981 Liceul-internat Republican de Arte Plastice Igor Vieru (fost: Şcoala medie republicană de
arte plastice cu internat), clasa profesorului Victor Marinescu, Chişinău
1982 – 1987 Institutul de Arte, clasa profesorilor Eve Mardna, Leo Rohlin, ceramişti, Tallin, Estonia,
Specializare: Arte plastice şi aplicate, Absolvire: Diplomă
Consacrarea
1985 Debutează creator cu pictură la Teatrul tineretului, Tallin, Estonia
1987 Expoziţia republicană de artă decorativă, participă cu lucrarea Amintiri ceramică,
Tallin, Estonia (de la care Muzeul de Artă Decorativă, Tallin, i-a fost aiziţionată
lucrarea)
1987 Titularizat membru al Asociaţiei Tinerilor artişti plastici şi critici de artă de pe lângă
Uniunea Artiştilor Plastici din URSS
1991 Titularizat membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova
1997, 1998 Iniţiator şi organizator al primului şi celui de al doilea Simpozion Internaţional de
sculptură a formelor mici în bronz, Chişinău
1996, până la zi, artist plastic liber profesionist în Germania şi Republica Moldova
Activitatea didactică în învăţământul artistic:
1987 – 1996 Profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (fost: Institutul de Stat al
Artelor), Chişinău. A condust prima promoţie de absolvenţi la catedra de ceramică.
Dintrea care Oleg Dobrovolschi, Elena Mogorean, Ion Niţa, Vladimir Tabac s-au
integrat în procesul creator contemporan
2000, 2003, 2008 Profesor de sculptură în piatră la Academia de vară de pe lângă Centrul de Creaţie An
der Copelschleuse, Meppen, Germania
2005 Profesor de pictură în aier liber la cursurile organizate de Galeria Imbert, Aix-en-
Provance, Franţa
Expoziţii solo (Selectiv):
1985 Pictură la Teatrul tineretului, Tallin, Estonia
1992 Santiago de Compostela, Spania
1993 EREN, Chişinău
1996 Editura Leipziger Amtsblatt, Leipzig, Germania
1996 IHK, Leipzig, Germania
1997 Alba-Akademie, Bergkamen, Germania
1997 Compania Generali Versicherungs-AG, Leipzig, Germania
1998 Galeria băncii Kreissparkasse, Oschatz, Germania
1998 Galeria Thibault, Schmorkau, Germania
1998 Galerie Süd, Leipzig, Germania
1999 Banca Mondială, Chişinău
1999 Dresdner Bank, Leipzig, Germania
2000 Galeria Clinicii Municipale Sfântul Georg, Leipzig, Germania
2000 Galeria Kunst Kreis, Meppen, Germania
2000 Galeria băncii Kreissparkasse, Meppen, Germania
2001 Rathausgalerie, Germania, Germania
2001 Rathausgalerie, Haselünne, Germania
2001 Galeria Klosterkirche, Thalbürgel, Germania
2002 Ambasada SUA, Chişinău
2002 Juri Platon, Galeria Hetanker, Dordrecht, Olanda
2002 Banca Landesbausparkasse AG, Leipzig, Germania
2003 Prezidium Regirung, Leipzig, Germania
2005 Galeria Artium, Hotel Dedemann, Chişinău
2006 Banca Landesbausparkasse AG, Torgau, Germania
2006 Galeria Lafayette, Chişinău
2006 Galeria ArtDialog, Bonn, Germania
2006 Juri Platon, Parlamentul European, Strassbourg, Franţa
2006 Juri Platon, Cité Internationale des Arts, Paris, Franţa
2006 Provence, Galeria Provenceproject, Berlin, Germania
2007 Juri Platon: Malerei und Plastik, Rathausgalerie, Grimma, Germania
2007, 2011 Juri Platon, Misiunea OSCE în Republica Moldova, Chişinău
2008 Paris, Galeria Provenceproject, Berlin, Germania
2009 Galeria OstArt, Berlin, Germania
2009 Commerzbank, Leipzig, Germania
2012 Juri Platon, Galeria gimnaziului de comerţ, Leipzig, Germania
Activitatea creatoare curentă
2009, până la zi, Edifică în mărime naturală şi organizează transpunerea în material definitiv a
monumentului În memoria victimelor represaliilor staliniste, Chişinău
Expoziţii solo (Selectiv):
1987 Expoziţia republicană de artă decorativă, participă cu lucrarea Amintiri ceramică,
Tallin, Estonia (de la care Muzeul de Artă Decorativă, Tallin, i-a fost aiziţionată
Lucrarea)
1987 – 1990 Participări la expoziţii în Moscova, fosta URSS
1987 – 1995 Participare la toate expoziţiile naţionale din Republica Moldova
1991 Messina/Sicilia, Italia
1992 Grupul Zece. Group ten, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, Chişinău
1993 Grupul Zece, Bucureşti, România
2002 Grupul Zece. Group ten, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, Chişinău
1998 Simpozionul internaţional al sculptorilor, Galeria în aer liber şi Vechiul consiliu
municipal, Leipzig, Germania
– Galeria Villa Carlos Paz, Córdoba, Argentina
1997 Galeria Atrium, Leipzig, Germania
1997 Galeria în aer liber şi Muzeul Grassi, Leipzig, Germania
1991 – 2011 Expoziţia-concurs de artă contemporană Saloanele Moldovei, Republica Moldova şi
România
1999 Simpozionul internaţional al sculptorilor la care este distins cu Premiul Întâi acordat
de Radio Europa Liberă, Vejperty, Republica Cehă
1999 Intermezzo 1 şi Intermezzo 2, Galeria Raissa, Erfurt, Germania
2000 Motive din albia râului Mulda la Rathausgalerie, Grimma, Germania
2001 Simpozionul sculptorilor UAP Leipzig, Germania
2002 Galeria Süd, Leipzig, Germania
2004 ArtDialog la Deutsche Welle, Bonn, Germania
2005 ArtDialog la Noua Uniune Saxonă a Artiştilor Plastici, Dresda, Germania
2005 ArtDialog la Postul de radio Mitteldeutscher Rundfunk, Magdeburg, Germania
2005 Galeria Art-Depot, Magdeburg, Leipzig, Germania
2006 Atelierele Deschise, Leipzig, Germania
2008 Galeria Consiliului Municipal, Markkleeberg, Germania
2009, 2011 Bienala internaţională de pictură, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi,
Chişinău
2009, 2010 Autumnala, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, Chişinău
2011 Casa Westfaliei, Markkleeberg, Germania
2011 Galeria Commerzbank, Leipzig, Germania
Distincţii / burse:
1991 Premiul Tineretului – pentru arta plastică acordat de Ministerul Tineretului şi
Sporturilor al Republicii Moldova
1994 Premiul – Complexului Muzeal Iulian Antonescu, Bacău, România – acordat la
expoziţia-concurs de artă contemporană Saloanele Moldovei: România-Republica
Moldova
1996 Premiul acordat de Partidul Liberal (Republica Moldova), alături de oamenii de
creaţie: Adrian Păunescu, Gheorghe Vrabie, Glebus Sainciuc, Petru Vutcarău,
Tudor Gheorghe
1996 Premiul – Firmei Lotus, România – acordat la expoziţia-concurs de artă
contemporană Saloanele Moldovei: România-Republica
1997 Premiul întâi al Simpozionului sculptorilor Radio Europa Liberă, Republica Cehă
2000, 2003, 2008 Bursă acordată de Centrul de Creaţie An der Copelschleuse, Meppen, Germania
2006 Bursă acordată de Confederaţia Internaţională a Uniunilor Artiştilor Plastici din
Moscova la Cité Internationale des Arts, Paris, Franţa
2009 Premiul acordat Artiştilor Plastici din Republica Moldova
2009 Premiul Întâi la concursul pentru edificarea monumentului In memoria victimelor
represaliilor staliniste, Chişinău
2011 Diplomă acordată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova la Bienala
internaţională de pictură, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, Chişinău
Lucrări monumentale în for public:
Argentina, Cehia, Germania, Republica Moldova, România
Alte Surse:

http://muhaz.org/creatorul-iurie-platon.html

http://www.jc.md/in-fata-unui-tablou-cu-nicolae-popa-nocturna-lui-iurie-platon/

Războiul nu are chip de femeie sau despre Olga Căpățînă, o artă în culori și panglici

”Dragostea mea cea de toate zilele, eu, Ți-o cer, Doamne, în loc de pâine”…

Multe dispar, se dizolvă totalmente în uitare. Dacă nu uiți războiul, apare multă ură, și dacă războiul este uitat, – începe altul. Să nu uităm femeile care au realizat fapte mari, care s-au sacrificat viețile pentru fericirea și viitorul nostru, noi nu avem dreptul să le uităm. Va veni timpul, și femeiei i se va întoarce recunoștința. Nu va exista război și răul pe pământ, oamenii se vor ”înfrăți” și vor găsi fericirea lor.

Știm multe despre război, și prea puțin, de fapt. Războiul este cel mai mare barbarism al omului: sânge, răutate, ură. Cum se poate îmbina conceptul de ”femeie” și ”război”? Cum poate o femeie care dă viață, aduce fericre și pace, să ucidă? Nu este credibil, și nu dă Doamne pentru o femeie să devină un soldat! Din nefericire, forța crudă și distructivă îi echivalează pe toți: bărbați, femei și chiar copii…

Opera literară a Olgăi Căpățînă conține adevărul prin care a trecut ea personal, în care a adunat toate vocile unei femei cu strigăt de durere, despre destinul ei și a altor oameni în care a întrat războiul înfricosător și fără a cere voia lor le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Da, a fost nevoită să existe în condiții de război, să iubească și tot odată să țină arma la piept. Odată cu tot tragicul morții, a sângelui și cruzimii ce o pășteau la fiecare pas, Femeia din Olga Căpățină aduce în război un spirit ușor de bucurie, speranțe, versuri și cântece, și chiar o artă în culori și panglici… Și în același timp, războiul este cel mai crud lucru care se poate întâmpla unei femei. Doar, ea este Mamă, ea dă Viață, și aici este nevoită s-o lichideze. Nu este treaba oricărei femei. Nu trebuie să fie a nimănui! De ce guvernele, bărbații… provoacă la războaie, doar și ei au o mamă a lor, copii, nepoți… E groaznic de dureros, ce au îndurat buneii noștri în deportări și în Primul Război Mondial; de ce această durere n-a fost o lecție pentru a iniția razboaiele din  Afganistan și cel din Transnistria. Vieți pierdute, destine întretăiate, și cel mai groaznic: a reieșit că aceste războaie au dus doar la pierderi umane și dezbinări între popoare fără a realiza ceva concret. Un vis urât care, din păcate, a devenit realitate.

Amintirile, mărturiile Olgăi despre război în povestirle ei sunt sincere, fără atenuare. Romanele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent, pentru că ele oglindesc nu doar realitatea: expun sufletul unei femei care deschide cele mai interesante taine, relații care pentru altcineva ar fi greu de împărtășit. Unele descrieri sunt chiar teribile prin faptele lor. De fapt, teribil este orice război… (SV)

  În prezent, casa Olgai Căpățînă este aici Republica Moldova, și acolo – în Franța. Spunea cândva Olga că iubește Moldova ca pe un copil bolnav caruia îi porți de grijă și-i dai tot sufletul. Și Franța ca pe un copil, de care te mândrești”. Puterea ei e în cuvântul scris, în detalii transmise pe curat și anevoios devine de-un suflet sincer exprimat… Astăzi este o femeie împlinită și fericită chiar…

      Dar, a fost odată ca nicodată, demult tare, o femeie cu ochi albaștri, care iubea poezia… A studiat Filologia, Limba și literatura Moldovenească la Bălți, așa cum era pe vremuri. Apoi a lucrat la Radio Moldova și primea doar 105 ruble sovietice. Avea deja doi copii și reușise să divorțeze. Într-o zi, a realizat un reportaj despre înrolarea tinerilor în armată, și soarta nebună o făcu sa accepte propunerea comisarului de a lucra la ei. Dar și salariul mai bun a motivat-o… Uimitor, de aici a ajuns în Afganistan. Inițial, Olga nu-și imagina ce o așteaptă acolo, simțul dreptății o făcu să accepte. Apoi cunoscu o realitate dură, teribilă: un mediu sălbatic, unde trebuia să reziști și să fii puternică. „Ceea ce m-a făcut să fiu puternică erau cei doi feciori ai mei, pe care îi creșteam singură. Am lăsat copiii cu mama mea, m-a ajutat foarte mult și sora mea Lidia cu ei. Și am plecat în Afganistan. Apoi din Afganistan am mers la Kușka. Am făcut foarte mari eforturi pentru a nimeri cât mai aproape de casă. M-au trimis la Odesa, iar de acolo la Tiraspol”, își amintește Olga Căpățînă. O Realitate pe care inițial a redat-o în ”Afganistan – raza mea sălbatică de soare”: Mărturia unui soldat al armatei roşii. (Moldova – Afganistan – Kamceatka – Moldova-Franța). Viața a învățat-o să le suporte pe toate… Ulterior, a fost transferată la Odesa, de acolo în Transnistria. Dorința de a fi mai aproape de casă și de copiii ei era aproape realizată, dar a fost trimisă în Rusia, tocmai în Kamceatka. Doar în noiembrie,1991, a reușit să-și îmbrățișeze mama și copiii, fiind transferată de Ministerul Securității Naționale în Transnistria, unde a activat pînă 1995. ” După ce am reușit să scriu totuşi un roman despre război, durerea m-a lăsat. Nu-l visez și nu mă trezesc plângând, m-am distanţat de el. Știți cum se spune: dacă nu vezi portretul în întregime, fă un pas înapoi și-l vei descoperi. Am revăzut acea perioadă, scriind filă cu filă. Acum evit să discut despre război. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în Franţa e că m-am acceptat aşa cum sunt. Francezii m-au ajutat să depăşesc tristeţea. Atâtea lucruri frumoase am văzut în ultimii ani. Mi-am zis: nu mai sunt copila aceea care umblam cu rochii purtate de surori, cu încălţămintea ruptă, nu sunt adolescenta naivă, femeia singură cu doi copii, nici femeia-soldat, sunt cea de azi, cu o experienţă amplă în urmă, mamă a doi feciori, bunică a patru nepoţi…” (Olga Căpățînă)

Era prea citită și prea multe idealuri, pentru a se trezi într-o lume totalment diferită de punctele fierbinţi din Afganistan decât cea, pe care și-o imagina. Și Într-o lume de bărbați agresivi care se socoteau cu un cap mai înalți ca femeile și le vedeau la cizma lor de „кирза”. Trebuia să fii puternică și să nu cedezi cu nimic unui bărbat. Căldură nebună, 50 la umbră, dor de casă, de copii, dor de ploaie. Și război! Însăși războiul de la Nistru a fost cutremător pentru Olga. Amintirile și durerea nu o lasă nici acum, după circa 30 ani. Durere pentru umilința, la care ne-a adus conducerea Moldovei. Durere pentru eroii căzuți, pentru mamele îndurerate.

Războiul ia schimbat viața! Olga, femeia cu o poveste de viață cu adevărat uluitoare, care a văzut ce înseamnă războiul cu ochii proprii. Și-a format caracterul în Afganistan şi în conflictul de pe Nistru, iar acum își desfășoară activitatea de jurnalist de investigație la Paris. Puțini dintre noi își pot imagina ce înseamnă să trăiești în vremurile de război, iar Olga Căpățână a simțit pe pielea proprie emoțiile acelei perioade. „Am ajuns până la aceea că stăteam singură în casă, în apartament, duminica, și auzeam sirena mașinii de poliție. Mă gândeam că vin după mine. După care îmi spuneam, hai nu fi prostuță. Nu vor veni ei să te ia ziua, cu poliția. Las’că te găsesc ei mâine dimineață la Statul Major, unde îți faci serviciul”, își amintește Olga Căpățînă.

   ”Fiule, ca mostenire/Vreau sa-ti las a mea vorbire,/Hora, doina romineasca,/Casa mamei batrineasca./Si livada noastra-n floare,/Si-nca sfintele hotare,/Pentru fiul tau ce creste,/Tu – le ai, tu le pazeste !/Zestre fiului sa-i dai/Dragoste de-al nostru plai./Nistrul care curge lin,/Codrul si cerul senin./Ca sa nu ramie mut – /Limba noastra fie-i scut./Tot ce-ti las azi tie eu/Este de la tatal meu!” (Olga Căpățînă)

   Atunci când vine la Chișinău, neapărat trece pe la librărie. Astfel, Olga ia cunoscut pe scriitorii și formatorii de opinie, diaspora care la fel locuiește în Franța și la care ea ține mult: Tatiana Țîbuleac, Vitalie Vovc etc. De baştină o leagă rudele, mormântul părinţilor. Îi este dor de graiul pe care îl vorbea mama mea, pe malul Nistrului, care nu vorbea niciun cuvânt în limba rusă. A întrebat-o odată pe sora mamei: „Mătuşă Natalia, de ce nu ştii rusa?”. I-a răspuns: „Ştii, draga mea, au venit prin 40 ruşii, au stat oleacă şi s-au dus. Apoi au venit în 44, de atunci tot aştept să se ducă, tot aştept…” De ce, Franța? Franța este viitorul ei, fiindcă aici sunt nepoții ei:”Ei au ales Franța și eu, după cum v-am spus, sunt legată de ei cu dragoste, deci nu am alt drum, decât pe cel, pe care l-au ales copii mei. Și mă rup în doua de mai mult de zece ani, între Paris și Chisinău.” Acolo Olga nu se simte migrantă pentru că a nimerit la Prieteni! Are de lucru, cunoaște limbile, o vorbește, o citește în original și să o scrie, traducând operele ei propirii în din română în franceză. Olga știe că femeile noastre se deosebesc de cele franceze și asta e bine. Nu poate toată lumea să fie la fel. Dar,  ”ar fi bine, sigur, ca femeile noastre să citească mai mult, să meargă la teatru, nu numai să facă cumetrii și nunți ca în Moldova. Ai sigur ce lua de la femeile franceze”.

   Este decisă că nu mai vrea să revină în trecut și nu vrea să ia nimic de la început. Este obositor și chiar umilitor. Ea a început, în primul rând, prin a se respecta și a se iubi, a se accepta așa cum este! Să fie liberă și independentă, doar dragostea față de copii și de Moldova – o leagă strâns aici: ”Această dragoste va rămâne cu mine pentru totdeauna. De ea sunt legată. Războiul m-a învățat să mă apăr, să fiu mândră. Să apreciez orice moment de fericire. Să nu mă chinui cu mărunțișurile, că viața-i frumoasă și în ploi, și în ninsori. Contează doar oamenii, care te înconjoară. Războiul m-a învățat să spun NU. Să las în jurul meu doar oamenii, pe care vreu să-i văd și să fac doar ce-mi place”. ”O femeie sentimentală. O femeie foarte puternică. O femeie foarte slabă„, așa se descrie eroina noastră. O Femeie care nu poate minți și merge până la capăt. Dacă începe ceva, nu-și iese din cuvânt, și nici din drum – până nu-și realizează scopul…

Olga Căpățînă– Om de Omenie! O Femeie cu poveste de viață uimitoare. A participat la două războaie, după care s-a stabilit în Franța ajungând jurnalistă de investigație. Face naveta lunar în Republica Moldova unde realizează prezentări de carte, cluburi cu lecturi inteligente, întâlniri cu oamenii minunați la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu, Biblioteca Nationala etc.… La fel are grijă de copii ei, nepoții dragi, neamurile sale, de un an își ajută sora ei dragă să iasă din impasul cancerului și face tot posibilul să-și vadă surioara pe picioare. Este și un filantrop – Olga ajută persoanele pe care, de fapt, niciodată nu le-a cunoscut: ajută în lupta contra cancerului, contra durerii omenești… Oamenii trebuie să-și cunoască eroii!  Astfel am cunoscut-o când mi-a scris pe o rețea de socializare că vrea să-mi ajute sora în lupta cancerului mamar. Nu-mi venea să cred, dar ea a și făcut-o, organizând la Paris o acțiune de caritate cu strângere de fonduri în ajutorul lui Viorel Mardare și a Lilei Șaragov (sora mea). În scurt timp, a vândut cărțile și pânzele cu panglici, iar banii adunați le-a trimis la destinație… Viorel, a decedat spre regretul nostru, era prea târziu pentru a mai face ceva pentru el. Sora mea, acum e mai bine. Doamne ajută! Mă închin în fața Olgăi, această persoană încredibilă și uimitoare. Îi avem atât de puțin, că vine greu să crezi că mai există…

Olga Căpățînă despre una din pasiunile ei:”Dacă în copilărie nu am avut posibilitate, învăț acum! Ce bucurie de la vopsele! De parcă iar a venit bunelul și scoate de prin buzunare bombonele „pernuțe” cu magiun și mi le întinde…” (pictură)

Alte Expresii sau motto preferate de Olga:

~Educația este cea care îți dă avântul și curajul de face totul în această viață

~”Ce poate fi mai frumos in viata unei femei, decat sa devina Amabasadorul Demnitatii?”

~Binele este in capul nostru, iar frumusetea – in ochii nostri!’’

~’’Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, voim să fim ceea ce suntem – români”. (Mihai Eminescu)

~Ma uit la pozele, facute pana in 44 si la cele facute dupa 1946… ce diferenta! Hainele moldovenilor erau frumoase, fetele luminate, iar dupa 46… saracia se vede dupa imbracaminte, dupa fetele oamenilor..

~ Notiune de neam e ratacita…

              Prietenii despre Omul din Olga Căpățînă și creațiile ei:

~ Valentina Gutu:”Romanul -trilogie ”Dobrenii ” scris de Doamna Olga Căpățînă -reprezinta viata mai multor generații din familia Dobre . Familia Dobre -constituita din Nicolae Dobre și Nadia Dragu , care la 16 ani fuge de acasă , ca sa își urmeze iubitul . Începutul tumultos , furtunos și iresponsabil (din partea Nadiei ) , ii va urma pe tot parcursul vieții lor prin cele mai grele si incercate evenimente de rastriste – rasboi , deportari ,copii care se avanta in cele mai hazardate situatii , razboiul din Afganistan , razboiul din Transnistria , plecarea fiicei Lina in Kamceatka etc . Cu toate acestea familia Dobre , este o familie de oameni tari si puternici , care creste și educa copii , care nu se tem de greutăți și încercări , dilemele și confuziile din viețile lor sunt depanate rând pe rând , pana sunt înțelese și rezolvate ecuațiile enigmelor misterioase !!! Toate personajele îmi sunt dragi – Nadia , care a ascuns o viata intreaga sotului , Nicolae, ca Petru – fiul cel mare este rezultatul violului de catre soldatii rusi , cand au navalit ca turbatii in casa lor , si l-am omorat si pe tatal ei Andrei Dragu . Lina , gingasa, frumoasa , inteligenta , care s-a indragostit de Serghei Ciuev , si care de fapt era fratele ei , de pe tata. Pentru mine acest roman a fost , ca si o calatorie ,pe parcursul careia te poti astepta la lucruri incredibile . Foarte multe momente suspens , care ma faceau sa nu ma deslipesc de carte , pana nu citeam cu ce se termina !!! Minunat , multumesc frumos !!! Sunteti o scriitoare foarte Talentata !!! Sper ca , cat mai multa lume sa Va citeasca , si pe viitor romanele Dvs . sa ajunga sa fie studiate si in scoala . Temele abordate in romanele Dvs . sunt foarte variate si foarte profunde!’’

~Valentina Gutu Doamna Olga Căpățînă , sunt o norocoasa , ca Va cunosc , nici nu va puteti inchipui , cata bucurie si cata multumire sufleteasca mi-a produs citirea cartii Dvs.!!!

~Maria Caprian Dobrenii, ça si Mireasa din Cabul sunt insirate cu amintiri grêle, dureroase.
Sunt scrise cu multa dragoste si cu o profunzime traita.
D-na Olga Căpățînă ne prezinta o parte din istorie care a fost pasita, ascunsa. Am impresia ça fiecare cuvint, fiecare expresie, fiecare destin ne completa golurile perioadelor in cauza.

~Maria Caprian Dragostea de mama e mai profunda decit oceanele si depaseste orice orizont! Aceste versuri exprima intr’adevar dragostea materna nemarginit de profunda! Merci d-na Olga Capatina ca ne emotionati frumos!

~Andrei Buzau Versuri extraordinare. Un omagiu adus evenimentelor triste din 1992 prin care a trecut meleagul meu.

~Calopia Radu Este foarte frumoasa aceasta poezie ,ar fi bine sa găsiți un compozitor sa compună si o melodie frumoasa.

~Nina Pantilei Citesc poeziile tale și simt atâta energie pozitivă, atâta primăvară în suflet, atâta putere să mai fac lucruri frumoase.

~Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățînă este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a participat, ci și despre dragostea de viață și de semeni, despre puterea femeiască, despre iubire și dorul de țară. Monica Babuc a remarcat că operele scrise de către Olga Căpăţînă trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor publice din ţară.

~ Directorul general al Bibliotecii Naţionale Elena Pintilei, a menţionat că Olga Căpăţînă ştie să bucure publicul cu cărţile sale traduse în diferite limbi. Pentru copii a scris poezii, iar pentru maturi, cărţi în care sînt abordate teme speciale.

~În ”Mireasa din Kabul”, Olga Căpăţînă apără cauza femeilor, dreptul lor la demnitate şi fericire, scrie în prefaţă Călina Trifan, iar Aliona Grati a menţionat la lansare că romanul este unul trist, cu final optimist.”O femeie care a suportat nu doar consecinţele gloanţelor şi tancurilor, ci a oamenilor brutalizaţi de ororile războiului. Este o femeie care până la urmă a ştiut să reziste şi să rămână optimistă şi a avut împliniri în viaţă. Un roman scris bine, care poate fi citit dintr-o răsuflare”, a precizat Aliona Grati, critic de artă

~Ada Revenco-Panciuc;’’Ași vrea să am și eu un piculeț de talent ca să pot exprima tot ce port țn suflet…Deaceea tot ce scrie Olga CApatinaîmi place. Ea are perfectă dreptate – trăiți-vă viața, oameni buni, mai ales tinerii, iubiți, creșteți copii cuminți și fericiți, respectați-i pe cei din jurul vostru și rugați-vă pentru Moldova noastră. Trebuie să fim uniți, nu să ne certăm și să ne mîncăm unul pe altul, că politicienii doar asta și așteaptă…

Karol Racz-Sochircă de cate ori va vad d-na Olga Capatina, ma gandesc ca daca armata ar fi formata numai din femei asa de frumoase si sufletiste….lupta nu s-ar mai da cu gloante…ci cu flori si multa dragoste.’’

~Pavel Cireș:’’Sunteți o adevărată eroină! Bravo și respect pentru curaj!’’

               Câteva Recenzii la carți de autor:

”Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ţi păstrezi familia şi cum să-ţi iubeşti ţara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăieşte momentele foametei şi deportărilor.”

”Cartea ,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.”

”Poeziile cuprinse în ,,Lilith” sînt cîntate de mult timp de mai mulţi interpreţi din Republica Moldova şi sînt adevărate şlagăre în present”

”Afganistan – raza mea sălbatică de soare” – titlul unui nou volum din istoria militară a țării noastre, lansat la Centrul de Cultură și Istorie Militară la 7 iunie anul curent. Volumul publicat în trei limbi, româna, franceza și rusă cuprinde file din istoria acelor tragice zile pentru ostașii moldoveni trimiși să-și onoreze „datoria internațională”. Autoarea, Olga Căpățână, și-a conceput opera ca o trilogie, cu titlul „De la Nistru pîn’la Sena”, următoarele volume ne vor relata clipe din conflictul militar armat de pe Nistru. La eveniment au fost prezenți participanții la războiul din Afganistan și la Conflictul armat de pe Nistru, membrii familiilor ostașilor căzuți, studenți de la Academia Militară ș.a. Banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați familiilor ostașilor căzuți la datorie.

”Fiilor mei/Nu mai reușesc să număr/Zilele ce trec și vin./Pune-mi capul tău pe umăr/Fiul mare, fi u mezin./Tinerețea-i trecătoare,/Dragostea e un alin./Numai tu rămâi o fl oare,/Fiu mai mare, fiu mezin./Totu-i efemer: tristețe,/Bucurii și frumusețe,/Și doar tu-mi vei fi mereu/Fiul meu, copilul meu./Vino să mai stai pe brațe,/Anii ăștia-s zburători./Tot ce am mai scump în viață/Sunt iubiții mei feciori./Vă voi apăra de toate,/De e greu și de e noapte,/Cu pânica calda-n masa/Mama vă așteaptă-acasă.” Olga Căpățînă

Date biografice: Olga Căpățînă s-a născut în anul 1955, 30 iunie – în satul Lencăuți, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofițer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Națională. A participat la războiul din Afganistan și la cel pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă și franceză. Pasiunea ei de a picta și broda cu panglici deja este faimoasă.

Scriitoarea Olga Căpăţână este una din puţinele femei în grad de ofiţer din R. Moldova, agentă a Chişinăului în Armata 14 în timpul războiului din Transnistria. A cunoscut atât ororile războiului din Afganistan, cât şi cele din Transnistria. Stabilită acum 13 ani la Paris, Franţa, viaţa ei se divizează în două părţi – cea în care a dus o luptă, inclusiv cu arma în mâini, pentru o viaţă mai bună şi cea în care, asemenea francezilor, a învăţat să observe şi să trăiască micile bucurii ale vieţii. În continuare scrie mult, are site-ul personal spiritualitate.md.

❤ SV

Lilia Donica:”Pun accentul pe echilibrul interior”

Apreciez întâlnirile cu oamenii care pot conversa, care pot și au despre ce povesti. Apreciez persoanele atente care trec alături de tine și observă până și cel mai mic detaliu din viața ta, cu toate că nu e obligatoriu… Mă închin în fața profesionaliștilor, intelectualilor și a celor entuziasmați de vreo idee. Eu absorb vorbele lor. Atunci dispare sfătoșenia mea de a vorbi prea mult. Aici eu umplu timpul meu prețios cu persoanele deosebite pe care mereu le menționez și promovez. Pentru că ele sunt prea ambițioase și perseverente în munca lor de zi cu zi, precum la fel de modeste și tăcute pentru a se face auzite sau lăudate. Vreau să menționez una dintre aceste persoane, în special, în ajunul Zilei Bibliotecarului. E – Lilia Donică, în prezent, șef-serviciul Promovare la BM B. P. Hasdeu. O frumusețe caldă, senină, cu un chip și un zâmbet ștrengăresc, de copiliță aflată în primii zori ai întrebărilor și frământărilor adolescentine, cu ochii vioi și plini de înțelepciune. O fire poetică, creeativă, cu idei color și proiecte de carte și cele sociale, nu doar în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, pe care se stăruie să le implementeze oriunde poate ea ajuta pe cineva.

Adevăratul curaj constă din dragostea de viață știind tot adevărul despre ea. Și dacă te-ai decis să-ți construiești o carieră, atunci nimeni nu-ți va face o reducere pentru că ai trei copii sau blat – pentru anumite condiții, – la serviciu – ești un profesionist! Și Lilia chiar are trei copilițe, fetițe drăgăstoase și iubite… Atunci când vii la lucru, pe nimeni nu interesează – ai copii mari sau micuți, sau dacă ai anumite probleme nerezolvate. Contează mai mult ceea ce faci decât ceea ce spui! Toți au nevoie să lucrezi bine, să-ți îndeplinești serviciul bine. Rolul bibliotecarului în Moldova include o grămadă de responsabilități, și cu salarii minimalizate… E dificil, și e greu. Nu e chiar grație serviciului, ci mai mult pentru că interiorul care vine din educația ta o cere. În special, atunci când ești și Doctorand în arte vizuale, pe lângă serviciul bibliotecar pe care îl face cu atitudine, perseverență și cu drag. Despre Lilia Donică vorbesc.

Are 37 de ani. Ș-a născut într-un sat frumos, străjuit de păduri seculare, Pohrebeni, raionul Orhei. Acolo a locuit ea împreună cu părinții, bunica, cele două surori ale ei până 1985, după ce s-au mutat în Orhei. Lilia păstrează cu sfințenie acele locuri pitorești, cu oamenii gospodari, ospitalieri și veseli. Este specificul caracterului ei. Chiar și în prezent, atunci când merge în acele locuri, nu încetează să vorbească cu mândrie despre ”nucul de la poartă, iarba din curte, florile din grădină” care-I amintesc vorba lui Druță precum spune ea:”pasărea alba a copilăriei mele”, și o mai așteaptă să revină acasă.

Dezvoltarea personală care dezvăluie personalitatea ei, la fel o datorează părinților, care au avut grijă să le educe cu dragoste de oameni, a tot ce cuprinde valori și frumusețe. În familia lor ca la clasici, – se citea mult, se cânta, se dansa și fiecare preferă pictura. Mămica prepară gustos: deci, a transmis și fiicelor această pasiune. Locuiau deja în oraș, dar părinții reușeau mereu să îmbine armonios munca lor de la serviciu cu cea pe camp. La fel de armonios, preferau să se odihnească: frumos și util! Lilia își aduce aminte că în fiecare zi de sâmbătă, neapărat se dedicau curățeniei stricte, ca apoi duminica, pe care o așteptau cu nerăbdare, să plece la Chișinău, la teatru, la concert, la circ… Neapărat, se plimbau prin parc, la natură împreună…

Era Ziua Familiei lor și se simțeau atât de fericiți împreună… Astăzi, Lilia la fel de mult se dedică propiei sale familei, celor trei fiice ale lor, la fel de mult iubite și alintate…

La Mulți ani fericiți, în continuare, Lilia, – cu dragoste și respect din partea colegilor tale! ❤ (S. Vizitiu)

Câteva dintre Expresiile sau preferințe Maxime de Lilia Donica:

~ “Cine sunt eu? Probabil că emoțiile și sentimentele mă definesc cel mai mult. O fire sociabilă, dornică de autocunoaștere și dezvoltare personală, creativă, energică, cu poftă de a cunoaște ceva nou.
Dar, ca și mulți alții, am și eu partea cea neprelucrată, de aceea mi-am pus ca obiectiv de bază în acest an să pun accent pe echilibrul interior.
~Recunosc că sunt un om încăpățânat, dar echilibrat. Graţie celor şapte ani de-acasă sunt o persoană educată. Aceasta, deseori, mă face să fiu mai rezervată, să nu pot zice nu când, de fapt, ar trebui. Sunt persoana care face bine necondiționat. Ştiu să zâmbesc şi atunci când inima mă doare, dar nu-mi place să fiu intimidată, îmi cunosc bine locul. Prefer să trăiesc şi să gândesc liber, am valorile mele, dorințele mele, viziunile mele. Îmi place când viaţa e plină de culoare. Viaţă colorată, dragi prieteni!”

‘’ Cat e de important sa-ti pui prioritățile!
Așa că in Noul An , va doresc un management bun al timpului sa aveți!!!’’

~Trebuie sa iubesti pe oricine, orice, oricum, numai sa iubesti. – Alexandre Dumas

~’’ Să fim mândri de limba noastră și să avem grijă sa o vorbim corect. Ea va rămâne tezaurul cel mai de preț pentru urmașii noștri’’

~’’ Noi avem modele de dascăli, sper ca intr-o zi vor fi toti.
Orice profesie trebuie sa o faci cu pasiune, devotament, profesionalism și multă dragoste, dacă nu o poți face, schimba domeniul’’

~‘’Ai reușit prin lucrările tale sa ne demonstrezi ce înseamnă performanța, iar creaturile tale fascinante cu o cromatica pastelata a dragostei și compoziții logice, unde fiecare pictura are istoria sa, ne-a bucurat atât ochiul cât și sufletul! Mulțumim mult!

~”Se zice ca adeseori ca durerea il intareste pe om. Nu este nimic mai putin adevarat ca aceasta” Ioan Slavici

~Concentraţi-vă asupra ideii de prosperitate şi lăsaţi restul în seama subconştientului. Veţi observa, cu surprindere, că se vor manifesta o serie de circumstanţe şi ocazii favorabile.(Joseph Murphy, în: Puterea Extraordinară a subconştientului tău)

Date biografice: LILIA DONICĂ: Cunoaște fluent câteva limbi străine, este responsabilă, cu initiativă, organizată, abilități   de lucru la calculator, conduc automobilul (din 2004).
Interese: fashion news, sport (înot sportiv, badminton, aerobica), lectură (psihologie, dezvoltare personală și profesională), creaţie, călătorii, arta culinară, teatru.

Este căsătorită și are trei copii: Ioana-Maria, Ulia, Alia.

Nu încetează să iubească și să spere. Iubirea o înalță și îi dă aripi, speranța o face să treacă peste toate cu demnitate.

 Mai multe despre Lilia:

1988-1996- Şcoala medie de cultură generală nr.3 din or.Orhei;

1989-1993- Şcoala sportivă , or.Orhei;

1993-1996- Şcoala de pictură pentru copii , or.Orhei;

1996-1999- Liceul Teoretic Agricol, profil economie, or.Chişinău;

1999-2004- Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga”, or. Chişinău; Facultatea de Arte  Plastice şi Design, specialitatea: designer vestimentar. Tema tezei de licenţă: Balada;

2006-2009 -doctorandă, la zi, arte vizuale. Tema: Designul vestimentar din R.Moldova,

Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe a Moldovei, arte vizuale. Tema: Designul vestimentar din R.Moldova;

2010-2012 masterandă, la zi, specialitatea: management, Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova;

2013-2015 Link-Academy (Prin Autorizația Departamentului de Examinare Internațională Cambridge), CAD Department ;

2019, februarie – Membru Stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova.

Pasionată de  tot ce-i nou, nu încetează  să fie prezentă la varii grupuri de dezvoltare personală:

2005 – Curs de „Educaţie financiară”, Universitatea Succesului, Valentin Dolganiuc;

2007- Curs de „Retorica”, Universitatea Succesului, Valentin Dolganiuc;

2010 – Curs de Engleza, intermediary, Centru Educational Qua Vadis;

2011-  Participantă la Proiectul ICO, Chișinău;

2015- Campion Național al CAP, Global Entepreneurship Network Moldova;

2015, aprilie, – Curs de “Dezvoltarea abilităților de conducere pentru femei în afaceri”, DAL consulting, România, Iași;

2016, ianuarie – Angry Business, curs de dezvoltare a afacerii;

2017, decembrie – Curs de “Inteligență emoțională” cu Ludmila Semina Guțu;

2017- Curs de l.engleză, American Language Center, nivelul B2 (intermediate).

Pe parcursul anilor, am încercat mai multe activități, acumulând o experienţa profesională frumoasă:

2005-2007- profesoară de specialitate la Colegiul Republican de Arte “Al. Plămădeală” din mun. Chişinău.

2006 – înterprinzător  Î.I.”Florea-Donica Lilia”, atelier de cusut.

2009-2011- consultant, Consiliul Suprem pentru Ştiinţe şi Dezvoltare Tehnologică, Direcţia politici, management şi monitorizare a ştiinţei şi inovării,  Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

2011- 2018 – cercetător științific, Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare (Consiliul Consultativ de Expertiză) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

2017-2018- cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural, arte vizuale,  AȘM.

O parte din activitate e dedicate și participărilor la diverse expoziții:

2000 – organizarea de tineret a adunării cetăţeneşti Helsinki din R.Moldova, concurs republican, Premiul special al ICNUR;

2000- participantă la “ 2000 de imagini din anul 2000” Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală;

2002-  participantă la “Le geste en liberte”, Franţa, Troyes;

2003-  participantă la expoziţia “ Tineretul creator”, Brâncuşi, mun.Chişinău;

2004 –  participanta la “ Cartea Domnească”, Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău;

2004  – prezentarea colecţiei vestimentare “ Balada” la Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău; cu ocazia aniversării a 114 ani a muzeului;

2004  – participantă la Festivalul de modă “ Fashion 2004”, Premiată cu I-ul loc, nominaţia folc;

2010  – EXPO de grup,  Biblioteca Științifică Centrală “Andrei Lupan”, Pictură;

2010  – participantă la Bienala Internațională de Artă Decorativă, Lucrarea: Spațiul existenței, Chișinău.

Un loc aparte în activitatea Lilei Donica o constituie  interesul pentru cercetare, inovație, creație. Acest fapt motivează participarea ei la o multidudine de manifestări ştiinţifice, expoziţii, work-shopu-uir, tîrguri, mese rotunde:

• 6 decembrie 2005-Participantă la Simpozionul anual de comunicări ştiinţifice cu genericul „Omul.Cultura” în incinta Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău. Tema: „ Ecourile modei europene în Basarabia Interbelică”.
• 14-16 mai 2009– Participantă la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Probleme actuale ale arheologiei, Etnografiei, Etnologiei şi Studiul Artelor” , mun. Chişinău, Biblioteca A.S.M.
• 20 mai 2009-Participantă la Conferinţa Internaţională de Cercetări Ştiinţifice, (20 mai 2009) Cernauti, Ucraina.Tema: “ Interferenţe bibliografice în designul vestimentar moldovenesc”.
• 1-2 noimbrie 2011, ISE la 70 de ani, conferiința științifică internatională „Pledoarie pentru educație – cheia creativitații și inovării”, Contribuții privind utilizarea teoriei fractalilor în artă, Anatol Rotaru, profesor universitar, doctor habilitat, U.S.M, Lilia Florea-Donica, doctorandă, Institutul Patrimoniului Cultural
• 1-2 noimbrie 2011, ISE la 70 de ani, conferiința științifică internatională „Pledoarie pentru educație – cheia creativitații și inovării”, Contribuții privind utilizarea teoriei fractalilor în artă, Anatol Rotaru, profesor universitar, doctor habilitat, U.S.M, Lilia Florea-Donica, doctorandă, Institutul Patrimoniului Cultural
• 26-28 mai, 2015– Conferința Științifică Internațională “Probleme actuale ale Arheologiei, Etnologiei și Studiului Artelor”, Institutul Patrimoniului Cultural al ASM, Certificat de participare
• 23-24 martie 2017– Conferința științifică anuală a profesorilor Facultății de Arte plastice și Design a UPS „I. Creangă” din Chișinău.Comunicarea: Abordarea sinergetică în domeniul designului vestimentar, Certificat de participare
• 30-31 mai, 2017–Conferinţa ştiinţifică internaţională „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare”. Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, Chişinău. Comunicarea: Viața și activitatea creatorului de brand Valentina Vidrașcu. Certificat de participare
• 26-28 octombrie, 2017- “Creativitate, Tehnologie, Marketing”, Simpozionul Internațional: ediția a 4-a, Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Textile și Poligrafie, 26-28 octombrie, Chișinău. Comunicarea: Elemente ale ornamentului fractal în vestimentație. Certificat de participare
• 22 martie, 2018- Conferința științifică anuală a profesorilor și cercetătorilor UPS I.Creangă, Tendințe în arta contemporană și universală. Tema prezentării: Catedrele de design vestimentar din republica Moldova, Certificat de participare
• 03.2018-12.05.2018- Programul de abilitate pentru fete „Girl Power”, traning, tema: Look-ul personal, Certificat de mulțumire
• 2018, 30-31 mai, Conferința Științifică Internațională Patrimoniul Cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ediția a X-a. Tema prezentată: Creația artistică a designerului vestimentar Ala Lupu-Leancă, Certificat de participare.

O parte a cercetărilor, studiilor efectuate, le-a publicat în articole din reviste naţionale/internaționale:

• 2009, iunie- Publicaţie în revista ştiinţifică “Apostolul”, Piatra Neamţ, România ; Tema: „Importanţa designului vestimentar în Moldova”, ISSN-15823121, p.8.
• 2009 Publicaţie în revista ştiinţifică „ Limba Română”, Chişinău.Tema: „Costumul medieval românesc”, şi „Costumul de  carnaval-Masca”.
• 2009 Publicaţie în revista ştiinţifică „Academia de Poezie”, Iaşi. Tema: „ Design-ul vestimentar- o evoluţie de milenii”.
• 5-7 mai 2011– ASM Florea-Donica, Lilia. Integrarea cercetării ştiinţifice a Republicii Moldova în spaţiul european al cercetării: aspecte sinergetice Chişinău, 2011. – P. 476-483. – Bibliogr.: 5 tit.
• 2017-DONICA L., VATAVU Al. Abordarea sinergetică în domeniul designului vestimentar, În: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului; seria XIX; vol.III; p.180-192; ISBN: 978-9975-46-33-1.
• 2017-DONICA L. Elemente ale ornamentului fractal în vestimentație, În: “Creativitate, Tehnologie, Marketing”, Simpozionul Internațional(4;2017; Chișinău). p.162-170; ISBN 978-9975-45-505-3.
• 2017– DONICA L. Tema prezentată: Viața și activitatea creatorului de brand Valentina Vidrașcu, În: Arta 2017, Seria Arte Vizuale, Arte Plastice, Arhitectură. Serianouă, vol. XXVI, nr.1, p. 147-152, ISSN 2345-1181 (categoria B).
• 2018, martie, Contribuții privind marketingul intertransdisciplinar în teoria vestimentației moderne, Donica Lilia, cerc.șt. IPC, ziarul „Literatura și Arta”.
• 2018, Catedrele de design vestimentar din R.Moldova, În: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului. Materialele conferinței științifice anuale a profesorilor și cercetatorilor UPS I.Creangă, seria XX, vol.III, Chișinău 2018, p.341-352.

 Participantă  la Emisiuni TV / Radio:

• 2009, Moldova 1, Buna Dimineața cu Lucia Danu, despre modă și stil
• 2017, mai- Moldova 1, Buna Dimineața, rubrica: Confidențe cu Dumitru Alexei ,
• 2017, 26 iunie Moldova 1, Buna Dimineața, rubrica: Confidențe cu Dumitru Alexei, trm.md/ro/buna-diminea-a/buna-dimineata-emisiune-din-26-iunie-2017
• 2018, martie, Radio Moldova, Emisiune de Andrei Viziru, Evenimente culturale. Prezentările de modă din R. Moldova
• 2018, 19 iunie, Radio Moldova, Emisiune de Andrei Viziru, Tema: Susținerea tezelor de licență a absolvenților instituțiilor de specialitate din R. Moldova.

Maria Pilchin:”Eu sunt un Martin Eden”

”oamenii merg spre distrugere oamenii au ales frigul

zarathustra se cuibărește la pieptul lui Ioan copilul

lor se cuibărește la sânul ei se face cald și focul lor sacru arde pâlpâie luminează în casa lor de lângă râu

departe de întunecimile reci aproape de lumina frumoasă

din turnul tăcerii unde femeia învață chietudinea

învață să își țină gura așa tăcut-a zarathustra” (Maria Pilchin­)

”Doamne, Vă văd pe toţi aici şi îmi sunteţi dragi, staţi, pentru că vă pasă!”

         ”Au fost în viaţa mea diferite istorii abrazive, care fie trebuia să mă deformeze, fie să mă umple de poezie. Mă bucur că nu s-a întâmpla prima. Să ştiţi că iubesc oamenii şi cine mă cunoaşte mai bine, va confirma. Îmi plac oamenii ca idee, ca manifestare, ca esenţă. Mereu am căutat în ei armonia, de mică aveam mulţi prieteni, duceam din casă totul, îmi amintesc de un pom de caise destinat borcanelor cu magiun pentru iarnă, l-am cărat tot pentru prietenii mei, în poala mea. Or, cred că literatura este şi un exerciţiu de alteritate, dacă nu în primul rând aceasta este… Iată acolo şi încep poemele mele, în acea dragoste de oameni, dar nu este una selectivă, florile răului, cele de mucegai mă minunează şi ele, e povestea sublimului existenţial, dacă vreţi.”

                        Avea vreo 6 ani, mergea deja la şcoală, în regiunea Odessa. Mama a avut o intervenţie chirurgicală complicată. Într-o noapte, Maria a visat o pasăre mare, ca un vultur gigantic, alb:”Ştiam în vis că era Dumnezeu şi îl rugasem să o aducă pe mama acasă. Şi pasărea-Dumnezeu, cu aripi enorm-protectoare, a promis că o aduce. O şi vedeam în vis venind, într-un sacou pe care nu îl mai văzusem în garderoba ei. A doua zi mama a revenit acasă şi purta acel sacou în carouri, fratele meu se uita după gumele de mestecat aduse de la Odessa, la mare căutare pe atunci, iar eu săream în jurul ei şi o tot întrebam de unde are acea haină. Pot spune că a fost prima mea „întâlnire” cu divinitatea, cu îngerul meu oniric”.       

În 2000 a optat pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, peste trei zile și-a anunţat părinţii că își retrage actele şi le depune la Facultatea de Litere. S-a întâmplat după o discuţie cu jurnalista Valentina Romanciuc, soţia poetului Vasile Romanciuc. Părea o alegere ciudată pentru mulţi această opţiune (era perioada când bacalaureatul putea fi vândut şi cumpărat, când un absolvent al facultăţii de Litere era şomer cu principii şi valori, când aproape totul se făcea prin pile). A fost una din alegerile cele mai importante şi cele mai reușite din viața Mariei, așa spune ea:”Jurnalism cultural am ajuns să fac, social media journalism, la fel, dar Literele mi-au dat mult mai mult de atât”.

Fragmente de stări printre cărţi. A avut cărţi diferite în copilărie. Citea în română, rusă şi ucraineană, aşa cum locuia în regiunea Odessa pe atunci. Odată, se amintește Maria, cum pe la 7 ani, abia începuse să calce pe tărâmul lumilor scrise, a fost surprinsă s-o vadă pe mama ei citind ”Omul care râde” de Victor Hugo. Și ce credeți, atunci câna a rămas singură în odaie, a luat și ea în mână acest volum greu, l-a răsfoit şi s-a întrebat: la ce bun să scrii cărţi, dacă ele nu conţin imagini desenate? Ulterior, desigur că a înţeles câte imagini conţine o astfel de carte!

Au marcat-o cărţile care au format-o: ”Eu sunt, cum ziceam, un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală ”femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina. Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până al urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.”

A citit cărţi şi oamenii în ultimii treizeci de ani:”Mai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la ”Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…”

”Un bildungs-roman al adolescenţei mele a fost „Martin Eden” de Jack London. O carte care m-a maturizat într-o noapte a fost, însă, ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. M-a zguduit acea carte. În 2011, când soţul meu a fost cu o bursă la ICR şi mă suna prin Skype din hotelul de la Mogoşoaia, mereu îmi aminteam de scriitorul care s-a stins în acei pereţi. Era o prezenţă spectrală a dialogurilor noastre. Eu sunt un Martin Eden. Deşi în Basarabia, în sens cultural, cam toţi aceasta şi suntem. Suntem lăstarii care au rămas după ce marii stejari au fost tăiaţi. Şi bucură aceasta, căci astfel constatăm că rădăcinile au fost bune. În casa noastră s-a citit mereu, mereu a existat cultul cărţii. Am citit din copilărie. Am avut noroc de profesori buni la şcoală, la liceu, la facultate, dar, fără a supăra pe cineva, principalul meu dascăl a fost viaţa. O retorică a la Gorki, dar intersecţiile existenţiale au fost universităţile mele. Sunt absolventă a două facultăţi, dar nu ele m-au format până la urmă, ele au fost un cadru catalizator, un laborator. Nu cărţile, nu cercetările m-au iniţiat… – Oamenii. Citesc oameni şi istorii umane. Dar recunosc, sunt fascinată şi de cărţile care reuşesc să îmi aducă aproape umanul, acelea şi sunt adevăratele cărţi, care ştiu să facă aceasta, restul e maculatură şi orgoliu de parvenitism literar.” – mennționează Maria.

Despre lecturile în limba rusă, Maria zice că pentru ea au fost determinante (a petrecut o vară întreagă cu „Război şi pace”, titlu care ea l-ar traduce în română prin ”Război şi lume”, a citit Dostoievski, Gogol etc, dar autorul ei „de suflet” dintre ruşi este Cehonte alias Anton Pavlovici Cehov, el i-a adus spiritul rus mult mai aproape). A citit mult în rusă şi din ruşi, dar nu s-a limitat doar la ei, aşa cum dezvoltarea personală a ei este una de literat comparatist, a fost cucerită și de alte spaţii literare, în mod special cel sud-american (borgesian). Îi place să-și cumpere cărţile:”V-o pot confirma librarii din Chişinău, dar şi din România. Am o bibliotecă impresionantă pe care o datorez şi profesorilor mei, aşa cum le-am moştenit zeci de cărţi rare, rarităţi editoriale şi chiar cărţi ce datează din secolul XVIII. Îmi place să citesc cărţile ca şi cum aş cunoaşte oameni. Citesc în cărţi teme, subiecte, personaje, dar în primul rând autori. Nu mă refer doar la chestiile autobiografice, îmi place să deduc autorul de după masca frazei, să-l înţeleg. La lansarea primei mele cărţi cineva a zis că „descânt melci”, adică scot la suprafaţă uneori lucruri pe care nici autorul nu le-a gândit, dar odată zise de mine le acceptă că fiind ale lui. Probabil că era o complezenţă, dar mie mi-a plăcut, aşa cum nu sunt o ipocrită să zic că nu acord atenţie unor astfel de opinii.”

”Poezia este simţire. Dar şi expresie a acesteia. Expresia se modifică. În unele epoci mai emfatică, mai retorică, în altele mai ironică, mai jucăuşă, mai mistică, dar sentimentul rămâne. Poezia este un exerciţiu de respiraţie, acel suflu în timpul fugii spre linia de sosire, în timpul actului erotic, în timpul unei naşteri, în prima clipă de viaţă, în timpul morţii, dar e respiraţie, acea simţire a lumii în care vii, eşti sau din care pleci…”  – Maria scrie poezii de mică. Protagonişti erau – căţeluşi şi pisici. Zicea că va fi neapărat poetă. Adică este consecventă (textele nu pot reproduce zâmbetele şi luminiţele din ochi). ”În compunerile şcolare afirmam că voi deveni poet. De fapt începuturile poeziei sunt mult înaintea primelor texte. Este o sensibilitate pe care o trăieşti, probabil încă din primii ani de viaţă. Este felul în care reverberezi cu lumea. Este o manieră de proiectare în macrocosm… Este ritmul în care respiri cu lumea… Scriu, iar Mihu, fiul meu construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)! Poemul începe din bagatela cotidianului, e acel flash ideatic, o sclipire inedită a realităţii. Îmi place să descopăr poezia, poeticul în jur, îmi place când realitatea mă surprinde, este probabil şi un fel juisant al meu de a trăi viaţa şi oamenii. Uneori se întâmplă ca un poem să îmi pulseze în tâmple zile în şir. E un prilej de fericire, dacă vreţi. Poate e şi o invenţie a copilăriei mele, când am învăţat să îmi produc, să îmi induc mental Edenul pierdut sau încă negăsit (părinţii mei au divorţat, or, familia a fost mereu Paradisul meu pierdut). Am visat de multe ori cu ochii larg deschişi. Nu în sensul poetului romantic”.

Maria Pilchin este colecţionară de vaze:”E o pasiune mai veche, de pe când nu aveam o casă la Chişinău, eram studentă, prima vază o cumpărasem la Constanţa şi mi-am zis că o voi pune în casa mea. Îmi place metafora acestui obiect, o metaforă feminină. Îmi place să primesc flori în dar. Am observat că mulţi profesori nu duc florile acasă, cele primite de la discipoli. Eu le car pe toate acasă, îmi scot vazele şi am o casă plină de flori şi de cărţi. O superstiţie a mea este cea legată de felul în care iau masa cu un om, felul în care mă simt cu un om la masă determină comunicarea ulterioară cu persoana. Nu pot mânca cu oricine. Nu mă refer la mesele colective, mă refer la o intimitate a spiritului pe care o ai cu omul de vizavi”.

Merge la ţară la nordul Basarabiei şi la sudul ei, ”sunt casele părinţilor noştri”. Dar cât de mult Maria visează la o casă rustică, ”cu gard împletit din nuiele, cu oale şi ulcele în loc de vasele moderne, unde am putea să mergem vara, un fel de muzeu-locuinţă, în care fiul nostru Mihai ar cunoaşte şi un alt fel de trai (mi se trage de la o noapte petrecută odată, în studenţie, în casa-muzeu „Alexei Mateevici” de la Zaim, făceam o călătorie-autostop prin Moldova, de la punctul ei extrem de sud  (Giurgiuleşti), până la cel extrem de nord (Naslavcea). La Zaim am ajuns noaptea, nu aveam unde dormi şi directorul muzeului ne-a permis să dormim în casa poetului. Am dormit pe paturile muzeale, înveliţi cu scoarţele acelea ţepoase, ţesute din lână). Am şi topografia casei de vis: Orheiul Vechi, între stâncile lui, ca o cetate naturală. E un vis, dar visele se mai şi întâmplă!”

”Biblioteca… Pentru mine este metafora ideală a umanului, este simbolul metafizicului uman, cel al ieşirii acestuia din animalitate. De câteva luni muncesc și la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Foarte mult îmi place să trec printre acele coloane albe şi să mă gândesc la toţi oamenii care au trecut pe acolo. Studentă fiind, eram tentată să ştiu cum e bibliotecă nevăzută, cărţile, rafturile… Acum am acces şi acolo, în inima ei. Biblioteca e un labirint, cu siguranţă. Un labirint de cărţi, oameni, evenimente şi stări. Şi toate astea mă fac fericită! O ştim cu toţii, biblioteca este o formă a fericirii…”

Alte expresii @ Maria Pilchin care merită să fie memorizate! –

– ”Sunt o fiinta ascultatoare de Scripturi… Cand ma lovesti pe un obraz, il intorc pe celalalt… Dar pe cel lovit nu il mai vezi…”

– ”Da, literatura, in cazul meu, este un stil de viata!”

Despre fiul Mihai:”Martisorul mamei si al tatei”

Maria: ”Oamenii se împart in două tipuri:
1. cei care cred că pentru totul trebuie să plăteşti (să te culci, să ai omul tău etc), căci totul e predeterminat cumva de acestea şi ei le fac…
2. oameni care cred în şansă, în noroc, că poţi răzbi, căci totul este determinat de un haos creativ care le conţine pe tote şi predeterminările de mai sus şi multe şanse, totodată…
eu fac parte din cea de-a doua categorie!!!”

”M-a gasit aceasta carte!
„Sculeni, Moscova, Amur” de Stefan Susai! Sunt textele lui Stefan insotite de tablourile copiilor de la Scoala de Arte, Sculeni…
Felicitari, Stefane!
(Pe fundal un tablou din biroul meu oferit de Regina, o tânără prietena de-a mea” (2019 apr)

8 apr 2019: ”Te trezești, privești afară. Plouă! Plouă ca la munte, mărunt și îndesat…
Și, deodată, fericirea inundă întreaga ta ființă! Toate sunt bune și frumoase, căci aseară ai strâns rufele de afară… Stau toate împăturite, proaspete, uscate în casă… În casa ta, în viața ta…
Să plouă!”

6 aprilie 2019: ” Pe Iulian Ciocan l-am cunoscut acum 9 ani. Astăzi este ziua lui. În acești 9 ani am colaborat, am polemizat, ne-am împrietenit și ne-am „certat” așa cum pot și trebuie să se certe doi scriitori. Apreciez spiritul lui tăios în proză, dar și în realitatea noastră luată cu amănuntul. Stimate Domn, la mulți ani și la multe realizări. Să ne fii sănătos, iar noi te vom citi, lăuda, critica! Important e ca tu să fii! Pentru că, dacă nu erai, am fi fost nevoiți să te inventăm! La mulți ani!”

” Nu vi se pare că atât științele exacte, cât și umanioarele stimulează astăzi mai mult gândirea logică… Imaginarul, figuratul, simbolicul sunt marginalizate tot mai mult… Pentru că ultimele creează pe omul care posedă abilitatea imaginării, pe omul care ar putea înțelege cum funcționează lumea în baza unui algoritm-arhetip… Consecința? Cresc generații de matematicieni, informaticieni, finansiști etc. logici și tăcuți…” 31 martie 2019

” „Și a fost noapte…” acesta este titlul noului roman (Cartier, 2012) semnat de scriitorul basarabean Aureliu Busuioc. O noapte a minții, pentru unii, și una a spiritului, pentru alții. O noapte-recluziune a luminii și a visării – întunericul celor două dictaturi (comuniste și fasciste). Prin întreaga operă, adevărat patrimoniu al literaturii din spațiul interriveran basarabean, Aureliu Busuioc pare să spună că, atunci când rămâi „singur în fața” unui regim totalitar, te poate salva doar dragostea, ca ultim fief al umanului, căci „pactizând cu diavolul”, trăiești doar cu iluzia că te-ai salvat” sau

Bucură această revizitare literară a acelor timpuri negre și o dexterioasă portretizare ce sparge etichetări și stereotipuri deja cunoscute (nemți fasciști și basarabence antonesciene). Naratarul prezintă și probe ale acestei existențe la finele cărții, dar nu acest fapt îl interesează pe un cititor, căci dimensiunea textuală nu de probe are nevoie, ci de idei, or ele sunt prezente în acest text cu prisosință, azi într-o dimineață post-totalitară, în care ni se spune că „totalitarismul, indiferent de coloratura lui (extremă dreaptă ori extremă stângă) este la fel de nociv” – despre Aureliu Busuioc (în poezie.ro, 2012)

În 2013 scria:” Citesc mai multe carti… Depinde de starea de spirit… Una din ele este „Tarimul lui Saşa Kozak” (Tracus Arte, 2011) de Iulian Ciocan, o carte despre „koza nostra” basarabeana, cu frustrarile ei etnice si identitare, cu viata care rastoarna in timp chiar si parerile osificate… Place virsta personajelor si dezinvoltura scriiturii… place complexitatea abordarii… mestecenii ce apar in acelasi peisaj cu mamaliga… un fel de natura moarta marca md… citesc… recomand…”

25 decembrie 2014 Maria scria:” Astăzi, de Crăciun, m-am trezit şi am găsit undeva, în una din circumvoluţiunile cele mai depărtate şi mai tăinuite, un gând: oamenii sunt minunaţi, sunt frumoşi, în esenţa lor, restul, tot urâtul, toată negreaţa, sunt o bagatelă a existenţei, accesorii de cotidian – mici parşivenii de moment, acele flori ale răului, care cad la prima boare de primăvară…”

2014:” ruleta rusească

aleşii poporului
fură ca la colhoz
pe dealul mare
politica lor
nici şah
nici măcar domino
nu mai este
ci curată ruletă rusească”

30 noiembrie, 2014:” Prefer să fiu dezamăgită de ce am ales decât să nu aleg deloc! Dar ca să nu mă dezamăgesc, nu mă amăgesc. Am votat pe cei pe care am să-i critic cel mai mult, de la care voi cere cel mai mult! Cu Doamne ajută!”

2014: „Pădurea spânzuraţilor” şi suicidul…
Dintr-o discuţie cu o doamnă psiholog:
– Vedeţi că trebuie să fim atenţi la ce texte dăm copiilor să citească. E prea mult suicid printre tineri. Să luăm „Pădurea spânzuraţilor”…
– „Pădurea spânzuraţilor”, zic eu, este o carte despre război, despre tribunal de război, despre execuţia dezertorilor de război, nu are treabă directă cu suicidul. Acolo e un conflict de alt ordin… O introspecţie a unor stări adulte, în prag de conflict cu sinele şi datoria militară, cu sentimentul de apartenenţă naţională…
– Nu am citit romanul, dar înţelegeţi ce vreau să spun.
– Înţeleg… Din păcate, înţeleg şi nu mi-aş trimite copilul la Dvs… (Ultimul enunţ era în gând…)” (Un caz din viața Mariei)

Iulie, 2014:” Merg azi la o cuconada… nu una de secol XIX… mi-s dragi femeile ca similare… am stiut mereu sa apreciez femeile si sa nu le consider niste rivale… dar fara barbati nu suntem noi … complementarul este secretul a tot… merg la cuconada…”

2015: ” Ieri am cumparat vreo 10 kg de carte la Libraria din Hol si apoi la Libraria din Centru! 😉 vinerea neagra a fost una kilogramica!”

”…Ieri pe la pranz am realizat ca vreau sa citesc ceva de placere, am cautat in teancul de carti „in asteptare”… Citit in vreo 9 ore aceasta carte de Veronica D. Niculescu. O carte in care traumele copilariei se aduna intr-un caleidoscop uman, in care cei mari tot din copilarie vin, in care copilaria comunista e departe de calificative edenice. O carte si despre foame in comunism deloc catifelat. Un volum ce m-a facut sa tresar…”

” O cronica de Aliona Grati la cartea mea „Poeme pentru Ivan Gogh”… Una care m-a fericit ca autoare! Caci emitatorul si receptorul s-au produs! Multumesc pe aceasta cale criticului, este prima cronica care apare acasa la Chisinau, celelalte acasa peste Prut… Asteptam macar una si dincoace!!!”

”Nu este nimic mai fara de succes ca succesul… Asa inainte de somn, un gand…”

2016:” Maria Pilchin:” Mi-am inceput ziua la Radio Europa Libera (intr-o emisiune TV) cu Vasile Ernusi Vasile Botnaru… O emisiune basileica buna, despre intelighentie, stanga, dreapta, liberalism si libertarianism salbatic in est, despre masculii si femelele alfa ale culturii si despre cum e sa fii scriitor in estul salbatic… Trebuie sa recunosc, dl. Vasile Botnaru e mai mult decat un jurnalist, e scaner…”

”E un poem de „galceava” cu Nietzsche… Un poem in care Zarathustra învaţă tăcerea şi mai e şi femeie 😉 Şosetele ei cât fac!!! E un personaj denihilizant… Îl port în cap de vreo () ani, acum a erupt…”

1 decembrie 2016: ”Sa ne traiasca Romania din noi, caci ea e cea adevarata!”

Maria despre ”Cât de mult citesc copiii tăi:

Un studiu a arătat că numărul de cărți din casa ta este de departe cel mai important factor în dezvoltarea apetitului pentru citit, chiar mai mult decât veniturile familiei sau notele pe care le ia copilul tău la școală. Elevii care au acasă peste 100 de cărți citesc mult mai mult decât cei care nu au o bibliotecă plină. Experții cred că prezența cărților le transmite celor mici că și părinții lor sunt pasionați de lectură, așadar și ei ar trebui să fie.”

”Uitati-va la copiii vostri, priviti-i atent! Ei sunt adevaratele voastre comori! Restul e fum si cenusa! Astazi am intalnit vreo 10 oameni minunati, dar mai minunati mi-au parut, fiindca era Mihu alaturi! Copilul meu a crescut! Si asta ma face fericita! Cu adevarat! Il priveam azi printre oameni si cu oameni… Copiii sunt comori!”

”Premiul pentru Literatură nu este pentru Literatură!!! Are dreptate Baricco, barbarii au intrat in cetate! Ce cantaret e totusi acest Bob Dylan! Sa cantam literatura! Revenim la acele las gestas medievale? Dar observ ca tendinta cu premiile literare pentru neliterati e globala… In care curriculum sa il bag pe Dylan? Poate sa fac un curs optional „Bob Dylan”?”

2017: ”Imi place expresia „Faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai procedati asa!”… Adica, „Depuneti un mic efort in felul in care faceti ceva!”… De la pustiu la micime e calea unui minuscul fir de nisip…”

”Am citit pe aici o postare care se referea la faptul ca obraznicia si aroganta altereaza feminitatea… Am intrebat daca masculinitatea ramane intacta… Am obosit de aceste mentalitati stereotipale… E discriminare curata… Nu mai dati like-uri, distinse doamne, caci pe urma o sa va plangeti ca sunteti discriminate. Cum ii lasam sa ne trateze, asa o fac… Acum inteleg de ce nu ma plang de discriminare, ei stiu cu cine sa o faca, stiu sau simt. Sfatul meu e sa facem front comun, baieti si fete”

”Despre brazi… Exista traditia impodobirii bradului in centrul urbii si acest ritual si prezenta nu e de ignorat. Dar a fost si a trecut. Ne-am revoltat, ne-am amuzat si am mers mai departe. Pe mine altceva ma deranjeaza, azi deja se discuta cat costa geanta primaritei. Daca si-o permite, daca a platit impozitele, care e treaba mea? E deja un resentiment social. Am citit, postase cineva… Cat costa acele de cravata, pantofii, ceasurile unor politicieni barbati? Nu s-a intrebat nimeni. Cica geanta costa vreo 1000 de dolari…. Ce e cu apucaturile astea de socialism leninist? Zic sa fim mai moderati in bloguri si vloguri… Altfel, miroase a mahalagism…”

Despre Maria spun admiratorii:
Elena Ungureanu: ”Ce poezie, Marie… iata doar pentru asta meriti un mare premiu: „de atâta ştiinţă/ mă ia frica/ să nu-mi dea vreo / academie a lumii/ vreun premiu pentru /cea mai pricepută/ femeie.”

Mircea Ciobanu: „Maria Pilchin face o proza buna, o naratiune explicita si rotunda, cu mijloace demonstrativ econome, minimaliste adica. Ochi in ochi este o nuveleta foarte cinematografica, foarte bine vizualuzata. Prozatoarea face concurenta poetei omonime”, – „Inca o data despre starea prozei”, in nr. 9-10, „Contrafort”

Mamier Angela Nache:”Maria Pilchin – O poeta care ne invita la reflectie sustinând cu naturalete si curaj diverse cauze :politice, culturale, sociale, sentimentale, dar si (pur si simplu ) delicios feminine..”

Christian W. Schenk Felicitări, Maria Pilchin! Interesantă legătură, interesant personaj, Ion gură de aur și Zarathustra! Văd că Friedrich Nietzsche intră tot mai des în lirica română contemporană! Frumos poem care dă mult de gândit situației actuale și în general situației existențiale de fi!

Despre femeile Vărsător se spune că sunt extrem de mature, devotate, sincere. Alături de o femeie Vărsător, un bărbat va fi sigur foarte fericit.
O femeie Vărsător este născută cu puterea de a ameliora conflicte, de a echilibra balanţa şi de a oferi stabilitate celorlalţi”

Date biografice: Maria Pilchin (n. 26 ianuarie 1982, Republica Moldova), critic literar, poetă, prozatoare. A debutat în calitate de critic literar în 2013 și în poezie în 2015. A publicat: Paguri critice, 2013; De mână cu Marele joker. Eseuri literare, 2013; Poeme pentru Ivan Gogh, 2015; Realități poetice în zigzag, 2017; Poezie, Eros și Putere, 2017. Premiul Uniunii Scriitorilor din România ”Mircea Ciobanu” pentru poezie, București, 2016; Premiul Academiei de Științe a Moldovei ”Pentru critică literară”, 2013; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Debut, 2013 ș.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză și eseu din Republica Moldova și România. Poemele și prozele sale au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, ucraineană, catalană și azerbaidjană.

La Muzeul Vatra: Schimbarile se produc din interior spre exterior.

Zile memorabile la #CentenarFest! Impresii cu oameni de poveste! Centrul cultural cucerit de artă – e un statut pe care și l-a câștigat Vatra datorită șirului de evenimente culturale pe care le găzduiește. Sâmbătă și duminică, 15-16 septembrie 2018, Complexul Etno-Cultural „Vatra”, a fost asaltat de ritmurile muzicii ușoare și folklorice. Și timpul a fost prielnic. În premieră, aici a avut loc – un eveniment care a promovat artele plastice ale pictorilor moldoveni, de astfel, s-a demonstrat ce pot realiza și talentele din ambele părți ale Prutului. Organizatorii evenimentului au pregătit o paradă a portului popular, o expoziție-târg cu lucrări ale meşterilor populari autentici, cu obiecte de artizanat/meşteşugărit, precum și un muzeu al satului românesc, care au scos în evidență specificul tuturor regiunilor românești. Ne bucurăm să luăm parte la astfel de expoziții care promovează frumusețea umană, în special, în contextul consolidării încrederii în societatea de azi, în care majoritatea tinerilor nu cunosc valorile, și sunt ades dominați de tehnologii informaționale decât de naturalețea redată pe pânze simple…

La Muzeul Vatra accentul culminat al vernisajului de pictură a fost Eleonora Romanescu, pictorita, Artistă a poporului prin măieștria artelor plastice, și cea care a implinit 92 de ani! Felicitări sincere pentru Maestra tuturor timpurilor! Au mai lucrat la eveniment zeci de oameni sub eghida președintelui Centrului de Cultură Avram Nicolae. Plus o echipă de circa 100 de oameni. Manager Veronica Federiuc, coordonare și afișare – Nata Procop. Au participat 20 de delegații din diferite țări dintre care opt muzee din România. S-au cheltuit bani mulți pentru montare, și pentru transportarea vizitatorilor. De la TV Moldova 1 filmările au fost realizate de Neli Canter. Organizatorii evenimentului pledează pentru promovarea talentelor, și mai mult pentru a aduce oamenii mai aproape unul de altul! S-au străduit să fie într-adevăr ceva extraordinar. Este o onoare și responsabilitate pentru Muzeul Vatra. Au creat o expoziție neordinară, într-un loc deosebit cu oameni deosebiți, și cu cei care au admirat lucrările de pictură, la fel și portul național, foarte interesant prin redarea timpului trecut, caracterizând etapele și caracterele moldovenilor de veacuri. Unii vizitatori spuneau că sunt impresionați de profesionalismul redat prin tezaurul culorilor, precum și de lucrările de sculptură.

Este un semn bun când rezonăm la sentimente de iubire, iar cuvintele sunt mai bogate decât orice alt subiect. Recurgem la umanitate, și avem oameni deosebiți care nu obosesc sa facă bine. Unde e dragostea pentru oameni, e și unire, realizare și progres! Deci, fie să ne iubim cu toții, și să nu iertăm pe cei care vor dezbinare, ne mint și ne fură! Fie, să ne bucure mai mult să simțim ceea ce vrem să transmitem prin faptele noastre, și avem nevoie de astfel de evenimente ca să înțeleagă toată lumea că vrem Pace! Suntem oameni, ne place să găsim iubirea și frumosul în toate. Să nu uităm că marile schimbări se produc din interior spre exterior. Și toată Creația se manifestă din interior spre exterior. Deci, să promovăm și să apreciem valorile spiritual-umane prin talentele care le mai avem și nu au plecat de la noi…

Și pentru că redau impresiile mele personale în acest blog vreau să scriu despre omul care în acest context mi-a promovat lucrările. O părticică a Centrului cultural este și pictorița Elvira Cemortan-Voloșin, o personalitate de valoare. Muncă de ani de zile, experiența maieștrilor pictoriali a fost promovată și de către această neobosită Doamnă.  Elvira este cea care lucrează cu inima, și o face necondiționat, pur și simplu, împreună cu echpa sa aduce un beneficiu tuturor cetățenilor. Potrivit spuselor Elvirei Cemortan-Voloșin evenimentul este o parte a strategiei de dezvoltare a relațiilor culturale între oameni, o platforrmă de consolidare a încrederii comune, de colaborare în continuare și de promovare a valorilor artelor plastice care sunt tot mai puține din mai multe motive binecunoscute.

Mă bucură nespus de mult că au fost expuse și unele lucrări de-ale mele, mai multe portrete pe pânze de bumbac redate cu ulei natural. Vedeți în albumul ‎Arte plastice la VATRA‎ în Centenar Fest – Elementele Vieții . A fost prima mea expoziție, de fapt. Îi mulțumesc personal Doamnei Elvira Cemortan-Voloșin nu doar pentru apreciere, ci și pentru efortul pe care l-a manifestat pentru a expune munca pictorilor care nu au resurse de a se promova de sinestătător!

În continuare, publicul nostru, bineînțeles, a savurat într-o ambianță unică și vinurile și gustările naționale, precum și concertul de excepție, susținut de artiști consacrați: Grigore Leșe; Nicolae Furdui Iancu; Surorile Osoianu; Tudor Ungureanu și Ansamblul „Ștefan Vodă”; Fuego; Irina Loghin; Benone Sinulescu; Nicu Mâță; Cristofor Aldea Teodorovici Band; Lupii și Alex Calancea Band; Gândul Mâței; Moldovan National Youth Orchestra; Orchestra Simfonică Muntenia și Florin Georgescu și mulți alții.

❤ SV

Gheorghe Grâu:”Viaţa e frumoasă, dacă vrei să fie”

Fiica ci tatal: Lianca si Gheorghe Grau. In sfarsit s-au reunit. Foto din arhiva familiei Grau

A fost ca un cântec răsunător al cinematografiei sovietice, ştirile despre care interesează şi astăzi… Atunci când’’Boşchetarul vieţii mele, măturător de praf de stele’’ şi nu chiar demult timp, trăia între cer şi pământ… Azi, spre marea bucurie a moldovenilor, a fanilor care i-au mai rămas, auzim că s-a reunit cu copiii lui cu care au fost despărtiţi foarte mult timp, una dintre motivele fiind patima lui Gheorghe Grâu pentru alcool. Câţiva ani nimeni nu-i oferea vreo şansă, şi el îşi continua viaţa de azi pe mâine, hrănindu-se din mila trecătorilor capitalei. A fost nevoie de apariția știrilor PRO TV, ulterior și o emisiune rusească ’’Pust’ govoriat’’ a divulgat ”păcatele” ale lui  Gheorghe Grâu, tatăl celebrei actriţe Leanca Grâu din Rusia. Şi ca protagonistul unui serial cu urmare, lumea în continuare aşteaptă ştiri despre el. ”Ce face şi ce se mai aude”? În special, că vine ziua de naştere a fostului cândva celebru şi frumos actor, născut pe 17 septembrie 1961.  Revenind la episodul cu primarul lăcrimând, la care Grâu tot bătea pragul şi se ruga să-l salveze de sărăcie. Să-i ofere, pe bună dreptate, o atenţie meritată. Ca urmare, a fost plasat într-un Centru pentru persoanele fără domiciliu din comuna Stăuceni, într-o odaie în care locuiau câte 30 de persoane, şi de la care actorul a fugit peste două zile… Asta e lumea noastră, – până nu redevii personajul acaparat de atenţia micului ecran, – poţi rămâne şi mai departe un vagabond, scuipat fără milă… Cam aşa la noi, nu dispui de un loc de trai normal, poate dacă demnitarul impus de gura presei, îşi va asuma ’’drepturi’’ parentale per moment, ca apoi poţi fi uitat din nou… Să fii sub ochii tuturor şi ’’orbii’’ să nu te observe, – asta-i povestea lui Gheorghe Grâu mărturisită de vecina lui Tatiana Fediuc, care în cele din urmă, a anunţat un post de televiziune. Specific, că aşa a ajuns în Moldova istoria sex-simbolului pe vremuri şi astăzi, amărât. Viaţa lui de-atunci s-a schimbat radical!

Vedetă a cinematografiei sovietice, sex-simbolul anilor ’80, Gheorghe Grâu a fost actorul care a făcut pe moldoveni să se mândrească cu pământeanul lor, fiind considerat şi cel mai frumos actor. La fel de faimoasă a devenit, în prezent, şi fiica Ileanca Grâu care e stabilită în Rusia şi nu s-a văzut niciodată tatăl… Actorul regretă mult că nu şi-a crescut cei trei copii de la diferite soţii, nu s-a ocupat de educaţia lor, dar aşa a fost să fie. Acum râvneşte să muncească cât mai mult pentru a strânge bani ca să-i poată oferi nepoţilor. Dar e greu, totul rămâne un vis. Copiii cresc mari, încep a înţelege multe, se vor trage la tatăl lor, cu speranţa să se schimbe şi el, să fie sănătos şi să nu se mai tragă la pahar… Gheorghe crede în Dumnezeu, crede că El Îl va ajuta în continuare şi reunirea în familie se va săvârşi cu adevărat , în special, că şi femeia iubită Veronica Popovici nu-l abandonează în continuare. Cu siguranţă, Gheorghe Grâu luptă, în primul rând, cu sine pentru a redeveni acel om aplaudat pe timpuri, încă nu e târziu. Niciodată nu e târziu…

Nica Griu-Gheorghe-Grau-Ion-Griu-Kate-Zbirnea. O reuniune a familiei. Foto din arhiva familiei Grau.

A jucat în circa 20 de filme şi câteva seriale. ‘‘AR FI AVUT O ALTA SOARTA” (Moldova-Film), regie Valeriu Jereghi,
Premiul II a Festivalului Unional (Leningrad)
Premiul I a Festivalului Unional a tinerilor cineaşti (Moscova),
Premiul „Cocostârcul de argint” (Chisinau)
Premiul pentru cel mai bun rol barbatesc G. Grau, Molodosti-83 (Kiev). Premiul pentru cea mai bună muzică I.Aldea-Teodorovici, Molodosti-83 (Kiev)

În prezent, Gheorghe Grâu continuă, cel puţin se stăruie să redevină actorul de pe timpuri, jucând roluri mici sau declamând recitaluri cu poezii pe scenele teatrelor sau la evenimente culturale din Republica Moldova, rămânând la fel de talentat în meseria lui. Pelicula care l-a făcut celebru ’’Ar fi avut o altă soartă’’, în care a jucat cu celebra actriţă rusă Margarita Terehova, a fost predestinată să se întâmple în realitatea vieţii lui, cu un amar în plus. Amarul vieţii lui, e să nu fii recunoscut de compatrioţii tăi, de proprii copii, departe şi ei cu traiul în altă ţară. Măcar să te rogi de iertare printr-un mesaj la telefon şi să nu ai resurse, şi oare un părinte fără un bănuţ în buzunar, trebuie toată viaţa să se simtă obligat să răspundă pentru fapte nechibzuite din trecut, în special, atunci când nici statul n-are nevoie de el? Greşim cu toţii, şi inevitabil, cu timpul devenim mai înţelepţi. Trenul pleacă nu pentru cei din urmă, – din păcate, pleacă pentru tinerii care nu vor să înveţe sau să împrumute din experienţa şi înţelepciunea părinţilor. Se trezesc atunci când la finele anilor părinţii lor nu mai există decât în amintiri. Şi e vorba nu doar de părinţi şi copii! Cine trebuie să răspundă pentru un destin pierdut, pentru societatea care a permis sa fie distrus un geniu? O societate, care nu doar nu te-a făurit, dar şi te judecă? – ’’A fost mare şi a ajuns şi va rămâne exact cum l-aţi văzut’’; ’’Se complace în rol de victimă’’; ’’Boşchetar în centrul capitalei, nespălat şi tot mai beat…’’ – Desigur, devenim mai săraci, lipsiţi de resurse financiare, din vina autorităţilor, şi nu vă cere nimeni să-i săriţi în ajutor, dar dacă puteţi, acordaţi-il! Că de oratori cu sfaturi, care se fac salvamari imediat ce apar camerele de luat vederi, e plină Moldova!

Părea că Gheorghe Grâu revine la normalitate, găsindu-şi un loc de muncă şi închiriind un apartament. Mergea des la concerte, evenimente mondene, expoziţii, despre care scrie articole. În calitate de jurnalist, avea grijă de o rubrică culturală oferită de ziarul naţional ’’Ziarul de Gardă’’. Parcă nu mai consuma alcool şi menţinea un mod sănătos de viaţă. Desigur, au urmat câteva luni, un tratament de reabilitare la Centrul ’’Memoria’’, cu sprijinul psihologului Ludmila Popovici. În 2015 a apărut cartea cu poeziile actorului, – despre dragoste, speranţă şi credinţă: ’’Iluzia tăcerii’’ (Editura ’’Cartier’’, 2015), în care subiectul esenţial este viaţa de după infern. A lucrat un timp şi la Teatrul ”Mihai Eminescu”, dar a cam abandonat repetiţiile… A fost şi protagonistul  Clubului ”Impresii din viata si carti”  în incinta Bibliotecii Municipale ”B.P.HAŞDEU” din Chişinău. Citeşte mult şi scrie în continuare versuri…

Oare va rezista? Spunea lumea că se va pierde... Dar e tare ca arţarul! Va rezista! Doamne ajuta-L!

Multe felicitări vă dorim cu urări de sănătate, stimate Domn Gheorghe Grâu! ❤

Actorul Gheorghe Grau la Clubul ”Impresii din viata si carti”

https://www.kino-teatr.ru/kino/movie/sov/1219/annot/

https://ru.sputnik.md/culture/20170101/10581667/gryu-alkogoli.html

https://ru.sputnik.md/culture/20180820/21346028/akter-george-gryu-pomirilsea.html

Tăcerea – mai tare ca strigătul

Plângi atunci când te desparți de un om. Dar cine știe, poate rămânând cu el, ai fi vărsat mult mai multe lacrimi…
Crezi în această clipă că e doar o altă zi a Vieții tale. Dar nu e o altă zi: este anume acea unică zi care ți se oferă astăzi. Îți este dată. Este un dar. Unicul cadou pe care îl ai chiar în acest moment. Și unicul răspuns corect ar fi – să simți recunoștință. Cele mai bune momente din viață sunt greșeli. Și o singură formulă ne conduce viața – adaptarea. Și dacă nu e, rămâi cu durerea ta, în tihnă, și… zâmbind în fața oamenilor. E mare durerea atunci când copilul tău e bolnav și nu ai ajutor de la nimeni. 

Fiecare părinte visează să-și ridice copiii cu succes și depune mult efort pentru a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile. Doar că succesul vine adesea contrar circumstanțelor. Spun oamenii că toate problemele adulților parvin… din copilărie. Eu cred că cu toate acestea, nu se știe dacă succesul ar fi fost obținut, dacă unele celebrități nu ar fi întâmpinat dificultăți și greutăți în anii de copilărie sau tinerețe. Succesul și celebritatea au apărut la Beethoven atunci când el avea circa 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, la el a survenit o hipoacuzie progresivă, dar, ca urmare muzicianul a reușit să creeze cele mai renumite opere. Beethoven spunea că ”pentru o persoană cu talente și dragoste de muncă nu există bariere”. Viața el și-a trait-o în singurătate.

Și celebrul actor, comicul Charlie Chaplin a avut un trai destul de greu încă din copilărie: un exemplu, când sărmana lui mamă împrumuta papucii săi pentru fiecare dintre cei trei frați la rând atunci când venea rândul să meargă după ajutor social… Chaplin spunea:” Viața este o tragedie când o privești într-un plan mărit, și – e comedie atunci când o privești de la distanță.”

Atunci când cineva în vârstă vrea să-ți spună ceva, – măcar ascultă! Viața m-a învățat să fiu responsabilă pentru acțiunile mele, să mă pot apăra singură, și pe parcursul anilor, aceste necesități s-au transformat în nevoia de a crea o cetate proprie, de a fi independentă, de neatins. Dar, toate acestea au apărut prea târziu, abia la maturitate. De aceea, aș dori să-i conving pe cei mai tineri să-și asculte părinții, pe cei mai în vârstă, care le doresc tot binele… Mergeți cu Credință înainte! Dar, nu-L atingeti pe Dumnezeu în internet: mergeți la biserică, în lume reală, acolo – e credința! Nu accesați ”Like” sau ”Îmi place”, cei – care-și iubesc mama sau tata: telefonati-vă și vizitați-vă parinții!

Și cei bătrâni au nevoie de atenție, afecțiune și respect. Tinerii uită că și ei vor deveni bătrâni. Corect se spune că la bătrânețe fiecare își merită fața pe care o are… Etatea este complet diferită la fiecare persoană în parte și accentuează și mai mult trăsăturile de caracter pe care le-a manifestat în timpul vieții. Unii au chip angelic și sunt de o bunătate și înțelepciune de nu te mai saturi să fii în preajma lor. Alții sunt de o răutate și un egoism feroce, veșnic nemulțumiți și urâți ca niște monștrii cu chip uman așa cum le este caracterul și comportamentul. Cel mai teribil este omul ipocrit care folosind oamenii în scopurille sale, își leapădă ”blana” după ce în modul său i-a ”exploatat”: așa persoane întâlnești zi de zi, ei pot fi printre ”prietenii” tăi. Ești om bun dacă îi recunoști și totuși nu vrei să crezi.., și aceste persoane în continuare au acces la ușa ta… Ignoranța e strașnică atunci când realizezi că nu o meriți… Mai ales, atunci când cunoști adevărul și chiar dorești să schimbi mentalul și condițiile insuportabile, de exemplu, la serviciu, acest stat micuț în lumea ta mare…

Se spune că înțelepciunea vine cu anii, la unii, că la alții pleacă și ultima fărâmă de rațiune. Acest proces observ, în mod special, la cei care și-au făcut carieră sau au reușit într-o funcție de conducere. Sunt cei pentru care succesul și banii contează în primul rând. Ei nu știu, nu înțeleg durerea pentru care lupți să găsești un tratament. Ei sunt convinși că creează trusturi cu un număr special de oameni nu pentru sine ci pentru cultură sau binefaceri. Sub pretextul acțiunilor de caritate, artei, culturii, unii dezvoltă practici ilegale… Ei spun că vor să schimbe și să ajute Statul, dar nu înțeleg pe deplin sensul acestui cuvânt.

Atunci când declanșezi un război, – lupta este doar a autorităților, nu și pentru că acest lucru îl doresc moldovenii sau diaspora… Suntem o țară cu mii de biserici și cu cei mai săraci oameni, despre care Pace poate fi vorba, atunci când nici guvernarea nu o mențne? Majoritatea sunt bolnavi sau îmbolnăviți de sistemul medical sau cel educational, iar atunci când te lupți pentru drepturile tale, – ți se răspunde despre exodul acestui sistem. Că trebuie cumva să oprim migrația. Chiar se merită să plângi în urma celor care fug de neamul care i-a născut? Care nu știu ce este Paștele Domului sau ce este Patria? Dacă credeți că statul vă înșeală în mod constant, nu vă îndoiți – asta nu doar vi se păre! Și totuși, majoritatea oamenilor oricum dorește o guvernare transparentă în viața lor. „Statul” la noi este un grup de oameni care și-au proclamat propriile interese ca fiind publice.

Liniștea – e mai puternică decât emoția, tăcerea – mai tare decât strigătul, indiferența – mai teribilă decât războiul.

Este o Rugă, un strigăt de ajutor!

Hristos a Inviat! ❤ 

Atunci când iarna se transformă-n primăvară

Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, dar mi-e frică că nu voi putea simți tristețea în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei…

Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi… Nu mai amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Vine Vara, apoi Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are aroma speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi!

O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută! ❤

Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti

Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:

Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html

Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”

http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

Mulți ani prosperi, compozitorului Constantin Rusnac!

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html

Maria Bajura – protagonista Clubului Impresii din viaţă şi cărţi

                       ”Iubirea şi respectul sunt cadouri scumpe! Nu le aştepta de la oameni ieftini!” –  (din citate preferate de Maria Bajura)

Maria Bajura, a 86a protagonistă invitată la Clubul ”Impresii din viata si carti’‘ (BM B. P. Hasdeu): Directoarea Gimnaziului „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, raionul Sângerei, Președinta Fundației „Copăceni-VDR”, iar Festivalul-concurs de poezie  „Galbenă Gutuie” de la Copaceni este la fel iniţiat de această doamnă distinsă. De ani buni promovează și reamintește întregii țări despre valoarea operei marelui poet Adrian Păunescu. Ca urmare, a creat și fundația Copăceni VDR (Virtus Daciche Redivivus), la fel în memoria poetului basarabean. ”Dorul și dragostea  față de satul natal, școala în care am crescut si m-am format, locul de unde am pornit în lume, mă aduc „acasă”.  În anul 2011 ocup funcția de director al Gimnaziului din s. Copăceni, căruia în anul 2013 i se conferă numele poetului roman Adrian Păunescu. Astăzi această unitate şcolară îşi propune să introducă toate elementele de noutate în viaţa şcolară, să implementeze eficient toate reformele impuse de autoritățile superioare, acordând şanse egale fiecărui copil la o instruire completă, liberă şi de calitate,  oferindu- le posibilitaea de formare și dezvoltare intelectuală si profesională. Astfel, promovăm  principiile Şcolii Prietenoase  Copilului, care este unul din conceptele chee al învăţămîntului din Republica Moldova.”Astfel, ea promovează valorile naţionale, istorice şi culturale moldoveneşti. A venit la club plină cu impresii şi relatări, a povestit din experienţa de viaţă că are şi de unde, iar povestea ei o puteţi asculta în filmele de mai jos. Elevii gimnaziului “Adrian Păunescu” din localitatea Copăceni sprijiniți de actori ai Teatrului Național al Republicii Moldova și ansamblurile de muzică și dansuri populare ale Raionului Sângerei, au prezentat un spectacol istoric pe versurile poetului. Moderatoare, în continuare a evenimentului, a fost neobosita Diana Ciugureanu:”Înțeleaptă, rezistentă, perseverentă, responsabilă, principială, consecvență, modestă, iubită și frumoasă. Maria Bajura este atât de rezistentă, încât reușește sub orice presiuni, să ofere oamenilor din jur, miracole, unul dintre acestea fiind Festivalul ,, Galbenă Gutuie”, de o valoare inestimabilă, IN MEMORIAM Adrian Păunescu.” Prietenii- participanţii care au vorbit despre protagonistă, despre activitățile, succele/insuccesele ei: Babinciuc Nina, ex-diretor al Gimnaziului din s. Copăceni, Bostan Elena, fosta profesoara de biologie, Melnic Olesea, director adjunct, Brașovan Svetlana, director adjunct, Chisaru Viorica, Ex-Director General al Direcției Educație Sîngerei, Galben Svetlana, directorul Gimnaziului „Catinca și Ilie Galben” din s. Sloveanca, Sîngerei, Bajura Anastasia, fiica, elevă în clasa a IX-a la Gimnaziul „Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sîngerei;Rusu Victoria, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Sîngerei, fosta mea elevă, deținătoarea Premiului I la probele de concurs ale Festivalului „Galbenă Gutuie”, ediția I; Gorea Vanessa,  elevă în clasa a VII-a la Gimnaziul „Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sîngerei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a IV-a;Iațco Cristina, elevă în clasa a VIII-a la Gimnaziul „Anton Crihan” din or. Sîngerei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a IV-a, deținătoarea Premiului I la probele de concurs ale festivalului; Godoroja Felicia, 17 ani, elevă la Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a III-a, deținătoarea Premiului III la probele de concurs ale festivalului. Cu numere artistice au participat: Rusu Victoria va recita poezia lui A.Păunescu – „Manifest pentru sănătatea pământului” ; Gorea Vanessa va interpreta cântecul „Si iarăși vine toamna”, pe versurile lui A.Păunescu; Iațco Cristina va interpreta cântecul cu voce și la chitară – „Bocetul lui Ion cel fără  mormânt” de Adrian Păunescu; Godoroja Felicia va interpreta cântecul „Steaguri albe”, ”, pe versurile lui A.Păunescu; Astfel, ca să nu vă încerc răbdarea deschideţi paginile cu Albumul cu imagini Maria Bajura – a 86a protagonista la Clubul Impresii din Viata si Carti ,

 filmele video, şi – bucuraţi-vă de impresii de viaţă cu evenimentul de astăzi! VIVAT CU MARIA BAJURA!

Perle şi gânduri de la Maria Bajura:

Maria Bajura: ‘’Astazi Gimnaziul „A.Paunescu” s-a bucurat de darurile oferite de catre Presedintele Societatii Cultural-Istorice „M.Viteazul” Ploiesti dl Mircea Cosma, precum si Presedintele judetului Prahova: cartile „Istoria Basarabiei”, „Stefan Cel Mare” si harta Romaniei Mari. Aducem multumiri dlui Presedinte pentru sprijinul si ajutorul mereu acordat noua celor de la Copaceni. Cunoscandu-ne istoria, speram intr-un viitor mai prosper!’’

”…Ţin să menţionez că am fost şi sunt mereu în căutarea și  implementarea noului,  explicarea lucrurilor în mod accesibil, logic, aplicarea constructivă şi charismatică a diverselor forme de activitate care să dezvolte gândirea logică şi creatoare la elevi, să stimuleze spiritul critic şi să le etaleze dorinţa de cunoaştere. Un profesor trebuie, în viziunea mea, să rămână cu cercul inteligenţei mereu deschis. Încerc să-mi construiesc şi să menţin propriul model de predare-învăţare-evaluare.  Aşa voi deveni şi voi rămînea ”eu”, şi-i voi învăţa ”ce sunt” căci ”Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti’’.(Confucius)

”În calitate de învățător de clasele primare am instruit şi educat mai multe promoţii de elevi, cărora le-am cultivat calităţi morale şi spirituale, educându-le sentimente de dragoste faţă de plaiul natal, gustul estetic, imaginaţia, creativitatea, etc.. M-am străduit  mereu să acord o deosebită importanţă creării pentru discipolii mei a unui univers afectiv şi atitudinal, bazat pe respect reciproc, toleranţă şi solidaritate cu alte persoane, să pun în valoare întregul potenţial al copiilor, făcând şcoala pentru copil – „Şcoala Bucuriei”.

‘’Ma simt implinita ca am reusit sa organizez aceasta activitate culturala – Festivalul-concurs „Galbena gutuie”, editia a II-a. Multumesc tuturor pentru sprijinul si ajutorul acordat. Ma bucur ca avem in jurul nostru mele oameni ce stiu sa puna pret pe valorile natioanale ale neamului, oameni de omenie. Ne doresc o colaborare fructuoasa cu toti partenerii festivalului in viitor si o continuitate prospera a activitatii date.’’- Maria Bajura

”Trăim un prezent preţios. Dar ce ciudat şi trist este că puţini sunt oamenii care conştientizează. Nu atât de des ne este dat să întâlnim contemporani, care să înţeleagă că trăim într-adevăr un prezent deosebit. Totuşi ei rămân rari având un mod de viaţă nespectaculos, purtându-se cu decentă, cu capacitate şi generozitate.”

Maria Bajura:’’Oamenii peste noapte nu se schimbă! Dar e imbucurator faptul ca satenii au avut sansa de a reveni la versul paunescian, de ai cunoaste mai bine opera, tot odata de a se simti mindri cu marele satean al lor.’’

”Nu-mi ramane doar sa le reusesc pe toate, sa fiu puternica spre a atinge toate obiectivele ce mi le-am proiectat.”

Despre Maria Bajura de la prieteni şi colegi:

‘’Am spus mereu ca Vulturoaica este urmasa lui Adrian Paunescu la Copaceni. Datorita perseverentei si tenacitatii sale este acolo bustul poetului si se tin aceste manifestari.Respect d-na Director Maria Bajura! Se poate afirma ca la Copaceni Fenomenul Adrian Paunescu, deja se dezvolta si tinde sa cuprinda tot mai multi copii.Sa dea Domnul ca Fundatia care va purta numele poetului sa canalizeze cat mai repede toate energiile spre UNIRE!’’ – Mircea Cosma‎

Consiliul de administrație al Gimnaziul ,,Adrian Păunescu”, satul Copăceni, raionul Sîngerei:”Fiind un promotor al tezaurului național, doamnei Maria Bajura i s-a decernat distincția de stat ,,Medalia Mihai Eminescu”, în calitate de cercetător eminescolog la data de 3 septembrie 2016. Grație urmării unor idealuri și a meseriei bine realizate, a inițierii Fundației ,,Copăceni-VDR” în cinstea poetului basarabean Adrian Păunescu, desfășurării consecutive a celor trei ediții a Festivalului ,,Galbenă Gutuie”, Săptămânalul ,,Timpul” o desemnează pe dna Maria Bajura Omul Anului 2016  la data de 3 ianuarie 2017. De asemenea, doamna Maria Bajura participă activ la diferite conferințe și seminare raionale, naționale, dar și internaționale, printre care: Universitatea Populară ,,Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, jud. Prahova (august 2017); Universitatea Populară ,,Iosif Naniescu”, Sîngerei; Festivalul Internațional Grigore Vieru, Pererîta, Briceni (februarie 2017); Festivalul Literar ,,Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, Suceava (iunie 2015, iunie 2017); Conferința Internațională ,,Profesorul secolului XXI”, Oradea (2016). Energia și puterea sa didactică este oglindită perpetuu în diverse publicații prin care se etalează arta cuvântului reflectat prin lumina înțelepciunii unui profesor model: Ziarul ,,Ecoul Nostru” Alături de viața gimnaziului în momente grele; Ne-am simțit ca între frați; Bruxelles-orașul speranței, Articolul Grigore Vieru – lumânare arzândă// Publicația Grigore Vieru, acum și în veacuri, Dumbrăveni, Suceava, 2015; Articolul Motivația învățării–responsabilitatea profesorului modern// Profesorul secolului XXI. Lucrările Conferinței cu participare internațională, Oradea, 2016).Prin urmare, dna Maria Bajura rămâne a fi un cadru didactic și managerial plin de energie, onestitate, perseverență, cutezanţă, o persoană cu răbdare, echilibru şi gratitudine, un veritabil propovăduitor al culturii și valorilor naționale.”

https://www.facebook.com/events/126775544650735/  –  evenimentul creat la Clubul ”Impresii din viata si carti”

❤

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici

Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”…

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

❤ SV

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți

               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)

     A 80-a la număr, protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiectele programate zilnice; se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în primul rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, retro, și mai bine, – e acea modernă cu maniere aristocratice, nu ne-am mira să aflăm că provine din strămoşii regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o super-talentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi… Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță…

”Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

       ”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

      ”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.” (Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!

Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…

S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’‘ (Lilia Manole)

      O familie excepţională. Se spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.

Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…

     Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !

Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:

   Va prezentam  (accesati )”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!

https://www.youtube.com/watch?v=tIi07gyHR18

 – film integral

Lidia Noroc-Pinzaru:”Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:

     ”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 

”Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 

Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.

Lilia Manole /moderatoarea/ Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.

O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.”

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.

”Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)

Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală): 

”Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…”

“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”

”Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.

În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!

”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 

”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’‘

”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”

”Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016

Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

http://confluente.ro/lilia_manole_1469213993.html

https://observatorul.md/social/2016/09/16/18112_omul-si-artistul-care-a-intrat-in-istoria-teatrului-national-de-la-balti

Albumul foto:   https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2305118889713922

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/photos/a.2305118889713922.1073741915.1391077501118070/2305119083047236/?type=3&theater%5Bfacebook

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️

Lidia Noroc-Pânzaru /n. 04.12.1942 – dec. 07.09.2021/ 😥 

S-a născut la 4 decembrie 1942 în satul Ustia, judeţul Bălţi. A absolvit școala medie generală „Ion Creangă” din Bălţi şi Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” (astăzi – Universitatea de Stat „Alecu Russo”) din Bălţi.

În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Au urmat alte roluri care i-au adus marele succes în fața publicului: Valentina din drama lui Alexandru Vampilov „Astă-vară la Ciulimsk”, Luluța din „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, Alice din „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, fiica judecătorului din „Sabia lui Damocles” de Nazîm Hikmet ș.a. În total, a jucat în teatru peste 70 de roluri.

În anii 1959-1990 a fost actriţă la Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi, în perioada 1990-2003 – şef al Direcţiei Cultură Bălţi, iar în ultimii ani – colaborator ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi.

P.S. A decedat 7 septembrie 2021

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!

Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤

Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a venit cu noi impresii de viaţă ale protagonistului cu numărul 65 în istoria şedinţelor clubului în cei trei ani de activitate în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’‘. Este celebrul Constantin Rusnac: Muzician, Compozitor, Preşedinte Consiliul Național Delfic, Secretar General CNRMS pentru UNESCO, Rector «Conservatorul de Stat Gavriil Musicescu», autor pieselor muzicale legendare. Evenimentul a reunit multe personalități notorii –  Titani ai culturii basarabene: Ninela Caranfil, Artistă a Poporului, Аurelian Danilă, Președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, Ion Ciocanu, scriitor, critic literar, Radmila Popovici, poetă și actriță, Silvia Goncear, interpretă, Diana Ciugureanu-Zlatan, Președinte USE din Moldova, Vasile Căpăţină, Ilie Valuţă, Gheorghe Baciu, Cristina Pintilie etc.  Radmila Popovici ne-a onorat cu acordul de a modera evenimentul. Sala de lectură a fost plină de invitaţi mai tineri și cei curioşi. 

Atunci când o persoană celebră îţi dezvăluie interiorul lui, simţi că îţi deschide o uşă spre intimitatea sa, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum este Personalitatea. Avem recomandări de prin lumea adunate, de la noi de la moldoveni, în care sperăm să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi prieteni şi cititori. Frumoase şi neuitate melodii ale lui Constantin Rusnac să vă mângâie inimile! Iar aceste film şi album cu imagini, deschideţi acest link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

Sincere mulțumiri pentru donații de cărți și CD-uri în fondul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” din partea protagonistului Constantin Rusnac!!

Să vă bucure inimile şi privirile voastre şi unele amănunte caracteristice protagonistului pe care cu plăcere şi mare interes le-am adunat din corespondenţa Dlui on-line:

Constantin Rusnac: Familia face bine. Ana – În Orchestra Națională simfonică a Belgiei, Ilieș a trecut în orchestra simfonică din Sibiu. Ana a avut un concert cu cvartetul Montagnana din Belgia la Sala cu orgă, la 31 mai. Ea – este vioara întâi – Shostakovitch Beethoven și câteva creații din Ucraina, Belgia și o lucrare de-a mea. Acum toți îs la mine. Ilie deja a plecat, poimâine pleacă și ceilalți rămânem numai noi doi. Salutări! (august 2016)

Constantin Rusnac către Vasile Petic‎: ”Fiecare face ce poate, nu toți fac cât pot face, asta e buba, dar așa e viața: Marele Lunchevici dacă a realizat doar vreo 30 la sută din ce i-a dat Dumnezeu. Motive sunt multe. Dar ceea ce a realizat Domnia Sa rămâne pe veci ca și acea extraordinară ”Fa, Mărie, cu bariz” pe care ai zămislit-o dumneata în nu chiar îndepărtatul (am vrea noi) an, 1980. Mă bucur că aproape toți care au făcut un pic de armonie, solfegiu și teorie a muzicii cu mine, lasă urme frumoase pe tărâmul celei mai frumoase arte – muzica. Îți doresc dumitale și celor apropiați sănătate, voie bună, pace si roadă. Așa zicea mama mea. Și eu cred că urare mai frumoasă nu există.”

Constantin Rusnac:”Sunt cu inima acestui Orizont, mă bucur să mă regăsesc. Tot binele din lume vă doresc și mă mândresc că prin instituția pe care am avut onoarea să o conduc timp de 15 ani au zăbovit mulți oameni de o corectitudine și onestitate, trăsături de care se bucură nu chiar mulți (pe lângă talent, bineînțeles), printre care s-au aflat personalităţi cunoscute. Chiar dacă inima ne-a chemat din breasla muzicii în alte sfere ale creaţiei, anii petrecuți între pereții conservatorului nu au fost înzadar, ne-au înnobilat sufletul pe care le-am depus în slujba omului. Cu stimă și recunoștință”

”În fereastra dinspre mare” (Text M. Eminescu, muzica C. Rusnac). ”Grație Lenuţei Burghilă, a apărut această lucrare 16 ani in urmă, înregistrată pentru Proiectul” Eminescu Etern” in 10 limbi. Și la acest festival Châtellerault 2015 din Franța ea a ajuns la fel grație acelui faimos disc din 2000. Ascultându-l, Boris Livșiț, violonistul din Nița, a rămas entuziasmat și m-a rugat să fac o adaptare pentru acest festival. Ilieș a făcut aranjamentul, eu l-am cizelat cum știu eu și iată rezultatul. Nici nu m-am așteptat la un așa succes. Au organizat o Recepție cu baumond-ul din Chatellrault, toți se apropiau cu felicitări. Păcat doar că imprimarea lasă de dorit, dar e bine și așa. Am vorbit cu cei de la Uniunea teatrală despre acel act de curaj și de patriotism pe care L. Burgilă l-a demonstrat atunci, cât și despre înaltul nivel artistic al interpretărilor. Să mai încerce cineva. Nu cred. Eminescu, cântat în 10 limbi – fantastic.
Eu cred că CD-ul trebuie reeditat, să-l cunoască cât mai multă lume. Cu cele mai sincere sentimente”

„Balada Inimii„. Muzică de Constantin Rusnac. Interpretă– Natalia Tanasiiciuc, solistă a Operei de stat din Oslo(Norvegia).

”Multstimate Constantin Vasilevici, Cu cel mai mare respect si cea mai mare bucurie, In rugăciuni doresc ca Domnul sa va Binecuvinteze cu sanatate, trăire duhovniceasca shi puteri fizice, eforturile shi munca pe care o depuneți pentru binele Culturii Naționale in țara noastra, R. Moldova. La Multi Ani! – Parintele Pavel. Roma.” (Orizont)‎ 

Ludmila Grama: Constantin Rusnac compozitor, poet, savant, Om cu litera mare. Despre el poti vorbi ore in sir numai de bine. Omul care merita toata stima!

Raisa Plăieșu Un compozitor și un poet – două arte ale timpului nedespărțite!

Oleg Constantinov: UN MARE RESPECT PENTRU ACEASTA PERSONALITATE DEOSEBITA!!!

Lidia Vasilache‎: Felicitări și urări de bine.Nu uit niciodată anii când amn colaborat la radio și nu v-am uitat niciodată părinții și casa dumneavoastră de la țară, mai ales copacul din curte.

‎Vasile Tarateanu‎: Draga frate Constantine, Ţine-se Muza de Tine. Căci muzica Dvoastră, e de Pasăre Măiastră. La MULŢI ANI. Şi TOŢI BUNI. NOROC ŞI SĂNĂTATE. Să ne tot trăiesti. Că ne trebuieşti. Mulţi ani pe valurile muzicii. FELICITĂRI. La mulţi ani!

Лилия Шоломей:”Мой саммммый любимый ректор , композитор и ЧЕЛОВЕЧИЩЕ”

”Constantine – so wonderful to find you again after all these years. My memories of working with you during those early days after independence are so very special and always will be. Regards from Richard Astro”

Diana Ciugureanu-Zlatan: Acest eveniment a cutremurat suflet cu suflet. Zecile de personalități cu drag de marele compozitor al neamului român, Dl Constantin Rusnac, au fost reunite prin atâta iubire emanată de protagonistul întâlnirii de neuitat, de la Clubul de elite „Impesii dn Viață și Cări”, fondat de D Președinte Svetlana Vizitiu, la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”. Succesul fulminat al evenimenului se datorează și interpretelor superbe Silvia Goncear, Cristina Pintilie, celebei actrițe Ninela Caranfil, moderatoarei Radmila Popovici și chiar descedenților din această nobilă familie: fiul Ilie Rusnac, instrumentist afirmat la Sibiu, care este și un aranjor uluitor, nepoata Margot Spinu, o filosoafă care a debutat cu brio, di fagedă copilărie, în literatură, teatru… O lecție de iubire, a fost, cu adevărat. O zi de lumină în viața culturală a societății noastre. O împlinire a eltei de la Chișinău. O explozie de mărturisiri, binecuvâtate de Dumnezeu. Plus un exemplu de educație aleasă, a unui Om cu rădăcini frumoase, prieteni fideli, colegi recunoscători, public îndăgostit de muzica, acostihurile, arta de orator, de administrator ale Maestului drag Constantin Rusnac. Revelatoare răspunsuri, din care a devenit clară credința în binele poporului, în triumful culturii, aceasta fiind baza unei economii pospere și nu viceversa, a accentuat protagonistul. Sunt fericită să învăț de la asemenea personalități-diamant, inclusiv cum să contribuim la înrtonarea culturii. Încântată și onorată să particip la asemenea splendori de întâlniri! Mă felicit!

Constantin Rusnac Dragă Svetlana, distinsă doamnă Vizitiu!
Mulțumesc din suflet pentru clipele pe care le-am trăit în ziua de marți, 29 noiembrie 2016, clipe de satisfacție de a fi și a simții vibrațiile inimilor celor dragi pe care îi cunosc de demult și a celor pe care i-am cunoscut pentru prima dată aici la biblioteca B. P. Hașdeu. Mă bucur mult că la această întâlnire de suflet au venit mulți tineri, elevi-acei în care noi ne punem toate speranțele, deoarece anume ei sunt ziua noastră de mâine. Sufletele lor sunt foarte emotive, pline de curiozitate, e un teren fertil în care, dacă vom pune seminție sănătoase, germeni sănătoși, putem fi siguri că mâine vom avea o țară prosperă. Și Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”, pe care dumneavoastră îl conduceți cu multă dăruire de sine, e chemat să catalizeze acest proces atât de necesar nouă la momentul actual. Pur și simplu, e impresionant faptul că în cei trei ani de existență a clubului au fost invitați 65 de persoane din diferite domenii ale culturii, care, cu dăruire și-au împărtășit cunoștințele, și-au deschis sufletul în fața publicului atât de diferit. Mă închin în fața Domniei Voastre, dorindu-vă sănătate și putere întru a realiza toate gândurile frumoase care germinează în sufletul dumneavoastră curat
Cu cele mai sincere sentimente de înaltă apreciere și recunoștință. Constantin Rusnac,
protagonistul nr. 65 la Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”

Silvia Goncear A fost o întâlnire foarte interesantă cu Constantin Rusnac – compozitorul, scriitorul, poetul și povestitorul extraordinar, pe care nu te saturi să-l asculți, povestind IMPRESII din VIAȚĂ și CĂRȚI !!!!! Felicitări Svetlana Vizitiu!!!!!

Surse recente despre eroul evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1191267717591229/

https://www.facebook.com/constantin.rusnac.5

link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

O seară cu Doruleț. La sanatoriul Codru, Hirjauca, Calarasi

 

Uneori avem nevoie să ne oprim din mers, să privim în jurul nostru și să ne autoanalizăm, să ne intelegem și să ne bucurăm dacă am devenit mai frumoși pe interior, sau să vedem ce trebuie să îndreptăm, dacă am simțit un gol în suflet, fie am devenit tristi sau respingători pe interior. Călătoria sufletului este lungă și partenerii de drum… nu vom fi decat noi inșine, căci atunci când plecăm de acasă, sinele cei vechi pleacă pentru a ne regăsi pe noul din noi.. De aceea, avem nevoie de emoții, sentimente noi, eu mă refer la cultură, educație și tradiții inspirate din popor, pe care le poți aprecia neapărat ieșind din casă fie și pentru o săptămâna. Lumea se schimbă precum și istoria, dar tradițiile naționale vor rămâne mereu în sufletele nosatre, de aceea ne întoarcem la ele în orice colț al lumii, cu dorul de casă de oamenii noștri dragi… Am avut o mare plăcere să ascult recent note nostalgice muzicale, dar mai pe înțeles: Pe 23 august Ansamblul folcloric „Dorulet” de la sanatoriul ”Codru”, Hîrjăuca, Călărași, Republica Moldova, – a venit cu un nou repertoriu, de această dată cu romanțe specifice emoțiilor moldovenilor, la fel cu cântece folclorice caracteristice zonei de centru a Moldovei, care sunt utilizate și în prezent de sarbatori tradiționle moldovenești.”Doruleț”, ansamblul folcloric,
În componență: Svetlana David, Elena Costin, Angela Melnic, Vera Caraman, Galina Mereuță, Raisa Rusnac, acordeonistul Alexandru Gheoghelegiu, pianistul Mihai Dragoș. De obicei, la stațiunea balneară Codru au loc diferite manifestații culturale pentru cei care merg la tratament. Cântă invitații de onoare, dar și angajații împreună cu cei care vin aici la odihnă. Sunt interpetări de romanțe deosebite cu doamne deosebite! Pe bun merit, de admirat și de ascultat. Poate vă treziți și voi la un moment de dor și de tristețe?

Felicitări și baftă în continuare în tot ce faceți, Doamnelor din ”Doruleț”, pentru oamenii și cultura noastră. Bravo! Și pentru cei care duc dorul de casă anexez link-uri de la eveniment:

Obiective turistice:
-In Hirjauca se gaseste unul din cele patru sanatorii din Republica Moldova: Statiunea balneoclimaterica Codru cu cei mai buni profesioniști în domeniul sănătății și artiști de valoare, promotori ai muzicii naționale:

 
-Muzeul “Casa Parinteasca”care deserveste pacientii sanatoriului si vizitatori nationali si internationali cu un program de excursii locale , traditii si obiceiuri culinare dar si un program folcloric sustinut de ansamblul “Dorulet”
-Manastirea Hîrjauca – una din cele mai vechi si importante manastiri din Basarabia, construita in anul 1740, la poalele unui deal, care o inconjoara din trei directii.
-Biserica de lemn din s. Palanca este considerata cea mai veche de acest fel din Republica Moldova (sec. XVI).

Imagini, text de Svetlana Vizitiu

Text preluat in volumul ~Personalitati si recenzii literare~ /2023

Silviu Fusu, omul surpriză la Clubul ”Impresii din viata și cărți”

Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu. O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poeta Lilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să vizionaţi filme video, dar şi sa deschideţi acest album direct în sursă: «Carizmaticul Silviu Fusu la Clubul de elite ”Impresii din viată si cărţi”»

‘‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61 – Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!

Referinţele fanilor şi ale prietenilor:

‘‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole

Foto de Alexandru Statnîi

„Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și receptivitatea” – Alexandru Statnîi

”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.

„Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.”  – Ala Pinzari

‘‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig 

Ronin Terente – ”Deschizi un teatru și într-o zi ești scos din el, faci un spectacol revoluționar pe care alții și-l asumă, scrii sonete pe care nu ți le citește nimeni, ai copii care te lasă singur, educi generații de artiști care nici nu-ți dau bună ziua când te văd, faci o tabăra de creație pentru care nu găsești sponsori, trăiești de la o pensie la alta, ești un mare artist într-o țară care la „””” a văzut artiștii, într-o zi mori și abia de găsești câteva rânduri într-o revistă, pe care nimeni nu o citește, despre tine. Odihnă plăcută tovarășe Silviu Fusu…” / 28 aprilie 2022/

Valentina Ciobanu: DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ …  SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.

Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.

https://www.facebook.com/events/1596683360660044/

https://www.facebook.com/silviu.fusu

Filme, imagini – Svetlana Vizitiu, Clubul IVC

          Date biografice: Regizorul Silviu Fusu s-a născut în 1953 în satul Parcova, raionul Edineț. În 1975, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova și în 1983 Institutul de Artă Teatrală din Moscova, specialitatea regie.

    A fost director artistic al Teatrului epic pentru tineret (1984-1985) și director artistic al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă” (1987-1990, 1996-2003). De asemenea, a fost director general al Companiei Teatrale Române ”Spațiul mioritic” din Ploiești (1991) și director general al Centrului Teatral ”Mesagerii lui Zamolxis” din București (1993-2003).

    A montat spectacole în teatre din R. Moldova, Belarus, Canada, România, Rusia și Ucraina. În calitate de scenarist, regizor și scenograf a realizat peste 200 de proiecte, cele de referință fiind: ”Cercul” după W. Shakespeare, Sofocle și Euripide, ”Și dragostea coboară seninul în om” după M. Eminescu și V. Micle, ”Frunza de la urmă” de A. Ciubotaru, ”Despot Vodă” de V. Alecsandri, ”Micile tragedii” de A.S. Pușkin, „Osia dorului” de I. Vatamanu, ”Casa Mare” de I. Druță, ”D’ale carnavalului” și ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale ș.a.

Silviu Fusu este membru al Uniunii Teatrale din Moldova (1986) și membru al Uniunii Teatrale din România (1992).

A fost laureat al mai multor premii naționale și internaționale, ex-director artistic al Teatrului epic pentru tineret și al Teatrului epic de etnografie și folclor ”Ion Creangă”

Regizorul Silviu Fusu s-a stins din viață pe 27.04.2022 la vârsta de 69 de ani.

INNER WHEEL Elit Chisinau Europea, cartare cu caritate

Cu toţii am avut vremurile copilăriei cu eroi sau cărţi cu care ne-am fi dorit să ne identificăm sau cel puţin să ne asemănăm. Calităţi, fie însuşiri în care ne-ar fi plăcut să ne îmbrăcăm şi pe care le-am purtat cu mare plăcere, graţie puterilor magice ale persoanelor dragi care sunt alături de noi şi mereu au grijă să nu ne lipsească nimic. Sunt părinţii, rudele, prietenii noştri. Dar există persoane, cu atât mai mult, din rândul copilaşilor de la orfelinate, şcoli, – care duc lipsuri şi nu pot avea tot ce ne bucură zi de zi pe noi. Clubul INNER WHEEL Elit Chisinau Europea s-a gândit într-un mod special la un proiect dintre multe altele, cu o ”picătură” de caritate, să organizeze în cadrul evenimentului a deschiderii clubului, o acţiune întru sustinerea unei cauze nobile, cu strângeri de fonduri pentru elaborarea şi editarea pe scară naţionala, a unui set de materiale didactico-ilustrative în limba română, pentru orfelinate şi Şcoli cu copii cu nevoi sociale. Împreună cu membrii clubului, prietenii noştri şi toţi invitaţii la eveniment au aplăudat călduros parcursul cartării… Aici puteți viziona albumul cu o parte din imaginile evenimentului: «Cartarea Inner Wheel Elit Chisinau Europea»

Pe 11 iunie 2016, la Hotelul Diplomat Club a avut loc Balul Florilor („Flower Ball”) pentru toți membrii de caritate a Organizației INTERNATIONAL INNER WHEEL si pentru toţi invitaţii balului. ”Balul Florilor” a fost vizitat de reprezentanții familiilor INTERNATIONAL INNER WHEEL din întreagă lume, ambaadpri, diplomați, antreprenori, precum şi invitaţi speciali. Evenimentul a fost împărțit în două părți: oficial și festiv, cu circa o sută de invitaţi : aici: events

Partea oficială a evenimentului s-a început  cu chartarea membrilor clubului INTERNATIONAL INNER WHEEL ELIT CHIȘINĂU Europea, districtul România, fondatoare şi doamne speciale : Preşedinte Аurelia Grigoriu, Natalia Rahmistriuc, Victoria Sobor, Elvira Cemortan-Voloşin, Galina  Codreanu, Cristina Rata, Natalia Vavilina, Cornelia Bogataia, Nata Procop, Svetlana Vizitiu etc, – un eveniment care a avut loc în prezența oaspeţilor de onoare, în persoană – Presedintă INTERNATIONAL INNER WHEEL doamna Charlotte De Vos, precum și alte președinte de cluburi IW – reprezentante altor țări la acest eveniment

La sărbătoarea Balului Florilor, oaspeții au fost invitați să participe la o licitație de caritate organizată în susținerea orfelinatelor și a școlilor cu copii social vulnerabili din Republica Moldova. În acest scop, ziua a început cu Primul Proiect Naţional de Caritate, cu condiţia de a publica materiale didactice, manuale special pentru predarea în limbă română în case de copii, cărţi de autori autohtoni, abecedare şi poveşti populare moldoveneşti. Documentele editate vor fi donate orfelinatelor, instituţiilor care se ocupă de educaţia copiilor defavorizaţi social.

Proiectul este realizat în aniversarea celor 25 de ani de Independenţă naţională.

O bună dispoziţie au oferit celor prezenţi artiştii autohtoni, un concert cu brio şi muzică live, înfrumuseţat de invitaţi speciali: Artist al poporului din Republica Moldova, naistul Constantin Moscovici şi laureatul a numeroaselor premii, maestru pe corzile sufletelor noastre, pianistul rus – Nikita Popov.
Pe parcursul evenimentului, oaspeţii s-au ales cu multe surprize, care au suplinit starea festivă de spirit a sărbătoarei.
”Dorinţa de a ajunge la noi culmi, devotamentul pentru munca preferată, amploarea sufletelor şi dorinţa neobosită de a ajuta necondiţionat aproapele şi cei neajutoraţi, ne uneşte pe noi mereu! noi credem, că împreună putem schimba lumea în bine!” INNER WHEEL Elit Chisinau Europea!

Evenimentul a avut loc cu o licitație de caritate de lucrări realizate de tineri artişti, graficieni, designeri, sculptori

Valery Zhabinsky:  https://www.facebook.com/jabinschi/

Tudor Fabian: https://www.facebook.com/tudorfabian1970?pnref=friends.search

Elvira Cemortan-Volosin: https://www.facebook.com/elvira.cemortanvolosin?fref=ts

Natalia Procop: https://www.facebook.com/nata.procop?pnref=friends.search

Vasilii Medinsky: https://www.facebook.com/mva.style

Natalia Vavilina: https://www.facebook.com/designervavilina/

Le mulţumim, în acelaşi fel, tuturor participanţilor evenimentului, a căror susţinere ne-a motivat pe toţi şi ne-a bucurat peste măsură! Vă mulţumim din suflet!

Note istorice: INTERNAŢIONAL INNER WHEEL una dintre cele mai mari organizații cu femei voluntare Inner Wheel din lume. Membrii clubului implementează proiecte pentru a ajuta copiii cu nevoi speciale, cu venituri reduse a persoanelor în etate și a altor grupuri vulnerabile. Încă de la începuturi de când a fost creat în 1924, INTERNATIONAL INNER WHEEL continuă să crească, formând cluburi în multe ţări. În prezent, mai mult de 100 000 de membri în mai mult de 103 de țări, în regiuni, cum ar fi Europa, Africa, India, Filipine, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii și Canada.INTERNATIONAL INNER WHEEL este o asociație de reprezentanți din lumea afacerilor și profesii liberale, precum şi șefi de întreprinderi care doresc să participe voluntar în activități umanitare la nivel mondial. Membrii INTERNATIONAL INNER WHEEL se străduiesc să implementeze experienţa lor profesională prin înalte standarde de cultură şi etică, cuprinzănd promovarea Păcii și înțelegerea între popoare, indiferent de diferenţa rasială şi apartenenţa politică sau lingvistică, indiferent de sex, naționalitate, filozofie și credință religioasă. Mișcarea INTERNATIONAL INNER WHEEL este o mișcare globală, condusă pe principii democratice și cu acces liber. Credo principal al membrilor INTERNATIONAL INNER WHEEL – un serviciu necondiţionat şi altruist faţă de oameni și dorința de a ai face fericiţi.  ❤

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin

”Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…”

Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!

– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritate Lana Claire.

Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.

Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor.  Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!

 Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…

Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.

Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.

”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova

Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.

”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.

Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden

O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră  de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:

”Tu ești izvorul nesecat al vieții, 

Precum e roua pură a dimineții, 

Ce ascunde adânc mistere tăinuite, 

Păstrînd pe veci focul iubirii infinite…’‘

❤

Galina Maleca protagonistă la Clubul de elite Impresii din viaţă şi cărţi

Galina Maleca, privighetoarea noastră, interpretă de muzică populară, a fost a 56 protagonistă a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’‘, cea care a depus multă dragoste şi afecţiune în activitatea de astăzi la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu. Albumul îl deschideţi aici:  Galina Maleca: cantul popular va domina. 

A povestit despre sine, a cântat, a dansat în sală cu iubitul ei Mihai Cordoneanu , – ea,  atât de tânără, emotivă şi modestă, s-a prezentat ca un profesionist veritabil, a vorbit din suflet despre… multe altele (filmuleţul îl vizionaţi mai jos), şi a fost susţinută de talentată moderatoare Diana Ciugureanu-Zlatan precum şi de publicul învitat la şedinţă… S-a pregătit special pentru eveniment, a venit cu echipa, au făcut furor cu vocile cristaline… Pân-la urmă, ne-a servit cu placinte şi pârjoluţe preparate de sinestător, dar şi atunci au urmat discuţiile prietenoase cu invitaţii mulţumiţi… Despre Galina am povestit recent în acest blog, merită citit din nou:

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”

Ne aşteptăm la referinţe din partea prietenilor şi celor prezenţi la eveniment, aprecieri, pe care le voi publica mai târziu. Mai aştept… ceva timp, ca oamenii să-şi vină în fire, într-atât de plăcut surpinşi au fost de Protagonistă Galina Maleca! Baftă în continuare, Galinuţo, prietena noastră! (Svetlana Vizitiu)

Galina Maleca: cântul popular va domina (album)

”Fata cu suflet de aur!!! Așa eu aș descrie-o pe scumpa și iubita mea Galina Maleca, din prima dată cînd am văzut-o m-am simțit fericit! De ce? Pentru că sufletul ei și spiritul modest m-a făcut să uit de toate supărările din viață… O iubesc… și îi mulțumesc pentru fiecare clipă, pe care mi-o dăruiște zi de zi.” (Mihai Corduneanu)

”Încă o descoperire – Galina Maleca. O profunzime, dăruire, sinceritate și o dragoste ne mai întâlnită, atunci când vorbim despre persoană, și, mai ales, atunci când cântă… Nu am trăit ziua fără rost. – Bravo, Galina Maleca!!!!!” – actorul și interpretul Vitalie Todirascu

”Galina Maleca, o artistă deja formată, cu o experiență frumoasă și lumină în suflet. Am avut o deosebită plăcere să asist la serata de creație a Clubului de elite, și am rămas impresionată de câtă câldură emană această persoană. – Galina, să fii mereu așa precum te cunosc eu, cu zâmbetul pe buze, și să știi, că muzica populară te iubește așa cum o iubești și tu pe ea!!!” (Impresii de Nadejda Tirsina)

”Am primit o invitaţie de participare la un eveniment cultural de excepţie. Am acceptat cu mare drag invitaţia. Era vorba despre o tombolă, cu cărţile mele, în cadrul seratei de creaţie a tinerei, frumoasei (extraordinar de talentată!) cântăreţei de muzică populară, Galina Maleca. O voce puternică, caldă. Cântecele ei, interpretate cu atâta emoţie, fac să vibreze toate coardele unui suflet de moldovean autentic. În cadrul seratei am dăruit, pentru tombolă – 10 cărţi, şi 5 cărţi pentru cititori bibliotecii ”B.P.Hasdeu”. Îi mulţumesc mult cantautoarei, poetei, Diana Zlatan-Ciugureanu că mi-a dat posibilitatea să particip la serata de creaţie cu Galina Maleca, unde am întâlnit atâţia oameni frumoşi la chip şi la sufelt şi unde am petrecut clipe emoţionante. De asemenea, mulţumesc gazdei, distinsei doamne, Svetlana Vizitiu, de la biblioteca „B.P.Haşdeu”, care a organizat acest eveniment de suflet, în cadrul Clubului de Elite ” Impresii din viaţă şi cărţi”„ (Nina Gonta )

”Sunt un om fericit, pe bune! De ce? Iată sunt fericită și atât 🙂 BIne, să o luăm de la început. Unu: pentru că sunt Binecuvântată de Dumnezeu să pot susține talentele uimitoare, căci avem atâtea personalități frumoase, care merită să fie cunoscute de toată lumea, să fie îndrăgite și împlinite pe calea lor artistică. Galina Maleca, această privighetoare, ar fi reușit doar cântând, la serata recentă de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’, să ne farmece preț de câteva ore, astfel încât să nu ne lăsăm duși de la această sărbătoare de suflet. Dacă am avut și eu, posibilitatea de a mă manifesta în calitate de moderatoare, păi, unde mai mare fericire pentru astăzi? Or, trăim aici și acum, astfel fiind împreună cu Dumnezeu. A lucrat Cerul, s-a văzut: povestea de dragoste a frumoșilor și atât de talentaților Galina Maleca și Mihai Cordoneanu, ne-a înaripat pe toți, cred, în triumful arminiei lor. M-au copleșit într-atât prin iubirea lor curată, încât am strigat: „Amar! Amar!” Tinerii m-au înțeles și întreaga sală aplauda, iar unii dintre noi mai și număra… Oamenei buni, libertatea de a modera, m-a ajutat să erup prin căldură, încurajare, prețuirea protagonistei și a tuturor talentelor venite să lumineze în jur. Am beneficiat de această libertate de creație și am reușit să mulțumim publicul, oratorii și artiștii, cu atâtea premii: colaci copți de mama eroinei noastre, Dna Nadejda Maleca, brutar de meserie, și cârți valoroase, aduse de la Iași, de poeta, prozatoare, traducătoarea Nina Gonta, originară din satul pănășești, r. Strășeni. Plus atâtea cărți aduse în dar, și de Biblioteca Municipală ”B. P. Hasdeu”, și destinate acestei instituții-gazdă… Muzică de suflet, unele melodii fiind compuse de chiar protagonista seratei, aplauze pe parcursul întregii întâlniri, iubire între creștini, entuziasmul inspirat de un exemplu de mare succes… 50 de diplome drept argument forte… Eu zic să ne bucurăm pentru asemenea minuni de oameni, să le deschidem ușile peste tot, să învățăm de la ei și să ne contaminăm cu tot binele rediat de ei și de lumea din jur. Doamne, ajută!” (Diana Ciugureanu-Zlatan) 

”Astăzi m-am simțit ca o adevarată eroină la clubul de elite ”Impresii din viata si carti”: a fost o sărbătoare în viața mea, și asta se datorează oamenilor dragi mie. Le mulțumesc din suflet tuturor pentru cuvintele frumoase venite din suflet, și nu în ultimul rînd d-nei Svetlana Vizitiu, un suflet de aur!!! De asemenea, îi mulțumesc minunatei șe neîntrecutei prezentatoare Diana Ciugureanu-Zlatan, fetelor care au cîntat atît de frumos și enigmatic – Nadejda Tirsina, Darinela Andronovici, Zinaida Şuba,Ecaterina Cîrlan, Sabina Ursu, ansamblul Alină-te Dor (Official) Mulțumesc mult pentru tot!!!” – Galina Maleca

Lia Sinchevici vine la noi

Moldoveanca Lia Sinchevici vine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.

?

Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤  

Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei.
Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți.
Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi…
Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu…
Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanski și Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza…
Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…”
P.S. Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤  (SV)

Alte surse din blog:

Culise noi. Top 5 cărti Vedete

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”

Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.

Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.

Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!

Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.

Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’

Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…

Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care  ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.

Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.

Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta

Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’

Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…

Vitalie Todirascu la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”

Omul din Vitalie Todirascu este unul special, foarte similar cu un instrument muzical: Importantă lume interioară ce o are, trebuie să sune pur fără falsuri. 

Atunci când repetăm regula dintâi a rugăciunii, prin ea, noi învățăm să ne rugăm, – ea ne aduce la sunetul curat al inimii noastre, al gândurilor și sentimentelor noastre, al minții noastre față de Dumnezeu și oameni. Iată această legătură, conversația cu Domnul, mereu va fi o problemă, pentru că a învăța să discuți cu Omul este foarte și foarte greu. Suntem homo-sapiens, și discutăm între noi pentru a ne înțelege, pentru a ne auzi unul pe altul… Deci, și vorbim diferit cu persoane diferite: într-un mod anume, cu copii, subordonați, prieteni și așa mai departe. Pentru fiecare avem o proprie limbă, intonație, chiar și melodia sunetului alegem una specială pentru a ajunge la sufletul diferitor persoane… Ca să înțelegeți ce am în vedere, trebuie să auziți omul și vocea actorului, tenorului şi interpretului de orice gen muzical – Todirașcu. Ascultați-l, căci vocea lui surprinde până la lacrimi… Mulţumiri prietenilor, publicului care l-au susţinut pe Vitalie Todiraşcu şi au făcut şedinţă mai interesantă cu interpretări de piese muzicale, poezii, discursuri, în special moderatorului Gheorghe Grau actor, Radmila Popovici scriitoare, Viorel Burlacu interpret de muzică, Marian Stârcea compozitor, Victor Cobzac pictor, Nicu interpret, etc. (Svetlana Vizitiu)‎ 

Albumul de la ședința Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’‘ cu protagonistul Nr. 52 îl vedeți aici:«Vitalie Todirascu protagonistul Clubului de elite» 

”A fost mai mult decât o serată, a fost o întâlnire de suflet cu oameni frumoși, într-o zi parcă ruptă din rai… Am avut ocazia să mărturisesc lucruri din viață, pe care le-am trăit, care m-au marcat, – despre părinți, bunei și rude apropiate, consăteni etc. Apreciez profund susținere, împlicarea și dăruirea de care am avut parte. In special, din partea remarcabilului compozitor și Director artistic al Filarmonicii din Chisinau, – Marian Starcea, a minunatei și talentatei doamne Radmila Popovici, a compozitorului și cantautorului Viorel Burlacu, și a cintărețului Nicu care merita sa fie ascultat si cunoscut de publicul larg. De asemenea, vreau să mulțumesc directorului bibliotecii „B.P Hasdeu” doamnei M. Harjevschi și președintelui Clubului ”Impesii din viata si carti” doamnei Svetlana Vizitiu pentru propunerea de a fi protagonistul evenimentului.De asemenea, pentru sprijinul acordat în realizarea cenaclului, și moderatorului evenimentului actorului și poetului Gheorghe Grau, – ii sunt profund recunoscător. Pentru serviciul și comentariu foto și, tot odată, pentru cartea de autor oferită, îi multumesc din suflet pictorului și poetului domnului Cobzac. Cele mai gustoase placinte din spatiu MIoritic fiind oferite la un ceai de doamna Ala si domnul Segiu, fapt pentru care la fel vin cu multumiri și recunostință. Evenimentul m-a marcat profund. Aștept cu nerăbdare să ne revedem cu noi ocazii fericite și noi împliniri!!!” – Cu deplină recunostință Vitalie Todirascu!

”L-am cunoscut la “Un sfert de vorbă” cu Ilona Spătaru… Arar vezi oameni care se tratează pe sine cu umor, care nu-și lustruiesc calitățile și nu-și voalează slăbiciunile și eșecurile. Acest fel de a fi mă înseninează, mai ales, dacă persoana ce nu se prea ia în serios mai are și virtuți. Or, Vitalie Todirașcu este un talent înnăscut, un om cuminte și, poate, prea sincer pentru mediul în care ne ciocnim umăr de umăr în loc să punem umăr lângă umăr. Nu peste mult, l-am întâlnit și, cel mai important, l-am auzit cântând în cadrul cenaclului “A fi”, organizat de interpretul Viorel Burlacu. Atunci mi s-a lipit de timpane o voce de care nu întâlnești la tot pasul. Nedumerirea mea, din prima clipă și până azi, este că nu-l știu pe o scenă ce i-ar merita harul. Am avut câteva tentative să-l fac cunoscut unor persoane care să i-I valorifice, dar am impresia că în mediul artistic, cum și în celelalte, talentul și bunul simț nu sunt de ajuns. Comunicăm din când în când. Îmi place să-i observ de fiecare dată privirea limpede și să găsesc în ea naivitatea de copil, pe care puțini știu s-o păstreze peste ani… Am mers la “Clubul Impresii din viață și cărți”, îngrijit de distinsa Svetlana Vizitiu, care știe să adune la un loc oameni frumoși și speciali. Vitalie, cu simplitatea-i specifică, ne-a mărturisit crâmpeie din viață, la aflarea cărora zâmbetul se împletea cu stropi de tristețe. Prietenii săi, nu mulți, dar de aceeași structură a firii mi-au dovedit o data în plus că intuiția mea la oameni funcționează. Înconjurat de acești sufletiști, Vitalie povestea și cânta cu o naturalețe care nu doar absoarbe, ci răscolește, pe alocuri, până la lacrimi. Lacrimi, pe care ți le provoacă ceva ieșit din comun. Așa este vocea lui Vitalie, precum tunetul de primăvară cu ploaie și curcubeie la un loc!

P.S.De s-ar găsi acea “Coastă” să-i poată întregi coșul pieptului, din care să tot erupă melodii de neuitat…”  – Radmila Popovici

”Vocea ceea de titan a umplut sala Bibliotecii Haşdeu, a umplut fiecare por din corpul meu, a frunzărit filele din cărţile de pe rafturile bibliotecii… Parcă l-aş fi cunoscut dintotdeauna. Uimitor… Oare el trăieşte în pace cu vocea sa?!!! Cum e a o poseda şi a rămâne atât de omenesc? De fapt, asta îl face enigmatic… Linişte? Cred că nu o are. E mereu în căutare… Dar are altceva – darul de a cuceri.” – Dina Ciocanu‎ 

   ”Vitalie Todiraşcu este un Artist care te atrage prin felul lui de a fi, a vorbi, a cânta şi a rămăne Om cu picioarele pe pământ. Are o voce în spaţiul căreia poţi să zbori, poţi să visezi, poţi să te dai în leagăn, o voce pe care tot mai vrei şi mai vrei să o asculţi. Este un Artist la locul lui, un Actor care-ţi ştie şi preţul şi valoarea, un Artist sincer cu sine, de aici şi priza la spectatori, fani şi cei care-l iubesc cu adevărat. Astăzi, timp de câteva ore ne-a alintat auzul cu o serie de melodii bine alese după public, ne-a zâmbit elegant, ne-a povestit lucruri de care am auzit prima dată şi ne-a petrecut cu o mână caldă, din cele de care te desparţi cu greu. Aşa arată, aşa este acel căruia îi spune Vitalie Todiraşcu, un Actor cu literă mare, un Maestru, un Om care a coborât printre noi ca să ne fie bine. Ne-a fost, jos pălăria, fapt pentru care îi mulţumim din suflet.” – Victor Cobzac, Conferenţiar Universitar, Artist plastic şi Muritor de rând.

”În timp ce majoritatea se înghesuie mizând culmile Babilonului după principiul valorilor de larg consum de unică folosinţă, în cea mai săracă ţară din Europa intoxicată cu maşini de lux şi suprasaturată de castele sfidătoare, în ţara în care cariera politică se face pe trădare de neam şi pe corupţie, când verticalitatea a devenit un deliciu aproape lipsă – apare cu lumea sa din altă dimensiune Vitalie Todiraşcu. Un Om. Care nu se poate nicidecum integra aici. Vitalie interpretul tenor e şi Vitalie actorul. E şi Sufletul plin de calităţi deosebit de fine. Vitalie este înzestrat cu atâta har, cu atâta simţ… Vitalie este fiinţa căreia îi e ruşine conştient să fie băgăcios. Lui Vitalie îi este jenă să se laude pentru talentul imens pe care i l-a dat Dumnezeu. Vitalie consideră că pur şi simplu trebuie apreciat. Şi remunerat, bineînţeles, ca să poată exista. Vitalie are alergie de la comisii. Pentru că Arta nu se judecă. Arta se apreciază. Arta se oferă şi se primeşte pe căile Sublimului. Spre Altarul Frumosului. Generând Armonie Universului. În faţa judecătorilor Frumosului Vitalie se strânge ca un melc. Pentru că Frumosul judecat devine o matematică urâtă. Ca un fluture răpit din zbor pentru a fi cercetat. Într-o zi de martie înprimăvărat, actorul şi interpretul Vitalie Todiraşcu, a cuprins cu sinceritatea sa un mănunchi de oameni, atingându-i asemeni ploii bune cu stropi de muziciă şi cuvânt. Ne-a dat viaţă din viaţa sa printre razele de cărţi, de la Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Haşdeu. Asemenea evenimente ne scoate din sertare şi ne oferă dragostea publicului. Mult succes, Vitalie, să-ţi dea Dumnezeu putere să izbuteşti. Pentru că noi, cei apropiaţi de tine, te cunoaştem şi te apreciem pentru felul cum eşti, dar tu ca artist ai nevoie mereu să răbufneşti în Marea de Public.” – Cu deosebit respect Viorel Burlacu.

Vitalie Todirascu – S-a născut la 23 iulie 1969 in Chisinau

Studii:  -1978-1988 Şcoala medie Grătieşti;

1990-1995 Academia de Arte „George Enescu, Iași. România, Facultatea Actorie, Teatru, Film;

1997-2001 Academia de Arte din Bucureşti, România, secţia „Canto-clasic”(tenor);

2013-prezent – actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

2015 si in present redactor-prezentator la Radio Moldova emisiunile “Invitatie la opera” si “O seara la opera”

Roluri în teatru: – 2014 – Vătaful – „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc/ scenariu și regie Petru Hadârcă..

2015  Politistul din spectacolul “Peppi ciorap lung”

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ; – 2000-2001 Debut pe scena conservatorului din Bucureşti, in opera „Don Giovanni” de Mozzart, rolul Don Ottavio, opera  „Traviata” de Giuseppc Verdi, rolul Alfredo;

2003-2004 Participarea la concertele Conservatorului „Ancona Ozimo”, Italia;

2003-2004 Invitat Concursul Lugoş Traian Grozăvescu; România

2005 Proiectul„Mold-Star” membru a comitetului organizatoric, juriu.

2008 Festivalul Internaţional „Real-LiveT Praga;

2009 Concert dedicat compozitorului Johann Strauss la Filarmonica din Chişinau;

2009 Participant şi finalist ia Concurs-Festival dedicat marelui artist Nicoiae Sulac;

2000-2001 Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, București;

2004 Concursul Traian Grozăvescu, România;

2010 Preselecție „Eurovision” – semifinală națională;

2001-2002 Solist Teatru Brașăv, România;

2016 preselectii Eurovision MD

REALIZĂRI PROFESIONALE: -autor de texte și muzică a zece piese de muzică uşoară, trei piese muziăa populară; În 2003-2004 a făcut stagiere la Cursuri performanţă canto, Padova și în 2008, Ozimo-Ancona, Italia;

Timpul liber preferă să-l petreacă la natură, îi place sportul și modul sănătos de viață.

Radmila Popovici – o carte cu nervii deschiși. Clubul ”Impresii din viata si carti”

…încotro înoți dacă malul
lipsește pe harta
acestei lumi cui
ceri ajutorul…

”N-ai tu nicio vină, Țară, că n-ai ajuns să fii matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu personalitate, c-o istorie limpede, cu limba ta (română). Pentru că povestea bizară ți-o scriem noi, dezrădăcinații, dezmembrații, decaptații… Noi, iepure-cameleonii tăi, mai ales de la ’40 încoace.” (Radmila Popovici)

    Protagonista de azi la Clubul ”Impresii din viata si carti, o personalitate remarcabilă, Radmila Popovici, – cea care mă surprinde în continuare prin relația ei specială cu publicul, prin energia încredibilă ce o transmite cu duioșie și rafinament. Este Adevărată. Fără falsitate, cu o culoare aparte a Poeziei sale, și, din punct de vedere sentimental, este o persoană uimitoare… Intuiesc o fire poetică, nu doar emoțională, vulnerabilă, cu o durere strigătoare, dar și foarte tolerantă, optimistă, cu mare Credință în Dumnezeu. O luptătoare în suflet. Prezintă calități și valori umane benefice pentru generația tânără, spre maturitate și înțelepciune. Prezintă Speranță și Patriotism. Un caracter dur, un model de viață, demnă de urmat!  – Vivat, Radmila! – Viața ta și poezia întrunesc Magia… A fost un spectacol miraculos montat de momente speciale inspirate de suflet, cu susținerea publicului, artiștilor, poeților, prietenilor și aplauze-aplauze la infinit! Am simțit, într-adevăr, o regrupare la club, prin emoție și chiar lacrimi, o apropiere de suflet. Bucuria de a Trăi și a susține pe ceilalți. O lecție de viață… (Svetlana Vizitiu)

Poate că oameni ca ea ţin echilibrul spiritual al Terrei. Femeia- prietenă şi femeia-poem s-au întâlnit şi pentru a ne lăsa nouă tuturor, seminţe de vers memorabil încrustat în cântec…. (Valentina Ursu)

Am un simţ aparte al pământeniei şi al oamenilor care vin din părţile Unghenilor, iar Radmila Popovici face parte din Panteonul oamenilor celebri pe care aceste locuri le-au dat spaţiului românesc. Dar dincolo de aceasta, universul poeziei sale este minunat, ca şi totalitatea oamenilor pe care ştie să-i adune în jurul său, iar întâlnirea de la Biblioteca Hasdeu a mai confirmat încă odată acest magnetism al spiritualității sale. (Octavian Ticu)

Radmila este o persoană foarte sensibilă, delicată, rafinată, simte realitatea în felul ei aparte, își transmite trăirile prin Creația sa profundă și elegantă. (Svetlana Bivol)

Radmila este colega și prietena mea de la vîrsta de 14 ani. Este o fire deschisă, sinceră, echilibrată, creativă. Mereu s-a manifestat prin simțul limbii, al ritmului și al tactului. Nu se teme să-și încerce puterile în domenii noi. Răspunde cu entuziasm provocărilor frumoase. (Angela Cutasevici)

Radmila este poeta și omul de o sensibilitate viscerală și de o forță vitală nestăvilită, fără jumătăți de măsură. Scrie o poezie a contrastelor, în care eufonia alternează cu strigătul, imaginile diafane – cu cele aspre, nervoase, feminitatea maternă, luminoasă – cu cea de amazoană tumultoasă, aflată în ring. (Nina Corcinschi)

Fiecare loc pe pămînt are o poveste a lui, dar trebue să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. (N.Iorga) Locul de baştină a poetei Radmila Popovici este un loc deosebit şi aici un dram de iubire nu merge, este necesară toată iubirea. Floriţoaia Veche din Ungheni un sat care a tezaurizat multe valori morale şi spirituale. Radmila Popovici crează o poezie autentică, care este adusă în scenă. Tot ce crează poeta ne duce într-o lume veselă, tristă şi reală…. O poetă care are un loc aparte în literatura romănă… (Valentina Ciobanu)

Cel mai reușit despre Radmila ne vorbește poezia. O exprimă adîncimea rădăcinilor limbii române călite în obidirile vremelniciei.Dincolo de Prut sau Someș atingem împreună tinda lui acasă îi curățăm ogrăzile oțeliți în credința noastră strămoșească.Cu versurile Radmila hrănește lupta prin care ne păstrăm buna noastră naștere și încruciți respirăm limba română, fericiți și triști deasupra granițelor convenționale sîntem împreună… O spune o cititoare de pe internet din marea familie a limbii și rostirii poetice… (Eugénia Paraschiv)

Radmila nu doar scrie poezie. Ea seamănă cu poezia sa, este soră geamănă cu Poezia. Este o fericire atunci când Artistul seamănă cu ceea ce face… (Teodor Buzu)

Evenimentul Clubului ”Impresii din viata si carti” cu mai multe imagini de la club vedeti in albumul de pe Facebook:

 «Radmila Popovici — o carte cu nervii deschiși…», precum şi in filme video, mai jos:

https://www.facebook.com/events/1188199847860771/

Astăzi e o zi de artă, o zi cu mult soare.
Discuţii despre cărţi, viaţă şi plimbări prin coridoarele sufletului. Radmila Popovici e absolut fenomenală, sinceră şi plină de iubire. (Felicia Plamadeala)

Câtă deschidere spre poezie la Chșinău! Ceva timp în urmă, și ceva timp în continuare probabil, încă e de neconceput! Chiar atâta interes față de poezie? Bravo, Radmila! Se pare că ai făcut imposibilul: ai spars nu doar gheața, dar și cerul reflectat în apa de sub gheață!(Nicolae Popa)

E ploaie de lumina acest omulet ! Radmila Popovici, felicitari !!! A fost o pace, sa te ascult. (Galina Vieru)

Date biografice: POPOVICI, Radmila (31.8.1972, s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, R. Moldova). Poetă, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi (1991) şi Facultatea de Litere a USM (1996). A lucrat traducătoare la Institutul Botanic din Chişinău (1992–1993), învăţătoare de limbă şi literatură română (1993–1994), manager vânzări şi ticketing la Agenţia Aeriană „Moldavian Airlines” (1996–2002) şi la Agenţia de Turism „Voiaj Internaţional”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Debutul editorial îl marchează volumul de poezii „Mi-s” (2008) (Chișinău), Colecția „La steaua”, Ed. „Prut Internațional”. Al doilea volum de poezii, ilustrat cu imagini grafice de plasticianul Teodor Buzu, cu o prefață de Aliona Grati, poartă titlul „EvAdam” (2012), Ed. „Gunivas” (Chișinău), este structurat în două părţi tematic simetrice – „Femeia de zi”, „Femeia de noapte”. Volumul „a(l)ta” (2013), apare la editura ieșeană „Tipo Moldova”, în cadrul colecției „Opera Omnia”, cu o prefață de Grigore Chiper și constituie o selecție din primele două volume, la care se adaugă o a treia parte, inedită – „Cântecul mierii”. Tot în 2013 iese la lumină „Portativul cu pistrui” (2013), Ed. „Arc” (Chișinău) – o colecție de 22 de cântece pe versurile Radmilei Popovici, muzica fiind semnată de compozitorului Marian Stârcea, însoțită de un CD.
În 2014 îi apare volumul de poeme „Intimatum” (cuvânt înainte: Șerban Foarță, postfață: Florin Caragiu), la editura „Vinea”, București și este remarcat de criticii literari din țară: Gheorghe Grigurcu, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Angela Mamier-Nache, Margareta Curtescu, Nina Corcinschi, Mihaela Grădinariu, Aliona Grati. Tot în 2014 acest volum este tradus în limba franceză de Olivier Martin-Grâce, cu un alt titlu „Iseult arrive” și este lansat la Salonul Internațional de Carte de la Paris, în martie 2015, la standul editurii „Vinea” și la standul României, într-un maraton poetic.
Cel mai recent volum al Radmilei Popovici „Unicat” (2015), publicat, de asemenea, de editura „Vinea”, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Octavian Soviany este lansat la Salonul de Carte „Bookfest – 2015” și la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.
Radmila Popovici este autoarea versurilor cântecelor cuprinse pe mai multe CD-uri de autor: „Tu şi eu” (2007), „O lume în ochi de copil” (2008), „Portativul cu pistrui ” (2013), muzica de Marian Stârcea și „Iubire, tu” (2014) în colaborare cu mai mulți compozitori.
A semnat textele pentru musical-ul „Porţile” (2010), muzica de Ghenadie Ciobanu, regie de Sandu Vasilache), pentru spectacolul „Douăsprezece scaune” (2014), muzica de Valy Bogehan, regia de Petru Hadârcă) și pentru spectacolul „Pepi Ciorap Lung” (2015), muzica de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă). A tradus din limba rusă în română şi a adaptat pe muzică versurile din „Мuha Tsokotuha”, de Korney Chukovsky, pentru filmul muzical televizat „Musca Bâza-Bâzâita” (2012), muzică de Iulia Sandu). A realizat, de asemenea, traducerea și adaptarea textelor cântate pentru opereta „Liliacul ” (2013), muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti, dar și a celor din spectacolul pentru copii „Reparatorii” (2015).
Colaborează cu interpreți și compozitori din țară și de peste hotare.
Publică poezie în diverse reviste literare.
Mai multă informație pe: http://www.radmila-popovici-paraschiv.com/

Cu sufletul descâlcit, cu inima nemachiată, vin, cu prieteni, pentru prieteni. Săptămână de lumină, lume! Ești binevenită! (Radmila Popovici)

Gutiera Prodan: Jubileul vietii mele. Clubul ”Impresii din viata si carti”

”Pe parcursul vieţii am învățat că lumea te bârfește întotdeauna, chiar dacă faci fapte bune sau rele… Am învățat că frumusețe nu înseamnă exces… Am învățat că eleganța şi inteligenţa nu le poți învăța din cărți şi că facultatea nu ţi le oferă pe tavă… Am învățat că primul pas către succes este autostima… Că fiecare greșeală reprezintă o lecție… Am învățat să iert, chiar şi pe cei care nu merită iertarea… Am învățat să uit oameni care nu au ce căuta în viaţa mea… Am învățat să mă accept așa cum sunt…”

Avem Mulți personalități, oameni onesti, în toate domeniile de activitate, care sunt perlele societății, valoarea ei, si cărora le datoram mult. O personalitate de exceptie este Gutiera Prodan, jurnalist si artist plastic, realizatoarea emisiunii ”Bună dimineața”(TV Moldova1)! O femeie frumoasă, deșteaptă, ambițioasă, foarte delicată, tolerantă și diplomată, – demnă de admirat! Atâta eleganță și inteligență găsim mai rar, toate strânse într-o singură persoană… O Doamnă înzestrată de la Dumnezeu cu calitați și talente deosebite! Rămâne o mare doamna a televiziunii deja de peste 25 de ani activând la TV Moldova 1! A fost prima protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, din 6 septembrie 2013, cea care a deschis galeria următorilor protagoniști în cele 45 de ședințe al Clubului până în prezent. Astăzi, a venit să ne împărtășească o continuare la al ei jubileu de viață, cu prieteni și fani. O întâlnire de suflet, unde timp de câteva ore a depănat amintiri, a vorbit despre pasiuni şi interese, vise şi aspiraţii împlinite şi neîmplinite, cu cântece şi recitaluri de versuri… Într-un cuvânt spus de Gutiera: în capul mesei a dominat Bunăvoinţa, Pacea şi Liniştea interioară! – Întodeauna ne lasă fără cuvinte, acum și prin realizari în arte plastice! Pasiunea pânzelor de pictură, – un nou talent al doamnei. Picturile Gutierei Prodan impresionează pe o scară largă prin folosirea imaginilor florale îndrăznețe, profund fantastice, îmbinarea culorilor saturate luminoase, – un contrast de culori și studiul celui mai mic detaliu care atrage privirea, estompând linia subțire dintre realitate și lumea suprarealistă. Pictorița din ea nu se teme să experimenteze noi tehnici și stiluri. Un dar de la Dumnezeu plus la celelalte calități surprinzătoare! Un om care a dovedit că prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri! Va mulțumim că ne reîncântați cu prezența Dvs! Va doresc succes în noi realizări și vă așteptăm cu mare drag în casele noastre din nou… (Svetlana Vizitiu) ❤

• Clipe frumoase petrecute alaturi de Gutiera Prodan. Multi, multi ani, inspiratie si har dumnezeesc.Esti intr-adevar un suflet luminos! (Ludmila Sandu)
• M-a placut mult intalnirea de astazi cu aceasta doamna minunata si pozitiva. Este o persoana deosebita, si emisiunea care o face coincide cu caracterul si bunatatea ei! Îi urez succes in continuare, în realizarea lucrurilor frumoase. La fel si evenimentul în cadrul Clubului, unde se aduna oameni cu suflet mare. -Vă doresc Succese in continuare. Bravo! (Silvia Popescu)
• Dna Gutiera Prodan este o doamna de milioane, un om cu suflet mare, care emana multa dragoste si bunatate in societate. Este o personalitate cu mult pozitivism si face viata mai frumoasa. La acest jubileu frumos ii doresc multa sanatate, succese in toate si prieteni adevarati in preajma (Luminita Suveica)
• Gutiera Prodan – buna si draga mea prietena si colega de grupa si de televiziune, – mereu zambitoare si plina de viata, – are un talent aparte de a-si infrunta destinul, a-si sterge lacrima si oful, si dezamagirea… Si a se reinventa cu fiecare rasarit de soare. Cu fiecare „Buna Dimineata”. Cu adevarat, stie si poate sa ia fiecare zi de la capat, cu o vitalitate pe care si-ar dori-o multi s-o aiba… Pentru ca stie – doar puterea exemplului ne ajuta in aceasta lume sa ramanem drepti… Simplitatea, modestia si cumsecadenia ei impresioneaza si atrage deopotriva. Poate deaceea a reusit in aceasta viata sa faca multe, sa viseze la si mai multe si sa spere, ca intr-o zi, totul este posibil sa se intample… A fost seara minunata, o intalnire de suflet cu incarcatura energetica, cu flori si cantec, cu oameni buni si amintiri frumoase… Ii urez Gutierei sa tina in continuare fruntea sus, sa-si poarte cu demnitate crucea, sa-si urmeze visurile si sa se bucure de fiecare clipa, de parca ar fi ultima… P.S. felicitari aparte Svetlanei Vizitiu pentru inca o sedinta de succes petrecuta in cadrul Clubul ”Impresii din viata si carti” si gazdei primitoare – Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu”. Sa auzim numai de bine. (Galina Codreanu)
• Ca de fiecare data in cadrul manifestarilor Clubului ”Impresii din viata si carti”, a oamenilor de elita ai ocazia sa intilnesti cele mai variate si interesante personalitati din tara.
  Protagonista serii de azi – Gutiera Prodan – o cunoaste probabil o intreaga tara, pentru ca ea ani la rind aducea buna dispozitie in inimile si casele noastre… Ne obisnuisem s-o vedem dimineata la TV Moldova 1 … si era garantat ca vom avea o zi frumoasa. Secretul ei de a captiva telespectatorii ramine inca sa-l descoperim… Dar stim la sigur, ca parintii i-au cultivat dragostea de oameni si bunatatea imensa…
  Mai multe ocazii am avut sa calatorim impreuna saptamini la rind… Aici poate am cunoscut-o mai bine… Pentru ca doar in calatorii descoperi daca omul ”e om” sau nu … Cu siguranta, pot afirma ca dinsa este… si este Adevarat un om, in care poti avea nadejde si incredere… Fire pe cit de sensibila, pe atit de ambitioasa, Domnia sa reuseste sa ramina un bun si devotat prieten, un mentor calificat pentru colegi si subalterni …
  Fiind jurnalist de profesie, dinsa este mereu in cautare…
  In arta picturii Gutiera este un nume proaspat aparut, dar cu atitea evenimente fascinante, lasate deja in urma: diverse expozitii la Biblioteca Nationala, Biblioteca “Iulia Hasdeu”, Filarmonica Nationala, Muzeul de Arte din Piatra-Neamt, Romania, Uniunea Europeana, Bruxelles, expozitii cu vinzari intru ajutorarea copiilor nevoiasi etc.
  In proaspata ei pasiune, pictura, – ea se regaseste. Aici are toata libertatea de a aduce lumina proaspata floristicii, pe care o abordeaza, dindu-i o interpretare deosebita: floristica apare in cele mai gingase culori, indemnindu-te sa iubesti viata sis a apreciezi momentul… Iar gindurile filozofice , pe care le gasesti in unele pinze de-ale protagonistei serii, ne dau de inteles, ca tot ce este mai deosebit inca urmeaza sa descoperim in Cartea vietii Gutierei Prodan.…
  Varietatea de culori – blinde, calde, luminoase – folosite in picturile sale, probabil ii sunt inspirate din culorile bunelor dimineti. Ea isi creaza senzatia placuta de a se regasi intr-o lume noua, splendida si armonioasa… Lucrarile sunt originale prin modernism, valoare si robustete.
  Prin vasta sa activitate Gutiera ne demonstreaza ca omul este o fire cu multiple aptitudini, pe care le descoperi pe parcursul vietii, aducindu-ti bucurie si deseori devenindu-ti poate cele mai indragite… Cine stie, cite file noi si interesante vom mai rasfoi cu interes in cartea de Viata a Gutierei Prodan? Ramine doar sa traim si sa sustinem frumosul, care sta la baza vietii…(Eugenia Ursu)

Actorul Gheorghe Grau la Clubul ”Impresii din viata si carti”

Vedetă a cinematografiei sovietice, sex-simbolul anilor ’80, Gheorghe Grâu este cel care a făcut moldovenii să se mândrească cu pământeanul lor, fiind considerat şi cel mai frumos actor moldovean.  https://my-hit.org/film/15854/

A jucat în circa 20 de filme şi câteva seriale. În prezent, Gheorghe Grâu continuă, cel puţin se stăruie să redevină actorul, acel de pe timpuri, jucând și roluri la teatru, fie interpretând recitaluri cu poezii pe scenele teatrelor sau la evenimente culturale din Republica Moldova, rămânând la fel de talentat în meseria lui. Pelicula care l-a făcut celebru ’’Ar fi avut o altă soartă’’, în care a jucat cu recunoscuta actriţă rusă Margarita Terehova...

”Viața e frumoasă dacă îi dai voie să fie” –  este convins actorul Grâu. Lansarea de carte cu versuri proprii ale actorului Gheorghe Grâu  ”Iluzia tăcerii” (Editura ”Cartier”) în cadrul Clubului ”Impresii din viata si carti”  la biblioteca Municipala ”B.P.HAŞDEU”,  (imagini, aici), de fapt, nu ne-a surprins. Am fost mereu în așteptare a evoluției continue a talentului și succesului, bineînțeles, multașteptat și dorit de fanii lui. Filmele postate pe Youtube surprinse la această întrunire a clubului le găsiți în text si in comentariile mai jos de articol.

L-am văzut prima dată pe o fotografie afișată pe un perete la unul din căminele Institutului de Medicină, unde îmi făceam studiile. Fotografia era decupată dintr-un ziar sau poate dintr-o revistă și prinsă lângă câteva fotografii ale unor actori celebri, cumpărate de pe la chioșcuri ”Soiuzpeciati”. Era un hobby al ei și posesoarea mini-colecției mi-a zis cu mândrie: ”am văzut filmul cu Gheorghe Grâu de 2 ori!” Eu nu privisem încă filmul ”Ar fi avut o altă soartă”, dar deja auzisem foarte multe discuții despre actorul care juca rolul principal, deoarece era unul de al nostru. Mai mult decât atât – era aproape de o vârstă cu noi. Cunoscut și arhicunoscut, admirat și văzut în vise, nu mai era un secret că Gheorghe Grâu a cucerit inimile a multor femei. După ce am privit filmul, mă bucuram pentru succesul lui, ca al unui pământean – era printre staruri, dar al nostru. Viața a făcut ca să ne întâlnim în realitate, când a pășit pragul Centrului Memoria. I-am dăruit un fular pe care și-l dorea și i-am fost alături când i-a fost mai greu, împreună cu toata echipa mea. Ne-am bucurat cu toții de ascensiunea sa și i-l admiram când venea la noi, la diverse evenimente publice, ca sa ne încânte cu recitaluri de versuri. Gheorghe Grâu are un dar deosebit de a recita și ne-am bucurat mult când ne-a zis că adună poeziile sale pentru o nouă carte, care a apărut de curând – ”Iluzia tăcerii”. Eu am fost onorată să moderez întâlnirea de suflet, care a avut loc la 29 septembrie. Ne-am dorit să-l redescoperim pe Gheorghe Grâu și se pare că ne-a reușit, deoarece am aflat multe lucruri noi și interesante, începând cu cele din copilăria lui, alături de surorile Olga, Tamara și fratele Victor Grau. Ne-a povestit de bunelul său faimos, precum și de rudele sale din Brașov. Ne-a mărturisit cum a devenit actor și cum și-a urmat chemarea destinului. Am aflat ca primul debut în poezie l-a avut in 2005, prin cartea ”Trebuia să mă nasc”, editura Prut Internațional. A doua carte ”Nimeni în locul tău” a apărut in 2010 la editura Eicon din Cluj. Gheorghe ne-a recitat din poeziile cărții ”Iluzia tăcerii” abia ieșite de sub tipar, la editura Cartier. Iar colegul său Vitalie Todirașcu, actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, a compus și muzică la una din poeziile din noua carte. Printre oaspeții evenimentului, au fost persoane dragi și apropiate sufletului lui Gheorghe Grâu, cum ar fi maestrul Valeriu Jereghi, care l-a lansat în cinema prin rolul lui Florin din filmul ”Ar fi avut o altă soartă”. Au venit să-l onoreze cu prezența lor și cantautorul Viorel Burlacu, poeta Radmila Popovici, prozatorul Nicolae Rusu,  interpreții Nicu și Cezara, Ilie Văluță și Diana Văluță, scriitorul și poetul Vasile Căpățână, Părintele Andrei de la mănăstirea Sf. Andrei din Durlești, precum și  pământenii săi –  Serafim Ghincolov, profesor la liceul din Ciucur-Mingir, împreună cu elevii săi. În această zi frumoasă de toamnă, alături de Gheorghe Grâu a fost multă lume bună, care s-au bucurat din plin de realizările sale, datorită cărora el ar putea fi un exemplu de regăsire de sine, de renaștere din cenușă, precum pasărea Phoenix. Evenimentul a avut loc  în incinta Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, care de 2 ani găzduiește Clubul ”Impresii din viață și cărți”, un proiect inițiat și întreținut cu multă abnegație de către Svetlana Vizitiu. Le aducem sincere mulțumiri pentru organizarea și găzduirea întâlnirii de suflet cu Gheorghe Grâu și lansării a celei de a 3-a carte cu versurile sale. – Ludmila Popovici

„Pe cât de spectaculoasă prestaţia actorului Gheorghe Grâu, pe atât de discretă trăirea poetică a artistului cu acelaşi nume – ca şi cum după ce a creat, pe marele ecran şi pe scenă, atâtea chipuri memorabile, omul a simţit nevoia să se replieze asupra sa, şi astfel l-a aflat pe Dumnezeu: Doamne,/ ce fericită schimbare!/ acum zilele-mi toate/ cu mierea sufletului Tău/ sunt vindecate…
Altfel spus, poezia este faţa demachiată a lui Gheorghe Grâu, adeverind o dată în plus că, plin de merite, şi totuşi în chip poetic locuieşte omul pe acest pământ”. (Emilian Galaicu-Paun)

Vitalie Todirascu: Ma bucur ca exista un asemenea club de Elita precum e clubul „Impresii din viata si carti” si ma mai bucur ca am avut ocazia sa fiu parte a unui eveniment, a unei editii importante, serata marelui artist si Om de o forta launtrica si profunzime cum nu mi-a mai fost dat sa intilnesc, – Maestrul Gheorge Grau! Aduc multumiri initiatorului acestui proect D. Svetlana Vizitiu si celor care au sustinut evenimentul, cit si invitatilor deosebiti… A fost o serata SELECTA!!!

Lia Calistru: ”Ne bucuram sa va avem in preajma, cu noi idei si implicari de valoare.”

Serafim Ghincolov; ”Mă bucur enorm pentru organizatori şi pentru Gheorghe Grâu, care astăzi a lansat o nouă creaţie ”Iluzia tăcerii” la Clubul ”Impresii din viata si carti”. Veniţi de la baştina poetului, un grup de tineri i-a invitat pe cei reuniţi la eveniment, să organizeze astfel de activităţi,acolo de unde au pornit artiştii, la prispa casei părinteşti, căci satele noastre pustiite, incep a uita gustull frumosului, gustul POEZIEI. Vă aşteptăm la Ciucur-Mingir !”

Iulia Iachimovschi: ”Nu s-a schimbat prea mult. Doar putin…, cred ca toamna e de vina. Abia asteptam un clip video de la intilnirea cu Maestru. Va multumim si realizari frumoase clubului Dvoastra, la fel cu protagonisti de onoare dragi noua, cum este Gheorge Grau.” 

Veronica Popovici: Profit de ocazie sa multumesc membrilor Clubului ”Impresii din viata si carti”, celor care au participat la evenimentul de ieri cu Gheorghe Grau. Multumiri din suflet pentru cuvintele calde si sarut mana parintelui duhovnic , Arhim, Mitrofor, Staret al Manastirii „Sf. Ap. Andrei” si Exarhul Manastirilor din Basarabia – Andrei Caramalau. Multumiri in mod special lui Serafim Ghincolov pentru placuta surpriza ce ne-a oferit-o, aducand la eveniment un grup de elevi din satul natal Ciucur-Minjir a lui Gheorghe in frunte cu membrii corpului didactic al liceului „Liuba Dumitriu” si preoteasa din sat. M-a miscat lucrarea muzicala facuta de D-nul Ilie Valuta pe versurile lui Gh. Grau. Un multumesc aparte ii spun Svetlanei Vizitiu pentru realizarea acestui eveniment. Multumesc, Gheorghe pentru tot! A fost o atmosfera sincera si calduroasa, ca aroma unei paini abia scoase din cuptor… Felicitari pentru organizatori si multumiri pentru invitatie! Sa fie intr-un ceas bun!

Mariana Harjevschi: ”Viața bate filmul la Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu. O reintalnire cu exceptionalul actor Gheorghe Grau! A fost un eveniment care a adus multe emotii frumoase” 

Lidia Kulikovski: ”M-am convins dupa protagonist, moderator si personalitatile prezente! Lume buna adunata… Tare-mi pare rau ca nu am putut sa ajung”

Svetlana Visanu: ”Tăcerea este înt-adevăr doar o iluzie… Ochii pot spune mai mult decât orice cuvinte… Actiunile, faptele, gesturile noastre vorbesc… Mulțumim, Dle Gheorghe Grau, că ne-ați făcut să reflectăm asupra unor lucruri importante. La mulți ani!”

Lilia Manole: Regret mult, pentru că nu am reușit să fiu la Întâlnirea cu Maestrul Gheorghe Grâu, în cadrul Clubului Impresii din Viață și cărți. Sper să vină timpul să fim spectatorii unui alt miraculos spectacol al artistului. Îi doresc din suflet revelație spirituală în continuare, noi proiecte, idei și realizări pe măsura acestui suflet bun și luminos al Domnului Gheorghe Grâu! Iar cartea lansată ieri e un motiv pentru care trebuie să credem în viață și în puterea noastră de a o schimba prin tot ce îi putem oferi mai bun și mai înțelept! Mulțumim, onorate Domn Gheorghe Grau, pentru idealul de actor și pentru aspirațiile demne de a fi apreciate la justa valoare. Sunteți Omul lui Dumnezeu prin tot ce faceți și ați obținut!!! Să Vă ajute Domnul în continuare, și să aveți mult curaj și capacitate de a crea la maxim din marele Dumneavoastră suflet noi creații și proiecte spirituale și artistice!

Diana Zlatan-Ciugureanu: ”…Serata de creatie a dragului nostru Om de cultura, renascut din propria cenusa, ca multi altii de printre noi, este cea mai dureroasa pierdere a mea. Sa privim, insa, partea buna si sa ne bucuram pentru sufletul legendei cinematografiei, D Gheorghe Grau, un barbat atat de frumos si luminos! Sunt mandra sa Va cunosc personal, sa colaborez cu Dvs la diverse actiuni culturale si traiesc intens prosperarea Dvs, seninatatea personalitatii Dvs atat de importante in triumful spiritualitatii aici, in Basarabia, si pe mapamond. Felicitari, D Svetlana Viziriu, D Director Mariana Harjevschi! Doamne, ajuta! El ne iubeste!”

Valeriu Jereghi – ultimul din mohicani…

Un om simplu, prietenos, plin de un umor fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. Clipele petrecute cu Valeriu Jereghi rămân de neuitat, glumele, chiar şi maniera de regizare devenind legendare: o spun prietenii, actorii, colegii lui… Înzestrat cu un talent deosebit pentru cinematografie, în scurt timp a ajuns să fie foarte apreciat ca regizor, scenarist şi producător. Remarcabil, cu o înfăţişare aristocratică, de fapt, este un om modest, prietenos, fără aere de vedetă. Vorbeşte întotdeauna din suflet şi cu mult bun simț, fiind considerat un profesionist desăvârșit în domeniu. Indiferent pe ce platou de filmare se află, are un ton aparte, deosebit, uşor de recunoscut! Este o adevărată persoană de poveste, un bărbat puternic, capabil de sentimente măreţe. Sentimentele se duc aşa într-o parcare şi revin la un moment dat… Nu vrea să ne mâhnească cu problemele lui, dar ele bat la uşă… Şi atunci când vine vorba de probleme naţionale nu poţi să râmâi indiscret. Ne fascinează cu filme minunate, sincere şi nu poţi, nu trebuie să râmâi indiferent la realitatea fără de speranţă…

Competitive pe plan mondial, filmele noastre istorice nu prind rădăcini în propria patrie, de altfel, să ne întrebăm, de ce producătorii de filme de succes sunt tot mai des distribuiţi peste hotarele Republicii Moldova, dar intern, – se pun piedici, fie se face ”mortul în popuşoi” atunci când vine vorba de investiţii în cultura cinematografiei naţionale? Ca pe o hartă cu ”pete albe”, care lipsesc secole întregi din ”epopeea noastră” cinematografică”, evident, ele nu pot fi acoperite integral de cineaşti, dar o mare inţeligenţă, iniţiativă din partea lor ar fi fost mult aşteptată şi dorită pentru arta naţională. A fost Loteanu, acum este Jereghi… – ”Părerea mea în două-trei cuvinte? Eu cred că Valeriu Jereghi merită mai multe… Este ultimul din Mohicanii cinematografiei moldovenești! Am în vedere cinematografia de ficțiune”– astfel, şi-a exprimat pozitiv atitudinea pentru eroul nostru, regizorul Sergiu Prodan. Necesare pe piaţa externă, – pe cea internă, ieşirile sale în lume nu au stârnit adeziune anume din vina cenzurii cinematografiei moldoveneşti, sau poate o fi vorba de gelozie colegială pentru succesele altora? De altfel, care ar fi motivul restricţiilor şi din partea ”Moldova-Film” sau din partea miniştrilor culturii pe parcursul anilor?.. Şi dacă vine vorba de o opinie, este imposibil să nu rămâi surprins de sinceritatea lui Jereghi: ”La festivalurile internaţionale de film, la care am participat şi am fost învitat în scenă ca laureat, se anunţa solemn: “Valeriu Jereghi, Moldova!”. Participanţii festivalurilor din toată lumea apreciază şi cu multă căldură sufletească dăruesc filmului nostru aplauze. Ca ulterior,  să te întorci Acasă şi să nu fii luat în seamă, rămânând neobservat şi necunoscut ca un străin, ignorat ca un duşman. Şi te gândeşti uneori, când îţi este mai greu pe suflet: “Doamne, câti preşedinţi de ţară am avut pe parcursul vieţii mele, – acele persoane care mă respingeau şi mă avertizau cu degetul, apoi cu pumnul?! Câti miniştri ai Culturii am suportat în viaţa mea de cineaste, care nu m-au cunoscut, unii chiar de loc, – ca să nu-mi ofere cumva vre-o susţinere ori un ajutor… – Cine sunteţi voi, Astăzi..? Şi revin cu întrebări incomode către ei: – De ce nu am avea şi la noi, acasă, un curs de regie de film artistic? De ce nu să deschidem în ţara noastră o “Scoală de film Valeriu Jereghi”? Aş putea aduce mult aport şi folos artei şi cinematografiei naţionale! Nu mă auziţi, nu doriţi sa faceţi acest lucru, – vă vine greu şi să vă gândiţi la cinematografie din unicul motiv: nu o iubiţi şi nu o cunoaşteti, fie preferaţi persoane incompetente pe care le consideraţi mai utile în domeniu. Şi de fapt, sunteţi indiferenţi faţă de cultura noastră”.

Colegul de meserie, regizorul Igor Cobileanski l-a menționat pe Valeriu Jereghi ca fiind ”unul dintre cei mai talentați regizori moldoveni! Unicul care până în prezent, a reprezentat Moldova în competiția oficială ”Certain Regard” de la Cannes! Experimentat. Convingător. Combativ.” La Chişinău, filmele lui Jereghi adesea se derulează la cinematografele „Odeon” şi „Patria’‘. Pentru prima dată a fost omagiat aici, acasă, de către o instituție de stat din Moldova. Se pare, că peliculele geniale sunt mai mult distribuite extern, că atunci când a comandat sala special pentru autorităţile noastre, din păcate, n-a venit niciunul: ”Ei nu-şi dau seama că, prin cinematografie, Republica Moldova ar putea răzbate în lume”, – a constatat Valeriu Jereghi. Desemnarea peliculei ”Arrivederci” ca vârf de diamant al cinematografului nostru de evocare istorică a fost înlesnită dinainte prin indicarea acestui film ca indubitabil apt să facă obiectul unei posibile priviri comparatiste, în plan internaţional, şi încă într-o companie ilustră, din care nu au lipsit şi celelalte pelicule cinematografice create de Valeriu Jereghi: ”Cocostârcul”, ”Iona”, ”Mirajul dragostei”… Printre cineaștii noștri, Valeriu Jereghi este campion la premii internaționale. Primele filme: „În toamnă voi fi acasă” și „Cocostârcul” au fost distinse cu diverse premii. Filmul „Iona”, la fel s-a bucurat de un mare succes. Pelicula ”Şi va fi‘‘ a fost primul film artistic moldovenesc prezentat la prestigiosul festival de la Cannes în 1993, şi ultima peliculă moldovenească filmată pe platourile României din Buftea. Valeriu Jereghi a colaborat cu mai multe studiouri de cinematografie din Ungaria, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Franța, iar revenind acasă, a realizat filmul lui de referinţă „Mirajul dragostei”. În 2007, a montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul experimental cu elemente de teatru și film după piesa scriitoarei americane Tennessee Williams, „În piele de șarpe”, iar în 2008 a realizat filmul „Arrivederci”, filmat la Orheiul Vechi; care a fost premiat la numeroase festivaluri, şi i-a adus lui Valeriu Jereghi un renume mondial. O peliculă în ”alb-negru”, – o poveste a doi copii rămași singuri acasă, a căror mamă a plecat în Italia să lucreze la ”negru”, – a sensibilizat lumea întreagă. Este un film artistic, care nu are scopul de a învinui pe cineva de realitatea redată, dar inevitabil, atinge inimile spectatorilor prin adevăr şi, în special, prin intermediul destinului acestor fiinţe nevinovate implicate şi nevoite să se conformeze cu problemele create de autorităţi. Pentru acest film, Jereghi a luat Marele Premiu la Forumul Euroasiatic, unde a fost menționat drept cel mai bun din cele 240 de filme prezentate la acest festival internațional. Plus la acestea, regizorul a devenit Laureat al Premiului de televiziune al Europei „Erasmus EuroMedia Awards”. S-a învrednicit de premiul absolut la Festivalul de film din Salerno, Italia, iar în 2011 – de Premiul pentru film al Italiei. La fel, ca și Emil Loteanu, el este și scriitor. A editat cartea „Nuvele cinematografice”, volumul ‘‘Dragoste și război’‘ (nuvele și eseuri), a publicat articole, recenzii, nuvele în revistele ”Nistru”, ”Codri”,”Ecranul şi scena” etc. Valeriu Jereghi a realizat 10 filme artistice şi peste 100 de documentare. Recent, regizorul şi scenaristul Jereghi a lucrat la o coproducţie dintre Moldova, Franţa şi Polonia: o peliculă ce redă povestea unui copil care nu se poate resemna cu gândul că părinţii săi divorţează. Printre actori sunt chiar fiica Emilia şi mama producătorului Teodora Jereghi. De fapt, ideea filmului ”Milika” vine la propunerea producatoarei de film Lily Paul din Franța. Și pentru prima oară într-un film moldovenesc compozitorul este un francez Didier Falk. Invitând şi alţi actori neprofesionişti în filmele lui, Jereghi riscă, și se pare că anume de aici survine succesul, pentru că cei distribuiţi joacă rolul realităţii fără a gândi mult, iar teama încă nu reuşeşte să pătrundă în interiorul actorilor, că rolul deja e jucat… Avocata Violeta Gaşiţoi: ”Sunt şi eu mamă, nu mi-a fost greu să joc rolul de mamă a Emiliei, doar că cu tatăl ei în rol, a fost ceva mai complicat”, iar interpretul de muzică uşoară Anatol Mârzenco distribuit în rolul de tată: ” În afara filmărilor Valeriu Jereghi e tatăl, iar pe platou – este un profesionist!’‘ Filmul urmează să apară în acest an 2015, dar deja se resimte gustul succesului… ”Mi se pare un regizor cu nerv. Neliniștit. Are un ochi deosebit pentru imagine. Îi pasă de ceea ce face. E viu!”, – spune Rodica Cioranică (Director VIP magazin).

Din căsătoriile precedente, Valeriu Jereghi mai are doi copii, care s-au filmat în filmul ”Mirajul dragostei”: fiica Margafeta de 36 de ani şi fiul Cristian de 25 ani. Pe urmele meseriei al tatălui Jereghi a păşit şi Cristian, cunoscut prin documentarul despre calvarul prin care au trecut protestarii pe Maidanul de la Kiev. Rănit atunci de o grenadă, tânărul ulterior a revenit pentru a continua filmările despre suferinţele poporului ucrainean, – o calitate specifică de caracter prin motivaţie şi ambiţie, moştenite de la tatăl său.

Povestea interesantă şi de admirat a obişnuitului om Valeriu Jereghi: a devenit tătic și la 61 de ani! Persistă impresia, că anume acum, el se simte stâlpul familiei, – împreună cu fiica Emilia, cu soţia Ana… Şi cu mama Teodora alături. Rămâne tristeţea după sora decedată… Momente de suflet, atunci când eşti mereu cu griji şi încerci să nu te desparţi de familie pe mult timp nici pe platourile de filmare. Orice clipă e de preţ, iar decizia definitivă în petrecerea timpului liber rămâne în favoarea fiicei Emilia, cea mai tânără actriţă de doar 5 ani, cea care a gustat din pâinea meseriei de actor, dar şi cunoaşte toate creaţiile tăticului ei… Soția Ana Barduc recunoaște:–”Ca sot, îi intuiesc fiecare gest, stiu ce-și dorește, ce-i place si ce – nu, chiar și cum respiră… Pentru mine contează mult că și-a păstrat copilăria în inima lui, ador această licarire din ochi, pe care a transmis-o și fiicei noastre Emilia! Și, desigur, îi pot ierta orice greșeală. Ca regizor, Valeriu Jereghi – este un taifun cu idei, care nu întotdeauna sunt ușor de realizat din punct de vedere organizatoric, – eu, fiind regizorul lui secund, nu totdeauna reușesc să fac față acestui talent, și îmi pare rău. Dar învăț multe de la el!”  Și Violeta Gașițoi, avocată și interpretă a rolului de mamă în filmul de scurtmetraj ”Milika” a ținut să menționeze:”Ca familie, îi cunosc din 2013: sunt oameni cu suflet mare, mereu disponibili să dea o mână de ajutor. Mi-au devenit foarte apropiați, numai cuvinte de laudă am pentru această familie. Sunt uniți și mereu binevoitori, cu multă dorință de a face mereu ceva util în domeniul cinematografiei”

Şi Gheorghe Grâu, legendarul nostru actor de pe vremurile sovietice, a ţinut să-l menţioneze pe Valeriu Jereghi: ‘‘Am prilejul (şi mă bucur nespus) să-mi exprim starea de multumire şi profundă recunoştinţă faţă de talentatul regizor de film – Valeriu Jereghi. În primul rând, pentru faptul că m-a lansat în cinematografie, alături de marea actriţă din Rusia, – Margareta Terehova, – a avut curajul şi încrederea s-o facă. Este un regizor foarte atent la detalii, cerând trăirea autentică, firească a actorului şi nu interpretarea rolului. Nu pot să uit cum în perioada filmărilor pe litoralul Marii Negre, într-un cătun de pe lângă Ialta, el pregatea cu mult entuziasm zeamă! şi pentru întreaga echipă de filmare, astfel, creând o atmosferă de solidaritate şi colegialitate pe platoul de filmare. Exigent faţă de sine şi colegi, mereu în căutare a celei mai reuşite soluţii cinematografice, Jereghi a făcut şi face în continuare FILM, nu datorită – ci în pofida situaţiei critice în care se află cinematografia autohtonă, fiind regizorul care în nenumarate rânduri ne-a reprezentat Ţara la numeroase festivaluri internationale de film, aducind acasă faima şi trofee care ne fac cinste. – Doamne ajută şi spor în toate, Valeriu Jereghi!!!

„Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul”. – Valeriu Jereghi

Date biografice: Jereghi Valeriu –  regizor, scenarist, operator, producător. ARTIST AL POPORULUI. S-a născut la 19 octombrie 1948 în orăşelul Străşeni, Republica Moldova. A absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, facultatea de regizori, clasa profesorului G. Revo în anul 1971 şi Institutul de Stat de Artă Cinematografică (VGIK) în anul 1975, facultatea de regizori, clasa profesorului A. Zguridi. Din anul 1973 colaborează cu studioul „Moldova-film”, creând filme artistice, documentare şi ştiinţifico-publicistice. Activează fructuos în calitate de regizor, scenarist, actor, operator, producător. Din anul 1978 este membru al Uniunii Cineaştilor. Pe parcursul întregii sale cariere artistice lucrează în diferite ţări: Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, Rusia, Italia. Este autorul cărţii ”Nuvele cinematografice”. Publicaţiile sale apar în diverse reviste: ”Nistru”, ”Codrii”, ”Tinerimea Moldovei”, ”Ecranul şi teatrul”, ”Arta cinematografiei”, ”Scenarii de film”. În anul 2006 a fondat compania de producţie ”Prim-Plan Studio” şi ”Agenţia de Actori Valeriu Jereghi”. La 23 mai 2008 compania cinematografică „Prim-Plan Studio” a editat prima revistă despre filmul din Moldova „Prim-Plan”. În cadrul proiectul internaţional „New Cinema”, în anul 2009, în Moldova a fost lansat de către cinematografiştii moldoveni, ruşi şi italieni un nou proiect cinematografic internaţional „Dragoste şi război”, după cartea cu acelaşi nume a regizorului Valeriu Jereghi; Filmografia şi regia: „Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj,/„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Vînt sălbatic / Divlji vetar” (URSS, Iugoslavia), 1985 – film artistic,/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar „Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„În piele de şarpe”, 2006 – Moldova, film-spectacol/„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic/2007 – ”În piele de șarpe”/„Arrivederci”, 2008 (Moldova) – film artistic, /”Milika”, 2014-15; Pelicule realizate în calitate de scenarist:„Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj /„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar /„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic; Pelicule în calitate de operator:„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar „Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova); Producător:„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova) Roluri în filme:„Regii anchetei ruseşti”, 1996, episodul „Şantajul” – rol episodic; /„La hotarul lunii iunie”, 1982 – rol episodic. 

Elvira Cemortan-Volosin – Artist plastic

       Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă apreciată atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ţării. Pentru merite deosebite i-a fost acordat Premiul Primei Trienale Internaţionale de Broderie (Cluj, România, 1999), Premiul Muzeului Naţional George Enescu (Bucureşti, România, 2007), Premiul Consiliului Judeţean Bacău (Saloanele Moldovei, 2011) ş.a. Catalogul lansat astăzi este un bilanţ al creaţie artistei. Lansarea lui a avut loc recent şi în cadrul expoziţiei din Parlamentul European, Bruxelles. Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez la realizarea lui, deoarece în opinia mea Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă complexă, foarte talentată, iar creaţia ei este interesant de urmărit. Vreau s-o felicit pe Elvira cu ocazia lansării catalogului „Painting, tapestry, batik”. Să-i doresc multă inspiraţie şi noi realizări pentru că talentul este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l dezvolţi în permanenţă. Iar harul pe care-l are cu siguranţă o va ajuta să parcurgă o cale artistică la fel de frumoasă ca şi până acum. Al doilea catalog „Art Symposium „Moldovan Art for your Heart” care a fost prezentat, a fost realizat cu sprijinul europarlamentarului Siegfried Mureşan, Viceministrului Culturii, Igor Şarov, Excelenţei Sale, Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei. Catalogul include informaţie despre membrii Centrului Cultural ARTELIT din Republica Moldova, care şi-au expus lucrările în cadrul expoziţiei care a avut loc recent în incinta Parlamentului European. Evenimentele din Bruxelles au fost coordonate de Iana Stanţieru şi au venit în susţinerea artiştilor plastici consacraţi, dar şi a celor tineri din Republica Moldova. (Natalia Procop, doctor in studiul artelor, director executiv al Centrului Cultural ARTELIT)

”O apreciez mult pe Elvira pentru creatia ei unica si irepetabila, precum ii este si personalitatea. In tot ce face, fie pictura, batic sau tapiserie, fie un atelier sau o tabara de creatie, fie o expozitie sau o lansare de catalog, – toate le face cu daruire si pasiune. Catalogul ”Elvira Cemortan-Volosin. Painting, tapestry, batik” ingrijit de Natalia Procop si lansat astazi, la zi de aniversare, – evoca o recapitulare a celor mai importante etape in viata de artist si organizator a Elvirei Cemortan-Volosin. Este desigur un bilant intermediar Elvira avand atatea noi proiecte si idei! Pe care ii dorim sa le realizeze cu succes si satisfactie!” (Svetlana Codreanu)

Mai multe imagini de la eveniment: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.464107327077644.1073741834.205579876263725&type=1

Date biografice:

Elvira Cemortan-Volosin, n. 1965, 20 aprilie, face parte din generația artiștilor vizuali aparținând muvetelor de artă modernă și contemporană. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Frumoase din Chișinău și practică pictura șevalet, tapiserie, batic și ilustrație de carte.

Dna Cemortan-Volosin este membră a Uniunii Artiștilor Vizuali din Republica Moldova și România, fondatoare și șefă a Centrului Cultural ARTELIT din Republica Moldova. A expus sute de pânze pictoriale, sau a participat la circa 150 de expoziții în Republica Moldova precum și în străinătate. Elvira Cemortan-Volosin a inaugurat peste 30 de expoziții personale. Începându-și activitatea în 2004, este implicată în organizare de simpozioane, conferințe și tabere de creație.

Expoziții nenumărate, constând în mai multe picturi de artă modernă intitulată Universul Femeilor- vin să exprime în limbaj plastic viziunea autoarei asupra complexității sufletului femeilor; o gamă largă de sentimente și stări de spirit, precum și mai multe roluri feminine expresive. În picturile ei se regăsește complexitatea lumii interioare a femeilor, inclusiv conceptul de speranță, dreptul la viață, maternitate, contemplare, doliu, etc.

Elvira Cemortan-Volosin, autoare a zeci de lucrări de artă deosebite, cu o imagine ce valorează cât o mie de cuvinte, un deosebit univers color al vieții umane, reflectat în picturi.

Impresii, Svetlana Vizitiu

Мoldova Fashion Expo,1 noiembrie 2014

Salutare tuturor pasionaților de modă! Astazi, la Moldexpo am vizionat cea a XIV-a ediție a expoziției „Moldova Fashion Expo” – singurul proiect expozițional internațional din industria modei în Republica Moldova,
Evenimentul dureaza patru zile si îmbină: Мoldova Fashion Expo – expoziţia industriei ușoare; Тrendy-zone – prezentarea noilor tendințe din domeniul modei; Concursul tinerilor designeri ArtPodium;  Seminare, mese rotunde și prezentări. Startul Moldova Fashion Expo 2014 au dat cele 50 de branduri cu colecții pline de stil. Drept ca cateva produse sunt prea costisitoare, – cum sa sustii un brand, daca unele din produsele lor ajung la preturi de mii de lei, si eu vorbesc doar de o bluzita nationala de 3000 de lei?! – dar asta e, in Moldova nimic nu este ieftin! Parerea mea e ca daca am reduce preturile, sa fie ceva mai ieftin ca… cele straine, am ridica si economia tarii, dar, cine ne va asculta? 🙂 Sa stiti, ca calitatea produselor autohtone intr-adevar e la nivel, merita sa le avem in garderoba personala! Unde mai vezi, ca sunt de calitate si mai frumoase decat cele externe si, mai ales, ca „shirpotrebul kinez” 😉 Nu vreau sa supar pe nimeni, – procurati cele Fabricate in Moldova!!! Bravo lor, bravo noua!! Prezentarea brandurilor autohtone in cadrul Proiectului “Din inima” cu: IONEL&GIOVANNI PRIMO, TRICON&MYREVIVAL,EHO, VB, IRKA SHOES, CREME BRULEE, ETNOPERA, NANETTY, FRESH&JOY, GLORIA, VISTLINE, ANETTE,  GOREEA, COSANZEANA, compania VASILINI SRL. Organizator : APIUS – cu modele, care au defilat pe podium pur si simplu minunat! Felicitari brand-urilor si organizatorilor! Felicitari desgnerilor, felicitari modelelor!

 

Anatol Lupu, cantautorul la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

  Cu compozitorul Anatol Lupu ne-am cunoscut după ce fiica mea Sanda a participat la emisiunea Surprize-Surprize (TVR1) în ajun de Revelion 2002. Căutam un muzician de aranjamente muzicale. Am avut noroc, că am întâlnit o persoană ca Anatolie Lupu. Pentru că este și un profesionist, dar și om de Omenie, probabil și unicul foarte receptiv, cu ajutorul la nevoie, – astfel a rămas şi în prezent. Bunătatea i-e în sânge, chiar și talentul este enorm de mare. Inteligenţă şi modestie. Foarte înțelegător și discret. Puteam să-l telefonez şi la unu noaptea, trezindu-i familia (să mă ierte soţia lui Anişoara!), doar pentru că mi-a venit o melodie în gând, şi de frică ca să n-o uit, i-o fredonam prin receptor Domnului Anatol! Acordurile nu le ştiam, doar nu sunt muzician, şi compozitorul buimăcit repejor le forma intr-un carneţel, în timp ce-i dictam melodia, şi desigur, peste scurt timp aranjamentele erau gata, iar fiica mea Sanda Marta le cânta ca urmare în public!.. Timpuri frumoase, atunci când un așa comportament era considerat firesc și – nimic ciudat! În primul rând, pentru că Anatolie Lupu este o Personalitate cu literă mare! Pun întrebarea: de ce nu i se conferă titlul de Artist al poporului: Este binecunoscut faptul, că Maestrul are un repertoriu de melodii superbe, a promovat și a ajutat multe vedete, interpreţi celebri în Republica Moldova și peste hotarele ei…

Este talentat multilateral: un muzician, scenarist, aranjor şi actor minunat! Iar familia lui formează o unitate excepţională, cu Ana, cu fiul lor drag şi scump, Antonio, care continuă talentul și merge pe treptele tatălui său în domeniul muzicii… O întreb pe Anişoara lui: Eşti fericită? – DA! – e răspunsul. Un Da ferm, fără comentarii…

Anii trec, oamenii se schimbă nu doar la aspect, dar şi în interior, ştiţi şi voi… Constat cu uimire, că această familie, cu toate stereotipurile, greutăţile și nevoile în acest stat mic, prin traiul lor modest, râmân aceiaşi, cu lăuntricul lor firav, foarte discreţi și paşnici, şi foarte binevoitori cu toată lumea! Din toată inima – iubesc această familie. Să le dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc!! (Svetlana Vizitiu) 

Despre timp şi despre sine… Cu Anatol Lupu

Politica… Este inutil să discutăm despre ea. Ceea ce se întâmplă în ţara noastră mică, nu produce decât o stare de alertă. Noi (cetăţenii obişnuiţi) şi ei (autorităţile), existăm în lumi paralele, care nu se intersectează. Ei au propria lor viaţă, preocupările lor, obiective şi modalităţi de a le realiza, iar la noi e la fel, doar că la un alt nivel! Aceste paralele se întâlnesc numai la diverse alegeri şi electorale pentru structurile de putere. Fiecare din noi supravieţuieşte cum poate, ei însă, încearcă să scape de noi, creându-ne condiţii insuportabile de viaţă… În acelaş timp, ei fără noi nu pot exista. Dacă nu vom fi noi, cine-i va alege? Cu alte cuvinte, daca noi nu vom exista, nu se vor simţi nici ei necesari, prin urmare, lumea lor nu va putea exista.

Societate…Nu există, ea lipseşte totalmente. Cetăţenii din această ţară preferă să nu deranjeze autorităţile să se bucure de viaţă, şi problemele sale le rezolvă de sinestător – majoritatea în străinătate, ceilalţi, aici, acasă. Infantilismul generat de regimul sovietic, continuă să dea aceleaşi rezultate – toţi aşteaptă să vină cineva şi să rezolve toate problemele. Nu va veni! Nici nu le va rezolva! Şi nu va fi aici Europă notorie, despre care ni se tot repetă! Nu e acea mentalitate, din păcate! Şi nimeni nu ne va educa, nu are guvernul nevoie de noi, cei deştepţi, responsabili, educaţi. Cu nerozii este mai uşor de gestionat! Acum banii sunt în frunte şi scuipă toţi pe valorile înalte. Şi apropos, acest lucru este valabil pentru toate domeniile de activitate. Cei mai mulţi tind să se exprime prin dobândirea banilor. Şi cu cât suma e mai mare, cu atât mai importantă  e valoarea care reprezintă persoana ta în ochii unui profan. Astfel sunt programările. Adesea o persoană care câştigă bani este un individ fără de priorităţi şi mai mult, nici nu doreşte să le posede. Automobile scumpe, apartamente, conturi bancare, modele-amante – acestea sunt criteriile lor de succes în societatea modernă. Aşa persoane de succes au o atitudine dispreţuitoare faţă de cei care îşi dedică viaţa valorilor veritabile şi activităţilor reale, fără a avea un succes comercial. De fapt, cum poţi trăi fără toate atributele de mai sus? Este ceva înapoiat! Încercaţi sa le deposedaţi de toate jucăriile lor şi ei se vor usca de plictiseală, pentru că nu vor mai fi respectaţi la fel de către’’ fraţii lor cu aceeşi minte”… Şi Doamne fereşte să vă gândiţi că sunt împotriva persoanelor bogate. Eu sunt contra bădăranilor cu bani!

Cultura…Ea, cu toate problemele ei, continuă să aibă locul ei în această societate bolnavă: teatre, săli de concerte, orchestre simfonice, muzee etc, toate-s la cerinţele poporului. Tineretul de azi însă de cele mai dese ori înlocuieşte dezvoltarea inteligenţei cu rugumarea tehnologiilor computerizate şi cu internet. Dar sentimentele de viaţă sunt imposibil de obţinut în reţele de socializare şi jocuri de calculator. Doar empatia pentru o artă reală oferă posibilitatea de a înţelege care este locul tău în societate şi subînţelesul propriului Eu.. Şi acum despre cultură un pic diferit. Să începem cu ceva mai simplu – să nu facem mizerie în locurile publice, să nu fim nepoliticoşi, să-i respectăm, în special, pe cei în vârstă şi să educăm copiii în spiritul exemplului propriu. Ulterior, probabil, va apărea necesitatea sau nevoia de ceva mai spiritual, şi noi din nou vom reveni la o cultură de nivel înalt.

Muzica…Voi vorbi despre muzica usoara. În ultimii ani, tendinţa mondială în muzica pop se rezumă la afaceri curat de business, cu crearea proiectelor pe care nici nu îndrăznesc să le numesc muzicale, sună  atât de primitiv… Se calculează suma de bani care ce poate câştiga pe seama unui anumit interpret sau grup,  un calcul rece,  şi nici o artă! Se stabileşte un brand, se înregistrează un album, apoi se “învârteşte” la radio şi TV pe cât posibil de exagerat, şi dacă a mers – se mai scrie unul, aplicându-se  aceeaşi schema. Dacă nu, lansăm un nou proiect… Iar publicul acceptă ce i se oferă la ecran sau la radio ca ceva foarte modern, ca de altfel şi pe cei care fac bani pe această muzică. În general, toate aceste ”distracţii” sunt concepute pentru tinerii care cred că orişicare MC sau DJ sunt băieţi avansaţi, profesionişti, pricepuţi în domeniu şi că anume ei cunosc ce este cool! Tot mai primitive devin piesele, cu aranjamente automatizate, cu ritm static şi fraze zomby incontinuu, care spală creierii – tot ce e necesar pentru un  tânăr de rând. Să gândească acesta  nu va binevoi, de ce să-şi complice viaţa cu o muzică profesionistă şi serioasă? Muzica a devenit fundal sonor în autobuz, microbuz, pe stradă… Toţi sunt cu căşti în urechi. Ce mai! Melomani plini de sine…

Privat …  Din fericire nimeni nu a anulat valorile eterne şi nimeni nu le poate anula. Ce este important? Dragostea, desigur, în cel mai larg sens al cuvântului. Părinții noştri, copiii, prietenii (adevăraţi), cei dragi şi cei care ne prețuiesc – aceasta şi este piatra noastră de temelie, numită Viață. Cu cât e mai puternică relaţia, înţelegerea reciprocă, cu atât viaţa e mai stabilă, indiferent de tulburările externe. Dacă totul e corect, atunci când vine o furtună, îţi găseşti şi un adăpost, iar oamenii care te iubesc intotdeauna te vor primi, te vor înţelege şi-ţi vor oferi puterea de a contua lupta… Orice altceva – e doar un derivat de percepţie a lumii noastre exterioare.

Al Dvs, Anatol Lupu, august,  2014

Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…

„Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)

Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 in s. Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, dar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. Evoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, le-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte o lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul de promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan Petrache în cultura națională!Piese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical. De menționat că una din melodiile preferate, “Monolog”-ul scris de Stefan Petrache, pe muzica lui Oleg Milstein, impreuna cu Orizont.

Ștefan Petrache întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare… ”Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

Date scurte biografice: Cântăreţ, poet, om de afaceri. Studii: Şcoala republicană de muzică (azi liceul Ciprian Porumbescu, vioară), Colegiul Ştefan Neaga, Institutul de Arte Gavriil Musicescu. Împreună cu M. Dolgan şi V. Rusnac în 1967 a stat căpătâiul formaţiei „Noroc”. Solist al filarmonicii din Doneţk (Ukraina), al formaţiilor „Поющие гитары” (Rusia), „Orizont”, al ansamblului, condus de renumitul Anatolie Kroll (Rusia), a colaborat cu faimoasa orchestră simfonică de estradă a radioteleviziunii unionale sub bagheta lui Yuriy Silantiev, fondator şi conducător artistic al formaţiei „Plai” – o adevărată revoluţie în muzica uşoară din Moldova; redactor şef emisiuni culturale la RTV din Moldova, fondator şi proprietar al firmei de construcţie „MP+”. Creaţia sa poetică nu e publicată, dar o bună parte din poeziile sale s-au făcut cunoscute datorită faptului că au devenit cântece. Distincţii: Laureat al Concursului Unional al interpreţilor de estradă (Moscova 1970), Artist emerit, Artist al Poporului, medalia Meritul Civic, Ordinul Gloria Muncii.

Dedicatii de la prieteni si admiratori:

”Pe timpuri, pe când scena îi era arena de bătălii muzicale,mulţi îl supranumeau « Karel Gott al Moldovei ». Asocierea cu «vocea de aur a Cehiei» sau «privighetoare cehă» nu era întâmplătoare… Ascultându-l aveai senzaţia că toată făptura sa este, ca şi cum «zidită» în cântecul care se naşte, că muzica răzbate din el asemenea unor explozii de culori neaşteptate. Piesele lui, asemenea unor mici spectacole muzical-dramatice te răvăşeau… Un artist nedemodat, incomod şi mereu inspirat – Ştefan Petrache”. – Andrei Porubin

”Și, dacă în mâinile lui de copil, de la țară,

strămoșeasca vioară

Tipa oțărât, ca un cobâz, ofensată de-arcușul

plin de sacâz,

Ea, prin această reacție dură, brutală,

încerca, în

Felul ei, să ne spună, că la noi în țară,

ca-n vechea Danemarcă,

Amiroase-a ceva putred…, căci, având o istorie-a viorii –

legendară,

Noi, băștinașii, nu avem maeștri, ce-ar duce mai departe

faima seculară

a lui Barbu Lăutarul.

Precoce talente, venite la școală de la sate, erau „inteligent”

de izbeliște lăsate,

Erau „cu grijă” presate să se transfere

la altă specialitate.

Trist, acest ratat violonist, lăsând arcușul,

cerca cu vocea să-și

Reînvie visele copilăriei ca și alți născuți de Ion și Maria…

cântând,

A început sie texte să-și scrie – ele s-au dovedit a fi

poezie,

Căci Cerul l-a miruit din plin cu talent

și-ncadrat în al artei regiment,

Harul, dat de Sus cu carul, sclipea ca cristalul

în rază de stea.

Evident, acolo unde adie a putred, talentul nu aduce

și un trai decent…

atunci hotărî de toate să se lase,

să construiască case, una decât alta mai frumoase;

și nu că rău să-i pară,

dar tot mai des și-aduce-aminte

de vioară.” – Acrostih de Constantin Rusnac, 2006

ȘTEFANIA PETRACHE, fiica: „Noi întotdeauna ne strângeam toţi împreună afară, în ograda casei pe care a construit-o tata. Până nu demult locul lui nu era ocupat, noi ne strângeam la masă, dar locul acela a lui, îl lăsam liber, gol.”

https://www.youtube.com/watch?v=Sqh3owxB5Jk

”Am 25 de ani şi parcă s-ar părea că sunt departe de a înţelege acest stil, însă această voce face ca orice sunet să mângâie urechea, fiorul care-l simţi e de nedescris. Cred că e timpul să ne dăm seama că e din ce în ce mai puţină muzică de suflet, aşa că, scumpi moldoveni, nu daţi voie ca valul de analfabeţi cântăreţi să urce în scenă şi să-şi bată joc de noi.” – Ghenadie Negrescu, Ungheni

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

                       P.S. Maestrul Stefan Petrache a decedat la 13 ianuarie 2020…

Text, imagini de Svetlana VIZITIU, Impresii din viata si carti, Republica Moldova, Chisinau

Gala ”Zece pentru Moldova” PublikaTV, eu in top Bloggeri

Au fost unele mici sau mari ”pretenţii” referitor la organizare a evenimentului  Gala ZECE pentru Moldova: n-a fost show, și iluminarea cam proastă pentru Gală în sala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”: de ce n-au fost efecte sau feierverk? Evenimentul a parcurs rapid, fără prea mari emoţii, nici cu mare interes din partea invitaţilor, probabil care s-au obișnuit cu aceste gale. M-am așteptat să fie ”Waw”, căci aveam eu mari emoții atunci când se anunțau câștigătorii… În special, că eram și eu nominalizată la Categoria finaliștii Zece Bloggeri din Moldova.

E doar o opinie. De fapt, așa se prinde, toate evenimentele cu gala anunță și premiază oamenii ce țin cu politica și busines-ul, ca de obicei. Dar, de ce atâta discriminare dintre genuri: Doamnele, ca de obicei stau la coadă în top-uri, nu doar la funcții și salarii! Și, ce-ar fi minunat ca toți acești nominalizați într-adevăr să contribuie la prosperarea țării noastre, nu doar prin cuvinte. Că întelepți avem cu diuiumul, și în practică lucrurile stau altfel… Ce-ar fi să începem să dezvoltăm economia, în interiorul ei, unindu-ne întru popor nu doar prin trusturi, – să ne îndreptăm privirile la exteriorul Europei nu pentru a fugi să spălăm fundurile străine. Și copiii noștri la fel acolo studiază, nu în Moldova!- Ce-ar fi să redeschidem fabricile şi uzinele care au fost ruinate, să creăm şi să inmulţim locurile de muncă, atunci vor da navală şi moldovenii înapoi, dar şi alte popoare la noi… Nu să fugim din casa părintească, că în Europa nu ne aşteaptă, de fapt, și deja prinde rădăcini proverbul că moldoveanul e bun doar la prostituție sau a hoți pe cei străini!

De ce să ne fie ruşine să fim sinceri în dorinţele, visurile noastre? De altfel, pentru ce anume pledăm?  Premiem persoane autoritare, demnitari care peste doi-trei ani vor fi demişi, cu siguranţă, pe baza corupţiei), pe cei cu funcţii înalte, unii care de fapt, nu au făcut nimic bun şi de apreciat pentru popor: nicio cauză memorabilă, şi ca de obicei, oamenii se întreabă, cine-s ei şi pentru ce şi care cauză nobilă, mamă dragă?..

Mă bucur pentru unele persoane dintre cei Zece pentru Moldova, cu trofeul, chiar dacă nu toți au meritat, cred în voturile obiective. A fost superbă interpretarea lui Cristi  Aldea-Teodorovici, dar rămîn nedumerită, cum de au ajuns în top persoane fără mari merite, însă le doresc baftă tuturor, fără nicio ranchiună, să nu se zică că-i invidiez, nu am calitatea asta… 😉 Norocul, azi, a fost a lor! Altceva. Chiar nu s-a gîndit nimeni să „bage” în scenariu un dram de intrigă, ceva surprinzător? – de exemplu, ca atunci cînd se anunţă nominanţii, operatorul să urmăreasca şi să suprindă chipul fiecăruia din ei? O televiziune de nivelul PublikaTV, consider că poate să-şi permită asemenea aplomburi specifice în ale filmărilor. Mă întreb, şi dacă poporul nu votează înzadar, achitînd pentru fiecare sms bani buni, iar juriul din start… are canditatul lui preferat sau este impus să fie votat, astfel ca pînă la urmă, proprietarii Publika aleg cîştigătorii lor preferaţi, fără să numere comentariile sau voturile trimise. Nu mă mir, acesta-i racursul tuturor concursurilor în Moldova… coruptă până la măduvă… Deşi, e o iniţiativa lăudabilă a evenimentului, dar nimic nu este obiectiv! Aş dori pentru viitor să se ia o atitudine şi în consideraţie voturile majorităţii. Acum… mă alătur opiniilor prietenilor mei…  (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto aici: «Gala 10 pentru Moldova»

La categoria Blogger – câştigătorul a fost desemnat Veaceslav Balacci. În primii 10 au ajuns: Veaceslav Balacci, Veaceslav Burlac, Vitalie Cipileaga, Gheorghe Erizanu, Dragoş Galbur, Corneliu Gandrabur, Eugen Luchianiuc, Valeriu Munteanu, Octavian Ţâcu, Svetlana Vizitiu (eu, ultima după alfabet şi a doua în Top după spusele juriului 😉  Uraaa!

Veaceslav Balacci, jurist: Un TROFEU, pe care sunt SIGUR ca nu-l merit mai mult ca alti autori de blog! Fete si baieti talentati, cu bloguri din Moldova, e trofeul NOSTRU! 10 pentru BLOGOSFERA.md!  — с Lulea Marius Dorin, Cristina Evtodii, Оleeg Brega, Veaceslav Burlac, Svetlana Vizitiu, Mihaes Roman, Vitali Cipileaga, Ольга Антонова, Cristina Burlacu, Valeriu Munteanu, Alexandru Tanase, Constantin Codreanu, Adrian Plesca, Corneliu Gandrabur,Дмитрий Каврук, Alexandru Cozer, Iulian Bercu, Octavian Ticu, Maia Visterniceanu, Gabriel Călin, Traian Vasilcău, Antoniţa Fonari, Mihail Bagas etc

Vasile Costiuc, pedagog: Am fost prezent aseară la evenimentul 10 pentru Moldovaorganizat de postul de televiziune Publika. Susţin iniţiativa Publika ce ţine de acest proiect, dar aş dori să văd aici şi alte categorii de profesii, medici, educatori, profesori, agricultori oameni care produc plus valoare pentru această societate. Personal cunosc un chirurg cardiolog, de la Institutul de Cardiologie, care efectueaza aproximativ 1500 de operatii pe an, asta ar fi de cîteva ori mai mult decît media Europeană. Asta înseamnă multe vieţi salvate, cu adevarăt este un erou. Ar trebui să recunoaştem ca sunt profesii mult mai importante pentru prezent şi pentru viitorul nostru decît analistul sau interpretul anului… Fără supărare dar sunt şi aşa cunoscuţi si admiraţi de toată lumea. Republica Moldova are nevoie cu adevărat de personalităţi cu valoare de simbol şi adevărate repere morale pentru a putea construi o societate sănătoasă.

Violeta Gaşiţoi, avocat: În data de 06.04.2014 am avut ocazia să asist și să mă bucur pentru cei ce au primit premiile 10 pentru Moldova, pentru unii m-am bucurat enorm de mult pentru că în primul rînd, am avut ocazia să-i cunosc personal: pe Balacci Veaceslav,  pe cei care nu au luat trofeul, dar au fost în lista celor Zece. Să știți că merită, merită și mai mult Svetlana Vizitiu, felicitări și ție!
Unicul lucru care m-a dezamăgit este, că aproape în fiecare categorie era cîte o doamnă, dar cîștigătorii doar bărbații erau, deși, femeile care erau propuse spre nominalizare sunt femei de nota 10! care merită cu adevărat, ori poate asta s-a întîmplat din cauza că și comisia finală care a ales era majoritatea compusă din bărbați? sau poate societatea mai are stereotipul că femeile sunt bune doar să-și crească copii și să stea în umbră? ori poate chiar femeile nu au curajul? pînă în 2015, stimate Doamne, haideți să facem concluzii și să încercăm să schimbăm stereotipurile învechite ale oamenilor!
Zic eu, că de noi depinde mult, atunci cînd suntem invitate la dezbateri: e şi cazul să mergeți dacă aveți ce spune și doriți să fiți auzite, e cazul să nu vă deranjați că nu reușiți să mergeți la coafor înainte de emisiune pentru că, nu ieșiți să vă aprecieze fizicul, dar ieșiți în fața telespectatorilor sau radioascultătorilor să aduceți un mesaj, o opinie.  M-am simțit bine la gala 10 pentru Moldova, confortabil, multe fețe cunoscute și dragi mie, multe persoane cu care am lucrat, cu care m-am cunoscut în cele mai frumoase emisiuni de investigație, sunt foarte onorată că am fost invitată la 4 ani de activitate, pentru ce le mulțumesc echipei Publika. Chiar dacă mi-aș dori ca mai multe femei să primească trofeul, sunt conștientă că avem o problemă la acest capitol în Moldova, – o problemă de percepție, stereotipuri , dar este îmbucurător faptul că una din doamne a luat Trofeul, mă bucur enorm pentru d-na Gherman: este o speranță că la anul gala 2015 vor fi mai multe femei Ce să zic, încă odată sincerele felicitări Publika TV, prima dată i-am cunoscut în 2010, de fapt anume ei sunt cei care mi-au dat șansa să-mi spun punctul de vedere în public, asupra unor probleme pe care o dezbat în domeniul Dreptului, – ei au fost primii care mi-au permis să mă expun liber fără nici o cenzură! Îmi aduc aminte după un interviu, unde am criticat niște acțiuni a judecătorilor; ziceam că n-o să mai am invitații la Publika, dar m-am greșit, deci, eu îi respect pentru că acceptă opinia fiecărui invitat fără să-i cenzureze, şi îi respect pentru că își fac treaba foarte bine și au o echipă puternică, cu jurnaliști, operatori, directori, editori, la fel, puternici, – o recunosc. M-am simțit foarte bine și m-au bucurat premiile celor pe care îi cunosc personal, m-am bucurat și pentru cei care au intrat în top 10, a intra în top 10 tot e un rezultat!  Recunosc, că sunt persoane care nu meritau, în opinia mea, trofeul, iar cei care meritau – nu l-au obținut! Pînă la urmă, asta e. Ei și probabil, pe viitor în comisia formată din cadrul Publika TV ar trebui să fie mai multe doamne: atunci, cu siguranță vom schimba unele lucruri. Nu e solidaritate feminină, eu pur și simplu, vreau să spun, că femeile noatre merită mai multă apreciere, susținere și respect, – ele merită a fi scoase din umbră.

PUBLIKA.MD, încă odată felicitări și la mai mult și la mai mare!!! Respect oamenii de la voi care muncesc şi realizează emisiuni frumoase! cu toții, sunteţi Bravo! (SVizitiu)

http://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova–vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041.html

   

Svetlana Vizitiu ❤

https://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova-vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041_foto_2926231.html#gallery

https://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova-vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041_foto_2926161.html#gallery

Tradiții de Revelion, primul brad și Perla Ludmilei

Revelionul ramane mereu o curiozitate pentru cineva, pentru alții ca o ciudățenie – se merită amintită pentru fiecare, atât dintr-un motiv, cât și din celălalt. De Anul Nou, fiecare popor are preferintele, mancărurile și obiceiurile sale tradiționale. Sunt atât de specifice, încât un călător care a vizitat Balcanii prin secolul al XIX-lea, spunea că el recunoaște etnia interlocutorului nu doar dupa vorbă și fapte, ci si după ceea ce se mănâncă și cum se joacă. Tradițiile și mâncărurile preparate de Revelion ale unor state din lume: selectate din Internet, –  vă vor suprinde!

In AUSTRALIA, Anul nou debutează pe 1 ianuarie. Moş Crăciun şi Albă-ca-Zăpada sunt nevoiţi să împartă cadourile, fiind îmbrăcaţi în costume de plajă, pe timp cu zăpușeala si arsuri de soare

În ITALIA, sărbătoarea poartă specificul nume de „Capodanno”, iar mâncarea tradițională constă din dulciuri, – de obicei, brioșe sau preparate din paste făinoase, din belșug insiropate  cu miere. Concomitent, tradiția cere ca gazda să arunce pe fereastră câteva obiecte vechi, ceea ce simbolizează despărțirea fără de regret de anul trecut.

La eschimoși, de Revelion, femeia merge dintr-un loc în altul să stingă luminile, care ulterior, se aprind de la o lumină nouă, – ceea ce reprezintă pentru acest popor “un soare nou” … Apropos, ştiaţi că eschimosa este unica limbă pe pămînt, în care nu există cuvântul „Război”?

In GRECIA , la desert se servește o plăcintă delicioasă numită Vasilopita (după numele Sfântului Vasile cel Mare, din prima zi a anului). Atunci când se prepară – se înglobează în conținut un bănuț. Se servește tăiată felii, iar cel care va nimeri în bucata cu monedă, – se spune, că va avea noroc tot anul!

La EVREI, – se numeşte Rosh Hashanah: o perioadă sfântă, când oamenii se pocăiesc pentru păcatele săvârşite şi promit să le ispăşească prin fapte bune în anul care vine. Copiilor se dăruiesc haine noi. Se coace pâine şi se mănâncă fructe. În OLANDA, tradiția nu serbează venirea noului an, ci încheierea anului vechi, pe 31 decemrbie, – cu focuri de artificii și manifestări de paradă. Revelionul există, dar nu ca tradiție, – e ca o modă preluată de la alții. În MAREA BRITANIE este obligatoriu ca în momentul sosirii noului an să se ţină în mâină o monedă, o bucățică de cărbune și alta de sare, – sunt simboluri ale bogăției, de căldură și alimente în casă.

Mâncarea tradițională este „Puddingul”, iar băutura preferată este Whisky (mai ales, în Scoția). În BELGIA, e nelipsită mâncarea de carne cu varză. Tradiția cere ca în timpul mesei de Anul Nou, participantul să țină sub farfurie, sau în mână, o monedă de argint, ca tot anul ce vine, să-i între banii în buzunar. În BULGARIA în ajun de An nou, la brad, – cel mai mic membru al familiei, colindând, – întâmpină oaspeții. Partea cea mai interesantă începe exact la ora 00:00: în case brusc se sting luminile pentru săruturile de Anul nou.

 În SPANIA, conform tradiției, Miezul nopții este marcat cu douasprezece bătăi ale clopotului. La fiecare bătaie, obiceiul cere ca toţi creștinii să mănânce câte un bob de strugure – în total doisprezece boabe, care îi vor ține sănătoşi tot anul. În FRANȚA, este tradițională tarta cu cremă de nuci. În dimineața de 1 ianuarie, copiii primesc câte o pungă cu bomboane. Altădată, familiile înstărite ofereau personalului de casă câte o sumă în bani. În prezent, Anul Nou „cu dar” este perimat. În PORTUGALIA s-a extins obiceiul spaniol de a mânca cele 12 boabe de strugure la miezul noptii, cu diferența că, aici, portughezul le i-a căte două deodată, fiind urcat pe un scăunel, – ca să-i poarte noroc. Și aici, se respectă obiceiul de a arunca lucruri vechi pe fereastră – numai farfurii, alte obiecte fiind excluse. În NORVEGIA se manâncă regeste: fripturi de porc, miel sau curcan, cu mult muștar și cartofi fierți. Multe dansuri și focuri de artificii. În FINLANDA senzația sărbătorii nu este mâncarea, ci Sauna, care se organizează de Craciun, dar continuă şi după Anul Nou. Este răspândit obiceiul ghicitului, în special, ceeea ce ţine de vărsarea cositorului topit în apă: se toarnă cîte o figurină pentru fiecare membru al familiei, iar ultima, pentru spiritul pămîntului, – astfel, se află dacă va fi ocrotită casa. Apoi, în acea apă, fetele îşi clătesc broboadele, după ce le pun sub cap, ca să-şi viseze ursitul  Masa de Revelion nu e mult diferită de a noastră, cea traditională fiind pe bază de ”pește fiert”, afumat sau prăjit. În COREEA, anul nou se numește Saehae, iar mâncarea consacrată este supa de tteok (tteokgook). Tteok este o legumă locală, necunoscută la noi și netradusă în română. Chiar dacă meniul pare foarte modest, coreenii sunt mândri de mâncarea lor festivă. În JAPONIA, noul an (Omisoka) în familie, în mod obligatoriu, se petrece la o masă copioasă, unde se bea numai sake. La miezul nopții, familia pleacă în grup la templu şi asistă la cele 108 bătăi ale gongului. Se simbolizează cele 108 păcate pe care fiecare membru al familiei le-a săvârșit în timpul anului. Ceremonia confirmă iertarea de păcate. În THAILANDA și LAOS, revelionul, denumit Songkran, se serbează neîntrerupt timp de trei zile, începând cu 15 aprilie, după calendarul budist. Este inutil să insistăm asupra meniului, întrucât în acest interval, ai timp să consumi o carte de bucate, aproape întreagă. În CANADA s-a incetățenit sărbătorirea Anului Nou într-un bar. Nu este vorba de un Revelion festiv, așa cum îl știm noi, ci de o simplă întrunire a familiei într-un local intim. Canadienii preferă mai mult un Revelion european, în sânul familiei. În ECUADOR și PERU mâncarea sau masa festivă figurează pe planul doi. Pe prim plan, este confecționarea păpușilor de hârtie, realizate uneori artistic, – e ceea ce reprezintă anul vechi și care la miezul nopții se ard odată cu lansarea focului de artificii. Mâncarea e vegetariană: orice fructe, porumb, grâu încolțit, orez, scorțișoară, petale de flori galbene, toate care aduc noroc. PHILADELPHIA (SUA) este cunoscută în toată America pentru paradele de Anul Nou, un eveniment fastuos cu participarea a peste zeci de mii de persoane, şi pentru care se pregătește cu patru luni înainte. Manifestarea este atât de grandioasă, încât meniul de Anul Nou este trecut pe planul doi, fiind uneori servit chiar la fast-food. În CHINA, oamenii sărbătoresc Anul Nou la sfârşitul lui ianuarie sau la începutul lunii februarie, atunci când pe cer apare luna nouă. Una dintre marile atracţii ale Anului nou este Sărbătoarea Lanternelor, o procesiune cu mii de lanterne feeric colorate care luminează calea anului ce vine. Chinezii cred că anul nou este însoţit de spirite rele, pe ei le sperie cu pocnitori şi petarde.  În RUSIA, mâncarea tradițională este purcelul de lapte fript întreg la cuptor, și nelipsita băutură alcoolică Vodca.

În ROMÂNIA, niciodată nu lipsesc șarmalele și piftia. Prin părțile Moldovei, șarmalele se servesc cu smântână, iar piftia, numită și „răcituri”, se inobilează negreșit cu mujdei.

În REPUBLICA MOLDOVA, nici arta culinară și nici obiceiurile de Revelion nu sunt altfel, decât dincoace de Prut, dar și tradiționale șampanie la gongul președintelui de stat și Olivier salată, împrumutate de la ruși, la fel, persistă. Colaci împletiţi ca la țară se procură la Franzeluța, însă mulți ”visează” la acel colac, ca la bunica de la sat! Mai ales, măliguță din porumb, cu brânză de oi și mujdei cu nuci sunt și vor fi binevenite mereu, chiar și de revelion, precum și la orice sărbătoare. Rămân tradiționale:  „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi ”Vasilică” sunt cele mai importante texte „magice”, care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile ”magiei primei zile” se integrează şi textele ce se urează pentru bunăstare fizică şi materială a individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile!

Dacă vrei să ai noroc, nu arunca nimic din casă în prima zi a Anului Nou, – nici măcar gunoiul! Și e bine, oaspeții să între în casă: nu să iasă! 😀

În general, se spune că, în noaptea de Anul Nou este de bun augur să ai bani în buzunar, altfel vei avea ghinion tot anul. La capitolul finanțe, e de bine să nu ai datorii la sfârșitul anului, altfel, poți avea datorii tot anul. Acel obiect pe care îl ai în mâină de Revelion, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mana imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine!

Imaginile au fost filmate la Centrul de vesela „PERLA” din Chisinau, str.Pușkin 56/1, cu permisiunea amabilă a Doamnei ‎Ludmila Stetco, managerul si generatorul de idei al acestui salon excepțional și formidabil, –  cu cadouri si minuni, cu pahare şi tacâmuri, care cu siguranță vor surprinde prietenii și cei dragi vouă!

        Istoric: În milioane de case din lume, bradul se află în centrul sărbătorilor de Crăciun şi este asociat cu bucuria de a primi daruri, cu iubirea şi familia. Despre împodobirea lui şi magia sosirii lui Moş Crăciun sunt legende, tradiţii şi mode în toate culturile. Dintotdeauna, plantele şi copacii care îşi păstrează frunzele verzi şi iarna au însemnat pentru oameni un simbol al vieţii. Anticii egipteni credeau că Soarele este un zeu şi atunci când iarna, el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra morţii, împodobeau şi aduceau în casele lor crengi verzi de palmier. Bradul mereu verde a fost omagiat şi de vikingii din Scandinavia, care îl considerau un simbol al zeului soarelui Balder, iar druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc, în timpul ritualurilor de iarnă. O legendă spune că Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, se afla în Turingia prin anul 720, şi trecând pe lângă un grup de oameni care venerau un stejar, a fost foarte supărat de acestă practică păgână şi a lovit copacul cu un topor. În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa trunghiulară ca fiind  Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii.

• Primul brad artificial a fost fabricat în Germania. Bradul a fost făcut din pene de gâscă şi a fost vopsit în culoarea verde pentru a-i da efectul de brad de Crăciun. Actualii brazi artificiali sunt realizaţi din material plastic.
•  Primul brad care a fost împodobit în România a fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române. Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti.
• Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa. Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. În 1611, la Breslau, Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.
• În Statele Unite ale Americii, tradiţia ajunge la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.

Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara. (inet)

Svetlana Vizitiu

Paulina Zavtoni:”Astăzi noi suntem temelia”

O doamnă frumoasă, sclipitoare, inteligentă. Şi, desigur, foarte talentată. Posedă un simţ deosebit al umorului, ştie să se descurce în orice situaţie complicată. Activează în teatru deja de 50 de ani! Artistă a Poporului, actriţa Paulina Zavtoni s-a dovedit a fi atât de simplă în conversaţie, dialogul fiind un adevărat moment de a afla lucruri inedite de suflet, de viaţă, de creaţie. Vine dintr-o familie modestă.

Îşi aminteşte cu tristeţe de anii din copilărie, când ţineau în şură un sac cu pesmeţi pentru zile negre. Mama ei, Ana Zavtoni, a rămas văduvă când era însărcinată cu Paulina. Tatăl a murit pe front. „Amintirile scumpe din copilărie sunt mereu cu mine”, zice ea cu nostalgie. Întotdeauna i-a mers la oameni buni, pentru care simte o atracţie intuitivă. Contactul viu cu oamenii, iată secretul ei. Era mică, dar avea sentimentul că acele momente, pe care le petrecea în scenă, erau cele mai fericite pentru ea. Şi-a creat, astfel, o dependenţă de teatru, de trăirile inedite, ceea ce a determinat-o să aleagă teatrul. Învăţătorii de la Şcoala nr. 1 (în prezent, Liceul „Gheorghe Asachi”), au fost primii ei susţinători. Profesoara de limbă rusă, Tatiana Cuzminicina, sub a cărei conducere Paulina a interpretat primele roluri din dramaturgia rusă, i-a cultivat dragostea faţă de teatru. Prin anii ’60 a depus actele la Conservatorul „Gavriil Musicescu”, la Catedra arta actoricească, cu specialitatea actor de teatru şi cinema. L-a avut conducător pe Arcadie Plăcintă, Artist al Poporului din RSSM, un om minunat şi cu har. Profesori i-au fost şi alţi Artişti ai Poporului: Eugeniu Platon, Valeriu Cupcea... Colegi i-au fost actorii care au creat file în istoria teatrului autohton: Spiru Haret, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Veniamin Apostol, Damian Dimitrov, Mihail Curagău, Viorica Chircă, Dina Cocea, Margareta Ureche etc. Inimile lor băteau la unison, erau darnici şi plini de speranţă… Paulina era studentă când a fost remarcată de Nadejda Aroneţcaia, care conducea studioul de pe lângă „Moldova-film”. Anume N. Aroneţcaia a sfătuit-o să meargă la actorie. Fiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea, N. Aroneţcaia a montat şi „Copilul nimănui” după I. Şkvarkin, cu Paulina Zavtoni în rolul principal. Astfel, Paulina Zavtoni slujeşte scena Teatrului „Luceafărul” de 50 de ani, reprezentând prima generaţie a teatrului.

„Astăzi, noi suntem temelia”, glumeşte actriţa. Model i-au slujit: Domnica Darienco, Ecaterina Cazimirov; dintre actorii ruşi: Iulia Borisova, Vasile Lanovoi, Iuri Iakovlev şi alţii, cu care făceau schimb de experienţă în timpul deplasărilor la şcoala vahtangovistă. Spiru Haret… A fost oare vorba despre un destin prestabilit?! Când a văzut-o pe tânăra cu două cosiţe în curtea Conservatorului, Spiru a renunţat la visul său de a deveni agronom şi a urmat-o pe ea, Paulina. „Profesia e ca şi dragostea, se alege o singură dată în viaţă. Dacă nu te căsătoreşti cu persoana iubită vei fi nefericit”, spune actriţa. Au fost un cuplu armonios – atât familial, cât şi scenic. Au jucat împreună în Trei surori de A. Cehov, Pe-un picior de plai şi Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu. În piesa Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri au fost extraordinarii Luluţa şi Leonaş.  Despre cuplul Paulina Zavtoni – Spiru Haret, Alexandru Grecu, Maestru în Artă, a spus că „este una din legendele scenei basarabene. Am fost «furat» de jocul lor scenic, de personajele acestor actori inconfundabili încă din copilărie. Nu mi-a scăpat niciun spectacol în care să fi jucat aceşti valoroşi artişti. Acest cuplu a dat naştere unei veritabile dinastii artistice”.

Spiru Haret a fost o fiinţă caldă, cu suflet de copil, iar în scenă – un actor splendid. Casa lor era un laborator de creaţie, unde doar în orele de somn nu se vorbea despre teatru… „Eu am avut noroc, afirmă fiul Constantin. Părinţii mei sunt – doi Actori şi doi Părinţi – cu literă mare. Un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe scena teatrului. Alături şi la bine şi la rău. Lecţiile de dragoste, de fidelitate ale părinţilor mei stau şi acum la baza vieţii mele.”
Cu părere de rău, în septembrie 1999, Spiru Haret a plecat… în ceruri, iar soţia sa iubită, Paulina, a fost cea care i-a ţinut de mână şi i-a citit Tatăl Nostru până la ultima lui suflare. A fost o despărţire grea, dar până şi în ultimele clipe ei au ştiut să fie alături „înlănţuiţi” de dragostea şi respectul ce-l aveau unul faţă de celălalt. „Suntem o casă de artişti… Feciorul Constantin Haret şi nora, Ala Tuz-Haret, sunt actori la Teatrul „A. Cehov”; fiica Lucia Galac, este profesoară la Academia de Arte; cuscrii, Ivan şi Svetlana Tuz, sunt actori şi ei, iar nepotul Anatol Galac studiază la Liceul de Arte… Probabil, destinul ne-a hărăzit, ca eu şi cu Spiru să stăm la temelia dinastiei noastre.” Sunt momente în viaţă, când simţi un gol imens… „E ceva firesc, mai cu seamă, în prezent. Nu te poţi aştepta doar la succes. Munca actorului înseamnă suflet. Te macină îndoielile: te acceptă regizorul, vei putea să interpretezi rolul, ai procedat corect, publicul te va înţelege, te va aproba?… Ca urmare, uneori, eşti indispusă. Totuşi, optimismul, dragostea pentru teatru, le tratează pe toate.” Actriţa se străduieşte să fie mereu în formă, să arate impecabil, să zâmbească.
Nu-i place, când cineva, fie dintre colegii săi, fie alţi oameni, se plâng de starea precară, consideră, că astfel omul transmite energia sa negativă celuilalt. La fel, nu apreciază când o actriţă la vârsta a treia o face pe „tinerica” şi invers. Realitatea fizică, vârsta actorului modifică radical lectura piesei. Spectacolul pune spectatorul pe gânduri, cum ar fi procedat el în astfel de situaţii… E ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
. Nu acceptă teatrul ieftin. Recunoaşte că genul comediei este acela care aduce o sală plină de spectatori, deoarece e mai acceptabilă, mai înţeleasă. Totuşi, tragediile şi dramele sunt şi ele bine primite de spectatori, în special, cele jucate de actori buni. Despre corelaţia actor – regizor şi cum se face un spectacol reuşit actriţa consideră că rezultatele vor fi benefice dacă relaţiile dintre regizori şi actori sunt armonioase, calde. Un spectacol e muncă în echipă. Rar se întâmplă când dintr-un material slab iese un spectacol cu priză la public.

Valoarea unui spectacol depinde de piesă; determinată de un material bun, de regizorul talentat şi de trupa extraordinară de actori, care să lucreze zi şi noapte. Profesia nu întotdeauna asigură un trai bogat actorului. „Le spun şi copiilor mei, că actorii n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi bogaţi financiar. Ceea ce contează, e spiritul, bogăţia sufletească.” De fapt, în zilele noastre, pentru tineri, factorul financiar contează, doar că doamna Paulina se mulţumeşte cu ce are. Altfel, propune să fie reduse preţurile biletelor la teatru, pentru ca fiecare copil să aibă acces la spectacole. Teatrul trebuie să participe la educaţia copilului.

Oricum, şansele tinerilor actori de a se afirma profesional, şi anume, la Teatrul „Luceafărul”, sunt foarte mari. Aici activează mulţi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Paulina Zavtoni încurajează tinerii. Cu ei actriţa vorbeşte de la egal la egal. E tânără sufleteşte! – o spun chiar studenţii. Este simbolul Tinereţii! „Nepoţii o numesc drăgăstos «Mica», ne relatează fiica actriţei, Lucia Galac, lector superior la Academia de Arte. Energia ei fulminantă nu se potriveşte cu imaginea unei bunicuţe obişnuite. «Mica» este consultantul principal în procesul de pregătire pentru manifestările artistice, la care i-au parte copiii. Mă bucur că este în continuare solicitată şi antrenată în multiple activităţi. Iar nepoţii, ca şi noi cu fratele cândva, îi duc dorul şi se bucură mult, când au norocul să le fie alături… Cu cât devin mai matură, tot mai mult o înţeleg pe mămica. La ea venim după un sfat, cu ea împărtăşim gândurile, bune şi triste.” Viaţa familiei este îndrumată subtil de Paulina Zavtoni, pilonul spiritual al casei. Ea îi adună la toate sărbătorile. Îi place să-şi vadă nepoţii împreună. „Îmi pare rău că trec anii şi eu îmbătrânesc. Trec anii, mă trec şi eu… Dar m-am conformat!” 

Spectatorii o iubesc, colegii se mândresc că o au alături! Cu siguranţă, actorii Teatrului „Luceafărul” au spectatorii lor, care îi iubesc. Artista Poporului Paulina Zavtoni îi are pe ai săi. Uneori spectatorii o întâlnesc pe străzile oraşului şi-i exprimă dragostea şi respectul. Îi recunosc şi vocea care sună la Radioul Naţional, cu care colaborează şi în prezent. „Unii spectatori îşi imaginează, că actorul este identic cu personajul din scenă. Teatrul e un miracol! Ei iubesc miracolele, la fel şi pe actori. Iar o părticică mică din dragostea lor, rămâne cu mine, cu modesta mea persoană!” E convinsă că experienţa e importantă pentru un actor, dar nu întotdeauna. Actorul n-are vârstă, el trebuie să uite că este Artist al Poporului, că a fost aplaudat, difuzat la radio şi TV etc. Actriţa se consideră fericită şi împlinită, deoarece Dumnezeu i-a dat sănătate şi inspiraţie. În teatru e respectată şi utilă. A lucrat cu foarte mulţi regizori şi a fost distribuită în roluri minunate. Le iubeşte pe toate şi susţine că nu s-ar fi lipsit nici de unul, precum nu te poţi lipsi nici de-un deget de la mână. Nu ştie cât va mai juca pe scenă, dar ar dori ca la clipa despărţirii să ajungă cât mai târziu… Iar spectatorii să vină la Teatrul „Luceafărul” continuu. Cărarea aceasta să nu se termine… „Am avut norocul să fiu partenera Paulinei în scenă, spune cu mândrie Artista Emerită, colega de scenă şi prietena Ninela Caranfil. Zic norocul, pentru că această actriţă este înzestrată de la Dumnezeu cu mult har, trăieşte în scenă incandescent, până la lacrimi, astfel, impunând spectatorii să simtă şi să trăiască la fel ca personajul jucat de ea…”

P.S. În 2006 am scris cartea despre Paulina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…

 Svetlana VIZITIU

Gutiera Prodan: Sunt fericită şi norocoasă!

   În viaţă, totul trebuie perceput nu doar cu raţiune, dar şi cu sufletul, şi cu inima… „Cetitul cărţilor” şi călătoriile – au fost şi rămân a fi pasiunile mele cele mai mari. Mai recent – referitor la pasiunea mea pentru pictură – am luat pensula în mână, acum doi ani fiind la un Simpozion Internaţional de Artă din India, oraşul Gulibarga – unde am avut posibilitatea să fiu timp de 3 săptămâni. Am cunoscut pictori şi sculptori cu renume din Europa şi India, şi unde mi-am încercat şi eu talentele. A fost ceva uimitor, probabil… – „Universul a complotat pentru mine„, – aşa cum spune Paulo Coelho, – de altfel, un scriitor care-mi place mult; am citit toate cărţile lui, chiar şi cele încă ne- traduse în română. Fiind recent în Polonia, am continuat experienţa – am pictat şi am expus câteva lucrări în cadrul unei expoziţii, iar experţii de profil zic că sunt… bune. Iar, Nata Procop, critic de artă, Academia de Ştiinţe, a recunoscut că dacă nu era şi ea prezentă, atunci în Polonia, şi dacă nu mă vedea personal cum pictez, n-ar fi crezut niciodată că aceste lucrări – în ulei pe pânză le-a pictat persoana mea umilă… Ceea ce ţine de cărţi – eu fiind născută într-o familie de profesori din mama profesoare de limba română şi tatăl, profesor de istorie, – literatura a devenit o parte indispensabilă a existenţei noastre, deşi, nu aş putea zice, că am o carte preferată, pentru că la diferite etape ale vieţii, am avut diferite cărţi şi autori, care mi-au schimbat într-un anumit mod, gândirea sau metoda de abordare a vieţii, ale lucrurilor… Pot afirma cu certitudine, că anume literatura m-a determinat să fiu, precum sunt – ea m-a format, m-a crescut… Nopţile citeam la lumina lumânării ca să nu vadă părinţii că nu dorm.  Ardeam bucatele pe plită, pentru că rămâneam captivată de carte şi uitam de plită, de tot… – Doamne, câte au fost! – Frumoase zile, şi toate, pentru că în viaţă totul trebuie să faci cu pasiune. Iar eu sunt omul perfecţiunii, şi întotdeauna, m-am condus de un postulat – ori faci foarte bine, ori nu faci deloc! La bătrâneţe voi scrie memuare – atâtea le-am avut în viaţa mea! – a fost darnică cu mine – la toate compartimentele, dar nimic nu mi s-a dat uşor – toate le-am obţinut prin muncă – multă muncă, poate, şi de aceea, am preţuit fiecare moment al vieţii, fiecare şansă dată de Dumnezeu! Călătoriile, alte pasiuni ale mele: Contează mult şi cu cine mergi, cu cine comunici, ştii, sau ba, –  să vezi ambele faţete ale oglinzii sau ambele jumătăţi ale paharului – mulţumesc, Domnului, că m-a înzestrat cu acest noroc – să pot vedea, să pot asculta, să pot înţelege… Mă intrigă ţările cu istorie, cu civilizaţie, cele care pot fi citite şi printre rânduri… India, China sunt ţări care au schimbat viziunea mea asupra unor lucruri. Oriunde am mers, aparatul de fotografiat şi camera de luat vederi mi-a ţinut companie, de fapt, fiecare ţară e interesantă, fiecare are „ceva” doar al ei – contează să vezi şi să prcepi! Mai e ceva, – mergând undeva, trebuie să te documentezi, altfel, degeaba te-ai mai dus – iar să stau pe plajă şi să lenevesc la soare – nu mă intrigă. Chiar şi atunci, când am fost în Turcia la mare – am mers şi în câteva excursii – am vizitat şi Pamukkale, ca să văd unde făcea băi – Cleopatra… şi oraşele sub apă, şi alte locuri cu adevărat deosebite, cu încărcătură istorică şi emotivă. Sunt o persoană foarte fericită şi norocoasă – am simţit întotdeauna că Dumnezeu mă iubeşte şi oamenii, pe care i-am întâlnit în viaţa mea au fost deosebiţi – cei buni şi oneşti,  m-au primit şi m-au acceptat aşa cum sunt, duşmanii m-au fortificat şi m-au făcut foarte puternică – deci, le mulţumesc tuturor – îi iubesc şi le doresc mult noroc!..  Nu-mi este frică de nimic. Doar de Dumnezeu, dar el mă iubeşte, pentru că şi eu îl iubesc, şi toată viaţa m-am condus de postulatele Lui. Sunt aşa cum sunt, – nu încerc să par altfel, nu am nevoie de prietenii cu interes şi comunic cu oamenii care-mi sunt interesanţi…  Iar 26 de ani de televiziune m-au învăţat multe… Am fost o elevă sârguincioasă, lecţiile vieţii mi-au prins bine… Eu, chiar sunt fericită şi, sincer, mi-aş dori acest lucru pentru toată lumea din jur! Uneori, mă doare că mulţi nu au capacitatea de a fi fericiţi. Păcat.

Niciodată nu am trişat, recunosc, că am fost diplomată, deşi mi-am făcut şi mulţi duşmani pentru că nu am putut să laud – ceea ce nu era de lăudat sau să fac complimente celor, care nu le merită, – chiar dacă au fost pe la posturi înalte sau altceva de genul acesta, am avut ”coloană vertebrală” întotdeauna, şi în vremurile cele mai grele… Acum, când e „democraţie în ţară”, eu aş zice că e mai degrabă anarhie – mulţi se bat cu pumnul în piept că sunt mari democraţi, dar atunci, în vremuri de răstirişte, nu prea se auzeai de ei, – în emisiunile mele, însă – erau şi Mihai Cimpoi, şi Grigore Vieru, şi Hadârcă, şi mulţi alţii, şi, ca să vezi, veneau doar la mine… Ce mă costa ulterior pe mine, câţi nervi şi sănătate, e altceva… Dar vezi, că totul se uită… Din păcate, în partea noastră de lume sunt mai în vogă linguşitorii, din păcate…

Dar, în continuare, Viaţa e Frumoasă…

Damian Ticalenco. Reverberaţii enigmatice: între fantezii şi real

 Aveam vreo 9 ani când unul dintre cei patru preoţi, toţi – verişori ai mamei; Parintele Valerian a decedat. La împarţirea averii, familia noastră s-a ales cu o colecţie rară de carţi religioase, datate de prin anii 1700. De atunci, am şi căpătat pasiunea pentru cărţile vechi de antiquariat, şi setea pentru descoperire a divinului. Cerdacul casei mele s-a transformat într-un laborator de alchimie, unde adesea aprindeam luminarea şi lumina sufletului meu, asemeni unui mare filozof, care scrie gândurile şi experimentele spirituale în jurnalul personal, folosind pană de gâscă şi călimară cu cerneală. Printre carţi religioase, ezoterice şi magie mi-am petrecut eu copilăria. Scopul meu era sa obţin piatra filozofală. „Furam” eprubete şi colbe din laboratorul chimic al şcolii în care invaţam eu, pe-atunci; unelte le meşteream singur: luminări, cuptorul alchimic, pergamente etc. Descifram textele religioase scrise în slavona veche shi simbolurile oculte, experimentam crearea omului artificial (homuncul), care desigur ca nu au urmat cu succes. Enigma – muzica vieţii mele, mai bine de 22 de ani: a fost cea care a dat zbor fanteziei mele şi a deschis larg porţile cerului în faţa mea. Posedat şi orbit de frumuseţea acestei capodopere muzicale, enigma ei mă urmărea pretutindeni. Scopul meu a fost să înţeleg despre ce se cântă anume, şi am înţeles, desigur, mult mai tirziu acest lucru… La vârsta de 13 ani, spiritul acestei capodopere a întrat cu adevărat în viaţa mea. Nopţile, în stare fiind de semisomn, timp de un an, eu eram vizitat de către o umbră, care apărea şi dispărea prin efectul, asemeni domnişoarei din acel renumit clip al Enigmei „Sadeness„. În acea stare de nedescris, sufletul mi se „desprindea” de trup şi alături de corpul care dormea în somn de moarte, vedeam un nor negru cu doi ochi foarte mari, asemeni unei bufniţe fioroase, care stă cuminte pe patul pe care dormeam. Aceasta creatură astrala m-a vizitat frecvent timp de un an de zile la aceiaşi ora;  la 10 noaptea pe timp de iarnă şi, la 4 dimineaţa pe timp de vară, – după ce a ncetat să mă viziteze în mod frecvent, nu şi definitiv: mai apare în prezent, o dată sau trei ori pe an.  Anul 1995, – întrase hypnoza şi exorcismul în modă, La Călăraşi se „scoteau” dracii, chiar peste drum de şcoală, 🙂 desigur, că eu eram prezent, practic, la toate manifestările, gen: „ăsta de acolo”,- dar nici până în present, nu pot sa-mi explic fenomenul, – cum? de ce? şi cine sălăşlueşte în corpul uman, pe lângă raţiunea şi personalitatea acestuia… Da, mă bucur că am avut, într-adevăr, o copilărie cu adevărat mistică. În 2000, am depus actele la facultatea Regie TV şi Film, la Academia de Arte din Chişinău, pe care am şi am şi absolvit-o. Tot în acel an, începusem cariera la TVM1, în cadrul emisiunii „Echipa 5”. În 2003, am înaintat un proiect de emisiune despre fenomene paranormale din Republica Moldova la Euro TV „Semne din Penumbra”, unde căutam subiecte similare cu cele ce mi s-au întâmplat anterior în viaţă. Astfel, printre oamenii, pe care-i cunoşteam din aceasta emisiune, am facut cunoştinţă cu Alex, – un magician, care urma să devină învăţătorul meu de magie. Un om de 33 de ani, simplu la prima vedere, dar şi complex in interiorul său, şi care fusese iniţiat în arte magice în Egypt cu ceva ani înainte de a ne cunoaşte. El m-a îndrumat în artă timp de 3 luni; aveam permis sa asist la manifestări cu clienţii săi, făceam ritualuri împreună şi cu alţi magi,- aveam cam 21 de ani pe atunci. Pot spune, că în Chişinău sunt multe persoane, care dispun de capacitaţi paranormale. După care, el, magicianul, mi-a daruit un set de carţi Tarot, dealtfel, se mai numeşte „Corbul Magic”, – desigur, pe care îl păstrez şi până în prezent. Ulterior, Alex plecase din ţară şi din viaţa mea. Dar şi în prezent, învăţ lucruri din memorii, pe care mi le-a lăsat acest extraordinar om. În 2005, s-a împlinit un vis de-al meu, – am venit în SUA, unde sunt şi în prezent. A doua venire a lui Hristos în viaţa mea, s-a petrecut în 2010. Se părea, că timpurile se repetă pentru mine, evoluând cu mediul în care trăiam, – prietenii, visele şi finişând cu progresul tehnologic în lume; toate, parcă le ştiam dinainte. Uite, acum în 2010, şi descoperisem Enigma, adică i-am descoperit sensul veritabil. Mare mi-a fost mirarea, când am suprapus cuvintele din Evangelia lui Ioan, pe muzica şi video Enigmei – „Sadeness„. Simbolurile vizuale şi cele muzicale coincideau cu textul din Biblie. Am crezut, că-mi ies din minţi. Ceea, ce credeam eu, că Arta Artelor era descoperită în mânile mele, a fost o fericire şi, tot odată, o dezamagire enormă; la fel, şi scopul personal spre care mergeam cu anii, – a fost deja atinsă viaţa mea, de parca s-a pierdut sensul, însă nu am încetat nici o clipă, să savurez această muzică cu aceeaş intensitate, de fapt, ca de la bun început. Am realizat, că arta în mare parte, nu e altceva decât minciună şi ispită,(pe deoparte, artiştii realizează fantezii şi dorinţe proprii, iar din altă, – realizează idei). Iar Biblia, din punctul meu de vedere, este o carte creată pentru a păgubi sau distruge sufletele umane, şi nici pe departe, nu pentru a le salva. Am înţeles, ca şi Arta şi Biblia utilizează frumuseţea în calitate de mască a minciunii şi ale ideilor ascunse… Nu există artă mai mareaţă şi mai perfectă ca Omul. Simţeam apatie faţă de artă şi religie, în general, ma pierdusem pe sine ca artist şi ca om, evitam prietenii şi oamenii, tot ce doream, e să mă gândesc în singurătate la toate… Apoi, am început să practic meditaţii: meditam în multe şi diferite feluri, mă descopeream şi redescopeream din nou. Meditam din inspiraţie creând numeroase sisteme proprii de meditaţie. Aflam adevarul şi-l uitam, apoi, iarăşi, îl regăseam… Mă îndepărtam în mod conştient pentru că apoi, să mă reîntorc. Din sute de cărţi rare ezoterice, care le-am colecţionat de ani de-a rândul şi pe care le-am recitit de multe ori, am înţeles, că adevarul nu va fi niciodată publicat, în mod scris şi că viaţa e un fenomen perfect şi foarte corect. Nici o carte nu se compară cu cartea vieţii umane, şi cu adevarul neobservabil de fiecare zi. Minunile se întâmplă în fiecare zi cu fiecare om, doar ca nu toţi au ochii suficient de larg deschişi pentru a le înţelege, mai bine spus, – a le simţi.  Îmi place arhitectura, fie, antică sau modernă. Ador natura vie şi cea moartă. Am pasiune pentru sculpturi, preferata mea, e desigur „Poarta Infernului” de Rodin. Mă fascinează picturile cu apa, cred ca trebuie sa ai o tehnică foarte avansată pentru a putea reda în culori efectul apei. Îmi plac sfeşnicele şi lampele de antiquariat, -am o colecţie de mai bine de 40 de bucăţi. Prefer să fac picnic pe acoperişul casei mele, sub cerul liber pe timp de noapte. Ador stelele şi Astrologia. Cam acestea sunt, în linii generale, pasiunile şi preferinţele mele…

Mai bine un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit. Top 5 carti

E limpede, ca avem nevoie de pasiuni, la fel, ca si de povesti. Ne tenteaza orice amanunt din viata. Ce e vadit, si ce e ascuns – in mintile tuturor personalitatilor care pot simti si iubi. Iar personalitate este fiecare din voi! Doar ca, unii, suntem mai tineri, altii, mai experimentali… Fiecare, are ceva de imprumutat, la fel, are si ce invata. Fiti doar mai atenti, unul la altul…

Stella Enachii, jurnalista
Am mici hobby-uri zilnice, cum ar fi cele câteva momente liniștite în care degust o cafea, sau hobby-uri de weekend, când am timp să citesc, să văd un spectacol, un film sau să gătesc și să mănânc ceva gustos, exotic. Îmi place să călătoresc, să fac mișcare, să mă bucur de soare, de natură, de linistea și relaxarea de care am parte pe malul mării.
Pot însă să-ți marturisesc ca una dintre pasiunile mele este ezoterică, care a început în liceu, dar pe care nu am luat-o în serios. Și fotografia de care doresc sa mă apuc mai în serios în cel mai scurt timp. Mai am slăbiciuni pentru amenajarile interioare și grădinarit. Încerc să fac atât de multe lucruri care mă fac fericită… şi dacă aş mai avea timp, mâini şi picioare probabil că aş mai face câteva!

Victor Micusa, stilist: Mentionez, spre marea mea rusine, ca lectura car e am inceput-o sa o citesc in ultima vreme, nu am dus-o la bun sfirsit, sau, din lipsa de timp, sau ca TV-ul si Mc-bucul ma insoteste peste tot. Boala societatii. Pasiunile mele sunt mai mult legate de necesitate. Adica, formarea landshaftului la casa parinteasca, unde merg 1-2 ori pe luna, dar o fac din placere. Proiectele sociale legate de profesia mea, imi aduc placere intr-o oarecare masura, dar mai putin, fiindca majoritatea se refera deja la politica. Doua lucruri stabile, care le practic de multi ani, sunt fotbalul in fiecare zi de luni, si – sauna, in fiecare zi de joi. Familia si serviciul in domeniu, sunt pentru mine cea imi aduc bunastare si dispoziti, zi de zi. Cam atat.

Angela Gutu, regizor, casnica.
Traim timpuri rapide, cu foarte multa informatie; creierul abia de mai reuseste sa simileze tot ce i se expune…  Radioul, televiziunea, in general; mass-media si, in sfarsit, Internetul… – toate, duc o lupta pentru interesele si dorintele noastre, pentru deciziile noastre: este o lume cu prea multa informatie si totusi, ne facem tot mai superficiali. Ducem lipsa de sinceritate, omenie, liniste sufleteasca si pace launtrica, toate, ce  eu le gasesc in literatura spirituala si versuri, – citesc foarte multe versuri, – ele au grija ca sufletul meu sa nu se impietreasca, sa raman sensibila, la tot ce se petrece in jurul meu. Imi place si politica, dar ea trezeste in mine furie, nemultumire, dezamagire, neincredere in oameni, si atunci, literatura spirituala balanteaza totul, aduce armonia in sufletul meu. Sunt interesata de istorie, traditii si cultura veche romaneasca; avem un tezaur nemaipomenit: un port popular – o carte deschisa din care poti afla cum au trait si cum au simtit neamurile noastre, in trecut. Rasfoiesc acum cartea Varvarei Buzila „Costumul popular din Republica Moldova„: aici, am gasit o multime de lucruri noi si interesante. In rest, ma preocupa familia, careia ii acord practic tot timpul meu, – imi place sa pregatesc ceva delicios si sa ne adunam  gramajoara, la sfat, in jurul mesei. E foarte important sa nu se rupa firul intre generatii, sa ne daruim unul altuia iubire si sprijin, – asta cred, si este intelepciunea omeneasca! Ma tin de principiul, ca daca fiecare familie va fi fericita, atunci si o tara intreaga va fi fericita si va prospera!

Mariana Mihaila, interpreta muzica usoara: Imi place sa citesc carti de psihologie, Romane de dragoste… Ador melodramele. Sunt pasionata de design vestimentar

Veronika Stolli, interpreta muzica usoara:

Preferintele mele sunt detectivele si romanele – Mai bine zis, Barbara Kartlend, Main Reed si Agata Christie si altii. Pasiunile sunt: voleiul, biliardul, muzica, parfumuri.

Nata Albot, jurnalista, director JTV
Citesc câte 3 cărți concomitent. Una despre sănătate, alta despre călătorii și cealaltă – un fel de două feluri. Încerc ca timpul liber pe care îl mai am să-l pierd cu filme. Citesc mai mult prin avioane și aeroporturi, unde nu e WiFi și nu te prinde netul în capcană.
Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!
– Învățați limbi străine, deschideți-vă bloguri și exersați scrierea, antrenați-vă curiozitatea și nu uitați de pasiune. Mai bine un profesor, croitor sau un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit.

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”

                  Devine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii la cele veșnice a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia…

A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. ”Mi-am dorit să creez o formaţie care să fie exemplu, o formaţie, care să aibă stil naţional. Mi-a reuşit aceasta, deoarece toţi au remarcat, chiar şi în străinătate, că muzica interpretată de băieţii noştri are aromă de frunză verde, de baştină.”

Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…

Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 14 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şiIon Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. Marele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…

Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut la Domnul…

                                                                 Svetlana VIZITIU

                            ”Cântecul, dacă-i cântec, nu poate fi tăcut. Ca şi poezia.

                                                                              Cu Dor-dorule a şi început ansamblul Noroc.

Ei au cântat pentru noi, oamenii pământului, ei au plâns cu noi, ei şi astăzi plâng, ei ne-au iubit şi ne mai iubesc, ei au fost şi au rămas profesionişti. Cântecul lor are şi fior, dar şi gând, şi gând, şi gând, ei nu vântură pe vânt cuvintele, copii ai dorului au fost şi au rămas. Copii ai dorului, să nu uităm, toţi basarabenii sunt. Sunt. Sunt. Încă mai sunt! Copii ai dorului.”/Dumitru Matcovschi/

       ”Noroc-ul a avut norocul de a supravieţui doar graţie artistului Mihai Dolgan. Fidel sieşi şi vocaţiei sale de-o viaţă Mihai Dolgan a reuşit nu doar să păstreze o formaţie, o faimă, o ţinută. La şcoala Noroc-ului său au studiat, practic, toţi cei ce au animat sau animă spaţiul muzicii uşoare de la noi.”/Rodica Iuncu/ 

                                     Date biografice:

14 martie 1942, Vladimireşti, Sângerei – 16 martie 2008, Cişinău

Înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău

Compozitor, instrumentist. Studii: Şcoala de muzică Ştefan Neaga din Chişinău (contrabas). A activat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei, în diferite formaţii ale Filarmonicii din Chişinău, solist instrumentist la Filarmonicile din Tambov (Rusia), Cerkasî (Ucraina). Fondator şi director artistic al ansamblului vocal-instrumental Noroc al Filarmonicii din Chişinău (1967-1970), prima formaţie care s-a bucurat în fosta URSS de faima lui The Beatles şi care a renăscut în 1974 cu numele de Contemporanul, revenind în 1988 la denumirea iniţială – Noroc, reformată în 1992 în Orchestra Naţională de muzică de jazz şi muzică uşoară Noroc. Autor al creaţiilor De ce plâng chitarele?, Cântă un artist, Primăvară, devenite creaţii clasice ale muzicii uşoare de la noi. Participă la festivaluri şi concursuri internaţionale, obţinând diverse premii şi menţiuni. Distincţii: Artist emerit din RM, Artist al poporului din RM, Ordinul Republicii.  

https://www.youtube.com/watch?v=vXBgCR1qhvU

TAMARA CEBAN. O ”Morişcă” fredonată de lume

     Artistă emerită din RSSM, Artistă a Poporului din URSS, Premiul de Stat al URSS. Tamara Ceban este una din primele exponente ale cântecului românesc din Republica Moldova din a doua jumătate a secolului XX, care prin talentul său, vocaţia sa, prin cântecele sale folcloristice a reuşit să renască sentimentele naţionale. A fost solistă la Radioul Naţional, Orchestra de muzică populară „Fluieraş” a Filarmonicii de Naţionale, profesoară de canto la Conservatorul din Chişinău (1973-1980), Preşedinte al Societăţii Corale din Moldova. Ca soprană a interpretat rolul Tatianei în opera „Evghenii Oneghin” de Petr Ceaikovski şi rolul lui Cio-Cio-San din opera cu acelaşi nume de Giacomo Puccini, etc.

Avea o voce solidă, puternică, cu un timbru lirico-dramatic deosebit, ce răsuna ca un ecou în spaţiu. Poporul a iubit-o şi o ascultă în continuu, în memoria lui ea a rămas „Privighetoarea Moldovei”, o legendă, una din cele mai frumoase şi mai dragi ale acestui meleag.

S-a născut la 22 noiembrie 1914 în satul Berezlogi, judeţul Orhei. De mică a îndrăgit melodiile şi cântecele populare, muzica clasică, însă predestinaţia ei s-a dovedit a fi cântecul popular. Conform mărturisirilor sale, Tamara era prezentă la toate nunţile din sat, şi, deseori, era dojenită de catre mamă-sa, că venea târziu acasă. Îşi justifica întârzierea astfel: „Îmi place să ascult muzică…” Această dragoste pentru cântec a purtat-o în suflet toată viaţa.

După absolvirea Liceului „Regina Maria” din Chişinău, îşi continuă studiile la Şcoala de Medicină, ulterior, la Conservatorul din Saratov (1941-1944). În această perioadă, participă în calitate de soprană în corul celebrului preot şi om de cultură, maestrul Mihail Berezovski, ia lecţii particulare de canto, ca peste puţin timp să-şi aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul de Stat din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1947.

În acelaşi an, participă la primul Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor din Praga, unde a cântat: „Doina”,„Mărioara”, „Leana” – cântece, care au devenit cartea de vizită a Moldovei. La acest festival, Tamara Ceban a fost distinsă cu titlul de laureat şi diplomă de gradul I.

A cutreierat republica în calitate de solistă a radio-televiziunii moldoveneşti, urcată în carul cu boi, cu spectatorii ce numărau sute şi mii. Iar „Morişca”, primul ei cântec înregistrat pe bandă de magnitofon, îl fredona toata lumea.

Anul 1950 s-a dovedit a fi crucial: după un turneu întreprins cu orchestra „Fluieraş” la Moscova, Tamarei Ceban i s-a conferit Premiul de Stat al URSS; consecutiv, a fost aleasă deputat în Sovietul Suprem al URSS. Folosind statutul său de deputat, a oferit ajutor multor oameni. Din 1957, pleacă în turnee peste hotarele republicii: în Germania Democrată, la Praga, Tirana, Montreal etc, îmbinând utilul cu plăcutul, de altfel, vizitând locuri istorico-culturale, şi, în mod special, magazinele cu flori din aceste ţări. Era obsedată de flori, îi placeau mult decorurile. A devenit cunoscută prin crenguţa cu flori de măr, pe care şi-o prindea în păr. Era frumoasă, avea un păr bogat, strălucitor şi negru ca smoala, prins in coc. Purta o vestimentaţie deosebită şi cercei de aur masivi, iar pe timp rece, o basma înflorată şi un pardesiu împletit de ea însăşi. Iradia mereu dispoziţie, optimism şi multă energie pozitivă…

La unul din concerte susţinut în România, a fost aplaudată de însuşi scriitorul Mihail Sadoveanu, cu lacrimi in ochi, care, a remarcat-o, ca „cântă Dumnezeieşte!” Prietenă apropiată şi colegă, ulterior, ia fost Maria Bieşu, cea care din copilărie o asculta cu sufletul la gură în faţa difuzorului din satul ei natal Volintir. Sora Tamarei Ceban, Valentina Saviţcaia, a făcut şi ea o carieră strălucită la Opera Naţională, iar când Tamara a căzut paralizată la pat, ea a renunţat la scenă, îngrijind-o în ultimii opt ani de viaţă.

În prezent, Valentina Saviţcaia, Artistă a Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, Preşedintele Ligii Veteranilor Scenei, îşi aminteşte: „M-a ajutat mult Tamara, sora mea, şi în scenă am ajuns mulţumită ei. Am admirat-o mereu pentru firea pe care i-a dat-o Dumnezeu… Eu sunt altfel, mai dură, mai fermă, am alt caracter. Pe când, Tamara era deschisă pentru toţi şi, în viaţa ei, a făcut mult bine. Nu se folosea niciodată de privilegiile de deputat pentru sine – doar pentru alţii. Neavând copii, Tamara se ataşa cu tot sufletul de tinerii talentaţi, mereu susţinându-i. Cândva a ajutat-o pe Nadejda Cepraga, care, în present, mă ajută pe mine. Din iniţiativa Mariei Bieşu, pe casa în care a locuit Tamara Ceban, a fost instalată o placă comemorativă; la fel, cu ajutorul dumneaei, am inălţat un monument pe mormântul Tamarei, apoi, am insistat ca una din străzile capitalei, precum şi concursul de interpretare, să-i poarte numele. Andrei Tamazlâcaru este, pe drept cuvânt,„motorul” concursului „Tamara Ceban”. Îl apreciez foarte mult pe maestrul Serghei Lunchevici, a devenit celebru mai mult datorită Tamarei, si cred, ca e discutabilă tema: al cui nume ar trebui să poarte Filarmonica Naţională. Tamara merită să-i cinstim memoria.”

Regretata Maria Bieşu, Artistă a Poporului a remarcat: „Tamara Ceban a fost o personalitate din toate punctele de vedere! O cântăreaţă cu voce, cu suflet, cu stilul şi maniera de interpretare proprie doar ei. N-a cântat nimeni doinele, cântecele de jale, de joc, aşa ca ea. Într-adevar, ea ne-a dus faima în lume. Popularitatea n-a influenţat-o negativ, era veselă, plină de viaţă, sociabilă, comunica uşor cu publicul. Anume Tamara Ceban, şi nu altcineva, a popularizat cântecul popular, l-a ridicat la înălţimea posibilă timpului ei, ne-a descoperit frumuseţea lui”.

Cu prilejul aniversării de 90 de ani de la naşterea celebrei cântăreţe, Uniunea Muzicienilor din Moldova şi câţiva sponsori au contribuit la apariţia culegerii „Vin, bădiţă, vin deseară”, care cuprinde biografia interpretei şi o mare diversitate de genuri de folclor, cum ar fi doine, invocări, cântece de leagăn şi de ritual etc, în interpretarea Tamarei Ceban.

Cel care a îngrijit culegerea, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, a discutat cu mai multe personalităţi despre Tamara Ceban şi importanţa repertoriului ei pentru zestrea spirituală a poporului nostru, readucerea în circuitul valorilor a celor mai frumoase perle de către tineri interpreţi. „Tamara Ceban ar fi mândră de ei, la fel cum era mândră de cei care interpretau cântecul folcloric pe timpul său”, a menţionat folcloristul A.Tamazlâcaru.

A susţinut tinerii interpreţi: atunci când tânărul Andrei Tamazlâcaru pleca să culeagă folclor din popor, lucru care nu era bine salutat de autorităţi în acea perioadă, intervenea Tamara Ceban: pleca cu permisiunea ei. Câţiva ani a locuit în casa ei şi Nadejda Cepraga, fiind îndrumată si ajutată să-şi facă un repertoriu. Dascălit de dânsa a fost şi interpretul Alexandru Lozanciuc, care amintindu-şi de anii 50-60, când încă nu era lumină electrică prin sate, iar sătenii lăcrimau acultându-i pe Eugeniu Ureche, Gheorghe Eşanu, Tamara Ceban, Nicolae Sulac, a spus: „Tamara Ceban a fost singura din Republica Moldova cunoscută de toată lumea. Nu exagerez, se ştia de existenţa Moldovei prin cântecul Tamarei Ceban. La campionatul lumii de patinaj artistic, Japonia a dansat pe muzica Tamarei Ceban. Ea era iubită de toată lumea, acum este uitată. Pacat. Eu eram un băiat zbânţuit şi, dacă nu era Tamara Ceban, astăzi, nu eram artist”, recunoaşte Alexandru Lozanciuc.

Artist al Poporului, Mihai Mătieşu a spus, ca a avut norocul sa cânte alături de Tamara Ceban: „Pe-atunci, mai evoluau Vasile Marin, Anastasia Istrati, Maria Drăgan, Valentina Cojocaru… Însă, ne dădeam bine seama, ca Tamara Ceban este un fenomen aparte în arta noastră muzicală. Prin irepetabila sa manieră de interpretare, îţi răvăşea toată fiinţa. În persoana ei am avut călauză în lumea cântecului şi, totodată, un profesor de artă vocală, şi, în general, de cultură”.

Tamara Ceban a cântat folclor veritabil, dar şi cântece, care cu trecerea anilor au devenit populare, scrise pentru ea de compozitori valoroşi ai timpului ca Dumitru Gheorghiţă, Eugen Coca, Eugen Doga. Parteneri de scena i-au fost Serghei Lunchevici, Gheorghe Eşanu.

Din 1989, numele Tamarei Ceban îl poartă un prestigios concurs al interpreţilor cântecului folcloric moldovenesc, care deschide calea artiştilor amatori spre afirmare, dar mai cu seama spre veşnicia cântecului popular. Concursul „Tamara Ceban”, de obicei, este organizat de Uniunea Muzicienilor din Moldova şi se desfaşoară în perioada 12-22 noiembrie în incinta Filarmonicii Naţionale şi, are menirea să perpetueze amintirea legendei noastre populare şi să descopere talente noi ale cântecului folcloric.

A murit la 23 octombrie 1990 şi este înmormântată la Cimitirul Ortodox Central, Chişinău.

                                                                         Svetlana VIZITIU

MARIA CEBOTARI: „Sentimentele trec dincolo de cuvinte”

Enigma harului Mariei Cebotari, forţa sa de stăpânire a sufletului uman s-a depistat la nivelul originalităţii etnopsihologice al poporului din care a făcut parte, în virtuţile morale ce l-au caracterizat. Revelaţiile spiritualităţii seculare ale unui neam care reverberează, cu o fatală persistenţă, în marile talente, a predestinat şi personalitatea artistică a interpretei. A fost o Divă absolută a timpului său, cu o carieră artistică de excepţie, desfăşurată pe toate marile scene ale lumii, iar critica muzicală salutând-o pe primile pagini a ziarelor. Vocea inconfundabilă, temperamentul scenic, vastitatea repertoriului de operă şi vocal-simfonic conturează cariera unică a mezzo-sopranei, al cărei timbru de o admirabilă calitate, îmbinată cu o impresionantă ţinută scenică, cucereşte, încântă şi în prezent. O măiestrie care explică succesele cântăreţei în decursul anilor. Viaţa ne oferă fel de fel de surprize: Dincolo de faptul că suntem buni sau răi, trăim fiecare cum putem, uneori reuşind să ne pliem pe dorinţele şi speranţele noastre, alteori devenind supuşii destinului, hazardului, întâmplării…  Excelentă interpretă s-a născut la Chişinău, pe 10 februarie 1910. A crescut alături de fratele mai mare şi o soră, toţi având un talent muzical deosebit. Admisă la numai 14 ani în 1924 la Conservatorul din Chişinău, a fost descoperită, ulterior, în 1926, de contele Alexander Virubov, fostul director al Teatruuli Artistic din Moscova, care, fiind în căutarea unei soliste, rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea Mariei Cebotari, îndrăgostindu-se pe loc de ea. Astfel, Maria ajunge în trupa de teatru a contelui, ca urmare, dând reprezentaţii la Bucureşti, după ce pleacă la Paris. S-a afirmat cu strălucire în celebrele saloane franceze, ascensiunea sa remarcându-se printr-un echilibru şi o inţeligenţă cucerire, treaptă cu treaptă, a redultelor atât de râvnite de oricine, dar atât de greu de atins. În acest timp, Virubov, o cere de soţie, viitorul mariaj fiind contestat de către părinţii fetei minore, care o rugau insistent să se întoarcă acasă. Contrazicerile se termină prin moartea tatălui ei, iar Maria, simţindu-se fără sprijin, în cele din urmă, se hotărăşte la mariajul cu Virubov. Urmându-l la Berlin, unde contele, fiind un artist recunoscut, spera să primească la studioul german Universus film un rol de cinema, Maria este aranjată pe trei luni să i-a lecţii de la celebrul profesor de muzică Oskar Daniel, în acelaş timp, studiind aprofundat limba germană, dovedind şi aici performanţe deosebite! Directorul Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch, intuind viitorul interpretei, fiind fascinat de talentul Mariei, îi oferă imediat un contract. La numai 21 de ani, Cebotari Maria  devine celebră cu viteza unei comete, debutând cu rolul Mimi din „La Bohème”, de Giacomo Puccini, după o pregătire asiduă de câteva luni. Spectacolul a avut un succes răsunător: prin splendida evoluţie a Mariei, cu o eleganţă şi profundă sensibilitate, smulgând lacrimile publicului, şi ropote de aplauze, la bis… La doar 24 de ani, pentru performanţele artistice, i s-a conferit cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria pe timpurile acelea: de Kammersangerin! Urcuşul a fost fulgerător: celebrul compozitor şi dirijor Bruno Walter, după o reprezentaţie a Mariei la Opera din Dresda, îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Operă de la Salzburg. Compozitorul Rihard Strauss avea o predilecţie în a o cere pentru rolurile din operele sale, special pentru ea, scriind Femeia tăcută, în care sunt pasaje enorme de coloratură. Opera din Berlin i-a oferit un contract permanent, însă ea a refuzat, rămânând fidelă Operei din Dresda, până 1943, dar cântănd ocazional şi la Berlin. A devenit celebră, cântând pe scenele din întreaga Europă: Basel, Viena, Stockholm, Paris, Bruxelles, Londra, Amsterdam, Praga, Riga. Se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său, cântând cu mari artişti ale lumii, printre care Tito Gobi, Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli… A entuziasmat publicul prin rolurile din La Boheme, Madam Butterfly, Die schweigsame Frau, Zerline în Don Juan (Mozart), Tatiana în Eugen Onegin (Ceaikowski), Gilda în Rigoletto (Verdi), Constanţa în Răpirea din Serai (Mozart) etc. În cinematografie a debutat în 1936 cu filmul muzical Madchen in Weib, în regia Viktor Janson, după care au urmat trei filme în regia lui Carmine Gallone: Solo per te (1937), Juseppe Verdi (1938), Amami, Alfredo!, Starke Herzen im Sturm (1937) de Herbert Maisch etc. Şi-a interpretat propriul rol al vieţii sale într-un film italian, regia Guido Brignone, despre viaţa celebrei mezzosoprane franceze din sec. XIX, Maria Malibran (1942). În timpul filmărilor la Starke Herzen im Sturm (1937), îl cunoaşte pe viitorul său soţ, actorul Gustav Diessl, – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, cu naşterea a doi băieţi, Peter şi Fritz. În 1943, în urma unei explozii, casa lor din Berlin este distrusă, şi Maria se transferă sub contract la Opera din Viena. În 1947, va cânta la Festivalul de Operă din Anglia piesa Don Jovanni de Mozart, şi pentru ultima oară, în 1949, participă la Festivalul de Operă de la Salzburg, sub dirijarea lui Herbert von Karajan. În urma a două infarcte, în 1948, Gustav moare, şi la numai un an de la moartea lui, la 39 de ani, moare şi Maria, de cancer la ficat (9 iunie 1949). A fost înmormâtată alături de soţul ei, în cimitirul Doblinger din Viena. Mult timp numele Mariei Cebotari a fost trecut sub tăcere, considerat de regimul comunist ca fiind colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich. Nu mai există nici un temei ca numele ei să nu fie memorat, mai cu seamă că alte naţiuni, germani, austrieci, bulgari, o cinstesc şi în present! În Dresda, Viena, Salzburg există străzi ce-i poartă numele de origine română, iar în 2000, la Berlin a fost dezvelită o placă comemorativă pe fosta locuinţă a artistei, unde ea locuise între anii 1938-1945. La Chişinău, numele ei poartă o stradă şi un Teatru din centul oraşului. Ca interpretă a operelor Mozart şi Strauss a fost neegalată până în prezent, însăşi viaţa ei este un veritabil scenariu! Sigur, cultura nu este rentabilă nicăieri în lume, dar ea trebuie susţinută atât de către stat, cât şi de către mecenaţi. Opera este cartea de vizită a unei naţiuni. Pierderea succesivă a competiţiilor culturale acumulează pierderi pentru cel puţin o generaţie, incalculabile, în pofida sărăciei, aici există spirit, există talent. Din romanul Recviem pentru Maria, de Vera Malev, scris în spiritul traditiilor literare, se simte chemarea eroinei puternice, dramatice, răscolitoare prin pasiunile pe care le trezeşte această meserie minunată, fluxul iubirii necondiţionate, al armoniei universului, trecând direct prin tine pentru a ajunge la cei din jur, care se împărtăşesc astfel, prin muzică, din hrana zeilor, desăvârşirea… Curios fapt aflăm, că interpreta a locuit un timp în hotelul Suisse (actual bloc al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”). Interesante amănunte despre viaţa Mariei sunt descrise în monografie-album Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini, recent apărută, autorul Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova: arhiva sa cuprinde majoritatea filmelor în care a apărut interpreta, inclusiv „Odesa în flăcări” (1942), considerată dispărută. Unica peliculă documentară despre viaţa şi activitatea Mariei Cebotari după scenariul lui Dumitru Olărescu, în regia lui Vlad Druc, numită Aria, un film de 82 minute, a fost prezentat într-un cerc restrâns la Chişinău şi este pus la dispoziţia celor interesati de viaţa interpretei. „N-am mai auzit o Salomeea cu o germană mai perfectă decât Maria Cebotari…  Ea a fost unul din cei mai onoraţi artişti pe care l-a avut Viena… Una din cele mai importante personalităti artistice, de neuitat!” – mentiona dirijorul Operei din Viena, Ernest Marzendorfer. Un an mai târziu după moartea Mariei Cebotari, biograful ei Antonio Mingotti scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decât tragismul existenţei acestei fiiinţe”. „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă”, – Maria Cebotari.

                Svetlana VIZITIU

MARIA DRĂGAN: „Am cântat cu tot neamul nostru”

MARIA DRĂGAN – UNA DIN CELE MAI ORIGINALE INTERPRETE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC ŞI A ROMANŢEI (23.VIII.1947, BĂLĂUREŞTI, NISPORENI – 6.X.1986, BĂLĂUREŞTI). DIN 1966 – ARTISTĂ VOCALISTĂ ÎNTR-UN ANSAMBLU TINERESC DE ESTRADĂ, APOI ÎN ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ “MUGUREL” (1966-74) ŞI “LĂUTARII” (1975-1976), ÎN ANII 1974-1975 – ÎN FORMAŢIA “BUCURIA” CU ION SURUCEANU, APOI LA RESTAURANTUL “BECIUL VECHI” ŞI LA PALATUL SINDICATELOR DIN CHIŞINĂU. ÎN CÂNTEC A FOST FĂRĂ DE ASEMĂNARE. DIN REPERTORIUL EI: VAI, SĂRMANA TURTURICĂ, LUME, LUME, SORO LUME, LELIŢĂ IOANĂ, INIMĂ DE-AMĂRĂCIUNE, HOP, LELE HOP!, VINO BADE, NEVĂSTUICA OMULUI, MIORIŢA, CIOCÂRLIA, EU LA JOC, MAMA LA JOC, CINE NU-I DE VESELIE, MĂ USUC CA FRUNZA-N VÂNT, MĂI, IOANE, VINO, BADE, VINO, LA FEREASTRA CASEI MELE, ETC.VINE DIN NEAMUL DRĂGANILOR, VESTIT PE-ATUNCI PRIN MEŞTERI ISCUSIŢI ÎN LEMN: DIN FAMILIA LUI ANASTASIE ŞI ALEXANDREI DRĂGAN. ESTE AL PATRULEA COPIL ÎN FAMILIE. DUPĂ TERMINAREA ŞCOLII MEDII INCOMPLETE DIN SAT, A LUCRAT ÎN COLHOZ. PĂREA O FIRE IEŞITĂ DIN COMUN, SCRIA VERSURI, ÎI PLĂCEA SĂ PICTEZE… APOI, A STUDIAT UN AN LA COLEGIUL DE MUZICĂ “ŞTEFAN NEAGA” DIN CHIŞINĂU. VASILE GOIA I-A FOST COLEG, EUGEN DOGA – PROFESOR DE SOLFEGIU ŞI TEORIA MUZICII. ALT PROFESSOR, PETRU STROIU, ÎNAINTE DE LECŢII O TRIMITEA SĂ MĂNÂNCE BINE, “DÂNDU-I CÂTE-O RUBLĂ”. PRIMUL CÂNTEC ÎNVĂŢAT “VOLGA-MATUŞKA”, ÎL CÂNTA CU O VOCE GREA DE SE CUTREMURAU GEAMURILE…A MERS, ÎNSOŢITĂ DE DUMITRU BLAJINU, SĂ-ŞI ÎNCERCE NOROCUL LA UN CONCURS ANUNŢAT PENTRU CREAREA UNUI ANSAMBLU DE MUZICĂ POPULARĂ, – NOROCUL Î-A SURÂS ÎN PERSOANA LUI NICOLAE SULAC, MEMBRUL JURIULUI, CARE AUZIND-O, A EXCLAMAT:“ASTA E!” AVEA DOAR 19 ANI. CU SOLIŞTII ALEŞI ALĂTURI DE MARIA DRĂGAN: VASILE MARIN, ANASTASIA ISTRATI, ION BAS, VALENTINA COJOCARU, ŞI CONDUS DE VALERIU NEGRUZZI, ANSAMBLUL “MUGUREL” A CULES APLAUZE NESTĂPÂNITE… S-A BUCURAT DE UN SUCCES SURPRINZĂTOR. REPERTORIUL MARIEI CUPRINDEA CÂNTECE ADUSE DE ACASĂ, DE LA BĂLĂUREŞTI, DOINE, CÂNTECE LIRICE ŞI DE GLUMĂ, BOCETE, STRIGĂTURI, PRECUM ŞI MELODII DE-ALE MARIEI TĂNASE ŞI IOANEI RADU. A AVUT MARE CURAJ, ŞI PRIZĂ LA PUBLICUL CARE RĂMÂNEA NĂUCIT DE VOCEA-I EXTRAORDINARĂ, CU UN TIMBRU ADÂNC ŞI DIAPAZON ÎNTINS. ŞTIA PESTE 500 DE CÂNTECE, UNELE LE CÂNTA ÎN FRANCEZĂ, ITALIANĂ… SIMŢEA PROFUND DRAMATISMUL DOINELOR, LE CÂNTA DE-ŢI PĂTRUNDEAU ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI: EXPRESIV, CU EMOŢII, PROPRII CARACTERULUI SĂU. ÎN PLUS AVEA O ŢINUTĂ SCENICĂ MINUNATĂ, CARE-I ACCENTUA TALENTUL; IAR HAINA SIMPLĂ ŞI BIJUTERIA IEFTINĂ, DIMPOTRIVĂ EVIDENŢIAU INTELIGENŢA-I NATIVĂ, SUBLINIIND ORIGINALITATEA EI. CÂND “MUGUREL” A FOST DESFIINŢAT, “SĂRMANA ŢURTURICĂ A ZBURAT, ZBURAT, PÂNĂ A PICAT…” PESTE CÂTEVA LUNI A MĂRTURISIT PRIETENILOR SĂI CĂ O “DOARE ÎN ADÂNCUL PIEPTULUI, DE SE ÎNNĂBUŞĂ”. ERA DÉJÀ SOLISTĂ A FORMAŢIEI “BUCURIA”. LUNILE DE TRATAMENT ÎN SPITAL NU I-AU CALMAT SUFERINŢA: AVEA TUBERCULOZĂ ÎN STADIA DE AVANSARE. “ŞI EU AM SUFERIT DE ACEEAŞI BOALĂ, MEDICII NE-AU PRESCRIS EXACT ACELEAŞI MEDICAMENTE, – ÎŞI AMINTEŞTE LĂUTARUL NICOLAE BOTGROS, – DOAR CĂ EU LE ÎNGHIŢEAM, IAR EA, O VEDEAM, LE ARUNCA PE FURIŞ, APOI SE ÎNTORCEA CU O STICLĂ DE RACHIU… CÂND M-AM FĂCUT BINE, MARIA NU M-A CREZUT, NU SE LĂSA DE PAHAR ŞI DE ŢIGARĂ”. NU MAI CREDEA CĂ SE VA ÎNSĂNĂTOŞI. ”DE S-AR AFLA CINEVA SĂ-MI CITEASCĂ INIMA…” – CÂNTA EA, DAR PLĂMÂNII NU MAI REZISTAU, MARIA CEDA FĂRĂ SĂ MAI LUPTE. PENTRU CE? CU TOATE ÎNCERCĂRILE DE A REVENI PE SCENĂ, NIMENI NU MAI VOIA S-O ANGAJEZE. INTERPRETUL DE MUZICĂ POPULARĂ ALEXANDRU LOZANCIUC: „LUMEA O IUBEA FOARTE MULT ŞI CÂND IEŞEA EA PE SCENĂ, CU VOCEA EI ÎNCREDIBILĂ, ÎNALTĂ, FRUMOASĂ… AM VĂZUT-O ÎN 1972 PE MARIA DRĂGAN, CÂND VENISE LA FILARMONICĂ DIN SATUL EI, BĂLĂUREŞTI, UNDE EA ERA DEJA MĂTURĂTOARE LA PRIMĂRIE. ÎMBRĂCATĂ URÂT, ÎNCĂLŢATĂ ÎN BOTE. ÎNTRASE SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PRIETENII. I-AM SPUS, CĂ PENTRU MINE EA RĂMÂNE O CÂNTĂREAŢĂ MARE ŞI, SĂ-MI DEA VOIE SĂ-I SĂRUT MÂINILE. A FOST SURPRINSĂ… PENTRU TOATĂ LUMEA A RĂMAS CA O ARTISTĂ EXTRAORDINARĂ. PĂCAT DE EA, ŞI AR TREBUI SĂ LE FIE RUŞINE CELOR CARE ŞI-AU PERMIS S-O DISTRUGĂ. PUTEAU SĂ-I DEA O CĂMĂRUŢĂ, NU SĂ-I UMPLE PAHARUL! ASTA S-A ÎNTÂMPLAT, ŞI ACEI CARE AU DUS-O LA PIERZANIE, NU AU AJUNS SĂ-I IA LOCUL ŞI NICI TALENTUL. AM PIERDUT O MARE VOCE, UN MARE TALENT ÎN PERSOANA MARIEI DRĂGAN, DACĂ CÂNTA ÎN CONTINUARE, TRĂIA ŞI ÎN PREZENT. AU LĂSAT-O SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN SATUL EI SĂ MĂTURE ŞI  SĂ  PRINDĂ  PEŞTE!”

MARIA DRĂGAN A SUSŢINUT TURNEE ARTISTICE ÎN PERIOADA EX-URSS, DEŢINĂTOARE A MULTIPLELOR DIPLOME DE ONOARE; A PARTICIPAT LA FESTIVALUL DE ARTĂ AL RSSM DIN UNGARIA, OBŢINÂND PREMIUL SPECIAL (1971); LAUREATĂ A FESTIVALULUI TINERETULUI DIN REPUBLICĂ (1971). A FOST ÎNVITATĂ LA REALIZAREA PELICULELOR „TABLOURI MUZICALE”(TELEFILM-CHIŞINĂU, 1970) ŞI „CĂLĂTORIE LA NEHVORAISK” (MOLDOVA-FILM). ÎN 1988 VLAD DRUC ŞI IURIE BALAN AU TURNAT FILMUL DOCUMENTAR „VAI, SĂRMANA TURTURICĂ”, CONSACRAT MARIEI DRĂGAN. EMISIUNEA-CONCERT „MARIA DRĂGAN. ÎN MEMORIAM” REALIZAT DE NINA BOLBOCEANU ÎN 1990, A AVUT UN MARE SUCCES LA SPECTATORI. ÎN 1996, 13 SEPTEMBIE A FOST CREATĂ FUNDAŢIA MARIA DRĂGAN, SCOPUL CĂREIA ESTE LANSAREA ŞI PROPAGAREA TINERILOR INTERPREŢI DE FOLCLOR.  NUMELE MARIEI DRĂGAN A FOST ÎNVEŞNICIT ÎN DENUMIREA STRĂZILOR ÎN CHIŞINĂU, NISPORENI, CĂLĂRAŞI, ETC. GHEORGHE BUDEANU, AUTORUL CĂRŢII DESPRE MARIA DRĂGAN, MARCASE CU JALE:„LA „NUNTA” EI A CĂZUT O STEA. SOARELE ŞI LUNA I-AU ŢINUT CUNUNA. DE LA CHIŞINĂU N-A VENIT NIMENI S-O PETREACĂ…” MARIA DRĂGAN ERA DEJA ÎN „ZONA UITĂRII”.  „IUBIREA NOASTRĂ-NCET S-A STINS, PRECUM S-AR STINGE O ŢIGARĂ..”- CUVINTELE DIN REPERTORIUL EI. 

UN DESTIN TRAGIC. „CE MULT A FOST IUBITĂ!” – S-A SPUS DUPĂ MOARTEA EI.  A FOST O STEA A CÂNTECULUI POPULAR MOLDOVENESC. ASTĂZI N-O MAI AUZIM, S-A VĂZUT CONSTRÂNSĂ DE ÎMPREJURĂRI SĂ SE RETRAGĂ DIN COTIDIANUL OBIŞNUIT, DAR PRIN VOCEA, CÂNTECELE EI, SI IN PRESENT, RĂMÂNE EXTRAORDINARA MARIA DRĂGAN! LUME, SORO LUME!..

                                                   Svetlana Vizitiu

De ce n-a mai cântat Maria Drăgan?

Maria Drăgan, pe bună dreptate, a rămas în istoria cântecului popular ca una dintre cele mai bune interprete. N-am să exagerez dacă o să afirm că a fost nu cea mai bună, dar una din cele mai bune. În fonoteca de aur a Televiziunii Naţionale din Moldova s-au păstrat din păcate doar vreo două-trei cântece în interpretarea Mariei Drăgan. Dar şi aceste 2-3 cântece pot demonstra nu numai măiestria interpretativă a cântăreţei, ci şi ţinuta ei scenică la nivel deosebit de înalt. Ceva mai mult s-a păstrat în fonoteca radioului. Şi melomanii cântecului popular au azi marea fericire să asculte şi să admire fermecătoarea ei voce.

Pe când cânta Maria Drăgan în componenţa ansamblului de muzică populară Mugurel, popularitatea ei era de nedescris. Iubitorii cântecului popular o aplaudau îndelungat la concertele Mugurelului. Eu am avut ocazia de mai multe ori să pregătesc emisiunile de duminică La vatra jocului. Şi cum se făcea de obicei, luam din redacţia muzicală a radioului teancurile de scrisori ale solicitanţilor cântecului popular, le aduceam la gazda unde locuiam şi pregăteam emisiunea. Fără doar şi poate, că cele mai multe solicitări erau la adresa lui Nicolae Sulac şi a Mariei Drăgan. Fanii Mariei Drăgan îi adresau în scrisori cele mai frumoase cuvinte. Fără vreun cântec de al Mariei Drăgan emisiunea La vatra jocului nu avea rost s-o lansezi în eter.

Locuia Maria Drăgan într-o odaie a căminului Filarmonicii de Stat. N-a avut norocul să aibă o casă. În aceeaşi odaie, împreună cu Maria Drăgan, mai locuiau încă vreo 4–5 artiste. Eram în relaţii bune cu Maria. De câte ori veneam la prietenii mei Ion Suruceanu şi Ştefan Petrache, totdeauna băteam şi la uşa Mariei. Şi de aceea am avut ocazia să-i cunosc nu numai viaţa scenică, dar şi bucuriile şi problemele ei cotidiene. Avea foarte mulţi prieteni. Dar era şi imposibil să nu-i aibă, căci Maria era foarte bună la suflet şi nu-i purta nimănui pică. Din contra, se bucura de succesele colegilor. Nu-i plăcea să vorbească de rău în lipsa cuiva. Ce avea de spus, spunea în faţă fără jenă.

Odată vin eu la cămin. Bat la uşa lui Ion Suruceanu şi Ştefan Petrache, nu răspunde nimeni. Îndrăznesc la uşa Mariei.

– Intră, Ioane! mă invită Maria. Intră, c-ai venit la ţanc. Iată a fost poştaşul şi mi-a adus onorariul de la televiziune, 12 ruble. Aşteaptă să mă îmbrac şi mergem ,,La plăcinte”, zice ea.

12 ruble pe timpuri erau o avere întreagă. Cu aşa sumă ne puteam permite să mergem nu numai ,,La plăcinte”, ci la orice restaurant. Maria a preferat ,,La plăcinte”, care se afla chiar lângă căminul Filarmonicii, pe strada Hânceşti. ,,La plăcinte” era o crâşmă foarte populară în Chişinău. Venea aici lume de pe lume. Şi medici, şi învăţători, şi ingineri, şi scriitori, şi muncitori de rând. Cel mai des veneau, însă, artiştii. Localul îi primea pe toţi. Chiar direct din cuptor în văzul clientului se serveau plăcinte fierbinţi, iar alături de cuptor – vin din poloboc. ,,La plăcinte” era ca un fel de şezătoare. Aici nu se făceau beţii, aici se discuta, se interpretau cântece inedite, se recitau poezii.

Aşadar, am intrat cu Maria în crâşmă, am comandat vreo patru plăcinte cu brânză şi dovleac şi un ulcior cu vin. Flămânzi am înfulecat plăcintele la fugă, mai răcindu-ne cerul gurii de fierbinţeala lor cu un pahar cu vin. ,,La plăcinte” era imposibil să serveşti un pahar cu vin de unul singur sau în doi, căci imediat te pomeneai la masă cu cineva dintre cunoscuţi. Şi de data aceasta i-am avut oaspeţi la masa noastră pe Valentin Dânga şi Iulian Caranfil. Ca să nu rămân dator, am comandat şi eu un teanc de plăcinte şi un burlui cu vin, pe care le-am dat gata într-o clipă.

Aşa era Maria. Împărţea cu prietenii, cu cunoscuţi, vecinii ultimii bani pe care-i avea şi bucata de pâine de acasă, de la Bălăureşti, Nisporeni.

Maria Drăgan se avea de bine cu toţii. De generozitatea ei se foloseau toţi. Avea mulţi prieteni. Dar n-a avut unul de nădejde, credincios, ca s-o susţină, s-o ajute la cumpănă.

Atunci când a fost desfiinţat ,,Mugurelul”, Valentina Cojocaru şi Ion Bas au fost angajaţi la ,,Folclor”, Anastasia Istrati în capela corală ,,Doina”, Vasile Marin în ansamblul Palatului Republican al Sindicatelor, iar Maria Drăgan a rămas pe drumuri. Nu s-a găsit nimeni să insiste să fie angajată fie în orchestra ,,Fluieraş”, fie ,,Folclor” sau ,,Joc”. Nimeni. Parcă uitaseră toţi de ea.

Într-o seară, după şedinţa cenaclului literar de la Tinerimea Moldovei, ne-am dus să luăm cina şi s-ascultăm muzică populară la ,,Beciul vechi”, situat în parcul Valea Trandafirilor. Ne-am dus acolo, ne-am aşezat la masă şi am făcut comanda. Ospătarul ne-a servit, am gustat din bucatele comandate şi ascultam muzica. Aud o voce cunoscută. Era vocea Mariei Drăgan. S-a terminat cântecul, m-am ridicat de pe scaun şi m-am apropiat de Maria.

– Maria, încep eu, tu să cânţi la Beciul vechi? Locul tău e în altă parte.

– Când îi fi tu ministrul culturii, poate că voi cânta în altă parte, răspunse rece Maria. Până atunci voi cânta aici. Dacă doreşti să-ţi cânt şi ţie ceva, pune-o şampanie la muzicanţi. Maria a început să cânte o melodie comandată de un client din sală.

Eu am rămas perplex. Pierdusem şi graiul. În faţa mea era o altă Maria Drăgan. De nerecunoscut. M-am retras timid la masă, am ascultat-o toată seara cum cântă şi mai mult n-am mai îndrăznit să intru cu ea în vorbă. Atunci a avut loc ultima noastră întâlnire.

Nu peste mult timp, Maria Drăgan a fost nevoită să părăsească chiar şi Beciul vechi, ca să se retragă pentru totdeauna în satul ei natal.

Astfel a fost dată uitării şi vestita cântăreaţă de muzică populară Maria Drăgan.

A fost dată uitării până… s-a stins. Şi doar după moartea ei s-au turnat filme, s-au scris articole şi s-au organizat festivaluri de muzică populară În memoria Mariei Drăgan.

Păcat, ar fi putut şi astăzi cânta cu foarte mult succes! Dar nu a fost să fie!

Merită să fie apreciată osârdia scriitorului, Gheorghe Budeanu, care a selectat cele mai însemnate articole despre Maria Drăgan și să purceadă la alcătuirea unei cărți c-un titlu semnificativ ,, Maria, vai sărmana turturică…”, ce a și văzut lumina zilei la editura ,,Serebia” din Chișinău!

Ion Cuzuioc

Nicolae Sulac: O paradigmă a etnosului moldovenesc

         ”…Mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)

Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul. După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. Avuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros. A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. Nicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical.  Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992).  Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut  împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.

”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.

“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.

Cu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.

Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!”  Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.”

 

Ion Druţă: „Sulac cunoaşte verbul matern pe dinafară, ştie a lipi cuvântul la locul lui, aşa cum un om din popor şi care reprezintă poporul în toată plinătatea lui spiritual o poate face”.

Andrei Srâmbeanu: „Sulac e un scriitor cu o oralitate de excepţie, un autor de literatură naivă foarte gustată de publicul cititor.”

Tot ce povestea Nicolae Sulac, era aşternut pe hârtie de către prietenul lui publicistul Vlad Olărescu, şi alţi scriitori, dar Sulac se plângea că ei strică totul ce le povesteşte el. Şi iată că în câteva nuvele publicate din cartea „Vorbă lungă – bogăția omului” s-a reuşit să se păstreze limbajul, modul de exprimare şi de gândire a lui Sulac…

Tudor Colac: „ Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om-spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre”

Nicolae Sulac a fost distins cu multe titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premiului de Stat (1982), Ordinul Republicii în 1992. Astăzi, Palatul Naţional din Chișinău poartă numele Nicolae Sulac.

S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003. 

„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!

 

       Svetlana VIZITIU

 

             Surse utile despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac: 

 

1. Olărescu, Vlad. Înfierea din Urmă/ Vlad Olărescu; prez. graf.: Oleg Cojocaru; aut. fot. color de pe cop..: Mihai Potârniche. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 1997. – 167 p.

2. Proca, Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac./Ion Proca. –  Ch. : Notograf Prim, SRL, 2011.- 264 p.

3. Nicolae Sulac în amintiri, cronici, imagini. – Chişinău: Baştina-RADOG, 2006. – 192 p.

4. Blajinu, Dumitru. Colac, Tudor. Nicolae Sulac: Rapsod al neamului moldav/ Dumitru Blajinu, Tudor Colac. – Chişinău: Grafema Libris, 2015. -260 p.

5. Curbet, Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // La gura unei peşteri de comori:  valori basarabene / Vladimir Curbet. – Ch., 1994. – P. 227-228.

 

Cărți despre Sulac și recenzii:

 

– #Canta_Nicolae_Sulac – contine piesele / textele din repertoriul interpretului

– #Olărescu_Vlad. #Înfierea_din_Urmă, 1997. – Un volum despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac, celor ce-l admirau, si îl urmăreau. O operă artistică în care autorul ne conduce pe drumul vieţii al îndrăgitului interpret, şi cele cinci înfieri, şi înfierea din urmă despre care aflam citind cartea. O salbă de omagii, fragmente din scrisorile admiratorilor, interviuri şi în loc de postfaţă Adevărul lui Nicolae Sulac de #Nicolae_Dabija.

– #Proca_Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac. O biografie romanţată, cu amintiri despre interpret, cu interviuri și fotografii inedite. Autorul Ion Proca s-a gândit să scrie această carte în momentul în care l-a cunoscut pe N. Sulac, cu 40 ani în urmă, însă în 2011 a aparut acest volum dedicat predestinatului care cântă, N. Sulac. – Dedicată neîntrecutului rapsod al plaiului – Nicolae Sulac şi începe cu un text introductiv al dirijorului Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, cartea cuprinde date biografice, amintirile sătenilor despre Nicolae Sulac. În capitolul 2 – despre Femeile din viaţa interpretului, impresiile şi amintirile soţiilor, dar şi mai multe interviuri oferite de persoane care l-au cunoscut – Anatol Latâşev, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, amintirile lui Emil Loteanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru. Anectode vesele şi triste despre Nicolae Sulac şi cele povestite de el. ”Ce a cântat Sulac (o încercare de a reconstitui repertoriu) de Tudor Colac. Ion Proca: ”Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om -spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre” Un mesaj – să nu uităm această generaţie de mari artişti care ne-au proslăvit ţara şi să mai trecem pe la biblioteci fiindcă cărţile care nu se văd se uită.

– Nicolae Sulac #în_amintiri_cronici_imagini. – Volumul a apărut în urma unui apel lansat pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta de către un grup de entuziaşti care au îndemnat toţi oamenii de bună credinţă să susţină proiectul editorial în amintirea regretatului Nicolae Sulac. Echipa redacţională a decis că toţi care au venit cu amintiri, scrisori, cronici, recenzii, fotografii şi alte materiale merită să-şi găsească spaţiu în acest album omagial. Astfel, în sumarul albumului regăsim cele mai notorii personalităţi ai neamului – Gr. Vieru, D.Matcovschi, M.Bieşu, G.Sainciuc, M.Munteanu, I.Loghin, S.Vicoveanca, scriitori, istorici, ziarişti, amintirile fiicelor, articole din presa naţională, ş.a. Tot aici se regăsesc dedicaţiile poetice de la Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi, Victor Plugaru, ş.a. În filele albumului vom întâmpina Glume cu şi despre Nicolae Sulac prezentate de prietenii lui Gheorghe Urschi, Aurel Scobioală, Constantin Rusnac, Victor Pavliuc, Dinu Mihail. Albumul reprezintă un interes deosebit din punct de vedere a interpretării artistice, fiind înzestrat cu fotografii unicale, picture şi măşti de ale lui Glebus Sainciuc. O elaborare din îndemnul fondatorilor ei Alexandru şi Alexandrina Rusu.

– #Blajinu_Dumitru. #Colac_Tudor. Nicolae Sulac: #Rapsod_al_neamului_moldav. – Autorii au identificat din arhivele Radioteleviziunii înregistrările cu vocea cântăreţului. O parte din lucrări au fost transcrise din memoria unor contemporani ai interpretului. Au fost alese şi transpuse din arhive note, care erau mai representative, mai credibile din punct de vedere a provinienţei. Cartea este construită în ordinea următoare: Hronic de familie, Cariera profesională, Turnee artistice internaţionale, Distincţii, menţiuni, Repere onomastice (Tudor Colac, Maria Cosniceanu), #Folclorul, Nicolae Sulac şi Dumitru Blajinu. Un articol foarte amplu cu denumirea: La originea cântecului este semnat de Tudor Colac. În compartimentul Expresie a unităţii de neam, grai şi cântec românesc s-au prezentat Andrei Strâmbeanu, Ion Ungureanu, Ion Ciocanu, Ion Dolăneascu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Vasile Goia, Mihai Dolgann, etc, etc… Un loc aparte ocupă Nicolae Sulac omagiat prin festivaluri – despre farmecul şi succesele lui Nicolae Sulac şi despre Festivalul-concurs national Nicolae Sulac. Cel mai mare compartiment – Antologie de cântece – reprezintă miezul şi obiectivul acestei ediţii. Materialul este aşezat în ordinea propusă de Dumitru Blajinu şi conţine circa 160 de cântece interpretate de Nicolae Sulac. Cartea e înzestrată cu Bibliografie selective şi discografie.

– #Curbet_Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // #La_gura_unei_peşteri_de_comori: #valori_basarabene – Un capitol aparte a consacrat oamenilor iluştri ai Moldovei, cântăreţilor cu renume: Lidia Lipcovscaia, Maria Cibotari, Maria Bieşu şi Nicolae Sulac. Nicolae Sulac, menţionează autorul, a adus o reală contribuţie la succesele ansamblului #JOC. El a cântat în componenţa colectivului în turneele acestuia prin Moldova şi peste hotare. Nicolae Sulac în cântecul popular e viaţa, şi mai mult decât atât, e flacăra de viaţă, scrie Vladimir Curbet.

 

Potrivit scriitorului Andrei Strâmbeanu, Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.

În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău, un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din capitală.

 

       Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti blog

 

Nicolae Sulac cu sotia Ludmila Diacenco, fiica Ioana si nepotul Maximilian Laucs.

#in_memoriam

Impresii de lectură. Top 5 carti

N-ar trebui să dureze, doar de ai vrea tu să dureze. Nu face niciodată ceea ce nu-ţi place! De ce să citeşti orice, dacă ai impresia că lectura e un proces lent şi plictisitor, şi care cere atenţie şi concentrare? Lumea e plina de cei deştepţi sau proşti, – tu dintre care faci parte? – Cartea iti oferă o sansă: – Vrei s-ajungi Om Inţelept? – Citeşte!!!

Zinaida Jarcutchii, General Director  Corina Travel Agency
In ultimul timp, sunt captivata de creatia lui Boris Pasternak:”Doctor Jivago’‘ (chiar si am privit a cita oara ambele ecranizari ale romanului) si Poezie, in general. La moment, deoarece avem  cazati in hotel o pleiada de personalitati de arta si cultura romani, care au venit sa-l onoreze pe regretatul Nichita Stanescu – am recitit POEZIA poetului…  Tin minte timpurile cind ne inscriam in rind, ca sa citim cartile lui Rasul Gamzatov, editiile periodice ale revistei ”Иностранная Литература”, ‘‘Poiana Rosie” de Vasili Shukshin… Cit de dulci erau noptile, in care citeam cartea rivnita!
Cartea mea de birou este – ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Am preluat de la Scarlett O’Hara spusele ei:”La aceasta ma voi gindi miine!”.
Va recomand si va doresc o Lectura placuta!!! Sa aveti o zi cit mai reusita!

Maxim Iurcu, Presedinte Consiliul studentesc al facultatii de Drept, USM: Sunt student la facultatea de Drept si fac stagiul de practica la procuratura, iar din cartile pe care le-am citit si, care intr-adevar mi-au placut, se numara: Paulo Coelho ”Al cincilea munte”, ”Principele” de Niccolo Machiaveli; Doctrine politice si alte, de Liviu Petru Zapartan; cele din domeniul geopoliticii.  si desigur, literatura de specialitate din domeniul Dreptului: Drept Penal, Vol. 1,2 –  Sergiu Brinza etc.

Argentina Gribincea, sociolog, freelancer, blogger: Mereu am preferat clasicii. Mi-am format gusturile literare la școala lor – începând cu perioada clasicistă, precum Corneiile (Le Cid, în special, care mi-a deschis apetitul pentru cercetare, pentru că primul meu referat „serios” a fost despre această piesă a lui Pierre Corneiile, iar meritul pedagogic e al profesoarei mele de franceză de la liceul Gh.Asachi, pe atunci școala nr.1, doamna Grosu, care a știut cum să mă încurajeze) și continuând cu celelalte curente, mulți dintre autori fiind francezi și faimoși: Villon, Rabelais, Voltaire, Hugo, Flaubert, Musset, Lamartine, Baudelaire, dar mai ales Balzac! Bine, până la ei au fost volumele scriitorilor noștri pentru copii (mulțumită părinților mei, care m-au împrietenit cu literatura). Și după au fost mulți alții. Dacă n-aș avea un plan de lecturi obligatorii (conform unui plan de lucru stabilit de mult timp), aș prefera, ca pe vremea adolescenței mele, să stau zile întregi în bibliotecă și să-mi aleg titlurile de pe raft, urmându-mi intuiția, pentru că lectura trebuie să fie ca și dieta: personalizată, să fie bazată pe necesitățile fiecăruia. În plus, dacă ar fi să recomand vreo carte, aș întreba mai întâi care sunt preferințele celui care îmi cere sfatul. Nu are rost să impui un anume gen de literatură, dacă personalitatea cititorului „cere”, are nevoie de altceva, pentru moment. Cu siguranță, va veni și timpul altor genuri de lectură. Pe de altă parte, gustul pentru literatură se cultivă. Spre exemplu, dacă e o persoană care n-a citit din clasici (sau i-a citit din obligație, pentru „școală”, dar fără a-i pune la suflet), aș începe cu această perioadă (cu literatura clasică unversală și cu cea românească – literatura clasică este o bază excelentă pentru formarea personalității). Dacă a citit suficient din clasici, aș recomanda autorii mai recenți…

  Ecaterina Ichim Caldarii,  Regizor  Teleradio Moldova

     De regula, greu ma apuc de romane. Mai des, de nuvele sau articole, care prezinta la moment, un interes. Ultimile doua saptamani, la spital, am dispus de timp liber, si mi-am permis creerului sa se mai improspeteze. Am lecturat cateva brosuri, care le-as recomanda si altor prieteni de pe facebook.com: „Biografii necenzurate ale unor oameni celebri” de Will Cuppy, „Cele mai mari scandaluri ale istoriei” de Ed Wright, „Minciuni oficiale” de David Heylen Campos, „Hitler si socieatile secrete” de Philipp Valode. M-a impresionat chiar si un Dictionar pentru copii „Galeria personalitatilor lumii„. Rusii spun: ”Ne bilo by scastia, da nesceastie pomoglo”. Nu dispun mereu de timp pentru lectura, doar boala „m-a ajutat”. La varsta mea, probabil, nu mai schimb radical viata datorita celor citite. In schimb, am o senzatie, ca si cum as deschide geamurile, improspatind atmosfera rutinei…

Natalia Brasnuev, Mass-media     Nu stiu, cat de mult as putea sa recomand celorlalți, caci este o alegere individuala. La anumite etape ale vietii ma pasionează diferite subiecte. Iata, literatura pe care o citesc acum :

1. „Сподвижники и фавориты- Мария Кантемир” ( Зинаида Чиркова). Un roman istoric extraordinar! 
2. „Дьявол и сеньорита Примм” (Пауло Коэльо)
3. „Держите ножки крестиком” (байки гинеколога)  de Kирилл Радциг. E o carte electronica, descarcata din Internet: O comedie bazata pe fapte reale. Experienta de o viata a unui ginecolog obstetrician, adunata in acest volum. Un umor fin. Cartea e dedicata, in special, mamelor tinere sau celor, care asteapta un copil. 
Cam atit pentru moment. /S, Vizitiu/

MUZICIENII RECOMANDĂ

MUZICIENII RECOMANDĂ.

Nu căutaţi beneficii în dragoste!

Ştii şi tu, că în astă lume, nu fiecărui i-e predestinat să fie fericit… Să-şi găsească soarta, eroul lui… Prin urmare, eşti nevoit să creezi de sinestător: cu mânile tale, cu gândul, buzele, inima… Să te lupţi pentru ceva (cineva), împreună cu oamenii, şi chiar cu soarta insăşi, căci, le preferă pe cei, care se confruntă cu ea. Ar fi bine, să tineţi minte: acelea lucruri care vă aduc o grămadă de bani, – mai devreme sau mai târziu, vă trădează. Nu căutaţi beneficii în dragoste! 🙂

Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută singuri!

 

Mamici, tatici, bunicuti: Recomanda!

Sunt carti pline de explicatii si de imagini, ce contin extrem de multa informatie si care te invata sa citesti si sa intuiesti gandurile altora prin gesturile si exprimarile lor. E vorba de mamici, tatici si bunicuti.. Sunt multe carti ce ne recomanda, si merita sa fie citite. Si cu atat mai mult, sunt oameni de la care ai ce invata! Ascultati-i! – puneti idei si imagini la suflet, si, la randul sau, deschideti-va inima voastra! Impartasiti-va!                                                                                                                              Alexandra MARTA, jurist, interpreta de muzica usoara.

Până la o vârstă nu mi-a plăcut să citesc, aveam alte interese, ca cele ale cantului, pictura in ulei si acuarela… Deși, am citit de mica, nu am simtit plăcerea aceea pe care o simt acum când citesc o carte, in special, la tema: ”Cum sa ai grija de copil”.  Se pare ca cu varsta ne schimbam si preferintele. dar, nici acum, nu-mi prea gasesc timp, cat n-as dori de mult, sa citesc in liniste: de curand am nascut un baietel minunat, pe Timur… Fiul meu este prioritatea mea! Cu toate acestea, dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum, am să vă recomand doar câteva: ”Secretele succesului” de Dale Carnegie; o carte incredibila, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii, o recomand cu mare caldură. Fără discuție este cea mai bună carte. In adolescenta, am fost marcata de ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, de altfel, m-au impresionat si romanele lui Theodor Dreiser ” Jennie Gerhardt”, ”Tragedia americana”; iar in copilarie, adoram ‘‘Povesti populare moldovenesti”, Povestile lui Ion Creanga. Imi placea sa-l recit pe Bacovia, poeziile lui despre anotimpuri.. Mă bucur de fiecare carte, care te pune pe ganduri, plus, pe emotii pozitive. Am uitat ce carte era, imi amintesc, ca am fost uimita sa descopar, ca toate posesiunile materiale sunt nesemnificative, ele nu ne aduc fericirea, ci doar fericirea de moment… Adica, mi-am dat seama de realitate. Imi doresc sa citesc Biblia in intregime.

VITALIE CATIRAU, capitan, politist. Militar in suflet.

Sa fiu sincer, de mic am ramas impresionat de „Cîntătoarele din Mărăcini” de Colleen McCullough, ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, ”Calaretul fara cap” de Mayne Reed, de lectura clasicii universale… Toata opera lui Dosteievski, am citit-o, si m-a marcat mult! Scriitorii preferati sunt si Gustave Flaubert, Shakespeare, A. Dumas, Dostoevskii, Stendhal, M. Drumes, L. Rebreanu, Suvorov.. Lectura, ca si intreaga arta este pentru oamenii cu un nivel de cultura si totodata material suficient pentru a avea nevoie si de asta. In conditiile in care, cetatenii sunt stresati de foarte multe griji, probleme, dar mai intai de toate nu au incredere in nimeni si in nimic, la ce le-ar mai servi literatura artistica? Despre literatura de specialistate nici nu poate fi vorba intr-o Moldova in care se promoveaza ideea ca nu avem specialisti calificati, iar ei exista dar nu se pot angaja, pentru ca prioritate au apropiatii unor persoane influente si la fel de neprofesioniste ca si protejatii lor (am patit-o chiar eu). Dacă am avea un trai decent, sunt sigur că orice om are capacitatea să se intereseze de cultură, știință, educație și să citească o carte, să încerce ceva nou, nu doar să se gândească cum să supraviețuiască.  Eu cred în oameni, nu în politicieni, iar expresii de genul că (oamenii de la țara sunt proști sau needucați poate veni doar din mintea unui om neintelept). Pasionat fiind de lectura, chiar de la o varsta frageda (ii multumesc mamei, care a avut grija sa ne insufle aceasta dragoste), am citit tot ce-mi nimerea in cale, iar cu trecerea timpului si cu inaintarea in varsta am fost captivat de romanele de dragoste, la fel, si de cele de aventura,…mai putin, SF-ul. Puteam sa fiu o zi intreaga in „captivitatea” unor carti . Cu parere de rau, la moment, nu citesc atat de mult, oricum incerc, alteori, sa improspatez bibliografia personala cu o noua carte. In present, preferintele sunt mai mult axate pe romane istorice, sau chiar relatari documentare, eu, fiind pasionat de istorie: tot ce e legat de acest domeniu ma atrage… Istoria e o enigma ! Ultima carte citita si recitita, si care m-a captivat e „Funia impletita in trei” de Petru Bogatu; e o carte excelenta!

IRINA POPOV, medic

Uneori citesc din literatura de scoala a fiicei mele Coriina, caci noi, parintii, pe timpuri, nu am trecut-o, si adesea, discutam cu ea – ce si cum, mai ales, cind intimpina dificultati. Multe din recomandari de carti, postate pe bloguri, desigur, le-am citit, mai cu seama, in copilarie si adolescenta. Mama mea a predat la facultatea de biblioteconomie: am de la cine invata… Am si o biblioteca enorma acasa.  Ma stradui, sa fiu la curent cu toate informatiile din editiile de specialitate; scriu pe aceasta tema, pentru site-ul thewoman.md

IURIE BADICU, Director ORDA, jurnalist

Sincer sa fiu, în ultimile șase luni n-am citit nici o carte nouă, doar legi și proiecte de legi de tot felul… Totuși am recitit, zilele acestea, 2 cărti foarte dragi, cu schite prima, cu poeme a doua, e vorba de Victor Teleuca, „Goniti pasarea de cenușă”, Editura Literatura artistică Chișinău 1982, si, Jovan Strezovski -„Tărîmul de la miazăzi”, Editura Dacia Cluj Napoca 1979. De curand, am fost într-un local unde depozitez, temporar, cărțile mele citite și în curs de citire, chipurile, biblioteca personală. M-am aprovizionat, de acolo, cu 50 de carți, cu titlul: „Aforisme pe bani pentru businessmeni„.

Inga MILOSAVLJEVIC, jurnalist, producator si coordonator evenimente culturale

Последнее время предпочитаю классическую литературу, чтобы для себя сохранить культурный язык. После прочтения некоторых современных произведений мозг в ужасе взрывается, а когда перечитываю Пруста, Хемингуэя, Булгакова, Камю, Чехова, Моэма, Андрича, Ионеско, и других классиков мировой литературы, получаю почти физическое наслаждение. Люблю поэзию, это утонченный вид искусства. Когда тяжело на душе, то в руках всегда томик Ахматовой, Цветаевой, Пастернака, Гете, Бландиана. Недавно была на международном форуме поэтов и писателей, открыла для себя молодых хорватских и сербских литераторов.                                                                                                                                              TANIA GUTU, asistenta medicala, in concediu de maternitate

Recomand tuturor celor  pasionaţi de lectură “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a fost scrisă în 2006 de către Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor născut în Franţa în 1960, un binecunoscut dramaturg, romancier şi scriitor de ficţiune ale căror piese se joacă peste tot în lume. Cartea ne prezinta opt povesti de viata ale unor opt femei diferite dar care au toate un element comun in jurul caruia povestile prind viata: iubirea. Partea interesanta e ca nici o poveste nu este ca cealalta si autorul reuseste sa redea adevarate trairi si adevarate experiente de viata printr-o simplitate iesita din comun.Aş mai putea recomanda şi „Numele Trandafirului” – am citit-o de câteva ori. Este o carte completă. Are o intrigă poliţistă, dar este şi o frescă socială. Un amestec de religie cu ştiinţă, foarte interesant. M-au impresionat în mod deosebit carţile “Iubirea faţă de apropele”, de Pascal Bruckner şi “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez.    

   ANDREI SAVA, muzician, compozitor 

Unul din iubitii mei scriitori este Kurt Vonnegut. L-am „descoperit” in anii de scoala, in biblioteca tatalui meu, apoi l-am tot recitit de-a lungul vietii, crezand de fiecare data c-abea acum l-am inteles cu-adevarat. Am cautat disperat toate lucrarile, probabil, as putea scrie si-o disertatie, amanuntit-stiintifica despre „elemente de sructura si stil”. Probabil e legat de „unghiul de vedere” cu care priveste realitatea, asemanator launtricului meu, de-o filosofie sumbra, sau de calitatatea uimitoare de-a spune lucrurilor pe nume printr-un umor diferit de fantastic si uneori ireal de „black”. Pentru milioane de oameni acest mod de gandire, acest blitz a realitatii, a devenit adevarata religie, cult. Acum, stiu care lucrare semnata de Vonnegut imi place cel mai mult, dar as sfatui „sa-l luati” step by step, crescendo, fade in… De la opusurile tineretii spre maturitate, asa mi se pare corect, recomandabil. Si inca ceva: e straniu e paradoxal, dar efectul e atomic daca-l citesti pe Kurt Vonnegut dupa Erich Maria Remarque… Karel Čapek e urmatorul scriitor, pe care vi-l recomand (in special daca l-ati indragit pe Vonnegut). E uimitor cum un american si un ceh pot avea atatea tangente in creatie, traind in lumi diferite. Nu-s identici, nici gemeni si totusi au multe in comun. „Razboiul salamandrelor” si „Fabrica de absolut” le-am gasit intr-o colectie sovietica, pare-mi- se, „АЭЛИТА”. Acum, ma-ntreb cum de-a fost acceptata pe timpuri tirajarea acestor lucrari- in esenta sunt revolutionare si critica indirect sistemul socialist-comunist. Probabil, propaganda celor timpuri, sau vre-un critic literar cu „capul mai aplecat” a acordat lucrarile in tonalitati ce critica sistemul capitalist. Cum n-ar fi, ramane unul din scriitorii cu care se poate „indreptati” secolul XX.  Iar lucrarile scrise in anii 20-40 a secolului trecut, sunt si-acum la fel de moderne si actuale.

P.S. Apropo, Karel Čapek si fratele lui Josef, sunt autorii cuvantului „Robot”.

SOFIA STOLEAROV, bunicuta, intr-o vizita de durata in Canada

Lectura este pasiunea mea. Imi place enorm lumea imaginara a cartilor si nu trece o zi ca sa nu citesc. Chiar fiind in vizita peste ocean, nu am putut sa ma abtin ca sa nu ma inscriu la biblioteca nationala si acolo sa-mi gasesc sursele lecturii. Cartile recent citite, care m-au impresionat prin continutul sau au fost: ‘‘Maitreyi” de Mircea Eliade, ”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, ”Fiul Risipitor” de Hall Caine, ”Vendetta” de Henry Possendorff, ”Buna dimineata, baieti”, ”Cismigiu et Company” de Grigore Bajenaru, ”Alchimistul” de Paolo Coelho. In afara de aceste carti cunoscute, bineinteles, ca prin miinile mele au trecut si altele, insa, fiecare este deosebita pentru mine, caci imi dau posibilitatea sa ma rup de realitate si sa zbor cu gindurile in departari…

Grigore Grigoriu: „Zilele din palmă-n cer îmi zboară”

„Viata niciodata n-a fost usoara, dar trebuie sa fim liberi şi sa privim lumea cu ochi de copil, caci acesta e binele. In creatia noastra, nu e nevoie sa ne axam pe nedesavarşirea omeneasca; trebuie sa iubim, sa fim fideli, sa mergem spre ideal, chiar şi neavand un dram de speranta, fiindca doar astfel vom ajunge la ceva” (Grigore Grigoriu)

                             

    Actor frumos şi chipes, cu un dar suprem, stejar de o rară forţă, caracter dramatic cu o sensibilitate înduiosatoare, întruchipare a seducţiei masculine, dar şi a modestiei, mereu optimist, dar nesigur de propria lui valoare, admirat şi iubit de milioane de oameni… S-a născut pe 4 aprilie 1941, la Cauşeni. Orfan de tată la o vârstă fragedă, a fost nevoit sa lucreze de mic, ca sa-şi ajute mama. Interesul pentru teatru incepu sa se manifeste din perioada scolara, jucand pe scena teatrului popular din localitate. Ca urmare, n-a facut scoala de actorie, dar datorita talentului a reuşit sa-şi croiasca drumul sau in lumea artei, acumuland cunostinte şi practica pe scena Teatrului National din Balti „Vasile Alecsandri”, jucand apoi in anii 1965-1970 la Teatrul televizat „Dialog”. In anul 1970 devine actor pe scena Teatrului „Luceafarul”. Şi, fara doar şi poate, datoreaza descoperirea şi afirmarea sa ca actor de nivel mondial regizorului Emil Loteanu, decedat şi el in acelaşi an cu Grigoriu (2003). Grigore s-a trezit intr-o buna zi cu Loteanu venit sa-şi perfecteze actele de studii la Causeni: era elegant şi manierat, cu o tinuta şi vorbire curat romaneasca, ii captivase pe toti, iar Grigoriu nu se putea desparti de viitorul celebru regizor…

Astfel, incepuse urcusul spre cunoscutul film Poienile roşii (1966), iar rolul lui Sava Micliu ii va aduce primul trofeu in cinematografie. Grigore Grigoriu zicea:”Filmul Poienile roşii este pentru mine un veritabil imn solar daruit oamenilor, iar Lautarii comporta o filozofie profunda, mitica a poporului nostru. Precum Copernic a descoperit ca pamantul se roteste, lautarii au descoperit ca pamantul canta.” Loteanu l-a caracterizat atunci ca pe o statuie antica vie, care mai tarziu, de sub carapacea de piatra a tacerii, avea sa tasneasca o magma incandescenta… Urmeaza alte roluri, in special cele din filmele regizate de Emil Loteanu, care il consacra printre cei mai talentati actori de cinema, devenind cunoscut şi peste hotare: Andrei Voinovan (Gustul painii, 1966), Radu Negostin (Lautarii, 1971, 16 premii internationale), Stefan Barbu (Ofiter in rezerva, 1971), tiganul Loico Zobar (Satra sau O satra urca la cer, 1975, difuzat in 114 tari din lume), Victor (Vreau sa cant, 1979), Kalidis (Drama la vanatoare sau Tandra şi dulcea mea fiara, 1978). Gr. Grigoriu s-a produs in peste 50 de pelicule turnate la Moldova-Film şi alte studiouri din fosta URSS, precum şi in trei filme produse la Studioul DEFA din Germania. La Festivalul de film din Karlovy Vary, Cehoslovacia (1977), a fost incununat cu Premiul pentru cel mai bun rol masculin: al lui Loico Zobar, din Satra. Referitor la acest rol de hot de cai, actorul a relatat: „Ca sa joc in acest film, maestrul Loteanu m-a obligat sa traiesc intr-o casa cu tigani, unde seara incepea cu cantece şi se incheia cu batai şi varsare de sange. Am inteles atunci ce inseamna infernul, dar altfel nu se putea, Loteanu zicea ca trebuie sa stiu totul despre tigani.” Ca urmare, actorului i s-a conferit titlul onorific de „Artist Emerit al Moldovei” (1976), ulterior i s-a decernat medalia „Meritul civic” (1992) şi Ordinul „Gloria muncii” (2002).

In Lautarii, in rolul lui Radu Negostin, Grigoriu a personificat haiducia cu tot ce a avut ea mai legendar şi mai cutezator.

S-a plasat ferm in pleiada primilor cotati şi cautati: il solicitau tot mai multe case de film pentru diverse roluri. Cu caldura işi amintea de rolul jucat in Ciudatul, film turnat la Baku, in regia lui A. Ibraghimov, cu superba actrita Irina Mirosnicenko şi, mai cu seama, de Cika Zarubin, unul din ciracii lui Pugaciov, in regia lui A. Saltakov.

Continuand sa ramana mereu alaturi de Loteanu, a cunoscut clipe de glorie şi momente de uitare. In cartea Grigorie condamnat la glorie – cu imagini de familie, scrisori, jurnal – autorul, Ion Proca, dand detalii din viata actorului, mentioneaza ca Grigoriu n-a fost un revolutionar, nici om al revoltei: „Era pasnic şi mandru ca face parte din neam fara de moarte. Era mai mult un calator cu dorul celor de acasa.”

Printre altele, un reporter de la Los Angeles Times, Kevin Thomas, scriind de Satra afirma ca aportul lui Grigore Grigoriu este la cel mai inalt nivel dupa toate criteriile Hollywoodului… Dar nu s-a indoit nimeni de acest lucru. Cineastul Dumitru Olarescu il asocia pe Grigoriu, inainte de toate, cu barbatia:”A fost barbat in viata şi in cinematografie.”  Compozitorul Eugen Doga a mentionat corelatia creatiei şi a devotamentului actorului: „Evident, creatia lui Grigore Grigoriu nu poate fi abordata fara sa vorbim de Emil Loteanu. Ca şi Svetlana Toma, Galina Beleaeva, Mihai Volontir, şi el a fost modelat de regizor, dar şi iubit profund. In persoana lui Grigoriu, Loteanu şi-a putut developa, exprima filmul interior, a gaşit personificarea barbatului puternic, romantic şi emotiv… Omul Grigoriu a fost sincer, deschis şi, mai ales, foarte devotat prietenilor şi lui Emil Loteanu. Chiar daca acesta il supara adesea, ii facea reprosuri, Grig nu l-a tradat, dovedindu-i constant atasamentul sau.” „Cei doi titani, Loteanu şi Grigoriu, s-au completat unul pe altul”, a observat scriitorul Gheorghe Ciocoi. Actrita Paulina Zavtoni il apreciaza astfel: „Mi-a fost partener de scena, coleg, prieten. A creat multe roluri de scena la teatru, dar popularitatea, fara indoiala, i-a adus-o cinematografia. Am impresia ca in Moldova nu exista un alt actor care s-ar fi bucurat de un asemenea respect din partea spectatorilor.” „Avea simtul umorului, a spus ex-ministrul culturii Ion Ungureanu despre actorul Grigoriu, stia sa pretuiasca o gluma, chiar sa tina piept glumelor lui Urschi… A fost generos. Aceasta generozitate se vede şi in creatiile lui de varf.”

Grigore Grigoriu a fost casatorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune (a decedat cu cativa ani inaintea lui) şi aveau impreuna doi copii: Traian şi Octavian, pe care actorul i-a iubit mult şi,  din relatarile prietenului D. Olarescu, i-a invatat sa fie darzi, educandu-i ca pe niste spartani. Fiul Octavian, doctor in arte, lector la USM:”…De la tata am invatat dragostea de poezie, de cantec, de a trai viata liber.” Grigore Grigoriu ii era recunoscator Ecaterinei ca şi-a jertfit cariera pentru fiii lor şi il sustinea in toate; a apreciat-o intotdeauna, dar a recunoscut asta abia dupa ce a pierdut-o. Nu s-a mai recasatorit: „Pentru ca nu se mai naste o a doua Catiusa!”, le spunea el prietenilor. A fost un bun familist şi a stiut sa tina la oameni, sa fie prieten. Actrita Ninela Caranfil işi amintea: „E in firea oamenilor sa doreasca a cunoaste cat mai multe despre un Mare Artist in viata cotidiana. Cunoscandu-l pe Grig, pot spune ca şi „bucataria” vietii lui private a fost frumoasa. A avut o casnicie trainica cu Ecaterina Botnariuc… Ea l-a ocrotit şi l-a ingrijit ca pe un copil. Ceea ce nu se stie, e ca el avea darul de a impaca, inclusiv pe noi, actorii, cand ne certam, adica avea un soi de intelepciune taraneasca de a potrivi cuvintele.” Scriitorul Alexandru Gromov afirma ca „era un om de o sensibilitate aparte, dinamic, iubitor de viata, dispus mereu sa riste…”  Marele vis al lui Grigore Grigoriu a fost sa joace rolul lui Ioan Voda cel Cumplit, sa mai produca un film despre haiduci, unde avea sa joace rolul principal, de capetenie a haiducilor… N-a reuşit, dar „a fost haiduc pana la sfarşit. A fost un mare actor, care trebuia sa se filmeze zi şi noapte. A fost un om al culturii…” (Tudor Tataru).

In urma unui accident rutier, Grigore Grigoriu a decedat la 20 decembrie 2003, in apropierea satului Palanca, Stefan Voda, iar cu opt luni mai tarziu, intr-un accident la fel de stupid, moare şi fiul sau Traian, actor la Teatrul din Piatra-Neamt…

Daca Emil Loteanu a fost un Senior al cinematografiei moldovenesti, Grigore Grigoriu a fost Cavalerul ei…

                                                                                                 Svetlana VIZITIU

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”

Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. A moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. 
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienile rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk; Să consemnăm o mențiune specială despre poemul cinematografic „Poienile roșii”. Criticul și istoricul de film, realizatorul de emisiuni televizuale cu subiecte cinefile Tudor Caranfil, ne pune la curent cu faptul că istoricii americani de cinema Mira Liehm & Antonin Jaroslav Liehm au apreciat pelicula Poienile roșii ca un film aproape etnologic. Însă volumul de sinteză cinematografică al lui Tudor Caranfil mai conține și o încadrare valorică: „Este capodopera lui Emil Loteanu și cel mai bun film românesc de inspirație rurală. Este o modernă Mioriță, baladă de viață și de moarte. Adevăruri simple și limpezi, eterne ca pământul, dobândesc o tonalitate hâtră, tipic basarabeană”.

Cea de-a treia producție a regizorului, filmul Această clipă (1968) – evocă lupta brigăzilor internaționale în războiul civil din Spania (1936–1939), inclusiv a unui detașament din Basarabia de circa 700 de voluntari. Realizatorul a reușit să sugereze o stare de spirit unică într-o perioadă când popoarele Europei se aflau în fața interogației hamletiene: „a fi ori nu a fi”.

„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc. Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.

Ghenadie Șincarenco:„Eu am lucrat cu Loteanu la ultimul său film „Găoacea” in calitate asistent de regie. Îmi spunea totdeauna că el l-a descoperit pe Doga./1992/. Prin anul 2000 trebuia să incepem de filmat o melodrama in Bulgaria, Franța, dar Maestrul din păcate s-a stins. La altceva nu am participat”

Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.

Orfan de tată și abandonat de mamă la o vârstă fragedă, petrecându-și copilăria prin casele abandonate din Chișinău, dormind prin depozite și boscheți, a ajuns într-un final să filmeze unele dintre cele mai recunoscute filme atât în URSS, cât și în Marea Britanie și Spania. Bun prieten cu Martin Scorsese și Robert de Niro, Loteanu a ajuns la un moment dat printre cei mai influenți cineaști din lume. „ Eu am cântat aşa cum am ştiut/Din frunza aspră a iubirii mari./Senin voi coborî să dorm în lut/Printre ţărani, voievozi şi lăutari…

Date scurte biografice: Poetul și cineastul Emil LOTEANU (6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României – 18 aprilie 2003, Moscova, Federația Rusă) este autorul a peste 20 de filme (de ficțiune și nonficțiune). După absolvirea Institutului Unional de Cinematografie din Moscova (1962) este regizor la Studioul „Moldova-Film”, iar din 1974 – la „Mosfilm”.

Emil Loteanu a fost, fără doar și poate, cel mai fervent promotor al filmului de autor în cinematografia națională. Înzestrat cu un talent literar precoce și cu un simț deosebit al imaginii vizuale, a plămădit scenarii originale aproape pentru toate filmele sale, deși în palmaresul său artistic se regăsesc și două ecranizări cu mare priză la public: (Șatra, 1976) și (Dulcea și tandra mea fiară, 1978).

Capodoperele cineastului – Poienile roșii (1966) și Lăutarii (1971) – au un solid fundament literar generat de propria imaginație poetică: subtila narațiune Bucolica și ardenta nuvelă cinematografică Lăutarii. Să punem în evidență un paradox: chiar dacă ai privit aceste admirabile pelicule pe marele ori micul ecran, scenariile lor se citesc cu multă plăcere grație unei scriituri acaparatoare și, în plus, virtuților audiovizuale ale textelor. Peliculele Lăutarii (1971) și O șatră urcă spre cer (1976) au fost distinse în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian cu Premiul „Scoica de argint” (1972) și, respectiv, „Scoica de aur” (1976).

„Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
                                                                                    Svetlana Vizitiu, Impresii blog

Mihai Volontir: „Demnitatea dacă o ai, eşti om, daca nu – nimic nu e!”

 „Timp de câteva luni sau poate ani te concentrezi asupra vieţii unui personaj, asumându-ţi o altă viaţă. Şi când s-a sfârşit „jocul”, viaţa acestuia, cu bucuriile şi du­rerile lui, rămâi gol, trist şi ră­tăcit. Ai trăit o viaţă pe care ai ştiut-o de la bun început din scenariu… Acum trebuie s-o trăieşti pe a ta, mult prea necunoscută, adevărată şi adesea încurcată.”

A venit în lumea fil­mului, vesel ca un cântec, atrăgând imediat atenţia asupra măiestriei artei sale, altruismului lăuntric şi bunătă­ţii mărinimoase. Precum şi personajul din povestea ceea a lui Ion Creangă, care, re­venind la baştină după 25 de ani de slujbă pentru ţar, fără să-şi dea seama, a impresi­onat Însuşi bunul Dumnezeu şi Sfântul Pe­tru, atunci când s-a despărţit de ultimele două ruble, dăruindu-le fără regrete cer­şetorilor vagabonzi… Astfel, în 1967, în­cepuse cariera cinematografică a lui Mihai Volontir, actor al Teatrului Dramatic ”Vasile Alecsandri” din Bălţi. Rolurile sale se înscriu firesc în şirul valorilor culturii noastre, stâr­nesc emoţii, admiraţie. A creat chipuri ce rămân în memoria spectatorilor şi de care s-a bucurat mereu, iar în clipele grele – le-a inspirat încrederea în viitor. Împlinind vârsta de 75 de ani, cunoscutul actor Mihai Volontir a consacrat circa jumătate de secol teatrului bălţean, pe a cărui scenă lucrează chiar de la fondare. Dragostea pentru film îl stimulează pe actor în a lua, pieptiş, treaptă cu treaptă, scara succesului. A realizat mai mult de 120 de roluri în teatru şi în film. Din 1984 este Artist al Poporului, mai târziu devine unul dintre primii cavaleri ai Ordinului Republicii.
Vine pe lume la 9 martie 1934, dinspre părţile Hligenilor, Şoldăneşti, judeţul Orhei, având la ureche păsările ce­rului şi vuietul pădurii, căci taică-său ţinea canton la o margine de codru. Era micuţ când frate­le Nicu l-a învăţat călăria, de atunci are o predilecţie deosebită pentru cai. A văzut cu ochi de copil războiul sângeros, a sim­ţit foametea nemiloasă. Adolescent fiind, a lucrat la cariera din Rabnita, ziua scotea piatră, seara încărca var în vagoane. A vă­zut cu ochii săi şi deportarea basarabenilor, a auzit plânsul copiilor smulşi din bra­ţele părinţilor şi duşi în Siberii geroase. A făcut şcoala în Orhei, ulterior instruind şi educând un timp odraslele ţăranilor din comuna Păpăuţi. Aici, apoi şi la Râbniţa, luase contact cu teatrele de amatori, sim­ţind că scena e visul lui. Au trecut nişte ani, când i s-a oferit speranţa. Boris Harcenco, regizor al Teatrului din Bălţi, l-a ajutat – Mihai Volontir devine actor profesionist. Purta în gând şi în inimă cântecele mamei, precum şi îndemnul tatei: „Mihăiţă, să ştii că în viaţă de mare preţ e demnitatea: dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!” De-a lungul anilor, s-a afirmat pe pla­toul de filmare cu demnitate şi verticali­tate. A realizat în filme peste 30 de roluri principale, în scenă – de două ori pe atâta, trăind astfel mai multe vieţi. A devenit re­cunoscut, şi-a clădit un nume în artă atât pe meridian naţional, cât şi pe cel interna­ţional – s-a filmat în diverse studiouri ale lumii. Pe Esop l-a jucat 12 ani, tot atâţia ani a durat şi rolul lui Ion din Năpasta de mare­le Caragiale. La invitaţia lui Emil Loteanu, a jucat rolul lui Mihai Adam în filmul Această clipă (1968), Gheorghe Vodă îi propune rolul briga­dierului Obadă din filmul ‘‘Singur în faţa dragostei” (1969), iar pentru rolul lui Dimitrie Cantemir în 1976 i s-a acordat Premiul de Stat al Moldovei. În filmul Cine l-a ucis pe Hugo Vinchero, o coproducţie Lituania-Argentina, a avut-o de parteneră pe ac­triţa argentiniană Lily Lavale, în ”Ţiganul” şi ”Întoarcerea lui Budulai” pe rusoaica Klara Luciko. Ironia sorţii făcea totul ca Mihai Volontir, interpretându-şi compoziţiile, să surprindă şi, mai cu seamă, să fascineze imaginaţia doamnelor romanţioase, frângându-le ini­mile, în rolul ţiganului Budulai… De altfel, aceste seriale televizate sunt foarte longe­vive, ele având priză, şi în prezent, la spec­tatori în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Serbia, Macedonia, Bulgaria etc. Îl apuca o mare tristeţe, atunci când avea loc prezen­tarea ultimului spectacol sau se terminau filmările unei pelicule. 

Nu numai artistul, dar şi admiratorii lui au rămas foarte decepţionaţi atunci când i s-a acordat pensie doar de 74 lei lunar… Cu toate acestea, Mihai Volontir crede că, în comparaţie cu scena politică, scena tea­trului este una adevărată, mult mai credi­bilă. Adevărul se dovedeşte să fie mai tare decât eşafodul cenzurilor.

S-a scris cândva, în 1988, o carte cu ocazia jubileului actorului; de ce oare n-a apărut? Autorul Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, susţinea că manus­crisul se află şi în prezent la una din edituri.  Doar că datele problemei nu se mai schim­bă: un mediu artistic, sfârtecat de mizerii, invidie, intrigi… Alte măşti, aceeaşi piesă: „Cred că Mihai Volontir merită, prin talentul pe care îl are, să rămână în atenţia specta­torilor. Nu avem prea multe personalităţi de talia lui şi nu ne putem permite „luxul” să-l dăm uitării. Este un actor care a generat un stil de interpretare.”

Rătăcind printre relicvele filmului, juca­te de Mihai Volontir, regizorul Nicolae Ghibu a remarcat, elegiac şi optimist în acelaşi timp: „Mihai, prin intermediul artei sale sce­nice vibrante, l-a făcut pe erou să se scoale din genunchi în picioare. Atunci am înţeles că dacă gramatica muzicală cunoaşte şapte note, Mihai Volontir poate face uz, în joc, de toate sunetele posibile. Chipul eroului înglo­bează toate nuanţele – de la sunetul gingaş al viorii, până la cadenţa tobei. Pentru mine a lucra cu Mihai este o plăcere deosebită. Domnia sa este înzestrat cu o polifonie pro­fundă, este reţinut, tăcut, uneoripărându-mi singuratic. Dar singurătatea şi reţinerea ta­lentului său înglobează toate anotimpurile: scârţâitul zăpezii şi canicula verii, murmurul primăverii şi freamătul domol al toamnei.” Regretata Klara Luciko, Artistă a Poporu­lui din Federaţia Rusă, îşi aducea aminte: „Când regizorul Anatolii Blank a decis să în­sceneze povestirea „Ţiganul„, m-a văzut pe mine în rolul Klaudiei Puhlenova. Dar cine va fi Budulai? Am întrebat, căci e vorba de un erou ideal. Între pretendenţi la rol au fost artişti gruzini, armeni, azeri, ba a fost invitat la probe de film şi cântăreţul ţigan Nikolai Slicenko, mai bun ţigan nici că să găseşti. Dar A. Blank vedea altfel rolul şi nimeni nu-i convenea. Au decis să-l „probeze” şi pe Armen Dgigarhanian, dar s-a dovedit că el este ocupat în alt film. Atunci, i-am spus că cel mai reuşit actor ar fi aici Mihai Volontir, cu care m-am filmat în „Rădăcinile vieţii„, regizor N. Ghibu. Anatoli Blank îl cunoştea de undeva pe Mihai Volontir, s-a bătut cu mâna peste frunte şi în aceeaşi zi trimise asistentul său la Bălţi cu scenariul. Mihai a citit şi a căzut de acord să vină la probe: el vorbea româneşte, eu ru­seşte şi imediat a fost acceptat. Ne-am bu­curat. Dar când să vină la filmări, nu-i permit cei de la teatru, deoarece era prins în roluri. Am făcut un telefon la Consiliul de Miniştri al Moldovei, vicepreşedintelui Grigore Eremei, care a rezolvat de urgenţă problema. Mihai Volontir a primit concediu pentru şase luni şi s-a mirat mult când a aflat de acea operaţie „secretă” a mea cu telefoanele. Venise direct pe Don, unde aveam deja făcute câteva sec­venţe. Am filmat patru episoade, apoi peste un timp, la cererea telespectatorilor, alte patru episoade de acum din filmul „Întoar­cerea lui Budulai„. (Din cartea Să fie oare vina mea?, colecţia Strict secret, Moscova, 2001). Nu îndrăznim să judecăm ce ar fi devenit acest film, dacă rolul lui Budulai ar fi fost realizat de către un alt artist con­temporan. Succesul de public al filmului Ţiganul a fost atât de răsunător, încât au fost asigurate drepturile de ecranizare a următoarelor episoade.
Numeroase personalităţi ale culturii atestă caracterul complex al omului nos­tru, în persoana lui Mihai Volontir. Astfel, Mihai Cimpoi, academician, consideră că „personajul jucat de el va fi întotdeauna un erou, fiindcă actorul are ştiinţa rară de a-i imprima ceva monumental, care sfidează obişnuitul, cotidianul”. Petru Baracci, Artist al Poporului: „E un actor de excepţie şi are multe roluri antologice, încât tineretul poa­te să înveţe multe de la el. Alta e că oameni ca dumnealui astăzi nu-s apreciaţi la justa lor valoare, o să ne muşcăm coatele, dar va fi târziu când vom percepe cu adevărat ce am avut şi am pierdut.” Maria Sagaidac, prof. univ. dr. în matematici, actriţă de ci­nema: „Îi mulţumesc pentru tot ce a fost o tinereţe în urmă! Pentru lecţiile necitite de el, dar pe care le înghiţeam din privire, pen­tru zâmbetul bun şi înţelegător când nu-mi mergea ceva. Rămân un spectator fidel, mă bucur să-l revăd, mă bucur de succesele lui. Mă mândresc că am fost în aceeaşi echipă!” Pictorul Iurie Matei: „Trebuiesă ne bucurăm că-l avem. E un om înţelept şi foarte talen­tat: pentru mine orice cuvânt rostit de Dom­nia sa, orice obiect pe care-l atinge capătă splendoare” Igor Caras, actor: „Pentru dum­nealui arta e o religie care-şi are preoţii, dar şi mucenicii ei. E unul dintre aceştia”Impresionantă rămâne, şi astăzi, forţa cu care actorul izbuteşte să transmită cele mai complexe stări sufleteşti: limbajul pri­virilor, gesturilor, atitudinilor, descifrate în prim-plan.

Sentimentul trăirii artistice magice – iată destinul succesului lui Mihai Volontir! Sunt 80 de primăveri de când marele actor priveşte cu ochii sensibili ai sufletului la miracolul acestei vieţi încur­cate, care-i „trecătoare, cât ai mirosi o floa­re”, cum zice în binecunoscutul cântec. De altfel, sunt memorabile nu numai rolurile, dar şi cântecele dumnealui, lansate la în­demnul fraţilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici. Cu vocea sa inconfundabilă Mihai Volontir aduce lumii mesaje de omenie, de comportament civilizat. Are în palmares şi un cântec propriu, despre Bălţi, oraşul viselor sale. A plâns cu lacrimi amare la aflarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru, un moment extrem de emo­ţionant: s-a văzut într-un interviu unde ac­torul vorbea despre prietenul său. „Viaţa asta-iscurtă tare, cât ai mirosi o floare„sunt versurile unui cântec de pe vremea părin­ţilor noştri. Cum mai trece timpul!

Mulţi ani cu sănătate şi multe realizări și bucurii, maestre Mihai Volontir!

                               Svetlana VIZITIU

    (Articolul initial, publicat in BiblioPolis, 2009)

P.S. Mihai Volontir /(n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova)/ Artist al Poporului, a fost actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994. Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

https://www.facebook.com/photo?fbid=967142223325247&set=a.133161733389971

MUZICIENII RECOMANDĂ

   Cartea este cea mai valoroasa opera spirituala,.. pe care o vei citi. Nu există cuvinte potrivite pentru a o descrie. Este incredibilă, fiecare pagină conține informație ce poate fi pusă în practică…
La fel ca și cărțile prezentate mai jos de muzicieni cunoscuţi la noi, în ţară, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii. Sper, să fie aşa! Lectură plăcută vă doresc!!!

Anatol Lupu, compozitor, interpret:  Prefer clasica! Jack London. Psihologic e foarte adanc, si destul de uman… In present, din pacate, aceste valori nu sunt apreciate…

Viorel Burlacu, muzician-instrumentist: Aşa se primeşte că în ultimul timp citesc mai mult literatură de specialitate – sunet, acustica, mixare, masstering, orchestrare, partituri, aranjamente, orchestra simfonica, etc., etc…Mai citesc materiale pe teme filosofice, paranormalului, energiei dar în ultima vreme studiez entropica şi evoluţia conceptului despre haos.

După facultate am lucrat un an de zile în sala de lectură, unde am încercat să citesc ce nu reuşisem. De atunci trăiesc cu sentimentul remuşcării pentru că nu reuşesc să mai citesc suficient – cum se cuvine să citească un om de artă.Sunt discipolul Dnei Claudia Crăciun – ceea ce înseamnă că am fost mereu îndemnaţi şi orientaţi să citim cărţi bune.Pentru mine, cea mai valoroasă carte va rămâne cartea Lui Dumnezeu – Biblia şi cărţile sfinţilor. “Numele trandafirului” de Umberto Eco – nu ştiu de ce – dar mi-a lăsat impresia că e cea mai bună carte pe care am citit-o vre-o dată. “Puterea sufletului” de Karl Gustav Jung este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare. La fel pot spune despre ceea ce a scris Vladimir Soloviov şi Nicolai Berdeaev. La facultate am citit autori de piese de teatru – cred că e cea mai bună literatură pentru a “învăţa viaţa” începând cu teatrul antic şi până la cel contemporan. Am rămas profund marcat de scrierile lui Emil Cioran, Eugene Ionesco şi Mircea Eliade. Penultima carte pe care am citit-o este “Sex şi perestroika”, de C.Cheianu – din curiozitate. Ultima e “Steaua fără – Mihail Sebastian” de Dumitru Crudu – m-a impresionat. “Viaţa pe muchie de cuţit” de Simion Ghimpu este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare cetăţean din (RM) Basarabia. Am fost bolnav de Bacovia şi sunt contaminat de Eminescu. Consider extraordinară cartea “Tăierea capului” de Ioan Mânăscurtă. Consider că fiecare carte citită este o discuţie indirectă cu autorul.

Sergiu Musteata (Director, producator, Inginer sunet, mix&mastering, muzician)         

Pentru inceput recomand cartea lui Bадим Zеланд ”Tрансерфинг реальности”- http://biblioteka.zerkalomira.net/vadim.htm

Kornelia Ștefaneț (Solista Marcel Stefanet project):
Printre cartile preferate sunt:”Eugenie Grandet” de Honore de Balzac,”Ratiune si simtire” de Jane Austen,”Maestrul si Margarita” de Mihail Bulgakov,apropo fiind preferata si al lui Marcel,”собачье сердце” de Mihail Bulgakov(preferata lui Marcel).Imi doresc foarte mult sa citesc “Razboi si pace” de Lev Tolstoi,si lista poate continua la infinit pentru ca sunt prea multe carti bune in lumea asta, care sper sa le reusesc sa le citesc in viata mea.Apropo am citit si Decameronul de Giovanni Boccacio, dar nu prea e in stilul meu, dar oricum este ceva deosebit de toate celelalte carti. Acum citesc acest roman”La rascruce de vinturi ” de Emily Brontevizavi de cartile preferate, sunt pasionata de romanele de dragoste, fiind o fire romantica, chiar acum la momentul dat o citesc pe Emily Bronte, de fapt mi-am achizitionat de curind colectia ”Romanelor de dragoste” ale surorilor Bronte si pot spune, ca imi plac mult…

Tarna Nicu (actor, interpret ”Gandul matei”): Recomand sa citească literatura românească, in general. Pentru ca “literatura romaneasca nu este un fenomen ci un Imperiu” cum zicea Nichita Stanescu. Recomand, de asemenea, culegerile de poezii ale lui Eminescu,Stanescu, Minulescu, Blaga. Romanul lui Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu, Nicolae Dabija. Piesele de teatru ale lui Ion-Luca Caragiale, Mihail Sebastian. Si bineinteles multi alții. E incomensurabila lista. Daca te apropiii de literatura românească pot spune cu certitudine ca te apropii de literatura mondiala. imi place si Vadim Zeland “Transserfing real’nosti”  .

Dianna Rotaru (Interpreta muzica-usoara): Recomand tuturor cartea lui N.Hill “De la idee la bani “.”Secretul autivindecarii “D.Sevigny “,”De ce barbatii se insoara cu scorpii “de Sherry Argov, Osho “Cartea despre sex”, “Schimbarea destinului personal “de Peggy Mccoll )

Larisa Busuioc (Interpreta muzica usoara):Jane Osten. ”Mandrie si prejudecata”(‘Ride and Prejudice’);”Maninca, roaga-te, iubeste” de Elizabeth Gilbert:,- am primit o placere deosebita de la aceasta carte; aici, am gasit multe raspunsuri la intrebarile, care ma framintau, De altfel, recomand si cartea lui Nicolas Sparcs ”Dnevnic pameati”. Eu le-am citit in rusa.

  a talmacit, Svetlana VIZITIU