Perle noi inaripate!

• Zâmbiți, prieteni! Vin cu perle noi în iarnă…-
• Un zâmbet nu întotdeauna înseamnă că omul este fericit, uneori aceasta indică că omul este … puternic! asa-s eu…
• Doamne, dacă eu mănânc prea mult, fă-mi un semn! Poate și gazul va ieftini atunci…
• Adevărul n-are termen de valabilitate! Oricum n-ar fi el alb sau negru, ăsta-i… adevărul pur!
• Indiferent cât de stresant ți-e viitorul, principalul e că privind în urmă tu să fii calm…
• Moldovenilor noștri li s-au promis deja atât de multe, dar lor la fel nu le este suficient…
• Experții zic că viața a devenit mai bună. – Da, dar oamenii spun că a devenit mai greu. – Da, dar oamenii nu sunt experți…
• Cel care te urăște, nu-ți respectă opinia și te blamează pentru că spui adevărul, – nu-l deranja pe el… Lasă-l să se chinuie cu ura lui… 🙂
  Timpul le șterge pe toate…
• Adună opiniile altor patru-cinci persoane și obține dreptul liber de a nu gândi!
• Reiese că Codul Penal… este doar o listă de prețuri!
• Noi am uitat cu desăvârșire că înainte de inventarea internetului, oamenii uneori „luau la bot” pentru cuvintele lor.
• O persoană care nu știe să-și gestioneze viața, după o sticlă de coniac știe deja cum să gestioneze statul
• Anterior, din străinătate se aduceau haine de import, echipamente, discuri muzicale, și astăzi – doar virusuri…
• Știrile acum trebuie urmărite în fiecare zi. În caz contrar, poți afla brusc ce s-a întâmplat în două săptămâni și… să înnebunești…
• O următoare luptă între politicieni în emisiune directă. De data aceasta, operatorii au fost primii care au început-o

• Dacă credeți ca statul vă inșeală în mod constant, fără îndoială – nu doar vi se pare! Cu toate acestea, cei mai mulți oameni… oricum doresc Statul, și cât mai mult posibil, – în viața lor.
• ”Statul” – un grup de oameni, care și-au desemnat publice interesele… personale… 😉

• Toată ziua TV-ul prezintă dezastre, crime, nudități, hoți, discriminări și violență. Și filmele despre avocații umani care acordă apărare și sansă la viață nouă, acum le puteți viziona abia după ora 23:00. Împreună cu „Nu, pogodi”! Acolo fumează lupul!
• Sunteți arestat sub acuzația apelurilor publice pentru răsturnarea guvernului existent! – Dar… Miluiți-mă, ce fel de apeluri publice? Toate acestea au fost într-o corespondență personală, privată în facebook! – Suspectule, angajații a cinci departamente de la trei servicii speciale îți citesc corespondența – și tu numești această corespondență personală?..
• Atât de des ni se impun vise străine, încât uităm de cele reale…
• Creativitatea nu se limitează la titluri / funcții/!
• Poate cineva să explice de ce cei trei mușchetari în frunte cu D’Artagnan, cei care au contribuit în orice fel la trădarea reginei lor, l-au apărat pe primul ministru al puterii ostile, care l-a ucis pe cel mai bun agent al prim-ministrului lor și a dezertat de pe câmpul de luptă – pentru asta eroii sunt buni, iar patrioții Franței, în frunte cu Richelieu – negativi?
• Fiecare al doilea moldovean e psihopat, fiecare al treilea suferă de șizofrenie, și doar zece din 100 își pot controla pornirile! Ultimii au caracter și puterea de a combate răutățile interioare.
• În Moldova principalul e să fii acuzat! Strivit, eliminat, extirpat din societate. Iar motive, acuze – se vor găsi imediat, și fără comandă. Și scuipă lumea pe demnitate, chiar și prietenii, și colegii tăi

• Nu mai căutați minuni! apropiați-vă, de oglinda, zâmbiți-vă larg… Sunteți, cea mai mare minune din lume!
• Medicul a spus că sportul îmi va adăuga câțiva ani de viață și este adevărat. Am făcut 10 flotări și mă simt de 90 de ani
• Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău.
• Dragă Moș Crăciun. Nu am nevoie de cadouri de la tine, dimpotrivă, vreau eu să-ți fac un cadou, doar vino, și te rog să ridici tu singur cele trei capre de la serviciul meu. Sunt vaccinate și instruite să meargă la veceu…
• Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – Împreună Şi durerea a devenit o parte ca şi o necesitate a vieţii noastre suferinde. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!
• Trotuarul alunecos ucide complet cultura vorbirii…
• Patriotismul nu se termină dacă n-ai un mandat!- Intr-un partid nu trebuie sa sezi cuminte și să-ți asculți liderii. Deputații se adună pentru sfaturi concrete pentru inițierea unei misiunî in SLUJBA POPORULUI si nu al unui lider sau deputat oricare care visează să creeze cultul personalității! – O greseala enormă a liderilor politici, a celor ce ‘stau ca marionetele’ în scaunul parlamentului. ”Tu mie – eu ție, al treilea de rezervă, adică, „scuip pe popor în cazul când un coleg nu e de partea mea”!!!
• Din păcate, în Moldova există un analfabetism general. Citești unele comentarii, și începi să te îndoiești, dar ei, în general, au mers la școală, au citit vreo carte, sau au primit cei șapte ani de acasă?Generația care a cumpărat diplome, cu siguranță, a trecut deja la muncă…)
• Nu întreba ce poate face țara ta pentru tine. Doar nu ești funcționar și nici deputat…

• Trebuie să fii părinte pentru a înțelege că o baterie descărcată poate nu doar să deranjeze, ci și să te bucure…
• Etatea – nu e un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste… Și – Demnitate.
• Oamenii sunt pictorii propriului lor tablou al vieții, doar că la fiecare pânza e pictată cu culori diferite.
• Vrei să Trăiești în această lume? – atunci trăiește și bucură-te, și nu umbla cu o mutră strâmbă și nemulțumită, ca și cum Lumea ar fi invizibilă. LUMEA o concepi Tu… în creierul tău
• În ciuda faptului că sunt genială și perfectă, autocritica este la fel punctul meu forte. 🙂

• Mândria ia gloria ce i se cuvine lui Dumnezeu şi o dă omului. Mândria este în esenţă închinare la propria persoană. Orice am realiza în această lume nu ar fi posibil dacă Dumnezeu nu ne-ar permite sau nu ne-ar susţine. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”(1 Corinteni 4:7). De aceea Îi dăm lui Dumnezeu slava, gloria…. Amin.
• Perle_Cugetari chiar si amuzante de Svetlana Vizitiu! – aveti grija, drepturile imi apartin!

Portret S. Vizitiu in ulei de #EduardStahi

Zdob si Zdup@fratii Advahov merg la Eurovision! Uraaale!

Scriitorii ideilor de nisip. Povestea copiilor cu linguri. Holocaust

Filosoful Rousseau i-a dat la orfelinat pe toti cei cinci copii ai săi – unul după altul. Concubina lui năștea copii, și după aceea – îi duceau la casa de copii. Rousseau scria că vrea ca copiii lui să devină… țărani muncitori. Muncă sănătoasă la aer curat, cu mâncare simplă, în armonie cu natura… Cel mai probabil, că copilașii au decedat în orfelinat, – condițiile în veacul XVIII erau dificile și cumplite. Dar, Rousseau nu se gândea la aceste lucruri. El își scria tractatul despre educația „corectă” a copiilor, cel care i-a adus gloria unui mare pedagog.

Iar Lordul Byron a dus-o la mănăstire pe fiica sa nelegitimă Allegra, în vârstă de patru ani. Mai întâi, a luat-o cu sila pe fetiță de la mama ei, după ce poetul s-a săturat și de ea. „Este încăpățânată ca un catâr și voracă ca un măgar!” – în acest mod poetic și-a descris fiica celebrul Byron. Fetița îl deranja; el locuia într-un castel. Este incredibil și greu de imaginat cum putea deranja un copil de patru ani într-un castel atât de mare… În mănăstire, fetița s-a îmbolnăvit și a început să se ofilească. „Palidă, liniștită și foarte delicată” – așa au descris-o călugărițele pe Allegra, și chiar i-au trimis o scrisoare tatălui ei; sau mai bine zis, călugărițele miloase i-au scris din numele ei o rugăminte de a o vizita … Byron a considerat că Allegra așteaptă cadouri de la el: Nu e nevoie să plece la ea! La doar cinci ani, fetița a murit printre străini…

Poeta rusă Marina Țvetaeva la fel, și-a trimis copiii la orfelinat, în anii de foamete. Și a poruncit să nu spună că este mama lor. Să spună, cică sunt orfani. La orfelinat, fiica ei cea mică, Irina, a murit de foame și de boli. Poetesa cu ochii ei a văzut condițiile cumplite de viață ale copiilor – își vizita copiii sub masca unei nașe… Apoi, a luat-o pe fiica cea mare. Cea mai mică a decedat printre străini. Despre această poveste poetesa a scris în „Moartea lui Irocka Efron”. Detalii aici> http://www.tayni-mirozdaniya.ru/2021/08/blog-post_447.html

Țvetaeva nu a mers la înmormântarea fiicei sale, dar a scris un poem foarte trist despre retrăirile sale. Desigur, a fost foarte dificil să locuiască la Moscova într-un apartament separat cu doi copii, după ce a refuzat serviciul. Și a fost foarte dificil să scrie poezii, că copiii necesită multă atenție și hrană. Țvetaeva a menționat și „lacomia” fiicei Irina, în vârstă de doi ani… Probabil, străbunicile noastre nu și-au trimis copiii la orfelinate pentru că lucrau și nu scriau versuri. Le-a fost mai ușor decât lui Țvetaeva. Sau lui Byron. Sau lui Rousseau…

Poți scrie rânduri inspirate despre dragoste și suflet, dar făptuind cu totul diferit. Așa cum o fac și liderii de stat, de obicei, prin legi de nisip și Constituție… doar pe hârtie. Și mulți-mulți ani, apoi oamenii vor admira marile lor realizări, precum și să transmită generațiilor – celebrele lor versuri și tractate filozofice, fără să știe cum au fost lucrurile de fapt. În timp ce autorii creau povețele sale glorioase, undeva decedau copiii lor proprii de foame, sau din lipsă de căldura părintească… Și e vorba de personalități care și-au sacrificat copiii lor proprii în numele succesului..

Plângeau în singurătate, fie zăceau în tăcere cu fața la perete, atunci când au realizat că nimeni nu va veni să-i consoleze… Și pe sine, aceste persoane celebre se miluiau mult de tot. Doar își înțelegeau sentimentele bine. Și se întrebau sincer, de ce aceste suferințe au căzut pe capul lor? Pentru ce? Cu toate că nu a trăit în suferință: nici foamete, nici bătăi, nicio dependență de alții… Dar, filosoful Rousseau se plângea de mila sa, scriind:„Singur, bolnav și abandonat de toată lumea, în patul meu, eu pot muri de sărăcie, foame și frig, și nimeni nu-și va face griji pentru mine…” De frig și foame pe Rousseau l-au salvat numeroși mecenați bogați. S-au îngrijorat prietenii lui, și acea mamă a copiilor lui abandonați.

Aceștia – sunt personalitățile minunate care au lăsat în urmă lucrările mărețe, și care ne învață ceva rezonabil, bun, etern. Și puțini oameni cunosc soarta copiilor lor; dar trebuie să știți și despre aceste lucruri din viața lor. TREBUIE să ne amintim – un copil este complet dependent de părintele său. E ușor să-l trădezi! Un copil nu poate nici să protesteze, nici să se răzbune, nici să reproșeze. Până în ultima zi, copilul va spera că după el vor veni și îl vor salva, îl vor lua înapoi! … Poetul Shelley a văzut imaginea ușoară a micuței Allegra deasupra mării, lângă castelul lui Byron. Ea zâmbea. Ea a iertat totul.

Copii infometati in timpul razboiului…

Copiii iartă… Avem ce învăța de la ei…

Pe timpul celui de-al doilea război mondial, mulți copii purtau linguri cu ei oriunde mergeau cu speranța că poate găsesc ceva alimente aruncate la lăzile de gunoi. Este o bună lecție pentru noi astăzi. Atunci când ne așezăm la masă să-i mulțumim “celui de sus” că avem alimente suficiente și să ne mustrăm atunci când aruncăm la gunoi atâtea lucruri bune. Poate suntem prea râzgâiți, pretențioși sau năsfiroși cu atâtea binecuvântări, iar alții nu au decăt o lingură goală.
Încă sunt locuri în lumea noastră modernă unde copiii arată astfel… Si în prezent, în lume avem copii înfometați, și azi – oamenii nu apreciază ceea ce au și aruncă pâinea pe jos. Mare păcat!

Holocaustul file triste din istoria umanității. În aceste zile marcăm săptămâna comemorării victimelor Holocaustului. Acțiunile au drept scop sensibilizarea tinerilor față de prejudecăți și nedreptate. Anii trec dar lasă urme. Avem o sumedenie de scrieri, filme documentare despre această teroare.

Holocaustul vine de la „holo” – complet și „kaustos” – ars, fiind un termen utilizat pentru a descrie uciderea a 6 milioane de evrei, dintre care 1,5 milioane erau copii, ca parte a programului antisemit al regimului nazist condus de Adolf Hitler. Au fost omorâți 2/3 din populația evreiască din Europa de la acea vreme. Pe lângă evrei, au mai fost exterminați și rromi, polonezi, alte grupuri etnice slave și persoane cu handicap.

În România, aproximativ 50.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina, iar aproximativ 115.000 au murit fiind expulzați în Transnistria. Din Transilvania, au fost deportați către Auschwitz 130.000 de evrei. Alți evrei au pierit în urma aplicării Programului de la Iași. Cât despre rromi, au fost trimiși în Transnistria 25.000, murind aproximativ jumătate dintre ei.

După sfârșitul celui de-al doilea_război_mondial, această scrisoare a fost găsită într-un lagăr de concentrare nazist, conținând următorul mesaj adresat profesorilor:

„Dragă profesor, sunt supraviețuitorul unui lagăr_de_concentrare. Ochii mei au văzut ceea ce nimeni nu trebuie să vadă. Camere_de_gaz construite de ingineri calificați. Copii otrăviți de medici calificați. Bebeluși uciși de asistenți medicali calificați. Femeile și copiii uciși și arși de absolvenți. Deci, am suspiciunile mele despre educație. Cererea mea este: ajutați elevii să devină oameni. Eforturile tale nu ar trebui să producă niciodată monștri instruiți sau psihopați experimentați. Citirea, scrierea și cunoașterea aritmeticii vor fi importante numai dacă îi fac pe copiii noștri mai umani ” (scria despre Holocaust Traian Bodea)

Despre copiii abandonați, înfometați, în timpul războiului, dar – și în vremurile de azi… Literatura ca recomandare de carte la tema foametei, și despre Holocaust, accesați imaginile următoare:

Impresii și foto din surse istorice Internet

#Recomandare_de_carte:
#Sunt_un_copil_al_razboiului_rece de #Stelian_Tanase, #Copiii_lui_Stalin
#Executati_prin_Infometare de #Miron_Dolot, #Copiii_razboiului de #Angela_Tocila, #Pe_taramul_fantomelelor_infometate de #Gabor_Mate, #Copiii_din_miez_de_noapte de #Salman_Rushdie, #Holocaustul, #Pamantul_negru de #Timothy_Snyder, #Bibliotecara_de_la_Auschwitz de #Antonio_G_Iturbe, #Viata_dupa_Auschwitz de #Eva_Schloss, #Fetita_care_privea_trenurile_plecand de #Ruperto_long, #Continentul_Barbar de #Keith_Lowe
#Europa_si_urmarile_celui_de_al_doilea_razboi_mondial, #Orbi de #Petronela_Rotar, #Povestiri_din_Kolima de #Varlam_Salamov, #Taramul_mortii de #Timothy_Snyder etc

#21septembrie_Ziua_Internationala_a_Pacii

Svetlana Vizitiu, 2020

Vladimir Potlog:„Din păcate, am puțini prieteni”

Viața nu ia fost deloc ușoară, și în continuare Vladimir luptă cu orice obstacol în calea lui… Lumea este dură, dar el nu-și pierde credința, nici curajul de a merge înainte, și nici nu prinde ură pe nimeni… Este loial și cu adevărat dedicat prin firea lui. Foarte modest, dar trece cu mult curaj peste orice provocare pe care o întâmpină în viață, chiar și dacă este în scaunul rulant. El, omul cu deficiență locomotorie parcă iar fi destinat să-i inspire pe ceilalți să-și înfrunte problemele și să devină o versiune mai bună și mai puternică a lor. Scrie frumos, din suflet și găsește frumusețe în orice, și are mereu ceva de bun de spus despre fiecare om. Crede că există o parte bună în orice întâmplare, iar gândirea lui optimistă îi permite să se simtă fericit chiar dacă este un singuratic de nevoie Se înconjoară doar de oamenii sinceri, deschiși la minte și care evită dramele pe cât este posibil… Nu are timp pentru persoane pesimiste, nici pentru prieteni falși. Crede, cu fermitate, că Cele trei lucruri de care are nevoie fiecare om – sunt Iubirea, onestitatea și bunătatea! Iar Familia este totul pentru el. I se umple sufletul cu bucurie și mândrie, într-atât își iubește neamul. Credința și familia îl întăresc, îi ridică spiritual, datorită lor merge cu zâmbet Înainte!

Vladimir  Potlog, s-a născut  pe  data de 9 august 1984 în orăşelul Teleneşti într-o familie de medici – tatăl chirurg și mama terapeut. Are doi frați mai mici. O familie care îi acordă tot sprijinul – și moral, și fizic. Despre bunei își amintește cu mult drag, spre regret ei au decedat, dar au fost „bunici cu inimă mare”, cei care l-au ajutat mult, mai ales – din partea mamei. Ambii bunei au fost eroi, au trecut prin iadul celui de-al doilea război mondial și calvarul foametei din ”47. Fratele mai mic al bunicului de pe tată a activat ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Chișinău, și Vladimir se mândrește că-i poartă numele – Vladimir Potlog. Străbuneii au fost oameni simpli de la țară, care au iubit cu patimă pământul lor, la care au lucrat ca să-și hrănească copiii și nepoții, și pentru ai vedea oameni buni și gospodari la casele lor, spune Vladimir, – „Și vreau să închei capitolul despre părinţi şi bunici cu o poezie”:

„Doi bătrâni / Doi bătrâni stau singuri/În casa lor demult/Şi nimeni nu-i întreabă/Ce vor ori ce au vrut./Cânii urlă a jale,/Vântul bate ne’ncetat,/Doi bătrâni merg pe-o cărare/Cum mergeau, ca altădat’./Noaptea rece se lasă/Şi urlă viforul ca turbat,/Doi bătrâni stau singuri în casa,/Doi bătrâni stau la sfat./Şi aşteaptă şi tot aşteaptă/Să vină cineva,/Doi bătrâni cu plete albe:/Bunelul meu, bunica mea.”

Despre studii. Dizabilitatea nu i-a permis să meargă la școală, el fiind cu deficiență locomotorie și plasat în scaunul rulant, dar părinţii au făcut tot posibilul ca Vladimir să învețe Carte. „Prima învățătoare a fost mama cărei îi mulțumesc din suflet și toată viața o să-i fiu recunoscător. Cu ajutorul profesorilor care veneau la noi acasă am terminat 9 clase. Din păcate, nu sunt angajat nicăieri, munca mea e “Poezia” Și din nou vreau să termin acest capitol cu o poezie de-a mea”:

„Sunt fericit: Sunt fericit când scriu o poezie/Despre dragoste şi amor./Sau când ascult o melodie/Despre un suflet plin de dor./Sunt fericit când citesc o carte,/Despre doi îndrăgostiţi./Despre un om care a zburat pe Marte/Sau despre nişte regi bine veniţi./Sunt fericit când admir floarea,/Care înfloreşte la geamul meu/Şi când privesc luceafărul/Care luminează ca un zeu./Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare/Şi scriu acest vers./Căci poezia este nemuritoare!/Cum e şi întregul Univers.”(V.Potlog)

Are mai multe pasiuni. „La nebunie îmi place fotbalul, dacă puteam merge, poate deveneam fotbalist, cine știe. Echipa mea de suflet este Juventus Torino”.

Adoră mult istoria, mai ales antică. Este interesat de religia creștină si-o studiază din punct  de vedere științific și filozofic. Îi plac filmele, muzica.

‘Din păcate, am puțini prieteni’… „Îmi place să călătoresc, dar nu pot… Și totuși părinții au făcut tot posibilul să vad România și Ucraina. Pentru aceasta le mulţumesc din toată inima”…

„Cărțile în viața mea au avut și au un loc de frunte, ele mă ajută să trec mai ușor prin viață”. Vladimir a citit circa 600 cărți. A început să scrie propriile lui poezii din 1995, prima cu titlul „Bradul”. Are la activ peste 300 de poezii scrise. Le-a publicat în ziarele „Plaiul Orheian” în 2002, apoi în „Mâine junior” 2008 – și în ziarul „Timpul ” (2018). La fel în 2018 a apărut prima plachetă de versuri. „Cea mai tandră fiică a naturii”. A fost înclus împreună cu 27 persoane cu nevoi speciale într-un volum – antologie „Sunt OM”(coordonator C. Costov). Participă la concursul de poezie „Pe o ramură de Plai” din anul 2004, iar în 2010 a obţinut locul doi. Poeziile lui Vladimir Potlog pot să fie găsite şi pe înternet, pe site-urile: www. Citatepedie.ro. http://www.poezii.md/. Mai nou, are și-un blog public: vladimirpoetul.blogspot.md/”>https:// vladimirpoetul.blogspot.md/. „Acolo puteți găsi mai multe poezii scrise de mine, dar si despre alți poeți. În afară de faptul că scriu poezie, îmi place să citesc, să studiez istoria… Sufăr de Paralizie   cerebrala infantila și nu pot merge. Tel mobil 078224254”      „O carte poate trăi mai mult decât un popor.” (aforism de Vladimir Potlog)

Recomandări de carte din partea V. Potlog:

Pentru copii:

1. Fraţii Grimm „Poveşti cu zâne”
2. Bambi: Povestea pădurii de Felix Salten
3. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf   
4. Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Și nu în ultimul rând, cartea care,  m-a învățat carte.

5. Albinuța: Abecedar de Grigore Vieru, Lică Sainciuc.

Cărți pentru maturi.

1.Căderea Constantinopolului – 2 volume-Vintila Corbu,

2.Tema pentru acasă – Nicolae Dabija,

3. Idiotul de Feodor Dostoievski,
4. Divina Comedie de Dante Alighieri,
5. Iosif și frații săi de Thomas Mann

„Am ales 10 cărți  care mi s-au părut cel e mai bune. Și vreau să termin capitolul despre  cărți cu o poezie despre – natură, carte și Dumnezeu” –

Lumea ca o carte: Alerga trenul sub lună,/Timpul îmi părea că aleargă după noi/Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul/Copacii falnici, dar de frunze goi./Priveam stânci, munţi, dealuri/Şi mă miram atât de mult,/Cât e de frumos pământul,/Şi nu mă săturam să mă mai uit./Trenul alerga tot mai departe,/Inima îmi bătea mereu./Şi lumea îmi părea ca o carte,/Scrisă de însuşi Dumnezeu.(poezie de V. Potlog)

Vladimir are câteva visuri: Să vadă „Cetatea eternă” din orașul Roma, și ca poezile sale să apară într-o zi într-un ziar de tipar din România. Speră ca ele să se realizeze.

Vladimir oferă și soluții pentru rezolvarea unor problem grave ca Migraţia şi sărăcia din Republica Moldova. Problema poate fi rezolvată numai prin Unirea cu Patria mama- România, „Atunci toate problemele noastre se vor rezolva de la sine. Aceasta e părerea mea personală”.

La Putna (550 ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna): La Putna un clopot bate,/Dangătul lui peste munţi răsună./El ne cheamă la libertate/Şi la unitate ne îndrumă./La Putna toaca se bate,/Ne cheamă să ne rugăm./Pe mine şi pe tine frate/Căci de acelaş sânge suntem!/La putna Ştefan ne cheamă,/Să ne spună cu glasul său bland./S-o iubim pe a noastră mama/Cum la iubit el pe domnul sfânt!/La Putna e o frumoasă sărbătoare,/Ea s-a îmbrăcat în alb./E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare./Să ne ducem fratele meu drag.( V. Potlog)

Basarabie, soră dragă/Basarabie, soră dragă,/Care ai fost de duşmani râvnită,/Eşti ca o copilă orfană,/De mamă ei părăsită./Basarabie iubită,/Care ai fost în sânge scăldată,/Eşti ca un fir de iarbă/Sub o boltă înstelată./Basarabie, floare de dor,/Care de mulţi ai fost vândută,/Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută./Tu să nu cazi în disperare./Basarabie, soră dragă,/Căci va veni şi ziua cea mare,/În care duşmanul o să înţeleagă/Că nu eşti singură şi orfană,/Că ai o mama iubitoare,/Toţi o ştiu cum o cheamă,/Acesta e România mare!/(V. Potlog)

Tânărul Vladimir Potlog și cartea lui de autor „Cea mai tandră fiică a naturii”, la care a muncit mult. Visul lui de a edita o carte de poezii s-a realizat și datorită Doamnei Irinei Moscaliuc. Vladimir le mulțumește și celor două persoane speciale – domnilor Zinaida Ambroci și Victor Cobzac. Fiecare dintre ei au făcut puținul, pentru a vedea un vis realizat, Restul desigur aparține talentului Vladimir Potlog!

Prietenii și admiratorii despre Vladimir Potlog:

Irina Moscaliuc:„ Cred că, fără scriitori, am trăi foarte puțin. Am trăi o singură viață, pe a noastră, fără să avem măcar habar de toate celelalte lumi prin care ne-ar putea plimba imaginația. Ne-am îndrăgosti mai puțin, am suferi mai rar. Dar am avea mai puține visuri și mai puține minuni.

Irina Moscaliuc:„Dacă vrei foarte mult sa se realizeze un vis, trebue sa nu încetezi sa crezi in ele!”„Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul!”

Zinaida Ambroci:„Ce a mai mare comoara spirituala!”

Betty Marcovici :„Aleargă cu gândul în stilul tău unic printre versurile create de tine care au o frumuseţe unică. Te îmbrăţişez VLADIMIR. Dumnezeu să te ajute să fii puternic în tot ceea ce faci.”

 Ludmila Florean:„Comoara asupra careia ai lucrat mult si te-ai realizat visul, de care ne mandrim si noi, copământenii tai de inspiratia si munca ta! Bravo, si succese mai departe!”

Marcela Albin:„Ai facut un lucru,ce o sa ramaie vesnic!!! Toti o sa ne trecem,dar cartea si simtul frumosului ramane inca multe generatii!!! Felicitari!”

Alexei Gorun:„Cu cât mai mult te integrezi în societate, cu atât viața este mai interesantă și te vezi ca o persoană realizată. Așa ține capul sus și mergi înainte.”

Traian Vasilcău:”Îl citesc de mai mulți ani. Este un tînăr din Telenești, care fiind lipsit de ceva, în plan fizic, s-a ales, din partea lui Dumnezeu, cu altceva, în plan spiritual: cu Poezia Sa! Ia uitați-vă ce îndemn poetic frumos are Vladimir Potlog pentru noi! Să-i urăm cît mai multă Nădejde, Credință și Dragoste, ca într-o zi poezia aceasta, și nu numai, să fie pe buzele și, mai ales, în sufletele tuturor!”

„Hai să fim/Hai să fim oameni de omenie,/Dragi părinţi, copii şi fraţi./Căci moartea nimeni nu ştie când o să vină/Şi când murim de acei vii suntem uitaţi./Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,/Chiar de e uşoară sau grea./Să nu adunăm multă avuţie/Căci lăcomia poate fi o piază rea!/Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,/Pe omul de lângă noi./Şi să ne gândim la pace,/În vreme de război./Hai să fim oameni de omenie,/Căci aşa e bine şi frumos./Şi să nu uităm niciodată/Că pentru aceasta s-a jertfit Hristos.” (V. Potlog, 15 decembrie 2019)

În noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni,/Să avem sufletul mai bland/Ca să cântăm cu înger în rând!/Căci fecioara Maria/În Betleem îl naşte pe Mesia,/Mare împărat care este/În pânză albă înfăşurat./Inima s-o înveselim/Şi pe Domnul să-l slăvim!/Căci în noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni. (V. Potlog)

❤

Svetlana Vizitiu, 2020

Testul Singurătății

Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept, cum să se salveze de singurătate. – Te voi salva de singurătate, a spus înțeleptul, – dar pentru început tu trebuie să treci un test timp de trei zile. Tânărul a fost de acord. În prima zi, înțeleptul l-a legat pentru toată ziua foarte strâns la ochi ca acela să nu vadă nimic. Era insuportabil de greu, în special, atunci când tânărul era rugat să aducă ceva. A doua zi, tânărul a fost legat la urechi, astfel ca să nu audă absolut nimic. Atunci tânărului i s-a părut că lumea din jur a surzit. A treia zi, tânărul a fost izolat și închis într-o odaie fără geamuri și lumină. El a rezistat și în această zi. În sfârșit, toate testele s-au încheiat și tânărul a răsuflat cu mare bucurie:”Cât sunt de fericit că am îndurat și am rezistat totul! Acum, mă veți ajuta? – Dar ce, în continuare te simți singur? – l-a întrebat înțeleptul.

– Sincer, nu! Lumea este atât de frumoasă! Nici măcar nu bănuiam că în jur sunt atâtea sunete și culori! – a exclamat tânărul. – Atâta timp cât omul poate privi soarele, luna și stelele, să se bucure de darurile pământultui și de pe mare, el niciodată nu este singur, – a afirmat înțeleptul. – Dar dacă brusc sentimentul singurătății se va întoarce din nou? – a întrebat tânărul îngrijorat. ”Păi, veniți din nou, și vă voi da un nou test!” –  a zâmbit înțeleptul.

Picturi in ulei de S. Vizitiu

  Esența singurătății                           

Singur te-ai născut,

Singur vei muri,

Viața trece peste tine

Ca cuțitul peste unt…

Te croiește,

Te tăie,

Te biciuiește,

Te stoarce…                                                                       

Creierul ți-l usucă,

Venele ți le întinde…

Ca o gunoiște inutilă

Te aruncă la gunoi…

Te scuipă pe față cu ploaie,

Te demască cu noroi,

Pe sufletul tău apoi

Cu tristețea se culcă…

Și te va arunca

În ocean cu necazuri,

Doar un așa răspuns

Oferă tuturor –

Singurătatea…  (SVizitiu, ianuarie 2019)

Paradoxal, dar de singurătate suferă mai des persoanele publice, înconjurate de fanii entuziaști și admiratori stuperfiați… Nimeni nu vrea să fie singur nici măcar in … Paradis. ”Stau printre prieteni într-un deșert, într-un pustiu, Și ce mi-a rămas din iubire acum? Doar numele tău, Constantia…” – astfel D’Artanian transmite acest sentiment atunci când îi moare iubita…

Simțul singurătății ca o calitate personală, – o stare cronică de tristă experiență în izolare și retrăirile dureroase, o goliciune inutilă, cauzate de nemulțumiri reale sau din imaginație negativă față de nevoile relațiilor interpersonale. Singurătatea – conștiințizarea faptului că nimănui nu-i pasă de tine, nimeni nu dorește să te asculte.  Măcar vorbește singur cu sine, de parca ți s-ar amputa relațiile cu alte persoane, fie cu cineva concret. Sentimentul singurătății îl poți simți chiar și într-o companie veselă, atunci când realizezi că acolo nimeni nu are nevoie de tine, iar ființa apropiată alături nu este și niciodată nu va fi…

Zâmbiți! Astăzi este Ziua Mondială a Zâmbetelor … Ce bine ar fi sa fie în fiece clipă… Pace tuturor!

❤ SV

P. S. Picturi in ulei de S. Vizitiu

Chișinău, Republica Moldova

Razboinica din mine

    Nu am fani. În Moldova e imposibil sa ai fani, cu siguranţă! Poate din diasporă urmaresc, mai ales din România, SUA și Italia, cu dorul lor de casă. Nostalgia le trezește interesul pentru țara lor. Moldovenii nu sunt interesaţi deloc. O demonstrează și statistica din blog…

    Trecutul este ceea ce ne formează cu adevărat și ne face să devenim ceea ce suntem astăzi. Unii au mai multe probleme de înfruntat, alții mai puține – dar eu am avut noroc: am un spirit de învingătoare și o pasiune pentru viață care m-au ajutat să învăț din greșeli și să depășesc orice obstacol! Persoana de azi, cu personalitate puternică, pe care o vedeți, se datorează acestor lupte din trecut. ”Ești o luptătoare și o învingătoare!”- spune cineva despre mine. – O adevărată războinică, călită în focul luptelor! 🙂 Oricare probleme am avut de înfruntat în trecut, nu le-am lăsat niciodată să-mi strice buna dispoziție, sau să-mi ocupe timpul pe care l-am oferit celor dragi… Se pare că atuul meu e talia, și așa îi fac pe toți verzi de invidie! hi hi 🙂 După cum știu bine prietenii mei buni, sunt o persoană de încredere și deschisă, care nu ar face rău niciodată împotriva nimănui. Niciodată cei dragi nu au vreun motiv să-mi pună la îndoială motivațiile, pentru că ei știu că sunt o persoană foarte morală și… chiar bună la suflet. Dacă uneori mai ”scarpin” limba și trântesc prostii, nu țin pică pe nimeni și-mi pare rău dacă am ”bârfit” pe cineva la o stare de spirit obosită, îmi pare rău și cer mii de scuze. E întotdeauna grozav să știi că ești apreciată ca un prieten devotat și ca cineva cu o personalitate unică. Anii de sprijin reciproc și ședințele clubului pe care îl organizez au făcut ca legătura dintre noi să fie puternică, o relație de comunicare extraordinară care sper că ne va aduce și mai multă bucurie în viitor! Sunt deja patru ani de activitate a Clubului ”Impresii din viata si carti”, (în septembrie ’17, la anul, rotungim cinci ani in ’18), sper să meargă și să nu ne obosească… 

    Sunt sinceră și recunosc că acest spirit ”puternic și enigmatic” mă uimește și pe mine. Spiritul nu poate fi mulțumit fără cunoaștere, înțelepciune și răspunsuri la întrebările cele mai adânci ale universului. Aura puternică, creată pe parcursul vieții, atrage în mine și în cei din jurul meu o curiozitate irezistibilă de a afla mai multe despre trecut, prezent și despre planurile mele de viitor. Pare misterios și fascinant… De aceea… există oameni, există personalități simple care trezesc această curiozitate. Doar că eu de mică m-am simțit inferioară celorlalți, – chiar și un măturător de stradă îmi poate pune o piedică cu mătura lui și eu să simt vinovăția mea…

Ca ulterior să încep să înfrunt această stare și ”războiul” se începe... Cu mine, în primul rând. Mă plâng sau o fac în sinea mea, apoi să răsfoiesc paginile parcurse cu erori și să caut cu ce am greșit. Dar întotdeauna a reieșit că de vină este societatea în care trăim, mentalitatea și caracterul spurcat al unui moldovean, care nu știe că scuipă într-o persoană cu dizabilitate, dar și uită că încalcă drepturile omului de a fi fericit în țara lui, chiar și pășind pe o stradă călcând întâmplător în rahatul adunat de lucrătorul cu mătura, stârnind praf și împrăștiind acest gunoi la care ține cu desăvârșire acest biet măturător. Așa a fost educat nu de mamă și de tată, astfel el a fost educat de societatea în care întră zi de zi și este la fel blasfemiat de alte persoane, – unele… inteligente cu studii, altele la fel ca el, și – toți cu această mentalitate parazitară de a da cu piciorul în fiecare conform stării lui de spirit în această zi…

  Educația bate cultura și – invers! Cel mai groaznic, că de vină nu e măturătorul, ci demnitarii care conduc acest stat, cei care guverneaza prin legi scrise, nu făptuite. Care ne lipsesc de o lume civilizată, un mod de trai normal cu condiții câtuși reale de a putea ajuta unul pe altul la nevoie… Faptele bat la ochi de circa 30 de ani și nimic nu se schimbă. Corupția, crimele financiare, toată bătălia și filmul serial cu oligarhii și puterea de stat continuă… Migrațiile nu sperie deja pe nimeni… Iar Teatrul cu extratereştrii merge înainte la următoarele alegeri și planul deja e ticluit bine-merci, astfel că din nou nimic nu se va schimba în această politică parșivă… Faptele bat la ochi și toți o fac pe ”neznai”, e tare ciudat că cei care ne conduc ne au de proști… Nu chiar toți, dar cei ce tac sunt deolaltă în rândul lor…

…Atunci când se întâmplă ceva neprevăzut, mă bazez întotdeauna pe firea mea hotărâtă care mă salvează dintotdeauna, și calmul meu imperturbabil pe care îl am doar de câțiva ani, nervii rezistenți oricum i-am dobândit în urma suferințelor cu ajutorul lui Dumnezeu, este indiscutabil, – doar prin Credință în El și cu voința mea, adevărul e acesta real! Și când cineva o ia razna de tot, sunt și eu alături, ca printr-un miracol, chiar dacă uneori nu pot ajuta cu nimic decât cu prezența mea alături. E ciudat, – în continuare mă macină întrebarea: Care e misiunea mea în această lume? De ce m-a salvat Domnul de atâtea ori ca să rămân aici pe Pământ?

Cine sunt? ”O personalitate atrăgătoare și tinerească – și un corp la fel!” – mi-a spus cineva pe facebook. Fără nici un efort din partea mea, încrederea și energia exuberantă îi fac pe ceilalți să nu poată bănui care e vârsta mea adevărată. Poate cumva de descoperit secretul tinereții veșnice? Ce altceva poate fi decât Atitudinea pozitivă și stilul proaspăt și unic? Omul trebuie să fie curat și frumos nu doar la exterior. Adesea mă întreb, cum de Dumnezeu mă ”lasă” fără riduri, apoi îmi zic, că nu este cel mai important lucru, în special în Moldova, pentru care aceste calități rămân intransparente, pentru că pășind așa frumoasă și tinerească într-o piață sau market, oricum ești mințit și dezapreciat ca om. Nu contează, atitudinea, cât mentalitatea creată în societate, de pe urma căreia au de suferit ceilalți care sunt deja pe fugă în Europa… Este nevoie de cel puțin 50-70 de ani pentru a ”restaura”, a dezvolta, fie a crea o societate educată conform regulilor unei lumi civilizate, și care sa aibă frică să mai calce strâmb în continuare; și cei care sa educe copiii lor astfel ca într-adevăr să fie fericiți în țara lor…  E greu, e foarte greu, – e mai ușor să scrii aceste lucruri, dar tare sper să mai gândească lumea ce face în continuare… Sănătate să fie!!!

PS: Sunt reflecții pentru viitoarea carte

❤  SV

L-aș ucide și după moarte!

Pe 19 martie 1934, sovhoznicul Mitrofan Nikitin a deschis focul din pistolul lui în direcția sicriului lui Vladimir Lenin în Mauzoleul din Moskova. La începutul anilor 1930, Nikitin a lucrat în Ukraina, unde a devenit martor la deposedarea țăranilor de pâine, ”răsculacirea”a celor mai înstăriți, la colectivizare și, ca urmare, a foametei crunte. Nikitin l-a acuzat de tot ce se întâmplă în țară pe Lenin, cu toate că acela era deja mort de câțiva ani. Nikitin a decis să se răzbune pentru poporul lui. Sosind în Moskova, el a mers direct la mausoleu, unde a și efectuat două împușcături în sicriul liderului comunist. În timpul arestului, Mitrofan Nikitin s-a împușcat în inimă. În buzunarul lui a fost găsit un răvaș de adio: 
”La Șipka e liniștit. Acolo, mulți dintre comuniștii noștri meditează, să zicem, înșeală. Într-atât oamenii s-au spurcat în minciuni. Împrejur – sărăcie, foame, sclavie, deportări, brutalitate, demoralizare completă. Oamenii se tem unul de altul, cu frică de a scoate un cuvânt în plus, știind, că în spatele lor stau securiștii, trădătorii, tortura și moartea. Oamenii epuizați, de foame cad și mor ca muștele. În jur bântuie ciuma și alte epidemii, care se înmulțesc. Da, inevitabil acest ”socialism rusesc” foarte și foarte mult va aduce dezastru. Încă multe milioane de oameni vor pieri de comunism, de această himeră, o absurditate.
Eu, Nikitin Mitrofan Mihailovici, cu bucurie mor pentru popor. Eu de la 13 ani muncesc, conștiința mea este clară, iar pentru adevăr sunt gata să merg la tortură. Murind, eu protestez din partea milioanelor de muncitori, – ajunge atâta sclavie și teroare!… Oameni, treziți-vă, ce faceți?! Unde ați adus țara noastră? Totul se rostogolește în abișul nopții…”
Una dintre comentariile la această scrisoare:”L-aș ucide și după moarte!” a fost semnată de câteva milioane de utilizatori pe o rețea de socializare…
– Moldoveni, realizați?

Foto: S.Vizitiu, PMAN

Iubeşte precum şi eu te iubesc!

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…-  în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’  Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, –  în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi…  Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’

❤ ❤ ❤

Fericirea furată niciodată nu va fi infinită

Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit de cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu mă puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.

Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era greu să-l priveşti… S-a diminuat ulterior… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu totuși aşteptam: când se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, și se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar de la soţie, nu pleca. În scurt timp, soţia lui a aflat că el o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. La soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nu gândeam, nu mă interesa. La copiii lui, la fel. Ei bine, poate uneori îi va lua în vacanţă sau în week-end la el acasă, fie le va ajuta cu bani…

Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii referitor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac. Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. Mesaje una după alta. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, cândva am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.

Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. El nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.

Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintiri straşnice, cu un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…

Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de remușcări pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..

Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor să mă ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-l văd şi pe primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nici nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni ca să nu redeschid rănile vechi.

Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!

Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-ți exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător, în acest timp şi logic să-ţi cântăreşti sentimentele şi faptele proprii… Ea mi-a răspuns imediat, fiind recunoscătoare pentru sinceritate. Cerea iertare de mii de ori, spunând că la fel se căieşte, şi nu doreşte nimănui rău, că se conformează şi aşteaptă decizia lui, oricare n-ar fi ea. În general, ea singură nu va schimba nimic. Spune, că ştie ce durere e atunci când iubitul te schimbă… Ştie doar, şi oricum s-a legat de soţul meu. Un suflet strain în amurg…

Fetelor, doamne, dragi prietene: citiţi şi meditaţi. Fugiţi de bărbaţi căsătoriţi! Închideţi ochii, urechile, nu-i credeţi, nu-i ascultaţi, nu vă îndrăgostiţi, fugiţi cât puteţi mai departe de ei! Pedeapsa vă paşte oricum! În acest moment sau peste 10 ani, poate 20, dar va veni inevitabil! Cazul vostru este o excepţie? Și eu, la fel am crezut.Toate amantele cred astfel şi se amăgesc în sinea lor. Asemenea bărbaţi, chiar dacă sunt cei mai iubitori şi cei mai remarcabili, sunt şi vor fi infideli. Poate nu sunt ei răi, dar sunt slabi de caracter, de voinţă, mereu cuceritori şi îndrăgostiţi. De altele. Iar sufletele calicite involuntar cu mâina voastră, inimi obijduite şi lepădate a soţiilor şi copiilor, mai devreme sau mai târziu, – suferinţele, gemetele şi strigătele lor vor ieşi la suprafaţă şi vor răsuna în mintea voastră proprie mereu ca un reproş mut. Doar că nu veţi putea schimba nimic. Fericirea furată niciodată nu va dura la infinit! Acum sunt şi eu convinsă de acest lucru. Doar că nu mai pot schimba nimic, din păcate. Rămâne, să mă pocăiesc şi să mă rog la Dumnezeu…

Pace şi toate cele bune vouă!

❤

P.S.: Toate istoriile sunt reale, le scriu de la persona unu, cu numele schimbate!

Mulţumesc… amantei lui

Am plâns toată noaptea, iar dimineaţa n-am suportat şi l-am trezit… Suntem căsătoriţi de 26 de ani, avem o fiică şi e deja adultă. Multe s-au întâmplat în vieţile noastre, şi toate le-am dus împreună: cu suişuri şi coborâşuri. Un soţ iubitor, un tată minunat. Mereu am avut încredere în el, nici prin gând să-mi treacă să-l schimb cu altul. Dar acum… Nu poate fi el acel om, nu este el aşa! Nu m-a interesat niciodată conţinutul mobilului lui, şi acum, brusc s-a prăbuşit lumea peste mine! – În căutare al propriului meu telefon aruncat undeva prin apartament, am luat mobilul soţului pentru a efectua un apel şi am dat peste nişte mesaje trimise… Nici nu ştiu cum să zic… Le citeam, sperând că nu acesta e telefonul lui, că este o eroare, că e imposibil aşa ceva… Ca de obicei, totul e standard: nu vorbi prostii, tu n-ai înţeles corect… Nu am ţipat, nu am plâns, n-am avut crize de isterie. În acel moment, nici eu n-am înţeles, cum s-a întâmplat că am rămas liniştită (la exterior). În ziua următoare, n-am răbdat, – am înţeles că nu mai pot rămâne şi am plecat de acasă. M-am dus la o terasă, am comandat cafea cu lichior şi m-am gândit mult-mult. Şi-aici, soţul meu a început să mă copleşească cu mesaje, ceea ce nu o făcea niciodată. Un mesaj chiar m-a surprins: Te rog, nu mă părăsi! Ştiam, că va trebui să discutăm şi asta e un fapt. M-am dus acasă. Mi-era tare dureros să-l privesc. Se simţea prost, şi se vedea cu ochiul liber. Era clar, că nu va începe el discuţia, şi am luat eu iniţiativa în mâinile mele… Am auzit acele cuvinte, uitate demult: mă ruga să nu-l părăsesc. Din nou am păstrat calmul, – n-am plâns, n-am făcut istericale… Cum aşa? Nu înţelegeam nici eu. Soţul meu e un om puternic, dar nici eu nu m-am aşteptat la astfel de cuvinte din partea lui. I-am vorbit liniştit, că dacă o iubeşte pe acea femeie, n-are decât să plece şi să fie fericit, eu nu-l voi putea reţine. Nu mă tem să rămân singură, (deşi, în termeni materiail eu depind de el). Iar fiica? Fiica e matură, ea va înţelege. În cele din urmă, am auzit de la el: Iartă-mă, m-am prostit de tot! Şi în clipa următoare, pentru prima dată în căsnicia noastră, în cele 26 de ani, am realizat cât de mult mi-e drag acest bărbat, că viaţa mea se va încheia odată cu plecarea lui, dar nu puteam face nimic. I-am oferit dreptul de a alege: nu o opţiune, fie, – ea sau eu… L-am întrebat: – Ce doreşti tu singur?… Şi el a răspuns: – Tot ce-mi doresc, e să fiu cu tine… Nu ştiu cum s-a întâmplat. Eu şi ei i-am zis, că te iubesc pe tine…

A trecut foarte puţin timp de atunci, şi după toate acestea încă sufăr, mă doare cumplit, visez coşmaruri, dar tot ce pot să spun despre această femeie, pe care eu n-o cunosc şi nici de rău nu vreau s-o vorbesc, voi spune: – Mulţumesc pentru această furtună în viaţa mea! Mulţumită ţie, am înţeles cât de drag mi-e soţul meu! – Mai avem de trecut prin multe, ne este greu, – şi mie, şi lui, dar ne-am salvat familia noastră…
Terminând de scris, am înţeles că plâng, pentru prima dată în această perioadă dificilă, aş putea continua cu o analiză a vieţii, că daca plângeam atunci, că daca strigam şi făceam istericale… Dar, chiar acum a sunat soţul meu şi a zis: – Hai, să bem şampanie? De mult timp nu l-am băut împreună... Şi eu sunt fericită… În odaie doarme fiica, obosită după o distracţie la un club de noapte, soţul meu vine acasă… Toţi oamenii dragi mie: şi părinţii, prietenii – sănătoşi…

Eu sunt FERICITĂ!