Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

Testul Singurătății


Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept, cum să se salveze de singurătate. – Te voi salva de singurătate, a spus înțeleptul, – dar pentru început tu trebuie să treci un test timp de trei zile. Tânărul a fost de acord. În prima zi, înțeleptul l-a legat pentru toată ziua foarte strâns la ochi ca acela să nu vadă nimic. Era insuportabil de greu, în special, atunci când tânărul era rugat să aducă ceva. A doua zi, tânărul a fost legat la urechi, astfel ca să nu audă absolut nimic. Atunci tânărului i s-a părut că lumea din jur a surzit. A treia zi, tânărul a fost izolat și închis într-o odaie fără geamuri și lumină. El a rezistat și în această zi. În sfârșit, toate testele s-au încheiat și tânărul a răsuflat cu mare bucurie:”Cât sunt de fericit că am îndurat și am rezistat totul! Acum, mă veți ajuta? – Dar ce, în continuare te simți singur? – l-a întrebat înțeleptul.

Sincer, nu! Lumea este atât de frumoasă! Nici măcar nu bănuiam că în jur sunt atâtea sunete și culori! – a exclamat tânărul. – Atâta timp cât omul poate privi soarele, luna și stelele, să se bucure de darurile pământultui și de pe mare, el niciodată nu este singur, – a afirmat înțeleptul. – Dar dacă brusc sentimentul singurătății se va întoarce din nou? – a întrebat tânărul îngrijorat. ”Păi, veniți din nou, și vă voi da un nou test!” –  a zâmbit înțeleptul.

Picturi in ulei de S. Vizitiu

Picturi in ulei de S. Vizitiu

  Esența singurătății                           

Singur te-ai născut,

Singur vei muri,

Viața trece peste tine

Ca cuțitul peste unt…

Te croiește,

Te tăie,

Te biciuiește,

Te stoarce…                                                                       

Creierul ți-l usucă,

Venele ți le întinde…

Ca o gunoiște inutilă

Te aruncă la gunoi…

Te scuipă pe față cu ploaie,

Te demască cu noroi,

Pe sufletul tău apoi

Cu tristețea se culcă…

Și te va arunca

În ocean cu necazuri,

Doar un așa răspuns

Oferă tuturor –

Singurătatea…  (SVizitiu, ianuarie 2019)

Paradoxal, dar de singurătate suferă mai des persoanele publice, înconjurate de fanii entuziaști și admiratori stuperfiați… Nimeni nu vrea să fie singur nici măcar in … Paradis. ”Stau printre prieteni într-un deșert, într-un pustiu, Și ce mi-a rămas din iubire acum? Doar numele tău, Constantia…” – astfel D’Artanian transmite acest sentiment atunci când îi moare iubita…

Simțul singurătății ca o calitate personală, – o stare cronică de tristă experiență în izolare și retrăirile dureroase, o goliciune inutilă, cauzate de nemulțumiri reale sau din imaginație negativă față de nevoile relațiilor interpersonale. Singurătatea – conștiințizarea faptului că nimănui nu-i pasă de tine, nimeni nu dorește să te asculte.  Măcar vorbește singur cu sine, de parca ți s-ar amputa relațiile cu alte persoane, fie cu cineva concret. Sentimentul singurătății îl poți simți chiar și într-o companie veselă, atunci când realizezi că acolo nimeni nu are nevoie de tine, iar ființa apropiată alături nu este și niciodată nu va fi…

Zâmbiți! Astăzi este Ziua Mondială a Zâmbetelor … Ce bine ar fi sa fie în fiece clipă… Pace tuturor!

SV

P. S. Picturi in ulei de S. Vizitiu

Chișinău, Republica Moldova

Reclame


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


13 comentarii

Radmila Popovici: un amalgam de perle și feminitate


Adevărul? Un aisberg. Aproape imposibil de văzut în întregime.

Bunătatea? Lumânare ce arde iubire…

Bucuria? O smulg de pe chipul copilului care am fost când am văzut pentru prima oară un fluture multicolor. Din când în când o port, așa strâmtă, fără a-i cere să fie. Dacă nu exersez, își pierde elasticitatea.

foto: de Natalia Mitereva

foto: Natalia Mitereva

Prietenia? O simți, mai ales, la bine. Dacă ai cu cine-l împărți.

Frumusețea? Lipsită de substraturi, devine suprafață goală.

Tinerețea? Se vrea purtată cu bun simț și ascunsă la timpul potrivit în garderoba sufletului.

Feminitatea? De coșmar. Dar și de miere. De mult sânge. Și lină. De lună. Luni, luni, luni – ani de zile. Sâni tari, moi, dureroși, pustii… Poveri niciodată pentru ei. Facerea! Apă vie și stropi de otravă. Puf și gheare. Mâini dragi pe trup. Alteori străine. Plase și forfecuțe. Arome proaspete și obosite. Rece și fierbinte. Zdrențe de inimă și inimă soare. Războaie mari, mici, pierdute, fără sens… Și teamă.

Bărbații? Îți iubești tatăl, îl vei vedea câte puțin în fiecare. Ai un frate – de asemenea. Ai un fiu… Nu-l am, dar mi-aș fi dorit să cresc un bărbat așa, cum simte femeia din mine că ar fi fost să fie.

Carnea? Un dar pentru om, muritor.

Tristețea? Dulceagă. Prelungă. Ca o băutură de taină. Îmbată lent, frumos. Te oglindește. Te întreabă despre tine. Îți poate povesti ce nu vrei să auzi. Ascult-o. Zâmbește-i. Va zâmbi și ea.

Singurătatea? Ți-o faci prietenă și nu mai ești singur(ă).

Durerea? Uneori tăcere asurzitoare.

Foto de Paula Paraschiv

Foto de Paula Paraschiv

Cuvântul? Bagheta magică a omului, pentru a face minuni. Dar el a învățat cu ea și a nimici.

Poezia? Ți se dă în schimbul sacrificiilor. Altfel e altceva.

Sensul? Energie. Răzbate cum și (pe) unde știe.

Prostia? Nu are nici sex, nici margini.

Nebunia? E pentru aleși. Dar și pentru cei care uneori o aleg, ca să-și petreacă timpul mai altfel.

Frica? Pisică sălbatică. Viperă. Șobolănoaică. Fiară greu de îmblânzit. Cameleonică, de neobișnuit. O taci. O spui. O crezi. Înveți să nu. Te supune. O mai strunești. Până mori. Atunci abia… fuge.

Gelozia? O gorgonă. Evită-i privirea și nu te va ucide. Altfel, ea plutește în apele sufletului, ba apropiindu-se, ba îndepărtându-se de dragostea din el.

Iertarea? Despovărare. A ta prin celălalt.

Libertatea? Zeii, probabil, o știu. Ei nu se grăbesc să trăiască. Dacă aș cunoaște limbajul zborului, l-aș întreba. Omul, însă, își va găsi mereu lacăte și lanțuri, iar mintea îl va ajuta să n-o cunoască decât fragmentar, în anumite vise.

Visele? Lume paralelă. Deși impalpabilă, adesea mai palpitantă.

Timpul? Clipa aceasta. Celălalt – veșnic, iluzoriu.

Foto de Natalia Mitereva

Foto de Natalia Mitereva

Moartea? Sub apă are ochii bulbucați și gura adâncă, nu știu de ce luminoasă. Chimică arată nicium. Cea de mână de om… Despre ea nu se vorbește. Violentă e mai moarte. De unde știu? Mi-a dat numai niște ghionturi. Poate e blândă și transparentă… Voi afla. Sigur! Dar nu cred că voi povesti.

Raiul? Gust din vinul tatei, unic. Iau câte o linguriță din mierea de acasă și îmi dau bine seama că acesta este raiul meu. Îl rog pe Marele Împărat al universului să mi-l mai lase. Cu sarmalele lui mici. Cu șuvița de miere prelinsă în zigzag pe masă. Cu vinul zvântat pe buze. Cu tata acasă, tăcând. Cu mama alături, mișunând și vorbindu-i, în timp ce noi suntem la casele noastre, cu grijile noastre, cu plăcerile noastre, cu prea puțina prezență a noastră.

Dumnezeu? Iubire.

Iubirea? De ce s-o vorbesc dacă o pot trăi?

/Radmila Popovici/ ❤

(Monolog spontan ce nu s-ar fi scris fără provocarea Svetlanei Vizitiu. Mulțumesc, dragă Svetlana, că nu mă lași să fac lucruri mai importante.)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/12/08/radmila-popovici-o-carte-cu-nervii-deschisi-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


6 comentarii

Mihai Doloton, frământat de morminte


Vara în suflet, sufocat și zbârcit/ Lepădat de viață și eu am murit./ Cine mai crede într-o trăire/ Când totul e trist și plin de mâhnire?SDC16430
Moartea – este un subiect sumbru, dar din păcate, inevitabil. Mai devreme sau mai târziu, – pune pe gânduri toată lumea, nu fac excepție nici clasicii, nici poeții moderni. Bine, s-a mai scris o poezie, două, despre moarte. Dar să dedici un volum întreg, la cei 26 de ani ai săi, este greu de imaginat. Idei și opinii cu privire la moarte, folosind nu doar imaginația și diverse alegorii, înțelepciune infinită, mister tainic, adâncimea de gândire, – crează o lucrare nemuritoare, în ciuda temei alese. ”Frământări din morminte” a doua ediție după cartea ”Nopți albe”, – pare să fi scrisă de cineva în etatea etăților, care a suferit mult în societatea de azi, dacă e să nu cunoști autorul. SDC16410Este el, Mihai Doloton, poetul bacovian și profesorul din Călărași, un om educat, discret și foarte modest, cel care insuflă mult respect și admirație. Dezamăgit de societate, mentalitate fără leac, dar mai are speranțe… Un poet, care reușește să ne uimească în continuare cu poezia lui, și care merită să fie inclus în Uniunea Scriitorilor (este nu doar opinia mea). Am rămas mult impresionată de poetul din Doloton, și cred că lansarea ”frământărilor din morminte” la Biblioteca ”O. Ghibu” cu participarea scriitorilor Renata Verejanu, Condrat Pleșca, Lidia Gonta Grosu, Alexandru Plăcintă,Tatiana Scripa, Hasnas Petru etc, ar fi mult mai reușită dacă la discuția mesei rotunde ar fi particpat și generația mai tânără. Au ce învăța despre viață și moarte, un subiect, într-adevăr ”înspăimântător”…
Moartea este dincolo de simțurile noastre, deci, nu există. Sau dacă există, este o lume paralelă despre care n-avem de unde ști… Doar să simțim și să ne imaginăm. Când moartea este, noi nu mai existăm, – viața noastră continuă prin oamenii care ne iubesc…SDC16406 Dragostea și moartea e o temă continuă în versurile lui Mihai Doloton. Surprinzător, cu cât mai mult trăiește omul, cu atât mai mult el crede că ziua lui de naștere e departe și nu că moartea lui e aproape…

Mult succes, realizari frumoase şi creaţii mai optimiste în continuare, draga prietene Mihai Doloton!

De astăzi sunt singur
Si trupul mi-e gol
Și viața stupid
Se-nvârte-n nămol.
De azi cad în timp,
Suflecat în griji,
Înfometat de bine,
De dorință mă frigi.
Învins în speranța
Ieșirii din vis,
Muribund în sine,
Mă opresc în finiș.
(Mihai Doloton, ”Ieșirea-n prezent”)

Mai multe imagini > «Mihai Doloton. Framantari din morminte»


11 comentarii

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa?


Atunci când a murit amicul meu Valera la doar 15 ani neîmpliniţi, mi-am zis că nu-l voi uita niciodată. A fost un şoc pentru mine, o fetiţă de 14 ani, să conştientizez că moartea este ceva înspăimântător. Atunci am realizat, că nu suntem veşnici, şi că doar amintirea rămâne, iar ea doare mult. ALTAIR, Mistral Bulgaria

Pe parcursul anilor rămâne cicatricea, care sângerează lăcrimând deja la auzul unui alt deces, cu fiinţe trecute la ceruri… amintireLămâia mare-mare care mi-a dat-o mama să-i duc lui Valera la spital, i-am pus-o în mâini, în ultima dimineaţă din viaţa lui. A fost o surpriză pentru el, căci fructe tropicale pe-atunci în Floreşti nu le găseai. Sleit de puteri de durere,Valera a zâmbit şi a spus: – ’’Uite, mamă, ce lămâie mare şi frumoasă mi-a adus Sveta!’’

Am fost marcată pentru toată viaţa de moartea lui, şi de atunci am frică de cimitire. Nu merg, iar daca sunt nevoită, după ce mă îmbolnăvesc şi cu greu îmi revin… Ulterior, spiritul acestui băiat mă călăuzea şi mă îndruma la acţiuni pozitive. Am început să cred că este alături de mine şi mă umple de energie. Am compus şi un cântec, text şi melodie ”Adio”, pe care l-a interpretat apoi fiica mea Sanda Marta, şi care a fost mult timp în topurile radio şi TV…

Încă nu înţelegeam Cine este Domnul, şi – păcat, că am început să cred în El mult mai târziu… Am mai înţeles, că moarte nu există: Cei nevinovaţi, îngerii sunt mereu alături de noi şi ne veghează, îndrumând şi sprijinându-ne cu adevărat. Trebuie să Crezi în Dumnezeu chiar şi în cele mai disperate momente de viaţă, chiar şi atunci când te ”superi” pe EL… Discută în sine, şi cere Iertare… Moartea are şi ea un rol în tot ce face şi tămăduieşte Domnul… – Această credinţă îmi oferă o Speranţă!Pasarica Chisinau21-05-15_15.55

Recent, am fost zguduită de vestea tragediei unei familii în care şi-au pierdut viaţa într-un grav accident un tată şi o fiică… Inima mi se strânge în continuare. Ulterior, mi-am dat seama, că Leana, fata care a plecat atât de tânără, lăsând o fiică minoră mamei sale îndurerate, a fost unul din acei îngeri care m-a susţinut într-un ceas de durere, de griji în suflet, şi mă rugam la Domnul să-mi ofere un răgaz, un sfat, orice semn… Nu ştiu de ce anume ea, poate pentru că atunci mă gândeam la lacrimile necontenite ale mamei ei, citindu-i durerea printre rânduri, şi privesc adesea imagini cu ea… Am vrut să plec undeva departe, să aud marea cu valurile ei şoptind, şi Ea mi-a spus: ’’adresează-te la mama mea’’… Şi, în scurt timp, mama ei singură mi-a oferit această şansă… Eu doar cu gândul, şi mama ei în realmente! Şi ca surprinderea mea să nu urmeze o tranşă uluitoare, atunci când din nou mi-am amintit de Leana privind valuri liniştite după o ploaie torenţială dintr-o terasă ALTAIR, şi pe care au apărut sute de steluţe solare care îmi făceau cu ochiul, iar chipul Leanei îmi spunea, ’’să le spui, să ştie şi ai mei că îi veghez mereu!’’. M-am simţit într-adevăr fericită, inspirată… Am început să caut soarele, care încă nu apăruse, abia plouase… Atunci de unde… aceste steluţe? A fost un înger printre noi! – Acest lucru îmi dă o Speranţă!Altair

Am găsit mai multe mesaje asemănătoare, de suflet, pe internet … Vă daţi seama şi voi, că nu le poţi poţi citi în grabă şi fără lacrimi…

’’Doamne, ajută-mă să trec peste zilele care nu mai există în calendar… pentru EI şi pentru mine… Doamne, dă-mi putere să trec peste zilele care au împărţit viaţa în două… pentru EI şi pentru mine… Doamne, nu mă lăsa la marginea peste care e doar întuneric… pentru EI si pentru mine… Doamne, nu mă părăsi cu răspunsul nepus în cuvinte la ultima „de ce ţi-s ochii trişti, Tamara?”…pentru EI si pentru mine… Doamne, Doamne…’’ La nave la…

– Părinţii mei s-au îndrăgostit unul de altul la 16 ani. În acea noapte când tatăl a decedat, mama auzi o lovitură în fereastră. Am întrebat-o ce-a fost, şi mama fără vre-o îndoială a spus: ’’E tatăl tău. Cândva îmi spunea că ne va privi şi va aştepta’’… Acum sunt cu o speranţă

– Pe parcursul anului şcolar unul din colegii mei a decedat, familia lui era Galben. În ziua următoare, toţi profesorii şi colegii din şcoală au îmbrăcat diferite nuanţe ale acestei culori galbene, în amintirea lui. Eu niciodată n-am văzut nimic mai frumos. Acest lucru îmi oferă o Speranţă!altair

Eu mereu îi gâdilam picioarele surorii mele atunci o trezeam. Ea este paralizată de la brâu în jos, şi eu credeam că ea niciodată nu simte acest lucru. Dar astăzi, la trezire atunci când i-am atins tălpile, ea a început să râdă. Apoi, s-a ridicat şi a izbucnit în plâns. Acum, ea poate merge! Îmi iubesc surioara!

– Sunt un tânăr care atunci când m-am simţit inutil şi singur, şi am vrut să mă arunc în gol, eventual luându-mi rămas bun printr-o postare pe o reţea de socializare, o grupă ’’Te rog, – Trăieşte!’’ a adunat peste 20 de mii de oameni doar în 24 de ore! Acest lucru mi-a oferit o Speranţă!..iubire

Întotdeauna, amintiţi-vă că alături de voi există un Cineva, – o fiinţă apropiată! Nimeni nu vă cere să-l placeţi, să-l iubiţi, dar încercaţi să nu-l deranjaţi sau să-i provocaţi durere. Cel puţin, străduiţi-vă să vă amintiţi, că undeva din depărtare – de la stele, din adâncurile universului, probabil, dintr-un capăt opus, – a apărut rugămintea, – să nu faci acest lucru, exact la fel precum şi ideea de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Aparent, stelele cunosc mai mult ca voi despre forţa de gravitaţie, puterea de atracţie, la fel şi despre singurătate; deoarece ele sunt – Ochii voştri de dorinţă!

De ce nu trebuie să-ţi pierzi speranţa? Viaţa este atât de frumoasă. Nu avem timp de tristeţe. Dar avem timp să fim fericiţi. Ne datorăm asta. Nouă lucruri trebuie păstrate în taină: Vărsta, Averea, Decalajul din casă, Rugăciunea, Componenţa medicamentului, Relaţia de dragoste, Cadoul, Onoarea şi Infamia! Aveţi grijă de voi şi cei de alături!
Doamne ajută! ❤


206 comentarii

Ai grijă ce-ţi doreşti


El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!rautat

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei,Caika Svetlana unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. herbert james draperBănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…ai grija ce-ti doresti

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu