Un sfat pentru părinți și profesori

Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤

Perle inaripate (2)

Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm, să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet sau stațiuni. Astfel, deputații cred, că noi și așa avem de toate și trăim foarte bine!

Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui:”Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea”. Dar nu uita, că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător…

Ploaia bate din toate puterile, găinile și iepurii s-au ascuns imediat. Doar rățile suferă. Stau pe loc, nici nu se clintesc, așteptând cu răbdare să treacă ploaia. Deputații gândesc: ce ar fi să avem așa alegători…

Iobăgia – înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine

Să fii o organizație religioasă în Moldova este mult mai bine decât un contribuabil onest, o familie – celulă a societății, fie orfelinat de copii, un adăpost pentru animale sau un club cu amatori de bere. Adică, în fața legii toți suntem egali, doar că unii sunt și mai egali. Amini?

Clinicile medicale au nevoie de instalare a birourilor separate pentru cei care doar ”pun întrebări”

Iată, gluma cea mai simplă, care explică tabloul real al medicinei noastre. Și, poate, al educației, la fel: ”Îmi este silă să mă gândesc să merg la un centru medical privat și să achit taxă de 200 de lei pentru o vizită la medic. Mai bine, contactez amicii mei, cunoscuții, care mă vor conecta la un medic dintr-un spital de stat, îi voi dărui coniac de două mii, dar mă va primi gratuit!” Fapt, că polița de asigurare e doar dublă achitare a serviciilor medicale, iar banii merg în buzunarul aleșilor poporului… Mentalitate.

 Bucuria sponsorilor TV să ţină până în zori cu Reclamă de doi bani la sume de milioane, cu un cor de crăciuniţe cu manele și cocalari! Deranjează, oameni buni! (conform Sondajului on-line)

Majoritatea blocajelor de trafic din centrul Chișinăului se datorează nu numărului mare de mașini, dar numărului mare de idioți! Cei care încep să traverseze intersecția la un verde intermitent a semaforului, cu toate că văd că nu se poate traversa, că drumul e blocat… Dar nu, ei întră în mijloc și se opresc, blocând fluxul perpendicular și se pornește…-  ambuteiajul crește în toate direcțiile… Și nu Chirtoacă sau Putin sunt de vină. Avem idioții noștri. Dragi.

În cazul, în care soțul de 4 ori merge ”la stânga”, atunci în conformitate cu legile geometrice el se va întoarce la soția lui… – Și dacă soția pleacă?.. – Se va întoarce la mama!

Certurile în familie amintesc de emisiunea „Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită”

Toți bărbații sunt la fel… Au fețe diferite doar atunci când femeile să poată distinge între ei

Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic!

Dacă ești înalt, musculos, blond cu ochi albaștri, nu veni la plajă. Mai dă-le și altora o șansă…

Bărbatul are nevoie de o nevastă, pentru că nu poate pentru toate problemele din lume să dea vina doar pe guvern

Se spune, că dacă te muți într-un alt loc, atunci nimic nu se va schimba. Ei bine, atunci hai să fiu eu tristă în Maldive! 😉

Prima regulă a curățeniei generale a apartamentului: strângeți sau eliminați cât mai departe calculatorul de sine…

Educație – asta e atunci când ajungând la patruzeci de ani, tu, încă eziți să înjuri în fața părinților tăi!

Tândală se plângea că salariul lui este suficient doar pentru mâncare, – nici la o expoziție, nici la teatru nu poate merge. Șeful s-a milostivit și i-a mărit salariul de două ori. Acum Tândală mănâncă de două ori mai mult și tot se plânge că salariul îi ajunge doar pentru mâncare…

❤ 😀

”Povestea lui Timur” de Emilia Plugaru

Să nu credeţi cumva că unui copilaş îi este uşor atunci când se naşte. E adevarat! Orice ingeraş aparut în lumea asta mare, uneori frumoasă, alteori urâtă şi plină de primejdii, fiintă lucrată clipă de clipă de către Dumnezeu, acolo, sub inima mamei, tot Dumnezeu, când o aduce pe lume, o copleşeşte cu dragostea sa. Căci îngerul e mic, crud, neajutorat şi de unul singur nu are cum să reziste. În lumea în care a venit, nimeni nu rezistă de unul singur. În lumea în care a venit, dragostea e cea care îi uneşte, îi înalţă pe toti. Timur e un băieţel mic cu ochi de cireaşă coaptă şi zâmbet ce cucereşte până şi florile. De cum s-a ivit la lumina zilei, a infăptuit prima şi marea sa biruintă – a ţipat. A ţipat ca să afle zarea că el e nou, e crud, e cel mai frumos si mai nevinovat om printre toţi care il înconjoară. A ţipat ca să le zică tuturor că e sănătos. Da, nu prea era încântat de ceia ce simţea şi vedea… Acolo, sub inima mamei, nu se compara cu aerul unei lumi în care fusese aruncat ca să plutească şi să fie cuceritor… A doua sa mare biruinţă a fost atunci când a zâmbit. De la zâmbetul lui s-a luminat totul în jur. I-a zâmbit mamei, văzându-se ca în oglindă în ochii ei albaştri, senini şi plini de fericire. Şi a înţeles că mama e acea fiinţă de care va fi legat toată viaţa prin fire nevăzute şi pe care nimeni, niciodată nu le va putea frânge. Ia zâmbit tatălui, atunci când acesta l-a luat ca pe cea mai mare comoară în braţe. A simţit mâinile lui puternice şi a înţeles că aceste mâini sunt zidul, peretele de care se va sprijini şi care nu-i va permite sa cadă. Apoi i-a zâmbit unei frumoase bunicuţe cu ochii senini ca ai mamei… Si a înţeles că pentru ea, el e o fericire enormă. O altă bunicuţă, cu ochi mari si negri ca şi ai lui l-a luat în braţe legănând-l uşor şi micul Timur a simţit ca va creşte înconjurat de dragostea şi grija multor oameni, ce nu vor înceta niciodată să-l iubească. S-a liniştit. Viaţa ce i s-a oferit, e frumoasă. Apoi a adormit cu laptele pe guriţă, visând un înger care îi întinde un măr de aur. Şi de atunci, dormind, sau fiind treaz, învârte mărul ca să cunoască cat mai bine lumea. Şi ce muncă depune un bebeluş, zi de zi, ca să afle noi şi noi lucruri despre viaţă. Şi ce muncă e să încerci să te ridici pe propriile picioruşe, să stai vertical şi să înveţi că verticalitatea e poziţia ce nu-l va înfrânge pe om în faţa vitregiilor sorţii… Timur, sau Timuşicu meu, cum îi zice tânăra si frumoasa bunicuţă cu ochii ce poarta încă în ei lumina şi curăţenia unui copil, e deja un băieţel mare. Incă puţin şi va împlini doi anişori. A stat în picioare când încă nu împlinise anul. Apoi a făcut primul pas. Cel care e mai greu, Iar acum aleargă pe drumul cunoaşterii vrând să le vadă, să le pipăie, să le înţeleagă el, prin propria experenţă, pe toate. Alearga, cade, greşeşte, îndreaptă, dar merge, merge înainte căci are de mers şi de parcurs o viaţă întreagă de om. E înconjurat de atâtea lucruri interesante cărora trebuie să le dezghioace rostul. Nu e uşor, da, dar e atât de interesant. Acum, înainte de a se aşează la masă, neapărat îşi spală mânuţele şi fiind-că e un băieţel curat şi vrea întotdeauna să arate bine, să fie frumos, nu uită să-şi spele, să-şi pieptene frezura. Nu prea are timp de pierdut pentru mestecat, în vreme ce mănâncă, mai priveşte şi un desen animat la televizor. Personajele desenului îl amuză, sunt atât de năstruşnice. Alături, pe podea, prietena sa, căţeluşa, mănâncă si ea. Timur ii vorbeşte, vrea sa-i zică sa privească împreună povestea, căţeluşa pare că înţelege, doar că nu-i poate răspunde decât printr-un hârâit scurt şi binevoitor: adică lasă, mai întâi mâncăm, apoi celelalte… Oare de ce copilaşii se înţeleg atât de bine cu toată lumea? Cu păsările din curte, cu orice fel de animăluţă domestică, cu gâzuliţele, florile, cu oamenii mari, cu oamenii mici… Probabil fiind-că sunt puri şi curaţi… Deci, sa nu credeţi că unui copilaş îi ieste uşor la început de cale.

Tot ce vede, tot ce aude, fiecare imagine, sunet, vede şi aude pentru întâia oară. Şi va închipuiţi mirarea din ochii lui, uneori chiar frica, teama dar şi marea curiozitate de a înţelege, de a încerca, de a învăţa şi a dejghioca? Timuş priveşte lumea cu ochii lui mari şi negri, larg deschişi. Şi această lume încape în ei.

Rupe cuvinte, încheagă fraze, e nedumerit de multe ce se întâmplă în jurul său, dar după ce le înţelege rostul, se linişteşte. Sunt însă lucruri pe care încă nu le poate înţelege. Dar le acceptă. De exemplu nu pricepe cum poate mămica să-l sărute, să iasă pe uşă, apoi peste o vreme să-i audă glasul, să-i vadă chipul intr-o cutiuţă mică, mică. Cum încape ea în acea cutiuţă? O cercetează, o întoarce pe toate părţile, e o mare minune şi peste vremi le va înţelege pe toate.

Acum de un lucru e sigur, mămica va ieşi din cutiuţă, va deschide uşa şi se va întoarce la el. Şi oriunde nu ar fi, oriunde nu ar pleca, si mămica, şi tăticul, şi bunicuţele, şi toţi oamenii scumpi şi dragi lui, întotdeauna se vor întoarce. Căci firul care i-a legat, odată cu naşterea sa, nu se va rupe, nu se va întrerupe niciodată. Când va creste, el va fi cel care va înnoi firul. Căci acest fir-se numeşte Iubire! Iubirea care curge ca Râul şi apa căreia nu mai seacă!

Emilia Plugaru

Importanţa muncii bibliotecarilor

         Interesantă este interpretarea vieţii profesionale a unui bibliotecar, şi mai important este ce gandesc ei despre sine şi profesia lor; legatura ei paralelă cu serviciul. Vreau să mentionez Biblioteca Municipală “B.P.Hasdeu” din Chisinau, şi alte biblioteci din Republica Moldova, rolul bibliotecarilor în societate.

E adevărat, biblioteca are o dimensiune superficială, ca și cum la ‘moda’! Pe de altă parte, poţi întoarce oglinda cu capul în jos, dar nu poți întoarce imaginea, astfel că trebuie să stai cu capul în jos, stând pe mâini şi… carând tone de cărţi, şi… cât să reziști în această poză?

Sunt suparată pe cei care nu văd importanţa muncii bibliotecarilor. Unii consideră că bibliotecarul „dă şi primeşte cărţi”, mai nou, „stă în faţa calculatorului” (pentru unii lunea e liberă – ori lucreaza duminică – nu au cerut bani pentru asta, au considerat că oamenii sunt mai liberi duminica şi pot frecventa biblioteca. Dar, ştiti ce înseamnă să ai o gestiune de peste aproximativ 700-1000 lei pe care un bibliotecar o distribuie la zeci de mii de cititori/an? Ştiţi cum aleargă bibliotecarul după cititori pentru a recupera documentele de bibliotecă pe care „uită” să le înapoieze? Ce înseamnă acces liber la raft? Ştiţi, că sunt unii utilizatori care „iubesc” atat de mult carţile încât mai pleacă cu ele dosite pe fie unde? Cât timp munceşte un bibliotecar on-line? Distribuind şi promovând surse şi teme importante informând utilizatorii despre toate informațiile cu sursele și literatură necesară pentru studii/ servicii? Dar, despre Centrele de cultură create în biblioteci, unde bibliotecarul este: şi – organizator, regizor, scenarist, jurnalist, blogger, redactor la texte, operator, hamal, designer, promotor, distribuitor ca urmare a evenimenteleor cu lansări etc? – Toate deservirile întrunesc meseria de Bibliotecar! Iar… politicienii se luptă pentru funcţiile lor în continuare, îşi măresc pensiile personale de zeci de ori mai mari ca leafa bibliotecarului… Dar, uită de exemplu că şi ei au beneficiat de serviciile unei biblioteci, și au fost ajutaţi de bibliotecar să ajungă profesionişti în domeniul lor de activitate?
Vreau să menționez despre profesionalismul bibliotecarilor. Activitatea începe de la constrângeri. Există cineva ideal? Nu există. Că dacă ai alege din cei mai ideali sau, pur și simplu, buni specialişti, – cu siguranță, ar ieşi ceva prost. Important e să găseşti în materialul uman care este accesibil, varianta cea mai propice. Și cât de mult contează personalitatea bibliotecarului!
E doar un aspect. Nimeni nu e rigid… Există un ansamblu de calităţi care trebuie să se apropie de ceea ce se propune în esenţă. Şi atunci, se fac comparații. Nu vorbim de genuri. Totuşi, fie că e modern sau nu, acestea există.

Există bibliotecari de caracter. Avem bibliotecari care au posibilitatea de a fi pe linia întâi, alţii – mai inferiori. Mereu persistă o legatură strânsă sau subredă… Toate acestea nu trebuie să atingă nivelul înalt a calităţii profesionale. Cu oameni talentaţi care gândesc Biblioteca într-un mod cărturar – poţi comunica indiferent de limbă. Cu alţii, care par că nu aparţin, dar care sunt prezenţi, – pentru că instituţiile sunt mari şi uşile sunt deschise, – nu ai cum să comunici. În mod superficial, nu se face diferenţa între o experienţă reală sau unul care riscă atunci când se apropie şi desface o temă cu un interes anume. Dacă îţi asumi responsabilitatea, profesional, lucrul acesta trebuie să resimte într-o bibliotecă. Rolul bibliotecarului este de a apropia oamenii, de a-i educa prin promovarea valorilor culturale, tradiționale –  prin carti, prin activităţi / evenimente etc…
Dacă e să dezvoltăm acest subiect, cred că din cauza conceptualizării, importanţa bibliotecarului, în prezent, este chiar foarte mică! Nu se ia atitudine corectă pentru profesionalismul bibliotecarilor, și leafa e cea mai mică!

Dacă ar cunoaște cititorii – câtă muncă depune și cât timp lucrează bibliotecarul în faţa calculatorului pentru a introduce în programe? De cât timp are nevoie pentru a citi dintr-o carte pentru a stabili cota ei de raft? Nu mai amintim, de bibliotecarii care au făcut diverse boli profesionale datorită ciupercilor şi prafului de pe cărţi, dar și riscând contaminarea de diverse boli de la cititori? Mii de bibliotecari eu emigrat din țară, și în continuare pleacă din biblioteci pentru salarii mai bine plătite în alte locuri de muncă peste hotare?
Se impune de la sine, un bibliotecar trebuie să fie partenerul important pentru toată lumea şi – o sursă de informare pentru fiecare, să susţină o direcţie, cu o sensibilitate anume pentru ceea ce poate stimula fantezia individului. El, bibliotecarul, trebuie, bineînţeles, să dispună de abilitatea de a lucra pe texte: să taie, să improvizeze, să facă legături, să completeze, dacă e nevoie. La Shakespeare toată lumea taie cu foarfecele în dreapta, în stânga. Acolo, e într-adevăr foarte important să existe şi un alt tip de reflecţie decât doar cel practic…

Bibliotecarul cu personalitate puternică trebuie protejat şi lăsat să vină la cuvânt cu limbajul lui. Dar ce înseamnă, de fapt, un bibliotecar slab? Nu există slabi, profesia de bibliotecar începe de la un anumit standard: eu, de exemplu, citesc, dar asta nu înseamnă că sunt scriitor… Toată lumea ştie să scrie, dar nu toată lumea e scriitoare; misterul e altul, nu e aşa cum îl înţelegem ca profesionist. Ce ar trebui să facă un bibliotecar pentru a evolua, pentru a nu se plafona? Să continue să lucreze. De ce are nevoie, in mod special? De Initiativă! Un bibliotecar nu are voie să renunţe, el trebuie să continue să dezvolte ceea ce a început. Are nevoie de perseverenţă. Atitudinea trebuie să fie deschisă. Și cel mai mult contează: suportul colegilor superiori care sunt mulți, doar că unii nu doresc să se împartă cu experiența lor din motivul concurenței…

Cel mai important e, bineînţeles, omul viu, modul în care reacţionează în anumite situații de lucru, şi dacă se stabileşte un flux de dialog subliminal. O vibraţie comună, proprie limbajului profesional poate învăţa mult mai multe lucruri utile decât teorii cu vorbe pustii.

Ceea ce lipseşte la unele persoane: dacă uneşti doi profesionişti, unul foarte tânăr şi unul în etate, şi – îi pui pe treabă,- amândoi sunt în acelaşi punct. Dacă cel bătrân se bazează numai pe experienţă, e pierdut, iar dacă cel tânăr se bazează doar pe intuiţie, e şi el pierdut. Trebuie să fii conştient să începi de la zero, astfel ar fi mai sănătos. Există anumite avantaje dacă ai mai lucrat, doar că în prezent, nu te poţi baza doar pe ele.

Nu există rezultate imediate specifice, diferenţiate. Importantă e Conştientizarea. Atitudinea, perseverenţa, dorinţele… Toate greşelile pot fi integrate şi ele se dovedesc a fi până la urmă – Calităţi. Dacă ceva ce pare o eroare se transformă într-o calitate, atunci procesul e just.
Calitatea şi nivelul pregătirii determină dezvoltarea lucrurilor. Conceptele sunt bune doar dacă le poţi înlătura la un moment dat. E normal să porneşti cu un concept, dar nu este necesar să-l duci până la capăt. Einştein nu a zis „azi nu am timp, lasă că fac mâine teoria relativităţii”. S-a întâmplat: el era foarte concentrat, bine pregătit pentru alt lucru şi uite ce a apărut… Nu a fost un simplu accident, ci a fost bine pregătit. Nu poţi şti din start ce te aşteaptă. Nu ajungi întotdeauna unde premeditezi să ajungi. Există tentaţii ale meseriei care sunt justificate, este curiozitatea de a încerca cât mai multe în sistemul bibliotecar. Ca apoi să nu rămânem, într-un fel, cu regretul de a nu fi avut un ansamblu al nostru…

Vivat, Bibliotecari!

Svetlana Vizitiu, ❤

Alte surse in domeniu:

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci

Corelația angajat-utilizator cu nevoi speciale la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu”