Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Emilia Plugaru, Cer de sineală, lansare de carte la BM Hasdeu


Trebuie să aducem un omagiu talentului poetei Emilia Plugaru, care nu se limitează la tema iubirii nefericite. Fiecare poezie conține detalii precise și vii de descriere ale naturii, anotimpurilor. Sunt poezii de dor, de mamă, casă părintească, de satul drag și de copilărie… Sunt descrieri figurative în concordanță cu sentimentele pe care le trăiește eroina lirică în aceste clipe.

Emilia Plugaru la Clubul IVC (foto de S. Vizitiu)

       Astfel, în poezia „Poate că Noi”,  „această casă unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească” este atât de asemănătoare cu fostul iubit: aceeași bucurie, festivă, naturală în impermanența sa. Ca și cum cele mai triste experiențe rămân în urmă, prin urmare amintirile devin ușoare, nu mai există durere – doar o tristețe senină.

O trăsătură stilistică distinctivă a poetei este abilitatea ei de a picta imagini colorate prin cuvinte, citind poeziile ei, îți imaginezi lumea în toate varietățile de culori: indigo cerului sau argintiu al soarelui, lemnul înnegrit, griul ploii, verdele ierbii care își scutură pleata, totul strălucește, miroase a flori și a fum – culorii si cenusiul fumului…

Poate că noi...

Dar ce poate fi mai frumos ca această casă

unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?

Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească, iar

noi

Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,

Să mergem alături pe

drum…

Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură pleata,

totul strălucește, miroase a flori

și a fum…

Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case

înnegrite de atâtea

ploi?

Poate ca soarele, poate că cerul, poate că iarba,

peste care pășim,

sau poate că…

noi…

Versuri Emilia Plugaru, (p.21 din Cer de sineală)

Emilia Plugaru scrie poezii amabile, liniștite, discrete, ele redau interiorul modest al firii sale. Sunt poezii predominante cu sunete foarte independente. Nu le inventează, scrie despre cum trăiește, ce vede, aude, simte, retrăiește.

Prin urmare,versul ei se caracterizează printr-o fiabilitate completă. Iată un exemplu:„iar noi/Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,/Să mergem alături pe drum…/Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură…/

Judecând după aceste rânduri, poeta are cu siguranță un dar liric. Indiferent de ceea ce scrie (și scrie în principal despre natură, despre dragoste, despre patrie și oameni) – aproape întotdeauna poeziile ei sunt impregnate de o stare tristă și tandră.

O altă trăsătură distinctivă a poemului Plugaru este imediatitatea în transmiterea impresiilor, de exemplu: „Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case înnegrite de atâtea ploi?”

În ceea ce privește forma, poeziile ei au, de asemenea, anumită atitudine precum imaginea „lemnul înnegrit, miroase a flori și a fum”, ușurința exprimării „Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească”, rimă ușoară și ritmul melodios, se pot găsi și alte exemple… Poemul Emiliei Plugaru merită cu siguranță atenție. Dar și mulți cititori sunt deja atrași de poeziile ei.

Ochii verzi...

Ochii verzi… ca frunza de arțar,

Ca și iarba crudă-n primăvară…

Unde esti?, când mă trezesc din vis,

Verdele începe să mă doară…

Ochii verzi… dar uneori albaștri,

Ca și cerul limpezit de nori…

Cât de mult aș vrea să te întreb,

De ce ochi-ți sunt atât de schimbători…

Nu mai vii, eu știu, o să te pierd

Într-o zi prin iarba mătăsoasă,

Nu-o să-ti caut vină, nu o să te cert,

Iarba când e crudă-i prea frumoasă…

Dar să vii când frunza o să cadă…

Dar să vii când iarba se va stinge,

Tu să vii când cerul o să ningă,

Tu să vii când ochii îți vor plânge…

Versuri Emilia Plugaru (p.68 din Cer de sineală)

Genul poeziei „Ochii verzi” este într-adevăr o lirică tristă. Scriitoarea imită epoca clasică, versul creează o impresie profundă, romantică și ușor dramatică. Poeta alege o rimă pereche, și caracterizează povestea prin „explozii” de sunete, originalitate ritmică. Intonația joacă un rol important în percepția poeziei. O caracteristică separată a versului este bogăția sa ritmică.

În fiecare al doilea rând, propoziția este tăiată, poeta pune trei puncte, sugerează incompletitudinea, discontinuitatea gândirii. Acest pasaj poate fi comparat cu scurtimea telegrafică. Lucrarea întruchipează sentimente profunde, o paletă bogată de emoții ale autorului: anxietate, admirație, dragoste, frică, pasiune. Accentul principal se pune pe simbolismul verde. Verdele este în mod tradițional asociat cu iarbă și frunze. Iar în cultura popoarelor lumii, verdele este asociat cu tinerețea, viață, renașterea naturii și distracția. Tristețea iubirii este urmată de o umbră de speranța și boală. Eroina versului, vrăjită de ochi verzi, suferă de dragoste trecută. Lucrarea dezvăluie puterea unei femei care dă viață și speranță, dar și le ia. O femeie este capabilă să înzestreze un bărbat cu dragoste și fericire, dar iubirea neîmpărtășită e ca o răsturnare instantanee adâncă, în abis.

Azi e ziua ta, iubite

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite,

Așezăm la umbra lunii

Visele de răni umbrite…

Stelele sclipesc sfioase,

Licurici albi la picioare,

Ne lipim spate de spate

Și privim în depărtare.

Eu te caut, tu mă cauți,

Unde ești și unde sunt ?

Am rămas frumoși și tineri

Doar în gând, doar în cuvânt…

Să luăm casa cu noi,

Tu de-o toartă, eu de alta,

Să o smulgem din țâțână,

Să luăm cu noi și poarta,

Să plecăm in lumea largă…

Casa are rădăcină,

Lângă poarta ruginită

A-nflorit iar o gheorghină…

Casa, poarta, eu și tu,

Parcă întrăm în pământ,

Nu putem pleca, rămânem…

Frunze curg și cad, plângând…

Noapte e, luna e tristă,

Visele-s de răni umbrite,

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite…

Versuri Emilia Plugaru, (p.72 din Cer de sineală)

Prin tristețea inerentă a versurilor, aceste rânduri sunt ușoare și strălucitoare. Imaginea eroinei lirice este imaginea unei femei puternice și decisive, capabilă la atât de mari sentimente, cât și pentru renunțare completă la persoana care a trădat-o. Dar, ea mereu îl iartă, și în continuare leagă visul, speranțele de sentimente pentru el, amintindu-și clipele cele mai luminate pe care le-au trăit împreună și pentru care îi este recunoscătoare până în prezent:

Eu te caut – Tu mă cauți…”

Svetlana Vizitiu, recenzie literară

Chisinau, iulie, 2021


Un comentariu

Tanase Serea din Constanța, triplă lansare de carte la BM B.P.Hasdeu


Un sentiment sincer ce pulsează în poem. Toate cărțile lansate la BM B.P.Hasdeu din Chisinau de poetul Tanase SEREA sunt scrise cu ceea ce se numește Inimă! Autorul nu își impune gândurile și convingerile, foarte modest din fire, el rămâne în umbră, lăsând respectuos cititorului dreptul de a face concluzii independente. „Poezia este sentiment liber / O existență călătoare / Îmbogățind lumina nopții / Trecut cântând în uitare / În iubire inima luminează / Cuvintele ard sub petale / Poezia este sentiment risipit / Din amfore ireale (Cântecul amintirilor, p.32)

Tanase Serea zâmbitor în centru

„zarea închide o lume în visul zilei / cu câți ochi ne privește lumina / drumurile trasează păsări și destine” (Floral, p.44)

Poeziile incluse în volumele prezentate au un rafinament subtil de silabă, un minunat simț al limbajului, rezerve profunde izvorâte din vorbire nativă. Discursul autorului este ușor, cu estetica liberă de pretenția de care atât de des suferă maniera poetică a unor poeți moderni.

       Poezia lui Serea este bogată în gânduri și sentimente, semnificativă și plină de idei interesante. El reușește în cele mai bune exemple ale sale să realizeze generalizări filozofice extraordinare. Poezia lui se caracterizează prin simplitate și claritate a expunerii, poetul evită complicațiile deliberate, folosind un vocabular luminos și original. Dar nu neapărat este o simplificare; în spatele său se ascunde un subtext complex, o căutare a raționamentului, pentru un lucru spiritual a sufletului poetic.

focul trăiește în noi / blând leagănă dincolo / păsările în cer / până înflori-vor iluziile / uitarea măsurând tristețea / este o larghețe / în cuvintele mele acum / într-o amintire / imaginea ta / mă îngenunchiază / timpul incendiat s-a scurs / cenușa uitării adoarme lumea” (Cenușa uitării din Poeme, p.127)

La prima lectură, poezia este percepută ca o conversație confesională calmă. Dar forța evazivă și irezistibilă inerentă a fiecărui poem, reprezintă o operă dramatică completă, cu o poveste foarte interesantă, ne întoarce incontinuu la nevoia de a realiza ceea ce am citit. Aici se găsește un oximoron uimitor – poezia liniștită a poetului devine convingătoare – în efectul său semantic, în posibilitățile sale ascunse, în care inima și mintea își găsesc hrana spirituală.

Căutarea rădăcinii este o trăsătură caracteristică a creativității lui Serea. El vrea să atingă însăși esența în orice, subordonându-și intelectul și toate abilitățile acestei sarcini poetice complexe. „Basarabia / partea cea mai duioasă / a sufletului românesc ( Prizonierul iluziei, p.41)

Cuvântul convingător al poetului răsună cu amabilitate, altruism, deloc pretențios sau enervant, dar în același timp – un protest interior fără compromisuri la tot ceea ce împiedică o persoană să fie om. Această blândețe nu reduce nivelul poziției civice a poetului, nu este ostentativă; vine din suferință proprie, francă, exprimată pe un ton confidențial provenit din adâncurile unei inimi neliniștite, ceea ce face ca poezia autorului să fie deosebit de atractivă. Acest lucru este facilitat de stilul clar dezvoltat al poetului, distins prin răsucirile originale ale imaginației, precum și prin sintaxa și vocabularul său unic.

aș fi putut să zbor / dacă nu-mi țineai aripile / porumbița din mâinile tale / se zbate în pieptul meu / doar ochii tăi cerul ei

aș fi putut să zbor / dar colivia mâinilor tale / ține strâns pasărea / iluzie sfârșită în tăcere

în flacăra pieptului meu / pasărea este o piatră / din muntele dezamăgirii (Poeme, p.126)

Patriotismul, dragostea, Unirea, oamenii și, în căutare de sine, subiectele principale așternute cu delicatețe în versurile Tanase Serea. Frumusețea umană pătrunde în – peisaj, circumstanțe, detalii de culori, limbaj poetic. Lumina misterioasă a unui vis de sub norii fumurii – este o deschidere a poemului. Sufletul eroului însuși cântă în el. Acest motiv ușor, trist, gânditor este ca un acompaniament liric la evenimente.

atâtea chipuri necunoscute / îmi locuiesc existența / numai tu iubito / îmi locuiești doar visele”, (Jocul umbrelor, p.53)

Protagonist #Clubul_Impresii_Viata_Carti – poetul constănțean Tănase Serea, membru al #USLR, care a lansat volumele de poezie:

1. Cântecul amintirilor. Versuri în dulcele stil clasic; 2019

2. Jocul umbrelor (poeme); 2017

3. Prizonierul iluziei (versuri), 2020

4. Poeme: Antologie de versuri, 2016

5. Floral (poeme), 2020

Prezentare, recenzie literară de Svetlana Vizitiu, BM B.P.Hasdeu, 2021


3 comentarii

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM


Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021


2 comentarii

Recomandare autori- Top cărți pe vară


  • Vino la Biblioteca Ta și cere orice carte dorești! Provocarea verii e în toi, și răcoarea Sălii cu coloane (BM B.P. Hasdeu) e foarte ademenitoare! Dacă nu e carte, avem și puzzle să vă pună la întrecere cu picii – mici… Dacă serios, atunci recitiți ce vă propun aici: mai nou, mai vechi, ceva trist, ceva îmbucurător, dar – de suflet… Puneți mâna pe carte, și veți realiza brusc că ceva se-ntâmplă! Da, da,- deveniți mai Înțelept! Iată și recomandarea noastră de carte!-
  • Anna_FRANK, autoarea unui celebru jurnal, “#Jurnalul_Annei_Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul #ocupaţiei_hitleriste în Olanda (n.12 iunie 1929 – m.12.03.1945). Copiii de azi trebuie să afle cât mai multe despre trecut, strămoşi şi întâmplări eroice. Şi dacă manualele şcolare prezintă destul de sec şi poate plictisitor seria evenimentelor istorice, fără să ofere detalii despre trăirile şi emoţiile oamenilor care au trecut prin întâmplări dramatice, prin atrocităţile războaielor, vin mereu în ajutor cărţile pentru copii, cu texte pe înţelesul lor şi cu ilustraţii grăitoare. Cartea ”Jurnalul Annei Frank” reieşită din colaborarea scriitoarei Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett se concentrează asupra lui Anne şi prezintă celor mici viaţa ei, o fată normală, asemenea lor, care s-a născut însă într-o perioadă dificilă şi extraordinară din istoria nu foarte îndepărtată. O prezentare despre ascensiunea rapidă a lui Hitler, evenimentele din Europa din timpul războiului, campania urii pornită de nazişti împotriva everilor. Poole introduce în poveste detalii despre viaţa lui Anne, prinsă în vârtejul acestor frământări, precum mutarea în Olanda, dragostea sa pentru Peter, trădarea şi capturarea din anexa secretă în care se ascundea, condiţiile grele de detenţie…. O astfel de carte, care poate face cunoscute copiilor primele informaţii despre prigonirea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost văzută şi trăită de martori, este Anne Frank, scrisă de Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett. Bineînţeles că celebrul de acum Jurnalul lui Anne Frank stă la baza acestei cărţi care se doreşte a fi o biografie ilustrată a scurtei vieţi a lui Anne şi se adresează copiilor care nu i-au citit încă jurnalul, tocmai pentru a le trezi curiozitatea de a o face. Annelies Marie „Anne” Frank a fost o tânără evreică germană, cunoscută mai ales pentru Jurnalul său publicat postum, care descrie cei doi ani petrecuți de ea și familia ei în ascunzătoare în Amsterdam. Jurnalul Annei este probabil cea mai citită piesă din literatură pe tema Holocaustului din lume. S-a născut la 12 iunie 1929 la Frankfurt, în Germania. #Familia ei a fugit la Amsterdam pentru a scăpa de #persecuția_nazistă. În anii 1930, tatăl ei a construit o afacere de succes. Familia Frank a rămas în apartamentul său de dinainte de război până când fiica lor mai mare, Margot, a primit o chemare oficială pentru a se prezenta într-un lagăr de muncă nazist în 1942. Punând în acțiune un plan care fusese destinat unui moment ulterior din timpul războiului, familia s-a ascuns în anexa secretă a clădirii companiei lui Otto Frank, tatăl Annei. Au fost însoțiți în ascunzătoare de partenerul de afaceri al lui Otto, Hermann van Pels, precum și de soția acestuia, Auguste și de fiul lor, Peter. În ceastă perioadă, Anne a scris despre experiențele ei în ascunzătoare, ca o adolescentă curioasă în floarea vârstei. În primăvara anului 1944, după ce a auzit un reportaj radio de război care cerea relatări directe despre ocupație, Anne a început să editeze și să rescrie secțiuni și, de asemenea, și-a schimbat stilul și tema. Pe lângă descrierea vieții de zi cu zi în ascunzătoarea lor, Anne a reflectat asupra identității sale naționale și religioase și a unor teme mai mature, inclusiv relația dificilă cu mama sa, povestea ei cu Peter van Pels și schimbările fizice din timpul adolescenței. La 4 august 1944, când Anne avea 15 ani, la ascunzătoarea familiei Frank a avut loc o descindere ca urmare a unui pont anonim, iar familia a fost arestată și închisă în lagărul de tranzit de la Westerbork. În luna următoare, au fost deportați la #Auschwitz. În octombrie 1944, Anne și Margot au fost trimise la Bergen-Belsen, unde amândouă au murit de tifos în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului. Otto Frank a fost singurul membru al familiei care a supraviețuit Holocaustului. După război, Miep Gies, una dintre creștinele olandeze care au ajutat la ascunderea familie Frank, i-a dat lui Otto jurnalele lui Anne, pe care le păstrase. Otto Frank le-a editat într-o carte numită Jurnalul unei tinere fete, publicată pentru prima dată în Țările de Jos în 1947 și ulterior tradusă în peste 50 de limbi. Casa în care s-au ascuns în Amsterdam, de pe strada Prinsengracht nr. 263, a devenit muzeu și este vizitată de mii de persoane în fiecare an.
  • Dorul_prin_stele de Silvia_Postoronca. Vă prezentăm o poetă ce preferă simplistul termen de autor, cu imagini reale din viața de toate zilele. Volum de debut, un început literar prodig, plin de promisiuni. O reîntoarcere, la și prin cuvânt, sensibilă, frumoasă, dă naștere prin vers ales acestui prim pas pe meleag de poezie, propunându-i cititorului o călătorie delicată în mirificul univers sufletesc al tinerei autoare Silvia POSTORONCA. Elegiacă sau optimistă, timidă sau convingătoare, simplă sau complexă, poezia se simte la ea acasă! Expresii ce luminează, mângâie, încălzesc, poeta e parte din noi, dăruindu-se pe sine și învăluindu-ne într-o aură metaforică surprinzătoare; ne dezvăluie o lume interioară subtilă, complexă, ce se descoperă pe ea însăși, cu mirare și dor, ca o rază literară, gingașă și caldă. În căutare de echilibru şi întregind sentimente unice din vecinătatea cu frumosul, versurile sale ne poartă prin vise și speranțe, ne răscolesc cu duioşie amintiri din viață. Aşteptăm şi următoarele cărţi ale poetei, mai ales că aşa cum mărturiseşte:„Dar după ploaie vine soare / Și-aștept căldura iar să vină, / Să crească puiul cel de floare, / Ce-a stat cuminte în grădină.” (din „Ecoul inimii”) sau:„Cât părinții ne sunt vii / Și portița e frumoasă, / Încă mai suntem copii, Încă mai venim Acasă” (din „Cât părinții sunt în viață”) (prezentare #Svetlana_Vizitiu_Impresii)
  • „Rareori se intampla sa nu aiba dreptate cel ce scoate la iveala pacatosenia din fapta buna, dar Dumnezeu priveste cu indurare fapta buna, chiar daca isi are radacina in porniri trupesti.“ (Thomas MANN) 6 iunie 1875 – S-a născut scriitorul german
  • Thomas_MANN, laureat al Premiului #Nobel pentru #Literatură pe anul 1929 (“Casa Buddenbrook”, “Muntele vrăjit”, “Moarte la Veneţia”, “Iosif şi fraţii săi”, “Doctor Faustus”) (n.12.08.1955). Paul Thomas Mann a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook). Si-a facut studiile la München, unde a trait si a scris de altfel o lunga perioada, intre 1891 si 1933. Lucreaza la o societate de asigurari si colaboreaza la periodicul satiric „Simplicissimus”. Intre anii 1895 – 1897 calatoreste impreuna cu fratele mai mare Heinrich, in Italia iar in 1905 se casatoreste cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea sase copii (patru vor deveni, la randu-le, scriitori). Debuteaza in 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, in 1901, publicand romanul Buddenbroocks sa obtina un imens succes public si in critica. In 1919 este ales „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Bonn iar in 1926 devine membru al Academiei prusace de literatura. Dupa instaurarea hitlerismului, in primavara lui 1933, nazistii aflati la putere declanseaza o campanie violenta impotriva lui, i se retrag titlurile si i se confisca bunurile. Intre anii 1934 si 1938 locuieste in Elvetia, la Küsnacht unde publica revista „Masura si valoare” in care militeaza „pentru cultura germana libera”. In 1938 emigreaza cu toata familia in SUA, primind in 1944 cetatenia americana. Revine in Germania in 1949 pentru o conferinta despre Goethe la Frankfurt am Main si la Weimar, dar se stabileste, in 1952, in Elvetia, langa Zürich. A murit la 12 august 1955 in urma unei arterioscleroze. A scris opt #romane, peste treizeci de povestiri, o drama epica, numeroase eseuri; un amplu jurnal si o rasfirata corespondenta ii intregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrajit, tetralogia Iosif si fratii sai, Doctor Faustus – impreuna cu patru romane mai putin cunoscute, Alteta regala, Lotte la Weimar, Alesul, Marturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Venetia, Mario si vrajitorul, Capetele schimbate si Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor #scriitori, cu precadere germani, dar si rusi, precum si catorva filosofi, psihologi si compozitori germani.
  • – Pe 5 iunie 1871 s-a nascut Nicolae_IORGA, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român – 27 noiembrie, 1940 – A fost asasinat, la marginea comunei Strjnic, („#Oameni_cari_au_fost„, „#O_viaţă_de_om„, „#Istoria_literaturii_române în veacul al XIX-lea”) (n.17.01.1871).Un mare #istoric și om #politic român; #enciclopedist, #critic_literar, #documentalist, #dramaturg, #poet, #memorialist, #ministru, #parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și #academician român. Membru al Academiilor română, franceză, iugoslavă și poloneză, multe universități din lume i-au acordat diploma de doctor honoris causa.A studiat la Liceul Național din Iași în 1888; Universitatea din Iași cu diploma “magna cum laude”; studii universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani și devine membru corespondent al Academiei Române.În 1894, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1908 ține cursuri de vară Vălenii de Munte, județul Prahova. Rector al Universității din București (1929-1932). Autor a circa 1.250 de volume și 25.000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătoriilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 de volume (1901-1913, Istoria imperiului otoman în 5 volume. În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. La Vălenii de Munte (1908), pune bazele unei originale “fundații” culturale: tipografie, editură, Universitate populară (din 1912). Nicolae Iorga a fost fondator (1920) şi director al Şcolii Române din Paris. A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (“Neamul românesc “, Revista istorică”, “Revue Historique du Sud-Est Européen” etc.)Activitatea politică: cofondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932; Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi.Este şi cel mai mare poligraf al românilor: a scris 1 003 volume, 12 755 de articole, 4963 de recenzii în cei 69 de ani de viaţă.Câteva dintre publicaţiile mai importante: ”Studii şi documente cu privire la istoria românilor” – 25 de volume, ”Istoria Imperiului Otoman” – cinci volume, apărută în germană, ”Istoria românilor” – 10 volume.Ca literat, Iorga a scris poezii şi drame cu conţinut istoric : ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Tudor Vladimirescu”, ”Sfântul Francisc din Asisi”, volume memorialistice ”Oameni care au fost”, ”O viaţă de om, aşa cum a fost”.Ca istoric literar a publicat ”Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”, ”Istoria literaturii religioase”, ”Istoria literaturii româneşti contemporane”.
  • Mircea_Cărtărescu, scriitor, reprezentant al „generaţiei ’80”, teoretician al postmodernismului românesc – s-a născut la 1 iunie 1956, în București. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, urmează cursurile Facultății de Limbă si Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric”. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas. Este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Este considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeții generației optzeciste. Este profesor universitar doctor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. A debutat cu poezie la Cenaclul de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel va publica o proza în antologia Desant’83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, performanță unică, de nimeni atinsă și apoi de nimeni repetată. E un teoretician important al postmodernismului românesc, și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice, sau fantasy în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Ultimul proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are forma unui fluture, și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Este scriitorul român contemporan cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulți critici literari cred că ar putea fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură. Între 1980 și 1989 a fost profesor de limba română, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor și redactor la revista Caiete Critice. Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultății de Litere din București. Din anul 2004 este conferențiar la aceeași catedră, iar din 2007 devine profesor. #Cărți_publicate Versuri – Faruri, vitrine, fotografii…, Cartea Românească, București, 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980 Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983 Totul, Cartea Românească, București, 1985 Levantul, Cartea Românească, București, 1990 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990 Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003 Proză – Visul, Cartea Românească, București, 1989 – Premiul Academiei române pe 1989 Nostalgia, ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993 Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994 Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005 Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) REM, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Orbitor. Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996 Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, București, 2002 Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007 ”Înainte să merg la facultate, după armată, eu eram destul de bine pus la punct cu poezia modernă, cu clasicii modernității, mai puțin eram curios de poezie română contemporană. Nu îi știam pe poeții anilor ’70, care pe atunci erau foarte la modă. Am început să scriu în stilul culturalist, cu citate, cu aluzii literare, culturale, și așa am ținut-o doi ani de zile, până când, frecventând cenaclurile literare din acea vreme, i-am cunoscut pe colegii mei din facultate care deja scriau un alt fel de poezie. Încercau să schimbe fața poeziei românești cu o poezie mai directă, mai rapidă, mai adaptată la realitate, mai exuberantă, mai umoristică, mai satirică, mai ironică, față de poeziile mele foarte încrâncenate, dornice de a spune totul dintr-o dată. Ăsta a fost păcatul poeziei mele dintotdeauna, am vrut să spun mult prea multe, am vrut să fac poezie mare, fără să-mi dau seama că balenele eșuate pe țărm se frâng tocmai pentru că sunt atât de mari. Colegii mei care scriau în anii ’80, cei numiți optzeciști sau ai generației în blugi, ei nu agreau ce scriam eu și eram într-un conflict puternic, la început. Am început să-i citesc și să-mi placă ce scriau ei, a fost un paradox, eu îi citeam să găsesc argumente împotriva lor. A fost un mic război în ’75-’76, eu eram mai mic ca ei, de-un leat cu Vișniec și Magda Cârneci, pe când Coșovei, Iaru, Stratan, Mușina erau mai mari. Cu un an, doi, dar în facultate conta, când ești în primul an, cei din anul trei par deja veterani, iar cei cu cinci ani mai mare sunt deja expirați. Dintr-un adversar al acestor poeți, le-am devenit prieten, a fost generozitatea lor de a mă adopta între ei, au șters cu buretele polemicile inițiale. Curând și eu am început să scriu în acest stil, era vorba de un stil deoarece la început poeții optzeciști scriau așa de asemănător încât nu puteai să-ți dai seama al cui e fiecare poem. Apoi și-a găsit fiecare nișa lui, zona sa unde puteau să-și arate personalitatea. Am devenit repede cel mai bun prieten al lui Traian Coșovei, aș spune că până la Revoluție am fost cei mai buni prieteni, nedezlipiți, ne vedeam în fiecare zi. Sunt emoționat când vorbesc despre asta pentru că mi-a fost cel mai bun prieten de atunci și până astăzi nu am mai avut o relație atât de apropiată cu cineva. Nu era un prieten comod, ne certam aproape săptămânal, era un om foarte simpatic și drăguț, dar de multe ori foarte coleric și nu era ușor de suportat. Nici eu nu eram cel mai cald prieten, dar țineam mult unul la celălalt. Am ținut și la Florin Iaru, care până astăzi este un coleg și prieten optzecist pe care-l respect foarte mult, am ținut și la Nino Stratan, la Romulus Bucur, la Mariana Marin cu care am fost coleg de facultate.” (M.Cartarescu)
  • Ce înseamnă să fii evreu? De ce există? Ce este răsplătit sau justificat de această provocare neînarmată, fără a aduce decât o durere?” (Pasternak Boris Leonidovici)
  • 30 Mai 1960 – A murit poetul şi prozatorul rus Boris Leonidovici Pasternak, un simbol al victimelor cenzurii sovietice. Capodopera sa, „Doctor Jivago” – 1957, nu a fost admisă spre publicare în URSS decît după moartea sa. Laureat al Premiului #Nobel pentru Literatură în anul 1958, Pasternak a fost nevoit să refuze premiul (n.10.02.1890).#Date_biograficeViitorul poet sa născut la Moscova într-o familie evreiască intelectuală. părinții, tatăl Pasternak – artist, academician al Sankt-Petersburg Academia de Arte Leonid Osipovich (Isaac I.) Pasternak și mama lui – un pianist Rosalia Isidorovna Pasternak (Nee Kaufman, 1868-1939), sa mutat la Moscova de la Odessa în 1889, cu un an înainte de nașterea sa.Familia Pasternak a menținut o prietenie cu artiști celebri (I. Levitan, Mihail Nesterov, Polenov, Ivanov, Nikolai Ge), în casă erau muzicieni și scriitori, printre care Tolstoi.În 1900, Rainer Rilke sa întâlnit cu familia lui Pasternak în timpul celei de-a doua vizite la Moscova. La vârsta de 13 ani, sub influența compozitorului A. N. Scriabin, Pasternak a fost dus de muzică, pe care a studiat timp de șase ani (s-au păstrat două sonate pentru pian).Sunt oameni cu talent. Dar acum cercurile și asociațiile sunt foarte diferite. Toate turma este un refugiu al neglijenței, fie că este încă credincioșie față de Solovyov, Kant sau Marx. Adevărul este căutat doar de singuri și pauze cu toți cei care nu-i plac deloc.În 1900, Pasternak nu a fost admis în a cincea gimnaziu (acum școala din Moscova nr. 91) din cauza ratei procentuale, dar la sugestia directorului pentru anul viitor, 1901, a intrat imediat în a doua clasă. Din 1906 până în 1908, în cea de-a cincea gimnaziu pentru două clase mai tinere decât Pasternak, Vladimir Mayakovsky a studiat în aceeași clasă ca și fratele lui Pasternak Shura.Ei încearcă să facă bine, dar vă lovesc cuțitul în coaste.Pasternak a absolvit gimnaziul cu o medalie de aur și toate scorurile cele mai mari, cu excepția legii lui Dumnezeu, din care a fost eliberat. După o serie de ezitare, a refuzat cariera unui muzician și compozitor profesionist. În 1908 a intrat în departamentul juridic al Facultății de Istorie și Filologie din cadrul Universității din Moscova (mai târziu a fost transferat la filosofie).În vara anului 1912 a studiat filozofia la Universitatea din Marburg, Germania, de la șefa școlii neo-kantiene din Marburg, prof. Hermann Cohen. În același timp, el a făcut o ofertă ideii lui Vysotsky (fiica unui mare comerciant de ceai D. V. Vysotsky), dar a fost refuzată, așa cum este descris în poezia „Marburg”.În 1912, împreună cu părinții și surorile sale, a vizitat Veneția, reflectată în poemele sale din acea vreme. A văzut în Germania cu vărul său Olga Freidenberg (fiica unui scriitor și inventator al lui Moses Filippovich Freidenberg). Ea a fost asociată cu mulți ani de prietenie și corespondență.Dar faptul de fapt este că un om a crescut de-a lungul secolelor de secole și nu ia dus nu un băț, ci o muzică: irezistibilitatea adevărului neînarmat, atractivitatea exemplului ei.După o excursie la Marburg, Pasternak a refuzat, de asemenea, să se concentreze asupra studiilor filosofice în viitor. În același timp, el începe să intre în cercurile oamenilor literari din Moscova.A participat la reuniuni „Musaget“ simbolist cerc editura, și apoi în cercul literar și artistic Julian Anisimova și Vera Stanevich din care a crescut de scurtă durată grup postsimvolistskaya „Lyrics“.Începând cu 1914, Pasternak a aparținut comunității de futuriștii „Centrifuga“ (care include, de asemenea, alți foști membri ai „Lirică“ – Nikolay Aseev Serghei Bobrov).Conștiința este otravă, un mijloc de auto-otrăvire pentru subiectul care o aplică pe sine.În același an, el a devenit foarte familiarizat cu un alt futurist – Vladimir Mayakovsky, a cărui personalitate și creativitate au avut o influență clară asupra lui. Mai târziu, în anii 1920, Pasternak a menținut contacte cu grupul Mayakovsky „LEF”, dar, în general, după revoluție, a deținut o poziție independentă, fără a intra în asociații.În 1928 poeme jumătate „gemene în nori“ și trei poeme din colecția de „versuri“ au fost combinate ciclu Pasternak în „timp inițială la“ puternic și reciclată (unele practic complet rescris); Celelalte experimente timpurii în timpul vieții lui Pasternak nu au fost reproduse. Cu toate acestea, după „Gemeni în nori”, Pasternak a început să se realizeze ca scriitor profesionist.Blocul este un fenomen de Crăciun în toate zonele vieții rusești.În 1916 a fost publicată colecția „Over the Barriers”. Iarna și primăvara anului 1916 Pasternak a petrecut în Urali, în apropiere de orașul Alexander provincia Perm, în satul Vsevolodo-Vilva, a acceptat invitația de a lucra în managerul de birou plante chimice Vsevolodo-Vilvenskimi Boris Zbarsky asistent pentru corespondența de afaceri, comerciale și situațiile financiare.Se crede că prototipul orașului Yuryatin din „Doctor Zhivago” este orașul Perm. În același an, poetul a vizitat Berezniki Soda Plant pe râul Kama.Omul se naste sa traiasca, sa nu se pregateasca pentru viata.Părinții Pasternak și surorile sale din 1921 părăsesc Rusia sovietică pe petiția personală a lui A. V. Lunacharsky și se stabilesc în Berlin. Corespondența activă a lui Pasternak cu ei și cu cercurile emigratorii ruse în general, în special cu Marina Tsvetaeva, și prin aceasta cu R.-M. Rilke.În cei 20 de ani a creat, de asemenea, o colecție de „Teme și Variațiuni“ (1923), un roman în versuri „Spektorsky“ (1925), ciclul „boala ridicat“, poemul „nouă sute cinci ani“ și „locotenentul Schmidt“. În 1928, Pasternak sa întors la proză. Prin 1930, anul al nouălea se termină note autobiografice „Safe conduită“, care expune opiniile sale de bază privind arta și creativitatea.Pasternak și Chukovsky la primul congres al Uniunii Scriitorilor din 1934Obiectul adorării noastre, cu cât ne pare mai mult un sacrificiu, cu atât îl iubim mai mult.La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, a existat o scurtă perioadă de recunoaștere oficială sovietică a activității lui Pasternak.A participat activ la activitățile Uniunii Scriitorilor din URSS și în 1934 a ținut un discurs la primul său congres, la care NI Buharin a cerut lui Pasternak să fie numit oficial cel mai bun poet al Uniunii Sovietice. Ediția sa mare de un volum din 1933 până în 1936 este reprodusă anual.Zinaida Nikolayevna familiarizat cu Neuhaus (Nee Eremeeva, 1897-1966), în timp ce soția sa pianista Neuhaus, împreună cu ea în 1931, Pasternak ia o excursie în Georgia, unde sa întâlnit cu poeții T. Tabidze și P. Iashvili. Intreruperea prima sa căsătorie, în 1932 se căsătorește cu Pasternak ZN Neuhaus.Așa este viața în jur. Ce-o înnebunește, tunete și fulgere? Nu, priviri oblice și o șoaptă a unei rezervări. În ea, toată ambiguitatea și trucul murdar. Un fir unic, ca o păianjen, a tras-o și nu există nici un scop, încearcă să iasă din plasă – doar să devii mai confuz. Iar peste cei puternici îi domină vile și slabi.În 1935, Pasternak a participat la Congresul Internațional al Scriitorilor pentru Pace, care are loc la Paris, unde se confruntă cu o criză nervoasă (ultima excursie în străinătate). După părerea mea, filozofia ar trebui să fie o condiție redusă pentru artă și viață. Făcând-o singură este la fel de ciudat ca un hrean.Pasternak Boris LeonidoviciAceasta duce la prima perioadă lungă de înstrăinare a lui Pasternak din literatura oficială. Odată cu slăbirea interesului față de puterea sovietică, poemele lui Pasternak preiau o tentă mai personală și mai tragică.În 1935, Pasternak a interceptat soțul și fiul lui Anna Akhmatova, eliberat din închisoare după scrisori către Stalin Pasternak și Akhmatova. În 1937 a arătat un mare curaj civic – a refuzat să semneze o scrisoare de aprobare a executării lui Tukhachevski și a altor persoane, vizitând demonstrativ casa lui Pilnyak, reprimată.În 1936 sa stabilit la dacha din Peredelkino, unde va trăi cu întreruperi până la sfârșitul vieții sale. Până la sfârșitul anilor 1930, sa întors la proză și traduceri, care în anii 1940 a devenit principala sursă a câștigurilor sale. În această perioadă, Pasternak a creat traduceri clasice ale multora dintre tragediile lui Shakespeare, Faustul lui Goethe și „Mary Stuart” de F. Schiller.Prezența artei pe paginile „Crimei și pedepselor” șocă mai mult decât crima lui Raskolnikov.1942-1943 a petrecut în evacuare în Chistopol. Mulți oameni au ajutat bani, inclusiv pe fiica lui Marina Tsvetaeva, Ariadne Efron.În 1946, Pasternak sa familiarizat cu OV Ivinskaya și a devenit „musea” poetului. El ia dedicat multe poezii. Până la moartea lui Pasternak, au fost strâns legate.În 1952, Pasternak a suferit un prim atac de cord.Aripile vă sunt date să fugiți pe aripi pentru nori și eu, femeia, să vă agățați de pământ și aripi pentru a acoperi puicuța de pericol.Romanul „Doctor Zhivago” a fost creat timp de zece ani, între 1945 și 1955. Fiind, în opinia scriitorului însuși, punctul culminant al lucrării sale de prozator, romanul este o pânză largă de viață a inteligenței ruse pe fundalul perioadei dramatice de la începutul secolului până la războiul civil.Romanul este pătruns de o poetică înaltă, însoțită de poeme ale personajului principal – Yuri Andreevich Zhivago. La momentul scrierii romanului, Pasternak și-a schimbat numele de mai multe ori. Romanul ar putea fi numit „Băieți și fete”, „Lumanarea arsă”, „Experiența rusului Faust”, „Nu există moarte”.Organizația Moscovei a Uniunii Scriitorilor din URSS, în urma consiliului Uniunii Scriitorilor, a cerut expulzarea lui Pasternak din Uniunea Sovietică și privarea cetățeniei sale sovietice.Viața de trăit nu este un câmp de traversat.Printre scriitorii care au cerut expulzarea au fost Oshanin LI și AI Bezymenskii, B. Slutsky, A., S. A. Baruzdin, BN Polevoy și multe altele (a se vedea. Procesul-verbal al reuniunii reuniunii All-Moscova de scriitori în ” Referințe „). Trebuie remarcat faptul că o atitudine negativă față de roman a fost exprimată de unii scriitori ruși din Occident, printre care și V. V. Nabokov.Din 1946 până în 1950, Pasternak a fost nominalizat anual pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În 1958, candidatura sa a fost propusă câștigătorului de anul trecut Albert Camus, iar Pasternak a devenit al doilea scriitor din Rusia (după IA Bunin), care a acordat acest premiu.Principalul necaz, rădăcina viitorului rău a fost pierderea credinței în prețul propriei opinii.Publicistul David Zaslavsky, la rândul său, publicat în „Pravda“ articol „buzz propagandă reacționar în jurul valorii de iarba literar.“În mediul scriitorului, acest fapt a fost de asemenea perceput negativ.În ciuda faptului că premiul a fost acordat Pasternak „Pentru realizare semnificativă atât în ​​lirica contemporană, precum și continuarea tradițiilor mare roman rus epic“ eforturile autorităților oficiale sovietice a avut o lungă perioadă de timp să fie amintit doar ca asociat ferm cu romanul „Doctor Jivago“, anti-sovietic a fost detectată esența, care în mod continuu, în timp ce agitatori, critici literari, societatea lectorii „Cunoaștere“.Jawaharlal Nehru și Albert Camus a preluat petiția pentru noul laureat al Premiului Nobel Pasternak, înainte de Nikita Hrușciov, dar sa dovedit a fi în zadar, deși, desigur, scriitorul nu a fost nici o lovitură sau închis, ar fi posibil în epoca lui Stalin.În ciuda excluderii din Uniunea Scriitorilor sovietici, Pasternak continuă să fie un membru al Fondului Literar, primind taxele publicate. În mod repetat și-a exprimat persecutori crezut că Pasternak este probabil să vrea să părăsească URSS, a fost respins – Pasternak într-o scrisoare către numele lui Hrușciov a scris, „să părăsească patria lui pentru mine este echivalent cu moartea. Sunt conectat cu Rusia prin naștere, viața și munca „.În vara anului 1959, Pasternak a început să lucreze la piesa „Blind Beauty”, incompletă, dar în curând a descoperit o boală (cancer pulmonar) în ultimele luni din viața sa, îl capturează în pat.Dmitri Bykov, care a scris o biografie artistică a lui Pasternak, consideră că boala sa dezvoltat pe o bază nervoasă în timpul persecuției și își asumă responsabilitatea pentru moartea lui Boris Leonidovici autorităților.Pasternak a murit de cancer pulmonar la 30 mai 1960 în Peredelkino. Raportul despre moartea sa a fost publicat numai în Literaturnaya Gazeta.Zinaida Nikolayevna Pasternak a murit în 1966 din aceeași boală ca soțul ei. Guvernul sovietic a refuzat să îi acorde o pensie, în ciuda petițiilor multor scriitori celebri; ea este îngropată în Peredelkino. Fiu Leonid Borisovici a murit în 1976 în 38 de ani (la aceeași vârstă ca Yuri Zhivago).Evgenia Vladimirovna Pasternak a murit în 1965.Boris Pasternak are 4 nepoți și 10 strănepoți.În 1987, decizia de a expulza Pasternak din Uniunea Scriitorilor a fost desființată, «Doctor Jivago», în 1988, a fost tipărit pentru prima dată în URSS ( «New World»), în 1989, o diplomă și o medalie de laureatul premiului Nobel, a fost acordat în Stockholm, fiul poetului – Evgeny Pasternak. Sub bine sa editat mai multe colecții de lucrări ale poetului în ultimii ani, Rusia a publicat numeroase colecții de amintiri și materiale pentru o biografie a scriitorului.„#Doctor_Jivago“ a fost făcută într-un film pentru prima dată în Brazilia în 1959, când a fost pus film de televiziune cu același nume ( «Doutor Jivago»). Cele mai renumite din lume de adaptarea cinematografica a romanului ramane un David Lean, livrate în 1965.În 1987, premiera operei a fost scrisă cu un an înainte de compozitorul britanic Nigel Osborne „Electrificarea Uniunii Sovietice“ bazată pe lucrările lui Boris Pasternak.Primul muzeu public, expoziția sunt dedicate Pasternak, a apărut în Rusia în anul 100 de ani de la nașterea sa. Apoi Pasternak muzeul a deschis porțile în Chistopol, în casa în care a locuit poetul, în evacuarea în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei (1941-1943), și în Peredelkino, unde a trăit timp de mulți ani, până la moartea sa. (Casa Muzeu oficial în Peredelkino a fost fondat în 1986). Directorul casei-muzeu a poetului – Natalia Pasternak, fiica lui care se încadrează.De asemenea, se intenționează instalarea unui monument al poetului de la Moscova.”Vandalii au strâns coroane vechi, le-au pus lângă piatră de mormânt și l-au pus în foc. În plus, crucile din mai multe morminte vecine au fost rupte, mai multe pietre funerare au fost sparte „, a anunțat postul de radio.Poliția nu a găsit atacatorii, deși, în opinia directorului cimitirului, aceasta a fost făcută de unul dintre adolescenții locali.Primele două volume ale colecției au inclus poezii, a treia povestire, articole, eseuri, al patrulea – romanul „Doctor Zhivago”, al cincilea – jurnalism și dramă, traducerile a șasea. Corespondența extensivă a poetului a durat patru volume (un total de 1675 de scrisori). În ultimul, al unsprezecelea, sunt memoriile contemporanilor despre BL Pasternak.Publicația este însoțită de un disc multimedia, care conține înregistrarea de Boris Pasternak, citind poezia sa, muzica, traduceri ale operelor dramatice care nu au fost incluse în ansamblul de bază.- Lucrări și cărți* Lewers din copilărie (roman, 1918, publicat în 1922);* „Trei capitole din poveste” (publicat în 1922 în ziarul „Moscova luni”);* „Pe trenuri timpurii” – o carte de poezii, publicată pentru prima oară în 1943;* „Când se va descifra” – un ciclu de poezii de Pasternak, publicat complet postum în „Alese” (Moscova, 1961).

#Holocaust, #Recomandare_carte, #Lectura_BM_Hasdeu, #Vino_la_Biblioteca, #Dezvoltare_personala, #istoric, #prezentare_Svetlana_Vizitiu

Alte top-uri cu cărți, autori, – la dispoziția D-voastră! – Doar la Biblioteca Municipala B.P.Hasdeu!

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/14/prezentare-de-carte-poetica-bm-b-p-hasdeu-2021/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/02/05/top-carti-despre-dragoste-si-iubiri-ce-misca-sori-si-stele/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/11/17/top-5-carti-dezvoltare-personala-si-culturala-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/


2 comentarii

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu


Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

  • Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

  • Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

  • Melancolia Dorului EternPetre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

  • Dorina KhaliButucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

  • Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

  • Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.


Un comentariu

Prezentare de carte poetică, BM B.P.Hasdeu 2021. Top-carti


Perioada contemporană rămâne perioada cea mai importantă şi cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii noastre pentru că și ea va deveni clasică. Clasicii au intrat, încă din timpul vieţii, în legendă. Au devenit scriitori – mituri. Cu toate acestea, scriitorii, poeții contemporani trebuie mereu reactualizaţi și chiar… promovați. Profesioniști în acest domeniu de informare și de promovare, fiți de acord, sunt bibliotecarii BM! Sper, să vă bucure noile apariții de carte poetică recent donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. Întrări noi, caractere noi, poezii de o rară frumusețe spirituală! Și cititorii, în rând după ele – să le lectureze!

  • Lora Rucan, Senină noapte. – Ch., 2020

    „Mamă a singurătății, boltă-amarnic înstelată / Ce îmi picuri oare-n suflet, ce otravă minunată,/ De îl simt ca pe un rege, rătăcit în al lui drum/ De himere și de vise — aprig, liric și nebun…” (Curge viața)

Volumul de poezii „Senina noapte” a apărut în vara anului 2020 și cuprinde 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Dedicat amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor versuri pentru copii.

Eu sunt întemnițată în propria-mi suflare,/ În propriul meu suflet, în dulcea mea suflare,/ În noaptea ce-ncălzește tot Universul meu,/ În noaptea care zboară spre bunul Dumnezeu.”

Poeta ne întoarce peste ani în trăirile sale intime de suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere. Sunt simțirile unei ființe feminine uneori supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice.

  • Ion Diordiev, Catrene pământene. – Ch., 2020

„O menire avem pe bătrânul Pământ / Să-aducem fericire prin fapte și cuvânt / Semenilor noștri și celor iubiți / Cum am putea să fim și noi fericiți?”

„Istoria scrisă la comanda puterii / Nu reflectă adevărul pe care vremea îl cere, / Ci minciuna dulce în preferata culoare, / Pe care o cere un om ori întregi popoare.” (p.47)

În decursul luptei pentru Om și omenie, pentru trăirea în adevăr și deplină fericire autorul „Catrenelor pământene Ion Diordiev evident nădăjduiește la o poezie cu Dumnezeu, la o poezie cu conotații metafizice de care se apropie pe încetul de decenii. Râvna etico-civică și metafizică, plină de credincioșie, îi fac versul limpede, cristalin ideatic și profund atitudinal-ezoteric… Oricum „catrenul a devenit pentru maestrul Ion Diordiev simbolul său de experiență literară și „refrenul” comportamentului actual întru ființă.” – Tudor Palladi.

„Nu vreau mai mult nimic decât ceea ce am / Zile și putere de la Bunul Dumnezeu. / Să merg pe drum modest, să n-aud:„Ham_ham!..” / Ca să mă abată de le drumul meu.”

Ion Diordiev a fost acela care prin „60-70” a menținut nestinsă flacăra aforismului românesc în Moldova din partea stângă a Prutului. N-a fost ușor. În primul rând, pentru că Ion Diordiev s-a născut și a copilărit în Transnistria, unde alfabetul latin și abecedarul în limba română erau împușcate launloc cu cei care le popularizau…În al doilea rând, pentru că la Chișinău, pe la începutul activității literare a lui Diordiev, nu știa nimeni de existența unui aforism românesc… De aici, aforsimul de proveniență mai folclorică al lui Ion Diordiev… Iar calitatea cea mai distinctă a aforismului său e că e mult. Altă calitate e că din acest mult pți să alegi și fraze de bună calitate.” (Efim Tarlapan)

  • Valeriu Stancu, Mântuirea prin necredință. – Ch., 2020

„Pentru că am furat inimi, glorie, inspirație, te iert, / pentru că am râvnit femeia altuia, te iert, / pentru că mi-ai dat har și eu l-am irosit, te iert, / pentru că m-ai răstignit pe crucea iluziei, te iert, / pentru că m-ai obligat să port povara cunoașterii, de asemenea, te iert,/ pentru că mi-ai interzis să văd / iar eu am văzut, / iarăși te iert./ Îți iert, Doamne, păcatele,/ finitudinea,/ singurătatea / p care le porți în sufletul tău increat / orizont fără margini / în marginea orizontului/ pustiu / ca un suflet de poet…” fragment din poezia „Visul, un pământ sfințit” (p.107)

Valeriu Stancu este unul dintre poeţii ieşeni cunoscuţi, graţie traducerilor sale. Volumul Mântuirea prin necredinţă include poeme scrise în ani diferiţi, de motive cristice (nu de subiecte creştine, cum s-ar crede, ci anume de texte în care apar motivele credinţei în Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaraţii cu valoare de moto: „Dumnezeul la care ne închinăm/ ni l-am făurit fiecare / după chipul şi asemănarea noastră”. Ele explică nu doar un crez poetic, ci şi un principiu general al credinţei de orice natură. Poezia lui Stancu e un act umanist prin definiţie: Subiectivă, egocentristă, ea vorbeşte, mai mult decât orice alt gen (nu doar literar, ci şi artistic), despre sine, despre lumea interioară, care, odată exprimată, devine un univers, un bun pentru toţi. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenţă altruistă, o lume dăruită lumii: „Hai naşte-mă, Doamne,/ E iarnă, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine…/ Hai naşte-mă, Doamne,/ Colindă să-mi fiu/ Că steaua pornit-a spre mine!”

Scriitura lui Valeriu Stancu este una modernă în substanță, nu în formă. Dovadă e în această secvență dintr-o poezie, care reverberează și proiectează emoții… Face să se cutremure înțelesurile lumii.” (Mircea V. Ciobanu)

  • Ion Mureșan, Izgonirea din poezie. – Ch., 2020

Poezia e cea mai tare dovada a existentei lui Dumnezeu„(Ion Mureșan)

„În ultima vreme scrisori tot mai insistente / îmi cer să hotărăsc/ vârsta la care voi înnebuni./ He, he mâine dimineață voi prinde un câine / roșcat de un / picior și rotindu-l deasupra / capului ca / pe o elice / cu adevărat o să mă înalț la cer. / Iată ce am știut dintotdeauna: cei care / își mărturisesc puterea / o fac prin mirosul de animal / sterp” (fragment din „Înălțarea la cer”, p.11)

Volumul de faţă oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010). Apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie, Ion Mureșan, poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (A. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic.

„Poetul e un altul, o ființă redusă la scheletul ei abstract, un arheu eliberat de carnea realității. Poezia însăși e o formă de purificare, dar și o povară ontologică, o boală congenitală, tradusă prin viziuni ale splendorii malefice, îmbibate de profetism…” ( Radu G. Țeposu)

  • Ionel Căpiță, Vinul, Via, Veșnicia. – Ch., 2020

Cinstește vinul, dar nu-ți păta cinstea” ( Ionel Căpiță)

Volumul surprinde cu sinteze versificate despre veșnicia viilor moldovenești și de pretutindeni, precum și a produselor acestei binecuvântate plante, vița de vie…

„Alungă-ți necazul, frate,/ Lasă-ți grijile-ntr-o parte,/ Ia un vin de sănătate/ Că-i mai scumpă decât toate. / Zi-i de dor și zi-i de jale,/ Așa cum inima-ți spune,/ Pune-ți viața ta la cale,/ Orice zi e o minune./ Ridică paharul vieții!/ Orișicând și orișiunde,/ Jalea s-o-nghită nămeții,/ Amarul ia și-l ascunde,/ Nimeni să nu-i dea de urme! („Ridică paharul vieții” pentru Alic Zaporojan, p. 210)

Născut pe 1 iunie 1949, Ionel Căpiță se trage dintr-o familie de vrednici țărani români, mama Agripina, tată – Ioan, din comuna Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, județul Hotin (azi Briceni), care au dat viață celor cinci copii… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. În repetate rânduri s-a învrednicit de trofeul „Antena de aur”, la concursurile desfășurate la TV Națională; a fost nominalizat laureat al revistelor „Literatura și Arta”, „Natura”… Din 2011 Ionel Căpiță exercită funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei.” (Vlad Pohilă)

  • Petre Popa, Templu pentru rugile mele; Cod. – Soroca, 2020

De-ar mai ține Cerul, să am de ce agăța icoana” (P. Popa)

Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie în 2020-21: ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”.

Mamele fiilor poeți/ țin cărțile lor sub pernă,/ alături de acatiste, rugăciuni – / de cărțile sfinte./ Așa îi ajută pe fii/ să meargă înainte! / E îndeajuns ca fiii, când merg la culcare, să-și pună sub cap / pernă de la mama,/ și, mare mirare!/ Mamei, când i se face sete de apă. / dar zace la pat,/ îi vin puteri/ ca să-și ia singură cana…” („Mama poetului” din ”Templu pentru rugile mele”)

Destul!/ Timpul urii nu se consumă niciodată/ pentru cei care nu cunosc aritmetica iubirii,/ Ea nu se împarte la doi, ci se înmulțește,/ dacă e adevărată,/ și atunci nu se mai sfârșește.” (fragment din „Destul” din cartea „Cod”)

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.

  • Insula timpului:  4 poeți din Ucraina și Rusia / Antologie. – 2019

Antologia include 4 tineri poeți din Federația Rusă și din Ucraina. Trei dintre ei sunt de expresie rusă (Vladimir Korkunov, Galina Râmbu, Ecaterina Derișeva), iar unul este de expresie ucraineană (Lesyk Panasiuk). Traducere de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu.

Dragi cititori! Nu ratați volumele prezentate din fondul BM ulterior venim cu noi cărți, cu autori și scriitori de suflet! Veniți la Bibliotecă și cereți să le citiți pe viu, – e mult mai util și pentru vederea și gândurile voastre, decât memoria roboților a tehnologiei săturate! 🙂

#Prezentare_Svetlana_Vizitiu, #Top_carti #Impresii_viata_carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca_Hasdeu, #Lectura_BM, #Chisinaul_citeste, #Dezvoltare_personala, #Poeti_basarabeni, #Poezie_romaneasca, #Personalitati, #Poezia_sufletului

Intrari noi de carte poetica, 2021 la BM B.P.Hasdeu. Foto S. Vizitiu


Un comentariu

Aș veni la bibliotecă, dacă… Sondaj interactiv BM HASDEU


  • „Una dintre cele mai norocoase lucruri care ți se pot întâmpla în viață este, cred, să ai o copilărie fericită, sănătate și o carte bună. Din păcate, biblioteca azi, nu mai e ca cea din trecut. Aș răsfoi cu plăcere revistele și cărțile pe rafturi, aș bea o cafea propusă de bibliotecar, mai mult contează să plec de la bibliotecă cu dispoziție bună și să-mi doresc să revin mereu acolo… Nu întotdeauna găsesc persoane normale cu care să poți vorbi, întreba, soluționa ceva. Am nevoie de prieteni, dar e tare greu să comunici azi cu cineva.” ( M. Constantin, casnic)
  • Angela Chelaru, model, design: – ‘’Daca aș avea mai mult timp liber;
  • Dacă nu aș avea cărți electronice;
  • Dacă aș vrea să-mi dau o întîlnire romantică ca pe timpul studenției!’’
  • Vladimir Potlog, (poet, persoană cu nevoi speciale): ‘’ Dacă aș avea prieteni adevăraţi!’’
  • Alexandru Placinta (scriitor):’’Am spus de mai multe că Biblioteca pentru mine este și un lăcaș sfânt. Aș veni și în toată ziua dacă în timpul de față nu ar fi pandemia, care ne dictează să fim prudenți … Vă mulțumesc mult!’’

Vin cu drag după vaccinele effectuate…. Si vă spun de ce atunci. Vor fi 10 zile după al doilea vaccin și voi avea imunitate, deci voi fi în siguranță.’’

  • Alexandra Marta (jurist, freelancer): ‘’ Dacă as avea timp liber )’’
  • Vlad Codreanu, (cântaret): ‘’ Hristos Adevarat a inviat! AS VENI LA BIBLIOTECA DACA SA-R TURNA 50 DE GRAME 🙂 PS: NU SUNT EU AMATOR DE A CITI CARTI… POSIBIL, PREA MULT ERAM IMPUS IN COPILARIE CA TOT SA CITESC E.T.C. PLUS SI LA SCOALA IMPUS CA ACUM SUNT FERICIT CA AM SCAPAT DE NEBUNIA DE A TOT INVATA. DACA AR FI CAZUL CEVA SA CITESC O FAC, NU E PROBLEMA. EU MAI MULT SUNT PASIONAT DE VIDEO SAU SA CE VAD CU OCHII MEI… DAR CITITUL PENTRU MINE NU E O PASIUNE. CITESC DOAR CEEA CE AS AVEA NEVOIE.’’
  • Dorin Scobioala, realizator programe, fondator CAT STUDIO:’’ Dacă nu ar fi covid. Și dacă doar acolo aș găsi cărți pe care nu le pot cumpăra la librărie’’.
  • Zinaida Jarcutchi, proprietar Hotel-restaurant Manhattan:’’Mi-i dor de biblioteca plina cu Oameni ❤️ As veni la biblioteca, daca se termina pandemia, caci o biblioteca nu e numai carti, dar si bibliotecare, oameni cunoscuti cu care as avea placerea sa interactionez! Apropos, eu sunt deținătoarea medaliei „Prietenul Cărții”. Fiind elevă în clasa 8, am primit această distincție, în calitate de „Cea mai Bună Cititoare din raionul Rîșcani…

Pentru mine CARTEA a fost și este cel mai bun prieten…Un consatean, la un eveniment mi-a adus aminte de acea perioadă cand eu eram cea mai buna cititoare din raion și de duminicile așteptate cu nerăbdare de tineret, căci dansurile în club 😉 urmau doar dupa “Ora de lectura”, la care eu le povesteam romane…’

  • Sergiu Botezatu, scriitor:’’ As accepta cu plăcere, dar nu se permite pana când. Probabil vom primi permisiunea după vaccinarea completa.’’
  • Victor Micușa (director Micușa-stil): „Aș veni la bibliotecă, dacă … aș fi student”
  • Ana Albu, avocat: „Dacă ar fi bibliotecara Svetlana la serviciu”
  • Vasile Fotescu,(producator studio, lector Universitatea de ARTE : „Dacă am avea mai mult timp și ar fi mai sigur din punct de vedere pandemic.”
  • S. Popescu:„ „Mi-e dor de oamenii aceia mărunţi cu suflete mari cât soarele, mi-e dor de simplitate, de adevăr, de puritate. Mi-e dor de țară, de curăţenia aceea mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc. Mi-e dor…de bibliotecile vechi cu cărțile pe raft pe care să le tot răsfoiești singură, săli fără calculatoare, dar cu evenimente și cititorii cu care poți  discuta din suflet, Aș veni la sală să privesc un ecran mare ca pe vremuri, cu filme melodramatice sau comedii, apoi să recitesc cartea pe motivele acestor filme, să fac comparații…”
  • Ana Bodrug: „Daca as avea timp, am doi copii mici! Daca nu ar exista cartile electronice, care sunt disponibile in orce format la orice ora pe internet…
  • Valentina Esanu, pensionara:„Numaidecât as veni la biblioteca, dacă as avea așa posibilitate. Cu părere de rău, mă deplasez greu, nici chiar la magazin nu mă pot duce. In vremurile mai bune, am citit mult și cu mare plăcere, acum, din păcate se citește foarte puțin. O seară bună va doresc.
  • Gema Izbas:„Biblioteca a fost și va rămîne un spațiu de cunoștințe cu frumosul, cunoștințe cu oameni noi cu diferite păreri și națiune. Biblioteca trebuie să ofere în continuare acces la cunoștințe atât prin intermediul cărții tradiționale, cât și prin media digitală – nu numai la sediul său sau cu bibliotecile sale mobile, ci și prin site-urile și bazele de date. Cu părere de râu acum un an au fost închise din cauza pandemiei,și m-am mirat mult cînd trecând prin preajma bibliotecii, în Atena, am văzut un rând 😀 o coada de rând mai bine zis că două ore de așteptare! Deci lumea are interes, pagina întoarsă trebuie simțită cu degetul,mirosul de hîrtie sa ne facă să ne simțim ca piticii din povești,cartea întotdeauna chiar citită pina la miezul nopții ne-a înviorat somnul cu fiecare pagină întoarsă…As veni la biblioteca chear de as aștepta și în coadă- doua ore!”
  • Zinaida Galben-Panciuc (pedagog):„Dar, merg la biblioteca… Mai puțin de când suntem in pandemie.”
  • Veronica Pirlea-Conovali (pedagog, istoric, scriitoare):”Pentru mine biblioteca este ca si biserica, aici sufletul se odihneste, se hraneste, acumuleaza informatie si ca pasarea satula poate sa zboare la diferite inaltimi si continente. Eu nu-mi pot inchipui viata fara biblioteci, fara carti. Stiu ca astazi lumea s-a modernizat, este internetul si multe alte forme de informare. Dar cat de dezvoltata n-ar fi lumea, nimic nu-mi va putea inlocui cartea. E mare bucurie si impartasanie pentru suflet cand tii in maini o carte. Cand stai in liniste in sala unei biblioteci si meditezi asupra celor citite.Stiu, se poate de citit si acasa, dar cu siguranta gandul alearga la bucatarie, la curtea nematurata, la gradina nesapata etc. Daca mar intreba cineva, ce doresc mai mult in viata? As raspunde vreau ca bibliotecile sa aiba multi, multi cititori si lumea sa fie tare, tare inteleapta. Cu parere de rau, astazi Covidul, a pus stapanire peste tot, ai impresia ca a venit peste noi cu scopul cat mai mult sa ne indobitoceasca. Pentru mine salvare sunt cartile. Cititi si nu uitati bibliotecile!
  • Astfel au răspuns astăzi utilizatorii BM B.P.Hasdeu la un Sondaj-interviu interactiv pop-up „Aș veni la bibliotecă, dacă … ”??
  • Și, ceilalți, ce spun? – Vă așteptam cu drag la Bibliotecă! Re_Veniți!

În perioada pandemiei, marea majoritate a bibliotecilor au trecut la activități pe online, încercând astfel să mențină relația cu cititorii și chiar să sporească interesul pentru servicii. Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu si filialele ei și-au creat pagini pe rețele de socializare, au organizat activități de lectură și evenimente online pentru a menține legătura cu cititorii, îngreunată din cauza restricțiilor sanitare împotriva contaminării Covid19. Bibliotecile au devenit în ultimii ani loc de șezătoare și socializare pentru persoanele în etate, lucru la care practic s-a renunțat pe timp de pandemie. Cei vârstnici au de suferit mult, trebuie gândit ce se poate de făcut mai bine pentru pentru ei. Și celor tineri le vine greu, pe timp de pandemie nu și-au mai ridicat ochii de pe mobile, acum trebuie, într-adevăr să se apuce de studii, și cine îi vor informa mai bine decât bibliotecarii? Pe baza sondajului de mai sus cu 18 utilizatori, se crează idei interesante pentru implementarea variată a serviciilor în bibliotecă, și managerilor BM – să le realizeze mult mai bine acest proiect.

Acum sarcina bibliotecarilor este să-și mențină cititorii fideli și să atragă cititori noi în sălile de lectură, scopul esențial devenind proiectul #Re_Vino_la_Bibliotecă! Sondajul demonstrează nevoile utilizatorilor pe timp de pandemie, în mod special. Și ceea ce ar motiva cititorii să vină fără griji la Bibliotecă. Este greu, dar ne vom descurca, avem informații cu diuiumul și – bibliotecari profesioniști dornici să le distribuie. Re-Veniți la Bibliotecă cu dorințele voastre, sănătoși și optimiști! – Bibliotecă vă ajută, ca de obicei, să vă informați- în și – din orice domeniu care vă interesează!…

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_viața_carti, #Chisinaul_citeste, #Re_vino_la_Biblioteca, #Biblioteca_Hasdeu

P.S. Este păstrată ortografia comunicărilor de mai sus.

Biblioteca Centrala a BM B.P.Hasdeu, foto S. Vizitiu


10 comentarii

Nicolae Dabija


Nicolae Dabija La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu

Nu se nasc poeții din întâmplare,
De la om – la om dintr-o suflare,
Viața lor cu credință înconjoară
Misterul nașterii în vară…
Poeții nu se nasc din întâmplare…
Coboară la pământ de sus,
Prin viața lor tăinuită-n zare –
Rămân ei simpli și deschiși.
Ochii-n priviri – mesagerii divini
Mereu triști, fideli unui vis,
În haosul problemelor rotind,
Strălucesc într-un câmp color cu ii…
Al unei lumi ce-a rătăcit în noapte,
Poetul pleacă cu fapte, la final,
Chemat de sus fără o șoaptă,
După regulile unui joc spațial…
Necunoscute pentru mintea noastră,
Rămâne inima tăiată în durere,
Realizăm, surprinși de tristă veste,
Că au plecat nefinișându-și visul…
Fără Unire – să-și termine versetul.
Doar orchestra cântă adio,
Vindecătorii sufletelor noastre obosite,
Asistați de oratorii cu brio…
În primăvară, deja barza a sosit,
Și ghioceii neaua au topit,
Ei nu știu de covid, de pandemii,
Poetul pleacă, dar nu moare nicicând… –
Poetul pleacă, și va trăi prin vers,
Poetul pleacă, va dăinui prin cânt,
Poetul pleacă, nu moare niciodată,
Opera lui – e o lecție de viață!
Se duce în viitor, în depărtare,
Cu texte, rime, melodii aparte.
Și poate că chiar azi sau mâine, nu se știe,
Îl vom urma, ca o tainică mesagerie…
Acolo, unde a plecat,
Brusc ne-a lăsat,
Scriitorul Academician –
Nicolae Dabija…

In memoriam #Nicolae_Dabija
( Svetlana Vizitiu, 12 martie 2021)

Nicolae Dabija, Eugen Doga La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu
Date biografice

Cântecul #Draga_mea_iubita, #7Clase. Versuri Nicolae Dabija

Surse cu alte stiri despre opera Nicolae Dabija:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

#Tema_pentru_acasa, #Nicola_Dabija / https://www.youtube.com/watch?v=zV5QTzPiPMs


4 comentarii

Top Cărti: despre Dragoste si Iubiri ce mișcă sori și stele


  Ziua Îndrăgostiților / Sfântul Valentin / Dragobete –  este un pretext bun pentru a ”sărbători”, într-un mod sau altul, iubirea. La #BM_Hasdeu, o celebrăm, cum altfel, cu dragoste și pasiune pentru cărți și scriitori, promovând și aniversând evenimentele.  Cum e luna dedicată dragostei, nu putem să nu ne amintim de cărțile și de cuplurile celebre de scriitori care de-a lungul timpului au împărtășit mai mult decât dragostea pentru literatură. Fie că au fost la fel de celebri și de talentați, fie că nu, ele au creat, iar adesea sentimentele lor s-au transpus în operă. Cărți clasice și cărți moderne, povești de dragoste fericite și, mai ales, neîmplinite, povești scrise de autori celebri sau mai puțin cunoscuți, răspunsuri căutate în memoria lecturilor, dar și a vizionărilor de filme, cu drag puse în pagini pentru noi, cititorii. Ne bucurăm de poveștile de dragoste preferate ale scriitorilor. Nu ne-am mai gândit de multă vreme la cărți ca la niște mari povești de dragoste. Ne-a întrat în cap, că nu prea există iubiri fericite. Am plâns la #Pe_aripile_vântului sau #Muntele_vrăjit. La #Romeo_și_Julieta, ne emoționăm în mod obișnuit emoționat peste măsură, mereu i-am simțit pe protagoniștii lui Shakespeare alături în adolescență. Ne-au emoționat și alți doi îndrăgostiți ai lumii, #Tristan_și_Isolda. O să pomenesc scriitori și câteva cărți, care ne vorbesc azi mult mai direct și mai nuanțat despre iubire. Iată germeni ai unor asemenea pasiuni splendide în câteva mici sau mari capodopere:

Cărți de dragoste:

  • Nimeni nu-ţi este mai străin decât o fiinţă pe care ai iubit-o odată”. În #Arcul_de_Triumf, apărut in 1939, autorul #Erich_Maria_Remarque pune în față doua personaje din lumi diferite. Ravic, un chirurg german, care din cauza nazismului este obligat să se refugieze la Paris, unde are printre pacienți nume sonore ale orașului, și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, după un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de celălalt și se infiripă o legatură puternică. „Te iubesc aşa de mult, încât sufletul meu se revarsă asemenea unei femei dintr-un lan de grâu, în faţa bărbatului care o priveşte”. Cel mai reușit roman de dragoste al secolului XX!
  • O povestire a unui scriitor columbian #Gabriel_Garcia_Marquez #Urma_sângelui_tău_pe_zăpadă. Dacă din cuvinte, din manevrarea lor sau punerea lor în pagină, poate ieși așa ceva, merită să încercăm și n-am fi în pierdere nici dacă ne-ar ieși doar pe jumătate sau pe sfert din acele sentimente descrise de Garcia Marquez. Urma sângelui tău pe zăpadă – rămâne a fi cea mai frumoasă poveste de dragoste din întreaga literatură universală. Altă frumoasă poveste de dragoste rămâne a fi „#Dragostea_în vremea_holerei“, la fel de Gabriel García Márquez; Nu la fel de izbutit mi s-a părut romanul „Despre dragoste și alți demoni“, al lui García Márquez, dar tema unui cuplu în care ea este foarte tânără poate genera o poveste de dragoste pasionantă: „#Lolita“, de #Vladimir_Nabokov
  • Iubirile imposibile: interzise sau reprimate, în orice caz neconsumate a cuplului #Quasimodo – Esmeralda de #Victor_Hugo. Rămâne o capodoperă pe veacuri! Lecturați-o, n-o să vă pară rau.
  • #Patul_lui_Procust de #Camil_Petrescu. Ceva de neimaginat pentru proza noastră contemporană. Și nici o altă dragoste, la fel. Nu avem nicio altă iubire ca aceea dintre Doamna T. și Fred. Nicio altă femeie din literatura noastră nu se ridică la marginea inteligenței și seducției acesteia ca în această poveste…
  • Clasicul #Flaubert, #Educația_sentimentală și #Madame_Bovary. În Educația sentimentală pasiunile și nefericirea merg într-un pas limitându-le la dragostea platonică. Un bărbat iubește toată viața o femeie, tresare de fiecare dată când o vede sau aude vorbindu-se despre ea, dar nu pot fi împreună. Le rămân privirile, mai senzuale decât orice atingeri. La început de roman, când protagoniștii se întâlnesc pe un vapor și ea e însoțită de soț, el o vede, o studiază și îi ridică șalul care alunecă, e una dintre cele mai frumoase imagini din întreaga literatură. “Ochii lor se întâlniră”, nu e nevoie de nimic mai mult… La o nouă lectură Madam Bovary, romanul pare a fi cu cele mai frumoase arheologii sentimentale posibile. O disperare mai mare de a nu pierde puterea de a te îndrăgosti ca a Emmei Bovary nu cred că există. Ea nu e o imaginație, pur și simplu e incapabilă să realizeze că cel de alături o iubește, dar ea rămâne blocată. Viața ei în afara unei pasiuni cât de mici nu are nici o valoare. Asta e marea problemă a femeilor, care nu știu sau nu realizează de valoarea lor!
  • #Anna Karenina de #Lev_Tolstoi. Nimic nu e întâmplător, căci la începutul Madam Bovary e o trimitere în răspăr la romanul lui Tolstoi. Vă mai amintiți cum începea Anna Karenina: “Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”? N-o fi cumva la fel și cu iubirile? Disperarea și dramatismul Annei Karenina țin, fără îndoială, de o altă vârstă a amorului. Una matură și definitivă. De asta am și ales-o pe ea să fie ultimul personaj care iese din scenă.

     Iubiri ce mișcă sori și stele / Cupluri celebri:

Mihai Eminescu și Veronica Micle – cei mai cunoscuți îndrăgostiți ai literaturii române, despre dragostea lor imposibilă aflăm încă din școala generală. Eminescu a compus multe poeme inspirat de „îngerul blond”, iar Veronica rezuma astfel momentul întâlnirii: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu” („#M_am_gândit…”, 1883)

Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre – cuplul perfect de intelectuali în perioada postbelică, cei doi au avut un „pact” care a durat o viață întreagă. Fără copii și fără obligații, au încercat să împace iubirea cu libertatea.

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi – cei doi se întâlnesc în timpul studiilor din India ale scriitorului, sunt nevoiți să se despartă, dar legătura lor a rezultat cu două romane, două perspective diferite, în care fiecare povestește relația care a fost între ei – plină de sentimente, dar și de o bogată latură spirituală și culturală.

Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu – idila dintre cei doi poeți talentați a fost afectată de gelozia și posesivitatea lui. Gabriela Melinescu avea să pună punct relației, dar nu-l va uita niciodată, ulterior, soțul său, un editor belgian, va fi cel care va publica volumele lui Nichita Stănescu în Suedia și-l va împinge pe genialul poet spre lista scurtă a pemiului Nobel.

F. Scott Fitzgerald și Zelda Sayre – cei doi au fost reprezentativi pentru nebunii ani ’20. Din petreceri în petreceri, „tocând” banii fără măsură și căutând excesele, căsnicia lor pare un paradis dar și un infern.

Suntem ceea ce iubim. Ceea cu ce dorim să Respirăm. Dragostea!

#Impresii_prezentare_S_Vizitiu, 2021

#Recomandare_carti_BM_B_P_Hasdeu, #Chisinau #Ziua_indragostitilor

Svetlana Vizitiu 


4 comentarii

44 de ani – scrisori pentru Ilya Ilf de la Marusya Tarasenko


El a decedat în 1937, și ea continua să-i scrie scrisori încă 44 de ani… O poveste uimitoare, emoțională, de dragoste și loialitate. După moartea soțului, îi tot scria. Ritualul rămânea neschimbat: îmbrăca o rochie de seară, aplica rujul pe buze, alegea dintr-o grămadă de scrisori următoarea scrisoare scrisă cândva de el…

Iehiel – Leib Arievich Fainzilberg – acest nume a primit la naștere în 1897 băiatul care s-a născut în familia unui contabil din Odessa. El ulterior a devenit scriitorul celebru Ilya Ilf. Tatăl a încercat să le ofere fiilor mai mari o educație bună – i-a trimis la gimnaziu, iar pe Ilya la o școală profesională. Dar, în zadar. Frații mai mari au devenit artiști, și Ilya, după ce a lucrat ca desenator liniar, electrician, și chiar ca contabil, a ajuns să devină scriitor.

Iar în 1904 în familia unui brutar din Odessa s-a născut o fată frumoasă Marusya Tarasenko. Maria a absolvit gimnaziul și era interesată de arte plastice, de aceea ea mai întâi s-a cunoscut cu frații mai mari ai lui Ilya, frecventând o asociație creativă de pictori. Ilya participa la asociația poeților. Ei s-au cunoscut atunci când Maria avea doar 17 ani. Discuțiile lor aprinse despre literatură și pictură împerceptibil s-au transformat într-o relație de dragoste. Ilya era foarte timid, astfel că a ales calea literară în exprimarea sentimentelor care i-au cuprins inima. El a început să-i scrie Mariei scrisori de dragoste, aproape în fiecare zi. Venind acasă, tânărul imediat se apuca să-i scrie următoarea scrisoare iubitei sale. În 1923, Ilya pleacă la Moscova, unde a obținut un loc de muncă la ziarul Gudok. S-au căsătorit ei cu Marusya în 1924, dar locuiau separat, nu le ajungeau bani nici pentru a închiria o odaie. Dar scrisori emoționale, pline de sentimente tandre, își scriau zilnic. Doar în 1929, au primit o odaie într-un apartament comunal și au început să locuiască împreună. În acele momente, Ilya Ilf în colaborare cu Evgeny Petrov, scrisese deja romanul „Cele douăsprezece scaune”. Au apărut succesul, banii, deplasările prin țară și peste hotare. În 1935, în familia lui Ilya și Maria s-a născut o fiică, Alexandra. Cu regret, fericirea lor n-a durat mult timp. Ilya Ilf era bolnav de tuberculoză încă din anii ’20. Dupa o călătorie în America, boala s-a agravat. În acele timpuri, tuberculoza nu putea fi tratată. La 13 aprilie 1937, Ilya Ilf a decedat brusc. Avea doar 39 de ani.

Ilya Ilf și Maria Tarasenko

Marusya a rămas văduvă la 33 de ani. Erau mulți pretendenți la mâina și inima ei. O tânără frumoasă și educată. Ea refuza și respingea toate ofertele. Nu s-a mai găsit unul ca Ilya. Despre ceea că mama păstra scrisorile de la tatăl ei, și îi scria timp de 44 de ani, fiica a aflat doar după moartea ei. (Fiica lor Alexandra a decedat în 2013).

A fost o dragoste ce mișcă sori și stele, scurtă și strălucitoare: Ilya Ilf și Marusya Tarasenko.  

Dacă nu știi ce simți pentru o persoană – închide ochii și vezi așa o imagine: nu este. Nicăieri. Nu a existat și nu va fi. Atunci totul va deveni clar

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Imagine din inet

      Surse biografice: Cărțile lui Ilf și Petrov erau atât de populare încât cinematograful nu le-a ocolit. Bazându-se pe lucrările lor, au fost împușcați un număr mare de filme. Filmele bazate pe cărțile lui Ilya Ilf și Evgeny Petrov sunt foarte populare. Producătorii mondiali se îndreaptă până acum către partidele de satirist!
Ilia Ilf a fost un prozator rus. Împreună cu Evgheni Petrovici Kataev, fratele scriitorului Valentin Kataev, a scris romane satirice în manieră picarescă ridiculizând credulitatea unora sau pretențiile și suficiența funcționarilor.În 1927, împreună cu Evgeny Petrov, pentru prima oară au lucrat împreună la romanul „Cele douăsprezece scaune”. Calea pentru cronică a fost oferită de Valentin Kataev, dar autorii au fost atât de entuziasmați de evoluția sa, încât au primit în cele din urmă un roman de aventură cu drepturi depline, pe care Kataev ia recomandat să-l publice. În anul următor, Ilf a fost concediat din ziar ca urmare a reducerii. Și Petrov la lăsat pe el. Ambii au devenit angajați ai revistei „Freak” – au făcut recenzii comune ale filmelor și spectacolelor sub pseudonimul „Don Bucilio”. În viitor, rezultatul prieteniei creative a scriitorilor a fost un număr mare de povești scurte, eseuri, povestiri scurte, scenarii și, bineînțeles, romane. Succesul lor în Uniunea Sovietică a fost incredibil, dar, totuși, scriitorii nu se bucurau de aprobarea criticilor. După „Chudak”, foiletele au fost scrise în mod activ și pentru alte publicații: Pravda, Crocodile, Gazeta Literară. La mijlocul anilor 1930, corespondenții ziarului Pravda, Evgheni Petrov și Ilya Ilf, au călătorit în Statele Unite, ceea ce a dus la o serie de eseuri „America de o poveste”. La începutul anilor 1930, Ilf a devenit serios interesat de fotografie. A fotografiat pe „Lacul”. Mii de fotografii au fost luate de scriitor. Printre acestea se numără multe fotografii unice ale Catedralei lui Cristos Mântuitorul înainte de explozie și după, înmormântarea lui Mayakovsky, fotografii ale unor contemporani celebri – Mikhail Bulgakov, Boris Pasternak, Yuri Olesha. Fotografiile lui au ilustrat cartea „America de o poveste”. După moartea lui Ilia Ilf, fotografia a găsit-o pe fiica sa Alexander. Le-a adunat, pregătită pentru publicare. Astfel sa născut și cartea „Ilya Ilf – Fotograf”. Ilya Ilf a scris despre ceea ce i sa întâmplat în viața sa din 1925 până la moartea sa. Acestea erau jurnale de călătorii, câteva fraze bune, schițe ale lucrărilor viitoare. Treptat, ei au devenit o mărturisire de lucru cu drepturi depline. Cartea include schițe în stilul poeziilor prozei, parodiilor, recenzii critice. În URSS, a fost posibilă publicarea unei cărți numai cu reduceri semnificative. Dar afirmațiile scriitorului au devenit totuși fraze înaripate și s-au răspândit rapid în toată țara.

Citate de Ilf:

  • „Există întotdeauna un om care este ultima persoană care vrea să vorbească”.
  • „Toți oamenii talentați scriu în mod diferit, toți oamenii incompetenți scriu în același fel și în aceeași scriere de mână.”
  • „Există lucruri care nu pot fi schimbate. Puteți să vă scoateți cizmele, dar nu puteți învăța o persoană să râdă în limba rusă. „
  • „Cât de drăguț este să fii afacere atunci când nu există afaceri”.


5 comentarii

Top 5 cărți – dezvoltare personală și culturală: Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când predai negativul, vine miracolul în viața ta! Află, unde poți găsi resursele de inspirație pentru a deveni ceea ce-ți dorești! Cartea îți oferă o șansă: Vrei să fii înțelept? – Citește!

  • #Secretul_Mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc” de #Marius_GHIDEL

Mesaje din lumea de dincolo – o convorbire cu cineva din infinit. Cartea transmite o stare, ne duce către ea, fără s-o dați în căutare – ea vine singură la voi. Încercați doar să lăsați mintea critică la o parte, atunci și înțelegerea vă va cuprinde! Oamenii se trezesc, mai ales atunci când au o lovitură de la soartă. Ei sunt mereu preocupați de a avea, a câştiga, a aduna. Important este să vezi o lume frumoasă indiferent de ceea ce trăieşti, atunci eşti salvat. Trăieşti deschis şi nu îţi suprimi viitorul prin adăugiri şi căutări, prin zbateri zadarnice zi de zi. Raiul tău vine atunci când nu mai vezi răutăți și vinovați în jurul tău, iar când opusele le vezi egale tu eşti liber de tine: această e stare de desprindere. Viața este o sărbătoare când tu nu te mai lupţi, când accepţi viaţa cum este, fără revoltă, atunci se deschide cerul şi vine energia iubirii la tine, graţie divină. „Faptul că ne abatem de la iubire ne duce în suferință și ne îmbolnăvește pe toate planurile”, spune Marius Ghidel.  Deosebite prin tot ce cunoaștem a fi experiența unui om, trăirile lui Marius Ghidel sunt un pretext pentru a dezvălui cunoașterea spirituală în subconștientul lui și s-o prezinte oamenilor. Învățăturile lui spirituale aplicate zilnic, pot schimba viața unui om, cum ar fi: Eliberarea de sub povara suferinței prin eliberarea de ego, de grijă, de umbrele care întră în viața noastră și se transformă în frică… Suferința omenească, căderile din inconștiența lui, – împlinesc destinul pentru care a venit în trup. Omul are nevoie de experiență proprie pentru a realiza unele lucruri, dar nu fiecare este în stare să descifreze, fie să formuleze sentimentele sau emoțiile sale. Cartea vă poate veni în ajutor: învață cum să faci pașii necesari pentru a vindeca sufletul, trupul și viețile, în întregime.

„Dacă în tine este iubire, atunci nu se poate să mai vină cu răutate. La tine vine exact ce ai în suflet. Ai dragoste, doar cu dragoste se vine la tine. Ai război, cu război se vine. Omul care vine din față și-ți face o răutate este din tine. Faptul că în viață ceva nu îți merge bine este tot din tine. Toate vin din noi, sunt negațiile și condiționările noastre. Că noi am condiționat viața și am vrut să fie cum vrem noi. Și atunci ea îți arată ce este în tine. Nu poți să te superi pe ce este din tine, sau să învinovățești exteriorul pentru ceea ce ești tu. Absurd. Oprești din tine atacul și se oprește din afară. Pentru că în fundal orice condiționare este una. Adică te cerți acasă și te trezești că nu găsești un serviciu. Te superi pe el sau îi spui ceva, și acest atac îți blochează ție împlinirea în altă parte unde ai nevoie cel mai mult de o rezolvare. Deci tu nu ai voie să ai nicio critică, acuzație, nemulțumire față de nimeni. Pentru că judecata ta repetată întră adânc și se transformă într-un atac din afară. Într-un dușman. În momentul când ataci, tu îți întărești ego-ul, și el naște automat un adversar. Tu l-ai născut. Agresivitatea lui sunt ăia din afară care îl atacau. Primești din ceea ce ești. Nu ai voie să gândești rău despre nimeni și nimic. Dar este frumos că este așa. Să vezi ce forță este dacă înțelegi acest principiu. Când renunți la viața ta, celălalt nu mai poate să te lovească. Că el lovește cu forța opoziției tale, dacă renunți, că să facă? Nu ai voie să gândești negativ despre nimeni, că îți faci singur rău. Când renunți la negativitate, renunți la eu… Eul este o condiționare a ta. Rolul răutății tale este doar să-ți facă rău. Și până la urmă faci un rău ca să atragi alt rău care să te scadă. Și dacă insiști, înseamnă că vrei o durere mai mare. Ego-ul se hrănește cu durere. Și te lovește când tu ești cel mai comod așezat și îți este cel mai bine… Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când te predai vine miracolul în viața ta”

  • „Atitudine de Lider” de Keith HARRELL. Cum să preiei conducerea prin dobândirea capacităților de a-i influența pozitiv pe alții pentru a da ce au mai buni în ei.

Te gândești vreodată la puterea cuvintelor și la modul în care cuvintele părinților își fac drum în mintea copiilor? Îți aduci aminte cuvinte auzite în copilărie care încă îți afectează viața și astăzi? Din interviurile cu liderii remarcabili s-a evidențiat o tendință. Părinții lor au avut aproape întotdeauna atitudini pozitive și și-au influențat puternic copiii. Mulți americani aflați în funcții de conducere își amintesc afirmații repetate în copilăria lor, auzite de la părinți:„Merită să muncești din greu pentru a obține un lucru pe care merită să-l ai”. (din capitolul Puterea Minții)

Indiferent ce rol ai într-o organizație, fie că este vorba de afacerea sau comunitatea ta, fiecare are șansa să facă un lucru deosebit. Nu contează dacă ești extravertit sau introvertit, dacă ești curier sau membru al consiliului de conducere. Ai șansa să faci ceva deosebit.

Oamenii dornici să investească energie și pasiune sunt cei care conduce în viitor. Când punem în practică aceste convingeri, descătușăm creativitatea și apar tot mai multe idei în fiecare colț. Drept rezultat, vom avea un avantaj competitiv. Oamenii minunați, stimularea creativității și inovația… ia atitudine pentru a fi luat în seamă. Fă ceva deosebit, indiferent de fișa postului sau de funcția ta. Dacă facem lucrurile bine, ne vom dezvolta. Prin dezvoltare, se vor crea posturi minunate, vor fi promovări și oportunități de a conduce…

Dacă poți realiza ceva deosebit în grupul de oameni care-ți place și cu care te bucuri să-ți petreci timpul, vei avea parte de multă recunoștință și de multe satisfacții în viața ta.

Oricine poate fi un lider. Nu trebuie să ai o poziție de conducere pentru a influența pozitiv alte persoane. Dobândirea calităților de lider este cheia spre împlinire personală și profesională și este direct legată de influența pe care o exercităm asupra vieții altor persoane. Capacitatea de lider este molipsitoare în cel mai bun sens al cuvântului. Angajamentul de a da ce avem mai bun și de a-i inspira și pe alții să dea ce au mai bun este fundația unui model de conducere care-i motivează și pe alții să reacționeze în același fel. Conducerea eficientă este un produs secundar care rezultă din dobândirea și punerea în aplicare a atitudinilor corecte. Trăsăturile care rezistă timpului – precum cinstea, integritatea și responsabilitatea – sunt cele care îi fac pe oameni să aibă încredere în liderul lor. – Atitudinea și aptitudinea îți determină altitudinea, – spune autorul.

Harrell este ca un steag care flutură chiar și atunci când nu bate vântul” (Wall Street Journal)

  • Găsește-ți starea de echilibru” de Tracy, Brian; Stein, Christina

Clarifică-ți prioritățile, simplifică-ți viața și realizează mai mult. – Calea spre succes începe cu primul tău pas. „O călătorie de o mie de leghe începe cu primul pas” – a spus-o chiar Confucius. Obiectivul tău ar trebui să fie acela de a reduce pesimismul și emoțiile negative și a-ți spori optimismul și gândirea pozitivă! De îndată ce ai o viziune clară privind viitorul tău, întoarce-te în prezent și pune-ți întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a ajunge la acest ideal?” În acest volum vei descoperi și vei învăța cine ești cu adevărat, ce valori stau la baza credințelor, atitudinilor și acțiunilor tale și ce trebuie să faci pentru a-ți crea un plan care să-ți asigure o viață plină de pasiune și sens pe direcția aleasă de tine. Că îți stă în putere să începi viața fără regrete și în care să te simți deplin angajat în relațiile tale și în tot ce faci. Viață ta, în care fiecare zi să aibă sens și scop și să-ți aducă bucurie! Poți avea o viață pozitivă și în echilibru complet cu Eul tău profund. Când găsești echilibrul în viață și acționezi în acord cu tot ce ai mai bun, te vei bucura de o fericire binemeritată și de armonie între toate elementele care formează o viață de succes, asa cum ți-o definești tu. În zilele noastre, toată lumea are prea multe de făcut și prea putin timp disponibil. Evident. că și tu te simți adesea copleșit de obligații, sarcini și responsabilități. Provocarea este sa îți simplifici viața, astfel încât să petreci cât mai mult timp cu lucrurile cele mai importante pentru tine și cât mai putin cu cele lipsite de importanță. „Ar trebui să avem toți în minte că cea mai mare glorie a vieții nu constă în faptul de a nu avea niciodată eșecuri, ci în a fi capabil să te ridici după fiecare eșec” (Nelson Mandela). În final, îți concentrezi mintea pe cele mai importante lucruri pe care le poți face zilnic pentru a realiza ceea ce-ți dorești cu adevărat. Când decizi să creezi ceva, începe cu credința că tot ce trebuie sa faci este să identifici și să dai deoparte toate căile care nu funcționează. Apoi, rămâne doar acea cale care funcționează!

  • „Știi de ce ești singură?” de Lane, Laura; Spera, Angela

O carte plină de umor și de sfaturi practice. Morala pe care o vei desprinde din acest volum va face experiența întâlnirilor romantice cu mult mai fezabilă, un pic mai puțin ciudată si, chiar distractivă! Dacă vrei să nu rămâi singură, citește această carte. Un extraordinar ghid de dating, deopotrivă inteligent și amuzant, care chiar te-ar putea ajuta să-ți găsești partenerul de viață. O lectură de neratat atât pentru celibatare, cât și pentru cele care și-au găsit deja marea iubire. Unele domnișoare se plâng / Se amuză, iar voi trageți concluziile: „Poporul este singurul îndreptățit să ia decizia! Nu un grup de oportuniști. Noi, cele singure, suntem nefericite. De fapt, suntem chiar Les miserables. Revistele pentru femei și cultura de masă au mințit o țară întreagă. De noi depinde să răsturnăm această orânduire și să alegem ca „întâlnirea cu sex” să aibă loc oricând dorim noi!” „De fiecare dată când vreau să cunosc un bărbat, mă lupt cu această regulă de fier. Câteodată vreau să facem sex după două întâlniri, altă dată după zece. Mă tem să nu fiu catalogată drept o curvă sau mironosiță. Trebuie să preluăm controlul. Se impune un coup detat (lovitură de stat)!”

Morala poveștii: Știi de câte ori o fată i-a spus unui bărbat: „Jur că nu fac niciodată asta?” Și pentru un bărbat nu contează dacă este prima sau a zecea oară. Pur și simplu, asumă-ți alegerea! Asumă-ți decizia și nu o prefață cu un bizar dans al vinovăției. Îl faci să se simtă prost pe bărbatul cu care ești, iar tu treci drept o persoană lipsită de încredere în propriile decizii, fapt care nu interesează și nu atrage pe nimeni! Dacă te simți vinovată într-o relație, probabil că nu ești de fapt pregătită pentru ea și ar trebui să mai aștepți. Nu e nicio rușine în asta. Dezvoltă-te personal în ceea ce-ți dorești, și poate… într-o altă relație!

  • Managementul Timpului Tău – Ghid de gestionare a stresului pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități -, de Rita EMMETT

Câte ore pe zi dedici muncii? Te simți epuizat și copleșit pentru că nu poți să te rupi niciodată din telefon sau mesageria electornică? Problema nu este lipsa timpului, ci cum folosești timpul. Nu contează cât muncești, ci cât realizezi. Și pare că, uneori, preocuparea principală este să părem ocupați, nu să fim productivi, acest lucru poate fi valabil chiar și atunci când nu ne privește nimeni.

#Managementul_timpului este un #ghid_de_gestionare eficienta a timpului tău, timp alocat vieții profesionale, personale, familiale și sociale, calculate si analizat 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Gestionarea proasta a timpului tău duce la epuizare fizica și psihica, motiv pentru care #Rita_Emmett vine cu tehnici și strategii de gestionare eficienta a stresului, extrem de bine structurate si argumentate, pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități.”Viata” spune ea, “ este ca un cont în banca. Trebuie sa faci depozite sub forma lucrurilor care contribuie la buna ta condiție fizică, intelectuala, emoțională și spirituală. Dacă doar faci mereu retrageri pentru munca și alte obligații și nu mai depui nimic în loc, vei ajunge la epuizare. Epuizarea fizica și psihică, ți nu numai este decât un pas pana la depresie, ruperea relațiilor, dificultăți financiare, probleme de sănătate.” Cartea de fata îți oferă strategii, tehnici, sugestii și idei pentru a scăpa de stres și de simptomele care îl însoțesc. Cu putina chibzuință – și câteva schimbări- poți învăța cum să continui să muncești, eficient și productiv, dar fără să te stresezi și să-ți rămână timp pentru activități care îți plac cu adevărat. Când începi sa-ți acorzi grija de sine, recompense și apreciere, vei fi uimit sa constați ca îți regăsești cheful de viata, entuziasmul și energia. Aceasta carte îți va arata cum sa atingi acel echilibru. În plus te va ajuta:

-Să întelegi ca a învăța să-ți gestionezi stresul poate fi unul dintre cele mai grozave daruri pe care ți le poți oferi;

– Să constiențizezi ca soluția nu este eliminarea totala a stresului;

– Să descoperi cai de a adăuga distracție vieții tale;

– Să reevaluezi sentimentul de vinovăție ce poate apărea atunci când faci ceva ce adăuga bucurie în viața ta;

– Să intelegi de ce este crucial sa încetezi sa fii perfecționist (și cum să faci asta);

– Să găsești căi pentru a-ți simplifică viața;

– Să elimini oboseala și să te simți plin de energie…

Svetlana Vizitiu, prezentare / recomandare de carte de la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu. Vino la #BM!


9 comentarii

Agatha Christie:„Doar a suta femeie se dovedește a fi mai șmecheră decât orice bărbat”


   Înainte de a deveni o scriitoare legendară, Agatha Christie a lucrat mult timp ca farmacistă la o farmacie. În timpul Primului Război Mondial, s-a înscris voluntar ca asistentă medicală și a lucrat timp îndelungat prin spitale ajutând pe cei răniți, muribunzi, infirmi. Apropo, anume aceasta activitate ea considera că a fost cea mai nobilă din viața ei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aproape în tot războiul, a ajutat soldații răniți în spitale. Și, desigur, devenind scriitoare, nu și-a uitat trecutul său prin farmacii și spitale, ceea ce i-a sporit mult creativitatea.
Partea uriașă de omucideri (83 crime) a fost scrisă despre cele cu intoxicație prin otrăvire. Astfel, persoana din apostasul său era și o asistentă grijulie, blândă, sensibilă, care încerca sincer să exalte milă și bunătate, dar în celălalt spațiu interior al scriitorului, ea era deja otrăvitoare și o criminală pricepută.
Doi oameni într-unul, încă și diametric diferți – fără îmbinare și fără aplauze. Ambele Agata – sunt reale. Într-o parte lumească, ea salva viețile soldaților. Și în alta scriitoricească – otrăvea și ucidea pe toți cei din casă. Ambele s-au descurcat minunat și cu talent deosebit. Nu m-ar mira să fi ajuns mafioză a lumii criminale și nu în comunitatea scriitoarelor. Și… atât de mult i-a mers soțului ei. Foarte norocos… După ce a aflat că bravul ei colonel, un adevărat domn, un vânător de tigri și a tinerelor seducător Sir Archibald are o amantă tânără care își petrece timpul la clubul de golf country și cheltuie o grămadă de bani pe ea, Agatha chiar a fost uimită de curajul acestei grosolănii și a căzut într-o precipitație de lacrimi. Dar după ce onorabilul Sir Archibald a anunțat brutal și cinic că intenționează să divorțeze de soția sa și să se căsătorească cu o tânără, Agatha a decis să se răzbune.
În 1926, Marea Britanie și întreaga lume a fost sorbită de știrea că pe o șosea a fost găsită o mașină pustie cu o haină de blană feminină. După o vreme s-a dezvăluit că celebra scriitoare Agatha Christie a dispărut – iar mașina găsită îi aparținea.
Scotland-Yard a fost ridicat în picioare și toca lumea criminală, interogând despre soarta femeii dispărute. Dar, nicio urmă. Cel mai interesant lucru este că toată lumea știa că Archibald vrea să divorțeze și, prin urmare, putea… s-o Ucidă!
Mai ales după cum se știa, noaptea în care a dispărut Agatha, el a petrecut-o în casă lor de la țară cu amanta. Scotland-Yard era convins că era acolo pentru a-și crea alibiul. Pe scurt, întreagă Marea Britanie îl urmărea cu dezgust pe ticălosul soț și aștepta orice paie, orice dovadă care să-l bage în spatele gratiilor. Ziarele, societatea, indignați cereau arestarea imediată a soțului blestemat.
Minunatul Archibald a primit din plin tot chinul iadului și tot disprețul mulțimii. Amanta de rușine și de atacuri asupra ei, a fugit rapid de la el. Nu se mai putea vorbi despre o nouă nuntă.
A fost implicat însuși Conan Doyle în anchetă, cel care a reușit să găsească femeia dispărută după metoda lui Sherlock Holmes. Potrivit legendei scriitorului, deducerea și ajutorul unui medium l-au ajutat la descoperirea „crimei”. Deși versiunea cea mai evidentă și adevărată susține că cineva a sunat la poliție și a spus că femeia căutată era în acel moment în Swan Hydropathic Hotel. Distrându-se foarte vesel pe ringul de dans, și mult timp ia parte la tratamente spa foarte costisitoare. Poliția a ajuns cu alertă în hotel și, într-adevăr, a găsit scriitoarea frumoasă și odihnită – sănătoasă și în excelentă dispoziție.
La hotel a locuit sub numele de „Theresa Hill”. Ulterior, ea va spune că a avut o abatere temporară a sănătății mintale de durere. De aceea nu-și amintește cum a ajuns aici și nu-și amintește, în general, nimic. Dar psihologii vor spune că toate aceste trucuri și cu abatere mintală nu au existat, deoarece doamna petrecea foarte bine timpul la restaurant, dansa și cânta la pian, participând la tratamente scumpe la spa și bând un vin foarte scump. Ceea ce o persoană cu instabilitate psihică nu o poate face în principiu.

Motivele dispariției Agatha Christie au fost analizate și de psihologul britanic Andrew Norman în cartea sa „The Finished Portrait”, în care acesta, în special, susține că ipoteza amneziei traumatice nu rezistă criticilor, deoarece comportamentul Agatha Christie a mărturisit contrariul: ea a înregistrat la hotel, sub numele de amanta soțului ei, a petrecut timp cântând la pian, tratamente spa și vizitând biblioteca. Cu toate acestea, după ce a studiat toate dovezile, Norman a ajuns la concluzia că există o fugă disociativă cauzată de o tulburare psihică severă.
A fost o răzbunare pe soțul ei, umilirea lui completă, victorie asupra lui și zdrobirea absolută a viitoarei sale căsnicii. Amantele, ca șobolanii, mereu o iau la fugă primele, salvându-se dintr-o corabie care se scufundă. La urma urmei, asistenta cea bună din ea a preluat controlul, și doar putea… să-l otrăvească pe necredinciosul Archibald. Ea, Agatha, va divorța de el și se va căsători în curând cu un bărbat mai tânăr decât ea, unul pasionat de arheologie.
Archibald va fi șters de pe fața pământului cu această știre! În 1930, călătorind în Irak, în timpul săpăturilor din Ur, și-a cunoscut viitorul soț – arheologul Max Mallovan. El era cu 15 ani mai tânăr decât ea.
Iar Agatha, despre diferența de vârstă cu al doilea soț, va spune o frază frumoasă: ′′Este minunat să ai un soț arheolog – în fiecare an devii tot mai valoroasă pentru el”. De atunci, ea a petrecut periodic câteva luni din an în expediții cu soțul ei în Siria și Irak, această perioadă a vieții sale s-a reflectat în romanul autobiografic „Spune-mi cum trăiești”. În această căsătorie, Agatha Christie a trăit tot restul vieții, până la moartea ei, în 1976.

Agatha Cristie cu soțul arheologul

′′În nouăzeci și nouă de cazuri, femeile se comportă ca niște proaste, doar a suta se dovedește a fi mai șmecheră decât orice bărbat.”-Agatha Christie

Date biografice și literare:

Cărțile lui Agatha Christie au fost publicate în peste 4 miliarde de exemplare și au fost traduse în peste 100 de limbi ale lumii. Deține recordul pentru numărul maxim de producții teatrale ale operei. Piesa de teatru a lui Agatha Christie, The Mousetrap a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1952 și este încă în continuă expunere. La a zecea aniversare a piesei de la Teatrul Ambasador din Londra, într-un interviu acordat ITN, Agatha Christie a recunoscut că nu consideră piesa cea mai bună pentru producție la Londra, dar publicului îi place și merge la piesa de mai multe ori pe an. Agatha Christie nu se temea să atingă probleme sociale în lucrările ei. De exemplu, cel puțin două romane ale lui Christie (Five Piglets and The Test of Innocence) au descris cazuri de erori judiciare legate de pedeapsa cu moartea. În general, multe dintre cărțile lui Christie descriu diferitele aspecte negative ale justiției engleze a vremii. nu a făcut niciodată subiectul romanelor sale o crimă de natură sexuală. Spre deosebire de poveștile de detectivi de astăzi, în lucrările ei nu există practic scene de violență, bazine de sânge și nepoliticos. „Detectivul era o poveste morală. Ca toți cei care au scris și au citit aceste cărți, am fost împotriva criminalului și a victimei nevinovate. Nu s-ar fi putut trece prin mintea nimănui că va veni momentul în care detectivii vor fi cititi din cauza scenelor de violență descrise în ele, de dragul de a primi plăcere sadică din cruzime, din cauza cruzimii … ”- a scris ea în autobiografia ei. În opinia ei, astfel de scene plictisesc sentimentul de compasiune și nu permit cititorului să se concentreze pe tema principală a romanului.

Agatha Mary Clarissa Mallowan (Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan), nee Miller (Miller), mai cunoscută prin numele primului ei soț sub numele de Agatha Christie. Născută la 15 septembrie 1890 – a murit 12 ianuarie 1976. Scriitoare engleză. Părinții ei erau imigranți bogați din Statele Unite. Era fiica cea mai mică din familia Miller. Familia Miller a mai avut încă doi copii: Margaret Frey (1879-1950) și fiul lui Louis Montand „Monti” (1880-1929). Agatha a primit o educație acasă bună, în special, muzica și doar frica de scenă a împiedicat-o să devină muzician. Pentru prima dată, Agatha s-a căsătorit cu colonelul Archibald Christie la Crăciunul din 1914, de care era îndrăgostită de câțiva ani – chiar și când era locotenent. Au avut o fiică – Rosalind. Această perioadă a fost începutul carierei Agatha Christie. În 1920, a fost publicat primul roman al lui Christy, The Mystery of the Stiles Incident. Există o presupunere că motivul apelului lui Christie la detectiv a fost o dispută cu sora ei mai mare Mudge (care s-a arătat deja ca scriitoare), că și ea va putea crea ceva demn de publicat. Doar la a șaptea editură, manuscrisul a fost tipărit în 2000 de exemplare. Autoarea a primit 25 de lire sterline. Într-un interviu acordat companiei britanice de televiziune BBC în 1955, Agatha Christie a spus că și-a petrecut serile de tricotat în compania prietenilor sau a familiei și, în acel moment, ea gândea la o nouă poveste, până când s-a așezat să scrie un roman, cu un complot – a fost gata de la început până la sfârșit. Prin propria admitere, ideea unui nou roman ar putea veni oriunde. Ideile au fost aduse într-un caiet special plin cu diverse note despre otrăvuri, articole din ziare despre crime. Același lucru s-a întâmplat și cu personajele. Unul dintre personajele create de Agatha avea un adevărat prototip viu – maiorul Ernest Belcher, care a fost la un moment dat șeful primului soț al lui Agatha Christie, Archibald Christie. El a devenit prototipul lui Pedler în romanul din 1924 „Un bărbat în costum maro” despre colonelul Reis.

Datorită călătoriilor lui Agatha Christie cu soțul său în Orientul Mijlociu, evenimentele mai multor lucrări ale sale au avut loc acolo. Scena altor romane (de exemplu, „Și nu a existat nimeni”) a fost orașul Torquay sau împrejurimile sale, locul în care s-a născut Christie. Romanul Oriental Express Murder din 1934 a fost scris la Hotel Pera Palace din Istanbul, Turcia. Camera 411 a hotelului unde locuia Agatha Christie, acum muzeul ei memorial. Christie a stat adesea la conacul Abney Hall din Cheshire, care aparținea cumnatului ei James Watts. Cel puțin două opere ale lui Christie au avut loc pe această moșie: „Aventura budinței de Crăciun”, povestea este inclusă și în colecția omonimă și romanul „După înmormântare”. „Ebni a devenit o inspirație pentru Agatha; de aici au fost luate descrieri ale unor locuri precum Stiluri, Chimniz, Stownates și alte case, care într-un fel sau altul sunt Ebni „. În 1956, Agatha Christie a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 1971, pentru realizări în domeniul literaturii, Agatha Christie a primit titlul de Cavalierdam (comandant ing. Dame) al Ordinului Imperiului Britanic, ai cărui proprietari dobândesc și nobilul titlu de „doamnă”, folosit în fața numelui. Cu trei ani mai devreme, în 1968, titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic a fost acordat soțului lui Agatha Christie, Max Mallowen, pentru realizările sale în domeniul arheologiei. În 1958, ea a condus Clubul de detectivi englezi.

În perioada 1971 – 1974, sănătatea lui scriitoarei a început să se deterioreze, dar, în ciuda acestui fapt, a continuat să scrie. Specialiștii de la Universitatea din Toronto au investigat stilul scris al lui Christie de-a lungul anilor și au sugerat că Agatha Christie suferea de Alzheimer. În 1975, când a slăbit complet, Christie a transferat nepotului său toate drepturile asupra piesei sale de succes, The Mousetrap.

Agatha Cristie a murit pe 12 ianuarie 1976 la casa ei din Wallingford, Oxfordshire, după o scurtă răceală și a fost înmormântată în satul Cholsey. Autobiografia lui Agatha Christie, pe care a absolvit-o scriitoarea în 1965, se încheie cu cuvintele: „Mulțumesc, Doamne, pentru viața mea bună și pentru toată dragostea care mi-a fost dată”.

Unica fiică a lui Christy, Rosalind Margaret Hicks (Rosalind Margaret Hicks) a trăit și ea 85 de ani și a murit pe 28 octombrie 2004 la Devon. Nepotul lui Agatha Christie, Mathew Prichard, a moștenit drepturile unora dintre operele literare ale lui Agatha Christie și este în continuare asociat cu fundația Agatha Christie Limited.

Agatha Christie a considerat cel mai bun roman „Zece mici indieni” ca fiind cea mai bună lucrare a ei. Insula stâncoasă pe care are loc romanul este scrisă din natură – aceasta este insula Burg din Marea Britanie. Cititorii au apreciat și cartea – are cele mai mari vânzări în magazine, dar pentru a respecta corectitudinea politică, aceasta este acum vândută sub titlul „Și nu a existat nimeni”.

În lucrarea sa, Agatha Christie demonstrează conservatorismul viziunilor politice, destul de tipic mentalității engleze. Un exemplu viu este povestea „Istoria funcționarului” din ciclul despre Parker Payne, despre unul dintre eroii despre care se spune: „El a avut un fel de complex bolșevic”. Într-o serie de lucrări – „Cele patru mari”, „Orient Express”, „Captivitatea lui Cerberus” există imigranți din aristocrația rusă, care se bucură de simpatia constantă a autorului. În povestea menționată anterior, „Povestea funcționarului”, clientul domnului Payne este implicat într-un grup de agenți care transferă desene secrete ale inamicilor din Marea Britanie către Liga Națiunilor. Dar, potrivit deciziei lui Payne, o eroină este inventată pentru eroul că el poartă bijuterii aparținând frumosului aristocrat rus și le salvează împreună cu amanta de la agenții Rusiei sovietice.

Pentru contribuția sa în domeniul literaturii polițiste, Agatha Christie a fost recompensată cu mai multe premii printre care Grand Master Award și Edgar Award, iar după cărțile sale s-au realizat nenumărate filme, seriale, jocuri video și benzi desenate.

Cateva Carti_Online de Agata Cristie atașate mai jos:

https://ru.scribd.com/doc/22006525/Agatha-Christie-Zece-Negri-Mititei

Dă clic pentru a accesa Ultimele%20cazuri%20ale%20lui%20Miss%20Marple%20-%20Agatha%20Christie.pdf

https://ru.scribd.com/document/79980481/Agatha-Christie-Oglinda-Mortului

https://ru.scribd.com/document/469681126/Agatha-Christie

Prezentare Svetlana Vizitiu,

 #Povesti_fenomenale #Surse_online, #Viata_din_familie, #biografie_activitate_literara, #Agatha_Cristie, #scriitori_celebri, #detective_criminale, #Impresii_blog_Svetlana_Vizitiu, #Prezentare, #Recomandare_de_carte, #Biblioteca_stiri #BM, #Archibald, #Conan_Doyle, #Sherlock_Holmes, #Lectura_nationala, #De_bine_de_rau


7 comentarii

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)


  • Jane AUSTEN „Mandrie_si_prejudecată
    Cea mai cunoscuta si mai apreciata opera a lui #Jane_Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVIII si XIX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.
    În romanul „Mândrie și prejudecată” Jane Austen prezintă povestea familiei Bennet, care locuia într-un sat din Anglia la granița dintre secolele XVIII și XIX. Astfel, opera descrie societatea conservatoare a secolului trecut într-o oarecare opoziție cu ideile reformatoare ale secolului al XIX-lea. Jane Austen este considerată a fi una dintre premergătoarele feminismului, din operele sale preluând ideile și valorificându-le mai târziu scriitoare precum Emily Bronte, Charlotte Bronte și George Sand.
    Romanul a fost cu greu publicat în anul 1813. Inițial a fost dus la editură de tatăl scriitoarei, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi scris de o femeie. Totuși, odată publicat, romanul a avut un mare succes. În acea perioadă, literatura era scrisă, în special, pentru femei, dar tocmai lor nu li se permitea să scrie. De aceea, romanele de până la Austen, nu abordau teme feministe sau nu prezentau ca personaje principale femei independente și culte.
    Elizabeth Bennet reprezintă tipul sufragetei. Ea este o tânără cultă, independentă care nu se supune canoanelor clasice feminine. Lizzy consideră că o femeie ar trebui să se căsătorească doar cu persoana cu care crede că poate duce o viață fericită. Din acest motiv, ea refuză două cereri „foarte avantajoase”. De asemenea, în opinia ei, femeile nu trebuie să știe să deseneze, sa picteze, să danseze, să cânte sau să practice alte asemenea activități frivole pentru ca ele să fie considerate „vrednice”. Ea însăși este un exemplu în acest sens. Nu știe să cânte sau să deseneze, cu toate acestea caracterul său îl cucerește pe atât de râvnitul domn Darcy.
    Domnul Darcy, personajul principal masculin, poate fi asociat cu primul cuvânt din titlu – mândrie. El este dominat de o mândrie care îi obturează vederea asupra realității. Pe de altă parte, Lizzy, personajul principal feminin, este copleșită de prejudecățile sale în legătură cu persoanele care au avere. Astfel, titlul este un element anticipativ pentru relația celor doi. Elizabeth și domnul Darcy sunt singurele personaje rotunde ale romanului. De asemenea, sunt singurele care înregistrează o evoluție morală. La finalul romanului putem observa cum cei doi abandonează prejudecățile și, respectiv, mândria.
    Acțiunea se declanșează atunci când în cadrul liniștit al satului apar doi tineri burlaci cu o mare avere, domnul Bingley și domnul Darcy. După acest moment, dintre cele cinci fiice ale familiei Bennet se disting Jane și Elizabeth. Ele sunt cele mai mari și deci cele mai aproape de măritiș. Așadar, romanul va urmări evoluția relației celor două cupluri.
    Pe lângă subiectul principal al acestui roman, pe plan secund întâlnim alte personaje angrenate în acțiuni de scurtă durată. Aceste momente sunt importante pentru contextul general al romanului întrucât ele reprezintă pretexte pentru desfășurarea acțiunii generale.
    Deși Jane și domnul Bingley sunt puși și ei în centrul atenției cititorului, ei nu au un impact la fel de puternic asupra acțiunii. Cei doi sunt personaje plate, caracterizați fiind doar de bunătate și naivitate. Povestea lor este pusă în paralel cu cea a domnului Darcy cu Elizabeth. Totuși, piedicile care apar în relația lor nu sunt cauzate de ei (cum este în cazul celălalt), ci ele poartă amprenta celorlalte personaje.
    Doamna Bennet este exponentul tuturor mamelor acelei perioade. Ea este preocupată doar de casă, bârfele satului, iar nu în ultimul rând de găsirea unor parteneri cât mai buni pentru fiicele ei. Ea este descrisă ca o femeie limitată intelectual, dar încrezătoare în ideile ei. Acest dezacord este o sursă de umor pentru cititor, adesea doamna Bennet fiind surprinsă în ipostaze ridicole.
    Personajele secundare și episodice, precum domnul Collins, Lady Catherine de Bourgh, Charlotte Lucas, Georgiana Darcy și domnul Wickham, sunt caracterizate printr-o singură trăsătură definitorie.
    Elizabeth Bennet este întruchiparea idealului feminin gândit de Austen. Trăind în societatea aceea dominată de forța și gândirea masculină, Jane Austen decide că vrea să schimbe ceva. Prin scrierile sale, ea oferă o alternativă femeii secolului al XVIII-lea.
    Jane Austen analizează și descrie până în cele mai mici detalii atmosfera generală a Angliei acelei vremi. Astfel, personajele ei devin exponenți ai claselor sociale. Toate acestea sunt îmbinate cu măiestrie într-o acțiune ce atrage și fascinează cititorul.
    Odată cu modelul oferit prin personajul principal feminin, Jane Austen adaugă în „Mândrie și prejudecată” și câteva dintre problemele cu care se confruntau reprezentantele feminine ale vremii. De exemplu, doamna Bennet este preocupată atât de intens de viitorul fetelor ei, nu doar dintr-o lipsă de ocupație. În acea perioadă, moștenirea nu putea fi lăsată cuiva de sex feminin. De aceea, în cazul în care domnul Bennet ar fi murit, surorile Bennet împreună cu mama lor ar fi ajuns în stradă. Așadar, fetele trebuiau cât de curând să își găsească un soț pentru a asigura viitorul lor și al familiei. Austen descrie această situație și astfel trage un semnal de alarmă asupra faptului.
    Scris între Octombrie 1796 și august 1797, romanul devine preferatul familiei Austen în cadrul lecturilor de seară. În data de 1 noiembrie 1797, George Austen, tatăl autoarei, îi trimite o scrisoare editorului londonez Thomas Cadell, descriindu-i conținutul romanului. Editorul nu este însă convins și refuză să-l publice. După acest refuz, trec 15 ani și romanul este citit des în timpul lecturilor de seară ale familiei Austen. În perioada 1811-1812 Jane Austen revizuie manuscrisul și îi schimbă titlul din Primele impresii în ”Mândrie și prejudecată”. În redenumirea romanului, Jane Austen, probabil, a avut în vedere „suferințele și opozițiile” rezumate în finalul romanului Cecilia de Fanny Burney’s, intitulat „Mândrie și prejudecată”, unde fraza apare de trei ori cu majuscule. Oferă manuscrisul unui alt editor, Thomas Egerton, din Whitehall, pentru suma de 110 Euro (Jane Austen ceruse de fapt Euro150). Este publicat în ianuarie 1813, în trei volume și costa 18 șilingi. La 27 ianuarie Jane Austen primește un exemplar. Romanul se bucură de succes și se vând 1500 de exemplare. În luna noiembrie este tipărită o a doua ediție, iar în 1817 o a treia.
    Numele autorului a fost anonim până în 1853, când a fost republicat în Anglia. Charlotte Brontë, D. H. Lawrence și Mark Twain se numără printre cei care nu erau favorabili operelor publicate de Jane Austen. În 1870 nepotul autoarei, James Eduard Austen – Leigh publicând A Memoire of Jane Austen, trezește din nou interesul pentru operele acesteia. Secolul XX ii face dreptate, William Dean Howells, Henry James, Rudyard Kipling și alții admirându-i opera. Stilul vivace, ironia înțepătoare, forța de caracter, energia Elisabethei, se adresează și cititorilor contemporani.
    „Astăzi nimeni nu o poate ignora pe domnişoara Austen. Ea este mai înfloritoare ca oricând. Cărţile ei figurează pe listele de bestselleruri, ecranizări ale romanelor sale nu contenesc să apară pe micul sau marele ecran, într-un vârtej de baluri, călătorii cu trăsura, plimbări prin păduri primitoare. Ea provoacă simpatii feministe, identificări romantice, nostalgia parcurilor tematice, reînsufleţiri ale spiritului epocii georgiene, aprecierea conservatorilor, aprobarea marxiştilor, omagii literare, abordări critice deconstructiviste. Omagiul marelui public este egalat pe deplin de aprecierile criticilor. Această renaştere pe frontul criticii, care durează de mai multe generaţii, îşi dă întâlnire acum cu popularitatea generală, post-modernă, a scriitoarei, cu revirimentul clasic al citatelor din operele sale. Aparent retrasa fată bătrână din Chawton, căreia îi displăcea oraşul Bath, evita măritişul, îşi ascundea scrisul când începea să scârţâie uşa şi lucra cu migală pe plăcuţe de fildeş de doi inchi, a devenit un obiect al idolatriei universale, spre încântarea celor mai diferiţi lectori.” (Malcom Bradbury)
    Este una dintre cele mai preferate cărți, în prezent…
    #Recomandare_de_carte#Biblioteca_Hasdeu#Impresii_prezentare_Svetlana_Vizitiu#Lectura_nationala2020#Citim_la_BM#Biblioteca_stiri – la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.
  • Aureliu_Busuioc #În_căutarea_pierderii_de_timp – Un Jurnal_cubanez – un foileton început în 27.01.1983, revăzut cap-coadă în 1997 şi dat la tipar în 2011. Include o serie de eseuri, pamflete, evocări ale vremurilor/persoanelor demult trecute; graiul neamului, alte variaţii pe teme de cultură şi limbă, Interviuri, pagini memorialistice consacrate deportării… Eseistica lui Bucuioc cuprinde o paletă inedită din genul literaturii de frontieră, ce îmbogăţește peisajul literar basarabean.
    „Fraţilor, dar n-aţi încercat să vă reînvăţaţi limba dacă aţi uitat-o?” Sunt atât de puţini cei ce nu se jenează să recunoască acest lucru… Iar tinerii care se întorc de la studii din străinătate nu sunt aşteptaţi cu braţele deschise în Moldova. „Desigur, e mult mai plăcut, chiar palpitant, să participi la greve în apărarea limbii pe care crezi că o cunoşti, să strigi sloganeşi să arunci anateme pe capul conducerii care vrea să ne ducă în altă parte- şi cred că nu e deloc rău şi acest lucru -, dar e mult mai greu să te piltmburta pe carte şi, prin muncă asiduă, să-ţi restitui ceea ce ti-a fost furat.’ (tfneori, chiar cu învoirea ta, de unde şi păcatul!) …Mă voi linişti-doar când voi auzi un demnitar vorbind normal limba ţării sau în parlament nu vor fi strecuraţi cunoscători de rusă (şi aceea aproximativă) şi total netunoscători de limba oficială a ţării, limbă în care se scriu legile! Limba_noastră, frumoasa noastră limbă românească, nu aşteaptă declaraţii de dragoste. Ea aşteaptă dragostea noastră.” – a menționat scriitorul. Continuarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu!
  • Surse scribd: http://www.hasdeu.md/data/userfiles/files/busuioc-ultimul-red(2).pdf
  • Scribd: Unchiul din Paris de Aureliu Busuiochttps://ru.scribd.com/doc/26659162/Aureliu-Busuioc-Unchiul-Din-Paris
  • Aureliu Busuioc – poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova. S-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca din judetul interbelic Orhei (decedat pe 8 octombrie 2012). A învătat și la Școala Militară de Ofiteri Activi de Transmisiuni din Sibiu. A fost redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei” și redactor-șef adjunct al revistei „Chipăruș”. În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R Moldova. Lectura operelor lui Aureliu Busuioc creează o plăcere deosebită.
  • Singur_în_fața_dragostei pătrunde cu toate frumusețile și pagubele dragostei. Publicat pentru prima dată în anul 1966, textul a prilejuit lansarea lui Busuioc ca romancier, după ce acesta publicase anterior versuri. Având drept temă principală iubirea, romanul prezintă povestea de dragoste născută între doi dascăli din mediul rural.
    Acțiunea romanului se desfășoară în satul Recea Veche, de-a lungul a cincisprezece capitole, care urmăresc povestea_de_dragoste dintre Radu Negrescu (personajul principal) și Viorica Vrabie. Negrescu trecuse printr-o căsnicie nereușită, de foarte scurtă durată, cu Lida, uniune soldată cu o puternică decepție a protagonistului. Decepționată și ea în urma ratării unei căsnicii cu un ziarist…, urmarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu! Mihai_Cimpoi :„Proza şi dramaturgia sunt ale unui poet, dat fiind deficitul de substanţă epică şi construcţie dramaturgică, recuperat însă de sentimentul dramaticităţii vieţii. Dotat cu inteligenţă şi spirit de observaţie şi umor, Busuioc reprezintă tipul rar de scriitor „urban” care valorifică cu predilecţie un material de viaţă rural. Proza sa refuză relatarea domoală moldovenească, fiind dinamică, „cinematografică”, eseistică şi având nerv ironic…”(din „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”). Aureliu Busuioc s-a impus în literatură ca poet, fiind semnatarul unor importante cărţi de poezie, pline de vervă umoristică şi meditaţii filosofice. Pentru scriitorii generaţiei postbelice a fost ca un model de cultură literară şi civică, de verticalitate, de curaj demn de urmat. Pentru merite deosebite Aureliu Busuioc a fost menţionat cu premii şi diplome: Laureat al Premiului Tineretului din fosta URSS „N. Ostrovski” (1974); Maestru emerit al artei (1984); Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova.
  • Anul 2020 – 121 de ani de la naşterea scriitorului Ernest Hemingwayromanciernuvelistprozatorreporter de război, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani din istorie. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii, iar multe dintre scrierile sale au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. În anul 1953, Hemingway a fost laureat al Premiului Pulitzer, iar un an mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Ernest Miller Hemingway s-a născut la 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, fiind cel de-al doilea copil al familiei Clarence Edmonds Hemingway – de profesie medic – și Grace Hemingway – de profesie muziciană. Se spune că tatăl său şi-a dorit ca şi cel de-al doilea copil al său să fie fată, astfel că, după naşterea lui Ernest, tatăl și-a îndreptat întreaga afecțiune către sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Astfel că, pentru a atrage măcar atenția mamei sale, fiul începuse încă de mic să folosească un limbaj jignitor. Familia Hemingway îşi petrecea verile la casa de vacanţă de lângă lacul Walloon, unde micul Ernest era învăţat de tatăl său să pescuiască, să vâneze şi era luat în drumeţii, experienţe care nu doar că au fost surse de inspiraţie pentru scrierile sale de la maturitate ci i-au favorizat şi cele mai mari pasiuni ale vieţii: să pescuiască şi să trăiască în zone îndepărtate şi izolate de restul lumii. În perioada 1913-1917, Hemingway a urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului din Oak Park, fiind atras de box, polo şi fotbalÎn perioada liceului ia şi primele lecţii de jurnalism, după ce unul dintre profesorii săi concepea sala de clasă ca o redacţie a unui ziar.Acum începe Hemingway să publice primele texte în „TheTrapeze“, ziarul şcolii, adoptând stilul jurnaliştilor sportivi, întocmai cum fusese învăţat, cu propoziţii scurte, paragrafe scurte, într-un ton pozitiv. După absolvirea liceului, se mută în Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. Participă la Primul Război Mondial, înrolându-se voluntar, în anul 1918, în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane care activau într-o unitate de ambulanțe pe frontul din Italia. A fost rănit, la 8 iulie 1818, de explozia unui obuz în apropiere de localitatea Fossalta di Piave, apoi, după încheierea războiului, este decorat de către autorităţile italiene cu Medalia d’Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra. S-a recuperat la un spital din Milano, unde s-a îndrăgostit serios de o asistentă, pe nume Agnes von Kurowsky, însă, după externare şi revenirea în America, în martie 1919, Agnes îi scrie o scrisoare, în care îl anunţă că este logodită cu un ofiţer italian, moment în care Hemingway suferă o serioasă depresie. Încă nerefăcut complet, Hemingway şi-a petrecut timpul în expediţii sau la pescuit cu foştii colegi de liceu, experienţe care vor sta la originea unor viitoare scrieri de proză scurtă. Devine apoi corespondent al publicaţiei „Toronto Star Weekly“, apoi se îndrăgosteşte de Hadley Richardson – o roşcată cu opt ani mai în vârstă decât Ernest – , o dominşoară care venise în vizită la sora colegului de cameră al lui Hemingway. A urmat o perioadă de corespondenţă intensă între cei doi, apoi căsătoria, Hemingway se angajează corespondent extern al publicaţiei „Toronto Star“ pentru Paris, iar cei doi se vor muta, pentru o perioadă, în Capitala Franţei. În anul 1923, cei doi soţi s-au instalat într-un apartament din „Cartierul Latin“, iar Hemingway îşi va dedica timpul scrisului. El considera că la Paris trăiau cei mai interesanţi oameni din lume, iar şederea aici i-a prilejuit întâlnirea cu Gertrude Stein, James Joyce şi Ezra Pound, iar la petreceri i-a cunoscut pe Pablo Picasso, Joan Miró şi Juan Gris. Întâlnirea cu poetul american Ezra Pound avea să rămână definitorie pentru întreaga sa carieră, după ce acesta l-a sprijinit în conturarea unui stil aparte, numit „teoria iceberg“ – adică reflectarea lucrurilor cele mai simple în modul cel mai simplu, într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial – şi l-a introdus în cercurile frecventate de James Joyce, care reprezentau tot atâtea ocazii de a se lansa în discuţii artistice stropite din plin cu alcool. În septembrie 1923, copilul soţilor Hemingway, John Hadley Nicanor, se năştea la Toronto, apoi familia va reveni la Paris. Hemingway publică primul său volumproza scurtă „Tabăra indiană“, care a cunoscut un succes remarcabil. A urmat vizita lui Hemingway la Pamplona, perioadă în care a devenit pasionat de coride, şi a început să scrie pentru romanul „Şi soarele răsare“ (Fiesta), care avea să fie publicat în octombrie 1926. „Fiesta” este romanul de debut al lui Hemingway, iar acțiunea se concentrează în jurul unui grup de americani expatriați care trăiesc la Paris și fac excursii prin Franța și Spania. Povestitorul acestui roman scris la persoana întîi este Jake, fost combatant în Primul Război Mondial, care suferă de pe urma unei răni misterioase, ce îl împiedică să aibă o relație sexuală cu personajul feminin central al cărții, Brett Ashley. Pe parcursul întregii poveşti, Brett și prietenii ei călătoresc, se distrează, se îndrăgostesc sau doar flirtează, dar nu reușesc să alunge un sentiment straniu, de goliciune, de vid, specific „generației pierdute” de după război. Ernest va avea, apoi, o aventură cu jurnalista Pauline Pfeiffer, de care soţia sa va afla, iar divorţul soţilor Hemingway se va produce în ianuarie 1927, scriitorul fiind obligat să-i acorde fostei partenere o parte consisentă a încasărilor de până atunci. În mai 1927, Hemingway se va căsători cu Pauline Pfeiffer, iar cei doi se vor muta în Key West, în America. La finalul anului 1928, Hemingway primea o telegramă prin care era anunţat că tatăl său se sinucisese, iar scriitorul a intrat într-o depresie adâncă, de care nu va mai scăpa până la finalul vieţii. În anul 1929, Hemingway publică romanul „Adio, Arme“, iar critica de specialitate i-a acordat cele mai înalte calificative. „Adio, arme” este povestea locotenentului Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, și a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală britanică. Încă de la prima lor întîlnire, Catherine îi povestește, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie și-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul ei fusese omorît în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească.Cei doi încep o relație, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine și nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta e doar un joc, la fel că bridge-ul, doar că în locul cărților sunt folosite cuvinte. Curînd, însă, jocul devine serios și în cele din urmă Henry dezertează ca să fie împreună cu Catherine. Hemingway s-a deplasat apoi în Spania, fiind măcinat de aceeaşi depresie, iar rodul acestui sejur va fi colecţia „Moarte după_amiază, publicată în anul 1932, bazată pe dorinţa sa de a scrie despre coride şi despre „moartea în cea mai pură formă“. „Moarte după-amiază” este considerată și astăzi cea mai bună carte despre coride, însă nu este un tratat simplist despre luptele cu tauri, ci o meditație profundă asupra vieții. Ernest se va delecta cu vânatul, călătorea încontinuu, iar în 1933 s-a aflat, alături de soţie, într-un safari în Africa, unde a suferit de o dizenterie care era să-i fie fatală. Experienţele de acolo aveau să se afle la baza remarcabilei proze scurte „Zăpezile de pe Kilimanjaro“, ce va vedea lumina tiparului în anul 1939. „Zăpezile de pe Kilimanjaro și alte povestiri” este o colecție de narațiuni scurte, cu un puternic caracter autobiografic, având ca subiect pasiunea reală a autorului pentru vânătoare, pescuit, coride, schi, box, safari, precum și experiențele acestuia din timpul războiului. Hemingway declara că personajul principal este inspirat din „viaţa singurului om care nu mă poate da în judecată, adică eu”. La revenirea în America, Hemingway şi-a cumpărat o ambarcaţiune, pe care a numit-o „The Pilar“, şi a plecat în Caraibe, a petrecut o perioadă lungă la Bimini, în Bahamas, iar rodul şederii sale aici va fi noul său roman, „A avea şi a nu avea“, publicat în anul 1937. În perioada războiului civil din Spania a fost corespondent al agenției americane North American Newspaper Alliance (NANA), prima oară în februarie – mai 1937, apoi între august 1937 şi ianuarie 1938, apoi din martie până în mai 1938 și din septembrie 1938 până la retragerea de pe Ebru. În toată această perioadă, Hemingway va călători intens, în Franța, la Toulouse, apoi la Barcelona, Valencia și Alicante, apoi pe câmpul de luptă de la Guadalajara, la Brihuega. În corespondenţele trimise ziarelor americane, Hemingway nu a fost doar un simplu corespondent de război, ci a trimis mesaje de solidaritate cu lupta dusă de republicani cu forțele intervenționiste reunite ale Germaniei hitleriste, ale Italiei lui Mussolini și ale rebelilor spanioli conduși de generalul Franco. Mai mult, Hemingway va realiza, alături de cineastul olandez Joris Ivens, un film despre Spania, al cărui scenariu și comentariu au fost scrise de autorul american, un film-mărturie despre lupta poporului spaniol pentru libertate. În anul 1938, Hemingway participa în SUA la cel de-al al doilea Congres al Scriitorilor Americani, unde va rosti un discurs în care a explicat atitudinea și rațiunile care l-au făcut să plece în Spania: „Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim fascist…Fascismul este o minciună, și de aceea e condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută și pe care câțiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă”. A urmat separarea de Pauline, plecarea în Cuba, alături de Martha Gellhorn, o jurnalistă pe care o cunoscuse în perioada şederii în Spania, şi stabilirea lor la ferma „Finca Vigia“, în apropiere de Havana. La 20 noiembrie 1940, Hemingway se căsătorea pentru a treia oară, iar Martha Gellhorn era cea care îl va inspira să scrie romanul „Pentru cine trag clopotele“, finalizat în iulie 1940, care avea să cunoască un succes fulminant, cu o jumătate de milion de exemplare vândute în doar câteva luni, şi o nominalizare pentru premiul Pulitzer În anul 1944, Hemingway s-a aflat în Europa, fiind prezent, la 25 august, la eliberarea Parisului. La sfârşitul anului este afectat de o febră puternică, fiind internat de urgenţă în spital, cu pneumonie. Hemingway va fi decorat cu „Steaua de Bronz“, pentru acte de vitejie în cel de-al Doilea Război Mondial. O va întâlni, apoi, la Londra, pe Mary Welsh, corespondenta revistei „Time“, de care se îndrăgosteşte imediat şi pe care o cere în căsătorie după a treia întâlnire, însă la scurtă vreme suferă un accident auto şi o puternică lovitură la cap. Toatea aceastea veneau pe fondul vechii lui depresii, adâncite de pierderea celor mai importanţi prieteni din lumea literară, pe fondul unor dureri de cap cumplite, a unor probleme grave ale tensiunii arteriale, a diabetului, toate puse pe seama anilor de excese alcoolice. În anul 1948, se va îndrăgosti nebuneşte, la Veneţia, de Adriana Ivancici, o tânără de 19 ani, o poveste care îl va inspira în scrierea volumului „Dincolo de râu şi între copaci“, publicat în anul 1950, care a reprezentat, însă, un adevărat fiasco. Enervat la culme de acest insucces, în 1951, Hemingway scrie „Bătrânul şi marea“, publicat un an mai târziu, devenit capodoperă, un volum care avea să-i aducă, în anul 1953, Premiul Pulitzer. „Bătrânul și marea” relatează trei zile din viața unui pescar cubanez pe nume Santiago, care timp de aproape trei luni nu prinde nici un pește. Urmărit de ghinion, el iese departe în larg, iar de data aceasta momeala aruncată de el atrage cel mai mare pește care a fost văzut vreodată, care însă nu se va lăsa prins fără luptă. Modul în care Hemingway descrie confruntarea, dar și relaţia dintre Santiago și ucenicul său fidel, singurul care nu-și pierde încrederea în el, fac din „Bătrânul și marea” o capodoperă a literaturii universale, o #povestire bogată în sensuri, limpede și cuceritoare. În anul 1954, Hemingway suferă două accidente de avion succesive, în Africa, o prăbuşire şi o explozie la decolare, soldate cu lovituri multiple, arsuri grave şi o pierdere consistentă a fluidului cerebral. În perioada recuperării, petrecută în Uganda, Hemingway se amuza citind falsele necrologuri scrise despre „moartea sa”. La doar câteva luni distanţă, în octombrie 1954, Hemingway a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”. Hemingway se simțea slăbit și, drept urmare un diplomat american din Suedia a fost prezent în locul său la ceremonie. În textul discursului de acceptare, Hemingway arăta: „Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor, neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premiu nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citească un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa¡ în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară… Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc.“. În fine, deşi a arătat că alţi scriitori erau mai îndreptăţiţi să primească premiul, „banii sunt bineveniţi“. A urmat o puternică deteriorare a stării psihice a scriitorului, iar la 25 iulie 1960, Ernest şi Mary au părăsit definitiv Cuba, în special din cauza turiştilor ce-i invadau ferma. Hemingway începe să se izoleze, nu mai vorbeşte cu nimeni, îşi îchipuie chiar că FBI-ul îi supraveghează locuinţa. Este internat de zeci de ori în spital, este tratat prin terapie electroconvulsivă, are o tentativă de sinucidere, este din nou internat. La 2 iulie 1961, Hemingway s-a sinucis, la locuinţa sa din din Ketchum, Idaho, cu două gloanţe, cu arma sa preferată, folosită anterior pentru a împuşca porumbei. La ani distanţă, fratele şi sora scriitorului, aveau să sfârşească exact în acelaşi fel, alegând să se sinucidă, la fel ca tatăl, fratele şi bunicul lor.  Postum, i-au fost publicate volumele: „The Wild Years” (Anii sălbatici) – în 1962, romanul „A Moveable Feast” – în 1964, „By-Lines” (un volum cu articole publicate în „Toronto Star”) – în 1967, romanul „Islands in the Stream” (Insule în derivă) – în 1970, „The Nick Adams Stories” (Povestirile lui Nick Adam) – în 1972, volumul de poezii „88 Poems” (88 Poezii) – în 1979 şi volumul de corespondenţă „”Selected Letters” – în 1981. În mai 2014, „Papa”, un film biografic despre Ernest Hemingway, cu Adrian Sparks în rolul celebrului scriitor, a devenit primul lungmetraj filmat în Cuba, după aproape 50 de ani. Regizorul peliculei, Bob Yari, a declarat că este recunoscător că a primit permisiunea de a filma în faţa Palatului guvernamental din Havana câteva scene importante, inclusiv o reconstituire a luptelor armate între susţinătorii lui Fidel Castro şi aliaţii generalului Fulgencio Batista y Zaldívar. Filmul, bazat pe scenariul scris de Denne Bart Petitclerc, fost jurnalist al publicaţiei Miami Herald, se concentrează asupra prieteniei dintre acesta şi Ernest Hemingway, din timpul perioadei politice tulburi prin care a trecut Cuba în anii ’50. După dispariţia sa, a fost înfiinţat un grup virtual al oamenilor care arată ca renumitul scriitor american, Heminglookalikes.com, în care participanţii sunt „purtători“ de păr şi barbă albe, exact cum arăta şi Hemingway. Periodic, ei organizează întâlniri cu toţi membrii, iar anual are loc concursul care desemnează cea mai fidelă sosie a lui Hemingway. În timpul vieţii, un căpitan de vas i-a oferit lui Hemingway prima pisică cu şase pernuţe, scriitorul devenind cel mai mare iubitor al felinelor care au această particularitate. După 1961, anul morţii sale, casa lui Hemingway din Key West, Florida, s-a transformat în muzeu şi, implicit, în locuinţa pisicilor sale. În prezent, casa găzduieşte aproximativ 50 de pisici, dintre care jumătate sunt polidactile. Drept urmare, termenul de „pisica lui Hemingway“ desemnează tocmai pisicuţele cu şase pernuţe. Tot legat de pisicile sale preferate, trebuie amintit un alt amănunt interesant: în momentul în care barul său preferat, Sloppy Joe’s, şi-a schimbat sediul, scriitorul a luat unul dintre pisoarele din baia localului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida. Îşi băuse atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea, astfel că pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care şi în prezent îşi potolesc setea pisicile lui Hemingway…
  • Din Jurnalul din Anul Ciumei (1665) a lui Daniel Defoe. Câteva constatări:
  • 1. Că nici atunci oamenii nu credeau în boală (contaminare); Ciuma
  • 2. Că în loc să observe realitatea, ei preferau să se încreadă în șarlatani care le ofereau o versiune îndulcită a situației pandemice;
  • 3. Că nu țineau cont de regulile obligatorii impuse de stat și căutau tot felul de modalități prin care să sfideze #legile pe timp de criză, deși nimeni nu avea nimic de câștigat din asta;
  • 4. Teatrele (sau orice activitate a artiștilor ambulanți), cârciumile și petrecerile au fost închise;
  • 5. Bisericile au rămas deschise și oamenii se îmbulzeau acolo, în speranța că Doamne-Doamne o să-i cruțe;
  • 6. Că oamenii se transportau de co lo-colo fără să realizeze că ar putea fi infectați, reușind astfel să crească numărul de îmbolnăviri;
  • 7. Că exista un soi de indiferență pentru restul lumii, precum „după mine, măcar și #potopul”;
  • 8. Că medicii au fost cele mai solicitate, dar și cele mai neapreciate personaje ale acestei #istorii;
  • 9. Că deși s-au dat ordonanțe pentru menținerea curățeniei în mijloacele de transport, nu se ținea cont de asta;
  • 10. Deși buletinele mortuare arătau o creștere săptămânală a cazurilor, oamenii continuau să iasă din case pentru orice fleac și li se întâmpla să moară chiar în piețele publice, încărcați de cumpărături.
  • După foarte mulți ani, cartea publicată de Daniel Defoe despre marea ciumă de la Londra pare să fie atât de apropiată de ceea ce trăim noi astăzi. A fost publicată în 1722, iar marea ciumă la care se referă cartea s-a petrecut la Londra în anii 1665-1666. Ceea ce este interesant este faptul că, în acea perioadă, Daniel Defoe avea cinci-șase ani, dar cartea apare când el deja avea 62 de ani. Daniel Defoe este cunoscut pentru romanul Robinson Crusoe, carte care a avut cel mai mare număr de traduceri după Biblie și pentru romanul Moll Flanders, celebru și ecranizat cu mult succes încă din 1965 și destul de recent în 1996. Mai puțin cunoscut pentru cartea despre marea ciumă londoneză deși, această carte ne arată cât de mult nu ne-am schimbat noi, oamenii, și cât de mult seamănă reacțiile noastre în prezent comparate cu cele ale oamenilor care au trăit atunci, de demult, marea ciumă londoneză.
  • Autorul descrie epoca neiertătoare a Evului Mediu, mizeria din acea epocă şi bolile. În timpul ciumei din capitala Angliei, au murit peste 100.000 de oameni. Ciuma a fost răspândită de un negustor care s-a îmbolnăvit de la un balot de mătăsuri importat din Olanda. La început oamenii nu au luat în serios boala, ba chiar au luat-o în derâdere. Spuneau că nu se întâmplă mare lucru dacă sunt doi-trei bolnavi, ei se vor vindeca, iar viaţa va merge mai departe.
  • Daniel Defoe a relatat mai mult povestea de viață a unchiului său care era major in vremea pandemiei, Când lucrurile au început să fie foarte grave, când împrăștierea infecției devenise violentă și foarte rapidă, prietenul unchiului, doctorul, i-a spus că ar trebui să stea acasă, să nu mai iasă, să nu-și riște sănătatea întâlnind oameni infectați. Și așa el s-a convins pentru că vedea oameni murind pe stradă, secerați de ciumă, case închise cu geamurile bine acoperite de perdele și draperii, multe case cu semnul crucii roșu pe ușă, ceea ce însemna că cei din casă erau infectați, auzea de sinucideri, de oameni care și-au pierdut mințile, de oameni care traversau pentru a nu se apropia cineva de ei, de suspiciunea generală și faptul că nimeni nu te ajuta. Așa cum vedem, nu numai că el își analiza propriile lui trăiri, dar le analiza și pe cele ale semenilor lui. Chiar dacă ieșea mai rar din casă, el totuși era interesat de macabrul spectacol al străzii. I se povesteau tot felul de întâmplări, pe unele le voi aminti. Văzuse că medicii și chirurgii, foarte puțini rămași la Londra, își omorau pacienții care se chinuiau să moară, cu gangrene care însemnau moarte sigură. Ulterior acești medici au plecat și ei la țară. A auzit povestiri pline de orori, cu mame care-și omorau copiii, de oameni care fugeau din casele în care erau prizonieri și plecau fără să știe unde, murind pe câmp sau înecându-se, de oameni care săreau pe geam pentru a părăsi casa în care erau izolați, de bărbați care alegeau să se spânzure știind că sunt infectați. Toate aceste reacții ale oamenilor la confruntarea cu ciuma el le observa cu multă atenție, încercând să înțeleagă comportamentul lor. Interesant este că oamenii începuseră să aibă vedenii, să vadă stafii, să povestească lucruri cu totul închipuite. Aveau, poate, halucinații vizuale. Deliruri. Pretindeau că au văzut îngeri cu spadă, că pe cer au văzut cine știe ce figuri cărora le dădeau tot felul de semnificații fantasmagorice, totul datorită spaimei pe care pusese stăpânire pe ei. O întreagă industrie a luptei împotriva ciumei a apărut. Se vindeau pastile împotriva ciumei, apăreau reclame de leacuri, pe uși apăruseră oferte de servicii ale unor astrologi, ale prezicătorilor privind viitorul, la care oamenii apelau. Au apărut șarlatanii, cei care vindeau pretinse remedii ale infecției, așa cum se întâmplă și astăzi în timpul pandemiei cu afacerile cu măști, cu dezinfectanți. Mecanismul este același, apar afaceriști care profită de ignoranța și spaima oamenilor…
  • Nu știu despre voi, dar pare cumva descurajant ca în 2020 să nu se fi schimbat nimic din concepțiile și comportamentul oamenilor. Față de 1665 noi avem niște avantaje pe care, din motive „necunoscute”, continuăm să le negăm cu desăvârșire. Să lăsăm mai moale cu egocentrismul: dacă nu ți s-a întâmplat ție, nu înseamnă că boala nu există – înseamnă că ești doar un norocos (deocamdată).” #Covid19 Molimele se schimbă, oamenii – nu!
  • Daniel Defoe a fost comerciant, scriitor, jurnalist, pamfletar și spion. A scris sub 198 de pseudonime, a fost bogat, dar și foarte sărac, a fost închis într-o închisoare a datornicilor, a fost plimbat prin Londra, pentru a fi umilit public, timp de trei zile, cu o scândură lată în jurul gâtului, din care printr-o gaură îi ieșea capul, a fost urmărit de creditori și s-a ascuns de multe ori pentru a nu fi găsit. Într-o perioadă când era ascuns și-a găsit sfârșitul vieții. Avea doar 70 de ani
  • Zilele după Oreste” Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii ți lumii strâmbe de azi, magnetizează ți intrigă în acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.”

„Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvelă, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incer­ca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati. Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile bătute la mașină, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga… – VITALIE CIOBANU

#VitalieCiobanu: Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), redacto șeg la Contrafort, președinte #PEN Centru Moldova și comentator la Radio Europa Liberă.
S-a născut la 4 Mai 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale, Cultura, Viaţa Românească, Secolul XXI, Interval (Braşov), Apostrof, Steaua (Cluj), Timpul, Convorbiri literare (Iaşi), Orizontul (Timişoara), Sud-Est Cultural, Semn (Chişinău), la cotidienele România liberă, Evenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.
Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.
Educație: Universitatea de Stat din Moldova
Premii: Ordinul Național „Pentru Merit”; Ordinul de Onoare
Ultima carte din 2019 : #ZileledupăOreste Vitalie Ciobanu 

  • #LecturaNationala2020, #ImpresiiViataCarti, #Aniversari, #InMemoriam, #CartidinBibliotecaHasdeu, #Scriitori_basarabeni, #Autori_Literatura_universala, #Prezentare_Svetlana_Vizitiu 

Alte surse TOP CĂRȚI:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/17/educatorii-ideilor-de-nisip/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/20/franz-kafkatot-ce-iubesti-se-va-pierde-si-se-va-intoarce-in-alt-mod/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/


9 comentarii

Top 6 cărți pe timp de pandemie– Autori și literatură universală la #Biblioteca_Hasdeu


Cărțile care vă așteaptă cu nerăbdare să le răsfoiți, să le mai scuturați de praful pandemiei insuportabile… Cunoștințele mereu au nevoie de mințile voastre inteligente! Deschideți paginile!

Gabriel_Garcia_Marquez, „Dragostea_în_vremea_holerei
”’Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârșește în fiecare noapte după ce faci dragoste și trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.”
În esenţă povestea nu pare ieşită din tipare. Aceeaşi dragoste ce uneşte şi dezbină două persoane (manipulată de tatăl fetei, dornic în permanenţă de sporirea averii); aceleaşi angoase şi efecte traumatizante (de moment, bineînţeles) asupra cuplului şi aceeaşi putere de nerenunţare la un vis. Dar lucrurile se schimbă… Când observi că Florentino Ariza, naratorul romanului, îşi revarsă furia în cât mai multe partide de amor cu tinere, (a se vedea Nabokov ) în ideea de a încerca să alunge obsesia din sufletul său pe nume Fermina Daza şi când, în ciuda căsătoriei fetei cu un renumit doctor al vremii, nu renunţă în nicio circumstanţă de a o vedea, lucrurile capătă o valoare autentică. Iar a aştepta moartea soţului, la nici trei zile după ce s-a stins, ecoul din camere, pentru a-i mărturisii iubirea din nou – este o mostră de calitate scriitoricească.
Toate cununate sub auspiciul unei evadări în ciumă, ca mijloc de salvare, cu riduri pe feţe şi ruşinea goliciunii, salvează ce a simplisit, s-ar numi o viaţă de aşteptare.
Puterea cu care Florentino se agaţă de fiecare clipă pentru a redescoperi ceea ce în tinereţe a iubit cel mai mult, de a redobândi acea fată, care de fapt devenise o himeră, căreia îi cumpărase ilustrate şi cu care alergase prin piaţete după fotografii la minut. Este uluitoare pendularea între planuri, între viaţa de aristocrată a unei proaspete soţii de doctor şi „poetul” Ariza ce căuta să-şi trăiască viaţa din lucruri simple, fară decoraţiuni.
Dar pentru a vă bucura de adevărata vrajă a cărţii, ar fi de dorit să o descifraţi voi, cu propriile voastre experienţe de viaţă. Şi atunci momentele de bucurie vor reveni şî le veţi retrăi la intensitate.
#Date_biografice – Gabriel Garcia Marquez s-a născut 1927, la data de 6 martie, în satul columbian Aracataca (dec. Aprilie 2014). A fost crescut de bunicii și mătușile sale într-o cultură tropicală influențată de moștenirea locuitorilor spanioli, populația indigenă și sclavii de culoare. Bunicul său a fost un colonel în rezervă.
Legendele tărâmului său natal l-au inspirat să scrie multe dintre operele sale, inclusiv capodopera “Un veac de singurătate”.
Gabriel Garcia Marquez a scris romanul după ce s-a mutat în Mexico City, în 1961. Columbianului îi plăcea să spună că a ajuns în Mexico City fără “un nume sau un ban în buzunar”.
Scriitorul a fost căsătorit cu Mercedes Barcha. Cei doi copii ai lor se numesc Rodrigo și Gonzalo.
Gabriel Garcia Marquez a studiat în primă fază dreptul, dar a renunțat în favoarea jurnalismului, despre care spunea că “este cea mai frumoasă meserie din lume”, amintește AFP.
Un admirator al revoluției Cubaneze, el a devenit corespondent al agenției comuniste Prensa Latina în Bogota și New York.
Marquez a fost prieten cu Fidel Castro, care l-a numit “un bărbat cu bunătatea unui copil și un talent cosmic”. Cercul lui de prieteni din Mexic îi includeau pe faimoșii scriitori mexicani Octavio Paz și Carlos Fuentes.
O prietenie l-a legat pe Marquez și de Vargas Llosa, dar aceasta s-a rupt după ce scriitorul peruvian i-a dat un pumn lui Marquez în fața unui cinematograf fin Mexico City, în 1976.
“Un veac de singurătate și de tristețe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile”, a scris joi seară pe Twitter președintele Juan Manuel Santos.
A murit în aprilie 2014, in Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea “Un veac de singurătate”.
#Activitatea_literara> “Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”, spunea scriitorul.
Pe când era student, Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la facultatea de drept, pentru a se lansa în jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nicio reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei.
La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.
În 1994, Gabriel Garcia Marquez a înfiinţat Fundaţia Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină.
În 1998, când depăşise deja vârsta de 70 de ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a văzut împlinit un vis de o viaţă, după ce a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio, cu banii obţinuţi pentru #PREMIUL_NOBEL. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic, în 1999, romancierul sud-american a contribuit adeseori la conţinutul publicat în acel săptămânal de limbă spaniolă.
“Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist”, spunea romancierul în acea epocă. “Cărţile mele nu ar fi putut să fie scrise dacă nu aş fi fost un jurnalist, pentru că tot materialul din ele a fost inspirat de realitate”, mai spunea acesta.
În calitate de scriitor, Gabriel Garcia Márquez şi-a început cariera publicând o serie de volume de non-ficţiune, foarte bine primite, dar şi nuvele. Totuşi, romanele au fost acelea care i-au adus recunoaşterea criticii literare, alături de un succes comercial răsunător. Numele său este frecvent asociat cu “realismul magic”, un gen literar care inserează elemente magice şi elemente supranaturale în situaţii care ţin de un cadru istoric şi geografic real.
Cel mai celebru roman al său este “#Un_veac_de_singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.

La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte_Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.
În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi:dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă
Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.
Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.
Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului.Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.
În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.
Intriga şi momentele de şoc, destul de numeroase, se întind pe tot parcursul romanului.Misterul predominant, la care se adaugă şi clipele cu iz horror, acele elementele gotice presărate prin roman, pe care întâlnim și în #Mănăstirea_Northanger de #Jane_Austen, adaugă ceva spaimă…
Complexitatea romanului se datorează, în mare parte lui Jane. Pe parcursul romanului, toate acele momente în care personalitatea ei este expusă în faţa cititorului. Jane – un personaj complex, acel gen de personaj care surprinde prin înțelegere, motivație şi inteligenţă.
Stilul autoarei, foarte diferit de al surorii sale Emily Bronte, vine cu un stil descriptiv şi plin de metafore: atât de frumos și captivant, încât nu realizezi cum trec paginile.
Recomand romanul „Jane Eyre” pentru un personaj bine conturat, momente de prietenie şi dragoste, emoții de neuitat! Veniți la #Biblioteca_Hasdeu și o comandați! #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog 

Crimă și pedeapsă” este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoievski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute #opere_literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821 – 1881) este cunoscut drept unul dintre cei mai importanti scriitori rusi, opera sa avand un puternic impact asupra literaturii secolului al XX-lea. Romanele sale demosntreaza o incredibila capacitate de patrundere a psihologiei umane si de analiza a societatii rusesti, personajele fiind suprinse intr-un moment crucial nu atat al vietii lor sociale, cat al celei emotionale, spirituale – punctul culminant al vietii care se desfasora in constiinta lor. Romanul Crima si pedeapsa – una dintre cele mai importante opere ale literaturii ruse – urmareste intorsatura pe care o ia destinul lui Rodia Romanovici Raskolnikov, fost student la Facultatea de Drept, ca urmare a deciziilor luate. Renuntand la studii din cauza situatiei economice precare, tanarul cauta sa se realizeze si sa-si asigure cariera prin mijloace mi eficiente decat „inutilele” lectii pe care le preda. Poate ca nu atat saracia, cat dorinta de a proba o teorie proprie il determina pe Raskolnikov sa infaptuiasca crima – punctul fierbinte si central al romanului pe care este construita intreaga naratiune – crima ce ajunge sa-i tulbure sufletul pana la imbolnavire. Mai mult decat personaje propriu-zise, eroii dostoievskieni sunt incarnari ale unor idei, iar Raskolnikov nu face exceptie.
”Omul nu e născut pentru fericire. Omul își merită fericirea totdeauna prin suferință. În asta nu e nici o nedreptate, deoarece cunoașterea vieții și conștiința (cu alte cuvinte ceea ce sufletul si corpul simt nemijlocit, adică întregul proces vital) se dobândesc printr-o experiență pro si contra, pe care trebuie sa ți-o asumi”. (#Fedor_Dostoievski#Crimă_și_pedeapsă

În curând, un volum nou #Umbra_căzută_din_cuib, autor #Andrei_Moroșanu de la #Editura_PapiruSMedia!
„Andrei Moroșanu folosește moartea drept oximoron pentru viață, pentru copilărie. Dar poate că ar trebui să reținem morala sa implicită: „Lumina nu se vede dacă nu există conturul întunericului.”
Un volum interesant, în care universul copilăriei nu e cel pe care îl știm. Și tocmai acest lucru mărește #valoarea_artistică și umană a volumului” #Lucian_Strochi

Scriitorul Nicolae_Dabija a fost distins cu Marele_Premiu la un festival internațional de poezie din Seul
Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud) i-a fost acordat în acest an poetului Nicolae Dabija, (13 oct 2020)
Nicolae Dabija este scriitorul român cu cele mai multe premii internaționale, între acestea enumerându-se: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste (Italia) în 2014, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” la Festivalul Internațional de Poezie de la Havana (Cuba) în 2017, Premiile „Sceptrul Poeziei” (Macedonia) în 2015, „Danubius” (Ungaria) în 2018, „Bogdani” (Albania) în 2018, „Giacomo Leopardi” și Premiul pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie de la Fontana i Liri (Italia) în 2015, Premiul „Lʼamour de la Liberté” (Franjța) în 2018, Premiul Internațional al Literaturii (Coreea de Sud) în 2019 ș.a.
La acestea, în acest an se mai adaugă o înaltă distincție: Marele Premiu și medalia de aur ale Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud), care s-a desfășurat on-line cu peste 300 de participanți din diferite țări ale lumii în perioada 26-27 septembrie 2020.
Un juriu format din cinci poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud a decis să-i acorde acest cel mai înalt Premiu literar în valoare de 5000 de dolari pentru „sensurile profunde” ale creației sale, „pentru ineditul metaforei, care „deschide ferestre în zidul cotidianului” (trimitere la distihul poetului „Doru-mi-i de Dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, devenit cunoscut în lume.
„Prin acordarea acestui Premiu, nu e apreciată doar creația mea, ci și cea a tuturor creatorilor de cultură din Republica Moldova, o țară mică cu istorie milenară”, a menționat în discursul de acceptare a acestui premiu poetul Nicolae Dabija.
La ediția din 2019 a Festivalului de Poezie de la Seul, unde a fost prezent, poetului i se acordase Premiul Internațional pentru Literatură, susținând cu această ocazie la Universitatea din Seul conferința „România și Republica Moldova – cele două Corei ale Europei”.
În acest an, în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat în orașul Changwon, patria poetului Dal-jin Kim, clasic al literaturii coreene, Nicolae Dabija a rostit on-line un discurs la conferința „Schimburile culturale – ca niște transplanturi de vise”, transmisă și de televiziunile din Coreea de Sud și publicată în presa literară.
#Nicolae_Dabija, #Literatura_si_Arta

Poeta americană #Louise_Gluck a câștigat Premiul #Nobel_pentru_literatură din 2020. Academia suedeză au ales o poetă pentru „vocea ei inconfundabilă și care, cu o frumusețe austeră, face existența individuală să fie universală”.
Date biografice: Născută pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College şi Columbia University.
Considerată unul dintre cei mai talentaţi poeţi americani contemporani, Gluck a debutat în 1968, cu „Firstborn”, iar de-a lungul carierei a fost recompensată cu numeroase distincţii, între care Pulitzer (1993, pentru „The Wild Iris”) şi National Book Award (2014, pentru cea mai recentă carte de poezii, „Faithful and Virtuous Night”).
A publicat 12 colecţii de poezii şi câteva volume de eseistică. Toate sunt caracterizate de efortul pentru claritate. Viaţa de familie, copilăria, relaţiile dintre părinţi şi dintre rude reprezintă tema centrală a scrierilor ei. Chiar dacă nu a negat vreodată importanţa background-ului autobiografic, nu trebuie să fie văzută ca un poet confesional. Gluck caută universalul, astfel, se inspiră din mituri şi motive clasice, prezente în majoritatea lucrărilor ei.
Cu volume ca „The Triumph of Achilles” (1985) şi „Ararat” (1990), Gluck a devenit populară în America şi străinătate.
Scriitor rezident la Yale University, ea trăieşte în Cambridge, Massachusetts
Louise Gluck a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură. Comitetul Nobel care acordă premiul pentru Literatură a decis să o recompenseze pe Gluck pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”.
Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.
https://www.youtube.com/watch?v=Qg7ff6Pr7IM&ab_channel=FRANCE24English

Prezentare de cărți #Svetlana_Vizitiu, sef-sector BM B.P.Hasdeu


7 comentarii

TOP 5 cărți realizate de bibliotecari BM. Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Avalanșa volumelor scrise de bibliotecarii BM deja a devenit tradițională. Serviciile și activitățile descrise – sunt cele implementate în cadrul evenimentelor de carte de tipar, sau digitală – cu susținerea utilizatorilor cititori, fără de care nu ar funcționa nicio bibliotecă: e bine să nu se uite acest lucru. – Biblioteca este pentru Oameni, nu – invers. Însă, bibliotecarii se bucură de respect și sunt mândri, când și cititorii nu uită datorită Cui acumulează cele mai necesare cunoștințe, pentru că informația pe care o dau în căutare online, poate fi la fel încărcată de bibliotecari…

Top 5 Carti realizate de Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu, 2019

  • BiblioPolis, Vol. 72, Nr.1, 2019 / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu

Revistă de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. Biblioteca în calitate de exemplu – o undă verde în sensul unui permanent anganjament comunitar: realizarea așteptărilor și promovarea parteneriatelor; bibliotecarii ca specialiști în varia domenii de cărți și lectură; activitatea bibliotecarilor în organizarea evenimentelor culturale, cu scriitori și personalități basarabene. O viață plină de creație pentru oameni; Arta de a Fi; Educația pentru carte și lectură, o radiografie a instruirii cercetării profesionale; Ce se întâmplă în creierul copilului când îi citim povești; Sursele creativității; Oamenii de succes, modalitatea de a-i uni; Confesiuni literare; Explorarea tehnologiilor în bibliotecă; Chișinăul citește; Citim împreună; Lansarea cărților, romane captivante, proza lui E. Hemingway și a lui V. Voiculescu sub lupa psihanalizei lui J. Lacan; Mihai Eminescu și Basarabia; B.P.Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție; Interviu cu poetul Grigore Vasilescu; Prietenia dintre acad. Mihai Dolgan și poetul Grigore Vieru; Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; Creativitatea lui Edward de Bono; Un poet inconfundabil – Ionel Simota; O cale simplă de o bogată informare de la autori, în acest număr: Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Lilia Canțir, Elena Taragan, Ana Ostașevschi, Ludmila Pânzaru, Angela Timuș, Raia Rogac, Dorina Postolachi, Alexandru Moraru, Igor Guzun, Gică Manole, Eugenia Railean, Victoria Fonari, Valentin Constantinov, Aliona Grati, Dumitru Crudu, Vitalie Raileanu, Lidia Grosu, Maria Pilchin, Anya Kamenetz, etc.

„La promovarea educație pentru carte și lectură orice metodă este binevenită, iar scrierea și publicarea, în acest scop, a materialelor de revistă conferă intenției un vădit avantaj, pe care ni-l asigură cuvîntul tipărit, gîndul înveșnicit pe hîrtie sau în versiune modernă, digitală”. (Vlad Pohilă)

Narațiunea ne întroduce brusc, fără lămuriri de expoziție, într-un univers primar, produs al câtorva decenii de socialism sovietic – mahalaua urbană. Este strada chișinăuiană, una veche și infundată, cu oamenii de care a uitat viața, cu case care își înghit locatarii… Departe undeva e centrul, viașa colcăie în sens social și politic, aici, în fundătură, se macină fără grabă existentele derizorii ale unor oameni simpli.” (Aliona Grati)

  • „Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”: Monografie bibliografică de Lidia Kulikovski, Claudia Tricolici. – Sub egida BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2019 (Colecția Bibliographica)

O colecție bibliografică despre viața și activitatea scriitorului, academicianului Nicolae Dabija. Personalități basarabene vin cu referințe excepționale: „Un portret vegetal” de Lidia Kulikovski; „Poate cea mai complexă personalitate din Basarabia” de la regretatul Vlad Pohilă; „Omul-mac” de Dan Puric; „Nicolae Dabija – orfismul militant”; „Poetul din adolescența mea” de Aurelian Silvestru; Lilia Bobu și alți autori; Referințe critice, portretizări, opinii despre Nicolae Dabija; Iconografie; Ediții aparte: Nicolae Dabija – alcătuitor; Versuri și proză în culegeri și ediții periodice; Publicistică; Interviuri; Studii istorico-literare; Textier, prefațator, postfațator; traducător, redactor; Comunicări, discursuri, anchete literare; Mese rotunde, dezbateri; Omagii, dedicați…

„Pe Nicolae Dabija îl putem asemui cu un stejar – mândru, semeț: au ceva în comun – fulgerele. Toți arborii se tem și se ascund de fulgere. Numai nu stejarul. O rană adâncă sau o fisură lată cauzată de fulger? Nici o problemă pentru stejar. Chiar și exemplarele puternic afectate, cu crengi mari rupte, au capacitatea de a-și regenera coroanele și de a supraviețui secole bune.  Dar se teme Nicolae Dabija de fulgere? Nu. O spune chiar el – le provoacă, … el e fulgerul care lovește în sisteme mocirloase, bâhlite, în uitarea noastră, în atitudinile noastre… Fiind că dacă arde vreun stejar bătrân, alți vreo zece răsar în loc.” (L. Kulikovski)

  • File din jurnalul unui scriitor” de Nicolae Esinencu. – Ch., 2019 / Concept, elab.: V. Răileanu; coord.: L. Kulikovski / Bibl. Municipală B.M.Hasdeu, Bibl. O. Ghibu

Un omagiu, o ediție închinată scriitorului Nicolae Esinencu la cei 80 de ani împliniți. Un jurnal inedit despre activitatea literară, în „cheie eminesciană”, a unor „zile zăpăcite” și alte manuscrise ale autorului Esinencu.

„Vocea care le rostește garantează ea însăși autenticitate, mai mult încă: adevărul literar-artistic, un adevăr spus cu fascinantă seninătate, cu tulburătoare liniște cucerită cu prețul altor neliniști; întrunește un preț desigur, incalculabil, a cărui acoperire o reprezintă Opera literară integrală, de o viață, a lui Nicolae Esinencu.”

„Revenind la pâine, toată literatura noastră artistică e făcută aproape din trei elemente: pâine, palme, spirit. Nu-i autor care să nu fie preocupat de aceste trei elemente… ba cu atât mai mult ați zice: nu-i poezie în care să nu figureze, într-un mod sau altul, aceste cuvinte… Și când te gândești că în toată creația eminesciană nu întâlnești niciodată, nici într-un loc cuvântul pâine!” (N. Esinencu)

  • #BM142. Inspiră. Implică. Imputernicre. Conectează: Conferință științifică și conferință poster, Chișinău, 19 oct. 2019: Program și rezumare / BM B.P.Hasdeu; echipa de org.: M. Harjevschi, L. Kulikovski, E. Butucel, T. Coșeri, L. Pânzari, G. Scobioală, E. Taragan, E. Butnaru. – Ch., 2019 – (Colecția Professional)

Ce sunt studiile culturale și care este obiectul lor de cercetare? Strategii de promovare a lecturii la BM; Tendințe globale, realizări locale; Legătura tehnologică pentru un WEB mai bun; Resurse; Educația pentru carte; Echipamentul tehnic în rețeaua BM; Basmul scrierii de basm; Poveștile, Jocuri cuminți; Scriitorii; Imaginea comunitară, provocări transformătoare și o echipă făuritoare de vise! – Toate acestea subiecte au întrat volum de 68 de pagini: Comunicări poster – Brown bag breakfast și Brown bag Lunch; Conferință Plen; încheiere și concluzii; – prezentate la Conferință. Lecturi și descoperiri inteligente, proiecte noi pentru bibliotecari în noi TI, bazate pe studii și cercetări, pe traduceri din bestseller-uri biblioteconomice ale unor autori notorii, realizate de angajații Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, care au scos în evidență 32 de experiențe, succese și practici ale unor servicii inovatice dintre 183 pe care bibliotecarii BM le presteaza chișinăuienilor…

Esența strategiei serviciilor o reprezintă calitatea acestora. Rolul decisiv al calității serviciilor este reprezentat de câteva elemente esențiale: corectitudine în prestarea serviciului, promptitudine, politețe și amabilitatea față de consumatori. Atitudinile, obiectivele și practicile împărtășite de echipa BM caracterizează valoarea serviciilor furnizate publicului larg și definesc cultura serviciilor înstituției.” (Angela Timuș)

  • Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” – Biobibliografie / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu, Bibl. Publică de Drept: alcăt. Silvia Antufiev, Petru Racu. – Ch., 2019. (Colecția Bibliographica)

„Elaborarea Biobibliografiei „Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” reprezintă un prim-concept al unei lucrări de acest gen, dedicată unei personalități din domeniul jurisprudenței și oferă instituției noastre oportunitatea unică să dezvăluie și să descrie lumea cărților, articolelor, interviurilor etc. scrise și publicate în variantă tradițională, apoi și în mediul onlne de către un ilustru jurist, avocat, diplomat, profesor universitar dr. Nicolae Osmochescu… Completată cu o gândire bibliografică minuțioasă, au reușit selectarea și punerea în evidență a unor contribuții substanțiale precum elaborarea de monografii, studii și articole de specialitate, comentarea unor acte legislative de importanță majoră pentru evoluția societății moldave, alcătuirea de programe universitare, toate caracterizând perfect etapele de viață, ascensiunea continuă a protagonistului – personalitate notorie a jurispundenței în acest spațiu românesc” (Mariana Harjevschi)

Colecția cuprinde: prefață cu notă asupra ediției; studii introductive despre viața și activitatea juristului Nicolae Osmochescu; Singularitatea unei activități prodigioase prin prisma bibliografică de Mariana Harjevschi; Dreptatea și adevărul înseamnă principii morale și juridice de Gheorghe Amihalachioaie; Un profesor dăruit cauzei sale de Sergiu Băieșu, și – „Nicolae Osmochescu – un destin glorios pe altarul jurisprudenței” de Gheorghe Avornic. Cu confesiuni, omagii și file de album, în fine. Biobibliografia a fost concepută și „realizată cu ocazia a 75 de ani a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de cizelare a lor”.

Vino la Biblioteca! Ia un Card-inteligent! Cărțile le puteţi achiziţiona la Biblioteca Centrală a BM B.P. Hasdeu

#Prezentare_de_cărți noi scrise și realizate de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu

Svetlana Vizitiu, șef-sector BM

TOP 5 Carti de la Bibliotecarii BM B.P.Hasdeu 2020

https://www.facebook.com/pg/bibliostiri/photos/?tab=album&album_id=675124419777780

Alte surse cu cărți de la BM:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/21/vlad-pohilasunt-un-om-al-scrisului/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/23/elena-taragan-bibliotecara-bm-la-clubul-impresii-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/


4 comentarii

Franz Kafka:„Tot ce iubești se va pierde, și – se va întoarce în alt mod”


Păpușa călătoare

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin, atunci când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că și-a pierdut păpușa iubită. Împreună cu Kafka – ei au căutat păpușa, dar fără succes.

Kafka i-a spus să-l aștepte tot acolo a doua zi și vor căuta din nou păpușa. Au căutat și a doua zi, dar n-au găsit-o, și-atunci Kafka i-a dăruit fetiței o notiță „scrisă” de păpușă în care se spunea:„Te rog, să nu plângi. Am plecat într-o excursie, să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

Astfel, a apărut povestea care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

În timpul întâlnirilor Kafka îi citea notițele păpușii care descriau aventurile și „pălăvrăgeala păpușii” pe care fetița le considera fermecătoare.

În sfârșit, Kafka a returnat păpușa înapoi la Berlin (a cumpărat-o)

„Dar nu arată deloc ca păpușa mea,”- a spus fetița.

Kafka i-a dat încă o scrisoare în care păpușa scria:„Călătoriile mele m-au schimbat, dragă prietenă.” Fetiță a îmbrățișat păpușă cea nouă și a adus-o acasă fericită…

Un an mai târziu, Kafka a murit.

Mulți ani mai târziu, fetița deja adultă a găsit o scrisorică înăuntrul păpușii. Era semnată de Kafka, care scria:

„Tot ce iubești, probabil se va pierde, dar în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

Date biografice:

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tată”, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul lupta fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tata, pe tatăl mitic, pierzând. „Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele”. A mai scris „Castelul”, „Procesul”, „Metamorfozele și alte povestiri”, „America”, „Jurnale”, etc.

Franz Kafka – un scriitor evreu de limba germana originar din Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care facea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka si al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a si scris mai târziu, a fost germană, în acel timp limba oficiala a țării. După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un „cerc strâmt” până la sfârșitul vieții.

În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion. A întreținut o corespondență asiduă, pe durată a circa patru ani, cu Felice Bauer si apoi si cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare ceha, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.

Initial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului sau Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la medicină naturistă. Îmbolnăvindu-se de tuberculoza (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începand din 1922, nu a mai putut lucre sau scrie ceva. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a decedat la 3 iunie 1924 în bratele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, si ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.

Post-mortem, opera lui literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legătarul lui testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să-i ardă manuscrisele.

Prezentare de Svetlana Vizitiu, iulie 2020 (Imagini din internet)

#AnulLecturiiNaționale, #LecțiideViață


4 comentarii

Alexandru Mihăilă:„Trăim cu adevărat doar atât cât iubim”.


„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”)

 „Mă simt legat de Basarabia, mai ales că sunt moldovean”

Un intelectual, un scriitor profund, fermecător, cu adevărat unic, al cărui talent polivalent, simțul subtil al stilului, energia specială – atrage oamenii și câștigă audiența cititorilor fideli. Trebuie de menționat atenția la detalii, măieștria lui de a scrie la nivel înalt, cu o interesantă modalitate de percepție a lumii interioare. Talentul este o acțiune spirituală bazată pe manifestarea unui proces mental superior, de îndrăgostire. Principală valoare pentru Alexandru Mihăilă este conștiința – conștiințizarea de sine, a inteligenței sale, într-un cuvânt, umanitate. Dominat de procesele cognitive de creație și de motivația mentalului, sentimentul ritmic este compensat de o auto-expresie intensivă. Înseamnă că pentru un rezultat bun este nevoie de practică constantă și de încredere de sine, ce nu-i lipsește niciodată: acest lucru scriitorul o cere de la scriitorii tineri sau începători. ”Îi detest pe unioniștii care nu știu carte, care nu știu istorie” – spune el.

Volumul „Splendoarea paradisului”, a ieșit de sub tiparul Editurii romașcane ”Papirus Media”. Prefața cărții realizată de celebrul scriitor și critic pietrean, Lucian Strochi, evidențiază valoarea acestei lucrări. În opinia criticului pietrean conținutul se încadrează greu într-o specie epică având elemente de povestire, micro-roman și nuvelă. Ultima deocamdată lucrare a scriitorului Alexandru Mihăilă este, spre deosebire de cărțile sale anterioare, una extrem de modernistă:

Alexandru Mihăilă scriitor roman

În prima șoaptă de iubire, se ascunde însăși taina nemuririi! Singură și triumfătoare, dragostea sfințește deopotrivă viața și moartea, însoțind sufletul în călătoria spre Dumnezeu.” (A. Mihăilă)

„Nu toți românii îi înțeleg pe basarabeni” – recunoaște el.   Pe rețele de socializare scriitorul postează texte istorice cu o descriere completă, interesantă, ca de exemplu a unei sărbători creștine ortodoxe, fie a unei date aniversare, sau – a unui peisaj aparent obișnuit… Și întotdeauna imaginea este creată din reflecție, pare că auzi și sunetul. Descrierea indirectă inevitabil implică imaginația cititorului, care revine mereu pe paginile scriitorului pentru alte postări ce-i trezesc emoții noi. Emoțiile se estompează cu vârsta, iar procesele regenerează și continuă să se dezvolte până în ultima zi de viață…

Mulți ani nu am luat în serios activitatea literar-artistică. Azi îmi pare rău. Poate că și experiența de viață de la început nu era atât de bogată, dar ar fi trebuit să fiu mai preocupat pentru consolidarea unei cariere de scriitor. Ziarist am reușit, în felul meu, să fiu, sunt și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România dar trebuia să fac mai mult pentru creația literar-artistică. E un regret, alături de foarte multe care sunt din alte domenii. Însă, credința în Dumnezeu face parte din identitatea mea, din identitatea noastră spirituală, a neamului românesc, ortodoxia. Cred în creștinism, în ortodoxie pentru că aici mă regăsesc laolaltă cu toți strămoșii mei și cu toată istoria noastră milenară.” (A. Mihăilă)

Alexandru Mihăilă, redactorul șef la Editura Papirus Media menționează importanţa evenimentelor culturale care promovează scriitori talentați. Mereu subliniază rolul și imaginea basarabenilor, în special, se expune serios în sprijinul scriitorilor de peste Prut. Împreună cu colegii și deja prietenii din echipa Papirus Media – Părintele Cornel Paiu, director; criticul literar Lucian Strochi etc., – editează necondiționat volumele de carte specială, ce a devenit o tradiție istorică și este o surpriză foarte plăcută de la aceste personalități deosebite. Realizarea proiectului a devenit un spațiu al spiritualității, al activităților și valorilor literare de pe ambele maluri ale Prutului.

Ajuns la etate, Alexandru Mihăilă rămâne același bărbat frumos și spiritual, oricum își face griji, ce vor lăsa urmașii copiilor lor. Evident, e foarte greu de imaginat acest lucru, istoria nu se oprește, mentalitatea la fel se schimbă de azi pe mâine, instablitatea morală lovește din plin asupra genericului omului, a vieții sale… Inteligența lui Mihălă a răzbătut prin toate aceste etape ale vieții. Creativitatea lui – este rezultatul trezirii spiritualității, a unei experiențe vaste de invidiat. Acum noi trebuie să-l ascultăm cât timp mai reușim, să prindem ceva lecții de viață, în special, din cele scriitoricești. Pentru că Mihăilă este darnic cât sufletul lui e mare. Un filantrop care sare în ajutorul talentelor veritabile, descoperite în Moldova basarabeană, baștina lui nostalgică, – cea care rămâne istoria și casa lui pe veci.

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme
” (M. Eminescu)

Ce n-ar fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu a pierdut niciodată dorința de viață, în sufletul lui răsună muzica și, în continuare, îi umple viața cu sens.

Despre personalitatea Alexandru Mihăilă și operele lui:

  • „Pe Alexandru Mihăilă l-am întâlnit acum câțiva ani, fiindu-mi prezentat ca unii dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990. Apoi am aflat că este și scriitor. Statura sa impozantă m-a impresionat alături de experiența sa de viață și de modestia caracteristică Absolvent al Facultății de Filologie, promoția 1974, secția română-italiană, a lucrat ca profesor timp de 14 ani. Marea dragoste a învins totuși și a făcut carieră în jurnalism, fiind ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Amintirile sale le dezvăluie cu o nostalgie firească ca și cum ar derula un film pe care îl revede pentru a nu știu câta oară” (Cornel Paiu)
  • Victor Stepaniuc:„E un moldovean adevarat, care cunoaște bine istoria si literatura Moldovei. Am polemizat mult cu el însă cu argumente. E un om foarte cult. Simte moldovenește! Asta ne unește!”
  • Emil Almasan  -„Felicitări din tot sufletul pt alegerea acestei teme. Este un gest care merită, in sine, elogii. La acesta, stiu sigur, se adaugă și măiestria scriiturii. Este de ajuns pentru a spune ca va datorăm recunoastere!” (despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
  • „Romanul lui Alexandru Mihăilă, în pofida titlului aparent frivol, este o carte ale cărei realizare artistică și complexitate structurală și de conținut o pot așeza în partea superioară a unui clasament (real) al literaturii române actuale.” (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
  • „Universul cărții lui Alexandru Mihăilă etalează, pe de o parte, un fragment de viață contemporană, aflată sub impreiul spaimei, al groazei…”; „Pe de altă parte, amplă poveste a unei lumi care, chiar dacă a trăit cel puțin la fel de intens (trecutului fiindu-i familiare războaiele), prin îndepărtarea în timp, este evocată cu oarecare inerentă detașare. În condițiile în care se află personajele din „rama” romanului, povestea trecutlui le dă și popularitatea catharsisului salutar”; „Un aspect de remarcat, încă de la început, este că realismul cărții nu este deloc știrbit de abundența expresivității, în plan stilistic, aceasta apărând, mai mult decît în alte părți, ca o necesitate, nu pentru a face imaginarul artistic agreabil…” –  (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
  • Mare bucurie mi-a facut în seara asta o carte care a ajuns la mine!
    Este rezultatul unor săpături pricepute și răbdătoare în biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în care Alexandru Mihăilă a descoperit un caiet manuscris al vornicului Gheorghe Greceanu – nimeni altul decât Grigore Bârzoi, soțul coanei Chirița (soția vornicului, Anastasia Greceanu i-a inspirat lui Alecsandri personajul, poetul „răzbunându-și astfel umilința de a fi fost refuzat atunci când a cerut mâna uneia dintre fiice, Calipso”).
    Dar Gheorghe Greceanu e și poet, cum a aflat autorul, dupa o muncă de cercetare laborioasă, în care a citit/recitit, transcris, tradus, verificat arhive – în fine, tot ceea ce face un ziarist serios, de război când nu vrea să iasă la pensie  Și ce ne mai spune? „Aflat la confluența a două lumi, între „civilizația ișlicului” cu boieri vorbind grecește, petrecându-și dulcea zăbavă la vii si la sindrofii cu țigani lăutari și amoreze și cea a „pantalonului” de care amintea Alecu Russo – înțelegând prin aceasta asimilarea spiritului european, pașoptist la acea vreme, vornicul Gheorghe Greceanu a păstrat câte ceva de la fiecare, căci sub caftanul de boierie, bate inima unui romantic, cu simțire înaltă de patriot (..)” -Alexandru Mihăilă – unchiul meu.
    Așa bucurie mare de la „Sărută-mă, singurătate” n-am mai avut
    !” (Diana Pascal despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
  • Gheorghe Indre „O carte, tulburatoare si fascinanta in acelasi timp, care te poarta, prin epoci si lumi ale istoriei acestui popor, descrise credibil si foarte convingator, o carte despre iubire ca esenta a existentei omensti din toate timprile! Felicitari si astept noi realizari!” (despre romanul „Sărută-mă, singurătate” de A. Mihăilă)
  • Pusa Barcan „Reușiți mereu să mă emotionati profesore, cred că sunteți printre putinii barbati care elogiază femeia atât de frumos!”
  • „ Dmn Alexandru Mihaila! Sunteti o personalitate rară în această societate moderna cu TI si cu inovatii noi, atunci cand nici nu reusim sa realizăm ideile una dupa alta atât de rapide ca pe aripile vantului…în gândurile și faptele noastre!
    Ramaneti precum sunteti, direct, uneori ”certaret” ca un părinte… Foarte obiectiv – pentru a face clare lucrurile, în special, pentru perfecțiunea scrisului în limba română!
    Cu origini basarabene, Alexandru Mihaila ramane a fi Ingenios, educat, psiholog bun, dar… și intolerant cu persoanele incompetente, în special, din domeniul literar care nu pretuiesc timpul si sanatatea. Compătimitor cu persoanele cu nevoi speciale, le acceptă precum sunt. Este si un filantrop cu inima mare…
    Un nostalgic, romantic… Conservator al faptelor și lucrurilor de performanță!
    Va doresc sănătate, Dmn Alexandru Mihaila! Tinerețea vesnică e în suflet, e mai important! Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)
  • Mariana Pita-Martinas Cum sa nu fiu mândra, când viata mi-a dat șansa, sa am un profesor c-un talent nemărginit? Va felicit din toata inima!
  • Cristina Costov Da, au fost excepționale și sunt sigură că vor mai fi! Editura „PapirusMedia” promovează cultura de pe ambele maluri ale Nistrului! Am fost o norocoasă, căci mi-ați ieșit în cale datorită Ludmila Sandu și viața mea s-a schimbat, a prins o altă culoare, tricoloră.”
  • Nina Vasilii: „Scriitorul Alexandru Mihăilă și-a asumat cu seriozitate întreaga responsabilitate de-a depista consecvent „inimi talentate”. Odată depistate, talentele trebuiesc șlefuite! Distinsul profesor cu migală și răbdare șlefuiește nestematele până la strălucire. Prețios e actul în sine! Dar Steluțe au început să strălucească pe pajiștea de lumină a Literaturii Patriei… Ludmila Sandu, precum Smărăndița, a făcut pocinogul!!! Apoi au urmat Svetlana IurcuCristina CostovDorina CodreanuLidia VrabieNina Vasilii, etc. Sper într-o continuare de șir! Fericită să invoc momentul oferirii cuvântului în fața selectei audiențe (estimez, aproximativ 150 persoane: scriitori, oameni de artă, oameni de suflet) și umilei mele persoane… Sper că emoția mea să le fi vorbit oaspeților prezenți mai mult, să-mi fi citit în ochi imensa dragoste pentru tot ce înseamnă românesc…”
  • Ludmila Sandu „Atat de mult am iubit Viata,ca piina la urma a inceput sa ma iubeasca si ea pe mine.Multumesc omului special ce nu mai oboseste sa caute perle la fundul oceanului!”
  • Maria Claudia Mitră „Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul si dedicația domnului Alexandru Mihăilă, un om de o rară finețe și un scriitor exceptional”.

Basarabia şi România, unite-n slovă, la Hanul Răzeşilor!

Activitatea literară și alte surse biografice despre Alexandru Mihălă:

Un Om, un Caracter, o Viață – Oamenii comunității Alexandru Mihăilă (articol de Cornel Paiu) https://inroman.ro/2020/06/24/oamenii-comunitatii-iv-alexandru-mihaila-un-om-un-caracter-o-viata-67043/

Editura Papirus Media, prezentare – https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

ȚĂRMURI DE GHEAȚĂ (Fragment din romanul SPLENDOAREA PARADISULUI) https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1736695963251940&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Splendoarea paradisului, coperta cărții – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1820456591542543&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://ru.scribd.com/document/132803162/Alexandru-Mihaila-Introducere-in-Vechiul-Testament  Întroducere in Vechiul Testament, opera literară (scribd) de A. Mihăilă

https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1660697714185099&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ BUNICULE, dragul meu, frumosul meu baiat, cum sa te gasesc eu in padurea aceasta de tineri eroi? Eu stiu ca ai luptat pentru Romania Mare si-ti sarut mana pentru asta! Tu dormi acum in dealul satului la țintirim si-ti spun ca eu-nepotul tau- voi continua lupta!” – A. Mihăilă, 2016

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1406326079622265&set=a.1386838961570977&type=3&theater  / „Vremea despărțirii” Prima carte A. Mihăilă – anii ’90, publicata la Editura Virginia Chisinau

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388411464747060&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ Cazul Timofte – KGB Între diversiunee și adevăr”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388405368081003&set=a.1386838961570977&type=3&theater / Coperta „Sărută-mă, singurătate”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1393396870915186&set=a.1386838961570977&type=3&theater / imagine „Zile si nopti de foc in Yugoslavia – reportajele mele aparute in volum sub genericul TARGET”

Coperta „Target” – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1662205964034274&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1408482896073250&set=a.1386838961570977&type=3&theater   / „ Prietena mea scumpa, actrita Maria Junghietu, intr-unul din filmele istorice. Ea face parte din primavara studentiei mele de la IASI, fapt pentru care, in amintirile mele, va reprezenta de-a pururi primavara.”

 Pentru cea care va ramane de-a pururi in inima mea! –https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1661071624147708&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Dacă ar fi să mor astăzi, nu m-ar deranja să mă îngroape dincolo de Prut. Numai să fie în pământul lui Ștefan cel Mare” – Alexandru Mihăilă.

Svetlana Vizitiu, 2020


6 comentarii

Veronica Pirlea Conovali: „Prin viață trebuie să fim uniți!” Top 10 cărți la Clubul IVC


Polivalența Veronicăi Pîrlea Conovali este impresionantă: romane, eseuri, povestiri, memorialistică istorică, versuri. Autoarea scrie cu aceeași dezinvoltură în fiecare din genurile și speciile menționate, și o face simplu, atât de aproape poporului său… Are o intuiție acută pentru a reda rezistent și corect atitudinea unui personaj sau a unei nații, foarte specifică caracterului ei pașnic și altruist. Altă trăsătură care o particularizează – un simț de observație remarcabil, la fel și stăpânirea unui limbaj simplu care place cititorului de orice vârstă. Caldă la suflet, săritoare la nevoie, responsabilă și foarte muncitoare, sunt calitățile ei de bază. Este un pedagog inteligent de profil istoric. Scrie mai mult din necesitate și pentru a-și umplea spiritul cu clipe de bucurie. Scrie dintr-o curioasă înclinare pentru semnificație. Pentru că dacă nu scrie, simte că-i lipsește ceva esențial. Scrie pentru cei care sunt interesați de trecut, pentru cei care vor să treacă dincolo de mitologia manualelor de istorie. Oamenii trebuie să-și cunoască istoria reală! Ne naștem, trăim, murim, suntem puncte minuscule într-un șir infinit de puncte, este dramatic; așadar, e de strigat din răsputeri, și vocea realității se ridică deasupra.

Sensibilă, emoționantă, își duce durerile odată cu timpul, și Veronica a avut de suferit mult… O va spune poate într-o carte aparte, acum mai este în căutarea adevărului – a unui drum pe care îl testează cu timpul. Credința în Dumnezeu o salvează, și, în prezent, este fericită în familia ei, cu soțul, fiicele lor și nepoțica Andreea pe care o alintă și invață lucruri utile de viață… Contactul Veronicăi cu publicul este încredibil – căldură, curiozitate, entuziasm, în special, este îndrăgită de cei de peste Prut, multe personalități și scriitori români au o atitudine specială pentru acest om remarcabil…

La Clubul Impresii din viață și cărți în format nou #Top5Cărți Online, protagonista și autoarea celor treisprezece cărți, Veronica Pirlea-Conovali a venit cu recenzii la 10 cărți scrise de scriitorii româno-basarabeni. Vă prezentăm următoarele filme din care, cu siguranță, veți reuși să învățați multe lucruri utile și, de asemenea, veți recomanda și prietenilor aceste volume minunate! Cărțile le puteți solicita și în rețeaua Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu!

           Cartile prezentate de Veronica Pîrlea Conovali ca recomandare în Anul Lecturii Nationale 2020 decretat de stat#DuneaPalangeanu ”Miniaturi dunarene; #CristianMocanu ”Miracolul reintregirii”; #GabrielaAlef ”Binecuvantare in armonia divina”; #LauraOpariuc

Dunia Palangeanu:„Minunat univers literar. Mulțumesc scriitoarei Veronica Pîrlea Conovali pentru aceste momente de spiritualitate aleasă! Îți mulțumesc mult pentru dăruirea ta. Nu am apucat să scriu mult despre recunoștința pentru dorința și capacitatea ta de a mediatiza tot ce-i frumos și minunat literar și de a reuși să aduci valorile în prim plan. Noi te îmbrățișam cu căldură infinită.”

„Doamna Veronica Pîrlea-Conovali este un distins om de cultură din Republica Moldova, scriitor, publicist, profesor și, poate mai presus de toate, un adevărat patriot care iubește în aceeași măsură România de dincolo și de dincoace de Prut!  În încercarea de a le uni cultural, Veronica Pirlea-Conovali participă permanent la activități culturale unde, cu o neobosită dăruire, promovează scriitori români contemporani. De curând, a adus în atenția cititorilor zece volume ale unor scriitori din România, în cadrul unei activități care s-a desfășurat la Biblioteca Municipală ,, B.P. Hasdeu” din Chișinău, între care se află și volumul meu ,,Versuri din sticlă”, publicat în 2019. Vă mulțumesc mult pentru includerea mea în acest proiect și vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți pentru românii de pretutindeni! (minutul 26.04.) (Laura Opariuc)

Recenzii la cartile scriitorilor: #DinaCiocanu ”Fantani fara ciutura”; #IrinaLuanaStan ”Zbor. Spatiul Inimii”; #OctaviaCraciun ”Succesul creatiei”

Irina Luana Stan‎ : „Mă laud și eu cu o veste minunată și complet neașteptată: cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii”, apărută la sfârșitul lui octombrie 2019 la Editura Amurg Sentimental, a fost inclusă în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale la Chișinău (minutul 8 – minutul 12 în video). Mulțumesc poetei Veronica Pirlea-Conovali și tuturor oamenilor minunați care au făcut posibil acest superb dar pe care l-am primit!”

Despre cartea cu poezii ”A sunat aseara mama” de #EmiliaPlugaru

Mai departe, Veronica Pirlea Conovali vine cu un recital de versuri de autor ”In zile de #Covid19

Recenzii la carțile: ”Nostalgii de odinioara” de #IonMachidon si ”Alexandra” de #VeronicaParleaConovali

Prietenii și colegii despre ea:

  • Spatiul Inimii – autor scrieri Irina Luana Stan:„Mulțumesc din toată inima, cu toată recunoștința și dragostea mea, talentatei poete, omului extraordinar și sufletului ales Veronica Pirlea-Conovali, pentru superbul gest de a include cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii” (minutul 8 – minutul 12 în video) în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale! Doamna Veronica Pirlea-Conovali, vă admir, vă prețuiesc, vă iubesc! M U L Ț U M E S C”
  • Galina Luka„Azi, rolul profesorului și al învățătorului nu mai este privit cu atât de multă recunoștință precum i s-ar cuveni, așa că merită mai multă apreciere din partea elevilor, dar și a părinților acestor elevi, deoarece profesorii ajung să fie extensie a părintelui atunci când cel natural nu e prin preajmă. Multumim mult, stimata noastra d.Veronica”
  • Colta Mihaela„În acești ani am avut ocazia să vă fim alături , să vă cunoaștem și să învățăm atât de multe de la dumneavoastră . Ați fost un pedagog minunat dar în primul rând ca un părinte care și-a deschis sufletul și ne-a permis să luăm tot cei mai bun din el … Vă mulțumim din suflet pentru tot , și sper că peste ani ne vom reîntâlni și vom depana doar amintiri plăcute”
  • Dina Ciocanu„Îți mulțumesc, Veronica, pentru atitudinea specială față de cartea mea („Fantani fara ciutura”). Când vorbești despre ea, simt că ai trăit-o, atunci când ai citit-o. În momente ca astea, ascultând impresia unui cititor pasionat, îmi îndreptățesc anii în care am lucrat la carte.”
  • Irina Luana Stan: „Doamna Veronica Pirlea-Conovali, sunteți minunată, talentată, extraordinară și aveți un Suflet cât toată România Mare! Nu pot să exprim suficient recunoștința pe care v-o port pentru acest gest superb, plin de iubire, de a include cartea mea în prezentarea celor 10 cărți. Vă admir, vă prețuiesc, vă mulțumesc din toată inima și cu toată dragostea mea”
  • Dorina Ulinici Iancu„O adevărată distinsa doamna, prin care curge cu adevărat sânge românesc. Credința pură și sufletul înaripat sunt caracteristici importante ale acestui Om cu litera mare, în adevăratul sens al cuvântului. Draga Veronica, noi urcușul în continuare iti urez.”
  • Galina Luka„Veronica sunteti o doamna , o profesoara cu suflet mare,va multumim din tot sufletul pentru tot ce faceti pentru copiii nostri si pentru noi parintii, multumim pentru bunatatea, pentru un cuvint bun, pentru timpul care nil oferiti cit copiilor nostri atit noua parintilor..Va iubim mult!”
  • Ana Oncea„Bravo, doamna Veronica, mă bucur pentru dumneavoastră, pentru ceea ce faceți. Succese frumoase în continuare. Mă mîndresc că vă cunosc. Mă mîndresc că faceți parte din viața mea.”
  • Adrian Beldiman „Multumim, Dna Veronica Pirlea-Conovali pentru aceasta prezentare de carti extrem de binevenita mai ales in aceasta perioada…”
  • Codita Dumitru„Cu deosebita considerație vă felicit Stimată Doamnă, pentru întregul Dv demers de a promova cultura națională, una și aceeași în toate teritoriile locuite de români. Suntem încrezători că va veni o vreme când toate aceste eforturi vor da roadele sperate în ciuda obstacolelor artificiale ridicate de cei interesați! Toate cele bune și cu folos!”
  • Birsan Olga„Am citit mesajul cu pasiune si respect fata de scriitorii ambelor parti ale ROMINIEI mari!
    Va multumesc ca sinteti si ca promovați frumosul in toata splendoarea lui! Mult respect pentru Veronica PIRLIA-CONOVALI SI LAURA OPARIUC!”
  • Dina Ciocanu„Bravo, stimate doamne, Veronica Pirlea-Conovali și Svetlana Vizitiu Impresii, faceți un lucru minunat! Ascult cu plăcere cele povestite de Veronica și deja vreau să citesc ceea ce propune spre lectură, vocea ei e pe de-a dreptul molipsitoare și foarte convingătoare”
  • Aliona SalcuțanVeronica Pirlea-Conovali, oricand si oriunde, aveti tot respectul si sustinerea noastra!”

Expresii memorabile de la Veronica Pîrlea-Conovali:

– “Copiii care cresc în preajma bătrânilor sunt mai sănătoși, mai înțelepți, cu mult mai atenți față de viață. Copiii care nu au bunei și nu sunt ținuți pe brațele buneilor sunt, cum zicem noi, copii crescuți în seră, în condiții artificiale. Noi nu ne dăm seama că, rupând legătura cu părinții, în principiu, rupem legătura cu tot absolut: cu noi, cu copiii noștri, cu nepoții noștri, care nu vor avea nici o legătură mai departe”.

– „Aveam scrise multe poezii și proză. Mi-am zis că ar fi bine să le adun pe toate în cărți. Am început să caut sponsori, dar toți m-au refuzat. Și atunci am înțeles ca dacă vrei să-ți vezi visele realizate, trebuie să te ajuți singur. M-a ajutat Costică Costenco, feciorul lui Nicole Costenco. Mi-a zis: ”Te duc eu la o tipografie și vom tipări cartea. Am adunat tot ce am scris în decurs de zece ani și am făcut prima  plachetă de versuri. Ulterior am publicat și proza scrisă pentru ”Glasul Națiunii”. Am ajuns la concluzia că în viață nimic nu e mai de preț decât o carte. Orice lucru se uzează, însă sufletul scriitorului rămâne în acea carte.”

– „Visam să devin medic. Credeam că dacă voi salva toată lumea de la moarte – nu va exista moarte. Apoi am dorit să fiu actriță de cinema. Cunoșteam pe de rost biografiile actorilor din acele vremuri. Știam ce roluri vreau să joc: roluri pozitive, patriotice. Nu i-am spus tatălui despre acest vis, pentru că l-ar fi întristat. După clasa a VIII-a am depus actele la școala de medicină, dar nu am susținut examenul la matematică. Pentru tata, eșecul meu a fost motiv de bucurie. Spunea că această meserie mi-ar fi distrus viața deoarece m-aș fi sacrificat de dragul bolnavilor.”

– „Botezați copiii unii la alții, cununați-vă unul pe altul, nu vă vorbiți de rău ca neam unul pe altul, mergeți la nunți unul la altul, stimați-vă buneii, mergeți la mormintele rudelor – numai astfel ne vom salva ca neam, grămăjoară”

– „Foarte mult contează în viața noastră să nu uităm de unde ne-am pornit și să nu uităm de oamenii pe care i-am întâlnit în calea noastră. Eu la jumătate de secol pe care l-am trăit, mă simt fericită. De ce mă simt fericită, pentru că pe unde am trecut m-am străduit nu doar să iau, dar și să întorc înapoi. Și respectiv în toate bucățile de proză, care le-am scris și artistic și de tip publicistic, am venit cu o lecție de viață, o lecție de învățat. Fiți de acord, toți creștem într-o familie, numai că nu toți avem bunei și străbunei lângă noi. Eu am avut fericita ocazie să fiu mângâiată și de bunei și de străbunei, să-i ascult pe bătrânii satului. A fost perioada cea mai bună a vieții mele. De la ei am luat ce-i mai bun, cele mai frumoase și înțelepte sfaturi”

Un fragment din cartea autoarei: ”Viața are două laturi: una frumoasă și alta rea. Asta am înțeles încă la o vârstă fragedă. Când eram mici, eu și fratele meu stăteam toată ziua singuri închiși în casă. Nu avem loc la grădiniță. Stăteam pe cuptor, care avea o portiță, parcă eram într-un țarc. Într-o seară a început să plouă și s-a stins lumina. M-am speriat, am deschis portița și am coborât pe vatră. De acolo am ajuns în tindă și apoi afară. L-am luat cu mine și pe fratele meu. Eu aveam patru ani, iar fratele – un an și opt luni. Credeam că dacă ieșim afară suntem în siguranță, nu conștientizam că, de fapt, sub ploaie și fulgere este periculos. Țineam minte casa nanilor mei, acolo unde mergeam des cu părinții la șezătoare. Ne-am oprit în spatele gardului și strigam, însă nu ne auzea nimeni. În acel moment o femeie, care scotea apă la fântână, ne-a întrebat: ”Măi golanilor, ce stați aici în ploaie”? I-am răspuns că mama și tata nu sunt acasă, s-a stins lumina și ne-am speriat. Femeii nu i s-a părut nimic ieșit din comun, și-a luat căldările și a plecat. Între timp din deal veneau șiroaie de apă care puteau să răstoarne și o căruță. Din fericire, în scurt timp, a dat de noi nanul nostru. Ne-a luat în brațe și ne-a dus în casă. Am fost spălați de glod, ne-au urcat pe cuptor și ne-au dat pâine cu ulei. Când m-am trezit, mama stătea lângă mine și m-a întrebat de ce nu l-am lăsat pe frate în casa. Nu înțelegeam întrebarea ei: cum să-l las dacă e fratele meu? Peste ani, mama m-a trimis la o nană. Când am ajuns la ea, am recunoscut-o pe femeia de la fântână, care atunci ne-a lăsat în ploaie cu nepăsare. În acea noapte am întâlnit doi nani – unul care ne-a salvat, și altul care ne-a lăsat în fața primejdiei. Atunci am înțeles că viața are două laturi – una pozitivă și alta negativă. Și toată viața vom întâlni și oameni buni, și oameni răi. Important este să-ți trăiești viața frumos.
Am învățat atunci că trebuie să fiu atentă și reticentă în interacțiunea cu oamenii, pentru că nu cunoști intențiile omului din fața ta. Am devenit matură în gândire și comportament încă la o vârstă fragedă.”

Date scurte biografice și fragmente din cărțile autoarei:

Istoric și pedagog, Veronica Pirlea-Conovali s-a născut la 12 noiembrie 1968, în Vărăncău-Soroca. Scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 13 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova. A absolvit Colegiul de Comerţ şi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. Este Magistru în istorie, membră a Uniunii Ziariştilor din România, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română.

A editat volumele: „O dragoste ne-adună” (1998), „Bumerangul ecoului” (2001), „În grădina copilăriei” (2004), „Şi-a venit ploaia…” (2006), „S.A. Bucuria – 60 de ani” (2006), „Ţara din stele” (2007), „Cu dragoste pentru vârsta a treia” (2008), „Destăinuiri de pe lumea cealaltă” (2013), „Lăcrimează-n dor amurgul” (2016), „Galina Furdui în Lumina Baştinei” (2017) etc.

Alte surse utile despre protagonistă:

https://www.facebook.com/pg/clubulimpresiidinviataisicarti/photos/?tab=album&album_id=3209131775979291

#ImpresiiBlogSvetlanaVizitiu, #ClubulImpresiiViataCarti, #BibliotecaHasdeu


2 comentarii

Elena Taragan, bibliotecara BM la Clubul Impresii din viață și cărți


‘’O nouă zi. Începem în fiecare zi o nouă viață.’’ Elena Taragan

Veselă și romantică cu prietenii. Este citită și cu punctul său de vedere asupra meditațiilor. Motivată, creativă și cu imaginație bogată. Muncitoare, responsabilă și cu atitudine. Citatul ei preferat dintre sute ar fi acesta: „Munca scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia”. Face parte dintre „ultimii romantici care încă mai cred în onoare și respect”. Artele ei preferate sunt teatrul si literatura. Este genul de fată (opinia mea) care și-ar fi dorit să se nască în perioada scriitorilor clasici: un pic de la Bronte, o bucată de la Dumas, și mai mult de la Austen… Și totuși, preferă și promoveaza mai mult literatura română basarabeană… Evident, este și șefa-sector Studii și Cercetări, bibliotecara de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu. Are sute de recenzii literare despre cărțile citite și, cu certitudine, întotdeauna vine cu observațiile sale, fără să cedeze oportunităților contrare… O fire artistică, melancolică, puțin rezervată, foarte serioasă (la serviciu, mai ales) și zâmbește rar, dar deține un simț acut al umorului, pe care-l expune mai des în comentarii pe rețele sociale, cam așa: „Am crezut ca voi muri de sete… in cautarea sufletului pereche!” sau „cred ca acum ti-am detectat acel simt al (auto)ridicolului si al (auto)ironiei de care vorbeai)”.

La Clubul Impresii din viață și cărți, Elena Taragan a venit cu un Top Cărți destinate să fie neapărat citite ca urmare după recomandările și recenziile ei cuceritoare din prima, ascultați în filmele postate mai jos. Pe timp de carantină (Covid19), participanții au fost doar în virtual, și discuția a fost redată în direct pe Youtube.

A vorbit despre sine, despre Topul cu preferințe și recomandări de cărți: „Comedia umană” de Onore de Balzac; „Obeliscul negru” de Erik Maria Remarque; „Te blestem să fii îndrăgostit de mine” și „Prima dragoste întotdeauna e ultima” de Nicolae Dabija; „Groapa din tavan” și „Omul cu o singură aripă” de Matei Visniec; alte fragmente din carti și chiar din poeziile sale… Recenzii de cel mai înalt nivel care pot întrece orice academician în domeniu!

În ultimul filmuleț, talentata Elena recită un fragment din carte și versurile ei proprii, care trezesc emoții sincere prin ceea ce exprimă și oferă utilizatorilor… ca hrană de suflet:

 

Foarte îngenioasă în tot ce face, creează și scrie, în studii literare, are și poezii proprii, și, ca exemplu, vă propun un început de nuvelă surprinzătoare prin expresiile și emoțiile redate despre meseria de bibliotecar:

„Nuvela bibliotecarului” de Elena Taragan: (gând nocturn în calde seri de vară)
Nu sunt genul de om autoritar. Nicidecum. Nici ca profesionist, nici ca prieten. Iar slujba pe care o am îmi impune un comportament civilizat, eu înţelegând prin „civilizaţie” lipsa violenţei, atât a celei fizice, cât şi a celei verbale sau morale… Poate nu aţi sesizat, dar există un fel de atitudine care seamăna a violenţă, numai că nu se manifestă prin palme, pumni, bâte şi ciocane, ci mult mai subtil, mai finuţ, mai psihologic.
Nu poţi… adică poţi, căci „poţi” face aproape tot ce „îţi stă în puteri” să faci, mai corect ar fi să zic „nu se cade”… ca în slujba de bibliotecar să faci pe dictatorul, să atentezi la libertatea omului, care, conform constituţiilor, e sacră. Aşadar, dacă un copil de doişpe ani preferă să stea în biblioteca mea… adică a statului, sau a poporului (în măsura în care are legătură una cu cealaltă), unde îmi duc eu veacul de salahor- motiv pentru care îm permit să folosesc acest adjectiv posesiv, aşadar, dacă copilul preferă să stea… pe tabletă, în locul statului cu cartea în mână (deşi „statul” nostru stă probabil mai mult fără), nu îl voi alunga din „templul cărţii”, îl voi lăsa să… se auto-distrugă, oricât de egoist, agresiv şi exagerat sună.
Aceasta am învăţat încă de pe băncile şcolii: că legea e atotputernică, supremă, imuabilă! E mai eternă decât eternitatea. Legea ocroteşte pe om de intervenţiile celorlalţi în afacerile lui, astfel încât acesta să fie sigur că el este singurul responsabil de toate păcatele sale, lucru care nu întotdeauna convine. Pentru faptele lăudabile suntem responsabili noi şi inteligenţa noastră exemplară, iar pentru cele reprobabile… ei bine, vecinul, medicul, croitoreasa, popa care nu ţine bine slujba.
Aşadar, în „templul” în care slujesc… las să se manifeste liberul arbitru de la vârsta cea mai fragedă. Dacă un copil de zece ani vrea să citească 1984, iar un bătrân de 84 de ani Punguţa cu doi bani, nu am să intervin în alegerile destinului. Poate, cineva acolo sus, a observat că copilul de doișpe ani e un dictator în formare, şi „i-a aruncat” în faţa ochilor, aparent spontan, romanul lui Orwell, pentru ca, cine ştie, umorul acestuia și modul în care acesta prezintă caraghiosul situației să îl facă pe copil să se privească cu puţină ironie și să devină mai simțitor, salvând astfel lumea de la un potențial mare dezatru, politic, social, uman (pe care acesta l-ar fi putut provoca sau al cărui protagonist ar fi putut fi). Iar „cocoşul” din povestea lui Creangă îi poate reda oricărui bătrân speranța… oricând se poate întoarce roata și poţi deveni avut şi atunci, să vezi, nene, cum se schimbă toate. Şi şeful va renunţa la persiflări, şi proprietăreasă o să te privească niţel alfel, şi vecinii vor deveni mai binevoitori, şi vânzătoarea de lalele o să-şi facă acum timp să mai schimbe o vorbă cu tine, și vânzătorul de ziare te va trata cu mult mai multă solicitudine…Ce fain ar fi să-ți închei ultimul deceniu de viață într-o eternă beție…
Ei bine, nu. Sunt, dacă vreți, un dictator al negării, dacă unul al afirmării nu pot fi. În cele din urmă, negatori au fost toți cei care au spânzurat, au tras în țepe sau au aruncat muritori în arena leilor. Toți cei care s-au zbătut pentru o pagină, sau mai multe, în manualele de istorie, au fost distrugători… De acolo pornește probabil istoria, de la incediul provocat de Herostratus, de atunci oamenii îşi câştigă slava precum a făcut-o acest „erou” al lumii antice… (Continuare aici, deschideți sursa imaginii):

Expresii și versuri de memorat de la Elena Taragan:

  • „ Mărturisesc că m-am simțit într-adevăr special, stelele probabil s-au aliniat cum trebuie și m-au făcut să-mi dau seama că în jurul meu roiesc oameni cu inima și cugetul curate, de o inteligență astrală, de un farmec divin și o sinceritate superbă. Oameni de la care ai ce învăța ca din manuale. Pentru acești oameni ridic cupa mea de șampanie, iar mulți dintre ei mi-au devenit amici în ultimul an- ceea ce pentru mine este o performanță! Vă muțumesc,.. am simțit personalitatea și originalitatea fiecăruia în fiecare urare. Să fiți fericiți”
  • „Încă n-am renunţat la ochelarii roz. poate mă ţin o viaţă”
  • „Așa după cum am anunțat, bizarul Cocoșat a fost de-clasat în clasamentul preferințelor noastre. Noi nu suntem mari amatoare de romane polițiste, sf-uri, vampirologice și alte lucruri sau lucrări bizare. Deși sf-ul îl vom degusta la recomandarea prietenului nostru drag Dan (căpitan de plai). Ne întoarcem, revenim pe bătătoritele noastre cărăie, adică, in other ords or ods, la classikă. Recomandăm tuturor, cu căldură, să facă din când în când acest popas, sau numai câteodată. În cu tootul alte cuvinte, ca să nu pierdem șiru, care e deja pierdut, am risipit iluzii. Iluzii pierdute. Balzac. Cine a auzit de el?!(de roman). Mâna sus!”
  • „Basme românești. În perioada iulie-august-septembrie voi fi unul dintre mentorii din cadrul acestui proiect. Mi-am propus idealuri măreţe spre a fi împlinite împreună cu voci (foarte) tinere şi cutezătoare! Să ne dea Domnul inspiraţie astfel încât să făurim basme care să fie izvor de plăcere intelectuală pentru micii sau mai marii cititoriTop of Form”
  • Bottom of Form„misterul nopții… Serios, parcă-i un fragment din Dumas sau Notre-Dame, Hugo..” (Despre un tablou în noapte)
  • „Esența articolului: Se pare că „agresivitatea în școli” este un fenomen „urban”, modernizarea și democratizarea societății generând noi forme de agresiune. Agresiunea (în varii arii, instituții) nu este un fenomen atât de nou. Am putea include aici și „exploatarea copiilor” în fabrici cum este descris acest fenomen în romanele lui Dickens. În ceea ce privește genul biologic, majoritatea studiilor (Finkelstein et al., 1994; Pahlavan, 2002; Stăniloiu și Markowitsch, 2012; Ticușan, 2014) arată că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile, distincţie argumentată atât din punct de vedere psihologic, al activităţii hormonale, cât şi în termenii practicii de socializare. În literatura de specialitate, agresivitatea este considerată atât „însușire”; cât și „intenție” sau „reacție”. Agresivitatea în școală poate lua mai multe forme: fizică, emoțională sau sexuală. Așa cum bine subliniază autoarea studiului: „Comportamentele agresive manifestate în mediul şcolar sunt deviante deoarece încalcă normele şcolii, sunt neconforme şi stârnesc sancţiuni și dezaprobare”.” Elena Taragan, (fragment din studii psihologice (analiza articol Revista de psihologie a Academiei Române)
  • „Prin lectură încercăm să soluționăm inclusiv problema tratată în acest studiu, iar acest demers este pentru mine nu doar unul pe plan profesional, ci și pe plan personal, profund uman.
    Închei expunerea cu cuvintele autoarei: În mod curent, copiii învaţă, chiar şi în unele familii, cercuri de prieteni sau din massmedia, că violenţa înseamnă putere şi este un mod acceptabil de rezolvare a problemelor. Dacă elevii sunt ignoraţi, slab educaţi şi neprotejaţi în legătură cu violenţa, atunci când vor deveni adulţi vor forma o societate violentă, noncreativă şi reactivă.”
  • „se întâmplă atunci când citești, să ai momente ușor frustrante când un cuvânt sau o expresie apar pregnant în text, iar tu nu le știi semnificația. Spre exemplu, în ultimii ani, citind autori diverși, îmi apărea în fața ochilor destul de des următoarea expresie: a sta pe vine. Nu știu de ce nu am căutat pe net, dar, din context, într-un final m-am prins că se referă la poziția aceea căreia noiîi zicem „în chirostrii” (sau, și mai corect, în pirostrii). Expresia chiar are mai multe variante, la olteni, spre exemplu, spunându-se „a sta pe ciuci”. Un moment similar țin minte că am avut printr-a cincea, când citeam „Contele de Monte Cristo” și îmi apărea des expresia „a păli”. Tot așa, din context, dedusem că e vorba de a se „face palid la față”, nu avea sens de „a se lovi”. Modul acesta de învățare prin lectură mie mi se pare foarte agreabil… Îmi amintesc, tot printr-a cincea, când citeam Hugo, învățasem cuvintele „argou” sau „eșafod”, sau poate chiar „călău”… Nu știu, o formă de învățare extrem de plăcută, consider eu”
  • Primit-am ordin să ilustrez altarul. Taman în clipa-n care eu îmi pierdusem harul. Mi-am făcut în palmă o tăietură cu cuţitul, şi-au încăput în pumn născutul şi muritul. / Aveam origine barbară, dar nu era nici Roma mult prea protocolară. / A ars oraşul pentru a doua oară. / Am ars şi eu înfăşurat în sfoară. / Şi n-ai fi zis că aş fi fost eretic / Un sul de pânză sau un colţ de petec. / Am dăruit şiraguri de mărgele / Să porţi la gât, să te-nveleşti cu ele / Oraşul n-auzise profeţia / Un rege beat a interzis hoţia.”
  • Credeam, c-acum, pe malul mării, aici, ajung la bătrâneţe. Că viitorul meu, iubirea mea se ţese. Eram deplin familiarizat cu mersul lumii. Doi preşedinţi discută, făcând un şir de glume. Eu nu credeam în glume, eram încrezător în dune, în valuri mari ce mâine sparge-se-vor în spume. Furtună peste mări şi Dumnezeu e mare, îngroapă, se răzbună, cu forţe colosale. Un uragan… atât. Un iz de nemurire. Doar un cutremur slut… Vai, câtă fantezie! / Nu am ştiut nicicând să-ţi fiu la mâna ta brăţară. Nichita te-ar fi purtat, o salcie arţară… Neliniştită azi, neliniştită mâine, dar noi aici muncim pentr-un stengher de pâine. Şi-mi vine să omor! Cât eşti de-alambicată! Taci mult prea mult şi-eşti prea înspăimântată. Dar lasă că se trece, nici timpul nu-i fără măsură, vreau să te stăpânesc, pe nări, pe gât, pe gură! / Am fost şi eu poet, nu vei şti niciodată. Iubeam o cătălina, sau mă iubea… o fată” (din „Marea Neagră” de Elena Taragan)

Despre Elena de la prieteni și colegi:

Liliana Juc Reflexivă, artistică, deosebită,

Larisa Staver MISTERIOASA

Elena Cebotari Tare harnică! Productivitate de invidiat, de calitate nu mai vorbesc – perfectă.

Speranta Spac expresiva

Gabi Bulduma Bravo Elena! Ce text! Tu chiar ești născuta “cu pana după ureche” a se citi cu Talent la scris.

Câteva dintre recenziile de carte de la Elena Taragan, deschideți următoarele surse:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156612893322686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  sau https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156595815922686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Guzel Iahina,  „Zuleiha deschide ochii”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156580488227686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  („Picnic la marginea drumului” de frații Strugațki A&B (Arkadi și Boris), doi autori ruși evrei de science fiction)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156543049622686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Paulo Goelho, „Zahir”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156375192832686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (antologia „Omul ilustrat” de Ray Bradbury) sau – „Baloanele de foc” de Ray Bradbery – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156267436842686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156330473702686&set=a.10150705354397686&type=3&theater („Privighetoarea”, de scriitoarea americană Kristin Hannah)

Și alte surse una după alta, vedeți în continuare titlurile de carte și autori răsfoind paginile Elenei Taragan pe facebook:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156174957817686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156172671847686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156155035062686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

P.S. Clubul Impresii din viata si carti prin noul sau proiect ”Top 5 Carti” strânge rândurile cititorilor de toate vârstele în jurul cărților! Cu o cărticică preferată sau cu acea carte pe care acum o cititi, vă așteptăm cu activități pe măsura poftei de citit și mici surprize. Prin aceste evenimente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național #AnulLecturii – 2020, care are drept scop #promovarea lecturii ca bază pentru #cultură, cunoaștere și #dezvoltare personală. Unul din #obiectivele principale ale activităților Clubului Impresii din viață și cărți constă în educarea culturii lecturii în #societatea moldovenească, promovând şi încurajând #lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând #cititorul spre #valorile literare şi artistice autohtone.

#ClubulImpresiidinviatasicarti, #SvetlanaVizitiu


4 comentarii

Vlad Pohilă:„Sunt un om al scrisului”


Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist este Vlad Pohilă, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnită la noi” (Grigore Vieru)

Moartea încheie totul, pentru totdeauna, dar nu și amintirile. A plecat în eternitate un lingvist de excepție, un om al cuvântului, un publicist și un bun român Vlad Pohilă… Cât de frumos scria despre limba română și imensa ei bogăție… „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, îl apreciază cu respect cei care l-au cunoscut. A citit foarte mult, a ştiut să vorbească în 12 limbi, a tradus din aceste limbi şi a publicat în limba română din opera scriitorilor de bază ale acelor popoare. A cunoscut la perfecţie limba română şi ne-a învăţat şi pe noi să rostim corect vorbirea românească prin emisiuni la radio. Vor rămâne cărțile, revistele, ziarele și amintirile, și imaginile de la #BibliotecaHasdeu, cu drag și recunoștință…

Vlad Pohila si scriitoarea Dina Ciocanu la o lansare de carte BM B.P.Hasdeu (Foto S.Vizitiu)

A fost unul dintre fraţii cei mai sârguincioşi la carte. Deseori, bibliotecara din şcoală îi dădea cheile ca să răscolească prin bibliotecă, să-şi aleagă ce să citească. În clasele superioare, a câştigat un loc de frunte la olimpiada republicană de „limbă moldovenească”. Eram foarte mândri de el, când l-am văzut la televizor în momentul premierii, am plâns. Apoi, la absolvirea şcolii, în baza acelei diplome, Vlad a vrut să-şi continue studiile la facultatea de jurnalism, la Chişinău. Tata era un om foarte sever şi i-a spus: „nu!”, din cauză că eram mulţi şi greutăţile mari, iar drumul până la Chişinău era scump pentru noi. Ne-am rugat mult de tata, împreună cu sora mai mare, să-l lase să înveţe la Chişinău. Şi tata l-a lăsat”, îşi aduce aminte sora lui Galina Bobică. Apoi, povesteşte ea, când venea Vlad acasă, grămădeau copeică cu copeică ca să-i strângă măcar pentru cheltuielile de drum. Au fost o familie foarte unită şi au rămas uniţi până acum, spune sora lui Vlad Pohilă: „Uniţi, nedespărţi şi cu simţul omenesc, ne spunea tata. Şi noi ne-am străduit să fim aşa, cum ne-au învăţat părinţii. Am păstrat această legătură până acum. Ne-am ajutat între noi cu ce am putut, nu am fost indiferenţi unul faţă de altul. Vlad ne-a ajutat mult copiii noştri, pe care îi găzduia când veneau la studii în Chişinău, ori îi ajuta să se orinteze în carieră

Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu din Chișinău:„Suntem norocoși că l-am  avut pe Vlad redactor-șef al publicației noastre, care dintr-un buletin de specialitate a transformat-o într-o revistă de cultură recunoscută în țară și străinătate.  Meritul lui Vlad a fost de a aduna în jurul revistei BiblioPolis oameni de cultură,  de a o menține calitativă, interesantă, diversă și solicitată. Alături de acest avantaj, toți cei de la BM au avut sprijin, îndemn, pildă de a scrie, a împărtăși lumii întregi ceea ce facem. Nu  obosea să învețe pe alții, să-i îndemne să scrie, să-i ajute să scrie, să-i felicite și să-i laude pentru ce au scris. Niciodată nu edulcora – dacă uneori o făcea, atunci,  pentru a încuraja. Câți bibliotecari au îndrăznit să scrie? Câți bibliotecari au scris  bine? Aproape toți. Și iarăși este meritul lui Vlad.

Exemplu pentru noi a fost capacitatea lui de muncă. Ne amintim vara trecută, o vară toridă, care ne amețea și înădușea cu zăpușeala ei, dar noi cu Vlad munceam pe rupte la publicațiile consacrate BM. Efortul a fost răscumpărat cu Marele Premiu Național pentru cele mai bune lucrări de specialitate.

Absența lui Vlad am simțit-o în iarnă, când s-a îmbolnăvit … atunci am realizat ce volum de muncă ducea Vlad pe umerii săi – practic fără Vlad  suntem ca și fără oxigen. Acum nu ne închipuim Biblioteca Municipală fără Vlad. Cred că nimeni din cei 364 de bibliotecari nu-și închipuie biblioteca fără Vlad.

Se zice că  „oamenii târăsc – nedorită greutate – povara gândurilor și a vorbelor nerostite despre semenii lor”. Oamenii vorbesc greu despre alți oameni. Dar numai nu la Vlad Pohilă se referă aceste cuvinte… mai ales când oamenii sunt de calitate, de seamă, mai ales când sunt colegii lui de breaslă, de serviciu… a scris și se bucura că i-a scos în evidență, le-a făcut publice succesele, le-a adăugat valoare… În aceasta constă  marele viciu – noblețea lui  Vlad Pohilă.

Generația mea, spunea Vlad,  este una deosebită, una de excepție dovada fiind faptul cum s-au manifestat colegii mei ulterior… Pentru el toți oamenii  sunt de excepție. A scris cu respect, cu drag de om, dar și cu drag de ceea ce a făcut și despre ceea ce reprezintă omul.

Vlad scotea în evidență, prin eseurile sale, personalități care au construit și își aduc și azi aportul la imaginea Chișinăului, la promovarea culturii, istoriei… profesiei.

            Vlad Pohilă a fost omul fără avere, dar cu multe cărți, cu multă cultură și cunoaștere –  recunoștea că este un ziarist împlinit. Omul cu mulți prieteni și mulți cititori-simpatizanți. Versetul 20, 35 [Fapte] Mai fericit este a da decât a lua este parcă expres pentru Vlad. Trimitea din bani proprii tone de cărți, reviste, ziare prietenilor din toată lumea… Oferea cu aceiași seninătate cu care scria.

Vlad avea dorințe – cărți, cărți și texte bune, voia să i se împlinească niște idealuri, voia ca toată lumea să conștientizeze că limba noastră e cea română, să nu se ascundă după limbă de stat, moldovenească, oficială etc. sau să evite … să se uite în jos când trebuie să se uite înainte…voia, parafrazând titlul unui eseu de-al lui, să dedice totul țării – și dragostea, și dorul, și durerea, și speranța.

 Pentru noi, cei de la BM, Vlad a fost ca un erou  din cărți, din cărți bune, ca și pentru toată lumea care l-a cunoscut, a fost un erou pozitiv. A fost profesorul nostru de Limba Română.(hasdeu.md)

                                   Referințe și date importante despre Vlad Pohilă de la prieteni:

Vasile Soimaru: „Vlad Pohilă și Ordinul Republicii: Unul dintr-o sută care l-a meritat pe deplin!!! (Decorat pe 31.08.1990, înmânat pe 15.10.2010) Pentru că nu l-am meritat, eu l-am refuzat și nu regret! Vlad l-a ridicat pentru că l-a meritat, dar a meritat și un apartament cu două camere ca să aibă o cărare mai largă printre munții de cărți, reviste, ziare, pe unde să treacă spre patul de dormit din garsoniera sa oferită de Primul Primar al Chișinăului postaugustist, Nicolae Costin… Dumnezeu să-i odihnească pe ambii!”

Vasile Munteanu:„Vlad Pohilă a plecat la cele veșnice cu doar câteva zile înainte de lansarea ultimului său volum intitulat „Am avut norocul să îi cunosc”. Eu am avut un mare noroc că l-am cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace…”

Vlad Țurcanu:„Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșită din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedica de nici o piatră lumească.”

Constantin Oboroc:  „Atâta timp cât a putut vorbi, scrie, gândi, a făcut o muncă de rob ca să ne lumineze pe noi, basarabenii, cei care am fost umiliţi atâta timp de forţe neprietene nouă… El a stat la temelia renaşterii noastre. A fost un om care a muncit mult, a scris, a trăit. De fapt a fost un om cât o întreagă academie, cu mare dragoste de neam şi Ţară, un om citit, cult, simplu, un om de mare fineţe, modestie şi omenie. Îl ascultai cu plăcere, îl priveai cu plăcere, fiindcă era şi foarte sincer. Întotdeauna vorbea din inimă. Şi-l durea în permanenţă de starea noastră de astăzi, în care ne zbatem de 30 de ani să ne apropiem de fraţii de peste Prut şi nu reuşim.”

Istoricul Anatol Petrencu spune că trecerea în nefiinţă a lui Vlad Pohilă înseamnă o pierdere foarte mare pentru noi, basarabenii, pentru că Vlad Pohilă a fost un excelent intelectual, care a muncit conştiincios şi care ne-ar fi putut reprezenta în lume. „Vlad Pohilă nu a cercetat pur şi simplu, dar a făcut istorie. Au fost nişte riscuri mari în acele vremuri să tipăreşti clandestin un ziar în limba română şi să-l distribui”

Gheorghe Erizanu:„Vlad Pohilă, împreună cu Emil Mândâcanu și Viorel Ciubotaru, sunt autorii celebrei Scrisoarea celor 66, o scrisoare deschisă semnată de 66 de personalităţi care au cerut tranşant stoparea experimentului „limba moldoveneasc㔺i declararea limbii române drept limbă de stat. Unicul care a avut curajul s-o publice atunci a fost Anton Grăjdieru de la săptămânalul Învățământul public, în septembrie 1988. Pohilă mergea cu o foaie albă la semnatari, creând impresia că ei sunt primii. Mulți dintre ei, sub presiune sau frică, și-au retras ulterior semnăturile. Au rămas 66. E scrisoarea care a catalizat revenirea la limba română și deșteptarea națională. Mulți dintre cei care au refuzat sau și-au retras ulterior semnăturile au luat ordine și premii ale Republicii Moldova. Dar niciodată statul, care există astăzi și se numește Republica Moldova, nu și-a onorat demnitatea și nu și-a dovedit existența printr-un simplu gest de recunoaștere a curajului celor 66 de semnatari.”

Victor Moraru: „Am piedut un om care a demonstrat un model de atitudine, un moodel de dăruire cauzei naţionale. Toată viaţa sa, el a fost foarte consecvent şi hotărât în apărarea limbii române, în apărarea culturii române. Tot ceea ce a făcut a trezit o mare rezonanţă în societate. El a fost un apostol al adevărului, al luptei şi al creaţiei. Prin ceea ce a făcut, Vlad Pohilă a lăsat o pagină frumoasă în spiritualitatea noastră. Dar, cu regret, suntem nevoiţi să-l petrecem astăzi în ultimul drum, cu speranţa că ne rămân cele mai frumoase amintiri”

Mihai Ghimpu Dumnezeu să-l odihnească pe Vlad Pohilă, alături de cei mai mari oameni ai neamului nostru românesc! A fost unul din puținii oameni, care, în anii de ocupație, niciodată n-a cedat dragostea față de limba română și fată de Neamul nostru!

Iurie Hemei Pomenirea lui din neam în neam! Dumnezeu să-l odihnească! A fost un om cu suflet și inimă de aur!

Corina Zagaievschi „Lumină lină prieten DRAG. Iți mulțumesc că ai fost în viața noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace, om onest și curajos. Tu și Virgil Zagaievschi ați fost primii care, în noiembrie 1991, pe pagina a doua a Glasului Națiunii, ați cerut, deschis, președintelui de atunci al României, Ion Iliescu, cetățenia română, declarând că patria ta este România! Cu regret, dar pleacă, unul câte unul, dintre noi adevărații patrioți ai neamului (nenea A. Ciocanu, Zava, etc.! Adâncă plecăciune ! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”

Veronica Pirlea-Conovali „Doamne, n-am cuvinte! Si Vlad s-a dus de la noi! Acum portile raiului sunt deschise pentru toti cei care au trait curat sufleteste. Vlad, merita raiul, dar nu asa devreme. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

Dina Ciocanu „Răsfoiesc albumul de la evenimentul de ieri şi-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la întâlnirea cu cititorii, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea… Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul meu „Fântâni fără ciutură”, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu.”

Valentina Mitrofan„Trista si duruta veste despre pierderea marelui Carturar, Om cu suflet nobil si un Patriot de seama a neamului romanesc… Lumina lina si calatorie usoara ,linistita catre stele!Domnul sa-l aiba in paza.”

Alla Tonu„Vestea m-a lovit ca un trăsnet! Nu-mi pot stăpâni lacrimile! Îi doream mult bine, îl admiram mult, speram să mai facem încă multe cărți împreună. Zbor lin către stele, Domnule Vlad Pohilă!”

Aurel Corniciuc:„A făcut mai mult pentru Limba Română decât toţi politicenii luaţi împreună!”

Ecaterina TudoracheȘi rând pe rând se duc valorile autentice”

Lidia Kulikovski:„O recomandare de carte – ultima carte a lui Vlad Pohilă. Înregistrată la apariția cărții, până la pandemie… Nu am publicat-o pentru că doream s-o fac mai scurtă către ziua de naștere a lui Vlad dar ne-am închis. N-a văzut-o, în schimb tare s-a bucurat și i-a plăcut recenzia la „Disecarea cărților” pe care am scris-o pentru BiblioPolis; va apărea în curând…”

Date biografice: Vlad Pohilă, Omul Cărții și Culturii; scriitor, publicist, lingvist și traducător s-a născut la 6 aprilie 1953 (dec. 15 mai 2020), în satul Putinești, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. A colaborat cu numeroase publicații în calitate de ziarist, a tradus peste 20 de cărți și este coautor a mai multor dicționare și enciclopedii. Redactor șef revista BiblioPolis in cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. Organizator și moderator ale zeci și sute de evenimente culturale în Republica Molodva și România.

Autor de articole pe teme culturale (literatură, artă, învățământ, starea limbii române în R. Moldova, sociolingvistică, etnologie ș.a.), prin articole și emisiuni radiofonice de cultivarea limbii. Cultivă interviul, cronica literară, eseul, semnând numeroase materiale (inclusiv prefețe și postfețe) consacrate unor personalități marcante ale spiritualității naționale (Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Mircea Vulcănescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Aureliu Busuioc, Ion Druță, Igor Crețu, Mihai Cimpoi; lingviștii Sextil Pușcariu, Eugeniu Coșeriu, Mioara Avram, Vasile Șoimaru, S. Berejan; oamenii de artă Constantin Brâncuși, Maria Tănase, Maria Cebotari, George Enescu, Eugen Doga ș.a.) și ale celei universale. A tradus peste 20 de cărți de artă și ghiduri ale unor localități din Republica Moldova; la fel, a tradus proză scurtă, eseuri și poezii din mai multe limbi, precum și câteva romane: Torentul negru de L. Buczkowski (1986, din polonă), Domnul Ține-mi Umbrela de I. Milev (1987, din bulgară), Viața lui Omar Khayyam de frații K. și Ș. Sultanov (1989, din rusă), Cine răspândește anecdote de scriitoarea estonă Lilli Promet (2008).

În 1989, a ținut cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din diferite sate și orașe ale Republicii Moldova, precum și din nordul Bucovinei (reg. Cernăuți). A predat cursuri de limbă română la Universitatea de Stat „Ion Creangă” (1995-1997), de stilistică și cultivare a limbii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2004-2005). A fost prezent în topurile „Cei mai buni ziariști din R. Moldova” din 2000 și 2003. Are un fișier biobibliografic în repertoriul (catalogul) internațional Who’s who în traducere și terminologie editat de Uniunea Latină (2002). A fost laureat al săptămânalului „Literatura și arta” – pentru publicistică (2003) și pentru știință (2007). 

Cunoscutul om de cultură a fost în ultima perioadă a vieții sale și autor al rubricii „Să vorbim corect, să vorbim românește” de la Radio România Chișinău. 

A fost înmormântat pe 19 mai 2020 la Biserica Tuturor Sfinților de pe teritoriul Cimitirului Central de pe strada Armenească. La funerariile lui Vlad Pohilă au fost prezenţi intelectuali de frunte, colegi de-ai săi din multe domenii: istorici, bibliotecarii, jurnalişti, lingvişti, învăţători, profesori, etc. Toţi aceşti oameni îi poartă respectul, pentru că Vlad Pohilă, spun ei:„A făcut Istorie!” „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, și toate aceste calități i-au fost insuflate din copilărie în familie.

Recomandare de câteva Surse memorabile despre Vlad Pohilă și operele lui:

Mă încearcă o anumită jenă când cineva mă prezintă ca scriitor, sunt om al scrisului” (Vlad Pohilă)

#InMemoriam, #VladPohila, #BibliotecaHasdeu

#ImpresiiblogSvetlanaVizitiu


Scrie un comentariu

Cursa de supraviețuire / carantină


Aveți grijă de sine, de forțele voastre. Este necesar ca ele să fie suficiente pentru câteva săptămâni de carantină, și apoi – câteva săptămâni pentru a renunța la ea. E o cursă foarte lungă. E clar că în acest moment veți fi epuizați și iritați, la fel ca bursucii după hibernare. Iar lumea după anularea carantinei nu va reveni imediat la setările implicite, ea va descoperi maluri noi pentru a contura idei și creații, cu care la fel va trebui să se obișnuiască. La început, s-ar părea că sunt prostii, și foarte înfricoșătoare.  De aceea, aveți grijă de sine de pe acum, oriunde ați reuși. În orice lucru mărunt. – Acum, Stați Acasă!

Dacă această carantină și este al Treilea război mondial, atunci va câștiga doar cel care #stăAcasă, doarme bine, face sport și are grijă de sine… Am început să scriu versuri noi, să pictez, să citesc cărți, înghițând ce pot mai bine (conform vederii mele șubrede). Și pentru a informa lumea cu ediții noi de carte, că doar suntem în Anul lecturii naționale, cu toată această carantină dificilă pentru toți, salariile oricum trebuie să le merităm că guvernul ne va cere „răsplată”. Important, e să ieșim cu Doamne ajută din carantină! Referitor la postări, – sunt Informații care dăruie noi speranțe pentru schimbări. Și care oferă un sens nou în viața de mai departe… În special, la partajarea postărilor în aceste vremuri dificile, – sunt apreciate poveștile, plus surse cu desene animate pentru copii; care în continuare trebuie educați și dezvoltați în spiritul societății noi, de mentalitate „sperietoare”… de la migrație la cele conformate deja în Europa și Republica Moldova. Iată că, azi mi-au fost blocate toate postarile din acest blog, promovate pe facebook, toate imaginile evidențiate cu sursa la Blogul Impresii din viața și cărți și Clubul Impresii din Viata si Carti. Cei care au făcut-o blocându-mi textele ca „postări abuzive”, indiscutabil suferă de tulburări mintale, altfel nu-mi pot imagina instinctele ce-i bântuie pe așa oameni! – Mai important pentru mine și toată lumea – e să scăpăm de această pandemie, să fie oamenii sănătoși… S.Vizitiu. Cursa de supravietuire

Observ, că nu interesează pe unii statutul #covid19, legile sau deciziile noi ale guvernului. Dacă ți se spune clar să porți masca de protecție, de ce este atât de greu să o faci?.. Mai toți din start sunt porniți impotriva orcărei reguli stabilite pentru siguranță și pentru a rămâne sănătoși în aceste vremuri într-adevăr dificile… Evenimentele de groază în Italia sperie nu doar diaspora. În aceste momente, acel milion de basarabeni migrați se vrea înapoi acasă… fără să se asigure că pot contamina pe cei dragi lor, De poliță de asigurare medicală la fel nu au nevoie.  Unii consideră – „noi lucrăm în Europa și trimitem bani acasă, deci asta e taxa pe care o achităm statutului!” Și, de ce să nu contribuie cu acest efort pentru crearea și dezvoltarea noilor instituții și cadre medicale, pentru profesioniști și utilaje noi de tratamente dificile în varia boli? Iar atunci când ai noștri pământeni/rude/prieteni din diaspora revin acasă pentru a se face sănătoși la clinici medicale, ei spun „pentru că e mai ieftin în Moldova decât în Europa”- Acest lucru nu vă spune nimic? În loc să dezvoltăm un stat cu o Medicină cu profesioniștii în tratamente dificile, – așa mentalități preferă să scuipe pe legi și… pe talente, idei și proiecte noi, și deci: „revenim Acasă când dorim, ca să contaminăm pe ceilalți cu viruși, cerem și condiții normale”!

Ce ai făcut personal pentru acest stat?

Unii se ceartă pentru o taxă de impozit care urmează conform legii să fie turnată de la diaspora în bugetul statului (în caz de vor înapoi acasă). Și diaspora e nemulțumită, desigur, se contrazice, iar corona virusului își face treaba în continuare, și nu întreabă dacă o iubești sau ba. Te poate înșfăca fără să te întrebe dacă ești oligarh sau un simplu muncitor pe câmp… Forul basarabean de socializare e pornit rău impotriva oricărei decizii a guvernului, fără să urmeze sfaturile de a se feri de acest grandios pericol de moarte. De ce? De ce e atât de greu să prinzi la minte dat fiind că ai în față atâția morți și testați pozitiv de #covid19 prin lume? De ce e atât de greu… să taci din gură, să te conformezi, șă te supui legilor Domnului? E tare ciudat că oamenii nu au frică de Dumnezeu care ne vorbește prin fapte reale în față!!! Azi, doar în Italia – 969 de decedați!.. Nu este o armă biologică, nu e virus, este ceva Spiritual și oamenii trebuie să înțeleagă că nu mai putem trăi cu ură și războaie ca îeri…

Tinerete fara batranete/ pictura S. Vizitiu, ulei, sticla, 2020

Viața după o criză dificilă e ca o viață după cutremur: practic totul este distrus.  Și aici apar două opțiuni: să urli și să dai vina pe soartă, prieteni, pentru că așa s-a întâmplat, fie să cauți învățăminte din criză. Cred că totul se întâmplă dintr-un motiv, în special, din loviturile crude prin pierderea persoanelor dragi, accidente, falimente, dependențe… Este foarte dureroasă experiență, dar cea mai inteligibilă lecție – cea de a supraviețui și să construiești ceva nou, nu pentru a uimi pe cineva, ci pentru sine, în primul rând… O criză din viața personală mi-a lăsat o cicatrice adâncă în suflet, dar m-a ajutat să realizez cât de puternică sunt, și, în continuare, să apreciez valorile.

Multe familii sunt aranjate astfel încât nu sunt în stare să reziste unul pe altul timp de 24 de ore în aceeași bucătărie, și nu înseamnă că sunt „familii rele” sau nu există o „apropiere spirituală”. Atunci când se impune o distanță mai scurtă, încă și durează relații dificile, – apar efecte foarte neplăcute. Până la certuri și violență în familie. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar suntem în vremuri de criză și apelez la inteligența voastră: să fim toleranți unul cu altul și să ne ajutăm să ieșim din criză…  Să stăm acasă Împreună! Chiar a sosit momentul să bem un ceai, să discutăm și să ne spunem visurile, speranțele și tot ce avem pe suflet. Nu înseamnă să amânăm lecțiile, – să le studiem apoi online, chiar dacă sunt neterminate. Să amânăm munca pentru a ne face mai apropiați unul de celălalt. De ce ne este atât de greu? S-a rupt programul astăzi, ne vom întoarce la el mâine dimineața,  ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic… Astfel vom supraviețui, Doamne ajută! Nu uitați că fiecare oferă celuilalt ceea ce are în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu, 2020, martie

Va urma…


7 comentarii

Top 6 cărți cu Poezii


Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

  • „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă)

Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

  • Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

  • Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

  • Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă

Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

  • Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

  • Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea

Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/


21 comentarii

Lucian Strochi despre Versete Tomnatice de S. Vizitiu (Prefata)


DE LA DEMETAFORIZARE LA DIALOG EURISTIC

Svetlana Vizitiu scrie o poezie de notație, cu intenții moralizatoare, adesea descriptivă, lipsită de podoabe metaforice, crudă, nudă, directă, având tăietură de aforism. E sentimentală în versurile având ca temă dragostea: Pune capul pe umărul meu atunci când mă culc,/Cuprinde-mă cu brațele tale imense, /Fii alături, rămâi cu mine, Fii alături

Sau: Eşti şi azi speranţa mea de a trăi,/Ca o rugă spre destin…//E istoria iubirii   /Din adâncuri asfinţită,/Fără seamăn fericită./Înveşnicită prin sărut… Istoria iubirii

Dragostea înseamnă și rememorare: Mai ții minte prima noastră cină? /Tu-atât de gingaș, eu – la fel de blândă./ Lumânările nu s-au aprins în acea seară,/Erau de-ajuns luminile din ochii noștri. Notă de tristețe

Ea repetă un ritual arhicunoscut: Nu-ți face griji, o noapte mai avem, /Îți voi șopti că ești al meu, /Te voi privi a câta oară /Ca pentru prima dată. Ultima dragoste

Dar poate veni și cu sugestii inedite, surprinzătoare, cu interogații retorice sugestive:

Te-ai înecat vreodată-n om? /Nu pentru o oră sau moment –  /Pleoapele închizând, /Să pierzi a timpului noțiune.//Să mori de dragoste în tihnă, /Ca-n focul înghețat când te atinge, /Strigând surprinzător, de fericire, /Și brusc să simți ce dur te frige/Din interior – un strigăt pierdut. Te-ai înecat vreodată-n om?

Precipitarea, finalul poveștii de dragoste scurtează discursul liric, fragmentându-l:  

Ades cuvântul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea./Sentimente sfinte distruse. Atât de simplă e ruptura./Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână… /Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână… Pleca Dragostea

Detașarea, starea de beatititudine duce la formula aforistică:

Formula fericirii e una foarte simplă:/Dăruiește-te în fiecare clipă/Celui care atât de mult/Are nevoie de tine. O simplă formulă

Simțindu-se iubită, poeta se autodefinește cu grație, cu maliție, cu o ironie care atrage, nu respinge:

Sunt demodată, îmi plac rochii de seară, şi tocuri,/Modestie și onoare, medicină fără mită, pe-alocuri, /Să fac daruri, să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, desigur, sentimente – pe veci.//Sunt de modă veche, zilnic mă rog./Sănătate părinților cer, și pentru copiii lor./Nu judec pe nimeni după buzunarul lui./Domnului mă-nchin pentru zile și luni. Demodată

Dezamăgirea față de o iubire pierdută nu o dezarmează, ci o îndeamnă la autoanaliză, autocontemplare:

Tocmai am început să-mi caut de grijă,/Să mă calmez, să reduc al vocii ton

/Evitând întâlniri inutile/Și cuvinte lipsite de sens./Cu greu, am început să mă iubesc, Orice chip își merită fața sa

Concluzia poate fi amară:

Viața trece peste tine/Ca cuțitul peste unt… Esența singurătății 

Natura este, ca și la Eminescu, coparticipativă, depășind stadiul de simplu cadru al unei povești de dragoste:

Frunzele ruginii toamna le pierde,/În ploi vântul le suflă cu tristețe./Tot precipitând – mă scald în lacrimi./Se anunță iarna care schimbă anii…//Din nou o stea răsare/Și apare ea,/Speranța că mai pot crede /În tandrețea cuvintelor nespuse de tine. /Eu stau de veghe… Fugi, despărțire!

Deasupra iubirii e doar Dumnezeu:

Oamenii vii așteaptă iubire și atenție,/Dar unul Dumnezeu va judeca /Unde punem Accentele… Accentele

O altă ipostază a dragostei este iubirea de oameni, prietenia. Svetlana Vizitiu crează câteva profiluri psihologice, trădându-și vocația de pictor, de grafician, realizând efigii memorabile. Iată trei asemenea profiluri:                             

O poetă și-a pus șalul pe spate,/În tihnă pleacă de-acasă,/Acolo unde-i lumină și pace./Din nou se simte mireasă…//Vine Ana, durere și lacrimi,/Este prea obosită de dor./Pentru a șterge amintirile, /Nu era nevoie să mori! (In memoriam) (11 Octombrie, 2019) Închinare Anei Podaru

Și:  Totu-i modest, un romb, un triunghi,/Un voal color în fiecare unghi./De ce, știind cine-i autorul,/Imediat ne place tabloul? Elvira Cemortan-Voloșin, pictorița blândă

Și încă:

Și-a ales singur soarta./Prea dificilă, merită trăită./Artist plastic, scriitor, fotograf:/Imagini proprii, cărțulii în raft…//Cobzac va conserva doar tot ce-i nou!/Aduce șarm, pepite-n orice public,/Imortalizând talentul cât de mic…/E-un creator ce cântă prin imagini,/Un voluntar, servind cu proaspăt vin –/Pentru stropirea artei noastre-n proză,/Poeților de suflet scriind ode… Victor Cobzac, voluntarul

Familia poate fi efectul unei iubiri cu final fericit:

Al fiului – prim-soare, exact la ora 12, de Arhanghelul Mihail, cu semnul aluniței, de pumnișorii lui strângându-mi lacom pieptul. Momente fericite – ieri, băiețel, și azi, deja e mare Om! Fetița mea, acum mai înaltă decât mine. Frumusețea și armonia-i trezește uimire. Și ea e Mamă, o pasăre cu cuibul ei. Cu odorașul său – învață viața în continuare.

Sunteți atât de diferiți, din sângele meu. Ambii cuminți, cu visele proprii, perseverenți. Adeseori nehotărâți, venind la mama. Mă rog ca Domnul să vă apere de orice mahnă… Fie-vă viața voastră, dragii mei copii, un zbor liber pentru fericire. Printre lacrimi, zâmbesc de bucuria că vă am, ai mei atât de scumpi. Eu vă iubesc enorm…  Copiii mei

Dar și părinții pot fi în vizorul unei iubiri necondiționate:

Tații sunt cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au încărcat de inspirație, pentru a acționa și a crea. Fie ca cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie ca dedicațiile despre tată să fie pentru copii izvor de inspirație, un far de acțiune, care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință.  (Pentru Vasile Vizitiu) Tata. Cuvinte în tăcere

La adăpostul unei iubiri realizate, poeta devine sentențioasă, dă sfaturi, moralizează, se detașează parcă de sentiment, se obiectizează, devine filosofică, o lirică de idei, moralizatoare uneori:

Există trei cuvinte, /Trei mari competențe:/Să ceri, să ierți, să mulțumești./Să ceri – mândria s-o smerești,/Să ierți – să lași obida./Pentru bucurii și tristețe, /Cu suișuri și coborâșuri,/Pentru toate, înveți/Să mulțumești./Și într-un ceas /Cu viscol furios,/Fără de somn /În nopți,/Aminte de prieteni buni, Trei cuvinte…

Și:

Erorile se vor preface-n titluri, /Cu fiecare zi, mai mult le vei uita. Timpul

Sau:

Nu e nevoie să complici lucrurile, /Nici nopțile, nici zilele, /Rulând mereu problemele în capul tău, /Pentru a da un sens cuvintelor sau rândurilor. /Nu complica. Nimic. /Oriunde ai fi… /Elimină frustrările. Toate sunt un fleac

 Versul se transformă în verset, versetul în cugetare:

Un orb te recunoaşte/Mai mult cu inima. Ascultă-ți inima

Expresia devine profetică, pytică:

Vei fi surd la sfaturi și morale, /Cât timp povestea ta nu se va zdrobi de piatră. /Istoria se va-nvârti într-o spirală /Și fiecare va suferi în a lui artă. Experiența

De altfel poeta (se) mărturisește:

Vă voi spune ceva perfect! /Îmi depun visurile-n verset! Una bună de adio

Timpul poate fi inamic sau aliat, interesând atât copilăria și adolescența, cât și maturitatea sau chiar bătrânețea:

A fost un timp,/Când acordam în seară strunele chitarei,/Cântând, /În frig sau vânt,/Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind./Eh, tinereţe fără de lăcată! Versetul copilăriei

Și:

Toamna deveni/Din nou tristă,/Cu arborii în somn/La a ta prispă. Nostalgie

Dușmanul lilial al timpului e visul, care este replica sa, într-o oglindă a imaginarului:

Am visat drumul. /Era întins și-atât. /Unde mergeam, eu nu știu. /Nici nu voiam să știu./Pur și simplu, drumul. Drumul din vis

Prin vis putem pătrunde oriunde, inclusiv în cer:

Și acolo e zgomot, în cer,/Îngerii adoră mandarinele…/Fulgi de zăpadă –     /O frumusețe în nori,/Ianuarie suflă, în fine. Îngerii în Noul An

O metaforă obsedantă a autoarei este cartea și prin extensie biblioteca și/sau bibliotecarul:

Noaptea în Chişinău/A acoperit casele/Cu zgomotul unei mari Biblioteci.  Chișinăul nocturn

Și:

Bibliotecarul e o specie rară,/Poate fi psiholog/Şi părinte,/Și frate,/Și blogger./Sociabil de la natură,/Zâmbet larg,/Atenție maximă,/Cu blândețe și spor/Ajută să zbori/Într-o călătore de vis/Inteligent/A romanticului gând. Slăvim biblioteca

Svetlana Vizitiu ne este prezentă în acest volum într-o triplă ipostază: de poetă, de pictoriță și de autoare de cugetări. Cugetarea, Proverbul, Aforismul se extind la această autoare până la Pildă, Fabulă, Învățătură, Parabolă.

Dar peste toate aceste ficțiuni plutește suveran verbul, versetul, o solemnitate biblică:

L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu. Şi Domnul mi-a răspuns: „Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten.”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Şi El mi-a spus: „Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi El mi-a spus: „Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte.  Ea se refuză, pur și simplu!”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Şi Domnul mi-a răspuns: „Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine!”

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi mie de durere. Şi Dumnezeu a răspuns: „Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu îţi voi şopti Cum.”

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. Şi Dumnezeu a spus: „Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit! În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…” Iubeşte precum şi eu te iubesc!

Sunt prezente și instantanee comice, cu un acut impact contemporan:

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor irepetabile de croazieră. Vântul a fost atât de puternic, încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului: „Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic?” „Da, știu, a spus doamna, însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria.”           „Dar, madam, dumneavoastră nu purtați lengeria de corp și părțile intime vă sunt supuse atenției generale!” – s-a mirat domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: „Domnule, ceea ce vedeți acolo, are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Însă specia predilectă române pilda, parabola, fabula în proză, cu morala explicită:

Bătrânul i-a dezvăluit nepotului un adevăr de viață foarte important: „În fiecare om, se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat: „Și care lup a câștigat, în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!” De bine, de rău

Sau:

Într-o zi, a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: „Ce este sufletul?” Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul său bunic: „În fiecare om trăiesc trei de Eu, care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții!” „Niciodată n-am auzit despre ei!” – a exclamat nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a spus: „Primul Eu este Mintea. Al doilea Eu este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu este Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.” Despre suflet

Sunt și inserții, implanturi lirice:

Se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, mărimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeași Carte va rămâne, pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie. Aici sunt adunate gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Chiar de suflă vântul schimbărilor pe întreg globul pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Bibliotecă! Uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, Bibliotecă!

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. Voi sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră este biblioteca, la care sincer ținem și o prețuim. Eu nu cunosc nicio persoană care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi, le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem încotro!

Vivat, bibliotecari! Odă bibliotecarilor

Multe din întâmplările relatate sunt luate din viața de toate zilele:

Ea l-a întrebat: „Cu cât vinzi ouăle?”

Moșneguțul i-a răspuns: „Un leu pentru un ou, madam. Sunt de casă.”

Ea i-a spus: „Voi lua 6 ouă cu 5 lei sau voi pleca.”

Bătrânul i-a răspuns: „Bine, veniți să procurați cu prețul pe care-l doriți. Poate e un început bun, pentru că azi n-am reușit să vând nici măcar un ou.”

Madam a luat ouăle și a plecat, simțindu-se câștigătoare. S-a așezat în mașina ei de lux și a mers într-un restaurant cu amicul ei. Acolo, ei au comandat tot ce au dorit și ce le-a plăcut. N-au mâncat mult, au lăsat resturi în farfurii. Apoi, ea a plecat să achite cecul. Prânzul a fost “ieftin”, doar 450 de lei, – ea a achitat 500 și a mai lăsat de ceai.

Probabil, acest incident poate fi ceva normal pentru proprietar, totodată, destul de dureros pentru bietul vânzător de ouă.

Vreau să subliniez: De ce noi întotdeauna ne demonstrăm puterea când procurăm ceva de la cei nevoiași? Și de ce dăm celor care nu au nevoie de generozitatea noastră?

Am citit odată la Lee Kuan Yew (Prim-ministrul Singapur): „Tatăl meu mereu procura de la cei săraci bunuri simple la prețuri ridicate de el, chiar dacă nu avea nevoie de aceste bunuri. Uneori, chiar obișnuia să achite în locul nevoiașilor. Am fost îngrijorat de acest lucru și l-am întrebat de ce o face. Atunci, tatăl meu a răspuns cu demnitate: „Aceasta este caritate, copilul meu. Aceasta este Dragostea!”

Atunci când la o pizzerie lăsați 3-5 lei pentru ceai (așa se cuvine), amintiți-vă că, pe lângă piață sau în stradă, pe unde mai treceți, stau bunicile cu o legătură de mărar sau pătrunjel și ele au tare mare nevoie de acești 2-3 lei.

Dacă simți ceva citind printre rânduri, înseamnă că ești om bun… Doamne ajută!

Vorbe bune despre oameni buni

Nu toate întâmplările sunt cu final fericit: Înainte de a muri, un om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: „Este suficient să faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva. Gândește-te bine și ia aminte, ce ai făcut tu bun?”

 Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că, într-o zi, atunci când trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit și din cer a coborât un păienjeniș pe care omul trebuia să urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad, care stăteau în urma omului rău, au început agitate să urce şi ele. Văzându-le ce fac, omul rău a început să le îmbrâncească furios cu picioarele, fiind speriat că păienjenișul se va rupe şi atunci el va cădea jos. În clipa ceea, pânza, într-adevăr, s-a rupt și omul rău a nimerit din nou în Iad.

„Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de propria-ţi persoană, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună pe care ai săvârșit-o vreodată!” Bucurați-vă de oameni

Această snoavă, precum și altele îmi erau cunoscute, circulând pe internet, dar nu știam cine este autorul. Anonimarea este un semn de celebritate, să recunoaștem.

Multe dintre cugetări sunt numite de autoare „perle înaripate”, un oximoron ironic, fără îndoială. Iată câteva exemple:

 Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet, stațiuni. Deputații vor crede că noi avem de toate și trăim foarte bine. *Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui: “Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea.” Dar nu uita că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător… *Iobăgia înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine. *În cazul în care soțul de 4 ori merge “la stânga”, atunci, în conformitate cu legile geometrice, el se va întoarce la soția lui… Și dacă pleacă soția? Se va întoarce la mama! *Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic! *Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici. *Martorul lui Iehova întrebând: “Vă pot ajuta cu ceva?” Nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe camera de baie… *Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toții-cu toții, visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă. Australia, de exemplu… *Ziua în fața oglinzii: – Trebuie urgent să slăbesc! Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa cum sunt! – Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine? – E târziu, deja am chemat și liftul …*Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…*Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el! *– Am postat o fotografie în care tu ești nudă! – O să te omor! Șterge-o imediat!– Sunt deja 899 de like…– Atunci nu șterge! *Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligente; oamenii – din contra…*Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în înţelepți și cretini. Iată cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii! *E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil, decât cu un “sfânt” arogant. *Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația…va rămâne. *Ce este mai important în frumusețea unei femei?– Gura!– Dar forma, mărimea, culoarea?– Nu! Principalul… să fie gura închisă! *Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit. *– Ne-am certat cu soţia şi ea a anunţat greva foamei.– Şi cât timp nu mănâncă?– Eu nu mănânc…*Când asupra unui om se aruncă o haită de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei, sunt de partea turmei. *Da, fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit. *Nu priviţi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante! *Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi fost înţeleaptă, nu aş fi acumulat o asemenea experienţă…*Cuvinte de aur de la Bunica: Nu priviţi în oglindă – veţi îmbătrâni! Nu invitaţi în casă oameni răi – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni – vă veţi îmbolnăvi! Nu mâncaţi pe noapte – veţi deveni obezi! *Un salariu decent e atunci când a venit deja timpul să-l ridici pe următorul, iar pe cel anterior încă nu l-ai cheltuit. *De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…*Buna dimineața, Moldova! Cel mai important e să te ridici acum, că de trezit, ne vom trezi pe urmă. *M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…*Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi în curând demis. *În caz că nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată. *Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spuneți doar că “primul sezon a fost mult mai bine”. *Ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre. *În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător, precum un castravete cu un fund amar.*O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar! *Mâncarea este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…*Diferenţa dintre minciună și adevăr constă în aceea că în cazul primei există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, pe când în adevăr acestea nu există niciodată. *Cât de fericiți sunt pesimiștii! Câtă bucurie simt ei atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie! *Aud atâtea calomnii la adresa mea, încât nu am nicio îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas. Sunteți persoane minunate! *Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi, de spaimă, se salută imediat.

Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil.

Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care, așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern, direct, invitând cititorul la un dialog euristic.

De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător…

Prof. Dr. Lucian STROCHI

P.S.: Multumesc enorm de mult editorilor de la PapiruSMedia, Dmn Alexandru Mihaila, Dmn Lucian Strochi și alți autori care au contribuit cu referințe și aprecieri la cartea mea Versete tomnatice – Dna Emilia Plugaru, DmnAug. Jianu, și în, mod special, Dna Dina Ciocanu, care m-au ajutat și îndemnat să scriu în continuare! (Svetlana Vizitiu)


4 comentarii

Top 6 Cărți pentru dezvoltare personală din colecțiile BM


Asemenea ghidurilor clasice, cărtea este destinată oamenilor care știu să realizeze lucrurile așa cum sunt și doresc să le îmbunătățească. Care nu caută ajutor pentru scriere, ci sunt interesați de litere și literatură, fiind curioși cu privire la modurile în care științele minții pot influența și ilumina dezvoltarea noastră personală. Oameni diferiți, gânduri și scrieri diferite. Pe toți îi unește aceeași viață, inimă, suflet… Mai pasă cuiva de stilul vieții? Viața noastră se confruntă cu o nouă amenințare din pricina ascensiunii internetului. Dacă înainte ne bucuram să răsfoim paginile unui album de familie, astăzi nu mai avem timp nici pentru imagini virtuale într-atât suntem de acaparați de tot mai noi informații pe care încercăm zi cu zi să le însușim, obosim și le dăm la o parte cu convingerea că ne vom întoarce la ele, și… nu mai revenim! E doar un exemplu. Cu cititul – mai greu… Eu cred că avem nevoie de mai multe cărți care să ne ajute să revenim câtuși de puțin la acea cultură, acel mod de trai, gând, și chiar … nostalgie: toate care să ne pună viața pe picioare, astăzi! Să ne oprim puțin si cu răbdare să învățăm să apreciem parcursul lucrurilor care ne înconjoară, în special, alături de persoanele la care ținem

La 21 februarie, se celebrează Ziua mondială a Limbii Materne un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică pe întreg pământ. Cu acest prilej, vin la voi cu un nou #TopCărți din colecțiile Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu:  Vivat!

 

  • Iulian FILIP: Balanța Vărsătorului, vederea Mergătorului” de Mariana HARJEVSCHI. – Ch., 2017

„E doar un fel al poetului de a sensibiliza înțelegerea relației prezentului cu cele trăite în trecut. E cunoscută obsesia fiecărui om pentru răsfoirea albumelor cu fotografii din diferiți ani. Parcă ai ieși din timp – în altă dimensiune. Un fel de vacanță… Prinși de ritmul tot mai alert al vieții, evităm să scoatem aceste efigii ale trecutului, amânându-le pentru… nu știu care duminică mai liberă, pentru mai târziu.” (Iulian Filip, din interviul cu M. Harjevschi)

O scurtă navigare prin paginile cărții vă deschide numeroase personalități din Republica Moldova care prețuiesc și promovează valorile culturale, varia scriitori, cărți cu o limbă română clară, și multe-multe lucruri utile din interviurile cu scriitorul Iulian Filip într-un lung drum/dialog folcloric cu Mariana Harjevschi, Directoarea generală a BM B.P. Hasdeu. Un volum autobiografic, ușor de citit, cu plăcere răsfoind paginile pline de istorioare din viață. Vin referințe și aprecieri de la prieteni, varia personalități despre Iulian Filip. Contează stilul cărții: În primul rând, permite cititorilor să primească mesajul fără mult efort descifrând o proză opacă, cu încredere într-o personalitate cunoscută: După ani de experiență este interesant să citești un studiu cuprinzător despre viața și activitatea a acesteia. I-a redat un șarm aparte și autoarea M. Harjevschi: din conținut reieșind că îi pasă de consecvență și acuratețe a textului, de virtuți și convingere în realitatea la care alți autori nu au acces atât de ușor. Nu în ultimul rând, stilul poetic adaugă frumusețe lumii, divulgând un caracter multilateral talentat (conducător, artist, poet, pictor, umorist etc.). O întorsătură elegantă cu remarci spirituale, metafore impresionante, cu cele mai mari plăceri ale vieții. Și, după cum observăm din câteva capitole, aceste virtuți practice ale unei scrieri care mai serioase, care pline de amuzament, – ar crea o punte pentru efortul practic de a stăpâni scrisul de calitate. Tinerii scriitori, cititorii – au ce împrumuta / învăța din experiența literară și din dezvoltarea personală a scriitorului Filip…

Devenirea cititorului: Dintr-o carte-n altă carte / mă grăbesc deștept să cresc, / Partea mea e mai departe – / când citesc, o deslușesc: // se-mplinește printre rânduri / de citiri și recitiri, / răvășind roiuri de gânduri, / de-ntrebări și uluiri, // O uimire-uluire / cu cititul când zoresc – /aștept splendida împlinire / când voi ști să mai citesc.”

„- Cred că Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, cu impresia de scriere simplă, au dus de nas multă lume deșteaptă, dar i-au provocat/determinat pe mulți scriitori să-și revadă atitudinea față de această dimensiune – a albumelor. După ce am citit pe Marguez ( A trăi pentru a-ți povesti viața…), mi-am întărit în convingerea că o s-o fac, că o să mă apuc s-o fac – povestirea de sine. Recititrea a ce ai trăit poate duce la o investigație curioasă. Depinde cât de tare nu te temi de arheologia aceasta. Dar în doi o fi fiind mai ușor…” (Iulian Filip)

Alte surse din cuprins: Drumuri și punți poliglote – incidente și politici; Cenacluri, cluburi de creativitate, ateliere de creație; „Ziua de lucru mi-i de două veacuri”; Aniversările și înmormântările poeților; Vorbitul de bine la românii basarabeni; Editura care mă norocește cu tot felul de surprize; Modele valoroase…; Artele și dialogismul; Polivalența unui talent; Vederea Mergătorului, etc.!

  • Oglinzi: Orașul unde tace Dumnezeu” de Camelia RADULIAN, vol. 2. – Buc., 2016

Ziua în care am simțit gustul zgurii / nu e cuvânt / e un om. / Poate tu. / De aceea o să-mi cumpăr mâine / încă un vis / în pântecul mamei.” (p. 69)

Timpul ține în mine agrafe de păr / mărunțiș de răspântii / câteva dureri, / dar unde sunt, Doamne, / batistele mele de rămas-bun?” (p. 92)

Atâta profunzime și pricepere de caractere umane, greu de găsit. O scriere condițională elegantă specifică unei firi sentimentale și la fel de vulnerabilă în fața societății, uneori fără de leac, ce lasă urme adânci în suflet. Atât de pătrunzătoare versuri – cu spirit, cu dragoste de oameni, însă optimismul rămâne undeva la orizont cu vise și raze de speranțe, cu dorință de fericire, împliniri… Poeta nu este sigură și învită cititorul să deducă, fie să facă predicții la situația respectivă: Ori ești un singuratic, ori… te lupți pentru fericirea ta! Recitind versurile, da, le recitești cu plăcere: Ca și cum ai începe tratamentul împotriva unui început de depresie de care n-are scăpare nicun om pe această lume! Recomand Poezia Cameliei Radulian, – nostalgică după dragoste, atât de firavă și inexplicabil de lacromogenă, dar e lacrimă curativă, de purificare a sufletului, – acest lucru pot realiza persoanele inteligente, desigur… Dragostea. Noi o interpretăm ca pe o secvență cauză-efect: a venit, a plecat, și mai bine, ea persistă chiar dacă doare uneori… Colorată, deprimată, dar la Radulian cheia succesului e în plăcerea cauzată de cântat, orice strofă la ea e o melodie pe care chiar cititorul o poate creea… în sinea lui! Astfel că dragostea nu mai pleacă niciodată!

Încă visăm, / dar în casa de peste drum / ne vuiește nisipul / ziarele prind pe mese, / culoarea uitării.” (p. 80)

Dar spălați-vă pe față cu lacrimi / cum v-ați spăla cu apă neîncepută! / încă vi se chircesc picioarele, încă dinții vă cad ca mărgelele / și îmbătrâniți. / Dar trăiți.” (p. 90)

Poezia pe care o scrie Camelia Radulian reabilitează lirismul, într-un context literar dominat de scepticisam ironic și dezabuzare. Autoarea are curajul să se caute în fiecare experiență fundamentală și în versurile care, deopotrivă, o transcriu și o transfigurează. În oglinzile ei poetice regăsim nu numai trăsăturile, gesticulația și romantismul unei individualități deja pronunțate, ci și figura noastră interioară, pe care o credeam bine ascunsă. Poezia adevarată este cea care poate deveni un revelator pentru cititor. Camelia Radulian reusește performanța.”Daniel Cristea-Enache

  • Frunza de acacia” de Zvetlana PREOTEASA. – Buc., 2015

Dramă sentimentală, psihologie dură, 380 de pagini pline de frică și suspans. Aventură, dragoste, multe nume și mister într-un volum: Un roman care se adresează în egală masură sufletului și raţiunii. Explicații, metafore, comparații, uneori alergăm după ajutor la DEX… Nu sunt atât componente ale limbii, cât cele ale rațiunii, identificând modurile în care o idee mistică poate conduce la alta în șirul gândurilor noastre… Creând imagini ca într-un film artistic, totuși înveți ceva din carte: cum să te ferești de oameni răi! „Cu greu suporta Ahmed când pe munca sa, stăpânul primea aprecierile și felicitările clienților. Se săturase, așa că, s-a hotărât să fugă cu prima ocazie ivită în cale. Destinul a vrut să-l ajute: pe când căuta blocuri de piatră, întâmplător a întâlnit o caravană, s-a luat după ea și dus a fost.”

Când omul e flămând, ca să nu-ți dea în cap și să-ți ia mâncarea din față e bine să arunci o ciozvârtă și atunci îl liniștești și ți-l legi mai zdravăn de tine… – La ce ciozvârtă te gândești?” (din roman)

Zvetlana Preoteasa: „Nu am avut de gând să devin scriitoare, însă am fost prinsă în mrejele unei perioade glorioase din istoria Sulinei, dar şi a României. Mi-am dorit ca această carte să fie o frescă  a Sulinei.

Prin această carte, Zvetlana Preoteasa îşi reia vocaţia sa de istoric, revitalizând o parte a istoriei  Sulinei. Este o istorie vie, în care personajele renasc, sunt surprinse din diferite unghiuri în locuri diverse, iar modul de exprimare este plin de simţire artistică” (IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului)

Cartea „Frunza de acacia” poate fi gasită și la Biblioteca Municipală din Chișinău: o donație specială din partea autoarei

  • Bărbații din viața mea” de Ninela CARANFIL / Eseuri, portrete de creație, tablete, aduceri-aminte, omagieri… – Ch., 2017

Din cuprins: O actriță dragă printre oamenii dragi; Părinții, frații; Anatol Ciocanu; Liubomir Iorga; Cei dragi; Atitudini; Strict personal; Pentru urmași; Referințe și aprecieri, Iconografie.

O inteligentă percepere de oameni, impresionantă aspirație a autoarei. O manieră narativă captivantă deosebește cartea de alte cărți scrise de actori. Cu amănunte amuzante sau triste, sunt Portrete schițate de Ninela Caranfil, printre care circa 50 sunt despre bărbații din viața și activitatea ei teatrală. Fiecare portret atrage, acaparează, sunt personalități ieșite din comun – ca biografie, prin aspirațiile lor, meseriile pe care le practică. Punctul culminant al textelor adunate în carte este patriotismul, dragostea de neam și țară! Alături de portrete și confesiuni tulburătare vom descoperi: „Dumnezeu în viața mea” sau „Menirea teatrului”. Ca om al lecturii, actrița ne demonstrează abilități de critică literară, cu cea mai temeinică analiză a unor texte referitor la romane, religie sau la cărțile despre personalitătți.

Chiar și atunci când bocește, spunea pe timpuri despre ea Ion Puiu, această actriță își râde de necazuri, de neșanse, de urât, de pasiuni. Azi mai putem adăuga că actrița Ninela Caranfil chiar și atunci când plânge, de fapt, ea râde de necazurile noastre, de neșansele noastre, de urâtul nostru și ne arată cu zâmbetul ei arhetipal drumurile cele mai largi, drumurile spre luminișuri” (Andrei Vartic)

Niciodată tristă, artistă a poporului Ninela Caranfil totuși se simte deranjată de unele probleme din societatea noastră: „Alte măşti, aceeaşi piesă, vorba lui Mihai Eminescu. Mă deranjează dedublarea oamenilor, duplicitatea. Nu mai ştii când omul e sincer şi când minte.”

Editată la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, cartea o găsiți în orice filială a BM.

  • „Iubirea de Viață, Țară, Baștină și Neam” de Ion PERCIUN. – Ch.; – Rezina, 2018

Pe când filozofii cei cu apă-n gură tac, ei tare mai vor filozofi să rămână”… Un volum despre Basarabia. De dincolo de Nistru și de dincolo de Tisa… Nu avem multe cărți care reflectă atâta respect pentru țara natală, din care tinerii să absorbe acest sentiment. Acest volum sper să-i trezească, sa-i cultive patriotismul veritabil… Cele 337 de pagini ale volumului cuprind proză, versuri şi o iconografie ilustrată „Baștina și băștinașii”, despre oameni îndrăgostiți de limba, istoria și cultura românească.. Apariția cărții în mare măsură se datorează mecenatului Eugen Statnic, născut în anul 1929 la Pripiceni-Răzeși, județul Orhei, în familia parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, satul care este şi baştina autorului Ion Perciun. Din cuprinsul cărții: Iubirea de viață, de țară (imaginații filozofice); Povestea cuvântului; Povestea Limbii; Povestea Omului; Versuri, Colinde aromâne; Personalitățile locale, etc.

Multstimatul Nicolae Sulac a numit hărnicia drept principala trăsătură a neamului nostru. Alții adaugă – patriotismul. Un patriotism, ași zice, de un colorit local”; „…Marea parte din moldoveni habar nu au de istoria multilateralăa poporului nostru, obârșia și locul lui în istoria europeană, pentru că nici la școală, nici la facultate, n-au fost familiarizați cu aceste cunoștințe, iar propaganda sovietică și cea promovată ani de zile de sursele pro-estice de informare în masă și-au făcut foarte bine lucrarea.”; „Numai tu, popor cuminte, / Numai tu mai ești în stare / Să ridici din adâncime / Adevărul sfânt și mare.” (fragmente din carte)

  • Adolescentul merge după soare: Ghid de dezvolatre personală / Diana Ștefăneț, Lucia Bâtcă, Olesea Raru. / coord.; ȘTEFĂNEȚ, Diana. – S. n. 2016

Nu considera ceea ce faci o povară. Cu o atitudine pozitivă o poți transforma într-o activitate plăcută”. Formarea personalităţii armonioase, receptive la schimbări, capabile să se integreze dinamic într-o societate contemporană devine o cerinţă a timpului, actuală pentru procesul de învăţământ. Psihologii subliniază că adolescenţii sunt caracterizaţi de următoarele trăsături care par adultului deviante, dar care sunt normale la această vârstă: refuzul autorităţii paternale, agresivitate, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de responsabilitate şi sensibilitate excesivă faţă de inluenţele exercitate de anturaj. „Fii optimist, ce beneficii ai putea avea dacă te vei gândi mereu la un final negativ?” Identitatea şi viitorul adolescenţilor sunt determinate de bunăstarea lor emoţională şi spirituală. Adolescentul redescoperă lumea, datorită posibilităţilor sale de interpretare şi este intens preocupat de propriul său destin. Este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor. Se elaborează un sens de viaţă şi dobândeşte contururi concepţia despre lume şi viaţă. Conştiinţa de sine se adânceşte mult, sporesc eforturile de autocunoaştere şi autoproiectare… „Concentrează-te pe valori, nu pe dorința de a fi perfect”. Dedicat adolescenților, studiul ne invită într-o călătorie în lumea marilor căutări de sine, marilor aspirații și metamorfoze interioare, propune soluționarea cu succes a problemelor de vârstă și gestionarea stărilor afective e necesară cunoașterea profundă a vârstei, precum și aplicarea unui șir de tehnici și metode concrete, pe care ni le oferă autorii. Un ghid foarte util, se recomandă tuturor care tind spre autocunoaștere și dezvoltare personală.

Abordarea depresiei și a anxietății. Dacă simți anxietate, ești mereu trist, atunci nu aștepta trecerea anilor pentru a apela la un ajutor specializat. Este mult mai ușor de rezolvat problema când este în fazele incipiente, decât în stadiile tardive.” –

Vino atunci imediat la BM B. P. Hasdeu!

Câteva surse Top5carti precedente aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/20/top-5-carti-pentru-dezvoltare-personala/

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤


5 comentarii

Din donații, lansări recente de carte la BM B.P. Hasdeu: Top 8 carti


Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național – Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare personală. Unul din obiectivele principale ale activităților constă în educarea culturii lecturii în societatea moldovenească, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Vă propunem câteva titluri de carte din donații recente, cu autori omagiați sau – lansate la Biblioteca Centrală a BM.

  • Grigore VIERU în amintirile contemporanilor. Antologie de Daniel Corbu. – Iași, 2010

Limpezimea exprimării și densitatea mesajelor. Cartea prietenilor lui Grigore Vieru. Se spune că are cele mai frumoase cărți și cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan. Are un grad de notorietate visat și de unii președinți de state. A fost întrebat, inclusiv de copii, de unde vine poezia lui, și a răspuns de fiecare data că din suferință și singurătate… Marea poezie românească a descoperit-o nu în școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele… care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare, pe care le auzea la șezătoarele la care mergea cu sora lui, din ghicitorile noastre, în ele Vieru a descoperit marea poezie română, fără să știe că aceasta este poezia noastră română…

Pagini semnate de Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Preafericitul Daniel – Patriarhul Bisericii Române, Marin Sorescu, Nichita Danilov, Nicolae Dabija, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei, Mihai Sultana Vicol, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Ion Beldeanu, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, George Vulturescu, Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Teo Chiriac, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu ş.a., „Cititorul va avea revelaţia unui poet naţional şi popular, oracular-mesianic, dar şi a unui personaj fabulos, ale cărei energii s-au revărsat în şuvoaie, unul din rarii patrioţi ai acestor timpuri, dedicat patriei, neamului, limbii” (D. Corbu)

Există o mare diferență între cititorii mei și cititorii găștii: admiratorii mei mă citesc, admiratorii ei nu o citesc. Cu privire la unii colegi de breaslă mai în vârstă, care nu au ochi să mă vadă, le pot spune doar atât: eu am destulă vreme să privesc în urmă, lor nu le-a rămas destulă vreme să privească înainte.”; „Nu poți fi poet fără să-ți iubești neamul”;

Trebuie să afirm că nici pe timpul regimului totalitar nu a existat un asemenea dezmăț artistic. Este adevărat că unele pagini, unele cărți erau date la cuțit. Dar nu putem spune că scriitorul de autentică vocație n-au răzbătut. Astăzi există mai mult o libertate a mediocrităților decât a valorii adevărate, deseori cenzurată de incertitudini financiare. Mediocritățile găsesc rapid mijloace bănești provenite din sponsorizări de rudenie sau din legături amoroase. Detest libertatea care este potrivnică adevăratei valori.” – Grigore Vieru

  • „Iubirea până la capăt. Omagiu lui Ion VATAMANU”. – Ch., 2012

Dorul de frumos… Este mai mult decât o idee şi mai mult decât un ideal. Este o aspiraţie de a fi parte din acest dor, iar Ion Vatamanu a reuşit – la nivel profesional – să transmită prin discursul său liric autentic o spiritualitate mânuită cu măiestrie şi cristalizându-se într-o metaforă integrală, unică în volumele: Primii fulgi (1962), Monologuri (1964), La mijlocul ierbii (1967), Liniştea cuvintelor (1971), Ora păsării (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Măslinul oglindit (1983), Dimineaţa mărului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Dialoguri banale (1988), Atât de mult al pământului (1989). Aceasta, în pofida faptului că a îmbrăţişat profesia de chimist, aflându-se din 1973 în funcţia de şef de laborator la Institutul de Chimie al AŞM. Mai mare peste dorul de chimie s-a dovedit a fi dorul de poezie, pe care şi l-a exprimat prin fiecare poem nou scris, literatura pentru el identificându-se cu însăşi viaţa. Deşi demult nu mai este în viaţă, despre Ion Vatamanu nu se poate vorbi la timpul trecut.

Carte destinată elevilor, studenților, profesorilor de literature și tuturor celor interesați de creația scriitorului. O dedicație poetului, savantului și omului politic Ion Vatamanu, inovator al versului, un luptător aprig pentru democratizarea societății și recuperarea valorilor naționale, pentru afirmarea limbii române în Basarabia. Editia cuprinde comentarii și aprecieri critice pe marginea operei distinsului poet apărute în presa vremii, dar și mărturii despre activitatea de savant și om al cetății, care l-au consacrat în primele rânduri ale vieții publice, dedicații poetice, cât și un set important de fotografii ce oglindesc viața lui Ion Vatamanu.

Două motive – frunza și pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act lyric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt… Iubirea până la capăt – iată una din calitățile superioare ale poeziei în genere. Cine iubește până la capăt, spune dictonul, trăiește mult. (Grigore Vieru)

  • „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe munte” de Dor de Viorica COVALSCHI. – Ch., 2019

„De-o sută de ani n-a mai îndrăznit nimeni să-mi tulbure vrăjitoriile, ia să văd cine-i drumețul”… Cine e Moldița-Crăița? Promovată în cadrul programului „Chișinăul citește” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, povestea a devenit îndrăgită de pici și școlari porniți cu lectura printre prieteni. Carte cu copertă de calitate, ilustrată frumos, desigur că bucură ochii nu doar a celor mici. O legendă pentru copii despre întemeierea Țării Moldovei. Denumirea personajelor principale ale basmului conduc cititorul anume spre acel îndepărtat eveniment istoric. Zimbrișor–Cornișor, personajul central al subiectului, tânăr și curajos, se avântă într-o călătorie inițiatică de cunoaștere a lumii, luptă cu dușmani reali și învinge vrăjile rele, ajută pe cei căzuți la nevoie și își face prieteni noi… Astfel eroul se maturizează pe zi ce trece, forța și bunătatea lui făcând să triumfe binele, frumosul și adevărul. – Care e rolul educativ? „Și, dintr-o data, o bunătate nemaivăzută puse stăpânire pe vrăjitoare și din ochii ei începură să se rostogolească lacrimi. Bătrâna plângea. Era pentru prima oară când simțe gustul sărat al plânsului.” Ce a făcut-o să lăcrimeze? Vreți să aflați cum binele topește răutatea? Citiți basmul! Este la Biblioteca Municipală, poftim!

  • Arz-o focul, dragoste!” de Andrei MOROȘANU. – PapiruS Media, București, 2018.

O carte de relax, plină de umor și suspans… Iată dacă ar fi fost premiată undeva la nivel national/international, aș fi pus întrebarea „Pentru Ce?” Și nu aș rata, chiar se merită pentru bunul spirit și râsul care te pufnește din tot interiorul! „-Vezi, mata, fata-i cam puțintică în țâțișoare. Băiatului îi plac fețișoarele cu mamelele mai țâșnite… – Dar ce, bre, are de gând să le mulgă?… se stropsi mama…;Gurile rele macină prin sat că nevastă-mea și-a găsit la oraș un ibovnic. De fapt, am observat și eu că merge cam des la raion. Se vede că i se aprind tare focurile înăuntrul dorului cumplit, că pune coada pe spate și se duce val-vârtej. Vine tocmai seara, miorlăind ca o pisică sleită de joacă, dar are grijă să mă hrănească: îmi pune dinainte niște resturi de la masa lor dulce după giugiuleli. Eu mă fac că nu pricep nimic…” (fragmente din carte)

„Farmecul cărţii constă în primul rând în comicul  de limbaj, Andrei Moroşanu stăpânind perfect argoul (argoul celor ajunşi la fatidica vârstă de patruzeci de ani, „stătuţii”, dar şi cei „hârşiţi” în dragoste şi jargonul (pe care îl folosesc de obicei „demoiselele”), obţinând nu o dată adevărate performanţe. Iată un exemplu savuros: „Măi deşteptule, arată-mi tu proasta căreia i-ar ajunge răscolitul cu degetarul! Femeia, dacă a intrat în călduri, tânjeşte după foială! Te-ai apucat de trunchiul muierii, apoi fii vrednic şi aprinde-i focul în scufiţă, dă-o huţa în scrânciob să-i zvâcnească trupul de dulcele sălbatic! Numai nu cu şfichiul tău, care-i bun doar la…WC!” (Să mai spunem că „reclamata” a obţinut imediat divorţul?) (Lucian Strochi)

„Omagiu adus Centenarului prin limbaj!”;„O galerie impresionantă, dar din care eroul nu prea are ce alege, iar când alege, se „frige”; „Să mai spunem că această carte este scrisă totuși „pour les connăisseurs”, asemenea unor băuturi alese, vechi, prețioase.”  (Lucian Strochi)

  • „Dialog în vis” de Veronica PÎRLEA CONOVALI. – Buc., 2019

„Toate-n lumea asta vin și mor, / Veșnic e pământul și un dor, / Dor de mama, neam și de moșie, / Dor de tot ce nu-ți mai aparține.” (p.54)

Momente de poezie prelungite până târziu în compania folclorului şi a lacrimilor istorice. Un adevărat regal de poezie, de cultură, de spirit, cu dor de neamul românesc și amărăciunea înstrăinării… O salcie plângătoare cu-n vers ce freamătă românește între Prut și Nistru, de la Eminescu la Leonida Lari

Cartea lansată în Chișinău la BM Centrul Academic Eminescu a luat Marele Premiu la concursul de Creație Literară „Vara visurilor mele” organizat de Revista Amurg sentimental, România, 2019!

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.”Eugenia Conoval

Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile” (Victor Ladaniuc)

  • Capitol cu îngeri. Dintr-un volum COLECTIV” de Ionel SIMOTA. – Onești, 2016

Am ars până la ultimul sărut,/Până-n străfundul cărnii/Ce mi-a fost dragă/La naștere…/Din sângele meu/ A curs o cenușă albastră/Și o pasăre alba, strălucind,/Mi s-a desprins din suflet…/Am plecat odată cu ea/În cer,/Am stat în ceruri la rând,/Pe pământ oricum nu se mai putea…/Acolo, îngerii,/ M-au întâmpinat plângând. / Am ars până la ultimul gând…” (Ionel Simota)

Un gest de comemorare după tragedia de la „Colectiv” în care au ars zeci de oameni. Poetul a luat Premiul „Cartea anului”-2016, pentru acest volum”, apărut la Editura „Magic Print” din Onești.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 2007. Deține Premiul USR pentru Poezie în 2010 pentru volumul Desculț printre cuvinte. Recent, autorul a prezentat câteva volume și la BM B. P. Hasdeu, a fost într-adevăr special și frumos, cu omagieri, cântece și recitaluri… La fel propunem un volum cu poezii „Sentimente cu Păsări (II), Mirări”, de Ionel Simota. Același poet, același talent, vers, spirit încredibil:„Ieri n-am știut cum să-ți fiu, cum să-ți spun… că rătăcirea mi-ai întors-o din drum…

In toate volumele sale, poetul Ionel Simota  ne propune, de fiecare data altfel, mai mult decat o dezbatere; el ofera o viziune capabila sa tulbure, sa relativizeze si sa produca revelatii, obligand cititorul sa creada si sa patrunda, de bunavoie,  in cercul sau existential. Ca la Blaga, iubirea devine unicul principiu, in eterna identificare cu binele, adevarul si frumosul. Fara patima, simplu si direct, aceasta alchimie devine singura logica a fericirii.” (Prof. dr. Cristina Pescaru)

  • „Grădina de sticlă” de Tatiana ȚÎBULEAC. – Ch., 2018

Cu atâtea în jur Ciornobâlul îmi părea un fleac… Mă îngrozește ignoranța noastră. Poate doar Bella Isaakovna înțelegea cu adevărat ce tragedie se produsese, ea însă nu simțea nevoia să vorbească de pe scenă, așa ca Șura. În acele zile oamenii începuseră să moară câte puțin, iar noi ne gândeam la mare și la murături… În afară de limbă și explozii, perestroika și specula infloritoare a Raiei, se mai întâmplau în oraș și alte lucurui. Eu devenisem oficial, femeie. Îmi venise ciclul, și asta era mai interesant decât toate cele de mai sus luate împreună.”Dacă ar fi existat pe atunci Dumnezeu (?), i-aș fi cerut să mă facă altfel. L-aș fi rugat să cheltuie cu mine măcar un strop de bucurie, măcar o rămășiță de fericire. Un scuipat de-al lui mi-ar fi fost de ajuns – nu eram hapsână. Pe cât le iubeam, pe atâta le disprețuiam. Pentru viețile serbede, lipsite de orice bucurie trupească. Pentru nodurile din gât și din inimă. Aș fi putut îndrăzni să fiu curvă. Eram de la internat, la ce să te aștepți de la o orfană?”  (fragmente din carte)

Promovat la Biblioteca Municipală în cadrul evenimentelor „Chișinăul citește”, volumul „Gradina de sticlă” a fost distins în 2019 cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Cred că pentru sinceritate și modul de a descrie o viață de orfană…  Visuri, romantică, multă-multă imaginație. O carte ce prezintă interes în special pentru generația tânără, dar și trezește curiozitatea  prin stilul narativ, dialogal – o redare adolescentină a verbului trecut comparativ prezentului. Se face deosebirea dintre perioada sovietică cu cea contemporană cu o limbă foarte ascuțită!

Tatiana Tibuleac e o povestasa paradoxala. Ea stie, ca foarte putine scriitoare romane contemporane, ca «o poveste nu lasa niciodata lucrurile nerezolvate». Mai stie ca atunci cand existi «intre coastele moi si fermecate ale povestii», adica intre povestitor si eroul povestirii, ajungi sa te impaci «cu raul si cu durerea, cu bolile si cu tradarile». Daca in Vara in care mama a avut ochii verzi Tatiana Tibuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectiva fragil-masculina, in noul sau roman ea povesteste o lume aflata pe granita miscatoare dintre coagulare si dezagregare, dintre Rusia si Europa, dintre lupta si fatalitate. „Grădina de sticla” este, in mai multe feluri, romanul unei intregi generatii feminine si al unei povestitoare pe cat de autentice, pe atat de surprinzatoare”. (Simona Sora)

  • Risc și securitate; articole, comunicări și prelegeri, vol.5, de Gheorghe ILIE, conf.univ.dr.ing. – Buc., 2015

Natura publică a unor platforme sociale face ca securitatea informațiilor să fie mai greu de controlat.  Unele informaţii pe care le împărtășiţi pot deveni imediat publice. Utilizatorii sunt cel mai adesea supuşi valurilor de spam, dar şi ingineriilor sociale. Dar, toate reţelele sociale au o serie de opţiuni de securitate care pot fi ajustate. Pe Facebook, de exemplu, informațiile sunt publice de la sine, la fel ca întregul profil. Au fost lansate noi servicii care ajută la căutări mai bine agregate şi care pot returna rezultate precum «prieteni care urmăresc emisiunea X», dar şi «vegetarieni din oraşul meu care iubesc brânza». Utilizatorii pot preveni apariţia lor în rezultatele noilor funcții dacă îşi ajustează setările de securitate şi modifică statutul «like-urilor” din public, în privat.

Conectarea de pe reţele Wi-Fi publice și nesigure trebuie, de asemenea, evitată. Luaţi în calcul riscurile care există atunci când împărtăşiţi pe FourSquare, Twitter sau Facebook locul unde vă aflaţi. Un check-in nu le spune doar prietenilor unde sunteţi, ci şi hoţilor, care află cu această ocazie şi locul unde nu vă aflaţi: acasă.

Acest volum, dar și alte cărți la același subiect expuse în Zilele Internetului pe panou la Biblioteca Centrală asigură cunoștințe utile și siguranța de a vă feri de riscuri sau probleme în comunicarea virtuală.

Recenzii de Svetlana Vizitiu, 2020  ❤

#impresiiviatacarti, #bibliotecahasdeu, #Top5Carti


6 comentarii

Top 8 cărți cu Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu


Performanțele și schimbările profunde trebuie să înceapă de la noi, bibliotecarii. Există multe posibilități neexplorate încă, dar care ar conduce atât la optimizarea serviciilor oferite în centre bibliotecare, cât și la o satisfacție și împlinirea profesională. În trecut, meseria noastră s-a limitat practic la activități de rutină, deservire de ”carte – acasă/ în sala de lectură”, fără o capacitate de flexibilitate și de creativitate sporită în domeniu. Astăzi, oferim cartea de tipar, și mai mult, – carte virtuală, plus promovare și lansări de varia activități culturale întrecând uneori show-ul emisiunilor televizate. Bibliotecarii oferă nu doar titluri de carte, subiecte pentru promovare, – ei depun suflet, talentul lor, ei activează zilnic informând și deservind – pentru a ajunge în fine, la mințile utilizatorilor preocupați de dependența lor de smartphoane…  Ei sunt scriitorii experți în studii și recenzii literare, creează proiecte, idei, imagini; organizează și moderează evenimente în orice domeniu de artă și cultură, sunt pedagogii sau mentorii care merită să fie acceptați ca modele sau valori. Dar de oriunde am porni și orice cale am alege, toate drumurile duc la utilizatori; ei determină logica existenței și funcționării unei #biblioteci!

Azi, venim cu recomandări de carte, un top special în domeniu și vom menționa bibliotecarii BM, vom informa despre fapte remarcabile în viața și activitatea unei rețele de biblioteci promovate de profesioniștii în domeniu din ultimii zeci de ani, cu amintiri și imagini istorice în sfera valorilor culturii naționale

  • Valeriu Rață. Biblioteca Municipală: portret din profil cultural: (Cronici, consemnări și recenzii). – Chișinău, 2013.

Un volum de scrieri axate pe domeniul cultură – tematică ce reflectă o fațetă esențială a activităților desfășurate la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu: Istoria, dezvoltarea, imaginea, inovații; Portrete în timp; Personalități; Monografii; Exemple de atitudine civică pentru generații; Verticalitate și responsabilitate profesională; Dăinuirea prin carte; Labirintul creației; Colocviile de vară; Speranțele literelor basarabene; Aniversări la BM B.P.Hasdeu; Copiii Chișinăului; Povești tentante; Poezii din Basarabia; Bibliografie critică; Reviste de vis; Autori de frunte al revistei BiblioPolis; Oameni de cultură; Cheia succesului; Universul de carte și bibliotecă; Literatura și teatrul, etc. Articole aparte despre varia personalități culturale implicate în activitatea bibliotecii – Ninela Caranfil, Gheorghe Budeanu, Dumitru Matcovschi, Paulina Zavtoni, Radmila Popovici-Paraschiv, Anatol Moraru; Iurie Colesnic, Ion D. Sîrbu, Steliana Grama, etc. „Mi se pare cu totul revelator faptul că, în aceste scrieri, V. Rață se poate bucura de împlinirile altora; în plus, știe a scoate în evidență resorturile acestor succese, respectiv, merite ale acestor despre care își spune cuvântul în BiblioPolis sau în alte reviste de cultură de la noi…”- a menționat Vlad Pohilă, – „File ce nu vor fi neglijate de autorii unei viitoare istorii a BM B.P. Hasdeu într-o epocă de afirmare deplină, ba chiar de incontestabilă ascensiune, așa cum ni se conturează acest început de secol și mileniu

  • {Valeriu Rață}. Alt portret din profil cultural al Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu (Cronici, consemnări și recenzii) – Chișinău, 2016.

Un portret, dar din același unghi de vedere, al instituției care îmi face cinste că activez în ea și pe care o iubesc nespus de mult” – a spus regretatul Valeriu Rață.  Autorul a adunat o frumoasă recoltă de scrieri despre varia personalități, despre activitățile bibliotecarilor și evenimentele culturale în incinta Bibliotecii Municipale. Din cuprinsul cărții: Avem nevoie de astfel de cărți;  Profesia de bibiliotecar merită mai multă atenție; Colaborări dintre biblioteci; Versurile lui Grigore Vieru pe un CD excepțional; Mariana Harjevschi – protagonista Clubului Impresii din viață și cărți; În labirintul producțiilor scriitoricești; Fascinația artistului plastic Valeriu Herța; Un om al cercetării și culturii desăvârșit – Iurie Colesnic; Prieteni devotați ai Bibliotecii Municipale; Pentru totdeauna director de onoare; Lectura, Cartea, Biblioteca; etc.

  • Lidia Kulikovski. Contribuții biblioteconomice (teoretice și praxiologice). Culegere de articole (2008-2012)

Cartea-i cât o Casă cu Bibliotecă! Când întrai în casa unei persoane inteligente sau înstărite, care era primul lucru care sărea în ochi? Răspunsul e: o bibliotecă! Cu cât persoana este mai inteligentă sau mai bogată cu atât mai multe șanse ca biblioteca să fie mai bine dotată. Dar astfel era Înainte, acum ardem de nerăbdare să întrăm într-o casă virtuală a computerului, alias într-o bibliotecă plină cu oameni și cu destine reușite, o comunitate cu evenimente interesante. Volumul Lidiei Kulikovski prezintă mare interes prin deosebirea ce o face dintre biblioteca din trecut și prezent, cu mici sau mai mari excepții cu modele de viață; e ca un roman de dragoste dintre bibliotecari și utilizatori, cu exemple din experiență proprie, descrise atât de iscusit că poți reuși de sinestător să faci un studiu profesionist, fie să citești o istorie plină de aventuri. Obiective reale: Studii, sinteze, reflecții, comentarii, chiar și indiscreții: Epoca femeilor, epoca divertismentului, epoca specializării muncii, – interactivității, mediilor, eficienței, emoțională, a rețelelor, etc… Volumul cuprinde capitole despre personalitățile de valoare: Oamenii și instituții din lăuntrul și din afara domeniului infodocumentar (eseuri, tablete, portrete bibliografice)„Mutațiile valorilor umane se schimbă lent, – cum de nu am observat? Cum de nu am reacționat? Se schimbă valorile, se schimbă cerințele utilizatorului… Azi el pune notă bibliotecii, el este patronul, regele, dictatorul. Percepția stării bibliotecii provoacă angoasă și neliniște, căci există probleme serioase. Dar poate acesta este modul prin care putem face ceva?”; „Urmărim două extreme vis-a-vis de bibliotecă în comunitate/societate: Automatizarea și autoinfamarea de către noi înșiși, bibliotecarii, de către personalități notorii, de către comunitate, de către unii utilizatori… Alunecăm, în mod programat, pe lângă valorile și prioritățile societății, pe lângă necesitățile și interesele umane în schimbare. Motivul pentru care bibliotecile gravitează în continuare spre formatele tradiționale în activitatea lor este acela că toată lumea le știe,  fac parte din rutină și nu-i greu să le folosești. Cum spunea Peter Drucker „problema mea și a altor oameni nu este că nu am ști ce trebuie să facem, ci că nu facem acele lucruri.” (L. Kulikovski)

Cărțile îți facilitează accesul la informații de specialitate. Pentru a fi un bun profesionist e nevoie de a acumula cât mai multe cunoștinte și informații noi, în special de la experții în domeniu!

  • Vlad Pohilă. Și totuși, limba română (Articole, eseuri, prefețe, recenzii). – Chișinău, 2008.

Reflectă starea mea sufletească și, probabil, multe din problemele vieții noastre zbuciumate”, spune autorul. Vlad Pohilă, un scriitor legendar, monstru sacru al scrisului românesc, Bibliotecar și moderator consacrat al evenimentelor culturale, un expert inspirat în recenzii și biografii remarcabile, în descrierea etapelor a dezvoltării profesionalismului BM B.P. Hasdeu. „De ce mi-e drag Vlad Pohilă”, a spus Grigore Vieru:”Pentru că este înzestrat cu tocmai trei haruri: lingvistic, ziaristic și eseistic – calități guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate și curaj. Iar deasupra tuturor acestor calități se ridică licoarea unui perfect simț național în mijlocul unei jungle de șulițe antiromâneștiPentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepția propriului bun-simț.” Sumarul cărții cuprinde: Locuri scumpe sufletului; Limba română – între primejdii și speranțe; Basarabia: și dragoste, și dor; Portrete artisitce cu Oameni dragi, de ieri și de azi, cu menționarea deosebită a unor personalități remarcabile – Mircea Vulcănescu, Sofia Rotaru, Eugeniu Coșeriu, Constantin Tănase, Raoul Șorban, Brâncuși, Dostoievski, bibliograf Tamara Gorincioi, și a zeci de Marii emblematice în muzica românească – Cebotari, Tănase, Lătărețu, Drăgan, Mocanu, Sarabaș, etc.; Spiritualitatea românească și capodopere naționale; Mărțișoare pentru bibliotecare; Vieți dăruite exemplar Bibliotecii și Cărții; Biografii, biobibliografii; Reflecții aniversare; Biblioteca între tradiție și modernitate; Arta de a vorbi și a scrie pentru cititori; Dragostea de carte; etc. „Om al cărții, om al culturii, om al cuvântului. Totdeauna vorbește respectuos despre oponenți și chiar despre adversari, este tolerant cu toți, acesta fiind semnul de noblețe care-l caracterizează… Exemplu pentru noi este capacitatea lui de muncă. – a spus Lidia Kulikovki – Practic fără Vlad Pohilă suntem ca și fără oxigen…”

  • Alexandru-Horațiu Frișcu. „Numele vechiu și mai direptu iaste rumân” (Două secole de ocupație rusească a Basarabiei 1812-2012) – Ch., 2012

Din Interpretări românești. „de multe ori orbul e mai supărat pe cel care-l duce de mână decât pe cel care i-a scos ochii.” (N. Iorga) „Întrebarea e dacă puteau românii să primească și să asimileze în trecut cultura apuseană, și apoi a doua întrebare necesară: era în schimb, cultura de limba slavonă de origine bizantină și de spirit ortodox, care a predominat la români în Evul Mediu cu prelungiri până în veacul al XVIII-lea, adecvată, firească, atât pentru forma socială a poporului nostru de atunci, cât și spiritul nostru?” Astfel, în carte A. Frișcu reflectează filosofic asupra adevărului istoric al basarabenilor, expunându-și propria opinie. Autorul este convins că moldovenii sunt români și vorbesc limba română, analizând obiectiv realitatea prin multiple exemple și expresii substanțiale extrase din scrierile autorilor români. Alte subiecte interesante: Orbirea la basarabeni; Societatea românească și cultura apuseană; Adevărata istorie a Moldovei; Situația politică a teritoriilor române la diferite epoci ale istoriei, etc.

„Atât în genul satiric, în epigramă, dar mai ales în estetică, Alexandru-Horațiu Frișcu este temeinic și drept în judecățile sale.” (Vlad Zbârciog)

  • Raia Rogac. Biblioteca între lecturi și evenimente (Recenzii, cronici, eseuri, interviuri, consemnări, referințe). – Chișinău, 2018

O cronică literară demnă de atenția cititorilor, inclusiv a scriitorilor, a altor oameni de artă și cultură implcați în menținerea unui puls impresionant al vieții mondene la Chișinău, în special în rețeaua BM B. P. Hasdeu. Cu recenzii, eseuri, consemnări, varia interviuri, care radiografiază o serie majoră de personalități care au avut un rol extrem de important în apropierea spirituală de pe ambele maluri ale Prutului. ”Autoarea ne oferă, discret, un frumos exemplu de modelare a publicului cititor prin apropierea lui de cultură” (V. Pohilă)

Din cuprinsul volumului: imagini, întâlniri și lansări memorabile; Personalități, bibliotecari și autori de carte; Interviuri, referințe critice, etc. Recenzii despre autor:„Multe interviuri din această carte le-am lecturat în presa noastră, în revistele din Țară, și mi s-a creat impresia că autoarea de mult a făcut Unirea prin această carte” (Claudia Partole); „Pentru mine această carte are valoare sentimentală de apropiere și de cunoaștere a unor fațete de confesiuni…”(Ion Hadârcă); „O interesează caracterul, omenia, valoarea adevărată, ceea ce cu atât îi mai important cu cât acum valoarea este anihilată… Ne pune să ne gândim la condiția intelectualului…”(Iulia Scutaru-Cristea)

A fost o muncă grea, de parcă te-ai arunca în apă să treci oceanul, fără a ști să înoți” (Raia Rogac)

  • Larisa Ungureanu. Chișinăul în Teatru. Imaginea orașului Chișinău în spectacole / Departamentul Memoria Chișinăului BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2017

Cărțile lasă mai mult loc pentru imaginație decât filmele sau spectacole. Fiecare din noi își trăiește doar propria viață, dar, prin lectură, poți să ai acces și la experiențele altor vieți. De aceea vă propun acest volum, o Bibliografie cu interviuri cu personalități din Teatru și dramaturgie, care promovează imaginea Chișinăului în spectacolele teatrelor naționale: „Mihai Eminescu”, „Luceafărul”, „Satiricus I.L.Caragiale”, „Ginta Latină”, „Eugene Ionesco”, „Alexie Mateevici”, „A.P.Cehov” din Chișinău, „Vasile Alecsandri” din Bălți. Aprecieri critice și interviuri cu Alexandru Grecu, Tudor Țarnă, Dumitru Crudu, etc.

  • Dumitru Crudu. Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. – București, 2019.

Bibliotecarul BM B. P. Hasdeu și scriitorul de talie universală Dumitru Crudu ne prezintă o istorie personală din cele mai importante momente din istoria Basarabiei. O cronică cu frământări periodice, a unei lumi datate la 28 Iunie, o oglindire a unei societăți distrugătoare plină de dezamăgiri și momente dificile, dar cu umor și speranță aparte descrisă atât de artistic cât și captivant, că cu siguranță va lua Premiul Național!

Cheia aprofundării cunoștințelor este lectura. Cititul ne aduce multe cunoștințe și duce la îmbunătățirea vieții. Conform studiilor, oamenii cei mai bine plătiți citesc în medie de la 2 până la 3 ore zilnic. Cei mai prost plătiți nu citesc deloc. Tinerii din Moldova nu citesc. Moldovenii (cel puțin 80%) nu au citit sau cumpărat o carte în ultimul an. Potrivit studiilor, 10 la sută dintre moldoveni citesc zilnic, 14 la sută – o dată pe lună sau mai rar, iar restul nu au deschis o carte în ultimele trei luni. Cărțile îți oferă o varietate de informații care îți permite să generezi idei noi și îți dezvoltă imaginația și creativitatea. Ideile bune vin din ideile oamenilor cu experiență în domeniu! –

– Solicitați cărțile la BM B. P. Hasdeu! Sunt pe loc!

Svetlana Vizitiu, 2020


4 comentarii

Pentru educație și dezvoltare personală! Top 8 cărți


Îmi doresc o nouă perioadă pentru țara mea. Dar nu perioada la care am ajuns, din păcate, ci una complet diferită. Observ că s-a schimbat în primul rând etica. Înainte exista un cod al eticii: nu e frumos să i-ei lucruri străine, iar pe cei slabi nu e bine să-i obijduiești. Dar, cei de la putere permanent ne demonstrează că este bine să-i obijduim pe cei slabi și – să iei un lucru străin, la fel e bine. Dacă e nevoie mare! Avem de-a face cu apariția unei noi etici și nu se știe de loc, cum ne va afecta viața noastră în continuare. Cu toate că, de ce nu, poate că și știm. – Va răsuna și ne va afecta foarte rău. Urmând etica nouă – se va schimba și estetica, stilul vieții, chiar și genul ei. Deja vedem antrenamentele ei de artă la televizor. Analiștii ne șochează, cu sinceritate și cu încăpățânare ne afirmă despre război, război, război – la orice post TV. Și doar avem soluții pentru mântuirea noastră! Să declarăm… Americii/Rusiei război și… să ne predăm imediat! Așa că și aici, putem începe cu o răutate și – imediat să renunțăm, de ce nu! Haideți să fugim/izbăvim de rele…   🙂

Să continuăm cu educația și dezvoltarea noastră personală (am promis!), cu cărțile pe care le recomand spre #lectură, în primul rând, și disponibile pentru voi – la #BibliotecaMunicipalaBPHasdeu! Vivat!… (Svetlana Vizitiu)

  • „Cum gândește creierul” (Evoluția inteligenței) de William H. Calvin

Când ascultăm o persoană vorbind sau când citim o pagină tipărită, mult din ceea ce credem sau auzim este furnizat de memoria noastră. Ne scapă greșelile de tipar, imaginându-ne literele corecte, deși le vedem pe cele greșite; și cât de puțin auzim de fapt când ascultăm un discurs, realizăm când mergem la un teatru străin; căci ceea ce ne supără nu e atât faptul că nu putem înțelege ce zic actorii, cât faptul că nu putem Auzi cuvintele lor. Realitatea e că, în condiții similare, auzim tot atât de puțin și acasă, numai că mintea noastră fiind plină de asociații verbale englezești (rusești), furnizează materialul necesar înțelegerii pe baza unei mult mai ușoare sugestii auditive.

Publicat în peste 25 de limbi, volumul cuprinde 12 cărți de difuzare a informației științifice într-o formă accesibilă publicului larg. O încercare de a defini inteligența; o perspectivă evoluționistă asupra dezvoltării inteligenței, invocând domenii ce merg de la astrofizică la zoologie, idei și teorii cele mai noi, alături de rezultate recente din neuroștiințe, antropopologie, biologie, climatologie, lingvistică – în căutarea mecanismelor de autoorganizare, cu desprinderea inteligenței umane, mecanisme care explică apariția conștiinței, dar și a subconștientului.

„Când nu ai alte date decât cele furnizate de propria viață mentală, e ușor să dai interpretări fanteziste umbrelor de pe perete. Totuși, uneori asta-i tot ce poți face, iar Platon și Descartes au făcut-o bine, la vremea lor. Dar când poți face mai mult, de ce să te mulțumești cu o catalogare a umbrelor? Sau să continui să faci jocuri de cuvinte? Cineva realizează până la urmă că însuși cuvântul este o aproximație foarte săracă a procesului pe care îl reprezintă. Până la sfârșitul acestei cărți, cititorul va fi în stare, sper, să-și imagineze anumite procese neurale ce pot avea ca rezultat conștiința – procese ce pot opera suficient de rapid pentru a constitui o inteligență ageră.”

Știința (pentru cei a căror educație o include) poate elimina ceea ce era odată un mister înfricoșător. Nu numai că știința ne dă putere, punând bazele unei mai bune tehnologii, dar ea ajută în primul rând la prevenirea necazurilor. Cunoașterea poate fi ca un vaccin, imunizându-ne împotriva temerilor false și a mișcărilor greșite.”

  • „Einștein – bucuria gândirii”. Vol. 3, de Francois Balibar

Confortul și fericirea nu mi-au părut niciodată ca fiind obiective de atins. Posesiunile, succesul de fațadă și luxul mi-au displăcut întotdeauna din prima tinerețe

Einștein era un „dinozaur” al științei, dar nu a aparținut niciodată unei echipe de cercetare. În această privință, el aparține, într-adevăr altei epoci, deoarece în zilele noastre cercetarea științifică nu este concepută decât în mod organizat, în laboratoare și în echipe subvenționate de stat sau de industrie.  Cu inclinații deosebite spre matematică, și-a dorit de mic să urmeze studiile în acest domeniu, însă mijloacele limitate ale părinților nu i-au permis să-și satisfacă dorința…

Autorul prezintă experiența unui savant și a unei ființe de excepție, a cărui viață s-a desfășurat sub semnul unei singure divize:„Die Freude am Denken”, bucuria gândirii. Veți cunoaște totul despre viață și activitate, emancipare economică, ascensiune socială a evreilor germani la sf. sec. XIX, precum și despre urmașii lui Einștein în mecanica cuantică.

Pentru un om ca mine, are loc o turnură decisivă în evoluția sa atunci când încetează treptat să se intereseze de ceea ce este personal sau efeme pentru a-și canaliza toate eforturile asupra înțelegerii intelectuale a lucrurilor. Ceea ce este esențial în existența unui om ca mine este „ce” gândește  și „cum” gândește, și nu ceea ce face și simte” (Einștein)

  • „Antichitatea în filosofia lui Nietzche” de Olga Vâlcan

Încă din anii studenției, Nietzche și-a propus să facă din studiul filologic un instrument de evaluare a unei civilizații… Prin studiile sale filologice, Nietzche a vrut să depășească atât ariditatea atitudinii specialiștilor în acest domeniu cât și credința falsă, potrivit căreia elenitatea era percepută doar prin prisma descoperirilor arheologice și a interpretării trunchiate a textelor antice. Mai mult, spre deosebire de scriitorii germani care l-au precedat (de la Winckelmann la Goethe), el nu considera că apogeul culturii grecești este atins în epoca lui Pericle, a lui Socrate și Platon, ci în epoca presocratică, aceea a marilor tragedii și a lui Homer. Surprindem o similaritate cu poziția lui Rousseau, atât de criticat de Nietzsche, vizavi de influența civilizației asupra culturii…

Cu cât, stând în curțile exterioare ale filologiei, privesc mai mult și mai lucid în sanctuarele ei, cu atât mai mult caut să găsesc discipoli. Este un studiu care cere sudoare, dar care și merită într-adevăr orice efort. Sentimentul puternic și inviorător al unei misiuni pe viață se instalează destul de curând în conștiința adevăratuluyi filolog” (Nietzche)

Cred că cititorilor va fi la fel de interesant să răsfoiască cartea, să afle despre ideile și studiile lui Nietzche din dialoguri și corespondența lui cu alți filologi.

  • „Relații publice din perspectiva internațională” de Simona-Mirela Miculescu

Dacă sunteți ex-jurnalist, rețineți că, pentru meseria de specialist în relații publice, este bună o bază în jurnalism, dar nu puneți foarte mult accent pe asta. Jurnaliștii buni nu sunt în mod necesar și buni purtători de cuvânt – și invers. Purtătorii de cuvânt nu vorbesc în numele lor, ci în numele autorității competente pe care o reprezintă. Așa că trebuie să vă asigurați că punctele de vedere pe care le expuneți nu sunt numai ale voastre, ci și ale autorității respective – și au fost aprobate de aceasta”; „Învață să apreciezi cercetarea calitativă și cantitativă.”; „ Nu ezita să ceri un sfat sau să ceri ajutor”; „Spune clienților adevărul, chiar dacă nu vor să audă asta. Fii un consilier, nu un executant de ordine.”

O carte foarte utilă pentru cititori! Aflăm din ea despre necesitatea unei imagini credibile, perspective și importanța specialiștilor în relații publice; soluții la diversele probleme întâlnite în activitatea lor; opinii și experiența concrete cu privire la provocări în comunicare, confruntări de relații interpersonale, secretul succesului individual în carieră, tendințe de domeniu și varia îndrumări utile în relații publice.

Ieri difuzarea era o provocare; astăzi îți este la îndemână, gratis, prin e-mail. Internetul a revoluționat comunicarea. Dar, teancurile de hârtie, despre care se vorbea din anii ”70 că sunt un fenomen pe cale de dispariție, devin din ce în ce mai mari. Cred că cea mai bună rețetă este să te lași purtat de val.”

  • „Floarea vârstei” de Jane Fonda

Oamenii în vârstă știu ce vor, caută să-și îmbogățească viața, să-i dea un sens mai profund și se vor descotorosi de ceea ce nu le mai trebuie

Recomand! Un volum scris din experiență reală: cu realizări și îndrumări de a întrezări următorul drum pentru… a îmbătrâni frumos. Cum să profităm din plin de a doua parte a vieții. Gândirea pozitivă, alimentație sănătoasă, ingrediente și rețete, dragostea, importanța prieteniei, viața sexuală, relații și cunoștințe noi în căutare a iubirii, deschiderea eu-lui, ce lăsăm în urma noastră, ghid de meditație conștientă: toate acestea recomendări pentru voi, dragi cititori, vor fi foarte utile și necesare în viață! Cu toată viteza – Înainte și până la capăt!

Viața ți-a arătat că poți supraviețui, așa că vei supraviețui și de data asta. Și, nemaifiind în mijlocul luptei, ca înainte, nu mai este nevoie nici să stai permanent în alertă, ci poți accepta mai ușor și poți lăsa lucrurile să vină de la sine. Nu ne putem opune fiecărei adversități, fiecărei probleme care se ivește, așa că a învăța să cedăm și să ne adaptăm este cel puțin la fel de important ca a câștiga, pentru că nu putem avea totul. Este ca în artele marțiale, nu te opui forței care vine spre tine, ci încerci să o conduci în altă direcție. Asta este ceea ce cred eu că se întâmplă cu vârsta.”

  • ”Clonele – șocul viitorului” de Andrei Dorobanțu

Frontierele cunoașterii sunt nemărginite! În special, atunci când apar furtuni în științele vieții. „Dacă secolul trecut a aparținut Fizicii, cel actual pare a fi a Geneticii. S-au născut cu adevărat primele clone umane? Vom trăi într-o lume populată cu Himere?” Se întreabă tot mai des oamenii. O enciclopedie practică, științifică și literară: acest volum de buzunar – cu cunoștințe la îndemână, probabil va potoli curiozitatea celor interesați de subiect, cu răspunsurile oferite de omul de știință și profilic publicist A. Dorobanțu.

„Ar fi clona rezultată normală din punct de vedere biologic? – Tehnica în sine implică un mare risc de mutație genetică. În al doilea rând, o clonă obținută nu este la fel ca un embrion rezultat prin fecundare naturală. Un singur exemplu: În fiecare dintre noi, în mitocondriile din fiecare celulă din organism, se găsește un al doilea set de material genetic, care provine 100% de la mamă (tată nu contribuie cu nimic la acest set de gene) și ale cărui funcții suntem departe de a le înțelege, cu excepția câtorva proteine de structură din mitocondrie. În procesul obținerii „clonei umane” acest set de gene NU se transferă…” „Încă nu este clară implicația acestor modificări asupra evoluției clonei sau descendenților acesteia.”

  • „Shiva svarodaya. Știința suflului și filozofia tattvelor” de Ramă Prasăd

Fenomenul luminii în Univers rămâne fără explicație potrivită, la fel și ca celelalte patru eteruri ca fenomenele sunetului, pipăitului, gustului și al mirosului. Autorul încearcă să ne explice toate aceste cinci Tattve subtile care din punctul lui de vedere sunt eteruri ce exprimă starea și modificările suflului nostru. – Cu cât cititorii vor aprofunda mai perseverent această carte, cu atât vor găsi mai multă înțelepciune în ea, – ne convinge autorul din India, Ramă Prasăd. Vreau să vă previn, cartea trebuie citită cu o viteză lentă pentru a înțelege/descifra unii termeni literari mai dificili de realizat pentru mintea noastră…

Sistemul vaselor sanguine este o pictură exactă a sistemului nervos; numai umbra lui, într-adevăr. Ca și inima, creierul are diviziunile sale superioare și inferioare, creierul mare și creierul mic și, de asemenea, diviziunile dreapta și stânga. Nervii care merg spre cele două părți ale corpului și care se reîntorc acolo, împreună cu acei care merg spre diviziunile superioare și inferioare, corespund cu cele patru petale ale inimii. Deci, acest sistem posedă tot atâția centri de energie ca și celălalt.”

Ați înțeles? Tot subiectul ne îndrumează spre a deveni sănătoși și plini de energie! Baftă în lectură!

  • Exerciții ale reîntregirii” de Nicolae Rusu. Schițe, cronici și eseuri

Trecutul zbuciumat și prezentul la fel, evenimente importante din istoria basarabenilor și despre dreptul la limba maternă, ce poate fi mai real pentru noi și urmașii noștri în istoria pe care o studiem, scrisă și lăsată ca testament de buneii noștri? „Cum orice fel de de nedreptate ce se face unui popor cere legiferare, imediat e acoperit cu talmuduri întregi de istorie nouă, întru a curma memoria națională.”; „Oricât de mult și-ar fi dat Eminescu frâu liber imaginației, niciodată nu și-ar fi închipuit că în afară de discuții discriminatorii se mai pot face greve împotriva limbii…”

Ecouri cu referințe și reverberații ale acelor discursuri, rostite la microfoane de patrioți, funcționari sau scriitori, oamenii de rând, în fața mulțimilor trezite de valul renașterii naționale, se regăsesc în intregul volum al autorului. Despre națiune destrămată. Pentru inteligență, limbă națională română, pentru suflet, pentru neamul nostru… „Reîntregirea nu se așteaptă-n rând!”

„Dar vai de națiunea, căreia i se curmă memoria națională, ea pierde integritatea spirituală” (A. Soljenițîn); „Spunea Dostoevski că frumusețea va salva lumea, dar el avea în vedere că vor salva artiștii și nu demnitarii de stat…” – (din carte)

Cu convingere, că sensul vieții unui om al spiritului poate fi realizat doar în cadrul valorilor naționale ale neamului său…

Svetlana Vizitiu  ❤


8 comentarii

Cărți de iarnă, de vacanță și de viață (2). Top 5 cărți


Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva zile să o realizez, sper să găsiți câteva titluri care să vă surprindă pozitiv și pe care să le lecturați cu răbdare, cu o stare de spirit în ajunul revelionului – și după… la o nea de gură aburindă de la ceaiul cu lămâi și mușețele, plus mandarine aromatizate, în special, cu idei trăsnite ale Moșului Crăciun ce vine cu cadouri preferate, și tare sper că încă se mai păstrează timpurile celea când fiecare dintre noi se bucură de o carte pasională, acest drog clasic al sufletului… Toate cărțile incluse pentru recomandare, ca de obicei, se găsesc la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! Vă așteptăm nerăbdători să le aveți în mâni! 🙂

  • „Amintiri din Raiul Copilăriei” de Elena Tamazlâcaru

Colindele sfinte coboară / Încet peste oraș, peste sat. Discret, pentru a câta oară, Caută geamul abia lumina… Colindele sfinte sărută Harnice horboțele mamei… Insistă printre ochiuri, se uită, Caută albul trudit al basmalei… Colindele, sfinte comorile Doar pe ele le mai avem… Ca florile de măr, copilele… Primindu-le, să ne salvăm… Colindele, sfinte colindele Pe fir de argint suspendate Zboară dumnezeiești surprizele Înnobilând orașe și sate. Colindele sfinte, preasfinte Aer de mir aduc peste Țară, Adună amintiri în cuvinte, Amarul lacrimei, iară și iară…”

Autoarea cărții relatează istorii despre oameni simpli, fiecare cu povestea lui; povești despre o lume care nu mai există, majoritatea lor au plecat în lumea celor drepți cu mai mult de o jumătate de secol în urmă. ”…O convorbire întreținută de mai multe persoane dominată de o rostire dumnezeiască a cuvântului matern… Ascultam vrăjită aceste discuții și îmi doream să nu se mai termine”. Alte pagini, Elena Tamazlâcaru prezintă cititorilor autorii și titluri de cărți citite și care au remarcat-o…

Din carte: „Când am citit Un veac de singurătate, desfășurarea acțiunii mi s-a părut imposibilă, prea din cale afară de mistificată, de forțată. Poate chiar, în mare parte rău inventată, orientată spre SF draconic. Nici acum, peste ani, nu găsesc altfel această pânză distinsă cu supremul Premiul Nobel, mai ales când am parcurs și A trăi pentru a-ți povesti viața de același Gabriel Garcia Marquez… O lume… de pe altă parte a globului… De pe altă planetă, adică.”

Scriitoare, jurnalistă, pedagog, bibliotecară, cântăreața de tradiții, realizatoare de emisiuni corale și alte diverse tematici. Activitatea Elenei Tamazlâcaru a fost și este apreciată la justa valoare de intelectualitatea basarabeană. Pasionată de vestimentația modernă tricotată, croșetată, de fotografia artistică și documentară, de literatură, de televiziune, de creația populară, de pictură și desen…

  • „Viața de câine a unui copil” de Teodor Popovici

O carte de viață cu lacrimi: despre război, foamete, deportări. Relatată de la om la om, de la străbuni la nepoți. Noi nu putem să nu credem părinților noștri, ce a fost, – a fost real. Și dacă demnitarii acestui mic stat se vor gândi cu adevărat, nu numai la vorbe și cuvântări din tribună, ci la poporul acestui plai, la valorile, tradițiile lui; la mentalitate și spiritul degradat deja înrădăcinat în mințile moldovenilor, poate s-a porni căruța noastră… să fie respectată și acasă și la europeni. În continuare, nu avem cultură, un program de susținere și consolidare a opiniei libere, democrația este cenzurată în mod deschis. Legea nu e lege, Constituția nu e Constituție,  fiecare om de stat își permite să o schimbe din capul lui după cum o tălmăcește singur sau este nevoit să se supună străinilor… „Apoi ne întoarcem acasă cu ochii în lacrimi, mama ne lua lângă ea ca pe niște pui de găină, ne mângâia și ne zicea: – Las-că vine tata acasă și totul o să fie bine!”

Pentru noi, românii basarabeni, este importantă credința noastră, limba, tradițiile și pământurile noastre de la munte până la mare, și nicidecum părerea străinilor, îndeosebi a ocupanților sângeroși ruși, care nu au nici un drept de a ne judeca. Tributul plătit cu sângele poporului basarabean și Nordului Bucovinei nu a fost mic, zeci de mii de fii ai poporului au murit pe front în lupte crâncene pentru apărarea pământului sfânt, alte zeci de mii au fost luați prizonieri și duși în Siberia, Kazahstan, Azerbaidjan etc.”

Teodor Popovici privește dramele prin care a trecut poporul nostru prin ochii unui copil. Este o lacrimă nevinovată, de suferință pe care el poate nu o putea înțelege, dar în care a fost aruncat. Această carte se înscrie în suita de cărți despre soarta unor oameni care au trecut prin calvarul deportărilor”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.

Profesor, medic, Teodor Popovici s-a născut la 15 iulie 1941 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani. În 1966, a absolvit  cu mențiune Facultatea de Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din Moldova. În 1974, a susținut teza de doctor în științe medicale. Este membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie, autor al 205 lucrări științifice, două monografii, patru manuale, șase invenții și 129 de inovații. De asemenea, este autor al 34 de cărți de bancuri, aforisme, epigrame și proză scurtă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din Moldova și România.

  • „Pe drum” de Jack Kerouac

”Pe drum” reprezintă apogeul artei generatiei ”beat” presărate de jazz, droguri ți poezie, aflate într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme. Povestea îl urmareste pe Salvatore care este în căutarea acelei experiente care va scoate la suprafață artistul din el, care la randul lui îl urmăreste în tot ceea ce face pe mult admiratul Dean Moriarty, adevăratul artist în trup și spirit. Călătoriile însă, bețiile ți relațiile sexuale nu par să umple setea hoinarilor, dar de fiecare dată când se asează într-un anumit loc, acel vânt nostalgic îi îndeamnă din nou la drum.  Romanul lui Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A, 1957, datorită subiectului principal al povestii: călătoriile de-a lungul Americii ca dădătoare de sens al vieții, ceea ce a pus pe drum mulți tineri americani după citirea romanului. Figura centrală a generatiei Beat, Kerouac se dezice de tot ce-a reprezentat literatura americană din generația așa-zis pierdută. Kerouac, alături de alți reprezentanți ai curentului Beat, vorbește despre o Americă nouă, renăscută din cenușa celui de-al doilea război mondial.

„Pe drum” romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, considerat o Biblie a Generatiei Beat este, de fapt, o cronică a transformării umane, la vârsta tinereții, a libertatii absolute, împletită cu libertinajul. E o legatura între trecut și viitor, iar subiectul continuă să  „vorbească” tinerilor, indiferent de vârstă.

Știm noi cum e cu viața asta, Sal, îmbătrânim toți încet-încet, și ajungem pricepem cum stau lucrurile. Înțeleg bine ce-mi poveștești despre viața ta, întotdeauna ți-am apreciat sentimentele și acum chiar că ești destul de copt ca să-ți găsești și tu o fată să o crești ca să o faci una cu sufletul tău, așa cum am încercat și eu cu nenororcitele astea de femei ale mele. Rahat!..” (din carte)

Jack Kerouac, (n. 12 martie 1922, Lowell, Massachusetts – d. 21 octombrie 1969, St. Anthony’s Hospital – Emergency Center, St. Petersburg, Florida, SUA). Scriitor, pictor și poet american, considerat alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg pionier al mișcării culturale americane Generația Beat.

  • Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru

Capătul lumii începe acolo, unde simți pentru prima data dorul de casă”, – spune autorul. Foarte bine punctat. Romanul captează cu intrigi și aventuri care se țin lanț una de alta; gânduri spirituale, filosofie, aforisme, citate care dau o încărcătură emoțională, unele reușite pentru educație și dezvoltare personală. „Un esec devine înfrângere abia atunci, când nu ai învățat nimic din el.”

L-am ignorat. Auzisem că se ocupă cu prostii: racola liceenii, ca să împartă doze minuscule de iarbă și adrese „sigure” pentru distracții. Refuzul meu l-a supărat. A încercat să se răzbune. Așa m-am pomenit în mijlocul unui război al bătăușilor din cartier. Uneori, dădeam piept cu găștile din alte cartiere. Atunci treceam peste rivalitatea din interior și deveneam un singur clan unit și imbatabil” (din carte)

Aurelian Silvestru. Scriitor, psiholog, publicist şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova , Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”

  • Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu

Sunt mereu uluit, de altfel, de pasivitatea occidentalilor în fața loviturilor sorții.”- scrie autorul. Surprinzătoare concluzie și pentru mine! Alte multe interesante comparații de atitudine la europeni cu o deosebită și captivantă descriere, merită citite.  „Tinerii berlinezi au un fel de cult pentru hidoșenie. Îi imită pe punkiștii din gări, care nu se știe pe cine imită și ei la rândul lor, căci autentici nu prea par.” „Noi, românii, om fi cu om fi, dar nu stăm ca oile, așteptând să ne resolve alții treburile.” – sunt de acord cu Cărtărescu. – Haideți, să vedem pe voi, dragi cititori, dacă sunteți de acord, citiți și veniți cu vreo replică două! „Pus la colt pe coji de nucă, m-am gândit că poate au și ei dreptatea lor. Mai știi păcatul?”

Volumul format din poveștile pe care Cărtărescu le-a scris pentru revista „Șapte nopți”și tradus din engleză-Beautiful Strangers „Frumoasele străine” este o colecție de proză din 2010. ,,Umorul, satiricul și grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul și-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor și-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică și vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puține cărți din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturalețe a povestirii și ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeași voce narativă, destinsă si firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate și simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artiști vizuali, polițiști și criminali, studente și responsabili culturali, fantome și cineaști, risipiți într-o lume mereu surprinzătoare.” – spun criticii…

Francezii n-au protestat. Au mâncat cu stoicism bucatele fără sare, ca împăratul din poveste, închipuindu-și probabil că așa e mâncarea românească. Ne-or fi crezut probabil o nație foarte bolnavă, silită să țină regim, private de bucuriile sării-n bucate, ale sării pământului și ale tuturor celorlalte combinații ale sodiului, cu valențe parabolice și sapiențiale. ” (din carte)

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist român. Născut: 1 iunie 1956 în București. Curentul literar: postmodernism. Premii: Premiul austriac de stat pentru literatură europeană, Premiul Vilenica, Prix Formentor

P.S. Un citat de zi: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” Nichita Stănescu

❤ Svetlana Vizitiu

Top carti de vacanta la Biblioteca Centrala #BM
#recomandaredecarte#bibliotecahasdeu#serviciibm#cartiminunate