Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

Fericirea de a reuși să nu rămâi singur…


Iată, o bună familie cu soți nu chiar tineri. Nici n-au observat că sunt deja in etate, anii au trecut… Viața a luat o întorsătură rapidă în rutină zilnică. Apoi, într-o zi, soția lui s-a îmbolnăvit: s-a simțit brusc rău. Mai departe și mai rapid ca-n film, a ajuns ambulanța, au examinat-o, au dus-o la spital… Soțul confuz a urmat-o la spital. Împiedicat în toate părțile, a aflat că soția e dusă la operație. I s-a spus să plece deocamdată acasă, după ce să dea un telefon la spital.

S-a întors acasă, acolo e liniștit. Lucrurile împrăștiate în toate părțile. O cană cu ceai răcit. Important e că el tot timpul continua să se certe cu soția. Banii nu ajungeau. Și ea îi risipea, procurând prea multe produse alimentare. Ieri a cumpărat căpșuni o cutie micuță, dar ce bani a dat! O mână de boabe artificiale pentru bani nebuni! Ei, căpșunile nici iarna nu merită așa preț. Doar ei nu sunt miliardari. Așa, a mai cumpărat o cremă, iată, băncuța e la oglindă. La fel de costisitoare. El mormăia ceva și se certa. Pe aragaz stă castronul cu supă. De câte ori i-a spus că nu e nevoie de atât de mult, cine o va mânca, ei locuiesc în doi! Până în ziua de azi, da, au locuit în doi. S-a așezat la computer.

Nu voia să se gândească la nimic; și aici s-a deschis reclama unei stațiuni. Ea atât de mult dorea această stațiune, la mare. E o plăcere foarte scumpă, el așa și i-a spus. Irosire fără minte, de bani, atunci când ei trebuie să achite o ipotecă și să extindă spațiul locatar, două odăi să schimbe pe „trei”. Și o groapă de săpat, pentru a construi fundația casei. Mașina trebuie de schimbat, e timpul deja… Și nu numai acestea. Ea mereu ocupa baia pe mult timp. El se înfierbânta de furie. Se certau. Și iată, acum baia e liberă. Și pe pat – te poți întinde măcar și vertical. Nimeni nu va deranja și nici plapuma nu o va fura de pe tine. Și mai poți fuma în apartament. Nu va striga nimeni că nu se poate, și că „Te-ai ieșit din minți! Încetează!” Poți bea bere. Cât încape în tine. Să privești fotbal sau dezbateri politice. Iar pe canapea e aruncat în grabă halatul cu un ursuleț croșetat, ea s-a îmbrăcat cu greu.

El a îndreptat halatul, l-a pliat și… a izbucnit în plâns ca un copilaș de trei ani. Pentru că de unul singur el n-are nevoie de nimic. E greu să fii singur. E insuportabil de unul singur acolo unde au trăit împreună, în doi. Și de ce, se certa? De ce economisea pe fleacuri? De ce s-a înfipt în această căpșună ca o tarantulă oarecare. Poate, asta a fost ultima bucurie a omului?

Așa, a plâns el singurel, ștergându-și lacrimile cu halatul care mirosea a Soție. Apoi a telefonat la spital și a aflat că totul merge bine. Bine! A alergat la mașină ca un nebun. A mers după căpșuni și a procurat tocmai cinci kilograme. O mulțime de cutii transparente cu boabe și fructe scumpe, și… nu chiar gustoase. Dar aveau toate o aromă de căpșuni. Cu gust.

Întregul salon cu pacienți le-a mâncat și toată lumea l-a lăudat. Iar soției încă e interzis să mănânce… El a împărțit gustările la toată lumea și a stat la patul soției sale. Fericit!

Fericit, ca toți cei care reușesc să rețină alături persoana aproape pierdută

Svetlana Vizitiu, 2020,

“Să avem grijă, între noi oamenii, să ne iubim”. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 7-8).


10 comentarii

Anda Vahnovan:„Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular”


  „Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”

Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogul Ganduridespletite sau din postările ei în internet…

Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…

Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”

Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema(Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.

Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.

De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!

Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”

Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…

Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…

Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”

Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac

Impresii despre cărți.

Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.

Marele secret

Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, Călărețul fără capde Thomas Reid Mayne, Manon Lescautde  Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…

Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.

Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!

Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.

Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.

„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”

„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.

La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…

Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză  – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”

Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.

De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge  uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”

Copiii Andei. Foto: Angela Gutu

Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”

Alte expresii de Anda Vahnovan:

~  Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.

~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!

~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…

~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui
” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!

~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie

~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)

~ „moldovencele  – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”

~ „Am colorat prin podul conștiinței

Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,

A propriei ființe, dar și-a vieții,

Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”

~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”

~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică,  sau cât  de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”

Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:

~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta

~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…

~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!

~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.

~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…

~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.

~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”

~ Luminita Mezin Anda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !

Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:

https://ganduridespletite.com/

https://www.facebook.com/andacristina.vahnovan/

https://www.facebook.com/Simion-Ghimpu-164042457056583/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1509809215821062&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711914382277220&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=749556441771365&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711915248943800&set=t.1196214836&type=3&theater
https://omiedesemne.ro/3-poeme-de-anda-vahnovan-pentru-posta-redactiei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1544433949025255&set=a.263896530412343&type=3&theater

https://ganduridespletite.com/2017/03/05/scrisoare-catre-urmasi/

P.S. Dintre recomandările de cărți și autori de carte propunem să le citiți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu din Chisinau

❤ SV


12 comentarii

Lucia Guranda: Avem mai multe business centre decât businessmeni!


Viața Luciei e arhiplină de întâmplări triste sau amuzante: de la ordinare pana la cele “extraordinare”, precum ar fi și două cazuri de moarte clinică și aflarea într-un epicentru la două explozii în urma actelor de terrorism… Este sinceră și emotivă, cu temperamentul deloc moldovenesc: se simte efectul civilizației europene. Practică medicina în continuare doar cu sufletul, din motive de sănătate: de aici cred că vine echilibrul psihologic de toleranță a Luciei Guranda. A avut multe de îndurat…

Dar zâmbește mult, iubește viața, și chiar nu are regrete. De ce ar trăi cu regrete, nu mai are altceva de făcut?  Iată greșelile trebuie de reparat, indiscutabil. Fiindcă când greșești, înveți lecția și… continui să mai greșești… uneori. Se amuză și o face cu bună dispoziție.
Impresia mea despre viața este însăși Viața” – spune ea. Totul e clar? Cel mai mult in viață o impresionează însăși viața… Fiindcă meseria ei începe anume de acolo, de la naștere, de la cel mai frumos, complicat și perfect mecanism în natură cum ar fi nașterea unui copil. Și, specialitatea nu e de loc ușoară: obstetrician-ginecolog. Provine dintr-o familie mare de medici, chiar și rudele din familia ei sunt la fel doctori, adică socrii, cumnații etc.
Dintre persoanele care au marcat-o și au determinat-o să reușească în viață mai mult decât și-a imaginat rămâne tatăl ei (în copilărie, adolescență și tinerețe timpurie) și soțul ei cu care sunt împreună de 22 de ani. Și numaidecât copilul lor scump și drag!

Despre prieteni: se simte norocoasă că are prieteni din frageda copilărie, din studenție și în fiecare țară unde a trait. Oriunde pleacă, își face prieteni și este foarte sociabilă. Se pare că Lucia nu realizează că acest dar de fapt vine din caracterul ei unic. Comunicarea e punctul ei forte, ea argumentează ingenios răspunsul la orice întrebare și dacă este convinsă că are dreptate, nu o poți clinti din acel punct de vedere.
Îi place sa călătorească și ar vizita tot cuprinsul pământului. În destinații turistice nu ține deloc cont de calitate, amenajare, confort sau de nivelul de viață. Orice continent, regiune sau țară are momentele sale irepetabile, în special, în cultură, tradiții, obiceiuri… Toate reprezintă o experiență unică. Familia ei a locuit și în Arabia Saudita, Kazahstan, Bulgaria, Elveția, Belgia, Laos. Lucia deja e convinsă că fiecare popor, fiecare stat te îmbogățește mai mult spiritual. Acum e stabilită cu familia la Bruxelles… Și mai duce dorul Chișinăului la care revine cât poate de des… ”Dragul meu Chișinău, beteag, distrus, chinuit, urâțit, schingiuit, murdar, prăfuit, dar încă cu un pliculeț de demnitate! Îți doresc să reînvii, să recapeți valoare, frumusețe, prosperitate și măreție!”

Și concluzia, pe care și-a făcut-o fiind plecată din țara de 17 ani și văzând cum se muncește în alte tari. ”Părerea moldovenilor că suntem un popor muncitor este cel puțin eronată”. Lucia a urmărit cum se muncește în țările civilizate: acolo oamenii lucrează mult mai intensiv și cu o mare responsabilitate. Cu timpul utilizat la maxim și foarte eficient. Nici vorbă nu poate fi de pauzele cu “fumatul sau o ceașca de cafea” la fiecare sfert de oră. ”Exista doar o pauza oficială, în rest muncă și iar muncă, bine organizată și chiar de calitate. Unii concetățeni au deprins aceasta metodă, însă alții până acum caută să facă fel de fel de “șmecherii” și eschivări de la o muncă onestă”. Ține să menționeze că au apărut și foarte mulți moldoveni care lucrează în diferite organizații internaționale și fac față pozițiilor pe care le ocupa. Mai numeroși sunt tinerii care fac studii universitare și postuniversitare în vest și ei chiar sunt extrem de buni ca profesionști. Lucia se mândrește că avem așa moldoveni:”Însă e trist, când este evident faptul ca nu mai vor să se întoarcă în țara natală și… sa muncească pentru acest guvern corupt și plin de criminali.”

Lucia a plecat din țară din alte motive, și nu deodată în Europa de vest, ci în stepele nemărginite cu o climă și apă groaznice, într-o localitate pierdută prin stepele siberiene fără vreo infrastructură (pe timpuri Chișinăul era NYC în comparație 🙂 ) Asta e dacă să discutăm la subiectul ”cum se face pe loc gol un oraș functional și frumos” Atunci soțul ei a rezolvat problemele la nivelul local și acum o face la nivel global. ”Poate chiar mai bine înțeleg cei plecați fiindcă ei au deja experiența greutăților de acasă plus cea din străinătate. Iar voi, uneori nici nu vă imaginați prin ce greutăți ei au trecut! Dar, așa e firea moldoveanului când vine acasă cu lăudatul și o face pe boierul…” Iar Lucia cunoaște mulți concetățeni și vede ce viață duc ei acolo printre străini: fac și e ce pot pentru a trimite maximum de bani acasă… ”Un lucru e cert, o oarecare demnitate în capitală mai există. Și nu din motivul că l-a votat pe cutare fiindcă e competent în domeniu, și nici nu cred că are alt interes decât să se răzbune pe oponentul său pentru că cela l-a ”chidănit” cândva etc. Am votat împotriva dorinței de a sabota!” Nu intenționează să cheme pe nimeni să organizeze proteste, să arunce cu pietroaie în directori sau autorități, fie și mai grav să devasteze instituțiile medicale: ”însă, niciodată nu voi înțelege de ce având atâtea probleme, oamenii tac, înghit în sec, tremură, acceptă să fie umiliți, ori pleacă pentru alte soluții nu mai văd…” Unde-i neînțelegerea?, – se întreabă Lucia. Cuvintele Egalitate, Independență – sunt greșite într-un stat unde nu se respectă drepturile omului, chiar dacă oamenii au acces identic, spre exemplu, la educație.

Apropos:”Noi avem mai multe business centre decât businessmeni!” De fapt, clădiri gen business center se fac mai multe la periferii, nu chiar în mijlocul grădinilor publice.” Stați așa, oameni buni, și mie îmi surâde un stat echitabil, functional și neutopic. Voi ați vrut așa să înțelegeți, iar eu am prins altă idee aici… Mentalitatea la noi: ”Moldoveanul poate avea 10 mii de șanse, dar dacă e mai talentat la ”ștucăturit”, păi asta să facă, și după această ”egalitatea sovietică” părinții mei brusc au avut salarii de două-trei ori mai mici, dar erau obligați să slugească fără a ”crâcni” înapoi la ”împărăția sa clasa muncitoare”! Dar nu chiar așa, la nivelul ”кто был никем тот станет всем” sau ”каждая кухарка может управлять страной”!

Referitor la sistemul educațional. Oamenii trebuie să-și ocupe poziția lor în societate conform aptitudinilor și capațităților lor. Și accesul să fie asigurat neapărat cu burse, credite atunci când e vorba de o minte excepțională. La noi, oamenii talentați nu sunt remunerați pe merit.

În perioada anilor 50-90 (sec. XX), studenții erau aleși după criteriul etnic, fiindcă doar rușii erau acceptați la universități (veniți preponderent din orașe). Moldovenii își dădeau copiii în grupe rusești la grădință pentru a putea apoi obține studii superioare… Celelalte opțiuni gen ”apartament”, un loc de muncă etc, toate ”po-blatu” și în continuare, dar mai ceva ca acum…

Sănătatea e altceva! Sistemul de sănătate întotdeauna va fi cel mai important în orice țară! Acest domeniu trebuie să fie perfect. În Moldova e foarte complicat. ”Nu e vorba de politicieni, de Nastase, Sandu, sau Dodon, nici măcar despre Plahotniuc! Ci despre revendicarea drepturilor care ne fac mai puternici, în fața unor politicieni corupți și nelegitimi, cu nicio frântură de iubire pentru acest popor sărman care le rabdă pe toate…”

”Adesea mă întreb privind la frumusețile geografice și ecologice: oare ce le împiedică pe ai noștri să facă așa ceva? Doar nu e costisitor. Nici chiar de banii de la europeni nu e nevoie pentru acest lucru! Pentru a face și menține curățenie nu e nevoie de mulți bani.

Dacă ar fi oamenii conștienți, ar cere, ar striga, ar urla, ar protesta… Dar ce fac ei, tot pe medici și pe asistenții medicali îi blamează. Guvernul cunoaște deja aceste slăbiciuni ale poporului, nu mai apleacă urechea nici direct, nici indirect… De aceea, avem ce avem. Dar nici nu știu dacă acest popor needucat, agresiv, intolerant, incult, merită ceva mai mult decât ceea ce are…”

Co-relația tinerii-etate. Menționând că e vorba despre moldoveni, Lucia ține neapărat să ne convingă că-i iubește și tare ar dori să vadă că cei mai în vârstă la fel iubesc pe cei mai tineri. Diferența în atitudine e transparentă, iar ea susține gălăgia, naivitatea, neștiința, aroganța, încăpățânarea tinerilor, toate în general: modul lor de a fi altfel decât au fost cei mai în vârstă pe timpuri… O îngrozește disprețul, uneori și ura din ochii persoanelor senile față de cei tineri. Dacă ar iubi și ei, necondiționat, probabil și atitudinea tinerilor s-ar schimba, – ar devein mai respectuoasă și mai indulgentă? Bine de menționat că:”toți sunt diferiți dar cu drepturi fundamentale egale””
Pasiuni și hobby-uri: sportul, organizare de evenimente, călătorii, și CĂRȚILE. Din muzică alege jazzul, blues, rock clasicul. La fel îi plac operetele și musicalurile. Adoră imponderabilitatea lui Eugen Doga.
Cărțile preferate sunt foarte multe. Cel puțin vreo 50. O carte bună o face fericită. Place autorul Pavel Păduraru ”Moartea lui Igor Alexandrovici”: ”dar e mai specific, cu un limbaj agresiv, cu inceput absurd, pe parcurs te obișnuiești. O variantă mai contemporană și mai nerafinată a lui Eugen Ionesco. Place să citească pe Gheorghe Erizanu.
Recomandă si: “Meșterul și Margarita” de Bulgakov; Victor Hugo “L’Homme qui rit” (omul care râde); Umberto Eco “ Numele trandafirului”, îmi plac mult operele lui Remarc, Garcia Marquez , proza lui Eminescu, Mircea Cărtărescu, Haruki Murakami… (of, opriți-ma, căci asta poate sa dureze)
Unele Filme: “Zborul deasupra unui cuib de cuci”,“7 ani in Tibet”,“Nașul”,“Pacientul englez”, “Lista lui Shindler”, “Legendele toamnei”…

Personalități ca Simona Halep o fac să plângă de bucurie atunci când câștigă pe teren. Lucia nu poate privi ”în altă parte unde comentatorii emisiunilor să nu fie români!” A strigat recent din tribunele campionatului mondial de fotbal bolind pentru nu știu care fotbaliști. Este acaparată de jocuri, de energie, de persoanele care nu stau pe loc. Competițiile o fac și mai emotivă pe această fată drive! ”Sunt momente în viață când atât ți-e dor de cineva, încât îți vine să-l scoți din visele tale și să-l îmbrățișezi cu adevărat. – spune Lucia. –Pare și asta o idee bună să mergem undeva mai mulți prieteni să degustam… un vin bun ca niște fani adevărați!” 😀


10 comentarii

Un idiot cu coarne


Eu sunt o persoană teribil de fricoasă. Atunci când soțul m-a anunțat că pleacă în deplasare, am întrat în panică. Apartamentul închiriat fără vestibul, cu o ușă subțire, cu un lacăt care se deschide și cu o pilă de unghii. Două zile după plecarea lui, n-am putut dormi normal, tresăream la fiecare sunet de după ușă, strângând în mâini un mop de spălat podele.idiot cu coarne

Iar a treia zi, m-a înseninat o idee. Doar am o grămadă de înregistrări cu vocea soțului meu pe recorder play. Am fost încântată de idee, şi când am găsit pe înregistrare momentul, în care soțul îi alungă pe niște distribuitori de pliante promo… Da, e cam obscen, cu înjurături, cu amenințări că le va spăla botul, dacă mai vin la ușa noastră…

Am reușit chiar să adorm. Dar coșmarul devine realitate. M-am trezit speriată de un sunet: cineva încerca să deschidă ușa. Am sărit imediat cu reportofonul la ușă și am apăsat pe butonul de redare cât mai intensivă. În spatele ușii s-a făcut liniște. Nu a plecat, doar asculta… Am butonat o altă înregistrare, în care soțul cu un ton jucăuș îmi propunea să ne drăgostim în așternut…

Urale! – A plecat, în sfârşit... Stau în tihnă, încerc să mă calmez, și brusc sună mobilul. – E Soțul! – De parcă a simțit că mă simt rău, scumpul meu. Dar, în loc de salutări obișnuite, el a început cu țipete: – ”Dragă, atunci când vei termina de făcut dragoste cu amantul tău în aşternutul nostru, să aduni lucrurile mele și aruncă-le după prag!”…

Eu, nu înțeleg nimic, şi îl întreb: – Care prag, care lucruri? Este ora trei dimineața, un idiot îmi sparge ușa, și tu îmi vorbeşti cu aşa ton?

– Aha, e un idiot, și încă cu coarne!…
Și aici, am înțeles… 😀  Aha haaa!!!


22 comentarii

Rusalina Russu: Banii îmi dau siguranţă


Merge la magazinul de la colţ în slapi şi sportivi, iar vânzătoarele o privesc ciudat: ”Ele aşteaptă să vin pe tocuri”, – glumeşte Rusalina Russu. Nu-i place să piardă timpul pe sine, se uită rar în oglindă, nu se consideră frumoasă şi mereu îşi găseşte zeci de defecte. Urăşte măştile, cosmetica, şi dacă n-ar fi fost recunoscută pe stradă, nu s-ar machia nici în ruptul capului: ”aş umbla veşnic nemachiată”. Nu este un complex de inferioritate, e o pierdere de timp, ”de ce să mă admir? Nu sunt o narcisă”. Şi în copilărie era ”taaare cuminte”, îi fierbea ceaunul cu cartofi, mama o punea după sobă şi-i spunea să facă curat, şi până venea de la biserică, Rusalina numai bine decojea toţi cartofii 😀 Iată la cântat talent nu are deloc, dar atunci când n-o aude nimeni şi-l adoarme pe Daruţ al ei (al doilea copil), ea cântă toate melodiile pe care le cânta şi mama în copilăria ei…rusalina russu

Familia – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Vine dintr-o familie de intelectuali, din a doua generaţie. Bunelul Ion, de pe linia mamei a fost preotul satului Hirişeni, şcolit la români şi a făcut facultate la Iasi… Mama ei, Liuba, bibliotecară, lucrează şi în prezent la Biblioteca pentru copii din Ialoveni. Tatăl Vladimir a fost agronom. A decedat acum 17 ani, când Rusalina avea 19 ani. Moartea tatei a marcat întreaga familie, odată cu ea s-a terminat şi copilăria ei, nu a mai alintat-o nimeni de atunci. Au dus tot greul vieţii, iar casa lor aşa şi a rămas netencuită, fără gard şi poartă… Rusalina s-a maturizat peste noapte. S-a schimbat toată viaţa ei în cîteva clipe, pentru că anume ea a devenit stâlpul familiei Şi bunicile au decedat când era încă copil. Are un frate şi o soră mai mică ca ea. Acum locuieşte cu familia în casa părintească în Ialoveni, după ce au reuşit peste ani de zile s-o repare, şi se consideră ‘’aproape’’ băstinaşă. A facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă” 🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important. Abia aşteaptă să revină în albia ei din concediul de materniate…

Reţete de viaţă – nu are retete, ”dă mereu cu capul în gard, calcă prin străchini şi pe greble”. Ştie unele “feluri de bucate”, dar nu reuşeşte să le prepare. – ”Stiu ca ar trebui să fiu făţarnică, să fac oamenilor complimente false pentru ai binedispune, să-i linguşesc, să-i măgulesc, ştiu că uneori minciunile-s mai dulci ca adevărul, ştiu că uneori trădarea te urcă pe culmile succesului, ştiu că pentru a ajunge sus trebuie să mergi pe capete… Doar stiu… Dacă aş aplica aceste “reţete” cred că déjà aş fi pe Everest….

Viaţa e o luptă grea, cu arme invizibile, cu glonţi care lasă cicatrice. Suntem o societate chinuită de neajunsuri şi lipsuri, o societate  care luptă ca să supravieţuiască şi nu ca să trăiască. Salarii ne ajung doar pentru mâncare şi haine. Nu ne rămâne timp si resurse pentru distracţie, călătorii, pentru discuţii şi timp pierdut aiurea, timp care sa ne revigoreze. Nu reuşim  să admiram natura, să ascultăm păsările, să medităm la cele sfine, la cele trecatoare… În mintea noastră e o singura intrebare: ”Cum să facem mai mulţi bani!”

De atâtea ori a vorbit despre erorile sale, încât acum crede că au fost cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în viaţa ei. Nu regretă nimic, greşelile şi toate loviturile au făcut-o mai puternică, au lăsat cicatrici care o fac să nu uite prin ce a trecut. A eliminat din listă anumite persoane şi a adăugat altele de nădejde. ”Sita a cernut dur, dar e mai bine aşa”. Astăzi, este mândră de oamenii pe care îi are alături de ea, şi pe bun merit, pentru ei Rusalina este gata să facă compromisuri.

Dragostea – ”E cel mai de prêt dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu. Daca nu am mai iubi, n-ar mai avea rost să trăim. M-am maritat când am crezut că m-am indragostit cu adevărat. Şi atunci nu mi-a păsat de gura lumii. De câte ori mă enervez pe El,  îmi amintesc de fluturii din stomac şi … totul trece, revine dragostea, revine acea emoţie puternică care ne-a unit odată şi  pentru totdeauna. Apropo, eu cred în dragoste de la prima vedere. Ori te arde, ori te lasa rece… Pentru mine, prima impresie a fost cea decisivă!”

Bărbaţii – ”Am cunoscut puţini, am iubit doar unul… Nu sunt expert, nu mă pot da cu părerea. Am muncit întotdeauna singură pentru ceea ce am în viaţă, am dat din coate, cot la cot cu barbatul din viaţa mea, nu împarţim rolurile nici în bucătarie şi nici în ogradă. Ştiu să mânuiesc ciocanul şi sapa, acul şi sucitorul. Incerc uneori să mă prefac slabă, să-L las pe Dumnealui să decidă, dar…viaţa m-a făcut să nu fiu pisicoasă, leneşă, adormită… De aceea, eu repede mă scutur de negativ şi îl iau la braţ. În doi, în pas alergător, viaţa e mai vie, mai frumoasă, mai colorată”.

O ”bate” soţul? – ” haha, asta a mai rămas, să mă bată! – de obicei, eu strig atunci când cred că el nu mă înţelege şi zice că eu strig cât pentru amândoi. Dar de fapt, am un soţ înţelegător şi foarte grijuliu”. Depresia e boală? Ea ”întră în depresie doar atunci când e gol buzunarul”. Cum apar banii, devine şi ea mai optimistă şi sigură pe sine. ”Să nu crezi că sunt materialistă, dar banii îmi dau siguranţă”rusalina1

Copiii – ”Dizolvă monotonia, te fac să munceşti dublu ca să le oferi tot de ce au nevoie, te solicită înzecit şi te expun însuţit. îţi încarcă bateriile şi-ţi descarcă nervii. Uneori,  când sunt singură acasă cu ambii flăcăi, simt cum mi se aprinde ”girofarul deasupra capului” şi atunci am nevoie de o cană cu apă ca să o pot lua de la capăt. Copiii sunt mândria mea, mă fac să ţin capul sus, mă simt mai tânără, mai deşteaptă, mai importantă, simt că sunt universul lor şi asta îmi dă puteri să merg înainte”.

Pasiuni – acum le are cam puţine, ”mai multă rutină, mai puţină plăcere”. Da, ea adoră să coase, asta o relaxează, chiar şi aţa o face să depene istorii şi poveşti în mintea ei. Alteori, colorează cărţile copiilor, să haşureze personaje din poveşti, se simte atunci în rol de ”Creator”. Place să adune vorbe de duh, – maxime, fraze célèbre, – pare ca are déjà vreo cinci caiete pline cu ele, plus toate agendele au pe câmpuri însemnari célèbre…

Destinaţii turistice în Moldova – îi place complexul monahal Saharna, unde se simte protejată şi mai aproape de suflet. Da, şi îi place să se scalde în apa rece ca gheaţa,  se urcă de fiecare dată la Urma Maicii Domnului, se roagă la Sf. Macarie… De acolo se întoarce altfel, mai deosebită, se simte purificată sufleteşte, plină de energie, mai optimista, mai sănătoasă.

Cărţi pe care recomandă în present – Cărţi motivaţionale sunt la moda, ele se vând ca pâinea caldă. Dar parcă toate sunt la fel, toate învaţă cum să trăieşti ca să fii bogat, să ai succes, să fii primul, să fii ”The best”. Rusalina preferă cartile care luminează sufletul. Şi-l adoră pe Aurelian Silvestru, a cumpărat toate carţile lui, le reciteşte ca pe cărţi sfinte, – o luminează la suflet şi chip.

”Bucuriile mele sunt muncite”. Nimic nu i-a fost dat uşor în viaţă. Fiecare centimetru cucerit a fost câştigat prin luptă grea. Uneori, îi este frică să se bucure sincer, din plin şi din suflet să se laude în public, de teamă să nu deocheze cumva fericirea sau norocul: ”Cum bravez cu vreo reuşită, cum risc să pierd ceva”. De aceea, Rusalina se bucură în tăcere, acasă, alături de familie. Este convinsă, că oamenii nu întotdeauna sunt pregătiţi să se bucure pentru succesele si bucuriile altora… ❤


32 comentarii

Cum devii vacă sau bou la divorț


Fostul meu soț a sustras din apartamentul meu toate lucrurile de valoare. – Sunt tare furioasă! Nu, că acest om ciudat și excentric mi-a ruinat zece ani de viață, și m-a târât prin tribunale, – el a reușit să scoată din casa mea toate obiectele de preț! Probabil, că e o răzbunare din partea lui pentru că n-a putut să obțină mașina mea, pe care eu cu o înțelepciune prevăzătoare am înregistrat-o pe numele taică-lui meu, plus apartamentul, pe care l-am primit în dar de la bunica mea încă până la căsătorie… A luat covorul adus de mine din Africa, precum și tablourile cu picturi și biser, argintăria, centrul muzical, – cadourile de la părinții mei. Șoțul nu s-a putut împăca cu gândul că sunt o soție activă și de succes. Eu lucrez in domeniul publicitar, sunt sefă de oficiu. Iar el m-a adus la așa o stare! – și chlar la faptul, că am început să mă îndoiesc de competența mea proprie! Din fericire, mi-am revenit repede în fire și mi-am recăpătat încrederea de sine… Soțul lucra notar, făcea bani buni și considera că eu trebuie să stau acasă, să-i gătesc prânzuri copioase, să-i calc cămăsile și să-i cârpesc soșetele. Da, încă să-l idolatrizez. Iar mie nu-mi place să gătesc, și de loc nu sunt potrivită pentru rolul de cloșcă casnică. Deci, nu am ajuns la nivelul așteptărilor lui, și el a dat la divorț, făcându-mă vinovată de toate problemele în familie. În instanță, el a înaintat argumentul lui principal, cică, eu eram împotrivă să avem copii… Desigur, noi nu ne grăbeam să facem copii, dar a fost dintr-un acord comun. Ce-i drept, ex-soțul a reușit să găsească și ”martorii” nedorinței mele de a deveni mamă. Parcă simțeam, că nu pot să fac acest pas, ca ulterior să nu rămân mamă singură… Am fost disperată. amantaAcum sunt într-o stare oricum indiferentă. Am auzit, că are amantă, că în jurul ex-soțului se tot învârte secretara lui… Aș fi putut să folosesc această informație la judecată, însă nu vreau să cobor la un nivel atât de josnic. Așa că, acum eu stau între ciocan și nicovală plus patru pereți goi, la fel de pustiită, înrăită, și fumând țigări incontinuu …
– Cum să trăiesc mai departe? inima zdrobCu atât mai mult, cum să rezist? Desigur, eu tare sper, că voi întâlni perechea mea potrivită, dar până în prezent, bărbați cu demnitate nu se văd… De ce, toți se căsătoresc fiind iepurași și motănași, iar la divorț devin boi și vaci? Sincer vă spun, îmi este indiferent ce vor gândi oamenii despre mine, și dacă ei pot gândi,.. nu vor gândi nimic! Oamenii învaţă cum să se alimenteze şi cum să facă sex, cum să-şi facă asigurări, credite sau să-şi cumpere o casă, cum să fie performanţi în carieră, dar nimeni nu perseverează în acest sens în viața de familie, – în rest e doar teorie…

#Povesti_istorii_de_viata

#Svetlana_Vizitiu_impresii


69 comentarii

Amantă fără adulter


Suntem împreună de șapte ani, copii nu avem (e vina mea), – din acest motiv sunt îngrijorată şi mă gândesc mereu doar la acest lucru. Îmi era teamă că va pleca de la mine, el întotdeauna îmi spunea că mă iubește, şi nu contează – cu sau fără copii. imageUn an în urmă am vândut apartamentul și am început să construim o altă casă la sol, să facem reparații, aveam multe planuri, şi făceam totul împreună: tencuiam, zugrăveam… De vre-o două luni, am observat schimbări în comportamentul lui: el a devenit foarte iritat, ţipa la mine cu orice ocazie, şi când îl întrebam ce s-a întîmplat, îmi spunea că a obosit la serviciu şi că vrea să termine ”odată și odată” reparația din casă. În relaţii intime, la fel nu a mers: el dorea sex, iar eu obsedată de problema mea nu-l observam. M-am gândit că aşa va fi mereu, şi dacă îl întrebam, îmi spunea că mă iubește în continuare…

Câteva zile în urmă, mi-a zis că nu mă mai iubeşte şi că pleacă de la mine. Că a decis deja totul, şi că nu mai are sentimente pentru mine. Am întrat în panică, şi îl întrebam cu isterie ce să fac şi cum să trăiesc mai departe fără dânsul, că numai pe el îl iubesc!.. Mi-a spus că a închiriat un apartament, și… că a îndrăgit altă femeie. Cică, nu e vorba de sex: ea îl înţelege, şi de la bun început au fost doar prieteni, iar pe parcurs, tot comunicând cu ea, el a înţeles că pe mine nu mă iubeşte, iar fără dânsa nu mai poate trăi. Ei doar comunică unul cu altul de peste un an, și nimic mai mult… Ea are soţ, pe care l-a părăsit pentru al meu. Mi-a spus, că ei împreună au decis să nu-şi schimbe partenerii, că nu vor locui împreună… Doar atât, că se iubesc, dar nu vor locui împreună… Cum să înțeleg așa ceva? Ori, eu îs nebuna? – Toată noaptea i-am scris mesaje şi îl tot telefonam, spuneam că-l iubesc, că nu pot trăi fără el, că sunt pregătită pentru orice doar să revină la mine… Dimineaţa a venit după lucrurile sale, spunând că nu simte nimic pentru mine. Acum el trăieşte într-un apartament închiriat singur (adică). Înţeleg, că eu sunt de vină că nu mi-am exprimat la timp sentimentele faţă de el, că nu-l observam, că eram fixată pe problema mea, şi pe cea cu reparaţii, şi credite etc. barbaIeri, m-am întâlnit cu el. I-am zis că-l iubesc, că nu-l invinuiesc de nimic, că îl iert şi-i dau drumul, iar el să decidă singur ce să facă mai departe… Că vreau să fiu cu el, şi dacă el vrea altfel, eu voi înţelege. Mă voi conforma deciziei lui… Și că el poate să revină la mine în orice moment, – vreau să ştie acest lucru, pentru că îl voi aştepta. Îl vreau și îl voi primi înapoi. Mi-a spus un ”mulţumesc”, cuprinzându-mă, şi mi-a zis că eu voi fi bine. Da, mi-a dat două sfaturi: Să nu transfer toţi banii şi să nu mă gândesc la ceea ce nu am. Şi m-a rugat să nu-l mai sun. Eu tare îl iubesc, abia mă stăpânesc ca să nu butonez numărul lui pe mobil… Mă tem să nu stric lucrurile şi mai tare. Ce să fac mai departe?!


12 comentarii

Nocturne maxime


*O femeie poate iubi intr-atat, ca si cum nu va disparea niciodata. Dar s-ar putea sa vina o zi, in care ea va pleca astfel, de parca nici nu l-ar fi iubit niciodata

*Atunci cand a cerut-o in casatorie, ea a cazut de pe scaun, a sarit pe pat, vre-o 15 minute alerga prin casa de fericire, si apoi, i-a zis: – Ma mai gandesc…

*Ne-am certat cu iubitul, sed eu si plang in microbuz, si dintr-odata… un baietandru de 5 anisori care statea prin apropiere, s-a uitat in ochii mei si a intrebat gingas: ”Plangi, pentru ca esti grasa, da?”ce vor femeile

*Sa fii o femeie inteleapta – e o munca enorm de grea! De aceea, uneori, este necesar sa iei o pauza de week-end, si sa te prostesti pe deplin! 🙂

*Am mers la gradinita, am vrut la scoala. Am mers la scoala, am vrut la USM. Am mers la USM, am vrut la lucru. Am mers la servici, am vrut sa ma marit. M-am maritat, acum, stau si ma gandesc: ei, cu ce era atat de rau la gradinita?

*Asaa vreau sa ma indragostesc! – dar sotul e impotriva.

*Maturitatea este varsta, la care noi, inca mai suntem tineri, dar cu mult mai mari dificultati…

*Nu e nevoie de timp ca sa cunosti pe cineva, ci de profunzime in gandire!

*Exista doar o clipa intre Trecut si Viitor: anume Ea si se numeste Viata!ploua

*Ma uit, fiecare isi cumpara cate ceva: care vila, care smarthfone…. Ia, ma duc eu dupa paine!

*El a schimbat toate numerele de telefoane, a vandut apartamentul, a schimbat adresa, a facut tot posibilul, ca ea sa nu-l mai gaseasca! – Si ea? – Si ea nici nu-l cauta!

*Ieri am adormit in odaia fiului… Dimineata, ma uit, un sms de la sot – 01.22: Unde esti, draga mea?… 03.15 – Unde esti, bla-bla @@@? 03.25: Am gasit! Dormi, scumpa mea!fg

*NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane, niciodată; pentru că nu trăim cu nimeni, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea alt subiect…

*NU conteaza, cati ani are copilul dvs: 3 sau 24, sau 35, si nu conteaza, unde a plecat; la gradinita, la magazin sau la bar; – inima intotdeauna nu va sta in loc, – va veti calma, doar atunci cand bastardul asta de fiu al tau va dormi acasa!

*Prostia incepe acolo, unde se developeaza incapatanarea, aroganta, mandria trufasa… Iar cei inteligenti, invariabil, sunt limitati intr-o serie de lucruri… Ca de obicei.

*Anii zboara precum randunele… Varsta femeii depinde de spiritul ei. Poti fi tanara la cinczeci. Dar si batrana, la douazeci!

*Un tanar isi motiveaza iubita sa slabeasca, achitandu-i pentru fiecare kg aruncat cate 100 de euro! Asa preturi nu-s nici  pentru pentru slanina… la Monte Carlo!

*Am cumparat fiicei un set de cosmetice „Little Fairy”, iar soțul a chicotit și a izbucnit: Da’ tie, ce ti-ai luat, „Experimental Witch”?

*De Luni: la serviciu, ca un sigiliu – abia reusesti sa mergi; iar de la servici: ca o caprioara, zbori, de nu mai ajungi…

*Prima regula a curateniei de fiecare zi: e sa te rupi pe sine de la calculator!

*Cu cât e mai puternică și strălucitoare o personalitate, cu atât mai multe câini latră la ea de indignare și invidie

*Rog pe acei care pleaca din viata mea: –  Inchideti, va rog, gura!

Svetlana Vizitiu

💃🧐🙏


34 comentarii

Viaţa în familie: Speranţe şi împliniri


SOŢIA:Te numeşti diferit. Ai diferite specialităţi, înălţime, ochi… Despre tine se zice, că eşti capul familiei, pilonul ei. Despre mine – că-ţi voi fi consoartă, susţinere şi consolare. Se zice, că urmează să ne împărţim toate bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi înfrângerile… parisCă vom avea o cale comună, interese comune, scopuri comune, griji comune, conturi comune, gânduri comune, avere comună…  Vom comanda buchetul de nuntă şi vom alege martorii. Cu un aer important, vom întocmi lista invitaţilor. Vom mânca şi vom bea, vom cânta şi vom dansa. Vom pleca în călătorie de miere, apoi, ne vom întoarce în al nostru, aşa numit, cuibuşor: o noţiune întocmai potrivită, având în vedere, dimensiunile odăiţei noastre dintr-un cămin social.Şi-apoi? – Apoi, vom lua împreună dejunul, vom bea cafeaua, urmărind, pe furiş, ceasul, – să nu întârziem la serviciu… Iar seara, ne vom relata unul altuia, detaliile ocupatiilor noastre de zi. Ulterior, vom face planuri mari pentru viitor, imaginându-l luminos şi minunat. Apoi, va apărea copilul. Tu vei aduce pătucul, donat de prieteni, vei aspira praful în odaie, vei cumpăra Heres şi bomboane. Rudele vor servi de-ale mâncării, vor bea şi vor pleca, rumeniţi şi mulţumiţi, – fie de băutură, fie, impresionaţi de amintiri despre propria noastră apariţie pe lume: pe-atunci, când şi ei erau tineri. Iată, că vom rămâne singuri. Eu voi alăpta copilul, voi spăla pelinci, voi prepara de-ale gurii. Iar tu – vei pleca la serviciu. Copilul va plânge, va răci şi va tuşi. Te va deranja să dormi. Şi – pe mine, la fel; însă, tu lucrezi, iar eu stau acasă. Într-o dimineaţă, nu-ţi vei găsi o cămaşa călcată şi, furios, vei striga la mine, apoi, trântind uşa şi plecând. Iar eu voi plânge. Dar şi asta va rămâne în urmă. Se va naşte al doilea copil. Şi el, la fel, va plânge nopţile, va strănuta şi va tuşi, va învăţa să meargă şi să vorbească. În acest timp, acel mai mare va pleca la şcoală. În prima zi de şcoală, tu îi vei face poze, pe care nu le va vedea nimeni, deoarece, vei uita să dai pelicula la developare. Ca urmare, voi găsi eu un serviciu, care nu-mi va lua din zi mult timp. alt adevarÎn special, pentru copii. Tu, te vei cufunda în lucrul tău. Mereu, ne vor lipsi finanţele. Şi tu, vei începe să te iriţi: într-o zi, mă vei întreba supărat, pe ce îmi cheltui banii. Pentru a menţine pacea în familie, voi începe să i-au cu împrumut şi să întorc datoriile, fără să-ţi dau de ştire. Se cam îndesesc neînţelegerile şi certurile: „iarăşi, vesela e murdară”, ”cine „aşa” educă copiii”, ”veşnic, n-are cine arunca gunoiul”… De la servici, vei începe să revii „extenuat”. Într-o seară, întrând în casă, fără să-ţi lepezi paltonul, te vei porni direct la bucătărie şi cu o faţă încruntată, vei arunca o privire în frigiderul pustiu, ş-apoi, demonstrativ, te vei întinde pe o canapea, cu un ziar.
Iar eu – în grabă, agitată, sperând să reuşesc să-ţi prepar ceva de-ale gurii, să lichidez această ruşinoasă scăpare, şi, de supra tensiune, îmi voi descărca furia asupra copiilor. Treptat, voi începe să ascund lacrimile de tine. Îţi voi exprima la „nervi,” realităţi amare, pe care, cu timpul, le-am conştientizat. Voi învinui părinţii tăi de toate problemele noastre, iar tu – pe cei ai mei. Ne vom urî, pe parcurs, unul pe altul pe- o oră, o zi, o lună… Oricum, într-o duminică, ne vom porni pe-al nostru vechi itinerar, la ţară, şi ne vom ierta unul altuia toate păcatele. Şi va începe o dungă luminoasă.
La o aniversare nupţială, vom bea o sticlă de şampanie. Într-o zi, însă, nu-mi voi mai stăpâni nervii, din diferite motive: neplăceri la serviciu, boala copilului, veşnică îmbulzeală în autobuz şi, pur şi simplu, de oboseală… Iritată şi îndurerată, îţi voi face observaţii; că nu faci nimic prin casă, că ai fi putut să cumperi măcar o pâine… O mică scânteie va provoca focul cel mare. Voi începe să-mi deplâng soarta şi viaţa ratată. Pentru toate păcatele să dau vine pe tine. Copiii se vor potoli, urmărindu-ne cu atenţie şi îngrijorare. Tu vei ieşi, adeseori, din casă: să te răcoreşti şi să te calmezi. Eu, voi bea valeriană. Voi face alarme cu planuri de răzbunare. Şi fiecare din noi va aştepta, ca celălalt să se căiască, topind gheaţa tăcerii. Ceea ce şi se va întâmpla: următorul guturai al unuia dintre copii, ne va impune să ne împăcăm. Copiii unesc părinţiii mai puternic ca verighetele (printre altele, tu pe-a ta ai reuşit s-o pierzi a doua zi după nuntă!). Aşa, vor trece anii. Iată că, într-o bună zi, mă voi trezi la realitatea mea şi ceva mă va pune pe gânduri: de ce, mă rog, eu trebuie să-ţi fiu consoartă? De ce, să gândesc la fel ca tine? De ce, să-ţi fiu eu consolare?

Dar eu, eu n-am nevoie de consolare? Treptat, mă voi convinge, că viaţa noastră putea să ia o altă întorsătură… Că am ratat ceva din momente importante. Îmi voi da seama brusc, că copiii cresc, iar noi îmbătrânim. Mă voi jeli, mă voi plânge de milă. De mine, ş-apoi, de tine. Sunt încă în stare să-mi păstrez şi să realizez visele şi ambiţiile, dar din lipsă de iniţiativă, nu mă voi apuca de realizarea lor. Îmi voi depune toate speranţele pe copiii noştri… Nu ştiu, cum vei deveni. Probabil, vei începe tot mai des să-mi-o indici ca exemplu, pe colega ta , care le reuşeşte pe toate. Vei începe, pe străzi, să admiri siluete graţioase ale tinerilor fete.
Şi supărat, să te încrunţi, când vei observa cărunţeala părului meu, mai şi ascultând pe săturate plângerile mele pe durerile din spate. Desigur, îmi voi colora mai des părul, şi stărui-mi voi, cât mai rar să mă supăr. Încleştându-mi dinţii, să rabd durerile din spate. Mai târziu, însă, voi fi sătulă până-n gât de toate, ca şi cum te-aş privi cu alţi ochi. Voi observa, că şi tu, la fel, ai încărunţit, chiar te-ai îngrăşat… Voi descoperi calităţi neplăcute în caracterul tău. Ca urmare, monotonia ultimului microibuz, ne va întoarce unul la altul. Copiii vor lipi fisurile. Uneori, chiar mă voi ajusta, singură pe sine: şi ce, mă rog, îţi mai trebuie? De ce mereu eşti nemulţumită? Soţul nu fumează, nu bea, salariul ţi-l dă în întregime, nu e un fluieră-vânt, doar că uneori, mai roteşte gâtul după tinerele. Este un ajutor bun prin casă, de acest fapt nu mă dezic. Mama mă va contrazice, categoric: „Trebuie, numaidecât, să-ţi reeduci soţul”. Eu, probabil, voi răspunde, că mai bine, mi-ar împrumuta ceva bani. Nimeni, încă n-a reuşit să-l schimbe pe altcineva. La urma urmei, în viaţa noastră au fost atâtea clipe minunate. Ti-aminteşti?  Şi tu, îţi vei aminti. Neapărat îţi vei aminti…

SOŢUL: Tu ai diferite nume. Diferite specialităţi, ochi, parul… Despre tine se zice, că-mi vei fi: consoartă, sprijin şi consolare. Despre mine – că voi fi capul familiei, pilonul ei. Se zice, că vom împărţi în jumătate bucuriile şi tristeţile noastre…  Vom comanda un buchet şi ne vom alege martorii. Tu vei fi cea mai frumoasă mireasă. Eu mă voi simţi oribil şi stângaci, în costumul meu nou şi cu cravată. Apoi, vom pleca în luna noastră de miere. Cu nişte aere îndrăzneţe, le vom băga sub nas paşapoartele noastre, administratorilor hotelieri. Vom risipi toţi banii câştigaţi. În final, ne vom întoarce în al nostru, aşa-zisul, cuibuşor de familie. Dimineţile, înainte de a pleca la serviciu, ne vom bea cafeluţa, uitându-ne pe furiş, la ceas. Iar serile, ne vom povesti, ce-a fost ziua, şi ne vom face planuri pe viitor, desigur, imaginându-l luminos şi fără nori. Apoi, va apărea al nostru prim-născut. Tu îl vei dădăcil, iar eu – voi pleca la serviciu. Copilul va: plânge, mânca, dormi, adăuga în greutate, răci, strănuta, tuşi… Şi eu nu voi dormi îndeajuns. Tu – la fel, doar că eu lucrez, iar tu, stai acasă. La serviciu, eu voi dormita. Nu-mi voi îndeplini sarcinile. Voi amâna afacerile pe: mâine, poimâine, săptămâna următoare. Până când şeful mă va anunţa, că aşa treabă, nu mai merge. Voi suferi groaznic. Însă curând, îmi voi veni în fire.

Etatea. Pictura in ulei, Svetlana Vizitiu

Viata in familie. La etate. Pictura in ulei de Svetlana Vizitiu, Chisinau

Mă va apuca vârtejul vieţii de toate zilele. Tot mai des, mă voi întoarce târziu acasă, după şedinţă ordinară. Flămând şi obosit. Şi, după cină, acasă, voi întocmi raporturi. Voi organiza cursuri pentru tineret. Voi face cercetări. Voi prelucra chestionare. Voi conduce seminare. Voi dormita la şedinţe. Voi scrie referate. Voi „scutura” din şefi o locuinţă nouă. Voi scălda copilul. Te voi duce la clinică. Voi repara robinetele din baie. Voi lipi tapete. Voi repara maşina de spălat. Printre altele, eu voi continua să câştig bani. Într-o dimineaţă, voi merge la serviciu intr-o bluză necălcată. Lavuarul va fi împlut cu veselă murdară. Urna  e mereu, supraîncărcată cu gunoi. Lenjeria, înmuiată de două zile, la spălat, e neatinsă. Şi toţi ciorapii mei, aruncaţi la spălat. In sfârşit, voi exploda: la urma urmei, tu stai acasă! Ai destul timp, să menţii ordinea în casă. Eu îţi voi spune direct, tot ce gândesc… Apoi, se va naşte al doilea copil. Şi el va plânge nopţile. Va strănuta şi va tuşi, va face primii paşi şi va pronunţa primele cuvinte. Unica noastră odaie va deveni strâmtă. Voi fi nevoit să scriu cercetările mele ştiinţifice la bucătărie, unde stă şi televizorul, şi de la care tu nu-ţi poţi rupe privirea. Mereu, îmi vei face morală, cică, e din cauza mea, că trăim în gaura asta. În curând, şi tu te vei angaja la serviciu. Vei pleca în deplasări. Vei avea prietene. Vei începe să-mi povesteşti bancuri despre soţi-neghiobi.
Eu îţi voi răspunde cu bancuri despre soţii-scorpii. Într-o zi, după o zi ordinară şi încordată la serviciu, mă voi întoarce acasă supraobosit şi mă voi întinde pe o canapea, să mă odihnesc. Iar tu, nemulţumită, vei rosti, că puteam să cumpăr măcar o pâine. Cică, nu avem nimic la cină. Atunci, şi eu mă voi exprima dur: C-ar trebui să-ţi mai ţii nervii în frâu. Că eu muncesc, fără să mă compătimesc şi de serviciul meu depinde bunăstarea noastră. Iată, că colegii se descurcă cu treburile lor casnice, fără ajutorul cuiva: îşi fac doar serviciul lor, iar eu trebuie să mai lucrez şi pe-acasă, legat cu treburi până-n-gât! Mă întorc târziu şi nu mă mai satur de somn. Uneori, nu reuşesc nici să i-au prânzul. Iar tu cheltui banii pe nimicuri.
…Că, e timpul să facem ordine în bugetul familiei. În general, voi spune tot ce gândesc despre tine. Ca răspuns, vei dezlănţui o avalanşă de reproşuri. Eu, nu voi rezista şi voi pleca, trântind uşa. Nu ne vom vorbi o săptămână. Sau, o lună întreagă. Vei fi îmbufnată şi, pe ascuns, vei plânge. Tăcerea ta îmi va provoca mustrări de conştiinţă: „Mi-ai distrus viaţa!”. Însă, eu nu voi ceda. Am şi eu mândrie la urma urmei. Următorul guturai la cineva din copii ne va împăca. Mă voi gândi: ce susţinere şi consolare pot avea din partea ta, dacă de toate problemele mă învinuieşti doar pe mine? Dacă eşti atât de ingenioasă, de ce nu întreprinzi singură ceva? De ce nu câştigi pentru apartament? Voi fi indiferent la plângerile tale pe durerile din spate. Nici pe tine nu te atinge hipertonia mea. Tu vei începe să-ţi lauzi cunoscuţii, care „s-au aranjat în viaţă”. Să-i defineşti „bărbaţi adevăraţi”. Să le cânţi difirambe. Eu voi remarca, că cu toate iscusinţele tale, nu vei reuşi să ascunzi cărunţeala din părul tău. Tu nu-mi vei rămâne îndatorată, şi-mi vei reproşa neglijent, că şi eu am îmbătrânit. Dar în adâncul sufletului voi fi sigur, că noi suntem la fel, ca înainte. Obiceiurile noastre de zi cu zi, ne va întoarce unul la altul, in braţe, în fiecare seară. Neînţelegerile şi sabotările se vor ivi şi vor dispărea, în genul cometei Galeia, însă, cu mult mai rapid. Mă voi obişnui. La fel te vei deprinde şi tu. Dar într-o zi, mă voi întoarce noaptea, târziu, fără să te previn de întârziere. Mă vei întâlni, cu lacrimi. Te vei arunca la pieptul meu: „Eşti viu!”. Voi încerca să te calmezi. Fără să-ţi reproşez, că şi tu, uneori întârzii şi nu mă previi din timp. Din bucătărie va veni aroma gustăricăi mele preferate. Copiii vor dormi liniştiţi, sătui şi îmbăiaţi. În acest moment, cuprins fiind de emoţie, mă va inunda sentimentul fericirii şi o adâncă recunoştinţă faţă de tine. Pentru tot, ce-a fost bun între noi. Şi te voi iubi, la fel de puternic, precum şi în adolescenţă. Pentru mine vei fi cea mai frumoasă, cea mai blândă, cea mai dorită. Voi fi fericit, că-mi eşti alături. Probabil, că voi vorbi doar în gând… Dar, tu vei simţi. Neapărat, vei simţi… ❤

Svetlana VIZITIU