Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

M-a făcut fiul să ies din casă


Cât de minunat este să fii în viaţă, în înţelegere cu oamenii dragi ţie… Niciodată nu mi-aş fi făcut griji pentru mine sau vârsta mea, dacă ştiam că voi fi în continuare iubită, la fel şi eu pe cineva. Trecutul învaţă să apreciem prezentul, şi n-aş dori să-l stric cu grjile pentru viitor, dar acest gând vine odată cu anii, precum şi înţelepciunea odată cu experienţa… Noroc de tinerii care ascultă şi învaţă de la părinţi. Și e mai mare norocul atunci când lucrurile iau o întorsătură precum în povestea de mai jos… – Trăieşte fiecare zi şi bucură-te de ea! 

Este istoria unei familiei cu nevoi speciale, precum se cuvine de spus corect. Mama îşi educă singură copilul, este demult divorţată, fiul atunci nu avea nici trei ani. Ea are o dizabiltate fizică, neobservată de un ochi neatent. Fiul are 15 ani, mama – 36, lucrează redactor la Casa Presei. În ultimul timp, viaţa ei s-a transformat într-un iad. Dacă până în clasa a şaptea fiul învăţa bine, acum au apărut note de patru-cinci. Mai rău, ea dorea numai un lucru: ca Ilie să termine nouă clase, să obţină măcar o meserie! Invitaţii constante la şcoală, cu discuţii în care profesoara îi reproşa direct şi fără ceremonii, în prezenţa colegilor, care nici ei nu scăpau ocazia de a-i relata faptele urâte ale fiului, încă şi despre rezultatele slabe în studii. Deprimată, iritată, ea mergea acasă simţindu-se complet lipsită de putere pentru a putea schimba ceva. Acuzaţiile şi notaţiile ei, fiul supărat le asculta în tăcere. Temele pentru acasă, în continuare nu le învăţa, şi nici prin casă nu ajuta deloc. Iată şi astăzi ea a venit acasă, iar în odaie din nou – o dezordine totală. În dimineaţa când pleca la muncă, i-a ordonat cu stricteţe să cureţe prin odaie după ce va veni de la şcoală…

Punând ţigaia pe aragaz, mama obosită şi fără dorinţă a început să strângă prin casă. Ştergând praful, brusc a observat că lipseşte vaza de cristal, dăruită cândva de o amică la ziua ei de naştere. Ea a înţepenit de spaimă: este un lucru de valoare, nu are aşa bani pentru a procura alta. Nu cumva fiul ei a scos-o din casă şi a vândut-o? Gânduri îngrozitoare una după alta mişunau în capul ei. Nu demult l-a văzut cu nişte băieţi dubioşi. La întrebarea ei, cine sunt, fiul a mormăit ceva neclar, iar pe faţa lui se citea:”Nu e treaba ta!”

”Sunt dependenţi de droguri!” – i-a tăiat-o creierul. O, Doamne fereşte! Iată cine l-au făcut să vândă vaza! El singur nu putea s-o facă! El nu este aşa! Dacă şi el fumează iarbă? Sau, mai rău?.. Mama s-a repezit să coboare pe scări. În curte era deja întuneric, pe stradă se observau rarii trecători grăbiţi acasă. Încet, ea a revenit acasă. ”Sunt singură de vină” – şi-a spus în gând. Singură! În toate. El demult nu se simte bine acasă, cu toate strigătele şi învăţămintele ei. Chiar şi dimineaţa îl trezeşte ţipând. Şi – cu serile! Toată seara strigă la el!

– Fiule, scumpul meu, ei şi cu ce mamă nefericită te-ai pricopsit tu! – A plâns mult timp. Apoi, a prins să cureţe cu grijă prin casă, pur şi simplu, să stea aşa mâhnită – nu mai avea putere…

Ştergând frigiderul, a dat peste o revistă. A tras-o… S-a auzit un sunet sfâşietor de sticlă spartă. Acum a văzut că erau fragmentele vezei recent dispărute.

’’A spart-o… A spart-o! – brusc şi-a dat seama ea şi a izbucnit din nou în plâns. De data asta de bucurie. Deci, vaza a fost spartă întâmplător, şi nu a dus-o nicăieri, – a ascuns-o. Şi iată acum, Prostuţul nu vine acasă, i-e frică! De odată a îngheţat, – nu, nu era el prost. Mama şi-a imaginat cum ar fi să vadă ea vaza spartă cu furia ei interminabilă… A oftat cu greu şi a pornit să prepare cina. A pus-o pe masă, a întins şerveţelele, a aşezat farfuriile.

Fiul a venit la miezul nopţii. A întrat şi s-a oprit în tăcere la uşă. Mama se repezi spre el. ’’Ilicuţă meu, dar unde ai stat aşa de mult? Te-am aşteptat şi m-am epuizat de griji şi frică pentru tine. Ai îngheţat? I-a luat mâinile reci, i le-a încălzit în ale sale, i-a sărutat obrazul – şi a spus ’’Du-te, spală mâinile. Am pregătit mâncarea ta preferată’’. Neînţelegând nimic, fiul a mers să spele mâinile. Apoi, a pornit spre bucătărie, dar ea a spus:’’Am pus masa în salon’’

Fiul a pornit spre salonul, unde de data aceasta totul parcă era deosebit de curat, îngrijit, frumos, s-a aşezat la masă. ’’Mănâncă, fiule!’’ – auzi el vocea blândă a mamei sale. El deja a uitat când mama i se adresa astfel. S-a aşezat, aplecând capul, fără să atingă nimic. ’’Ce-i cu tine, fiule?’’

  • Am spart vaza, – a spus el cu vocea tremurândă.
  • Ştiu, micule. Nu-i nimic. Totul se strică odata şi odată.

Dintr-o dată, aplecându-se peste masă, fiul a izbucnit în plâns. Mama s-a apropiat de el, l-a cuprins de umeri şi a pornit să plângă şi ea. Când s-au liniştit, ea a spus:

Iartâ-mă, fiule! Strig la tine, mă cert. Mi-e greu, scumpul meu. Crezi că eu nu văd că nu eşti îmbrăcat la fel ca colegii tăi? Că nu-ţi pot procura abonamente la bazin sau antrenamente?.. Sunt obosită, muncesc mult, aduc lucrul şi acasă. Iartă-mă, mai mult nu te voi certa niciodată!

Au cinat în tăcere. La fel, au mers la culcare. Dimineaţa, nu a mai fost nevoită să-l trezească. S-a ridicat singur. Petrecându-l la şcoală, ea pentru prima dată a rostit nu ’’vezi la mine!’’, ci l-a sărutat pe obraz spunând:’’Ei, bine, pân-diseară!’’

Seara , când a venit acasă, a dat peste podeaua spălată, şi cină pregătită de fiul ei – a prăjit cartofii…

De-atunci, ea şi-a interzis în general, să discute cu el despre şcoală, despre notele primite. Dacă chiar ea este îngrozită de frecvenţele rare la şcoală, atunci ce simte copilul ei? Şi când fiul i-a spus brusc că va urma clasa a zecea, mama nu şi-a arătat îndoiala. Într-o zi, pe-ascuns, s-a uitat în agenda lui şcolară – fiul nu avea niciun patru sau cinci…

❤ Svetlana Vizitiu, Impresii


20 comentarii

Lilia Puzderi Căinăreanu la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi. Femeia în politică.


Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. HasdeuLilia Puzderi CainareanuModeratoare a fost superba Erica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie. Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor…  Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare. 

În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’

Activaţi pagina Clubului pentru a viziona filmele şi imaginile evenimentului în albumul Lilia Puzderi Cainareanu protagonistă la Clubul IVC

Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’

Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.

‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.

A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.

A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.

Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.

Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’

Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’

Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!

Expresii de Lilia Puzderi Cainareanu:

– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”

– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”

”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.

Despre Lilia vorbesc oamenii:

Oxana Barbu:Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez

Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”

Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament!
Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”

Mai multe despre viaţa şi activitatea Lilei puteţi citi aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/10/legea-in-moldova-nu-permite-functii-pentru-persoane-cu-dizabilitati-femeia-in-politica/

https://www.facebook.com/events/1754106167985458/ -evenimentul

https://www.facebook.com/lilia.cainareanu.5/ – pagina protagonistei

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2495317080694101


14 comentarii

De bine, de rău


Bătrânul i-a deschis nepotului un adevăr de viață foarte important:”În fiecare om se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat:”Și care lup a câștigat în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor minunate de croazieră. Vântul a fost atât de puternic încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului:” Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic? ”Da, știu”, – a spus doamna, – ”însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria”. ”Dar, madam, Dvs nu purtați lengeria de corp, și părțile dvs intime sunt supuse atenției generale!” – a spus domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: ”Domnule, ceea ce vedeți acolo – are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Despre suflet… Într-o zi a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: – Ce este sufletul? Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul lui bunic: ”În fiecare om trăiesc trei de Eu care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții! – Niciodată n-am auzit despre ei! – a spus nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:”Primul Eu  – este Mintea. Al doilea Eu – este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu – Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.

Aceste uimitoare și minunate povești, după care vrei să zâmbești, rareori – să plângi, și, cel mai important – să devii mai bun, să acționezi precum îți șoptește inima, cu acel sentiment interior care se păstrează în adâncul sufletului tău. Fiecare are ceva ce poate tu consideri sacru sau necesar să păstrezi anume pentru sine… Cât de des unele persoane își trăiesc viețile fără a dezvălui bogățiile spirituale ascunse în ele. Și viața trece.. Și noi vrem să reflectăm asupra înțelepciunii, să discutăm despre bunătate și relații interumane, despre abilitățile omului de a vedea că centrul universului nu este numai în casa lui, pentru că doar înțelegerea face ca viața noastră să fie interesantă și neinteresantă…

O noapte sau zi frumoasă pentru toți cei din regatul moldovenilor!”


11 comentarii

Mă arde în toate focurile lumii


’’Eu ador corpul tău – bucuria, ce se răspândeşte în mine, atunci când acopăr buzele tale cu ale mele, obsesia, ce mă arde cu toate flăcările lumii pulsând sângele meu adânc în inima ta, și plăcerea ta, care izbucneşte din vulcanul corpurilor noastre, o scânteie de flacără în spaţiu…’’ Aceste rânduri le scria îndrăgostitul înflăcărat Francois Mitterrand amantei lui Anne Penzho. S-au cunoscut în 1962. mazarine-mitternadÎntre îndrăgostiţi a existat o diferenţă mare de vârstă: atunci când ei au deveniţi amanţi, preşedinte al Franţei, Mitterrand, avea 46 de ani, şi Anne Penzho  – doar 19 ani. Relaţia dintre ei nu era împiedicată de faptul că Mitterrand era căsătorit şi avea doi fii, iar să dea la divorţ, el nu se apuca din motive politice. Apropos, la ei s-a născut o fiică comună.

François Mitterrand va fi ales președintele Franței la 10 mai 1981.  Plângând, Anne Pingeot va spune, puținilor prieteni care cunoșteau relația, că este ”cea mai nefericită zi a vieții ei!”. L-a văzut atunci, cu ochii minții, pierdut pentru totdeauna pe bărbatul iubit care trebuia de-acum să fie soțul perfect, președintele moral, mereu alături de soția lui în împrejurări oficiale… În mod paradoxal însă, situația se schimbă. Mitterrand își petrece tot mai mult timp cu a doua lui familie, până la a se muta exclusiv cu aceasta, în mod discret. Până la sfârșit situația va rămâne tumultoasă și disperată. El află despre boala lui incurabilă și tot ceea ce îl mai interesează este fiica Mazarine. Şi dragostea. Despre boală nu vorbește niciodată, deși știe că sfârșitul îi este aproape. Face toate demersurile pentru ca Mazarine să fie recunoscută oficial fiica lui.

’’Alături de tine, împreună cu tine, în tine – iată cine sunt eu. Acest paradox încredibil: eu exist chiar în acea clipă, când mă dizolv în tine.’’ Mitterrand i-a scris lui Anne 1218 de scrisori, pe care ea le-a păstrat. Toate acestea au întrat în cartea ‚’’Scrisori către Anne’’, dedicată celor 100 de ani de la naşterea lui Francois Mitterrand (26 octombrie, 2016). Mai departe, câteva fragmente din scrisori, – este surprinzător, câtă gingăşie, dragoste şi pasiune conţine corespondenţa celor doi iubiţi. ’’Puterea dragostei mele provine din lunile dăruite de consimţământul gândurilor, reciprocitate şi curiozitate, plăcerea rafinată, unitatea estetică, atracţia către cele mai importante şi cele mai simple lucruri ale vieţii, – acumularea forţei şi, în cele din urmă, toate care s-au prăbuşit peste noi, la fel, precum furtuna din luna iulie… O dovadă a unirii, în care ne-am legat sufletele…’’ ‚’’Mă arde din toate focurile lumii’’…mitterand si anne

 Corespondenţa dintre cei doi iubiţi se termină pe 22 septembrie 1995, atunci când Mitterrand era în prag de moarte. Volumul “Lettres a Anne, 1962-1995” (‘’Scrisori către Anne’’) publicat nu conţine decât scrisorile ex-preşedintelui, nu şi răspunsurile Annei Penzho, iubirea lui de o viaţă.

Dacă politica eşuează, iubirea mereu va predomina…

Sursa foto: Internet


97 comentarii

Fostul soț


altairS-a întâmplat cu nouă ani în urmă. Călătoria mea în Bulgaria se apropia de sfârșit, și eu trebuia să plec acasă, la Chișinău. Procurând un bilet la autobuz, am decis să mai hoinăresc în jurul orașului, că mai aveam vreo trei ore până la plecarea rutei. Pe stradă, de mine s-a apropiat un bărbat, pe care l-am recunoscut imediat… Era primul meu soț, cu care am divorțat 18 ani în urmă. Nu s-a schimbat deloc, cu excepția că era prea palid la față. Se pare, că această întâlnire l-a emoționat la fel de mult ca și pe mine. Am ținut mult la el, dar și el m-a iubit… într-atât de ”bolnăvicios”, că din acest motiv și am divorțat. Era gelos chiar și pe o carte… Nu avea nici un servici permanent. Zicea, că moare, dacă eu întârzii măcar cu cinci minute acasă, – inima i se oprește… Tinerețe.. În cele din urmă, sătulă de toate certurile și interogatorii –cu cine, de ce, si unde am fost, – i-am spus să plece… Înainte de a pleca, el a lăsat o scrisorică, în care cerea iertare, și spunea că mă va iubi întotdeauna, chiar și… după moarte. Copii împreună nu am avut, am rămas doar cu un cățeluș, un cadou amuzant din partea lui… După ce am divorţat, el a plecat imediat peste hotare, şi nu l-am mai văzut. Și iată, după atâtea ani, o revedere neașteptată… Am discutat mult timp la o cafea, dar brusc mi-am amintit că pot să întârzii la autobuz. I-am zis: – ”Îmi pare rău, dar eu întârzii la autobuz”.

Aici, fostul soț a spus: – ”Fă-mi, te rog, o favoare, Înțeleg, că te grăbești, dar de dragul a tot ce-a fost bun între noi, nu mă refuza. Să mergem la un birou, pentru mine este foarte important, și nu pot de unul singur să plec în acel loc”. Desigur, am fost de acord, şi am zis: ”Bine, numai repede!” Am întrat într-un bloc mare și un timp lung treceam dintr-o aripă în alta a clădirii… Ne ridicam și tot coboram pe scări, – atunci mi s-a părut că toate au durat nu mai mult de 15 minute. Pe lângă noi, treceau persoane de toate vârstele: de la copii la bătrânețe adâncă. În acel moment, nici nu m-am pus pe gânduri, ce cautău într-un bloc administrativ acești copii și bătrâni. Toate gândurile îmi erau fixate pe fostul meu soț… Într-un moment, el brusc s-a pornit înspre o ușă, și înainte de a o închide, m-a privit îndelung, ca și sum și-ar lua rămas bun de la mine, și a spus:”Ce ciudat, totuși, – n-am reușit să rămân nici cu tine, nici fără tine.” Priveam la ușă și așteptam, când el va ieși de acolo. Am vrut să-l întreb, ce a avut în vedere pronunțând ultima frază. – Nu s-a mai întors… Eu, brusc mi-am venit în fire. Am realizat absolut clar, că trebuie să plec, că întârzii la autobuzul meu… Privind în jur, chiar m-am speriat. Clădirea în care am fost, avea o structură abandonată, – în loc de ferestre căscau găuri. Scări nici nu existau! Erau așezate doar plăci, peste care am reușit să cobor cu greu. La autobuz, am întârziat tocmai cu o oră, și am fost nevoită să cumpăr un bilet nou la alt autobuz. Atunci când luam biletul, s-a anunțat, că autobuzul la care am întârziat, s-a rostogolit și s-a prăbușit într-un râu. Niciunul dintre pasageri nu a supraviețuit… 
Două săptămâni mai târziu, eu eram la ușa fostei mele soacre, pe care cu mare greu am găsit-o în căutare a locului ei de trai. Ea mi-a spus că fiul ei a decedat după un an de la divorțul nostru. N-am crezut-o, gândind, că poate mama lui ascunde ceva, fie are frică să nu deranjez fostul meu soț… La rugămintea mea de a merge la mormântul lui, spre surprinderea mea, ea a fost de acord. După câteva ore, eram la mormântul de pe care zâmbea bărbatul pe care l-am iubit cândva și care într-un mod inexplicabil mi-a salvat viața…
Nu e poveste, dragii mei… – O minune obișnuită! Cei dragi și scumpi, plecați în vecie, ne urmăresc și ne ajută în continuare, – doar că noi nu întotdeauna realizăm acest lucru…

Ex-soția. ❤

 


424 comentarii

Mi-am dăruit soțul amantei lui


#Svetlana_Vizitiu autor (text prima data publicat in #Caravela_2008)

             Am trăit 18 ani cu soțul meu, iar acum el a plecat la alta. Eu sunt de vină. O viață întreagă am fost cașnică, soțul era umărul meu, serviciu și prietenă. În ultimii ani am început să-i simt indiferența. Tot mai des se reținea până târziu la servici, sta tot mai rar pe-acasă… Acest lucru mă supăra tare. Am încetat să ieșim împreună. Eu, sincer vorbind, am devenit o isterică. Deci, tabloul arăta astfel: soțul vine de la serviciu acasă, unde-l așteaptă o scorpie, care din prag începe să țipe, să spargă vesela. Nu mă puteam resemna, că nu mă mai iubește la fel ca înainte. Soțul meu e foarte comunicabil, are mulți cunoscuți. Eu însă, în acești ani m-am izolat mult, m-am transformat într-o persoană nesociabilă, cu complexe, fără prietene. N-aveam o viață a mea, ci doar a soțului.  Desigur, el fiind permanent între oameni, eu nu-l mai interesam, devenisem dependentă de el în totalitate: și moral, și financiar. El nu mai putea suporta o povară ca mine. Ultimul an am trăit ca pe vulcan, nu ne mai vorbeam pe un ton normal, doar cu țipete. Ambii înțelegeam, că nu mai putem continua să trăim astfel. Acum două luni mi-a zis că i-am stins toată dragostea lui pentru mine și… a plecat. Locuia prin hoteluri. Nu credeam că e pentru totdeauna; îmi ziceam că încă mă iubește. Trebuie doar să ne odihnim nițel unul de altul. Când venea, vorbeam despre cum am decăzut, ce am făcut din dragostea noastră. Apoi, a recunoscut, că trăiește cu altă femeie, care l-a încălzit cât a fost pribeag, și, tot cu ea, a găsit căldura care în familia noastră lipsea de mult timp…a rabotati nado

Lumea în fața mea s-a prăbușit! Nu știu, cum am reușit să rămân în viață. În tinerețe mă gândeam că dacă voi avea un soț infidel, îl voi omorî și pe el, și pe amanta lui. Eram convinsă, că nu-i voi ierta înșelarea – orice, numai nu asta!

Dar, într-adevăr…  m-am târât la picioarele lui, implorându-l să se întoarcă. Plângeam în hohote ca o nebună: și de unde atâtea lacrimi s-au adunat în mine! Iar el mă privea cu milă și-mi zicea să nu mă înjosesc atâta, – nu se mai întoarce! O săptămînă am stat, pur și simplu, întinsă; mă durea inima și nu-mi trecea nicio licărire prin minte. Nu mai aveam niciun sens să trăiesc, mă gândeam la suicid. Chiar am început pregătirile: am cumpărat medicamente și koniak, să le beau; am mers la volan prin oraș, căutând un loc de care să mă izbesc în plină viteză; am stat pe un pod și doream să mă arunc în râu… Nopțile mă visam moartă. Atât de mult m-am apropiat de moarte, încât ziua îmi părea beznă, iar din toate părțile, umbrele ei îmi întindeau ghearele. Nu aveam cui să vorbesc și să mă plâng. Părinților nu le puteam spune, sunt bătrâni și-l iubesc pe soțul meu. Nopți întregi nu puteam adormi: îmi imaginam, cum e el… cu ea, cealaltă. Băusem munți de somnifere, iar dimineața nu-mi puteam deschide ochii umflați, aveam și vomă. Nu mâncam nimic. Apoi, într-un moment, brusc m-am gândit, că sunt cu Credință în Dumnezeu, și e păcat de gânduri negre; că ea, moartea, e mereu alături, voi reuși s-o apuc oricând. Dar aș putea să-mi trăiesc viața fără soțul meu, hotărâsem să încerc. De ce am încetat să mă iubesc și să mă respect? Am 40 de ani și n-am realizat nimic… Am încercat să deschid ochii și să mă văd dintr-o parte: un șoarece gri, o molie fără culoare. Este uimitor, că soțul meu a trăit cu mine atâția ani! În locul lui, chiar aș fi plecat mai demult. Și, am decis să trăiesc, să-mi schimb viața, să devin alt om! 1471258_686998824668411_1681828373_nSunt recunoscătoare acestei situații că s-a întâmplat. Mi s-a făcut ușor pe suflet! Nu mai am frică, i-am supraviețuit, trecutul a ars, se naște ceva nou. Mă voi schimba și îmi voi întoarce soțul iubit! Pe ea, cealaltă, însă n-o urăsc. Doar i l-am cedat: o las să se mai încălzească puțin. Îi cunosc numărul de telefon și adresa, dar nu-i voi face rău. E o femeie interesantă, are multe prietene. Predă, e cu inițiativă, zâmbește, merge pe tocuri înalte. Iar eu – o casnică posomorâtă în blugi și pulover…

Mai întâi de toate, trebuie să îndrăgesc toată lumea! Cât e de plăcut să zâmbești oamenilor și să primești zâmbetele lor drept răspuns! Mă voi duce la Malldova, să-mi reînnoiesc toată vestimentația: am și uitat de când nu am mai făcut acest lucru. Voi studia limba engleză, ceea ce am visat toată viața. Voi comunica și mă voi sfătui cu diferite persoane interesante pe rețele de socializare… Voi învăța să trăiesc din nou.

Sunt deja în stare să vorbesc normal cu soțul, nu-l presez, nu-i mai torn istericale: nu mai am asemenea porniri. Încep să-i par interesantă; nu-și crede ochilor, zice că nu sunt eu. Vine în fiecare zi acasă. Îl întâmpin în fiecare zi cu zâmbete. Uneori sar la gâtul lui de bucurie. La plecare îi zic că-l iubesc și-l voi aștepta mereu. Se întâmplă și sex, și încă de acel de care în căsnicia noastră nu am avut de zece ani. Totuși, soțul meu e cel mai bun amant. Ne amuzăm pe seama amantei lui, că iată, o schimbă cu soția…Sanda drive

Când mi-e rău, pot să-l telefonez: el mă alină cu vorbe, care-mi topesc sufletul, și-atunci mă calmez. Eu iubesc drive, el știe acest lucru și-i place. Sunt parașutistă, tenisistă și automobilistă. Am toate șansele să-mi întorc soțul înapoi. Poate că el ar fi revenit, doar că deja… eu nu doresc acest lucru. Nu vreau să se întoarcă la mine – la cea de odinioară, vreau să se întoarcă – la cea renăscută. Pentru asta mai am nevoie de timp. Desigur, mi-e greu și nopțile mă apucă disperarea la gândul că nu voi reuși. Însă, cred că voi rezista și… voi reuși! Cum eram înainte, nu voi mai fi. Și, chiar dacă nu voi reuși să-mi întorc soțul, în schimb voi câștiga respectul pentru mine însămi.

Dacă cineva mi-ar fi spus ce mi se va întâmpla, n-aș fi crezut. De ce ma confesez, de ce îmi spun povestea mea? Nu știu. Însă, urați-mi noroc!

Din mărturiile mele drive’… 😉

#Impresii_viata_carti_blog, #Republica_Moldova


8 comentarii

Tamara Curtescu-Marinciuc la Cubul ”Impresii din viata si carti”


Împreună cu soţul meu profesorul Florea Uliu am cunoscut-o pe Tamara în vara anului 1999, la Chişinău. Soţul Tamarei, regretatul profesor Mihai Marinciuc, se cunoştea cu soţul meu de mai mult timp, de la diverse concursuri de fizică, organizate în România. Ne-am revăzut în iarna aceluiaşi an la Craiova, unde Mihai,Tamara şi Ileana (Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecaţi la El) ne-au făcut o scurtă vizită. Şi, peste ani, în august 2007, ne-am revăzut cu toţii la Chişinău, când Tamara era deja o tânără şi fericită bunică… M-a impresionat  la această femeie,  de când am cunoscut-o şi până acum, un extraordinar echilibru între simţul datoriei profesionale şi cel de soţie şi mamă, între profesoara pasionată de matematică şi omul avid de cultură, între delicateţea feminină şi fermitatea specialistului corect şi devotat muncii sale, între sensibilitatea celui care-şi iubeşte semenii şi incapacitatea de a face compromisuri. Aşa-mi explic cum a putut trece prin cea mai cumplită suferinţă ce-i poate fi dată unei mame şi unei soţii, fără să se înrăiască, fără să-i urască pe cei cărora viaţa nu le-a dat să trăiască o astfel de tragedie…Tamara este o  personalitate care a primit  de la Dumnezeu darul de a fi demnă şi înţelegătoare şi totodată o  personalitate modelată  şi înfrumuseţată de prinosul  culturii. Alături de ea te simţi superior, curat, puternic, curajos. Dacă în jurul nostru ar fi mai mulţi oameni ca Tamara Curtescu Marinciuc lumea ar fi mai luminoasă şi mai bună…  (Adriana Uliu, Craiova, România; ianuarie 2014)

http://www.youtube.com/watch?v=rpogU41GaE4&feature=youtu.be     (Film 14 ianuarie 2014)

Am sorbit din fiecare cuvint….am plins, am ris…m-am regasit undeva! Mii dor de scoala, mii dor de posibiliatea liberii exprimari, mii dor de unicul DASCAL care ma facea sa ma simt speciala… Sunteti un Dumnezeu care stiti sa da-ti aripi copiilor, speranta si incredere maturilor, si cuget inteleptilor. Mii dor enorm!!! (Diana Andrusca)

Nu am mai trait asa zile ca cea de astazi, de la clubul ”Impresii din viata si carti”… Stiu că mă repet, dar, precizez: sunt doar un om căruia-i pasă… Multumesc tuturor care mi-au fost astazi alaturi… fie în sală, fie în gînd… Scuze celor în standardele cărora nu m-am înscris… Nu am făcut-o din lipsă de respect, doar din sentimentul de solidaritate cu mine însumi… Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru ca mi-a creat oportunitatea de a vorbi la cel mai greu subiect din program – Eu… Multumesc Luciei Argint pentru expromtul prin care mi-a lăsat subtil de înțeles că mai am de învățat… Mulțumesc dragei mele mame pentru că mi-a dat azi răgaz sa ne întîlnim… Mulțumesc prietenilor de o viață, familiei mari, pentru că mi-au rămas la fel de interesanți… Mulțumesc elevilor de cîndva pentru că avînd atîția ani cîți au mă lasă să cred că eu am vîrsta de atunci… Mulțumesc elevilor de astăzi pentru mai vor să învețe ceva de la mine… și nu doar… Mulțumesc neamului pentru că…este… Si mîine-i zi… e la ”nave va”… Pentru asta-i multumesc Domnului…” – Tamara Curtescu-Marinciuc

Un moment de la sedinta clubului de elita.Invitata Doamna Tamara Curtescu. Am avut o revelatie greu de redat, o lectie de viata,in care cred ca fiecare dinter cei prezenti s-a regasit la un moment dat. In asemenea momente descoperi partea nevazuta a unei flori, a unei vieti si inveti. de fapt Viata este o continua lectie… (Tomuz Victoria)

Tamara Curtescu-Marinciucfemeie plină de mister… Am cunoscut-o pe Tamara Curtescu prin articolele sale la ziarul Făclia. Cel mai mult mi s-au întipărit în memorie reflecţiile despre călătoriile copiilor în alte ţări, cercetările care le realizau acolo, impactul şcolilor de vară. Citind aceste comunicări, involuntar, mă surprindea călătorind imaginar de rând cu ei. Eram impresionată de stilul scrierii articolelor, şi, mai ales, de realizările foarte importante pentru generaţia în formare. Lucrul care mi-a atras atenţia cel mai mult e firea enigmatică a doamnei Curtescu. Nu-i prea place să vorbească la persoana I – eu, eu, eu! Era evident că pentru ea contează mult echipa şi copiii. Nu este o vânătoare de lauri, ci e omul rezultatului. Prin asta a câştigat un respect enorm din partea mea şi a multor altora. Nu o cunoşteam personal, dar deja aveam o admiraţie deosebită pentru ea. Am cunoscut-o personal abia acum un an, de când eu însămi am devenit angajata Direcţiei. Îmi plac oamenii înţelepţi şi omenoşi, ai mult ce învăţa de la ei. Mă simt onorată să fiu în preajma unor asemenea persoane care au principii, valori, care rup cu dinţii atunci când e vorba de interesul echipei şi al copiilor. Îşi face munca cu dăruire, de aceea e şi un profesionist bun. Am învăţat de la ea, şi continui să învăţ să fiu puternică. E un model de personalitate care merită urmat. Ştie să aprecieze oamenii de calitate. Dar această abilitate o posedă doar înţelepţii. ( Elena Vorotneac)

1480527_10201382342424076_51023469_n 1601136_10201382338343974_1158860968_nAsa incet cind anii se aseaza pe umerii nostri noi incepem sa fim altii si incepem sa cautam din ceia ce am intilnit un infinit, sa facem o carte si niste notite daca ne-ar ajunge foi si cerneala pentru a atinge tot ce am intilnit si am simitit atunci.Stiti eu ma las curpinsa in rindurile altur-o pe care ii astept cu mult drag in fiecare seara in casa mea cu ganduri cu emotii cu dureri cu oboseala si cu tot ce o fost pe ziua de azi ….uite asa am cunoscut eu pe cineva de mult un om o persoana cu care as sta ca in fata semineului si chiar daca as tacea as simtit cum prind energia muncii si intelegentei ,o persoana care stie a duce si transmite lumina optimismului chiar daca doare o Doamna care stie sa vada si in frunza cum curge viata si in bataia vintului cum cinta dealurile si in cifrele matematice cum copii gindesc la joaca, …viata m-a oferit sansa sa ma dau si cu sania si sa invat a fi copil si sa ma bucur atunci cind imi lipseste poate altceva mai important as putea vorbi la infinit despre Ea si despre Leana caci imi sunt taaare dragi foarte dragi nu imi sunt rude ci pur si simplu stiu sa apara in viata si sa intinda mina atunci cind iti este mai greu atunci cind pun pe masa intelegenta culturii ca sa o absorbi si cu ochi isi cu mintea si cu zambetul,iar ghitara sa duca strunele voci iei asa linstit insa din cele 24 de ore pe care le are ziua sa le tranforme in munca si dragoste si principalul sa se gindeasca la toti si cei care au si cei care nu au si cei ce nu stiu ce vor,un Om Valoare care isi iubeste tara ,cararea si familia ,colegii si care creaza pentru Lumina mintilor un drum pentru a veadea si a umplea sufletul cu frumosul istoriei ..mii draga mii tare draga si ma rog in fiecare seara Dumnezeu sa-i dee puteri sa treaca prin toate greutatile sortii cu puteri caci demnitatea ei ramane a fi Doamna Tamara Curtescu Marinciuc./Sunt Nicoleta Afteni (acum Schuster dupa sot) daca vre-ti sa ma intrebati cite ceva va spun cu mare placere despre ea CU O DEOSEBITA PLACERE

  1507552_10201382605870662_1768897862_nDacă ar trebui să descriu printr-un cuvînt femeia Tamara Curtescu, mi-ar fi foarte greu… e prea puţin un cuvînt… O Doamnă distinsă, care merită tot respectul din lume… Un profesor excelent care işi iubeşte cu adevărat meseria… Un om deosebit, de la care înveţi permanent arta de a fi om… Un adevărat dascăl, un cadru didactic pregătit profesional, un om de onoare, un suflet nobil și măreț față de care am nutrit și vom nutri sentimente curate… Avînd un stil inconfundabil, a reuşit să ne insufle dragostea pentru meseria de dascal, avînd un rol decisiv in devenirea noastră  de profesor. Ne-a oferit încrederea atunci cînd nici noi nu ne-am dat seama… Nu am fi ceea ce suntem azi dacă nu ar fi existat în viaţa noastră o persoană care să simtă ale noastre competenţe, o persoană care să creadă în noi chiar şi cînd noi nu o făceam… Suntem astăzi o echipă, ALTAIR şi ICAR, pentru că a ştiut cum să ne unească avînd acelaşi crez şi o inimă care a bătut la fel pentru toţi, unde cu înţelepciune, zi de zi seamănă sinceritate, încredere şi omenie.., iubire blîndă şi căinţa… şi bunătate… şi credinţă… Admir această doamnă, pentru că e aşa cum e, pentru că le reuşeşte pe toate foarte frumos, cu suflet la DGETS, cu suflet la ALTAIR, cu suflet la ICAR, cu suflet la LT ,,Mihai Marinciuc”… Un exeplu pentru noi, celor ce avem norocul să o avem în  preajmă, multumim, doamne că o avem pe Tamara Curtescu şi avem de la cine învaţa! (Violeta Popovici-Bujor)

 Există oameni care te ajută să te schimbi. Din oricine în cineva. Există care doar privindînspre tine îțidau curaj, inspirație, sclipire și șansă. Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială, ireversibilă și irepetabilă.  Oameni cu aceeași vibrație ca a ta, oameni care îți dau emoții atât de puternice,  încât întri în panică doar dacă-i ai în preajmă. Există oameni care îți taie răsuflarea atunci când își întind brațele către tine. Sunt cei care nu-și cer îmbrățișările înapoi, cei care dau și-atât. Fără alte obligații, fără troc de sentimente, fără risipă de orgolii personale. Există oameni  care te simt. Dar te lasă să crezi că nu știu nimic despre tine.  Există oameni care te înalță, te îmbogățesc și te fac să te simți aristocrat pe de-a’ntregul, până sub piele și dincolo de zbaterea sângelui. Există oameni care te iubesc la fel cât îi iubești și tu, dar aleg s-o facă pe ascuns, cu acea discreție pe care o întâlnești doar la granița dintre tăcere și mister.  Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni și se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. Există oameni care te învață drumul înapoi spre tine, pentru ca mai târziu să te lase acolo de unul singur și să-ți admire de departe… înălțarea. (Lucia Argint)

 Facem rapoarte, luăm decizii, căutăm idei, soluții, metode, condiții, dar un singur gînd îmi vine: Am făcut corect? Indiferent cum este viața noastră acum, cu toții avem nevoie să ne simțim motivați și inspirați. Este ceva vital precum aerul pe care îl respirăm. EA, face tot posibilul și ne încurajează iar NOI nu vrem să o dezamăgim. Acum , mai mult ca oricând, Țara are nevoie de oameni care să conducă, să consilieze și să-i inspire pe ceilalți să-și exploateze întregul potențial-și să rămână în cursă. Am înțeles că fără oameni valoroși, care să facă lucruri de calitate,totul se destramă… EA,este o valoare. EA mă inspiră, aprinde scânteia în fiecare dintre noi, puține vorbe…, dar înțeleg că fiecare va ajunge acolo unde ne este destinat să fim-atât în viața profesională cât și în cea personală. EA este doamna Tamara Curtescu care contribuie la realizare. Cu toate acestea, vă purtăm o recunoștință deosebită și vrem să vă mulțumim, încă odată, din adâncul inimilor noastre. Noi, profesorii Liceul Teoretic”Mihai Marinciuc”  (Daniela Garbuz)

1524969_10201382238341474_555682008_n  Stimată dnă Tamara Curtescu!/Cred că oamenii buni/Se nasc buni – nu devin/Sunt plămădiţi/din iubirea/a două suflete gemene/şi din dragostea/lui Dumnezeu/pentru noi./Bunătatea unui om/se simte/în vorbe, gesturi, tăceri./Se simte în felul/în care se salută/spunuîndu-ţi „Bună dimineaţa”,/precum/clinchetul unui clopoţel,/sau „Bună seara” –/ca şi cum/şi-ar mîngîia sufletul./Mereu zîmbeşte,/Iar zîmbetul lui/e precum/deschiderea unui boboc/de floare/Îmbrăţişîndu-ne/o face ca şi cum/ar cuprinde Dumnezeu/Pămîntul cu braţele sale./Omul bun/îţi face ziua bună/de dimineaţă/şi este/cînd îl întîlneşti/ca o ploaie de vară/peste pămîntul ars./Este trimis pe pămînt/să ne ridice/cînd suntem/îngenuncheaţi/de griji,/de boli,/de disperare./Face toate acestea/în locul/lui Dumnezeu./poezie de Anghelina Nădejde/ Cred că poezia e scrisă despre D-voastră! Crăciun fericit şi la mulţi ani! Dumnezeu să vă păzească şi să vă ocrotească! Cu profund respect şi recunoştinţă din numele colectivului LT „Waldorf”, Chișinău, Liviu Dascăl, director.

Chestia care ati spus-o, despre faptul ca oamenii cred ca durerea e contagioasa si ca din aceasta cauza va evita… Aveti dreptate intr-un fel, probabil… Mi-am dat seama ca si eu am evitat sa va scriu sau sa ma gandesc la voi, la Madalina, de foarte multe ori… Nu neaparat… pentru-ca nu stiam ce sa zic, cum sa va consolez, cu toate ca ar fi si asta un motiv… Ci pentru -ca parca mi-e mai usor sa nu vad oameni, lucruri care sa imi aminteasca de durerea mea… in fiecare zi, imi amintesc de ea, dar tot aman sa plang… nu am timp sa sufar… Zace in mine undeva si eu nu am timp sa plang pentru ea… si de aia probabil, nici nu va scriu foarte des, ca sa nu scot la suprafata ce am ingropat in mine si ca sa nu rascolesc… Sa nu intelegeti gresit… ma gandesc la ea mereu si nu am cum sa o uit… Dar cand ma apuc sa va scriu (si incerc de multe ori), caut sa imi aleg cuvintele… si nu reusesc, si incepe sa ma doara tot mai tare si las pentru o alta zi… Si tot asa… nu am fost in stare … Nici de 14 octombrie, nici de 9 ianuarie… – nu am putut, pentru ca am fost prea egoista si nu am vrut sa simt durerea ”aia” iar, cu toate ca realizez ca nu se compara cu durerea pe care o simtiti voi, familia ei… Si imi cer scuze pentru asta, dar sa stiti, ca oricum ma gandesc mereu la ea si o visez, si ma rog pentru voi si imi sunteti tare dragi si apropiati de sufletul meu… Si inca o data, felicitari pentru prelegere… Ati spus lucruri frumoase si adevarate... (Eliza Stircea)

,,Nu e uşor sa trăieşti… Uşor e să mori. – Dar să trăieşti mereu într-o luptă continuă, păstrînd acea înţelepciune firească, moştenită de la bunici, ,,furata” din cărţi şi de la alți oameni înţelepţi… e ceva!” (Tamara Curtescu-Marinciuc)

DSC_0210

DSC_0218