Fiica ci tatal: Lianca si Gheorghe Grau. In sfarsit s-au reunit. Foto din arhiva familiei Grau
A fost ca un cântec răsunător al cinematografiei sovietice, ştirile despre care interesează şi astăzi… Atunci când’’Boşchetarul vieţii mele, măturător de praf de stele’’ şi nu chiar demult timp, trăia între cer şi pământ… Azi, spre marea bucurie a moldovenilor, a fanilor care i-au mai rămas, auzim că s-a reunit cu copiii lui cu care au fost despărtiţi foarte mult timp, una dintre motivele fiind patima lui Gheorghe Grâu pentru alcool. Câţiva ani nimeni nu-i oferea vreo şansă, şi el îşi continua viaţa de azi pe mâine, hrănindu-se din mila trecătorilor capitalei. A fost nevoie de apariția știrilor PRO TV, ulterior și o emisiune rusească ’’Pust’ govoriat’’ a divulgat ”păcatele” ale lui Gheorghe Grâu, tatăl celebrei actriţe Leanca Grâu din Rusia. Şi ca protagonistul unui serial cu urmare, lumea în continuare aşteaptă ştiri despre el. ”Ce face şi ce se mai aude”? În special, că vine ziua de naştere a fostului cândva celebru şi frumos actor, născut pe 17 septembrie 1961. Revenind la episodul cu primarul lăcrimând, la care Grâu tot bătea pragul şi se ruga să-l salveze de sărăcie. Să-i ofere, pe bună dreptate, o atenţie meritată. Ca urmare, a fost plasat într-un Centru pentru persoanele fără domiciliu din comuna Stăuceni, într-o odaie în care locuiau câte 30 de persoane, şi de la care actorul a fugit peste două zile… Asta e lumea noastră, – până nu redevii personajul acaparat de atenţia micului ecran, – poţi rămâne şi mai departe un vagabond, scuipat fără milă… Cam aşa la noi, nu dispui de un loc de trai normal, poate dacă demnitarul impus de gura presei, îşi va asuma ’’drepturi’’ parentale per moment, ca apoi poţi fi uitat din nou… Să fii sub ochii tuturor şi ’’orbii’’ să nu te observe, – asta-i povestea lui Gheorghe Grâu mărturisită de vecina lui Tatiana Fediuc, care în cele din urmă, a anunţat un post de televiziune. Specific, că aşa a ajuns în Moldova istoria sex-simbolului pe vremuri şi astăzi, amărât. Viaţa lui de-atunci s-a schimbat radical!
Vedetă a cinematografiei sovietice, sex-simbolul anilor ’80, Gheorghe Grâu a fost actorul care a făcut pe moldoveni să se mândrească cu pământeanul lor, fiind considerat şi cel mai frumos actor. La fel de faimoasă a devenit, în prezent, şi fiica Ileanca Grâu care e stabilită în Rusia şi nu s-a văzut niciodată tatăl… Actorul regretă mult că nu şi-a crescut cei trei copii de la diferite soţii, nu s-a ocupat de educaţia lor, dar aşa a fost să fie. Acum râvneşte să muncească cât mai mult pentru a strânge bani ca să-i poată oferi nepoţilor. Dar e greu, totul rămâne un vis. Copiii cresc mari, încep a înţelege multe, se vor trage la tatăl lor, cu speranţa să se schimbe şi el, să fie sănătos şi să nu se mai tragă la pahar… Gheorghe crede în Dumnezeu, crede că El Îl va ajuta în continuare şi reunirea în familie se va săvârşi cu adevărat , în special, că şi femeia iubită Veronica Popovici nu-l abandonează în continuare. Cu siguranţă, Gheorghe Grâu luptă, în primul rând, cu sine pentru a redeveni acel om aplaudat pe timpuri, încă nu e târziu. Niciodată nu e târziu…
Nica Griu-Gheorghe-Grau-Ion-Griu-Kate-Zbirnea. O reuniune a familiei. Foto din arhiva familiei Grau.
A jucat în circa 20 de filme şi câteva seriale. ‘‘AR FI AVUT O ALTA SOARTA” (Moldova-Film), regie Valeriu Jereghi,
Premiul II a Festivalului Unional (Leningrad)
Premiul I a Festivalului Unional a tinerilor cineaşti (Moscova),
Premiul „Cocostârcul de argint” (Chisinau)
Premiul pentru cel mai bun rol barbatesc G. Grau, Molodosti-83 (Kiev). Premiul pentru cea mai bună muzică I.Aldea-Teodorovici, Molodosti-83 (Kiev)
În prezent, Gheorghe Grâu continuă, cel puţin se stăruie să redevină actorul de pe timpuri, jucând roluri mici sau declamând recitaluri cu poezii pe scenele teatrelor sau la evenimente culturale din Republica Moldova, rămânând la fel de talentat în meseria lui. Pelicula care l-a făcut celebru ’’Ar fi avut o altă soartă’’, în care a jucat cu celebra actriţă rusă Margarita Terehova, a fost predestinată să se întâmple în realitatea vieţii lui, cu un amar în plus. Amarul vieţii lui, e să nu fii recunoscut de compatrioţii tăi, de proprii copii, departe şi ei cu traiul în altă ţară. Măcar să te rogi de iertare printr-un mesaj la telefon şi să nu ai resurse, şi oare un părinte fără un bănuţ în buzunar, trebuie toată viaţa să se simtă obligat să răspundă pentru fapte nechibzuite din trecut, în special, atunci când nici statul n-are nevoie de el? Greşim cu toţii, şi inevitabil, cu timpul devenim mai înţelepţi. Trenul pleacă nu pentru cei din urmă, – din păcate, pleacă pentru tinerii care nu vor să înveţe sau să împrumute din experienţa şi înţelepciunea părinţilor. Se trezesc atunci când la finele anilor părinţii lor nu mai există decât în amintiri. Şi e vorba nu doar de părinţi şi copii! Cine trebuie să răspundă pentru un destin pierdut, pentru societatea care a permis sa fie distrus un geniu? O societate, care nu doar nu te-a făurit, dar şi te judecă? – ’’A fost mare şi a ajuns şi va rămâne exact cum l-aţi văzut’’; ’’Se complace în rol de victimă’’; ’’Boşchetar în centrul capitalei, nespălat şi tot mai beat…’’ – Desigur, devenim mai săraci, lipsiţi de resurse financiare, din vina autorităţilor, şi nu vă cere nimeni să-i săriţi în ajutor, dar dacă puteţi, acordaţi-il! Că de oratori cu sfaturi, care se fac salvamari imediat ce apar camerele de luat vederi, e plină Moldova!
Părea că Gheorghe Grâu revine la normalitate, găsindu-şi un loc de muncă şi închiriind un apartament. Mergea des la concerte, evenimente mondene, expoziţii, despre care scrie articole. În calitate de jurnalist, avea grijă de o rubrică culturală oferită de ziarul naţional ’’Ziarul de Gardă’’. Parcă nu mai consuma alcool şi menţinea un mod sănătos de viaţă. Desigur, au urmat câteva luni, un tratament de reabilitare la Centrul ’’Memoria’’, cu sprijinul psihologului Ludmila Popovici. În 2015 a apărut cartea cu poeziile actorului, – despre dragoste, speranţă şi credinţă: ’’Iluzia tăcerii’’ (Editura ’’Cartier’’, 2015), în care subiectul esenţial este viaţa de după infern. A lucrat un timp şi la Teatrul ”Mihai Eminescu”, dar a cam abandonat repetiţiile… A fost şi protagonistul Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipale ”B.P.HAŞDEU” din Chişinău. Citeşte mult şi scrie în continuare versuri…
Oare va rezista? Spunea lumea că se va pierde... Dar e tare ca arţarul! Va rezista! Doamne ajuta-L!
Multe felicitări vă dorim cu urări de sănătate, stimate Domn Gheorghe Grâu! ❤
Moldoveanca Lia Sinchevicivine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.
?
Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤
Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei. Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți. Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi… Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu… Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanskiși Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza… Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…” P.S.Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤ (SV)
În 2014 au fost desemnaţi cei 25 de protagonişti al Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”: La finele articolului sunt indicate sursele tuturor eroilor ședințelor clubului. Urmează retrospectiva anului 2015 cu varia personalități, diferite caractere, oportunități, opinii și meserii… S-a meritat și în acest an, multe impresii și bucurii ne-au oferit la club, personaliăți cu vieți excepționale, cu istorii de suflet, care doar la noi, la club le puteți auzi: – Veniți, oameni buni! Deschideți-vă inimile în continuare! ❤
26. Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu (protagonista Clubului ”Impresii din viata si carti” din 27 ianuarie 2015): Doamnăresponsabilă, întrucât invitații vin cu careva așteptări: unii-pentru a se regasi pe sine într-un moment anume, iar alții-fiind în cautare de sine, de modele de viata de la care sa poata să se inspire. Diana le-a adus celor prezenți momente de meditație, dar și de bucurie prin versurie citite și prin melodia interpretată cu multă sensibilitate. ”Inima ne-scrum!/Ai pus lumină pentru mine, frate,/Rugându-te doar tu și Dumnezeu,/Acolo, unde cântă voci curate,/Ca tu smerit, să te înalți mereu…” (Diana Zlatan-Ciugureanu, 25.01.2015) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/01/27/diana-zlatan-ciugureanu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
27. Mariana Harjevschi, (15 februarie 2015): O prezență frumoasă, deșteaptă, radiantă, cu o privire plină de noblețe, – doamnă înzestrată cu toate calitățile umane, inclusiv cele profesionale. Inteligentă până la măduva osului! Surprinde cu răbdarea, toleranța sa. Mereu ocupată, nu se abate de la problemele și grijile care-i preocupă pe cei ce o înconjoară, – persoane apropiate, fie, colegi. Reușește să dovedească că prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fară a face prea multe compromisuri! – ”O tânără suavă/Ce zboară spre cer/Odată cu noi/Corpul ei străveziu,/Oasele libere/știu să danseze cu grație,/lin fluturându-și brațele/și pașii./Vedeți, într-o noapte albastră/A durut-o umerii,/Apoi inima/A gândit că e pasăre/și pe rând/a început să zboare!/Nimeni nu putea săi vadă/aripile,/ea zbura simplu/ziua și noaptea./Noi niciodată nu vom afla/adevărul,/și această poveste frumoasă/va fie ternă… (Vitalie Răileanu) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/02/10/mariana-harjevschi-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
28-29. Teodor Leahu, Elvira Leahu, (24 februarie 2015): Tatăl și fiică! – Eveniment în cadrul clubului organizat cu genericul “Nasc si la Moldova oameni”, avându-l protagonist pe medicul-stomatolog Teodor Leahu, a lasat publicul profund emoționat: mărturisiri, impresii, reflecții, mulțumiri aduse unui OM cu suflet mare. Asemenea evenimente ne fac să descoperim bogăția sufletului conaționalilor noștri. A fost o surpriză specială pentru tatăl drag de la fiica Elvira, – cel care în acea zi a rotungit 65 de ani! Și deoarece, toată familia a evoluat foarte activ în cadrul evenimentului, protagoniști au devenit întreaga dinastie Leahu! Impresii plăcute, o atmosferă frumoasă și surprinzătoare, cu…multă, multă dragoste pentru oameni! Frumos,senzațional și emoționant!!! Ecoul în continuare răsună… ”Grație celor mai buni mentori ai mei PARINTII, care m-au ajutat sa-mi definesc sensul propriei valori. Activitatea eficientă dublată de o atitudine pozitivă aduce împlinire, îți dă un scop în viață, o oportunitate aparte de a fi de folos altora și îți oferă siguranță și armonie familială…’‘- a menționat fiica Elvira. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/02/24/elvira-leahu-perseverenta-si-rabdarea-cheia-performantei-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
30. Lorena Mednicov, (10 martie 2015): Medic, oncolog-chirurg, doctor în ştiinţe; îşi iubeşte cu pasiune meseria și se dedică cu multă dăruire de sine. Se implică cu toată inima, redându-le speranţa şi liniştea sufletească, cu spirit şi atitudine, reuşind să se simtă utilă, oricum, în caz de nu e cu putinţă, va fi măcinată de gândul cu disconfort în suflet… Arta de a trata oamenii, e la fel ca şi arta de a crea o poezie sau pictură. Poţi fi un bun medic-teoretician, dar în termeni practici cu pacienţii să fii de neconceput… ”Dragostea – spune Lorena, – este unicul răspuns la toate problemele noastre!” ”…Avem în Moldova noastră femei deştepte, perseverente, încrezute în sine, cu obiective bătute în cuie şi simpatice… Am găsit multe lucruri povăţuitoare… Dă, Doamne, asemenea învăţăminte să le însuşească şi cei mai tineri… Dna Lorena este un ghem de profesionalism, modestie, caracter, frumuseţe, înţelepciune şi cumsecădenie… Şi pentru mine, un tip nu prea tînăr, a fost o lecţie! O viaţă modelată de doamnă în toate aspectele: profesie, personalul, moralul, familie şi altele. Exemplu demn!”Andrei Covrig, colonel) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/10/lorena-mednicov-la-clubul-impresii-din-viata-ti-carti/
31.Luminița Suveică, (24 martie 2015): o personalitate eminentă și a culturii noastre medicale și a vieții noastre sociale, remarcabilă în societatea medicală din Moldova prin activitatea sa distinctivă în domeniul cel mai important – protecţia sănătăţii noastre. Dumneaei are o pregătire profesională excelentă, se distinge prin inteligenţă, perseverenţă, corectitudine, este înzestrată cu un spirit energic creativ, reuşeşte să realizeze proiecte de importanţă vitală. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/24/luminita-suveica-la-clubul-de-elita-impresii-din-viata-si-carti/
32. Anette – Ana Badiu, (2 aprilie 2015): Creatoare de moda, un model de muncă cu daruire, un caracter puternic conturat, cu înălțime de suflet, care cucerește prin simplitate, inspiră și încântă deopotrivă. Crede în forțele proprii, în potențialul echipei cu care lucreaza și în sprijinul necondiționat al familiei. De altfel, anume acolo, acasă, în sânul familiei, se simte împlinită și fericită. Protagonista Clubului ”Impresii din viata si carti”, la o sedință specială și diferită de celelalte parcurse în istoria Clubului IVC… Momente impresionante, cu modele și defilari, în modele create de Ana Badiu, iar protagoniste şi membrele clubului au prezentat Colecţia de Primăvară Anette pe podiumul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/04/02/ana-badiu-si-creatiile-anette-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
33. Iulian Ciocan, (14 aprilie 2015): Scriitorul și publicistul de la ”Europa Liberă”, unde este prezent cu ciclul „Realitatea cu amănuntul”. Cartea, din care nu incetam să ne inspirăm, dar și să căutam adevarul despre atâtea și atâtea lucruri care ne frământă… – ‘‘Recunosc, am avut o oarecare preconcepție legată de activitatea Clubului pentru că oamenii pe care îi abordați păreau foarte departe de interesele mele… M-am bucurat însă să descopar oameni senini, neîncrâncenați, abordabili… Iulian Ciocan este scriitorul pe care chiar îl CITESC si publicistul căruia mă bucur că …îi pasă! ( Consuela Tamazlicaru) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/04/14/iulian-ciocan-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
34.Dumitru Crudu, (28 aprilie 2015): poet, prozator, jurnalist, bibliotecar, director, scriitor pentru copii. Scrie cu multă pasiune, cu o pulsiune de a reda un sens narativ haosului interior. Este şi un observator atent, obişnuieşte să psihanalizeze anumite acţiuni, visele, realizările persoanelor de diferită vârstă. De fapt, autorul redă toată viaţa noastră moldovenească, stăpânind atent imaginea… Realitatea în opera lui Crudu, – e un magnet care te atrage. Scepticii spun, că viaţa încă nu e perfectă, adică ar fi ea minunată, – dar existenţa ei adesea este insuportabilă. Pe bună dreptate, acest lucru actual și în prezent, la fiecare se măsoară cu precizie după standardele sale proprii. Autorul Dumitru Crudu, astfel, încearcă să ne dea de înţeles, că nimeni şi niciodată nu este bătut atât de tare precum zdrobit de propriile argumente! https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/04/28/dumitru-crudu-un-bibliotecar-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
35. Vitalie Răileanu, (12 mai 2015): protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti”, care a avut loc in sediul Bibliotecii Publice ”Onisifor Ghibu”! – https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/05/12/vitalie-raileanu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
”La 12 mai am fost prezentă la o nouă întâlnire la „Clubul Impresii din viață și cărți”, de data aceasta cu Dl Vitalie Răileanu, Directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu” din Chișinău. Am cunoscut o persoană cu verticalitate, rebelă și în acelasi timp, optimistă. Un profesionist veritabil, care își face meseria cu multă dedicație și creativitate. O persoană care își trăieste viața, cu toate întâmplările ei, fără regrete, și care știe să se bucure și să învingă. Nu părea jenat de aprecierile generoase aduse în adresa Dumisale de către Dna Kulikovski, moderatorul întâlnirii, ceia ce denotă că Dlui își cunoaște valoarea, or aceasta îl face puternic, încrezător și creator. ÎI doresc mult succes!” (Ala Pînzari )
36. Constantin Lapusneanu, (16 mai 2015): întrunirea Clubului IVC a avut loc în frumoasă și primitoare locație Casa Armatei din centrul capitalei – Chișinău. Surpriza a fost – o excursie ghidată prin muzeul Casei Armatei, ulterior, grătar plus un concert solo cu chitară al eroului ședinței! Un eveniment excepțional: cu moderatorul colonel Andrei Covrig, cu imagini, filme și reacțiile invitaților la repertoriul protagonistului cu genericul: «Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”» Om de omenie, care face lucruri frumoase si nobile cu o modestie nemaipomenită!
37. Tatiana Lujanskaya, (26 mai 2015): Președinte Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile; Președintele Clubului Rotary Chișinău Cosmopolitan, -”frumoasă, rafinată, inteligentă, băiețoasă, capabilă mereu să uimească plăcut…”, ”o Doamna cu personalitate, care a reusit sa ne sensibilizeze strunele inimii, aducindu-ne aminte de unde am pornit toti” – spun prietenele despre Tatiana, protagonista ședinței din luna Mai, – cea care a organizat un show, unul din cele mai făimoase și de splendoare până în prezent în istoria Clubului ”Impresii din viață și cărți” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/05/26/tanya-daniel-lujanskaya-la-clubul-de-elita-impresii-din-viata-si-carti/
39.Lilia Manole, protagonistă la a 38 sedință a Clubului ”Impresii din viata si carti”, (9 iulie 2015) Am descoperit, că printr-o eroină a unei ședințe se redau calități ale mai multor persoane ce întrunesc relații, evenimente, peripeții sau întâmplări de zi cu zi… Oamenii se bucură, sensibilizează, se emoționează, se privesc, cântă, recită, vorbesc, discută exact la fel ca și cum s-ar contopi unul în altul, și o fac cu plăcere pentru că sunt înțelepți. Și pentru că este momentul când poți uita de grijile cotidiene, și… pentru că mereu susțin că te iubesc, – da, pe tine, omule drag, care citești aceste buchii… Iar Lilia Manole, frumoasă doamnă de la Bălți, ne declara iubire în fiece clipă, – prin poeziile sale, prin amintiri, prin repertoriul variat de cântece… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/07/09/lilia-manole-poeta-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
40. Natalia Moloșag, protagonistă la sedința 39 a Clubului ”Impresii din viata si carti”. Pe langă faptul că exercitarea activitaţii de avocat, reprezintă o profesie nobilă, în fapt, avocatura pentru ea este un mod de viaţă. M-a sensibilizat până la lacrimi confesiunea Nataliei: foarte sinceră, în special, în momentele cu amintiri despre părinţii ei, despre societatea noastră vulnerabilă… ”In breasla de avocat, sunt doua categorii de profesioniști: prima – cea care se plasează pe partea integritații, dreptații și respectării drepturilor omului, și alta – care e gata să apere raul, nedreptatea, să sfideze legea, urmărind scopuri meschine, de imbogațire.” https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/09/15/natalia-molosag-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
43. Ala Pinzari,(27 octombrie 2015) ”Viaţa nu constă doar din alb şi negru. Există atâtea alte culori, în care putem să ne îmbracam frumos destinul” – cu acest generic vine distinsa protagonistă la a 44 şedinţa a clubului.O persoană cu verticalitate, deosebită, inteligentă, o enciclopedie de carte în general, om de înaltă cultură şi educaţie, şi nu numai. Director de proiect, scriitoare, autor de volume cu versuri. O personalitate de calibru naţional. Om de rară modestie, un model al profesionalismului în educaţie şi cultură. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/10/27/ala-pinzari-viata-nu-consta-doar-din-alb-si-negru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
44. Gutiera Prodan – (10 noiembrie 2015) Jurnalistă si artist plastic! La a ei jumătate de secol, a invitat prietenii la o întâlnire de suflet, cu amintiri, pasiuni şi interese, vise şi aspiraţii împlinite şi neîmplinite, cântece şi versuri… Cu Bunăvoinţă, Pace şi Linişte interioară: ”Am învățat că frumusețe nu înseamnă exces… Am învățat că eleganța şi inteligenţa nu le poți învăța din cărți şi că facultatea nu ţi le oferă pe tavă… Am învățat că primul pas către succes este autostima… Am învățat că fiecare greșeală reprezintă o lecție… Am învățat să iert, chiar şi pe cei care nu merită iertarea… Am învățat să uit oameni care nu au ce căuta în viaţa mea… Am învățat să mă accept așa cum sunt…’‘ «Gutiera Prodan: Jubileul vietii mele»
45. Ecaterina Moga – (24 noiembrie 2015) Pedagog, director la Liceul Teoretic „Elimul Nou”, doctor in psihologie. O fire energică, un bun mobilizator. ”Plină de idei, de fel în detrimentul capacității de a-i auzi pe alții care au ce spune; cu exces de personalitate, de fel autoritară și dominantă…e un director cu calități de lider, un director care crede în ceea ce face, un director care lasă întotdeauna ușa întredeschisă pentru adepți, parteneri, colegi și chiar și neprieteni (de idei!)…un director pentru care tot ce face trebuie să aibă perspectivă, sens și impact…un director căruia modestia patologică-i e străină, iar firescul înseamnă modestie…e un prieten căruia ai ce-i răspunde la bună ziua, chiar dacă ziua nu e una perfectă…un director care are mereu întrebări, care caută răspunsuri, soluții, care extinde orizontul pentru a depăși alte și alte limite…un director care caută perfecțiunea, mergînd de la bun la excelent…alături de care vrei să fii…” (T.Curtescu despre E. Moga)
46.Radmila Popovici– (8 decembrie 2015) Poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete.Este Adevărată. Fără falsitate, cu o culoare aparte a Poeziei sale, și, din punct de vedere sentimental, este o persoană uimitoare… Intuiesc o fire poetică, nu doar emoțională, vulnerabilă, cu o durere strigătoare, dar și foarte tolerantă, optimistă, cu mare Credință în Dumnezeu. O luptătoare în suflet. Prezintă calități și valori umane benefice pentru generația tânără, spre maturitate și înțelepciune. Prezintă Speranță și Patriotism. Un caracter dur, un model de viață, demnă de urmat! https:
Mai jos sunt indicate sursele clubului IVC din 2014, pentru memorie și comparație cu cei 25 protagoniști: Gutiera Prodan, Violeta Gaşiţoi, Ludmila Popovici, Veaceslav Balacci, Victor Stepaniuc, Andrei Covrig, Tamara Curtescu, Iulia Pancu, Elvira Cemortan-Voloşin, Vlad Mircos, Ludmila Steţco, Inga Albu, Elena Vorotneac, Vasile Costiuc, Vasile Vizitiu, Mihai Doloton, Alina Matei, Ludmila Sandu, Anatol Lupu, Emilia Plugaru, Liubov’ Cal’ciscova, Galina Codreanu, Tamara Potîng, Lucia Argint!
A jucat în circa 20 de filme şi câteva seriale. În prezent, Gheorghe Grâu continuă, cel puţin se stăruie să redevină actorul, acel de pe timpuri, jucând și roluri la teatru, fie interpretând recitaluri cu poezii pe scenele teatrelor sau la evenimente culturale din Republica Moldova, rămânând la fel de talentat în meseria lui. Pelicula care l-a făcut celebru ’’Ar fi avut o altă soartă’’, în care a jucat cu recunoscuta actriţă rusă Margarita Terehova...
”Viața e frumoasă dacă îi dai voie să fie” – este convins actorul Grâu. Lansarea de carte cu versuri proprii ale actorului Gheorghe Grâu ”Iluzia tăcerii” (Editura ”Cartier”) în cadrul Clubului ”Impresii din viata si carti” la biblioteca Municipala ”B.P.HAŞDEU”, (imagini, aici), de fapt, nu ne-a surprins. Am fost mereu în așteptare a evoluției continue a talentului și succesului, bineînțeles, multașteptat și dorit de fanii lui. Filmele postate pe Youtube surprinse la această întrunire a clubului le găsiți în text si in comentariile mai jos de articol.
L-am văzut prima dată pe o fotografie afișată pe un perete la unul din căminele Institutului de Medicină, unde îmi făceam studiile. Fotografia era decupată dintr-un ziar sau poate dintr-o revistă și prinsă lângă câteva fotografii ale unor actori celebri, cumpărate de pe la chioșcuri ”Soiuzpeciati”. Era un hobby al ei și posesoarea mini-colecției mi-a zis cu mândrie: ”am văzut filmul cu Gheorghe Grâu de 2 ori!” Eu nu privisem încă filmul ”Ar fi avut o altă soartă”, dar deja auzisem foarte multe discuții despre actorul care juca rolul principal, deoarece era unul de al nostru. Mai mult decât atât – era aproape de o vârstă cu noi. Cunoscut și arhicunoscut, admirat și văzut în vise, nu mai era un secret că Gheorghe Grâu a cucerit inimile a multor femei. După ce am privit filmul, mă bucuram pentru succesul lui, ca al unui pământean – era printre staruri, dar al nostru. Viața a făcut ca să ne întâlnim în realitate, când a pășit pragul Centrului Memoria. I-am dăruit un fular pe care și-l dorea și i-am fost alături când i-a fost mai greu, împreună cu toata echipa mea. Ne-am bucurat cu toții de ascensiunea sa și i-l admiram când venea la noi, la diverse evenimente publice, ca sa ne încânte cu recitaluri de versuri. Gheorghe Grâu are un dar deosebit de a recita și ne-am bucurat mult când ne-a zis că adună poeziile sale pentru o nouă carte, care a apărut de curând – ”Iluzia tăcerii”. Eu am fost onorată să moderez întâlnirea de suflet, care a avut loc la 29 septembrie. Ne-am dorit să-l redescoperim pe Gheorghe Grâu și se pare că ne-a reușit, deoarece am aflat multe lucruri noi și interesante, începând cu cele din copilăria lui, alături de surorile Olga, Tamara și fratele Victor Grau. Ne-a povestit de bunelul său faimos, precum și de rudele sale din Brașov. Ne-a mărturisit cum a devenit actor și cum și-a urmat chemarea destinului. Am aflat ca primul debut în poezie l-a avut in 2005, prin cartea ”Trebuia să mă nasc”, editura Prut Internațional. A doua carte ”Nimeni în locul tău” a apărut in 2010 la editura Eicon din Cluj. Gheorghe ne-a recitat din poeziile cărții ”Iluzia tăcerii” abia ieșite de sub tipar, la editura Cartier. Iar colegul său Vitalie Todirașcu, actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, a compus și muzică la una din poeziile din noua carte. Printre oaspeții evenimentului, au fost persoane dragi și apropiate sufletului lui Gheorghe Grâu, cum ar fi maestrul Valeriu Jereghi, care l-a lansat în cinema prin rolul lui Florin din filmul ”Ar fi avut o altă soartă”. Au venit să-l onoreze cu prezența lor și cantautorul Viorel Burlacu, poeta Radmila Popovici, prozatorul Nicolae Rusu, interpreții Nicu și Cezara, Ilie Văluță și Diana Văluță, scriitorul și poetul Vasile Căpățână, Părintele Andrei de la mănăstirea Sf. Andrei din Durlești, precum și pământenii săi – Serafim Ghincolov, profesor la liceul din Ciucur-Mingir, împreună cu elevii săi. În această zi frumoasă de toamnă, alături de Gheorghe Grâu a fost multă lume bună, care s-au bucurat din plin de realizările sale, datorită cărora el ar putea fi un exemplu de regăsire de sine, de renaștere din cenușă, precum pasărea Phoenix. Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, care de 2 ani găzduiește Clubul ”Impresii din viață și cărți”, un proiect inițiat și întreținut cu multă abnegație de către Svetlana Vizitiu. Le aducem sincere mulțumiri pentru organizarea și găzduirea întâlnirii de suflet cu Gheorghe Grâu și lansării a celei de a 3-a carte cu versurile sale. – Ludmila Popovici
„Pe cât de spectaculoasă prestaţia actorului Gheorghe Grâu, pe atât de discretă trăirea poetică a artistului cu acelaşi nume – ca şi cum după ce a creat, pe marele ecran şi pe scenă, atâtea chipuri memorabile, omul a simţit nevoia să se replieze asupra sa, şi astfel l-a aflat pe Dumnezeu: Doamne,/ ce fericită schimbare!/ acum zilele-mi toate/ cu mierea sufletului Tău/ sunt vindecate… Altfel spus, poezia este faţa demachiată a lui Gheorghe Grâu, adeverind o dată în plus că, plin de merite, şi totuşi în chip poetic locuieşte omul pe acest pământ”. (Emilian Galaicu-Paun)
Vitalie Todirascu: Ma bucur ca exista un asemenea club de Elita precum e clubul „Impresii din viata si carti” si ma mai bucur ca am avut ocazia sa fiu parte a unui eveniment, a unei editii importante, serata marelui artist si Om de o forta launtrica si profunzime cum nu mi-a mai fost dat sa intilnesc, – Maestrul Gheorge Grau! Aduc multumiri initiatorului acestui proect D. Svetlana Vizitiu si celor care au sustinut evenimentul, cit si invitatilor deosebiti… A fost o serata SELECTA!!!
Lia Calistru: ”Ne bucuram sa va avem in preajma, cu noi idei si implicari de valoare.”
Serafim Ghincolov; ”Mă bucur enorm pentru organizatori şi pentru Gheorghe Grâu, care astăzi a lansat o nouă creaţie ”Iluzia tăcerii” la Clubul ”Impresii din viata si carti”. Veniţi de la baştina poetului, un grup de tineri i-a invitat pe cei reuniţi la eveniment, să organizeze astfel de activităţi,acolo de unde au pornit artiştii, la prispa casei părinteşti, căci satele noastre pustiite, incep a uita gustull frumosului, gustul POEZIEI. Vă aşteptăm la Ciucur-Mingir !”
Iulia Iachimovschi: ”Nu s-a schimbat prea mult. Doar putin…, cred ca toamna e de vina. Abia asteptam un clip video de la intilnirea cu Maestru. Va multumim si realizari frumoase clubului Dvoastra, la fel cu protagonisti de onoare dragi noua, cum este Gheorge Grau.”
Veronica Popovici: Profit de ocazie sa multumesc membrilor Clubului ”Impresii din viata si carti”, celor care au participat la evenimentul de ieri cu Gheorghe Grau. Multumiri din suflet pentru cuvintele calde si sarut mana parintelui duhovnic , Arhim, Mitrofor, Staret al Manastirii „Sf. Ap. Andrei” si Exarhul Manastirilor din Basarabia – Andrei Caramalau. Multumiri in mod special lui Serafim Ghincolov pentru placuta surpriza ce ne-a oferit-o, aducand la eveniment un grup de elevi din satul natal Ciucur-Minjir a lui Gheorghe in frunte cu membrii corpului didactic al liceului „Liuba Dumitriu” si preoteasa din sat. M-a miscat lucrarea muzicala facuta de D-nul Ilie Valuta pe versurile lui Gh. Grau. Un multumesc aparte ii spun Svetlanei Vizitiu pentru realizarea acestui eveniment. Multumesc, Gheorghe pentru tot! A fost o atmosfera sincera si calduroasa, ca aroma unei paini abia scoase din cuptor… Felicitari pentru organizatori si multumiri pentru invitatie! Sa fie intr-un ceas bun!
Lidia Kulikovski: ”M-am convins dupa protagonist, moderator si personalitatile prezente! Lume buna adunata… Tare-mi pare rau ca nu am putut sa ajung”
Svetlana Visanu: ”Tăcerea este înt-adevăr doar o iluzie… Ochii pot spune mai mult decât orice cuvinte… Actiunile, faptele, gesturile noastre vorbesc… Mulțumim, Dle Gheorghe Grau, că ne-ați făcut să reflectăm asupra unor lucruri importante. La mulți ani!”
Lilia Manole: Regret mult, pentru că nu am reușit să fiu la Întâlnirea cu Maestrul Gheorghe Grâu, în cadrul Clubului Impresii din Viață și cărți. Sper să vină timpul să fim spectatorii unui alt miraculos spectacol al artistului. Îi doresc din suflet revelație spirituală în continuare, noi proiecte, idei și realizări pe măsura acestui suflet bun și luminos al Domnului Gheorghe Grâu! Iar cartea lansată ieri e un motiv pentru care trebuie să credem în viață și în puterea noastră de a o schimba prin tot ce îi putem oferi mai bun și mai înțelept! Mulțumim, onorate Domn Gheorghe Grau, pentru idealul de actor și pentru aspirațiile demne de a fi apreciate la justa valoare. Sunteți Omul lui Dumnezeu prin tot ce faceți și ați obținut!!! Să Vă ajute Domnul în continuare, și să aveți mult curaj și capacitate de a crea la maxim din marele Dumneavoastră suflet noi creații și proiecte spirituale și artistice!
Diana Zlatan-Ciugureanu: ”…Serata de creatie a dragului nostru Om de cultura, renascut din propria cenusa, ca multi altii de printre noi, este cea mai dureroasa pierdere a mea. Sa privim, insa, partea buna si sa ne bucuram pentru sufletul legendei cinematografiei, D Gheorghe Grau, un barbat atat de frumos si luminos! Sunt mandra sa Va cunosc personal, sa colaborez cu Dvs la diverse actiuni culturale si traiesc intens prosperarea Dvs, seninatatea personalitatii Dvs atat de importante in triumful spiritualitatii aici, in Basarabia, si pe mapamond. Felicitari, D Svetlana Viziriu, D Director Mariana Harjevschi! Doamne, ajuta! El ne iubeste!”
Valeriu Jereghi a fost următorul protagonist invitat împreună cu soția lui Ana Barduc la Clubul ”Impresii din viata si carti”care s-a desfăşuratîn incinta Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”. S-a discutat despre toate referitor la personalitate, creație și cinematografie moldovenească. ”Viața bate filmul” genericul evenimentului, – ne-a surprins cu sincere amintiri și proiecte pe viitor. „Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul” (Valeriu Jereghi) Cunoscut ca regizor de film și scenarist moldovean, membru al Academiei Eruoasiatice de Televiziune și Radio, laureat al multor festivaluri internaționale și unionale de film. Articolul integral și mai detaliat aici – Valeriu Jereghi – Ultimul-din mohicani
Valeriu Jereghieste o personalitate neordinară… Un om fără asemeni, inclusiv în lumea cinematografiei… Ceea ce a făcut cu filmul „Arrivederci” este ceva ieşit din comun… Alții ar fi întrodus banii într-un proiect „Jerghe”, de astfel nici nu putea fi realizat aşa cum a fost produs pe malul Prutului… Acesta şi este Talent… – Lasă alţii să comenteze şi să tot discute, altceva e că în Republica Moldova, în condiţii precare – nimeni altul nu a reușit să creeze un film de expresie, cu o enormă durere sufletească… Sperăm, că nu e ultima realizare de suflet. – La mai mulți și la mai mare, Maestre! (Andrei Covrig, colonel)
Astăzi, cu mare drag am mers la ședința Clubului de elită ”Impresii din viata si carti”. Am cunoscut multi oameni, cu care cu placere ne întâlnim și avem despre ce comunica! A fost o Idee genială a Svetlanei Vizitiu, fondând acest club, atât de important pentru mulți oameni intelegenți din țara noastră! Iar azi, protagonistul clubului Valeriu Jereghi – regizorul, datorită căruia Țara noastră a fost cunoscută de politicienii, dar și oameni de rând din alte tări europene! Regizorul care a abordat una din cele mai dureroase teme, – cea a copiilor care cresc fără căldură părintească!.. O personalitate, un Om, o fire… Aștept cu nerăbdare urmatoarea premieră a marelui regizor, care este pătruns de intelepciune sufleteasca! (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog)
Fimul, fără îndoială bate viaţa. Însă, şi viaţa bate filmul. – Cine îşi închipuia că un copil al anilor patruzeci al secolului XX va bate filmul? Pe timpuri, Valeriu Jereghi, fiind copil, cu ochii buimăciţi şi plin de respect, se uita la filmele demonstrate din sat de acest aparat „KIno” cu lampe „Ucraina”, şi se visa producător de filme. I-a reuşit, Doamne! – E un om care e laureat la mai multe concusuri cinematografice. Un lucru rar pentru Moldova… Ce ne rămîne? Să-i dorim succese, mulţi ani! Şi realizări! Ceea ce face, o face bine! Mai bine decît alţii din ţară! Mulţi ani pentru cei dragi din preajma Maestrului! (Constantin Lăpușneanu)
Cu D-nul Jereghi noi ne-am cunoscut în 2013, de-atunci practic am devenit prieteni de familie. În primul rînd, sînt oameni deschiși, transparenți și binevoitori. Sunt oameni foarte creativi. Mie îmi face o deosebită plăcere să fiu în compania lor și aș putea să stau zile întregi la un pahar de vorbă cu d-ul Jereghi și soția sa Ana. Cine a cunoscut această familie cu certitudine poate spune că sunt cei care te primesc cu ușile deschise mereu. Pe lîngă faptul că sunt artiștii acestui popor, sunt competenți în activitatea sa, d-nul Jereghi este un regizor renumit, ei, în primul rînd, sunt oameni, care emană multă căldură sufletească. Și cu această ocazie le mulțumesc pentru că i-am cunoscut și foarte des suntem împreună. (Violeta Gașițoi, avocat)
Un om simplu, prietenos, plin de un umor fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. Clipele petrecute cu Valeriu Jereghi rămân de neuitat, glumele, chiar şi maniera de regizare devenind legendare: o spun prietenii, actorii, colegii lui… Înzestrat cu un talent deosebit pentru cinematografie, în scurt timp a ajuns să fie foarte apreciat ca regizor, scenarist şi producător. Remarcabil, cu o înfăţişare aristocratică, de fapt, este un om modest, prietenos, fără aere de vedetă. Vorbeşte întotdeauna din suflet şi cu mult bun simț, fiind considerat un profesionist desăvârșit în domeniu. Indiferent pe ce platou de filmare se află, are un ton aparte, deosebit, uşor de recunoscut! Este o adevărată persoană de poveste, un bărbat puternic, capabil de sentimente măreţe. Sentimentele se duc aşa într-o parcare şi revin la un moment dat… Nu vrea să ne mâhnească cu problemele lui, dar ele bat la uşă… Şi atunci când vine vorba de probleme naţionale nu poţi să râmâi indiscret. Ne fascinează cu filme minunate, sincere şi nu poţi, nu trebuie să râmâi indiferent la realitatea fără de speranţă…
Competitive pe plan mondial, filmele noastre istorice nu prind rădăcini în propria patrie, de altfel, să ne întrebăm, de ce producătorii de filme de succes sunt tot mai des distribuiţi peste hotarele Republicii Moldova, dar intern, – se pun piedici, fie se face ”mortul în popuşoi” atunci când vine vorba de investiţii în cultura cinematografiei naţionale? Ca pe o hartă cu ”pete albe”, care lipsesc secole întregi din ”epopeea noastră” cinematografică”, evident, ele nu pot fi acoperite integral de cineaşti, dar o mare inţeligenţă, iniţiativă din partea lor ar fi fost mult aşteptată şi dorită pentru arta naţională. A fost Loteanu, acum este Jereghi… – ”Părerea mea în două-trei cuvinte? Eu cred că Valeriu Jereghi merită mai multe… Este ultimul din Mohicanii cinematografiei moldovenești! Am în vedere cinematografia de ficțiune”– astfel, şi-a exprimat pozitiv atitudinea pentru eroul nostru, regizorul Sergiu Prodan. Necesare pe piaţa externă, – pe cea internă, ieşirile sale în lume nu au stârnit adeziune anume din vina cenzurii cinematografiei moldoveneşti, sau poate o fi vorba de gelozie colegială pentru succesele altora? De altfel, care ar fi motivul restricţiilor şi din partea ”Moldova-Film” sau din partea miniştrilor culturii pe parcursul anilor?.. Şi dacă vine vorba de o opinie, este imposibil să nu rămâi surprins de sinceritatea lui Jereghi: ”La festivalurile internaţionale de film, la care am participat şi am fost învitat în scenă ca laureat, se anunţa solemn: “Valeriu Jereghi, Moldova!”. Participanţii festivalurilor din toată lumea apreciază şi cu multă căldură sufletească dăruesc filmului nostru aplauze. Ca ulterior, să te întorci Acasă şi să nu fii luat în seamă, rămânând neobservat şi necunoscut ca un străin, ignorat ca un duşman. Şi te gândeşti uneori, când îţi este mai greu pe suflet: “Doamne, câti preşedinţi de ţară am avut pe parcursul vieţii mele, – acele persoane care mă respingeau şi mă avertizau cu degetul, apoi cu pumnul?! Câti miniştri ai Culturii am suportat în viaţa mea de cineaste, care nu m-au cunoscut, unii chiar de loc, – ca să nu-mi ofere cumva vre-o susţinere ori un ajutor… – Cine sunteţi voi, Astăzi..? Şi revin cu întrebări incomode către ei: – De ce nu am avea şi la noi, acasă, un curs de regie de film artistic? De ce nu să deschidem în ţara noastră o “Scoală de film Valeriu Jereghi”? Aş putea aduce mult aport şi folos artei şi cinematografiei naţionale! Nu mă auziţi, nu doriţi sa faceţi acest lucru, – vă vine greu şi să vă gândiţi la cinematografie din unicul motiv: nu o iubiţi şi nu o cunoaşteti, fie preferaţi persoane incompetente pe care le consideraţi mai utile în domeniu. Şi de fapt, sunteţi indiferenţi faţă de cultura noastră”.
Colegul de meserie, regizorul Igor Cobileanskil-a menționat pe Valeriu Jereghi ca fiind ”unul dintre cei mai talentați regizori moldoveni! Unicul care până în prezent, a reprezentat Moldova în competiția oficială ”Certain Regard” de la Cannes! Experimentat. Convingător. Combativ.” La Chişinău, filmele lui Jereghi adesea se derulează la cinematografele „Odeon” şi „Patria’‘. Pentru prima dată a fost omagiat aici, acasă, de către o instituție de stat din Moldova. Se pare, că peliculele geniale sunt mai mult distribuite extern, că atunci când a comandat sala special pentru autorităţile noastre, din păcate, n-a venit niciunul: ”Ei nu-şi dau seama că, prin cinematografie, Republica Moldova ar putea răzbate în lume”, – a constatat Valeriu Jereghi. Desemnarea peliculei ”Arrivederci” ca vârf de diamant al cinematografului nostru de evocare istorică a fost înlesnită dinainte prin indicarea acestui film ca indubitabil apt să facă obiectul unei posibile priviri comparatiste, în plan internaţional, şi încă într-o companie ilustră, din care nu au lipsit şi celelalte pelicule cinematografice create de Valeriu Jereghi: ”Cocostârcul”, ”Iona”, ”Mirajul dragostei”… Printre cineaștii noștri, Valeriu Jereghi este campion la premii internaționale. Primele filme: „În toamnă voi fi acasă” și „Cocostârcul” au fost distinse cu diverse premii. Filmul „Iona”, la fel s-a bucurat de un mare succes. Pelicula ”Şi va fi‘‘ a fost primul film artistic moldovenesc prezentat la prestigiosul festival de la Cannes în 1993, şi ultima peliculă moldovenească filmată pe platourile României din Buftea. Valeriu Jereghi a colaborat cu mai multe studiouri de cinematografie din Ungaria, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Franța, iar revenind acasă, a realizat filmul lui de referinţă „Mirajul dragostei”. În 2007, a montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul experimental cu elemente de teatru și film după piesa scriitoarei americane Tennessee Williams, „În piele de șarpe”, iar în 2008 a realizat filmul „Arrivederci”, filmat la Orheiul Vechi; care a fost premiat la numeroase festivaluri, şi i-a adus lui Valeriu Jereghi un renume mondial. O peliculă în ”alb-negru”, – o poveste a doi copii rămași singuri acasă, a căror mamă a plecat în Italia să lucreze la ”negru”, – a sensibilizat lumea întreagă. Este un film artistic, care nu are scopul de a învinui pe cineva de realitatea redată, dar inevitabil, atinge inimile spectatorilor prin adevăr şi, în special, prin intermediul destinului acestor fiinţe nevinovate implicate şi nevoite să se conformeze cu problemele create de autorităţi. Pentru acest film, Jereghi a luat Marele Premiu la Forumul Euroasiatic, unde a fost menționat drept cel mai bun din cele 240 de filme prezentate la acest festival internațional. Plus la acestea, regizorul a devenit Laureat al Premiului de televiziune al Europei „Erasmus EuroMedia Awards”. S-a învrednicit de premiul absolut la Festivalul de film din Salerno, Italia, iar în 2011 – de Premiul pentru film al Italiei. La fel, ca și Emil Loteanu, el este și scriitor. A editat cartea „Nuvele cinematografice”, volumul ‘‘Dragoste și război’‘ (nuvele și eseuri), a publicat articole, recenzii, nuvele în revistele ”Nistru”, ”Codri”,”Ecranul şi scena” etc. Valeriu Jereghi a realizat 10 filme artistice şi peste 100 de documentare. Recent, regizorul şi scenaristul Jereghi a lucrat la o coproducţie dintre Moldova, Franţa şi Polonia: o peliculă ce redă povestea unui copil care nu se poate resemna cu gândul că părinţii săi divorţează. Printre actori sunt chiar fiica Emilia şi mama producătorului Teodora Jereghi. De fapt, ideea filmului ”Milika” vine la propunerea producatoarei de film Lily Paul din Franța. Și pentru prima oară într-un film moldovenesc compozitorul este un francez Didier Falk. Invitând şi alţi actori neprofesionişti în filmele lui, Jereghi riscă, și se pare că anume de aici survine succesul, pentru că cei distribuiţi joacă rolul realităţii fără a gândi mult, iar teama încă nu reuşeşte să pătrundă în interiorul actorilor, că rolul deja e jucat… Avocata Violeta Gaşiţoi: ”Sunt şi eu mamă, nu mi-a fost greu să joc rolul de mamă a Emiliei, doar că cu tatăl ei în rol, a fost ceva mai complicat”, iar interpretul de muzică uşoară Anatol Mârzenco distribuit în rolul de tată: ” În afara filmărilor Valeriu Jereghi e tatăl, iar pe platou – este un profesionist!’‘ Filmul urmează să apară în acest an 2015, dar deja se resimte gustul succesului… ”Mi se pare un regizor cu nerv. Neliniștit. Are un ochi deosebit pentru imagine. Îi pasă de ceea ce face. E viu!”, – spune Rodica Cioranică (Director VIP magazin).
Din căsătoriile precedente, Valeriu Jereghi mai are doi copii, care s-au filmat în filmul ”Mirajul dragostei”: fiica Margafeta de 36 de ani şi fiul Cristian de 25 ani. Pe urmele meseriei al tatălui Jereghi a păşit şi Cristian, cunoscut prin documentarul despre calvarul prin care au trecut protestarii pe Maidanul de la Kiev. Rănit atunci de o grenadă, tânărul ulterior a revenit pentru a continua filmările despre suferinţele poporului ucrainean, – o calitate specifică de caracter prin motivaţie şi ambiţie, moştenite de la tatăl său.
Povestea interesantă şi de admirat a obişnuitului om Valeriu Jereghi: a devenit tătic și la 61 de ani! Persistă impresia, că anume acum, el se simte stâlpul familiei, – împreună cu fiica Emilia, cu soţia Ana… Şi cu mama Teodora alături. Rămâne tristeţea după sora decedată… Momente de suflet, atunci când eşti mereu cu griji şi încerci să nu te desparţi de familie pe mult timp nici pe platourile de filmare. Orice clipă e de preţ, iar decizia definitivă în petrecerea timpului liber rămâne în favoarea fiicei Emilia, cea mai tânără actriţă de doar 5 ani, cea care a gustat din pâinea meseriei de actor, dar şi cunoaşte toate creaţiile tăticului ei… Soția Ana Barduc recunoaște:–”Ca sot, îi intuiesc fiecare gest, stiu ce-și dorește, ce-i place si ce – nu, chiar și cum respiră… Pentru mine contează mult că și-a păstrat copilăria în inima lui, ador această licarire din ochi, pe care a transmis-o și fiicei noastre Emilia! Și, desigur, îi pot ierta orice greșeală. Ca regizor, Valeriu Jereghi – este un taifun cu idei, care nu întotdeauna sunt ușor de realizat din punct de vedere organizatoric, – eu, fiind regizorul lui secund, nu totdeauna reușesc să fac față acestui talent, și îmi pare rău. Dar învăț multe de la el!” Și Violeta Gașițoi, avocată și interpretă a rolului de mamă în filmul de scurtmetraj ”Milika” a ținut să menționeze:”Ca familie, îi cunosc din 2013: sunt oameni cu suflet mare, mereu disponibili să dea o mână de ajutor. Mi-au devenit foarte apropiați, numai cuvinte de laudă am pentru această familie. Sunt uniți și mereu binevoitori, cu multă dorință de a face mereu ceva util în domeniul cinematografiei”
Şi Gheorghe Grâu, legendarul nostru actor de pe vremurile sovietice, a ţinut să-l menţioneze pe Valeriu Jereghi: ‘‘Am prilejul (şi mă bucur nespus) să-mi exprim starea de multumire şi profundă recunoştinţă faţă de talentatul regizor de film – Valeriu Jereghi. În primul rând, pentru faptul că m-a lansat în cinematografie, alături de marea actriţă din Rusia, – Margareta Terehova, – a avut curajul şi încrederea s-o facă. Este un regizor foarte atent la detalii, cerând trăirea autentică, firească a actorului şi nu interpretarea rolului. Nu pot să uit cum în perioada filmărilor pe litoralul Marii Negre, într-un cătun de pe lângă Ialta, el pregatea cu mult entuziasm zeamă! şi pentru întreaga echipă de filmare, astfel, creând o atmosferă de solidaritate şi colegialitate pe platoul de filmare. Exigent faţă de sine şi colegi, mereu în căutare a celei mai reuşite soluţii cinematografice, Jereghi a făcut şi face în continuare FILM, nu datorită – ci în pofida situaţiei critice în care se află cinematografia autohtonă, fiind regizorul care în nenumarate rânduri ne-a reprezentat Ţara la numeroase festivaluri internationale de film, aducind acasă faima şi trofee care ne fac cinste. – Doamne ajută şi spor în toate, Valeriu Jereghi!!!
„Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul”. – Valeriu Jereghi
Date biografice: Jereghi Valeriu – regizor, scenarist, operator, producător. ARTIST AL POPORULUI. S-a născut la 19 octombrie 1948 în orăşelul Străşeni, Republica Moldova. A absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, facultatea de regizori, clasa profesorului G. Revo în anul 1971 şi Institutul de Stat de Artă Cinematografică (VGIK) în anul 1975, facultatea de regizori, clasa profesorului A. Zguridi. Din anul 1973 colaborează cu studioul „Moldova-film”, creând filme artistice, documentare şi ştiinţifico-publicistice. Activează fructuos în calitate de regizor, scenarist, actor, operator, producător. Din anul 1978 este membru al Uniunii Cineaştilor. Pe parcursul întregii sale cariere artistice lucrează în diferite ţări: Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, Rusia, Italia. Este autorul cărţii ”Nuvele cinematografice”. Publicaţiile sale apar în diverse reviste: ”Nistru”, ”Codrii”, ”Tinerimea Moldovei”, ”Ecranul şi teatrul”, ”Arta cinematografiei”, ”Scenarii de film”. În anul 2006 a fondat compania de producţie ”Prim-Plan Studio” şi ”Agenţia de Actori Valeriu Jereghi”. La 23 mai 2008 compania cinematografică „Prim-Plan Studio” a editat prima revistă despre filmul din Moldova „Prim-Plan”. În cadrul proiectul internaţional „New Cinema”, în anul 2009, în Moldova a fost lansat de către cinematografiştii moldoveni, ruşi şi italieni un nou proiect cinematografic internaţional „Dragoste şi război”, după cartea cu acelaşi nume a regizorului Valeriu Jereghi; Filmografia şi regia: „Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj,/„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Vînt sălbatic / Divlji vetar” (URSS, Iugoslavia), 1985 – film artistic,/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar „Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„În piele de şarpe”, 2006 – Moldova, film-spectacol/„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic/2007 – ”În piele de șarpe”/„Arrivederci”, 2008 (Moldova) – film artistic, /”Milika”, 2014-15; Pelicule realizate în calitate de scenarist:„Dimineaţa”, 1974 – film artistic de scurt metraj /„Barza”, 1978 – film artistic de scurt metraj,/„Vreau să cînt”, 1979 – film artistic, /„Totul putea fi altfel”, 1982 – film artistic,/„Gleb”, 1984 – film documentar/„Iona”, 1987 – film artistic/„Disidentul”, 1988 – film artistic/„Presimţirea”, 1992 – film artistic/„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Soroca”, 2002 – documentar/„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar/„Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar /„Mirajul dragostei / Створення любовi” (Rusia, SUA, România, Ucraina, Moldova), 2006 – film artistic; Pelicule în calitate de operator:„Copii fără casă”, 1993 – film documentar/„Annengret şi copii ei”, 1994 – documentar/„Ce-a de-a treia generaţie”, 1995 – documentar/„Moştenirea spirituală”, 1999 – documentar/„Regiunea Kaluga”, 2001 – documentar /„Regiunea Kolomensk”, 2003 – documentar „Regiunea Krasnodar. Orlionok”, 2003 – documentar/„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova); Producător:„Arrivederci” – film artistic, 2008 (Moldova) Roluri în filme:„Regii anchetei ruseşti”, 1996, episodul „Şantajul” – rol episodic; /„La hotarul lunii iunie”, 1982 – rol episodic.
A devenit o tradiție să fie organizată astfel de reuniuni ale Clubului ”Impresii din viață și cărți”, în care să putem socializa, să putem schimba puncte de vedere, să putem lua plusul opiniei celor învitați despre Personalitați, și astfel mișcăm cultura înainte! Cu fiecare zi suntem cu toții mai în vârstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai nostri, vârstnicii, această unitate de masură a vremelniciei este mai gravă, pentru ca este mai grea. Mai încărcată de suflet, de amintiri, de războiul din Afganistan sau Transnistria, de neputințe, de boli, de insingurare, de gândul la marea trecere, viitor și urmași. Dar, așa cum primăvara nu este încheierea viselor, ci răstimpul speranțelor, tot astfel, vârsta senectuții nu socotește doar ce-a risipit, ce-a mai ramas, ci și ce a creat și adunat, dar și planuri pentru noi proiecte. De această dată, întrunirea Clubului IVC a avut loc în frumoasă și primitoare locație Casa Armatei din centrul capitalei – Chișinău. Protagonistul – Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”», și moderatorul – Andrei Covrig! Surpriza organizatorlor – o excursie ghidată prin muzeul Casei Armatei, ulterior, grătar plus un concert solo cu chitară al eroului ședinței!
Adresez sincere mulțumiri tuturor participanților pentru acest eveniment excepțional! Imaginile, filmele și reacțiile invitaților le urmăriţi aici si în pagina facebook, deschizând genericul: «Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”». (S.Vizitiu)
”Mărturisesc, că din primele zile de cunoştinţă am simţit în Constantin Lăpuşneanu o persoană deschisă, cu o permanentă gătinţă de a fi bine-venit celor apropiaţi. Este o persoană extrem de modestă şi simplă în comunicare, iar timpul, precum şi şedinţa Clubului ”Impresii din viață” a demonstrat că e tocmai aşa. Paradoxal, e că spre deosedire de alţii care se dau mari şi tari, Constantin are ce pune în punga vieţii. A absolvit renumitul Institut de cinematografie de la Moscova, specialitatea „Efecte pirotexnice”. În anii 1977-1990 a activat la studioul „Moldova – Film”. În aceşti ani studioul chişinăuian era unul din cele mai distinse din fosta URSS, Constantin Lăpuşneanu contribuind la realizarea a paisprezece filme cu aşa regizori ca Vasile Pascaru, Vlad Ioviţă, Vasile Brîscanu, Valeriu Jereghi şi Valeriu Gajiu. Cca doi ani (1990-1992) a fost Director la Teatrul Municipal „Satiricus”. În 1993 apare ca producător al filmului documentar „Voluntarul” dedicat memoriei eroului războiului ruso-moldav de la Nistru din 1991-1992 Filip Lupaşcu. Scenariul şi regia aparţin lui Vlad Plămădeală. Filip Lupașcu este unul dintre eroii acelui razboi. „Dârz si curajos. Spaima dușmanilor. Neînfricat, gata să rupă pietrele cu dinții, pentru a distruge dușmanii”, – astfel își amintesc despre el colegii de luptă. Ei spun că, în acel război, a existat „o strategie” oficială care presupunea lichidarea celor mai curajosi lideri și înlocuirea lor cu persoane slabe de caracter, care ar răspândi panica printre luptători. Filip Lupașcu a căzut la 19 mai 1992 pe platoul Coșnița. El este decorat, post–mortem, cu Ordinul „Stefan cel Mare”. Filmul „Voluntarul” poate fi vizionat accesând sursa – https://www.youtube.com/watch?v=YA_7sRIZugs. Acest film, mai mulţi ani a fost dat uitări, dar a fost regăsit, iar anul trecut a fost demonstrat pentru tinerii din liceele chişinăuiene şi studenţii militari de la Academia Forţelor Armate„Alexandru cel Bun”. La activitate a participat şi doamna Maria Lupaşcu, soţia eroului. Referitor la Constantin: Acesta se mândrește că poartă numele domnitorului moldovean Alexandru Lăpuşneanu şi consideră că e demn de memoria părinţilor săi, – mândru cu cei doi copii Anatol şi Nelea, precum şi cu cei cinci nepoţei ai săi, şi rămîne o persoană neobişnuită care se regăseşte printre camarazi ca un adevărat patriot al neamului. (Colonelul Andrei Covrig)
”Frumoasă întâlnire cu Constantin Lăpușneanu și prietenii lui. Personal îl cunosc pe Constantin mai bine de un sfert de veac, este un om al bunului simț, al unui prieten devotat și un mare patriot al neamului românesc. Am fost împreună în primele rânduri ale Mișcării de eliberare națională, suntem împreună și astăzi în lupta cu dezmățul hoților și corupției în Basarabia noastră dragă. Este convins,că doar unirea cu Patria-mamă ne poate da șansa de a avea un viitor european. Pe lângă aceste calități mai este un bun petrecâreț, un bun organizator al întâlnirilor de suflet pentru prietenii săi. Îl prețuim mult pentru ceea ce este și ceea ce transmite și nouă, adică să fim la fel de buni.” – (Vasile Zgardan)
””IDEI, DISCUŢII, AMINTIRI, OAMENI FRUMOŞI!!! Prietenia şi respectul au marea putere de a uni oameni. De aceea suntem fericiţi, că am avut ocazia şă ne convingem de profunzimea acestui adevăr. Am fost prezenţi la o întâlnire de suflet: Constantin Lăpuşneanu ”Cred că e timpul pentru acţiune” . 16 MAI este o zi memorabilă şi tristă din istoria şi soarta multor generaţii ale poporului nostru. Constantin Lăpuşneanu urmaş a unui neam frumos şi creştin, un om puternic, optimist cu inima deschisă, un patriot adevărat. Mulţumiri Dnei Svetlana Vizitiu şi Dnului colonel Andrei Covrig pentru străduinţa de a organiza aşa evenimente emoţionante!!!” – (Valentina Ciobanu)
Lorena Mednicov: Şedinţa clubului de elită ,,Impresii din viata si carti,, cu protagonistul Constantin Lăpuşneanu a avut loc diferit de pînă acum, în incinta Casei Armatei. Protagonistul cu numele său istoric, pe care îl poartă cu grija si mîndrie! Si încinta muzeului Casei Armatei cu istoria de la geto-daci pînă la razboiul de pe Nistru. Constantin Lăpuşneanu de la străbunei și prin persoana proprie are un loc, o atributie destoinică în istoria frumoasei noastre tari! A fost o zi frumoasa cu soare ieri, iar eu după această intilnire am ramas cu soare în suflet pentru ca am intilnit un Om frumos, pentru ca în Moldova mea sunt multi Oameni care fac lucruri frumoase si nobile cu o modestie nemaipomenită, asa cum este si Constantin Lăpuşneanu!!!
Veste tristă, a plecat la ceruri protagonistul nostru…
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Constantin Lapusneanu in dreapta sa,- a decedat la 21 septembrie 2022 (n. 1956)
„De nouă zile nu mai e printre noi Costică – Constantin Lapușneanu. A plecat pe neașteptate, așa fără să-și ia rămas bun… De, fără îndoială așa vom pleca și noi într-o altă lume. Toti suntem sub Dumnezeu…. – Andrei Covrig, colonel/2022, 30 septembrie/
Andrei Covrig :De patruzeci de zile nu mai e printre noi Costică – Constantin Lapușneanu. A plecat pe neașteptate, așa, fără să-și ia rămas bun… De, fără îndoială așa vom pleca și noi într-o altă lume. Toti suntem sub Dumnezeu….
Constantin a lucrat ca cameraman la ”MoldovaFilm”, a contribuit la apariția mai filme celebre în care vioara principală era pămînteanul nostru regizorul Vasile Pascaru, batalist, autor a multor filme de lungă durată. La vremea ceea erau prezentate în multe cinematografele. După prăbușirea URSS-ului Constantin a mai activat de sinestătător reușind să realizeze documentarul „Voluntarul”, un film despre Filip Lupașcu, un erou al războiului de la Nistru, care și-a pierdut viața în luptă la Coșnița pe 19 mai 1992.
Prima întîlnire s-a produs în anii nouăzeci ai secolului trecut. Pe atunci Constantin era administratorul Teatrului ”Satyricus”, plasat fie în sala festivă, fie în clubul unuia dintre liceele de la Botanica. Duminica, zi de odihnă, când eram responsabil în marea unitate (BRA) organizam plecarea ostașilor la spectacole. Sandu Grecu abiea ridica în picioare proiectul teatral și initial spectatori nenumeroși, publicitate puțină și plasare hăt-departe de centru. Desigur, nu plăteam biletele, Constantin ne întâmpina mereu cu căldură și ne așeza pe locurile goale. Spectacole bune pentru mine, dar atractive pentru ostași, majoritatea din ei din sate și în premieră la teatru.
Apoi nu s-au văzut de mulți ani. Ne-am reîntîlnit la Mișcarea Acțiunea Europeană, un proiect politic bun, dar nefinalizat realizat. O poveste aparte, sper să revin la acest subiect…Mulți oameni valoroși erau acolo, iar cu unii ne-m împrietenit și cu care păstrăm legătura.
Ce va rămâne în memoria mea și prietenilor?
Era calm, nu l-a văzut niciodată nervos sau clocotind. Chiar dacă nu i-a plăcut ceva, întotdeauna ceea ce s-a întâmplat sau conversația le trecea într-o glumă, o glumă bună, nu otrăvitoare. Iubea prietenii și copiii, în special pe a lui Doru Dendiu, un cunoscut și prieten comun. Patriot, un bun roman, dintotdeauna a iubit neamul, limba, tradiția și cultura. Foarte cultivat și bine citit. Aproape întotdeauna, indiferent cînd îl suni: Costică, ce mai faci? Răspunsul de fiecare data același: Dau hrană creierului, citesc…
Iubea chitara… Piesa lui pe cuvintele nemuritoare a lui Mihai Eminescu (”de la Nistru păn la Tisa”) era una deosebită, nu puteam să displacă, deoarece și-a pus ceva din sufletul său în ea. Voi încerca să găsesc un video cu această melodie, sunt sigur că e undeva mai există și o postez…
Ei, bine, Costică… Ne amintim de tine și Vei rîmîne în memoria noastră…
Așa cum ai fost, cum ești și așa vei rămâne în memoria noastră!
De curând, moldoveanca noastră de 14 ani, Vera Zadoinov a primit o propunere extraordinară, să se filmeze în una din rolurile principale, într-o pelicula artistică de nivel internaţional, regizor fiind însusi celebrul Valeriu Jereghi. Urmează pregătirile de plecare la Kiev, dar şi emoţii mari, ca de obicei, în ajunul filmărilor… Ţin să menţionez: până în present, Vera este cea mai tânără basarabeancă, învitată în rol protagonist… Să ascultăm ce ne spune chiar ea, Veruţa Zadoinov… Nouă ne rămâne să-i urăm realizări frumoase şi succese, multă răbdare pe tărâmul filmărilor, şi în viaţa de toate zilele…
„Mă numesc Vera Zadoinov, am 14 ani sunt elevă în clasa 9-a. De mic copil îmi plăcea dansul, muzica, filmul, îmi plac filmele bune, îmi plac comediile, filme de acţiune și melodrame. Mi-am dorit demult să devin actriță, dansatoare profesionistă, de fapt, sunt copilul căre-i îi place arta: cînd eram mai mică, am făcut și pictură, desigur, acum nu-mi ajunge timp. Fac cursuri de dans la ”Black and White Dance Center”: avem o echipă foarte bună; ador această școală și aș dansa, sinceră să fiu, şi 24/24 ore. Atunci, cînd dansez, sunt cea mai fericită, cu dansul trăiesc, cu dansul răsuflu… Stilurile mele preferate de dans sunt: contemporary și jazz. La fel de mult, prefer hipismul: eu ador caii. La moment, sunt foarte emoționată, desigur, că-mi fac griji, cum va merge, şi sunt onorată de propunerea maiestrului Valeriu Jereghi, să fiu actriţă în filmul regizat de dumnealui. Atunci cînd am primit știrea, mi s-a părut că visez, și acum mi se pare că visez… Adesea, mă gîndesc: sunt un copil fericit, foarte fericit, că am parte de părinţi minunaţi, de oameni buni în anturaj… Chiar dacă părinții mei sunt avocați (Violeta Gasitioi şi Roman Zadoinov), și tare își doresc să le urmez meseria, eu știu, că ei mă vor susține și-mi vor fi alături, chiar şi dacă doresc să am o altă meserie pe viitor, eu voi demonstra, că pot face totul cu suflet, la cel mai înalt nivel… Cine știe, poate Moldova va auzi de mine în cel mai apropiat timp, îmi doresc să devin o actriță profesionistă. Eu sunt convinsă, că această propunere care vine din partea marelui maestru, regizorul Valeriu Jereghi, – este o șansă pentru mine! Iar alături de actorii profesioniști din Ukraina, Canada, Rusia, Latvia, Belorusi… Cu siguranță, voi învăța multe, şi sunt foarte mîndră, că am șansa să demonstrez, că și Moldova are talente. Îmi doresc, să devin o actriță bună, nu neapărat în Moldova, dar voi tinde şi sper, să reuşesc să devin o actriță profesionistă, iar regizorului Valeriu Jereghi, – sper, să-i fie ușor să lucreze cu mine. Deci, toate impresiile, despre ceea cum au parcurs filmările etc, vă scriu ceva mai tîrziu: sunt în pregătiri. Detalii nu vă dau, vreau să fie o surpriză. Cu drag pentru Moldova – Vera Zadoinov”
Dar şi Valeriu Jereghi a ţinut să menţioneze: „Actorii care vin la probe şi vad in oficiul meu pe un loc deosebit – unde este mai mult soare, poze cu Veruţa; îşi doresc şi mai mult să participe în acest proiect...”
Draga Vera, ştim că vei reuşi o performanță actoricească de invidiat și să transmiţi emoţii mari pe pelicule ecranelor cinematografice mondiale, care in final vor impresiona și vor înduioşa milioane de oameni! Îţi dorim să fii tare şi să ne aduci ţara în slăvi! Vă ţinem pumnii, ţie, Vera, şi Maiestrului Valeriu Jereghi!! Multă Baftă!!!
”…Mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)
Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul. După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. Avuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros. A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. Nicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical. Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992). Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.
”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.
“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.
Cu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.
Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!” Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.”
Ion Druţă: „Sulac cunoaşte verbul matern pe dinafară, ştie a lipi cuvântul la locul lui, aşa cum un om din popor şi care reprezintă poporul în toată plinătatea lui spiritual o poate face”.
Andrei Srâmbeanu: „Sulac e un scriitor cu o oralitate de excepţie, un autor de literatură naivă foarte gustată de publicul cititor.”
Tot ce povestea Nicolae Sulac, era aşternut pe hârtie de către prietenul lui publicistul Vlad Olărescu, şi alţi scriitori, dar Sulac se plângea că ei strică totul ce le povesteşte el. Şi iată că în câteva nuvele publicate din cartea „Vorbă lungă – bogăția omului” s-a reuşit să se păstreze limbajul, modul de exprimare şi de gândire a lui Sulac…
Tudor Colac: „ Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om-spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre”
Nicolae Sulac a fost distins cu multe titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premiului de Stat (1982), Ordinul Republicii în 1992. Astăzi, Palatul Naţional din Chișinău poartă numele Nicolae Sulac.
S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003.
„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!
Svetlana VIZITIU
Surse utile despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac:
1. Olărescu, Vlad. Înfierea din Urmă/ Vlad Olărescu; prez. graf.: Oleg Cojocaru; aut. fot. color de pe cop..: Mihai Potârniche. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 1997. – 167 p.
2. Proca, Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac./Ion Proca. – Ch. : Notograf Prim, SRL, 2011.- 264 p.
3. Nicolae Sulac în amintiri, cronici, imagini. – Chişinău: Baştina-RADOG, 2006. – 192 p.
4. Blajinu, Dumitru. Colac, Tudor. Nicolae Sulac: Rapsod al neamului moldav/ Dumitru Blajinu, Tudor Colac. – Chişinău: Grafema Libris, 2015. -260 p.
5. Curbet, Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // La gura unei peşteri de comori: valori basarabene / Vladimir Curbet. – Ch., 1994. – P. 227-228.
Cărți despre Sulac și recenzii:
– #Canta_Nicolae_Sulac – contine piesele / textele din repertoriul interpretului
– #Olărescu_Vlad. #Înfierea_din_Urmă, 1997. – Un volum despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac, celor ce-l admirau, si îl urmăreau. O operă artistică în care autorul ne conduce pe drumul vieţii al îndrăgitului interpret, şi cele cinci înfieri, şi înfierea din urmă despre care aflam citind cartea. O salbă de omagii, fragmente din scrisorile admiratorilor, interviuri şi în loc de postfaţă Adevărul lui Nicolae Sulac de #Nicolae_Dabija.
– #Proca_Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac. O biografie romanţată, cu amintiri despre interpret, cu interviuri și fotografii inedite. Autorul Ion Proca s-a gândit să scrie această carte în momentul în care l-a cunoscut pe N. Sulac, cu 40 ani în urmă, însă în 2011 a aparut acest volum dedicat predestinatului care cântă, N. Sulac. – Dedicată neîntrecutului rapsod al plaiului – Nicolae Sulac şi începe cu un text introductiv al dirijorului Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, cartea cuprinde date biografice, amintirile sătenilor despre Nicolae Sulac. În capitolul 2 – despre Femeile din viaţa interpretului, impresiile şi amintirile soţiilor, dar şi mai multe interviuri oferite de persoane care l-au cunoscut – Anatol Latâşev, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, amintirile lui Emil Loteanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru. Anectode vesele şi triste despre Nicolae Sulac şi cele povestite de el. ”Ce a cântat Sulac (o încercare de a reconstitui repertoriu) de Tudor Colac. Ion Proca: ”Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om -spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre” Un mesaj – să nu uităm această generaţie de mari artişti care ne-au proslăvit ţara şi să mai trecem pe la biblioteci fiindcă cărţile care nu se văd se uită.
– Nicolae Sulac #în_amintiri_cronici_imagini. – Volumul a apărut în urma unui apel lansat pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta de către un grup de entuziaşti care au îndemnat toţi oamenii de bună credinţă să susţină proiectul editorial în amintirea regretatului Nicolae Sulac. Echipa redacţională a decis că toţi care au venit cu amintiri, scrisori, cronici, recenzii, fotografii şi alte materiale merită să-şi găsească spaţiu în acest album omagial. Astfel, în sumarul albumului regăsim cele mai notorii personalităţi ai neamului – Gr. Vieru, D.Matcovschi, M.Bieşu, G.Sainciuc, M.Munteanu, I.Loghin, S.Vicoveanca, scriitori, istorici, ziarişti, amintirile fiicelor, articole din presa naţională, ş.a. Tot aici se regăsesc dedicaţiile poetice de la Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi, Victor Plugaru, ş.a. În filele albumului vom întâmpina Glume cu şi despre Nicolae Sulac prezentate de prietenii lui Gheorghe Urschi, Aurel Scobioală, Constantin Rusnac, Victor Pavliuc, Dinu Mihail. Albumul reprezintă un interes deosebit din punct de vedere a interpretării artistice, fiind înzestrat cu fotografii unicale, picture şi măşti de ale lui Glebus Sainciuc. O elaborare din îndemnul fondatorilor ei Alexandru şi Alexandrina Rusu.
– #Blajinu_Dumitru. #Colac_Tudor. Nicolae Sulac: #Rapsod_al_neamului_moldav. – Autorii au identificat din arhivele Radioteleviziunii înregistrările cu vocea cântăreţului. O parte din lucrări au fost transcrise din memoria unor contemporani ai interpretului. Au fost alese şi transpuse din arhive note, care erau mai representative, mai credibile din punct de vedere a provinienţei. Cartea este construită în ordinea următoare: Hronic de familie, Cariera profesională, Turnee artistice internaţionale, Distincţii, menţiuni, Repere onomastice (Tudor Colac, Maria Cosniceanu), #Folclorul, Nicolae Sulac şi Dumitru Blajinu. Un articol foarte amplu cu denumirea: La originea cântecului este semnat de Tudor Colac. În compartimentul Expresie a unităţii de neam, grai şi cântec românesc s-au prezentat Andrei Strâmbeanu, Ion Ungureanu, Ion Ciocanu, Ion Dolăneascu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Vasile Goia, Mihai Dolgann, etc, etc… Un loc aparte ocupă Nicolae Sulac omagiat prin festivaluri – despre farmecul şi succesele lui Nicolae Sulac şi despre Festivalul-concurs national Nicolae Sulac. Cel mai mare compartiment – Antologie de cântece – reprezintă miezul şi obiectivul acestei ediţii. Materialul este aşezat în ordinea propusă de Dumitru Blajinu şi conţine circa 160 de cântece interpretate de Nicolae Sulac. Cartea e înzestrată cu Bibliografie selective şi discografie.
– #Curbet_Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // #La_gura_unei_peşteri_de_comori: #valori_basarabene – Un capitol aparte a consacrat oamenilor iluştri ai Moldovei, cântăreţilor cu renume: Lidia Lipcovscaia, Maria Cibotari, Maria Bieşu şi Nicolae Sulac. Nicolae Sulac, menţionează autorul, a adus o reală contribuţie la succesele ansamblului #JOC. El a cântat în componenţa colectivului în turneele acestuia prin Moldova şi peste hotare. Nicolae Sulac în cântecul popular e viaţa, şi mai mult decât atât, e flacăra de viaţă, scrie Vladimir Curbet.
Potrivit scriitorului Andrei Strâmbeanu, Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.
În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău, un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din capitală.
Svetlana Vizitiu,Impresii din viata si carti blog
Nicolae Sulac cu sotia Ludmila Diacenco, fiica Ioana si nepotul Maximilian Laucs.
Atunci când burniţa descurajării mă îngrozeşte, fă ca viaţa mea spirituală să înflorească.. fă să dispară ceaţa groasă care îmi învăluie fiinţa întreagă ! Fii Tu Soarele neprihănirii care să strălucească !
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 