Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


7 comentarii

Carolina Eremia:„Vreau o Moldovă frumoasă,cu vise și planuri,cu speranță și realizări,cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.”


Are și ea cititorii ei, – sunt salvarea ei. Carolina zilnic „mâzgălește” câte puțin pe rețele sociale pentru o carte viitoare. Ei bine, când termină paginile, îi arată soțului. Chiar dacă el nu incurajează postarile ei prea sincere despre familie: ,,De ce scrii așa de sincer? Ești ca o carte deschisa”; ea are încredere în gustul lui, el este o persoană citită, erudită, curios, deși este muzician clasic la Operă. Așa că se simte binecuvântată și e fericită cu soțul său… Oricum, Carolina decide în cele din urmă, ce să facă sau să scrie… ,,Scriu, pentru că atât timp cât există oameni care vor să citească, am ce să le spun. Scriu pentru că lumea caută adevărul, iar eu nu am învățat să îl ,,înfloresc”. Dacă voi vedea că nu mai primesc nici un Like, nici un comentariu, voi înțelege că e timpul să nu mai scriu”. Reacțiile denotă interes, iar interesul celor ce citesc îmi dau stimul să scriu.

Aprobarea celor de acasă – e bine, dar mai important e ce gândește toată lumea, – sunt criticii ei reali. De mulți ani a reușit să vorbească atât de consecvent și cu atâta subtilitate despre drepturile omului – violență, inegalitatea de gen și rasială, despre probleme sociale, diaspora, etc., arătându-le nu doar ca „probleme ale mediului”, ci ca parte a vieții interioare a individului, și, în consecință, ca problemele de stat.

Adoră întâlnirile cu oameni de la care are ce învăța, care o motivează și o inspiră… – „Și voi meritați daruri, rasfățați-vă uneori. – spune ea. – Nu pierdeți timpul așteptând să vă răsfețe alții. Viața e prea scurtă!

Amuzantă istorie cu soțul ei, despre care Carolina ar scrie zilnic. El născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată rus, cu studiile școlare, colegiu și universitate în limba rusă, într-o zi îi spune: ,,Da scrie și în rusă, să te citească rușii”. – ,,Adică tu? Uite, postările mele sunt un prilej bun pentru tine de a învăța mai bine limba română. Citește și spune-mi părerea ta” . – ,,O, nu. Nu mă chinui. Îmi va lua mult timp să citesc”. ,,Nu-i nimic. Nu te grăbesc”. – Apoi urmează: ,,Ce înseamnă cuvântul…?”, ,,Ce e asta ,,…”? Astfel eu acord lecții de română.

Textele ei sunt construite în așa fel încât prin multiplele perspective ale eroilor din viața reală să fie refractă reflecția autorului asupra demnității umane, a diverselor tipuri de opresiune, mit și iubire. Interesante expresii, idei si evocări, – atrag atenția utilizatorilor dornici să cunoască sau să se împărtășească și ei cu adevărul vieții. Carolina nu este o scriitoare profesionistă, mai degrabă – o pepiță, dar modul ei de a scrie este mai impresionant decât scrierile unor profesioniști… Apar ades momente dificile în viață, îi este greu la suflet, pentru că Carolina, de fapt, este o luptătoare pentru adevăr și caută să rezolve nedreptățile sociale, și, în Moldova e cam greu la acest capitol… „Aș vrea să avem o societate de oameni onești, sinceri, cu verticalitate, care luptă pentru dreptate și corectitudine. O societate unde legile nu sunt imperfecte, pline de ambiguități, unde fiecare își îndeplinește la servicuu funcțiile conștiincios, unde nu există corupție, salariu în plic, cumătrism, preferați și ,,oi negre”.  O societate unde să fie mai multe căsătorii, mai puține divorțuri, mai mulți copii născuți, mai puțini tineri plecați peste hotare. Vreau o Moldovă frumoasă, cu vise și planuri, cu speranță și realizări, cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.” – recunoaște Carolina.

        Este o femeie simplă, modestă, dar îndrăzneață și cu mult curaj la nevoie…

Zice că nu și-a făcut o carieră strălucită, nu are realizări cu care ar putea să se mândrescă părinții ei, dar duce o viață deloc plictisitoare. În fiecare zi întalnește oameni noi, interesanți, de la care are ce învăța și ea. Viața ei este una obișnuită, formată din griji, probleme, soluții, succese, pierderi, vise și iluzii.

Un lucru îl regretă: că nu s-au păstrat relații strânse cu colegii de școală, liceu și facultate: „Cu unii mă mai intersectez pe tărâmul Facebook-lui, dar nu ne întâlnim”. Prieteni are puțini și speră că sunt într-adevăr cei adevărați. Nu îi deranjează cu problemele personale „sau să le testeze fidelitatea”. Cei mai buni prieteni îi sunt – Dumnezeu, părinții mei și soțul ei.

Migrația, distanța, problemele personale răcesc relațiile, din păcate și multe prietenii se destramă.

Astăzi, Carolina Eremia lucrează la Directia de Asistență Socială. Și pentru că salariile sunt prea mici, uneori reușește să dea doritorlor lecții de limba italiană și română. Are studii superioare în economie, deși nu crede că, în prezent, anume studiile superioare pot defini un om. Nu e ce a dorit, de fapt, „a fost, pur și simplu, o fiica ascultătoare”. A mai lucrat în diverse locuri (ajutor de contabil, colaboratoare de oficiu, depozitar la farmacie, casieră, traducătoare). Trei ani ca badanță în Italia și jumătate de an în SUA! Citește mult, scrie, îi place să călătorească, să comunice cu oamenii interesanți, să fie utilă. Apreciază sinceritatea, cumsecădenia, cuvântul ținut, oamenii empatici. Detestă fățărnicia, vorbă goală, minciunoșii cronici.

În timpul liber, luptătoarea noastră compune poezie, proză, scrie amintiri din anii munciți peste hotare, – cu limbajul ei precis și complet lipsit de manierisme, uneori cu atâta umor că te bucuri să râzi. Poezia a intrat în viața mea odată cu apariția scânteii primei iubiri în inima mea. Nu i le-am citit niciodată. Nu avea rost, iubirea lui nu putea fi cucerită prin poezii. Mai târziu am început să scriu și despre alte lucruri: viață, Dumnezeu, oameni, suflet. În ultimul timp îmi place să scriu proză – istorii din viață, impresii, trăiri, mesaje de suflet. Am un vis, de fapt trei – o carte cu poezii, alta cu istorii scurte, a treia cu citate. Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să le realizez.”

Carolina Eremia s-a născut la țară, într-un sătuc din nordul Moldovei, Lencăuți.

M-am născut într-o zi de iarnă, pe 22 februarie. Mama ar fi vrut să mai aștept în burtă, să vin pe lume pe 23 (Ziua Armatei Naționale pe timpul URSS), ca să nu-mi lipsească in viața curajul. Nu am vrut să aștept și de atunci am un neajuns – sunt cam nerăbdătoare. Dar curajul nu-mi lipsește. Am și alte calități și defecte și sper că ultimele sunt mai puține decît primele. Nopțile eram tare plângăcioasă și tare îl mai deranjam pe bunel. El mă dojenea și totuși, cînd am început să stau în picioare și când îi auzeam vocea seara, mă țineam de marginea patului și săream în sus de bucurie. Ardeam de dorința de a-l vedea. Pentru tătuca Mișa eram cea mai iubită nepoată (prima) și așa am și rămas. Am avut un raport frumos cu el, îl admiram mereu pentru caracterul puternic, firea cumpătată, ințelepciune și dreptate.

Cand s-a terminat concediul de maternitate al mamei, (pe atunci era foarte scurt, nu aveam nici un an), m-a luat pe mine, un pui de om, mai multe genți și cutii și am plecat noi în două (tata era la armată) la Nisporeni, iar peste câțiva ani la Chișinău. Așa am devenit eu fată de oraș.

Mai târziu, când veneam verile în vacanță, se așeza cu mine pe prispă și discutam ca doi oameni maturi, îmi spunea din viața sa, îmi spunea și niște probleme de logică (cum de și le amintea?), îmi cerea sfatul în anumite situații.

Bunica era mai ocupată, nu prea avea timp să stea cu mine pe prispă, dar mă iubea și ea. Iubirea ei era în turtițele pe care le cocea când veneam, în untul pe care îl bătea din smântâna văcuței, în faptul că mă lăsa să dorm mai mult dimineața în timp ce ea trebăluia ca furnica pe afară.

Primii ani de școală i-am făcut la școala nr.19, astăzi gimnaziul ,,Miguel de Servantes”. Acolo am reușit să fac un singur an de limbă spaniolă, după care a trebuit să trec, din cauza schimbării geografice a casei noastre, la  liceul româno-italian ,,Dante Alighieri”. Acolo s-a format iubirea mea pentru limba italiană. Poate datorită prezenței profesoarei de italiană – Ludmila Kojușko, care a întruchipat (Dumnezeu s-o ierte) inteligența, educația, noblețea, dragostea pentru limbă, grija pentru elevi, etc.

Am avut norocul de a avea mentori la liceu mulți profesori buni, pe care nu ii pot uita: Eudochia Ghedea (mi-a transmis dragostea pentru slova românească și dorința de a da frâu liber la gânduri), Angela Grati (cu ea pluteam imaginar în Franța și descopeream o lume nouă), Raisa Petrovna (profesoara de matematica, care la balul de absolvire a convins-o pe mama că sunt bravo în cifre și trbuie să aleg economia), Elena Usatîi (profesoara de isotrie și prima dirigintă la liceu), Liuba Munteanu (dirijoarea de cor), etc.”  

Mă mândresc cu conaționalii mei care se remarcă prin succese frumoase, merite, victorii la concursuri, festivaluri, competiții internaționale, care reușesc să devină profesioniști de valoare în firme și instituții străine. Asta denotă că avem un patrimoniu intelectual de mare valoare, că țara noastră are cu ce se mândri și că putem fi cunoscuți în lume nu doar datorită sărăciei noastre sau cantității de vin băut pe cap de locuitor. – Moldova, țara mea dragă, verde, solară! Ai atâtea lucruri frumoase și interesante, oameni buni și inteligenți, mă bucur să îi descopăr în tine! Te iubesc!”

Și, vedeți ce frumos scrie despre dragoste și culori: Dragostea colorată

„Îmi plac hainele de culoare albă, pentru că albul simbolizează puritatea, inocența, iau eu nu le-am pierdut. Din fericire…ori din nefericire (din perspectiva ultimului eveniment neplăcut din viața mea).

Uneori îmi plac și cele negre, pentru că se zice că oferă siluetei eleganță.

Îmi place să port roz, îmi amintește de copilărie și viața fără griji, când poți zbura prin vise și nu-ți pasă de ce sa pui pe masă și cu ce să plătești facturile.

În aceeași măsură îmi plac hainele albastre, de toate nuanțele, dar mai ales de un albastru deschis, pentru că îmi amintește de Cer, de Dumnezeu.

Verdele îmbrac când vreau să fiu mai aproape de natură, de copaci, de iarbă, iar galben – când mi-e dor de căldura soarelui.

Roșul e culoarea iubirii. Totuși haine de roșu aprins nu am – am auzit că el ,,îngrașă”. Pot să îmbrac însă un roșu închis, neinvaziv.

Uneori îmbrac ceva de culoare violet, în imaginația mea violetul poartă în sine ceva enigmatic.

Oranjul mi se asociază cu vestimentația unui clovn, așa că, deși am simțul umorului, nu risc să mă îmbrac în oranj.

Nu prea agreez cenușiul și cafeniul. Sunt culori demoralizante. Mă induc in depresie. Am un singur pulover de culoare gri, primit cadou și cojocica mea cafenie, tot cadou.

Nu mă dau în vânt după bej, dar îl îmbrac câteodată.

Voi în ce culori vă îmbrăcați? Ce vă face să vă simțiți bine?”

           Cărțile recomandate de Carolina:

„Nu îmi imaginez viața fără de cărți. Ori de câte ori am timp liber, iau în mâini o  carte. Ce am citit și pot să vă recomand cu încredere?” –

  1. ,,Straniera” de Claudia Partole este o carte despre experiența unui migrant departe de casă, despre suferința morală suportată când ești nevoit să te ,,ciocnești” de caractere diferite de al tău, despre sacrificiu, luptă, răbdare și putere. Claudia Portole e o mare cunoscătoare a artei, e o enciclopedie vie, care oferă o descriere detaliată a locurilor frumoase din Italia.
  2. ,,Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru, publicată în română, italiană și engleză e un mănunchi din 50 de istorii de viață, scrise de mame și tați plecați departe, dar și de unii copii pe atunci lăsați acasă, astăzi deveniți adulți. Ea ar trebui să devină cartea de căpătâi a oricărui moldovean, pentru că noi toți am făcut parte din cele două tabere: cei plecați și cei ce au/au avut pe cineva plecat. Durere, sacrificiu, disperare, frică, trădare, iubire, luptă, prietenie…de toate veți găsi în aceste mărturisiri…și nici un gram de minciună.
  3. ,,Versete tomnatice – versuri și cugetări” de Svetlana Vizitiu. E o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate, prin care autoarea transmite toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. E o carte scrisă cu sinceritate și curaj, ce pune în evidență o analiză minuțioasă a vieții, a oamenilor, a sufletului uman.
  4. ,,Amintiride Anna Timotin. Fiecare amintire a autoarei trezește și amintirile noastre, ale cititorilor, răscolește emoții, trăiri, drame ascubse, istorii nespuse, ascunse în colțurile adânci ale sufletului. Toate istoriile sunt cusute cu același fir roșu – dorul. De casa părintească, de satul natal, de apropiați, de copilărie, de anii de șccoală, de ea de atunci. Dorul de ce ne este scump nu moare niciodată, în pofida timpului trecut și  a distanței parcurse.
  5. ,,Crucea singurătății” de Pășuța Gonța, care te cuceresște din primele rânduri prin înțelepciune, adevăr și profunzime, e cartea mamelor, soțiilor, surorilor, fiicelor care au ales să ducă (vorba autoarei) ,,crucea celor trei S: străinătate, singurătate, suferință” (eu aș adăuga un al patrulea S: sacrificiu.
  6. ,,Petale de veșnicie” de Ludmila Sandu e o lucrare prin care autoarea își ,,dezgolește” sufletul, relatând amintiri din copilărie, adolescență și maturitate, oferă lecții frumoase de viață, născute datorită experiențelor personale, eșecurilor și victoriilor sale, precum și sfaturi, îndemnuri minunate care să ne facă existența mai frunmoasă, iar sufetul mai liniștit, mai armonios.

                                                    Poeziile Carolinei Eremia:

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Munca mi-e grea şi pierd sănătate,/Departe de ţară, de fiu şi de fată,/De aer moldav, de scumpele sate.

Nu crede că banul îmi vine uşor!/Înghit umilinţă şi drepturi nu cer,/Mă roade continuu puternicul dor:/De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.

Sarcastic nu zice amicilor noştri/Că funduri bătrâne să spăl am ales!/E-o muncă onestă şi poate doar proştii/Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.

Nu mă bârfi pe la spate cu alţii!/Găsește curaj, întreabă-mă franc;/Nu am venit să caut relaţii,/Prea mare e prețul la ceea ce fac.

Nu-mi spune că sunt o trădătoare,/Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi!/Eu vărs ani la rând lacrimi amare,/Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.

Nu fi de invidie plin şi de ură,/Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară!/Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură,/Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Nu crede că altceva să fac n-aş putea!/Eu nu am pierdut a mea demnitate/Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.

                   Bunica (fragment)

Cum mă simt? Nu prea văd bine,/Ma dor oasele bătrîne,/Dar tu ai grijă de tine,/Spune dacă n-ai de pîine./Cine-mi vine? Mai că nimeni,/Mulți s-au dus în lumea-amară,/Dar vorbesc cu al meu cîine/Cînd pe prispă stau eu seara./Doar la radiola mică/Mai aud glasuri de oameni./Greu îmi este singurică/Și m-apuc-adesea teama”.

                  Iubesc (fragment)

Iubesc primăvara în haina-i de mireasă,/când totu-i plin de farmec, de vals și poezie,/Iubesc când ninge-afară și-i albă feerie/și un miros de brad e emanat în casă./Iubesc pe mal s-admir cum soarele apune,/Când cerul arde-n flăcări, iar marea e inertă./Iubesc tăcerea nopții când zilnica alertă/Ca-n paralici adoarme și înc-un basm se spune.

                       Citate: Daca nu găsim timp pentru alții, nu avem dreptul să ne supărăm când ei nu găsesc timp pentru noi.

Durerile și necazurile lasă răni adâțnci în sufletul nostru. Bucuriile și succesele sunt alifia care le tămăduiește.

Nu te stresa că ceva nu ai, bucură0te de ce ai. Alții nu au nici atât.

Nu căuta oamenii frumoși, caută frumosul în orice om.

Unora le ești recunoscător pentru simplul motiv că tac.

                         Proză:(fragmente)

,,Înainte brazi erau mai mulți, mai falnici, mai înalți (în unii ani tata aducea brazi înalți aproape până în pod), dar cu fiecare an văd că au devenit tot mai piperniciți. Și cu fiecare an mă doare tot mai mult sufletul: se taie tot mai mulți brazi, dar oare se pun alții în loc? Oare nu va rămâne Moldova complet fără ei? Oare se merită să oprești viața unui brad, să îl scoți din sânul naturii-mamă de dragul de a-l avea în casa ta câteva săptămâni? De dragul mirosului neobișnuit care nu se asemăna cu nimic altceva? De dragul pozelor frumoase în care să te fudulești că ai un brad în casă? ” (Bradul)

,,Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru că astfel învață ce este o familie integră în care sunt prezente iubirea, respectul, compromisul, iertarea, suportul.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a spune cuvintele ,,mamă” și ,,tată” la fel de des, pentru a le putea declara că îi iubește în egală măsură.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a deveni o personalitate puternică, fără frustrări, slăbiciuni, dureri purtate din copilărie.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a nu fi luat în derâdere de cei de seama lui și a nu purta stigmatul ,,fără tată” sau ,,fără mamă”. (Un copil are nevoie și de mamă, și de tată)

,, M-am convins de mai multe ori că oamenii buni există în jur. Trebuie doar să crezi în puterea lor de a face bine. Și să faci și tu bine, ori de câte ori poți. Pentru că binele nu trebuie să se oprească, el trebui înmulțit, promovat, extins.

Dostoievski a spus: ,,Frumusețea va salva lumea”. Eu aș dezvolta ideea: frumusețea interioară, bunătatea sufletului, dragostea pentru aproapele său va salva lumea.

Fiți buni, că asta ne ajută să rămânem oameni!”

La Multi ani fericiți, Carolina Eremia!!!

Svetlana Vizitiu, Impresii blog, februarie 2022


6 comentarii

Dragi parinti, copii… Patria mea


Părinții mei, Vasile și Teodora VIZITIU

           Pe măsură ce îmbătrânim, lista dorinţelor noastre devine tot mai mică şi mai mică, şi ceea ce ne dorim cu adevărat de Crăciun sau de Revelion, – nu poţi cumpăra nici cu oricare bani.

Vă doresc, ca toate dorinţele să se îndeplinească. Și-acest an a fost greu, nu mai suportabil ca cele două recente, și cele cu miliarde dispărute etc. Mai departe, totul va depinde de noi. Dorinţa mea principală tuturor prietenilor în An Nou – să dispară Covid-ul, să deveniţi mai bogaţi şi să nu vă îmbolnăviţi! Zâmbiţi, distraţi-vă, şi goniţi la fund toate gândurile rele. Gustul fericirei dulci de mandarine şi spirit vesel şi magic ALĂTURI DE CEI DRAGI să fie cu voi mereu! Prieteni buni si mult noroc! LA MULŢI ANI! ❤

  • Recent am revenit dintr-o călătorie africană, și din avion:

La sosirea Acasă                                                                              
Inima a tremurat, tremurat…
Iată, sub aripa Chișinăului…
Săracă, dragă Patrie, în vise mă purta…
Acoperișuri cu concavitatea gri.
Vualul țevilor împrăștiat rigid,
Un verde palid cu culori râzând
De-un soare roșu, grâu pârlit…
Elemente create de om.
Ocazional, doar în scurte călătorii,
Iată, văd Floreștii acum,
Nu mi-am luat rămas bun de la speranțe.
Că există o ușă către altă viață.
Plină de recunoștință,
Abecedar fără de experiență
În timpuri triste,
Miere cu viespe…
Patria mea! Viata, cât de puțin,
Dată acestui pământ,
Nu mă întristează.
Și, mă voi crede pe cuvânt.
Totuși eu sunt ea, pentru totdeauna,
Nu-mi poți lua viața de la tine…
În diasporă nu m-am integrat,
Nici în Uniune Europeană…
Stropi din valurile unui Răut liniştit
În amintirea suprafeței line.
Eu am plecat pentru totdeauna,
Dar în Moldova rămân…
Am îmbrățișat-o,
I-am zis „Așteaptă”!
Oricare muritor are nevoie
De-un loc în mormânt…
Nu este totul pierdut,
Și-aici e colțul meu,
L-am ales din timp…
Alerg mereu la el…
La mormântul tatălui meu…
( ”Patria mea”, S.Vizitiu, ianuarie 2022) 

Feciorii cei buni adaugă şi cresc numele părinţilor lor şi-l fac fără de moarte, iar feciorii cei răi ocărăsc şi sting numele părinţilor buni”./Miron Costin/

  • Un an în urmă, într-o zi de 11 decembrie 2020, m-am trezit cu un sentiment ciudat de frică și anxietate (cu toate că trăiam cu ele toate viața). M-am ridicat din pat, am băut un ceai din flori de tei, și am mers la policlinică, aveam bronșită, testul la covid negativ. Trezindu-mă din rândul la medic, am văzut câteva apeluri nepreluate de la sora mea, cu mesaje. Apoi, a telefonat, și ezitând, a scris… ”vezi, că tata nu mai este”.

Mai departe, îmi amintesc strigătul meu, medicul care era peste mine și telefonul spulberat. Apoi, au început fiorii groaznici… Dar, în cele din urmă, eu întindeam timpul… ca să nu-mi văd mama plângând… Și pe tata în sicriu… Mi se părea, că atâta timp cât nu îl voi vedea, e undeva pe-acolo, dar… viu. Groaza m-a posedat. Groaza! Iar la ora nouă au venit mama și frații și am plecat la tata, la Ritus, apoi la biserica de la porțile Sf. Lazăr. Aveam o frică să întru in salon. Eu negam, refuzam realitatea. Nu este posibil așa ceva, poate medicii au încurcat ceva și e în comă? Au întrat copiii mei, pentru ei această pierdere a fost una prima din viață – una conștientizată.

Tată, iartă-mă! este atât de teribil, că nu poți să mă susții și să ai milă de mine. Cum să-mi revin din această pierdere de tine? Cum mă vei liniști și vei calma durerea mea, cum vei împrăștia temerile mele? Dar fratele, sora, cum și ei fără de tine? Funeraliile fără lume, condoleanțe și cuvinte frumoase la adresa ta online (ți-ar fi plăcut să le auzi), și ca urmare – pustietatea.

Și pocăință, remușcările, din nou pocăință… Ce-i important e că timpul nu șterge nimic, cu trecerea lui se face și mai dureros pe suflet. Ne lipsești, tată! ❤ 

     Toată viața am așteptat că atunci când copiii mei vor crește, eu voi fi liberă. Și nu constă în faptul, că eu vreau să-mi schimb radical modul de viață sau că… nu-mi iubesc copiii, pur și simplu, doresc să scăp un pic de povara responsabilității, să-mi îndrept, în sfârșit, umerii. Gândul, că nu te mai reține nimic, deja îmbată. Dar, nu este normal, iubirea neagă asemenea visuri, mereu vei simți responsabilitatea pentru cei dragi…

Acum voi spune, vă rog, nu mă lăsați în pace…

Ce regret, e că dacă am reușit ceva sau nu, fie nu voi face niciodată, nu e pentru că în jur toți sunt monștri sau sunt eu o scorpie, – e doar din cauza că în interiorul meu nu mai am putere…

  • Anii de experiență se simt totuși, și înțeleg că nu aș dori să întorc ai mei 20 – da, atunci ești tânără, atrăgătoare, dar nu și în măsură să te descurci cu aceste resurse din prezent. Cineva e cu capul în afaceri, cineva naște copii unul după altul, cineva încearcă să le reușească pe toate și la 30 de ani, în fine se epuizează… Și, într-adevăr, noi nu ne simțim în această goană inutilă. Și doar este foarte important să-ți Auzi sinele, și necesitățile tale. E trist să realizezi, că trăiești viața altor persoane, impuse de scenarii străine, ca la serviciu, de exemplu, sau de regulile ciudate impuse de guvern… Trebuie doar să TRĂIEȘTI. Acum regret că rar am mers la mare, la munte, la natură, cu prietenii și cei dragi… Mă ajutați să recuperez timpul? 😀

Scenariul meu real a fost dintotdeauna: să fiu sinceră și cu mine și cu alții. Nu accept minciuna, în special, cea distructivă în relația cu sine. În viața noastră e foarte multă mașinărie, suntem ca automatele, și noi deja suntem ca roboții. Și fiecare cu gândacii lui în cap. Cu mobile și căști la urechi, nu vedem nimic în jurul nostru, nu ne ascultăm copii, cei dragi, prietenii, colegii… Să te oprești, să te pui pe gânduri și să te asculți – este sincer! ”Sufletul doare – e bine!” Oamenii au nevoie să se dezvolte. Merită să te privești cât mai adânc, în interiorul tău. Crizele sunt necesare în viața noastră uneori, pentru că prin ele noi ajungem la noi oportunități. O persoană celebră a fost întrebată, ”ați devenit popular, cum ați reușit?”. Și el a răspuns:”eu m-am pregătit bine pentru a obține victoria. Am mers spre ea 10 ani muncind”. Subiectul discutat era despre afaceri și despre ceea ce este deja tarziu să realizezi. Dar, oricum, trebuie să răspândești aripile și să acționezi! Nimeni – pe nimeni nu l-a deranjat să deschidă afaceri noi și căi de succes!

  • Eu (nu) regret că n-am întâlnit un om cu care s-ar fi putut trăi toată viața, și care ar fi putut trăi o viață cu mine. Au fost zeci de oportunități, posibilități, dar nu și ”acea” persoană… Nu ca tatăl meu…  După 50 – viața unei femei doar începe!  Ce tristețe, sau dorințe pentru un umăr ”puternic”? Este un mit. Visați la ceva mai productiv. Pentru început, calmați-vă, prindeți un alt gust de viață. Experiența este acumulată. Tinerețea nu a dispărut, în special, cea din interior. E șuperb! Este tocmai timpul – să faceți planuri noi și să le aplicați metodic… Să rămâneți mereu ceea ce sunteți. Important, e să nu dispară dorința de viață, să schimbați ceva, să realizați, chiar dacă nu întotdeauna funcționează…

Atunci când începeți să regretați vă distrugeți tot începutul feminin, timpul zboară, pleacă anii și puterile. Să fiți sănătoși și fericiți, o viață lungă să-aveți și în dragoste noroc și în tot ce vă înconjoară… Baftă!

Să fim umani! Oameni să fim, întotdeauna oameni! Cât de greu nu ar fi în viață, indiferent de provocări și problemele ivite pe capul nostru, niciodată să nu renunțați și să nu pierdeți fața umană, – nici o putere și niciun ban nu merită acest lucru. Bucurați-vă de fiecare zi, și de fapt, în viață sunt puține lucruri ne-ar deranja să fim fericiți… Goniți indiferența care bantuie molipsitor!

  • Despre memorie! Amintirea despre strămoșii (părinții) noștri constituie principala bogăție a sufletului nostru. La urma urmei, pentru nivelul de trai la care am ajuns în prezent, au luptat generații de oameni, cei care au creat și au dezvoltat societatea noastră. Și noi înșine – suntem o continuare directă a valorilor morale, istorico-culturale ale buneilor și străbuneilor. Memoria rudelor decedate, de asemenea, poate fi mult mai sacră decât memoria demnitarilor proeminenți din trecut. ”Sub fiecare piatră funerară există – o istorie mondială”, spunea Heine. Și, desigur, fiecare om este unic prin individualitatea lui, fiecare lasând amprenta lui în viață, o amintire a faptelor, gândurilor, aspirațiilor sale de viață. Anume generațiile trecute ne-au creat pe noi, cei prezenți, ne-au înălțat gândurile și sentimentele pân-la vârfurile înțelepciunii umane. De aceea, noi întotdeauna trebuie să păstrăm în amintire… amprentele frumuseții și înțelepciunii omenești, acea flacără care lumina viața celor plecați și care ne-au lăsat-o ca moștenire, iar noi o vom oferi urmașilor noștri. Omul se incadrează în această lume nu doar ca o ființă gânditoare și simțitoare, dar și ca o legătură într-un lanț dur etern care leagă trecutul și viitorul. Cu cât mai mult prețuiește omul memoria părinților, buneilor și străbunilor lui, cu atât mai mult el este conștient de locul său în această lume, cu atât mai mult simte responsabilitatea lui pentru viitor. În strămoșii noștri e rădăcina existenței noastre de azi, originile noastre de onoare, ale conștiinței, demnității și idealurilor noastre… 

Comemorez amintirea persoanelor dragi care au decedat în urma covid în acest an /2020-21/: tăticul meu Vasile Vizitiu, Mihail Ionașcu, Victor Sinchevici, Eudochia Taricaev, Serafima Senkevici, Ecaterina Cudreașov… Dumnezeu sa-i ierte, să-i odihnească în Dreapta Lui!

  • Dacă omului nu-i place, cel puțin ocazional, să privească imaginile vechi ale părinților lui, și nu pune preț pe amintirea lor, e clar, că nu-i iubește sau nu a ținut la ei. Dacă omul nu iubește casele și străzile vechi ale orașului în care locuiește, fie și cu ”lacunele” istorice, e de înțeles, că nu are dragoste nici pentru satul sau orașul lui. Dacă omului îi sunt indiferente monumentele din istoria țării, bineînțeles, că el este indiferent și față de țara lui… Astfel eu înțeleg dragostea de Patrie…

Despre casa noastră. În istoria tării noastre sunt multe exemple de negare ale trecutului. Noi deja nu o dată am distrus lumea veche, cu intenția de a crea alta nouă. Uneori chiar distrugând monumentele create de concurenții care nu se incadrează în ideologiile noastre politice… Și care este rezultatul? Poate e timpul să ne punem pe gânduri dacă este posibil să construim o casă de calitate bună fără un fundament dur? În opinia mea, răspunsul principal constă în atitudinea noastră personală față de o problemă. Cred că dacă în inimile noastre ar fi mai mult respect pentru persoanele în etate, pentru tradiții, atunci și viața noastră ar fi mai ușoară. În cele din urmă, atunci când simți sprijinul generațiilor, – începi să percepi obiectiv realitatea și… să mergi înainte devine mult mai ușor!

  • Mi-e dor de voi, parinți! 😥 

❤ SV


5 comentarii

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam


Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi! A fost un barometru și omul exemplu pentru mine. Căutările mele ulterioare pentru bărbatul drag, de fapt, au fost căutarea idealului pe care l-a întruchipat tatăl meu. Dar n-am mai găsit ceva asemănător… ca Vasile Vizitiu. Este o pierdere enormă pentru mine și apropiații mei…
Tata avea un caracter principial, un mentor înțelept cu suflet de țăran, muncitor și mereu pus pe treburi. Realizez cam târziu că întotdeauna mă uimea prin adâncimea gândurilor, o calitate minunată: să calculezi totul până la cel mai mic detaliu în avans și să cunoști pe cel cu care discuți în profunzime. Observam că și cei care l-au cunoscut, erau onorați să stea de vorbă cu el, și tata prin firea lui, era foarte apropiat cu cei mai simpli, nevoiași sau de la țară…
Nu mai sunt tânără nici eu deja, pot spune că copilăria mea se asocia cu tata: o personalitate unică: Decentă, principială, emoționantă și fără compromisuri, cel care alege partea adevărului și a bunătății. A fost un om foarte autoritar, și pricepea bine abilitățile și potențialul omului, avea propriul punct de vedere necontestat, și serviciul tatei avea doar de câștigat din acest motiv, întotdeauna luau locuri de frunte prin uniune, până și după anii ’90… Iar serile după lucru ades obosit, tata se închina mamei și ne asculta pe noi, copiii lui, tare ne iubea și mereu ne alinta cu daruri.

Tata înseamnă foarte mult, indiferent ce vârstă ar avea. Nu iei în serios viața, atât timp cât tata trăiește. După ce nu mai este în viața, ești în derivă o perioadă, și după aceea realizezi că ești tu cu tine, în fața a orice. Nu mai vorbesc de mamă. După moartea ei, simți ca ceva din Interiorul tău… se rupe…
Avem o tendință în țara noastră: noi foarte iubim să primim. Iar lui Vasile Vizitiu îi plăcea mult să dăruiască. Îmi spunea:„Sveta, tu să dai mai mult, și vei primi de zece ori mai mult.
Nu căuta pe cineva avut sau cu pile, Prieten să-ți fie!” – am memorizat cuvintele tatei și am fost surprinsă, câtă dreptate avea…

Mi-aș dori să mă întorc în trecut măcar pentru câteva clipe. La părinții mei, copilărie. Nu pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele momente în care am fost fericită și nici măcar nu știam…
Atunci cand omull se ţine de o Speranţă, disperarea nu se agaţă de el nici în clipele cele mai dificile…
Eu îmi doresc să fiu înconjurată de oamenii care știu să atingă inimile celorlați, pentru că așa era și tata. Omul care prin loviturile vieții a învățat să crească și a păstrat duioșie în suflet. Pas cu pas, prin amintiri am adunat cuvintele spuse de omul meu drag… În continuare voiesc să țin de sfaturile lui tata și voi realiza pe cât e posibil în țara mea instabilă, dar la care ținea enorm tăticul meu:
Mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care doar maturitatea o poate da. Doresc să fiu împreună cu oamenii de omenie. Cei onești care pot râde de greșelile lor, cei care și-au atins succesele și au rămas la fel de simpli în comunicare. Oamenii care realizează chemarea sa și nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea fără a o călca la alții. Care vor să fie de partea adevărului, dreptății și nu să se ascundă de nevoile celor care i-au ajutat cândva…
Sunt cele ce-ar merita o viață trăită. „Eu nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Mă îngrijorează invidioșii care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a-și atribui funcțiile, talentele și realizările..” Ferește-te, de astfel de persoane.
Nu vreau să discut despre titluri. Mi-a rămas puțin timp, să nu plângi. Să mergi la biserică, să te rogi pentru toți… Sufletul nostru mereu se grăbește, să ai grijă orice să faci cu cap!”
Și eu, fiica tatălui meu, urmez poruncile tatei, realizând totodată cât este de greu să o faci „cu cap” la noi… Deja nu mai am timp pentru activități absurde la care nu doar din cauza pandemiei oamenii nu se grăbesc. Nu-mi mai fac timp pentru persoane absurde care nu se comportă conform minții și visurilor sale.

Cineva pleacă, cineva vine… Se pierde, se găsește… În ultimul an mi-am pierdut multe persoane dragi, prieteni și cunoștințe. În sfârșit, am realizat că părinții noștri făceau tot ce puteau pentru noi. Chiar dacă aparent nu au făcut ceva măreț. Acum cu siguranță am înțeles că „cool” nu înseamnă cluburi de noapte sau să stai zile întregi la calculator, nu, viskey sau kola în pahare, ci un ten sănătos, somn normal și oamenii dragi alături de tine. Noi pictam pe câmpurile caietelor, concuram pentru cine e mai eminent, luptând „pana la prima picătură de sânge”, și spre regret, pe mulți deja i-am înmormântat. Rămânem cea mai experimentată și, fără supărare pentru ceilalți, cea mai progresistă generație. Am avut norocul să ne naștem până perioada în care copiii au fost lipsiți de libertate și dreptul de a alege. Ne-am obișnuit să nu ascultăm pe nimeni, să nu ne bazăm pe cineva și să nu așteptăm nimic de la nimeni. Noi, copiii anilor 60-70-80 suntem deprinși să facem totul singuri spre deosebire de cei de azi. Pentru că mai bine ca noi nu o vor face nimeni…

Nu te grăbi, nu te grăbi, fii mai calmă!”, repeta tata.

Nu mai doresc să mă supun celor care știu bine că nu se va realiza scopul lor decât pe raporturi și planuri de hârtie. Nu am timp pentru a lupta cu mediocritatea, le permit unora să creadă că sunt eu mediocră… Nu vreau la ședințe nu pentru că nu aud, nu vreau la întâlnirile în care ego-urile sunt pompate. Nici la adunări nesfârșite despre statut, legi, proceduri sau reguli interne, știind că totul e o fațadă pentru un trust cu oameni obsedați, și nu e ceea ce într-adevăr ar dori să învețe urmașii noștri…

De ce plâng? Nu e din cauza amintirilor, cuvintelor adunate. Eu plâng pentru oamenii dragi ce se pierd unul pe altul. Pentru copilărie zdrobită a copilașilor fără de părinți. Pentru bătrâneii ce mormăiesc în unison și care nu vor ajunge la etate. Fără de „dar” și „indiferent ce ar fi”. Dintr-un exemplu de încredere, o familie puternică care nu va exista pentru copii și nepoți. Din cauza celor care au încolțit unul în altul fraze cu glumele și poveștile lor, triste sau fericite. Dintr-o dragoste ruptă.

De ce mai plâng. Nu din cauza sentimentelor stupide împachetate în mine. Eu plâng la înmormântarea familiei noastre…
Eu plâng pentru tânărul întâlnit dimineața în drum spre serviciu. Cu ochii umflați și o glugă pe cap. Neprihănit și neîngrijit. Afumat și drogat… Și ducea un pachet cu lapte și un baton de pâine acasă. Pentru că nu mai are unde pleca decât să continuă să fie leneș, pentru că un loc de muncă nu va găsi în Moldova, motivul ar fi lipsa de experiență… Alți tineri vin și dorm, pur și simplu, pe banca bibliotecii. Bine că cu câteva clipe înainte a citit ceva din versuri, sau din proză, fie s-a bucurat de societatea bibliotecarilor discutând o temă oricare. Și cred că nu le-a trecut prin cap să le bruscheze că lucrează „doar bibliotecare”, precum în această săptămână au făcut-o la adresa mea doi funcționari publici.
Probabil că nu există întâmplări accidentale-n viață. Întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru ca să le deschidem ușile. Pentru ca și ei să ne poată salva într-o zi de cumpănă. Cu toate acestea, de multe ori acest lucru nu se face imediat, nici pe departe…
Îmi număr anii după moartea tatei și constatez că mai avem puțin timp pentru a trăi decât am trăit…
Am încă mult de învățat de la tine, tăticule, ceea ce am uitat, îmi voi aminti numaidecât…
Ne lipsești enorm, tăticule… Întreaga familie îți duce mult dorul, să știi… ❤

Mare onoare am avut să-mi fii Tată!
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în liniște. Te iubesc!

Svetlana Vizitiu, fiica ta

In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Vasile si Teodora Vizitiu
Parintii mei scumpi
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/04/11/onoare-si-amintire-binecuvantata-tata/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/08/oamenii-nu-invata-cum-sa-moara/
Alte surse cu tata in viata:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/30/taticule-iti-multumesc-pentru-dragostea-ta/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/30/izvor-unic-parintii-la-multi-ani-taticule/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/


11 comentarii

Muzica o comanda cei cu banii


Există momente în viață când realizezi: Sunt fericit! Te simți în vârful satisfacției și autorealizării – ca om. Fie, la odihnă, și ai timp să admiri frumusețile naturii…  Și oamenii noi… Eu. tu. noi – trăim! – Respiră adânc, privind arborii într-un sătuc de rai… Codrii. Norii. Florile, lacul și verdeață peste tot, și nimeni mai mult decât… gândurile mele despre cei dragi. – E fericirea! – Hrăniți-vă cu dragoste și prindeți clipa! Omul se naște pentru a trăi, nu pentru a se pregăti de viață. Să fii tu însuți într-o lume unde toți doresc ca tu să corespunzi cerințelor lor sau să faci ce vor alții, este deja o realizare uriașă! Nu lăsa sentimentele să te piardă. Observ multe persoane care deja nu mai simt nimic, fac totul mecanic, încearcă a iubi, a spune ceva frumos, dar nu simt nimic în același timp, sentimentele s-au răcolit într-o societate în care valorile nu se mai regăsesc…

  Am prins razele solare, la san. Codru

Moldova rămâne a mea, este o familie, copiii mei, nepoțelul, săli de concerte, galerie de artă, biserici, biblioteca, și câteva case la care vreau mereu să merg, și pot merge. Toate celelate există pentru mine ca ceva în paralel, fără să mă intersectez… Dar, în această viață, ceva totuși se petrece în paralel, și ceva întotdeauna lasă urme – intersecții…

Ce înseamnă să fii tu însuți în lumea noastră? Pentru fiecare e diferit. Cineva rămâne a fi el însuși plutind cu fluxul, altul se grăbește împotriva lui și fiecare rămâne cu sinele său, pentru că aceasta și este esența.

Să fii tu însuși – este un blanche-card împotriva porcăriei și atitudinii ticăloase față de oameni în societate.  Cică, ei nu mă acceptă, și eu sunt cum sunt persoană mare, respectați-mă ce n-aș făptui, și dacă nu sunteți de acord, ești eliminat din echipă sau concediat, cică pentru discriminare socială ). Fii politicos, bine instruit și nu deranja oamenii să trăiască, iată aici este deja mai interesant…

Vreau ca oficialii să corespundă acelei imagini care este specificată în legislație, dar în schimb ei – vor să fie ei înșiși, să fure și să-și umple buzunarele. Codul penal prevede ca oamenii să respecte normele comportamentului stabilit, probabil legiuitorii cer prea mult.

Doar că puține persoane găsesc un echilibru și mijlocul de aur. Fie că alergi după toți fără a gândi ce-ți dorești, fie, scuipi pe toți, si te comporți fără a respecta pe ceilalți și societatea în care trăiești, ca apoi să numești asta „acceptați-mă precum sunt”! Ar fi mai potrivit să ironizez la temă, dar nu pot și nici nu vreau… Toți cei care n-au găsit sensul profund în această „muzică” – pur și simplu, nu s-au maturizat.

Muzica o comandă cei care au bani! Va dura mult timp până în Moldova ceva se va mișca în acest sens. De aceea, și avem nevoie de utilizatori și mass-media, de discursurile și comentariile oamenilor normali din popor pe rețele sociale, pentru a atrage atenția la problemele care într-adevăr există. Și aici, să fim atenți, există prevederi explicite care stabilesc regulile de joc pentru influencerii din țară. Fie că sunt legi sau reglementări interne ale breslei, jurnaliștii trebuie să le respecte.

Referitor la Covid_19. Oamenii nu vor să creadă, chiar și atunci când pierd pe cei dragi sau prietenii. Este ca o cursă de stafetă prin veacurile de pandemii, pline de obstacole incredibile și de concurență bolnavă a tipurilor de moarte inexistentă, în care fiecare poate stabili propriul lui record, fie, cel puțin, să cadă într-o altă capcană insidioasă a politicienilor.

Trăim în acest timp, atunci când orice semn de stare proastă te face să gândești că ai Covidul. Ai simțit și tu acest lucru? Apreciez și admir mult medicii noștri pentru eroismul lor, pentru atitudinea lor sensibilă și atenție față de pacienți. În general, și medicii își riscă viața lor, salvează vieți, unii pierzând-uși viața lor. Închinare adâncă. Se pare că virusul parcă dispare, oamenii își vin în fire, încep să înțeleagă, adică sunt pe cale… Au rămas mici fenomene reziduale, dar și asta se va trece, ca și întreaga noastră viață în continuare… Cred în absolutul lor, gânduri, energie, vibrații.  La fel ca în moda pariziană plină de șarm și senzualitate! Bulinele romantice, tricourile clasice și sandalele cu vârful ascuțit – sunt doar câteva dintre elementele pe care le vedem pe străzile Chișinăului fără pandemie și care ne vor încânta privirile…

Svetlana Vizitiu, 2020


20 comentarii

Femeia are doar un neajuns


Nu invidiez deloc femeile care suferă din cauza soților. Nu sunt o sovinistă, nici sexistă, respect femeile și iubesc bărbații. Însă, doar pe cei cu demnitate și respectul de sine. Ceilalți, mă scuzați, nu merită: Sunt singuri de vină! Recent, eram la o cafenea cu prietenii, discutam despre viață, pur și simplu, în cinstea week-end-ului. La masa de alături de noi era o pereche, soț și soție. Bărbatul din start nu mi-a plăcut: tare nervos, striga și vorbea de parcă scuipa cuvintele. Și privea la noi de parcă eram spioni… Soția la masă ia făcut observație – el imediat a întrerupt-o cu:”Inchide botul și bea samponul tău!” Ea a roșit toată, ne-a privit rușinată, căci a observat că vedem toată scena. Și din nou, nu ia spus nimic înapoi, continuând să bea în tăcere șampania. Pe scurt, noi am băut cafeaua și ne-am pornit spre ieșire. Și iată, stăm, așteptăm taxi-ul, și în aceste momente acel cuplu a ieșit la fel. Îi privim: o pereche frumoasă, într-adevăr. Apoi, soția îi spune ceva, iar bărbatul fără să-i răspundă verbal, îi face o bleandă cu pumnii și o doboară direct în zăpadă și după ce ea cade – dă cu picioarele în ea…

Strada era aglomerată cu oameni și mașini. De-a lungul trotuarului se plimbau oamenii, la doi pași mai multe agentii, magazine și unii care așteptau taxi, și noi stăm, privim șocați la toate acestea, iar bărbatul, pur și simplu, continuă să o lovească cu picioarele unde nimerea în ea… Înjuria urât și tare, și cum nu o numea, că trebuia să-ți astupi urechile.

Cel mai interesant, e că nimeni nu s-a apropiat și nu a ajutat-o pe acea femeie, să-i spună lui:”Auzi, omule, sunteți nebun, să bateți femeia?” Adevărul, e că nici noi nu ne-am băgat în treaba lor. Să o primești la ”bot” e simplu, dar apoi cum să dovedești poliției noastre moldovenești (care și acum se jură că nu ia mită), că te-ai băgat să aperi femeia, nu să bați nebunul… Pe scurt, ăla, boul, a bătut-o greu, nu pentru mult timp…

Și, niciodată nu o să ghiciți ce a urmat! Mai departe nebunul a ridicat-o sub braț, a scuturat-o de zăpadă și… au plecat împreună la stație… La braț! Ca un cuplu drăguț de familie! Și asta după ce el în văzul lumii a snopit-o cu picioarele! Dacă și mi-a fost milă de această femeie în timp ce el își bătea joc de ea, apoi… ca urmare toată mila asta s-a evaporat! Evident că nu e prima dată cand o bate. Și, acest mod de viață este chiar pe placul ei.

Deci, e bine că nu ne-am băgat în show-ul lor? S-au certat-bătut cu picioarele, ca apoi să meargă împreună la culcare, să facă sex, adică, iaca așa, să sărbătorească impăcarea lor? Și tu… mai că te-ai băgat să-i împaci și să rămâi un prost cu nasul spart? Tare ne trebuie! 😀

Femeia are doar un neajuns, ea mereu uită de valoarea ei! Să țineți minte, dragi femei! Dacă vă bate bărbatul, este vina voastră – 9 din 10 cazuri! Dacă n-ați plecat imediat după ce ați fost lovită prima dată, să nu vă plângeti apoi că nimeni nu vă mângâie pe cap! Eu cu siguranță n-am să vă respect!

❤ SV

Picturile in ulei de S. Vizitiu, 2019


10 comentarii

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi


Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbânu-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

eu

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_blog

Date importante:

#Ziua_Mondiala_a_Persoanlor_cu_dizabilitati. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.
În Republica Moldova sunt circa 180 de mii de persoane cu dizabilități, inclusiv peste 11 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani.
Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,7% din numărul total al copiilor din #Republica_Moldova.
Această zi a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1992.


8 comentarii

Minune de An nou


La sfârşitul fiecărui an, întreagă Moldova îşi iese din minţi! Şi probabil că toată lumea, pur şi simplu, îşi iese din minţi! Ce nu ar inventa antreprenorii inventivi! În piaţă găsiţi orice mărunţiş, în special animăluţe, al căror an vine pe horoscopul estic. Credinţa oamenilor în superstiţii rămâne iradicabilă, cu toate că suntem deja în veacul XXI. 

În general, (aici eu vin cu povestea mea) nici acel an nu a fost o excepţie, şi toată capitală s-a afişat cu postere cu diferite capre, iepuri sau câini veseli… În această turbulenţă, nu am rămas nici eu la o parte, mai curând m-am regăsit involuntar în centrul activităţilor. Angajată într-o acţiune de caritate la care au venit sute de invitaţi. Cu o mască de iepure împrumutată, iar pe fustă rochiei am lipit câteva bucăţele de blăniţe care eventual au devenit principala intrigă a povestei. Un adevărat bal de revelion, care nu promitea să fie deosebită de alte activităţi de caritate, totul decurgea ca de obicei. Oaspeţii soseau, cânta muzica, şi atunci când s-a stins lumina, s-au auzit fanfare solemne şi Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpada au întrat în sală de festivităţi. Toată surpriza în fine, atunci când în mod neaşteptat apăruse Iepuroaica, eu, adică… Efectul a fost cu adevărat uimitor, şi reacţia diferită: cineva incepea să râdă, cineva să filmeze, iar unele persoane încercau să atingă personal Iepuraşul pentru Noroc. Şi de această dată, merg eu cu aparatul meu roz să filmez petrecerea, când cineva brusc mă apucase… de fustă rochiei. Eu înciudată mă întorc şi observ o fată de 30 de ani, şi ea mă roagă cu blândeţe ca eu să-i îndeplinesc o dorinţă: ’’să se mărite cu Aurel’’. În ochii ei era atâta rugă, că chiar am rămas confuză. Moşul Crăciun şi Alba ca Zăpadă s-au cam speriat să nu fie scenariul dat ”la fund”, muzica încetini, oamenii brusc au tăcut şi ei. Toţi se întrebau ce va fi mai departe?

Dar, mai departe n-a fost nimic! Am stat şi m-am uitat îndelung la această fată… în tăcere. În orice poveste ’’cu ghinion’’ care se întâmplă cu mine, eu dau vina în primul rând pe mine 😀  Doar, că jumătatea ţării noastre – sunt Ele, la fel de frumoase femei, simple şi educate, care doresc pur şi simplu să fie fericite, să se căsătorească cu succes şi să fie necesare familiei… Ciudata fată a bolmorosit ceva despre prima ei căsnicie nereuşită, despre copilul ei fără de tată, despre serviciul ei de nevoie… La finalul discursului său confuz, fata mi-a rupt din blăniţa lipită pe fustă, a spus că aceea neapărat îi va aduce noroc… Au trecut probabil şase luni, istoria a fost uitată, şi fata a cărei nume nici măcar nu am întrebat. Într-o zi obişnuită, treceam pe lângă monumentul Ştefan cel Mare, ca de obicei de la serviciu spre staţie… În acel moment am observat un cuplu: mire şi mireasa făceau poze. Toată lumea îi privea cu admiraţie, erau frumoşi şi fericiţi. Într-o clipă, mireasa în rochie albă brusc se îndreptă în direcţia mea. Nici n-am reuşit să răsuflu de uimire, şi m-am pomenit în braţele ei. M-a cuprins cu lacrimi, mulţumindu-mă că i-am îndeplinit dorinţa! Sărmanul mire încerca s-o dezlipească de mine. Apoi, realizând absurditatea situaţiei, mireasa a început să râdă. Când pasiunile s-au diminuat, mireasa a explicat că eu sunt acea Femeie care ia adus noroc de An nou, iar bucăţica de blăniţă de iepure a devenit talismanul ei şi o ajută în viaţă. Ea cu Aurel, de fapt, acum au devenit soţ şi soţie!

Cine va spune că nu există miracole în lume? 

Recunoaşteţi, că şi voi aşteptaţi sărbătorile de iarnă cu nerăbdare! Pentru că nu contează modul în care fiecare din noi se referă la ele: cineva mai din vară este în aşteptare a zarvei cu veselie: bradul, ghirleande, cadouri, artificii… Şi, cineva din contra visează doar un lucru: ca toate acestea să se încheie cât mai curând şi să se înceapă din nou liniştea vieţii cotidiene fără cozi interminabile în magazine, cadouri fără sens şi aceleaşi urări repetate din an în an. Şi totuşi, fiecare rămâne în anticiparea schimbărilor pozitive, cu speranţe şi dorinţe realizate. Nicio altă sărbătoare nu este în stare să ne unească într-atât de reuşit… Oricine ai putea fi: un romantic incurabil, fie un sceptic inveterat, nu-ţi pasă, chiar dacă în adâncul sufletului doreşti să crezi atât de mult că cu fiecare ultima filă din calendarul vieţii tale vor pleca şi toate cele rele (Doamne ajută!), iar Revelionul îţi va aduce cu siguranţă un alt an cu bucurii, prosperitate, dragoste… Pentru că Credinţa din sufletul tău te va salva, şi acest lucru este indiscutabil…

În Noul an minunile ne aşteaptă pretutindeni, trebuie doar să le poţi distinge, oricare n-ar fi spiritul tău în această zi cu soare, cu ninsori sau ploi… Să poţi ascultă şoaptele Destinului! Şi atunci, va veni fericirea – necondiţionaţă, frumoasă, eternă… Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău. În nopţile dintre ani, se petrec uneori evenimente complet inexplicabile. Cineva sceptic le plasează la coincidenţe banale, iar cineva crede cu sinceritate că este destul de norocos să asiste la adevarate miracole, şi în cele din urmă are dreptate! 😀 

❤ SV


12 comentarii

Cât suntem de săraci


Ce este Societatea noastră de Azi? Locuințe tot mai multe și familii tot mai puține. Comodități sunt, dar mai puțin timp, și bani lipsă. Multe doctorate, teze și titluri, dar tot mai puține judecată și sens. Mai multe învățăminte și cunoștințe, dar mai puține capacități de a judeca treaz. Unul peste altul, sute de ”experți”, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente… tot mai ”costisitoare”, și mai puțină sănătate. Ne-am creat multe calculatoare pentru a păstra și a stoca în cantități enorme informația, dar comunicăm tot mai puțin unul cu altul… libertateAm câștigat în cantitate și nu în calitate. Am pierdut oameni, care nu se mai întorc acasă, emigrând în continuare. Nu-i mai întorci nici cu banii promiși de guvern. Economia grea nu există și nu se dezvoltă. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci consimt ceea ce li se oferă. Dragostea de Patrie s-a risipit, – copiii noștri nu înțeleg acest generic. Au devenit roboți cu mobile și căști în urechi… Problema noastră nu este sărăcia, ci indiferența!
Nicio demnitate!.. Tradiții promovate și apoi ignorate, lipsă de respect pentru moștenirea prin relații care n-ar trebui uitate niciodată. ”Prietenii” nu se bucură de succesul tău. Promisiunile nu au loc când e vorba de bani. Indiferență… În afară de noi inșine nimeni nu ne va lua apărarea…

   Un om bogat l-a luat pe fiul lui într-o călătorie  prin Moldova cu unicul scop, de a-i demonstra ce înseamnă să fii sărac… (poveste online) Câteva zile ei au petrecut la o fermă într-o familie de țărani. La întoarcere, acasă tatăl îl întreabă pe fiu, dacă i-a plăcut călătoria. ”Mi-a plăcut, tată”, – fu răspunsul. ”Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii?” – îl întrebă din nou tatăl. – ”Desigur”, – spuse fiul. – ”Și ce învățăminte ai tras din călătoria noastră?” – întrebă nerăbdător tatăl.

Și fiul a răspuns:”Eu am văzut, că ei au patru câini, și noi doar unul. Noi avem un bazin până la mijlocul grădinii, și ei au un râu care n-are capăt. La noi în livadă strălucesc felinare procurate peste hotare, iar la ei noaptea zâmbesc stelele. Noi avem o terasă pân-la marginea curții, iar la ei – spații deschise chiar până la orizont. Noi avem o parcelă de teren nu chiar mare pe care locuim, și ei sunt înconjurați de codri și câmpuri nesfârșite de la care ți se taie respirația și nu-ți poți lua privirea. Noi procurăm mâncarea, iar ei preferă să o producă de sinestător. Noi avem în jurul casei garduri înalte de protecție, iar ei au prieteni și sprijin din toate părțile”. Tatăl băiatului a înțepenit de uimire…

Iar fiul a adăugat:”Am înțeles, tată, cât de săraci suntem Noi, într-adevăr…” 

Acum prindeți legătura din ambele sensuri… Realitate.

❤ ❤ ❤


2 comentarii

Ce împiedică să fii nebun


-Buna dimineața, Moldova! Cel mai important, e să te ridici acum, că de trezit ne vom trezi pe urmă.cafele

-M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…

-Privind la unele acțiuni ale deputaților, îmi amintesc de un joc vechi din calculator, care în astfel de situații redă un text: ”Mai încearcă o dată!” Mă refer la electorală cu realegeri, dacă ceva…

-Ia ghiciți, despre care fracțiune vine gluma:”Deputatul e omul, care vrea să achite doar pentru ceea ce el nu va face nimic!”??

-Înainte de a cere demisia cuiva, pune-ți întrebarea: ”Cine va răspunde pentru faptele celui demis?”cizme imprumutate

-O carieră de succes – vine atunci când numărul acelor persoane, pe care îi poți demite tu, depășește numărul persoanelor care te pot concedia pe tine!

-Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi demis în curând.

-Ceea ce nu este, nu poate să doară. Iar dacă capul doare, înseamnă că îl ai…

-Cred eu, că simțul umorului și nivelul intelectual sunt oricum strâns legate unul de altul… Dar există așa tocilari intelectuali, mai degrabă… cu nivelul de dezvoltare a conștiinței…

-Oameni buni, persoanelor fără un simț al umorului trebuie de administrat… un libret de invaliditate!cam asa

-Important! Simțul umorului împiedică să fii nebun!

-În caz de nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată

-Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spune-ți doar că ”primul sezon a fost mult mai bine”

-Pentru ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre

-În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător precum un castravete cu un -fund amar

-Într-o zi, un om înțelept a fost întrebat dacă banii îl pot face fericit.- ”Bine, dă încoace matricula ta”, – a răspuns înțeleptul…10357820_10202211186066405_2780413279773843042_npis

-Dacă la un bărbat unghiile de la picioare sunt ”pictate” cu ojă, nu înseamnă că e un travestit. Mai degrabă, omul crește o fiică mică

-De ce în supermarketuri nu este nicio acțiune:”Cumpără pâine și primești două înghețate cadou?”

-Omul credincios pe jumătate: El crede în Dumnezeu, dar nu crede în preoți și biserică.

-Gluma familiei a devenit brusc gluma politică pentru Moldova: Copiii noștri vor să trăiască după mintea lor, dar pe cheltuiala noastră

-În caz de obosiți repede, iar somnul vă cuprinde în mod constant, adăugați o felie de lămâie în ceai, praf de scorțișoară, luați avionul în direcția Goa, și… niciodată nu vă mai întoarceți!undeaifost

-Recent, într-un serial rus, una din eroinele s-a exprimat:” Tu suferi de optimismul moldovenesc, ”ei bogu”!” – Mă bucur ca avem faima de optimiști… Am inceput să mă mândresc, căci eu nu mă mai lecuiesc… De acest optimism…

-Pesimismul. Iată că mai vine o zi fără iaht, helicopter, castel și o vilă cu slugi…

-M-am apropiat de oglindă, m-am privit și m-am gândit: iată așa, voi trăi o sută de ani, căci astăzi arăt de 90! 😀


13 comentarii

Cum să supraviețuim pe timp de criză?


Luați prânzul, nu într-o cafenea, ci la servici, dintr-o băncuță adusă cu sine, iar produsele alimentare și îmbrăcămintea cumpărați-le la acțiuni și oferte cu reduceri. Mergeți la film nu mai des decât o dată pe lună! Transportul privat schimbați pe cel public. 🙂compasiune, criza
Întrebarea!Dacă am trăit la fel și înainte de criză, ce facem noi în continuare? Cu dinamica asta precum parcurg lucrurile în present, foarte curând va fi imposibil să procuri medicamente sau cele de-ale gurii… N-ai rezistat procesului de criză și ai murit, înseamnă că nu s-a rugat nimeni pentru tine! Credeți că nimeni nu va manipulează? – înseamnă că sunteți în mâinile profesioniștilor! Oricum, autorităților întotdeauna le-a fost ”într-un loc” de viața ta sau a fraților tăi…

Oricum, schimbarile trebuie să aibă loc mereu, în decursul acestor ani, nu doar în timpul electoralei… Schimbarile bineînțeles sunt vizibile doar până la alegeri, iar după, – vor dispărea toate invențiile… Ce bine a fost în copilărie: te-ai înfășurat cu o bețeală, te-ai urcat sub un brad, ai păpat o mandarină, – și ești ca într-un basm! Iar acum, nici nu știi, cu ce să te înfășori, încotro să te urci, ce să înghiți, astfel, ca măcar să apară sau să simți în întregime spiritul sărbătorilor de iarnă, fie și de primăvară! Nu avem de ales, decât să continuăm să fim copii…vc
Suntem independenți peste 20 de ani… Ah, Primăvara… Cresc speranțele solare… Mărțișoare pe urechi…

Ultima etapă a inflației: e mult mai profitabil cât mai mult… să bocești leii, decât să cumperi cu ei hârtie igienică. În această criză parazitară cu voievozi, în luptă pentru funcții și fotolii sus-puse… De ce persoanele cu asigurare maximă de existență ne stabilesc un salariu minim de trai??? Valuta s-a scumpit dezapreciind leul de 2 ori față de anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 80 %, carnea cu 30%, laptele cu 20% etc, și numai viața, prostule, cum n-a valorat niciun ban, așa și nu mai valorează!strabun

Totul e previzibil, și dacă avem imaginație bogată, nu e greu să prezici viitorul! Am început să ne alimentăm cu porumbei. Acestea sunt delicioase și sănătoase. Coaja arborilor este numai potrivită pentru condimentare și chiar pentru ceai. Demult merg pe jos, am învățat multe lucruri interesante despre orașul în care locuiesc, arhitectura și pietrișul drumurilor sparte. De zi de naștere a unei rude au tăiat și au pârlit un câine. La balcon stau tăvălite cu fundul în sus vrăbiuțe marinate. Îmi cos singură hainele. Am învățat să țes pâsle din paie. Ne spălăm o dată pe lună, aprindem focul în curte și încălzim apă în găleți: gazul a devenit prea greu pentru buzunarul nostru și țeava a fost sistată demult… buni baniDe două ori am reușit să prindem pește. Fierbem mustul și facem cvas. Ceai de ciupearcă sau mucegai, în loc de antibiotic, la fel de bine. Ne pregătim cu rudele să adunăm pământ în apartamentul nostru și să creștem un teren de cartofi. Demult n-am mâncat acest deliciu: cartofi prăjiți sau copți în rolă… Se bârfește, că și prim-ministru mănâncă cartofi!.. Ne gândim să luăm un credit ca să procurăm o bicicletă. Aerul în capitală a devenit curat, mașinuțe rare, – deja îi surprind și pe copiii noștri. Chișinăul e pustiu. Toată lumea a emigrat în Europa… Recent, l-am zărit pe Președinte, – a poposit în PMAN cu trăsurica lui trasă de bivoli…
– Criză?provizii Nu văd motiv de panică. Transportul? Aa, cel public? Bicicleta și pășitul pe jos, – iată mântuirea noastră, în special, pentru un locuitor sedentar al capitalei. Scooter-ul, second-hand, grădină, vilă, CD, – închiriați de la prieteni! 😀  Cine călătorește cu transportul public să treacă la cel… cu pRășitul pe jos. Mâncați de două ori mai puțin. Hainele, – continuați să le purtați cu acuratețe pe cele vechi. Filme pe TV, o dată la trei zile, – economisiți energia electrică! Trebuie adunate sticle și cele plastice pentru a obține STICLOPACHETE numai bune pentru euroreparați!

Îndreptați-vă coloana vertebrală, reparând stadionul republican, ca apoi pe treptele colorate proaspăt reparate să vă urmăriți mutrele vis-a-vis comunicând, în schimbul paginilor de pe rețele de socializare, – iată încă o sursă de energie… Dansați la cluburi și biblioteci, mai citiți și foile de tipar în schimbul smartphoane-lor! – Sănătate în plus, și pentru urechi și vedere!

ouaÎntotdeauna există perspective pentru a manevra! Dacă vei învăța să obții ăn mod corect alimentele, se va deschide o cale cu totul nouă, și ”batt-o” criza pe criză, dar să schimb bicicleta pe autobuz eu, cu siguranță, nu mai sunt în stare… Da, și dacă nu privești TV-ul după ora 22.00, te poți trezi fără deșteptător. Și mai bine!
Deci, cum n-am avut, așa și nu vom avea de ales! Democrația este în dezavantaj atâta timp cât legea nu e constructivă în folosul cetățeanului, și nu combate corupția din țară: ea pur și simplu n-are valoare!!! Principala problemă a actualului guvern nu sunt prostia, lăcomia, josnicia și nici chiar dragostea pentru contracte. Acestea sunt doar investigații. Iar problema principală rămâne atrofierea parțială a instinctului de autoconservare… buneii cat nepotii sunt la scoalaCrizele vor continua, noi vom plange cu nostalgie și din prostie la fiecare 20 de ani, ca de obicei, pentru că nu vrem sa ne schimbăm mentalitatea…

– Tatăă, eu când voi crește mare, voi fi moldovean la fel ca unchiul Grișa? – Ca mine, foarte posibil… Dar ca unchiul Grig, Doamne ferește!

Tactica unui câștigător: Convingeți inamicii că ei face totul corect! Sensibilzează-i cu tandrețe! Demonstrează oamenilor fericirea! Calcă-i cu dragoste! ”Baligați-le” cu generozitate! În cel mai rau caz, găurește-i pe câcăcioșii ăstea cu puritatea sufletească a organizației tale!fericire

– Ei, și cum mai trăiești? – N-ai să mă crezi: La fel de bine!

Și în sfârșit! – Citiți cărți și comunicați cu prietenii pe facebook, Ok… O lacrimă amară, întotdeauna este mai uşor de îndurat, atunci cand o împarţi cu prietenul de suflet. Da, și Mărțisoare fericite vă doresc, dar nu pe urechi! ❤

Mamă! Ce prostii ai scris aici? Tu mai bine ai găsi soluții! – vorba fiului meu unic…
😀


3 comentarii

Moldova oligarhilor


– Care e cea mai faimoasă ţară?dolar veceu

  • Moldova! Toate noutăţile se încep cu ea, politica ei… Din interior, TV, Internet şi până la vamă…
  • Care e cea mai puternică ţară?
  • Moldova! Ea îndură state de zeci de ori mai mari ca ea… şi fără nici un rezultat…
  • Care e cea mai mare ţară?
  • Moldova! – Poporul ei lucrează de la Lisboa şi până la Urengoj…
  • Care e cea mai tolerantă şi credulă ţară?
  • Moldova! – Suportă toate batjocurile de la extratereştri şi până la vecini inclusiv…getImage
  • Care e cea mai generoasă ţară?
  • Moldova! – Vecinii îi distrug vinurile, fructele si legumele, iar ea le tencuieşte pietrişul oligarhilor…
  • Care este cea mai minunată ţară?
  • Moldova! – În parlamentul ei se numără trădătorii patriei, care nu fac mare lucru, doar promisiuni şi… vorbe, vorbe… – au distrus tot ce e necesar pentru un trai decent şi normal, cultura şi tradiţiile ei, dar primesc câte un salariu de o sută de ori mai mare… Iar Justiţia încalcă legea şi drepturile omului…moldoveni
  • Moldova e o Ţară a poporului?
  • Moldova e un stat al oligarhilor!.. Chiar şi preşedintele e al oligarhilor! Şi fiecare scuipă pe valori!Господи научи нас молиться Луки 11 na 1

Filă din viaţă din dialogurile Internet şi TV şi… de pe drumurile sparte MD…

– Nu tăcea! – Viaţa e scurtă…


7 comentarii

Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi


ImagineDoi îngeri-călători s-au oprit pentru o noapte în casa unei familii bogate… Proprietarii s-au dovedit a fi ostili și nu i-au învitat să înnopteze în odaia lor de zi, în schimb, i-au poftit într-o pivniță rece. Atunci cînd înșirau așternuturile, îngerul superior, observând o gaură în perete, a făcut ce a făcut, dar a astupat-o bine. Îngerul cel mic l-a întrebat, de ce a făcut-o.

– ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”,  – fu răspunsul. În noaptea următoare, ei s-au cerut să înnopteze în casa unei alte familii sărace, dar primitoare. Soții au împărțit cu îngerii alimente cele mai bune care s-au găsit prin casă, și i-au poftit să doarmă în patul lor comod, iar pentru sine au înșirat un țol pe podea. În dimineață de după trezire, îngerii i-au găsit pe proprietarul și soția lui plîngînd. Unica lor vacă, de la care laptele era unica lor sursă de venit în familie, zăcea fără suflare în ambar. Îngerul mic întrebă pe cel superior: – ”Cum de s-a întîmplat așa ceva? Acel bogat, avea de toate, și tu l-ai ajutat… Iar această familie cu lipsuri, foarte săracă, dispusă să împartă cu noi tot ce are, și tu… ai permis să moară unica lor vacă? De ce?” – ”Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, – a spus din nou îngerul cel mare. – ”În subsol, am realizat că gaura din perete conține o comoară cu aur, iar stăpînul acestei comori a fost nepoliticos cu noi, și n-a făcut un bine în viața lui. Am reparat peretele, astupînd gaura, special ca să nu fie descoperită comoara. Iar în ziua următoare, când noi am dormit în așternut, a venit îngerul morții după soția proprietarului sărac. Eu i-am dat în schimb vaca… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi…Nu au iPhone, nu au jucarii , nu au televizor , nu au internet dar priviti fetele lor

Astă e legenda… Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi... Unii oameni întră în viețile noastre și pleacă repede, alţii devin prietenii noștri și rămîn pe o clipă, sau pe viaţă… Noi, muribunzii, nu vom înţelege şi nu vom ști niciodată totul! – De ce suntem toleranţi la prostia cuiva, și ne răstim la reproşuri obiective la adresa noastră. Purtăm invidia în noi, pentru că aşa ne este firea, fie nu simţim vina din orgoliu… Avem atâtea oratori, care strigă în urechea lor proprie, fără să se facă auziţi în practică…  Fie, realizează ceva pentru scopurile sale de a ajunge undeva, la vârf… Cel iscusit la cuvinte pentru fapte reale nu dispune de timp, dar nici nu îl caută, din indiferenţă… Nu putem iubi, pentru că nu dorim să învăţăm Iubirea… Unde au dispărut atenţia, toleranţa, bunăvoinţa?… O atitudine îngăduitoare faţă de prostie e specifică oamenilor deştepţi, dar şi ei sunt pe cale de dispariţie. Mentalitatea se înrădăcinează adânc, cu dispreţ şi ranchiună – nu ştiu, cum vom putea să o dezrădăcinăm, noi, sau copiii noştri cu tablete-n cap… Devenim din ce în ce mai orbi, şi ne place să purtăm ochelari, schimbându-le zilnic culorile… Nefericirea vine din insuccesele noastre şi succesele altora, pe care aşa şi nu le mai învăţăm a preţui…

Omule, dacă ai Credință, trebuie să înspiri și viataÎncredere, că tot ceea ce se face şi vine, este nu doar în favoarea ta! Vei înțelege, vei realiza asta în cele din urmă cu timpul… Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu care și este toată Întelepciunea, – dacă moldovenii ar trăi după standarte biblice țara nu ar fi în așa mizerie, de ăia și toți sataniștii și tâlharii sunt la putere că nu-L au pe Dumnezeu în ei.

Ieri – deja e o istorie. Mîine – e un mister. Prezentul – e un cadou! Să facem lucrurile să fie ceea ce dorim să fie bine pentru toată lumea! Viața e o magie, și gustul fiecărui moment este unic! Să învăţăm a iubi şi a preţui! ❤

Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Revelionul împlinirilor


1425756_1482225205336674_1086546943_nLa o masă de Revelion, și l-am întâlnit într-o companie mare, am observat o pereche care mi-a captivat atenția. Un bărbat  foarte frumos și o doamnă obișnuită, iar el era îndrăgostit, și erau fericiți! La aceeaș masă erau femei singure, care au decis ”cică soția nu e un perete – poți și s-o urnești din loc”. Dintr-o parte, să te uiți, această rivalitate era foarte vizibilă, însă pe mine m-a surprins soția omului: nu tam-tam, – nici o emoție! Ulterior, gazda mi-a relatat povestea lor. 15380796_287192555011081_4003951908069030533_nEl cândva a fost condamnat pentru „marketeering la negru”, a fost închis, și eliberat în ajunul noului an. Nu avea unde să meargă: cu fosta soția divorțase, a schimbat apartamentul, și dusă a fost, departe de el. Era un ger mare, el umbla pe străzi, privea la oameni prin ferestre, care ședeau la masă, si tângea dupa căldura lor sufletească… Din scările blocurilor unde încerca să se încălzească, era alungat de locatari. Se așeza în curtea de joacă pentru copii, pe bănci stabilite nu demult de primăria Chișinău.

Lora venea de la servici, se grăbea acasă… iarnaS-a apropiat de el, bănuind, că omului i s-a făcut rău. În aparență, după exteriorul lui, a înțeles totul, în special, a memorizat ochii lui; lacrimile au înțepenit pe genele de gheață. Era el nins împodobit, vânăt, cu mâinile înghețate, fără mânuși, iar tricoul se transformase într-o conductă. Acea iarnă din decembrie era foarte geroasă pentru o țară ca Moldova. L-a luat ea la sine acasă, l-a spălat, l-a hrănit… Apoi, s-au căsătorit. El s-a dovedit a fi o persoană remarcabilă, inteligentă… Iar la masa de Revelion, ridicând un pahar cu șampanie în cinstea ei, a spus, că această sărbătoare pentru iuiuel este una specială, pentru că atunci când el îngheța ca un câine lovit și alungat, nimănui netrebuit, pe el l-a salvat, l-a încălzit, l-a adăpostit această femeie, care va fi întotdeauna pentru el cel mai valoros cadou al destinului!

Cineva judecă sau se încruntă. Cineva se bucură. Iar unii stau în golfuri: e realitate sau basm. Până când voi nu veți crede în poveste, în realizarea viselor şi speranţelor, – viața poate fi o „baie” cruntă a Realității! Învățați cel puțin să zâmbiți,an nou fie chiar și unui basm inventat, dar… e din viață, din realitate! Învățați să Credeți! Să fiți pe tot parcursul anului, sănătoși și în vârf pe șa! Fie, ca norocul să fie alături de voi mereu! Alături de prieteni și cei dragi vouă! Să vă meargă traiul în familie! Tot ceea ce-aţi semănat şi nu aţi cules încă, tot ce aţi visat, dar n-ati îndraznit să faceţi, tot ce aţi sperat, dar nu aţi primit, este ascuns în anii ce vin şi aşteaptă să fie căutat cu şi mai mare determinare. Multă sănătate, dragoste, speranţă şi bună înţelegere cu cei din jur!
Un An Nou fericit tuturor! Cu un binecuvântat ”La Mulți Ani”! Pace în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu


5 comentarii

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”


ImagineDeseori, îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prieteni adevăraţi şi cei, precum le numea, “druji”, adică indivizi care apar în preajmă pentru anumite avantaje proprii… Nu am mulţi prieteni. Deşi, la acest capitol, în present, stau mai bine… 1452569_10152049131049630_408444496_nPrefer sinceritatea şi încrederea în relaţii; iar un prieten îl apreciezi aşa cum este, cu tot cu colţuri şi ceea ce te atrage la el. Altceva e când te simţi folosit. Dacă nu e încredere, – nimic nu e! Pe parcurs, am înţeles, că “pădurea nu e fără uscături”, ceea ce m-a făcut să nu regret că am ales să fiu militar. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învățate acasă. Lecțiile de răbdare și cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – covperseverența și neacceptarea prostiei și trufiei. Am trecut o școală a moralității în acea faimoasa ”kadetka”, liceul militar din Kiev. Să fii ofițer include un set de principii de conduită! Am avut noroc de profesori buni, începând cu părinții mei Eudochia și Simion Covrig, prima învățătoare Eudochia Guzun, urmează liceul militar din Kiev, școala antiaeriană din Sank-Peterburg; chiar și în îndepărtata Kușka din Turkestan în nisipurile căruia am făcut slujba timp de zece ani. Am avut mult de învățat de la colegii și șefii mei din Chișinău, inclusiv, Pavel Creangă, Boris Gamurari, Valeriu Pasat306236_10151468033799630_2032897633_nAm un respect şi o admiraţie deosebită pentru militari: îi consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Activitatea mea militară – a fost o perioadă de viaţă fenomenală, dar care s-a intrerupt forţat odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, ulterior, războiul pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun la activ. Ce m-a inițiat să revin la baştină în 1992: sincer doresc un stat de drept European şi – nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Am în vedere, şi această isterie antiromânească: Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, ai căror membru este şi România. Comuniştii, ca de obicei, neavând nimic concret în activ, prostesc lumea. Astăzi, situația este una alta decât cea din 1992. Există între Tiraspol și Chișinău o opunere alimentată de politicieni și serviciile speciale ruse, însă, nu cred că se va ajunge la o confruntare directă armată. Suntem urmăriți de UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri ”5+2”. E o nouă situație geopolitică mai favorabilă decât la începutul anilor ’90. Suntem vecini cu NATO și UE: această politică de vecinătate ne oferă siguranță. Vorba nu e doar de conflicte armate, ci și de timpul de pace, când avem mii de dispăruți în depărtatele Spanii și Rusii, iar instrumentul legislativ în Republica Moldova lasă de dorit. Fiecare locație are câteva nenorociți de aceștea, dispăriția cărora provoacă chinuri și suferințe rudelor. În 2003 am pus în discuție proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea și țente electorale din partea deputaților comuniști. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesniri pentru voluntari care au fost pe poziții alaturi de militari și polițiști au apărut și datorită insistenței noastre. Sunt inițiat în materia Dreptul războiului, care include și Dreptul de la Geneva. Am efectuat câteva studii, editând și două reviste ”Securitate prin cooperare” și ”Drept Umanitar”.936309_198593000295134_1754468392_n Tradițional, organizăm mese rotunde ”Securitate prin cooperare” cu politicieni, parlamentari, militari, punând în discuție problemele care țin de operațiunile de menținere a păcii. Sunt convins, că pentru a întra în UE este necesară o schimbare a elitei poltice. Constituția, cârpită de atâtea ori cu statut de neutralitate, care realmente înseamnă dependență de Tiraspol și Moskova, are nevoie de modificări.  Personal, consider, că dacă Moldova se vrea în UE, mai întâi trebuie să adereze la NATO, astfel, precum au făcut-o toate țările ex-socialiste și cele baltice. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări de conștiință, au sărit dintr-o barcă în alta, trecând dintr-un partid in altul: ”curvizm” politic absolut…   ”Întronarea” lui Voronin, din aprilie 2005, m-a impus sa ma implic în politică, – 1466202_10200922698215866_1651599045_nnu pot să uit această trădare epocală! Am aderat la formațiunea social-politică ”Mișcarea Acțiunea Europeană”: pe-atunci,  liderul Anatol Petrencu m-a motivat prin perseverență și principialitate în toți anii care au urmat după declararea Independenței R. Moldova. Ulterior, am plecat de la MAE, cînd am înţeles, că a fost o şmecherie şi fără de şanse. Totuşi, a fost o provocare: am înţeles eu şi şi mai mulţi din colegi.

Părinții, prietenii și amintirile. Am amintiri frumoase, în special, cele din copilărie. Și în present, prefer să ne întâlnim cu prietenii din copilărie, fie de Hramul satului, fie, la un fotbal. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. Regret, că mulți prieteni nu mai sunt cu noi. Ne-au părăsit Leonid Plăcintă, Andrei Bejan… 417113_10150680850964630_554400198_n

Cu soția mea Svetlana ne-am cunoscut în anii ’70, pe atunci eu studiam la școala militară. Fiica Aurelia lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei – șofer de autobuz pe rutele lungi spre Kiev si Rostov. Am doi nepoți, la care țin mult…

Îmi place lectura. De câte ori redeschid cartea lui Mihail Bulgacov, descopăr ceva nou… 263858_10150222040684630_7357127_nLa fel, mă relaxez, ori de câte ori citesc ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, care sunt convins, că relevă si realitatea presentă din R. Moldova. Avem sufucienți eroi gen Șurik Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble și 12 kopeici, fiind convinși că nu există alte centre culturale decât Moskova, Kievul și Jmerinka, iar la noi, – Chișinăul și Costeștii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătoriile lui în Basarabia la începutul secolului XX.

Date biograficeAndrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, Rezina, unde locuiesc şi în present. Colonel în rezervă, căsătorit, doi copii. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala Militară superioară a Trupelor Anti-aeriene din Sankt-Peterburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii Politice şi Securitate (Germania), un curs de studii la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (San-Remo, Italia), Academia Administrării Publice pe lăngă Preşedintele R. Moldova, masterat “Administrarea publică”. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, garnizoana Kuşka, şi patru ani – în districtul militar Belarus, garnizoanele Slonim şi Brest, în calitate de locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. 1455134_10152044107229630_1857730987_nÎn 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigade Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (educaţie şi colaborare militară internaţională). Din octombrie 2001 a trecut în rezervă. În present, este preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din R.Moldova, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, co-fondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni al Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boevye zaslugi”.

Consemnare, Svetlana Vizitiu


9 comentarii

Clubul”Impresii din viață și cărți” cu Victor Stepaniuc protagonist


Oricine are un destin, o biografie, o evolutie de la trecut spre viitor. Destinul, insa nu este doar noroc, rugaciuni si asteptare, ci actiune, indirjire, daruire de sine si munca, multa munca. Destinul- e o alegere. Asa este in viata oamenilo, asa a fost si este in viata societatilor si statelor prospere. Moldova- Patria noastra a tuturor, de asemenea are o biografie, un trecu , o perspectiva pentru a deveni un stat modern, prosper si democratic… Dar perspectivele in 20 de ani ne-au fost permanent surpate de esecuri, prea multe esecuri… Care sint cauzele esecurilor noastre, ale societatii moldovenesti in anii independentei?! Ce merita sa luam cu noi, in prezent si viitor, din trecut in calitate de traditii, morala, intelepciune, adevar, identitate, eroi, personalitati pentru realitatile noastre si fundamentul societatii moldovenesti contemporane?! Care sint bunele modele statale de prosperare, ce merita a fi cunoscute, studiate, preluate si implementate in Republica Moldova?! Care sistem politic este adecvat pentru statul Republica Moldova la aceasta etapa istorica?! Ce putem face noi, cetatenii, societatea civila, guvernantii, clasa politica si intelectuala pentru a pasi pe calea modernizarii tarii si a aduce bunastarea in toate familiile din Republica Moldova?!
Acestea si alte subiecte sociale, educationale, culturale si politice au fost si sint preocuparile practice si meditatiile mele indeosebi in ultimii 15-20 ani. Este o experienta, dar si o etapa importanta in viata, o alegere…
Despre aceasta, precum si despre alte idei, realizari, esecuri si regrete voi comunica cu audienta – prietenii, colegii si membrii in cadrul Clubului de elita ”Impresii din viata si carti” (BM ”B.P.Hasdeu”) (Victor Stepaniuc)

(inceputul sedintei – film)

Am ascultat cu placere lectia de azi a Dlui Victor Stepaniuc. Am auzit mai multe idei bune. Mi-au parut convingatoare argumentele despre necesitatea introducerii in Moldova a regimului prezidential. Este un om, care gindeste. Probabil, ca pentru asta a si fost eliminat de Voronin din PCRM. Totusi e om curajos... (Pavel Ganta)

(secvente din sedinta clubului IVC cu V. Stepaniuc)

Salutabilă e prezenţa dlui Stepaniuc la Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu”. Vorba e de o deschidere a unui om, fiu de ţărani, elev sîrguincios, student, militar, profesor, un tînăr director de şcoală, deputat, profesor la universitate şi cetăţean faţă de societate. Mai rar aşa ceva. Foate multe personage, fiind în funcţii publice, apoi, şi după trecere în altă inostasie, preferă să stea în umbră, să nu îşi scoată nasul spre lume. Bravo protagonistului, e un semn de curaj: trebuie să o recunoaştem… Și, bravo celor de la club, care real contribuie la o aşa deschidere… Cu interes am ascultat mărturiile fostului deputat în legislativul moldovean despre echilibrul puterilor în stat, necesitatea unui accent mai pronunţat pentru o republică preponderent prezidenţială (exemplele Franţiei şi SUA aduse de dl Stepaniuc sunt convingătoare şi sunt de acord cu ele), momentele, care ar trebui depăşite pentru ieşirea din impasul actual (după mine, e o situaţie permanentă pentru RMoldova, însă, de asta e realitatea). Cred că aici dl Stepaniuc are dreptate: instabilitatea, cultura politică, factorul politic şi clasa (elita politică –  noi o avem? Eu, personal, am dubii) fac durerea de cap pentru destinul ţării noastre pentru viitor. Au fost mărturii sincere referitor la ce s-a reuşit, și – ce nu, adică ce Domnia sa a reuşit, ce nu… Dacă este o înregistrare video, nu ar fi rău să fie plasată pe pagina clubului, poate, pe youtube… Face!!! E istorie, e om în istorie, iar dl Stepaniuc are amprenta sa în acest parcurs de după 1991, şi de ce nu, şi înainte de independenţă...” (Andrei Covrig, colonel in rezerva)

(secvente din sedinta clubului cu V. Stepaniuc, Boris Marian)

Cine nu-l stie pe dl Stepaniuc??? Fiecare cetatean il cunoaste in virtutea functiilor pe care le-a avut, contributiilor pe care le-a avut prin aceste functii. Unii il aclamau, altii il urau, multi il aplaudau… – mie mi-a placut ca om, desi nu impartaseam aceleasi idei; ii urmaream parcursul politic pentru ca il consideram REZONABILUL partidului comunist; m-am bucurat cind l-a parasit; il consider in continuare rezonabil, dar nu tradator. Astazi am descoperit partea umana, empatica a politicianului Victor Stepaniuc, caracteristica lui pacifista; politicianul documentat, citit, deschis la discutii de tot felul, la provocari. Sunt bune aceste intilniri de la clubul File din viata si carti; cunoastem alte fatete ale oamenilor, decit cele de ecran… Pe multi i-a mirat omul Stepaniuc – l-au cunoscut pe alt Stepaniuc – simpatic, convins de ceea ce face, valori pe care le urmeaza, bun povestitor, bun dialogator, cu multe lectii politice invatate, cu bogata experienta de viata. Ma bucur ca am fost la Club astazi! Felicitari dle Victor Stepaniuc! (Dr Lidia Kulikovski Director Departament studii si cercetari)  (film cu donatia cartilor)

A fost prima întrunire a Clubului având protagonist un politician. De fapt, este mai mult un intelectual decât un politician, concluzie pe care o trec la impresia principală a serii. Un istoric şi un profesor de calitate, titluri care nu pot să nu mă impresioneze, eu fiind crescut într-o familie cu doi pedagogi, istorici. De la asemenea oameni am avut, am şi voi avea ce învăţa. O să recunosc că Victor Stepaniuc m-a impresionat mult mai mult în această discuţie neformală şi sinceră decât alteori, de pe sticla TV-urilor. Un intelectual de marcă, care încearcă să demonstreze de douăzeci de ani prin modul său de a gândi (poate prea mult pentru un politician de pe malurile Bîcului) şi de a fi, că se poate de făcut şi politică onestă, corectă şi cultă. Pentru aceasta îl respect şi apreciez, chiar dacă avem viziuni politice diferite. A demonstrat că se poate, prin rezultatele pe care le bifează privind în urmă la consistenta sa experienţă profesională şi politică. Asta în pofida realităţilor scenei politice de la Chişinău, privatizată de tot felul de oligarhi şi bădărani, duşman al cărora se declară, astfel înscriindu-se curajos şi de bună voie în tagma ciorilor albe. Nu ne rămâne decât să ne îndreptăm speranţele spre studenţii săi, pe care Victor Stepaniuc îi îndeamnă să facă în societate şi politică ceea ce (încă) n-a reuşit el. (Veaceslav Balacci)

Pentru Republica Moldova o astfel de forma de dialoguri cu politicienii va fi o cale benefica pentru a gasi o forma acceptabila de dezvoltare ulterioara. Un punct de reper cardinal promovat de Presedintele PPSRM D-l Stepaniuc Victor este Republica Presidentiala, model care ar aduce stabilitate si prosperitate RM. Succes, D-le Stepaniuc! (Ghenadie Dodita)

Tot timpul e placut sa asculti un om care priveste lucrurile „dintr-o parte”, un om care nu este indoctrinat si care e gata sa vada si alte viziuni. Tinind cont de experienta politica in cadrul unui partid, in functia de ideolog, se creaza un stereotip, ca acest om il va cita doar pe Marx si Lenin. Am ramas placut surprins sa aud in discursul domnului diferite modele de organizare statale existente in lume si dupa care, sa se expuna punctele slabe si punctele forte a fiecarui model. Pot sa afirm ca am mai trecut un curs puternic in politologie, avind studiile de baza in alt domeniu. Merita de apreciat felul de expunere a gindurilor, a fost si recunoasterea greselilor de pe vremea cind era la guvernare, a fost si indicarea atenta a lucrurilor ce pot fi evaluate (reparatia manastirilor, etc.) si, totodata, m-a surprins faptul, ca am auzit si cuvinte de lauda a guvernarii actuale (lucru rar facut de oamenii dinafara guvernarii). Daca la fel sunt si orele pe care le preda la IRIM – pot doar sa ma bucur pentru studentii de acolo, deoarece au parte de un model de expunere a gindurilor destul de structurat si cu toate alternativele de gindire. (Denis Rosca)

APLAUDAT PENTRU INTELIGENŢĂ. De prima dată am asistat la şedinţa Clubului de discuţii, care activează pe lângă biblioteca municipală „B. P. Hâsdeu”, şi nu mi-a părut rău că am venit. Poate pentru că de astă dată oaspete de onoare şi vorbitor nu a fost nimeni altul decât Victor Stepaniuc. E un bine cunoscut şi experimentat politician (fost deputat în Legislativ şi viceprim-ministru în ultimul guvern comunist, unul dintre primii disidenţi ale PCRM, actualmente „liber opoziţionist”, s-ar putea spune, lider al partidului Popular-socialist) care astăzi îşi câştigă pâinea ca decan şi profesor de istorie la Institutul de relaţii internaţionale din Chişinău. Conform tradiţiei Clubului suspomenit, oaspetele şi-a mărturisit în faţa publicului (în temei, tineret studios) biografia politico-profesională, a ţinut o prelegere şi a răspuns la o ploaie de întrebări. Dealtfel , se ştie de cînd lumea că vorbitorii care nu ating strunele sufleteşti sau, barem, curiozitatea ascultătorilor, nici nu sunt întrebaţi de nimic. La întâlnirea la care mă refer au răsunat multe întrebări deştepte, pipărate şi deloc uşoare, însă nici una nu l-a pus la încurcătură pe dl Stepaniuc , ceea ce îl caracterizează ca pe un experimentat polemist şi expert în mai multe domenii. Dumnealui răspundea clar, scurt şi cuprinzător, dar şi cu un simţ fin al umorului care îi făcea pe ascultători să nu se plictisească. Experienţa de pedagog contează mult! La fel de degajat, simplu şi convingător şi-a expus vorbitorul ideile în prelegerea sa care n-a durat mai mult de 40 de minute. De fapt, dânsul ne-a prezentat, în premieră, un proiect bine chibzuit, o pledoarie argumentată ştiinţific şi psihologic în vederea întroducerii în Moldova a unui sistem prezidenţial de guvernare, de tip american sau francez, în locul celui existent, pe care autorul proiectului l-a caracterizat ca pe o guvernare colectiv-iresponsabilă şi pseudo-democratică. Publicul l-a aplaudat pe orator cu sinceră căldură. Nu puţini dintre cei prezenţi, dispuşi potrivnic faţă de fostul demnitar comunist, dar care nu-l cunoscuseră personal, au plecat acasă cu mult mai toleranţi. Am rămas şi eu puternic impresionat de apariţia lui Victor Stepaniuc, începînd să cred că există, totuşi, în Moldova politicieni cu mâinile curate. (Boris Marian, scriitor şi fost deţinut politic)

Albumul cu imagini de la evenimentul cu protagonistul Victor Stepaniuc, aici:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1477440139148472.1073741830.1391077501118070&type=3


4 comentarii

Veaceslav Balacci : Societatea civila. Provocari. Asteptari. Viitor. Clubul ”Impresii din viata si carti”, BM”B.P.Hasdeu”


M-am simtit extraordinar la benefiss-ul Veaceslav Balacci! A fost emotionant, interesant, incitant… Marturisirile au generat multe intrebari, iar mie mi-a cimentat increderea ca avem OameniDSC_0675 Foarte Buni in aceasta republicuta – cu verticalitate, cu atitudine si contributie civica! Increderea ca Expunerea vietii in public este un test pentru protagonist Vroiam sa spun ca omul trebuie sa treaca acest test public de a povesti viata sa altora ceea ce te face sa te evaluezi altfel. Nu stiu cum te-ai simtit tu, Veaceslav? Noi, minunat, fapt pentru care iti multumesc! 

E convingator baiatu! Mi-a placut cum a vorbit despre copilarie si despre parinti! Cu tandrete de TAUR despre copii si atat de subtil despre sotie… Rebelul este emotiv. (Lidia Kulikovski)

http://www.youtube.com/watch?v=OeYCu_MISuk&feature=em-upload_owner  (Clubul cu Veaceslav Balacci – film)

”MULŢUMESC din suflet pentru aprecieri şi aceste cuvinte frumoase! A fost o experienţă inedită pentru mine şi recunosc că mi-a plăcut. Până acum spălam oasele altora în public, acum am vorbit despre mine.  Vă mulţumesc pentru atenţia cu care m-aţi ascultat şi participarea activă la partea interactivă a discuţiei! RESPECT!” (Veaceslav Balacci)

A fost o prezentare extraordinara! Multumesc Domnului Balacci Veaceslav pentru informatii interesante din domeniul profesional si din cel personal. Succese in continuare si doar bucurii in familia frumoasa pe care o aveti ! (Inga Albu)

Acest tinar mi-a atras atentia inca citiva ani in urma prin atitudinea sa principiala in problema combaterii coruptiei. Am sesizat, ca este o persoana cu caracter, dar si cu multe idei interesante despre rolul societatii civile in marea munca de formare in Moldova a unei administratiei publice eficiente. Stiu, am aflat chiar azi, ca este un unionist, dar ma bucura faptul, ca Veaceslav nu face din aceasta o lozinca, intelegind, ca societatea moldoveneasca are nevoie de consolidare in numele bunastarii celor multi din tara noastra…DSC_0709 Este un tinar cult si bine instruit, si stiu, ca este meritul parintilor si profesorilor lui. Veaceslav are vointa sa-si faca o biografie... (Victor Stepaniuc)

http://www.youtube.com/watch?v=LIL7k7Ns55k&feature=em-upload_owner (film cu V. Balacci)

Am avut o placere deosebita sa ma aflu timp de doua ore intr-o societate exlusiva. Veaceslav Balacci a facut o prezentare de nota 10. Acest tanar de doar 33 de ani a reusit multe in viata, avand ca baza educatia din familie si exemplu de bun urmat a parintilor sai, dar si o sotie superba. Sunt convinsa de faptul ca verticalitatea, competentele, implicarea, onestitatea dlui Balacci sunt necesare Republicii Moldova. Am fost impresionata de atitudinea lui fata de sotia Tatiana (o doamna superba) si fata de copiii. Apreciez inalt dorinta lui de a se documenta si in alte domenii, nu doar in jurisprudenta. Apropos, e diferit de juristi; stie foarte bine sa-si expuna gandurile si isi cere scuze in public (exceptie pentru barbati si, mai ales, cei cu studii juridice) Ador aceasta personalitate care imi da Speranta in viitorul Moldovei. Am invatat multe de la el. Veaceslav Balacci – tot respectul! (Silvia Saca)

L-am cunoscut pe Veaceslav prin postările sale, prin felul DSC_0650său de a lupta pentru dreptate, – așa l-am cunoscut și azi, la club. Mă bucur enorm cînd văd tineri luptători, mă bucur enorm, – dacă am avea mai mulți luptători și doritori de a schimba lucrurile, poate am avea realizări frumoase într-un termen scurt… {i doresc succese și realizări frumoase în continuare! (Violeta Gasitoi)

Veaceslav Balacci confirma veridicitatea teoriei lui Einstein, care spune ca orice actiune naste o reactiune egala ca forta. Bloggerismul lui este ca reactie la unele elemente din viata sociala pe care un grup de oameni il considera nedrept. Daca e sa analizam in timp fenomenul Balacci se poate de spus e s-a adaptat criteriilor care ofera credibilitate jurnalistilor/bloggerilor si DSC_0702anume prezentarea si probelor la vorbele sale. Se poate de gasit multe documente scanate, care confirma o ideie. Acest principiu l-au acceptat si siteurile de stiri care se respecta – fotografii, documente, inregistrari video si audio. Verificarea veridicitatii argumentelor ramine in continuare in competenta organelor abilitate de stat, insa bloggerismul e o alternativa energica pentru agentiile de stiri partinitoare(daca sunt partinitoare). Imi place ideia de a oferi consultatii legate de procedurile vamale gratis – din cauza comoditatii online si ca are un aspect nobil, e un fel de a spune – iata cum se face… Cred ca jurnalismul si bloggerismul trebuie sa isi uneasca fortele pentru ca in continuare sa arate punctele slabe a sistemului, in asa fel ca sa se mentina tempourile de perfectionare a statului. (Denis Rosca)

Moldova n-are  ambitii? Nu exista asa oameni: Cat de mica nu ar fi, dar fiecare tara are o dorinta/ambitie.  Interesant, atunci de ce sustine ambasadorul ukrainean ca nu le avem, noi?… „Aspirație, dorință puternică de onoruri, de parvenire”, cum spune DEX-ul,  toate imbina Ambitia 🙂 Reiese, ca poporul ucrainean este mai ”ambitios”… in a o exila pe ambitioasa Iulia Timpsenko, ”criminala” numarul unu pentru ei.. Totusi, exista si asa persoane fara aspiratii etc, dar nu inteleg, de unde atata dispret la adresa noastra, mie mi se pare anesteziat. Directiile pot fi diferite: Ce este ambitie pentru mine poate fi ceva banal pentru altul… Cred, ca viata ii va „scutura” bine pe cei dn barlog, la un moment dat si se vor trezi ca trebuie sa-si gaseasca un rost. Chiar daca nu stii sa inoti, vei fi aruncat in apa si… incepi a da din coate! Nu la toti e lene si, cert e, de ce sa ne grabim cu verdictele… Iar Clubul nostru ”Impresii din viata si carti” intruneste  oameni inteligenti, DSC_0657cu ambitii pozitive, cu valori, cu atitudine, si sunt foarte receptivi! Veaceslav Balacci e unul dintre ei! Sunt foarte recunoscatoare acestui Domn, pentru intelepciunea care ne-o impartaseste! In ce ne priveste,.. poate nu suntem noi atat de ambitiosi, pe cat neauziti  de acei extraterestri, fie, de oameni, la care aspiram?… (Svetlana Vizitiu)


9 comentarii

Lidia Kulikovski: ”Ești ceea ce faci!”. La Clubul ”Impresii din viață și cărți”


 A fost una din şedinţele deosebite ale Clubului. Protagonista, în vârstă de… 33 (plus-minus 20) de ani ne-a lăsat cu gura căscată pe întreaga durată a şedinţei, captivându-ne toată atenţia şi în timpul discuţiilor neformale de după. Un om deosebit, un fenomen rarisim, care întruchipează dincolo de carisma unei femei deosebite şi un mix perfect de calităţi umane şi profesionale, un om de succes. Un familist, care îşi iubeşte enorm oamenii dragi, dar şi un perfecţionist desăvârşit,1392006_621660171206789_404371475_n un manager de calitate, recunoscând că poate fi oriunde numărul unu sau zece, numai nu doi. Are cu ce se mândri, de la familie şi până la carieră. A condus cu brio o cogemite Bibliotecă Municipală, lăsând după ea un corp întreg de discipoli de carate şi sunt sigur că se poate de minune isprăvi şi cu un minister, sau chiar guvern. M-a uimit prin combinarea dragostei de carte cu ţinerea pasului cu progresul, impresionând prin cunoştinţe în materie de internet şi gadgeturi. A impresionat şi printr-un fin simţ al umorului, imposibil de a nu fi remarcat şi apreciat. Ca la Beaumarchais, „Mă grăbesc să râd de toate, de teamă să nu fiu obligat să plâng”. Într-un cuvânt, încântat, stimată Doamnă-Carte, Lidia Kulikovski! (Veaceslav Balacci, jurist, blogger)

http://www.youtube.com/watch?v=rLMI04umZF8&feature=youtu.be (Începutul ședinței Clubului cu Lidia Kulikovski)

Am ramas impresionată de frumoasă activitate a Clubului de Elită ”Impresii din viață și cărți”… Doamna Lidia Kulikovski merită tot respectul, dragostea și aplauzele noastre, ba chiar toate florile Pamântului. E Doamna de la care avem ce invăța, si cu care ne putem mândri. Vă mulțumesc, pentru că faceți lucruri bune și de folos. (Aliona Nosatîi, Director filiala ”N.Titulescu”)

http://www.youtube.com/watch?v=i6cTeBF3Cj8  (film-video cu Doamna Kulikovski la Club)

Pedagogul și bibliotecarul Lidia Kulikovski ocupă un loc aparte în spațiul cultural-spiritual și educațional al Republicii Moldova. Am cunoscut-o cândva indirect, citind niște rapoarte a comisiei parlamentare, dar și prin intermediul unor unor publicații, articole științifice și colegi-pedagogi… Azi ,asistând la ședința clubului, care a avut-o în calitate de protagonistă pe Dna profesoara, am sesizat, că Moldova rezistă azi, în pofida tuturor tulburărilor social-politice și greutăților economice datorită unor asemenea intelectuali, care realizează succese vizibile prin munca asiduă, migăloasă, insistentă, rezultativă. Oare nu acesta este rolul unui intelectual în societatea noastră, bântuită uneori de esecuri și deznadejde?! Cartea, cultura, lectura, înțelepciunea și modelele bune ale națiunilor culte și prospere sint fundamentul civilizațional pentru Moldova noastră de mâine… Iar intelectualii modesti, intelepti și truditori din cultură, educație, știință, rămân mobilizați în prima linie! Respect, Dna Lidia Kulikovski! (Victor Stepaniuc, politician, istoric, pedagog)

Cu deosebită plăcere am participat la întîlnirea cu doamna Lidia KULIKOVSKI, care m-a impresionat prin imensitatea bogăţiei sale spirituale, pe care o dăruieşte cu generozitate şi cu multă bucurie tuturor îndrăgostiţilor de CARTE. Am remarcat că realizările profesionale le-a obţinut doar prin muncă, curaj şi o gîndire pozitivă. Graţie calităţilor sale distincte, precum sunt optimismul, tenacitatea şi spiritul de iniţiativă, mereu depăşeşte orice obstacol şi creează adevăratele valori. Mă bucur mult că am avut această frumoasă ocazie să o ascult şi să mă inspir din înţelepciunea şi eleganţa Dumneaei. Îi doresc doamnei Lidia KULIKOVSKI mult noroc, succese de creaţie şi discipoli excelenţi. (Tatiana Isacova

Doamna Kulikovski mi-a creat cele mai bune impresii. Mi-a placut atitudinea ei și deschiderea cu care a comunicat cu publicul, felul de a se exprima: simplu si pe intelesul tuturor, dând dovadă de o largă și profundă cunoaștere a ceea ce face. Binevoitoare și onestă, făcând lucruri mari cu mijloace mici pentru Biblioteca „B.P. Hasdeu” cu peste 40 de filiale, e o dovadă veritabilă. Sănătate și noi împliniri pe viitor Doamna Director Onorific! (Gheorghe Grâu, actor)

Doamna Lidia Kulikovski e un model nu numai pentru bibliotecari, ci și pentru orice intelectual care se respectă. E un model de urmat, pentru toţi cei care vor să evolueze spiritual şi uman. Ascultând-o, am cules foarte multe idei noi, de care voi încerca să mă ghidez în viaţa mea. E o încântare s-o asculţi pe doamna Kulikovski!.. (Dumitru Crudu, scriitor)

Înt-adevăr, eşti ceia ce faci. Fenomenal! Dna Lidia se mîndreşte că e bibliotecară. Am un respect deosebit faţă de aceşti oameni. Sunt mai puţin preţuiţi ca alte cadre didactice, alţi intelectuali, stau la sfîrşitul acestui nomenclatoriu, însă sunt cei care duc cea mai mare povară a înţelepciunei şi educaţiei. Vorba doamnei Lidia Kulikovski că ea „pe mulţi i-a învăţat să scape de mediocritate”. O întîlnire de suflet cu o doamnă de excepţie, care este dna Lidia Kulikovski. Am mai fost la biblioteca Haşdeu de mai multe ori şi tot timpul m-am simţi într-o atmosferă caldă şi de suflet. Aşa a fost şi de această dată, azi, joi, 7 noiembrie. Lume multă, lume bună şi frumoasă. Încă o dată m-am convins, că-n Moldova se nasc şi astfel de oameni, să sperăm, aşa va fi şi mai departe. Am reţinut unele fraze ale Doamnei Lidia, de fapt, adevăruri… Sunt utile şi pt cei tineri şi cei vîrstnici…  „… cel mai mare păcat este nevalorificarea potenţialului dat de Dumnezeu….” „… biblioteca e motorul comunităţilor…” „… cartea de azi este materializarea gîndurilor de ieri, iar faptele de mîine – materializarea gîndurilor de azi….” „….eu îmi fac circumstanţele şi de aceia reuşesc…” „…de la Dan Puric…. omul frumos e cel care se împărtăşeşte cu ceea ce are-n el bun…” …nu mă îndoiesc că e o glumă, însă e una reuşită – ”…totdeauna citesc cînd mă cert cu omul….nu vorbim…o săptămînă nu mă deranjează…” „… am reuşt deoarece am avut mulţi prieteni…” „… ar fi bine să ai două vieţi: în prima să greşești, iar în a doua – să repari greşelile…”, însă, de avem doar una….” şi, în acest context – „… un fluture, fără abateri lirice, spre deosebire de om, pînă-n seară îşi face treaba….” „… decizia este viitorul instituţiei pe care o conduci….” „…fiecare oferă ce are…” …. mai bine nici nu poţi spune!!! „….dacă 50 procente din cei care te înconjoară se împotrivesc ţie, atunci vei progresa…”, adică, după mine dacă ai adversari, 50 la sută, e bine. Sunt de acord. Asta-i viaţa…. … explicaţia cu noţiunea „oportum” mi-a plăcut. Mulţi aşteaptă şi ratează acest flux ca corabia să ajungă cu bine în port….”om portum”… fenomenal!!! „…în funcţia mea am putut face mai mult decît ce am fost în stare…”. De, e viaţa, se referă şi la umila mea persoană… … vorba de cele două tabere… „1.DSC_0563 cei mulţumiţi, care numără bucuriile sale şi 2.cei nemulţămiţi, care numără bucuriile altora” !!!…”calitatea profesională este direct proporţională cu calitatea contribuţiei… ”Dna Lidia a vorbit şi despre un „noroc chior”. Cred, că aşa ceva nu există, norocul ș-îl facem cu mîinile noastre. Sunt convins, că dna Lidia şi l-a făcut-o cu mîinile sale! Mulţi ani şi succese, dna Lidia!! (Andrei Covrig, Colonel în rezervă )

Am admirat-o întotdeauna! E Distinsa Doamnă care are ce spune, ştie cum să o spună, are capacitatea de a capta atenţia din prima secundă pentru că inteligenţa şi rafinamentul ei nu poate să nu frapeze. Mă bucur că o cunosc personal, sunt mândră că a acceptat o dată, demult, să fie eroina emisiunii “Probă la micro… SCOP” şi că mi-a povestit sincer despre toate şi… îi doresc toate cele mai bune şi mai frumoase, pentru că merită. Atât timp cât există asemenea oameni, Noi vom Exista! (Gutiera Prodan, jurnalist)

Mă bucur că Clubului Impresii din viața și cărți a prins aripi la Biblioteca Municipală din Chișinău. Pe lângă prezența pe care o au aici la aceste evenimente, diverse personalități, mă bucură că ne oferă posibilitatea să devenim mai apropiați, ba chiar și prieteni, nu doar în sensul unei prietenii în mediul electronic, prin rețelele de socializare, dar și așa, fireşte Aceste întâlniri, ne oferă o pastilă lunară de suflet, o zi în care putem să dăm întrebări şi găsi răspunsuri alături de persoane curajoase, frumoase, deschise, bogate sufletește, oneste şi sigure pe ele.  Prezența protagonistei noastre de astăzi, Lidia Kulikovski, o persoană care a vorbit, a împărtășit, ne-a molipsit, de inteligența, caracterul său carismatic,  un suflet sincer, este personalitate de la care ai „ce fura”. Ea femeia ne-a oferit multe din experienţele de viaţă, din cărţile pe care le-a scris, din propriile trăiri, vise şi lecturi. (Mariana Harjevschi, Director General BM ”B.P.Hasdeu”)


3 comentarii

Unde-i trupul?


Fata zbura cu limuzina ei, sub 260 km/oră, și când a fost oprită pe șosea de polițistul de trafic, a aterizat calmă și indiferentă…

– Ești nebună, ce-i cu viteza asta? Arată-mi actele tale!

– Nu le voi arăta, sunt false!

Polițistul revoltat: – Așa deci, iesi din mașină!

– Nu pot ieși, am buzunare pline cu droguri, mă tem, să nu se împrăștie!..

Polițistul transpirase de furie: – Deschide portbagajul!

– Nu voi deschide, am acolo un mort deja de o săptămână, aduce un iz ingrozitor!

Polițistul a chemat echipa cu întăriri. Acei au venit, au scos nebuna din mașină: mâinile pe capotă, – acte în ordine, droguri nu-s, potbagajul e pustiu…

Polițistul întreabă de polițist: – Tu ce tot îndrugi: Unde-s droguri, unde-i trupul?…

Iar nebuna a zâmbit ironic și a mai adăugat: – Da, da, ascultați-l mai departe pe acest încornorat! Acuș, va mai spune, că am condus la viteza de 260 km/oră!..

😀


Un comentariu

Logică feminină. Maxime.


Iată, vine în întâmpinarea mea omul, care mă face sa-mi pierd mințile… Doamne, el mă privește! Ia, să mă prefac eu. că nu l-am observat!

Banul strică bărbatul; de aceea, alături de el trebuie să fie o femeie, care să-l ferească de deochi!

Toți banii din lume, nu poți să-i câștigi! Oricum, o parte din ei, trebuie să furi… 🙂

Conșțiința au inventat-o persoanele rele, pentru ca să le chinuie pe cele bune… 🙂

Atunci când statul vrea ceva de la tine, el însuși se numește Țară!

Norodului nostru atâta i s-a promis, și lui mereu îi pare insuficient!..

Eternă problemă a femeiei; atunci când faci cunoștință cu un bărbat, cum să distingi omul bun de cel rău, dacă ambii vor de la tine una și aceeași?

Când ți se spune. că ești cea mai bună, cea mai frumoasă: înțelegi, că undeva a fost o concurență

Când mergi pe capuri, ai grijă să nu te luneci pe chelie

Practica – un lucru care funcționează, dar nu este clar cum; Teoria – asta e când totul e clar, dar nimic nu funcționează… Totuși, uneori teoria se imbină cu practică: atunci nimic nu funcționează și nimic nu e clar!1453368_10200304687974700_1235117433_n

Jocuri incitante ai tinerilor din Moldova: Încearcă să nu degradezi, atunci când te înconjoară doar stafii; Caută una normală. printre sute de curve!; Caută un loc de muncă! Apropos, nu avem nevoie de Diploma ta de rahat!

Dacă ai devenit brusc rău pentru cineva: înseamnă, că l-ai supraîncărcat cu bunătatea ta

Uneori, doar ratând, – ințelegi, cât de bine ai reușit…

Săgețile ceasului fug doar înainte, pentru că trecutul deja nu mai contează…

Dacă  doriți să atingeți frumosul, puteți să mă atingeți pe mine 😀

Svetlana Vizitiu


Scrie un comentariu

Paulina Zavtoni:”Astăzi noi suntem temelia”


z1O doamnă frumoasă, sclipitoare, inteligentă. Şi, desigur, foarte talentată. Posedă un simţ deosebit al umorului, ştie să se descurce în orice situaţie complicată. Activează în teatru deja de 50 de ani! Artistă a Poporului, actriţa Paulina Zavtoni s-a dovedit a fi atât de simplă în conversaţie, dialogul fiind un adevărat moment de a afla lucruri inedite de suflet, de viaţă, de creaţie. Vine dintr-o familie modestă.

Îşi aminteşte cu tristeţe de anii din copilărie, când ţineau în şură un sac cu pesmeţi pentru zile negre. Mama ei, Ana Zavtoni, a rămas văduvă când era însărcinată cu Paulina. Tatăl a murit pe front. „Amintirile scumpe din copilărie sunt mereu cu mine”, zice ea cu nostalgie.zavtoni Întotdeauna i-a mers la oameni buni, pentru care simte o atracţie intuitivă. Contactul viu cu oamenii, iată secretul ei. Era mică, dar avea sentimentul că acele momente, pe care le petrecea în scenă, erau cele mai fericite pentru ea. Şi-a creat, astfel, o dependenţă de teatru, de trăirile inedite, ceea ce a determinat-o să aleagă teatrul. Învăţătorii de la Şcoala nr. 1 (în prezent, Liceul „Gheorghe Asachi”), au fost primii ei susţinători. Profesoara de limbă rusă, Tatiana Cuzminicina, sub a cărei conducere Paulina a interpretat primele roluri din dramaturgia rusă, i-a cultivat dragostea faţă de teatru. z4Prin anii ’60 a depus actele la Conservatorul „Gavriil Musicescu”, la Catedra arta actoricească, cu specialitatea actor de teatru şi cinema. L-a avut conducător pe Arcadie Plăcintă, Artist al Poporului din RSSM, un om minunat şi cu har. Profesori i-au fost şi alţi Artişti ai Poporului: Eugeniu Platon, Valeriu Cupcea... Colegi i-au fost actorii care au creat file în istoria teatrului autohton: Spiru Haret, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Veniamin Apostol, Damian Dimitrov, Mihail Curagău, Viorica Chircă, Dina Cocea, Margareta Ureche etc. Inimile lor băteau la unison, erau darnici şi plini de speranţă… Paulina era studentă când a fost remarcată de Nadejda Aroneţcaia, care conducea studioul de pe lângă „Moldova-film”. Anume N. Aroneţcaia a sfătuit-o să meargă la actorie. z grFiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea,z2 N. Aroneţcaia a montat şi „Copilul nimănui” după I. Şkvarkin, cu Paulina Zavtoni în rolul principal. Astfel, Paulina Zavtoni slujeşte scena Teatrului „Luceafărul” de 50 de ani, reprezentând prima generaţie a teatrului.

„Astăzi, noi suntem temelia”, glumeşte actriţa. Model i-au slujit: Domnica Darienco, Ecaterina Cazimirov; dintre actorii ruşi: Iulia Borisova, Vasile Lanovoi, Iuri Iakovlev şi alţii, cu care făceau schimb de experienţă în timpul deplasărilor la şcoala vahtangovistă. z harSpiru Haret… A fost oare vorba despre un destin prestabilit?! Când a văzut-o pe tânăra cu două cosiţe în curtea Conservatorului, Spiru a renunţat la visul său de a deveni agronom şi a urmat-o pe ea, Paulina. „Profesia e ca şi dragostea, se alege o singură dată în viaţă. Dacă nu te căsătoreşti cu persoana iubită vei fi nefericit”, spune actriţa. Au fost un cuplu armonios – atât familial, cât şi scenic. Au jucat împreună în Trei surori de A. Cehov, Pe-un picior de plai şi Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu. În piesa Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri au fost extraordinarii Luluţa şi Leonaş. zz Despre cuplul Paulina Zavtoni – Spiru Haret, Alexandru Grecu, Maestru în Artă, a spus că „este una din legendele scenei basarabene. Am fost «furat» de jocul lor scenic, de personajele acestor actori inconfundabili încă din copilărie. Nu mi-a scăpat niciun spectacol în care să fi jucat aceşti valoroşi artişti. Acest cuplu a dat naştere unei veritabile dinastii artistice”.

Spiru Haret a fost o fiinţă caldă, z harcu suflet de copil, iar în scenă – un actor splendid. Casa lor era un laborator de creaţie, unde doar în orele de somn nu se vorbea despre teatru… „Eu am avut noroc, afirmă fiul Constantin. Părinţii mei sunt – doi Actori şi doi Părinţi – cu literă mare. Un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe scena teatrului.z fl Alături şi la bine şi la rău. Lecţiile de dragoste, de fidelitate ale părinţilor mei stau şi acum la baza vieţii mele.”
Cu părere de rău, în septembrie 1999, Spiru Haret a plecat… în ceruri, iar soţia sa iubită, Paulina, a fost cea care i-a ţinut de mână şi i-a citit Tatăl Nostru până la ultima lui suflare. A fost o despărţire grea, dar până şi în ultimele clipe ei au ştiut să fie alături „înlănţuiţi” de dragostea şi respectul ce-l aveau unul faţă de celălalt. „Suntem o casă de artişti… Feciorul Constantin Haret şi nora, Ala Tuz-Haret, sunt actori la Teatrul „A. Cehov”; fiica Lucia Galac, este profesoară la Academia de Arte; cuscrii, Ivan şi Svetlana Tuz, sunt actori şi ei, iar nepotul Anatol Galac studiază la Liceul de Arte… Probabil, destinul ne-a hărăzit, ca eu şi cu Spiru să stăm la temelia dinastiei noastre.” Sunt momente în viaţă, când simţi un gol imens… „E ceva firesc, mai cu seamă, în prezent. Nu te poţi aştepta doar la succes. Munca actorului înseamnă suflet. Te macină îndoielile: te acceptă regizorul, vei putea să interpretezi rolul, ai procedat corect, publicul te va înţelege, te va aproba?… Ca urmare, uneori, eşti indispusă. Totuşi, optimismul, dragostea pentru teatru, le tratează pe toate.” Actriţa se străduieşte să fie mereu în formă, să arate impecabil, să zâmbească.
Nu-i place, când cineva, fie dintre colegii săi, fie alţi oameni, se plâng de starea precară, consideră, că astfel omul transmite energia sa negativă celuilalt. La fel, nu apreciază când o actriţă la vârsta a treia o face pe „tinerica” şi invers. Realitatea fizică, vârsta actorului modifică radical lectura piesei. Spectacolul pune spectatorul pe gânduri, cum ar fi procedat el în astfel de situaţii… z copE ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
. Nu acceptă teatrul ieftin. Recunoaşte că genul comediei este acela care aduce o sală plină de spectatori, deoarece e mai acceptabilă, mai înţeleasă. Totuşi, tragediile şi dramele sunt şi ele bine primite de spectatori, în special, cele jucate de actori buni. Despre corelaţia actor – regizor şi cum se face un spectacol reuşit actriţa consideră că rezultatele vor fi benefice dacă relaţiile dintre regizori şi actori sunt armonioase, calde. Un spectacol e muncă în echipă. Rar se întâmplă când dintr-un material slab iese un spectacol cu priză la public.

z nepValoarea unui spectacol depinde de piesă; determinată de un material bun, de regizorul talentat şi de trupa extraordinară de actori, care să lucreze zi şi noapte. Profesia nu întotdeauna asigură un trai bogat actorului. „Le spun şi copiilor mei, că actorii n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi bogaţi financiar. Ceea ce contează, e spiritul, bogăţia sufletească.” De fapt, în zilele noastre, pentru tineri, factorul financiar contează, doar că doamna Paulina se mulţumeşte cu ce are. Altfel, propune să fie reduse preţurile biletelor la teatru, pentru ca fiecare copil să aibă acces la spectacole. Teatrul trebuie să participe la educaţia copilului.

z3Oricum, şansele tinerilor actori de a se afirma profesional, şi anume, la Teatrul „Luceafărul”, sunt foarte mari. Aici activează mulţi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Paulina Zavtoni încurajează tinerii. Cu ei actriţa vorbeşte de la egal la egal. E tânără sufleteşte! – o spun chiar studenţii. Este simbolul Tinereţii! „Nepoţii o numesc drăgăstos «Mica», ne relatează fiica actriţei, Lucia Galac, lector superior la Academia de Arte. Energia ei fulminantă nu se potriveşte cu imaginea unei bunicuţe obişnuite. «Mica» este consultantul principal în procesul de pregătire pentru manifestările artistice, la care i-au parte copiii. Mă bucur că este în continuare solicitată şi antrenată în multiple activităţi. Iar nepoţii, ca şi noi cu fratele cândva, îi duc dorul şi se bucură mult, când au norocul să le fie alături… Cu cât devin mai matură, tot mai mult o înţeleg pe mămica. La ea venim după un sfat, cu ea împărtăşim gândurile, bune şi triste.” Viaţa familiei este îndrumată subtil de Paulina Zavtoni, pilonul spiritual al casei. Ea îi adună la toate sărbătorile. Îi place să-şi vadă nepoţii împreună. „Îmi pare rău că trec anii şi eu îmbătrânesc. Trec anii, mă trec şi eu… Dar m-am conformat!” 

Spectatorii o iubesc, colegii se mândresc că o au alături! Cu siguranţă, actorii Teatrului „Luceafărul” au spectatorii lor, care îi iubesc. Artista Poporului Paulina Zavtoni îi are pe ai săi. Uneori spectatorii o întâlnesc pe străzile oraşului şi-i exprimă dragostea şi respectul. Îi recunosc şi vocea care sună la Radioul Naţional, cu care colaborează şi în prezent. „Unii spectatori îşi imaginează, că actorul este identic cu personajul din scenă. Teatrul e un miracol! Ei iubesc miracolele, la fel şi pe actori. Iar o părticică mică din dragostea lor, rămâne cu mine, cu modesta mea persoană!” E convinsă că experienţa e importantă pentru un actor, dar nu întotdeauna. Actorul n-are vârstă, el trebuie să uite că este Artist al Poporului, că a fost aplaudat, difuzat la radio şi TV etc. Actriţa se consideră fericită şi împlinită, deoarece Dumnezeu i-a dat sănătate şi inspiraţie. În teatru e respectată şi utilă. A lucrat cu foarte mulţi regizori şi a fost distribuită în roluri minunate. Le iubeşte pe toate şi susţine că nu s-ar fi lipsit nici de unul, precum nu te poţi lipsi nici de-un deget de la mână. Nu ştie cât va mai juca pe scenă, dar ar dori ca la clipa despărţirii să ajungă cât mai târziu… Iar spectatorii să vină la Teatrul „Luceafărul” continuu. Cărarea aceasta să nu se termine… „Am avut norocul să fiu partenera Paulinei în scenă, spune cu mândrie Artista Emerită, colega de scenă şi prietena Ninela Caranfil. Zic norocul, pentru că această actriţă este înzestrată de la Dumnezeu cu mult har, trăieşte în scenă incandescent, până la lacrimi, astfel, impunând spectatorii să simtă şi să trăiască la fel ca personajul jucat de ea…”

P.S. În 2006 am scris cartea despre Paulzaina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…

 Svetlana VIZITIU


6 comentarii

Vera Zadoinov: sunt mândră să demonstrez, că Moldova are talente!


De curând, moldoveanca noastră de 14 ani, Vera Zadoinov a primit o propunere extraordinară, să se filmeze în una din rolurile principale, într-o pelicula artistică de nivel internaţional, regizor fiind însusi celebrul Valeriu Jereghi. Urmează pregătirile de plecare la Kiev, dar şi emoţii mari, ca de obicei, în ajunul filmărilor… Ţin să menţionez: până în present, Vera este cea mai tânără basarabeancă, învitată în rol protagonist… Să ascultăm ce ne spune chiar ea, Veruţa Zadoinov… Nouă ne rămâne să-i urăm realizări frumoase şi succese, multă răbdare pe tărâmul filmărilor, şi în viaţa de toate zilele…

„Mă numesc Vera Zadoinov, am 14 ani sunt elevă în clasa 9-a.vera z cal De mic copil îmi plăcea dansul, muzica, filmul, îmi plac filmele bune, îmi plac comediile, filme de acţiune și melodrame. Mi-am dorit demult să devin actriță, dansatoare profesionistă, de fapt, sunt copilul căre-i îi place arta: cînd eram mai mică, am făcut și pictură, desigur, acum nu-mi ajunge timp. Fac cursuri de dans la ”Black and White Dance Center”: avem o echipă foarte bună; ador această școală și aș dansa, sinceră să fiu, şi 24/24 ore. vera 1Atunci, cînd dansez, sunt cea mai fericită, cu dansul trăiesc, cu dansul răsuflu… Stilurile mele preferate de dans sunt: contemporary și jazz. La fel de mult, prefer hipismul: eu ador caii. La moment, sunt foarte emoționată, desigur, că-mi fac griji, cum va merge, şi sunt onorată de propunerea maiestrului Valeriu Jereghi, să fiu actriţă în filmul regizat de dumnealui. Atunci cînd am primit știrea, mi s-a părut că visez, și acum mi se pare că visez… Adesea, mă gîndesc: sunt un copil fericit, foarte fericit, că am parte de părinţi minunaţi, de oameni buni în anturaj… Chiar dacă părinții mei sunt avocați (Violeta Gasitioi şi Roman Zadoinov), și tare își doresc să le urmez meseria, eu știu, că ei mă vor susține și-mi vor fi alături, chiar şi dacă doresc să am o altă meserie pe viitor, eu voi demonstra, că pot face totul cu suflet, la cel mai înalt nivel… Cine știe, poate Moldova va auzi de mine în cel mai apropiat timp, îmi doresc să devin o actriță profesionistă. Eu sunt convinsă, că această propunere care vine din partea marelui maestru, regizorul Valeriu Jereghi, – este o șansă pentru mine! Iar alături de actorii profesioniști din Ukraina, Canada, Rusia, Latvia, Belorusiv2 Cu siguranță, voi învăța multe, şi sunt foarte mîndră, că am șansa să demonstrez, că și Moldova are talente. Îmi doresc, să devin o actriță bună, nu neapărat în Moldova, dar voi tinde şi sper, să reuşesc să devin o actriță profesionistă, iar regizorului Valeriu Jereghi, – sper, să-i fie ușor să lucreze cu mine. Deci, toate impresiile, despre ceea cum au parcurs filmările etc,  vă scriu ceva mai tîrziu: sunt în pregătiri. Detalii nu vă dau, vreau să fie o surpriză. Cu drag pentru Moldova – Vera Zadoinov”

Dar şi Valeriu Jereghi a ţinut să menţioneze: „Actorii care vin la probe şi vad in oficiul meu pe un loc deosebit – unde este mai mult soare, poze cu Veruţa; îşi doresc şi mai mult să participe în acest proiect...”

Draga Vera, ştim că vei reuşi o performanță actoricească de invidiat și să transmiţi emoţii mari pe pelicule ecranelor cinematografice mondiale, care in final vor impresiona și vor înduioşa milioane de oameni! Îţi dorim să fii tare şi să ne aduci ţara în slăvi! Vă ţinem pumnii, ţie, Vera, şi Maiestrului Valeriu Jereghi!! Multă Baftă!!!


8 comentarii

Violeta Gaşiţoi: Au nevoie cetățenii să-și cunoască drepturile?


Îmi place marea: aș putea privi pînă la nesfîrșit valurile mării, – îmi redau puteri, mă încîntă, mă inspiră,.. De aceea, mă strădui să mergem la mare în fiecare an, cu familia mea.  De curând, revenind de la odihnă, unde m-am încărcat cu forţe noi, mi-am zis, sa parcurg prin valurile omuleţului din mine: să înţeleg şi să relatez, despre ceea ce sunt, ce cred și simt. Ce îmi doresc şi ce îmi place, într-adevăr…  Nu sunt o persoană simplă, dar sunt optimistă,- uneori, impulsivă, alteori, mai calmă, in special, atunci, cînd merge vorba de serviciu, aici, chiar e nevoie de multă linişte. Am trecut prin situaţii, după care mi-am dorit enorm să-mi i-au familia și să plec din țară, măcar pentru cîteva zile, să-mi dedic tot timpul familiei. M-au bântuit chiar şi idei, de a nu mă mai întoarce, doar că în câteva zile, mă apuca dorul de casă, de părinţi, prieteni… Deseori, sunt întrebată, de ce anume îmi este frică: Nu știu, dacă neapărat e o frică, dar mă înspăimîntă, chiar și gîndul, că aş putea să fiu neputincioasă; să dau de o situație complicată, și să nu pot face nimic pentru a schimba ceva. Avocații sunt ca şi medicii, – oamenii mereu se adresează la ei după ajutor, și aici, dacă ai luat o decizie greșită, – poţi să pui în pericol viața unui om! În cazul medicilor, ca şi, de fapt, în cazul avocaților, părerea mea, aș spune, e că din cauza unei decizii greșite poate fi distrusă o viață. În opinia mea, un avocat bun este cel legat de munca lui, și care nu uită de atribuțiile sale, nici în timpul concediului său.  Îmi place viața, îmi place să muncesc, să studiez, – niciodată nu m-am  oprit din învățat, – iar ceea ce încă nu am reușit să o fac pe deplin, e să mă odihnesc, şi anume: fără ca să mă gîndesc la muncă. Chiar și atunci, cînd sunt plecată, nu pot să uit că acasă cineva are nevoie de ajutorul meu. Îmi place, să fiu utilă și să ajut, atunci cînd pot să o fac. Iubesc oamenii care au suflet: eu încă mai cred în oameni buni, nu i-am întîlnit să fie prea mulți, doar că unii din ei, mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața, m-au făcut să cred din nou, că există dăruire de sine, fără ceva în schimb.  Ador să citesc, chiar dacă nu am prea mult timp pentru lectură; dar pentru mine, o carte bună înseamnă o mică fericire! Îmi place scriitorul englez Thomas Paine ( 1971) care a scris ”Drepturile Omului”; el a reușit prin scrierile și ideile sale, să influențeze ceea ce, în prezent, se numeşte democrație. Conform autorului cărții, singurul scop al guvernului este acel de a proteja drepturile înnăscute ale oricărei ființe umane, iar toate formele de conducere de pe urma cărora nu beneficiază cetățeanul – sunt inutile și ilegale. Încă, în acea perioadă, autorul spunea: Guvernul nu este o afacere pe care orice om sau grup de oameni au dreptul să o înceapă și să o exerseze pentru propria remunerație, ci este în întregime un act de încredere, dreptul acelora prin care încrederea este delegată, și de către care poate fi oricînd reluată. vpbNu are nici un drept propriu, ci numai îndatoriri!  Dacă are cineva timp, recomand să-l citiți pe Thomas Paine. Cît despre dorințe, mi-am dorit mereu o stabilitate, o justiție egală pentru toți, o justiție curată! Dar, …mâ tot întreb, cînd vom avea această stabilitate și această justiție? Chiar dacă sunt optimistă, știu, că doar cu un optimism, multe nu le reușești, – trebuie să mai faci ceva, să tinzi spre schimbări  Drepturile Omului sunt pentru toți și, oriunde.  De fapt, ce este justiție? În Republica Moldova, persistă convenția celui mai puternic, și nu fiecare, rezistă sau se opune. Nu agreez corupția: urăsc acest fenomen, și atunci, cînd vorbesc despre corupție, desigur, că nu place multora. Suntem o țară coruptă și trebuie să recunoaștem, că e predominant… Deși știu, că nu am eu acea putere, care ar putea face multe pentru a schimba ceva, totuși, cred că fiecare trebuie să înceapă de la sine. Mă gîndesc foarte des despre ceea, ce nu merge în țara mea natală și am ajuns la o concluzie, că se fură mult în Moldova, începînd de la cei ce au funcții mari, – de acolo, se începe totul,- suntem într-o mocirlă din care nu știu, dacă vom reuşi să ieșim la suprafaţă, dar cu siguranță, trebuie să reușim, deoarece acest popor merită să trăiască frumos, și pentru aceasta, avem nevoie de o justiție curată și onestă. Majortatea, împiedică aflarea adevărului din justiție, ceea ce nu este normal,- fiecare se conduce după legea lui, şi deseori, e legea telefonului stricat: am sunat – am vorbit – am rezolvat.  În mod normal, dreptatea se reflectă pe probe: este regula de bază. Ceea ce trebuie să schimbăm, părerea mea, e că sunt oamenii, care înfăptuiesc justiția, – avem nevoie de oameni onești, cinstiți,- un caracter onest e mai convingător, decît o lege; iar legea aplicată de un corupt și minciunos, este de la bun început, cea compromisă. De ce, nu am avut schimbări în ultimii ani, or, – de ce, am avut doar promisiuni? Concluzia este, că în funcții nu au fost puși oameni onești și cinstiți care să schimbe lucrurile înspre bine; fără de ei – nu poți realiza nimic bun. În continuare, avem parte de numiri în funcții pe criterii de rudenie, cumetrism, fini etc. Iar atunci, cînd a nimerit în funcție o persoană neafiliată politic, să zicem, din întîmplare, peste un scurt timp, ea a fost demisă, iar locul trebuie eliberat pentru „ai lor”. Aici, e toată problema guvernării a Moldovei noastre. Am avut cazuri multe, în instanțele de judecată naționale, cînd salariații au fost demiși din funcție pe criterii politice, adică, s-a schimbat puterea, – „trebuie să-mi iau la serviciu neapărat cumătrul”, și aici, se caută metode ilegale de a demite o persoană onestă și cinstită, care se isprăvea cu atribuțiile sale de serviciu foarte bine.  Lupta de a restabili persoana în funcție este lungă! – iar atunci cînd reușești și obții o hotărîre a instanței,  repunerea în funcție devine complicată din cauza rezistenței funcționariior,- acei luptă pentru ași menține prietenul, finul de cununie, cumătrul în funcție, și puțin le pasă de profesionalism, de lege și de faptul, că o hotărîre trebuie să fie executată imediat! Ilegalități sunt multe, despre care am să vă povestesc altădată.  Mai există în Moldova o problemă,- cea a deficitului de moralitate în toate domeniile: începând de la politicieni pînă la oameni simpli. Ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității. Totodată pot să  comunic deschis, că îmi place ceea ce fac, serviciul meu, în mod deosebit; iar pentru ca să reușești, ai nevoie cu adevărat să te dedici cu trup și suflet. Arma mea este legea și precizia, – niciodată nu trebuie să te oprești din studii. Trebuie să accepți, că vor exista în mod frecvent lucruri pe care, nu le poti cunoaște; de aceea, căutarea unei modalități mai bune de a rezolva lucrurile, face parte din meseria mea.  Nu pot să spun, că am avut parte doar de succese pe plan profesional, dar atunci cînd am fost înfrîntă în R.Moldova am găsit dreptatea la CEDO pentru clienții mei: acest fapt este o reușită și satisfacție enormă pentru mine și clienții mei, care au avut încredere în mine și au avut răbdare.  Alexander Graham Bell spunea: ”cînd o ușă se închide, se deschide alta. Însă, de cele mai multe ori pierdem atît de mult timp uitîndu-ne după ușa închisă, încît nici nu observăm că o altă tocmai s-a deschis în fața noastră.”  Sunt cuvinte foarte utile! Iar eu am învățat să merg înainte, și dacă s-a închis o ușă, să întorc repede capul, deoarece știu, cu siguranță, că undeva sunt așteptată cu ușa deschisă, şi nu-mi pierd timpul pentru a regreta: găsesc forțe noi pentru a înfrînge. Atunci cînd muncești, ceea ce trebuie să faci, e să-ți concentrezi toate gîndurile pe munca ta; iar cheia succesului este pregătirea bună în domeniu. Noi avem nevoie să pregătim studenții, din punct de vedere, practic! – nu doar teoretic, deoarece, atunci cînd sunt puși în fața faptului, ei nu se descurcă: Una este teoria, și alta, e practica! De aceea, cu siguranţă, avem nevoie să-i învățăm cum ar fi corect să aplice în practică teoria, pe care au studiat-o ei pe băncile universității. Avem nevoie de calitate, nu doar cantitate! Avem nevoie de luptători adevărați.  ”A îndrăzni înseamnă să-ți pierzi echilibru pentru moment. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți”… Aș putea să scriu foarte multe la acest capitol, să vorbesc pînă la infinit despre munca mea, despre nedreptățile cu care m-am ciocnit în profesie, dar rămâne pentru o altă postare. Îi îndemn pe toți, să lupte atunci cînd au o problemă, să lupte cu legea în mîină: Legal! Iar atunci, cînd nu găsesc dreptatea la ei acasă, – să meargă mai departe! Dacă lupți, ai șansa să învingi, dacă nu – ești cel învins. Moldova are nevoie de instruire a oamenilor în domeniul drepturilor, dreptul pe înțelesul tuturor de la mic la mare, doar că e nevoie de dorință și ambiție. Haideți, să ne răspundem la o întrebare: „Au nevoie cei de la guvernare ca cetățenii lor să-și cunoască drepturile?”  – Capul sus, cu zîmbetul pe buze: să mergem mai departe! Viața e frumoasă, doar că trebuie să ne învățăm să o trăim frumos!

PS:  Violeta Gașițoi, avocată în RMoldova, născută în r-nul Drochia, copilăria și-a petrecut-o în mun. Bălți.

consemnare de Svetlana Vizitiu