Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Un comentariu

Educația și Dezvoltarea personală: Cărți noi la Biblioteca Hasdeu


La ce-i folosește omului toata știința lumii, dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă, dacă niciun strop nu este mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic, totul este inzadar…

  • Copilărie și parentalitate cu impact”/ Runcan Patriția, 2020

                                            „Înainte de toate, vreau să știi: ești iubit și demn de iubire.”

O parte dintre copiii de astăzi nu se mai mulțumesc cu puțin. Își doresc tot mai mult. Dacă primesc nouă lucruri din zece, nu știu să se bucure de cele nouă, ci se întristează că nu l-au primit al zecelea. Materialul deține astăzi puterea. Astfel, se nasc neputința, frustrarea, egoismul, nemulțumirea. Suntem părinții care nu am avut atunci foarte multe opțiuni și credem că, oferindu-le copiilor noștri, poate mai mult decât au nevoie, acesta este binele. Avem noi, adulții, dorințe materiale tot mai mari și mai mari, iar copiii noștri ce pot înțelege? Care le vor fi reperele?..

În carte autoarea ne descoperă autencitatea, la fel dezvăluie importanța înțelegerii trecutului și importanța dezvoltării capacității de a-l analiza într-o manieră constructivă, pentru a crea o relație puternică și echilibrată cu copilul lor și pentru a nu se limita doar să reproducă același model parental, dacă acesta nu este sănătos. Este extrem de important ca mamele să beneficieze de terapie psihologică, pentru a fi capabile să își depășească traumele din trecut și pentru a-și însuși abilitățile specifice necesare construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod conștient și voluntar.

Un volum cu multe informații utile despre educație și asistență psihologică, recomand în mod special, părinților.

„Cuvântul care mi-ar descrie cel mai bine copilăria este acasă. Acasă, lângă părinții mei, unde am trecut împreună prin bune și rele, unde am avut zile bune și zile mai puțin bune, unde am crescut, unde am fost educată și sunt mândră de educația primită, unde m-am jucat de dimineață până seară cu prietenii mei…”

Bunătatea sufletească și respectul sunt două valori după care îmi ghidez viața. Îmi place să ajut pe cine pot, nu doar familia, îmi place să ofer bunătate și, totodată, să respect și, la rândul meu mi-aș dori să fiu la fel de respectată. Respectul joacă un rol important în viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații interumane bazate pe acest aspect.”

Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot!” Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

  • „Mind Power=Subconștientul poate totul”/Kenoe, John, 2021

Din carte poți învăța: Cum să-ți valorifici puterile minții; Cum să-ți sporești creativitatea; Cum să-ți interpretezi visele; Cum să folosești cu succes tehnici de vizualizare; Cum să-ți îmbunătățești imaginea de sine; Cum să-ți dezvolți conștiința prosperității; Cum să construiești și să menții relații împlinite…

„Relaxează-te și umple-ți mintea cu încredere și speranță că vei primi răspunsul corect. Amintește-ți, speranța și încrederea nu sunt doar atitudini, ci și vibrații de energie. Aceste vibrații vor atrage soluțiile și răspunsurile potrivite la fel cum un magnet atrage metalul. O minte care vibrează, crezând că răspunsurile se îndreaptă spre ea în mod natural, atrage acele răspunsuri…”

„…Când doctorii au administrat un placebo, având impresia că era morfină, efectul acestuia asupra pacienților a crescut. Când doctorii credeau că morfina pe care o administrau era un placebo, efectul ei asupra pacienților scădea. Evident ceea ce credeau doctorii a influențat rezultatele la fel de mult ca ceea ce credeau pacienții. Dar cum se poate una ca asta? Cum ceea ce crede un doctor poate influența asupra pacientului? Oare nu contează doar ceea ce gândește pacientul?”

Vorbește-i subconștientului tău cu încredere, repetând mereu ceea ce îți dorești să facă acesta, dar formulează în așa fel, de parcă subconștientul deja face acel lucru. „Subconțtientul meu îmi oferă acum…” Repetă-ți asta de cel puțin 10 ori, simțind că procesul este deja în mișcare.”

Gândurile sunt semințe care sunt semănate în mod constant. Așa cum semințele de grâu produc grâu, conținutul gândurilor tale va avea un efect în viața ta. Vei culege ceea ce vei semăna. Mintea ta conștientă este precum grădinarul care are grijă de pământ. Este responsabilitatea ta să alegi cu înțelepciune ceea ce ajunge în grădina interioară – subconștientul tău. Pentru majoritatea, rolul nostru de grădinar nu a fost niciodată explicat. Neștiind acest rol, am permis semințelor de toate tipurile, și bune, și rele, să pătrundă în subconștientul nostru.

JOHN KEHOE, autor, profesor și filantrop. De peste 40 de ani îi învață pe oameni puterile uluitoare ale minții. El și-a dezvoltat pentru prima dată programul Mind Power în 1978, după un timp petrecut singur în pădurile din nord-vestul Pacificului. Pe parcursul carierei sale, a ținut seminare în fața a sute de mii de oameni din întreaga lume și a fost consultant pentru numeroase companii, printre care DeBeers și Mobil Oil.

Noi ne creăm propria realitate. Odată ce înțelegi că subconștientul tău îți va aduce ceea ce dorești și începi să lucrezi zilnic pentru a proiecta gânduri și imagini despre ceea ce vrei, lucruri uluitoare vor începe să ți se întâmple. Și nu este vorba de noroc. Pur și simplu, subconștientul lucrează cu mintea ta conștientă și îți aduce oamenii și circumstanțele de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele.”

  • Iluzia fericirii. O izbăvire terapeutică”/ Furtună, Dorian, 2020

Chiar dacă omul crede că fericirea e posibilă, cea mai impardonabilă greșeală e să o caute, să încerce să o dobândească prin acțiuni orientate spre fericire. Studiile de specialitate au dat un verdict clar: căutarea intenționată a fericirii poate fi autodistructivă pentru individ… Mai întâi, pentru că oamenii au o închipuire eronată despre ce este fericirea și adeseori urmează rețete și sfaturi inadecvate.

„Iluzia fericirii” – E o carte de filosofie, o filosofie de tip nou, impregnată cu studii științifice, cu referințe la cercetările sociologice, psihologice și antropologice. E o lucrare care invită la reflecții, iar tema fericirii e doar un prilej să ne implicăm într-un exercițiu filosofic și de gândire critică, să ne punem mintea în mișcare și să încercăm să privim dincolo de clișeele de care abundă lumea.

„Nu cumva fericirea unora constă în nefericirea altora? „E o lege a logicii: când cineva câstigă, un altcineva pierde. Orice câștig e pe contul cuiva, numai pierderea e pe cont propriu”, scria Victor Teleucă. Dar cu fericirea cum stau lucrurile?”

Nu e nimic rău în proiectarea speranțelor pentru viitor, dar e mai bine când învățăm să tolerăm eșecul, când de mici suntem vaccinați psihologic, față de maladiile spiritului, față de rateurile sorții

Tomas Hobbes:„Orice bucurie intimă și orice veselie provin din faptul că există oameni în comparație cu care ne putem simți plini de măreție

Autorul: „Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare. Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.”

  • Uhu: Ghid de reeducare a părinților”/Hadârcă, Ionela, 2021

Educația cu blândețe a copiilor, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care autoarea Ionela Hadârcă a realizat cărți care ne oferă soluții și idei care vor ajuta părinților să aibă o relație armonioasă cu copiii lor, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Dar, și invers. Părinții care au înțeles cartea vor face și copiii lor să înțeleagă, doar să nu lipsească dorința… De a trăi și educa normal.

„…nu înțeleg de ce, la oameni, părinții îi întreabă pe copii ce vor, dacă, oricum, nu le respectă alegerile.”

„Noi, bufnițele, care suntem… știi tu… mai suntem și foarte serioase. Poate datorită faptului că am fost recunoscute drept simbol al înțelepciunii, nu ne maimuțărim niciodată în acest fel. Din ziua în care puii ies din ou, noi vorbim cu ei dela egal la egal. Fără a face mutre și a schimonosi cuvintele…”

„La bufnițe nu există cuvântul „alintat”. Poate din cauză că noi nu purtăm puii în burtă. La noi mama-buhnă clocește ouăle 28-35 de zile, duă care se îndepărtează de cuib doar pentru câteva minute, ca să le aducă micuților de-ale gurii. Cât sunt mici le aduce viermișori sau le rupe bucățele de carne. Când ies din ou, puii noștri au capul mare, ochii bulbucați, picioarele slabe și lungi, iar corpul – acoperit cu puf cenușiu. Ei șin ciocul mereu deschis în așteptarea hranei și scot niște sunete stridente. Sunt încredibil de frumoși, deși niciun animal din pădure nu este de acord cu aceasta. Ca să devină și mai frumoși, mama-bufniță îi cuprinde întruna, îi sărută și le repetă că sunt minunați. Cu timpul ei înșiși cred asta și se trasnformă în creaturile splendide (și modeste) pe care le cunoști.”

„De obicei, adulții consideră că au întotdeauna dreptate. Ei știu ce este mai bine pentru cei maici. Îi învață permanent câte ceva și le fac o sumedenie de observații. De asemenea, părinții mai întotdeauna întârzie undeva. Deseori merg înaintea copiilor, le spun întruna să grăbească pasul, să se îmbrace mai iute și să mănânce mai repede. Asta se întâmplă până când copiii cresc, apoi, brusc, toate grijile părinților dispar și acesștia se pun pe așteptat. Atunci copiii sunt deja mari și mereu grăbiți. Și iarăși nu au timp pentru alții.”

Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai înțelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii. Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers! Savurați o lectură de seară, în timpul căreia veți afla și părerea celor mici despre lucrurile pe care credeți că nu le observă.

Autoarea: „Nu e o dizabilitate națională, e o trăsătură caracteristică a părinților de pretutindeni, care apelează la ipocrizie, neconsiderându-se vinovați (ca și în cazul mitei la care recurgem, liniștindu-ne că altfel nu era chip, și că noi, de fapt, nu suntem oameni răi). Sună înfricoșător, dar conținutul e destul de cruțător. Dar nu vreau să stric surpriza.”

  • Copilul înțelept”/ Silvestru, Aurelian, 2022

Înțelepte expresii, cu lecții și învățăminte – povești de viață, majoritatea adaptate din operele clasice.

Așa și a murit – o simplă orătanie. Pentru că asta se credea. Pentru că nimeni niciodată nu i-a spus că este vultur.”

Adevărul trebuie să invingă, indiferent cine pierde”, glăsuiește un proverb oriental. Dar cine mai mult decât omul care dorește să facă bine și nu știe cum?”

Vă imaginați, ca Dumnezeu să întârzie la o întânire? Dar iată că în povestea „Călugării” – Creatorul „un pic transpirat și cu veșmintele stropite de noroi. – Iertați-Mă că am întârziat, le-a zis, dar am întânit în cale un țăran cu carul împotmolit,  în glod și l-am ajutat să iasă din încurcătură…”

„Când Dumnezeu spune ceva, întregul Univers i se supune!”

Scrisă simplu, mai ales, pe înțelesul copiilor, volumul este recomandat, în special acestei categorii pentru dezvoltare personală!

„Ultimul cuvânt în istorie aparține copiilor. A investi în ei înseamnă a investi în viitor, în speranța că vom avea o bătrânețe liniștită și asigurată.” „Cel ce deschide o școală închide o temniță” – Voctor Hugo. Iar cel care adună copii orfani în ea închide și o parte din infern!

Moni Stănilă:„O carte extrem de utilă pentru orele de dirigenție sau pentru serile de lectură de acasă, care ar putea înlocui cu mult succes timpul pierdut la calculator su televizor”

  • Muzica: Descifrarea tainei”/Gagim, Ion, 2021

Sunt știute efectele miraculoase pe care le are muzica asupra plantelor sau animalelor, iar în acest volum autorul este tot mai interesat de impactul pe care îl are ea asupra creierului uman. În mod surprinzător, specialiștii au descoperit că muzica ne ajută mult mai mult decât credem. Ion Gagim a realizat într-un format special interviuri cu personalități care ne dovedesc acest impact asupra noastră…

Autorul ne descoperă – Talentul de asculta; Tăcerea dintre sunete; Muzica vorbește despre …muzică?; Lumea în care ar trebui să trăim; Armonia spiritului; Viețuire fără muzică; Magia artei de a cânta; Dumnezeu ne vorbește în limbajul muzicii; Existență în Lumină; În fața eternității; etc.

Este cuprinsul volumului muzical, și avem rare cărți bune în acest domeniu. Personalități, mari muzicieni, operele lor, interviuri, impresii din viață, multă fiolzofie și psihologie totodată audiind muzica lor.. Muzica ne învață a trăi pe aripile ei melodioase și inspirătoare… Și autorul ne ghidează în lumea ei particulară inclusiv zborul ei spiritual.

De vorbă cu melomanul sub formă de dialog, între ghid sau îndrumător, iubitorii de muzică vor pătrunde în tainele ei. – Câteva fragmente care ne pun pe gânduri, ne insuflă importanța expresiilor ale personalităților pomeniți de autor:

Vorbind despre necesitatea de a învăța să ascultăm și să înțelegem muzica, mă refer la muzica „clasică”… Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, ș.a. … Muzica lor are multiple semnificații și fiecare din noi poate desluși în ea un sens anume. Pentru că muzica, adresându-se tuturor, se adresează, de fapt, sufletului fiecăruia dintre noi în parte.”

În general, dacă e să vorbim despre ascultătorul de muzică, trebuie să spunem că acesta are un statut aparte. Există acest termen special pentru iubitorii de muzică – meloman. Dacă cineva n-a putut deveni, din anumite considerente, un talentat compozitor sau un talentat interpret de muzică… atunci poate deveni un talentat ascultător de muzică…”

„…există ceva comun, ceva care determină esența muzicii unui sau altui compozitor. Rahmaninov este un compozitor rus, și muzica sa exprimă spiritul acestui popor. Desigur, sub aspectul culturii, al gândirii, filosofiei și al spiritului rus, și nu sub aspecte cu totul străine muzicii – politic, ideologic etc… În același timp opera sa a devenit o muzică universală.”; „…Rahmaninov (discipolul lui Ceaicovski) este un îndepărtat strănepot al lui Ștefan cel Mare…”;

„Există vreo altă creație muzicală, oare, care ar zdruncina trăirea și conștiința noastră atât de puternic ca „Simfonia a cincea” sau o altă care ar pătrunde atât de profund în sufletul nostru, cum este „Sonata lunii”?”

        Ca persoană cu deficiențe de auz din copilărie, nu sunt de acord cu autorul referitor la persoanele care nu aud muzica: „Copiii cu deficiențe de auz rămân mult mai mult în urmă în dezvoltarea lor intelectuală decât copiii cu deficiențe de văz.” De fapt, muzica și cititul m-au creat ca personalitate… cu intelect, – ascultând zilnic muzica, mi-am perfectat auzul prin melodii de suflet, chiar dacă nu aud sunetele cu litere sonore și nu deslușesc toate cuvintele în discuții, melodiile lente (nu Rock) sunt eficiente. Confirm că persoanele hipoacuzice sunt dansatori minunați pentru că simt ritmul muzical. O persoană care aude normal, cred că nu va înțelege și… nu are dreptul să răspândească ce au spus alți înțelepți cu auzul lor perfect despre cei care nu aud. Altceva e omul care aude, dar e orb, poate fi mai inteligent, dar nu poți insista că omul surd e mai prost dacă nu aude normal muzica: Totul se învață, la fel ca micuțul pășind primii lui pași… Ascultând timp îndelungat muzica, un surd poate și să o creeze, exemplu viu fiind clasicul Mozart…  Ceea ce confirmă și fraza evidențiată mai jos /SV/

„Orice muzică, oricum am caracteriza-o, rămâne a fi… muzică, adică este mai mult decât ar putea mintea noastră să cuprindă și să exprime în cuvinte. Muzica depășește chiar genul în care este scrisă. Citim în cărțile de specialitate, și nu numai, despre creația unui sau altui compozitor care este definită, comentată, apreciată diferit, iar în multe cazuri discutată în contradictoriu chiar de specialiști...” Incluziunea socială și dezinstituționalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toți școlarii să locuiască și să studieze într-un mediu comun, unde să le fie respectate drepturile.

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. Depresia, de exemplu, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive.

       Recomand cartea pentru a acumula mai multă informație utilă și melomanilor.

  • „#Femeia de la poarta închisorii”/ Rusu, Ileana,2022

Romanul Ilenei Rusu este genul de carte care atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre sufletul unei femei, despre multiplele straturi ale societăţii moldave, despre cauzele sociale, psihologice, sau despre femeile care îndeamnă în apărarea drepturilor omului. Este despre o femeie, care alege să trăiască o experiență destul de dură și se căsătorește cu un deținut. O altă linie de subiect sunt părinții eroinei Margo – tata care a făcut 10 ani de închisoare în regimul sovietic, și mama, care l-a așteptat, fiindu-i cea mai fidelă soție. Romanul conține scene erotice, contraversate de unii cititori. Alții se regăsesc în viaţa zbuciumată a eroinei care trece printr-o copilărie plină de tragism. Aluzii, pline de sens, autoironie, sarcasm, și din nou crimă…

Toate discuțiile aveau menirea să umple golul unui eșalon de creieri spălați și clătiți în câteva ape tulburi. Una peste alta, oamenii din sat erau harnici, cu palmele bătătorite, uneori săritori la nevoie, altădată, în momente de luciditate spirituală, chiar darnici și blânzi. Însă cum una nu exclude pe alta, majoritatea se scălda într-o dedublare prozaică, stagnată din generații în gânduri plate și, scuzați tautologia, negândite chiar.”

Noul volum autobiografic, desigur, nu pentru toți e la înălţimea așteptărilor. De data aceasta, Ileana Rusu, care este și jurnaliastă, reușește să îmbine talentul de povestitoare, capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și toleranţa și unde ar fi binevenite femeile să caute adăpost cu înțelegere…

Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe. – spune autoarea despre cartea sa. – Recomand lectura tuturor femeilor rătăcite în iubiri oarbe, dar și celor care știu deja ce vor de la viață. Cartea se potrivește și bărbaților curajoși, care vor să pătrundă în lumea unei femei colorate, dezinvolte și dezinhibate.” Romanul autoarea l-a scris un an de zile, în pandemie, după ce a trecut prin Covid:„ Uneori nășteam cuvinte și plângeam, pentru că romanul este unul autobiografic, dar cu foarte multă ficțiune.”

#Top_carti, Recenzii de Svetlana Vizitiu,

Impresii din viata si carti blog. 2022, septembrie

Alte surse ca recomandare de carte din fondul BM B.P.Hasdeu:


2 comentarii

Top romane de Dragoste. Cel mai frumos roman citit de tine a fost…


Top cărți Dragoste la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu!

Vă prezentăm cărțile din fondul BM B.P. Hasdeu, Chișinău. – Despre Dragoste. Finalul pozitiv, este cel care contează, căci romane de dragoste sunt destule, iar oamenii care se inspiră din cărți cu povești reale devin tot mai puțini. De aceea, dragi cititori, nu ezitați, grăbiți-vă să lecturați. Învățați să gândiți, să iubiți pe viu! În realitate! Iar #Ziua_Îndrăgostiților să devină viața voastră în toate zilele, nu doar în această zi:

  • Arcul de Triumf, Erik Maria Remarque – In romanul Arcul de triumf, aparut în 1945, Erich Maria Remarque, pune față în față doua personaje din lumi diferite: Ravic, un chirurg german, refugiat la Paris și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, dupa un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de altul și între ei se infiripă o dragoste puternică. Joan este „orhideea de otel”, „îngerul care pretinde că vrea să te mantuiască, dar te răstignește încet, ca să nu-i scapi”. Este ea, cea „slabă și de neînfrânt”, la care el revine iar și iar, cu gândul să rupă orice legătură. Numai că… o iubește. „Arcul de triumph” este un roman de dragoste, dar reflectă și societatea marcată de apropierea războiului, deloc stăpână pe viitorul ei, gata să se autodistrugă. Cartea a fost ecranizată, cu celebrii actori Ingrid Bergman și Charles Boyer în rolurile principale.

Acțiunea are loc în Franța de dinainte de război în 1938-1939. Talentatul chirurg german Ravik, care a trecut prin frontul primului război mondial, operează pacienți bolnavi în loc de specialiști mai puțin talentați, în ciuda lipsei cetățeniei franceze și chiar a unui permis de ședere în țară. Dar nu se poate întoarce în patria sa – acolo a ajutat „infractorii” să scape de pedeapsă, pentru care a fost torturat de Gestapo. În Franța, Ravik îl întâlnește pe drum pe Joan Madou, o actriță italiană. O poveste de dragoste între ei nu poate fi evitată.Personajul principal reușește să se răzbune singur – l-a înșelat în pădure și l-a ucis pe torționarul Gestapo. Și apoi războiul … actrița este rănită de moarte, dar nu de la soldați, ci de la un pretendent gelos. Ravik, din disperare și disperare, se predă poliției. Când totul a rămas în urmă, a imigrat peste hotare în Statele Unite, unde și-a continuat cariera de chirurg strălucit. Acest lucru va fi discutat într-un alt roman de E. M. Remarque „Umbre în paradis”, despre care vom vorbi mai târziu în rating.

  • Dragoste în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez  – În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza traiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viața îți rezervă uneori surprize… La început, cand Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viața lui s-a sfârșit. Deși își găsește echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri și nu numai… (cele 622 de relații amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Așa că, după 50 de ani, 9 luni si 4 zile de despărțire, Florentino își reinnoiește declarația de dragoste în fața femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, șansa unui nou început?

„…Trăisera destul împreună ca să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.“

„După „Romeo și Julieta”, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiți o mulțime de barbati, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a făcut, timp de 50 de ani, curte unei femei.“ • Scott Steindorff

„Dragostea în vremea holerei”, una dintre cele mai frumoase și mai tragice povești de dragoste din literatura universală, a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwoord, câstigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur.

  • Mândrie și prejudecată’’ Jane Austen – Unul dintre cele mai cunoscute si mai iubite romane scrise de Jane Austen: Mandrie si prejudecata (Pride and Prejudice), publicat in 1813. Opera lui Jane Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVLLL si XLX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.

Romanul are trei parti, ca o piesa de teatru clasica. Iubire, intrigi, conventii sociale insuportabil de rigide, dar si mari orgolii, temeri, naivitati si pasiuni, totul se combina in proportii aproape perfecte pentru a da nastere unuia dintre cele mai apreciate romane de dragoste scrise vreodata in limba engleza, unul care ramane si astazi, la mai bine de doua secole de la aparitia sa, la fel de proaspat si neconventional (daca nu ar fi sa judecam decat dupa faptul ca povestea de iubire dintre Miss Elizabeth Bennet si Mister Darcy incepe acolo unde altele se termina: in momentul in care eroina refuza cererea in casatorie a nobilului, dar atat de arogantului lord).

  • Ora 25’’ roman francez  scris de Constantin Virgil Gheorghiu și publicat în 1949. „Am cerut dreptate în toate felurile în care m-a învățat disperarea. N-am primit niciun răspuns. Eu nu am furat, nu am ucis, nu am înșelat, nu am făcut nicio faptă rea, din cele oprite de lege sau de biserică. Dacă nu sunt nici hoț, nici ucigaș, nici înșelător, de ce mă țineți în pușcărie?” (citat din roman).

O carte despre oameni, despre cât și cum războiul arată o altă față a umanității, despre cum homo sapiens (omul) se transformă în sclav tehnic. Tema principală a romanului este cea de-a doua conflagrație mondială și lagărele de concentrare. Cele două mari drame ale personajului principal, Johann Moritz, un tânăr dintr-un sat al României a anilor 40 ai secolului XX, e chiar numele său și faptul că are o nevastă frumoasă. Jandarmul satului, sau mai bine zis șeful de post, dorind să abuzeze de soția acestuia, îi scrie lui Johann Moritz un ordin de rechiziție ca evreu, deși Moritz e român. Acesta e primul lagăr, unde Johann trăiește ororile războiului. Pe rând Ion, Johann, apoi Ianoș Moritz. Toate aceste conotații de nume, evreiască, românească și germană, l-au costat 13 ani petrecuți în 106 lagăre răspândite pe întreg teritoriul Europei. De la cele din România, unde erau concentrați evrei, în Ungaria, unde este considerat spion român, la cele din Germania, până când un pseudo-cercetător îl observă și ajunge erou național pentru că Johann Moritz este exemplarul pur al rasei ariene, conservat perfect la poalele arcului Carpatic. Ajută la evadarea unor francezi și ajunge el însuși în lagărele americane, unde este suspectat ca fiind criminal de război nazist, astfel suferințele trăite de el se acumulează una după alta.

  • Regina alba de Philippa Gregory

O adevarata cronica de epoca, romanul reconstituie rivalitatile permanente dintre cele doua ramuri ale dinastiei Plantagenetilor, Casa de Lancaster si Casa de York, razboaiele violente pentru suprematie dintre Henric al VI-lea si Edward al IV-lea, intrigile complicate si tradarile infame, aliantele indoielnice si crimele pline de cruzime nelipsite din jocul puterii, atmosfera de teroare si nesiguranta care domneste pretutindeni in Anglia secolului XV. Inaugurind un nou ciclu de romane dedicat de asta data dinastiei Plantagenetilor, Regina alba zugraveste cu o fidelitate impresionanta una dintre cele mai intunecate si mai framintate perioade din istoria Angliei – Razboiul celor Doua Roze. Mizind pe aceeasi combinatie fascinanta intre legenda si biografie, fictiune si adevar istoric, cu care si-a obisnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viata una dintre figurile feminine marcante ale perioadei – regina Elizabeth Woodville – si urmareste destinul uimitor al acestei femei de o neasemuita frumusete care ajunge peste noapte, dintr-o vaduva saraca din mica nobilime, insasi regina Angliei, prin casatoria secreta cu Edward al IV-lea.

Intre hotarele Angliei, un pretendent la tron stringe o armata. Spune tuturor ca e fratele Printesei albe si adevaratul mostenitor. Sa fie el oare baiatul trimis cindva in necunoscut de mama sa, Regina alba? Sau poate un print inchipuit, un inamic dintr-o spita marunta al lui Henric Tudor si al printesei de York? Cind Henric Tudor a luat coroana Angliei, a stiut ca, pentru a aduce pacea intr-o tara chinuita de razboaie, trebuie sa ia de sotie o printesa dintr-o stirpe rivala, pe Elizabeth de York. Insa Elizabeth se va gasi in situatia de a hotari de partea cui sa fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a sotului sau a baiatului care pretinde ca-i e frate, un frate de mult pierdut.

  • „Pasărea spin”,  Collen McCullough – „Exista o legendă despre o pasăre care cantă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe fața pământului. Din momentul în care-și părăsește cuibul, caută un copac cu spini și nu-și găsește odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung și mai ascuțit.

Și, în extazul morții, ea se înalță deasupra propriei agonii, scoțând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocarliei. Un cântec al cărui preț suprem este însăsși existența. Intreagă lume înmărmurește ascultându-l și Dumnezeu în Paradisul său zâmbește. Pentru ca ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale… Ori cel putin așa spune legenda.“

Povestea o are în prim-plan pe fiica familiei, Meggie, şi dragostei ei pentru preotului Ralph de Bricassart. O poveste de iubire, despre iubire, cu multiplelele ei fațete – despre sacrificiu și destin, despre alegeri și consumarea consecințelor acestora.

  • La răscruce de vânturi” de Emily Bronte – La răscruce de vânturi, unicul roman al lui Emily Bronte, descrie dragostea intensă și aproape demonică dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff, un copil de țigan găsit și crescut de tatăl ei. Dupa moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afecțiunea pe care părintele său i-o purtase orfanului, în ciuda lipsei de educație și de maniere a acestuia. Intre timp, Catherine se descoperă atrasă de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresionează prin blândețea și comportamentul său aristocratic.

 Crezând că iubita lui nu-i împărtăsește sentimentele, Heathcliff părăsește Wuthering Heights, reședința izolată a familiei, și revine câțiva ani mai târziu ca un om bogat și rafinat, nerăbdător să se razbune pentru fostele sale suferințe. Structura narativă complexă, emoțiile violente, descrierile evocătoare ale ținuturilor mlăștinoase singuratice și măreția poetică a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodoperă a literaturii engleze.

  • Leagănul Pisicii” Maurice Baring, –

Acțiunea din acest roman se intinde pe o perioadă de circa 40 de ani. O însoțim pe Blanche Clifford, personajul principal, din momentul în care se îndragostește pentru prima dată și până la sfârșitul vieții ei tumultoase.

Blanche a fost crescută doar de tatăl ei, Henry Clifford, care o iubea mai mult decât orice și dorea ca ea să aiba o viață fericită, alături de un bărbat potrivit. Sydney Hope, prima iubire a Blanchei, nu a fost considerat o alegere bună. Prințul Guido Roccapalumba era mai convenabil astfel încât Blanche s-a supus dorinței tatălui său și al viitoarei sale soacre, printesa Giulia, și s-a căsătorit cu Guido.

Tatăl, Henry Clifford trecea drept un cunoscator în arta de a trăi și în rafinamentele ei. Parerea lui era căutată și acceptată în toate domeniile care alcătuiau farmecul și eleganța vieții: arta, literatura, muzica și teatrul. Ascultând sfaturile părintelui său, Blanche Clifford rupe logodna cu un tânăr ofițer fără perspective de a întra într-un mariaj convențional cu prințul italian Guido Roccapalumba, posesorul unui palat impresionant la Roma. Dupa căsătorie, Blanche s-a mutat la Roma, unde nu cunoștea pe nimeni. Doar cateva persoane și de fiecare dată când găsea un potențial prieten, soțul și soacra ei o impuneau să rupă orice legatură. Fericirea ei ar fi putut veni odată cu nașterea copilului, dar acesta a murit la scurt timp din vina dădacei lui, aleasă și impusă de printesa Giulia. Singură, prizoniera unei soacre și a unui soț care își aprecia mai mult amanta, doamna Winslope; fără prieteni adevărați… Aceasta era viața Blanchei la Roma.

 Părăsind Londra și, odată cu ea, iluziile iubirii juvenile, grațioasa Blanche cucerește lumea mondenă a capitalei italiene, mentinându-și mariajul în cadrele unei respectabilitați ireproșabile. Sub ochiul vigilent al soacrei, printesa Giulia, Blanche e obligată să se conformeze cerințelor unei societăți aristocratice preocupate de artă, atente la aparente si, la urma urmei, atinse de o teribilă sterilitate a spiritului.

Actiunea romanului are în fundal câteva evenimente importante (Razboiul franco-prusac, etc)

  • Jane Eyre” de Charlotte Bronte – Povestea lui Jane Eyre de la adolescență la maturitate, inclusiv dragostea ei pentru bogatul dar cinicul domn Rochester, care ascunde un secret teribil, nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. De o sensibilitate morală și spirituală deosebite, epopeea se desfășoară în nordul Angliei; revoluționează literatura de ficțiune a tuturor timpurilor. Povestea a emoționat cititorii de la prima apariție, acum mai bine de 150 de ani. Clasica poveste a lui Charlotte Brontë îmbină misterul cu romanța într-o lectură încântătoare. La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.

Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.

Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.

Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului. Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.

În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.

  • Pe aripile vântului, Margaret Mitcell – Romanul este despre tânăra domnişoară Scarlett O’Hara, o fata îndărătnică şi încăpăţânată care are propriile păreri şi convingeri despre viaţă şi care este asaltată mereu de admiratori (spre invidia altor fete), dar refuzată de unicul băiat pe care-l iubeşte – romanticul Ashley Wilkes. Rhet Butler, copia masculina a lui Scarlett, este frumosul barbat de 35 de ani care se îndragosteşte de eroina noastră din prima clipă, însă Scarlett e prea ocupată cu gândurile la Ashley ca să observe. În cele din urmă, după nenumărate întâmplări și peripeții, spre finele romanului, eroina realizează cine e dragostea vieții sale… Povestea include dragoste si razboi! O combinatie frumoasă pentru un roman de succes!

Cartea cuprinde o bucătărie completă: sare şi piper, zahăr şi miere, care fac neastâmpărată inimă să tresalte de la trăirile cu care te hrăneşte. În carte războiul se dă şi între popoare, şi între inimi, într-o manieră care-ţi alimentează încântarea şi-ţi amplifică curiozitatea. În carte veți găsi și o sumedenie de citate și cugetări de viață, spre exemplu: „Mă voi gândi mâine” Este și mâine o zi”;

„Ma intreb cum ar reusi cei ce nu se iubesc pe ei înşişi să-şi găsească prieteni?”;

 „Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele”; „Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele”.

  • Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante – În roman se vor regăsi temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice. Adulții mint, îi mint pe cei care nu sunt adulți, se mint între ei și cel mai important, nu recunosc că mint. Bineînțeles, asta e de fapt definiția adulților imaturi emoțional, dar ei sunt majoritari. Iar când vorbește Elena Ferrante despre asta, devine un subiect cu atât mai interesant. Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante”.

Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri. Dacă tetralogia romanului a reușit, în ciuda poveștii cu iz de telenovelă, să depășească acest nivel printr-o profundă analiză a personajelor și a tuturor acțiunilor, „Viața mincinoasă a adulților” eșuează. Eșuează tocmai pentru că și-a propus prea mult. Numărul de personaje, întâmplările, cheile de interpretare pe care încearcă să le întroducă Ferrante, toate se acumulează într-o misiune narativă ce depășește cele 300 de pagini pe care le are romanul. Unele reproșuri sunt legate de firul narativ, de structurarea acțiunii, de cosntrucția personajelor, dar trebuie de recunoscut că talentul de scriitoare al Elenei Ferrante este în continuare evident, mai ales în ce privește alegerea cuvintelor, iar asta se vede chiar din titlu.

  • Mătăniile” de Florence L. BARCLAY – Scriitoarea a obţinut un senzaţional succes cu această carte al cărei titlu a fost inspirat de celebra romanţă Rosary. Deşi scrisă în stil victorian, tema a rămas extrem de actuală şi de emoţionantă. Personajele principale, Jane şi Garth, trăiesc o adevărată poveste de dragoste. Când el o cere în căsătorie, se loveşte de un refuz neaşteptat, deşi Jane îl iubea cu toată fiinţa sa. Cu inimile sfâşiate, cei doi se despart, dar peste o vreme, în împrejurări neaşteptate şi triste, destinul îi aduce unul în calea celuilalt. Acum, e rândul lui Garth să se îndoiască de adevăratele sentimente ale fetei. Spre deosebire de alte poveşti de dragoste, cei doi, firi total opuse, reuşesc să îşi armonizeze sentimentele, fiecare învăţând să ţină seama de problemele celuilalt. Va fi oare suficient pentru ca Jane şi Garth să rămână împreună? Stilul inconfundabil al autoarei reuşeşte să capteze la maximum interesul până la ultima filă, chiar dacă nu este vorba de un cititor de romane de dragoste.
  • Adam și EvaLiviu Rebreanu – Întreaga viață cauți sufletul tău pereche. Și dacă nu-l găsești, ai fi gata să-l cauți și în viața următoare? Dar în următoarele șapte vieți?

Un cuplu se caută și se regăsește în șapte perioade istorice diferite. Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler în Imperiul Roman, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze și profesor universitar la București. El se îndrăgostește pe rând de șapte personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne și de Ileana.

Nu știm a câta viață este cea pe care tocmai o trăim, nici cât mai avem de îndurat până vom găsi sufletul pereche.

„Când am citit „Adam și Eva” am fost sigur că Liviu Rebreanu este într-adevăr un scriitor mare.” — Mircea Eliade

  • Soțul meu„,  Max du Veuzit – În paginile acestei cărti veti descoperi povestea uimitoare a Simonei Montagnac, o franţuzoaică orfană, proaspăt ieşită de la internat care află că este căsătorită cu sir Walter Anderson, o figură publică în Anglia.Hotărâtă să îndrepte lucrurile îl caută pe acest presupus soţ cu gândul de a anula acea căsătorie.

La început sir Anderson a privit-o sceptic, nedând crezare actelor fetei, susţinând că soţia lui este o femeie frumoasă şi blondă neexistând nici o asemănare intre cele două.Într-un final se ajunge la concluzia că această căsătorie s-a încheiat printr-o sustituire de persoană, fără acordul adevăratei Simona Montagnac şi începe un adevărat război al voinţelor deoarece sir Anderson nu doreşte încheierea acelei căsătorii

  • Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris –  E o carte scrisa intr-un stil cat se poate de usor in conditiile date si cam in trei ore se poate termina. Nu e foarte lunga si e compusa din capitole scurte. Lale este un tanar de 24 de ani, inteligent si dintr-o familie buna. Singura „problema” e ca face parte dintre evrei, asa ca se trezeste intr-un tren de vite in drum spre celebrul lagar de concentrare de la Auschwitz. Ajuns acolo, are in cap doar dorinta de a supravietui si, fiind un om inteligent, adaptabil si cunoscand mai multe limbi straine, incepe sa se descurce intr-un loc in care in fiecare dimineata nimeni nu stia daca va mai prinde apelul de seara. Cu noroc, va deveni Tatuatorul de la Auschwitz, desi munca de-a sapa numere in pielea detinutilor il secatuieste. Intr-o buna zi, la tatuat, apare o fata care ii fura inima dintr-o singura privire. Cat de speciala i-a parut Gita lui Lale desi era in zdrente, rasa pe cap, murdara si deznadajduita? Si cat de tare s-au indragostit unul de celalalt? Atat de tare incat suferintele proprii au fost ingropate sub grija unuia fata de celalalt.

  Spre deosebire de alte carti despre Holocaust, aceasta se axeaza mai mult pe povestea de iubire pura intre cei doi detinuti, dar bineinteles ca ororile si teama sunt prezente in orice moment si totul pare incredibil. Cartea aceasta ne invata ca iubirea exista si in locurile cele mai obscure si ca ea este cea care da speranta si scoate cele mai bune si altruiste parti din cineva.

  O carte ce merita citita indiferent cate stiti sau nu stiti despre soarta evreilor. Heather Morris suprinde foarte bine laturile umane din mijlocul unui iad si da, povestea este una adevarata si la sfarsitul cartii veti gasi si poze cu cei doi protagonisti.

  • ’’Tema pentru acasă’’ – Nicolae Dabija –  

Cartea a ajuns la a patra ediţie şi, conform datelor furnizate de Asociaţia Bibliotecarilor din republică, aceasta „a fost împrumutată de biblioteci de peste 100 000 de ori, find cea mai citită carte de beletristică naţională din ultimii zece ani.” Este o naraţiune despre intelectualitatea basarabeană de după 1940, în care e inclusă şi preoţimea, un roman despre dragoste şi despre deportări. ’’ − Părinte, îl mai întrebă poetul, de ce să ne omoare nişte indivizi doar pentru că nu suntem ca ei?! Mai răi sau mai buni, mai deştepţi sau mai proşti, dar suntem şi noi

oameni, avem şi noi ca şi dânşii ochi, urechi, inimă, mâini, picioare, doruri, gânduri, speranţe, disperări.’’

     Autorul ştie convingător cum să pună personajele sale să realizeze adevărate meditaţii pe marginea acestui subiect – credinţa în Cel de Sus. Aceste pagini sunt memorabile şi unele care dau romanului Tema pentru acasă o semnifcaţie spirituală unică.”

Fragmente din cartea „Tema pentru acasă”

„Omul nu trebuie invatat cum sa gindeasca,el trebuie invatat ce trebuie sa gindeasca.”

„-Tristetea din dragoste e cea mai frumoasa tristete din lume…”

„-Dragostea te ajuta sa deschizi poarta intelegerii lucrurilor,a oamenilor,a lumii , a propriilor sentimente.Dar si-n lumina poate fi intuneric,precum si-n tristete poate fi bucurie.O bucurie te poate inalta , dar te si poate infringe.Adevarata iubire e cea care-ti daruieste aripi…”

  • Atingerea dragostei” de Eloisa James, – Eroina romanului Linnet Berry Thrynne este o domnișoară încântătoare. Aventura ei cu prințul Frederick Augustus, trecutul scandalos al mamei și alegerea unei vestimentații cel puțin nepotrivite la ultimul bal o transformă însă, în ochii tuturor, într-o femeie ușoară.

Piers Yelverton, conte de Marchant, traieste într-un castel din Wales și se zvoneste ca este atât de nesuferit, încât nu-i poate sta nimeni în preajmă. Se mai spune ca o rană din trecut l-a lasat pe conte imun la farmecele oricărei femei. Dar Linnet nu este orice femeie. Frumusețea ei, farmecul și inteligența i-au adus la picioare un prinț. Din prima clipă în care privirile lor se intalnesc, Linnet este convinsă că scopul ei nu va fi deloc greu de atins. Va îmblânzi cu siguranță „bestia”! Dar ce preț va avea atingerea dragostei?

În a doua carte a seriei, Eloisa James transformă o poveste de demult într-un roman de dragoste pasionant și spiritual. Absolventa de Harvard, cu un masterat in filosofie la Oxford University și un doctorat la Yale, Eloisa James este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane de literatură romantică. Cărțile ei au fost publicate în cincisprezece țări. Nouăsprezece dintre romanele sale de dragoste s-au aflat în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți, în vreme ce topul USA Today a numărat șaisprezece titluri semnate Eloisa James.

  • Invitație la vals M.Drumeș , – Te-ai identificat vre-odată cu un personaj dintr-o carte sau dintr-un film? Surprinde frumuseţea tumultoasă a tinereţii, dorinţa nestăvilită de a experimenta senzaţii noi, idealismul iubirilor ce par veşnice şi dramatismul unor decizii radicale influenţate de stările intense de moment care au însă consecinţe ireversibile. Citind romanul, “Invitaţie la vals”, vei gândi la anumite fraze, făcând asocieri între tine şi evenimentele din viaţa ta, crescând astfel curiozitatea de a citi cât mai repede finalul. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au chinuit să se iubească unul pe celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Ce face frica şi incertitudinea din sentimente? Află din paginile cărţii. Iată câteva din frazele care plac în mod deosebit:

“Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Răteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire, e stăpânul celuilalt.”

“Sunt bărbaţi crampon care, deşi duc o viaţă infernală, nu se pot despărţi de femeile lor.”

“Trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”

“Libertatea…Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziţie dintr-o dată deşertul Saharei , ca să se bucure de nemărginită libertate.”- ce să facă cu ea?

“Noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră e aşa catastrofală.”

„ Deși acceptă să se casatorească cu el, ea îi pregatește o răzbunare. Pierderea sarcinei va face răzbunarea și mai posibilă. Ea are intenția de a-l înșela și părăsi pe soțul ei, insă planul îi este dat peste cap. Are un accident de mașină tocmai în momentul când se întâlnise cu eventualul amant. Bineînțeles că Tudor crede ca ea îl avusese deja amant așa ca o părăsește și o obligă să se căsătorească cu amantul ei. Această căsătorie o va ruina pe Mihaela. Ea il iubea în continuare pe Tudor, iar faptul că el apare în postura unui inger păzitor și ocrotitor al familiei ei o pune în imposibilitatea de a mai trai o viață liniștită asa că în cele din urmă se va sinucide lăsând în urmă un singur bilet de adio lui Tudor, căruia îi explică tot ceea ce trăise ea. Fericirea de dinainte de prima despărțire și chinul de după divort. Atunci realizează și Tudor cât de mult o iubise și cât de mult rău îi făcuse, intenționat. Deși nu crezuse că o va aduce în această situație, el fusese cel care o împinsese să facă pasul. Așa că hotărăște ca nici el nu mai un rost pe pamant și se sinucide la rândul lui.

  • Tunete si trandafiri” Mary Jo Putney, – „O poveste de dragoste extraordinară de la o autoare extraordinară“ Romantic Times Roman. Un volum nominalizat la Premiul RITA și finalist al premiului Golden Choice al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

A fost numit Contele Demon și despre el se spunea că este capabil de orice. Fiul unui nobil rebel și al unei țigănci, Nicholas Davies a dus o viață lipsită de griji până în momentul în care o trădare cutremurătoare l-a lăsat singur și plin de resentimente. După ce călătorește prin lume timp de patru ani, se întoarce doar pentru a plănui vânzarea domeniului.

Disperarea o împinge pe învățătoarea Clare Morgan să-i ceară Contelui Demon să ajute la salvarea satului său. Pentru că nu are nici cea mai mică dorință de a se implica în problemele altora, Nicholas stabilește un preț imposibil de plătit: Clare trebuie să accepte să locuiască împreună cu el timp de trei luni, lăsându-i pe membrii micii ei comunități să creadă ce este mai rău despre ea – și numai așa el va interveni în favoarea lor. Furioasă, Clare acceptă această provocare scandaloasă, iar cei doi sunt atrași într-o lume fascinantă, plină de pericole și dorințe.

Ca aliați, Clare și Nicholas luptă pentru salvarea satului. Ca adversari, explorează împreună terenul periculos al puterii și al senzualității. Iar ca iubiți, se predau unei pasiuni copleșitoare. Oare doi oameni atât de diferiți pot clădi o relație care să dureze pentru totdeauna?

  • „Gradina de vară” / Călărețul de aramă”, Paullina Simons, O epopee magistral zugrăvită, un adevărat regal literar, unic şi răvăşitor, care cuprinde două treimi din secolul XX şi se întinde pe trei continente. Totul a început cu povestea de dragoste dintre Tatiana şi Alexander în Leningradul sfâşiat de război. Acum, destinul lor se împlinește în țara tuturor posibilităților – sau așa pare…

 Tatiana şi Alexander au trăit toate experiențele îngrozitoare ale secolului XX. După ani de despărţire, au reuşit să-şi împletească din nou destinele în America, tărâmul visurilor lor. Îl au pe Anthony, încununarea dragostei lor, o dragoste ce s-a dovedit mai puternică decât năpasta pogorâtă asupra întregii omeniri. Dar se simt străini. Într-o lume dominată de teamă şi neîncredere, sub norii ameninţători ai Războiului Rece, forţe malefice le pun soarta în pericol. Vor reuşi oare să-şi croiască o nouă viaţă şi să-şi găsească fericirea în acest nou Tărâm al Făgăduinţei? Sau fantomele trecutului le vor spulbera speranţele, înnegurând până şi destinul primului lor născut?

O minunata poveste de dragoste se infiripa in Leningradul ocupat de nemti, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Tatiana are doar saptesprezece ani, cand nazistii invadeaza Rusia, in 1941. Traieste impreuna cu parintii, bunicii, fratele geamăn si sora in doua camarute din Leningrad, ducand o viata modesta, dar linistita. Razboiul n-a atins inca acest oras marturie a unei glorii apuse, unde mai exista speranta. Fire romantica, Tatiana simte ca perioada copilariei a luat sfarsit cand il cunoaste pe Alexander, un locotenent din Armata Rosie de care se indragosteste la prima vedere. Dar intamplarea face ca rivala ei pentru inima ofiterului sa fie chiar Dasa, sora ei mai mare. Prinsa intre dragostea de sora si dragostea pentru Alexander, inima Tatianei devine, si ea, un camp de batalie. Intre timp, Leningradul e izolat de restul tarii, cazand in mainile fortelor naziste, iar familia lor va trece prin momente dramatice, facand eforturi sa-si procure hrana si sa ramana in viata. Cei doi indragostiti, Tatiana si Alexander, vor fi angrenati in iuresul evenimentelor si vor avea de dus o lupta apriga pentru a-si castiga libertatea si dreptul de a-si trai iubirea. Un fascinant roman despre pasiune, tradare si supravietuire, in care realismul evenimentelor se impleteste magistral cu trairile intense ale personajelor. „Se observa ca autoarea de origine rusa, Paullina Simons, stapaneste acest gen de saga romantica… Ea poate sa faca demonstratii puternice despre trainicia spiritului uman, dar niciodata in detrimentul pasajelor descriptive pline de stralucire, forta si frumusete.” /Barry Forshaw/

  • „Maitreyi” Mircea ELIADE

Tema romanului – iubirea incompatibilă, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan și Isolda. Romanul Maitreyi, publicat în 1933, un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei; o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje. Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin din literatura română.

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la Universitatea din Chicago.

  • „Nunta în cer” Mircea Eliade – Cartea este structurată în doua părți, partea lui Mavrodin, iubirea lui recentă cu Ileana, și partea lui Hasnas, povestea de acum nouă ani cu Lena…Deși în perioade diferite de timp, cei doi se îndrăgostesc imediat de aceeași femeie care îi farmecă. Fiind o femeie misterioasă, Ileana îi atrage pe cei doi prin voalul aruncat asupra trecutului său. In timp ce gelozia lui Mavrodin este provocată de un misterios fost-iubit al acesteia, care se dovedește a fi chiar Barbu, al doilea bărbat își pune întrebări legate de un anumit văr cu care aceasta a fost vazută sărutându-se în adolescență. Inteligentă, sensibilă și melancolică, nu e de mirare că Ileana i-a atras în mrejele ei pe cei doi bărbați.

„Cum ar fi fost viaţa noastră? Nu mă gândesc deloc la trupul ei; e destul de uşor să cunoşti şi să uiţi un trup. Dar mă gândesc mai ales la prezenţa ei, la magia ei ascunsă. O zi, o sută de zile, zece ani cu fiinţa aceasta frumoasă sau mai puţin frumoasă, blondă, înaltă, cum o fi, sub acelaşi acoperământ, alături de tine, zi după zi, zi şi noapte! Cum ar fi lucrat magia ei asupră-mi? Cum m-ar fi turmentat prezenţa ei?… Orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, până la descompunerea finală.” (fragment)

„Nunta in cer” este o „Maitreyi” autohtonă, în care Maitreyi a luat numele de Ileana. Este, incontestabil, același mare imn de iubire, aceeasi puritate de sentiment si o aceeasi fina si ciudata substanta din care este modelata eroina. Exaltarea lirica se transforma insa in epic vioi, exotismul preferat in valori comune, mult reale si expresive. – Octav Sulutiu

  • Podurile din Madison County”, Robert James Waller

Waller a publicat şapte volume, însă ”Podurile din Madison County” a fost cel mai cunoscut al său. Cartea a fost vândută în 12 milioane de copii, după ce a fost tradusă în 35 de limbi. Romanul a fost ecranizat în 1995, în rolurile principale fiind distribuiţi Clint Eastwood şi Meryl Streep, care a primit o nominalizare la categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” a premiilor Oscar. ”Podurile din Madison County”, apărută în 1992, a stat şi la baza unui musical lansat pe Broadway.

Robert James Waller a spus că a scris romanul în doar 11 zile. El spune povestea unui fotograf al National Geographic care curtează o femeie căsătorită cu un fermier din Iowa, ce îl ajută să fotografieze podurile din regiune. Filmul regizat de Clint Eastwood a generat încasări de 182 de milioane de dolari în întreaga lume, iar cartea a fost timp de mai bine de trei ani inclusă pe lista New York Times a celor mai bine vândute romane.

Volumul i-a adus o avere lui Waller şi a făcut din Madison County o destinaţie turistică.  După acest succes, scriitorul s-a mutat din statul natal, Iowa, în Fredericksburg, Texas, şi a divorţat de cea cu care era căsătorit de 36 de ani. Între cărţile semnate de Robert James Waller se numără ”Slow Waltz in Cedar Bend” (1993), ”Border Music” (1995), ”Puerto Vallarta Squeeze” (1995) şi ”A Thousand Country Roads” (2002), o continuare a ”The Bridges of Madison County”.

  • „Fiul risipitor”, Radu Tudoran

Romanul nu constă în actiune sau în poveste, ci în detalii și variațiuni. Lucruri aparent mărunte, dar care trezesc interesul lecturii.

Variatiunile întoarcerii, de exemplu. Părăsirea Evei este de fiecare dată atât de meschină, de mecanică și dezarticulată de orice sentiment, încât răspunsurile la întrebarea „Cum îl va primi înapoi de data asta?” alcătuiesc în sine un roman de suspans cu construcție involutivă, marcând regresul Evei de la dragostea senină din prima parte la dragostea amestecată cu ura, frustrare și resentiment de la sfârșit. Memorabil este construită reacția femeii la cea de-a treia întoarcere, când bărbatul este împușcat în încercarea de a ajunge la Eva: Tudoran prinde într-un stil aproape scenic trecerea Evei de la repulsie la curiozitate, apoi la milă, indiferență, compătimire cvasimaternă, și din nou la dragoste.

  • BIBLIA,

Biblia trebuie să ajungă în fiecare casă. Biblia este Iubirea! Într-adevăr, citești Biblia? Vrei să începi? Cum îți vorbește Dumnezeu prin Cuvântul său pe care îl citești sau îl asculți? Are ecou în tine? Recunoști că ți se adresează?

Îl rugăm pe Domnul nostru să înțelegem și să interpretăm corect Cuvintele Sale pentru viața noastră. „Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.“ (Lc 24,45). La sfârșitul circularei regăsiți câteva materiale pentru Duminica Sf. Scripturi. ”

”Dacă Evanghelia este într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuie să credem și să trăim conform ei, chiar și atunci dacă am face-o doar noi, singuri.”/Fer. Charles de Foucauld/

BIBLIA este cartea în care Dumnezeu îți spune cât de mult iubește oamenii pe care El I-a creat. Biblia, Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” Amin.

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_viata, #Recenzii_recomandari_carti_dragoste, #BM_B_P_Hasdeu

Top carti dragoste / BM B.P.Hasdeu. #Citim_impreuna


3 comentarii

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022


Venim cu cărți și istorii foarte interesante din viața și activitatea literară a autorilor:

  • Singurul copil al lui Ion Creangă a fost trimis în armată„Şcoala militară din Iaşi îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, în caracteriza mai târziu criticul George Călinescu pe Constantin Creangă. Dar, Ion Creangă, nu a fost un tată iubit. Fiul său, Constantin, a trăit în umbra personalităţii ilustrului său tată. Scriitorul Ion Creangă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română. Însă despre viața lui personală se cunosc prea puține amănunte. Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Ion Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. FIUL LUI ION CREANGĂ A FOST LENEȘ, ÎNFUMURAT ȘI FĂRĂ CULTURĂ./continuare aici:
  • Mihai Eminescu – „Cred că sunt oameni care îl consideră pe însuși Eminescu, un mit. Întrucât a fost o personalitate boemă, melancolică, un „geniu nemuritor și rece”, s-au creat diverse controverse în jurul îmbolnăvirii sale și sfârșitul său timpuriu. Un alt mit cred că este și universalitatea creației sale.Există traduceri ale operelor, dar din nefericire, acestea nu pot reproduce exact muzicalitatea versurilor, acea joacă creativă cu sensurile cuvintelor românești. Trecând de toate aceste critici, poate ar trebui să vedem dincolo de acest senzațional și să îl apreciem pe Mihai Eminescu prin prisma romantismului său literar, a creațiilor sale desăvârșite și a multitudinii de semnificații pe care vocea_literară a insuflat-o culturii românești” /continuare aici:
  • James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei. In1888–1891- Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii. 1893 – Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, /140 de ani de la nastere/ continuare aici:
  • O nouă apariţie editorială la ed. Pontos – volumul de versuri a dnei Elena_Mihăeş, profesoară a zeci de promoţii de elevi şi un bun sprijin a tinerilor profesori. Lansarea volumului a avut loc la Casa de Cultură din Cimişlia cu sprijinul fiului autoarei, cunoscutul comentator politic Mihăeș Roman / D. Maxim/Cartea Elenei Mihăeș „Eu lumii zâmbesc” a apărut post-mortem. Risipite prin caiete și mape, scrise cu diverse ocazii, versurile, diferite ca tematică, unele luminoase și pline de candoare, altele relevând clipe de tristețe, durere și suferinţă, au fost adunate cu mult drag de fiul Roman Mihăeș. Regăsim chipul autoarei în emoțiile și frământările, zbuciumul sufletesc, visele și speranțele ce și-au găsit oglindire în poeziile inserate în placheta „Eu lumii zâmbesc”.Profesoara de limbă română Elena Mihăeș a educat mai multe generaţii de copii în spiritul demnităţii, al dragostei de ţară, de neam şi grai. A ştiut să se apropie de copii cu sufletul, trezindu-le curiozitatea și interesul, stimulându-le căutările creative. Pasionată de metaforele verbului matern, ea își găsea refugiu în lumea poeziei. Era un om onest, deschis, îi plăcea adevărul și lupta pentru el, atât prin cuvântul rostit, cât și prin cel scris. Scriitoarea Claudia Partole a scris o frumoasă și emoționantă prefațăCărțile editate vor fi dăruite în cadrul lansărilor de carte participanților prezenți la aceste evenimente. Parte din cărți va fi oferită bibliotecilor publice. Doritorii de peste hotare – rude, prieteni, cunoscuți de-ai autoarei – vor putea să citească versurile semnate de Elena Mihăeș în PDF-ul, expediat la cerere de către Editura Pontos.Să păstrăm o clipă de reculegere pentru liniștea și împăcarea sufletului Elenei Mihăeș care nu mai este printre noi, dar care a lăsat urme frumoase pe Pământul care i-a fost nespus de drag./Marcela Mardare/ /continuare aici:
  • Ion Vieru ( 07.XII.1041- 19.01.2022), poetul, deținător al titlului onorific „Maestru al Literaturii” s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. ”Doamne, cât e de frumos / Satu-acesta dintr-o parte, / Parcă-ai spune că aici / Nu e nici un fel de moarte. / parcă-ai spune că aici, / Doamne, nu-i nici o durere / Să te bată cu putere: / Nici o lacrimo ă, nimic… / Doamne, Doamne… / Vai, ce zic?” #Doamne din volumul #101poeme de Ion Vieru Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, jud. Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică (1972-1983), redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii (1999). Laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni (pentru volumul „Aici pe pământ”, 1999). A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” (1969), urmată de „Ploile dorului” (1972) și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”: „Doamne, cât e de frumos/ Satu-acesta dintr-o parte,/ Parcă-ai spune că aici/ Nu e nici un fel de moarte./ Parcă-ai spune că aici,/ Doamne, nu-i nici o durere/ Să te bată cu putere:/ Nici o lacrimă, nimic…/ Doamne, Doamne…/ Vai, ce zic?” („Doamne”). A publicat și cărți pentru copii: „Pomul” (1978), „Cântă-mi, ciocârlie” (1979), „Soneria” (1985).„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană…”/Uniunea Scriitorilor Md/ – ”Valuri, valuri, vălurele / Trec pe Nistru și pe Prut, / Și îmi poartă-n larg cu ele / Floarea dorului / Durut. // Valuri,Valuri,vălurele, / Câte valuri?… / Câte-s ele?” din #Floarea_dorului /continuare aici:
  • Poteci_spre_ziua_a_șaptea”- Carte apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul_Vasilisc_Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la #Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.„Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”
  • Nina_Corcinschi”Am scos-o, în sfârșit, la capăt cu rapoartele Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, sunt mândră de rezultatele colegilor mei și le mulțumesc tuturor pentru efortul depus! La Institut, în anul acesta s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de #evenimente on-line (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), 3 nr. de revistă Philologia și 2 nr. de revistă Limbă, Literatură, Folclor. Un rezultat nou-nouț este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare on line. Mă bucură enorm cărțile și articolele semnate de colegii mei și cred că trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli. Pozele atașate reprezintă doar câteva titluri dintre cele publicate.
  • Simfonie_mutade Nichita_DANILOV:”O zi mult așteptată! Azi, dl Silviu Lupescu, mi-a înmânat primele 20 de exemplare ale volumului meu de nuvele si povestiri, Simfonia muta! Cu aceasta ocazie am lăsat autografe pe un număr de 52 de „simfonii” care vor putea fi achiziționate online de pe siteul editurii, la preț promoțional. Multumesc echipei Polirom, doamnelor Oana Roiu si Raluca Tolcev, Carmen Parii (coperta) care au facut posibila aparitia cartii in stare exceptionala! Sunt fericit!”
  • Carolina Eremia despre #Versete_tomnatice de Svetlana_Vizitiu. – ”Mi pare câteodată Că nu mai am cui Să-i povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povesti”; cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, aripi în ger, Ne încălzesc, ne protejează De suferințe, pierderi și negi, De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc? Nu este o taină, ba chiar o șansă… Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… E al meu, cel mai iubit… E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre #Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place, Pentru că ne adunaPe cei singuratici/La o Carte/Și comunicare”. Aduce profesia ,,#bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, Poate fi psihologȘi părinte,Și frate, Și blogger. Sociabil de la natura, Zambet larg, Atenție maximă, Cu blândețe și spor Ajuta sa zbori”. / Carolina Eremia / continuare aici:
  • Alexandru_Ioan_Cuza – Popularitatea Domnitorului Cuza_Vodă a fost imensă, principalul motiv fiind larga difuzare în popor, în toate straturile sociale, a numeroase povestiri și legende, menite să reliefeze câteva calități pe care omul de rând le descoperise în personalitatea acestuia: spiritul de dreptate exercitat mai ales în funcția supremă în stat și simbolizat de „ocaua lui Cuza”, punerea mai presus de orice a intereselor țării, apropierea de popor, arată Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe de la București, potrivit sursei citate.Sursa citată adaugă: „Se poate afirma că tradiția despre Domnul Unirii de la 1859 a pătruns mai adânc în mentalitatea populară decât în cazul altor figuri istorice, fiind probabil strâns legată de epoca de înfăptuiri sociale și naționale din timpul domniei sale. Astfel, importantele reforme, ca cea agrară și secularizarea averilor mănăstirești, organizarea pe baze noi a armatei și a sistemului administrativ și juridic și-au găsit o admirabila reflectare în conștiința colectivă.”Astfel, folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli și care străbate drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-și identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăți sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiții și amintiri_istorice adunate din Oltenia și Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:- „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”;- „Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică, cum e azi. Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;- „El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului”;- /Continuare aici:
  • Aron_Pumnul, cărturar român, ziarist, pedagog, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormîntul lui Arune Pumnul”. A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n. 27.11.1818 – dec. 24 ianuarie 1866). Marele Mihai Eminescu, elevul (ardeleanului de la Cuciulata) glăsuia cu multă mândrie despre profesorul său: „a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământești. El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în localitatea transilvăneană Cuciulata, de lângă Făgăraș, într-o familie de țărani iobagi. Nașterea sa a avut loc într-un an năpăstuit de o secetă cumplită, care a adus pagubă și foamete în rândul țărănimii. Familia a fost numeroasă ca toate familiile țăranilor noastre pe vremuri. Părinții săi erau neștiutori de carte, tatăl era analfabet. Scrisorile pe care le trimitea Aron de la Viena, le citea altcineva, poate dascălul ori preotul. Aron Pumnul de mic copil a rămas orfan de mamă. Avea un frate mai mic, Moise, căruia îi promitea daruri dacă va merge la școală și va învăța bine, precum și o soră măritată în Șercaia. Din cauza bolii de inimă, frecventează școala târziu, la 14 ani. Se spune că groful ungur Mikes … /continuare mai jos/

Așa cum se știe, la moartea lui Aron Pumnul a fost tipărită și difuzată, în chiar ziua înmormântării, broșura: „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști den Cernăuți la mormântul prea iubitorului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12 (24) ianuarie 1866”. Broșura conține debutul poetic (cunoscut sub titlul La mormântul lui Aron Pumnul) al elevului Mihai Eminoviciu care exclama, regretând: „Pumnul nu mai este…” Și părăsește gimnaziul pentru totdeauna.În inimile noastre, Aron Pumnul va rămâne mereu un apărător al #limbii_române.

  • Winston Churchill (30.11.1874 – dec. 24 ianuarie 1965, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului_Nobel pentru Literatură în anul 1953.Sir Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari #lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, politician, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.- Winston_Churchill
  • Anii_tineretii_meleAutobiografia – volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.Parcurgand acest text pasionant, intelegem cu usurinta de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 1953. Ironia sa fina, fluenta limbajului, talentul descriptiv si acuratetea cu care ilustreaza scene de razboi sau situatii politice sunt de neegalat. In Anii tineretii mele, veti avea placerea de a va familiariza cu Anglia epocii victoriene, veti cunoaste contextul social si politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Razboaie Mondiale si veti fi martori indirecti la evenimente care si-au lasat amprenta asupra autorului, influentandu-i cursul vietii si gandirea.”Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-i dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-i cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora petrecuta in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si‑au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul unui galop, este o modalitate cat se poate de buna de a muri.””Razboiul, candva crud si magnific, a devenit crud si murdar. De fapt, a fost complet stricat. De vina sunt Democratia si Stiinta. Cand acestor doi bagaciosi si incurca-lume li s-a permis sa ia parte la luptele reale, soarta razboiului a fost pecetluita. In locul unui numar mic de profesionisti bine pregatiti, care apara cauza tarii lor cu vechile arme si cu frumoasa complexitate a manevrelor stravechi, sustinuti in fiecare clipa de aplauzele natiunii lor, acum populatii intregi, inclusiv femei si copii, se arunca unii impotriva altora intr-o exterminare brutala, si numai o echipa de functionari cu ochi aposi fac factura pentru macelar.””Cei mai multi dintre baieti erau multumiti si multi dintre ei au gasit in salile de clasa si pe terenurile de sport cea mai mare distinctie pe care au cunoscut-o vreodata in viata. Nu pot decat sa consemnez faptul ca eu eram o exceptie – fara indoiala, din cauza defectelor mele. As fi fost mult mai bun ca ucenic de zidar, m-as fi descurcat mult mai bine daca as fi fost trimis sa fac comisioane sau sa-l ajut pe tata sa aranjeze vitrina unei bacanii. Ar fi fost ceva palpabil; ar fi fost ceva firesc; as fi invatat mai mult; m-as fi descurcat mult mai bine. Si as fi putut sa-l cunosc mai bine pe tata, ceea ce ar fi fost o mare bucurie pentru mine.””In mod sigur, #educatia prelungita, indispensabila pentru progresul societatii, nu este fireasca pentru omenire. Este impotriva firii. Baiatul doreste sa-si urmeze tatal in cautarea hranei sau a prazii. Ar vrea sa faca lucruri folositoare, atat cat ii permit puterile. Ar dori sa castige o leafa, oricat de mica, pentru a-i putea ajuta pe cei de acasa. Ar dori sa aiba un timp numai al lui, pe care sa-l foloseasca sau sa-l iroseasca dupa plac. Nu cere decat dreptul de a munci sau de a muri de foame.”Winston Spencer Churchill-
  • Tanarul_titan – Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începând din 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, după dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze din funcţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formează uriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs în Camera Comunelor, în calitate de conservator, trecerea în tabăra liberalilor, apariţia în Cabinetul britanic, mai întâi ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca preşedinte al Consiliului Comerţului şi ministru de interne, până la prima poziţie în Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea_Război_Mondial. În paralel cu viaţa_politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.
  • Al_Doilea_Război_Mondial” – Winston Churchill – ”Trebuie să privesc aceste volume ca o continuare la Istoria primului război mondial, pe care am descris-o în Criza mondială, Frontul de est şi în Urmarea. Împreună, acestea acoperă relatarea unui alt război de treizeci de ani. Ca şi în volumele anterioare, am urmat, atât cât sunt în stare, metoda lui Defoe, în care autorul leagă cronica şi comentarea marilor evenimente militare şi politice de firul experienţei personale a unui individ. Eu sunt poate singurul bărbat care a trecut prin ambele cataclisme supreme ale istoriei, fiind in funcţii importante. În timp ce, în primul război mondial, am avut posturi de răspundere dar subordonate, in cea de a doua luptă cu Germania am fost timp de peste cinci ani şeful Guvernului Majestăţii Sale. Scriu deci din altă poziţie şi cu mai multă autoritate decât era posibil în primele mele cărţi. Nu-l descriu ca o istorie, deoarece asta este sarcina altei generaţii. Dar afirm cu încredere că este o contribuţie la istorie care va servi in viitor. Aceşti treizeci de ani de acţiune şi pledoarie cuprind şi exprimă efortul meu de o viaţă şi sunt mulţumit dacă sunt judecat după ei. Am aderat la regula mea de a nu critica o măsură privind războiul sau politica după eveniment, decât dacă mi-am exprimat mai înainte, public sau oficial, părerea mea sau am avertizat în legătură cu aceasta. Într-adevăr, într-o lumină ulterioară, s-au netezit multe dintre asperităţile controversei contemporane. M-a durut să înregistrez aceste neînţelegeri cu atâţia oameni pe care i-am simpatizat şi respectat, dar ar fi greşit să nu ţinem seama de învăţăturile trecutului în faţa viitorului. Nimeni să nu-i desconsidere pe aceşti oameni ale căror acţiuni sunt descrise în aceste pagini fără să-şi analizeze propriul suflet, fără să-şi revadă activitatea publică şi să aplice lecţiile trecutului la viitoarea lor comportare. Nu trebuie să se presupună că mă aştept ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce spun şi cu atât mai puţin că scriu doar pentru a fi popular. Îmi depun mărturia conform ideilor care mă călăuzesc: am avut toată grija să verific faptele, dar multe apar azi la lumină în urma cunoaşterii unor documente capturate sau a altor dezvăluiri care pot oferi un alt aspect concluziilor trase de mine. Într-o zi, preşedintele Roosevelt mi-a spus că …/Continuare mai jos/:
  • Virginia Woolf / 140 de ani de la naștere/ cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. Este o scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare au o forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă, vulnerabilitatea.
    • Virginia Woolf, nascuta Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna_Dalloway (1925), Spre_far (1927), Orlando (1928) si eseul de dimensiunea unei carti A_Room_of_One‘s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.Virginia Woolf a inceput sa scrie ca profesionist in 1905, initial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Bronte «Primul ei roman, The_Voyage_Out, a fost publicat in 1915 de catre tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost initial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul in repetate randuri. Versiunea anterioara a romanului a fost reconstruita de catre Louise DeSalvo si acum este accesibila publicului larg cu titlul planuit. DeSalvo sustine ca multe din schimbarile pe care Woolf le-a facut in text se datoreaza schimbarilor din viata ei.Woolf a continuat sa publice romane si eseuri cu un caracter intelectual, bucurandu-se de succes atat din partea criticilor cat si a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerata ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea si unul dintre cei mai insemnati modernisti. Dupa terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between_the_Acts, Woolf a cazut victima depresiei asemanatoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra in timpul atacului prin surprindere, si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei intr-atat incat nu a mai putut sa lucreze.Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Trupul lui Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat ramasitele ei icinerate sub un copac in gradina din Monk’s House, casa lor din Rodmell, Sussex. Operele ei au fost traduse in mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges si Marguerite Yourcenar.

𝑈𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑜𝑣𝑒𝑧𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑛𝑔𝑙𝑒𝑧. (𝐽𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐿𝑢𝑖𝑠 𝐵𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠)

  • Pierre_BEAUMARCHAIS – 290 de ani de la nastere! 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (dec. 18 mai 1799)- autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul_din_Sevilla” şi „Nunta_lui_Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem_social, contestând privilegiile_aristocraţiei. Piesele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable. Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze. Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o ” un interludiu, imitând stilul spaniol „. Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premiera la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.Privind dintr-un alt unghi, piesele Figaro sunt semi-autobiografice . Don Guzman Brid’oison (Le Mariage) și Bégearss (La Mère) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (Le Mariage) seamănă cu tânărul Beaumarchais, care medita la sinucidere când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul. Suzanne, eroina din Le Mariage și La Mère, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz. Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului pentru numeroasele lui experiențe sexuale.Le Barbier a debutat în 1775. Continuarea Le Mariage a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul aristocraților. Opera lui Mozart a avut premiera cu doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, La mère… a avut premiera în 1792 la Paris.Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez Molière, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit La Mère coupable în L’autre Tartuffe. Toate cele trei piese Figaro s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi în teatre și săli de operă. /Continuare aici:
Text si foto S. Vizitiu, BM B.P.Hasdeu

Alte surse la subiect:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/06/top-carti-sarbatori-de-iarna-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/21/ieromonah-vasilisk-donica-poteci-spre-ziua-a-saptea/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/29/top-5-carti-4-lectura-iata-invatatura-cea-mai-buna/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/08/top-carti-colectia-profesionala-editate-la-bm-b-p-hasdeu/


3 comentarii

Top cărți „Colecția profesională” editate la BM B. P. Hasdeu


Cărțile vizate reprezintă o interesantă rememorare a vieții din perspectiva Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu considerate tot atâtea stări de spirit, autorii creând din proprie experiență imagini pregnante ale unor legături care plasează omul în preajma cărților, declanșând o inter-dependență care depășește bariera ființă-lucru. Bibliotecile sunt un soi de autobiografii multietajate, cu bibliotecarii în lucrul cu cititorii, și cu fiecare carte păstrând momentul în care au citit-o pentru prima dată. Biblioteca devine astfel un fapt de viață, având închisă în sine câte o parte din viața celui care a adunat și citit cărțile. Vă propun un top-cărți din Colecția profesională elaborate de bibliotecarii BM.

Carti profesionale editate la BM B.P.Hasdeu, 2021
  • Universul lecturii la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, Elena Butucel, 2021
    Elena Butucel ne dezvăluie activitățile bibliotecarilor BM în corelație cu cititorii, prin exemple și citate care exprimă esențialul. Noile tehnologii ne aduc în situația de a fi toți împreună, și autoarea vine cu detalii referitor la mecanismele prin care se naște cititorul, cel fără de care cărțile și implicit bibliotecile își pierd orice sens. „Le vor substitui oare cărțile electronice pe cele tipărite care au marcat viața umanității atât de puternic? Niciodată! Acesta trebuie să fie răspunsul nostru.” Soluția pe care o oferă pentru nașterea cititorului pasionat, în lipsa unei metode sigure ar fi cea izvorâtă din propria experiență și anume lectura este cea mai utilă pentru a prinde înțelepciune. Experiența unui prieten, a unui părinte, profesor, bibliotecar, poate inspira, dacă nu o imitație imediată, cel puțin curiozitatea. Cititorul trebuie să fie convins că cartea trebuie citită, și un bibliotecar profesionist știe cum să o facă! Volumul este o sinteză a celor mai de succes programe și proiecte de promovare a lecturii pentru comunitate și care au rezistat în timp și este recomandat bibliotecarilor, celor preocupați de sociologia culturii, și poate fi citit ca o autobiografie a unei relații pasionale cu cărțile în biblioteci; o istorie obiectivă a bibliotecilor prin care autoarea a trecut sau pe care le-a lăsat în urmă.
    „Cultura lecturii este o sarcină foarte incitantă și atractivă de abordat mai cu seamă în cazul BM B. P. Hasdeu, care de-a lungul timpului și-a perfecționat constant activitatea cu cititorii, oferindu-le cunoștințe și resurse, programe și proiecte de lectură captivante și motivaționale, ca în ultimii cinci-șase ani, de exemplu, să obțină rezultate concludente în această privință, cu indicatorii redutabili, la care ne vom referi pe parcurs, aducând argumente convingătoare. Pornim de la faptul că în procesul de dezvoltare a competențelor de lectură se recomandă combinarea mai multor tipuri și forme de activități într-un mod eficient, întrucât activitățile să-i determine pe cititori să se implice activ, să fie profund interesați de conturarea și dezvoltarea propriei personalități.
    Cele mai utilizate tehnici la filialele BM sunt: lectura expresivă, lectura în lanț, interpretarea de rol ce evidențiază gândirea, personalitatea, imaginația, creativitatea. Utilizatorii, fiind apropiați de lectură, devin conștienți de avantajele pe care le facilitează lectura, de valorile care trebuie promovate și dezvoltate, de tezaurul național și universal.” (p.25-26)
    Este o încercare de a prezenta o sinteză a universului lecturii la BM „B.P.Hasdeu”. Acest subiect trebuia cercetat și autoarea /Elena Butucel/ a abordat corect sinteza ca o Introducere la acest imens Univers lectural Hasdeu… Volumul nu e o lucrare fadă, dar aproape lirică, cu multe citate celebre, motto-uri care conferă cărții caracterul de pledoarie pentru lectură, iar autorului – rolul de ambasador iremediabil al lecturii.” (L. Kulikovski)
    „Lectura este ca o parte nevăzută a sufletului uman” /Nicolae Rusu/
  • Biblioteca interactivă: 111 forme și metode de animație, Lidia Kulikovski, 2021 / Colecție de buzunar/
    Formarea unei culturi a incluziunii digitale comunității chișinăuiene și comunității de bibliotecari, instruindu-i, educându-le spiritul creativ, inovativ și confirmând rolul educațional și formator de competențe digitale al Bibliotecii Municipale: acesta-i scopul relatărilor cu detalii din experiența profesională pe care le oferă autoarea în volum. Jocul, raportat la biblioteci, ajută la elaborarea tacticilor; furnizează momente de perspicacitate acțională; transformă cultura unei biblioteci; ajută la planificarea strategiei de activitate care ea însăși este un joc; oferă tactici de transformare de o complexitate diversă.
    Animația culturală este revelarea importanței lecturii și a cărții, a noului profil, modern, al bibliotecii în viața continuă a utilizatorului. Ca obiectiv fundamental integrarea cărții, a lecturii și informării, a bibliotecii însăși în viață, în deprinderile și cutumele publicului, printr-un program global de promovare, animația culturală este un demers dificil care urmărește scopuri precise, în primul rând, Atragerea cititorilor spre bibliotecă, spre serviciile ei moderne; Dezvoltarea aptitudinilor de lectură, stimularea cititului și sprijinirea procesului de lectură funcțională, de instruire și educație pe tot parcursul vieții.
    Munca bibliotecarului cere un efort spiritual enorm și bine definit, pentru a educa și promova lectura din plăcere. Prin aceste activități bibliotecile ajută cititorii să-și dezvolte și să creeze abilitățile, cunoștințele și ideile de care au nevoie pentru a participa în deplină măsură și independent în viața societății.
    „Metodele tradiționale scoase în stradă se transformă în Animație stradală – expoziții, ateliere creative, jocuri, târguri de produse/servicii (handmade sau de artizanat), teatralizări (eroii din cărți costumați), aplicații haioase care prin experiența participanților în clipe de bună voie, divertisment pentru copii și adolescenți, recitaluri, competiții, concursuri…” (p.275)
    „Suntem în contact cu sute de utilizatori și mereu ne întrebăm care sunt cele mai noi și de impact forme și metode de activitate cu publicul, cele mai eficiente procedee de comunicare. Utilizatorii și noi, bibliotecarii, suntem în aceeași barcă, suntem într-o permanentă căutare – ei, de evenimente cu răsunet; noi, de cum să satisfacem așteptările lor și să-i ținem aproape. Idei sunt multe, forme și metode apar ca ciupercile după ploaie în toate domeniile. Dar practica este cea care le validează” (p.296)
    Morala: Suntem un tot întreg, și doar unindu-ne forțele putem reuși să atingem cele mai înalte culmi… De la fiecare provocare câte o bucată din Puzzle, dar ideea e că toate echipele primesc bucăți diferite și întreaga imagine / logoul bibliotecii/. Și, fiecare la final ajunge la această concluzie.
  • Ludicul în activitatea bibliotecii publice. Vademacum pentru bibliotecari / Lidia Kulikovski, 2020. /Colecție de buzunar/
    O perspectivă a bibliotecilor publice pe care noi bibliotecarii o cunoaștem, dar această imagine trebuie cunoscută și recunoscută de toți ceilalți din societate, scopul volumului fiind să promoveze munca bibliotecarilor din experiența BM. De la tradițional – la noile tehnologii.
    „Alături de jocurile didactice, creative, utilizate la scară largă, există și jocurile terapeutice (ca metodă) adunate sub umbrela sintagmei Terapia prin joc, care include: terapia prin joc a adulților; în familie; de grup (inclusiv a pacienților din spitale).” (p.132)
    „…pentru a face față interrelației cu oamenii afectați social, economic, medical, bibliotecarul are nevoie de o pregătire sintetică bazată pe portretul profesiei, pe scop, pe funcții și roluri speciale, pe priorități și atribuții, pe sfera de acțiune a profesiei și pe cunoștințe speciale (psihopedagogice, asistență socială, lecturi). (p.132)
    „Avea dreptate Seth Godin atunci când afirma că „…trebuie să fii artist pentru a lansa tofu pe piață, dacă vrei să fii bun în acest domeniu”. Godin este convins că arta reprezintă abilitatea de a schimba oamenii prin intermediul muncii pe care o prestezi, de a vedea lucrurile așa cum sunt, ca apoi să creezi povești, imagini și interacțiuni care schimbă piața, domeniul, biblioteca…” (p.186)
  • Prelucrarea informației. Manual pentru bibliotecile publice. Vol.1-2 / Natalia Goian, 2015; 2020. / Colectia Professional
    Asistenţa acordată utilizatorilor pentru achiziţionarea competenţelor informaţionale constituie unul din scopurile profesionale ale specialiştilor din domeniul informaţiei, care activează în biblioteci de orice tip. Autoarea oglindeşte temele principale din cadrul disciplinelor normative şi de specializare, abordate în prelucrarea informației și în deservirea utilizatorilor. Materialul expus este destinat pentru a fi folosit în procesul de studii, pentru studenți și profesioniști în domeniu.
    „În procesul de alcătuire a descrierii bibliografice este necesar să se țină cont de destinația și genul informației bibliografice, adică în ce scop va fi folosită această descriere.” (p.38)
    „Ch. Gutter considera catalogarea drept o artă, care să fie bazată pe niște reguli, principii performante. Autorului îi revine și rolul principal în determinarea funcțiilor cataloagelor de bibliotecă. El a propus investigarea publicațiilor după semnele principale ale cărții: după numele autorului, după titlu, după tematică. Importantă a fost și propunerea de a forma complexe logice (toate publicațiile unui autor să fie reflectate într-un loc).” (p.75)
    „Dezvoltarea principiilor descrierii bibliografice în Germania este legată de numele bibliografului K. Dziatzko. Autorul recomandă ca toate edițiile oficiale ale instituțiilor și organizațiilor să se descrie la titlu. El refuză să recunoască principiul descrierii la autorul – colectivitate. Mai târziu, instrucțiunea lui Dziatzko a fost pusă la baza Instrucțiunii prusace în descrierea bibliografică. În Gemania această ultimă instrucțiune a început să fie utilizată în 1899, la care s-au alăturat Suedia, Olanda, și alte țări.” (p.75)
    „Lipsa unei metodici unice la descrierea bibliografică făcea dificilă atât utilizarea cataloagelor de bibliotecă, cât și alcătuirea descrierilor bibliografice din diferite țări. Din aceste considerente, a apărut necesitatea de a elabora o instrucțiune internațională.” (p.76)
    „Importanța utilizării tehnologiilor informaționale în bibliotecă este susținută de mai mulți specialiști cunoscuți în domeniu. Se simte necesitatea stringentă a unor noi mijloace de comunicare în activitatea de informare și documentare. Această activitate are două misiuni: 1) să ordoneze literatura științifică și să semnaleze „tot ce se publică” într-un anumit domeniu; 2) să creeze și să întrețină „memoriile artificiale” în care să se înmagazineze descrieri ale documentelor publicate, de o manieră care să permită regăsirea retrospectivă rapidă a informațiilor publicate într-o anumită perioadă de timp cu privire la o problemă științifică, tehnică sau de altă natură”. (p.39)
  • Manualul este structurat în două părți: prima parte prezintă imaginea de ansamblu asupra problemelor teoretice privind prelucrarea documentelor, partea a doua se referă la noțiuni teoretice de descriere bibliografică, probleme de standardizare, softuri de bibliotecă ș.a. În lucrare este expusă și metodologia de descriere bibliografică a diferitor tipuri de documente în reguli și exemple. Este redat succint și modul de catalogare automatizată.
    Colecția Professional al BM B.P.Hasdeu care a editat acest manual include: enciclopedii, dicționare, glosare, monografii, manuale, ghiduri, cataloage, sinteze ale rezultatelor cercetărilor, materiale ale conferințelor, rezumate ale comunicărilor științifice, suporturi de curs, culegeri de practici de calitate.
  • BiblioPolis: Revista de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. – Vol.77 (2020) Nr.2
    Ultimul număr BiblioPolis închinat memoriei omului bibliotecii și personalității de excepție Vlad Pohilă, fost redactor șef al revistei BiblioPolis. Un omagiu adus de varia personalități din Republica Moldova – prin articole, evocări, evenimente, interviuri… Activitatea lui Vlad Pohilă este apreciată la justă valoare în cercurile intelectuale, și nu doar în cele din Basarabia.
    „Tradițional, se consideră că a cunoaște o limbă străină înseamnă a citi, a scrie, a vorbi în aceeași limbă. Contează însă foarte mult să cunoști „ființa”, să simți esența unei limbi, ca și condițiile, anturajul în care se dezvoltă, funcționează.” /V. Pohilă/ (p. 47)
    „Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi”; „Aparține cu toată ființa vieții naționale, iar propria lui viață a devenit parte a luptei pentru renașterea noastră spirituală” (Grigore Vieru)
    „Prin tot ce a scris, volens nolens; a reușit să se împrietenească cu cititorii săi. Mereu ne-a convins că-și construiește discursul apelând la un text atractiv prin tematici, stimulator prin titlu, chiar provocător pentru lectură prin șapou… Vlad Pohilă era liderul de opinie. „vocea critică” asupra formulelor de motto, denumiri de programe, titluri de conferințe, mereu rezona cu îndelungata experiență a bibliotecarilor.” (p.8)
    „Profunzimea personalității sale arată câte interacțiuni a avut cu lumea în jur. Cu aceste 902 de personalități a comunicat profesional, a scris despre ei sau ei au scris despre el. în această interacțiune s-au utilizat și s-au exclus cantități enorme de informație. Or, tocmai aceasta, după Tor Norretranders, constituie profunzimea personalității.” (p.81)
    „Cultura sa enciclopedică este evidentă și în „Calendarele” anuale pe care de un deceniu le alcătuiește și le publică cu o dăruire ce nu precupețește timpul investit pentru investigații, mărturii de prestanță ale climatului cultural din marile biblioteci din Chișinău” (p. 96)
    „Stăpân pe mijloacele de expresie, Vlad Pohilă, omul-vocabular, scrie captivant, și totodată simplu; abordează subiecte prioritare și totodată sensibile; tematici de interes societal și totodată de interes profesional, biblioteconomic. Editorialele scot în evidență viziunea sensibilă și generoasă, valoric nuanțată a autorului asupra cărții, bibliotecii, relației bibliotecă-cititor, asupra muncii de bibliotecar.” (p.99)
    „Așa cum Vlad a scris despre TOȚI. Paginile de la urmă aveau și o picătură de sânge, scăpată, probabil, din vreun deget suferind după ultima înțepătură de seringă.” (p.198)
    „Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșite din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedică de nici o piatră lumească.” (p.199.)-
  • Pentru a afla autorii expresiilor din ghilimele, puteți solicita volumele în bibliotecile-filiale BM B.P.Hasdeu. O lectură captivantă în studii vă doresc!
  • #Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viață_Carți, #Top_Carti_BM_Hasdeu, 2021


9 comentarii

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM


Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

O poezie peste care și-a imprimat vibrațiile inimii Svetlana Vizitiu Impresii.” /Gabriela Ştirbu/

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

”Svetlana Vizitiu, Om blind si luminos, Om cu suflet mare si radianta de bine, inzestrata de la Dumnezeu cu diferite capacitati si talente,a lansat noua sa carte,,Versete tomnatice”, la care a participat multa lume buna, pe care am avut marea bucurie s-o revad, toti fiind dornici de comunicare calduroasa. Multumim draga Svetlana,pentru acest prilej minunat,si Va dorim noi inspiratii si noi lucrari de suflet frumos!” /Valentina Stratan /

”Am fost parte a evenimentului de lansare a cărții „Versete tomnatice”, semnate de Svetlana Vizitiu. ☺❤ A fost o revelație întâlnirea cu eroina evenimentului, generatoare de lumină și frumos, cu doamna Galina Codreanu, care rămâne a fi o inspirație, cu oamenii prezenți în sală, multiplicatori ai artei și ai culturii.Împreună cu Vasile Hariton am dat suflet unei melodii emblematice – „Cât trăim pe acest pământ”. Să prețuim tot ce avem mai sfânt!”/Gabriela Ştirbu/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021


4 comentarii

Recomandare autori- Top cărți pe vară


  • Vino la Biblioteca Ta și cere orice carte dorești! Provocarea verii e în toi, și răcoarea Sălii cu coloane (BM B.P. Hasdeu) e foarte ademenitoare! Dacă nu e carte, avem și puzzle să vă pună la întrecere cu picii – mici… Dacă serios, atunci recitiți ce vă propun aici: mai nou, mai vechi, ceva trist, ceva îmbucurător, dar – de suflet… Puneți mâna pe carte, și veți realiza brusc că ceva se-ntâmplă! Da, da,- deveniți mai Înțelept! Iată și recomandarea noastră de carte!-
  • Anna_FRANK, autoarea unui celebru jurnal, “#Jurnalul_Annei_Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul #ocupaţiei_hitleriste în Olanda (n.12 iunie 1929 – m.12.03.1945). Copiii de azi trebuie să afle cât mai multe despre trecut, strămoşi şi întâmplări eroice. Şi dacă manualele şcolare prezintă destul de sec şi poate plictisitor seria evenimentelor istorice, fără să ofere detalii despre trăirile şi emoţiile oamenilor care au trecut prin întâmplări dramatice, prin atrocităţile războaielor, vin mereu în ajutor cărţile pentru copii, cu texte pe înţelesul lor şi cu ilustraţii grăitoare. Cartea ”Jurnalul Annei Frank” reieşită din colaborarea scriitoarei Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett se concentrează asupra lui Anne şi prezintă celor mici viaţa ei, o fată normală, asemenea lor, care s-a născut însă într-o perioadă dificilă şi extraordinară din istoria nu foarte îndepărtată. O prezentare despre ascensiunea rapidă a lui Hitler, evenimentele din Europa din timpul războiului, campania urii pornită de nazişti împotriva everilor. Poole introduce în poveste detalii despre viaţa lui Anne, prinsă în vârtejul acestor frământări, precum mutarea în Olanda, dragostea sa pentru Peter, trădarea şi capturarea din anexa secretă în care se ascundea, condiţiile grele de detenţie…. O astfel de carte, care poate face cunoscute copiilor primele informaţii despre prigonirea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost văzută şi trăită de martori, este Anne Frank, scrisă de Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett. Bineînţeles că celebrul de acum Jurnalul lui Anne Frank stă la baza acestei cărţi care se doreşte a fi o biografie ilustrată a scurtei vieţi a lui Anne şi se adresează copiilor care nu i-au citit încă jurnalul, tocmai pentru a le trezi curiozitatea de a o face. Annelies Marie „Anne” Frank a fost o tânără evreică germană, cunoscută mai ales pentru Jurnalul său publicat postum, care descrie cei doi ani petrecuți de ea și familia ei în ascunzătoare în Amsterdam. Jurnalul Annei este probabil cea mai citită piesă din literatură pe tema Holocaustului din lume. S-a născut la 12 iunie 1929 la Frankfurt, în Germania. #Familia ei a fugit la Amsterdam pentru a scăpa de #persecuția_nazistă. În anii 1930, tatăl ei a construit o afacere de succes. Familia Frank a rămas în apartamentul său de dinainte de război până când fiica lor mai mare, Margot, a primit o chemare oficială pentru a se prezenta într-un lagăr de muncă nazist în 1942. Punând în acțiune un plan care fusese destinat unui moment ulterior din timpul războiului, familia s-a ascuns în anexa secretă a clădirii companiei lui Otto Frank, tatăl Annei. Au fost însoțiți în ascunzătoare de partenerul de afaceri al lui Otto, Hermann van Pels, precum și de soția acestuia, Auguste și de fiul lor, Peter. În ceastă perioadă, Anne a scris despre experiențele ei în ascunzătoare, ca o adolescentă curioasă în floarea vârstei. În primăvara anului 1944, după ce a auzit un reportaj radio de război care cerea relatări directe despre ocupație, Anne a început să editeze și să rescrie secțiuni și, de asemenea, și-a schimbat stilul și tema. Pe lângă descrierea vieții de zi cu zi în ascunzătoarea lor, Anne a reflectat asupra identității sale naționale și religioase și a unor teme mai mature, inclusiv relația dificilă cu mama sa, povestea ei cu Peter van Pels și schimbările fizice din timpul adolescenței. La 4 august 1944, când Anne avea 15 ani, la ascunzătoarea familiei Frank a avut loc o descindere ca urmare a unui pont anonim, iar familia a fost arestată și închisă în lagărul de tranzit de la Westerbork. În luna următoare, au fost deportați la #Auschwitz. În octombrie 1944, Anne și Margot au fost trimise la Bergen-Belsen, unde amândouă au murit de tifos în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului. Otto Frank a fost singurul membru al familiei care a supraviețuit Holocaustului. După război, Miep Gies, una dintre creștinele olandeze care au ajutat la ascunderea familie Frank, i-a dat lui Otto jurnalele lui Anne, pe care le păstrase. Otto Frank le-a editat într-o carte numită Jurnalul unei tinere fete, publicată pentru prima dată în Țările de Jos în 1947 și ulterior tradusă în peste 50 de limbi. Casa în care s-au ascuns în Amsterdam, de pe strada Prinsengracht nr. 263, a devenit muzeu și este vizitată de mii de persoane în fiecare an.
  • Dorul_prin_stele de Silvia_Postoronca. Vă prezentăm o poetă ce preferă simplistul termen de autor, cu imagini reale din viața de toate zilele. Volum de debut, un început literar prodig, plin de promisiuni. O reîntoarcere, la și prin cuvânt, sensibilă, frumoasă, dă naștere prin vers ales acestui prim pas pe meleag de poezie, propunându-i cititorului o călătorie delicată în mirificul univers sufletesc al tinerei autoare Silvia POSTORONCA. Elegiacă sau optimistă, timidă sau convingătoare, simplă sau complexă, poezia se simte la ea acasă! Expresii ce luminează, mângâie, încălzesc, poeta e parte din noi, dăruindu-se pe sine și învăluindu-ne într-o aură metaforică surprinzătoare; ne dezvăluie o lume interioară subtilă, complexă, ce se descoperă pe ea însăși, cu mirare și dor, ca o rază literară, gingașă și caldă. În căutare de echilibru şi întregind sentimente unice din vecinătatea cu frumosul, versurile sale ne poartă prin vise și speranțe, ne răscolesc cu duioşie amintiri din viață. Aşteptăm şi următoarele cărţi ale poetei, mai ales că aşa cum mărturiseşte:„Dar după ploaie vine soare / Și-aștept căldura iar să vină, / Să crească puiul cel de floare, / Ce-a stat cuminte în grădină.” (din „Ecoul inimii”) sau:„Cât părinții ne sunt vii / Și portița e frumoasă, / Încă mai suntem copii, Încă mai venim Acasă” (din „Cât părinții sunt în viață”) (prezentare #Svetlana_Vizitiu_Impresii)
  • „Rareori se intampla sa nu aiba dreptate cel ce scoate la iveala pacatosenia din fapta buna, dar Dumnezeu priveste cu indurare fapta buna, chiar daca isi are radacina in porniri trupesti.“ (Thomas MANN) 6 iunie 1875 – S-a născut scriitorul german
  • Thomas_MANN, laureat al Premiului #Nobel pentru #Literatură pe anul 1929 (“Casa Buddenbrook”, “Muntele vrăjit”, “Moarte la Veneţia”, “Iosif şi fraţii săi”, “Doctor Faustus”) (n.12.08.1955). Paul Thomas Mann a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook). Si-a facut studiile la München, unde a trait si a scris de altfel o lunga perioada, intre 1891 si 1933. Lucreaza la o societate de asigurari si colaboreaza la periodicul satiric „Simplicissimus”. Intre anii 1895 – 1897 calatoreste impreuna cu fratele mai mare Heinrich, in Italia iar in 1905 se casatoreste cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea sase copii (patru vor deveni, la randu-le, scriitori). Debuteaza in 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, in 1901, publicand romanul Buddenbroocks sa obtina un imens succes public si in critica. In 1919 este ales „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Bonn iar in 1926 devine membru al Academiei prusace de literatura. Dupa instaurarea hitlerismului, in primavara lui 1933, nazistii aflati la putere declanseaza o campanie violenta impotriva lui, i se retrag titlurile si i se confisca bunurile. Intre anii 1934 si 1938 locuieste in Elvetia, la Küsnacht unde publica revista „Masura si valoare” in care militeaza „pentru cultura germana libera”. In 1938 emigreaza cu toata familia in SUA, primind in 1944 cetatenia americana. Revine in Germania in 1949 pentru o conferinta despre Goethe la Frankfurt am Main si la Weimar, dar se stabileste, in 1952, in Elvetia, langa Zürich. A murit la 12 august 1955 in urma unei arterioscleroze. A scris opt #romane, peste treizeci de povestiri, o drama epica, numeroase eseuri; un amplu jurnal si o rasfirata corespondenta ii intregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrajit, tetralogia Iosif si fratii sai, Doctor Faustus – impreuna cu patru romane mai putin cunoscute, Alteta regala, Lotte la Weimar, Alesul, Marturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Venetia, Mario si vrajitorul, Capetele schimbate si Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor #scriitori, cu precadere germani, dar si rusi, precum si catorva filosofi, psihologi si compozitori germani.
  • – Pe 5 iunie 1871 s-a nascut Nicolae_IORGA, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român – 27 noiembrie, 1940 – A fost asasinat, la marginea comunei Strjnic, („#Oameni_cari_au_fost„, „#O_viaţă_de_om„, „#Istoria_literaturii_române în veacul al XIX-lea”) (n.17.01.1871).Un mare #istoric și om #politic român; #enciclopedist, #critic_literar, #documentalist, #dramaturg, #poet, #memorialist, #ministru, #parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și #academician român. Membru al Academiilor română, franceză, iugoslavă și poloneză, multe universități din lume i-au acordat diploma de doctor honoris causa.A studiat la Liceul Național din Iași în 1888; Universitatea din Iași cu diploma “magna cum laude”; studii universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani și devine membru corespondent al Academiei Române.În 1894, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1908 ține cursuri de vară Vălenii de Munte, județul Prahova. Rector al Universității din București (1929-1932). Autor a circa 1.250 de volume și 25.000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătoriilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 de volume (1901-1913, Istoria imperiului otoman în 5 volume. În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. La Vălenii de Munte (1908), pune bazele unei originale “fundații” culturale: tipografie, editură, Universitate populară (din 1912). Nicolae Iorga a fost fondator (1920) şi director al Şcolii Române din Paris. A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (“Neamul românesc “, Revista istorică”, “Revue Historique du Sud-Est Européen” etc.)Activitatea politică: cofondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932; Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi.Este şi cel mai mare poligraf al românilor: a scris 1 003 volume, 12 755 de articole, 4963 de recenzii în cei 69 de ani de viaţă.Câteva dintre publicaţiile mai importante: ”Studii şi documente cu privire la istoria românilor” – 25 de volume, ”Istoria Imperiului Otoman” – cinci volume, apărută în germană, ”Istoria românilor” – 10 volume.Ca literat, Iorga a scris poezii şi drame cu conţinut istoric : ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Tudor Vladimirescu”, ”Sfântul Francisc din Asisi”, volume memorialistice ”Oameni care au fost”, ”O viaţă de om, aşa cum a fost”.Ca istoric literar a publicat ”Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”, ”Istoria literaturii religioase”, ”Istoria literaturii româneşti contemporane”.
  • Mircea_Cărtărescu, scriitor, reprezentant al „generaţiei ’80”, teoretician al postmodernismului românesc – s-a născut la 1 iunie 1956, în București. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, urmează cursurile Facultății de Limbă si Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric”. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas. Este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Este considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeții generației optzeciste. Este profesor universitar doctor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. A debutat cu poezie la Cenaclul de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel va publica o proza în antologia Desant’83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, performanță unică, de nimeni atinsă și apoi de nimeni repetată. E un teoretician important al postmodernismului românesc, și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice, sau fantasy în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Ultimul proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are forma unui fluture, și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Este scriitorul român contemporan cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulți critici literari cred că ar putea fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură. Între 1980 și 1989 a fost profesor de limba română, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor și redactor la revista Caiete Critice. Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultății de Litere din București. Din anul 2004 este conferențiar la aceeași catedră, iar din 2007 devine profesor. #Cărți_publicate Versuri – Faruri, vitrine, fotografii…, Cartea Românească, București, 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980 Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983 Totul, Cartea Românească, București, 1985 Levantul, Cartea Românească, București, 1990 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990 Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003 Proză – Visul, Cartea Românească, București, 1989 – Premiul Academiei române pe 1989 Nostalgia, ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993 Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994 Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005 Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) REM, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Orbitor. Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996 Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, București, 2002 Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007 ”Înainte să merg la facultate, după armată, eu eram destul de bine pus la punct cu poezia modernă, cu clasicii modernității, mai puțin eram curios de poezie română contemporană. Nu îi știam pe poeții anilor ’70, care pe atunci erau foarte la modă. Am început să scriu în stilul culturalist, cu citate, cu aluzii literare, culturale, și așa am ținut-o doi ani de zile, până când, frecventând cenaclurile literare din acea vreme, i-am cunoscut pe colegii mei din facultate care deja scriau un alt fel de poezie. Încercau să schimbe fața poeziei românești cu o poezie mai directă, mai rapidă, mai adaptată la realitate, mai exuberantă, mai umoristică, mai satirică, mai ironică, față de poeziile mele foarte încrâncenate, dornice de a spune totul dintr-o dată. Ăsta a fost păcatul poeziei mele dintotdeauna, am vrut să spun mult prea multe, am vrut să fac poezie mare, fără să-mi dau seama că balenele eșuate pe țărm se frâng tocmai pentru că sunt atât de mari. Colegii mei care scriau în anii ’80, cei numiți optzeciști sau ai generației în blugi, ei nu agreau ce scriam eu și eram într-un conflict puternic, la început. Am început să-i citesc și să-mi placă ce scriau ei, a fost un paradox, eu îi citeam să găsesc argumente împotriva lor. A fost un mic război în ’75-’76, eu eram mai mic ca ei, de-un leat cu Vișniec și Magda Cârneci, pe când Coșovei, Iaru, Stratan, Mușina erau mai mari. Cu un an, doi, dar în facultate conta, când ești în primul an, cei din anul trei par deja veterani, iar cei cu cinci ani mai mare sunt deja expirați. Dintr-un adversar al acestor poeți, le-am devenit prieten, a fost generozitatea lor de a mă adopta între ei, au șters cu buretele polemicile inițiale. Curând și eu am început să scriu în acest stil, era vorba de un stil deoarece la început poeții optzeciști scriau așa de asemănător încât nu puteai să-ți dai seama al cui e fiecare poem. Apoi și-a găsit fiecare nișa lui, zona sa unde puteau să-și arate personalitatea. Am devenit repede cel mai bun prieten al lui Traian Coșovei, aș spune că până la Revoluție am fost cei mai buni prieteni, nedezlipiți, ne vedeam în fiecare zi. Sunt emoționat când vorbesc despre asta pentru că mi-a fost cel mai bun prieten de atunci și până astăzi nu am mai avut o relație atât de apropiată cu cineva. Nu era un prieten comod, ne certam aproape săptămânal, era un om foarte simpatic și drăguț, dar de multe ori foarte coleric și nu era ușor de suportat. Nici eu nu eram cel mai cald prieten, dar țineam mult unul la celălalt. Am ținut și la Florin Iaru, care până astăzi este un coleg și prieten optzecist pe care-l respect foarte mult, am ținut și la Nino Stratan, la Romulus Bucur, la Mariana Marin cu care am fost coleg de facultate.” (M.Cartarescu)
  • Ce înseamnă să fii evreu? De ce există? Ce este răsplătit sau justificat de această provocare neînarmată, fără a aduce decât o durere?” (Pasternak Boris Leonidovici)
  • 30 Mai 1960 – A murit poetul şi prozatorul rus Boris Leonidovici Pasternak, un simbol al victimelor cenzurii sovietice. Capodopera sa, „Doctor Jivago” – 1957, nu a fost admisă spre publicare în URSS decît după moartea sa. Laureat al Premiului #Nobel pentru Literatură în anul 1958, Pasternak a fost nevoit să refuze premiul (n.10.02.1890).#Date_biograficeViitorul poet sa născut la Moscova într-o familie evreiască intelectuală. părinții, tatăl Pasternak – artist, academician al Sankt-Petersburg Academia de Arte Leonid Osipovich (Isaac I.) Pasternak și mama lui – un pianist Rosalia Isidorovna Pasternak (Nee Kaufman, 1868-1939), sa mutat la Moscova de la Odessa în 1889, cu un an înainte de nașterea sa.Familia Pasternak a menținut o prietenie cu artiști celebri (I. Levitan, Mihail Nesterov, Polenov, Ivanov, Nikolai Ge), în casă erau muzicieni și scriitori, printre care Tolstoi.În 1900, Rainer Rilke sa întâlnit cu familia lui Pasternak în timpul celei de-a doua vizite la Moscova. La vârsta de 13 ani, sub influența compozitorului A. N. Scriabin, Pasternak a fost dus de muzică, pe care a studiat timp de șase ani (s-au păstrat două sonate pentru pian).Sunt oameni cu talent. Dar acum cercurile și asociațiile sunt foarte diferite. Toate turma este un refugiu al neglijenței, fie că este încă credincioșie față de Solovyov, Kant sau Marx. Adevărul este căutat doar de singuri și pauze cu toți cei care nu-i plac deloc.În 1900, Pasternak nu a fost admis în a cincea gimnaziu (acum școala din Moscova nr. 91) din cauza ratei procentuale, dar la sugestia directorului pentru anul viitor, 1901, a intrat imediat în a doua clasă. Din 1906 până în 1908, în cea de-a cincea gimnaziu pentru două clase mai tinere decât Pasternak, Vladimir Mayakovsky a studiat în aceeași clasă ca și fratele lui Pasternak Shura.Ei încearcă să facă bine, dar vă lovesc cuțitul în coaste.Pasternak a absolvit gimnaziul cu o medalie de aur și toate scorurile cele mai mari, cu excepția legii lui Dumnezeu, din care a fost eliberat. După o serie de ezitare, a refuzat cariera unui muzician și compozitor profesionist. În 1908 a intrat în departamentul juridic al Facultății de Istorie și Filologie din cadrul Universității din Moscova (mai târziu a fost transferat la filosofie).În vara anului 1912 a studiat filozofia la Universitatea din Marburg, Germania, de la șefa școlii neo-kantiene din Marburg, prof. Hermann Cohen. În același timp, el a făcut o ofertă ideii lui Vysotsky (fiica unui mare comerciant de ceai D. V. Vysotsky), dar a fost refuzată, așa cum este descris în poezia „Marburg”.În 1912, împreună cu părinții și surorile sale, a vizitat Veneția, reflectată în poemele sale din acea vreme. A văzut în Germania cu vărul său Olga Freidenberg (fiica unui scriitor și inventator al lui Moses Filippovich Freidenberg). Ea a fost asociată cu mulți ani de prietenie și corespondență.Dar faptul de fapt este că un om a crescut de-a lungul secolelor de secole și nu ia dus nu un băț, ci o muzică: irezistibilitatea adevărului neînarmat, atractivitatea exemplului ei.După o excursie la Marburg, Pasternak a refuzat, de asemenea, să se concentreze asupra studiilor filosofice în viitor. În același timp, el începe să intre în cercurile oamenilor literari din Moscova.A participat la reuniuni „Musaget“ simbolist cerc editura, și apoi în cercul literar și artistic Julian Anisimova și Vera Stanevich din care a crescut de scurtă durată grup postsimvolistskaya „Lyrics“.Începând cu 1914, Pasternak a aparținut comunității de futuriștii „Centrifuga“ (care include, de asemenea, alți foști membri ai „Lirică“ – Nikolay Aseev Serghei Bobrov).Conștiința este otravă, un mijloc de auto-otrăvire pentru subiectul care o aplică pe sine.În același an, el a devenit foarte familiarizat cu un alt futurist – Vladimir Mayakovsky, a cărui personalitate și creativitate au avut o influență clară asupra lui. Mai târziu, în anii 1920, Pasternak a menținut contacte cu grupul Mayakovsky „LEF”, dar, în general, după revoluție, a deținut o poziție independentă, fără a intra în asociații.În 1928 poeme jumătate „gemene în nori“ și trei poeme din colecția de „versuri“ au fost combinate ciclu Pasternak în „timp inițială la“ puternic și reciclată (unele practic complet rescris); Celelalte experimente timpurii în timpul vieții lui Pasternak nu au fost reproduse. Cu toate acestea, după „Gemeni în nori”, Pasternak a început să se realizeze ca scriitor profesionist.Blocul este un fenomen de Crăciun în toate zonele vieții rusești.În 1916 a fost publicată colecția „Over the Barriers”. Iarna și primăvara anului 1916 Pasternak a petrecut în Urali, în apropiere de orașul Alexander provincia Perm, în satul Vsevolodo-Vilva, a acceptat invitația de a lucra în managerul de birou plante chimice Vsevolodo-Vilvenskimi Boris Zbarsky asistent pentru corespondența de afaceri, comerciale și situațiile financiare.Se crede că prototipul orașului Yuryatin din „Doctor Zhivago” este orașul Perm. În același an, poetul a vizitat Berezniki Soda Plant pe râul Kama.Omul se naste sa traiasca, sa nu se pregateasca pentru viata.Părinții Pasternak și surorile sale din 1921 părăsesc Rusia sovietică pe petiția personală a lui A. V. Lunacharsky și se stabilesc în Berlin. Corespondența activă a lui Pasternak cu ei și cu cercurile emigratorii ruse în general, în special cu Marina Tsvetaeva, și prin aceasta cu R.-M. Rilke.În cei 20 de ani a creat, de asemenea, o colecție de „Teme și Variațiuni“ (1923), un roman în versuri „Spektorsky“ (1925), ciclul „boala ridicat“, poemul „nouă sute cinci ani“ și „locotenentul Schmidt“. În 1928, Pasternak sa întors la proză. Prin 1930, anul al nouălea se termină note autobiografice „Safe conduită“, care expune opiniile sale de bază privind arta și creativitatea.Pasternak și Chukovsky la primul congres al Uniunii Scriitorilor din 1934Obiectul adorării noastre, cu cât ne pare mai mult un sacrificiu, cu atât îl iubim mai mult.La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, a existat o scurtă perioadă de recunoaștere oficială sovietică a activității lui Pasternak.A participat activ la activitățile Uniunii Scriitorilor din URSS și în 1934 a ținut un discurs la primul său congres, la care NI Buharin a cerut lui Pasternak să fie numit oficial cel mai bun poet al Uniunii Sovietice. Ediția sa mare de un volum din 1933 până în 1936 este reprodusă anual.Zinaida Nikolayevna familiarizat cu Neuhaus (Nee Eremeeva, 1897-1966), în timp ce soția sa pianista Neuhaus, împreună cu ea în 1931, Pasternak ia o excursie în Georgia, unde sa întâlnit cu poeții T. Tabidze și P. Iashvili. Intreruperea prima sa căsătorie, în 1932 se căsătorește cu Pasternak ZN Neuhaus.Așa este viața în jur. Ce-o înnebunește, tunete și fulgere? Nu, priviri oblice și o șoaptă a unei rezervări. În ea, toată ambiguitatea și trucul murdar. Un fir unic, ca o păianjen, a tras-o și nu există nici un scop, încearcă să iasă din plasă – doar să devii mai confuz. Iar peste cei puternici îi domină vile și slabi.În 1935, Pasternak a participat la Congresul Internațional al Scriitorilor pentru Pace, care are loc la Paris, unde se confruntă cu o criză nervoasă (ultima excursie în străinătate). După părerea mea, filozofia ar trebui să fie o condiție redusă pentru artă și viață. Făcând-o singură este la fel de ciudat ca un hrean.Pasternak Boris LeonidoviciAceasta duce la prima perioadă lungă de înstrăinare a lui Pasternak din literatura oficială. Odată cu slăbirea interesului față de puterea sovietică, poemele lui Pasternak preiau o tentă mai personală și mai tragică.În 1935, Pasternak a interceptat soțul și fiul lui Anna Akhmatova, eliberat din închisoare după scrisori către Stalin Pasternak și Akhmatova. În 1937 a arătat un mare curaj civic – a refuzat să semneze o scrisoare de aprobare a executării lui Tukhachevski și a altor persoane, vizitând demonstrativ casa lui Pilnyak, reprimată.În 1936 sa stabilit la dacha din Peredelkino, unde va trăi cu întreruperi până la sfârșitul vieții sale. Până la sfârșitul anilor 1930, sa întors la proză și traduceri, care în anii 1940 a devenit principala sursă a câștigurilor sale. În această perioadă, Pasternak a creat traduceri clasice ale multora dintre tragediile lui Shakespeare, Faustul lui Goethe și „Mary Stuart” de F. Schiller.Prezența artei pe paginile „Crimei și pedepselor” șocă mai mult decât crima lui Raskolnikov.1942-1943 a petrecut în evacuare în Chistopol. Mulți oameni au ajutat bani, inclusiv pe fiica lui Marina Tsvetaeva, Ariadne Efron.În 1946, Pasternak sa familiarizat cu OV Ivinskaya și a devenit „musea” poetului. El ia dedicat multe poezii. Până la moartea lui Pasternak, au fost strâns legate.În 1952, Pasternak a suferit un prim atac de cord.Aripile vă sunt date să fugiți pe aripi pentru nori și eu, femeia, să vă agățați de pământ și aripi pentru a acoperi puicuța de pericol.Romanul „Doctor Zhivago” a fost creat timp de zece ani, între 1945 și 1955. Fiind, în opinia scriitorului însuși, punctul culminant al lucrării sale de prozator, romanul este o pânză largă de viață a inteligenței ruse pe fundalul perioadei dramatice de la începutul secolului până la războiul civil.Romanul este pătruns de o poetică înaltă, însoțită de poeme ale personajului principal – Yuri Andreevich Zhivago. La momentul scrierii romanului, Pasternak și-a schimbat numele de mai multe ori. Romanul ar putea fi numit „Băieți și fete”, „Lumanarea arsă”, „Experiența rusului Faust”, „Nu există moarte”.Organizația Moscovei a Uniunii Scriitorilor din URSS, în urma consiliului Uniunii Scriitorilor, a cerut expulzarea lui Pasternak din Uniunea Sovietică și privarea cetățeniei sale sovietice.Viața de trăit nu este un câmp de traversat.Printre scriitorii care au cerut expulzarea au fost Oshanin LI și AI Bezymenskii, B. Slutsky, A., S. A. Baruzdin, BN Polevoy și multe altele (a se vedea. Procesul-verbal al reuniunii reuniunii All-Moscova de scriitori în ” Referințe „). Trebuie remarcat faptul că o atitudine negativă față de roman a fost exprimată de unii scriitori ruși din Occident, printre care și V. V. Nabokov.Din 1946 până în 1950, Pasternak a fost nominalizat anual pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În 1958, candidatura sa a fost propusă câștigătorului de anul trecut Albert Camus, iar Pasternak a devenit al doilea scriitor din Rusia (după IA Bunin), care a acordat acest premiu.Principalul necaz, rădăcina viitorului rău a fost pierderea credinței în prețul propriei opinii.Publicistul David Zaslavsky, la rândul său, publicat în „Pravda“ articol „buzz propagandă reacționar în jurul valorii de iarba literar.“În mediul scriitorului, acest fapt a fost de asemenea perceput negativ.În ciuda faptului că premiul a fost acordat Pasternak „Pentru realizare semnificativă atât în ​​lirica contemporană, precum și continuarea tradițiilor mare roman rus epic“ eforturile autorităților oficiale sovietice a avut o lungă perioadă de timp să fie amintit doar ca asociat ferm cu romanul „Doctor Jivago“, anti-sovietic a fost detectată esența, care în mod continuu, în timp ce agitatori, critici literari, societatea lectorii „Cunoaștere“.Jawaharlal Nehru și Albert Camus a preluat petiția pentru noul laureat al Premiului Nobel Pasternak, înainte de Nikita Hrușciov, dar sa dovedit a fi în zadar, deși, desigur, scriitorul nu a fost nici o lovitură sau închis, ar fi posibil în epoca lui Stalin.În ciuda excluderii din Uniunea Scriitorilor sovietici, Pasternak continuă să fie un membru al Fondului Literar, primind taxele publicate. În mod repetat și-a exprimat persecutori crezut că Pasternak este probabil să vrea să părăsească URSS, a fost respins – Pasternak într-o scrisoare către numele lui Hrușciov a scris, „să părăsească patria lui pentru mine este echivalent cu moartea. Sunt conectat cu Rusia prin naștere, viața și munca „.În vara anului 1959, Pasternak a început să lucreze la piesa „Blind Beauty”, incompletă, dar în curând a descoperit o boală (cancer pulmonar) în ultimele luni din viața sa, îl capturează în pat.Dmitri Bykov, care a scris o biografie artistică a lui Pasternak, consideră că boala sa dezvoltat pe o bază nervoasă în timpul persecuției și își asumă responsabilitatea pentru moartea lui Boris Leonidovici autorităților.Pasternak a murit de cancer pulmonar la 30 mai 1960 în Peredelkino. Raportul despre moartea sa a fost publicat numai în Literaturnaya Gazeta.Zinaida Nikolayevna Pasternak a murit în 1966 din aceeași boală ca soțul ei. Guvernul sovietic a refuzat să îi acorde o pensie, în ciuda petițiilor multor scriitori celebri; ea este îngropată în Peredelkino. Fiu Leonid Borisovici a murit în 1976 în 38 de ani (la aceeași vârstă ca Yuri Zhivago).Evgenia Vladimirovna Pasternak a murit în 1965.Boris Pasternak are 4 nepoți și 10 strănepoți.În 1987, decizia de a expulza Pasternak din Uniunea Scriitorilor a fost desființată, «Doctor Jivago», în 1988, a fost tipărit pentru prima dată în URSS ( «New World»), în 1989, o diplomă și o medalie de laureatul premiului Nobel, a fost acordat în Stockholm, fiul poetului – Evgeny Pasternak. Sub bine sa editat mai multe colecții de lucrări ale poetului în ultimii ani, Rusia a publicat numeroase colecții de amintiri și materiale pentru o biografie a scriitorului.„#Doctor_Jivago“ a fost făcută într-un film pentru prima dată în Brazilia în 1959, când a fost pus film de televiziune cu același nume ( «Doutor Jivago»). Cele mai renumite din lume de adaptarea cinematografica a romanului ramane un David Lean, livrate în 1965.În 1987, premiera operei a fost scrisă cu un an înainte de compozitorul britanic Nigel Osborne „Electrificarea Uniunii Sovietice“ bazată pe lucrările lui Boris Pasternak.Primul muzeu public, expoziția sunt dedicate Pasternak, a apărut în Rusia în anul 100 de ani de la nașterea sa. Apoi Pasternak muzeul a deschis porțile în Chistopol, în casa în care a locuit poetul, în evacuarea în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei (1941-1943), și în Peredelkino, unde a trăit timp de mulți ani, până la moartea sa. (Casa Muzeu oficial în Peredelkino a fost fondat în 1986). Directorul casei-muzeu a poetului – Natalia Pasternak, fiica lui care se încadrează.De asemenea, se intenționează instalarea unui monument al poetului de la Moscova.”Vandalii au strâns coroane vechi, le-au pus lângă piatră de mormânt și l-au pus în foc. În plus, crucile din mai multe morminte vecine au fost rupte, mai multe pietre funerare au fost sparte „, a anunțat postul de radio.Poliția nu a găsit atacatorii, deși, în opinia directorului cimitirului, aceasta a fost făcută de unul dintre adolescenții locali.Primele două volume ale colecției au inclus poezii, a treia povestire, articole, eseuri, al patrulea – romanul „Doctor Zhivago”, al cincilea – jurnalism și dramă, traducerile a șasea. Corespondența extensivă a poetului a durat patru volume (un total de 1675 de scrisori). În ultimul, al unsprezecelea, sunt memoriile contemporanilor despre BL Pasternak.Publicația este însoțită de un disc multimedia, care conține înregistrarea de Boris Pasternak, citind poezia sa, muzica, traduceri ale operelor dramatice care nu au fost incluse în ansamblul de bază.- Lucrări și cărți* Lewers din copilărie (roman, 1918, publicat în 1922);* „Trei capitole din poveste” (publicat în 1922 în ziarul „Moscova luni”);* „Pe trenuri timpurii” – o carte de poezii, publicată pentru prima oară în 1943;* „Când se va descifra” – un ciclu de poezii de Pasternak, publicat complet postum în „Alese” (Moscova, 1961).

#Holocaust, #Recomandare_carte, #Lectura_BM_Hasdeu, #Vino_la_Biblioteca, #Dezvoltare_personala, #istoric, #prezentare_Svetlana_Vizitiu

Alte top-uri cu cărți, autori, – la dispoziția D-voastră! – Doar la Biblioteca Municipala B.P.Hasdeu!

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/14/prezentare-de-carte-poetica-bm-b-p-hasdeu-2021/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/02/05/top-carti-despre-dragoste-si-iubiri-ce-misca-sori-si-stele/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/11/17/top-5-carti-dezvoltare-personala-si-culturala-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/


Un comentariu

Prezentare de carte poetică, BM B.P.Hasdeu 2021. Top-carti


Perioada contemporană rămâne perioada cea mai importantă şi cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii noastre pentru că și ea va deveni clasică. Clasicii au intrat, încă din timpul vieţii, în legendă. Au devenit scriitori – mituri. Cu toate acestea, scriitorii, poeții contemporani trebuie mereu reactualizaţi și chiar… promovați. Profesioniști în acest domeniu de informare și de promovare, fiți de acord, sunt bibliotecarii BM! Sper, să vă bucure noile apariții de carte poetică recent donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. Întrări noi, caractere noi, poezii de o rară frumusețe spirituală! Și cititorii, în rând după ele – să le lectureze!

  • Lora Rucan, Senină noapte. – Ch., 2020

    „Mamă a singurătății, boltă-amarnic înstelată / Ce îmi picuri oare-n suflet, ce otravă minunată,/ De îl simt ca pe un rege, rătăcit în al lui drum/ De himere și de vise — aprig, liric și nebun…” (Curge viața)

Volumul de poezii „Senina noapte” a apărut în vara anului 2020 și cuprinde 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Dedicat amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor versuri pentru copii.

Eu sunt întemnițată în propria-mi suflare,/ În propriul meu suflet, în dulcea mea suflare,/ În noaptea ce-ncălzește tot Universul meu,/ În noaptea care zboară spre bunul Dumnezeu.”

Poeta ne întoarce peste ani în trăirile sale intime de suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere. Sunt simțirile unei ființe feminine uneori supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice.

  • Ion Diordiev, Catrene pământene. – Ch., 2020

„O menire avem pe bătrânul Pământ / Să-aducem fericire prin fapte și cuvânt / Semenilor noștri și celor iubiți / Cum am putea să fim și noi fericiți?”

„Istoria scrisă la comanda puterii / Nu reflectă adevărul pe care vremea îl cere, / Ci minciuna dulce în preferata culoare, / Pe care o cere un om ori întregi popoare.” (p.47)

În decursul luptei pentru Om și omenie, pentru trăirea în adevăr și deplină fericire autorul „Catrenelor pământene Ion Diordiev evident nădăjduiește la o poezie cu Dumnezeu, la o poezie cu conotații metafizice de care se apropie pe încetul de decenii. Râvna etico-civică și metafizică, plină de credincioșie, îi fac versul limpede, cristalin ideatic și profund atitudinal-ezoteric… Oricum „catrenul a devenit pentru maestrul Ion Diordiev simbolul său de experiență literară și „refrenul” comportamentului actual întru ființă.” – Tudor Palladi.

„Nu vreau mai mult nimic decât ceea ce am / Zile și putere de la Bunul Dumnezeu. / Să merg pe drum modest, să n-aud:„Ham_ham!..” / Ca să mă abată de le drumul meu.”

Ion Diordiev a fost acela care prin „60-70” a menținut nestinsă flacăra aforismului românesc în Moldova din partea stângă a Prutului. N-a fost ușor. În primul rând, pentru că Ion Diordiev s-a născut și a copilărit în Transnistria, unde alfabetul latin și abecedarul în limba română erau împușcate launloc cu cei care le popularizau…În al doilea rând, pentru că la Chișinău, pe la începutul activității literare a lui Diordiev, nu știa nimeni de existența unui aforism românesc… De aici, aforsimul de proveniență mai folclorică al lui Ion Diordiev… Iar calitatea cea mai distinctă a aforismului său e că e mult. Altă calitate e că din acest mult pți să alegi și fraze de bună calitate.” (Efim Tarlapan)

  • Valeriu Stancu, Mântuirea prin necredință. – Ch., 2020

„Pentru că am furat inimi, glorie, inspirație, te iert, / pentru că am râvnit femeia altuia, te iert, / pentru că mi-ai dat har și eu l-am irosit, te iert, / pentru că m-ai răstignit pe crucea iluziei, te iert, / pentru că m-ai obligat să port povara cunoașterii, de asemenea, te iert,/ pentru că mi-ai interzis să văd / iar eu am văzut, / iarăși te iert./ Îți iert, Doamne, păcatele,/ finitudinea,/ singurătatea / p care le porți în sufletul tău increat / orizont fără margini / în marginea orizontului/ pustiu / ca un suflet de poet…” fragment din poezia „Visul, un pământ sfințit” (p.107)

Valeriu Stancu este unul dintre poeţii ieşeni cunoscuţi, graţie traducerilor sale. Volumul Mântuirea prin necredinţă include poeme scrise în ani diferiţi, de motive cristice (nu de subiecte creştine, cum s-ar crede, ci anume de texte în care apar motivele credinţei în Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaraţii cu valoare de moto: „Dumnezeul la care ne închinăm/ ni l-am făurit fiecare / după chipul şi asemănarea noastră”. Ele explică nu doar un crez poetic, ci şi un principiu general al credinţei de orice natură. Poezia lui Stancu e un act umanist prin definiţie: Subiectivă, egocentristă, ea vorbeşte, mai mult decât orice alt gen (nu doar literar, ci şi artistic), despre sine, despre lumea interioară, care, odată exprimată, devine un univers, un bun pentru toţi. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenţă altruistă, o lume dăruită lumii: „Hai naşte-mă, Doamne,/ E iarnă, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine…/ Hai naşte-mă, Doamne,/ Colindă să-mi fiu/ Că steaua pornit-a spre mine!”

Scriitura lui Valeriu Stancu este una modernă în substanță, nu în formă. Dovadă e în această secvență dintr-o poezie, care reverberează și proiectează emoții… Face să se cutremure înțelesurile lumii.” (Mircea V. Ciobanu)

  • Ion Mureșan, Izgonirea din poezie. – Ch., 2020

Poezia e cea mai tare dovada a existentei lui Dumnezeu„(Ion Mureșan)

„În ultima vreme scrisori tot mai insistente / îmi cer să hotărăsc/ vârsta la care voi înnebuni./ He, he mâine dimineață voi prinde un câine / roșcat de un / picior și rotindu-l deasupra / capului ca / pe o elice / cu adevărat o să mă înalț la cer. / Iată ce am știut dintotdeauna: cei care / își mărturisesc puterea / o fac prin mirosul de animal / sterp” (fragment din „Înălțarea la cer”, p.11)

Volumul de faţă oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010). Apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie, Ion Mureșan, poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (A. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic.

„Poetul e un altul, o ființă redusă la scheletul ei abstract, un arheu eliberat de carnea realității. Poezia însăși e o formă de purificare, dar și o povară ontologică, o boală congenitală, tradusă prin viziuni ale splendorii malefice, îmbibate de profetism…” ( Radu G. Țeposu)

  • Ionel Căpiță, Vinul, Via, Veșnicia. – Ch., 2020

Cinstește vinul, dar nu-ți păta cinstea” ( Ionel Căpiță)

Volumul surprinde cu sinteze versificate despre veșnicia viilor moldovenești și de pretutindeni, precum și a produselor acestei binecuvântate plante, vița de vie…

„Alungă-ți necazul, frate,/ Lasă-ți grijile-ntr-o parte,/ Ia un vin de sănătate/ Că-i mai scumpă decât toate. / Zi-i de dor și zi-i de jale,/ Așa cum inima-ți spune,/ Pune-ți viața ta la cale,/ Orice zi e o minune./ Ridică paharul vieții!/ Orișicând și orișiunde,/ Jalea s-o-nghită nămeții,/ Amarul ia și-l ascunde,/ Nimeni să nu-i dea de urme! („Ridică paharul vieții” pentru Alic Zaporojan, p. 210)

Născut pe 1 iunie 1949, Ionel Căpiță se trage dintr-o familie de vrednici țărani români, mama Agripina, tată – Ioan, din comuna Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, județul Hotin (azi Briceni), care au dat viață celor cinci copii… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. În repetate rânduri s-a învrednicit de trofeul „Antena de aur”, la concursurile desfășurate la TV Națională; a fost nominalizat laureat al revistelor „Literatura și Arta”, „Natura”… Din 2011 Ionel Căpiță exercită funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei.” (Vlad Pohilă)

  • Petre Popa, Templu pentru rugile mele; Cod. – Soroca, 2020

De-ar mai ține Cerul, să am de ce agăța icoana” (P. Popa)

Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie în 2020-21: ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”.

Mamele fiilor poeți/ țin cărțile lor sub pernă,/ alături de acatiste, rugăciuni – / de cărțile sfinte./ Așa îi ajută pe fii/ să meargă înainte! / E îndeajuns ca fiii, când merg la culcare, să-și pună sub cap / pernă de la mama,/ și, mare mirare!/ Mamei, când i se face sete de apă. / dar zace la pat,/ îi vin puteri/ ca să-și ia singură cana…” („Mama poetului” din ”Templu pentru rugile mele”)

Destul!/ Timpul urii nu se consumă niciodată/ pentru cei care nu cunosc aritmetica iubirii,/ Ea nu se împarte la doi, ci se înmulțește,/ dacă e adevărată,/ și atunci nu se mai sfârșește.” (fragment din „Destul” din cartea „Cod”)

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.

  • Insula timpului:  4 poeți din Ucraina și Rusia / Antologie. – 2019

Antologia include 4 tineri poeți din Federația Rusă și din Ucraina. Trei dintre ei sunt de expresie rusă (Vladimir Korkunov, Galina Râmbu, Ecaterina Derișeva), iar unul este de expresie ucraineană (Lesyk Panasiuk). Traducere de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu.

Dragi cititori! Nu ratați volumele prezentate din fondul BM ulterior venim cu noi cărți, cu autori și scriitori de suflet! Veniți la Bibliotecă și cereți să le citiți pe viu, – e mult mai util și pentru vederea și gândurile voastre, decât memoria roboților a tehnologiei săturate! 🙂

#Prezentare_Svetlana_Vizitiu, #Top_carti #Impresii_viata_carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca_Hasdeu, #Lectura_BM, #Chisinaul_citeste, #Dezvoltare_personala, #Poeti_basarabeni, #Poezie_romaneasca, #Personalitati, #Poezia_sufletului

Intrari noi de carte poetica, 2021 la BM B.P.Hasdeu. Foto S. Vizitiu


5 comentarii

Top 5 cărți – dezvoltare personală și culturală: Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când predai negativul, vine miracolul în viața ta! Află, unde poți găsi resursele de inspirație pentru a deveni ceea ce-ți dorești! Cartea îți oferă o șansă: Vrei să fii înțelept? – Citește!

  • #Secretul_Mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc” de #Marius_GHIDEL

Mesaje din lumea de dincolo – o convorbire cu cineva din infinit. Cartea transmite o stare, ne duce către ea, fără s-o dați în căutare – ea vine singură la voi. Încercați doar să lăsați mintea critică la o parte, atunci și înțelegerea vă va cuprinde! Oamenii se trezesc, mai ales atunci când au o lovitură de la soartă. Ei sunt mereu preocupați de a avea, a câştiga, a aduna. Important este să vezi o lume frumoasă indiferent de ceea ce trăieşti, atunci eşti salvat. Trăieşti deschis şi nu îţi suprimi viitorul prin adăugiri şi căutări, prin zbateri zadarnice zi de zi. Raiul tău vine atunci când nu mai vezi răutăți și vinovați în jurul tău, iar când opusele le vezi egale tu eşti liber de tine: această e stare de desprindere. Viața este o sărbătoare când tu nu te mai lupţi, când accepţi viaţa cum este, fără revoltă, atunci se deschide cerul şi vine energia iubirii la tine, graţie divină. „Faptul că ne abatem de la iubire ne duce în suferință și ne îmbolnăvește pe toate planurile”, spune Marius Ghidel.  Deosebite prin tot ce cunoaștem a fi experiența unui om, trăirile lui Marius Ghidel sunt un pretext pentru a dezvălui cunoașterea spirituală în subconștientul lui și s-o prezinte oamenilor. Învățăturile lui spirituale aplicate zilnic, pot schimba viața unui om, cum ar fi: Eliberarea de sub povara suferinței prin eliberarea de ego, de grijă, de umbrele care întră în viața noastră și se transformă în frică… Suferința omenească, căderile din inconștiența lui, – împlinesc destinul pentru care a venit în trup. Omul are nevoie de experiență proprie pentru a realiza unele lucruri, dar nu fiecare este în stare să descifreze, fie să formuleze sentimentele sau emoțiile sale. Cartea vă poate veni în ajutor: învață cum să faci pașii necesari pentru a vindeca sufletul, trupul și viețile, în întregime.

„Dacă în tine este iubire, atunci nu se poate să mai vină cu răutate. La tine vine exact ce ai în suflet. Ai dragoste, doar cu dragoste se vine la tine. Ai război, cu război se vine. Omul care vine din față și-ți face o răutate este din tine. Faptul că în viață ceva nu îți merge bine este tot din tine. Toate vin din noi, sunt negațiile și condiționările noastre. Că noi am condiționat viața și am vrut să fie cum vrem noi. Și atunci ea îți arată ce este în tine. Nu poți să te superi pe ce este din tine, sau să învinovățești exteriorul pentru ceea ce ești tu. Absurd. Oprești din tine atacul și se oprește din afară. Pentru că în fundal orice condiționare este una. Adică te cerți acasă și te trezești că nu găsești un serviciu. Te superi pe el sau îi spui ceva, și acest atac îți blochează ție împlinirea în altă parte unde ai nevoie cel mai mult de o rezolvare. Deci tu nu ai voie să ai nicio critică, acuzație, nemulțumire față de nimeni. Pentru că judecata ta repetată întră adânc și se transformă într-un atac din afară. Într-un dușman. În momentul când ataci, tu îți întărești ego-ul, și el naște automat un adversar. Tu l-ai născut. Agresivitatea lui sunt ăia din afară care îl atacau. Primești din ceea ce ești. Nu ai voie să gândești rău despre nimeni și nimic. Dar este frumos că este așa. Să vezi ce forță este dacă înțelegi acest principiu. Când renunți la viața ta, celălalt nu mai poate să te lovească. Că el lovește cu forța opoziției tale, dacă renunți, că să facă? Nu ai voie să gândești negativ despre nimeni, că îți faci singur rău. Când renunți la negativitate, renunți la eu… Eul este o condiționare a ta. Rolul răutății tale este doar să-ți facă rău. Și până la urmă faci un rău ca să atragi alt rău care să te scadă. Și dacă insiști, înseamnă că vrei o durere mai mare. Ego-ul se hrănește cu durere. Și te lovește când tu ești cel mai comod așezat și îți este cel mai bine… Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când te predai vine miracolul în viața ta”

  • „Atitudine de Lider” de Keith HARRELL. Cum să preiei conducerea prin dobândirea capacităților de a-i influența pozitiv pe alții pentru a da ce au mai buni în ei.

Te gândești vreodată la puterea cuvintelor și la modul în care cuvintele părinților își fac drum în mintea copiilor? Îți aduci aminte cuvinte auzite în copilărie care încă îți afectează viața și astăzi? Din interviurile cu liderii remarcabili s-a evidențiat o tendință. Părinții lor au avut aproape întotdeauna atitudini pozitive și și-au influențat puternic copiii. Mulți americani aflați în funcții de conducere își amintesc afirmații repetate în copilăria lor, auzite de la părinți:„Merită să muncești din greu pentru a obține un lucru pe care merită să-l ai”. (din capitolul Puterea Minții)

Indiferent ce rol ai într-o organizație, fie că este vorba de afacerea sau comunitatea ta, fiecare are șansa să facă un lucru deosebit. Nu contează dacă ești extravertit sau introvertit, dacă ești curier sau membru al consiliului de conducere. Ai șansa să faci ceva deosebit.

Oamenii dornici să investească energie și pasiune sunt cei care conduce în viitor. Când punem în practică aceste convingeri, descătușăm creativitatea și apar tot mai multe idei în fiecare colț. Drept rezultat, vom avea un avantaj competitiv. Oamenii minunați, stimularea creativității și inovația… ia atitudine pentru a fi luat în seamă. Fă ceva deosebit, indiferent de fișa postului sau de funcția ta. Dacă facem lucrurile bine, ne vom dezvolta. Prin dezvoltare, se vor crea posturi minunate, vor fi promovări și oportunități de a conduce…

Dacă poți realiza ceva deosebit în grupul de oameni care-ți place și cu care te bucuri să-ți petreci timpul, vei avea parte de multă recunoștință și de multe satisfacții în viața ta.

Oricine poate fi un lider. Nu trebuie să ai o poziție de conducere pentru a influența pozitiv alte persoane. Dobândirea calităților de lider este cheia spre împlinire personală și profesională și este direct legată de influența pe care o exercităm asupra vieții altor persoane. Capacitatea de lider este molipsitoare în cel mai bun sens al cuvântului. Angajamentul de a da ce avem mai bun și de a-i inspira și pe alții să dea ce au mai bun este fundația unui model de conducere care-i motivează și pe alții să reacționeze în același fel. Conducerea eficientă este un produs secundar care rezultă din dobândirea și punerea în aplicare a atitudinilor corecte. Trăsăturile care rezistă timpului – precum cinstea, integritatea și responsabilitatea – sunt cele care îi fac pe oameni să aibă încredere în liderul lor. – Atitudinea și aptitudinea îți determină altitudinea, – spune autorul.

Harrell este ca un steag care flutură chiar și atunci când nu bate vântul” (Wall Street Journal)

  • Găsește-ți starea de echilibru” de Tracy, Brian; Stein, Christina

Clarifică-ți prioritățile, simplifică-ți viața și realizează mai mult. – Calea spre succes începe cu primul tău pas. „O călătorie de o mie de leghe începe cu primul pas” – a spus-o chiar Confucius. Obiectivul tău ar trebui să fie acela de a reduce pesimismul și emoțiile negative și a-ți spori optimismul și gândirea pozitivă! De îndată ce ai o viziune clară privind viitorul tău, întoarce-te în prezent și pune-ți întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a ajunge la acest ideal?” În acest volum vei descoperi și vei învăța cine ești cu adevărat, ce valori stau la baza credințelor, atitudinilor și acțiunilor tale și ce trebuie să faci pentru a-ți crea un plan care să-ți asigure o viață plină de pasiune și sens pe direcția aleasă de tine. Că îți stă în putere să începi viața fără regrete și în care să te simți deplin angajat în relațiile tale și în tot ce faci. Viață ta, în care fiecare zi să aibă sens și scop și să-ți aducă bucurie! Poți avea o viață pozitivă și în echilibru complet cu Eul tău profund. Când găsești echilibrul în viață și acționezi în acord cu tot ce ai mai bun, te vei bucura de o fericire binemeritată și de armonie între toate elementele care formează o viață de succes, asa cum ți-o definești tu. În zilele noastre, toată lumea are prea multe de făcut și prea putin timp disponibil. Evident. că și tu te simți adesea copleșit de obligații, sarcini și responsabilități. Provocarea este sa îți simplifici viața, astfel încât să petreci cât mai mult timp cu lucrurile cele mai importante pentru tine și cât mai putin cu cele lipsite de importanță. „Ar trebui să avem toți în minte că cea mai mare glorie a vieții nu constă în faptul de a nu avea niciodată eșecuri, ci în a fi capabil să te ridici după fiecare eșec” (Nelson Mandela). În final, îți concentrezi mintea pe cele mai importante lucruri pe care le poți face zilnic pentru a realiza ceea ce-ți dorești cu adevărat. Când decizi să creezi ceva, începe cu credința că tot ce trebuie sa faci este să identifici și să dai deoparte toate căile care nu funcționează. Apoi, rămâne doar acea cale care funcționează!

  • „Știi de ce ești singură?” de Lane, Laura; Spera, Angela

O carte plină de umor și de sfaturi practice. Morala pe care o vei desprinde din acest volum va face experiența întâlnirilor romantice cu mult mai fezabilă, un pic mai puțin ciudată si, chiar distractivă! Dacă vrei să nu rămâi singură, citește această carte. Un extraordinar ghid de dating, deopotrivă inteligent și amuzant, care chiar te-ar putea ajuta să-ți găsești partenerul de viață. O lectură de neratat atât pentru celibatare, cât și pentru cele care și-au găsit deja marea iubire. Unele domnișoare se plâng / Se amuză, iar voi trageți concluziile: „Poporul este singurul îndreptățit să ia decizia! Nu un grup de oportuniști. Noi, cele singure, suntem nefericite. De fapt, suntem chiar Les miserables. Revistele pentru femei și cultura de masă au mințit o țară întreagă. De noi depinde să răsturnăm această orânduire și să alegem ca „întâlnirea cu sex” să aibă loc oricând dorim noi!” „De fiecare dată când vreau să cunosc un bărbat, mă lupt cu această regulă de fier. Câteodată vreau să facem sex după două întâlniri, altă dată după zece. Mă tem să nu fiu catalogată drept o curvă sau mironosiță. Trebuie să preluăm controlul. Se impune un coup detat (lovitură de stat)!”

Morala poveștii: Știi de câte ori o fată i-a spus unui bărbat: „Jur că nu fac niciodată asta?” Și pentru un bărbat nu contează dacă este prima sau a zecea oară. Pur și simplu, asumă-ți alegerea! Asumă-ți decizia și nu o prefață cu un bizar dans al vinovăției. Îl faci să se simtă prost pe bărbatul cu care ești, iar tu treci drept o persoană lipsită de încredere în propriile decizii, fapt care nu interesează și nu atrage pe nimeni! Dacă te simți vinovată într-o relație, probabil că nu ești de fapt pregătită pentru ea și ar trebui să mai aștepți. Nu e nicio rușine în asta. Dezvoltă-te personal în ceea ce-ți dorești, și poate… într-o altă relație!

  • Managementul Timpului Tău – Ghid de gestionare a stresului pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități -, de Rita EMMETT

Câte ore pe zi dedici muncii? Te simți epuizat și copleșit pentru că nu poți să te rupi niciodată din telefon sau mesageria electornică? Problema nu este lipsa timpului, ci cum folosești timpul. Nu contează cât muncești, ci cât realizezi. Și pare că, uneori, preocuparea principală este să părem ocupați, nu să fim productivi, acest lucru poate fi valabil chiar și atunci când nu ne privește nimeni.

#Managementul_timpului este un #ghid_de_gestionare eficienta a timpului tău, timp alocat vieții profesionale, personale, familiale și sociale, calculate si analizat 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Gestionarea proasta a timpului tău duce la epuizare fizica și psihica, motiv pentru care #Rita_Emmett vine cu tehnici și strategii de gestionare eficienta a stresului, extrem de bine structurate si argumentate, pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități.”Viata” spune ea, “ este ca un cont în banca. Trebuie sa faci depozite sub forma lucrurilor care contribuie la buna ta condiție fizică, intelectuala, emoțională și spirituală. Dacă doar faci mereu retrageri pentru munca și alte obligații și nu mai depui nimic în loc, vei ajunge la epuizare. Epuizarea fizica și psihică, ți nu numai este decât un pas pana la depresie, ruperea relațiilor, dificultăți financiare, probleme de sănătate.” Cartea de fata îți oferă strategii, tehnici, sugestii și idei pentru a scăpa de stres și de simptomele care îl însoțesc. Cu putina chibzuință – și câteva schimbări- poți învăța cum să continui să muncești, eficient și productiv, dar fără să te stresezi și să-ți rămână timp pentru activități care îți plac cu adevărat. Când începi sa-ți acorzi grija de sine, recompense și apreciere, vei fi uimit sa constați ca îți regăsești cheful de viata, entuziasmul și energia. Aceasta carte îți va arata cum sa atingi acel echilibru. În plus te va ajuta:

-Să întelegi ca a învăța să-ți gestionezi stresul poate fi unul dintre cele mai grozave daruri pe care ți le poți oferi;

– Să constiențizezi ca soluția nu este eliminarea totala a stresului;

– Să descoperi cai de a adăuga distracție vieții tale;

– Să reevaluezi sentimentul de vinovăție ce poate apărea atunci când faci ceva ce adăuga bucurie în viața ta;

– Să intelegi de ce este crucial sa încetezi sa fii perfecționist (și cum să faci asta);

– Să găsești căi pentru a-ți simplifică viața;

– Să elimini oboseala și să te simți plin de energie…

Svetlana Vizitiu, prezentare / recomandare de carte de la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu. Vino la #BM!


9 comentarii

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)


  • Jane AUSTEN „Mandrie_si_prejudecată
    Cea mai cunoscuta si mai apreciata opera a lui #Jane_Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVIII si XIX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.
    În romanul „Mândrie și prejudecată” Jane Austen prezintă povestea familiei Bennet, care locuia într-un sat din Anglia la granița dintre secolele XVIII și XIX. Astfel, opera descrie societatea conservatoare a secolului trecut într-o oarecare opoziție cu ideile reformatoare ale secolului al XIX-lea. Jane Austen este considerată a fi una dintre premergătoarele feminismului, din operele sale preluând ideile și valorificându-le mai târziu scriitoare precum Emily Bronte, Charlotte Bronte și George Sand.
    Romanul a fost cu greu publicat în anul 1813. Inițial a fost dus la editură de tatăl scriitoarei, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi scris de o femeie. Totuși, odată publicat, romanul a avut un mare succes. În acea perioadă, literatura era scrisă, în special, pentru femei, dar tocmai lor nu li se permitea să scrie. De aceea, romanele de până la Austen, nu abordau teme feministe sau nu prezentau ca personaje principale femei independente și culte.
    Elizabeth Bennet reprezintă tipul sufragetei. Ea este o tânără cultă, independentă care nu se supune canoanelor clasice feminine. Lizzy consideră că o femeie ar trebui să se căsătorească doar cu persoana cu care crede că poate duce o viață fericită. Din acest motiv, ea refuză două cereri „foarte avantajoase”. De asemenea, în opinia ei, femeile nu trebuie să știe să deseneze, sa picteze, să danseze, să cânte sau să practice alte asemenea activități frivole pentru ca ele să fie considerate „vrednice”. Ea însăși este un exemplu în acest sens. Nu știe să cânte sau să deseneze, cu toate acestea caracterul său îl cucerește pe atât de râvnitul domn Darcy.
    Domnul Darcy, personajul principal masculin, poate fi asociat cu primul cuvânt din titlu – mândrie. El este dominat de o mândrie care îi obturează vederea asupra realității. Pe de altă parte, Lizzy, personajul principal feminin, este copleșită de prejudecățile sale în legătură cu persoanele care au avere. Astfel, titlul este un element anticipativ pentru relația celor doi. Elizabeth și domnul Darcy sunt singurele personaje rotunde ale romanului. De asemenea, sunt singurele care înregistrează o evoluție morală. La finalul romanului putem observa cum cei doi abandonează prejudecățile și, respectiv, mândria.
    Acțiunea se declanșează atunci când în cadrul liniștit al satului apar doi tineri burlaci cu o mare avere, domnul Bingley și domnul Darcy. După acest moment, dintre cele cinci fiice ale familiei Bennet se disting Jane și Elizabeth. Ele sunt cele mai mari și deci cele mai aproape de măritiș. Așadar, romanul va urmări evoluția relației celor două cupluri.
    Pe lângă subiectul principal al acestui roman, pe plan secund întâlnim alte personaje angrenate în acțiuni de scurtă durată. Aceste momente sunt importante pentru contextul general al romanului întrucât ele reprezintă pretexte pentru desfășurarea acțiunii generale.
    Deși Jane și domnul Bingley sunt puși și ei în centrul atenției cititorului, ei nu au un impact la fel de puternic asupra acțiunii. Cei doi sunt personaje plate, caracterizați fiind doar de bunătate și naivitate. Povestea lor este pusă în paralel cu cea a domnului Darcy cu Elizabeth. Totuși, piedicile care apar în relația lor nu sunt cauzate de ei (cum este în cazul celălalt), ci ele poartă amprenta celorlalte personaje.
    Doamna Bennet este exponentul tuturor mamelor acelei perioade. Ea este preocupată doar de casă, bârfele satului, iar nu în ultimul rând de găsirea unor parteneri cât mai buni pentru fiicele ei. Ea este descrisă ca o femeie limitată intelectual, dar încrezătoare în ideile ei. Acest dezacord este o sursă de umor pentru cititor, adesea doamna Bennet fiind surprinsă în ipostaze ridicole.
    Personajele secundare și episodice, precum domnul Collins, Lady Catherine de Bourgh, Charlotte Lucas, Georgiana Darcy și domnul Wickham, sunt caracterizate printr-o singură trăsătură definitorie.
    Elizabeth Bennet este întruchiparea idealului feminin gândit de Austen. Trăind în societatea aceea dominată de forța și gândirea masculină, Jane Austen decide că vrea să schimbe ceva. Prin scrierile sale, ea oferă o alternativă femeii secolului al XVIII-lea.
    Jane Austen analizează și descrie până în cele mai mici detalii atmosfera generală a Angliei acelei vremi. Astfel, personajele ei devin exponenți ai claselor sociale. Toate acestea sunt îmbinate cu măiestrie într-o acțiune ce atrage și fascinează cititorul.
    Odată cu modelul oferit prin personajul principal feminin, Jane Austen adaugă în „Mândrie și prejudecată” și câteva dintre problemele cu care se confruntau reprezentantele feminine ale vremii. De exemplu, doamna Bennet este preocupată atât de intens de viitorul fetelor ei, nu doar dintr-o lipsă de ocupație. În acea perioadă, moștenirea nu putea fi lăsată cuiva de sex feminin. De aceea, în cazul în care domnul Bennet ar fi murit, surorile Bennet împreună cu mama lor ar fi ajuns în stradă. Așadar, fetele trebuiau cât de curând să își găsească un soț pentru a asigura viitorul lor și al familiei. Austen descrie această situație și astfel trage un semnal de alarmă asupra faptului.
    Scris între Octombrie 1796 și august 1797, romanul devine preferatul familiei Austen în cadrul lecturilor de seară. În data de 1 noiembrie 1797, George Austen, tatăl autoarei, îi trimite o scrisoare editorului londonez Thomas Cadell, descriindu-i conținutul romanului. Editorul nu este însă convins și refuză să-l publice. După acest refuz, trec 15 ani și romanul este citit des în timpul lecturilor de seară ale familiei Austen. În perioada 1811-1812 Jane Austen revizuie manuscrisul și îi schimbă titlul din Primele impresii în ”Mândrie și prejudecată”. În redenumirea romanului, Jane Austen, probabil, a avut în vedere „suferințele și opozițiile” rezumate în finalul romanului Cecilia de Fanny Burney’s, intitulat „Mândrie și prejudecată”, unde fraza apare de trei ori cu majuscule. Oferă manuscrisul unui alt editor, Thomas Egerton, din Whitehall, pentru suma de 110 Euro (Jane Austen ceruse de fapt Euro150). Este publicat în ianuarie 1813, în trei volume și costa 18 șilingi. La 27 ianuarie Jane Austen primește un exemplar. Romanul se bucură de succes și se vând 1500 de exemplare. În luna noiembrie este tipărită o a doua ediție, iar în 1817 o a treia.
    Numele autorului a fost anonim până în 1853, când a fost republicat în Anglia. Charlotte Brontë, D. H. Lawrence și Mark Twain se numără printre cei care nu erau favorabili operelor publicate de Jane Austen. În 1870 nepotul autoarei, James Eduard Austen – Leigh publicând A Memoire of Jane Austen, trezește din nou interesul pentru operele acesteia. Secolul XX ii face dreptate, William Dean Howells, Henry James, Rudyard Kipling și alții admirându-i opera. Stilul vivace, ironia înțepătoare, forța de caracter, energia Elisabethei, se adresează și cititorilor contemporani.
    „Astăzi nimeni nu o poate ignora pe domnişoara Austen. Ea este mai înfloritoare ca oricând. Cărţile ei figurează pe listele de bestselleruri, ecranizări ale romanelor sale nu contenesc să apară pe micul sau marele ecran, într-un vârtej de baluri, călătorii cu trăsura, plimbări prin păduri primitoare. Ea provoacă simpatii feministe, identificări romantice, nostalgia parcurilor tematice, reînsufleţiri ale spiritului epocii georgiene, aprecierea conservatorilor, aprobarea marxiştilor, omagii literare, abordări critice deconstructiviste. Omagiul marelui public este egalat pe deplin de aprecierile criticilor. Această renaştere pe frontul criticii, care durează de mai multe generaţii, îşi dă întâlnire acum cu popularitatea generală, post-modernă, a scriitoarei, cu revirimentul clasic al citatelor din operele sale. Aparent retrasa fată bătrână din Chawton, căreia îi displăcea oraşul Bath, evita măritişul, îşi ascundea scrisul când începea să scârţâie uşa şi lucra cu migală pe plăcuţe de fildeş de doi inchi, a devenit un obiect al idolatriei universale, spre încântarea celor mai diferiţi lectori.” (Malcom Bradbury)
    Este una dintre cele mai preferate cărți, în prezent…
    #Recomandare_de_carte#Biblioteca_Hasdeu#Impresii_prezentare_Svetlana_Vizitiu#Lectura_nationala2020#Citim_la_BM#Biblioteca_stiri – la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.
  • Aureliu_Busuioc #În_căutarea_pierderii_de_timp – Un Jurnal_cubanez – un foileton început în 27.01.1983, revăzut cap-coadă în 1997 şi dat la tipar în 2011. Include o serie de eseuri, pamflete, evocări ale vremurilor/persoanelor demult trecute; graiul neamului, alte variaţii pe teme de cultură şi limbă, Interviuri, pagini memorialistice consacrate deportării… Eseistica lui Bucuioc cuprinde o paletă inedită din genul literaturii de frontieră, ce îmbogăţește peisajul literar basarabean.
    „Fraţilor, dar n-aţi încercat să vă reînvăţaţi limba dacă aţi uitat-o?” Sunt atât de puţini cei ce nu se jenează să recunoască acest lucru… Iar tinerii care se întorc de la studii din străinătate nu sunt aşteptaţi cu braţele deschise în Moldova. „Desigur, e mult mai plăcut, chiar palpitant, să participi la greve în apărarea limbii pe care crezi că o cunoşti, să strigi sloganeşi să arunci anateme pe capul conducerii care vrea să ne ducă în altă parte- şi cred că nu e deloc rău şi acest lucru -, dar e mult mai greu să te piltmburta pe carte şi, prin muncă asiduă, să-ţi restitui ceea ce ti-a fost furat.’ (tfneori, chiar cu învoirea ta, de unde şi păcatul!) …Mă voi linişti-doar când voi auzi un demnitar vorbind normal limba ţării sau în parlament nu vor fi strecuraţi cunoscători de rusă (şi aceea aproximativă) şi total netunoscători de limba oficială a ţării, limbă în care se scriu legile! Limba_noastră, frumoasa noastră limbă românească, nu aşteaptă declaraţii de dragoste. Ea aşteaptă dragostea noastră.” – a menționat scriitorul. Continuarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu!
  • Surse scribd: http://www.hasdeu.md/data/userfiles/files/busuioc-ultimul-red(2).pdf
  • Scribd: Unchiul din Paris de Aureliu Busuiochttps://ru.scribd.com/doc/26659162/Aureliu-Busuioc-Unchiul-Din-Paris
  • Aureliu Busuioc – poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova. S-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca din judetul interbelic Orhei (decedat pe 8 octombrie 2012). A învătat și la Școala Militară de Ofiteri Activi de Transmisiuni din Sibiu. A fost redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei” și redactor-șef adjunct al revistei „Chipăruș”. În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R Moldova. Lectura operelor lui Aureliu Busuioc creează o plăcere deosebită.
  • Singur_în_fața_dragostei pătrunde cu toate frumusețile și pagubele dragostei. Publicat pentru prima dată în anul 1966, textul a prilejuit lansarea lui Busuioc ca romancier, după ce acesta publicase anterior versuri. Având drept temă principală iubirea, romanul prezintă povestea de dragoste născută între doi dascăli din mediul rural.
    Acțiunea romanului se desfășoară în satul Recea Veche, de-a lungul a cincisprezece capitole, care urmăresc povestea_de_dragoste dintre Radu Negrescu (personajul principal) și Viorica Vrabie. Negrescu trecuse printr-o căsnicie nereușită, de foarte scurtă durată, cu Lida, uniune soldată cu o puternică decepție a protagonistului. Decepționată și ea în urma ratării unei căsnicii cu un ziarist…, urmarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu! Mihai_Cimpoi :„Proza şi dramaturgia sunt ale unui poet, dat fiind deficitul de substanţă epică şi construcţie dramaturgică, recuperat însă de sentimentul dramaticităţii vieţii. Dotat cu inteligenţă şi spirit de observaţie şi umor, Busuioc reprezintă tipul rar de scriitor „urban” care valorifică cu predilecţie un material de viaţă rural. Proza sa refuză relatarea domoală moldovenească, fiind dinamică, „cinematografică”, eseistică şi având nerv ironic…”(din „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”). Aureliu Busuioc s-a impus în literatură ca poet, fiind semnatarul unor importante cărţi de poezie, pline de vervă umoristică şi meditaţii filosofice. Pentru scriitorii generaţiei postbelice a fost ca un model de cultură literară şi civică, de verticalitate, de curaj demn de urmat. Pentru merite deosebite Aureliu Busuioc a fost menţionat cu premii şi diplome: Laureat al Premiului Tineretului din fosta URSS „N. Ostrovski” (1974); Maestru emerit al artei (1984); Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova.
  • Anul 2020 – 121 de ani de la naşterea scriitorului Ernest Hemingwayromanciernuvelistprozatorreporter de război, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani din istorie. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii, iar multe dintre scrierile sale au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. În anul 1953, Hemingway a fost laureat al Premiului Pulitzer, iar un an mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Ernest Miller Hemingway s-a născut la 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, fiind cel de-al doilea copil al familiei Clarence Edmonds Hemingway – de profesie medic – și Grace Hemingway – de profesie muziciană. Se spune că tatăl său şi-a dorit ca şi cel de-al doilea copil al său să fie fată, astfel că, după naşterea lui Ernest, tatăl și-a îndreptat întreaga afecțiune către sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Astfel că, pentru a atrage măcar atenția mamei sale, fiul începuse încă de mic să folosească un limbaj jignitor. Familia Hemingway îşi petrecea verile la casa de vacanţă de lângă lacul Walloon, unde micul Ernest era învăţat de tatăl său să pescuiască, să vâneze şi era luat în drumeţii, experienţe care nu doar că au fost surse de inspiraţie pentru scrierile sale de la maturitate ci i-au favorizat şi cele mai mari pasiuni ale vieţii: să pescuiască şi să trăiască în zone îndepărtate şi izolate de restul lumii. În perioada 1913-1917, Hemingway a urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului din Oak Park, fiind atras de box, polo şi fotbalÎn perioada liceului ia şi primele lecţii de jurnalism, după ce unul dintre profesorii săi concepea sala de clasă ca o redacţie a unui ziar.Acum începe Hemingway să publice primele texte în „TheTrapeze“, ziarul şcolii, adoptând stilul jurnaliştilor sportivi, întocmai cum fusese învăţat, cu propoziţii scurte, paragrafe scurte, într-un ton pozitiv. După absolvirea liceului, se mută în Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. Participă la Primul Război Mondial, înrolându-se voluntar, în anul 1918, în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane care activau într-o unitate de ambulanțe pe frontul din Italia. A fost rănit, la 8 iulie 1818, de explozia unui obuz în apropiere de localitatea Fossalta di Piave, apoi, după încheierea războiului, este decorat de către autorităţile italiene cu Medalia d’Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra. S-a recuperat la un spital din Milano, unde s-a îndrăgostit serios de o asistentă, pe nume Agnes von Kurowsky, însă, după externare şi revenirea în America, în martie 1919, Agnes îi scrie o scrisoare, în care îl anunţă că este logodită cu un ofiţer italian, moment în care Hemingway suferă o serioasă depresie. Încă nerefăcut complet, Hemingway şi-a petrecut timpul în expediţii sau la pescuit cu foştii colegi de liceu, experienţe care vor sta la originea unor viitoare scrieri de proză scurtă. Devine apoi corespondent al publicaţiei „Toronto Star Weekly“, apoi se îndrăgosteşte de Hadley Richardson – o roşcată cu opt ani mai în vârstă decât Ernest – , o dominşoară care venise în vizită la sora colegului de cameră al lui Hemingway. A urmat o perioadă de corespondenţă intensă între cei doi, apoi căsătoria, Hemingway se angajează corespondent extern al publicaţiei „Toronto Star“ pentru Paris, iar cei doi se vor muta, pentru o perioadă, în Capitala Franţei. În anul 1923, cei doi soţi s-au instalat într-un apartament din „Cartierul Latin“, iar Hemingway îşi va dedica timpul scrisului. El considera că la Paris trăiau cei mai interesanţi oameni din lume, iar şederea aici i-a prilejuit întâlnirea cu Gertrude Stein, James Joyce şi Ezra Pound, iar la petreceri i-a cunoscut pe Pablo Picasso, Joan Miró şi Juan Gris. Întâlnirea cu poetul american Ezra Pound avea să rămână definitorie pentru întreaga sa carieră, după ce acesta l-a sprijinit în conturarea unui stil aparte, numit „teoria iceberg“ – adică reflectarea lucrurilor cele mai simple în modul cel mai simplu, într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial – şi l-a introdus în cercurile frecventate de James Joyce, care reprezentau tot atâtea ocazii de a se lansa în discuţii artistice stropite din plin cu alcool. În septembrie 1923, copilul soţilor Hemingway, John Hadley Nicanor, se năştea la Toronto, apoi familia va reveni la Paris. Hemingway publică primul său volumproza scurtă „Tabăra indiană“, care a cunoscut un succes remarcabil. A urmat vizita lui Hemingway la Pamplona, perioadă în care a devenit pasionat de coride, şi a început să scrie pentru romanul „Şi soarele răsare“ (Fiesta), care avea să fie publicat în octombrie 1926. „Fiesta” este romanul de debut al lui Hemingway, iar acțiunea se concentrează în jurul unui grup de americani expatriați care trăiesc la Paris și fac excursii prin Franța și Spania. Povestitorul acestui roman scris la persoana întîi este Jake, fost combatant în Primul Război Mondial, care suferă de pe urma unei răni misterioase, ce îl împiedică să aibă o relație sexuală cu personajul feminin central al cărții, Brett Ashley. Pe parcursul întregii poveşti, Brett și prietenii ei călătoresc, se distrează, se îndrăgostesc sau doar flirtează, dar nu reușesc să alunge un sentiment straniu, de goliciune, de vid, specific „generației pierdute” de după război. Ernest va avea, apoi, o aventură cu jurnalista Pauline Pfeiffer, de care soţia sa va afla, iar divorţul soţilor Hemingway se va produce în ianuarie 1927, scriitorul fiind obligat să-i acorde fostei partenere o parte consisentă a încasărilor de până atunci. În mai 1927, Hemingway se va căsători cu Pauline Pfeiffer, iar cei doi se vor muta în Key West, în America. La finalul anului 1928, Hemingway primea o telegramă prin care era anunţat că tatăl său se sinucisese, iar scriitorul a intrat într-o depresie adâncă, de care nu va mai scăpa până la finalul vieţii. În anul 1929, Hemingway publică romanul „Adio, Arme“, iar critica de specialitate i-a acordat cele mai înalte calificative. „Adio, arme” este povestea locotenentului Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, și a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală britanică. Încă de la prima lor întîlnire, Catherine îi povestește, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie și-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul ei fusese omorît în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească.Cei doi încep o relație, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine și nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta e doar un joc, la fel că bridge-ul, doar că în locul cărților sunt folosite cuvinte. Curînd, însă, jocul devine serios și în cele din urmă Henry dezertează ca să fie împreună cu Catherine. Hemingway s-a deplasat apoi în Spania, fiind măcinat de aceeaşi depresie, iar rodul acestui sejur va fi colecţia „Moarte după_amiază, publicată în anul 1932, bazată pe dorinţa sa de a scrie despre coride şi despre „moartea în cea mai pură formă“. „Moarte după-amiază” este considerată și astăzi cea mai bună carte despre coride, însă nu este un tratat simplist despre luptele cu tauri, ci o meditație profundă asupra vieții. Ernest se va delecta cu vânatul, călătorea încontinuu, iar în 1933 s-a aflat, alături de soţie, într-un safari în Africa, unde a suferit de o dizenterie care era să-i fie fatală. Experienţele de acolo aveau să se afle la baza remarcabilei proze scurte „Zăpezile de pe Kilimanjaro“, ce va vedea lumina tiparului în anul 1939. „Zăpezile de pe Kilimanjaro și alte povestiri” este o colecție de narațiuni scurte, cu un puternic caracter autobiografic, având ca subiect pasiunea reală a autorului pentru vânătoare, pescuit, coride, schi, box, safari, precum și experiențele acestuia din timpul războiului. Hemingway declara că personajul principal este inspirat din „viaţa singurului om care nu mă poate da în judecată, adică eu”. La revenirea în America, Hemingway şi-a cumpărat o ambarcaţiune, pe care a numit-o „The Pilar“, şi a plecat în Caraibe, a petrecut o perioadă lungă la Bimini, în Bahamas, iar rodul şederii sale aici va fi noul său roman, „A avea şi a nu avea“, publicat în anul 1937. În perioada războiului civil din Spania a fost corespondent al agenției americane North American Newspaper Alliance (NANA), prima oară în februarie – mai 1937, apoi între august 1937 şi ianuarie 1938, apoi din martie până în mai 1938 și din septembrie 1938 până la retragerea de pe Ebru. În toată această perioadă, Hemingway va călători intens, în Franța, la Toulouse, apoi la Barcelona, Valencia și Alicante, apoi pe câmpul de luptă de la Guadalajara, la Brihuega. În corespondenţele trimise ziarelor americane, Hemingway nu a fost doar un simplu corespondent de război, ci a trimis mesaje de solidaritate cu lupta dusă de republicani cu forțele intervenționiste reunite ale Germaniei hitleriste, ale Italiei lui Mussolini și ale rebelilor spanioli conduși de generalul Franco. Mai mult, Hemingway va realiza, alături de cineastul olandez Joris Ivens, un film despre Spania, al cărui scenariu și comentariu au fost scrise de autorul american, un film-mărturie despre lupta poporului spaniol pentru libertate. În anul 1938, Hemingway participa în SUA la cel de-al al doilea Congres al Scriitorilor Americani, unde va rosti un discurs în care a explicat atitudinea și rațiunile care l-au făcut să plece în Spania: „Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim fascist…Fascismul este o minciună, și de aceea e condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută și pe care câțiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă”. A urmat separarea de Pauline, plecarea în Cuba, alături de Martha Gellhorn, o jurnalistă pe care o cunoscuse în perioada şederii în Spania, şi stabilirea lor la ferma „Finca Vigia“, în apropiere de Havana. La 20 noiembrie 1940, Hemingway se căsătorea pentru a treia oară, iar Martha Gellhorn era cea care îl va inspira să scrie romanul „Pentru cine trag clopotele“, finalizat în iulie 1940, care avea să cunoască un succes fulminant, cu o jumătate de milion de exemplare vândute în doar câteva luni, şi o nominalizare pentru premiul Pulitzer În anul 1944, Hemingway s-a aflat în Europa, fiind prezent, la 25 august, la eliberarea Parisului. La sfârşitul anului este afectat de o febră puternică, fiind internat de urgenţă în spital, cu pneumonie. Hemingway va fi decorat cu „Steaua de Bronz“, pentru acte de vitejie în cel de-al Doilea Război Mondial. O va întâlni, apoi, la Londra, pe Mary Welsh, corespondenta revistei „Time“, de care se îndrăgosteşte imediat şi pe care o cere în căsătorie după a treia întâlnire, însă la scurtă vreme suferă un accident auto şi o puternică lovitură la cap. Toatea aceastea veneau pe fondul vechii lui depresii, adâncite de pierderea celor mai importanţi prieteni din lumea literară, pe fondul unor dureri de cap cumplite, a unor probleme grave ale tensiunii arteriale, a diabetului, toate puse pe seama anilor de excese alcoolice. În anul 1948, se va îndrăgosti nebuneşte, la Veneţia, de Adriana Ivancici, o tânără de 19 ani, o poveste care îl va inspira în scrierea volumului „Dincolo de râu şi între copaci“, publicat în anul 1950, care a reprezentat, însă, un adevărat fiasco. Enervat la culme de acest insucces, în 1951, Hemingway scrie „Bătrânul şi marea“, publicat un an mai târziu, devenit capodoperă, un volum care avea să-i aducă, în anul 1953, Premiul Pulitzer. „Bătrânul și marea” relatează trei zile din viața unui pescar cubanez pe nume Santiago, care timp de aproape trei luni nu prinde nici un pește. Urmărit de ghinion, el iese departe în larg, iar de data aceasta momeala aruncată de el atrage cel mai mare pește care a fost văzut vreodată, care însă nu se va lăsa prins fără luptă. Modul în care Hemingway descrie confruntarea, dar și relaţia dintre Santiago și ucenicul său fidel, singurul care nu-și pierde încrederea în el, fac din „Bătrânul și marea” o capodoperă a literaturii universale, o #povestire bogată în sensuri, limpede și cuceritoare. În anul 1954, Hemingway suferă două accidente de avion succesive, în Africa, o prăbuşire şi o explozie la decolare, soldate cu lovituri multiple, arsuri grave şi o pierdere consistentă a fluidului cerebral. În perioada recuperării, petrecută în Uganda, Hemingway se amuza citind falsele necrologuri scrise despre „moartea sa”. La doar câteva luni distanţă, în octombrie 1954, Hemingway a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”. Hemingway se simțea slăbit și, drept urmare un diplomat american din Suedia a fost prezent în locul său la ceremonie. În textul discursului de acceptare, Hemingway arăta: „Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor, neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premiu nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citească un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa¡ în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară… Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc.“. În fine, deşi a arătat că alţi scriitori erau mai îndreptăţiţi să primească premiul, „banii sunt bineveniţi“. A urmat o puternică deteriorare a stării psihice a scriitorului, iar la 25 iulie 1960, Ernest şi Mary au părăsit definitiv Cuba, în special din cauza turiştilor ce-i invadau ferma. Hemingway începe să se izoleze, nu mai vorbeşte cu nimeni, îşi îchipuie chiar că FBI-ul îi supraveghează locuinţa. Este internat de zeci de ori în spital, este tratat prin terapie electroconvulsivă, are o tentativă de sinucidere, este din nou internat. La 2 iulie 1961, Hemingway s-a sinucis, la locuinţa sa din din Ketchum, Idaho, cu două gloanţe, cu arma sa preferată, folosită anterior pentru a împuşca porumbei. La ani distanţă, fratele şi sora scriitorului, aveau să sfârşească exact în acelaşi fel, alegând să se sinucidă, la fel ca tatăl, fratele şi bunicul lor.  Postum, i-au fost publicate volumele: „The Wild Years” (Anii sălbatici) – în 1962, romanul „A Moveable Feast” – în 1964, „By-Lines” (un volum cu articole publicate în „Toronto Star”) – în 1967, romanul „Islands in the Stream” (Insule în derivă) – în 1970, „The Nick Adams Stories” (Povestirile lui Nick Adam) – în 1972, volumul de poezii „88 Poems” (88 Poezii) – în 1979 şi volumul de corespondenţă „”Selected Letters” – în 1981. În mai 2014, „Papa”, un film biografic despre Ernest Hemingway, cu Adrian Sparks în rolul celebrului scriitor, a devenit primul lungmetraj filmat în Cuba, după aproape 50 de ani. Regizorul peliculei, Bob Yari, a declarat că este recunoscător că a primit permisiunea de a filma în faţa Palatului guvernamental din Havana câteva scene importante, inclusiv o reconstituire a luptelor armate între susţinătorii lui Fidel Castro şi aliaţii generalului Fulgencio Batista y Zaldívar. Filmul, bazat pe scenariul scris de Denne Bart Petitclerc, fost jurnalist al publicaţiei Miami Herald, se concentrează asupra prieteniei dintre acesta şi Ernest Hemingway, din timpul perioadei politice tulburi prin care a trecut Cuba în anii ’50. După dispariţia sa, a fost înfiinţat un grup virtual al oamenilor care arată ca renumitul scriitor american, Heminglookalikes.com, în care participanţii sunt „purtători“ de păr şi barbă albe, exact cum arăta şi Hemingway. Periodic, ei organizează întâlniri cu toţi membrii, iar anual are loc concursul care desemnează cea mai fidelă sosie a lui Hemingway. În timpul vieţii, un căpitan de vas i-a oferit lui Hemingway prima pisică cu şase pernuţe, scriitorul devenind cel mai mare iubitor al felinelor care au această particularitate. După 1961, anul morţii sale, casa lui Hemingway din Key West, Florida, s-a transformat în muzeu şi, implicit, în locuinţa pisicilor sale. În prezent, casa găzduieşte aproximativ 50 de pisici, dintre care jumătate sunt polidactile. Drept urmare, termenul de „pisica lui Hemingway“ desemnează tocmai pisicuţele cu şase pernuţe. Tot legat de pisicile sale preferate, trebuie amintit un alt amănunt interesant: în momentul în care barul său preferat, Sloppy Joe’s, şi-a schimbat sediul, scriitorul a luat unul dintre pisoarele din baia localului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida. Îşi băuse atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea, astfel că pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care şi în prezent îşi potolesc setea pisicile lui Hemingway…
  • Din Jurnalul din Anul Ciumei (1665) a lui Daniel Defoe. Câteva constatări:
  • 1. Că nici atunci oamenii nu credeau în boală (contaminare); Ciuma
  • 2. Că în loc să observe realitatea, ei preferau să se încreadă în șarlatani care le ofereau o versiune îndulcită a situației pandemice;
  • 3. Că nu țineau cont de regulile obligatorii impuse de stat și căutau tot felul de modalități prin care să sfideze #legile pe timp de criză, deși nimeni nu avea nimic de câștigat din asta;
  • 4. Teatrele (sau orice activitate a artiștilor ambulanți), cârciumile și petrecerile au fost închise;
  • 5. Bisericile au rămas deschise și oamenii se îmbulzeau acolo, în speranța că Doamne-Doamne o să-i cruțe;
  • 6. Că oamenii se transportau de co lo-colo fără să realizeze că ar putea fi infectați, reușind astfel să crească numărul de îmbolnăviri;
  • 7. Că exista un soi de indiferență pentru restul lumii, precum „după mine, măcar și #potopul”;
  • 8. Că medicii au fost cele mai solicitate, dar și cele mai neapreciate personaje ale acestei #istorii;
  • 9. Că deși s-au dat ordonanțe pentru menținerea curățeniei în mijloacele de transport, nu se ținea cont de asta;
  • 10. Deși buletinele mortuare arătau o creștere săptămânală a cazurilor, oamenii continuau să iasă din case pentru orice fleac și li se întâmpla să moară chiar în piețele publice, încărcați de cumpărături.
  • După foarte mulți ani, cartea publicată de Daniel Defoe despre marea ciumă de la Londra pare să fie atât de apropiată de ceea ce trăim noi astăzi. A fost publicată în 1722, iar marea ciumă la care se referă cartea s-a petrecut la Londra în anii 1665-1666. Ceea ce este interesant este faptul că, în acea perioadă, Daniel Defoe avea cinci-șase ani, dar cartea apare când el deja avea 62 de ani. Daniel Defoe este cunoscut pentru romanul Robinson Crusoe, carte care a avut cel mai mare număr de traduceri după Biblie și pentru romanul Moll Flanders, celebru și ecranizat cu mult succes încă din 1965 și destul de recent în 1996. Mai puțin cunoscut pentru cartea despre marea ciumă londoneză deși, această carte ne arată cât de mult nu ne-am schimbat noi, oamenii, și cât de mult seamănă reacțiile noastre în prezent comparate cu cele ale oamenilor care au trăit atunci, de demult, marea ciumă londoneză.
  • Autorul descrie epoca neiertătoare a Evului Mediu, mizeria din acea epocă şi bolile. În timpul ciumei din capitala Angliei, au murit peste 100.000 de oameni. Ciuma a fost răspândită de un negustor care s-a îmbolnăvit de la un balot de mătăsuri importat din Olanda. La început oamenii nu au luat în serios boala, ba chiar au luat-o în derâdere. Spuneau că nu se întâmplă mare lucru dacă sunt doi-trei bolnavi, ei se vor vindeca, iar viaţa va merge mai departe.
  • Daniel Defoe a relatat mai mult povestea de viață a unchiului său care era major in vremea pandemiei, Când lucrurile au început să fie foarte grave, când împrăștierea infecției devenise violentă și foarte rapidă, prietenul unchiului, doctorul, i-a spus că ar trebui să stea acasă, să nu mai iasă, să nu-și riște sănătatea întâlnind oameni infectați. Și așa el s-a convins pentru că vedea oameni murind pe stradă, secerați de ciumă, case închise cu geamurile bine acoperite de perdele și draperii, multe case cu semnul crucii roșu pe ușă, ceea ce însemna că cei din casă erau infectați, auzea de sinucideri, de oameni care și-au pierdut mințile, de oameni care traversau pentru a nu se apropia cineva de ei, de suspiciunea generală și faptul că nimeni nu te ajuta. Așa cum vedem, nu numai că el își analiza propriile lui trăiri, dar le analiza și pe cele ale semenilor lui. Chiar dacă ieșea mai rar din casă, el totuși era interesat de macabrul spectacol al străzii. I se povesteau tot felul de întâmplări, pe unele le voi aminti. Văzuse că medicii și chirurgii, foarte puțini rămași la Londra, își omorau pacienții care se chinuiau să moară, cu gangrene care însemnau moarte sigură. Ulterior acești medici au plecat și ei la țară. A auzit povestiri pline de orori, cu mame care-și omorau copiii, de oameni care fugeau din casele în care erau prizonieri și plecau fără să știe unde, murind pe câmp sau înecându-se, de oameni care săreau pe geam pentru a părăsi casa în care erau izolați, de bărbați care alegeau să se spânzure știind că sunt infectați. Toate aceste reacții ale oamenilor la confruntarea cu ciuma el le observa cu multă atenție, încercând să înțeleagă comportamentul lor. Interesant este că oamenii începuseră să aibă vedenii, să vadă stafii, să povestească lucruri cu totul închipuite. Aveau, poate, halucinații vizuale. Deliruri. Pretindeau că au văzut îngeri cu spadă, că pe cer au văzut cine știe ce figuri cărora le dădeau tot felul de semnificații fantasmagorice, totul datorită spaimei pe care pusese stăpânire pe ei. O întreagă industrie a luptei împotriva ciumei a apărut. Se vindeau pastile împotriva ciumei, apăreau reclame de leacuri, pe uși apăruseră oferte de servicii ale unor astrologi, ale prezicătorilor privind viitorul, la care oamenii apelau. Au apărut șarlatanii, cei care vindeau pretinse remedii ale infecției, așa cum se întâmplă și astăzi în timpul pandemiei cu afacerile cu măști, cu dezinfectanți. Mecanismul este același, apar afaceriști care profită de ignoranța și spaima oamenilor…
  • Nu știu despre voi, dar pare cumva descurajant ca în 2020 să nu se fi schimbat nimic din concepțiile și comportamentul oamenilor. Față de 1665 noi avem niște avantaje pe care, din motive „necunoscute”, continuăm să le negăm cu desăvârșire. Să lăsăm mai moale cu egocentrismul: dacă nu ți s-a întâmplat ție, nu înseamnă că boala nu există – înseamnă că ești doar un norocos (deocamdată).” #Covid19 Molimele se schimbă, oamenii – nu!
  • Daniel Defoe a fost comerciant, scriitor, jurnalist, pamfletar și spion. A scris sub 198 de pseudonime, a fost bogat, dar și foarte sărac, a fost închis într-o închisoare a datornicilor, a fost plimbat prin Londra, pentru a fi umilit public, timp de trei zile, cu o scândură lată în jurul gâtului, din care printr-o gaură îi ieșea capul, a fost urmărit de creditori și s-a ascuns de multe ori pentru a nu fi găsit. Într-o perioadă când era ascuns și-a găsit sfârșitul vieții. Avea doar 70 de ani
  • Zilele după Oreste” Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii ți lumii strâmbe de azi, magnetizează ți intrigă în acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.”

„Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvelă, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incer­ca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati. Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile bătute la mașină, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga… – VITALIE CIOBANU

#VitalieCiobanu: Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), redacto șeg la Contrafort, președinte #PEN Centru Moldova și comentator la Radio Europa Liberă.
S-a născut la 4 Mai 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale, Cultura, Viaţa Românească, Secolul XXI, Interval (Braşov), Apostrof, Steaua (Cluj), Timpul, Convorbiri literare (Iaşi), Orizontul (Timişoara), Sud-Est Cultural, Semn (Chişinău), la cotidienele România liberă, Evenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.
Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.
Educație: Universitatea de Stat din Moldova
Premii: Ordinul Național „Pentru Merit”; Ordinul de Onoare
Ultima carte din 2019 : #ZileledupăOreste Vitalie Ciobanu 

  • #LecturaNationala2020, #ImpresiiViataCarti, #Aniversari, #InMemoriam, #CartidinBibliotecaHasdeu, #Scriitori_basarabeni, #Autori_Literatura_universala, #Prezentare_Svetlana_Vizitiu 

Alte surse TOP CĂRȚI:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/17/educatorii-ideilor-de-nisip/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/20/franz-kafkatot-ce-iubesti-se-va-pierde-si-se-va-intoarce-in-alt-mod/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/


10 comentarii

Top 6 cărți pe timp de pandemie– Autori și literatură universală la #Biblioteca_Hasdeu


Cărțile care vă așteaptă cu nerăbdare să le răsfoiți, să le mai scuturați de praful pandemiei insuportabile… Cunoștințele mereu au nevoie de mințile voastre inteligente! Deschideți paginile!

Gabriel_Garcia_Marquez, „Dragostea_în_vremea_holerei
”’Partea proastă într-o căsnicie e că se sfârșește în fiecare noapte după ce faci dragoste și trebuie s-o iei de la capăt în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.”
În esenţă povestea nu pare ieşită din tipare. Aceeaşi dragoste ce uneşte şi dezbină două persoane (manipulată de tatăl fetei, dornic în permanenţă de sporirea averii); aceleaşi angoase şi efecte traumatizante (de moment, bineînţeles) asupra cuplului şi aceeaşi putere de nerenunţare la un vis. Dar lucrurile se schimbă… Când observi că Florentino Ariza, naratorul romanului, îşi revarsă furia în cât mai multe partide de amor cu tinere, (a se vedea Nabokov ) în ideea de a încerca să alunge obsesia din sufletul său pe nume Fermina Daza şi când, în ciuda căsătoriei fetei cu un renumit doctor al vremii, nu renunţă în nicio circumstanţă de a o vedea, lucrurile capătă o valoare autentică. Iar a aştepta moartea soţului, la nici trei zile după ce s-a stins, ecoul din camere, pentru a-i mărturisii iubirea din nou – este o mostră de calitate scriitoricească.
Toate cununate sub auspiciul unei evadări în ciumă, ca mijloc de salvare, cu riduri pe feţe şi ruşinea goliciunii, salvează ce a simplisit, s-ar numi o viaţă de aşteptare.
Puterea cu care Florentino se agaţă de fiecare clipă pentru a redescoperi ceea ce în tinereţe a iubit cel mai mult, de a redobândi acea fată, care de fapt devenise o himeră, căreia îi cumpărase ilustrate şi cu care alergase prin piaţete după fotografii la minut. Este uluitoare pendularea între planuri, între viaţa de aristocrată a unei proaspete soţii de doctor şi „poetul” Ariza ce căuta să-şi trăiască viaţa din lucruri simple, fară decoraţiuni.
Dar pentru a vă bucura de adevărata vrajă a cărţii, ar fi de dorit să o descifraţi voi, cu propriile voastre experienţe de viaţă. Şi atunci momentele de bucurie vor reveni şî le veţi retrăi la intensitate.
#Date_biografice – Gabriel Garcia Marquez s-a născut 1927, la data de 6 martie, în satul columbian Aracataca (dec. Aprilie 2014). A fost crescut de bunicii și mătușile sale într-o cultură tropicală influențată de moștenirea locuitorilor spanioli, populația indigenă și sclavii de culoare. Bunicul său a fost un colonel în rezervă.
Legendele tărâmului său natal l-au inspirat să scrie multe dintre operele sale, inclusiv capodopera “Un veac de singurătate”.
Gabriel Garcia Marquez a scris romanul după ce s-a mutat în Mexico City, în 1961. Columbianului îi plăcea să spună că a ajuns în Mexico City fără “un nume sau un ban în buzunar”.
Scriitorul a fost căsătorit cu Mercedes Barcha. Cei doi copii ai lor se numesc Rodrigo și Gonzalo.
Gabriel Garcia Marquez a studiat în primă fază dreptul, dar a renunțat în favoarea jurnalismului, despre care spunea că “este cea mai frumoasă meserie din lume”, amintește AFP.
Un admirator al revoluției Cubaneze, el a devenit corespondent al agenției comuniste Prensa Latina în Bogota și New York.
Marquez a fost prieten cu Fidel Castro, care l-a numit “un bărbat cu bunătatea unui copil și un talent cosmic”. Cercul lui de prieteni din Mexic îi includeau pe faimoșii scriitori mexicani Octavio Paz și Carlos Fuentes.
O prietenie l-a legat pe Marquez și de Vargas Llosa, dar aceasta s-a rupt după ce scriitorul peruvian i-a dat un pumn lui Marquez în fața unui cinematograf fin Mexico City, în 1976.
“Un veac de singurătate și de tristețe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile”, a scris joi seară pe Twitter președintele Juan Manuel Santos.
A murit în aprilie 2014, in Mexic, la vârsta de 87 de ani. Márquez este laureat al premierului Nobel pentru cartea “Un veac de singurătate”.
#Activitatea_literara> “Am început să scriu din întâmplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten că generaţia mea era capabilă să producă scriitori; apoi am căzut în capcana de a scrie mai departe din plăcere, iar mai târziu, în altă capcană, şi anume, că nimic nu-mi plăcea mai mult pe lume decât să scriu”, spunea scriitorul.
Pe când era student, Gabriel Garcia Márquez a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la facultatea de drept, pentru a se lansa în jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nicio reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei.
La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.
În 1994, Gabriel Garcia Marquez a înfiinţat Fundaţia Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină.
În 1998, când depăşise deja vârsta de 70 de ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a văzut împlinit un vis de o viaţă, după ce a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio, cu banii obţinuţi pentru #PREMIUL_NOBEL. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic, în 1999, romancierul sud-american a contribuit adeseori la conţinutul publicat în acel săptămânal de limbă spaniolă.
“Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist”, spunea romancierul în acea epocă. “Cărţile mele nu ar fi putut să fie scrise dacă nu aş fi fost un jurnalist, pentru că tot materialul din ele a fost inspirat de realitate”, mai spunea acesta.
În calitate de scriitor, Gabriel Garcia Márquez şi-a început cariera publicând o serie de volume de non-ficţiune, foarte bine primite, dar şi nuvele. Totuşi, romanele au fost acelea care i-au adus recunoaşterea criticii literare, alături de un succes comercial răsunător. Numele său este frecvent asociat cu “realismul magic”, un gen literar care inserează elemente magice şi elemente supranaturale în situaţii care ţin de un cadru istoric şi geografic real.
Cel mai celebru roman al său este “#Un_veac_de_singurătate” (1967), dar foarte cunoscute sunt şi “Toamna patriarhului” (1975), “Cronica unei morţi anunţate” (1981), “Dragostea în vremea holerei” (1985), “Generalul în labirintul său” (1989) şi “Povestea târfelor mele triste” (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.

La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte_Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.
În 1847, Charlotte Bronte, fiica retrasă a unui tânăr paroh, a uimit lumea literară cu Jane Eyre, un roman despre altă tânără rezervată a cărei poveste de dragoste continuă să impresioneze şi în prezent cititorii prin forţa sa de sugestie. Jane este o eroină neobişnuită, o orfană micuţă şi urâtă. În perioada şederii sale într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, Jane este educată să devină profesoară pentru copiii aristocraţilor, îşi însuşeşte toate talentele pe care fetele nobile trebuie să le afişeze pentru a impresiona potenţialii soţi:dans, pictură, croşetat, limba franceză. De asemenea, are principii solide, este independentă şi incoruptibilă
Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.
Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.
Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului.Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.
În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.
Intriga şi momentele de şoc, destul de numeroase, se întind pe tot parcursul romanului.Misterul predominant, la care se adaugă şi clipele cu iz horror, acele elementele gotice presărate prin roman, pe care întâlnim și în #Mănăstirea_Northanger de #Jane_Austen, adaugă ceva spaimă…
Complexitatea romanului se datorează, în mare parte lui Jane. Pe parcursul romanului, toate acele momente în care personalitatea ei este expusă în faţa cititorului. Jane – un personaj complex, acel gen de personaj care surprinde prin înțelegere, motivație şi inteligenţă.
Stilul autoarei, foarte diferit de al surorii sale Emily Bronte, vine cu un stil descriptiv şi plin de metafore: atât de frumos și captivant, încât nu realizezi cum trec paginile.
Recomand romanul „Jane Eyre” pentru un personaj bine conturat, momente de prietenie şi dragoste, emoții de neuitat! Veniți la #Biblioteca_Hasdeu și o comandați! #Svetlana_Vizitiu_Impresii_blog 

Crimă și pedeapsă” este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoievski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute #opere_literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821 – 1881) este cunoscut drept unul dintre cei mai importanti scriitori rusi, opera sa avand un puternic impact asupra literaturii secolului al XX-lea. Romanele sale demosntreaza o incredibila capacitate de patrundere a psihologiei umane si de analiza a societatii rusesti, personajele fiind suprinse intr-un moment crucial nu atat al vietii lor sociale, cat al celei emotionale, spirituale – punctul culminant al vietii care se desfasora in constiinta lor. Romanul Crima si pedeapsa – una dintre cele mai importante opere ale literaturii ruse – urmareste intorsatura pe care o ia destinul lui Rodia Romanovici Raskolnikov, fost student la Facultatea de Drept, ca urmare a deciziilor luate. Renuntand la studii din cauza situatiei economice precare, tanarul cauta sa se realizeze si sa-si asigure cariera prin mijloace mi eficiente decat „inutilele” lectii pe care le preda. Poate ca nu atat saracia, cat dorinta de a proba o teorie proprie il determina pe Raskolnikov sa infaptuiasca crima – punctul fierbinte si central al romanului pe care este construita intreaga naratiune – crima ce ajunge sa-i tulbure sufletul pana la imbolnavire. Mai mult decat personaje propriu-zise, eroii dostoievskieni sunt incarnari ale unor idei, iar Raskolnikov nu face exceptie.
”Omul nu e născut pentru fericire. Omul își merită fericirea totdeauna prin suferință. În asta nu e nici o nedreptate, deoarece cunoașterea vieții și conștiința (cu alte cuvinte ceea ce sufletul si corpul simt nemijlocit, adică întregul proces vital) se dobândesc printr-o experiență pro si contra, pe care trebuie sa ți-o asumi”. (#Fedor_Dostoievski#Crimă_și_pedeapsă

În curând, un volum nou #Umbra_căzută_din_cuib, autor #Andrei_Moroșanu de la #Editura_PapiruSMedia!
„Andrei Moroșanu folosește moartea drept oximoron pentru viață, pentru copilărie. Dar poate că ar trebui să reținem morala sa implicită: „Lumina nu se vede dacă nu există conturul întunericului.”
Un volum interesant, în care universul copilăriei nu e cel pe care îl știm. Și tocmai acest lucru mărește #valoarea_artistică și umană a volumului” #Lucian_Strochi

Scriitorul Nicolae_Dabija a fost distins cu Marele_Premiu la un festival internațional de poezie din Seul
Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud) i-a fost acordat în acest an poetului Nicolae Dabija, (13 oct 2020)
Nicolae Dabija este scriitorul român cu cele mai multe premii internaționale, între acestea enumerându-se: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste (Italia) în 2014, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” la Festivalul Internațional de Poezie de la Havana (Cuba) în 2017, Premiile „Sceptrul Poeziei” (Macedonia) în 2015, „Danubius” (Ungaria) în 2018, „Bogdani” (Albania) în 2018, „Giacomo Leopardi” și Premiul pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie de la Fontana i Liri (Italia) în 2015, Premiul „Lʼamour de la Liberté” (Franjța) în 2018, Premiul Internațional al Literaturii (Coreea de Sud) în 2019 ș.a.
La acestea, în acest an se mai adaugă o înaltă distincție: Marele Premiu și medalia de aur ale Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud), care s-a desfășurat on-line cu peste 300 de participanți din diferite țări ale lumii în perioada 26-27 septembrie 2020.
Un juriu format din cinci poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud a decis să-i acorde acest cel mai înalt Premiu literar în valoare de 5000 de dolari pentru „sensurile profunde” ale creației sale, „pentru ineditul metaforei, care „deschide ferestre în zidul cotidianului” (trimitere la distihul poetului „Doru-mi-i de Dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, devenit cunoscut în lume.
„Prin acordarea acestui Premiu, nu e apreciată doar creația mea, ci și cea a tuturor creatorilor de cultură din Republica Moldova, o țară mică cu istorie milenară”, a menționat în discursul de acceptare a acestui premiu poetul Nicolae Dabija.
La ediția din 2019 a Festivalului de Poezie de la Seul, unde a fost prezent, poetului i se acordase Premiul Internațional pentru Literatură, susținând cu această ocazie la Universitatea din Seul conferința „România și Republica Moldova – cele două Corei ale Europei”.
În acest an, în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat în orașul Changwon, patria poetului Dal-jin Kim, clasic al literaturii coreene, Nicolae Dabija a rostit on-line un discurs la conferința „Schimburile culturale – ca niște transplanturi de vise”, transmisă și de televiziunile din Coreea de Sud și publicată în presa literară.
#Nicolae_Dabija, #Literatura_si_Arta

Poeta americană #Louise_Gluck a câștigat Premiul #Nobel_pentru_literatură din 2020. Academia suedeză au ales o poetă pentru „vocea ei inconfundabilă și care, cu o frumusețe austeră, face existența individuală să fie universală”.
Date biografice: Născută pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College şi Columbia University.
Considerată unul dintre cei mai talentaţi poeţi americani contemporani, Gluck a debutat în 1968, cu „Firstborn”, iar de-a lungul carierei a fost recompensată cu numeroase distincţii, între care Pulitzer (1993, pentru „The Wild Iris”) şi National Book Award (2014, pentru cea mai recentă carte de poezii, „Faithful and Virtuous Night”).
A publicat 12 colecţii de poezii şi câteva volume de eseistică. Toate sunt caracterizate de efortul pentru claritate. Viaţa de familie, copilăria, relaţiile dintre părinţi şi dintre rude reprezintă tema centrală a scrierilor ei. Chiar dacă nu a negat vreodată importanţa background-ului autobiografic, nu trebuie să fie văzută ca un poet confesional. Gluck caută universalul, astfel, se inspiră din mituri şi motive clasice, prezente în majoritatea lucrărilor ei.
Cu volume ca „The Triumph of Achilles” (1985) şi „Ararat” (1990), Gluck a devenit populară în America şi străinătate.
Scriitor rezident la Yale University, ea trăieşte în Cambridge, Massachusetts
Louise Gluck a câștigat joi Premiul Nobel pentru Literatură. Comitetul Nobel care acordă premiul pentru Literatură a decis să o recompenseze pe Gluck pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”.
Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.
https://www.youtube.com/watch?v=Qg7ff6Pr7IM&ab_channel=FRANCE24English

Prezentare de cărți #Svetlana_Vizitiu, sef-sector BM B.P.Hasdeu


9 comentarii

 Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”


Serafima Senkevici, autopotret

                Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici) 

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima SenkeviciO lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Serafima Senchevici a decedat pierzând lupta cu covid la 31 octombrie 2021 în Nikolaev, Ucraina. – Dumnezeu s-o ierte!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici rămâne întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare…  – Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

#Date_biografice si #Activitatea_plastică: 

Serafima SENKEVICI (SINCHEVICI) s-a născut la 1 mai 1941 (dec.31/10/2021 Nikolaev, Ucraina), în s. Olișcani, r-nul Șoldănești, într-o familie numeroasă cu 11 copii, unde se practica arta țesutului covoarelor moldovenești. Moștenind măiestria artistică a părinților, se formează o dinastie de pictori precum fiul Iaroslav, sculptor emerit, fiica Victoria, pictoriță, nepoata Svetlana Vizitiu, pictoriță ș.a. Între anii 1948-1955 a studiat la școala medie incompletă (7 clase) din satul natal. Ulterior își continuă studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) (1957-1961), clasa profesorilor Rostislav Okușko și Мihail Riasniansky. Concomitent continuă tradiția familială, însușind arta aplicată. După absolvire se căsătorește cu profesorul său Мihail Riasniansky, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din URSS, artist al poporului din Ucraina. A debutat în anul 1960, în cadrul unei expoziții repu-blicane de artă desfășurată la Chișinău. Organizează prima expoziție personală la Chișinău, în cadrul căreia au fost prezentate 60 de lucrări (1963). Din anul 1965 s-a stabilit cu traiul la Kiev, din 1970 la Nikolaev, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev (2003). Activează în calitate de conducător al Secției de educație estetică a copiilor (1972-1985), organizând expoziții de artă pentru copii, concursuri de desene pe asfalt etc.
✅ Semnează peste 500 de lucrări, dintre care: peisaje: „Parcul școlar” (1972), „Primăvara devreme” (1972), „Copacii preferați” (1974), „Vilnius” (1976), „Seara târzie la Sednev” (1982), „Castelul polonez în Nikolaev” (1990), „Carpații” (1991), „Toamna” (1992), „Cireș în floare”,, „Fiul Slavic” (2006), „Victor Bandura” (2010) etc.; schițe a panourilor mozaice; desene. A executat numeroase lucrări consacrate meleagului natal. Pe perioada activităţii profesionale a participat la numeroase expoziții republicane și unionale. De asemenea, la expoziții de grup în străinătate. A participat la multe licitații internaționale de artă la Paris, Londra, Amsterdam, Berlin.Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1961), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ucraina (1970). Mențiuni și distincții: artist emerit al Ucrainei (1993), Diploma de onoare a Ministerului Culturii din Ucraina (2000), Ordinul de Merit pentru regiunea Nikolaev (2019) / din Anuarul BNRM, 2020/
 
Elena Balinschi-BNRM –  ”Pictoriță, personalitate remarcabilă, documentată în Calendar Național 2021, p. 187-188, vezi: http://www.bnrm.md/files/publicatii/calendar%202021.pdf
Am promovat cu mare drag!”
 
Galeria ce-i poartă numele Serafimei Senkevici s-a deschis la Nikolaev! /2022/


7 comentarii

Top 6 cărți cu Poezii


Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

  • „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă)

Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

  • Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

  • Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

  • Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă

Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

  • Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

  • Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea

Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/


6 comentarii

Top 8 cărți cu Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu


Performanțele și schimbările profunde trebuie să înceapă de la noi, bibliotecarii. Există multe posibilități neexplorate încă, dar care ar conduce atât la optimizarea serviciilor oferite în centre bibliotecare, cât și la o satisfacție și împlinirea profesională. În trecut, meseria noastră s-a limitat practic la activități de rutină, deservire de ”carte – acasă/ în sala de lectură”, fără o capacitate de flexibilitate și de creativitate sporită în domeniu. Astăzi, oferim cartea de tipar, și mai mult, – carte virtuală, plus promovare și lansări de varia activități culturale întrecând uneori show-ul emisiunilor televizate. Bibliotecarii oferă nu doar titluri de carte, subiecte pentru promovare, – ei depun suflet, talentul lor, ei activează zilnic informând și deservind – pentru a ajunge în fine, la mințile utilizatorilor preocupați de dependența lor de smartphoane…  Ei sunt scriitorii experți în studii și recenzii literare, creează proiecte, idei, imagini; organizează și moderează evenimente în orice domeniu de artă și cultură, sunt pedagogii sau mentorii care merită să fie acceptați ca modele sau valori. Dar de oriunde am porni și orice cale am alege, toate drumurile duc la utilizatori; ei determină logica existenței și funcționării unei #biblioteci!

Azi, venim cu recomandări de carte, un top special în domeniu și vom menționa bibliotecarii BM, vom informa despre fapte remarcabile în viața și activitatea unei rețele de biblioteci promovate de profesioniștii în domeniu din ultimii zeci de ani, cu amintiri și imagini istorice în sfera valorilor culturii naționale

  • Valeriu Rață. Biblioteca Municipală: portret din profil cultural: (Cronici, consemnări și recenzii). – Chișinău, 2013.

Un volum de scrieri axate pe domeniul cultură – tematică ce reflectă o fațetă esențială a activităților desfășurate la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu: Istoria, dezvoltarea, imaginea, inovații; Portrete în timp; Personalități; Monografii; Exemple de atitudine civică pentru generații; Verticalitate și responsabilitate profesională; Dăinuirea prin carte; Labirintul creației; Colocviile de vară; Speranțele literelor basarabene; Aniversări la BM B.P.Hasdeu; Copiii Chișinăului; Povești tentante; Poezii din Basarabia; Bibliografie critică; Reviste de vis; Autori de frunte al revistei BiblioPolis; Oameni de cultură; Cheia succesului; Universul de carte și bibliotecă; Literatura și teatrul, etc. Articole aparte despre varia personalități culturale implicate în activitatea bibliotecii – Ninela Caranfil, Gheorghe Budeanu, Dumitru Matcovschi, Paulina Zavtoni, Radmila Popovici-Paraschiv, Anatol Moraru; Iurie Colesnic, Ion D. Sîrbu, Steliana Grama, etc. „Mi se pare cu totul revelator faptul că, în aceste scrieri, V. Rață se poate bucura de împlinirile altora; în plus, știe a scoate în evidență resorturile acestor succese, respectiv, merite ale acestor despre care își spune cuvântul în BiblioPolis sau în alte reviste de cultură de la noi…”- a menționat Vlad Pohilă, – „File ce nu vor fi neglijate de autorii unei viitoare istorii a BM B.P. Hasdeu într-o epocă de afirmare deplină, ba chiar de incontestabilă ascensiune, așa cum ni se conturează acest început de secol și mileniu

  • {Valeriu Rață}. Alt portret din profil cultural al Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu (Cronici, consemnări și recenzii) – Chișinău, 2016.

Un portret, dar din același unghi de vedere, al instituției care îmi face cinste că activez în ea și pe care o iubesc nespus de mult” – a spus regretatul Valeriu Rață.  Autorul a adunat o frumoasă recoltă de scrieri despre varia personalități, despre activitățile bibliotecarilor și evenimentele culturale în incinta Bibliotecii Municipale. Din cuprinsul cărții: Avem nevoie de astfel de cărți;  Profesia de bibiliotecar merită mai multă atenție; Colaborări dintre biblioteci; Versurile lui Grigore Vieru pe un CD excepțional; Mariana Harjevschi – protagonista Clubului Impresii din viață și cărți; În labirintul producțiilor scriitoricești; Fascinația artistului plastic Valeriu Herța; Un om al cercetării și culturii desăvârșit – Iurie Colesnic; Prieteni devotați ai Bibliotecii Municipale; Pentru totdeauna director de onoare; Lectura, Cartea, Biblioteca; etc.

  • Lidia Kulikovski. Contribuții biblioteconomice (teoretice și praxiologice). Culegere de articole (2008-2012)

Cartea-i cât o Casă cu Bibliotecă! Când întrai în casa unei persoane inteligente sau înstărite, care era primul lucru care sărea în ochi? Răspunsul e: o bibliotecă! Cu cât persoana este mai inteligentă sau mai bogată cu atât mai multe șanse ca biblioteca să fie mai bine dotată. Dar astfel era Înainte, acum ardem de nerăbdare să întrăm într-o casă virtuală a computerului, alias într-o bibliotecă plină cu oameni și cu destine reușite, o comunitate cu evenimente interesante. Volumul Lidiei Kulikovski prezintă mare interes prin deosebirea ce o face dintre biblioteca din trecut și prezent, cu mici sau mai mari excepții cu modele de viață; e ca un roman de dragoste dintre bibliotecari și utilizatori, cu exemple din experiență proprie, descrise atât de iscusit că poți reuși de sinestător să faci un studiu profesionist, fie să citești o istorie plină de aventuri. Obiective reale: Studii, sinteze, reflecții, comentarii, chiar și indiscreții: Epoca femeilor, epoca divertismentului, epoca specializării muncii, – interactivității, mediilor, eficienței, emoțională, a rețelelor, etc… Volumul cuprinde capitole despre personalitățile de valoare: Oamenii și instituții din lăuntrul și din afara domeniului infodocumentar (eseuri, tablete, portrete bibliografice)„Mutațiile valorilor umane se schimbă lent, – cum de nu am observat? Cum de nu am reacționat? Se schimbă valorile, se schimbă cerințele utilizatorului… Azi el pune notă bibliotecii, el este patronul, regele, dictatorul. Percepția stării bibliotecii provoacă angoasă și neliniște, căci există probleme serioase. Dar poate acesta este modul prin care putem face ceva?”; „Urmărim două extreme vis-a-vis de bibliotecă în comunitate/societate: Automatizarea și autoinfamarea de către noi înșiși, bibliotecarii, de către personalități notorii, de către comunitate, de către unii utilizatori… Alunecăm, în mod programat, pe lângă valorile și prioritățile societății, pe lângă necesitățile și interesele umane în schimbare. Motivul pentru care bibliotecile gravitează în continuare spre formatele tradiționale în activitatea lor este acela că toată lumea le știe,  fac parte din rutină și nu-i greu să le folosești. Cum spunea Peter Drucker „problema mea și a altor oameni nu este că nu am ști ce trebuie să facem, ci că nu facem acele lucruri.” (L. Kulikovski)

Cărțile îți facilitează accesul la informații de specialitate. Pentru a fi un bun profesionist e nevoie de a acumula cât mai multe cunoștinte și informații noi, în special de la experții în domeniu!

  • Vlad Pohilă. Și totuși, limba română (Articole, eseuri, prefețe, recenzii). – Chișinău, 2008.

Reflectă starea mea sufletească și, probabil, multe din problemele vieții noastre zbuciumate”, spune autorul. Vlad Pohilă, un scriitor legendar, monstru sacru al scrisului românesc, Bibliotecar și moderator consacrat al evenimentelor culturale, un expert inspirat în recenzii și biografii remarcabile, în descrierea etapelor a dezvoltării profesionalismului BM B.P. Hasdeu. „De ce mi-e drag Vlad Pohilă”, a spus Grigore Vieru:”Pentru că este înzestrat cu tocmai trei haruri: lingvistic, ziaristic și eseistic – calități guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate și curaj. Iar deasupra tuturor acestor calități se ridică licoarea unui perfect simț național în mijlocul unei jungle de șulițe antiromâneștiPentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepția propriului bun-simț.” Sumarul cărții cuprinde: Locuri scumpe sufletului; Limba română – între primejdii și speranțe; Basarabia: și dragoste, și dor; Portrete artisitce cu Oameni dragi, de ieri și de azi, cu menționarea deosebită a unor personalități remarcabile – Mircea Vulcănescu, Sofia Rotaru, Eugeniu Coșeriu, Constantin Tănase, Raoul Șorban, Brâncuși, Dostoievski, bibliograf Tamara Gorincioi, și a zeci de Marii emblematice în muzica românească – Cebotari, Tănase, Lătărețu, Drăgan, Mocanu, Sarabaș, etc.; Spiritualitatea românească și capodopere naționale; Mărțișoare pentru bibliotecare; Vieți dăruite exemplar Bibliotecii și Cărții; Biografii, biobibliografii; Reflecții aniversare; Biblioteca între tradiție și modernitate; Arta de a vorbi și a scrie pentru cititori; Dragostea de carte; etc. „Om al cărții, om al culturii, om al cuvântului. Totdeauna vorbește respectuos despre oponenți și chiar despre adversari, este tolerant cu toți, acesta fiind semnul de noblețe care-l caracterizează… Exemplu pentru noi este capacitatea lui de muncă. – a spus Lidia Kulikovki – Practic fără Vlad Pohilă suntem ca și fără oxigen…”

  • Alexandru-Horațiu Frișcu. „Numele vechiu și mai direptu iaste rumân” (Două secole de ocupație rusească a Basarabiei 1812-2012) – Ch., 2012

Din Interpretări românești. „de multe ori orbul e mai supărat pe cel care-l duce de mână decât pe cel care i-a scos ochii.” (N. Iorga) „Întrebarea e dacă puteau românii să primească și să asimileze în trecut cultura apuseană, și apoi a doua întrebare necesară: era în schimb, cultura de limba slavonă de origine bizantină și de spirit ortodox, care a predominat la români în Evul Mediu cu prelungiri până în veacul al XVIII-lea, adecvată, firească, atât pentru forma socială a poporului nostru de atunci, cât și spiritul nostru?” Astfel, în carte A. Frișcu reflectează filosofic asupra adevărului istoric al basarabenilor, expunându-și propria opinie. Autorul este convins că moldovenii sunt români și vorbesc limba română, analizând obiectiv realitatea prin multiple exemple și expresii substanțiale extrase din scrierile autorilor români. Alte subiecte interesante: Orbirea la basarabeni; Societatea românească și cultura apuseană; Adevărata istorie a Moldovei; Situația politică a teritoriilor române la diferite epoci ale istoriei, etc.

„Atât în genul satiric, în epigramă, dar mai ales în estetică, Alexandru-Horațiu Frișcu este temeinic și drept în judecățile sale.” (Vlad Zbârciog)

  • Raia Rogac. Biblioteca între lecturi și evenimente (Recenzii, cronici, eseuri, interviuri, consemnări, referințe). – Chișinău, 2018

O cronică literară demnă de atenția cititorilor, inclusiv a scriitorilor, a altor oameni de artă și cultură implcați în menținerea unui puls impresionant al vieții mondene la Chișinău, în special în rețeaua BM B. P. Hasdeu. Cu recenzii, eseuri, consemnări, varia interviuri, care radiografiază o serie majoră de personalități care au avut un rol extrem de important în apropierea spirituală de pe ambele maluri ale Prutului. ”Autoarea ne oferă, discret, un frumos exemplu de modelare a publicului cititor prin apropierea lui de cultură” (V. Pohilă)

Din cuprinsul volumului: imagini, întâlniri și lansări memorabile; Personalități, bibliotecari și autori de carte; Interviuri, referințe critice, etc. Recenzii despre autor:„Multe interviuri din această carte le-am lecturat în presa noastră, în revistele din Țară, și mi s-a creat impresia că autoarea de mult a făcut Unirea prin această carte” (Claudia Partole); „Pentru mine această carte are valoare sentimentală de apropiere și de cunoaștere a unor fațete de confesiuni…”(Ion Hadârcă); „O interesează caracterul, omenia, valoarea adevărată, ceea ce cu atât îi mai important cu cât acum valoarea este anihilată… Ne pune să ne gândim la condiția intelectualului…”(Iulia Scutaru-Cristea)

A fost o muncă grea, de parcă te-ai arunca în apă să treci oceanul, fără a ști să înoți” (Raia Rogac)

  • Larisa Ungureanu. Chișinăul în Teatru. Imaginea orașului Chișinău în spectacole / Departamentul Memoria Chișinăului BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2017

Cărțile lasă mai mult loc pentru imaginație decât filmele sau spectacole. Fiecare din noi își trăiește doar propria viață, dar, prin lectură, poți să ai acces și la experiențele altor vieți. De aceea vă propun acest volum, o Bibliografie cu interviuri cu personalități din Teatru și dramaturgie, care promovează imaginea Chișinăului în spectacolele teatrelor naționale: „Mihai Eminescu”, „Luceafărul”, „Satiricus I.L.Caragiale”, „Ginta Latină”, „Eugene Ionesco”, „Alexie Mateevici”, „A.P.Cehov” din Chișinău, „Vasile Alecsandri” din Bălți. Aprecieri critice și interviuri cu Alexandru Grecu, Tudor Țarnă, Dumitru Crudu, etc.

  • Dumitru Crudu. Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. – București, 2019.

Bibliotecarul BM B. P. Hasdeu și scriitorul de talie universală Dumitru Crudu ne prezintă o istorie personală din cele mai importante momente din istoria Basarabiei. O cronică cu frământări periodice, a unei lumi datate la 28 Iunie, o oglindire a unei societăți distrugătoare plină de dezamăgiri și momente dificile, dar cu umor și speranță aparte descrisă atât de artistic cât și captivant, că cu siguranță va lua Premiul Național!

Cheia aprofundării cunoștințelor este lectura. Cititul ne aduce multe cunoștințe și duce la îmbunătățirea vieții. Conform studiilor, oamenii cei mai bine plătiți citesc în medie de la 2 până la 3 ore zilnic. Cei mai prost plătiți nu citesc deloc. Tinerii din Moldova nu citesc. Moldovenii (cel puțin 80%) nu au citit sau cumpărat o carte în ultimul an. Potrivit studiilor, 10 la sută dintre moldoveni citesc zilnic, 14 la sută – o dată pe lună sau mai rar, iar restul nu au deschis o carte în ultimele trei luni. Cărțile îți oferă o varietate de informații care îți permite să generezi idei noi și îți dezvoltă imaginația și creativitatea. Ideile bune vin din ideile oamenilor cu experiență în domeniu! –

Solicitați cărțile la BM B. P. Hasdeu! Sunt pe loc!

Svetlana Vizitiu, 2020 


9 comentarii

Războiul nu are chip de femeie sau despre Olga Căpățînă, o artă în culori și panglici


Dragostea mea cea de toate zilele, eu, Ți-o cer, Doamne, în loc de pâine”…

Multe dispar, se dizolvă totalmente în uitare. Dacă nu uiți războiul, apare multă ură, și dacă războiul este uitat, – începe altul. Să nu uităm femeile care au realizat fapte mari, care s-au sacrificat viețile pentru fericirea și viitorul nostru, noi nu avem dreptul să le uităm. Va veni timpul, și femeiei i se va întoarce recunoștința. Nu va exista război și răul pe pământ, oamenii se vor ”înfrăți” și vor găsi fericirea lor.

Știm multe despre război, și prea puțin, de fapt. Războiul este cel mai mare barbarism al omului: sânge, răutate, ură. Cum se poate îmbina conceptul de ”femeie” și ”război”? Cum poate o femeie care dă viață, aduce fericre și pace, să ucidă? Nu este credibil, și nu dă Doamne pentru o femeie să devină un soldat! Din nefericire, forța crudă și distructivă îi echivalează pe toți: bărbați, femei și chiar copii…

Opera literară a Olgăi Căpățînă conține adevărul prin care a trecut ea personal, în care a adunat toate vocile unei femei cu strigăt de durere, despre destinul ei și a altor oameni în care a întrat războiul înfricosător și fără a cere voia lor le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Da, a fost nevoită să existe în condiții de război, să iubească și tot odată să țină arma la piept. Odată cu tot tragicul morții, a sângelui și cruzimii ce o pășteau la fiecare pas, Femeia din Olga Căpățină aduce în război un spirit ușor de bucurie, speranțe, versuri și cântece, și chiar o artă în culori și panglici… Și în același timp, războiul este cel mai crud lucru care se poate întâmpla unei femei. Doar, ea este Mamă, ea dă Viață, și aici este nevoită s-o lichideze. Nu este treaba oricărei femei. Nu trebuie să fie a nimănui! De ce guvernele, bărbații… provoacă la războaie, doar și ei au o mamă a lor, copii, nepoți… E groaznic de dureros, ce au îndurat buneii noștri în deportări și în Primul Război Mondial; de ce această durere n-a fost o lecție pentru a iniția razboaiele din  Afganistan și cel din Transnistria. Vieți pierdute, destine întretăiate, și cel mai groaznic: a reieșit că aceste războaie au dus doar la pierderi umane și dezbinări între popoare fără a realiza ceva concret. Un vis urât care, din păcate, a devenit realitate.

Amintirile, mărturiile Olgăi despre război în povestirle ei sunt sincere, fără atenuare. Romanele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent, pentru că ele oglindesc nu doar realitatea: expun sufletul unei femei care deschide cele mai interesante taine, relații care pentru altcineva ar fi greu de împărtășit. Unele descrieri sunt chiar teribile prin faptele lor. De fapt, teribil este orice război… (SV)

  În prezent, casa Olgai Căpățînă este aici Republica Moldova, și acolo – în Franța. Spunea cândva Olga că iubește Moldova ca pe un copil bolnav caruia îi porți de grijă și-i dai tot sufletul. Și Franța ca pe un copil, de care te mândrești”. Puterea ei e în cuvântul scris, în detalii transmise pe curat și anevoios devine de-un suflet sincer exprimat… Astăzi este o femeie împlinită și fericită chiar…

      Dar, a fost odată ca nicodată, demult tare, o femeie cu ochi albaștri, care iubea poezia… A studiat Filologia, Limba și literatura Moldovenească la Bălți, așa cum era pe vremuri. Apoi a lucrat la Radio Moldova și primea doar 105 ruble sovietice. Avea deja doi copii și reușise să divorțeze. Într-o zi, a realizat un reportaj despre înrolarea tinerilor în armată, și soarta nebună o făcu sa accepte propunerea comisarului de a lucra la ei. Dar și salariul mai bun a motivat-o… Uimitor, de aici a ajuns în Afganistan. Inițial, Olga nu-și imagina ce o așteaptă acolo, simțul dreptății o făcu să accepte. Apoi cunoscu o realitate dură, teribilă: un mediu sălbatic, unde trebuia să reziști și să fii puternică. „Ceea ce m-a făcut să fiu puternică erau cei doi feciori ai mei, pe care îi creșteam singură. Am lăsat copiii cu mama mea, m-a ajutat foarte mult și sora mea Lidia cu ei. Și am plecat în Afganistan. Apoi din Afganistan am mers la Kușka. Am făcut foarte mari eforturi pentru a nimeri cât mai aproape de casă. M-au trimis la Odesa, iar de acolo la Tiraspol”, își amintește Olga Căpățînă. O Realitate pe care inițial a redat-o în ”Afganistan – raza mea sălbatică de soare”: Mărturia unui soldat al armatei roşii. (Moldova – Afganistan – Kamceatka – Moldova-Franța). Viața a învățat-o să le suporte pe toate… Ulterior, a fost transferată la Odesa, de acolo în Transnistria. Dorința de a fi mai aproape de casă și de copiii ei era aproape realizată, dar a fost trimisă în Rusia, tocmai în Kamceatka. Doar în noiembrie,1991, a reușit să-și îmbrățișeze mama și copiii, fiind transferată de Ministerul Securității Naționale în Transnistria, unde a activat pînă 1995. ” După ce am reușit să scriu totuşi un roman despre război, durerea m-a lăsat. Nu-l visez și nu mă trezesc plângând, m-am distanţat de el. Știți cum se spune: dacă nu vezi portretul în întregime, fă un pas înapoi și-l vei descoperi. Am revăzut acea perioadă, scriind filă cu filă. Acum evit să discut despre război. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în Franţa e că m-am acceptat aşa cum sunt. Francezii m-au ajutat să depăşesc tristeţea. Atâtea lucruri frumoase am văzut în ultimii ani. Mi-am zis: nu mai sunt copila aceea care umblam cu rochii purtate de surori, cu încălţămintea ruptă, nu sunt adolescenta naivă, femeia singură cu doi copii, nici femeia-soldat, sunt cea de azi, cu o experienţă amplă în urmă, mamă a doi feciori, bunică a patru nepoţi…” (Olga Căpățînă)

Era prea citită și prea multe idealuri, pentru a se trezi într-o lume totalment diferită de punctele fierbinţi din Afganistan decât cea, pe care și-o imagina. Și Într-o lume de bărbați agresivi care se socoteau cu un cap mai înalți ca femeile și le vedeau la cizma lor de „кирза”. Trebuia să fii puternică și să nu cedezi cu nimic unui bărbat. Căldură nebună, 50 la umbră, dor de casă, de copii, dor de ploaie. Și război! Însăși războiul de la Nistru a fost cutremător pentru Olga. Amintirile și durerea nu o lasă nici acum, după circa 30 ani. Durere pentru umilința, la care ne-a adus conducerea Moldovei. Durere pentru eroii căzuți, pentru mamele îndurerate.

Războiul ia schimbat viața! Olga, femeia cu o poveste de viață cu adevărat uluitoare, care a văzut ce înseamnă războiul cu ochii proprii. Și-a format caracterul în Afganistan şi în conflictul de pe Nistru, iar acum își desfășoară activitatea de jurnalist de investigație la Paris. Puțini dintre noi își pot imagina ce înseamnă să trăiești în vremurile de război, iar Olga Căpățână a simțit pe pielea proprie emoțiile acelei perioade. „Am ajuns până la aceea că stăteam singură în casă, în apartament, duminica, și auzeam sirena mașinii de poliție. Mă gândeam că vin după mine. După care îmi spuneam, hai nu fi prostuță. Nu vor veni ei să te ia ziua, cu poliția. Las’că te găsesc ei mâine dimineață la Statul Major, unde îți faci serviciul”, își amintește Olga Căpățînă.

   ”Fiule, ca mostenire/Vreau sa-ti las a mea vorbire,/Hora, doina romineasca,/Casa mamei batrineasca./Si livada noastra-n floare,/Si-nca sfintele hotare,/Pentru fiul tau ce creste,/Tu – le ai, tu le pazeste !/Zestre fiului sa-i dai/Dragoste de-al nostru plai./Nistrul care curge lin,/Codrul si cerul senin./Ca sa nu ramie mut – /Limba noastra fie-i scut./Tot ce-ti las azi tie eu/Este de la tatal meu!” (Olga Căpățînă)

   Atunci când vine la Chișinău, neapărat trece pe la librărie. Astfel, Olga ia cunoscut pe scriitorii și formatorii de opinie, diaspora care la fel locuiește în Franța și la care ea ține mult: Tatiana Țîbuleac, Vitalie Vovc etc. De baştină o leagă rudele, mormântul părinţilor. Îi este dor de graiul pe care îl vorbea mama mea, pe malul Nistrului, care nu vorbea niciun cuvânt în limba rusă. A întrebat-o odată pe sora mamei: „Mătuşă Natalia, de ce nu ştii rusa?”. I-a răspuns: „Ştii, draga mea, au venit prin 40 ruşii, au stat oleacă şi s-au dus. Apoi au venit în 44, de atunci tot aştept să se ducă, tot aştept…” De ce, Franța? Franța este viitorul ei, fiindcă aici sunt nepoții ei:”Ei au ales Franța și eu, după cum v-am spus, sunt legată de ei cu dragoste, deci nu am alt drum, decât pe cel, pe care l-au ales copii mei. Și mă rup în doua de mai mult de zece ani, între Paris și Chisinău.” Acolo Olga nu se simte migrantă pentru că a nimerit la Prieteni! Are de lucru, cunoaște limbile, o vorbește, o citește în original și să o scrie, traducând operele ei propirii în din română în franceză. Olga știe că femeile noastre se deosebesc de cele franceze și asta e bine. Nu poate toată lumea să fie la fel. Dar,  ”ar fi bine, sigur, ca femeile noastre să citească mai mult, să meargă la teatru, nu numai să facă cumetrii și nunți ca în Moldova. Ai sigur ce lua de la femeile franceze”.

   Este decisă că nu mai vrea să revină în trecut și nu vrea să ia nimic de la început. Este obositor și chiar umilitor. Ea a început, în primul rând, prin a se respecta și a se iubi, a se accepta așa cum este! Să fie liberă și independentă, doar dragostea față de copii și de Moldova – o leagă strâns aici: ”Această dragoste va rămâne cu mine pentru totdeauna. De ea sunt legată. Războiul m-a învățat să mă apăr, să fiu mândră. Să apreciez orice moment de fericire. Să nu mă chinui cu mărunțișurile, că viața-i frumoasă și în ploi, și în ninsori. Contează doar oamenii, care te înconjoară. Războiul m-a învățat să spun NU. Să las în jurul meu doar oamenii, pe care vreu să-i văd și să fac doar ce-mi place”. ”O femeie sentimentală. O femeie foarte puternică. O femeie foarte slabă„, așa se descrie eroina noastră. O Femeie care nu poate minți și merge până la capăt. Dacă începe ceva, nu-și iese din cuvânt, și nici din drum – până nu-și realizează scopul…

Olga Căpățînă– Om de Omenie! O Femeie cu poveste de viață uimitoare. A participat la două războaie, după care s-a stabilit în Franța ajungând jurnalistă de investigație. Face naveta lunar în Republica Moldova unde realizează prezentări de carte, cluburi cu lecturi inteligente, întâlniri cu oamenii minunați la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu, Biblioteca Nationala etc.… La fel are grijă de copii ei, nepoții dragi, neamurile sale, de un an își ajută sora ei dragă să iasă din impasul cancerului și face tot posibilul să-și vadă surioara pe picioare. Este și un filantrop – Olga ajută persoanele pe care, de fapt, niciodată nu le-a cunoscut: ajută în lupta contra cancerului, contra durerii omenești… Oamenii trebuie să-și cunoască eroii!  Astfel am cunoscut-o când mi-a scris pe o rețea de socializare că vrea să-mi ajute sora în lupta cancerului mamar. Nu-mi venea să cred, dar ea a și făcut-o, organizând la Paris o acțiune de caritate cu strângere de fonduri în ajutorul lui Viorel Mardare și a Lilei Șaragov (sora mea). În scurt timp, a vândut cărțile și pânzele cu panglici, iar banii adunați le-a trimis la destinație… Viorel, a decedat spre regretul nostru, era prea târziu pentru a mai face ceva pentru el. Sora mea, acum e mai bine. Doamne ajută! Mă închin în fața Olgăi, această persoană încredibilă și uimitoare. Îi avem atât de puțin, că vine greu să crezi că mai există…

Olga Căpățînă despre una din pasiunile ei:”Dacă în copilărie nu am avut posibilitate, învăț acum! Ce bucurie de la vopsele! De parcă iar a venit bunelul și scoate de prin buzunare bombonele „pernuțe” cu magiun și mi le întinde…” (pictură)

Alte Expresii sau motto preferate de Olga:

~Educația este cea care îți dă avântul și curajul de face totul în această viață

~”Ce poate fi mai frumos in viata unei femei, decat sa devina Amabasadorul Demnitatii?”

~Binele este in capul nostru, iar frumusetea – in ochii nostri!’’

~’’Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, voim să fim ceea ce suntem – români”. (Mihai Eminescu)

~Ma uit la pozele, facute pana in 44 si la cele facute dupa 1946… ce diferenta! Hainele moldovenilor erau frumoase, fetele luminate, iar dupa 46… saracia se vede dupa imbracaminte, dupa fetele oamenilor..

~ Notiune de neam e ratacita…

              Prietenii despre Omul din Olga Căpățînă și creațiile ei:

~ Valentina Gutu:”Romanul -trilogie ”Dobrenii ” scris de Doamna Olga Căpățînă -reprezinta viata mai multor generații din familia Dobre . Familia Dobre -constituita din Nicolae Dobre și Nadia Dragu , care la 16 ani fuge de acasă , ca sa își urmeze iubitul . Începutul tumultos , furtunos și iresponsabil (din partea Nadiei ) , ii va urma pe tot parcursul vieții lor prin cele mai grele si incercate evenimente de rastriste – rasboi , deportari ,copii care se avanta in cele mai hazardate situatii , razboiul din Afganistan , razboiul din Transnistria , plecarea fiicei Lina in Kamceatka etc . Cu toate acestea familia Dobre , este o familie de oameni tari si puternici , care creste și educa copii , care nu se tem de greutăți și încercări , dilemele și confuziile din viețile lor sunt depanate rând pe rând , pana sunt înțelese și rezolvate ecuațiile enigmelor misterioase !!! Toate personajele îmi sunt dragi – Nadia , care a ascuns o viata intreaga sotului , Nicolae, ca Petru – fiul cel mare este rezultatul violului de catre soldatii rusi , cand au navalit ca turbatii in casa lor , si l-am omorat si pe tatal ei Andrei Dragu . Lina , gingasa, frumoasa , inteligenta , care s-a indragostit de Serghei Ciuev , si care de fapt era fratele ei , de pe tata. Pentru mine acest roman a fost , ca si o calatorie ,pe parcursul careia te poti astepta la lucruri incredibile . Foarte multe momente suspens , care ma faceau sa nu ma deslipesc de carte , pana nu citeam cu ce se termina !!! Minunat , multumesc frumos !!! Sunteti o scriitoare foarte Talentata !!! Sper ca , cat mai multa lume sa Va citeasca , si pe viitor romanele Dvs . sa ajunga sa fie studiate si in scoala . Temele abordate in romanele Dvs . sunt foarte variate si foarte profunde!’’

~Valentina Gutu Doamna Olga Căpățînă , sunt o norocoasa , ca Va cunosc , nici nu va puteti inchipui , cata bucurie si cata multumire sufleteasca mi-a produs citirea cartii Dvs.!!!

~Maria Caprian Dobrenii, ça si Mireasa din Cabul sunt insirate cu amintiri grêle, dureroase.
Sunt scrise cu multa dragoste si cu o profunzime traita.
D-na Olga Căpățînă ne prezinta o parte din istorie care a fost pasita, ascunsa. Am impresia ça fiecare cuvint, fiecare expresie, fiecare destin ne completa golurile perioadelor in cauza.

~Maria Caprian Dragostea de mama e mai profunda decit oceanele si depaseste orice orizont! Aceste versuri exprima intr’adevar dragostea materna nemarginit de profunda! Merci d-na Olga Capatina ca ne emotionati frumos!

~Andrei Buzau Versuri extraordinare. Un omagiu adus evenimentelor triste din 1992 prin care a trecut meleagul meu.

~Calopia Radu Este foarte frumoasa aceasta poezie ,ar fi bine sa găsiți un compozitor sa compună si o melodie frumoasa.

~Nina Pantilei Citesc poeziile tale și simt atâta energie pozitivă, atâta primăvară în suflet, atâta putere să mai fac lucruri frumoase.

~Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățînă este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a participat, ci și despre dragostea de viață și de semeni, despre puterea femeiască, despre iubire și dorul de țară. Monica Babuc a remarcat că operele scrise de către Olga Căpăţînă trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor publice din ţară.

~ Directorul general al Bibliotecii Naţionale Elena Pintilei, a menţionat că Olga Căpăţînă ştie să bucure publicul cu cărţile sale traduse în diferite limbi. Pentru copii a scris poezii, iar pentru maturi, cărţi în care sînt abordate teme speciale.

~În ”Mireasa din Kabul”, Olga Căpăţînă apără cauza femeilor, dreptul lor la demnitate şi fericire, scrie în prefaţă Călina Trifan, iar Aliona Grati a menţionat la lansare că romanul este unul trist, cu final optimist.”O femeie care a suportat nu doar consecinţele gloanţelor şi tancurilor, ci a oamenilor brutalizaţi de ororile războiului. Este o femeie care până la urmă a ştiut să reziste şi să rămână optimistă şi a avut împliniri în viaţă. Un roman scris bine, care poate fi citit dintr-o răsuflare”, a precizat Aliona Grati, critic de artă

~Ada Revenco-Panciuc;’’Ași vrea să am și eu un piculeț de talent ca să pot exprima tot ce port țn suflet…Deaceea tot ce scrie Olga CApatinaîmi place. Ea are perfectă dreptate – trăiți-vă viața, oameni buni, mai ales tinerii, iubiți, creșteți copii cuminți și fericiți, respectați-i pe cei din jurul vostru și rugați-vă pentru Moldova noastră. Trebuie să fim uniți, nu să ne certăm și să ne mîncăm unul pe altul, că politicienii doar asta și așteaptă…

Karol Racz-Sochircă de cate ori va vad d-na Olga Capatina, ma gandesc ca daca armata ar fi formata numai din femei asa de frumoase si sufletiste….lupta nu s-ar mai da cu gloante…ci cu flori si multa dragoste.’’

~Pavel Cireș:’’Sunteți o adevărată eroină! Bravo și respect pentru curaj!’’

               Câteva Recenzii la carți de autor:

Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ţi păstrezi familia şi cum să-ţi iubeşti ţara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăieşte momentele foametei şi deportărilor.”

”Cartea ,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.”

”Poeziile cuprinse în ,,Lilith” sînt cîntate de mult timp de mai mulţi interpreţi din Republica Moldova şi sînt adevărate şlagăre în present”

”Afganistan – raza mea sălbatică de soare” – titlul unui nou volum din istoria militară a țării noastre, lansat la Centrul de Cultură și Istorie Militară la 7 iunie anul curent. Volumul publicat în trei limbi, româna, franceza și rusă cuprinde file din istoria acelor tragice zile pentru ostașii moldoveni trimiși să-și onoreze „datoria internațională”. Autoarea, Olga Căpățână, și-a conceput opera ca o trilogie, cu titlul „De la Nistru pîn’la Sena”, următoarele volume ne vor relata clipe din conflictul militar armat de pe Nistru. La eveniment au fost prezenți participanții la războiul din Afganistan și la Conflictul armat de pe Nistru, membrii familiilor ostașilor căzuți, studenți de la Academia Militară ș.a. Banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați familiilor ostașilor căzuți la datorie.

Fiilor mei/Nu mai reușesc să număr/Zilele ce trec și vin./Pune-mi capul tău pe umăr/Fiul mare, fi u mezin./Tinerețea-i trecătoare,/Dragostea e un alin./Numai tu rămâi o fl oare,/Fiu mai mare, fiu mezin./Totu-i efemer: tristețe,/Bucurii și frumusețe,/Și doar tu-mi vei fi mereu/Fiul meu, copilul meu./Vino să mai stai pe brațe,/Anii ăștia-s zburători./Tot ce am mai scump în viață/Sunt iubiții mei feciori./Vă voi apăra de toate,/De e greu și de e noapte,/Cu pânica calda-n masa/Mama vă așteaptă-acasă.” Olga Căpățînă

Date biografice: Olga Căpățînă s-a născut în anul 1955, 30 iunie – în satul Lencăuți, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofițer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Națională. A participat la războiul din Afganistan și la cel pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă și franceză. Pasiunea ei de a picta și broda cu panglici deja este faimoasă.

Scriitoarea Olga Căpăţână este una din puţinele femei în grad de ofiţer din R. Moldova, agentă a Chişinăului în Armata 14 în timpul războiului din Transnistria. A cunoscut atât ororile războiului din Afganistan, cât şi cele din Transnistria. Stabilită acum 13 ani la Paris, Franţa, viaţa ei se divizează în două părţi – cea în care a dus o luptă, inclusiv cu arma în mâini, pentru o viaţă mai bună şi cea în care, asemenea francezilor, a învăţat să observe şi să trăiască micile bucurii ale vieţii. În continuare scrie mult, are site-ul personal spiritualitate.md.

❤ SV


9 comentarii

Nicolae Sulac: O paradigmă a etnosului moldovenesc


         ”…Mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)
SULAC1Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul.casa_sulac După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. olarescuAvuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros.botgr A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. La-o-margine-de-drumNicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical.  Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992).  Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut  împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.
ioana”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.
“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.
Cu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.
Doina_Sulac
Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!”  Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.”
 
Ion Druţă: „Sulac cunoaşte verbul matern pe dinafară, ştie a lipi cuvântul la locul lui, aşa cum un om din popor şi care reprezintă poporul în toată plinătatea lui spiritual o poate face”.
Andrei Srâmbeanu: „Sulac e un scriitor cu o oralitate de excepţie, un autor de literatură naivă foarte gustată de publicul cititor.”
Tot ce povestea Nicolae Sulac, era aşternut pe hârtie de către prietenul lui publicistul Vlad Olărescu, şi alţi scriitori, dar Sulac se plângea că ei strică totul ce le povesteşte el. Şi iată că în câteva nuvele publicate din cartea „Vorbă lungă – bogăția omului” s-a reuşit să se păstreze limbajul, modul de exprimare şi de gândire a lui Sulac…
Tudor Colac: „ Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om-spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre”
Nicolae Sulac a fost distins cu multe titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premiului de Stat (1982), Ordinul Republicii în 1992. Astăzi, Palatul Naţional din Chișinău poartă numele Nicolae Sulac.
S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003. 
sulac2
„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!
 
       Svetlana VIZITIU
 
             Surse utile despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac
 
1. Olărescu, Vlad. Înfierea din Urmă/ Vlad Olărescu; prez. graf.: Oleg Cojocaru; aut. fot. color de pe cop..: Mihai Potârniche. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 1997. – 167 p.
2. Proca, Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac./Ion Proca. –  Ch. : Notograf Prim, SRL, 2011.- 264 p.
3. Nicolae Sulac în amintiri, cronici, imagini. – Chişinău: Baştina-RADOG, 2006. – 192 p.
4. Blajinu, Dumitru. Colac, Tudor. Nicolae Sulac: Rapsod al neamului moldav/ Dumitru Blajinu, Tudor Colac. – Chişinău: Grafema Libris, 2015. -260 p.
5. Curbet, Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // La gura unei peşteri de comori:  valori basarabene / Vladimir Curbet. – Ch., 1994. – P. 227-228.
 
Cărți despre Sulac și recenzii:
 
#Canta_Nicolae_Sulac – contine piesele / textele din repertoriul interpretului
#Olărescu_Vlad. #Înfierea_din_Urmă, 1997. – Un volum despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac, celor ce-l admirau, si îl urmăreau. O operă artistică în care autorul ne conduce pe drumul vieţii al îndrăgitului interpret, şi cele cinci înfieri, şi înfierea din urmă despre care aflam citind cartea. O salbă de omagii, fragmente din scrisorile admiratorilor, interviuri şi în loc de postfaţă Adevărul lui Nicolae Sulac de #Nicolae_Dabija.
#Proca_Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac. O biografie romanţată, cu amintiri despre interpret, cu interviuri și fotografii inedite. Autorul Ion Proca s-a gândit să scrie această carte în momentul în care l-a cunoscut pe N. Sulac, cu 40 ani în urmă, însă în 2011 a aparut acest volum dedicat predestinatului care cântă, N. Sulac. – Dedicată neîntrecutului rapsod al plaiului – Nicolae Sulac şi începe cu un text introductiv al dirijorului Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, cartea cuprinde date biografice, amintirile sătenilor despre Nicolae Sulac. În capitolul 2 – despre Femeile din viaţa interpretului, impresiile şi amintirile soţiilor, dar şi mai multe interviuri oferite de persoane care l-au cunoscut – Anatol Latâşev, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, amintirile lui Emil Loteanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru. Anectode vesele şi triste despre Nicolae Sulac şi cele povestite de el. ”Ce a cântat Sulac (o încercare de a reconstitui repertoriu) de Tudor Colac. Ion Proca: ”Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om -spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre” Un mesaj – să nu uităm această generaţie de mari artişti care ne-au proslăvit ţara şi să mai trecem pe la biblioteci fiindcă cărţile care nu se văd se uită.
Nicolae Sulac #în_amintiri_cronici_imagini. – Volumul a apărut în urma unui apel lansat pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta de către un grup de entuziaşti care au îndemnat toţi oamenii de bună credinţă să susţină proiectul editorial în amintirea regretatului Nicolae Sulac. Echipa redacţională a decis că toţi care au venit cu amintiri, scrisori, cronici, recenzii, fotografii şi alte materiale merită să-şi găsească spaţiu în acest album omagial. Astfel, în sumarul albumului regăsim cele mai notorii personalităţi ai neamului – Gr. Vieru, D.Matcovschi, M.Bieşu, G.Sainciuc, M.Munteanu, I.Loghin, S.Vicoveanca, scriitori, istorici, ziarişti, amintirile fiicelor, articole din presa naţională, ş.a. Tot aici se regăsesc dedicaţiile poetice de la Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi, Victor Plugaru, ş.a. În filele albumului vom întâmpina Glume cu şi despre Nicolae Sulac prezentate de prietenii lui Gheorghe Urschi, Aurel Scobioală, Constantin Rusnac, Victor Pavliuc, Dinu Mihail. Albumul reprezintă un interes deosebit din punct de vedere a interpretării artistice, fiind înzestrat cu fotografii unicale, picture şi măşti de ale lui Glebus Sainciuc. O elaborare din îndemnul fondatorilor ei Alexandru şi Alexandrina Rusu.
#Blajinu_Dumitru. #Colac_Tudor. Nicolae Sulac: #Rapsod_al_neamului_moldav. – Autorii au identificat din arhivele Radioteleviziunii înregistrările cu vocea cântăreţului. O parte din lucrări au fost transcrise din memoria unor contemporani ai interpretului. Au fost alese şi transpuse din arhive note, care erau mai representative, mai credibile din punct de vedere a provinienţei. Cartea este construită în ordinea următoare: Hronic de familie, Cariera profesională, Turnee artistice internaţionale, Distincţii, menţiuni, Repere onomastice (Tudor Colac, Maria Cosniceanu), #Folclorul, Nicolae Sulac şi Dumitru Blajinu. Un articol foarte amplu cu denumirea: La originea cântecului este semnat de Tudor Colac. În compartimentul Expresie a unităţii de neam, grai şi cântec românesc s-au prezentat Andrei Strâmbeanu, Ion Ungureanu, Ion Ciocanu, Ion Dolăneascu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Vasile Goia, Mihai Dolgann, etc, etc… Un loc aparte ocupă Nicolae Sulac omagiat prin festivaluri – despre farmecul şi succesele lui Nicolae Sulac şi despre Festivalul-concurs national Nicolae Sulac. Cel mai mare compartiment – Antologie de cântece – reprezintă miezul şi obiectivul acestei ediţii. Materialul este aşezat în ordinea propusă de Dumitru Blajinu şi conţine circa 160 de cântece interpretate de Nicolae Sulac. Cartea e înzestrată cu Bibliografie selective şi discografie.
#Curbet_Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // #La_gura_unei_peşteri_de_comori: #valori_basarabene – Un capitol aparte a consacrat oamenilor iluştri ai Moldovei, cântăreţilor cu renume: Lidia Lipcovscaia, Maria Cibotari, Maria Bieşu şi Nicolae Sulac. Nicolae Sulac, menţionează autorul, a adus o reală contribuţie la succesele ansamblului #JOC. El a cântat în componenţa colectivului în turneele acestuia prin Moldova şi peste hotare. Nicolae Sulac în cântecul popular e viaţa, şi mai mult decât atât, e flacăra de viaţă, scrie Vladimir Curbet.
 
Potrivit scriitorului Andrei Strâmbeanu, Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.
În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău, un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din capitală.
 
       Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti blog
Nicolae Sulac cu sotia Ludmila Diacenco, fiica Ioana si nepotul Maximilian Laucs.
#in_memoriam