„Oare câte stele în visteria cerului Și nici un bob de grâu În sufletul meu. Caut înțelepciunea În lan Și doar mac întâlnesc…”
Fiecare om are un vers aparte. Poezia Victoriei Guțu se crează din cele mai sincere sentimente, din dragostea pentru oameni, din frumuseţea zilnică, din simplitatea încununată cu efervescenţa dată de vârsta tinereţii. Pentru Victoria motivatia este importantă! – a scrie un vers e o terapie a sufletului. Poezia rămâne o religie, un act sacru, o poveste despre iubire, suferinţă şi dor. Crede în Dumnezeu, ar vorbi mai mult – despre El, minuni trăite, visuri ne/realizate, și, mai are multe idei… Poposind în miezul rimelor descoperim o generozitate lirică fără margini, versurile stau sub semnul speranței, iar zborul Victoriei prin univers este dureros de pătrunzător. „Vântule, dă-mi aripile tale, să mă ridic până la ultima vamă a văzduhului, învață-mă să merg pe ape, să mângâi izvorul-lacrima pământului, să ating nuferii-zâmbetul apelor, și crinii-fecioria câmpului. Vreau să-mi prind în păr visul la depărtări albastre, să-mi făuresc colier din stele. Vreau să privesc în ochii azurii ai cerului, să le sorb ploile salmastre- dulcea lor lăcrimare. Vreau să alerg cu vântul pe cărări cerești, să culeg… Rouă stelară, să sărut obrazul soarelui, și fruntea lunii…să fiu eliberată din lanțurile clișeelor, să am libertatea…de a șopti, de a cânta la strunele dorului. Învaţă-mă, vântule….a bate la ușa inimilor, iar spre apus de viață…la porțile Raiului” („Scrisoare către vânt”) Gândul poetic cuprinde o aură de autenticitate și claritate pe care este imposibil să nu o observi. Sunt versuri la care te întorci pentru salvarea spiritului, redeschizând paginile, colindând printre plămădiri lirice senzaționale, încărcate de sensuri înalte, de emoție și mângâiere. „Nu privi spre golurile mele; Care nu se vor umple nicicând, Privește la plinuri, pentru că ele Se pot goli subit oricând.” (din „Privește-mă”) Uneori, evadând din lumea înconjurătoare, cu nopțile nedormite, Victoria se refugiază în palma plină de puritate a poeziei și preferă compania cuvintelor pe care le-a simțit aproape în anii nu atât de îndepărtați: atunci a pierdut-o pe mama… „Copilăria mea a fost colorată în spectru de curcubeu. Mama, Dumnezeu să o ierte (a plecat din viaţă pe când aveam 13 ani) a făcut tot ce îi era în putere. Pe data de întâi septembrie 2000, m-a dus la școală, în clasa întâi. Eu, sustrasă de pantoful care mă strângea, am pierdut grupul clasei întâi, și am întrat cu totul în altă clasă, să fi fost a doua…nu știu…” „Nu pot uita dragostea pentru lectură. Îmi făceam programul de citire în fiecare vară. Aveam o normă a paginilor citite, cel puţin 100 pe zi. Astfel, se făcea că citeam și acasă, și afară ,,la joacă”. Norma cărților citite era obligatoriu minim 30, evident că citeam și pe ascuns, pe sub pătură, de aici dragostea mea pentru literatură. Decesul mamei, mi-a spulberat toate aspiraţiile. A început o perioadă de maturizare. Școala a devenit un refugiu pentru mine, acolo nu mă mai gândeam la obstacolele cu care luptam. Am fost un introvert, îmi deghizam emoţiile, devenisem retrasă, doar eu și cărțile. Însă, participam la concursuri școlare și extracurriculare, olimpiade etc. Frumoasă experiență, totuși…” Autoarea pune semnul întrebării legat de trecere a timpului, de durerea sufletului și atinge subtil subiecte referitoare la destin, având încredere în puterea nemărginită a credinței și în abilitatea oamenilor de a se salva prin iubire. „Sub pleoapa soarelui cu nimb Îmi căutam grăbit…vedere. Atât de mult speram să schimb Moartea pe o în-vi-e-re. Mă agățam de raza lunii Să mut luna-n ochii mei, Să risipesc noaptea-genunii Şi goana după semi-zei. Cu ochi deschişi visez lumina, Şi noaptea îmi devine albă Ascund sub pleoapele- cortină O mare imensă captivă în salbă.” (din „Visele insomniei”) Deseori privește viața ca pe o scenă aflată în amurg și prin nopțile insomniei încearcă să-și alunge neliniștile invocând imagini de iubire și experiența oamenilor de alături. Atât de fragedă, neliniștită, o crengută mereu în freamăt, și totodată, suflet singuratic, Victoria găsește puteri să-i liniștească pe ceilalți aflați la o răscruce îndoielnică…Cu iubire pentru iubire, acesta-i tratamentul… „Te așteptam atât de verde și fragilă, Să calci cu talpa goală iarba, Cu sufletul înfrânt de lacrima umilă, Devenită rouă pe sub pleoapa oarbă. Te așteptam ca firul de ninsoare, Să mă topești în jarul pasional, Tu te-nchideai în floarea de răcoare, Să nu te stingă ochiul de cristal. Te așteptam cu brațele deschise, Cu sternul zvâcnind un fluture-n puls, Tu zborul meu îl alungai din vise, până ce în cocon m-am ascuns. Și nu știai că port pe inelar o cumpănă-a fântânii, pe vecie Și că logodită sunt în har Cu slova-rimă dintr-o poezie.” (Te așteptam) „Pentru mine… vindecarea e la Dumnezeu. Eu cu Doamne Iisuse adorm…” Are experiență în comunicare cu oamenii depresivi. Poate ajuta și comunica cu ei, dacă e nevoie. Crede că „unii caută acolo unde chiar nu este nimic”. Se consideră deja hiper,,psihologizată”. A trecut și ea prin stări… după pierderea mamei. O doare și îi compătimește pe oamenii în astfel de situații, pentru că știe cât de greu le vine. „Sunt oare vinovată Că nu-mi pot duce cerul Pe palmele-pàmânturi Ce germineazà màrul? Şi chiar de port o vinà Când nopţi mi se trezesc Ìn candelele stinse De-un viciu omenesc…” „Tatăl meu- eroul meu! е cel mai bun tată! Unicul meu sprijin în toate greutățile vieții”; Prin firea ei, din proprie experiență scurtă de viață, Victoria abordează noțiunea timpului într-o manieră filosofică, ca o clepsidră ce ia forma infinitului. Eu-l liric își acceptă destinul, șterge lacrimile și luptă pentru armonie și binecuvântare. Îl are pe tatăl ei alături, marele sprijin și bucuria ei; Plină de dor, crede în iubire și înmulțirea ei printre „iubiri ce mișcă sori și stele”… O inimă extrem de sensibilă, nu se lamentează, scrie în continuare, cucerind mențiuni după mențiuni literare, chiar și cele internaționale!
– „Tatăl meu era și este foarte afectuos cu mine, este foarte generos, blând. Am avut o perioadă în viaţă când sănătatea atârna pe un fir de ață. Au urmat tratamente, spitalizări, sunt amintiri prea grele pentru a fi expuse. Dacă tot vorbim despre cărţi, editarea primului volum pentru mine a fost o adevărată minune și un dar al Maicii Domnului. Fiind plecată cu bunica în pelerinaj la Poceaevo, așa neputincioasă cum eram, m-am rugat la Ea să pot publica o carte. Imediat după ce am revenit de acolo, adică a 2-a zi, la Universitatea la care învățăm, USARB (facultatea franceză-engleză traducători) a venit scriitorul Nicolae Dabija în persoană! A fost o lucrare deosebită a Maicii Domnului, de a-mi împlini dorinţa. Astfel, am întrat eu în lumea literaturii…” Timpul poeziei este pentru tânăra poetă – fără început și fără sfârșit, cu granițele fixate într-o sensibilitate enormă. Un talent creator, cu o compoziție literară autentică, concepută cu sinceritate, autoarea demonstrând că știe să mânuiască la fel de bine versul clasic, dar și pe cel modern. Călătoria prin grădina cuvintelor încărcate de spiritul metaforei reprezintă o binecuvântare. Iar Poezia devine uneori adevărată rugăciune pentru înmulțirea iubirii și a armoniei între oameni. „Dorul stoarce lacrimi din plopi fără pereche Dorul dă paloare și unui trandafir, Iar mi se-adună Dorul în cartea mult prea veche… A zorilor când plopii puteau plânge cu mir. Mi-e dor de cerul ce chema din galaxie O cea mai mică stea ce-mi sunt în univers De fașele albite de-un soare- veșnicie În care nu încape slava pentru vers. Dorul îmi închide pleoapele cu soare, Să pot vedea trecutul atât de-nseninat De visul meu de-a plagia culoare În lumea adumbrită cu’o frunză…de păcat.” (Dorul)
Poeta Victoria Guțu este conștientă de puterea cuvintelor care zidesc sau pun degetul pe rană. Uneori versurile ei devin strigăt de ajutor și durere sub cerul neliniștilor tainice ale unui suflet zbuciumat care tânjește după mersul normal al lumii. „E primăvară-n suflet și dincolo de el – Culeg pe șes curajul dând flori de ghiocel…”
„Sunt doar o palmă de lut, nimic mai mult. Sunt om.”
„Mă numesc Victoria Guţu, sunt, prin harul dăruit din mâna cerului, poetă. Am debutat în 2008, în clasa a VIII-a cu poezii ce au fost apreciate în cadrul concursului republican ,,Florii 2008″. A urmat publicația în cadrul revistei ,,Noi”. Cu toate că talentul și gustul metaforei, au început să se manifeste încă la gimnaziu, în anul 2017, poeziile mele au fost observate de către regretatul scriitor Nicolae Dabija, care m-a îndemnat să public câteva texte în săptămânalul ,,Literatura și arta„, iar apoi să editez primul meu volum de versuri. Nicolae Dabija a devenit tatăl poeziei mele. Cartea ,,Lumina din glastră” a fost lansatā în anul 2018. Au urmat publicații în revista ,,Roua Stelară„. Poeziile mele au fost apreciate în România, de aceea, cel de al doilea volum- ,,Crucea înflorită” a fost publicat la editura Lyric Graph, sub conducerea onoratului Trandafir Sîmpetru, atunci am devenit membră a Uniunii mondiale a scriitorilor. Am publicat poezii în mediul on-line, de asemenea, în antologii ,,Pași spre cer„, ,,Întomnarea cuvântului” și în Antologia scriitorilor Români de pretutindeni, Montreal, Canada Poeziile au fost traduse în limba arabă, engleză, fiind publicate în varia antologii în curs de apariție. Au urmat multiple publicații în revistele din România. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul pe care, sper din suflet să-l înmulțesc.Vă doresc să vă colorați viața cu nuanțele dorite! O zi cu soare vă doresc!” (Victoria Guțu) Din amintiri, de la studii și la capitolul experiență de viață, câteva impresii: -„Am trecut multe probleme de sănătate. Din fericire, nu am avut recidive mult timp. Am amintit acest lucru, doar pentru a menționa că și aici – m-a găsit poezia, prin intermediul vizitelor unor profesori universitari din România, care mi-au propus să public o carte. Nu aveam suficiente scrieri, pe atunci, așa că, am agățat dorința ,,în cui”, până în momentul când voi reuși să adun mai multe poezii” -”Din experienta profesionala, jobul la Radio a fost o experiență minunată, cu situaţii comice… Aici mi-am întâlnit iubirea…” -„Cu cât tac mai mult, cu atât aud mai bine glasul cerului, fie că tace senin, fie cà vorbeşte ploaia. Stropii-cuvinte cristaline. Soarele-cuvântul luminii… Vorbele- la o moară de vânt…au zburat…fără întoarcere. Dumnezeu aude glasul celui care tace…” -„Azi, ignoranța afişează pe panouri,/imagini țipătoare,/reverberate-n goluri, /nimicul urlă astăzi fără rost,/acoperind frumosul cu-n strat de praf anost,/Şi deseori mă las cuprinsă de-un val de fascinație,/Câte prostii le pot veni-n imaginație” –„Am avut câteva situaţii comice la Universitate. Orele de franceză presupuneau exerciții fonetice. Colegul meu, Alexandru, în încercarea de a produce sunetele ,,pe cât de melodios și corect posibil, a rămas cu mandibula blocată. Efectiv… nu putea închide gura. S-a rezolvat, bineînțeles, dar a rămas în amintire.”
Aprecieri si referințe la autoare:
Eusebiu Cristian – Un OM deosebit din toate punctele de vedere!
Antonina Calo Felicitări: Victoria Guțu, fiorul poetic din rândurile domniei tale este molipsitor!
Carolina Eremia: Ce frumos! Tu știi să dansezi cu cuvântul, e atât de minunat!
Maria Corini- Gânduri frumoase, cosmice! Sincere felicitări de imaginile incantate!
Oana Togan- Esti minunata si-mpraștii praf de zâne! Sa nu uiți asta, indiferent ce nori apar pe cer, ai venit aici să stralucesti Ticu Ionut Marian – O inimă pură, sensibilă, un suflet minunat
Recenzie literară de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți
Recitaluri video pe versurile poetei Victoria Guțu:
Cred ca sunt binevenite astfel de momente în zbuciumul vieții cotidiene… Poate din când în când, e bine să închidem ochii și savisăm măcar pentru o câteva clipe! Ar fi bine să conștientizăm că tot ceea ce se intamplă înăuntrul nostru este mult mai important decât ceea ce se întamplă în exterior. Cu cât mai repede vom avea încredere în noi, cu atât mai repede vom ști cum să trăim cu adevărat! De ce? Pentru că doar noi ne alegem drumul pe care vrem să mergem! E atât de ușor să ne trăim viața in toate cele patru taine divine: lumină, înțelepciune, dragoste și speranță! Totul depinde de noi, de ce alegem să spunem, să facem, să gândim, să simțim! Este o adevarată inspirație! O femeie superbă atât la exterior, cât și în interior, o femeie pe care o admir și pe care am urmărit-o mulți ani la rând. Apreciez atitudinea, seriozitatea și responsabilitatea pentru munca ei, și nu numai. Ulterior, am descoperit cât de mult evoluase, cât de puternice și sănătoase sunt mesajele pe care le transmite oamenilor prin organizarea festivalurilor și evenimentelor de artă și cultură. Mi-am dorit neapărat să vă transmit o părticică din ceea ce reprezintă astăzi ea, Eugenia Ursu. Este liberă, cu adevărat liberă, nu e constrânsă de nimeni și de nimic. A avut în ultimii ani tot felul de încercări în această perioadă: pandemia, războiul din vecinătate… Tot felul de stari, întrebări, introspecții care i-au creat o stare de ușoară melancolie și dorința de a se dezvolta și mai mult, de a evolua și a prospera. Un Om adevărat de Creație! Se bucură deși timpul trece cât ai clipi, dar nu trece degeaba… Se bucură de fiecare clipă și chiar dacă poate în general toată viața e pe repede înainte, nu uită să-și ia o clipă, să respire și să fie recunoscătoare! Luxul pe care o femeie își poate permite: respectul de sine, libertatea și pacea. Fiecare își alege cum vrea să-și trăiască viața, și Eugenia Ursu cunoaște foarte bine acest lucru. Prin modul în care se definește și se situează în societate, se observă că menține echilibru emoțional. Este o femeie puternică, convingătoare, discretă, și spune că oamenii care au capul pe umeri nu te judecă, îți dau dreptate. Sufletul este indestructibil și activitatea ei continuă în eternitate. E asemeni soarelui, care, pentru ochii noștri, pare că apune pe înserate, dar care, în realitate, merge pentru a difuza lumina în altă parte! Tot ce și-a dorit în viață, a obținut prin propria insistență, curaj și corectitudine. Locuiește în Chișinău de la șapte ani ai săi, împreună cu părinții, un frate mai mic și două surori mai mari. A mai avut un frate mai mare, a decedat la 11 ani, până a se muta cu toții la Chișinău. Mama a fost educatoare la grădiniță, tata – viorist înnăscut, care acorda strunele după auz, cântând orice melodie, iar prima lui vioară și-a meșterit-o de sinestător. Tata era meșter la toate: bun lemnar, zidar, croitor, electrician etc. Având doar șapte clase, el ajuta fiica la orice obiect, când ea avea nevoie, ba chiar și la franceză, cu toate că nu o cunoștea, el prindea studiile din mers prin metoda logicii. Astfel, Eugenia devenise cea mai bună elevă la limba franceză din școală, luând permanent premiile de frunte la olimpiadele școlare, orășenești și republicane. Atunci când au trecut cu traiul din satul Sinești, raionul Ungheni, în Chișinău, Eugenia a învățat la o „școliță” mică de patru clase, care se afla în vecinătate, unde locuiau, la Schinoasa 2 (anii 1956-1959). După finisarea claselor primare, trebuia să continue studiile la școala nr. 23 din sectorul Telecentru. Auzise că cea mai performantă școală pe atunci se considera școala nr.1, actual liceul Gheorghe Asachi. A decis să studieze acolo, și, împreună cu trei colege de clasă, fără să le spună părinților, (ea, Eugenia Chitic, Musea Răileanu și Goriță Jenea) au bătut la ușa Dmn director Luca Mihail Iacovlevici și l-au rugat să le primească în clasa a 5-a. Fetele au fost refuzate, conform regulamentului teritorial elevii trebuiau să învețe la vreo școală după locul de trai. „Noi, însă așa de tare doream să învățăm anume la școala nr.1, că din propria inițiativă veneam vara, în vacanță, și în fiecare zi să lucrăm pe lotul experimental al școlii și ajutam la reparația claselor școlii.” În cele din urmă, directorul s-a convins că „fetele sunt harnice”, că școala merită așa eleve sârguincioase și le-a admis la studii. Mai mult ca atât: la 1 septembrie fetele au fost prezentate în fața careului, lăudate că au ajutat vara întreagă în munca lotului experimental și chiar la reparație. Fetele, într-adevăr, învățau bine, au reușit să ajungă printre cele mai exemplare eleve, finisând cu succes școala. Eugenia Ursu: „De multe ori ma gândeam că prin dorință, insistență, curaj și corectitudine îți poți atinge scopul, astfel procedez și în prezent.” În present, nu crede, că a putea găsi un exemplu asemănător la generația tânară din trecut, cea care nu lasă mobilul din mână, nici măcar atunci când vin în ospeție la bunei…” Speranțe sau visele care s-au realizat „Orice speranță, orice vis trebuie să fie realizate, adică să faci ceea ce ești sigur că poți face.” Eugenia Ursu deapănă amintirile… Din băncile școlii i-a plăcut meseria de pedagog și era convinsă, că va putea să o îmbrățișeze cu succes. Odată ce avea succese la limbă franceză, și-a spus că va ajunge profesoară de franceză, fără să țină cont că admiterea la facultate este una foarte mare, minimum 25 de abiturienți pe un loc. Acolo, unde aveau prioritate băieții după armată, cei cu stagiul de muncă, cei de la sate, dar, în special, cei cu relații… Parcă nu mai era loc pentru ea, cea cu mare dorința și abilități. „Eu nu mă încădram în nici una din prioritățile Universității, dar fiind încăpățânată, am fost abiturientă trei ani la rând. La al patrulea an mi-am dat seama că aș reuși și la altă facultate, de exemplu, la filologie – limba și literatura română, unde e mai mică concurența, ca ulterior să lucrez profesoară, așa cum îmi doream. Examenele le-am susținut cu ușurință la Institutul de Stat „Ion Creangă.” Câtă bucurie avea când a venit prima dată la școală pentru a preda elevilor limba și literatura română! – „Îmi îndeplinisem visul, dorința.” A lucrat din 1974-1990 în mai multe școli: nr., 29, 56, 46, și la Colegiul de Construcție, ca metodistă și profesoară de limbă și literatură română, la Școala din Stăuceni, școala 63, în calitate de directoare de școală, astfel, continuînd în paralel ceea ce a dorit mult din copilărie: – activitatea în domeniul artei și culturii, cu studiul de limbi străine. Scopul primordial realizat – A devenit pedagog! Cunoașterea limbilor rusă, română, franceză i-au prins bine, apoi studierea individuală a limbii engleze, cunoașterea calculatorului și șoferia – îi sunt utile și în present, pentru activitatea în varia domenii – ale pedagogiei, de artă și cultură. O face cu drag, și subliniază aceast – cu mult Drag! „Pentru ca, fără dragoste nu ai rezultate, nici satisfacție și nu ești fericit. Sunt fericită, pentru ca azi fac ceea ce îmi este drag și-mi reușește.” Cea mai mare bogăție a omului e familia
–spune Eugenia Ursu: O familie frumoasă, sănătoasă, prosperă, te menține mereu în topul celor mai fericiți.” Are familie model, copii, nepoți minunați, soțul o iubește, sunt împreună zeci de ani. S-a căsătorit la 20 de ani. Și chiar dacă prima căsătorie s-a încheiat cu un divorț, foarte calm și liniștit, se bucură că a rămas cu fiica Victoria, pe care o iubește enorm, și cu care colaborează la diferite proiecte și, practic sunt mereu alături; fiica este cel mai de nădejde sprijin și ajutor în toate realizările mamei. Victoria este profesoară de geografie și turism la Centrul de Excelență în viticultură și vinificație din Chișinău. Trecută și ea prin două căsătorii, e fericită, cu cei doi copii Gherman Valentin, 21 de ani și Cristina Oancea, 8 ani, adevăratele lor comori. Sunt educate, au rezultate frumoase la învățătură. Pe când fiica Victoria avea 5 ani, a urmat a doua căsătorie cu Petru Ursu, profesor la Colegiul de vinificație din Chișinău, astăzi Centru de excelență în viticultură și vinificație. Eugenia Ursu se bucură și pentru soțul ei, o persoană disciplinată, corectă, punctuală și cu verticalitate. Are cerințe și pentru sine, cât pentru elevi, rămâne respectat de colegi, și de studenți. Din a doua căsătorie a născut un fiu, „mândria noastră” – Valentin Ursu. A absolvit Colegiul de vinificație, apoi Academia de studii economice. Astăzi lucrează director executiv la Movaro M. Este căsătorit, are doi copii școlari Andrei și Valeria. Sunt nepoții ei dragi, care preferă să vină mai des la buneii lor, și… ”ca să le îndeplinim poftele, în special, cu dulciuri. Ne bucurăm mult pentru familia mare și sănătoasă, dar și pentru faptul că toți suntem în țară, aici, unde ni-s rădăcinile. Toți avem serviciu stabil, plus și o activitate, obștească, care ne oferă energie și dragoste de viață” – adaugă Eugenia Ursu. Important că ei toți locuiesc în vecinătate, în comuna Stauceni, mun. Chișinău, fiind mereu în activitate, și nu au timp pentru lucruri mărunte. Chiar dacă sunt profesori cu salarii modeste, s-au străduit să le asigure copiilor cu ungheraș propriu, o temelie și să se bucure de viață împreună, cu cei dragi și cu prieteni. Amintiri despre bunei „Aveau izvor în grădină. Mie îmi plăcea să merg la izvor să aduc apă pe cărăruia între florile de toate culorile: lalele, gura leului, vizdoage, maci si multe altele, toate aveau un miros atât de îmbătător. Probabil acel izvor cu apă cristalină, acea grădină cu flori mirositoare, acel mare copac de aguțe măscate, din care nu doream să ne coborâm, pe de o parte și blândetea buneilor – ne chema mai des să fim alături de ei. Veșnică amintire buneilor, care atât de mult se bucurau, când veneam în ospeție… Iar izvorul și grădina cu flori mirositoare, și astăzi, îmi amintesc de buneii mei frumoși, harnici, buni și plini de umor…” Crede că unele dintre cele mai frumoase amintiri sunt cele despre bunei. Chiar de veneau rar la ei, buneii nu-i certau, îi serveau cu toate bunătățile, pregătite special pentru nepoți: dulciuri, prăjituri și copturi de casă, mai ales, cu celebra „babă neagră” coaptă la cuptor, plăcinte, clătite, papanași dulci… Buneii Eugeniei Ursu au fost din raionul Ungheni. Buneii din partea mamei au locuit în satul Bogheni, – de tată – în satul Sinești. Ai mamei mamei părinți Simion și Elena Cocieru provineau din familii mai înstărite, cu loturi de pamânt și gospodării frumoase. S-au bucurat de cei cinci copii ai lor – Nicolae, Volodea, Alexandru, Ana (mama Eugenie) și Ioana, cea mai mică, care, la rândul lor, au familii numeroase a câte patru, cinci, ba chiar și zece copii are Alexandru, fratele mamei. La buneii din Bogheni veneau mai rar, pentru că locuiau în Sinești, erau încă mici și mergeau cu părinții acolo doar de sărbători. Amintiri mai puține, dar vii: lor le plăcea ordinea și disciplina, nu acceptau gălăgia, poate de aceea îi vizitau mai rar… În schimb buneii din partea tatei Alexandra și Principii erau veseli și plini de viață. Bancurile și glumele se spuneau de dimineață până-n seară… Lectura e principală sursă de cunoștințe. „Baza lecturii trebuie să fie aplicată din familie, bineînțeles. Din cei șapte ani de acasă. Cartea crează din om o adevărată personalitate cultă și inteligență. Mă bucur că am avut parte și de părinți, cărora le-a plăcut cartea, și de profesori, care m-au îndrumat corect. Lectura m-a ajutat să studiez și să-mi ating scopul în viață. Cu biblioteca am fost obișnuită din școală, eram mereu îndrumați să citim suplimentar, să mergem în sălile de lectură și să pregătim diferite referate. Și pentru că școala nr.1 era în vecinătate cu Biblioteca Națională sau cu Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, veneam destul de des pentru a lectura… Mai târziu am descoperit și alte biblioteci românești care au apărut mai târziu: „Onisifor Ghibu”, „Tudor Arghezi,” etc.” – spune Eugenia Ursu. Aici făcea ea cunoștință cu lucrările scriitorilor clasici și contemporani, recomandate de școală, dar și cu lucrările, studii de conduită, îngrijirea sănătății, cărți de dragoste, cărți despre personalități, toate, la rândul lor, gasindu-si un loc aparte în gândul și sufletul ei, reînnoind informațiile avute anterior. Adoră și azi, literatura clasică, universală, cea contemporană. Fiecare dintre acești scriitori a avut ceva de spus: o istorie, o întâmplare, un sfat, toate care sunt utile în viață. Biblioteca personală a Eugeniei Ursu cuprinde volume variate de dicționare, enciclopedii, cu scriitori clasici și contemporani, autohtoni și universali. Îi plac si prezentările, lansările de cărți noi, evenimentele din încinta bibliotecilor BM B.P.Hasdeu din Chișinău și alte spații din Republica Moldova; Clubul Impresii din viață și cărți cu personalități interesante, fie cu membrii din Uniunea Scriitorilor, ori cu alți scriitori autohtoni – oameni de varia specialități, cu darul de a scrie, de a lasă că moștenire ceea ce le reușește din viața satului, a localului natal, fie despre viața lor, artă și cultură, sau ce au reușit pentru pământenii, compatrioții săi.
Acolo unde se promovează Omul și Cartea, preferă si fie și Eugenia Ursu.În special, unde e ARTA!
Pe lângă toate activitățile, Eugenia Ursu desfășoară și cea de voluntariat, este coorganizatoare și membru al juriului la unul dintre cele mai prestigioase concursuri: Festivalul din Moldova „Două inimi gemene”, în memoria Doina și Ion Aldea-Teodorovici, de asemenea, membru și președinte juriu la zecile de concursuri de Artă și Cultură de peste hotarele Moldovei. De șapte ani este producătoare și președinte al celui mai mare Festival-Concurs Internațional de Artă din Moldova „Constelația talentelor”, la care anual participă circa mii de participanți concurenți. De peste 20 de ani muncește și ca președinte în Asociația Obștească „Moldova și minoritățile sale’, Club UNESCO. Activează și în Rotary Club Chișinău Centru, fiind aleasă președinte pentru anii 2023-2024. Uneori chiar si indirect reușești să-ți atingi scopul și să-ți realizezi proiectele. Cum a apărut ideea de a organiza Festivalul-Concurs International de Arta „Constelația talentelor”? Teatrul, artă, cultura le-a practicat din școală. Își amintește cum în clasa X (1966), a susținut cu succes concursul, și frecventa orele în trupa teatrală, organizată și condusă chiar de regretatul regizor Emil Loteanu la Moldova-film! Doar că orele dintre învățătură și lecțiile de artă teatrala coincideau, din acest motiv avea probleme și cu profesorii, și cu părinții, în special cu profa de fizică Alexandra Ivanovna… A fost nevoită să renunțe la arta teatrală… S-a transferat, deci, la școală teatrală la Teatrul de păpuși „Licurici„. Și, a început activitatea de muncă, ca actriță de teatru. Deplasările frumoase prin republică și peste hotare, în Moscova… Era ceva deosebit de interesant. Însă nu și pentru părinții ei care i-au interzis să meargă la studii în Sankt-Petersburg, unde avea și locul deja rezervat ca pentru studentă din Moldova. Tânăra Eugenia s-a dezis de teatru si a continuat activitatea în domeniul educației, astfel continuă zeci de ani.
„Ceea ce ai iubit odată, lasă rădăcini adânci în suflet.”
Și atunci când lucra în școală ca profesoară de limba și literatură română, dânsa făcea cu elevii teatru, cânta, dansa și reușea în toate. După ce a plecat din domeniul Educației, Eugenia Ursu a continuat să activeze colaborând cu varia festivaluri și concursuri din țară, dar și cu cele internaționale. A creat Asociația ei „Moldova și minoritățile sale„, Clubul UNESCO, prin care desfășura o vastă activitate atât în țară, cât și peste hotare, descoperind și promovând tinere talente. Treptat, a făcut cunoștință cu artiștii celebri, printre care și Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federația Rusă. La spectacolul organizat în 2012 la Filarmonica Națională, dedicat activității de 10 ani în UNESCO, în rând cu talentele frumoase descoperite, ca invitați speciali au fost artistă a poporului Nelly Ciobanu și Bedros Kirkorov. Participanții concertelor naționale, și internaționale, au cîntat, fiind acompaniați de orchestra trupelor de carabinieri și corul „Credo” al MAI, condusă de Oleg Cazacu. Bedros Kirkorov observând potențialul și performanțele Eugeniei Ursu, abilitățile de organizare, chiar din prima zi i-a propus să organizeze un Festival propriu, dar și o colaborare cu Asociația „De la inimă la inimă„, pe care o conduce Dumnealui. Eugenia Ursu deja aveam experiență mare în activitate, de vreo zece ani cu Festivalul-Concurs International de muzică ușoară „Două inimi gemene„, care se organiza la cel mai înalt nivel. Astfel, a pornit ideea organizării concursului „Constelația talentelor„, care are un Regulament în trei limbi, un imn în colaborare cu compozitorul din România Claudiu Bulete și care astăzi este la a 7-a ediție. „Este ca un copil, pe care vrei să-l crești și dezvolți.” Festivalul care a adunat sute și mii de participanți din circa 37 de țări, practic de pe toate continentele – Europa, Asia, Africa, America, Australia. Festivalul care a descoperit, a promovat și continuă să descopere talente, care devin cartea de vizită a Moldovei: Ionel Istrati, Anișoara Balmuș, Ana Cernicova, Irina REVENCO, Uliana Nisterovscaya, Mihaela Stratan, Mariana Mihăilă etc. La Festival au fost invitați în spectacole de deschidere formația DoReDos, Brio Sonoris, Nelly Ciobanu, Ana Cernicova, Ionel Istrati, care crează un farmec impresionant, mai ales că mai mulți dintre ei au fost descoperiți chiar de Doamna Eugenia Ursu! Rămâne extrem de recunoscătoare Marelui Artist Bedros Kirkorov, cel care a insistat la ideea de a-și crea dânsa propriul Festival! În semn de recunoștință, Bedros este învitat la fiecare ediție ca președinte al Juriului, cântă la deschiderea Festivalului, face master-class-uri, fiind astfel cartea de vizită a festivalului.
Date biografice și activitatea: Ursu Eugenia Data nasterii: 16 ianuarie 1949, s. Sinesti, r-nul Ungheni Domiciliu in present – or. Chisinau, com. Stauceni, str.Studentilor 2, ap. 36 1966 – a absolvit scoala nr. 1 din Chisinau. (Gheorghe Asachi) Paralel am absolvit scoala muzicala, specialitatea dirijarea corului si pianul. Deasemenea ani de actorie la studioul “Moldova film”, profesorul Emil Loteanu. 1974 – a absolvit facultatea de limba si literatura romana (moldoveneasca) la Institutul pedagogic” Ion Creanga” din Chisinau. Vorbește fluent limba rusă, franceza. Limba engleză – în masura necesară pentru colaborarea în proiectele cu alte tari… Activitatea de lucru a inceput-o in calitate de actrita la teatrul de papusi “Licurici” In continuare am lucrat ca profesoara de limba si literarura la mai multe institutii scolare (scolile nr. 56, 46, scoala medie din Stauceni, colegiul de constructie-profesoara si metodista, scola nr.63 – directoare până 1999). Activitatea obsteasca. Din 1999 a inceput să activeze la Organizatia Mondiala a Copiilor talentati in calitate de coordonator de proiecte, in 2000 am fost aleasa Secretar General al Federatiei din Moldova a Asociatiilot, Centrelor si Cluburilor UNESCO -Din 2002 – presedintă a Asociatiei “Moldova siminoritatile sale”, Club UNESCO, pe care o conduce și în present. -In cadrul Asociatiei a desfasurat diferite activitati educationale si culturale (expozitii de pictura si fotografii, mega programe internationale cu diversa tematica, Conferinte ale oamenilor de stiinta in domeniile de arta, medicina, pedagogie).Este coorganizatoare la diferite festivaluri si concursuri nationale si internationale. Organizează spectacole si serate de creatie cu oamenii de artă, etc. Personal, Eugenia Ursu promovează tinere talente in tara si peste hotare (prin concursuri, spectacole, Radio, TV, presa). -Membru si presedinte al juriilor la concursurile nationale si internationale de arta (cântec, dans, moda) din Moldova “Doua inimi gemene”, in memoria Doina si Ion Aldea-Teodorovici, “Zvezdociki Adighei” – Caucazul de Nord, Adighea, organizat de Ministerul Culturii, “Medovii krai” – Ucraina, Melitopol, “Ulibka mira” – or. Moscova, “Volare” – Piatra Neamt, Romania, “Neghinita” – Bacau, Romania, “Colibri” – SUA, Los Angeles s.a. (circa 15 concursuri internationale anual, la care sunt promovate tinerele talente din tara), “Zvezdnii puti” din Ialta, «Белая жемчужина Черного Моря», din Tuapse, “Constelatia Necunoscuta” din Vaslui, Romania, “Stars of the world” din Bulgaria, “Art in Experience” din Macedonia, „Rising stars” din Kosovoa, “Sea perls”, din Israel, „Red sea Star” din Egipt etc. Din 2017 organizează si desfasoară unul dintre cele mai mari festivaluri – Festivalul-Concurs Internatinal de Arta “Constelatia talentelor” din Moldova. La 27-30 octombrie 2023 se va desfasura editia a VII. -In ultimii ani, și de la prima editie a avut participanti din 18-37 de țări sau republici. Anual circa 500-1000 de participanti la diferite categorii (vocal, coregrafie, artra instrumentala, arta vorbirii, arta plastica si modeling), și pe care în continuare ii promovaează pe diferite căi. -Colaborare si promovarea tinerilor talentati de la vârsta de 7-8 ani… Multe echipe de dansatori din Republica, pictori, declamatori, pe care i-a promovat in tară, si peste hotarele ei, care -au reprezentat si reprezinta Moldova la cel mai înalt nivel – la foruri, festivaluri si concursuri nationale si internationale. -Se bucură de colaborari strânse, deosebit de frumoase cu membrii si presedintii de juriu ai Festivalului-Concurs International “Constelatia Talentelor”: Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federatia Rusa, Nelly Ciobanu, Artista a Poporului din R.Moldova, Dumitru Mita (Brio Sonoris), Armando Gukasiyan, Armenia (presedinte WAPA (Organizatie Mondiala a Artelor interpretative),Iurie Levcic, Compozitor,director Centru de Arta Cernauti, Claudiu Bulete, compozitor, Romania (autorul Imnului “Constelatii Talentelor) etc. Din 2018 sunt presedinte WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative), sectiune Moldova. Eugenia Ursu este presedinte al Clubului Rotary Chisinau Centru pentru anul 2023-2024, unde desfasoară o activitate intensă pentru comunitate. Performanțe si distincții: 2013 – Medalia de Onoare a Universitatii de Stat „Grigore Scovoroda” din Pereyaslav Hmelnitk, Ucraina. 2014 –Ordin: Lucrator emerit in cultura din R. Adigheea, Federatia Rusa 2015 – Ambasador al Pacii (oferit de Catre Federatia Universala pentru Pace) 2015-2019 – Crucea Recunostintei oferita de catre Societatea „Apolon” din Romania 2021, 3 octombrie – Trofeul WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative) pentru promovarea la nivel international a tinerelor talente 2021, 30 oct. – Medalia de aur WAPA pentru sustinerea tinerelor talente la nivel International si pentru Organizarea excelenta a Concursului „Constelatia talentelor” in Moldova. Diplome de multumiri din tară și de peste hotarele ei, pentru activitatea obstească
Suntem foarte mult închiși în percepțiile noastre și pe care le proiectăm în jur. Este momentul acela când realizezi ca lumea nu functionează așa cum trebuie, dar că e totuși atât de frumoasă și că îți oferă atât de multe. Când te trezești așteptând ce-i mai rău de la o zi la alta din cauza pandemiei, sau – a războiului vecin, si… un copil îți zâmbește pe stradă. Eugenia Ursu, se gândește la viitorul acestor copii. Și le ajută în prezent, cum este posibill în țara noastră. Le este recunoscătoare tuturor care o înțeleg și o susțin. E dovedit științific faptul că recunoștința este o emoție cu un impact pozitiv imens asupra stării noastre de sănătate – fizică și mentală. Oricat de rau te-ai simti, un pic de recunoștință îți va ridica moralul și te va pune pe picioare. Protagonista noastră este un adept al modului de viață sănătos. Și, este un om al liniștii, găsește că întreaga lume este plina de valori pe care trebuie de promovat și ajutat. Chiar si sunetele muzicale adâncesc doar liniștea sufletului. Un om plin de zgomot nu devine niciodată conștient de linistea imensă a nopții.Totul depinde de om. Lumea nu este nimic altceva decât proiecția ta pașnică, pentru lucruri și fapte frumoase, de ce să nu ne ținem de aceste principii? Acestea sunt credo-urile Eugeniei Ursu. Astfel am perceput-o și am înțeles-o… Avem nevoie de cât mai multe personalități ca Ea! Moldova are nevoie!
„Când n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat visul și am înteles ca eram liberă să-mi aleg destinul. Am ajuns în timp, și la timp, la aceste gânduri, nu a fost o cale ușoară, este o călătorie inițiatică pe care o parcurg în continuare. Fiecare zi vine cu învățăturile ei, cu trăirile ei pe care sunt recunoscătoare că le am. Și din acest spațiu al recunoștinței, găsesc liniștea mea și a lumii! Alături de familie, prieteni, talente și festivaluri, promovări de personalități veritabile! Vă mulțumesc!” – Eugenia Ursu.
Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog. Chișinău, Republica Moldova Aprilie, 2023
Dacă credeți ca statul vă inșeală în mod constant, fără îndoială – nu doar vi se pare! Cu toate acestea, cei mai mulți oameni… oricum doresc Statul, și cât mai mult posibil, – în viața lor. ”Statul” – un grup de oameni, care și-au desemnat publice interesele… personale… 😉
Moldova stă acum pe același picior pentru că este condusă nu doar de cei rămași din Uniunea Sovietică cu o anumită mentalitate.
Este ceea ce împiedică moldovenii să conducă țara în condițiile realității moderne: ei pur și simplu nu știu cum să facă o facă. Aceasta este principala problemă a Moldovei de azi. Până nu se va produce schimbul de generații, până nu vor veni cei care nu au simțit și nici n-au experimentat timpurile celea din URSS, cei care cu totul diferit privesc la viață, nu se va schimba nimic. Nu există nimeni care să guverneze Moldova, și nu e vorba de lider, ci de ”starea generală a gândului”, a minții societății. Cu mentalitatea care, Moldova este condamnată să se dezvolte la fel de ”încet” în continuare, și cu asta nu se poate de făcut nimic. Revoluția sau războiul – nu este o soluție, pentru că ar însemna sânge… Ce este interesant, cu alte state sovietice nu s-a petrecut o asemenea experiență ca la noi. Persoanele cu altă mentalitate, pur și simplu, au fost date la o parte în cel mai real mod. Fie, în țările europene acest sistem a existat un timp foarte scurt decât în Moldova. Acolo, oamenii sunt absolut diferiți de noi. Avem ce împrumuta și învăța de la ei. Putem rămâne cu tradițiile noastre frumoase de sărbători, dar mentalul trebuie schimbat. Să lăsăm tinerii care au studiat și trăiesc acolo să ne conducă spre o altă cale, altă mentalitate, alte aprecieri… Alegerile ne aparțin. Consecințele le trăim…
Mai strașnic decât războiul – sunt oamenii care susțin, provoacă și îndeamnă la război!
Războiul din acea Ucraina invadată, cotropită cumplit de ruși (înc. 24 februarie 2022) – istoria a ajuns la punctul culminant și periculos pentru întreagă omenire. Durere fără margini, de nedescris… Iar unii „îi îndeamnă pe moldoveni „să se roage nu pentru încetarea războiului, ci pentru continuarea acestui război și victoria lui Putin (…) Prețurile speculative, puse ca să testeze reacția publică într-o zi in care prețul barilului a scăzut. Testul a ieșit pozitiv, deși prețul nu a crescut peste tot, cozile sunt doar parte a panicii pe care dușmanii vor să o vadă instăpânită în tarile europene, uneori prin cozile lor de topor. Și cum vine, de obicei, peste două zile vom vedea cum scad prețurile… Oameni, opriți-vă!
Refugiații prin Moldova, deja peste două milioane ucraineni… Ucraina vrea în UE și Nato, dar fără moldoveni și georgieni… Refugiații sărmanii de ei, mor împușcați direct pe drumuri, și nicio țară nu-i ajută la fel ca moldovenii noștri… Mai solidari, la nevoie, și să sară în ajutor la fel ca națiunea noastră – nu veți cunoaște!
Moldova vrea în Uniunea Europeană! Transnistria își arată colții, Apare pericolul unui alt război… Nimic nu se face pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul real.
Doamne, de ce? – Ce vină are țara că o mână de oameni nu sunt demni de ea? Și cum să nu rămâi să o aperi? Chiar și de noi înșine trebuie apărată! Atunci când există oameni lași în societate, care sunt gata să-și vândă neamul, prietenii, gata să slujească satanei de dragul banului, societatea va deveni ca o turmă fără de stăpân!
Din cauza încăpățânari unor președinți suferă oameni nevinovați. Nu exista nici un scop, care ar putea indreptati razboiul! Dacă vor continua și nu vor ajunge la un consens va suferi toată lumea. Există atâta pământ, ce nu le ajunge unora nebuni? Atunci când liderii nu țin cont de viețile oamenilor și luptă între ei fără sfârșit, ei trebuie dați jos…
Vă rugăm, postati ceea ce ne ajută să rămânem o țară neutră, nu vrem război!!!
Mă doare inima de cea ce se întâmplă, și milioane de oameni nu reușesc să soluționeze decât prin ura, sfaturi inutile… Ar trebui în Constituție să se includă o lege specială că un președinte de stat care provoacă război, omucideri, victime fiind tinerii și copiii noștri… – acești ‘demnitari’ sa fie doborâți, eliminați, demiși din funcție automat și trași la răspundere imediat!!! Nu să așteptam istoria sa-i judece, să stie ei că prin Constitutie – să plece! Orice război se va termina. Politicienii vor ajunge la un acord, iar voi veți rămâne cu gunoaiele pe care le-ați turnat pe „adversarii voștri ideologici”. -Doamne iarta-ne, ne doare. Pace, va rog!
Așa privesc eu lucrurile… Fiecare persoană are acel lucru ”junk” drag inimii sale. Cartea preferată, melodie, tabloul sau o jucărie din trecut, imagine sau film. Nu reușești să le revizuiești pe toate, să le recitești sau să le urmărești din nou din lipsă de timp sau din alte motive, dar este suficient să atingi acel fragment scurt pentru a resimți impresia percepției acute și vechi, atât de dragă spiritului tău…
Sv.Vizitiu
Atunci când în viață ne lipsește lumina, Căutăm pe cineva care să ne-o dea. Doar cel ce ajută fără margini o lume, Din sfântă Dragoste – miracole va avea… Și dacă e trist acel, fără iubire, Sau, o viață fără ea a trăit. E ciudat, însă știu că o fire Fără iubire – nu ajunge la rasărit... /SV/
Din arhiva razboiului din Ucraina / Zelenskyi
Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”. Scriitorul român, Orlando Baraș, a făcut o listă cu importanți scriitori ai Rusiei care și-au exprimat părerile despre propriul lor popor:
Mihail Saltîkov-Șcedrin – ”Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri”
Aleksei Tolstoi – ”Moscovia – Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”
F. M. Dostoievski – ”Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”
Mihail Bulgakov – ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”
Maxim Gorki – ”Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”
Serghei Aksakov – ”Ah, cât de greu e să trăiești în Rusia, în acest centru plin de putoarea dezmățului trupesc și moral, loc al răutății, minciunii și ticăloșiilor”
Ivan S. Turgheniev – ”Rusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume”
Ivan C. Șmeliov (gânditor ortodox) – ”Un popor care urăște libertatea, adoră sclavia, iubește lanțurile la mâini și la picioare, întinat trupește și moralicește… pregătit în orice moment să murdarească totul și peste tot”
Aleksand Pușkin – ”Neam indiferent față de cea mai mică îndatorire a sa, la cea mai maruntă dreptate, la cel mai neînsemnat adevăr, popor care nu recunoaște demnitatea omului, nu recunoaște, în general, nici libertatea omenească, nici gândirea liberă… Vai, cât de scorțoasă este limba rusă!”
Vasili Rozanov – ”Nu suntem o națiune, ci un iad nebun”.
Alexandr Blok – ”Sufletul rus chinuit n-are putere să respire și nu trebuie să zboare”.
Zinaida Ghippius (poetă antibolșevică) – ”Rusia, un imens spital psihiatric”
– Konstantin Habensky a susținut poporul ucrainean și a condamnat acțiunile lui Putin.
Konstantin Habensky: „A meritat să vorbesc despre Ucraina, cum imediat mi-au răsărit criticile și insultele. Prieteni, opriți-vă până nu e prea târziu! – Da, sunt pentru Ucraina și nu văd nimic rău aici!
Prieteni, dacă tot sunteți atât de negativi în privința mea și a tuturor știrilor – voi șterge toate conturile în viitorul apropiat!
Doresc tuturor fericire și prosperitate, tuturor celor care mă iubesc și celor care nu mă iubesc!”
Era neplăcut atunci când părinții își luau odraslele de lângă mine. Să judeci modul în care ceilalți tratează copiii cu varia dizabilități prin ceea cum reacționau copiii lor la persoana mea, desigur, nu este obiectiv. A fost de câteva ori, atunci când pe terenul de joacă copiii vecini nu doreau să se „joace” cu mine, pentru că eu vorbeam de parcă aveam gumă în gură. În acel moment îmi era dureros, și părinților mei – neplăcut, pentru că părinții acelor copii au susținut acest comportament de negare a personalității mele. În loc să le explice că Sveta este un copil la fel ca ei, îi luau repejor de mâini și plecau mai departe… Era obijduitor, cum credeți. Și, este înfricoșător să-ți imaginezi, cum alți părinți ai copiilor cu alte dizabilități mai grave – oameni nemediatizați, obișnuiți, zilnic retrăiesc asemenea clipe…
M-am născut normală, peste câteva luni am devenit surdă, mută, apoi bâlbâită, cu toate componentele unui eșec enorm, și faptul că sunt aici este o performanță!
Când m-au dozat cu streptomițină la câteva luni de la naștere, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă… Cică a fost o greșeală a medicilor… Dar am asurzit, nu deslușeam cuvintele spuse, nici acum nu pot pronunța corect consoanele surde )
Aveam un strabism foarte pronunţat /ochii încrucișați, purtam de mică ochelari groși și mari/, eram tare înapoiată mintal şi abia citeam în clasa 1, nu înțelegeam nicio boabă în „moldovenește”, pe atunci erau gradinițe sovietice cu vorbirea doar în limba rusă. Deoarece nu auzeam ce spune lumea din jur, eu trăiam într-o lumea a Mea, cu visuri, speranțe fericite… Toţi cei din jur râdeau de mine – copiii, colegii, eram numită „proasta, fâlfâita clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că sunt urâtă şi mă gonteau mereu cu pumnii în spate
Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt proastă, urâtă, şi că nu sunt bună de nimic! Atunci începu să clocotească în mine revolta!
Apoi, în clasa a 2-a, a venit o profesoară care mi-a văzut desenul cu o rândunică, şi mi-a spus că sunt talentată. Părinții, la fel, m-au înaripat și motivat cu laudele pentru că desenam frumos. Atunci chiar am inceput să desenez reușit, în urma acestor aprecieri… Cei dragi îmi spuneau:„Tu eşti un geniu”. Și eu am început… să fiu.
Da, mai întâi, în clasa a doua, m-am îndrăgostit de Haiu Oleg, era tare frumușel și nu se uita la mine. Fetele îl adorau. Că să-i atrag atenția, n-am făcut nimic decât să-i dau o palmă peste obraj, nu țin minte din care motiv… Oleg a decedat ulterior, la 26 ani, într-un accident… Am vrut să spun că la 9 ani, nu înțelegeam sentimentul, dar și asta ma înaripa împotriva buling-ului… Mă bucur că puteam simți și dragostea alături de tristețile mele…
Am prins a citi cărți, o grămadă de cărți care m-au ajutat și m-am făcut ceea ce sunt azi în viață…
Poți fi salvat în momentul căderii tale de cineva mai slab decât tine, dar mai înțelept…
Sunt profesori buni, dar din păcate un profesor nu poate avea timp pentru un copil sau zece, dar pedagogia, acțiunile lui educative pot dirija mii de elevi. Dacă o face profesional / cu capul… Și, lăudați cât mai des copiii, cât mai mult…
Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar daca vei judeca un pește după abilitatea lui de a se cățăra într-un copac, acesta va trai intreaga viață crezând că este prost.”
Cam așa o istorioară cu mine. Buling-ul există și va fi… Cert că mult depindem de mental, și nu știm cum sa luptăm cu stereotipurile…
Însă, bulling-ul în prezent e mult mai periculos decât ca pe vremuri…
Am reușit să mă „descurc” singură, cu capul pe umeri, cu pumnii strânși… uneori gata de bătaie în apărarea mea, și nu numai. Nu mă puteam plânge des la părinți, îmi era rușine, dar nici nu puteam formula corect gandurile și emoțiile mele. Nu conștiențizam că există nedreptatea… Dacă le explicam ceva în felul meu, uneori nici ei nu reușeau să mă înețeleagă. Odată, am spus arătând la cap: „Tanti, bok-bok, lojka (lingură)!”, adică am primit câteva – pocnituri la cap cu o lingură de la educătoarea de la grădiniță, mă lovise tare, plângeam, și ea tot mai mult se înrăia, ca să-mi astupe gura. Trăiam mai mult cu frică de lumea înconjurătoare pe care n-o auzeam atât de perfect ca alții, – o eroare a medicilor la câteva luni ai mei de la naștere, atunci când mi-au întrodus supradoze de antibiotice (Streptomițină). Pare că mi-ar fi calicit pentru toată viața dacă nu moșteneam de la părinții mei dragi un caracter dur, ambițios și… chiar bun din fire! Realizez ca este așa… Doar că cu încrederea… stau prost în continuare.
Am reușit să fac față singură cu ambiția mea nemărginită, și părinții la fel mi-au fost de mare ajutor. Câte certuri din cauza mea au avut ei cu vecinii, și la școală pentru că cineva a suferit o urmă de la bombardamentele mele pe corp, după ce mă făcea „fâlfâită”, „handicapă” etc. „Posmotrim, kuda ona doidet” (Vom vedea unde va ajunge ea) – spunea o rusoaică cu trei copii care nu mă lasau sa mă joc la nisip, și eu, înghițându-mi lacrimile, de ciudă (aveam 4-5 ani) am împroșcat-o cu nisip. Ce credeți că puteam realiza eu la acești ani? Eu mereu țineam pumnii strânși în contratac, încordată și neliniștită… Părinții nu imediat au observat surditatea mea, abia după 4-5 ani, și eu am început a vorbi abia atunci… Părinții mei dragi, ei mă duceau la toți experții care să-mi trateze hipoacuzia / auzul, și dacă nu puteam desluși sunetele, în special, consoanele surde, atunci cum le puteam exprima corect? Tata încerca să mă facă să înțeleg sunetele, eu repetam la fel, dar nu era „cum trebuie”: unde să pun limba în gură? Așa? Și, așa? O puneam cum trebuie, și totuși nu era corect. Hai, că mergeam la surdolog, apoi la logopedă… Uneori mă prefăceam că aud, doar să ca scăp mai repede de medici. Și azi, continui să o fac, unele persoane oricum spun că eu mă prefac…
Cu anii, am realizat că cel mai bun tratament este experiența! Am început a înțelege oamenii și fără să-i aud bine (azi, nici atâta nu aud fără proteză, sau căști la TV). Caracterul și studiile au mare importanță! M-au salvat cărțile pe care am început a le citi de la 9-10 ani. În viața mea am citit zeci de mii, la școală și acasă citeam una după alta, și pe ascuns uneori, sub ogheal cu o lanternă: după ce am început să port ochelari, părinții îmi interziceau să citesc mult… Prima carte care m-a impresionat pe viață a fost de Elena Ilina „Înalțimea a patra” despre Gulea Koroleva, eroină în războiul hitlerist. Am fost atât de impresionată că o tot reciteam și mi-am făcut-o model. Nu neapărat să fie Gulea, astăzi veți găsi mii de modele mult mai interesante, dar atunci erau alte timpuri și citeam în chiriliță… Este o carte foarte interesantă, o poți citi de la zece ani, nu veți regreta să oferiți copiilor s-o citească în întregime și să aflați detaliile. E bine să ai modele de viață, de la care poți lua exemplu bun și să te inspiri la fapte mărețe. Eu atât de mult doream să fiu ca Gulea, că am început să mă înscriu la toate secțiile de perfecționare sau dezvoltare personală. Astfel, am finișat școala de pictură în clasa a 9, tot odată școala sportivă profil Gimnastică artistică (șpagat pot face și acum); făceam atletică ușoară, la competiții raionale o zbugheam la fugă, mai ales la estafete, și luam premii, desigur. Ce n-am mai făcut?
Eu cu fratii mei
După „pandemia” de filme indiene care acopereau toate casele cinematografice în URSS, am decis că nici eu nu dansez rău și… am început chiar a cânta într-o limbă hindi „rastălmăcită” de nimeni, dar cântam și dansam! – așa că luam premiile la toate carnavalurile de la Școala ruso-moldovenească din Florești până clasa a X. Colegii mă invidiau pentru că doar eu din clasă nimeream la aceste evenimente de revelion, iar mama mă chițea așa de frumos, mă înfășura în mătăsuri și podoabe aduse de tăticu meu din Arabia Saudită unde a fost el pe timpuri în deplasare. Eu, fâlfâită, daaa dansam extraordinar dând din fund ușurel, aici practica gimnasticii artistice era la nivel, mi-am făcut și o silueta frumoasă de model. Altceva? Am prins arta fotografiatului. Mergeam săptămânal la Secția de Fotografi mai la vale de casa noastră și învățam cum se fac imaginile, din care unghi și ce lumină sa punctez pe aparatul „Smena 8”, cum se prelucrează, cum se developează etc. Acum mă miră faptul că atât de clar îmi amintesc unele lucruri. Studiile foto mi-au prins bine și în prezent, atunci când filmez la varia evenimente culturale, precum a fost Clubul Impresii din viață și cărți în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, proiectul meu reușit. Am aflat despre atâtea personalități, nu mi-am făcut nicidecum relații precum cred alții, dar comunic cu câtiva dintre ei în continuare. Altceva, muzica – adorata sufletului meu, o ascultam de pe un magnetofon enorm cu o bandă rulantă care se tot rotea până se rupea uneori de atâta învârtitură. Eu puneam sunetul la maxim că se speriau vecinii de pe strada Pușkin, 24 (azi, Florilor) din Florești, baștina mea dragă… Vreau să spun că veți crește copii înțelepți dacă îi veți învăța arta cititului… Sportul, dansul, prelucrarea imaginilor și darul culorilor prin desene sau picturi…
Dar, m-am abătut de la… tema principală…
Ziua Mondiala a persoanelor cu dizabilitați – despre care oamenii cu greu își amintesc, doar cei care trec prin asemena dureri, doar cei care trăiesc alături de ei… E la 3 decembrie, atunci când demnitarii își mai amintesc uneori prin mici donații pentru a-i uita pe timp de un an. Drepturile nu merg ca pe roată, cât n-ai turna apă din gură, e mai „util” să vorbească mult. Statul nu oferă tratamente sănătoase, statul n-are nevoie! Legile funcționează prost, mai mult pe hârtie, și suferă milioane de oameni în viață… Și după covid, câți invalizi vor rămâne, dar toți sunt siguri că anume vaccina e leacul… De carte, studii, cultură au uitat toți… Și gata, ești astupat la gură… Internetul are un rol mai puternic în educația a milioane de copii, decât părinții lor!
Părinți, aveți grijă de copiii voștri, urmăriți comportamentul, stările și postările lor. Sănătate!
Atunci când sufletul părăsește corpul, nu trebuie să panicăm. La început, nu realizezi starea și simți frigul. Este o rămășiță de simțire la ieșirea din corp, deoarece după moarte el se răcește. Cu timpul acest sentiment trece. Nu e nevoie să încerci imediat să te deplasezi undeva, pentru că acolo deja acționează cu alte legi, și cu picioarele să mergi nu vei reuși, iar la oricare încercări vei fi aruncat în toate părțile. La început e bine, pur și simplu, să te calmezi. Pentru un timp va rămâne o legătură emoțională cu trupul și cu oamenii apropiați. Cel mai dificil este ceea ce poți simți în etapa de trecere: vei auzi totul, vei vedea, dar nimic și nimănui nu vei putea vorbi. Revenind la tranziția în spațiu, aici va fi nevoie de o oarecare concentrare pentru a te deplasa undeva, – trebuie să definești clar locul gândului tău, și imediat te vei afla anume acolo. Nu aștepta precum ceilalți își imaginează o lumină în tunel, ea poate să nu fie! Mai departe, în acest proces, vei învăța singur să te orientezi în spațiu, și ceea ce se întâmplă cu tine. Aceasta e starea unei persoane atunci când trece în comă și nu mai revine la viață. Moarte ca atare, nu există.
Autor S.Vizitiu
Lumina din tunel este pur și simplu o reprezentare a acelei noi imagini, schimbate. Ca să înțelegi, încearcă un tablou, ca și cum mergi noaptea cu mașina pe o soșea, și în părți vezi doar zidul pădurii.
Sinele nu moare. Dar e grav atunci când în timpul vieții pământești, omul trăiește doar pentru sine acumulând negative. Pentru a continua să trăiești mai departe va trebui să te izbăvești de ele, și acest lucru este chinuitor și dureros. Să te reții pe acest traseu de curățare poți pentru o perioadă de timp foarte lungă…
Nu sunt sectă, fanată, sunt om cu credință în Dumnezeu. Ca și fiecare om pot greși și să greșesc repetat. Cu experiență pot veni și persoanele dificile – prin formularea gândului său. Și celor înțelepți e mai greu să dovedească adevărul din acest motiv, pentru că și unii proști se confruntă mult din simplă lor prostie. Experiența morții o cunosc cei reveniți după comă la viață. Tunelul l-am văzut și eu, și dacă îl vezi, cu siguranță… vei reveni la viață. Pentru a ajunge la lumină, trebuie să depui efort și să lucrezi mult asupra sinelui, dar spre regret acest lucru nu este dat fiecărui om să realizeze. Știu, că Dumnezeu există și sufletul există, și că va trebui să dai socoteala pentru viața trăită pe pământ. Desigur, multe lucruri ni se par străine și nici nu ne putem imagina acestea, noi credem doar ceea ce vedem pe pământ. Dacă ne este ascuns, înseamnă că nu ne este dat să știm, de aceea, doamnelor și domnilor, trăim pe pământ, cât trăim, dar astfel, ca să nu ne fie rușine să apărem în fața Domnului. Cu timpul înveți să te căiești pentru greșelile tale, și conștiință avem și compasiune, și ajungi să realizezi că nu este atât de greu să ceri prima iertare chiar dacă ai avut dreptate.
În vremea noastră este foarte greu să ai posibilitatea să nu poți săvârși păcate, dar să te străduiești pentru un bine e mai simplu, atunci și Domnul te ajută! Sufletele noastre acumulează informații pentru toată viața și Dumnezeu le citește pe un stick, numărând o nouă cale pentru noi. Cred, dar ce este într-adevăr, doar Dumnezeu știe! Trecerea într-o altă lume a omului trebuie ajutată prin citirea unei rugăciuni…
Încă nimeni nu s-a întors în pântecele mamei după naștere, și cu toate acestea viața continuă, dar într-o altă formă. Astfel și după moarte noi ne pierdem corpul material, iar sufletul continuă să trăiască într-o lume spirituală. Așa cred. Pe măsură și – veți avea. Trăiți, domnilor și doamnelor, să vă bucurați în fiecare clipă… Multe povești se spun, dar adevărul poate fi foarte departe. Doar Dumnezeu este foarte aproape, țineți minte acest lucru! EL există, nu uitați!
Apropos, autoizolarea este un dezastru pentru persoanele în etate. Prin închiderea lor în casă și salvându-i de noul coronavirus, le limităm mobilitatea și accelerăm decrepitudinea. Au nevoie de ajutor, și statul nu se gândește deloc la ei… Lipsesc medicamente, covid-teste rapide și gratuite, medicina în general e afectată și nu reglementează procesele de sănătate publică… Guvernul se limitează la legi contra fumatului și de lichidare a limbii ruse, uitând că există multe alte lucruri importante, vitale, în acest timp de grele cumpene… Doamne ajută!
O doamnă a ieșit din casa ei și a observat la terasa curții trei bătrâni cu bărbi albe lungi. Nu i-a recunoscut și a întrebat:
Probabil, nu ne cunoaștem, dar dacă sunteți flămânzi, vă poftesc în casă să vă servesc cu ceva de mâncare
Dar soțul e acasă?
Nu, nu este, – a răspuns femeia
Atunci nu putem întra, – au spus ei.
Seara, când soțul s-a întors acasă, ea i-a povestit despre cele întâmplate.
Du-te și le spune că sunt acasă și învită-I în casă! – a spus soțul.
Femeia a mers la bătrâni și i-a invitat din nou.
Nu putem întra toți împreună în casă, – au răspuns ei
De ce? – Femeia era surprinsă.
Unul dintre bătrâni a explicat:
Numele lui e Bogăția, – a arătat el la unul dintre prieteni, și a adăugat arătând la altul: – Iar acesta-i e Norocul. Și pe mine – mă cheamă Dragostea. – După ce a adăugat:
Acum du-te acasă și vorbește cu soțul tău, pe care dintre noi doriți să vedeți în casa voastră!
Femeia a mers și i-a povestit soțului cele auzite. Iar soțul a fost foarte mulțumit.
Ce bine!, – a spus el, – Dacă trebuie să facem o alegere, atunci să fie Bogăția. Să între și să ne îmbogățească casa!
Însă, soția a ripostat:
Dragul meu, și de ce să nu invităm Norocul? Fiica lor auzi discuția din colț dintre părinții ei și a alergat la ei cu propunerea sa:
Părinți, dar nu e mai bine să invităm Dragostea? În cele din urmă, atunci în casa noastră va domni iubirea!
Hai, să fim de acord cu fetița noastră, – a spus soțul soției sale. – Du-te și roagă Dragostea să fie oaspetele nostru.
Femeia a ieșit și a întrebat de cei trei bătrâni:
Care din voi e Dragostea? Întră în casă și fii oaspetele nostru!
Bătrânul cu numele Dragostea a mers în direcția casei. Ceilalți bătrâni l-au urmat.
Surprinsă, femeia i-a întrebat pe Bogăție și Noroc:
Eu am invitat doar Dragostea, și voi, unde mergeți?
Bătrânii au răspuns:
Dacă ați fi invitat Bogăția sau Norocul, ceilalți doi dintre noi ar fi rămas afară, dar deoarece ați invitat Dragostea, unde merge ea, o urmăm și noi mereu. Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
Gata povestea! ❤
Eu nu cunosc drumurile spre succes. Dar știu bine care e drumul spre eșec: e dorința de a plăcea tuturor și, lupta pentru acest pas îți poate strica viața. Nu te alerta, nu alerga după succes, după fericire, – doar găsește-ți un locușor unde le poți realiza! Și fericirea te va găsi singură. Dar, pasul spre fericire, spre succesul tău, – constă în dezvoltarea maximă a tuturor abilităților tale.
Dacă nu muncești pentru visul tău, numaidecât altcineva te va angaja să lucrezi… pentru visul lui… Pentru a afla atitudinea oamenilor față de tine, povestește-le despre visurile și planurile tale. Cel, care te urăște în sinea lui, va critica pornirile tale. Cel, care îți dorește numai bine, te va ajuta și îți va spune cum să reușești mai bine. Cu dragoste.
Să știi că nu există logică feminină sau masculină, există doar pricepere, sau incapacitatea – de a gândi corect. Apelează la oamenii inteligenți, la experiența lor pentru a acumula propria ta experiență de viață! Îndrăznește – să reușești! Și, vei reuși! Iar pentru părinți un sfat bun: Cea mai bună investiție este în educația copiilor noștri! De aici, rezultă impactul culturii și a economiei în țară! Doamne ajută!
Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.
Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…
Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!
O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas
Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…
„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”
‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana , 16 iulie 2019
Mariana si Bogdan Tamas, 2019
Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”
Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”
Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia, Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)
Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:
Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
„Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
„Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
„Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
„Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
„Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.”
„…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
„Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
„ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
„Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)
Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august) – o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…
„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”
”Suntem în plină campanie electorală – mai bine zis o „luptă” care se dă NU pentru beneficiul cetăţeanului, ci pentru a ocupa un loc „călduţ” în Parlamentul Republicii Moldova. Asta nu este o noutate. Este un lucru demonstrat în timp, asistând la mai multe procese electorale, care la final sunt încununate cu instalarea unor personaje politice pentru care am dat votul sau nu. Odată ce păşesc pragul forului legiuitor, parcă sunt date uitării şi promisiunile „cu marea şi sarea”, iar noi, cetăţenii, tot acolo rămânem sau în cel mai bun caz ne revoltăm de calitatea actului parlamentar pe reţelele de socializare. Dar despre finalitatea acestor alegeri, din februarie, vom avea ocazia să vorbim ulterior. Acum, aş dori să punctez o teză care mi-a fost sugerată de un coleg şi, totodată, să lansez o dezbatere, ceea ce ţine de implicarea diasporei în politica moldovenească. Şi aici apar mai multe întrebări, care teoretic, rămân fără răspuns, dar care trebuie luate în calcul. Cât de corect este ca un cetăţean care a plecat de ani buni din Republica Moldova, astfel rupându-se de la realităţile politice, economice sau sociale, să se implice în politicul de acasă? În ce măsură acţiunile lui pot deveni viabile în contextul în care politicile statului adoptiv şi mentalitatea comunităţii în care locuieşte 10 sau 20 de ani se pliază la jocul politico-administrativ de la Chişinău? Şi oare diaspora are dreptul moral să candideze la un fotoliu de deputat? Sunt întrebări, poate astăzi, mai mult retorice, dar mâine, dacă analizăm la rece situaţia din Republica Moldova şi ţara străină în care cetăţeanul moldovean deja face „legea”, vom găsi şi răspuns. Iar cu această ocazie, poate vom avea şi un tablou mai clar. Apropos, mai apare o întrebare, cât de pregătit este acel cetăţean din diaspora să părăsească zona de comfort care cu mare greu a clădit-o la sute sau chiar la zeci de km. distanţă de Republica Moldova? La toată această poveste, apare şi a doua faţetă, tot cu semnul întrebării. Doar oare, conaţionalii noştri care sunt în Chişinău, dar „vânează” voturile diasporei pe circumscripţiile stabilte prin lege, cât de „bineveniţi” sunt ca să le reprezinte în viitorul Parlament al Republicii Moldova? Se pare că, pe lângă acele patru buletine de vot care vor fi acordate în ziua scrutinului, ar mai trebui să apară un buletin cu întrebările de mai sus. Poate astfel, vom vedea care este realitatea zilei. Până atunci, nimeni şi nimic nu a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales. Aşa că, toată lumea la vot pe data de 24 februarie...” (Vitalie Gutu, http://moldova9.com/ )
Victoria Boţan, blogger, jurnalistă,https://botanvictoria.wordpress.com/: “Fiecare pas al nostru este o alegere. Chiar și faptul că votăm sau nu determină realitatea în care trăim. Fiecare își are așteptările sale în urma scrutinului parlamentar din 24 februarie, ceea ce îmi doresc este ca atitudinea noastră să fie una pro-activă, să fim cetățeni bine informați, să putem analiza și cântări cu cap toate sursele de informare pe care le avem în preajmă și să nu ne lăsăm manipulați de interesul cuiva. Pentru mine schimbarea în societatea noastră va avea loc atunci când legile vor fi scrise pentru oameni și nu vor rămâne doar pe hârtie. Un simplu exemplu – cât de bine stăm la capitolul respectării drepturilor omului în Republica Moldova? Oare toate grupurile subreprezentate din țara noastră consideră că au acces egal la bunuri sau servicii? Cât de accesibilă este infrastructura noastră pentru părinții cu copii mici în cărucior sau persoanele în etate? Când la studii, muncă sau în transportul public voi vedea mai multe persoane cu dizabilități, voi ști cu siguranță că noua guvernare e mai bună decât cea precedentă. Când fețele oamenilor de pe stradă vor fi mai luminoase, când lumea va înceta masiv să emigreze din țara noastră, vom înțelege că mergem pe calea cea bună. Tu ce alegi?”
Dumitru Alaiba, https://alaiba.wordpress.com/:”Mă îngrijoarează oamenii buni ce bagă opinii de genul „nimic nu se va schimba până nu vor fi violențe”. Feriți-vă de așa opinii și de oameni care le promovează. Sistemul știe foarte bine cum să răspundă violențelor. Așa câștigă ei, nu noi. Unor idei pur și simplu nu le permiți accesul în capul tău.
Schimbare înseamnă ca acei ce acum ne conduc și pun semnături pe acte oficiale, să ajungă la pușcărie. Simplu. O merită din plin. Pentru că au furat. Pentru că au distrus vieți. Pentru că au crime în spatele lor.
Avem mulți experți ce analizează și constată în loc să ofere soluții. Eu m-am săturat de constatări. Eu cred că, în situația în care suntem, nimeni nu poate face efortul mare, decisiv, dar fiecare putem face măcar CEVA. Cât de puțin. Fiecare din ungherul său să se gândească ce poate face, chiar dacă asta înseamnă un impact minuscul. Să se gândească, după asta să o facă.”
Tudor Cojocariu, https://www.tudorcojocariu.eu/ :”Este foarte important pentru noi, alegătorii, să putem avea cât mai multe răspunsuri la cât mai multe întrebări înainte de a-i înzestra cu puterea votului nostru pe candidați. Una dintre întrebările esențiale, la care ne-am dori cu toții să primim răspuns, se referă la modul în care va arăta coaliția de guvernare după 24 februarie. Nici un sondaj serios de până acum nu a prezentat vreunul dintre concurenții electorali drept capabili să câștige dreptul de a guverna de unul singur. În plus, deputații de până acum s-au manifestat deseori ca niște traseiști banali, chiar dacă nici n-au avut partide-instituții cu care să se identifice. Prin urmare, ar fi interesant să facem un exercițiu prin care să înțelegem unde vrem, de fapt, să ajungem..
Amenințarea instaurării unei grupări trans-partizane de admiratori lacomi ai (unor demnitari) este una reală. Iar dacă le reușește, nimic nu va mai opri să adâncească și mai mult criza în care se află RM, jefuind în continuare resursele statului, destrămând familii și distrugând viețile celor pe care îi vor alunga, la fel cum a alungat-o regimul lui Putin pe doamna care mă întreba ce influență mai are Rusia în RM. De aceea, participarea noastră la alegerile din 24 februarie este vitală pentru societatea moldovenească, pentru rudele, prietenii și oamenii la care ținem și care depind de votul majorității votanților de la parlamentare: proDemocrație sau proAutoritarism”
Nu este nici patrie, nici loc în care ei și-ar construi viitorul pentru sine sau pentru familiile lor, ci doar oficiu de muncă în care se găsesc temporar, atîta timp cît businesul (extragerea rentei, utilizarea monopolurilor) merge.
Familiile și copii sînt demult în străinătate, atît pentru a fi protejați de razborcile politice locale cît și pentru a-i integra cît mai bine în elitele țărilor cu pricina, unde urmează să trăiască.
Conturile bancare în offshore, firmele înregistrate în paradisuri fiscale – toate astea transportă, zi de zi, ”salariul” obținut în Moldova în locurile de trai ale familiei sau în zone mai sigure pentru bani. Conturile în băncile locale, cînd există, sînt fie cheltuieli de buzunar, fie costuri operaționale (de cumpărarea a loialității diverșilor și diverselor mercenare).
Cetățeniile duble/triple (americană, britanică etc) sînt și pentru evitarea persecuțiilor dar mai ales pentru șansa de a începe o viață nouă cînd se va termina munca…
Casele în Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie sau chiar România nu sînt case de vacanță ci…casele reale ale familiilor lor. Adevărata plăcere a vieții pentru acești inși se întîmplă la Londra (unde se învîrt în cercurile altor semeni), in Franța, pe Coasta de Azur.
Moldova e doar locul de muncă…Unde se vine săptămînal cu avionul. Unde e murdar și glod și frig și problematic și neglamuros dar…de unde vine banul.
De aia nu se sfiesc să creeze scheme din care să scoată bani pe care, la rîndul lor, să îi scoată din țară: pentru că ei își văd viitorul în altă parte.”
Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic: Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi. Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…
Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări… Svetlana Vizitiu Impresii
Credința alegătorilor într-un țar bun este una din basme. Cum poate un președinte să afecteze, de exemplu, mărimea salariilor și a pensiilor? Nu influențează nici prețurile la gaz sau petrol decât dacă îmbină abilitățile și imputernicirile lui cu apartenența poltică. Ce nu ar trebui să o facă. Un președinte adevărat – este unul pentru întreg popor, și atunci când se ține de principiile politice pentru un partid oarecare, are de pierdut integral acest biet popor, care așteaptă în continuare un rege din povești… Puterile reale vin din alte părți. Acestea dușmănii din culise și politică externă. Reformele, noile legi, lupta împotriva corupției – sunt toate celelalte departamente. Gândiți clar! Atunci când candidatul la alegeri promite mai multe, cu siguranță, el minte. Atunci când oponenții se ceartă unul cu altul la TV etc, înseamnă că niciunul nu va aduce un folos statului. Deci, nu vă deranjați și nu așteptați minuni! Multă teorie doar strică treaba! Priviți faptele așa cum sunt și cine a făcut ceva util pentru oamenii acestui popor supus. Și, mai mult timp oferiți comunicând cu oamenii de la țară, sau din stradă, ei spun adevărul. Și că sunt nevoiți să schimbe un vot pentru cărbuni sau paste, ne deschide ochii pentru cine să nu votăm. Bine ați venit la realitate! Avem multe așteptări, dar cu siguranță, încă zece ani vom admira luptele parlamentarilor unul cu alții, și Moldova va rămâne pustiită, doar cu bătrânii care nu au încotro și se vor conforma cuminți, așteptând cu lacrimi vestile și bănuții de la cei dragi migrați în toate colțurile lumii… (S. Vizitiu)
Să ascultăm ce spun ceilalți bloggeri din Republica Moldova despre societate, atitudine și așteptările noastre de la alegeri, și cum poate influența Internetul mentalitatea:
Diana Ciugureanu, https://dianazlatan.blogspot.com/:”Scrutinul parlamentar din 24 februarie curent înseamnă multașteptata accedere a forțelor sănătoase, #fără foști, în organul legislativ suprem al celui de-al doilea stat românesc, prin alegerea adevăraților patrioți români – unioniștii, care m-au onorat prin includerea în lista candidaților din partea unui partid din Basarabia. Mișcarea Unionistă m-a înaripat astfel, dublu – ne-a oferit posibilitatea de a vota cu inima, pentru viața în demnitate, prin Reîntregirea Basarabiei cu România-Mamă și surprinzător pentru mine, m-au responsabilizat și pe mine pentru succesul unionismului, al românismului acasă. Deși povara noastră este imensă, istorică, de triumf al adevărului despre identitatea noastră, după marcarea Centenarului de la binecuvântatul moment astral, Marea Unire, consider o sărbătoare, activitatea mea din familia dragă și harnică a tinerilor noștri unioniști. Dacă voi reuși să justific încrederea fraților mei nobili, contribuind la mobilizarea populației tot mai conștiente de importanța Reîntregirii, voi fi împlinită și recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru misiunea comună, realizată cu brio. Sănătate să avem, căci puterea fiind în Unire, le vom avea pe toate celelalte în curând. Doamne, ajută, în deschiderea către lumina blândă a credinței în bine și adevăr!”
Vitalie Vovc, http://www.vitalie-vovc.com/ :”Cum să răspunzi despre „schimbări în societate și așteptările mele după alegeri” în doar 2-3 rânduri ? Și asta fără ca să cazi în clișeu de genul : „vrem oameni integri în Parlament care să aibă grijă de nărod” sau „vrem o viață decentă, democrație și libertate”… Cu toate acestea, anumite așteptări de la scrutin am. În primul rând, eu îmi doresc ca după aceste alegeri să nu ne pomenim cu „antieuropeni” majoritari. Mai trivial și vulgar spus: mi-aș dori ca țara să nu-și schimbe „vectorul”, folosind un clișeu consacrat. Și în al doilea: mi-aș dori ca în următorul Parlament să intre mai mulți unioniști convinși și sinceri, care ar accelera aceste procese unificatoare. Atât. Alte așteptări nu am. 27 de ani de la Independență cred că este un termen suficient de mare şi „experienţa” a durat prea mult. Câte ceva ar fi trebuit să învățăm în această perioadă. Și exemple despre cum s-au descurcat alții de atunci sunt suficiente. Dar am aplicat deja celor 2-3 rânduri un multiplicator prea mare… și consider că am fost suficient de explicit.
Bloggerul Andrei Plop, https://plopandrew.blogspot.com/:”Este greu să lupţi cu persoanele care dispun de resurse financiare enorme, care mai şi butonează peste tot unde găsesc un profit”. Inteligenţa şi experienţa de viaţă mă salvează de ”indivizii respectivi”. De nouă ani n-am fost acasă, şi este ”al naibii” de dificil, deja simt o oarecare oboseală. Cel mai tare mă macină că fiind în străinătate în statele UE-NATO, de unde poţi avertiza pe cei de acasă despre toate pericolele şi scenariile posibile care le pasc, prima reactie ce vine de la moldoveni ar fi că ”este imposibil” aşa ceva. Atunci când faptele vorbesc în fine, moldovenii devin indiferenţi sau o fac pe ”neznai”. Cea mai mare problemă în cazul de faţă sunt ruşii care într-adevăr sunt mult mai inteligenţi ca celelalte state vizate la un loc, iar prostia şi incompetenţa plus fenomenele de corupţie îi situează pe moldoveni pe primul loc. Deja toţi au înţeles, chiar şi cei din vest, – ce se întâmplă şi nu reacţionează la doleanţele moldovenilor şi continuă să colaboreze cu partidele oportuniste, cei care le achită sume enorme de bani. Vom pierde în continuare şi cei patru ani din cauza celor din vest, şi pentru că moldovenii nu s-au unit în momentul cel mai potrivit de răscruce. Dar cât de ciudat nu s-ar părea, România este prima Ţară care nu doreşte Unire şi ca Republica Moldova să facă parte ca membru UE-NATO!În Moldova, opoziţia luptă cu celelalte partide, dar trebuie să lupte cu ruşii din ţară care declară că susţin Rusia, să lupte cu cei care se dau drept prieteni, dar fac de asemenea politica adversarilor. Pentru cei din vest, le ia patru ani după fiecare etapă cu alegeri parlamentare, pentru a înţelege ce se întâmplă în Moldova. Se schimbă guvernele şi la noi, şi la ei, şi din nou se repetă aceeaşi istorie, şi are de suferit poporul nostru. Dacă cei din vest au de ales dintre o persoana cu trei studii superioare şi un chelner fie bucătar din Republica Moldova, eu cu siguranţă aleg pe cei fără studii, adică chelnerul. Cei din vest aleg pe cei care pur şi simplu îndeplinesc comenzile şi nu pun întrebări, dar niciodată nu le spun că aceia au greşit. E o şmecherie bună pusă la punct! Căci, atunci când au de afacere cu persoane cu studii superioare, de obicei încep a se simţi rezervaţi şi încearcă prin metode ieftine să-şi demonstreze autoritatea. Nici cel mai tolerant om nu se va enerva în acest caz! Sper să înţeleagă moldovenii ce fac, şi opţiunea assta să ajungă şi la cei din vest, şi să nu fie prea târziu, pentru că vom avea o guvernare contradictorie speranţelor poporului nostru”
Oxana Barbu, scriitoare:”Datorită bloggerilor din Moldova, puțin cîte puțin societatea noastră devine mai informată ceea ce ține atât în cultură, cît şi-n politică. Iar aşteptările mele de după alegeri sunt ca societatea să devină mult mai conştientă şi mai matură la capitolul gândire. Deoarece, fiecare dintre noi suntem schimbarea, trebuie doar să vrem. Eu sunt şi voi fi Schimbarea. Căci îmi doresc mult o schimbare în societate. Mulțumesc frumos”
Artur Gurau, expert consultant în domeniul comunicării digitale:”Dacă noi o să avem acest discernământ, vom putea alege grâul de neghină, pe de o parte; pe de altă parte, există tot timpul și va exista și pe viitor o competiție de idei și o competiție de atenție și aceste deșertăciuni despre care tu vorbești, îmi pare rău să-ți spun, dar doar se vor amplifica pe viitor. Ce putem să facem noi, este să încurajăm apariția unor voci de alternativă unor oameni noi care să transmită și să promoveze altfel de idei. Până la urmă, asta este ceea ce putem să facem fiecare dintre noi pe Internet. Dacă noi nu suntem de acord cu o anumită idee, poziție, putem să facem un pas în față și să spunem cum vedem noi; dacă noi vedem ce se întâmplă, dar nu facem nimic, nu doar că suntem spectatori și complici, dar pur și simplu contribuim la faptul că aceste deșertăciuni vor fi pe viitor și mai tupeiste și vor domina acest spațiu informațional… Media are nevoie de aliați, există necesitatea de a dezvolta parteneriate cu organizații, cu aceiași influenceri, cu, nu știu… alte media, pentru a combina resursele și a amplifica aceste mesaje… (sursa RadioEL)
Așteptările tale îți creează realitatea. În general, dacă vrei să realizezi ceva semnificativ în viață, va trebui din start să pui în fața ta obiectivele nerealiste și să-ți subapreciezi aptitudinile de a le pune în aplicare. Și – va funcţiona. În plus, oamenii deja sunt conștienți de faptul că acei lideri care cer de la subordonaţi rezultate ireale, ca urmare, vor obţine un impact mai mare din partea echipei decât a celor care au cerut doar „Obiective reale”. Dacă eşti imperfect, oamenii te vor iubi mai mult. Valabil pentru autorități, cei pe care alegem la putere, sper să realizeze acest adevăr… Aș fi dorit opiniile mai multor bloggeri în acest articol, sper că va urma, cert că nu toți bloggerii au curajul să-și expună gândurile la acest subiect… (SV)
”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…
Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…
Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”
Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.
Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…
Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…
M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..
Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!
Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.
Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…
Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…
În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…
Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă… O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?
După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…
Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀
Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…
Clubul ”Impresii din viata si carti’‘, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.
Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate… O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…
Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul… Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…
Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări. Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…
Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!
Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.
Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…
Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!
”Și tu, putoare ordinară, ce ai de gând să miști azi? – Vă mulțumesc că existați! Mă motivați în tot ceea ce fac.”
Tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, sau a generat Andrei Țigănaș cu mâna lui, a avut un sens și o logică:”Fără puzzle-ul pe care l-am construit în aproape 33 de ani (vârstă spirituală) nu aș fi ajuns aici.”
Un model de înțelepciune, de inteligență, plin de energie, se avântă în muncă cu o deosebită plăcere, cu un har minunat de a comunica cu oamenii, de altfel nici regrete n-are, totul merge ca și cum ar fi după voința lui. Are noroc de o familie cu oameni pasionați: părinții cu foarte multă personalitate, dedicați și profesioniști de la care învață foarte mult în continuare. Și chiar acum, la Cluj, soția lui Corina trage tare cu Jazz in the Park 2018: un eveniment muncit care aduce valoare multă în oraș… Când s-au cunoscut, erau colegi de serviciu și participau la aniversarea de 50 de ani de Radio Cluj. A dansat primul vals cu soția în urmă cu zece ani: are emoții în continuare pentru că curând ea îi va naște primul lor baby! În timpul valsului DJ-ul petrecerii, Merca Marius, a strigat la microfon:” Țigănaș, e vals, nu tango!” Amintiri frumoase, prezentul la fel, și Andrei rămâne același soț iubitor și fidel, precum și un flăcău foarte vesel și amuzant, încă și motivat să schimbe lumea.
În dragoste trece prin etape și se reinventează periodic. Dragostea pentru soția lui, de exemplu. Ea a arătat într-un fel în 2008 când a cunoscut-o, alt fel în 2011 când l-a urmat într-o lungă călătorie în Spania, și mai alt fel în 2014 când a acceptat să-i fie nevastă și cu totul altfel acum când poartă în pântece un copil. ”Sunt texturi și niveluri diferite de dragoste pe care le descoperi în unghiuri variate. Dragostea e un sentiment viu, un perpetuum mobile.”
”Sunt ”sculptor de voci”. Trăsnită meserie. 🙂 Mai precis, îi ajut pe oameni să aibă o dicție mai bună, voce lucrată și plăcută, să aibă competențele necesare care îi transformă în buni oratori. Țin cursuri și sesiuni 1 la 1 on-line. Îmi revărs aici experiența de 13 ani din radio, televiziune, actorie, prezentări publice, de la catedră și din advertising. Toate etapele din cariera mea m-au pregătit pentru meseria pe care o fac acum. Cu noua mea meserie simt că mi-am găsit rostul. Viziunea mea e o comunitate de oameni care transmit energie, încredere și pasiune atunci când vorbesc. Oamenii carismatici, buni oratori devin lideri, iar liderii atrag resurse și trezesc oamenii.”
Face la propriile lui traininguri combinații inedite între Sirtaky și bătuta pe loc:”Este evident că „talentul” meu dă pe afară în aceste condiții… Când îi văd pe toți cât de consecvenți și serioși sunt în tot ceea ce fac, îmi pun, mereu, tradiționala întrebare:”E ca și cum dacă nu ești manechin poți să te îmbraci liniștit în zdrențe”
La București, în aceste clipe, tatăl său își încheie mandatul de președinte al Ordinul Arhitecților din România. Se termină opt ani în care a muncit foarte serios și Andrei zice că a făcut diferența. Are și un frate student la medicină:”E un tip foarte bătăios care a ales să nu stea deoparte, ci să se implice în proiecte studențești. Își cere drepturile cu voce tare, inteligent și documentat. Nu i-a fost frică nici să meargă în Parlament și să se ia la trântă cu aleșii într-o speță legată de educație.” De maică-sa nu spune nimic:”Se promovează singură pe Facebook, bloguri, cărți, interviuri și alte cele.” E vorba despre celebra Otilia Țîgănaș, medic, bloggeriță, și, apropos, a fost recent protagonistă a Clubului ”Impresii din viață și cărți” desfășurat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chișinău.
Bunicii din partea mamei sunt basarabeni refugiați. Bunica s-a născut în Cetatea Albă, iar bunicul care e încă în viață, provine din cunoscuta comună Tatarbunar în care a avut loc o răscoală țărănească în anii ’20 (sec.XX) Bunica lui, rusoaică, s-a născut Svetlana Bondarenco și a murit Stela Chiran. Și-a schimbat prenumele dintr-un motiv practic. După refugiul la Arad mai nimeni nu putea să o strige corect. Vecinii și prietenii ardeleni îi stâlceau numele de fiecare dată când o chemau. Îi spuneau ba „Zeclana”, ba „Ză-vetlana”. O deranja profund lucrul ăsta, așa că și-a ales un nume ușor de pronunțat în vestul României: Stela.
Bunicul e român, medic veterinar, fiu de notar. Este autorul celui mai bun pește la saramură din univers. Nicio cherhana de pe malul mării nu îl poate egala. Tot el l-a învățat pe Andrei să înoate, să meargă cu bicicleta și să asculte muzică simfonică. Pe ceilalți bunici, părinții tatălui, nu i-a văzut niciodată. Au murit înainte ca el să se naște și au rămas doar pozele.
”Știu doar că bunicul Țigănaș a fost la Cluj coleg de liceu și clasă cu actorul Florin Piersic”. Pe bunica Țigănaș o chema Corina, exact ca pe soția lui Andrei. L-a marcat coincidența. Tatăl lui Andrei locuiește în apartamentul în care ei au trăit, casa lui părintească:”Când pășesc acolo simt prezența bunicilor într-un mod interesant. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cum sunau vocile lor, dar nu există înregistrări audio sau video cu ei.”
Andrei a absolvit la Arad același liceu pe care l-a urmat bunicul lui, cel care face pește la saramură. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Administrație Publică. Are un doctorat în marketing tot la Cluj, la Universitatea Tehnică.
Meseriile părinților sunt interesante, dar nu pentru Andrei. Nu a simțit atracție nici pentru planșele trase în tuș, nici pentru halatul alb sau stetoscop:”Pe mine mă atrăgea de mic meseria bunicii mele”. Svetlana (Stela), a fost profesoară de biologie la un liceu până în 1989 când s-a pensionat.
”Simțeam că nu e ceva mai frumos pe lumea asta decât să întri la oră și să conduci elevii spre un nou capitol sau să primești flori de recunoștință la final de an când se cântă Gaudeamus Igitur. Ca elev am avut patru dascăli transformaționali care nu mai sunt printre noi. La trei dintre ei am mers la înmormântare, deși mi-am dat agenda peste cap și a trebuit să conduc mașina sute de kilometri pentru asta. Când un dascăl mișcă și trezește ceva în tine îl urmezi până la capătul drumului. Nu ai scuze.”
Revenind la părinți. Tatăl l-a învățat pe Andrei să gândească și să simtă ca un sportiv de performanță. Este consilierul lui cel mai valoros în afaceri, carieră și decizii rationale:”Dacă am ajunge parteneri de afaceri cred că i-am scoate din piață și pe Doland Trump și pe Warren Buffett sau Steve Jobs. Simt că asta se va întâmpla într-o zi, dar mai avem etape de parcurs până acolo”.
Mama Otilia l-a învățat să se bucure de viață: să mănânce bine, să danseze deși are ”două picioare stângi”, să îi producă clipe, momente care nu se uită. A fost consilierul cel mai important de fiecare dată când Andrei a fost dezamăgit, a suferit din dragoste sau s-a simțit trădat. A știut să-l pună pe picioare:”Astăzi nu prea mai apelez la ”serviciile” ei de terapeut. Sunt însurat, aștept un copil, am o carieră care merge, deci motivele pentru care eram cândva nefericit au dispărut unul după celălalt”…
Este o ființă auditivă, și muzica joacă un rol foarte important. În copilărie asculta Jazz, în studenție Rock progresiv, iar acum – muzică electronică bună: Lounge, Drum and bass, Trip hop… A practicat până la un punct arte marțiale: karate, judo, aikido. Astăzi practică regulat antrenamente funcționale, cele cu greutatea propriului corp: tracțiuni la bară, flexări de genunchi, sărituri etc.
Citește zilnic, dar s-a îndepărtat de beletristică și mai mult s-a apropiat de economie, dezvoltare personală, marketing, comunicare.
Cărțile care l-au marcat:”Start with why”, Simon Sinek; ”Esențialismul”, Greg McKeown; ”Organizația reinventată”, Frederic Laloux; ”Cel mai bogat om din Babilon”, George S. Clason. La capitolul plăceri nevinovate am să introduc și cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu pentru că nu sunt puritan. Dacă e să scap o înjurătură birjărească sau o poveste deocheată cu sex le spun pe amândouă așa cum trebuie, în versiune necenzurată. ”Nu sunt Irina Margareta Nistor ca să traduc ”go fuck yourself you piece of shit”, cu „du-te naibii, măi năzdrăvanule”.”
”Am artiști în familie. Mândru să fiu progenitură de poet (despre mama Otilia Țigănaș). Cred că „Pastel Jilav” e una dintre poeziile cele mai reușite. Asta sau „Mongolul Călare”. Nu știu încă… Atunci când ai prieteni scriitori tu sau ai tăi devin rapid personaje de carte. Ăsta e un privilegiu mai tare chiar decât secretara personală, aghiotantul sau mașina cu șofer. De exemplu, în romanul Macelaria Kennedy – Radu Țuculescu apare, printre altele, doctorița Otilia, medic la țară. Bine, eu nu de aia recomand cartea. Aș zice s-o citiți pentru ca Radu e cool.”
În decembrie 2012, Andrei Ţigănaş şi-a lansat propria carte „Criza în publicitate”.
Zâmbete – În fiecare zi. O zi fără zâmbet e o zi pierdută pe care nu o mai recuperezi niciodată.
Întâmplări amuzante: ”La ora de desen, în clasele primare, Andrei a trebuit să picteze în acuarelă un peisaj de primăvară. A pictat soarele în negru, cerul maro și iarba în bleumarin pentru că nu mai avea culori destule și nici nu a știut să ceară. Învățătoarea lui a crezut că trece prin ceva derapaje emoționale:”S-a interesat personal dacă nu cumva la mine în familie se petrec ceva dezastre care mă dezechilibrează.”
”Sunt la universitate in biroul meu de acolo. Pe coridor, un grup de „studenti” politehnisti astepta un curs in fata usii unui anume amfiteatru. „Intelectuali” de marca fiind, acestia emit o serie de sunete care ma trimit cu gândul la Animal Planet. Asijderea, imi aduc aminte cu drag de copilaria petrecută la tara cand cireada de bovine pleca dimineața spre pasune”
Politica și ce ar face ca să schimbe atitudinea în societate:
”E normal ca instituțiile să nu meargă așa cum vrem. – spune Andrei. – Simpla denumire de „Stat”, participiul verbului „a sta”, înseamnă zăbovire, repaos, inactivitate. Cum ar fi ca totalitatea instituțiilor/autorităților publice să poarte denumirea de „mișcă”?”
”Nu m-aș lupta steril și inutil cu prezentul. Aș construi viitorul atât de bine până la stadiul în care prezentul devine vechi și demodat, iar oamenii din jur vin și îmbrățișează viitorul meu.
Concret, eu nu am stat să mă cert cu Ministrul Educației că în școlile din România copiii nu sunt învățați să vorbească. Nu m-am luat la trântă cu Ministrul Muncii ca să-l conving să introducă ore de dicție pentru managerii din companii.”
”Pe mine mă enervează că toate evenimentele astea îmi perturbă munca: îmi slăbesc ritmul şi productivitatea. Referendum nereferendum, țara asta o scoate la capăt numai dacă eu, tu şi fiecare în parte ne vom face treaba la standardele calitative cerute cu grija reală de a aduce plusvaloare în societate”… ”Am votat:- integritate / bun simț / muncă / performanțe/ modestie / implicare / altruism/ internationalism/ simplitate/ mentalitate vestică / democrație. Îmi pare rău că nu mi-am putut convinge întreaga familie să susțină același proiect ca și mine. Suntem indivizi și gândim diferit. Respect asta. Știu, însă, că gândurile cu care am intrat în cabină sunt gândurile generației mele. Am foarte mare încredere în „millenialși”. Ei vor schimba oricum țara asta. Indiferent de rezultat. Putem amâna modernizarea țării, dar s-o evităm… niciodată!”
”Inevitabil vârsta, avântul, elanul, consumul de presă internaţională, călătoriile şi şederile „pe afară”, încrederea mai mare în privat şi mai mică în stat ne-au format un anumit mod de a privi lucrurile. Nu-i judec însă nici pe cei care gândesc şi simt altfel. Încerc să-i înţeleg şi să empatizez cu ei. Sunt tot români şi trebuie să găsim cu ei acele valori care ne unesc.”
Tatăl Șerban Țîgănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, despre care fiul spune că e ”unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc”, după ce a distribuit un filmuleț cu argumente că ”Sistemul se bazează pe inerția și lehamitea voastră față de politică. Cu cât e participarea mai scăzută la vot, cu atât vor avea mai mult de câștigat oligarhia marilor partide, confictele de interese și nepăsarea lor față de doleanțe civice și sociale, așa cum s-a întâmplat până acum.”
”Tot părintele îi vrea bine copilului” – replica mamei lui. Otilia Tiganas n-ar dori ca fiul să între în politică:”Andrei, baiatu’ mamei, mai bine trafic de tigari netimbrate, (prin vama la sârbi desigur, da nici la unguri nu-i rau), decat cariera politica. E mai cinstit!” )
”Din doi oameni inteligenți nu avea cum să iasă decât un tip super ca tine” – spun cei care-i cunosc familia.
Pasiunile lui Andrei sunt Oamenii și felul în care ei comunică. Pentru asta muncește.
Vine și cu unele Sugestii de bază pentru tineri:
Nu stați cu ochii în telefonul mobil atunci când umblați pe stradă. Riscați să nu vedeți viața și oamenii.
Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit și faceți chestia aia, nu amânați.
Uitați-vă la sloganul companiei Nike: Just Do It. Ăla e secretul.
Și-a făcut o firmă și oferă pe cont propriu cursuri care te ajută să fii un orator mai bun:”Spre mine vin acum oameni tineri și maturi, directori și executanți, vorbitori în public și contabili. E tot sloganul ăla de la Nike în spate: Just Do It.”
”Ofer consultații deși nu sunt medic. Eu lucrez cu altfel de dureri pe care îmi propun să le vindec: durerea din voce și din felul în care vorbești. Dacă faci public speaking, vinzi, comunici cu clienții și contează prestanța ta atunci „cu o dicție toți suntem datori”.
”Un program excelent, dacă vrei să-ți îmbunătățești dicția și prestația atunci când ții un discurs. Îl recomand cu mare încredere pe Andrei Tiganas pentru că derulează programe utile și cu rezultate vizibile.”
”Obișnuiesc să spun că vocea este amprenta noastră unică cu care călătorim prin viață. Așa că, de ce nu am pune-o cu totul în valoare? Andrei Tiganas e omul potrivit în acest sens. Atent la fiecare voce, implicat și dedicat să scoată tot ce e mai bun, nu se lasă până nu aduce o transformare. Bună. Recomand cu mare încredere! – Cristina Varo
Despre Prieteni. ”Nu sunt mulți, dar buni. Lucrez foarte mult cu oamenii, mă conectez ușor cu ei, dar caut, de multe ori, solitudine și intimitate. Simt că doar în liniște mi se declanșează gânduri profunde din care se degajă, mai departe, proiecte mari. Am învățat că prietenia e o relație pe care trebuie să o recontractezi periodic. Relația e ca o plantă pe care ar trebui să o uzi și întreții periodic pentru ca ea să nu se veștejească.”
Studiile: A absolvit Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad în 2004. Profilul pe care l-a urmat a fost filologie, limba franceză intensiv. A avut sala de clasă la etajul 1 cu vedere spre strada Nicolae Bălcescu. Era fix ultimul rând de geamuri cu obloane din lemn care se închideau pe dinăuntru. Imediat după cele trei geamuri, aripa clădirii continua, în partea dreaptă, cu poarta prin care elevii ieșeau încolonați din curtea interioară ca să plece la terenul de sport de pe bulevardul Dragalina.
”Când eram elev în clasele primare, bunicul meu se oprea cu mine de mână exact sub acele trei geamuri cu obloane interioare de lemn. Mi le arăta cu degetul și îmi spunea că acolo a învățat el în perioada de după cel de-al doilea război mondial. A urmat profilul literar, echivalentul de azi al lui „filo”. În acea vreme, „Moise Nicoară” era doar liceu de băieți. Bunicul îmi povestea despre costumul pe care îl purta ca elev, banderola cu „L.M.N.” pe care și-o ținea legată de braț și carnetul de note în care semnau personalități ale vremii pe care el, bunicul, le-a văzut la catedră. Mai târziu a ajus să-mi spună lungi citate în latină pe care le învățase de la dirigintele său, profesorul Voștinariu, pe care mi-l pomenea.”
Iată de ce a ales să devină elev la ”Moise Nicoară”. A asociat de mic acest liceu cu tradiția, continuitatea, eleganța și elita:”Pentru mine, ”Moise Nicoară” e un brand de care am rămas atașat sufletește.”
Cel mai important cadou pe care l-a primit în spatele celor trei geamuri cu obloane a fost încrederea în sine. ”În anul 2000 am venit ca un copil timid, inhibat, cu ambiții mici și rezultate mediocre în catalogul din clasa a noua semestrul unu. În 2004 am plecat la Cluj ca un tânăr dezghețat, încrezător, cu aptitudini teatrale ”antrenate” în trupa Amifran și în festivalurile liceului, o medie generală bună, un bac ok, sete de carieră și multe, multe ambiții.” Astăzi este ”sculptor de voci”, o meserie pe care a creat-o singur. ”Concret, ajut oameni de afaceri, de vânzări, manageri și profesioniști din industrii diferite să comunice cât mai convingător: să aibă o dicție mai bună, o voce puternică și plăcută. Am ajuns aici după o lungă pribegie în care m-am căutat pe mine: în radio, televiziune, agenții de publicitate și la catedră. Acum cred că m-am găsit. În paralel, conduc la Cluj o asociație profesională a oamenilor de comunicare și marketing. Mi-am întemeiat o familie așa cum mi-am dorit. Ce mai vreau acum când am atâtea motive să fiu împlinit? Multe mai vreau pentru că aici, la Moise Nicoară, am învățat, în primul rând, să îmi doresc să vreau mereu mai mult de la mine.”
Destinații turistice:”Îmi place marea și e singurul lucru care îmi lipsește în Cluj, orașul în care trăiesc. Am umblat mult prin Europa și puțin prin Asia. Călătoria care m-a marcat cel mai mult rămâne cea din Israel, iar orașul din Europa care mi s-a lipit de suflet e Barcelona. Am locuit scurte perioade în Olanda (Rotterdam) și Spania (Leon). Drumul cu trenul dintre Malmo și Copenhaga e de vis.”
Expresii înțelepte a lea Țigănaș:
”Orizontul înseamnă infinitate, perspectivă, clarviziune”
”De aia e splendidă ființa umană ca fiecare exponent al ei poate vedea altfel exact acelasi peisaj. Totusi, eu zic ca in mare avem cam aceeleasi pareri, contradictiile sunt nu atat la idei, la teme cat la proportia lor in text”.
‘’Îmi sunt simpatici domnii/doamnele în vârstă care ţi se adresează cu „dumneata” şi folosesc multe arhaisme în limba română: „a zămisli”, „a chivernisi”, „recameu”, „servantă”, „ibovnică” împănându-şi totodată zicerile cu multe franţuzisme: „coup de foudre” sau româno-franţuzisme: „trei zile la rând nu am băut decât „jus d’orange”. Peste toate, substantivele care fac pluralul în „ţii” se transformă în „ţiuni” ca pe timpul lui Titu Maiorescu: „atribuţiuni”, „condiţiuni”…’’
”M-am săturat de birocrație! Toată ziua bună plimb și intorc hârtii de pe o parte pe alta cum întoarce țăranul paiele ca să nu se umezească. Fac zeci de drumuri dintr-un birou in altul, dintr-un ghiseu în celalalt, de la o secrctară acra, grețoasă, cu permanent și curul mare la alta. Sunt sastisit, imi vine sa vars. E cineva amabil sa ma degreveze de jegul asta de activitati mărunte și pe deplin inutile care mă abat de la esential și de la tot ceea ce contează?”
‘’Bărbaţii care se dau pe ei cu aproape un tub de spray sau se „stropesc” cu cantităţi industriale de after shave (indiferent de aromă) sunt: ţărani, ghiolbani, parveniţi, drogherii etc. Aici e clar, s-a încetăţenit ideea foarte bine. Cum sunt însă gagicile cărora le simt dulcegăria de parfum de la aproape 50 de metri distanţă?’’
”Sunt republican în toata regula dar faăeam presa într-o vreme si nu suport jurnalismul prost”
”Dar nu ramâi dator la replică. Trebuie sa te bagi în politică. Acolo poti sa duci mai multi oameni pe calea dreapta, sa-i orientezi corect (dar fara finalizare! lasa-i asa cu coaiele vinete sa vedem cum se comporta)
”Cred că e important să gândim CONSTRUCTIV atunci când dezamăgirile vin. E greu, dar se poate… Și să nu uităm! Trebuie să solicităm permanent o confirmare din partea publicului: „Adevăraaaaaaaaaaat?”
Atunci când vii la serviciu, în cazul meu într-o bibliotecă: optimistă și cu mare speranță să-ți faci o carieră reușită și începi să activezi cu energie fiind o fetiță inocentă și nu chiar pricepută în domeniu, acea care aranjează mesele cu plăcinte și cafea în săli, face statistică, încarcă și introduce zi cu zi cărțile pe rafturi, chiar dacă fetița pe parcurs pare să fi devenit ”vedetă”, să schimbi psihologia oamenilor care au văzut-o aducând cafeaua, aranjând și târând cărțile de pe rafturi la cititori și înapoi, este foarte și foarte dificil, mai ales la moldoveni. Am vrut, pur și simplu, să nu fiu mereu privită de sus și tratată ca o fetiță cu nevoi speciale, ci ca o persoană care știe să facă ceva util, iar cu timpul mulțumită pentru profesionalismul datorat anilor de experiență, și – uneori ascultată pentru ideile și sugestiile în domeniu… Pentru mine sunt importante conținutul și poveștile pe care le scriu în blog. Le scriu astăzi, și imediat cineva le citește și se inspiră din ele, fie împarte spiritul ivit cu apropiații săi.
Eu sunt acea persoană generoasă care scrie, filmează, distribuie, promovează, și care cu plăcere informează utilizatorii. Necondiționat! Nu am timp să mă plictisesc. Uneori, mi-e dor de atmosfera timpurilor sovietice, atunci când relațiile de familie și de prietenie erau de mare preț. Atunci când și colegii se înțelegeau unul pe altul, erau solidari, și deveneau prieteni pe o viață. Acum toate acestea s-au evaporat/destrămat, toată lumea a fugit dincolo de hotarele Moldovei, diaspora se întrunește în cluburi, iar mentalitatea oamenilor cu bunătate rămași de nevoie în țară se reduce la comentariile de pe rețele de socializare.. Monitorul și sticla TV acum sunt amicii tăi, doar ca roboței de aluminiu… Și te împaci cu aceste gânduri, pentru că nu ai încotro… Ăsta e adevărul prezent…
Cel mai teribil e când șeful nu te apreciază, îți arată spatele, te blochează sau îți spune pe șleau, ”Ce mai ai tu de făcut?” După 35 de ani de muncă și experiență în domeniu s-auzi aceasta și nu o dată, este dureros. Și după ani de rugi la șefi pentru condiții normale de muncă, și pentru un calculator performant, că de la cel vechi ai orbit și ai nevoie de operație la ochi pentru care nu ai bani… De salariu nu mai discut… Nu ai la cine te adresa, iar când dai peste cineva care pare de încredere, imediat devii dezamăgită…
Oameni buni, dar nici eu nu sunt de fier! Sănătatea nu te întreabă o vrei sau nu, și nici cea a copiilor. Vine timpul când te întrebi, ce ți-a dăruit servicul în schimbul devotamentului tău, decât nervi și boli incontinue? Ai călătorit, te-ai odihnit prin schimburi de experiență precum o fac cel puțin lunar, șefii tăi? Nu, ca de obicei. Banii promiși pentru club, semnate anual în planurile de activitate nu merg niciodată în direcția stabilită… Eu finișez proiectul meu Clubul ”Impresii din viata si carti”, și din acelaș motiv, și pentru a face o pauză pentru că am și alte proiecte de realizat, sper mult la atitudine și ajutorul adecvat din partea colegilor și protagoniștilor clubului. Facem Cartea!
Principala problemă care roiește în capul meu: ”Oare oamenii nu au obosit de toate acestea?” Într-adevăr, munca mea este necesară, sau cu mine se astupă o gaură, pentru că nu se găsește o altă perspectivă de a organiza acțiuni la nivel mai înalt? De loc nu vreau să mă impun, doar că mă simt terorizată și umilită, atunci când lucrul e lipsit de respect și cineva te lasă nedumerită, pentru că se simte ”șefă” care nu se poate împăca cu gândul că te poți ridica la ”nivelul” ei… Știu totul despre munca mea, doar că sunt un omuleț practic și îmi reduc acțiunile la fapte… De la fapte la vorbe dure, dacă e nevoie 😀
Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi. Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!
Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.
Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!
Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.
Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!
La Clubul ”Impresii din viata si carti” se întâmplă minuni: fiecare personalitate vine cu experienţa ei de viaţă tot mai impresionantă, şi de această dată protagonista cu nr 97 LuciaCACIUC-ROŞIORU, a fost foarte convingătoare. Şi atunci când susţine argumentul că ‘’Omul cât trăieşte învaţă”. Şi că în prezent pedagogii nu sunt tocmai în vogă și specialitatea de pedagog, este, de fapt, o vocație. Educaţia în opinia sa presupune mai multe componente în sensul deplin al cuvântului: anume în ”Educaţia de cei şapte ani de acasă” este nevoie de o reformă revoluţionară începând cu părinţii, mentalităţi şi stereotipuri. Se presupune valorile care se educă în familie, schimbările mai avansate la nivel de republică, ”care urmează să pornească de la noi”. Fiecare trebuie să conştiinţizeze că există un potenţial pe cale de a pleca din ţară, că există pericolul să rămânem fără cadre didactice… Omul şi pedagogul din Lucia Caciuc-Roşioru este frământat de riscuri şi rezolvările problemelor ivite în urma ideologiilor politice, şi totuşi este optimist şi radical pornită… să reuşeaşcă! Nu este de neglijat nici salariul cadrelor didactice, instabilitatea şi cerinţele multilaterale în domeniu care se pun în faţa lor… Agenda Luciei este foarte încărcată, dar se stăruie să depăşească chiar şi timpul pentru a contribui în toate demersurile şi proiectele profesionale. Apreciază mult tinerii care vor să înveţe, le acordă atenţie sporită şi promovează pe cei talentaţi, dar este o temă aparte…
Are o legătură strânsă cu familia ei. Cu surioara Rodica, cu părinţii, pedagogi înrădăcinaţi: Vasile Roşioru, profesor de educaţie muzicală Liceu Teoretic ”Hyperion”, Durleşti, şi regretata mama Valentina Roşioru. De fiecare dată cand Lucia priveşte filmuleţul despre părinţii ei, are emotii puternice. ”Mai apare un element nou… ce face timpul cu noi”- spune ea. Şi atunci când se întâlneşte cu prima ei dragoste (cum obisnuieşte ea să zică), cu elevii din prima promotie, astăzi oameni în toată firea, – satisfacţia ”binelui făcut” pe care o primeşte este extraordinară! Manifestă atâta dragoste pentru fiecare, şi speranţă că avem oameni cu care ne putem mândri în continuare… Este chiar foarte mândră de ei şi îşi vede o particică din muncă făcută prin realizarile lor… Şi foştii ei elevi primesc o reală plăcere să o revadă.
Vizionaţi filmuleţul şi imaginile de la eveniment mai jos. O activitate – în cadrul sediului Bibliotecii Centrale BM B.P.Hasdeu. Cu moderatoarele de excepţie Rodica Roşioru (sora) şi Maia Bănărescu (Ombudsman, Avocatul Copilului). Cu prietenii şi colegii de respect. Imagini şi cuvinte care ajung la inimi, şi care le puteţi aşterne adânc în memorie, dar şi mai adânc în suflet. Pentru ca şi copiii şi fraţii să înţeleagă ce este de fapt, educaţia prin spirit… Cei şapte ani de acasă sunt la fel de convingători, în special de la persoane inteligente. Şi, precum a spus Rodica Caciuc-Roşioru: ”Copiii fericiţi sunt cei care au părinţi fericiţi” Eu mai adaug şi o societate fericită împreună cu ei… (Svetlana Vizitiu)
Anatol Caciuc(soţul protagonistei):”Deși pe parcursul vieții citim mai multe cărți din care am putea învăța multe lecții, în goana timpului, nu reușim să le însușim. Or, am putea învața să prețuim aproapele, omul drag, cu care ne sincronizam destinul. Uneori, împovărați de grijile cotidinianului, nu remarcăm calitățile bune ale omullui de alături. Supărați de anumite situații, uneori, nici nu ne interesăm care ii sunt preocupările, bucuriile, realizăîrile. Și iată că reuniunile Clubului ,,Impresii din viață și cărți” oferă posibilitatea de a descoperi, redecsoperi calitățile cu care a fost înzestrat omul de alăîturi. Intrăm în universul său sentimental. Astăzi, 24 mai, am împărtășit bucuria unei asemenea reunini, a cărei protagonistă a fost soția Lucia. Toți cei care au vorbit, sincer, cu dragoste, au argumentat dăruirea, pasiunea pentru tot ceea ce face pe dimensiunea profesionala. Cu dragoste de oameni. Dar, nu mai puțin important este că a reușit să mențină un echilibru în viața de familie. Și, de loc ușor acest lucru, mai ales când ,,Te încearca viața uneori, îți dă prea mult și-ți ia înapoi…„
Rodica Rosioru:”Mulțumim mult, Stimată D-na Svetlana Vizitiu Impresii pentru aceasta minunată experiență, pentru oportunitatea de a redescoperi, de a reciti file alese din viața și activitatea unui om! Vă dorim putere și inspirație în acest proiect, invitați interesanți și impresii din viață frumoase!💗
Lucia Caciuc-Rosioru:”Păstrez bine comoara aceasta în interiorul meu – bunătatea. Cum să dai fără să eziţi, cum să pierzi fără regret, cum să câştigi fără josnicie”
”Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepti şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun simţ şi bunăvoinţă.”
”Ziua Internațională a Familiei este un prilej pentru a ne aminti de cei dragi și de a fi alături de ei, de a le dărui căldura și atenția noastră. Să prețuim fiecare moment pe care îl trăim împreună cu cei apropiați.
”Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni? Mulțumesc, prieteni dragi, pentru susținerea necondiționată!”
”Acest eveniment a trezit în noi ceea ce este mai firesc, omenesc și de dorit să se manifeste în societate – dragostea și afecțiunea față de aproapele nostru. M-au impresionat ochii mamei atunci când a primit bolul cu banii colectați prin care am vrut să transmitem mamei un licăr de speranță. Dacă am reușit să oferim mai mult decât un cuvânt de susținere, atunci e un pas înainte. Este un exemplu demn de urmat și de alte instituții de învățământ și, probabil, ar fi bine să trecem de la tonalitatea aceasta a lucrurilor mai puțin frumoase legate de sistemul educațional spre una mai afectivă, mai pozitivă. Să încercăm să schimbăm noi lucrurile spre bine”
”Ziua începe cu amintiri despre mămica mea, Valentina Roşioru, care ar fi împlinit 66 de ani… Cît de trist îmi este pe suflet că trebuie să spun acest condiţional ,,ar fi”… Acest arc peste timp, revenirea la cele mai frumoase clipe trăite de mămica, îmi dă puteri şi încredere, poate şi certitudinea că ceea ce fac, fac bine.”
”E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem linişte!… E atât de frumos ce simţim!”
”Alege să te bucuri de lucruri mărunte! Nu toţi oamenii au privilegiul să poată deţine imperii. Nu asta reprezintă împlinirea. Avuţiile materiale nu fac decât să te transforme în slujitorul banului.
”Alege să fii frumos, aşa simplu cum eşti!”
” Viaţa nu se explică, ci se trăieşte… Astfel de imagini arata cu prisosință cât de frumoasă este viața!”
”Cât suntem în viaţă, nu putem lua niciodată vacanţă de la îndatorirea de a fi oameni! Vă aștept să discutăm despre lucruri frumoase!”
”Nimeni dintre oameni nu îţi va putea spune de ce exişti, dar dacă tot eşti aici, străduieşte-te să dai un sens existenţei tale.. Oameni dragi care traiesc intens fiecare clipa!”
”Cele mai frumoase lucruri din viaţă, cele care rămân pentru totdeauna în noi, nu sunt „lucruri”… Sunt oameni, situaţii, sentimente, emoţii.”
DESPRE LUCIA CACIUC-ROSIORU câteva impresii de la prieteni si colegi:
Viorica Caciuc :”Ca la lecțiile de istorie, inspirat, convingator, intersant!!! Sanatate amândurora si succese pe segmentul fiecăreia de activitate, sunteți deosebite”
Nina Horjan ”Dna Caciuc! Dvs emanati caldura si sinceritate. Alaturi de dvs ai chef de noi realizari.Pe bune. Va multumesc.”
Dina Pavaleanu ”Om cu suflet bun si cu inima mare si plina de bunătate ,ce aduce numai caldura peste tot.Multa sanatate si mult succes Doamna Lucia Caciuc-Rosioru.”
Olguța Zaharia-Galben ”Frumosul, delicatețea, bunătatea, generozitatea Vă sunt baza personalității Dumneavoastră. Prin aceste calități sunteți deosebită…..și cu farmec aparte ce Vă aparține.”
Valentina Volontir ”Sà paşiţi ferm pe raza ce va prins calea. Urmele sunt frumoase şi par a fi rodnice. Apreciem diplomaţia, maniera şi atitudinea colegialà.”
Violeta Cerba ”Succese țn activitate dna Lucia Caciuc-Rosioru! Numai o persoană cu inimă mare ca dră poate să activeze fructuos în acest domeniu interesant , sensibil și foarte important!”
Galina Lozovan ”Să vă de-a dumnezeu sănătate și forte pentru tot ce faceți. Apreciem ceea ce faceți. Vă Mulțumim.”
Istorii Urbane: ”Nu numai trăsăturile feței și puțin din caracter se transmit genetic. Mama-natură mai știe să prețuiască cele mai omenești, valorice și frumoase calități umane. Crede că e păcat să se piardă odată cu trecerea omului în neființă și le transmite mai departe. Așa se întîmplă că dragostea purtată tuturor copiilor, dorința de a educa și transmite cunoștințe, într-un cuvând, pasiunea pentru pedagogie poate dura…generații. Acesta este cazul familiei Roșioru, o mică dinastie de profesori.”
Valeria Bejenari ”M-au cuprins niște emoții pozitive și amintiri plăcute. Lecțiile de istorie vor rămâne în suflet și în gând prin capacitatea d-nei Lucia Caciuc-Rosioru de a ne cultiva dragostea pentru neam și țară!”
Oleg Ababii ”Superbă dinastie de Dascăli! Moldova-Franta… cu stropi de viață și cu înaripare! Să ne trăiți!!!”
Elena Enachi ”O familie unde toti membrii au un suflet mare. Am simtit prin sustinerea feciorului, cand a avut de trecut prin momente crele la liceu. Sunt persoanele care oricand sunt gata să intindă o mână de ajutor. Tot respectul pentru ei.”
Date biografice:
Funcţia în prezent: Sef interimar la Directia municipala pentru protectia drepturilor copilului si consiliera pentru Probleme Sociale (Primaria Municipiului Chisinau). Născută la 5 iulie 1971 în orăşelul Durleşti. Absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, facultate de istorie şi a Academiei de Administrare Publică. Masterandă la Universitatea Pedagogică Ion Creangă. Profesoară de istorie, consilier al primarului general al municipiului Chişinău. Căsătorită, are o fiică…
O descriere fantastică pentru un suflet fascinant!Culoarea ei este unică precum şi Personalitatea sa. Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Ea, cea care poartă povara înţelepciunii, întruchipată cu cele mai nobile valori – dăruire, adevărul, perseverenţă, curajul şi răbdarea. Veselă şi dinamică precum o cunosc oamenii… Puternică şi plină de viaţă, are o voinţă extraordinară, pe care toţi o admiră! A fost profesoară, directoare la liceu, concilier… Este prima femeie primar în unul din cele mai mari sate din Republica Moldova – Costești (Ialoveni). În continuare, prin faptele şi cuvintele sale le cultivă oamenilor dragostea faţă de plaiul natal, de valorile naţionale, şi educând copiii să fie cetăţeni adevăraţi şi… să se întoarcă Acasă oriunde n-ar pleca ei… Merită toată recunoştinţa din partea sătenilor şi a tuturor moldovenilor. Povestea Nataliei PETREA este una grozavă! E clar că n-a fost niciodată plictisitoare. A trecut prin provocări, are colegi şi prieteni minunaţi cu care se mândreşte, a pierdut unele lucruri, dar a câştigat şi mai multe, şi… nu s-a dat bătută niciodată. Este o ‘’răsfăţată’’ a destinului cu multe surprize şi noroc, da, chiar aşa este! Ascultaţi ce spune primăriţa şi cei care au venit să ne împărtăşească cu impresiile lor la Clubul ”Impresii din viata si carti” la şedinţa de astăzi despre protagonista nr.91 a Clubului ”Impresii din viata si carti”… Fiecare participant, prieten sau membru al familiei aduce contribuţia sa personală cu opiniile proprii la club, şi este clar că evenimentul de azi a avut un farmec special cu un aer relaxat şi înţelept care ne-a luminat şi făcut ziua mai frumoasă, în special, ne-a surpins grupul folcloric ”Haiducii” cu trâmbiţe şi sunete naţionale atât de dragi sufletului nostru… Se merită să-i ascultaţi povestea în filmele şi albumul cu Titlu de mai jos. Mulţumiri special şi pentru moderatoarea şedinţei – neobosită şi fermecătoare Galina Codreanu, jurnalistă (TV Moldova1)! Vedeţi albumul accesând Titlu: Natalia Petrea – primarita de la Costestişi urmăriţi în continuare filmele de la eveniment:
Despre fiecare participant la eveniment sau despre cei apropiaţi spiritului ei primăriţa Natalia Petrea a găsit un cuvânt bun şi de laudă, ascultaţi şi voi ce spune ea despre meritele fiecărui – cu drag şi cu inimă!!
Anton Petrea soţul (‘’omul care ţine casa,cît eu ţin drumul’’) , fiul Mihai Petrea ‘’mostenitorul nostru neinsurat incă’’, fiica Rodica şi ginerele Grigore, cu nepoţica de 2 anişori (stabiliţi la Londra), mătuşa Ioana sora mamei decedate (‘’De cind mama nu mai este,o inlocuieste,unul din rarii oameni careare grija de mine intrebindu-ma simplu:cum te simti,mai ai borş acru,să-ţi mai fac niste sarmale… ‘’), nănaşii Ana şi Tudor Petrea – ‘’parintii nostri spirituali’’, finii Valentina şi Grigore Midoni – ‘’prietenii noştri’’, ‘’diriginta mea,omul care mi-a croit drumul in viaţă’’ – Parascovia Carp; Bivol Margareta, ‘’colega mea de clasa, cu care am concurat la invaţatura pina am absolvit amindoua scoala medie de cultura generala nr.2 Costesti cu medalie de aur’’;Borta Svetlana, director Liceu, ‘’scoala pe care am absolvit-o si unde am fost profesoara de română în perioada 1990-2006 şi director in 2011-2015,care duce estafeta directoriei azi’’; Miron Natalia, profesoara de română, ‘’urmaşul vocaţiei mele’’; Sîrghi-Gavriliţă Rodica,colega şi prietena mea de facultate, ‘’în cinstea ei mi-am numit fiica cu acelaşi prenume’’, Azi-profesoară de română, Călăraşi; Cotovan Maria, colega si prietena de facultate, cea ‘’cu care am imparţit toate secretele tinereţii’’, Azi-director,gimnaziul Bălăbăneşti, Criuleni, profesoara de l. română; Lidia Bivol, grefieră în primăria Costesti, ‘’cea care m-a ajutat mult in funcţia de secretar pe care am deţinut-o in 2003-2007, omul-computer al satului,stie aproape pe toţi locuitorii satului care sunt peste 11000’’;Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni în anii 2007-2011, ‘’omul care m-a numit în funcţia de vicepreşedinte al raionului Ialoveni,perioadă pe care o consider „armata vieţii mele”; Victor Pletosu,’’specialistul nostru pe tineret, Consiliul Raional Ialoveni, discipolul meu în APL,cel mai ascultător elev’’;Stelian Coreişa, şeful Secţiei Asistenţă Socială,CR Ialoveni,2007-2011,’’coleg de serviciu în aceasta perioadă,şi cu care am implementat multe reforme noi în asistenţa socială;Monica Babuc,ministrul Educaţiei şi Culturii,’’omul care m-a îndrumat şi m-a format şi ca politician în perioada 2005-2009,actuamente suntem din nou college, dar de partid’’; Ion Sulă,ministrul agriculturii n perioada 2014-2015,’’omul care m-a făcut PRIMAR’’;Mereacre Elena,consilier local, ‘’omul care m-a încurajat să devin Primar’’; Gîncota Fiodor, primar în perioada 2004-2011, ‘’am lucrat împreună în 2004-2007 atunci când eu am deţinut funcţia de secretar al satului, ‘’un om care tace si face’’;Nedelciuc Daniela, presedinte organizaţia de femei, PDM Ialoveni, ‘’un om dedicat funcţiei sale’’;Maria Bivol, specialist în relatii cu publicul, scrierea si implementarea proiectelor în primaria Costeşti, ‘’omul care a adus ‘milioane’ în satul Costesti prin proiectele scrise si fara de care nu am fi avut realizări’’; Oleg Mereacre,vicepreşedintele raionului Ialoveni, ‘’cel care ţine foarte mult la dezvoltarea satului natal’’;Nadejda Darie,consultant, ‘’doamna de fier la CALM, fost primar cu 5 mandate r.Nisporeni; Ion Scutaru, profesor de religie în LT Costeşti, diacon la biserica Sf.Nicolae din sat, ‘’un om cu o poziţie civică înaltă şi cu o moralitate sănătoasă’’; Gîncota Vera, profesoară de limba engleză în LT Costeşti, ‘’ghidul meu metodic în calea devenirii mele pedagogice cînd am pornit cariera în 1987 în gimnaziul Costeşti unde dumneaei era director adjunct’’;Moşneguţu Elena, primar al satului vecin Hansca, al treilea mandat, ‘’unica colegă doamnă primar din raion’’; Ţurcan Andrei, viceprimarul satului, ‘’mâina dreaptă a mea, în mod special, în domeniul tehnic’’;Andronic Angela, ‘’unica mea sora şi cea cui pot sa-i spun orice necaz’’!
Despre Natalia Petrea spun prietenii şi admiratorii:
”O fire activa, glumeata, sociabila, deschisa catre nou, saritoare la nevoie, mereu cu gandul la oamenii din sat, Natalia Petrea-primarul de Costesti, invita prietenii la o intalnire de suflet, cu indemnul „Sa facem din fiecare zi o Sarbatoare!” – Galina Codreanu
”Va apreciem pentru succesele si izbinda de care dati dovada.Va urmăm.” – Zina Rosioru
”Pe d-na Natalia Petrea o cunosc de micuță, când am fost numită dirigintă la clasa a cincea în care învăța Dumneaei. A fost o elevă sârguinciosă. A terminat școala medie de cultură generală cu Medalie de Aur, după care și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chișinău, pe care l-a finalizat cu Diplomă Roșie. S-a întors la lucru în școala natală, unde chiar din primii ani de lucru elevii Dumneaei au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele raionale de limba română și chear locul I la olimpiada republicană de limba și literatura română. A avut mereu o poziție activă și corectă în colectivul pedagogic și de elevi, datorită cărui fapt și-a câștigat stima șirespectul celor din jur. De asemenea a fost activă în rezolvarea problemelor satului și în viața politică din țară. Este o persoană ambițioasă, harnică, inteligentă. Dacă își pune în gând ceva, acționează în așa fel, că numaidecât îndeplinește. Numai în 2,5 ani de când a devenit primar al satului Costești, care este un sat mare și cu multe caractere destul de diverse a reușit să ducă la capăt un șir de proiecte și să înceapă altele destul de serioase. Fiind o femeie bună, inteligentăa rezolvat unele probleme ale bătrânilor, acordă mare atenție tinerilor, sportului. Datorită susțineri Dumneaei ca primar au reînceput săpăturile arheologice la situl „Orașul medieval Costești”, se pregătește reeditarea Istoriei satului Costești. A stabilit relații foarte bune cu mai multe localități din România și datorită acestei colaborări rezolvă multe probleme ale satului. Este o soție, mamă, bunicuță bună și iubită. Ca fostă dirigintă, mă mândresc că a fost eleva mea.”Parascovia Carp.
”Omul sfințește locul și nu contează genul” – Așa și-a convins electoratul să o voteze, le-a adus argumente că poate, că are capacitățile necesare, chiar dacă în societatea din care face parte încă mai persistă mentalitatea patriarhală. Susține femeile, susține implicarea lor viața publică, și este adepta echilibrului gender, menționând totodată că lucrurile frumoase se fac împreună, atât cu bărbații, cât și cu femeile. În cei doi ani de când a preluat conducerea primăriei a reușit să implementeze proiecte importante și mari, iluminare, apeduct, sistem de canalizare și drumuri construite de la zero. Prin deschiderea sa către noi provocări a reușit să câștige proiecte cu finanțare externă în beneficul cetățenilor din localitate, iar unul dintre ele ține de construcția unui Complex Turistic Sportiv de o importanță națională.O altă calitate a doamnei Petrea, pentru care merită toată aprecierea este comunicarea cu cetățenii pe toate canalele, și online, direct, adunări cu cetățenii, ședințe, etc. Întotdeauna și-a dedicat timpul și răbdarea pentru a discuta cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna a putut să le rezolve problemele, efortul ei a fost mereu apreciat.Personal am avut ocazia să îi fiu aproape în moment frumoase și mai puțin frumoase, dar întotdeauna a dat dovadă de cumpătare, echilibru și credință că va fi bine, iar pentru acest lucru are toată admirația mea!” – Maria Bivol, Specialist în scrierea proiectelor, Primăria Costești
”Cu înaltă vibraţie sufletească scriu despre distinsa doamnă profesor Natalia PETREA, primar de Costeşti, personalitatea notorie care înnobilează viaţa publică a raionului Ialoveni adunînd în palmares mulţi ani de activitate, de muncă şi dăruire în administraţia publică locală, fapt pentru care se bucură de meritatele aprecieri ale cetăţenilor şi ale partenerilor pentru dezvoltare durabilă. Ne exprimăm înalta preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea merituoasă în calitate de profesoară de limbă şi literatură română s-a remarcat prin talentul, vocaţia şi stilul original de a captiva elevii în timpul lecţiilor, cultivîndu-le cu dragoste şi omenie, simbioza armonioasă a valorilor esenţiale ale culturii naţionale. O distingem ca un manager performant şi veritabil al Liceului Teoretic Costeşti, care s-a impus prin atitudinea inexorabilă şi riguroasă faţă de procesul educaţional, prin maniera sa academică, prin puterea de pricepere şi de creaţie, prin adînca înţelepciune şi înalta frumuseţe sufletească. S-a afirmat şi ca unul din cei mai buni funcţionari publici în calitate de secretar al Consiliului Local Costeşti, prin grija, atenţia şi măiestria curajoasei doamne, pe care o manifestă în elaborarea, aprobarea şi asigurarea executării actelor administrative. Admirăm şi suntem uimiţi de efortul imens al doamnei Natalia PETREA în calitate de vicepreşedinte al raionului Ialoveni în implementarea cu succes a politicilor educaţionale, culturale, sociale, de tineret şi sport, fapt care i-a confirmat prestigiul de Om al ideii şi al faptei care sfinţeşte locul. Credinţa populară că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte, ne sugerează valoarea multitudinii de proiecte comunitare şi complementare, implementate cu responsabilitate de doamna primar de Costeşti, înzestrată atît de generos cu inteligenţa şi eleganţa ţinutei impecabile, pe care o împărtăşeşte cu noi tinerii pentru a ne desăvărşi calităţile şi competenţele etice. Regăsim împlinirea şi rostul vieţii doamnei în familia sa consolidată şi binecuvîntată de Bunul Dumnezeu !”- Victor Pletosu, Specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni
Galina Codreanu: ”Natalia PETREA – un suflet frumos, care radiaza lumina si o stare de spirit aparte. Hotarata, disciplinata, gata mereu sa vina in ajutor, intuitiva si exigenta cu sine si cu cei din jur…Straluceste in societate, starnind o admiratie aproape unanima prin vioiciunea spiritului sau si prin conversatia inteligenta si sclipitoare pe care o poarta…A citit la vremea ei foarte mult, este erudita, stapaneste informatia si face fata usor oricarui subiect abordat. Curiozitatea este ceea ce o impinge in permanenta catre autodidacticism. Natalia Petrea – o femeie de succes, o femeie de cariera, care investeste incontinuu in dezvoltarea personala si profesionala. Are un respect aparte fata de mentorii, care au ghidat-o in cariera si au contribuit la formarea ei ca si pedagog, ca si functionar public. Marturiseste, ca a avut noroc de parinti buni de care a ascultat neconditionat, care au pus-o la carte, au invatat-o respectul de oameni si i-au insuflat dragostea de satul natal – Costesti. Natalia Petrea – este un lider incontestabil, un bun gospodar, un deschizator de drumuri, care a reusit performanta sa faca ordine in sat si la Consiliul Local, fapt pentru care este apreciata, in mod special, de catre costestenii seniori.A adus nenumarate proiecte in sat, a schimbat aspectul satului si viseaza, ca intro zi s.Costesti din r-l Ialoveni va deveni cea mai mare destinatie turistica din tara! Sociabila si prietenoasa, cu simtul umorului la suprafata, cu replica mereu la indemana, – Natalia Petrea ramane a fi un om al cuvantului, un om de echipa. Este mandra, ca a reusit sa adune la Primăria Costești oameni dintro bucata, oameni de valoare, care tin la satul natal si vor sa-l vada infloritor. II plac provocarile si oamenii harnici, de cuvant. Adora sarmalutele si placintele coapte de catre matusa Ioana, sora mamei, iar melodiile fredonate de catre Haiducii de Costesti ii luminieaza chipul, o binedispun si o fac sa fie mandra, ca este costesteana…”
Expresii de Natalia Petrea: ”Piatra de temelie a unei vieți frumoase este Respectul!”
”Fără educație moare orice nație! Cadrele didactice merită un salariu decent!”
”Aleg să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Aleg să fiu un om simplu, pentru că un om simplu este o valoare. Aleg să îmi ascult inima, nu ceea ce spun oamenii. Aleg să iubesc faptele, nu cuvintele. Aleg să merg mereu înainte, pentru că înapoi am fost deja…”
”Copiii sunt educați de faptele unui adult, nu de vorbele lui”
”Indiferent cât de educat, talentat, bogat sau grozav ești, modul cum tratezi oamenii spune totul despre tine!”
Natalia Petrea primarita de la Costesti a spus: Anul care vine să ne aducă realizări frumoase în satul nostru, în fiecare casă. Este în puterea noastră de a schimba lucrurile spre bine pentru a avea un trai mai bun.
Natalia Petrea: ‘’Îmi răscoliţi dorul de voi, scumpilor…Împlinirea noastră este în realizările voastre.Multă baftă în plămădirea carierei voastre pe care o realizaţi acum.Înainte spre un viitor european!’’
Natalia Petrea ‘’…Şi nu numai ceai… Avem o vizita foarte utila organizata de NDI, pentru ce le multumim. Avem tare multe de facut la noi acasa. Englezii ne recomanda, dar de noi depinde daca vrem sa facem ca sa fim ca ei.’’
Natalia Petrea: ‘’Bravo, tinerii noştri!.Iată cine va împinge Republica Moldova înainte!’’
Natalia Petrea :’’Dl Ministru Bumacov – nu numai MINISTRU, dar şi OM cu literă mare. Omul potrivit la locul potrivit. Asa-i la noi la PLDM.E o plăcere să faci parte din aşa echipă. Mulţumim, dle Ministru pentru tot ce aţi făcut pentru Costeşti, dar şi pentru ţară.Înainte cu Doamne-ajută!’’
Natalia Petrea :’’Cu siguranţă vom solicita o informaţie despre activitatea taximetriştilor din sat la următoarea şedinţă a consiliului, dar să ştiţi că foarte greu intrăm în posesia unei informaţii transparente din activitatea primăriei…Dar în acest caz tragic care deja s-a întîmplat vreau să cred că organele de drept îşi vor face datoria…’’
”Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. În această zi semnificativă pentru persoanele în etate, care constituie tezaurul naţiunii noastre, permiteţi-mi, scumpii noştri, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi abnegaţia, depuse pe parcursul anilor pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.”
”Satul nostru are nevoie de experienţa, înţelepciunea şi cumsecădenia Dvs.! Dorim din tot sufletul să ne fiţi alături, să ne îndrumaţi şi să ne oferiţi cunoştinţele şi experienţa pe care le aveţi, fără de care nu vom putea progresa, nu vom putea edifica un stat de drept, european, în care fiecare cetăţean să fie auzit şi protejat. Prin activităţile cotidiene ne convingeţi în fiece zi că jucaţi un rol extrem de important în viaţa societăţii noastre şi, prin urmare, trebuie să beneficiaţi de o mai bună calitate a vieţii. Cu plecăciune admirăm energia, luciditatea, înţelepciunea, blîndeţea, demnitatea şi rezistenţa Dumneavoastră. îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin activitatea de o viaţă, şi-au câștigat respectul și au adus o enormă contribuție în folosul întregii societăţi, celor, care s-au sacrificat pentru a ne construi prezentul de care ne bucurăm şi făcând tot posibilul ca noi să putem construi un viitor şi mai bun.”
23 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Un grup de experţi şi voluntari în prestarea serviciilor sociale copiilor şi bătrînilor din Olanda ne-au vizitat satul la 22 septembrie 2015 pentru a susţine copiii cu nevoi speciale din sat şi bătrînii neajutoraţi.’’
6 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Primăria Costeşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă are 5 angajaţi pentru lucrările publice, care au grija curăţeniei în sat. O rugăminte pentru toţi locuitorii satului: Să menţinem curăţenia. În timpul apropiat vom instala coşuri, tomberoane, containere publice pentru gunoi.’’
Date biografice (prescurtat): Natalia Petrea s-a născut la 8 iunie 1966 în s.Costeşti,r.Ialoveni. Căsătorită, are doi copii.În 1983-absolvit şcoala medie nr.2 Costeşti; 1987- absolvit Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău,facultatea Filologie, specialitatea Limba şi literatura română;Din 1987-1990 – profesoară de limba şi literature română în gimnaziul Costeşti; 1990-2003 profesoară de limba şi lit. română în Liceul Teoretic Costeşti / 2003-2007- secretar al Consiliului sătesc Costeşti / 2007-2011-vicepreşedinte al raionului Ialoveni / 2011-2015- director al Liceului Teoretic Costeşti.Din 30 iunie 2015 – primariţă Costeşti. 2010-masterat în Ştiinţe Politice,specializarea Administraţie Publică la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. 2013-masterat în Ştiinţe ale Educaţiei, specialitatea Management Educaţional. Competenţe /calificări/aptitudini:2002- Grad didactic I conferit; 2012- Grad didactic I confirmat./Competenţe de comunicare didactică şi managerială; Abilităţi organizatorice şi de lider. Coordonator al proiectului raional“Pilotarea modelului de educaţie incluzivă” – 2012-2013
Primaria Costesti a contribuit cu filmarile de la eveniment, pe care le puteti viziona mai jos:
Am aşteptat demult întânirea cu această respectabilă Doamnă. Pentru că este foarte interesantă nu doar ca personalitate în sine, este şi o persoană de suflet, sinceră şi expresivă în opinii personale cu multă înţelepciune şi adevăr, dar şi prietenă pentru toată lumea, deschisă şi luminoasă, sociabilă în special pe reţele de socializare, unde este asaltată de cei curioşi, dornici să se molipsească de spirit vesel, inteligenţă şi, pur şi simplu, să afle mai multe la subiectul Familia, Dragostea de oameni, flori, pisici, câineluţi etc. Vorbind despre personalităţi precum Silvia Saca, totul ţine de inspiraţie şi starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbeşti, că trebuie să ai răbdare, este în stilul ei, te lasă să fii aşa cum eşti, nervos sau grăbit, ca apoi să te surprindă tolerant cu vocea ei calmă şi caldă… Trecută prin cumpene şi dureri, este plină de optimism, inspiră credibilitate în realizarea speranţelor. Întră în discuţie, întreabă şi răspunde, vine cu sfaturi şi ajutor la nevoie, – trăeşte orice moment bucurându-se de comunicare cu oamenii, care la fel răspund cu reciprocitate… Doamna Silvia Saca, a 85a protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”eveniment creeat în incintaBibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, – astăzi a venit cu o experienţă inedită de viaţă, a fost o poveste la prezent prin sentimente verbalizate la trecut, impresii despre – familie, părinţii, străbuni, studii, educaţie, cultură, cariera şi toată experienţa de viaţă: simţita-i clipa spirituală prin modul de convingere a cuvântului exprimat atât de sincer şi frumos. Sala a fost plină de public, au venit mulţi tineri studenţi, au venit persoane care ţin la ea şi o respectă. Şi soţulVictor Saca, savantul şi pedagog de excepţie, a fost de la bun început alături de soţie. Deputata Valentina Stratan, omudsmanul, avocatul copilului Maia Bănărescu, Nighina Azizov, Tatiana Isacova şi mulţi alţii au susţinut-o prin cuvinte prietenoase. Dar vă recomand să vizionaţi filmele şi imaginile postate mai jos ca să înţelegeţi istoria ei, – o poveste de viaţă, care pur şi simplu te motivează, te împinge să mergi mai departe, oricât de dificilă ar fi viaţa…
Tatiana Isacova:”Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o întîlnire excelentă cu distinsa Doamnă Silvia Saca, care este o personalitate erudită, inteligentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă.
La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale Doamnei Silvia Saca, care i-au marcat etapele activităţii profesionale.
Foarte mult o apreciez pe Doamna Silvia Saca pentru bunătatea sufletească, noblețea, onestitatea, curajul civic.
O adevărată atmosferă benefică domnește în familia prietenoasă a Doamnei Silvia şi Domnului Victor Saca, o familie unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Sunt cei mai dulci bunici din lume, care-l adoră pe nepoţelul Lucian, care este departe în Statele Unite ale Americii şi este cea mai scumpă comoară a bunicilor.
Le doresc Doamnei Silvia şi Domnului Victor multă sănătate, multe bucurii de la nepoţelul drag, fericire, prosperare în continuare.”
Nadejda Miron:”A fost o prezentare superba! Tineretul are nevoie de asa festivități! Va mulțumesc d. Silvia Saca! Pentru mai multi a fost o schimbare si nou început in viața lui!”
Oleg Solomon:”Felicitari Dna Silvia, sunt mindru ca va cunosc”.
Nighina Azizov, inițiatoarea Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” Vorbiți cu Noi!:”Evenimentul de astăzi a fost un prilej unic pentru mine. Am redescoperit familia Saca dar și pe doamna Saca, femeia soare și persoana dedicată egalității de gen. Este prețios sa Asculți experiența unei doamne care a stat la temelia creării conștiinței de gen in Republica Moldova și a contribuit la dezvoltarea tinerelor generații in spiritul echitații și a egalității!”
Maia Banarescu:”Doamna Silvia Saca o doamna deosebita care a pus umarul fraged la instaurarea democratiei, egalitatii de gen, promovarea femeii in politica moldoveneasca. Si dupa cum v-am spus ieri: Sunteti parte a istoriei Moldovei, deoarece istoria se face de oameni prin faptele lor. Sanatate și doar evenimente frumoase!”
Tamara Caireac:”O lectie de viata pentru toti tinerii din sala……si amintiri ,amintiri pentru ceilalati prezenti care au trait povestea vietii d-nei Saca si au retrait-o pe a lor in paralel. Va multumim pentru povestea cu oameni in viata.Un monolog al sec XX transmis autentic in sec XXI. Sa ne traiti caci creativitatea nu moare.”
Zoia Jalba:”Felicitari, Silvia! S-o tii tot asa! Bravo organizatorilor.”
Silvia SacaDragă Doamnă Svetlana Vizitiu, sincere mulțumiri pentru munca imensă care o faceți pentru dăruirea, și bunăvoință dvs. Și pentru că M-ati convins să împărtășesc experiență de viață toată lumea bună care a venit. Dna Svetlana Respect.
Firească, loială, perfecţionistă, foarte cultă, aduce cu sine un plus de profesionalism, inspirație, lumină și schimbare. Cu o mare încredere în forțele proprii, un generator de idei, un excelent manager al propriului timp, o doamnă model, o femeie de succes, soție iubitoare și profesionistă în domeniul ei de activitate.
Doamna Valentina Stratan este o persoană căreia îi place mult să comunice cu oamenii și să se delecteze din suflet la toate evenimentele culturale organizate în Republica Moldova, aici și facebook-ul devine un complice pentru a se informa și a fi la curent de toate activitățile.
Ea, Valentina Stratan, deputată în parlamentul R.Moldova, medic oncolog cu renume și un expert în sufletele oamenilor, le mulțumește pentru căldura oferită, pentru omenie și solidaritate. Se încarcă de la ei cu energie pozitivă și o întoarce întreit. Consideră că omul, cât trăiește, învață, ce e ceva firesc. A urmat doctoratul la Institutul Oncologic din Moldova, iar în 2001 a susţinut teza de doctor în biologie, cu specializarea „Oncologie şi radioterapie”. În politică s-a implicat începând cu 1996, ceea ce a motivat-o să studieze domeniul Administrarea Publică şi Managementul, la Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova (2000- 2002). Pe parcursul a circa zece ani de activitate de parlamentar, nu a întrerupt activitatea de cercetător ştiinţific. Nu poate să spună că una îi place mai mult decât alta – ele fac parte din viaţa ei. Cu o atitudine deosebită pentru tot ce o înconjoară, de fapt, este permanent în proces de studiu pentru a cunoaște toate subiectele abordate și în domeniul social, în special, pentru a lua decizii corecte. Chiar și atunci când deciziile pot fi greșite, Dna Stratan realizează că ele înseamnă experiență. Orice problemă la capitolul Statutul, locul și rolul Femeii, ea consideră că trebuie să fie soluționată în mod deschis. Ca de exemplu, despre violența în famiilie și multe alte subiecte social-vulnerabile. Femeile trebuie să fie puternice și să se implice activ în viața politică pentru a reuși în general să schimbe mentalitatea în societate. Adoră călătoriile, o pasiune ce o relaxează și-i provoacă emoții și impresii noi. Preferă să cunoască oameni interesanți, respectă tradițiile și culturile diferite.
Dar și atunci e cu gândul la problemele interne și soluționarea lor. Fidelitatea și dăruirea de sine sunt specifice caracterului ei, – se dedică întru totul activității de partid, respectând colegii, dar și viața de familie nu este de neglijat, și toată liniștea o gaseste anume în sânul familiei sale. Foarte puternică, perseverentă, cu respectul de sine, atunci când e nevoie – insistentă, nu se lasă să fie subestimată, – toate aceste calități imbinate în sine ar trebui să fie forța mortice în orice activitate pentru fiecare femeie, dar și pentru toată lumea civilizată. Și e mare păcat, că avem femei cu caracter și cu opinii proprii obiective referitor la schimbări în țară și nu sunt acceptate pe bună măsură de către unii demnitari de stat… E timpul să guverneze Doamnele!
Îmi plac oamenii cu care nu trebuie să fii ”prudentă” în discuții, și care în orice dezamăgire de viață îți oferă speranță în viitor prin fapte, fie cu o vorbă bună. Aceasta este Doamna Valentina Stratan! – Ani buni înainte, pe care în continuare îi va gestiona cu optimism în orice domeniu ar păși, – să fie de bun augur și cu Doamne ajută! La Mulți ani și multă sănătate vă dorim, stimată și dragă Doamnă Stratan, ani frumoși – (55 de ani împliniţi). Multă reușită în tot ce faceți pentru oameni! Vă mulțumesc pentru ajutor, atunci când am avut nevoie, am realizat personal că o faceți din compasiune pentru oameni, din inimă bună, și nu pentru glorie sau funcții. (SV) ❤
Scurt istoric din cotidianul de deputat pe rețele de socializare):
Valentina Stratan (pictat de S. Vizitiu)
Valentina Stratan: din stagiar – politiciană:” Activitatea mea politică a început în 1996, pe atunci fiind cercetător ştiinţific, stagiar. O dată am fost invitată la o şedinţă a Ligii Creştin Democrate a Femeilor, pe atunci condusă de regretata deputată Lidia Istrati. Nu m-am dus conştientă că îmi doresc să încep o activitate politică, dar cînd am fost la acea întîlnire m-a impresionat faptul că am văzut atîtea femei bune, care veneau din diferite domenii şi toate vorbitoarele m-au impresionat, m-au marcat. Eu la acea perioadă eram interesată de tot ce se întîmplă în lume. Încă pe cînd eram la şcoală, mă pasionau orele de informaţie politică. Nu aveam un concurent în clasă. Acasă aveam multe ziare şi întotdeauna îmi plăcea să decupez şi să fiu la curent cu ce se întîmplă în lume, dar îndeosebi în Republica Moldova. Îmi amintesc cum doamna Istrati povestea ce se întîmplă în Parlament, căci atunci se construia democraţia în Moldova. Am venit acasă şi am zis că îmi doresc mult să schimb lucrurile, să fac ceva. Poate atunci îmi părea naiv, romantic, dar acum uneori mă dezamăgesc, mi se pare că nu reuşesc aşa cum mi-am dorit atunci. Totuşi, cînd fac o analiză retrospectivă şi văd că am reuşit să ajut unii oamenii, mă bucur de venirea mea în politică. Nu regret deloc că am făcut acest pas – am 16 ani de cînd sînt implicată în politică şi vreau să vă spun că nu am mers din partid în partid. Am aderat la Liga Creştin Democrată a Femeilor, care a fuzionat cu ulterior grupul Social-Liberal, iar Partidul Social-Liberal, la rîndul său, a fuzionat cu PD.”
Despre proiectele în viitor:”Îmi doresc să realizez mult mai mult decît am realizat în calitatea mea de parlamentar pînă acum şi îmi doresc să pot activa şi în calitatea mea de cercetător. Îmi doresc ca cercetările în imunologie să-şi găsească un loc şi mai important în domeniul sănătăţii. Aş vrea ca imunoterapia să fie o metodă de tratament foarte dezvoltată, alături de cele care sînt aici la oncologie. Atunci cînd oamenii răcesc, spun că imunitatea este slabă, deşi nu prea mulţi cunosc ce este imunitatea. Mi-aş dori ca această ştiinţă în Republica Moldova să aibă o altă conotaţie, o altă abordare din partea factorilor de decizie şi de aceea încerc şi eu să dezvolt acest laborator pe care îl conduc şi care poartă denumirea de „laborator ştiinţific imuno-genetic”.
Valentina Stratan despre competență profesională: ”Am să mă refer la un aspect care nu îmi place îndeosebi şi anume faptul că este totul foarte politizat. Aş vrea să vă dau doar un exemplu. Am decis să vin cu unele amendamente referitor la domeniul sănătăţii şi am fost la Ministerul Sănătăţii la o şedinţă de lucru cu medicii şefi ai centrelor de sănătate publică. Am observat că acei care au o anumită coloratură politică sînt supuşi controalelor şi verificărilor. Vreau foarte mult să punem în capul mesei competenţa profesională şi consider că, conducătorii acestor instituţii ar trebui să fie în afara politicii, să facă politica de domeniu. Spre regret, de politizarea domeniului au beneficiat mai mulţi profitori, care au fost într-un partid ani de zile şi peste noapte au scris cerere de aderare la alte partide. Asta nu înseamnă că şi-au schimbat comportamentul, atitudinea. Ei beneficiază de rezultatele muncii altor colegi de partid sau a celor care au muncit în partid. Peste noapte îşi schimbă blana şi devin verzi, albaştri sau azurii pentru că aşa este comod. De aceea cred că guvernarea este responsabilă să angajeze pe cei care sînt competenţi şi nu îşi pun la bătaie instituţia sau colectivul în care urmează să lucreze. Acesta este un domeniu foarte sensibil pentru a fi politizat.”
Valentina Stratan:”In aceste timpuri atunci când ca și cum ar începe să se limpezească unele lucruri, cred că este bine să meditam asupra sensului vieții și să intelegem că avem nevoie atât de puțin în viața noastră și atât de mult de sănătate…”
Referințe și aprecieri despre Valentina Stratan selectate aleatoriu din rețele de socializare:
Tatiana Badan, primar Selemet:”Doamna Valentina Stratan, este o luptătoare permanentă pentru problemele sociale ale oamenilor. Fiind o doamnă responsabilă, cu bun simț, am mai apreciat și sufletul ei frumos plin de lumină și căldură. Cunoaște bine problemele sociale și cele din sistemul de sănătate… fiind om politic pune in valoare OMUL! Îi doresc un La Mulți Ani SĂNĂTOȘI ȘI FRUMOȘI!”
‘’Flori de liliac …O discuție interesantă despre această specie… Despre amintiri… și nu numai… O întâlnire plăcută cu o personalitate deosebită! D-na Valentina Stratan, deputat în Parlamentul RM, emană atâta simplitate, feminitate, înțelepciune… Sunt inspirată! Mulțumesc Doamna Valentina Stratan pentru aceste clipe! – Nelly Berezovschi, Director Liceul ”A.Plamadeala”
Silvia Saca: ‘’Emanați bunătate și înțelepciune . Stimata dna Valentina, apreciez inalt activitatea DVS, in special, sustinerea Institutului Oncologic!’’
Nadejda Miron:’’Sunteți superba! Aveti un suflet mare, un caracter puternic, emanati o caldura, care trece prin noi, ca săgeata! Multumim pentru tot, ce faceti pentru țară noastră! Sa va aiba Dumnezeu in paza!’’
Pascan-Elovan Ina:’’Aprecierile dumneavoastra dna Valentina ne onoreaza. Cu astfel de parteneri putem imbunatati mereu calitatea serviciilor noastre. Va multumim!’’
Inessa Sirbu:’’O DOAMNA ADEVARATA SI UN EXEMPLU DEMN DE URMAT!’’
Grigore Petrov:’’Încă un scop atins și o faptă bună pentru cei ce trebuie să aibă grijă de cei mai vulnerabili membri ai societății! Bravo! este un pas important în sporirea bunăstării societății noastre!’’ ( despre un proiect de lege in Majorarea salariilor asistentilor sociali, inaintat de deputata V. Stratan)
Tatiana Berbecaru: ”O cunosc pe distinsa Doamna Valentina Stratan de mult timp si o apreciez la cel mai inalt nivel posibil. M-am convins de faptul ca este o personalitate de mare valoare cu multi ani ani in urma. Zile senine si sperante implinite!”
Date biografice: Valentina Stratan (n. 17 septembrie1962, Peresecina, raionul Orhei) este o politiciană moldoveană, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Cercetător ştiinţific în cadrul Institutului Oncologic. Studii: Colegiul Republican de Medicină din Chişinău, Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Tiraspol, doctor în ştiinţe biologice şi magistru în administraţie publică. Membru al Comisiei parlamentare de protecţie socială, sănătate şi familie. A făcut parte din Comisia de anchetă privind piaţa farmaceutică. Din 2008, este vicepreşedinte al Partidului Democrat. Este doctor în biologie și conferențiar cercetător. Lucrează la Institutul Oncologic din Chișinău de peste 30 de ani: a debutat în calitate de medic de laborator, și, de ani buni, este șefa Laboratorului științific imunogenetic. Este Laureată a Premiului Național 2015 pentru știință, autoare a numeroase articole științifice, publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale, precum și coautoare a unei monografii și a unui compendiu de imunologie. Pentru merite deosebite în dezvoltarea sănătății, contribuție la perfecționarea procesului curativ-profilactic și activitate metodico-organizatorică prodigioasă Valentina Stratan a fost distinsă cu „Ordinul de Onoare”.
A supraviețuit morții sale clinice. I-a privit morții direct în ochi, și cu toate că niciodată n-a crezut în ea, acum este ferm convins că există viață și după moarte. Greu de crezut, desigur, dar povestea lui despre viața în lumea de apoi, cu atât mai mult devine convingătoare pentru că naratorul este neurochirurg cercetător vestit și… care nu merge la biserică… Mii de supraviețuitori, mii de oameni sunt care s-au confruntat cu moartea clinică și povesteau despre ”lumina din capătul tunelului”, dar cei de știință insistă că este vorba de halucinații. Sincer vorbind, să găsești un om de știință care crede în viață de după moarte, nu e atât de simplu. Dar unul dintre cei mai recunoscuți și experimentați în domeniul neirochirurgiei din SUA, Dr. Aleksander Eben a devenit și unul dintre cei care crede că experiența lui a fost ceva mai mult decât o halucinație.
Recent, creierul lui a fost atacat de o boală rară. O parte a creierului care controlează emoțiile și gândirea, adică ceea ce ne face umani, – a stopat la el, blocaj complet. Șapte zile a fost în comă. Atunci când medicii au decis déjà să oprească tratamentul, și rudele lui au dat acordul pentru eutanasie, Aleksander Eben brusc a deschis ochii. A revenit la viață… Recuperarea lui a fost un fenomen medical. Dar miracolul real al povestii lui se regasește în cu totul alt context. În acel moment, cât timp corpul lui se afla în stare de comă, omul a plecat dincolo de această lume și parcă se întâlnise cu o ființă angelică, care i-a dezvăluit domeniul de aplicare al existenței super-fizice. El susține că s-a întâlnit și a atins sursa ”Universului însuși”…
Nu este fantezie. Înainte, el nu credea în Dumnezeu, nici în lumea de apoi, nici în existența sufletului. Astăzi, celebrul medic pentru evoluția lui profesională consideră că adevărată sănătate poate fi dobândită doar atunci când înțelegi că Dumnezeu și sufletul sunt o realitate, iar moartea – nu este capătul călătoriei noastre, ci doar un punct de trecere al existenței noastre în altul. Nu ar fi oferit nimeni atenție acestei povești, doar că s-a întâmplat într-adevăr cu o persoană atee, absolut indiferentă credinței. Istoria a devenit revoluționară, deoarece nici un cercetător științific, fie și o persoană cu credință nu poate ignora experiența lui sau faptul revenirii lui din comă la viață… La urma urmei, mulți dintre pacienții lui, de asemenea, cândva au revenit la viață din comă. Unii dintre ei susțineau aceleași povești cu ”soarele din tunel”, dar atunci neirochirurgul cunoscut le considera, pur și simplu, halucinații… Acum Eden le poveștește studenților lui despre ceea ce a pătimit, și nimeni nu-l consideră nebun… Din cartea lui A. Eben ”Proof of Heaven: A Neurosurgeon’s Journey into the Afterlife” aflăm că experiența de moarte clinică, de obicei, schimbă încredibil de mult omul, și dacă ați avut o boală gravă, fie un accident major, aceasta vă poate influența viața mult mai mult decât vă puteți imagina. Cartea a fost vânduta într-un număr de două milioane de exemplare la nivel mondial. Succesul volumului său a dus la scrierea unei noi cărţi: „The Map of Heaven: How Science, Religion, and Ordinary People Are Proving the Afterlife” / „Harta cerului: Cum știința, religia și oamenii obișnuiți dovedesc viața de apoi”. În acest nou volum, autorul face echipa cu înțelepții din trecut, cu oameni de știință moderni și cu oameni obișnuiți care au avut experienţe spirituale profunde pentru a arăta realitatea raiului și adevăratele noastre identități ca ființe spirituale. Vă recomand să citiți cele mai izbitoare momente din călătoria autorului în lumea de apoi…
”N-am invidiat niciodată pe cei care au crezut că Iisus, pur și simplu, a fost mai mult decât un om bun – o victimă a societății. I-am compătimit profund pe cei care credeau că undeva, acolo, există un Dumnezeu, care ne iubește cu adevărat. De fapt, eu am fost cel care i-a invidiat pentru sentimentul de siguranță, de apărare, – un simț care le oferea această credință oamenilor. Însă, eu ca om de știință, pur și simplu, am știut, dar n-am crezut. Nu există o explicație științifică a faptului că în timp ce corpul meu era în comă, mintea și lumea mea interioară au fost în viață, bine-sănătoase, nu! În același timp, cât neuronii din cortexul cerebral au fost învinși de bacterii, conștiința mea a plecat în alt Univers, mult mai mare, – o dimensiune, pe care nici nu mi-am putut imagina și pe care preferam să cred una ”ireală”. Ea există, și ceea ce am văzut și am cunoscut, literalmente mi-a deschis o lume nouă: O lume în care noi suntem mult mai mult decât un creier și un trup, pur și simplu, și unde moartea – nu e o atenuare a conștiinței, ci mai curând capul unei călătorii enorme și foarte pozitive… În Rai totul este intens şi unit, totul este Unul. Mă simţeam ca un fluture într-un roi cu milioane de alţi fluturi care zburau împreună. Auzeam imnuri, un cor cântând, iar ecoul vocilor mă învăluia, simţurile mele se amestecau, văzul şi auzul nu mai erau separate. Auzeam frumuseţea şi vedeam muzica. Iar muzica era doar manifestarea unei bucurii pure, pe care aceste fiinţe nu o mai puteau ţine în ele, bucuria trebuia exprimată.”
Astăzi, primarul m-a surprins. Nu știu dacă a fost întâmplător, cert e că am ieșit din același troleibuz. L-am observat abia la ieșire. Era singurel, fără pază de corp, modest, și arată mai tinăr pentru anii care-i are. Nu avea de loc înfățișare de învingător. Simplu, neobservat, în orice caz, nu s-a auzit nicio forfotă de spaimă sau trimbiță de uimire în troleibuz. Avusem impresia că n-a fost recunoscut de pasagerii troleibuzului nr. 8. Apoi, mi-a venit ideea, să ne imortalizăm prin imagine, să afle și ceilalți oameni ai capitalei, că primarul lor merge cu troleibuzul, și nu contează, dacă este întâmplător, fie că a dat mașina lui la reparație sau dacă a avut de mers doar două stații… Mă recunoscu și el, fie poate așa a vrut să spună primarul… La plimbare? – Nu, e mult de lucru! – a răspuns Dorin Chirtoacă
Bine atunci, voi scrie eu, cum trebuie să Fie un Primar în opinia mea… Poate va fi util pentru următoarea generație de primari moldoveni? Ștefănei și Duca voievozi, precum nepoțelul meu vede în fiecare pe Ștefan cel Mare, fiind impresionat de poveștile despre el…
Cum ar trebui să fie un primar? Mai întâi de toate, el trebuie să fie o persoană decentă și un profesionist. Dar, aceste calități, mi-e teamă că experții electorali nu i-au în considerație. Omul poate fi bun, dar nu și profesionist în domeniu. Lipsește curajul de a convinge oponenții în concepțiile sale. Oricare calități nu ar dispune, nu contează atunci când primarul nu este ales, ci numit. Iar o persoană decentă dacă nu poate rezolva problemele, în mod normal, ar trebui să demisioneze…
Ce este mai grav, e atunci când poporul n-are nicio idee, ce calități ar trebui sa-l facă pe primar un învingător. La noi, câștigă oricine vorbește frumos, și se face convingător prin oratorie. Nu și prin fapte, precum ne dovedește istoria din era primarilor… Trebuie de eradicat vulgaritattea și servilismul în cultură, la fel și în politică. Apropos, despre faptul că un primar trebuie să fie un Făt-Frumos, cu un corp ca la Van Damme, la fel e o confuzie din partea aleșilor. Moldovenii au nevoie la capul lor de o persoană cu un handicap, care ar fi înțeles mai bine durerea lor. Care ar lua în considerație creșterea bunăstării poporului. Și, care ar măsura nu nivelul șomajului, ci disponibilitatea locurilor de muncă. Și să nu ducă situația orașului într-o stare oribilă. Este foarte important! Trebuie să fie la fel de fidel, nu unui partid, ci tuturor moldovenilor, celor care locuiesc în capitala noastră. Și dacă există posibilitatea, să facă ceva util și pentru vecinii noștri, și nu contează, în ce limbă vorbesc.
În funcția de primar trebuie să fie o persoană care cunoaște excelent orașul și problemele lui, și ce-i mai important, – să fie gata să rezolve aceste probleme, nu doar cele ale partidului cărui aparține (este la fel de bine de menționat și unui președinte de stat). Acesta trebuie să fie un manager eficient, cu experiență, un gospodar cu princiipii morale înalte. Acesta trebuie să fie un conducător cu rezultate pozitive, să știe să ”dea cu pumnul în masă” atunci când este ”scuipat” de subordonații lui, nu să cedeze când e intimidat de o voință politică. Politica la o parte! – atunci când e vorba de suferințele omenilor care te-au votat! Execută-le cerințele, nu fi orb, – problemele și rezolvarea lor îți stau în față! Dar și să ceară orășenilor ajutorul lor, la fel ar fi… înțelept. Să fie în comunicare permanentă cu ei, nu să fugă de responsabilități.
Primarul trebuie să fie un executor de afaceri de prima clasă, un om cu experiență politică, o persoană care are susținerea parlamentului și administrației prezidențiale, și dacă se ivesc discordii din motive politice, să acorde prioritate nevoilor unui popor… Și atunci când un nenorocit te face ”ou cu oțet” pe rețele de socializare, la fel, să știe să dea replici înțelepte cu convingere că poate rezolva erorile proprii în guvernare… – Discută, nu tăcea.
Un primar care ar uni toți moldovenii, apoi vecinii. Un primar care să nu fie corupt și împotmolit în afaceri scandaloase de corupție; un primar din popor, care reprezintă interesele lui. În ceea ce privește problemele, care apar în mod permanent și care ar trebui soluționate în Chișinău, și în întreagă republică, – primarul cu siguranță trebuie să se concentreze asupra obiectivelor și problemelor semnalate de orășeni astfel ca: creșterea prețurilor, șomajul și locurile de muncă, sănătatea publică, migrația, creșterea infracționalității, suicidul tinerilor, abuzul de droguri, învățământul școlar, criza morală și cea a culturii în general, salariile, corupția, slăbiciunea guvernului, absența unui program stabil de dezvoltare a economiei, integrarea și investiții economice, ecologia și mediul înconjurător, mirosul urât în oraș, pensiile mici etc.
Abia la rămas bun, am observat că Primarul Dorin Chirtoacă a mers nu la ”zebră”, ci în grabă a trecut neregulamentar strada. Mi s-a părut derutat, rătăcit în gânduri și, deja nu acea persoană încrezută în sine. Sincer, mi se făcu milă, ca de propriul meu fiu… Și de ce toți știu doar să dea ”ghionturi” în direcția primarului în loc să se adune împreună ca să dea ajutor (”umăr la umăr”) pentru a ridica economia, de exemplu, sau să rezolve cele mai grave probleme ale capitalei? Că primarul fără suportul nostru nu este atât de convingător… Greu, oameni buni, greu de tot. Dar decât să dai jos un primar ales de noi – să-l ajutăm să fie perfect … la fel ca noi… 🙂
Uneori, deşi s-a tras cortina, ai senzaţia că spectacolul încă nu s-a terminat. Că şedinţa Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” continuă, că ropotele de aplauze îi aduc pe protagoniştii ‘’vinovaţi’’ pe scena deschisă a Sediului Central al Bibliotecii Municipale ‘’B.P.Hasdeu’’, şi te bucuri de un bis, eventual! Dar, s-a dus şi şedinţa a 69 cu ultimul, al 67-lea, protagonist în acest an 2016, – în persoana unei tinere de excepţie, frumoasă şi talentată, o poetă de suflet care merită toată atenţia şi pentru că versurile ei te pătrund la inimă! Dorina Codreanu, ea este eroina de azi! Iată unul din versurile ei, în ajun de an nou: veţi simţi tot spiritul sărbătorilor de iarnă, şi vă vor sensibiliza prin caracterele redate…
”Nu vreau cadouri scumpe de Crăciun/Și nici brăduți cu globuri și beteală,/Întoarce-mi Doamne început de drum,/Eram copilă și mergeam la școală./Să gust din nou din mărul vieții,/Cu cărți să-mi fie plin ghiozdanul,/Să-i știu în floarea tinereții/Pe cei ce mi-au pornit aleanul./Întoarce-mi mama tânără, frumoasă,/Cu părul lung și negru de apus,/Crăciunul care îl făceam acasă/Era un basm de dragoste pătruns./Îmi vreau bunicii cu a lor povață,/Să imi repete zeci și zeci de ori/,,Ca să ajungi un om frumos în viață/Fii bun oricând, nu doar de sărbători’’/Și vreau zăpada ce era odată/Îmi vreau colindele cântate înapoi,/Întoarce-mi bucuria nesperată/În rest, nimica Doamne eu nu voi!/Nu vreau cadouri și nu vreau beteală/Nu-mi trebuie a lumii false bogății,/Tu iartă-mi Doamne a mea îndrăzneală/Și fă-mă iar copil între copii!” – (o poezie superbă de Dorina Codreanu)
Tânăra Viorica Săculţanu a debutat în moderare a şedinţei clubului şi acest lucru i-a reuşit de minune. Interpretul şi actorul Vitalie Todiraşcu a cântat, ca de obicei, cu vocea lui şuperbă; scriitorii Veronica Pârlea-Conovali şi Victor Cobzac au cuvântat şi recitat, la fel a recitat şi tânăra Natalia Pintea. Elevii de la gimnaziul nr. 7 din Chisinau, cu emoţiile ce-i caracterizează, ne-au recitat cu suflet din creaţia Dorinei Codreanu… Ana Codreanu (sora), Ana Onică scriitoarea, Olga Vozian, Mihaela Iucal-Starciuc (colege de facultate) şi-au exprimat toată recunoştinţa prin referinţe la adresa protagonistei… S-a bucurat mult şi Vasile Vizitiu atunci când a ”descoperit” că poeta Dorina este la fel din raionul Floreşti, precum şi dumnealui, şi a ţinut să menţioneze talentele native ale consătenilor… Tombola cu cărţi de autor şi cu autografe au inviorat publicul. Au recitat şi declamat elevii, prietenii, scriitorii, fanii, – ce s-ar mai dori mai mult la aceste evenimente? Recunoştinţă şi Respect! Dorina le-a meritat absolut! Toate cele rostite, toată povestea şedinţei de astăzi la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”– vă sunt oferite cu plăcere în acest album evidenţiat, pe care trebuie doar să-l accesaţi:
Şi acest filmuleţ de la evenimentul de azi să vă bucure privirile:
”Casa mare a bunicii/Cu miros de busuioc,/Cu gutuie pe fereastră/Iar la colţuri flori de soc./La lumina lămpii calde,/Buna noastră toarce, ţese,/Din mânuţa ei bătrână/O întreagă-avere iese./Şi-n ungher de sus priveşte,/Lângă-o candelă aprinsă,/O icoana maronie/Ce de timp a fost atinsă./Pe perete stă covorul,/Cu maci roşii, înfloriţi,/O basma ce adunat-a/Lacrimi ude şi fierbinţi./Casa mare a bunicii,/Cu miros de mere coapte/Flori de soc şi romaniţă/Masa plină cu bucate./Iar pe pat langa fereastră/Buna noastră toarce, ţese,/Şi din gura ei bătrână/Se mai naşte o poveste.” –Dorina Codreanu
Dorina Codreanu: Îmi cântă şi acum sufletul de bucurie şi plăcere când îmi amintesc ziua ce a trecut, o zi superbă, specială alături de oameni minunați! Mi-am deschis sufletul şi am dăruit lumină, am primit în schimb bunătate, apreciere şi energie pozitivă! Am pășit împreună pe drumul literar, am citit poezie şi am avut parte de surprize frumoase. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot, doamnei Svetlana Vizitiu pentru dăruire şi organizare, Rica Săculţanu pentru moderare şi desigur tuturor celor care au fost alături de mine. Vă imbrăţişez cu drag!
Lidia Vrabie: – ”Dorina Codreanu, ma faci fericită și ştii de ce? Pentru că în talentul tău, in ceea ce scrii se regăsește sufletul meu. Să te țină bunul Dumnezeu până la cele mai adânci bătrânețe, o ȚARĂ are nevoie de aşa talente! Îți doresc din tot sufletul să fii poeta poporului!”
Constantin R. Idealantin:”Dorina Codreanu este un exemplu pentru tinerii de azi. Am citit din poeziile ei și am rămas impresionat să găsesc frumosul exprimat prin cuvânt, să găsesc simplitate și în același timp profunzime și complexitate. Sunt încântat că am cunoscut-o pe Dorina Codreanu și norocos să fiu motivat de ea pentru a urma această frumoasă pasiune, poezia.”
Natalia PînteaÎmi place stilul Dorinei Codreanu. Scrie cu o sinceritate debordată despre tot ce este viu şi curat. Atinge teme foarte sensibile care mişcă sufletul uman. Naivitatea ei de copil, te face cumva să vrei, să mai rămâi în lumea ei…
Dumitru Drapac: Din puctul meu de vedere, a fost o seara superba cu oameni superbi si cu o protagonista frumoasa si talentata! O experienţa nemaipomenita în care s-au întalnit oameni cu suflet mare!
Date biografice: S-a născut la 13 Martie 1988 într-un sat frumos de pe malul râului Răut, Ștefănești. Mama – Raisa și tata – Andrei doi tineri țărani îndrăgostiți de viața satului și pământ, au cultivat în primul lor copil toată aceasta pasiune oferindu-i o copilărie frumoasă și întreaga libertate de a citi și a desena. Patru ani mai târziu apare și surioara Ana,un pui de soare zglobiu dar care nu împarte cu sora mai mare dragostea de sat și literatură… Unsprezece ani de școală au trecut repede, ani în care Dorina a citit aproape toată biblioteca școlii,remarcându-se prin rezultate excelente la școală și cucerind profesorii și colegii prin primele sale poezii și picturi. Urmează un an de liceu și patru de facultate, unde își ia cu brio diploma de designer vestimentar al Facultății de Arte Plastice și Design, Ion Creangă din Chișinau. Se reîntoarce la versurile sale în 2014, atunci când începe să trimită poeziile sale la un post național de radio din Chișinău. Primind multe aprecieri și încurajări trimite câteva versuri Elenei Volcinschii din România care o include în Antologia sa de versuri și proză,,Sublimul drum al tinerelor slove”alături de alți tineri talentați din Basarabia. Volumul de debut ,,Poeme” a văzut lumina zilei în 2016 Februarie, la editura ,,Papirus Media” din Roman (România) .Cartea, este o minunată culegere de versuri care descrie cu dragoste și amănunte viața satului, copilăria autorului în sânul naturii și alături de familia sa. De asemenea, este gata de editare și al doilea volum de poezii iar altul este în proces. La moment, Dorina Codreanu face parte din Uniunea Scriitorilor Europeni din Chișinău. Și desigur, are serviciul mult visat – lucrează într-o librărie unde are acces la cele pe care le-a iubit o viață întreagă – cărțile!
Preferă simplitate. E suficient să iasă în faţă şi să înceapă a vorbi după care totul va curge lin, firesc… Aşa şi a fost, astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’‘, Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, protagonistă fiind Victoria Ursu, director, nutriţionist, slabesc.md, – despre ea a fost articolul recent în blog. Mămică a doi copii, o femeie fericită, o doamnă distinsă, având vocaţie şi aptitudini de manager şi chemare oratorică, cu o fermitate în caracter şi insistenţă dură pentru reuşita proiectelor sale… Moderator a fost la fel protagonista clubului din anul trecut Lucia Argint, pedagog, – cea care a dechis programul cu un arbore desenat cu întrebări pentru Victoria. Ambele înzestrate cu o inteligenţă nativă, cu o fermitate morală şi cu o pricepere managerială ieşită din comun. Despre toate s-au vorbit, discutat, zâmbit, – cu puţină lume, dar a fost într-adevăr o şedinţă interesantă şi captivantă. S-a meritat, în special, că ne-a ”deranjat” melodia vocii a unei micuţe fetiţe care cerea toată atenţia, ceea ce n-a afectat atmosfera insufleţită, cu adevărat intelectuală, care s-a permanentizat cu sosirea noilor invitaţi cu menţionări şi aprecieri pentru protagonistă şi tematica şedinţei! 🙂 Cu un gând de recunoştinţă sinceră, le mulţumim celor prezenţi şi, în continuare, aşteptăm reacţiile şi impresiile în acest blog! Priviţi albumul deschizând link-ul: «Victoria Ursu la Clubul Impresii din viata si carti»
Puteţi asculta şi viziona filmuleţul mai jos:
De ale Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”…
Am făcut azi cunoștință cu povestea vieții și de succes al nutriționistului nostru autohton Victoria Ursu – o femeie matură și sigură pe ea, care știe să ceară ceea ce are nevoie și luptă pentru valorile sale. Rareori vom întîlni oameni puternici și siguri pe ei care să nu aiba și o doză mare de ambiție. E o altă trăsătură extrem de atrăgătoare a Victoriei Ursu, care dovedește faptul că majoritatea dintre noi suferim de aceleași fobii și complexe, că nu te complaci, că vrei mereu mai mult, că ești dispusă și îți dorești să te dezvolți din punct de vedere personal și profesional . ”Omul care schimbă oameni ”, ne-a demonstrat azi că este o femeie care pune pasiune în tot ceea ce face, cu atît mai mult în lucrurile și persoanele pe care le iubește…Că stie să își susțină punctul de vedere și de aceea, să traiască în concordanță cu credințele și valorile sale personale, că știe întotdeauna ce anume își dorește și de aceea, în orice ar intreprinde, știe că decizia finală îi aparține ei și numai ei…
Abia aștept s-o am și ca invitată la o lecție de sănătate pentru copiii și elevii mei (Lucia Argint)
”Medicina are un criteriu curios de apreciere a profesionalismului unui medic, criteriu despre care mi-a vorbit un specialist acum două luni: Dacă după vizita pacientului la medic, starea i s-a ameliorat măcar un pic datorită comunicării cu medicul, acesta este un bun specialist. Doar savurând frumusețea, candoarea și siguranța protagonistei Victoria Ursu, am impresia că pot slăbi brusc și pot deveni chiar mai bună ca persoană, mai fericită, mai adorată de oamenii din jur. Contagioasă și divină, această stare trăită din start, la întâlnirea din 15 noiembrie, cu medicul nutriționist Victoria Ursu, stare pe care încerc să o mărturisesc, dacă mă ajută cuvintele. Știe să asculte orice întrebare, astfel cunoscându-ți nivelul, ca să își formuleze și un răspuns cu impact benefic. Știe să-ți argumenteze concepțiile, cu informații prețioase, știe să armonizeze cu fiecare, într-un cuvânt. Știe să ne ofere un exemplu de eleganță, împlinire, pace interioară, frumusețe nativă și muncită. Aștept cartea, pe care am aflat că o scrie despre secretele unei femei suple. Aștept să înțeleg etapele prin care poți deveni o minune de om, luminoasă și de succes. Deja m-am îmbogățit colosal, după ce ni s-a dăruit și i-am dăruit cântecul meu „Două lumi”. Era foarte grăbită, dar noblețea a determinat-o să mai rămână, dacă am insistat să-i ofer cadoul muzical, la încheierea ședinței. Îi mulțumesc pentru că a descoperit artistismul meu. Are un flux de conștiință la care se ajunge prin multă credință și ambiție. Or, moderatoarea superbă, Lucia Argint, a știut de ce dorește să ne-o prezinte pe invitata specială. A oferit clipe mirifice. Până și copilașul dulce din brațele moderatoarei a întregit atmosfera solară din inimile noastre, acolo. Am uitat de toate durerile. Am revenit acasă mai iertătoare și mai iubitoare… Este o bucurie tot mai frecventă, să cunosc și să descoper cu fascinație, adevărate valori la Clubul de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Felicitări și Doamne, ajută! Pupicei dulci tuturor!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
Pisaroglo Tatiana:”Prezenta la astfel de seminare oferă șansa tuturor oamenilor de a se informa, de a afla răspunsuri direct de la sursa si de a descoperi lucruri noi si interesante despre unele persoane pe care le cunoaștem doar din presa sau virtual, aceasta datorită deschiderii invitaților fata de public. Imi place modul in care decurge interviul, fiecare persoana prezenta in sala avind posibilitatea de a acorda întrebări in cazul in care apar unele neclarități si plus la toate astfel se pot crea si noi relații, noi cunoștințe. Sustin si apreciez ceea ce faceți”
Părinţii, dorind să investească în copiii lor tot ce-i mai bun şi mai luminos, uneori obţin un rezultat cu totul opus prin acţiunile şi cuvintele lor, – ei dezvoltă la copii sentimentul de vinovăţie, de dezapreciere de sine plus, poziţia de victimă. O fac ei, desigur, inconştient, – pur şi simplu, stăruind spre exemplu să-i insufle copilului abilităţi de curăţenie şi grijă de sine, să-l înveţe să fie politicos şi prietenos. Dar efectul obţinut, rezultă într-un fel inversat. Dacă doriţi ca copilul să aibă dificultăţi în comunicare cu alte persoane, cu lumea, în general, cu sentimentul de autoidentificare şi stări care să devină mereu probleme, iar uneori, şi situaţii care pun viaţa în pericol, atunci urmaţi aceste sfaturi proaste. Rezultatul e garantat!
Prima fază proastă: Impuneţi copilul să se împartă. Întotdeauna forţaţi copilul să împartă jucăriile lui cu fiecare, care le va cere, şi în special, cu cel care a spus ‚’’te rog’’. Nu contează, este o jucărie nouă sau veche, or’ dacă micuţul a luat-o imediat în mâini sau se joacă cu ea de o oră, – regula este de neschimbat: dacă cineva a cerut, rugat ‚’’dă-i-o, căci tu nu eşti o zgârcenie!’’. De asemenea, învaţă copilul întotdeauna să permită tuturor să treacă înaintea lui fără excepţie, – fetelor, băieţilor, câinilor, bunicilor, la toată lumea! Nu contează, cât aţi stat şi aţi aşteptat în rând la ’’roata caruselului’, – de o oră sau – de jumătate, dar dacă s-a apropiat un alt copil, – el este mai important, el plânge aşa de tare… Iar al vostru, poate şi să mai aştepte. Este un fleac, desigur, dar principalul, – e ca al vostru să crească un om bun şi generos, că voi îl învăţaţi să nu depindă de aceste mărunţişuri în viaţă, ca terenul de joacă, de carusel şi alte activităţi nedorite…
A doua fază proastă: Spune-i, că e ruşine să plangi! Învăţaţi copilul că a plânge şi a fi furios nu este bine. Astfel, se comportă doar cei needucaţi, – doar băieţii răi şi fetele rele. Iar el, este o viitoare personalitate integră, mereu în armonie cu sine, şi nu trebuie să ştie ce sunt emoţii negative. Spuneţi-i, că plâng şi se ceartă doar oamenii săraci, dezavantajaţi şi cu o soartă amară…
Al treilea sfat prost: Certaţi-l pentru greşeli! Doriţi să creşteţi un geniu? De la bun început insuflaţi-i copilululi, că el nu poate greşi, că trebuie să facă totul corect, şi – de dorit, din prima. Şi ”dacă nu poţi, nu te apuca”. Criticaţi-l fără milă şi neconstructiv, cu referinţă la personalităţi. Lăudaţi-l cât mai rar şi fără tragere de inimă, doar uneori, pentru cea mai mare realizare. Şi dacă la copil ceva nu funcţionează, numiţi-l leneş, prăpădit şi tâmpit, comparându-l cu alţi copii.
Al patrulea sfat rău: Învăţaţi-l despre încredere necondiţionată. Să fie politicos cu toate persoanele adulte care se adresează la micuţ. Spuneţi-i, să povestească totul tuturor celorlalţi (doar doriţi să crească o persoană sociabilă şi prietenoasă). Dacă copilul nu doreşte să cuprindă bunica, mătuşa sau prietena voastră, impuneţi-l să facă acest lucru. Copilul nu are şi nici nu poate avea limite personale, în special, cele care se referă la rudele lui.
Al cincilea sfat rău: Dezvoltaţi-i sentimentul de vinovăţie! Explicaţi-i copilului, că el este responsabil în faţa dumneavoastră. Va doare capul – el este de vină. A ţipat cineva la voi în magazin, la fel, este vina lui, – a celui ce a făcut mofturi şi s-a purtat urât. -Aţi întârziat undeva? Ei, aţi înţeles deja. Fie, ca copilul să crească şi să realizeze puterea influenţei sale asupra acestei lumi. Şi, ca urmare, el trebuie să justifice şi toate aşteptările dumneavoastră. Iar pentru alte persoane, – nici vinovăţie, nici responsabilitate, – nimic nu sunt necesare. Insuflaţi-i copilului, că în relaţiile cu alţi copii, – la grădiniţă, pe teren – el nu este de vină cu nimic. Mai puţin, dacă a lovit sau a obijduit pe cineva! Cu siguranţă, că celălalt copil e de vină, iată, părinţii lui şi să se descurce cu el. Iar copilul vostru e atât de drăguţ, micuţ, el este cel mai bun, aproape inger…
Sfatul cel rău cu numărul şase: Comunicaţi cu copilul vostru la fel ca cu un adult. Pentru o realitate dură, trebuie să pregătiţi copilul încă de la naştere. Ţineti-l la curent despre toate problemele voastre, – financiare, cele de la servici, sau cele personale. Lasă să ştie, cât îi este mamei de greu, şi cât de periculoasă este lumea în jur, iar oamenii sunt răi… Acum el este principalul şi unicul bărbat în familie, şi doar pe el vă puteţi baza. Iar fiicei spuneţi-i, că toţi bărbaţii sunt nişte mincinoşi, şi nimeni nu este vrednic de ea şi că ei ’’toţi au nevoie doar de una…’’
Al şaptelea sfat prost: Doar voi ştiţi, ce este corect şi ce nu! Copilul nu poate avea opinia lui proprie asupra acestei lumi, şi nici chiar perspective. Doar voi aveţi o experienţă de viaţă în spatele dvs. Insuflaţi-i copilului, că el întotdeauna trebuie să se consulte şi să fie de acord numai cu dumneavoastră. Cuvântul dumneavoastră, – este adevărul suprem. În timp ce el va creşte şi va acumula ceva minte, mama cu tata ştiu mai bine, ce este mai bine pentru el. Va creşte, – va spune mulţumesc.
Ei bine, v-aţi recunoscut măcar în una din sfaturile proaste? Recunosc, m-am încadrat şi eu… mai în toate… Ce mai pot corecta acum? Măcar vouă nişte sfaturi ”proaste” să vă ofer… Gândiţi-vă, cum veţi simţi în cazul dacă cineva va folosi asemenea ”sfaturi” pe spatele vostru… 😀
Fluturând cu tehnologiile lor de prestigiu, în Toyota și alte Reno-uri, bibliotecarii se grăbesc să se distreze în casino-uri. Ăsta este ”Versetul” Bibliotecarului Veacului XXII! Desigur, meseria lor e prestigioasă, ditamai, banii se îngrămădesc cu lopețile, și, bibliotecarii sunt așteptați în Elveția la schi, ei sunt așteptați chiar și pe Insulele Canarilor îndepărtați. Toți se bucură de societatea lor. Iar banii, în numerar, și nu în cecuri, se achită, și se rup elevii să ajungă bibliotecari, dar fără ”blat” acolo… nu mai nimerești. Copiii bibliotecarilor fac studii la Oxford-uri, iar ei, părinții, fac shopping zi cu zi și eviscerează buticurile europene! – Ministrii fără reviziuirea lor nu se apucă de niciun proiect sau hotărâre importantă! Profesia bibliotecarilor, desigur, e și periculoasă: toată viața în urlete sau împușcături din cărți vii – on-line – așa și este, scriu ce scriu și știu ce spun… Dar păcat, ca acel moment frumos de vis, deja nu-l voi vedea nici eu, nici tu…
Despre noi nu se vorbește mult. Nu suntem răsfățați de vedetismul mare. Nu suntem felicitați într-un mod aparte precum medicii sau profesorii. Dar, din fericire, noi suntem niște creaturi modeste, care sincer ne mândrim cu această meserie…
În fiecare zi, ca într-un regat fermecat… plin de praf și mucegai, cu salarii mizere, dar printre cititorii și cărți diferite și pline de minuni, culturi antice, descoperiri știintifice, sociologie, progresul tehnic și informațional… Suntem Bibliotecari Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”! Creștem cu fiecare informație, carte, cu fiecare eveniment, și ideile tot se nasc și se dezvoltă în continuare, și perspectivele cresc și se măresc, și noi devenim din ce în ce mai profesioniști. Bibliotecarii – un popor deosebit prin educație și cultură; prietenos, politicos și zâmbăreț, și cu cititorul mereu va găsi o abordare. Pentru cititori sunt toate eforturile noastre, – la noi veniți, căci ușile sunt întotdeauna deschise pentru voi! Reușitele voastre sunt succesul nostru, al bibliotecarilor!
Biblioteca… Liniștea… Secole… Istoria și mii de nume! Binecuvântați să fie tot cei îndrăgostiți de munca lor. O meserie veche cât e lumea și timpul. De la primul papirus, spirale, – la volume mari… Voi, iubiți protejând cu fidelitate adevăratul praf al timpului și mărturiile de veacuri,- căci fericiți rămân cei ce v-au încredințat secretele sale… Eminescu, Creangă și Alecsandri… Și inima cu soare au străpuns… Jack London, George Sand și ambii Dumas… Voi oferiți nu cărți sub semnătură, voi dăruiți oamenilor o lume întreagă prin evenimente promovate cu noi lansări de carte! Și în sufletele copiilor, curate și încă nedescoperite, – se naște o lume cu modele divine. Biblioteca va rămâne mereu un centru spiritual, cu cărți de tipar fie computerizate, căci numai acolo cititorul sau oricare utilizator se va simți în confort și pace, pentru că la ”îndemâna” lor mereu vor fi profesioniștii bibliotecari. Asta e inevitabil, oricât nu m-am gândit că meseria bibliotecarilor e pe cale de dispariție, dar nu este așa! – se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, marimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeașCarte va rămâne pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie… Aici, gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor. Fie, că suflă vântul schimbărilor pe întreg glob pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Biblioteca! Și ca uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, – Biblioteca!
Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. 🙂 Voi, sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră, – este biblioteca la care sincer ținem și o prețuim. Și eu nu cunosc nici o persoană, care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem … încotro… 😀
Acest filmuleț hazliu de mai sus, mi-a trezit amintiri frumoase, dar și faptul că meseria bibliotecarilor nu este apreciată la justa ei valoare… – Adevărată scăpare… din partea demnitarilor! 😀
Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.
O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?
Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…
Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
Fiecarecuadevărullui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
Magiaereală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
Scriitorul lui preferat Mark Twain cândva a ajuns la următoarea revelaţie:“Am descoperit ca nu ai cum să ştii dacă iubeşti sau urăşti persoana până când nu calatoreşti împreună cu el.” I-ar fi interesant acum ce ar fi spus Twain despre rolul unui ghid de turism în această călătorie?! Cu 6 ani în urmă a avut acazia să cunoăscă o persoană, ghid de meserie, care deşi se află la 462 km distanţă de el, dă impresia că e vis-a-vis. Îi spune Iaver Tudor, și nu vrea să îl compare cu altcineva deoarece este unic în felul său, în special, prin sociabilitatea de care dă dovadă zilnic. De astfel, Alex Statnîi care și ia luat interviul, ne invită în continuare la o discuţie amicială și speră să vă motiveze spre noi călătorii şi aventuri, dragi prieteni al blogului Impresii din viață și cărți! Cum a început povestea de succes în domeniul turismului? Întâi de toate ar trebui să spun că e mult până la a avea succes, dar cert e că în 2016 am un an mult mai bun. Pot spune ca de mic mi-au placut călătoriile, am urmat o facultate în domeniu (Universitatea Romano-Americana secţia Economia Turismului Intern şi Internaţional) Am lucrat şi la recepţia unui hotel, într-o agenţie de turism şi apoi am decis să urmez cursul de ghid de turism. A fost greu la început dar treptat am căpătat mai multă încredere în mine şi am invăţat diverse tehnici şi de la alţi ghizi mai cu experienţă. În meseria asta inveti de la fiecare om pe care îl întâlneşti. Ce cunoştinţe în bagajul său trebuie să poarte un ghid de turism? Una din cele mai importante e să fie un bun psiholog, deoarece trebuie să incerci pe cât posibil să inţelegi pe cei din jurul tău. Cunoştinţe şi capacităţi în domeniul leadershipului fiindcă la un moment dat trebuie să controlezi mulţimea şi să te impui; deoarece nu toţi oamenii sunt educaţi, binevoitori şi împăciuitori. Poţi să dai peste fel de fel de cârcotaşi care mai caută nod în papură. Neapărat este să cunoşti limbi străine şi să fii familiarizat cu specificul destinaţiei (geografie, istorie, arhitectură, etc). Simţul umorului şi glumele sunt binevenite. Dicţia la fel, deoarece lumea cere să vorbeşti tare şi clar pentru ca să fii auzit în tot autocarul. Eşti hiperactiv pe facebook atât în chat, cât şi in postările de pe wall, cum explici acest fenomen? E legat cumva de profesie, un mod de a fi ori un viciu? Posibil să fie un viciu. Eu sunt foarte pasionat de ceea ce fac şi îmi place să impărtăşesc informaţiile mele. Locul meu de muncă îmi permite să intru în contact cu cel puţin 20 de persoane pe zi, iar on-line – şi mai multe. La centrul de informare intâlnesc mulţi turişti străini care doresc să calatoreasca prin ţară, cât şi virtual cu alţi ghizi. În funcţie de sezon, ne adunăm real cu prietenii apropiaţi la o terasă, iar pe seară cu cei aflati în alte ţări.
Ce destinaţii din Romania le recomanzi turiştilor să viziteze?Bucovina pentru tradiţiile şi mănăstirile pictate din vremea lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, Maramures – Cimitirul Vesel, bisericile şi mocanita(trenul de munte) de pe Valea Vaserului. Transilvania cu bisericile sale fortificate. Dobrogea cu vestigiile sale romane, greceşti, genoveze, staţiunile de pe litoral, Delta Dunarii şi cetăţile dacice din judeţul Hunedoara. Monumentele create de Constantin Brâncuşi în Târgu Jiu. Fiind un bucureştean voi recomanda capitala Romaniei deoarece este interesantă prin autenticitatea sa. Edificiile fiind de inspiratie arhitecturală franţuzeasca alături de gigantul Palat al Parlamentului, a doua cladire din lume ca suprafaţă dupa Pentagon, mici bisericuţe ortodoxe, Muzeul Sfatului, etc.
Unde iţi doreşti neapărat să ajungi călătorind? Cel mai mult mi-aş dori sa ajung în Brazilia şi Australia să admir peisajele şi să simt viaţa de noapte.
Cum ţi se pare lumea din Republica Moldova, consideri Chişinăul a doua casă pentru tine? Vreau să spun că experienţa mea legată de Moldova de peste Prut durează încă din 2010 şi de atunci, eu vin la Chişinău cu prima ocazie. Încă de când eram în şcoala generală au venit primii poeţi basarabeni ce ne-au înmânat cărţi de poezie, imi aduc aminte de Grigore Vieru, de regretaţii Ion şi Doina Aldea Teorodorovici si, de asemenea, despre tot ce ne leagă: limba, folclorul, obiceiurile, tricolorul! Ce am descoperit la Chişinău este o lume care tocmai parăsise regimul autoritar din timpul lui Voronin, locurile mi se păreau cunoscute deşi nu mai fusesem până acum. Chişinăul îmi amintea într-o anumită măsura de Bucureştiul copilăriei mele, iar lumea iniţial mi s-a părut mai temătoare, mai rezervată. Lucrurile s-au mai schimbat… Au aparut și alte posturi de televiziune. Oamenii, în special, tinerii călătoresc mai mult. – Da! Pot considera Chişinăul a doua mea casă, deoarece am găsit aici persoane ambiţioase, oameni care din puţinul lor pun ce au mai bun pe masă, oameni frumoşi, oameni la care revin cu drag de fiecare dată. Doresc să stau în ograda omului întreţinînd o discuţie la un păhar de vin moldovenesc. Îmi doresc mult să vizitez Soroca, cramele renumite dar şi mănăstirile Ţîpova, Căpriana, biserica de la Căuşeni, etc. Mai pot spune că lumea din Republica Moldova pare să fie foarte dezamagită de tot ce se întamplă, căutând o scăpare ea s-a divizat în diverse tabere neştiind în ce şi în cine anume să mai creadă… Dar sper că timpul le va rezolva pe toate. Ce apreciezi şi deteşti la o persoană? Apreciez omul punctual, glumeţ, cu respect pentru valori. Detest superficialitatea, vorba aia cu „Lasa ca merge si asa”, minciuna, graba noastră ce pare din ce în ce mai mare, în tot ce facem. Care e primul gand cind te trezesti dimineaţa? Astazi va fi mai bine. Oare ce lucruri noi mă aşteaptă ?! Bun, uneori şi ”Mmmm” ce aş mai fi dormit. 🙂 Cum te vezi peste 10 ani? Buna intrebare. Poate voi avea propriul meu hostel (hotel de tineret) plus propria mea familie. În orice caz, cu siguranţă, mă văd în România. Unde te gasim pentru a beneficia de serviciile tale? Ma găsiţi la Bucureşti pe Lipscani, 48 unde avem sediul. Pe Facebook (iaver.tudor), la telefon, email şi undeva în Balcani. Esti un ghid scump? Depinde de circuit şi ce vrea turistul. Cel mai des, se cer tururi de o zi, iar acestea nu sunt scumpe. Sfaturi importante pentru turişti? Să se informeze despre destinaţii (obiceiurile locului, buget estimativ, ce se poate vizita). Personal le recomand celor aflati în excursii de lunga durată să vadă şi alte locuri decât doar o singură destinaţie pentru a avea o imagine mai clară. Un mesaj de final pentru admiratoarele, prietenii si acea minoritate care înca nu te cunoaşte! – Simpatică provocare! Mulţumesc! Fiţi seriosi, nu uitati de cei dinaintea voastră, informaţi-vă, dansaţi, mergeți la muzee, iubiţi viața cu tot ce vă oferă. Vă invit să calatoriţi cu mine! Îţi mulţumesc Tudore din simplul motiv că eşti un prieten de drum bun. Răspunsurile sincere la interviu au oferit nota unei excursii în meseria ghidului de turism. Cine are drum spre Bucureşti indubitabil nu se va rătăci în cazul în care va apela la un ghid receptiv precum e Iaver Tudor Gabriel.
Într-un cartier din vecinătate, locuiesc două familii. Soţii din prima familie, se ceartă permanent, învinuindu-se reciproc de toate nevoile şi problemele din familie, de fiecare dată constatând cine are dreptate, iar cealaltă pereche trăieşte în armonie, nici certuri, nici scandaluri, respectând şi iubind… Vecina încăpăţânată se minunează de fericirea lor. O macină gelozia şi invidia. Îi spune soţului:’’Ia mergi la ei, şi vezi, cum de reuşesc să se împace unul cu altul în linişte’’.
Iată că la un ceai împreună, soţul celei fericite a avut nevoie de un lucru în odaie, şi din mers a atins vaza, care a căzut şi a crăpat în bucăţele. ’’Waw, ce va fi acum!’’- se gândi vecinul. S-a apropiat soţia, a oftat cu regret şi i-a spus soţului:
– Scuze, dragul meu. Eu sunt de vină. Nu am pus vaza la locul ei potrivit…
– Ce-i cu tine, draga mea? A fost doar vina mea! M-am grăbit şi n-am observat vaza. Ei, bine, de nu ar fi la noi nenorocire mai mare ca asta.
S-a strâns dureros inima vecinului. A venit acasă întristat. Soţia îl întreabă:
Ce te-a luat atât de mult timp? I-ai privit?
Da!
Şi ce există între ei?
Înţelegi, la ei toţi sunt de vină! Iar noi, cu toţii avem dreptate!..
O teorie a vieţii… – Înţelegi, noi cu tine mereu ne certăm, nu putem fi împreună, nu? – Dar îţi plac vişinile? – Desigur. – Şi le scuipi sâmburele, atunci când le mănânci? – Desigur.
– Astfel, şi în viaţă, învaţă să scuipi sâmburele, şi în acelaşi timp, să iubeşti vişina…
Timpul nu tratează… Tratează doar alcoolul, relaţiile şi cunoştinţele întâmplătoare. Clipele petrecute cu cineva străin. Tratează stradelele lungi şi ochelarii mari, după care nu se observă ochii obosiţi şi plânşi. Te tratează visele şi speranţele de vară, de viaţă nouă… Iar timpul… Timpul doar şterge limitele amintirilor vii şi uneori nesănătoase…
Încarcă-te cu optimism, cu zâmbete, fie şi a celor care nu te înţeleg, şi te provoacă la infinit… Viaţa e plină de surprize, şi oricum înveţi din experienţă de-a lungul anilor trecuţi. Cu toate că banul bate viaţa, nu te întrista, că nu- i ai acum… Eu, de exemplu, duc un mod sănătos de viaţă, pentru că pentru cel nesănătos nu am destui bani. Mă bucur de viaţă! ❤ 😀
Până să termin de scris articolul despre impresiile de la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, unde am aflat mai multe lucruri interesante despre protagonista Irina Staver, vreau să spun câte ceva despre tinerii de azi şi cei mai vârstnici. Nu vreau să se compare aceste categorii de vârstă, generaţii întregi de azi şi mâine, aceste două lumi atât de diferite la prima vedere, dar, noi avem multe de învăţat de la aceşti tineri, în special, din erorile lor, şi mai optimist, avem şansa să-i ajungem din urmă, să ne egalăm în comunicare atât de liberă, fără complexe, să fim deschişi şi sinceri în opiniile noastre. Noi, cei complexaţi încă din perioada sovietică… Avem mulţi tineri ca Irina, şi problema e că nu doar nu-i apreciem şi nu-i promovăm, dar nici nu încercăm să-i descoperim, să-i ajutăm cu experienţa noastră. Creăm legi ca să fie încadraţi doar tineri cu experienţa de muncă, şi de unde, de unde să o capete, dacă nici condiţii normale de viaţă nu dezvoltăm? Noi, cei mai în vârstă suntem cei care Trebuie să înveţe de la tineri, să ne redescoperim, să ne dezvoltăm, să fim mai inteligenţi, şi mai optimişti. Ei, tinerii, sunt cei care crează comunităţi în jurul ideilor pe care le promovează, apoi apar tot mai mulţi adepţi, şi iată aşa creşte o comunitate, cu cei care vor să fie auziţi, descoperiţi, înţeleşi, ascultaţi, citiţi, apreciaţi, susţinuţi, urmăriţi şi ajutaţi! Dar şi ei vor să ne ajute, şi noi nu reacţionăm! – Păcat de cei, care nu au reuşit să vină la evenimentul de astăzi, la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’. A fost o şedinţă a clubului foarte interesantă, şi confesiunile Irinei, o tânără de doar 26 de ani, te pun pe gânduri… Graţie părinţilor ei, care au educat-o! Vivat, Irinei, care este ambiţioasă, perseverentă în noi proiecte şi realizări, şi, o poetă fină, cu o rimă firească de filosof experimentat(Volume „Odă Poeziei” (2013) București și „Mai Poetic” (2014)).
”Vârstele copilăriei mele.. Ea, mi-a fost prima dragoste în viață, dragoste care a început într-un senin și verde crud de 10 mai… Doresc copiilor de azi fericire și să ne crească luminoși, buni și plini de speranță! Mulți Ani, Copii frumoși, mulți ani, părinți!” (Irina Staver)
Bravo Irinei, care ştie să rămână aşa cum este şi, în ciuda tuturor condiţiilor impuse de conflictele polticului moldovenesc, ea, deocamdată, nu pretinde să fugă peste hotare, şi e decisă să schimbe mentalul lui. – Redescoperiţi tinerii noştri, dragi moldoveni… Avem ce învăţa de la ei! Mai multe detalii despre Irina Staver le urmăriţi în continuare în textul recent publicat în blog, sursa mai jos: ”Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut…”
Mulţumim moderatoarei evenimentului Diana Ciugureanu-Zlatan pentru un discurs iscusit, şi menţinerea evenimentului la nivel profesionist! Mulţumim tuturor participanţilor care ne-au onorat cu prezenţa lor la club! Fiţi bineveniţi la noi, ca întotdeauna! O viaţă frumoasă şi sănătoasă va dorim! Baftă tuturor! (Svetlana Vizitiu) ❤
Cu drag de voi, Irina Staver: ”La ai mei 20 și… am ajuns a fi și eu protagonista propriei seri de creație. A fost mai curând retrăirea secundei de „regăsire” cu mine, în fața unui public de Oameni senini, adevărați și sinceri. Mai sper că am Oferit astăzi ceva bun oamenilor prin confesiunile mele și am deschis câte un „drum”. Da, cred că mă pot considera un om împlinit. Împlinită în poezia mea, în jurnalism, în lumea mea:)Fiți fericiți!, așa cum am fost și eu cu voi astăzi!. Vă mulțumesc, oamenii mei! Vă doresc veșnicie! Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu, Diana Ciugureanu-Zlatan, Isacov Cristina, Mamei mele, prietenei mele cele mai bune, Ala Staver!, Alina Cotoros, Marc Moldova, emisiunii Buna Dimineata, TNT Bravo, Radio Moldova, Cristina Gavrilenco, Аnna Glusco, Denis Patras si tuturor!. Irina, vă iubește”.
Constantin RodidealIdealantin: ”Poezia e magie, iar magia pur și simplu te farmecă. Irina Staver este un adevărat mag al cuvintelor în rime. Tonul vocii ei este atât de plăcut încât transformă poezia într-o incantație ce te farmecă instantaneu. Auzind crâmpeie din opera ei, am constatat gânduri ce definesc un copil inocent de zece ani și tot odată am sesizat gânduri și înțelesuri ce depășesc cunoașterea experimentală a unui matur de peste șaptezeci de ani. Prin acest exemplu vreau să spun că Irina Staver prin poezia ei are o înzestrare nativă de pătrundere în profunzimea lucrurilor încă de la vârsta de 16-17 ani. Nu pot să nu remarc frumusețea pe care a primit-o în dar de la părinții ei. În acest sens, am să finisez feedback-ul meu la adresa Irinei într-un mic catren: Personalitate sau caracter?
Carisma Irinei rămâne un mister.
O privesc încât nimic nu aud
Și gându-mi zboară la Hollywood.”
”Dragă colegă de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Irina Staver, ne-ai deschis sufletul tău atât de bogat, fumos și evoluat, încât ne-ai reîndrăgostit de tine! Sunt onorată și încântată, mulțumesc Dnei Președinte Svetlana Vizitiu de la Clubul de Elite Impesii din Viata si Carti, de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
”Irina Staver este reprezentanta unei noi poezii care nu se joacă cu cuvintele. Ea încearcă să pătrundă în esenţa lor şi a evenimentelor actuale, pentru a le soluţiona. Doar asta e misiunea poetului în societate şi în destinul unui Neam – să aducă Lumină, Adevăr, Speranţă şi Dragoste de viaţă Îi doresc să fie mai curajoasă de a aborda mai perseverent tematica filosofică a vieţii” (Dromihetes)
Dacă să presupunem, că părinţii învăţând copiii lor să citeascăcărţi fac ceea ce fac şi părinţii care includ televizorul pentru ei: ”şezi şi priveşte, dar nu mă deranja”… Desigur, nu fiecare părinte respinge copilul său, unii pretind la un scop mai mare: Noi îi dezvoltăm! Doar că televiziunea şi cărţile în prezent dezvoltă ceea în ce sunt cointeresaţi proprietarii programelor TV şi de edituri, şi nu ceea de ce au nevoie părinţii şi copiii noştri. Ascultaţi ce cărţi recomandă bibliotecarii experimentaţi de la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”! Azi, venim cu etapa a doua din seria Bibliotecarii Recomandă!
Natalia Goian:
– BiblioPolis (revista BM ”B.P.Hasdeu”)
– Robin S. Sharma, Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
– Galsworthy, Jonh, Forsyte Saga
– Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor
– Software pentru biblioteci; Informatizarea bibliotecilor
Vitalie Raileanu:
Jorge Luis Borges-Cartea de nisip,
Walt Whitman-Fire de iarba,
Albert Camus-Ciuma,
UmbertoEco-Cimitirul din Praga,
Mircea Eliade-romanele,(toată opera lui).
Chiper Maria:
1. Arcul de triumf, Erich Maria Remarque
2. Portretul unei doamne, Henry Hames
3. Gențiane, Cella Serghi
4. Nuntă în cer, Mircea Eliade
5. Nimic nou pe frontul de vest, Erich Maria Remarque
Irina Marusceac: Top 5 pentru cei mai în vârstă
– Liliana Corobca – Un an in paradis
– Nicu Nicolaescu – Fluturele alb
– Chișinăul nostru necunoscut, Iurie Colesnic
– Călăuza Familiei. Arborele Genealogic. Un Cadou Ideal pentru cei Dragi – de Valentina Butnaru și Petru Șarcov
”Pe parcursul vieţii am învățat că lumea te bârfește întotdeauna, chiar dacă faci fapte bune sau rele… Am învățat că frumusețe nu înseamnă exces… Am învățat că eleganța şi inteligenţa nu le poți învăța din cărți şi că facultatea nu ţi le oferă pe tavă… Am învățat că primul pas către succes este autostima… Că fiecare greșeală reprezintă o lecție… Am învățat să iert, chiar şi pe cei care nu merită iertarea… Am învățat să uit oameni care nu au ce căuta în viaţa mea… Am învățat să mă accept așa cum sunt…”
Avem Mulți personalități, oameni onesti, în toate domeniile de activitate, care sunt perlele societății, valoarea ei, si cărora le datoram mult. O personalitate de exceptie este Gutiera Prodan, jurnalist si artist plastic, realizatoarea emisiunii ”Bună dimineața”(TV Moldova1)! O femeie frumoasă, deșteaptă, ambițioasă, foarte delicată, tolerantă și diplomată, – demnă de admirat! Atâta eleganță și inteligență găsim mai rar, toate strânse într-o singură persoană… O Doamnă înzestrată de la Dumnezeu cu calitați și talente deosebite! Rămâne o mare doamna a televiziunii deja de peste 25 de ani activând la TV Moldova 1! A fost prima protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, din 6 septembrie 2013, cea care a deschis galeria următorilor protagoniști în cele 45 de ședințe al Clubului până în prezent. Astăzi, a venit să ne împărtășească o continuare la al ei jubileu de viață, cu prieteni și fani. O întâlnire de suflet, unde timp de câteva ore a depănat amintiri, a vorbit despre pasiuni şi interese, vise şi aspiraţii împlinite şi neîmplinite, cu cântece şi recitaluri de versuri… Într-un cuvânt spus de Gutiera: în capul mesei a dominat Bunăvoinţa, Pacea şi Liniştea interioară! – Întodeauna ne lasă fără cuvinte, acum și prin realizari în arte plastice! Pasiunea pânzelor de pictură, – un nou talent al doamnei. Picturile Gutierei Prodan impresionează pe o scară largă prin folosirea imaginilor florale îndrăznețe, profund fantastice, îmbinarea culorilor saturate luminoase, – un contrast de culori și studiul celui mai mic detaliu care atrage privirea, estompând linia subțire dintre realitate și lumea suprarealistă. Pictorița din ea nu se teme să experimenteze noi tehnici și stiluri. Un dar de la Dumnezeu plus la celelalte calități surprinzătoare! Un om care a dovedit că prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri! Va mulțumim că ne reîncântați cu prezența Dvs! Va doresc succes în noi realizări și vă așteptăm cu mare drag în casele noastre din nou… (Svetlana Vizitiu) ❤
Clipe frumoase petrecute alaturi de Gutiera Prodan. Multi, multi ani, inspiratie si har dumnezeesc.Esti intr-adevar un suflet luminos! (Ludmila Sandu)
M-a placut mult intalnirea de astazi cu aceasta doamna minunata si pozitiva. Este o persoana deosebita, si emisiunea care o face coincide cu caracterul si bunatatea ei! Îi urez succes in continuare, în realizarea lucrurilor frumoase. La fel si evenimentul în cadrul Clubului, unde se aduna oameni cu suflet mare. -Vă doresc Succese in continuare. Bravo! (Silvia Popescu)
Dna Gutiera Prodan este o doamna de milioane, un om cu suflet mare, care emana multa dragoste si bunatate in societate. Este o personalitate cu mult pozitivism si face viata mai frumoasa. La acest jubileu frumos ii doresc multa sanatate, succese in toate si prieteni adevarati in preajma (Luminita Suveica)
Gutiera Prodan – buna si draga mea prietena si colega de grupa si de televiziune, – mereu zambitoare si plina de viata, – are un talent aparte de a-si infrunta destinul, a-si sterge lacrima si oful, si dezamagirea… Si a se reinventa cu fiecare rasarit de soare. Cu fiecare „Buna Dimineata”. Cu adevarat, stie si poate sa ia fiecare zi de la capat, cu o vitalitate pe care si-ar dori-o multi s-o aiba… Pentru ca stie – doar puterea exemplului ne ajuta in aceasta lume sa ramanem drepti… Simplitatea, modestia si cumsecadenia ei impresioneaza si atrage deopotriva. Poate deaceea a reusit in aceasta viata sa faca multe, sa viseze la si mai multe si sa spere, ca intr-o zi, totul este posibil sa se intample… A fost seara minunata, o intalnire de suflet cu incarcatura energetica, cu flori si cantec, cu oameni buni si amintiri frumoase… Ii urez Gutierei sa tina in continuare fruntea sus, sa-si poarte cu demnitate crucea, sa-si urmeze visurile si sa se bucure de fiecare clipa, de parca ar fi ultima… P.S. felicitari aparte Svetlanei Vizitiu pentru inca o sedinta de succes petrecuta in cadrul Clubul ”Impresii din viata si carti” si gazdei primitoare – Biblioteca Municipală „B.P.Haşdeu”. Sa auzim numai de bine. (Galina Codreanu)
Ca de fiecare data in cadrul manifestarilor Clubului ”Impresii din viata si carti”, a oamenilor de elita ai ocazia sa intilnesti cele mai variate si interesante personalitati din tara.
Protagonista serii de azi – Gutiera Prodan – o cunoaste probabil o intreaga tara, pentru ca ea ani la rind aducea buna dispozitie in inimile si casele noastre… Ne obisnuisem s-o vedem dimineata la TV Moldova 1 … si era garantat ca vom avea o zi frumoasa. Secretul ei de a captiva telespectatorii ramine inca sa-l descoperim… Dar stim la sigur, ca parintii i-au cultivat dragostea de oameni si bunatatea imensa…
Mai multe ocazii am avut sa calatorim impreuna saptamini la rind… Aici poate am cunoscut-o mai bine… Pentru ca doar in calatorii descoperi daca omul ”e om” sau nu … Cu siguranta, pot afirma ca dinsa este… si este Adevarat un om, in care poti avea nadejde si incredere… Fire pe cit de sensibila, pe atit de ambitioasa, Domnia sa reuseste sa ramina un bun si devotat prieten, un mentor calificat pentru colegi si subalterni …
Fiind jurnalist de profesie, dinsa este mereu in cautare…
In arta picturii Gutiera este un nume proaspat aparut, dar cu atitea evenimente fascinante, lasate deja in urma: diverse expozitii la Biblioteca Nationala, Biblioteca “Iulia Hasdeu”, Filarmonica Nationala, Muzeul de Arte din Piatra-Neamt, Romania, Uniunea Europeana, Bruxelles, expozitii cu vinzari intru ajutorarea copiilor nevoiasi etc.
In proaspata ei pasiune, pictura, – ea se regaseste. Aici are toata libertatea de a aduce lumina proaspata floristicii, pe care o abordeaza, dindu-i o interpretare deosebita: floristica apare in cele mai gingase culori, indemnindu-te sa iubesti viata sis a apreciezi momentul… Iar gindurile filozofice , pe care le gasesti in unele pinze de-ale protagonistei serii, ne dau de inteles, ca tot ce este mai deosebit inca urmeaza sa descoperim in Cartea vietii Gutierei Prodan.…
Varietatea de culori – blinde, calde, luminoase – folosite in picturile sale, probabil ii sunt inspirate din culorile bunelor dimineti. Ea isi creaza senzatia placuta de a se regasi intr-o lume noua, splendida si armonioasa… Lucrarile sunt originale prin modernism, valoare si robustete.
Prin vasta sa activitate Gutiera ne demonstreaza ca omul este o fire cu multiple aptitudini, pe care le descoperi pe parcursul vietii, aducindu-ti bucurie si deseori devenindu-ti poate cele mai indragite… Cine stie, cite file noi si interesante vom mai rasfoi cu interes in cartea de Viata a Gutierei Prodan? Ramine doar sa traim si sa sustinem frumosul, care sta la baza vietii…(Eugenia Ursu)
O adolescentă și-a cumpărat un telefon. Când tatăl ei l-a văzut, a întrebat-o: – Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când l-ai cumpărat? – Am pus o folie protectoare pentru ecran și o husă pentru telefon – a răspuns fiica. – Te-a obligat cineva să faci asta? – Nu, tată. – i-a răspuns ea. – Nu crezi că este o insultă la adresa producătorului? – Nu, tată! De fapt, chiar producătorul recomandă folosirea unei huse pentru telefon. – L-ai acoperit pentru că era ieftin și urât? – Nuuuu, tată, este cel mai scump din gamă, de fapt, l-am acoperit și protejat pentru că nu am vrut să se zgârie, să-i scadă calitatea ori să se urâțească. – Dar, când i-ai pus husa, aceasta nu a redus frumusețea și valoarea telefonului? – Nu, tată, cred că arată mai bine și toate acestea merită din plin pentru protecția pe care o oferă telefonului meu, în acest mod nu-i scade nici pe departe valoarea. Tatăl și-a privit cu dragoste fiica și a spus: – Totuși, dacă eu te-aș fi rugat să-ți acoperi corpul, care este mult mai prețios și mai valoros decât un simplu telefon, ai fi acceptat cu ușurință? – Fiica a fost surprinsă și această discuție a făcut-o să înțeleagă ce tot încerca tatăl ei să o facă să înțeleagă de ceva timp… Deci, fetele dragi, amintiți-vă întotdeauna că îmbrăcatul_indecent și expunerea corpului (totuși) vă reduc valoarea și respectul pe care-l primiți în societate. Aveți grijă de viața voastră și a celor din jurul vostru! /sv/
În momentul când te îndrăgosteşti, memoria te dă de bucluc, amintirile, în general, sunt imposibile, adică nu se pot reproduce mental. Spui doar ’’de ce’’, ’’pentru ce’’, însă ’’cum şi când’’ te îndrăgosteşti, în care dată anume, – este absolut imposibil să memorizezi…
El era, cum se spune ’’sufletul companiei’’. La început, doar îl plăceam, şi apoi… Când anume, nu pot spune, – m-am îndrăgostit de el ca o nebună. Aveam o pasiune sălbatică pentru el. Ghinionul meu, şi probabil, o mare greşeală a fost că aveam frică să nu se afle şi cei de la facultate despre sentimentele mele, că de altfel, erai ridiculizat la infinit. Nu puteam să povestesc nimănui, nici celor de acasă de jenată ce eram, nici prietenelor, şi cel mai important, nici lui. Eram nevoită să mă mulţumesc cu ceea, că noi împreună eram chemaţi la tablă, la seminare, fie într-o echipă în sala de sport. M-am simţit permanent mizerabil, nefericită, iar toată încrederea de sine se spulbera atunci când îl vedeam pe el. Aici, pentru prima oară m-am privit dintr-o parte şi, pentru prima dată m-am îndoit de sine. Atunci s-au urcat toţi paraziţii în gândul meu şoptind: ’’Sunt urâtă’’‚ ’’Sunt o proastă’’… Toată iubirea asta a căzut peste mine din senin ca un trăsnet, m-a îngenunchiat pierzându-mi echilibrul. Doream, pur şi simplu, să mă întind pe o canapea, într-un colţişor, să nu fiu deranjată, şi să uit, să uit de toate. Mâhnire sălbatică şi Toamnă pe tot parcursul anului. Şi apoi, starea mea cronică, obişnuită cu iubire neîmpărtăşită, – ca şi cum s-a evaporat benevol, s-a depăşit şi s-a învechit, ’’m-a convins soarele de aur’’, or’ ceva de acest gen… ’’Ce mult am obosit’’, – m-am gândit atunci. Totul are un capăt. Iată şi dragostea mea a luat sfârşit. Era clar, că sentimentele mele de aur ajung la finiş, dar am decis încă o dată să mă verific personal. Cu un rânjet tâmpit pe faţă m-am apropiat de el şi i-am spus: ’’Te iubesc!’’ şi am înţeles, că într-adevăr nu simt nimic, de parcă nici nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci, … dragostea mea, blestemul cela a trecut peste el. Doamne, cât de mult el suferea, – s-a îndrăgostit peste cap de mine, dar eu deja eram indiferentă! Cu cât mai mult îmi dădea de înţeles că-i plac, cu atât mai mult îl îndepărtam şi-mi permiteam tot felul de trucuri nemiloase… De atunci, sunt bântuită de acest destin parşiv. Mă îndrăgostesc nebuneşte de cei care nu au nevoie mine, şi sunt indiferentă faţă de cei care mă plac. Am fost lipsită de iubire. Înseamnă, lipsită absolut de toate…
O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar!
– Orice persoană are dreptul la o greșeală … Iar la femei, în general, această regulă e nelimitată!!
– Mâncarea – este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…
– De ce nu avem piste pentru biciclete? Ciclistul – este o mare problemă pentru economia noastră! El nu cumpără mașină, benzină, asigurări. Nici nu ia credit. Nu plătește pentru spălare, curățare, parcare și droguri. El este prea sănătos ecologic!
– Sentimentul ăsta ciudat, atunci când la știri culturale apare vestea că cineva a primit un premiu național, fie – în numele cuiva, iar ție (să-ți fie rușine!) aceste nume nu îți spun absolut nimic…
– Arunci când se promovează o cultură frumoasă, eu nu întreb organizatorii cu care politică sunt unsi…
– Ajutându-i, mă consolez cu faptul, că nu sunt o persoană chiar atât de rea…
– Profesioniști sunt mulți, dar oameni buni sunt căutați cu focul noaptea…
– Diferenta dintre o minciună și adevăr constă în ceea, că la prima – există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, și – în adevăr nu există niciodată.
– Cât de fericiți sunt pesimiștii!!! Câtă bucurie ei simt atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie!
– Relația pentru cei din jur foarte mult depinde de ceea pentru ce anume ești înconjurat
– Aud atâtea calomnii la adresa mea, că nu am nici o îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas . – Sunteți persoane minunate!
– Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi de spaimă se salută imediat..
– De ce oamenii care trăiesc la maximă existență ne instituie un minim de trai? Pentru că le presează broasca din burtă; au păpat și se tem că se vor balona… De la lume adunate la maximum, sie – la fund…
– Este obijduitor atunci când ţi se spune să tragi burta în tine, şi tu ai tras-o deja…
– Dacă animalele ar fi capabile să vorbească, nici n-aș prieteni cu oamenii…
– Paradoxal: îmbătrânind, omul vede tot mai rău, dar mai mult…
– Lumea ar fi mai bună, dacă ne-am comporta ca și cum ne-ar privi mama.
Frumuseţea femeiască, bărbaţii noştri moldoveni o măsoară după Angelina, Monica, Jenifer… 🙂
V-aţi gândit vre-odată, că prietenii adevaraţi – nu-i verifici prin pahare băute la o masă, ci prin ani, susţinere, tristeţe, înţelegere?
Prietenii sunt întotdeauna… un pic delicaţi. Şi mai au tendinţa de a ridiculiza. Cam obositor, uneori. La fel ca loialitatea şi certitudinea. 🙂
Dimineaţa te trezeşti şi-ţi dai seama, că pentru o fericire deplină, ai de toate! – Prieteni şi cei dragi, ei sunt în siguranţă şi sănătoşi, – e de ajuns, nu? Se merită să învăţăm să-i apreciem. Să apreciem – la timp!
Unde pleaca copilăria? Da, niciunde! Pur şi simplu, se ascunde! Şi-apoi, la bătrâneţe, cand… te asaltează! 😀
Uneori, te gândeşti: Iat-o, aici, e Fericirea! Dar nu, din nou, e ea – Experienţa!
Nciodata să nu-ţi pară rău de ceea ce-ai facut, dacă în acest moment eşti fericit!
Neamţul are o soție și o amantă. Își iubește soția. Francezul are o soție și o amantă. Iubește amanta. Evreul are o soție și o amantă. Iubește mama. Rusul are o mamă, o soție și o amantă. Iubeşte vodka. Moldoveanul are de- şi pe toate. Nu apreciaza nimic!..
Ajutaţi-ma, să găsesc 30 bucăţi de nurcă, 5 de samur, 3 de vulpe, – vine iarna şi n-am blană! în schimb, eu va promit, să vă găsiţi motanii, să vă indic talente moldoveneşti, să vă dezleg cuvinte incrucişate, să vă construiţi o fermă şi alte prostioare! 😀
Să te regăseşti pe Internet, e mult mai uşor decât în viaţă reală. Şi dacă te simţi fericit; de ce, nu?
Atunci când la o femeie, argumentele ajung la finiş, – ea se va simţi obligată să-ţi spună: Că… nu se poate aşa, cu o doamnă! 🙂
Nu credeţi celor, ce vă spune un bărbat. Uitaţi-vă, pur şi simplu, ce face el, cu ce se ocupă. Se întâmplă, după cuvintele lui – e un Leu, iar în realitate – e o hernie! 😉
Cel mai probabil, că Dumnezeu a creat bărbatul înaintea femeii, ca să nu asculte de sfaturile ei… Păcat, ar fi un motiv bun… 🙂
Secretul unei vieţi fericite în familie: soţ şi soţia au trăit împreună 60 de ani. Fără secrete unul faţă de celălalt, doar unul… avea ea, femeia omului. Pe raftul de sus al dulapului, ţinea ea ascunsă o cutie de pantofi, de care bărbatul ei habar n-avea. Îmbătrânită şi sleită de puteri, a decis ea să i se destăinuie, şi l-a rugat să-i aducă cutia. Când acesta aduse şi deschise cutia, – în interiorul ei a văzut două păpuşi, foarte frumos croşetate, şi… 25000 de dolari. – Ce-i asta? – a intrebat uluit soţul. – Ştii, înainte de nunta noastră, bunica mea iubită, mi-a descoperit secretul fericirii unei vieţi de familie. Ea mi-a zis: „Dacă te vei supăra pe soţul tău, – niciodată nu-l susţine în ceartă, dar du-te şi împleteşte o păpuşă”.
În ochii soţului au sclipit lacrimi, în cutie erau doar două păpuşi… Apoi, a întrebat-o: „Spune-mi, ce-i cu banii ăstea? Doar nu le-ai strâns din cei, de cheltuială pentru fermă?”