Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


13 comentarii

Nu fi trist, voi veni in ospetie, tata


 

Tati, tăticule, salut, scumpul meu. Eu privesc la cer și vorbesc la tine. Cred că mă auzi, cu siguranță, că mă auzi. Nu-mi vei răspunde niciodată, poate doar în vis…

Pe 30 ianuarie te-am putut fi omagia, ai fi implinit 85 de ani, am fi sărbătorit împreună în familie la masă mare cu bucate, să-ți cântăm, să recităm și să-ți urăm ceva frumos la fel ca întotdeauna, din toată inima… Tu și la o sută de ani ai fi fost mai tânăr ca ceilalți cu spiritul, la fel – ai fi cântat și chiar să ne aduni la frigăruie vesele…

Lacrimile mă podidesc, prietenele îmi spun să mă calmez, că ele îți fac rău acolo sus. Știu că bunul Dumnezeu nu va permite, ne va ierta pe toți și te va odihni cu cei drepți… Sănduța mereu te visează, că stați de vorbă. Îți mulțumesc că ai prevenit-o de boală, și deja își revine și ea din cumplitul Covid…

– Tată, tăticule, ce mai faci acolo? Dureros, știu că nu te mai întorci… Să mă ierți pentru toate amărăciunile care ți le-am provocat cândva, oricum, tu mereu ne-ai spus că niciodată nu te poți supăra pe noi, copiii tăi. Mama repeta mereu că ești / ai fost om de aur. De ce realizăm aceste calități mai mult după ce pierdem cei scumpi nouă? Mama uită că ai plecat, îi pare că ești în continuare în odaia ta la ecranul mare cu știrile politice sau sportive, de care mereu ai fost pasionat… Și eu cu asta mă calmez, uit pe-o clipă, și apare ceva frumos, – eu gata să te sun imediat să te bucur cu noutățile mele… Dar…

În viață nu ne mai întâlnim, doar în vis… Tată, tăticule, cum așa, dragul meu? Mereu ai fost tânăr cu spiritul, tânăr și voios în orice comunicare, chiar dacă nu întotdeauna ai fost înțeles… Mă doare că nu te mai întorci înapoi. – Iertat să fii de bunul Dumnezeu… – Greu trece timpul, și cum noi fără de tine, încredibil? Mult ne lipsești, nu mă simt în siguranță fără suportul tău moral, cu o vorbă bună…

Timpul nu tratează, doare mult. E dificil și teribil de dureros să recunoști că trupul tău e în pământul umed. De când ai plecat tot plouă, și iata acum ninge abundent… Vin zile însorite, o zi frumoasă, tu – bucuros că am venit la mormântul tău, plecându-mă-n-genunchi, mă voi ruga la tine, apoi voi spune ”pa, tăticule”, eu voi reveni… Mormântul devenise casa ta pentru noi – de-alături, Și cerul Raiul tău, Suntem aproape de iertarea Lui prin tine… Clipe de iubire, liniște și pace-n suflet.

Tată, nu fi trist, eu voi veni din nou în ospeție… Lumânarea arde dusă de vânt, amintirile și imaginile tale ne bucură, însă-mi este greu să le privesc fără să plâng… Ești viu și mereu alături de noi… ❤ Te iubim, tăticule!

La Multț ani, alături de Domnul, Tată! ❤

(#Svetlana_Vizitiu – în memoriam #Vasile Vizitiu (n. 30 ianuarie 1936 – m. 11 decembrie 2020)


5 comentarii

Tata. Cuvinte în tăcere. Vasile Vizitiu


 E prima dată când nu ne putem bucura alături de tine, Tată…

   …Mă plimb singurică pe o stradă întunecată, Vântul puternic suflă în spate, Mă gândesc, cât e viața-i de complicată, Și sunt descurajată. Am obosit de această alergătură, De veșnică agitație, de scuze… Prind stelele-n cap arzându-mi luminițe, Ca niște greierași din basme în cuvertură… Mă voi odihni o vreme, Apoi, voi pleca… Voi pleca departe, În continuare, să mă lupt pe viață… În jur am privit, Undeva, din nou în depărtare, Silueta ți-am văzut, Tu te-ai apropiat de mine, și încet ai șoptit: „Calmează-te, voi fi întotdeauna cu tine”. Cu aceste cuvinte ca cu aripile, M-ai salvat-ridicat… Niciodată, cuvintele rostite nu voi uita. Am cutreierat, și în noapte, Sub o puternică furtună, Pe aleea petricioasă, Ne-am pornit apoi acasă… La Clubul Impresii din viată și cărți, Ai devenit oaspetele cel mai apropiat! Uneori mâncam la Operă, altă dată La Plăcinte, Doamne, tată, ce dor mi-e de tine… Pare chiar și uneori, Că nu mai am pe nimeni, Cui să povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povești. – Mulțumesc, dragul meu tată! Că mi-ai dăruit toate acestea. Mă ierți că te-am spus prea rar, Cât de sincer te iubesc! Bucurie în inimi, Lacrimi în ochi, La urma urmei, Au rămas frumoase amintiri…”

Tații – cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au dăruit inspirație pentru a acționa și a crea. Și, fie cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie, dedicațiile despre tată să fie pentru copii acel izvor de inspirație, un far de acțiune care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință. Iubiți și aveți grijă unul de altul! Dăruiți celor dragi momente frumoase nu doar în zile de sărbătoare, dar și în cele cu furtună… Pur și simplu, fiți alături.

Diseară vine Sf. Vasile…

Versuri închinate tatălui meu (îm_memoriam)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

Svetlana, fiica Ta. Pentru #Vasile_Vizitiu… 😥  ❤

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

Taticul alături de mama și fiica mea Sanduța Vasile si Teodora Vizitiu, 2018