Top 10 cărți donații BM B.P.Hasdeu. Toamna 2023

Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta, ci cu experiența de viață. Și, de asemenea, cu abilitatea de a găsi în toate, momente pozitive și de a nu se supăra la orice fleac. Uneori, acest lucru nu funcționează, și vrei doar să plângi în vesta cuiva… O biobibliografie, o filosofie, o carte de dragoste sau cu umor – vin mereu cu o atitudine plină de viață, nu strică niciodată să te topești… citind. Majoritatea oamenilor se enervează din cauza unor frustrări pe care ei înșiși le-au inventat, dând un sens profund fleacurilor uitând că dintr-o carte de calitate întotdeauna pot găsi soluții de a experimenta energia oamenilor pozitivi. – Încercați, cu acest top cărți, la Biblioteca Hasdeu!

  -Ultimul dac. Andrei Vartic: Monografie bibliografică / Lidia Kulikovski, Nina Vartic-Hasnaș, Claudia Tricolici. – Un volum impresionant al mesajului transmis de autori. Pune pe gânduri, îndeamnă să te întrebi unde ești și unde vrei să ajungi. Se pare că viața de zi cu zi ne trimite în derivă si mereu ai nevoie de cineva sau ceva să te re/direcționeze. Un portret, un model de urmat: Andrei Vartic, ultimul dac… În octombrie, la 75 de ani de la naștere, a avut loc un eveniment comemorativ al regretatului Andrei Vartic, fizician de formație, care s-a afirmat în calitate de scriitor, actor, regizor, cercetător, arheolog și deputat în primul Parlament Democratic al Republicii Moldova. Cu acest prilej, Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu a lansat volumul „Ultimul Dac. Andrei Vartic„. Coautoarea cărții, Nina Vartic-Hasnaș, soția regretatului Andrei Vartic: „Mă bucur că numele lui Andrei a adunat atâtea lume bună aici, el a scris peste 30 de volume și mă bucur că opera lui nu este uitată de cei, care l-au admirat”.

 Lidia Kulikovski, coautoare monografie: „Ce înseamnă o bibliografie – este ca o bază de date ce rămîne ca o capsulă de memorie despre omul Andrei Vartic. El avea o mentalitate de cercetaș, care îl ajuta să cerceteze problema și să recunoască contextul acesteia”.

„El își făcuse din luptă pentru Adevăr, Dreptate, Cauză Națională un scop al vieții sale. Andrei Vartic a fost un dac liber, Care ne-a droit și pen oi liberi” (Nicolae Dabija)

      -Pompeea de Dina CIOCANU

Lumea interioară, în care autoarea Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi… Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli continuarea… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului basarabean peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au emigrat la negru sute de mii de moldoveni. Dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e dureros! Accentul e acesta… Abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de realizat pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu orice cititor ar înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu, cea care a scris și celebra carte „Fântâni în ciutură”. – Recomand cu certitudine!

                                     –Zborul dintre Ea și El de Aurelian SILVESTRU (Proză scurtă)

„…Un text literar în care Demiurgul ocupă mai mult loc decât cuvintele.” (autorul)

Proză scurtă, cu poveștiri sensibile cu final optimist. E ceva în genul miniscenariilor romantice în care eroul e în căuitare, și învață pe parcurs despre cum poate deveni. Despre iubirea în toate formele ei, prietenie și omenie. Pentru ca spre final să își găsească scopul și să își fructifice obiectivul de la început, ajungand poate să și iubească și să fie iubit din nou. Autorul e foarte deschis cititorilor, și cucerește emoții.

Cartea se citește destul de ușor. Te poți identifica considerabil cu personajele și cu poveștile deoarece sunt realiste. E o carte de valoare, una care poate să îți ofere câteva lecții de viață, dacă privești dincolo de clișee. Nu este o poveste memorabilă, care să te dea pe spate și să te facă să o iubești. Cel mai probabil vei uita despre ce a fost vorba în ea la ceva timp după lectură, așa cum o fac oamenii de obicei. Dar, recomand să nu faci acest lucru.

„Speram să fug de soartă și de mine însumi, chiar dacă în adâncul inimii știam că nimeni niciodată nu a reușit așa ceva…”; „Suferințele sunt lecții. Lecții de viață. Trecând prin ele, te poți considera înfrântă. Dar ai și sanșa de a merge înainte. Depinde pec e te concentrezi: pe suferință sau pe lecție?”; „Dacă mirosul de cafea nu i-ar fi plăcut mai mult decât orice pe lume, poate că destinul i-ar fi oferit o altă șansă…”; „În preajma morții, timpul se comprimă și devine foarte scurt.”; „Mă tem de puterea nelimitată ajunsă în mâna celor limitați”; „Știu că nu merită să iau în serios amenințările unei persoane necăjite. Conflictele cu colegii mi-au întărit imunitatea. Astfel, tratez cu ironie incidental și îmi văd în liniște de ale mele. Un eșec devine înfrângere abia atunci când nu mai ai ce învăța din el. Eu mai învăț..”; „A fugi de iubire înseamnă a fugi de viață…” (fraze din volum)

–Țara câinilor cu colaci în coadă de Vlad GRECU

Autorul adună doi câini ca personajele care au rupt lanțurile robiei, și în calea lor întâlnesc tipologii umane impresionante precum: fetele de la oraș Bulca și Belka, hoinarul Jerry, corcitura Valet, descurcărețul Găinarul cel cu evidente talente politice, artiști, șomeri, băieți de cartier etc., cu numele lor în roman nu mai puțin impresionante. Fiecare personaj aduce cu sine câte o istorie prin momentele lor de civilizare. În calea lor spre acel Eldorado al câinilor, cei doi verișori descoperă viața la oraș, repartizarea puterii și a hranei, alte aspecte ale relației dintre om și câine. Înțelegând că nu pot veni într-o comunitate nouă cu reguli proprii, că nu pot schimba lumea fără a se schimba ei înșiși, la un moment dat, ei recunosc: „cu asemenea canalii, jocul se face numai după regulile lor ticăloase”. Iar eroul principal al romanului, Griv câștigă simpatia cititorului prin simplitatea sau naivitatea nativă, dând dovadă de curaj și compasiune pentru oameni, cel care pe propria blană a simțit dezamăgirea, discriminarea, înfrângerea și riscul de a muri ca o javră pe maidan… Un câine se dovedește a fi mai uman decât oricare alt erou al zilelor noastre…

„Nimeni nu știa unde s-au dus și cu ce se ocupau. Iar atunci când lipsește vreo informație veridică despre cineva, golul este suplinit imediat cu tot felul de zvonuri și presupuneri care cu timpul se transformă aproape în basme.”

Seria de polemici canine, prezentate în roman, sunt de-a dreptul caricaturi ale discuțiilor politice, etnice, lingvistice duse de secole de comunitatea noastră scindată. Aceste divergențe sunt rostogolite, precum un bulgăre de zăpadă, de la o „haită” la alta, lătrate în certurile în care nu au importanță argumentele, ci doar care latră mai tare. Și odată ce suntem mai mult cu mămăliga, decât cu zăpada, autorul întreabă: „Oare va exploda vreodată mămăliga asta a noastră la mama dracului?” „Țara câinilor cu colaci în coadă” devine, la un moment dat, conștientizarea traseului nostru derizoriu spre o viață mai bună, iar acest roman este, poate că, cea mai bună pereche de palme pe care am primit-o pentru a ne trezi și a înceta să mai ducem o viață de câine” (Rodica Gotca)

Romanul nu este despre cât de nenorociți sunt oamenii, romanul abordează un anumit ideal, un vis și calea spre fericire, pentru că contează extrem de mult ce rămâne în urma ta…

                      -Spovedania unei amante de Ileana RUSU

Istoria are doar început, pentru că, în momentul scrierii autoarea, era la prima etapă în care își provoca… soarta. Eroina a decis să jongleze destinul schimbând mersul evenimentelor din viața ei. Erau ani grei, dragostea însă persistă mereu, indiferent de nenorociri și războaie, lumea are nevoie de iubire! Întreg romanul e despre sentimente amestecate cu iubire. Pășind pe ulițele provinciale, ajunge la concluzia că se poate iubi cu patimă rurală relatând varia istorioare de dragoste. Și, desigur, subiectul de top: divorțul. Între timp, și vecinii dau târcoale. Că lăudăroșii au anumite frustrări și vor să spună lumii întregi cine au fost sau ce contribuții au depus în viața lor. Bine că eroina are imunitate la bărbații care vorbesc doar despre ei, și mai bine că autoarea ne previne că personajele sunt inventate și orice asemănare cu realitatea este absolut întâmplătoare, de altfel, cine știe. „Dar nu asta îmi este intenția, dragul meu public judecător, să mă amuz de un însurat și de comportamentul lui în pat, pentru că ajunsesem să am sentimente pentru el. Mai ales că îmi dăruise un set de cratițe și de cuțite…” Unele povestioare chiar sunt amuzante.

Bărbații, ei își deschid sufletul, se spovedesc amantei rătăcite cu titlul cărții care atrage atenția cititorulul dornic de aventuri și relaxare prin lectură artistică… Poftim, cartea e pe raft!

                               -Străinul din mine de Emilia BURCA

Un volum despre problemele sociale ale emigranților. O viață de refugiat, ca de obicei marcată de urcușuri și coborâșuri, bucurii și tristeți, speranțe și decepții. Autoarea stabilită peste hotarele Moldovei, trăiește sentimentul înstrăinării precum și personajele din cartea „Strainul din mine”. Urmărind destinele lor, ne relatează trăsăturile de caracter, înmulțind cu ceva mai nou, a celui de refugiat. O istorie de viață a eroului Victor Zubco și a părinților lui, prin capitole dramatice, începând cu cea adolescentină trăită de Paul. Cele mai subtile frământări ale refugiaților din depărtare, trezesc emoții intersectate cu condiția umană, credință, dragoste, frică, durere, mândrie… În același timp, se caută soluții care nu depind de refugiați, din păcate.

O poveste captivantă, provoacă interesul, descoperă un model de comportament etic, stârnind curiozitatea cititorului. Prezentul e singurul timp real care merită a fi trait cu toată ființa: acesta ar fi subiectul principal sutras de către cititor din carte.

„Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi oamenii dependenți de jocurile video. Ei nu s-ar spăla, nu ar lucra, nu ar citi, nici nu ar învăța. Ar fi proști! S-ar transforma în dobitoci!”

„Își spunea că viața lui adevărată este cea pe care și-a inventat-o și pe care o trăia timp de treizeci de minute în fiecare zi. Restul erau niște coșmaruri în care el era sărac, obez și toată lumea râdea de el.”

„Niciodată nu suntem mulțumiți de ceea ce avem. Fericirea adevărată nu depinde de bogății. Un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.”

                   –Quello che non sai di LUI / Quello che non sai di LEI de Paolo TAGGI (două volume)

Mariana_VRINCEANU alias Vivian_Stas, autoarea celor două volume a poposit la biblioteca B.P.Hasdeu cu cărțile dedicate  adolescenților, scrise în limba italiană. În căutare de traducător din italiana în română, după ce sperăm să le lansăm în bibliotecă. Un ghid didactic instructiv, creează o legătură El și Ea, cu teste și răspunsuri, ghidează cititorii spre un răspuns corect pe care ei o pot scrie chiar în cărți.

A scris o basarabeancă în limba italiană, și muncește în Marea Britanie. Dar, diaspora mereu revine cu dor Acasă. M-a surprins cu vizita ei, cu cele două volume, cu calmare prăjite…. Și, cu spiritul vesel al primăverii… Permanent ocupată și cu griji pentru fiica micuță; promite ulterior să vină cu detalii din viața ei scriitoricească. Volumele cu titlul în traducere:

1) Ce nu știi despre El

2) Ce nu știi despre Ea

             –Cele zece Porunci @ I dieci comandamenti de Nicolae BĂLȚESCU (Ediție bilingvă româno-italiană)

Cartea a fost lansată în incinta sediului Parlamentului. „Este o carte inedită, nimeni pe acest glob nu a îndrăznit să pună pe versuri aceste Zece Porunci. Meritul meu este că le-am pus pe versuri. Această erudiție din aceste cărți este nepământească, este de acolo, de Sus, care au venit la mine și eu sunt obligat să le transmit mai departe oamenilor”, a spus scriitorul Nicolae Bălțescu. O ediție trilingvă. Traducerea în limbile engleză și italiană a „Celor Zece Porunci” a fost un proiect spiritual inedit pentru Irina Marinescu din București și Olesea Chirilov din Chișinău. Coperta, ilustrarea grafică a cărții a fost realizată de pictorița Galina Vieru.

            –Povești terapeutice: ABC-ul dezvoltării psihosociale de Lilia LUCHIANENCO / două volume

Un ghid methodologic cu povești adaptate și recomandatela necesitățile copiilor preșcolari, adulților care au fost și ei copii, celor care întâmpină unele dificultăți în gestionarea emoțiilor. Reprezintă o metodă educativă, ce stimulează desvoltarea cognitivă-intelectuală, respectiv gândirea, imaginația, limbajul. Scopul este de a transpune în conștiința copiilor un model de comportament etic. Cărțile au un aspect care atrage cititorul, prin determinări textuale și estetice, povești tematice se reușește să se provoace, să se satisfacă curiozitatea cititorului mic, determinând efecte terapeutice obiective.

–VIAȚA TA / revistă pentru cei cu inima tânără, nr. 1, 2023

Lecții de existență, Constelația talentelor, Poezia inimii cu dor, O seară sub palmieri, Omul de lângă noi, Festivalul Cărții, TVM-65, Pace Lumii, etc. – întreg curpins al revistei Viața Ta sub supravegherea generală a autoarei Gutiera Prodan.

Este mai mult decât o revistă. O Carte reală generalizată de – cultură și artă, tradiții și obiceiuri, activități de voluntariat, evenimente cu personalități, scriitori, artiști, muzicieni, tinere talente, multiple imagini color, sincerități, etc.: toate întrunind și descoperind tot mai nou – o țară bogată a noastră Republica Moldova!

O revistă pentru copii și cei maturi! Cât de des îți permiți să fii copil? Râzi în hohote, dacă dintr-o dată ai chef, începi să cânți, începi brusc să dansezi în mijlocul străzii, dacă auzi melodia preferată și picioarele tale dansează în ritm, zâmbești sau sari zburând în sus, dacă scânteile de bucurie gâdilă brusc interiorul?! Atat de simplu, fara motiv!

O revistă exprimată prin voci și sunete ale societății noastre, o magie a sufletului moldovenesc, un cântec și o lume de vis! O revistă cu subiecte care nu demodează niciodată! Mereu actuală și pentru tine recomandată!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Alte cărți, la Biblioteca Hasdeu:

Cărți de iarnă, de vacanță și de viață (2). Top 5 cărți

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Top 5 Carţi: Bibliotecarii recomandă (2)

Lansarea cărților Personalități și recenzii literare, Soare-n dar de Svetlana Vizitiu la Biblioteca Hasdeu

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)

TOP 5 cărți realizate de bibliotecari BM. Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu

Top cărți „Colecția profesională” editate la BM B. P. Hasdeu

Top 8 cărți cu Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu

Top cărti, autori recomandare BM B.P. Hasdeu

Lansarea cărților Personalități și recenzii literare, Soare-n dar de Svetlana Vizitiu la Biblioteca Hasdeu

Miercuri, 20 Septembrie 2023, La Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu, a avut loc o dublă lansare de carte a distinsei doamne Svetlana Vizitiu Impresii. O sărbătoare de suflet, la care au participat oameni iubitori de frumos. Mulți ani Fericiți și plini de realizări frumoase, Draga noastră Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog! Mulțumim mult, distinsă doamnă  Gutiera Prodan, pentru imortalizarea evenimentului… /  Natalia Mazilu-Miron 

          Svetlana Vizitiu – zi de naștere cu lansare dublă de carte

„Astăzi a fost o zi foarte importantă. Ziua de naștere a unui om pe care îl respect și admir mult, doamna Svetlana Vizitiu. A ajuns la frumoasa vârstă de șase decenii. A decis să-și sărbătorească aniversarea împreună cu publicul, la o lansare extraordinară de carte. A ,,dat naștere” la două cărți: ,,Personalități și recenzii literare” și ,,Soare-n dar” – povești și istorioare de viață.

Prima e o ,,bombă”, un material vast, complex, valoros colectat timp de 15 ani. E o cronică, un arhivariu, un documentar de preț, unde veți putea afla lucruri interesante despre sute de personalități ale lumii culturale, și nu numai, din Republica Moldova: Val Butnaru, Gheorghe Ciocoi, Vasilisc Donika, Paulina Zavtoni, Iurie Sadovnic, Mihai Volontir, Nicolae Dabija, Emil Loteanu, Grigore Grigoriu, Mihai

 Dina Ciocanu, Galina Codreanu, Alexandru Mihăilă, Maria Dimineț, Ion Madan, Mihai Volontir, Maria Drăgan, Nicolae Sulac, Lidia Kukikovski, Gutiera Prodan, Valeriu Jereghi, Vlad Mircos, Ana Onică, Victor Ciobanu, Iurie Brașoveanu și mulți alții. Unii au trecut în neființă, dar memoria lor va rămâne mereu vie, inclusiv datorită efortului depus de doamna Vizitiu prin realizarea acestei enciclopedii.

Cum a spus cineva din invitați, cea mai mare valoare a țării noastre este valoarea umană, oamenii pe care îi avem și cu care ne putem și trebuie să ne mândrim. Fiecare din noi este unic, are calități frumoase și lasă ceva în urma sa. Iar Dumneaei a ținut mereu să descopere aceste persoane, frumosul sufletesc din ele   și să o valorifice, să îl facă cunoscut lumii.

M-am uimit și bucurat să-mi găsesc și numele meu în cartea Dumneaei, deși nu consider că am careva merite sau succese pentru a fi parte din așa capodoperă literară.

Doamna Svetlana Vizitiu are o inimă în care încape o lume întreagă. A făcut mult bine oamenilor și, din păcate, unii au neglijat-o, au tratat-o cu indiferență, cu tăcere, cu răceală ori chiar cu răutate și totuși…ea a decis să includă și numele lor în această carte. Pentru că e obișnuită să vadă în orice om mai întâi partea bună, luminoasă, curată și să ierte.

-844 p. Atâtea pagini are această carte. La început erau 500. Apoi 600. Apoi 700. Apoi 800. De fiecare dată doamna Svetlana își mai amintea de cineva pe care dorea să fie prezent în carte și o ruga pe Veronica Pîrlea Conovali (cea care a ajutat-o să realizeze cartea și care azi a moderat evenimentul) să trimită la tipografie încă o parte din text. Doamna Veronica i-a sugerat: ,,Hai, să facem două volume. E prea groasă cartea”. Dar scriitoarea era de neînduplecat: ,,Nu, trebuie să fie toți într-o carte, ca într-o familie. Țin la fiecare”.

A doua – ,,Soare-n dar” – scrisă în amintirea părinților săi, Vasile și Teodora Vizitiu, pentru care poartă o dragoste imensă un respect profund și o recunoștință de admirat, o carte (364 pagini) care captează prin sinceritate și  curaj. Cred că în asta ne asemănăm cu doamna Svetlana – să spunem lucrurilor pe nume atunci când vorbim despre oameni, întâmplări, situații, caractere. Se simte în fiecare povestire spiritul ei de curiozitate și pe alocuri naivitate copilărească, dar și înțelepciune matură. Sunt sigură că fiecare va fi repede captivat de această colecție de istorii de viață (264 la număr), pe unde adevărate, pe unde completate cu presupuneri ori final ,,țesut” de imaginația bogată a autoarei. Experiența ei de viață a ajutat-o să observe bine și să descrie în detalii lucruri deseori neobservate de alții – o calitate de mare valoare.

Scriitoarea oferă sfaturi, îndemnuri, lecții înțelepte, căci a căpătat o capacitate de a filosofa datorită trăirilor personale, bucuriilor,  suferinței, durerilor purtate de-a lungul vieții: ,,Succesul înseamnă să ai relații bune cu toți pasagerii vieții, cu condiția să dăm tot ce este mai bun din noi. Nu știm la ce stație vom cobori…Să trăim fericiți, să iubim și să iertăm. Este important să facem asta, pentru că atunci când coboram din tren, trebuie să lăsăm doar amintiri plăcute celor care își continuă drumul…

Dragă protagonistă a evenimentului de azi, doamna Svetlana Vizitiu,  sincere felicitări cu ziua de naștere, cu ,,nașterea a doi copii literari”, cu cei 10 ani de când aveți blogul ,,Impresii de viață și cărți”, 10 de ani de când s-a deschis la inițiativa Dvs. ,,Clubul Impresii din viață și cărți” și cu aproape 40 de ani de când sunteți bibliotecară la Biblioteca ,,B.P. Hasdeu”. Mă simt o binecuvântată că drumurile noastre s-au intersectat în această viață. Cu siguranță, meritele Dvs.vor rămâne neuitate  pentru multe generații înainte. Să ne trăiți, cu sănătate, pace, armonie, bucurii și multă inspirație! / Eremia Carolina / Carolina Eremia

           La mulți ani fericiți, Svetlana Vizitiu Impresii ! Sănătate, bucurii, inspirație și împliniri! Sincere felicitări cu apariția acestor volume minunate,unde și-au găsit locul atâtea personalități, oameni frumoși la chip și suflet! / Veronica Pîrlea-Conovali

20 septembrie 2023. Lansare de carte la Biblioteca Hașdeu. Protagonista Svetlana Vizitiu Impresii , împreună cu nepoțelul și cu fiica Sanda,  intîmpinau cu drag oaspeții, care astăzi au împărtășit împreună bucuria acestui eveniment. Mă bucur, că am fost si eu printre oaspeții, care astăzi, de ziua ei, cînd rotunjește și niste ani, am venit s-o felicităm și să-i fim alături. Evenimentul a fost deschis de către Doamna Veronica Pirlea Conovali și binecuvîntat de către  părintele, care are și Dumnealui un loc printre mulțimea de personalități incluse în carte. Au vorbit despre aceste două mari volume  mai mulți invitați, printre care Gutiera Prodan, Tatiana Bejenari, Adrian Beldiman, oameni, pe care Svetlana Vizitiu i-a descoperit, iar Dumnealor i-au servit drept sursa de inspirație. Mare bucurie este să știi că cineva îți respectă capacitatile și mai mult ca atît: le imortalizează. Zeci și sute de oameni se vor regăsi în aceste două volume de proporții: „PERSONALITĂȚI ȘI RECENZII LITERARE”. Impresii din viața și cărți (844 pagini) și „SOARE-N DAR :Povesti și istorioare din viață” (364 pagini). Cronici ale multor oameni, personalități cunoscuți și trecuți prin sufletul mare al Svetlanei Vizitiu, cea care a știut să adune în jurul său atîta lume bună, lume de valoare. Mă bucur că sunt și eu (pag.16) printre lumea aceasta, care a lăsat și continuă să lase impresii si importantă:   Stepaniuc Victor, Gutiera Prodan  Olga Căpățînă, Radmila Popovici, Valentina Stratan, Adrian Beldiman, Viorica Nagacevschi, Iurie Brasoveanu și multă lume deosebită. M-a impresionat îndeosebi atitudinea  deosebită și dragostea Svetlanei față de părinții săi, ceea ce mai rar întilnim. Am primit în dar cartea tatălui său Vasile Vizitiu „Cu satul în suflet prin mari și oceane”, pe care am s-o citesc cu mare interes, dar și am procurat aceste două volume, pe care le recomand cel puțin celor, despre care s-a scris atît de frumos. Acesta este un dar, pe care îl prețuim și ne bucurăm, că suntem printre cei, care lasă urme frumoase în viață.

Mulțumim mult, draga Svetlana, pentru truda de ani de zile, pentru atitudine și pentru felul de a găsi în fiecare dintre noi acea sămînță sănătoasă, care încolțește și dă roade bune.

Felicitări și pentru tinară interpreta, laureată a multor concursuri naționale și internaționale Albina Bagrin, care ne-a cîntat atît de frumos în cadrul evenimentului. / Eugenia Ursu

       „Cele mai obișnuite leacuri pentru toate slăbiciunile au fost cărțile. Răscumpărate prin înțelepciune, lectura lor vine ca un tifon pentru toate rănile de peste veac.

„Svetlana Vizitiu, prin lucrarea „Personalități și recenzii literare” oblojește cu iarbă vindecătoare pe fi ecare, parte cu parte, pentru năzuințele și faptele ce ne-au făcut demni de a juca penița printre literele neamului nostru. Personalitățile de care se atinge, le șlefuiește ca pe niște perle, cu gânduri ce te răscolesc din adâncul inimii, vorbe care se aliază ca lamele care în loc să taie, ung suflete.

Să scrii despre Nicolae Dabija, e la fel cum ai atinge o stea ce-și lustruiește lumina pentru secole de ani. E o mare îndrăzneală. Oameni – personalități pe care autorul i-a cules de-a lungul anilor într-un blog cu dedicație, face cât o planetă albastră. Scriitori, juriști, economiști, doctori, profesori, jurnaliști, pictori, artiști, oameni dintr-o bucată sunt la fel ca treptele unor scări, pe care urcă cititorul, descoperind cu fi ecare pagină metafora existenței noastre. Vorba lui Octavian Paler „Am fost și am rămas de părerea că o viață e mai mult decât un drum între o naștere și o moarte”, (Autoportret într-o oglindă spartă). Colecționară de destine, autoarea, pășește fragil prin spații înguste, iar intervievații deschid cu rafale mici ușile, lăsând-o să-și ia de pe rafturile amintirilor, trecutul, prezentul și viitorul. Dacă ar putea întoarce timpul… și-ar lua părinții înapoi. Rădăcinile sunt visele care o țin în viață. Astfel spus, Svetlana Vizitiu, semnalează chitensențe trăite alături de cei dragi și… nu greșește. A fi e doar un sens, a trăi viața e mai mult decât un sens. Se răsucesc biografii în tot amal[1]gamul de povestiri. Adevăruri de care te legi, apoi le lași să-ți soarbă cafeaua. Prezentul mereu o leagă de cei pe care îi adoră și care dau cea mai veridică lecție de existență. Impresiile mereu dau impresii, iar oamenii trăiesc din experiențe. Atât de necesare, experi[1]ențe din care urcăm și creștem, răscolind albastrul de sus, cer sub care nu vom obosi niciodată.

Vinovată de zbor, Svetlana Vizitiu, ne îmbracă aripi pentru a călători și a ne îndrăgosti de oameniii de lângă noi, oameni care fac Universul să ne vadă planete.” /Viorica Nagacevschi, poetă

                     Omul Svetlana VIZITIU nu există, pur și simplu, în SPAȚIU și în TIMP, și nu este o personalitate catalogată cu califi cativul doar de „consumător”. Dumneaei se plasează cu adevărat în tagma FĂURITORILOR, trăind în sensul deplin al cuvântului, analizând, cre[1]ând… Creează prin prisma criticii portrete literare și istorii adevărate despre viață, dragoste, părinți, copilărie, alte persoane, cum ar fi , de exemplu, chiar cele peste 500 personalități din prezentă lucrare. Toate acestea sunt expuse de Svetlana VIZITIU cu mare măiestrie în blogul „Impresii din viață și cărți” și expuse pe paginile acestui volum cu Personalități, actualmente analizate, sistematizate și lăsate moștenire generațiilor viitoare. De remarcat că dumneaei mai are cărți editate, printre care și „Versete tomnatice” la care profesorul Lucian STROCHI face o postfață în care scrie: „Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil. Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern direct, invitând cititorul la un dialog euristic. De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător”.

Cu Svetlana VIZITIU m-am cunoscut îndeaproape acum vreo patru ani, întâlnindu-ne deseori la diferite manifestări culturale. Dar nu odată ne-am și lovit poate umăr-în-umăr prin coridoarele, aulele sau cantină USM, fi ind studenți: dumneaei la bibloteconomie/bibliografie, eu – la facultatea de biologie și pedologie a aceleiași Universități. O perioadă am fost și vecini cu căminele, locuind în orășelul studențesc de pe strada Ismail (Malinovski, pe timpuri) vizavi de Memorialul Eternitate. Încă mi s-a mai păstrat în memorie chipul protagonistei așa cum o văzusem în perioada adolescenței: o domnișoară veșnic zâmbitoare, vioaie, cu ochii și privirea pătrunzătoare și iscoditoare. Iată că acum, în după-amiaza vieților noastre drumurile s-au încrucișat repetat, de astă dată la un alt nivel, mai înalt, după cum spune un postulat fi losofic despre „dezvoltarea în spirală”. Mare mi-a fost mirarea, când într-o bună zi de la sfârșitul anului trecut, Svetlana (pardon: stimata doamnă VIZITIU) mi-a făcut pe neprins de veste o splendidă recenzie literară a unei plachete de poezii „Iubire împletită-n vers”. Deși trăim vieți și avem sorți diferite dumneaei a înțeles perfect gândurile autorului și cunoaște din profunzime sublimul sentiment. Dragostea este aceeași pentru toate vârstele și generațiile din toate timpurile. Anume aceasta, dar și despre frumusețea sentimentului a ținut să accentueze autoarea recenziei. „Dragostea nepresărată cu un strop de tristețe pare plictisitoare. Cât de strâns legați sunt acești doi iubiți eterni ai vieții – iubirea și singurătatea. Și cât de subtil este legată în versuri Sensibilitatea. Ea este jenantă tot timpul, de ea se tem… Chiar e ascunsă într-un buzunar lateral. Și o scot seara în singurătate, în pernă. Ca să vedem cum se zbârcește într-o zi – tandrețea noastră, ale căror dialoguri sincere și chiar puțin ciudate țintesc cumva direct la inimă într-un mod uimitor și sunt amintite atât de puternic chiar și atunci când te trezești în miezul nopții” – scrie autoarea referitor la poezia „Sărut fermecător”. Cu referință la altă poezie, dumneaei numește sentimentul de dragoste un fel de „biblioterapie pentru suflet” (extras din analiza poeziei „Iubește-mă”, aceeași plachetă de poezii). În același mod, prin lucrul de analiză și sinteză a creațiilor literare, dna VIZITIU s-a afirmat ca un veritabil critic literar, analizând din creația scriitorilor, poeților și chiar a personalităților din domeniul altor arte frumoase, inclusiv cel al muzicii. Despre tânărul compozitor Adrian BELDIMAN dna VIZITIU scrie următoarele: „Dacă veți urmări cum comunică, concertul, muzica lui, atunci veți înțelege că Adrian Beldiman trăiește într-un univers puțin diferit. Un chip tânăr, dar piesele lui conțin o spontaneitate matură, care realizează muzica și filosofia fericirii de moment, prin aceasta se descoperă secretul succesului Adrian Beldiman. Orice muzică creată îl face fericit, și dacă piesele lui mai iau și premii naționale, e dublu fericit…” Ce pot să spui la cele afi rmate, decât să fii de acord? Îl cunosc personal pe Adrian și confirm că acest tânăr are toate șansele să devină o mare personalitate a neamului, poate chiar o celebritate.

Analizând din creația scriitorului Mircea V. CIOBANU (cartea „Biblioteca”) S. VIZITIU face concluzia că „scriitorul, prin trăirile sale nu face, decât să reîndrepte atenția cititorului spre importanța cărților și cât de frumos ar fi să ai o bibliotecă proprie în casa sufletului tău. Realizezi că adevărații privilegiați nu sunt milionarii care își permit sejururi călătoriilor exclu[1]sive, ci pământenii care pariază pe o călătorie în memoria scrierilor clasice…”

Cu o deosebită dragoste și plăcere autoarea abordează tematica despre părinți, copilă[1]rie, educație. Pentru ea, părinții au fost și sunt icoana vieții, după cum ar fi bine să fi e pentru toată lumea, iar ceia ce așterne pe hârtie, poartă un caracter educativ. Să nu „ne construim viețile la fel ca un maistru înainte de plecare la pensie. Nu depunem mare efort, considerând, că rezultatele acestei construcții concrete nu sunt atât de importante. Pentru ce eforturi inutile? Dar, apoi ne dăm seama că locuim într-o casă pe care noi înșine am construit-o. la urma urmei, tot ceea ce facem astăzi, contează! Deja astăzi vom construi o casă în care ne vom muta mâine!” (citat după S. VIZITIU).

Cineva, cândva mi-a sugerat, că la scrierea unei recenzii pentru o lucrare științifi că sau a unei critici literare, de rând cu toate cele pozitive, este necesar să indici și părțile negative, să-ți expui părerea, pentru a corecta s-au înlătura lacunele. Și acum, drag cititor, eu cum să procedez dacă, pur și simplu, eu nu le-am observat? A căuta nod în papură nu este stilul meu. Pot doar să-i urez, stimatei doamne a Cuvântului, multă sănătate, inspirație continuă și cât mai mult spirit de observație pentru a continua ani înainte cele începute. / Cu drag, Victor CIOBANU, coleg de condei și de viață.

Încă din frageda copilărie Svetlana Vizitiu a făcut cunoștință cu Măria sa Cartea, a în[1]drăgit-o, iar în timp i-a devenit cea mai bună și loială prietenă de care nu s-a despărțit niciodată. O bună parte din viață dumneaei a petrecut-o în Lăcașul Cărților, Biblioteca devenindu-i a doua casă.

Nobila profesie pe care a îmbrățișat-o, probabil după îndemnul inimii, și căreia i s-a dedicat trup și sufl et, i-a dăruit oportunitatea nu doar de a străbate imaginar diferite colțuri ale lumii, dar și de a cunoaște nenumărate personalități marcante din societatea noastră – oameni înzestrați cu har de la Dumnezeu: poeți, scriitori, compozitori, muzicieni, actori, artiști plastici etc.

Ca un adevărat Duhovnic, cu multă dragoste, dăruire și răbdare Svetlana Vizitiu a fost cea care le-a ascultat mărturiile acelor oameni care pe parcursul vieții s-au străduit să lase în urma lor doar amprente frumoase.

Poveștile de viață și istoriile de succes pe care le-a descoperit, au impresionat-o profund pe autoare dându-i un motiv în plus de inspirație și anume de a crea în 2013 un blog pe care l-a botezat ,,Impresii din viață și cărți’’, și peste jumătate de an – un club, fiind totodată și Președinta Clubului cu acelaș nume la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.

Neobosita Svetlana Vizitiu prin intermediul Clubului care îl conduce, se străduie din răsputeri să promoveze oamenii de cultură organizând diferite întâlniri, evenimente literare, expoziții de carte și pictură, recitaluri și multe alte activități culturale. Toate acestea le aduce în vizorul publicului larg, publicând periodic articole online despre diferite personalități basarabene.

Ca răsplată pentru munca asiduă, Svetlana Vizitiu a fost desemnată Bloggerița Anului 2016-2017 de către Compania Teleradio-Moldova. Până în prezent se clasează pe primele locuri în topul celor mai populare bloguri din țară.Probabil că părinții Teodora și Vasile Vizitiu nu au numit-o în zadar pe fiica dumnealor SVETLANA – originea acestui nume înseamnă ,,lumină’’ și o caracterizează în totalitate pe autoarea noastră. Această Doamnă frumoasă, cu chip angelic, la fel ca un soare în amiezi strălucește și emană în jurul ei doar căldură și lumină. Iar cu gingășia, bunătatea sufl etului și cu măiestria cuvântului a reușit să încălzească inimile tuturor celor care au cunoscut-o, pentru unii dintre ei fi ind chiar luminița din capătul tunelului. Pășind cu demnitate spre a șaizecea toamnă,

Svetlana Vizitiu decide că a sosit momentul să culeagă roadele muncii și anume să scoată la lumina zilei o carte, dar mai degrabă e o enciclopedie în care a inclus Impresii din Viață și Cărți pe care le-a adunat în perioada anilor 2008-2023. Autoarea găsește de cuviință ca aceste istorii de succes merită să fi e cunoscute de lumea întreagă, fi indcă cu siguranță fi ecare protagonist poate fi un model de inspirație și pentru generațiile următoare. Cum spunea marele Dostoievski ,,Frumusețea va salva lumea’”. Sper eu, că această frumoasă bijuterie literară care a fost șlefuită de-a lungul timpului cu multă dragoste și migală de un adevărat giuvaiergiu al cuvântului, care este distinsa doamnă Svetlana Vizitiu, va dăinui și va străluci o veșnicie încununând istoria literaturii noastre. Doamne Ajută și lectură plăcută! Doamna Svetlana,

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze în toate și să vă dăruiască inspirație pentru o nouă carte!/ Natalia Mazîlu-Miron, poetă.

                SOARE-N DAR – UN TRIBUT DE BUNĂTATE ADUS PĂRINȚILOR

Dragă cititorule! Despre cartea care o recomand și te îndemn s-o citești, proleptic, pot spune că e una trăită . Autoarea volumului „Soare-n dar”, Svetlana Vizitiu, este cunoscută în lumea culturală și nu numai; o fire harnică, sensibilă, prietenoasă, talentată, afl ată într-o permanentă căutare a formulei artistice și pasionată de tot ce este frumos. Dumneaei a adunat în palmares mai multe cărți și antologii de poezie, proză, eseuri și publicistică. În calitate de poetă, Svetlana Vizitiu știe să utilizeze puterea metaforelor și a imaginilor plastice pentru a transmite emoții și idei profunde. Poemele ei trezesc imagini vii în mintea cititorului și pot captura momente și trăiri într-un mod unic. Ca prozatoare, Svetlana Vizitiu creează personaje complexe și povestiri captivante, inclusiv fantezy, mistică. Pasiunea pentru scriere îi permite să exploreze diferite genuri aplicând universuri literare pline de suspans, intrigă și emoție.Ca publicistă, își spune opinia și abordează subiecte importante din societate. Unele teme, prin sinceritatea lor, sunt demne de aplauze și admirație. Ea știe să folosească puterea cuvântului, trezind emoție și sensibilitate, la fel scrie pentru a informa, a încuraja dialogul.

Ca blogger, Svetlana Vizitiu știe să împărtășească gândurile, experiențele și poveștile reale publicului larg. Blogul „Impresii din viață și cărți”, pe care îl gestionează, este un spațiu virtual în care periodic își exprimăcreațiile pentru dezvoltarea personală a cititorului. În același timp, este un instrument prin care interacționează direct cu oamenii, fi ind într-un pas cu lumea în permanentă schimbare a lectorului. Volumul „Soare-n dar” are 364 de pagini. Fiecare pagină citită te lasă adânc impresionat de profunzimea mesajelor; autoarea ne poartă prin tărâmurile visului, dezvăluindu-ne universul ei interior și capacitatea de a înțelege lucrurile în esență, calitate, de altfel, rar întâlnită azi. Scriu toate acestea, pentru că o cunosc, îi știu bucuriile, durerile, sinceritatea zâmbetului și lacrima; suferințele ei sunt tot atât de mari precum este distanța dintre cer și pământ. Am înțeles cât îi este de mare dragostea față de părinți, casă, baștina unde a copilărit, țară și tot ce o înconjoară. Cu emoție și recunoștință deosebită, autoarea vă întâmpină în paginile acestei cărți, dedicată amintirii părinților ei, Vasile și Teodora Vizitiu.

Cu dragoste și respect, Svetlana vă întâmpină cu diferite istorioare și povești, în care subiectele principale includ omul, credința și obiceiurile, tradițiile, viața de familie, speranțele și primăvara împlinirilor de Paști la părinți, bunici, alte exemple din viață despre dragoste și ură. Scrie despre importanța acestor sărbători petrecute în sânul familiei, valoarea omului în sine și dorința lui de a fi fericit, iubit într-o lume cu permanentă schimbare.Autoarea subliniază importanța credinței în Dumnezeu: „Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea și sănătatea tuturor celorlalți, nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!”. În fiecare rând se evidențiază destinul și rolul bumerangului. Pentru a fi fericit, scriitoarea spune că trebuie să iubești toată lumea și Universul în schimb te răsplătește cu ceea ce dăruiești. Povestirile din cartea „Soare-n dar” sunt reale, însoțite de înțelepciunea și lecțiile prețioase, pe care viața le-a strecurat în calea autoarei. La fel, îndeamnă să trăim în dragoste, compasiune, sacrificiu, iertare, să învățăm a iubi și a ceda precum a dărui; ne demonstrează însemnătatea frumuseții dintr-un cuplu prin exemple concrete, avându-i ca figuri și ideal pe părinții ei, Vasile și Teodora Vizitiu, care au trăit împreună până la capătul vieții, iar când unul a plecat, celălalt n-a putut supraviețui, așa cum pasărea nu poate zbura fără aripi, iar peștii trăi fără apă. Din carte veți afla ce înseamnă omenia, cât de important este să știi a te stăpâni, cine este „măgarul” din noi, însemnătatea tradițiilor de revelion, alte experiențe reușite și nereușite, lupta cu mentalul și tainele lumii de dincolo. Vă veți convinge prin cuvintele ei „inima simte și știe totul”, că puterea e în bunătate, că fericirea se află în lucruri mărunte, că durerea nu poate fi ascunsă, plecând, mergem mai departe, că lucrurile bune vin la cei care le așteaptă și că magia e reală. Svetlana Vizitiu susține că niciodată nu este târziu să iei viața de la început, că un om bun este un om puternic, iar „tăcerea poate fi mai tare ca strigătul”. Sunt memorabile și m-au impresionat poveștile „Bătrâna și dragostea”, „Perlele Lorinei”. „Tăticule, îți mulțumesc pentru dragostea Ta!”, „Testul singurătății” etc.

Cu fiecare rând citit, descopăr că volumul „Soare-n dar” este mult mai mult decât o simplă carte. Este o comoară care ne deschide ochii către frumusețea vieții și către puterea de a iubi și a înțelege. Este un tribut adus părinților și, în același timp, o mărturie a trăirilor și a viselor autoarei. Când întâlnești oameni care strălucesc prin simpla lor prezență, te simți privilegiat. Povestirile de dragoste, pe care le veți descoperi în această carte, vă vor transporta în lumea lor magică, unde raționamentul și pasiunea se împletesc într-o simfonie a inimilor. Vei fi martorul unei iubiri care a înfruntat provocările timpului și a rezistat încercărilor vieții.

În aceste pagini, veți găsi cuvinte de iubire și devotament, care vor trezi în voi emoții adânci și vă vor aminti de frumusețea și puterea iubirii adevărate. Pe lângă poveștile romantice, veți descoperi și aspecte mistice ale vieții lor. Aceste experiențe neobișnuite vă vor deschide porțile către o lume în care limitele convenționale nu mai există și în care puterea spirituală și intuiția se întrepătrund în mod misterios. Așadar, drag cititor, te invit să lecturezi paginile acestei creații emoționale, să te lași purtat de cuvinte și să descoperi talentul Svetlanei Vizitiu ca scriitoare. Te asigur că vei fi captivat de fiecare rând, simțind că această carte este atât un dar prețios, cât și o incursiune pentru a te dezvolta personal.Cu sufletul plin de emoție și admirație pentru Svetlana Vizitiu, în memoria părinților ei, Vasile și Teodora Vizitiu, vă urez o lectură minunată și o călătorie de neuitat prin paginile cărții „Soare-n dar”, o lumină călăuzitoare de la inimă la inimi… / Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, istoric, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a USLR

      „Svetlana Vizitiu este Sufletul-Lumină, care, încă, mai poartă și astăzi în inimă, speranța la o lume mai bună și mai tolerantă, o lume pe care ar putea-o, într-o bună zi, nu doar înțelege, dar și auzi perfect. O greșeală medicală a făcut-o, de mică, să ajungă hipoacuză. Dar asta n-a împiedicat-o nici odată să se bucure din plin de viață, să fi e activă și la școală și la facultate, uneori bătăușă și insistentă, alteori tăcută și retrasă, dar întotdeauna pozitivă, caldă, harismatică, cu drag de oameni și de neam. Este talentată și optimistă, are ea cu simțul umorului, al dreptății și al responsabilității în sânge. Și pentru asta este apreciată de prieteni și de temut pentru neprieteni.

Și, fiindcă n-a putut niciodată auzi firesc nici cântecul mamei, nici susurul izvoarelor, ea a ales să comunice cu lumea înconjurătoare prin Cuvânt, prin vers și proză, prin cântec și picturi, prin promovarea originală a personalităților neamului.

Este o bibliotecară și blogheriță apreciată, o activistă civică cunoscută, – scrie mult și scrie bine, editează, pictează, redactează, promovează… Este Blogherița Anului și Femeia-model pentru mii de băieți și fete, care găsesc în hărnicia și energia ei, în verticalitatea și înăltimea ei de suflet, – un motiv în plus pentru inspirație și motivație de a lua viața în piept, a munci frumos, a crește în carieră și a se afi rma în profesie, Acasă, în ciuda tuturor piedicilor.

Este o perfectionistă, cu o sete de cunoaștere proverbială, cu o poftă de viață molipsitoare, cu capacitate analitice de excepție și un potențial de muncă de invidiat. Svetlana Vizitiu este autentică. Scrie tăcând, scrie convingător și reușește, de fi ecare dată, să ne bucure și să trezească spiritul din noi. Mesajul ei ne face să medităm, să refl ectăm asupra valorilor, să nu ne grăbim să trăim, să iubim, să creăm… Și o face într-o manieră aparte, uneori filozofic, alteori prietenește, alteori strengărește, dar întotdeauna sincer și firesc.Viața ei este Scrisul. În scris și în pictură își împletește ofurile și își așterne visurile. Indiscutabil, Svetlana Vizitiu este un exemplu frumos de Femeie puternică și talentată, de mamă iubitoare, care încă are atâta răbdare și iubire pentru familia ei și pentru toți prietenii și cititorii ei! /Galina Codreanu, jurnalistă, realizatoare emisiuni TeleCompania Radio-Moldova

         Fiecare om intră în viaţa noastră cu un anumit scop. Unii întră pentru o zi, pentru câteva luni, pentru câţiva ani sau pentru întreaga viaţă. Fiecare cu propriul rol. Niciodată nu putem şti ce influenţă vor avea asupra noastră, dar suntem mereu curioşi să cunoaştem astfel de persoane, cu destinele, dramele, istoriile lor, chiar cu ceva amuzant din vieţile acelora. Uneori cele mai neaşteptate persoane ajung să fie cele care ne marchează cel mai mult. Nu putem decide cine întră în viaţa noastră, dar putem decide cine rămâne în sufl etul nostru, în inima noastră.

Să nu regretăm că am cunoscut pe cineva, rămâne să ne bucurăm că am primit o lecţie şi o experienţă, indiferent de a fost bună sau mai dură. Astfel de persoane vin la noi în inima bibliotecii. Vin să ne împărtăşească şi să ne uimească cu destinele, experienţele, impresiile lor de viaţă. Credeţi-mă, chiar şi unui orator bun sau profesionist în domeniu îi este greu să-şi deschidă sufletul în faţa publicului.

Să ne bucurăm în continuare că sunt deschişi cu noi şi vreau să le mulţumesc din toată inima pentru că ştiu să ne surprindă… În continuare vă aștept să discutăm, să ne bucurăm, să regretăm și să reparăm! Întotdeauna se găsește o soluție, și săreușesc să vă împărtășesc pe aceste fi le – impresiile voastre alături de ale mele… –

• Voie bună și Doamne ajută! Vă mulțumesc din suflet, dragi prieteni și cititorii mei!
• Svetlana Vizitiu, 2023

video film de la eveniment – Bravooo, Doamna Lidia Kulikovski, va multumesc!!!

Adevărată viață

Un dar al destinului – nu e numai un dar. Iată ce trebuie să înțelegem. Și, să mânuiești acest dar – trebuie corect. Darul ți-a fost dat cu un motiv. Pentru un lucru important. Pentru fericirea pe care vrei s-o creezi. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să jignești părinții; să trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta… Să fim recunoscători pentru ceea ce avem! Doamne ajută, și mulțumim!

M-am născut normală, peste câteva luni am devenit surdă, mută, apoi bâlbâită, cu toate componentele unui eșec enorm, și faptul că sunt aici este o performanță!

Când m-au dozat cu streptomițină la câteva luni de la naștere, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă… Cică a fost o greșeală a medicilor… Dar am asurzit, nu deslușeam cuvintele spuse, nici acum nu pot pronunța corect consoanele surde )

Aveam un strabism foarte pronunţat /ochii încrucișați, purtam de mică ochelari groși și mari/, eram tare înapoiată mintal şi abia citeam în clasa 1, nu înțelegeam nicio boabă în „moldovenește”, pe atunci erau gradinițe sovietice cu vorbirea doar în limba rusă. Deoarece nu auzeam ce spune lumea din jur, eu trăiam într-o lumea a Mea, cu visuri, speranțe fericite… Toţi cei din jur râdeau de mine – copiii, colegii, eram numită „proasta, fâlfâita clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că sunt urâtă şi mă gonteau mereu cu pumnii în spate

Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt proastă, urâtă, şi că nu sunt bună de nimic! Atunci începu să clocotească în mine revolta!

Apoi, în clasa a 2-a, a venit o profesoară care mi-a văzut desenul cu o rândunică, şi mi-a spus că sunt talentată. Părinții, la fel, m-au înaripat și motivat cu laudele pentru că desenam frumos. Atunci chiar am inceput să desenez reușit, în urma acestor aprecieri… Cei dragi îmi spuneau:„Tu eşti un geniu”. Și eu am început… să fiu.

Da, mai întâi, în clasa a doua, m-am îndrăgostit de Haiu Oleg, era tare frumușel și nu se uita la mine. Fetele îl adorau. Că să-i atrag atenția, n-am făcut nimic decât să-i dau o palmă peste obraj, nu țin minte din care motiv… Oleg a decedat ulterior, la 26 ani, într-un accident… Am vrut să spun că la 9 ani, nu înțelegeam sentimentul, dar și asta ma înaripa împotriva buling-ului… Mă bucur că puteam simți și dragostea alături de tristețile mele… )

Am prins a citi cărți, o grămadă de cărți care m-au ajutat și m-am făcut ceea ce sunt azi ăn viață…

Poți fi salvat în momentul căderii tale de cineva mai slab decât tine, dar mai înțelept...

Sunt profesori buni, dar din păcate un profesor nu poate avea timp pentru un copil sau zece, dar pedagogia, acțiunile lui educative pot dirija mii de elevi. Dacă o face profesional / cu capul… Și, lăudați cât mai des copiii, cât mai mult…

Einstein spunea: „Fiecare este un geniu. Dar daca vei judeca un pește după abilitatea lui de a se cățăra într-un copac, acesta va trai intreaga viață crezând că este prost.”

Cam așa o istorioară cu mine. Bulling-ul există și va fi… Cert că mult depindem de mental, și nu știm cum sa luptăm cu stereotipurile...

Însă, bulling-ul în prezent e mult mai periculos decât ca pe vremuri...

Internetul are un rol mai puternic în educația a milioane de copii, decât părinții lor!

– Părinți, aveți grijă de copiii voștri, urmăriți comportamentul, stările și postările lor.

SĂNĂTATE!

Eram trei clase primare într-o casă părăsită în centrul Florești, iar învățătoarea noastră Vera Vasilievna Savciuc ne preda toate obiectele generale. O sobă într-un colț făcea căldură, dar în sală era cald când plecam acasă. Răceam de câte 4-5 ori pe iarnă, căci erau ierni, nu ca acum și mama ne făcea bine cu ceai din flori de tei sau mușețel, prapure pus la gâlci, piramidon și frecție cu oțet cu apă. Când te ridica profesorul să reciți poezia pe care o aveai de învățat, toată clasa tăcea… Foarte rar era vreunul care să spună că nu o știe „pe de rost”. Din când în când mai luam câte o palmă cu rigla și ni se încerca rezistența perciunilor. Uneori ne bocănea cu capul de tablă… Primele două clase mergeam cinci km zilnic, dus-intors pe jos de la Școala Moldovenească din vale (cu mare frică), și iarna auzeam cânii urlând, iar uneori zăpada era mai înaltă ca unii dintre noi și nu ne văitam… Nu spuneam că mi-e frică, de rușine la părinți. Ne căleam și ne pregăteam pentru viață. Școala era atunci o datorie. Mulți dintre cei care au ajuns medici, profesori, ingineri academicieni au plecat în lume de pe băncile astea… fără meditații și suplimente. A fost greu, dar s-a făcut școală… Nu aveam nici măcar un calculator de buzunar, totul era din capul și mintea noastră, iar respectul pentru cadrul didactic era dascălul sfânt, respectat și prețuit. Adevărat acele vremuri le-am trăit și sunt mândră de asta!
Important era și că cei care se pregăteau pentru orice profesie, aveau asigurat un loc de munca în profesia respectivă; nici atunci nu știau totul dupa absolvire, dar fiecare instituție, fabrică, uzină, le definitiva pregatirea la locul de munca și deveneau profesioniști responsabili; acum sunt o groază de absolvenți de orice profil, care ori nu lucrează, ori se angajează vanzatori, ca pentru profesiile pentru care s-au pregatit nu exista loc nicăieri în țară. – O scăpare și greșeală uriașă din partea Guvernului. Nici într-un caz nu pledez pentru uniunea sovietică. Mi-e dor de timpurile când eram sufletiști și ne ajutam unul pe alții. Azi, mai toți sunt cu nasurile bucsite in robotei…
Asta a fost adevărata viață, așa te calesti, să devii un adevărat om, să fii puternic, să reușești în toate cele!

Oamenii frumoși, curați la suflet, vorbesc frumos despre alți oameni. Iar dacă nu au ce spune tac. Unii, sunt atât de frumoși, că văd lucruri frumoase acolo unde nu există.
Alții, pe de altă parte, au sufletul atât de hain, încât urâțenia și răutatea nu le mai încap pe dinăuntru și dau pe dinafară. Omul de genul acesta, când se trezește dimineața se privește în oglindă, își spune:” Vai… că urât mai sunt !”. Și atunci, invidios și frustrat, nu mai suportă oamenii frumoși ori de calitate, și încearcă să-i urâțească, folosindu-se de imaginație, și ea la rândul ei afectată, precum restul ființei sale..
De ce atâtea războaie? Haideţi să cântăm ceva împreună, pentru a ne purifica şi a cere iertare! Haideţi să ne împăcăm!
Oamenii nu se schimbă cu timpul, chiar timpul ne demonstrează cine sunt ei cu adevărat… Cât de trist, dar este adevărat! Cel mai obijduitor e, că dacă anterior ai încercat să nu observi, să ignori acest lucru, în speranţa că acea persoană se va îndrepta şi va realiza, că ţii la ea, atunci cu trecerea timpului rămâi total dezamăgit, şi pentru totdeauna rănit, cât de dureros nu este…
Nu privi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, – unde sunt lucruri mult mai interesante!
Cuvinte de aur de la Bunica. – nu priviţi în oglindă, – veţi îmbătrâni! Nu învitaţi în casă oameni răi, – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni, – veţi îmbolnăvi! Şi, nu mâncaţi pe noapte, – veţi deveni obezi!
Dragi prieteni, v-am amuzat nițel..
Istorii, povesti de viata din blog – au întrat în acest volum „Versete tomnatice: versuri si cugetari”…

Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, te lasă să creşti în continuare…

Cine te-a rănit, nu te va vindeca niciodată! Cine nu ți-a arătat respect, nu te va respecta niciodată! Cine a aruncat cu noroi în tine, nu te va curăța niciodată! Cine te-a făcut să plângi, nu-ți va şterge lacrimile! Cine te-a doborât, nu te va ridica niciodată; Când cineva e nepoliticos, pleacă! Când cineva vrea să te dezamăgească, rămâi ferm! Nu lăsa comportamentul urât al cuiva să-ți distrugă liniştea interioară!
Uneori trebuie să renunți la oameni, nu pentru că nu-ți pasă, ci pentru că lor nu le pasă de tine. – #Iubește, dar nu spune pe cine. -Zâmbește, dar nu le spune de ce. – Fii fericit, dar nu le spune motivul.
Oamenii obișnuiesc să strice lucrurile frumoase! Dar, numai #părinții vor ține cu tine, numai o mamă te va vindeca și îți va fi alături la toate nevoile tale… – spunea mama
Au îmbătrânit frumos, s-au sprijinit alături unul pe altul aşa cum au făcut mereu. Ne-au învățat ce-i iubirea si ne-au dăruit-o, – noi, copiii lor le-am răspuns cu mult respect. Mama spunea că bătrânețea nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de ea. Ai avut dreptate, mămica mea! Cât timp ştim să iubim, nu îmbătrânim…

Mama spunea, draga mamei, draga bunicii:
-Nu spatele te doare, ci povara pe care o porți;
-Nu ochii te dor, doar nedreptatea/ ceea ce trebuie să vezi;
-Nu capul te doare, ci gândurile care sunt în el;
-Nu gâtul te doare, doar ceea ce nu exprimi sau ceea ce spui cu furie;
-Nu stomacul este care te doare, doar ceea ce sufletul tău nu digeră;
-Nu ficatul te doare, doar furia pe care o porți;
-Nu Inima te doare, doar absența dragostei!
Și, să știi că IUBIREA este cel mai puternic #medicament, dragii mei: fiică, fiule, nepoată, nepot…
Sașe luni de la plecarea mamei mele #Teodora în ceruri, alături de tata Vasile Vizitiu…
Dumnezeu să vă ierte!
Impresii_viata_carti_blog in_memoriam

Legenda spune că un prunc, înainte de a se naște se întâlnește cu Dumnezeu: „Dumnezeul meu, eu merg în lume și nu știu ce voi face acolo. Sunt atât de micuț și de fragil”…
„Pentru tine am pregătit acolo un înger…”
„Doamne, dar nu știu limba oamenilor, cum o să mă înțeleg cu ei, cum o să mă adaptez?”
„Îngerul pe care ți l-am pregătit te va învăța limba lor”.
„Doamne, am auzit că în lume sunt multe rele. Cum o să le pot dovedi?”
„Îngerul pe care ți l-am pregătit o să te apere de rele, fii fără grijă…”
„Doamne și cum o să mă pot întoarce la tine!”
„Îngerul pe care ți l-am pregătit o să-ti spună cum te vei putea întoarce la mine.”
S-a lăsat liniștea în ceruri… A sosit timpul ca bebelușul să plece în lume… Dar a mai întrebat încet:
„Doamne, cum se numește îngerul pe care mi l-ai pregătit?”
„Numele nu e important…

• Dar tu îi vei spune MAMA…
  Nimeni nu se compara cu familia, ei sunt cei mai adevarati prieteni…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede…

Ce înseamnă se Merg Înainte??? –

O tânără conducea cu tatăl ei alături, și… brusc o furtună a început. Tânăra l-a întrebat pe tatăl ei: Ce să fac?
Tatăl i-a spus: „Continuă să conduci”.
Mașinile au început să se oprească, furtuna se înrăutățea.
Ce trebue să fac, tată?
„Continuă să conduci”, a răspuns tatăl său.
În față, o remorcă oprea și ea.
Ea i-a spus: „Tată, ar trebui să mă opresc? E groaznic și toată lumea se oprește!”
Tatăl i-a spus: „Nu, continuă să conduci!”
Furtuna era mai puternică acum, dar ea și-a ascultat tatăl și în curând a putut vedea o poiană în față. După câțiva kilometri era din nou într-o zonă liniștită, calmă și însorită.
Tatăl i-a spus: „Acum poți să te oprești.”
Ea a spus: „Dar de ce acum?”
El i-a răspuns: „Când pleci, uită-te înapoi, toți cei care au renunțat sunt încă în furtună, nu te-ai dat bătută și furtuna e în urma ta.”
Dacă treci prin „timpuri grele” amintește-ți, chiar dacă toți ceilalți, chiar și cei mai puternici, se opresc sau renunță, tu să continui, pentru că în curând furtuna ta se va termina și Soarele va străluci din nou peste tine…

Ce înseamnă Omenie?

Un tânăr a vrut să cumpere un trandafir, de la o florărie din oraș, îi lipseau cinci lei, la care florăreasa i-a spus: „dacă nici pentru o floare nu ai bani, mai bine nu-i dăruieşti nimic, nu vei face nimic altceva decât s-o răneşti pe biata fată.”
Băiatul a lăsat capul în jos și a lăsat și trandafirul….
Înțelegându-i neputința, am luat eu trei trandafiri, iar când am plătit i-am spus florăresei că intenția acestui băiat valorează mai mult decât trandafirul și comentariul ei.
M-am îndreptat spre tânăr și i-am zis: – Dă-i asta, tu nu-ți face griji, azi pentru tine, mâine pentru mine… Du-te și cucerește-o, campionule, și fă-o să se simtă cea mai iubită și importantă persoană în viața ta!
A primit florile cu uimire, s-a uitat la mine cu ochii lui limpezi și plini de umilință și mi-a spus:
„Mulțumesc frumos, doamnă! Dumnezeu să vă binecuvânteze! … Nu sunt pentru o fată, sunt pentru Mama mea, azi e ziua ei de naştere!”
Niciodată, dar absolut niciodată, nu ştim despre situațiile prin care trec alții, de aceea nu trebuie să-i judecăm. Ori îi ajutăm ori tăcem… Nu judeca… și nu vei fi judecat!

Impresii, Svetlana Vizitiu

Valoarea bunătății

Rețetele vieții: obiceiul de a fi fericit…

Top cărti, autori recomandare BM B.P. Hasdeu

Numai prin lectură putem pătrunde în universul cunoașterii.
„- Am citit o grămadă de cărți, însă în mare, pe majoritatea le-am uitat. Atunci, care e rostul cititului? o întrebare adresata de un elev către Maestrului său. Maestrul nu-i oferi niciun răspuns.
După câteva zile, în timp ce se aflau în apropierea unui râu, Maestrul îi spuse tânărului învățăcel că îi e sete. Apoi îi arătă o strecuratoare veche și murdară, ce odihnea pe pământ și îi ceru să îi aducă puțină apă să bea. – Maestre, ce îmi cereți e lipsit de logică, protestă tânărul.
Maestrul însă nu-i oferi nicio explicație, văzându-și netulburat de meditația lui.
Înțelegând că nu avea sens să-și contrazică Maestrul, tânărul ucenic luă strecuratoarea și începu să execute absurda operațiune.
Și așa, tot scufunda strecuratoarea în apă și tot o umplea și de fiecare dată apa se scurgea prin orificiile strecurătorii. Zeci de ori, sute de ori, a tot încercat, dar n-a fost chip ca apa să rămână în strecurătoare.
Într-un târziu, epuizat, se așeză lângă Maestru:
— Mi-e peste putință să aduc apă cu strecurătoarea. Iartă-mă, Maestre, mi-e imposibil; nu am reușit să trec această probă, am ratat, îmi pare rău!
— Nu, răspunse zâmbind Maestrul, nu ai ratat. Privește strecurătoarea: acum strălucește, e curată, zici că e nouă. Apa care s-a scurs prin orificii a curățat-o.
„Vezi tu?” continuă Maestrul, „înainte de a citi o carte ești precum era strecurătoarea la început, iar cartea, precum apa din râu. Nu are atât de mare #importanță dacă nu poți păstra totul în memoria ta; importantă este apa pe care cărțile o lasă să curgă în tine; pentru că, fara urmă de îndoială, cărțile, cu ideile lor, cu emoțiile lor, cu sentimentele lor, cu cunoașterea lor, cu adevărul pe care îl găsești în paginile lor… curăță mintea ta și spiritul tău și te fac să devii alt om: unul mai bun, renovat.”
Acesta este rostul cititului…

– 26 februarie 1838 – s-a nascut Bogdan Petriceicu HASDEU, poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, folclorist, filolog, lingvist, filosof și arhitect – ne-a lăsat convingerea că încadrarea în circuitul universal al valorilor se poate face doar prin păstrarea și promovarea limbii, istoriei și culturii. / 185 de ani de la naștere/ S-a nascut la Hotin, in Basarabia ocupata de Imperiul Þarist, si a studiat la universitatea din Harkov, dupa terminarea studiilor slujind ca ofiter in armata rusa. La 1856, cand sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut in acest tinut pentru a scapa de impilarea si deznationalizarea fortata practicata de administratia de ocupatie. Rusii i-au cerut extradarea, iar la refuzul autoritatilor romane, i-au anulat dreptul de mostenire pe care-l avea asupra unor mosii ale familiei ramase in partea ruseasca a Basarabiei. Mai tarziu insa i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciara.La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. Dupa sapte luni a demisionat. In 1858 s-a mutat la Iasi, ca profesor de liceu si bibliotecar al universitatii. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. In acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicatii, intre altele, revista „Din_Moldova” (1862-1863) in care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.Intre 17 mai 1876 si 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din Bucuresti, in aceasta calitate contribuind la publicarea documentelor in „Arhiva_istorica” si „Cuvente_din_batrani”, atat din arhivele romanesti, cat mai ales din cele straine, fiind primul conducator al Arhivelor Statului a inceput sa publice còpii dupa acte din arhivele straine privitoare la romani.In 1877 a fost ales membru al Academiei Romane ca un omagiu al intregii sale opere de pana atunci, dar si ca recunoastere a spiritului sau enciclopedist.Din 1878 a fost profesor de filologie comparata la Universitatea din Bucuresti. A tiparit o parte din lectiile sale pline de originalitate si de cunostinte vaste asupra literaturilor straine si a limbii romane.Hasdeu a cochetat si cu politica. Partizan al lui Kogalniceanu, a sustinut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a sustinut dinastia straina, de Hohenzollern, apoi, pe aceeasi linie a ideilor de factura paneuropeana, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungand deputat liberal in parlamentul Romaniei. Dupa moartea unicei sale fiice, Iulia, in 1888, a devenit mistic si fervent practicant al spiritismului, scop in care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Canpina. S-a stins din viaţă în data de 07 septembrie 1907, la vârsta de 71 ani, la Campina, lasând in urmă o opera vast și perenă. In ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu ramane un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei si istoriei Romaniei.

• „Fii liber sau conservator, fii cum știi, dar crede în Patrie”

– Mizerabilii de Victor Hugo /26 februarie 1802- d.22 mai 1885/
Bărbatul este cea mai evoluată dintre creaturi. Femeia e cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul e creierul, femeia inima. Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia e invincibilă prin lacrimi. Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de orice eroism, femeia de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către glorie, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea săvârşită. Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este o evanghelie. Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. A gândi înseamnă a avea un creier superior. A intui înseamnă a avea pe frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia un lac. Oceanul are perla care-l împodobeşte, lacul poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia o privighetoare care cântă. A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia e sanctuarul. În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.” / Victor HUGO/

Poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, era pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841
Romanul „Mizerabilii”este considerat drept una dintre capodoperele umanității, poate cel mai mare roman din toate timpurile!
-Scris de Victor Hugo, marele romantic al Franței, romanul n-a fost primit bine de toată lumea, mai ales în Italia, unde criticul care avea grija ediției spunea că”ar fi o carte doar pentru francezi”. Iată răspunsul genial al lui Hugo:”E o carte scrisă pentru toate popoarele. Nu ştiu dacă va fi citită de toate, dar eu am scris-o pentru toate. Oriunde omul zace în necunoaştere şi disperare, oriunde femeia se vinde pentru pîine, oriunde copilul suferă că n-are o carte care să-l învețe şi un cămin unde să se încălzească, cartea”Mizerabilii”bate la uşă şi spune:”Deschideti-mi, vin pentru voi!”Trebuie să mai stărui? Voi nu aveți săraci? Uitați-vă jos! Nu aveți paraziți? Uitați-vă sus!
Unde este armata voastră de profesori, singura armată pe care o recunoaşte civilizația? Aveți scoli gratuite şi obligatorii? În patria lui Dante şi a lui Michelangelo ştie toată lumea să citească? Au nu aveți, ca şi noi, un buget de război gras şi un buget de învățămînt ridicol? (cît de puține lucruri s-au schimbat în 200 de ani-n.m.)
Să verificăm ordinea noastră socială, să-i vedem păcatele!
Rezumat. Cartea Mizerabilii, e oglinda noastră în măsura în care e a voastră. Înțeleg că împotriva ei se ridică anumiți oameni şi caste. Oglinzile, fiindcă spun adevărul, sunt urîte. Asta nu le împiedică să fie folositoare. Eu am scris pentru toți, pătruns de o mare dragoste pentru țara mea, dar fără să mă preocup de Franța mai mult decît de alt popor. Pe măsură ce înaintez în viață, mă simplific şi devin din ce în ce mai mult patriot al umanității. Fac şi eu ce pot, sufăr de suferința universală şi încerc s-o uşurez, n-am decît puterile şubrede ale unui om şi strig tuturor:”Ajutați-mă!”
Iată, domnule, ce m-a provocat scrisoarea dtale să spun! Am stăruit atîta din pricina unei fraze din scrisoarea dtale:”Mulți italieni spun că „Mizerabilii”e o carte franceză. S-o citească francezii”!
Vai, o repet, mizeria e treaba noastră, a tuturor, fie italieni, francezi, englezi.
De când istoria scrie şi filosofia meditează, mizeria e veşmântul neamului omenesc. A venit momentul să smulgem zdreanța asta groaznică a trecutului şi să învelim picioarele goale ale Omului-Popor în haina de purpură a aurorei”.
Cât de frumos gândea Hugo! Iată dar care este menirea intelectualui adevărat. El trebuie să vadă adevărul dincolo de interesele meschine ale unuia sau altuia şi să fie alături de cei mulți şi oropsiți, de cei care disperă şi strigă în zadar, pentru că nu-i aude nimeni, niciodată.

– COLLEEN MCCULLOUGH – „Pasarea Spin„- Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un #cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri.
Așa spune legenda.
„Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne implantăm singuri spini în piept, noi știm! Noi înțelegem! Și totuși o facem. O facem!”. /COLLEEN_MCCULLOUGH – „Pasarea Spin” (final)/
Scriitoarea australiană Colleen McCullough / 01 iunie 1937 – 29 ianuarie 2015/ al cărei bestseller din 1977 „Pasărea spin” a fost adaptat într-o miniserie de televiziune de mare succes, ar fi implinit 85 de ani /în 2022/. A murit la 77 de ani într-un spital din Norfolk Island, joi, după ce în ultimii ani a suferit din cauza mai multor probleme de sănătate. Scriitoarea a trăit pe o insulă de pe teritoriul australian din Pacificul de Sud, în ultimii 40 de ani, după ce s-a căsătorit cu un localnic, Ric Robinson. Cea mai recentă dintre cele 25 de cărţi ale sale, „Bittersweet”, a fost publicată în anul 2013. Colleen McCullough a devenit scriitoare după ce a lucrat mai bine de un deceniu în calitate de cercetătoare în ştiinţe neuronale, în Australia, Marea Britanie şi Statele Unite, şi a avut un succes imediat după publicarea romanului „Pasărea spin”, o dramă de familie cu o acţiune plasată într-o fermă din Australia.
Acţiunea acoperă 60 de ani din viaţa membrilor familiei Cleary, veniţi în Australia pentru a prelua o ferma lăsată moştenire de o mătuşă, şi se centrează pe povestea iubirii interzise dintre tânăra Meggie Cleary şi preotul Ralph de Bricassart.
Mary Carson, proprietara unei mari ferme de animale, se îndrăgosteşte de preotul parohiei, Ralph de Briccasart, chiar dacă el o remarcă pe nepoata lui Mary, Meggie Cleary. Deşi atras de tânără, Ralph îşi părăseşte parohia pentru a-şi începe ascensiunea în ierarhia bisericească. Hirotonisit ca arhiepiscop în Roma, Ralph este chinuit încă de dragostea sa pentru Maggie, care se mărită cu Luke, într-o încercare disperată de a-l uita. Ralph se întoarce în Australia pentru o idilă senzuală alături de Maggie, deşi amândoi ştiu că fericirea lor nu este de lungă durată.
Drepturile de ecranizare a romanului „Pasărea spin” s-au vândut cu 1,9 milioane de dolari, iar volumul a fost adaptat într-una dintre cele mai urmărite miniserii de televiziune din toate timpurile, în care rolurile principale au fost interpretate de Richard Chamberlain şi Rachel Ward. Cartea s-a vândut în peste 30 de milioane de copii pe plan mondial.
,,Pasărea spin ” ecranizat în 1983 /40 de ani/

– Marin_SORESCU, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie „Fernando Riello”, Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) ( n. 19 februarie 1936 – m.06.12.1996).

Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Şcoala primară o face în comuna natală. Începe Liceul „Fraţii Buzeşti”, Craiova, transferat apoi la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954. Mai apoi face Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960). Stabilit la absolvire în Bucureşti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară ca poet, romancier, dramaturg, eseist. Operele lui au fost traduse în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franța, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a. A publicat primul său volum („Singur printre poeţi”) în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul „La lilieci”, un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Ca dramaturg, piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scenele din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA)

În articolul Un tânăr poet, portret literar, în „Contemporanul”, octombrie 1964, G. Călinescu afirma că Marin Sorescu „găsește un punct de vedere ce n-a trecut altuia prin minte, așază oul ca și Columb, spărgând coaja în partea sferoidală și apoi, găsindu-și o stabilitate, vorbește în chipul cel mai simplu. Perspectiva insolită devine un regim normal.” Marin Sorescu are o „capacitate excepțională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și latura imensă a temelor comune”.

Încă de la început, Marin Sorescu și-a datorat popularitatea poeziei și succesului în critică. El apare în literatura română pe fondul unei necesităţi de combatere a pseudopoeziei proletcultiste, căreia îi răspunde prin creaţia sa eliberată de dogmatism, care parodiază subtil regulile clişeizării de orice fel. Sorescu a debutat cu volumul de versuri parodice Singur_printre_poeți (1964). „Nu întamplător poetul a debutat cu parodii. Spiritul parodic trebuie considerat însuşirea principală a întregii lui literaturi“ afirma Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură ).

Însemnătatea şi rolul acestuia rezidă în prefacera limbajului poetic românesc și în crearea unei formule poetice. „În ciuda faptului că poeziile lui par să-şi poarte la vedere ideea, ca unele făpturi acvatice scheletul, nu există un acord clar în părerile criticilor despre poet, ceea ce denotă un anumit mister, neaşteptat la prima vedere” (Nicolae Manolescu).

Primul volum din La_Lilieci (1973) aducea în prim plan lumea satului dintr-o perspectivă cu totul nouă, una în care refuzul convenţiilor lirice, tragicul şi comicul coexistau într-o cheie considerată ironică, dar nu lipsită de afecţiune. Copilul ia parte la jocurile vârstei (lupta cu gărgăunii din scorbură), unele utile economic (făcutul pe momâia), sau cască gura la spectacolul lumii rurale, cu obiceiurile şi tradiţiile ei. Volumele II-VI au fost publicate în 1978, 1980, 1988, 1995 şi 1998 (postum).

Valoarea pieselor de teatru ale lui Sorescu a fost intuită din prima clipă de către critici şi regizori, aproape toate bucurîndu-se de puneri în scenă foarte interesante. Teatrul lui Sorescu nu este poetic în sensul verbal, unii comentatori l-au înrudit mai degrabă cu poezia autorului decît cu genul dramatic. Marin Sorescu interiorizează dialogul, care devine un fel de convorbire a omului cu el însuşi. Această trăsătură este evidențiată în trilogia Setea_muntelui_de_sare (1974). Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de Absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt mediații-parabole, realizate prin ironie. Ilustrând titlul trilogiei, dramele #Iona, #Paracliserul și #Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafrazând trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul meșterului #Manole (Paracliserul) și potopului (Matca)

Poezia Trebuiau_să_poarte_un_nume, a fost recitată de autorul însuși. Viziunea_viziunii (1982) și Trei_dinţi_din_faţă(1977) sunt romanele reprezentative ale scriitorului. În varianta sa necenzurată, Trei dinţi din faţă este mai mult decât un roman erotic, este un roman al mutilării omului într-un comunism absurd şi dureros.

În proza pentru copii, autorul practică ludicul „de plăcere”, fantezia, insolitul asocierilor, cu volumele: Unde fugim de-acasă?(1967), O aripă şi-un picior (1970), Cocostârcul Gât-Sucit (1987), Cirip-Ciorap (1993), Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic (2005), Diligența cu păpuși (1998).

Despre Marin Sorescu> Este cunoscut și pentru preocupările sale pentru pictură, având de-a lungul timpului numeroase expoziții în țară și străinătate;

Textele sale au fost traduse în peste 20 de limbi;

A fost redactor la revistele „Viața românească”, „Viața studențească” (1960-1963), „Luceafărul” (1963-1966); A fost redactor-șef la Studioul Cinematografic „Animafilm” din București (1966-1972) și redactor-șef al revistei „Ramuri” din Craiova (1978-1990);

În 1990 a fost numit director al Editurii „Scrisul românesc” din Craiova;

A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995.

A tradus integral creația poetică a lui Boris Pasternak;

O poezie de Marin Sorescu, tradusă în engleză, a apărut afișată din data de 10 februarie 2020 în metroul londonez și va sta acolo timp de patru săptămâni. Poezia Perseverență a fost aleasă pentru proiectul intitulat „Poems on the Underground” (Poezii în subteran), o inițiativă care aparține mai multor instituții britanice, între care Primăria Londrei

– Tudor Mușatescu ”Titanic vals”, „Visul unei nopți de iarnă”
A fost un poet, prozator, dramaturg și umorist român. (120 ani de la nastere)
“Nu vreau să mor până nu termin de trăit!”, spunea autorul “muşatismelor”. Tudor Mușatescu – un dramaturg de o savoare deosebită. A plecat din această lume pe 4 noiembrie 1970 la 67 de ani. A lăsat în urmă capodopere ale dramaturgiei româneşti. Fiul său, Bogdan Muşatescu, spunea că „Titanic vals“ a avut 35 de ridicări de cortină, la o singură reprezentaţie.
„Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare din personajele mele, înţepat cu un ac, va sângera sânge viu, uman“, spunea Tudor Musatescu, autorul pieselor „…Escu“ sau „Visul unei nopţi de iarnă“.
Câteva dintre cele mai cunoscute muşatisme:
Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.
Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?
Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.
Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.
Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.
Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.
E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap.
Sentimentul care vine în galop şi dispare în – vârful picioarelor.
Femeile nu înşeală, compară.
Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

– Marele filosof Mihai ȘORA ne-a părăsit, dar ne-a lăsat multe mesaje și lecții de viață (7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023)
Născut în 7 noiembrie 1916, la Timișoara, Mihai Șora a fost considerat un reper pentru lumea intelectuală a României. Extrem de activ pe rețele de socializare, Șora a fost mereu prezent la protestele din piata victoriei din 2017 – 2018.
A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, după care a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filosofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, s-a dedicat unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia „Biblioteca pentru toti”, in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale. Din anii ’70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa revolutie (Templul Coral).
După evenimentele din decembrie 1989 a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Șora a precizat că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai.
În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.
Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate. Poziția sa în cadrul demonstrațiilor: „Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului… În numele „democrației populare. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!” / Primarul din Timişoara Dominic Fritz:
”Mihai Şora a fost o inspiraţie pentru generaţii de români, a echilibrat revolta cu speranţa, generozitatea cu determinarea, #înţelepciunea cu amuzamentul. Ne va rămâne un far călăuzitor, în Timişoara, România si Europa. Drum lin!”

– IULIA HAȘDEU „Îngerul_și_ghiocelul”
Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare. La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare. Şi după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.
Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.
– Este un trandafir, spuneau trandafirii.
– Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.
– Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, încercau să convingă portocalii.
– Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea, strigă fălindu-se o lalea splendidă.
Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.
Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el. Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă.
Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blândă şi necontenită.
– Biată floare, zise , floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?
– Mai nimic, răspunse ghiocelul.
– Vrei parfumul trandafirului?
– Nu.
– Strălucirea lalelei?
– Nu.
– Albastrul brebenelului?
– Nu.
– Frunza parfumată a lămâiului?
– Nu.
– Atunci, ce doreşti?
– Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.
Din ziua aceea, GHIOCELUL este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.

O primăvară frumoasă și de suflet vă doresc!!!

#Svetlana_Vizitiu, prezentare, recenzii, carti din fondul BM B.P.Hasdeu

Carolina Eremia:„Vreau o Moldovă frumoasă,cu vise și planuri,cu speranță și realizări,cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.”

Are și ea cititorii ei, – sunt salvarea ei. Carolina zilnic „mâzgălește” câte puțin pe rețele sociale pentru o carte viitoare. Ei bine, când termină paginile, îi arată soțului. Chiar dacă el nu incurajează postarile ei prea sincere despre familie: ,,De ce scrii așa de sincer? Ești ca o carte deschisa”; ea are încredere în gustul lui, el este o persoană citită, erudită, curios, deși este muzician clasic la Operă. Așa că se simte binecuvântată și e fericită cu soțul său… Oricum, Carolina decide în cele din urmă, ce să facă sau să scrie… ,,Scriu, pentru că atât timp cât există oameni care vor să citească, am ce să le spun. Scriu pentru că lumea caută adevărul, iar eu nu am învățat să îl ,,înfloresc”. Dacă voi vedea că nu mai primesc nici un Like, nici un comentariu, voi înțelege că e timpul să nu mai scriu”. Reacțiile denotă interes, iar interesul celor ce citesc îmi dau stimul să scriu.”

Aprobarea celor de acasă – e bine, dar mai important e ce gândește toată lumea, – sunt criticii ei reali. De mulți ani a reușit să vorbească atât de consecvent și cu atâta subtilitate despre drepturile omului – violență, inegalitatea de gen și rasială, despre probleme sociale, diaspora, etc., arătându-le nu doar ca „probleme ale mediului”, ci ca parte a vieții interioare a individului, și, în consecință, ca problemele de stat.

Adoră întâlnirile cu oameni de la care are ce învăța, care o motivează și o inspiră… – „Și voi meritați daruri, rasfățați-vă uneori. – spune ea. – Nu pierdeți timpul așteptând să vă răsfețe alții. Viața e prea scurtă!”

Amuzantă istorie cu soțul ei, despre care Carolina ar scrie zilnic. El născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată rus, cu studiile școlare, colegiu și universitate în limba rusă, într-o zi îi spune: ,,Da scrie și în rusă, să te citească rușii”. – ,,Adică tu? Uite, postările mele sunt un prilej bun pentru tine de a învăța mai bine limba română. Citește și spune-mi părerea ta” . – ,,O, nu. Nu mă chinui. Îmi va lua mult timp să citesc”. ,,Nu-i nimic. Nu te grăbesc”. – Apoi urmează: ,,Ce înseamnă cuvântul…?”, ,,Ce e asta ,,…”? Astfel eu acord lecții de română.”

Textele ei sunt construite în așa fel încât prin multiplele perspective ale eroilor din viața reală să fie refractă reflecția autorului asupra demnității umane, a diverselor tipuri de opresiune, mit și iubire. Interesante expresii, idei si evocări, – atrag atenția utilizatorilor dornici să cunoască sau să se împărtășească și ei cu adevărul vieții. Carolina nu este o scriitoare profesionistă, mai degrabă – o pepiță, dar modul ei de a scrie este mai impresionant decât scrierile unor profesioniști… Apar ades momente dificile în viață, îi este greu la suflet, pentru că Carolina, de fapt, este o luptătoare pentru adevăr și caută să rezolve nedreptățile sociale, și, în Moldova e cam greu la acest capitol… „Aș vrea să avem o societate de oameni onești, sinceri, cu verticalitate, care luptă pentru dreptate și corectitudine. O societate unde legile nu sunt imperfecte, pline de ambiguități, unde fiecare își îndeplinește la servicuu funcțiile conștiincios, unde nu există corupție, salariu în plic, cumătrism, preferați și ,,oi negre”.  O societate unde să fie mai multe căsătorii, mai puține divorțuri, mai mulți copii născuți, mai puțini tineri plecați peste hotare. Vreau o Moldovă frumoasă, cu vise și planuri, cu speranță și realizări, cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.” – recunoaște Carolina.

        Este o femeie simplă, modestă, dar îndrăzneață și cu mult curaj la nevoie…

Zice că nu și-a făcut o carieră strălucită, nu are realizări cu care ar putea să se mândrescă părinții ei, dar duce o viață deloc plictisitoare. În fiecare zi întalnește oameni noi, interesanți, de la care are ce învăța și ea. Viața ei este una obișnuită, formată din griji, probleme, soluții, succese, pierderi, vise și iluzii.

Un lucru îl regretă: că nu s-au păstrat relații strânse cu colegii de școală, liceu și facultate: „Cu unii mă mai intersectez pe tărâmul Facebook-lui, dar nu ne întâlnim”. Prieteni are puțini și speră că sunt într-adevăr cei adevărați. Nu îi deranjează cu problemele personale „sau să le testeze fidelitatea”. Cei mai buni prieteni îi sunt – Dumnezeu, părinții mei și soțul ei.

Migrația, distanța, problemele personale răcesc relațiile, din păcate și multe prietenii se destramă.

Astăzi, Carolina Eremia lucrează la Directia de Asistență Socială. Și pentru că salariile sunt prea mici, uneori reușește să dea doritorlor lecții de limba italiană și română. Are studii superioare în economie, deși nu crede că, în prezent, anume studiile superioare pot defini un om. Nu e ce a dorit, de fapt, „a fost, pur și simplu, o fiica ascultătoare”. A mai lucrat în diverse locuri (ajutor de contabil, colaboratoare de oficiu, depozitar la farmacie, casieră, traducătoare). Trei ani ca badanță în Italia și jumătate de an în SUA! Citește mult, scrie, îi place să călătorească, să comunice cu oamenii interesanți, să fie utilă. Apreciază sinceritatea, cumsecădenia, cuvântul ținut, oamenii empatici. Detestă fățărnicia, vorbă goală, minciunoșii cronici.

În timpul liber, luptătoarea noastră compune poezie, proză, scrie amintiri din anii munciți peste hotare, – cu limbajul ei precis și complet lipsit de manierisme, uneori cu atâta umor că te bucuri să râzi. „Poezia a intrat în viața mea odată cu apariția scânteii primei iubiri în inima mea. Nu i le-am citit niciodată. Nu avea rost, iubirea lui nu putea fi cucerită prin poezii. Mai târziu am început să scriu și despre alte lucruri: viață, Dumnezeu, oameni, suflet. În ultimul timp îmi place să scriu proză – istorii din viață, impresii, trăiri, mesaje de suflet. Am un vis, de fapt trei – o carte cu poezii, alta cu istorii scurte, a treia cu citate. Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să le realizez.”

Carolina Eremia s-a născut la țară, într-un sătuc din nordul Moldovei, Lencăuți.

„M-am născut într-o zi de iarnă, pe 22 februarie. Mama ar fi vrut să mai aștept în burtă, să vin pe lume pe 23 (Ziua Armatei Naționale pe timpul URSS), ca să nu-mi lipsească in viața curajul. Nu am vrut să aștept și de atunci am un neajuns – sunt cam nerăbdătoare. Dar curajul nu-mi lipsește. Am și alte calități și defecte și sper că ultimele sunt mai puține decît primele. Nopțile eram tare plângăcioasă și tare îl mai deranjam pe bunel. El mă dojenea și totuși, cînd am început să stau în picioare și când îi auzeam vocea seara, mă țineam de marginea patului și săream în sus de bucurie. Ardeam de dorința de a-l vedea. Pentru tătuca Mișa eram cea mai iubită nepoată (prima) și așa am și rămas. Am avut un raport frumos cu el, îl admiram mereu pentru caracterul puternic, firea cumpătată, ințelepciune și dreptate.

Cand s-a terminat concediul de maternitate al mamei, (pe atunci era foarte scurt, nu aveam nici un an), m-a luat pe mine, un pui de om, mai multe genți și cutii și am plecat noi în două (tata era la armată) la Nisporeni, iar peste câțiva ani la Chișinău. Așa am devenit eu fată de oraș.

Mai târziu, când veneam verile în vacanță, se așeza cu mine pe prispă și discutam ca doi oameni maturi, îmi spunea din viața sa, îmi spunea și niște probleme de logică (cum de și le amintea?), îmi cerea sfatul în anumite situații.

Bunica era mai ocupată, nu prea avea timp să stea cu mine pe prispă, dar mă iubea și ea. Iubirea ei era în turtițele pe care le cocea când veneam, în untul pe care îl bătea din smântâna văcuței, în faptul că mă lăsa să dorm mai mult dimineața în timp ce ea trebăluia ca furnica pe afară.

Primii ani de școală i-am făcut la școala nr.19, astăzi gimnaziul ,,Miguel de Servantes”. Acolo am reușit să fac un singur an de limbă spaniolă, după care a trebuit să trec, din cauza schimbării geografice a casei noastre, la  liceul româno-italian ,,Dante Alighieri”. Acolo s-a format iubirea mea pentru limba italiană. Poate datorită prezenței profesoarei de italiană – Ludmila Kojușko, care a întruchipat (Dumnezeu s-o ierte) inteligența, educația, noblețea, dragostea pentru limbă, grija pentru elevi, etc.

Am avut norocul de a avea mentori la liceu mulți profesori buni, pe care nu ii pot uita: Eudochia Ghedea (mi-a transmis dragostea pentru slova românească și dorința de a da frâu liber la gânduri), Angela Grati (cu ea pluteam imaginar în Franța și descopeream o lume nouă), Raisa Petrovna (profesoara de matematica, care la balul de absolvire a convins-o pe mama că sunt bravo în cifre și trbuie să aleg economia), Elena Usatîi (profesoara de isotrie și prima dirigintă la liceu), Liuba Munteanu (dirijoarea de cor), etc.”  

„Mă mândresc cu conaționalii mei care se remarcă prin succese frumoase, merite, victorii la concursuri, festivaluri, competiții internaționale, care reușesc să devină profesioniști de valoare în firme și instituții străine. Asta denotă că avem un patrimoniu intelectual de mare valoare, că țara noastră are cu ce se mândri și că putem fi cunoscuți în lume nu doar datorită sărăciei noastre sau cantității de vin băut pe cap de locuitor. – Moldova, țara mea dragă, verde, solară! Ai atâtea lucruri frumoase și interesante, oameni buni și inteligenți, mă bucur să îi descopăr în tine! Te iubesc!”

Și, vedeți ce frumos scrie despre dragoste și culori: Dragostea colorată

„Îmi plac hainele de culoare albă, pentru că albul simbolizează puritatea, inocența, iau eu nu le-am pierdut. Din fericire…ori din nefericire (din perspectiva ultimului eveniment neplăcut din viața mea).

Uneori îmi plac și cele negre, pentru că se zice că oferă siluetei eleganță.

Îmi place să port roz, îmi amintește de copilărie și viața fără griji, când poți zbura prin vise și nu-ți pasă de ce sa pui pe masă și cu ce să plătești facturile.

În aceeași măsură îmi plac hainele albastre, de toate nuanțele, dar mai ales de un albastru deschis, pentru că îmi amintește de Cer, de Dumnezeu.

Verdele îmbrac când vreau să fiu mai aproape de natură, de copaci, de iarbă, iar galben – când mi-e dor de căldura soarelui.

Roșul e culoarea iubirii. Totuși haine de roșu aprins nu am – am auzit că el ,,îngrașă”. Pot să îmbrac însă un roșu închis, neinvaziv.

Uneori îmbrac ceva de culoare violet, în imaginația mea violetul poartă în sine ceva enigmatic.

Oranjul mi se asociază cu vestimentația unui clovn, așa că, deși am simțul umorului, nu risc să mă îmbrac în oranj.

Nu prea agreez cenușiul și cafeniul. Sunt culori demoralizante. Mă induc in depresie. Am un singur pulover de culoare gri, primit cadou și cojocica mea cafenie, tot cadou.

Nu mă dau în vânt după bej, dar îl îmbrac câteodată.

Voi în ce culori vă îmbrăcați? Ce vă face să vă simțiți bine?”

           Cărțile recomandate de Carolina:

„Nu îmi imaginez viața fără de cărți. Ori de câte ori am timp liber, iau în mâini o  carte. Ce am citit și pot să vă recomand cu încredere?” –

1. ,,Straniera” de Claudia Partole este o carte despre experiența unui migrant departe de casă, despre suferința morală suportată când ești nevoit să te ,,ciocnești” de caractere diferite de al tău, despre sacrificiu, luptă, răbdare și putere. Claudia Portole e o mare cunoscătoare a artei, e o enciclopedie vie, care oferă o descriere detaliată a locurilor frumoase din Italia.
2. ,,Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru, publicată în română, italiană și engleză e un mănunchi din 50 de istorii de viață, scrise de mame și tați plecați departe, dar și de unii copii pe atunci lăsați acasă, astăzi deveniți adulți. Ea ar trebui să devină cartea de căpătâi a oricărui moldovean, pentru că noi toți am făcut parte din cele două tabere: cei plecați și cei ce au/au avut pe cineva plecat. Durere, sacrificiu, disperare, frică, trădare, iubire, luptă, prietenie…de toate veți găsi în aceste mărturisiri…și nici un gram de minciună.
3. ,,Versete tomnatice – versuri și cugetări” de Svetlana Vizitiu. E o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate, prin care autoarea transmite toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. E o carte scrisă cu sinceritate și curaj, ce pune în evidență o analiză minuțioasă a vieții, a oamenilor, a sufletului uman.
4. ,,Amintiri” de Anna Timotin. Fiecare amintire a autoarei trezește și amintirile noastre, ale cititorilor, răscolește emoții, trăiri, drame ascubse, istorii nespuse, ascunse în colțurile adânci ale sufletului. Toate istoriile sunt cusute cu același fir roșu – dorul. De casa părintească, de satul natal, de apropiați, de copilărie, de anii de șccoală, de ea de atunci. Dorul de ce ne este scump nu moare niciodată, în pofida timpului trecut și  a distanței parcurse.
5. ,,Crucea singurătății” de Pășuța Gonța, care te cuceresște din primele rânduri prin înțelepciune, adevăr și profunzime, e cartea mamelor, soțiilor, surorilor, fiicelor care au ales să ducă (vorba autoarei) ,,crucea celor trei S: străinătate, singurătate, suferință” (eu aș adăuga un al patrulea S: sacrificiu.
6. ,,Petale de veșnicie” de Ludmila Sandu e o lucrare prin care autoarea își ,,dezgolește” sufletul, relatând amintiri din copilărie, adolescență și maturitate, oferă lecții frumoase de viață, născute datorită experiențelor personale, eșecurilor și victoriilor sale, precum și sfaturi, îndemnuri minunate care să ne facă existența mai frunmoasă, iar sufetul mai liniștit, mai armonios.

                                                    Poeziile Carolinei Eremia:

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Munca mi-e grea şi pierd sănătate,/Departe de ţară, de fiu şi de fată,/De aer moldav, de scumpele sate.

Nu crede că banul îmi vine uşor!/Înghit umilinţă şi drepturi nu cer,/Mă roade continuu puternicul dor:/De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.

Sarcastic nu zice amicilor noştri/Că funduri bătrâne să spăl am ales!/E-o muncă onestă şi poate doar proştii/Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.

Nu mă bârfi pe la spate cu alţii!/Găsește curaj, întreabă-mă franc;/Nu am venit să caut relaţii,/Prea mare e prețul la ceea ce fac.

Nu-mi spune că sunt o trădătoare,/Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi!/Eu vărs ani la rând lacrimi amare,/Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.

Nu fi de invidie plin şi de ură,/Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară!/Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură,/Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Nu crede că altceva să fac n-aş putea!/Eu nu am pierdut a mea demnitate/Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.

                   Bunica (fragment)

Cum mă simt? Nu prea văd bine,/Ma dor oasele bătrîne,/Dar tu ai grijă de tine,/Spune dacă n-ai de pîine./Cine-mi vine? Mai că nimeni,/Mulți s-au dus în lumea-amară,/Dar vorbesc cu al meu cîine/Cînd pe prispă stau eu seara./Doar la radiola mică/Mai aud glasuri de oameni./Greu îmi este singurică/Și m-apuc-adesea teama”.

                  Iubesc (fragment)

Iubesc primăvara în haina-i de mireasă,/când totu-i plin de farmec, de vals și poezie,/Iubesc când ninge-afară și-i albă feerie/și un miros de brad e emanat în casă./Iubesc pe mal s-admir cum soarele apune,/Când cerul arde-n flăcări, iar marea e inertă./Iubesc tăcerea nopții când zilnica alertă/Ca-n paralici adoarme și înc-un basm se spune.

                       Citate: Daca nu găsim timp pentru alții, nu avem dreptul să ne supărăm când ei nu găsesc timp pentru noi.

Durerile și necazurile lasă răni adâțnci în sufletul nostru. Bucuriile și succesele sunt alifia care le tămăduiește.

Nu te stresa că ceva nu ai, bucură0te de ce ai. Alții nu au nici atât.

Nu căuta oamenii frumoși, caută frumosul în orice om.

Unora le ești recunoscător pentru simplul motiv că tac.

                         Proză:(fragmente)

,,Înainte brazi erau mai mulți, mai falnici, mai înalți (în unii ani tata aducea brazi înalți aproape până în pod), dar cu fiecare an văd că au devenit tot mai piperniciți. Și cu fiecare an mă doare tot mai mult sufletul: se taie tot mai mulți brazi, dar oare se pun alții în loc? Oare nu va rămâne Moldova complet fără ei? Oare se merită să oprești viața unui brad, să îl scoți din sânul naturii-mamă de dragul de a-l avea în casa ta câteva săptămâni? De dragul mirosului neobișnuit care nu se asemăna cu nimic altceva? De dragul pozelor frumoase în care să te fudulești că ai un brad în casă? ” (Bradul)

,,Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru că astfel învață ce este o familie integră în care sunt prezente iubirea, respectul, compromisul, iertarea, suportul.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a spune cuvintele ,,mamă” și ,,tată” la fel de des, pentru a le putea declara că îi iubește în egală măsură.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a deveni o personalitate puternică, fără frustrări, slăbiciuni, dureri purtate din copilărie.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a nu fi luat în derâdere de cei de seama lui și a nu purta stigmatul ,,fără tată” sau ,,fără mamă”. (Un copil are nevoie și de mamă, și de tată)

,, M-am convins de mai multe ori că oamenii buni există în jur. Trebuie doar să crezi în puterea lor de a face bine. Și să faci și tu bine, ori de câte ori poți. Pentru că binele nu trebuie să se oprească, el trebui înmulțit, promovat, extins.

Dostoievski a spus: ,,Frumusețea va salva lumea”. Eu aș dezvolta ideea: frumusețea interioară, bunătatea sufletului, dragostea pentru aproapele său va salva lumea.

Fiți buni, că asta ne ajută să rămânem oameni!”

La Multi ani fericiți, Carolina Eremia!!!

Svetlana Vizitiu, Impresii blog, februarie 2022

Top cărți Sărbători de iarnă BM B.P.Hasdeu

Sărbătorile de iarnă – e perioada noastră favorită din an. Adorăm să petrecem timpul citind cărți de Revelion. Cărți pentru copii și maturi, cu romane sau povești de Crăciun, cu iubire, săniuș și cu multă zăpadă.  Au devenit între timp cărțile noastre preferate. Deși multe intră în categoria de povești pentru copii, eu recomand cu căldură tuturor cititorilor indiferent de vârstă. Ele cuprind tot ceea ce așteptam în ajun de An Nou: dragoste, magie, bunătate, bucurie, zăpadă, reni, spiriduși, elfi, polul Nord. Cărți cu povesti sau legende celebre în lumea întreagă, care-i va duce pe cititori pe tărâmul viselor, așteptându-l pe Moș Crăciun. Să vedem care sunt preferatele voastre!

– „Asta-i seară, seară sfântă” de Vasile Pop –  Prin ,,Caiete mureșene”, Fundația Culturală ,,Vasile Netea” oferă cele mai frumoase și mai trainic înrădăcinate cântece ceremoniale ale neamului nostru – Colindele

– „Datini strămoşeşti de Crăciun şi Anul Nou” de Miloşescu, Pantelimon. –  Naşterea Domnului vestită prin colindele din ajunul Crăciunului, pline de semnificaţie. Colindele se anunță de la popor la popor, menționând istoricul datinilor de Crăciun şi An Nou. Urături, strigături, alte obiceiuri ale poporului român (Capra, Pluguşorul, Sorcova, semnificaţia Pomului de Crăciun, Steaua etc)

– „În noaptea de ajun” sau „Serile în cătunul de lângă Dicanca”, Nikolai Gogol – Autorul și-a pus primele impresii și amintirile copilăriei în aceste imagini ale vieții de țăran. Într-o serie de scrisori adresate mamei sale, el i-a cerut descrieri ale obiceiurilor din sat, ale hainelor, ale superstițiilor și să-i prezinte povestiri vechi. Aceste informații au fost utilizate de Gogol ca surse primare. O poveste splendidă de dragoste, cu obiceiuri, colinde și aventuri surprinzătoare ale țăranilor în ajun de Nașterea Domnului…

– „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens – Una din cele mai celebre cărți de Crăciun, pe care am citi-o deja de două ori. Este reprezentativă pentru listele cu cărți de Crăciun. Domnul Scrooge, vizitat de fantomele Crăciunului va ajunge să aprecieze într-un final viața și sărbătorile de iarnă. O carte înduioșătoare, în stilul caracteristic al lui Charles Dickens.

– „Scrisori de la Moș Crăciun” de J. R. Tolkien – volumul cuprinde o serie de scrisori ce datează pe o perioadă de mai bine de 20 de ani, din 1920 până în 1943. Aceste scrisori, ce îl au ca expeditor pe Moș Crăciun sunt primite an de an de către copii lui Tolkien: John, Michael, Christopher și Priscilla. Aceste scrisori sunt redactate uneori și de secretarul elf Ilbereth sau de către ajutorul de nădejde al lui Moș Crăciun, Ursul Polar și conțin ilustrațiile încântătoare ale autorului, Tolkien. An de an, Moșul îi informează pe copii acestuia despre activitatea sa de Polul Nord. Aflăm astfel despre peripețiile prin care el trece alături de Ursul Polar care pare a fi un magnet pentru pozne, dar și stadiul în care se află cu pregătirile pentru Ajunul Crăciunului.

În cartea Scrisori de la Moș Crăciun, Tolkien face referire și la cel de-al doilea război mondial, prezentând cruzimea acestuia și schimbările care au avut loc în viețile oamenilor. Ca o paralelă, Moș Crăciun le povestește copiilor despre războaiele pe care le duce el cu goblinii și de ajutorul primit se la gnomii. Cu timpul, ca și ajutoare, lui Moș Crăciun i se alătură cei doi pui de urs, nepotii Ursului Polar dar și oameni de zăpadă, elfi de zăpadă și urși de cavernă.

– „Omul de zăpadă” de Raymond Briggs – Scrisă în anul 1978, cartea a devenit o poveste clasică pentru copii și nu numai. James construiește un om de zăpadă, iar în toiul nopții se trezește și descoperă că acesta a prins viață. Între ei se leagă o prietenie strânsă și magică, iar omul de zăpadă îl invită să descopere lumea în zbor.

– „În ajunul Crăciunului” de Anton CEHOV. – O piesă luminoasă despre visul unor copil de a pleca în America.

– „O săptămână în decembrie” de Sebastian FAULKS. – Autorul abordează cu umor temele contemporane, precum ar fi actuala criză economică, manifestările fundamentalismului religios, prăpastia dintre generații, efectele erei electronice, dar și relațiile interumane, printre care se evidențiază câteva povești de dragoste. Acțiunea are loc la Londra, cu o săptămână înainte de Crăciun, în 2007. Sunt șapte zile în care șapte vieți se intersectează în atmosfera societății londoneze contemporane: un manager de fonduri speculative aflat în căutarea celei mai răsunătoare tranzacții a vieții sale, un jucător de fotbal profesionist recent sosit din Polonia, un tânăr avocat cu prea puține cazuri și prea mult timp pentru speculații teoretice, un student absorbit de teoriile islamiste, un autor de recenzii literare, un elev dependent de canabis și de reality-show-uri și un conductor de metrou – o tânăra al cărei traseu unește toate aceste vieți și multe altele într-un circuit zilnic.

– „24 de Povești în așteptarea Crăciunului” – o carte magică de Crăciun pentru copii în care sunt adunate marile basme din folclorul internațional, dar si celebrele povești ale lui Hans Christian Andersen, Charles Dickens sau ale Fraților Grimm, însoțite de e ilustrații vii și strălucitoare. Vă veți întâlni cu personaje de neuitat, cum ar fi bătrânul Scrooge, Spărgătorul de Nuci, Fetița cu chibrituri, Cântărețul din Hamelin, Kastanka, cei trei Magi ori Sfântul Nicolae.

– „Marea carte a Crăciunului” – o enciclopedie a Crăciunului. Pe lângă povești, colinde, jocuri și activități, cartea cuprinde și rețete de Crăciun, scrisori pentru Moș Crăciun, cât si numeroase informații despre Moș Crăciun, spiriduși, reni, sanii, etc ce vor satisface curiozitatea copiiilor.

– „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” – Un dar de care să te bucuri în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. S-au adunat aici comori de altădată pentru copii, părinți și bunici. Din ținuturi de vis sau din orașe adevărate, din păduri îndepărtate sau din case primitoare vin întâmplări și personaje ce povestesc Crăciunul cu un farmec cuceritor. Așa că oprește timpul în loc și citește cartea unei sărbători pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții, Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle.

– „Scrisoare de la Moș Crăciun” de Mark Twain – Mark Twain i-a scris în anul 1875 fiicei sale, Suzie o scrisoare semnată de Moș Crăciun de care avem și noi ocazia să ne bucurăm în zilele noastre.

– „Darul magilor” de O. Henry – În Ajunul Crăciunul, Della dorește să îi cumpere un cadou de Crăciun soțului ei, James. Neavând o situație financiară foarte bună decide să își vândă părul pentru a-i lua cadoul mult dorit. Însă în ziua de Crăciun ambii vor avea parte de o surpriză. O carte despre iubire și sacrificiu, o analogie la povestea magilor din Biblie.

– „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă – în partea a doua a cărții, unde găsim niște pasaje de te ung pe suflet. Partea preferată e fragmentul cu mersul la urat.

– „Baba Iarna intră-n sat” de Otilia Cazimir – Acest volum cuprinde multe poezii, nu toate fiind de iarnă. Dar Baba Iarna intră-n sat, alături de Iarna pe uliță sunt poeziile copilăriei mele. Îmi trezesc emoții și amintiri atât de dragi.

– „Ninsoarea din vis” de Eric Carle – În seara de Ajun, obosit după o zi de muncă, un fermier stă la gura șemineului și se gândește cum poate exista Crăciun fără zăpadă. Dar adorme și visează că ninge, iar împreună cu animale sale, numite Unu, Doi, Trei, Patru și Cinci este acoperit de o pătură albă. Se trezește și descoperă că a nins cu adevărat. În același timp își amintește că mai are încă treburi de făcut. Își pune paltonul roșu și trece la treabă.

– „Darul de Crăciun” de Daria Radu – Cartea fascinează prin frageziunea și delicatețea liniei melodice, prin autenticitatea și eleganța stilului ei în ansamblu. Puritatea sufletului se așterne cu dăruire pe portativul eternității care înflorește inimioarele celor mai dragi și atât nevinovați  – copiilor noștri.

– „Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun!” de Pascal Bruckner. – O carte despre sentimentele și emoțiile lui Moș Crăciun și cum vede el lucrurile care se întâmplă în ajunul sărbătorilor. Disperat de atitudinea copiilor față de el, dar și a întregii lumi ce nu-l mai cosideră existent, acesta încearcă să demisioneze…

– Folclor moldovenesc / alc. şi îngrij.: M. G. Sabina, I. D. Ciobanu. – Ch., 1956. – 518 p. – Unul din compartimentele cărţii este destinat Urăturilor şi colindelor, culese din folclorul moldovenesc. Include o urare cu cinci variante, Pluguşorul, Voinicul Ştefan şi leul, Săracul şi bogatul, Colindă şi Doi fii la părinţi. La finalul fiecărei urături sau colinde este indicată localitatea de unde a fost culeasă. Folclorul include cultura fiecărui popor în parte, prin creaţia orală care s-a transmis din generaţie în generaţie, cu spiritul viu al naţiunii, reușind ca fiecare popor să fie distins în felul său. Astfel, folclorul, cu poveşti, balade, proverbe, zicători, cîntece, poezii reflectă trăsăturile naţionale ale poporului moldovenesc.

– „Sărbători şi obiceiuri: răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român : în 4 volume – /Volumul I : Oltenia. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Oltenia. /Volumul II : Banat, Crişana, Maramureş. – Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din regiunile menţionate. /Volumul III : Transilvania. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Transilvania. / Volumul IV : Moldova. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Moldova.

– „Folcloristica” de B. P. Hasdeu în 2 vol. – Un capitol dstinat colindelor de iarnă, vorbindu-se despre originea şi clasificarea lor (colinde proprpiu-zise, colinde religioase, colindele de la Moş-Ajun, Colindele Sorcovei, Pluguşorul). „… Nu poate fi un mijloc mai interesant şi mai sigur de a cunoaşte forţele morale şi intelectuale ale unei naţiuni, decît numai prin literatura sa populară; şi nu este nici un alt mijloc mai nimerit şi mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original şi distinctiv, decît numai nutrind-o din literatura populară” afirmă B. P. Hasdeu.

    În magia sărbătorilor de iarnă! – Cele mai frumoase cărți, povești și poezii cu ocazia sărbătorilor de iarnă, le puteți găsi aici la Biblioteca Centrală a B. M. ,,B. P. Hasdeu”!

La mulți ani tuturor și binecuvântarea Domnului să aveți!!

Prezentare Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti

Cărți de iarnă, de vacanță și de viață (2). Top 5 cărți