Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a venit cu noi impresii de viaţă ale protagonistului cu numărul 65 în istoria şedinţelor clubului în cei trei ani de activitate în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’‘. Este celebrul Constantin Rusnac: Muzician, Compozitor, Preşedinte Consiliul Național Delfic, Secretar General CNRMS pentru UNESCO, Rector «Conservatorul de Stat Gavriil Musicescu», autor pieselor muzicale legendare. Evenimentul a reunit multe personalități notorii –  Titani ai culturii basarabene: Ninela Caranfil, Artistă a Poporului, Аurelian Danilă, Președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, Ion Ciocanu, scriitor, critic literar, Radmila Popovici, poetă și actriță, Silvia Goncear, interpretă, Diana Ciugureanu-Zlatan, Președinte USE din Moldova, Vasile Căpăţină, Ilie Valuţă, Gheorghe Baciu, Cristina Pintilie etc.  Radmila Popovici ne-a onorat cu acordul de a modera evenimentul. Sala de lectură a fost plină de invitaţi mai tineri și cei curioşi. 

Atunci când o persoană celebră îţi dezvăluie interiorul lui, simţi că îţi deschide o uşă spre intimitatea sa, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum este Personalitatea. Avem recomandări de prin lumea adunate, de la noi de la moldoveni, în care sperăm să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi prieteni şi cititori. Frumoase şi neuitate melodii ale lui Constantin Rusnac să vă mângâie inimile! Iar aceste film şi album cu imagini, deschideţi acest link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

Sincere mulțumiri pentru donații de cărți și CD-uri în fondul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” din partea protagonistului Constantin Rusnac!!

Să vă bucure inimile şi privirile voastre şi unele amănunte caracteristice protagonistului pe care cu plăcere şi mare interes le-am adunat din corespondenţa Dlui on-line:

Constantin Rusnac: Familia face bine. Ana – În Orchestra Națională simfonică a Belgiei, Ilieș a trecut în orchestra simfonică din Sibiu. Ana a avut un concert cu cvartetul Montagnana din Belgia la Sala cu orgă, la 31 mai. Ea – este vioara întâi – Shostakovitch Beethoven și câteva creații din Ucraina, Belgia și o lucrare de-a mea. Acum toți îs la mine. Ilie deja a plecat, poimâine pleacă și ceilalți rămânem numai noi doi. Salutări! (august 2016)

Constantin Rusnac către Vasile Petic‎: ”Fiecare face ce poate, nu toți fac cât pot face, asta e buba, dar așa e viața: Marele Lunchevici dacă a realizat doar vreo 30 la sută din ce i-a dat Dumnezeu. Motive sunt multe. Dar ceea ce a realizat Domnia Sa rămâne pe veci ca și acea extraordinară ”Fa, Mărie, cu bariz” pe care ai zămislit-o dumneata în nu chiar îndepărtatul (am vrea noi) an, 1980. Mă bucur că aproape toți care au făcut un pic de armonie, solfegiu și teorie a muzicii cu mine, lasă urme frumoase pe tărâmul celei mai frumoase arte – muzica. Îți doresc dumitale și celor apropiați sănătate, voie bună, pace si roadă. Așa zicea mama mea. Și eu cred că urare mai frumoasă nu există.”

Constantin Rusnac:”Sunt cu inima acestui Orizont, mă bucur să mă regăsesc. Tot binele din lume vă doresc și mă mândresc că prin instituția pe care am avut onoarea să o conduc timp de 15 ani au zăbovit mulți oameni de o corectitudine și onestitate, trăsături de care se bucură nu chiar mulți (pe lângă talent, bineînțeles), printre care s-au aflat personalităţi cunoscute. Chiar dacă inima ne-a chemat din breasla muzicii în alte sfere ale creaţiei, anii petrecuți între pereții conservatorului nu au fost înzadar, ne-au înnobilat sufletul pe care le-am depus în slujba omului. Cu stimă și recunoștință”

”În fereastra dinspre mare” (Text M. Eminescu, muzica C. Rusnac). ”Grație Lenuţei Burghilă, a apărut această lucrare 16 ani in urmă, înregistrată pentru Proiectul” Eminescu Etern” in 10 limbi. Și la acest festival Châtellerault 2015 din Franța ea a ajuns la fel grație acelui faimos disc din 2000. Ascultându-l, Boris Livșiț, violonistul din Nița, a rămas entuziasmat și m-a rugat să fac o adaptare pentru acest festival. Ilieș a făcut aranjamentul, eu l-am cizelat cum știu eu și iată rezultatul. Nici nu m-am așteptat la un așa succes. Au organizat o Recepție cu baumond-ul din Chatellrault, toți se apropiau cu felicitări. Păcat doar că imprimarea lasă de dorit, dar e bine și așa. Am vorbit cu cei de la Uniunea teatrală despre acel act de curaj și de patriotism pe care L. Burgilă l-a demonstrat atunci, cât și despre înaltul nivel artistic al interpretărilor. Să mai încerce cineva. Nu cred. Eminescu, cântat în 10 limbi – fantastic.
Eu cred că CD-ul trebuie reeditat, să-l cunoască cât mai multă lume. Cu cele mai sincere sentimente”

„Balada Inimii„. Muzică de Constantin Rusnac. Interpretă– Natalia Tanasiiciuc, solistă a Operei de stat din Oslo(Norvegia).

”Multstimate Constantin Vasilevici, Cu cel mai mare respect si cea mai mare bucurie, In rugăciuni doresc ca Domnul sa va Binecuvinteze cu sanatate, trăire duhovniceasca shi puteri fizice, eforturile shi munca pe care o depuneți pentru binele Culturii Naționale in țara noastra, R. Moldova. La Multi Ani! – Parintele Pavel. Roma.” (Orizont)‎ 

Ludmila Grama: Constantin Rusnac compozitor, poet, savant, Om cu litera mare. Despre el poti vorbi ore in sir numai de bine. Omul care merita toata stima!

Raisa Plăieșu Un compozitor și un poet – două arte ale timpului nedespărțite!

Oleg Constantinov: UN MARE RESPECT PENTRU ACEASTA PERSONALITATE DEOSEBITA!!!

Lidia Vasilache‎: Felicitări și urări de bine.Nu uit niciodată anii când amn colaborat la radio și nu v-am uitat niciodată părinții și casa dumneavoastră de la țară, mai ales copacul din curte.

‎Vasile Tarateanu‎: Draga frate Constantine, Ţine-se Muza de Tine. Căci muzica Dvoastră, e de Pasăre Măiastră. La MULŢI ANI. Şi TOŢI BUNI. NOROC ŞI SĂNĂTATE. Să ne tot trăiesti. Că ne trebuieşti. Mulţi ani pe valurile muzicii. FELICITĂRI. La mulţi ani!

Лилия Шоломей:”Мой саммммый любимый ректор , композитор и ЧЕЛОВЕЧИЩЕ”

”Constantine – so wonderful to find you again after all these years. My memories of working with you during those early days after independence are so very special and always will be. Regards from Richard Astro”

Diana Ciugureanu-Zlatan: Acest eveniment a cutremurat suflet cu suflet. Zecile de personalități cu drag de marele compozitor al neamului român, Dl Constantin Rusnac, au fost reunite prin atâta iubire emanată de protagonistul întâlnirii de neuitat, de la Clubul de elite „Impesii dn Viață și Cări”, fondat de D Președinte Svetlana Vizitiu, la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”. Succesul fulminat al evenimenului se datorează și interpretelor superbe Silvia Goncear, Cristina Pintilie, celebei actrițe Ninela Caranfil, moderatoarei Radmila Popovici și chiar descedenților din această nobilă familie: fiul Ilie Rusnac, instrumentist afirmat la Sibiu, care este și un aranjor uluitor, nepoata Margot Spinu, o filosoafă care a debutat cu brio, di fagedă copilărie, în literatură, teatru… O lecție de iubire, a fost, cu adevărat. O zi de lumină în viața culturală a societății noastre. O împlinire a eltei de la Chișinău. O explozie de mărturisiri, binecuvâtate de Dumnezeu. Plus un exemplu de educație aleasă, a unui Om cu rădăcini frumoase, prieteni fideli, colegi recunoscători, public îndăgostit de muzica, acostihurile, arta de orator, de administrator ale Maestului drag Constantin Rusnac. Revelatoare răspunsuri, din care a devenit clară credința în binele poporului, în triumful culturii, aceasta fiind baza unei economii pospere și nu viceversa, a accentuat protagonistul. Sunt fericită să învăț de la asemenea personalități-diamant, inclusiv cum să contribuim la înrtonarea culturii. Încântată și onorată să particip la asemenea splendori de întâlniri! Mă felicit!

Constantin Rusnac Dragă Svetlana, distinsă doamnă Vizitiu!
Mulțumesc din suflet pentru clipele pe care le-am trăit în ziua de marți, 29 noiembrie 2016, clipe de satisfacție de a fi și a simții vibrațiile inimilor celor dragi pe care îi cunosc de demult și a celor pe care i-am cunoscut pentru prima dată aici la biblioteca B. P. Hașdeu. Mă bucur mult că la această întâlnire de suflet au venit mulți tineri, elevi-acei în care noi ne punem toate speranțele, deoarece anume ei sunt ziua noastră de mâine. Sufletele lor sunt foarte emotive, pline de curiozitate, e un teren fertil în care, dacă vom pune seminție sănătoase, germeni sănătoși, putem fi siguri că mâine vom avea o țară prosperă. Și Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”, pe care dumneavoastră îl conduceți cu multă dăruire de sine, e chemat să catalizeze acest proces atât de necesar nouă la momentul actual. Pur și simplu, e impresionant faptul că în cei trei ani de existență a clubului au fost invitați 65 de persoane din diferite domenii ale culturii, care, cu dăruire și-au împărtășit cunoștințele, și-au deschis sufletul în fața publicului atât de diferit. Mă închin în fața Domniei Voastre, dorindu-vă sănătate și putere întru a realiza toate gândurile frumoase care germinează în sufletul dumneavoastră curat
Cu cele mai sincere sentimente de înaltă apreciere și recunoștință. Constantin Rusnac,
protagonistul nr. 65 la Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”

Silvia Goncear A fost o întâlnire foarte interesantă cu Constantin Rusnac – compozitorul, scriitorul, poetul și povestitorul extraordinar, pe care nu te saturi să-l asculți, povestind IMPRESII din VIAȚĂ și CĂRȚI !!!!! Felicitări Svetlana Vizitiu!!!!!

Surse recente despre eroul evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1191267717591229/

https://www.facebook.com/constantin.rusnac.5

link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

“Un luptător e întotdeauna singur”. Sabina Laiber

Sunt un om printre oameni ce de multe ori trece neobservat şi alteori iese în evidenţă atunci când simte că are ceva de transmis. (Sabina Laiber)

Visul meu a fost să devin actriţă şi după ce am învăţat 19 ani în care am luat licenţa în Filosofie, absolventă a Facultăţii de Psihologie, formator acreditat ANC, 2 ani formare în Psihoterapie Integrativă (Oana Maria Popescu & Loredana Ileana Drobot), absolventă de cursul Nlp Practioner (Tiberiu Felber), Emotional Freedom Technique (Corina Marin), workshop-uri respiraţie holotropică (Elena Francisc), cursuri de hipnoză, auto-hipnoză şi dezvoltare personală (John Thompson), am practicat cel puţin 7 ani jumătate arte marţiale tradiţionale aproape zilnic (sub îndrumarea: sensei Cristian Laiber, sensei Dominic Thibault, Shiraishi Sensei, shihan Roland J. Maroteaux, etc.) şi multe altele am făcut, dar nu mi le mai aduc aminte, am păşit pe scena “Teatrului de Artă” Bucureşti, ca actor amator, în spectacolul „12 Oameni furioşi”, în regia Andreei Cauc la vârsta de 33 ani, acum având doar 35 de ani.

Îmi place să râd mult, şi în primul rând să râd de mine atât în scris, cât şi pe marea scenă a vieţii. Am început să scriu începând de la vârsta de 12 ani încurajată de profesoara de limba română Elena Velcea, Şcoala Generală nr. 2 din Piteşti, judeţul Argeş. Prima carte pe care am scris-o “Amintiri spre… viitor” este un cumul de experienţe din viaţa mea, pe care le-am transpus din gânduri în rânduri… Sunt eu, sufletul meu şi un pic mai mult.

Fiecare eseu cuprinde emoţii, senzaţii, transformări continue ale unui om simplu, în societatea prezentă. Mai devreme mă gândeam la familia mea şi am regăsit un mic eseu scris din 2006 despre aceasta. Amuzant este să regăseşti o parte din tine din trecut rezumată în câteva rânduri… Am să vă redau ceea ce am scris atunci:

Copilăria mea… dulce şi amară. De ceva ore, chiar zile, gândurile îmi fug spre acea perioadă a vieţii mele… nu ştiu de ce tocmai acum mă gândesc aşa de intens la acea vreme a vieţii mele: copilăria. Azi, mi-am adus aminte şi mi-au dat lacrimile, m-am pornit chiar pe un plâns serios cu suspine. Cum aşa? Uite aşa din senin… Acum nu mai sunt copilul de atunci, şi aş putea zice că e normal (sau aşa ar fi normal) sau poate nu ar fi normal aşa… Eram un copil la locul meu, chiar aş zice retras… “cuminte şi nu am creat niciodată probleme” (aşa mi-a zis mama). Da, aşa eram, îmi plăcea cum eram, mă simţeam bine oriunde eram şi asta pentru că oriunde aş fi fost era frumos şi oamenii erau buni.

Îmi plăcea să stau departe şi de jocurile celorlalţi copii, eram fericită doar dacă-i urmăream, chiar dacă din depărtare sau chiar de lângă ei. Pe cât eram de tăcută şi liniştită, pe atât de sociabilă… reuşeam să relaţionez cu oamenii cei mai „răi”. Cum? Cred că, “cuminţenia mea” dobora orice şi pe oricine. Ascultam mult, îmi plăcea să ascult şi mă gândeam pe atunci că am să cresc mare şi … si eu… voi fi ascultată de cei mici. Ţin minte că fugeam de gălăgie… mă plimbam de una singură, fără să realizez că pentru familia mea eram declarată dispărută… doream doar linişte şi aşa credeam eu că o obţin: fugind cât mai departe sau chiar urcându-mă în copaci (la Maica la ţară făceam des asta)… fugeam de zgomot, de situaţiile în care oricât de cuminte aş fi fost şi oricât aş fi implorat să nu mai aud tonuri ridicate… Realizez că şi acum, mare fiind, fac la fel: fug, dispar… nu ştiu, e interesant că sunt si azi copilul de atunci, în unele momente.

Mi-am dorit să am copii, dar fizic nu mai pot da fiinţă altei fiinţe, aşa că mă bucur de copiii altora. Am în căpşor să înfiez la un moment dat, adică peste 15 ani (când tot tânără şi frumoasă am să fiu) un copil negru din Africa. Şi am să fac asta! Întotdeauna mi-am îndeplinit visele mai devreme sau mai târziu, dar de cele mai multe ori am primit ceea ce am cerut exact atunci când aveam nevoie. ’’Dar”… mă gândesc acum la acest cuvânt şi la toate semnificaţiile sale… mda… aşa o fi? Dar… am un dar (cadou) pe care-l caut… şi cum ei l-au găsit, cu siguranţă îl voi avea şi eu… doar FAMILIA e fericită şi împlinită când toţi membrii ei sunt liniştiţi.

Pornisem de la ideea de copilărie (a mea) şi am ajuns la dar… mă simţeam bine cu mine atunci… am crescut, am încercat să mă adaptez, dar (iar dar) nu mă simt bine acum cu mine. Şi asta pentru că am crezut că dacă ascund felul meu de a fi: cuminte… şi sunt la fel ca ceilalţi din aceste locuri, voi fi integrată mai uşor. Am fost şi sunt integrată, numai că nu sunt eu… chiar dacă eu-ul pe care-l văd ceilalţi le place şi îi fascinează (pe unii)… eu nu mă simt eu. Şi de azi, de acum, vreau să fiu eu… să tac când am chef…să vorbesc atunci când mă simt eu bine să spun cuvinte… Aş putea zice că ar fi o nouă acomodare… a lor cu mine (aşa tăcută şi cuminte) şi a mea cu mine de azi, de pe vremea când eram copil… o nouă provocare, dar de data asta cu MINE în primul rând.

                                 Ce vreau de fapt? Să găsesc şi să preţuiesc acel DAR!

Mulţumesc minune, luminiţă vie! – aşa îî spun eu lui Dumnezeu-ul din mine: “luminiţă vie”. De ce? Fiecare din noi are o lumină vie în suflet şi acea luminiţă e scânteia divină. Toate luminiţele (sufletele pământeşti) formează o torţă ce o numim cu toţii Dumnezeu.

Uneori mă obişnuiam şi aveam locurile mele de linişte, dar apărea ceva, ceva care mă forţa să mă adaptez unei alte situaţii… adică ne mutam în alt loc (tata a fost militar de carieră şi se conforma sistemului şi noi ne conformam odată cu el, că doar FAMILIA era la bine şi la rău: ÎMPREUNĂ!).

Şi tot aşa ne-am mutat dintr-un loc în altul (de la Mediaş (unde m-am născut) la Sibiu (de la vârsta de 6 ani până la 9 ani) şi apoi la Piteşti) ÎMPREUNĂ. Până când fiecare membru al  familiei mele şi-a găsit un loc unde să rămână, să aibă la rândul lor FAMILIA lor. Cât mă bucur pentru asta, că în sfârşit s-au oprit!

Dar eu încă nu m-am oprit… eu încă mai umblu „brambura” şi chiar nu ştiu să precizez pentru încă cât timp. La un moment dat am crezut că m-am oprit şi eu, aşa am crezut şi aveam toate motivele să cred asta, m-am căsătorit religios chiar de ziua mea de naştere pe data 24 septembrie 2005 când împlineam 24 de ani, dar… există un „dar”… nu a fost aşa. Se pare că ceea ce caut cu adevărat, nu am găsit încă. Iubirea necondiţionată nu cred să o găsesc în această viaţă. Am iubit şi am fost iubită de mulţi bărbaţi, dar mereu am ajuns la vorba tatei “un luptător e întotdeauna singur”. Da, sunt un om singur înconjurată de prieteni minunaţi, artişti în mare parte, dar am şi prieteni împământeniţi (mai puţini, dar buni). În fond şi până la urmă, sunt bogată!

Reţete de viaţă, nu le ştiu. Ştiu că nu ştiu tot şi nici nu voi şti vreodată. M-am născut în această viaţă, pe această planetă pentru a contribui la “planul divin” (dacă există vreunul).
O întâmplare deloc întâmplătoare mi s-a întâmplat în Timişoara (2008) acasă la o prietenă căreia i-am spus: „trebuie să caut în haosul minţii mele o idee salvatoare din care să dezvoltăm o viaţă îmbucurătoare!”

               Şi aşa a apărut: -“Poarta către Tine”!

Am tradus acea trăire ca fiind şansa fiecărui om, fiinţă vie, să trăiasca liber după bunul plac.
Libertatea este o nevoie imensă în viaţa unui om. Când eşti liber, sau iubeşti ceea ce faci, cursul timpului se transformă în file din poveste nemuritoare. Din păcate sau din fericire proiectul acesta se desfăşoară într-o societate în care oamenii, vieţuitoarele, trăiesc în cuşti (minţi) – „închisori” create, culmea, tot de oameni! Iluzia este că atunci când îţi creezi confort şi siguranţă, de fapt îţi făureşti singur coconul din care cu greu ieşi. Apare ataşamentul faţă de tot ceea ce ai şi frica că ai putea pierde ceea ce ai.

“Poarta către Tine” vine cu propunerea să rupă toate lianele, să se spargă toate lacătele şi să se preţuiască ceea ce dictează cu adevărat sinele interior.

Ştim că este dificil să crezi în ceva ce pare ireal, cu toate că inima tot îţi repetă în fiecare clipă:
„Deşteaptă-te!!!” Pe frontispiciul Templului de la Delphi scrie: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii” – rămân doar cuvinte…???

                     START! SĂ TREZIM ARMONIA REALITĂŢII TALE!

Visul e cu adevărat vis atunci când devine realitate. Poarta către Tine a apărut ca un vis.                 Realitatea acestui vis se îndeplineşte astfel: găsiţi sau întâmpinaţi oameni care se iubesc pe sine şi fac „ceva” – artă – cu dragoste necondiţionată fiind sprijiniţi ca talentul să fie desfăşurat în condiţii optime, ajutaţi să-şi perfecţioneze arta de către alţi artişti buni pedagogi, promovaţi la nivel local, naţional şi internaţional prin organizarea de evenimente în care fiecare om cu har să-şi etaleze „opera”, susţinerea morală şi financiară de a continua până la sfârşitul acestei vieţi să-şi producă/reproducă arta.
România are suficient spaţiu cât să susţină valoarea artei.
Ne ajutăm singuri în primă fază dându-ne ocazia să avem încredere în visele noastre, apoi în a doua fază să avem încredere că şi cei de lângă noi pot avea încredere în noi.

Un om reuşeşte dacă cei dragi lui au încredere în succesul său! Eu am încredere în proiectul “ Poarta către Tine” pentru că prima dată am lăsat “poarta mea” să se deschidă pentru mine.
Şi dacă un om a putut face ceva, orice alt om poate să facă acel „ceva” realizat de altcineva!
Şi dacă avem vise diferite e de bine – pentru că astfel nu ne plictisim împreună!

Asociaţia “Poarta către tine” este proiectul meu de suflet prin care îmi doresc în paşi mici şi siguri să dezvolt o mişcare culturală la nivel naţional şi internaţional, în care artiştii anonimi să iasă la rampă.

Din punctul meu de vedere, ARTA (în toate formele ei) este singura calitate a omului de a-şi exprimă existenţa pe acest pământ. Prin urmare, îi încurajez pe toţi oamenii care au un talent şi vor să se afirme, să se facă cunoscuţi! Recomand să vă cultivaţi zilnic, să nu treacă o zi fără să fi învăţat ceva nou. Am citit cărţi şi am văzut filme care m-au inspirat cândva şi ar trebui să revin asupra lor. Vă recomand:

Filme: Ostrov, August Rush, Peaceful Warrior, Ghost, Star Dust, The Rite, A Dangerous Method, The secret, Ultimul mohican, The Curious Case Of Benjamin Button, Veronika Decides To Die, La Belle Verte, NOSSO LAR, When Harry Met Sally.

Cărţi: „Constienta” de Antony de Mello, „Puterea prezentului” Eckhart Tolle, „Acelasi suflet, multe trupuri” Brian L. Weiss, „Reconectarea. Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine” Dr. Eric Pearl, „Mumia de la masa din sufragerie” Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson, „Vocea mea te va insoti” Milton H. Erickson, Opera lui Carl Gustav Jung,„Din tainele iluzionismului” A. Iosefini, “Viata lui Freud. Turnul nebunilor” de Irving Stone

Gânduri de-ale bărbaţilor (pe – din spate)

– Frumoasă.

– Cu suflet înalt.

– Da-i mândră, măi, măi!

– O sfântă!
– Ce-i ciudat, e şi inteligentă.

– Scorpie…

– Şi, fără cute pe faţă, şi parcă e în vârstă…

– La prima vedere, e atât de simplă

– E de rasă, şi fermecătoare!

– Rece.

– Sexuală.

– Este din afara spaţiului, extraterestră 

– Se spune, e nefericită în căsnicie

– Măcar o dată, s-o am, e sensibilă, subţiată

– Imprevizibilă, periculoasă

– Aş îmbrăca-o în aur, din cap până picioare.

– Să merg alături cu ea, să mă vadă şi alţii împreună…

ŞI DOAR UNUL S-A GÂNDIT:

• Aş face-o fericită!

Toată viaţa aş păzi-o…

Dar am déjà una, alta…

Omul care schimbă oamenii: Victoria Ursu la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

Preferă simplitate. E suficient să iasă în faţă şi să înceapă a vorbi după care totul va curge lin, firesc… Aşa şi a fost, astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti’‘, Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, protagonistă fiind Victoria Ursu, director, nutriţionist, slabesc.md, – despre ea a fost articolul recent în blog. Mămică a doi copii, o femeie fericită, o doamnă distinsă, având vocaţie  şi aptitudini de manager şi chemare oratorică, cu o fermitate în caracter şi insistenţă dură pentru reuşita proiectelor sale… Moderator a fost la fel protagonista clubului din anul trecut  Lucia Argint, pedagog, – cea care a dechis programul cu un arbore desenat cu întrebări pentru Victoria. Ambele înzestrate cu o inteligenţă nativă, cu o fermitate morală şi cu o pricepere managerială ieşită din comun. Despre toate s-au vorbit, discutat, zâmbit, – cu puţină lume, dar a fost într-adevăr o şedinţă interesantă şi captivantă. S-a meritat, în special, că ne-a ”deranjat” melodia vocii a unei micuţe fetiţe care cerea toată atenţia, ceea ce n-a afectat atmosfera insufleţită, cu adevărat intelectuală, care s-a permanentizat cu sosirea noilor invitaţi cu menţionări şi aprecieri pentru protagonistă şi tematica şedinţei! 🙂 Cu un gând de recunoştinţă sinceră, le mulţumim celor prezenţi şi, în continuare, aşteptăm reacţiile şi impresiile în acest blog! Priviţi albumul deschizând link-ul: «Victoria Ursu la Clubul Impresii din viata si carti»

Puteţi asculta şi viziona filmuleţul mai jos:

De ale Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”…
Am făcut azi cunoștință cu povestea vieții și de succes al nutriționistului nostru autohton Victoria Ursu – o femeie matură și sigură pe ea, care știe să ceară ceea ce are nevoie și luptă pentru valorile sale. Rareori vom întîlni oameni puternici și siguri pe ei care să nu aiba și o doză mare de ambiție. E o altă trăsătură extrem de atrăgătoare a Victoriei Ursu, care dovedește faptul că majoritatea dintre noi suferim de aceleași fobii și complexe, că nu te complaci, că vrei mereu mai mult, că ești dispusă și îți dorești să te dezvolți din punct de vedere personal și profesional . ”Omul care schimbă oameni ”, ne-a demonstrat azi că este o femeie care pune pasiune în tot ceea ce face, cu atît mai mult în lucrurile și persoanele pe care le iubește…Că stie să își susțină punctul de vedere și de aceea, să traiască în concordanță cu credințele și valorile sale personale, că știe întotdeauna ce anume își dorește și de aceea, în orice ar intreprinde, știe că decizia finală îi aparține ei și numai ei…
Abia aștept s-o am și ca invitată la o lecție de sănătate pentru copiii și elevii mei (Lucia Argint)

”Medicina are un criteriu curios de apreciere a profesionalismului unui medic, criteriu despre care mi-a vorbit un specialist acum două luni: Dacă după vizita pacientului la medic, starea i s-a ameliorat măcar un pic datorită comunicării cu medicul, acesta este un bun specialist. Doar savurând frumusețea, candoarea și siguranța protagonistei Victoria Ursu, am impresia că pot slăbi brusc și pot deveni chiar mai bună ca persoană, mai fericită, mai adorată de oamenii din jur. Contagioasă și divină, această stare trăită din start, la întâlnirea din 15 noiembrie, cu medicul nutriționist Victoria Ursu, stare pe care încerc să o mărturisesc, dacă mă ajută cuvintele. Știe să asculte orice întrebare, astfel cunoscându-ți nivelul, ca să își formuleze și un răspuns cu impact benefic. Știe să-ți argumenteze concepțiile, cu informații prețioase, știe să armonizeze cu fiecare, într-un cuvânt. Știe să ne ofere un exemplu de eleganță, împlinire, pace interioară, frumusețe nativă și muncită. Aștept cartea, pe care am aflat că o scrie despre secretele unei femei suple. Aștept să înțeleg etapele prin care poți deveni o minune de om, luminoasă și de succes. Deja m-am îmbogățit colosal, după ce ni s-a dăruit și i-am dăruit cântecul meu „Două lumi”. Era foarte grăbită, dar noblețea a determinat-o să mai rămână, dacă am insistat să-i ofer cadoul muzical, la încheierea ședinței. Îi mulțumesc pentru că a descoperit artistismul meu. Are un flux de conștiință la care se ajunge prin multă credință și ambiție. Or, moderatoarea superbă, Lucia Argint, a știut de ce dorește să ne-o prezinte pe invitata specială. A oferit clipe mirifice. Până și copilașul dulce din brațele moderatoarei a întregit atmosfera solară din inimile noastre, acolo. Am uitat de toate durerile. Am revenit acasă mai iertătoare și mai iubitoare… Este o bucurie tot mai frecventă, să cunosc și să descoper cu fascinație, adevărate valori la Clubul de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Felicitări și Doamne, ajută! Pupicei dulci tuturor!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

Pisaroglo Tatiana:”Prezenta la astfel de seminare oferă șansa tuturor oamenilor de a se informa, de a afla răspunsuri direct de la sursa si de a descoperi lucruri noi si interesante despre unele persoane pe care le cunoaștem doar din presa sau virtual, aceasta datorită deschiderii invitaților fata de public. Imi place modul in care decurge interviul, fiecare persoana prezenta in sala avind posibilitatea de a acorda întrebări in cazul in care apar unele neclarități si plus la toate astfel se pot crea si noi relații, noi cunoștințe. Sustin si apreciez ceea ce faceți”

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/10/victoria-ursusunt-omul-care-iubeste-sa-surprinda/

https://www.facebook.com/events/1697371403881201/

Victoria Ursu:”Sunt omul care iubeşte să surprindă”

Experiențe de viață am avut destule. Și oameni am întâlnit diferiți. De fiecare dată când viața îmi trimite un om în cale mă gândesc: ‘’oare ce-ar trebui să mă învețe el sau îi voi fi eu învățător?”

Mama m-a născut acum 35 ani într-o zi frumoasă de mai, atunci când castanii tocmai dădeau în floare. M-a numit Victoria pentru că semănam a ‘’Victorie’’. Eu am crezut-o și-am pornit cu încredere în viaţă.M-am născut într-o familie obișnuită din părinți: Nina și Ion Bircan. Tată – orășean, mama – din zona nordului: raionul Sângerei. Vacanțele de vară, evident, le-am petrecut la țară. Mi-au lăsat o mare amprentă aceste perioade, erau pline de autenticitate și simplitate (nici filmele indiene nu le voi uita vreodată J) Probabil, din acest motiv nimeni nu mi-a spus că seamăn a orășeancă. Și părinții au fost cei ce mi-au inspirat valori cum ar fi: calitatea de a fi om, corectitudinea, respectul și iubirea față de oameni.

De la mama am moștenit hărnicia, dorința și entuziasmul de a munci. De la tata – am ”împrumutat” empatia și cumsecădenia: a proceda omenește cu orice om şi în orice situație, chiar dacă poate fi în defavoarea mea.

Copilăria mea a fost obișnuită, cu multe aventuri, dar și cu lipsuri materiale. Acest lucru mi-a dat rezistență și dorință de creștere continuă. Ghidușii am făcut multe, dar fără ca cineva să pățească rușinea. Îmi amintesc cum inventam jocuri și-i chemam si pe vecini: ”organizam nunți”, eu fiind preotul; făceam case prin porumbul bunicii, unde căram covorașele ei pe care uneori le uitam și le ploua; defilam ”colecții de haine” în fața băieților cu niște priviri serioase; îmi plăcea să organizez săli de lectură cu tot cu cititori – sărmanii vecini din mahala, trebuiau să citească cu de-a sila.

Momente hazlii: Când aveam 19 ani am participat în calitate de educator la o tabără de vară pentru copii. În prima seară, pe terenul de dans, m-a invitat un discipol cu vreo 4 ani mai mic. La un moment dat m-a întrebat: ”Tu nu știi, educatoarea noastră e severă?”. I-am răspuns că e foarte severă și că trebuie s-o asculte! 🙂

Unul din oamenii care m-a marcat, a fost prima mea învățătoare. Mi-a zis odată că eu voi schimba lumea. Și eu am crezut-o. De Revelion îmi cosea din draperia ei rochie de fulguță, îmi permitea să verific și să pun note în caietele colegilor mei, de foarte multe ori îmi zicea că eu sunt o fetiță deosebită. Nu pot să uit ziua când a cerut permisiunea tatei ca să înnoptez la ea. În acea seară am învățat să lipesc colțunași.

Școala mi-a plăcut dintotdeauna. Am fost o elevă exemplară, o studentă mereu responsabilă. Știam întotdeauna ce vreau și dacă-mi intra vreo idee în cap mergeam până-n pânzele albe. Perfecțiunea adesea mi-a și jucat festa, însă datorită ei am ajuns unde sunt. Și merg mai departe…

La 24 ani, m-am căsătorit cu bărbatul de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Am organizat împreună o nuntă primitoare și caldă. În cei 11 ani de căsnicie, noi cu Corneliu, am dat naștere a două fetițe frumoase și înțelepte. Ambele au o minte ascuțită și o logică deborantă. Andreea (10 ani) este o naratoare excelentă, crează modele de haine fără a se inspira de la altcineva, iar Ruxanda (5 ani) trebuie să fii atent(ă) ce-i vorbești pentru că te poate surprinde, desenează fără încetare creând expoziții pe la grădiniță și acasă. Mă bucur că le sunt prietena cea mai bună fiecăreia în parte. În 3-5 ani vom fi fete tinere și frumoase (așa zic ele).

Apropo, de oameni care învață. Am un om deosebit în viața mea de care sunt tare mândră. Este vorba de mentorul meu în afaceri, Mihai Tănase. În cei 2 ani de când ne cunoaștem, mi-a fost alături de fiecare dată când am avut nevoie. Are o viziune pe termen lung, iar în privința lucrurilor care mi se întâmplă acționează ca un clarvăzător. Ultima oară mi-a zis că voi deveni milionară. Și eu chiar îl cred.

Despre studiile și activitatea mea profesională pot spune că le-am făcut cu sânge. Prima mea facultate a fost la ASEM (Finanțe) unde mi-am luat licența în economie. Pentru a-mi ”permite” aceste studii, am început să lucrez încă de la 16 ani.

Cariera mi-am dezvoltat-o de la 19 ani în activitatea bancară. Timp de 16 ani am deținut funcții de la casier, șef reprezentanță bancară, secretar în cadrul unui Comitet de administrare până la economist în segmentul creditar, corporativ al băncii. Chiar dacă dezvoltarea mea în activitatea bancară era ascendentă, nu am simțit vreodată că e ceea ce mi-aș dori să fac și în viitor.

Astfel, acum 5 ani am început să fac ceea ce-mi place. Din necesitatea de a reveni la forma fizică după nașterea mezinei, am început a practica sportul, devenind instructor de fitness mai apoi dezvoltând o afacere frumoasă. Acum 2 ani, totuși, am luat calea nutriției. E pasiunea mea, e afacerea mea de care sunt mândră, e ceea ce fac cu mare drag, uit și de timp, oboseală atunci când sunt implicată. La moment dețin cabinet de nutriție în centrul Chișinăului, în baza certificării internaționale obținute la București. Gândul e să merg mai departe: în anul 2017 voi da start studiilor mele la Facultatea de Nutriție și dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie,Târgu Mureș.

Pentru mine împlinirea este echilibru. Îl obțin atunci când familia e sănătoasă și plină de viață. Îl mai obțin când iubesc și mă simt iubită.

Îmi plac călătoriile, în ele descopr și mă descopăr.

Îmi place sportul. Când simt că-mi lucrează toți mușchii energia e fără limite.

Îmi place natura, apa și plimbările ușoare.

Îmi plac oamenii deschiși, interesanți, autentici.

Îmi place să surpind. Îmi place pictura, sculptura, teatru și cărțile. În ultima vreme citesc literatură de specialitate, însă ador cărțile în care cititorul este lăsat să gândească. M-a marcat: ‘’Atitudinea este totul’’ Jeff Keller, ‘’Supa de pui pentru suflet’’ Jack Canfield, ‘’Viata si activitatea lui Henry Ford’’, toată lucrarea Aghatei Christi, ‘’Război si pace’’ Lev Tolstoi, opera lui Pablo Coelho, Conan Doyle etc.

Îmi place să scriu. La moment, lucrez asupra unei cărți motivaționale.

Îmi place să cânt cu voce în fața oglinzii, iar un pieptene să-mi fie microfon.

Îmi place să dansez. La o nuntă greu îmi găsesc partener care ar ține pasul cu mine. Iar dacă găsesc, eheheee.

Îmi plac orhideele, însă nu înțeleg de ce nu țin ele la mine, – probabil sunt încă tânără și neliniștită pentru a mă opri să le vorbesc.

Nu-mi place sărăcia, prostia, lenevia, falsitatea și decăderea, – mi-e frică de ele.

Impresii și momente din viață. Prin clasa a 9-a am înteles că victorioșii sunt curajoșii. Toate după ce am ratat la ora de fizică un ‘’10’’ pe semestru pentru c-am ezitat să scriu pe tablă problema rezolvată în caiet.

De mai multe ori am întâlnit nedreptăți. Una precum că bărbații la costum cu servietă de piele ar fi mai capabili decât fetele cu părul coc și buzele roșii. ”Ești femeie, ai 26 ani și mai ai de mâncat mămăligă până a deveni director de bancă” – mi-a zis șeful departmentului creditar atunci când am vrut să fac un transfer de funcții. Ce bine c-am renunțat la ”morile de vânt”.

Am înțeles că fiecare primește ce merită, iar minciuna și superficialitatea ies la iveală.

În societate le schimb oamenilor calitatea vieții prin conduita alimentară.

Nu întotdeauna e suficient doar să muncești ca să obții. E cazul, să fie și util. Iar când o faci cu pasiune, foc și fără a pune accent pe material, oamenii vin. Pentru că oamenii au nevoie mai întâi de oameni.

Cred că nimeni nu ne este dator cu ceva.

Vom fi împăcați când nu vom avea așteptări. De toate întâmplate suntem noi înșine responsabili, iar dacă ceva nu ne merge înseamnă că nu e timpul pentru asta.

Cred că succesul e când reușești să-ți depășești limitele. Și succesul neapărat trebuie sărbătorit. Și încă pe măsura greutății cu care l-am obținut. De unul singur e plictisitor, cu oamenii care te-au ajutat în a-l obține e mai vesel.

E cazul să dai pentru că cineva îți dă.

E cazul să fii bun, pentru că există prea multă răutate, iar oamenii au venit pe pământ să fie fericiți.

E cazul să detașezi pentru că nimic și nimeni nu ne aparține, nici chiar copiii. Avem misiunea să-i ajutăm să vină prin noi.

E cazul să pleci când nu te simți bine.

E frumos să zbori cu capul în nori, însă stația rămâne a fi pământul. Nimănui nu i-a reușit să anuleze legea gravitației.

În viață am venit pentru a vedea lumea, a iubi și a rupe un vârf de ciocolată…

https://www.facebook.com/events/1697371403881201/

Cum să educi un ratat: Sfaturi rele

Părinţii, dorind să investească în copiii lor tot ce-i mai bun şi mai luminos, uneori obţin un rezultat cu totul opus prin acţiunile şi cuvintele lor, – ei dezvoltă la copii sentimentul de vinovăţie, de dezapreciere de sine plus, poziţia de victimă. O fac ei, desigur, inconştient, – pur şi simplu, stăruind spre exemplu să-i insufle copilului abilităţi de curăţenie  şi grijă de sine, să-l înveţe să fie politicos şi prietenos. Dar efectul obţinut, rezultă într-un fel inversat. Dacă doriţi ca copilul să aibă dificultăţi în comunicare cu alte persoane, cu lumea, în general, cu sentimentul de autoidentificare şi stări care să devină mereu probleme, iar uneori, şi situaţii care pun viaţa în pericol, atunci urmaţi aceste sfaturi proaste. Rezultatul e garantat!

Prima fază proastă: Impuneţi copilul să se împartă. Întotdeauna forţaţi copilul să împartă jucăriile lui cu fiecare, care le va cere, şi în special, cu cel care a spus ‚’’te rog’’. Nu contează, este o jucărie nouă sau veche, or’ dacă micuţul a luat-o imediat în mâini sau se joacă cu ea de o oră, – regula este de neschimbat: dacă cineva a cerut, rugat ‚’’dă-i-o, căci tu nu eşti o zgârcenie!’’. De asemenea, învaţă copilul întotdeauna să permită tuturor să treacă înaintea lui fără excepţie, – fetelor, băieţilor, câinilor, bunicilor, la toată lumea! Nu contează, cât aţi stat şi aţi aşteptat în rând la ’’roata caruselului’, – de o oră sau – de jumătate, dar dacă s-a apropiat un alt copil, – el este mai important, el plânge aşa de tare… Iar al vostru, poate şi să mai aştepte. Este un fleac, desigur, dar principalul, – e ca al vostru să crească un om bun şi generos, că voi îl învăţaţi să nu depindă de aceste mărunţişuri în viaţă, ca terenul de joacă, de carusel şi alte activităţi nedorite…

A doua fază proastă: Spune-i, că e ruşine să plangi! Învăţaţi copilul că a plânge şi a fi furios nu este bine. Astfel, se comportă doar cei needucaţi, – doar băieţii răi şi fetele rele. Iar el, este o viitoare personalitate integră, mereu în armonie cu sine, şi nu trebuie să ştie ce sunt emoţii negative. Spuneţi-i, că plâng şi se ceartă doar oamenii săraci, dezavantajaţi şi cu o soartă amară…

Al treilea sfat prost: Certaţi-l pentru greşeli! Doriţi să creşteţi un geniu? De la bun început insuflaţi-i copilululi, că el nu poate greşi, că trebuie să facă totul corect, şi – de dorit, din prima. Şi ”dacă nu poţi, nu te apuca”. Criticaţi-l fără milă şi neconstructiv, cu referinţă la personalităţi. Lăudaţi-l cât mai rar şi fără tragere de inimă, doar uneori, pentru cea mai mare realizare. Şi dacă la copil ceva nu funcţionează, numiţi-l leneş, prăpădit şi tâmpit, comparându-l cu alţi copii.

Al patrulea sfat rău: Învăţaţi-l despre încredere necondiţionată. Să fie politicos cu toate persoanele adulte care se adresează la micuţ. Spuneţi-i, să povestească totul tuturor celorlalţi (doar doriţi să crească o persoană sociabilă şi prietenoasă). Dacă copilul nu doreşte să cuprindă bunica, mătuşa sau prietena voastră, impuneţi-l să facă acest lucru. Copilul nu are şi nici nu poate avea limite personale, în special, cele care se referă la rudele lui.

Al cincilea sfat rău: Dezvoltaţi-i sentimentul de vinovăţie! Explicaţi-i copilului, că el este responsabil în faţa dumneavoastră. Va doare capul – el este de vină. A ţipat cineva la voi în magazin, la fel, este vina lui, – a celui ce a făcut mofturi şi s-a purtat urât. -Aţi întârziat undeva? Ei, aţi înţeles deja. Fie, ca copilul să crească şi să realizeze puterea influenţei sale asupra acestei lumi. Şi, ca urmare, el trebuie să justifice şi toate aşteptările dumneavoastră. Iar pentru alte persoane, – nici vinovăţie, nici responsabilitate, – nimic nu sunt necesare. Insuflaţi-i copilului, că în relaţiile cu alţi copii, – la grădiniţă, pe teren – el nu este de vină cu nimic. Mai puţin, dacă a lovit sau a obijduit pe cineva! Cu siguranţă, că celălalt copil e de vină, iată, părinţii lui şi să se descurce cu el. Iar copilul vostru e atât de drăguţ, micuţ, el este cel mai bun, aproape inger…

Sfatul cel rău cu numărul şase: Comunicaţi cu copilul vostru la fel ca cu un adult. Pentru o realitate dură, trebuie să pregătiţi copilul încă de la naştere. Ţineti-l la curent despre toate problemele voastre, – financiare, cele de la servici, sau cele personale. Lasă să ştie, cât îi este mamei de greu, şi cât de periculoasă este lumea în jur, iar oamenii sunt răi… Acum el este principalul şi unicul bărbat în familie, şi doar pe el vă puteţi baza. Iar fiicei spuneţi-i, că toţi bărbaţii sunt nişte mincinoşi, şi nimeni nu este vrednic de ea şi că ei ’’toţi au nevoie doar de una…’’

Al şaptelea sfat prost: Doar voi ştiţi, ce este corect şi ce nu! Copilul nu poate avea opinia lui  proprie asupra acestei lumi, şi nici chiar perspective. Doar voi aveţi o experienţă de viaţă în spatele dvs. Insuflaţi-i copilului, că el întotdeauna trebuie să se consulte şi să fie de acord numai cu dumneavoastră. Cuvântul dumneavoastră, – este adevărul suprem. În timp ce el va creşte şi va acumula ceva minte, mama cu tata ştiu mai bine, ce este mai bine pentru el. Va creşte, – va spune mulţumesc.

Ei bine, v-aţi recunoscut măcar în una din sfaturile proaste? Recunosc, m-am încadrat şi eu… mai în toate… Ce mai pot corecta acum? Măcar vouă nişte sfaturi ”proaste” să vă ofer… Gândiţi-vă, cum veţi simţi în cazul dacă cineva va folosi asemenea ”sfaturi” pe spatele vostru… 😀

Aveţi exemple utile de viaţă, aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/20/inima-stie-si-simte-totul/

❤