Antologii care sunt volume de descoperiri, cu oamenii nu doar învăluiți de glorie, fie membrii USM sau USLR, – includ și scriitori obișnuiți, debutanți care tocmai au pășit pe calea slujirii poeziei sau prozei scrise. Poezie ca artă în antologie nu e multă, dar nu acest lucru a stat ca sarcină în fața editorilor. Privești chipurile autorilor, citești biografiile lor scurte și realizezi – iată a trăit sau trăiește omul care are un serviciu aparte, dar sufletul doare, dar sufletul cheamă, îl obligă să ia stiloul și carnetul… butonând tastatura calculatorului. Creațiile apărute în paginile antologiilor, sunt uimitoare, ne fac să ne oprim o clipă și să ne gândim câtă umanitate avem noi, în comun. Oamenii cu diferite meserii și diferite talente, dar pe toți unește o viață, una minunată – cea scriitoricească. Este descoperirea unei vieți ca model în antologiile lansate…
Antologii cu scriitorii româno-basarabeni, lansate sub eghida Editurii Amurg Sentimental! 2021-2022
Ele ne dezvăluie o imagine a vieții contemporane, a poeziei creative; proză; versuri sau texte pasionale – impregnate de puterea realistă a artei; includ la fel și operele scriitorilor care au jucat un rol important în formarea și îmbogățirea limbii literare românești, și cel mai important, sunt cuvinte care transmit un fior viu sufletului uman.
Întoarce-te, privește în urmă. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată, totul rămâne în urmă. Nu există oameni „mărunți”. Există oameni care au mai mult sau mai puțin succes, care nu s-au realizat fie, au eșuat, dar nu au devenit mărunți din acest motiv. Nu este vina lor, este nenorocul lor în acea clipă…
Fiecare om – este o întreagă lume. Cei care reușesc, este bine să ofere sprijin celor frustrați, și invers, cei care au pierdut, să fie înțelegători, să nu-și permită umilirea celor care au reușită… Să se susțină unul pe altul în continuare, atunci… va veni rândul succesului pentru fiecare…
Eu respect oamenii puternici care își fac drum, care știu unde merg. Dar, îmi sunt mai apropiați persoanele diferite de cele descrise mai sus, cele care nu cunosc multe, care nu se îndoiesc, care ascultă și respectă opiniile altora, și care apără cei nevoiași atunci când este necesar… Privește în urmă, totul devine istorie, și volumele lansate vor aminti urmașilor noștri cât de buni am fost… Da, suntem buni și vom fi…
Rămâne „Antologia sub flamura Unirii”, „Lumini de curcubeu în pandemie”! „Bucuria cuvintelor”!
Le mulțumesc editorilor Amurgului sentimental – autorilor Machidon Ion și Gabriela Alef, mulțumesc Veronicăi Pîrlea-Conovali pentru activitate neobosită și inimă mare!
La Multi ani tuturor și multă prosperare pentru viitor, și pentru stabilitatea Limbii Române! Doamne ajută!
Ieromonah Vasilisk Donica, „Poteci spre ziua a șaptea”
Orice persoană poate avea un cuvânt de spus asupra unei credințe și poate adopta o atitudine, pro sau contra. Important este să fii tu o persoană mai bună, cu o atitudine corectă, pentru a demonstra clar de ce ai ales să crezi. Demersul se dorește a fi și o reconstituire a propriei sale biografii exemplare, urmărind avatarurile de natură psihologică și culturală survenite pe parcursul anilor în care, autorul „Incert, dar cu o dorință efervescentă de a făuri destine, dar totodată și de a spune mereu tuturor ,,cuvântul”, am cugetat mult, iar dilema de a deveni preot sau învățător m-a făcut să-mi continui studiile…” O carte interesantă într-o formă artistică, care merită citită și care deschide totodată ochii cititorilor asupra unor aspecte esențiale ale umanității. Apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul Vasilisc Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ” Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare. Nuvelele se constituie într-un posibil punct de pornire pentru reconcilierea dintre cultură și teologie, în așa fel încât Hristos să între din nou în inimi, iar Omul să-și reia călătoria către Dumnezeu:„În biserică încă nu începuse slujba, dar el sta neclintit, cu ochii umeziți de lacrimile ce îi curgeau șiroaie. Icoana din fața lui era la fel ca cea pe care o purta la el, doar că aici Maica Domnului și Pruncul erau mai vii și de dimensiunile reale pentru o mamă cu pruncul în brațe. Biserica era așa cum o văzuse de multe ori în visele sale, când privea cerul, iar norii îl conduceau pe acolo pe unde nu a fost niciodată, dar mai apoi avea să meargă.” Parintele scrie despre puterea rugăciunii simple, însă esențiale pentru a depăși perioadele de cumpănă, zilele mai grele și încercările vieții de zi cu zi. A ne ruga înseamnă că suntem chemați să întrăm într-o relație cu cineva care ne aude atunci când vorbim în tăcere. Convingerea este că atunci când spui adevărul ești mai aproape de Dumnezeu: „Știa din istorioarele povestite de Mama că rugăciunea a stins puterea focului, gurile leilor le-a încuiat, războaie a potolit, lupte a curmat, vifore a domolit, porțile cerului le-a deschis, bolile le-a vindecat, supărările a depărtat, pe vrăjmași i-a alungat, cetăți clătinate a întărit, molimele și rănile cele trimise de Sus le-a îndepărtat. Acestea și multe altele a făcut și va face rugăciunea.” Vasilisc Donică încheie cartea într-un mod optimist„Cât de frumos este să răspândești iubire! Este ca și cum toată plăcerea lumii ai aduna-o în aroma iubirii, ca un sculptor plămădind lutul, ca un pictor pregătind pe paleta sa nuanțele de culori, ca un poet frământând poezia de geniu, ca Însuși Dumnezeu cugetând opera cea mai de preț din ziua a șasea, dinspre seară. Din miliarde de plăceri ale vieții, trebuie să reușim să le adunăm pe toate în clipe ca acestea, iubind, reușind astfel să cuprindem nemurirea într-o clipă.” – Așa să fie! În momentele acestea avem nevoie! Cartea de faţă oferă tinerilor și celorlalte categorii de cititori argumentele necesare pentru a demonstra că adevărata înțelepciune stă în dragostea pentru Dumnezeu și în ascultarea față de El.
Referințe despre autor:
Foto de S.Vizitiu. Catedrala
• „Poezia lui Vasilisk Donica este un dialog cu Dumnezeu și un drum direct spre Dumnezeu, aceasta dezvăluie misterele dumnezeiești și ne leagă de lumea divinului” – au menționat cei de la Revista Timpul. • „Ai un mare har în ceea ce scrii, continuă!” – m-a îndemnat telefonic regretatul academician, scriitor, poet și redactor Nicolae Dabija • din Prefață: ”„Omul modern” rămâne singur în fața „binelui” și a „răului” pentru a defini, a trăi și a înțelege cum vrea el aceș termeni fundamentali. Altfel spus, fără Dumnezeu rămânem orfani de lumina harului și de înțelepciunea divină, căci marele paradox al existenței noastre constă în capacitatea omului de a folosi libertatea dată de Creator ca mijloc de mântuire sau iluzia unei libertăți aparente, ce ne ține sclavi în captivitatea patimilor și a păcatului. E cutremurător de trist faptul că marea majoritate a oamenilor își trăiesc viața ghidați de latura ”umană” a unei libertăți false, ce promovează cu vehemență idealul bunei stări materiale, dar și psihologice, care exclude toate legile dumnezeiești și universale. „Nimic nu-l face pe om așa de nerușinat, cum conștiința stricată”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel, spre marele nostru regret, conștiința noastră degradează fără binecuvântarea lui Dumnezeu, devenind străină de propria noastră fire.” + IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldovei.
Svetlana Vizitiu, recenzie
Uniunea Scriitorilor de Limba Română invită cititorii la lansare de carte, autor Ieromonah Vasilisc Donica – Joi, 23 decembrie, ora 15.00, în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Sediul Central, str. Stefan cel Mare, 148. Sloganul evenimentului: „Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”
”Da, la Club nu vom face propagandă, dar vom vorbi despre lucruri utile, nu vom bate apa în piuă. Clubul nu trebuie să fie numai vorbărie, ci loc unde poţi spune adevărul. Are în denumire şi IMPRESII… Eu mi-oi exterioriza impresiile, aşa ca să nu supăr pe nimeni. Vorbind de soluţie – oare poate să vină soluţia, când lumea trăieşte încă în veacul sovieticilor? Când îşi cântăreşte necesităţile în ”Moscovscaia colbasa”? E nevoie de a educa societatea, de a o face să accepte adevăratele valori. Şi nu e nevoie de mare filosofie, de Aristotel ori nu ştiu cine…” – a spus Dina Ciocanu, a 84 protagonistă la Clubul ”Impresii din viata si carti”,eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. După o pauză de două luni, un început de bun augur, ca şi toate celelalte până acum… Iar moderatorul şedinţei a fost celebrul scriitor şi blogger Dumitru Crudu.
Dina Ciocanu:”Mulţumesc din suflet, Svetlana Vizitiu! Mulţumesc Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti” că mi-a permis să-i fiu oaspete azi! Mulţumesc ţie, scump Dumitru Crudu! Prin prezenţa ta, evenimentul a fost deosebit şi mă simt măgulită că anume tu mi-ai fost alături în această zi. A fost o serată frumoasă, cu puţină lume şi mult suflet. Nu au venit oameni întâmplători, am simţit prezenţa fiecăruia, pentru că am simţit implicarea. A venit colega mea de facultate Marina Turculet, de la Bender – cât de plăcută a fost revederea!!”
Diana Ciugureanu: Are un titlu de carte genial. Urmează să lecturez lucrarea Dnei Dina Ciocanu, „FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ”. Și cum mă consider excepțională sau în limbajul altora, nebună, fie și peiorativ, propun să modificăm stema creaturii ocupanților – RîMî – prin a plasa în centrul acesteia, o fântână fără ciutură. Ce ziceți, nebunia mea este frumoasă sau oribilă ca problema acestei capturate palme de pământ? Sincer, lupt în continuare să devin o fântână cu ciutură, adică integră, iubită de Dumnezeu și Binecuvântată. Doamne, ajută! Basarabia e România!
Marina Turculet:”Într-aderăr merită să fie citită, nu numai citită, dar și recitită. E cartea despre noi toți, e cartea unui neam trecut prin multe greutăți, dar care nu a plecat capul. Dragii mei, să-i mulțumim Dinei Ciocanu pentru această minunată operă. (Mult mi-aș dori ca Doamna Ciocanu să ne bucure cu un nou roman, în care tânăra generație din „Fântâni fără ciutură” va realiza Unirea).”
Dina Ciocanu cu proprii opinii şi remarci despre oameni, club şi cărţi:
”Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu”:”E nevoie de a-i trezi omului conştiinţa naţională, atâta tot, să ştie cine e şi de unde vine. Atunci el îşi va da seama pe ce lume se află”. Propaganda sovietică i-a făcut pe români slabi, fricoşi, indiferenţi, prin metodele pe care le-a aplicat. În realitate, Basarabia noastră a fost varianta masivă a închisorii de la Piteşti, iar acum omul trebuie ajutat să scape de influenţa lui Ţurcanu, că el încă face victime. Cartea mea e o lecţie de istorie şi nu-i un fals, cei care au citit-o m-au făcut să mă simt mândră pentru ea. A vorbi istorie nu înseamnă a face propagandă, doar aşa e, nu? E adevărat sau nu?”
”Cartea mea e literatură artistică bazată pe evenimentele istorice prin care a trecut neamul nostru. Oare e propagandă a spune adevărul? „sa venim cu idei bune pentru fortificarea societatii” – atunci când nu cunoaştem realitatea? Atunci când vine cineva peste noi şi ne spune că nu suntem cine suntem? Atunci când nu ne cunoaştem strămoşii? „sa invatam de la stramiosi si alte popoare” ne e de ajuns nu să învăţăm de la strămoşi, ci să recunoaştem în sine cine au fost strămoşii noştri, iar de la alte popoare, precum cei care ne ocupă acum o bucată de ţară, cu armata care staţionează împotriva voinţei poporului în Transnistria, nu avem ce învăţa. Poate doar ura, ca s-o putem extinde asupra lor. Să le-o întoarcem, să le spunem că nu avem nevoie de ea, să şi-o ia şi să plece.”
”Da, ştiu ce este genocid. Am şi idei constructive. „Pentru omenire” – bucăţica aceasta din text e de prisos. La „omenire”, fiecare aduce aportul său, mai mult sau mai puţin semnificativ. Citiţi cartea mea şi atunci n-o să-mi puneţi întrebări generale, ci o să vreţi să discutăm. Da, dacă vreţi, numiţi-o propagandă antisovietică – eu îi zic adevărul despre istoria noastră. Oare nu destulă propagandă antietnie am înghiţit în toţi anii sovietici, ba continuăm s-o suportăm? De ce să nu existe rezistenţă împotriva a ceea ce ne-a fost IMPUS de Kremlin? Ce e rău într-o propagandă antisovietică, dacă se merită? De ce cineva are dreptul la propagandă, dar altcineva nu? Important e să spui lucrurilor pe nume. Eu am reieşit din adevăruri istorice, scriind cartea, am citit mult, am vorbit cu lumea. În acele două rânduri scrise de dumneavoastră, simt ironie. N-ar trebui. Lecturaţi cartea, apoi veţi avea dreptul la această ironie.”
Despre cartea ”Pompeea”: Dina Ciocanu– ”În curând, veţi avea ocazia să vă sustrageţi de la cotidian şi să peregrinaţi puţin prin lumile de departe, pline de emoţii şi contradicţii. În lupta pentru fericire, vă veţi regăsi mulţi în această carte… Nu voi dezamăgi cititorii, chiar dacă romanul acesta e atât de divers de Fântâni fără ciutură. Cu toate că, există în ambele şi ceva comun. Poate, intenţia mea ascunsă; poate, forma pentru care sunt mai sensibilă.”
Eugeniu Caţaveică:”Simplicity is key to success. This is a principle that has been always guiding me, be it a simple decision making or a tough struggle for solution finding.
That said, I want to congratulate my lovely wife, Irina Caţaveică, with her first book cover design. Simplicity and joyful mood are the words that come to my mind when I look at her work. A first step into the world of art and creativity.
On a side note, the book will soon be published. It’s Dina Ciocanu‘s second book. Looking forward to reading the English version of the book as soon as it gets published.”
Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. Vasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura; nepoata mai mare Alexandra Perez (in imagine). Vizionați filmele mai jos:
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină…” – Dumitru Crudu
”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. – ”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintireacelor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – #Vasile_Vizitiu.
Din volum: ”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”
”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”
”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”
Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”
”Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile. Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)
Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”
Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”; ”Am ramas incantata de familia dumneavoastra, va zic asta cu toata sinceritatea. Cred ca pe barbati ca tatal dumneavoastra se tine pana acum Neamul. Sa-i ziceti ca-i doresc multa sanatate si sa mai scrie, caci probabil mai are atatea de a ne spune…”;
”Atat de frumos ati scris aici despre tatal dumneavoastra, atat de frumos si cu suflet, atat de adevarate lucruri a scris el… Citesc si din istoriile descrise de Vasile Vizitiu, imi dau seama ca oamenii, parintii si buneii nostri au trait aceleasi bucurii, au trecut prin aceleasi nenorociri, in orice colt al Moldovei… Suntem cu totii un Neam si un sange si aceasta carte, istorie vie, adevarata, ne apropie si mai mult. Multumesc pentru onoarea de a avea cartea Cu satul in suflet prin mari si ociane, de la autor, cu dedicatia autorului. Multa sanatate Omului, Vasile Vizitiu!’ / E. Plugaru/
”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Pentru multă lume, inclusiv şi umila me persoană, Vasile Vizitiu este un exemplu de verticalitate şi optimism. Aceste calităţi sunt lipsă la mulşi concetăţeni ai noştri, mai ce seamă mai tineri. Felicitări pt Dl Vasile pentru o nouă performanţă! – Andrei Covrig
Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, la Biblioteca Nationale RMoldova și Biblioteca Raională din Florești.
Vasile Vizitiu, Cu satul in suflet prin mari si oceane, 2016
Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… Tata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Dar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Un om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:
”Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Mihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”
”Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.
”Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor. Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”
– și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)
”Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”
Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”
”Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”
”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”
”Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani, scumpa noastră Svetlana Vizitiu!!! LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI ȘI VOIOȘI!!! Întâlnirile cu tine sunt mereu un prilej de-a te bucura de viață!!! LA MULȚI ANI FERICIȚI!!!” – Dumitru Crudu
La Institutul Muncii din Chişinău, a avut loc lansarea oficială ALIVEMAX în Republica Moldova și primul Seminar International European Alivemax, un eveniment grandios cu prezentare companie, istorii reale, artisti, koffe-breake și Tombola de Aur! Companie Internaţională fondată de Nauder şi Melisa KHAZAN, cu o experienţă mai mult de 25 de ani în MLM. Alivemax a fost intemeiată în 2009 şi este prezentă în 80 de țări ale lumi! Activitate umanitară la nivel mondial, cu lansare care s-a desfăşurat în premieră în Chişinău cu primul Seminar, din seria dialoguri inspiraționale și premierea celor mai buni dintre cei buni în domeniul afacerilor din țările în care produsele Alivemax sunt deja foarte întrebate: SUA, Kazahstan, Rusia, Azerbaidjan, Gruzia, România, Republica Moldova etc. Mai inspirați și convingători la seminar au fost, în opinia mea, cei din delegația Cazahstan, optimiști și credibili în oferte, cu siguranță, care știu ce fac și ce spun. De menționat, că la lansare Alivemax au fost invitați și persoane social vulnerabile, care au beneficiat de multe surprize plăcute din partea organizatorilor. În cadrul discuţiilor, organizatorii din țările prezente au relatat despre drumul carierei sale, cum a fost lansat proiectul Alivemax, dar şi s-au oferit multe sfaturi în efectele tratamentului foarte simplu utilizând produsele propuse. Taxa de participare în valoare de 50 dolari, achitată de participanţi a fost direcţionată în proiecte de caritate. Mulțumiți pentru tot ce s-a făcut pentru sănătate, lansând și promovând noi produse cu fito spay-ri și cosmetice despre care, deocamdată noi nu cunoaștem toate efectele miraculoase, dar deja apar discuții și dovezi din partea persoanelor, care s-au bucurat de tratament în scurt timp… Prezentare de produse, istorii de succes reale, interpreți îndrăgiți și o Tombolă cu premii de valoare- bijuterii din aur cu diamante, bilete de călătorii, tablete, telefoane mobile, blănuri de nurcă, pandative din aur și multe altele… Fiecare participant a fost surprins cu ceva interesant, dar și servit cu bucate naționale la restaurant… Să ne bucurăm că încă mai există astfel de persoane devotate oamenilor, să le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume.
Prezenţe naţionale, care au acceptat provocarea de a cânta şi dansa la eveniment, artiștii ai poporului, – Ion Suruceanu, naistul Constantin Moscovici, ansamblul folcloric ”Tălăncuța”, ansamblui de dans ”Fluieraș” și alții, și moderatorul Andrei Porubincu îndrumarea atentă a doamnei de afaceri, milionara din Kazahstan КarashashТаnabayeva, precum şi Maisuradze Larisa din Azerbaidjan, Iulia Grigor din Republica Moldovaetc.
Despre produsele Alivemax: Spray-urile AliveMax, comparativ cu metoda clasică de administrare, au o absorbtie de 98 % a elementelor active, ajută astfel mai eficient la vindecarea organismului.
Beneficii ale folosirii spray-rilor Alivemax:
– Dau senzatie de bine, de vitalitate/ Favorizează obtinerea sănătății celulare optime/ Mențin un libidou activ/ Ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor/ Oprește nivelul de energie a corpului/ Întarește sistemul imunitar/ Este plăcut, agreabil/ Acceptat mai ușor, de către copii/Administrare: de la 3-7 vaporizări pe zi
S-au făcut multe testimoniale cu afectiuni care au fost tratate cu succes, dar întrucat sunt produse naturiste, legea interzice ca la fiecare produs în parte să se facă specificații / referințe de această natură.
Produsele cosmetice AliveMax sunt apreciate tot mai mult de esteticieni, dermatologi și unele dintre cele mai bune SPA din lume. Masca Lift Instant Face Revolution AliveMax și Serumul Anti-Aging cu Aur de 24K, reprezintă un adevărat progres în lupta împotriva îmbătrânirii…
Toate informațiile vă sunt oferite de distribuitori!
Timpul nu stă pe loc, şi cu fiece clipă mă simt neputincios, că acum nu ascultă nimeni de valori, oamenii ţin una şi bună în lupta pentru bani şi putere. Ce-a fost frumos s-a ruinat. Nici fabrici, nici uzine, şi în fântâni mor oamenii nepricepuţi. De izvoare cu apă, de sensul care unii caută deja prin enciclopedii. Stau şi acum să ascult satul, să mă aplec la pământ şi să plâng de dorul părinţilor, de baştină aşa frumoasă cum era…
Adesea îmi aduc aminte de frumuseţea dealurilor din cariorile imaşului satului meu natal Varvareuca, de bahnile de pe malurile Răutului, acolo unde păşteam vitele, oile de la răsărit şi până la apusul soarelui, în valea pământurilor răspândite de la satul Bobuleşti până la satul Băgrineşti. Dealuri întinse cu un covor de iarbă verde, înalt crescută, cu apă cristalină în izvoarele curgătoare, – o frumuseţe fantastică. Eram îmbătat de miresme şi farmecul naturii, de cântecul fluturaşilor în adierea apelor curgătoare. Stuhări de grâu la început verzi, creşteau mari până îngălbeneau, la fel de înalte, şi oamenii le tăiau şi apoi făceau ‘’snopuri’’, le împărţeau în legături aparte cusute cu aţă rezistentă, după ce acopereau cu ele casele, ‘’saraiurile’’, grajdurile pentru vite. Stuhul legat era păstrat în loc de radiatoarele din present, încălzea pereţii caselor, fie le ferea de frig pe timpul iernii.
Dar ce fântâni aveam în sate! Şi ce mai gospodari existau pe vremuri, – ei care păstrau ordinea şi gospodăria impecabilă, nu ca acum… Erau oameni pricepuţi în curăţirea fântânilor, apa era totdeauna pură şi gratuită. Nu pleca un oaspete fără să guste din apele fântânilor, sau din vinurile beciurilor, şi totdeauna lua cu sine şi sticle cu apă sau vin oferite de gospodarii harnici şi darniţi. Nişte fântâni, cu ciutură mare de 10-12 metri adâncime, şi alături, ‘’ulucuri’’ din piatră special ţintuită pentru a adăpa vitele.
Cum treceam hotarele satului atunci când mergeam la păscut vitele, cam la 500 metri de la casa mea natală, ajungeam la fântâna gospodarului Vasile Doina, alături era şi o bahnă mare, unde oamenii din sate se adunau şi păşteau vitele. După un km distanţă de la fântâna ceea, la hotarul cu pământurile satului Cenuşa-hos de înălţimea Bortoasa, avea gospodarul Vasile Doina şi un izvor cu apă din belşug, pură, rece şi la gust nemaipomenit de bună. Oamenii care munceau pe acest pământ, ajungeau să bea apă anume din acest izvor, şi încă udau pământurile cu ea, de aceea şi roada era bogată. Mai jos de Bortoasa până la iazul mare situat pe dealurile numite de săteni – Albeşti, era un iaz mare, întins, pe-atunci, şi foarte adânc. Din jur-împrejur, ascuns de tufari, copaci frumoşi de tot soiul. După iaz, vine o altă parte a dealurilor până la hotarele cu satul Băgrineşti, foarte bogat în pământ rodnic, cu un petriş bun de trecut pentru maşini cu ornamente, tancuri, – un drum unit cu pământurile Cucuieciului, o distanţă mai lungă de la sat. Deci, acest drum se uneşte cu Podul de fier dur, înalt şi leagă hotarul oraşului Floreşti (pe timpuri, era un sat) de satul Varvareuca. În timpul războiului hitlerist, podul a fost bombardat, şi maşinile grele nu mai treceau peste el. În present, nici căruţele cu cai (trăsură), nu mai trec peste pod, că oamenii sunt cu frică să nu se prăbuşească cu tot cu pod… Dar şi apa a scăzut, nivelul ei e foarte mic, şi oamenii trec Răutul pe nişte punţi mai puţin trainice. Din păcate, nimeni nu-şi mai bate capul să repare podul, primarii vin şi se tot schimbă, iar oamenii cu nevoile lor, – nu mai are nimeni nevoie de ecologie, de natură frumoasă ca pe timpuri în Moldova. Dar peste Europa fac asalt, ca acolo natura e mai bună… După drumul Albeşti vine un iman mare, cu fântână, izvoare, şi oamenii păşteau oile pe stâni construite pe vremuri de oamenii din sat.
La fel, pe dealurile Cucuieţiului era o fântână cu ciutură şi frumos orânduită. Şi pe băhnile Hârtopului era o fântână, este şi acum acolo, – dar fără ciutură şi nici apă nu se vede. Cel mai greu pentru mine a fost să aflu că şi fântânile pe pământurile gospodarului Ion Rusu de la Hârtop, şi cele ale lui Nicolae Vizitiu, Macar Vizitiu, nu mai există în present. Nişte fântâni ce mângâiau sufletul cu palmele trudite… Dar oamenii continuă să lucreze pe dealuri şi cumpără apă străină. Că de apă avem nevoie mereu!
De la Fabrica de unt din satul natal Varvareuca vine un drum spre podul de fier, oamenii plecând la muncă luau cu sine ulcioare pentru a se întoarce cu apă de la izvorul lui Biciu, – apă cristalină, rece, nemaipomenit de curată, şi chiar lecuitoare de boli. Se spunea, că în satul meu natal Varvareuca erau trei izvoare cu apă lecuitoare de boli. În primul rând, apa din izvorul lui Biciu (în present nu mai există, zdrobită); al doilea izvor, de la Străşeni, la fel nu mai este; Şi al treilea, – izvorul din Albeşti. Spuneau bătrânii, că În aceste izvoare cântau Fântâniţele!
Atât de pură era apa, unsă cu bucurie şi veselie, şi cântau fântâniţele în albia izvoraşelor, de parcă aduceau aminte că viaţa trebuie trăită, simţită, căci într-o clipă totul poate dispărea. Murmurul miracolelor cu apă sfântă, şi e mare păcat că oamenii au zdrobit natura, au uitat tradiţiile, valorile şi obiceiurile moldoveneşti, au devenit indiferenţi pentru tot ce a fost frumos şi util pentru pământul nostru…
(Un capitol din cartea lui Vasile Vizitiu, ‘’Marinar cu satul în suflet’’, curând va ieşi din tipar şi lansată la Biblioteca Municipală ‘’B.P.Hasdeu’’) ❤
”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste.” – Dumitru Crudu
În ziua sa de naştere, pictorita Elvira Cemortan-Voloşin s-a bucurat de un eveniment deosebit, organizat la Ambasada Azerbaidjan din Chișinău. E vorba și de lansarea catalogului «Arta Moldovei in sustinerea Pacii si a integritatii nationale» (vezi, aici) în susținerea personalităților de artă. Momentul inedit al evenimentului a fost, acel fapt, că cei care s-au prezentat prin lansări de catalog, de tablouri, felicitări, defilări excepționale cu modele în straie și baticuri azere, cafea de la Stukalloff etc, au dat dovadă că artiștii sunt promovați în continuare, de prieteni și admiratori. Evenimentul a fost organizat, în special, în promovarea artiștilor plastici, cu sprijinul Clubului INNER WHEEL Elit Chisinau Europea, și a celor cărora le place creația Elvirei Cemortan-Voloșin. Prin catalog s-au evidențiat artiști plastici și designeri cu creații de modele, mai mult cei care cooperează în acest domeniu. La eveniment au venit cu felicitări Monica Babuc, Ministrul Culturii Republicii Moldova, Ambasadorul Azerbaidjan Namic Alyev, deputată a primului parlament RM Ludmila Scalnîi etc. Activitatea s-a încheiat cu urări La Mulţi Ani, toţi cei prezenţi, cântând şi aplaudându-i pe invitați și pe pictorița omagiară, asaltată cu urări de bine și frumoase buchete de flori, care mulţumea cu zâmbetul ei neobosit.
Elvira Cemortan-Volosineste membră a Uniunii Artiștilor Vizuali din Republica Moldova și România, fondatoare și șefă a Centrului Cultural ARTELIT din Republica Moldova. Ea a participat la circa 150 de expoziții în Republica Moldova și în străinătate. Elvira Cemortan-Volosin a inaugurat peste 30 de expoziții personale. Începându-și activitatea în 2004, este implicată în organizarea de simpozioane, conferințe și tabere de creație.
Expoziții nenumărate, constând în mai multe picturi de artă modernă intitulată Universul Femeilor- vin să exprime în limbaj plastic viziunea autoarei asupra complexității sufletului femeilor; o gamă largă de sentimente și stări de spirit, precum și mai multe roluri feminine expresive. În picturile ei se regăsește complexitatea lumii interioare a femeilor, inclusiv conceptul de speranță, dreptul la viață, maternitate, contemplare, doliu, etc.
Elvira Cemortan-Volosin, autoare a zeci de lucrări de artă deosebite, cu o imagine ce valorează cât o mie de cuvinte, un deosebit univers color al vieții umane, reflectat în picturi.
Elvira Cemortan-Volosin, (n. 20 aprilie 1965), face parte din generația artiștilor vizuali aparținând muvetelor de artă modernă și contemporană. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Frumoase din Chișinău și practică pictura șevalet, tapiserie, batic și ilustrație de carte./S. Vizitiu/
„Президент Общественной Палаты Молдовы об открытии вернисажа „Художники Молдовы”): „Искусство спасет мир. Искренне верю в эту истину. Именно поэтому Общественная Палата Молдовы одним из приоритетных направлений своей деятельности избрала поддержку всех видов искусств. Художники, скульпторы, дизайнеры, представившие сегодня свои работы на вернисаже «Художники Молдовы в поддержку территориальной целостности Азербайджана», организованном в Посольстве Азербайджана в республике Молдова, своими работами демонстрируют прежде всего, поддержку дружественному государству Азербайджан, уважение культурных и духовных ценностей, уважение суверенитета и восхищение достижениями этой страны. Как один из организаторов мероприятия, хочу высказать слова благодарности Чрезвычайному и Полномочному Послу Азербайджана в Молдове Намику Алиеву за представленную возможность провести вернисаж в резиденции Посольства Азербайджана. Особую благодарность выражаю Натаван Макили-Алиевой за поддержку и помощь в организации вернисажа . Министерство культуры Молдовы, лично министра Монику Бабук благодарю за активную государственную позицию , устремлённую к территориальной целостности и суверенитету стран, и в первую очередь, нашей страны и дружественного нам Азербайджана . Культурный центр ARTELIT, , Bronze Elite – за активное участие в организации и реализации данного проекта, а так же выражения мнения , которое проявляется не только в искусстве, но и в деятельности данных структур. Особое внимание хочу уделить „FS Agency” SRL,под руководством Натальи Рахмистрюк , салону-ателье ELENARIBINA . Желание выразить поддержку дружественному Азербайджану, матерям, женам и сестрам азербайджанских солдат и офицеров, вдохновило руководителей и дизайнеров к созданию уникальной авторской коллекции азербайджанских платков Kelageya. Шелковые платки расписаны элементами картин знаменитой молдавской художницы Эльвиры Чемортан-Волошин. Представляя данную коллекцию, авторы демонстрируют свою солидарность Азербайджану и его справедливому стремлению восстановить территориальную целостность своей страны.”Аurelia Grigoriu
Despre mentalitate. Am constatat, mai demult timp, că poziția socială pe care o deține omul, se datorează modului lui de a gândi… Și chiar dacă nu gândești corect, nu poți fi oprit, pentru că mentalitatea domină… Un exemplu. Cu câțiva ani în urmă, într-un centru local s-a deschis o rețea cu saloane, muzeu, supermaket, parc de distracții… Frumoase localuri, cu promo, lansări și pachete gratuite de bucate delicioase cu plăcințele, șarmaluțe, măliguță, pentru toată lumea, plus concerte cu interpreți de peste hotare cotați foarte scump, tombola cu loturi toate câștigătoare etc. Poporul șocat, – consumători la o plăcere completă de nedescris. Învitatul special pentru a gestiona evenimentul, din Germania, Spania sau Azerbaidjan, nu contează, – era foarte principial – Reputația, – trunchiul cel din dintâi! – Niciun compromis, nicio întârziere! ..A trecut un an, contractul a finișat, ”neamțul” și-a făcut treaba și s-a întors în țara lui natală. Noul director ori primar, al nostru moldovean, dar cu studii europene, timp de o lună a urmărit procesul muncii și… a făcut propriile sale constatări. Reputația aduce într-adevăr o grămadă de bani! Real! Dar… șarmaluțele de ieri aduc mai mult profit. Și pachețele care nu mai sunt gratuite, la fel aduc mult profit, la nivel local. Deci, omul nostru moldovean chibzuind binișor, în mod rapid a schimbat lucrurile. În general, el ”nu fura”, el doar optimiza procesul, cam așa… Un timp mai târziu, s-a dat de gol într-o ”binefacere”, ca urmare, arestat, eliberat, plecat peste hotare, cu totul… În locul lui vine alt moldovean, la fel cu studii europene, continuă acelaș proces, aceeaș optimizare, cu… Reputația care contează… la nivel local al mentalității… Și ce-i de făcut cu această mentalitate moldovenească? Ei, primarii doar ”au vrut” să fie cât mai bine pentru popor, doar vine din inimă 🙂 Poate generația viitoare va fi altfel? Cea care va pleca peste hotare nu doar pentru călătorii și studii europene, dar și care se va întoarce acasă… Nu poți schimba trecutul, nici controla viitorul. Dar ai prezentul cu tine, – încearcă să-l schimbi, nu pentru profit personal, în acest caz, poți fi… altruist, căci binele făcut ți se întoarce întreit, și copii tăi vor beneficia de aceste bunuri… Mă bucur mult când observ că totuși mai avem astfel de tineri, ei mă surprind, și oricum stau la îndoială, – sper, ca mâne-poimâine să nu plece și ei, lăsând țara de izbeliște… Și doar avem atâtea localități cu destinații turistice surprinzătoare, atâtea lucruri frumoase, pe care nu le găsești în întreagă lume, – de ce să nu le dezvoltăm, să promovăm în continuare!? Te poți bucura de natura verde, de izvoare cu apă pură, la tine acasă, de sate cu povești monumentale, localități istorice etc și să le demonstrezi și oaspeților călători străini, care vin în vizită în Moldova… Mă dau și cu ideea sau dorința, ca să nu fie ”loturile” noastre atât de costisitoare încât să nu putem bea din izvoarele noastre ecologic mai pure decât cele după hotarele moldave… Promovăm turismul moldav, dar cerem prea scump pentru ce este al nostru, unele și mai costisitoare decât în Europa… Ce ne oprește? Cu toate acestea, Industria turistică arată în fiecare zi că este dispusă să preia mari provocări, iar de la această platformă avem responsabilitatea de a clarifica problemele cu care ne confruntăm în interior, si de a comunica propunerile celor mai înțelepți în mediul favorabil de afaceri. Baftă turismului moldovenesc!!!
La Gala Turismului din Moldovaîn incinta Teatrului ”Eugen Ionesco”(vedeți câteva imagini aici :”Gala Turismului 2016”): momente cu emoții, cu susținerea publicului nu doar cel care a avut posibilitatea să vină. Proiectul a fost sprijinit și votat multe luni de zile… S-a simțit apropierea de suflet, dorința de a trăi în Țara ta, de a fi tu însuți… În special, menționez, spirite pozitive au venit din partea câștigătorilor care promovează turismul prin vinuri deosebite, proprii creații muzicale, meserii populare, bucate naționale, agenții, site varia etc, iar unul dintre câștigîtorii premiilor Nicolae Bulat(Cetatea Soroca) a fost nominalizat și ovațiat incontinuu în mai multe top-uri al proiectului… A fost prima ediție a proiectului, e un lucru motivant, s-ar putea să facă o treabă bună… Dar, nu mai cred în mentalitate… (Svetlana Vizitiu)
Opinii și speranțe îmbucurătoare vin de la cei prezenți la Gala…
Nicolae Bulat(Director Muzeul de Istorie si Etnografie Soroca): ”Momentul cel mai emoționant a fost așteptarea, apoi surpriza nominalizării ca câștigător. Fie Grand Prix, fie locul II sau chiar locul III. Respectul colegilor din sfera turismului a fost și el o surpriză. Discret și cred eu după merit.. Am întâlnit la Gala Turismului o sumedenie de oameni buni, harnici, patrioți ai acestui picior de plai, care lucrează pentru imaginea acestui petic de pământ așezat între două maluri, cu multă dăruire de sine. Un lucru bun se primește printr-o dragoste sinceră pentru tot ceea ce facem!”
Doina Verdes, reprezentant CASAMARE.MD: ”Întâlnirea a fost foarte placută și utilă, într-o atmosferă degajată, printre oameni care simt nevoia să-și exprime reciproc din impresiile trăite în turism. Ideea organizării acestei Gale este destul de îndrăzneață, după părerea mea; ceea ce dă un imbold ramurei, dar și de colaborare cu oameni vii, dornici de a implementa idei utile societății. Ma bucur tare mult să-l văd pe Andrei Ioniță în sală, facând și poze cu noi înainte de recital cu muzică folk. Este un artist demn de aprecieri la superlativ, pentru vocea puternică care te face să simți patriotismul în adâncul sufletului, dar și curajul de care dă dovadă. Personal, apreciez intenția de a scoate în evidență proiectele ce promoveaza meleagul moldav, precum și toate categoriile enunțate spre nominații. Mi-au atras atenția rochițele în stil autentic național ale Irinei Madan, precum și băieții de la BrioSonores – care au încununat seara așa cum știu ei să o facă – să bucure inimile fetelor cu un glas duios și cuvinte de sărbatoare.”
Vitali Cipileaga(scriitor, blogger):”Îmi place că în ultimul timp se organizează evenimente care să aducă prospețime și valoare unor sau altor domenii. Gala Turismului e unul din asemenea evenimente. E un pas înainte pentru dezvoltarea turismului din Republica Moldova și nu în ultimul rând e o modalitate frumoasă de apreciere a celor care zi de zi muncesc în acest domeniu.”
Timur Agatiev, (casamare.md): „Sa știți că Industria turismului autohton rămâne înca nedescoperită ca pamânt fertil. – ”Gala Turismului” din Prima editie, va naște cu demnitate creații și pentru viitor pline de har și voie bună. Să fiți demni de meseria voastră, dragi colegi și lumea toată!”
Cornelia Bogataia, (Medic, Sănătate Publică): ”Sunt surprinsă de eveniment! Este bine că putem promova destinațiile noastre naționale și acasă și peste hotare, mult mai bine, este că putem să fim turiști în propria noastră țară, căci avem ce vedea, ce povesti copiilor noștri!”
O carte deschisă cu Sufletul tău, și atât de aproape de inimi care bat la unison! Este timpul vostru! Vă dizolvați în acest dans energic, un curcubeu al comunicării! O societate moldavă cu oameni înțelepți de care suntem mândri!
Există oameni care vin în viața noastră pentru a ne descoperi inima. Și mai mult, ei apar la momentul potrivit, ca o adiere proaspătă, aducând cu ei vești bune, vești minunate. Cu apariția lor, ei ne dau de înțeles, că este timpul să se deplasăm mai departe, pe calea de extindere a conștiinței noastre, în conformitate cu calea Sacră a Iubirii, o Cale a Destinului. Ei – sunt spiritele noastre frumoase înrudite, mesageri ai Sinelui nostru Superior. Atunci când comunicăm, noi ne încarcăm de energie și de la prieten spiritual, și de la cei de-acasă. De aceea, suntem bine „aici și acum”. Cel mai important – să nu lipim etichete pe aceste relații sacre. Uneori deschiderea inimii ne amintește de perioada îndrăgostirii. Să-aveți răbdare și atenție pentru prietenii de la Dumnezeu!! Ei vin, dar între timp pot și pleca din viața noastră, la fel ca și o pasăre zbughit-a dintr-un cuib… Iar Jurnalul Săptămânal al Valentinei Ursu de la Radio Europa Liberă al luiVasile Botnaruse va lansa mereu, an de an, săptămână cu săptămână și va lega o „veșnică” prietenie, dorința de a fi împreună, unul lângă altul. „Jurnalul săptămânal” a ajuns în acest an la a 11-a ediție, precum și „Realitatea cu amănuntul” de Iulian Ciocan – ediția a 9-a. O carte deschisă cu Sufletul tău, și atât de aproape de inimi care bat la unison! Este timpul vostru! Vă dizolvați în acest dans energic, un curcubeu al comunicării! O societate moldavă cu oameni înțelepți de care suntem mândri!
Ascultă tot ce dorește să-ți spună Mesagerul din Cer. Sunt oameni deosebiți din viața ta. – Împreună cu Jurnalul săptămanal la Europa Liberă! Vivat! Cu…
“Șoapta” este cartea lansată astăzi de una dintre cele mai tinere scriitoare din Republica Moldova, Svetlana Iurcu, – la doar 18 ani. O tânără talentată, o elevă exemplară din satul Bravicea, Raionul Călărași, – printre lucrările autoarei se numără și ”Mi-e dor de tine, mamă”, ”Mereu sunt eu…”, ”Uităm de El”, ”Aştept”. Visează, ca în acest an să fie admisă la Academia de Poliție... -”Sunt fericită, deoarece știu că sunt puternică. Și atunci când îmi era greu, mă compar cu o păpădie care stă liberă. Acum înțeleg că și eu pot să dau lumii lucruri frumoase și să-i ajut pe cei care doresc să mă urmeze…” Sunt gânduri sincere ale unei adolescente marcată de tragică moarte a mamei sale, lipsa cărei a maturizat-o înainte de timp, ducând greul copilăriei într-o lume reală spre deosebire de copii cu părinți care își pot permite mofturi. ”Îmi dau seama că nu pot schimba nimic, că nu pot altceva să fac… Nimeni nu știe, cât de tare aș dori să o văd încă pentru un minut, să-i spun cât de mult o iubesc…” Cuvinte cu lacrimi de durere și dor… – Asta e Svetlana Iurcu în prezent. – Lansată pentru prima dată în Chișinău, cartea ”Șoapte” cuprinde povestioare scrise în câteva săptămâni: ”Bunica”, ”Mereu sunt eu”, ”Singurătatea”, ”Satul meu”, ”Sunt fericită” etc, cu expresii sincere și extraordinare, îzvorâte dintr-un suflet atât de tânăr dar matur… – ”Dacă ești bogat, nu înseamnă că ești și norocos, pentru că poți fi zgârcit și lacom. Dacă ai bani, poți fi fericit, poți fi bun, ești tot acea persoană, dar cu o capacitate mai largă. Penrtu asta ai nevoie de idei și de creier, care să te ajute să-ți pui proiectele în practică. Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate.” Lansarea a avut loc la Tucano Coffee (Str.Bodoni) cu susținerea binevoitoare a Blogului unui Moldovean, în prezența colegilor, prietenilor, a doamnei învățătoare de limba română, și surpriza neașteptată cu revenire din Italia a Ludmilei Sandu, cea care a îndrumat-o pe Svetlana să scrie cartea… Felicitări eforturilor susținute ale elevei de a realiza o carte și calde mulțumiri editorului și redactorului-șef Alexandru Mihaila din România. Banii colectați din vânzarea cărților vor fi donați în scopuri caritabile, în ajutorul unui tânăr mutilat în incendiu.
Svetlana Iurcu ne-a cucerit cu sinceritățile ei. Atât de timidă la exterior și hotărâtă interior! Sinceră și matură la o vârstă atât de fragedă. Este imposibil să nu versi o lacrimă atunci când citești lucrările Svetlanei. Vă recomand! (SV)
Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă apreciată atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ţării. Pentru merite deosebite i-a fost acordat Premiul Primei Trienale Internaţionale de Broderie (Cluj, România, 1999), Premiul Muzeului Naţional George Enescu (Bucureşti, România, 2007), Premiul Consiliului Judeţean Bacău (Saloanele Moldovei, 2011) ş.a. Catalogul lansat astăzi este un bilanţ al creaţie artistei. Lansarea lui a avut loc recent şi în cadrul expoziţiei din Parlamentul European, Bruxelles. Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez la realizarea lui, deoarece în opinia mea Elvira Cemortan-Voloşin este o artistă complexă, foarte talentată, iar creaţia ei este interesant de urmărit. Vreau s-o felicit pe Elvira cu ocazia lansării catalogului „Painting, tapestry, batik”. Să-i doresc multă inspiraţie şi noi realizări pentru că talentul este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l dezvolţi în permanenţă. Iar harul pe care-l are cu siguranţă o va ajuta să parcurgă o cale artistică la fel de frumoasă ca şi până acum. Al doilea catalog „Art Symposium „Moldovan Art for your Heart” care a fost prezentat, a fost realizat cu sprijinul europarlamentarului Siegfried Mureşan, Viceministrului Culturii, Igor Şarov, Excelenţei Sale, Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei. Catalogul include informaţie despre membrii Centrului Cultural ARTELIT din Republica Moldova, care şi-au expus lucrările în cadrul expoziţiei care a avut loc recent în incinta Parlamentului European. Evenimentele din Bruxelles au fost coordonate de Iana Stanţieru şi au venit în susţinerea artiştilor plastici consacraţi, dar şi a celor tineri din Republica Moldova. (Natalia Procop, doctor in studiul artelor, director executiv al Centrului Cultural ARTELIT)
”O apreciez mult pe Elvira pentru creatia ei unica si irepetabila, precum ii este si personalitatea. In tot ce face, fie pictura, batic sau tapiserie, fie un atelier sau o tabara de creatie, fie o expozitie sau o lansare de catalog, – toate le face cu daruire si pasiune. Catalogul ”Elvira Cemortan-Volosin. Painting, tapestry, batik” ingrijit de Natalia Procop si lansat astazi, la zi de aniversare, – evoca o recapitulare a celor mai importante etape in viata de artist si organizator a Elvirei Cemortan-Volosin. Este desigur un bilant intermediar Elvira avand atatea noi proiecte si idei! Pe care ii dorim sa le realizeze cu succes si satisfactie!” (Svetlana Codreanu)
Elvira Cemortan-Volosin, n. 1965, 20 aprilie, face parte din generația artiștilor vizuali aparținând muvetelor de artă modernă și contemporană. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Frumoase din Chișinău și practică pictura șevalet, tapiserie, batic și ilustrație de carte.
Dna Cemortan-Volosin este membră a Uniunii Artiștilor Vizuali din Republica Moldova și România, fondatoare și șefă a Centrului Cultural ARTELITdin Republica Moldova. A expus sute de pânze pictoriale, sau a participat la circa 150 de expoziții în Republica Moldova precum și în străinătate. Elvira Cemortan-Volosin a inaugurat peste 30 de expoziții personale. Începându-și activitatea în 2004, este implicată în organizare de simpozioane, conferințe și tabere de creație.
Expoziții nenumărate, constând în mai multe picturi de artă modernă intitulată Universul Femeilor- vin să exprime în limbaj plastic viziunea autoarei asupra complexității sufletului femeilor; o gamă largă de sentimente și stări de spirit, precum și mai multe roluri feminine expresive. În picturile ei se regăsește complexitatea lumii interioare a femeilor, inclusiv conceptul de speranță, dreptul la viață, maternitate, contemplare, doliu, etc.
Elvira Cemortan-Volosin, autoare a zeci de lucrări de artă deosebite, cu o imagine ce valorează cât o mie de cuvinte, un deosebit univers color al vieții umane, reflectat în picturi.
Nimeni nu știe, cât de tare aș dori să o văd încă pentru un minut, să-i spun cât de mult o iubesc…” Cuvinte cu lacrimi de durere și dor… – Asta e Svetlana Iurcu în prezent. – Lansată pentru prima dată în Chișinău, cartea ”Șoapte” cuprinde povestioare scrise în câteva săptămâni: ”Bunica”, ”Mereu sunt eu”, ”Singurătatea”, ”Satul meu”, ”Sunt fericită” etc, cu expresii sincere și extraordinare, îzvorâte dintr-un suflet atât de tânăr dar matur… – ”Dacă ești bogat, nu înseamnă că ești și norocos, pentru că poți fi zgârcit și lacom. Dacă ai bani, poți fi fericit, poți fi bun, ești tot acea persoană, dar cu o capacitate mai largă. Penrtu asta ai nevoie de idei și de creier, care să te ajute să-ți pui proiectele în practică. Eu îmi doresc ca visele mele să devină realitate.” Lansarea a avut loc la 
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 