Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Un comentariu

Educația și Dezvoltarea personală: Cărți noi la Biblioteca Hasdeu


La ce-i folosește omului toata știința lumii, dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă, dacă niciun strop nu este mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic, totul este inzadar…

  • Copilărie și parentalitate cu impact”/ Runcan Patriția, 2020

                                            „Înainte de toate, vreau să știi: ești iubit și demn de iubire.”

O parte dintre copiii de astăzi nu se mai mulțumesc cu puțin. Își doresc tot mai mult. Dacă primesc nouă lucruri din zece, nu știu să se bucure de cele nouă, ci se întristează că nu l-au primit al zecelea. Materialul deține astăzi puterea. Astfel, se nasc neputința, frustrarea, egoismul, nemulțumirea. Suntem părinții care nu am avut atunci foarte multe opțiuni și credem că, oferindu-le copiilor noștri, poate mai mult decât au nevoie, acesta este binele. Avem noi, adulții, dorințe materiale tot mai mari și mai mari, iar copiii noștri ce pot înțelege? Care le vor fi reperele?..

În carte autoarea ne descoperă autencitatea, la fel dezvăluie importanța înțelegerii trecutului și importanța dezvoltării capacității de a-l analiza într-o manieră constructivă, pentru a crea o relație puternică și echilibrată cu copilul lor și pentru a nu se limita doar să reproducă același model parental, dacă acesta nu este sănătos. Este extrem de important ca mamele să beneficieze de terapie psihologică, pentru a fi capabile să își depășească traumele din trecut și pentru a-și însuși abilitățile specifice necesare construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod conștient și voluntar.

Un volum cu multe informații utile despre educație și asistență psihologică, recomand în mod special, părinților.

„Cuvântul care mi-ar descrie cel mai bine copilăria este acasă. Acasă, lângă părinții mei, unde am trecut împreună prin bune și rele, unde am avut zile bune și zile mai puțin bune, unde am crescut, unde am fost educată și sunt mândră de educația primită, unde m-am jucat de dimineață până seară cu prietenii mei…”

Bunătatea sufletească și respectul sunt două valori după care îmi ghidez viața. Îmi place să ajut pe cine pot, nu doar familia, îmi place să ofer bunătate și, totodată, să respect și, la rândul meu mi-aș dori să fiu la fel de respectată. Respectul joacă un rol important în viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații interumane bazate pe acest aspect.”

Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot!” Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

  • „Mind Power=Subconștientul poate totul”/Kenoe, John, 2021

Din carte poți învăța: Cum să-ți valorifici puterile minții; Cum să-ți sporești creativitatea; Cum să-ți interpretezi visele; Cum să folosești cu succes tehnici de vizualizare; Cum să-ți îmbunătățești imaginea de sine; Cum să-ți dezvolți conștiința prosperității; Cum să construiești și să menții relații împlinite…

„Relaxează-te și umple-ți mintea cu încredere și speranță că vei primi răspunsul corect. Amintește-ți, speranța și încrederea nu sunt doar atitudini, ci și vibrații de energie. Aceste vibrații vor atrage soluțiile și răspunsurile potrivite la fel cum un magnet atrage metalul. O minte care vibrează, crezând că răspunsurile se îndreaptă spre ea în mod natural, atrage acele răspunsuri…”

„…Când doctorii au administrat un placebo, având impresia că era morfină, efectul acestuia asupra pacienților a crescut. Când doctorii credeau că morfina pe care o administrau era un placebo, efectul ei asupra pacienților scădea. Evident ceea ce credeau doctorii a influențat rezultatele la fel de mult ca ceea ce credeau pacienții. Dar cum se poate una ca asta? Cum ceea ce crede un doctor poate influența asupra pacientului? Oare nu contează doar ceea ce gândește pacientul?”

Vorbește-i subconștientului tău cu încredere, repetând mereu ceea ce îți dorești să facă acesta, dar formulează în așa fel, de parcă subconștientul deja face acel lucru. „Subconțtientul meu îmi oferă acum…” Repetă-ți asta de cel puțin 10 ori, simțind că procesul este deja în mișcare.”

Gândurile sunt semințe care sunt semănate în mod constant. Așa cum semințele de grâu produc grâu, conținutul gândurilor tale va avea un efect în viața ta. Vei culege ceea ce vei semăna. Mintea ta conștientă este precum grădinarul care are grijă de pământ. Este responsabilitatea ta să alegi cu înțelepciune ceea ce ajunge în grădina interioară – subconștientul tău. Pentru majoritatea, rolul nostru de grădinar nu a fost niciodată explicat. Neștiind acest rol, am permis semințelor de toate tipurile, și bune, și rele, să pătrundă în subconștientul nostru.

JOHN KEHOE, autor, profesor și filantrop. De peste 40 de ani îi învață pe oameni puterile uluitoare ale minții. El și-a dezvoltat pentru prima dată programul Mind Power în 1978, după un timp petrecut singur în pădurile din nord-vestul Pacificului. Pe parcursul carierei sale, a ținut seminare în fața a sute de mii de oameni din întreaga lume și a fost consultant pentru numeroase companii, printre care DeBeers și Mobil Oil.

Noi ne creăm propria realitate. Odată ce înțelegi că subconștientul tău îți va aduce ceea ce dorești și începi să lucrezi zilnic pentru a proiecta gânduri și imagini despre ceea ce vrei, lucruri uluitoare vor începe să ți se întâmple. Și nu este vorba de noroc. Pur și simplu, subconștientul lucrează cu mintea ta conștientă și îți aduce oamenii și circumstanțele de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele.”

  • Iluzia fericirii. O izbăvire terapeutică”/ Furtună, Dorian, 2020

Chiar dacă omul crede că fericirea e posibilă, cea mai impardonabilă greșeală e să o caute, să încerce să o dobândească prin acțiuni orientate spre fericire. Studiile de specialitate au dat un verdict clar: căutarea intenționată a fericirii poate fi autodistructivă pentru individ… Mai întâi, pentru că oamenii au o închipuire eronată despre ce este fericirea și adeseori urmează rețete și sfaturi inadecvate.

„Iluzia fericirii” – E o carte de filosofie, o filosofie de tip nou, impregnată cu studii științifice, cu referințe la cercetările sociologice, psihologice și antropologice. E o lucrare care invită la reflecții, iar tema fericirii e doar un prilej să ne implicăm într-un exercițiu filosofic și de gândire critică, să ne punem mintea în mișcare și să încercăm să privim dincolo de clișeele de care abundă lumea.

„Nu cumva fericirea unora constă în nefericirea altora? „E o lege a logicii: când cineva câstigă, un altcineva pierde. Orice câștig e pe contul cuiva, numai pierderea e pe cont propriu”, scria Victor Teleucă. Dar cu fericirea cum stau lucrurile?”

Nu e nimic rău în proiectarea speranțelor pentru viitor, dar e mai bine când învățăm să tolerăm eșecul, când de mici suntem vaccinați psihologic, față de maladiile spiritului, față de rateurile sorții

Tomas Hobbes:„Orice bucurie intimă și orice veselie provin din faptul că există oameni în comparație cu care ne putem simți plini de măreție

Autorul: „Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare. Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.”

  • Uhu: Ghid de reeducare a părinților”/Hadârcă, Ionela, 2021

Educația cu blândețe a copiilor, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care autoarea Ionela Hadârcă a realizat cărți care ne oferă soluții și idei care vor ajuta părinților să aibă o relație armonioasă cu copiii lor, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Dar, și invers. Părinții care au înțeles cartea vor face și copiii lor să înțeleagă, doar să nu lipsească dorința… De a trăi și educa normal.

„…nu înțeleg de ce, la oameni, părinții îi întreabă pe copii ce vor, dacă, oricum, nu le respectă alegerile.”

„Noi, bufnițele, care suntem… știi tu… mai suntem și foarte serioase. Poate datorită faptului că am fost recunoscute drept simbol al înțelepciunii, nu ne maimuțărim niciodată în acest fel. Din ziua în care puii ies din ou, noi vorbim cu ei dela egal la egal. Fără a face mutre și a schimonosi cuvintele…”

„La bufnițe nu există cuvântul „alintat”. Poate din cauză că noi nu purtăm puii în burtă. La noi mama-buhnă clocește ouăle 28-35 de zile, duă care se îndepărtează de cuib doar pentru câteva minute, ca să le aducă micuților de-ale gurii. Cât sunt mici le aduce viermișori sau le rupe bucățele de carne. Când ies din ou, puii noștri au capul mare, ochii bulbucați, picioarele slabe și lungi, iar corpul – acoperit cu puf cenușiu. Ei șin ciocul mereu deschis în așteptarea hranei și scot niște sunete stridente. Sunt încredibil de frumoși, deși niciun animal din pădure nu este de acord cu aceasta. Ca să devină și mai frumoși, mama-bufniță îi cuprinde întruna, îi sărută și le repetă că sunt minunați. Cu timpul ei înșiși cred asta și se trasnformă în creaturile splendide (și modeste) pe care le cunoști.”

„De obicei, adulții consideră că au întotdeauna dreptate. Ei știu ce este mai bine pentru cei maici. Îi învață permanent câte ceva și le fac o sumedenie de observații. De asemenea, părinții mai întotdeauna întârzie undeva. Deseori merg înaintea copiilor, le spun întruna să grăbească pasul, să se îmbrace mai iute și să mănânce mai repede. Asta se întâmplă până când copiii cresc, apoi, brusc, toate grijile părinților dispar și acesștia se pun pe așteptat. Atunci copiii sunt deja mari și mereu grăbiți. Și iarăși nu au timp pentru alții.”

Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai înțelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii. Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers! Savurați o lectură de seară, în timpul căreia veți afla și părerea celor mici despre lucrurile pe care credeți că nu le observă.

Autoarea: „Nu e o dizabilitate națională, e o trăsătură caracteristică a părinților de pretutindeni, care apelează la ipocrizie, neconsiderându-se vinovați (ca și în cazul mitei la care recurgem, liniștindu-ne că altfel nu era chip, și că noi, de fapt, nu suntem oameni răi). Sună înfricoșător, dar conținutul e destul de cruțător. Dar nu vreau să stric surpriza.”

  • Copilul înțelept”/ Silvestru, Aurelian, 2022

Înțelepte expresii, cu lecții și învățăminte – povești de viață, majoritatea adaptate din operele clasice.

Așa și a murit – o simplă orătanie. Pentru că asta se credea. Pentru că nimeni niciodată nu i-a spus că este vultur.”

Adevărul trebuie să invingă, indiferent cine pierde”, glăsuiește un proverb oriental. Dar cine mai mult decât omul care dorește să facă bine și nu știe cum?”

Vă imaginați, ca Dumnezeu să întârzie la o întânire? Dar iată că în povestea „Călugării” – Creatorul „un pic transpirat și cu veșmintele stropite de noroi. – Iertați-Mă că am întârziat, le-a zis, dar am întânit în cale un țăran cu carul împotmolit,  în glod și l-am ajutat să iasă din încurcătură…”

„Când Dumnezeu spune ceva, întregul Univers i se supune!”

Scrisă simplu, mai ales, pe înțelesul copiilor, volumul este recomandat, în special acestei categorii pentru dezvoltare personală!

„Ultimul cuvânt în istorie aparține copiilor. A investi în ei înseamnă a investi în viitor, în speranța că vom avea o bătrânețe liniștită și asigurată.” „Cel ce deschide o școală închide o temniță” – Voctor Hugo. Iar cel care adună copii orfani în ea închide și o parte din infern!

Moni Stănilă:„O carte extrem de utilă pentru orele de dirigenție sau pentru serile de lectură de acasă, care ar putea înlocui cu mult succes timpul pierdut la calculator su televizor”

  • Muzica: Descifrarea tainei”/Gagim, Ion, 2021

Sunt știute efectele miraculoase pe care le are muzica asupra plantelor sau animalelor, iar în acest volum autorul este tot mai interesat de impactul pe care îl are ea asupra creierului uman. În mod surprinzător, specialiștii au descoperit că muzica ne ajută mult mai mult decât credem. Ion Gagim a realizat într-un format special interviuri cu personalități care ne dovedesc acest impact asupra noastră…

Autorul ne descoperă – Talentul de asculta; Tăcerea dintre sunete; Muzica vorbește despre …muzică?; Lumea în care ar trebui să trăim; Armonia spiritului; Viețuire fără muzică; Magia artei de a cânta; Dumnezeu ne vorbește în limbajul muzicii; Existență în Lumină; În fața eternității; etc.

Este cuprinsul volumului muzical, și avem rare cărți bune în acest domeniu. Personalități, mari muzicieni, operele lor, interviuri, impresii din viață, multă fiolzofie și psihologie totodată audiind muzica lor.. Muzica ne învață a trăi pe aripile ei melodioase și inspirătoare… Și autorul ne ghidează în lumea ei particulară inclusiv zborul ei spiritual.

De vorbă cu melomanul sub formă de dialog, între ghid sau îndrumător, iubitorii de muzică vor pătrunde în tainele ei. – Câteva fragmente care ne pun pe gânduri, ne insuflă importanța expresiilor ale personalităților pomeniți de autor:

Vorbind despre necesitatea de a învăța să ascultăm și să înțelegem muzica, mă refer la muzica „clasică”… Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, ș.a. … Muzica lor are multiple semnificații și fiecare din noi poate desluși în ea un sens anume. Pentru că muzica, adresându-se tuturor, se adresează, de fapt, sufletului fiecăruia dintre noi în parte.”

În general, dacă e să vorbim despre ascultătorul de muzică, trebuie să spunem că acesta are un statut aparte. Există acest termen special pentru iubitorii de muzică – meloman. Dacă cineva n-a putut deveni, din anumite considerente, un talentat compozitor sau un talentat interpret de muzică… atunci poate deveni un talentat ascultător de muzică…”

„…există ceva comun, ceva care determină esența muzicii unui sau altui compozitor. Rahmaninov este un compozitor rus, și muzica sa exprimă spiritul acestui popor. Desigur, sub aspectul culturii, al gândirii, filosofiei și al spiritului rus, și nu sub aspecte cu totul străine muzicii – politic, ideologic etc… În același timp opera sa a devenit o muzică universală.”; „…Rahmaninov (discipolul lui Ceaicovski) este un îndepărtat strănepot al lui Ștefan cel Mare…”;

„Există vreo altă creație muzicală, oare, care ar zdruncina trăirea și conștiința noastră atât de puternic ca „Simfonia a cincea” sau o altă care ar pătrunde atât de profund în sufletul nostru, cum este „Sonata lunii”?”

        Ca persoană cu deficiențe de auz din copilărie, nu sunt de acord cu autorul referitor la persoanele care nu aud muzica: „Copiii cu deficiențe de auz rămân mult mai mult în urmă în dezvoltarea lor intelectuală decât copiii cu deficiențe de văz.” De fapt, muzica și cititul m-au creat ca personalitate… cu intelect, – ascultând zilnic muzica, mi-am perfectat auzul prin melodii de suflet, chiar dacă nu aud sunetele cu litere sonore și nu deslușesc toate cuvintele în discuții, melodiile lente (nu Rock) sunt eficiente. Confirm că persoanele hipoacuzice sunt dansatori minunați pentru că simt ritmul muzical. O persoană care aude normal, cred că nu va înțelege și… nu are dreptul să răspândească ce au spus alți înțelepți cu auzul lor perfect despre cei care nu aud. Altceva e omul care aude, dar e orb, poate fi mai inteligent, dar nu poți insista că omul surd e mai prost dacă nu aude normal muzica: Totul se învață, la fel ca micuțul pășind primii lui pași… Ascultând timp îndelungat muzica, un surd poate și să o creeze, exemplu viu fiind clasicul Mozart…  Ceea ce confirmă și fraza evidențiată mai jos /SV/

„Orice muzică, oricum am caracteriza-o, rămâne a fi… muzică, adică este mai mult decât ar putea mintea noastră să cuprindă și să exprime în cuvinte. Muzica depășește chiar genul în care este scrisă. Citim în cărțile de specialitate, și nu numai, despre creația unui sau altui compozitor care este definită, comentată, apreciată diferit, iar în multe cazuri discutată în contradictoriu chiar de specialiști...” Incluziunea socială și dezinstituționalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toți școlarii să locuiască și să studieze într-un mediu comun, unde să le fie respectate drepturile.

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. Depresia, de exemplu, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive.

       Recomand cartea pentru a acumula mai multă informație utilă și melomanilor.

  • „#Femeia de la poarta închisorii”/ Rusu, Ileana,2022

Romanul Ilenei Rusu este genul de carte care atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre sufletul unei femei, despre multiplele straturi ale societăţii moldave, despre cauzele sociale, psihologice, sau despre femeile care îndeamnă în apărarea drepturilor omului. Este despre o femeie, care alege să trăiască o experiență destul de dură și se căsătorește cu un deținut. O altă linie de subiect sunt părinții eroinei Margo – tata care a făcut 10 ani de închisoare în regimul sovietic, și mama, care l-a așteptat, fiindu-i cea mai fidelă soție. Romanul conține scene erotice, contraversate de unii cititori. Alții se regăsesc în viaţa zbuciumată a eroinei care trece printr-o copilărie plină de tragism. Aluzii, pline de sens, autoironie, sarcasm, și din nou crimă…

Toate discuțiile aveau menirea să umple golul unui eșalon de creieri spălați și clătiți în câteva ape tulburi. Una peste alta, oamenii din sat erau harnici, cu palmele bătătorite, uneori săritori la nevoie, altădată, în momente de luciditate spirituală, chiar darnici și blânzi. Însă cum una nu exclude pe alta, majoritatea se scălda într-o dedublare prozaică, stagnată din generații în gânduri plate și, scuzați tautologia, negândite chiar.”

Noul volum autobiografic, desigur, nu pentru toți e la înălţimea așteptărilor. De data aceasta, Ileana Rusu, care este și jurnaliastă, reușește să îmbine talentul de povestitoare, capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și toleranţa și unde ar fi binevenite femeile să caute adăpost cu înțelegere…

Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe. – spune autoarea despre cartea sa. – Recomand lectura tuturor femeilor rătăcite în iubiri oarbe, dar și celor care știu deja ce vor de la viață. Cartea se potrivește și bărbaților curajoși, care vor să pătrundă în lumea unei femei colorate, dezinvolte și dezinhibate.” Romanul autoarea l-a scris un an de zile, în pandemie, după ce a trecut prin Covid:„ Uneori nășteam cuvinte și plângeam, pentru că romanul este unul autobiografic, dar cu foarte multă ficțiune.”

#Top_carti, Recenzii de Svetlana Vizitiu,

Impresii din viata si carti blog. 2022, septembrie

Alte surse ca recomandare de carte din fondul BM B.P.Hasdeu:


3 comentarii

Nicolae Dabija. Ecoul amintirilor unui academician


Dacă cel de alături nu crede în ceea ce faci, e un păcat nu contra ta, ci contra lui. Dumnezeu care, dacă a pus în tine o sămânță de har, te va întreba, atunci când vei veni în fața Lui, ce-ai făcut cu ceea ce ți-a dat, – ție, mai mult decât altora – iar tu neglijându-l ai comis, așa cred, un păcat care poate fi comparat cu o omucidere a unui copil conceput, căruia nu i-ai dat voie să se nască.”/N. Dabija/

    „M-am născut într-o bibliotecă, dar nu una obișnuită, ci una plină de icoane și cărți bisericești. Era biblioteca celui care mi-a fost un exemplu în toate, arhimandritul Serafim Dabija, stareţ al mănăstirii Zloţi. Multe din discuțiile noastre mi-au fost învățături de mare folos în viață, mai cu seamă cele despre credința în Cel de Sus. Părintele este reprezentantul unei generații de sacrificați ai istoriei și cel care mi-a semănat germenele credinței.” A avut o copilărie fericită, pentru că a fost plină cu cărți. Generația lui a fost una foarte norocoasă, luând în considerare faptul că nu avea televizor, internet, dar aveam foarte multe cărți, care i-au ajutat să crească și să nu rătăcească prin istorie. Atunci când a deschis ochii, i-a deschis pe nişte cărţi: cărţi pe sub paturi, cărţi pe sub masă, cărţi, cărţi, cărţi în toată casa bunicilor lui– Ioan şi Ana Dabija – unde a văzut lumina zilei… Nicolae Dabija avea vreo 12 ani când, aflându-se pe o câmpie din preajma satului, o pană a căzut de undeva de sus, la un pas înaintea lui. A ridicat ochii spre cer, dar el era pustiu. Astfel n-a văzut nici o pasăre. S-a aplecat și a cules-o de jos. Și a crezut că e o pană de înger. A mers acasă, a introdus în ombilicul penei o mină de creion și a scris atunci prima lui poezie. Era despre rujă, numele basarabean al trandafirului, de care erau atunci pline grădinile satului: ,,Dintre toate florile pe lume/ numai ruja cel mai mult / o mângâi și-i spun pe nume, / o cuprind și o sărut.// Nu de-atâta că e floare, / mândră floare între flori, / dar că sfânta ei culoare / cea mai vie e în zori.” A fost cel mai fericit atunci când, elev fiind, i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu într-un vis, iar a doua zi a primit la țară, unde se afla, o scrisoare de la publicația „Tinerimea Moldovei” prin care poetul Nicu Stegaru îl anunța că poezia lui „Stele” va fi publicată în numărul următor al ziarului. „De-a lungul zilelor pe care le-am trăit, m-am străduit să fiu vrednic de lumina acelui vis de adolescent, care m-a făcut cel mai fericit.”

         Scriitorul Nicolae Dabija a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova, a susținut revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească! Aproape jumătate din călătoria lui pe culmile literare, a dedicat-o misiunii de redactor-șef la ziarul „Literatura și Arta”, publicație care a avut un rol important în lupta de renaștere națională la sfârșitul anilor ’80. În timpurile sale bune, săptămânalul depășea tirajul de 260.000 de exemplare. Volumul de debut „Ochiul_al_treilea”, a fost ca un fascicol de lumină intensă în literatură. Cartea a scris-o în 1970, când, fiind exclus din facultate pentru „acțiuni antisovietice” (citea cărți românești și scria pe „ici-acolo” conspectele de student cu alfabet latin), s-a aflat un an de zile în satul de baștină. Deși la apariția volumului din 1975, care a așteptat cinci ani de zile în sertarele editurii, a fost calificat cel mai reușit volum de debut, n-a putut să publice din el nici măcar un singur rând. Apariția lui, care a însemnat și anularea interdicției la semnătură din presă, Dabija a comparat-o cu o descătușare a luminii, ținută sub oboroc.

Tata a fost un om modest şi n-a suferit niciodată de vedetism. Din contra, considera că fiecare dintre noi îşi are locul lui în viaţă, iar aprecierea trebuie să vină întotdeauna din altă parte. Aşa că nu-i plăcea să iasă în evidenţă, să-şi etaleze meritele (deşi avea multe), ori să adauge la numele lui: poet, academician, scriitor, ziarist, deputat etc. Semna simplu: Nicolae Dabija. Iar dacă se întâmpla să citească vreun articol cu laude la adresa lui, lua pixul şi tăia din el toate cuvintele care i se păreau exagerate, mărturisind că: „Mai bine e să te laude Dumnezeu, decât omul”. /fiica Doina Dabija/

După absolvirea școlii medii, în anul 1966, Nicolae Dabija a fost admis la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, fiind exmatriculat în anul III pentru activitatea pro-românească: „Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareţ al mănăstirii Zloţi, înainte de a fi arestat în 1947 şi condamnat la ani grei de Siberie „pentru că a construit o mănăstire în scopuri antisovietice” (aşa scrie în sentinţă), a reuşit să salveze uriaşa bibliotecă mănăstirească. Când am venit la universitatea din Chişinău, am adus cu mine nişte volume din acea bibliotecă: Iorga, Eminescu, Stere, Russo. În ele scria altceva decât ne spuneau profesorii la ore. Nu ştiam pe atunci, copil sosit de la ţară, că există securitate, nici eu, nici grupul de la ziaristică: ne certam cu profesorii, lectorii se temeau de noi, decanul ne ruga să nu punem întrebări la seminare, ne îndemna chiar să nu frecventăm anumite obiecte (istorie, filozofie, ateism), la care se spuneau cele mai multe minciuni. În anul trei, când patru studenţi – subsemnatul, Aurelian Silvestru, Vasile Romanciuc şi Ion Vicol – au fost exmatriculaţi, toată grupa, caz unic în fosta URSS, a scris cerere să plece din universitate. A fost un scandal enorm. Până la urmă, din cei 25 de colegi, 21 au rămas. Azi toţi sunt scriitori, ziarişti, personalităţi binecunoscute în Basarabia. Dar acea lecţie a însemnat mult pentru fiecare dintre noi: am învăţat cum să fim solidari, ca astfel să rezistăm împreună. Am fost restabilit peste un an la facultate, nu la Ziaristică însă, ci la Litere. Dar în acel an, cât am lipsit de la Chişinău, izolat în satul de baştină Codreni, lângă Căinarii lui Mateevici, am scris cartea mea de debut „Ochiul al treilea” şi am citit saci de cărţi, pe care părintele Serafim Dabija mi-i trimitea de la Cernăuţi. Fără acel moment dramatic, biografia mea ar fi fost incompletă, iar experienţa mea de condeier ar fi întârziat. Până la urmă, am ajuns să cred că acea încercare a fost una norocoasă pentru destinul meu ulterior. Cred de atunci că, dacă în viaţă eşti umilit pe nedrept, Dumnezeu numaidecât îţi va trimite o aripă, ca să te ajute să te ridici.”

Se schimbă doar înălțimile, nu și visurile”. Într-un poem intitulat „Rugă” Dabija afirma despre poezie următoarele:„ Rugă-cântec, rugă-plânset, rugă-blestem (naivă, credulă, nebună) /de aed care speră cu un poem / c-ar putea face lumea mai bună.”

,,Când ești umilit pe nedreptate, atunci Dumnezeu îți trimite o aripă ca să te ridice

A avut o mare cumpănă, în vara anului 2007 Nicolae Dabija a căzut într-o prăpastie lângă Țâpova: „Această nenorocire s-a întâmplat  în ziua de 7 iulie 2007, ora 19. Chiar dacă unii spun că cifra șapte este una norocoasă, pentru mine aceasta a însemnat prăbușirea la fundul unei prăpastii. Căzând de la înălțimea de 9 metri, pot spune că am rămas întâmplător în viață. Totul se datorează Celui de Sus care m-a ajutat să trec peste această încercare. Am simțit că Dumnezeu m-a binecuvântat, astfel după această încercare am publicat cartea ,,Tema pentru acasă”, o biblie a suferinței basarabiene, care este una din cele mai citite cărți. Succesul acestei cărți se datorează în mare parte faptului că am expus experiența unică prin care a trecut neamul nostru și nu am imitat literatura străină. Se spune că,  înainte de a muri, omului i se arată filmul vieții sale în câteva fracțiuni de secundă. Eu am văzut acest roman, eroii săi, care parcă încercau să mă ajute în perioada internării mele în spital. Meritul acestei narațiuni este că am putut transforma suferința în fericire.

Nicolae Dabija despre:

Prietenia însăși e o lecție. De ce? Pentru că Dumnezeu îți dă rudele – bune, rele, pe care le ai – pentru toată viața, pe când prietenii ți-i dă pentru totdeauna. Prieteniile adevărate pot fi numite și transplant de suflet. Nu dorim nimic mai mult decât o revenire la firesc. Suntem o așchie de popor românesc ruptă cu o bucată de țară, în urma înțelegerii dintre cei doi mari tâlhari ai istoriei, Hitler și Stalin, și astfel trebuie să fim înțeleși și de comunitatea internațională, dar și de fiecare dintre noi.”

Despre omenie, omul și natura: „Dimineața e mereu un început, e o alegere de a fi și de a te simți tu… în orașul tău! Chișinăul pentru mine poate fi blând, iubitor și cuceritor doar dimineața, când lumina te cuprinde de la frunte la tălpi, un fel de dimineață permanentă…Căutăm să fim eroi, căutăm să fim vedete, căutăm să avem bunuri materiale, să le facem pe toate pentru a avea ceva în schimb, dar oare ce oferim noi că ni s-a dat viața?! Omul trebuie să poarte natura după el. Omul fără împăcare și dragoste e ca un copac fără ramuri. Cu fiecare ocazie încerc să mă întorc la natură și de fiecare dată când ajung să merg printre firele de iarbă și țărână înțeleg că îndepărtându-ne de noi pierdem ceva esențial, ceva foarte valoros, pierdem Omenia.”

Fericirea: „Predispoziția cuiva de a fi fericit se naște în familie: dacă părinții se iubesc, sunt fericiți, buni la suflet, se susțin reciproc, această energie se transmite și copiilor lor.”, A fi fericit într-un cuplu este simplu. Acolo fericirea vine din respectul pentru celălalt, care înseamnă, în viața de zi cu zi, a-l înțelege și a te face înțeles”.

Personalitatea lui Nicolae Dabija este asociată, pe bună dreptate, cu prestanta revistă Literatura şi arta condusă de poet din 1986, adică treizeci şi cinci de ani, un adevărat bastion al luptei anticomuniste în ultimii treizeci de ani, cu atâtea merite în trezirea conştiinţei naţionale. Cel pe care-l aşezăm între sfinţii preacuraţi ai poeziei româneşti, Nicolae Dabija, era şi un om al acţiunii, al gesturilor clare şi sincere în social, era, aşa cum spunea cândva Grigore Vieru, ,,cea mai complexă personalitate din Basarabia şi o dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are de gând să moară.” /Daniel Corbu/

     „Nicolae Dabija este poetul cu cea mai mare popularitate în Basarabia şi unul dintre cei mai citiţi publicişti din Europa. Opera acestui poet circulă în peste 20 de limbi. În revista #Literatura_şi_Arta a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al cărei arhitect este din anul 1986 i-a adus poetului Dabija o binemeritată reputaţie… Născut într-o cetate asediată, cum este Basarabia, acest poet cu nume de voievod pare să fi fost predestinat de a intui şi exprima în poezie şi publicistică – într-un fel nemaipomenit în cultura românească de după Eminescu – starea de spirit şi aspiraţiile românilor pe care îl reprezintă în scrisul său, într-un stil sofiani, încărcat de revelaţii, specific culturii ortodoxe…”(George Bajenaru, SUA, în „Cuvântul românesc”, Hamilton, Canada, noiembrie, 1998.)

         Opere_literare –  în luna mai 2020, i-a apărut o carte de proză, pe care a intitulat-o „Prima dragoste e totdeauna ultima”. Timp de o lună pandemică agențiile de difuzare ale cărții au vândut online peste 4000 de exemplare de carte.  „Tema pentru acasă” e un roman de dragoste și moarte. În carte, eroii sunt puși în condiții-limită. Ei pierd aproape totul, dar nu-și pierd dragostea unuia pentru celălalt, care le ajută să recupereze totul. Celelalte cărți de proză „Nu vă îndrăgostiți primăvara”. „Te blestem să te îndrăgostești de mine!” și „Prima dragoste e totdeauna ultima” tratează și ele acest sentiment vechi de când lumea și pururi nou – dragostea.”-N.Dabija

       Romanul Temă_pentru_acasă – o scriere despre regăsirea de sine, un roman percutant, profund, despre ființarea în timp și spațiu a unui personaj aflat într-o situație tragică, dar prin biografia căruia poate fi recuperată în istorie. „A spune cuiva te iubesc este o invitație la veșnicie.” Scriitorul Dabija reușește să ne transporte în trecutul sovietic prin această poveste de dragoste ce înflorește în acea perioadă dificilă pentru omenire. Mihai Ulmu, învățător în școala din Poiana, este arestat de către soldații sovietici. După arest, acesta este judecat și trimis în Siberia în lagărele de concentrare. Una dintre elevele sale, Maria Răzeșu, este îndrăgostită de Mihai și decide să plece în Rusia și să-l găsească… Pe lângă faptul că ne învaţă ce este dragostea adevărată, Maria şi Mihai reuşesc să ne dea şi o lecţie de viaţă, o lecţie de viaţă şi de moarte. Apropiat de profunzimea ideatică a unor autori precum Dostoievski, Borges sau Bulgakov, poartă marca originală a unui mare prozator de limba romană. „Nu-i înveți pe alții ceea ce vrei, nu-i înveți ceea ce știi, îi înveți ceea ce ești.”- Spune Dabija în roman, apoi: „Memoria e ca un ghem pe care nu mi-ar ajunge nici veșnicia ca să-l depăn până la capăt. Și, dacă m-aș trece eu, copilul meu ar vorbi mai departe ceea ce n-am reușit eu să rostesc într-o viață de om. Iar dacă n-ar reuși nici el- să fiți atenți la ce îngână ierbile din cimitire!”; ” – Pentru că deznădejdea e încă viață, la limita ei dinspre moarte, dincolo de care nu mai urmează nimic, dar e viață totuși, viață încă.” O carte care ne reamintește nouă, basarabenilor, cine suntem, care este istoria noastră ca popor și cui „datorăm” tragedia noastră…

Cartea a ajuns la a patra ediţie şi, conform datelor furnizate de Asociaţia Bibliotecarilor din republică, aceasta „a fost împrumutată de biblioteci de peste 100 000 de ori, find cea mai citită carte de beletristică naţională din ultimii zece ani.” Este o naraţiune despre intelectualitatea basarabeană de după 1940, în care e inclusă şi preoţimea, un roman despre dragoste şi despre deportări. ’’ − Părinte, îl mai întrebă poetul, de ce să ne omoare nişte indivizi doar pentru că nu suntem ca ei?! Mai răi sau mai buni, mai deştepţi sau mai proşti, dar suntem şi noi oameni, avem şi noi ca şi dânşii ochi, urechi, inimă, mâini, picioare, doruri, gânduri, speranţe, disperări.’’ Autorul ştie convingător cum să pună personajele sale să realizeze adevărate meditaţii pe marginea acestui subiect – credinţa în Cel de Sus. Aceste pagini sunt memorabile şi unele care dau romanului Tema pentru acasă o semnifcaţie spirituală unică.”

” – Aici la marginea lumii, între viață și moarte, oamenii nu atât sunt, cât devin alții. Așa cum ființele mușcate de vârcolaci se transformă în vârcolaci, la fel și oamenii slabi, fiind încolțiți de fiare, se transformă de multe ori, la rândul lor, în fiare. Suferința îi unește pe oameni, dar îi și învrăjbește. Dar nu-ți pierde deznădejdea!” /N. Dabija/

Cititorii despre „Temă pentru acasă” – „Mi-a plăcut frumusețea prin care sunt descrise personajele și locurile, dându-le astfel viață. Am sperat la un deznodământ mai fericit, însă precum a fost soarta a sute de mii de români moldoveni – sfârșitul a fost trist, dar demn. Recomand cu drag acest roman! /Ion Bargan/ ;

– „Dabija mi-a intrat în suflet de la prima pagină. Temă pentru acasă e un roman aparent simplu, fără a ieși în evidență prin narațiune, scurt, însă emoționant, mai ales pentru români. Suferințele basarabenilor din anul 1940, când URSS i-a invadat, situația intelectualilor, cărora Dabija le și dedică romanul, trimiși la muncă zilnică în lagăre în Siberia, precum și instalarea fricii într-o Basarabie săracă, însă plină de credință sunt câteva din temele pe care Dabija le abordează. Povestea profesorului de literatură Mihai Ulmu este povestea unui om cult, cu principii și credință, care ajunge în Siberia, unde realizează ce înseamnă cu adevărat să fii om. Aceasta e și tema pe care le-o dă elevilor săi înainte să fie luat de la oră de soldații URSS. Ce înseamnă să fii om cu adevărat? E o artă sau un destin? După mulți ani, profesorul și elevii lui se reîntâlnesc cu răspunsul la această întrebare. Maria Răzeșu este exact femeia basarabeancă care crede în Dumnezeu și în destin, care merge până la capătul lumii în căutarea a ceea ce îi e sortit, care îndură ce îi dă Dumnezeu și e fericită pentru soarta ei. E un personaj deosebit, frumos construit, care te face să te simți mândru de originea ta. Cu o femeie ca Maria până și taigaua siberiană pare un Rai. – Recomand această poveste scurtă, ce surprinde foarte bine esența neamului nostru, apropierea noastră de Dumnezeu și de natură, de artă și de viață. Nu are cum să nu te emoționeze scena în care soldații URSS iau portretul lui Eminescu și îl înlocuiesc cu cel al lui Stalin, iar elevii îl dau jos și îl pun după catedră, sau nunta lui Mihai și a Mariei în taiga, în mijlocul naturii, sau interogatoriul la care a fost supus Mihai în biserică, sau scena finală în care Mihai strigă din nou catalogul” /Ana Stanciu-Dumitrache/

Romanul „Tema pentru acasă” este în primul rând o satiră a societăţii totalitare, o caricatură a regimului stalinist. Scenele uneori suprarealiste te îngrozesc, dar şi te amuză uneori, tocmai pentru că autorul intenţionat accentuează absurditatea comportamentului uman. Textul este presărat abundent cu expresii aforistice, meditaţii filosofice asupra condiţiei umane. Natura e descrisă într-un registru voit poetic. Cartea merită nota maximă.” /Valentin Eni/

                   „Te_blestem_să_te_îndrăgostești_de_mine” – un roman sublim, care, prin simpla narare a unei povești de dragoste (im)posibile, reliefează faptul că iubirea este o ciumă de care nu se moare, dar nici nu se trăiește. Un adevărat poem epic, opera lui Dabija dobândește, pe parcurs, un lirism extraordinar, în care visezi, te pierzi și, într-un final, te regăsești. Exact ca-n viață. În roman Nicolae Dabija abordează subiecte dificile și sensibile, lucru care îl obligă pe cititor să se îndrăgostească iremediabil de scriitura sa.

Total diferită de „Tema pentru acasă”, „Te blestem să te îndrăgostești de mine” este o lectură ceva mai ușoară, dar cu aceeași încărcătură emoțională; încapsulează povestea de iubire a cuplului primordial din Basarabia, poveste care este un soi de ac de siguranță, pilon de sprijin pentru ceea ce numim astăzi n-a fost să fie. „Neamul nostru e condamnat să iubească. El nu s-a raportat niciodată la lume, ci a raportat lumea la el.”; „Durerea e unica bucurie a vieții mele. Dacă mă mai doare ceva, înseamnă că încă n-am murit de tot. Voi trăi, Maria!” – din ‘„Te blestem să te îndrăgostești de mineN. Dabija.

Dragostea de țară eu aș compara-o cu dragostea de mamă. Vei întâlni de-a lungul vieții tale mame (ale altora) mult mai frumoase, mult mai tinere, mult mai bogate, dar o vei iubi mereu cel mai mult pe una – pe cea care ți-a dat viață.”… „Este foarte important ca unui copil să i se spună o rugăciune. Pe când eram copil, bunica mă învăța să îmi fac cruce, iar tata mă învăța să scriu. Eu am confundat aceste lucruri astfel țin pixul cu trei degete ca și cum m-aș ruga. În felul acesta scrisul pentru mine este ca o rugăciune. Este foarte important ca omul să-l descopere pe Dumnezeu cât mai devreme, pentru că până la urmă, cu toții îl căutăm pe Domnul. Copilul care știe Tatăl Nostru este un copil salvat, care va fi ajutat de Cel de Sus. Spun acest lucru, deoarece recent am ascultat o emisiune la radio în care un copil din România povestea că era în mijlocul mării și s-a scufundat vaporul pe care se afla. Deși nu putea să înoate, a început să spună Tatăl Nostru și în timp ce se zbătea în apă a văzut  că a venit spre el o bârnă de care se agățase. Băiatul respectiv spunea că se simte foarte norocos că Cel de Sus i-a transmis o astfel de bârnă care i-a salvat viața.” -„Noțiunea de patriot în Republica Moldova trebuie reinventată. Or, la ora actuală, toți trădătorii de neam, toți vânzătorii de 30 de arginți ai idealurilor naționale, toți cei care conspiră contra poporului moșilor și strămoșilor lor, își zic „patrioți”, afirmând că trădările și lepădările de Neam le fac în numele convingerii lor de patrioți.”… „Patriei mele îi doresc să fie și patria mea și a copiilor copiilor mei, nu doar a celora care vociferează la mitinguri „Maia Maldova!… Republicii Moldova îi doresc să se regăsească în drumul ei către sine, să-și afle locul său pe hărțile lumii în contextul Țării de la care a fost ruptă în 1940, să se debaraseze de ideea marxistă că sărăcia ar fi o virtute, mai ales la nivel statal, să prospere copiii ei – fiicele și fii plecați în lume – revenind Acasă, ca împreună să-și poată clădi Viitorul, unul mai bun, pe care aceștia și-l merită cu prisosință.” – Nicolae Dabija/

          Date biografice, referințe și activitatea literară:

 Nicolae Dabija /n.15 iulie 1948- 12 martie 2021/ poet, academician, scriitor, ziarist, deputat, – este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri. În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul lui „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 100.000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii.

Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. În perioada 1966 – 1972 a studiat în cadrul Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Ziaristică. Pe parcursul activității sale profesionale a fost lector la catedra de literatură română a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Știinţele comunicării a Universității Libere Internaționale din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de știinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova” etc.

Numele lui Nicolae DABIJA este legat de istoria celor mai notorii publicații din țară cum ar fi: revista „Nistru” (ulterior „Basarabia”); revista „Orizontul”; săptămânalul „Literatura și Arta”.

N.Dabija,E. Doga,martie 2017.Foto SVizitiu, BM Hasdeu

A fost distins în anul 1988 cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii şi artei, iar în 1995 cu Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu”. Pentru remarcabila sa operă poetică şi pentru implicarea sa în redeşteptarea spiritualităţii româneşti i s-a acordat în anul 2000 Ordinul Steaua României în grad de Comandor. În anul 2010 Academia de Studii Înalte din România îi acordă titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate; în 2013 obține titlul onorific „Om emerit”, iar în anul 2014 în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualității românești i se acordă Ordinul „Meritul cultural” în grad de Mare Ofiţer. Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud) i-a fost acordat în 2020 poetului Nicolae Dabija,
Nicolae Dabija este scriitorul român cu cele mai multe premii internaționale, între acestea enumerându-se: Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste (Italia) în 2014, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” la Festivalul Internațional de Poezie de la Havana (Cuba) în 2017, Premiile „Sceptrul Poeziei” (Macedonia) în 2015, „Danubius” (Ungaria) în 2018, „Bogdani” (Albania) în 2018, „Giacomo Leopardi” și Premiul pentru Poezie la Festivalul Internațional de Poezie de la Fontana i Liri (Italia) în 2015, Premiul „Lʼamour de la Liberté” (Franjța) în 2018, Premiul Internațional al Literaturii (Coreea de Sud) în 2019 ș.a.
La acestea, în acest an se mai adaugă o înaltă distincție: Marele Premiu și medalia de aur ale Festivalului Internațional de Poezie de la Seul (Coreea de Sud), care s-a desfășurat on-line cu peste 300 de participanți din diferite țări ale lumii în perioada 26-27 septembrie 2020.
Un juriu format din cinci poeți, profesori universitari de la diverse instituții din Coreea de Sud a decis să-i acorde acest cel mai înalt Premiu literar în valoare de 5000 de dolari pentru „sensurile profunde” ale creației sale, „pentru ineditul metaforei, care „deschide ferestre în zidul cotidianului” (trimitere la distihul poetului „Doru-mi-i de Dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, devenit cunoscut în lume.
Prin acordarea acestui Premiu, nu e apreciată doar creația mea, ci și cea a tuturor creatorilor de cultură din Republica Moldova, o țară mică cu istorie milenară”, a menționat în discursul de acceptare a acestui premiu poetul Nicolae Dabija.
La ediția din 2019 a Festivalului de Poezie de la Seul, unde a fost prezent, poetului i se acordase Premiul Internațional pentru Literatură, susținând cu această ocazie la Universitatea din Seul conferința „România și Republica Moldova – cele două Corei ale Europei”.
În 2020, în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat în orașul Changwon, patria poetului Dal-jin Kim, clasic al literaturii coreene, Nicolae Dabija a rostit on-line un discurs la conferința „Schimburile culturale – ca niște transplanturi de vise”, transmisă și de televiziunile din Coreea de Sud și publicată în presa literară.
Nicolae Dabija, PSALM
Nu am, Doamne, nimic, şi-s bogat.
Sunt, Doamne, cel mai bogat, că te am.
Cu fiece mugur ce iese din ram – Te-am aflat,
cu cerul ce-mi intră în casă prin geam!
Nu Te supăra, Doamne, că port roura-n gene,
că cel mai fericit am fost, fără să ştiu:
când sfâşiat eram de fiare în arene
Tu mă strângeai la pieptu -Ţi, ca pe-un fiu…
Şi ce uşoare-s lanţurile grele
şi piatra de sub cap mi-e pernă moale –
în locul unde lacrimile mele
se întâlnesc cu râurile Tale!

    Este autorul cărților: „Ochiul al treilea”, Chişinău, 1975; „Apă neîncepută”, Chişinău, 1980; „Zugravul anonim”, Chişinău, 1985; „Maraton printre gloanţe”, Râmnicu-Sărat, 2008; „101 poeme”, Bucureşti, 2009; „Privighetori împăiate”, Iaşi, 2009; „Poeme pentru totdeauna. Opera poetică.”, Iaşi, 2011; „Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, Botoşani, 2014; „Pe urmele lui Orfeu”, Chişinău, 1983; „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, Craiova, 1997; „Icoană spartă, Basarabia”, Craiova, 1998; „Drumul spre biserică”, Chişinău, 2013; „Urma sârmei ghimpate”, Râmnicul Sărat, 2013; „Manifest de Unire”, Bacău, 2013; romanul „Tema pentru acasă”, Iaşi, 2009;  nuvele „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” , Chişinău: Editura pentru Literatura şi Arta, 2013, etc.

    A părăsit această lume pe 12 martie 2021 în urma complicațiilor Covid-19, o personalitate, un om care și-a dăruit întreaga viață culturii și limbii române.

În acea Zi Sfântă a Unirii, pe care sper s-o apuc, n-am să fac nimic altceva decât să mă bucur.”

#Impresii_viata_carti, #Svetlana_Vizitiu, sef sector BM

,,Nicolae Dabija în amintirile contemporanilor” este un dar al prietenilor, care adună aprecieri critice și mărturii despre viața și opera poetului, unul dintre sfinții preacurați ai poeziei, una dintre marile valori naționale românești.”/”NICOLAE DABIJA ÎN AMINTIRILE CONTEMPORANILOR”, o carte a mărturiilor despre viața și opera poetului orfic Nicolae Dabija. – Daniel Corbu/

Alte surse: In memoriam


https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02gdjn4iw16GFi3zsfiVVSPmLX1XTbjUo4tSzsf3f4oCVgkRzJ2hrz9CzQ47gmWgTcl


6 comentarii

Nu e soluție, e sânge.


Dacă credeți ca statul vă inșeală în mod constant, fără îndoială – nu doar vi se pare! Cu toate acestea, cei mai mulți oameni… oricum doresc Statul, și cât mai mult posibil, – în viața lor.
”Statul” – un grup de oameni, care și-au desemnat publice interesele… personale… 😉

Moldova stă acum pe același picior pentru că este condusă nu doar de cei rămași din Uniunea Sovietică cu o anumită mentalitate.

Este ceea ce împiedică moldovenii să conducă țara în condițiile realității moderne: ei pur și simplu nu știu cum să facă o facă. Aceasta este principala problemă a Moldovei de azi. Până nu se va produce schimbul de generații, până nu vor veni cei care nu au simțit și nici n-au experimentat timpurile celea din URSS, cei care cu totul diferit privesc la viață, nu se va schimba nimic. Nu există nimeni care să guverneze Moldova, și nu e vorba de lider, ci de ”starea generală a gândului”, a minții societății. Cu mentalitatea care, Moldova este condamnată să se dezvolte la fel de ”încet” în continuare, și cu asta nu se poate de făcut nimic. Revoluția sau războiul – nu este o soluție, pentru că ar însemna sânge… Ce este interesant, cu alte state sovietice nu s-a petrecut o asemenea experiență ca la noi. Persoanele cu altă mentalitate, pur și simplu, au fost date la o parte în cel mai real mod. Fie, în țările europene acest sistem a existat un timp foarte scurt decât în Moldova. Acolo, oamenii sunt absolut diferiți de noi. Avem ce împrumuta și învăța de la ei. Putem rămâne cu tradițiile noastre frumoase de sărbători, dar mentalul trebuie schimbat. Să lăsăm tinerii care au studiat și trăiesc acolo să ne conducă spre o altă cale, altă mentalitate, alte aprecieri… Alegerile ne aparțin. Consecințele le trăim… 

Mai strașnic decât războiul – sunt oamenii care susțin, provoacă și îndeamnă la război!

     Războiul din acea Ucraina invadată, cotropită cumplit de ruși (înc. 24 februarie 2022) – istoria a ajuns la punctul culminant și periculos pentru întreagă omenire. Durere fără margini, de nedescris… Iar unii „îi îndeamnă pe moldoveni „să se roage nu pentru încetarea războiului, ci pentru continuarea acestui război și victoria lui Putin (…) Prețurile speculative, puse ca să testeze reacția publică într-o zi in care prețul barilului a scăzut. Testul a ieșit pozitiv, deși prețul nu a crescut peste tot, cozile sunt doar parte a panicii pe care dușmanii vor să o vadă instăpânită în tarile europene, uneori prin cozile lor de topor. Și cum vine, de obicei, peste două zile vom vedea cum scad prețurile… Oameni, opriți-vă!

Refugiații prin Moldova, deja peste două milioane ucraineni… Ucraina vrea în UE și Nato, dar fără moldoveni și georgieni… Refugiații sărmanii de ei, mor împușcați direct pe drumuri, și nicio țară nu-i ajută la fel ca moldovenii noștri… Mai solidari, la nevoie, și să sară în ajutor la fel ca națiunea noastră – nu veți cunoaște!

Moldova vrea în Uniunea Europeană! Transnistria își arată colții, Apare pericolul unui alt război… Nimic nu se face pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul real.

  • Doamne, de ce? – Ce vină are țara că o mână de oameni nu sunt demni de ea? Și cum să nu rămâi să o aperi? Chiar și de noi înșine trebuie apărată! Atunci când există oameni lași în societate, care sunt gata să-și vândă neamul, prietenii, gata să slujească satanei de dragul banului, societatea va deveni ca o turmă fără de stăpân!
  • Din cauza încăpățânari unor președinți suferă oameni nevinovați. Nu exista nici un scop, care ar putea indreptati razboiul! Dacă vor continua și nu vor ajunge la un consens va suferi toată lumea. Există atâta pământ, ce nu le ajunge unora nebuni? Atunci când liderii nu țin cont de viețile oamenilor și luptă între ei fără sfârșit, ei trebuie dați jos…
    Vă rugăm, postati ceea ce ne ajută să rămânem o țară neutră, nu vrem război!!!
  • Mă doare inima de cea ce se întâmplă, și milioane de oameni nu reușesc să soluționeze decât prin ura, sfaturi inutile… Ar trebui în Constituție să se includă o lege specială că un președinte de stat care provoacă război, omucideri, victime fiind tinerii și copiii noștri… – acești ‘demnitari’ sa fie doborâți, eliminați, demiși din funcție automat și trași la răspundere imediat!!! Nu să așteptam istoria sa-i judece, să stie ei că prin Constitutie – să plece!
    Orice război se va termina. Politicienii vor ajunge la un acord, iar voi veți rămâne cu gunoaiele pe care le-ați turnat pe „adversarii voștri ideologici”.
    -Doamne iarta-ne, ne doare. Pace, va rog! 

Așa privesc eu lucrurile… Fiecare persoană are acel lucru ”junk” drag inimii sale. Cartea preferată, melodie, tabloul sau o jucărie din trecut, imagine sau film. Nu reușești să le revizuiești pe toate, să le recitești sau să le urmărești din nou din lipsă de timp sau din alte motive, dar este suficient să atingi acel fragment scurt pentru a resimți impresia percepției acute și vechi, atât de dragă spiritului tău…

 Sv.Vizitiu

Atunci când în viață ne lipsește lumina,
Căutăm pe cineva care să ne-o dea.
Doar cel ce ajută fără margini o lume,
Din sfântă Dragoste – miracole va avea…
Și dacă e trist acel, fără iubire,
Sau, o viață fără ea a trăit.
E ciudat, însă știu că o fire
Fără iubire – nu ajunge la rasărit...  /SV/

Din arhiva razboiului din Ucraina / Zelenskyi

Scriitor rus, despre ruși: ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”. Scriitorul român, Orlando Baraș, a făcut o listă cu importanți scriitori ai Rusiei care și-au exprimat părerile despre propriul lor popor:
Mihail Saltîkov-Șcedrin – ”Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri”
Aleksei Tolstoi – ”Moscovia – Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”
F. M. Dostoievski – ”Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”
Mihail Bulgakov – ”Nu suntem un popor, ci vite, șobolani, hoardă sălbatică de ticăloși și ucigași”
Maxim Gorki – ”Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism”
Serghei Aksakov – ”Ah, cât de greu e să trăiești în Rusia, în acest centru plin de putoarea dezmățului trupesc și moral, loc al răutății, minciunii și ticăloșiilor”
Ivan S. Turgheniev – ”Rusul este cel mai mare și mai obraznic mincinos din întreaga lume”
Ivan C. Șmeliov (gânditor ortodox) – ”Un popor care urăște libertatea, adoră sclavia, iubește lanțurile la mâini și la picioare, întinat trupește și moralicește… pregătit în orice moment să murdarească totul și peste tot”
Aleksand Pușkin – ”Neam indiferent față de cea mai mică îndatorire a sa, la cea mai maruntă dreptate, la cel mai neînsemnat adevăr, popor care nu recunoaște demnitatea omului, nu recunoaște, în general, nici libertatea omenească, nici gândirea liberă… Vai, cât de scorțoasă este limba rusă!”
Vasili Rozanov – ”Nu suntem o națiune, ci un iad nebun”.
Alexandr Blok – ”Sufletul rus chinuit n-are putere să respire și nu trebuie să zboare”.
Zinaida Ghippius (poetă antibolșevică) – ”Rusia, un imens spital psihiatric” 
– Konstantin Habensky a susținut poporul ucrainean și a condamnat acțiunile lui Putin.
Konstantin Habensky: „A meritat să vorbesc despre Ucraina, cum imediat mi-au răsărit criticile și insultele. Prieteni, opriți-vă până nu e prea târziu! – Da, sunt pentru Ucraina și nu văd nimic rău aici!
Prieteni, dacă tot sunteți atât de negativi în privința mea și a tuturor știrilor – voi șterge toate conturile în viitorul apropiat!
Doresc tuturor fericire și prosperitate, tuturor celor care mă iubesc și celor care nu mă iubesc!”
 
În urmă cu aproximativ 75 de ani, Hermann Göring, locotenentul lui Adolf HITLER, a depus mărturie la Curtea de Apel de la Nürnberg, fiind întrebat:
– Cum ai făcut ca poporul german să accepte toate acestea?!?
El a raspuns:
„A fost foarte ușor, nu are nici o legătură cu nazismul, are legătură cu natura umană.
O poți face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie și chiar într-o democrație.
Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii este să-i sperii.
Dacă reușiți să găsiți o modalitate de a speria oamenii, îi puteți face să facă ceea ce doriți”
 


2 comentarii

Top romane de Dragoste. Cel mai frumos roman citit de tine a fost…


Top cărți Dragoste la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu!

Vă prezentăm cărțile din fondul BM B.P. Hasdeu, Chișinău. – Despre Dragoste. Finalul pozitiv, este cel care contează, căci romane de dragoste sunt destule, iar oamenii care se inspiră din cărți cu povești reale devin tot mai puțini. De aceea, dragi cititori, nu ezitați, grăbiți-vă să lecturați. Învățați să gândiți, să iubiți pe viu! În realitate! Iar #Ziua_Îndrăgostiților să devină viața voastră în toate zilele, nu doar în această zi:

  • Arcul de Triumf, Erik Maria Remarque – In romanul Arcul de triumf, aparut în 1945, Erich Maria Remarque, pune față în față doua personaje din lumi diferite: Ravic, un chirurg german, refugiat la Paris și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, dupa un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de altul și între ei se infiripă o dragoste puternică. Joan este „orhideea de otel”, „îngerul care pretinde că vrea să te mantuiască, dar te răstignește încet, ca să nu-i scapi”. Este ea, cea „slabă și de neînfrânt”, la care el revine iar și iar, cu gândul să rupă orice legătură. Numai că… o iubește. „Arcul de triumph” este un roman de dragoste, dar reflectă și societatea marcată de apropierea războiului, deloc stăpână pe viitorul ei, gata să se autodistrugă. Cartea a fost ecranizată, cu celebrii actori Ingrid Bergman și Charles Boyer în rolurile principale.

Acțiunea are loc în Franța de dinainte de război în 1938-1939. Talentatul chirurg german Ravik, care a trecut prin frontul primului război mondial, operează pacienți bolnavi în loc de specialiști mai puțin talentați, în ciuda lipsei cetățeniei franceze și chiar a unui permis de ședere în țară. Dar nu se poate întoarce în patria sa – acolo a ajutat „infractorii” să scape de pedeapsă, pentru care a fost torturat de Gestapo. În Franța, Ravik îl întâlnește pe drum pe Joan Madou, o actriță italiană. O poveste de dragoste între ei nu poate fi evitată.Personajul principal reușește să se răzbune singur – l-a înșelat în pădure și l-a ucis pe torționarul Gestapo. Și apoi războiul … actrița este rănită de moarte, dar nu de la soldați, ci de la un pretendent gelos. Ravik, din disperare și disperare, se predă poliției. Când totul a rămas în urmă, a imigrat peste hotare în Statele Unite, unde și-a continuat cariera de chirurg strălucit. Acest lucru va fi discutat într-un alt roman de E. M. Remarque „Umbre în paradis”, despre care vom vorbi mai târziu în rating.

  • Dragoste în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez  – În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza traiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viața îți rezervă uneori surprize… La început, cand Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viața lui s-a sfârșit. Deși își găsește echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri și nu numai… (cele 622 de relații amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Așa că, după 50 de ani, 9 luni si 4 zile de despărțire, Florentino își reinnoiește declarația de dragoste în fața femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, șansa unui nou început?

„…Trăisera destul împreună ca să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.“

„După „Romeo și Julieta”, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiți o mulțime de barbati, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a făcut, timp de 50 de ani, curte unei femei.“ • Scott Steindorff

„Dragostea în vremea holerei”, una dintre cele mai frumoase și mai tragice povești de dragoste din literatura universală, a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwoord, câstigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur.

  • Mândrie și prejudecată’’ Jane Austen – Unul dintre cele mai cunoscute si mai iubite romane scrise de Jane Austen: Mandrie si prejudecata (Pride and Prejudice), publicat in 1813. Opera lui Jane Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVLLL si XLX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.

Romanul are trei parti, ca o piesa de teatru clasica. Iubire, intrigi, conventii sociale insuportabil de rigide, dar si mari orgolii, temeri, naivitati si pasiuni, totul se combina in proportii aproape perfecte pentru a da nastere unuia dintre cele mai apreciate romane de dragoste scrise vreodata in limba engleza, unul care ramane si astazi, la mai bine de doua secole de la aparitia sa, la fel de proaspat si neconventional (daca nu ar fi sa judecam decat dupa faptul ca povestea de iubire dintre Miss Elizabeth Bennet si Mister Darcy incepe acolo unde altele se termina: in momentul in care eroina refuza cererea in casatorie a nobilului, dar atat de arogantului lord).

  • Ora 25’’ roman francez  scris de Constantin Virgil Gheorghiu și publicat în 1949. „Am cerut dreptate în toate felurile în care m-a învățat disperarea. N-am primit niciun răspuns. Eu nu am furat, nu am ucis, nu am înșelat, nu am făcut nicio faptă rea, din cele oprite de lege sau de biserică. Dacă nu sunt nici hoț, nici ucigaș, nici înșelător, de ce mă țineți în pușcărie?” (citat din roman).

O carte despre oameni, despre cât și cum războiul arată o altă față a umanității, despre cum homo sapiens (omul) se transformă în sclav tehnic. Tema principală a romanului este cea de-a doua conflagrație mondială și lagărele de concentrare. Cele două mari drame ale personajului principal, Johann Moritz, un tânăr dintr-un sat al României a anilor 40 ai secolului XX, e chiar numele său și faptul că are o nevastă frumoasă. Jandarmul satului, sau mai bine zis șeful de post, dorind să abuzeze de soția acestuia, îi scrie lui Johann Moritz un ordin de rechiziție ca evreu, deși Moritz e român. Acesta e primul lagăr, unde Johann trăiește ororile războiului. Pe rând Ion, Johann, apoi Ianoș Moritz. Toate aceste conotații de nume, evreiască, românească și germană, l-au costat 13 ani petrecuți în 106 lagăre răspândite pe întreg teritoriul Europei. De la cele din România, unde erau concentrați evrei, în Ungaria, unde este considerat spion român, la cele din Germania, până când un pseudo-cercetător îl observă și ajunge erou național pentru că Johann Moritz este exemplarul pur al rasei ariene, conservat perfect la poalele arcului Carpatic. Ajută la evadarea unor francezi și ajunge el însuși în lagărele americane, unde este suspectat ca fiind criminal de război nazist, astfel suferințele trăite de el se acumulează una după alta.

  • Regina alba de Philippa Gregory

O adevarata cronica de epoca, romanul reconstituie rivalitatile permanente dintre cele doua ramuri ale dinastiei Plantagenetilor, Casa de Lancaster si Casa de York, razboaiele violente pentru suprematie dintre Henric al VI-lea si Edward al IV-lea, intrigile complicate si tradarile infame, aliantele indoielnice si crimele pline de cruzime nelipsite din jocul puterii, atmosfera de teroare si nesiguranta care domneste pretutindeni in Anglia secolului XV. Inaugurind un nou ciclu de romane dedicat de asta data dinastiei Plantagenetilor, Regina alba zugraveste cu o fidelitate impresionanta una dintre cele mai intunecate si mai framintate perioade din istoria Angliei – Razboiul celor Doua Roze. Mizind pe aceeasi combinatie fascinanta intre legenda si biografie, fictiune si adevar istoric, cu care si-a obisnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viata una dintre figurile feminine marcante ale perioadei – regina Elizabeth Woodville – si urmareste destinul uimitor al acestei femei de o neasemuita frumusete care ajunge peste noapte, dintr-o vaduva saraca din mica nobilime, insasi regina Angliei, prin casatoria secreta cu Edward al IV-lea.

Intre hotarele Angliei, un pretendent la tron stringe o armata. Spune tuturor ca e fratele Printesei albe si adevaratul mostenitor. Sa fie el oare baiatul trimis cindva in necunoscut de mama sa, Regina alba? Sau poate un print inchipuit, un inamic dintr-o spita marunta al lui Henric Tudor si al printesei de York? Cind Henric Tudor a luat coroana Angliei, a stiut ca, pentru a aduce pacea intr-o tara chinuita de razboaie, trebuie sa ia de sotie o printesa dintr-o stirpe rivala, pe Elizabeth de York. Insa Elizabeth se va gasi in situatia de a hotari de partea cui sa fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a sotului sau a baiatului care pretinde ca-i e frate, un frate de mult pierdut.

  • „Pasărea spin”,  Collen McCullough – „Exista o legendă despre o pasăre care cantă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe fața pământului. Din momentul în care-și părăsește cuibul, caută un copac cu spini și nu-și găsește odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung și mai ascuțit.

Și, în extazul morții, ea se înalță deasupra propriei agonii, scoțând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocarliei. Un cântec al cărui preț suprem este însăsși existența. Intreagă lume înmărmurește ascultându-l și Dumnezeu în Paradisul său zâmbește. Pentru ca ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale… Ori cel putin așa spune legenda.“

Povestea o are în prim-plan pe fiica familiei, Meggie, şi dragostei ei pentru preotului Ralph de Bricassart. O poveste de iubire, despre iubire, cu multiplelele ei fațete – despre sacrificiu și destin, despre alegeri și consumarea consecințelor acestora.

  • La răscruce de vânturi” de Emily Bronte – La răscruce de vânturi, unicul roman al lui Emily Bronte, descrie dragostea intensă și aproape demonică dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff, un copil de țigan găsit și crescut de tatăl ei. Dupa moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afecțiunea pe care părintele său i-o purtase orfanului, în ciuda lipsei de educație și de maniere a acestuia. Intre timp, Catherine se descoperă atrasă de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresionează prin blândețea și comportamentul său aristocratic.

 Crezând că iubita lui nu-i împărtăsește sentimentele, Heathcliff părăsește Wuthering Heights, reședința izolată a familiei, și revine câțiva ani mai târziu ca un om bogat și rafinat, nerăbdător să se razbune pentru fostele sale suferințe. Structura narativă complexă, emoțiile violente, descrierile evocătoare ale ținuturilor mlăștinoase singuratice și măreția poetică a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodoperă a literaturii engleze.

  • Leagănul Pisicii” Maurice Baring, –

Acțiunea din acest roman se intinde pe o perioadă de circa 40 de ani. O însoțim pe Blanche Clifford, personajul principal, din momentul în care se îndragostește pentru prima dată și până la sfârșitul vieții ei tumultoase.

Blanche a fost crescută doar de tatăl ei, Henry Clifford, care o iubea mai mult decât orice și dorea ca ea să aiba o viață fericită, alături de un bărbat potrivit. Sydney Hope, prima iubire a Blanchei, nu a fost considerat o alegere bună. Prințul Guido Roccapalumba era mai convenabil astfel încât Blanche s-a supus dorinței tatălui său și al viitoarei sale soacre, printesa Giulia, și s-a căsătorit cu Guido.

Tatăl, Henry Clifford trecea drept un cunoscator în arta de a trăi și în rafinamentele ei. Parerea lui era căutată și acceptată în toate domeniile care alcătuiau farmecul și eleganța vieții: arta, literatura, muzica și teatrul. Ascultând sfaturile părintelui său, Blanche Clifford rupe logodna cu un tânăr ofițer fără perspective de a întra într-un mariaj convențional cu prințul italian Guido Roccapalumba, posesorul unui palat impresionant la Roma. Dupa căsătorie, Blanche s-a mutat la Roma, unde nu cunoștea pe nimeni. Doar cateva persoane și de fiecare dată când găsea un potențial prieten, soțul și soacra ei o impuneau să rupă orice legatură. Fericirea ei ar fi putut veni odată cu nașterea copilului, dar acesta a murit la scurt timp din vina dădacei lui, aleasă și impusă de printesa Giulia. Singură, prizoniera unei soacre și a unui soț care își aprecia mai mult amanta, doamna Winslope; fără prieteni adevărați… Aceasta era viața Blanchei la Roma.

 Părăsind Londra și, odată cu ea, iluziile iubirii juvenile, grațioasa Blanche cucerește lumea mondenă a capitalei italiene, mentinându-și mariajul în cadrele unei respectabilitați ireproșabile. Sub ochiul vigilent al soacrei, printesa Giulia, Blanche e obligată să se conformeze cerințelor unei societăți aristocratice preocupate de artă, atente la aparente si, la urma urmei, atinse de o teribilă sterilitate a spiritului.

Actiunea romanului are în fundal câteva evenimente importante (Razboiul franco-prusac, etc)

  • Jane Eyre” de Charlotte Bronte – Povestea lui Jane Eyre de la adolescență la maturitate, inclusiv dragostea ei pentru bogatul dar cinicul domn Rochester, care ascunde un secret teribil, nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. De o sensibilitate morală și spirituală deosebite, epopeea se desfășoară în nordul Angliei; revoluționează literatura de ficțiune a tuturor timpurilor. Povestea a emoționat cititorii de la prima apariție, acum mai bine de 150 de ani. Clasica poveste a lui Charlotte Brontë îmbină misterul cu romanța într-o lectură încântătoare. La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.

Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.

Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.

Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului. Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.

În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.

  • Pe aripile vântului, Margaret Mitcell – Romanul este despre tânăra domnişoară Scarlett O’Hara, o fata îndărătnică şi încăpăţânată care are propriile păreri şi convingeri despre viaţă şi care este asaltată mereu de admiratori (spre invidia altor fete), dar refuzată de unicul băiat pe care-l iubeşte – romanticul Ashley Wilkes. Rhet Butler, copia masculina a lui Scarlett, este frumosul barbat de 35 de ani care se îndragosteşte de eroina noastră din prima clipă, însă Scarlett e prea ocupată cu gândurile la Ashley ca să observe. În cele din urmă, după nenumărate întâmplări și peripeții, spre finele romanului, eroina realizează cine e dragostea vieții sale… Povestea include dragoste si razboi! O combinatie frumoasă pentru un roman de succes!

Cartea cuprinde o bucătărie completă: sare şi piper, zahăr şi miere, care fac neastâmpărată inimă să tresalte de la trăirile cu care te hrăneşte. În carte războiul se dă şi între popoare, şi între inimi, într-o manieră care-ţi alimentează încântarea şi-ţi amplifică curiozitatea. În carte veți găsi și o sumedenie de citate și cugetări de viață, spre exemplu: „Mă voi gândi mâine” Este și mâine o zi”;

„Ma intreb cum ar reusi cei ce nu se iubesc pe ei înşişi să-şi găsească prieteni?”;

 „Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele”; „Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele”.

  • Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante – În roman se vor regăsi temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice. Adulții mint, îi mint pe cei care nu sunt adulți, se mint între ei și cel mai important, nu recunosc că mint. Bineînțeles, asta e de fapt definiția adulților imaturi emoțional, dar ei sunt majoritari. Iar când vorbește Elena Ferrante despre asta, devine un subiect cu atât mai interesant. Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante”.

Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri. Dacă tetralogia romanului a reușit, în ciuda poveștii cu iz de telenovelă, să depășească acest nivel printr-o profundă analiză a personajelor și a tuturor acțiunilor, „Viața mincinoasă a adulților” eșuează. Eșuează tocmai pentru că și-a propus prea mult. Numărul de personaje, întâmplările, cheile de interpretare pe care încearcă să le întroducă Ferrante, toate se acumulează într-o misiune narativă ce depășește cele 300 de pagini pe care le are romanul. Unele reproșuri sunt legate de firul narativ, de structurarea acțiunii, de cosntrucția personajelor, dar trebuie de recunoscut că talentul de scriitoare al Elenei Ferrante este în continuare evident, mai ales în ce privește alegerea cuvintelor, iar asta se vede chiar din titlu.

  • Mătăniile” de Florence L. BARCLAY – Scriitoarea a obţinut un senzaţional succes cu această carte al cărei titlu a fost inspirat de celebra romanţă Rosary. Deşi scrisă în stil victorian, tema a rămas extrem de actuală şi de emoţionantă. Personajele principale, Jane şi Garth, trăiesc o adevărată poveste de dragoste. Când el o cere în căsătorie, se loveşte de un refuz neaşteptat, deşi Jane îl iubea cu toată fiinţa sa. Cu inimile sfâşiate, cei doi se despart, dar peste o vreme, în împrejurări neaşteptate şi triste, destinul îi aduce unul în calea celuilalt. Acum, e rândul lui Garth să se îndoiască de adevăratele sentimente ale fetei. Spre deosebire de alte poveşti de dragoste, cei doi, firi total opuse, reuşesc să îşi armonizeze sentimentele, fiecare învăţând să ţină seama de problemele celuilalt. Va fi oare suficient pentru ca Jane şi Garth să rămână împreună? Stilul inconfundabil al autoarei reuşeşte să capteze la maximum interesul până la ultima filă, chiar dacă nu este vorba de un cititor de romane de dragoste.
  • Adam și EvaLiviu Rebreanu – Întreaga viață cauți sufletul tău pereche. Și dacă nu-l găsești, ai fi gata să-l cauți și în viața următoare? Dar în următoarele șapte vieți?

Un cuplu se caută și se regăsește în șapte perioade istorice diferite. Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler în Imperiul Roman, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze și profesor universitar la București. El se îndrăgostește pe rând de șapte personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne și de Ileana.

Nu știm a câta viață este cea pe care tocmai o trăim, nici cât mai avem de îndurat până vom găsi sufletul pereche.

„Când am citit „Adam și Eva” am fost sigur că Liviu Rebreanu este într-adevăr un scriitor mare.” — Mircea Eliade

  • Soțul meu„,  Max du Veuzit – În paginile acestei cărti veti descoperi povestea uimitoare a Simonei Montagnac, o franţuzoaică orfană, proaspăt ieşită de la internat care află că este căsătorită cu sir Walter Anderson, o figură publică în Anglia.Hotărâtă să îndrepte lucrurile îl caută pe acest presupus soţ cu gândul de a anula acea căsătorie.

La început sir Anderson a privit-o sceptic, nedând crezare actelor fetei, susţinând că soţia lui este o femeie frumoasă şi blondă neexistând nici o asemănare intre cele două.Într-un final se ajunge la concluzia că această căsătorie s-a încheiat printr-o sustituire de persoană, fără acordul adevăratei Simona Montagnac şi începe un adevărat război al voinţelor deoarece sir Anderson nu doreşte încheierea acelei căsătorii

  • Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris –  E o carte scrisa intr-un stil cat se poate de usor in conditiile date si cam in trei ore se poate termina. Nu e foarte lunga si e compusa din capitole scurte. Lale este un tanar de 24 de ani, inteligent si dintr-o familie buna. Singura „problema” e ca face parte dintre evrei, asa ca se trezeste intr-un tren de vite in drum spre celebrul lagar de concentrare de la Auschwitz. Ajuns acolo, are in cap doar dorinta de a supravietui si, fiind un om inteligent, adaptabil si cunoscand mai multe limbi straine, incepe sa se descurce intr-un loc in care in fiecare dimineata nimeni nu stia daca va mai prinde apelul de seara. Cu noroc, va deveni Tatuatorul de la Auschwitz, desi munca de-a sapa numere in pielea detinutilor il secatuieste. Intr-o buna zi, la tatuat, apare o fata care ii fura inima dintr-o singura privire. Cat de speciala i-a parut Gita lui Lale desi era in zdrente, rasa pe cap, murdara si deznadajduita? Si cat de tare s-au indragostit unul de celalalt? Atat de tare incat suferintele proprii au fost ingropate sub grija unuia fata de celalalt.

  Spre deosebire de alte carti despre Holocaust, aceasta se axeaza mai mult pe povestea de iubire pura intre cei doi detinuti, dar bineinteles ca ororile si teama sunt prezente in orice moment si totul pare incredibil. Cartea aceasta ne invata ca iubirea exista si in locurile cele mai obscure si ca ea este cea care da speranta si scoate cele mai bune si altruiste parti din cineva.

  O carte ce merita citita indiferent cate stiti sau nu stiti despre soarta evreilor. Heather Morris suprinde foarte bine laturile umane din mijlocul unui iad si da, povestea este una adevarata si la sfarsitul cartii veti gasi si poze cu cei doi protagonisti.

  • ’’Tema pentru acasă’’ – Nicolae Dabija –  

Cartea a ajuns la a patra ediţie şi, conform datelor furnizate de Asociaţia Bibliotecarilor din republică, aceasta „a fost împrumutată de biblioteci de peste 100 000 de ori, find cea mai citită carte de beletristică naţională din ultimii zece ani.” Este o naraţiune despre intelectualitatea basarabeană de după 1940, în care e inclusă şi preoţimea, un roman despre dragoste şi despre deportări. ’’ − Părinte, îl mai întrebă poetul, de ce să ne omoare nişte indivizi doar pentru că nu suntem ca ei?! Mai răi sau mai buni, mai deştepţi sau mai proşti, dar suntem şi noi

oameni, avem şi noi ca şi dânşii ochi, urechi, inimă, mâini, picioare, doruri, gânduri, speranţe, disperări.’’

     Autorul ştie convingător cum să pună personajele sale să realizeze adevărate meditaţii pe marginea acestui subiect – credinţa în Cel de Sus. Aceste pagini sunt memorabile şi unele care dau romanului Tema pentru acasă o semnifcaţie spirituală unică.”

Fragmente din cartea „Tema pentru acasă”

„Omul nu trebuie invatat cum sa gindeasca,el trebuie invatat ce trebuie sa gindeasca.”

„-Tristetea din dragoste e cea mai frumoasa tristete din lume…”

„-Dragostea te ajuta sa deschizi poarta intelegerii lucrurilor,a oamenilor,a lumii , a propriilor sentimente.Dar si-n lumina poate fi intuneric,precum si-n tristete poate fi bucurie.O bucurie te poate inalta , dar te si poate infringe.Adevarata iubire e cea care-ti daruieste aripi…”

  • Atingerea dragostei” de Eloisa James, – Eroina romanului Linnet Berry Thrynne este o domnișoară încântătoare. Aventura ei cu prințul Frederick Augustus, trecutul scandalos al mamei și alegerea unei vestimentații cel puțin nepotrivite la ultimul bal o transformă însă, în ochii tuturor, într-o femeie ușoară.

Piers Yelverton, conte de Marchant, traieste într-un castel din Wales și se zvoneste ca este atât de nesuferit, încât nu-i poate sta nimeni în preajmă. Se mai spune ca o rană din trecut l-a lasat pe conte imun la farmecele oricărei femei. Dar Linnet nu este orice femeie. Frumusețea ei, farmecul și inteligența i-au adus la picioare un prinț. Din prima clipă în care privirile lor se intalnesc, Linnet este convinsă că scopul ei nu va fi deloc greu de atins. Va îmblânzi cu siguranță „bestia”! Dar ce preț va avea atingerea dragostei?

În a doua carte a seriei, Eloisa James transformă o poveste de demult într-un roman de dragoste pasionant și spiritual. Absolventa de Harvard, cu un masterat in filosofie la Oxford University și un doctorat la Yale, Eloisa James este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane de literatură romantică. Cărțile ei au fost publicate în cincisprezece țări. Nouăsprezece dintre romanele sale de dragoste s-au aflat în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți, în vreme ce topul USA Today a numărat șaisprezece titluri semnate Eloisa James.

  • Invitație la vals M.Drumeș , – Te-ai identificat vre-odată cu un personaj dintr-o carte sau dintr-un film? Surprinde frumuseţea tumultoasă a tinereţii, dorinţa nestăvilită de a experimenta senzaţii noi, idealismul iubirilor ce par veşnice şi dramatismul unor decizii radicale influenţate de stările intense de moment care au însă consecinţe ireversibile. Citind romanul, “Invitaţie la vals”, vei gândi la anumite fraze, făcând asocieri între tine şi evenimentele din viaţa ta, crescând astfel curiozitatea de a citi cât mai repede finalul. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au chinuit să se iubească unul pe celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Ce face frica şi incertitudinea din sentimente? Află din paginile cărţii. Iată câteva din frazele care plac în mod deosebit:

“Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Răteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire, e stăpânul celuilalt.”

“Sunt bărbaţi crampon care, deşi duc o viaţă infernală, nu se pot despărţi de femeile lor.”

“Trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”

“Libertatea…Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziţie dintr-o dată deşertul Saharei , ca să se bucure de nemărginită libertate.”- ce să facă cu ea?

“Noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră e aşa catastrofală.”

„ Deși acceptă să se casatorească cu el, ea îi pregatește o răzbunare. Pierderea sarcinei va face răzbunarea și mai posibilă. Ea are intenția de a-l înșela și părăsi pe soțul ei, insă planul îi este dat peste cap. Are un accident de mașină tocmai în momentul când se întâlnise cu eventualul amant. Bineînțeles că Tudor crede ca ea îl avusese deja amant așa ca o părăsește și o obligă să se căsătorească cu amantul ei. Această căsătorie o va ruina pe Mihaela. Ea il iubea în continuare pe Tudor, iar faptul că el apare în postura unui inger păzitor și ocrotitor al familiei ei o pune în imposibilitatea de a mai trai o viață liniștită asa că în cele din urmă se va sinucide lăsând în urmă un singur bilet de adio lui Tudor, căruia îi explică tot ceea ce trăise ea. Fericirea de dinainte de prima despărțire și chinul de după divort. Atunci realizează și Tudor cât de mult o iubise și cât de mult rău îi făcuse, intenționat. Deși nu crezuse că o va aduce în această situație, el fusese cel care o împinsese să facă pasul. Așa că hotărăște ca nici el nu mai un rost pe pamant și se sinucide la rândul lui.

  • Tunete si trandafiri” Mary Jo Putney, – „O poveste de dragoste extraordinară de la o autoare extraordinară“ Romantic Times Roman. Un volum nominalizat la Premiul RITA și finalist al premiului Golden Choice al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

A fost numit Contele Demon și despre el se spunea că este capabil de orice. Fiul unui nobil rebel și al unei țigănci, Nicholas Davies a dus o viață lipsită de griji până în momentul în care o trădare cutremurătoare l-a lăsat singur și plin de resentimente. După ce călătorește prin lume timp de patru ani, se întoarce doar pentru a plănui vânzarea domeniului.

Disperarea o împinge pe învățătoarea Clare Morgan să-i ceară Contelui Demon să ajute la salvarea satului său. Pentru că nu are nici cea mai mică dorință de a se implica în problemele altora, Nicholas stabilește un preț imposibil de plătit: Clare trebuie să accepte să locuiască împreună cu el timp de trei luni, lăsându-i pe membrii micii ei comunități să creadă ce este mai rău despre ea – și numai așa el va interveni în favoarea lor. Furioasă, Clare acceptă această provocare scandaloasă, iar cei doi sunt atrași într-o lume fascinantă, plină de pericole și dorințe.

Ca aliați, Clare și Nicholas luptă pentru salvarea satului. Ca adversari, explorează împreună terenul periculos al puterii și al senzualității. Iar ca iubiți, se predau unei pasiuni copleșitoare. Oare doi oameni atât de diferiți pot clădi o relație care să dureze pentru totdeauna?

  • „Gradina de vară” / Călărețul de aramă”, Paullina Simons, O epopee magistral zugrăvită, un adevărat regal literar, unic şi răvăşitor, care cuprinde două treimi din secolul XX şi se întinde pe trei continente. Totul a început cu povestea de dragoste dintre Tatiana şi Alexander în Leningradul sfâşiat de război. Acum, destinul lor se împlinește în țara tuturor posibilităților – sau așa pare…

 Tatiana şi Alexander au trăit toate experiențele îngrozitoare ale secolului XX. După ani de despărţire, au reuşit să-şi împletească din nou destinele în America, tărâmul visurilor lor. Îl au pe Anthony, încununarea dragostei lor, o dragoste ce s-a dovedit mai puternică decât năpasta pogorâtă asupra întregii omeniri. Dar se simt străini. Într-o lume dominată de teamă şi neîncredere, sub norii ameninţători ai Războiului Rece, forţe malefice le pun soarta în pericol. Vor reuşi oare să-şi croiască o nouă viaţă şi să-şi găsească fericirea în acest nou Tărâm al Făgăduinţei? Sau fantomele trecutului le vor spulbera speranţele, înnegurând până şi destinul primului lor născut?

O minunata poveste de dragoste se infiripa in Leningradul ocupat de nemti, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Tatiana are doar saptesprezece ani, cand nazistii invadeaza Rusia, in 1941. Traieste impreuna cu parintii, bunicii, fratele geamăn si sora in doua camarute din Leningrad, ducand o viata modesta, dar linistita. Razboiul n-a atins inca acest oras marturie a unei glorii apuse, unde mai exista speranta. Fire romantica, Tatiana simte ca perioada copilariei a luat sfarsit cand il cunoaste pe Alexander, un locotenent din Armata Rosie de care se indragosteste la prima vedere. Dar intamplarea face ca rivala ei pentru inima ofiterului sa fie chiar Dasa, sora ei mai mare. Prinsa intre dragostea de sora si dragostea pentru Alexander, inima Tatianei devine, si ea, un camp de batalie. Intre timp, Leningradul e izolat de restul tarii, cazand in mainile fortelor naziste, iar familia lor va trece prin momente dramatice, facand eforturi sa-si procure hrana si sa ramana in viata. Cei doi indragostiti, Tatiana si Alexander, vor fi angrenati in iuresul evenimentelor si vor avea de dus o lupta apriga pentru a-si castiga libertatea si dreptul de a-si trai iubirea. Un fascinant roman despre pasiune, tradare si supravietuire, in care realismul evenimentelor se impleteste magistral cu trairile intense ale personajelor. „Se observa ca autoarea de origine rusa, Paullina Simons, stapaneste acest gen de saga romantica… Ea poate sa faca demonstratii puternice despre trainicia spiritului uman, dar niciodata in detrimentul pasajelor descriptive pline de stralucire, forta si frumusete.” /Barry Forshaw/

  • „Maitreyi” Mircea ELIADE

Tema romanului – iubirea incompatibilă, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan și Isolda. Romanul Maitreyi, publicat în 1933, un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei; o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje. Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin din literatura română.

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la Universitatea din Chicago.

  • „Nunta în cer” Mircea Eliade – Cartea este structurată în doua părți, partea lui Mavrodin, iubirea lui recentă cu Ileana, și partea lui Hasnas, povestea de acum nouă ani cu Lena…Deși în perioade diferite de timp, cei doi se îndrăgostesc imediat de aceeași femeie care îi farmecă. Fiind o femeie misterioasă, Ileana îi atrage pe cei doi prin voalul aruncat asupra trecutului său. In timp ce gelozia lui Mavrodin este provocată de un misterios fost-iubit al acesteia, care se dovedește a fi chiar Barbu, al doilea bărbat își pune întrebări legate de un anumit văr cu care aceasta a fost vazută sărutându-se în adolescență. Inteligentă, sensibilă și melancolică, nu e de mirare că Ileana i-a atras în mrejele ei pe cei doi bărbați.

„Cum ar fi fost viaţa noastră? Nu mă gândesc deloc la trupul ei; e destul de uşor să cunoşti şi să uiţi un trup. Dar mă gândesc mai ales la prezenţa ei, la magia ei ascunsă. O zi, o sută de zile, zece ani cu fiinţa aceasta frumoasă sau mai puţin frumoasă, blondă, înaltă, cum o fi, sub acelaşi acoperământ, alături de tine, zi după zi, zi şi noapte! Cum ar fi lucrat magia ei asupră-mi? Cum m-ar fi turmentat prezenţa ei?… Orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, până la descompunerea finală.” (fragment)

„Nunta in cer” este o „Maitreyi” autohtonă, în care Maitreyi a luat numele de Ileana. Este, incontestabil, același mare imn de iubire, aceeasi puritate de sentiment si o aceeasi fina si ciudata substanta din care este modelata eroina. Exaltarea lirica se transforma insa in epic vioi, exotismul preferat in valori comune, mult reale si expresive. – Octav Sulutiu

  • Podurile din Madison County”, Robert James Waller

Waller a publicat şapte volume, însă ”Podurile din Madison County” a fost cel mai cunoscut al său. Cartea a fost vândută în 12 milioane de copii, după ce a fost tradusă în 35 de limbi. Romanul a fost ecranizat în 1995, în rolurile principale fiind distribuiţi Clint Eastwood şi Meryl Streep, care a primit o nominalizare la categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” a premiilor Oscar. ”Podurile din Madison County”, apărută în 1992, a stat şi la baza unui musical lansat pe Broadway.

Robert James Waller a spus că a scris romanul în doar 11 zile. El spune povestea unui fotograf al National Geographic care curtează o femeie căsătorită cu un fermier din Iowa, ce îl ajută să fotografieze podurile din regiune. Filmul regizat de Clint Eastwood a generat încasări de 182 de milioane de dolari în întreaga lume, iar cartea a fost timp de mai bine de trei ani inclusă pe lista New York Times a celor mai bine vândute romane.

Volumul i-a adus o avere lui Waller şi a făcut din Madison County o destinaţie turistică.  După acest succes, scriitorul s-a mutat din statul natal, Iowa, în Fredericksburg, Texas, şi a divorţat de cea cu care era căsătorit de 36 de ani. Între cărţile semnate de Robert James Waller se numără ”Slow Waltz in Cedar Bend” (1993), ”Border Music” (1995), ”Puerto Vallarta Squeeze” (1995) şi ”A Thousand Country Roads” (2002), o continuare a ”The Bridges of Madison County”.

  • „Fiul risipitor”, Radu Tudoran

Romanul nu constă în actiune sau în poveste, ci în detalii și variațiuni. Lucruri aparent mărunte, dar care trezesc interesul lecturii.

Variatiunile întoarcerii, de exemplu. Părăsirea Evei este de fiecare dată atât de meschină, de mecanică și dezarticulată de orice sentiment, încât răspunsurile la întrebarea „Cum îl va primi înapoi de data asta?” alcătuiesc în sine un roman de suspans cu construcție involutivă, marcând regresul Evei de la dragostea senină din prima parte la dragostea amestecată cu ura, frustrare și resentiment de la sfârșit. Memorabil este construită reacția femeii la cea de-a treia întoarcere, când bărbatul este împușcat în încercarea de a ajunge la Eva: Tudoran prinde într-un stil aproape scenic trecerea Evei de la repulsie la curiozitate, apoi la milă, indiferență, compătimire cvasimaternă, și din nou la dragoste.

  • BIBLIA,

Biblia trebuie să ajungă în fiecare casă. Biblia este Iubirea! Într-adevăr, citești Biblia? Vrei să începi? Cum îți vorbește Dumnezeu prin Cuvântul său pe care îl citești sau îl asculți? Are ecou în tine? Recunoști că ți se adresează?

Îl rugăm pe Domnul nostru să înțelegem și să interpretăm corect Cuvintele Sale pentru viața noastră. „Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.“ (Lc 24,45). La sfârșitul circularei regăsiți câteva materiale pentru Duminica Sf. Scripturi. ”

”Dacă Evanghelia este într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuie să credem și să trăim conform ei, chiar și atunci dacă am face-o doar noi, singuri.”/Fer. Charles de Foucauld/

BIBLIA este cartea în care Dumnezeu îți spune cât de mult iubește oamenii pe care El I-a creat. Biblia, Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” Amin.

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_viata, #Recenzii_recomandari_carti_dragoste, #BM_B_P_Hasdeu

Top carti dragoste / BM B.P.Hasdeu. #Citim_impreuna


Un comentariu

Perle noi inaripate!


  • Zâmbiți, prieteni! Vin cu perle noi în iarnă…-
  • Un zâmbet nu întotdeauna înseamnă că omul este fericit, uneori aceasta indică că omul este … puternic! asa-s eu…
  • Doamne, dacă eu mănânc prea mult, fă-mi un semn! Poate și gazul va ieftini atunci…
  • Adevărul n-are termen de valabilitate! Oricum n-ar fi el alb sau negru, ăsta-i… adevărul pur!
  • Indiferent cât de stresant ți-e viitorul, principalul e că privind în urmă tu să fii calm…
  • Moldovenilor noștri li s-au promis deja atât de multe, dar lor la fel nu le este suficient…
  • Experții zic că viața a devenit mai bună. – Da, dar oamenii spun că a devenit mai greu. – Da, dar oamenii nu sunt experți…
  • Cel care te urăște, nu-ți respectă opinia și te blamează pentru că spui adevărul, – nu-l deranja pe el… Lasă-l să se chinuie cu ura lui… 🙂
    Timpul le șterge pe toate…
  • Adună opiniile altor patru-cinci persoane și obține dreptul liber de a nu gândi!
  • Reiese că Codul Penal… este doar o listă de prețuri!
  • Noi am uitat cu desăvârșire că înainte de inventarea internetului, oamenii uneori „luau la bot” pentru cuvintele lor.
  • O persoană care nu știe să-și gestioneze viața, după o sticlă de coniac știe deja cum să gestioneze statul
  • Anterior, din străinătate se aduceau haine de import, echipamente, discuri muzicale, și astăzi – doar virusuri
  • Știrile acum trebuie urmărite în fiecare zi. În caz contrar, poți afla brusc ce s-a întâmplat în două săptămâni și… să înnebunești…
  • O următoare luptă între politicieni în emisiune directă. De data aceasta, operatorii au fost primii care au început-o
  • Dacă credeți ca statul vă inșeală în mod constant, fără îndoială – nu doar vi se pare! Cu toate acestea, cei mai mulți oameni… oricum doresc Statul, și cât mai mult posibil, – în viața lor.
  • ”Statul” – un grup de oameni, care și-au desemnat publice interesele… personale… 😉
  • Toată ziua TV-ul prezintă dezastre, crime, nudități, hoți, discriminări și violență. Și filmele despre avocații umani care acordă apărare și sansă la viață nouă, acum le puteți viziona abia după ora 23:00. Împreună cu „Nu, pogodi”! Acolo fumează lupul!
  • Sunteți arestat sub acuzația apelurilor publice pentru răsturnarea guvernului existent! – Dar… Miluiți-mă, ce fel de apeluri publice? Toate acestea au fost într-o corespondență personală, privată în facebook! – Suspectule, angajații a cinci departamente de la trei servicii speciale îți citesc corespondența – și tu numești această corespondență personală?..
  • Atât de des ni se impun vise străine, încât uităm de cele reale…
  • Creativitatea nu se limitează la titluri / funcții/!
  • Poate cineva să explice de ce cei trei mușchetari în frunte cu D’Artagnan, cei care au contribuit în orice fel la trădarea reginei lor, l-au apărat pe primul ministru al puterii ostile, care l-a ucis pe cel mai bun agent al prim-ministrului lor și a dezertat de pe câmpul de luptă – pentru asta eroii sunt buni, iar patrioții Franței, în frunte cu Richelieu – negativi?
  • Fiecare al doilea moldovean e psihopat, fiecare al treilea suferă de șizofrenie, și doar zece din 100 își pot controla pornirile! Ultimii au caracter și puterea de a combate răutățile interioare.
  • În Moldova principalul e să fii acuzat! Strivit, eliminat, extirpat din societate. Iar motive, acuze – se vor găsi imediat, și fără comandă. Și scuipă lumea pe demnitate, chiar și prietenii, și colegii tăi
  • Nu mai căutați minuni! apropiați-vă, de oglinda, zâmbiți-vă larg… Sunteți, cea mai mare minune din lume!
  • Medicul a spus că sportul îmi va adăuga câțiva ani de viață și este adevărat. Am făcut 10 flotări și mă simt de 90 de ani
  • Există minuni, care schimbă în cel mai serios mod viaţa, şi uneori se petrece ceva neobservat de alţii, o mică şi banală magie cotidiană, dar şi ea va aduce fericire, poate nu atât de globală, dar totuşi la fel de palpabilă în sufletul tău.
  • Dragă Moș Crăciun. Nu am nevoie de cadouri de la tine, dimpotrivă, vreau eu să-ți fac un cadou, doar vino, și te rog să ridici tu singur cele trei capre de la serviciul meu. Sunt vaccinate și instruite să meargă la veceu…
  • Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – Împreună Şi durerea a devenit o parte ca şi o necesitate a vieţii noastre suferinde. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!
  • Trotuarul alunecos ucide complet cultura vorbirii…
  • Patriotismul nu se termină dacă n-ai un mandat!- Intr-un partid nu trebuie sa sezi cuminte și să-ți asculți liderii. Deputații se adună pentru sfaturi concrete pentru inițierea unei misiunî in SLUJBA POPORULUI si nu al unui lider sau deputat oricare care visează să creeze cultul personalității! – O greseala enormă a liderilor politici, a celor ce ‘stau ca marionetele’ în scaunul parlamentului. ”Tu mie – eu ție, al treilea de rezervă, adică, „scuip pe popor în cazul când un coleg nu e de partea mea”!!!
  • Din păcate, în Moldova există un analfabetism general. Citești unele comentarii, și începi să te îndoiești, dar ei, în general, au mers la școală, au citit vreo carte, sau au primit cei șapte ani de acasă?Generația care a cumpărat diplome, cu siguranță, a trecut deja la muncă…)
  • Nu întreba ce poate face țara ta pentru tine. Doar nu ești funcționar și nici deputat…
  • Trebuie să fii părinte pentru a înțelege că o baterie descărcată poate nu doar să deranjeze, ci și să te bucure…
  • Etatea – nu e un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste… Și – Demnitate.
  • Oamenii sunt pictorii propriului lor tablou al vieții, doar că la fiecare pânza e pictată cu culori diferite.
  • Vrei să Trăiești în această lume? – atunci trăiește și bucură-te, și nu umbla cu o mutră strâmbă și nemulțumită, ca și cum Lumea ar fi invizibilă. LUMEA o concepi Tu… în creierul tău
  • În ciuda faptului că sunt genială și perfectă, autocritica este la fel punctul meu forte. 🙂
  • Mândria ia gloria ce i se cuvine lui Dumnezeu şi o dă omului. Mândria este în esenţă închinare la propria persoană. Orice am realiza în această lume nu ar fi posibil dacă Dumnezeu nu ne-ar permite sau nu ne-ar susţine. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”(1 Corinteni 4:7). De aceea Îi dăm lui Dumnezeu slava, gloria…. Amin.
  • Perle_Cugetari chiar si amuzante de Svetlana Vizitiu! – aveti grija, drepturile imi apartin!
Portret S. Vizitiu in ulei de #EduardStahi
Zdob si Zdup@fratii Advahov merg la Eurovision! Uraaale!


6 comentarii

Dragi parinti, copii… Patria mea


Părinții mei, Vasile și Teodora VIZITIU /2008/

       Recent am revenit dintr-o călătorie din Africa, și din avion:

La sosirea Acasă                                                                              
Inima a tremurat, tremurat…
Iată, sub aripa Chișinăului…
Săracă, dragă Patrie, în vise mă purta…
Acoperișuri cu concavitatea gri.
Vualul țevilor împrăștiat rigid,
Un verde palid cu culori râzând
De-un soare roșu, grâu pârlit…
Elemente create de om.
Ocazional, doar în scurte călătorii,
Iată, văd Floreștii acum,
Nu mi-am luat rămas bun de la speranțe.
Că există o ușă către altă viață.
Plină de recunoștință,
Abecedar fără de experiență
În timpuri triste,
Miere cu viespe…
Patria mea! Viata, cât de puțin,
Dată acestui pământ,
Nu mă întristează.
Și, mă voi crede pe cuvânt.
Totuși eu sunt ea, pentru totdeauna,
Nu-mi poți lua viața de la tine…
În diasporă nu m-am integrat,
Nici în Uniune Europeană…
Stropi din valurile unui Răut liniştit
În amintirea suprafeței line.
Eu am plecat pentru totdeauna,
Dar în Moldova rămân…
Am îmbrățișat-o,
I-am zis „Așteaptă”!
Oricare muritor are nevoie
De-un loc în mormânt…
Nu este totul pierdut,
Și-aici e colțul meu,
L-am ales din timp…
Alerg mereu la el…
La mormântul tatălui meu…
( ”Patria mea”, S.Vizitiu, ianuarie 2022) 

  • Un an în urmă, într-o zi de 11 decembrie 2020, m-am trezit cu un sentiment ciudat de frică și anxietate (cu toate că trăiam cu ele toate viața). M-am ridicat din pat, am băut un ceai din flori de tei, și am mers la policlinică, aveam bronșită, testul la covid negativ. Trezindu-mă din rândul la medic, am văzut câteva apeluri nepreluate de la sora mea, cu mesaje. Apoi, a telefonat, și ezitând, a scris… ”vezi, că tata nu mai este”.

Mai departe, îmi amintesc strigătul meu, medicul care era peste mine și telefonul spulberat. Apoi, au început fiorii groaznici… Dar, în cele din urmă, eu întindeam timpul… ca să nu-mi văd mama plângând… Și pe tata în sicriu… Mi se părea, că atâta timp cât nu îl voi vedea, e undeva pe-acolo, dar… viu. Groaza m-a posedat. Groaza! Iar la ora nouă au venit mama și frații și am plecat la tata, la Ritus, apoi la biserica de la porțile Sf. Lazăr. Aveam o frică să întru in salon. Eu negam, refuzam realitatea. Nu este posibil așa ceva, poate medicii au încurcat ceva și e în comă? Au întrat copiii mei, pentru ei această pierdere a fost una prima din viață – una conștientizată.

Tată, iartă-mă! este atât de teribil, că nu poți să mă susții și să ai milă de mine. Cum să-mi revin din această pierdere de tine? Cum mă vei liniști și vei calma durerea mea, cum vei împrăștia temerile mele? Dar fratele, sora, cum și ei fără de tine? Funeraliile fără lume, condoleanțe și cuvinte frumoase la adresa ta online (ți-ar fi plăcut să le auzi), și ca urmare – pustietatea.

Și pocăință, remușcările, din nou pocăință… Ce-i important e că timpul nu șterge nimic, cu trecerea lui se face și mai dureros pe suflet. Ne lipsești, tată! ❤ 

Feciorii cei buni adaugă şi cresc numele părinţilor lor şi-l fac fără de moarte, iar feciorii cei răi ocărăsc şi sting numele părinţilor buni”./Miron Costin/

     Toată viața am așteptat că atunci când copiii mei vor crește, eu voi fi liberă. Și nu constă în faptul, că eu vreau să-mi schimb radical modul de viață sau că… nu-mi iubesc copiii, pur și simplu, doresc să scăp un pic de povara responsabilității, să-mi îndrept, în sfârșit, umerii. Gândul, că nu te mai reține nimic, deja îmbată. Dar, nu este normal, iubirea neagă asemenea visuri, mereu vei simți responsabilitatea pentru cei dragi…

Acum voi spune, vă rog, nu mă lăsați în pace…

Ce regret, e că dacă am reușit ceva sau nu, fie nu voi face niciodată, nu e pentru că în jur toți sunt monștri sau sunt eu o scorpie, – e doar din cauza că în interiorul meu nu mai am putere…

  • Anii de experiență se simt totuși, și înțeleg că nu aș dori să întorc ai mei 20 – da, atunci ești tânără, atrăgătoare, dar nu și în măsură să te descurci cu aceste resurse din prezent. Cineva e cu capul în afaceri, cineva naște copii unul după altul, cineva încearcă să le reușească pe toate și la 30 de ani, în fine se epuizează… Și, într-adevăr, noi nu ne simțim în această goană inutilă. Și doar este foarte important să-ți Auzi sinele, și necesitățile tale. E trist să realizezi, că trăiești viața altor persoane, impuse de scenarii străine, ca la serviciu, de exemplu, sau de regulile ciudate impuse de guvern… Trebuie doar să TRĂIEȘTI. Acum regret că rar am mers la mare, la munte, la natură, cu prietenii și cei dragi… Mă ajutați să recuperez timpul? 😀

Scenariul meu real a fost dintotdeauna: să fiu sinceră și cu mine și cu alții. Nu accept minciuna, în special, cea distructivă în relația cu sine. În viața noastră e foarte multă mașinărie, suntem ca automatele, și noi deja suntem ca roboții. Și fiecare cu gândacii lui în cap. Cu mobile și căști la urechi, nu vedem nimic în jurul nostru, nu ne ascultăm copii, cei dragi, prietenii, colegii… Să te oprești, să te pui pe gânduri și să te asculți – este sincer! ”Sufletul doare – e bine!” Oamenii au nevoie să se dezvolte. Merită să te privești cât mai adânc, în interiorul tău. Crizele sunt necesare în viața noastră uneori, pentru că prin ele noi ajungem la noi oportunități. O persoană celebră a fost întrebată, ”ați devenit popular, cum ați reușit?”. Și el a răspuns:”eu m-am pregătit bine pentru a obține victoria. Am mers spre ea 10 ani muncind”. Subiectul discutat era despre afaceri și despre ceea ce este deja tarziu să realizezi. Dar, oricum, trebuie să răspândești aripile și să acționezi! Nimeni – pe nimeni nu l-a deranjat să deschidă afaceri noi și căi de succes!

  • Eu (nu) regret că n-am întâlnit un om cu care s-ar fi putut trăi toată viața, și care ar fi putut trăi o viață cu mine. Au fost zeci de oportunități, posibilități, dar nu și ”acea” persoană… Nu ca tatăl meu…  După 50 – viața unei femei doar începe!  Ce tristețe, sau dorințe pentru un umăr ”puternic”? Este un mit. Visați la ceva mai productiv. Pentru început, calmați-vă, prindeți un alt gust de viață. Experiența este acumulată. Tinerețea nu a dispărut, în special, cea din interior. E șuperb! Este tocmai timpul – să faceți planuri noi și să le aplicați metodic… Să rămâneți mereu ceea ce sunteți. Important, e să nu dispară dorința de viață, să schimbați ceva, să realizați, chiar dacă nu întotdeauna funcționează…

Atunci când începeți să regretați vă distrugeți tot începutul feminin, timpul zboară, pleacă anii și puterile. Să fiți sănătoși și fericiți, o viață lungă să-aveți și în dragoste noroc și în tot ce vă înconjoară… Baftă!

Să fim umani! Oameni să fim, întotdeauna oameni! Cât de greu nu ar fi în viață, indiferent de provocări și problemele ivite pe capul nostru, niciodată să nu renunțați și să nu pierdeți fața umană, – nici o putere și niciun ban nu merită acest lucru. Bucurați-vă de fiecare zi, și de fapt, în viață sunt puține lucruri ne-ar deranja să fim fericiți… Goniți indiferența care bantuie molipsitor!

  • Despre memorie! Amintirea despre strămoșii (părinții) noștri constituie principala bogăție a sufletului nostru. La urma urmei, pentru nivelul de trai la care am ajuns în prezent, au luptat generații de oameni, cei care au creat și au dezvoltat societatea noastră. Și noi înșine – suntem o continuare directă a valorilor morale, istorico-culturale ale buneilor și străbuneilor. Memoria rudelor decedate, de asemenea, poate fi mult mai sacră decât memoria demnitarilor proeminenți din trecut. ”Sub fiecare piatră funerară există – o istorie mondială”, spunea Heine. Și, desigur, fiecare om este unic prin individualitatea lui, fiecare lasând amprenta lui în viață, o amintire a faptelor, gândurilor, aspirațiilor sale de viață. Anume generațiile trecute ne-au creat pe noi, cei prezenți, ne-au înălțat gândurile și sentimentele pân-la vârfurile înțelepciunii umane. De aceea, noi întotdeauna trebuie să păstrăm în amintire… amprentele frumuseții și înțelepciunii omenești, acea flacără care lumina viața celor plecați și care ne-au lăsat-o ca moștenire, iar noi o vom oferi urmașilor noștri. Omul se incadrează în această lume nu doar ca o ființă gânditoare și simțitoare, dar și ca o legătură într-un lanț dur etern care leagă trecutul și viitorul. Cu cât mai mult prețuiește omul memoria părinților, buneilor și străbunilor lui, cu atât mai mult el este conștient de locul său în această lume, cu atât mai mult simte responsabilitatea lui pentru viitor. În strămoșii noștri e rădăcina existenței noastre de azi, originile noastre de onoare, ale conștiinței, demnității și idealurilor noastre… 
  • Dacă omului nu-i place, cel puțin ocazional, să privească imaginile vechi ale părinților lui, și nu pune preț pe amintirea lor, e clar, că nu-i iubește sau nu a ținut la ei. Dacă omul nu iubește casele și străzile vechi ale orașului în care locuiește, fie și cu ”lacunele” istorice, e de înțeles, că nu are dragoste nici pentru satul sau orașul lui. Dacă omului îi sunt indiferente monumentele din istoria țării, bineînțeles, că el este indiferent și față de țara lui… Astfel eu înțeleg dragostea de Patrie…
  • Vă doresc, ca toate dorinţele să se îndeplinească. Și-acest an a fost greu, nu mai suportabil ca cele două recente, și cele cu miliarde dispărute etc. Mai departe, totul va depinde de noi. Dorinţa mea principală tuturor prietenilor în An Nou – să dispară Covid-ul, să deveniţi mai bogaţi şi să nu vă îmbolnăviţi! Zâmbiţi, distraţi-vă, şi goniţi la fund toate gândurile rele. Gustul fericirei dulci de mandarine şi spirit vesel şi magic ALĂTURI DE CEI DRAGI să fie cu voi mereu! Prieteni buni si mult noroc! LA MULŢI ANI! 

Despre casa noastră. În istoria tării noastre sunt multe exemple de negare ale trecutului. Noi deja nu o dată am distrus lumea veche, cu intenția de a crea alta nouă. Uneori chiar distrugând monumentele create de concurenții care nu se incadrează în ideologiile noastre politice… Și care este rezultatul? Poate e timpul să ne punem pe gânduri dacă este posibil să construim o casă de calitate bună fără un fundament dur? În opinia mea, răspunsul principal constă în atitudinea noastră personală față de o problemă. Cred că dacă în inimile noastre ar fi mai mult respect pentru persoanele în etate, pentru tradiții, atunci și viața noastră ar fi mai ușoară. În cele din urmă, atunci când simți sprijinul generațiilor, – începi să percepi obiectiv realitatea și… să mergi înainte devine mult mai ușor!

  • Mi-e dor de voi, parinți! 😥 

SVizitiu

 Pe măsură ce îmbătrânim, lista dorinţelor noastre devine tot mai mică şi mai mică, şi ceea ce ne dorim cu adevărat de Crăciun sau de Revelion, – nu poţi cumpăra nici cu oricare bani.

Comemorez amintirea persoanelor dragi care au decedat în urma covid în acesti an /2020-21-22/: tăticul meu Vasile Vizitiu, Mihail Ionașcu, Nicolae Sinchevici, Victor Sinchevici, Eudochia Taricaev, Serafima Senkevici, Ecaterina Cudreașov… Dumnezeu sa-i ierte, să-i odihnească în Dreapta Lui!

❤

Svetlana Vizitiu, Impresii blog


7 comentarii

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam


Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi! A fost un barometru și omul exemplu pentru mine. Căutările mele ulterioare pentru bărbatul drag, de fapt, au fost căutarea idealului pe care l-a întruchipat tatăl meu. Dar n-am mai găsit ceva asemănător… ca Vasile Vizitiu. Este o pierdere enormă pentru mine și apropiații mei…
Tata avea un caracter principial, un mentor înțelept cu suflet de țăran, muncitor și mereu pus pe treburi. Realizez cam târziu că întotdeauna mă uimea prin adâncimea gândurilor, o calitate minunată: să calculezi totul până la cel mai mic detaliu în avans și să cunoști pe cel cu care discuți în profunzime. Observam că și cei care l-au cunoscut, erau onorați să stea de vorbă cu el, și tata prin firea lui, era foarte apropiat cu cei mai simpli, nevoiași sau de la țară…
Nu mai sunt tânără nici eu deja, pot spune că copilăria mea se asocia cu tata: o personalitate unică: Decentă, principială, emoționantă și fără compromisuri, cel care alege partea adevărului și a bunătății. A fost un om foarte autoritar, și pricepea bine abilitățile și potențialul omului, avea propriul punct de vedere necontestat, și serviciul tatei avea doar de câștigat din acest motiv, întotdeauna luau locuri de frunte prin uniune, până și după anii ’90… Iar serile după lucru ades obosit, tata se închina mamei și ne asculta pe noi, copiii lui, tare ne iubea și mereu ne alinta cu daruri.

Tata înseamnă foarte mult, indiferent ce vârstă ar avea. Nu iei în serios viața, atât timp cât tata trăiește. După ce nu mai este în viața, ești în derivă o perioadă, și după aceea realizezi că ești tu cu tine, în fața a orice. Nu mai vorbesc de mamă. După moartea ei, simți ca ceva din Interiorul tău… se rupe…
Avem o tendință în țara noastră: noi foarte iubim să primim. Iar lui Vasile Vizitiu îi plăcea mult să dăruiască. Îmi spunea:„Sveta, tu să dai mai mult, și vei primi de zece ori mai mult.
Nu căuta pe cineva avut sau cu pile, Prieten să-ți fie!” – am memorizat cuvintele tatei și am fost surprinsă, câtă dreptate avea…

Mi-aș dori să mă întorc în trecut măcar pentru câteva clipe. La părinții mei, copilărie. Nu pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele momente în care am fost fericită și nici măcar nu știam…
Atunci cand omull se ţine de o Speranţă, disperarea nu se agaţă de el nici în clipele cele mai dificile…
Eu îmi doresc să fiu înconjurată de oamenii care știu să atingă inimile celorlați, pentru că așa era și tata. Omul care prin loviturile vieții a învățat să crească și a păstrat duioșie în suflet. Pas cu pas, prin amintiri am adunat cuvintele spuse de omul meu drag… În continuare voiesc să țin de sfaturile lui tata și voi realiza pe cât e posibil în țara mea instabilă, dar la care ținea enorm tăticul meu:
Mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care doar maturitatea o poate da. Doresc să fiu împreună cu oamenii de omenie. Cei onești care pot râde de greșelile lor, cei care și-au atins succesele și au rămas la fel de simpli în comunicare. Oamenii care realizează chemarea sa și nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea fără a o călca la alții. Care vor să fie de partea adevărului, dreptății și nu să se ascundă de nevoile celor care i-au ajutat cândva…
Sunt cele ce-ar merita o viață trăită. „Eu nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Mă îngrijorează invidioșii care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a-și atribui funcțiile, talentele și realizările..” Ferește-te, de astfel de persoane.
Nu vreau să discut despre titluri. Mi-a rămas puțin timp, să nu plângi. Să mergi la biserică, să te rogi pentru toți… Sufletul nostru mereu se grăbește, să ai grijă orice să faci cu cap!”
Și eu, fiica tatălui meu, urmez poruncile tatei, realizând totodată cât este de greu să o faci „cu cap” la noi… Deja nu mai am timp pentru activități absurde la care nu doar din cauza pandemiei oamenii nu se grăbesc. Nu-mi mai fac timp pentru persoane absurde care nu se comportă conform minții și visurilor sale.

Cineva pleacă, cineva vine… Se pierde, se găsește… În ultimul an mi-am pierdut multe persoane dragi, prieteni și cunoștințe. În sfârșit, am realizat că părinții noștri făceau tot ce puteau pentru noi. Chiar dacă aparent nu au făcut ceva măreț. Acum cu siguranță am înțeles că „cool” nu înseamnă cluburi de noapte sau să stai zile întregi la calculator, nu, viskey sau kola în pahare, ci un ten sănătos, somn normal și oamenii dragi alături de tine. Noi pictam pe câmpurile caietelor, concuram pentru cine e mai eminent, luptând „pana la prima picătură de sânge”, și spre regret, pe mulți deja i-am înmormântat. Rămânem cea mai experimentată și, fără supărare pentru ceilalți, cea mai progresistă generație. Am avut norocul să ne naștem până perioada în care copiii au fost lipsiți de libertate și dreptul de a alege. Ne-am obișnuit să nu ascultăm pe nimeni, să nu ne bazăm pe cineva și să nu așteptăm nimic de la nimeni. Noi, copiii anilor 60-70-80 suntem deprinși să facem totul singuri spre deosebire de cei de azi. Pentru că mai bine ca noi nu o vor face nimeni…

Nu te grăbi, nu te grăbi, fii mai calmă!”, repeta tata.

Nu mai doresc să mă supun celor care știu bine că nu se va realiza scopul lor decât pe raporturi și planuri de hârtie. Nu am timp pentru a lupta cu mediocritatea, le permit unora să creadă că sunt eu mediocră… Nu vreau la ședințe nu pentru că nu aud, nu vreau la întâlnirile în care ego-urile sunt pompate. Nici la adunări nesfârșite despre statut, legi, proceduri sau reguli interne, știind că totul e o fațadă pentru un trust cu oameni obsedați, și nu e ceea ce într-adevăr ar dori să învețe urmașii noștri…

De ce plâng? Nu e din cauza amintirilor, cuvintelor adunate. Eu plâng pentru oamenii dragi ce se pierd unul pe altul. Pentru copilărie zdrobită a copilașilor fără de părinți. Pentru bătrâneii ce mormăiesc în unison și care nu vor ajunge la etate. Fără de „dar” și „indiferent ce ar fi”. Dintr-un exemplu de încredere, o familie puternică care nu va exista pentru copii și nepoți. Din cauza celor care au încolțit unul în altul fraze cu glumele și poveștile lor, triste sau fericite. Dintr-o dragoste ruptă.

De ce mai plâng. Nu din cauza sentimentelor stupide împachetate în mine. Eu plâng la înmormântarea familiei noastre…
Eu plâng pentru tânărul întâlnit dimineața în drum spre serviciu. Cu ochii umflați și o glugă pe cap. Neprihănit și neîngrijit. Afumat și drogat… Și ducea un pachet cu lapte și un baton de pâine acasă. Pentru că nu mai are unde pleca decât să continuă să fie leneș, pentru că un loc de muncă nu va găsi în Moldova, motivul ar fi lipsa de experiență… Alți tineri vin și dorm, pur și simplu, pe banca bibliotecii. Bine că cu câteva clipe înainte a citit ceva din versuri, sau din proză, fie s-a bucurat de societatea bibliotecarilor discutând o temă oricare. Și cred că nu le-a trecut prin cap să le bruscheze că lucrează „doar bibliotecare”, precum în această săptămână au făcut-o la adresa mea doi funcționari publici.
Probabil că nu există întâmplări accidentale-n viață. Întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru ca să le deschidem ușile. Pentru ca și ei să ne poată salva într-o zi de cumpănă. Cu toate acestea, de multe ori acest lucru nu se face imediat, nici pe departe…
Îmi număr anii după moartea tatei și constatez că mai avem puțin timp pentru a trăi decât am trăit…
Am încă mult de învățat de la tine, tăticule, ceea ce am uitat, îmi voi aminti numaidecât…
Ne lipsești enorm, tăticule… Întreaga familie îți duce mult dorul, să știi… ❤

Mare onoare am avut să-mi fii Tată!
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în liniște. Te iubesc!

Svetlana Vizitiu, fiica ta

In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020)

Vasile si Teodora Vizitiu
Parintii mei scumpi
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/04/11/onoare-si-amintire-binecuvantata-tata/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/08/oamenii-nu-invata-cum-sa-moara/
Alte surse cu tata in viata:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/30/taticule-iti-multumesc-pentru-dragostea-ta/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/30/izvor-unic-parintii-la-multi-ani-taticule/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/


6 comentarii

Copilărie dulce amintire


Era neplăcut atunci când părinții își luau odraslele de lângă mine. Să judeci modul în care ceilalți tratează copiii cu varia dizabilități prin ceea cum reacționau copiii lor la persoana mea, desigur, nu este obiectiv. A fost de câteva ori, atunci când pe terenul de joacă copiii vecini nu doreau să se „joace” cu mine, pentru că eu vorbeam de parcă aveam gumă în gură. În acel moment îmi era dureros, și părinților mei – neplăcut, pentru că părinții acelor copii au susținut acest comportament de negare a personalității mele. În loc să le explice că Sveta este un copil la fel ca ei, îi luau repejor de mâini și plecau mai departe… Era obijduitor, cum credeți. Și, este înfricoșător să-ți imaginezi, cum alți părinți ai copiilor cu alte dizabilități mai grave – oameni nemediatizați, obișnuiți, zilnic retrăiesc asemenea clipe…

Am reușit să mă „descurc” singură, cu capul pe umeri, cu pumnii strânși… uneori gata de bătaie în apărarea mea, și nu numai. Nu mă puteam plânge des la părinți, îmi era rușine, dar nici nu puteam formula corect gandurile și emoțiile mele. Nu conștiențizam că există nedreptatea… Dacă le explicam ceva în felul meu, uneori nici ei nu reușeau să mă înețeleagă. Odată, am spus arătând la cap: „Tanti, bok-bok, lojka (lingură)!”, adică am primit câteva – pocnituri la cap cu o lingură de la educătoarea de la grădiniță, mă lovise tare, plângeam, și ea tot mai mult se înrăia, ca să-mi astupe gura. Trăiam mai mult cu frică de lumea înconjurătoare pe care n-o auzeam atât de perfect ca alții, – o eroare a medicilor la câteva luni ai mei de la naștere, atunci când mi-au întrodus supradoze de antibiotice (Streptomițină). Pare că mi-ar fi calicit pentru toată viața dacă nu moșteneam de la părinții mei dragi un caracter dur, ambițios și… chiar bun din fire! Realizez ca este așa… Doar că cu încrederea… stau prost în continuare.

Am reușit să fac față singură cu ambiția mea nemărginită, și părinții la fel mi-au fost de mare ajutor. Câte certuri din cauza mea au avut ei cu vecinii, și la școală pentru că cineva a suferit o urmă de la bombardamentele mele pe corp, după ce mă făcea „fâlfâită”, „handicapă” etc. „Posmotrim, kuda ona doidet” (Vom vedea unde va ajunge ea) – spunea o rusoaică cu trei copii care nu mă lasau sa mă joc la nisip, și eu, înghițându-mi lacrimile, de ciudă (aveam 4-5 ani) am împroșcat-o cu nisip. Ce credeți că puteam realiza eu la acești ani? Eu mereu țineam pumnii strânși în contratac, încordată și neliniștită… Părinții nu imediat au observat surditatea mea, abia după 4-5 ani, și eu am început a vorbi abia atunci… Părinții mei dragi, ei mă duceau la toți experții care să-mi trateze hipoacuzia / auzul, și dacă nu puteam desluși sunetele, în special, consoanele surde, atunci cum le puteam exprima corect? Tata încerca să mă facă să înțeleg sunetele, eu repetam la fel, dar nu era „cum trebuie”: unde să pun limba în gură? Așa? Și, așa? O puneam cum trebuie, și totuși nu era corect. Hai, că mergeam la surdolog, apoi la logopedă… Uneori mă prefăceam că aud, doar să ca scăp mai repede de medici. Și azi, continui să o fac, unele persoane oricum spun că eu mă prefac…

Cu anii, am realizat că cel mai bun tratament este experiența! Am început a înțelege oamenii și fără să-i aud bine (azi, nici atâta nu aud fără proteză, sau căști la TV). Caracterul și studiile au mare importanță! M-au salvat cărțile pe care am început a le citi de la 9-10 ani. În viața mea am citit zeci de mii, la școală și acasă citeam una după alta, și pe ascuns uneori, sub ogheal cu o lanternă: după ce am început să port ochelari, părinții îmi interziceau să citesc mult… Prima carte care m-a impresionat pe viață a fost de Elena IlinaÎnalțimea a patra” despre Gulea Koroleva, eroină în războiul hitlerist. Am fost atât de impresionată că o tot reciteam și mi-am făcut-o model. Nu neapărat să fie Gulea, astăzi veți găsi mii de modele mult mai interesante, dar atunci erau alte timpuri și citeam în chiriliță… Este o carte foarte interesantă, o poți citi de la zece ani, nu veți regreta să oferiți copiilor s-o citească în întregime și să aflați detaliile. E bine să ai modele de viață, de la care poți lua exemplu bun și să te inspiri la fapte mărețe. Eu atât de mult doream să fiu ca Gulea, că am început să mă înscriu la toate secțiile de perfecționare sau dezvoltare personală. Astfel, am finișat școala de pictură în clasa a 9, tot odată școala sportivă profil Gimnastică artistică (șpagat pot face și acum); făceam atletică ușoară, la competiții raionale o zbugheam la fugă, mai ales la estafete, și luam premii, desigur. Ce n-am mai făcut?

                       Eu cu fratii mei

După „pandemia” de filme indiene care acopereau toate casele cinematografice în URSS, am decis că nici eu nu dansez rău și… am început chiar a cânta într-o limbă hindi „rastălmăcită” de nimeni, dar cântam și dansam! – așa că luam premiile la toate carnavalurile de la Școala ruso-moldovenească din Florești până clasa a X. Colegii mă invidiau pentru că doar eu din clasă nimeream la aceste evenimente de revelion, iar mama mă chițea așa de frumos, mă înfășura în mătăsuri și podoabe aduse de tăticu meu din Arabia Saudită unde a fost el pe timpuri în deplasare. Eu, fâlfâită, daaa dansam extraordinar dând din fund ușurel, aici practica gimnasticii artistice era la nivel, mi-am făcut și o silueta frumoasă de model. Altceva? Am prins arta fotografiatului. Mergeam săptămânal la Secția de Fotografi mai la vale de casa noastră și învățam cum se fac imaginile, din care unghi și ce lumină sa punctez pe aparatul „Smena 8”, cum se prelucrează, cum se developează etc. Acum mă miră faptul că atât de clar îmi amintesc unele lucruri. Studiile foto mi-au prins bine și în prezent, atunci când filmez la varia evenimente culturale, precum a fost Clubul Impresii din viață și cărți în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, proiectul meu reușit. Am aflat despre atâtea personalități, nu mi-am făcut nicidecum relații precum cred alții, dar comunic cu câtiva dintre ei în continuare. Altceva, muzica – adorata sufletului meu, o ascultam de pe un magnetofon enorm cu o bandă rulantă care se tot rotea până se rupea uneori de atâta învârtitură. Eu puneam sunetul la maxim că se speriau vecinii de pe strada Pușkin, 24 (azi, Florilor) din Florești, baștina mea dragă… Vreau să spun că veți crește copii înțelepți dacă îi veți învăța arta cititului… Sportul, dansul, prelucrarea imaginilor și darul culorilor prin desene sau picturi…

Dar m-am abătut de la tema mea principală…

Ziua Mondiala a persoanelor cu dizabilitați – despre care oamenii cu greu își amintesc, doar cei care trec prin asemena dureri, doar cei care trăiesc alături de ei… E la 3 noiembrie, atunci când demnitarii își mai amintesc uneori prin mici donații pentru a-i uita pe timp de un an. Drepturile nu merg ca pe roată, cât n-ai turna apă din gură, e mai „util” să vorbească mult. Statul nu oferă tratamente sănătoase, statul n-are nevoie! Legile funcționează prost, mai mult pe hârtie, și suferă milioane de oameni în viață… Și după covid, câți invalizi vor rămâne, dar toți sunt siguri că anume vaccina e leacul… De carte, studii, cultură au uitat toți… Și gata, ești astupat la gură…

Dumnezeu să ne ierte și să ne binecuvânteze! ❤

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_viata_carti_blog


Un comentariu

Prezentare de carte poetică, BM B.P.Hasdeu 2021. Top-carti


Perioada contemporană rămâne perioada cea mai importantă şi cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii noastre pentru că și ea va deveni clasică. Clasicii au intrat, încă din timpul vieţii, în legendă. Au devenit scriitori – mituri. Cu toate acestea, scriitorii, poeții contemporani trebuie mereu reactualizaţi și chiar… promovați. Profesioniști în acest domeniu de informare și de promovare, fiți de acord, sunt bibliotecarii BM! Sper, să vă bucure noile apariții de carte poetică recent donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. Întrări noi, caractere noi, poezii de o rară frumusețe spirituală! Și cititorii, în rând după ele – să le lectureze!

  • Lora Rucan, Senină noapte. – Ch., 2020

    „Mamă a singurătății, boltă-amarnic înstelată / Ce îmi picuri oare-n suflet, ce otravă minunată,/ De îl simt ca pe un rege, rătăcit în al lui drum/ De himere și de vise — aprig, liric și nebun…” (Curge viața)

Volumul de poezii „Senina noapte” a apărut în vara anului 2020 și cuprinde 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Dedicat amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor versuri pentru copii.

Eu sunt întemnițată în propria-mi suflare,/ În propriul meu suflet, în dulcea mea suflare,/ În noaptea ce-ncălzește tot Universul meu,/ În noaptea care zboară spre bunul Dumnezeu.”

Poeta ne întoarce peste ani în trăirile sale intime de suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere. Sunt simțirile unei ființe feminine uneori supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice.

  • Ion Diordiev, Catrene pământene. – Ch., 2020

„O menire avem pe bătrânul Pământ / Să-aducem fericire prin fapte și cuvânt / Semenilor noștri și celor iubiți / Cum am putea să fim și noi fericiți?”

„Istoria scrisă la comanda puterii / Nu reflectă adevărul pe care vremea îl cere, / Ci minciuna dulce în preferata culoare, / Pe care o cere un om ori întregi popoare.” (p.47)

În decursul luptei pentru Om și omenie, pentru trăirea în adevăr și deplină fericire autorul „Catrenelor pământene Ion Diordiev evident nădăjduiește la o poezie cu Dumnezeu, la o poezie cu conotații metafizice de care se apropie pe încetul de decenii. Râvna etico-civică și metafizică, plină de credincioșie, îi fac versul limpede, cristalin ideatic și profund atitudinal-ezoteric… Oricum „catrenul a devenit pentru maestrul Ion Diordiev simbolul său de experiență literară și „refrenul” comportamentului actual întru ființă.” – Tudor Palladi.

„Nu vreau mai mult nimic decât ceea ce am / Zile și putere de la Bunul Dumnezeu. / Să merg pe drum modest, să n-aud:„Ham_ham!..” / Ca să mă abată de le drumul meu.”

Ion Diordiev a fost acela care prin „60-70” a menținut nestinsă flacăra aforismului românesc în Moldova din partea stângă a Prutului. N-a fost ușor. În primul rând, pentru că Ion Diordiev s-a născut și a copilărit în Transnistria, unde alfabetul latin și abecedarul în limba română erau împușcate launloc cu cei care le popularizau…În al doilea rând, pentru că la Chișinău, pe la începutul activității literare a lui Diordiev, nu știa nimeni de existența unui aforism românesc… De aici, aforsimul de proveniență mai folclorică al lui Ion Diordiev… Iar calitatea cea mai distinctă a aforismului său e că e mult. Altă calitate e că din acest mult pți să alegi și fraze de bună calitate.” (Efim Tarlapan)

  • Valeriu Stancu, Mântuirea prin necredință. – Ch., 2020

„Pentru că am furat inimi, glorie, inspirație, te iert, / pentru că am râvnit femeia altuia, te iert, / pentru că mi-ai dat har și eu l-am irosit, te iert, / pentru că m-ai răstignit pe crucea iluziei, te iert, / pentru că m-ai obligat să port povara cunoașterii, de asemenea, te iert,/ pentru că mi-ai interzis să văd / iar eu am văzut, / iarăși te iert./ Îți iert, Doamne, păcatele,/ finitudinea,/ singurătatea / p care le porți în sufletul tău increat / orizont fără margini / în marginea orizontului/ pustiu / ca un suflet de poet…” fragment din poezia „Visul, un pământ sfințit” (p.107)

Valeriu Stancu este unul dintre poeţii ieşeni cunoscuţi, graţie traducerilor sale. Volumul Mântuirea prin necredinţă include poeme scrise în ani diferiţi, de motive cristice (nu de subiecte creştine, cum s-ar crede, ci anume de texte în care apar motivele credinţei în Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaraţii cu valoare de moto: „Dumnezeul la care ne închinăm/ ni l-am făurit fiecare / după chipul şi asemănarea noastră”. Ele explică nu doar un crez poetic, ci şi un principiu general al credinţei de orice natură. Poezia lui Stancu e un act umanist prin definiţie: Subiectivă, egocentristă, ea vorbeşte, mai mult decât orice alt gen (nu doar literar, ci şi artistic), despre sine, despre lumea interioară, care, odată exprimată, devine un univers, un bun pentru toţi. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenţă altruistă, o lume dăruită lumii: „Hai naşte-mă, Doamne,/ E iarnă, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine…/ Hai naşte-mă, Doamne,/ Colindă să-mi fiu/ Că steaua pornit-a spre mine!”

Scriitura lui Valeriu Stancu este una modernă în substanță, nu în formă. Dovadă e în această secvență dintr-o poezie, care reverberează și proiectează emoții… Face să se cutremure înțelesurile lumii.” (Mircea V. Ciobanu)

  • Ion Mureșan, Izgonirea din poezie. – Ch., 2020

Poezia e cea mai tare dovada a existentei lui Dumnezeu„(Ion Mureșan)

„În ultima vreme scrisori tot mai insistente / îmi cer să hotărăsc/ vârsta la care voi înnebuni./ He, he mâine dimineață voi prinde un câine / roșcat de un / picior și rotindu-l deasupra / capului ca / pe o elice / cu adevărat o să mă înalț la cer. / Iată ce am știut dintotdeauna: cei care / își mărturisesc puterea / o fac prin mirosul de animal / sterp” (fragment din „Înălțarea la cer”, p.11)

Volumul de faţă oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010). Apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie, Ion Mureșan, poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (A. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic.

„Poetul e un altul, o ființă redusă la scheletul ei abstract, un arheu eliberat de carnea realității. Poezia însăși e o formă de purificare, dar și o povară ontologică, o boală congenitală, tradusă prin viziuni ale splendorii malefice, îmbibate de profetism…” ( Radu G. Țeposu)

  • Ionel Căpiță, Vinul, Via, Veșnicia. – Ch., 2020

Cinstește vinul, dar nu-ți păta cinstea” ( Ionel Căpiță)

Volumul surprinde cu sinteze versificate despre veșnicia viilor moldovenești și de pretutindeni, precum și a produselor acestei binecuvântate plante, vița de vie…

„Alungă-ți necazul, frate,/ Lasă-ți grijile-ntr-o parte,/ Ia un vin de sănătate/ Că-i mai scumpă decât toate. / Zi-i de dor și zi-i de jale,/ Așa cum inima-ți spune,/ Pune-ți viața ta la cale,/ Orice zi e o minune./ Ridică paharul vieții!/ Orișicând și orișiunde,/ Jalea s-o-nghită nămeții,/ Amarul ia și-l ascunde,/ Nimeni să nu-i dea de urme! („Ridică paharul vieții” pentru Alic Zaporojan, p. 210)

Născut pe 1 iunie 1949, Ionel Căpiță se trage dintr-o familie de vrednici țărani români, mama Agripina, tată – Ioan, din comuna Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, județul Hotin (azi Briceni), care au dat viață celor cinci copii… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. În repetate rânduri s-a învrednicit de trofeul „Antena de aur”, la concursurile desfășurate la TV Națională; a fost nominalizat laureat al revistelor „Literatura și Arta”, „Natura”… Din 2011 Ionel Căpiță exercită funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei.” (Vlad Pohilă)

  • Petre Popa, Templu pentru rugile mele; Cod. – Soroca, 2020

De-ar mai ține Cerul, să am de ce agăța icoana” (P. Popa)

Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie în 2020-21: ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”.

Mamele fiilor poeți/ țin cărțile lor sub pernă,/ alături de acatiste, rugăciuni – / de cărțile sfinte./ Așa îi ajută pe fii/ să meargă înainte! / E îndeajuns ca fiii, când merg la culcare, să-și pună sub cap / pernă de la mama,/ și, mare mirare!/ Mamei, când i se face sete de apă. / dar zace la pat,/ îi vin puteri/ ca să-și ia singură cana…” („Mama poetului” din ”Templu pentru rugile mele”)

Destul!/ Timpul urii nu se consumă niciodată/ pentru cei care nu cunosc aritmetica iubirii,/ Ea nu se împarte la doi, ci se înmulțește,/ dacă e adevărată,/ și atunci nu se mai sfârșește.” (fragment din „Destul” din cartea „Cod”)

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.

  • Insula timpului:  4 poeți din Ucraina și Rusia / Antologie. – 2019

Antologia include 4 tineri poeți din Federația Rusă și din Ucraina. Trei dintre ei sunt de expresie rusă (Vladimir Korkunov, Galina Râmbu, Ecaterina Derișeva), iar unul este de expresie ucraineană (Lesyk Panasiuk). Traducere de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu.

Dragi cititori! Nu ratați volumele prezentate din fondul BM ulterior venim cu noi cărți, cu autori și scriitori de suflet! Veniți la Bibliotecă și cereți să le citiți pe viu, – e mult mai util și pentru vederea și gândurile voastre, decât memoria roboților a tehnologiei săturate! 🙂

#Prezentare_Svetlana_Vizitiu, #Top_carti #Impresii_viata_carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca_Hasdeu, #Lectura_BM, #Chisinaul_citeste, #Dezvoltare_personala, #Poeti_basarabeni, #Poezie_romaneasca, #Personalitati, #Poezia_sufletului

Intrari noi de carte poetica, 2021 la BM B.P.Hasdeu. Foto S. Vizitiu


4 comentarii

Un curcan nu ciuguleste intr-un loc


               – Viața noastră…

Noi nu prețuim

Viața în mod corespunzător,

Cheltuim darul lui Dumnezeu

Fără tâlc – repetăm, zeci de ori;

Nu putem lupta

Cu lenevia noastră,

Până nu izbucnește

Incendiul la fereastră…

Un curcan

Nu ciugulește într-un loc,

Te-impune

Să realizezi ceva –

La-un foc!

Să prinzi la minte,

Abilități, maturitate!

Să ai ambiții,

Cu responsabilitate!

  • Să faci ce este interesant,

Să nu aștepți-

În-zadar,

Ploaia cu bani!

Acel ce știe de valori;

Cu sinceritate,

Merge în drumul său…

Sunt puțini înțelepți

Printre noi,-

Care economisesc din timp

Sau – repară erori…

Cel care, cunoștințele

Distribuie generos,

E un om bun –

Cu măduva pân-la os…

Prea târziu ajunge

Gândul la noi,

Că Viața ne e dată

Doar o dată,

Nu suntem zei…

Tot, ce ni se întâmplă,

Depinde de întelepciune, –

Fie de – a noastră vină…

Și, viața e doar Una!

       (14 decembrie 2019)

                    – Puțin e să iubești…

Nu e suficient

Să iubești o persoană,

Trebuie s-o respecți,

Cu a ei viață să trăiești.

Să poți respira

Împreună cu ea.

Uneori să auzi

Ceea ce nu poți

Să spui…

Puțin e s-o găsești,

Principalul e –

Să n-o pierzi!

(decembrie 2019)

                      – Nostalgie

Urmează despărțirea

Triste zile, ca de obicei.

Anii de viață

Cu un auriu șal –

Au zburat într-un val…

Este greu să spui „Adio”

Și câmpului,

Și frunzelor ruginii…

O mare dorință –

Să-auzi un „Vino”!

Doar că

Nu mai poți reveni…

Toamna deveni

Din nou tristă,

Cu arborii-n somn

La a ta prispă.

Natura are legile ei,

Din nou

O altă primăvara promite

Să revină

Înapoi.

Cu alte persoane,

Cu alte impresii.

Și, de ce – atât de nostalgic –

Mai Doare?..

(2019)

        – Aș fi trecut pe lângă tine

Eu, probabil, aș fi trecut

Pe-alături,

Nu te-aș fi observat pe tine,

Dar țineai în mâni

un buchețel drăguț,

Evident că florile –

Nu erau pentru mine…

Le duceai cu atâta grijă,

Că m-a năpădit

Un gând hazliu,

  • E iubirea?

Sau, o parte

A romanului în ie?

Dar ochii tăi duceau

Primăvara,

Nu putea fi

Doar o întâmplare…

Eh, în piept brusc apăru

Gelozia –

O ridicolă și incurabilă stare

Din timpurile omeniei…

Mi-am dorit ochii tăi

Atât de puri și sinceri,

Să te cunosc din nou

Din primăvară-n iarnă…

La fel când eram mai tineri! 

Eu poate aș fi trecut –

În prezent, alături,

Să fiu lângă tine…

Dar florile tale

Evident că nu erau

Pentru mine…

(decembrie 2019)

 -Există – fapte ce nu pot fi iertate.

Cuvinte ce nu pot uitate.

Momente când un om – cândva apropiat –

Devine la fel de-îndepărtat…

Ne schimbă oamenii

Nu viața. –

Ne schimbă răutatea,

A lor vanitate…

Invidia,

Nu mai puțin, prostia…

Nu ai cum te salva,

Decât să-ți urmezi viața –

Visele și calea ta –

În Ea.

Departe de

Neprieteni

Care succesul tău nu-ți vor ierta…

Și doar cândva gândeam –

Că ei sunt a mea viață…

Câți nervi și lacrimi

În anii irosiți

Pentru cei –

Ce mă consideră un Nimeni…

În loc de lipsuri să te plângi,

Mai bine cu aprecieri s-ajungi!

Eu nu știu ce va fi mâine!

Dar am încredere în mine.

Că fericirea – e în oameni atenți

Unul față de altul,

Acesta-i secretul ei, al vieții…

Noi nu știm ce va fi mâine,

Să fie doar, pur și simplu!

Cu oamenii dragi nouă,

Și vouă!

Cu răbdare și respect reciproc!

(decembrie, 2019)

#Versuri pentru voi, oameni dragi sufletului meu! 

AMIN.

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_viata_carti_blog

#Versete_tomnatice, carte de subsemnată


7 comentarii

De ce oamenii nu se apreciază când sunt alături


Iată, vin mărțișoarele… Care unesc inimile iubite… Iată, există omul astăzi. Este alături. Este disponibil. Vrea să te vadă, să fie cu tine, să vorbească cu tine. Este deschis pentru tine. Azi are timp pentru tine. Și dispoziție pentru tine.
Păstrează căldură pentru tine. Și, mâine poate să nu mai fie. Oamenii sunt muritori sau, uneori oamenii pleacă, pur și simplu. Pleacă de la… Sau pleacă la… Uneori oamenii pur și simplu obosesc să aștepte. Se satură să joace în aceeași poartă. Uneori circumstanțele te fac să pleci. Uneori te îmbolnăvești. Uneori se-ntâmplă un accident la muncă. Și uneori altcineva mai important cere urgent timp și atenție. Nu este suficient…
Există astăzi, mâine nu… Atunci, de ce dacă poți scrie ”Bună”, tu – taci?De ce dacă poți să ridici telefonul și să suni, tu nu faci acest lucru? De ce dacă poți fi alături, preferi să fii singur? Nu cu mult timp în urmă, acum vreo 50 − 100 ani, se cerea mult timp până să primești o simplă scrisoare. Scrisoarea parcurgea săptămâni întregi, dacă nu luni întregi. Mai ții minte?
Îmi amintesc, eu singură scriam scrisori și abia așteptam răspunsul care venea săptămâni întregi. Astăzi, durează o secundă să primești o scrisoare! O clipă! Și încă clipă ca să trimit răspunsul! Dar oamenii tac. Ei nu scriu. Și nu răspund. O oră, zi, săptămână, uneori niciodată. Paradoxal, că găsesc timp să critice lumea pe sociale, zilnic…
Nu cu mult timp în urmă, ca să auzi o voce dragă, era necesar să parcurgi un drum lung. Obositor și greu. Sau să fugi la poștă, să stai lângă stand, să aștepți până îți vor face legătură… Îmi amintesc asta… Am trecut prin aceasta. Acum, durează doar o secundă să auzi vocea cuiva. Avem atât de multe rețele sociale cu conexiuni audio / video…
Posibilități tot mai multe, și – dorințe mai puține. Nu cu mult timp în urmă, pentru a vizita o persoană care trăiește în zonele opuse urbanismului modern, dura o zi de mers pe picioare. Fostul iubit cândva venea la mine pe bicicletă din alt oraș doar ca să mă vadă, să stea jumătate de oră, să se țină de mână, să-mi împărtășească căldură. Azi, asta durează doar 30 de minute. Dar, acum omul rămâne acasă, și nu pentru că e pandemie…
Unul din multele ciudățenii ridicole ale site-urilor de matrimoniale moderne: cerințele pentru cei aleși / indică să aibă o sedere în aceeași zonă, iar traiul în țară vecină este considerat un obstacol pentrui întalniri! Cum au început oamenii să se teamă de obstacole și depărtări!
Nu cu mult timp în urmă, dacă îndrăgostiții erau la distanță mare departe unul de celălalt, a durat ani de zile pentru a vedea persoana dragă. Sau însemna – niciodată… Acum, sunt câteva ore cu avionul. Sau de la vreo două ore cu mașină. Dar omul ′′nu poate′′ să-și ia o săptămână din programul său ′′ atât de încărcat. Sau nu poate ′′scoate′′ din bugetul lui câteva mii pentru un bilet. Și rămâne acolo unde a fost. În singurătate. El se lipsește de întâlnirea cu cineva care încă este alături. În timp cât așteaptă. Încă disponibil.

O stilcă de apă la supermarket valorează 2 lei. Într-ul restaurant sau hotel, aceeași sticlă poate costa 7-8 lei. Într-un aeroport sau în interiorul unui avion, depășește 10-15 lei. Sticla este aceeași, marca este aceeași, singurul lucru care se schimbă este locația. Fiecare loc dă valoare diferită aceluiați lucru. Când te simți lipsit de valoare sau crezi că nu ești apreciat la adevărata valoare, când totul în jurul tău te minimalizează, schimbă-ți locul nu sta acolo! Găsește curajul să-ți schimbi mediul și să mergi într-un loc în care ești prețuit pentru ceea ce ești și cine ești cu adevărat! Înconjoară-te de oameni care chiar îți apreciază valoarea! – Niciodată nu te mulțumi cu mai puțin!
În viața fiecărei persoane, apare momentul în care este gata să dea orice ca să spună ceva, doar să audă măcar un cuvânt, o voce, doar să vadă, doar să întindă mâna, doar să rămână aproape și să tacă; dar acestea azi se vor sparge de Imposibilitate.
Din ce în ce mai mulți oameni se trezesc singuri dimineața, gătesc și își beau cafeaua singuri, iar serile inventează lucruri ca să stea mai mult timp departe de casă. Bagă lucrurile în mașina de spălat și mențin o ordinea care, în general, pe nimeni nu deranjează. Pentru că nu are cine.
În favoarea cui – își face omul alegerea pentru ca să nu scrie, să nu sune, să nu vadă, să nu vină? În favoarea mândriei sale? În favoarea autosuficienței? În favoarea orgoliului și confortului său? În favoarea unui alt morman cu bani? În favoarea siguranței tale? În favoarea autoapărării, securității sale?
Când sacrifici pe cineva din motive “altruiste”, pentru că nu suporți să-l lași să te aștepte, e posibil să ajungi tu cel sacrificat…. Cel care așteaptă…
De ce – nu se apreciază oamenii atunci când încă sunt alături? 😥 – La ce mai e nevoie de… mărțișoare?

Să nu pierzi Credința…

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_Viata_Carti_blog


11 comentarii

Persoane inutile


Multe afaceri se fac pentru proprietate, nu și pentru dezvoltare de care moldovenii au mare nevoie în prezent… Pentru filantropi: Atunci când ajuți pe cineva – fă-o în liniște, fără mare tam-tam, și public. Ai ajutat, acum dă-o uitării. Altfel gestul tău nu mai are nicio valoare! Tragedia e că noi nu putem rezolva problemele noastre de stat; apelăm la vecini, care dau din umeri de uimire de prostia noastră umană… Ce să-i faci, așa suntem deprinși să așteptăm pomană fără a realiza ceva util acestei  mici țări… Noi, în continuare  putem doar să strigăm, să invinuim fără a înțelege cum stau lucrurile de fapt și niciodată nu ne punem în locul persoanei pe care o criticăm. Ne irosim timpul cu cei care nu ne iubesc, și viceversa…  Da, și este foarte ușor să dăm sfaturi, atunci când nu ne privește personal. Iar în cazul când președintele nostru a fost ales de poporul majoritar, „soarta” lui o decide un grup de persoane împotriva cărui acest mare popor nu poate face nimic, doar să comenteze pe rețele cât de prost este, și o fac după ce l-au votat chiar ei… Ne irosim jumătate de viață pentru regretele din trecut, pentru a spurca pe cineva, și nu facem nimic pentru a schimba lucrurile pentru viitor. În fiecare zi ne trezim cu ceea… că mai avem o șansă. Dar, unicul obstacol – suntem chiar Noi!

#Moldovene!  –Tu numai te-ai născut, nedorit de societate, ești agreat oricum, și lumea te tolerează, dar unde să te bagi, în viață – mii astfel de situații:

La grădiniță, toate bolile ai îndurat, ești încă mic pentru a fi util cuiva, la școală eminent, acasă ajutor, pentru a primi fărimituri din dragostea cuvenită… Iubit, crescut de părinți cu grijă și afecțiune, dar nu și de stat, acele persoane fără simț și noțiune…

Lecții la școală, cursuri, studii superioare, pentru ai face mândri pe părinți de tine, te-ai stăruit atât de mult, și ai pentru ce să fii de cineva respectat, dar s-a întâmplat să devii… surd, nu din născare, – eroare birocrată, în medicină se mai fac greșeli, malpraxisul va dăinui întotdeauna, ca oamenii proști ce nu se știu ca atare…

Ai realizat cum măștile se poartă atunci când vrei să fii util, nevoie mare să te stărui, să înveți să te poclonești și nu odată, în fața șefilor care nu recunosc succesul decât al lor, din nou te-ai dat seama cât de uzate sunt măștile lor…

Nici în familia ta nu poți avea drepturi, se bagă societatea și aici, impozitele și facturile comunale crescând pe măsura nevoilor corupte ale demnitarilor; te vor pune să achiți pentru aerul pe care îl respiri, te vor folosi prin votul tău cap-coadă atâta timp cât ești supraglomerat cu problemele tale… fără a te susține nici prin lege… Vei fi depășit de adversitate și adevărul apare prea târziu, suflat de vânt și de prietenii zburați pentru totdeauna în UE… Deputații se luptă între ei, au grijă să fie în vârf, le este indiferent ce simte omul simplu, nici nu vor crede că ești normal atunci când le arăți erorile sau îți exprimi doleanțele tale, e bine de menționat cum te blochează pe rețele de socializare ca și cum ar fi un joc la grădiniță de copii. Ce să mai vorbim de colegii lor mai inferiori?

Nu ai nimic acum, nici prieteni, nici colegi, care să te ajute, atunci când ești plin de nevoi și mai să nu respiri, și doar ai fost util cândva, când au avut nevoie de tine, nu ai ratat, ai împărțit ce ai putut și cu ei, – dar este de-ajuns să rămâi om pentru ei, ce aștepți altceva? Fii serios. Ești handicap, nu meriți să fii normal, nici chiar sub spaima fricii de dumnezeu, credința undeva la ei – la fundul mării…

Să-ți fie recunoscutor nu este nimeni obligat, în lumea aceasta fiecare-i pentru sine, te-a ajuns ori nu, în cele din urmă? Ești prost ori te prefaci? Te-ai confruntat cum ai putut, pe nimeni nu obijduind, mereu întrând în cârca lor, – ai nimerit-o? Sigur că nu… Tu ești într-adevăr prea simplu! Nici să vorbești nu poți, deci nici să simți ca-atare… Ești un nimeni.

Târziu ai înțeles, iubirea e o infecție, tu oferi tot ce poți din sufletul tău, de ce ești în stare, și mai departe – deja ești de prisos, a cincia roată la căruță, – mereu vei de înlocuit, și la serviciu, și în dragoste eternă…

Dai ce poți, și crezi că mai poți da, dar uiți că timpul zboară și… îmbătrânești, atunci când vine schimbul generațiilor care te vor coborî din meritul tău, de orice poți tu oferi în schimb, dar nici experiența, nici profesionalismul nu mai sunt utile…

Și doar simți din nou că mai ai de oferit, prin firea ta în mod normal, ai energie, minte plină cu idei, proiecte în prag de realizare, te lupți să fii convingător, dar ești nevoit să lași brațele jos, – nu trebuie la nimeni… Legea bumerangului predomină totuși. Ai trecut prin asta, și indiscutabil, știi că funcționează… Cel mai important e că nu aștepți bumerangul, Tu ești Om printre oameni, și „ne iartă, Doamne, greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Domnul exista!

Persoane inutile… Auzi, cum sunt dați afară cei nevoiași din propriile lor case pentru că un funcționar cu bani și case pretinde la același loc sau lot… TV-ul e plin cu știri și mesaje pe care le auzi parcă, dar nimeni nu știe ce urmează, nimic nu funcționează… În casă o bătrânică, bolnavă, cana pustie, un ceai cu leacuri n-are cine-i oferi, poate s-ar găsi cineva pentru bani dacă ar fi angajat… Va pleca ea în tăcere, în neființă, amintindu-și câtă lume a ajutat personal, cu grijă și necondiționat, și cât de puțin a luat de la viață pentru sine, și – nici un vinovat,.. așa e soarta. Ca la moldoveni…

  • Ce lume ambrozivă. Ambrozie de care n-ai scăpare… Ferește-te de Covid, nu ne molipsi, poartă mască, nu e glumă atunci când susții că nu există și… singuri mori de coronavirus…
  • 15 februarie — Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
    Doamne- miluiește-ne!

Svetlana Vizitiu Impresii

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_carti_blog, #Republica_Moldova, #Societate, #Atitudine


11 comentarii

Muzica o comanda cei cu banii


Există momente în viață când realizezi: Sunt fericit! Te simți în vârful satisfacției și autorealizării – ca om. Fie, la odihnă, și ai timp să admiri frumusețile naturii…  Și oamenii noi… Eu. tu. noi – trăim! – Respiră adânc, privind arborii într-un sătuc de rai… Codrii. Norii. Florile, lacul și verdeață peste tot, și nimeni mai mult decât… gândurile mele despre cei dragi. – E fericirea! – Hrăniți-vă cu dragoste și prindeți clipa! Omul se naște pentru a trăi, nu pentru a se pregăti de viață. Să fii tu însuți într-o lume unde toți doresc ca tu să corespunzi cerințelor lor sau să faci ce vor alții, este deja o realizare uriașă! Nu lăsa sentimentele să te piardă. Observ multe persoane care deja nu mai simt nimic, fac totul mecanic, încearcă a iubi, a spune ceva frumos, dar nu simt nimic în același timp, sentimentele s-au răcolit într-o societate în care valorile nu se mai regăsesc…

  Am prins razele solare, la san. Codru

Moldova rămâne a mea, este o familie, copiii mei, nepoțelul, săli de concerte, galerie de artă, biserici, biblioteca, și câteva case la care vreau mereu să merg, și pot merge. Toate celelate există pentru mine ca ceva în paralel, fără să mă intersectez… Dar, în această viață, ceva totuși se petrece în paralel, și ceva întotdeauna lasă urme – intersecții…

Ce înseamnă să fii tu însuți în lumea noastră? Pentru fiecare e diferit. Cineva rămâne a fi el însuși plutind cu fluxul, altul se grăbește împotriva lui și fiecare rămâne cu sinele său, pentru că aceasta și este esența.

Să fii tu însuși – este un blanche-card împotriva porcăriei și atitudinii ticăloase față de oameni în societate.  Cică, ei nu mă acceptă, și eu sunt cum sunt persoană mare, respectați-mă ce n-aș făptui, și dacă nu sunteți de acord, ești eliminat din echipă sau concediat, cică pentru discriminare socială ). Fii politicos, bine instruit și nu deranja oamenii să trăiască, iată aici este deja mai interesant…

Vreau ca oficialii să corespundă acelei imagini care este specificată în legislație, dar în schimb ei – vor să fie ei înșiși, să fure și să-și umple buzunarele. Codul penal prevede ca oamenii să respecte normele comportamentului stabilit, probabil legiuitorii cer prea mult.

Doar că puține persoane găsesc un echilibru și mijlocul de aur. Fie că alergi după toți fără a gândi ce-ți dorești, fie, scuipi pe toți, si te comporți fără a respecta pe ceilalți și societatea în care trăiești, ca apoi să numești asta „acceptați-mă precum sunt”! Ar fi mai potrivit să ironizez la temă, dar nu pot și nici nu vreau… Toți cei care n-au găsit sensul profund în această „muzică” – pur și simplu, nu s-au maturizat.

Muzica o comandă cei care au bani! Va dura mult timp până în Moldova ceva se va mișca în acest sens. De aceea, și avem nevoie de utilizatori și mass-media, de discursurile și comentariile oamenilor normali din popor pe rețele sociale, pentru a atrage atenția la problemele care într-adevăr există. Și aici, să fim atenți, există prevederi explicite care stabilesc regulile de joc pentru influencerii din țară. Fie că sunt legi sau reglementări interne ale breslei, jurnaliștii trebuie să le respecte.

Referitor la Covid_19. Oamenii nu vor să creadă, chiar și atunci când pierd pe cei dragi sau prietenii. Este ca o cursă de stafetă prin veacurile de pandemii, pline de obstacole incredibile și de concurență bolnavă a tipurilor de moarte inexistentă, în care fiecare poate stabili propriul lui record, fie, cel puțin, să cadă într-o altă capcană insidioasă a politicienilor.

Trăim în acest timp, atunci când orice semn de stare proastă te face să gândești că ai Covidul. Ai simțit și tu acest lucru? Apreciez și admir mult medicii noștri pentru eroismul lor, pentru atitudinea lor sensibilă și atenție față de pacienți. În general, și medicii își riscă viața lor, salvează vieți, unii pierzând-uși viața lor. Închinare adâncă. Se pare că virusul parcă dispare, oamenii își vin în fire, încep să înțeleagă, adică sunt pe cale… Au rămas mici fenomene reziduale, dar și asta se va trece, ca și întreaga noastră viață în continuare… Cred în absolutul lor, gânduri, energie, vibrații.  La fel ca în moda pariziană plină de șarm și senzualitate! Bulinele romantice, tricourile clasice și sandalele cu vârful ascuțit – sunt doar câteva dintre elementele pe care le vedem pe străzile Chișinăului fără pandemie și care ne vor încânta privirile…

Svetlana Vizitiu, 2020


2 comentarii

Tatiana Bordeianu:„Mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți”


Atunci când merge prin țară, îi dau lacrimile. Și nu o știu de plângăcioasă. Dar așa cum spune și Tatiana, ceea ce a decis ea pentru acest mic stat, este un proiect pe care îl face un om o dată-n viață. Noi, toți, putem deveni fondatorii acestui proiect, și chiar realizatorii lui, spune ea. O dată și pentru totdeauna.

Pot remarca o evoluție în în felul în care e privită implicarea Tatianei Bordeianu și a colegilor într-un proiect social, asocierea de imagine cu o cauză socială, mai ales, responsabilitatea pentru cauza ce alegi s-o susții.

Frumusețea muncii acestor oameni, însă, tocmai în asta constă: Dă un sens vieții. Practic, ei sunt cei care care în această industrie a binelui sunt mari egoiști: dăruiesc și primesc înzecit. E mare lucru să vezi cum se face un PACE, când trăiești în țara lui „nu se poate”. E mare lucru să ai în jur doar oamenii foarte mișto, pentru că, prin natura muncii, te înconjuri de oameni foarte speciali, veniți parcă pe Pământ cu misiunea de a face lumea mai bună. Noi, râdem mult la birou și cu prietenii de situații hilare de care ne lovim, dar întotdeauna soluțiile apar din acest tip de interacțiune.

Problemele întâmpinate sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Constant apar probleme în obținerea celor mai simple la prima vedere de autorizații, sau licențe cu drepturi depline, chiar și un simplu permis de șofer necesită avize inexplicabil de dificile. Corupția predomină în toate domeniile, iar banul a devenit o valoare mai mare… Multe instanțe închise în nas, reveniri etc. Cea mai grea parte rămâne neputința noastră de a schimba lucrurile într-un timp cât mai scurt.

Atât Tatiana, cât și colegii ei de partid sunt transparenți privind munca lor pentru oameni. Problema este că oamenii au pierdut încrderea din vina partidelor anterioare, dar întotdeauna există soluții pentru a reuși, să dovedească prin fapte proiectul lor de a schimba lucrurile în societate… Prin întrunirile periodice, echipa ține constant discuții unde împărtășesc realizările și bucuriile, dar și obstacolele și problemele cu care se confruntă societatea. Transparența este principiul după care funcționeaza platforma PACE.

Tatiana are multe povești de spus în zona voluntaruatului, pentru că multe acțiuni le fac împreună cu oamenii care dau din preaplinul lor, – de caritate, merg în spitale, fac ateliere cu copii, cu tinerii sau cu Bunicii (proiectul președintelui V. Cavcaliuc)… Alături de echipa PACE sunt influencerii, muzicieni, producători, vedete TV, scriitori, profesori, medici, economiști, ingineri, sportive: sunt profesioniști în domenii variate și de toate vârstele.

Tatiana e convinsă că echipa în care face parte, asocierea aceasta e o formula câștigătoare, în opinia ei. O echipa formată din oamenii care râd sau plâng împreună, se enervează sau se bucură împreună, sau pe rând, au familii, prieteni, și uneori chiar petrec zilele de odihnă împreună, în scopul de a găsi soluții în aceste zile grele pentru țară.  Ei gândesc la fel, deși uneori separat. Oamenii când se gândesc la beneficiul poporului, ar fi bine de crezut de la bun început. De ce spune asta? Pentru că această neîncredere distruge toate planurile bune.

Când am realizat ce facem cu adevărat, ne-am zis cu toții și am zis lumii întregi:„Noi vrem să facem și facem un Bine. Indiferent de preferințele oamenilor pentru partide oricare. In acest sens, dacă vom fi printre cei la putere, nu vom împărți idealurile oamenilor în inegalități. Iar în Moldova, în primul rând, e nevoie de asigurarea beneficiilor economice pentru oameni și de o educație civilizată europeană! Nu mai e cale de întors. Îi provocăm pe moldovenii de pretutindeni, să îndrăznească să creadă în fortă proprie și în forța comunității, arătându-le că dacă aleg să se implice în reformarea sistemului, pot realiza ceea ce nu a reușit statul moldav în 30 de ani!”

Cele mai dificile probleme sunt cele care țin de lipsă de organizare și de mentalități. Pentru industria binelui, trebuie să oferim, să dăruim și vom primi inzecit. E mare lucru să vezi cum se crează un spital, de exemplu, sau o strângere de fonduri pentru cei bolnavi, fie, să adune tinerii voluntari pentru a curăți strazile de gunoi, etc… Oamenii nu au voință, sunt indiferenți, pur și simplu, și când se face bine, fac exact invers, critică la de mult binele realizat, ceea ce a devenit deja specificul unor moldoveni…

Avem mari lacune la capitolul relații internaționale. Acest domeniu este foarte amplu și include cam toate segmentele, doar că în dimensiuni globale. Sînt șefa Departamentului Relațiile Externe și Integrarea Europeană în cadrul PACE. Misiunea noastră este să valorificăm toate oportunitățile de promovare a țării noastre și să devenim parteneri de încredere pe plan internațional.”

Ce mai poate spune ea despre „țara lui nu se poate”, despre cum se impart timpul și inboxul ei, cine ajută în Moldova, promovează cauzele bune, pune piedici ONG-rilor, prejudecăți. Despre enervări și frustrări, inegalități, absurs birocratic, politicieni, legi, oameni buni, voluntari și cum se construiște o comunitate, Tatiana poate relata ore întregi, și merită să fie ascultată.

       Adunate din copilărie și în continuare vorbe bune direct de la T. Bordeianu:

„Primul alfabet pe care l-am învățat, a fost slavona veche, din cărțile de rugăciuni ale bunicii mele ucrainence. Ea citea cu voce, iar eu, în sinea mea, mă prefăceam că citesc, până am realizat că chiar știu să citesc. Asta a fost tare de tot.”

La vîrsta de trei ani a mers la grădiniță. Și nu-i plăcea nimic acolo. S-a decis că va copilări mai mult pe la bunei, deoarece îi plăcea să comunice cu oamenii de la țară, cu cei în etate, să le asculte amintirile  din timpul războiului, învățămintele lor de viață.  Era într-un fel – un ascultător perfect ale acestor persoane cu poveștile sale de viață..

Am fost educată în spiritul corectitudinii, a egalității, a onestității. Din această poziție de soră mai mare, am înțeles ce înseamnă responsabilități și că adevărul iese mereu la suprafață. ” Și este primul copil dintre cei șase în familie, mai are 2 surori și 3 frați. Egalitate 3 fete și 3 băieți. Mama este contabilă de profesie, tatăl veterinar.  Mama – uraineancă, tatăl moldovean. Tatiana consideră:„ Limba mea maternă este română”

Tatăl mereu îi spunea încă de când Tatiana era mică: „Dacă ești corect, onest, înveți și te dezvolți intelectual, – nimeni, niciodată nu te va putea doborî”. Educată în acest spirit, Tatiana la toate inițiativele și activitățile sale – pune la bază valorile transmise de părinții ei. A devenit ceea ce este Ea astăzi!

  • „Era anul 1999. Fusesem desemnată învingătoarea unui concurs de poezii la emisiunea Clipa Siderala. Am venit să îmi ridic premiul și astfel am cunosctut-o pe Geta Burlacu, care atunci era prezentatoarea emisiunii. Văzînd Geta că am vorbit în fața camerei de filmat fără nici o dublă, a rămas impresionată cumva și mi-a zis că trebuie să studiez la facultatea de jurnalism. Eu eram în clasa a 9-a atunci. Vroiam să studiez limbi străine.

După liceu, bineînțeles, am ales facultatea de Jurnalism și Comunicare Publică. Dar nu m-am oprit aici, deoarece probabil datorită injustițiilor observate în jurul meu, am decis să mă înscriu la facultatea de Drept. Așa am ajuns magistru in Drept Internațional.

Am foarte multe pasiuni, interese. Îmi place să cunosc aprofundat ceea ce mă interesează, probabil curiozitatea jurnalistului din mine, astfel am studiat mai multe domenii, și tot în acest mod am ajuns la decizia de a mă implica în politică.

Ca fiecare femeie, s-a schimbat percepția mea asupra lumii din momentul în care am devenit mamă. Mamă de fetiță.  Ea este bucuria și realizarea mea cea mai importantă. Ea este cea care îmi dă curaj și inspirație.

În general ador copiii și găsesc mereu în comunicarea cu micuții inspirație și motivație. Cred că fiecare copil este special. Dragostea și atenția pe care o dăm copiilor, va da rezultate în timp. Este ceea de ce ei au nevoie.

Am copilărit in zona Codrilor Moldovei. Am absorbit fiecare picătură a frumuseții acestor locuri, care pentru mine sînt cele mai frumoase. Descoperind Moldova. Codrii Moldovei. Cele mai frumoase locuri. Doresc să promovez frumusețile Moldovei în toată lumea!

Chiar recent am vizitat locul de baștină al tatălui meu, Temeleuți, Călărași, țărmurile râului Bâc. Un loc pe care eu îl consider aproape magic.

Buneii materni au locuit în Hârjauca, Palanca, raionul Călărași. Acele locuri au rămas mereu în memoria mea ca fiind de o încărcătură energetică importantă.

Recomand vizitarea mănăstirii Hârjauca, raionul Călărași.

Am citit mereu și cam tot ce găseam. Am crescut cu acest hobby. Nu cred că am o carte preferată, sau care m-a marcat. Am citit literatura universală clasică, literatura română. De fiecare dată cînd deschid o carte, este o nouă descoperire, o nouă galaxie. Sînt absorbită de fiecare cuvînt, de fiecare descriere, de fiecare personaj.

M-a marcat lectura: „Prinț și cerșetor” de Mark Twain, „Mizerabilii” de Victor Hugo, „O viață”, de Guy de Maupassant, „Colț alb” de Jack London, „Ion”, „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, „Artefact” de Ioan Mânăscurtă, – cărți care pot fi citite la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu unde apelez mai des. Îmi aduc aminte cum o „căram” pe mama de la Călărași – să mă aducă la biblioteca B.P. Hasdeu ca să citesc cărțile lui L. Rebreanu pentru concursul “La izvoarele înțelepciunii”. A fost prin 1997-1998.

Am citit multe din filosofie, logică, psihologie.

Cred că fiecare rînd citit, fiecare pagină, cuvînt după cuvînt, mi-au construit personalitatea, m-au ajutat să înțeleg lumea și mecanismele ei de funcționare.

Îmi place să citesc din politologie.

Și am ajuns la politică.  M-am implicat în politică recent, pentru că am obosit să văd ce se întîmplă în jurul meu, să mă revolt în sinea mea și să nu acționez.

Am considerat că e timpul să mă implic. Am considerat că am o pregătire intelectuală suficientă care să îmi permită această implicare. Am înțeles la un moment dat că oamenii care au ceva de spus, nu au curajul să o facă, în acest mod le lasă spațiul celor care nu prea au nimic de spus, dar nu le lipsește curajul. De asta și avem ce avem.

Mi-am adunat întreg curajul și am venit să fac parte din cea mai tînără și profesionistă echipă de politicieni care a existat vre-odată în Republica Moldova. acest partid s-a format în aceeasi perioadă cînd eu aveam primele gînduri de implicare în politică. Așa a vrut universul probabil.

L-am întîlnit pe liderul nostru, dl Gheorghe Cavcaliuc, pe care îl consider unicul lider politic demn să conducă țara noastră.  M-a impresionat prin intelectul său, prin profesionalismul și dăruirea de care dă dovadă. Nu m-a convins atât politicul,  cât m-a convins omul acesta. M-a convins că eu trebuie să mă implic. Rezonez cu viziunile politice ale Partidului Acasă Construim Europa (PACE.)  Sînt convinsă că echipa de oameni profesioniști din cadrul PACE, care au decis să se implice și să își aducă fiecare contribuția cum poate la bunăstarea Republicii Moldova, vor reuși.

Sînt astăzi în politică pentru că vreau sa fiu mîndră de țara mea. Vreau, să nu mai vreau să plec de aici.

Și îndemn fiecare cetățean cu spirit civic să nu fie indiferent, să se implice în toate procesele care pot influența calitatea vieții. Fie la nivel local, fie regional, fie național.

Schimbarea începe cu fiecare din noi. Să aducem Europa la noi acasă. Sa nu mai căutăm tărâmuri promise, dar să ne implicăm și să construim noi.

De ce politica? Deoarece am găsit aici o echipă și un lider care are aceleași viziuni ca și mine. Deoarece, consider că sînt foarte multe de făcut în politică, pentru ca oamenii de pretutindeni să se simtă mai confortabil în mediul lor.

Este nevoie de vizionari în politică. De oameni care au un bagaj intelectual ce le permite să facă față acestei misiuni aprope imposibile.

Cu siguranță, noi nu doar promitem, noi facem, și aceste sunt directivele cele mai obiective PACE:
– Reducerea birocratiei; excluderea rândurilor la instituțiile publice; reintegrarea țării; depolitizarea funcției de primar; Integrarea Europeană; vot electronic; în Economie -Impozit pe venit 0% pentru agricultori; reducere 150% din taxe și impozite; credite cu 2% pentru agricultori; subvenția timp de 3 zile; întreprindere de producere în fiecare sat; industrializarea țării; independența energetică; Social: 10% din PIB pentru educație; triplarea salariilor medicilor; credite pentru studii cu 10%; servicii stomatologice gratuite pentru bătrîni; schimbarea gratuită a acoperișurilor din Azbest; compensarea a 30% din medicamente pentru bătrîni; credite ipotecare cu 0% pentru familiile tinere; în Justiție: dosarul electronic va reduce definitiv corupția în sistemul juridic; concedierea judecătorilor ce au pierdut dosare la CtEDO; sancționarea triplă a funcționarilor ce blochează venirea investițiilor; pachet social motivant pentru structurile de forță și aplicarea legii

„Am avut dintotdeauna tangențe cu mediul de afaceri internațional și pot afirma cu certitudine că tot ce înseamnă internațional in RM, întîmpină dificultăți și neclarități. Este nevoie de cunoștințe vaste teoretice și practice, de o voință majoră și de un plan de acțiuni bine determinat, pentru a implementa aceste schimbări atît de necesare. În echipa PACE sîntem acei oameni, care studiază toate aspectele problemelor nesoluționate, sau stagnante ale țării noastre, iar în programul nostru venim cu un set de soluții viabile pentru toate segmentele. Deseori rezolvarea unei probleme majore este foarte simplă și necesită doar voință. Partidul PACE a apărut ca o necesitate stringentă în societatea din R.Moldova. Domnul Gheorghe Cavcaliuc, un profesionalist desăvîrșit în domeniul său de activitate anterior, a sesizat incapacitatea politicienilor actuali de a oferi cetățenilor Republicii Moldova siguranța și stabilitatea de care au nevoie. A fost ca efectul bulgărului de zăpadă. Pe dumnealui, l-au urmat alte personalități cunoscute în Moldova, cu aceleași năzuințe Denis Roșca, Alexandru Grumeza, Galina Cotorobai,Ludmila Chistruga, Alexandru Stratan, Alexei Sivunic, Valentina Geamana, Vitalie Raducanu, Nelu Arnaut, etc. Cu proiecte noi și intenții curate de a ne unifica forțele și a scoate țara noastră din impas…”

Gânduri și alte expresii de Tatiana Bordeianu:

  • Înainte de a te plânge pe viață, răspunde la întrebarea simplă. – Tu ce faci ca să fie mai bine în jurul tău, în comunitatea ta?
  • Dezamagirea cetatenilor in politica e la maximum. Stim si de ce.
  • „Workout. Eat well. Read books. Be smart. Work hard. Be correct. Respect yourself and respect the others. Respect the environment. And the planet earth will be a better place.”

„Antrenează-te.. Mănâncă bine. Citește cărți. Fii deștept. Muncește din greu. Fii corect. Respectă-te și respectă-i pe ceilalți. Respectă mediul. Și planeta Pământ va fi un loc mai bun.”

  • La muți ani fericiți, fiica mea. Ești universul meu. Aș vrea să te văd mereu fericită. Aș vrea să pot să îți fiu mereu alături. Vreau să știi că tu mi-ai schimbat configurația existențială. Îmi ești cel mai bun profesor, cea mai bună prietenă. Love you.
  • Există oameni care îți dau aripi. Există acei oameni care te inspiră. Ei există. Este important să îi găsești.
  • Partidul Acasă Construim Europa – Partidul care poate aduce schimbarea în R. Moldova. Poate întrezărim lumina la capătul tunelului juridic.
  • Separarea puterilor în stat este postulatul care stă la baza unui stat democratic precum Republica Moldova.
  • Oamenii PACE pe care îi tot acuzați, sînt unica speranță a RM de a scăpa de tot gunoiul ascuns sub covor de-a rîndul anilor. Acești oameni și-au unit eforturile și își dedică timpul și energia pentru a dezvolta RM. Vă rog să dați dovadă măcar o dată de civilizație, dragi concetățeni. #PACE
  • Stiți de ce, dragi politicieni sînteți luați în derîdere și ați devenit subiect de pamflete?
    Pentru că vă lipsește corectitudinea și coerența. Pentru că spuneți una și faceți alta. Pentru că întoarceți legile cum vă convine. Or, vorba veche a lui Gheorghe Urschi: “Cineva e cineva, dar cineva nu e cineva”.
  • Ipocrizia. Minciuna. Sunt cuvintele ce descriu politicienii care s-au tot perindat pe la tribunele politicii moldave. Am decis să mă implic în politică, pentru că am obosit de ipocriți. Adevărul, dreptatea și onestitatea sînt valorile în numele cărora am fost educată, și pentru care am fost educată să lupt. Voi deconspira și denunța toate minciunile întîlnite pe parcursul traseului meu politic. Este diferență între adevarul omis și minciuna fațișă. Măcar asta ar trebui să învețe unii.

Date scurte biografice: Tatiana Bordeianu – Jurnalist, Jurist, magistru în Drept Internațional, Fashion Designer, poet, consultant internațional în afaceri și investiții, mamă, cetățean responsabil, femeie drive și șoferiță excelentă!

P. S. Cu Tatiana mă cunosc din 2003, prin fiică mea care cânta pe-atunci pe la concerte și Tatiana era prezentatoare la un post TV cunoscut în Moldova. Cu fiica au devenit prietene, apoi Tatiana mult timp a locuit în Italia cu familia ei, a născut o fetiță, și chiar a reușit să creeze în Italia un brand de modele cu vestimentație modernă #Flower_Ferre… O fire foarte energică în continuare, la fel e pornită în organizări creative în industria promovării și de publicitate externă a Moldovei. Dragostea de patrie a întors-o înapoi, și iată cum vine că, ați ascultat povestea ei… Cu viva PACE!

Svetlana Vizitiu, 2020

Alte Surse : https://www.facebook.com/flower.ferre

 


Un comentariu

Solidaritate femină


Discuție într-o rețea socială:

Marcel scrie o postare:

  • Eu consider că să – lovești femeile – este foarte rău!

Comentariile:

Aliona: Marcel, sunteți un misogin și urâți femeile. Nu m-am așteptat la așa ceva de la Dvs.

Marcel: Aliona, de ce așa? Eu, dimpotrivă, ador femeile.

Aliona: Eu văd cum ne iubiți. Nu sunt oarbă. În postarea Dvs, predomină cuvintele „a lovi femeile”. Bărbații ca Dvs, Marcel, – sunt, pur și simplu, o rușine a umanității moderne.

Marcel: Aliona, dacă veți citi încă o dată postarea mea, veți observa, că eu sunt doar împotriva violenței!

Ninela: Aliona, el crede că dacă a adăugat în textul lui uriaș de misogin cuvântul „rău”, poate minți cititorii. Un șovinism tipic masculin!

Abdulla: Hei, Aliona, eu te-aș freca bine!

Aliona: Marcel, credeți că dacă sunt fată, nu știu să citesc? Mă grăbesc să vă dezamăgesc. Am studii superioare. Sunt un psiholog de talie mondială. Mă cunoaște întreagă Europa. Și Dvs, ce ați realizat în viață? Constructor? Un bărbătoi care nu vede mai departe de penisul lui!

Marcel: Eu, într-adevăr, sunt patronul unei firme de construcții. Dar de ce considerați că acest fapt mă umilește?
Rodica: Alionușca, nu pierde timpul cu acest mizerabil. El oricum nu va înțelege nimic! Cu astfel de bărbați doar castrarea va ajuta!

Maria: Așa, așa, Aliona! Bagă-l pe nenorocit…! Să-l i-a Covidul!

Patriția: Fetelor, haideți să-l dăm în judecată pe acest mizerabil! Cât se poate să-i lăsăm nepedepsiți? Sper să-l apuce coronavirusu…

Marcel: Gata. M-ați convins. Mă dezic de cuvintele mele!

Aliona: Adică, acum vreți să spuneți că a bate femeile este bine? Așa și am știut că sunteți violator ascuns și chiar pedofil!!! Corect a propus Patriția să vă dăm în judecată. Eu deja am făcut o captură de ecran a discuției noastre. Așteaptă deja o citație în judecată, mizerabilule!

Marcel: V-ați ieșit din minți? Ce pedofil sunt eu pentru voi? Am două fiice!

Aliona: Adică, la Dvs în familie sunt cel puțin trei victime ale violenței în familie? Soția și două fiice. Sărmanele fetițe. Îmi imaginez cum le torturați!!!

Cristina: Aliona, eu sunt soția lui Marcel. Soțul meu este un om bun și un tată minunat. Vă rog frumos, să opriți această intimidare!

Aliona: Cristina, aveți sindromul Stockholm. Deși, ca o mamă aveți tot dreptul să vă protejați pe sine și pe fetele Dvs de un tiran în casă. Eu în fiecare zi ajut femeile nevoite să treacă prin așa ceva. Voi ajuta și pe Dvs. Dar pentru acest lucru este necesar să prindeți curaj, să luați fetele și să plecați de la acest abuzator mai departe.

Patriția: Fetelor, alăturați-vă grupului meu „Să le protejăm pe Cristina și fiicele ei!”. Strângere de fonduri pentru un avocat vărsați pe cardul mei, aici…

Abdulla: „De ce nu vrei să te frecat cu mine, Aliona? Eu-s nimăritat și mare de bogat!”

Cristina: Vă rog, Aliona și Patriția, să-mi lăsați familia în pace!
Aliona: Fetelor, se pare că aici situația e mai șubredă decât bănuiam. Cristina nu putea să scrie așa ceva. Sunt sigură că soțul ei scrie pentru ea. Doamne, sper că mai este în viață. Cine cunoaște adresa lor? Trebuie să mergem imediat la poliție!!!

Ludmila: Am eu o mătușă aici, la procuratură. I-am scris deja.

Aliona: Mulțumesc, Ludmila. Sper că-l vor închide pe 20 de ani.

Patriția: el doar peste 20 de ani va ieși și din nou se va apucă să violeze, doar castraree!!!

Ninela: Nu-i nimic. În închisoare, repede îl vor transforma în fetiță. Va înțelege atunci, cum ne este Nouă!

Gheorgan: „Noi aici repeda din oricine fețișoară facem. Numa… transferați banii pe tilifon”

Abdulla: Aliona, eu trei zile n-am frecat pe nimeni, vino la mineee!!!

Aliona: Da tăceți, blin, odată cu toții, spurcații dracului ne/rusofon!!!

Moderatorul rețelei de socializare: Contul lui Marcel Haha a fost blocat pe timp de o lună pentru instigare la ură internațională

August, 2020

P.S.: Internetul nu unește. E o adunătură de singurătăți. Împreună, dar fiecare e singur. O iluzie a comunicării, a prieteniei, a vieții… Din singurătate, unii critică pe alții doar pentru ca cineva să le acorde… o atenție cât de mică… Oricum, trăim într-un stat de drept. Doar că în Moldova unele persoane au mai multe drepturi, și cineva mai puțin, și ce-i mai greu de suportat, – e indiferența totală

V-am redat relațiile interumane dintr-o rețea socială, cum unele persoane unite într-un acces de furie să știrbească imaginea oamenilor buni…

Principalul în viața de familie este să înveți să închizi ochii la timp și… să-ți imaginezi o cascadă… 😀

Fericirea nu o cumperi, e o stare de împlinire alături de cel drag. E ca și cum luna si soarele s-ar contopi într-o lumină difuză de asfințit. Atunci e timpul contopirilor și a declarațiilor în soaptă. Pace și fericire tuturor celor cu inimă bună, neatinși de virusul urii, lăcomiei și abuzului.

Svetlana Vizitiu, #ImpresiiBlog

😀 😀 😀


3 comentarii

Lucruri uitate


Trecutul porți nu are, spre regret,                                                               

Atât de mult vrei să te-întorci, ades

Lucruri uitate să-atingi, să ierți –

La timp – pe oamenii ce nu i-ai înțeles…

Pe cei, ce-n suflet au lăsat o urmă;

Cei ce s-au stins și s-au aprins în stele;

Ieri, dăruiau iubire, azi – lumină,

Urmărindu-ne cu grijă între vreme…

Regret că la trecut nu am cheiță,

Cu timpul nicidecum nu mă-nțeleg,

El zboară dincolo de orice iță,

Cât mi-aș dori de viitor să-l leg…

(SV, 24 iulie 2020)

Ce-a fost – a fost. O pagină trăită – a trecut și – redată între timp. Nu am regrete, nu am voie. Poate doar, tângesc după unele momente de-atunci. Când se putea liniștit, fără să te gândești la nimicuri, să pleci în orice republică la odihnă și, în același timp, să nu te simți o străină printre străini. Azi, ca să pleci undeva, ai nevoie de viză, de pașaport, de timp îndelungat pentru acte. Este greu să te adaptezi la atâtea schimbări…

În general, nu-mi place, atunci când despre epoca sovietică se vorbește extrem de urât. Pentru că eu am trăit în acea, probabil nici pe departe ideală, perioadă. Și-acel care pune linie și discriminează absolut tot ce s-a întâmplat atunci, taie și tot ce-a fost bun în viața mea. Dar, am avut și clipe frumoase, am muncit cinstit și eram mândri cu ceea ce facem. Epoca a finișat. Cultura noastră, din păcate, se distruge. Au fost și atunci greutăți. Însă, oamenii erau mai sufletiști, mai amabili, nu aroganți precum azi – la tot pasul. – Fără diviziuni de naționalități, ca o singură familie. Tot ce-a fost bun în URSS, nu poate fi șters! Oamenii deștepți, totul ce-a fost bun din trecut – trebuie să lege de viitor. Fără acest lucru, nu poți dezvolta un viitor demn. Fără fundament, totul va eșua, și este sortit să se prăbușească. Vedeți și voi, ce se întâmplă în prezent. Cine astăzi beneficiază în urma conflictelor dintre fostele republici URSS? În primul rând, dușmanii țării noastre, și cu cât vor fi mai multe discordii între noi, cu atât vom fi noi mai slabi spiritual, cât și în economie. Cui trebuie, cine beneficiază? Da, ei sunt cei care fac tot posibilul pentru a distruge mentalitatea și unitatea noastră! Nu rămâne nimic sfânt, nici omenie, vedeți și voi… Oamenii nu se schimbă. Se schimbă măștile, peisajul, show-ul demnitarilor… Esența rămâne aceeași

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤


2 comentarii

Natalia Vâlcu:„Cine scrie pentru bani, slavă, eu – pentru liniște și armonie sufletească”


„În amintirea jurămintelor făcute, cine-s acei scriitori, personaje ale minţii noastre? Singure şi neputincioase?”

    La vârsta de zece ani, îi moare tatăl, după scurt timp moare și mama, și Natalia a fost înfiată de mătușa ei, o soră de-a mamei sale. Nu i-a cunoscut bine nici pe bunei, iar fratele îi povestise un caz cu ei de pe timpurile războiului hitlerist:„Aşa, precum beciul buneilor din curte avea dimensiuni mari, mai toţi vecinii veneau şi se ascundeau aici atunci când loveau bombardamentele în satul lor. Beciul există și azi, dar este într-o stare dezastruoasă, nu are cine repara…”

Natalia Valcu din Crocmaz

Plouă cu multe virgule/şi vreau să vin acasă/ să văd ce faci tu Nistrule?/ cu prea-frumoasa ta aleasă/ în nori acoperi genele salcâmului/ şi vreau să vin acasă/ să simt tânjirea drumului/ şi cărarea cu flori ce nu-i atât de deasă/ impăengeniți îmi sunt ochii/ şi vreau să vin acasă…

Copilăria Nataliei: „A fost interesantă și plină de peripeții”, căci s-a născut pe malul Nistrului și mai tot timpul îl petrecea pe acest mal jucându-se cu copiii din vecinătate. Mânca ades bătaie de la mama pentru că putea să nu mănânce de dimineață, doar să calce nisipul Nistrului toată ziulica. De atunci, ea adoră natura și tot ce-o înconjoară. Îi plăce nespus de mult să pescuiască, o pasiune moștenită de la tata, de când era mică.

O absoarbe liniștea în timpul pescuitului, atunci când Natalia reușește să lege niște rime pentru următoarele poezii asociate gândurilor sale. O fire tânără, firavă, visătoare și inocentă în suflet, Natalia greu se adaptează acestor timpuri cu inovații și tehnologii informaționale atât de rapide în mintea ei care se confruntă cu clasicul din visele sale… Mărturisește că dragostea pentru poezie i-a fost inspirată din copilărie, și prin lecturile la școala din satul ei, pe care le facea în perioada vacanțelor. În presa scrisă, a debutat în numarul 11-12, din noiembrie-decembrie 2017 al almanahului „Sud-Vest”.

Un glas cu dor cerul-nflorise

nimic de-al meu amor nu ştiusem

şi de atâta ploi cheia se-negrise

speriată de singurătate

cu uşa încuiată ramasem

cu noaptea de trei zile dorm

şi florile iubirii le culeg orfană

ele îmi spun o vrajă ai pus s-adorm

că uşa să se deschidă că o vicleană

vede cum tăcerea în câmpuri se-aruncă

ne deschide şi se-nmoaie în faţa noastră

bine ai venit – jumătatea mea din stâncă

lângă uşa mea dezbrăcată în noaptea cea albastră…” (Natalia Vâlcu)

          Natalia VÂLCU s-a născut în anul 1988, în satul Crocmaz, raionul Stefan Vodă, Republica Moldova, într-o familie de țărani Petru și Liubovi Vâlcu. Are un frate mai mare Viorel. A absolvit școala medie din sat în 2006, și în 2007 urmează studiile la Drept, Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În 2013 obține diploma de jurist, dar lucrează temporar ca îngrijitoare de teren în satul de baștină. Mirele ei Iurie Taranenco cu care vor juca nunta la 20 decembrie 2020, este nevoit să muncească peste hotarele Moldovei ca tencuitor (pentru a agonisi ceva bani…)

Peripețiile în copilărie. O istorie aparte ar fi legată de suferința broaștelor din sat grație curiozității naive a Nataliei. Acum ea zice că „toată viaţa o să-mi cer ertare de la ele, ce să spun, eram copil, şi de fiecare dată nu luăm gândaci – rime – ca toată lumea, ci anume „colorazi”, le puneam frumuşel în cârlig. Precum luminau la soare, ademeneam broaștele cu „vraja mea” şi cât ai zice peşte, ele se agăţau sărmanele, ocăind de durere… Și eu, mândră că am mai prins o broască de culoare verde pe care apoi o demonstram, mai ales, celor care se speriau de văicăierile broaștei”.

Aventurile nu se opresc aici, Natalia avea și o colecție de cuțite și ace de la șerinzi, o făcea pe medicul, apoi pe bucătăreasă, tăia legumele/fructele, și umplea șerinjile cu apă stropind în jur. Se credea gospodină mare la casă! Era în așteptarea reacției celor surprinși și… ale broaștelor fără mișcare care se lungeau speriate deasupra apei, lucrurile ce-o amuzau mult…

Pasiunile. Natalia spune că există oamenii pe care ceilalți înţeleg foarte greu: „Mi se întâmplă şi mie astfel de situaţii, însă mă bucur că am ocupaţii pe care le ador foarte mult – compunerea poeziilor. Atunci devine indiferent ce crede lumea despre tine, și… mai uit de singurătate

Adoră să brodeze tablouri cu biser, la fel, ca pescuitul. Îngrijește și creşte florile de grădină, este preocupată de acest colorit aromat și frumos. O interesează și pirografia, legatul crucufixe-lor și al integramelor din capitolul Muzică. Alte planuri are pentru studiul Chitarei, poate fi și pianul, saxofonul… În general, adoră arta și lucrurile frumoase pe care și ea le descoperă sau creează…

Top Cărți, Lectură, recomandări de carte. Cu toată seriozitatea Natalia  recomandă cartile lui Ionel Teodoreanu, în special, romanul lui deosebit „Arca lui Noe”; „Femeia la 30 de ani” de Honore de Balzac; Pentru dezvoltare personală: „Cum să-ți faci prieteni și să devii influentde Dale Carnegie („cu toate că în ziua de azi e foarte greu să ai prieteni de suflet, multe depind de caracterul tău”); „Inteligența emoțională” de Daniel Coleman;

Pentru fete recomandă cartea care a influențat-o mult și pe ea: „Ce se întâmplă cu mine” de Susan Meredith;

O lume perfectă înseamnă respect pentru munca celui de lângă tine:

Însă, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Respectul. Am conştientizat a câtă oră ca în societatea noastră nu există respect de „niciun fel şi pentru nimic”. Oare nu suntem învăţaţi de mici pentru acest lucru? Îmi aduc aminte foarte bine acest cuvânt cu tot ce înseamnă încă de la câţiva ani ai mei de la naștere. Mi–a fost insuflat, în mod constant, până când a devenit o parte din mine. Cu tristeţe observ zilnic că nu există respectul pentru oamenii din jur, pentru părinţi, prieteni, profesori etc. Nu există respect nici pentru lucrurile din jur, pentru munca oamenilor, pentru ceea ce avem, pentru societate, pentru oraşul în care trăim, şcoală, serviciu, educaţie, circulaţie, pietoni, animale, curăţenie, parcuri, sănătate, pentru natură, pentru spaţiul nostru sau al altora, pentru viaţă, pentru ceea ce ne oferă ea şi cel mai trist nici pentru noi. Un alt lucru care mă întristează este faptul că banul devine din ce în ce mai solicitat şi „el” – conduce o lume întreagă.  Aşa s-a întâmplat poate din propria greşeală că nu am încă nici o carte editată însă, în schimb, am gândurile puse în mintea mea călătoare cu două întrebări înaripate:

 La care încerc să răspund cu cea mai mare plăcere! Despre ce scriu? Şi de ce? Scriu despre evenimentele ce se petrec în sufletul meu. Despre suferinţe, destin, natură, iar inima mă roagă să scriu și despre dragoste, dor… Să le adun toate grămăjoară…”

Natalia Vâlcu își exprimă retrăirile, frământările de zi cu zi:„Personal, includ totul ce poate fi şi dragoste, şi natură, şi suferinţă, orice. Unii scriu pentru bani, alţii pentru a se proslăvi, iar eu scriu pentru că poezia îmi aduce liniştea şi armonia sufletească, mă purifică din toate punctele de vedere! Poezia pentru mine este ca un părinte ce-mi tratează rănile sufleteşti. Pentru mine cel mai mare dar este atunci când mă vizitează Muza. O aştept cu sufletul la gură, dar nu uit niciodată de criticile şi aprecierile prietenilor.”

Prietenii îi citesc cu drag poeziile. şi aşteaptă altele noi. Dar, prieteni… sunt puțini sau nu există decât admiratori. Natalia e în așteptarea prietenilor, a celor cu care se poate comunica liber, discuta orice lucru de suflet, e greu să fii într-o societate atât de mare și să te simți un singuratic…

Vădim Bacinski, ziarist și scriitor, membru al USM, cel care primul i-a observat talentul Nataliei Vâlcu și i-a schimbat radical viziunile despre poezie – a evidențiat: „Versurile Nataliei Vâlcu au în ele principalul – Fiorul poeziei! Ceea ce le lipseşte multora dintre cei ce scriu. S-ar cere însă de mai lucrat asupra poeziilor pe care le are scrise, multe versuri sunt supraîncărcate cu imagini şi dacă le mai descarci puţin – ele sună mult mai bine. Cam aşa în linii mari, poezia are în ea trăire, fior, nu este rece.”

„Turismul are, fără îndoială, un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi. Moldova atât de mică şi atât de diversă şi, tot odată, necunoscută străinilor, oare nu merită să fie vizionată măcar… cu paşi mărunţi?” – se întreabă Natalia. –  Intr-un final, am plăcerea să vă invit să vizitaţi punctele noastre turistice din Satul natal Crocmaz > Muzeul etnografic ce poartă numele celebrei artiste Ecaterina Malcoci; la fel Vinăria din Purcari, precum şi cea de pe teritoriul satului etc. Muzeul a fost fondat în anul 1986 cu ajutorul cetăţenilor în el puteţi admira foarte multe lucruri care la prima vedere par a nu avea nici un preţ, însă oricum atrage atenţia cercetorilor…”

Din versurile Nataliei Vâlcu:

Îngerul meu alb” „Nu pot să zic– trecu o oră Sau, poate, o veșnicie în lipsa ta. Învăț să număr după slovă, Iubesc și caut steaua mea. E crud să știu că niciodată N-oi fi în vise muza ta, Dar te aștept ca altădată Să mă topești cu vraja ta. Încerc să uit să fug prin fumul de țigară Pășind alene spre calea ta Și iau din mers acordul de chitară, Apoi zâmbind îți spun să-ți cânt ceva. Dar nu mă-mbat cu vise prea deșarte Și las chitara-n locul de cândva. Pășesc domol, atâta cât se poate Să te aud venind pe alba nea.”

Un strain” „Un străin cu gura de sete, Întoarse buzele spre plete Și citi în ochii mei regrete. Așa adormi cu fața-n palme Și strâns, în a dorului tărie, Îmi luminezi geloziile înaripate, Plecând deschis prin sufletul ce-l știe… Prin livezile albe zboara albine Și acum te rog, străine, Întoarce-mi norocul precum a fost.”

Toamna” „Aud picăturile de ploaie În frunzele dezordonate. Urmele cucului dispar în șiroaie, Dispar și nucii în ramurile-nclinate. Rezistă doar trandafirul, într-o stare neaprinsă. Flămând după soare, aplecase capul. De sus licări o nouă lumină, Însă înțelesese că îi venise timpul. …Brumele sărută văile, Toamnei nu î-i milă de nimic din ce a lăsat. Nici de tăcerea mare, neatinsă și mută, În care valurile s-au revărsat. Răsună din zorile grăbite Un cântec de cocoși, Glasurile sunt slăbite De toamna caștanilor țepoși.”

Capătul lumii” „Atât de mult fiind în căutare, La capătul lumii mă oprisem Te așteptam demult și mâna îmi întinse Rămâi… Aici, la mine, dragostea nu moare. Capăt al lumii, îți mulțumesc pentru tăcere Și pentru miresmele de tei. Ai furat o stea din vârful bolțeie. Să mă cucerești. Cu asta ămi dai putere. Cine ești tu, capăt al lumii? Un vis, o alinare, o speranță? Deseori văd cum urcă poeții pe balanță Și tot rămân tineri, în ghearele vremii.”

Cireșe” „Cireșele se coc vorbărețe Și pasul meu prinde culoare. Se laudă cu fapte mărețe, În noua lor amploare. Sub umbra cireșilor astăzi scriu, Căci mâine poate târziu să fie– Eu să nu fiu, să descriu Noua biografie. Dar, până când, admir invidioasă Cireașa agățată la ureche. Cu ea par și eu mai frumoasă, Chiar fără pereche. Mi-i jale și nu pot întoarce înapoi Culorile ce-mi încălzeau tălpile. Acuma, printre vârfuri, răsar semințe noi, Ca tu să râzi, copile…

Seara de vineri” „Seara de vineri… Catastrofă… Ninge. Stelele nu le mai văd… Nu-mi ajung cuvinte pentru înca o strofă, Dar o scriu din focul ce astăzi o să-l revăd. Iarna, cunosc ale tale dorințe: Ochii lui cu drag să-i privești… Rămii– ca o turmă de păsări, albe, îndrăznețe, Iar eu continui să istorisesc povești. Nu-i vina iernii că nu are muză Și devine mai scrit versul… Căderea săniuțelor în troiene mă amuză Și prin pădure, după lemne, îmi îndrept eu pasul.”

Surse despre Natalia Valcu:

https://www.facebook.com/natalita008

http://www.poezii.md/poezie/46001/si-vreau-sa-vin-acasa/

Svetlana Vizitiu, Impresii despre tinere talente, 2020


15 comentarii

Petru Racolta, povestea lui de povestitor


Este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, în prezent, și ca scriitor de cărți proprii editate recent. Blogul personal Petru Racolta determină discuții ample, este citit și foarte apreciat! Își privește blogul ca pe un instrument eficient de comunicare și un mijloc de promovare ale gândurilor sale. Scrie articole cu caracter personal, inspirate din viața de zi cu zi, într-o manieră unică și artistică cu poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, uneori și glume sau epigrame „dezlegate”. Scrie capitole întregi din poveștile lui ulterior editate. Blogul îi ofera și altceva decât imaginea de scriitor serios, a avut mult de suferit în urma tratamentelor pentru restabilirea sănătății sale. Pe blog comentează despre ultimele evenimente, vine cu opinii proprii despre realitatea social-politică din societate, și are cu totul alte asteptari decât ceilalti, cu atitudine serioasă pentru ceea ce scrie și gândește, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu este de acord. I-a plăcut mereu să povestească despre orice, „dar mi-e mai greu să vorbesc sau să scriu despre mine. Pentru că viața mea nu mi se pare nici pe departe la fel de interesantă precum poveștile citite pe nerăsuflate în copilărie și nici măcar ca acelea născocite de mine încă de pe băncile școlii”.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Petru Racolta este cel care le spune lucrurilor pe nume!

Petru Racolta s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o finișeze 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.

Petru Racolta a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget. Reluarea legăturii cu fosta mea profesoară din Cluj-Napoca (membru în Uniunea Scriitorilor din România și pictoriță de un mare talent) mi-a dat un nou impuls în continuarea misiunii pe care mi-am impus-o. Unul din beneficiile acestei colaborări sper să se vadă în următorul meu roman de ficțiune: ”Fetița care visa pentru alții”, la care sper ca prefața și coperta să fie făcute de doamna Milaș Scutaru Rodica, cea căreia îi datorez atât de mult din dragostea mea pentru literatură, pentru scris. Cartea sper să apară pe la sfârșitul acestui an și să fie primită cu mult interes de cititori, dată fiind povestea atât de frumoasă și emoționantă pe care o conține și care a fost foarte apreciată pe blog.”

Mai are în lucru, la fel pe blog, o poveste interesantă cu titlul ”Pe urmele tatălui”, pe care intenționează să o termine pe la sfârșitul acestui an și să apară între coperți anul viitor. „Sănătoși să fim și să ne citim cu plăcere!”

Fragment despre tata:În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire şi să dea de băut la prieteni şi vecini – aşa cum fac cei mai mulţi proaspeţi tătici -, dar mlădiţa de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la naşterea fratelui şi surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiaţi şi creşteau deodată cu noi. La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înţelegerii, tata m-a luat de mână şi m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că este fratele meu geamăn, iar dacă voi avea grijă de el, şi el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură şi i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrişor al verdeţii sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie şi cu timpul au căpătat noi valenţe, mai profunde şi realiste. Creşteam în acelaşi ritm şi, din fiinţe plăpânde şi supuse vitregiilor vremii şi vremurilor, am devenit puternici şi viguroşi. Am savurat cu recunoştinţă primele fructe ale fratelui meu vegetal şi mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simţeam cum frunzele-i fremătau fără nici o adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopţile de primăvară capricioasă, făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu îngheţe. Deşi aveam fraţi umani, mă simţeam atras într-un mod enigmatic şi duios de fratele meu geamăn ce vieţuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată şi adesea îi împărtăşeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenţei. Era tăcut şi nu mă contrazicea niciodată, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu. Anii au trecut şi a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reîntâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri încărcate cu nuci mari şi pietroase. Eu eram copleşit de emoţia revederii şi dorul de-al îmbrăţişa. Am simţit că m-a recunoscut şi foşnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria-i reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el şi speram că şi el de mine. În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâţia ani rodnici, dar eu ştiam că fratele meu geamăn suferea alături de mine. Doar aveam acelaşi părinte, acelaşi om care ne-a însămânţat şi sădit. L-am înţeles şi ne-am consolat reciproc, petrecând multă vreme alături. După câţiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o simplă coincidenţa faptul că în acelaşi an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puţină vreme a murit. Se spune că fraţii gemeni simt aceeaşi durere deodată şi uneori chiar şi viaţa lor se încheie cam deodată. Poate că această regulă e valabilă şi în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă. Acum, în amurgul vieţii, mă uit adesea la nucul meu şi încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că aşa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă nici un semn de îngrijorare, ci continuă să foşnească liniştit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o aşa familie complexă. În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puţin câte un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc şi o beţie cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieţii ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simţi că oamenii nu te mai înţeleg şi te simţi singur într-o lume stresantă şi materialistă, ai avea mereu unde să te inişteşti, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin şi dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ţi afectează spiritul şi să te umpli cu energie pură şi binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ţi cere nimic, dar poate să-ţi ofere foarte multe. Trebuie doar să ştii să le primeşti, să le înţelegi şi să le apreciezi.”

#PetruRacolta a fost ani la rând finalistul concursului național „SuperBlog” din România! În 2014 am participat și eu la acest concurs, atunci l-am observat, urmărind cu interes despre tot ce scrie. Baftă îi doresc, și sănătate din tot sufletul! Doamne ajută! (#SvetlanaVizitiu, iunie 2020)

Câteva aprecieri despre Petru Racolta de la prieteni și admiratori:
Serban Ecaterina Felicitari Petru ! Apreciez foarte mult tot ce am citit de la tine ! Multa bafta in tot ceea ce faci!

Zaraza Catarig Excelent! Încă un motiv de bucurie, de mare bucurie pentru tine și toți cei ce te apreciază!!

Adriana Tîrnoveanu Om bun și talentat, perseverent, generos și neobosit! Tot respectul! Felicitări!

Floare I. Vesa „Traiesc o adevarata incantare citindu-ti randurile … Ma mandresc cu tine, si-ti doresc la cat mai multe scrieri … te imbratisez cu mare drag ”

Maria Morar Sincere felicitări domnule Petru Racolta! Pentru noi, iubitorii de carte si de frumos sunteti o bucurie imensă si eu in mod special ma mîndresc cu asemenea seinean! Respectele mele!

Surse literare: Petru Racolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/

https://www.facebook.com/petru.racolta.5

https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/05/19/pe-urmele-tatalui-10/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/petruracolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/2019/06/27/cartea-mea-de-versuri/

https://www.emag.ro/metamorfoza-petru-racolta-9786069057384/pd/D89HYBMBM/

Svetlana Vizitiu, 2020


2 comentarii

Elena Taragan, bibliotecara BM la Clubul Impresii din viață și cărți


‘’O nouă zi. Începem în fiecare zi o nouă viață.’’ Elena Taragan

Veselă și romantică cu prietenii. Este citită și cu punctul său de vedere asupra meditațiilor. Motivată, creativă și cu imaginație bogată. Muncitoare, responsabilă și cu atitudine. Citatul ei preferat dintre sute ar fi acesta: „Munca scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia”. Face parte dintre „ultimii romantici care încă mai cred în onoare și respect”. Artele ei preferate sunt teatrul si literatura. Este genul de fată (opinia mea) care și-ar fi dorit să se nască în perioada scriitorilor clasici: un pic de la Bronte, o bucată de la Dumas, și mai mult de la Austen… Și totuși, preferă și promoveaza mai mult literatura română basarabeană… Evident, este și șefa-sector Studii și Cercetări, bibliotecara de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu. Are sute de recenzii literare despre cărțile citite și, cu certitudine, întotdeauna vine cu observațiile sale, fără să cedeze oportunităților contrare… O fire artistică, melancolică, puțin rezervată, foarte serioasă (la serviciu, mai ales) și zâmbește rar, dar deține un simț acut al umorului, pe care-l expune mai des în comentarii pe rețele sociale, cam așa: „Am crezut ca voi muri de sete… in cautarea sufletului pereche!” sau „cred ca acum ti-am detectat acel simt al (auto)ridicolului si al (auto)ironiei de care vorbeai)”.

La Clubul Impresii din viață și cărți, Elena Taragan a venit cu un Top Cărți destinate să fie neapărat citite ca urmare după recomandările și recenziile ei cuceritoare din prima, ascultați în filmele postate mai jos. Pe timp de carantină (Covid19), participanții au fost doar în virtual, și discuția a fost redată în direct pe Youtube.

A vorbit despre sine, despre Topul cu preferințe și recomandări de cărți: „Comedia umană” de Onore de Balzac; „Obeliscul negru” de Erik Maria Remarque; „Te blestem să fii îndrăgostit de mine” și „Prima dragoste întotdeauna e ultima” de Nicolae Dabija; „Groapa din tavan” și „Omul cu o singură aripă” de Matei Visniec; alte fragmente din carti și chiar din poeziile sale… Recenzii de cel mai înalt nivel care pot întrece orice academician în domeniu!

În ultimul filmuleț, talentata Elena recită un fragment din carte și versurile ei proprii, care trezesc emoții sincere prin ceea ce exprimă și oferă utilizatorilor… ca hrană de suflet:

 

Foarte îngenioasă în tot ce face, creează și scrie, în studii literare, are și poezii proprii, și, ca exemplu, vă propun un început de nuvelă surprinzătoare prin expresiile și emoțiile redate despre meseria de bibliotecar:

„Nuvela bibliotecarului” de Elena Taragan: (gând nocturn în calde seri de vară)
Nu sunt genul de om autoritar. Nicidecum. Nici ca profesionist, nici ca prieten. Iar slujba pe care o am îmi impune un comportament civilizat, eu înţelegând prin „civilizaţie” lipsa violenţei, atât a celei fizice, cât şi a celei verbale sau morale… Poate nu aţi sesizat, dar există un fel de atitudine care seamăna a violenţă, numai că nu se manifestă prin palme, pumni, bâte şi ciocane, ci mult mai subtil, mai finuţ, mai psihologic.
Nu poţi… adică poţi, căci „poţi” face aproape tot ce „îţi stă în puteri” să faci, mai corect ar fi să zic „nu se cade”… ca în slujba de bibliotecar să faci pe dictatorul, să atentezi la libertatea omului, care, conform constituţiilor, e sacră. Aşadar, dacă un copil de doişpe ani preferă să stea în biblioteca mea… adică a statului, sau a poporului (în măsura în care are legătură una cu cealaltă), unde îmi duc eu veacul de salahor- motiv pentru care îm permit să folosesc acest adjectiv posesiv, aşadar, dacă copilul preferă să stea… pe tabletă, în locul statului cu cartea în mână (deşi „statul” nostru stă probabil mai mult fără), nu îl voi alunga din „templul cărţii”, îl voi lăsa să… se auto-distrugă, oricât de egoist, agresiv şi exagerat sună.
Aceasta am învăţat încă de pe băncile şcolii: că legea e atotputernică, supremă, imuabilă! E mai eternă decât eternitatea. Legea ocroteşte pe om de intervenţiile celorlalţi în afacerile lui, astfel încât acesta să fie sigur că el este singurul responsabil de toate păcatele sale, lucru care nu întotdeauna convine. Pentru faptele lăudabile suntem responsabili noi şi inteligenţa noastră exemplară, iar pentru cele reprobabile… ei bine, vecinul, medicul, croitoreasa, popa care nu ţine bine slujba.
Aşadar, în „templul” în care slujesc… las să se manifeste liberul arbitru de la vârsta cea mai fragedă. Dacă un copil de zece ani vrea să citească 1984, iar un bătrân de 84 de ani Punguţa cu doi bani, nu am să intervin în alegerile destinului. Poate, cineva acolo sus, a observat că copilul de doișpe ani e un dictator în formare, şi „i-a aruncat” în faţa ochilor, aparent spontan, romanul lui Orwell, pentru ca, cine ştie, umorul acestuia și modul în care acesta prezintă caraghiosul situației să îl facă pe copil să se privească cu puţină ironie și să devină mai simțitor, salvând astfel lumea de la un potențial mare dezatru, politic, social, uman (pe care acesta l-ar fi putut provoca sau al cărui protagonist ar fi putut fi). Iar „cocoşul” din povestea lui Creangă îi poate reda oricărui bătrân speranța… oricând se poate întoarce roata și poţi deveni avut şi atunci, să vezi, nene, cum se schimbă toate. Şi şeful va renunţa la persiflări, şi proprietăreasă o să te privească niţel alfel, şi vecinii vor deveni mai binevoitori, şi vânzătoarea de lalele o să-şi facă acum timp să mai schimbe o vorbă cu tine, și vânzătorul de ziare te va trata cu mult mai multă solicitudine…Ce fain ar fi să-ți închei ultimul deceniu de viață într-o eternă beție…
Ei bine, nu. Sunt, dacă vreți, un dictator al negării, dacă unul al afirmării nu pot fi. În cele din urmă, negatori au fost toți cei care au spânzurat, au tras în țepe sau au aruncat muritori în arena leilor. Toți cei care s-au zbătut pentru o pagină, sau mai multe, în manualele de istorie, au fost distrugători… De acolo pornește probabil istoria, de la incediul provocat de Herostratus, de atunci oamenii îşi câştigă slava precum a făcut-o acest „erou” al lumii antice… (Continuare aici, deschideți sursa imaginii):

Expresii și versuri de memorat de la Elena Taragan:

  • „ Mărturisesc că m-am simțit într-adevăr special, stelele probabil s-au aliniat cum trebuie și m-au făcut să-mi dau seama că în jurul meu roiesc oameni cu inima și cugetul curate, de o inteligență astrală, de un farmec divin și o sinceritate superbă. Oameni de la care ai ce învăța ca din manuale. Pentru acești oameni ridic cupa mea de șampanie, iar mulți dintre ei mi-au devenit amici în ultimul an- ceea ce pentru mine este o performanță! Vă muțumesc,.. am simțit personalitatea și originalitatea fiecăruia în fiecare urare. Să fiți fericiți”
  • „Încă n-am renunţat la ochelarii roz. poate mă ţin o viaţă”
  • „Așa după cum am anunțat, bizarul Cocoșat a fost de-clasat în clasamentul preferințelor noastre. Noi nu suntem mari amatoare de romane polițiste, sf-uri, vampirologice și alte lucruri sau lucrări bizare. Deși sf-ul îl vom degusta la recomandarea prietenului nostru drag Dan (căpitan de plai). Ne întoarcem, revenim pe bătătoritele noastre cărăie, adică, in other ords or ods, la classikă. Recomandăm tuturor, cu căldură, să facă din când în când acest popas, sau numai câteodată. În cu tootul alte cuvinte, ca să nu pierdem șiru, care e deja pierdut, am risipit iluzii. Iluzii pierdute. Balzac. Cine a auzit de el?!(de roman). Mâna sus!”
  • „Basme românești. În perioada iulie-august-septembrie voi fi unul dintre mentorii din cadrul acestui proiect. Mi-am propus idealuri măreţe spre a fi împlinite împreună cu voci (foarte) tinere şi cutezătoare! Să ne dea Domnul inspiraţie astfel încât să făurim basme care să fie izvor de plăcere intelectuală pentru micii sau mai marii cititoriTop of Form”
  • Bottom of Form„misterul nopții… Serios, parcă-i un fragment din Dumas sau Notre-Dame, Hugo..” (Despre un tablou în noapte)
  • „Esența articolului: Se pare că „agresivitatea în școli” este un fenomen „urban”, modernizarea și democratizarea societății generând noi forme de agresiune. Agresiunea (în varii arii, instituții) nu este un fenomen atât de nou. Am putea include aici și „exploatarea copiilor” în fabrici cum este descris acest fenomen în romanele lui Dickens. În ceea ce privește genul biologic, majoritatea studiilor (Finkelstein et al., 1994; Pahlavan, 2002; Stăniloiu și Markowitsch, 2012; Ticușan, 2014) arată că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile, distincţie argumentată atât din punct de vedere psihologic, al activităţii hormonale, cât şi în termenii practicii de socializare. În literatura de specialitate, agresivitatea este considerată atât „însușire”; cât și „intenție” sau „reacție”. Agresivitatea în școală poate lua mai multe forme: fizică, emoțională sau sexuală. Așa cum bine subliniază autoarea studiului: „Comportamentele agresive manifestate în mediul şcolar sunt deviante deoarece încalcă normele şcolii, sunt neconforme şi stârnesc sancţiuni și dezaprobare”.” Elena Taragan, (fragment din studii psihologice (analiza articol Revista de psihologie a Academiei Române)
  • „Prin lectură încercăm să soluționăm inclusiv problema tratată în acest studiu, iar acest demers este pentru mine nu doar unul pe plan profesional, ci și pe plan personal, profund uman.
    Închei expunerea cu cuvintele autoarei: În mod curent, copiii învaţă, chiar şi în unele familii, cercuri de prieteni sau din massmedia, că violenţa înseamnă putere şi este un mod acceptabil de rezolvare a problemelor. Dacă elevii sunt ignoraţi, slab educaţi şi neprotejaţi în legătură cu violenţa, atunci când vor deveni adulţi vor forma o societate violentă, noncreativă şi reactivă.”
  • „se întâmplă atunci când citești, să ai momente ușor frustrante când un cuvânt sau o expresie apar pregnant în text, iar tu nu le știi semnificația. Spre exemplu, în ultimii ani, citind autori diverși, îmi apărea în fața ochilor destul de des următoarea expresie: a sta pe vine. Nu știu de ce nu am căutat pe net, dar, din context, într-un final m-am prins că se referă la poziția aceea căreia noiîi zicem „în chirostrii” (sau, și mai corect, în pirostrii). Expresia chiar are mai multe variante, la olteni, spre exemplu, spunându-se „a sta pe ciuci”. Un moment similar țin minte că am avut printr-a cincea, când citeam „Contele de Monte Cristo” și îmi apărea des expresia „a păli”. Tot așa, din context, dedusem că e vorba de a se „face palid la față”, nu avea sens de „a se lovi”. Modul acesta de învățare prin lectură mie mi se pare foarte agreabil… Îmi amintesc, tot printr-a cincea, când citeam Hugo, învățasem cuvintele „argou” sau „eșafod”, sau poate chiar „călău”… Nu știu, o formă de învățare extrem de plăcută, consider eu”
  • Primit-am ordin să ilustrez altarul. Taman în clipa-n care eu îmi pierdusem harul. Mi-am făcut în palmă o tăietură cu cuţitul, şi-au încăput în pumn născutul şi muritul. / Aveam origine barbară, dar nu era nici Roma mult prea protocolară. / A ars oraşul pentru a doua oară. / Am ars şi eu înfăşurat în sfoară. / Şi n-ai fi zis că aş fi fost eretic / Un sul de pânză sau un colţ de petec. / Am dăruit şiraguri de mărgele / Să porţi la gât, să te-nveleşti cu ele / Oraşul n-auzise profeţia / Un rege beat a interzis hoţia.”
  • Credeam, c-acum, pe malul mării, aici, ajung la bătrâneţe. Că viitorul meu, iubirea mea se ţese. Eram deplin familiarizat cu mersul lumii. Doi preşedinţi discută, făcând un şir de glume. Eu nu credeam în glume, eram încrezător în dune, în valuri mari ce mâine sparge-se-vor în spume. Furtună peste mări şi Dumnezeu e mare, îngroapă, se răzbună, cu forţe colosale. Un uragan… atât. Un iz de nemurire. Doar un cutremur slut… Vai, câtă fantezie! / Nu am ştiut nicicând să-ţi fiu la mâna ta brăţară. Nichita te-ar fi purtat, o salcie arţară… Neliniştită azi, neliniştită mâine, dar noi aici muncim pentr-un stengher de pâine. Şi-mi vine să omor! Cât eşti de-alambicată! Taci mult prea mult şi-eşti prea înspăimântată. Dar lasă că se trece, nici timpul nu-i fără măsură, vreau să te stăpânesc, pe nări, pe gât, pe gură! / Am fost şi eu poet, nu vei şti niciodată. Iubeam o cătălina, sau mă iubea… o fată” (din „Marea Neagră” de Elena Taragan)

Despre Elena de la prieteni și colegi:

Liliana Juc Reflexivă, artistică, deosebită,

Larisa Staver MISTERIOASA

Elena Cebotari Tare harnică! Productivitate de invidiat, de calitate nu mai vorbesc – perfectă.

Speranta Spac expresiva

Gabi Bulduma Bravo Elena! Ce text! Tu chiar ești născuta “cu pana după ureche” a se citi cu Talent la scris.

Câteva dintre recenziile de carte de la Elena Taragan, deschideți următoarele surse:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156612893322686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  sau https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156595815922686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Guzel Iahina,  „Zuleiha deschide ochii”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156580488227686&set=a.10150705354397686&type=3&theater  („Picnic la marginea drumului” de frații Strugațki A&B (Arkadi și Boris), doi autori ruși evrei de science fiction)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156543049622686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (Paulo Goelho, „Zahir”)

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156375192832686&set=a.10150705354397686&type=3&theater (antologia „Omul ilustrat” de Ray Bradbury) sau – „Baloanele de foc” de Ray Bradbery – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156267436842686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156330473702686&set=a.10150705354397686&type=3&theater („Privighetoarea”, de scriitoarea americană Kristin Hannah)

Și alte surse una după alta, vedeți în continuare titlurile de carte și autori răsfoind paginile Elenei Taragan pe facebook:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156174957817686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156172671847686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10156155035062686&set=a.10150705354397686&type=3&theater

P.S. Clubul Impresii din viata si carti prin noul sau proiect ”Top 5 Carti” strânge rândurile cititorilor de toate vârstele în jurul cărților! Cu o cărticică preferată sau cu acea carte pe care acum o cititi, vă așteptăm cu activități pe măsura poftei de citit și mici surprize. Prin aceste evenimente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național #AnulLecturii – 2020, care are drept scop #promovarea lecturii ca bază pentru #cultură, cunoaștere și #dezvoltare personală. Unul din #obiectivele principale ale activităților Clubului Impresii din viață și cărți constă în educarea culturii lecturii în #societatea moldovenească, promovând şi încurajând #lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând #cititorul spre #valorile literare şi artistice autohtone.

#ClubulImpresiidinviatasicarti, #SvetlanaVizitiu


4 comentarii

Vlad Pohilă:„Sunt un om al scrisului”


Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist este Vlad Pohilă, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnită la noi” (Grigore Vieru)

Moartea încheie totul, pentru totdeauna, dar nu și amintirile. A plecat în eternitate un lingvist de excepție, un om al cuvântului, un publicist și un bun român Vlad Pohilă… Cât de frumos scria despre limba română și imensa ei bogăție… „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, îl apreciază cu respect cei care l-au cunoscut. A citit foarte mult, a ştiut să vorbească în 12 limbi, a tradus din aceste limbi şi a publicat în limba română din opera scriitorilor de bază ale acelor popoare. A cunoscut la perfecţie limba română şi ne-a învăţat şi pe noi să rostim corect vorbirea românească prin emisiuni la radio. Vor rămâne cărțile, revistele, ziarele și amintirile, și imaginile de la #BibliotecaHasdeu, cu drag și recunoștință…

Vlad Pohila si scriitoarea Dina Ciocanu la o lansare de carte BM B.P.Hasdeu (Foto S.Vizitiu)

A fost unul dintre fraţii cei mai sârguincioşi la carte. Deseori, bibliotecara din şcoală îi dădea cheile ca să răscolească prin bibliotecă, să-şi aleagă ce să citească. În clasele superioare, a câştigat un loc de frunte la olimpiada republicană de „limbă moldovenească”. Eram foarte mândri de el, când l-am văzut la televizor în momentul premierii, am plâns. Apoi, la absolvirea şcolii, în baza acelei diplome, Vlad a vrut să-şi continue studiile la facultatea de jurnalism, la Chişinău. Tata era un om foarte sever şi i-a spus: „nu!”, din cauză că eram mulţi şi greutăţile mari, iar drumul până la Chişinău era scump pentru noi. Ne-am rugat mult de tata, împreună cu sora mai mare, să-l lase să înveţe la Chişinău. Şi tata l-a lăsat”, îşi aduce aminte sora lui Galina Bobică. Apoi, povesteşte ea, când venea Vlad acasă, grămădeau copeică cu copeică ca să-i strângă măcar pentru cheltuielile de drum. Au fost o familie foarte unită şi au rămas uniţi până acum, spune sora lui Vlad Pohilă: „Uniţi, nedespărţi şi cu simţul omenesc, ne spunea tata. Şi noi ne-am străduit să fim aşa, cum ne-au învăţat părinţii. Am păstrat această legătură până acum. Ne-am ajutat între noi cu ce am putut, nu am fost indiferenţi unul faţă de altul. Vlad ne-a ajutat mult copiii noştri, pe care îi găzduia când veneau la studii în Chişinău, ori îi ajuta să se orinteze în carieră

Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu din Chișinău:„Suntem norocoși că l-am  avut pe Vlad redactor-șef al publicației noastre, care dintr-un buletin de specialitate a transformat-o într-o revistă de cultură recunoscută în țară și străinătate.  Meritul lui Vlad a fost de a aduna în jurul revistei BiblioPolis oameni de cultură,  de a o menține calitativă, interesantă, diversă și solicitată. Alături de acest avantaj, toți cei de la BM au avut sprijin, îndemn, pildă de a scrie, a împărtăși lumii întregi ceea ce facem. Nu  obosea să învețe pe alții, să-i îndemne să scrie, să-i ajute să scrie, să-i felicite și să-i laude pentru ce au scris. Niciodată nu edulcora – dacă uneori o făcea, atunci,  pentru a încuraja. Câți bibliotecari au îndrăznit să scrie? Câți bibliotecari au scris  bine? Aproape toți. Și iarăși este meritul lui Vlad.

Exemplu pentru noi a fost capacitatea lui de muncă. Ne amintim vara trecută, o vară toridă, care ne amețea și înădușea cu zăpușeala ei, dar noi cu Vlad munceam pe rupte la publicațiile consacrate BM. Efortul a fost răscumpărat cu Marele Premiu Național pentru cele mai bune lucrări de specialitate.

Absența lui Vlad am simțit-o în iarnă, când s-a îmbolnăvit … atunci am realizat ce volum de muncă ducea Vlad pe umerii săi – practic fără Vlad  suntem ca și fără oxigen. Acum nu ne închipuim Biblioteca Municipală fără Vlad. Cred că nimeni din cei 364 de bibliotecari nu-și închipuie biblioteca fără Vlad.

Se zice că  „oamenii târăsc – nedorită greutate – povara gândurilor și a vorbelor nerostite despre semenii lor”. Oamenii vorbesc greu despre alți oameni. Dar numai nu la Vlad Pohilă se referă aceste cuvinte… mai ales când oamenii sunt de calitate, de seamă, mai ales când sunt colegii lui de breaslă, de serviciu… a scris și se bucura că i-a scos în evidență, le-a făcut publice succesele, le-a adăugat valoare… În aceasta constă  marele viciu – noblețea lui  Vlad Pohilă.

Generația mea, spunea Vlad,  este una deosebită, una de excepție dovada fiind faptul cum s-au manifestat colegii mei ulterior… Pentru el toți oamenii  sunt de excepție. A scris cu respect, cu drag de om, dar și cu drag de ceea ce a făcut și despre ceea ce reprezintă omul.

Vlad scotea în evidență, prin eseurile sale, personalități care au construit și își aduc și azi aportul la imaginea Chișinăului, la promovarea culturii, istoriei… profesiei.

            Vlad Pohilă a fost omul fără avere, dar cu multe cărți, cu multă cultură și cunoaștere –  recunoștea că este un ziarist împlinit. Omul cu mulți prieteni și mulți cititori-simpatizanți. Versetul 20, 35 [Fapte] Mai fericit este a da decât a lua este parcă expres pentru Vlad. Trimitea din bani proprii tone de cărți, reviste, ziare prietenilor din toată lumea… Oferea cu aceiași seninătate cu care scria.

Vlad avea dorințe – cărți, cărți și texte bune, voia să i se împlinească niște idealuri, voia ca toată lumea să conștientizeze că limba noastră e cea română, să nu se ascundă după limbă de stat, moldovenească, oficială etc. sau să evite … să se uite în jos când trebuie să se uite înainte…voia, parafrazând titlul unui eseu de-al lui, să dedice totul țării – și dragostea, și dorul, și durerea, și speranța.

 Pentru noi, cei de la BM, Vlad a fost ca un erou  din cărți, din cărți bune, ca și pentru toată lumea care l-a cunoscut, a fost un erou pozitiv. A fost profesorul nostru de Limba Română.(hasdeu.md)

                                   Referințe, date importante despre Vlad Pohilă de la prieteni:

Vasile Soimaru: „Vlad Pohilă și Ordinul Republicii: Unul dintr-o sută care l-a meritat pe deplin!!! (Decorat pe 31.08.1990, înmânat pe 15.10.2010) Pentru că nu l-am meritat, eu l-am refuzat și nu regret! Vlad l-a ridicat pentru că l-a meritat, dar a meritat și un apartament cu două camere ca să aibă o cărare mai largă printre munții de cărți, reviste, ziare, pe unde să treacă spre patul de dormit din garsoniera sa oferită de Primul Primar al Chișinăului postaugustist, Nicolae Costin… Dumnezeu să-i odihnească pe ambii!”

Vasile Munteanu:„Vlad Pohilă a plecat la cele veșnice cu doar câteva zile înainte de lansarea ultimului său volum intitulat „Am avut norocul să îi cunosc”. Eu am avut un mare noroc că l-am cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace…”

Vlad Țurcanu:„Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșită din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedica de nici o piatră lumească.”

Stefan Secareanu:”S-a dus la Domnul și Vlad Pohilă… A plecat cu toți îngerii după el! S-a născut în cer! Inițial, în seara asta, nu-mi dădui seama de ce-s atâtea imagini cu Vlad pe Fb și prinsei a lăsa like-uri sub ele fără a citi textele care le însoțeau. Așa fac atunci când Facebook-ul este inundat de poze cu oameni dragi inimii mele. Credeam că-i vreo aniversare sau vreun eveniment important la care el ar fi fost prezent. Pe urmă am înțeles că este vorba despre cu totul altceva! Am înțeles că pe Vlad, cu care nu ne-am mai văzut de aproape doi ani, de-atunci de când eram scoși, unul după altul, și de la microfonul postului de radio Vocea Basarabiei, nu-l voi mai putea întâlni niciodată în viața asta trecătoare, din care plecăm pe neașteptate, fără ca să ne mai putem vedea la o cafea sau la o bere de rămas bun… Nici eu, nici el nu aveam cum să ne închipuim care din întâlnirile noastre de după ce terminam emisiunile la Radio Vocea Basarabiei putea fi ultima! Doar Bunul Dumnezeu știe care este programul Său pe azi cu fiecare dintre noi! Exact așa cum zicea și Sfântul Antonie către ucenicii săi: „…sculându-ne în fiecare zi, să nu gândim că vom ajunge până seara; și iarăși, vrând a dormi, să socotim că nu ne vom scula; căci, după fire, viața noastră este nearătată (ascunsă, tainică; necunoscută, nesigură), măsurându-se în fiecare zi de Pronie”. Ce trist îmi este, Vlad, că viața asta, pandemia asta, ne-a „distanțat social”, ne-a izolat unul de altul, ne-a pus botnițe la gură, ne-a acoperit mâinile și inimile cu mănuși ca să nu ne mai putem îmbrățișa, ca să nu ne mai putem destăinui, ca să nu mai dovedim a scoate de pe chipurile și din sufletele noastre vălul fricii, al suspiciunii și al neîncrederii unuia față de altul cu care ne-au acoperit răuvoitorii nației acestea! Ce trist îmi este, Vlad, că nu am mai avut fericirea să mă mai aștepți măcar o singură dată după încheierea „Forumului” de la Vocea Basarabiei ca să mergem la o cafea sau la o bere, sau pur și simplu să intrăm în păcatul de a uita să murim în fiecare zi și-n fiecare clipă… Dumnezeu să te ierte și să te aibă în ceata Drepților, frate Vlad!”

          Constantin Oboroc:  „Atâta timp cât a putut vorbi, scrie, gândi, a făcut o muncă de rob ca să ne lumineze pe noi, basarabenii, cei care am fost umiliţi atâta timp de forţe neprietene nouă… El a stat la temelia renaşterii noastre. A fost un om care a muncit mult, a scris, a trăit. De fapt a fost un om cât o întreagă academie, cu mare dragoste de neam şi Ţară, un om citit, cult, simplu, un om de mare fineţe, modestie şi omenie. Îl ascultai cu plăcere, îl priveai cu plăcere, fiindcă era şi foarte sincer. Întotdeauna vorbea din inimă. Şi-l durea în permanenţă de starea noastră de astăzi, în care ne zbatem de 30 de ani să ne apropiem de fraţii de peste Prut şi nu reuşim.”

Istoricul Anatol Petrencu spune că trecerea în nefiinţă a lui Vlad Pohilă înseamnă o pierdere foarte mare pentru noi, basarabenii, pentru că Vlad Pohilă a fost un excelent intelectual, care a muncit conştiincios şi care ne-ar fi putut reprezenta în lume. „Vlad Pohilă nu a cercetat pur şi simplu, dar a făcut istorie. Au fost nişte riscuri mari în acele vremuri să tipăreşti clandestin un ziar în limba română şi să-l distribui”

Gheorghe Erizanu:„Vlad Pohilă, împreună cu Emil Mândâcanu și Viorel Ciubotaru, sunt autorii celebrei Scrisoarea celor 66, o scrisoare deschisă semnată de 66 de personalităţi care au cerut tranşant stoparea experimentului „limba moldoveneasc㔺i declararea limbii române drept limbă de stat. Unicul care a avut curajul s-o publice atunci a fost Anton Grăjdieru de la săptămânalul Învățământul public, în septembrie 1988. Pohilă mergea cu o foaie albă la semnatari, creând impresia că ei sunt primii. Mulți dintre ei, sub presiune sau frică, și-au retras ulterior semnăturile. Au rămas 66. E scrisoarea care a catalizat revenirea la limba română și deșteptarea națională. Mulți dintre cei care au refuzat sau și-au retras ulterior semnăturile au luat ordine și premii ale Republicii Moldova. Dar niciodată statul, care există astăzi și se numește Republica Moldova, nu și-a onorat demnitatea și nu și-a dovedit existența printr-un simplu gest de recunoaștere a curajului celor 66 de semnatari.”

Victor Moraru: „Am piedut un om care a demonstrat un model de atitudine, un moodel de dăruire cauzei naţionale. Toată viaţa sa, el a fost foarte consecvent şi hotărât în apărarea limbii române, în apărarea culturii române. Tot ceea ce a făcut a trezit o mare rezonanţă în societate. El a fost un apostol al adevărului, al luptei şi al creaţiei. Prin ceea ce a făcut, Vlad Pohilă a lăsat o pagină frumoasă în spiritualitatea noastră. Dar, cu regret, suntem nevoiţi să-l petrecem astăzi în ultimul drum, cu speranţa că ne rămân cele mai frumoase amintiri”

Mihai Ghimpu Dumnezeu să-l odihnească pe Vlad Pohilă, alături de cei mai mari oameni ai neamului nostru românesc! A fost unul din puținii oameni, care, în anii de ocupație, niciodată n-a cedat dragostea față de limba română și fată de Neamul nostru!

Iurie Hemei Pomenirea lui din neam în neam! Dumnezeu să-l odihnească! A fost un om cu suflet și inimă de aur!

Corina Zagaievschi „Lumină lină prieten DRAG. Iți mulțumesc că ai fost în viața noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace, om onest și curajos. Tu și Virgil Zagaievschi ați fost primii care, în noiembrie 1991, pe pagina a doua a Glasului Națiunii, ați cerut, deschis, președintelui de atunci al României, Ion Iliescu, cetățenia română, declarând că patria ta este România! Cu regret, dar pleacă, unul câte unul, dintre noi adevărații patrioți ai neamului (nenea A. Ciocanu, Zava, etc.! Adâncă plecăciune ! Dumnezeu să vă odihnească în pace!”

Veronica Pirlea-Conovali „Doamne, n-am cuvinte! Si Vlad s-a dus de la noi! Acum portile raiului sunt deschise pentru toti cei care au trait curat sufleteste. Vlad, merita raiul, dar nu asa devreme. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

Dina Ciocanu „Răsfoiesc albumul de la evenimentul de ieri şi-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la întâlnirea cu cititorii, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea… Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul meu „Fântâni fără ciutură”, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu.”

Valentina Mitrofan„Trista si duruta veste despre pierderea marelui Carturar, Om cu suflet nobil si un Patriot de seama a neamului romanesc… Lumina lina si calatorie usoara ,linistita catre stele!Domnul sa-l aiba in paza.”

Alla Tonu„Vestea m-a lovit ca un trăsnet! Nu-mi pot stăpâni lacrimile! Îi doream mult bine, îl admiram mult, speram să mai facem încă multe cărți împreună. Zbor lin către stele, Domnule Vlad Pohilă!”

Aurel Corniciuc:„A făcut mai mult pentru Limba Română decât toţi politicenii luaţi împreună!”

Ecaterina TudoracheȘi rând pe rând se duc valorile autentice”

Lidia Kulikovski: „O recomandare de carte – ultima carte a lui Vlad Pohilă. Înregistrată la apariția cărții, până la pandemie… Nu am publicat-o pentru că doream s-o fac mai scurtă către ziua de naștere a lui Vlad dar ne-am închis. N-a văzut-o, în schimb tare s-a bucurat și i-a plăcut recenzia la „Disecarea cărților” pe care am scris-o pentru BiblioPolis; va apărea în curând…”

             Date biografice: Vlad Pohilă, Omul Cărții și Culturii; scriitor, publicist, lingvist și traducător s-a născut la 6 aprilie 1953 (dec. 15 mai 2020), în satul Putinești, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Facultatea de Ziaristică a Universității de Stat din Chișinău, apoi a urmat cursurile de muzeistică și studiu al artelor la Moscova și și-a făcut doctorantura la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. A colaborat cu numeroase publicații în calitate de ziarist, a tradus peste 20 de cărți și este coautor a mai multor dicționare și enciclopedii. Redactor șef revista BiblioPolis in cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. Organizator și moderator ale zeci și sute de evenimente culturale în Republica Molodva și România.

Autor de articole pe teme culturale (literatură, artă, învățământ, starea limbii române în R. Moldova, sociolingvistică, etnologie ș.a.), prin articole și emisiuni radiofonice de cultivarea limbii. Cultivă interviul, cronica literară, eseul, semnând numeroase materiale (inclusiv prefețe și postfețe) consacrate unor personalități marcante ale spiritualității naționale (Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Mircea Vulcănescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Aureliu Busuioc, Ion Druță, Igor Crețu, Mihai Cimpoi; lingviștii Sextil Pușcariu, Eugeniu Coșeriu, Mioara Avram, Vasile Șoimaru, S. Berejan; oamenii de artă Constantin Brâncuși, Maria Tănase, Maria Cebotari, George Enescu, Eugen Doga ș.a.) și ale celei universale. A tradus peste 20 de cărți de artă și ghiduri ale unor localități din Republica Moldova; la fel, a tradus proză scurtă, eseuri și poezii din mai multe limbi, precum și câteva romane: Torentul negru de L. Buczkowski (1986, din polonă), Domnul Ține-mi Umbrela de I. Milev (1987, din bulgară), Viața lui Omar Khayyam de frații K. și Ș. Sultanov (1989, din rusă), Cine răspândește anecdote de scriitoarea estonă Lilli Promet (2008).

În 1989, a ținut cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din diferite sate și orașe ale Republicii Moldova, precum și din nordul Bucovinei (reg. Cernăuți). A predat cursuri de limbă română la Universitatea de Stat „Ion Creangă” (1995-1997), de stilistică și cultivare a limbii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2004-2005). A fost prezent în topurile „Cei mai buni ziariști din R. Moldova” din 2000 și 2003. Are un fișier biobibliografic în repertoriul (catalogul) internațional Who’s who în traducere și terminologie editat de Uniunea Latină (2002). A fost laureat al săptămânalului „Literatura și arta” – pentru publicistică (2003) și pentru știință (2007). 

Cunoscutul om de cultură a fost în ultima perioadă a vieții sale și autor al rubricii „Să vorbim corect, să vorbim românește” de la Radio România Chișinău. 

A fost înmormântat pe 19 mai 2020 la Biserica Tuturor Sfinților de pe teritoriul Cimitirului Central de pe strada Armenească. La funerariile lui Vlad Pohilă au fost prezenţi intelectuali de frunte, colegi de-ai săi din multe domenii: istorici, bibliotecarii, jurnalişti, lingvişti, învăţători, profesori, etc. Toţi aceşti oameni îi poartă respectul, pentru că Vlad Pohilă, spun ei:„A făcut Istorie!” „A fost un bun lingvist, scriitor, traducător, publicist”, „A fost un om sincer care a promovat adevărul”, „A fost o enciclopedie vie”, și toate aceste calități i-au fost insuflate din copilărie în familie.

Recomandare de câteva Surse memorabile despre Vlad Pohilă și operele lui:

Mă încearcă o anumită jenă când cineva mă prezintă ca scriitor, sunt om al scrisului” (Vlad Pohilă)

#InMemoriam, #VladPohila, #BibliotecaHasdeu

#ImpresiiblogSvetlanaVizitiu


4 comentarii

Planuri după pandemie


Atunci când totul se va termina, voi ieși și voi pleca… De fapt, am multe speranțe, planuri, idei. Voi îmbrăca o bluziță cremă cu panglici, voi ieși din casă, voi întra în Pegas și mă voi așeza la o măsuță lângă geam. Voi deschide lăptopul. Voi comanda o cafeluță spumoasă cu frișcă. Eclair, probabil, și o salată cu crevete. Voi închide lăptopul. Îmi voi bea cafeaua încet, și voi privi îndelung prin geam.

După geam, ca întotdeauna, vor păși oamenii. Mai mulți coboară din mașini, pentru a se aproviziona cu alimente din marketul de alături. Iar la ușa de întrare în holl, stă o bătrânică cu pălărie și un buchețel de flori, pe care speră cineva să-l cumpere. Ea mereu stă acolo, de câte ori trec, ea este cu diferite pălării pe cap, și cu floricele miniatiure în mâni. Pur și simplu stă, micuță cum este, zbârcită și plăcută la chip. Ca un manechin cuminte. Uneori oamenii șe milostivesc și-i întind bani, fără să ia buchețelul. Totuși avem moldoveni cu suflet, plini de compasiune…

Dar, eu șed la măsuță, și cuprind prin imagini mai multe persoane care trec pe aici. Sunt foarte diferite, precum și eu în varia stări de spirit… Ele vor fi frumos îmbrăcate în multiple lucruri vestimentare, numaidecât va fi și bătrânica în fața lor, cu pălărie și floricele de câmp… Va întra un gentleman, cu un mic reticul și ochelari. Va urca în restaurant, va privi cu aere de imperator în jur și va semnala chelnerului: „Sunt aici, am nevoie de o masă pentru două persoane”. Zece minute mai târziu va apărea o domniță într-un sacou de tweed cu coatele de piele de căprioară și se va așeza alături de „imperator”. Îi va spune:„Ah, ești un adevărat cavaler astăzi!” Vor râde împreună și vor comanda prânzul.

Eu voi sta mult timp, și voi studia ca de obicei oamenii, cerul, norii, culorile și numerele mașinuțelor, desigur și bătrinica care va pleca obosită… Până, și eu voi înțelege că e timpul.

  • Dar Tu?                                                                         

Când se va termina totul, ce vei fi?

Pentru a fi în minți sănătoase, trebuie să-ți planifici viața.

Marea, soarele, granițele deschise – acum toate acestea arată ca niște vise îndrăznețe! Fie ca cât mai curând să se realizeze, să se transforme din vise în planuri, și ca nimic să nu ne amenințe viața! Dar acum #stămAcasă până trece pandemia nenorocită cu covid19! Să fim cuminți, cum ne spune premierul, și are dreptate. Să ne inspirăm pentru ca mâine să fim fericiți, să realizăm că am trecut de grele cumpene, în fine…

Numaidecât trebuie să te asiguri măcar cu o zi dintre altele pentru sine. Să te ridici din pat oricând dorești. Să-ți bei ceaiul din mentă sau o cafea aromată. Să te plimbi încet. Să te rătăcești printre străzile preferate ale Chișinăului, acum doar în imaginație. Sau poate să petreci întreagă zi în pijamaua de flanelică, răsfoind paginile din cartea iubită ca Pe aripile vântului sau Mândrie și prejudecată… Să te bucuri de noua modă: în loc de rochie o pernă. Să te ocupi, în cele din urmă, cu ceea la ce visai demult. Ia un aparat de filmare, sau mai bine pensule și vopsele pe pânză. Să coci o plăcintă de sinestătător. Să înveți japoneza, sau primele buchii din franceză. Pur și simplu, să-ți trăiești o zi cu acea viață la care visezi. Să fii tu însuți. Pur și si simplu, să fii fericită.

De ce să apuc mâine ziua de ieri? Amprente confuze care să ne amărască? Trăiesc Azi pentru Mâine, și vouă vă recomand!

Duminica voi spune tuturor „Hristos a Înviat”. Și de fapt, El ne demonstrează că Adevărat a Înviat – în fiece zi! Sănătate și Pace în suflet! 

Svetlana Vizitiu

https://svetavizitiu.blogspot.com/2020/04/planuri-dupa-pandemie.html


7 comentarii

Despre prieteni, carieră, șefi buni și răi


Oamenii sunt creaturi uimitoare, și printre ei există persoane cu adevărat extraordinare. Persoane care au ajuns la fund, au fost bătute de soartă, iar acum stau în fața noastră, atingând un nou nivel. Sunt femei și bărbați care la un moment dat au pierdut tot ce-i făcea fericiți și-i inspira să-și continuie drumul. Ei au găsit puterea necesară pentru a se ridica. Ei au renunțat la suferințe, nedorind să se concentreze asupra trecutului. Acești oameni cunosc ce este frica și disperarea, dar nu au altă posibilitate decât să-i opună rezistență.  Ei nu sunt superiori. Ei, ca și ceilalți, se înfurie și se indispun dacă li se întâmplă ceva rău. Singura diferență este cât de repede revin la viață!

Facebook uneori amintește de minunatele publicații vechi. Și brusc realizezi că nu ești obosit deloc. Ce soartă, propagandă și alte prostii – doar o pată murdară momentană pe mantia ta. Ploaia o va spăla și tu vei merge mai departe. Există Moldovenii și există dușmanii lor. Există prieteni sau amici de moment și cei care gândesc și respiră în unison cu tine. Primii… îi folosim, iar cu ceilalți – împreună vom construi și vom proteja. Ce bucură – pe cei din al doilea rând îi cunoști mai mult, iar pe primii – mai bine!

Cei mai frumoși oameni – eu îi numesc pe cei care au fost nevoiți să se confrunte cu viața reală, cu toate problemele și nedreptățile ei. Pe cei care au simțit vulnerabilitatea și deznădejdea, care au fost expuși unui adevărat pericol și au depășit dificultățile. Și nu neapărat se disting printr-o frumusețe exterioară incredibilă. Frumusețea lor este una specială.

Oamenii răi te vor critica, îți vor reaminti excesul de greutate, spunând că își fac griji pentru sănătatea ta. Ei adesea mint, le place să înfrumusețeze și să exagereze lucrurile. Ei nu știu să fie prieteni, nu au conștiință și compasiune. Ei sunt alături de tine când totul este în regulă și sunt alături de tine când totul este rău, dar nu te ajută niciodată dacă le ceri ceva. Fiind alături de astfel de persoană, simți anxietate inconștientă. Astfel vă afectează biocâmpul lor. Iar un prieteni bun e acela care vine cu un ajutor real, te susține necondiționat, fie în orice caz e alături, atunci când alți „prieteni” se consideră cei – la o vorbă inutilă, un pahar de vin și care îți ridică tensiunea te tot criticând…

De aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e… ca noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat…

    Un șef bun atunci când selectează subordonații, acordă atenție, în primul rând, caracterului, apoi – abilităților lor morale sau fizice. Dacă există caracter – vor fi și rezultate!

Unii șefi suferă de febră stelară, încep a dori faimă, nu neapărat la începutul carierei, – dar ajung la această etapă cu caracterul deja obstinat și veșnic nemulțumit de rezultate, care interferează foarte mult în muncă și comunicare cu oamenii. Ei nu pot trăi fără control și le place când ceilalți sunt sub controlul lor, nu au timp de discuții normale, mici pentru a rezolva un conflict simplu (poate doar pentru acelea care i-ar înainta în societate în funcții mai avantajoase). Sunt zgârciți cu laudele și caută defecte în orice. Au un deosebit talent în arta manipulării, apasă fără mustrări de conștiință pe locul dureros pentru a obține ceea ce are nevoie, taie din performanțele celorlalți fără motive intemeiate… Dacă sunt vinovați de ceva, vor da vina pe terți și nu își vor recunoaște vinovăția. Vor găsi o sută de motive pentru a nu te ajuta atunci când ai o problemă, nici dacă ești o persoană social-vulnerabilă. Șefii egoiști „împrumută” idei, proiecte pe care apoi se fac autori; crează o echipă unică, adoră să incite „calm” colegii, provocându-le emoții negative pentru ceilalți colegi din jurul lor, convingându-i să se certe între ei. Adesea ei sunt invidioși, îți vor spune că ai un coleg sau partener rău și că îți doresc tot binele, că ești prost plătit etc. – sunt gata să critice tot ceea ce ai, pentru a te umili și a-ți reduce respectul de sine, fie pentru a te elimina din colectiv. Aproape toți oamenii răutăcioși din fire nu știu să se bucure de succesele altora, și creează condiții insuportabile în echipă, atunci când încerci să-i înfrunți, ori ai făcut o remarcă într-o ședință a serviciului.

Iar succesul într-o carieră depinde nu de cât de mare e funcția de care dispui în societate, sau câți bani ai câștigat, succesul se referă la cât de pozitiv poți schimba viața oamenilor și condițiile de muncă în care lucrează ei! Iar un șef rău face tot posibilul pentru a fi el evidențiat, nu și toți colegii lui. Ostilitatea, izolarea de colegi, fanteziile și emoționalitatea instabilă – e primul semn de un caracter dificil sau, tulburare mintală. De aceea, șefii chiar dacă sunt profesioniști extraordinari cu abilități nemaipomenite și decorații naționale, trebuie mereu schimbați la fiecare 4-5 ani măcar și pentru o pauză utilă sănătății și pentru a se debarasa de ego-ul dezvoltat între timp…

Cel mai impresionant lucru este profunzimea emoțională, capacitatea de a găsi un echilibru între probleme și sentimente. Fiecare dintre noi are eșecuri, dar cu fiecare greșeală devenim tot mai înțelepți. Unii oameni cred că atunci când învățăm o lecție – durerea dispare, chiar dacă sufletul și corpul sunt acoperite de cicatrici. De aceea, oamenii frumoși nu se laudă cu un drum de viață simplu. Nu poți aștepta vindecare, dacă pentru început nu accepți problema. Frumoși – oamenii nu se nasc, ei devin pe parcurs prin faptele lor… Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2020, ❤


16 comentarii

Victor Stepaniuc:“Gânduri despre cărți și oameni” Top 5 Cărți la Clubul Impresii din viață


Pe acest colțișor al Europei alegem să fim într-un cerc de prieteni și oameni de omenie, care vor binele pentru mică Moldova. În acest spațiu verde și luminos cu toate problemele economice și exodurile migraționale simțim, fie vrem să menținem legăturile cu alte persoane din lume, dorim să fim mai apropiați unul de altul, și ca dragostea să meargă de la inimă la inimă. Putem fi într-un cerc de ură și cu frustrări într-unul de iubire și vindecare, dar… pe măsură ce sentimentele sincere pornesc de la tine în mod conștient ele ți se vor întoarce întreit. Realizez că toți ne dorim aceleași lucruri, să fim împăcați și în siguranță, și să ne putem exprima creativitatea în puterea care să se împlinească. Trimite-ți gânduri și urări de bine către toată lumea știind că se vor înmulți întorcându-vă la voi…
Astăzi protagonistul este Victor Stepaniuc, mâine poți fi Tu! Vii – cu cărțile tale preferate, gândurile, exemple proprii! Imaginează-ți că stai într-un loc care se clatină, dar e în puterea ta ca el să fie de beton. Renunță la frustrări, la frică și durere! Desprinde-te de stereotipuri, vechile dependențe și deprinderi negative! Vezi, cum viața poate depinde de tine și de nimeni altcineva, – decât de Dumnezeu! Fii deschis și receptiv, dispus să declari ceea ce dorești pentru tine, copiii tăi, viitorul lor… Pentru societatea ta! Vin-o cu brațele larg deschise în fața oamenilor, – acest public care te așteaptă cu opinii, sugestii, soluții bune prin fapte, nu doar vorbe! Impune-ți iubirea pentru oameni și ea va veni din inima ta, așa precum Este! (SV)

 

O sedință cu cartile preferate si recomandate – #Top5Carti la o discutie prietenească despre societate și oameni, soluții, dar și despre migrație, prioritățile guvernamentale și dreptul omului la viață si sănătate în Moldova…  Prima ședință în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu în acest an 2020 – la Clubul ”Impresii din viata si carti”  – cu protagonistul  – D. Victor Stepaniuc, doctor in istorie, politolog, conferentiar universitar, Institutul de Relatii Internationale din Moldova(IRIM), care vine azi cu o lecție publică “Gânduri despre cărți și oameni”, Au participat varia personalitati: • Moderatorul Aurelian Lavric – profesor si savant • Iustina Scarlat – om de cultura • Alexandru Roman- profesor si savant • Petru Costin- colonel in rezerva, colectionar • Denis Rosca- economist, istoric • Vladimir Todirascu, inginer, • Ghenadie Dodita- economist • Anatolie Dubrovschi- istoric, ex-deputat • Iulia Palit- poeta • Nicolae Palit- interpret de muzica popular • Valentin Todercan- cineast, ex-deputat • Valeriu Sava- diplomat, ex-deputat • Emil Ciobu- ex-ambasador, doctor in filosofie • Vasile Morosanu,- om de cultura, • Pedagogi, doctoranzi, masteranzi, student. + Parintele Iurie Hemei- fata bisericeasca si scriitor.

MottoCe ne facem cu cartile nescrise inca?!” (Gh.Asachi)

Cărțile recomandate de Victor Stepaniuc: Vedeți albumul cu imagini, filme: Accesati albumul Victor Stepaniuc – Top5Carti la Clubul IVC

1.“Istoria gîndirii social-politice în Moldova în perioada modernă”, Coautori: V.Beniuc, Ed.Volcov, V.Stepaniuc, 2016. / 2.“Ștefan cel Mare-făuritor al gloriei Moldovei” Coautori: Roman Al., Stepaniuc V., Lavric A., 2018 / 3“Printre vagoane”, roman, autor- Mihaela Perciun, 2005 / 4.“Auzi cum bate ceasul?” Culegere de versuri, autor-Iulia Palit, 2017 / 5.“Covorul mamei” Culegere de versuri, autor- Alexandru Galateanu, 2016 / 6. “Din Moldova. Tablouri si schite din 1850” autor – Wilhelm de Cotzebue, 2016 / 7. “Despre istorie”, Eric Hobsbawm, 2017 / 8.”Esti cât dăruiești. Manasirea Capriana”, autor- Ilie Telescu, 2005.

  Gânduri și opinii despre societate de la Victor Stepaniuc:

Despre intelectualitate, modernizare si reperele morale in societate.
1.Moldova are nevoie de o revolutie modernizatoare, de dezvoltare durabila…
• Calea spre modernizare insa ca regula, porneste de la o revolutie intelectuala, morala.
• Cine o va face?! Intelectualii, un lider national?!
2. Poarta intelectualii vina pentru starea si viata societatii?!
• Desigur, au promovat ideile economiei de piata , concurentei, elitismului…care deseori sunt salbatice, discriminatorii si nesabuite.
3. De ce societatea noastra a degradat, alergind spre raiul capitalist, aflat permanent in goana dupa bani, imbogatire si lux?!
4. Care sunt reperele morale si sociale, care sunt modelele, ce trebuie preluate si promovate, cine ne sunt inaintasii?!
5. Egalitatea, justitia sociala, adevarul, cinstea , umanismul, solidaritatea- sunt repere morale in educatie, in practica vietii ori sunt doar declaratii utopice?!

Axiome…
• Nu cunoaste nimeni, nici intelectualul adevarul in ultima instanta.(nu detinem adevarul absolut).
• Avem nevoie de repere morale si intelectuale pentru a fauri tara.
• In toate timpurile intelectualii au fost oamenii curajosi, care au muncit onest pentru tara, drepturile si bunastarea poporului,
• Avem nevoie de echilibru, compromisuri si o reabilitare a clasei intelectuale.
• Avem nevoie de o reabilitare a personalitatilor, care au faurit istoria contemporana a Moldovei din ultimii 100 de ani,
• Avem nevoie de o intelectualitate, care sa fie aparatoare a drepturilor poporului si sa promoveze activ interesele de modernizare si prosperare a Moldovei.
• Intelectualul are menirea sa fie un exemplu, un fauritor, purtator de moralitate, promotorul justitiei sociale si sustinatorul educatiei, culturii, tinerilor talente…

Eu cred, ca oamenii pleacă în primul rând din cauza situației pe piața muncii, când nu au un salariu decent și loc de muncă conform profesiei și calificării. Pleacă din naivitate și iluzii, că vor să fie în rând cu lumea. Pleacă, pentru că nu le place incultura moldovenilor… Pleacă, că sunt derutați, nu au la școala educație patriotică Pro Moldova… Pleacă, când cei ai casei nu pot supraviețui în țară din cauza fărădelegilor, falimentării business-ului, lipsa condițiilor decente de trai… Pleacă din cauza guvenanților iresponsabili, inculți, corupti, lacomi dupa bani și putere. Motive sunt multe, dar prevalează cele economice… Stiu, însă că prosperarea unui popor e în mânile sale. Oriunde bunăstarea țărilor s-a facut prin muncă, abnegație, luptă politică, proteste, revoluții, dar și multa inteligență și patriotism.”

Educația umanismului, solidarității și consolidarii sociale – mereu necesară, îndeosebi în perioadele grele pentru țară. Prea grea sarcină pentru pedagog într-o societate, bântuită de imbogațire, lăcomie, necinste, concurență, cruzime, egoism și indiferență. Pe cinism, lacomie, hotii, jafuri, falsuri și lipsă de onestitate poți face averi, dar nu e posibilă edificarea unei societăți drepte și prospere pentru oameni.”

Ocupația preferata a multor moldoveni – să denigreze Moldova și neamul pentru toate greșelile, esecurile personale și relele din jur. E grav, când un asemenea comportament vine de la pedagogi și lideri politici.”

Despre economia social orientată…Mai multi agenti economici se pling, ca in tara nu este forta de munca. Unii au adus in diferite ramuri muncitori turci, azeri, uzbeci, tajici si le platesc lunar 10- 17 mii de lei. Straniu lucru: muncitorilor moldoveni inca 1- 2 ani in urma nu li se platea lunar nici 6- 7 mii lei, iar strainilor li se achita acum de 2 ori mai mult. Asa se face capitalismul salbatic si nesabuit in Moldova, care alunga populatia din tara. Evident, ca autoritatile statului, in primul rind din domeniul muncii, salarizarii, sindicatele poarta o vina majora pentru stabilirea alogica a salariului minim, pentru calcularea salariului lunar sub limita bunului simt, pentru starea si functionarea economiei salbatice si antisociale, care incalca prevederile constitutionale despre dreptul cetateanului la un trai decent si favorizeaza exodul populatiei.”

Moldova bolnavă, în agonie, lăcomie, cinism, falsuri, incultură, beții, cruzime, incertitudine, neîncredere în viitor, lipsă de respect pentru viața umană. De unde pornesc toate?! De la lipsa valorilor sociale si criteriilor moralității. De la educație! De la sistemul de educație, familie și guvernanți. Iubiți, ajutați, educați și respectați omul, nu banii și puterea!”

E dramatică situația unei tări, care sub dictatul unor parteneri de dezvoltare își păstrează decenii la rând rezervele valutare in străinătate. Desigur, banii trebuie întorși în țară. Dar o guvernare decentă nu trebuie să se atingă azi de banii din rezervă valutară, ci e obligată să returneze în țară miliardele, jefuite de fostă guvernare… Si desigur să-i folosească judicios pentru dezvoltarea țării. Așa va fi cinstit si pe dreptate!”

Stimati prieteni, vă doresc in anul 2020 mai multe bucurii si fapte omenesti, mai multa bunatate si dreptate, sa ne reuseasca sa fim mai cinstiti, mai harnici, mai milostivi cu oamenii. Să iubim Moldova, ca este maica noastra strabuna si nu poarta vina pentru pacatele noastre si ale guvernantilor. Să ajutam copiii, batrinii si saracii fara a asteapta laude si onoruri. Toate lucrurile bune si frumoase in tara pornesc de la educatie, familie si multa munca. Doamne ajuta la fapte bune! La multi ani, prieteni!” Stepaniuc Victor (ianuarie 2020)

     Date biografice: Victor Stepaniuc (n. 13 iulie 1958Costeștiraionul Ialoveni) este un istoric și politician moldovean. Unul din fondatorii miscarii de stînga în anii independentei Republicii Moldova. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova  pe listele Partidului Comuniștilor între 1996-2008, ulterior viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009. Este cunoscut drept un adept al statalitatii moldovenesti, coeziunii  sociale  și doctrinei socialiste. Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova Profesia: profesor de istorie, filologie, jurist. Grad stiintific– Doctor in istorie. In perioada 2010-2020 (în continuare) – este  conferenţiar universitar la Institutul de Relatii Internationale din Moldova, specialist în istorie, istoria diplomaţiei Moldovei, istoria administratiei publice in Moldova, diplomatie parlamentara, politologie, management si elitism politic. Este autor a 5 monografii, 3 lucrari metodico-didactice,  43 de articole ştiinţifice.

  • Decorat cu ORDINUL de ONOARE. Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 13 iulie 2008,
  • Decorat cu ORDINUL REPUBLICII, Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 7 septembrie 2018.

Naţionalitatea: moldovean. Este pasionat de literatura, teorii sociale, turism, motociclete, muzica,  chitară. Parintii: Tata  Stepaniuc Fiodor Cozma, fecior de taran mijlocas, tractorist, conducator de brigada de tractoare. A fost multi ani  pe Tabla de Onoare a colhozului Progresul, s.Costesti, Ialoveni. A decedat in 1982. Mama- Stepaniuc( Agrici) Eudochia  Eudochim, fiica de preot, infirmiera medicală, pasionată de muzică și literatură. E pensionară. A crescut și a educat patru copii. Dl Victor Stepaniuc  are 3 copii, 4 nepoti. Deține gradul militar de locotenent-colonel în rezervă. Adresă de e-mail/ stepaniuc.victor@yahoo.com ; pe facebook / https://www.facebook.com/stepaniuc.victor/

Evenimentul aici: https://www.facebook.com/events/429718387918835/

Imagini de la eveniment in Album> https://www.facebook.com/pg/clubulimpresiidinviataisicarti/photos/?tab=album&album_id=3074070966152040

S. Vizitiu, 2020


19 comentarii

Vladimir Potlog:„Din păcate, am puțini prieteni”


Viața nu ia fost deloc ușoară, și în continuare Vladimir luptă cu orice obstacol în calea lui… Lumea este dură, dar el nu-și pierde credința, nici curajul de a merge înainte, și nici nu prinde ură pe nimeni… Este loial și cu adevărat dedicat prin firea lui. Foarte modest, dar trece cu mult curaj peste orice provocare pe care o întâmpină în viață, chiar și dacă este în scaunul rulant. El, omul cu deficiență locomotorie parcă iar fi destinat să-i inspire pe ceilalți să-și înfrunte problemele și să devină o versiune mai bună și mai puternică a lor. Scrie frumos, din suflet și găsește frumusețe în orice, și are mereu ceva de bun de spus despre fiecare om. Crede că există o parte bună în orice întâmplare, iar gândirea lui optimistă îi permite să se simtă fericit chiar dacă este un singuratic de nevoie Se înconjoară doar de oamenii sinceri, deschiși la minte și care evită dramele pe cât este posibil… Nu are timp pentru persoane pesimiste, nici pentru prieteni falși. Crede, cu fermitate, că Cele trei lucruri de care are nevoie fiecare om – sunt Iubirea, onestitatea și bunătatea! Iar Familia este totul pentru el. I se umple sufletul cu bucurie și mândrie, într-atât își iubește neamul. Credința și familia îl întăresc, îi ridică spiritual, datorită lor merge cu zâmbet Înainte!

Vladimir  Potlog, s-a născut  pe  data de 9 august 1984 în orăşelul Teleneşti într-o familie de medici – tatăl chirurg și mama terapeut. Are doi frați mai mici. O familie care îi acordă tot sprijinul – și moral, și fizic. Despre bunei își amintește cu mult drag, spre regret ei au decedat, dar au fost „bunici cu inimă mare”, cei care l-au ajutat mult, mai ales – din partea mamei. Ambii bunei au fost eroi, au trecut prin iadul celui de-al doilea război mondial și calvarul foametei din ”47. Fratele mai mic al bunicului de pe tată a activat ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Chișinău, și Vladimir se mândrește că-i poartă numele – Vladimir Potlog. Străbuneii au fost oameni simpli de la țară, care au iubit cu patimă pământul lor, la care au lucrat ca să-și hrănească copiii și nepoții, și pentru ai vedea oameni buni și gospodari la casele lor, spune Vladimir, – „Și vreau să închei capitolul despre părinţi şi bunici cu o poezie”:

„Doi bătrâni / Doi bătrâni stau singuri/În casa lor demult/Şi nimeni nu-i întreabă/Ce vor ori ce au vrut./Cânii urlă a jale,/Vântul bate ne’ncetat,/Doi bătrâni merg pe-o cărare/Cum mergeau, ca altădat’./Noaptea rece se lasă/Şi urlă viforul ca turbat,/Doi bătrâni stau singuri în casa,/Doi bătrâni stau la sfat./Şi aşteaptă şi tot aşteaptă/Să vină cineva,/Doi bătrâni cu plete albe:/Bunelul meu, bunica mea.”

Despre studii. Dizabilitatea nu i-a permis să meargă la școală, el fiind cu deficiență locomotorie și plasat în scaunul rulant, dar părinţii au făcut tot posibilul ca Vladimir să învețe Carte. „Prima învățătoare a fost mama cărei îi mulțumesc din suflet și toată viața o să-i fiu recunoscător. Cu ajutorul profesorilor care veneau la noi acasă am terminat 9 clase. Din păcate, nu sunt angajat nicăieri, munca mea e “Poezia” Și din nou vreau să termin acest capitol cu o poezie de-a mea”:

„Sunt fericit: Sunt fericit când scriu o poezie/Despre dragoste şi amor./Sau când ascult o melodie/Despre un suflet plin de dor./Sunt fericit când citesc o carte,/Despre doi îndrăgostiţi./Despre un om care a zburat pe Marte/Sau despre nişte regi bine veniţi./Sunt fericit când admir floarea,/Care înfloreşte la geamul meu/Şi când privesc luceafărul/Care luminează ca un zeu./Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare/Şi scriu acest vers./Căci poezia este nemuritoare!/Cum e şi întregul Univers.”(V.Potlog)

Are mai multe pasiuni. „La nebunie îmi place fotbalul, dacă puteam merge, poate deveneam fotbalist, cine știe. Echipa mea de suflet este Juventus Torino”.

Adoră mult istoria, mai ales antică. Este interesat de religia creștină si-o studiază din punct  de vedere științific și filozofic. Îi plac filmele, muzica.

‘Din păcate, am puțini prieteni’… „Îmi place să călătoresc, dar nu pot… Și totuși părinții au făcut tot posibilul să vad România și Ucraina. Pentru aceasta le mulţumesc din toată inima”…

„Cărțile în viața mea au avut și au un loc de frunte, ele mă ajută să trec mai ușor prin viață”. Vladimir a citit circa 600 cărți. A început să scrie propriile lui poezii din 1995, prima cu titlul „Bradul”. Are la activ peste 300 de poezii scrise. Le-a publicat în ziarele „Plaiul Orheian” în 2002, apoi în „Mâine junior” 2008 – și în ziarul „Timpul ” (2018). La fel în 2018 a apărut prima plachetă de versuri. „Cea mai tandră fiică a naturii”. A fost înclus împreună cu 27 persoane cu nevoi speciale într-un volum – antologie „Sunt OM”(coordonator C. Costov). Participă la concursul de poezie „Pe o ramură de Plai” din anul 2004, iar în 2010 a obţinut locul doi. Poeziile lui Vladimir Potlog pot să fie găsite şi pe înternet, pe site-urile: www. Citatepedie.ro. http://www.poezii.md/. Mai nou, are și-un blog public: vladimirpoetul.blogspot.md/”>https:// vladimirpoetul.blogspot.md/. „Acolo puteți găsi mai multe poezii scrise de mine, dar si despre alți poeți. În afară de faptul că scriu poezie, îmi place să citesc, să studiez istoria… Sufăr de Paralizie   cerebrala infantila și nu pot merge. Tel mobil 078224254”      „O carte poate trăi mai mult decât un popor.” (aforism de Vladimir Potlog)

Recomandări de carte din partea V. Potlog:

Pentru copii:

  1. Fraţii Grimm „Poveşti cu zâne”
  2. Bambi: Povestea pădurii de Felix Salten
  3. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf   
  4. Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Și nu în ultimul rând, cartea care,  m-a învățat carte.

  1. Albinuța: Abecedar de Grigore Vieru, Lică Sainciuc.

Cărți pentru maturi.

1.Căderea Constantinopolului – 2 volume-Vintila Corbu,

2.Tema pentru acasă – Nicolae Dabija,

  1. Idiotul de Feodor Dostoievski,
  2. Divina Comedie de Dante Alighieri,
  3. Iosif și frații săi de Thomas Mann

Am ales 10 cărți  care mi s-au părut cel e mai bune. Și vreau să termin capitolul despre  cărți cu o poezie despre – natură, carte și Dumnezeu” –

Lumea ca o carte: Alerga trenul sub lună,/Timpul îmi părea că aleargă după noi/Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul/Copacii falnici, dar de frunze goi./Priveam stânci, munţi, dealuri/Şi mă miram atât de mult,/Cât e de frumos pământul,/Şi nu mă săturam să mă mai uit./Trenul alerga tot mai departe,/Inima îmi bătea mereu./Şi lumea îmi părea ca o carte,/Scrisă de însuşi Dumnezeu.(poezie de V. Potlog)

Vladimir are câteva visuri: Să vadă „Cetatea eternă” din orașul Roma, și ca poezile sale să apară într-o zi într-un ziar de tipar din România. Speră ca ele să se realizeze.

Vladimir oferă și soluții pentru rezolvarea unor problem grave ca Migraţia şi sărăcia din Republica Moldova. Problema poate fi rezolvată numai prin Unirea cu Patria mama- România, „Atunci toate problemele noastre se vor rezolva de la sine. Aceasta e părerea mea personală”.

La Putna (550 ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna): La Putna un clopot bate,/Dangătul lui peste munţi răsună./El ne cheamă la libertate/Şi la unitate ne îndrumă./La Putna toaca se bate,/Ne cheamă să ne rugăm./Pe mine şi pe tine frate/Căci de acelaş sânge suntem!/La putna Ştefan ne cheamă,/Să ne spună cu glasul său bland./S-o iubim pe a noastră mama/Cum la iubit el pe domnul sfânt!/La Putna e o frumoasă sărbătoare,/Ea s-a îmbrăcat în alb./E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare./Să ne ducem fratele meu drag.( V. Potlog)

Basarabie, soră dragă/Basarabie, soră dragă,/Care ai fost de duşmani râvnită,/Eşti ca o copilă orfană,/De mamă ei părăsită./Basarabie iubită,/Care ai fost în sânge scăldată,/Eşti ca un fir de iarbă/Sub o boltă înstelată./Basarabie, floare de dor,/Care de mulţi ai fost vândută,/Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută./Tu să nu cazi în disperare./Basarabie, soră dragă,/Căci va veni şi ziua cea mare,/În care duşmanul o să înţeleagă/Că nu eşti singură şi orfană,/Că ai o mama iubitoare,/Toţi o ştiu cum o cheamă,/Acesta e România mare!/(V. Potlog)

Tânărul Vladimir Potlog și cartea lui de autor „Cea mai tandră fiică a naturii”, la care a muncit mult. Visul lui de a edita o carte de poezii s-a realizat și datorită Doamnei Irinei Moscaliuc. Vladimir le mulțumește și celor două persoane speciale – domnilor Zinaida Ambroci și Victor Cobzac. Fiecare dintre ei au făcut puținul, pentru a vedea un vis realizat, Restul desigur aparține talentului Vladimir Potlog!

Prietenii și admiratorii despre Vladimir Potlog:

Irina Moscaliuc:„ Cred că, fără scriitori, am trăi foarte puțin. Am trăi o singură viață, pe a noastră, fără să avem măcar habar de toate celelalte lumi prin care ne-ar putea plimba imaginația. Ne-am îndrăgosti mai puțin, am suferi mai rar. Dar am avea mai puține visuri și mai puține minuni.

Irina Moscaliuc:„Dacă vrei foarte mult sa se realizeze un vis, trebue sa nu încetezi sa crezi in ele!”„Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul!”

Zinaida Ambroci:„Ce a mai mare comoara spirituala!”

Betty Marcovici :„Aleargă cu gândul în stilul tău unic printre versurile create de tine care au o frumuseţe unică. Te îmbrăţişez VLADIMIR. Dumnezeu să te ajute să fii puternic în tot ceea ce faci.”

 Ludmila Florean:„Comoara asupra careia ai lucrat mult si te-ai realizat visul, de care ne mandrim si noi, copământenii tai de inspiratia si munca ta! Bravo, si succese mai departe!”

Marcela Albin:„Ai facut un lucru,ce o sa ramaie vesnic!!! Toti o sa ne trecem,dar cartea si simtul frumosului ramane inca multe generatii!!! Felicitari!”

Alexei Gorun:„Cu cât mai mult te integrezi în societate, cu atât viața este mai interesantă și te vezi ca o persoană realizată. Așa ține capul sus și mergi înainte.”

Traian Vasilcău:”Îl citesc de mai mulți ani. Este un tînăr din Telenești, care fiind lipsit de ceva, în plan fizic, s-a ales, din partea lui Dumnezeu, cu altceva, în plan spiritual: cu Poezia Sa! Ia uitați-vă ce îndemn poetic frumos are Vladimir Potlog pentru noi! Să-i urăm cît mai multă Nădejde, Credință și Dragoste, ca într-o zi poezia aceasta, și nu numai, să fie pe buzele și, mai ales, în sufletele tuturor!”

Hai să fim/Hai să fim oameni de omenie,/Dragi părinţi, copii şi fraţi./Căci moartea nimeni nu ştie când o să vină/Şi când murim de acei vii suntem uitaţi./Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,/Chiar de e uşoară sau grea./Să nu adunăm multă avuţie/Căci lăcomia poate fi o piază rea!/Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,/Pe omul de lângă noi./Şi să ne gândim la pace,/În vreme de război./Hai să fim oameni de omenie,/Căci aşa e bine şi frumos./Şi să nu uităm niciodată/Că pentru aceasta s-a jertfit Hristos.” (V. Potlog, 15 decembrie 2019)

În noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni,/Să avem sufletul mai bland/Ca să cântăm cu înger în rând!/Căci fecioara Maria/În Betleem îl naşte pe Mesia,/Mare împărat care este/În pânză albă înfăşurat./Inima s-o înveselim/Şi pe Domnul să-l slăvim!/Căci în noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni. (V. Potlog)

Svetlana Vizitiu, 2020


4 comentarii

Oameni Soare la Filarmonica Națională. Crăciun fericit!


Toată sala Filarmonicii era plină de aroma vinului moldovenesc. Cel mai important și, da, surpriza zilei – a fost ședința cu master-class cu pictarea participanților, în special a copiilor cu nevoi speciale, – a unui tablou cu vin spumant de varia culori, ghidați de pictorița Elvira Cemortan-Voloșin, organizatoarea acestui eveniment de caritate grandios prin subiectul său… Copiii au fost într-adevăr plăcut surpinși și au deprins cu interes tehnici noi pentru ei înșiși în măiestria artelor plastice muind pensule în vinul aromatizant. După ce a pictat și ea, o fată dintre copiii Soare, s-a așezat lângă mine. O întreb cum o cheamă. – Leila. – Vorbind despre culori, noi priveam în direcția copiilor care continuau să picteze cu vin… Leila brusc a deschis portmoneul său și scoase din el o imagine indoită pe jumătate. O netezi și mi-o arătă: – „Este iubitul meu…” Mi-a spus-o calm,  dar m-a impresionat, – pentru mine a fost punctul culminant… și eu abia m-am stăpânit să nu izbucnesc în plâns… – Cât de sugestiv este mesajul fetei!

Persoanele defavorizate țin să demonstreze societății că sunt oameni la fel ca fiecare dintre noi, doar că… noi nu înțelegem unele lucruri decât atunci când nimerim singuri în situația lor vulnerabilă… Fata a ținut să menționeze că are și ea iubit, la fel ca ceilalți tineri sănătoși și se mândrește cu acest lucru pentru că iubește reciproc, oricum n-ar fi sănătatea sau chipul ei trădător, ea simte și gândește la fel ca fiecare om!

Suntem diferiți, dar suntem Împreună!

De Crăciun în Galeria ARTELIT, din cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a avut loc expozțiția „ARTVINPURCARI ’19”. Partenerii evenimentului: Asociația Culturală „ARTELIT”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

În cadrul expoziției au fost expuse tablourile și fotografiile următorilor artiști: Elvira Cemortan-Voloșin, Gheorghe Negru, Victoria Fonari, Viorica Grebincea, Cristina Balan, Veaceslav Ignatenko, Svetlana Vizitiu ș.a.  Invitații evenimentului: Asociația Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, familii cu mulți copii din Băcioi, familii cu copii cu dizabilități și alte nevoi sociale. Scopul evenimentului: susținerea copiilor talentați din familii social vulnerabile și a copiilor talentați cu dizabilități. Moderatorul evenimentului: scriitoarea Victoria Fonari, dr. conf. Cuvânt de salut / de felicitare:  Svetlana Bivol, directorul general al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”;  Elvira Cemortan-Voloșin, președintele Asociației Culturale „ARTELIT”; Marian Stârcea, director artistic al Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”. Au venit cu impresiile lor și din cei rândul invitaților: Ludmila Șișkina, directoarea  Asociației Centrului de Reabilitare „Planeta carității”, Natalia Postică, asistenta sociala din Băcioi. Festivitatea a continuat cu concertul „GALA DE CRĂCIUN” în sala mare a Filarmonicii Naționale.

Anul Nou și Crăciunul sunt sărbătorile pe care toți copiii le așteaptă, indiferent de starea lor socială, de aceea sosirea iernii este o bucurie în plus pentru ei. Organizarea evenimentelor pentru copii și alte persoane cu nevoi speciale este eficientă atunci când e efectuată în mod corespunzător pentru toată lumea. Suntem diferiți, dar suntem împreună!

Așa s-a realizat destinul că în această lume vin oamenii care sunt oarecum diferiți de ceilalți în viața lor de zi cu zi prin comportamentul lor, prin aspectul lor exterior. Sunt „oameni speciali” cărora le este destul de dificil să se adapteze condițiilor vieții moderne, cei care sunt ades neînțeleși de mediul înconjurător, și cărora le vine greu să realizeze inferioritatea lor. Acestor oameni le este foarte important să știe că ei nu sunt singuri în această lume și că este în puterea noastră să le facem viața un pic mai confortabilă, mai omenoasă și mai veselă… De aceea, îmi este foarte rușine pentru mass-media și pentru demnitarii de stat, care sunt promovați în prim-plan la toate știrile de primii. Și doar nu au realizat încă nimic în mod special, nici pentru moldoveni, nici pentru persoanele vulnerabile, oferind niște bănuți ca și cum „ar astupa gurile” pentru un timp… Iar evenimentele promovate de Oamenii cu Inima pentru care doare într-adevăr această societate vulnerabilă, – știrile nu prea se avântă să-i menționeze. Dar Dumnezeu e Mare! Și ajută!
Mulțumesc enorm acestor Oameni Soare, organizatorilor și participanților menționați mai sus!

Crăciun fericit! Doamne ajută! ❤

Svetlana Vizitiu, martor ocular cu inima la eveniment! Accesați maginile din albumul Caritate VinPurcari pentru pictura :

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlanavizitiu/photos/?tab=album&album_id=1458700854284948

Filmulețul cu câteva imagini de la evenimentul caritabil:

Si un filmulet cu coorganizatorii evenimentului caritabil Ana Sandra, Chirca Natalia, din echipa ArtVin Purcari – care vor fi gazda viitorului Eveniment ARTVIN PURCARI 2020, editia a II, si alte multe activitati despre care veti auzi curand :


5 comentarii

Aurelia Zlotea:„Ei sunt averea noastră”


Are motiv de mândrie. În fiecare zi îi mulțumește bunului Dumnezeu pentru ceea ce are: o familie sănătoasă și iubitoare: un soț minunat împreună cu care cresc gemeni, fetițe de toată frumusețea. Acum așteaptă un băiețel… Familia e rațiunea ei de a trăi! de a se consacra educației copiilor și ajutorului pentru persoane nevoiașe din societate, prosperării lor, celor care nu au reușit precum și-ar  fi dorit acest lucru. La modul cel mai pragmatic – se dedică într-un fel muncii civice, comunitare, pentru o bună guvernare, pentru a demara proiecte sociale, care schimbă calitativ viața oamenilor, pe alocuri a funcționat foarte bine, alteori mai puțin decât s-a așteptat, dar esența constă mai mult în acțiune. Nu așteaptă deloc laude. În prezent, Aurelia Zlotea este – președinta „Asociației Obștești Părinți de gemeni” și fondatoarea comunității de „Mămici și viitoare mămici de gemeni.”

…Îi este foarte dor de bunelul, care a decedat acum cățiva ani. Bunica a fost răpusă de cancer când abia implinise șase anișori. „Amintirea lor rămîne vie, atâta timp cât le văd pe fetele noastre, îndrăgostite de buneii lor, părinții noștri iubiți de care ne bucurăm să îi avem alături și de susținerea cărora beneficiem în continuare. Duminicile le dedicăm bisericii și buneilor, iar fetele se bucură de orice gest al lor și profită de căldura și dragostea lor fără margini”.

Primele persoane care au crezut în mine după părinții mei, au fost profesorii de la care am învațat. Inițial cei din gimnaziul comunei unde m-am născut și mi-am petrecut copilăria, după care acei din Liceul Hyperion Anenii Noi și nu în ultimul rând, profesorii de la Universitatea Liberă Internațională de Moldova (ULIM), unde am studiat psihologie la licență și unde cu mare drag am revenit peste ani și am studiat Managementul Resurselor Umane la masterat.” (A. Zlotea)

Admiterea a fost cel mai fericit moment din timpul studenției. Fiind în ultimul an la liceu a primit cu colegii invitația de a participa la „Ziua Ușilor Deschise ULIM.” În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat o olimpiadă pe obiectele de studii, iar câștigătorii au fost premiați cu locuri la buget. Aurelia a avut norocul să ia locul 1 la Psihologie și a fost admisă la buget la această facultate în mod automat. A fost cel mai bun cadou al destinului! S-a simțit nespus de fericită. Nu ține minte exact dacă avea un telefon mobil ca s-o anunțe imediat pe mama ei despre bucuria ei, dar pentru că ea muncea prin apropiere de universitate, Aurelia alerga fericită să-i împărtășească vestea cea bună! Și azi le mulțumește tuturor dascălilor și oamenilor, celor care au avut încredere în ea și au contribuit să devină ceea ce este astăzi.

    „După absolvirea universității a urmat inițierea mea în antreprenoriat. Susținută de soțul meu, Ion, mi-am încercat puterile în lansarea unei mici afaceri de familie, căreia m-am dedicat în exclusivitate până la apariția copiilor. Soțul meu, este bărbatul care mă completează, este un tată extraordinar și un bărbat foarte harnic și generos.” (A. Zlotea)

   Nașterea gemenelor Miriam și Medeea, este cel mai important și deosebit moment din viața Aureliei:„Ele sunt averea noastră, iar noi cei mai atenți și grijulii părinți pentru ele. Nu există dar mai prețios decît zîmbetul lor și necaz mai mare decît zilele în care se îmbolnăvesc, dar pe care le depășim cu mult calm”.

Îmi iubesc familia si țara. Nu știu dacă e doar o stare a mea, sau a devenit deja comună în legătura cu ultimele evenimente, dar valul plecărilor în străinătate a rudelor, prietenilor și cunoștințelor ne duc cu gândul la emigrare. Nu am fost niciodată un mare critic politic, dar având tangențe cu acest domeniu, este destul de complicat să înțeleg ca chiar daca noi la moment nu ducem lipsă de nimic datorită soțului care muncește din zori pina în noapte, – ce viitor vom putea oferi copiilor noștri. Vreau să cred în minune și sunt optimistă, că fericirea pe care o simt în țara în care ne-am născut noi si copiii noștri, alături de părinți, nu o voi găsi nicăieri în altă lume… Și totuși, discuții pe acest subiect au loc în casa noastră. În următoarele zile, mă voi ocupa de lichidarea unui SRL, este vorba de o afacere de familie, un mic magazin alimentar deschis acum 10 ani, în care toată familia mea a investit pe lângă finanțe si – mult suflet… Nu este vorba de bani, ci de starea de spirit. Nu spun că voi părăsi Moldova. Iubesc această țară și simt că pot contribui cu mult mai mult, rămânând aici. Nu-i învinuiesc pe cei care au emigrat, le înțeleg situația și respect deciziile lor, doar că aș vrea să avem noi, tinerii, posibilitatea să ne creștem copiii, aici, ACASĂ, în Moldova! Pentru că avem copii, și pentru că mâine nu vrem să fim si noi printre acei care zilnic părăsesc țara, faceți în asa mod ca situația dată să fie soluționată pașnic…” (A. Zlotea)

   Fiind însărcinată cu fetele a creat comunitatea „Mămici și viitoare mămici de gemeni.” Atunci când fetele împlineau 8 luni, Aurelia a organizat primul eveniment cu participarea lor și împreună cu alte familii deosebite, iar după doi ani, deja în echipă a fondat „Asociația Obștescă Părinți de gemeni”. În prezent, asociația întrunește circa 3000 de membri din Moldova și România, iar în cadrul asociației au organizat diverse evenimente de caritate, de agrement pentru copii, excursii de informare, etc. Aceste proiecte de suflet o inspiră, o motivează în continuare, în cadrul lor a legat prietenii frumoase și a cunoscut istorii și lecții de viață deosebite, la care ține mult.

   Este o luptătoare dură împotriva violenței în familie:„Mi-aș dori acest mesaj să atingă nu doar mintea ci și inima fiecăruia care îl vede sau citește. Fiecare poate juca un rol important în această campanie reevaluandu-și atitudinea față de mamă, soră, soție sau fiică, prin adoptarea unui limbaj nonviolent. Eradicarea violenței împotriva femeilor și a fetelor, necesită eforturi coordonate și susținute de către toți. Demonstrând că aceste eforturi produc rezultate aducem cel mai bun tribut noua” (Zlotea Aurelia, 26 noiembrie 2018)

A îmbinat munca și meseria cu administrația publică, și-a făcut curaj să accepte noi provocări din localitatea Anenii Noi, pentru faptul că nu se așteaptă ca lucrurile bune să se întâmple de la sine, ele trebuie alimentate cu mult curaj, cu interacțiune, cu dedicație și toate având la bază cunoștințe și experiențe acumulate, colegi și prietenii care te susțin de-a lungul timpului. La fel de mult își dorește să reușească să unifice spiritul comunității create și în continuare.  Cu o echipă puternică, cu profesioniști, cu oamenii cu viziune, consacrați ideilor de dezvoltare. Aurelia Zlotea preferă să ne unim nu pentru interese de grup sau partid, ci pentru interesele comunitare!

A avut norocul să cunoască femei dedicate și puternice care au fost sau sunt implicate în politică:„Primii pași în acest domeniu i-am făcut pe băncile liceului implicându-mă într-o organizație de tineret de partid și beneficiind de o sumedenie de seminare și training-uri de liderism și comunicare. După întemeierea familiei mi-am urmat activitatea deja în organizația de femei raională, ulterior am avut ocazia și plăcerea de a activa în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, alături de doamna deputat Stratan Valentina a cărei asistentă am fost și care rămâne un model de Doamnă de la care ai ce învăța ca om, și ca profesionist.. În toată această perioadă am cunoscut femei de bună credință, cu o bună pregătire profesională și o poziție socială puternică, pe care le admir și urmăresc în continuare”.

  • În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află dascălii. Ei ne sculptează caracterul şi ne învața, devenind exemple pentru noi. Un astfel de model si mentor, doamnă Valentina Stratan a devenit pentru mine, iî sunt recunoscătoare. Aceste zile deosebite, dedicate profesorilor, sunt o bună ocazie să aduc tuturor profesorilor cele mai sincere și frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate. Felicitări!!!”

În timpul liber Aurelia se dedică lecturii. Îi place foarte mult să citească, nu mai ține minte care a fost prima ei carte citită, probabil ceva din basme sau povești pentru copii. Acum poate savura acest obicei frumos doar atunci când copiii se odihnesc, iar luna august a fost mai productivă în acest sens. Aurelia a găsit timp pentru câteva cărți ale lui Paulo Coehlo, și în aceste clipe citește o carte foarte populară a cărei autoare este Elizabeth Gilbert. Din autorii autohtoni de carte a fost impresionată de Viorica Nagacevschi și Tatiana Țîbuleac. „Recunosc fără sfială că nu întotdeauna îmi permit să procur atâtea cărți câte aș dori, de aceea mai facem schimb cu prietenele, și sunt vizitătoare fidelă a bibliotecii raionale, unde deseori îmi potolesc „setea” de lectură”. – spune Aurelia…

          Aurelia Zlotea este recunoscătoare pentru toate experiențele oamenilor din viața ei, consideră că are noroc de cei înțelepți și buni la inimă:„Iubesc tot ce mi se întâmplă și sunt deschisă cu toată inima pentru provocările ce urmează. Astăzi, mă simt binecuvântată, sunt din nou insărcinată și așteptăm nerăbdători cu soțul venirea pe lume a băiețelului nostru mult dorit…”                                                                    Expresii memorabile de Aurelia Zlotea:

  • „Succesul personal este în mare parte determinat de capacitatea de a face față provocărilor sociale” Aurelia Zlotea
  • „Viaţa nu este despre a te găsi pe tine însuţi. Viaţa este despre a te crea pe tine însuţi.”
  • „Ei sint motivul meu festin zilnic, FAMILIA MEA”
  • „Să devii părinte este un sentiment unic ce merită trait de fircare om. Pentru că la multe cupluri acest drum este mai anevoios și pentru că des primesc mesaje în privat, astăzi voi vorbi despre medicii care m-au ajutat în această experiență placută. Dacă sunteți o familie tânără și planificați o sarcină, vă recomand cu drag sa apelați la sefa secției Planificarea Familiei CMC, doamna Alla Spinei! În caz ca intâmpinati careva probleme și sarcina așa și nu vine de câțiva ani, apelați fără ezitare la domnul doctor Veaceslav Moshin, pe care îl găsiți la Spitalul Repromed! In caz ca sinteti însărcinată si nu va puteți decide unde veți naște, eu recomand Extramed și desigur domnul doctor Gatcan Ștefan. Primul pediatru la care am mers cu fetele si cărui ii exprim toată recunostinta mea este domnul Mihai Stratulat, la fel datorită dumnealui am cunoscut încă un pediatru de excepție la care am apelat nu o data – doamna Dorina Agachi, foarte bun specialist. Si aici lista mea de recomandări nu ia sfârșit. Nu fac reclamă, este experiența și recunostinta mea pentru acești medici care își fac cu dăruire meseria și datorită cărora ne bucurăm să îmbrățișăm zi de zi doi copii sănătoși  Va doresc din suflet sa simțiți aceste sentimente inedite!”
  • Copilaria înseamnă simplitate. Privește lumea cu ochi de copil, este foarte frumoasă. Miriam&Medee
  • „Astăzi este ziua lor, ziua fetelor noastre – Miriam&Medeea. Le iubim enorm si vom face tot posibilul ca să le dăruim o copilărie fericita și nu doar… La Multi Ani cu sănătate, scumpele noastre!” (12 august 2019)
  • „Astăzi am sărbatorit aniversarea a celor patru ani de la crearea comunității “Mămici si viitoare mămici de gemeni”.Vreau să mulțumesc fiecărui membru pentru prezență, iar prietenei mele scumpe Aliona Baciu pentru tortă delicioasă și ajutorul imens. Multumesc, Nata Bodiu, pentru cele mai frumoase poze, mulțumesc pentru cea mai distractivă petrecere și ingenioșii animatori. Multumesc, Tatiana Potapov pentru cele mai calitative desene pe chipurile copiilor și oaspeților de la PrimulSens pentru cadouri și activități distractive. Va imbrațișez cu mult drag pe toți și vă exprim recunoștința mea” (A. Zlotea, 30 iunie 2019)
  • Zlotea Aurelia:„Foarte plăcut, vă mulțumesc din suflet, doamna Natalia! Aveți perfectă dreptate cu privire la copii, la această temă mai am un citat: „Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții „cresc”. Tot așa cum noi ne privim copiii, vedem ce fac cu viețile lor, tot așa ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă întind spre ele.”
  • „Astăzi au fost înmânate diplomele de Master grupei de la Managementul Resurselor Umane, promoția 2017-2019, din care am făcut și eu parte. Am petrecut o perioadă dinamică lângă colegii profesioniști și cu un grad de pregătire fenomenal, dar și lângă profesorii de excepție de la facultatea de Psihologie, #ULIM. Felicitări și mult succes în continuare!” (ULIM, 3 iulie 2019, Chișinău).
  • „Aniversarea, Asociației Obstești “Vitae” o a fost o adevarată poveste pentru copiii noștri. – Аzа Оnică! Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cele mai cordiale felicitări, împreună cu sincere multumiri pentru premiul mare acordat și pentru invitație la acest eveniment minunat. Îmi exprim speranța că prin eforturi comune, vom reuși să impulsionăm lucrurile în domeniul protecției copiilor, vă dorim succes și realizări frumoase în continuare!” (A. Zlotea, 18 iunie 2019, Parcul Dendrarium)
  • „Câți dintre voi cunoașteți despre Campania ”O jucărie pentru zâmbetul copiilor”? Gândul de a oferi o viață mai sigură și diminua impactul emoțional trăit de copiii victime în accidente și incidente – a motivat Poliția să inițieze a doua etapă a Campaniei ”O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. Astazi, în susținerea acestei campanii, comunitatea parintilor de gemeni a mers la Inspectoratul General al Poliției, unde copiii au aflat mai multă informație despre profesia de polițist și campaniile inițiate de aceasta instituție .”

                   Unele referințe despre Aurelia:

Natalia Calpagiu:”Ma bucur mult că te-am cunoscut,esti o femeie interesantă,o mămica de milioane si o soție iubitoare. Sa fii sănătoasă și succesele să-ți alături in toate ”

Elena Puşcaş-Langa:„Succesul, devine succes, atunci când dai tot cei mai bun din tine. Felicitari si cât mai multe realizari!”
Natalia Pincova
:„Să ne trăiți stimată Doamnă! Succesele și realizările Dvs chiar ne face să ne mîndrim ca va cunoaștem. Sunteți un om cu suflet și inima mare ! La mai mult și la mai mare și în continuare!”

Alina Carmazan:„Sunt bucuroasă enorm că te cunosc. Ețti un suflet special, cu suflet mare  Succes și realizări frumoase în tot ceea ce faci.”

Ludmila Ceaglic:„Important: sa nu te opresti! Mergi cu demnitate prin Viata voluptoasă!”

Valentina Stratan:„Si eu ma bucur sa lucram impreuna, in echipa noastra ce ne-a unit!”

            Date biografice: S-a născut pe 23 iunie 1987 în Anenii Noi, Aurelia Zlotea, absolventă la specialitatea Psihologie în 2009

text Svetlana Vizitiu, impresii din viata


9 comentarii

Natalia Sîrbu-Dubița:„Psihologia e aceeași Medicină, doar că tratează Sufletul”


„Voi cum vreți, dar eu mă duc să caut primăvara”. Și o găsește! Chiar și biroul ei e plin cu primăvară! Le dorește tuturor iubire, radiază lumină, și sădește anotimpul fericit în inimile celor care știu a primi acest dar. Despre ea se spune că e un amalgam de emoții, uneori plină de umor, neînfricată, muncitoare, responsabilă, rebelă, cu o psihică plastică. Este nu doar inteligentă, ci și plină de idei și resurse salvatoare. M-am convins personal, atunci când fiind într-o situație delicată, m-a susținut găsind rapid o soluție. Cu o fragilitate și frumusețe cuceritoare, deține totuși un caracter dur gata de luptă pentru dreptate, și apropos, improvizează liber, dând dovadă de calități reușite pentru un profesionist.

   Natalia Sîrbu-Dubița vine din Anenii Noi, locuiește în Chișinău. A studiat Psihologia UPS Ion Creangă, nu-i place să vorbească despre sine. La „insistență”, se împarte cu unele dintre impresiile sale de viață. Recunoaște că pentru a ajunge un profesionist este nevoie să faci „sacrificii”. Acestea pot fi pentru – părinți, persoana iubită, sănătate, familie, prieteni. Ea a ales domeniul social considerând că Dumnezeu a înzestrat-o cu calitățile de a avea multă răbdare și puterea de a asculta oamenii. Să fii tolerant, nu este atât de ușor în lumea noastră mentală. În anii de activitate în asistență socială, Natalia a cunoscut sute de povești de viață și istorii mai puțin plăcute despre persoane cu nevoi speciale, a întâlnit și persoane incompatibile pentru schimbări pozitive, altele fiind în impas, fără dorință de a se implica în soluționarea oricărei probleme personale. Modul de viaţă îi satisface chiar dacă e un mod antisocial. Împreună cu echipa ei se ambiționează și luptă, în continuare, pentru a schimba lucrurile în bine, chiar dacă uneori paşii spre victorie sunt mici:„Oamenii trebuie să înţeleagă că schimbarea vine de la sine. Deseori, au aşteptări mai mari de la alţii decât de la ei însăşi. Multor oameni le-am zic că: Dacă ne recunoaştem propriile greşeli şi conştientizăm necesitatea de a schimba lucrurile, vom fi şi noi mai dispuşi să rezolvăm multe din problemele aparute”. Iar ajutorul care îl primeşte este doar o susţinere de moment.

A avut o copilărie fericită:Doamne ce copilărie frumoasă am avut! Am fost cel mai norocos copil, deoarece am avut în viaţă toţi bunicii. Cei din satul meu natal mi-au fost în mahala, iar atunci când treceam în fiecare zi de la şcoală sau spre şcoală pe lângă poarta lor, bunică mă cheama să-mi dea “gustoşenii”. Acel gust din copilărie încerc să-l caut  în orice,  deoarece îmi aminteşte despre tot ce e sfânt- bunei, părinţi, casa părintească, toloaca mea de după gard şi sătucul meu cu oameni modeşti.”

Natalya Sîrbu:Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat Mamele! Mama este începutul tuturor începuturilor… Îți multumesc pentru ochii tăi blânzi și pentru grija pe care nio porți pina în prezent. Să știi că mă simt copil lânga tine chiar dacă si eu la rândul meu sunt mamă…Tu ești raza mea de soare” La multi ani tuturor femeilor!” 

Și astăzi, Natalia adoră să revină la Portita Bunicutei. „Acolo unde de fiecare data ne intimpina cu bucurie si ne petrece cu lacrimi in ochi.”Bunica a ajuns la 94 ani zice că se bucură de toți care ia dat Domnul. Noi o iubim mult!”„Azi ograda bunicii arată asa: Patru generații s-au reunit pentru a depana amintiri. Frumoasa Duminică…
P.S. Cei care nu au reușit sa fie cu noi… Să știți că am fost cu gândul la voi…” (august, 2019)

    Natalia visa să devină medic:„Orice copil visează încă din copilărie la viitoarea sa profesie. Doar, în copilărie, viața de adult pare foarte interesantă.” Își dorea mult să ajute oamenii. Dar pentru alegerea meseriei, ca de obicei, există multipli factori de influență:„De exemplu, alegerea copiilor se formează pe baza opiniei publice și a adulților care îi înconjoară. Mama fiind mentorul meu de viaţă a încercat să mă orienteze spre pedagogie fiind filolog de profesie, ca într-un final să-mi zică că facultatea de Psihologie e aceiaşi Medicină, doar că tratează sufletul.

,Mulți dintre noi ne concentrăm doar asupra unui aspect din decursul vieții, de exemplu – profesia. Dorim să devenim atât de buni în activitatea noastră profesională încât uităm de lumea care ne înconjoară. Însă de ce să nu fiu un om de calitate care își manifestă virtuțile,  să am o carieră de care să fiu mulţumită. Iar mulţumirea pentru mine, vine de la aprecierea oamenilor din jur.”  Natalia a ajuns să activeze în domeniul social din dorinţa de a fi cât mai aproape de studiile pe care le-a absolvit. În anul 2009 a fost angajată în funcţia de asistent social. Ulterior, a aplicat la concursul de Specialist superior în aceeaşi direcţie. „Din dorinţa de a vedea cât mai multe zâmbete  pe chipurile oamenilor am continuat să-mi îndeplinesc obligaţiunile mele de serviciu, dar şi ca om care simte durerea celorlalți… Nu am încetat niciodată să cred că dacă se face ca măcar un om să zâmbească într-o zi, această zi nu a trecut în zadar.” Mai târziu în 2013 a devenit şef serviciu, și în prezent deține funcţia de şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău. Natalia a acceptat-o cu multă responsabilitate de sine, cunoscând domeniul din interior dejà de peste 10 ani.

Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități”, spune ea, la fel și caută posibiliţăţi pentru a putea oferi ajutorul celor ce îl solicită. Iar ochii mulţumiţi ai oamenilor o motivează să se trezească în fiecare dimineaţă cu noi abilități și dorinţă de a se implica şi mai mult în această activitate a muncii sale. – „Probabil toate acestea, experiența mea, dar şi istoriile oamenilor trecute prin sufletul meu – m-au facut mult mai matură şi mai sensibilă. Unele experiențe m-au marcat pentru întreagă viaţă. La această etapă sunt recunoscătoare destinului pentru lucrurile aparent simple, – anterior nici nu le dădeam importanţă. Ştiu să mulţumesc în fiecare dimineata pentru înca o zi în care sunt sănătoasa şi precum spunea Mircea EliadeSensul vieţii este să îi dai sens”, deci, asta fac zi de zi încercând să dau sens fiecărei clipe.”

    Familia… Natalia nu vrea să vorbească despre familia ei, consideră că e un subiect discret. Probabil pentru că a trecut printr-un divorț dureros. „Las această istorie să mai prindă aripi să se fiarbă în bune şi rele, să mai obţină experienţe vii – colorate…” Își adoră fiul Dumitru, care este deja mare-mare pe lângă mama lui și cel care glumește:„Mam, tu ca de obicei, numai cu salate si arăți ca un copchil”…

    Prietenii… Nu-i are mulţi, dar cei care sunt alături, o completează… Incerc să detaliez caracterele din ea mai clar. E un lider inspirat. Uneori pusă pe glume:„Stii cum la noi? Nu-i ca in Europa) fara tocuri nu te primim!” Îi adună alături, mereu organizând divertismente sau distracții de sărbători. Asta pe lângă acțiunile de caritate pentru cei nevoiași. Este și o gospodină bună, îi place să experimenteze bucate și rețete noi. Nu-i plac oamenii falşi, iar cei care încearcă prin ipocrizie să se apropie de ea, ulterior sunt foarte repede deconspirați. ”Nu ştiu, poate am un dar de sus de a simţi sufletul şi energia  omului. Un prieten adevarat îţi ştie defectele, dar îţi demonstrează şi latura bună a lucrurilor, îţi dă puterea şi credinta în ziua de mine. Asta vorbesc doar despre oamenii adevăraţi, ceea ce în zilele noastre este un lux.”

„Intr- un final eu zic că oamenii nu trebuie să fie perfecţi, ci să fie Oameni! Doar asa vom salva omenirea!” Și, ca de obicei, le trimite tuturor un sac de soare și bună dispoziție!

                Câte ceva despre Natalia Dubița-Sîrbu și unele activitățile sociale:

Cam așa parcurge o zi de muncă cu câteva Obiective: Evaluarea serviciilor sociale, analiza activității multidisciplinare teritoriale în cadrul SNR pentru protecția și asistența persoanelor cu nevoi speciale, victime ale traficului de ființe umane etc. Asigurarea drepturilor omului (traficul de ființe umane, violenței în familie, torturii, infracțiunilor privind viața sexuală etc). Realități, experiența și provocări în îngrijirile la domiciliu…

Kornelia Tirnovschi:„Anii nu trec pentru tine, ești bravo!”

Olga Petrosanu: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”

Ecaterina Gîncu:„Natashka, tu la noi – ca de obicei, „на высоте”… (frumoasa, eleganta, perfecta)”

Valentina S.: ,,Sunteti genul de șef care mă motivează și mă învață să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac și pentru asta vă mulțumesc! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare pas și să vă ofere ani plini de prosperitate și bucurie!”

Citate, expresii preferate:

  • „Când vei începe să-ți cari propria apă, vei învăța valoarea fiecărei picături”
  • „Să fii independentă, draga mea! Altfel, ești doar o slugă”
  • „Singura modalitate prin care poti face lucruri extraordinare este sa iubesti ceea ce faci” – Steve Jobs.
  • „Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie.” de Anthony Robbins
  • „Două calități pe lume nu pot fi simulate și nici înlocuite: inteligența și bunătatea!”
  • „Nu pot sa nu postez si eu traditionalul mesaj de multumire. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru urarile transmise. Fie ca v-ati rupt din timpul vostru, o secunda, un minut sau poate ceva mai mult pentru a-mi spune “La multi ani!”, cu toţii ati reusit sa-mi faceti ziua mai frumoasa! Chiar daca nu am reusit sa răspund la toate mesajele să știți că sunt cu gândul la voi. Vă cuprind cu drag!!!”
  • „Dar unde dragoste nu e … nimic nu e…”

Date biografice: Născută la 23 iunie, Anenii Noi, Republica Moldova. Este şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău

https://www.facebook.com/natalya.sirbu

❤ SVizitiu


11 comentarii

Mintea satului cea de pe urmă” de Olga Capățână


Orașul creează iluzia unei vieți ușoare și frumoase. În realitate, este altfel. Adaptarea la viața urbană a satului a fost dintotdeauna și este o mare problemă. „Ce-i cu mlaștina asta de Merejeni, că a ademenit oamenii și nu-i lasă să trăiască decent?” Sătenii se trag la oraș, or, la finele vieții sale se întorc în sat realizând cât de valoroase sunt relațiile simple omenești, și … deja e târziu, mentalitatea înrădăcinată nu schimbă atitudinea. Consătenii nu iartă nimic, la fel pentru că nu depui efort să fii în rând cu lumea lor, să trăiești conform regulilor orânduite chiar de ei…

Cred că în fiecare sat există personaje atât de colorate, și lucrul acesta nu e de mirare. De aceea, doare când citești nedreptățile care s-au săvârșit și nu mai poți schimba ceva… Paginile romanului se deosebesc prin amintiri și paralele existente, prin atitudinea de azi și prezent, care pare neschimbată. Olga Căpățână, de fapt, ea este prototipul, lucrurile sunt reale, doar numele sunt schimbate. Autoarea descrie amintirile sale despre epoca sovietică a satului său (a doua jumătate sec. 20). Capitole foarte interesante și oricum remarcabile prin dialoguri cu o dialectică deosebită și chiar amuzantă în exprimarea moldovenilor. Interesante capitole dedicate vieții satului, și toate aceste atribute descrise au atins și copilăria mea, și adolescența, și cât nu ai roti trecutul, e o nostalgie! Datorită acestui fapt, cartea reiese a fi nu doar despre mentalitatea unui sat, ci și despre tinerețea noastră fericită, amintiri de neuitat legate de ea, care uneori rămân menționate prin lucrurile mărunte în roman, ce n-ar obiecta oportuniștii! Acțiunile romanului rămân prezente în viața sătenilor rămași în Moldova, cei care nu au reușit să plece în țările civilizate pentru a afla „lumea cea nouă” a europenilor. Mi-a plăcut istoria, admir autoarea și recomand cartea. Cu siguranță, veți face lacrimi…

 Trecutul nostru în ciuda vieții dificile, dar și foarte atractive în mediul rural este întotdeauna alături de noi. Astfel e creeată gândirea noastră că prin trecut vedem un mod ideal al vieții noastre, deși acest lucru poate avea nicio legătură cu realitatea, și cu timpul se transformă într-o iluzie. Ne plac gândurile despre satul nostru, despre patria noastră mică în care cândva ne-am simțit fericiți pentru că eram și mai tineri. Ce e mai de preț – că trecutul ne învată să nu cedăm dificultăților, calităților inumane ca alcoolul, bârfele, invidie, răzbunăre etc., să depășim problemele, să apreciem valorile, cu speranța că și copiii, nepoții noștri vor învăța aceste lucruri…

Sentimentele au rămas departe în urmă. În tinerețea mea. Aveam alte griji. Totul se schimbă, totul trece odată cu viața.” (Olga Căpățână)

Îmi amintesc foarte bine mirosul ierbii, a baștinei mele. O amărăciune nostalgică, ceva de neuitat, care a lăsat o urmă dulce-amară în sufletul meu. De aceea, romanul „Mintea satului cea de pe urmă” scrisă de Olga Căpățână este o scriere deosebită, atât de apropiată interiorului meu spiritual. Am citit cartea, special plecând mai departe de oraș, în mrejele miresmei asemănătoare acțiunii romanului. În carte, istoria are loc în satul Merejeni, dar lasă impresia ca e chiar la baștina ta…

Satul meu este cel mai frumos sat din lume, bucura ochii cu cele mai frumoase flori” (O.Căpățînă)

Dar cel care scrie soarta acolo e tot din Merejeni. Tot nu iartă multe. I-a părut că Niusei tare ia mers în viață. Și nu a început să bea, nu s-a făcut bețivă, așa cum era scris acolo, în condica ceea cerească. Așa cum li s-a prezis la toți copiii Mărioarei lui Petea Șchiopul. Ana a rezistat la moartea soțului ei și toată dragostea, toată grija a îndreptat-o spre copilul său. Și iată într-o zi fiul ei face accident cu mașina și moare. Ce îi rămânea sărmanei mame: să bea? Nu, nu a mers mezina Mărioarei pe drumul fraților și al părinților. A crescut nepotul, și-a ajutat nora în toate. Nora ei s-a recăsătorit cu un turkmen. Un om deștept, cu studii superioare. Și nora a cerut de la mama Ana învoire să se căsătorească. Acum bunica Ana crește două nepoțele, surorile nepotului său. Și nora o învită la toate sărbătorile, are grijă de Ana. Dar niciodată Ana n-a luat în gură picătură de alcool. ÎN CIUDA SATULUI.

Omul e la fel dintotdeauna: va critica viața altuia, foarte atent la greșelile vecinilor, și doar știe ce spune Domnul „Nu judeca că judecat vei fi…” Mentalul nu se schimbă nici trecând prin propria experiență dureroasă, nici din învățămintele de viață, din educația celor șapte ani, ba, omul vrea să simtă și el „bucuriile” sau ”nefericirea” vecinilor, de ce nu?! Așa e firea omului, chiar și cel ințeligent poate greși… Ce-i important, e subiectul detaliat de autoare prin modul „vechi” de viață și atitudinea sătenilor. Atitudinea se regăsește și în prezent, una dezvoltată și „modernizată” de demnitari. Care depinde de felul de a gândi și de a trăi conform timpului, de situația grea a țăranului lipsit de condiții și de resurse finaciare pentru o simplă bucurie de a fi omul independent, cu simțurile și speranțele proprii ce nu pot fi ascunse… În continuare, credeți că politica o face satul? Nu satul creează politicul…

La Nouă Mai fostul director vine și stă lângă monumentul ostașilor ocupanți de țară. Ocupanți-neocupanți, cu ce-s de vină ostașii cei care au murit în război? Ce țară o fi ocupat ei acolo sub pământ? Au murit pentru politică, cum zicea mămuca. Urât lucru e politica asta. Dacă pentru ea mor oamenii tineri și frumoși ca florile…

Orașul își face treabă rea cu oamenii care vin din sat. La copii se dezvoltă zgârcenia, dorința de a avea mulți bani, cu toate că părinții lor nu le au. În oraș, totul este schematic, formal, fără suflet. În oraș nu există socializare ca cea din sat, unde oamenii comunică și se văd permanent. În oraș trăiesc milioane de oameni, dar Tu simți că ești singur. Majoritatea orășenilor doresc să se întoarcă în sat, și nu exclud această posibilitate. Dar, cel mai bun oraș sau sat e acela, unde tu prosperi!

Câte case pustii sunt în sat… E plin satul de case orfane, de părinți orfani. Gospodării agoniste cu greu, muncă în sudoarea frunții, dar acum nu are nimeni nevoie de ele. Da, case orfane într-o țară vitregă…”

Cea mai mare greșeală e pierderea speranței, iar statul ne oferă exact aceste condiții pentru a o pierde… Apoi, noi cinstim câte un pahar pentru sănătate și prosperitate pierzând toate odată, inclusiv familiile. Condițiile de trai ades inumane în satele Republicii Moldova la fel există grație conducerii de stat. Satul se pierde, sătenii fug în orașe străine, și nu mai revin… Visul european e sclipitor…

El a prins rădăcini aici și, dacă lua câteva pahare de vin, când încă putea vorbi le spunea socrilor într-o moldovenească stâlcită că e din viță de profesori, că tatăl lui a fost mare matematician, poate profesor, poate academician chiar. Dar l-au dus in gulagul acela de la capătul lumii și doar numele i-a rămas. Mama, ca să nu fie și ea închisă, s-a dezis de soț, iar copiii au luat numele mamei, că al tatălui este evreiesc. Râdeau socrii de el – auzi, bețivul și pângăritul de Vaniuța, viță de nobili sau și mai strașnic – de jidani.”

Multe povestioare de suflet a familiilor din Merejeni, strâns legate într-o istorie a satului, cu detalii precise, dialoguri populare în stil țărănesc, toate relatate atât de strălucit, dar și sentimentul dureros de compătimire până lacrimi, și analiză filosofică a relațiilor interumane sătești, și satira tradițională gen Olga Căpățână. Pe scurt, în opinia mea, această carte este destinată tuturor – nu doar pentru cei care suferă în urma disparițiilor satelor din Moldova. Este o istorie tragică a unui sat care merită să fie înțeleasă și „reparată” pentru a reuni populația emigrată, a reeduca și pentru a începe în cele din urmă a trăi civilizat dacă vrem să ajungem „europeni”.

„- Ce  vorbești, mamă? Dar oamenii în sat ce vor spune?

  • Oamenii din sa-at!… Da” careva din oamenii din sat ți-a dat o bucată de pâine, fată hăi?… Ți-a întins cineva o bucîțică de ceva, de așa tare te temi ce vor zice oamenii? Hm? Cine-i acela din sat care-i așa de vază pentru tine? Eu și tat-tu îți suntem autoritatea. Noi suntem acei care te susținem și te ajutăm. Am zis ceva când ai vrut să te măriți? Nu? Ai vrut nuntă în dricul iernii, ți-am făcut nuntă. La altă lume mirele face nunta, nu mireasa, că el e capul familiei. Noi nu am zis o vorbă, o strachină de făină să aducă, un lemn, un burhui de jin. Tot noi. Zestre ți-am dat? Ți-am dat. Cât am avut. Casă ți-am dat? Aveați unde trăi? Amu ce va zice satul, ce va zice lumea? Noi cu tat-tu suntem lumea. Și nu plânge în poale!…”

De ce o apreciez pe autoarea romanului „Mintea satului cea de pe urmă”? Pentru psihologismul invariabil și iscusința de a remarca subtil mișcările sufletului, pentru că nu omite detaliile, care sunt de obicei simbolice. Romanul este ca o fereastră în viața cuiva, a celor de alături, familii și prietenii, colegii din vecinătatea satului… Despre bumerangul care se întoarce atunci când pășeșeti strâmb… Alcoolul, dragostea și… invers… Dinamica comploturilor surprinde, începutul romanului ironic de loc nu se asociază cu finalul neașteptat și trist pâna la lacrimi atunci când moare protagonista… Violul fetei de 15 de tatăl vitreg este un strigăt de durere la ceruri, de ce se întâmplă aceste crime în continuare, de ce este indiferentă societatea, și justiția nu face nimic? Olga Căpățână pune personajele reale în circumstanțele non-banale dezvăluind caracterele lor pe deplin, și adevărul așa cum a fost și au ajuns în prezent… În același timp, este foarte interesant să citești romanul, pentru că autoarea scrie despre satul cu oamenii ei obișnuiți, despre sătenii cu durerile și problemele lor sociale, despre judecată și schimbările de mentalitate. Și despre Iertare, de altfel nu ar avea rost să fi scris acest roman…

„…Mama e departe, bunica în depresie, iar bunicul tângea după Uniunea Sovietică, se bătea cu pumnul în piept, zicând că noi încă vom plânge după comuniști și după puterea sovietică. El, care avea pe vremuri peste cinci sute de ruble pe lună, cu mașina la poartă, încărcată cu toate bunătățile pământului, ducea dorul puterii sovietice. De ce ar trebui să-și amintească mama mea sau bunica, sau chiar eu de puterea sovietică? De cozile fără sfârșit după smântână sau o bucată de salam? Ce a fost bun pentru noi atunci? A fost pentru ei, pentru secretar de partid. Noi nu am pierdut nimic!

                       Alte opinii despre cartea „Mintea satului cea de pe urmă”:

Aliona Grati:„Olga Căpăţină nu urmăreşte să scotocească în personajele sale animalicul, impulsurile fiziologice, ci caută modalitatea de a-i înţelege şi de a-i mântui creştineşte. Semnificativ în acest sens este gestul de a-şi sacrifica spre final personajul-narator. Moartea Zinei Postică trezeşte umanul în merejeneni, le aminteşte că au fost şi pot fi buni. Gura rea a satului se potoleşte, o nouă speranţă se întrezăreşte la orizont. Dimineaţa se apropie ca o promisiune de iubire a aproapelui, de instalare a normalităţii… Cartea este o avertizare asupra unui pericol realmente iminent şi, în acelaşi timp, expresia speranţei de vindecare cu propriile resurse interioare a unei umanităţi cancerizate de istoria câtorva decenii de comunism.

Vera Catan:„A ajuns si la mine „Mintea…”Draga Olga Căpățînă, multumesc…Sa stii ca retraiesc fiece fila a acestei carti, intrucat ( intr-un fel sau altul) am trait mai tot despre ce scrii…”

Aliona Dembitki:„Pentru mine sunteti o ladita incarcata cu minuni!!!Aveti atitea calitati minunate si atit de multe incap in inimioara Dumneavoastra si sunteti atit de generoasa ca va impartiti si cu altii de aceste daruri pe care va insestrat Dumnezeu dar si datorita ambitiei si foarte foarte multa munca …sunteti femeie frumoasa si jingasa dar totodata atit de puternica si luptatoare..aveti curaj si mindrie aveti demnitate si multa multa poiezie.Eu va admir si chiar sunt mindra ca v-am cunoscut..meritati sa fiti pretuita..citita si povestita..meritati sa fiti alintata si apreciata. Sunteti mamica si bunica iubitoare, sunteti raza lor de soare si cu zimbetul acesta al Dumneavoastra de copil divin care emana atita caldura si oameni curati la suflet!!!Am simtit sa va alint azi fiindca un cuvint de la Paris chiar si scris personal pentru mine e ca un balzam si o forta de a ma ridica si a merge inainte!!!O dupa amiaza frumoasa stimata Doamna si o imbratisare calda! (după lansarea cărții „Mintea…”
Anastasia Balmuş
:„Mi-am dorit mult s-o cunosc mai îndeaproape, s-o privesc, s-o ascult…
Am venit special la Chișinău la lansarea cărții ei…
Am fost plăcut surprinsă de incărcătura evenimentului, desfășurarea lui. Dar cel mai mult de faptul, că opiniile noastre asupra problemelor societății sunt comune. Și pe mine ele mă frământă, mă dor, dar…ea, OLGA CĂPĂȚÂNĂ, a spus-o tare, cu durere în cartea sa. Ne-a demonstrat, ne-a atenționat, ne-a rugat, ne-a chemat să acționăm, să salvăm morala satului, unde „s-a nascut veșnicia” și care face parte din demnitatea neamului… FELICITĂRI, dna OLGA CĂPĂȚÂNĂ!”

Livia R-w:„Felicitari !!Am fost in sala la acesta lansare, as zice ca aceasta carte va prinde bine la cititori… Suntem in suflet multi cu aceeasi durere… Durerea neamului cu emigrarea si pustiirea SATELOR… Dar mai dureros este despartirea de cei dragi… De marele DOR pe care il ducem cu greu…”

Editura ARC:„Romanul „Mintea satului cea de pe urmă” (ARC, 2019) de Olga Căpățână a avut parte de o lansare mai mult decât frumoasă. Lumea care a venit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” ne-a confirmat faptul că o carte este un univers construit din pagini și cititori! Aceasta face ca un volum să fie viu, să trăiască!”

Cobzac Victor este cu Olga Căpățînă.:”MINTEA SATULUI
Versuri dedicate scriitoarei Olga Căpățână, cu ocazia lansării romanului „Mintea satului cea de pe urmă”~Mintea satului, … cea de pe urmă,/Cuvinte nu am și-mi scot pălăria,/Colb, drum de țară, găinile scurmă,/Anume aici, s-a născut, veșnicia!/Anume aici, … printre case din lut,Pereți văruiți, de mâini grijulii, /Sunt ale Mamei, … la timpul trecut,/Calde și astăzi, … pentru copii./Un Soare rotund, ca o Pâine de casă,/Ce dulce-amintirea mai doare,/Mirosul de glie… se-așterne pe masă,/Ca un gând, obosit să mai zboare./Maci roșii ca para, … pelin și cucută,/Legate sub coardă, aroma îmbie,/Bilet la căruță, … cai-putere, … o sută, /Cu întoarcere-acasă: și ție, și mie./Păpădii… pe de-o parte și alta de drum,/Ne-nsoțește, ca-n vis, ciocârlia,/Din hogeacuri mai curge o țâră de fum, /Fir de dor, … și nă-fra-ma, și ia./Sunt la modă: catrința, căciula și naiul,/Lăutarii și vinul din beci, o plăcere,/De nepoți plină curtea, ei vin cu alaiul,/Când lipsesc, sunt necaz și durere./Cimitirul e viu, Dumnezeu… peste tot,/Sub icoane, … cu sfinții, … la masă,/Val de lacrimi, … le șterg… nu mai pot,/Nu rezist, dorul mă-ntoarce… acasă./03.06.2019

            Informații utile:

Premiul Fondului Literar al USM i-a fost acordat scriitoarei Olga Căpățână, stabilită actualmente în Franța, pentru romanul trilogie ,,Dobrenii” o carte care redă povestea unei familii de moldoveni marcată de cel de-al doilea război mondial, de foamete, deportări și de conflictul din regiunea transnistreană.

Olga Căpățînă este femeia care a fost la două războaie, cea care a reușit să-și schimbe viața la 180 de grade în Franța. Niciodată nu i-a fost frică de schimbări, le-a acceptat și a demonstrat că se poate mult mai mult, iar investigațiile ei au ajuns să fie difuzate la National Geographic. Cum este viața după două războaie, dar și ce a motivat-o să scrie versuri inclusiv ”Visul meu” de Valy Boghean aflați din acest reportaj!

http://www.jurnaltv.md/news/d855e1a5dadc4899/visul-care-a-ramas-pentru-toata-moldova.html

http://spiritualitate.md/carti/188-mintea-satului-cea-de-pe-urm-olga-cpn.html

Albumul cu imagini de la lansare de carte ”Mintea satului cea de la urma de Olga Capatana” (Cartea o puteti citi la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu!)

Olga Căpățînă:„Eu plec, ça sa va duc dorul. Va las MIREASA DIN KABUL sa va maingaie. MINTEA SATULUI CEA DE PE URMĂ sa va pună pe gânduri.” (7 iunie 2019)

 Svetlana Vizitiu, august, 2019


2 comentarii

Zina Izbaș:„Mare e Puterea lui Dumnezeu!”


   Îi place să fie sinceră cu oamenii. De ei depinde ca să reușească de fiecare dată. În cazul în care nu merită, preferă să tacă. Mai ales atunci când simte că nu vor acorda importanță celor spuse de dânsa. Se mai întâmplă și așa, – spune ea. Nu-i place să judece, să jignească pe cineva, să pretindă că doar ea are dreptate. iubește oamenii cu adevărat, îi crede, îi menajează și speră că într-o bună zi… lumea va fi mai bună. Dorește armonie în familii, să nu mai plece nimeni de ACASĂ, iar cei care au plecat – să se întoarcă: „Nu e un eroism să pleci, e o faptă nobilă să rămâi și să construiești aici, în Basarabia Română. Este crezul meu, pe care l-am urmat și-l urmez. Toate cele bune și frumoase în această lume sunt posibile dacă depui în ceea ce faci multă Credință și Dragoste. Dacă acestea două sunt lipsă, zadarnice – Trudă și Vise.”

   Meseria de jurnalist este pasiunea ei de toată viața, tot ce scrie – face parte din ea: „Angajarea mea la Radio Moldova pentru totdeauna poate fi comparată cu… o dragoste de la prima vedere!” E un sentiment care mereu va fi același până la sfârșit, spune Zina Izbaș. – Nu e un joc de rol, nu e poveste pe care o spui și atât. „Munca mea la radio e viața însăși și gri-ul de fiece zi!” Și Prietenii ei fac parte neapărat din această viață, și ei îi sunt alături la bine și la greu. Pentru că munca la radio se face în echipă, de unul singul nu ai sorți de izbândă, pentru că așa sunt regulile radiofoniei moderne…

– Dragostea? Dacă nu e, nimic nu e. Altceva nu e de inventat și nici de declarat. Iată de ce nu voi spune nimic nou la acest capitol. Este doar a mea și doar mie îmi aparține!”

Zina Izbaș: Pe mal de Prut cu lacrima si dor, 2019

   Lucrând la radio a realizat sute, dacă nu mii de emisiuni pentru copii și tineret, dar și pentru adulți. Îi place să scrie. Are câteva plachete de poezie, acum pregătește pentru tipar o cărticică de povestiri pentru copilașii de grădiniță. Mai are în proiect o carte de poezii și una de proză pentru adolescenți.

Deși a început, în opinia ei, să publice poeziile prea târziu, în anumite perioade de inspirație, Zina Izbaș editează cât e posibil câte o plachetă de versuri. Scrie despre viață, în general, despre oameni, dragoste, natură… Multe poezii inspirate vor curând editate: „Precum spuneam, toate aceste creații nu sunt încă publicate într-o carte, dar mă pregătesc deja pentru un asemenea eveniment. Sper, să apară la lumină acea cărticică foarte colorată cu trei povestioare pentru copii. Mi-ași dori să definitivez și una de proză, dar o las încă să se rumenească bine în cuptorul inspirației. Nu am pretenția că ce scriu eu e absolut genial și că nimeni nu scrie ca mine, important e că atunci când sufletul meu strigă, răspunsul meu se așterne pe coala albă, care așteaptă, uneori cu multă răbdare, să fie caligrafiată cu gânduri, sensuri exprimate poetic.”

Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde în ler -/Toate vin din Inalt:/Cât acestea vor ţine/Fiţi convinşi, orişicine,/Dumnezeu a ales/La noi să vină./Bucuraţi-vă, oameni,/De raza divină,/Primiţi-o în suflet/Şi revărsaţi lumină/Din visele voastre,/Din vorbe şi fapte/Astfel vedea-ve-ţi/Cât de frumoase şi sfinte/Sunt florile vieţii –/Copiii Domnului/În zorii zâmbitori/Ai dimineţii./Bucuraţi-vă, oameni,/De pasărea-n zbor,/De umbra copacilor/Şi ploaia din dor,/Că nu e degeaba/Ce-a scris un POET:/–Sunt simplu ca iarba…/Şi asta-I perfect./EL pe noi ne-a ales/Şi ne-a dat de-nţeles:/La uşor şi la greu/Mai e soare pe cer,/Mai e gândul curat,/Mai e verde pe şes/Mai rostim rugăciunea./Mai simţim omeneşte,/Mai vedem clar Minunea -/DUMNEZEU ne iubeşte!” („Încredere” de Zina Izbaș)

Și mai mare e Credința ei în Dumnezeu: „Mare e Puterea Lui Dumnezeu și eu cred în El! De nu ar fi fost așa, nu am fi existat, probabil. Nici acei ani din copilăria mea firavă, ce-mi purtau pașii urcând dealul mai întâi la biserica din Marinici, iar apoi, după ce a fost închisă, la cea din dealul Bujorului. Și o făceam, de parcă așa și trebuia să fie, fără a scânci că drumul e lung și că mă dor picioarele, mergeam la fuguța, căci acolo, în locașul cu icoane și îngeri îmi închipuiam că mă așteaptă EL – cel mai buni dintre oameni. Așa mi-l imaginam eu pe Dumnezeu, care era de fapt Părintele Neculai Goncearenco, pe care, dacă îl vedeam, rămâneam locului, uimită și fericită. Nu-mi pot explica de ce, eram prea mică și prea naivă, dar mai apoi, după ce am mai crescut, după ce din tumultoasele aventuri studențești îmi ancoram subit privirile asupra vreunei turle bisericești din capitală, imediat îmi aduceam aminte de bunul meu Părinte Neculai. Despre viața căruia mi-am propus să cercetez, să studies și să scriu. Cu Doamne ajută!”

Speranța se topește ca lumânarea. 
Când eram copil mă întrebam adesea care este țara mea? Ce e de fapt URSS și ce e de fapt Moldova. Tata îmi punea gândurile la loc și îmi spunea că o bucată de țară nu poate fi țară. Și nici închisoarea popoarelor nu e o țară, ci așa cum și era – o închisoare. Din vârful stogului de gânduri priveam la imensitatea albastră și căutam un extraterestru care să mă ducă peste Prut. Căci cu mintea mea de copil nu puteam înțelege faptul că ”dincolo” oamenii care vorbesc sunt perfect înțeleși de oamenii de ”dincoace”, dar de ce nu suntem împreună? Lacrimi mășcate se rostogoleau pe obrajii lui tata când îl întrebam și el își strângea neputincios mâinile și mă săruta pe creștet, totuși bucurându-se parcă… pentru că mie îmi roiau gândurile astea în cap și pentru că surcica nu sare departe de trunchiul ei. – NUMAI UNIREA!

PLÂNG DUPĂ MAMA:„M-a căutat mama toată noaptea prin vis,/I-am spus să aştepte până îmbrac o ie,/Între timp afară cu frunze ruginii a nins/Şi ea le aduna cu drag să mi le ofere mie/Noiembrie îşi scutură arama de prin pomi/Şi îmi promite că-mi va da de toate,/Ş-o văd pe mama în clipa de nesomn,/Cutreier visele cu ea de astă noapte./Şi lacrima-mi se scurge în şiroi de-a valma,/Ce udă frunzele-n buchetul de aramă,/Şă merg acasă, e timpul, ea mă cheamă:/Sunt un copil ce plânge după mama.” (Z. Izbaș)

     Anii din copilărie: „Dacă nu eram eu fata mamei și a tatei nu avea cum să fie mai altfel decât a fost copilăria mea din albe creste, cu șesul larg, făcut anume pentru un copil căruia îi plăcea să urmărească zborul păsărilor avântate în infinitul cerului și să creadă că este una din ele și că zboară acolo sus cu toate împreună. Câteodată rămâneam pentru mult tmp cu privirile ațintite într-un punct. Imaginându-mi și spunându-mi în mintea mea de copil nenumărate povești, inventate pe loc, încât nu auzeam când mama mă striga să vin la mâncare ori să merg la culcare. – „Mai stai, mamă, mai stai, că nu am reușit să-mi spun povestea”. Mama se uita la mine surprinsă și curioasă, oare ce poveste îmi mai spun? Când îl vedeam pa tata călare pe cal alb, mi se părea că e cel mai frumos Făt-Frumos. Și cel mai puternic. Și că el acuși o să mă ia în brațe și o să zburăm ca gândul cu tot cu armăsar printre nori. Erau cei mai puri și mai fericiți ani, petrecuți într-o familie numeroasă, care avu să treacă și prin greutăți, și prin zbuciumul părinților noștri iubitori de a ne asigura minimul necesar, ca să avem o viață decentă și să nu ducem lipsă de nimic. Deși…nu întotdeauna reușeau. Am crescut în limba română, ascultând Radio România și vizionând Televiziunea Națională Română. Bunicii mei – cei mai buni din lume – Nenea Neculai Jităreanu (bunicul de pe mamă) și bunica Vasilisa ne iubeau și ne drăgosteau ca pe niște nepoți scumpi ce le eram. Mergeam foarte des la ei și chiar rămâneam pe mai multe zile la Călimănești. Eu eram nedespărțită de sora mea Alenușa. Chiar dacă sunt mai mare decât ea, doar cu un an și trei luni, ea mă exaspera cu toate talentele ei de cântăreață, dansatoare și declamatoare. Era foasrte isteață și mereu în central atenției, pe când eu… mă retrăgeam stingheră într-un ungheraș și visam la un moment de glorie, când îmi voi învinge timiditatea și voi arăta ce pot și eu lumii întregi. Până la urmă, într-un oarecare fel, visul mi s-a împlinit!”

Am și un loc lângă EI. Nu pot sta departe, nu pot pleca nicăieri. Au fost ocazii. foarte convenabile mie, dar decizia nu-mi aparținea. Cuvântul hotărâtor a fost al Lor, deși niciodată nu mi l-au spus. Ei cum să pleci de lângă Ei? La ora asta mi-e dor de Mama și Tata. O noapte divină, dragilor, fiecare cu stelele sale.” (15 iulie 2019, la mormântul părinților)

Aici, alături de mama ei Ileana, când era în viață:

Bunicul Vasile și bunica Lisaveta locuiau în mahalaua lor, la Heleșteni, satul în care s-a născut Zina. Le plăcea cu surioara să meargă și la ei, deseori îi vizitau și bunica mereu avea ceva dulce. „De la bunei nu era departe și casa lui Nanu Ghiță și nana Mărița, – Dumnezeu să-i ierte pe toți. Ei mi se păreau întruchiparea bunătății. Iar moș Todirică și badea Vania Izbașa mi se păreu ceu mai frumoși flăcăi din sat. Și tare ne mai mândream cu ei. Acum, dintre toți, a rămas doar nea Toadere, cu ai săi peste 80 de ani, să ne fie sănătos!”

Studenția Zinei Isbaș s-a derulat la facultatea de filologie a USM, cu specializare în Jurnalism:„Dar nu știu de ce în diplomă ni s-a scris că am devenit „profesori de limba și literatura română”. Desigur, e o profesie nobilă și onorabilă, dar ce ne facem cu matera de specialitate pe care am studiat-o și am efectuat stagii de practică în cadrul redacțiilor, fie raionale, fie republicane? Un paradox neelucidat până în prezent. Am lucrat pentru început trei ani în presa scrisă, ca din 1982 să staționez până în present la Radio Moldova.

``Tot tindem să fim sus şi urcăm, urcăm,/Ne avântăm cu pasul şi cu gândul/Spre zări de neatins, spre orizonturi/Linia cărora nu e decât o iluzie/Ce ne îmbie să ajungem la ea,/Dar scările sunt scurte şi ne oprim/Să ne tragem sufletul/Şi în acelaşi timp să înmulţum treptele/Pe care să le trecem spre vârf./Şi iarăşi nu sunt îndeajuns, şi iar mai zidim pietre/Căci vrem să ajungem ACOLO, pe unde nu am mai fost,/Şi să vedem cum îşi pune la cale Dumnezeu treburile/Şi ce gând are asupra noastră./Urcăm, urcăm, urcăm… ci încă nimeni nu ştie/În ce moment de zi sau de noapte/Se va putea odihni şi Sfântul, Marele,/Ca să-l întrebăm dacă nu a oboist/Să ne poarte la toţi de grijă şi să ne ţină/Verticali pe acest mult încercat pământ,/Pe care a clădit munţi pentru sihaştri,/Să se roagă de ploaie, de Soare, de Aştri –/Pentru cei ce râvnim cât mai sus,/pre tainele veşnice, de nepătruns…/Nu e uşor să fii ca Iisus:/Învăluit în tăcere, /Cerul ne priveşte cu imenşi ochi albaştri/Şi are atâtea de spus.„ (Zina Izbaș, Trepte spre cer)

Din Cartile care recomandă Zina Izbaș: ‘’Cartea Cărților’’„Cea mai greu de citit, dar obligator pentru fiecare, Să pătrundem în sensul literelor biblice mai întâi și apoi să ne dăm cu părerea. Unii se consideră a tot știutori, negându-l pe Dumnezeu, fără a fi citit o buchie din Biblie.”

– Opera lui Mihai Eminescu, – cel mai mare poet roman din toate timpurile și, afirmând acestea, nu las loc pentru alte comentarii. Pentru că ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru).

Mircea Eliade. Mihail Sadoveanu, Nichita Stănescu -literatura română incluzând-o și pe cea basarabeană. Nu înseamnă că neglijez scrierile autorilor străini, pentru moment sunt prizoniera roamnelor lui Paulo Coelho (de vină e starea mea profund adolescentină, poate) și Mario Vargas Llosa.

                                 Alte impresii de Zina Izbaș:

~”Cel mai greu e să schimbi mentalitatea oamenilor bântuiți de ideologia comunistă, care le-a cotropit materia cenușie și nu depun niciun efort pentru a vedea mai departe decât secera și ciocanul, deși unii nu le-au ținut în mâini niciodată

-„Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.”

– PARADOXUL ZILEI: Cu cât mai prost ești, cu atât mai lăudat …

~ Migrația e o problemă în ascensiune, la modă în Republica Moldova. Îmi este frică de acest fenomen, care distruge familii și pustiește satele noastre. Nu pot schimba nimic în acest sens, din păcate, pentru că nu poți să le interzici oamenilor să aleagă ce e mai bun (în opinia lor) pentru sine. Statul ar fi trebuit să se îngrijească permanent de nivelul vieții oamenilor din republică și să le asigure un trai mai bun.
~Oriunde ași pleca, eu mă despart cu greu de Chișinăul meu cel mic, vorba cântecului, și de Basarabia mea. Am vizitat România – cea mai frumoasă țară de pe glob. Spun asta pentru că la o vârstă târzie am descoperit-o și nu mă mai satur să călătoresc vara, când mi se deschide această oportunitate, prin ..”Țara mea de glorii, / Țara mea de dor” (M.Eminescu). Nu am călătorit mult prin alte țări, am fost repetat prin Franța și Italia, îmi este dor de Lituania – un exemplu de unitate și demnitate națională.

-„Cândva demult am vizitat acest muzeu de pe str.”31 august 1989”. Doar inscripția ne mai arată ce a fost aici. Pe când restabilirea și repunerea acestui edificiu de valoare istorică în serviciul poporului? Ca nu cumva să ne trezim că e ”prihvatizat” de cineva…”

-„AȘTEPTAREA în van este cel mai mare storcător de speranță și energie, care îți strică toată vara. Iată de ce Vă doresc tuturor s-aveți parte de ÎMPLINIREA viselor și dorințelor toate.”

-„Prietenii… sunt de la Dumnezeu, Ei sunt alaturi, cand e bine,cand e rau…
Un prieten adevarat iti stie slabiciunile,dar iti arata calitatile,iti simte temerile,dar iti intareste credinta,iti cunoaste ingrijorarile,,dar iti elibereaza spiritul,iti recunoaste defectele,dar iti subliniazaza posibilitatile.Distribuie, pe pagina prietenului tau…”

-„Când am fost angajată la Radio Moldova, purtam o ie brodată în roșu cu negru, care are mai mult de 50 de ani și o păstrez ca pe o relicvă scumpă. Este ia în care am făcut primul reportaj de la Râbnița în 1982 și tot în acel an – la Tiraspol. – Mama, ”smotri, moldovanocica” – strigă un copil de răsuna troleibuzul în care mergeam să-mi vizitez verișoarele. – ”Nu i cito, pe televizoru ne videl, scolico raz pocazâvali” – îi răspunse mama-sa, privindu-mă cu indiferență. – Mama, ”neujeli tî ne panimaeși, ăto bâlo po telecu, a ona nastoiașciaia, jivaia…” IATĂ CE ÎNSEAMNĂ SĂ PORȚI O IE – SĂ FII VIE, ADEVĂRATĂ ȘI SĂ TREZEȘTI ADMIRAȚIE ÎN CELE MAI SENSIBILE SUFLETE. Nu este vorba despre mine, ci despre IE.”

– „Sufletul nostru se regăseşte împlinit la Călimăneşti, în casa de nerecunoscut a familiei lui Grigore Hanganu, protagonistă a Campaniei Sociale de Paşti FII BUN – DĂRUIEŞTE BINELE. Suntem absolut siguri de faptul că cei patru copilaşi se vor bucura de spaţiu curat, bine amenajat şi vor duce o viaţă decentă în casa, pe care acum le-o construieşte tăticul lor bun şi toţi acei care îi ajută. Jos pălăria în faţa lui Grigore, pentru că îşi respectă întocmai promisiunile. Cine doreşte să-i mai ajute financiar, îndrăzniţi, oameni buni. Resursele s-au cam epuizat, dar lucrările costă, ştiţi şi singuri. Doamne ajută pentru toată lumea în facerea de bine. Dragi colegi, să-mi fiţi sănătoşi şi să aveţi parte numai de bucurii, pentru că împreună am făcut o faptă bună, demnă de numele de creştin pe care îl purtăm.” (21 iulie 2019)

Surse biografice:

Originară din comuna Marinici, satul Heleșteni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

https://www.facebook.com/zina.izbas

http://wwwbibliocity.blogspot.com/2014/03/zina-izbas-poeta-cu-chip-adolescentin.html

❤ Interviu de Svetlana Vizitiu


8 comentarii

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”


Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile MilitaruȘase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:

1. În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. Odă iubirii(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. Șoricelul și umbrela (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu