Pentru azi, ajunge!

– Uneori, oaspetii vin ”atat” de brusc, ca nu reusesc sa ascund tot ce-i mai delicios.

– Personal, intotdeauna impartasesc frustrarile mele cu inamicii; doar ei stiu, cu adevarat, sa ma asculte

– Si ma uit eu in ”gura” calului donat, si mai arunc un cuvant din cantec, mai hranesc privighetori cu fabule, si fara silinta mai scot un peste din iaz…  Ma razvratesc impotriva unui oarecare sistem… Vin!

– Am vrut sa fac cea mai mare greseala din viata mea, dar,.. parazitul, nu i-a ”trubka” !

– Doar 26 de litri de bere, acopera nevoia umana de calciu… pe zi! Alimentatie sanatoasa – e atat de simplu!

– Deficitul de cunostnte poate fi oricand inlocuit cu… fundul…
Improvizati!

– O fata poate sa bea o sticla de whisky, doar cu o punga – sa doboare la pamant un baiat; sa mearga singura acasa pe o strada intunecata… Dar se duce la veceu, cu o amica

– Femeile, spre deosebire de barbati, nu se agita de la cadouri – diamante, ca diamante; blana ca blana; masina, – si mai minunat! Asta, doar barbatii se agita cand nu le convine culoarea sosetelor cadonate.

– Iata, cand imi voi intalni Printul,- ma pun pe o dieta! iar acum, sa ma scuzati. N-am nici un motiv!

– Din nou, nimeni n-a varsat cafeaua pe mine; In rutiera, nu m-a facut nimeni cățea; De sarbatori, nu mi-a dat nimeni ”la bot”… Lumea e atat de indiferentă…

– Eu arat foarte tanara in imagini, mai ales, in cele vechi…

– Doar pesimisitii plang ”pe umar”. Optimistii plang in decolteu… 😀

Violeta Gaşiţoi: Au nevoie cetățenii să-și cunoască drepturile?

Îmi place marea: aș putea privi pînă la nesfîrșit valurile mării, – îmi redau puteri, mă încîntă, mă inspiră,.. De aceea, mă strădui să mergem la mare în fiecare an, cu familia mea.  De curând, revenind de la odihnă, unde m-am încărcat cu forţe noi, mi-am zis, sa parcurg prin valurile omuleţului din mine: să înţeleg şi să relatez, despre ceea ce sunt, ce cred și simt. Ce îmi doresc şi ce îmi place, într-adevăr…  Nu sunt o persoană simplă, dar sunt optimistă,- uneori, impulsivă, alteori, mai calmă, in special, atunci, cînd merge vorba de serviciu, aici, chiar e nevoie de multă linişte. Am trecut prin situaţii, după care mi-am dorit enorm să-mi i-au familia și să plec din țară, măcar pentru cîteva zile, să-mi dedic tot timpul familiei. M-au bântuit chiar şi idei, de a nu mă mai întoarce, doar că în câteva zile, mă apuca dorul de casă, de părinţi, prieteni… Deseori, sunt întrebată, de ce anume îmi este frică: Nu știu, dacă neapărat e o frică, dar mă înspăimîntă, chiar și gîndul, că aş putea să fiu neputincioasă; să dau de o situație complicată, și să nu pot face nimic pentru a schimba ceva. Avocații sunt ca şi medicii, – oamenii mereu se adresează la ei după ajutor, și aici, dacă ai luat o decizie greșită, – poţi să pui în pericol viața unui om! În cazul medicilor, ca şi, de fapt, în cazul avocaților, părerea mea, aș spune, e că din cauza unei decizii greșite poate fi distrusă o viață. În opinia mea, un avocat bun este cel legat de munca lui, și care nu uită de atribuțiile sale, nici în timpul concediului său.  Îmi place viața, îmi place să muncesc, să studiez, – niciodată nu m-am  oprit din învățat, – iar ceea ce încă nu am reușit să o fac pe deplin, e să mă odihnesc, şi anume: fără ca să mă gîndesc la muncă. Chiar și atunci, cînd sunt plecată, nu pot să uit că acasă cineva are nevoie de ajutorul meu. Îmi place, să fiu utilă și să ajut, atunci cînd pot să o fac. Iubesc oamenii care au suflet: eu încă mai cred în oameni buni, nu i-am întîlnit să fie prea mulți, doar că unii din ei, mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața, m-au făcut să cred din nou, că există dăruire de sine, fără ceva în schimb.  Ador să citesc, chiar dacă nu am prea mult timp pentru lectură; dar pentru mine, o carte bună înseamnă o mică fericire! Îmi place scriitorul englez Thomas Paine ( 1971) care a scris ”Drepturile Omului”; el a reușit prin scrierile și ideile sale, să influențeze ceea ce, în prezent, se numeşte democrație. Conform autorului cărții, singurul scop al guvernului este acel de a proteja drepturile înnăscute ale oricărei ființe umane, iar toate formele de conducere de pe urma cărora nu beneficiază cetățeanul – sunt inutile și ilegale. Încă, în acea perioadă, autorul spunea: Guvernul nu este o afacere pe care orice om sau grup de oameni au dreptul să o înceapă și să o exerseze pentru propria remunerație, ci este în întregime un act de încredere, dreptul acelora prin care încrederea este delegată, și de către care poate fi oricînd reluată. Nu are nici un drept propriu, ci numai îndatoriri!  Dacă are cineva timp, recomand să-l citiți pe Thomas Paine. Cît despre dorințe, mi-am dorit mereu o stabilitate, o justiție egală pentru toți, o justiție curată! Dar, …mâ tot întreb, cînd vom avea această stabilitate și această justiție? Chiar dacă sunt optimistă, știu, că doar cu un optimism, multe nu le reușești, – trebuie să mai faci ceva, să tinzi spre schimbări  Drepturile Omului sunt pentru toți și, oriunde.  De fapt, ce este justiție? În Republica Moldova, persistă convenția celui mai puternic, și nu fiecare, rezistă sau se opune. Nu agreez corupția: urăsc acest fenomen, și atunci, cînd vorbesc despre corupție, desigur, că nu place multora. Suntem o țară coruptă și trebuie să recunoaștem, că e predominant… Deși știu, că nu am eu acea putere, care ar putea face multe pentru a schimba ceva, totuși, cred că fiecare trebuie să înceapă de la sine. Mă gîndesc foarte des despre ceea, ce nu merge în țara mea natală și am ajuns la o concluzie, că se fură mult în Moldova, începînd de la cei ce au funcții mari, – de acolo, se începe totul,- suntem într-o mocirlă din care nu știu, dacă vom reuşi să ieșim la suprafaţă, dar cu siguranță, trebuie să reușim, deoarece acest popor merită să trăiască frumos, și pentru aceasta, avem nevoie de o justiție curată și onestă. Majortatea, împiedică aflarea adevărului din justiție, ceea ce nu este normal,- fiecare se conduce după legea lui, şi deseori, e legea telefonului stricat: am sunat – am vorbit – am rezolvat.  În mod normal, dreptatea se reflectă pe probe: este regula de bază. Ceea ce trebuie să schimbăm, părerea mea, e că sunt oamenii, care înfăptuiesc justiția, – avem nevoie de oameni onești, cinstiți,- un caracter onest e mai convingător, decît o lege; iar legea aplicată de un corupt și minciunos, este de la bun început, cea compromisă. De ce, nu am avut schimbări în ultimii ani, or, – de ce, am avut doar promisiuni? Concluzia este, că în funcții nu au fost puși oameni onești și cinstiți care să schimbe lucrurile înspre bine; fără de ei – nu poți realiza nimic bun. În continuare, avem parte de numiri în funcții pe criterii de rudenie, cumetrism, fini etc. Iar atunci, cînd a nimerit în funcție o persoană neafiliată politic, să zicem, din întîmplare, peste un scurt timp, ea a fost demisă, iar locul trebuie eliberat pentru „ai lor”. Aici, e toată problema guvernării a Moldovei noastre. Am avut cazuri multe, în instanțele de judecată naționale, cînd salariații au fost demiși din funcție pe criterii politice, adică, s-a schimbat puterea, – „trebuie să-mi iau la serviciu neapărat cumătrul”, și aici, se caută metode ilegale de a demite o persoană onestă și cinstită, care se isprăvea cu atribuțiile sale de serviciu foarte bine.  Lupta de a restabili persoana în funcție este lungă! – iar atunci cînd reușești și obții o hotărîre a instanței,  repunerea în funcție devine complicată din cauza rezistenței funcționariior,- acei luptă pentru ași menține prietenul, finul de cununie, cumătrul în funcție, și puțin le pasă de profesionalism, de lege și de faptul, că o hotărîre trebuie să fie executată imediat! Ilegalități sunt multe, despre care am să vă povestesc altădată.  Mai există în Moldova o problemă,- cea a deficitului de moralitate în toate domeniile: începând de la politicieni pînă la oameni simpli. Ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității. Totodată pot să  comunic deschis, că îmi place ceea ce fac, serviciul meu, în mod deosebit; iar pentru ca să reușești, ai nevoie cu adevărat să te dedici cu trup și suflet. Arma mea este legea și precizia, – niciodată nu trebuie să te oprești din studii. Trebuie să accepți, că vor exista în mod frecvent lucruri pe care, nu le poti cunoaște; de aceea, căutarea unei modalități mai bune de a rezolva lucrurile, face parte din meseria mea.  Nu pot să spun, că am avut parte doar de succese pe plan profesional, dar atunci cînd am fost înfrîntă în R.Moldova am găsit dreptatea la CEDO pentru clienții mei: acest fapt este o reușită și satisfacție enormă pentru mine și clienții mei, care au avut încredere în mine și au avut răbdare.  Alexander Graham Bell spunea: ”cînd o ușă se închide, se deschide alta. Însă, de cele mai multe ori pierdem atît de mult timp uitîndu-ne după ușa închisă, încît nici nu observăm că o altă tocmai s-a deschis în fața noastră.”  Sunt cuvinte foarte utile! Iar eu am învățat să merg înainte, și dacă s-a închis o ușă, să întorc repede capul, deoarece știu, cu siguranță, că undeva sunt așteptată cu ușa deschisă, şi nu-mi pierd timpul pentru a regreta: găsesc forțe noi pentru a înfrînge. Atunci cînd muncești, ceea ce trebuie să faci, e să-ți concentrezi toate gîndurile pe munca ta; iar cheia succesului este pregătirea bună în domeniu. Noi avem nevoie să pregătim studenții, din punct de vedere, practic! – nu doar teoretic, deoarece, atunci cînd sunt puși în fața faptului, ei nu se descurcă: Una este teoria, și alta, e practica! De aceea, cu siguranţă, avem nevoie să-i învățăm cum ar fi corect să aplice în practică teoria, pe care au studiat-o ei pe băncile universității. Avem nevoie de calitate, nu doar cantitate! Avem nevoie de luptători adevărați.  ”A îndrăzni înseamnă să-ți pierzi echilibru pentru moment. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți”… Aș putea să scriu foarte multe la acest capitol, să vorbesc pînă la infinit despre munca mea, despre nedreptățile cu care m-am ciocnit în profesie, dar rămâne pentru o altă postare. Îi îndemn pe toți, să lupte atunci cînd au o problemă, să lupte cu legea în mîină: Legal! Iar atunci, cînd nu găsesc dreptatea la ei acasă, – să meargă mai departe! Dacă lupți, ai șansa să învingi, dacă nu – ești cel învins. Moldova are nevoie de instruire a oamenilor în domeniul drepturilor, dreptul pe înțelesul tuturor de la mic la mare, doar că e nevoie de dorință și ambiție. Haideți, să ne răspundem la o întrebare: „Au nevoie cei de la guvernare ca cetățenii lor să-și cunoască drepturile?”  – Capul sus, cu zîmbetul pe buze: să mergem mai departe! Viața e frumoasă, doar că trebuie să ne învățăm să o trăim frumos!

PS:  Violeta Gașițoi, avocată în RMoldova, născută în r-nul Drochia, copilăria și-a petrecut-o în mun. Bălți.

consemnare de Svetlana Vizitiu

Ai grijă ce-ţi doreşti

El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei, unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. Bănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:„Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu

Gutiera Prodan: Sunt fericită şi norocoasă!

   În viaţă, totul trebuie perceput nu doar cu raţiune, dar şi cu sufletul, şi cu inima… „Cetitul cărţilor” şi călătoriile – au fost şi rămân a fi pasiunile mele cele mai mari. Mai recent – referitor la pasiunea mea pentru pictură – am luat pensula în mână, acum doi ani fiind la un Simpozion Internaţional de Artă din India, oraşul Gulibarga – unde am avut posibilitatea să fiu timp de 3 săptămâni. Am cunoscut pictori şi sculptori cu renume din Europa şi India, şi unde mi-am încercat şi eu talentele. A fost ceva uimitor, probabil… – „Universul a complotat pentru mine„, – aşa cum spune Paulo Coelho, – de altfel, un scriitor care-mi place mult; am citit toate cărţile lui, chiar şi cele încă ne- traduse în română. Fiind recent în Polonia, am continuat experienţa – am pictat şi am expus câteva lucrări în cadrul unei expoziţii, iar experţii de profil zic că sunt… bune. Iar, Nata Procop, critic de artă, Academia de Ştiinţe, a recunoscut că dacă nu era şi ea prezentă, atunci în Polonia, şi dacă nu mă vedea personal cum pictez, n-ar fi crezut niciodată că aceste lucrări – în ulei pe pânză le-a pictat persoana mea umilă… Ceea ce ţine de cărţi – eu fiind născută într-o familie de profesori din mama profesoare de limba română şi tatăl, profesor de istorie, – literatura a devenit o parte indispensabilă a existenţei noastre, deşi, nu aş putea zice, că am o carte preferată, pentru că la diferite etape ale vieţii, am avut diferite cărţi şi autori, care mi-au schimbat într-un anumit mod, gândirea sau metoda de abordare a vieţii, ale lucrurilor… Pot afirma cu certitudine, că anume literatura m-a determinat să fiu, precum sunt – ea m-a format, m-a crescut… Nopţile citeam la lumina lumânării ca să nu vadă părinţii că nu dorm.  Ardeam bucatele pe plită, pentru că rămâneam captivată de carte şi uitam de plită, de tot… – Doamne, câte au fost! – Frumoase zile, şi toate, pentru că în viaţă totul trebuie să faci cu pasiune. Iar eu sunt omul perfecţiunii, şi întotdeauna, m-am condus de un postulat – ori faci foarte bine, ori nu faci deloc! La bătrâneţe voi scrie memuare – atâtea le-am avut în viaţa mea! – a fost darnică cu mine – la toate compartimentele, dar nimic nu mi s-a dat uşor – toate le-am obţinut prin muncă – multă muncă, poate, şi de aceea, am preţuit fiecare moment al vieţii, fiecare şansă dată de Dumnezeu! Călătoriile, alte pasiuni ale mele: Contează mult şi cu cine mergi, cu cine comunici, ştii, sau ba, –  să vezi ambele faţete ale oglinzii sau ambele jumătăţi ale paharului – mulţumesc, Domnului, că m-a înzestrat cu acest noroc – să pot vedea, să pot asculta, să pot înţelege… Mă intrigă ţările cu istorie, cu civilizaţie, cele care pot fi citite şi printre rânduri… India, China sunt ţări care au schimbat viziunea mea asupra unor lucruri. Oriunde am mers, aparatul de fotografiat şi camera de luat vederi mi-a ţinut companie, de fapt, fiecare ţară e interesantă, fiecare are „ceva” doar al ei – contează să vezi şi să prcepi! Mai e ceva, – mergând undeva, trebuie să te documentezi, altfel, degeaba te-ai mai dus – iar să stau pe plajă şi să lenevesc la soare – nu mă intrigă. Chiar şi atunci, când am fost în Turcia la mare – am mers şi în câteva excursii – am vizitat şi Pamukkale, ca să văd unde făcea băi – Cleopatra… şi oraşele sub apă, şi alte locuri cu adevărat deosebite, cu încărcătură istorică şi emotivă. Sunt o persoană foarte fericită şi norocoasă – am simţit întotdeauna că Dumnezeu mă iubeşte şi oamenii, pe care i-am întâlnit în viaţa mea au fost deosebiţi – cei buni şi oneşti,  m-au primit şi m-au acceptat aşa cum sunt, duşmanii m-au fortificat şi m-au făcut foarte puternică – deci, le mulţumesc tuturor – îi iubesc şi le doresc mult noroc!..  Nu-mi este frică de nimic. Doar de Dumnezeu, dar el mă iubeşte, pentru că şi eu îl iubesc, şi toată viaţa m-am condus de postulatele Lui. Sunt aşa cum sunt, – nu încerc să par altfel, nu am nevoie de prietenii cu interes şi comunic cu oamenii care-mi sunt interesanţi…  Iar 26 de ani de televiziune m-au învăţat multe… Am fost o elevă sârguincioasă, lecţiile vieţii mi-au prins bine… Eu, chiar sunt fericită şi, sincer, mi-aş dori acest lucru pentru toată lumea din jur! Uneori, mă doare că mulţi nu au capacitatea de a fi fericiţi. Păcat.

Niciodată nu am trişat, recunosc, că am fost diplomată, deşi mi-am făcut şi mulţi duşmani pentru că nu am putut să laud – ceea ce nu era de lăudat sau să fac complimente celor, care nu le merită, – chiar dacă au fost pe la posturi înalte sau altceva de genul acesta, am avut ”coloană vertebrală” întotdeauna, şi în vremurile cele mai grele… Acum, când e „democraţie în ţară”, eu aş zice că e mai degrabă anarhie – mulţi se bat cu pumnul în piept că sunt mari democraţi, dar atunci, în vremuri de răstirişte, nu prea se auzeai de ei, – în emisiunile mele, însă – erau şi Mihai Cimpoi, şi Grigore Vieru, şi Hadârcă, şi mulţi alţii, şi, ca să vezi, veneau doar la mine… Ce mă costa ulterior pe mine, câţi nervi şi sănătate, e altceva… Dar vezi, că totul se uită… Din păcate, în partea noastră de lume sunt mai în vogă linguşitorii, din păcate…

Dar, în continuare, Viaţa e Frumoasă…

Distribuie

Era fericit: se întâlnea cu prietena lui timp de un an, şi au decis să se căsătorească. Părinţii le ajutau prin toate mijloacele posibile, iar prietenii îi sprijineau. Dar iubita lui? Iubita era ca o poveste! Unicul lucru care îl nedumirea şi îi provoca amărăciune – era sora miresei. Acea domnişoară de doar 20 de ani, purta fuste-mini şi tricoiuri strâmte cu decolteuri adânci. Mereu se apleca atunci, când era alături de el şi-i demonstra… chiloţeii. El era convins, că nu e ceva accidental, căci ea făcea acest lucru doar în prezenţa lui.

Legenda e una: Intr-o frumoasă zi, sora miresei l-a telefonat şi l-a rugat să vină să vadă invitaţiile la nuntă. Când a ajuns acolo, ea era singură. I-a zis, că în curând el va fi căsătorit, că are sentimente şi dorinţe faţă de el, şi pe care nu le poate depăşi. A adăugat, că vrea să facă dragoste cu el, numai o singură dată, înainte de căsătoria lui cu soră-sa. Era atât de surprins şi nu ştia, ce să răspundă. Îi mai zise: – Mă voi ridica sus, iar tu, dacă doreşti, urmează-mă, si voi fi a ta! – Cât  urca ea pe scări, el era şocat şi înţepenit de uimire. Fata ajunse la etaj, se dezbrăcase şi aruncase lengeria în faţa lui. El a stat o clipă, după ce se s-a îndreptat direct la uşa din faţă.

A deschis-o, a ieşit şi a mers în direcţia, unde parcase maşina lui. Spune lumea, că viitorul lui socru stătea în stradă, – cu lacrimi în ochi, l-a îmbrăţişat şi i-a zis:  Noi suntem foarte fericiţi, – ai trecut micul nostru test. Acum ştim, că nu există bărbat mai potrivit pentru fiica noastră! Fii binevenit în familie!

😀

Inga Albu: Viaţa mea e o continuă luptă

Avînd sarcina de a mă da cu unele pareri, vis a vis, de istoria vieţii mele, voi incerca cu sinceritate,  să trimit în citeva fraze mesajul necesar, femeilor aflate în dificultate. Din start, nu voi ezita să mă împart cu sentimentul de femeie implinită, fericită, bogată cu oameni dragi sufletului, din anturajul meu; preţul cărora a fost unul plin de sacrificii de-a lungul anilor buni. Fiind avocat de profesie din anul 2008, – un an mai tîrziu, am avut marea fericire să imbratisez cea mai frumoasă profesie din lume, –  cea de a fi Mamă a unui băieţel. Circa de cinci ani, ţin să înfăptuiesc meseriile mele cu mare drag,, şi mă strădui să fie îndeplinite la nivel, iar rezultatele demonstrează că le reuşesc cu succes. Deşi, unele circumstanţe m-au adus în situaţia să educ şi să am grijă de fiul meu, de sinestător, – în paralel, am posibilităţi de a exercita o profesie cu responsabilităţi mari, îmbinate cu activităţi pentru binele societaţii. Vreau sa evidenţiez, că nu este un sfîrşit al lumii, precum consideră unele femei, care ajung să trăiască într-un adevărat calvar, şi frică, că nu se vor isprăvi singure, în caz de divorţ. În practica mea de avocat, am întîlnit situaţii, în care femeile nefericite acceptă violenţa în familie, se limitează în drepturi, suportă înjosiri şi umilinţe, mereu sunt cu teamă, că nu vor reuşi în viaţă, din cauza dependenţei financiare etc. E clar, că multe din femei nu cunosc drepturile lor. Înţeleg, că în societatea noastră e foarte complicat să te menţii de una singură pe poziţie, mai cu seamă, că ai şi copii de educat şi de întreţinut, dar în nici un caz nu se acceptă paralizia vieţii la acest preţ josnic. Sunt convinsă, că e posibil, să le reuşesti pe toate, cît de greu nu ar fi, deoarece, prin asemenea situaţii am fost nevoită să trec si eu. Viaţa mea încă tînără, a fost şi este o continuă luptă pentru o viaţă normală, cu surprize frumoase şi mai puţin frumoase, – am avut şi eşecuri, pe care le-am depăşit, şi care, de fapt, mereu le primesc ca niste lecţii fara de care nu deveneam ceea ce sunt…  Gîndiţi-vă, că sunteţi puternice, că lumea e mare şi frumoasă, şi trebuie, să luptaţi cu încredere în sine, în prim rând! Nu uitaţi, că sunteţi cele mai frumoase, gingaşe, deştepte, inteligente şi puternice, iar divorţul este o punte de trecere de la o viaţă nefericită spre altă, mult mai înţeleaptă, cu o filă nouă şi curată! Sunt multe de spus la acest capitol, pot aduce exemple din practică, date statistice, însă, vreau să ramîn pe o notă pozitivă, şi le doresc tuturor femeilor să fie puternice, să se simtă femei adevărate, împlinite, cu toate calitaţile lor! Referitor la lectură, aş dori să dispun de mai mult timp pentru cărţi; deocamdată, reuşesc să răsfoiesc doar cele de specialitate. Sunt mereu în goană după informaţii noi în domeniul Dreptului, pentru a fi la curent cu toate modificările legislaţiei, a precedentelor pe cauze rar întîlnite sau cele întîmplate pentru prima dată. În această ordine de idei, voi enumera cîteva din ele, recent citite, şi care m-au marcat prin informaţii utile… Astfel, cîteva luni în urmă, am citit doar 7 volume din Ediţia – Hotărîrile şi Deciziile Curţii Europene ale Drepturilor Omului în cauzele Moldoveneşti. Această ediţie cuprinde o practică judiciară a Curţii Europene în cauzele intentate împotriva Moldovei, ele fiind elucidate pe deplin şi redactate în vederea asigurării unui acces mai bun al specialiştilor la jurisprudenţa CEDO. De asemenea, am citit alte cărţi de specialitate cum ar fi: Culegere de practică judiciară a Colegiului Civil şi de Contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie (2005-2006), Acte ce vizează drepturile, libertăţile fundamentale ale Omului şi Justiţia. Această culegere relatează practica judiciară civilă şi de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie prin prisma legislaţiei naţionale cu prevalare a celei internaţionale, ce pot fi folosite ca conduită de către justiţiabili. Cu acelaş succes pot să recomand colegilor de specialitate, să citească Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie în materia penală 2008-2010. Prezentă culegere reprezintă o selecţie a celor mai relevante decizii pentru anii 2008-2010, adoptate de Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie. Culegerea cuprinde o analiză complexă şi de ansamblu a practicii judiciare, reflectînd aspecte ce ţin de aplicarea dreptului marerial şi al regulilor de încadrare juridică a faptelor infracţionale, cît şi aspecte de aplicare a normelor procesuale în cauzele penale examinate. Urmăresc lunar, şi Revista ştiinţifico-practică şi informativă de drept „Avocatul Poporului„, care cuprinde diverse articole din domeniul jurisprudenţei, modele de acte, hotărîrî, decizii, recomandări, precum şi altele, nu mai puţin importante. Această revistă este destinată avocaţilor, în primul rînd, fiind creată în scopul informării continuie şi solidarizării practicii avocaţiale. Pentru că nu sunt indiferentă de aspectul juridic în relaţie cu societatea, voi fi aici şi voi contribui mereu la promovarea Drepturilor Omului!

O întîmplare recentă din viaţa mea, chiar interesantă, a fost asimilată cu istoriile scriitorului ceh suprarealist – Franz Kafka, ca urmare, acest fapt m-a făcut curioasă, şi mi-am zis, să fac cunoştinţă cu toate scrierile lui despre viaţă. Poate datorită meseriei mele, dar cel mai mult m-a atras romanul „Procesul„, pe care îl recomand tuturor să îl citească, – este o distopie prin faptul că autorul ne prezintă o societate standardizată, care anihilează spiritul de iniţiativă, uniformizează conştiinţele, pretinde supunerea necondiţionată a cetăţenilor şi dirijează întreaga lor activitate, materială şi spirituală, în funcţie de comandamentele sistemului… Personal, m-a marcat acest roman şi prin faptul, că sistemul justiţiar a fost expus cu lux de amănunte în raport cu toate probele şi inconvenientele existente. Ulterior, am început să citesc romanul „Castelul„, de acelaş Kafka, iar despre impresiile lăsate la finele cărţii voi reda suplimentar. Lecturi plăcute tuturor!

consemnare de S. Vizitiu

Fetiţa tatei

 Într-o zi, tatăl şi-a pedepsit fiica lui de trei anişori, doar pentru că a stricat o rolă de hârtie dintr-un ambalaj auriu. El o ducea cam greu financiar, şi era nevoit sa facă economii. A fost foarte supărat, când micuţa lui a încercat să decoreze o cutie preţioasă pentru el, şi fără vre-un motiv intemeiat. În ciuda acestui fapt, în dimineaţa următoare, micuţa fetiţă i-a adus tăticului un dar. I-a spus:

– Asta e pentru tine, Tăticule! – El s-a cam fâstâcit, era descurajat de faptul, că în ajun a strigat la ea. Dar, indignarea a izbucnit din nou, atunci când a constatat că cutia era pustie. S-a adresat la fiica lui:

– Tu nu ştii, că atunci când prezinţi un cadou, se presupune, că şi cutia trebuie să aibă un conţinut? Şi tu, îmi oferi o cutie pustie! Buimăcită, micuţa lui fetiţă s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi:

– Tăticule, ea nu e pustie! Eu am umplut-o cu săruturile mele. Sunt toate ale tale, Tăticule!

Tatăl fetiţei a rămas surprins… A îngenunchiat în faţa ei şi a cuprins-o cu blândeţe, implorând-o să-l ierte…

De-atunci, tatăl fetiţei păstra de mai mulţi ani acest cadou nepreţuit lângă patul lui. Dacă avea vre-o problemă, sau ceva nu se lega în viaţa lui, – el îşi amintea de darul fiicei sale, de săruturile şi dragostea ei pentru dânsul…

Fetiţa tatei… Darul, dragostea şi lacrimile ei... Sunt mult mai importante, decât toate necazurile, averile materiale şi certuri pentru nişte fleacuri. Nu prea des, ne gândim noi doar la beneficii materiale? Uităm, să ne acordăm reciproc ceva ce este mult mai de preţ şi mai valoros, – Iubire, Căldură, Săruturi şi Zâmbete?

În viaţă trebuie să alegi dragostea, fără ea nu contează nici banii. La un moment dat, dacă nu există dragoste, ne simțim pustiiți, căzuți în prăpastie. Trebuie să lupti pentru un sentiment pur, indiferent de consecinţe. Acea dragoste să nu te schimbe pe tine ca persoană, niciodată, şi cel mai important lucru este: Să nu-ţi pară rău mai tarziu de ceea, ce n-ai făcut, sau – ce ai facut. Niciodată NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane; pentru că nu trăim cu nimeni altcineva decât cei dragi nouă, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea un alt subiect…

                   Acum vă recomand o carte minunată, vedeți un fragment:

Familia a venit la restaurant pentru prânz. O chelneriță a luat comanda unui adult și apoi a apelat la fiul lor de șapte ani.
– Ce vrei să comanzi? Băiatul s-a uitat timid la părinți și a spus:
– Aş vrea un hot dog. Chelnerița nu reuși să scrie comanda, atunci când imediat a intervenit mama:
– Gata cu hot dog-ii! Adu-i o friptură cu piure de cartofi și morcovi. Chelnerița i-a ignorat cuvintele.
– Vrei un hotdog cu muștar sau ketchup? – l-a întrebat pe băiat.
– Cu ketchup.
„Vin într-un minut”, a spus chelnerița și s-a dus la bucătărie.
S-a stabilit o liniște uimitoare la masă. În sfârșit, băiatul s-a uitat la cei prezenți și a spus liniștit:
– Ştiți ce? Ea crede că sunt adevărat! Real!
Anthony de Mello, „Când Dumnezeu râde”

Impresii de Svetlana Vizitiu