Victoria Guțu:„Cu ochi deschiși visez lumina…” /Recenzie literară/

„Oare câte stele în visteria cerului
Și nici un bob de grâu
În sufletul meu.
Caut înțelepciunea
În lan
Și doar mac întâlnesc…”

Fiecare om are un vers aparte. Poezia Victoriei Guțu se crează din cele mai sincere sentimente, din dragostea pentru oameni, din frumuseţea zilnică, din simplitatea încununată cu efervescenţa dată de vârsta tinereţii. Pentru Victoria motivatia este importantă! – a scrie un vers e o terapie a sufletului. Poezia rămâne o religie, un act sacru, o poveste despre iubire, suferinţă şi dor. Crede în Dumnezeu, ar vorbi mai mult – despre El, minuni trăite, visuri ne/realizate, și, mai are multe idei… Poposind în miezul rimelor descoperim o generozitate lirică fără margini, versurile stau sub semnul speranței, iar zborul Victoriei prin univers este dureros de pătrunzător.
„Vântule, dă-mi aripile tale, să mă ridic până la ultima vamă a văzduhului, învață-mă să merg pe ape, să mângâi izvorul-lacrima pământului, să ating nuferii-zâmbetul apelor, și crinii-fecioria câmpului. Vreau să-mi prind în păr visul la depărtări albastre, să-mi făuresc colier din stele. Vreau să privesc în ochii azurii ai cerului, să le sorb ploile salmastre- dulcea lor lăcrimare. Vreau să alerg cu vântul pe cărări cerești, să culeg… Rouă stelară, să sărut obrazul soarelui, și fruntea lunii…să fiu eliberată din lanțurile clișeelor, să am libertatea…de a șopti, de a cânta la strunele dorului.
Învaţă-mă, vântule….a bate la ușa inimilor, iar spre apus de viață…la porțile Raiului” („Scrisoare către vânt”)
Gândul poetic cuprinde o aură de autenticitate și claritate pe care este imposibil să nu o observi. Sunt versuri la care te întorci pentru salvarea spiritului, redeschizând paginile, colindând printre plămădiri lirice senzaționale, încărcate de sensuri înalte, de emoție și mângâiere.
„Nu privi spre golurile mele;
Care nu se vor umple nicicând,
Privește la plinuri, pentru că ele
Se pot goli subit oricând.” (din „Privește-mă”)
Uneori, evadând din lumea înconjurătoare, cu nopțile nedormite, Victoria se refugiază în palma plină de puritate a poeziei și preferă compania cuvintelor pe care le-a simțit aproape în anii nu atât de îndepărtați: atunci a pierdut-o pe mama… „Copilăria mea a fost colorată în spectru de curcubeu. Mama, Dumnezeu să o ierte (a plecat din viaţă pe când aveam 13 ani) a făcut tot ce îi era în putere. Pe data de întâi septembrie 2000, m-a dus la școală, în clasa întâi. Eu, sustrasă de pantoful care mă strângea, am pierdut grupul clasei întâi, și am întrat cu totul în altă clasă, să fi fost a doua…nu știu…”
„Nu pot uita dragostea pentru lectură. Îmi făceam programul de citire în fiecare vară. Aveam o normă a paginilor citite, cel puţin 100 pe zi. Astfel, se făcea că citeam și acasă, și afară ,,la joacă”. Norma cărților citite era obligatoriu minim 30, evident că citeam și pe ascuns, pe sub pătură, de aici dragostea mea pentru literatură.
Decesul mamei, mi-a spulberat toate aspiraţiile. A început o perioadă de maturizare. Școala a devenit un refugiu pentru mine, acolo nu mă mai gândeam la obstacolele cu care luptam.
Am fost un introvert, îmi deghizam emoţiile, devenisem retrasă, doar eu și cărțile. Însă, participam la concursuri școlare și extracurriculare, olimpiade etc. Frumoasă experiență, totuși…”
Autoarea pune semnul întrebării legat de trecere a timpului, de durerea sufletului și atinge subtil subiecte referitoare la destin, având încredere în puterea nemărginită a credinței și în abilitatea oamenilor de a se salva prin iubire.
„Sub pleoapa soarelui cu nimb
Îmi căutam grăbit…vedere.
Atât de mult speram să schimb
Moartea pe o în-vi-e-re.
Mă agățam de raza lunii
Să mut luna-n ochii mei,
Să risipesc noaptea-genunii
Şi goana după semi-zei.
Cu ochi deschişi visez lumina,
Şi noaptea îmi devine albă
Ascund sub pleoapele- cortină
O mare imensă captivă în salbă.” (din „Visele insomniei”)
Deseori privește viața ca pe o scenă aflată în amurg și prin nopțile insomniei încearcă să-și alunge neliniștile invocând imagini de iubire și experiența oamenilor de alături. –

„Îmi îmblânzesc furtuna din ochi,/Pentru a nu mai plânge./Îmi arcuiesc curcubeul pe buze,/Ca să pot zâmbi/Îmi ascut creionul gândului,/Să am mintea ascuţită,/Îmi dresez cuvintele să-şi oprească galoparea/Ca să tac/Îmi dezleg nodul gordian de pe buze,/Ca să spun tot ce am tăcut./Îmi şlefuiesc tăcerea ín valul ascultării,/Ca să aud ce e în spatele vorbirii în deşert/Îmi îmbrac inima în cămaşa rugăciunii/Ca să bată la porţile cerului” (V. Guțu, iunie, 2023)

Atât de fragedă, neliniștită, o crengută mereu în freamăt, și totodată, suflet singuratic, Victoria găsește puteri să-i liniștească pe ceilalți aflați la o răscruce îndoielnică… Cu iubire pentru iubire, acesta-i tratamentul… „Te așteptam atât de verde și fragilă, Să calci cu talpa goală iarba, Cu sufletul înfrânt de lacrima umilă, Devenită rouă pe sub pleoapa oarbă. Te așteptam ca firul de ninsoare, Să mă topești în jarul pasional, Tu te-nchideai în floarea de răcoare, Să nu te stingă ochiul de cristal. Te așteptam cu brațele deschise, Cu sternul zvâcnind un fluture-n puls, Tu zborul meu îl alungai din vise, până ce în cocon m-am ascuns. Și nu știai că port pe inelar o cumpănă-a fântânii, pe vecie Și că logodită sunt în har Cu slova-rimă dintr-o poezie.” (Te așteptam)
„Pentru mine… vindecarea e la Dumnezeu. Eu cu Doamne Iisuse adorm…” Are experiență în comunicare cu oamenii depresivi. Poate ajuta și comunica cu ei, dacă e nevoie. Crede că „unii caută acolo unde chiar nu este nimic”. Se consideră deja hiper,,psihologizată”. A trecut și ea prin stări… după pierderea mamei. O doare și îi compătimește pe oamenii în astfel de situații, pentru că știe cât de greu le vine.
„Sunt oare vinovată
Că nu-mi pot duce cerul
Pe palmele-pàmânturi
Ce germineazà màrul?
Şi chiar de port o vinà
Când nopţi mi se trezesc
Ìn candelele stinse
De-un viciu omenesc…”
„Tatăl meu- eroul meu! е cel mai bun tată! Unicul meu sprijin în toate greutățile vieții”;
Prin firea ei, din proprie experiență scurtă de viață, Victoria abordează noțiunea timpului într-o manieră filosofică, ca o clepsidră ce ia forma infinitului. Eu-l liric își acceptă destinul, șterge lacrimile și luptă pentru armonie și binecuvântare. Îl are pe tatăl ei alături, marele sprijin și bucuria ei; Plină de dor, crede în iubire și înmulțirea ei printre „iubiri ce mișcă sori și stele”… O inimă extrem de sensibilă, nu se lamentează, scrie în continuare, cucerind mențiuni după mențiuni literare, chiar și cele internaționale!

– „Tatăl meu era și este foarte afectuos cu mine, este foarte generos, blând. Am avut o perioadă în viaţă când sănătatea atârna pe un fir de ață. Au urmat tratamente, spitalizări, sunt amintiri prea grele pentru a fi expuse.
Dacă tot vorbim despre cărţi, editarea primului volum pentru mine a fost o adevărată minune și un dar al Maicii Domnului. Fiind plecată cu bunica în pelerinaj la Poceaevo, așa neputincioasă cum eram, m-am rugat la Ea să pot publica o carte. Imediat după ce am revenit de acolo, adică a 2-a zi, la Universitatea la care învățăm, USARB (facultatea franceză-engleză traducători) a venit scriitorul Nicolae Dabija în persoană! A fost o lucrare deosebită a Maicii Domnului, de a-mi împlini dorinţa. Astfel, am întrat eu în lumea literaturii…”
Timpul poeziei este pentru tânăra poetă – fără început și fără sfârșit, cu granițele fixate într-o sensibilitate enormă. Un talent creator, cu o compoziție literară autentică, concepută cu sinceritate, autoarea demonstrând că știe să mânuiască la fel de bine versul clasic, dar și pe cel modern. Călătoria prin grădina cuvintelor încărcate de spiritul metaforei reprezintă o binecuvântare. Iar Poezia devine uneori adevărată rugăciune pentru înmulțirea iubirii și a armoniei între oameni. „Dorul stoarce lacrimi din plopi fără pereche Dorul dă paloare și unui trandafir, Iar mi se-adună Dorul în cartea mult prea veche… A zorilor când plopii puteau plânge cu mir. Mi-e dor de cerul ce chema din galaxie O cea mai mică stea ce-mi sunt în univers De fașele albite de-un soare- veșnicie În care nu încape slava pentru vers. Dorul îmi închide pleoapele cu soare, Să pot vedea trecutul atât de-nseninat De visul meu de-a plagia culoare În lumea adumbrită cu’o frunză…de păcat.” (Dorul)

Poeta Victoria Guțu este conștientă de puterea cuvintelor care zidesc sau pun degetul pe rană. Uneori versurile ei devin strigăt de ajutor și durere sub cerul neliniștilor tainice ale unui suflet zbuciumat care tânjește după mersul normal al lumii. „E primăvară-n suflet și dincolo de el – Culeg pe șes curajul dând flori de ghiocel…”

                              „Sunt doar o palmă de lut, nimic mai mult. Sunt om.”

„Mă numesc Victoria Guţu, sunt, prin harul dăruit din mâna cerului, poetă.
Am debutat în 2008, în clasa a VIII-a cu poezii ce au fost apreciate în cadrul concursului republican ,,Florii 2008″. A urmat publicația în cadrul revistei ,,Noi”. Cu toate că talentul și gustul metaforei, au început să se manifeste încă la gimnaziu, în anul 2017, poeziile mele au fost observate de către regretatul scriitor Nicolae Dabija, care m-a îndemnat să public câteva texte în săptămânalul ,,Literatura și arta„, iar apoi să editez primul meu volum de versuri. Nicolae Dabija a devenit tatăl poeziei mele. Cartea ,,Lumina din glastră” a fost lansatā în anul 2018.
Au urmat publicații în revista ,,Roua Stelară„. Poeziile mele au fost apreciate în România, de aceea, cel de al doilea volum- ,,Crucea înflorită” a fost publicat la editura Lyric Graph, sub conducerea onoratului Trandafir Sîmpetru, atunci am devenit membră a Uniunii mondiale a scriitorilor.
Am publicat poezii în mediul on-line, de asemenea, în antologii ,,Pași spre cer„, ,,Întomnarea cuvântului” și în Antologia scriitorilor Români de pretutindeni, Montreal, Canada
Poeziile au fost traduse în limba arabă, engleză, fiind publicate în varia antologii în curs de apariție. Au urmat multiple publicații în revistele din România.
Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul pe care, sper din suflet să-l înmulțesc.Vă doresc să vă colorați viața cu nuanțele dorite! O zi cu soare vă doresc!” (Victoria Guțu)
Impresii, amintiri de la studii și la capitolul experiență de viață:
-„Am trecut multe probleme de sănătate. Din fericire, nu am avut recidive mult timp. Am amintit acest lucru, doar pentru a menționa că și aici – m-a găsit poezia, prin intermediul vizitelor unor profesori universitari din România, care mi-au propus să public o carte. Nu aveam suficiente scrieri, pe atunci, așa că, am agățat dorința ,,în cui”, până în momentul când voi reuși să adun mai multe poezii”
-”Din experienta profesionala, jobul la Radio a fost o experiență minunată, cu situaţii comice… Aici mi-am întâlnit iubirea…”
-„Cu cât tac mai mult, cu atât aud mai bine glasul cerului, fie că tace senin, fie cà vorbeşte ploaia. Stropii-cuvinte cristaline. Soarele-cuvântul luminii… Vorbele- la o moară de vânt…au zburat…fără întoarcere. Dumnezeu aude glasul celui care tace…”
-„Azi, ignoranța afişează pe panouri,/imagini țipătoare,/reverberate-n goluri, /nimicul urlă astăzi fără rost,/acoperind frumosul cu-n strat de praf anost,/Şi deseori mă las cuprinsă de-un val de fascinație,/Câte prostii le pot veni-n imaginație”
–„Am avut câteva situaţii comice la Universitate. Orele de franceză presupuneau exerciții fonetice. Colegul meu, Alexandru, în încercarea de a produce sunetele ,,pe cât de melodios și corect posibil, a rămas cu mandibula blocată. Efectiv… nu putea închide gura. S-a rezolvat, bineînțeles, dar a rămas în amintire.”

-„Dacă tot veni vorba de ora de franceză, să menționez despre scumpa profesoară, care mi-a devenit a doua mamă. Profesoară cu inimă de mamă şi mamă în chip de profesor.
Mirarea mea a fost inefabilă… atunci când m-a vizitat la spital. Mi-a crescut inima din piept până la cer! A fost alături de mine în toate circumstanţele. M-a încurajat să scriu, atunci când nu mai speram la nimic, nici la bucurie, nici la întristare… la bine şi la rău…Îi sunt recunoscătoare pentru fiecare pas pe care l-a făcut pentru mine. Plecăciunile mele!”

Aprecieri si referințe la autoare:

Eusebiu Cristian – Un OM deosebit din toate punctele de vedere!

Antonina Calo Felicitări: Victoria Guțu, fiorul poetic din rândurile domniei tale este molipsitor!

Carolina Eremia: Ce frumos! Tu știi să dansezi cu cuvântul, e atât de minunat!

Maria Corini- Gânduri frumoase, cosmice! Sincere felicitări de imaginile incantate!

Oana Togan- Esti minunata si-mpraștii praf de zâne! Sa nu uiți asta, indiferent ce nori apar pe cer, ai venit aici să stralucesti
Ticu Ionut Marian – O inimă pură, sensibilă, un suflet minunat

Recenzie literară de Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți

Recitaluri video pe versurile poetei Victoria Guțu:

Eugenia Ursu „Ce ai iubit odată, lasă rădăcini adânci în suflet”

Cred ca sunt binevenite astfel de momente în zbuciumul vieții cotidiene… Poate din când în când, e bine să închidem ochii și sa visăm măcar pentru o câteva clipe! Ar fi bine să conștientizăm că tot ceea ce se intamplă înăuntrul nostru este mult mai important decât ceea ce se întamplă în exterior. Cu cât mai repede vom avea încredere în noi, cu atât mai repede vom ști cum să trăim cu adevărat! De ce? Pentru că doar noi ne alegem drumul pe care vrem să mergem! E atât de ușor să ne trăim viața in toate cele patru taine divine: lumină, înțelepciune, dragoste și speranță! Totul depinde de noi, de ce alegem să spunem, să facem, să gândim, să simțim!
Este o adevarată inspirație! O femeie superbă atât la exterior, cât și în interior, o femeie pe care o admir și pe care am urmărit-o mulți ani la rând. Apreciez atitudinea, seriozitatea și responsabilitatea pentru munca ei, și nu numai. Ulterior, am descoperit cât de mult evoluase, cât de puternice și sănătoase sunt mesajele pe care le transmite oamenilor prin organizarea festivalurilor și evenimentelor de artă și cultură. Mi-am dorit neapărat să vă transmit o părticică din ceea ce reprezintă astăzi ea, Eugenia Ursu.
Este liberă, cu adevărat liberă, nu e constrânsă de nimeni și de nimic. A avut în ultimii ani tot felul de încercări în această perioadă: pandemia, războiul din vecinătate… Tot felul de stari, întrebări, introspecții care i-au creat o stare de ușoară melancolie și dorința de a se dezvolta și mai mult, de a evolua și a prospera. Un Om adevărat de Creație! Se bucură deși timpul trece cât ai clipi, dar nu trece degeaba… Se bucură de fiecare clipă și chiar dacă poate în general toată viața e pe repede înainte, nu uită să-și ia o clipă, să respire și să fie recunoscătoare!
Luxul pe care o femeie își poate permite: respectul de sine, libertatea și pacea. Fiecare își alege cum vrea să-și trăiască viața, și Eugenia Ursu cunoaște foarte bine acest lucru. Prin modul în care se definește și se situează în societate, se observă că menține echilibru emoțional. Este o femeie puternică, convingătoare, discretă, și spune că oamenii care au capul pe umeri nu te judecă, îți dau dreptate.
Sufletul este indestructibil și activitatea ei continuă în eternitate. E asemeni soarelui, care, pentru ochii noștri, pare că apune pe înserate, dar care, în realitate, merge pentru a difuza lumina în altă parte!
Tot ce și-a dorit în viață, a obținut prin propria insistență, curaj și corectitudine. Locuiește în Chișinău de la șapte ani ai săi, împreună cu părinții, un frate mai mic și două surori mai mari. A mai avut un frate mai mare, a decedat la 11 ani, până a se muta cu toții la Chișinău.
Mama a fost educatoare la grădiniță, tata – viorist înnăscut, care acorda strunele după auz, cântând orice melodie, iar prima lui vioară și-a meșterit-o de sinestător. Tata era meșter la toate: bun lemnar, zidar, croitor, electrician etc. Având doar șapte clase, el ajuta fiica la orice obiect, când ea avea nevoie, ba chiar și la franceză, cu toate că nu o cunoștea, el prindea studiile din mers prin metoda logicii. Astfel, Eugenia devenise cea mai bună elevă la limba franceză din școală, luând permanent premiile de frunte la olimpiadele școlare, orășenești și republicane.
Atunci când au trecut cu traiul din satul Sinești, raionul Ungheni, în Chișinău, Eugenia a învățat la o „școliță” mică de patru clase, care se afla în vecinătate, unde locuiau, la Schinoasa 2 (anii 1956-1959).
După finisarea claselor primare, trebuia să continue studiile la școala nr. 23 din sectorul Telecentru. Auzise că cea mai performantă școală pe atunci se considera școala nr.1, actual liceul Gheorghe Asachi. A decis să studieze acolo, și, împreună cu trei colege de clasă, fără să le spună părinților, (ea, Eugenia Chitic, Musea Răileanu și Goriță Jenea) au bătut la ușa Dmn director Luca Mihail Iacovlevici și l-au rugat să le primească în clasa a 5-a. Fetele au fost refuzate, conform regulamentului teritorial elevii trebuiau să învețe la vreo școală după locul de trai. „Noi, însă așa de tare doream să învățăm anume la școala nr.1, că din propria inițiativă veneam vara, în vacanță, și în fiecare zi să lucrăm pe lotul experimental al școlii și ajutam la reparația claselor școlii.”
În cele din urmă, directorul s-a convins că „fetele sunt harnice”, că școala merită așa eleve sârguincioase și le-a admis la studii. Mai mult ca atât: la 1 septembrie fetele au fost prezentate în fața careului, lăudate că au ajutat vara întreagă în munca lotului experimental și chiar la reparație.
Fetele, într-adevăr, învățau bine, au reușit să ajungă printre cele mai exemplare eleve, finisând cu succes școala.
Eugenia Ursu: „De multe ori ma gândeam că prin dorință, insistență, curaj și corectitudine îți poți atinge scopul, astfel procedez și în prezent.” În present, nu crede, că a putea găsi un exemplu asemănător la generația tânară din trecut, cea care nu lasă mobilul din mână, nici măcar atunci când vin în ospeție la bunei…”
Speranțe sau visele care s-au realizat
„Orice speranță, orice vis trebuie să fie realizate, adică să faci ceea ce ești sigur că poți face.”
Eugenia Ursu deapănă amintirile… Din băncile școlii i-a plăcut meseria de pedagog și era convinsă, că va putea să o îmbrățișeze cu succes.
Odată ce avea succese la limbă franceză, și-a spus că va ajunge profesoară de franceză, fără să țină cont că admiterea la facultate este una foarte mare, minimum 25 de abiturienți pe un loc. Acolo, unde aveau prioritate băieții după armată, cei cu stagiul de muncă, cei de la sate, dar, în special, cei cu relații… Parcă nu mai era loc pentru ea, cea cu mare dorința și abilități.
„Eu nu mă încădram în nici una din prioritățile Universității, dar fiind încăpățânată, am fost abiturientă trei ani la rând. La al patrulea an mi-am dat seama că aș reuși și la altă facultate, de exemplu, la filologie – limba și literatura română, unde e mai mică concurența, ca ulterior să lucrez profesoară, așa cum îmi doream. Examenele le-am susținut cu ușurință la Institutul de Stat „Ion Creangă.”
Câtă bucurie avea când a venit prima dată la școală pentru a preda elevilor limba și literatura română! – „Îmi îndeplinisem visul, dorința.”
A lucrat din 1974-1990 în mai multe școli: nr., 29, 56, 46, și la Colegiul de Construcție, ca metodistă și profesoară de limbă și literatură română, la Școala din Stăuceni, școala 63, în calitate de directoare de școală, astfel, continuînd în paralel ceea ce a dorit mult din copilărie: – activitatea în domeniul artei și culturii, cu studiul de limbi străine.
Scopul primordial realizat – A devenit pedagog! Cunoașterea limbilor rusă, română, franceză i-au prins bine, apoi studierea individuală a limbii engleze, cunoașterea calculatorului și șoferia – îi sunt utile și în present, pentru activitatea în varia domenii – ale pedagogiei, de artă și cultură. O face cu drag, și subliniază aceast – cu mult Drag! „Pentru ca, fără dragoste nu ai rezultate, nici satisfacție și nu ești fericit. Sunt fericită, pentru ca azi fac ceea ce îmi este drag și-mi reușește.”
Cea mai mare bogăție a omului e familia

–spune Eugenia Ursu: O familie frumoasă, sănătoasă, prosperă, te menține mereu în topul celor mai fericiți.”
Are familie model, copii, nepoți minunați, soțul o iubește, sunt împreună zeci de ani. S-a căsătorit la 20 de ani. Și chiar dacă prima căsătorie s-a încheiat cu un divorț, foarte calm și liniștit, se bucură că a rămas cu fiica Victoria, pe care o iubește enorm, și cu care colaborează la diferite proiecte și, practic sunt mereu alături; fiica este cel mai de nădejde sprijin și ajutor în toate realizările mamei. Victoria este profesoară de geografie și turism la Centrul de Excelență în viticultură și vinificație din Chișinău. Trecută și ea prin două căsătorii, e fericită, cu cei doi copii Gherman Valentin, 21 de ani și Cristina Oancea, 8 ani, adevăratele lor comori. Sunt educate, au rezultate frumoase la învățătură.
Pe când fiica Victoria avea 5 ani, a urmat a doua căsătorie cu Petru Ursu, profesor la Colegiul de vinificație din Chișinău, astăzi Centru de excelență în viticultură și vinificație. Eugenia Ursu se bucură și pentru soțul ei, o persoană disciplinată, corectă, punctuală și cu verticalitate. Are cerințe și pentru sine, cât pentru elevi, rămâne respectat de colegi, și de studenți.
Din a doua căsătorie a născut un fiu, „mândria noastră” – Valentin Ursu. A absolvit Colegiul de vinificație, apoi Academia de studii economice. Astăzi lucrează director executiv la Movaro M. Este căsătorit, are doi copii școlari Andrei și Valeria. Sunt nepoții ei dragi, care preferă să vină mai des la buneii lor, și… ”ca să le îndeplinim poftele, în special, cu dulciuri. Ne bucurăm mult pentru familia mare și sănătoasă, dar și pentru faptul că toți suntem în țară, aici, unde ni-s rădăcinile. Toți avem serviciu stabil, plus și o activitate, obștească, care ne oferă energie și dragoste de viață” – adaugă Eugenia Ursu.
Important că ei toți locuiesc în vecinătate, în comuna Stauceni, mun. Chișinău, fiind mereu în activitate, și nu au timp pentru lucruri mărunte. Chiar dacă sunt profesori cu salarii modeste, s-au străduit să le asigure copiilor cu ungheraș propriu, o temelie și să se bucure de viață împreună, cu cei dragi și cu prieteni.
Amintiri despre bunei
„Aveau izvor în grădină. Mie îmi plăcea să merg la izvor să aduc apă pe cărăruia între florile de toate culorile: lalele, gura leului, vizdoage, maci si multe altele, toate aveau un miros atât de îmbătător. Probabil acel izvor cu apă cristalină, acea grădină cu flori mirositoare, acel mare copac de aguțe măscate, din care nu doream să ne coborâm, pe de o parte și blândetea buneilor – ne chema mai des să fim alături de ei. Veșnică amintire buneilor, care atât de mult se bucurau, când veneam în ospeție… Iar izvorul și grădina cu flori mirositoare, și astăzi, îmi amintesc de buneii mei frumoși, harnici, buni și plini de umor…”
Crede că unele dintre cele mai frumoase amintiri sunt cele despre bunei. Chiar de veneau rar la ei, buneii nu-i certau, îi serveau cu toate bunătățile, pregătite special pentru nepoți: dulciuri, prăjituri și copturi de casă, mai ales, cu celebra „babă neagră” coaptă la cuptor, plăcinte, clătite, papanași dulci…
Buneii Eugeniei Ursu au fost din raionul Ungheni. Buneii din partea mamei au locuit în satul Bogheni, – de tată – în satul Sinești.
Ai mamei mamei părinți Simion și Elena Cocieru provineau din familii mai înstărite, cu loturi de pamânt și gospodării frumoase. S-au bucurat de cei cinci copii ai lor – Nicolae, Volodea, Alexandru, Ana (mama Eugenie) și Ioana, cea mai mică, care, la rândul lor, au familii numeroase a câte patru, cinci, ba chiar și zece copii are Alexandru, fratele mamei.
La buneii din Bogheni veneau mai rar, pentru că locuiau în Sinești, erau încă mici și mergeau cu părinții acolo doar de sărbători. Amintiri mai puține, dar vii: lor le plăcea ordinea și disciplina, nu acceptau gălăgia, poate de aceea îi vizitau mai rar…
În schimb buneii din partea tatei Alexandra și Principii erau veseli și plini de viață. Bancurile și glumele se spuneau de dimineață până-n seară…
Lectura e principală sursă de cunoștințe.
„Baza lecturii trebuie să fie aplicată din familie, bineînțeles. Din cei șapte ani de acasă. Cartea crează din om o adevărată personalitate cultă și inteligență. Mă bucur că am avut parte și de părinți, cărora le-a plăcut cartea, și de profesori, care m-au îndrumat corect. Lectura m-a ajutat să studiez și să-mi ating scopul în viață. Cu biblioteca am fost obișnuită din școală, eram mereu îndrumați să citim suplimentar, să mergem în sălile de lectură și să pregătim diferite referate. Și pentru că școala nr.1 era în vecinătate cu Biblioteca Națională sau cu Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, veneam destul de des pentru a lectura… Mai târziu am descoperit și alte biblioteci românești care au apărut mai târziu: „Onisifor Ghibu”, „Tudor Arghezi,” etc.” – spune Eugenia Ursu.
Aici făcea ea cunoștință cu lucrările scriitorilor clasici și contemporani, recomandate de școală, dar și cu lucrările, studii de conduită, îngrijirea sănătății, cărți de dragoste, cărți despre personalități, toate, la rândul lor, gasindu-si un loc aparte în gândul și sufletul ei, reînnoind informațiile avute anterior. Adoră și azi, literatura clasică, universală, cea contemporană. Fiecare dintre acești scriitori a avut ceva de spus: o istorie, o întâmplare, un sfat, toate care sunt utile în viață. Biblioteca personală a Eugeniei Ursu cuprinde volume variate de dicționare, enciclopedii, cu scriitori clasici și contemporani, autohtoni și universali. Îi plac si prezentările, lansările de cărți noi, evenimentele din încinta bibliotecilor BM B.P.Hasdeu din Chișinău și alte spații din Republica Moldova; Clubul Impresii din viață și cărți cu personalități interesante, fie cu membrii din Uniunea Scriitorilor, ori cu alți scriitori autohtoni – oameni de varia specialități, cu darul de a scrie, de a lasă că moștenire ceea ce le reușește din viața satului, a localului natal, fie despre viața lor, artă și cultură, sau ce au reușit pentru pământenii, compatrioții săi.

Acolo unde se promovează Omul și Cartea, preferă si fie și Eugenia Ursu. În special, unde e ARTA!

Pe lângă toate activitățile, Eugenia Ursu desfășoară și cea de voluntariat, este coorganizatoare și membru al juriului la unul dintre cele mai prestigioase concursuri: Festivalul din Moldova „Două inimi gemene”, în memoria Doina și Ion Aldea-Teodorovici, de asemenea, membru și președinte juriu la zecile de concursuri de Artă și Cultură de peste hotarele Moldovei.
De șapte ani este producătoare și președinte al celui mai mare Festival-Concurs Internațional de Artă din Moldova „Constelația talentelor”, la care anual participă circa mii de participanți concurenți. De peste 20 de ani muncește și ca președinte în Asociația Obștească „Moldova și minoritățile sale’, Club UNESCO. Activează și în Rotary Club Chișinău Centru, fiind aleasă președinte pentru anii 2023-2024.
Uneori chiar si indirect reușești să-ți atingi scopul și să-ți realizezi proiectele.
Cum a apărut ideea de a organiza Festivalul-Concurs International de Arta „Constelația talentelor”?
Teatrul, artă, cultura le-a practicat din școală. Își amintește cum în clasa X (1966), a susținut cu succes concursul, și frecventa orele în trupa teatrală, organizată și condusă chiar de regretatul regizor Emil Loteanu la Moldova-film! Doar că orele dintre învățătură și lecțiile de artă teatrala coincideau, din acest motiv avea probleme și cu profesorii, și cu părinții, în special cu profa de fizică Alexandra Ivanovna… A fost nevoită să renunțe la arta teatrală…
S-a transferat, deci, la școală teatrală la Teatrul de păpuși „Licurici„. Și, a început activitatea de muncă, ca actriță de teatru.
Deplasările frumoase prin republică și peste hotare, în Moscova… Era ceva deosebit de interesant. Însă nu și pentru părinții ei care i-au interzis să meargă la studii în Sankt-Petersburg, unde avea și locul deja rezervat ca pentru studentă din Moldova. Tânăra Eugenia s-a dezis de teatru si a continuat activitatea în domeniul educației, astfel continuă zeci de ani.

„Ceea ce ai iubit odată, lasă rădăcini adânci în suflet.”

Și atunci când lucra în școală ca profesoară de limba și literatură română, dânsa făcea cu elevii teatru, cânta, dansa și reușea în toate.
După ce a plecat din domeniul Educației, Eugenia Ursu a continuat să activeze colaborând cu varia festivaluri și concursuri din țară, dar și cu cele internaționale.
A creat Asociația ei „Moldova și minoritățile sale„, Clubul UNESCO, prin care desfășura o vastă activitate atât în țară, cât și peste hotare, descoperind și promovând tinere talente.
Treptat, a făcut cunoștință cu artiștii celebri, printre care și Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federația Rusă. La spectacolul organizat în 2012 la Filarmonica Națională, dedicat activității de 10 ani în UNESCO, în rând cu talentele frumoase descoperite, ca invitați speciali au fost artistă a poporului Nelly Ciobanu și Bedros Kirkorov.
Participanții concertelor naționale, și internaționale, au cîntat, fiind acompaniați de orchestra trupelor de carabinieri și corul „Credo” al MAI, condusă de Oleg Cazacu.
Bedros Kirkorov observând potențialul și performanțele Eugeniei Ursu, abilitățile de organizare, chiar din prima zi i-a propus să organizeze un Festival propriu, dar și o colaborare cu Asociația „De la inimă la inimă„, pe care o conduce Dumnealui.
Eugenia Ursu deja aveam experiență mare în activitate, de vreo zece ani cu Festivalul-Concurs International de muzică ușoară „Două inimi gemene„, care se organiza la cel mai înalt nivel.
Astfel, a pornit ideea organizării concursului „Constelația talentelor„, care are un Regulament în trei limbi, un imn în colaborare cu compozitorul din România Claudiu Bulete și care astăzi este la a 7-a ediție. „Este ca un copil, pe care vrei să-l crești și dezvolți.”
Festivalul care a adunat sute și mii de participanți din circa 37 de țări, practic de pe toate continentele – Europa, Asia, Africa, America, Australia.
Festivalul care a descoperit, a promovat și continuă să descopere talente, care devin cartea de vizită a Moldovei: Ionel Istrati, Anișoara Balmuș, Ana Cernicova, Irina REVENCO, Uliana Nisterovscaya, Mihaela Stratan, Mariana Mihăilă etc.
La Festival au fost invitați în spectacole de deschidere formația DoReDos, Brio Sonoris, Nelly Ciobanu, Ana Cernicova, Ionel Istrati, care crează un farmec impresionant, mai ales că mai mulți dintre ei au fost descoperiți chiar de Doamna Eugenia Ursu!
Rămâne extrem de recunoscătoare Marelui Artist Bedros Kirkorov, cel care a insistat la ideea de a-și crea dânsa propriul Festival! În semn de recunoștință, Bedros este învitat la fiecare ediție ca președinte al Juriului, cântă la deschiderea Festivalului, face master-class-uri, fiind astfel cartea de vizită a festivalului.

Date biografice și activitatea: Ursu Eugenia
Data nasterii: 16 ianuarie 1949, s. Sinesti, r-nul Ungheni
Domiciliu in present – or. Chisinau, com. Stauceni, str.Studentilor 2, ap. 36
1966 – a absolvit scoala nr. 1 din Chisinau. (Gheorghe Asachi) Paralel am absolvit scoala muzicala, specialitatea dirijarea corului si pianul. Deasemenea ani de actorie la studioul “Moldova film”, profesorul Emil Loteanu.
1974 – a absolvit facultatea de limba si literatura romana (moldoveneasca) la Institutul pedagogic” Ion Creanga” din Chisinau.
Vorbește fluent limba rusă, franceza. Limba engleză – în masura necesară pentru colaborarea în proiectele cu alte tari…
Activitatea de lucru a inceput-o in calitate de actrita la teatrul de papusi “Licurici”
In continuare am lucrat ca profesoara de limba si literarura la mai multe institutii scolare (scolile nr. 56, 46, scoala medie din Stauceni, colegiul de constructie-profesoara si metodista, scola nr.63 – directoare până 1999).
Activitatea obsteasca. Din 1999 a inceput să activeze la Organizatia Mondiala a Copiilor talentati in calitate de coordonator de proiecte, in 2000 am fost aleasa Secretar General al Federatiei din Moldova a Asociatiilot, Centrelor si Cluburilor UNESCO
-Din 2002 – presedintă a Asociatiei “Moldova siminoritatile sale”, Club UNESCO, pe care o conduce și în present.
-In cadrul Asociatiei a desfasurat diferite activitati educationale si culturale (expozitii de pictura si fotografii, mega programe internationale cu diversa tematica, Conferinte ale oamenilor de stiinta in domeniile de arta, medicina, pedagogie).Este coorganizatoare la diferite festivaluri si concursuri nationale si internationale. Organizează spectacole si serate de creatie cu oamenii de artă, etc. Personal, Eugenia Ursu promovează tinere talente in tara si peste hotare (prin concursuri, spectacole, Radio, TV, presa).
-Membru si presedinte al juriilor la concursurile nationale si internationale de arta (cântec, dans, moda) din Moldova “Doua inimi gemene”, in memoria Doina si Ion Aldea-Teodorovici, “Zvezdociki Adighei” – Caucazul de Nord, Adighea, organizat de Ministerul Culturii, “Medovii krai” – Ucraina, Melitopol, “Ulibka mira” – or. Moscova, “Volare” – Piatra Neamt, Romania, “Neghinita” – Bacau, Romania, “Colibri” – SUA, Los Angeles s.a. (circa 15 concursuri internationale anual, la care sunt promovate tinerele talente din tara), “Zvezdnii puti” din Ialta, «Белая жемчужина Черного Моря», din Tuapse, “Constelatia Necunoscuta” din Vaslui, Romania, “Stars of the world” din Bulgaria, “Art in Experience” din Macedonia, „Rising stars” din Kosovoa, “Sea perls”, din Israel, „Red sea Star” din Egipt etc.
Din 2017 organizează si desfasoară unul dintre cele mai mari festivaluri – Festivalul-Concurs Internatinal de Arta “Constelatia talentelor” din Moldova. La 27-30 octombrie 2023 se va desfasura editia a VII.
-In ultimii ani, și de la prima editie a avut participanti din 18-37 de țări sau republici. Anual circa 500-1000 de participanti la diferite categorii (vocal, coregrafie, artra instrumentala, arta vorbirii, arta plastica si modeling), și pe care în continuare ii promovaează pe diferite căi.
-Colaborare si promovarea tinerilor talentati de la vârsta de 7-8 ani… Multe echipe de dansatori din Republica, pictori, declamatori, pe care i-a promovat in tară, si peste hotarele ei, care -au reprezentat si reprezinta Moldova la cel mai înalt nivel – la foruri, festivaluri si concursuri nationale si internationale.
-Se bucură de colaborari strânse, deosebit de frumoase cu membrii si presedintii de juriu ai Festivalului-Concurs International “Constelatia Talentelor”: Bedros Kirkorov, Artist al Poporului din Federatia Rusa, Nelly Ciobanu, Artista a Poporului din R.Moldova, Dumitru Mita (Brio Sonoris), Armando Gukasiyan, Armenia (presedinte WAPA (Organizatie Mondiala a Artelor interpretative),Iurie Levcic, Compozitor,director Centru de Arta Cernauti, Claudiu Bulete, compozitor, Romania (autorul Imnului “Constelatii Talentelor) etc.
Din 2018 sunt presedinte WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative), sectiune Moldova.
Eugenia Ursu este presedinte al Clubului Rotary Chisinau Centru pentru anul 2023-2024, unde desfasoară o activitate intensă pentru comunitate.
Performanțe si distincții:
2013 – Medalia de Onoare a Universitatii de Stat „Grigore Scovoroda” din Pereyaslav Hmelnitk, Ucraina.
2014 –Ordin: Lucrator emerit in cultura din R. Adigheea, Federatia Rusa
2015 – Ambasador al Pacii (oferit de Catre Federatia Universala pentru Pace)
2015-2019 – Crucea Recunostintei oferita de catre Societatea „Apolon” din Romania
2021, 3 octombrie – Trofeul WAPA (Organizatia Mondiala a Artelor Interpretative) pentru promovarea la nivel international a tinerelor talente
2021, 30 oct. – Medalia de aur WAPA pentru sustinerea tinerelor talente la nivel International si pentru Organizarea excelenta a Concursului „Constelatia talentelor” in Moldova.
Diplome de multumiri din tară și de peste hotarele ei, pentru activitatea obstească

Suntem foarte mult închiși în percepțiile noastre și pe care le proiectăm în jur. Este momentul acela când realizezi ca lumea nu functionează așa cum trebuie, dar că e totuși atât de frumoasă și că îți oferă atât de multe. Când te trezești așteptând ce-i mai rău de la o zi la alta din cauza pandemiei, sau – a războiului vecin, si… un copil îți zâmbește pe stradă. Eugenia Ursu, se gândește la viitorul acestor copii. Și le ajută în prezent, cum este posibill în țara noastră. Le este recunoscătoare tuturor care o înțeleg și o susțin. E dovedit științific faptul că recunoștința este o emoție cu un impact pozitiv imens asupra stării noastre de sănătate – fizică și mentală. Oricat de rau te-ai simti, un pic de recunoștință îți va ridica moralul și te va pune pe picioare. Protagonista noastră este un adept al modului de viață sănătos.
Și, este un om al liniștii, găsește că întreaga lume este plina de valori pe care trebuie de promovat și ajutat. Chiar si sunetele muzicale adâncesc doar liniștea sufletului. Un om plin de zgomot nu devine niciodată conștient de linistea imensă a nopții.Totul depinde de om. Lumea nu este nimic altceva decât proiecția ta pașnică, pentru lucruri și fapte frumoase, de ce să nu ne ținem de aceste principii? Acestea sunt credo-urile Eugeniei Ursu. Astfel am perceput-o și am înțeles-o… Avem nevoie de cât mai multe personalități ca Ea! Moldova are nevoie!

„Când n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat visul și am înteles ca eram liberă să-mi aleg destinul.
Am ajuns în timp, și la timp, la aceste gânduri, nu a fost o cale ușoară, este o călătorie inițiatică pe care o parcurg în continuare. Fiecare zi vine cu învățăturile ei, cu trăirile ei pe care sunt recunoscătoare că le am. Și din acest spațiu al recunoștinței, găsesc liniștea mea și a lumii! Alături de familie, prieteni, talente și festivaluri, promovări de personalități veritabile! Vă mulțumesc!” – Eugenia Ursu.

• Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, blog. Chișinău, Republica Moldova
  Aprilie, 2023

Inspirația. Perle inaripate

cu copiii mei dragi

Îmi plac oamenii cărora nu le este rușine de sentimentele lor – nu se abțin de îmbrățișări, glume, zâmbete, afecțiune, iubire.
Care sunt deschiși în dorințele lor, care sunt deschiși în acțiunile lor.
Au ceva unic și rar – sinceritate… și curaj!

Am avut o viață lungă pentru a învăța să prind clipele de inspirație. Clipele care vin pe neașteptate în microbuz sau troleibuz, la o plimbare sau la bibliotecă; în socializare, în timpul lecturii, în timp ce ascult muzică bună; și atunci când privesc pe geam sau un film, și chiar când fac curat… Merg mult pe jos, ori la serviciu, și-mi place să fac planuri, îmi aranjez gândurile sau admir natura. Singură cu natura, acea stare care normalizează sentimentele, emoțiile ce îmi impun o stare de inspirație…
Muzica, marea, blogul – totul mă inspiră și aduce rezultate, în comunicare cu oamenii, cu oameni normali, de la care vine o energie pozitivă. Mă inspir cu un serial reușit, mă gândesc la ceva frumos, fie și la un eventual text; o cafea delicioasă cu spumă, imagini de la mare, apusul sau răsăritul soarelui, peisaje montane, recunoștința unor colegi, discuțiile cu nepotul și copiii mei… Mă inspiră istoriile reale, poveștile de dragoste cu oamenii / bloguri, de succes, talentați și interesanți.
Marea, aerul, departe de casă (uneori). Unde poți citi sau privi îndelung la orizont și corăbii… În tăcere, gândind în liniște. O romantică incurabilă. Fie, admir oamenii care sunt mai buni decât mine. Întotdeauna vor exista oameni mai buni, mai inteligenți și mai înțelepți! Ei sunt cei care mă inspiră.
Clasica prin faptele sale este eternă, de câte ori apelăm la ea, descoperim ceva nou și surprinzător în percepția noastră asupra lumii. Unele persoane găsesc armonia în rând cu iubirile sale, cu care ajung la adânci bătrâneți. Iar cea mai colosală inspirație descopăr în mine, privind anii mei de experiență, și realizez calea petrecută din adolescență până cea de acum…
Mă inspiră – onestitatea, decența, persoanele empatice!.. Ideile, proiectele și rezultatele muncii mele. Apare un stimulent pentru a continua drumul mai departe. Inspirațiile mele /repet/ vin de la copiii mei, au atâta energie, atâta dragoste și aceste emoții sunt neprețuite…
Nu contează unde și datorită cui, ci anume inspirația – să o simți, s-o prinzi și să realizezi cât mai mult aceste clipe. Ador în acest timp să ascult saxofonul, pianul și chitară într-o melodie lină și bucurie tot mai inspirătoare…
Nu se caută, – inspirația ades se așteaptă. Există Muza poeziei, a muzicii, a picturii… Cea care apare la oamenii creativi din voință proprie. Principalul lucru este să ai în apropiere un prieten care să-ți spună o cale de ieșire dintr-o situație dificilă…
Uneori e foarte greu să prinzi inspirația, fiind, mai ales, într-o stare proastă de spirit, atunci crezi că te îneci în depresie. Eu, în acest caz îmi dau niște palme peste obragi, pentru a mă trezi la realitate: viața e scurtă de tot, ca pe aripile vântului – azi este și mâne nu e… Iar tu, vrei să-ți pierzi timpul plângând în depresii și să te distrugi cu antidepresive? Atunci când există atâtea lucruri și oameni frumoși împrejur, și tu te pierzi cu cei care te scurg de energie? – Nu te cufunda în gânduri lungi, trezește-te, și – fuguța la bucurii, clasică și oameni luminoși, – nu te vor lăsa chiar dacă au obosit de tine! Trebuie să Crezi!

Important, să te amintești de Dumnezeu și atunci când ți-e foarte bine!..
Mă inspir cu credință, speranță în tot ce-i bun se va întâmpla. Și când mă doare – mă rog și dedic dragostea Domnului. Dumnezeu e Creatorul nostru și dintr-un motiv oarecare, a creat tot ce avem și ne înconjoară, pentru a veni la El cu iubire absolută și armonie în suflet…
Inspirația vine și pleacă.
Un oftat ușor și brusc va dispărea,
Și cât de dulce e această clipă:
Pentru o cale nouă și dreptul de-a o avea…
Iar tu, atât de mult aștepți momentul trecător,
Prietenii, atenție, – să vezi, să speri..,
Atât de sincer tulburând al sufletului zbor,
Când inspirația revine înapoi din cer…
Îți ordonezi și gândurile în minte,
Ca inima să-ți cânte cu o vioară,
Din nou – în căutare importantă de cuvinte,
Și, Poezia ta – devine o primăvară!

Nu căuta locuri în viața cuiva.. Când trăiești în inima unei persoane, nu ai nevoie de un anumit loc – de un pat sau de un acoperiș… Tu ești în el… iar el este casa ta.
Dacă omul este al tău, el va fi mereu cu tine. Indiferent de circumstanțe, momente din zi sau probleme. Te va alege pe tine, oricine îți este opus. Nu e vorba de noblețe. Știi, dacă o persoană este cu adevărat a ta, pur și simplu nu poate face nimic fără tine…

Alegerile ne aparțin. Consecințele le trăim… Pace să fie!

Și tu, omuleț drag! – Din ce te inspiri?
Svetlana Vizitiu, 2022 februarie

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/05/09/perle-inaripate-1/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2018/03/03/atunci-cand-iarna-se-transforma-n-primavara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/03/14/revolutia-nu-e-solutie-inseamna-sange/

Nina Corcinschi:„Nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii”

„Mirosul de carte se amesteca primăvara cu mirosul florii de tei, de după geamul deschis. Dacă există un Paradis al copilăriei, pentru mine acel Paradis s-a numit Biblioteca mamei Viorica.”
Cărțile ei sunt foarte populare în rândurile scriitorilor. Care este secretul talentului ei? Simplu – o narațiune care se dezvoltă dinamic, îmbinând erudiția cu vocația scrisului, într-un limbaj antrenant și savuros.
Conștientizarea de sine ca scriitor vine la un om după multă muncă asupra cărții. Și atunci când talentul, dragostea pentru literatură, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă se împletesc minunat într-un scriitor, acesta ocupă un loc special printre semenii săi. Astfel este Nina Corcinschi, o scriitoare apreciată de cititori și „iubită de cărți”. De aceea și și-a întitulat un volum „Cărțile care mă iubesc”. În atenția ei se află o varietate de aspecte de istorie și critică literară, un loc aparte ocupând literature contemporană. Face critică literară de întâmpinare, dar este cunoscută în special prin cercetarea științifică, prin monografiile și studiile literare publicate în reviste importante. Cărțile ei se disting printr-un stil matur, viguros, printr-o îndelung exersată capacitate de analiză a literaturii, prin diagnostice clare și precise. Nina Corcinschi se impune ca o excelentă autoare și expert în domeniul său. Pentru cititori simpli, studiile autoarei merită timpul necesar pentru a fi înțelese… „Când îmi scriu textele, când sunt în arealul protector al literaturii și criticii literare, mă simt în largul meu”.

În prezent, Nina Corcinschi continuă să scrie critică literară. Coordonează proiectele de cercetare la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, unde este director. Coordonează și teze de doctorat, predă cursuri de literatură la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” etc. Mereu se informează în legătură cu noile apariții editoriale și scrie despre literatura din Basarabia în cadrul a două rubrici, în revistele Timpul (Iași) și Vatra (Târgu-Mureș). Face și emisiuni televizate, cum ar fi Cartea Basarabiei , la Axial TV, comentând cele mai reușite cărți scrise de basarabeni.
Îi place să creeze singură, în liniște, rareori scrie în echipă, iar când ultimul capitol se termină, se dedică familiei, copiilor săi pe care îi adoră… Cu toate că este cercetător științific, pune cel mai mare preț pe valorile umane, nu atât pe inteligența minții, cât pe cea a inimii, pe bunătate, empatie, generozitate.
„Marile mele lecții de frumusețe îmi sunt oamenii, sunt mereu uimită și pioasă în fața frumuseții umane, a bunătății. Mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este blând, calm, iubitor și odihnitor. E o mutare de accente, pe care mi-a adus-o timpul, cu decepțiile sale inerente, care nu ne scutesc pe nimeni dintre noi și se constituie în lecții ale vieții. Acum nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii. Pe înțelepciunea, care asigură nu cunoașterea, ci înțelegerea. În preajma oamenilor înțelepți, lecuiți de vanitate – cred că alte două calități esențiale, umorul și bunătatea, de acolo vin, din înțelepciune – mă simt în largul meu.”- Nina Corcinschi
Nina de mică a fost singură. Nu a avut prin preajmă decât părinții, bunicii din ambele părți erau decedați. Unica bucurie îi erau cărțile și biblioteca din sat, la care mama lucra în calitate de bibliotecară. Nina trăia în paradisul ei literar și cele mai frumoase clipe ale vieții sale de copil s-au scurs acolo, în bibliotecă. Își amintește unde se aflau revistele Nistru, unde era amplasată literatura universală, revede și acum cum cădea lumina de la geam pe cotoarele prozei lui Sadoveanu. Amintirile o emoționează și acum: rafturile pline cu cărți, patefonul din care răsunau cântecele lui Ion Suruceanu, Toto Cutunio; mesele încărcate cu reviste și ziare, inconfundabilul miros de hârtie și tipar; totul întruchipa bucuria întânirii cu cartea. – „Niciun loc nu e atât de viu în amintirile mele de cândva”. – „Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd aevea prezența ei zâmbitoare printre rafturile de cărți. Sunt doar două locuri unde mă visez mereu: în casa părintească și la bibliotecă.” Biblioteca publică din Orhei „este madlena mea”, scria Nina într-o postare. Și mărturisește că momentele de glorie ale copilăriei îi sunt strâns legate de acei pereți înalți, de sanctuar, plini de cărți, pe care le putea atinge. Atât de multe cărți adunate la un loc, copila din Dișcova nu mai văzuse altundeva. Nina o ruga pe mama s-o ia la biblioteca din Orhei și cât timp ea participa la seminare împreună cu celelalte bibliotecare, fata se plimba prin sălile cu expoziții și cărți, urca și cobora scările și apoi ieșea afară, unde „o izbea aerul proaspăt, tumultos de „altă” lume”…
Din tihna Dișcovei și singurătatea ei de copil care hoinărea mai mult prin păduri decât printre oameni, se pomenea în plin vacarm al orașului, care o tulbura și o fascina. Nu avea voie să se îndepărteze, i se părea o aventură extraordinară să înconjoare monumentul lui Vasile Lupu, să se plimbe prin curte, să cerceteze împrejurimile…
Astăzi, „Dișcova copilăriei mele, din care am plecat după clasa a IX-a, la Orhei, ca să revin mai apoi în vacanțe care s-au tot scurtat din an în an până au devenit vizite grăbite la casa părintească, și de la un timp – la cimitirele părinților mei, e tot mai mult un vis. E amintire, spațiu al regretelor, Vale a Plângerii… Reprezentările despre baștina mea nu sunt unitare, cât au fost vii părinții au avut un relief blând, luminos. După, spațiul s-a înnegurat, a devenit cețos, irespirabil. De parcă o cometă, un astru ostil, ca în filmele de sfârșit de lume, a despicat timpul în două. Lumea în două. De până și de după. Acum, când mă gândesc la Dișcova, văd alături cele două morminte ale părinților. Întâi mama Viorica, apoi tata Ion. Văd casa părintească, în care locuiesc niște tineri. Și vechea bibliotecă sătească, din care s-a păstrat o imagine palidă, diformă a bibliotecii de cândva. Și oameni în căruțe, care mă privesc curioși, pe care-i privesc cu jenă, pentru că nu-i mai recunosc.”
În spatele bibliotecii era un copac uriaș de vișini, de atunci vișinele sunt fructele ei preferate. Se vede cățărată în copac, cu bucuria că poate urca atât de sus. Iar lângă bibliotecă, magazinul cu veșnica tentație – bomboanele. Se întâmpla să facă și spectacolele de copil alintat pentru a primi dulciurile dorite. Iar pentru bomboane cu vișină în rom a primit cea mai memorabilă bătaie cu urzica, de la mama. „Nimic nu mi-a făcut copilăria mai fericită decât cărțile. Să iau cheile în lipsa mamei, să pătrund în bibliotecă, să încui ușa pe dinăuntru și să mă bucur de cărți. Să le mângâi cotoarele, să le inhalez cu bucurie mirosul, să le răsfoiesc – toată numai curiozitate și plăcere. Visele mele de adult au miros de cărți, miros de bibliotecă. Visele mele se plimbă printre rafturi de cărți, au memoria locului exact unde se putea găsi Dostoievski și Tolstoi. Și în celălalt capăt, pe dreapta – literatura română. Dacă literatura universală era în colțul mai dosit-miraculos al bibliotecii, pe raftul cu literatura română mereu cădea soarele. Sus era literatura grea – Rebreanu, Camil Petrescu, Eliade, rafturile de jos erau cu literatura pentru copii – Emil Gârleanu, poveștile lui Creangă, povești populare moldovenești etc.”
Nu ar mai putea să vadă prezentul satului natal, fără a simți firile invizibile care-l leagă de trecutul din memoria ei. De aceea, – spune Nina, – realitatea Dișcovei de acum e una glisantă, o imagine nu e niciodată statică și autarhică, un pârlaz, bunăoară, „mă duce cu gândul la mine mică sărindu-l, la oamenii care mă privesc, la ceilalți copii, vocea cărora o aud străpungând timpul”. Peretele din fața magazinului nu e doar un perete. Pe el erau cândva lipite afișele filmelor indiene. Era peretele reveriilor sale de copil, mergea acolo în fiecare zi să vadă dacă nu cumva e lipit pe el afișul fermecat. Era gardul Promisiunii. Gardul care anunța marele eveniment: în data cutare, seara, va rula un film indian celebru. Numai să nu se îmbete cei doi mecanici din satul vecin, Puțintei, și să uite să vină pe bicicleta lor zgomotoasă. Numai să nu fie presiunea electrică prea mare și să se stingă lumina în timpul filmului, cum se întâmpla adeseori. Și mai era ceva în acel spațiu din apropierea gardului. Acolo, în fața casei de cultură și a bibliotecii, de hram, pe 4 august, și de Paște, era joc în sat. Veneau muzicanți și cântau până dimineața. Curtea se umplea de lume, tineri și mai bătrâni, petrecăreți veseli, flăcăi care ocheau fete și le scoteau la joc, ca spre dimineață să le petreacă acasă. Aerul vibra de muzică, de mirosuri de pârjoale și sarmale, dar mai ales de emoții, în acele două zile de hram. Nicio sărbătoare nu avea o mai mare rezonanță socială ca hramul copilăriei mele. Nicio altă sărbătoare nu crea așa un vuiet și o forfotă înainte cu vreo lună de hram și vreo 2 luni după. Până la marele eveniment se făcea curățenia anuală, se spălau țolurile, se înșirau afară covoarele și în casă pereții se dădeau cu var și ușile cu vopsea. Afară, la fel, se vopseau casa, gardul și poarta. Meniul se pregătea cu câteva zile înainte. Răcituri, sarmale, legume, gogoașe cu brânză, pârjoale și sculătoarea – orez cu lapte. Totul copt în oale, în cuptorul din curte. În noaptea de dinaintea hramului, mama niciodată nu dormea, gătea mâncarea la cuptorul de afară. Dimineața devreme mă trezea și mă trimitea în beci să pun farfuriile cu răcituri. Beciul ținea loc de frigider, nu am avut frigider decât hăt, târziu, după anii 2000. Țăranii, cei mai mulți, își răceau mâncarea în beci. Cum mai pluteau mirosurile de pârjoale în aerul rele al dimineții! De hram aveam neapărat rochie nouă, cumpărată la piața din Orhei. O rochie albă, care-mi accentua frumos talia, am păstrat-o așa, din nostalgie, mult timp după ce am plecat din sat.”
Ce mai e Dișcova Ninei în prezent? – „Un sat însingurat, părăsit de tineri, abandonat de săteni, risipiți prin lume după câștig. Un sat îmbătrânit subit. Golit de voci, de mișcarea de cândva… Acum, Dișcova îmi vorbește preponderent prin mirosuri. Acestea îmi reînvie realități dosite adânc în memorie. Mirosul de iarbă proaspăt tăiată, de colb, de fum toamna. Dar cel mai tulburător – mirosul de cărți. Nimic nu-mi poate altera mirosul cărților din biblioteca de cândva.”
Studiile universitare Nina le-a făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, la Filologie, specialitatea limba română-limba latină: „Au fost ani grei, anii post ‘90, de o sărăcie lucie. Biata mama nu avea bani nici pentru drum – 9 lei pe atunci. Veneam acasă o data la două săptămâni și eram încărcată de acasă cu ce mai găsea mama prin beci – borcane cu salată, pâine coaptă de acasă, cartofi și făină. Acestea trebuiau să-mi ajungă pentru 2 săptămâni.”
Procesul literar modern necesită o critică literară modernă. Fiecare autor are propriul său drum spre critică, propria experiență literară acumulată de-a lungul anilor și care reprezintă, în primul rând, interes științific.
Adevăratele studii ale Ninei au fost cele postuniversitare – de autodidact. Era deja măritată și cu fiica Cătălina în brațe, când ideea unui doctorat în literatură i s-a părut „soluția salvatoare a identității mele feminine”, care se reducea în acel moment la statutul de soție și mamă. Nu a fost un orgoliu profesionist, ci o necesitate vitală. Scrierea acelei teze de doctorat (despre publicistica lui Nicolae Dabija, sub coordonarea lui Ion Ciocanu – o altă paranteză e că nu ea a ales nici tema, nici conducătorul) a fost un supliciu, întrecut doar de procesul susținerii. Acesta a durat 2 ani, cu mari impedimente ideologice, era anul 2006, comunismul instituționalizat, în persoana politrucului H. Corbu, personaj-cheie la susținerile de teză, încă era în forță. Nina și-a luat revanșa cu al doilea doctorat, scriind despre romanul erotic…
Pasiunile Ninei Corcinschi de maturitate sunt Spectacolele de Operă, parfumurile și recitirea cărților dragi. Și scrisul, desigur.
Cugetări, expresii, aprecieri literare:

• „Nina, vezi că ai acoperit toată cultura şi o bună bucată de educaţie. Mă bucură mult, mă însoreşte (chiar dacă nu se vede) colaborarea cu Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, condus de tine, şi cu tine, în mod absolut special. Mulţumim” /Silvia Caloianu/

• „Nina Corcinschi este în opinia mea un astfel de talent în critica literară de la noi, este omul cu un veritabil instinct al valorii și al talentului și cu o tot atât de remarcabilă ideosincrazie pentru tot ce înseamnă veleitarism și mediocritate. Am aplaudat în nenumărate rânduri diagnosticele atât de precise pe care le-a pus cărților și autorilor despre care a scris. O minte și o scriitură limpezi și pătrunzătoare, un dar analitic subtil dublat de un temperament de luptătoare, o voce puternică și delicată în același timp – sunt doar câteva din datele acestui condei inconfundabil. Mi se pare că orice autor își dorește ca Nina Corcinschi să scrie despre cartea lui, pentru că oricum ar face-o – elogios ori critic – ai de învățat lucruri pe care n-o să ți le spună nimeni altcineva. Iar dacă te laudă, dobândești imunitate la criticile oricui”. /Constantin Cheianu/
• „Cartea Ninei Corcinschi „Arcul voltaic”. Textul ca lume (i)mediată e scrisă cu nerv, coerent, refuzând atât viciile criticii masculine enunţate mai sus dar şi pe cele (tradiţionale) ale unei anumite critici feminine autohtone: pelteaua divagaţiilor liricoide, în primul rând, şi ridicolele aproximări şi dezechilibre ale pasului critic atunci când comentariul încearcă a escalada nişte înălţimi mai anevoioase ale gândirii. „Imediatul” este mereu dublat de „mediat” în esenţialitatea unei prezenţe afective a „(i)mediatului” unei critici ardente şi detaşate totodată. De aici şi dubla natură a acestor articole critice: energie şi logică, formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante, dexteritate şi rigoare. Comentariile aerisite, mizând pe colocvialitatea tonului, alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster, grav, iar atitudinea ludică, pigmentată cu umor sau cu o uşoară ironie, se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară” (Andrei Țurcanu).
• „Narațiunile erosului”-„ O citesc pe Nina Corcinschi de multă vreme și de fiecare dată o fac cu încredere, dar și cu plăcere. Critica ei emană nu doar suplețe, inteligență, verticalitate, ci și o grație pe care eu unul nu mi-o permit. Spune ce are de spus, convinge, dar și seduce. Citești și îți dai seama că te-a cucerit în timp ce te-a câștigat de partea ei… Nina Corcinschi e o îndrăgostită de literatură, pe care nu și-a ales-o numai ca domeniu de cercetare, ci, am impresia, și ca azimut. Tema cărții de față, pentru care i-a trebuit curaj (nu doar social, profesional, ci și existențial), pornește din fascinație și din tensiunea de a înțelege viața prin intermediul culturii… Lectura Ninei Corcinschi este una care nu-și refuză voluptatea. Aici e aici: literatura e un obiect erotic sau, atunci când iese din medie, capătă corporalitate. Scriitura e trup, are ritm, provoacă reacții. Dintre cele mai elementare. Simple și atotcuprinzătoare adică. Erotismul e înscenare livrescă a unor senzații. A scrie despre erotism e un gest erotic… Autoarea pornește de la provocările pe care literatura însăși le ridică în fața cercetătorului: dacă în romanul clasic, tradițional eroticul era mai curând evitat sau obliga la strategii ale subversiunii, pentru a nu leza pudibonderia de fațadă a spiritului burghez, romanul modern și postmodern detabuizează imaginarul și intensifică intimitatea, pe care o extinde chiar și asupra fenomenelor cetății. Se contopesc, sub semnul ficțiunii, spațiul privat cu cel public. După cum remarcă autoarea, imaginarul erotic își întețește aspectul senzual, ca urmare a acceptării corporalității și a imaginarului plăcerii ca teme recurente în spațiul public. Romanul nu numai că se repliază în fața acestui fenomen, dar și reprezintă unul dintre factorii esențiali de schimbare a sensibilității, de emancipare a moravurilor…” /Bogdan Crețu/
• „Liberă în opţiuni, Nina Corcinschi este de-a dreptul degajată în modul de tratare a materialului literar şi cu totul nestingherită în analize, aprecieri şi verdicte. Aici imediatul criticii se dublează, victorios, de nestânjeneala unei siguranţe a instrumentelor critice, cu ajutorul cărora simpla lectură, mediată, devine lectură şi comentariu critic. Nu mai e vorba, s-o spunem apăsat, de acea slobozenie impresionistă cu care ne-a cam plictisit o anumită critică a improvizărilor şi a afectelor dezgolite.Trecută prin lentilele groase ale teoriei, reacţia emotivă în faţa textului tinde întruna să fie subsumată reflecţiei şi analizei, se decantează şi se încheagă în fraze suculente şi în formule critic de sinteză nuanţate. Sunt formule pline de curaj, memorabile, dincolo de care se resimte libertatea de gândire, dar şi rigoarea abordării, chiar dacă uneori această rigoare mai poartă semnele unei obstinate tentaţii teoretizante. Cu siguranţă, viitorii cercetători ai autorilor şi ai textelor date nu vor mai putea trece fără să le ia în seamă” (Andrei Țurcanu).
• 
  Nina Corcinschi este și un om implicat civic, are mereu un cuvânt de spus despre probleme de limbă, de cultură, de politică.
• „Limba română vorbită în Republica Moldova după 30 de ani de la declararea independenței este impurificată și maculată de elemente rusești, dar și de elemente din limba engleză, care au câștigat tot mai mult teren. Tot aud studenții în pauzele de la ore, vorbind un cuvânt în română, altul în rusă și un al treilea în engleză. Am ajuns să avem o limbă română pestriță, foarte diversă în elemente împrumutate din alte limbi” /N. Corcinschi/
• Referitor la Războiul rus împotriva Ucrainei /24 februarie 2022/ :„Ucraina acum e o rană vie. Oameni care trăiau ca și noi, cu bunele și relele lor, s-au pomenit bombardați, scoși din case de un asasin. Niște copii cărora abia le-a mijit musteața devin carne de tun, într-un război pe care nu ei l-au provocat. Un agresor cu năluciri imperialiste dispune cum vrea de viețile lor! Dacă nu puteți ajuta, nu vă obligă nimeni. Dacă nu puteți empatiza cu suferința aproapelui, cel puțin, demonstrați decență. Orice comentariu de genul „românii din Ucraina erau considerați… Insula șerpilor nu era a lor… erau prea cu nasul pe sus etc.”, în acest context al suferinței, al proximității morții este OBSCEN! Și spune multe despre cât de (ne)oameni sunteți! Ce putem face pentru ucrainenii care s-au pomenit scoși din case, bombardați, asediați, în pericol de moarte? Cel puțin să le respectăm suferința și doliul!
  Nu suntem naivi. Dacă Ucraina cade, imediat cade și Republica Moldova! Mulțumim pentru solidaritate, frați români!” /Nina Corcinschi/
  Iată și un fragment în care criticul literar lasă loc scriitoarei:
• „Acum 2 zile am revenit la Dișcova mea. Am mers direct spre cimitir, la părinți. Eram toropită de căldură, obosită de drumul rău al satului care făcea mașina să scârțâie din toate încheieturile. În praful drumului, de undeva a apărut o bătrână. Mergea greu, părea că vrea să treacă podețul spre cimitir, așa că am oprit cu gând s-o iau cu mașina. Bătrâna s-a oprit și atunci am văzut-o mai bine. Era înfofolită în multe haine, avea basma de lână pe cap, deși era o căldură sufocantă. Un ochi îi era sec, orbit, celălalt abia mijit. Din gură îi curgea un firicel de salivă. Nu părea însă dizgrațioasă, nu inspira oroare. Doar milă. Mă duc la Dișcova, eu îs din Dișcova a explicat bătrâna. Și unde te duci, mătușă?. Mă duc la mama mea, mama mă așteaptă, că e măritată aici, în Dișcova. Atunci am înțeles că bătrâna delira și am vrut să pornim din loc. Dar tu cine ești, de-a cui ești, mă întrebă ea. Eu sunt fiica lui Vanea și a Vioricăi Maler. Îi cunoști pe părinții mei? Da, îi cunosc, buni oameni, dar au murit amândoi. Vorbele ei m-au tulburat, bătrâna nu era dementă cu totul, știa că părinții mei nu mai sunt în viață. Mama ta, Viorica era o femeie cumsecade, dar s-a prăpădit. Buni oameni, buni oameni. Dar eu sunt săracă și mă duc la mama, că mă așteaptă. Vorbea repede, mult, repetând aceleași vorbe. Avea clipe de luciditate, așa cum avea și rătăciri de memorie. În avalanșa ei de amintiri nu distingea prezentul de trecut. Am întrebat-o cine este, cum o cheamă. Ileana Herea mă cheamă. Și mă duc la mama. Că mă așteaptă, că e măritată în Dișcova. Nicolae, colegul de drum, a scos 50 de lei și i-a dat. Bătrâna a mulțumit apăsat, Dumnezeu să vă apere, Dumnezeu să vă păzească! O clipă m-am gândit să-i mai dau și eu niște bani, dar ceva m-a oprit. Părea că nu de bani avea nevoie bătrâna, chit că se bucurase de acei 50 de lei. Părea ruptă de materialitatea lumii, vorbele ei fără șir, privirea ei abia mijită cu singurul ochi care-i rămăsese viu, îmi amorți cumva instinctul de-a o ajuta, așa cum preconizasem inițial, când oprisem mașina. M-a străbătut atunci intuiția că mai degrabă ea are ceva pentru mine, decât eu pentru ea. M-am întrebat cine o fi fiind Elena Herea, avusesem o colegă cu numele Herea, poate era o rudă de-a ei? I-am urat bătrânei sănătate și am plecat mai departe, dar imaginea ei m-a urmărit mult timp după.
  Bătrâna părea provenită din liniștea și singurătatea marqueziană a Dișcovei, din alcătuirea mistică a satului vechi, adusă de firul amintirilor, răsărită din colbul drumului, din memoria acestuia, ca să îngâne viața cu moartea, trecutul cu prezentul. O bătrână-oracol, care-mi spunea că o așteaptă mama ei, mie, care mergeam la mama mea din cimitir. O imagine cronotopică a Dișcovei, bătrână, ofilită, mutilată de timp, dar încă vie, dureros de vie. Oare nu asta a rămas din Dișcova mea – un sat situat între lumea veche și cea nouă, între memorie, reverie, vis și realitatea care încă-și caută un nume? /Nina Corcinschi/
• 
  Sarcina Ninei Corcinschi este să atragă atenția asupra unei lucrări importante, să provoace cititorul la un dialog cu cartea, să-l ajute să distingă între literatură bună și literatura proastă, să-i dea repere de lectură.
• „Nina Corcinschi cred că singurul, deocamdată, reprezentant al noului val al criticii universitar-academice ce a vădit, e drept că doar într-un singur volum din cele publicate până acum, Arcul voltaic, apetența pentru examenul critic propriu-zis, curajos și nemotivat de nimic altceva decât de propriile sale gusturi (ultragiate sau măgulite)”, scrie Adrian Ciubotaru.
• Date biografice si activitatea literară:
  Nina Corcinschi s-a născut la 20 septembrie 1979 în satul Dișcova, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău. Este doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Ministerului Educației și Cercetării. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România.
  A publicat volumele ”Poezie și Publicistică. Interferenţa limbajelor”, ”Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată”, ”Publicistica literară din Republica Moldova (în colab.), ”Cărțile care mă iubesc”, ”Cartea din mâna lui Hamlet. Andrei Țurcanu de vorbă cu Nina Corcinschi (în colab.), ”Narațiunile erosului”,„ Realitatea ca hologramă” ș.a. A îngrijit edițiile Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proză. Publicistică. Eseu (2018), Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistică. Cronici. Interviuri (2019) și a pregătit (selecție și prefață) antologia Rost, de Andrei Țurcanu (2018) și ediția Andrei Țurcanu, un destin asumat (2020). A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiințe a Moldovei pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Academiei de Științe a Moldovei în domeniul literaturii „Grigore Vieru” (2018), Premiul „Ion Creangă” al Muzeului Național al Literaturii Române, Iași (2019), Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural, acordat de Revista „Convorbiri literare”, Iași (2019) și cu Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018, 2020).
• Interviu Svetlana Vizitiu, Impresii…
• Imagini din arhiva N.C.

Carolina Eremia:„Vreau o Moldovă frumoasă,cu vise și planuri,cu speranță și realizări,cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.”

Are și ea cititorii ei, – sunt salvarea ei. Carolina zilnic „mâzgălește” câte puțin pe rețele sociale pentru o carte viitoare. Ei bine, când termină paginile, îi arată soțului. Chiar dacă el nu incurajează postarile ei prea sincere despre familie: ,,De ce scrii așa de sincer? Ești ca o carte deschisa”; ea are încredere în gustul lui, el este o persoană citită, erudită, curios, deși este muzician clasic la Operă. Așa că se simte binecuvântată și e fericită cu soțul său… Oricum, Carolina decide în cele din urmă, ce să facă sau să scrie… ,,Scriu, pentru că atât timp cât există oameni care vor să citească, am ce să le spun. Scriu pentru că lumea caută adevărul, iar eu nu am învățat să îl ,,înfloresc”. Dacă voi vedea că nu mai primesc nici un Like, nici un comentariu, voi înțelege că e timpul să nu mai scriu”. Reacțiile denotă interes, iar interesul celor ce citesc îmi dau stimul să scriu.”

Aprobarea celor de acasă – e bine, dar mai important e ce gândește toată lumea, – sunt criticii ei reali. De mulți ani a reușit să vorbească atât de consecvent și cu atâta subtilitate despre drepturile omului – violență, inegalitatea de gen și rasială, despre probleme sociale, diaspora, etc., arătându-le nu doar ca „probleme ale mediului”, ci ca parte a vieții interioare a individului, și, în consecință, ca problemele de stat.

Adoră întâlnirile cu oameni de la care are ce învăța, care o motivează și o inspiră… – „Și voi meritați daruri, rasfățați-vă uneori. – spune ea. – Nu pierdeți timpul așteptând să vă răsfețe alții. Viața e prea scurtă!”

Amuzantă istorie cu soțul ei, despre care Carolina ar scrie zilnic. El născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată rus, cu studiile școlare, colegiu și universitate în limba rusă, într-o zi îi spune: ,,Da scrie și în rusă, să te citească rușii”. – ,,Adică tu? Uite, postările mele sunt un prilej bun pentru tine de a învăța mai bine limba română. Citește și spune-mi părerea ta” . – ,,O, nu. Nu mă chinui. Îmi va lua mult timp să citesc”. ,,Nu-i nimic. Nu te grăbesc”. – Apoi urmează: ,,Ce înseamnă cuvântul…?”, ,,Ce e asta ,,…”? Astfel eu acord lecții de română.”

Textele ei sunt construite în așa fel încât prin multiplele perspective ale eroilor din viața reală să fie refractă reflecția autorului asupra demnității umane, a diverselor tipuri de opresiune, mit și iubire. Interesante expresii, idei si evocări, – atrag atenția utilizatorilor dornici să cunoască sau să se împărtășească și ei cu adevărul vieții. Carolina nu este o scriitoare profesionistă, mai degrabă – o pepiță, dar modul ei de a scrie este mai impresionant decât scrierile unor profesioniști… Apar ades momente dificile în viață, îi este greu la suflet, pentru că Carolina, de fapt, este o luptătoare pentru adevăr și caută să rezolve nedreptățile sociale, și, în Moldova e cam greu la acest capitol… „Aș vrea să avem o societate de oameni onești, sinceri, cu verticalitate, care luptă pentru dreptate și corectitudine. O societate unde legile nu sunt imperfecte, pline de ambiguități, unde fiecare își îndeplinește la servicuu funcțiile conștiincios, unde nu există corupție, salariu în plic, cumătrism, preferați și ,,oi negre”.  O societate unde să fie mai multe căsătorii, mai puține divorțuri, mai mulți copii născuți, mai puțini tineri plecați peste hotare. Vreau o Moldovă frumoasă, cu vise și planuri, cu speranță și realizări, cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.” – recunoaște Carolina.

        Este o femeie simplă, modestă, dar îndrăzneață și cu mult curaj la nevoie…

Zice că nu și-a făcut o carieră strălucită, nu are realizări cu care ar putea să se mândrescă părinții ei, dar duce o viață deloc plictisitoare. În fiecare zi întalnește oameni noi, interesanți, de la care are ce învăța și ea. Viața ei este una obișnuită, formată din griji, probleme, soluții, succese, pierderi, vise și iluzii.

Un lucru îl regretă: că nu s-au păstrat relații strânse cu colegii de școală, liceu și facultate: „Cu unii mă mai intersectez pe tărâmul Facebook-lui, dar nu ne întâlnim”. Prieteni are puțini și speră că sunt într-adevăr cei adevărați. Nu îi deranjează cu problemele personale „sau să le testeze fidelitatea”. Cei mai buni prieteni îi sunt – Dumnezeu, părinții mei și soțul ei.

Migrația, distanța, problemele personale răcesc relațiile, din păcate și multe prietenii se destramă.

Astăzi, Carolina Eremia lucrează la Directia de Asistență Socială. Și pentru că salariile sunt prea mici, uneori reușește să dea doritorlor lecții de limba italiană și română. Are studii superioare în economie, deși nu crede că, în prezent, anume studiile superioare pot defini un om. Nu e ce a dorit, de fapt, „a fost, pur și simplu, o fiica ascultătoare”. A mai lucrat în diverse locuri (ajutor de contabil, colaboratoare de oficiu, depozitar la farmacie, casieră, traducătoare). Trei ani ca badanță în Italia și jumătate de an în SUA! Citește mult, scrie, îi place să călătorească, să comunice cu oamenii interesanți, să fie utilă. Apreciază sinceritatea, cumsecădenia, cuvântul ținut, oamenii empatici. Detestă fățărnicia, vorbă goală, minciunoșii cronici.

În timpul liber, luptătoarea noastră compune poezie, proză, scrie amintiri din anii munciți peste hotare, – cu limbajul ei precis și complet lipsit de manierisme, uneori cu atâta umor că te bucuri să râzi. „Poezia a intrat în viața mea odată cu apariția scânteii primei iubiri în inima mea. Nu i le-am citit niciodată. Nu avea rost, iubirea lui nu putea fi cucerită prin poezii. Mai târziu am început să scriu și despre alte lucruri: viață, Dumnezeu, oameni, suflet. În ultimul timp îmi place să scriu proză – istorii din viață, impresii, trăiri, mesaje de suflet. Am un vis, de fapt trei – o carte cu poezii, alta cu istorii scurte, a treia cu citate. Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să le realizez.”

Carolina Eremia s-a născut la țară, într-un sătuc din nordul Moldovei, Lencăuți.

„M-am născut într-o zi de iarnă, pe 22 februarie. Mama ar fi vrut să mai aștept în burtă, să vin pe lume pe 23 (Ziua Armatei Naționale pe timpul URSS), ca să nu-mi lipsească in viața curajul. Nu am vrut să aștept și de atunci am un neajuns – sunt cam nerăbdătoare. Dar curajul nu-mi lipsește. Am și alte calități și defecte și sper că ultimele sunt mai puține decît primele. Nopțile eram tare plângăcioasă și tare îl mai deranjam pe bunel. El mă dojenea și totuși, cînd am început să stau în picioare și când îi auzeam vocea seara, mă țineam de marginea patului și săream în sus de bucurie. Ardeam de dorința de a-l vedea. Pentru tătuca Mișa eram cea mai iubită nepoată (prima) și așa am și rămas. Am avut un raport frumos cu el, îl admiram mereu pentru caracterul puternic, firea cumpătată, ințelepciune și dreptate.

Cand s-a terminat concediul de maternitate al mamei, (pe atunci era foarte scurt, nu aveam nici un an), m-a luat pe mine, un pui de om, mai multe genți și cutii și am plecat noi în două (tata era la armată) la Nisporeni, iar peste câțiva ani la Chișinău. Așa am devenit eu fată de oraș.

Mai târziu, când veneam verile în vacanță, se așeza cu mine pe prispă și discutam ca doi oameni maturi, îmi spunea din viața sa, îmi spunea și niște probleme de logică (cum de și le amintea?), îmi cerea sfatul în anumite situații.

Bunica era mai ocupată, nu prea avea timp să stea cu mine pe prispă, dar mă iubea și ea. Iubirea ei era în turtițele pe care le cocea când veneam, în untul pe care îl bătea din smântâna văcuței, în faptul că mă lăsa să dorm mai mult dimineața în timp ce ea trebăluia ca furnica pe afară.

Primii ani de școală i-am făcut la școala nr.19, astăzi gimnaziul ,,Miguel de Servantes”. Acolo am reușit să fac un singur an de limbă spaniolă, după care a trebuit să trec, din cauza schimbării geografice a casei noastre, la  liceul româno-italian ,,Dante Alighieri”. Acolo s-a format iubirea mea pentru limba italiană. Poate datorită prezenței profesoarei de italiană – Ludmila Kojușko, care a întruchipat (Dumnezeu s-o ierte) inteligența, educația, noblețea, dragostea pentru limbă, grija pentru elevi, etc.

Am avut norocul de a avea mentori la liceu mulți profesori buni, pe care nu ii pot uita: Eudochia Ghedea (mi-a transmis dragostea pentru slova românească și dorința de a da frâu liber la gânduri), Angela Grati (cu ea pluteam imaginar în Franța și descopeream o lume nouă), Raisa Petrovna (profesoara de matematica, care la balul de absolvire a convins-o pe mama că sunt bravo în cifre și trbuie să aleg economia), Elena Usatîi (profesoara de isotrie și prima dirigintă la liceu), Liuba Munteanu (dirijoarea de cor), etc.”  

„Mă mândresc cu conaționalii mei care se remarcă prin succese frumoase, merite, victorii la concursuri, festivaluri, competiții internaționale, care reușesc să devină profesioniști de valoare în firme și instituții străine. Asta denotă că avem un patrimoniu intelectual de mare valoare, că țara noastră are cu ce se mândri și că putem fi cunoscuți în lume nu doar datorită sărăciei noastre sau cantității de vin băut pe cap de locuitor. – Moldova, țara mea dragă, verde, solară! Ai atâtea lucruri frumoase și interesante, oameni buni și inteligenți, mă bucur să îi descopăr în tine! Te iubesc!”

Și, vedeți ce frumos scrie despre dragoste și culori: Dragostea colorată

„Îmi plac hainele de culoare albă, pentru că albul simbolizează puritatea, inocența, iau eu nu le-am pierdut. Din fericire…ori din nefericire (din perspectiva ultimului eveniment neplăcut din viața mea).

Uneori îmi plac și cele negre, pentru că se zice că oferă siluetei eleganță.

Îmi place să port roz, îmi amintește de copilărie și viața fără griji, când poți zbura prin vise și nu-ți pasă de ce sa pui pe masă și cu ce să plătești facturile.

În aceeași măsură îmi plac hainele albastre, de toate nuanțele, dar mai ales de un albastru deschis, pentru că îmi amintește de Cer, de Dumnezeu.

Verdele îmbrac când vreau să fiu mai aproape de natură, de copaci, de iarbă, iar galben – când mi-e dor de căldura soarelui.

Roșul e culoarea iubirii. Totuși haine de roșu aprins nu am – am auzit că el ,,îngrașă”. Pot să îmbrac însă un roșu închis, neinvaziv.

Uneori îmbrac ceva de culoare violet, în imaginația mea violetul poartă în sine ceva enigmatic.

Oranjul mi se asociază cu vestimentația unui clovn, așa că, deși am simțul umorului, nu risc să mă îmbrac în oranj.

Nu prea agreez cenușiul și cafeniul. Sunt culori demoralizante. Mă induc in depresie. Am un singur pulover de culoare gri, primit cadou și cojocica mea cafenie, tot cadou.

Nu mă dau în vânt după bej, dar îl îmbrac câteodată.

Voi în ce culori vă îmbrăcați? Ce vă face să vă simțiți bine?”

           Cărțile recomandate de Carolina:

„Nu îmi imaginez viața fără de cărți. Ori de câte ori am timp liber, iau în mâini o  carte. Ce am citit și pot să vă recomand cu încredere?” –

1. ,,Straniera” de Claudia Partole este o carte despre experiența unui migrant departe de casă, despre suferința morală suportată când ești nevoit să te ,,ciocnești” de caractere diferite de al tău, despre sacrificiu, luptă, răbdare și putere. Claudia Portole e o mare cunoscătoare a artei, e o enciclopedie vie, care oferă o descriere detaliată a locurilor frumoase din Italia.
2. ,,Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru, publicată în română, italiană și engleză e un mănunchi din 50 de istorii de viață, scrise de mame și tați plecați departe, dar și de unii copii pe atunci lăsați acasă, astăzi deveniți adulți. Ea ar trebui să devină cartea de căpătâi a oricărui moldovean, pentru că noi toți am făcut parte din cele două tabere: cei plecați și cei ce au/au avut pe cineva plecat. Durere, sacrificiu, disperare, frică, trădare, iubire, luptă, prietenie…de toate veți găsi în aceste mărturisiri…și nici un gram de minciună.
3. ,,Versete tomnatice – versuri și cugetări” de Svetlana Vizitiu. E o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate, prin care autoarea transmite toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. E o carte scrisă cu sinceritate și curaj, ce pune în evidență o analiză minuțioasă a vieții, a oamenilor, a sufletului uman.
4. ,,Amintiri” de Anna Timotin. Fiecare amintire a autoarei trezește și amintirile noastre, ale cititorilor, răscolește emoții, trăiri, drame ascubse, istorii nespuse, ascunse în colțurile adânci ale sufletului. Toate istoriile sunt cusute cu același fir roșu – dorul. De casa părintească, de satul natal, de apropiați, de copilărie, de anii de șccoală, de ea de atunci. Dorul de ce ne este scump nu moare niciodată, în pofida timpului trecut și  a distanței parcurse.
5. ,,Crucea singurătății” de Pășuța Gonța, care te cuceresște din primele rânduri prin înțelepciune, adevăr și profunzime, e cartea mamelor, soțiilor, surorilor, fiicelor care au ales să ducă (vorba autoarei) ,,crucea celor trei S: străinătate, singurătate, suferință” (eu aș adăuga un al patrulea S: sacrificiu.
6. ,,Petale de veșnicie” de Ludmila Sandu e o lucrare prin care autoarea își ,,dezgolește” sufletul, relatând amintiri din copilărie, adolescență și maturitate, oferă lecții frumoase de viață, născute datorită experiențelor personale, eșecurilor și victoriilor sale, precum și sfaturi, îndemnuri minunate care să ne facă existența mai frunmoasă, iar sufetul mai liniștit, mai armonios.

                                                    Poeziile Carolinei Eremia:

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Munca mi-e grea şi pierd sănătate,/Departe de ţară, de fiu şi de fată,/De aer moldav, de scumpele sate.

Nu crede că banul îmi vine uşor!/Înghit umilinţă şi drepturi nu cer,/Mă roade continuu puternicul dor:/De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.

Sarcastic nu zice amicilor noştri/Că funduri bătrâne să spăl am ales!/E-o muncă onestă şi poate doar proştii/Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.

Nu mă bârfi pe la spate cu alţii!/Găsește curaj, întreabă-mă franc;/Nu am venit să caut relaţii,/Prea mare e prețul la ceea ce fac.

Nu-mi spune că sunt o trădătoare,/Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi!/Eu vărs ani la rând lacrimi amare,/Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.

Nu fi de invidie plin şi de ură,/Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară!/Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură,/Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Nu crede că altceva să fac n-aş putea!/Eu nu am pierdut a mea demnitate/Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.

                   Bunica (fragment)

Cum mă simt? Nu prea văd bine,/Ma dor oasele bătrîne,/Dar tu ai grijă de tine,/Spune dacă n-ai de pîine./Cine-mi vine? Mai că nimeni,/Mulți s-au dus în lumea-amară,/Dar vorbesc cu al meu cîine/Cînd pe prispă stau eu seara./Doar la radiola mică/Mai aud glasuri de oameni./Greu îmi este singurică/Și m-apuc-adesea teama”.

                  Iubesc (fragment)

Iubesc primăvara în haina-i de mireasă,/când totu-i plin de farmec, de vals și poezie,/Iubesc când ninge-afară și-i albă feerie/și un miros de brad e emanat în casă./Iubesc pe mal s-admir cum soarele apune,/Când cerul arde-n flăcări, iar marea e inertă./Iubesc tăcerea nopții când zilnica alertă/Ca-n paralici adoarme și înc-un basm se spune.

                       Citate: Daca nu găsim timp pentru alții, nu avem dreptul să ne supărăm când ei nu găsesc timp pentru noi.

Durerile și necazurile lasă răni adâțnci în sufletul nostru. Bucuriile și succesele sunt alifia care le tămăduiește.

Nu te stresa că ceva nu ai, bucură0te de ce ai. Alții nu au nici atât.

Nu căuta oamenii frumoși, caută frumosul în orice om.

Unora le ești recunoscător pentru simplul motiv că tac.

                         Proză:(fragmente)

,,Înainte brazi erau mai mulți, mai falnici, mai înalți (în unii ani tata aducea brazi înalți aproape până în pod), dar cu fiecare an văd că au devenit tot mai piperniciți. Și cu fiecare an mă doare tot mai mult sufletul: se taie tot mai mulți brazi, dar oare se pun alții în loc? Oare nu va rămâne Moldova complet fără ei? Oare se merită să oprești viața unui brad, să îl scoți din sânul naturii-mamă de dragul de a-l avea în casa ta câteva săptămâni? De dragul mirosului neobișnuit care nu se asemăna cu nimic altceva? De dragul pozelor frumoase în care să te fudulești că ai un brad în casă? ” (Bradul)

,,Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru că astfel învață ce este o familie integră în care sunt prezente iubirea, respectul, compromisul, iertarea, suportul.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a spune cuvintele ,,mamă” și ,,tată” la fel de des, pentru a le putea declara că îi iubește în egală măsură.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a deveni o personalitate puternică, fără frustrări, slăbiciuni, dureri purtate din copilărie.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a nu fi luat în derâdere de cei de seama lui și a nu purta stigmatul ,,fără tată” sau ,,fără mamă”. (Un copil are nevoie și de mamă, și de tată)

,, M-am convins de mai multe ori că oamenii buni există în jur. Trebuie doar să crezi în puterea lor de a face bine. Și să faci și tu bine, ori de câte ori poți. Pentru că binele nu trebuie să se oprească, el trebui înmulțit, promovat, extins.

Dostoievski a spus: ,,Frumusețea va salva lumea”. Eu aș dezvolta ideea: frumusețea interioară, bunătatea sufletului, dragostea pentru aproapele său va salva lumea.

Fiți buni, că asta ne ajută să rămânem oameni!”

La Multi ani fericiți, Carolina Eremia!!!

Svetlana Vizitiu, Impresii blog, februarie 2022

Nu căuta avut, sărac, Prieten să-ți fie!-tata-Vasile Vizitiu în memoriam

Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi! A fost un barometru și omul exemplu pentru mine. Căutările mele ulterioare pentru bărbatul drag, de fapt, au fost căutarea idealului pe care l-a întruchipat tatăl meu. Dar n-am mai găsit ceva asemănător… ca Vasile Vizitiu. Este o pierdere enormă pentru mine și apropiații mei…
Tata avea un caracter principial, un mentor înțelept cu suflet de țăran, muncitor și mereu pus pe treburi. Realizez cam târziu că întotdeauna mă uimea prin adâncimea gândurilor, o calitate minunată: să calculezi totul până la cel mai mic detaliu în avans și să cunoști pe cel cu care discuți în profunzime. Observam că și cei care l-au cunoscut, erau onorați să stea de vorbă cu el, și tata prin firea lui, era foarte apropiat cu cei mai simpli, nevoiași sau de la țară…
Nu mai sunt tânără nici eu deja, pot spune că copilăria mea se asocia cu tata: o personalitate unică: Decentă, principială, emoționantă și fără compromisuri, cel care alege partea adevărului și a bunătății. A fost un om foarte autoritar, și pricepea bine abilitățile și potențialul omului, avea propriul punct de vedere necontestat, și serviciul tatei avea doar de câștigat din acest motiv, întotdeauna luau locuri de frunte prin uniune, până și după anii ’90… Iar serile după lucru ades obosit, tata se închina mamei și ne asculta pe noi, copiii lui, tare ne iubea și mereu ne alinta cu daruri.

Tata înseamnă foarte mult, indiferent ce vârstă ar avea. Nu iei în serios viața, atât timp cât tata trăiește. După ce nu mai este în viața, ești în derivă o perioadă, și după aceea realizezi că ești tu cu tine, în fața a orice. Nu mai vorbesc de mamă. După moartea ei, simți ca ceva din Interiorul tău… se rupe…
Avem o tendință în țara noastră: noi foarte iubim să primim. Iar lui Vasile Vizitiu îi plăcea mult să dăruiască. Îmi spunea:„Sveta, tu să dai mai mult, și vei primi de zece ori mai mult.”
„Nu căuta pe cineva avut sau cu pile, Prieten să-ți fie!” – am memorizat cuvintele tatei și am fost surprinsă, câtă dreptate avea…

Mi-aș dori să mă întorc în trecut măcar pentru câteva clipe. La părinții mei, copilărie. Nu pentru a schimba ceva, ci pentru a retrăi acele momente în care am fost fericită și nici măcar nu știam…
Atunci cand omull se ţine de o Speranţă, disperarea nu se agaţă de el nici în clipele cele mai dificile…
Eu îmi doresc să fiu înconjurată de oamenii care știu să atingă inimile celorlați, pentru că așa era și tata. Omul care prin loviturile vieții a învățat să crească și a păstrat duioșie în suflet. Pas cu pas, prin amintiri am adunat cuvintele spuse de omul meu drag… În continuare voiesc să țin de sfaturile lui tata și voi realiza pe cât e posibil în țara mea instabilă, dar la care ținea enorm tăticul meu:
Mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care doar maturitatea o poate da. Doresc să fiu împreună cu oamenii de omenie. Cei onești care pot râde de greșelile lor, cei care și-au atins succesele și au rămas la fel de simpli în comunicare. Oamenii care realizează chemarea sa și nu fug de responsabilități. Care apără demnitatea fără a o călca la alții. Care vor să fie de partea adevărului, dreptății și nu să se ascundă de nevoile celor care i-au ajutat cândva…
Sunt cele ce-ar merita o viață trăită. „Eu nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Mă îngrijorează invidioșii care încearcă să-i discrediteze pe cei mai capabili, pentru a-și atribui funcțiile, talentele și realizările..” Ferește-te, de astfel de persoane.
„Nu vreau să discut despre titluri. Mi-a rămas puțin timp, să nu plângi. Să mergi la biserică, să te rogi pentru toți… Sufletul nostru mereu se grăbește, să ai grijă orice să faci cu cap!”
Și eu, fiica tatălui meu, urmez poruncile tatei, realizând totodată cât este de greu să o faci „cu cap” la noi… Deja nu mai am timp pentru activități absurde la care nu doar din cauza pandemiei oamenii nu se grăbesc. Nu-mi mai fac timp pentru persoane absurde care nu se comportă conform minții și visurilor sale.

Cineva pleacă, cineva vine… Se pierde, se găsește… În ultimul an mi-am pierdut multe persoane dragi, prieteni și cunoștințe. În sfârșit, am realizat că părinții noștri făceau tot ce puteau pentru noi. Chiar dacă aparent nu au făcut ceva măreț. Acum cu siguranță am înțeles că „cool” nu înseamnă cluburi de noapte sau să stai zile întregi la calculator, nu, viskey sau kola în pahare, ci un ten sănătos, somn normal și oamenii dragi alături de tine. Noi pictam pe câmpurile caietelor, concuram pentru cine e mai eminent, luptând „pana la prima picătură de sânge”, și spre regret, pe mulți deja i-am înmormântat. Rămânem cea mai experimentată și, fără supărare pentru ceilalți, cea mai progresistă generație. Am avut norocul să ne naștem până perioada în care copiii au fost lipsiți de libertate și dreptul de a alege. Ne-am obișnuit să nu ascultăm pe nimeni, să nu ne bazăm pe cineva și să nu așteptăm nimic de la nimeni. Noi, copiii anilor 60-70-80 suntem deprinși să facem totul singuri spre deosebire de cei de azi. Pentru că mai bine ca noi nu o vor face nimeni…

„Nu te grăbi, nu te grăbi, fii mai calmă!”, repeta tata.

Nu mai doresc să mă supun celor care știu bine că nu se va realiza scopul lor decât pe raporturi și planuri de hârtie. Nu am timp pentru a lupta cu mediocritatea, le permit unora să creadă că sunt eu mediocră… Nu vreau la ședințe nu pentru că nu aud, nu vreau la întâlnirile în care ego-urile sunt pompate. Nici la adunări nesfârșite despre statut, legi, proceduri sau reguli interne, știind că totul e o fațadă pentru un trust cu oameni obsedați, și nu e ceea ce într-adevăr ar dori să învețe urmașii noștri…

De ce plâng? Nu e din cauza amintirilor, cuvintelor adunate. Eu plâng pentru oamenii dragi ce se pierd unul pe altul. Pentru copilărie zdrobită a copilașilor fără de părinți. Pentru bătrâneii ce mormăiesc în unison și care nu vor ajunge la etate. Fără de „dar” și „indiferent ce ar fi”. Dintr-un exemplu de încredere, o familie puternică care nu va exista pentru copii și nepoți. Din cauza celor care au încolțit unul în altul fraze cu glumele și poveștile lor, triste sau fericite. Dintr-o dragoste ruptă.

De ce mai plâng. Nu din cauza sentimentelor stupide împachetate în mine. Eu plâng la înmormântarea familiei noastre…
Eu plâng pentru tânărul întâlnit dimineața în drum spre serviciu. Cu ochii umflați și o glugă pe cap. Neprihănit și neîngrijit. Afumat și drogat… Și ducea un pachet cu lapte și un baton de pâine acasă. Pentru că nu mai are unde pleca decât să continuă să fie leneș, pentru că un loc de muncă nu va găsi în Moldova, motivul ar fi lipsa de experiență… Alți tineri vin și dorm, pur și simplu, pe banca bibliotecii. Bine că cu câteva clipe înainte a citit ceva din versuri, sau din proză, fie s-a bucurat de societatea bibliotecarilor discutând o temă oricare. Și cred că nu le-a trecut prin cap să le bruscheze că lucrează „doar bibliotecare”, precum în această săptămână au făcut-o la adresa mea doi funcționari publici.
Probabil că nu există întâmplări accidentale-n viață. Întâlnim exact oamenii de care avem nevoie pentru ca să le deschidem ușile. Pentru ca și ei să ne poată salva într-o zi de cumpănă. Cu toate acestea, de multe ori acest lucru nu se face imediat, nici pe departe…
Îmi număr anii după moartea tatei și constatez că mai avem puțin timp pentru a trăi decât am trăit…
Am încă mult de învățat de la tine, tăticule, ceea ce am uitat, îmi voi aminti numaidecât…
Ne lipsești enorm, tăticule… Întreaga familie îți duce mult dorul, să știi… ❤

Mare onoare am avut să-mi fii Tată!
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în liniște. Te iubesc!

Svetlana Vizitiu, fiica ta

In Memoriam Vasile VIZITIU (30 ianuarie 1936 – 11 decembrie 2020) ❤

Vasile si Teodora Vizitiu

Parintii mei scumpi

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/12/24/ai-plecat-tata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/28/nu-fi-trist-tata-voi-veni-in-ospetie/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/04/11/onoare-si-amintire-binecuvantata-tata/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/01/13/tata-cuvinte-in-tacere/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/08/oamenii-nu-invata-cum-sa-moara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/03/09/parintilor/

Alte surse cu tata in viata:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/30/taticule-iti-multumesc-pentru-dragostea-ta/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/30/izvor-unic-parintii-la-multi-ani-taticule/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/

La 7 septembrie 2022 a plecat la Domnul si mamica mea Teodora Vizitiu, a plecat la tata… 😥

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2022/11/04/60-de-ani-vasile-si-teodora-vizitiu-impreuna/

Lucruri uitate

Trecutul porți nu are, spre regret,                                                               

Atât de mult vrei să te-întorci, ades

Lucruri uitate să-atingi, să ierți –

La timp – pe oamenii ce nu i-ai înțeles…

Pe cei, ce-n suflet au lăsat o urmă;

Cei ce s-au stins și s-au aprins în stele;

Ieri, dăruiau iubire, azi – lumină,

Urmărindu-ne cu grijă între vreme…

Regret că la trecut nu am cheiță,

Cu timpul nicidecum nu mă-nțeleg,

El zboară dincolo de orice iță,

Cât mi-aș dori de viitor să-l leg…

(SV, 24 iulie 2020)

Ce-a fost – a fost. O pagină trăită – a trecut și – redată între timp. Nu am regrete, nu am voie. Poate doar, tângesc după unele momente de-atunci. Când se putea liniștit, fără să te gândești la nimicuri, să pleci în orice republică la odihnă și, în același timp, să nu te simți o străină printre străini. Azi, ca să pleci undeva, ai nevoie de viză, de pașaport, de timp îndelungat pentru acte. Este greu să te adaptezi la atâtea schimbări…

În general, nu-mi place, atunci când despre epoca sovietică se vorbește extrem de urât. Pentru că eu am trăit în acea, probabil nici pe departe ideală, perioadă. Și-acel care pune linie și discriminează absolut tot ce s-a întâmplat atunci, taie și tot ce-a fost bun în viața mea. Dar, am avut și clipe frumoase, am muncit cinstit și eram mândri cu ceea ce facem. Epoca a finișat. Cultura noastră, din păcate, se distruge. Au fost și atunci greutăți. Însă, oamenii erau mai sufletiști, mai amabili, nu aroganți precum azi – la tot pasul. – Fără diviziuni de naționalități, ca o singură familie. Tot ce-a fost bun în URSS, nu poate fi șters! Oamenii deștepți, totul ce-a fost bun din trecut – trebuie să lege de viitor. Fără acest lucru, nu poți dezvolta un viitor demn. Fără fundament, totul va eșua, și este sortit să se prăbușească. Vedeți și voi, ce se întâmplă în prezent. Cine astăzi beneficiază în urma conflictelor dintre fostele republici URSS? În primul rând, dușmanii țării noastre, și cu cât vor fi mai multe discordii între noi, cu atât vom fi noi mai slabi spiritual, cât și în economie. Cui trebuie, cine beneficiază? Da, ei sunt cei care fac tot posibilul pentru a distruge mentalitatea și unitatea noastră! Nu rămâne nimic sfânt, nici omenie, vedeți și voi… Oamenii nu se schimbă. Se schimbă măștile, peisajul, show-ul demnitarilor… Esența rămâne aceeași

Svetlana Vizitiu, 2020 ❤

Povestea celor trei Bătrâni

O doamnă a ieșit din casa ei și a observat la terasa curții trei bătrâni cu bărbi albe lungi. Nu i-a recunoscut și a întrebat:

• Probabil, nu ne cunoaștem, dar dacă sunteți flămânzi, vă poftesc în casă să vă servesc cu ceva de mâncare
• Dar soțul e acasă?
• Nu, nu este, – a răspuns femeia
• Atunci nu putem întra, – au spus ei.

Seara, când soțul s-a întors acasă, ea i-a povestit despre cele întâmplate.

• Du-te și le spune că sunt acasă și învită-I în casă! – a spus soțul.

Femeia a mers la bătrâni și i-a invitat din nou.

• Nu putem întra toți împreună în casă, – au răspuns ei
• De ce? – Femeia era surprinsă.

Unul dintre bătrâni a explicat:

• Numele lui e Bogăția, – a arătat el la unul dintre prieteni, și a adăugat arătând la altul: – Iar acesta-i e Norocul. Și pe mine – mă cheamă Dragostea. – După ce a adăugat:
• Acum du-te acasă și vorbește cu soțul tău, pe care dintre noi doriți să vedeți în casa voastră!

Femeia a mers și i-a povestit soțului cele auzite. Iar soțul a fost foarte mulțumit.

• Ce bine!, – a spus el, – Dacă trebuie să facem o alegere, atunci să fie Bogăția. Să între și să ne îmbogățească casa!

Însă, soția a ripostat:

• Dragul meu, și de ce să nu invităm Norocul? Fiica lor auzi discuția din colț dintre părinții ei și a alergat la ei cu propunerea sa:
• Părinți, dar nu e mai bine să invităm Dragostea? În cele din urmă, atunci în casa noastră va domni iubirea!
• Hai, să fim de acord cu fetița noastră, – a spus soțul soției sale. – Du-te și roagă Dragostea să fie oaspetele nostru.

Femeia a ieșit și a întrebat de cei trei bătrâni:

• Care din voi e Dragostea? Întră în casă și fii oaspetele nostru!

Bătrânul cu numele Dragostea a mers în direcția casei. Ceilalți bătrâni l-au urmat.
Surprinsă, femeia i-a întrebat pe Bogăție și Noroc:

• Eu am invitat doar Dragostea, și voi, unde mergeți?

Bătrânii au răspuns:

• Dacă ați fi invitat Bogăția sau Norocul, ceilalți doi dintre noi ar fi rămas afară, dar deoarece ați invitat Dragostea, unde merge ea, o urmăm și noi mereu. Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
• Gata povestea! ❤

Eu nu cunosc drumurile spre succes. Dar știu bine care e drumul spre eșec: e dorința de a plăcea tuturor și, lupta pentru acest pas îți poate strica viața. Nu te alerta, nu alerga după succes, după fericire, – doar găsește-ți un locușor unde le poți realiza! Și fericirea te va găsi singură. Dar, pasul spre fericire, spre succesul tău, – constă în dezvoltarea maximă a tuturor abilităților tale.

Dacă nu muncești pentru visul tău, numaidecât altcineva te va angaja să lucrezi… pentru visul lui… Pentru a afla atitudinea oamenilor față de tine, povestește-le despre visurile și planurile tale. Cel, care te urăște în sinea lui, va critica pornirile tale. Cel, care îți dorește numai bine, te va ajuta și îți va spune cum să reușești mai bine. Cu dragoste.

Să știi că nu există logică feminină sau masculină, există doar pricepere, sau incapacitatea – de a gândi corect. Apelează la oamenii inteligenți, la experiența lor pentru a acumula propria ta experiență de viață! Îndrăznește – să reușești! Și, vei reuși! Iar pentru părinți un sfat bun: Cea mai bună investiție este în educația copiilor noștri! De aici, rezultă impactul culturii și a economiei în țară! Doamne ajută!

• Unde există Iubire, întotdeauna există Bogăție și Noroc!
• Svetlana Vizitiu, iulie, 2020 ❤

Veronica Pirlea Conovali: „Prin viață trebuie să fim uniți!” Top 10 cărți la Clubul IVC

Polivalența Veronicăi Pîrlea Conovali este impresionantă: romane, eseuri, povestiri, memorialistică istorică, versuri. Autoarea scrie cu aceeași dezinvoltură în fiecare din genurile și speciile menționate, și o face simplu, atât de aproape poporului său… Are o intuiție acută pentru a reda rezistent și corect atitudinea unui personaj sau a unei nații, foarte specifică caracterului ei pașnic și altruist. Altă trăsătură care o particularizează – un simț de observație remarcabil, la fel și stăpânirea unui limbaj simplu care place cititorului de orice vârstă. Caldă la suflet, săritoare la nevoie, responsabilă și foarte muncitoare, sunt calitățile ei de bază. Este un pedagog inteligent de profil istoric. Scrie mai mult din necesitate și pentru a-și umplea spiritul cu clipe de bucurie. Scrie dintr-o curioasă înclinare pentru semnificație. Pentru că dacă nu scrie, simte că-i lipsește ceva esențial. Scrie pentru cei care sunt interesați de trecut, pentru cei care vor să treacă dincolo de mitologia manualelor de istorie. Oamenii trebuie să-și cunoască istoria reală! Ne naștem, trăim, murim, suntem puncte minuscule într-un șir infinit de puncte, este dramatic; așadar, e de strigat din răsputeri, și vocea realității se ridică deasupra.

Sensibilă, emoționantă, își duce durerile odată cu timpul, și Veronica a avut de suferit mult… O va spune poate într-o carte aparte, acum mai este în căutarea adevărului – a unui drum pe care îl testează cu timpul. Credința în Dumnezeu o salvează, și, în prezent, este fericită în familia ei, cu soțul, fiicele lor și nepoțica Andreea pe care o alintă și invață lucruri utile de viață… Contactul Veronicăi cu publicul este încredibil – căldură, curiozitate, entuziasm, în special, este îndrăgită de cei de peste Prut, multe personalități și scriitori români au o atitudine specială pentru acest om remarcabil…

La Clubul Impresii din viață și cărți în format nou #Top5Cărți Online, protagonista și autoarea celor treisprezece cărți, Veronica Pirlea-Conovali a venit cu recenzii la 10 cărți scrise de scriitorii româno-basarabeni. Vă prezentăm următoarele filme din care, cu siguranță, veți reuși să învățați multe lucruri utile și, de asemenea, veți recomanda și prietenilor aceste volume minunate! Cărțile le puteți solicita și în rețeaua Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu!

           Cartile prezentate de Veronica Pîrlea Conovali ca recomandare în Anul Lecturii Nationale 2020 decretat de stat:  #DuneaPalangeanu ”Miniaturi dunarene; #CristianMocanu ”Miracolul reintregirii”; #GabrielaAlef ”Binecuvantare in armonia divina”; #LauraOpariuc…

Dunia Palangeanu:„Minunat univers literar. Mulțumesc scriitoarei Veronica Pîrlea Conovali pentru aceste momente de spiritualitate aleasă! Îți mulțumesc mult pentru dăruirea ta. Nu am apucat să scriu mult despre recunoștința pentru dorința și capacitatea ta de a mediatiza tot ce-i frumos și minunat literar și de a reuși să aduci valorile în prim plan. Noi te îmbrățișam cu căldură infinită.”

„Doamna Veronica Pîrlea-Conovali este un distins om de cultură din Republica Moldova, scriitor, publicist, profesor și, poate mai presus de toate, un adevărat patriot care iubește în aceeași măsură România de dincolo și de dincoace de Prut!  În încercarea de a le uni cultural, Veronica Pirlea-Conovali participă permanent la activități culturale unde, cu o neobosită dăruire, promovează scriitori români contemporani. De curând, a adus în atenția cititorilor zece volume ale unor scriitori din România, în cadrul unei activități care s-a desfășurat la Biblioteca Municipală ,, B.P. Hasdeu” din Chișinău, între care se află și volumul meu ,,Versuri din sticlă”, publicat în 2019. Vă mulțumesc mult pentru includerea mea în acest proiect și vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți pentru românii de pretutindeni! (minutul 26.04.) (Laura Opariuc)

Recenzii la cartile scriitorilor: #DinaCiocanu ”Fantani fara ciutura”; #IrinaLuanaStan ”Zbor. Spatiul Inimii”; #OctaviaCraciun ”Succesul creatiei”

‎Irina Luana Stan‎ : „Mă laud și eu cu o veste minunată și complet neașteptată: cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii”, apărută la sfârșitul lui octombrie 2019 la Editura Amurg Sentimental, a fost inclusă în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale la Chișinău (minutul 8 – minutul 12 în video). Mulțumesc poetei Veronica Pirlea-Conovali și tuturor oamenilor minunați care au făcut posibil acest superb dar pe care l-am primit!”

Despre cartea cu poezii ”A sunat aseara mama” de #EmiliaPlugaru

Mai departe, Veronica Pirlea Conovali vine cu un recital de versuri de autor ”In zile de #Covid19”

Recenzii la carțile: ”Nostalgii de odinioara” de #IonMachidon si ”Alexandra” de #VeronicaParleaConovali

Prietenii și colegii despre ea:

• Spatiul Inimii – autor scrieri Irina Luana Stan:„Mulțumesc din toată inima, cu toată recunoștința și dragostea mea, talentatei poete, omului extraordinar și sufletului ales Veronica Pirlea-Conovali, pentru superbul gest de a include cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii” (minutul 8 – minutul 12 în video) în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale! Doamna Veronica Pirlea-Conovali, vă admir, vă prețuiesc, vă iubesc! M U L Ț U M E S C”
• Galina Luka„Azi, rolul profesorului și al învățătorului nu mai este privit cu atât de multă recunoștință precum i s-ar cuveni, așa că merită mai multă apreciere din partea elevilor, dar și a părinților acestor elevi, deoarece profesorii ajung să fie extensie a părintelui atunci când cel natural nu e prin preajmă. Multumim mult, stimata noastra d.Veronica”
• Colta Mihaela„În acești ani am avut ocazia să vă fim alături , să vă cunoaștem și să învățăm atât de multe de la dumneavoastră . Ați fost un pedagog minunat dar în primul rând ca un părinte care și-a deschis sufletul și ne-a permis să luăm tot cei mai bun din el … Vă mulțumim din suflet pentru tot , și sper că peste ani ne vom reîntâlni și vom depana doar amintiri plăcute”
• Dina Ciocanu„Îți mulțumesc, Veronica, pentru atitudinea specială față de cartea mea („Fantani fara ciutura”). Când vorbești despre ea, simt că ai trăit-o, atunci când ai citit-o. În momente ca astea, ascultând impresia unui cititor pasionat, îmi îndreptățesc anii în care am lucrat la carte.”
• Irina Luana Stan: „Doamna Veronica Pirlea-Conovali, sunteți minunată, talentată, extraordinară și aveți un Suflet cât toată România Mare! Nu pot să exprim suficient recunoștința pe care v-o port pentru acest gest superb, plin de iubire, de a include cartea mea în prezentarea celor 10 cărți. Vă admir, vă prețuiesc, vă mulțumesc din toată inima și cu toată dragostea mea”
• Dorina Ulinici Iancu„O adevărată distinsa doamna, prin care curge cu adevărat sânge românesc. Credința pură și sufletul înaripat sunt caracteristici importante ale acestui Om cu litera mare, în adevăratul sens al cuvântului. Draga Veronica, noi urcușul în continuare iti urez.”
• Galina Luka„Veronica sunteti o doamna , o profesoara cu suflet mare,va multumim din tot sufletul pentru tot ce faceti pentru copiii nostri si pentru noi parintii, multumim pentru bunatatea, pentru un cuvint bun, pentru timpul care nil oferiti cit copiilor nostri atit noua parintilor..Va iubim mult!”
• Ana Oncea„Bravo, doamna Veronica, mă bucur pentru dumneavoastră, pentru ceea ce faceți. Succese frumoase în continuare. Mă mîndresc că vă cunosc. Mă mîndresc că faceți parte din viața mea.”
• Adrian Beldiman „Multumim, Dna Veronica Pirlea-Conovali pentru aceasta prezentare de carti extrem de binevenita mai ales in aceasta perioada…”
• Codita Dumitru„Cu deosebita considerație vă felicit Stimată Doamnă, pentru întregul Dv demers de a promova cultura națională, una și aceeași în toate teritoriile locuite de români. Suntem încrezători că va veni o vreme când toate aceste eforturi vor da roadele sperate în ciuda obstacolelor artificiale ridicate de cei interesați! Toate cele bune și cu folos!”
• Birsan Olga„Am citit mesajul cu pasiune si respect fata de scriitorii ambelor parti ale ROMINIEI mari!
  Va multumesc ca sinteti si ca promovați frumosul in toata splendoarea lui! Mult respect pentru Veronica PIRLIA-CONOVALI SI LAURA OPARIUC!”
• Dina Ciocanu„Bravo, stimate doamne, Veronica Pirlea-Conovali și Svetlana Vizitiu Impresii, faceți un lucru minunat! Ascult cu plăcere cele povestite de Veronica și deja vreau să citesc ceea ce propune spre lectură, vocea ei e pe de-a dreptul molipsitoare și foarte convingătoare”
• Aliona Salcuțan„Veronica Pirlea-Conovali, oricand si oriunde, aveti tot respectul si sustinerea noastra!”

Expresii memorabile de la Veronica Pîrlea-Conovali:

– “Copiii care cresc în preajma bătrânilor sunt mai sănătoși, mai înțelepți, cu mult mai atenți față de viață. Copiii care nu au bunei și nu sunt ținuți pe brațele buneilor sunt, cum zicem noi, copii crescuți în seră, în condiții artificiale. Noi nu ne dăm seama că, rupând legătura cu părinții, în principiu, rupem legătura cu tot absolut: cu noi, cu copiii noștri, cu nepoții noștri, care nu vor avea nici o legătură mai departe”.

– „Aveam scrise multe poezii și proză. Mi-am zis că ar fi bine să le adun pe toate în cărți. Am început să caut sponsori, dar toți m-au refuzat. Și atunci am înțeles ca dacă vrei să-ți vezi visele realizate, trebuie să te ajuți singur. M-a ajutat Costică Costenco, feciorul lui Nicole Costenco. Mi-a zis: ”Te duc eu la o tipografie și vom tipări cartea. Am adunat tot ce am scris în decurs de zece ani și am făcut prima  plachetă de versuri. Ulterior am publicat și proza scrisă pentru ”Glasul Națiunii”. Am ajuns la concluzia că în viață nimic nu e mai de preț decât o carte. Orice lucru se uzează, însă sufletul scriitorului rămâne în acea carte.”

– „Visam să devin medic. Credeam că dacă voi salva toată lumea de la moarte – nu va exista moarte. Apoi am dorit să fiu actriță de cinema. Cunoșteam pe de rost biografiile actorilor din acele vremuri. Știam ce roluri vreau să joc: roluri pozitive, patriotice. Nu i-am spus tatălui despre acest vis, pentru că l-ar fi întristat. După clasa a VIII-a am depus actele la școala de medicină, dar nu am susținut examenul la matematică. Pentru tata, eșecul meu a fost motiv de bucurie. Spunea că această meserie mi-ar fi distrus viața deoarece m-aș fi sacrificat de dragul bolnavilor.”

– „Botezați copiii unii la alții, cununați-vă unul pe altul, nu vă vorbiți de rău ca neam unul pe altul, mergeți la nunți unul la altul, stimați-vă buneii, mergeți la mormintele rudelor – numai astfel ne vom salva ca neam, grămăjoară”

– „Foarte mult contează în viața noastră să nu uităm de unde ne-am pornit și să nu uităm de oamenii pe care i-am întâlnit în calea noastră. Eu la jumătate de secol pe care l-am trăit, mă simt fericită. De ce mă simt fericită, pentru că pe unde am trecut m-am străduit nu doar să iau, dar și să întorc înapoi. Și respectiv în toate bucățile de proză, care le-am scris și artistic și de tip publicistic, am venit cu o lecție de viață, o lecție de învățat. Fiți de acord, toți creștem într-o familie, numai că nu toți avem bunei și străbunei lângă noi. Eu am avut fericita ocazie să fiu mângâiată și de bunei și de străbunei, să-i ascult pe bătrânii satului. A fost perioada cea mai bună a vieții mele. De la ei am luat ce-i mai bun, cele mai frumoase și înțelepte sfaturi”

– Un fragment din cartea autoarei: ”Viața are două laturi: una frumoasă și alta rea. Asta am înțeles încă la o vârstă fragedă. Când eram mici, eu și fratele meu stăteam toată ziua singuri închiși în casă. Nu avem loc la grădiniță. Stăteam pe cuptor, care avea o portiță, parcă eram într-un țarc. Într-o seară a început să plouă și s-a stins lumina. M-am speriat, am deschis portița și am coborât pe vatră. De acolo am ajuns în tindă și apoi afară. L-am luat cu mine și pe fratele meu. Eu aveam patru ani, iar fratele – un an și opt luni. Credeam că dacă ieșim afară suntem în siguranță, nu conștientizam că, de fapt, sub ploaie și fulgere este periculos. Țineam minte casa nanilor mei, acolo unde mergeam des cu părinții la șezătoare. Ne-am oprit în spatele gardului și strigam, însă nu ne auzea nimeni. În acel moment o femeie, care scotea apă la fântână, ne-a întrebat: ”Măi golanilor, ce stați aici în ploaie”? I-am răspuns că mama și tata nu sunt acasă, s-a stins lumina și ne-am speriat. Femeii nu i s-a părut nimic ieșit din comun, și-a luat căldările și a plecat. Între timp din deal veneau șiroaie de apă care puteau să răstoarne și o căruță. Din fericire, în scurt timp, a dat de noi nanul nostru. Ne-a luat în brațe și ne-a dus în casă. Am fost spălați de glod, ne-au urcat pe cuptor și ne-au dat pâine cu ulei. Când m-am trezit, mama stătea lângă mine și m-a întrebat de ce nu l-am lăsat pe frate în casa. Nu înțelegeam întrebarea ei: cum să-l las dacă e fratele meu? Peste ani, mama m-a trimis la o nană. Când am ajuns la ea, am recunoscut-o pe femeia de la fântână, care atunci ne-a lăsat în ploaie cu nepăsare. În acea noapte am întâlnit doi nani – unul care ne-a salvat, și altul care ne-a lăsat în fața primejdiei. Atunci am înțeles că viața are două laturi – una pozitivă și alta negativă. Și toată viața vom întâlni și oameni buni, și oameni răi. Important este să-ți trăiești viața frumos.
Am învățat atunci că trebuie să fiu atentă și reticentă în interacțiunea cu oamenii, pentru că nu cunoști intențiile omului din fața ta. Am devenit matură în gândire și comportament încă la o vârstă fragedă.”

Date scurte biografice și fragmente din cărțile autoarei:

Istoric și pedagog, Veronica Pirlea-Conovali s-a născut la 12 noiembrie 1968, în Vărăncău-Soroca. Scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 13 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova. A absolvit Colegiul de Comerţ şi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. Este Magistru în istorie, membră a Uniunii Ziariştilor din România, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română.

A editat volumele: „O dragoste ne-adună” (1998), „Bumerangul ecoului” (2001), „În grădina copilăriei” (2004), „Şi-a venit ploaia…” (2006), „S.A. Bucuria – 60 de ani” (2006), „Ţara din stele” (2007), „Cu dragoste pentru vârsta a treia” (2008), „Destăinuiri de pe lumea cealaltă” (2013), „Lăcrimează-n dor amurgul” (2016), „Galina Furdui în Lumina Baştinei” (2017) etc.

Alte surse utile despre protagonistă:

• https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/07/18/veronica-parlea-conovali-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-lacrimeaza-n-dor-amurgul/
• https://www.facebook.com/events/185832862657869/ – evenimentul anuntat pentru 26 Mai 2020
• https://sputnik.md/radio_emisiuni_proba_la_microscop/20190630/26643321/Veronica-Parlea-Conovali-Viata-este-frumoasa-dar-nu-ca-in-carti.html
• https://observatorul.md/cultura/2019/03/20/57014_57014
• https://onisiforghibublog.wordpress.com/2018/11/11/lansare-de-carte-alexandra-de-veronica-parlea-conovali/
• http://ziarulnostru.info/2019/04/03/o-sarbatoare-ca-o-binecuvantare/
• https://centruleminescubm.wordpress.com/2020/01/03/marturisiri-la-portile-vremii/
• Albumul cu imagini de la club (26 mai 2020) Veronica Pirlea Conovali Online Top10Carti la BM Hasdeu

https://www.facebook.com/pg/clubulimpresiidinviataisicarti/photos/?tab=album&album_id=3209131775979291

#ImpresiiBlogSvetlanaVizitiu, #ClubulImpresiiViataCarti, #BibliotecaHasdeu

Victor Stepaniuc:“Gânduri despre cărți și oameni” Top 5 Cărți la Clubul Impresii din viață

Pe acest colțișor al Europei alegem să fim într-un cerc de prieteni și oameni de omenie, care vor binele pentru mică Moldova. În acest spațiu verde și luminos cu toate problemele economice și exodurile migraționale simțim, fie vrem să menținem legăturile cu alte persoane din lume, dorim să fim mai apropiați unul de altul, și ca dragostea să meargă de la inimă la inimă. Putem fi într-un cerc de ură și cu frustrări într-unul de iubire și vindecare, dar… pe măsură ce sentimentele sincere pornesc de la tine în mod conștient ele ți se vor întoarce întreit. Realizez că toți ne dorim aceleași lucruri, să fim împăcați și în siguranță, și să ne putem exprima creativitatea în puterea care să se împlinească. Trimite-ți gânduri și urări de bine către toată lumea știind că se vor înmulți întorcându-vă la voi…
Astăzi protagonistul este Victor Stepaniuc, mâine poți fi Tu! Vii – cu cărțile tale preferate, gândurile, exemple proprii! Imaginează-ți că stai într-un loc care se clatină, dar e în puterea ta ca el să fie de beton. Renunță la frustrări, la frică și durere! Desprinde-te de stereotipuri, vechile dependențe și deprinderi negative! Vezi, cum viața poate depinde de tine și de nimeni altcineva, – decât de Dumnezeu! Fii deschis și receptiv, dispus să declari ceea ce dorești pentru tine, copiii tăi, viitorul lor… Pentru societatea ta! Vin-o cu brațele larg deschise în fața oamenilor, – acest public care te așteaptă cu opinii, sugestii, soluții bune prin fapte, nu doar vorbe! Impune-ți iubirea pentru oameni și ea va veni din inima ta, așa precum Este! (SV)

 

O sedință cu cartile preferate si recomandate – #Top5Carti la o discutie prietenească despre societate și oameni, soluții, dar și despre migrație, prioritățile guvernamentale și dreptul omului la viață si sănătate în Moldova…  Prima ședință în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu în acest an 2020 – la Clubul ”Impresii din viata si carti”  – cu protagonistul  – D. Victor Stepaniuc, doctor in istorie, politolog, conferentiar universitar, Institutul de Relatii Internationale din Moldova(IRIM), care vine azi cu o lecție publică “Gânduri despre cărți și oameni”, Au participat varia personalitati: • Moderatorul Aurelian Lavric – profesor si savant • Iustina Scarlat – om de cultura • Alexandru Roman- profesor si savant • Petru Costin- colonel in rezerva, colectionar • Denis Rosca- economist, istoric • Vladimir Todirascu, inginer, • Ghenadie Dodita- economist • Anatolie Dubrovschi- istoric, ex-deputat • Iulia Palit- poeta • Nicolae Palit- interpret de muzica popular • Valentin Todercan- cineast, ex-deputat • Valeriu Sava- diplomat, ex-deputat • Emil Ciobu- ex-ambasador, doctor in filosofie • Vasile Morosanu,- om de cultura, • Pedagogi, doctoranzi, masteranzi, student. + Parintele Iurie Hemei- fata bisericeasca si scriitor.

Motto “Ce ne facem cu cartile nescrise inca?!” (Gh.Asachi)

Cărțile recomandate de Victor Stepaniuc: Vedeți albumul cu imagini, filme: Accesati albumul Victor Stepaniuc – Top5Carti la Clubul IVC

1.“Istoria gîndirii social-politice în Moldova în perioada modernă”, Coautori: V.Beniuc, Ed.Volcov, V.Stepaniuc, 2016. / 2.“Ștefan cel Mare-făuritor al gloriei Moldovei” Coautori: Roman Al., Stepaniuc V., Lavric A., 2018 / 3“Printre vagoane”, roman, autor- Mihaela Perciun, 2005 / 4.“Auzi cum bate ceasul?” Culegere de versuri, autor-Iulia Palit, 2017 / 5.“Covorul mamei” Culegere de versuri, autor- Alexandru Galateanu, 2016 / 6. “Din Moldova. Tablouri si schite din 1850” autor – Wilhelm de Cotzebue, 2016 / 7. “Despre istorie”, Eric Hobsbawm, 2017 / 8.”Esti cât dăruiești. Manasirea Capriana”, autor- Ilie Telescu, 2005.

  Gânduri și opinii despre societate de la Victor Stepaniuc:

Despre intelectualitate, modernizare si reperele morale in societate.
1.Moldova are nevoie de o revolutie modernizatoare, de dezvoltare durabila…
• Calea spre modernizare insa ca regula, porneste de la o revolutie intelectuala, morala.
• Cine o va face?! Intelectualii, un lider national?!
2. Poarta intelectualii vina pentru starea si viata societatii?!
• Desigur, au promovat ideile economiei de piata , concurentei, elitismului…care deseori sunt salbatice, discriminatorii si nesabuite.
3. De ce societatea noastra a degradat, alergind spre raiul capitalist, aflat permanent in goana dupa bani, imbogatire si lux?!
4. Care sunt reperele morale si sociale, care sunt modelele, ce trebuie preluate si promovate, cine ne sunt inaintasii?!
5. Egalitatea, justitia sociala, adevarul, cinstea , umanismul, solidaritatea- sunt repere morale in educatie, in practica vietii ori sunt doar declaratii utopice?!

Axiome…
• Nu cunoaste nimeni, nici intelectualul adevarul in ultima instanta.(nu detinem adevarul absolut).
• Avem nevoie de repere morale si intelectuale pentru a fauri tara.
• In toate timpurile intelectualii au fost oamenii curajosi, care au muncit onest pentru tara, drepturile si bunastarea poporului,
• Avem nevoie de echilibru, compromisuri si o reabilitare a clasei intelectuale.
• Avem nevoie de o reabilitare a personalitatilor, care au faurit istoria contemporana a Moldovei din ultimii 100 de ani,
• Avem nevoie de o intelectualitate, care sa fie aparatoare a drepturilor poporului si sa promoveze activ interesele de modernizare si prosperare a Moldovei.
• Intelectualul are menirea sa fie un exemplu, un fauritor, purtator de moralitate, promotorul justitiei sociale si sustinatorul educatiei, culturii, tinerilor talente…

„Eu cred, ca oamenii pleacă în primul rând din cauza situației pe piața muncii, când nu au un salariu decent și loc de muncă conform profesiei și calificării. Pleacă din naivitate și iluzii, că vor să fie în rând cu lumea. Pleacă, pentru că nu le place incultura moldovenilor… Pleacă, că sunt derutați, nu au la școala educație patriotică Pro Moldova… Pleacă, când cei ai casei nu pot supraviețui în țară din cauza fărădelegilor, falimentării business-ului, lipsa condițiilor decente de trai… Pleacă din cauza guvenanților iresponsabili, inculți, corupti, lacomi dupa bani și putere. Motive sunt multe, dar prevalează cele economice… Stiu, însă că prosperarea unui popor e în mânile sale. Oriunde bunăstarea țărilor s-a facut prin muncă, abnegație, luptă politică, proteste, revoluții, dar și multa inteligență și patriotism.”

„Educația umanismului, solidarității și consolidarii sociale – mereu necesară, îndeosebi în perioadele grele pentru țară. Prea grea sarcină pentru pedagog într-o societate, bântuită de imbogațire, lăcomie, necinste, concurență, cruzime, egoism și indiferență. Pe cinism, lacomie, hotii, jafuri, falsuri și lipsă de onestitate poți face averi, dar nu e posibilă edificarea unei societăți drepte și prospere pentru oameni.”

„Ocupația preferata a multor moldoveni – să denigreze Moldova și neamul pentru toate greșelile, esecurile personale și relele din jur. E grav, când un asemenea comportament vine de la pedagogi și lideri politici.”

„Despre economia social orientată…Mai multi agenti economici se pling, ca in tara nu este forta de munca. Unii au adus in diferite ramuri muncitori turci, azeri, uzbeci, tajici si le platesc lunar 10- 17 mii de lei. Straniu lucru: muncitorilor moldoveni inca 1- 2 ani in urma nu li se platea lunar nici 6- 7 mii lei, iar strainilor li se achita acum de 2 ori mai mult. Asa se face capitalismul salbatic si nesabuit in Moldova, care alunga populatia din tara. Evident, ca autoritatile statului, in primul rind din domeniul muncii, salarizarii, sindicatele poarta o vina majora pentru stabilirea alogica a salariului minim, pentru calcularea salariului lunar sub limita bunului simt, pentru starea si functionarea economiei salbatice si antisociale, care incalca prevederile constitutionale despre dreptul cetateanului la un trai decent si favorizeaza exodul populatiei.”

„Moldova bolnavă, în agonie, lăcomie, cinism, falsuri, incultură, beții, cruzime, incertitudine, neîncredere în viitor, lipsă de respect pentru viața umană. De unde pornesc toate?! De la lipsa valorilor sociale si criteriilor moralității. De la educație! De la sistemul de educație, familie și guvernanți. Iubiți, ajutați, educați și respectați omul, nu banii și puterea!”

„E dramatică situația unei tări, care sub dictatul unor parteneri de dezvoltare își păstrează decenii la rând rezervele valutare in străinătate. Desigur, banii trebuie întorși în țară. Dar o guvernare decentă nu trebuie să se atingă azi de banii din rezervă valutară, ci e obligată să returneze în țară miliardele, jefuite de fostă guvernare… Si desigur să-i folosească judicios pentru dezvoltarea țării. Așa va fi cinstit si pe dreptate!”

„Stimati prieteni, vă doresc in anul 2020 mai multe bucurii si fapte omenesti, mai multa bunatate si dreptate, sa ne reuseasca sa fim mai cinstiti, mai harnici, mai milostivi cu oamenii. Să iubim Moldova, ca este maica noastra strabuna si nu poarta vina pentru pacatele noastre si ale guvernantilor. Să ajutam copiii, batrinii si saracii fara a asteapta laude si onoruri. Toate lucrurile bune si frumoase in tara pornesc de la educatie, familie si multa munca. Doamne ajuta la fapte bune! La multi ani, prieteni!” Stepaniuc Victor (ianuarie 2020)

     Date biografice: Victor Stepaniuc (n. 13 iulie 1958, Costești, raionul Ialoveni) este un istoric și politician moldovean. Unul din fondatorii miscarii de stînga în anii independentei Republicii Moldova. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova  pe listele Partidului Comuniștilor între 1996-2008, ulterior viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009. Este cunoscut drept un adept al statalitatii moldovenesti, coeziunii  sociale  și doctrinei socialiste. Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova Profesia: profesor de istorie, filologie, jurist. Grad stiintific– Doctor in istorie. In perioada 2010-2020 (în continuare) – este  conferenţiar universitar la Institutul de Relatii Internationale din Moldova, specialist în istorie, istoria diplomaţiei Moldovei, istoria administratiei publice in Moldova, diplomatie parlamentara, politologie, management si elitism politic. Este autor a 5 monografii, 3 lucrari metodico-didactice,  43 de articole ştiinţifice.

• Decorat cu ORDINUL de ONOARE. Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 13 iulie 2008,
• Decorat cu ORDINUL REPUBLICII, Decretul Presedintelui Republicii Moldova din 7 septembrie 2018.

Naţionalitatea: moldovean. Este pasionat de literatura, teorii sociale, turism, motociclete, muzica,  chitară. Parintii: Tata  Stepaniuc Fiodor Cozma, fecior de taran mijlocas, tractorist, conducator de brigada de tractoare. A fost multi ani  pe Tabla de Onoare a colhozului Progresul, s.Costesti, Ialoveni. A decedat in 1982. Mama- Stepaniuc( Agrici) Eudochia  Eudochim, fiica de preot, infirmiera medicală, pasionată de muzică și literatură. E pensionară. A crescut și a educat patru copii. Dl Victor Stepaniuc  are 3 copii, 4 nepoti. Deține gradul militar de locotenent-colonel în rezervă. Adresă de e-mail/ stepaniuc.victor@yahoo.com ; pe facebook / https://www.facebook.com/stepaniuc.victor/

Evenimentul aici: https://www.facebook.com/events/429718387918835/

Imagini de la eveniment in Album> https://www.facebook.com/pg/clubulimpresiidinviataisicarti/photos/?tab=album&album_id=3074070966152040

S. Vizitiu, 2020

Cristina Balan. O Cale Lactee între artă și ambasador

Este căsătorită de 16 ani, are un soț foarte bun, se convinge de acest lucru în fiecare zi, se iubesc și se respectă. Și copiii din familie au toată stima lor, sunt de rând cu cei maturi, cu toată seriozitatea îi consideră personalități; cu ei se discută, nu li se impun, le explică și le place să fie în preajma lor permanent. Nu-i lasă niciodată singuri, merg peste tot împreună, au ce învăța unul de la altul, se comportă civilizat ce le este firesc, și sunt un exemplu demn pentru ceilalți. Cristina spune că copiii se comportă exact cum văd acasă, ei învață de la părinți cei „șapte ani”, deci „este foarte important să ai maniere acasă, să discuți respectuos cu lumea, să ai o română curată pentru că copiii absorb totul”.

În copliarie era rebelă – dacă nu vroia să facă ceva, nu o făcea. Mama ei inteligentă, știind despre acest lucru, a reușit delicat să nu lase sistemul sa îi taie aripile. Nu era deloc răsfățată, pur și simplu era absolut necesar, pentru Cristina, să nu fie ca toți: „Dacă erau lucruri care nu aveau sens în viziunea mea, pur și simplu refuzam să le fac. În schimb, lucuruile ce mă pasionau îmi luau tot timpul. La vârsta de 4 ani deja era clar ca voi fi pictor, pentru ca desenam pe orice suprafață de culoare deschisa, inclusiv pe cearceafuri și pereți. Mă bucur că am părinți înțelepți si nu m-au certat pentru acest fapt, mă lăsau să mă exprim. La vârsta de 5 ani am mers sa învăț arta plastică la o pictoriță foarte bună. Cinci ani mai târziu am intrat la scoala de pictură. Deseori luam albumul și ieșeam la natură sa fac peisaje. Îmi amintesc cum tata crea compoziții  de „natură moartă” și ne luam la întrecere cine va picta mai bine”.

Inspirație are mereu. Nici nu observă cum trece timpul în procesul pasiunii sale, nu are timp măcar să bea apă, lucrează câte 4-5 ore fără pauză, iată așa, – cu muzică pe fundal (de obicei, aceeași melodie). Despre răbdare nu mai spune nimic, se simte prost dacă nu pictează. E importantă lumina zilei, cu soare ori ploaie – nu contează. Dar din cinci picturi poate fi una bună de expoziție, altele le reface de la zero de câteva ori, e un proces care nu depinde de ea. Misiunea ei în acest caz – să lucreze cât mai mult și să fie concentrată pe artă… Ce e important, nu are frică să experimenteze, să folosească tot felul de instrumente și nuanțe noi în modelele sale de pânză și culori cu diafragme fantastice. De unde și până unde? Uneori utilizează chiar și pensule pentru pudră cosmetică, ia reușit astfel să amestece varia culori pentru a înstela tabloul. Credeți că nu se poate? Merg ce găsești în trusa de cosmetică, chiar și buretele, unele unelte de la Supraten etc. Cu toată seriozitatea! Picturile Cristinei Balan emană lumină, crează imagini fantastice. Arta pictoriței are la bază un stil modern, între impresionism și postmodernism, o artă abstractă, ce reprezintă independența ei față de caracterul realist foarte specific timpului nostru, dar și pentru oamenii influențați de tot ce este contemporan. Pictorița pictează cerul înstelat într-o diafragmă acrilică, o Cale Lactee îndepărtată într-un cerc pictată astfel că pare că ne rotim într-un carusel, fie ne scufundăm în tunelul Raiului… Într-o nuanță imaginară rotită în varia faze din aceeași culoare, pare ciudat, dar acesta-i e talentul ei special, noi privim, pare sa fie un roșu, și de fapt, mai departe ne rotim intr-un roșu aprins, apoi în roșu închis, astfel și viața, pare alb-negru, dar între perioade sclipim de fericire și iubire. Cam așa e povestea Cristinei Balan. O Cale Lactee prin structură albastră, neregulată, și care brazdează cerul instelat în descoperirea noilor vieți ale iubirii eterne. Iar ea, Cristina este Sistemul Solar și din interior cuprinde toată imaginea și dragostea pentru oameni. Deci, Dragostea e tema principală în pânzele originale și neobișnuite, cu mare effect mânuite de pensulele Cristinei… Iar recent, o platformă americană de artă modernă The Art Digger i-a publicat o pictură acrilică, veste foarte îmbucurătoare pentru moldovenii noștri!

 În present se pregătește intensiv pentru expoziții în SUA care vor avea loc în acest an (2020). A mai avut expoziții de pictură colective, dar acum vor fi trei expoziții personale! Este un rezultat excelent, și Cristina are emoții, speră să le reușească pe toate, și cu siguranță așa va fi, este în conformitate cu caracterul ei dur și perseverent, nu are cum să cedeze.

Se convinge tot mai mult că a moștenit câte ceva de la fiecare de la părinții și bunicii ei. Cristina a crescut într-o familie de ingineri. Tatăl era pasionat de artă: cânta la mai multe instrumente musicale, picta și sculpta. Și, în present creează picturi extraordinare, pe care speră că cândva le va vedea mai multă lume. Mama era fizician la Academia de Științe și are în palmares peste 40 de invenții patentale, dar și foarte implicată în educația fiicei sale. Cristina e uimită și în present de perseverența mamei, de faptul cum le reușea pe toate, și în carieră, și în familie. Chiar și acum, se implică – deja în educația nepoților. Datorită mamei, Cristina a însușit istoria artelor, vorbește fluent limba engleză de la cinci ani, a studiat dansurile de salon și multe altele, din copilărie. Mama îi povestea despre biografiile marilor personalități: pictori, fizicieni, politicieni, înainte de a începe Cristina a citi singură. În acest mod, mama cu certitudine îi provoca curiozitatea și motivația de a continua studiile de sinestător.

„Bunicii erau interesanți fiecare în parte. Bunica din partea tatei, mamă a șapte copii, este o femeie de la țară, blândă și înțeleaptă cum sunt numai oamenii din provincie. Parinții mamei erau profesori. Bunicul deși preda fizica si matematica, deseori recita marii poeți români și cânta romanțe. Toți în familia mea au fost muncitori, ca și majoritatea moldovenilor, de fapt.”

După prăbușirea Uniunii Sovietice, atunci când Cristina a absolvit liceul, Moldova era într-o sărăcie cumplită. Planul ei de a merge în Sankt Petersburg la Academia de Arte a devenit irealizabil, a fost nevoită să însușească o meserie care să o ajute să supraviețuiască. Pe lângă artă, era destul de bună la matematică, deci a mers la facultatea de economie. Nu a avut posibilitatea să plece la studii în străinătate, pentru că a început să lucreze la vârsta de 18 ani, „iar salariul era important nu doar pentru mine, ci și pentru toți membii familiei mele”.

A muncit mult și în scurt timp a reușit să își construiască o carieră de succes. La vârsta de 24 de ani deja avea în subordine 60 de persoane și făcea proiecte de amploare. A lucrat în cateva companii internaționale, a adus investitori străini în Moldova, apoi treptat a intrat și în politică. Cristina Balan a fost în topul managerilor din Moldova, iar în 2017 a luat premiul „Femeia anului in politică”.

Ultima ei misiune a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova in Statele Unite ale Americii. Realizările Cristinei Balan au fost apreciate la Washington, a fost și pe coperta revistei Washington Life, și Washington Diplomat, a reușit să aducă Republica Moldova în vizorul SUA. Acțiunile de caritate pentru cei nevoiași, la fel o caracterizează, este foarte omenoasă, și ajută conform puterilor și posibilitălor, nu se eschivează de la evenimentele pentru persoane vulnerabile în Republica Moldova. Recent, a participat la Filarmonica Națională din Chișinău pentru o donație în favoarea copiilor Down (organizatorii Elvira Cemortan-Voloșin, Svetlana Bivol)…

„Acum, în sfarșit, dupa o pauză de 20 de ani, am reușit să revin la artă. Fac asta full-time, am participat la cateva expoziții colective în SUA și Republica Moldova, am reușit și o expoziție personală, iar pentru 2020 am planuri grandioase care sper sa se realizeze”.

Top 5 carti de Cristina Balan (cărțile le puteți solicita și în rețeaua BM B. P. Hasdeu):

„În copilărie cartea care mi-a plăcut cel mai mult a fost „Pippi Șosețica”, probabil, pentru ca m-am regăsit cumva în acest personaj. Au fost citite, bineînțeles, zeci de cărți în copilărie, probabil pentru că atunci era una dintre puținele distracții pe care le aveam.

In perioada de formare profesională am citit multe cărți de specialitate – în marketing, management, psihologie, economie, politica externă. O carte care mi-a plăcut la nebunie a fost „Funky Business” de Kjeil Nordstrom, care prezenta anumite femoneme din business în anul 1999 într-o formă care era greu de înteles atunci. Simțeam că are dreptate, dar nu aveam dovezi. Autorul încă pe atunci descria felul în care este acum organizat Google, Amazon, Facebook, vă imaginați? Am citit toate cărtile lui Nordstrom, am invitat aceasta remarcabilă personalitate, chiar și la Chișinău, să facă un master class studenților din Republica Moldova. O altă carte care m-a marcat cumva a fost “Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. M-a făcut să înțeleg mai bine motivația celor ce decid cu adevărat politica externa a marilor puteri ale lumii.

De asemenea, am continuat să citesc biografii. Într-o perioadă am fost interesată de femei vizionare, care au reușit să spargă stereotipuri, probabil, pentru că m-am confruntat și eu cu provocările unei societăți în care o femeie trebuie să depună un efort înzecit pentru a „sta la masă cu deștepții”.  Să dau un expemplu – Coco Chanel. Am început de la autobiografia ei, apoi am citit toate cărțile scrise despre ea. Aceea ce a făcut ea acum o sută de ani este actual și în prezent. Femeile până acum sunt gata să plătească sume enorme de bani pentru o poșetă Chanel. Uimitor, nu-i așa? Aceste biografii mi se par mult mai interesante decât orice roman, pentru că sunt istorii reale, ecourile cărora le resimțim cu toții.

Ultima carte pe care am citit-o este scrisă de un autor american, care se prezintă cu pseudonimul Peter Moon. Cartea se numeste „Yeshua”, publicată în două volume, care descrie viața lui Iisus Hristos într-o manieră absolut diferită de tot ce am citit până acum. Nu impune dogme și îl prezintă pe Iisus așa cum l-am simțit mereu. Această carte susține și principalul mesaj din ultimul film acum foarte popular pe Netlix – Messiah – că toții existăm sub același soare, că dragostea, lumina și binele sunt universale, că toți avem unul și același Dumnezeu, indiferent de religie sau țara în care trăim.”

Studiind aceste istorii de succes am înțeles că poți deveni foarte bun într-un domeniu, cu condiția că te dedici sută la sută activității tale profesionale. Eu nu sunt sigură că aș fi gata să merg la atătea sacrificii, deși au fost cam multe deja. Cel puțin nu acum, când copilașii mei încă au nevoie de atenție, iar viața este atât de frumoasă și interesantă, dincolo de tot ce înseamnă carieră.”

Cel mai frumos dar pentru ea este familia și se consideră binecuvantată pentru „că suntem toți „gramadă”, sănătoși și uniți”. A reușit să-și creeze o familie frumoasă. Are un soț bun și doi copii minunați. Frații, parinții, socrii, cumnații, nepoții sunt alături de ea.

Are multe pasiuni, hobby, mereu o fascinează ceva. Logistica, promovarea, comunicarea iau uneori mai mult timp decât arta propriu-zisă. Azi, o preocupă dezvoltarea spirituală. Studiază tradițiile spirituale, medicină holistică, energia, cristalele și influența lor asupra noastră. De aici derivă meditațiile și arta spirituală. Picturile Cristinei Balan emană energie pozitivă, îi place să observe efectul lor asupra celor ce le privesc. E de-a dreptul magic!

Ades se gândește ce ar mai putea schimba în societate, mai ales după revenirea din Statele Unite ale Americii, vede clar anumite diferențe dintre moldoveni și occident. Ea, Cristina, înțelege foarte bine de ce anumite lucruri nu merg deloc bine la noi: „Cred că pentru a schimba lucrurile ar trebui să incepem în primul rând de la noi însine. E timpul sa încetăm să ne așteptăm că cineva va veni să ne scoatpă din impas, ci sa facem fiecare, cât ne stă in puteri, câte ceva. Dacă poți – ajută pe cineva, contribuie la dezvoltarea societății, aderă la cei ce împărtășesc aceleași valori si fă ceva împreună cu ei și tot așa – de la mic la mai mare. Pas cu pas, împreună, cu răbdare și mai multă responsabilitate vom schimba lucrurile… Chiar dacă nu poți să acționezi – din diverse motive – uneori un gând bun, o încurajare, un zâmbet pot face minuni. Niciodată nu e târziu să iai în mâinile tale propriul destin”.

În mod normal, simte exact ce trebuie să picteze, atunci chiar îi vin câteva idei concomitent, însă o voce interioară îi șoptește, care anume să o facă în acel moment:„Am viziuni probabil, văd elemente, culori… – nu e asta inspiratie? Sunt sigură că totul, și talentul, și ideile vin de mai sus, de la Dumnezeu”

Expresii și Citate preferate de Cristina Balan:

• „My new work! Felt like sticking glitter and Swarovski crystals on, which felt kinda scary, but I did it! (Noua mea lucrare! M-am simțit ca și cum aș lipi sclipici și cristale Swarovski, m-am simțit cam înfricoșător, dar am reușit!’’
• „Invidia este de o mie de ori mai strașnică decât foamea, deoarece este o foame spirituală” – (Miguel de Unamuno, filosof spaniel)
• „Atunci când radiați lumină – îi iritați pe cei care trăiesc în întuneric”

Admiratorii și prietenii despre creatiile Cristinei Balan:

Elvira Cemortan-Voloşin:„Cristina Balan are mare potențial în ceea ce face și în domeniul artelor plastice, și, în general, pentru promovarea Culturii naționale! O Doamnă de suflet, Pictor talentat, cu inimă mare pentru persoane cu nevoi speciale. Organizator inteligent și foarte ambițios. Îi doresc succes în continuare!”

Liuba Bahnaru: „Felicitări, Cristina!Ai redat in lucrarile atîta măiestrie și suflu…doar un suflet frumos poate da viata artei!”

Manuel Oancia: „Beautiful! looks great! Awesome job”

Culesov Maria: „Foarte frumos tablou. Bravo, Cristina. Ești foarte talentată. Mă bucur foarte mult pentru tine.”
Violeta Teodoru:„Bravo, Cristina! Imi plac tablourile tale foarte mult, mai ales că incluzi în ele emoții adânci”

Arcadie Astrahan: „Formidabil și vrăjitor”

#CristinaBalan, #DeZiuaCulturiiNationale, Instagram: @cristinablandc
Facebook: Cristina Balan

❤ Svetlana Vizitiu, 2020

Vladimir Potlog:„Din păcate, am puțini prieteni”

Viața nu ia fost deloc ușoară, și în continuare Vladimir luptă cu orice obstacol în calea lui… Lumea este dură, dar el nu-și pierde credința, nici curajul de a merge înainte, și nici nu prinde ură pe nimeni… Este loial și cu adevărat dedicat prin firea lui. Foarte modest, dar trece cu mult curaj peste orice provocare pe care o întâmpină în viață, chiar și dacă este în scaunul rulant. El, omul cu deficiență locomotorie parcă iar fi destinat să-i inspire pe ceilalți să-și înfrunte problemele și să devină o versiune mai bună și mai puternică a lor. Scrie frumos, din suflet și găsește frumusețe în orice, și are mereu ceva de bun de spus despre fiecare om. Crede că există o parte bună în orice întâmplare, iar gândirea lui optimistă îi permite să se simtă fericit chiar dacă este un singuratic de nevoie Se înconjoară doar de oamenii sinceri, deschiși la minte și care evită dramele pe cât este posibil… Nu are timp pentru persoane pesimiste, nici pentru prieteni falși. Crede, cu fermitate, că Cele trei lucruri de care are nevoie fiecare om – sunt Iubirea, onestitatea și bunătatea! Iar Familia este totul pentru el. I se umple sufletul cu bucurie și mândrie, într-atât își iubește neamul. Credința și familia îl întăresc, îi ridică spiritual, datorită lor merge cu zâmbet Înainte!

Vladimir  Potlog, s-a născut  pe  data de 9 august 1984 în orăşelul Teleneşti într-o familie de medici – tatăl chirurg și mama terapeut. Are doi frați mai mici. O familie care îi acordă tot sprijinul – și moral, și fizic. Despre bunei își amintește cu mult drag, spre regret ei au decedat, dar au fost „bunici cu inimă mare”, cei care l-au ajutat mult, mai ales – din partea mamei. Ambii bunei au fost eroi, au trecut prin iadul celui de-al doilea război mondial și calvarul foametei din ”47. Fratele mai mic al bunicului de pe tată a activat ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Chișinău, și Vladimir se mândrește că-i poartă numele – Vladimir Potlog. Străbuneii au fost oameni simpli de la țară, care au iubit cu patimă pământul lor, la care au lucrat ca să-și hrănească copiii și nepoții, și pentru ai vedea oameni buni și gospodari la casele lor, spune Vladimir, – „Și vreau să închei capitolul despre părinţi şi bunici cu o poezie”:

„Doi bătrâni / Doi bătrâni stau singuri/În casa lor demult/Şi nimeni nu-i întreabă/Ce vor ori ce au vrut./Cânii urlă a jale,/Vântul bate ne’ncetat,/Doi bătrâni merg pe-o cărare/Cum mergeau, ca altădat’./Noaptea rece se lasă/Şi urlă viforul ca turbat,/Doi bătrâni stau singuri în casa,/Doi bătrâni stau la sfat./Şi aşteaptă şi tot aşteaptă/Să vină cineva,/Doi bătrâni cu plete albe:/Bunelul meu, bunica mea.”

Despre studii. Dizabilitatea nu i-a permis să meargă la școală, el fiind cu deficiență locomotorie și plasat în scaunul rulant, dar părinţii au făcut tot posibilul ca Vladimir să învețe Carte. „Prima învățătoare a fost mama cărei îi mulțumesc din suflet și toată viața o să-i fiu recunoscător. Cu ajutorul profesorilor care veneau la noi acasă am terminat 9 clase. Din păcate, nu sunt angajat nicăieri, munca mea e “Poezia” Și din nou vreau să termin acest capitol cu o poezie de-a mea”:

„Sunt fericit: Sunt fericit când scriu o poezie/Despre dragoste şi amor./Sau când ascult o melodie/Despre un suflet plin de dor./Sunt fericit când citesc o carte,/Despre doi îndrăgostiţi./Despre un om care a zburat pe Marte/Sau despre nişte regi bine veniţi./Sunt fericit când admir floarea,/Care înfloreşte la geamul meu/Şi când privesc luceafărul/Care luminează ca un zeu./Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare/Şi scriu acest vers./Căci poezia este nemuritoare!/Cum e şi întregul Univers.”(V.Potlog)

Are mai multe pasiuni. „La nebunie îmi place fotbalul, dacă puteam merge, poate deveneam fotbalist, cine știe. Echipa mea de suflet este Juventus Torino”.

Adoră mult istoria, mai ales antică. Este interesat de religia creștină si-o studiază din punct  de vedere științific și filozofic. Îi plac filmele, muzica.

‘Din păcate, am puțini prieteni’… „Îmi place să călătoresc, dar nu pot… Și totuși părinții au făcut tot posibilul să vad România și Ucraina. Pentru aceasta le mulţumesc din toată inima”…

„Cărțile în viața mea au avut și au un loc de frunte, ele mă ajută să trec mai ușor prin viață”. Vladimir a citit circa 600 cărți. A început să scrie propriile lui poezii din 1995, prima cu titlul „Bradul”. Are la activ peste 300 de poezii scrise. Le-a publicat în ziarele „Plaiul Orheian” în 2002, apoi în „Mâine junior” 2008 – și în ziarul „Timpul ” (2018). La fel în 2018 a apărut prima plachetă de versuri. „Cea mai tandră fiică a naturii”. A fost înclus împreună cu 27 persoane cu nevoi speciale într-un volum – antologie „Sunt OM”(coordonator C. Costov). Participă la concursul de poezie „Pe o ramură de Plai” din anul 2004, iar în 2010 a obţinut locul doi. Poeziile lui Vladimir Potlog pot să fie găsite şi pe înternet, pe site-urile: www. Citatepedie.ro. http://www.poezii.md/. Mai nou, are și-un blog public: vladimirpoetul.blogspot.md/”>https:// vladimirpoetul.blogspot.md/. „Acolo puteți găsi mai multe poezii scrise de mine, dar si despre alți poeți. În afară de faptul că scriu poezie, îmi place să citesc, să studiez istoria… Sufăr de Paralizie   cerebrala infantila și nu pot merge. Tel mobil 078224254”      „O carte poate trăi mai mult decât un popor.” (aforism de Vladimir Potlog)

Recomandări de carte din partea V. Potlog:

Pentru copii:

1. Fraţii Grimm „Poveşti cu zâne”
2. Bambi: Povestea pădurii de Felix Salten
3. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf   
4. Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Și nu în ultimul rând, cartea care,  m-a învățat carte.

5. Albinuța: Abecedar de Grigore Vieru, Lică Sainciuc.

Cărți pentru maturi.

1.Căderea Constantinopolului – 2 volume-Vintila Corbu,

2.Tema pentru acasă – Nicolae Dabija,

3. Idiotul de Feodor Dostoievski,
4. Divina Comedie de Dante Alighieri,
5. Iosif și frații săi de Thomas Mann

„Am ales 10 cărți  care mi s-au părut cel e mai bune. Și vreau să termin capitolul despre  cărți cu o poezie despre – natură, carte și Dumnezeu” –

Lumea ca o carte: Alerga trenul sub lună,/Timpul îmi părea că aleargă după noi/Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul/Copacii falnici, dar de frunze goi./Priveam stânci, munţi, dealuri/Şi mă miram atât de mult,/Cât e de frumos pământul,/Şi nu mă săturam să mă mai uit./Trenul alerga tot mai departe,/Inima îmi bătea mereu./Şi lumea îmi părea ca o carte,/Scrisă de însuşi Dumnezeu.(poezie de V. Potlog)

Vladimir are câteva visuri: Să vadă „Cetatea eternă” din orașul Roma, și ca poezile sale să apară într-o zi într-un ziar de tipar din România. Speră ca ele să se realizeze.

Vladimir oferă și soluții pentru rezolvarea unor problem grave ca Migraţia şi sărăcia din Republica Moldova. Problema poate fi rezolvată numai prin Unirea cu Patria mama- România, „Atunci toate problemele noastre se vor rezolva de la sine. Aceasta e părerea mea personală”.

La Putna (550 ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna): La Putna un clopot bate,/Dangătul lui peste munţi răsună./El ne cheamă la libertate/Şi la unitate ne îndrumă./La Putna toaca se bate,/Ne cheamă să ne rugăm./Pe mine şi pe tine frate/Căci de acelaş sânge suntem!/La putna Ştefan ne cheamă,/Să ne spună cu glasul său bland./S-o iubim pe a noastră mama/Cum la iubit el pe domnul sfânt!/La Putna e o frumoasă sărbătoare,/Ea s-a îmbrăcat în alb./E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare./Să ne ducem fratele meu drag.( V. Potlog)

Basarabie, soră dragă/Basarabie, soră dragă,/Care ai fost de duşmani râvnită,/Eşti ca o copilă orfană,/De mamă ei părăsită./Basarabie iubită,/Care ai fost în sânge scăldată,/Eşti ca un fir de iarbă/Sub o boltă înstelată./Basarabie, floare de dor,/Care de mulţi ai fost vândută,/Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută./Tu să nu cazi în disperare./Basarabie, soră dragă,/Căci va veni şi ziua cea mare,/În care duşmanul o să înţeleagă/Că nu eşti singură şi orfană,/Că ai o mama iubitoare,/Toţi o ştiu cum o cheamă,/Acesta e România mare!/(V. Potlog)

Tânărul Vladimir Potlog și cartea lui de autor „Cea mai tandră fiică a naturii”, la care a muncit mult. Visul lui de a edita o carte de poezii s-a realizat și datorită Doamnei Irinei Moscaliuc. Vladimir le mulțumește și celor două persoane speciale – domnilor Zinaida Ambroci și Victor Cobzac. Fiecare dintre ei au făcut puținul, pentru a vedea un vis realizat, Restul desigur aparține talentului Vladimir Potlog!

Prietenii și admiratorii despre Vladimir Potlog:

Irina Moscaliuc:„ Cred că, fără scriitori, am trăi foarte puțin. Am trăi o singură viață, pe a noastră, fără să avem măcar habar de toate celelalte lumi prin care ne-ar putea plimba imaginația. Ne-am îndrăgosti mai puțin, am suferi mai rar. Dar am avea mai puține visuri și mai puține minuni.

Irina Moscaliuc:„Dacă vrei foarte mult sa se realizeze un vis, trebue sa nu încetezi sa crezi in ele!”„Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul!”

Zinaida Ambroci:„Ce a mai mare comoara spirituala!”

Betty Marcovici :„Aleargă cu gândul în stilul tău unic printre versurile create de tine care au o frumuseţe unică. Te îmbrăţişez VLADIMIR. Dumnezeu să te ajute să fii puternic în tot ceea ce faci.”

 Ludmila Florean:„Comoara asupra careia ai lucrat mult si te-ai realizat visul, de care ne mandrim si noi, copământenii tai de inspiratia si munca ta! Bravo, si succese mai departe!”

Marcela Albin:„Ai facut un lucru,ce o sa ramaie vesnic!!! Toti o sa ne trecem,dar cartea si simtul frumosului ramane inca multe generatii!!! Felicitari!”

Alexei Gorun:„Cu cât mai mult te integrezi în societate, cu atât viața este mai interesantă și te vezi ca o persoană realizată. Așa ține capul sus și mergi înainte.”

Traian Vasilcău:”Îl citesc de mai mulți ani. Este un tînăr din Telenești, care fiind lipsit de ceva, în plan fizic, s-a ales, din partea lui Dumnezeu, cu altceva, în plan spiritual: cu Poezia Sa! Ia uitați-vă ce îndemn poetic frumos are Vladimir Potlog pentru noi! Să-i urăm cît mai multă Nădejde, Credință și Dragoste, ca într-o zi poezia aceasta, și nu numai, să fie pe buzele și, mai ales, în sufletele tuturor!”

„Hai să fim/Hai să fim oameni de omenie,/Dragi părinţi, copii şi fraţi./Căci moartea nimeni nu ştie când o să vină/Şi când murim de acei vii suntem uitaţi./Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,/Chiar de e uşoară sau grea./Să nu adunăm multă avuţie/Căci lăcomia poate fi o piază rea!/Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,/Pe omul de lângă noi./Şi să ne gândim la pace,/În vreme de război./Hai să fim oameni de omenie,/Căci aşa e bine şi frumos./Şi să nu uităm niciodată/Că pentru aceasta s-a jertfit Hristos.” (V. Potlog, 15 decembrie 2019)

În noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni,/Să avem sufletul mai bland/Ca să cântăm cu înger în rând!/Căci fecioara Maria/În Betleem îl naşte pe Mesia,/Mare împărat care este/În pânză albă înfăşurat./Inima s-o înveselim/Şi pe Domnul să-l slăvim!/Căci în noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni. (V. Potlog)

❤

Svetlana Vizitiu, 2020

Pân-la Noul an au rămas… Oda pentru cei dragi

Pân-la Noul an a rămas… să iubești,

Să mănânci mandarine, privind seriale,

Ce miracol ar fi – să te îndrăgostești,

Nu e nimic mai frumos în cale…

Pân-la Anul nou au rămas

Clipe nemărginite, pas cu pas.

• Doamne ajută, nu ne uita,

Dă-ne sănătate și binecuvântarea Ta! –

Viață, scumpă, nu mă certa,

Celor dragi – deschide-le poarta

În calea fericirii – spălându-ne de gunoiul

Din trecut…

Doar lasă clipele cu care să ne bucuri

La apus…                                                                     

Eliberând real spațiu pentru fericire,

Pe file gri – ne lepădăm de ură…

Pe cele albe – scriem schițe noi,

Cu rute scurte către viață nouă!

Cu liste de dorințe mai la modă,

Prietenilor – inchinăm ode…

Învâțând să stăpânim distanța,

• Să aruncâm la coș ignoranța…

Să scriem separat tot ce ne dorim

Pe viitor, – ce lăsăm și ce pornim…

Că bucuria singuri ne-o creăm,

Că nu-i frumos să o furăm

Cu prețul lacrimilor de către cei hapsâni…

Prin Dumnezeu – nu e nimeni străin!

Pân-la Noul an a rămas… să Ierți

Pe toți ce te-au lăsat în drum, –

Nu mai avem și alte vieți,

Deci, aruncăm obida-n fum…

Dar, luptă-te pentru întelepciune,

Mereu s-o faci, fără minciună!

Să aperi – ce consideri sfânt –

Și oameni buni,

Ce cu Credință sunt!

Metoda păcii stăpânind,

Trecutul, dragă, mai bine, să-ascunzi!

Și nici prin gând, cuvinte amintind! –

Răbdarea-nseamnă – să fii liniștit…

Pân-la Noul an a rămas să Iubești,

În toată mizeria ce se întâmplă,

Păn-la Anul nou a rămas să-ți Amintești

Despre cei – ce au înțeles a ta Lume!

Să-i cuprinzi prin Rugă,

Să-i suni pe toți cei vii…

Doar știi cum mai fuge timpul…

Reușește necesarul – să spui! –

Să nu fie tărziu apoi –

Dintr-o mândrie umilă și inutilă…

Pân-la Noul an au rămas, au rămas! –

Zile de trăit, un pic obosite,

Și orice moment, pas cu pas,

Aduce un cadou, fie și pe-un site!

Totul va Fi… Doar să știi să te bucuri,

Să înveți a aprecia și pe sine, și pe alții…

Iată, iată, apare Revelionul,

Iată Vine la tine Omul…

• La Mulți ani binecuvântați!

Cu Sănătate! DOAMNE AJUTĂ!

❤

Svetlana Vizitiu, Chisinau

(29 decembrie 2019, ajun de 2020)

Natalia Sîrbu-Dubița:„Psihologia e aceeași Medicină, doar că tratează Sufletul”

„Voi cum vreți, dar eu mă duc să caut primăvara”. Și o găsește! Chiar și biroul ei e plin cu primăvară! Le dorește tuturor iubire, radiază lumină, și sădește anotimpul fericit în inimile celor care știu a primi acest dar. Despre ea se spune că e un amalgam de emoții, uneori plină de umor, neînfricată, muncitoare, responsabilă, rebelă, cu o psihică plastică. Este nu doar inteligentă, ci și plină de idei și resurse salvatoare. M-am convins personal, atunci când fiind într-o situație delicată, m-a susținut găsind rapid o soluție. Cu o fragilitate și frumusețe cuceritoare, deține totuși un caracter dur gata de luptă pentru dreptate, și apropos, improvizează liber, dând dovadă de calități reușite pentru un profesionist.

   Natalia Sîrbu-Dubița vine din Anenii Noi, locuiește în Chișinău. A studiat Psihologia UPS Ion Creangă, nu-i place să vorbească despre sine. La „insistență”, se împarte cu unele dintre impresiile sale de viață. Recunoaște că pentru a ajunge un profesionist este nevoie să faci „sacrificii”. Acestea pot fi pentru – părinți, persoana iubită, sănătate, familie, prieteni. Ea a ales domeniul social considerând că Dumnezeu a înzestrat-o cu calitățile de a avea multă răbdare și puterea de a asculta oamenii. Să fii tolerant, nu este atât de ușor în lumea noastră mentală. În anii de activitate în asistență socială, Natalia a cunoscut sute de povești de viață și istorii mai puțin plăcute despre persoane cu nevoi speciale, a întâlnit și persoane incompatibile pentru schimbări pozitive, altele fiind în impas, fără dorință de a se implica în soluționarea oricărei probleme personale. Modul de viaţă îi satisface chiar dacă e un mod antisocial. Împreună cu echipa ei se ambiționează și luptă, în continuare, pentru a schimba lucrurile în bine, chiar dacă uneori paşii spre victorie sunt mici:„Oamenii trebuie să înţeleagă că schimbarea vine de la sine. Deseori, au aşteptări mai mari de la alţii decât de la ei însăşi. Multor oameni le-am zic că: Dacă ne recunoaştem propriile greşeli şi conştientizăm necesitatea de a schimba lucrurile, vom fi şi noi mai dispuşi să rezolvăm multe din problemele aparute”. Iar ajutorul care îl primeşte este doar o susţinere de moment.”

A avut o copilărie fericită:„Doamne ce copilărie frumoasă am avut! Am fost cel mai norocos copil, deoarece am avut în viaţă toţi bunicii. Cei din satul meu natal mi-au fost în mahala, iar atunci când treceam în fiecare zi de la şcoală sau spre şcoală pe lângă poarta lor, bunică mă cheama să-mi dea “gustoşenii”. Acel gust din copilărie încerc să-l caut  în orice,  deoarece îmi aminteşte despre tot ce e sfânt- bunei, părinţi, casa părintească, toloaca mea de după gard şi sătucul meu cu oameni modeşti.”

Natalya Sîrbu:„Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat Mamele! Mama este începutul tuturor începuturilor… Îți multumesc pentru ochii tăi blânzi și pentru grija pe care nio porți pina în prezent. Să știi că mă simt copil lânga tine chiar dacă si eu la rândul meu sunt mamă…Tu ești raza mea de soare” La multi ani tuturor femeilor!” 

Și astăzi, Natalia adoră să revină la Portita Bunicutei. „Acolo unde de fiecare data ne intimpina cu bucurie si ne petrece cu lacrimi in ochi.”„Bunica a ajuns la 94 ani zice că se bucură de toți care ia dat Domnul. Noi o iubim mult!”„Azi ograda bunicii arată asa: Patru generații s-au reunit pentru a depana amintiri. Frumoasa Duminică…
P.S. Cei care nu au reușit sa fie cu noi… Să știți că am fost cu gândul la voi…” (august, 2019)

    Natalia visa să devină medic:„Orice copil visează încă din copilărie la viitoarea sa profesie. Doar, în copilărie, viața de adult pare foarte interesantă.” Își dorea mult să ajute oamenii. Dar pentru alegerea meseriei, ca de obicei, există multipli factori de influență:„De exemplu, alegerea copiilor se formează pe baza opiniei publice și a adulților care îi înconjoară. Mama fiind mentorul meu de viaţă a încercat să mă orienteze spre pedagogie fiind filolog de profesie, ca într-un final să-mi zică că facultatea de Psihologie e aceiaşi Medicină, doar că tratează sufletul.”

,Mulți dintre noi ne concentrăm doar asupra unui aspect din decursul vieții, de exemplu – profesia. Dorim să devenim atât de buni în activitatea noastră profesională încât uităm de lumea care ne înconjoară. Însă de ce să nu fiu un om de calitate care își manifestă virtuțile,  să am o carieră de care să fiu mulţumită. Iar mulţumirea pentru mine, vine de la aprecierea oamenilor din jur.”  Natalia a ajuns să activeze în domeniul social din dorinţa de a fi cât mai aproape de studiile pe care le-a absolvit. În anul 2009 a fost angajată în funcţia de asistent social. Ulterior, a aplicat la concursul de Specialist superior în aceeaşi direcţie. „Din dorinţa de a vedea cât mai multe zâmbete  pe chipurile oamenilor am continuat să-mi îndeplinesc obligaţiunile mele de serviciu, dar şi ca om care simte durerea celorlalți… Nu am încetat niciodată să cred că dacă se face ca măcar un om să zâmbească într-o zi, această zi nu a trecut în zadar.” Mai târziu în 2013 a devenit şef serviciu, și în prezent deține funcţia de şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău. Natalia a acceptat-o cu multă responsabilitate de sine, cunoscând domeniul din interior dejà de peste 10 ani.

“Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități”, spune ea, la fel și caută posibiliţăţi pentru a putea oferi ajutorul celor ce îl solicită. Iar ochii mulţumiţi ai oamenilor o motivează să se trezească în fiecare dimineaţă cu noi abilități și dorinţă de a se implica şi mai mult în această activitate a muncii sale. – „Probabil toate acestea, experiența mea, dar şi istoriile oamenilor trecute prin sufletul meu – m-au facut mult mai matură şi mai sensibilă. Unele experiențe m-au marcat pentru întreagă viaţă. La această etapă sunt recunoscătoare destinului pentru lucrurile aparent simple, – anterior nici nu le dădeam importanţă. Ştiu să mulţumesc în fiecare dimineata pentru înca o zi în care sunt sănătoasa şi precum spunea Mircea Eliade – “Sensul vieţii este să îi dai sens”, deci, asta fac zi de zi încercând să dau sens fiecărei clipe.”

    Familia… Natalia nu vrea să vorbească despre familia ei, consideră că e un subiect discret. Probabil pentru că a trecut printr-un divorț dureros. „Las această istorie să mai prindă aripi să se fiarbă în bune şi rele, să mai obţină experienţe vii – colorate…” Își adoră fiul Dumitru, care este deja mare-mare pe lângă mama lui și cel care glumește:„Mam, tu ca de obicei, numai cu salate si arăți ca un copchil”…

    Prietenii… Nu-i are mulţi, dar cei care sunt alături, o completează… Incerc să detaliez caracterele din ea mai clar. E un lider inspirat. Uneori pusă pe glume:„Stii cum la noi? Nu-i ca in Europa) fara tocuri nu te primim!” Îi adună alături, mereu organizând divertismente sau distracții de sărbători. Asta pe lângă acțiunile de caritate pentru cei nevoiași. Este și o gospodină bună, îi place să experimenteze bucate și rețete noi. Nu-i plac oamenii falşi, iar cei care încearcă prin ipocrizie să se apropie de ea, ulterior sunt foarte repede deconspirați. ”Nu ştiu, poate am un dar de sus de a simţi sufletul şi energia  omului. Un prieten adevarat îţi ştie defectele, dar îţi demonstrează şi latura bună a lucrurilor, îţi dă puterea şi credinta în ziua de mine. Asta vorbesc doar despre oamenii adevăraţi, ceea ce în zilele noastre este un lux.”

„Intr- un final eu zic că oamenii nu trebuie să fie perfecţi, ci să fie Oameni! Doar asa vom salva omenirea!” Și, ca de obicei, le trimite tuturor un sac de soare și bună dispoziție!

                Câte ceva despre Natalia Dubița-Sîrbu și unele activitățile sociale:

Cam așa parcurge o zi de muncă cu câteva Obiective: Evaluarea serviciilor sociale, analiza activității multidisciplinare teritoriale în cadrul SNR pentru protecția și asistența persoanelor cu nevoi speciale, victime ale traficului de ființe umane etc. Asigurarea drepturilor omului (traficul de ființe umane, violenței în familie, torturii, infracțiunilor privind viața sexuală etc). Realități, experiența și provocări în îngrijirile la domiciliu…

Kornelia Tirnovschi:„Anii nu trec pentru tine, ești bravo!”

Olga Petrosanu: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”

Ecaterina Gîncu:„Natashka, tu la noi – ca de obicei, „на высоте”… (frumoasa, eleganta, perfecta)”

Valentina S.: ,,Sunteti genul de șef care mă motivează și mă învață să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac și pentru asta vă mulțumesc! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare pas și să vă ofere ani plini de prosperitate și bucurie!”

Citate, expresii preferate:

• „Când vei începe să-ți cari propria apă, vei învăța valoarea fiecărei picături”
• „Să fii independentă, draga mea! Altfel, ești doar o slugă”
• „Singura modalitate prin care poti face lucruri extraordinare este sa iubesti ceea ce faci” – Steve Jobs.
• „Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie.” de Anthony Robbins
• „Două calități pe lume nu pot fi simulate și nici înlocuite: inteligența și bunătatea!”
• „Nu pot sa nu postez si eu traditionalul mesaj de multumire. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru urarile transmise. Fie ca v-ati rupt din timpul vostru, o secunda, un minut sau poate ceva mai mult pentru a-mi spune “La multi ani!”, cu toţii ati reusit sa-mi faceti ziua mai frumoasa! Chiar daca nu am reusit sa răspund la toate mesajele să știți că sunt cu gândul la voi. Vă cuprind cu drag!!!”
• „Dar unde dragoste nu e … nimic nu e…”

Date biografice: Născută la 23 iunie, Anenii Noi, Republica Moldova. Este şefă Direcţie asistenţă socială în sectorul Rîşcani, mun.Chişinău

https://www.facebook.com/natalya.sirbu

❤ SVizitiu

Maria CORINI: „Dragostea adevărată se înalță din puritatea sufletului”

„Bine e în țări străine,/Pâine, bani de toate sunt,/Dar lipsește libertatea,/Pragul casei mamei sfânt!/Bine e în țări străine,/Viața este mai ușoară/De mi-ar pune mierea-n tavă/Tot mai dulce-i a mea țară!/Bine e în țări străine,/Bine e de îți știi locul…/Crește dorul lângă casă,/Unde-i mama și norocul!/Bine e pe tot pământul,/Dar pe hartă este o țară/Unde libertatea poate/Și din iarbă să răsară!/Bine e la mine-n țară/Chiar de adorm fără de pâine,/Știu că viața e amară,/Dar visez să am un mâine!”(Bine e la mine-n țară, Maria Corini)

Vine din diaspora moldovenească. Continuă să scrie versuri, proză, adoră muzica, desenul, „pasticeria”…

„Nu e atât de ușor să fii plecat din țară, nu e atât de ușor să-ți lași părinții, copiii, cărările pe unde ți-au trecut pașii, gura sobei, nucul de la poartă, fântâna și toate amintirile… E foarte dureros, că mulți copii au crescut fără de mângâierea mamei, a tatălui… E o catastrofă mondială, să-ți lași copiii, casa și cuibul pentru a dedica anii nenumărați străinătății. Vrem Acasa! dar „Cei de sus” s-au întrebat vreodată despre ce simte diaspora, despre ceea că mulți moldoveni nu s-au mai integrat printre cei străini, iar calea întoarsă pentru ei a devenit o sperietoare? Copiii noștri se închid în sine, se îmbolnăvesc, ne pierdem neamul și toate din cauza că în Moldova nu există condiții pentru un mod sănătos de viață… Neam pe neam a prins ură, înstrăinare, dezbinare totală, – ce urmează?”

   Cine este astăzi? Îi place că a rămas acea dintotdeauna. Să fie corectă cu sine și cu cei din jur. Să fie un exemplu pentru societate:„Această luptă lăuntrică de-a sesiza binele și de-al scoate la lumină, vorbesc despre ”cugetări” simple incluse în ambele volume. Sunt conștientă de ceea ce fac spre binele oamenilor. Omul dacă vrea, cât trăiește, învață…”

Numele de domnișoară – Tomița, și tatăl ei era „supărat” că se va pierde odată ce s-a născut ea fată, însă bunul Dumnezeu a înzestrat-o cu talentul de a scrie și astfel, numele tatălui continuă prin cărțile editate de ea pe copertele „pruncilor literari”…

„De mic copil aveam o fantezie nemărginită. Din argilă, după ploi modelam obiecte mici, cu creionul încercam să dau viață unor desene, toate le efectuam după o imaginație clară. Ca și orice copil aveam vise, îmi doream foarte mult, ba chiar mi le imaginam, să-mi cumpere mama o pereche de cizme din mătase (adică transparente) cu flori roșii mari, îmi mai doream și o sapă tot din mătase cu flori roșii mari ca să merg cu ea la prășit grădina,- așa îi răspundeam bunicăi când mă întreba… Visam să fac un pod „de la bunica de acasă până la casa noastră” ca să trimit hrană cățelușului care păzea casa. Dacă nu am mai izbutit să construiesc podul, eram constrânsă să mă duc în fiecare seară acasă, unde fața casei mă primea tristă, ușa având sigiliu stofa unui păianjen, ferestrele, ferestrele plângeau după mușcatele mamei. Mă înfiora iarba ce-mi vorbea prin foșnetul său, care pusese stăpânire peste întreaga ogradă. Doar în jurul căsuței cânelui era desenat un cerc care părea a fi un ochi a curții pletoase. Într-o seară am scos țărușul și l-am bătut mai într-o parte ca să se formeze un alt cerc prin iarbă, ca să aibă curtea doi ochi… Mă ajunsese cânele din urmă, o făcusem pe bunica să ridice dealul în barba nopții ca să aducă stăpânul acasă… Era vara anului 1969 sau poate 1970. Părinții erau plecați și mă lăsase în tutela bunicii…”

Maria Corini a avut o copilărie fericită și deosebită în raport de alți copii din satul ei. S-a născut într-o zi de iarnă la 15 ianuarie 1960, și este unica fiică a Sofiei și Vladimir Tomița, la fel ca dânșii vine din satul Antonești, fostul raion Leova, astăzi Cantemir, Republica Moldova. Părinții fiind oameni simpli, onești, sinceri și buni la suflet. Tata era orfan de ambii părinți, mama rămase fără tată la vârsta de opt ani chiar în ziua victoriei asupra fascizmului – 9 mai 1945. Cu o stare socială vulnerabilă, nu au avut posibilități mari de a studia. Schimbarea radicală a vieții, colectivizarea și noile conduceri au dus și la alte încercări dificile. Bunica din partea mamei, unica rămasă în viață, cu greu își educa cele trei copile, de aceea mama Mariei, copil fiind, de la o vârstă fragedă devenise pilonul casei. Chiar dacă nu a reușit să absolve cele șapte clase, inteligența, bunătatea sufletească și cumsecădenia nu i-au lipsit: „Mama mi-a fost cel mai bun profesor alături de bunul Dumnezeu în toată educația mea. Mi-a dat cu sfințenie cei șapte ani de-acasă. Fiece mișcare de copil nevinovat era mereu tratată printr-o morală cu exemple despre ce e bine si ce e rău. La școală învățătorul îmi era al doilea „părinte” după spusele ei, să nu îmbrac pantaloni, fustița nu mai sus de genunchi, să aplec fruntea la salutul sătenilor, să respect bătrânii, să fiu bună, atentă… câte și mai câte. Am fost ascultătoare, nu făceam nici un pas în afara ramei sale…”

A fost marcată de clipele trăite departe de casă, din copilărie, și acum ține în memorie câteva fraze în limba băștinașilor kazaci, poate chiar număra în limba lor. Acea experiența de drumar permanent o făcu să devină un copil treaz și matur. Dar, alături era mama, de pe atunci sprijinul ei sufletesc. Maria are și câteva povestiri scrise despre întâmplările retrăite în copilărie, despre învățămintele și lecțiile de viață primite în acea perioadă:„Cosmetica mătușei Valentina”, astfel a învățat să înțeleagă ce este un lucru personal, și ce nu… Iar povestea ”Moș Țăpuș” aduce crâmpeiele din spaima care i-a schimbat radical lumina copilăriei.

Era un copil sociabil, fiind cea mai mică dintre fetele din curtea casei lor. Avea multe jucării, o păpușă adevărată pentru acele timpuri, i-o cumpărase tata tocmai din Moscova, pe când prietenele își meștereau păpușile din broboadele mamelor lor. Și, Maria prietenoasă și bună la suflet, le împrumuta toate jucăriile pentru joacă. La vârsta de patru ani, părinții o luau împreună în Rusia sau Kazakstan, totul depindea de direcția regiunii unde lucra tatăl ei. Era isteț, se descurca de minune cu orice obiect de construcție luat în primire împreună cu brigada de muncitori. Cot la cot muncea și mama ei, ca bucătăreasă. În sat se întorceau doar pe timp de iarnă. Astfel, continua până veni timpul în 1967, să meargă la școala din satul natal: „Acea lume nouă o vedeam cu deja alți ochi.” La lecții era numai ochi și urechi, – ”să nu alergi după note, să ai grijă să-ți rămână în cap din cele ce îți spune învățătoarea”: sfatul mamei a urmărit-o pretutindeni. – „Mi-amintesc toate mișcările colegilor și ale profesorilor, orice nedreptate adusă ca exemplu mamei acasă, îmi spunea să am grijă de mine, să fiu corectă în toate, să nu divulg secretele…”

În 1977, Maria a absolvit școala medie din sat, apoi cu mențiune (diplomă roșie) școala pedagogică ”A.S. Makarenco” din orașul Cahul, a lucrat educătoare la o grădiniță de copii din satul vecin, Leca. Tot acolo a lucrat în funcția de directoare din 1993 -2004.

Meseria de pedagog. Ca fiece copil se visa actriță, imita pe alții, mai cânta toată ziulica de pe poarta curții cât o ținea gura de mare, că și vecinii bătrâni își astupau urechile cerșind liniște. Vecina Ileana glumea cu mama ei ca s-o convingă pe fiică să se odihnească, ca să poată și ceilalți dormi… Dar, copilăria n-are program de odihnă, Maria se ridica din nou pe poartă cântând… – „Mai vroiam să fiu și covrigică, de unde așa idee? În fruntea gospodăriei kolhozului era în funcție de președinte un om ce purta numele de familie Covrig Afanasii Petrovici. Am ținut-o mult cu asta, deoarece mă tot întrebau curioșii ce vroiam să devin când voi fi mare...” Ca vânzătoare la fel n-ar fi mers cu toate că îi plăcea să construiască cântare din sârmă… A dorit să devină medic din tot sufletul pentru a înfrunta unele problem de sănătate… Mai mult iubea copiii, Dumnezeu a înzestrat-o cu toate necesare pentru a deveni educătoare:„Un educator trebuie să nutrească maximă iubire pentru copii, în general, nici nu se discută despre răbdare, dacă ar fi să se pronunțe acest cuvânt, iubirea pentru copii ar diminua până la nepăsare, o astfel de atârnare ar duce la creșterea unei societăți bolnave”. A folosit imaginația sa bogată, în cadrul activităților preșcolare, prin desene, fraze, poezii, aplicații etc, venea cu noi idei, modelări, mereu energică și perseverentă  și în activitățile primăriei din sat. Pentru suflet scria versuri…

„De mic copil am visat să dorm pe pat / Din flori de salcâm,/ De mic copil am visat să zbor,/ Să culeg stelele din cer,/ Să le-adun/ Și să-mi fac din ele un colier,/ De mic copil atâtea vise aveam…/Dar, nimic…/Viața mi-a pus în cărare spini./Și visele au plâns,/Amarnic au mai plâns!/Se cereau citite, auzite, pipăite,/Uneori… /Ne regăseam în noapțile nedormite/ Mângâindu-le în ascuns./ Ele, Visele perpetuu /Îmi urmăresc pașii și acum,/ Îmi aprind lumini astrale,/ Ele mă duc spre sensul/ Adevărat al Universului…/ Visele mele,/ Culese din stele, acum încep / Să-mi devină reale!/ Visele mele le-mpletesc cu gândul/ Și-nvelesc cu ele, Pământul!” (Visul, Maria Corini)

Zice că destinul i-a pus viața la o încercare „pe o tavă”, dându-i aripi, una neagră și-alta alba: „Neagră rupt-a fost întruna, alba-ntrecea furtuna și-am tot mers și am purces între chin și înțeles”.

Astfel a ajuns cu sufletul ei… pe hârtie. Găsise un refugiu unde avea a ei lume de singurătate:„Reciteam poeziile pentru a rămâne în lumea mea interioară, care deseori atingea struna sufletului, cu o melodie până la lacrimi luminoasă. Din armonia lor se năștea versul”. La îndemnul prietenei Maria a început să aștearnă sentimentele în versuri. Este o fire simplă, scrie sincer în continuare, și doar la comanda inimii sale. Nu se impune nimănui cu opera ei literară, sunt „lacrimi sufletești”, – au cititorul lor care o înțeleg…

Realizări. ”Cele mai frumoase realizări din viața mea sunt cei trei copii ai mei”

Iubirea. A emoționat-o profund tematica romanului ”Romeo și Julieta” de William Shakespeare, i-a creat ideea precum că dacă viața este unică, astfel și iubirea trebuie să fie la fel unică până la finele vieții. De atunci, a devenit roabă a acelei ideologii: „Recunosc, doar naivii pot vedea astfel. Oamenii sunt pregătiți într-un mod deosebit pentru pasul vieții, de aceea realitățile nu coincid cu ideologia romanului. Sunt de acord că această lucrare shakespeariană vine dintr-o altă epocă, dar când e vorba de iubire e mereu actuală…”

Dezamăgirile. Nu crede să fie om pe lume să nu fi fost dezamăgit de ceva în viață. „Sunt prea naivă, cred în oameni, dar se întâmplă că uneori… mă trezesc cu pereți goi și reci în fața mea”

Regretele. Pentru Maria – sunt o pierdere de timp, nu ar schimba nimic din toate prin ce a trecut: „ce rost are să mototolesc ghemul amintirilor”?

Societatea. Societatea este cum este, vrem sau nu vrem astfel o avem.

Despre marile neajunsuri materiale și morale suntem vinovați noi toți, chiar dacă deseori poți auzi ” dar ce pot face eu?” Putem face fiecare câte ceva, dar fiecare se lasă în baza altui să facă și pentru el, așa ca și în versurile lui Vasile Militaru ”Șase pui și-o biată mamă” Desigur, un om singur nu poate face nimic, dar nici nu are tendința de-a se uni cu altul ca să pună punct întrebărilor și problemelor  vieții. E rușinos să o spunem, suntem un popor în majoritate dezbinat, fiecare cu gâsca sa. Predomină nepăsarea, nu mă refer la întreaga populație ci la o bună parte. Până a avea aleșii poporului trebuie fiecare în parte să-și aducă aport intru rezolvarea problemelor. Oare nu e clar că cel ce te plătește azi ca să-l votezi nu-ți va da nimic mai mult până la viitoarele alegeri?…De ce nu scoți tu, cel de jos, banii tăi din buzunare ca să plătești toți vecinii să voteze ceea ce dorești?  Nu scoți banii că nu-i ai, dar ei cei din „partiduțele” de sus de unde au atâția bani ca să plătească câte voturi își planifică? Oare nu înțelegi că sunt banii tăi, ai noștri care ar fi trebuit să fie incluși pentru mărirea lunară a pensiilor, salariilor…

Schimbările. În opinia Mariei Corini ar trebui să se înceapă cu instanțele locale, după un anumit program de legi puse în vigoare, în favoarea îmbunătățirii modului de viață la sat. „Rolul Familiei – în primul plan! De acordat o valoare maximă familiei, bazată pe iubire adevărată și educație sănătoasă. Iubirea adevărată și educația sănătoasă vin în urma unor principii moral-spirituale ce duc spre o normă justă de conduită. Acolo unde este credință, este și iubire! Părinții sunt nucleul familiei, dacă unul din ei deviază de la normele conduitei civilizate, întreaga familie devine prada unei vieți toxice îmbolnăvind întreaga societatea. Prea mult se spune: ”Ce mă interesează cum trăiește cutare și cum se comportă?” Bine nu te interesează, dar copilul tău educat poate fi afectat de către cel needucat involuntar, fie prin aprinderea unei scântei de iubire, la o bere într-un local sau chiar fiind la volanul unui auto simțindu-se fără responsabilități…

Patriotismul. „Aș crea o lege ca fiecare om să-și cunoască locul lui. De exemplu: profesorul să fie remunerat astfel ca să-i rămână și de studii, să-și poată achita întreținerea… Interesul pentru plaiul natal, serviciul, etc., ar fi stabil, și oamenii n-ar emigra zilnic din țară…”; „E o datorie ca fiecare om să-și cunoască bine istoria țării, a strămoșilor, să-și respecte rădăcinile neamului, să nu permită nici unui străin să-i denumească limba. Băștinașii trebuie să-și dea respectul fratern, să-și iubească țara, proveniența. Despre hotarele țării trebuie să vorbească istoria neamului românesc și nicidecum cei adoptați. Exemple vii suntem noi cei duși în țări străine, acolo unde mergem în primul rând le studiem limba, respectăm legile statului, acceptând condițiile, primim în schimb prietenie, respect și anumite drepturi egalându-ne cu băștinașii în multe cazuri. Mai sunt și excepții, dar e și normal băștinașii să-și înainteze interesele.”

„Turismul este o sursă uriașă de îmbogățire a unui stat. Avem sute de destinații turistice în Moldova, care ar trezi interesul oricărui turist străin. Moldova este un „picior de plai, o gură de rai”. Cu locuri extraordinar de frumoase: Mănăstirea Căpriana, Orheiul Vechi, Vinurile din Cricova, Nufărul Alb din Cahul, Muzeul ”Conacul Manuc Bey” din Hâncești, muzeele din Chișinău cu teatrele și mănăstirile sale… Artiști – meșteri populari avem, mâini de aur avem, pictori, scriitori avem, dar unde e mâna statului? Legi se cer și nu numai, să fie puse în vigoare…”

Alte expresii utile de Maria Corini:

= „În fruntea instanțelor sătești să fie puși în funcții oameni corecți de a dirija viața satului. Nu e vorba de dictatură, ci de o schimbare, de voință pentru un mod sănătos de trai. Avem atâtea locuri publice neîngrijite, ar fi o nouă ieșire din impas prin sancționarea consumătorilor de alcool excesiv, scandalagiilor, răufăcătorilor, hoților…”

= „Bisericilor trebuie să revină o mare parte din responsabilitate întru educarea tinerei generații nu numai prin discursuri ci și prin fapte, așa cum se face în țările capitaliste.”

= „Voluntariatul este o formă de activitate benevolă foarte utilă pentru societatea noastră”

= „Există multe probleme sociale care necesită schimbări, și toate țin de resurse financiare, iar dacă omul ar fi remunerat conform muncii efectuate, ar dispărea problemele și grijile care ne fac viața amară”

= „Din puritatea sufletului se înalță o dragoste adevărată față de persoana iubită”

= „Am o fire, ce pot asculta, privi, urmări totul pentru meditație după o concluzie generală iau decizii, din milă și bunătate sufletească deseori îmi las sufletul în păragină doar ca să fac să se simtă bine persoana, dacă timpul nu dă persoanei bunul simț de recunoștință în tăcere pot să mă retrag fără să comentez, acțiunile au avut și fapte și răspunsuri. Iertând prea mult mi-am pus în genunchi sufletul, sunt o naivă conștientă”

= „Detest violența în familie! De aceea, cer legi drastice contra violenței. Fiecare părinte își crește copilul pentru un nou orizont, pentru fericirea ochilor săi nu pentru al cupla cu un om ce ar viola drepturile celuilalt.”

= „Mai am multe de realizat, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puteri, voință am. Îi mulțumesc pentru darul ce mi L-a dat…”

Activitatea literară Maria Corini: Debut literar:
 – ”Voce del Taro” Revistă pastorală regională din localitatea Borgotaro provincia Parma, Italia anul 2006 n.5 (publicațiile au urmat în diferite perioade de timp)
Volume de poezii:
1. ”În liniștea gândulu” – poezii și cugetări, editată la Tipografia ”Pontos” Chișinău (2006) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei
2. ”Il volto dell’anima”, poezii și cugetări în limba italiană, editată la Casa Editrice ”Vicolo del Pavone” din Piacenza, Italia (2014) coperta și ilustrațiile aparțin autoarei.
3. ”Odă iubirii”(carte de buzunar) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016.
Pentru copii:
1. ”Snop de raze aurii” (poezii pentru copii) editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2015, ilustrații Cristina Covrig
2. ”Ghicitori”, editată la Tipografia ”Elan Poligraf”, Chișinău 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
3. ”Șoricelul și umbrela” (poveste în versuri) editată la Tipografia ”Elan Poligraf” anul 2016, ilustrații Alexandru Plăcintă
Reviste literare:
1. Revista literară ”Cenaclul” din Craiova, România (2016)
2. ”Luceafărul din vale” ISSN 2601-2650 Revista de Literatură, Cultură și Artă. Fondatoare: Nycollas Kessy Ellys, România
3. ”Amprentele sufletului” – Constantin Nicolae Gavrilescu, Revistă ISSN-L2393-4506 România
4. ”Surâsul Bucovinei”coord. Ioan Mugurel Sasu
5. ”Metafora” coordonator prozatorul Ioan Ștefan
6. ”Anotimpurile Expresiei Ideii” coord. Mariana Bendou
7. ”Taifas Literar”coord. Muntean Ioan
8. Revista ”Realități culturale”
”În liniștea gândului, în lumea copiilor”
Nr.6 2018 text și imagini Ion Doru
Antologată: Antologii ale poeților și scriitorilor italieni:
1. ”Emozioni e Magie del Natale” Antalogia poetica Volume XII Piacenza Italia (decembrie 2011)
2. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale XV Edizione (noiembrie2012)
3. ”Firenze Capitale d’Europa” Premio Letterario Internazionale. Volume XVI ( noiembrie2013)
4. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIII Piacenza Italia (ianuarie 2014)
5. ”Poeti e Scrittori Contemporanei allo Specchio” XXXIX Premio Casentino Poppi di Arezzo Italia 2014 (iunie)
6. ”Emozioni e Magie del Natale” Antologia poetica Volume XIV Piacenza Italia(decembrie2014)
7. Antologia Literară închinată marelui poet ”Mihai Eminescu” editată în Toronto Canada 2016 de Maria Tonu
8. Antologia ”Carmen” București, editura ”Anamarol” de Rodica Elena Lupu
9. Antologia ”Izvor de lumină” editura ”Izvorul Cuvântului” vol 3 pag (121 – 142) de Caprar Florin, România
10. Antologia ”POEȚI și PROZATORI CONTEMPORANI în REGAL EMINESCIAN” Editura Editgraph – Buzău România 2018 coordonator Eugenia Enescu Gavrilescu
11. Antologia ”Prieteniei” – Buzău vol III Editura Teocora, coordonator Mirela Minuța Alexa, pag 384 – 388. ISBN 978-606-568-315-0
12. Antologia ”COLUMNA IUBIRII ETERNE” Editura ”Proșcoală” Râmnicu Vâlcea, coordonator Nycollas Kessy Ellys, pag 61 – 72
13. Antologie ”DIALOG CU VERSUL IUBIRII”/Coordonator Dorina Omota. – pag. 223 – 232
14. Antologia ”MAREA UNIRE CULTURALĂ”! Dandis Editory /Coordonator Maria Filipoiu. (În curs de apariție Antologia ”ASCIOR” ediția anului 2018)
Alte publicații despre Maria Tomița Corini: Revista ”Realități culturale”, ”În liniștea gândului, În lumea copiilor”. Nr.6, 2018 text și imagini de jurnalistul Ion Doru / Cronici literare în ”Literatura și Arta”. ”Florile dalbe” de Criticul Literar Ion Ciocanu.
Membră a: 1. Clubului Literar ”Pasărea Măiastră” din Chișinău Rep. Moldova, înființat și coordonat de către poetul Mihail Vîlcu
2. Cenaclului Literar-Creștin ”Cuvântul” al Mănăstirii ”Sf, Ap. Andrei” din Chișinău rep Moldova, înființat și coordonat de către poeta Raisa Plăieșu.
Premii: Fiind invitată să perticipe la diferite Concursuri Literare Naționale și Internaționale de Poezie și Narativă în Italia, din anul 2011 și până în anul 2014 a participat la 14 concursuri din care11 au fost cu premii, diplome de onoare și trofee, oferindu-i-se premiul întâi, doi și trei, după aceste reușite a fost invitată să editeze un volum de poezii și cugetări în limba italiană.
– La 27 mai 2017 i s-a oferit ”Primo Premio Speciale Estero Moldova” pentru volumul de poezii și cugetări ”Il Volto dell’Anima” 22 Rassegna Internazionale ”Padus Amoenus 2017” or. Sissa pr. Parma, Italia.
– Consiliul raional Cantemir / D I P L O M Ă se decernează dnei Maria Tomița Corin poetă, autoare de cărți pentru copii, originară din satul Antonești raionul Cantemir. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea perpetuă a limbii, dragostei de neam, altor valori sacre ale culturii noastre naționale / Președintele raionului Cantemir Andrei Ciobanu / 04 mai 2018 or. Cantemir
– D I P L O M Ă Se acordă Dnei Maria Corini, pentru propagarea cuvântului artistic și contribuție substanțială în educarea tinerei generații, prin editarea unor valoroase cărți, destinate cititorului elevat. / Președintele CR Cantemir al FSEȘ Natalia Matcaș, 05 10 2018
– DIPLOMĂ de EXCELENȚĂ Se acordă Doamnei Maria Tomița Corini
pentru creațiile literare cuprinse în antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI” /București 19 octombrie 2018 /Director editorial Constantin-Nicolae Gavrilescu.

❤  Svetlana Vizitiu

Veronica SANDUL: „O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă”

„Cea mai mare ofrandă a mea a fost alăptarea a doi prunci: la unul mama decedase după naștere, și la altul – mama nu avea lapte…”

Adoră să se plimbe atunci plouă. Preferă centrul Chișinăului, „orașul vechi” pe străzile Mateevici, Sciusev, Serghei Lazo… Este mereu cu privirea la locul unde poate găsi ușile vechi ornamentate într-un stil vechi deosebit, sau la colțișorul unei clădiri de arhitectură la fel veche, cel care ascunde miracolele din trecut… Îi place să redescopere locurile natale ale Orheiului Vechi: Casa Donici, Mănăstirile din Călărași, pădurea de fagi de-alături, – toate îi produc o stare de spirit înălțătoare. Rămâne impresionată de Cetatea Sorocii, de s. Unghiuri cu priveliștea lui Nistreană, cu izvorul tămăduitor la o Mănăstire din preajma satului, situată direct în mijlocul pădurii cu copaci seculari. O liniște Divină!

Familia, nu cariera, a fost cel mai important lucru în viața ei. Pentru carieră nu a avut nici posibilități. Acolo în orășelul militar din Rusia s-au născut cele două fiice ale ei, cu un an și 10 luni diferența de vârstă: Corina și Uliana (decedată în 2017). Copiii au învățat-o să fie tare, răbdătoare, să cunoască multe lucruri utile în viață. Ca orice mamă Veronica Sandul învăța, petrecea împreună cu familia și se integra în activități de suflet. Fiicele au motivat-o să studieze limbile franceză și engleză, pe care n-a reușit să le învețe la școală…

„Înger, îngerel / Dumnezeu mi-a dat și un nepoțel./Bunicuța, bunicuța./Pe Sănduța și pe Anuța,/II dau huța.”

Veronica Sandul are 61 de ani și îi mulțumește Domnului pentru că I-A dat să cunoască și să trăiască în Iubire Necondiționată și în Libertate: „Fiecare are intimitatea lui și este liber în alegerea de a iubi, – înseamnă ai da posibilitatea de a Exista și a primi Omul Drag așa cum este el, a respecta, a ceda, a vorbi și asculta … în tăcere”

S-a născut în Centrul Moldovei. Este penultimul copil dintre cei șase copii din familia lor unită și veselă: două fete, ceilalți băieți. Veronica nici n-a observat când a trecut copilăria, atât de fericită a fost, și brusc s-a trezit la maturitate. Mereu cu griji, fiind preocupați de gospodărie, de alte lucruri, ca păscutul animalelor domestice (vaci, oi, capre, rațe, gâște, etc.). Aveau o grădină bogată cu pomi fructiferi, cu flori multicolore, unde familia se aduna sub zumzăitul albinelor care veneau de la vecini. Și buneii aveau albine, doar că părinții lor care nu mai sunt în viață, nu au dus acest meșteșug mai departe…

Pacea, bucuria, dăruirea, alinarea, iubirea de semenii săi dintotdeauna rămân valorile și virtuțile familiei lor!

Tata era lemnar în sat, adora să meșteșugărească ușile, geamurile, iar vocea lui de bariton o ascultau cu drag și enoriașii de la biserică, unde el cânta în cor. Mama lucra mai mult pe lângă casă, mereu ajuta pe cineva, vindeca cu un cuvânt bun, era expertă în plante medicinale, le culegea singură, și cunoștea de toate cum și cu ce se vindecă. Dar cele mai importante lucruri: iubirea de viață, umorul și încurajarea – erau instrumentele vindecătoare!

Veronica de la șase ani știa că va deveni medic, era străduitoare, cuminte și tăcută, nu-i auzea nimeni vocea, mereu se juca de una singură, ba inventa ceva ca să nu se plictisească, ba mergea la Lăcașul Sfânt… Aștepta să vină tata de la biserică, în special, duminicile sau de sărbători, atunci se îmbiba toată casa cu mireazma tămâiei ce venea de la hainele lui de sărbătoare, și se întindea ca un voal prin gospodăria lor până la următoarea duminică. Întreaga familia se bucura să se adune împreună. Tata o mai învăța să spună câte o rugăciune profundă… Pentru Veronika Sandul aceste rugăciuni răsunau ca cântecele de leagăn, ea chiar le cânta pe cele sacrale din vechile cărți de peste 100 de ani, moștenite încă de la străbunel, slujitor și el al Bisericii. Veronica avea impresia că în ele se ascunde o taină mare pe care abia acum o va descoperi… Educația în spiritul creștin a avut un impact pozitiv asupra activității ei școlare: Veronica era eminentă, șefă detașamentului școlar, mereu în frunte printre pioneri și comsomoliști. Mama o mai stăpânea, era împotriva activității ei fruntașe, și Veronica se simțea uneori genată… Dar curiozitatea și ardoarea de cunoștințe o făcea să meargă înainte.

Visul Veronicăi de a deveni medic s-a realizat cu succes! – „O munca de mare responsabilitate, care cere să știi specificul medicinii, și mai ales a medicinii naturiste, pe care o aplicam în practică pe langă cea alopatic”…

După absolvirea Universității de Medicină din Chișinău, Veronika Sandul a plecat împreună cu soțul în Rusia (acolo el făcu armata), „viața a călit-o și a șlefuit-o ca pe un almaz” – precum spune ea. Deci, locuiau într-un orășel militar, stepă, departe de casă. Caracterul optimist, sociabil și prietenos au ajutat-o să se integreze ușor printre oamenii cu multiple caractere și naționalități ca Om, ca Medic. Acolo ea și-a cizelat abilitățile de a vindeca cu privirea, cu mângâierea și cuvântul său. Experiența a convins-o că multe boli se vindecă prin talentele și pasiunile de viață: Artă, Muzică, Pictură, Teatrul, Religie, etc, toate i-au schimbat gândirea și modul de viață: „A CONȘTIENTIZA ceea ce faci, a fi cu Credință și Iubire, a crede în Familie și copii tăi, în Feminitate și cinste, a crede în meditație și viață pe alte planete, în Unitatea tuturor noțiunilor care există în lumea cea vie și cea moartă”…

„Sufletul se înalță, ușor de dimineață./Mă indrept spre Templul, unde in Altarul Sfânt,/Domnești Tu Doamne-Dumnezeu,/Și păsările cânt…/Să-mi pun frumoase flori pe ochi,/Cu roua zorii să mă spăl pe față./Să mă scald în Albul văzduhurilor reci,/Când pe cărările inverzite agale-sprinten treci/O,Doamne!/Iubirea Ta fară egal,e fără chip.E doar suflare./E liniște in infernal./Mă faci să ințeleg doar pe tăcute,/Graiul florilor deschise și – a lucrurilor mute…” – (Veronica Sandul)

În continuare menține relații bune cu prietenii de diferite naționalități din acel orășel militar din Rusia, după demobilizare, fiecare s-a împrăștiat care și încotro. Veronica își aduce aminte că vacanțele atunci erau foarte vesele și distractive, toate sărbătorile, duminicile se petreceau cu familia și prietenii. Și prietena ei cea mai bună rămâne la fel cea din copilărie, cu care menține legătura strânsă, în rest, azi, sunt doar cunoștințe…

„Societatea în prezent, are o mare oportunitate pentru mari realizări și prosperare, pentru cei ambițioși, în special. – spune Veronica, – Ce pot eu schimba pe acest Pământ? Am început cu Motivația și susținerea persoanelor în Etate. O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă!” S-ar bucura să reușească să creeze o „Comunitate de Vârstă înaintată” – o „echipă de youtube-riști”: pentru a fi un exemplu celor mai tineri, – „Nu există o vârstă anumită pentru a fi activ și a te simți bine!”

Atunci când s-a întors din Rusia în Moldova, a fost îndrumată spre o altă ramură a medicinii – Cosmetologia, și după ani de activitate în acest domeniu, Veronica împarte cu mare bucurie toate cunoștințele și cu alte persoane, prin paginile de rețele de socializare, este și vlogger, postează direct pe canalul Youtube, discută cu mii de utilizatori și o face cu plăcere și desăvârșire. Ar dori să cunoască mai multe persoane în etate, pentru a ști mai bine cum înaintează ele în vârstă, ce le motivează. Și, pentru a le susține, cu siguranță! „Statutul de pensionar mi-a oferit o altă oportunitate de alegere a unei noi pasiuni-Vlogger. „A fi, a impartași din cupa mea și altora, a darui Lumină este scopul meu în continuare…”

„Lumină lină/Cu tine sunt plină/Vin-o de mă alină/Adun fir cu fir/Umple al meu Potir/Dulce e al tau mir/Din al meu Hram/La toți dau ce am/Lumină lină /Vin-o de mă alină/Cu tine sunt plină” (V. Sandul)

Despre migrații spune că „dintotdeauna acest subiect a fost o unealtă spre evoluție, schimb de experiență, diversitate și cunoaștere”. De astfel, Veronica Sandul se bucură pentru succesele profesionale ale copiilor și nepoților săi stabiliți în Canada. – „Expresiile: „această e problema” fie „a apărut o problemă” sunt oportuniste. Nu există probleme, există situații care oricum se rezolvă. Toate depind de atitudinea noastră față de ele”

Câțiva ani în urmă avea o marea dorință de a-și edita versurile proprii… Nu s-a realizat… Scriitorul Vasile Romanciuc i-a scris că nu este atât de simplu să-ți editezi cărți proprii… Sponsorii sunt greu de găsit, din păcate.

„CINE SUNTEM NOI?/Cine suntem?/Nașterea inceputului,/Pește la inceputul Prutului,/Cei căzuți in război…/Cine suntem noi?/Cei ce pacea iubesc,/Sau poate cei ce pe marte traiesc?/Cei dce alergă după diamante și lux,/Apoi se roagă lui Isus…/Cine suntem noi?/Vagabonzi,boschetari de la coș cu gunoi,/Luptători spre lumină ce nu dau inapoi,/Copii inocenți și dornici de viață,/Indrăgostiții intârziiați ce se regăsesc,/Sau poate cei ce nu iubesc sau pătimesc?/Cine suntem noi?/Căinii ce latră in zadar,/Stâncă de piatră,/In zbor un bondar,/Bogații -ce dragoste dăruiesc,/Săracii –ce o cerșesc./Cine suntem noi?/Câmpul inflorit cu maci,/Poate cei drogați../Cei ce nu au nimic in buzunare,/Dar ochii licăresc ca o lumânare,/Dictator..Deputat..Trădător…/Cine suntem noi?/Foc și scrum,ce ne leagă acelaș drum./Cel ce iubește,/Cel ce e fericit,/Cel ce nu vrea nimic…/Rațiune Divină!/Cine e de vină?/Cine suntem?/De unde venim?/Unde plecăm?/Mai des și mai des ne intrebăm,/Fărp să căutăm…fără să știm…/Suflet suntem…/EL alege ceea ce e menit să fim…” (Veronica Sandul)

Alte pasiuni mai sunt împletitul, croșetatul, cusutul și lectura cărților, aici Veronica reușește cu succes. Cărțile pe care le recomandă, în primul rând, ar fi: „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Profetul” de Kahil Gibran, „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde și, desigur spectacolul jucat de artiștii Teatrului Geneza Art. „Dar, de fapt toți scriitorii s-au bazat pe Cartea Cărților –BIBLIA, din care poți învăța cele mai profunde Trăiri și Lecții. – Pacea Domnului Lumină și Iubire tuturor!” (Veronica Sandul)

Câteva expresii de la Veronica Sandul:

~ Tinerii revin la tradițiii, la valori ce ne identifică ca NEAM!”

~ „Secvențe de la Intilnirile de Suflet din anul ce se trece…A fost minunat !!! alaturi de colegi ,prieteni si oameni cu suflet mare.Cei care pot impartași bucuriile si indestula cerințele celor ce au nevoie…In Compania Lumea verde nimeni nu se pierde…Omul și Natura sunt un tot intreg …”primum non nocere deinde salutare”(Hipocrate)

~’’…Armonia si Bucuria e chind gindești ,spui și faci acelaș lucru.Ascensiunea e Mulțumirea și Iertarea ~ ~”Iubirea e Putere…Iubirea e Emoție…Iubirea e Creație…Iubirea e Pace..Iubirea e Linistea si Surisul interior…E iertare si daruire…Iubirea e Viața insași…Va iubesc

~ „Acolo in Sublimul inimii, unde e Lăcașul și Leagănul Iubirii… VĂ IUBESC DRAGII MEI PRIETENI!’’

~’’Astăzi am fost prea matinală…probabil Ingerii mă trezesc pentru clipele minunate ale Creației…Numai Lumină in sufletele voastre!O sîmbătă și o Duminică liniștită. Vă iubesc!’’

Alte surse:

https://www.facebook.com/frumusetea.varstei.elegante/

http://frumusetea-varstei-elegante.com/

https://www.youtube.com/channel/UCW5KMU88qceGsl1gyUD1RHA

❤ SV

Anda Vahnovan:„Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular”

  „Prin timpuri noi, dar și prin vechi cotloane… Am limpezit de praf mai vechi speranțe, Idei abandonate și uitate…”

Atâta eleganță, frumusețe și inteligență găsim mai rar – toate adunate într-o singură persoană demnă de tot respectul. E și mămică a trei copii – model pentru alte mămici, și soție fericită, Doctor în Sociologie, jurnalistă, scriitoare și blogheriță de succes! Provine din lumea intelectuală a celebrilor personalități basarabene Simion Ghimpu și Veta Ghimpu-Munteanu, da, anume ei sunt părinții Andei Vahnovan. Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor și faptelor îndeplinite o converg către o energie pozitivă și implicit perfecțiune creatoare a modelelor și poveștilor din blogul recunoscut „Gânduri despletite”, în care Anda ne descoperă, analizează și creează tot ce se face în Viața noastră! Oamenii, nu doar amintirile, iată ce este important, am citit asta din cuvintele ei, se pare că viața este strălucitoare nu doar atunci când învățăm să prețuim clipele, trebuie să apreciem constanța plictisitoare a zilelor noroase, a frunzelor ruginite-n soare. Atunci vom înțelege că asta și este fericirea, că în această lume ea există prin oamenii care sunt mai importanți decât amintirile și impresiile, cu sufletul lor dezgolit și înțeles de noi, ceilalți… Iar vârsta e doar o figură, ea nu determină mintea unei persoane și opiniile sale despre viață. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. Este o privire pătrunzătoare prin ochii Andei Vahnovan pe care am descoperit-o despletind atent gândurile ei în blogul Ganduridespletite sau din postările ei în internet…

Anda Vahnovan – „Am fost un copil născut la oraș, crescut printre betoane, cărți și poezie, școlit în Chișinău și apoi în orașul de suflet – Cluj-Napoca. Sunt împletirea dintre poezie și cântul popular, dintre sensibilitate și stoicism deopotrivă. Rebelă și emotivă în același timp, femeie matură, soție, mama de trei ori, împlinită, ocupată și, cel mai adesea, obosită – dar și copil neastâmpărat în adâncul ființei sunt. Mutată de curând în Anglia, încerc să descopăr o altă lume, dar să rămân aceeași – curioasă și fără stare – mereu în căutarea fericirii pierdute de copil…”

Părinții nu i-au impus operele lor să le citească sau să le asculte, niciodată n-au insistat. Știau că cu timpul Anda va ajunge la ele. Atunci când după absolvirea unui an școlar prin casă se cânta „Iubiți învățători”, Anda credea că e piesa lui Ion Suruceanu, așa îi spuse ea lui tatăl său, și fu foarte surprinsă când auzi că, de fapt, el, tatăl ei Simion Ghimpu, este autorul! – „El a zâmbit larg atunci și mi-a zis că e „a lui”, cu o mare satisfacție. Mie îmi era ciudă că nu știam, că m-aș fi lăudat copiilor, evident. Asta se întâmpla pe la zece ani ai mei. Pe celelalte le știam din piesele care pe atunci răsunau peste tot. Le știam pe de rost… Mama cânta cântece populare care pe atunci nu ne interesau prea mult. Însă toate concertele erau urmărite din culise, uneori chiar și din scenă, pentru că mă îmbrăcau în costum național și în opinci și mă urcau și pe mine în scenă, îmi părea un spectacol fascinant de voci, de costume, de instrumente muzicale, căciuli de cârlan și chimiruri. Era o nebunie frumoasa!”

Preferata ei piesă rămâne a fi ”Nu mă chema” (Simion Ghimpu) cântată de Nina Krulikovski.

Anda este mândră de părinții care i-au fost hărăziți de Dumnezeu, de realizările lor, a încercat, totuși, într-o anumită etapă a vieții, să nu ”profite” de numele lor, ci să se afirme independent de ei. Așa spune ea: „Meritul lor nu este și al meu. Realizările lor nu sunt și ale mele. Poți să fii mândru de origini, dar nu poți să te lauzi doar cu ce au scris, publicat și realizat ei. Probabil aici vor găsi mulți cititori răspunsul la faptul că nu îmi afișez numele de Anda-Cristina Ghimpu, cum am fost până să mă căsătoresc, ci prefer să mă fac auzită cu numele de Anda Vahnovan. Este un exercițiu, poate, sau o ambiție de a fi pe cont propriu.”

De altfel, independentă Anda a fost de mică: mergea singurică la școală, și la cea de muzică „A. Stârcea”, la Centrul de Creație la secția Folclor și mai apoi la facultate. Părinții n-au „sufocat-o” cu prea multă grijă, i-au oferit libertatea de a hoinări, precum spune ea, cât e ziua de mare printre blocuri, pe malul lacului „în formă de 8” de la sectorul Botanica din Chișinău, prin Grădina Zoologică de la Porțile orașului unde ea se strecura printre găurile gardului! N-a evitat nici lanurile culturilor de la Institutul de Agronomie unde urmărea cum își leapădă șopârlele coada prin iarbă!

„Mereu am avut nevoie de această libertate a pasului, dar mai ales a gândului.”

Și-atunci când a simțit că erau prea multe gânduri adunate și se crease un „iureș amețitor în cap”, cu ajutorul soțului și spre dezamăgirea copiilor, care știau că își revendică, de fapt, timp pentru scris, Anda a lansat blogul: „Nu putea să se numească altfel decât ”gânduri despletite”. „Mă reprezintă.” Scriind, a înțeles că este și tata în acele gânduri, „mai prezent decât îmi imaginam”, este și mama, „cu dorința ei nestăvilită de cunoaștere” și multe alte amintiri care începuseră să iasă la lumină neașteptat chiar și pentru ea…

Dragostea. Soțul Andei e avocat, din Bălți. S-au cunoscut în anii de studenție la Cluj. Și la ziua ei de 18 ani a învitat-o la dans și, de-atunci ei tot dansează. El mereu călătorește, e „între avioane și țări”, „asta condimentează relația lor de dragoste timp de 23 de ani”. Soțului Anda i-a dedicat versurile „La celălalt capăt al anilor” postat în blogul ei. Este dragostea ei de-o viață…

„Indiferent de voința noastră, toate se sedimentează undeva în colțurile minții, dar mai ales a inimii. Circulă în circuitul lor intern prin artere și lovesc în miezul inimii. Și atunci ies pe hârtie. Și străbunica mea, care a avut putere să își aștepte soțul plecat în război mai bine de 60 de ani, și nașa mea care ajunsese în Siberia la construcția BAM-ului de atunci și la care îmi petreceam verile, și trădarea unor apropiați, care doare și Clujul care mi-a fost mamă adoptivă și de care mi-e dor, așadar nu sunt numai trăirile mele. Cu astea din urmă am luptat cel mai mult până să se lase conturate pe foaie. E mai greu când sunt ale tale.”

Soții Vovc, Anda Vahnovan și Tatiana Tibuleac

Impresii despre cărți.

Anda recunoaște că pentru ea cărțile sunt viața însăși. Le citea de mică, scrise cu grafie latină, aduse de tata de la librăria ”Drujba” din Moscova, chiar și dacă grafia aceasta era străină colegilor ei. Citea cărțile recomandate de tata în vacanțe, câte o sută de pagini pe zi, doar ca să îi permită să iasă afară. Nu era nevoie să o roage mult, Anda le citea cu multă pasiune, și pentru că ea deja „prinsese microbul”.

Marele secret

Între timp, Anda descoperise din cărțile „alea care nu sunt pentru vârsta ta” de genul ”Milyi drug” (”Bel Ami”) de Guy de Maupassant, pe care o citise pe ascuns în limba rusă, „Călărețul fără cap” de Thomas Reid Mayne, ”Manon Lescaut” de  Abatele Prevost, pe care a adus-o și la Londra, de altfel, pentru că îi amintește de acei ani, în care simțea adrenalina atunci când auzea după ușă pași care se îndreptau spre baie, iar ea credea că vine mama sau tata să vadă dacă doarme, adică nu cumva s-o prindă citind acele cărți „păcătoase”…

Adormea cu cartea și cu țârâitul greierilor, care la fel urmează să apară în versurile ei. Adora să prindă zorile privind spre Porțile orașului (Chișinău) și acest lucru îl făcea zilnic de la geamul său. Ultima imagine înainte de a pleca în Europa este una imprimată pe hârtie care surprinde Porțile Chișinăului, dar și acea geantă mare de rafie „plină ochi” cu care a și pornit la cei 17 ani ai ei la Cluj.

Versurile au bulversat-o mereu și mult. O strofă dintr-un cântec, un vers prins de la televizor pe care le prindea cu coada urechii; cele de-ale lui Boris Pasternak, Sergei Esenin, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova, Marina Țvetayeva (pe-atunci, canale românești încă nu prindeam) îi răsunau în urechi zile întregi. În casă Anda îi citea pe Lucian Blaga, Mihai Eminescu, George Bacovia, Tudor Arghezi și Octavian Goga, iar pe ascuns îl citea pe N. Minulescu. Casa mereu era plină de poeți și scriitori, actori și muzicieni cu vioara, ce cântau în bucătărie până dimineața. Veneau și acordeoniștii, colegii mamei de la „Tălăncuța” cu ocarina, fluierul și cobza!

„Am avut norocul să vină scena în casa noastră și nu invers”. Tata recita, mama cânta, prietenii lor recitau din versurile lor. „Acolo m-am plămădit, de-acolo se revarsă toată atitudinea mea în prezent”. Anda nu poate uita perioada de după anul 1989, atunci când scriitorii care-i vizitau tot mai des se plângeau de lipsuri, de problemele fără soluții. Nu poate uita nici acele ajutoare umanitare oferite de Uniunea scriitorilor, ambalate în kilograme de zahăr, orez sau făină de grâu. Toate acestea i-au produs o amintire tristă în paralel de lumea literară din Moldova.

Citește dintotdeauna. După o lungă pauză în care și-a crescut cei trei copii ai săi, fără ajutoare, apropos, Anda a revenit mai activ la lectura cărților și cu „mai mare sete”. Poate citi trei-patru cărți odată. Chiar și în aceste clipe, adulmecă finalul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, acest scriitor Anda îl adoră și arde de nerăbdare să procure cartea lui nou-lansată „Melancolia”. Recent a finisat cartea lui Guzeley Iahina despre deportări „Zulheia deschide ochii” descoperind de altfel multe paralele cu cartea Lilianei Corobcă „La capătul drumului”, cu care a fost la întâlnire în Londra. La fel, recent, a devorat volumul „Scara lui Iacob” de Ludmila Ulitskaia. Pe noptieră sunt și Elif Shafak „Cele trei fiice ale Evei”, Michel Houellebecq „Platforma”, dar și multe alte cărți care așteaptă să fie finisate și pe care Anda uneori le lecturează după starea ei de spirit. Intenționat nu pomenește de cărțile autorilor autohtoni, pentru că acestea trebuie să fie citite de toți cei din Moldova încă din tinerețe – V. Beșleagă, N. Esinencu, P. Cărare, A. Busuioc, N. Dabija, V. Vasilachi, P. Goma, G. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, E. Tarlapan, E. Cioclea cât și mulți alții.

„Înainte de a cunoaște alte lumi, cunoaște-ți-o prima pe a ta de acasă. Rădăcina!”

„Avem însă și obligația morală să ne susținem autorii contemporani și să le cumpărăm cărțile – Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan sau Doru Ciocanu, Liliana Corobcă și Tatiana Țîbuleac (marea surpriză și mândrie deopotrivă), Emanuela Iurchin, Olga Căpățână, Mihaela Perciun, Antonina Sârbu și Alexandru Bordeian, Pavel Păduraru, Frații Vakulovski, Moni Stănilă și Vitalie Vovc.

La fel, Anda Vahnovan îi recomandă pe Emil Brumaru, Nicolae Popa, Irina Nechit, Nicolae Tzone, Radmila Popovici, Maria Pilchin, Igor Guzun și Paula Erizanu, Victor Țvetov și Vica Demici, scriitorii… Lista ar putea continua mult și Anda își face griji să nu fi uitat de cineva…

„Doar că, din păcate, nu știu de ce preferăm să nu citim autorii noștri. Ori ei cel mai mult au nevoie de feed-back și mai ales de susținerea cititorilor, într-o țară în care scrisul nu poate acoperi nici măcar coșul minim de consum. Este penibil, știu. Am avut tată poet și știu cât este de umilitoare situația. Eu am trecut un pic și de etapa când citeam doar autorii moldoveni sau români, atunci când m-am mutat în Londra și mi-am dorit să înțeleg un pic mai bine realitățile din România, în care am locuit mai bine de 20 de ani. Atunci am citit foarte mulți scriitori români, descoperind unii autori plini de forță, precum este Radu Vancu, Dan Coman, Claudiu Komartin, Constantin Abăluță și Octavian Soviany sau mai recent descoperite de mine: Diana Geacăr, Carmen Secere și Ioana Vintilă. Sau dacă vorbim despre proză  – Gabriela Adameșteanu, Simona Antonescu, Svetlana Cârstean, Adriana Bittel, Matei Visniec, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Andreea Răsuceanu, Doina Rusti, Gelu Diaconu, Ana Barton și Petronela Rotar și aici lista poate să continue la nesfârşit. Acum însă multiculturalitatea Londoneză mă îndeamnă să citesc autori cât mai diverși, pentru a înțelege mai bine alte lumi.”

„Norocul meu a fost să descopăr aici la bibliotecă o varietate nemaipomenită de carte. Cu poezia relația este însă de altă natură. Una perpetuă. Poezia o citesc mereu și chiar și atunci când termin o carte revin la ea constant. Am mii de semne multicolore lipite lângă unele imagini, gânduri sau metafore. E ca un perpetuum mobile. Mi-e greu să le mai găsesc loc lângă pat cărților de versuri, pe care nu le mai pun la loc pe raft.

De altfel, lumea cărților este cel mai sănătos drog – te poartă în înălțimi nebănuite unde poate ajunge  uneori numai gândul. Atunci când îl lași despletit.”

Copiii Andei. Foto: Angela Gutu

Să nu uităm însă de blogurile autorilor enumerați mai sus pe care îi urmăresc constant, cât și blogul lui Gheorghe Erizanu, Leo Butnaru și a lui Liviu Antonesei. Mai citesc povești și pe blogul Corinei Ozon și a Liliei Calancea, a Zinei Zen dar și a altor blogerițe tinere pentru că mi-s dragi și unele apropiate sufletului meu…”

Alte expresii de Anda Vahnovan:

~  Literatura va uni malurile si le va transforma intr-un singur poem. Intregit.

~ Ce poate fi mai frumos decat sa auzi poeziile recitate de noile generatii!

~ Rămân singură cu mine. Momente rare. Un fel de fericire. Asta până mă privesc în oglinda de la mașină și zâmbetul se evaporă pe loc. Cuta străbate obraznic fața în continuare, fără pic de rușine față de crema mea scumpă și de eforturile mele lăuntrice. Atunci, am zărit cu coada ochiului, gândirea mea pozitivă, trecând în viteză pe bicicletă, tinerică și cu buline pe fustă, fix pe lângă mine…

~„ Astazi ar fi implinit 80 de ani.
Ar fi fost multa lume, masa plina cu cirese si liliac. Glume, ironii, amintiri si neaparta la final era sa zica ”Iar acum sotia mea va va interpreta ”Spune mama cui m-ai dat””, piesa lui preferata care facea inimile tandari. Acum simt si eu acest cantec. Si inteleg si de ce lacrima lumea in jurul mesei. Mi se opreste un nod in gat. A rezistat celor 11 chimioterapii cu o rabdare de nebanuit. Nu i-am zis ce a avut pana in ultimul moment, desi privirea lui imi spunea totul.
Inima. Ea nu il lasa sa moara si cand nu mai avea cu ce respira deja. Se impotrivea sa renunte.
Haul din ultimile noastre discutii, abia soptite prin masca de oxigen mi s-a intiparit pe timpan. Hau a ramas si in inima mea dupa plecarea lui” (despre tata) – Te iubesc, tata!!!!

~„ Din cand in cand e cazul. Elibrarea de tot ce nu e al nostru. Ce ne sugruma. Ce nu ne lasa sa fim ce am fi vrut. Din neputinta sau din inconstienta. Lasitate sau ignoranta. E necesar. Chiar vital. Altfel e gustul aerului curat.” #duminicaezidepoezie

~ „La început ne-am înfuriat
am sperat, ne-am rugat
apoi ne-am resemnat”. (Hău, Anda Vahnovan)

~ „moldovencele  – mereu grăbite/ vorbind tare pe skype și pe messenger în transportul public uită că /o parte dintre pasageri le înțeleg vorba”

~ „Am colorat prin podul conștiinței

Cu-albastrul viselor și-a dulcei regăsirii,

A propriei ființe, dar și-a vieții,

Ce prinde zbor pe aripa iubirii.”

~ „Cand in ziua de azi mai intalnesti oameni pasionati de poezie, oameni care se aduna in fiecare duminica la Tramvaiul Douășase ca sa citeasca versuri si proza, oameni care traduc autori din toate limbile si de pe toate continentele, nu poti decat sa ii admiri de la distanta si sa le incurajezi ambitia.”

~ „Știu că atunci când voi fi deja bătrână, sclerozată, cu Alzheimer, reumatică și osteoporotică,  sau cât  de teafără voi mai fi pe atunci, nu o să mă vreți nimeni pe capul vostru. O babă nebună nu trebuie nimănui. Am înțeles asta și atunci când am asistat la o discuție dintre o mamă și ai ei doi fii, care își exprima marea dilemă: ”Când o să moară tatăl vostru, eu la care dintre voi să mă mut?” Suspansul și disperarea din ochii copiilor au vorbit despre multe. Umorul unuia dintre ei a detensionat atmosfera, spunându-i:”Mamă, tu să te decizi mai repede la care, că de nu, noi, ne-om mai bate pentru tine!” Am râs doar eu. Acum nu îmi mai vine a râde când îmi amintesc cazul.”

Câteva mențiuni de la prieteni despre Anda și opera ei literară:

~ Angela Gutu Cristina, (Anda Vahnovan) versurile astea sunt printre cele mai dragi mie ! Tu mi-ai citit gandurile ori noi toti avem aceleasi frici,obsesii, doar nu toti sunt inzestrati cu talent ca al tau, ca sa le pui atat de bine pe …rafturi ? Daca ai sti cat de speciala esti !!! Vreau sa stii asta

~ Lilly Istrate Au pătruns adînc aceste versuri…daca am avea curaj si posibilitate uneori să facem aceasta curâțenie spirituală…lumea ar fi mai sinceră,mai aproape…

~ Ludmila Bunica Respect si admiratie, Anda! Scrii deosebit de frumos, de profund! Patruzeci de ani inseamna ,DOAR, varsta de cea mai frumoasa, de mai constienta si mai tandra tinerete!

~ Mariana Jolondcovschi Anda, pe mine altceva mă interesează. Tu când? Copii frumoși ai făcut și crescut, blog ți-ai tras… Mereu îmi face plăcere să citesc ceea ce scrii, dar parcă tare aș vrea să am în colecția mea și o carte cu autograful tău.

~ Maricica Munteanu Atâta profunzime într-un Suflețel atât de plăpând…

~ Mihai Ghimpu “Este mai degrabă o formă de exprimare a preaplinului. De dezlegare a nodurilor interioare. De căutare a esenței. De reflecție, de acceptare. De asumare și de împăcare. Este acea pastilă de urgență, de cele mai multe ori, salvatoare pentru mine, cu efect imediat atunci când ”nu se mai poate”. Acel defibrilator vital în anumite momente de cotitură. Scriind, m-am împăcat cu multe, dar cel mai important e că m-am împăcat cu mine însămi în primul rând. Și de aici toată liniștea venită spre acești 40. Proza oferă tratament pe termen mai îndelungat, iar farmecul unui vers este anume forța comprimată acestuia..” Felicitari! Mulți ani și multă inspirație, că hârtie și creioane sunt și în Chișinău.

~ Vitalie Vovc „excelent! un instantaneu plin de culoare si emotie!”

~ Luminita Mezin Anda Vahnovan,, ati reusit un tablou foarte cromatic si, unde mai pui, ca actorii nici macar nu sunt actori
~ Constantin Brinza Dudu Ce bine ai surprins, cu rafinament si in detaliu, o secvență obișnuită din mozaicul „vietii londoneze” !

Surse inspirate despre Anda-Cristina Vahnovan (Ghimpu) – blogger, jurnalist, Doctor în sociologie:

https://ganduridespletite.com/

https://www.facebook.com/andacristina.vahnovan/

https://www.facebook.com/Simion-Ghimpu-164042457056583/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1509809215821062&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711914382277220&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=749556441771365&set=t.1196214836&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=711915248943800&set=t.1196214836&type=3&theater
https://omiedesemne.ro/3-poeme-de-anda-vahnovan-pentru-posta-redactiei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1544433949025255&set=a.263896530412343&type=3&theater

https://ganduridespletite.com/2017/03/05/scrisoare-catre-urmasi/

P.S. Dintre recomandările de cărți și autori de carte propunem să le citiți la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu din Chisinau

❤ SV

Tăticule, îți mulțumesc pentru dragostea ta!

Cât de des în rutina problemelor și bucuriilor noastre, noi uităm de părinții noștri. Doar sărbătorile ne unesc împreună. De aceea, ne bucurăm uneori de zile în plus ”dăruite” de demnitari. Se întâmplă că nu e nevoie să procuri ceva costisitor: versurile sau cântecele simple, cuvintele de dragoste, recunoștința și aprecierile, închinate părinților de zile de naștere produc emoții mult mai mari decât cadourile obișnuite… 

Tata se întoarce acasă de la serviciu, tata scoate papucii, tata întră în odaie și acolo… O mare sărbătoare în familie! E o zi deosebită, e Ziua Tatei – Vasile Vizitiu! ❤

Fiecare se grăbește să-l îmbrățișeze, să-l sărute, plus și mămica deja bătrânică, sărăcuța, – să-l hrănească cu ceva delicios, iar copiii și nepoții, desigur, vor cânta și recita poezii bune. Și de ce se crede că tații nu prea au emoții… precum femeile? Fiecărui cap al familiei, chiar și celui mai sever, este extrem de plăcut să audă felicitări cu zâmbetele și urăturile zgomotoase. Și mai țineți minte, în copilăria noastră, ne ridicam pe un scaun pentru a spune felicitare cu versuri, cântece? De fiecare dată sora sau fratele meu ceva recitau cu mare pasiune, dar și eu dansam cu ritmul indian impotmolită în mătase de 3-5 metri, apoi făceam acrobatică pe podea… Stăteam deasupra tuturor (cu oaspeții pe scaune) și ne simțeam ca artiștii de pe scenă. Și ne părea că suntem cei mai talentați și mai frumoși. Poate că acum copiii pe scaune nu se ridică, dar oricum vom fi mândri de o astfel de performanță de la nepoții noștri…

Îți mulțumesc, tăticule, pentru copilărie, pentru dragostea ta! Pentru inima ta ce ne-o dăruiești în continuare! Pentru amintiri frumoase, pentru tratamente medicale și odihnă la mare din an în an, excursii, cărți surprinzătoare aduse la Florești din Chișinău sau Moscova… Pentru plimbările în parc cu atracțioane, hăinuțe, jucării, – aveam de toate de la tine și mami. Ne realizai orice vis sau dorință nouă, copiilor tăi. Și ne-ai dăruit nu puține lucruri. Inteligență, educație, cultură. Un caracter dur ca să pot urca mai sus și să rezist la coborâșuri. M-ai învățat să fiu umană, să am încredere în oameni, și ce-i mai important să am Credință. Am moștenit spiritul tău vesel, să mă pot amuza chiar și la supărare. Să iert și atunci când nu se merită… M-ai învățat să fiu perseverentă, să lupt pentru ce cred eu că e corect, și pe bună dreptate, cu un pic de sensiblitate, și fericire, vis neprețuit. Cu mari ambiții să realizez idei chiar și atunci când oamenii te consideră deja în vârstă… Mi-ai dăruit și mie și fraților realizarea studiilor prin experiență de viață, învățăminte și abilități de a deveni cu har… 

E ziua ta, tăticule! Îți doresc sănătate, să uiți de medici. Să nu-ți fie frică pentru erorile mele în viață, am un model prin tine pentru toate a le corecta! Te rog, să zâmbești, să fii optimist mereu, în continuare visul și somnul să ni le ocrotești, să fii alături mii de ani și zambetul să nu-l ascunzi! Doamne ajută!

Felicitări, Tăticule! Te IUBIM!

Svetlana Vizitiu ❤

”Svetlana Vizitiu mi-a dăruit o carte de memorii ale tatălui ei. Răscolitoare carte, unde am aflat atâtea amănunte rare despre foamete -una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră. Vasile Vizitiu și-a iubit copiii săi, și-a iubit soția, meseria, baștina, Patria, oamenii din jurul său. Cartea asta este despre această dragoste. Svetlana Vizitiu scrie și ea poezii, iar poeziile ei ne arată un suflet foarte sensibil, însetat de frumusețe și lumină. La mulți ani!..” – Dumitru Crudu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/10/vasile-vizitiu-lansare-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Să crezi în minuni! Ajunul Sfântului Nicolae; Nașterii Domnului… Revelionul.

Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită!
…Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… 

Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…

+ Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! +
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…

 Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină –  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.    

Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.

Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.

Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.

La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată. 

Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.

  + Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN! +

S. Vizitiu ❤

Cine-i prostul?

De ce un om este astfel, şi altul – deloc aşa? Îi dai unuia la bot – el va plânge, şi la altul numai să încerci să ridici mâina, că singur vei fi doborât la pământ, cu nasul zdrobit. Oamenii educaţi spun că caracterul este determinat de gene. De exemplu, dacă ai moştenit de la vre-un strămoş genul linguşitor, atunci poţi tu să-ţi urăşti din toată inima şeful, – oricum îl vei linguşi, chiar așa! Şi dacă genele îţi ordonă pasiunea pentru tehnică sau mașinuțe, atunci cu orice ocazie tu te vei băga sub maşină, şi ore întregi vei petrece cu cheiţele şi alte instrumente murdare acolo.

Mai există Pasiunea. Una în general, de neînţeles. Chiar şi oamenii de ştiinţă discută mult pentru a argumenta dacă există acest fenomen sau nu. Cică pasiunea este o caracteristică dominantă pentru realităţile care se petrec în viaţă de zi cu zi, şi obiectivele, în special, politica, – apar anume din pasiunile acestor persoane, şi nu doar din caracterele lor. Între timp, în realitate, există multe evenimente, care explică logic parvenirea sau crearea lor anume din pasiune… Mă credeţi, nu? Fiţi atenţi la unele persoane, urmăriţi-le pasiunile, şi dacă le cunoaşteţi firea și calităţile, veţi fi uimiţi de ceea ce veți descoperi, de fapt… Da, pasiunea este o caracteristică dominantă, o tendinţă, dorinţă interioară indestructibilă pentru realizarea unui scop, adesea iluzoriu. Poate fi conştientă, dar unele cazuri ne arată că poate fi, mai des, inconştientă. Uneori acest obiectiv a unui individ pasionat este mai important decât viaţa lui proprie, şi cu atât mai mult, decât viaţa şi fericirea celor de alături. Și apoi, te mai miri de unde apare teroarea…

Să vă spun o poveste reală despre doi fraţi. Trăiau odată Dumitru şi Miricu, unul cu un an mai mare decât altul, şi la exterior arătau practic identici. Dar iată, caracterele lor… Cel mai mare, Dumitru era calm şi grijului, iar Miricu mereu se lupta cu cineva, ba sărea la bătaie, ba era într-o organizaţie antisovietică (din subsol): părinţii l-au scos de urechi în ultima clipă. Alţii ca el nimereau care la închisoare, care la nebuni… Apoi, Miricu a decis să plece în Israel şi atâta le-a bătut capul părinţilor ca să-i dea acordul oficial, că ei erau deja bucuroşi să scape de el. În Israel Miricu a făcut armata, a absolvit universitatea şi a devenit cartograf cu diplomă. Dar de lucru şi-a găsit anume în Canada, unde s-a şi căsătorit cu o canadiană de origine chineză, între expediţii a făcut trei copii, în acelaşi timp, a cutreierat  şi a urcat aproape în toată Columbia de Nord şi prin părţile muntoase din Alberia, după ce s-a deplasat în Africa, unde a fost muscat de o insectă dăunătoare direct la ochi. Ochiul a fost tratat, şi în cele din urmă, Miricu s-a stabilit cu familia lui la Ottava, lucrând în Institutul de cercetare şi periodic se deplasa la conferinţele ştiinţifice internaţionale.

Astfel, a ajuns Miricu la Chişinău cu o călătorie pe timp de o săptămână şi, pentru prima oară de mulţi ani şi-a întâlnit fratele şi părinţii îmbătrâniţi. Dumitru, de asemenea, a devenit om de ştiinţă, doar că în istorie. Nu s-a căsătorit, locuia la fel ca înainte cu părinţii, a devenit un amărât şi pleşuv, şi alături de sprintenul Miricu, bronzat de soarele muntean de la schiatul regulat, arăta ca un bătrân, deşi era doar cu un an mai mare decât fratele lui. Chiar înainte de plecarea lui Miricu în Israel, fraţii duceau mereu dispute despre viitorul URSS. Miricu spunea:’’Nu ştiu ce va fi, dar totul este atât de spurcat, că vreau mai repede să fug de aici’’. Dumitru l-a contrazis:’’Procesele istorice sunt ciclice. Emigrând, tu te vei înfunda în glodul social. Urcarea mai sus va dura mult şi îţi va lua ani întregi din viaţă. Între timp, perioada de declin al URSS în mod obişnuit va fi înlocuită cu o creştere considerabilă. Este posibil că aici va fi mult mai bine decât în Occident, deoarece alternativa ciclurilor istorice se contrazice vădit. Astfel, eu doar stând liniştit mă voi regăsi într-o ţară puternică şi prosperă’’.

Azi. Fraţii luau masa în restaurantul ’’Pegas’’ şi discutau:

–  Vezi, la noi, traiul nu e mai prost ca la voi, – a spus Dumitru

–  De unde ştii tu, cum e la noi? – s-a uimit Miricu. – N-ai fost niciodată peste hotare.

–  Păi, există cărţi, metode academice de studii

–  Ei bine, bine… – Ochiul muscat a lui Miricu s-a îngustat şi mai mult. – Totuşi, eu îţi voi trimite invitaţie în Israel şi îţi voi achita călătoria şi drumul. Vino în vizită, că aşa şi vei muri nevăzând nimic.

  Peste jumătate de an Miricu îl sună pe Dumitru:

– Ai primit invitaţia mea?

– Demult.

– Dar paşaportul străin l-ai făcut?

– Încă nu.

– Ce aştepţi? Ai mult de lucru?

– Ba nu, catedra noastră a fost lichidată, şi bugetul institutului – cu totul emaciat

– Ei, şi ce faci atunci?

–  Stau întins pe canapea şi visez la Canada…

Iaca stau şi eu şi mă gândesc, parcă sunt ei fraţi dintr-o mamă şi tată, însă atât de diferiţi! De ce oare? Poate o fi vre-unul dintre ei mutant? Interesant, care exact?

❤ Svetlana Vizitiu Impresii

(Impresii pentru carte)

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi

Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbându-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_blog

Date importante:

#Ziua_Mondiala_a_Persoanlor_cu_dizabilitati. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

În Republica Moldova sunt circa 180 de mii de persoane cu dizabilități, inclusiv peste 11 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani.

Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,7% din numărul total al copiilor din #Republica_Moldova.

Această zi a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1992.

Iluzia vietii. Al 500 articol in blog!

Femeilor le vine mai uşor, că știu: bărbaţii vor de la ele doar sex. Iată bărbaţii îşi frământă creierii pentru a găsi răspunsul la întrebarea: Ce vor femeile de la ei?”

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, dar este – o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când este capul familiei, atunci e nevoită să ducă o responsabilitate dublă, adică să efectueze două sarcini în acelaşi timp. O femeie devine femeie doar alături de un bărbat. Şi atunci când alături de femeie nu există un bărbat adevărat, feminitatea din ea dispare. Nu poţi fi în acelaşi timp şi prinţesă şi un cal de povară. Deci, ce ne dorim unul de la altul?

Cu vârsta înţelegi mai clar la cine şi a cui părere ţii, şi a cui – nu. Despre resentimente, parcă ar trebui să ierţi, dar e atât de greu uneori să ierţi. Iar să uiţi – e imposibil. Nu am în vedere mărunţişurile obişnuite, zilnice: nici nu face să le ie-i în seamă. Peste resentimentul meu cel mai amar a fost nevoie să lucrez asiduu. Uneori crezi că a trecut, a plecat în trecut departe, şi când te trezeşti în derulare că nu mai poţi răsufla de durerea amintirii. Pentru că atunci când a fost nevoie nu am vorbit în faţă. Nu am ştiut cum să vorbesc. Sau, poate e mai bine că nu am vorbit direct? Depinde de nivelul supărării care te frământă şi – cât de aproape îţi este persoana care ţi-a pricinuit durerea… 

Cel mai eficient mod de a lupta cu durerea în suflet – să nu fugi de ea, să-i vii în întâmpinare, s-o trăieşti, s-o retrăieşti pană dispare de la sine. Fie, te mai lasă ea în pace. Cam aşa ar fi formula universală de vindecare. Retrăind prin dureri, noi, conştient sau inconştient ne călim atât psihologic, cât şi în celelalte. Unicul pericol real este cel de a te înrăuna dur. În trecut – poţi să te intorci doar pentru a scoate lecţii pentru viitor. Lecţii de stăpânire de sine. E complicat, dar e o soluţie bună. Aş dori ca şi amintirile pe lângă toate acestea să rămână plăcute, la fel ca în copilărie în aşteptarea sărbătorilor de iarnă

Fericirea – e o utopie. Dar, omul în continuare nu se lasă. El a inventat inlocuitorii fericirii. Dragostea ca fundament pentru crearea fericirii este imposibilă? Nici aici omul nu se lasă. Ca să fie cât mai apropiaţi de acest sentiment, oamenii au Internet-ul, droguri, alcool… Din nou toate acestea sunt doar iluzii… Cauţi aproape o viaţă întreagă fericirea, crescându-ţi fundul în faţa calculatorului, şi pân-la urmă realizezi că nu te-ai ales decât cu boli şi singurătate.

O familie avea 10 copii, şi doar unul a nimerit sub maşină. Şi Familia se bucura că nu va rămâne singură la bătrâneţe. Altă familie nu avea copii şi se bucura în fine că nu a născut un Hitler sau Stalin. Altă femeie avea doar un copil şi se bucura că nu va trebui să împartă dragostea cu oricine altcineva. Iar altă femeie a infiat trei copii de la orfelinat şi se bucura că ia făcut fericiţi. Altă femeie avea doar un fecior şi acel a decedat, şi ea în cele din urmă se bucura că el nu suferă în continuare şi acum ascultă cântecul îngerilor. A saşea femeie a pierdut patru dintre cinci copii la război şi se bucura că măcar unul a rămas în viaţă… A şaptea femeie toată viaţa a fost bărbat, ca apoi să adune banii pentru a-şi face operaţia transformării şi să se bucure de acest fapt…

Toate acestea cazuri nu ne aduc decât la concluzia că femeia s-a născut nu pentru a fi fericită, ci pentru a adulmeca o bucurie în viaţă… Să ne bucurăm de clipele fericite şi bucurii, oricum!

Credinţa noastră creează realitatea noastră. Primim de la viaţă ceea ce dorim şi în ce credem. Crezi că este minunată şi, ea chiar este minunată. Crezi disperat că viaţa este urâtă şi ea devine urâtă. Crezi că nu există scăpare dintr-o situaţie penibilă – şi, într-adevăr, salvarea nu vine. Atunci când aştepţi să-ţi vină o soluţie, ea apare, şi viceversa, – nu apare niciun leac ca soluţie. Aştepţi problemele, – ele vin neapărat. Te apucă frica să te îmbolnăveşti – şi boala apare imediat. Crezi în succes şi el apare atunci când îl creezi singur. Tu aştepţi fericirea şi – ea vine deja în calea ta! Tot ceea în ce crezi dezvoltă pas cu pas viaţa noastră în continuare. Cât e de bine atunci când ai voinţă de fier şi te poţi controla în orice stare de spirit, şi să-ţi impui cerinţele pe care doreşti şi să le dezvolţi cu reuşită în viaţa ta! Crede în tine, ocupă-te cu ceva util şi toate îndoielile pe parcurs vor dispărea. Chiar nu vei avea timp suficient pentru prostiile care îţi vin în minte…

Integritatea si calitățile morale nu conteaza pentru rețele sociale, din păcate. Dacă penibilul si circul politic aduc cifre, atunci ești apreciat. Deci nu te poți lăsa să fii impresionat de cifre mari de urmaritori la o postare cu o față care ulterior va fi / poate fi eliminat de pe arena politică. Viața zilnic ne demonstrează acest fapt.
Eleganța și bunul gust sunt calități pe care eu ca bloggeriță le admir și le caut. Mereu voi posta impresiile mele despre persoane pe care le urmăresc. Fie, istorii ineteresante din viața de toate zilele… Timpul meu, dar și timpul tău, este valoros, și merită să fie folosit pentru a afla și a vedea ceva frumos, inspirațional și educațional.
Așa cred, și sper să fiți de acord cu mine.

❤ (Svetlana Vizitiu Impresii blog)

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’

Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…” – scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

Născut la 9 mai 1951, în satul Semeni, comuna Zagarancea, a fost pedagog la gimnaziul din localitate, continuând activitatea în mun. Chișinău.
A scris multe poezii și povești pentru copii, editând cărți ilustrate frumos care au ajuns în majoritatea localităților din Republica Moldova.  A publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire, permanent înconjurat de dragostea copiilor. Știe sa se apropie de inimile lor cu vocea blândă și duioasă. Cărțile pe care le-a scris, ne vor demonstra și în continuare cât de frumos și darnic i-e sufletul. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

• https://www.facebook.com/alexandru.placinta.1

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

• https://www.facebook.com/photo/?fbid=2038078416288451&set=a.316153018481008

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196

        Doamne, îţi mulţumesc pentru ziua de azi, pentru cea de ieri, pentru toate care au trecut! Îţi mulţumesc pentru pâinea ce mi-o dai şi grija de mine şi de cei apropiaţi! Că mă fereşti de greutăţi, de boli, de ură şi invidie, mă aperi de gânduri rele, de oameni haini, de foc, de apă mare şi vânt distrugător. Cu puterea Ta cerească îmi purifici sufletul, ai grijă să nu se sălăşuiască în el întunericul şi duhul rău, ci lumina, dragostea şi bunătatea! Îţi mulţumesc că-mi deschizi larg ochii să văd frumosul din jur, să-mi găsesc liniştea în farmecul şi înălţimea lucrurilor simple, îmi dai cuget şi înţelepciune să-i înţeleg pe oameni, iar înţelegându-i pe ei, să mă înţeleg pe mine însumi! Amin. /Alexandru Plăcintă, 22 ianuarie 2022 ultima postare/

Tatiana Ciobanu  :„Dumnezeu să-l ierte.Uite cum e timpul acum esti, si nu mai esti. Cu cîteva zile a postat despre ultima carte.A mulțumit mesajului. A fost un scriitor care a scris pentru copii, dar apreciat și de cei maturi… Dumnezeu să-l odihnească în pace.” 29 ianuarie 2022

„Ești dorul meu…

Eu, tu, un dor sîntem,

Pe aripi de vânt plutim printre nori.

Noi, doi, în zbor dansăm,

Ne duce un vânt, cântând printre nori.

Gândul ne poartă prin amintiri,

Unde sufletul meu și inima ta s-au întâlnit

Cândva…

Alexandru Plăcintă

Ne va fi atât de dor de Dumneata, dragul nostru Poet, Scriitor, Povestitor, Om de Mare Omenie, Bunătate și Cumsecădenie…

Lumină lină printre Îngerii Domnului…” /Vlad Mircos/

https://www.youtube.com/watch?v=RKIWNR46YMU

„Un Om de o cumsecădenie rară, blând, cuminte, omenos, înțelept, modest, îngăduitor, săritor la nevoie… așa l-am cunoscut pe Domnul Alexandru. În perioada când nu mă cunoștea practic -nimeni, Dumnealui a fost unul dintre primii care m-a sfătuit, m-a susținut, m-a îndrumat și m-a încurajat, și tot domnul Alexandru a fost cel care m-a onorat și mi-a moderat prima mea lansare de carte care a avut loc la Chișinău cu 3 ani în urmă (2019)… Cu siguranță nu îl voi uita niciodată, căci oamenii buni nu mor, dar se transformă în cele mai frumoase amintiri...” /Natalia Mazilu-Miron /

„Alexandru Plăcintă nu poate fi înlocuit de nimeni, pentru că rar de tot se nasc oameni care să fie numai buni și care să aibă puterea, dorința, timpul, talentul de a-i aduna pe toți împreună…”

 „Din fericire, ne-a lăsat o operă frumoasă, amplă, mereu actuală. Am în față volumul ”Poveștile bunicului Alexandru”, pe care l-am editat la Editura Zorio. Este o carte pe care mulți scriitori și-ar dori-o și pe care nu o vor putea scrie niciodată. Alexandru a scris-o și, mai ales, a simțit-o că pleacă din sufletul lui curat. Toate cărțile lui sunt pătrunse de frumusețe și de curățenie sufletească. Dincolo de valoarea lor literară, ele sunt ca niște manuale de crescut frumos. Nici nu putea fi altfel, pentru că Alexandru a fost un om frumos, bun și înțelept cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

Iar copiii au atâta nevoie de astfel de cărți. De aceea nădăjduiesc să se bucure și pe mai departe de cărțile lui Alexandru Plăcintă. Ele trebuie citite, republicate, date din mână în mână.

Ultima postare a lui Alexandru, din 22 ianuarie, a fost o rugăciune care i-a impresionat pe mulți. Poate și pentru că, așa cum spunea în urmă cu câteva zile soția sa, Svetlana, Alexandru Plăcintă mulțumea pentru ceea ce fusese, nu pentru ceea ce avea să vină.

Cu acest text, nu cu altul, a plecat dintre noi. Să ne rugăm și noi, alături de el…”  /Petre Craciun/ 

• Zece ani mai târziu după moartea fiului său, la 29 ianuarie 2022, Alexandru Plăcintă l-a urmat în ceruri! Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Victor, fiul lui…

Text, imagini de Svetlana Vizitiu

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”

Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale – e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

”Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

’Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:”Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.”

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”

‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

”Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

”Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

”Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/

Lucia Caciuc-Rosioru la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

La Clubul ”Impresii din viata si carti” se întâmplă minuni: fiecare personalitate vine cu experienţa ei de viaţă tot mai impresionantă, şi de această dată protagonista cu nr 97 Lucia CACIUC-ROŞIORU, a fost foarte convingătoare. Şi atunci când susţine argumentul că ‘’Omul cât trăieşte învaţă”. Şi că în prezent pedagogii nu sunt tocmai în vogă și specialitatea de pedagog, este, de fapt, o vocație. Educaţia în opinia sa presupune mai multe componente în sensul deplin al cuvântului: anume în ”Educaţia de cei şapte ani de acasă” este nevoie de o reformă revoluţionară începând cu părinţii, mentalităţi şi stereotipuri. Se presupune valorile care se educă în familie, schimbările mai avansate la nivel de republică, ”care urmează să pornească de la noi”. Fiecare trebuie să conştiinţizeze că există un potenţial pe cale de a pleca din ţară, că există pericolul să rămânem fără cadre didactice… Omul şi pedagogul din Lucia Caciuc-Roşioru este frământat de riscuri şi rezolvările problemelor ivite în urma ideologiilor politice, şi totuşi este optimist şi radical pornită… să reuşeaşcă! Nu este de neglijat nici salariul cadrelor didactice, instabilitatea şi cerinţele multilaterale în domeniu care se pun în faţa lor… Agenda Luciei este foarte încărcată, dar se stăruie să depăşească chiar şi timpul pentru a contribui în toate demersurile şi proiectele profesionale. Apreciază mult tinerii care vor să înveţe, le acordă atenţie sporită şi promovează pe cei talentaţi, dar este o temă aparte…

Are o legătură strânsă cu familia ei. Cu surioara Rodica, cu părinţii, pedagogi înrădăcinaţi: Vasile Roşioru, profesor de educaţie muzicală Liceu Teoretic ”Hyperion”, Durleşti, şi regretata mama Valentina Roşioru. De fiecare dată cand Lucia priveşte filmuleţul despre părinţii ei, are emotii puternice. ”Mai apare un element nou… ce face timpul cu noi”- spune ea. Şi atunci când se întâlneşte cu prima ei dragoste (cum obisnuieşte ea să zică), cu elevii din prima promotie, astăzi oameni în toată firea, – satisfacţia ”binelui făcut” pe care o primeşte este extraordinară! Manifestă atâta dragoste pentru fiecare, şi speranţă că avem oameni cu care ne putem mândri în continuare… Este chiar foarte mândră de ei şi îşi vede o particică din muncă făcută prin realizarile lor… Şi foştii ei elevi primesc o reală plăcere să o revadă. 

Vizionaţi filmuleţul şi imaginile de la eveniment mai jos. O activitate – în cadrul sediului Bibliotecii Centrale BM B.P.Hasdeu. Cu moderatoarele de excepţie Rodica Roşioru (sora) şi Maia Bănărescu (Ombudsman, Avocatul Copilului). Cu prietenii şi colegii de respect. Imagini şi cuvinte care ajung la inimi, şi care le puteţi aşterne adânc în memorie, dar şi mai adânc în suflet. Pentru ca şi copiii şi fraţii să înţeleagă ce este de fapt, educaţia prin spirit… Cei şapte ani de acasă sunt la fel de convingători, în special de la persoane inteligente. Şi, precum a spus Rodica Caciuc-Roşioru: ”Copiii fericiţi sunt cei care au părinţi fericiţi” Eu mai adaug şi o societate fericită împreună cu ei… (Svetlana Vizitiu)

Anatol Caciuc(soţul protagonistei):”Deși pe parcursul vieții citim mai multe cărți din care am putea învăța multe lecții, în goana timpului, nu reușim să le însușim. Or, am putea învața să prețuim aproapele, omul drag, cu care ne sincronizam destinul. Uneori, împovărați de grijile cotidinianului, nu remarcăm calitățile bune ale omullui de alături. Supărați de anumite situații, uneori, nici nu ne interesăm care ii sunt preocupările, bucuriile, realizăîrile. Și iată că reuniunile Clubului ,,Impresii din viață și cărți” oferă posibilitatea de a descoperi, redecsoperi calitățile cu care a fost înzestrat omul de alăîturi. Intrăm în universul său sentimental. Astăzi, 24 mai, am împărtășit bucuria unei asemenea reunini, a cărei protagonistă a fost soția Lucia. Toți cei care au vorbit, sincer, cu dragoste, au argumentat dăruirea, pasiunea pentru tot ceea ce face pe dimensiunea profesionala. Cu dragoste de oameni. Dar, nu mai puțin important este că a reușit să mențină un echilibru în viața de familie. Și, de loc ușor acest lucru, mai ales când ,,Te încearca viața uneori, îți dă prea mult și-ți ia înapoi…„

Rodica Rosioru:”Mulțumim mult, Stimată D-na Svetlana Vizitiu Impresii pentru aceasta minunată experiență, pentru oportunitatea de a redescoperi, de a reciti file alese din viața și activitatea unui om! Vă dorim putere și inspirație în acest proiect, invitați interesanți și impresii din viață frumoase!💗

Albumul Protagonista Lucia Caciuc-Rosioru– accesaţi titlul!!!

Flimuleţul îl vizionaţi, este foarte interesant! Cu cântec şi vorbe bune, – de la oameni buni!

Expresii şi comorile de suflet de Lucia Caciuc-Rosioru::

Lucia Caciuc-Rosioru:”Păstrez bine comoara aceasta în interiorul meu – bunătatea. Cum să dai fără să eziţi, cum să pierzi fără regret, cum să câştigi fără josnicie”

• ”Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepti şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun simţ şi bunăvoinţă.”
• ”Ziua Internațională a Familiei este un prilej pentru a ne aminti de cei dragi și de a fi alături de ei, de a le dărui căldura și atenția noastră. Să prețuim fiecare moment pe care îl trăim împreună cu cei apropiați.
• ”Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni? Mulțumesc, prieteni dragi, pentru susținerea necondiționată!”
• ”Acest eveniment a trezit în noi ceea ce este mai firesc, omenesc și de dorit să se manifeste în societate – dragostea și afecțiunea față de aproapele nostru. M-au impresionat ochii mamei atunci când a primit bolul cu banii colectați prin care am vrut să transmitem mamei un licăr de speranță. Dacă am reușit să oferim mai mult decât un cuvânt de susținere, atunci e un pas înainte. Este un exemplu demn de urmat și de alte instituții de învățământ și, probabil, ar fi bine să trecem de la tonalitatea aceasta a lucrurilor mai puțin frumoase legate de sistemul educațional spre una mai afectivă, mai pozitivă. Să încercăm să schimbăm noi lucrurile spre bine”
• ”Ziua începe cu amintiri despre mămica mea, Valentina Roşioru, care ar fi împlinit 66 de ani… Cît de trist îmi este pe suflet că trebuie să spun acest condiţional ,,ar fi”… Acest arc peste timp, revenirea la cele mai frumoase clipe trăite de mămica, îmi dă puteri şi încredere, poate şi certitudinea că ceea ce fac, fac bine.”
• ”E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem linişte!… E atât de frumos ce simţim!”
• ”Alege să te bucuri de lucruri mărunte! Nu toţi oamenii au privilegiul să poată deţine imperii. Nu asta reprezintă împlinirea. Avuţiile materiale nu fac decât să te transforme în slujitorul banului.
• ”Alege să fii frumos, aşa simplu cum eşti!”
• ” Viaţa nu se explică, ci se trăieşte… Astfel de imagini arata cu prisosință cât de frumoasă este viața!”
• ”Cât suntem în viaţă, nu putem lua niciodată vacanţă de la îndatorirea de a fi oameni! Vă aștept să discutăm despre lucruri frumoase!”
• ”Nimeni dintre oameni nu îţi va putea spune de ce exişti, dar dacă tot eşti aici, străduieşte-te să dai un sens existenţei tale.. Oameni dragi care traiesc intens fiecare clipa!”
• ”Cele mai frumoase lucruri din viaţă, cele care rămân pentru totdeauna în noi, nu sunt „lucruri”… Sunt oameni, situaţii, sentimente, emoţii.”

DESPRE LUCIA CACIUC-ROSIORU câteva impresii de la prieteni si colegi:

Viorica Caciuc :”Ca la lecțiile de istorie, inspirat, convingator, intersant!!! Sanatate amândurora si succese pe segmentul fiecăreia de activitate, sunteți deosebite”

Nina Horjan ”Dna Caciuc! Dvs emanati caldura si sinceritate. Alaturi de dvs ai chef de noi realizari.Pe bune. Va multumesc.”

Dina Pavaleanu ”Om cu suflet bun si cu inima mare si plina de bunătate ,ce aduce numai caldura peste tot.Multa sanatate si mult succes Doamna Lucia Caciuc-Rosioru.”

Olguța Zaharia-Galben ”Frumosul, delicatețea, bunătatea, generozitatea Vă sunt baza personalității Dumneavoastră. Prin aceste calități sunteți deosebită…..și cu farmec aparte ce Vă aparține.”

Valentina Volontir ”Sà paşiţi ferm pe raza ce va prins calea. Urmele sunt frumoase şi par a fi rodnice. Apreciem diplomaţia, maniera şi atitudinea colegialà.”

Violeta Cerba ”Succese țn activitate dna Lucia Caciuc-Rosioru! Numai o persoană cu inimă mare ca dră poate să activeze fructuos în acest domeniu interesant , sensibil și foarte important!”

Galina Lozovan ”Să vă de-a dumnezeu sănătate și forte pentru tot ce faceți. Apreciem ceea ce faceți. Vă Mulțumim.”

Istorii Urbane: ”Nu numai trăsăturile feței și puțin din caracter se transmit genetic. Mama-natură mai știe să prețuiască cele mai omenești, valorice și frumoase calități umane. Crede că e păcat să se piardă odată cu trecerea omului în neființă și le transmite mai departe. Așa se întîmplă că dragostea purtată tuturor copiilor, dorința de a educa și transmite cunoștințe, într-un cuvând, pasiunea pentru pedagogie poate dura…generații. Acesta este cazul familiei Roșioru, o mică dinastie de profesori.”

Valeria Bejenari ”M-au cuprins niște emoții pozitive și amintiri plăcute. Lecțiile de istorie vor rămâne în suflet și în gând prin capacitatea d-nei Lucia Caciuc-Rosioru de a ne cultiva dragostea pentru neam și țară!”

Oleg Ababii ”Superbă dinastie de Dascăli! Moldova-Franta… cu stropi de viață și cu înaripare! Să ne trăiți!!!”

Elena Enachi ”O familie unde toti membrii au un suflet mare. Am simtit prin sustinerea feciorului, cand a avut de trecut prin momente crele la liceu. Sunt persoanele care oricand sunt gata să intindă o mână de ajutor. Tot respectul pentru ei.”

Date biografice:

Funcţia în prezent: Sef interimar la Directia municipala pentru protectia drepturilor copilului si consiliera pentru Probleme Sociale (Primaria Municipiului Chisinau). Născută la 5 iulie 1971 în orăşelul Durleşti. Absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, facultate de istorie şi a Academiei de Administrare Publică. Masterandă la Universitatea Pedagogică Ion Creangă. Profesoară de istorie, consilier al primarului general al municipiului Chişinău. Căsătorită, are o fiică…

Alte surse depsre protagonistă:

https://www.facebook.com/events/1983984038534718/

https://www.facebook.com/lucia.rosioru

https://www.facebook.com/637422239640759/videos/969308669785446/ – Despre Dinastia Roşioru

Album fotografii de la eveniment: https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2513202322238910

albumul Protagonista Lucia Caciuc-Rosioru

Natalia Petrea – primariţa de la Costeşti la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

   O descriere fantastică pentru un suflet fascinant! Culoarea ei este unică precum şi Personalitatea sa. Florile recunoştinţei, ale admiraţiei şi înaltei consideraţii sunt astăzi doar pentru Ea, cea care poartă povara înţelepciunii, întruchipată cu cele mai nobile valori – dăruire, adevărul, perseverenţă, curajul şi răbdarea. Veselă şi dinamică precum o cunosc oamenii… Puternică şi plină de viaţă, are o voinţă extraordinară, pe care toţi o admiră! A fost profesoară, directoare la liceu, concilier… Este prima femeie primar în unul din cele mai mari sate din Republica Moldova – Costești (Ialoveni). În continuare, prin faptele şi cuvintele sale le cultivă oamenilor dragostea faţă de plaiul natal, de valorile naţionale, şi educând copiii să fie cetăţeni adevăraţi şi… să se întoarcă Acasă oriunde n-ar pleca ei… Merită toată recunoştinţa din partea sătenilor şi a tuturor moldovenilor. Povestea Nataliei PETREA este una grozavă! E clar că n-a fost niciodată plictisitoare. A trecut prin provocări, are colegi şi prieteni minunaţi cu care se mândreşte, a pierdut unele lucruri, dar a câştigat şi mai multe, şi… nu s-a dat bătută niciodată. Este o ‘’răsfăţată’’ a destinului cu multe surprize şi noroc, da, chiar aşa este! Ascultaţi ce spune primăriţa şi cei care au venit să ne împărtăşească cu impresiile lor la Clubul ”Impresii din viata si carti” la şedinţa de astăzi despre protagonista nr.91 a Clubului ”Impresii din viata si carti”… Fiecare participant, prieten sau membru al familiei aduce contribuţia sa personală cu opiniile proprii la club, şi este clar că evenimentul de azi a avut un farmec special cu un aer relaxat şi înţelept care ne-a luminat şi făcut ziua mai frumoasă, în special, ne-a surpins grupul folcloric ”Haiducii” cu trâmbiţe şi sunete naţionale atât de dragi sufletului nostru… Se merită să-i ascultaţi povestea în filmele şi albumul cu Titlu de mai jos. Mulţumiri special şi pentru moderatoarea şedinţei – neobosită şi fermecătoare Galina Codreanu, jurnalistă (TV Moldova1)! Vedeţi albumul accesând Titlu: Natalia Petrea – primarita de la Costesti şi urmăriţi în continuare filmele de la eveniment:

Despre fiecare participant la eveniment sau despre cei apropiaţi spiritului ei primăriţa Natalia Petrea a găsit un cuvânt bun şi de laudă, ascultaţi şi voi ce spune ea despre meritele fiecărui – cu drag şi cu inimă!!

Anton Petrea soţul (‘’omul care ţine casa,cît eu ţin drumul’’) , fiul Mihai Petrea ‘’mostenitorul nostru neinsurat incă’’, fiica Rodica şi ginerele Grigore, cu nepoţica de 2 anişori (stabiliţi la Londra), mătuşa Ioana sora mamei decedate (‘’De cind mama nu mai este,o inlocuieste,unul din rarii oameni careare grija de mine intrebindu-ma simplu:cum te simti,mai ai borş acru,să-ţi mai fac niste sarmale… ‘’), nănaşii Ana şi Tudor Petrea – ‘’parintii nostri spirituali’’, finii Valentina şi Grigore Midoni – ‘’prietenii noştri’’, ‘’diriginta mea,omul care mi-a croit drumul in viaţă’’ – Parascovia Carp; Bivol Margareta, ‘’colega mea de clasa, cu care am concurat la invaţatura pina am absolvit amindoua scoala medie de cultura generala nr.2 Costesti cu medalie de aur’’; Borta Svetlana, director Liceu, ‘’scoala pe care am absolvit-o si unde am fost profesoara de română în perioada 1990-2006 şi director in 2011-2015,care duce estafeta directoriei azi’’; Miron Natalia, profesoara de română, ‘’urmaşul vocaţiei mele’’; Sîrghi-Gavriliţă Rodica,colega şi prietena mea de facultate, ‘’în cinstea ei mi-am numit fiica cu acelaşi prenume’’, Azi-profesoară de română, Călăraşi; Cotovan Maria, colega si prietena de facultate, cea ‘’cu care am imparţit toate secretele tinereţii’’, Azi-director,gimnaziul Bălăbăneşti, Criuleni, profesoara de l. română; Lidia Bivol, grefieră în primăria Costesti, ‘’cea care m-a ajutat mult in funcţia de secretar pe care am deţinut-o in 2003-2007, omul-computer al satului,stie aproape pe toţi locuitorii satului care sunt peste 11000’’; Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni în anii 2007-2011, ‘’omul care m-a numit în funcţia de vicepreşedinte al raionului Ialoveni,perioadă pe care o consider „armata vieţii mele”; Victor Pletosu,’’specialistul nostru pe tineret, Consiliul Raional Ialoveni, discipolul meu în APL,cel mai ascultător elev’’; Stelian Coreişa, şeful Secţiei Asistenţă Socială,CR Ialoveni,2007-2011,’’coleg de serviciu în aceasta perioadă,şi cu care am implementat multe reforme noi în asistenţa socială; Monica Babuc,ministrul Educaţiei şi Culturii,’’omul care m-a îndrumat şi m-a format şi ca politician în perioada 2005-2009,actuamente suntem din nou college, dar de partid’’; Ion Sulă,ministrul agriculturii n perioada 2014-2015,’’omul care m-a făcut PRIMAR’’; Mereacre Elena,consilier local, ‘’omul care m-a încurajat să devin Primar’’; Gîncota Fiodor, primar în perioada 2004-2011, ‘’am lucrat împreună în 2004-2007 atunci când eu am deţinut funcţia de secretar al satului, ‘’un om care tace si face’’; Nedelciuc Daniela, presedinte organizaţia de femei, PDM Ialoveni, ‘’un om dedicat funcţiei sale’’; Maria Bivol, specialist în relatii cu publicul, scrierea si implementarea proiectelor în primaria Costeşti, ‘’omul care a adus ‘milioane’ în satul Costesti prin proiectele scrise si fara de care nu am fi avut realizări’’; Oleg Mereacre,vicepreşedintele raionului Ialoveni, ‘’cel care ţine foarte mult la dezvoltarea satului natal’’; Nadejda Darie,consultant, ‘’doamna de fier la CALM, fost primar cu 5 mandate r.Nisporeni; Ion Scutaru, profesor de religie în LT Costeşti, diacon la biserica Sf.Nicolae din sat, ‘’un om cu o poziţie civică înaltă şi cu o moralitate sănătoasă’’; Gîncota Vera, profesoară de limba engleză în LT Costeşti, ‘’ghidul meu metodic în calea devenirii mele pedagogice cînd am pornit cariera în 1987 în gimnaziul Costeşti unde dumneaei era director adjunct’’; Moşneguţu Elena, primar al satului vecin Hansca, al treilea mandat, ‘’unica colegă doamnă primar din raion’’; Ţurcan Andrei, viceprimarul satului, ‘’mâina dreaptă a mea, în mod special, în domeniul tehnic’’; Andronic Angela, ‘’unica mea sora şi cea cui pot sa-i spun orice necaz’’!

Despre Natalia Petrea spun prietenii şi admiratorii:

”O fire activa, glumeata, sociabila, deschisa catre nou, saritoare la nevoie, mereu cu gandul la oamenii din sat, Natalia Petrea-primarul de Costesti, invita prietenii la o intalnire de suflet, cu indemnul „Sa facem din fiecare zi o Sarbatoare!” –  Galina Codreanu

”Va apreciem pentru succesele si izbinda de care dati dovada.Va urmăm.” – Zina Rosioru‎

”Pe d-na Natalia Petrea o cunosc de micuță, când am fost numită dirigintă la clasa a cincea în care învăța Dumneaei. A fost o elevă sârguinciosă. A terminat școala medie de cultură generală cu Medalie de Aur, după care și-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chișinău, pe care l-a finalizat cu Diplomă Roșie. S-a întors la lucru în școala natală, unde chiar din primii ani de lucru elevii Dumneaei au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele raionale de limba română și chear locul I la olimpiada republicană de limba și literatura română. A avut mereu o poziție activă și corectă în colectivul pedagogic și de elevi, datorită cărui fapt și-a câștigat stima șirespectul celor din jur. De asemenea a fost activă în rezolvarea problemelor satului și în viața politică din țară. Este o persoană ambițioasă, harnică, inteligentă. Dacă își pune în gând ceva, acționează în așa fel, că numaidecât îndeplinește. Numai în 2,5 ani de când a devenit primar al satului Costești, care este un sat mare și cu multe caractere destul de diverse a reușit să ducă la capăt un șir de proiecte și să înceapă altele destul de serioase. Fiind o femeie bună, inteligentăa rezolvat unele probleme ale bătrânilor, acordă mare atenție tinerilor, sportului. Datorită susțineri Dumneaei ca primar au reînceput săpăturile arheologice la situl „Orașul medieval Costești”, se pregătește reeditarea Istoriei satului Costești. A stabilit relații foarte bune cu mai multe localități din România și datorită acestei colaborări rezolvă multe probleme ale satului. Este o soție, mamă, bunicuță bună și iubită. Ca fostă dirigintă, mă mândresc că a fost eleva mea.” Parascovia Carp.

”Omul sfințește locul și nu contează genul” – Așa și-a convins electoratul să o voteze, le-a adus argumente că poate, că are capacitățile necesare, chiar dacă în societatea din care face parte încă mai persistă mentalitatea patriarhală. Susține femeile, susține implicarea lor viața publică, și este adepta echilibrului gender, menționând totodată că lucrurile frumoase se fac împreună, atât cu bărbații, cât și cu femeile. În cei doi ani de când a preluat conducerea primăriei a reușit să implementeze proiecte importante și mari, iluminare, apeduct, sistem de canalizare și drumuri construite de la zero. Prin deschiderea sa către noi provocări a reușit să câștige proiecte cu finanțare externă în beneficul cetățenilor din localitate, iar unul dintre ele ține de construcția unui Complex Turistic Sportiv de o importanță națională.O altă calitate a doamnei Petrea, pentru care merită toată aprecierea este comunicarea cu cetățenii pe toate canalele, și online, direct, adunări cu cetățenii, ședințe, etc. Întotdeauna și-a dedicat timpul și răbdarea pentru a discuta cu oamenii, chiar dacă nu întotdeauna a putut să le rezolve problemele, efortul ei a fost mereu apreciat.Personal am avut ocazia să îi fiu aproape în moment frumoase  și mai puțin frumoase, dar întotdeauna a dat dovadă de cumpătare, echilibru și credință că va fi bine, iar pentru acest lucru are toată admirația mea!” – Maria Bivol, Specialist în scrierea proiectelor, Primăria Costești

”Cu înaltă vibraţie sufletească scriu despre distinsa doamnă profesor Natalia PETREA, primar de Costeşti, personalitatea notorie care înnobilează viaţa publică a raionului Ialoveni adunînd în palmares mulţi ani de activitate, de muncă şi dăruire în administraţia publică locală, fapt pentru care se bucură de meritatele aprecieri ale cetăţenilor şi ale partenerilor pentru dezvoltare durabilă. Ne exprimăm  înalta preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea merituoasă în calitate de profesoară de limbă şi literatură română s-a remarcat prin talentul, vocaţia şi stilul original de a captiva elevii în timpul lecţiilor, cultivîndu-le cu dragoste şi omenie, simbioza armonioasă a valorilor esenţiale ale culturii naţionale. O distingem ca un manager performant şi veritabil al Liceului Teoretic Costeşti, care s-a impus prin atitudinea inexorabilă şi riguroasă faţă de procesul educaţional, prin maniera sa academică, prin puterea de pricepere şi de creaţie, prin adînca înţelepciune şi înalta frumuseţe sufletească. S-a afirmat şi ca unul din cei mai buni funcţionari publici în calitate de secretar al Consiliului Local Costeşti, prin grija, atenţia şi măiestria curajoasei doamne, pe care o manifestă în elaborarea, aprobarea şi asigurarea executării actelor administrative. Admirăm şi suntem uimiţi de efortul imens al doamnei Natalia PETREA în calitate de vicepreşedinte al raionului Ialoveni în implementarea cu succes a politicilor educaţionale, culturale, sociale, de tineret şi sport, fapt care i-a confirmat prestigiul de Om al ideii şi al faptei care sfinţeşte locul. Credinţa populară că pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte, ne sugerează valoarea multitudinii de proiecte comunitare şi complementare, implementate cu responsabilitate de doamna primar de Costeşti, înzestrată atît de generos cu inteligenţa şi eleganţa ţinutei impecabile, pe care o împărtăşeşte cu noi tinerii pentru a ne desăvărşi calităţile şi competenţele etice. Regăsim împlinirea şi rostul vieţii doamnei în familia sa consolidată şi binecuvîntată de Bunul Dumnezeu !”- Victor Pletosu, Specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni

” Natalia Petrea, Sunteți persoane cu putere de decizie. Poate schimbăm ceva in această direcție.” –Ștefan Grigorița

Galina Codreanu: ”Natalia PETREA – un suflet frumos, care radiaza lumina si o stare de spirit aparte. Hotarata, disciplinata, gata mereu sa vina in ajutor, intuitiva si exigenta cu sine si cu cei din jur…Straluceste in societate, starnind o admiratie aproape unanima prin vioiciunea spiritului sau si prin conversatia inteligenta si sclipitoare pe care o poarta…A citit la vremea ei foarte mult, este erudita, stapaneste informatia si face fata usor oricarui subiect abordat. Curiozitatea este ceea ce o impinge in permanenta catre autodidacticism. Natalia Petrea – o femeie de succes, o femeie de cariera, care investeste incontinuu in dezvoltarea personala si profesionala. Are un respect aparte fata de mentorii, care au ghidat-o in cariera si au contribuit la formarea ei ca si pedagog, ca si functionar public. Marturiseste, ca a avut noroc de parinti buni de care a ascultat neconditionat, care au pus-o la carte, au invatat-o respectul de oameni si i-au insuflat dragostea de satul natal – Costesti. Natalia Petrea – este un lider incontestabil, un bun gospodar, un deschizator de drumuri, care a reusit performanta sa faca ordine in sat si la Consiliul Local, fapt pentru care este apreciata, in mod special, de catre costestenii seniori.A adus nenumarate proiecte in sat, a schimbat aspectul satului si viseaza, ca intro zi s.Costesti din r-l Ialoveni va deveni cea mai mare destinatie turistica din tara! Sociabila si prietenoasa, cu simtul umorului la suprafata, cu replica mereu la indemana, – Natalia Petrea ramane a fi un om al cuvantului, un om de echipa. Este mandra, ca a reusit sa adune la Primăria Costești oameni dintro bucata, oameni de valoare, care tin la satul natal si vor sa-l vada infloritor. II plac provocarile si oamenii harnici, de cuvant. Adora sarmalutele si placintele coapte de catre matusa Ioana, sora mamei, iar melodiile fredonate de catre Haiducii de Costesti ii luminieaza chipul, o binedispun si o fac sa fie mandra, ca este costesteana…”

      Expresii de Natalia Petrea: ”Piatra de temelie a unei vieți frumoase este Respectul!”

”Fără educație moare orice nație! Cadrele didactice merită un salariu decent!”
”Aleg să trăiesc, nu să supraviețuiesc. Aleg să fiu un om simplu, pentru că un om simplu este o valoare. Aleg să îmi ascult inima, nu ceea ce spun oamenii. Aleg să iubesc faptele, nu cuvintele. Aleg să merg mereu înainte, pentru că înapoi am fost deja…”
”Copiii sunt educați de faptele unui adult, nu de vorbele lui”

”Indiferent cât de educat, talentat, bogat sau grozav ești, modul cum tratezi oamenii spune totul despre tine!”

Natalia Petrea primarita de la Costesti a spus: Anul care vine să ne aducă realizări frumoase în satul nostru, în fiecare casă. Este în puterea noastră de a schimba lucrurile spre bine pentru a avea un trai mai bun.

Natalia Petrea: ‘’Îmi răscoliţi dorul de voi, scumpilor…Împlinirea noastră este în realizările voastre.Multă baftă în plămădirea carierei voastre pe care o realizaţi acum.Înainte spre un viitor european!’’

Natalia Petrea ‘’…Şi nu numai ceai… Avem o vizita foarte utila organizata de NDI, pentru ce le multumim. Avem tare multe de facut la noi acasa. Englezii ne recomanda, dar de noi depinde daca vrem sa facem ca sa fim ca ei.’’

Natalia Petrea: ‘’Bravo, tinerii noştri!.Iată cine va împinge Republica Moldova înainte!’’

Natalia Petrea :’’Dl Ministru Bumacov – nu numai MINISTRU, dar şi OM cu literă mare. Omul potrivit la locul potrivit. Asa-i la noi la PLDM.E o plăcere să faci parte din aşa echipă. Mulţumim, dle Ministru pentru tot ce aţi făcut pentru Costeşti, dar şi pentru ţară.Înainte cu Doamne-ajută!’’

Natalia Petrea :’’Cu siguranţă vom solicita o informaţie despre activitatea taximetriştilor din sat la următoarea şedinţă a consiliului, dar să ştiţi că foarte greu intrăm în posesia unei informaţii transparente din activitatea primăriei…Dar în acest caz tragic care deja s-a întîmplat vreau să cred că organele de drept îşi vor face datoria…’’

”Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate. În această zi semnificativă pentru persoanele în etate, care constituie tezaurul naţiunii noastre, permiteţi-mi, scumpii noştri, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi abnegaţia, depuse  pe parcursul anilor  pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.”

”Satul nostru are nevoie de experienţa, înţelepciunea şi cumsecădenia Dvs.! Dorim din tot sufletul să ne fiţi alături, să ne îndrumaţi şi să ne oferiţi cunoştinţele şi experienţa pe care le aveţi, fără de care nu vom putea progresa, nu vom putea edifica un stat de drept, european, în care fiecare cetăţean să fie auzit şi protejat. Prin activităţile cotidiene ne convingeţi în fiece zi că jucaţi un rol extrem de important în viaţa societăţii noastre şi, prin urmare, trebuie să beneficiaţi de o mai bună calitate a vieţii. Cu plecăciune admirăm energia, luciditatea, înţelepciunea, blîndeţea, demnitatea şi rezistenţa Dumneavoastră. îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin activitatea de o viaţă, şi-au câștigat respectul și au adus o enormă contribuție în folosul întregii societăţi, celor, care s-au sacrificat pentru a ne construi prezentul de care ne bucurăm şi făcând tot posibilul ca noi să putem construi un viitor şi mai bun.”

23 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Un grup de experţi şi voluntari în prestarea serviciilor sociale copiilor şi bătrînilor din Olanda ne-au vizitat satul la 22 septembrie 2015 pentru a susţine copiii cu nevoi speciale din sat şi bătrînii neajutoraţi.’’

6 sept. 2015 Natalia Petrea: ‘’Primăria Costeşti în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă are 5 angajaţi pentru lucrările publice, care au grija curăţeniei în sat. O rugăminte pentru toţi locuitorii satului: Să menţinem curăţenia. În timpul apropiat vom instala coşuri, tomberoane, containere publice pentru gunoi.’’

Date biografice (prescurtat): Natalia Petrea s-a născut la 8 iunie 1966 în s.Costeşti,r.Ialoveni. Căsătorită, are doi copii.În 1983-absolvit şcoala medie nr.2 Costeşti; 1987- absolvit Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chişinău,facultatea Filologie, specialitatea Limba şi literatura română;Din 1987-1990 – profesoară de limba şi literature română în gimnaziul Costeşti; 1990-2003 profesoară de limba şi lit. română în Liceul Teoretic Costeşti / 2003-2007- secretar al Consiliului sătesc Costeşti / 2007-2011-vicepreşedinte al raionului Ialoveni / 2011-2015- director al Liceului Teoretic Costeşti.Din 30 iunie 2015 – primariţă Costeşti. 2010-masterat în Ştiinţe Politice,specializarea Administraţie Publică la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. 2013-masterat în Ştiinţe ale Educaţiei, specialitatea Management Educaţional. Competenţe /calificări/aptitudini:2002- Grad didactic I conferit; 2012- Grad didactic I confirmat./Competenţe de comunicare didactică şi managerială; Abilităţi organizatorice şi de lider. Coordonator al proiectului raional“Pilotarea modelului de educaţie incluzivă” – 2012-2013

Primaria Costesti a contribuit cu filmarile de la eveniment, pe care le puteti viziona mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=g0fvwow0dPQ&t=9s ;

https://www.youtube.com/watch?v=5db_bJuk1UQ ;

https://www.youtube.com/watch?v=L8ktD2QPOLs ;

https://www.youtube.com/watch?v=h_L38p44Fq8 ;

https://www.youtube.com/watch?v=tLeukiHPCok ;

Alte surse:

https://www.facebook.com/events/607649076093524/ – evenimentul Clubului IVC cu N. Petrea

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2441534319405711

❤ Svetlana Vizitiu

Galina Codreanu: Avem nevoie să fim mai buni

Galina Codreanu. Portret de Svetlana Vizitiu

”De rai. De lacomi. De invidioși. De ignoranți… De toate adjectivele acestea, cu sens negativ, care ne caracterizează și nu ne lasă să vedem pădurea din cauza copacilor… Omenirea a atins necuprinsul și noi… am devenit prea lacomi și reci. Avem nevoie de Credință. Avem nevoie de Iubire. De răbdare. De Suflet. De cei din jur. Nu avem reacție. Nu avem atitudine. Nu avem verticalitate. Indiferența noastră alimentează urâciunea și deşertăciunea acestei lumi. Avem nevoie de Credință. Avem nevoie de Iubire. De răbdare. De Suflet. De Implicare. Avem nevoie sa fim mai BUNI…” (Galina Codreanu)

    Când îi auzi numele, involuntar se ridică dispoziția. Referitor la Galina Codreanu, lucrul acesta se schimbă prin prisma poveștii sale de o viață de cinci decenii, care o metamorfozează într-o învingătoare. Divertismentul din televiziune tot în jurul ei se învârte, pentru că show-ul face rating mai bine ca orice. Pentru că personalitatea ei reprezintă începuturi fără margini, cu o doză de pozitivitate, am decis să vă surprind cu trăsăturile caracteristice cunoscute tuturor: o frumusețe desăvârșit de caldă, senină, cu un chip și un zâmbet ștrengăresc, de copilă aflată în primii zori ai întrebărilor și frământărilor adolescentine, cu ochi albastri-cenușii vioi… Galina Codreanu cea din Drochia ne salută întotdeauna cu zâmbetul ei și bucuria întâlnirilor impresionante, ne surprinde cu inteligență reală și frapează cu farmecul său hipnotizant. O persoană deschisă, jovială, veselă, talentată și, mai mult de atât, o luptătoare pentru drepturile omului și unirea popoarelor. Copiii ei, cât și nepoțelul recent născut, sunt cea mai mare realizare, îi adoră și se simte mamă fericită. Este omul de echipă! Foarte energică în scopurile sale. Contează mult și cum îți manageriezi energia, cum te antrenezi, anturajul pe care ți-l faci, echipa, toate detaliile astea contează și ea le cunoaște bine. Se încadrează în tot felul de întruniri mondene atunci când dispune de timp. N-a avut niciodată o problemă în a zice “nu” stării sale de spirit, care uneori obosește. Cele mai bune rezultate, indiferent de domeniu, vin atunci când reușești să fii împăcat cu tine, să înțelegi ce și de ce se întâmplă, și cum ai putea să faci totul mai bine, ca să ajungi la acea stare de gen pe care mulți o caută și tot mai mulţi negăsind-o, dar Galina, fire puternică, le suportă și le duce pe toate ușor datorită caracterului ei rezistent la ploi torențiale. Și, cel mai important, să iubești ceea ce faci și să-ți păstrezi zâmbetul pe buze. Nu, Galina nu-ți va spune nimic cu reproșuri atunci când nu vorbești la subiect sau involuntar ai scăpat vreo prostie în discuție, ea știe că sănătatea șubredă și presiunea psihologică poate ruina cariere, poate distruge plăcerea pentru a te distra sau realiza proiecte importante, valabil pentru cei mai buni dintre noi. Ea apreciază mai mult șansa de a fi pe teren la nivel înalt cu oamenii, așa cum sunt ei, și care depind mult de starea financiară în săraca-săraca Moldovă. Este uimitor faptul că se poate bucura de viață oricând, iar nevoile doar o călesc. Se simte confortabil în rolul de lider, ea este un Lider, dar nu se pune în evidență și – păcat. Astfel de femei ca Galina ar ridica țara din ruine…Privim cu plăcere emisiunea realizată de Galina Codreanu ”LA MULTI ANI cu Sanatate!” la TV Moldova1.  Precum spune chiar realizatoarea:”O emisiune de AN Nou, cu oameni frumosi, oameni de succes, personalități notorii ale medicinii naționale și din varia domenii, care la cumpăna dintre ani, la un colind și un strop de vin spumant, pun in palma realizarile de peste an, se bucură și aplaudă pentru cei, care s-au invrednicit de titlul onorific de OMUL Anului din RMoldova…”

Astăzi este ziua ei, o aniversare remarcabilă, și vreau să vorbim numai de bine, să descoperim plăcerea de a fi alături de astfel de persoane ca Galina Codreanu. Multă sănătate și fericire îi doresc, alături de cei dragi! Dumnezeu să o binecuvânteze în toate realizările dorite. Doamne ajută și La multi Ani și Bani!

Unele expresii memorabile de Galina Codreanu:

„Traiasca Copilul din noi!!! Aiba chef de shotii, de nazbitii, de neastampar …!~”

”Cine nu-si cunoaste istoria- riscă să o repete…”

 ”Cu adevarat, contează pasiunea cu care pasești în viață…” 🙂

”Cine ar îndrăzni să ne arăte până unde scrie Eminescu ”moldoveneste” și de unde scrie romanește? Sau, până unde pot fi acceptați ca „buni și pentru moldoveni” Nicolae Iorga, Constantin Brancusi, George Enescu, Marie Tanase, Constantin Noica, Nichita Stanescu ș.a. și cum pot fi ei ca români, respinsi, deoarece ar fi „străini bastinașilor” din R. Moldova?

Ecaterina Caldare:”Da eu te admiram ca o perfectiune. Da tu, Galina, atatea „nevoi” ai… (glumesc). Atât poezia, cât și proza, te fac să te privești atent în oglinda sufletului și a minții. Apoi să încerci să ștergi praful… Să rămână esență, ca să vezi ce ai de corectat.”

Date biografice: Galina Codreanu, redactor-coordonator Business Review, Departamentul Publicitate Marketingla Compania Teleradio Moldova

• Vicepreședinte la Academia Europeană a Societăţii Civile
• Secretar General (Federatia din Moldova a Centrelor si Cluburilor UNESCO) la FMACCU
• A studiat Jurnalism la Universitatea de Stat Chisinau
• Trăieşte în Chișinău

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/10/28/galina-codreanu-la-clubul-de-elita-impresii-din-viata-si-carti/

❤ Svetlana Vizitiu

Silvia Saca, protagonista la Clubul Impresii din viata si carti

Am aşteptat demult întânirea cu această respectabilă Doamnă. Pentru că este foarte interesantă nu doar ca personalitate în sine, este şi o persoană de suflet, sinceră şi expresivă în opinii personale cu multă înţelepciune şi adevăr, dar şi prietenă pentru toată lumea, deschisă şi luminoasă, sociabilă în special pe reţele de socializare, unde este asaltată de cei curioşi, dornici să se molipsească de spirit vesel, inteligenţă şi, pur şi simplu, să afle mai multe la subiectul Familia, Dragostea de oameni, flori, pisici, câineluţi etc. Vorbind despre personalităţi precum Silvia Saca, totul ţine de inspiraţie şi starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbeşti, că trebuie să ai răbdare, este în stilul ei, te lasă să fii aşa cum eşti, nervos sau grăbit, ca apoi să te surprindă tolerant cu vocea ei calmă şi caldă… Trecută prin cumpene şi dureri, este plină de optimism, inspiră credibilitate în realizarea speranţelor. Întră în discuţie, întreabă şi răspunde, vine cu sfaturi şi ajutor la nevoie, – trăeşte orice moment bucurându-se de comunicare cu oamenii, care la fel răspund cu reciprocitate… 
Doamna Silvia Saca, a 85a protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”  eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, – astăzi a venit cu o experienţă inedită de viaţă, a fost o poveste la prezent prin sentimente verbalizate la trecut, impresii despre – familie, părinţii, străbuni, studii, educaţie, cultură, cariera şi toată experienţa de viaţă: simţita-i clipa spirituală prin modul de convingere a cuvântului exprimat atât de sincer şi frumos. Sala a fost plină de public, au venit mulţi tineri studenţi, au venit persoane care ţin la ea şi o respectă. Şi soţul Victor Saca, savantul şi pedagog de excepţie, a fost de la bun început alături de soţie. Deputata Valentina Stratan, omudsmanul, avocatul copilului Maia Bănărescu, Nighina Azizov, Tatiana Isacova şi mulţi alţii au susţinut-o prin cuvinte prietenoase. Dar vă recomand să vizionaţi filmele şi imaginile postate mai jos ca să înţelegeţi istoria ei, – o poveste de viaţă, care pur şi simplu te motivează, te împinge să mergi mai departe, oricât de dificilă ar fi viaţa…

Deschideţi albumul Silvia Saca la Clubul Impresii din viata si carti

Tatiana Isacova:”Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o întîlnire excelentă cu distinsa Doamnă Silvia Saca, care este o personalitate erudită, inteligentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă.
La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale Doamnei Silvia Saca, care i-au marcat etapele activităţii profesionale.
Foarte mult o apreciez pe Doamna Silvia Saca pentru bunătatea sufletească, noblețea, onestitatea, curajul civic.
O adevărată atmosferă benefică domnește în familia prietenoasă a Doamnei Silvia şi Domnului Victor Saca, o familie unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Sunt cei mai dulci bunici din lume, care-l adoră pe nepoţelul Lucian, care este departe în Statele Unite ale Americii şi este cea mai scumpă comoară a bunicilor.
Le doresc Doamnei Silvia şi Domnului Victor multă sănătate, multe bucurii de la nepoţelul drag, fericire, prosperare în continuare.”

Nadejda Miron:”A fost o prezentare superba! Tineretul are nevoie de asa festivități! Va mulțumesc d. Silvia Saca! Pentru mai multi a fost o schimbare si nou început in viața lui!”

Oleg Solomon:”Felicitari Dna Silvia, sunt mindru ca va cunosc”.

Detalii despre protagonista scrise recent: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

Nighina Azizov, inițiatoarea Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” Vorbiți cu Noi!:”Evenimentul de astăzi a fost un prilej unic pentru mine. Am redescoperit familia Saca dar și pe doamna Saca, femeia soare și persoana dedicată egalității de gen. Este prețios sa Asculți experiența unei doamne care a stat la temelia creării conștiinței de gen in Republica Moldova și a contribuit la dezvoltarea tinerelor generații in spiritul echitații și a egalității!”

Maia Banarescu:”Doamna Silvia Saca o doamna deosebita care a pus umarul fraged la instaurarea democratiei, egalitatii de gen, promovarea femeii in politica moldoveneasca. Si dupa cum v-am spus ieri: Sunteti parte a istoriei Moldovei, deoarece istoria se face de oameni prin faptele lor. Sanatate și doar evenimente frumoase!”

Tamara Caireac:”O lectie de viata pentru toti tinerii din sala……si amintiri ,amintiri pentru ceilalati prezenti care au trait povestea vietii d-nei Saca si au retrait-o pe a lor in paralel. Va multumim pentru povestea cu oameni in viata.Un monolog al sec XX transmis autentic in sec XXI. Sa ne traiti caci creativitatea nu moare.”

Zoia Jalba:”Felicitari, Silvia! S-o tii tot asa! Bravo organizatorilor.”

Sofia Stolearov:”Familia Saca sunteti excelenti”

Ester Tessler:”Ma bucur, felicitari doamna Silvia Saca!”

Vedeţi scurte secvențe din filmul integral mai jos:

Surse despre protagonista Silvia Saca:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

https://www.facebook.com/events/315986785488298/ evenimentul promo  Clubul ”Impresii din viata si carti”  creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu

https://www.facebook.com/SiliviaSaca?fref=ufi

Silvia Saca Dragă Doamnă Svetlana Vizitiu, sincere mulțumiri pentru munca imensă care o faceți pentru dăruirea, și bunăvoință dvs. Și pentru că M-ati convins să împărtășesc experiență de viață toată lumea bună care a venit. Dna Svetlana Respect.

❤ Svetlana Vizitiu