‘’O nouă zi. Începem în fiecare zi o nouă viață.’’ Elena Taragan
Veselă și romantică cu prietenii. Este citită și cu punctul său de vedere asupra meditațiilor. Motivată, creativă și cu imaginație bogată. Muncitoare, responsabilă și cu atitudine. Citatul ei preferat dintre sute ar fi acesta: „Munca scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia”. Face parte dintre „ultimii romantici care încă mai cred în onoare și respect”. Artele ei preferate sunt teatrul si literatura. Este genul de fată (opinia mea) care și-ar fi dorit să se nască în perioada scriitorilor clasici: un pic de la Bronte, o bucată de la Dumas, și mai mult de la Austen… Și totuși, preferă și promoveaza mai mult literatura română basarabeană… Evident, este și șefa-sector Studii și Cercetări, bibliotecara de la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu. Are sute de recenzii literare despre cărțile citite și, cu certitudine, întotdeauna vine cu observațiile sale, fără să cedeze oportunităților contrare… O fire artistică, melancolică, puțin rezervată, foarte serioasă (la serviciu, mai ales) și zâmbește rar, dar deține un simț acut al umorului, pe care-l expune mai des în comentarii pe rețele sociale, cam așa: „Am crezut ca voi muri de sete… in cautarea sufletului pereche!” sau „cred ca acum ti-am detectat acel simt al (auto)ridicolului si al (auto)ironiei de care vorbeai)”.
La Clubul Impresii din viață și cărți, Elena Taragan a venit cu un Top Cărți destinate să fie neapărat citite ca urmare după recomandările și recenziile ei cuceritoare din prima, ascultați în filmele postate mai jos. Pe timp de carantină (Covid19), participanții au fost doar în virtual, și discuția a fost redată în direct pe Youtube.
A vorbit despre sine, despre Topul cu preferințe și recomandări de cărți: „Comedia umană” de Onore de Balzac; „Obeliscul negru” de Erik Maria Remarque; „Te blestem să fii îndrăgostit de mine” și „Prima dragoste întotdeauna e ultima” de Nicolae Dabija; „Groapa din tavan” și „Omul cu o singură aripă” de Matei Visniec; alte fragmente din carti și chiar din poeziile sale… Recenzii de cel mai înalt nivel care pot întrece orice academician în domeniu!
În ultimul filmuleț, talentata Elena recită un fragment din carte și versurile ei proprii, care trezesc emoții sincere prin ceea ce exprimă și oferă utilizatorilor… ca hrană de suflet:
Foarte îngenioasă în tot ce face, creează și scrie, în studii literare, are și poezii proprii, și, ca exemplu, vă propun un început de nuvelă surprinzătoare prin expresiile și emoțiile redate despre meseria de bibliotecar:
„Nuvela bibliotecarului” de Elena Taragan: (gând nocturn în calde seri de vară)
Nu sunt genul de om autoritar. Nicidecum. Nici ca profesionist, nici ca prieten. Iar slujba pe care o am îmi impune un comportament civilizat, eu înţelegând prin „civilizaţie” lipsa violenţei, atât a celei fizice, cât şi a celei verbale sau morale… Poate nu aţi sesizat, dar există un fel de atitudine care seamăna a violenţă, numai că nu se manifestă prin palme, pumni, bâte şi ciocane, ci mult mai subtil, mai finuţ, mai psihologic.
Nu poţi… adică poţi, căci „poţi” face aproape tot ce „îţi stă în puteri” să faci, mai corect ar fi să zic „nu se cade”… ca în slujba de bibliotecar să faci pe dictatorul, să atentezi la libertatea omului, care, conform constituţiilor, e sacră. Aşadar, dacă un copil de doişpe ani preferă să stea în biblioteca mea… adică a statului, sau a poporului (în măsura în care are legătură una cu cealaltă), unde îmi duc eu veacul de salahor- motiv pentru care îm permit să folosesc acest adjectiv posesiv, aşadar, dacă copilul preferă să stea… pe tabletă, în locul statului cu cartea în mână (deşi „statul” nostru stă probabil mai mult fără), nu îl voi alunga din „templul cărţii”, îl voi lăsa să… se auto-distrugă, oricât de egoist, agresiv şi exagerat sună.
Aceasta am învăţat încă de pe băncile şcolii: că legea e atotputernică, supremă, imuabilă! E mai eternă decât eternitatea. Legea ocroteşte pe om de intervenţiile celorlalţi în afacerile lui, astfel încât acesta să fie sigur că el este singurul responsabil de toate păcatele sale, lucru care nu întotdeauna convine. Pentru faptele lăudabile suntem responsabili noi şi inteligenţa noastră exemplară, iar pentru cele reprobabile… ei bine, vecinul, medicul, croitoreasa, popa care nu ţine bine slujba.
Aşadar, în „templul” în care slujesc… las să se manifeste liberul arbitru de la vârsta cea mai fragedă. Dacă un copil de zece ani vrea să citească 1984, iar un bătrân de 84 de ani Punguţa cu doi bani, nu am să intervin în alegerile destinului. Poate, cineva acolo sus, a observat că copilul de doișpe ani e un dictator în formare, şi „i-a aruncat” în faţa ochilor, aparent spontan, romanul lui Orwell, pentru ca, cine ştie, umorul acestuia și modul în care acesta prezintă caraghiosul situației să îl facă pe copil să se privească cu puţină ironie și să devină mai simțitor, salvând astfel lumea de la un potențial mare dezatru, politic, social, uman (pe care acesta l-ar fi putut provoca sau al cărui protagonist ar fi putut fi). Iar „cocoşul” din povestea lui Creangă îi poate reda oricărui bătrân speranța… oricând se poate întoarce roata și poţi deveni avut şi atunci, să vezi, nene, cum se schimbă toate. Şi şeful va renunţa la persiflări, şi proprietăreasă o să te privească niţel alfel, şi vecinii vor deveni mai binevoitori, şi vânzătoarea de lalele o să-şi facă acum timp să mai schimbe o vorbă cu tine, și vânzătorul de ziare te va trata cu mult mai multă solicitudine…Ce fain ar fi să-ți închei ultimul deceniu de viață într-o eternă beție…
Ei bine, nu. Sunt, dacă vreți, un dictator al negării, dacă unul al afirmării nu pot fi. În cele din urmă, negatori au fost toți cei care au spânzurat, au tras în țepe sau au aruncat muritori în arena leilor. Toți cei care s-au zbătut pentru o pagină, sau mai multe, în manualele de istorie, au fost distrugători… De acolo pornește probabil istoria, de la incediul provocat de Herostratus, de atunci oamenii îşi câştigă slava precum a făcut-o acest „erou” al lumii antice… (Continuare aici, deschideți sursa imaginii):
Expresii și versuri de memorat de la Elena Taragan:
„ Mărturisesc că m-am simțit într-adevăr special, stelele probabil s-au aliniat cum trebuie și m-au făcut să-mi dau seama că în jurul meu roiesc oameni cu inima și cugetul curate, de o inteligență astrală, de un farmec divin și o sinceritate superbă. Oameni de la care ai ce învăța ca din manuale. Pentru acești oameni ridic cupa mea de șampanie, iar mulți dintre ei mi-au devenit amici în ultimul an- ceea ce pentru mine este o performanță! Vă muțumesc,.. am simțit personalitatea și originalitatea fiecăruia în fiecare urare. Să fiți fericiți”
„Încă n-am renunţat la ochelarii roz. poate mă ţin o viaţă”
„Așa după cum am anunțat, bizarul Cocoșat a fost de-clasat în clasamentul preferințelor noastre. Noi nu suntem mari amatoare de romane polițiste, sf-uri, vampirologice și alte lucruri sau lucrări bizare. Deși sf-ul îl vom degusta la recomandarea prietenului nostru drag Dan (căpitan de plai). Ne întoarcem, revenim pe bătătoritele noastre cărăie, adică, in other ords or ods, la classikă. Recomandăm tuturor, cu căldură, să facă din când în când acest popas, sau numai câteodată. În cu tootul alte cuvinte, ca să nu pierdem șiru, care e deja pierdut, am risipit iluzii. Iluzii pierdute. Balzac. Cine a auzit de el?!(de roman). Mâna sus!”
„Basme românești. În perioada iulie-august-septembrie voi fi unul dintre mentorii din cadrul acestui proiect. Mi-am propus idealuri măreţe spre a fi împlinite împreună cu voci (foarte) tinere şi cutezătoare! Să ne dea Domnul inspiraţie astfel încât să făurim basme care să fie izvor de plăcere intelectuală pentru micii sau mai marii cititoriTop of Form”
Bottom of Form„misterul nopții… Serios, parcă-i un fragment din Dumas sau Notre-Dame, Hugo..” (Despre un tablou în noapte)
„Esența articolului: Se pare că „agresivitatea în școli” este un fenomen „urban”, modernizarea și democratizarea societății generând noi forme de agresiune. Agresiunea (în varii arii, instituții) nu este un fenomen atât de nou. Am putea include aici și „exploatarea copiilor” în fabrici cum este descris acest fenomen în romanele lui Dickens. În ceea ce privește genul biologic, majoritatea studiilor (Finkelstein et al., 1994; Pahlavan, 2002; Stăniloiu și Markowitsch, 2012; Ticușan, 2014) arată că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile, distincţie argumentată atât din punct de vedere psihologic, al activităţii hormonale, cât şi în termenii practicii de socializare. În literatura de specialitate, agresivitatea este considerată atât „însușire”; cât și „intenție” sau „reacție”. Agresivitatea în școală poate lua mai multe forme: fizică, emoțională sau sexuală. Așa cum bine subliniază autoarea studiului: „Comportamentele agresive manifestate în mediul şcolar sunt deviante deoarece încalcă normele şcolii, sunt neconforme şi stârnesc sancţiuni și dezaprobare”.” Elena Taragan, (fragment din studii psihologice (analiza articol Revista de psihologie a Academiei Române)
„Prin lectură încercăm să soluționăm inclusiv problema tratată în acest studiu, iar acest demers este pentru mine nu doar unul pe plan profesional, ci și pe plan personal, profund uman.
Închei expunerea cu cuvintele autoarei: În mod curent, copiii învaţă, chiar şi în unele familii, cercuri de prieteni sau din massmedia, că violenţa înseamnă putere şi este un mod acceptabil de rezolvare a problemelor. Dacă elevii sunt ignoraţi, slab educaţi şi neprotejaţi în legătură cu violenţa, atunci când vor deveni adulţi vor forma o societate violentă, noncreativă şi reactivă.”
„se întâmplă atunci când citești, să ai momente ușor frustrante când un cuvânt sau o expresie apar pregnant în text, iar tu nu le știi semnificația. Spre exemplu, în ultimii ani, citind autori diverși, îmi apărea în fața ochilor destul de des următoarea expresie: a sta pe vine. Nu știu de ce nu am căutat pe net, dar, din context, într-un final m-am prins că se referă la poziția aceea căreia noiîi zicem „în chirostrii” (sau, și mai corect, în pirostrii). Expresia chiar are mai multe variante, la olteni, spre exemplu, spunându-se „a sta pe ciuci”. Un moment similar țin minte că am avut printr-a cincea, când citeam „Contele de Monte Cristo” și îmi apărea des expresia „a păli”. Tot așa, din context, dedusem că e vorba de a se „face palid la față”, nu avea sens de „a se lovi”. Modul acesta de învățare prin lectură mie mi se pare foarte agreabil… Îmi amintesc, tot printr-a cincea, când citeam Hugo, învățasem cuvintele „argou” sau „eșafod”, sau poate chiar „călău”… Nu știu, o formă de învățare extrem de plăcută, consider eu”
„Primit-am ordin să ilustrez altarul. Taman în clipa-n care eu îmi pierdusem harul. Mi-am făcut în palmă o tăietură cu cuţitul, şi-au încăput în pumn născutul şi muritul. / Aveam origine barbară, dar nu era nici Roma mult prea protocolară. / A ars oraşul pentru a doua oară. / Am ars şi eu înfăşurat în sfoară. / Şi n-ai fi zis că aş fi fost eretic / Un sul de pânză sau un colţ de petec. / Am dăruit şiraguri de mărgele / Să porţi la gât, să te-nveleşti cu ele / Oraşul n-auzise profeţia / Un rege beat a interzis hoţia.”
„Credeam, c-acum, pe malul mării, aici, ajung la bătrâneţe. Că viitorul meu, iubirea mea se ţese. Eram deplin familiarizat cu mersul lumii. Doi preşedinţi discută, făcând un şir de glume. Eu nu credeam în glume, eram încrezător în dune, în valuri mari ce mâine sparge-se-vor în spume. Furtună peste mări şi Dumnezeu e mare, îngroapă, se răzbună, cu forţe colosale. Un uragan… atât. Un iz de nemurire. Doar un cutremur slut… Vai, câtă fantezie! / Nu am ştiut nicicând să-ţi fiu la mâna ta brăţară. Nichita te-ar fi purtat, o salcie arţară… Neliniştită azi, neliniştită mâine, dar noi aici muncim pentr-un stengher de pâine. Şi-mi vine să omor! Cât eşti de-alambicată! Taci mult prea mult şi-eşti prea înspăimântată. Dar lasă că se trece, nici timpul nu-i fără măsură, vreau să te stăpânesc, pe nări, pe gât, pe gură! / Am fost şi eu poet, nu vei şti niciodată. Iubeam o cătălina, sau mă iubea… ofată” (din „Marea Neagră” de Elena Taragan)
P.S. Clubul Impresii din viata si carti prin noul sau proiect ”Top 5 Carti” strânge rândurile cititorilor de toate vârstele în jurul cărților! Cu o cărticică preferată sau cu acea carte pe care acum o cititi, vă așteptăm cu activități pe măsura poftei de citit și mici surprize. Prin aceste evenimente Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național #AnulLecturii – 2020, care are drept scop #promovarea lecturii ca bază pentru #cultură, cunoaștere și #dezvoltare personală. Unul din #obiectivele principale ale activităților Clubului Impresii din viață și cărți constă în educarea culturii lecturii în #societatea moldovenească, promovând şi încurajând #lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă – orientând #cititorul spre #valorile literare şi artistice autohtone.
Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!
Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂
„Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016
O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.
„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă”)
„Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)
„Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018
„Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)
Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…
„Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)
„Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)
„Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017
„De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)
Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…
„O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)
„Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000
„Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)
„Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)
Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă…
„Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)
„Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016
„Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)
„Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)
Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”… Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…
„Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020
„Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea…
„Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)
„Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)
Recenzii literare de Svetlana Vizitiu ❤
Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:
În 1970, Elveția îl înmormânta pe marele Erich Maria Remarque – scriitorul și autorul cărților: „Arcul de Triumf”, „Trei tovarăși” și ”Viață împrumutată”. Văduva, o femeie frumoasă în etate, își ascundea fața plină cu lacrimi sub un văl gros. Liniștea era ruptă de rarele izbucniri în plans. De odată, ca prin vis, pe aleea cimitirului a apărut încet un automobil negru din care a ieșit un curier și i-a înmânat văduvei un imens buchet de trandafiri și o carte de vizită. Doamna a citit cartela și a aruncat-o nervos împreună cu buchetul în tufișuri. Un reporter a ridicat cartela și citi cu voce: „Adio, iubitule. Marlene Dietrich”
Cum s-au cunoscut. Marlene și fostul ei iubit Joseph Sternberg luau cina într-un restaurant la un hotel din Veneția. Era anul 1938. La masa lor s-a apropiat un străin, frumos, îmbrăcat cu stil, și s-a prezentat: Erich Maria Remarque. Marlene i-a spus că a avut impresia că un clasic viu ar trebui să fie mai în vârstă. Îi lăudase romanul scris recent ”Pe Frontul de Vest nimic nou”, după ce Remarque a spus că romanul merită să fie scris doar de dragul acestui compliment. Marlene scoase o țigară. Remarque o aprinse cu o brichetă de aur. Curând, ei deja dansau, iar Sternberg a plecat. Remarque și Marlene Dietrich au discutat până dimineața, după ce scriitorul simți că e îndrăgostit la nebunie… Marlene, desigur era mulțumită, ea demult visa să fie inspirația cuiva. Și iată-o, acum e Muza clasicului Remarque! Ei s-au întâlnit într-un timp dificil, groaznic, atât de învrăjbit pentru amândoi. În aer plutea o ceață de plumb cu o premoniție sfidătoare a războiului, și ei atâți de frumoși și liberi, el – un burghez accentuat care colecționează tablouri și antichități, și în general, care nu trăia ca un refugiat ale cărui cărți erau arse de sistem în patria lui natală. Ambii la fel urau umbra neagră ce se apropia de patria lor, și cu groază priveau cum se schimbă oamenii în țara lor. Emigranții, boschetarii, oamenii care și-au pierdut casele. Dragostea lor era ca o disperare. Dar, ambii au fost cea mai proastă alegere unul pentru celălalt… Remarque considera succesul său scriitoricesc și onorariile uriașe o coincidență. El se credea un scriitor mediocru, și ca om – foarte departe de imaginea pe care și-o crea în sinea lui: un supermen tăcut, niciodată beat de la alcool, un războinic care mereu este de partea bunătății. Doar că Marlene îl considera o jucărie în mâinile sale, una – preferată: ea adora să tot repete abracadabrele lui politice ascuțite, îi plăcea cum arată alături de el în imaginile din ziare, în general, el era diamantul principal din suita ei hollywoodiană! Atunci când într-o zi s-au certat, Remarque scria „Mătușii Lena” din numele unui băiețel care o implora să se întoarcă la el. Un timp îndelungat ei locuiau aparte, în țări diferite: ea – în America, el – în Franța. Dar, tocmai s-a început al Doilea Război Mondial, și Europa devenise periculoasă pentru toată lumea. Atunci Marlene l-a chemat pe scriitor la ea. Remarque s-a instalat într-o casă din vecinătate, și – închidea ochii la nenumăratele trădări ale actriței, cu toate că gelozia îl împiedica să lucreze, și el insistent îi cerea mâina. Marlene însă râdea și-l refuza tot timpul. El continua să-i scrie scrisori, și ele au devenit culminante în măiestria sa scriitoricească. În aceste scrisori apărea o nouă Marlene, deloc așa cum o cunoșteau oamenii. Nu o suzetă socială rece înconjurată de-un cerc interminabil cu fani, ci ca ceva incredibil, o creatură deznădăjduită perfectă. „Aurașul meu, cu ochișorii bleumarin”. „Micuța de la patinaj! Făcătoare de bani! Te îmbraci călduros atunci când pleci de acasă? Te ocrotește cineva, îi pasă cuiva de tine? Nu-ți scoate niciodată mâinușile calde, altfel vor îngheța degetele! Suflă uneori mânușile cu căldura ta! Încă vom mai merge la cea mai mare cofetărie, și eu îți voi comanda kakao cu frișcă bătută și o tavă mare cu prăjitură de mere”.
O poveste de dragoste profund emoționantă… Au avut multe în comun, dar dragostea nefericită l-a chinuit pe Remarque până la sfârșitul vieții. Modul în care scriitorul alerga după actrița de la Hollywood, i-a rănit adânc reputația – cercul emigranților anti-fasciști, ar fi preferat să-l vadă preocupat de lucruri mai serioase și mai importante decât de „ochișorii verzi de mare”. Doar că Marlene era unicul sens al vieții lui. În 1953, Remarque a adunat tot respectul de sine într-un pumn, rămășițele care au mai rămas și s-a decis la un ultimatum: fie Marlene se mărită cu el, fie el se căsătorește cu actrița Paulette Goddard (1958), fosta soție a lui Charlie Chaplin. Dietrich din nou a râs și l-a refuzat. Viața lui în familie cu Paulette a fost tristă. Și ea se filma mult timp, și mereu pleca undeva, iar el încerca să scrie golind paharul după pahar… Odată, el a recunoscut unui prieten apropiat că nu se suportă singur pe sine atunci când este treaz, și cu atât mai mult, nu este pregătit să supună pe cineva la această tortură. Scriitorul în tot acest timp se întreba, cum de s-a întâmplat că el a întâlnit o femeie perfectă, dar a ei „dragoste murdară” i-a distrus viața. Femeile din viața lui toate erau materialiste! Remarque căsătorit cu alta, continua să-i scrie lui Marlene scrisori de dragoste! „Eu vreau să fiu alături de tine, și mai mult nu-mi trebuie nimic. Tu trebuie să știi, că eu exist. Șă nu ai frică de nimic! Trebuie să simți mereu că sunt alături de tine!” Nu se știe ce anume răspundea Marlene la scrisorile lui: nu s-au păstrat. Se spune că le-a distrus soția scriitorului. Dar fiica actriței Marlene Dietrich spunea că scrisorile lui Remarque erau udate de lacrimile ei… Mândra și frumoasa madam, pe care toți o considerau fără de suflet, plângea amarnic atunci când citea scrisorile lui…
Svetlana Vizitiu scrie o poezie de notație, cu intenții moralizatoare, adesea descriptivă, lipsită de podoabe metaforice, crudă, nudă, directă, având tăietură de aforism. E sentimentală în versurile având ca temă dragostea: Pune capul pe umărul meu atunci când mă culc,/Cuprinde-mă cu brațele tale imense, /Fii alături, rămâi cu mine,Fii alături
Sau: Eşti şi azi speranţa mea de a trăi,/Ca o rugă spre destin…//E istoria iubirii /Din adâncuri asfinţită,/Fără seamăn fericită./Înveşnicită prin sărut… Istoria iubirii
Dragostea înseamnă și rememorare: Mai ții minte prima noastră cină? /Tu-atât de gingaș, eu – la fel de blândă./ Lumânările nu s-au aprins în acea seară,/Erau de-ajuns luminile din ochii noștri. Notă de tristețe
Ea repetă un ritual arhicunoscut: Nu-ți face griji, o noapte mai avem, /Îți voi șopti că ești al meu, /Te voi privi a câta oară /Ca pentru prima dată. Ultima dragoste
Dar poate veni și cu sugestii inedite, surprinzătoare, cu interogații retorice sugestive:
Te-ai înecat vreodată-n om? /Nu pentru o oră sau moment – /Pleoapele închizând, /Să pierzi a timpului noțiune.//Să mori de dragoste în tihnă, /Ca-n focul înghețat când te atinge, /Strigând surprinzător, de fericire, /Și brusc să simți ce dur te frige/Din interior – un strigăt pierdut.Te-ai înecat vreodată-n om?
Precipitarea, finalul poveștii de dragoste scurtează discursul liric, fragmentându-l:
Ades cuvântul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea./Sentimente sfinte distruse. Atât de simplă e ruptura./Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână…/Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână…Pleca Dragostea
Detașarea, starea de beatititudine duce la formula aforistică:
Formula fericirii e una foarte simplă:/Dăruiește-te în fiecare clipă/Celui care atât de mult/Are nevoie de tine.O simplă formulă
Simțindu-se iubită, poeta se autodefinește cu grație, cu maliție, cu o ironie care atrage, nu respinge:
Sunt demodată, îmi plac rochii de seară, şi tocuri,/Modestie și onoare, medicină fără mită, pe-alocuri, /Să fac daruri, să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, desigur, sentimente – pe veci.//Sunt de modă veche, zilnic mă rog./Sănătate părinților cer, și pentru copiii lor./Nu judec pe nimeni după buzunarul lui./Domnului mă-nchin pentru zile și luni. Demodată
Dezamăgirea față de o iubire pierdută nu o dezarmează, ci o îndeamnă la autoanaliză, autocontemplare:
Tocmai am început să-mi caut de grijă,/Să mă calmez, să reduc al vocii ton
/Evitând întâlniri inutile/Și cuvinte lipsite de sens./Cu greu, am început să mă iubesc, Orice chip își merită fața sa
Concluzia poate fi amară:
Viața trece peste tine/Ca cuțitul peste unt… Esența singurătății
Natura este, ca și la Eminescu, coparticipativă, depășind stadiul de simplu cadru al unei povești de dragoste:
Frunzele ruginii toamna le pierde,/În ploi vântul le suflă cu tristețe./Tot precipitând – mă scald în lacrimi./Se anunță iarna care schimbă anii…//Din nou o stea răsare/Și apare ea,/Speranța că mai pot crede /În tandrețea cuvintelor nespuse de tine. /Eu stau de veghe… Fugi, despărțire!
Deasupra iubirii e doar Dumnezeu:
Oamenii vii așteaptă iubire și atenție,/Dar unul Dumnezeu va judeca /Unde punem Accentele… Accentele
O altă ipostază a dragostei este iubirea de oameni, prietenia. Svetlana Vizitiu crează câteva profiluri psihologice, trădându-și vocația de pictor, de grafician, realizând efigii memorabile. Iată trei asemenea profiluri:
O poetă și-a pus șalul pe spate,/În tihnă pleacă de-acasă,/Acolo unde-i lumină și pace./Din nou se simte mireasă…//Vine Ana, durere și lacrimi,/Este prea obosită de dor./Pentru a șterge amintirile, /Nu era nevoie să mori! (In memoriam) (11 Octombrie, 2019) Închinare Anei Podaru
Și: Totu-i modest, un romb, un triunghi,/Un voal color în fiecare unghi./De ce, știind cine-i autorul,/Imediat ne place tabloul? Elvira Cemortan-Voloșin, pictorița blândă
Și încă:
Și-a ales singur soarta./Prea dificilă, merită trăită./Artist plastic, scriitor, fotograf:/Imagini proprii, cărțulii în raft…//Cobzac va conserva doar tot ce-i nou!/Aduce șarm, pepite-n orice public,/Imortalizând talentul cât de mic…/E-un creator ce cântă prin imagini,/Un voluntar, servind cu proaspăt vin –/Pentru stropirea artei noastre-n proză,/Poeților de suflet scriind ode… Victor Cobzac, voluntarul
Familia poate fi efectul unei iubiri cu final fericit:
Al fiului – prim-soare, exact la ora 12, de Arhanghelul Mihail, cu semnul aluniței, de pumnișorii lui strângându-mi lacom pieptul. Momente fericite – ieri, băiețel, și azi, deja e mare Om! Fetița mea, acum mai înaltă decât mine. Frumusețea și armonia-i trezește uimire. Și ea e Mamă, o pasăre cu cuibul ei. Cu odorașul său – învață viața în continuare.
Sunteți atât de diferiți, din sângele meu. Ambii cuminți, cu visele proprii, perseverenți. Adeseori nehotărâți, venind la mama. Mă rog ca Domnul să vă apere de orice mahnă… Fie-vă viața voastră, dragii mei copii, un zbor liber pentru fericire. Printre lacrimi, zâmbesc de bucuria că vă am, ai mei atât de scumpi. Eu vă iubesc enorm… Copiii mei
Dar și părinții pot fi în vizorul unei iubiri necondiționate:
Tații sunt cei mai importanți dintre oameni, ei ne-au dăruit viață, ne-au insuflat putere, ne-au încărcat de inspirație, pentru a acționa și a crea. Fie ca cuvintele pe care le dedicăm lor să înflorească serile și zilele, cu un strop de iubire care există între copil și tatăl lui. Fie ca dedicațiile despre tată să fie pentru copii izvor de inspirație, un far de acțiune, care să-i direcționeze spre lumină, iubire și recunoștință. (Pentru Vasile Vizitiu) Tata. Cuvinte în tăcere
La adăpostul unei iubiri realizate, poeta devine sentențioasă, dă sfaturi, moralizează, se detașează parcă de sentiment, se obiectizează, devine filosofică, o lirică de idei, moralizatoare uneori:
Există trei cuvinte, /Trei mari competențe:/Să ceri, să ierți, să mulțumești./Să ceri – mândria s-o smerești,/Să ierți – să lași obida./Pentru bucurii și tristețe, /Cu suișuri și coborâșuri,/Pentru toate, înveți/Să mulțumești./Și într-un ceas /Cu viscol furios,/Fără de somn /În nopți,/Aminte de prieteni buni, Trei cuvinte…
Și:
Erorile se vor preface-n titluri, /Cu fiecare zi, mai mult le vei uita. Timpul
Sau:
Nu e nevoie să complici lucrurile, /Nici nopțile, nici zilele, /Rulând mereu problemele în capul tău, /Pentru a da un sens cuvintelor sau rândurilor. /Nu complica. Nimic. /Oriunde ai fi… /Elimină frustrările.Toate sunt un fleac
Versul se transformă în verset, versetul în cugetare:
Un orb te recunoaşte/Mai mult cu inima. Ascultă-ți inima
Expresia devine profetică, pytică:
Vei fi surd la sfaturi și morale, /Cât timp povestea ta nu se va zdrobi de piatră. /Istoria se va-nvârti într-o spirală /Și fiecare va suferi în a lui artă. Experiența
De altfel poeta (se) mărturisește:
Vă voi spune ceva perfect! /Îmi depun visurile-n verset!Una bună de adio…
Timpul poate fi inamic sau aliat, interesând atât copilăria și adolescența, cât și maturitatea sau chiar bătrânețea:
A fost un timp,/Când acordam în seară strunele chitarei,/Cântând, /În frig sau vânt,/Certaţi acasă, la patru dimineaţa revenind./Eh, tinereţe fără de lăcată!Versetul copilăriei
Și:
Toamna deveni/Din nou tristă,/Cu arborii în somn/La a ta prispă. Nostalgie
Dușmanul lilial al timpului e visul, care este replica sa, într-o oglindă a imaginarului:
Am visat drumul. /Era întins și-atât. /Unde mergeam, eu nu știu. /Nici nu voiam să știu./Pur și simplu, drumul. Drumul din vis
Prin vis putem pătrunde oriunde, inclusiv în cer:
Și acolo e zgomot, în cer,/Îngerii adoră mandarinele…/Fulgi de zăpadă – /O frumusețe în nori,/Ianuarie suflă, în fine.Îngerii în Noul An
O metaforă obsedantă a autoarei este cartea și prin extensie biblioteca și/sau bibliotecarul:
Noaptea în Chişinău/A acoperit casele/Cu zgomotul unei mari Biblioteci.Chișinăul nocturn
Și:
Bibliotecarul e o specie rară,/Poate fi psiholog/Şi părinte,/Și frate,/Și blogger./Sociabil de la natură,/Zâmbet larg,/Atenție maximă,/Cu blândețe și spor/Ajută să zbori/Într-o călătore de vis/Inteligent/A romanticului gând. Slăvim biblioteca
Svetlana Vizitiu ne este prezentă în acest volum într-o triplă ipostază: de poetă, de pictoriță și de autoare de cugetări. Cugetarea, Proverbul, Aforismul se extind la această autoare până la Pildă, Fabulă, Învățătură, Parabolă.
Dar peste toate aceste ficțiuni plutește suveran verbul, versetul, o solemnitate biblică:
L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu. Şi Domnul mi-a răspuns: „Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten.”
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Şi El mi-a spus: „Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!”
L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi El mi-a spus: „Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. Ea se refuză, pur și simplu!”
L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine, şi pentru toată lumea. Şi Domnul mi-a răspuns: „Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine!”
L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi mie de durere. Şi Dumnezeu a răspuns: „Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună
I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu îţi voi şopti Cum.”
M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. Şi Dumnezeu a spus: „Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit! În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…” Iubeşte precum şi eu te iubesc!
Sunt prezente și instantanee comice, cu un acut impact contemporan:
O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor irepetabile de croazieră. Vântul a fost atât de puternic, încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului: „Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic?” „Da, știu, a spus doamna, însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria.” „Dar, madam, dumneavoastră nu purtați lengeria de corp și părțile intime vă sunt supuse atenției generale!” – s-a mirat domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: „Domnule, ceea ce vedeți acolo, are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”
Însă specia predilectă române pilda, parabola, fabula în proză, cu morala explicită:
Bătrânul i-a dezvăluit nepotului un adevăr de viață foarte important: „În fiecare om, se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat: „Și care lup a câștigat, în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și i-a răspuns: „Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!” De bine, de rău
Sau:
Într-o zi, a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: „Ce este sufletul?” Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul său bunic: „În fiecare om trăiesc trei de Eu, care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții!” „Niciodată n-am auzit despre ei!” – a exclamat nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a spus: „Primul Eu este Mintea. Al doilea Eu este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu este Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.” Despre suflet…
Sunt și inserții, implanturi lirice:
Se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, mărimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, daraceeași Carte va rămâne, pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie. Aici sunt adunate gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor. Chiar de suflă vântul schimbărilor pe întreg globul pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Bibliotecă! Uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, Bibliotecă!
Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. Voi sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră este biblioteca, la care sincer ținem și o prețuim. Eu nu cunosc nicio persoană care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi, le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem încotro!
Vivat, bibliotecari!Odă bibliotecarilor
Multe din întâmplările relatate sunt luate din viața de toate zilele:
Dacă simți ceva citind printre rânduri, înseamnă că ești om bun… Doamne ajut
Nu toate întâmplările sunt cu final fericit: Înainte de a muri, un om rău și furios a întâlnit la porțile iadului un înger. Îngerul i-a spus: „Este suficient să faci măcar o faptă bună în viața ta și asta te va salva. Gândește-te bine și ia aminte, ce ai făcut tu bun?”
Omul s-a gândit mult şi și-a adus aminte că, într-o zi, atunci când trecea printr-o pădure, a dat peste un păianjen în calea lui și nu l-a călcat. Îngerul a zâmbit și din cer a coborât un păienjeniș pe care omul trebuia să urce în Rai. Alte persoane condamnate la Iad, care stăteau în urma omului rău, au început agitate să urce şi ele. Văzându-le ce fac, omul rău a început să le îmbrâncească furios cu picioarele, fiind speriat că păienjenișul se va rupe şi atunci el va cădea jos. În clipa ceea, pânza, într-adevăr, s-a rupt și omul rău a nimerit din nou în Iad.
„Ce păcat! – a spus Îngerul. – Fiind preocupat doar de propria-ţi persoană, ai transformat în răutate chiar și unica faptă bună pe care ai săvârșit-o vreodată!” Bucurați-vă de oameni…
Această snoavă, precum și altele îmi erau cunoscute, circulând pe internet, dar nu știam cine este autorul. Anonimarea este un semn de celebritate, să recunoaștem.
Multe dintre cugetări sunt numite de autoare „perle înaripate”, un oximoron ironic, fără îndoială. Iată câteva exemple:
Oameni buni, prieteni dragi! Vă rugăm să nu vă fotografiați pe fundalul meselor de sărbătoare, de banchet, stațiuni. Deputații vor crede că noi avem de toate și trăim foarte bine. *Dacă soția ta a observat că te uiți la alta, trebuie doar să te întorci la ea și să spui: “Mă bucur atât de mult că tu nu porți așa rochii îngrozitoare ca ea.” Dar nu uita că femeia poate spune același lucru despre blugii unui bărbat trecător… *Iobăgia înseamnă locuri de muncă garantate și încrederea în ziua de mâine. *În cazul în care soțul de 4 ori merge “la stânga”, atunci, în conformitate cu legile geometrice, el se va întoarce la soția lui… Și dacă pleacă soția? Se va întoarce la mama! *Femeile sunt necesare pentru ca bărbații să nu dorească să trăiască veșnic! *Să nu credeți că sunt paranoică, dar mi se pare că cineva permanent citește ceea ce scriu eu aici. *Martorul lui Iehova întrebând: “Vă pot ajuta cu ceva?” Nici nu și-a imaginat că va fi nevoit să sape cartofii și să curețe camera de baie… *Noi toți, moldovenii, românii, belarușii, ucrainenii, rușii, americanii, africanii, cu toții-cu toții, visăm să trăim împreună într-o țară mare, bogată și foarte prietenoasă. Australia, de exemplu… *Ziua în fața oglinzii: – Trebuie urgent să slăbesc! Noaptea în fața frigiderului: – Să mă iubească așa cum sunt! – Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine? – E târziu, deja am chemat și liftul …*Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…*Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el! *– Am postat o fotografie în care tu ești nudă! – O să te omor! Șterge-o imediat!– Sunt deja 899 de like…– Atunci nu șterge! *Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligente; oamenii – din contra…*Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în înţelepți și cretini. Iată cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii! *E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil, decât cu un “sfânt” arogant. *Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația…va rămâne. *Ce este mai important în frumusețea unei femei?– Gura!– Dar forma, mărimea, culoarea?– Nu! Principalul… să fie gura închisă! *Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit. *– Ne-am certat cu soţia şi ea a anunţat greva foamei.– Şi cât timp nu mănâncă?– Eu nu mănânc…*Când asupra unui om se aruncă o haită de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei, sunt de partea turmei. *Da, fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit. *Nu priviţi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante! *Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi fost înţeleaptă, nu aş fi acumulat o asemenea experienţă…*Cuvinte de aur de la Bunica: Nu priviţi în oglindă – veţi îmbătrâni! Nu invitaţi în casă oameni răi – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni – vă veţi îmbolnăvi! Nu mâncaţi pe noapte – veţi deveni obezi! *Un salariu decent e atunci când a venit deja timpul să-l ridici pe următorul, iar pe cel anterior încă nu l-ai cheltuit. *De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…*Buna dimineața, Moldova! Cel mai important e să te ridici acum, că de trezit, ne vom trezi pe urmă. *M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…*Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi în curând demis. *În caz că nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată. *Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spuneți doar că “primul sezon a fost mult mai bine”. *Ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre. *În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător, precum un castravete cu un fund amar.*O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar! *Mâncarea este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…*Diferenţa dintre minciună și adevăr constă în aceea că în cazul primei există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, pe când în adevăr acestea nu există niciodată. *Cât de fericiți sunt pesimiștii! Câtă bucurie simt ei atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie! *Aud atâtea calomnii la adresa mea, încât nu am nicio îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas. Sunteți persoane minunate! *Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi, de spaimă, se salută imediat.
Svetlana Vizitiu este o personalitate complexă, ce și-a construit un stil personal, lesne recognoscibil.
Nu trebuie judecată pentru un vers sau altul, ci pentru ansamblul operei sale, care, așa cum am încercat să sugerăm, este incitant, tăios, ironic și autoironic, modern, direct, invitând cititorul la un dialog euristic.
De aici și o eleganță a stilului, simplu, dar cu atât mai convingător…
Prof. Dr. Lucian STROCHI
P.S.: Multumesc enorm de mult editorilor de la PapiruSMedia, Dmn Alexandru Mihaila, Dmn Lucian Strochi și alți autori care au contribuit cu referințe și aprecieri la cartea mea Versete tomnatice – Dna Emilia Plugaru, DmnAug. Jianu, și în, mod special, Dna Dina Ciocanu, care m-au ajutat și îndemnat să scriu în continuare! (Svetlana Vizitiu)
Oamenii sunt creaturi uimitoare, și printre ei există persoane cu adevărat extraordinare. Persoane care au ajuns la fund, au fost bătute de soartă, iar acum stau în fața noastră, atingând un nou nivel. Sunt femei și bărbați care la un moment dat au pierdut tot ce-i făcea fericiți și-i inspira să-și continuie drumul. Ei au găsit puterea necesară pentru a se ridica. Ei au renunțat la suferințe, nedorind să se concentreze asupra trecutului. Acești oameni cunosc ce este frica și disperarea, dar nu au altă posibilitate decât să-i opună rezistență. Ei nu sunt superiori. Ei, ca și ceilalți, se înfurie și se indispun dacă li se întâmplă ceva rău. Singura diferență este cât de repede revin la viață!
Facebook uneori amintește de minunatele publicații vechi. Și brusc realizezi că nu ești obosit deloc. Ce soartă, propagandă și alte prostii – doar o pată murdară momentană pe mantia ta. Ploaia o va spăla și tu vei merge mai departe. Există Moldovenii și există dușmanii lor. Există prieteni sau amici de moment și cei care gândesc și respiră în unison cu tine. Primii… îi folosim, iar cu ceilalți – împreună vom construi și vom proteja. Ce bucură – pe cei din al doilea rând îi cunoști mai mult, iar pe primii – mai bine!
Cei mai frumoși oameni – eu îi numesc pe cei care au fost nevoiți să se confrunte cu viața reală, cu toate problemele și nedreptățile ei. Pe cei care au simțit vulnerabilitatea și deznădejdea, care au fost expuși unui adevărat pericol și au depășit dificultățile. Și nu neapărat se disting printr-o frumusețe exterioară incredibilă. Frumusețea lor este una specială.
Oamenii răi te vor critica, îți vor reaminti excesul de greutate, spunând că își fac griji pentru sănătatea ta. Ei adesea mint, le place să înfrumusețeze și să exagereze lucrurile. Ei nu știu să fie prieteni, nu au conștiință și compasiune. Ei sunt alături de tine când totul este în regulă și sunt alături de tine când totul este rău, dar nu te ajută niciodată dacă le ceri ceva. Fiind alături de astfel de persoană, simți anxietate inconștientă. Astfel vă afectează biocâmpul lor. Iar un prieteni bun e acela care vine cu un ajutor real, te susține necondiționat, fie în orice caz e alături, atunci când alți „prieteni” se consideră cei – la o vorbă inutilă, un pahar de vin și care îți ridică tensiunea te tot criticând…
De aprecieri au nevoie faptele, nu – cuvintele. Cuvintele au un sens bine definit la origine, totul e… ca noi să le înțelegem și să folosim problemele cu care ne confruntăm ca pe niște oportunități de a crește înșine. Prin cuvinte, cu toții ne iubim unul pe altul, iar faptele diferă, ne demonstrează contrariul. Nu poți să uiți un om. Poți să-ți schimb atitudinea, dar să-l uiți, niciodată. Dacă nu-ți poți explica, de ce suporți și ierți dificultățile unei anumite persoane, înseamnă că îl iubești cu adevărat…
Un șef bun atunci când selectează subordonații, acordă atenție, în primul rând, caracterului, apoi – abilităților lor morale sau fizice. Dacă există caracter – vor fi și rezultate!
Unii șefi suferă de febră stelară, încep a dori faimă, nu neapărat la începutul carierei, – dar ajung la această etapă cu caracterul deja obstinat și veșnic nemulțumit de rezultate, care interferează foarte mult în muncă și comunicare cu oamenii. Ei nu pot trăi fără control și le place când ceilalți sunt sub controlul lor, nu au timp de discuții normale, mici pentru a rezolva un conflict simplu (poate doar pentru acelea care i-ar înainta în societate în funcții mai avantajoase). Sunt zgârciți cu laudele și caută defecte în orice. Au un deosebit talent în arta manipulării, apasă fără mustrări de conștiință pe locul dureros pentru a obține ceea ce are nevoie, taie din performanțele celorlalți fără motive intemeiate… Dacă sunt vinovați de ceva, vor da vina pe terți și nu își vor recunoaște vinovăția. Vor găsi o sută de motive pentru a nu te ajuta atunci când ai o problemă, nici dacă ești o persoană social-vulnerabilă. Șefii egoiști „împrumută” idei, proiecte pe care apoi se fac autori; crează o echipă unică, adoră să incite „calm” colegii, provocându-le emoții negative pentru ceilalți colegi din jurul lor, convingându-i să se certe între ei. Adesea ei sunt invidioși, îți vor spune că ai un coleg sau partener rău și că îți doresc tot binele, că ești prost plătit etc. – sunt gata să critice tot ceea ce ai, pentru a te umili și a-ți reduce respectul de sine, fie pentru a te elimina din colectiv. Aproape toți oamenii răutăcioși din fire nu știu să se bucure de succesele altora, și creează condiții insuportabile în echipă, atunci când încerci să-i înfrunți, ori ai făcut o remarcă într-o ședință a serviciului.
Iar succesul într-o carieră depinde nu de cât de mare e funcția de care dispui în societate, sau câți bani ai câștigat, succesul se referă la cât de pozitiv poți schimba viața oamenilor și condițiile de muncă în care lucrează ei! Iar un șef rău face tot posibilul pentru a fi el evidențiat, nu și toți colegii lui. Ostilitatea, izolarea de colegi, fanteziile și emoționalitatea instabilă – e primul semn de un caracter dificil sau, tulburare mintală. De aceea, șefii chiar dacă sunt profesioniști extraordinari cu abilități nemaipomenite și decorații naționale, trebuie mereu schimbați la fiecare 4-5 ani măcar și pentru o pauză utilă sănătății și pentru a se debarasa de ego-ul dezvoltat între timp…
Cel mai impresionant lucru este profunzimea emoțională, capacitatea de a găsi un echilibru între probleme și sentimente. Fiecare dintre noi are eșecuri, dar cu fiecare greșeală devenim tot mai înțelepți. Unii oameni cred că atunci când învățăm o lecție – durerea dispare, chiar dacă sufletul și corpul sunt acoperite de cicatrici. De aceea, oamenii frumoși nu se laudă cu un drum de viață simplu. Nu poți aștepta vindecare, dacă pentru început nu accepți problema. Frumoși – oamenii nu se nasc, ei devin pe parcurs prin faptele lor… Doamne ajută!
Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva zile să o realizez, sper să găsiți câteva titluri care să vă surprindă pozitiv și pe care să le lecturați cu răbdare, cu o stare de spirit în ajunul revelionului – și după… la o nea de gură aburindă de la ceaiul cu lămâi și mușețele, plus mandarine aromatizate, în special, cu idei trăsnite ale Moșului Crăciun ce vine cu cadouri preferate, și tare sper că încă se mai păstrează timpurile celea când fiecare dintre noi se bucură de o carte pasională, acest drog clasic al sufletului… Toate cărțile incluse pentru recomandare, ca de obicei, se găsesc la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! Vă așteptăm nerăbdători să le aveți în mâni! 🙂
„Amintiri din Raiul Copilăriei” de Elena Tamazlâcaru
„Colindele sfinte coboară / Încet peste oraș, peste sat. Discret, pentru a câta oară, Caută geamul abia lumina… Colindele sfinte sărută Harnice horboțele mamei… Insistă printre ochiuri, se uită, Caută albul trudit al basmalei… Colindele, sfinte comorile Doar pe ele le mai avem… Ca florile de măr, copilele… Primindu-le, să ne salvăm… Colindele, sfinte colindele Pe fir de argint suspendate Zboară dumnezeiești surprizele Înnobilând orașe și sate. Colindele sfinte, preasfinte Aer de mir aduc peste Țară, Adună amintiri în cuvinte, Amarul lacrimei, iară și iară…”
Autoarea cărții relatează istorii despre oameni simpli, fiecare cu povestea lui; povești despre o lume care nu mai există, majoritatea lor au plecat în lumea celor drepți cu mai mult de o jumătate de secol în urmă. ”…O convorbire întreținută de mai multe persoane dominată de o rostire dumnezeiască a cuvântului matern… Ascultam vrăjită aceste discuții și îmi doream să nu se mai termine”. Alte pagini, Elena Tamazlâcaru prezintă cititorilor autorii și titluri de cărți citite și care au remarcat-o…
Din carte: „Când am citit Un veac de singurătate, desfășurarea acțiunii mi s-a părut imposibilă, prea din cale afară de mistificată, de forțată. Poate chiar, în mare parte rău inventată, orientată spre SF draconic. Nici acum, peste ani, nu găsesc altfel această pânză distinsă cu supremul Premiul Nobel, mai ales când am parcurs și A trăi pentru a-ți povesti viața de același Gabriel Garcia Marquez… O lume… de pe altă parte a globului… De pe altă planetă, adică.”
Scriitoare, jurnalistă, pedagog, bibliotecară, cântăreața de tradiții, realizatoare de emisiuni corale și alte diverse tematici. Activitatea Elenei Tamazlâcaru a fost și este apreciată la justa valoare de intelectualitatea basarabeană. Pasionată de vestimentația modernă tricotată, croșetată, de fotografia artistică și documentară, de literatură, de televiziune, de creația populară, de pictură și desen…
„Viața de câine a unui copil” de Teodor Popovici
O carte de viață cu lacrimi: despre război, foamete, deportări. Relatată de la om la om, de la străbuni la nepoți. Noi nu putem să nu credem părinților noștri, ce a fost, – a fost real. Și dacă demnitarii acestui mic stat se vor gândi cu adevărat, nu numai la vorbe și cuvântări din tribună, ci la poporul acestui plai, la valorile, tradițiile lui; la mentalitate și spiritul degradat deja înrădăcinat în mințile moldovenilor, poate s-a porni căruța noastră… să fie respectată și acasă și la europeni. În continuare, nu avem cultură, un program de susținere și consolidare a opiniei libere, democrația este cenzurată în mod deschis. Legea nu e lege, Constituția nu e Constituție, fiecare om de stat își permite să o schimbe din capul lui după cum o tălmăcește singur sau este nevoit să se supună străinilor… „Apoi ne întoarcem acasă cu ochii în lacrimi, mama ne lua lângă ea ca pe niște pui de găină, ne mângâia și ne zicea: – Las-că vine tata acasă și totul o să fie bine!”
„Pentru noi, românii basarabeni, este importantă credința noastră, limba, tradițiile și pământurile noastre de la munte până la mare, și nicidecum părerea străinilor, îndeosebi a ocupanților sângeroși ruși, care nu au nici un drept de a ne judeca. Tributul plătit cu sângele poporului basarabean și Nordului Bucovinei nu a fost mic, zeci de mii de fii ai poporului au murit pe front în lupte crâncene pentru apărarea pământului sfânt, alte zeci de mii au fost luați prizonieri și duși în Siberia, Kazahstan, Azerbaidjan etc.”
„Teodor Popovici privește dramele prin care a trecut poporul nostru prin ochii unui copil. Este o lacrimă nevinovată, de suferință pe care el poate nu o putea înțelege, dar în care a fost aruncat. Această carte se înscrie în suita de cărți despre soarta unor oameni care au trecut prin calvarul deportărilor”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.
Profesor, medic, Teodor Popovici s-a născut la 15 iulie 1941 în comuna Mihăileni, raionul Râșcani. În 1966, a absolvit cu mențiune Facultatea de Stomatologie a Institutului de Stat de Medicină din Moldova. În 1974, a susținut teza de doctor în științe medicale. Este membru de onoare al Academiei Europene de Implantologie, autor al 205 lucrări științifice, două monografii, patru manuale, șase invenții și 129 de inovații. De asemenea, este autor al 34 de cărți de bancuri, aforisme, epigrame și proză scurtă. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din Moldova și România.
„Pe drum” de Jack Kerouac
”Pe drum” reprezintă apogeul artei generatiei ”beat” presărate de jazz, droguri ți poezie, aflate într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme. Povestea îl urmareste pe Salvatore care este în căutarea acelei experiente care va scoate la suprafață artistul din el, care la randul lui îl urmăreste în tot ceea ce face pe mult admiratul Dean Moriarty, adevăratul artist în trup și spirit. Călătoriile însă, bețiile ți relațiile sexuale nu par să umple setea hoinarilor, dar de fiecare dată când se asează într-un anumit loc, acel vânt nostalgic îi îndeamnă din nou la drum. Romanul lui Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A, 1957, datorită subiectului principal al povestii: călătoriile de-a lungul Americii ca dădătoare de sens al vieții, ceea ce a pus pe drum mulți tineri americani după citirea romanului. Figura centrală a generatiei Beat, Kerouac se dezice de tot ce-a reprezentat literatura americană din generația așa-zis pierdută. Kerouac, alături de alți reprezentanți ai curentului Beat, vorbește despre o Americă nouă, renăscută din cenușa celui de-al doilea război mondial.
„Pe drum” romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, considerat o Biblie a Generatiei Beat este, de fapt, o cronică a transformării umane, la vârsta tinereții, a libertatii absolute, împletită cu libertinajul. E o legatura între trecut și viitor, iar subiectul continuă să „vorbească” tinerilor, indiferent de vârstă.
„Știm noi cum e cu viața asta, Sal, îmbătrânim toți încet-încet, și ajungem pricepem cum stau lucrurile. Înțeleg bine ce-mi poveștești despre viața ta, întotdeauna ți-am apreciat sentimentele și acum chiar că ești destul de copt ca să-ți găsești și tu o fată să o crești ca să o faci una cu sufletul tău, așa cum am încercat și eu cu nenororcitele astea de femei ale mele. Rahat!..” (din carte)
Jack Kerouac, (n. 12 martie 1922, Lowell, Massachusetts – d. 21 octombrie 1969, St. Anthony’s Hospital – Emergency Center, St. Petersburg, Florida, SUA). Scriitor, pictor și poet american, considerat alături de William S. Burroughs și Allen Ginsberg pionier al mișcării culturale americane Generația Beat.
„Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru
„Capătul lumii începe acolo, unde simți pentru prima data dorul de casă”, – spune autorul. Foarte bine punctat. Romanul captează cu intrigi și aventuri care se țin lanț una de alta; gânduri spirituale, filosofie, aforisme, citate care dau o încărcătură emoțională, unele reușite pentru educație și dezvoltare personală. „Un esec devine înfrângere abia atunci, când nu ai învățat nimic din el.”
„L-am ignorat. Auzisem că se ocupă cu prostii: racola liceenii, ca să împartă doze minuscule de iarbă și adrese „sigure” pentru distracții. Refuzul meu l-a supărat. A încercat să se răzbune. Așa m-am pomenit în mijlocul unui război al bătăușilor din cartier. Uneori, dădeam piept cu găștile din alte cartiere. Atunci treceam peste rivalitatea din interior și deveneam un singur clan unit și imbatabil” (din carte)
Aurelian Silvestru. Scriitor, psiholog, publicist şi pedagog. A studiat la Universitatea de Stat din Moldova , Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977). Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie TOCONO şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”
„Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu
„Sunt mereu uluit, de altfel, de pasivitatea occidentalilor în fața loviturilor sorții.”- scrie autorul. Surprinzătoare concluzie și pentru mine! Alte multe interesante comparații de atitudine la europeni cu o deosebită și captivantă descriere, merită citite. „Tinerii berlinezi au un fel de cult pentru hidoșenie. Îi imită pe punkiștii din gări, care nu se știe pe cine imită și ei la rândul lor, căci autentici nu prea par.” „Noi, românii, om fi cu om fi, dar nu stăm ca oile, așteptând să ne resolve alții treburile.” – sunt de acord cu Cărtărescu. – Haideți, să vedem pe voi, dragi cititori, dacă sunteți de acord, citiți și veniți cu vreo replică două! „Pus la colt pe coji de nucă, m-am gândit că poate au și ei dreptatea lor. Mai știi păcatul?”
Volumul format din poveștile pe care Cărtărescu le-a scris pentru revista „Șapte nopți”și tradus din engleză-Beautiful Strangers „Frumoasele străine” este o colecție de proză din 2010. ,,Umorul, satiricul și grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul și-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor și-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică și vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puține cărți din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturalețe a povestirii și ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeași voce narativă, destinsă si firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate și simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artiști vizuali, polițiști și criminali, studente și responsabili culturali, fantome și cineaști, risipiți într-o lume mereu surprinzătoare.” – spun criticii…
„Francezii n-au protestat. Au mâncat cu stoicism bucatele fără sare, ca împăratul din poveste, închipuindu-și probabil că așa e mâncarea românească. Ne-or fi crezut probabil o nație foarte bolnavă, silită să țină regim, private de bucuriile sării-n bucate, ale sării pământului și ale tuturor celorlalte combinații ale sodiului, cu valențe parabolice și sapiențiale. ” (din carte)
Mircea Cărtărescu, poet, prozator, critic literar și publicist român. Născut: 1 iunie 1956 în București. Curentul literar: postmodernism. Premii: Premiul austriac de stat pentru literatură europeană, Premiul Vilenica, Prix Formentor
P.S. Un citat de zi: „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.” Nichita Stănescu
Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…
Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită! …Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire…
Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…
+ Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! + Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…
Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină – cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.
Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.
Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.
Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.
În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”. Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.
Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.
Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.
Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.
Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.
La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul. Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată.
Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.
Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.
Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.
Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbându-mă şi arătând limba lor roză…
Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…
Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…
Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere…
Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…
De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!
În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.
Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…
La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…
Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…
Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…
”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤
P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.
Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!
#Svetlana_Vizitiu #Impresii_blog
Date importante:
#Ziua_Mondiala_a_Persoanlor_cu_dizabilitati. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.
În Republica Moldova sunt circa 180 de mii de persoane cu dizabilități, inclusiv peste 11 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani.
Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi constituie 1,7% din numărul total al copiilor din #Republica_Moldova.
Această zi a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1992.
Multumesc din suflet autorului articolului Anastasiei Moldovanu (Director al Bibliotecii Publice BM de ARTE) pentru acest articol foarte important pentru mine personal! ❤
Multumiri sincere colegilor, prietenilor, familiei mele, tuturor celor care și-au făcut timp să vină la acest eveniment cu vernisaj de pictură, cu tablouri pictate de subsemnată. Mulțumesc tuturor pentru starea de spirit care mi-au creeat-o, pân-la lacrimi de apropiată sufletului meu… (SV)
”După un deceniu am ajuns să o cunosc pe Svetlana din nou, deși mi se părea că o cunoșteam destul de bine și până acum. Scrie cu măiestrie și pricepere, se află în topul primelor, celor mai bune și citite bloguri din Moldova, câștigând și trofeul Blogherița anului 2017. Dar mai nou este proiectul lansat de Svetlana astăzi, în ziua ei de naștere, în sala mare a BM „B.P.Hasdeu”, în cadrul ultimei (?), a o sută una ședințe a Clubului „Impresii din viață și cărți”, lansat tot de ea, Svetlana! O ședință de lansare a unei expoziții personale de pictură, cu participarea rudelor, a prietenilor și a noastră, cei câțiva bibliotecari-susținători, colegii de breaslă a protagonistei. Surpriza evenimentului, organizat tot de ea, învingătoarea Svetlana, a fost Galeria de portrete pictate în ulei pe pânză a personajelor participante la ședințele Clubului. Și iarăși, de același autor – Svetlana Vizitiu, un artist plastic, atras de expresia culorilor. Așa mi s-a părut, stând în fața tablourilor cu buchete de flori, aranjate pe partea din dreapta a Galei. M-am simțit puțin încurcată, și probabil, nu numai eu, căci n-am bănuit de acest talent al Svetlanei. Și am înțeles în aceste momente, că ne cunoaștem puțin, noi, colegii, fiind fiecare preocupați de treburile sale, uneori mult mai neînsemnate, decât ceea ce ne poate lega cu adevărat – omenescul din noi! Iar Svetlana, mult prea emoționată, ne-a demonstrat acest lucru. La mulți ani, Svetlana Vizitiu! (A. Moldovanu)” ❤
Silvia Saca: ”Iata ca am ajuns acasa, mi-am hranit animalutele si vreau sa va comunic ca starea de bucurie, fericire etc ce mi-ati dorit ieri continui si azi. Am participat la sedinta unui club initiat de o superba Doamna – Svetlana Vizitiu, daca nu o cunoasteti ati pierdut MULT. E un model bun de urmat pentru majoritatea femeilor din Moldova, inclusiv celor de la guvernare. Am avut o prezentare foarte buna a vietii si activitatii sale. Eu nu stiu cum e cu talentul, dar la sigur cu asa SUPER FEMEI Moldova are Viitor. Din suflet multumesc tuturor participantelor si participantilor la #Clubul_Impresii_viata_carti. (24 septembrie 2013)
Personal, am cunoscut-o pe Svetlana indirect, prin corespondență, aderând atunci, în 2008, la echipa nou formată a filialei de Arte. Făceam, și ne-o doream nespus de mult, să schimbăm decorul, instrumentele, aranjamentul bibliotecii. Printre rafturi și locșoare mai dosite, în sertare sau cutiuțe, descopeream peste tot munca bibliotecarului: însemnări, fișe bibliografice scrise de mână sau dactilografiate, planuri, referințe onorate sau neonorate (un fel de formare profesională). O mapă groasă, plină cu foi scrise, însemnări și corectări mi-a atras atenția în acele zile, înțelegând că este o lucrare realizată de cineva, care aștepta probabil să fie scoasă la lumină. De fapt era proiectul-manuscris al biobibliografiei Disc teatral în universul: Paulina Zavtoni & Spiru Haret, de Svetlana Vizitiu, fostă angajată a bibliotecii noastre. O lucrare apărută în versiune electronica în 2006, în care autorul și-a lăsat osteneala muncii sufletești, regăsindu-se în întâlnirile organizate sau interviurile inedite cu acele personalități din…
Sunt momente în viață când vrei să faci multe lucruri frumoase pentru acest popor neinspirat, dar uneori nu reziști pentru că sunt multe persoane care nu înţeleg ambiţiile tale… Oricum sufletul-ți tânjește după ceva nou, ceva palpitant, nu reuşeşti azi, vei reuşi altă dată, în alte domenii. Te-ai săturat de probleme, provocări, chiar vrei să realizezi ceva în acest stat mic de unde mai fiecare al doilea moldovean pleacă în ţările bănoase… Ai vrea să-ți schimbi viața așa cum îți schimbi celularul sau meniul zi de zi. Ai vrea să apeși pe un buton de ”reset” și să o iei de la capăt, să ajungi din nou copil și să te bucuri de vise colorate. O, de când nu te-ai mai bucurat cu adevărat! Moldovenii scriu pe reţele de socializare că suntem pierduți, că nu mai există speranță. Dar, iată că apare un omuleț optimist și încăpățânat, un luptător mereu zâmbăreţ care insuflă speranţă şi oferă soluţii pentru a reuşi undeva la noi, în societatea civilă, fie în cultură națională. Poţi fi o persoană de performanță: un jurist, cântăreț, lector universitar și chiar un ciclist extraordinar cu o viteză pe răsuflate cu acțiuni de caritate pentru cei nevoiași… În plus, și un apicultor serios, atunci când şi albinele sunt pe cale de dispariţie; un cântăreţ de doine sau retro, şi autorul melodiilor cântate! Realmente există o asemenea persoană care întruneşte calitățile și meseriile indicate, și care astăzi a venit la Clubul ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa de viaţă, atât de tânără şi bogată în evenimente şi emoţii… Vasile Fotescu, protagonistul clubului, și apropos, este cel care a donat Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu o bicicletă roşie cu un motoraş care încarcă orice telefon mobil atunci cand pedalezi, – o surpriză pentru toţi cititorii BM (veniţi să pedalaţi bicicleta!) Momente excepţionale la Clubul de astăzi cu protagonistul Vasile Fotescu, moderatoarea Galina Codreanu, Artista a poporului Paulina Zavtoni, scriitoarea Renata Verejanu, cântăreţul Gheorghe Cibotaru, scriitorul Iurie Plăcintă, pictorul Ion Jabinschi, cântăreaţa Rodica Druţă, Anatolie Prohniţchi, Ana Pagur!… Vizionaţi filmele postate de la eveniment şi veţi fi la curent cu tot ce s-a cântat şi discutat!
Vasile Fotescu – un protagonist deosebit, cu caracter, cu chip frumos și veșnic zâmbăreț. Omul fericit de tot ce-l înconjoară. Mereu amețit de sentimente, de culori, de sunete şi melodii şi de … albinuțe care fac miere. Adoră familia şi copiii. Un luptător pentru drepturile omului, perseverent și curajos, încadrat în societatea civilă, – este omul care într-adevăr vrea schimbări în societate… Ce m-a impresionat: direcția și formularea rapidă a gândului înțelept… Pare că are lumea la picioare şi totuși radiază lumină! Dar, îl trădează durerea din ochii lui trişti care la fel zâmbesc. Este parte din acest neam moldovenesc: omul căutat, de care avem nevoie în ţara noastră! Se simte tristețea interioară şi … nu putem schimba nimic. Ne este interesantă personalitatea lui Fotescu, dar nu-l putem ajuta mai mult decât s-ar dori, pentru că mentalul nu ne permite să pătrundem mai adânc… în adevăr. În continuare vom fugi încotro ne duc ochii în EU și vom munci pentru străini. Iar eroul nostru trage aer în piept, goleşte mintea, gândeşte din nou şi se bucură de cursă nouă fie şi în ciclismul cu carități… El este omul național, un talent puternic, care se dezvăluie şi prin darul lui de a cânta… Apoi, din nou va sări în ajutorul cuiva, fie și a sinistraţilor colectând resurse financiare pentru ei… Tinde să schimbe mentalul, să apere societatea de nedreptăţi, oferind soluţii… Fotescu nu vrea doar să existe, el vrea să trăiască! Are 38 de ani, familie, copii, pe care-i iubește… Ascultaţi povestea lui Vasile Fotescu de la evenimentul de azi prin filmuleţe, prin imagini care vorbesc. Iar minunata moderatoare, jurnalista de la TV Moldova1 Galina Codreanu care a însufleţit evenimentul cu atitudinea inteligentă şi spiritul frumos va spune totul! (Sv.Vizitiu)
Alexandru Plăcintă: ”Am participat la o activitate foarte interesantă a Clubului Impresii din viață și cărți, a cărui protagonist a fost dl Vasile Fotescu. Lume deosebită, povestiri interesante, poezii frumoase recitate cu inimă și suflet, cântece interpretate de oameni talentați. Îi doresc protagonistului evenimentului, dlui Vasile Fotescu, sănătate, mulți ani și succese în continuare! Iar d-voastră, dnă Svetlana, cea care conduceți și organizați evenimente atât de interesante și variate, vă doresc spor în tot ceea ce faceți cu atâta dăruire. Să vi se împlinescă tot ce vă doriți!” Cu respect, Alexandru Plăcintă.
Galina Codreanu:”Se zice, ca pentru cei nascuti pe 5 aprilie, cea mai potrivita meserie este cea, care le garanteaza longevitatea, or, ei sunt longevivi… Fotescu Vasile: magistru in drept, avocat, lector universitar, pedagog in a patra generatie, apicultor, ciclist, cantautor, poet, redactor, activist civic, – fiecare din aceste activitati ii pot garanta longevitatea!! Cu o mare capacitate de memorare, cu multa dedicatie si atitudine, – Vasile este potrivit, practic, pentru orice cariera, care presupune angajament intelectual. Este o persoana foarte muncitoare, mereu dornic sa deschida drumuri noi si sa-si testeze limitele. Altruismul, inteligenta si mobilitatea, – iata triunghiul de foc, care-l fac imbatabil, tolerant si afectuos cu copiii, cu studentii, cu colegii…Adora provocarile si miscarea in aer liber si accepta fara rezerve orice invitatie la aventura. A cutreierat, impreuna cu colegii sai ciclisti, Romania si Moldova in lung si in lat, descoperind locuri si peisaje de poveste, care il inspira si din care isi reincara mereu, imaginar, bateriile. Fotescu Vasile are un caracter frumos, crede in farama lui de noroc si e convins de adevarul, ca toate problemele si incercarile ne sunt date pentru a fi rezolvate si depasite. Poarta in casa mare a sufletului sau, neatinsa, icoana strabunilor, a Mamei si a Bunelului Gheorghe, de la care a invatat primele lectii de viata. Isi adora familia, sotia Irina si cei doi copilasi. Este creativ, talentat, original, cu vederi largi despre viata si societate, mereu gata sa exploreze noul si sa cuprinda necuprinsul…Spirit intreprinzator si practic, cu rezultate frumoase si cu multe realizari in spate, obtinute printrun efort continuu si sustinut, Fotescu Vasile ramane a fi persoana activa si inventiva, care stie sa-si construasca singur o cariera de succes!”
Expresii de Vasile Fotescu:
Vasile Fotescu:”Am atenționat încă o dată Primăria și aleșii locali despre problemele mari existente….dar se pare că nimeni nu aude..
”cu 18 ani în urmă a fost editată la USM o culegere de versuri la care și eu am contribuția…mai tineri, mai neliniștiți și mai triști…”
Vasile Fotescu : Incet ajungi sa cuceresti inaltimi la care ai putut doar sa te gindesti altadata,doar trebuie sa doresti ceva si acolo ajungi…” (2010)
Vasile Fotescu:” Vorbim despe multe si despre toate, dar undeva in tara, la 40 km su si mai departe de Chisinau sunt case inundate oameni fara, ogoare, acoperis pentru iarna, oameni insetati si flaminzi… OARE, Cit de receptivi putem fi NOI CU DUMNEAVOASTRA ?… ”
Vasile Fotescu:” Am decis sa ajut acesti sapte copii ca sa creasca sanatosi, educati si sa nu le lipseasca nimic, cred ca e un exemplu bun de urmat…cum credeti? ”
Vasile Fotescu: Bunelului meu Gheoghe Fotescu eu îi datorez totul ….ca astăzi el a plecat dintre noi…, dar veghează asupra noastră de sus.
Vasile Fotescu:”Cei care construiesc apartamente trebuie să prevadă și locuri de parcare. Dacă sunt 100 de apartamente, trebuie să fie și 100 de locuri de parcare pentru mașini, dar și, cel puțin, 10 locuri pentru biciclete. Astfel nu vor mai fi parcate mașinile la nimereală, pe trotuare, în fața grădinițelor”
Arborii doar oferă și nimic nu cer în schimb. Oferă cu abnegație, fără nici un fel de preocupare ce vom face noi cu darurile lor. Arborii oferă fructele sale și nu le pasă – le vor mânca oamenii, insectele sau animalele, fie le vor folosi pentru decor, sau vor putrezi și vor da viață altor pomi. Arborele nu este legat de nimeni. El muncește zi și noapte pentru a hrăni fructele și, atunci când se coc și pomul nu mai are nevoie de ele, le dă fără să ceară ca ele să fie utilizate astfel și… nu altfel. Arborii cresc încontinuu și sunt mereu în căutarea luminii. Și niciodată nu caută întunericul. Nici frigul. În mod rezonabil, utilizează orice energie și spațiul disponibil lor pentru a obține cât mai multă lumină. Nu întunericul! Unii dintre copaci au asistat de sute de ani la dezvoltarea civilizației și acum înțelepciunea lor se manifestă prin liniștea și frumusețea ce o radiază… Pace!
Să fim la fel de frumoși și generoși ca arborii, oameni buni!
Fericirea este să trăiești conform conștiinței. În fiece zi să vezi cerul deasupra capului, să comunici cu oamenii, să călătorești și, pur și simplu, să vii acasă, acolo unde cineva te așteaptă cu drag.
Oamenii sunt pictorii propriului lor tablou al vieții, doar că la fiecare om pânza e pictată cu culori diferite. Fie ca pânzele Voastre să cuprindă culorile curcubeului și cât mai multă lumină! Atunci, la bătrânețe, fiecare din noi va putea spune: “Am trăit o viață fericită!” Viața ne oferă învățăminte de valoare, cel mai important este să le folosim cu înțelepiune! Să fiți fericiţi!
Prietenie. Niciodată nu pretindeți că sunteți perfect pentru a fi în centrul atenției! Rămâneți așa cum sunteți, cu propriile opinii, stil de viață, caracter, gusturi, fie toate neclare pentru alte persoane, dar să aducă bunătate fiecărui… Doar asemenea prieteni sunt pentru o viață. Poate că este singurul sentiment care transcende Prietenie: ea nu tolereaza măști și minciuni, ipocrizie și trădare. Cu un prieten adevărat, niciodată nu este nevoie să ascunzi calitățile tale de caracter, neajunsurile posibile, să joci un rol sau să afișezi ceea ce nu ești de fapt. Contează înțelegerea că prietenul – nu este omul perfect, el poate să și greșească și să facă uneori prostii… Principalul e ca prietenul nu numai să poată ierta, dar și să nu rămână cu ranchiună!
Bunătatea trebuie apreciată! Nu este dată tuturor. Pentru că e o calitate pentru care mulți doresc ceva în schimb. Atunci deja nu e bunătate, ci un truc creat pentru a profita. La fel ca și caritatea, de care acțiuni, în prezent, mulți profită și nu întotdeauna este clar dacă omul într-adevăr suferă și are nevoie de ajutor… De Ziua persoanelor cu dizabilități, oamenii uită să dăruie o vorbă de suflet. Unii organizează acţiuni de caritate prin evenimente mondene care le favorizează popularitatea, dar își amintesc oare de aceste persoane mai apoi? Oamenii adevărați nu fac politică și publicitate pe acțiuni de caritate. Cei cu credință nu fac bunătate pentru a fi lăudați. Pentru că știu că Domnul le va Lăuda orice acțiune… apoi…
Toată epopeea cu Cartea de Aura avut şi un început. Nu demult autorul ei, care este încă foarte tânăr, şi-a pus în gând să creeze cartea personalităţilor basarabene şi a Republicii Moldova a tuturor timpurilor, apreciind umanitatea şi valorile tradiţionale a acestui petic de pământ moldav, şi – a reuşit într-un timp foarte scurt. O enciclopedie despre moldoveni celebri. Asta şi-a propus să scrie un tânăr din Capitală. Mai tot timpul liber – în biblioteci, în cărţi şi Internet, pentru a studia biografiile celor care au dus faima moldovenilor în lume, pentru a le însuma pe toate într-o singură carte. Tânărul ferm convins că,- în acest mod, va creşte nivelul de patriotism al moldovenilor.Acum s-a pus pe treabă la a doua ediţie, căci a adunat super-eroi moldoveni cât pentru câteva volume, pe care zi de zi îi promovează pe reţele de socializare. Nu aspiră să devină o persoană publică, își dorește să-i fie apreciată pe bun merit realizărea, ținându-și în taină originile, dar și viața privată. Angajat în cadrul unei companii de construcţii, Licenţiat în finanţe la ASEM, Magistru în Administrarea Afacerilor (ASEM), Doctorand în Economie (USPEE ’’C. Stere’’), recent şi Omul Anului 2016 desemnat de IPNA Moldova 1, – Denis Rosca, câci despre el este vorba. Astăzi, este protagonistul nostru la Clubul ”Impresii din viata si carti”, unde ne-a oferit cu vârf şi îndesat câteva opinii şi impresii de viaţă. ”Studiind mii de biografii, înţelegi că fiecare om are un talent, şi nimeni nu se naşte cu supracapacităţi, gata idolatrizaţi ca din poveşti, – spune Denis Roşca. – Majoritatea oamenilor care au creat inovaţii domeniului lor au fost workaholici, aşa persoane au o curiozitate de neoprit. Astfel se formează stiluri, colecţii, mecanisme, etc. Au avut curajul să depăşească rezistenţa criticilor, pentru că orice schimbare întâmpină un perete în plan de acceptare’’. Presupun, că şi Denis Roşca face parte din categoria workaholicilor, pentru că curiozitatea lui pentru continuarea Cărţii de aur, nu are capăt. Şi înainte, de a viziona imaginile şi filmele de la Clubul ”Impresii din viata si carti” moderat de distinsa D. Mariana Harjevschi, Director General BM ‘’B.P.Hasdeu’’. Vă propunem scurte referinţe despre protagonist. Dna Silvia Saca despre Denis Roșca”Nu e doar Cartea de aur, El este de Aur!” Istoricul A. Moraru pentru cea mai surprinzătoare întrebare către protagonist a câștigat această enciclopedie de valoare. La fel, discuţii aprinse şi întrebări interesante de la publicul învitat, plus cuvinte de recunoştinţă dedicate autorului Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova. Dar toate vă propunem să le vizionați în filmele de mai jos, plus…
Ceea ce-l defineşte se poate exprima chiar prin cuvintele protagonistului Denis Rosca:’’Omul are nevoie să fie ocupat mereu pentru a simţi gustul vieţii. În aşa situaţie el îşi direcţionează energia în a crea ceva nou şi nu-i mai rămâne timp pentru umplerea gândurilor cu rutină zilnică’’.
A lucrat cinci ani la ”Cartea de Aur a Moldovei și a Basarabiei”, a studiat arhivele şi a discutat cu moldovenii stabiliţi cu traiul în străinătate, a identificat 1800 de oameni, născuți în Moldova în ultimii 200 ani sau cu rădăcini basarabene, cei care au inventat obiecte folosite în toată lumea, au creat muzică ascultată pe tot globul pământesc, au defilat pe podiumurile faimoase ale lumii și au fost cei mai buni la un anumit gen de sport, toţi care şi-au pus amprenta moldovenească în istoria omenirii. N-a fost uşor, căci au existat foarte mulţi originari din Moldova care sunt cunoscuţi în întreaga lume după pseudonim, nu cu numele real, dar i-a descoperit şi pe aceia…
La 16 mai 2011 Denis Roşca reflecta:”Cindva un blestem evreiesc ii baga pe toti in groaza – „sa traiesti doar din salariu, sa ai oaspeti in fiecare simbata si sa faci toata viata reparatie”. La moment se intareste un contracandidat Made in Moldova – „Sa traiti doar in alegeri”…
La 29 decembrie 2011 Denis spunea:”La moment asistam la ceea ce se prezice demult, lupta intre presa traditionala (ziare/ TV) si bloggeri. Cei din urma au mai mari sanse de victorie din mai multe motive… daca e sa luam insasi libertatea in alegerea temei de analiza, expunerea sincera asupra unui eveniment, s.a. (presa a cazut in plasa partizanatului grupurilor de influienta, deseori numite si partizanate politice). Bloggerii mult mai greu vor intra in jocul partizanatului pe motiv ca exista „acel cod de etica” care garanteaza credibilitatea, iar „spiritul rebel” cere sa fie la inaltime si echidistanti. In cazul in care un blogger se apuca sa fie partinitor automat devine „analist politic” – adica vorbeste la comanda … ceea ce e echivalent cu moartea. Daca o sa apara intrebarea unde este vazuta aceasta lupta? ProTV deja simte pe ei… iar lupta asta nu e cea similara cu cea legata cu retragerea licentei si nici cu cea contra lui Muruianu… unde ei erau pe postura de jertfe… aici e vorba de viziune. Bloggerii nu accepta ca presa sa fie una degradanta.”
Pe 9 octombrie 2013, Denis Roşca politiza:”Moldovenii sunt un neam aparte: asteapta sa capete Embargou din Rusia – ca sa inceapa campania „Consum vin Moldovenesc” … asteapta sa apara reclama cu greencard – ca sa se apuce sa dea replica cu „imi pasa si vreau sa traiesc in Moldova” … unde e initiativa fratilor? Sau se asteapta ca maidanezii sa muste un copil, ca in drumurile din Chisinau sa se produca accident cu 10 morti din cauza drumurilor, sa se inceapa o epidemie ca sa pastreze fiecare curatenia in blocul unde locuieste?, etc … De ce doar se reactioneaza la ce se intimpla ? si De ce campaniile dureaza nu mai mult de o luna?”
Indignat de atitudinea naţională, de degradarea moldovenilor, pe 23 aug 2013, Denis Roşca se întreba:”Eu un lucru nu inteleg: Cum e posibil ca pe Youtube – Ion si Doina Aldea Teodorovici cu piesa „Sfântă ni-i casa” cu doar 147.000 vizualizari si Ionel Istrati „Eu numai, numai” cu peste 3.000.000 vizualizari? – Fratilor… de ce, de 20 de ori e mai ”bun”?
IMPRESII ŞI APRECIERI:
”O activitate culturala foarte benefica si interesanta. Denis Rosca un om modest, inzestrat si foarte muncitor. Cu asa oameni Moldova are viitor.’‘ – Tatiana Chiril
”Astăzi la Club am asistat la prezentarea lucrării ” Cartea de Aur” a dlui Denis Roșca. Dl Roșca, un tânăr cercetator, care a făcut o muncă colosală din punct de vedere științific, informațional. Cartea e o enciclopedie a Basarabiei, a personalităților acestui pământ și contribuției lor în dezvoltarea globală. Nu am întâlnit nimic mai prețios, scris despre o țară. Acest tânăr, absolut deosebit, un fenomen, e singur UN AUR pentru noi, cei care trăim în această țară și ne tot vaicam. Cu adevărat dl Denis Roșca e mândria noastră, a Republicii Moldova. Sincere mulțumiri părinților.” – Silvia Saca
Date biografice: Doctorand în economie cu specializare în industrializare din regiunea Asiatică, Europeană și America de Nord; A studiat peste 70 de programe de industrializare, care pot fi adaptive la nivel local; Autor al cărții „Etapele industrializării” (Stages of industrialization); Autor al cărții „Cartea de Aur a Basarabiei și R. Moldova”, care descoperă compatrioții noștri, care sunt persoane notorii pe întreg globul pământesc; Câștigătorul Concursului European de cercetători Science Slam Moldova 2016; Omul anului 2016 – Televiziunea Națională; 9 ani de activitate în domeniul cercetării biografiilor de moldoveni; Autorul unui canal de Youtube cu tematica industrializării; Prima persoană din Moldova care a propus optimizarea satelor după principiul de Bruxellizare.
Apreciez întâlnirile cu oamenii care știu să povestească și care au ce ne împărtăși. Mă plec în fața profesionaliștilor, intelectualilor, oamenilor entuziaști. Absorb poveștile lor. Se pierde atunci undeva sfâtoșenia, și este inutil să pierd timpul prețios doar pentru persoana mea. Întrebări și răspunsuri… Cu toate că, rămâne această senzație de foame a curiozităţii. Şi de interes pentru cele nevorbite, scăpate, fie omise din uitare sau din lipsă de timp… Clubul Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” de astăzi cu al 70-lea protagonist Sergiu Botezatu – rămâne în trecut pentru a ne aminti în viitor. Prezentul este întotdeauna cu noi, și oarecum ne dorim să-l solicităm și să-l tot întrebăm, ca continuare a acestei ședințe extraordinare, cu impresii de viață şi creaţii literare, în special că a fost de Ziua Femeii de pretutindeni. În incinta Sediului Central al BM ”B.P.Hasdeu”, autorul ne-a prezentat cu mare drag și mândrie pe soţia şi fiica lui. La fel, protagonistul a oferit răspunsul la întrebarea care îi frământă pe toţi cei care îl cunosc ca manager de succes, cum reuşeşte să îmbine activitatea profesională cu creaţia? Parcursul reuniunii a fost susținut de prietenii şi colaboratorii lui în diverse proiecte, de oameni de cultură aleasă – Rodica Tătaru, Inga Albu, Elvira Cemortan-Voloşin, Diana Ciugureanu-Zlatan, Andrian Boțan, Zinaida Jioară, Ștefan Matei, Mariana Harjevschi, Iulia Tănas, Vasile Costiuc, Ana Onica, Diana Lungu etc. Un eveniment prezentat cu măeştrie de moderatoarea, actriţă emerită Mihaela Strâmbeanu, care a iniţiat și un joc „Ghici în carte” cu întrebări haioase pentru protagonist. Fiecare participant a venit şi cu un recital din operele lui Sergiu Botezatu. Vă propunem să vizitaţi sursele directe marcate mai jos.
”Sergiu Botezatu este un foarte bun coleg al meu de la clubul Rotary. Şi, desigur, mereu avem realizări şi proiecte în comun. În prezent, împreună planificăm un catalog cu operele lui literare si lucrările mele de pictură pentru 12 Aprilie, atunci când voi avea expoziţia mea personală la Galeria ARTELIT în incinta Filarmoniei Nationale. Apreciez enorm munca şi reuşitele lui Sergiu, și – îi doresc în continuare succese în tot ce crează!” – Elvira Cemortan-Voloşin
”O intilnire la care protagoniştii se dezvăluie dintr-un unghi al însuşirilor estetice şi al lucrurilor mari şi deplin asumate – cele care îi dau valoare unui om cu adevărat. Sergiu Botezatu, un economist cu renume, pentru toate proiectele de succes pe care le-a implimentat în RMoldova, a demonstrat că valoarea conţinutului e mai importantă decît cea a aparenţelor şi că frumusetea reuşitei din exterior şi bogăţia lumei interioare, pot coexista armonios în acelaşi om. Un eveniment reuşit, marca Svetlana Vizitiu! – Nelly Sambris
”L-am cunoscut pe Sergiu acum 12 ani, la un Forum organizat la Orhei. În timp ce discutam despre tematica forumului, Sergiu a răspuns la o întrebare printr-o poezie şi a fost foarte original. Prietenia noastră are un rezultat tangibil, puteţi vedea cărţile de pe rafturi. Totuşi proiectul meu preferat este volumului de poezii „La un pas de sine”, care este însoţit de picturile domnului Vasile Botnaru”. – Rodica Tataru
”Frumoasă, această viață a noastră, dacă îi vedem rostul și strălucirea, dacă percepem omniprezența Bunului Dumnezeu… Frumoasă, această familie a Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți”, dacă desprindem oceanul de înțelepciune transmis de eroii întâlnirilor, eroii vieții culturale, științifice, economice, sociale din R. Moldova și de peste Prut… Frumoasă, această comuniune a noastră, de la Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova cu sediul la Chișinău… Și nu doar pentru magneticii ochi albaștri ai protagonistului, recenta serată literară, savurată la 9 martie 2017, a fost una de vis. Poetul, Doctorul în științe economice, persoana publică, managerul senior, Vicepreședintele USEM, a izvorât doar lumină, adică iubire și credință. Eroul de azi se dăruiește în cadrul acestor comunități elucidate anterior. Regăsirea Dlui în poezie înseamnă și cărți adorate de public, înseamnă cronici, articole și prefețe semnate de somități devenite simboluri legendare, piloni ai culturii române, cum ar fi Ana Blandiana, Mihai Cimpoi… Lăcrimezi de bogăția uluitoare a poetului, audiindu-i mărturisirile înălțătoare, privindu-i familia iubită și iubitoare, învățând din absolut orice detaliu de atmosferă sau de viață… Sunt și mândră să fiu colegă a acestei personalități remarcabile, de o cultură vastă, știind până și cine a inventat notele muzicale – Pitagora -, iar versurile, vai, versurile Dlui – te regăsești în fiecare dintre acestea, precum a descoperit și moderatoarea Mihaela Mărgineanu, o bijuterie de o valoare inestimabilă. A Binecuvântat, Cerul, această feerică trăire în comun, sub semnul creației dragului nostru drag, Sergiu Botezatu. Să-i mulțumim pentru exemplul de verticalitate, măiestrie și smerenie, dorindu-i tot binele din lume. Ne-ai iluminat, cel puțin pe mine, oferindu-ne răspunsuri care sunt la mare căutare… Te-ai dăruit, căci acesta este destinul unui erou al vieții paradoxal de biciuitoare pentru oamenii onești din Bassarabia. Totuși, se poate. Noblețea, creația și familia, te-au împlinit, de aceea radiezi atâta fericire și generozitate. De aceea, știi a ne face fericiți în preajma Domniei tale. Doamne, ajută! Pupici pentru misiunea de unificare a culturii, a societății, dragă Președintă Svetlana Viziitiu! Cât de mult Vă datorăm, oameni frumoși și puternici!” – Diana Ciugureanu-Zlatan
„Astăzi suntem în sânul unei familii mari, care iubeşte la fel arta, creaţia, poezia, dar şi dezvoltarea economică. Fiind colegi cu Sergiu de mai bine de 10 ani, am înţeles că pentru a face dezvoltare economică cu succes şi a face o poezie cu succes, sunt necesare trei elemente: viziune, curaj şi suflet. Nici dezvoltarea economică nu se face doar cu creierul. Se face din suflet, dintr-o viziune a ceea ce-ţi doreşti pentru ţara ta, ce-ţi doreşti pentru apropiaţii tăi, companii, şcoli, parteneri guvernamentali, pentru cetăţenii acestei ţări. În poezie există acest suflet pe care îl vedem în poetul Sergiu Botezatu şi în economistul Sergiu Botezatu” – Doina Nistor
Matei Ștefan: Ce Oameni frumoși cu cultură, dragoste și dăruire… Respect pentru ceea ce faceţi
„Am fost frapată de modul în care Sergiu a reuşit să scrie şi pentru copii, or copiii sunt cei care reacţionează intuitiv şi ne spun deschis dacă s-au regăsit sau nu. Fetiţa mea, după ce i-am citit cartea, mă ruga săptămâni la rând, zi de zi, să-i citesc din cartea pentru copii, până a învăţat-o pe de rost” – Diana Lazar.
”Sunt onorată că aţi răspuns afirmativ şi de această dată pentru a fi în cadrul Clubului „Impresii din Viaţă şi Cărţi”. V-am cunoscut mai întâi de toate ca cititor, atunci când v-aţi apropiat ca să împrumutaţi câteva cărţi pentru a face nişte cercetări. Apoi, v-am cunoscut fiind implicaţi în proiectul Novateca, care este legat de modernizarea bibliotecilor din Republica Moldova şi am rămas impresionată că iubiţi biblioteca, iubiţi lectura, iubiţi cartea. Pentru noi, bibliotecarii, sunteţi un Ambasador al bibliotecilor. Vă mulţumesc mult!” – Mariana Harjevschi
Filmele de mai jos ne demonstrează emoțiile protagonistului, precum și a celor care și-au exprimat referințele și aprecierile la adresa lui Sergiu Botezatu:
”Bună ziua și Vă mulțumesc enorm tuturor pentru că ați venit la evenimentul de astăzi (si nu m-ați lasat singur). Nu lăsam acest gând să mă deranjeze mult timp, care totuși apărea periodic. Și, undeva suna acel clopoțel cu întrebarea:”Ce facem, dacă nu vine nimeni?” Iată că acum m-am calmat și putem să savurăm din plin aceste două ore ale evenimentului.
Inainte de toate, vreau să felicit toate Doamnele și Domnișoarele cu Ziua Internațională a Femeii care a fost serbata ieri. Această sărbatoare este una din toate care, după mine, trebuie serbata mereu, în fiecare zi, și nu doar pe 8 Martie. Cine am fi noi, barbații, fără femeie? Femeia este dragostea, inspirația, lumina, speranța, provocarea, rugăciunea, viața noastră! Este totul ce ne face pe noi sa devenim bărbați in acestă lume. Tocmai din această cauză, multe poezii scrise de mine le văd ca “un „imn”, o reverenţă, o închinăciune femeii, iubirii şi a dragostei, ca o regulă de postulat şi a unui dat în datumul firii ca un îndemn suprem”. Cu această ocazie vreau inca odată sa mă închin în fața Mamei, Mamei soției mele (care mi-a devenit mamă și mie), Iubitei (soției mele Mariana), Profesoarei mele Maria Pavlovna (care imi este si ea ca o mama) (Vedeți ce norocos sunt eu J), fiicei mele (care luminează inimile noastre acasă tuturor), prietenelor, colegelor și tuturor femeilor excepționale care sunt astăzi, acum, aici în sală. Să fiți mereu alături de noi că sunteți Primăverile noastre.
N-am vrut ca evenimentul să fie unul monoton în care să vorbesc doar eu. Eu sunt sigur că ați citit articolul adaptat de catre Dna Svetlana Vizitiu, în care sunt descoperite cu lux de amănunt multe (nu vreau sa zic secrete) lucruri care s-au intimplat în viata mea, și pe care nu le-am comunicat tuturor. Probabil, că unii dintre voi, anume după ce ați citit acest articol, ați decis să veniți la club, pentru ce Vă mulțumesc foarte mult.
Am pregătit și un colaj cu imagini începând cu copilăria mea, care la fel o sa Va trezeasca curiozitatea și careva raspunsuri la unele intrebari. Și dacă o să vorbesc doar eu cred ca o să fie o tortură pentru toți, fiindca o să ascultați încă odată cam ce cunoașteți deja. Așa deci, riscam să nu ramana timp să clarificați unele întrebări pe care le-ați adus cu Dvs la evenimentul de astăzi. Din această cauză, eu văd evenimentul de astăzi unul interactiv, cu o implicare activă din ambele părți. Ca să ne bucurăm reciproc de acel schimb energetic pozitiv ce trebuie să se producă la astfel de evenimente J
Oricum, am să încep cu o provocare, probabil este întrebarea care frământă majoritatea celor prezenți în sală – Cum de reușesc să combin activitatea pe care o fac zi de zi la serviciu (dezvoltare internațională, dezvoltare economică, competivitate, piețe financiare, asistență specializată sectorială – agricultură, sistem bancar, turism, vinificație, industrie ușoară, tehnologii informaționale și comunicații, industria creativă, ingineria cu precizie înaltă și multe alte domenii economice și non-economice) cu poezia. N-am să vă obosesc mult cu răspunsul meu, fiindcă eu parcă l-am găsit, dar tot il mai caut. Probabil răspunsul este in cuvintele cu care începe Biblia: „La început a fost cuvântul…” Dupâ cuvînt au venit celelalte, inclusiv si noi înșine. Nu este ușor să înțelegem acest citat. Probabil nu este cu putință, din dimensiunea în care trăim, să înțelegem aest citat. Dar eu consider că este un citat foarte profund care ne mărturisețte ce putere enormă are Cuvântul. Eu cred că acest citat încearcă să ne spună despre acea putere a cuvântului care în fond și este Dumnezeu. Poezia, după mine, este acea perfecțiune supremă pe care o dorește Cuvântul, fiindca într-o poezie adevărată este o energie enormă care de undeva vine și undeva pleacă. Anume asa a citit regretatul critic literar și scriitor Vasile Popovici poezia mea „Cădere eternă” cu care eu sunt absolut de-acord: „Nu stim noi, locuitorii acestui spațiu cosmic, de unde venim, daca venim, unde plecam, daca plecam; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm şi că, poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi.” După mine, fiecare poezie adevărată crează câte o cale energetică care ne conectează mai profund de Univers și ne apropie de Dumnezeu. Din păcate, în societatea noastră, foarte multă lume consideră poezia (și în general activitatea scriitoricească) ca ceva neserios. M-am ciocnit de foarte multe ori de acest lucru. Poate că cel mai dureros moment a foast atunci cînd fiica mea Victorița fiind încă foarte mică, a venit plângând acasă spunându-mi că toți copii în stradă râd de ea fiindcă tatăl ei scrie poezii. Copii nu pot să râdă sau să plângă singurei de ceva. Ei ne copie pe noi maturii. Concluzia mea a fost că ei aduc această atitudine față de poezie din famile. Și aceasta atitudine, din pacate, vine din familii foarte bine aranjate in societatea noastră. Un alt exemplu s-a întâmplat cu mine după ce am donat o carte cu poeziile mele unei persoane foarte (mega) cunoscute la noi în societate. Peste un timp cineva mi-a transmis prima reacție pe care a avut-o această persoană: „Eu credeam că Dl Botezatu (ca atare, Dl Botezatu este Tatal meu si nu eu J) e o persoană serioasă… Asta denota faptul ca, din pacate, în societatea noastră, am ajuns la aceia că nu numai oamenii care sunt bine mersi cu business, dar și cei care se consideră de creație și au succes foarte mare, consideră poezia și activitatea scriitoricească ca ceva neserios. In asemenea cazuri nici nu trebuie să spui ceva. Simpla atitudine, fară ca sa spui ceva, transmite exact energetica pe care o produci, la nivel intuitiv. Atunci eu ma intreb, poate din această cauză (da eu sunt sigur că anme din această cauză) și ne-am pomenit în situația în care suntem acum, de a lupta cu sărăcia dură ce nu numai tot mai mult și mai mult se face a fi prezentă, dar deja înneacă intreaga noastra societate în mlaștina ei monstruoasă. Nimic ce se incearca nu ajuta… Nici faptul ca suntem aproape (geografic vorbind) de una din cele mai bogate regiuni de pe planeta – Europa, nici faptul ca ni s-au deschis hotarele peste tot, nici faptul ca se dau ajutoare enorme tarii noastre de a iesi din acest flagel, nici acele istorii de succes pe care cu mare greu le reusim si incercam sa aducem (sau sa pastram) macar o mica scanteie de speranta, care ulterior ar putea aprinde acel foc al dezvoltarii. Nimic, dar chiar nimic, nu ajuta si continuam sa traim intr-o tara de parca ar fi uitata de Dumnezeu. Răspunsul meu este ca pentru a reuși o performanță, inclusiv și economică, omul si societatea în general trebuie să fie conectată la energia pozitivă a Universului. Și această conectare se face prin creație, în special prin poezie. Or, poezia adevărată merge mult înainteala tot ce facem noi în prezent. Înaintea activității noastre de zi cu zi, înaintea științei, chiar și înaintea istoriei. Eminescu prin poezia “La steaua” a foast primul care a spus lumii ca steaua poate s-a stins demult chiar daca lumina ei este încă vie. Peste mulți ani Enshtein a demonstrat științific acest lucru. În această poezie Eminescu ne spune direct acest lucru. Dar marea majoritatea a creației lui cum ar fi Scrisorile, Sarmis, Memento Mori și altele, sunt niște creații pe care omenirea le citește, dar nu cred că are capacitatea de a le înțelege, de a le descifra la justa lor valoare. Din această cauză, societățile puternice (sau cele care incearca sa devina puternice) pun poezia în capul mesei chiar și la ceremonia de inaugurare a Președintelui tării, cum se întâmplă în Statele Unite, de exemplu.
Poezia, fiind o formă supremă de expunere a cuvântului, probabil din această cauză poate să ne lumineze calea atât de departe. Nu ca nu mi-ar placea proza. Eu citesc foarte multă proză și mă inspir (mă încarc energetic și emoțional) si de acolo. Însă, în proză este o mare tendință de a spune lucrurilor pe nume la nivelul intelectual al scriitorului sau persoanei care scrie. Poate că nu am dreptate, dar aș îndrăzni să menționez că prin poezie, melodia, stilul ritmic ne duce dincolo de anumite limite, pe care in mod normal, nu le poți trece la nivel de gîndire. Și asta lărgește orizonturile cunoașterii în general. Și din această cauză, după mine, poezia merge atât de departe. Din această cauză, societatea noastră trebuie, cel puțin să nu considere neserios, creațiile scriitorilor noștri, mai ales poezia. Fiindca, dacă la început a fost cuvântul și dacă cuvântul și este Dumnezeu, hulind scriitorii, se hulește însăși Dumnezeu. Nu este deajuns să construim Biserici și să ne rugăm în ele pentru al cunoaște pe Dumnezeu.
Eu cred că biserică supremă a lui Dumnezeu și este poezia. Poate că ați observat că o poezie este foarte greu de a fi tradusă (în foarte multe cazuri este imposibil de a fi tradusă, în alte limbi) fiindca are o energetică enormă în ea pe care de foarte multe ori nici autorul n-o sesizează și n-o înțelege pînă la urmă. Dar cum să traduci asta și în alte limbi. Să ne dea nouă Domnul cunoștințe și înțelepciune sa-i descifram în Română pe Eminescu, Arghezi, Stănescu, Bacovia, Cojbuc, etc. chiar si pe Vieru, Matcovschi sau Dabija de la noi. E foarte greu. Mai degrabă, poezia te îndeamnă să înveți limba în care este scrisă ca s-o înțelegi mai bine. Dar și așa, chiar daca ești poet și cunoști ambele limbi la perfecție (un lucru greu de imaginat fiindca este greu de imaginat dacă este cineva în lume care-și cunoaște la perfecție chiar și limba sa materna, fiindcă o limbă este un Univers fără limite), din care traduci și în care traduci, mai este emoția pe care trebuie s-o transmiți și asta se face la nivel intuitiv. Am spus aceste cuvinte, la fel, bazându-mă pe capacitatea mea intuitivă că ce am spus este un adevăr. Este adevărat, că este nevoie de foarte mult suflet pentru a reuși o poezie care ar fi în stare să încerce să învingă (sau să se împace cu) timpul. Cel puțin, încercând acest lucru, eu merg departe în lumea creației și încerc să vin cu soluții pe care nu le-asi fi găsit în condiții normale. Eu sunt persoana care depune mult suflet în tot ce fac. Din această cauză, probabil, si reușesc să formez echipe extraordinare cu care obțin succese de care mă mândresc. Prin aceste succese noi incercam sa aprindem acele luminite care ne dau sperante in ziua de mâine și ca trebuie de trait și de luptat pentru un viitor mai bun. Vinul Moldovei- o legendă vie, Din Inimă branduri de Moldova, brandul turistic Pomul Vieții, Centrul de Excelență Tekwill ce va fi lansat în curând și multe alte succese ar fi fost imposibile daca nu forțam limitele perfecțiunii depunând tot sufletul necesar. Or asta și este poezie. Mai bine zis, asta este o mică părticică din Marea, Înțeleapta și Înălțătoarea Poezie. Iată și puntea de conectare a celor, aparent, două dimensiuni pe care le traiesc, care in realitate este doar o singură dimensiune. Iată răspunsul care îl am pe moment. Poate ca mâine o să mai găsesc ceva ce o sa completeze mai bine raspunsul meu de astăzi sau poate că o să găsesc un răspuns nou, dar nu cred că o să schimbe acel adevăr, că la oricare început de ceva nou este Dumnezeu care este în noi… Care este Cuvântul… Care este Poezia… Vă îndemn pe toți să trăiți frumos și trăind frumos, să Vă scriți Poezia vieții Dumneavoastră!!! (Sergiu Botezatu)
Sergiu Botezatu este cunoscut ca expert în economie şi manager în cadrul Agenției SUA pentru dezvoltare internațională (USAID), manager al proiectelor „Novateca”, „Din inimă Branduri de Moldova”, „Vinul Moldovei – o legendă vie”, „Brandul turistic Copacul Vieţii” etc.Deşi a compus poezii încă din anii de studenţie, primul volum de versuri „În căutarea viselor libere” a fost tipărit în 2010. Au urmat volumele „Plimbări prin lumină” (2013), cartea pentru copii „Ce e bine și ce-i rău” (2014) şi „La un pas de sine” (2015). Mai multă informație despre Sergiu Botezatu în sursă:
In cadrul relansarii romanului Fantini fara ciutura, autoarea Dina Ciocanu a descris adevarul real prin care au trecut chiar rudele si prietenii ei, unii au rezistat, altii nu. Durerea a fost enorm de mare, persista si in prezent. Nu ai cum sa inventezi aceste lucruri precum incearca sa ne dezinformeze unii ”experti” in istorie! Dramele poporului nostru au fost prea mari, raman in memorie, si ne relateaza oamenii adevarati, de la om la om, de la strabuni la generatie urmatoare! Statul si in prezent este destabilizat, geopolitica si regimurile politice merg intr-un pas in orice sistem creat, si este permanent favorizat de demnitarii care vin si pleaca. Ce au facut si continua sa faca? – mii si mii de jertfe omenesti, printre care sunt emigrantii moldoveni… Nu putem privi doar inapoi, dar trebuie sa ne amintim pentru a sti cum mergem Inainte! Sa nu mai intoarcem mentalitatea din trecut. Dar sa luam un pic de omenie din toate care au fost, e bine sa tinem minte! Doamne ajuta!/ S. Vizitiu/
Pentru unii, trecutul e asemenea pomului pe care l-ai sădit şi îngijit, iar acum guşti din fructele sale dulci. Pentru alţii, trecutul nu e altceva decât un plod degerat, al cărui gust încerci să-l uiţi. Un lucru însă este cert: dacă ignori trecutul, rişti să pierzi viitorul. Ori, esenţa viitorului nu e în ceea ce va fi, ci în aceea cum va fi.
Trecutul e asemenea unei umbre. Încetăm să-l observăm, dar ne însoţeşte la fiecare pas. Viitorul e asemenea unei raze de soare. Din ce direcţie nu ar lumina, umbra nu va înceta să ne călăuzească.
Întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o pună la un moment dat este: vreau eu oare să devin una cu umbra, sau prefer să mă contopesc cu raza de soare?
Lucrarea artistică „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie calea pe care încearcă s-o parcurgă protagoniştii, încercând să iasă din umbră, cu speranţa de a vedea acea rază de lumină care le-ar tranforma simpla existenţă în ceva ce poate fi numit „viaţă”.
Opera Dinei Ciocanu se axează pe acele valori care determină calitatea vieţii: speranţă, curaj, dârzenie, acţiune. Totodată, lucrarea scoate în evidenţă şi acele vicii care pun în pericol însuşi sensul existenţei: smirenie, frică, laşitate, refugiere. Dar care sunt valorile pe care le-ai acceptat tu? Răspunsul la această întrebare va determina modul în care vei percepe esenţa lucrării „Fântâni fără ciutură”.
Cartea este divizată în două părţi. Prima parte ne vorbeşte despre trecutul sumbru. Cine am fost şi cine am devenit. Ce am avut şi de ce am fost lipsiţi. Sub aspect istoric, autoarea redă evenimentele pe care toţi le cunosc, dar despre care mulţi preferă să nu vorbească: ocupaţia sovietică în toiul celui de-al doilea război mondial; tranformarea individului şi lipsirea acestuia de individualitate; comdamnarea personalităţii în favoarea „interesului comunităţii”. Pentru a supraveţui infernul, eroii au fost nevoiţi să treacă prin foc: foamea, deportările, pierderea celor apropiaţi şi renunţarea la toate drepturile naturale în scopul prezervării unui singur drept oferit la naştere – dreptul la viaţă. Autoarea pătrunde în conştientul nefericiţilor indivizi şi scoate la suprafaţă starea sufletească a fiecăruia din ei. Lecturând acele pagini, te simţi în pielea lor. Priveşti evenimentele tragice prin ochii acestora. Îţi ştergi cu durere lacrimile pe care ei le varsă. La finele primei părţi, ajungi să conştientizezi, cu tristeţe, că fiecare din indivizii protagonişti şi antagonişti sunt, de fapt, reflectări palide ale apropiaţilor noştri care au supraveţuit acea perioadă întunecată sau care au fost sugrumaţi de ea.
A doua parte a lucrării „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie viaţa celor care au supraveţuit regimul totalitar de ocupaţie sovietică după căderea acestuia şi după obţinerea „independenţei” de către patria mamă. Un nou capitol din viaţă, un nou set de provocări. Ori, căderea imperiului asupritor nu echivalează cu anihilarea elementelor nocive ale acestuia. Mai mult decât atât, atrocităţile care ne sugrumau deschis, continuă să facă acelaşi lucru, dar într-un mod mai subtil, de după culise. A căzut cortina de fier, dar peretele a rămas. Unii încearcă să sară peste el pentru a găsi lumina, alţii preferă să se adăpostească în umbra lui. A doua parte a lucrării relevă în mod egal soarta ambelor categorii. Protagoniştii încearcă să recapete ceea ce au pierdut, ceea ce le-a fost luat. Antagoniştii, pe de altă parte, tind să prezerveze cenuşa focului care a inhibat miezul vieţii generaţiilor trecute. S-a schimbat regimul, dar nu s-au schimbat mijloacele. Regăsim aceleaşi stări: durere, suferinţă, asuprire. Totodată, acestea nu reuşesc să stingă complet speranţa, tendinţa şi individualitatea. Vor face oare faţă eroii noilor provocări? Vor reuşi să renunţe la viciile trecutului pentru a crea un viitor mai bun? Răspunsul la aceste întrebări le veţi afla la finele lucrării.
Stilul de expunere ales de către autoare este unul hibrid. Evenimentele sunt redate prin prisma viziunii personajelor, în diferite momente ale istoriei. Expunerea ordinară este însoţită de elemente de abstractism. Rolul acestor elemente este de a marginaliza unele momente cheie şi de a scoate în evidenţă diverse stări care nu pot fi redate prin prisma caracterizării obişnuite.
O trăsătură specifică a lucrării este abundenţa simbolismului. Denumirea satului de unde începe totul, clopotniţa, voievodul, deplasarea continuă a cadavrului, şopârla, laboratorul, vârtejul şi fântâna sunt doar câteva din multiplele simboluri care oglindesc un adevăr umbrit. Farmecul acestor simboluri constă în aceea că permit cititorului o libertate a interpretării limitată doar de imaginaţia acestuia.
Lucrarea nu va pune toate punctele pe „i” şi nu va oferi răspuns la toate întrebările. Aceasta nici nu este necesar. Vindecarea rănilor trasate de regimul totalitar e un proces continuu, care persistă şi în ziua de azi. Zidul ce ne desparte de valorile sufleteşti prejudiciate nu poate fi doborât dintr-o dată, ci trebuie înlăturat cărămidă cu cărămidă.
O ultimă întrebare la care nu găsim un răspuns evident constă în aceea ce reprezintă „fântâna fără ciutură”. O fi o stare la care încercăm să ajungem fără să avem mijloacele necesare? Sau poate o promisiune ce nu poate fi realizată? Într-un final, răspunsul la această întrebare îl vom găsi nu pe faţa paginelor cărţii, ci în adâncul propriului suflet. /recenzie de Eugeniu Cataveica/
”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.
Despre autoare: Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Au trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
S-a născut de Sf. Andrei, pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui.
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu. Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:
”…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți. Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”
– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!
La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..
”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)
Dina Ciocanu:„Acum pot răsfoi în voie şi astfel să-mi împrospătez amintirea despre clipele frumoase de la evenimentul de ieri, la care au participat persoane de valoare, căror le sunt recunoscătoare pentru că au crezut în cartea mea, au citit-o şi au găsit în suflet un loc aparte pentru ea. Cât de profund a vorbit Veronica Pirlea-Conovali, care a studiat din cărţi şi pe viu destinul tragic al românilor basarabeni, concluziile găsindu-şi încununare în câteva cărţi editate! Am fost plăcut surprinsă când am înţeles că, în fond, avem aceleaşi căutări (după lecturarea cărţii ei „Destăinuiri de pe lumea cealaltă”). Cât de emoţionant s-au prezentat elevii de la Gimnaziul „Nicolae Costin”, dirijaţi de doamna profesoară de limba şi literatura română, intrigaţi de cartea mea de către directoarea Gimnaziului, doamna Silvia Guzun, pe care am simţit-o sensibilă faţă de tot ce-i românesc! Doamna Mariana S. Ţăranu m-a surprins prin cunoaşterea perfectă a cărţii mele, chiar dacă au trecut mulţi ani de la lecturare, şi printr-o atitudine adânc trăită faţă de mesajul lucrării. Aliona Carafizi, directoarea Gimnaziului „Sărăţica Nouă”, a pus umărul, pe timpuri, la limpezirea unor momente din capul meu, când eram în căutare de detalii la temă. Niţu din roman a trecut şi prin satul ei, şi ea a intuit lucrul acesta,mi-am dat seama ieri din discurs. Mariana Vatamanu, prietena mea dintotdeauna, poate unicul martor al trăirilor şi căutărilor mele, în perioada când în mintea mea se contura mesajul cărţii, mi-a amintit de acele vremi. Dacă Burca Rodion, nepotul meu inteligent, a spus că e de acord cu ceea ce am scris eu, atunci mă bucur că mesajul a ajuns şi la sufletul tinerilor, deci sămânţa şi-a găsit solul fertil şi va da roade. Am primit ieri şi aprobarea caldă a părintelui Iurie Hemei, care, chiar de e destul de tânăr, cunoaşte acea perioadă tragică a românilor basarabeni din confesiunile bătrânilor care calcă pragul bisericii lui. Maria Gogu a găsit paralele între Siberia din romanul meu şi Siberia pe care o descoperă azi prin Expediţiile Memoriei. Emoţiile Elenei Eţcu mi-au demonstrat că cele citite i-au atins sufletul – oare trebuie ceva mai mult pentru un condeier? Chiar şi Victor Stepaniuc, care mi-a criticat cartea, a făcut-o cu indulgenţă, lăsându-mi loc pentru a-i destrăma unele rezerve cu care a rămas după lecturarea „pe diagonală”. Cu câtă duioşie a venit la eveniment Olga Trudov-Mațarin (iertaţi-mă, Olga, pentru…)! Svetlana Vizitiu de ani de zile vorbeşte în scris despre romanul meu, prin articole, recenzii, promovări – scumpa mea prietenă! Maria Şalaru a venit cu tristeţea că nu a putut finisa romanul, pentru că i „l-a furat” cineva din birou – iar eu doar mă bucur de asemenea furturi, întrucât ele denotă interesul pentru carte. Vlad Pohilă e primul scriitor care a apreciat romanul, ca mesaj şi limbaj, şi l-a ridicat la importanţa cuvenită. Iar despre talentul de moderator pot să zic doar că l-am admirat mereu. Să mai zică cineva că ieri a fost un eveniment neîmplinit! Nu va zice… Vă mulţumesc, dragi prieteni… ai mei şi ai cărţii!”
”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”
Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.
O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?
Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…
Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
Fiecarecuadevărullui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
Magiaereală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
De la balcon… Jos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.
Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors. Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii
Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…
Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…
Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…
Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…
Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…
N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…
Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!
Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!
Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …
Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀
La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…
EsteАndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama meaZinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.
Motto:” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)
”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, –vine cu detaliiAndrei Colța, – fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”.La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”
Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca. Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”
Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.
A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.
Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri”şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile laCotul MoriişiNemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cuIREXdeja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.
În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.
Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.
”Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”
A lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.
Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.
Obstacole în realizareaproducţiilorvideo şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.
Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.
Post Scriptum:Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.
Nu am încercat niciodată rolul de agent secret, însă acum eu duc cea mai reală viață dublă. Fapt, e că la cei peste patruzeci de ani ai mei, eu fiind căsătorită și cu copii, – m-am îndrăgostit din nou, ca o nebună, și nu de soțul meu. Alesul meu nici nu trăiește în Chișinău, este din orășelul meu de baștină, unde am început să plec în fiecare week-end sub pretextul de ”a vizita mămica mea”. Atunci când ne întâlnim, prietenele mele observă cu invidie: ”Ce mult îți strălucesc ochii de fericire”. Și eu simțind că îmi ard obrajii, încep să împrăștii cu mult entuziasm povestea mea de dragoste, – păcat, că nu pot ține în secret sentimentele… Dacă și fetele mă simt, ce să mai spun de sexualitatea mea parvenită la care bărbații privesc cu totul alți ochi. Și tot așa, privindu-mă în oglindă cât de frumoasă am devenit, mă gândesc, că aș putea înțelege o altă persoană care și ea este în pielea mea ”zdrobită” de dragoste. În aceste momente sunt tare fericită și alung gândurile despre ceea ce poate să se întâmple în continuare…
Pentru că știu, că nu-mi voi părăsi niciodată soțul plictisitor, care este o persoană asigurată financiar și om de încredere, dar și că nu mă voi întoarce într-un orășel lepădat la iubitul meu, un intelectual avansat și fără saci cu bani. Oare se merită acest tangou amoros? Sunt convinsă, că da. Voi avea eu ce-mi aminti la bătrânețe. Și viața trece pe-alături: casă dragă, serviciul, și din nou, acasă. Deja, nici nu mă simt femeie, parcă sunt un cal de povară. Iar cu amantul meu, am un buchet plin de emoții și senzații tot mai noi, cred că un pic de adrenalină nu deranjează nimănui. Soțul mei nici nu bănuiește, însă el niciodată nu m-a chinuit cu gelozia lui. Mda, nu mai există acea pasiune de ani de zile, încep să oftez, dar mă conformez: îl am pe amantul meu pentru toate acestea! Cu soțul suntem ca niște rude sau prieteni, și ceea ce îmi lipsește la el, am găsit în consăteanul meu iubit. Printre cunoscuții mei sunt mulți, după cum am aflat, din cei care își schimbă partenerii de viață. Parcă ar fi un trend nou! O tendință tot mai impunătoare. Pentru cineva a fost doar o poveste de dragoste trecătoare la odihnă, și la cineva accesul de dragoste brusc a trecut în ceva mai serios. Dar și obiectivul la fiecare e diferit: Cineva are nevoie de un sprijin financiar, cuiva îi lipsește adrenalină, iar unii încă mai speră, și foarte serios, să găsească noua lui soartă. Probabil, mai mulți visează la iubire, cum se spune, până ce moartea ne va despărți. Pentru a ne îndrăgosti pe o viață. Dar, din păcate, uneori sentimentele se răcesc, inimii nu-i poți porunci, cu atât mai mult, atunci când la orizont apare un alt Făt-Frumos. Pe de o parte, pe o scară a balanței e stabilitatea, în general, cea mai obișnuită a vieții, și pe altă, – o rafală de emoții, cu sentimente noi și incertitudine deplină în viitor. Întrebarea e, cine pe cine va întrece, în cele din urmă. A cui, minte sau simț, va câștiga, sau dimpotrivă, – vor preleva sentimentele asupra prejudecăților? Și cel mai important, -este această pasiune o dragoste adevărată, sau, pur și simplu, o trădare banală? Probabil, vina o poartă timpul nostru, societatea noastră. Căsătoriile tradiționale, cele patriarhale rămân în trecut, și omul modern, în special, cel urban, s-a obișnuit cu ritmul frenetic al vieții. Suntem atrași de tot ce-i nou, săturați de reguli vechi impuse de trecut, și ne despărțim cu ușurință și fără mari regrete de ele. ”Da, el este fosta mea dragoste, acum suntem doar prieteni”, – a comentat o tinerică într-o postare… În ultimul timp, ea a schimbat deja câțiva tineri. Anul trecut, la fel a avut câteva relații, și de fiecare dată își spunea, că ”el este iubirea vieții mele”, deși în cele din urmă, ea tot timpul se simțea deranjată de ceva. Și de fapt, se termină cu pasiunea și curtări frumoase, – se începe rutina cu viața ei reală, de care s-a spart nu doar o punte… Așa brusc, după două luni de amorez pasional, eu am decis să mă mut la iubitul din orășelul natal. Imaginați-vă, atunci când ne întâlneam, noi în fiecare seară plecam la restaurante, filme, cluburi, concerte. Iar sex-ul, – asta-i o feerie extravagantă de nedescris. Dar, numai mi-a ”trebuit” să întru în apartamentul lui în calitate de stăpână în casă, nu l-am mai recunoscut pe amanțelul meu. Acum, din casă nu-l mai scoți nici cu mătura. El a devenit atât de plictisitor și chiar a încercat să ma facă gospodină pentru a-i pregăti bucate alese, iar să mergem undeva ca toată lumea civilizată, el refuza categoric. Inutil e să spun, că am fugit de la el peste trei săptămâini? Desigur, inimii nu-i poți porunci. Și inconștient, căutăm în fiecare iubit nou ceea ce lipsește în cel prezent. De exemplu, soțul stă acasă toată ziua și privește televizorul, însă, tu, de exemplu, întotdeauna ai visat, ca cineva să-ți recite poezii, să te invite la teatru și să-ți ofere mii de trandafiri. Inseamnă, că îți lipsește romantica și subconștientul tău va căuta tocmai o astfel de relație. Fie, îți convine că bărbatul tău este un maestru cu mâini de aur, face sinestător reparație în casă, dar un dezavantaj semnificativ pentru tine prezintă faptul, că în toată viața lui, el n-a citit nicio carte. Și atunci, ești gata să te îndrăgosteșți în primul intelectual apărut în fața ta, cel cu câteva studii superioare, dar care n-a bătut o țintă în cui în viața lui. Să ai doi bărbați dintr-o dată, este visul oricărei femei, care tace doar că… visează la asta. 😀 Să nu alegi nici pe unul nu poți, – cu cât devii mai în vârstă, cu atât cresc și cerințele. Să-ți găsești un Ideal de bărbat, care ar corespunde cerințelor tuturor femeilor, se pare că este imposibil. S-ar putea de încercat, să-l îndrăgești așa adevărat precum este el în persoană, fără a-l potrivi cu schimbări și cerințele tale… Dar… – Să încercăm? 🙂
Probabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…
Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’
Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’
’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’ Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…
Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.
Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…
Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…
Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”
Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.
O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.
Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’
Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..
În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!
Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!
Merge la magazinul de la colţ în slapi şi sportivi, iar vânzătoarele o privesc ciudat: ”Ele aşteaptă să vin pe tocuri”, – glumeşte Rusalina Russu. Nu-i place să piardă timpul pe sine, se uită rar în oglindă, nu se consideră frumoasă şi mereu îşi găseşte zeci de defecte. Urăşte măştile, cosmetica, şi dacă n-ar fi fost recunoscută pe stradă, nu s-ar machia nici în ruptul capului: ”aş umbla veşnic nemachiată”. Nu este un complex de inferioritate, e o pierdere de timp, ”de ce să mă admir? Nu sunt o narcisă”. Şi în copilărie era ”taaare cuminte”, îi fierbea ceaunul cu cartofi, mama o punea după sobă şi-i spunea să facă curat, şi până venea de la biserică, Rusalina numai bine decojea toţi cartofii 😀 Iată la cântat talent nu are deloc, dar atunci când n-o aude nimeni şi-l adoarme pe Daruţ al ei (al doilea copil), ea cântă toate melodiile pe care le cânta şi mama în copilăria ei…
Familia – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.” Vine dintr-o familie de intelectuali, din a doua generaţie. Bunelul Ion, de pe linia mamei a fost preotul satului Hirişeni, şcolit la români şi a făcut facultate la Iasi… Mama ei, Liuba, bibliotecară, lucrează şi în prezent la Biblioteca pentru copii din Ialoveni. Tatăl Vladimir a fost agronom. A decedat acum 17 ani, când Rusalina avea 19 ani. Moartea tatei a marcat întreaga familie, odată cu ea s-a terminat şi copilăria ei, nu a mai alintat-o nimeni de atunci. Au dus tot greul vieţii, iar casa lor aşa şi a rămas netencuită, fără gard şi poartă… Rusalina s-a maturizat peste noapte. S-a schimbat toată viaţa ei în cîteva clipe, pentru că anume ea a devenit stâlpul familiei Şi bunicile au decedat când era încă copil. Are un frate şi o soră mai mică ca ea. Acum locuieşte cu familia în casa părintească în Ialoveni, după ce au reuşit peste ani de zile s-o repare, şi se consideră ‘’aproape’’ băstinaşă. A facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă” 🙂 A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important. Abia aşteaptă să revină în albia ei din concediul de materniate…
Reţete de viaţă – nu are retete, ”dă mereu cu capul în gard, calcă prin străchini şi pe greble”. Ştie unele “feluri de bucate”, dar nu reuşeşte să le prepare. – ”Stiu ca ar trebui să fiu făţarnică, să fac oamenilor complimente false pentru ai binedispune, să-i linguşesc, să-i măgulesc, ştiu că uneori minciunile-s mai dulci ca adevărul, ştiu că uneori trădarea te urcă pe culmile succesului, ştiu că pentru a ajunge sus trebuie să mergi pe capete… Doar stiu… Dacă aş aplica aceste “reţete” cred că déjà aş fi pe Everest….
Viaţa e o luptă grea, cu arme invizibile, cu glonţi care lasă cicatrice. Suntem o societate chinuită de neajunsuri şi lipsuri, o societate care luptă ca să supravieţuiască şi nu ca să trăiască. Salarii ne ajung doar pentru mâncare şi haine. Nu ne rămâne timp si resurse pentru distracţie, călătorii, pentru discuţii şi timp pierdut aiurea, timp care sa ne revigoreze. Nu reuşim să admiram natura, să ascultăm păsările, să medităm la cele sfine, la cele trecatoare… În mintea noastră e o singura intrebare: ”Cum să facem mai mulţi bani!”
De atâtea ori a vorbit despre erorile sale, încât acum crede că au fost cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în viaţa ei. Nu regretă nimic, greşelile şi toate loviturile au făcut-o mai puternică, au lăsat cicatrici care o fac să nu uite prin ce a trecut. A eliminat din listă anumite persoane şi a adăugat altele de nădejde. ”Sita a cernut dur, dar e mai bine aşa”. Astăzi, este mândră de oamenii pe care îi are alături de ea, şi pe bun merit, pentru ei Rusalina este gata să facă compromisuri.
Dragostea – ”E cel mai de prêt dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu. Daca nu am mai iubi, n-ar mai avea rost să trăim. M-am maritat când am crezut că m-am indragostit cu adevărat. Şi atunci nu mi-a păsat de gura lumii. De câte ori mă enervez pe El, îmi amintesc de fluturii din stomac şi … totul trece, revine dragostea, revine acea emoţie puternică care ne-a unit odată şi pentru totdeauna. Apropo, eu cred în dragoste de la prima vedere. Ori te arde, ori te lasa rece… Pentru mine, prima impresie a fost cea decisivă!”
Bărbaţii – ”Am cunoscut puţini, am iubit doar unul… Nu sunt expert, nu mă pot da cu părerea. Am muncit întotdeauna singură pentru ceea ce am în viaţă, am dat din coate, cot la cot cu barbatul din viaţa mea, nu împarţim rolurile nici în bucătarie şi nici în ogradă. Ştiu să mânuiesc ciocanul şi sapa, acul şi sucitorul. Incerc uneori să mă prefac slabă, să-L las pe Dumnealui să decidă, dar…viaţa m-a făcut să nu fiu pisicoasă, leneşă, adormită… De aceea, eu repede mă scutur de negativ şi îl iau la braţ. În doi, în pas alergător, viaţa e mai vie, mai frumoasă, mai colorată”.
O ”bate” soţul? – ” haha, asta a mai rămas, să mă bată! – de obicei, eu strig atunci când cred că el nu mă înţelege şi zice că eu strig cât pentru amândoi. Dar de fapt, am un soţ înţelegător şi foarte grijuliu”. Depresia e boală? Ea ”întră în depresie doar atunci când e gol buzunarul”. Cum apar banii, devine şi ea mai optimistă şi sigură pe sine. ”Să nu crezi că sunt materialistă, dar banii îmi dau siguranţă”
Copiii – ”Dizolvă monotonia, te fac să munceşti dublu ca să le oferi tot de ce au nevoie, te solicită înzecit şi te expun însuţit. îţi încarcă bateriile şi-ţi descarcă nervii. Uneori, când sunt singură acasă cu ambii flăcăi, simt cum mi se aprinde ”girofarul deasupra capului” şi atunci am nevoie de o cană cu apă ca să o pot lua de la capăt. Copiii sunt mândria mea, mă fac să ţin capul sus, mă simt mai tânără, mai deşteaptă, mai importantă, simt că sunt universul lor şi asta îmi dă puteri să merg înainte”.
Pasiuni – acum le are cam puţine, ”mai multă rutină, mai puţină plăcere”. Da, ea adoră să coase, asta o relaxează, chiar şi aţa o face să depene istorii şi poveşti în mintea ei. Alteori, colorează cărţile copiilor, să haşureze personaje din poveşti, se simte atunci în rol de ”Creator”. Place să adune vorbe de duh, – maxime, fraze célèbre, – pare ca are déjà vreo cinci caiete pline cu ele, plus toate agendele au pe câmpuri însemnari célèbre…
Destinaţii turistice în Moldova – îi place complexul monahal Saharna, unde se simte protejată şi mai aproape de suflet. Da, şi îi place să se scalde în apa rece ca gheaţa, se urcă de fiecare dată la Urma Maicii Domnului, se roagă la Sf. Macarie… De acolo se întoarce altfel, mai deosebită, se simte purificată sufleteşte, plină de energie, mai optimista, mai sănătoasă.
Cărţi pe care recomandă în present – Cărţi motivaţionale sunt la moda, ele se vând ca pâinea caldă. Dar parcă toate sunt la fel, toate învaţă cum să trăieşti ca să fii bogat, să ai succes, să fii primul, să fii ”The best”. Rusalina preferă cartile care luminează sufletul. Şi-l adoră pe Aurelian Silvestru, a cumpărat toate carţile lui, le reciteşte ca pe cărţi sfinte, – o luminează la suflet şi chip.
”Bucuriile mele sunt muncite”. Nimic nu i-a fost dat uşor în viaţă. Fiecare centimetru cucerit a fost câştigat prin luptă grea. Uneori, îi este frică să se bucure sincer, din plin şi din suflet să se laude în public, de teamă să nu deocheze cumva fericirea sau norocul: ”Cum bravez cu vreo reuşită, cum risc să pierd ceva”. De aceea, Rusalina se bucură în tăcere, acasă, alături de familie. Este convinsă, că oamenii nu întotdeauna sunt pregătiţi să se bucure pentru succesele si bucuriile altora… ❤
Pe tot parcursul vieții mele, eu rămân în continuare cu frica de a pierde persoanele pe care le iubesc. Mă întreb dacă există cel puțin o persoană care, de asemenea, se teme să mă piardă? Probabil, uneori, trebuie să te poți refuza de cineva. Nu pentru că nu-ți pasă, ci pentru că el este indiferent… Realizez, că am început să apreciez mai mult grija, celelalte calități deja le-am… perceput. Niciodată nu m-am considerat slabă de fire, doar mă certam în mod educativ. De-aș fi fost slabă, n-aș fi putut supraviețui tuturor suferințelor în această viață scurtă.
Există în interiorul fiecarui om – o limită. Limită a simțurilor. Limită a durerii. Limită a lacrimilor. Limită de ură. Limită a iertării. De aceea, oamenii, uneori, rezistă și trăiesc mai mult timp. Mult timp… ca să tacă. Concept: O lungă perioadă de timp să facă concluzii. Și ca ulterior, într-un moment dat să lase totul baltă și să plece fără explicații. Nu e nevoie să te rupi. Să te confrunți cu depresii, cu colegii sau cu persoane care niciodată nu te vor întreba dacă ai nevoie de ajutor pentru a soluționa o problemă în comun… Pur și simplu,
Mergi cu gândul, că ”totul ce se face – e spre bine”! Soarta – este ceea ce se întâmplă cu tine în ciuda tuturor planurilor sau proiectelor tale. Cineva a glumit, că timpul tratează. Timpul nu tratează. Tratează doar cel care te cuprinde de fiecare dată tot mai strâns…
Să nu-ți pară rău pentru trecut, – scoate doar învățăminte din el pentru viitorul tău. Mergi înainte și nu privi în urmă, doar dacă te întâlnești cu prietenii pentru amintiri… Cele mai reușite lucruri în viață sunt – gratuite: o îmbrățișare, pupici, prieteni, familie, somnul, zâmbetul și un umor bun! Fericit e omul care are cui spune ”Te iubesc”, și fiecare persoană din viața lui îl înțelege corect. Cel, care te iubește cu adevărat, vede cât de zdruncinată poți fi, și cât de des se schimbă starea ta de spirit, și cât de greu e găsit un limbaj comun cu tine, și… în ciuda tuturor problemelor și obstacolelor, această persoană mai dorește prezența ta în viața lui! Nu te lepăda de prietenii vechi, – nu vei mai găsi persoane cu care să-i înlocuiești. Prietenia e ca vinul, cu cât e mai în vârstă, cu atât e mai de calitate… Dintre toate medicamentele din casă, cel mai bun ce poate fi este un prieten de nădejde! O blană scumpă, – nu e bogăție. Un mobil shik, la fel este un fleac. Și o mașină, – asta-i Fericire? Gândesc invers doar cei proști. Nu fi hapsân, și nu-ți trăda apropiații pentru un venit în plus! Tu ești Bogat, atunci când sunt sănătoși cei Dragi… Când sunt alături prieteni reali. Și nu bolesc copiii scumpi… Și se adună împreună cei din Familie, fericiți! Banul doar atenueaza durerea achitând ”nițel” starea de spirit din motiv de lipsă a finanțelor, dar nu și sentimentele, nu și sufletul… Femeia trebuie să fie iubită. Dar, s-o iubești astfel, ca și celorlați bărbați să le fie extrem de dureros din cauză, că nu sunt în stare să iubească la fel! Vârsta – este doar un număr: el nu definește mintea omului și concepțiile lui asupra vieții. Totul depinde nu de anii trăiți, ci de circumstanțele retrăite în viață. – Am și eu o vârstă, cea mai minunată! Înainte, era imposibil să simți, și în curând poate fi prea târziu, iar în prezent, – totul este posibil! Nu sunt rea atuci când nu mă supără nimeni… Sunt fidelă, fermecătoare, atunci când sunt fascinată și netrădată… Omenoasă, – când și ceilalți se comportă uman… În general, – un îngeraș, atunci când nu se trezesc gândacii mei… ) Vine o zi, un ceas, și înțelegi, că totul nu e pentru totdeauna. Iar Viața, nemijlocit și fără milă, ne învață că timpul este trecător… – Și faptul, că trebuie să apreciem, să prețuim totul ce ne este dat… La urma urmei, Viata – ca un firicel subțirel, ea uneori se poate rupe… brusc.
Doar eu îmi cunosc povestea. Numai eu pot să mă judec, critica și să mă aplaud. După bunul Dumnezeu.
Tot ce-mi doresc acum, sărbătorile de mai! Vreau să mă odihnesc, să mă relaxez, în continuare fără salarii mari alocați de demnitari fără simț… Să cad în iarba verde și să privesc la soare lung timp… Atât de lung… până mă cheamă cineva să mănânc grătarul…
Bine, ce să spun mai mult? Să fiți fericiți! Hristos a Înviat! Și să transmiteți perlele mai departe!..
O femeie de top nu vine din exteriorul ei, sau din raportul dintre greutate şi înălţime. În general, o femeie de top se dezvoltă pe parcursul anilor, din raportul de inteligenţă şi simţul umorului, plus atitudine şi demnitate. Iar bibliotecarele Biblioteca Municipala B.P. Hasdeuîntrunesc aceste calităţi de două ori mai mult, şi pentru că sunt cele mai citite, şi cele mai elegante, gândesc pozitiv şi promovează intelectul nu doar prin cărţi, – prin varia evenimente şi activităţi culturale, fie pe reţele de socializare! Dar, … există un Dar! Meseria unui bibliotecar nu este apreciată pe bun merit, şi dacă veţi protesta, că nu e aşa, atunci de ce bibliotecarii au cele mai mizere salarii din Republica Moldova? Definiţia şi aprecierea unui bibliotecar, se judecă după salariul achitat de guvern, care habar n-are, cât de greu le vine în viaţă, în special, femeilor bibliotecare. Mentalul însă nu se schimbă, chiar dacă anual, pe 23 aprilie, sărbătorim Ziua Bibliotecarului Mondial! Vom primi diplome de onoare, titluri false, şi în continuare vom muri de foame, achitând bani grei pe impozite şi facturi comunale…
O bucurie ar fi, măcar voi, dragi cititori, să ne apreciaţi, că cuvintele de laudă sunt… atât de zgârcite. Însă noi, bibliotecare, vom munci în continuare pentru voi, copii voştri… Chiar dacă multe dintre noi pleacă, care în State, care în Europa, odată ce suntem bibliotecare de suflet, mereu vom promova cunoştinţele şi sursele noastre de inteligenţă, oriunde avem posibilitatea de a o face. – Fiţi cu noi! Şi apreciaţi acest Top cu Bibliotecarele BM, votat de peste o sută de utilizatori pe reţele de socializare, fiecare fără să cunoască care şi pe cine a votat, astfel, voturile sunt mai corecte. Un top spontan, cu răspunsuri imediate, fără pus mult pe gânduri, pentru că o Bibliotecară inteligentă şi frumoasă nu se votează la nimereală, – o vezi, o asculţi şi, pur şi simplu, o placi! Un top obiectiv, locurile conform voturilor numărate…
Baftă fetelor, în continuare! Şi cele care nu au reuşit de această dată, ne vedem în topuri continue, timp avem, doar să Trăiţi, ca merii, ca perii, în toate anotimpurile!
Lista tuturor bibliotecarelor nominate, care nu au întrat în top zece, dar au luat mai mult de trei voturi, vedeţi aici: Viorica Lozinschi, Lidia kulikovski, Ludmila Dogotari, Lidia Gamarţa Cioban, Ludmila Pânzari, Gabriela Bulduma, Daniela Bortă, Ludmila Capiţa, Ludmila Plescan, Liuba Muntean, Mila Şeremet, Angela Borş, Tatiana Isckimji, Eugenia Filip, Stella Moraru, Elena Bivol, Cristina mocanu, Dorina Mocanu, Elena Şendrea, Svetlana Javelea, Elena Dabija, Natalia Necoară, Parascovia Onciu, Zina Pahomi.
– ”Cine sunt cele mai frumoase femei din Moldova?’‘ Să știți, că sondajul a fost unul obiectiv și corect, fără… blat și constrângeri. Dintr-o sută de persoane întrebate pe facebook, răspunsurile lor sunt atât de variate, că m-am încâlcit în propriile mele opinii 😀
Precum scrie o prietenă bună: ”Pentru mine această e o întrebare bizară. Eu prețuiesc frumusețea sufletească, fie la femei, fie la bărbați. Pentru mine femeia care e sinceră, care e modestă și înțeleaptă, care e talentată și, totuși, prețuiește meritele altora și nu suferă de narcisism, care nu judecă altă femeie dupa hainele glamuroase și pantofii sclipitori, și nu are obiceiul să bârfească sau să critice cum numai se ivește ocazia, care nu este o egoistă, în schimb împarte lumina sufletului său celor din jur, – iată, cum văd eu frumusețea ideală a femeii de top din Republica Moldova! Restul – e o chestiune de gust: ochi negri – ochi albaștri; picioare lungi-picoare scurte; plinuță-slabuță; blondă-brunetă; ce contează? Toate femeile sunt frumoase, fiindcă sunt darul lui Dumnezeu.” O altă persoană: ”Of, atatea femei Frumoase, sărmanii barbati, cred ca le vine greu sa aleagă…”
Inţeligenţa, Frumuseţea, Sexualitatea: din cele propuse am întrunit aceste calităţi, plusând și voturile, ferm convinsă că nici zbârciturile la bătrânețe nu le vor acoperi frumusețea sufletului…
#Svetlana_Vizitiu, eheheeeei, la Multi ani tuturor!!! ❤
Nu disperați cei care n-au nimerit în top, vom continua cu alte topuri, vom promova mereu unul pe altul, o viață avem, și… pentru ce mai suntem oameni? Va iubesc!
Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment…
Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”
S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă. În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori.
„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down.
„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.
Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!
Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner – este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.
Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme. Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.
P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui! Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?
Ce-i trebuie unui om? Un sfat, o vorbă bună… Să doarmă liniștit alături, să se intereseze de sănătate. Să zâmbească, pur și simplu, și inima să-i fie luminoasă. Să-și facă griji,”vezi, e curent”, „îmbracă-te mai călduț”… Omului îi trebuie un om, un prieten, – să se întâlnească, să se telefoneze, să se asculte unul pe altul, fără complexe și chiar atunci când, întâmplător, a făcut o glumă proastă. ”Iar la noi e ninsoare mare, cum voi acolo, fără mine? Imi fac griji…” Să fie omul – prieten, amicul, vecinul. Dar și cel fără de care, fericirea lipsește. Fără de care, te simți foarte singur! La Clubul ”Impresii din viață și cărți”! Vei mărturisi toate impresiile și durerile în această echipă, în care unii rămân, iar alții își iau zborul pentru totdeauna. Rămân impresiile, rămâne Omul, Viața lui… Oricând poți pleca și reveni cu valiza ta de suflet! Fie ca Experiența, Înțelepciunea, Voința, Dragostea și Sănătatea, Succesul și Norocul, Speranțele și Prietenii, mereu, să te ajute, oricare ar fi drumul tău de parcurs. Fie ca Încrederea, Siguranța și Scopul să te ajute la cârma vieții tale. Acumulează, în comoara sufletului tău, Amintirile, Întâlnirile, Călătoriile și- aruncă insuccesele și amărăciunile, depresiile și dispoziția proastă. Și inima ta, mereu, va fi deschisă cuceririlor și victoriilor, pe care ni le vei împărtăși și celor de la club!
Aducem sincere mulțumiri tuturor protagoniștilor și invitaților, care au înviorat evenimentul cu prezența lor prin recitaluri poetice și muzicale, dansuri, în special corului de copii care a venit să ne colinde în acest local, făcându-ne, într-adevăr, o minunată surpriză. Grație Dlor Tamara Curtescu, Natalia Rahnistriuc, Diana Ciugureanu-Zlatan, Radmila Popovici, Lana Claire, Gheorghe Grâu etc care au evoluat pe scena cu repertoriul lor fantastic! Dar sentimentul recunoștinței vine ulterior și regretăm dacă nu le-am mulțumit la nivelul binemeritat!!! Să fiți sănătoși și tineri, moral și fizic. Această perpetuă înflorire, este cea mai importană pentru noi! Domnul să fie cu voi! La mulți ani! – cu drag,Svetlana Vizitiu! ❤
= ”Mersi foarte mult de o seară minunată, unde am participat și eu. Am cunoscut oameni minunați, luminoși, plini de viață și foarte foarte talentați. Gazda evenimentului Svetlana Vizitiu m-a impresionat prin forța sa internă și energia cu care a realizat acest eveniment! Am rămas plăcut surprinsă. Sănătate și pace să aveți în noul an!” (Cristina Costov)
– Am rămas mult impresionată… Mai ales, de recitale de Radmila Popovici și Gheorghe Grâu! Mi-au cucerit inima absolut toți cei prezenți, să dea Domnul, mai des astfel de întâlniri! Le urez Sărbatori fericite tuturor protagoniștilor de la Gală! Un an mai bun, mai sănătos, mai generos financiar și sentimental! La mulți Ani! (Iulia Perez)
– ”Gala protagoniştilor a fost atât pentru mine, cât şi pentru cei cu care am dat ochii pe viu, un e-ve-ni-ment care încă urmează în timp să ne marcheze ca Artişti, Ingineri, Medici, Oameni de rând, care ştiu să se apropie unii de alţii cu inima, o raritate azi întâlnită. Plăcut surprins de cele petrecute pe durata serii, ne-am întâlnit prieteneţte, ca să despărţim ca Fraţii, pe care nimeni nu mai este în stare ca să-i despartă. sper să nu fie ultima gală, cred că merită de mers înainte, chiar am un car de idei, care merită să prindă rădăcini la următoarea gală. Vă pu-pă-cesc dulce pe toţi cu mult drag şi deosebit respect. Crăciun fericit şi Domnul să ne ia sub aripa lui ocrotitoare, iar noi avem un an ăntreg, să punem capul în mişcare, ca următoarea întâlnire, să fie-n strai de sărbătoare, între pereţii care au harul lume să adune, oameni buni, ca Pâinea caldă, pe o clipă puşi pe glume. Lume, lume şi iar lume, Dumnezeu să ne adune, la un ceai, la o cafea, să ne spunem tot ce-avem şi păstrează… i-ni-ma. Sper să fie de folos acesat remediu, scris dintr-o suflare, la cei cu inima, de cât a mea, cu mult mai mare”. (Cobzac Victor)
– ”Clubul „Impresii din viață și cărți a adunat gramajoară la sfarșit de an protagoniștii, scriitori și cititori de cărți într-o atmosferă caldă. Colindele, poezia și cântecul au fost ingredientul principal al evenimentului…Un Final de an, cu oameni frumoși la Clubul ”Impresii din viață și cărți’‘ (Tatiana Potîng)
– A fost o seară extraordinară, plină de farmec, surprize și oameni de valoare prezentăi. Svetlana Vizitiu,multumim pentru evenimentul organizat la cel mai înalt nivel. – Urez tuturor un An Nou Fericit! (Inga Albu)
Vine triumful iubirii eterne,Iată-ne blânzi, fericiți de-un mister-
Forța jertfirii materne!Voi dedica taina sfintei minuni,
Unei minuni de femeie-nțeleaptă
Care ne-nvață să fim și mai buni,
Să ne iertăm, precum Domnul așteaptă!
Clubul „Impresii din viață și cărți” are un protagonist principal. Acest protagonist este Doamna Svetlana Vizitiu, care a reușit să completeze rafturile Clubului și Bibliotecii cu cărți și impresii minunate, inedite din viață, dar să-și creeze si Domnia Sa impresiile ei, pentru fiecare invitat la Club. Nu cred că Dumneaei nu ar avea ce să împărtășească, dacă ar fi ea însăși prima, din anul care vine, protagonistă, eroina cu numărul unu, care să deschidă un alt început de idei și viziuni. Aș spune cu certitudine, că întâlnirea cu Dumneaei, (rog să nu fiu interpretată greșit!) ar fi cea mai impresionantă, din mai multe motive: mai întâi pentru că ea este un om cu o inimă mare, o personalitate, care simte și lașitatea, dar și mustrarea de conștiință, simte și apreciază orice schimbare a celor, spre care ea a întins așa- zisul colac de salvare ( prin mărturisire, prin implicare directă în viața cărților, bibliotecii), prin faptul că ea a jertfit chiar din timpul ei personal , pentru a prezenta fața unui sau altui erou din Viața Clubului Impresii din viață și cărți. Dacă ar fi să estimez însemnătatea acestei activități, pentru că e un sfârșit frumos de an, atunci, chiar, mi-aș permite să afirm, că reușitele Doamnei Svetlana Vizitiu sunt și vor persista, pentru că Dumneaei muncește dezinteresat, e pentru că și-a motivat viața prin aceste eforturi , încununate de succese palpabile. Prezența mea la acest Revelion al Clubului Impresii din Viață și cărți nici nu ar fi fost posibilă, lejer, imaginându-mi finișul spre care au ajuns laureații din anul 2015, adică spre ora 23.00. Bălțiul, capitala Nordului, Vă așteaptă să descoperiți și alte personalități, talente, oameni inediți, suflete deosebite, inimi sincere și frumoase. Voi aștepta sugestiile Dumneavoastră, Doamnă Svetlana Vizitiu, pentru a Vă copleși într-o altă Gală cu succsele și talentele unui oraș -municipiu, în care s-au născut și muncesc cei mai vestiți și adorați poeți, actori, politicieni,oameni de cultură, scriitori, muzicieni, pedagogi, etc.. Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, impresionată de imaginile Clubului, ce mi-au adus și mai multă revelație și inspirație, Vă felicit din suflet și Vă doresc să deveniți un Club al Elitelor din întreaga Țară. Poezia mea este o dedicație pentru Dumneavoastră , dar și pentru toate ființele gingașe ale Clubului, pe care îl diriguiți:
FLOARE -DE -REGINĂ
Din floare, aș purta ideea acestei lumi necunoscute,/Cum e, necontenit, să fii cu acest nume și să ai virtute?/Să dăruiești parfum de înger, pentru fiecare-n parte,/să numeri anii cu petalele-ți, în dulci și mii de șoapte;/Din floare, aș ascunde teama, de ofilire și tristețe,/Să mi-o prefac, când vine iarna, în dulce tinerețe,/Că mi-o hrănesc cu visul meu de limpede speranță,/Adăpostindu-mă între petale, să-i dau și a mea viață./Din floare, cântece-aș culege, polenul dulce l-aș gusta,/Și buzele-mi să se aplece spre dorul lor de a cânta, Mireasma poeziei mele mai fierbătoare să devină/Și numele i-aș binecuvânta: Floare-de-Regină. (Lilia Manole)
O seară de neuitat, în compania unor personalități frumoase și talentate- așa am putea defini Gala Protagoniștilor, organizată de Dna Svetlana Vizitiu, cu multă dragoste și atitudine, în seara de 23 decembrie. Diplomele de participanți ai Clubului, tombola, micile cadouri pe care le-a dat și le-a primit fiecare, versurile, cantecele și alte surprize venite de la protagoniști au adus sclipire clipelor petrecute împreună. Mulțumiri Dnei Svetlana Vizitiu și tuturor colegilor care au scris împreună încă o filă a Clubului „Impresii din viață și cărți”. CRĂCIUN FERICIT, LUME BUNĂ! SĂ ajungem și la Gala din anul viitor și mai inspirați, cu și mai multe realizări!!! (Ala Pinzari)
–”Oameni frumoşi la suflet, la chip, la felul de a gândi! Pe toti ne-a unit EA, scumpa și draga noastră LUMINIȚĂ!” (Natalia Moloșag)
”Am așteptat întâlnirea cu protagonistele și protagoniștii, bineînțeles, pentru a pune cunună anului ce mi i-a adus în perimetrul existențial, îmbogățindu-mă. Chipuri senine, priviri clare, gândire matură, vorbe consistente, artistism, un pic de nebunie (frumoasă), cântec, poezie, dans, pictură… Ce alte ingrediente îi mai trebuie unui suflet mereu înfometat de frumusețe? Or, asemănarea la braț cu diversitatea, face bine clubului „Impresii din viață și cărți”, inițiat și îngrijit cu dragoste de Svetlana Vizitiu — o persoană solară și deosebit de darnică pentru aceste timpuri vitrege. Și, cum rețelele virtuale ne înghit, întâlnirile cu protagoniștii sunt vii și ne amintesc de timpurile când chiar știam a ne dărui priviri off-line. Vreau să vă mulțumesc, dragilor, că sunteți și primiți fiecare din Domniile Voastre admirația mea pentru faptul că aveți un nume în domeniul activității Dvs și lăsați niște urme pe acest pământ. Sărbători binecuvântate și binecolindate în case, familii, țară și dincolo de hotare, Dumneavoastră și celor pe care îi iubiți! La mulți ani tuturor, la mulți ani, dragă Svetlana Vizitiu și plecăciuni! Clubului — oameni demni și nouă — prieteni adevărați!” (Radmila Popovici)
În final, un cadou-foc-surpriză de la mine nu atât profesionist cât din toată inima 😀
…încotro înoți dacă malul lipsește pe harta acestei lumi cui ceri ajutorul…
”N-ai tu nicio vină, Țară, că n-ai ajuns să fii matură, conștientă, de sine stătătoare, bine conturată, cu personalitate, c-o istorie limpede, cu limba ta (română). Pentru că povestea bizară ți-o scriem noi, dezrădăcinații, dezmembrații, decaptații… Noi, iepure-cameleonii tăi, mai ales de la ’40 încoace.” (Radmila Popovici)
Protagonista de azi la Clubul ”Impresii din viata si carti, o personalitate remarcabilă, Radmila Popovici, – cea care mă surprinde în continuare prin relația ei specială cu publicul, prin energia încredibilă ce o transmite cu duioșie și rafinament. Este Adevărată. Fără falsitate, cu o culoare aparte a Poeziei sale, și, din punct de vedere sentimental, este o persoană uimitoare… Intuiesc o fire poetică, nu doar emoțională, vulnerabilă, cu o durere strigătoare, dar și foarte tolerantă, optimistă, cu mare Credință în Dumnezeu. O luptătoare în suflet. Prezintă calități și valori umane benefice pentru generația tânără, spre maturitate și înțelepciune. Prezintă Speranță și Patriotism. Un caracter dur, un model de viață, demnă de urmat! – Vivat, Radmila! – Viața ta și poezia întrunesc Magia… A fost un spectacol miraculos montat de momente speciale inspirate de suflet, cu susținerea publicului, artiștilor, poeților, prietenilor și aplauze-aplauze la infinit! Am simțit, într-adevăr, o regrupare la club, prin emoție și chiar lacrimi, o apropiere de suflet. Bucuria de a Trăi și a susține pe ceilalți. O lecție de viață… (Svetlana Vizitiu)
Poate că oameni ca ea ţin echilibrul spiritual al Terrei. Femeia- prietenă şi femeia-poem s-au întâlnit şi pentru a ne lăsa nouă tuturor, seminţe de vers memorabil încrustat în cântec…. (Valentina Ursu)
Am un simţ aparte al pământeniei şi al oamenilor care vin din părţile Unghenilor, iar Radmila Popovici face parte din Panteonul oamenilor celebri pe care aceste locuri le-au dat spaţiului românesc. Dar dincolo de aceasta, universul poeziei sale este minunat, ca şi totalitatea oamenilor pe care ştie să-i adune în jurul său, iar întâlnirea de la Biblioteca Hasdeu a mai confirmat încă odată acest magnetism al spiritualității sale. (Octavian Ticu)
Radmila este o persoană foarte sensibilă, delicată, rafinată, simte realitatea în felul ei aparte, își transmite trăirile prin Creația sa profundă și elegantă. (Svetlana Bivol)
Radmila este colega și prietena mea de la vîrsta de 14 ani. Este o fire deschisă, sinceră, echilibrată, creativă. Mereu s-a manifestat prin simțul limbii, al ritmului și al tactului. Nu se teme să-și încerce puterile în domenii noi. Răspunde cu entuziasm provocărilor frumoase. (Angela Cutasevici)
Radmila este poeta și omul de o sensibilitate viscerală și de o forță vitală nestăvilită, fără jumătăți de măsură. Scrie o poezie a contrastelor, în care eufonia alternează cu strigătul, imaginile diafane – cu cele aspre, nervoase, feminitatea maternă, luminoasă – cu cea de amazoană tumultoasă, aflată în ring. (Nina Corcinschi)
Fiecare loc pe pămînt are o poveste a lui, dar trebue să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. (N.Iorga) Locul de baştină a poetei Radmila Popovici este un loc deosebit şi aici un dram de iubire nu merge, este necesară toată iubirea. Floriţoaia Veche din Ungheni un sat care a tezaurizat multe valori morale şi spirituale. Radmila Popovici crează o poezie autentică, care este adusă în scenă. Tot ce crează poeta ne duce într-o lume veselă, tristă şi reală…. O poetă care are un loc aparte în literatura romănă… (Valentina Ciobanu)
Cel mai reușit despre Radmila ne vorbește poezia. O exprimă adîncimea rădăcinilor limbii române călite în obidirile vremelniciei.Dincolo de Prut sau Someș atingem împreună tinda lui acasă îi curățăm ogrăzile oțeliți în credința noastră strămoșească.Cu versurile Radmila hrănește lupta prin care ne păstrăm buna noastră naștere și încruciți respirăm limba română, fericiți și triști deasupra granițelor convenționale sîntem împreună… O spune o cititoare de pe internet din marea familie a limbii și rostirii poetice… (Eugénia Paraschiv)
Radmila nu doar scrie poezie. Ea seamănă cu poezia sa, este soră geamănă cu Poezia. Este o fericire atunci când Artistul seamănă cu ceea ce face… (Teodor Buzu)
Astăzi e o zi de artă, o zi cu mult soare. Discuţii despre cărţi, viaţă şi plimbări prin coridoarele sufletului. Radmila Popovici e absolut fenomenală, sinceră şi plină de iubire. (Felicia Plamadeala)
Câtă deschidere spre poezie la Chșinău! Ceva timp în urmă, și ceva timp în continuare probabil, încă e de neconceput! Chiar atâta interes față de poezie? Bravo, Radmila! Se pare că ai făcut imposibilul: ai spars nu doar gheața, dar și cerul reflectat în apa de sub gheață!(Nicolae Popa)
Date biografice:POPOVICI, Radmila (31.8.1972, s. Floriţoaia Veche, r. Ungheni, R. Moldova). Poetă, autoare de texte și traduceri din rusă în română a unor texte pentru spectacole, musical-uri şi operete. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi (1991) şi Facultatea de Litere a USM (1996). A lucrat traducătoare la Institutul Botanic din Chişinău (1992–1993), învăţătoare de limbă şi literatură română (1993–1994), manager vânzări şi ticketing la Agenţia Aeriană „Moldavian Airlines” (1996–2002) şi la Agenţia de Turism „Voiaj Internaţional”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Debutul editorial îl marchează volumul de poezii „Mi-s” (2008) (Chișinău), Colecția „La steaua”, Ed. „Prut Internațional”. Al doilea volum de poezii, ilustrat cu imagini grafice de plasticianul Teodor Buzu, cu o prefață de Aliona Grati, poartă titlul „EvAdam” (2012), Ed. „Gunivas” (Chișinău), este structurat în două părţi tematic simetrice – „Femeia de zi”, „Femeia de noapte”. Volumul „a(l)ta” (2013), apare la editura ieșeană „Tipo Moldova”, în cadrul colecției „Opera Omnia”, cu o prefață de Grigore Chiper și constituie o selecție din primele două volume, la care se adaugă o a treia parte, inedită – „Cântecul mierii”. Tot în 2013 iese la lumină „Portativul cu pistrui” (2013), Ed. „Arc” (Chișinău) – o colecție de 22 de cântece pe versurile Radmilei Popovici, muzica fiind semnată de compozitorului Marian Stârcea, însoțită de un CD.
În 2014 îi apare volumul de poeme „Intimatum” (cuvânt înainte: Șerban Foarță, postfață: Florin Caragiu), la editura „Vinea”, București și este remarcat de criticii literari din țară: Gheorghe Grigurcu, Octavian Soviany, Felix Nicolau, Angela Mamier-Nache, Margareta Curtescu, Nina Corcinschi, Mihaela Grădinariu, Aliona Grati. Tot în 2014 acest volum este tradus în limba franceză de Olivier Martin-Grâce, cu un alt titlu „Iseult arrive” și este lansat la Salonul Internațional de Carte de la Paris, în martie 2015, la standul editurii „Vinea” și la standul României, într-un maraton poetic.
Cel mai recent volum al Radmilei Popovici „Unicat” (2015), publicat, de asemenea, de editura „Vinea”, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Octavian Soviany este lansat la Salonul de Carte „Bookfest – 2015” și la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău.
Radmila Popovici este autoarea versurilor cântecelor cuprinse pe mai multe CD-uri de autor: „Tu şi eu” (2007), „O lume în ochi de copil” (2008), „Portativul cu pistrui ” (2013), muzica de Marian Stârcea și „Iubire, tu” (2014) în colaborare cu mai mulți compozitori.
A semnat textele pentru musical-ul „Porţile” (2010), muzica de Ghenadie Ciobanu, regie de Sandu Vasilache), pentru spectacolul „Douăsprezece scaune” (2014), muzica de Valy Bogehan, regia de Petru Hadârcă) și pentru spectacolul „Pepi Ciorap Lung” (2015), muzica de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă). A tradus din limba rusă în română şi a adaptat pe muzică versurile din „Мuha Tsokotuha”, de Korney Chukovsky, pentru filmul muzical televizat „Musca Bâza-Bâzâita” (2012), muzică de Iulia Sandu). A realizat, de asemenea, traducerea și adaptarea textelor cântate pentru opereta „Liliacul ” (2013), muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti, dar și a celor din spectacolul pentru copii „Reparatorii” (2015).
Colaborează cu interpreți și compozitori din țară și de peste hotare.
Publică poezie în diverse reviste literare.
Mai multă informație pe: http://www.radmila-popovici-paraschiv.com/
Cu sufletul descâlcit, cu inima nemachiată, vin, cu prieteni, pentru prieteni. Săptămână de lumină, lume! Ești binevenită! (Radmila Popovici)
O adolescentă și-a cumpărat un telefon. Când tatăl ei l-a văzut, a întrebat-o: – Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când l-ai cumpărat? – Am pus o folie protectoare pentru ecran și o husă pentru telefon – a răspuns fiica. – Te-a obligat cineva să faci asta? – Nu, tată. – i-a răspuns ea. – Nu crezi că este o insultă la adresa producătorului? – Nu, tată! De fapt, chiar producătorul recomandă folosirea unei huse pentru telefon. – L-ai acoperit pentru că era ieftin și urât? – Nuuuu, tată, este cel mai scump din gamă, de fapt, l-am acoperit și protejat pentru că nu am vrut să se zgârie, să-i scadă calitatea ori să se urâțească. – Dar, când i-ai pus husa, aceasta nu a redus frumusețea și valoarea telefonului? – Nu, tată, cred că arată mai bine și toate acestea merită din plin pentru protecția pe care o oferă telefonului meu, în acest mod nu-i scade nici pe departe valoarea. Tatăl și-a privit cu dragoste fiica și a spus: – Totuși, dacă eu te-aș fi rugat să-ți acoperi corpul, care este mult mai prețios și mai valoros decât un simplu telefon, ai fi acceptat cu ușurință? – Fiica a fost surprinsă și această discuție a făcut-o să înțeleagă ce tot încerca tatăl ei să o facă să înțeleagă de ceva timp… Deci, fetele dragi, amintiți-vă întotdeauna că îmbrăcatul_indecent și expunerea corpului (totuși) vă reduc valoarea și respectul pe care-l primiți în societate. Aveți grijă de viața voastră și a celor din jurul vostru! /sv/
În momentul când te îndrăgosteşti, memoria te dă de bucluc, amintirile, în general, sunt imposibile, adică nu se pot reproduce mental. Spui doar ’’de ce’’, ’’pentru ce’’, însă ’’cum şi când’’ te îndrăgosteşti, în care dată anume, – este absolut imposibil să memorizezi…
El era, cum se spune ’’sufletul companiei’’. La început, doar îl plăceam, şi apoi… Când anume, nu pot spune, – m-am îndrăgostit de el ca o nebună. Aveam o pasiune sălbatică pentru el. Ghinionul meu, şi probabil, o mare greşeală a fost că aveam frică să nu se afle şi cei de la facultate despre sentimentele mele, că de altfel, erai ridiculizat la infinit. Nu puteam să povestesc nimănui, nici celor de acasă de jenată ce eram, nici prietenelor, şi cel mai important, nici lui. Eram nevoită să mă mulţumesc cu ceea, că noi împreună eram chemaţi la tablă, la seminare, fie într-o echipă în sala de sport. M-am simţit permanent mizerabil, nefericită, iar toată încrederea de sine se spulbera atunci când îl vedeam pe el. Aici, pentru prima oară m-am privit dintr-o parte şi, pentru prima dată m-am îndoit de sine. Atunci s-au urcat toţi paraziţii în gândul meu şoptind: ’’Sunt urâtă’’‚ ’’Sunt o proastă’’… Toată iubirea asta a căzut peste mine din senin ca un trăsnet, m-a îngenunchiat pierzându-mi echilibrul. Doream, pur şi simplu, să mă întind pe o canapea, într-un colţişor, să nu fiu deranjată, şi să uit, să uit de toate. Mâhnire sălbatică şi Toamnă pe tot parcursul anului. Şi apoi, starea mea cronică, obişnuită cu iubire neîmpărtăşită, – ca şi cum s-a evaporat benevol, s-a depăşit şi s-a învechit, ’’m-a convins soarele de aur’’, or’ ceva de acest gen… ’’Ce mult am obosit’’, – m-am gândit atunci. Totul are un capăt. Iată şi dragostea mea a luat sfârşit. Era clar, că sentimentele mele de aur ajung la finiş, dar am decis încă o dată să mă verific personal. Cu un rânjet tâmpit pe faţă m-am apropiat de el şi i-am spus: ’’Te iubesc!’’ şi am înţeles, că într-adevăr nu simt nimic, de parcă nici nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci, … dragostea mea, blestemul cela a trecut peste el. Doamne, cât de mult el suferea, – s-a îndrăgostit peste cap de mine, dar eu deja eram indiferentă! Cu cât mai mult îmi dădea de înţeles că-i plac, cu atât mai mult îl îndepărtam şi-mi permiteam tot felul de trucuri nemiloase… De atunci, sunt bântuită de acest destin parşiv. Mă îndrăgostesc nebuneşte de cei care nu au nevoie mine, şi sunt indiferentă faţă de cei care mă plac. Am fost lipsită de iubire. Înseamnă, lipsită absolut de toate…
Probabil, că eu nu înţeleg deloc bărbaţii… Recent, am întâlnit o persoană extraordinară: el fiind căsătorit, cu doi copii. Cu soţia, se împăcau foarte rău, – aveau unul faţă de altul, o atitudine mereu revoltătoare, – chiar eu am auzit, cum se certau prin receptor. Mi-a spus, şi nu o dată, că planifică să divorţeze, şi că este o decizie în comun cu soţia. Mi-a spus, că nu au relaţii intime de o perioadă lungă, că soţia arată rău după naşterea copiilor (în acel moment, al doilea copil avea aproape un an).
Aveam împreună un roman nebun… După zece zile de întâlniri, ne-am dus într-o călătorie de trei săptămâni. Am petrecut-o vesel, distrându-ne de minune. El repeta permanent, cât de bine se simte în compania mea, în comparaţie cu soţia lui.
Ulterior, a plecat… ca să rupă definitiv relaţia cu nevasta lui şi să stabilească data divorţului. Am rămas deci, să-l aştept. Trebuia să se întoarcă în câteva zile. Şi, a dispărut… Îi scriam, îl sunam, şi niciodată nu mi-a răspuns. O dată mi-a scris, că s-a întors la nevastă şi copii, şi că nu vom mai discuta niciodată.
Cum aşa? Totul a fost o minciună? Dar cel mai interesant lucru ma aştepta înainte. Printr-un prieten comun, am aflat ”când şi unde” el va fi cu nevasta lui. Am mers şi eu, din curiozitate, să privesc la relaţia lor. Într-adevăr, am avut parte de o surpriză, rămânănd perplexă: in loc de soţie ”teribilă şi straşnică”, am dat peste o frumuseţe încredibilă, cu o siluetă uimitoare (ea era intr-o rochie de seară), foarte elegantă şi subţirică, cu un mop de păr lung negru ondulat. Toţi bărbaţii îşi rupeau gâturile privind la ea, iar soţul se mândrea cu asta: o privea cu admiraţie şi adorare… Am încercat de multe ori sa-l contactez prin amicul nostru, dar răspunsul fu categoric: Nu va exista nicio comunicare între noi!
Nu înţeleg… Am fost cuminte, nouă ne-a fost neobişnuit de bine împreună. El m-a asigurat tot repetând, că niciodată nu se va întoarce la scorpia lui. Eram convinsă, că nu e o afacere cu intrigă, că avem sentimente reale! Ce mă fac mai departe? Să mai încerc să fac legătura cu el, ca să discutăm? Sunt sigură, că nu e sfârşitul. Dacă e să analizez, o fi eu mai proastă? Recunosc sincer. Da, soţia lui e o adevărată frumuseţe. Nu model, ci anume o frumuseţe reală. Cu pieptul de dimensiunea a cincea, şolduri curbe, părul frumos ondulat, ochii mari negri, buze pline luminoase, piele netedă, luceşte toată a feminitate… Eu, comparativ cu dânsa par o vrabie măruntă şi nu înţeleg, de ce a schimbat-o cu mine atunci, venind să locuiască cu mine, căci, evident, că nu eu sunt genul lui? Precum s-a dovedit ulterior, el a acţionat în contradictoriu, o metodă de a-şi uita femeia, dar n-a reuşit…
Bărbaţii căsătoriţi, în braţele amantelor, se plâng pe soţiile lor, facându-le rele, şi tot aşa… Caută consolare, fiind slabi din fire. – Doar de o va rula soţia la stânga! – Există de ăstea, cu siguranţă,.. desigur, nu multe. Avem copii, ei trebuiesc hrăniţi, puşi pe studii… Iar bărbaţii, fug la distracţii, şi… se întorc înapoi. Un cunoscut mi-a spus, că iubindu-se cu soţia, uneori visează să mănânce şi o altă bucăţică din prăjiturele… Înfulecând o prăjiturică cu magiun sau dulceaţă, opa, iar are alte nevoi, şi se întoarce la soţie… Astfel, a petrecut-o şi acel iubit…
Am crezut că e nebun după mine, dar, s-a dovedit că a fost nebun şi pân-la mine…
O doamnă frumoasă, sclipitoare, inteligentă. Şi, desigur, foarte talentată. Posedă un simţ deosebit al umorului, ştie să se descurce în orice situaţie complicată. Activează în teatru deja de 50 de ani! Artistă a Poporului, actriţa Paulina Zavtoni s-a dovedit a fi atât de simplă în conversaţie, dialogul fiind un adevărat moment de a afla lucruri inedite de suflet, de viaţă, de creaţie. Vine dintr-o familie modestă.
Îşi aminteşte cu tristeţe de anii din copilărie, când ţineau în şură un sac cu pesmeţi pentru zile negre. Mama ei, Ana Zavtoni, a rămas văduvă când era însărcinată cu Paulina. Tatăl a murit pe front. „Amintirile scumpe din copilărie sunt mereu cu mine”, zice ea cu nostalgie. Întotdeauna i-a mers la oameni buni, pentru care simte o atracţie intuitivă. Contactul viu cu oamenii, iată secretul ei. Era mică, dar avea sentimentul că acele momente, pe care le petrecea în scenă, erau cele mai fericite pentru ea. Şi-a creat, astfel, o dependenţă de teatru, de trăirile inedite, ceea ce a determinat-o să aleagă teatrul. Învăţătorii de la Şcoala nr. 1 (în prezent, Liceul „Gheorghe Asachi”), au fost primii ei susţinători. Profesoara de limbă rusă, Tatiana Cuzminicina, sub a cărei conducere Paulina a interpretat primele roluri din dramaturgia rusă, i-a cultivat dragostea faţă de teatru. Prin anii ’60 a depus actele la Conservatorul „Gavriil Musicescu”, la Catedra arta actoricească, cu specialitatea actor de teatru şi cinema. L-a avut conducător pe Arcadie Plăcintă, Artist al Poporului din RSSM, un om minunat şi cu har. Profesori i-au fost şi alţi Artişti ai Poporului: Eugeniu Platon, Valeriu Cupcea... Colegi i-au fost actorii care au creat file în istoria teatrului autohton: Spiru Haret, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Veniamin Apostol, Damian Dimitrov, Mihail Curagău, Viorica Chircă, Dina Cocea,Margareta Ureche etc. Inimile lor băteau la unison, erau darnici şi plini de speranţă… Paulina era studentă când a fost remarcată de Nadejda Aroneţcaia, care conducea studioul de pe lângă „Moldova-film”. Anume N. Aroneţcaia a sfătuit-o să meargă la actorie. Fiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea, N. Aroneţcaia a montat şi „Copilul nimănui” după I. Şkvarkin, cu Paulina Zavtoni în rolul principal. Astfel, Paulina Zavtoni slujeşte scena Teatrului „Luceafărul” de 50 de ani, reprezentând prima generaţie a teatrului.
„Astăzi, noi suntem temelia”, glumeşte actriţa. Model i-au slujit: Domnica Darienco, Ecaterina Cazimirov; dintre actorii ruşi: Iulia Borisova, Vasile Lanovoi,Iuri Iakovlev şi alţii, cu care făceau schimb de experienţă în timpul deplasărilor la şcoala vahtangovistă. Spiru Haret… A fost oare vorba despre un destin prestabilit?! Când a văzut-o pe tânăra cu două cosiţe în curtea Conservatorului, Spiru a renunţat la visul său de a deveni agronom şi a urmat-o pe ea, Paulina. „Profesia e ca şi dragostea, se alege o singură dată în viaţă. Dacă nu te căsătoreşti cu persoana iubită vei fi nefericit”, spune actriţa. Au fost un cuplu armonios – atât familial, cât şi scenic. Au jucat împreună în Trei surori de A. Cehov, Pe-un picior de plai şi Ce frumoasă este viaţa de Ion Podoleanu. În piesa Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri au fost extraordinarii Luluţa şi Leonaş. Despre cuplul Paulina Zavtoni – Spiru Haret, Alexandru Grecu, Maestru în Artă, a spus că „este una din legendele scenei basarabene. Am fost «furat» de jocul lor scenic, de personajele acestor actori inconfundabili încă din copilărie. Nu mi-a scăpat niciun spectacol în care să fi jucat aceşti valoroşi artişti. Acest cuplu a dat naştere unei veritabile dinastii artistice”.
Spiru Haret a fost o fiinţă caldă,cu suflet de copil, iar în scenă – un actor splendid. Casa lor era un laborator de creaţie, unde doar în orele de somn nu se vorbea despre teatru… „Eu am avut noroc, afirmă fiul Constantin. Părinţii mei sunt – doi Actori şi doi Părinţi – cu literă mare. Un cuplu tandru şi un ghem de iubire. Au fost toată viaţa împreună: acasă şi pe scena teatrului. Alături şi la bine şi la rău. Lecţiile de dragoste, de fidelitate ale părinţilor mei stau şi acum la baza vieţii mele.” Cu părere de rău, în septembrie 1999, Spiru Haret a plecat… în ceruri, iar soţia sa iubită, Paulina, a fost cea care i-a ţinut de mână şi i-a citit Tatăl Nostru până la ultima lui suflare. A fost o despărţire grea, dar până şi în ultimele clipe ei au ştiut să fie alături „înlănţuiţi” de dragostea şi respectul ce-l aveau unul faţă de celălalt. „Suntem o casă de artişti… Feciorul Constantin Haret şi nora, Ala Tuz-Haret, sunt actori la Teatrul „A. Cehov”; fiica Lucia Galac, este profesoară la Academia de Arte; cuscrii, Ivan şi Svetlana Tuz, sunt actori şi ei, iar nepotul Anatol Galac studiază la Liceul de Arte… Probabil, destinul ne-a hărăzit, ca eu şi cu Spiru să stăm la temelia dinastiei noastre.” Sunt momente în viaţă, când simţi un gol imens… „E ceva firesc, mai cu seamă, în prezent. Nu te poţi aştepta doar la succes. Munca actorului înseamnă suflet. Te macină îndoielile: te acceptă regizorul, vei putea să interpretezi rolul, ai procedat corect, publicul te va înţelege, te va aproba?… Ca urmare, uneori, eşti indispusă. Totuşi, optimismul, dragostea pentru teatru, le tratează pe toate.” Actriţa se străduieşte să fie mereu în formă, să arate impecabil, să zâmbească. Nu-i place, când cineva, fie dintre colegii săi, fie alţi oameni, se plâng de starea precară, consideră, că astfel omul transmite energia sa negativă celuilalt. La fel, nu apreciază când o actriţă la vârsta a treia o face pe „tinerica” şi invers. Realitatea fizică, vârsta actorului modifică radical lectura piesei. Spectacolul pune spectatorul pe gânduri, cum ar fi procedat el în astfel de situaţii… E ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
. Nu acceptă teatrul ieftin. Recunoaşte că genul comediei este acela care aduce o sală plină de spectatori, deoarece e mai acceptabilă, mai înţeleasă. Totuşi, tragediile şi dramele sunt şi ele bine primite de spectatori, în special, cele jucate de actori buni. Despre corelaţia actor – regizor şi cum se face un spectacol reuşit actriţa consideră că rezultatele vor fi benefice dacă relaţiile dintre regizori şi actori sunt armonioase, calde. Un spectacol e muncă în echipă. Rar se întâmplă când dintr-un material slab iese un spectacol cu priză la public.
Valoarea unui spectacol depinde de piesă; determinată de un material bun, de regizorul talentat şi de trupa extraordinară de actori, care să lucreze zi şi noapte. Profesia nu întotdeauna asigură un trai bogat actorului. „Le spun şi copiilor mei, că actorii n-au fost, nu sunt şi nici nu vor fi bogaţi financiar. Ceea ce contează, e spiritul, bogăţia sufletească.” De fapt, în zilele noastre, pentru tineri, factorul financiar contează, doar că doamna Paulina se mulţumeşte cu ce are. Altfel, propune să fie reduse preţurile biletelor la teatru, pentru ca fiecare copil să aibă acces la spectacole. Teatrul trebuie să participe la educaţia copilului.
Oricum, şansele tinerilor actori de a se afirma profesional, şi anume, la Teatrul „Luceafărul”, sunt foarte mari. Aici activează mulţi absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Paulina Zavtoni încurajează tinerii. Cu ei actriţa vorbeşte de la egal la egal. E tânără sufleteşte! – o spun chiar studenţii. Este simbolul Tinereţii! „Nepoţii o numesc drăgăstos «Mica», ne relatează fiica actriţei, Lucia Galac, lector superior la Academia de Arte. Energia ei fulminantă nu se potriveşte cu imaginea unei bunicuţe obişnuite. «Mica» este consultantul principal în procesul de pregătire pentru manifestările artistice, la care i-au parte copiii. Mă bucur că este în continuare solicitată şi antrenată în multiple activităţi. Iar nepoţii, ca şi noi cu fratele cândva, îi duc dorul şi se bucură mult, când au norocul să le fie alături… Cu cât devin mai matură, tot mai mult o înţeleg pe mămica. La ea venim după un sfat, cu ea împărtăşim gândurile, bune şi triste.” Viaţa familiei este îndrumată subtil de Paulina Zavtoni, pilonul spiritual al casei. Ea îi adună la toate sărbătorile. Îi place să-şi vadă nepoţii împreună. „Îmi pare rău că trec anii şi eu îmbătrânesc. Trec anii, mă trec şi eu… Dar m-am conformat!”
Spectatorii o iubesc, colegii se mândresc că o au alături! Cu siguranţă, actorii Teatrului „Luceafărul” au spectatorii lor, care îi iubesc. Artista Poporului Paulina Zavtoni îi are pe ai săi. Uneori spectatorii o întâlnesc pe străzile oraşului şi-i exprimă dragostea şi respectul. Îi recunosc şi vocea care sună la Radioul Naţional, cu care colaborează şi în prezent. „Unii spectatori îşi imaginează, că actorul este identic cu personajul din scenă. Teatrul e un miracol! Ei iubesc miracolele, la fel şi pe actori. Iar o părticică mică din dragostea lor, rămâne cu mine, cu modesta mea persoană!” E convinsă că experienţa e importantă pentru un actor, dar nu întotdeauna. Actorul n-are vârstă, el trebuie să uite că este Artist al Poporului, că a fost aplaudat, difuzat la radio şi TV etc. Actriţa se consideră fericită şi împlinită, deoarece Dumnezeu i-a dat sănătate şi inspiraţie. În teatru e respectată şi utilă. A lucrat cu foarte mulţi regizori şi a fost distribuită în roluri minunate. Le iubeşte pe toate şi susţine că nu s-ar fi lipsit nici de unul, precum nu te poţi lipsi nici de-un deget de la mână. Nu ştie cât va mai juca pe scenă, dar ar dori ca la clipa despărţirii să ajungă cât mai târziu… Iar spectatorii să vină la Teatrul „Luceafărul” continuu. Cărarea aceasta să nu se termine… „Am avut norocul să fiu partenera Paulinei în scenă, spune cu mândrie Artista Emerită, colega de scenă şi prietena Ninela Caranfil. Zic norocul, pentru că această actriţă este înzestrată de la Dumnezeu cu mult har, trăieşte în scenă incandescent, până la lacrimi, astfel, impunând spectatorii să simtă şi să trăiască la fel ca personajul jucat de ea…”
P.S. În 2006 am scris cartea despre Paulina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…
În viaţă, totul trebuie perceput nu doar cu raţiune, dar şi cu sufletul, şi cu inima…„Cetitul cărţilor” şi călătoriile – au fost şi rămân a fi pasiunile mele cele mai mari. Mai recent – referitor la pasiunea mea pentru pictură – am luat pensula în mână, acum doi ani fiind la un Simpozion Internaţional de Artă din India, oraşul Gulibarga – unde am avut posibilitatea să fiu timp de 3 săptămâni. Am cunoscut pictori şi sculptori cu renume din Europa şi India, şi unde mi-am încercat şi eu talentele. A fost ceva uimitor, probabil… – „Universul a complotat pentru mine„, – aşa cum spune Paulo Coelho, – de altfel, un scriitor care-mi place mult; am citit toate cărţile lui, chiar şi cele încă ne- traduse în română. Fiind recent în Polonia, am continuat experienţa – am pictat şi am expus câteva lucrări în cadrul unei expoziţii, iar experţii de profil zic că sunt… bune. Iar, Nata Procop, critic de artă, Academia de Ştiinţe, a recunoscut că dacă nu era şi ea prezentă, atunci în Polonia, şi dacă nu mă vedea personal cum pictez, n-ar fi crezut niciodată că aceste lucrări – în ulei pe pânză le-a pictat persoana mea umilă… Ceea ce ţine de cărţi – eu fiind născută într-o familie de profesori din mama profesoare de limba română şi tatăl, profesor de istorie, – literatura a devenit o parte indispensabilă a existenţei noastre, deşi, nu aş putea zice, că am o carte preferată, pentru că la diferite etape ale vieţii, am avut diferite cărţi şi autori, care mi-au schimbat într-un anumit mod, gândirea sau metoda de abordare a vieţii, ale lucrurilor… Pot afirma cu certitudine, că anume literatura m-a determinat să fiu, precum sunt – ea m-a format, m-a crescut… Nopţile citeam la lumina lumânării ca să nu vadă părinţii că nu dorm. Ardeam bucatele pe plită, pentru că rămâneam captivată de carte şi uitam de plită, de tot… – Doamne, câte au fost! – Frumoase zile, şi toate, pentru că în viaţă totul trebuie să faci cu pasiune. Iar eu sunt omul perfecţiunii, şi întotdeauna, m-am condus de un postulat – ori faci foarte bine, ori nu faci deloc! La bătrâneţe voi scrie memuare – atâtea le-am avut în viaţa mea! – a fost darnică cu mine – la toate compartimentele, dar nimic nu mi s-a dat uşor – toate le-am obţinut prin muncă – multă muncă, poate, şi de aceea, am preţuit fiecare moment al vieţii, fiecare şansă dată de Dumnezeu! Călătoriile, alte pasiuni ale mele: Contează mult şi cu cine mergi, cu cine comunici, ştii, sau ba, – să vezi ambele faţete ale oglinzii sau ambele jumătăţi ale paharului – mulţumesc, Domnului, că m-a înzestrat cu acest noroc – să pot vedea, să pot asculta, să pot înţelege… Mă intrigă ţările cu istorie, cu civilizaţie, cele care pot fi citite şi printre rânduri… India, China sunt ţări care au schimbat viziunea mea asupra unor lucruri. Oriunde am mers, aparatul de fotografiat şi camera de luat vederi mi-a ţinut companie, de fapt, fiecare ţară e interesantă, fiecare are „ceva” doar al ei – contează să vezi şi să prcepi! Mai e ceva, – mergând undeva, trebuie să te documentezi, altfel, degeaba te-ai mai dus – iar să stau pe plajă şi să lenevesc la soare – nu mă intrigă. Chiar şi atunci, când am fost în Turcia la mare – am mers şi în câteva excursii – am vizitat şi Pamukkale, ca să văd unde făcea băi – Cleopatra… şi oraşele sub apă, şi alte locuri cu adevărat deosebite, cu încărcătură istorică şi emotivă. Sunt o persoană foarte fericită şi norocoasă – am simţit întotdeauna că Dumnezeu mă iubeşte şi oamenii, pe care i-am întâlnit în viaţa mea au fost deosebiţi – cei buni şi oneşti, m-au primit şi m-au acceptat aşa cum sunt, duşmanii m-au fortificat şi m-au făcut foarte puternică – deci, le mulţumesc tuturor – îi iubesc şi le doresc mult noroc!.. Nu-mi este frică de nimic. Doar de Dumnezeu, dar el mă iubeşte, pentru că şi eu îl iubesc, şi toată viaţa m-am condus de postulatele Lui. Sunt aşa cum sunt, – nu încerc să par altfel, nu am nevoie de prietenii cu interes şi comunic cu oamenii care-mi sunt interesanţi… Iar 26 de ani de televiziune m-au învăţat multe… Am fost o elevă sârguincioasă, lecţiile vieţii mi-au prins bine… Eu, chiar sunt fericită şi, sincer, mi-aş dori acest lucru pentru toată lumea din jur! Uneori, mă doare că mulţi nu au capacitatea de a fi fericiţi. Păcat.
Niciodată nu am trişat, recunosc, că am fost diplomată, deşi mi-am făcut şi mulţi duşmani pentru că nu am putut să laud – ceea ce nu era de lăudat sau să fac complimente celor, care nu le merită, – chiar dacă au fost pe la posturi înalte sau altceva de genul acesta, am avut ”coloană vertebrală” întotdeauna, şi în vremurile cele mai grele… Acum, când e „democraţie în ţară”, eu aş zice că e mai degrabă anarhie – mulţi se bat cu pumnul în piept că sunt mari democraţi, dar atunci, în vremuri de răstirişte, nu prea se auzeai de ei, – în emisiunile mele, însă – erau şi Mihai Cimpoi, şi Grigore Vieru, şi Hadârcă, şi mulţi alţii, şi, ca să vezi, veneau doar la mine… Ce mă costa ulterior pe mine, câţi nervi şi sănătate, e altceva… Dar vezi, că totul se uită… Din păcate, în partea noastră de lume sunt mai în vogă linguşitorii, din păcate…
Avînd sarcina de a mă da cu unele pareri, vis a vis, de istoria vieţii mele, voi incerca cu sinceritate, să trimit în citeva fraze mesajul necesar, femeilor aflate în dificultate. Din start, nu voi ezita să mă împart cu sentimentul de femeie implinită, fericită, bogată cu oameni dragi sufletului, din anturajul meu; preţul cărora a fost unul plin de sacrificii de-a lungul anilor buni. Fiind avocat de profesie din anul 2008, – un an mai tîrziu, am avut marea fericire să imbratisez cea mai frumoasă profesie din lume, – cea de a fi Mamă a unui băieţel. Circa de cinci ani, ţin să înfăptuiesc meseriile mele cu mare drag,, şi mă strădui să fie îndeplinite la nivel, iar rezultatele demonstrează că le reuşesc cu succes. Deşi, unele circumstanţe m-au adus în situaţia să educ şi să am grijă de fiul meu, de sinestător, – în paralel, am posibilităţi de a exercita o profesie cu responsabilităţi mari, îmbinate cu activităţi pentru binele societaţii. Vreau sa evidenţiez, că nu este un sfîrşit al lumii, precum consideră unele femei, care ajung să trăiască într-un adevărat calvar, şi frică, că nu se vor isprăvi singure, în caz de divorţ. În practica mea de avocat, am întîlnit situaţii, în care femeile nefericite acceptă violenţa în familie, se limitează în drepturi, suportă înjosiri şi umilinţe, mereu sunt cu teamă, că nu vor reuşi în viaţă, din cauza dependenţei financiare etc. E clar, că multe din femei nu cunosc drepturile lor. Înţeleg, că în societatea noastră e foarte complicat să te menţii de una singură pe poziţie, mai cu seamă, că ai şi copii de educat şi de întreţinut, dar în nici un caz nu se acceptă paralizia vieţii la acest preţ josnic. Sunt convinsă, că e posibil, să le reuşesti pe toate, cît de greu nu ar fi, deoarece, prin asemenea situaţii am fost nevoită să trec si eu. Viaţa mea încă tînără, a fost şi este o continuă luptă pentru o viaţă normală, cu surprize frumoase şi mai puţin frumoase, – am avut şi eşecuri, pe care le-am depăşit, şi care, de fapt, mereu le primesc ca niste lecţii fara de care nu deveneam ceea ce sunt… Gîndiţi-vă, că sunteţi puternice, că lumea e mare şi frumoasă, şi trebuie, să luptaţi cu încredere în sine, în prim rând! Nu uitaţi, că sunteţi cele mai frumoase, gingaşe, deştepte, inteligente şi puternice, iar divorţul este o punte de trecere de la o viaţă nefericită spre altă, mult mai înţeleaptă, cu o filă nouă şi curată! Sunt multe de spus la acest capitol, pot aduce exemple din practică, date statistice, însă, vreau să ramîn pe o notă pozitivă, şi le doresc tuturor femeilor să fie puternice, să se simtă femei adevărate, împlinite, cu toate calitaţile lor! Referitor la lectură, aş dori să dispun de mai mult timp pentru cărţi; deocamdată, reuşesc să răsfoiesc doar cele de specialitate. Sunt mereu în goană după informaţii noi în domeniul Dreptului, pentru a fi la curent cu toate modificările legislaţiei, a precedentelor pe cauze rar întîlnite sau cele întîmplate pentru prima dată. În această ordine de idei, voi enumera cîteva din ele, recent citite, şi care m-au marcat prin informaţii utile… Astfel, cîteva luni în urmă, am citit doar 7 volume din Ediţia – Hotărîrile şi Deciziile Curţii Europene ale Drepturilor Omului în cauzele Moldoveneşti. Această ediţie cuprinde o practică judiciară a Curţii Europene în cauzele intentate împotriva Moldovei, ele fiind elucidate pe deplin şi redactate în vederea asigurării unui acces mai bun al specialiştilor la jurisprudenţa CEDO. De asemenea, am citit alte cărţi de specialitate cum ar fi: Culegere de practică judiciară a Colegiului Civil şi de Contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie (2005-2006), Acte ce vizează drepturile, libertăţile fundamentale ale Omului şi Justiţia. Această culegere relatează practica judiciară civilă şi de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie prin prisma legislaţiei naţionale cu prevalare a celei internaţionale, ce pot fi folosite ca conduită de către justiţiabili. Cu acelaş succes pot să recomand colegilor de specialitate, să citească Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie în materia penală 2008-2010. Prezentă culegere reprezintă o selecţie a celor mai relevante decizii pentru anii 2008-2010, adoptate de Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie. Culegerea cuprinde o analiză complexă şi de ansamblu a practicii judiciare, reflectînd aspecte ce ţin de aplicarea dreptului marerial şi al regulilor de încadrare juridică a faptelor infracţionale, cît şi aspecte de aplicare a normelor procesuale în cauzele penale examinate. Urmăresc lunar, şi Revista ştiinţifico-practică şi informativă de drept „Avocatul Poporului„, care cuprinde diverse articole din domeniul jurisprudenţei, modele de acte, hotărîrî, decizii, recomandări, precum şi altele, nu mai puţin importante. Această revistă este destinată avocaţilor, în primul rînd, fiind creată în scopul informării continuie şi solidarizării practicii avocaţiale. Pentru că nu sunt indiferentă de aspectul juridic în relaţie cu societatea, voi fi aici şi voi contribui mereu la promovarea Drepturilor Omului!
O întîmplare recentă din viaţa mea, chiar interesantă, a fost asimilată cu istoriile scriitorului ceh suprarealist – Franz Kafka, ca urmare, acest fapt m-a făcut curioasă, şi mi-am zis, să fac cunoştinţă cu toate scrierile lui despre viaţă. Poate datorită meseriei mele, dar cel mai mult m-a atras romanul „Procesul„, pe care îl recomand tuturor să îl citească, – este o distopie prin faptul că autorul ne prezintă o societate standardizată, care anihilează spiritul de iniţiativă, uniformizează conştiinţele, pretinde supunerea necondiţionată a cetăţenilor şi dirijează întreaga lor activitate, materială şi spirituală, în funcţie de comandamentele sistemului… Personal, m-a marcat acest roman şi prin faptul, că sistemul justiţiar a fost expus cu lux de amănunte în raport cu toate probele şi inconvenientele existente. Ulterior, am început să citesc romanul „Castelul„, de acelaş Kafka, iar despre impresiile lăsate la finele cărţii voi reda suplimentar. Lecturi plăcute tuturor!
Într-o zi, tatăl şi-a pedepsit fiica lui de trei anişori, doar pentru că a stricat o rolă de hârtie dintr-un ambalaj auriu. El o ducea cam greu financiar, şi era nevoit sa facă economii. A fost foarte supărat, când micuţa lui a încercat să decoreze o cutie preţioasă pentru el, şi fără vre-un motiv intemeiat. În ciuda acestui fapt, în dimineaţa următoare, micuţa fetiţă i-a adus tăticului un dar. I-a spus:
– Asta e pentru tine, Tăticule! – El s-a cam fâstâcit, era descurajat de faptul, că în ajun a strigat la ea. Dar, indignarea a izbucnit din nou, atunci când a constatat că cutia era pustie. S-a adresat la fiica lui:
– Tu nu ştii, că atunci când prezinţi un cadou, se presupune, că şi cutia trebuie să aibă un conţinut? Şi tu, îmi oferi o cutie pustie! Buimăcită, micuţa lui fetiţă s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi:
– Tăticule, ea nu e pustie! Eu am umplut-o cu săruturile mele. Sunt toate ale tale, Tăticule!
Tatăl fetiţei a rămas surprins… A îngenunchiat în faţa ei şi a cuprins-o cu blândeţe, implorând-o să-l ierte…
De-atunci, tatăl fetiţei păstra de mai mulţi ani acest cadou nepreţuit lângă patul lui. Dacă avea vre-o problemă, sau ceva nu se lega în viaţa lui, – el îşi amintea de darul fiicei sale, de săruturile şi dragostea ei pentru dânsul…
Fetiţa tatei… Darul, dragostea şi lacrimile ei... Sunt mult mai importante, decât toate necazurile, averile materiale şi certuri pentru nişte fleacuri. Nu prea des, ne gândim noi doar la beneficii materiale? Uităm, să ne acordăm reciproc ceva ce este mult mai de preţ şi mai valoros, – Iubire, Căldură, Săruturi şi Zâmbete?
În viaţă trebuie să alegi dragostea, fără ea nu contează nici banii. La un moment dat, dacă nu există dragoste, ne simțim pustiiți, căzuți în prăpastie. Trebuie să lupti pentru un sentiment pur, indiferent de consecinţe. Acea dragoste să nu te schimbe pe tine ca persoană, niciodată, şi cel mai important lucru este: Să nu-ţi pară rău mai tarziu de ceea, ce n-ai făcut, sau – ce ai facut. Niciodată NU trebuie să ţinem cont de prejudecăţile altor persoane; pentru că nu trăim cu nimeni altcineva decât cei dragi nouă, şi dacă, astăzi, suntem noi subiectul de discuţie; mâine, oamenii, cu siguranţă vor avea un alt subiect…
Acum vă recomand o carte minunată, vedeți un fragment:
Familia a venit la restaurant pentru prânz. O chelneriță a luat comanda unui adult și apoi a apelat la fiul lor de șapte ani.
– Ce vrei să comanzi? Băiatul s-a uitat timid la părinți și a spus:
– Aş vrea un hot dog. Chelnerița nu reuși să scrie comanda, atunci când imediat a intervenit mama:
– Gata cu hot dog-ii! Adu-i o friptură cu piure de cartofi și morcovi. Chelnerița i-a ignorat cuvintele.
– Vrei un hotdog cu muștar sau ketchup? – l-a întrebat pe băiat.
– Cu ketchup.
„Vin într-un minut”, a spus chelnerița și s-a dus la bucătărie.
S-a stabilit o liniște uimitoare la masă. În sfârșit, băiatul s-a uitat la cei prezenți și a spus liniștit:
– Ştiți ce? Ea crede că sunt adevărat! Real! Anthony de Mello, „Când Dumnezeu râde”
lor cu buchete de flori, aranjate pe partea din dreapta a Galei. M-am simțit puțin încurcată, și probabil, nu numai eu, căci n-am bănuit de acest talent al Svetlanei. Și am înțeles în aceste momente, că ne cunoaștem puțin, noi, colegii, fiind fiecare preocupați de treburile sale, uneori mult mai neînsemnate, decât ceea ce ne poate lega cu adevărat – omenescul din noi! Iar Svetlana, mult prea emoționată, ne-a demonstrat acest lucru. La mulți ani, Svetlana Vizitiu! (A. Moldovanu)” ❤ 
Personal, am cunoscut-o pe Svetlana indirect, prin corespondență, aderând atunci, în 2008, la echipa nou formată a filialei de Arte. Făceam, și ne-o doream nespus de mult, să schimbăm decorul, instrumentele, aranjamentul bibliotecii. Printre rafturi și locșoare mai dosite, în sertare sau cutiuțe, descopeream peste tot munca bibliotecarului: însemnări, fișe bibliografice scrise de mână sau dactilografiate, planuri, referințe onorate sau neonorate (un fel de formare profesională). O mapă groasă, plină cu foi scrise, însemnări și corectări mi-a atras atenția în acele zile, înțelegând că este o lucrare realizată de cineva, care aștepta probabil să fie scoasă la lumină. De fapt era proiectul-manuscris al biobibliografiei 
Fiind regizoare la Teatrul „Luceafărul”, a inclus-o pe Paulina în trupa sa de actori. „Am avut noroc. Orice actriţă începătoare visează la un asemenea început de carieră scenică, cum a fost al meu, zice ea. Îndată mi s-au propus roluri în spectacole: Intrigă şi iubire, Costumul de nuntă şi Flori de câmp – spectacole pregătite la Moscova pe parcursul studiilor şi care au fost timp de mai mulţi ani cap de afiş al repertoriului trupei, bucurându-se de mare succes.” De asemenea,
E ceea ce se cere de la Teatru! „Când joci un rol negativ, te gândeşti, de unde atâta răutate în acest om? Oare de la naştere e determinat să ajungă în «acea stare»? Interesant e că rolul negativ are mai multă priză la spectatori, îi dă actorului posibilitatea să se manifeste neaşteptat pentru public. Un actor trebuie să se evidenţieze în diferite ipostaze.” Actriţei Paulina Zavtoni i-au plăcut rolurile de caracter, cum ar fi, de exemplu, Fekla Ivanovna din Căsătoria..
ina Zavtoni şi Spiru Haret, ”Disc teatral în universul Haret-Zavtoni, ulterior schimbând titlul în ”Rapsodie teatrală…” – o biobibliografie inedită pentru care am muncit scurt timp, dar intensiv şi cu dăruire, – un semn de respect şi un cadou în ajunul celor 65 de ani a Doamnei Paulina Zavtoni. A fost o idee spontană, neplănuită, neprogramată, doar iniţiativa mea. Am scris cartea într-un duh, cu călătorii la Tele-Radio Moldova, la prietenii şi colegii familiei Haret-Zavtoni cu interviuri de la Gherorghe Urschi, Alexandru Grecu, Ninela Caranfil, Vorica Nagacevschi, copiii Constantin şi Ala Haret etc. Semnez, că am lucrat asupra cărţii la domiciliu, deoarece la Biblioteca de Arte unde activam, calculatorul nu era disponibil. Dar cel mai important, este ca această lucrare mi-a fost ”preluată” fără ştirea mea de alţi ”autori” în 2011, care in 2012 în persoana Aliona Vârlan-Vântu a primit şi Premiul Ministerului Culturii plus titlul Bibliotecara anului pentru această lucrare a subsemnatei. Dreptate nu există în Republica Moldova, nu face să te lupţi pentru drepturi de autori, nu se face… Dar doresc să fiţi la curent de acest lucru. Cu siguranţă, am toate dovezile. Scuzaţi-mă pentru acest adevăr…
