Nunta fiicei mele: Un pic de istorie cu tradiţii…

Fiecare om are nevoie de un omuleț… Nu contează care. Să fie unul drag… Să fie unul al tău, pentru a fi mereu alături. Să te privească mereu în ochi, să râdă cu tine, să-ți fie un sprijin, să-ți încălzească mâinile, să-ți fie prieten. Și, pur și simplu, să te iubească. Fiecare are nevoie de „omulețul” lui…

Să privesti in ochi si sa Imbratisezi, sa Zambesti, sa Plangi si sa Visezi! Si sa nu-ti fie frica sa Iubesti… Doar atunci vei Intelege, ce Inseamna sa Traiesti! Cel mai bun cadou, care ne ofera soarta – sunt persoanele carora noi le zicem: Va multumim pentru ca existati! Dragi Alexandra si Ernesto! Fericirea e ca si sanatatea, o ai atunci cand n-o observi! Fiti atenti la ambele, unul fata de altul, mereu si pe veci! – Casa de piatra si la multi ani! Domnul sa va Binecuvanteze! ❤

Dragi prieteni, nu e publicitate, – va impartasesc bucuria mea, caci fericirea fiicei mele, e si fericirea mea si a neamului meu… Si, un pic de istoric din traditiile nuptiale nu strica… Fiti atenti! 😀

Schimbul de inele provine din Egiptul antic: se credea ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu s-a adoptat obiceiul, care s-a inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.

Vestimentatia mirilor> In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez „trousseau” se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.

Voalul miresei> Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. De fapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile „atractive” pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile „aranjate”. Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.

Furtul miresei> Moldovenii sunt un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei ale carui origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

Tortul miresei> Moldovenii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.

Buchetul miresei> In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

Dezbracatul miresei> Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori…

Rascumpararea mirelui> 😀

Iartă-ne, Sofia!

Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…Sofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

DARE Social Fashion Show. Dincolo de aparenţe

La Chişinău a fost organizată în premieră o acţiune de caritate cu prezentare de modă, pentru strângerea fondurilor în ajutorul persoanelor cu deficienţe locomotorii. Cele 18 fete care au defilat pe podiumul Leogrand Convention Center au făcut să plângă toată lumea publică, nu de bucurie, nici tristeţe, ci de mândrie, pentru că aceste persoane, ne demonstrează, – a câta oară? – că se poate trăi şi să te bucuri de viaţă, la fel, ca toţi oamenii… Am simţit toate emoţiile, curajul lor, dar şi necesitatea de a merge mai departe, dincolo de aparenţe, în această societate tristă şi lipsită de susţinere, de încurajare, chiar şi pentru oameni sănătoşi fizic, lipsiţi de speranţă de a evolua în Republica Moldova. Bucuria de a Fi! – asta-i sloganul zilei de Azi, înspre viitor! Printre tinerele care au defilat pe podium sunt sportive de performanţă medaliate cu aur, un doctor în istorie, profesoare şi reprezentante ale societăţii civile. Organizatorii şi-au propus să le ajute să-şi construiască o carieră şi să se integreze în piața muncii, să-şi achite tratamentele sau să-şi procure dispozitive de care au nevoie. Fondurile colectate vor fi utilizate pentru achitarea taxelor de şcolarizare, astfel încât modelele DARE să-şi poată continua studiile … Doamne ajută! Vă propunem în continuare să vizionaţi un filmuleţ despre aceste tinere…

Modele cu care ne mândrim: Elena Gherţa, Lilia Mândru, Victoria Boţan, Cristina Godoroja, Irina Madan, Olga Bostan, Mariana Morari, Liuda Storojuc, Nadejda Banari, Daria Talmaci, Elena Palic, Elena Raţoi, Olga Afanas, Svetlana Condrea, Irina Trancalan, Mariana Ţibuleac, Ana Ungurean, Lilia Mîndru, Elena Gavriliţa, Ecaterina Miţu, Ludmila Iachim! – Le mulţumim tuturor!!!

Natalia Vozian, fondatoare DARE Social Fashion Show: Este o energie aparte, zămâslită din sufletele a ueci de femei pentru care dizabilitatea a încetat demult să mai fie un handicap. A devenit în schimb forţa motrice a unei abilităţi, pe care rara ai s-o întâlneşti în viaţă: aceea de a vedea limpede, dincolo de aparenţe şi de a putea cu mult peste propriile limite...

Angela Chelaru, psiholog, Manager general  FRESH&JOY,  s-a oferit cu amabilitate să ne spună câteva cuvinte despre această acţiune de caritate: Evenimentul de azi m-a oprit in loc si m-a asezat pe ganduri .Cu greu mi-am stapanit lacrimile la inceput,apoi ,pe masura ce simpaticele modele ieseau indraznet pe scena. M-am convins inca o data in forta spiritului ce il avem fiecare in noi. Plecaciune in fata acestor fete frumoase si curajoase! Bravo organizatorilor, ca au reusit sa-si duca nobila idee pana la frumosul si sensibilizantul rezultat! Iar designerilor pentru implicate sociala, creativitate si marinimie… Iar Svetlanei Vizitiu pentru placuta intalnire de azi,poze si profundele Istorii din viata,cu care se impartaseste prin intermediul blogului Dumneaei.

Elena Rusanovschi, psiholog in ingrijiri paliative, Moldova World Children’s Fund: Evenimentul a fost atit de frumos si emotional ca imi este foarte greu sa redau cea ce am vazut si simtit prin cuvinte…

Dragostea on-line

Ce poţi să afli despre o persoană? De ce ne grăbim să o cunoaştem pe reţea? Când doare sufletul, nu-ţi arde de farmacie, şi speri că leacul îl găseşti aici… Ne întruneşte o reţea cu cei căsătoriţi ori divorţaţi, singuratici, tineri şi bătrâni, – veseli, buni, falşi sau răutăcioşi… Dar nu, acum nu voi vorbi despre ei. – On-line, cel cu becuşoare verzi, – de parcă arde un sufleţel străin: cu multe virgule, puncte, şi atâtea spaţii… Dar nu te grăbi să faci concluzii, atunci când arde un sufleţel, ca o luminiţă în fereastră, şi vrei să-ntrebi mai repede: – Da cine-i, cine-i acolo? – De ce mai are nevoie un om?.. Mai stai pe-o pagină niţel, şi vei afla un blog întreg! Un blog străin îţi va trezi curiozitatea, şi ca urmare, vei avea senzaţia că te-ai inrudit cu persoana paginii străine. Citeşte printre rânduri şi imagini, – vei afla, că undeva, există o luminiţă în noapte… Iar dacă simţi negativ, atunci fugi cât mai departe, e un semn aparte… de furie. Caută persoane ce luminează cu inima nu doar viaţa, chiar şi Internet-ul! Pe cei care te percep cu sufletul. Vino acolo, unde e lumină-n chip şi vorbă bună. Unde ai ce învăţa şi împărtăşi cu copii tăi, – aminte de învăţăminte!.. Şi trist fiind, să vii, – să te cuprindă cu căldură, te va încălzi ca un soare. Atunci când un suflet luminos se întristează, – el nu se va închide oricum. Va încălzi în continuare ce celor pesimişti nu le e dat. Şi dacă în viaţă e puţină zi, înseamnă că duci lipsă de prezenţa acelor fiinţe, în care strălucesc kilowaţi extraterestri! De care ai nevoie din tot sufletul tău… Caută căldura lor, fie şi în virtual. Este la fel, o viaţă, un mod de a simţi! Dacă reuşesti s-o găseşti în reţea, atunci, probabil într-o zi, vei păşi pe-o cale reală… Şi-alături, de zâmbăreţii licurici, se vor lumina şi suflete pesimiste. Trebuie să Crezi că suntem capabili să găsim acea lume, acea lumină – ce alungă umbre de pe faţă…
În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Şi brusc, tristeţea te îmbrăţişează, agăţându-te de umeri… De gândurile tale… Dar să-ţi trăieşti în grabă viaţa, – nu, nici eu aşa nu vreau. Doresc să radiez pe acest pământ, cu iarbă verde sau ninsoare… Să rătăcesc prin ţară până-n zori… S-ascult cuvinte adresate mie…Prin ploaie, cu grindină bocind…Prin soare, cu gingăşie zâmbind… Iar Dragostea-i cu mine, permanent alături… Copiii şi nepoţii să nu ştie de război…Fie, ca Îngerul să le ferească de dezastru teribil!.. Nu vreau să-mi pierd prietenii şi cei dragi, – să fie fericiţi, şi – mulţi ani înainte! Eu, Domnul rog, să vă păzească, să vă binecuvânteze, pe toţi la care ţin, şi preţuiesc! Iar vremea se întinde, în grabă, clipe numărând, nisipul printre degete scuturând… Trăiţi, învăţaţi să iubiţi şi să iertaţi! Niciodată nu poţi şti, cât ţi-e dat să trăieşti pe acest pământ! ❤
Svetlana Vizitiu

Moldova oligarhilor

– Care e cea mai faimoasă ţară?

• Moldova! Toate noutăţile se încep cu ea, politica ei… Din interior, TV, Internet şi până la vamă…
• Care e cea mai puternică ţară?
• Moldova! Ea îndură state de zeci de ori mai mari ca ea… şi fără nici un rezultat…
• Care e cea mai mare ţară?
• Moldova! – Poporul ei lucrează de la Lisboa şi până la Urengoj…
• Care e cea mai tolerantă şi credulă ţară?
• Moldova! – Suportă toate batjocurile de la extratereştri şi până la vecini inclusiv…
• Care e cea mai generoasă ţară?
• Moldova! – Vecinii îi distrug vinurile, fructele si legumele, iar ea le tencuieşte pietrişul oligarhilor…
• Care este cea mai minunată ţară?
• Moldova! – În parlamentul ei se numără trădătorii patriei, care nu fac mare lucru, doar promisiuni şi… vorbe, vorbe… – au distrus tot ce e necesar pentru un trai decent şi normal, cultura şi tradiţiile ei, dar primesc câte un salariu de o sută de ori mai mare… Iar Justiţia încalcă legea şi drepturile omului…
• Moldova e o Ţară a poporului?
• Moldova e un stat al oligarhilor!.. Chiar şi preşedintele e al oligarhilor! Şi fiecare scuipă pe valori!

Filă din viaţă din dialogurile Internet şi TV şi… de pe drumurile sparte MD…

– Nu tăcea! – Viaţa e scurtă…

A venit Tata!

M-am măritat devreme. Aveam doar 15 ani, iar cu nunta au insistat părinții lui. La 16 ani am născut prin cezariană un băiețel. Cu soțul meu am trăit greu, chiar prost de tot: ne certam la fiecare pas, – el mă înjura, și chiar mă bătea… Mamei nu-i spuneam nimic, știam că mă va impune să plec de la el, și am vrut ca copilul meu să crească într-o famile completă… Singură am crescut fără tată, ştiu cum e, şi nu-i doream copilului meu așa viață. Acum înțeleg, că nu am avut dreptate. Însă, nu acest lucru contează, pe cât că după următorul scandal, am început să visez mereu unul și acelaș vis: Se făcea că soțul moare, iar copilul nostru tângește după el. Apoi aud că cineva bate la fereastră, şi fiul zice: ”Mamă, a venit tata!” Eu încerc să-i explic, că tata nu mai vine, și merg să deschid ușa… În prag stătea un tânăr, fața n-o vedeam, dar știam numele lui – Adrian…

Peste un an, sotul meu, într-adevăr, a murit… Fiul nostru nu avea nici 3 ani. După 40 de zile, totul s-a întâmplat precum a fost în vis: eu lucram cu un tip – cu numele-i Adrian, cel care a găsit imediat limbă comună cu fiul meu; ei s-au împrietenit, şi părinții lui ne-au primit foarte bine. Peste un an și jumătate, ne-am căsătorit. O duceam minunat, doar că nu puteam să rămân însărcinată. Am bătut pragul tuturor medicilor, –  fără nici un rezultat.

Într-o zi, în vis, a venit șoțul decedat și mi-a povestit cum o duce cu traiul Acolo,- cică, are timp berechet, că timpul acolo, de fapt, nu circulă; că a gîndit mult asupra vieții anterioare, cu mine împreună… și regretă mult comportamentul insuportabil pe care eu l-am îndurat din partea lui. Cerea iertare pentru toate, și spunea că mă iubește. Mi-a promis, să mă ajute cu copilul dorit: se va ruga la Cineva pentru noi. Astfel, spuse el, – dacă totul va merge bine, și voi avea o fetiță, el își va răscumpăra vina față de mine și fiul nostru…

Într-adevăr, foarte curând după acel vis, am rămas însărcinată, și ce nu mi s-ar fi spus la UZI (aparat cu ultrasunete), eu deja eram convinsă ca voi avea o fetiță, – nu știu de ce, în această privință nu aveam nicio îndoială. Ca urmare, am născut prin cezariană, iar medicul a spus, că după primă naştere, un tromb a rămas sigilat, de aceea nu puteam rămâne gravidă, de altfel el, medicul, nu înțelege, cum  am reuşit să duc sarcina normal. A mai adăugat, că trebuie să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou! – Desigur, mă închin Domnului!..

Doar că mai știu, pe cine trebuie să mulțumesc…

❤

Despre timp şi despre sine… Cu Anatol Lupu

Politica… Este inutil să discutăm despre ea. Ceea ce se întâmplă în ţara noastră mică, nu produce decât o stare de alertă. Noi (cetăţenii obişnuiţi) şi ei (autorităţile), existăm în lumi paralele, care nu se intersectează. Ei au propria lor viaţă, preocupările lor, obiective şi modalităţi de a le realiza, iar la noi e la fel, doar că la un alt nivel! Aceste paralele se întâlnesc numai la diverse alegeri şi electorale pentru structurile de putere. Fiecare din noi supravieţuieşte cum poate, ei însă, încearcă să scape de noi, creându-ne condiţii insuportabile de viaţă… În acelaş timp, ei fără noi nu pot exista. Dacă nu vom fi noi, cine-i va alege? Cu alte cuvinte, daca noi nu vom exista, nu se vor simţi nici ei necesari, prin urmare, lumea lor nu va putea exista.

Societate…Nu există, ea lipseşte totalmente. Cetăţenii din această ţară preferă să nu deranjeze autorităţile să se bucure de viaţă, şi problemele sale le rezolvă de sinestător – majoritatea în străinătate, ceilalţi, aici, acasă. Infantilismul generat de regimul sovietic, continuă să dea aceleaşi rezultate – toţi aşteaptă să vină cineva şi să rezolve toate problemele. Nu va veni! Nici nu le va rezolva! Şi nu va fi aici Europă notorie, despre care ni se tot repetă! Nu e acea mentalitate, din păcate! Şi nimeni nu ne va educa, nu are guvernul nevoie de noi, cei deştepţi, responsabili, educaţi. Cu nerozii este mai uşor de gestionat! Acum banii sunt în frunte şi scuipă toţi pe valorile înalte. Şi apropos, acest lucru este valabil pentru toate domeniile de activitate. Cei mai mulţi tind să se exprime prin dobândirea banilor. Şi cu cât suma e mai mare, cu atât mai importantă  e valoarea care reprezintă persoana ta în ochii unui profan. Astfel sunt programările. Adesea o persoană care câştigă bani este un individ fără de priorităţi şi mai mult, nici nu doreşte să le posede. Automobile scumpe, apartamente, conturi bancare, modele-amante – acestea sunt criteriile lor de succes în societatea modernă. Aşa persoane de succes au o atitudine dispreţuitoare faţă de cei care îşi dedică viaţa valorilor veritabile şi activităţilor reale, fără a avea un succes comercial. De fapt, cum poţi trăi fără toate atributele de mai sus? Este ceva înapoiat! Încercaţi sa le deposedaţi de toate jucăriile lor şi ei se vor usca de plictiseală, pentru că nu vor mai fi respectaţi la fel de către’’ fraţii lor cu aceeşi minte”… Şi Doamne fereşte să vă gândiţi că sunt împotriva persoanelor bogate. Eu sunt contra bădăranilor cu bani!

Cultura…Ea, cu toate problemele ei, continuă să aibă locul ei în această societate bolnavă: teatre, săli de concerte, orchestre simfonice, muzee etc, toate-s la cerinţele poporului. Tineretul de azi însă de cele mai dese ori înlocuieşte dezvoltarea inteligenţei cu rugumarea tehnologiilor computerizate şi cu internet. Dar sentimentele de viaţă sunt imposibil de obţinut în reţele de socializare şi jocuri de calculator. Doar empatia pentru o artă reală oferă posibilitatea de a înţelege care este locul tău în societate şi subînţelesul propriului Eu.. Şi acum despre cultură un pic diferit. Să începem cu ceva mai simplu – să nu facem mizerie în locurile publice, să nu fim nepoliticoşi, să-i respectăm, în special, pe cei în vârstă şi să educăm copiii în spiritul exemplului propriu. Ulterior, probabil, va apărea necesitatea sau nevoia de ceva mai spiritual, şi noi din nou vom reveni la o cultură de nivel înalt.

Muzica…Voi vorbi despre muzica usoara. În ultimii ani, tendinţa mondială în muzica pop se rezumă la afaceri curat de business, cu crearea proiectelor pe care nici nu îndrăznesc să le numesc muzicale, sună  atât de primitiv… Se calculează suma de bani care ce poate câştiga pe seama unui anumit interpret sau grup,  un calcul rece,  şi nici o artă! Se stabileşte un brand, se înregistrează un album, apoi se “învârteşte” la radio şi TV pe cât posibil de exagerat, şi dacă a mers – se mai scrie unul, aplicându-se  aceeaşi schema. Dacă nu, lansăm un nou proiect… Iar publicul acceptă ce i se oferă la ecran sau la radio ca ceva foarte modern, ca de altfel şi pe cei care fac bani pe această muzică. În general, toate aceste ”distracţii” sunt concepute pentru tinerii care cred că orişicare MC sau DJ sunt băieţi avansaţi, profesionişti, pricepuţi în domeniu şi că anume ei cunosc ce este cool! Tot mai primitive devin piesele, cu aranjamente automatizate, cu ritm static şi fraze zomby incontinuu, care spală creierii – tot ce e necesar pentru un  tânăr de rând. Să gândească acesta  nu va binevoi, de ce să-şi complice viaţa cu o muzică profesionistă şi serioasă? Muzica a devenit fundal sonor în autobuz, microbuz, pe stradă… Toţi sunt cu căşti în urechi. Ce mai! Melomani plini de sine…

Privat …  Din fericire nimeni nu a anulat valorile eterne şi nimeni nu le poate anula. Ce este important? Dragostea, desigur, în cel mai larg sens al cuvântului. Părinții noştri, copiii, prietenii (adevăraţi), cei dragi şi cei care ne prețuiesc – aceasta şi este piatra noastră de temelie, numită Viață. Cu cât e mai puternică relaţia, înţelegerea reciprocă, cu atât viaţa e mai stabilă, indiferent de tulburările externe. Dacă totul e corect, atunci când vine o furtună, îţi găseşti şi un adăpost, iar oamenii care te iubesc intotdeauna te vor primi, te vor înţelege şi-ţi vor oferi puterea de a contua lupta… Orice altceva – e doar un derivat de percepţie a lumii noastre exterioare.

Al Dvs, Anatol Lupu, august,  2014

Vând ieftin podoabe… Cugetări nocturne

Statistica arată că fiecarui bărbat mai în vârstă de 85 de ani îi revin câte 7 femei. Dar, din păcate, atunci este prea târziu…

Este imposibil să găseşti un compromis cu toată lumea. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să înveţi să-i trimiţi… mai departe. Cel mai trist lucru în această situaţie, e când nu găseşti un compromis cu sine însăşi…

Ateii cred în moarte de după viaţă…

Pe pachetele cu prezervative se scrie: „De utilizat până 2018″…  De ce se fac presiuni? Pentru ce atâta grabă? 😀

Alcoolul ucide celulele creierului, dar nu pe toate, doar celea care refuză să bea.

Invitatie la nuntă de la o mamă evreică: – Cu mare regret sunteți invitați la nunta fiului meu excelent – doctorul, și o prostolană, al cărui nume nu l-am memorizat. Cel mai mare dezastru din istoria familiei noastre va avea loc la 8 septembrie…:( 😦

Iată când voi pensiona, – în fiecare zi de luni de la ora opt dimineaţa, voi ieşi în curte şi voi urmări oamenii care pleacă la servici…

E de rău, când o găină îţi trece drumul… E şi mai rău, când ea în acest timp trăncăneşte la mobil…

Trăim, mai mult sau mai puţin tolerabil, atâta timp cât chinezii nu vor înţelege, că orezul e doar o garnitură…

Uneori mi se pare că singura persoană care este intereseată de opinia mea –  este şefa, cu unica ei întrebare, dacă lucrez de la oră şi până la oră… Restul nu contează!  Câte persoane, atâtea opinii! 🙂

Incercaţi să fiţi toleranţi cu cei, care nu s-au ridicat la nivelul prejudecaţilor voastre

O dragoste nebună trece rapid, dragostea a doi nebuni – niciodată!

Un bărbat se căsătoreşte de oboseală, iar o femeie din propriul interes

O fată atât de mult citea, că s-a dezvăţat să faca selfie şi poze prin oglindă cu mobilul ei…

Un băieţel a încercat să citească o carte după Twitter şi şi-a iîntins muşchii creierului…

Ridicând un fir de aţă pe care nu l-a putut înghiţi aspiratorul, 85 % dintre bărbaţi aruncă firul înapoi pe covor pentru a-i mai da o sansă aspiratorului..

Femei ideale sunt acelea care joaca şah! – ele sunt mult timp tăcute, atente la figurile sale, cunosc foarte multe poziţii interesante…

Radio Moldova întreabă: – Ce-i distinge pe slujitorii poporului de cei obişnuiţi?
Radio Moldova răspunde: – Pe cei ai poporului doar cu dracu-i fugareşti!

Atunci cand soţul a plecat la pescuit fără undiţă, soţia lui a început să bănuiască că el are pe undeva a doua undiţă…

Sunt la dietă: iaurt – dimineaţa, ceai cu lamaie – la amiază, iar la cină o salată uşoară din carne, mezeluri, smântână, pelimeni, carne de pui, chifle şi peşteeee…

Viaţa este o cafea, iar toate celelalte doar ustensii: Precum o servim, aşa şi o savurăm,- amară sau dulce…

Vând ieftin podoabe şi unelte pentru pescuit: undiţă, îmbrăcăminte şi o barcă cu motor! De telefonat de la 10.00 până 18.00. În caz de răspunde o voce de gen masculină, spuneţi, că aţi greşit cu numărul!

La un bărbat bun soţia merge la servici să demonstreze rochiile sale, iar la un bărbat mmm, nu chiar bun, femeia pleacă la servici să faca banul..

Bărbatul are nevoie de o soţie, pentru că nu toate problemele din lume pot fi puse pe seama guvernului

Toți bărbații sunt la fel!!! Doar că au salarii diferite!

Scrisorică pentru soţ: ”M-am suparat pe tine! Am plecat la o plimbare cu cardul tau şi aproape… totul am iertat…”

Când un bărbat vrea să fie puternic, e un lucru firesc… Nu e normal, cand el vrea să fie … frumos…

Dupa versiunea musulmană, în povestea ”Capra cu trei iezi” lupul e un personaj pozitiv…

Dacă aveți nevoie de urgență să mimați o față inteligentă, incercați în gând să înmulțiți 385 cu 294!

Privind la jumătate de pahar de koniak, un pesimist spune: ”Aşa şi am ştiut, că dacă ies pe-o clipă, un căine neapărat îşi va băga botul!” Şi un optimist spune: ”Ia te uită, mi-au lăsat şi mie!”

Oamenii naivi cred în continuare că ei nu achită pentru ascensoare şi scări rulante din mall-uri…

Au aparut ţigăi electronice ca atunci când mâncarea începe să ardă, automat se opreşte Internetul…

Apreciază-ți deficiențele, – ele te fac special!

Dreptatea e la fundul marii! – Înecaţi-vă!

Din invidie oamenii îmbătrânesc… Din invidie se îmbolnăvesc… Din răutate se prostesc…. Iar din dragoste intineresc… Iubiți și fiți iubiți! ❤