Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…

„Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)

Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 in s. Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, dar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. Evoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, le-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte o lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul de promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan Petrache în cultura națională!Piese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical. De menționat că una din melodiile preferate, “Monolog”-ul scris de Stefan Petrache, pe muzica lui Oleg Milstein, impreuna cu Orizont.

Ștefan Petrache întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare… ”Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

Date scurte biografice: Cântăreţ, poet, om de afaceri. Studii: Şcoala republicană de muzică (azi liceul Ciprian Porumbescu, vioară), Colegiul Ştefan Neaga, Institutul de Arte Gavriil Musicescu. Împreună cu M. Dolgan şi V. Rusnac în 1967 a stat căpătâiul formaţiei „Noroc”. Solist al filarmonicii din Doneţk (Ukraina), al formaţiilor „Поющие гитары” (Rusia), „Orizont”, al ansamblului, condus de renumitul Anatolie Kroll (Rusia), a colaborat cu faimoasa orchestră simfonică de estradă a radioteleviziunii unionale sub bagheta lui Yuriy Silantiev, fondator şi conducător artistic al formaţiei „Plai” – o adevărată revoluţie în muzica uşoară din Moldova; redactor şef emisiuni culturale la RTV din Moldova, fondator şi proprietar al firmei de construcţie „MP+”. Creaţia sa poetică nu e publicată, dar o bună parte din poeziile sale s-au făcut cunoscute datorită faptului că au devenit cântece. Distincţii: Laureat al Concursului Unional al interpreţilor de estradă (Moscova 1970), Artist emerit, Artist al Poporului, medalia Meritul Civic, Ordinul Gloria Muncii.

Dedicatii de la prieteni si admiratori:

”Pe timpuri, pe când scena îi era arena de bătălii muzicale,mulţi îl supranumeau « Karel Gott al Moldovei ». Asocierea cu «vocea de aur a Cehiei» sau «privighetoare cehă» nu era întâmplătoare… Ascultându-l aveai senzaţia că toată făptura sa este, ca şi cum «zidită» în cântecul care se naşte, că muzica răzbate din el asemenea unor explozii de culori neaşteptate. Piesele lui, asemenea unor mici spectacole muzical-dramatice te răvăşeau… Un artist nedemodat, incomod şi mereu inspirat – Ştefan Petrache”. – Andrei Porubin

”Și, dacă în mâinile lui de copil, de la țară,

strămoșeasca vioară

Tipa oțărât, ca un cobâz, ofensată de-arcușul

plin de sacâz,

Ea, prin această reacție dură, brutală,

încerca, în

Felul ei, să ne spună, că la noi în țară,

ca-n vechea Danemarcă,

Amiroase-a ceva putred…, căci, având o istorie-a viorii –

legendară,

Noi, băștinașii, nu avem maeștri, ce-ar duce mai departe

faima seculară

a lui Barbu Lăutarul.

Precoce talente, venite la școală de la sate, erau „inteligent”

de izbeliște lăsate,

Erau „cu grijă” presate să se transfere

la altă specialitate.

Trist, acest ratat violonist, lăsând arcușul,

cerca cu vocea să-și

Reînvie visele copilăriei ca și alți născuți de Ion și Maria…

cântând,

A început sie texte să-și scrie – ele s-au dovedit a fi

poezie,

Căci Cerul l-a miruit din plin cu talent

și-ncadrat în al artei regiment,

Harul, dat de Sus cu carul, sclipea ca cristalul

în rază de stea.

Evident, acolo unde adie a putred, talentul nu aduce

și un trai decent…

atunci hotărî de toate să se lase,

să construiască case, una decât alta mai frumoase;

și nu că rău să-i pară,

dar tot mai des și-aduce-aminte

de vioară.” – Acrostih de Constantin Rusnac, 2006

ȘTEFANIA PETRACHE, fiica: „Noi întotdeauna ne strângeam toţi împreună afară, în ograda casei pe care a construit-o tata. Până nu demult locul lui nu era ocupat, noi ne strângeam la masă, dar locul acela a lui, îl lăsam liber, gol.”

https://www.youtube.com/watch?v=Sqh3owxB5Jk

”Am 25 de ani şi parcă s-ar părea că sunt departe de a înţelege acest stil, însă această voce face ca orice sunet să mângâie urechea, fiorul care-l simţi e de nedescris. Cred că e timpul să ne dăm seama că e din ce în ce mai puţină muzică de suflet, aşa că, scumpi moldoveni, nu daţi voie ca valul de analfabeţi cântăreţi să urce în scenă şi să-şi bată joc de noi.” – Ghenadie Negrescu, Ungheni

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

                       P.S. Maestrul Stefan Petrache a decedat la 13 ianuarie 2020…

Text, imagini de Svetlana VIZITIU, Impresii din viata si carti, Republica Moldova, Chisinau

Ludmila Stețco: ”Menirea noastră pe acest pământ e Omenia!”

    Frumoasă la chip, frumoasă la suflet. O frumusețe interioară ce echivalează cu cea exterioară. O apreciez mult de tot: e o doamnă, o femeie, o mamă extraordinară! Este Ludmila Stețco, alias PERLA saloanelor de veselă Crystal și Porțelan din Republica Moldova. Aduce la lumină o nouă latură a femeii, a unui manager, rolul în societate fiind din ce în ce mai important! O personalitate dinamică, comunicativă, dar cu mult tact; o întreprinzătoare activă în domeniul său: o profesionistă cu abilități și aptitudini organizatorice dure, cu o viziune și inițiativă progresiste cât zeci de ani pe viitor; cu o largă experiență și cunoștințe în activitătea unei întreprinderi economic-financiare: As în implementarea noilor instrumente și tehnologii și cu principii moderne, scopul fiind în fine, sporirea avansată a rezultatelor și reușită excelentă! ”Orice afacere pusă bine la punct are și ea la nivelul său un buget, precum e și bugetul statului cu veniturile și cheltuielile sale. Și dacă statul își prognozează o rată a inflației, ne conducem și noi de ea, și dacă statul își estimează un curs al valutei, ne conducem și noi de el”- sunt cuvintele Ludmilei.

Vreau să menționez despre Ludmila ca despre o femeie fericită! Sursa fericirii – modestia! Într-adevăr, o modestie, ce-și revarsă calitățile impunătoare anume prin fapte! Foarte discretă, nu vorbeste mult, nu promite nimic, nu se impune cu reguli, însă te surprinde prin dărnicie și carităte! Nu se afișează, nu se așteaptă la complimente și laude, nu are timp pentru așa ceva, – e preocupată de serviciu și de familie, și de fapt, o interesează doar faptele, cele pozitive! ”Răscoliți prin țărână, sădiți copaci și flori, semănați dragoste si bunătate în jurul vostru, și neapărat viața vă va zâmbi!” – intuiți firea-i? Ludmila își dă seama, că oamenii nu acceptă ca un model să vorbească despre lucruri ireale, deșarte; ei au nevoie de lucruri serioase, iar la baza lor stă Omenia! Moment care a convins-o să transforme tot succesul ei într-un ajutor pe care îl poate oferi altora, fie și cu problemele pe care îi impune statul cu ”regulile” sale! – Ludmila merge înainte, dar o doare, că lumea pleacă tot mai mult din țară fără să realizeze că s-ar putea de făcut lucruri frumoase în continuare și aici, în Moldova…   (SV)

Violeta Gășițoi: ”Pe Ludmila am cunoscut-o pe retelele de socializare, după care prima dată ne-am vazut la „Clubul Impresii din viață și cărți” la BM ”B.P.Hasdeu”, și aici, a început prietenia noastră (de fapt, tu, Svetlana, erai cea care ne-a apropiat), – prima mea impresie fără ca să o cunosc personal: O doamnă inteligentă, rafinată și foarte senină, după ce am cunoscut-o, m-am convins că este exact așa, și mai are un suflet mare, nu știu de unde are puteri, dar mereu o văd zâmbind, nu știam că are o afacere pentru că de obicei oamenii de afaceri sunt mai echidistanți, reci, și adesea, foarte zgârciți; știu, pentru că am lucrat cu ei, iar Ludmila este total diferită, e atât de sufletistă, mereu zâmbește de parca s-ar părea că în Moldova oamenii de afaceri nu au probleme, deși eu știu bine că toți avem probleme, însă nu trebuie să le arătăm celor din jur, probabil că și ea face acest lucru. E o femeie ce iubește, sădește iubire, și cum să nu o iubești, e o floare sinceră, – mi-a plăcut această femeie din prima, și sunt fericită că am cunoscut-o și o cunosc”.

Inga Albu: ”O femeie extraordinară cu înalte calități și gusturi rafinate. O Doamnă cu calități demne de succes, cu o familie puternică, iar meritul ei se regăsesc în ele. Mă mândresc cu pământeana mea și îi urez numai binele!”

http://www.europalibera.org/content/article/25281248.html (scurtă biografie plus saptămânal)

Iar pentru 6 mai, 14.00 se preconizează o Întrunire a Clubului ”Impresii din viață și cărți” în cadrul BM ”B.P.Hasdeu” cu protagonista Ludmila Stețco! Vă așteptăm cu drag!

Svetlana Vizitiu

Ești fericit

–      Dacă în această dimineață te-ai trezit sănătos, Tu ești mai fericit decât 1 milion de oameni care nu vor mai supraviețui săptămâna viitoare!

–      Dacă nu ai ‘experimentat’ niciodată războiul, singurătatea închisorii, agonia torturii sau a foamei, Tu ești mai fericit decât cei 500 de milioane în această lume!

–      Dacă poți să mergi la biserică fără teamă de hărțuire, amenințări de moarte sau de întemnițare, Tu ești mai fericit decât cele 3 miliarde de oameni în această lume!

–      Dacă în frigiderul tău nu lipsește mâncarea, tu ești îmbrăcat și încălțat, ai un acoperiș și un pat, Tu ești mai bogat decât cei 75 % de oameni în această lume!

–      Dacă ai un cont bancar, bani în portofel și ceva agonisiri în ciorap, Tu faci parte din cele 8% persoane bogate (asigurate) în lume

–      Dacă tu citești asta, Tu nu faci parte din cele 2 miliarde de persoane care nu pot citi…

–      Dacă încerci să eviți toate problemele, poți să nu observi și să treci pe-alături de toate plăcerile vieții

–      Remarcabil. În timp ce noi râdem, – avem o șansă să ne păstram mintea clară!

Cum sărbătoreau Paștele în comunism

Cum sărbătoream Paștele pe timpuri? În primul râns, era ceva imposibil! În nici un caz sau ”Boje upasi!”! Unde găseau oamenii, pe-atunci vopsea pentru a colora ouăle? Și cum arăta praful ori boiala, se pare că era anilină. În cazul dacă oul pictat crăpa, albușul lui devenea aniliu-toxic, și numaidecât partea otrăvitoare se elimina cu grijă. Ce era important – interzicerea totală a acestei sărbători ortodoxe! ”Subbotnicele” organizate în loc cu o zi inainte de Paști, – era datoria obligatorie a KGB-iștilor și pentru a sta de veghe… Păzea! – urmate de denunțuri istorice în masă. Oricum, cei care au vrut să facă o carieră, la biserică nu mergeau, cozonaci nu coceau, ouăle nu vopseau.

Prin anii 60-80, tatăl meu fiind om de partid (obligatoriu), se ruga în sine la Domnul, iar grijă sărbătorilor de Paști rămînea pe umerii buneilor, la care ne trimitea pe noi, copiii și mămica… Acolo în sat, mergeam la biserică, apoi la cimitir de blajini… Ciocneam cu ouăle colorate și minunate pentru noi. Doar la buneii de la Olișcani, Șoldanești și Varvareuca, Florești, simțeam acea sărbătoare, o atmosfera pascală… La fel, pe-ascuns, după naștere am fost botezați…

Istoric. Prin anii ’20 se făcea tot posibilul pentru a distrage atenția oamenilor de a crea tradiții sau obiceiuri religioase. Educația ateistă persista oriunde. În timpul sărbătorilor conform calendarului bisericesc, se organizau ”paștele comsomolist”, ”procesiunile cruciale comuniste”, iar pentru tineret, în special, – procesiuni cu torțe anti-religioase. În anii ’70 și începutul ’80 în noaptea de Paști, pentru tineri se amenajau săli cu discotecă de noapte, iar cinematografiile distribuiau pelicule (adesea cele străine) la cerințele tovarășilor.

Cimitirul. Blajinul. Obiceiul ”plimbărilor personalizate” la ”cintirim” de blajini, s-a dezvoltat pe timpurile sovietice cam prin anii ’70 pentru a mușamaliza taina sărbătoririlor pascale. Oamenii întrau în panică de frică să nu fie prinși că merg la biserică, pentru a nu pierde locul de muncă, sau să fie exmatriculați de la instituții, fie puteau primi o mustrare de la ”comsorg” sau ”proforg”… Iată și s-a dezvoltat un obicei de blajini, a noua zi după Paști, să sărbătorească cu mîncare și vin la cimitir, dar și să-i pomenească pe morți. Că Blajinul nu era interzis de comuniști, și nu era periculos pentru ideologia comunistă. De altfel, ce mai sărbători, care Paște? – pe-atunci, nu era timp de sărbători! Mare era necesitatea de a obține hrană, îmbrăcăminte, și așa mai departe, cu cozi interminabile!

Istoria confirmă faptul, că în orice perioadă un stat progresează doar atunci când la putere se află SUFICIENTE persoane inteligente pentru a impiedica prostia activă și a nu lăsa să se distrugă ceea ce au dezvoltat cei deștepți… Într-o țară de regresați, prostia umană e la acelaș nivel: în partea de sus se observă o creștere a cotei de criminali corupți, iar restul populației – îi crede cu o simplă naivitate. O astfel de schimbare a mentalității întărește invariabil consecințele distructive ale acțiunilor celor inapți, și întreagă țară ca în săniuță rulează în direcția iadului! 😦

CHRISTOS A INVIAT! ❤

Mi-am dăruit soțul amantei lui

#Svetlana_Vizitiu autor (text prima data publicat in #Caravela_2008)

             Am trăit 18 ani cu soțul meu, iar acum el a plecat la alta. Eu sunt de vină. O viață întreagă am fost cașnică, soțul era umărul meu, serviciu și prietenă. În ultimii ani am început să-i simt indiferența. Tot mai des se reținea până târziu la servici, sta tot mai rar pe-acasă… Acest lucru mă supăra tare. Am încetat să ieșim împreună. Eu, sincer vorbind, am devenit o isterică. Deci, tabloul arăta astfel: soțul vine de la serviciu acasă, unde-l așteaptă o scorpie, care din prag începe să țipe, să spargă vesela. Nu mă puteam resemna, că nu mă mai iubește la fel ca înainte. Soțul meu e foarte comunicabil, are mulți cunoscuți. Eu însă, în acești ani m-am izolat mult, m-am transformat într-o persoană nesociabilă, cu complexe, fără prietene. N-aveam o viață a mea, ci doar a soțului.  Desigur, el fiind permanent între oameni, eu nu-l mai interesam, devenisem dependentă de el în totalitate: și moral, și financiar. El nu mai putea suporta o povară ca mine. Ultimul an am trăit ca pe vulcan, nu ne mai vorbeam pe un ton normal, doar cu țipete. Ambii înțelegeam, că nu mai putem continua să trăim astfel. Acum două luni mi-a zis că i-am stins toată dragostea lui pentru mine și… a plecat. Locuia prin hoteluri. Nu credeam că e pentru totdeauna; îmi ziceam că încă mă iubește. Trebuie doar să ne odihnim nițel unul de altul. Când venea, vorbeam despre cum am decăzut, ce am făcut din dragostea noastră. Apoi, a recunoscut, că trăiește cu altă femeie, care l-a încălzit cât a fost pribeag, și, tot cu ea, a găsit căldura care în familia noastră lipsea de mult timp…

Lumea în fața mea s-a prăbușit! Nu știu, cum am reușit să rămân în viață. În tinerețe mă gândeam că dacă voi avea un soț infidel, îl voi omorî și pe el, și pe amanta lui. Eram convinsă, că nu-i voi ierta înșelarea – orice, numai nu asta!

Dar, într-adevăr…  m-am târât la picioarele lui, implorându-l să se întoarcă. Plângeam în hohote ca o nebună: și de unde atâtea lacrimi s-au adunat în mine! Iar el mă privea cu milă și-mi zicea să nu mă înjosesc atâta, – nu se mai întoarce! O săptămînă am stat, pur și simplu, întinsă; mă durea inima și nu-mi trecea nicio licărire prin minte. Nu mai aveam niciun sens să trăiesc, mă gândeam la suicid. Chiar am început pregătirile: am cumpărat medicamente și koniak, să le beau; am mers la volan prin oraș, căutând un loc de care să mă izbesc în plină viteză; am stat pe un pod și doream să mă arunc în râu… Nopțile mă visam moartă. Atât de mult m-am apropiat de moarte, încât ziua îmi părea beznă, iar din toate părțile, umbrele ei îmi întindeau ghearele. Nu aveam cui să vorbesc și să mă plâng. Părinților nu le puteam spune, sunt bătrâni și-l iubesc pe soțul meu. Nopți întregi nu puteam adormi: îmi imaginam, cum e el… cu ea, cealaltă. Băusem munți de somnifere, iar dimineața nu-mi puteam deschide ochii umflați, aveam și vomă. Nu mâncam nimic. Apoi, într-un moment, brusc m-am gândit, că sunt cu Credință în Dumnezeu, și e păcat de gânduri negre; că ea, moartea, e mereu alături, voi reuși s-o apuc oricând. Dar aș putea să-mi trăiesc viața fără soțul meu, hotărâsem să încerc. De ce am încetat să mă iubesc și să mă respect? Am 40 de ani și n-am realizat nimic… Am încercat să deschid ochii și să mă văd dintr-o parte: un șoarece gri, o molie fără culoare. Este uimitor, că soțul meu a trăit cu mine atâția ani! În locul lui, chiar aș fi plecat mai demult. Și, am decis să trăiesc, să-mi schimb viața, să devin alt om! Sunt recunoscătoare acestei situații că s-a întâmplat. Mi s-a făcut ușor pe suflet! Nu mai am frică, i-am supraviețuit, trecutul a ars, se naște ceva nou. Mă voi schimba și îmi voi întoarce soțul iubit! Pe ea, cealaltă, însă n-o urăsc. Doar i l-am cedat: o las să se mai încălzească puțin. Îi cunosc numărul de telefon și adresa, dar nu-i voi face rău. E o femeie interesantă, are multe prietene. Predă, e cu inițiativă, zâmbește, merge pe tocuri înalte. Iar eu – o casnică posomorâtă în blugi și pulover…

Mai întâi de toate, trebuie să îndrăgesc toată lumea! Cât e de plăcut să zâmbești oamenilor și să primești zâmbetele lor drept răspuns! Mă voi duce la Malldova, să-mi reînnoiesc toată vestimentația: am și uitat de când nu am mai făcut acest lucru. Voi studia limba engleză, ceea ce am visat toată viața. Voi comunica și mă voi sfătui cu diferite persoane interesante pe rețele de socializare… Voi învăța să trăiesc din nou.

Sunt deja în stare să vorbesc normal cu soțul, nu-l presez, nu-i mai torn istericale: nu mai am asemenea porniri. Încep să-i par interesantă; nu-și crede ochilor, zice că nu sunt eu. Vine în fiecare zi acasă. Îl întâmpin în fiecare zi cu zâmbete. Uneori sar la gâtul lui de bucurie. La plecare îi zic că-l iubesc și-l voi aștepta mereu. Se întâmplă și sex, și încă de acel de care în căsnicia noastră nu am avut de zece ani. Totuși, soțul meu e cel mai bun amant. Ne amuzăm pe seama amantei lui, că iată, o schimbă cu soția…

Când mi-e rău, pot să-l telefonez: el mă alină cu vorbe, care-mi topesc sufletul, și-atunci mă calmez. Eu iubesc drive, el știe acest lucru și-i place. Sunt parașutistă, tenisistă și automobilistă. Am toate șansele să-mi întorc soțul înapoi. Poate că el ar fi revenit, doar că deja… eu nu doresc acest lucru. Nu vreau să se întoarcă la mine – la cea de odinioară, vreau să se întoarcă – la cea renăscută. Pentru asta mai am nevoie de timp. Desigur, mi-e greu și nopțile mă apucă disperarea la gândul că nu voi reuși. Însă, cred că voi rezista și… voi reuși! Cum eram înainte, nu voi mai fi. Și, chiar dacă nu voi reuși să-mi întorc soțul, în schimb voi câștiga respectul pentru mine însămi.

Dacă cineva mi-ar fi spus ce mi se va întâmpla, n-aș fi crezut. De ce ma confesez, de ce îmi spun povestea mea? Nu știu. Însă, urați-mi noroc!

Din mărturiile mele drive’… 😉

#Impresii_viata_carti_blog, #Republica_Moldova

De ce?

Azi, am fost umilită de un coleg, și doar pentru că am îndrăznit să-l rog să instaleze firele deconectate în lipsa mea, de la calculatorul de servici, iar acest lucru întră în obligația domnului respectiv. Lucrul stopase pe vre-o două ore, iar  omul s-a înfumurat, plin de aere, e genul care se privește în oglinda lui, –  fie, el un meseriaș priceput, dar  nu valorează nici doi bani dacă nu-și respectă responsabilitățile. A răcnit, a brutalizat, chiar a ridicat palma mimînd lovitură. Colega mea fu și ea șocată. Apelurile la Director general, vice-director, il faceau nepăsător și mă întreb, dar de ce avem nevoie de acest serviciu, de funcții? De ce mai avem dorința să lucrăm? Ce ne motivează? În mod liniștit ne ”rezolvăm” problemele altor persoane, și de ce ne place atît de mult, și de ce este atît de captivant pentru noi? Oare e datorită faptului că nu ne putem rezolva pe ale noastre, fie că pentru noi ele nu sunt globale? Sau, poate dorim să ne simțim binefăcători? Sau, nu noi trebuie să fim responsabili pentru aceste tipuri de soluții sugerate? Niciodată, cred că n-am plîns ca azi la servici… cu sughițuri, poate doar atunci, cînd eram micuță și copii mă făceau ”surdo-mută”, iar eu nu înțelegeam, cu ce sunt de vină… Astfel mi-a venit ideea să scriu despre genuri de bărbați și femei, relații, despre unele calități insuportabile!.. Așa, mi-a venit… La odihnă, am întrebat de o doamnă, – de ce? El își bate joc de ea, de ce îl suportă? Ea a răspuns, că e dominată de frica de singurătate, chiar și pentru o clipă… Ar fi necesar aici un psiholog, iar la noi așa ceva nu se cuvine, e rușine… Iată și rabdă ea: ăsta-i un act de modă veche din secolul trecut, care oricum, doar să fie un bărbat în casă… Pomenind de cazul de azi, la serviciu, unde zeci de femei-șefe nu sunt în stare să ”astîmpere” un subordonat de sex-opus, care o fi frustrat de probleme personale, care nici la servici nu vine cu mari idei, dar se dă mare șef, iar lucrul lui mereu întrerupe funcția Internet-ului în rețea? Zic ce zic, nu e doar părerea mea, nu pot divulga numele colegelor nemulțumite. 🙂 De ce? Un caz din exterior… O fată de 28 de ani, locuiește cu un ”bărbat” (cu alte cuvinte nici nu-l poți numi), în apartamentul ei propriu, de circa de 7 ani. Căsătorie nu-i propune, ea la asta visează, dar i-e frică să-l întrebe.  El va pleca doar, e clar. Iar ea îl iubește. Cu toate acestea, ea cîștigă bani, prepară, spală, deretică prin casă. E și frumoasă, nici pe departe nu e proastă (dacă să nu luăm în considerație viața ei privată). El de asemenea, cîștigă, dar cheltuie banii doar pentru sine. Așa și trăiesc… Altă istorie. O fată după 6 ani de relație, a găsit puterea să plece și să înceapă viața din nou. Simpatică, interesantă, închiriază un apartament, lucrează. A mers la 7 întîlniri, acum rîde! – La 5 întîlniri a achitat ea pentru sine, iar la celelalte două, achitat pentru sine … și omul ăla. De la a șaptea întîlnire, a fugit: ”bărbatul” ia propus să nu se ”pulverizeze” și să meargă imediat la el. O cunoscută, la fel, mergea la randevu, și, doamne ferește, cineva să-i ofere o ceașcă cu o cafea. Se percepe astfel, adică, trebuie să înțelegi, că fata este OBLIGATĂ să dea ”ceva” înapoi. El, măgarul, doar s-a ruinat pentru o cafea! Aha, nu vrei sa dai? Atunci ești o cățea mercantilă! Înfricășitor e să-ți imaginezi, ce poate urma după niște flori și cinema!  Iar fata a luat în considerație această opțiune. Ulterior, la întîlnire, ea singură l-a îmbătat, iar omul a apreciat. În cele din urmă, s-a cheltuit nu doar pentru cafea, ci și pentru un koniak, zakuskă și taxi… pentru sine, desigur. Să cedeze, fata n-a dorit, și din nou a fost făcută ”mizerabilă”, și una ”frigidă”!  Încă istorie… Ambii trăiesc într-o armonie perfectă. Mai degrabă, ea pur și simplu, tace. El, venind acasă de la locul de muncă, se așează la calculator. Ea, la fuguța… să prepare de-ale gurii, să spele, să deretice… Seara sex… Vrea ea nu vrea, probabil, n-o întreabă nimeni, fie, așa îi convine! Ea e o soție perfectă! Iar el? O întreține? Nu, ei căștigă și împart toate în jumătate. E bun în sex? Îndoielnic. Este extrem de interesant în conversație? Tot timpul liber e la calculator, care, măi, conversații! E fericită cu el? Nu, doar îl tolerează. Pur și simplu, nu e mai rău ca la alții… …O fată la patru ace. Investește doar în sine și se alintă cu de toate ce dorește ea. Mămica s-a stăruit la timpul său, să le facă de toate pe placul fiicei. Siluetă, machiaj, mersul elegant. Și cererile, respectiv: bărbați împrejur, cu diuiumul!  Pentru ea se urnesc munții din loc, o și plimbă cu mașinele, achită pentru chirie… Pentru ce? Ea nu poate prepara, n-a spălat podele nici acasă, n-a ridicat niciodată decît o gentuță… Nu se supără de loc cînd e numită toantă proastă… Dacă ea poate trăi pe contul altora, – e atît de proastă? 😀 De ce toate acestea? Desigur, există prinți, există scorpii… Nu judec pe nimeni, nici nu-i justific, Doamne ferește! Vreau să zic fiecărui, dar și eu să urmez acestui motto: Renunţă la luxul de a critica! Renunţă la nevoia de a critica lucruri, evenimente sau oameni, care sunt diferiţi faţă de tine. Cu toţii suntem diferiţi, dar și… cu toţii suntem la fel. Vrem să fim fericiţi, vrem să iubim şi să fim iubiţi, vrem să fim înţeleşi! Cu toţii vrem ceva, şi ceva este dorit de noi toţi…  😉  Doar că am o rugăminte la voi, dragi bărbați! – căci sunt de cealaltă parte a baricadelor. Eu înțeleg, că pe unii înconjoară scorpii, eu înțeleg, că doriți să fie acea unică ca la nimeni, deosebită etc. Dar pur și simplu, gîndiți-vă macar un minut: Iar cine ești tu? Chiar nu curvele te atrag? Găsind acea unică, ai să înțelegi faptul? Sau, o vei primi ca un dar, ca pe a doua ”mamă”? E naiv să te aștepți la sensibilități, la ceva pur, dacă ai de gînd să stai întins pe o canapea toată viața, atîta timp cît Ea te servește. Fie-ți milă, ea merită mai multe…

Svetlana Vizitiu

Gala ”Zece pentru Moldova” PublikaTV, eu in top Bloggeri

Au fost unele mici sau mari ”pretenţii” referitor la organizare a evenimentului  Gala ZECE pentru Moldova: n-a fost show, și iluminarea cam proastă pentru Gală în sala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”: de ce n-au fost efecte sau feierverk? Evenimentul a parcurs rapid, fără prea mari emoţii, nici cu mare interes din partea invitaţilor, probabil care s-au obișnuit cu aceste gale. M-am așteptat să fie ”Waw”, căci aveam eu mari emoții atunci când se anunțau câștigătorii… În special, că eram și eu nominalizată la Categoria finaliștii Zece Bloggeri din Moldova.

E doar o opinie. De fapt, așa se prinde, toate evenimentele cu gala anunță și premiază oamenii ce țin cu politica și busines-ul, ca de obicei. Dar, de ce atâta discriminare dintre genuri: Doamnele, ca de obicei stau la coadă în top-uri, nu doar la funcții și salarii! Și, ce-ar fi minunat ca toți acești nominalizați într-adevăr să contribuie la prosperarea țării noastre, nu doar prin cuvinte. Că întelepți avem cu diuiumul, și în practică lucrurile stau altfel… Ce-ar fi să începem să dezvoltăm economia, în interiorul ei, unindu-ne întru popor nu doar prin trusturi, – să ne îndreptăm privirile la exteriorul Europei nu pentru a fugi să spălăm fundurile străine. Și copiii noștri la fel acolo studiază, nu în Moldova!- Ce-ar fi să redeschidem fabricile şi uzinele care au fost ruinate, să creăm şi să inmulţim locurile de muncă, atunci vor da navală şi moldovenii înapoi, dar şi alte popoare la noi… Nu să fugim din casa părintească, că în Europa nu ne aşteaptă, de fapt, și deja prinde rădăcini proverbul că moldoveanul e bun doar la prostituție sau a hoți pe cei străini!

De ce să ne fie ruşine să fim sinceri în dorinţele, visurile noastre? De altfel, pentru ce anume pledăm?  Premiem persoane autoritare, demnitari care peste doi-trei ani vor fi demişi, cu siguranţă, pe baza corupţiei), pe cei cu funcţii înalte, unii care de fapt, nu au făcut nimic bun şi de apreciat pentru popor: nicio cauză memorabilă, şi ca de obicei, oamenii se întreabă, cine-s ei şi pentru ce şi care cauză nobilă, mamă dragă?..

Mă bucur pentru unele persoane dintre cei Zece pentru Moldova, cu trofeul, chiar dacă nu toți au meritat, cred în voturile obiective. A fost superbă interpretarea lui Cristi  Aldea-Teodorovici, dar rămîn nedumerită, cum de au ajuns în top persoane fără mari merite, însă le doresc baftă tuturor, fără nicio ranchiună, să nu se zică că-i invidiez, nu am calitatea asta… 😉 Norocul, azi, a fost a lor! Altceva. Chiar nu s-a gîndit nimeni să „bage” în scenariu un dram de intrigă, ceva surprinzător? – de exemplu, ca atunci cînd se anunţă nominanţii, operatorul să urmăreasca şi să suprindă chipul fiecăruia din ei? O televiziune de nivelul PublikaTV, consider că poate să-şi permită asemenea aplomburi specifice în ale filmărilor. Mă întreb, şi dacă poporul nu votează înzadar, achitînd pentru fiecare sms bani buni, iar juriul din start… are canditatul lui preferat sau este impus să fie votat, astfel ca pînă la urmă, proprietarii Publika aleg cîştigătorii lor preferaţi, fără să numere comentariile sau voturile trimise. Nu mă mir, acesta-i racursul tuturor concursurilor în Moldova… coruptă până la măduvă… Deşi, e o iniţiativa lăudabilă a evenimentului, dar nimic nu este obiectiv! Aş dori pentru viitor să se ia o atitudine şi în consideraţie voturile majorităţii. Acum… mă alătur opiniilor prietenilor mei…  (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto aici: «Gala 10 pentru Moldova»

La categoria Blogger – câştigătorul a fost desemnat Veaceslav Balacci. În primii 10 au ajuns: Veaceslav Balacci, Veaceslav Burlac, Vitalie Cipileaga, Gheorghe Erizanu, Dragoş Galbur, Corneliu Gandrabur, Eugen Luchianiuc, Valeriu Munteanu, Octavian Ţâcu, Svetlana Vizitiu (eu, ultima după alfabet şi a doua în Top după spusele juriului 😉  Uraaa!

Veaceslav Balacci, jurist: Un TROFEU, pe care sunt SIGUR ca nu-l merit mai mult ca alti autori de blog! Fete si baieti talentati, cu bloguri din Moldova, e trofeul NOSTRU! 10 pentru BLOGOSFERA.md!  — с Lulea Marius Dorin, Cristina Evtodii, Оleeg Brega, Veaceslav Burlac, Svetlana Vizitiu, Mihaes Roman, Vitali Cipileaga, Ольга Антонова, Cristina Burlacu, Valeriu Munteanu, Alexandru Tanase, Constantin Codreanu, Adrian Plesca, Corneliu Gandrabur,Дмитрий Каврук, Alexandru Cozer, Iulian Bercu, Octavian Ticu, Maia Visterniceanu, Gabriel Călin, Traian Vasilcău, Antoniţa Fonari, Mihail Bagas etc

Vasile Costiuc, pedagog: Am fost prezent aseară la evenimentul 10 pentru Moldovaorganizat de postul de televiziune Publika. Susţin iniţiativa Publika ce ţine de acest proiect, dar aş dori să văd aici şi alte categorii de profesii, medici, educatori, profesori, agricultori oameni care produc plus valoare pentru această societate. Personal cunosc un chirurg cardiolog, de la Institutul de Cardiologie, care efectueaza aproximativ 1500 de operatii pe an, asta ar fi de cîteva ori mai mult decît media Europeană. Asta înseamnă multe vieţi salvate, cu adevarăt este un erou. Ar trebui să recunoaştem ca sunt profesii mult mai importante pentru prezent şi pentru viitorul nostru decît analistul sau interpretul anului… Fără supărare dar sunt şi aşa cunoscuţi si admiraţi de toată lumea. Republica Moldova are nevoie cu adevărat de personalităţi cu valoare de simbol şi adevărate repere morale pentru a putea construi o societate sănătoasă.

Violeta Gaşiţoi, avocat: În data de 06.04.2014 am avut ocazia să asist și să mă bucur pentru cei ce au primit premiile 10 pentru Moldova, pentru unii m-am bucurat enorm de mult pentru că în primul rînd, am avut ocazia să-i cunosc personal: pe Balacci Veaceslav,  pe cei care nu au luat trofeul, dar au fost în lista celor Zece. Să știți că merită, merită și mai mult Svetlana Vizitiu, felicitări și ție!
Unicul lucru care m-a dezamăgit este, că aproape în fiecare categorie era cîte o doamnă, dar cîștigătorii doar bărbații erau, deși, femeile care erau propuse spre nominalizare sunt femei de nota 10! care merită cu adevărat, ori poate asta s-a întîmplat din cauza că și comisia finală care a ales era majoritatea compusă din bărbați? sau poate societatea mai are stereotipul că femeile sunt bune doar să-și crească copii și să stea în umbră? ori poate chiar femeile nu au curajul? pînă în 2015, stimate Doamne, haideți să facem concluzii și să încercăm să schimbăm stereotipurile învechite ale oamenilor!
Zic eu, că de noi depinde mult, atunci cînd suntem invitate la dezbateri: e şi cazul să mergeți dacă aveți ce spune și doriți să fiți auzite, e cazul să nu vă deranjați că nu reușiți să mergeți la coafor înainte de emisiune pentru că, nu ieșiți să vă aprecieze fizicul, dar ieșiți în fața telespectatorilor sau radioascultătorilor să aduceți un mesaj, o opinie.  M-am simțit bine la gala 10 pentru Moldova, confortabil, multe fețe cunoscute și dragi mie, multe persoane cu care am lucrat, cu care m-am cunoscut în cele mai frumoase emisiuni de investigație, sunt foarte onorată că am fost invitată la 4 ani de activitate, pentru ce le mulțumesc echipei Publika. Chiar dacă mi-aș dori ca mai multe femei să primească trofeul, sunt conștientă că avem o problemă la acest capitol în Moldova, – o problemă de percepție, stereotipuri , dar este îmbucurător faptul că una din doamne a luat Trofeul, mă bucur enorm pentru d-na Gherman: este o speranță că la anul gala 2015 vor fi mai multe femei Ce să zic, încă odată sincerele felicitări Publika TV, prima dată i-am cunoscut în 2010, de fapt anume ei sunt cei care mi-au dat șansa să-mi spun punctul de vedere în public, asupra unor probleme pe care o dezbat în domeniul Dreptului, – ei au fost primii care mi-au permis să mă expun liber fără nici o cenzură! Îmi aduc aminte după un interviu, unde am criticat niște acțiuni a judecătorilor; ziceam că n-o să mai am invitații la Publika, dar m-am greșit, deci, eu îi respect pentru că acceptă opinia fiecărui invitat fără să-i cenzureze, şi îi respect pentru că își fac treaba foarte bine și au o echipă puternică, cu jurnaliști, operatori, directori, editori, la fel, puternici, – o recunosc. M-am simțit foarte bine și m-au bucurat premiile celor pe care îi cunosc personal, m-am bucurat și pentru cei care au intrat în top 10, a intra în top 10 tot e un rezultat!  Recunosc, că sunt persoane care nu meritau, în opinia mea, trofeul, iar cei care meritau – nu l-au obținut! Pînă la urmă, asta e. Ei și probabil, pe viitor în comisia formată din cadrul Publika TV ar trebui să fie mai multe doamne: atunci, cu siguranță vom schimba unele lucruri. Nu e solidaritate feminină, eu pur și simplu, vreau să spun, că femeile noatre merită mai multă apreciere, susținere și respect, – ele merită a fi scoase din umbră.

PUBLIKA.MD, încă odată felicitări și la mai mult și la mai mare!!! Respect oamenii de la voi care muncesc şi realizează emisiuni frumoase! cu toții, sunteţi Bravo! (SVizitiu)

http://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova–vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041.html

   

Svetlana Vizitiu ❤

https://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova-vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041_foto_2926231.html#gallery

https://www.publika.md/foto-report-de-la-gala-10-pentru-moldova-vezi-cum-a-aratat-evenimentul_1876041_foto_2926161.html#gallery

M-aş îmbăta! Dar totu-i bine…

Fetelor, măritaţi-vă în acest an al Calului! Şi ferea de anul ce urmează, – e al Ţapului!

Aud, cineva tot umblă şi scotoceşte în dulapul meu- deschid, iar acolo rochiile mele au ieşit din modă 😦

Bărbaţii la fel au sentimente. De exemplu, atunci cînd simt foame  )

Dacă un bărbat îmi cere numărul de telefon, il dau pe al bunicii mele: în familia noastră toate femeile de pe linia mamei sunt frumoase, iar ea încă şi să vorbească mult… iubeşte! 😀

Bărbatul a spus şi Bărbatul a făcut – sunt doi tipi absolut diferiţi!;

În caz de duceţi lipsă de bani, le puteţi împrumuta oricînd de la lumea voastră interioară bogată… Eu aşa şi fac. 🙂

Mulţumită Facebook-ului, prin fotografii, bărbatul meu a găsit în curtea unui vecin grătarul său!;

Am nevoie de un week-end suplimentar între duminică şi luni!

Înainte de a certa copilul, aminteşte-ţi de sine la vîrsta lui, mîingîie-l pe cap, sărută-l şi… du-te şi bea valeriancă!

Fiu am născut, casă am… Mîine voi cumpăra o lopată, voi planta un copac şi gata, – sunt şi eu Om!;

Într-un divorţ, m-am ales doar cu o ţigaie, mulţumită cărei am obţinut toate celelalte…

Îmi place să-mi actualizez imaginea… Imediat, îmi vin oaspeţii, se tot uită cu grijă,.. dacă m-am îngrăşat? Dacă nu am crăpat de fericire? 😀

Eh, m-aş îmbăta de scîrbă! – dar la mine, totul e bine! 😀

Femeile iubesc cu urechile lor, iar urechile iubesc diamante;

O soţie bună are mîini de aur, iar o iubită – are mîinile în aur!;

În China nu există conceptul „infidel”, există conceptul „a încurcat”;

Dacă acasă n-ai nicio mîngîiere, niciun sex, nici dragoste, – pleacă la servici! Acolo, măcar îţi vor scoate minţile! 🙂

În timp ce dormim, – inamicul nu doarme; aşa că dormiţi mai mult, hărţuiţi-vă inamicul! 😀

Fiecare zi nu poate fi bună, dar este şi ceva bun în fiecare zi!;

Dacă o persoană îşi cere scuze, nu înseamnă că a greşit; Înseamnă, că pentru el comunicarea e mai de preţ ca mîndria;

E greu să fii paranoic, tare dificil! Nu poţi avea incredere în mass-media, e imposibil să crezi în Internet. Sunt nevoită să inventez adevărul ca să-l postez… 🙂

E bine atunci cînd copiii tăi sunt sănătoşi, bine hrăniţi, îmbrăcaţi şi… plecaţi la bunica,  cu dormitul…  😀

Atunci cînd un gînd nu mai încape în creierul vostru, de-a cui nevoie îl mai băgaţi acolo?;

Salvamarul politic care nu poate înota, încurajează cei ce se îneacă cu glume vesele…  )

În timpul iernii am adăugat 15 kg, – ştie cineva, unde pot procura jambiere de leopard?..

Svetlana Vizitiu