Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


14 comentarii

Ultima dragoste


Nu-ți face griji, o noapte mai avem, Îți voi șopti că ești al meu, Te voi privi a câta oară Ca pentru prima dată.

Dar acest lucru nu vom ști, Cu patimă ne vom iubi, O lacrimă brusc va cădea, Pentru că ultima oară ne vom vedea.

Și mâine vei fi singur, fără mine. Și eu – fără tine. Nu plânge, de soartă nu e dat, Asta s-a întâmplat…

Să fiu cu tine, împreună, În trio – nu e joc pentru nimeni. Cu patimă amândoi ne-am iubit, Dar gata, a expirat subit…

Așa e, că târziu ne-am întâlnit, În momentul, ce ambii eram căsătoriți. Dar, nu împreună, cu alții, Și la nuntă – diferiți ne-au fost martorii…

Să fiu zi de zi cu tine, unde am fost? Ne-am ascuns de lume,- are rost? Așa că târziu te-am întâlnit, Nu e soarta, cu toate că ne-am iubit…

Știu că al tău ultimul suspin, Îl voi ține de mâine pe veci sub pin, Alături de mandarine în ajunul noului an, Alături de alte visuri fără la ce noi speram..

Acum rămâi cu mine ultima dată, Dar, fără acea ultimă șansă, Spre care tindeam mereu tu și eu, Și doar n-am dorit nimănui rău…

O ultima dată, când mă gândesc la tine. Încep să-mi fac planuri, de mâine. Simt deja că nu te mai iubesc, De aceea, eu sincer, mă urăsc…

Nu știu cum mi-am permis, Să mă gândesc la acest vis, Pentru ca tu să-mi iei dragostea, Care de fapt era doar a ta.

În momentul când timpul a zburat, Pasiunea noastră s-a spulberat. A fost să fie, ne-am văzut din nou, Și parcă nimic n-a fost întâmplător…

Deci știi, mă vei găsi peste tot, Oriunde sunt sau ași fi fost, Și nu promit să fiu pentru totdeauna, Printre mulțime – a ta, una…

Svetlana Vizitiu, 2019 ❤ (Pentru Volumul ~„Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini”)


6 comentarii

Când ești iubit…


…Când ești iubită, – nu lepădată,

Să plângi singurică lăsată,

Fără promisiuni de a veni cu un sunet,

Dar, de zeci de ori în zi telefonată…

Nu-ți va lăsa o urmă de speranță,

Să stai în așteptare că va veni-ntr-o zi.

El nu va spune: „Suntem împreună.”

Dar este alături, pur și simplu, între timp.

Și nu aruncă vorbe în vânt,

Pustii, fără de sens, – sunt inutile.

Nu va vorbi cu emoții ca în cărți,

Și nu îți va promite steaua din cer…

Nu te va servi cu un „dejun” sau cu un „prânz”,

Dar va răspunde mereu la apeluri;

Nu inchide ușa, – vine, și în gând,

Când va simți – că-i dorit de-un suflu…

Nu pleacă nimeni când este iubit –

De conversații, de importante teme…

Te va cuprinde strâns, și brusc

Va alunga temerile din inimi…

Nu va pleca – atunci când e iubit,

O fi pierdut, cu griji, sau rătăcit, –

Ți-e drag, iubești – nu e nevoie de cuvinte,

Dovadă-n fapte, – nu în minte…

Când omul nu-i iubit, – nu are frică

Să plece, să se piardă, uitat să fie…

Îndepărtându-vă îndoiala, cât de mică,

Îmbrățișați-vă cu dragostea cea vie…

(Svetlana Vizitiu Impresii, 19 iulie 2019)

 

 


9 comentarii

Vreau in brate


Am obosit și vreau în brațe…

Măcar un pic să fiu mai slabă,

În fericire să mă leg cu ațe,

Sărind de bucurie-n a ei culoare albă.

Atât de obosită, mă-nvârt ca o veveriță,

Și semnele apar mai des cam proaste,

Cu lumea zodiacă am legat o iță,

Să mai glumim cu ale noastre!

M-am săturat… Să fiu mereu o dulce,

Să tot repet că viața-i minunată!

Costisitor – să te menții frumoasă,

Să fii de-acord cu ce nu ești demult…

Am obosit… De lucruri inutile,

Să mă agit ca frunzele în toamnă,

Să cred în nulități, în eterna amicie,

Și care hibernează  doar o iarnă…

Am obosit, tristă să sar ca arsă,

Numită ghimpe, fără de valori, cu mască,

Am obosit… Dar vreau în brațe…

Măcar o vară – să mă învârt în basme… 😀

(Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog, 2019)


3 comentarii

Dragostea pleca


Pleca Dragostea

…Dar căuta motive,

Pentru a rămâne. Cu frică și risc.

În jur- se agită: feminine, masculine,

Doar că-i pustiu în suflet. Și în ochi.

Încet, după sine a închis o ușă,

Rătăcind la întâmplare. În beznă. Fără bec.

Tot sperând la ceva. Fără grabă, într-o liniște mută.

Doar că cei doi nu și-au amintit de ea. Nod în sec.

Urme pierdute pe aleile reci.

S-au topit în ceață ale lor siluete.

Atunci Dragostea deveni un basm. Trecut, din păcate..

Își vor aminti și visa împreună mulți ani. Sau – În veci.

O briză va îmbrățișa umerii-n ani,

Încâlcindu-și suflarea în părul Ei.

Buzele-i brusc vor șopti un nume uitat,

Lacrimile în ochi, – regrete vor trăda…

În aglomerații, în urmă, el nu va mai privi,

Dar Ea brusc a decis să între-n visul Lui.

Pentru întâia oară. El nu mai vrea să se trezească!

Ca Ea să nu mai plece. Să n-o fi speriind…

Ades cuvintul taie viitorul. Devine ușoară despărțirea.

Distrugem sentimente sfinte. Atât de simplă e ruptura.

Pleca Dragostea… Dar tare voia să rămână…

Astfel și azi, ba se întorc, ba nu… Se amână…

Svetlana Vizitiu Impresii, 2019                                         


11 comentarii

Pot să vin la tine, mâine?


Dumnezeu aude chiar și șoapta inimii tale” (Isaia, 65:24)

Nu-i pot înțelege pe acești oameni și gata. Nu-i pot înțelege pe cei care îți întorc spatele, o fi vreun motiv personal, și de ce să o faci la… maturitate, la locul de muncă, de față cu cei care vin… nu la tine acasă, ci într-un loc public? Ulterior, să se întrebe de ce nu vine publicul la tine, și de ce nu te suferă ceilalți? Nu pot înțelege un om matur care stă și scrie direct: „Iaca, avem nebuni, denunțători…”,  sau te amenință cu această mare dorință de răzbunare – „Ți se va întoarce bumerangul”, în loc să discute, să afle motivele unei probleme sau supărări create într-o echipă. Dacă ar fi doar o echipă, ea face tratative mai departe, mai sus, pentru ca să se închidă toate căile pentru o promovare eficientă a imaginii unui scriitor, a unei uniuni, fie a unei biblioteci obișnuite. Și niciuna nu vrea să înțeleagă, de ce persistă atât de mult ego-ul din sine? După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.

Intelectul – un lucru atat de respingator! Omul fără creier, e foarte încrezut în nivelul său superior de inteligență, iar cel deștept – percepe excelent cat este de … indecis în sinea lui, chiar își zice că e un tont… Bine, ne comportăm ca și niște copii, simțindu-ne tineri cu sufletul, dar de ce la supărare să te agiți cu bumerangul, să blestemi, să urăști – pentru că oponentul tău e prieten cu „dușmanul” pe care nu-l agreezi din motive personale? Cam așa, „Dacă nu-mi place mie, – nu trebuie nici tu să ții la el”.

Noi trăim, încercând mereu să dovedim ceva unul altuia, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii blând și iubitor, să ierți sau să găsești un compromis. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști și slabi.

Oamenii nu vor înțelege durerea sau dificultățile prin care trec alții, până când aceste probleme nu-i vor atinge și pe ei. Păcat, pentru cei de sus, uneori nici această experiență nu e utilă, se izbește de indiferență absolută…    Important, să înțelegi la timp în care oameni ai greșit… Și, țineți-vă de cei care nu vor permite să fiți umiliți sau obijduiți!

Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, e o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Pentru mine, eu – sunt mai mult de atât. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. 😉

Vorbesc despre oamenii care apar zi de zi în fața voastră… „cu o imagine inteligentă”. Dar, poate fi o persoană inteligentă atunci când dezbină întreagă echipă, dând vină pe oricine pentru problemele create, nu și pe sine… Eu nu întreb, este un fapt. Nu ascultă o altă opinie, soluție, o vorbă înțeleaptă, se supără când nu le întri în voie sau nu ești de acord; creează trusturi de plăcerea divertismentului, a dragului de sine, unde șușotesc care pe care să facă „membri, șefi”, și… ferească necuratul să ajute/promoveze o colegă/scriitoare sau să editeze o carte pentru că nu o place și basta! Dar ce să mai spunem despre un doctor în științe în relațiile cu persoanele cu dizabilități, care nu știe, de fapt, cum să comunice cu ele? De astfel, își fac timp pentru indignări, provocări între colegi, prieteni, pentru a scrie posturi cât înțelept este… și nimeni altul. Nu pătrund în esență, în starea ta de spirit, le este mai comod să te demisioneze, să elimine potențialul „concurent” atunci când se simte eclipsat, fie frustrat de succesul altora. Poate are probleme acasă, poate e vreun adulter în familie, lipsă de atenție sau boală… – Orice pricină ar fi întemeiată pentru a fi omul înțeles, nu și să te răzbuni pe colegii care nu-ți doresc rău… Orice problemă poate fi discutată și, respectiv, soluționată. Inteligent. Aici însă nu se caută soluția, mai mult – se creează ignoranță… Le place situația pentru că are pe cine face vinovat. Ce să vorbim despre persoane cu nevoi speciale în asemenea echipe? Ce-i mai dificil, e că moldovenii nu au la cine se adresa după ajutor, justiția e și ea o ratată; tocmai noi și ne-am creat acest sistem din care nu putem dezlega nodul.

Eu nu pot să înțeleg aceste persoane, nu mă pot supăra, nu am timp și nici nu vreau să-l pierd pe nimicuri. Am scris acum în blog și… mă dezleg de voi. M-am săturat să tot apăr pe cineva și să-mi atribui vinovăția. Sunt cea care face primul pas spre împăcare și apără pe altul de repetate ori, fie el de vină, dar hai să-i oferim o șansă? Voi, însă preferați să mă călcați în continuare! Credeți că aveți probleme grave, și ce știți despre mine? V-am promovat, țin la voi, mă rog de sănătatea voastră, chiar și când îmi dați motive de supărare. Există o limită. Pur și simplu, voi începe să vă ignor chiar eu 🙂 Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.

Principală problemă e că oamenii nu se plac sau nu vor să se iubească reciproc, nu se respectă, nu fac un pas pentru înțelegere, nu pot și nici nu doresc să învețe a se iubi. Oricum vă întreb, pot să vin la voi, mâine?

                – Să vă spun o istorie frumoasă, din auzite, așa cum am înțeles eu

Într-o zi în curtea noastră s-a rătăcit un câine bătrân și obosit. La gât avea un guler de piele, era bine hrănit, și am înțeles că avea stăpân pe undeva care îl îngrijea bine. S-a apropiat de mine, l-am mângâiat, apoi el a mers după mine în casă, încet a traversat holul, s-a încolăcit într-un colț și a adormit. A doua zi a venit din nou, m-a salutat din curte, din nou a intrat în casă și s-a culcat în același loc. A dormit aproximativ o oră. Astfel a continuat timp de câteva săptămâni. În cele din urmă, am devenit curioasă și am atașat la gulerul câinelui o notiță cu următorul conținut: „Aș dori să știu cine este proprietarul acestui câine minunat și dacă el (adică tu) cunoaște faptul că câinele practic zilnic vine să doarmă la mine acasă?” A doua zi, câinele a venit din nou și la gulerul lui era atașat următorul răspuns: „El locuiește într-o casă cu șapte copii, dintre care doi nu au nici trei ani împliniți. Așa încearcă el doar să doarmă undeva…

Se poate să vin și eu la Dvs mâine?”

❤  SV