Câteva semne care m-au făcut să înțeleg că îmbătrânesc și nu voi mai fi niciodată… tânără!
Bătrânețea – este cu mult peste… 75 de ani. Apare postura cocoșată, marasmul și mormăitul, și pensia mizerabilă cu care nu prea îți permiți să te distrezi. Toate acestea sunt undeva departe, dar deocamdată trebuie să te bucuri de viață.
Însă primele clopote că bătrânețea se apropie se aud mult mai devreme. Și la 20, și la 30 și la 40 de ani. La mine… dupa 55, serios ) Și mai serios, după decesul parinților mei, e tare trist… Am îmbătrânit interior…
Am decis să-mi amintesc ce anume îmbătrânește femeia înainte de timp
- Într-o zi un coleg mă privea țintă. Apoi din nou. ”Poate s-a îndrăgostit?” – mă gândeam eu în firea mea cu respirația oprită. Și am început să cochetez cu el. Iar el îmi spune: “Ai un fir de păr alb care atârnă ca o antenă. Să-l scot?”
Doamne, ce rușine am simțit. Pe atunci aveam vreo 25 de ani. Și credeam că sunt încă departe de părul cărunt. Adevărul e că acest fir de păr a fost un salut din viitor. L-am îndepărtat și nu am mai observat altele încă zeci de ani. Eram tănără și fericită, cu părinții și prietenii în viață, nu avea de unde să îmbătrânesc înainte de vreme… - Locuiesc la etajul șapte, dar uneori trebuie să mă deplasez mult și bine în varia direcții… Adesea mă prind gândindu-mă că în fiecare an îmi este tot mai dificil să urc scările de la etajul doi în sus… Gata, transpir de oboseală.
- Bărbații necunoscuți au încetat să mă strige „Domnișoară!”. Tot mai des aud „Doamnă!”
- La 20-30 de ani nici nu mă gândeam dacă pot mânca după ora 18-19. Puteam uita complet de cină sau puteam mânca pe săturate cartofii prăjiți și murăturile preferate. Și corpul meu suporta toate astea, mereu aveam o siluetă minunată. Acum nu-mi mai permit, deja stau cu frică să nu mă apuce foamea la ora 23, căci adorm tarziu. Dimineața, am TA si fața umflată de la excesul de sare sau apă băută după ora 21.
- Nu-mi mai plac companiile /evenimentele zgomotoase, îmi plac dialogurile confortabile între prieteni. Și subiectele s-au schimbat. Aș vrea să vorbesc nu despre cosmetice, ci despre oameni si destine, despre acțiunile și consecințele lor. Toți bătrânii sunt puțin filosofi – își analizează trecutul, și au proiecte pentru viitor. Încă, le mai avem…
- Nu mai am nevoie de compania unui bărbat. Dacă înainte bărbații erau un motiv excelent pentru a-mi testa farmecele feminine, a râde, a cocheta, acum toate acestea sunt inutile. A dispărut și energia. Doar că uneori la odihnă, mai dansez cu plăcere, în horă, adică… )
- Mă atrage natura, satul, pictura, grădinăritul… Melodiile retro, valsul, jaz-ul… Îmi amintesc de clipe fericite cu părinții mei și iubiri ce mișcă sori și stele.
- Vreau liniște, vreau să fiu lăsată în pace. Dar, nu se poate, grijile pentru copii și nepoți te vor măcina mereu, nu vor dispărea niciodată.
- Mă încrunt când aud cum și despre ce cântă muzicienii moderni care îndeamnă la droguri, violență etc… – doar negativ, și gănduri posomorâte. Prefer să ascult ceea ce era popular acum 20-40 de ani. Mă uitam la thrillere și blockbustere, acum mă atrag melodramele psihologice.
- Memoria. Dispare și ea undeva în cele mai importante clipe, deja uiți numele celor pe care i-ai cunoscut recent… Poate de la calculator, poate de la stres-uri, dar e grav când uiți cele necesare, nici vitaminele nu ajută. Oasele și dinții dor, spatele amorțește, faci sport cu greu, dar trebuie )
Nu urmez tendințele modei, nu mă înfrumusețez cu strasuri și ruj strălucitor. Dacă aș putea, aș merge peste tot într-o pălărie invizibilă, dar acest lucru încă nu a fost inventat. Încă mai sper că a rămas ceva frumos în mine, la exterior, dar mai atrăgător interior. Sper, și cei apropiați să simtă aceste lucruri. Din partea mea, observ și simt totul, și iubesc, și compătimesc, și când pot, ajut. Sănătate să aveți! Doamne ajută!
Dacă ar ști cineva cât mă costă toate acestea. Ce tensiune monstruoasă – pentru a întra în stare de pace și voință… După acele cumpene groaznice, după toate acestea să-ți vii în fire. Dar, trebuie să tragi această piatră, e a mea muncă nebună, nu ai de ales… Sunt recunoscătoare problemelor, ele îmi demonstrează valoarea!
Am cunoscut singurătatea la maxim, pierderea persoanelor dragi și iată – mântuirea mea în rugile la Domnul și în versetele blogului. Nu sunt scriitoare de meserie, dar avem pe liniile părinților rude talentate în orice domeniu…
Despre singurătate în poezie:
„Nu pot să mă descurc cu durerea
Să insist – singurătatea să plece,
Voi spuneți
Că se va rezolva, în continuare,
Eu însă vreau să strig cu disperare.
Singură, singurică –
Un ecou în expansiune,
Urmată de tăcerea minune
Și-amarul în lacrimi,
Bucuria zâmbind,
Și păharul cu vin
Îl beau pân-la fund” ( 2020, 25 iunie)
Dacă te adresezi deschis și cu îndrăzneală către singurătate, înseamnă că te înțelegi bine pe tine, sufletul tău. Singurătatea – nu este decât una dintre valorile de bază al unui singuratic, social. Cunoaște-le pe toate în calea ta creativă pentru ați atinge potențialul maxim!
„Dați-mi un film
Despre care nu știu,
Dar, puneți-mi un pix în mâină,
La idei voi privi,
Justificări voi găsi,
Și direcția – voi crea una…
Cam ciudat, e să fii –
Fericită, și-o parte a Lumii,
Să-ți depui munca ta
Și – de-o viață experiență…
Să înțelegi că propria ta lume –
O realizezi din al sufletului apeiron!” (SV, 2020)
Oamenii dintotdeauna urăsc persoanele care spun adevărul, şi înzadar… Acestea niciodată nu lovesc în spate. Nu cifrele sperie, ci atitudinea! Pentru că atitudinea indică trendul… Un sistem se caracterizează nu prin capacitatea de a greși, ci prin reacția la erori. Anume aceasta ar fi semnul de sănătate, fie boală a întregului corp. Greșelile pot fi mici, și pot fi uriașe. Este important să nu pretinzi că nu există nicio problemă, ci să recunoști și să decizi, foarte aspru. Cam acesta-i motivul pentru care încerc să evit comentariile negative… Important e să deții autocontrolul.
O femeie săracă dintr-o comunitate mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a-și hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la postul de radio au compătimit-o pe femeia credincioasă, unul dintre ascultători era, însă, foarte furios. Acest ascultător era un ateu convins și a decis să își satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă. Bărbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară, și a instruit-o să cumpere multe daruri și alimente. astfel secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri. Imaginați-vă uimirea ei atunci când șeful ei i-a dat următorul ordin: – Livrează produsele acestea la următoarea adresă! Iar în cazul în care femeia te întreabă cine a trimis alimentele să-i spui… că Diavolul! Ei bine, când secretara i-a dat femeii pachetul cu produsele alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare, încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nicio clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar când și-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie: – Nu vreți să aflați cine v-a trimis aceste produse? – Nu! răspunde femeia. – Nu are absolut nicio importanță! Pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul… Chiar și diavolul se supune!
– Tu, într-o zi oprește-te și ascultă ce vrea sufletul tău? Sufletul nu-l ascultăm atât de des în obiceiul de a ne grăbi undeva. Ce n-aș fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu mi-am pierdut niciodată dorința de viață, nu știu de ce, în sufletul meu răsună muzica și îmi umple viața cu sens. Iubește omul care are nevoie de Tine!
SV
#Versete_tomnatice
RECUNOȘTINȚĂ!
Nu știu ce mă apucase atunci, parcă nu eram eu… Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee strălucitor întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare și cer înstelat. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, chiar și veveriţele ce coborau pe zăpadă, – eu simțeam fericire!
Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu 