Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Corelația angajat-utilizator cu nevoi speciale la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu”


Fiecare dintre noi simte nevoia de a socializa cu cei din jurul nostru. Întâlnirile între prietenii de toate vârstele pot fi mai interesante dacă adăugăm jocuri de societate în programul bibliotecii. Adulți fiind sau copii, jocurile ne garantează dezvoltare personală, distracție și amintiri pentru o viață. Timpul liber poate fi acum mai amuzant alături de prietenii cu care poți socializa la bibliotecă; la calculatoare, prin jocuri sau alte board games destinate tuturor vârstelor. La Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale “B. P. Haşdeu” găsești oferte de carte și de jocuri de societate pentru copii și chiar pentru bunici, persoane solitare sau tineri fără de ocupație, la un “preț” de suflet, fără să achiți un bănuț. Dar apar uneori situații nefavorabile între bibliotecarii și cititorii cu nevoi speciale: un subiect ce merită descris în detalii. Adică, despre persoanele defavorizate, discriminarea angajaților cu nevoi speciale la locul de muncă, precum și utilizatorii din această categorie.

Despre discriminare în biblioteci. Biblioteca oferă accesul la servicii și resurse informaționale, facilități pentru a satisface necesitățile educaționale, culturale, de lectură, informare, instruire, cercetare și de recreare ale utilizatorilor acesteia. Există și angajați, și utilizatori cu nevoi speciale, despre care mereu se va discuta, fie atunci când apare o problemă, fie cu ocazia succeselor profesionale. Și care sunt discriminați… Ce înseamnă aceasta? Discriminarea poate apărea oriunde. Se poate manifesta prin diferențierea, excluderea sau limitarea drepturilor, direct sau indirect, precum și prin susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile de statut social, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, culoare, sex, vârstă, stare a sănătății. Ca criterii, poate cuprinde orientarea sexuală, opinia politică, apartenența la o categorie de persoane defavorizate, cu dizabilităţi sau oricare altul. Este curios că discriminarea vine mai mult din starea de spirit a omului în acel moment, fie la serviciu, fie la domiciliu – este foarte dependent de circumstanțele în care se află. Specificul oricărui om din categoriile interumane, fie el un intelectual, fie – muncitor, este că discriminarea provine din rădăcinile educației celor șapte ani de acasă. Chiar și invidia apare de aici, – și are rolul său în procesul de discriminare.

Discriminare directă – situația în care o persoană este tratată în mod intenționat mai puțin favorabil decât alta, datorită originii sale etnice sau rasiale, religiei sau convingerilor, dizabilităţii, vârstei, precum și pe baza oricărui alt criteriu.

Discriminare indirectă – o dispoziție aparent neutră, un criteriu sau o practică ce ar putea dezavantaja indivizii pe baza originii rasiale sau entice, religiei sau convingerilor, vârstei, dizabilităţii etc., doar dacă această practică nu este justificată obiectiv printr-un scop legitim.

Sănătatea psihică e mult mai importantă decât cariera. E bine de ținut minte. Nu este de neglijat un lucru: persoanele cu dizabilități, niciodată nu se vor încadra într-o echipă normală. Oricât de performante ar fi, inclusiv bibliotecarul, în domeniu, mereu vor exista conflicte, chiar și atunci când aceste persoane tind să dovedească că merită să fie ascultate și apreciate. Şi nu pentru că bibliotecarul cu nevoi speciale se deosebește de alți colegi, ci pentru că dizabilitatea este acea parte specială care sare înaintea intelectului, în pofida tuturor training-urilor create în apărarea drepturilor omului. Toate celelalte sunt doar discuții sau dorințe, nu și fapte reale. Nu vor înțelege nici șefii, nici cei care apără aceste persoane. Faptele diminueaza realitatea pentru persoanele avantajate sau care doresc ca lucrurile să rămână în tăcere. Pacea domină temporar și conflictele se repetă. Nu înseamnă că trebuie să încetăm să-i respectăm sau să reducem la tăcere subiectul. O spun din propria experiență.

Numărul locurilor de muncă accesibile pentru doritorii de a se angaja la bibliotecă va crește, dacă și condițiile de muncă, și salariile ar fi agreabile, și ideile care vin din partea profesioniștilor pentru soluționarea problemelor ce apar în filiale BM ar fi ascultate și puse la vot în public. Eu pledez pentru dezvoltarea și creearea mai multor locuri de muncă în spațiile Bibliotecii Municipale, s-ar putea de transformat în centre extraordinare cu cărți și oameni talentați, întru promovarea lor și a Republicii Moldova prin diasporă… Cert că avem ce demonstra și promova! Altfel, ce reiese? Șeful ascultă, șeful decide, se întrunește aparte într-o echipă de administratori, și… depinde de finanțarea direcției cultură a primăriei municipale. Bibliotecarii, mai toți cu masterat, se transformă în roboți care cunosc situația, și pentru soluționarea unei probleme sau a unei idei utile, se fac indiferenți. Iar o persoană cu dizabilitate știe ce înseamnă să dispui de un serviciu și să fii apreciat ca om normal, știe să facă lucruri utile, corespunzător să vină înaintea tuturor întrebărilor pentru a satisface utilizatorii cu orice informație utilă. Cert că atitudinea nu este și reciprocă.

Dotarea unei biblioteci cu tehnologie modernă, care permite utilizatorilor să nu-şi piardă timpul preţios pentru a lua o carte, este un lucru de înţeles. Dar, să-i faci pe cititorii tineri să se reţină mai mult timp în sălile bibliotecii, este mult mai dificil. Pentru că este nevoie de un spaţiu care să corespundă imaginaţiilor lor despre o sală cu care să se obişnuiască, una confortabilă şi familiară. Există alte diverse spaţii care îi atrag pe oamenii de azi, făcându-i să evite biblioteca.

Despre identitatea bibliotecarului cu dizabilitate. Nu doar inteligent, ci și deştept din punctul de vedere al utilizatorului. Am observat că unii, în special tinerii, consideră că sunt mai deştepţi ca bibliotecarii, pentru că cunosc ceva ce au învăţat sau au aflat recent, fie este inerent intereselor lor. Ei sunt gata să discute cu bibliotecarul care corespunde imaginaţiilor lor despre partenerul cu care se merită să fii sincer şi se poate de vorbit pe aceeaşi limbă. Sunt importanţi nu doar oamenii inteligenţi, ci şi cei onesti. Doar că e greu să rămâi inteligent în unele situații. Cinci-şapte ani în urmă, pe reţelele de socializare, apăreau fraze despre bibliotecari: “’Parcă e bine la bibliotecă, mai nou, mai modern, iar bibliotecarii sunt cam ”sovietici.” Ce ar însemna cu stricteţe, să interzici totul. Astăzi, accesul e liber şi la fondul de cărţi, şi la paginile web ale filialelor Bibliotecii Municipale. Spre surprinderea mea, unii cititori nu doar beneficiază din plin de serviciiile bibliotecarilor, mai creează obstacole şi daune celor din jur în incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”. Are de pierdut nu numai imaginea bibliotecii, ci şi încrederea utilizatorilor în competenţa bibliotecarilor. Motivul ar fi şi siguranţa în ziua de mâine. De aici, rezultă impactul sau frecvenţa scăzută.

Scopul nu este amploarea unei biblioteci, dar cât de mult eşti pregătit pentru meseria ta (în organizarea spaţiului şi în acţiunile bibliotecarului), pentru dispunerea vocaţiei tale la nevoile oamenilor care vin la tine.

Persoanele cu nevoi speciale frecventează zilnic biblioteca. Ce îi atrage pe utilizatori, în primul rând? Cu certitudine, dorința de a comunica! Singurătatea, condițiile vitale, lipsa unui loc de muncă – sunt problemele și motivele principale pentru a alege biblioteca, locul speranțelor de a se realiza, fie de a găsi răspunsuri la problemele lor.

Biblioteca pentru oameni este prezenţa, alături de sălile principale de servicii cu zeci de mii de publicaţii, a zeci de săli specializate şi modernizate. Să zicem, un laborator de autorealizare în domeniul creativităţii. Cu o carte sau muzică bună, cu un studio de înregistrare, cu camere pentru a asculta liniştit un recital sau cu căşti în urechi, pentru a adulmeca vinilul şi muzica orientată pe interesele de bază ale persoanelor de diferită vârstă. Pentru cei cu nevoi speciale, ca persoanele hipoacuzice, să lucreze un specialist de sunet. Este foarte greu atunci când, chiar dacă eşti un profesionist în domeniu, hipoacuzia te dă de gol și nu poţi asculta sau desluşi multe dintre expresiile de la şedinţele interesante de la Biblioteca “B. P. Haşdeu”, cu personalităţile care întotdeauna au multe de împărtăşit din experienţa lor de viaţă. De aceea, susțin că e nevoie de creat instrucțiuni profesionale și pentru angajații cu dizabilități hipoacuzice, mai bine aparte, pentru că e nevoie de timp pentru a înțelege despre ce este vorba. Iar pe ecranele proiectoarelor, subiectele să fie întotdeauna cu dublări titrate.

Centrul sediului central reflectă posibilitățile oamenilor de orice vârstă de a lucra, a consulta sau a studia calculatorul și, pur și simplu, de a se odihni alături de alţii, cu imaginile expoziționale din sală și priveliștea monumentală a lui Ștefan cel Mare de vis-à-vis de bibliotecă. Sala sediului central BM dispune de birouri confortabile cu literatură engleză, germană, cu cărți rare. Recent s-a deschis Biroul Urban cu benzi desenate, multiplicate, de cultură generală, cu imagini vizuale. Proiectul nou Robotica este bucuria copiilor, atrage atenția și dorința de a crea, de a atinge și a auzi sunetele extraterestre ale jucăriilor colorate. Ședința le creează copiilor o aură deosebită și specială, le dezvoltă gândirea logică și imaginea bogată în descoperirea lumii tehnologiilor informaționale. Bibilotecarul le spune povești interesante, istoria apariției roboţeilor… Proiectul este oferit de Primăria municipală Chișinău, la care aș veni cu o sugestie: ca ”roboțeii” să fie programați astfel încât să poată nu doar lătra, ci și cânta sau recita o poezie pentru copii.

Proiecte și beneficii create pentru persoanele cu nevoi speciale.

În incinta Sediului Central al BM “B. P. Haşdeu”, ar fi utilă realizarea proiectului Salonul artistului plastic: O orientare interesantă pentru persoanele îndrăgostite de desen sau pictură, pentru cei care iubesc să facă olărie și lucruri din ceramică, lut, de exemplu. Un master-class, cu experți și cărți de recomandare în acest domeniu. De asemenea, un beneficiu pentru utilizatorii bibliotecii ar fi crearea spațiilor cu: un Birou cu psiholog,  Sălă pentru copii, Club Cinematecă pentru vizionarea filmelor artistice retro sau documentare cu dublări/titre (pentru persoanele hipoacuzice); O Cafenea cu ceai-cafea-biscuți; Un Laborator de imprimare; Un mini-Centru de fitness;

Toate acestea sunt interesante pentru oamenii în orice vârstă: i-ar face să între pentru mai mult timp în bibliotecă, cu servicii de carte adăugate în parte conform subiectului ședinței. Astfel, s-ar crea mai multe locuri de muncă în spațiul bibliotecii și pentru persoane cu nevoi speciale – o motivație și speranță continuă pentru persoanele cu dizabilități. Și – un confort de suflet.

Referitor la crearea Clubului Cinemateca pentru utilizatorii cu nevoi speciale – un lucru benefic pentru fiecare dintre noi, în special, pentru dezvoltarea personală și profesională. Cu filme melodramatice sau comedii, – neapărat fără violență, ca oamenii să se relaxeze, să se simtă confortabil. La fiecare filmuleț cu o tematică anume, să fie adăugate și carți alese atent la subiect de către bibliotecar, ca, după vizionarea filmului, să fie pornite discuții cu recomandări și sfaturi utile. Toate subiectele și discuțiile ăn bibliotecă trebuie să fie de un caracter pozitiv și pentru sănătatea mintală, în special, pentru dezvoltarea personală a copiilor.

Deocamdată, Bibliotecă Centrală duce lipsă de profesioniști în comunicăre socială, și condițiile nocive – creează conflicte de interese comune pentru cititori și bibliotecari. E nevoie de reparație capitală la exteriorul sediului central, mai ales, la depozitul Bibliotecii Centrale cu fondul de cărți arhivat, care se află într-un spațiu destul de avariat, cu prezența mucegaiului și a frigului ce străbate prin pereți. Bibliotecarii lucrează în condiții uneori insuportabile, vin mereu bolnavi la serviciu pentru a nu pierde din salariul și așa mizer. Persoanele cu dizabilitați, ca de obicei, se mulțumesc și cu acestea. Bibliotecarii sunt limitați în salarii și în alte remunerări financiare, doar când vine vorba să fie create evenimente mondene culturale etc., – ei sunt primii la care se poate adresa vreun funcționar sau politician.

Anume Bibliotecarul, prin serviciul lui, este – Creatorul, Organizator, Regizor, Scenarist, Moderator, Prezentator, Aranjator, Operator, Fotograf, Scriitor, Blogger, Formator, Promotor, Distribuitor și chiar Hamal! – prin toate procesele de activitate în domeniu culturii. Și, în primul rând, Bibliotecarul este mereu în Deservire a utilizatorilor – pentru toți cei care vin la bibliotecă, cu orice carte, cu orice informație. Impactul evident și foarte transparent, pentru că faptele reușite nu sunt ascunse.

Atitudinea faţă de persoanele cu nevoi speciale în activitatea bibliotecară.

Apropo, discriminarea persoanelor cu dizabilitate persistă în continuare, orice ar declara administrația locală sau autoritățile în rapoartele lor guvernamentale. Rămâne să te conformezi cu oamenii de care nu te poți apăra sau cu care nu ai cum discuta, pentru că mentalitatea antidemocratică rămâne dominantă. Ceea ce se reflectă, în special, în aplicarea funcțiilor pentru bibliotecarii cu nevoi speciale. N-am văzut în rețeaua BM nici un bibliotecar cu dizabilitate în funcție de director sau șef. Se mai întâmplă, ca bibliotecarul să fie eliminat din funcție fără vreun temei special, orice eroare în serviciu devine motiv pentru ceartă, fie – a-l trimite la altă bibliotecă-filială BM, și, mai simplu, pentru a-l lipsi de administrare asupra unei pagini pe o rețea socială la care bibliotecarul defavorizat a abonat mii de utilizatori: doar fiindcă s-a schimbat din nou șefa Bibliotecii Centrale care poftește să lucreze anume ea la pagina de promovare. Iar bibliotecarul nu a fost prevenit din timp, dovadă ca în cazul meu. Este vorba de atitudine, nu de ranchiună sau relație personală. Discriminări deja obișnuite din partea trustului de administrare creat la BM “B. P. Haşdeu”.  Cel mai greu e atunci când persoana cu dizabilitate defavorizată, în mod special, atunci când cere atenție sau se adreseaza pentru o soluție, un ajutor, un accept pentru “lădița” lui plină cu idei în serviciul bibliotecar. Sunt zeci de exemple. Aceste discordii nu trebuie evitate, aceste lucruri trebuie luate sub control, dar problema e că nu avem profesioniști în domeniu care să fie și experți și tot odată psihologi buni. Cei în vârstă evită rezolvarea unui conflict, din indiferență, iar tinerii, la fel de indiferenți, nu susțin ideea controlului de sine, simțul adevărului este specific mentalului societății, și la orice problemă apare doar o scăpare din situație:”Eu aici nu voi rămâne pe mult timp” sau ”Voi pleca în Europa”. Unii bibliotecari tineri fără prea multă ezitare folosesc epitete și comparații fără a se privi pe sine și să se întrebe:”Dar eu ce naiba am făcut, că să fie mai bine în țara mea, în acest mic lăcaș al cărții, în special?” Nu găsești cu luminaria azi bibliotecari care să se implice în activități cu bună inimă. Lipsește simțul responsabilității, mare problemă într-o echipă. Păcat. Dar problemele nu apar doar atât, atitudinea față de persoanele cu nevoi special are rădăcini, și unii tineri au de la cine lua ”exemplu”.

Noi vrem tinerii la conducere? Poftim, ei sunt, sub ochiul vigilent al vulturului ocrotitor și dominant al persoanei funcționare sau care este deja la pensie, dar lucrează în continuare ca șef. Care apoi manipulează orice intenție de reușită în organizarea evenimentelor culturale, fie că stopează parcursul lucrurilor normale din partea celorlalți colegi. Persistă indiferența pentru succesele colegilor și, în general, tinerii cu nevoi speciale nu sunt promovați practic deloc, doar dacă el are pile la cei din conducere. Pentru tinerii defavorizați nu se creează instruiri aparte, nu se găsesc biscuiţi sau ceai la ședințe. Bibliotecarii, mai ales acei cu nevoi speciale, se conformează, pentru că nu știu unde să apeleze după ajutor, fie nu li se oferă atenție, nu sunt ascultați sau nu se apucă nimeni să-i apere. Dar nici cu ajutorul cuiva nu se schimbă lucrurile. Şi nu e vorba de frustrare sau răzbunare – așa stau lucrurile, de fapt. Noi vrem schimbări și oferim instruiri, cursuri de pregătire profesională, dar acestea sunt doar pentru funcționarii invitați sau pentru șefii bibliotecilor. Persoanele cu nevoi speciale pot să nu fie informate sau nu au posibilități de a frecventa lecțiile. Tinerii angajați învață din ce li se “oferă”, ulterior devin și ei la fel de indiferenți cu subordonații lor. Prognosticul sau impactul este evident.

Pentru unii angajați noi, cariera este mai importantă decât sănătatea mintală a subordonaților. De aici apar uneori conflicte de interese profesionale. Consider că șeful în modul cel mai democratic trebuie să fie schimbat și ales anual de către colegi, care între timp au înțeles cu cine se poate conlucra normal pentru utilizatorii bibliotecii și nu precum se obișnuieşte atunci când se creează evenimente sau şedințe conform propriilor interese sau ideologii ale celor din administrare. Am observat că mai multe evenimente sunt organizate nu pentru utilizatorii de rând, ci pentru politicieni, funcționari sau bibliotecarii-șefi. Se dezvoltă și se creează trusturi, în continuare, de modă sovietică. Până nu ne vom debarasa de mentalități vechi, nu ne putem aștepta la schimbări în domeniul bibliotecar, în special întru deservirea cititorilor, așa cum ar trebui să fie. Salariul mic va prezenta mereu meritul bibliotecarului în societate, care deja s-a transformat intr-un stereotip al muncii intelectuale robotitte fizic. Urmează discriminarea socială nu doar a persoanelor cu nevoi speciale. Pentru că unii bibliotecari șefi, din lipsă de experiență, fie din propriul caracter dominant, nu vor să mențină etica profesională. Persoana cu dizabilitate e atenționată în primul rând și pusă la zid atunci când ceva nu e în ordine la serviciu. Persoana cu dizabilitate, în primul rând, poate fi cea de la care se poate plagia sau fura drepturile de autor asupra cărții scrise (ca în cazul meu: până în present nu se face dreptate pentru un lucru transparent: o biobibliografie cuprinzătoare pe care am scris-o în 2006, postată în internet, a fost “reeditată” în 2011 cu un alt nume, la fel bibliotecar din BM B. P. Hasdeu, ulterior premiat de ministerul culturii pentru aceeași carte). E o problemă gravă de mental și atitudine, pentru că se pierde încrederea în oameni și motivația de a persevera în continuare în acest domeniu.

Bibliotecarul cu nevoi speciale poate fi defavorizat de față cu alte persoane care întâmplător sunt prezenți în sală și văd scena sau aud contradicţiile dintre colegi. Un exemplu: bibliotecara cu deficiențe de auz, cu experienţă de peste 35 de ani în domeniu, a înregistrat un eveniment de caritate pentru un azil de bătrâni la rugămintea organizatorului, care a întrebat dacă este posibil ca şedința să aibă loc anume în BM “B. P. Haşdeu”, și dacă nu, el se poate adresa la alte organizații. Un bibliotecar inteligent imediat găsește și stabilește acest program anume în biblioteca unde lucrează! Deci, programul e făcut, șefii au fost informați și invitați la fel. Atunci când vine timpul programului de activitate și organizatoarea cere ajutorul nostru, vine bibliotecarul principal BC și, în fața invitaților prezență, o ia la rost pe bibliotecara care a înregistrat evenimentul, cu întrebări stupide, astfel pătând profesionalismul și demnitatea respectivei, și nu este vorba numaidecât că este și o persoană cu dizabilitate. Este vorba de imaginea bibliotecii care se produce în aceste clipe…

Există și alt factor care nu este specific bibliotecarilor: cel de a se baza pe persoanele cu dizabilitate. Uneori la bibliotecă vin voluntari dintre aceştia, cu ideile lor. Ei sunt gata să citească lecții gratuit oriunde, doar să se desfășoare training-urile, cursurile, în special pentru persoanele cu nevoi speciale. Dar impactul e altul, deloc îmbucurător. Nu întotdeauna e nevoie de statistică pentru a observa rezultatele. Persoanele cu dizabilități în continuare sunt în căutarea unui trai decent și a locului de muncă normal, conform abilităților și aptitudinilor lor morale sau fizice. Uneori, realizezi că persoana care duce lecții din cartea de autor pe care a lansat-o de zeci de ori nici n-a citit… ce a scris ea acolo. Din păcate.

Pentru un lector înțelept, întotdeauna se va găsi un public inteligent.

De regulă, bibliotecarii lucrează și cu persoanele cu nevoi speciale care au un nivel relativ foarte scăzut al culturii generale. Zilnic vin oameni din stradă la bibliotecă, nu numai în căutarea cărții, ci a hranei, a liniștii și chiar pentru a “trage un pui de somn” în fotoliile sălii de lectură, care adesea sunt murdărite sau rupte de ei. Bibliotecarii în mod constant sunt nevoiți să se confrunte cu sarcina de a lupta cu neajunsurile sau de a combate deficiențele și aparițiile negative din acest mediu care frecventează biblioteca. Totodată, pentru a-i ajuta să se debaraseze de mentalități instabile, anume pentru a-i distrage de la pericolul de a rămâne în continuare în stradă. Biblioteca a devenit un Centru de salvare a acestor persoane cu nevoi și deficiențe speciale.

Bibliotecarul nu este doar bibliotecar, el este și asistență socială, pe umerii lui se creează o responsabilitate fenomenal de mare și este greu de lucrat permanent într-o astfel de atmosferă, cu o atitudine ignorantă din partea statului faţă de nevoile celor cu dizabilități sau ale oamenilor de stradă.

Ne propunem să ne concentrăm atenția pe tinerii bibliotecari cu nivelul înalt de preferințe intelectuale și de cultură generală. Printre aceştia, sunt foarte mulți cu nevoi speciale. E lăudabil faptul că jumătate din echipa tânără a BM “B. P. Haşdeu” muncește cu spor și poate fi mai mult ajutată de administrație cu cursuri de dezvoltare personală. Nu e neapărat nevoie să fie în funcție cu studii superioare. Avem nevoie de persoane motivate, perseverente, talentate, interesate de domeniu și care, desigur, încă nu s-au realizat în viață. Astfel de persoane, prin inima și ambiția lor mare, vor fi dornice să muncească cu pasiune, dacă statul și biblioteca le va oferi mai mult sprijin. Ceilalți îi vor urma, cu siguranță, prin exemplul lor.

De ce bibliotecarii uneori nu se înțeleg cu utilizatorii din categoria socială? Nu pentru că nu avem cărți sau calculatoare ori spațiul nu e prea încăpător. Problema poate apărea în cultura generală sau în nivelul redus de intelectualitate a bibliotecarului, care nu corespunde cu cea a vizitatorului bibliotecii. Vin, de exemplu, migranți și mulți dintre romi, cărora le place să discute îndelung despre viață cu bibliotecarul deja obosit și care este obligat să fie binedispus cu oricare auditoriu. Alți cititori apar neîngrijiți, flămânzi, iar izul insuportabil de la ei se răspândește în întreg spațiul bibliotecii. Bineînțeles că bibliotecarul se molipseşte adeseori de diverse boli sau face alergie pe viață, iar adaosul la salariu, pentru condițiile nocive, e prea mic (doar 140 lei), fie nu primește nici o remunerare pentru condițiile nefavorabile în care este nevoit să muncească.

Altă problemă este dezinteresul unor persoane pentru carte. Cum să-i întorci pe tineri cu faţa spre carte? Și mai rău e că bibliotecarul nu dispune de timp ca să citească și el cărțile pe care le recomandă la activități sau pe acele de pe standul bibliotecii. Pentru dezvoltarea intelectuală a ambelor părți, este nevoie să-i motivăm prin crearea orelor sau oferirea timpului pentru lecturarea cărților programate, ca de exemplu, în cadrul “Chișinău citește” săptămânal cu câte o carte minimum. Astfel, și bibliotecarul va fi motivat și va “ști” ce anume promovează pentru cititori. De ce spun acest lucru? Am realizat că bibliotecarul face anotații sau descriere parțială în recomandările de carte, fără a cunoaște sensul, fie copie din Google ceea ce scriu alți experți.

Alte probleme apar pentru persoanele cu nevoi speciale, mai ales pentru cei care nu aud. Cei care din acest motiv nu frecventează biblioteca nici pentru a citi o carte. La fel nu participă la activitățile culturale, deoarece nu aud sau nu deslușesc despre ce se discută. Este și un exemplu personal. Avem mare nevoie nu doar de microfoane performante, ci anume de căști cu volumul de intensitate mare al sunetului și de dublare cu subtitluri pe proiector. Aceste lucruri sunt benefice nu doar pentru cei hipoacuzici, dar și pentru performanța vorbirii corecte în limba română, ulterior și pentru a discuta și desluși unele sunete. Personal, pentru mine niciodată nu apare sarcina de a întoarce sau a îndepărta funcțiile de serviciu. Eu, ca persoană hipoacuzică, solicit lucruri de calitate și pentru că am o experiență bogată ca să fac deosebire de atitudine între persoanele vizate. Am învățat și din cărțile care m-au marcat pozitiv. Pentru mine, cartea nu este un obiect în jurul căruia e nevoie să mă rotesc – e un mijloc de a cunoaște viața și de a determina locul meu în ea. Pot să-i întorc pe cei care au fost aici și acolo. Și tinerii care nu citesc se pot învăța în procesul lecturii publice, prin exemple proprii cu destine de viață interesante. Așa cum se face la unele lansări de carte, mese rotunde cu personalități care într-adevăr se merită a fi ascultate și urmate ca exemplu. Pentru a-i trezi omului interesul pentru carte, este nevoie de creat ambianța care să-I determine, să-l motiveze și sa-i trezească curiozitatea de a citi. Zeci de ani în urmă, Biblioteca Centrală BM era plină de cititori, care stăteau în rânduri după cărțile de studii și literatură artistică. Astăzi, e mai greu din cauza tehnologiilor informaționale, care deja sunt ca un mobilier personal în fiecare casă și cu uși deschise pentru orice informație.

Moldovenii nu se prea trag la carte în prezent, dar se pot crea variate activități culturale, care ar consolida comunitatea. Extinderea Internetului are rolul primordial și negativ în pierderea interesului pentru lectură.

Pentru a trezi interesul pentru carte, e bine de creat acțiuni ce ar genera o atitudine nouă faţă de bibliotecă și carte, de dezvoltat un mediu respectiv care ar provoca dorința pentru lectură. E greu, pentru că azi cititorul găsește orice informație în Internet. Deci, atmosfera în bibliotecă trebuie să corespundă intereselor utilizatorilor.

Din care categorie – vin mai des la bibliotecă? Corect, studenții, oamenii din stradă, pensionarii, persoanele casnice: cei care preferă izolarea, liniștea sau pentru că studiile sunt impuse și nu tot ce caută în Internet este disponibil.

Din observațiile mele: mulți tineri preferă socializarea anume în spațiile bibliotecii, pentru că acasă lipsește calmul psihologic. La bibliotecă, pot fi alături de oameni, în grupuri, care se pot transforma în cluburi, programe stabile și foarte interesante. Acolo unde vin tinerii, încep a veni și persoane de vârsta a treia, inevitabil și amuzant! Comunicarea pentru oameni, în special pentru cei cu nevoi speciale, este foarte importantă. Lumea vine să citească în liniște cărți – și nu numaidecât de cele artistice (mulți preferă clasica sau ştiința). De ce? Pentru că în bibliotecă e cald, confortabil, multă lumină pozitivă, ședințe literare, cu recitaluri poetice și interpretări muzicale. Pentru că deja multe persoane au început să realizeze pericolul de a deveni singuratici, persistând în rețelele de socializare, unde predomină lumea roboților şi oamenii trăiesc în imagini fantastice, iar sentimentele amorțesc. Realitatea, de fapt, este alta: omul și cartea real sunt în fața ta, prin discuții adevărate, prin schimb de interese și experiență comune, aici, în special în bibliotecă! Implicarea bibliotecarilor de orice categorie trebuie să fie egală nu doar prin înțelegere, ci și psihologic, oferind dimensiune și valoare acțiunilor profesionale. Iar promovarea activităților este primordială în succesul profesional!

Bibliotecarii, în mod normal, trebuie să țină cont de aceste lucruri, atunci când cititorul vine la ei cu diverse întrebări și chiar atunci când ei, pur și simplu, intră în sală doar pentru a se odihni pe canapelele colorate, umflate şi pufoase, de care este nevoie să fie mai multe în toate spațiile bibliotecilor BM. Este un loc public. Te simți bine? Atunci e foarte bine!

Există un astfel de mecanism psihologic: omul creează un spațiu, iar spațiul formează omul. Cu cât spațiul e mai organizat, cu atât mai mult și oamenii evoluează și sunt mai organizați. De exemplu, în unele subterane aglomerate nu sunt coșuri de gunoi, dar nimeni parcă nu aruncă hârtii prin colțuri. Dacă spațiul este aliniat corect din punct de vedere psihologic, oamenii încep să respecte acest spațiu. Așa e într-un spațiu al bibliotecii, – totul trebuie să fie confortabil, în plan psihologic: și bibliotecarii îngrijiți, și comunicarea de suflet, dar și deservirea impecabilă. Și nu contează dacă utilizatorul este cu nevoi speciale sau viceversa. Inițiativa trebuie să vină de la bibliotecari – responsabilii din acest spațiu. Desigur, există uneori incidente: careva vine să doarmă amețit pe canapea, apoi aceasta e ruptă…, oameni de stradă care usucă şosetele pe calorifere… Dar cum a apărut omul de pază în bibliotecă, lucrurile stau mai bine. Sincer, eu prefer să văd cum doarme tânărul obosit de muncă sau de studii, decât cel care adoarme amețit. Pentru că atunci când se va trezi, numaidecât va cere o carte de la bibliotecar.

Despre viitorul corelației angajat-utilizator cu nevoi speciale, se va discuta mult timp, teoretic și fără a trece la fapte concrete, pentru că o persoană care n-a trecut prin genul dizabilității nu poate simți instabilitatea psihologică în acest rol, fie că nu va realiza despre ce este vorba, decât peste ani de experiență profesională. Sunt și excepții. Nu poți vorbi  despre degradare culturală atunci când în societate persistă o mentalitate instabilă, nu doar faţă de discriminare. Instituțiile prospere vor trebui să axeze proiectele lor sub aspectul: Relațiile interpersonale, profesionale și discriminarea. O bibliotecă cu toate evenimentele de succes nu va putea să prospere atunci când relațiile dintre șefi și angajații defavorizați sunt dezordonate, soldate cu ură și interes personal. Dar acestea au fost și vor fi întotdeauna, pentru că așa e de când lumea. Rolul decisiv în consolidarea relațiilor îi aparţine Directorului instituției bibliotecare. Anume el este acel care trebuie să-și facă timp ca să discute cu fiecare subordonat în parte, dacă nu se poate într-o echipă. În special, să discute în mod discret cu subordonații cu nevoi speciale, pentru că mulţi din această categorie preferă ca biografia lor, și așa dureroasă, să nu devină publică. Iar acest aspect, la BM, este chiar discriminatoriu. Nici o confidențialitate şi nici o discreție. De la subordonat la șef și invers. Dizabilitatea este evidentă și atunci când n-o observi!

Eu nu scriu doar despre lucruri “teribile” (chiar dacă includ și umorul), mă străduiesc să exprim frumusețea și bucuria din detaliile din jur. Îmi place să vorbesc și să scriu sincer și deschis, chiar și atunci când e greu. Blogul “Impresii din viață și cărți” este jurnalul meu cu povești și istorii interesante, despre impresiile cu zeci de exemple care m-au marcat pe mine și cu sute de personalități. Totodată, este o agendă personală despre evenimentele importante, în special, cele pe care vreau să le menționez, să le memorizez pentru viitor, fie să le aduc la cunoştinţa altor cititori. Încerc să scriu într-un mod care să le extindă interesul pentru cărți și destine de excepție, să le trezească dorința de a reveni în continuare pentru a reciti istoriile sau lecțiile de viață. Încerc să scriu într-un mod mai deosebit și pentru a transmite acea părticică din atitudine, de căldură și dragoste. În special, mă refer la subiectul social cu Drepturile Omului în societatea moldovenească, cu toate problemele și soluțiile care survin permanent.

Mulţumesc pentru că mă urmăriți și citiți, multiplicând aprecierile voastre pe rețelele de socializare.

Svetlana Vizitiu , Șef Sector Promovare, Biblioteca Centrală a BM “B. P. Hasdeu”

Chișinău, Republica Moldova

Reclame


14 comentarii

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’


irina staverProbabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…staver

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”dabija staver

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!


33 comentarii

Sugestii curative pentru Legi de biblioteci


În prezent, bibliotecile nu mai sunt acea instituţie culturală care funcţiona nu chiar demult timp. Este nevoie de regândirea bibliotecii spaţiale, s-a schimbat cultura informaţioanlă şi, în special, cultura lecturii; s-a transformat şi mentalitatea cititorului devenit mai mult utilizator al informaţiei oferite. Vin cu o revoltă oarecare în cauză a proiectului de Lege pentru biblioteci, şi în care nu am găsit nici eu răspunsuri concrete…
Biblioteca a devenit un Centru de activităţi frumoase şi interesante, un Promotor de dezvoltare creativă, cu lecturi tehnologice, cu studii în varia domenii, mese rotunde şi discuţii cu personalităţi moldoveneşti. Şi desigur, Societatea de azi ridică multe întrebări în faţa bibliotecarilor pentru reorganizarea activităţii lor! Cu toate acestea, bibliotecile poartă o funcţie importantă în transferul cunoştinţelor şi de asistenţă în orientarea câmpului cu informaţii vaste. Iar bibliotecarii au devenit nu doar bibliotecari moderni, ei sunt profesionişti în domeniile cărţilor, culturii, educaţiei, dar practică de nevoie şi funcţiile de pedagogi, educători, psihologi, organizatori, regizori, oratori, hamali, deritecători, unii chiar şi de asistenţă socială pentru un grup de cititori vulnerabili în parte, zi de zi… Despre aceste lucruri nu cunosc multe persoane, iar Ministerul Culturii şi Primăria Municipală nu ţin cont sau se fac neauziţi atunci când li se cere ajutorul, fie sunt întrebaţi de ce bibliotecarii nu sunt onoraţi financiar conform muncii depuse, – pentru că aşa le convine. Când e vorba de audit, – se vine cu controale, si bibliotecarii nu au curajul să spună direct ce le doare, mai mult tac, poate unii mai îndrăzneţi îşi exprimă doleanţele sau se plang pe nedreptăţi, dar în cele din urmă tot ei au de suferit, – rămân cu salarii tăiate ulterior. Asta înseamnă la noi audit, – nu rezolvare a problemelor, nu soluţii sau propuneri, în lupta împotriva corupţiei evidente, – se taie din salarii şi basta sau esti transferat unde ți se ordonează! Nu-ți place, poți să te concediezi. Bibliotecarii nu se mai plang, poate doar între ei, și îndură pentru că nimic nu se schimbă, și salariile rămân la fel de mizere cu toate promisiunile de a le mări cu câteva procente… Deci, se reduce şi motivaţia de a activa în continuare în câmpul muncii, cei profesionişti fiind mereu în căutare a unui alt loc de servici, în alte domenii, fie pleacă din ţară…bufnite intelepte
Republica Moldova e unica ţară din lume, unde fiecare poate avea o diplomă de studii superioare şi să activeze cu totul în alt domeniu… Plâng moldovenii, râd europenii… Funcţionarilor noştri le convine…
Însă, dacă nu lupţi pentru ceea ce doreşti, pentru schimbări în mai bine, – meriţi ceea ce ai! – Proiectul Legii pentru Biblioteci, pare a fi unul primitiv, cu un stil oficial, fără o noimă de înţeles. Dacă pare, deci ai dreptate. Posibil, că este actual pentru cei care îl promovează, pentru că eu n-am înţeles, care pot fi soluţiile fie succesul ulterior pentru bibliotecari, care vor fi motivaţia şi menţiunile pentru munca lor, dar şi utilizatorii, – sunt sau vor fi ei mulţumiţi? Noi lucrăm, în primul rând pentru oameni, pentru ei, cititorii, utilizatorii centrelor noastre bibliotecare!..
 Repartizarea funcţiilor: Nu am găsit răspunsuri concrete în proiectul de Lege pentru biblioteci. Nici atitudinea corectă pentru persoane cu dizabilităţi care activează în biblioteci și care permanent se simt discriminați. Avem șefi care au caractere puternice și rezistă, dar și unii care se lasă influiențați de avidia profitului din funcția lui. Nici majorarea salariilor nu-i va salva. Poate doar Legea, dar cine o… citește? Funcţiile de bibliotecari superiori, sunt oferite, cui? atunci când un şef-oficiu este subminat de un bibliotecar de rang inferior, – cum înţelegeţi acest fapt? Pentru ce avem nevoie de categorii superioare, atunci când nu ţi-l confirmă chiar şefii tăi de parcă ar plăti din buzunarul lor? Categoriile oferite de Ministerul Culturii vin în contrar muncii depuse, fie a experienţei profesionale a bibliotecarului. Categoria superioară se acordă doar celor care lucrează teoretic, scriu multe pe hârtie și în realmente nu cunosc lucruri practice. Bibliotecarii care lucrează în deservirea cititorilor, fie cu rapoartele la computer, activează și obosesc mult fizic, orbind, nu le mai arde de teorie, de scrieri și desigur, au de pierdut în categorie, și calitatea muncii are de suferit, deci și motivația și interesul pentru a continua… Cel cu o experienţă fără întrerupere în domeniu rămâne fără categorie, pe când altul care are în activ 5-10 ani fără studii în bibloteconomie, sau ”achită” să i se scrie teza sau raportul de activitate, – se alege cu categorie superioara, astfel se repetă an de an… Administraţia, adică şefii Bibliotecii Municipale nu sunt realeşi de ani de zile, aceleași persoane activează de zeci de ani, rămân în fotoliile lor fără să motiveze sau să asculte bibliotecarii de rând. Presupun că se dezvoltă… cultul personalităţii? Propun, în funcții să fie realeşi şi alţi bibliotecari, permanent, – să nu activeze doar aceleaşi persoane cu ani buni la conducere, în spaţii mari, cu birouri extinse şi să se supere atunci când vine cineva mai inferior cu propuneri referitor la servici 🙂 , – să mai experimenteze şi în funcţii inferioare, de ce nu? Iar categoria superioară să fie aprobată în primul rând nu ”scriitorilor iscusiți” în rapoarte și teze, ci și celor care muncesc peste 25-30 de ani inclusiv cu activitatea fizică ridicând tone de cărți și rafturi grei… De ce și o dereticătoare care activează în bibliotecă de 30 de ani nu poate avea categorie superioară? Vă pare amuzant? E doar un exemplu… Altfel, va fi transparentă activitatea bibliotecarilor mai talentaţi, mai competenţi în domeniu.
Observ, că de inovaţii sau idei nu are nimeni nevoie, doar dacă e vorba de participarea personală a şefilor. Atunci şi ideile pot fi utilizate, dar fără autor, peste ceva timp…
Atunci când urmăreşti şi monitorizezi blogurile a zeci de biblioteci, duci evidenţa promovării imaginii bibliotecilor în cauză, a numărului de aprecieri şi share la postări, discuţii sau comentarii, dar şi de calitate a textelor publicate în bloguri, – an de an, lunar indicând erorile şi soluţii de aplana lucrurile pentru promovarea cărţii şi muncii bibliotecarilor în virtual, adică în internet, ca lumea să fie la curent de toate promoţiile, şi atunci când celui ce monitorizeaza i se dă de înţeles, că bibliotecarii nu au timp de bloguri profesionale, de soluţii, de corectitudine etc. Mă întreb: Unde e atunci soluţia în Legea pentru Biblioteci? că noi ne renovăm, mergem spre cultura tehnologiei informaţionale, şi cititorii doresc mai mult informaţia virtuală, nu? Dar sa mai adaugăm şi tehnica de proastă calitate, tehnologii moderne dar cu calculatoare vechi, doar şefii dispun de computere de ultima generaţie, cu imobil reînnoit, cu toate condiţiile normale de muncă. Eu lucrez peste 30 de ani, şi nu am un colţ normal, nu mai vorbesc de birou, cu calculator vechi, şi uneori aştept ci orele să revină internetul, sau să pot redacta textele sau imaginile etc… Încerc să dezvolt şi să asigur durabilitatea Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, un proiect initiat de mine acum doi ani, şi care încă merge cu succes, dar lipsa susţinerii şi a finanţării lasă amprentă amară…
Câţi din noi, bibliotecari, bufniţe înţelepte, lucrăm pentru a satisface nevoile cititorilor? Cine şi pentru cine lucrează? În gândul şefilor, e o altă întrebare: cum se face să fie ei evidenţiaţi şi premiaţi pentru a fi puşi bine-merci în faţa colegilor din trusturi formate în cadrul bibliotecilor, şi în faţa ministerilor, care probabil, le vor avansa în funcţii mai mari, le vor premia pe aceleaşi persoane bibliotecari şefi, cu bani și diplome de la Ministerele Culturii şi Educaţiei, şi desigur, lunar le vor trimite în deplasări de ”servici” unde se vor ”distra” şi vor acumula ”experienţe” de idei, relaţii şi carte? iar Bibliotecarul de rând, rămâne fără atenție din partea lor, este omis, evitat, dezapreciat. El gândeşte, cum să reuşeaşcă să achite chiria şi să mânânce pe săturate din banii rămaşi?.. Şefii se aleg cu birouri spaţioase, unii în sedii de muncă care cu ”apartamente” cu bucătării şi saloane de odihnă, cică pentru întruniri plănuite cu şedinţe varia, atunci când bibliotecarii mai simpli cu experienţă de zeci de ani în domeniu, şi doar nu că nu s-au distrat muncind, – se înghesuiesc prin colţuri friguroase îngheţând şi obosind, în condiții anormlae de servici, barem să se gândească la viaţa lor personală… Aţi observat că majoritatea bibliotecarilor rămân pân-la urmă singuri pe viaţă nereuşind să-şi creeze familii? Cine trebuie să gândească la aceste lucruri ”mărunte” dacă nu societatea şi funcţionarii aleşi pentru a gestiona departamente ale culturii, dar şi pentru asistenţă morală, la nevoie, de suflet. Suntem oameni, … pân’la urmă? Nu mai există altruism, iar scopul personal, indiferența, ego-ul persistă pân’la pupincurism.
Trăim într-o lume a informaţiei, şi navigarea în lumea cunoaşterii este foarte importantă. Pot să spun un singur lucru, că fără a citi, societatea nu are un viitor. O Bibliotecă are nevoie de multiple activităţi, inclusiv formarea şi dezvoltarea personalităţii de sine pentru fiecare cititor, om de rând, fie, vedete cunoscute, de orice schimb de experienţă de viaţă, de cărţi recomandate, de ajutor social şi de angajare în câmpul muncii a studenţilor sau părinţilor tineri după ce nasc copii, a şomerilor şi vagabonzilor prezenţi și dormind adesea în spaţiul biblotecilor; – Dar cum se face, dacă mai multe biblioteci au nevoie de reparaţii incontinue, de ajutor? Unde e societatea în acest caz? Și atunci când organizezi varia activităţi cu personalităţi cunoscute, cu promovarea lor, – cu cei care își deschid sufletul şi luminează inima publicului, şi celui virtual, cu impresii frumoase din experienţa lor de viaţă, cu cărţi recomandate, cu schimburi de idei şi sugestii în relaţii interumane, şi atunci… nu se găseşte un pahar ce ceai sau cafea pentru invitaţi, – Cine trebuie să achite pentru toate? iar pentru mese pompoase organizate de ministere sau primarie banii se găsesc oricând? Nu sunt incluse și apreciate ca serviciu nici promovarea, articolele în blog, filme, imagini redactate, top-ul cărţilor etc. Ca ulterior, şefa departamentului Dezvoltare şi Comunicare să spună organizatorului unui club, că nu face nimic, că n-are nevoie nimeni de munca lui, încă şi i se reduce din salariul lunar, atunci când are deja peste 30 de ani lucraţi în domeniu? Trebuie schimbată această mentalitate, atunci și salariile se vor ridica… Unde se scrie în Lege pentru Biblioteci soluţia? Aş dori să-l aflu şi eu, că nici Directorii BM nu-l cunosc! Înțeleg, că aceste probleme există în orice bibliotecă, dar e mare păcat să nu se ia în considerație fiecare bibliotecar care muncește. Și când întreabă direct, de ce nu este menționat, i se răspunde, ca a fost apreciat cu o diplomă de hârtie… anul trecut. Real, nu glumesc. Mă întreb încă odată, de ce avem nevoie de o Lege a Bibliotecilor, care nu va funcționa oricum? O lege trebuie să apere drepturile meseriașilor, nu să distrugă omenia…
Nu poate să funcționeze un sistem în care conducătorul hotărăște totul. Nu se poate o instituție sau un departament să depindă de persoane puetrnice și autonome în luarea deciziilor. La orice nivel, este corect să existe purtători de decizie,și doar cele mai importante să fie luate de șefi. În prezent, un șef decide până și faptul dacă o activitate culturală trebuie alimentată din contul bugetului sau cont propriu. Lipsește democrația, transparența, bibliotecarele nu au încredere unul în altul. Nu au încredere că își pot rezolva funcțiile, problemele bazându-se pe drepturi care se vor decide in Legea pentru biblioteci. Pe Lege, fără să fii nevoit să achiți mită, fără să vii să ”îndulcești” șefii cu cadouri. Bibliotecarii vor să simtă că sunt protejați de stat. Astfel, văd eu o Lege! Toate depind de guvernare, care trebuie să fie curată.
Svetlana Vizitiu ❤


9 comentarii

Mariana Harjevschi: Destinul meu profesional


Am notat câteva dintre propriile lecţii. Acestea mi-au ghidat propriile vise şi dorinţe… Voi împărtăşi crâmpee din copilăria, adolescenţă, experienţa mea de bibliotecar şi, în mod special, despre ceea ce m-a determinat să îmbrăţişez această profesie, ce mă fascinează să îmi continui experienţa profesională.

Copilăria: Născută în satul Mereşeni, r. Hânceşti.

Buneii - Claudia si Boris HARJEVSCHI

Buneii – Claudia si Boris HARJEVSCHI

 Mariana HARJEVSCHI

Mariana Harjevschi

Sat de o frumuseţe rară, situat la circa 47 km. Înconjurat de o pădure seculară, de unde îşi corieşte spre sud – râul Sărata. Atestat la 1621. Buneii de pe tatăl meu s-au stabilit în satul Mereşeni după … ce 1896 fiind o cumplită furtună au fost devastate morile de vânt ale boierului Leonard, care după aceasta a decis de a face o oloiniţă şi moară cu aburi. Adusese tehnică din Germania şi l-a invitat pe Efim Orlov (stră-stră-bunelul meu) şi pe feciorul acestuia Izot Orlov (locuitori ai or. Chişinău) în calitate de constructori.

Invitatie la lectura - Bunica, Claudia HARJEVSCHI

Invitatie la lectura – Bunica, Claudia HARJEVSCHI

Aceştea ulterior au rămas în sat, muncind şi ca administratori la moşia boierului dar şi ca mecanici la moara din sat. În familia Orlov ulterior se naşte bunica mea – Claudia Orlova – care timp de 40 de ani a lucrat ca învăţătoare pentru clasele primare, absolventă a şcolii Pedagogice din Călăraşi – fiindu-mi şi mie prima învăţătoare. Soţul ei, Boris Harjevschi, născut în satul Pojorăni, Ialoveni, fiind absolvent al şcolii Agricole din Cricova – este trimis ca învăţător

Impreuna cu mama

Impreuna cu mama

la şcoala din sat, ulterior fiind şi director de şcoală, iar mai târziu revenind la specialitatea sa de zootehnician…

 În bratele Parintilor - Liuba si Victor HARJEVSCHI - Impreuna cu Mariana HARJEVSCHI si fratele lui Vlad HARJEVSCHI

În bratele Parintilor – Liuba si Victor HARJEVSCHI – Impreuna cu Mariana HARJEVSCHI si fratele lui Vlad HARJEVSCHI

În această familie, se naşte tatăl meu – Victor Harjevschi, care a activat în or. Hânceşti la uzina Luci, ca electrician. Mama – fiind trimisă după finalizarea studiilor la Universitatea Tehnică, specialitatea Vinificaţia la Fabrica de Vin din s. Mereşeni. A activat în laboratorul fabricii, ulterior ca tehnolog. Actualmente ambii părinţi sunt la pensie şi locuiesc în satul Mereşeni… În familie suntem 3 – eu fiind cea mai mare şi 2 fraţi – Vlad, absolvent UA şi ASEM şi master la ASE Bucureşti, actualmente locuieşte cu familia în Canada, or. Montreal şi cel mai mic – Vitalie –  activează întro companie de asigurări, aici la Chişinău.

toata familia Harjevschi - Parintii si Fratii

toata familia Harjevschi – Parintii si Fratii

Fireşte, cu mult drag, şi dor revin la casa părintească, unde am locuit împreună cu buneii, părinţii şi desigur fraţii. Deşi fiind cea mai mare, oricum grija, şi atenţia, ne-o purtau deopotrivă buneii şi părinţii, pe noi lăsându-ne să avem ca preocupare şi joaca, şi învăţatura… Şi iată de probabil şi fireasca izolare pentru lectură. Trimitere la fotografia Cu bunica citind: Mereu era cea care ne abona la Florile dalbe, Murzilca, ne cumpara cărţi cu poveşti. Ea mereu spunea că trebuie să ai vise:

„Am avut într-adevăr o mulţime de vise atunci când am fost un copil, iar eu cred că o mare parte din care a crescut din faptul că am avut o şansă de a citi foarte mult.” Îmi place mai ales acest citat pentru că eu cred în ideea – cărţile sunt pline de magie pură mistică. De unde ştii viaţa pe care doriţi să proiecteze şi visele pe care doriţi să realizeze, dacă nu sunt expuse la marea curcubeu colorat de oportunitate pe care această toata lumea are? Puteţi citi science fiction, aventuri, povesti de dragoste, sau tot ce vei dori-doar citit. Imaginaţia care a creat un set complet nou de posibilităţi pentru mintea ta de a explora este magie făcut pentru dezvoltare. Cititul este busola pentru viitorul tău.MHarjevschi

Adolescenţă: Fiind născută propriu zis în or. Hânceşti, copilărind la Mereşeni am şi absolvit şcoala primară, actualmente, gimnaziul din Mereşeni, ulterior am plecat la Liceul nr. 1, pe atunci, din or, Hânceşti – multe lucruri frumoase, calde etc. mă leagă de aceste locuri unde mi-am petrecut şi copilăria şi adolescenţa… Viaţa ne poarta paşii prin diferite colţuri ale lumii şi în diferite ipostaze, dar nu am uitat şi probabil nu o voi face niciodată locul de unde am plecat. Este o altă lecţie pe care mi-a spus-o bunicii. Copilăria de altfel e legată şi de s. Văsieni, r. Ialoveni – locul de baştină a mamei, unde obişnuiam mai mult vara să mp reţin mai mult, în rest desigur Mereşeni este satul de care mă leagă cel mai mult… Am fost un copil cuminte – cel puţin aşa mă cred, poate doar uneori mai ambiţioasă. Deoarece avea doar fratele tatălui stabilit în sat – majoritatea întâlnirilor din familie, le petreceam fie acasă, fie în vizită la verişorii mei. Ceea ce mereu ne tot aduna şi ne prindeam împreună – jocurile de şah, dame, construcţii, sau pur si simplu ne dădeam în scrânciob… Cu unii colegi de şcoală ţin legătura, fie mai strâns, fie doar la micile întâmplări care mai sunt acum prin sate – hram, Sărbători de Paşti etc. Cu unii sunt vecină de stradă acum, cu alţii de oficii. Fiecare a îmbrăţişat diverse profesii, au plecat şi peste hotare.

Studii: Fiecare îşi doreşte să vină în profesie din considerente proprii. Pentru unii, sfatul celor apropiaţi contează foarte mult. Nici eu nu am fost o excepţie. Era simplu pe atunci, în 1992 îmi doream să învăţ limbi străine. Doar aşa îmi vedeam viitoare profesie. Acum, de fapt, îmi dau seama că asta îşi doreau colegele mele. Aceasta era în vogă. Şi eu îmi doream să vorbesc engleza şi să fiu ca şi ele. Dar nu a fost aşa. În scurt timp, până a mă decide la ce facultate să aplic, oscilam deja între facultatea de drept pe care, de altfel, mi-o propunea cu mai multă insistenţă tatăl. Lucrurile însă s-au schimbat la foarte scurt timp – la propunerea mamei, am depus actele la specialitatea biblioteconomie. Ca un copil cuminte, m-am lăsat convinsă de mama. Argumentele ei erau ca … să optez pentru o profesie liniştită, ea fiind tehnolog, mereu era implicată, mai ales când se culegea roadă. Apoi una din surorile ei a lucrat ca bibliotecară la Biblioteca Naţională şi mereu elogia această profesie, şi una din verişoarele mele la fel a absolvit, activând chiar în reţeaua Bibliotecii Municipale – la Biblioteca I.Mangher.MARIANA HARJEVSCHI

Lecţia următoare a fost că intuiţia feminină există cu adevărat şi acesta este un concept biologic, potrivit cercetătorilor dar şi un intuiţia maternă a fost cea care mi-a dictat întrun fel cariera mea profesională..Au urmat cinci ani de facultate, aşa erau studiile pe atunci, timp în care oscilam între a fi sau a nu fi, să continui sau nu la facultate. Şi aceasta pentru că cei din jur încercau să îmi insufle că această specialitate nu are viitor. Cei ce m-au convins să rămân să-mi continui studiile au fost, desigur, profesorii care, prin excelenţa predării, au reuşit să îmi inspire devotament şi un sentiment de afecţiune faţă de această profesie. Iar prima recompensă de fidelitate, pentru care am decis să rămân, a fost bursa în anul trei de facultate, 1997, stagiu pe care l-am avut la Universitatea „La Sapienza” din Roma. Acolo am reuşit să văd primele biblioteci moderne, pe care ni le imaginam ascultând orele de biblioteconomie la facultate, biblioteci pe care le doream, fireşte, să le văd şi la Chişinău. Acel stagiu a avut un adevărat impact profesional asupra mea – o singură lună de primăvară, mediul academic de acolo, bibliotecile universitare şi publice vizitate m-au transformat, mi-am adunat toate argumentele în favoarea acestei profesii de bibliotecar.Mariana Harjevschi

Curajul de a spune că sunt bibliotecar s-a dovedit net superior tuturor argumentelor celor care încercau să îmi dovedească contrariul… Aşa că am înţeles că „Nu te compara cu nimeni în această lume … dacă faceţi acest lucru, vă insultaţi pe sine însuşi” Ne pierdem atât de mult timp în gelozie şi dorinţa de ceea ce au alţii. În loc de a lăsa să ne bucurăm, apreciem şi onorăm ceea ce avem. Trebuie să lăsăm acel sentiment de părere de rău că nu ….. lista poate continua şi mai departe. Şi în timp ce vom crea această listă de sens vom trăi. Am fost fiecare special concepute pentru a îndeplini o anumită misiune la acest moment şi loc în univers. Ne sunt destinate să fie aici şi să fie exact ceea ce aducem în lume. Trebuie să ascultăm vocea internă, probabil am avut-o şi cred că o mai am… Revenind în ţară, am fost invitată pentru perioada de vară să fiu angajată la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Absolvisem trei din cei cinci ani de facultate şi mă bucuram deja de tot în ce s-ar fi desfătat o tânără absolventă. Deşi nu aveam încă diploma de absolvire, simţeam că îmi place ceea ce fac. Să te simţi împlinită din punct de vedere profesional cred că a ajuns în zilele noastre unul din ţelurile spre care tind toţi tinerii, pentru că aceasta contează foarte mult: să fii studentă şi, totodată, să ai un serviciu şi să te simţi pe picioarele tale.

Se tot spune şi aud istorii minunate despre oameni care înainte de a deveni celebri şi-au pus pe hârtie visurile. Însuşi Jim Carrey, în drum spre Hollywood, şi-a scris un cec de 10 milioane de dolari. Motivul – „pentru serviciile prestate”. Ani de zile a purtat cecul asupra sa şi a trecut ceva timp până a fost plătit cu exact o asemenea sumă pentru un film. Personal, îmi întipăream dorinţele şi visele în minte. Încercam să fac faţă şi la facultate, şi la serviciu, pentru care mi se propuse să continui munca la bibliotecă. Îmi onoram sarcinile cu responsabilitate, răsfoiam, citeam şi studiam multă literatură de specialitate. Îmi plăcea ceea ce fac. Şi ceea ce vreau cu adevărat să mărturisesc că nu mă simţisem jenată de a spune că am studii în biblioteconomie, ceea ce de altfel observam la unii colegi de facultate sau chiar de breaslă.

Cel mai important moment este să îţi placă. Asta e munca vieţii mele”… Desigur, găseam timp şi pentru un film bun, şi pentru un suc cu prietenii. Trebuie să mărturisesc că Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a fost şi continuă a fi cu adevărat instituţia în care, aducându-ţi contribuţia zi de zi – fie atunci când împrumuţi o carte, fie te implici în organizarea unui eveniment, fie scrii un articol pentru o publicaţie de specialitate –, eşti şcolit din mers – criticat, apreciat, avansat. Pentru mine, era o a doua şcoală a profesiei. Totodată, sunt din fire o persoană care am nevoie de libertate… cu Lidia KulikovskiAşa aveam parte de acea libertate şi independenţă din partea directoarei Lidia Kulikovski, dar respectam şi cum obişnuiesc să spun, cuminte. Făceam din pasiune şi îmi reuşea. Fiind la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” am înţeles sau cel puţin aşa universul profesional mi-a demonstrat că „în viaţă nu este nimic întâmplător”. Pe parcursul celor 135 de ani de existenţă a BM a avut mai mulţi directori. Cea mai tânără, dar şi cea mai longevivă directoare a fost Daria Harjevschi: a fost numită în funcţie la vârsta de 22 de ani şi s-a aflat în fruntea bibliotecii tocmai 33 de ani, din 1884 până în 1917. Eram atât de curioasă să aflu dacă există vreo legătură de rudenie – de altfel şi colegii mă tot întrebau – că m-am decis să scriu şi o Teză de an despre viaţa şi activitatea Dariei Harjevschi, sub coordonarea Dlui Ion Madan. Cu părere de rău, răspunsul exact nu l-am găsit, nici până astăzi, deoarece străbunii mei nu sunt originari din Moldova. Şi nici dosarele de arhivă nu îmi oferă mai multe. Firul care ne uneşte este că venim din actuala regiune Cernăuţi, părinţii de pe bunelul, tatăl tatălui… Studiile de la facultate îmi oferiseră posibilitatea să îmi câştig un ban prin profesie în viitorul pe care mi-l construiam, dar mediul oferit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” era lumea care îmi crea destinul. Dorinţa de a studia, a cunoaşte, a vorbi limba engleză desigur mă urmărea şi astfel în paralel frecventam cursuri de limbă engleză. Realizam în 1998-1999 că este necesar să cunosc şi computerul, de aceea rămâneam după orele de lucru iarăşi la BM ca să învăţ şi utilizarea acestuia… Responsabilitatea care era şi este o condiţie la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” mă obliga să fac lucrurile bine, inovativ, împreună cu colegii de serviciu. Trebuie să recunosc, şi o spun foarte sincer, că sentimentul de devotament faţă de profesie ne făcea să le facem frumos… A urmat o perioadă agitată în care paralel făcând studiile de master, totodată obţineam burse de a participa la şcoli de vară peste hotare (Budapesta, Istanbul ş.a.), participam la diverse activităţi în cadrul altor biblioteci din ţară, inclusiv conferinţe universitare ale studenţilor… Era deja anul 2000, când în una din zile dna Lidia Kulikovski îmi oferea ca sarcină scrierea a două proiecte, a două schiţe de proiect. Desigur discutasem anterior despre conţinutul acestora – Centrul de Informare Economic şi celălalt, care ulterior a devenit şi un proiect care îmi este cel mai drag – Biblioteca Publică de Drept. Mai apoi, cu îmbunătăţirile aduse ambelor proiecte de către dna L. Kulikovski, acestea au fost acceptate de către Fundaţia „Soros-Moldova”. Ziceam anterior despre faptul că nimic nu este întâmplător – şi dorinţa tatălui de a fi mai aproape de jurisprudenţă, şi să fiu cuminte la sfaturile celor dragi –, am fost numită şi coordonatoare de proiect – Biblioteca Publică de Drept. Nimic nu a fost uşor – ceea ce îmi lipsea nu erau cunoştinţele de managementul unei biblioteci de drept, ci experienţa practică. Dar odată ce fusesem implicată în proiectarea nemijlocită a bibliotecii, m-a ajutat foarte mult să tind să o pot crea. De la oferirea unor idei pentru mobilă de bibliotecă, organizarea tenderului de procurare a echipamentului, până la achiziţia de carte şi abonare la baze de date, eu cu noua echipă pe care o formasem reuşisem într-un an să deschidem o bibliotecă specializată de drept, administrând un buget de 200 mii dolari. Pentru a înţelege mai bine specificul unei biblioteci specializate am urmat împreună cu colegii mei seminare peste hotare – Budapesta, Moscova . Proiectul, preconizat pentru trei ani, a fost extins la opt ani. Cel mai dificil a fost pentru mine de a crea o Bibliotecă Publică de Drept în sensul unei biblioteci publice deschise pentru întreaga comunitate şi, în acelaşi rând, a unei biblioteci specializate, având menirea de a servi un grup-ţintă de utilizatori. Prin multiplele sarcini pe care le realizam împreună cu colegii era că biblioteca aluneca spre una de tip universitar. De aceea, împreună cu echipa, am început implementarea managementului proiectelor. Oferirea lecţiilor publice pe diverse tematici juridice cetăţenilor (proiecte finanţate de Ambasada Norvegiei în România, de PNUD), abonarea la baze de date pentru practicienii din domeniul juridic (Ambasada SUA, Fundaţia „Soros-Moldova”), iar cel din urmă  – şi prin stabilirea parteneriatului cu Primăria municipiului Chişinău şi crearea unei baze de date retrospective Monitorul de Chişinău, ce include deciziile Consiliului Municipal şi dispoziţiile primarului de Chişinău, a reuşit să aducă biblioteca aproape de fiecare membru al comunităţii. Ceea ce m-a încurajat mereu în iniţiativele mele au fost colegii de serviciu, cărora le voi fi mereu recunoscătoare… În primii ani ai facultăţii, inclusiv deja fiind director al Bibliotecii Publice de Drept, nu puteam să renunţ la un vis – cel de a studia în Statele Unite. Aplicasem, fiind studentă în ultimul an, apoi şi în primii ani de serviciu, dar norocul îmi surâse abia în 2004, când am obţinut o bursă non-degree. Am avut marele noroc de a studia la Universitatea Indiana din or. Bloomington, urmând practica la Biblioteca de Drept a Congresului. Experienţa a fost una excepţională. … fac referiri la campus, universitate.

Desigur, mediul american este unul care inspiră, iar experienţa de acolo s-a transformat la revenirea acasă în mici „teme de acasă”: proiecte realizate atât în cadrul bibliotecii, cât şi prin implicarea în alte organizaţii nonguvernamentale – Asociaţia Absolvenţilor programelor SUA (membră a Boardului), Asociaţia Bibliotecarului (secretară, preşedintă a Secţiunii relaţii internaţionale, Secţiunea Fundrising) şi Fundaţia Electronic Information for Libraries (EIFL IP) – care, recunosc, pe post de voluntar în ambele asociaţii am reuşit, desigur, împreună cu colegii să obţinem prin scrierea de proiecte… Totodată, expusă la mediul internaţional şi interacţionând cu diverşi experţi în domeniu, bibliotecari (dreptul de autor devenind un subiect de mare interes pentru mine), am fost nominalizată în Comisia pentru dreptul de autor şi probleme juridice din cadrul IFLA (Copyright and Legal Matters Committee – IFLA, CLM), mandat care trebuie să îl onorez din 2009 până în 2013. Poziţia de membru al unei comisii din cadrul IFLA – desigur este o onoare personală şi a instituţiei pe care o reprezint, dar şi o obligaţie pe care ţi-o asumi pe cont propriu (şi asta e specific R. Moldova) că să găseşti surse din exteriorul bibliotecii de a fi prezentă la şedinţele comisiei care, de regulă, sunt în perioada conferinţei IFLA. În perioada între conferinţe – participarea fie online, fie comunicarea prin liste de distribuţii la diverse discuţii, dezbateri ale IFLA şi asta este mereu o provocare pentru mine de a şti ce se întâmplă în mediul profesional… Desigur, rămân şi în continuare aproape de Biblioteca Municipală, de fapt, sunt parte a marii familii care este Echipa „Hasdeu”, rămân aproape şi de Facultatea de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională. Port mereu recunoştinţă celor care m-au susţinut în orice ambiţie.

Iar tot ce mi se întâmplat după 2013, 3 iunie a fost un moment de cotitură în cariera mea. Recunosc, că 2013 va rămâne a fi istorie în viaţa mea,  atât pentru schimbările majore în carieră, ca o poziţie în zona profesională, dar şi fără îndoială eforturile pe care le-am asumat să menţin o poziţie bine meritată a Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu în sistemul naţional de biblioteci.

Destinul meu profesional s-a identificat cu tot ceea ce fac colegii, şi au şi continuă să facă. Iar echilibrul, fie emoţional sau profesional, pe care mereu îl caut, am început să îl găsesc fie în dialogul sau reuşitele pe care le obţinem… Împărtăşesc că sunt şi situaţii încordate care mă obligă să răspund cu promptitudine, să dau măsură caracterului meu şi pe alocuri să îl şlefuiesc, a experienţei profesionale în cadrul bibliotecii municipale, dar dintr-o altă perspectivă, să fiu mai disciplinată, să am un orar mai bine pus la punct pentru ca să fiu pe aceeaşi linie cu solicitările manageriale şi a aşteptărilor colegilor. Poate s-ar părea că efortul profesional, e unul mic, din perspectiva speranţelor, dar vă împărtăşesc că efortul  este enorm. Recunosc că mi-a fost greu şi uneori continuă să mă confrunt cu agenda, şi asta poate că sunt un Vărsător,  care obişnuieşte să îşi facă propriul program, în care îşi urmăreşte coerenţa şi continuitatea lucrurilor elaborate de sine, al conştiinciozităţii începutului unei idei, proiect, activităţi, al unor norme, subordonări pe care trebuie să le respecte. E un exerciţiu tipic profesional şi pe care îl realizez, oricâte variabile nu apar.BM Hasdeu

Ultima pistă pe care am atins-o a fost anul trecut 21 noiembrie – susţinerea tezei de doctorat – EVOLUŢIA POLITICILOR ÎN SISTEMUL NAŢIONAL AL BIBLIOTECILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA. Mulţumesc celor care au fost alături de mine. A fost dificil şi îndelung acest traseu, dar cu finalitate. Dar dincolo de emoţiile prin care am trecut, este faptul că am fost împreună suficient de înţelepţi, care ne-a garantat menţinerea cimentării poziţiei noastre într-o ierarhie chiar dacă stăm să ne gândim că încă mai traversam ani de criză economică şi o necesităm susţinerea viziunii şi misiunii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din partea administraţiei publice locale.

BIBLIOTECA – TE INSPIRĂ, TE SUPRINDE, TE MOBILIZEAZĂ: E un adevăr atât bibliotecile de acasă, cât pe cele care le-am vizitat m-au inspirat, şi m-au dat aripi… Câteva sunt care cu siguranţă m-au copleşit, m-au lăsat fără voce.

  • Cea mai modernă bibliotecă – Biblioteca Publică din Salt Lake City, Utah.
    • O instituţie urbană – lecturi, întâlniri, magazine
    • 22,000 m2, 5 nivele – structură curbată din sticlă
    • Săli de lectură, computere, galerii de artă, grădini interioare, havuzuri, săli diverse evenimente mondene, inclusiv şi nunţi.
  • Cea mai tehnologizată – Biblioteca Hunt, Universitatea Tehnică din Carolina de Nord.
    • De la deschiderea din ianuarie 2013, Biblioteca James B. Hunt Jr., a fost considerată o bibliotecă a viitorului. Integrând perfect tehnologia cu un vast spaţiu pentru studii şi cercetări pline de provocări intelectuale, făcute cu o deosebită inspiraţie, lumină naturală şi caracteristici trainice, Hunt a devenit o destinaţie pentru mii de vizitatori, care doresc să vadă şi să trăiască experienţa vizitei unei biblioteci a viitorului.
    • Construită pe un fost teren agricol, îmbrăcată în sticlă, clădirea Bibliotecii James B. Hunt ne demonstrează că cercetarea, studierea şi predarea convieţuiesc liber împreună cu tehnologia
    • Vizitatorii care intră de la parter văd Aleea Roboţilor, o arie unde spectatorii pot să se adune în faţa ferestrelor întinse de la podea până la tavan, şi să urmărească motorul de căutare în cadrul colecţiei automatizat al bibliotecii în acţiune. Poreclit BookBot, acesta stochează mai mult de 1,5 milioane de articole, mai ales legate de inginerie şi industria textilă, în peste 18.000 de containere din oţel inoxidabil. Când este selectat un element, unul din cele patru braţe robotice este activat în mod automat, pentru a trage containerul corect şi a-l aduce la staţia de lucru de la etajul al doilea, unde un membru al personalului preia, scanează, şi trimite acest element la o staţie de auto-verificare în mai puţin de cinci minute.
    • La etajul al doilea, expansiva şi plina de lumină Sala de Lectură Grădina în ploaie, a fost concepută pentru studiul în linişte, contemplare şi colaborare.
    • Teatrul de Imersiune, au posibilitatea de a alege dintr-o varietate de prezentări pre-programate, inclusiv de cercetare ştiinţifică, artă, şi inspiraţie, care pot fi proiectate pe peretele curbat din Micro-ţiglă. Spaţiul poate fi, de asemenea, rezervat de cadrul didactic şi absolvenţi, care ar putea utiliza portul USB şi proiecta conţinutul prezentărilor sale de la laptop-urile lor.
    • Centrul Întreabăne este punctul central de serviciu pentru întreaga bibliotecă.
    • Un GameLab (laborator de jocuri) la etajul al treilea, completat cu sticla nuanţată şi bariere de zgomot, oferă suport pentru creşterea nivelului de dezvoltare a jocurilor.
    • Comuna de Studii, camerele suplimentare pentru studii de colaborare, studiourile de producţie de muzică şi mass-media.
    • Studioul de Creativitate, aproape orice suprafaţă, inclusiv podeaua, pot deveni proiectabile. Pereţii, care pot fi marcaţi, pot fi deplasaţi de-a lungul pieselor de tavan pentru a crea orice dimensiune sau formă a camerei
  • Cea mai frumoasă şi ca arhitectură şi ca servicii – Bibliotecile finlandeze.
    • Biblioteca 10 – tehnologii
    • Biblioteca Atelier urban – Situat chiar în inima oraşului Helsinki în Lasipalatsi, Atelierul Urban este spaţiu” de factorii de decizie în cazul în care oricine poate veni şi aduce ideile la viaţă. Cuvinte cheie -egalitate, creativitatea şi multidimensionalitate
    • 3D printing, staţie de lucru grafică, tăietor autocolant, staţie de lucru editare video
    • DESIGNING TODAY, DESTINATION TOMORROW – 1 nivel pentru cei care vin şi pleacă, nivelul 2 – activităţi, lectură, nivelul 3 – contemplare.

Gleb Ciaicovschi Mereşanu (1919-2000) – muzicolog, folclorist, regizor. Unul din iniţiatorii fest. Mărţişor

Svetlana Popova (1966) – singura femeie dirijor de orchestră, Teatrul de Operă şi Balet

Eugen Sobor (1942) – fost ministru al Culturii al RSSM, preşedinte Uniunea Cineastilor din Moldova până în 2013

Stela Branzila – scriitoare, stabilita la Londra (Noptile basarabene).

                           Mariana HARJEVSCHI, luni, 9 februarie 2015


19 comentarii

Importanţa muncii bibliotecarilor


         Interesantă este interpretarea vieţii profesionale a unui bibliotecar, şi mai importantă este ce gandesc ei însişi despre sine şi profesia lor, dar şi viaţa personală; legatura ei paralelă cu serviciul. Vreau să mentionez Biblioteca Municipală “B.P.Hasdeu” din Chisinau, şi alte biblioteci din Republica Moldova, rolul bibliotecarilor în societate.

Este adevărat, biblioteca are şi o dimensiune superficială, care acum e ca şi cum ar fi… la ‘moda’! Pe de altă parte, poţi întoarce oglinda cu capul în jos, dar nu poţi să întorci imaginea, astfel că trebuie să stai şi tu cu capul în jos, să faci stând pe mâini şi carând tone de cărţi, şi… cât poţi sta în mâini?

Sunt suparată pe toţi cei care nu văd importanţa muncii bibliotecarilor. Pentru mulţi, bibliotecarul dă şi primeşte cărţi sau, mai nou, stă în faţa calculatorului (pentru unii lunea e liberă – ori lucreaza duminică – nu au cerut bani pentru asta, au considerat că oamenii sunt mai liberi duminica şi pot frecventa biblioteca. Dar mai ştiti ce înseamnă să ai o gestiune de peste aproximativ 700-1000 lei pe care un bibliotecar o distribuie la zeci de mii de cititori/an? Ştiţi cum aleargă după unii pentru a recupera documentele de bibliotecă pe care „uită” să le înapoieze? Ştiţi, ce înseamnă acces liber la raft? Ştiţi, că sunt unii utilizatori care „iubesc” atat de mult carţile încât mai pleacă cu ele dosite pe fie unde? eu sacaMai ştiţi cât munceşte un bibliotecar on-line? Distribuind şi promovând surse şi teme importante informând utilizatorii despre toate? Dar Centrele de cultură create în biblioteci, unde bibliotecarul e şi organizator, regizor, scenarist, jurnalist, blogger, redactor la texte, operator, hamal, designer, promotor, distribuitor, ca urmare a evenimenteleor, etc? – Toate întrunesc meseria de Bibliotecar!Şi… politicienii se luptă pentru funcţiile lor, îşi măresc pensiile personale de zeci de ori mai mari ca leafa bibliotecarului… Dar şi ei au fost cândva ajutaţi de bibliotecar să ajungă profesionişti, mai ţin ei minte acest lucru?
Vreau să scriu câte ceva despre profesionalismul bibliotecarilor. Totul începe de la constrângeri. Există cineva ideal? Nu există. Că dacă ai alege din cei mai ideali sau buni specialişti, în mod sigur ar ieşi ceva prost. Important e să găseşti în materialul uman care te înconjoară şi ce e accesibil, varianta cea mai propice, iar ce contează e personalitatea!
Este doar un aspect. Nimeni nu e rigid şi atât… Există un ansamblu de calităţi care trebuie să se apropie cât mai mult de ceea ce se propune în esenţă. Şi atunci, se compară, desigur. Nu mai vorbim de genuri. Totuşi, fie că e modern sau nu, acestea există.

Există bibliotecari de caracter. Există bibliotecari care sunt juni primi, există subrete, chiar dacă nu li se mai spune pe nume. Există unii bibliotecari care au posibilitatea de a fi pe linia întâi, alţii – mai inferiori. Oarecum, mereu persistă o legatură strânsă sau subredă… Toate acestea nu trebuie să atingă nivelul înalt al calităţii profesionale. Cu oameni talentaţi care gândesc biblioteca într-un mod cărturar poţi comunica indiferent de limbă. Cu alţii care ţi se pare că nu aparţin, dar care sunt prezenţi, pentru că instituţiile sunt mari şi uşile sunt deschise, nu ai cum să comunici. În mod superficial, pentru că nu se poate face diferenţa între o experienţă adevărată sau unul care riscă atunci când se apropie şi desface o temă cu un anume interes, e că, dacă îţi asumi responsabilitatea, în mod profesional, lucrul acesta trebuie să fie resimţit în bibliotecă. Rolul bibliotecarului este de a apropia oamenii, de a-i educa prin promovarea valorilor culturale  prin carti, fie prin activităţi tradiţionale etc…top bibliotecarii recomanda
Dacă ar fi să dezvoltăm acest subiect, cred că din cauza conceptualizării, importanţa bibliotecarului este chiar foarte mică! Oameni buni! Ştiţi cât stă în faţa calculatorului pentru a introduce în programul de bibliotecă cărţile bibliotecarul? Ştiţi cât citeşte dintr-o carte pentru ai stabili cota de raft? ştiţi câţi bibliotecari au făcut diverse boli profesionale datorită ciupercilor şi prafului de pe cărţi? Ştiţi câţi bibliotecari pleacă din bibliotecă pentru salarii mai bine platite în alte locuri de muncă peste hotare, dar şi din viaţă din cauza bolilor incurabile?
Se impune de la sine, un bibliotecar trebuie să fie un partener important pentru toată lumea şi o sursă de informare pentru fiecare, să susţină o direcţie, dar cu o anume sensibilitate pentru ceea ce poate stimula fantezia individului. El, bibliotecarul, trebuie, bineînţeles, să aibă si abilitatea de a lucra pe text: să taie, să improvizeze, să facă legături, să completeze, dacă e nevoie. La Shakespeare toată lumea taie cu foarfecele în dreapta, în stânga. Acolo e într-adevăr foarte important să existe şi un alt tip de reflecţie decât doar cel practic…

Bibliotecarul cu personalitate foarte puternică trebuie protejat şi lăsat să vină la cuvânt cu limbajul lui. Dar ce înseamnă, de fapt, bibliotecar slab? Nu există slabi, profesia de bibliotecar începe de la un anumit standard: eu, de exemplu, citesc, dar asta nu înseamnă că sunt scriitor… Toată lumea ştie să scrie, dar nu toată lumea e scriitor; misterul e altul, nu aşa cum îl înţelegem profesionist. Ce ar trebui să facă un bibliotecar pentru a evolua, pentru a nu se plafona? Să continue să lucreze. De ce are nevoie, in mod special? De Initiativa! Un bibliotecar nu are voie să renunţe, el trebuie să continue să dezvolte ceva ce a început. Mai are nevoie de perseverenţă. Atitudinea trebuie să fie deschisă. top bibliotecare

Cel mai important e, bineînţeles, omul viu, felul în care reacţionează în anumite momente şi dacă se stabileşte un flux de dialog subliminal. O vibraţie comună, proprie limbajului profesional te poate învăţa mult mai multe decât nişte vorbe goale.

Ce lipseşte oricui: dacă uneşti doi profesionişti, unul foarte tânăr şi unul foarte bătrân şi îi pui pe treabă, amândoi sunt în acelaşi punct. Dacă cel bătrân se bazează numai pe experienţă, e pierdut, iar dacă cel tânăr se bazează doar pe intuiţie, e şi el pierdut. Trebuie să fii conştient că începi de la zero, e mai sănătos aşa. Sigur că ai anumite avantaje dacă ai mai lucrat, dar… în prezent, nu te poţi baza doar pe ele. Nu există rezultate imediate specifice, diferenţiate. Importantă e Conştientizarea. Atitudinea, perseverenţa, dorinţele… Toate greşelile trebuie integrate şi poate că ele se dovedesc a fi până la urmă Calităţi. Dacă ceva ce pare o greşeală se transformă într-o calitate, atunci procesul e just.
Calitatea şi nivelul pregătirii determină dezvoltarea lucrurilor. Conceptele sunt bune doar dacă le poţi înlătura la un moment dat. E bine să porneşti cu un concept, dar nu e necesar să-l duci până la capăt. Einştein nu a zis „azi nu am timp, lasă că fac mâine teoria relativităţii”. S-a întâmplat: el era foarte concentrat, bine pregătit pentru alt lucru şi uite ce a apărut… nu a fost un simplu accident, ci a fost bine pregătit. Doar că nu poţi şti din start ce te aşteaptă. Nu ajungi întotdeauna unde premeditezi să ajungi. Există tentaţii ale meseriei care sunt justificate, este curiozitatea de a încerca cât mai multe în sistemul bibliotecar. Ca apoi să nu rămânem, într-un fel, cu regretul de a nu fi avut un ansamblu al nostru… Vivat, Bibliotecari!