Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea


      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana
, 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

  • Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
    Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
  • „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  • noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
  • „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
  • Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
  • „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
  • „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
  • Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.
  • „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
  • „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
  • „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
  • „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august)o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana!

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤


6 comentarii

Eu trebuie să vă aduc aminte?


Cu regret, dar trecutul n-are uşi. Nu are poartă la care te decizi să te întorci atunci când doreşti. Şi-atât de mult vreau să mă scufund în bucuriile copilăriei, fără să conştiinţizez că există varia frământări şi probleme în această glorioasă lume. Să ating lucrurile uitate, jucăriile puţine pe care le-am avut, cărţile, albumul foto de tipar cu schimburi amiciale, sau cel cu artiştii preferaţi, starturi vesele şi îndelungatele discuţii la telefonul fix cu rarii prieteni dragi şi fideli.

Să-i văd din nou pe oamenii care mai trăiau… Pe cei care nici nu mă cunoşteau, dar urmăriţi de mine prin vecinătate. Pe cei care au lăsat o urmă în suflet. Pe cei care s-au stins şi s-au aprins în orizontul cerului… Ieri dăruiau iubire, şi astăzi o luminiţă, semnalând să te îmbraci după anotimp… 

Ce păcat că nu există o cheiţă pentru trecut şi cu timpul nu poţi să te pui la un acord, – el zboară ca o pasăre prin cer, sub soare şi lună. Între doi ochi… Suntem fericiţi prin trecutul care acum pare fericit doar aducându-ne aminte. Trişti că copiii noştri nu au avut acea posibilitate de a călca liber prin băltoacele ierbii şi să comunice pe viu în tabere organizate şi vesele… Nu precum visăm azi în tablete digitale…

Sau poate e ceea ce nu pot eu oferi copiilor mei în continuare? Fericire, dragostea de Patrie, bucuriile simple pământeşti? Oamenii nu se schimbă şi… rar se schimbă… Născut prin foc – vei trece orice obstacole. La greu şi bucurii, între pauze şi absenţe… Dar nu e timpul cel dorit acum, pentru că mai mult plângem… Fără speranţe în viitor… Pentru că cei dragi pleacă din ţară sau, pur şi simplu,.. mor ca muştele… Pentru că nu putem face nimic împotriva celor care nu ne iubesc pe noi moldovenii şi ne bagă în datorii şi amărăciunile vieţii… De aceea, trăim prin trecut dorim schimbări pentru viitor şi spurcâm prezentul…

Nu ţinem nici la sine, nici la prezent. Doar visăm un viitor luminos creând iluzii… Credem cu insistenţă că vom putea schimba ceva imediat, şi ne împărţim în grupuri, partide, dar Dumnezeu a dorit altceva dacă e să vă aduceţi aminte… Oare eu trebuie să vă amintesc acest lucru? ❤


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


17 comentarii

Lia Sinchevici vine la noi


235821Moldoveanca Lia Sinchevici vine dintr-o familie de medici Vladimir și Maria Sinchevici din orașul Rezina, Republica Moldova, și se consideră o norocoasă, pentru că ”mulțumită educației oferite de părinţi a ajuns acolo, unde a dorit să fie” Este actriță și a jucat împreună cu celebrități ca Jean Claude Van Damme în filmul „6 bullets“ şi cu Dolph Lundgren în „One in a chamber“. A absolvit jurnalismul, ulterior actoria la UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti în clasa marelui actor şi profesor universitar, Florin Zamfirescu, a reușit să treacă prin şcoala de actorie a celebrului actor Dragoş Bucur, a făcut parte din producţia Serviciul Român de Comedie şi acum este actriţă la teatrul Metropolis. Actorul Toni Grecu a fost cel care a descoperit-o, iar graţie lui şi colegilor de la „Serviciul Român de Comedie” şi „Spitalul de demenţă”, a crescut profesional. Doar unde Lia n-a luat parte: și a cântat, și ca model s-a prezentat, a reușit și ca jurnalistă, și ca reporter, este și foarte frumoasă tip clasic precum place mai mult genului opus, este extravagantă cu gusturi rafinate în materie vestimentară, foarte specială, dar mai ales, talentată, și se pare că a nimerit cu săgeata tocmai acolo unde a dorit ea, în calea meseriei sale.

?

?

Ce o caracterizează, în primul rând, e ambiția ei, motivația care o face să obțină ceea ce dorește și de a duce lucrul până la capăt. Se înverșunează să facă ce consideră că e bine; să învețe și să muncească mult! O personalitate cu caracter dur, dar care mângâie cu inteligența și frumusețea ei pe oricine. Și cu dragostea se pare că stă bine, cu toate că nu se grăbește cu măritișul. Așa e cu generația tânără în prezent… Vă spun în secret: este și verișoara mea dreaptă după mamă, Teodora Sinchevici (Vizitiu)! Să știe lumea, de ce nu, că mă mândresc cu rudele mele talentate! Să dea Domnul sănătate și fericire tuturor! ❤  

Începem cu confesiunile Liei. Ce ne poate spune despre sine la momentul actual, este că abia acum începe să simtă frumusețea și roada bunei educații pe care a primit-o de la părinții și bunicii ei. Nu pentru ca nu ar fi simțit-o mai înainte, sau că n-a conștiențizat-o: pur și simplu, în acest moment, ea înțelege clar cât de importante pentru viață și dezvoltarea ei sunt valorile care i-au fost insuflate de mica fiind:lia s
”Pe bunicii mei de la Olișcani, din partea tatălui, Maria și Feodor Sinchevici (au născut 16 copii) n-am apucat să-i cunosc pentru că au decedat înainte să mă nasc, iar bunicul celălalt s-a stins când aveam doar 4 ani. Ce pot spune acum cu certitudine este că chiar dacă nu mi-am cunoscut bunicii, îi simt în mine, îi cunosc prin tatal meu, prin rudele mele, prin imagini și relatări din amintirile lor. Găsesc asemănari cu ceilalți din neamul lăsat pe pământ și de responsabilitatea și legatura mea cu ei.
Am inceput să realizez că am responsabilități mai mari decât doar cele pe care le setez în relația cu mine, și ce vreau eu să obțin de la viață, gândind acum din prisma faptului că sunt o continuitate a ceea ce a fost înaintea mea și exist pentru că au existat strămoșii mei care au luptat și au trăit și au lăsat în urma lor o moștenire spirituală, un bagaj cu cunoștințe, pe care trebuie să le insum și să-i înmulțesc cu al meu și să-i utilizez cât mai bine posibil ca să fac lucrurile cum trebuie în viață, și să-i fac mândri și mulțumiți că au lăsat o urmă din ei pe Pământ. Mi-am dat seama de acest lucru atunci când a decedat bunica Eugenia, în decembrie anul trecut (2015), bunica mea, care a reușit să-mi dea, să-mi transmită cât pentru toti cei trei bunicii care nu mai erau în viață. Constat cu regret, că moartea e ca o traumă, și nu putem accepta faptul că o să murim, de aceea îmi aduc aminte și acum în detalii înmormantarea bunicului, și aveam doar patru ani: a fost la fel de marcant precum la cei 26 ai mei, s-o conduc pe bunica în lumea de apoi… Mă doare mult, sunt nevoită să mă conformez, să realizez și să observ mai multe… De cand e Sus, îmi doresc și mai mult să n-o dezamăgesc: Bunica mi-a dăruit cel mai prețios lucru din viață, – Credința, și pentru asta, sunt sigură, că Dumnezeu a primit-o printre cei drepți.lia s
Alt lucru pe care am început să-l realizez este Timpul. Incep să-l înțeleg mai bine, să-l iubesc, să nu-l mai grabesc atâta, și e mare lucru pentru mine să nu mă grăbesc pentru că timpul se dilată și înțeleg câte pot sa fac în timp, și… ce prieten bun poate fi…
Îmi dau seama de interdependența relației dintre mine și părinții mei. Faptul că suntem în continuare atât de conectați în ciuda distanței, mă face să-i prețuiesc din ce în ce mai mult, și să-mi doresc să fim din ce în ce mai aproape. Ma gândesc, la cât de mult au facut ei pentru mine și cât de mult se sacrifică părinții noștri în toată viața pentru noi, copiii lor: eu, fratele meu…
Cât despre carieră, în sfârșit, eu mă simt mai liberă pentru că într-o lună finișez și cu masteratul în Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografie, și, în continuare, simt că pot mai bine să mă orientez și să mă dezvolt în acest domeniu. Îmi doresc foarte mult să prind câteva colaborări reușite în teatru ca să simt esența actoriei, și neaparat să fac film. Vreau din tot sufletul să ajung să lucrez cu regizori și din R. Moldova ca Igor Cobîleanski și Valeriu Jereghi, pentru că sunt niște maeștri duri ai cinematografiei, și cred că am face lucruri grozave împreună și aș învăța de la ei enorm de mult în meserie, și pentru că suntem de pe același pamânt roditor.lia
Cât despre pasiuni, îmi place foarte mult să merg la călărie. Ma simt foarte puternică și liberă în același timp hoinărind prin păduri și campii de pe șaua calului.
Îmi place foarte mult să simt ca am un corp puternic așa că am reluat antrenamentele și mi-am pus în gând să fac și lupte ca să-mi îmbogațesc aptitudinile (mai ales, că am făcut o perioadă lupte scenice pentru un film de acțiune și mi-a plăcut foarte mult). Și m-am apucat să învăț limba germană, și în curând, sper să-mi perfecționez și franceza…
Îmi iubesc meseria mea pentru că învăț foarte multe despre oameni, în același timp, să ofer și eu lumii ce-i mai bun și mai frumos din mine…”
P.S. Doriți să o ascultați pe Lia Sinchevici mai departe? Priviți marti, 10 mai 2016, emisiunea ”Cine vine la noi?” pe postul TV Moldova 1. Rămâneți cu noi, și pe acest blog, căci confesiunile și impresiile vor urma și sunt completate aici, zi de zi… Baftă, LIA! ❤  (SV)

Alte surse din blog:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2015/03/23/culise-noi-top-5-carti-vedete/