Valoarea bunătății

Aveam șaisprezece ani, prima dată în Chișinău, eu, abiturientă cu actele depuse la USM, mergeam într-un troleibuz fără bilet atunci când au întrat controlorii. Ca o fată timidă, cinstită și corectă, eram previzibil confuză și gata să izbucnesc în plâns, și dintr-o dată un tânăr necunoscut care aparent mi-a observat panica, fără să scoată un cuvânt, mi-a pus un tichet în mâini și a coborât. Ușile s-au închis, nu am avut timp să-l mulțumesc. Pur și simplu, am capsat tichetul, și ani de zile l-am păstrat într-un carnețel ca o amintire a zilei în care un om absolut străin mi-a demonstrat valoarea bunătății. De atunci, am întâlnit o mulțime de persoane diferite. Cei sfinți, neprihăniți, postind și bătând pocloane în biserici, dar gata să te lovească cu piciorul în spate, pentru că ai zăbovit la masa cu luminări. Păcătoșii care beau vodcă pe scări, cerșind pomeni la biserici, cimitire și pisând în pragurile lor. Ieri din nou am văzut un bărbat ce-și făcea nevoile în spatele sediului BM B. P. Hasdeu. Unii beau alcool dimineața și se pisează în curți, dar… leagă cu grijă mestecenii strâmbi cu cârpe moi ca să crească mai bine și dau ultima bucată de pâine unui câine fără stăpân. Oameni foarte deștepți care vorbesc prostii sau reproșează proștilor, unii atât de răi și dezgustători, încât cu greu te poți abține ca să nu închizi gura lor cu mâna și să le reamintești că otrava și înțelepciunea sunt ceva absolut incompatibile, altfel de ce ai renega omul care te-a salvat cândva, sau la ce mai ai nevoie de minte, dacă tot te scufunzi în starea unui animal iritat în goană după carieră sau funcții de doi bani, ei, gata pentru orice război în care trimit oameni nevinovați să moare pe câmpuri… pentru patria care n-are nevoie de tine.

„Sărbătorim” 33 de ani afgani, dar dacă oamenii ar fi avut atunci puterea să renege acel guvern care i-a trimis să ucidă murind în acel război, dacă mamele atunci toate protestau și-și apărau fii de nebunii ce-i guvernau… Dacă, dacă… Toți cei pentru care plângem pe morminte ar fi trăit acum crescând nepoții lor cu bucurie… Așa cred… Întotdeauna, mă dezgustă omul rău care vorbește frumos, se afișează frumos pe ecrane dându-se drept un intelectual înțelept citind de pe hârtie, și fanii orbi, favoriții lui, care-l urmează obsedat fără să între în esența unei probleme…

Oamenii nu foarte alfabetizați, cu minte îngustă, care nu au călătorit mai departe de satul lor uitat de guvern, dar strălucesc cu atâta bunătate și înțelepciune necondiționată încât voiești să îngenunchezi la picioarele lor, să-i cuprinzi de umeri, la haina ce miroase a cartofi decojiți și slănină cu usturoi; să vorbești și să împărtășești nevoile tale, să te căiești și să-i rogi până te alungă: Învățați-mă, învățați-mă cum să trăiesc mai departe…

Învățați-mă să rămân om în țara asta, în care naiba ce se întâmplă! Învățați să nu fim răi, să nu căutăm funcții și beneficii, să nu dăm oamenii la o parte pentru niște opțiuni si condiții în desfășurarea evenimentelor. Învățați-ne să iubim și să acceptăm adevărul. Nu să încercăm să corectăm, reparăm, să îmbunătățim, să completăm, doar să ne bucurăm de ceea ce avem!

Un dar al destinului – nu e numai un dar. Iată ce trebuie să înțelegem. Și, să mânuiești acest dar – trebuie corect. Darul ți-a fost dat cu un motiv. Pentru un lucru important. Pentru fericirea pe care vrei s-o creezi. Soarta ți-a dat darul – este o recompensă, cât și semințele fericirii, și… materiale de construcție. Darul poți să-l risipești, să-l cheltuiești, să-l arunci la gunoi. Și, mai poți fi o persoană importantă și fericită. De aceea, ni se dă darul de Cel de sus, este mulțumire în drum spre scopul tău de viață. Spre destinul tău. Pentru cineva Domnul e sus pe cer, pentru altcineva e Dumnezeul în suflet, Cel care nu ne va permite să coborâm mai jos de nivelul uman… Nu ne va permite să dăm cu piciorul într-un câine; să umilim bătrânii pe stradă, să-i alungam pe cei nevoiași cu pătrunjelul din piață; să jignești părinții; să trimiți tinerii să moară la război… Nu va permite să aduni banii pentru armament atunci când atâtea persoane bolnave de cancer așteaptă leacul lor vital… E Dumnezeul care nu bate cu bâta…

Să fim recunoscători pentru ceea ce avem! Doamne ajută, și mulțumim!

Svetlana Vizitiu, Impresii 2022

Inima simte și știe totul

Războiul nu are chip de femeie sau despre Olga Căpățînă, o artă în culori și panglici

”Dragostea mea cea de toate zilele, eu, Ți-o cer, Doamne, în loc de pâine”…

Multe dispar, se dizolvă totalmente în uitare. Dacă nu uiți războiul, apare multă ură, și dacă războiul este uitat, – începe altul. Să nu uităm femeile care au realizat fapte mari, care s-au sacrificat viețile pentru fericirea și viitorul nostru, noi nu avem dreptul să le uităm. Va veni timpul, și femeiei i se va întoarce recunoștința. Nu va exista război și răul pe pământ, oamenii se vor ”înfrăți” și vor găsi fericirea lor.

Știm multe despre război, și prea puțin, de fapt. Războiul este cel mai mare barbarism al omului: sânge, răutate, ură. Cum se poate îmbina conceptul de ”femeie” și ”război”? Cum poate o femeie care dă viață, aduce fericre și pace, să ucidă? Nu este credibil, și nu dă Doamne pentru o femeie să devină un soldat! Din nefericire, forța crudă și distructivă îi echivalează pe toți: bărbați, femei și chiar copii…

Opera literară a Olgăi Căpățînă conține adevărul prin care a trecut ea personal, în care a adunat toate vocile unei femei cu strigăt de durere, despre destinul ei și a altor oameni în care a întrat războiul înfricosător și fără a cere voia lor le-a schimbat viețile pentru totdeauna. Da, a fost nevoită să existe în condiții de război, să iubească și tot odată să țină arma la piept. Odată cu tot tragicul morții, a sângelui și cruzimii ce o pășteau la fiecare pas, Femeia din Olga Căpățină aduce în război un spirit ușor de bucurie, speranțe, versuri și cântece, și chiar o artă în culori și panglici… Și în același timp, războiul este cel mai crud lucru care se poate întâmpla unei femei. Doar, ea este Mamă, ea dă Viață, și aici este nevoită s-o lichideze. Nu este treaba oricărei femei. Nu trebuie să fie a nimănui! De ce guvernele, bărbații… provoacă la războaie, doar și ei au o mamă a lor, copii, nepoți… E groaznic de dureros, ce au îndurat buneii noștri în deportări și în Primul Război Mondial; de ce această durere n-a fost o lecție pentru a iniția razboaiele din  Afganistan și cel din Transnistria. Vieți pierdute, destine întretăiate, și cel mai groaznic: a reieșit că aceste războaie au dus doar la pierderi umane și dezbinări între popoare fără a realiza ceva concret. Un vis urât care, din păcate, a devenit realitate.

Amintirile, mărturiile Olgăi despre război în povestirle ei sunt sincere, fără atenuare. Romanele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent, pentru că ele oglindesc nu doar realitatea: expun sufletul unei femei care deschide cele mai interesante taine, relații care pentru altcineva ar fi greu de împărtășit. Unele descrieri sunt chiar teribile prin faptele lor. De fapt, teribil este orice război… (SV)

  În prezent, casa Olgai Căpățînă este aici Republica Moldova, și acolo – în Franța. Spunea cândva Olga că iubește Moldova ca pe un copil bolnav caruia îi porți de grijă și-i dai tot sufletul. Și Franța ca pe un copil, de care te mândrești”. Puterea ei e în cuvântul scris, în detalii transmise pe curat și anevoios devine de-un suflet sincer exprimat… Astăzi este o femeie împlinită și fericită chiar…

      Dar, a fost odată ca nicodată, demult tare, o femeie cu ochi albaștri, care iubea poezia… A studiat Filologia, Limba și literatura Moldovenească la Bălți, așa cum era pe vremuri. Apoi a lucrat la Radio Moldova și primea doar 105 ruble sovietice. Avea deja doi copii și reușise să divorțeze. Într-o zi, a realizat un reportaj despre înrolarea tinerilor în armată, și soarta nebună o făcu sa accepte propunerea comisarului de a lucra la ei. Dar și salariul mai bun a motivat-o… Uimitor, de aici a ajuns în Afganistan. Inițial, Olga nu-și imagina ce o așteaptă acolo, simțul dreptății o făcu să accepte. Apoi cunoscu o realitate dură, teribilă: un mediu sălbatic, unde trebuia să reziști și să fii puternică. „Ceea ce m-a făcut să fiu puternică erau cei doi feciori ai mei, pe care îi creșteam singură. Am lăsat copiii cu mama mea, m-a ajutat foarte mult și sora mea Lidia cu ei. Și am plecat în Afganistan. Apoi din Afganistan am mers la Kușka. Am făcut foarte mari eforturi pentru a nimeri cât mai aproape de casă. M-au trimis la Odesa, iar de acolo la Tiraspol”, își amintește Olga Căpățînă. O Realitate pe care inițial a redat-o în ”Afganistan – raza mea sălbatică de soare”: Mărturia unui soldat al armatei roşii. (Moldova – Afganistan – Kamceatka – Moldova-Franța). Viața a învățat-o să le suporte pe toate… Ulterior, a fost transferată la Odesa, de acolo în Transnistria. Dorința de a fi mai aproape de casă și de copiii ei era aproape realizată, dar a fost trimisă în Rusia, tocmai în Kamceatka. Doar în noiembrie,1991, a reușit să-și îmbrățișeze mama și copiii, fiind transferată de Ministerul Securității Naționale în Transnistria, unde a activat pînă 1995. ” După ce am reușit să scriu totuşi un roman despre război, durerea m-a lăsat. Nu-l visez și nu mă trezesc plângând, m-am distanţat de el. Știți cum se spune: dacă nu vezi portretul în întregime, fă un pas înapoi și-l vei descoperi. Am revăzut acea perioadă, scriind filă cu filă. Acum evit să discut despre război. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în Franţa e că m-am acceptat aşa cum sunt. Francezii m-au ajutat să depăşesc tristeţea. Atâtea lucruri frumoase am văzut în ultimii ani. Mi-am zis: nu mai sunt copila aceea care umblam cu rochii purtate de surori, cu încălţămintea ruptă, nu sunt adolescenta naivă, femeia singură cu doi copii, nici femeia-soldat, sunt cea de azi, cu o experienţă amplă în urmă, mamă a doi feciori, bunică a patru nepoţi…” (Olga Căpățînă)

Era prea citită și prea multe idealuri, pentru a se trezi într-o lume totalment diferită de punctele fierbinţi din Afganistan decât cea, pe care și-o imagina. Și Într-o lume de bărbați agresivi care se socoteau cu un cap mai înalți ca femeile și le vedeau la cizma lor de „кирза”. Trebuia să fii puternică și să nu cedezi cu nimic unui bărbat. Căldură nebună, 50 la umbră, dor de casă, de copii, dor de ploaie. Și război! Însăși războiul de la Nistru a fost cutremător pentru Olga. Amintirile și durerea nu o lasă nici acum, după circa 30 ani. Durere pentru umilința, la care ne-a adus conducerea Moldovei. Durere pentru eroii căzuți, pentru mamele îndurerate.

Războiul ia schimbat viața! Olga, femeia cu o poveste de viață cu adevărat uluitoare, care a văzut ce înseamnă războiul cu ochii proprii. Și-a format caracterul în Afganistan şi în conflictul de pe Nistru, iar acum își desfășoară activitatea de jurnalist de investigație la Paris. Puțini dintre noi își pot imagina ce înseamnă să trăiești în vremurile de război, iar Olga Căpățână a simțit pe pielea proprie emoțiile acelei perioade. „Am ajuns până la aceea că stăteam singură în casă, în apartament, duminica, și auzeam sirena mașinii de poliție. Mă gândeam că vin după mine. După care îmi spuneam, hai nu fi prostuță. Nu vor veni ei să te ia ziua, cu poliția. Las’că te găsesc ei mâine dimineață la Statul Major, unde îți faci serviciul”, își amintește Olga Căpățînă.

   ”Fiule, ca mostenire/Vreau sa-ti las a mea vorbire,/Hora, doina romineasca,/Casa mamei batrineasca./Si livada noastra-n floare,/Si-nca sfintele hotare,/Pentru fiul tau ce creste,/Tu – le ai, tu le pazeste !/Zestre fiului sa-i dai/Dragoste de-al nostru plai./Nistrul care curge lin,/Codrul si cerul senin./Ca sa nu ramie mut – /Limba noastra fie-i scut./Tot ce-ti las azi tie eu/Este de la tatal meu!” (Olga Căpățînă)

   Atunci când vine la Chișinău, neapărat trece pe la librărie. Astfel, Olga ia cunoscut pe scriitorii și formatorii de opinie, diaspora care la fel locuiește în Franța și la care ea ține mult: Tatiana Țîbuleac, Vitalie Vovc etc. De baştină o leagă rudele, mormântul părinţilor. Îi este dor de graiul pe care îl vorbea mama mea, pe malul Nistrului, care nu vorbea niciun cuvânt în limba rusă. A întrebat-o odată pe sora mamei: „Mătuşă Natalia, de ce nu ştii rusa?”. I-a răspuns: „Ştii, draga mea, au venit prin 40 ruşii, au stat oleacă şi s-au dus. Apoi au venit în 44, de atunci tot aştept să se ducă, tot aştept…” De ce, Franța? Franța este viitorul ei, fiindcă aici sunt nepoții ei:”Ei au ales Franța și eu, după cum v-am spus, sunt legată de ei cu dragoste, deci nu am alt drum, decât pe cel, pe care l-au ales copii mei. Și mă rup în doua de mai mult de zece ani, între Paris și Chisinău.” Acolo Olga nu se simte migrantă pentru că a nimerit la Prieteni! Are de lucru, cunoaște limbile, o vorbește, o citește în original și să o scrie, traducând operele ei propirii în din română în franceză. Olga știe că femeile noastre se deosebesc de cele franceze și asta e bine. Nu poate toată lumea să fie la fel. Dar,  ”ar fi bine, sigur, ca femeile noastre să citească mai mult, să meargă la teatru, nu numai să facă cumetrii și nunți ca în Moldova. Ai sigur ce lua de la femeile franceze”.

   Este decisă că nu mai vrea să revină în trecut și nu vrea să ia nimic de la început. Este obositor și chiar umilitor. Ea a început, în primul rând, prin a se respecta și a se iubi, a se accepta așa cum este! Să fie liberă și independentă, doar dragostea față de copii și de Moldova – o leagă strâns aici: ”Această dragoste va rămâne cu mine pentru totdeauna. De ea sunt legată. Războiul m-a învățat să mă apăr, să fiu mândră. Să apreciez orice moment de fericire. Să nu mă chinui cu mărunțișurile, că viața-i frumoasă și în ploi, și în ninsori. Contează doar oamenii, care te înconjoară. Războiul m-a învățat să spun NU. Să las în jurul meu doar oamenii, pe care vreu să-i văd și să fac doar ce-mi place”. ”O femeie sentimentală. O femeie foarte puternică. O femeie foarte slabă„, așa se descrie eroina noastră. O Femeie care nu poate minți și merge până la capăt. Dacă începe ceva, nu-și iese din cuvânt, și nici din drum – până nu-și realizează scopul…

Olga Căpățînă– Om de Omenie! O Femeie cu poveste de viață uimitoare. A participat la două războaie, după care s-a stabilit în Franța ajungând jurnalistă de investigație. Face naveta lunar în Republica Moldova unde realizează prezentări de carte, cluburi cu lecturi inteligente, întâlniri cu oamenii minunați la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu, Biblioteca Nationala etc.… La fel are grijă de copii ei, nepoții dragi, neamurile sale, de un an își ajută sora ei dragă să iasă din impasul cancerului și face tot posibilul să-și vadă surioara pe picioare. Este și un filantrop – Olga ajută persoanele pe care, de fapt, niciodată nu le-a cunoscut: ajută în lupta contra cancerului, contra durerii omenești… Oamenii trebuie să-și cunoască eroii!  Astfel am cunoscut-o când mi-a scris pe o rețea de socializare că vrea să-mi ajute sora în lupta cancerului mamar. Nu-mi venea să cred, dar ea a și făcut-o, organizând la Paris o acțiune de caritate cu strângere de fonduri în ajutorul lui Viorel Mardare și a Lilei Șaragov (sora mea). În scurt timp, a vândut cărțile și pânzele cu panglici, iar banii adunați le-a trimis la destinație… Viorel, a decedat spre regretul nostru, era prea târziu pentru a mai face ceva pentru el. Sora mea, acum e mai bine. Doamne ajută! Mă închin în fața Olgăi, această persoană încredibilă și uimitoare. Îi avem atât de puțin, că vine greu să crezi că mai există…

Olga Căpățînă despre una din pasiunile ei:”Dacă în copilărie nu am avut posibilitate, învăț acum! Ce bucurie de la vopsele! De parcă iar a venit bunelul și scoate de prin buzunare bombonele „pernuțe” cu magiun și mi le întinde…” (pictură)

Alte Expresii sau motto preferate de Olga:

~Educația este cea care îți dă avântul și curajul de face totul în această viață

~”Ce poate fi mai frumos in viata unei femei, decat sa devina Amabasadorul Demnitatii?”

~Binele este in capul nostru, iar frumusetea – in ochii nostri!’’

~’’Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, voim să fim ceea ce suntem – români”. (Mihai Eminescu)

~Ma uit la pozele, facute pana in 44 si la cele facute dupa 1946… ce diferenta! Hainele moldovenilor erau frumoase, fetele luminate, iar dupa 46… saracia se vede dupa imbracaminte, dupa fetele oamenilor..

~ Notiune de neam e ratacita…

              Prietenii despre Omul din Olga Căpățînă și creațiile ei:

~ Valentina Gutu:”Romanul -trilogie ”Dobrenii ” scris de Doamna Olga Căpățînă -reprezinta viata mai multor generații din familia Dobre . Familia Dobre -constituita din Nicolae Dobre și Nadia Dragu , care la 16 ani fuge de acasă , ca sa își urmeze iubitul . Începutul tumultos , furtunos și iresponsabil (din partea Nadiei ) , ii va urma pe tot parcursul vieții lor prin cele mai grele si incercate evenimente de rastriste – rasboi , deportari ,copii care se avanta in cele mai hazardate situatii , razboiul din Afganistan , razboiul din Transnistria , plecarea fiicei Lina in Kamceatka etc . Cu toate acestea familia Dobre , este o familie de oameni tari si puternici , care creste și educa copii , care nu se tem de greutăți și încercări , dilemele și confuziile din viețile lor sunt depanate rând pe rând , pana sunt înțelese și rezolvate ecuațiile enigmelor misterioase !!! Toate personajele îmi sunt dragi – Nadia , care a ascuns o viata intreaga sotului , Nicolae, ca Petru – fiul cel mare este rezultatul violului de catre soldatii rusi , cand au navalit ca turbatii in casa lor , si l-am omorat si pe tatal ei Andrei Dragu . Lina , gingasa, frumoasa , inteligenta , care s-a indragostit de Serghei Ciuev , si care de fapt era fratele ei , de pe tata. Pentru mine acest roman a fost , ca si o calatorie ,pe parcursul careia te poti astepta la lucruri incredibile . Foarte multe momente suspens , care ma faceau sa nu ma deslipesc de carte , pana nu citeam cu ce se termina !!! Minunat , multumesc frumos !!! Sunteti o scriitoare foarte Talentata !!! Sper ca , cat mai multa lume sa Va citeasca , si pe viitor romanele Dvs . sa ajunga sa fie studiate si in scoala . Temele abordate in romanele Dvs . sunt foarte variate si foarte profunde!’’

~Valentina Gutu Doamna Olga Căpățînă , sunt o norocoasa , ca Va cunosc , nici nu va puteti inchipui , cata bucurie si cata multumire sufleteasca mi-a produs citirea cartii Dvs.!!!

~Maria Caprian Dobrenii, ça si Mireasa din Cabul sunt insirate cu amintiri grêle, dureroase.
Sunt scrise cu multa dragoste si cu o profunzime traita.
D-na Olga Căpățînă ne prezinta o parte din istorie care a fost pasita, ascunsa. Am impresia ça fiecare cuvint, fiecare expresie, fiecare destin ne completa golurile perioadelor in cauza.

~Maria Caprian Dragostea de mama e mai profunda decit oceanele si depaseste orice orizont! Aceste versuri exprima intr’adevar dragostea materna nemarginit de profunda! Merci d-na Olga Capatina ca ne emotionati frumos!

~Andrei Buzau Versuri extraordinare. Un omagiu adus evenimentelor triste din 1992 prin care a trecut meleagul meu.

~Calopia Radu Este foarte frumoasa aceasta poezie ,ar fi bine sa găsiți un compozitor sa compună si o melodie frumoasa.

~Nina Pantilei Citesc poeziile tale și simt atâta energie pozitivă, atâta primăvară în suflet, atâta putere să mai fac lucruri frumoase.

~Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățînă este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a participat, ci și despre dragostea de viață și de semeni, despre puterea femeiască, despre iubire și dorul de țară. Monica Babuc a remarcat că operele scrise de către Olga Căpăţînă trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor publice din ţară.

~ Directorul general al Bibliotecii Naţionale Elena Pintilei, a menţionat că Olga Căpăţînă ştie să bucure publicul cu cărţile sale traduse în diferite limbi. Pentru copii a scris poezii, iar pentru maturi, cărţi în care sînt abordate teme speciale.

~În ”Mireasa din Kabul”, Olga Căpăţînă apără cauza femeilor, dreptul lor la demnitate şi fericire, scrie în prefaţă Călina Trifan, iar Aliona Grati a menţionat la lansare că romanul este unul trist, cu final optimist.”O femeie care a suportat nu doar consecinţele gloanţelor şi tancurilor, ci a oamenilor brutalizaţi de ororile războiului. Este o femeie care până la urmă a ştiut să reziste şi să rămână optimistă şi a avut împliniri în viaţă. Un roman scris bine, care poate fi citit dintr-o răsuflare”, a precizat Aliona Grati, critic de artă

~Ada Revenco-Panciuc;’’Ași vrea să am și eu un piculeț de talent ca să pot exprima tot ce port țn suflet…Deaceea tot ce scrie Olga CApatinaîmi place. Ea are perfectă dreptate – trăiți-vă viața, oameni buni, mai ales tinerii, iubiți, creșteți copii cuminți și fericiți, respectați-i pe cei din jurul vostru și rugați-vă pentru Moldova noastră. Trebuie să fim uniți, nu să ne certăm și să ne mîncăm unul pe altul, că politicienii doar asta și așteaptă…

Karol Racz-Sochircă de cate ori va vad d-na Olga Capatina, ma gandesc ca daca armata ar fi formata numai din femei asa de frumoase si sufletiste….lupta nu s-ar mai da cu gloante…ci cu flori si multa dragoste.’’

~Pavel Cireș:’’Sunteți o adevărată eroină! Bravo și respect pentru curaj!’’

               Câteva Recenzii la carți de autor:

”Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan şi conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ţi păstrezi familia şi cum să-ţi iubeşti ţara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăieşte momentele foametei şi deportărilor.”

”Cartea ,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.”

”Poeziile cuprinse în ,,Lilith” sînt cîntate de mult timp de mai mulţi interpreţi din Republica Moldova şi sînt adevărate şlagăre în present”

”Afganistan – raza mea sălbatică de soare” – titlul unui nou volum din istoria militară a țării noastre, lansat la Centrul de Cultură și Istorie Militară la 7 iunie anul curent. Volumul publicat în trei limbi, româna, franceza și rusă cuprinde file din istoria acelor tragice zile pentru ostașii moldoveni trimiși să-și onoreze „datoria internațională”. Autoarea, Olga Căpățână, și-a conceput opera ca o trilogie, cu titlul „De la Nistru pîn’la Sena”, următoarele volume ne vor relata clipe din conflictul militar armat de pe Nistru. La eveniment au fost prezenți participanții la războiul din Afganistan și la Conflictul armat de pe Nistru, membrii familiilor ostașilor căzuți, studenți de la Academia Militară ș.a. Banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați familiilor ostașilor căzuți la datorie.

”Fiilor mei/Nu mai reușesc să număr/Zilele ce trec și vin./Pune-mi capul tău pe umăr/Fiul mare, fi u mezin./Tinerețea-i trecătoare,/Dragostea e un alin./Numai tu rămâi o fl oare,/Fiu mai mare, fiu mezin./Totu-i efemer: tristețe,/Bucurii și frumusețe,/Și doar tu-mi vei fi mereu/Fiul meu, copilul meu./Vino să mai stai pe brațe,/Anii ăștia-s zburători./Tot ce am mai scump în viață/Sunt iubiții mei feciori./Vă voi apăra de toate,/De e greu și de e noapte,/Cu pânica calda-n masa/Mama vă așteaptă-acasă.” Olga Căpățînă

Date biografice: Olga Căpățînă s-a născut în anul 1955, 30 iunie – în satul Lencăuți, raionul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofițer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Națională. A participat la războiul din Afganistan și la cel pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă și franceză. Pasiunea ei de a picta și broda cu panglici deja este faimoasă.

Scriitoarea Olga Căpăţână este una din puţinele femei în grad de ofiţer din R. Moldova, agentă a Chişinăului în Armata 14 în timpul războiului din Transnistria. A cunoscut atât ororile războiului din Afganistan, cât şi cele din Transnistria. Stabilită acum 13 ani la Paris, Franţa, viaţa ei se divizează în două părţi – cea în care a dus o luptă, inclusiv cu arma în mâini, pentru o viaţă mai bună şi cea în care, asemenea francezilor, a învăţat să observe şi să trăiască micile bucurii ale vieţii. În continuare scrie mult, are site-ul personal spiritualitate.md.

❤ SV

Ştiam că vei veni…

     Prin viaţa mea trec oamenii… Mulţi oameni… Diferiţi. Transparenţi sau invizibili… Cineva aparent, lăsând un traseu uşor fără faţă şi aromă… Cineva alunecă reuşind să-şi deschidă chipul sau vocea… Unii merg alături până la următoare staţie… Uneori, în tăcere… Uneori, discutând în drum… Există şi cei care te ating, lasând o senzaţie de căldură în zona cotului… În viaţa mea există persoane care au plecat acolo, de unde nu se mai întorc niciodată, rămânând pentru totdeauna în suflet şi în memoria mea… Există cei care au fugit crezând că fug de mine… De fapt, ei au fugit de sine… Există persoane, care m-au trădat şi pentru care în continuare le ofer o şansă… De fapt, această şansă rămâne şi pentru mine, pentru a ne ierta de fiecare dată, reciproc… Există persoane, pentru care am închis uşa mea… Sunt convinsă că niciodată n-am s-o deschid, chiar dacă acestea ar rupe-o cu toate forţele lor, dar… această convingere rămâne în urmă, uitată… Există oameni – Sărbători… – Persoane care ascultă… Oameni – donatori… Oameni – profesori şi oameni – elevi… – Oameni – nostalgie

Mai există în viaţa mea oameni – Cicatrici… Cei care întră în ea fără să bată,.. fără voie, fără permisiune… Se stabilesc acolo pentru totdeauna… Ei singuri mă vindecă… aplicând un strat peste altul pe rănile mele sângerate. Până când aceste răni se transformă în cicatrici. Ca apoi prin cicatrici ştampilând pentru totdeauna  calea lor de ieşire… Aceste cicatrici nici nu dor şi nici nu se vaită, oricare ar fi anotimpul… Dar rămâne pentru totdeauna o amintire despre aceea… Amintirea, că niciodata nu voi la fel ca înainte!

 Şi de fiecare dată, mă trezesc la gândul că Câţi prieteni n-ar avea un Om, – el mereu va fi singur, dacă alături nu va exista persoana iubită… Oricare categorie descrisă mai sus n-ar reprezenta această persoană… Fie rea sau bună, – sărbătoare sau dramă, – în orice colţişor al lumii se va găsi cineva drag… Un prieten de suflet pân-la urmă… Pentru care vei găsi cuvinte potrivite de mare recunoştinţă:

– Prietene, frunzele cad una câte una, vine iarna, primăvara, vara,.. iar tu întotdeauna cobori elegant scările ce te înalţă în propria ta viaţă. – Pentru că eşti Prieten! – Te iubim!

Iar oamenii care poartă răutatea-n sânge, vor realiza cândva (de regulă… mult prea târziu) cât rău şi-au făcut lor şi celor de lângă ei, adoptând o atitudine plină de venin… „Mă dezgustă omul rău când spune o vorbă bună.”(Menander) Şi despre aceste persoane veţi găsi un cuvânt bun, pentru că până la urmă viaţa îi dă ”gata” şi- într-un moment de cotitură conştiinţa le aprinde febra vinovăţiei… Fapt constatat, de regulă şi în continuare, foarte semnificativ. Înseamnă experienţă, înseamnă viaţa în prezent. Înseamnă maturitate şi înţelepciune, marcate de o clipă, un ceas…

 Morala: Un lucru ”neînsemnat” îţi poate marca întreaga viată…

O istorioară reală, cu lacrimi şi învăţăminte… Ca rezumat. Ca să înţelegeţi, că puteţi fi surprinşi în orice moment de viaţă şi de suflet… E doar o clipă dintre mii…

O fetiţă întreabă de mama ei:

– Mămico, eu trebuie să merg la prietenul meu la spital, el este foarte bolnav!

– Desigur, draga mea, dar ce are el?

Fetiţa a răspuns, privind podeaua:

– Cancer, mamă, la cap…

Mama a răspuns, fiind foarte şocată: – Ce ai de gând să faci acolo? Într-adevăr, vrei să urmăreşti cum moare?

Fetiţa se întoarse şi a plecat…

Mai târziu, peste câteva ore, copila venise acasă foarte tristă, cu lacrimi în ochi…

– Mămico, a fost groaznic, el a murit în faţa mea…

Mama, furioasă, i-a răspuns: – Acum eşti mulţumită? Ce te aşteptai să vezi acolo?

Ultimele lacrimi se prelingeau pe faţa copilei cu un zâmbet liniştitor:

– Sunt foarte mulţumită, mamă! Am venit la timp! El mi-a spus:

– ”Ştiam că vei veni, prietene!”

❤

Lorena Mednicov. Arta de a trata oamenii.

‘’Vreau să cos hăinuţe la păpuşi atâta timp cât sunt mică, iar când voi creşte mai mare voi deveni doctor!’’- a răspuns Lorena atunci când educătoarea de la grădiniţă a întrebat-o ce vrea să devină în viitor. Nu şi-a schimbat visul, a devenit medic, este şi doctor în ştiinţe; îşi iubeşte cu pasiune meseria și se dedică cu multă dăruire de sine. Se simte nespus de fericită atunci când iese din sala de operaţie, salvând sau prelungind o viaţă de om! Privind la pacienţii care vin cu frică şi disperare în spital, cu multe întrebări referitor la boli, Lorena Mednicov se implică din toată inima, redându-le speranţa şi liniştea sufletească, cu spirit şi atitudine, reuşind să se simtă utilă, oricum, în caz de nu e cu putinţă, va fi măcinată de gândul şi disconfort în suflet… – “Toată lumea ar trebui să-și considere propriul corp ca fiind un cadou de neprețuit primit de la cineva pe care-l iubește mai presus de toate… O lucrare minunată de artă, de o frumusețe de nedescris și un mister dincolo de concepția umană și atât de delicată încât un cuvant, o respirație, o privire, ba chiar și un cuvânt îl poate răni.”
Succesul – vine ca o prelungire a multor insuccese… Practica medicală ca meserie se referă la un domeniu destul de dificil. Omul care se dedică medicinii, fără îndoială, trebuie să simtă chemarea inimii. Dorinţa de a ajuta alte persoane mereu se considera o calitate utilă şi o necesitate dezvoltată încă din copilărie. Doar atunci, aceste trăsături de personalitate devin accesibile şi putem presupune că omul deţine toate principiile pentru a reuşi şi a stăpâni profesia de medic. Arta de a trata oamenii, e la fel ca şi arta de a crea o poezie sau pictură. Poţi fi un bun medic-teoretician, dar în termeni practici cu pacienţii să fii de neconceput… Ce a determinat-o pe Lorena să aleagă specialitatea de chirurg-oncolog, a fost pierderea celor mai apropiate persoane bolnave de cancer: chinurile prin care au trecut au convins-o să le fie mereu alături și să trateze anume pacienții oncologici. Și dacă vine vorba de proiecte, – Lorena Mednicov a lucrat asupra unei teze cu o rezistență dură ”Aspecte clinice si de patogeneza ale tipului intestinal de cancer gastric”, elaborând criterii definitive a grupelor de risc în dezvoltarea tipului intestinal de cancer gastric pentru diagnosticarea acestei maladii în stadia incipientă. De astfel, a susținut cu succes teza de doctorat. Ca urmare, au fost elaborate recomandări pentru medici de familie, medici gastrologi, endoscopiști și patomorfologi. În continuare, lucrează și la alte proiecte ce tine de patologia oncologica; colaborând cu specialiști din domeniu și promovând în echipă sănătatea, în diferite raioane ale Republicii Moldova, pentru ca oamenii să înțeleagă că această dramatică maladie trebuie să fie depistată și tratată la timp. – Mereu lucrează și învață! Își zice, că meseria o provoacă la studii, să caute răspunsuri la multe întrebări pentru a salva lumea… Vrea să fie perfectă în acest domeniu, adesea mergând la specializări ce ține de chirurgia oncologică abdominală. Fiecare om de succes a început de undeva. Fiecare succes mare începe cu succese mici. Fiecare dintre noi are ceva de succes în el. Caută acel ceva de succes în tine și arată lumii cât de bun ești! Pentru că exiști!
Este Femeie. Este și Mamă… Crede ca la acest capitol e mai complicat. Trecând de 20, …30, …40 de ani, – ultima preferă mai mult, pentru că mai păstrează și acum tinerețea celor 20, farmecul și tandrețea de 30, plus înțelepciunea și încrederea de sine a celor 40 prezenți… Nu au evitat-o nici pe ea dezamăgirile dureroase, uneori chiar și au îngenunchiat-o; dar a avut suficiente motive pentru a merge mai departe, respingând răpunerile vieții și luând lecții de la cele întâmplate. Dorința de a crea, de a crește și să fie utilă au făcut-o să fie întotdeauna puternică. Se simte împlinită ca mamă și are o relație specială cu cei doi copii: fiica Nicoletta de 20 de ani și feciorul Alexandru de 15 ani. Sunt și prieteni. Se regăsește în ei. Sunt cea mai frumoasă realizare din viața ei! – Ambii fiind sufletiști, – Lorena a reușit să le insufle valorile, și cele de stăpânire de sine, și să iubească cartea… Se bucură, că au cerințe mari, în primul rând de la sine, și apoi așteptări de la ceilalți. Că sunt deschiși, că își iubesc buneii, țara și incearcă să facă și pe alții să înțeleagă aceste lucruri de preț. Și când vine vorba de Vise, zâmbește cochet, spunând că precum în copilărie, a rămas și în prezent o mare visătoare. Astfel, apar idei noi pe care ea în continuare încearcă să le realizeze.
Citind, trăiește fiecare carte citită. Merge la Teatru – sărbătoarea sufletului ei! Preferă să asculte muzică gen Jazz și cea clasică… Crează vestimentații noi pentru sine și fiica ei, așezând cu iscusință pe hârtie modele inventate, ca apoi un meșter să le efectuieze pe stofele alese de Lorena. Și, mai împletește haine, la fel cu dăruire pentru toată familia, prieteni… Sunt toate pasiunile, hobby ale ei, ceea ce o relaxează…
”Dragostea – spune Lorena Mednicov, – este unicul răspuns la toate problemele noastre, iar în ajun de Dragobete vreau să le doresc tuturor să aibă parte de acest sentiment divin, care ne deschide sufletul!”

Femeia, horoscop, brânzeturi

Nu mă pricep la horoscopul bărbaţilor, poate îl intuiesc… uneori. În toate celea sunt lăudate femeile, iar eu le voi critica. Provin şi eu din această categorie homo-sapiens a feminităţii fermecătoare, deşi din zodia Fecioarei, mă înverşunez (cu neruşinare) să-mi exprim opinia proprie asupra calităţilor veritabile pe care le cunosc atât de bine: genul de femei, dragoste, vinuri şi brânzeturi: – Vrei să ştii, dragă, – cine eşti de fapt? – Înainte! Cu răbdare, fără supărare… Atenţie!

Berbecoaică:  A da sau nu – aceasta-i întrebarea. E o mătuşică care nu acordă atenţie bărbaţilor, doar dacă e vorba de reciprocitate. Şi e foarte creativă, fără îndoială! Indiferentă la sex: „mur-mur” şi „miau-miau”, – preferă persoane care vor oferi vin uscat cu caşcaval. Se poate şi şampanie, dar fiind o natură foarte captivantă, poate să nu observe că a mâncat şi băut peste masură. Deoarece adesea e predispusă la migrene, se recomandă să evite combinaţia de vin alb cu brânză. Dar oricum cu bărbaţii ea e o mâţă încredibilă, chiar dacă este un semn cu foc, are mai multe de făcut decât să se pupe cu ei, de exemplu, cozonaci şi colăcei cu brânzeturi sau să sară pe trambulină lipind colţunaşi cu caşcaval mucegăit; vedeţi şi voi, că are treburi mai importante decât sex, pentru că iubeşte să mănânce de prăpădit! Şi mai sunt ca nişte copilaşi: vesele, optimiste, energice, ufff! Niciodată nu cade pe gânduri. Dar e nevoie? Ea este mereu ocupată! Mereu străbate pereţii! Cum nu-i va da cineva voie? – dar coarnele, la ce sunt bune? Dacă de uns cu-n sendviş mucegăit, e gata-i treaba uns făcută! Iar Berbecuţa care stă pe loc e cea care doarme. Ar fi ideal să i se indice o direcţie corectă unde ar putea să-şi joace rolul pentru a obţine caşcavalul vieţii sale până se va întoarce să se relaxeze şi să se bucure de viaţă. Un fel de sendviş culturist…

Tauraş – păcuraş Femeia – Aşa deci, tăiem ciupercuţe felii subţirele, le rânduim cu acurateţe, frumos, acoperind cu cremă de brânză, primul strat uniform, stropim cu lămâiţă, – şi se serveşte… În taină fugind de sine însişi. Şi Doamne fereşte, dacă cineva fură de pe masă o bucăţică înainte ca tacâmurile să fie puse pe şerveţele. Picioruşele le spălă înainte de somn, ştergând cu un prosop individual fiecare degeţel, pe care apoi îl spălă în balsam, iar când se va usca, cu siguranţă, îl călcă cu un fier de călcat… Pe scurt, femeia Tauraş e capabilă să bată pe oricine cu scrupulozitatea ei. Din casă n-o scoţi nici cu ciomagul. Soţului mereu îi insuflă că ăsta şi este confortul casnic, de altfel nu se mai poate trăi… Nu va lăsa pe nimeni să respire liniştit! Doamne, ajută atunci când ai greşit cu ştergarul pentru picioare şi ai şters cu el mânile! – Te va morocăni o săptămână întreagă! Bărbat strunit, copii spălaţi, casă construită şi din nou… toată lumea la spălat! Cu abilităţi de a munci mult, te va aduce la febră până nu se defineşte la propriu. În cazul când apare ceva neprevăzut, se umflă ca un cârnaţ! De aceea, Doamne fereşte, să mergi sau să fii în maşină alături de femeia Tauraş. În excursie, ea va pleca neapărat cu două-trei valize pentru orice eventualitate cu zeci de cizme, sandale, fuste, rochii, pantaloni şi nu contează anotimpul. Dacă nu poartă un kg de aur pe sine, – nu e Tauraş! Confortul şi comoditatea sunt mai presus decât omul de alături! Tauroaica e pricepută la condimente şi specialităţi de mâncare, fiind un fan brânză, în special la cele cu verdeaţă, – toate aranjate în borcănaşe, fiecare la locul lor. E pricepută la vinuri: mesele de sărbătoare la acest semn, aduc mai mult a degustare. Preferă băuturi tari, de aceea, atunci când ea bea, atent trebuie să fie anume vecinul ei. Pentru că un taur cherchelit, ba sau nu, îşi va demonstra năravul… Se recomandă vin dulce şi concentrat, sau vermut cu un gust bogat, cu aromă Gen Sendvişul Directoarei de PR.

Gemenoaică e acea femeie care adoră să mănânce brânzeturi delicate de sânge albastru, în special de acelea cu mucegai, şi să bea orice, doar să fie într-o companie bună. Vorbeşte mult, fără să scâncească atunci când greşeşte sau spune prostii, deoarece ştie că bărbatul o iubeşte oricum.  De aceea, se recomandă să bea doze mici de vin delicat, alb sec cu aromă de flori foarte utile, precum vinul Muscat, deoarece conţine minerale vitale, benefice pentru organismul acestui semn. Viaţa cu femeia Gemeni, teoretic, e ca pe un teren minat. Şi niciodată nu ştii cum şi de ce. Pentru că,  în mod normal,  în Gemeni de sex feminin se distrează cel puţin trei persoane deodată şi fiecare cu propria ei dispoziţie. Poate să te sune fără motiv, doar să stea la taclale.  Să plângă, tot aşa… Nu are încredere în prieteni şi în atitudinea lor sinceră şi dezinteresată unul faţă de celălalt. În taină, este convinsă că prietenii, pe bună dreptate, există pentru a trăda, iar prietenele – pentru a profita într-o zi de soţul ei. Frumoasă şi drăguţă în public, dar nu dă Doamne să trăieşti alături de ea. O carieristă până la măduva osului şi un dictator în fustă! – Comandăm, lucrăm, comandăm, lucrăm, comandăm!… Nu are viaţă personală? Să lege o relaţie la locul de muncă? – Nu se cuvine! Apoi se plânge: „aaaaa, nimeni nu mă iubeşteee!” Da, poate tolera o infidelitate!.. Ulterior, se alege cu o depresie, ce vine din lenevie. Exact aşa! în esenţă, este gata să fie nefericită şi să sufere. În acest caz, ea se agaţă de gâtul oricărui bărbat, chiar dacă acela nu e potrivit pentru ea, şi… pe dracu*, dacă îi va da drumul! Sendvișul potrivit în funcție de calmant ar fi brânzeturi gen hipiot.

Canceroaică – De fapt, sună foarte ciudat, că femeia Rac este un semn nepământean. Aşa cum n-am ştiut ce să spun despre semnele zodiacale ale bărbaţilor, nu ştiu ce să spun despre ea. E destul de pământeană, aprofundată, nu ştiu cum, şi cu nimic deosebită de altele…  Cu ea te poţi întâlni o dată la fiecare şase luni, ca ulterior, peste zece ani să realizezi că este deja o prietenă apropiată. Distanţa, la fel, nu contează. Pasivitatea de viaţă impune gândul că ea nu are nevoie de multe şi îşi găseşte un partener obişnuit care nu apucă stele de pe cer, – îl ia şi incepe să depună caviar, încet şi fără grabă, cu măieştrie, transformându-l într-un sendviş de cremă a societăţii. Răcoaica nu se grăbeşte, chiar dacă i se propune măritiş. Dar unde să se grăbească, mă rog? De cincisprezece ani împreună? Ei şi ce? Vom discuta pe această temă peste vreo doi ani! În general, femeia Rac nu lasă motive să o vorbeşti de rău, – este prietenoasă, calmă  şi discretă. Altruistă, te poate salva necondiţionat, doar de nu o apucă lenea. Iubeşte să te asculte atent la o cafea, cu crema de branza natur delaco, fără să te întrerupă şi poate povesti multe istorii hazlii… Dacă ar fi după mine, femeia Rac e cea mai potrivită pentru lucrul la securişti, dar, mă rog, cui pasă? E bună muiere, toate ca una: prietenă şi soţie de încredere, n-ai cu ce o înţepa, cam tristă poveste s-a primit. Da, nu se recomandă acestui semn să bea măcar un pahar, căci va întrece limitele permise… Nu se va supăra şi va bea un pahar de must cu brânzică topită… Pare a fi Genul optimist.

Leoaică – femeia va călca numai o singură cută de pe fusta ei cam o jumătate de oră, atâta timp cât soţul ei fierbe de nervi şi are nevoie imediată de ajutor. Până va plesni de răbdare si copilul lor de trei ani şi va alerga el să-şi ajute tatăl. Iar Femeia-Leu va continua să calce doar acea cută. E regină, ce mai! Regina-babă în toate. E atât de captivată de atenţia celor din jur, că şi un banc îl spune în aşa mod ca şi cum ar trece un casting pentru Moldova are talent! Nu dă Doamne să fii soţul unei Leoaice. Aceste femei sunt prietene devotate din cele care te vor scoate şi noaptea din nevoie, însă dacă eşti soţul ei, – eşti un fraier prin definiţie. Deoarece cu un tip puternic ea nu va găsi limbă comună, iar unul slab în fiecare dimineaţă o va servi la dejun. Sentimentele tale n-o interesează. Întâietatea e atât de dezvoltată în ea, că te simţi obligat să te ridici la tribuna ei cu un sendvis profile. Pentru un lucru o poţi lăuda, ea prepară gustos. Şi e foarte creativă la bucate. Dar trebuie să ia aminte, că dacă bea peste limită, din regină leoaică se poate transforma într-o maimuţă. Cu savoare, cu sau fără caşcaval…  Gen Sendvişul managerului general

Fecioară –  Bărbate, ia aminte: femeia asta nu te iubeşte! Chiar dacă vei fi atent cu ea şi îi vei oferi cremă de brânză tartinabilă cu textură pufoasă, să ştii: în inima ei, ea cască. Pentru că Fecioara, în general, nu e în stare să iubească, ea doar pretinde şi cu stăruinţă, că nu poate exista fără tine. Nu ţine cont de compasiune, nici de altruism. Dacă sunteţi prieteni cu o Fecioară, nu înseamnă că aveţi în comun înţelegere profundă şi alte plăceri umane. Nuu, asta înseamnă că are nevoie de tine pentru un motiv oricare. Aruncă o privire: poate te ţine alături pentru că este… profitabil umbrită? Aroganţa merge înaintea Fecioarei. Ai grijă, ea este o actriţă veritabilă, surâde delicat sub nas atunci când cineva o are de proastă. De fapt, are o mână de oţel cu care deţine controlul din jur. Banii şi munca sunt unice lucruri care interesează aceşti pesmeţi zodiacali. Fecioara va fi în căutare a opţiunilor multiple non-stop, doar ca să nu iasă mai înainte de unsprezece noaptea de la serviciu. Weekend? Dar cum să stea fără ocupaţie? Organismul Fecioarei absolut nu agreează alcoolul, cu atât mai mult că ea se luptă aprig pentru sobrietate. Încercaţi să o domoliţi cu un vin de desert sau cel roşu bogat doar în cantitate mică, de altfel, adaugând şi câteva tartine cu sendvişul fotografului, preferinţa domniţei cu ochi de şoim.

Bălănţica-Femeie – un estet- model în toate. Totul în jurul ei trebuie să fie destul de frumos. Dacă e vorba de ea, atunci să fie cu stil, în cazul unui bărbat, atunci să încalţe papuci de 500 dolari. Pentru că nu e indiferentă la ceea ce se vorbeşte despre dânsa, va cumpăra ea papucii pentru bărbat. De obicei, bălănţica alege prima apariţie disponibilă în calea ei şi începe să facă un om din el. Asta ca să nu-i fie ruşine să-l demonstreze prietenelor. Un bărbat pentru o bălănţică e un iepuraş pe care îl alintă. Cu morcoviori şi cremă de brânză cu verdeață, ea tinde să construiască o lume pură cu bărbaţi frumoşi, pentru care se va da în galop pe un cal sau va sări să-l salveze de incendii… Odată convinsă că bărbatul este doar al ei, îl va duce la un dentist. Ca să pună bretele. Bărbatul alături de dânsa trebuie să zâmbească frumoşi, iar pentru asta trebuie să aibă şi dinţi frumoşi. Este Femeia femeilor, – odată atrasă de un bărbat, ea aleargă în duş, apoi la coafor. Flori, şampanie, trabucuri scumpe… Totul începe şi se rezumă la estetică, aşa că şi crema de brânză oferită dânsei, trebuie să fie neapărat frumoasă! Dacă nu face ceva pentru un bărbat, ea nu mai face nimic altceva. Dependentă de companie, a doua zi poate avea remuşcări. Dar nu pentru că o roade conştiinţa, ci pentru că nu a băut paharul cu vin până la fund… Un vin semidulce, în scopuri medicinale, nu strică. Se recomandă cu branza fără mucegai, că nu este estetic…

Scorpioaică – dacă stau undeva zece persoane sumbre şi una dintre ele se mişcă dincolo-încoace privind fiecărui în ochi şi tot încercând să între în vorbă: să ştiţi că este Femeia Scorpion. Dintr-o călătorie pân-la piaţă după cartofi, ea neapărat se va întoarce cu trei contacte şi cunoştinţe noi şi chiar cu un potenţial iubit. Cu o sociabilitate extrem de nivelată, această femeie iubeşte să ajute omul. Dar ajutorul ei are o noţiune cam ciudată. Nu duce nici un lucru până la capăt. Adesea este o fire foarte directă, lipsită de diplomaţie. Pentru a se menţine în formă, nu ar fi rău să bea mai puţin, poate doar spumante în cantităţi mici cu sendviş Delaco a cărei este fan branza. Femeia Scorpie n-are morală. Dacă aduce de pe stradă un animal bolnav, îl spală, îl tratează, dar îi bagă imediat în hrană sendvişul cu care se alintă singură, în loc să cumpere mâncare pentru pisici: „Vrei să trăieşti, vei mânca!” Pisoiul înţelegând mărinimia doamnei, învaţă să mănânce ce i se dă. Şase luni mai târziu, Femeia Scorpioaică ajunge la concluzia că pisoiul e salvat şi va găsi pentru el un alt stăpân…  Curând va salva un vrăbiuţ căzut din copac şi la fel continuă istorioara. Acelaşi lucru este valabil şi pentru apropiaţii ei. Dacă ai nevoie de compasiune, să nu te aştepţi: Femeia Scorpie nu înţelege de ce o lungă perioadă de timp îţi pierzi timpul cu lucruri inutile, în loc să acţionezi concret. Adesea acţionează însăşi sie în ciudă. Poate pleca de la soţ, luând cu sine ambii copii. A suferit, dar nu s-a întors cu toate că el o chema înapoi. Cum să se întoarcă? Dacă face din ciudă apoi să fie până la urmă, ca o piatră pe altă. Greşiţi dacă credeţi că soţul o bătea, pur şi simplu ei ceva nu i-a plăcut. Pe scurt, Femeia Scorpie este o femeie bună, dar tot o scorpie rămâne! Şi de trăit cu ea se poate, doar să nu te aştepţi la sentimentalism excesiv. Şi iubire trebuie sa-i oferi mai mult, precum o cere ea…

Săgetoaică – Femeia este un rău universal. Satana plânge şi se ascunde când o vede. O fiinţă mai intolerantă nu s-a mai văzut. Arde, arde şi nu se stinge până nu prăjeşte totul din jur. Aduce la nebunie pe sine, pe ceilalţi şi din nou… pe sine. Nu o stăpâneşte nimeni, poate dacă ar incerca să mănânce ceva din sendvis cu caviar , mai ştii, se mai schimbă omul… – Ce? – n-ai bani? Du-te şi jefuieşte o bancă! – este în stare să te trimită cât mai departe. Nu eşti de acord cu ea, – nu este problema ei. Te poate suna la trei noaptea ca să te anunţe că are un proiect pentru a deschide o cafenea, doar că are nevoie de investiţii. Cică, lumea trebuie să audă de Republica Moldova! – ”Dacă nu, plec în Italia şi fac „biznes” acolo… ” E specific pentru Săgetător sex feminin să se bazeze pe sine. Preferă vinuri clasice, complexe şi catifelate, – vinurile naturale sunt o sursă de siliciu asimilat, de care are nevoie organismul ei. Abuzând de băutură, se poate trauma. Până la prăbuşirea completă a carierei şi familiei sale. Morala: dacă ţii la sănătatea ta, stai departe de Femeia cu Săgeată!

Capricornică: Femeia acestui semn nu intră în panică, – e numai linişte! Dacă femeia Bălănţică îşi schimbă bărbatul după sine, Capricornica o face astfel: găseşte bărbatul ei şi începe să dezvolte confortul, bunăstarea şi o viaţă liniştită în jurul lui. În principiu, pentru acest scop se potriveşte orice bărbat. Nu are mult timp de gândire, primeşte ceea este şi mai trebuie să lucreze. E una dintre acele persoane care vânde acţiunile mai ieftin. Asta-i imaginea ei asupra lumii. Şi în acest timp cât ea aleargă ca un cal, luptă pentru confortul bărbatului, ăla se relaxează şi începe să se plictisească de atâta confort. Ea suferă şi tolerează, el mai tare înnebuneşte. Femeia Capricorn  începe să se plângă prietenelor despre partea grea a destinului, dar nu se va simţi susţinută. Pân-la urmă, răbdarea crapă şi bărbatul se poate alege cu nişte cornişoare pe frunte. Cu toate acestea, el nu va trage concluzii, căci s-a obişnuit că femeia e paşnică, iar el e o crema de branza!  Din obişnuinţă, femeia Capricorn se transformă din nou în cal… De aceea, este unicul semn din toate zodiile care trebuie să bea în fiecare zi! Însă doar o jumătate de pahar de vin sec cu o tartină cu sendvişul culturistului.

Vărsătorică-Femeie. Bunătatea ei va schimba şi va salva lumea! Ea se întreabă uneori: “Wow, de ce lumea nu e atât de roz?” – Este o fire delicată care se rătăceşte. Opinie? Întrebaţi de soţul ei, el  ştie mai bine. Iată unde el se simte întotdeauna important, – alături de Femeia Vărsător! Singură, ea va merge ca pe degete şi îl va asculta pe tăticu’. Îl va asculta pentru că îi este frică să se adapteze de una singură în toate celea. Dacă va avea noroc la un bărbat bun, lucrurile vor merge excelent. Dacă nu, oricum va privi în gura fiecărui idiot care întâmplător a devenit soţul ei. O fiinţă sensibilă, dar deloc nu este răzbunătoare. Mai mult o interesează floricelele decât această lume crudă cu care se luptă de nevoie. Femeia Vărsătorică iubeşte banii, dar spre deosebire de bărbaţii acestui semn, ea nu e zgârcită. Soţul îi dăruieşte bijuterii şi dacă, din păcate, vine vorba de divorţ, ea se întreabă: ”wow, poate să-i întorc bijuteriile?” Femeia Vărsătorică varsă charm-ul iubirii pe capul bărbaţilor, cedează uşor şi adoră sexul. Este prietenă bună doar cu genul opus, iar prietene ori nu le are, ori ele se simt mereu trădate de ea… O fire creativă, preferă coniacul, dar i se recomandă doar vin sec ca Muscatul, care calmează tensiunea, scoate stresul şi încordarea. Ce să mai zicem de combinaţia Muscatului cu Brânză pufoasă cu somon? Este una de aur!

Peştecuţa- Femeia – simplă, într-o rochită de bumbac, într-o companie de monştri, se face a fi cea mai periculoasă. E foarte cinică şi grea la caracter. Ezită sau se sfieşte atunci când e lăudată, se face indiferentă, în acest timp împroşcând veninul pe ascuns. În sinea ei, se consideră deosebită, primind o plăcere extaziată. De fapt, ea nu simte milă pentru nimeni, nici de sine. Femeia-Peşte e o persoană fără opinie. Adică, opinie are, dar nu a ei, mai corect, nu e clar de unde a căpătat-o. Plagiază ce poate. Dacă şi-a exprimat o părere în faţa ta, – uită! Oricum, mâne va fi altfel. Să discuţi ceva cu o femeie Peşte e o treabă pierdută. Dacă ea vă dă din cap nu înseamnă că e şi de acord. În caz de vă contrazice, nu înseamnă că este împotrivă. În general, nu înseamnă nimic! Dacă ai de propus o călătorie undeva, trebuie să o faci cel puţin cu şase luni, astfel ca ea să gândească bine şi să se obişnuiască cu gândul. Dar şi atunci să fii atent: pentru ei îi este mai uşor să accepte propunerea decât să recunoască că nu are bani, nu va avea concediu sau că ea nu vrea la mare. Şi ea acceptă, apoi te bagă în situaţii proaste…  Este prudentă şi mult gândeşte. Propui o simplă plimbare pe stradă, ea va calcula mult, dacă e necesar. Apoi, dacă nu cumva o paşte vreo primejdie. Va calcula ca un cardinal toate opţiunile până te va face să-ţi ieşi din pepeni. Cu toate acestea nu e în măsură să decidă ceva. Dacă vedeţi cumva că un bărbat fuge urlând şi rupându-şi gâtul, să ştiţi că în spatele lui pluteşte Femeia-Peşte. Să-i insufle soţului să ia o ”vacanţă” scurtă în Afganistan pentru a primi de la stat compensaţie şi subvenţie pe viaţă e o nimica toată. Iată asta e femeie ingenioasă! Dar e o mămică înnăscută, ţine mult la familia ei. Stă acasă la televizor şi aragaz, în acelaşi timp legănând sugarul, cu alt braţ amestecând prăjitura pentru supă… Chiar dacă face carieră strălucită, e de aceea că nu are cineva nevoie de borşul ei. Şi odată măritându-se, ”scuipă” pe prietene, chiar şi pe cea mai apropiată o ţine la distanţă. La mânie poate să-i spună soţului că amantul e mai bun ca el. Se pare, că la femeia Peşte căsnicia durează totuşi mai mult ca la alte zodii, asta pentru că ea adoră să mănânce brânză cu usturoi. În general, tot ce bea şi mănâncă, femeia Peşte transformă într-o masă de sărbătoare cu degustare a vinurilor albe şi roşii. Apa este elementul ei de bază. Adoră bucate alese, vin şi brânzeturi.  Orice-ai spune, dar Femeia-Peşte e o fetiţă drăguţă şi o bună fanbranza

PS: Fiecare zodie cu motto-ul sau!   Si se refera la ambele senuri ))
@@@@@@@
Berbec – „SUNT PE FUGA!”
Taur – „CE-I AL MEU, E-AL MEU!”
Gemeni – „NU TE ENERVA!”
Rac – „O REZOLVAM NOI!”
Leu – „NU-S FRUMOS?”
Fecioara – „SA ANALIZAM…”
Balanta – „NU SUNT SIGUR…”
Scorpion – „MA TEM DE TRADARE!”
Sagetator – „CU MINE VORBESTI?”
Capricorn – ” ASCULTA-MA PE MINE!”
Varsator – „ITI SPUN DREPT…”
Pesti – „DEPINDE…

Articol scris pentru #SuperBlog_2014

#S_Vizitiu

Iartă-ne, Sofia!

Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…Sofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

Ai grijă ce-ţi doreşti

El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei, unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. Bănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:„Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu