Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


11 comentarii

 Serafima Senkevici:„O lume de culori pe pânză”


Serafima Senkevici, autopotret

                Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om. Trebuie să fii mereu îndrăgostit de meseria ta și de tot ce te înconjoară” (Serafima Senkevici) 

Tablourile ei au o compoziție clară; – ele strigă prin realitate și culori, în dorință de a trăi în pace și cu suflet; se simte relația subtilă dintre om și natură, descrisă pe pânzele mari astfel, de parcă ar scrie acorduri muzicale. O poetă a versului folcloric redat prin culori extraordinare, reale, – sunt multe expresii din viața din satul ei de baștină Olișcani, fie portretele ale unor simpli săteni. Cât face „Portretul Mamei eroine” pictat de Serafima! Un american a vrut să-l procure cu o mie de dolari atunci când Serafima l-a expus la o expoziție în SUA prin anii’70, pe timpurile sovietice! N-a cedat, nu știu, ce-ar spune ea în prezent, a făcut bine sau nu? Că întotdeauna a avut nevoie de bani pentru a crea și a avea grijă de oamenii din jurul ei. Dar, cum se spune, „Casa părintească – nu se vinde”…

Serafima a fost mereu și rămâne o Doamnă de o frumusețe excepțională, în interior, și la exterior. Înconjurată de admiratorii talentului și a frumuseții sale, a fost invitată de câteva ori să se filmeze în roluri principale. Însă a refuzat în folosul activității sale pictoriale. Cine știe, unde ajungea dacă nu refuza rolul principal din „Donul liniștit” de Mihail Șolohov, pe care ulterior l-a jucat celebra actriță Ălina Bystritkaya.

Pictorița nu se genează să redea pe pânzele sale natura omenească, din categoria „Nud” și o face surprinzător de perfect. Interesantă istorie cu unul dintre pânzele de Serafima Senkevici – cea a Iuliei Timoșenko care până a deveni politiciană, a fost pictată nudă, și ulterior, la cerință, Serafima a fost „nevoită” să acopere frumusețea sânilor cu o bluziță transparentă și cu flori de câmp… Imaginea lui Timoșenko a fost expusă pe pânză în 2004. Atunci Serafima nici nu și-a imaginat că Iulia va ajunge în politică mare.

     Omul deosebit, pictorița Serafima Senkevici găsește limbă comună cu persoanele de orice vârstă, este foarte atentă la detalii și, în general, la cuprinsul unei firi inteligente. Adoră să picteze la aer liber, adoră tihna, câmpurile și spațiile solare pe care le acoperă cu ulei color. Își împărtășește cu drag amintirile din copilărie, impresiile despre părinți, frații, prietenii și colegii de breaslă, și despre cum acordă un sens pânzelor sale… Impresiile din copilărie vin cu întâmplări amuzante, atunci când Sima de mică se fascina să urce gardurile și să privească orizonturile cerești, se simțea în culmea fericirii… „Da, orizonturile, – spune ea, – pentru mine sunt adevărată fericire, ele niciodată nu se apropie”.  Serafima vine cu gânduri, mesaje filosofice speciale la oameni… prin creațiile ei deosebite.

Serafima ultimul timp vine rar în Moldova, și pe timpuri ea adora să călătorească: a cutreierat pictând toată Europa și chiar lumea întreagă,- aceste drumuri fiind explicate prin curiozitatea ei creativă de neegalat. Își expune coloritul de viață, chiar și când uneori apar concurenții gata s-o elimine de pe piedestalul de triumf, și ei există, precum au fost dintotdeauna și doritorii de a avea operele Senkevici. Este bine cunoscută, și tratată cu amabilitate de criticii de artă. Pentru că măieștrița pune valoare pe munca și viața sa. Captivante prin strigătul din suflet – cu imagini extrem de firești omului, pânze care hipnotizează prin frumusețea lor! Cele mai reușite trăsături ale operelor artistei: cu sentimentul unui basm floral, iar în centrul subiectului e Dragostea: de om, de țară, de natură… Pe pânzele sale Serafima descrie epoca în care trăiește în cele mai mici detalii, reproduce interiorul omului prezent al secolului XX-XXI. Orice subiect al creației de succes, devine o sursă de inspirație pentru ea. Mereu a fost solicitată de cei din jur, și este la dispoziția lor printr-o artă de excepție, cu inteligență și energie, prin exemplu ei de doamnă de onoare, cu care dorește să comunice fiecare de la tânăr la cel în etate…

Serafima Senkevici a pictat Viața reală a oamenilor, fixă prin peisaje și floristică, cu scene țărănești sau din orașe, tablouri nude și, desigur, portrete. Opera ei cuprinde impresii care predomină, de obicei peste subiectul descris pe pânză. O pictoriță talentată, contemporană, cu tablourile ce reprezintă romantismul clasic, lirice prin poemul de culori și descriere a naturii frumoase a vieții din URSS. Iar peisajele uluitoare cu flori și cu bucătăria popoarelor – sunt de nedescris prin cuvinte, incomparabile, și dețin întâietate a peste mii de pânze moderne pictate de ceilalți pictori prin stilul lor la cerință „de modă”. Serafima s-a dedicat descrierii exacte a frumuseții naturale, cu o precizie uimitoare a atmosferei locului înfățișat în pictură, cu meleaguri, cer deschis și flori de câmp. Pe lângă pictură în stil clasic, s-a ocupat de mozaică, de design cu amenajări interioare a galeriilor de artă pentru expoziții. În secolul XX, multe genuri de artă pictorială apăreau și dispăreau cu o viteză nebună, dar Serafima mereu căuta stilul ei predominant, de fapt, a reușit în toate cu succes. Foarte tolerantă, ea scrie cu ulei – liniștit și atent, la cele mai mici detalii, și când obosea, făcea mică pauză în care găsea neapărat alte preocupații plăcute sufletului ei. Cred că doar problemele casnice, fie ale celor din jurul ei – o făceau să amâne lucrul ei personal. Curând va împlini 80 de ani, un jubileu frumos pentru toată lumea care îi dorește mulți-muți ani cu sănătate și creații colorate în continuare…

Oamenii celebri, personalitățile de valoare – susțin că Serafima Senkevici, Artist plastic al poporului din Ucraina, a făcut mult bine plaiului său, și nu uită nici de cei din Moldova. Mulțumită ei în Nikolaev au apărut câteva săli expoziționale, unde în ultimul timp au fost expuse mii de pânze pentru a peste 400 de expoziții, și ceea că galeriile de artă există, la fel, este meritul acestei pictorițe. Câteva stații din satele Moldovei curpind „mozaicul” care încă mai păstrează farmecul colorit efectuat 40-50 de ani în urmă, atunci când ea lucra împreună cu maeștrii în artă Mihail Rasnyanskiy și Hasan Țarikaev prin anii 1960-80 (ambii decedați în 2003)

Prin anii ’75-80, Serafima a fost la London, unde s-a molipsit de ideea de a întroduce galerii de artă în primării și universități. Grație sârguinței sale, proiectul a fost realizat și în Ucraina. „Este atât de frumos,- tinerii trebuie s-și cunoască istoria și să respecte valorile. Acum nimeni n-are nevoie de artă, dar noi ne vom strădui să o facem necesară” – spunea maestra Senkevici. A reușit. Întrebați de orice tănăr din Nikolaev cine este Serafima pictorița! Autoare a imaginilor care transmit publicului sentimentele și emoții sincere, luminoase prin coloritul său profesionist.

     Date biografice:  Senkevici Serafima Teodor. S-a născut la 1 mai 1941, în satul Olișcani, Șoldănești, Moldova. Este a treia dintre cei 11 copii în familie. În 1961 a absolvit facultatea de pictură a Școlii de Artă „I. Repin” din Chișinău, unde profesorii de specialitate au fost Okushko R.V. și Rasnyanskiy M. A. În același timp, Sima continua tradiția familiei (părinții Sinchevici Teodor și Maria au fost maeștri celebri în țesutul covoarelor). Nu se știe cu certitudine, dar unele surse făc aluzie că și scriitorul Henrik Senkevici a fost unul din strămoșii familiei noastre, un fapt care nu putem dovedi prin acte. Se știe bine că în secolul XIX, câțiva frați Senkevici au emigrat din Polonia pe meleagurile basarabene, unii s-au stabilit în Olișcani…

Serafima încă din copilărie stăpânea de minune artele aplicate. Din 1960 a participat la varia expoziții de artă, iar în 1963 – lucrările lui Serafima Senkevici au fost selectate pentru expoziția unională de artă. Din 1961 – devine membru al Uniunii Artiștilor din Moldova. În 1963, la Chișinău a avut loc prima expoziție personală a lui Senkevici. În 1970, pictorița s-a mutat la Nikolaev (Ucraina) și a devenit membru al organizației Nikolaev din Uniunea Artiștilor din Ucraina.

Este Maestru de excepție al peisajului, de portret și de arte gen „floral” (naturmort). La inițiativa ei, a fost organizat un club de femei pictorițe, a fost deschisă o sală de expoziții la filiala Nikolaev a Academiei Kiev-Mogilean. În 1993, Serafima Senkevici a primit titlul onorabil de Om al Culturii din Ucraina. În ultimul timp, numeroase expoziții personale au avut loc la Nikolaev și Kiev. Operele Serafimei Senkevici au fost prezentate în mod activ în colecțiile muzeale și private din Ucraina, Moldova, Rusia, Ungaria, Slovacia, Franța, Germania, SUA, Japonia, India și alte țări… Multe pânze ale pictoriței au întrat în fondul de aur de colecție valoroasă ucraineană. Expozițiile personale, în present, conțin o parte din lucrările care au fost expuse la diferite expoziții universale, și care nu toate sunt de vânzare. Există oameni care doresc continuitatea tradițiilor, să rămână o urmare a valorilor pe pământul lor natal. Cea mai mare parte a unei dintre expozițiile grandioase de Serafima SenkeviciO lume întreagă pe pânză” cuprinde diferite portrete ale personalităților cunoscute. și peisaje neobișnuit de frumoase și atrăgătoare pentru ochiul liber de orice critică. Ce este interesant, criticii de artă adoră orice gen de pictură de Serafima Senkevici. Printre portretele efectuate se evidențiază chipurile oamenilor de la țară (la fel, și din Moldova), cele cu personalitățile ucrainene, inclusiv politiciana Iulia Timoșenco; deputatul milionar Andrei Vadatursky, primarul din Nikolaev Alexandru Senkevici care, apropos, este și nepotul de după soră a Serafimei; scriitorul Viaceslav Kachiurin, etc. O mare parte a picturilor – sunt portretele pe pânză, dar și frumusețea calmă sau euforică a naturii…

Câteva dintre ultimele tablouri – portretul fiicei primarului „Masha și îngerii”, unul proaspăt prin culori și foarte distribuit prin mesajul său. La fel, expozițiile conțin mereu tablouri cu chipurile celor dragi, cu copiii ei Vika și Veaceslav – în copilărie, și în present.

Există și imagini cu autoportretul Serafimei, unele nude. „Dragostea și primăvara, omul le duce până la sfârșitul vieții. Mi-am atribuit ca deviză cuvintele poetului Blok:„Doar cel ce iubește are dreptul să se numească om”. Mereu trebuie să fii îndrăgostit de meseria ta și în tot ce te înconjoară” – a spus Serafima Senkevici la una dintre expozițiile unionale.

     Soțul și tatăl copiilor ei –  Mihail Rasnyanskiy (dec. 2003) a fost primul din Nikolaev care a primit titlul de Artist al poporului în arte plastice ucrainene, eventual – al URSS. A avut foarte mulți ucenici. Cu Serafima Senkevici care a fost studenta lui, pictau în stilul realismului, cu o pricepere compozițională și profesionistă în culori. Mihail picta și portrete colective ale contemporanilor, unii fiind demnitari de stat în URSS. Galeria pânzelor lui Mihail Rasnianskiy cuprinde peisaje, chipuri sincere și deschise ale perioadei în care a fost nevoit să trăiască și să muncească. Prin anii ’60 Mihail Rasnyankiy a oferit studii tinerilor plastici de la școala „I. Repin”, unde s-a îndrăgostit de studenta lui Serafima (fiind cu 15 mai mare decât ea) cu care ulterior s-a căsătorit, după ce au fost nevoiți să schimbe locul din cauza condițiilor de trai, inclusiv financiare. Pe-atunci, se putea deplasa liber în orice republică din URSS. Astfel, s-a creat o dinastie a pictorilor, în care și copiii au devenit azi – maeștri în arte plastice. Fiul Veaceslav este sculptor emerit, iar fiica Victoria e pictoriță în Kiev. Desigur, că au moștenit darul și talentul părinților lor. Menționez, că și frații / nepoții Serafimei Senkevici au moștenit talentul artistic care, cred eu, se va transporta prin generațiile următoare. Unii dintre ei pictează și astăzi (eu, inclusiv), fiind de meserie- care profesori, primari, actori, cântăreți, scriitori și filosofi sau, pur și simplu, oamenii obișnuiți cu familii și munca lor de viață… Familia e foarte numeroasă!

Bunelul meu Teodor Sinchevici din Oliscani, (pictat de Serafima Senkevici)

     Serafima prin operele sale s-a inspirat și din agitația orașului modern. Are tablouri care redau atmosfera sensibilă a străzilor cu blocuri stinse, cu arborii în vânt, prinsă de anxietatea artistei. Altele – redau cu măieștrie paradisul tropical din India și din unele țări vizitate de Serafima, cu lucrările neobișnuite și pentru contemporanii de azi. Unele – înfățișează culori determinative, prinse printr-o clipă de acțiune, altele înfloresc ca prin minune, și cred ca a fost o altă stare de spirit a pictoriței foarte fericite în acel moment… Pentru un pictor obișnuit este foarte greu să prinzi o anumită mișcare a omului, și doar unul profesionist, cu o bogată experiență de viață, poate capta acțiunea și să creeze un diamant prin pictura sa.

Deci, operele Serafimei Senkevici sunt foarte ușor de înțeles. Soarta tablourilor ei mereu pot fi o sursă de inspirație pentru a scrie un bestseller. Pentru că a putut să transfere pe pânzele sale realitatea cum este sau – a fost. Totu-i clar și… veșnic. Pentru că Senkevici a unit într-un mod tradițional clasicismul și romantismul în picturi. Cu o vrajă și gingășie subtilă prin mâina ei ușoară, a atribuit obiectelor redate în textura lor colorită o plasticitate uimitoare. Probabil, valoarea picturilor de Serafima Senkevici este – în proces, nu în rezultat. Și, la genii rezultatul devine întotdeauna unul impecabil: Redă întregul sens al artelor plastice!

Mama. Portretul bunicii mele din Oliscani- Maria Sinchevici pictat de Serafima Senkevici

Imaginile din text cuprind picturile Serafimei Senkevici de peste 40-50 de ani și au fost dăruite cu diferite ocazii aniversare familiei Vizitiu (Serafima este și mătușa mea prin mamă), în prezent, păstrate de copii și nepoți. Așa este ea, dăruie mereu necondiționat, din inimă…

Operele artiștilor plastici întotdeauna trezesc interesul publicului. Moldova este bogată în talente, și ele merită atenția noastră! Noi, trebuie să ne cunoaștem și să ne iubim oamenii de artă, – pictorii, în special, cu origini basarabene, îi avem puțini, și… nu chiar apreciați în prezent, încât să-și permită un trai normal în Moldova. De aceea, mulți își caută de viață migrând, și noi, cei rămași – apoi ne mândrim că au fost pământenii noștri, care devin celebri deja peste hotare, și nu mai revin acasă decât la casa părintească ori la cimitir… Ne mândrim cu ei, și că acest plai mic încă rodește valori. Să mergem la expozițiile lor! Să-i apreciem în viață! Să le respectăm memoria!

Serafima Senchevici a decedat pierzând lupta cu covid la 31 octombrie 2021 în Nikolaev, Ucraina. – Dumnezeu s-o ierte!

Mereu în drum cu o paletă, culori și pânze… Arta Serafimei Senkevici rămâne întotdeauna la dispoziția D-Voastră – aici și dincolo de orizonturi, – doar dați-o în căutare…  – Valorile nu se pierd!

Svetlana Vizitiu, august, 2020 ❤

#Date_biografice si #Activitatea_plastică: 

Serafima SENKEVICI (SINCHEVICI) s-a născut la 1 mai 1941 (dec.31/10/2021 Nikolaev, Ucraina), în s. Olișcani, r-nul Șoldănești, într-o familie numeroasă cu 11 copii, unde se practica arta țesutului covoarelor moldovenești. Moștenind măiestria artistică a părinților, se formează o dinastie de pictori precum fiul Iaroslav, sculptor emerit, fiica Victoria, pictoriță, nepoata Svetlana Vizitiu, pictoriță ș.a. Între anii 1948-1955 a studiat la școala medie incompletă (7 clase) din satul natal. Ulterior își continuă studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) (1957-1961), clasa profesorilor Rostislav Okușko și Мihail Riasniansky. Concomitent continuă tradiția familială, însușind arta aplicată. După absolvire se căsătorește cu profesorul său Мihail Riasniansky, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din URSS, artist al poporului din Ucraina. A debutat în anul 1960, în cadrul unei expoziții repu-blicane de artă desfășurată la Chișinău. Organizează prima expoziție personală la Chișinău, în cadrul căreia au fost prezentate 60 de lucrări (1963). Din anul 1965 s-a stabilit cu traiul la Kiev, din 1970 la Nikolaev, Ucraina. A absolvit Universitatea Națională de Cultură și Arte din Kiev (2003). Activează în calitate de conducător al Secției de educație estetică a copiilor (1972-1985), organizând expoziții de artă pentru copii, concursuri de desene pe asfalt etc.
✅ Semnează peste 500 de lucrări, dintre care: peisaje: „Parcul școlar” (1972), „Primăvara devreme” (1972), „Copacii preferați” (1974), „Vilnius” (1976), „Seara târzie la Sednev” (1982), „Castelul polonez în Nikolaev” (1990), „Carpații” (1991), „Toamna” (1992), „Cireș în floare”,, „Fiul Slavic” (2006), „Victor Bandura” (2010) etc.; schițe a panourilor mozaice; desene. A executat numeroase lucrări consacrate meleagului natal. Pe perioada activităţii profesionale a participat la numeroase expoziții republicane și unionale. De asemenea, la expoziții de grup în străinătate. A participat la multe licitații internaționale de artă la Paris, Londra, Amsterdam, Berlin.Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (1961), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Ucraina (1970). Mențiuni și distincții: artist emerit al Ucrainei (1993), Diploma de onoare a Ministerului Culturii din Ucraina (2000), Ordinul de Merit pentru regiunea Nikolaev (2019) / din Anuarul BNRM, 2020/
 
Elena Balinschi-BNRM –  ”Pictoriță, personalitate remarcabilă, documentată în Calendar Național 2021, p. 187-188, vezi: http://www.bnrm.md/files/publicatii/calendar%202021.pdf
Am promovat cu mare drag!”
 
Galeria ce-i poartă numele Serafimei Senkevici s-a deschis la Nikolaev! /2022/


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


Un comentariu

Valentina Ursu:”Să fim oameni!”


Se spune că există în lume oameni dotați armonios cu toate referințele ce întrunesc Demnitatea – frumoși la chip, la fel, în suflet, deștepți, talentați, cu inimă mare, generoși, prietenoși, cugetați, grijulii și cu mare credință în Dumnezeu! Astăzi eu pot că spun că cunosc o așa persoană! Este unul dintre cei mai buni în domeniul ei de activitate, cum s-a spus că minunea este ceva imposibil, dar se întâmplă totuși. Demnă, profesionistă, lucrează cu o energie imensă, are carismă și se dedică întru totul muncii sale. Este una dintre persoanele cu care poți fi ”imprudent” în revelațiile tale sau să vorbești deschis despre ce te doare. Și nu te va judeca după starea de spirit sau hainele tale. Nu te va vinde și nici nu te va judeca. Te va primi așa cum Ești.

Un exemplu de creștere profesională demn de urmat pentru oricine dorește să facă o carieră în domeniul comunicării. Imaginea bună pe care o are postul Radio Europa Liberă în cadrul căruia activează Valentina Ursu o avantajează evident. Dar, cu certitudine, ea aduce un surplus de imagine acestui post, relativ reciproc și indiscutabil este acel jurnalist de aur care i-a adus celebritate – ea ajută să crească la capitolul imagine, cât și la nivelul profesional. Aduce cu sine lumină, eleganță și transmite publicului plăcerea de a privi și asculta știrile. Activitatea la Radio Europa Liberă nu doar a făcut-o mai cunoscută (cred că e viceversa), ci și deschide anumite perspective în față de a vedea lumea asta îndurerată, cu fenomene ale corupției, cu cei ce împiedică acest stat să trăiască civilizat… E în firea Valentinei să spună direct, ca de exemplu:”Am discutat cu oamenii intâlniţi ocazional la Ungheni despre fenomenul corupţiei in Moldova. Atât de actual: “Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice!” – (George Orwell) şi Omul sfințește locul. Dacă îl spurcă, nu e om. E valabil pentru TOȚI. Sfat și dorință: să fim OAMENI.”

Valentina Ursu. Portret de S. Vizitiu

E foarte greu și mă întreb uneori de unde, Doamne, atâtea puteri și rezistență? Pune multă pasiune, mult suflet în tot ceea ce face, are un stil aparte, caracteristic doar ei, de o prezentare emoțională cu variații calme în intonație. De fapt, vorbește mult mai puțin decât te ascultă, ceea ce îi permite să pună în relief mai multe părți ale mesajului. Este omul încadrat în activități civile, care caută provocările și scoate la iveală nedreptățile sociale, și când le găsește, face lumea să fie mai bună prin atitudine proprie. Mai este și lucrul Doamnei la revista Jurnalul Săptămânal…

Valentina! Lasă viața ta să meargă bine, cât mai bine, ca un basm, în care întotdeauna vei fi alături de cei dragi, familia, apropiații, prietenii buni și credincioși, iar în casa ta să domine prosperitatea, pacea, căldura și confortul! Fie ca Domnul să-ți aducă în cale ispite cărora să le reziști cu demnitate, și astfel lumea înconjuratoare să devină mai bună! Fie ca dragostea de viață să-ți umple diminețile senine alături de cei dragi, pentru că o meriți din plin!

❤  Svetlana Vizitiu

Surse directe:

https://www.facebook.com/ursu.valentina.50/

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlana.vizitiu/photos/?tab=album&album_id=569810963173946

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/11/jurnalul-saptamanal-valentina-ursu-lansari-la-europa-libera/


16 comentarii

Galina Davidîc, bibliotecarul perfect la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi:


Încă o zi frumoasă  de Paşti, şi un eveniment marcant la Clubul ”Impresii din viata si carti”, de această dată dedicată Zilei Mondiale a Bibliotecarului. A 74-a protagonistă a fost Galina Davîdic, Directoarea Bibliotecii Publice „Mihai Eminescu”, Rezina, şi neobosită moderatoare Mariana Harjevschi, Preşedinta Asociaţiei Bibliotecarilor Republicii Moldova. 
Cu certitudine, a fost una dintre cele mai senzuale şedinţe şi, în acelaş timp, un gen literar apreciat și de public. Bibliotecarii merită respect pentru munca lor, şi în primul rând, pentru personalitate și atitudine… Emoţiile transmise de protagonistă sunt la fel de impresionante, plus este şi un profesionist de excepție. Cuvintele ajung să atingă pe oricine, iar faptele vorbesc de la sine.
 Prin Galina Davîdîc, foarte consacrată meseriei sale, evocăm personalitatea unui Bibliotecar de mențiune. Căldură şi expresivitate a cărei ne lasă fără grai, ea reuşind să ajungă la coarda sensibilă a tuturor care o ascultă. Momente emoţionante, prin care se exprimă întreagă experienţă şi munca unui bibliotecar, dar neapreciat pe deplin la noi în ţară… Salariul mic, şi lucru cât un car cu pietre cu fondul literar, plus şi tehnologii informaţionale, un adaos la sănătatea deja şubredă ca urmare. Dar când a fost mai uşor în acest stat mic şi nealintat în general, când şi cine a fost mai mult apreciat, menţionând alte specialităţi? Galina şi-a spus povestea ei, a unui profesionist împătimit, căpătând numeroase alte forme, prin bagheta ei fermecată, care a condus circa 35 ani sistemul bibliotecar moldovenesc cu serviciul la Rezina dintre care 20 ca director, și 14 ani – șefa sectiei metodice, fiind mereu cu echipa ei dragă şi la Novateca şi la alte activităţi bibliotecare naţionale pe care le-au şi câştigat pas cu pas… Imaginile afişate pe projector, au dezvăluit o secvenţă de maximă intensitate a inteligenţei ei. Dramatismul expresiv, bucuria de a fi alături de echipă şi cei dragi, grija pentru fiecare, responsabilitatea, pasiunea, efortul zilnic, descoperind lumea variată a aplicaţiilor educaţionale şi cognitive, dezvoltând valorile şi tradiţiile noastre, – toate ce se îmbină în cel mai frumos mod, ilustrându-ne tabloul magnific al unui Bibliotecar profesionist. (Svetlana Vizitiu)

     S-a născut la 10 noiembrie 1958 în satul Prajila, rnul Floresti ”din părinți Lidia și Vasile Motruc” –  oameni minunați care au înconjurat-o numai cu dragoste și grijă. Era al doilea copil – primul – fratele Nicolai – ea doar la un an distanță, iar soră Elena a venit pe lume ca o surpriză pentru toți cu cinci ani mai târziu… Tata – cu studii la români, știa foarte multe lucruri, cu școala FZO – era specializat în construcția iazurilor artificiale și aproape toate iazurile din rnul Florești au amprenta  schițelor lui. Mama – mai mult casnică, avea grijă să nu ducă lipsă de nimic și se ocupa de grădinărit – specii de legume de tot soiul creșteau în gradina lor, dar cea mai mare slăbiciune – florile, o pasiune pe care i-a transmis-o și Galinei – a sădit  în gradina bibliotecii flori de toate soiurile – începând de la lalele, narciși, lăcrimioare – pină la cele mai tirzii – crizantemele…

Nu-și amintește cum şi când au apărut cărţile în viaţa ei, dar au fost dintotdeauna preferate, chiar a avut probleme cu învățătorii, citind la lecții, ei luându-i ca pedeapsă cărțile și învitau părinții ei la o discuție… Cred că avea ceva ea special, că atunci când era vorba de spus poveşti, împreună cu fratele doreau mereu poveşti noi, nu pe cele pe care le ştiau deja… Toţi povestitorii casei erau foarte creativi, nu chiar mulți – doar părinţii, că bunicii, din păcate nu i-a apucat, – au decedat pe timpul foametei, – mămica a rămas orfană la doar 11 ani, și cu un frate mai mic – Gicu.

Poveştile părinților în marea lor parte erau nu din cărţi, ci inventate pe loc, în fiecare seară inspirate dn întâmplări reale: tata – cu ale lui, cele hăioase, legate de vânătoare, pescuit, pâine de la iepuraș, mere înghețate, ascunse de ursulică, etc- un hobby de-o viață, pe care le îndrăgise și el și Galina. O altă pasiune a tatei – muzica populară și mai ales melodiile – „Trenule, mașină mică”  și „Foaie verde și-o sipică”, pe care peste ani, le-a îndrăgit si sotul ei, fiind rus de naționalitate, că atunci când le aude imediat reacționează:”Cântecul tatălui tău!”

A mers în clasa întâi ca toti copiii, dar din mahala nu era nimeni din fete, doar baieti, și a avut o copilărie mai mult cu jocuri băiețești – fotbal, hochei, sau ”în bumbi”, cum se numea jocul pe atunci… A invatat foarte bine și era un exemplu în școală, cu un scris manual de peniță foarte frumos, caietele ei erau întotdeauna model pentru alții. Citea pe unde o apuca vremea, – ”acasă citeam de pîrîîam”, dar spunea ca are mult de invățat, ascunzând cartea citită în manual. Noaptea citea cartea cu o lanternă sub pătură… Nu terminase încă clasa a IV-a când a descoperit că nu mai avea ce citi în biblioteca școlii, iar bibliotecara cu diriginta, ambele zăpăcite… și-au dat „zapiscă”, cum se spunea pe atunci pentru biblioteca din sat, și în mare parte meseria de bibliotecar o datorează anume bibliotecarei din sat – Elizaveta Andreevna  Tiutinikova – soția președintelui de colhoz – o Doamnă foarte frumoasă, cărturară și bună cu toată lumea, mai ales cu copiii.

Galina scria versuri, proză scurtă, foarte frumoase compuneri, și profesoara de limbă română (pe atunci ”limba moldovenească”), tare spera ca ea să meargă cu actele la Filologie, și de fapt, Galina avea așa planuri, doar că atunci când au ajuns să depună actele de studii, au decis împreuna cu mama în favoarea facultatății de Bibliografie și Biblioteconomie de la USM. La facultate – profesori buni – Ion Madan, literatura universală – dna Orjecovscaia,  curator și profesoară – Ana Ivanovna Sofroni, care dădăcea studenții ca pe copiii ei, le chema ades în ospeție, le prepara colțunași foarte gustoși…

Mai departe aflați din filmele și referințe cu aprecieri din opiniile prietenilor, colegilor și a participanților la acest eveniment:

Imaginile evenimentului le vizionaţi aici în albumul:”Galina Davidic – protagonista Clubului IVC
 Date biograficeGalina Davîdic, Rezina, str.Voluntarilor, 12/40                 Tel/ Fax: 0-254-2-28-36; 2-44-72 (serviciu); 2-22-63 (dom.); 0-691-35-129;

Anii de studii – 1979-1983- studentă la facultatea de Biblioteconomie, Universitatea de Stat, Chişinău; Experienţa profesională  – 1999-2017 director, Biblioteca Publică Raională   „Mihai Eminescu”, or. Rezina, 1983–1999 – şef Serviciu Asistenţă de specialitate, Biblioteca Publică Raională, Rezina, Participări. InstruiriStagieri profesionale în: SUA, Minnesota; Bratislava (Slovacia); Bucuresti, Cluj, Brașov, Galați, Deva,Hunedoara  (România),Varșovia, (Polonia).

Filmele de la eveniment le vizionaţi mai jos:

Aprecieri deosebite  (doar din ultimii trei ani):

  • 2016, Locul I in Concursul Programului Novateca „Cea mai frumoasă aranjare a intrării în bibliotecă”
  • 2016, Diplomă și cadou de preț în concursul „Biblioteca Modernă și Componentele ei”, organizat de IREX Moldova și Novateca
  • 2016, noiembrie Diplomă de Excelență și Trofeu Jubiliar: Raionul Rezina – 75 ani de la fondare, pentru aportul adus la digitizarea istoriei locale
  • 2016, noiembrie Diplomă de Onoare și cadou de preț din partea Consiliului Raional si Direcției Generale Invățămint pentru implicare activă in activitățile de Ziua Națională a Tineretului
  • 2016, Cîștigători în Concursul „Cei mai zîmbitori Bibliotecari”
  • 2015, 01. Diplomă de Onoare din partea Ministerului Culturii de Ziua Națională a Culturii
  • 2015, Certificat – Diplomă pentru Proiectul „Consolidarea instutuțională a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova
  • 2015, Anul Bibliologic 2014, ed. XXIV-a, Concursul Republican al Descrierilor Proiectelor de Cercetare și Dezvoltare Realizate: Testimoniu de Laureat
  • 2015, ianuarie, Diplomă de excelență, Laureată a Concursului ”Faptele noastre ne fac ceea ce suntem”, pentru inițierea și împlementarea Proiectelor ”Caravana Bunățății” pentru deținuții de la Penetenciarul nr. 17, Azilul de Bătrîni „Casa Bunicilor”, copiii de la Școala Auxiliară- Internat din or. Rezina și „Tabăra de Vară de Lectură și Agrement” de pe lîngă BPR ”Mihai Eminescu”, organizat de API și ziarul regional „Cuvîntul”
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat. Locul III în cadrul ConcursuluiCel mai bun clip video de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat în cadrul Concursului ”Cel mai original proiect de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Ambasador al Culturii Păcii: Diplomă a Institutului de Filologie al AȘM, Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova, Academiei Europene a Societîții Civile, Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu
  • 2014, 19 martie, Scrisoare de mullţumire din partea Centrului pentru Polotici şi Analize în Sănătate/Center for Health Policies and Studies pentru susţinerea lucrătorilor medicali şi conducerea raionului Rezina în toate activităţile de fortificare a controlului tuberculozei şi cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Tuberculozei;
  • 2013 – Testimoniu de Laureat, Locul III în cadrul concursului „Cel mai Bun site, blog, antrenat în activitatea de promovare a cărţii şi lecturii, din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 700 lei;
  • 2013, ianuarie, Diplomă de Excelenţă în Concursul inter-raional cu genericul „Acţiunea civică cu cel mai mare impact”, iniţiat de PP “Cuvântul” şi Asociaţia presei Independenteare (drept scop educaţia activismului cetăţenesc prin evidenţierea, propagarea şi stimularea iniţiativelor civice inedite ale unor colective sau persoane fizice, realizate în afara obligaţiunilor de serviciu şi intereselor corporative, spre beneficiul comunităţilor şi al unor persoane aparte), pentru organizarea şi activitatea Taberei de Vară de Lectură şi Agrement – 2012;
  • septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul II în Concursul Naţional „Biblioteca cu cele mai ingenioase activităţi de comemorare a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 1000 lei;

 Septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul I în Concursul Naţional Filantropul bibliotecii (cel mai mare susţinător al programelor de promovare a cărţii şi lecturii) pentru dosarul de participare Lafarge Ciment S.A. (Moldova) in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM

https://www.facebook.com/events/305908679802561/ – evenimentul promovat de Club


10 comentarii

Otilia Tiganas la ”Clubul Impresii din viata si carti”:”O limbă de lemn printre linii fierbinţi”


     Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie…  Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria ConduforovMarius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
Vedeţi imaginile de la eveniment în albumul Otilia Tiganas – Femeia cu sapte palarii la Clubul IVC.
   ”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” – Galina Codreanu”
      ”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT.  N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” 
Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie 
    „Sora și fiul meu sunt doctori în științe, ambii cu doctoratul susținut la zi. De mult. Eu nu-s doctor în științe. Nu m-am îndemnat să mă-nham la o așa uriașă acțiune.
Am amintirea, în ani, a muncii amândurora, tonele de documente, nopțile nedormite, viața dedicată, entuziasmul anumitor concluzii, zilele în care s-au mai sfătuit cu mine la anumite formulări, sau m-au rugat să-i ajut să ordoneze tabele din cercetare… Drumurile lor, etapele, costurile…
N-am vorbit despre asta, așa cum nu vorbesc despre munca mea ca să devin medic. Că n-a fost nici scurtă, nici „printre altele”.
Și-s tristă cu plagiatele naționale la foc automat, aruncarea în derizoriu a unei atât de consumptive și valoroase cercetări, sunt tristă când glumesc cu ai mei, numindu-i „doctori în științe neplagiatori”.”

   ”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.

”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

      ”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad…  (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
      ”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)

Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”

Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”

Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”

Filme de la eveniment postate pe Youtube:

https://www.facebook.com/events/411840219166501/

”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!

Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .

”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” – Otilia Tiganas


5 comentarii

Andrei Colţa, lector, videograf, martorul ultimului deceniu al epocii sovietice


andrei colta1La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…

Este Аndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama mea Zinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.mihai colta

Motto: ” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)

”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, – vine cu detalii Andrei Colța, –  fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios  pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”. La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”

Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca.  Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”

Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.Colta A echipa

A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar  principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.

Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri” şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile la Cotul Morii şi Nemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cu IREX deja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.

În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor  externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.

Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez  când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.

Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist  trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”

Andrei Colta, Alex StatniiA lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”  Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.

Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după  materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.

Obstacole în realizarea producţiilor video şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.

Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.

Post Scriptum: Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.

 

(Interviu de Alex Statnîi, red. S. Vizitiu) ❤


14 comentarii

Cu Octavian ŢÎCU pe ringul vieţii fără măşti la Clubul de elite”Impresii din viaţă şi cărţi”


ticu clubLa Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” Dragobetele a venit în SDC17581persoana protagonistului Octavian Ticu, o vedetă şi personalitate neordinară, – este scriitor, istoric, politician şi fost boxer profesionist, ex-ministru în Republica Moldova, și nu exclud – un ulterior președinte al țării. O personalitate adorată în special, de genul feminin, care de ceva timp mă tot abordează cu întrebarea, ”când va fi învitat şi Ţicu ca protagonist la Clubul ‘‘Impresii din viata si carti”  în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”?” Aici, puteţi viziona albumul cu imagini: «Octavian ŢÎCU pe ringul vieţii la Clubul de elite»

Care e secretul lui? SDC17584 În a alege, pur și simplu, să meargă mai departe? Și dacă da, cum ajungi la puterea și la înțelepciunea de a îmbrățișa atitudinea asta? Octavian Țîcu transmite o energie pe care n-o poți avea altfel decât dacă ajungi să te cunoști extraordinar de bine, să fii împăcat cu personalitatea și cu acțiunile tale; decât dacă ajungi să-ți iubești viața și pe cei din jur. Este foarte calculat și organizat în sine,  formulează atent expresiile cum numai el știe să o facă, ca apoi foarte calm să ducă oamenilor toată corectitudinea gândului sau a faptelor spuse pe nume… Fără cuvinte mari, trebuie, pur și simplu să simți toate acestea. Nu este deloc fățarnic, nu întră în voia nimănui și nu se ambiționează să ocupe fotoliile precum o fac alți guvernanți. Țîcu vrea doar schimbări pentru acest popor dovedind prin fapte. Cum face asta? Cum de nu l-au doborât replicile neplăcute la adresa lui din ultimul timp? Cum nu se lasă afectat de griji, de oboseală, de rutină, de adversari, de presiune, de box, de presă, de politică, mereu e în muncă continuă şi… ades invitat sî facă modeling cu sesiuni media interminabile? Ce îl mai motivează, ce-l mai ține în priză după mai multe reuşite şi performanțe? Țîcu spune, că totul este rezultatul unei abordări vechi de ani de zile. A unei planificări atente pentru fiecare gest și acțiune în parte. Fără pauze. Dar și a muncii depuse. SDC17586Una uriașă. Adesea subestimată, din punctul meu de vedere. Să fi fost ”lăsat” să continue ministeriatul, cred, că ar fi reușit mai multe reforme pozitive pentru moldovenii noştri, pentru tineri, așa cum știe el mai bine… Sper, să o facă în continuare, şi fără fotoliu, oricum, oamenii deosebesc cine „bate filmul”… Ca să încercăm să înțelegem personalitatea lui și mai bine – cum gândește Octavian Ticu, vă propunem un filmuleţ, cu un discurs bun de la club, relevant și revelator, nu atât despre presă, politică, meciuri și rezultate, cât despre mentalitatea moldoveanului! (Svetlana Vizitiu)

Referințele publicului:

  • Greutatea unei personalități este direct proporțională cu adâncimea urmelor lăsate pe pământ. Valoarea unui suflet rezultă din demodatul și, ades pătimitul, Bine, făcut pentru semeni. Omenirea dintotdeauna a avut Oameni între oameni. Ființe cu aceleași două picioare, două mâini, cap pe umeri, dar mai puternice, mai  înzestrate, mai binecuvântate – de natură, divinitate, circumstanțe – existența și vocația cărora a contat pentru alții și n-a încetat să conteze nici după plecarea lor din viață. Este un mare noroc să cunoști asemenea persoane, ele constituind sursele de la care preiei, înveți, te îmbogățești și transmiți mai departe. O societate fără modele autentice este sortită involuției…A vorbi despre cineva este o responsabilitate. O percep ca pe „teama” de a atinge liniștea cu un cuvânt în plus sau cu o vopsea nepotrivită – un tablou. Aș vrea să las imaginea, creată în mintea mea de cel care este Octavian Țîcu, intactă și, totodată, liberă să prindă culoare și sens, conform adevărului. Chiar dacă sunt tentată să zic că este „unghenean de-al nostru”, chiar dacă aparținem aceleeași generații – astea nu sunt relevante, cu atât mai mult, că fiecare ființă e născută sub constelația unicității. În loc să-l caracterizez, prefer să-i urmăresc în continuare vorbele, faptele, curajul și evoluția. Să mă bucur, cum e omenește, de realizările sale, care valorează pentru neam și pentru istoria, ce le întrunește pe toate ale vieții.Mulțumiri, dragă Svetlana Vizitiu, pentru capacitatea de a ne pune, în cadrul Clubului pe care l-ai inițiat și-l îngrijești cu atâta dăruire, față în față cu persoane speciale. E un dar aparte să construiești poduri într-o lume care înalță ziduri.(Radmila Popovici)
  • Felicitări! Tot mai tare şi tare la BM ”B. P. Hasdeu” cu lecturi şi experiență de viaţă… Ca întotdeauna, nu contează dacă eroul e mai tînăr,  – a fost o lecţie de perseverenţă, intelegenţă şi demnitate…(Andrei Covrig)
  • Sunt bucuroasă pentru noile succese ale Clubului pe care îl conduceți cu Har, draga noastră D Svetlana Vizitiu! Un diamant de personalitate scumpă unul segment enorm de populație trează, Distinsul Domn Ministru Octavian Ticu, a sfințit locuri dintre cele mai diverse, domenii adică: istorie, sport, administrație publică centrală, muzică, lista poate continua…. De aceea, savurez din pozele realizate de dvs și scumpul nostru coleg, poetul și plasticianul talentat Cobzac Victor, atmosfera de beatitudine, căci doar astfel trăiește în sufletele noastre campionul în toate, Octavian Ticu! Vă iubesc pe toți și să ținem cont că un asemenea titan, este demn de cea mai mare încredere a noastră, până și la alegerea de către popor, a Dlui în funcția de Președinte al Republicii Molodva! (Diana Ciugureanu-Zlatan)
  • Durerea o şterg cu lacrima clipei,/ Bucuria o trăiesc interior /Făţărnicia îmi este străină, /Sinceritatea o văd în erori….” – O întîlnire a părerilor a dăruit publicului o largă gamă de impresii, care şi-au avut loc într-o atmosferă degajată. O lecţie reuşită şi plăcută cu informaţii şi emoţii pozitive… – Mulţumim Protagonistului pentru o zi frumoasă, care va lăsa o amintire în acea parte a sufletului în care se află lucrurile bune. DL OCTAVIAN ŢÎCU este un profesionist, un exemplu de verticalitate şi inteligenţă, un catalizator şi îndreptar de voinţă… – Vă dorim să fiţi, să făuriţi!… (Valentina Ciobanu)
  • Pe mine m-a uimit că de ziua profesională a Istoricului, Octavian Țîcu nu a fost apeciat măcar cu o simplă diplomă pentru rezultatele cercetărilor sale între 2014-2015, editarea unei monografii biografice, realizarea Expediției Memoriei etc. Mă bucur că pe această cale s-a reabilitat întrucîtva atitudinea societății…. Apreciez, respect, susțin și încurajez promovarea unor asemenea personalități! Bravo organizatorilor clubului Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”pentru invitați de așa calitate! (Lucia Argint)
  • Sanatate si bafta in tot ce iti propui Octavian Ticu! AI dat exemplu brav de tarie de caracter si dorinta de a exploara universul domeniilor: sport, istorie, cultura, invatamint, dezvoltare personala, politic aducind frumoase rezultate in fiecare! O familie frumoasa si prospera! Ce este cel mai bogat tezaur pe pamint! (Elvira Leahu)
  • OM LA LOCUL LUI : versuri dedicate unui Om de o cumsecădenie de invidiat, – Octavian Ţâcu

Boxer cu zeci de titluri,                       Acum… boxează-n vis,
A-nconjurat Pământul,                      Şi fapta… îl… măreşte,
Din arme… una blândă,                     Cuvântul… ca mănuşa,
El… a ales… cuvântul.                        Atinge… când loveşte.

În viaţă… ca pe… ring,                       Din calităţi, mai multe,
În fel şi chip…, testat,                        De Om… la locul… lui,
Şi azi… pe ba-ri-ca-de,                      Mă-ri-ni-mos şi tandru,
Bărbat…, a-de-vă-rat.                       Ca dânsul…, altul nu-i.    (Victor Cobzac)   

Date biografice: Octavian Ticu (n. 21 august 1972CostuleniUngheni) – actual Cercetător-coordonator, Institutul de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei; Conferenţiar Universitar, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova. Este istoric, politician şi fost boxer profesionist din Republica Moldova, Ministru al Tineretului şi Sportului din Republicii Moldova între 26 februarie – 30 mai 2013. Ticu Oct.A fost boxer profesionist. Între 1995 şi 2003 el a devenit de 7 ori campion naţional la box în Republica Moldova. A reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de vară din 1996. A făcut parte din Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, formată la 14 ianuarie 2010. Distincţii, premii şi decoraţii:  – 2010 – Medalia „Meritul civic„, decorat de către Preşedintele Republicii Moldova.

  • 2004 – Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii pentru monografia – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).
  • 2004 – Premiul pentru cea mai bună carte a anului în Universitatea Liberă Internaţională – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).
  • 2004 – Premiul cel mai bun şef de catedră al Universităţii Libere Internaţionale în anul universitar 2003/2004.
  • 1993 – Premiul Fundaţiei Soros-Moldova pentru merite academice deosebite.
Cărţi și articole publicate