Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Nina Corcinschi:„Nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii”


„Mirosul de carte se amesteca primăvara cu mirosul florii de tei, de după geamul deschis. Dacă există un Paradis al copilăriei, pentru mine acel Paradis s-a numit Biblioteca mamei Viorica.”
Cărțile ei sunt foarte populare în rândurile scriitorilor. Care este secretul talentului ei? Simplu – o narațiune care se dezvoltă dinamic, îmbinând erudiția cu vocația scrisului, într-un limbaj antrenant și savuros.
Conștientizarea de sine ca scriitor vine la un om după multă muncă asupra cărții. Și atunci când talentul, dragostea pentru literatură, dorința de cunoaștere și o capacitate uimitoare de muncă se împletesc minunat într-un scriitor, acesta ocupă un loc special printre semenii săi. Astfel este Nina Corcinschi, o scriitoare apreciată de cititori și „iubită de cărți”. De aceea și și-a întitulat un volum „Cărțile care mă iubesc”. În atenția ei se află o varietate de aspecte de istorie și critică literară, un loc aparte ocupând literature contemporană. Face critică literară de întâmpinare, dar este cunoscută în special prin cercetarea științifică, prin monografiile și studiile literare publicate în reviste importante. Cărțile ei se disting printr-un stil matur, viguros, printr-o îndelung exersată capacitate de analiză a literaturii, prin diagnostice clare și precise. Nina Corcinschi se impune ca o excelentă autoare și expert în domeniul său. Pentru cititori simpli, studiile autoarei merită timpul necesar pentru a fi înțelese… „Când îmi scriu textele, când sunt în arealul protector al literaturii și criticii literare, mă simt în largul meu
”.

În prezent, Nina Corcinschi continuă să scrie critică literară. Coordonează proiectele de cercetare la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, unde este director. Coordonează și teze de doctorat, predă cursuri de literatură la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” etc. Mereu se informează în legătură cu noile apariții editoriale și scrie despre literatura din Basarabia în cadrul a două rubrici, în revistele Timpul (Iași) și Vatra (Târgu-Mureș). Face și emisiuni televizate, cum ar fi Cartea Basarabiei , la Axial TV, comentând cele mai reușite cărți scrise de basarabeni.
Îi place să creeze singură, în liniște, rareori scrie în echipă, iar când ultimul capitol se termină, se dedică familiei, copiilor săi pe care îi adoră… Cu toate că este cercetător științific, pune cel mai mare preț pe valorile umane, nu atât pe inteligența minții, cât pe cea a inimii, pe bunătate, empatie, generozitate.
Marile mele lecții de frumusețe îmi sunt oamenii, sunt mereu uimită și pioasă în fața frumuseții umane, a bunătății. Mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este blând, calm, iubitor și odihnitor. E o mutare de accente, pe care mi-a adus-o timpul, cu decepțiile sale inerente, care nu ne scutesc pe nimeni dintre noi și se constituie în lecții ale vieții. Acum nu mai pun mare preț pe inteligența minții, ci pe cea a inimii. Pe înțelepciunea, care asigură nu cunoașterea, ci înțelegerea. În preajma oamenilor înțelepți, lecuiți de vanitate – cred că alte două calități esențiale, umorul și bunătatea, de acolo vin, din înțelepciune – mă simt în largul meu.”- Nina Corcinschi
Nina de mică a fost singură. Nu a avut prin preajmă decât părinții, bunicii din ambele părți erau decedați. Unica bucurie îi erau cărțile și biblioteca din sat, la care mama lucra în calitate de bibliotecară. Nina trăia în paradisul ei literar și cele mai frumoase clipe ale vieții sale de copil s-au scurs acolo, în bibliotecă. Își amintește unde se aflau revistele Nistru, unde era amplasată literatura universală, revede și acum cum cădea lumina de la geam pe cotoarele prozei lui Sadoveanu. Amintirile o emoționează și acum: rafturile pline cu cărți, patefonul din care răsunau cântecele lui Ion Suruceanu, Toto Cutunio; mesele încărcate cu reviste și ziare, inconfundabilul miros de hârtie și tipar; totul întruchipa bucuria întânirii cu cartea. – „Niciun loc nu e atât de viu în amintirile mele de cândva”. – „Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd aevea prezența ei zâmbitoare printre rafturile de cărți. Sunt doar două locuri unde mă visez mereu: în casa părintească și la bibliotecă.” Biblioteca publică din Orhei „este madlena mea”, scria Nina într-o postare. Și mărturisește că momentele de glorie ale copilăriei îi sunt strâns legate de acei pereți înalți, de sanctuar, plini de cărți, pe care le putea atinge. Atât de multe cărți adunate la un loc, copila din Dișcova nu mai văzuse altundeva. Nina o ruga pe mama s-o ia la biblioteca din Orhei și cât timp ea participa la seminare împreună cu celelalte bibliotecare, fata se plimba prin sălile cu expoziții și cărți, urca și cobora scările și apoi ieșea afară, unde „o izbea aerul proaspăt, tumultos de „altă” lume”…
Din tihna Dișcovei și singurătatea ei de copil care hoinărea mai mult prin păduri decât printre oameni, se pomenea în plin vacarm al orașului, care o tulbura și o fascina. Nu avea voie să se îndepărteze, i se părea o aventură extraordinară să înconjoare monumentul lui Vasile Lupu, să se plimbe prin curte, să cerceteze împrejurimile…
Astăzi, „Dișcova copilăriei mele, din care am plecat după clasa a IX-a, la Orhei, ca să revin mai apoi în vacanțe care s-au tot scurtat din an în an până au devenit vizite grăbite la casa părintească, și de la un timp – la cimitirele părinților mei, e tot mai mult un vis. E amintire, spațiu al regretelor, Vale a Plângerii… Reprezentările despre baștina mea nu sunt unitare, cât au fost vii părinții au avut un relief blând, luminos. După, spațiul s-a înnegurat, a devenit cețos, irespirabil. De parcă o cometă, un astru ostil, ca în filmele de sfârșit de lume, a despicat timpul în două. Lumea în două. De până și de după. Acum, când mă gândesc la Dișcova, văd alături cele două morminte ale părinților. Întâi mama Viorica, apoi tata Ion. Văd casa părintească, în care locuiesc niște tineri. Și vechea bibliotecă sătească, din care s-a păstrat o imagine palidă, diformă a bibliotecii de cândva. Și oameni în căruțe, care mă privesc curioși, pe care-i privesc cu jenă, pentru că nu-i mai recunosc.
În spatele bibliotecii era un copac uriaș de vișini, de atunci vișinele sunt fructele ei preferate. Se vede cățărată în copac, cu bucuria că poate urca atât de sus. Iar lângă bibliotecă, magazinul cu veșnica tentație – bomboanele. Se întâmpla să facă și spectacolele de copil alintat pentru a primi dulciurile dorite. Iar pentru bomboane cu vișină în rom a primit cea mai memorabilă bătaie cu urzica, de la mama. „Nimic nu mi-a făcut copilăria mai fericită decât cărțile. Să iau cheile în lipsa mamei, să pătrund în bibliotecă, să încui ușa pe dinăuntru și să mă bucur de cărți. Să le mângâi cotoarele, să le inhalez cu bucurie mirosul, să le răsfoiesc – toată numai curiozitate și plăcere. Visele mele de adult au miros de cărți, miros de bibliotecă. Visele mele se plimbă printre rafturi de cărți, au memoria locului exact unde se putea găsi Dostoievski și Tolstoi. Și în celălalt capăt, pe dreapta – literatura română. Dacă literatura universală era în colțul mai dosit-miraculos al bibliotecii, pe raftul cu literatura română mereu cădea soarele. Sus era literatura grea – Rebreanu, Camil Petrescu, Eliade, rafturile de jos erau cu literatura pentru copii – Emil Gârleanu, poveștile lui Creangă, povești populare moldovenești etc.
Nu ar mai putea să vadă prezentul satului natal, fără a simți firile invizibile care-l leagă de trecutul din memoria ei. De aceea, – spune Nina, – realitatea Dișcovei de acum e una glisantă, o imagine nu e niciodată statică și autarhică, un pârlaz, bunăoară, „mă duce cu gândul la mine mică sărindu-l, la oamenii care mă privesc, la ceilalți copii, vocea cărora o aud străpungând timpul”. Peretele din fața magazinului nu e doar un perete. Pe el erau cândva lipite afișele filmelor indiene. Era peretele reveriilor sale de copil, mergea acolo în fiecare zi să vadă dacă nu cumva e lipit pe el afișul fermecat. Era gardul Promisiunii. Gardul care anunța marele eveniment: în data cutare, seara, va rula un film indian celebru. Numai să nu se îmbete cei doi mecanici din satul vecin, Puțintei, și să uite să vină pe bicicleta lor zgomotoasă. Numai să nu fie presiunea electrică prea mare și să se stingă lumina în timpul filmului, cum se întâmpla adeseori. Și mai era ceva în acel spațiu din apropierea gardului. Acolo, în fața casei de cultură și a bibliotecii, de hram, pe 4 august, și de Paște, era joc în sat. Veneau muzicanți și cântau până dimineața. Curtea se umplea de lume, tineri și mai bătrâni, petrecăreți veseli, flăcăi care ocheau fete și le scoteau la joc, ca spre dimineață să le petreacă acasă. Aerul vibra de muzică, de mirosuri de pârjoale și sarmale, dar mai ales de emoții, în acele două zile de hram. Nicio sărbătoare nu avea o mai mare rezonanță socială ca hramul copilăriei mele. Nicio altă sărbătoare nu crea așa un vuiet și o forfotă înainte cu vreo lună de hram și vreo 2 luni după. Până la marele eveniment se făcea curățenia anuală, se spălau țolurile, se înșirau afară covoarele și în casă pereții se dădeau cu var și ușile cu vopsea. Afară, la fel, se vopseau casa, gardul și poarta. Meniul se pregătea cu câteva zile înainte. Răcituri, sarmale, legume, gogoașe cu brânză, pârjoale și sculătoarea – orez cu lapte. Totul copt în oale, în cuptorul din curte. În noaptea de dinaintea hramului, mama niciodată nu dormea, gătea mâncarea la cuptorul de afară. Dimineața devreme mă trezea și mă trimitea în beci să pun farfuriile cu răcituri. Beciul ținea loc de frigider, nu am avut frigider decât hăt, târziu, după anii 2000. Țăranii, cei mai mulți, își răceau mâncarea în beci. Cum mai pluteau mirosurile de pârjoale în aerul rele al dimineții! De hram aveam neapărat rochie nouă, cumpărată la piața din Orhei. O rochie albă, care-mi accentua frumos talia, am păstrat-o așa, din nostalgie, mult timp după ce am plecat din sat.”
Ce mai e Dișcova Ninei în prezent? – „Un sat însingurat, părăsit de tineri, abandonat de săteni, risipiți prin lume după câștig. Un sat îmbătrânit subit. Golit de voci, de mișcarea de cândva… Acum, Dișcova îmi vorbește preponderent prin mirosuri. Acestea îmi reînvie realități dosite adânc în memorie. Mirosul de iarbă proaspăt tăiată, de colb, de fum toamna. Dar cel mai tulburător – mirosul de cărți. Nimic nu-mi poate altera mirosul cărților din biblioteca de cândva.”
Studiile universitare Nina le-a făcut la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, la Filologie, specialitatea limba română-limba latină: „Au fost ani grei, anii post ‘90, de o sărăcie lucie. Biata mama nu avea bani nici pentru drum – 9 lei pe atunci. Veneam acasă o data la două săptămâni și eram încărcată de acasă cu ce mai găsea mama prin beci – borcane cu salată, pâine coaptă de acasă, cartofi și făină. Acestea trebuiau să-mi ajungă pentru 2 săptămâni.
Procesul literar modern necesită o critică literară modernă. Fiecare autor are propriul său drum spre critică, propria experiență literară acumulată de-a lungul anilor și care reprezintă, în primul rând, interes științific.
Adevăratele studii ale Ninei au fost cele postuniversitare – de autodidact. Era deja măritată și cu fiica Cătălina în brațe, când ideea unui doctorat în literatură i s-a părut „soluția salvatoare a identității mele feminine”, care se reducea în acel moment la statutul de soție și mamă. Nu a fost un orgoliu profesionist, ci o necesitate vitală. Scrierea acelei teze de doctorat (despre publicistica lui Nicolae Dabija, sub coordonarea lui Ion Ciocanu – o altă paranteză e că nu ea a ales nici tema, nici conducătorul) a fost un supliciu, întrecut doar de procesul susținerii. Acesta a durat 2 ani, cu mari impedimente ideologice, era anul 2006, comunismul instituționalizat, în persoana politrucului H. Corbu, personaj-cheie la susținerile de teză, încă era în forță. Nina și-a luat revanșa cu al doilea doctorat, scriind despre romanul erotic…
Pasiunile Ninei Corcinschi de maturitate sunt Spectacolele de Operă, parfumurile și recitirea cărților dragi. Și scrisul, desigur.
Cugetări, expresii, aprecieri literare:

  • Nina, vezi că ai acoperit toată cultura şi o bună bucată de educaţie. Mă bucură mult, mă însoreşte (chiar dacă nu se vede) colaborarea cu Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, condus de tine, şi cu tine, în mod absolut special. Mulţumim” /Silvia Caloianu/
  • Nina Corcinschi este în opinia mea un astfel de talent în critica literară de la noi, este omul cu un veritabil instinct al valorii și al talentului și cu o tot atât de remarcabilă ideosincrazie pentru tot ce înseamnă veleitarism și mediocritate. Am aplaudat în nenumărate rânduri diagnosticele atât de precise pe care le-a pus cărților și autorilor despre care a scris. O minte și o scriitură limpezi și pătrunzătoare, un dar analitic subtil dublat de un temperament de luptătoare, o voce puternică și delicată în același timp – sunt doar câteva din datele acestui condei inconfundabil. Mi se pare că orice autor își dorește ca Nina Corcinschi să scrie despre cartea lui, pentru că oricum ar face-o – elogios ori critic – ai de învățat lucruri pe care n-o să ți le spună nimeni altcineva. Iar dacă te laudă, dobândești imunitate la criticile oricui”. /Constantin Cheianu/
  • Cartea Ninei Corcinschi „Arcul voltaic”. Textul ca lume (i)mediată e scrisă cu nerv, coerent, refuzând atât viciile criticii masculine enunţate mai sus dar şi pe cele (tradiţionale) ale unei anumite critici feminine autohtone: pelteaua divagaţiilor liricoide, în primul rând, şi ridicolele aproximări şi dezechilibre ale pasului critic atunci când comentariul încearcă a escalada nişte înălţimi mai anevoioase ale gândirii. „Imediatul” este mereu dublat de „mediat” în esenţialitatea unei prezenţe afective a „(i)mediatului” unei critici ardente şi detaşate totodată. De aici şi dubla natură a acestor articole critice: energie şi logică, formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante, dexteritate şi rigoare. Comentariile aerisite, mizând pe colocvialitatea tonului, alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster, grav, iar atitudinea ludică, pigmentată cu umor sau cu o uşoară ironie, se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară” (Andrei Țurcanu).
  • Narațiunile erosului”-„ O citesc pe Nina Corcinschi de multă vreme și de fiecare dată o fac cu încredere, dar și cu plăcere. Critica ei emană nu doar suplețe, inteligență, verticalitate, ci și o grație pe care eu unul nu mi-o permit. Spune ce are de spus, convinge, dar și seduce. Citești și îți dai seama că te-a cucerit în timp ce te-a câștigat de partea ei… Nina Corcinschi e o îndrăgostită de literatură, pe care nu și-a ales-o numai ca domeniu de cercetare, ci, am impresia, și ca azimut. Tema cărții de față, pentru care i-a trebuit curaj (nu doar social, profesional, ci și existențial), pornește din fascinație și din tensiunea de a înțelege viața prin intermediul culturii… Lectura Ninei Corcinschi este una care nu-și refuză voluptatea. Aici e aici: literatura e un obiect erotic sau, atunci când iese din medie, capătă corporalitate. Scriitura e trup, are ritm, provoacă reacții. Dintre cele mai elementare. Simple și atotcuprinzătoare adică. Erotismul e înscenare livrescă a unor senzații. A scrie despre erotism e un gest erotic… Autoarea pornește de la provocările pe care literatura însăși le ridică în fața cercetătorului: dacă în romanul clasic, tradițional eroticul era mai curând evitat sau obliga la strategii ale subversiunii, pentru a nu leza pudibonderia de fațadă a spiritului burghez, romanul modern și postmodern detabuizează imaginarul și intensifică intimitatea, pe care o extinde chiar și asupra fenomenelor cetății. Se contopesc, sub semnul ficțiunii, spațiul privat cu cel public. După cum remarcă autoarea, imaginarul erotic își întețește aspectul senzual, ca urmare a acceptării corporalității și a imaginarului plăcerii ca teme recurente în spațiul public. Romanul nu numai că se repliază în fața acestui fenomen, dar și reprezintă unul dintre factorii esențiali de schimbare a sensibilității, de emancipare a moravurilor…” /Bogdan Crețu/
  • Liberă în opţiuni, Nina Corcinschi este de-a dreptul degajată în modul de tratare a materialului literar şi cu totul nestingherită în analize, aprecieri şi verdicte. Aici imediatul criticii se dublează, victorios, de nestânjeneala unei siguranţe a instrumentelor critice, cu ajutorul cărora simpla lectură, mediată, devine lectură şi comentariu critic. Nu mai e vorba, s-o spunem apăsat, de acea slobozenie impresionistă cu care ne-a cam plictisit o anumită critică a improvizărilor şi a afectelor dezgolite.Trecută prin lentilele groase ale teoriei, reacţia emotivă în faţa textului tinde întruna să fie subsumată reflecţiei şi analizei, se decantează şi se încheagă în fraze suculente şi în formule critic de sinteză nuanţate. Sunt formule pline de curaj, memorabile, dincolo de care se resimte libertatea de gândire, dar şi rigoarea abordării, chiar dacă uneori această rigoare mai poartă semnele unei obstinate tentaţii teoretizante. Cu siguranţă, viitorii cercetători ai autorilor şi ai textelor date nu vor mai putea trece fără să le ia în seamă” (Andrei Țurcanu).

  • Nina Corcinschi este și un om implicat civic, are mereu un cuvânt de spus despre probleme de limbă, de cultură, de politică.
  • Limba română vorbită în Republica Moldova după 30 de ani de la declararea independenței este impurificată și maculată de elemente rusești, dar și de elemente din limba engleză, care au câștigat tot mai mult teren. Tot aud studenții în pauzele de la ore, vorbind un cuvânt în română, altul în rusă și un al treilea în engleză. Am ajuns să avem o limbă română pestriță, foarte diversă în elemente împrumutate din alte limbi” /N. Corcinschi/
  • Referitor la Războiul rus împotriva Ucrainei /24 februarie 2022/ :„Ucraina acum e o rană vie. Oameni care trăiau ca și noi, cu bunele și relele lor, s-au pomenit bombardați, scoși din case de un asasin. Niște copii cărora abia le-a mijit musteața devin carne de tun, într-un război pe care nu ei l-au provocat. Un agresor cu năluciri imperialiste dispune cum vrea de viețile lor! Dacă nu puteți ajuta, nu vă obligă nimeni. Dacă nu puteți empatiza cu suferința aproapelui, cel puțin, demonstrați decență. Orice comentariu de genul „românii din Ucraina erau considerați… Insula șerpilor nu era a lor… erau prea cu nasul pe sus etc.”, în acest context al suferinței, al proximității morții este OBSCEN! Și spune multe despre cât de (ne)oameni sunteți! Ce putem face pentru ucrainenii care s-au pomenit scoși din case, bombardați, asediați, în pericol de moarte? Cel puțin să le respectăm suferința și doliul!
    Nu suntem naivi. Dacă Ucraina cade, imediat cade și Republica Moldova! Mulțumim pentru solidaritate, frați români!”
    /Nina Corcinschi/
    Iată și un fragment în care criticul literar lasă loc scriitoarei:
  • „Acum 2 zile am revenit la Dișcova mea. Am mers direct spre cimitir, la părinți. Eram toropită de căldură, obosită de drumul rău al satului care făcea mașina să scârțâie din toate încheieturile. În praful drumului, de undeva a apărut o bătrână. Mergea greu, părea că vrea să treacă podețul spre cimitir, așa că am oprit cu gând s-o iau cu mașina. Bătrâna s-a oprit și atunci am văzut-o mai bine. Era înfofolită în multe haine, avea basma de lână pe cap, deși era o căldură sufocantă. Un ochi îi era sec, orbit, celălalt abia mijit. Din gură îi curgea un firicel de salivă. Nu părea însă dizgrațioasă, nu inspira oroare. Doar milă. Mă duc la Dișcova, eu îs din Dișcova a explicat bătrâna. Și unde te duci, mătușă?. Mă duc la mama mea, mama mă așteaptă, că e măritată aici, în Dișcova. Atunci am înțeles că bătrâna delira și am vrut să pornim din loc. Dar tu cine ești, de-a cui ești, mă întrebă ea. Eu sunt fiica lui Vanea și a Vioricăi Maler. Îi cunoști pe părinții mei? Da, îi cunosc, buni oameni, dar au murit amândoi. Vorbele ei m-au tulburat, bătrâna nu era dementă cu totul, știa că părinții mei nu mai sunt în viață. Mama ta, Viorica era o femeie cumsecade, dar s-a prăpădit. Buni oameni, buni oameni. Dar eu sunt săracă și mă duc la mama, că mă așteaptă. Vorbea repede, mult, repetând aceleași vorbe. Avea clipe de luciditate, așa cum avea și rătăciri de memorie. În avalanșa ei de amintiri nu distingea prezentul de trecut. Am întrebat-o cine este, cum o cheamă. Ileana Herea mă cheamă. Și mă duc la mama. Că mă așteaptă, că e măritată în Dișcova. Nicolae, colegul de drum, a scos 50 de lei și i-a dat. Bătrâna a mulțumit apăsat, Dumnezeu să vă apere, Dumnezeu să vă păzească! O clipă m-am gândit să-i mai dau și eu niște bani, dar ceva m-a oprit. Părea că nu de bani avea nevoie bătrâna, chit că se bucurase de acei 50 de lei. Părea ruptă de materialitatea lumii, vorbele ei fără șir, privirea ei abia mijită cu singurul ochi care-i rămăsese viu, îmi amorți cumva instinctul de-a o ajuta, așa cum preconizasem inițial, când oprisem mașina. M-a străbătut atunci intuiția că mai degrabă ea are ceva pentru mine, decât eu pentru ea. M-am întrebat cine o fi fiind Elena Herea, avusesem o colegă cu numele Herea, poate era o rudă de-a ei? I-am urat bătrânei sănătate și am plecat mai departe, dar imaginea ei m-a urmărit mult timp după.
    Bătrâna părea provenită din liniștea și singurătatea marqueziană a Dișcovei, din alcătuirea mistică a satului vechi, adusă de firul amintirilor, răsărită din colbul drumului, din memoria acestuia, ca să îngâne viața cu moartea, trecutul cu prezentul. O bătrână-oracol, care-mi spunea că o așteaptă mama ei, mie, care mergeam la mama mea din cimitir. O imagine cronotopică a Dișcovei, bătrână, ofilită, mutilată de timp, dar încă vie, dureros de vie. Oare nu asta a rămas din Dișcova mea – un sat situat între lumea veche și cea nouă, între memorie, reverie, vis și realitatea care încă-și caută un nume? /Nina Corcinschi/

  • Sarcina Ninei Corcinschi este să atragă atenția asupra unei lucrări importante, să provoace cititorul la un dialog cu cartea, să-l ajute să distingă între literatură bună și literatura proastă, să-i dea repere de lectură.
  • Nina Corcinschi cred că singurul, deocamdată, reprezentant al noului val al criticii universitar-academice ce a vădit, e drept că doar într-un singur volum din cele publicate până acum, Arcul voltaic, apetența pentru examenul critic propriu-zis, curajos și nemotivat de nimic altceva decât de propriile sale gusturi (ultragiate sau măgulite)”, scrie Adrian Ciubotaru.
  • Date biografice si activitatea literară:
    Nina Corcinschi s-a născut la 20 septembrie 1979 în satul Dișcova, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău. Este doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Ministerului Educației și Cercetării. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România.
    A publicat volumele ”Poezie și Publicistică. Interferenţa limbajelor”, ”Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată”, ”Publicistica literară din Republica Moldova (în colab.), ”Cărțile care mă iubesc”, ”Cartea din mâna lui Hamlet. Andrei Țurcanu de vorbă cu Nina Corcinschi (în colab.), ”Narațiunile erosului”,„ Realitatea ca hologramă” ș.a. A îngrijit edițiile Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proză. Publicistică. Eseu (2018), Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistică. Cronici. Interviuri (2019) și a pregătit (selecție și prefață) antologia Rost, de Andrei Țurcanu (2018) și ediția Andrei Țurcanu, un destin asumat (2020). A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova (2008, 2013), Premiul Academiei de Ştiințe a Moldovei pentru critică literară (2010, 2012), Premiul Academiei de Științe a Moldovei în domeniul literaturii „Grigore Vieru” (2018), Premiul „Ion Creangă” al Muzeului Național al Literaturii Române, Iași (2019), Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural, acordat de Revista „Convorbiri literare”, Iași (2019) și cu Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (2018, 2020
    ).
  • Interviu Svetlana Vizitiu, Impresii…
  • Imagini din arhiva N.C.


7 comentarii

Carolina Eremia:„Vreau o Moldovă frumoasă,cu vise și planuri,cu speranță și realizări,cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.”


Are și ea cititorii ei, – sunt salvarea ei. Carolina zilnic „mâzgălește” câte puțin pe rețele sociale pentru o carte viitoare. Ei bine, când termină paginile, îi arată soțului. Chiar dacă el nu incurajează postarile ei prea sincere despre familie: ,,De ce scrii așa de sincer? Ești ca o carte deschisa”; ea are încredere în gustul lui, el este o persoană citită, erudită, curios, deși este muzician clasic la Operă. Așa că se simte binecuvântată și e fericită cu soțul său… Oricum, Carolina decide în cele din urmă, ce să facă sau să scrie… ,,Scriu, pentru că atât timp cât există oameni care vor să citească, am ce să le spun. Scriu pentru că lumea caută adevărul, iar eu nu am învățat să îl ,,înfloresc”. Dacă voi vedea că nu mai primesc nici un Like, nici un comentariu, voi înțelege că e timpul să nu mai scriu”. Reacțiile denotă interes, iar interesul celor ce citesc îmi dau stimul să scriu.

Aprobarea celor de acasă – e bine, dar mai important e ce gândește toată lumea, – sunt criticii ei reali. De mulți ani a reușit să vorbească atât de consecvent și cu atâta subtilitate despre drepturile omului – violență, inegalitatea de gen și rasială, despre probleme sociale, diaspora, etc., arătându-le nu doar ca „probleme ale mediului”, ci ca parte a vieții interioare a individului, și, în consecință, ca problemele de stat.

Adoră întâlnirile cu oameni de la care are ce învăța, care o motivează și o inspiră… – „Și voi meritați daruri, rasfățați-vă uneori. – spune ea. – Nu pierdeți timpul așteptând să vă răsfețe alții. Viața e prea scurtă!

Amuzantă istorie cu soțul ei, despre care Carolina ar scrie zilnic. El născut dintr-o mamă moldoveancă și un tată rus, cu studiile școlare, colegiu și universitate în limba rusă, într-o zi îi spune: ,,Da scrie și în rusă, să te citească rușii”. – ,,Adică tu? Uite, postările mele sunt un prilej bun pentru tine de a învăța mai bine limba română. Citește și spune-mi părerea ta” . – ,,O, nu. Nu mă chinui. Îmi va lua mult timp să citesc”. ,,Nu-i nimic. Nu te grăbesc”. – Apoi urmează: ,,Ce înseamnă cuvântul…?”, ,,Ce e asta ,,…”? Astfel eu acord lecții de română.

Textele ei sunt construite în așa fel încât prin multiplele perspective ale eroilor din viața reală să fie refractă reflecția autorului asupra demnității umane, a diverselor tipuri de opresiune, mit și iubire. Interesante expresii, idei si evocări, – atrag atenția utilizatorilor dornici să cunoască sau să se împărtășească și ei cu adevărul vieții. Carolina nu este o scriitoare profesionistă, mai degrabă – o pepiță, dar modul ei de a scrie este mai impresionant decât scrierile unor profesioniști… Apar ades momente dificile în viață, îi este greu la suflet, pentru că Carolina, de fapt, este o luptătoare pentru adevăr și caută să rezolve nedreptățile sociale, și, în Moldova e cam greu la acest capitol… „Aș vrea să avem o societate de oameni onești, sinceri, cu verticalitate, care luptă pentru dreptate și corectitudine. O societate unde legile nu sunt imperfecte, pline de ambiguități, unde fiecare își îndeplinește la servicuu funcțiile conștiincios, unde nu există corupție, salariu în plic, cumătrism, preferați și ,,oi negre”.  O societate unde să fie mai multe căsătorii, mai puține divorțuri, mai mulți copii născuți, mai puțini tineri plecați peste hotare. Vreau o Moldovă frumoasă, cu vise și planuri, cu speranță și realizări, cu dragoste de Dumnezeu și de aproape.” – recunoaște Carolina.

        Este o femeie simplă, modestă, dar îndrăzneață și cu mult curaj la nevoie…

Zice că nu și-a făcut o carieră strălucită, nu are realizări cu care ar putea să se mândrescă părinții ei, dar duce o viață deloc plictisitoare. În fiecare zi întalnește oameni noi, interesanți, de la care are ce învăța și ea. Viața ei este una obișnuită, formată din griji, probleme, soluții, succese, pierderi, vise și iluzii.

Un lucru îl regretă: că nu s-au păstrat relații strânse cu colegii de școală, liceu și facultate: „Cu unii mă mai intersectez pe tărâmul Facebook-lui, dar nu ne întâlnim”. Prieteni are puțini și speră că sunt într-adevăr cei adevărați. Nu îi deranjează cu problemele personale „sau să le testeze fidelitatea”. Cei mai buni prieteni îi sunt – Dumnezeu, părinții mei și soțul ei.

Migrația, distanța, problemele personale răcesc relațiile, din păcate și multe prietenii se destramă.

Astăzi, Carolina Eremia lucrează la Directia de Asistență Socială. Și pentru că salariile sunt prea mici, uneori reușește să dea doritorlor lecții de limba italiană și română. Are studii superioare în economie, deși nu crede că, în prezent, anume studiile superioare pot defini un om. Nu e ce a dorit, de fapt, „a fost, pur și simplu, o fiica ascultătoare”. A mai lucrat în diverse locuri (ajutor de contabil, colaboratoare de oficiu, depozitar la farmacie, casieră, traducătoare). Trei ani ca badanță în Italia și jumătate de an în SUA! Citește mult, scrie, îi place să călătorească, să comunice cu oamenii interesanți, să fie utilă. Apreciază sinceritatea, cumsecădenia, cuvântul ținut, oamenii empatici. Detestă fățărnicia, vorbă goală, minciunoșii cronici.

În timpul liber, luptătoarea noastră compune poezie, proză, scrie amintiri din anii munciți peste hotare, – cu limbajul ei precis și complet lipsit de manierisme, uneori cu atâta umor că te bucuri să râzi. Poezia a intrat în viața mea odată cu apariția scânteii primei iubiri în inima mea. Nu i le-am citit niciodată. Nu avea rost, iubirea lui nu putea fi cucerită prin poezii. Mai târziu am început să scriu și despre alte lucruri: viață, Dumnezeu, oameni, suflet. În ultimul timp îmi place să scriu proză – istorii din viață, impresii, trăiri, mesaje de suflet. Am un vis, de fapt trei – o carte cu poezii, alta cu istorii scurte, a treia cu citate. Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să le realizez.”

Carolina Eremia s-a născut la țară, într-un sătuc din nordul Moldovei, Lencăuți.

M-am născut într-o zi de iarnă, pe 22 februarie. Mama ar fi vrut să mai aștept în burtă, să vin pe lume pe 23 (Ziua Armatei Naționale pe timpul URSS), ca să nu-mi lipsească in viața curajul. Nu am vrut să aștept și de atunci am un neajuns – sunt cam nerăbdătoare. Dar curajul nu-mi lipsește. Am și alte calități și defecte și sper că ultimele sunt mai puține decît primele. Nopțile eram tare plângăcioasă și tare îl mai deranjam pe bunel. El mă dojenea și totuși, cînd am început să stau în picioare și când îi auzeam vocea seara, mă țineam de marginea patului și săream în sus de bucurie. Ardeam de dorința de a-l vedea. Pentru tătuca Mișa eram cea mai iubită nepoată (prima) și așa am și rămas. Am avut un raport frumos cu el, îl admiram mereu pentru caracterul puternic, firea cumpătată, ințelepciune și dreptate.

Cand s-a terminat concediul de maternitate al mamei, (pe atunci era foarte scurt, nu aveam nici un an), m-a luat pe mine, un pui de om, mai multe genți și cutii și am plecat noi în două (tata era la armată) la Nisporeni, iar peste câțiva ani la Chișinău. Așa am devenit eu fată de oraș.

Mai târziu, când veneam verile în vacanță, se așeza cu mine pe prispă și discutam ca doi oameni maturi, îmi spunea din viața sa, îmi spunea și niște probleme de logică (cum de și le amintea?), îmi cerea sfatul în anumite situații.

Bunica era mai ocupată, nu prea avea timp să stea cu mine pe prispă, dar mă iubea și ea. Iubirea ei era în turtițele pe care le cocea când veneam, în untul pe care îl bătea din smântâna văcuței, în faptul că mă lăsa să dorm mai mult dimineața în timp ce ea trebăluia ca furnica pe afară.

Primii ani de școală i-am făcut la școala nr.19, astăzi gimnaziul ,,Miguel de Servantes”. Acolo am reușit să fac un singur an de limbă spaniolă, după care a trebuit să trec, din cauza schimbării geografice a casei noastre, la  liceul româno-italian ,,Dante Alighieri”. Acolo s-a format iubirea mea pentru limba italiană. Poate datorită prezenței profesoarei de italiană – Ludmila Kojușko, care a întruchipat (Dumnezeu s-o ierte) inteligența, educația, noblețea, dragostea pentru limbă, grija pentru elevi, etc.

Am avut norocul de a avea mentori la liceu mulți profesori buni, pe care nu ii pot uita: Eudochia Ghedea (mi-a transmis dragostea pentru slova românească și dorința de a da frâu liber la gânduri), Angela Grati (cu ea pluteam imaginar în Franța și descopeream o lume nouă), Raisa Petrovna (profesoara de matematica, care la balul de absolvire a convins-o pe mama că sunt bravo în cifre și trbuie să aleg economia), Elena Usatîi (profesoara de isotrie și prima dirigintă la liceu), Liuba Munteanu (dirijoarea de cor), etc.”  

Mă mândresc cu conaționalii mei care se remarcă prin succese frumoase, merite, victorii la concursuri, festivaluri, competiții internaționale, care reușesc să devină profesioniști de valoare în firme și instituții străine. Asta denotă că avem un patrimoniu intelectual de mare valoare, că țara noastră are cu ce se mândri și că putem fi cunoscuți în lume nu doar datorită sărăciei noastre sau cantității de vin băut pe cap de locuitor. – Moldova, țara mea dragă, verde, solară! Ai atâtea lucruri frumoase și interesante, oameni buni și inteligenți, mă bucur să îi descopăr în tine! Te iubesc!”

Și, vedeți ce frumos scrie despre dragoste și culori: Dragostea colorată

„Îmi plac hainele de culoare albă, pentru că albul simbolizează puritatea, inocența, iau eu nu le-am pierdut. Din fericire…ori din nefericire (din perspectiva ultimului eveniment neplăcut din viața mea).

Uneori îmi plac și cele negre, pentru că se zice că oferă siluetei eleganță.

Îmi place să port roz, îmi amintește de copilărie și viața fără griji, când poți zbura prin vise și nu-ți pasă de ce sa pui pe masă și cu ce să plătești facturile.

În aceeași măsură îmi plac hainele albastre, de toate nuanțele, dar mai ales de un albastru deschis, pentru că îmi amintește de Cer, de Dumnezeu.

Verdele îmbrac când vreau să fiu mai aproape de natură, de copaci, de iarbă, iar galben – când mi-e dor de căldura soarelui.

Roșul e culoarea iubirii. Totuși haine de roșu aprins nu am – am auzit că el ,,îngrașă”. Pot să îmbrac însă un roșu închis, neinvaziv.

Uneori îmbrac ceva de culoare violet, în imaginația mea violetul poartă în sine ceva enigmatic.

Oranjul mi se asociază cu vestimentația unui clovn, așa că, deși am simțul umorului, nu risc să mă îmbrac în oranj.

Nu prea agreez cenușiul și cafeniul. Sunt culori demoralizante. Mă induc in depresie. Am un singur pulover de culoare gri, primit cadou și cojocica mea cafenie, tot cadou.

Nu mă dau în vânt după bej, dar îl îmbrac câteodată.

Voi în ce culori vă îmbrăcați? Ce vă face să vă simțiți bine?”

           Cărțile recomandate de Carolina:

„Nu îmi imaginez viața fără de cărți. Ori de câte ori am timp liber, iau în mâini o  carte. Ce am citit și pot să vă recomand cu încredere?” –

  1. ,,Straniera” de Claudia Partole este o carte despre experiența unui migrant departe de casă, despre suferința morală suportată când ești nevoit să te ,,ciocnești” de caractere diferite de al tău, despre sacrificiu, luptă, răbdare și putere. Claudia Portole e o mare cunoscătoare a artei, e o enciclopedie vie, care oferă o descriere detaliată a locurilor frumoase din Italia.
  2. ,,Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru, publicată în română, italiană și engleză e un mănunchi din 50 de istorii de viață, scrise de mame și tați plecați departe, dar și de unii copii pe atunci lăsați acasă, astăzi deveniți adulți. Ea ar trebui să devină cartea de căpătâi a oricărui moldovean, pentru că noi toți am făcut parte din cele două tabere: cei plecați și cei ce au/au avut pe cineva plecat. Durere, sacrificiu, disperare, frică, trădare, iubire, luptă, prietenie…de toate veți găsi în aceste mărturisiri…și nici un gram de minciună.
  3. ,,Versete tomnatice – versuri și cugetări” de Svetlana Vizitiu. E o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate, prin care autoarea transmite toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. E o carte scrisă cu sinceritate și curaj, ce pune în evidență o analiză minuțioasă a vieții, a oamenilor, a sufletului uman.
  4. ,,Amintiride Anna Timotin. Fiecare amintire a autoarei trezește și amintirile noastre, ale cititorilor, răscolește emoții, trăiri, drame ascubse, istorii nespuse, ascunse în colțurile adânci ale sufletului. Toate istoriile sunt cusute cu același fir roșu – dorul. De casa părintească, de satul natal, de apropiați, de copilărie, de anii de șccoală, de ea de atunci. Dorul de ce ne este scump nu moare niciodată, în pofida timpului trecut și  a distanței parcurse.
  5. ,,Crucea singurătății” de Pășuța Gonța, care te cuceresște din primele rânduri prin înțelepciune, adevăr și profunzime, e cartea mamelor, soțiilor, surorilor, fiicelor care au ales să ducă (vorba autoarei) ,,crucea celor trei S: străinătate, singurătate, suferință” (eu aș adăuga un al patrulea S: sacrificiu.
  6. ,,Petale de veșnicie” de Ludmila Sandu e o lucrare prin care autoarea își ,,dezgolește” sufletul, relatând amintiri din copilărie, adolescență și maturitate, oferă lecții frumoase de viață, născute datorită experiențelor personale, eșecurilor și victoriilor sale, precum și sfaturi, îndemnuri minunate care să ne facă existența mai frunmoasă, iar sufetul mai liniștit, mai armonios.

                                                    Poeziile Carolinei Eremia:

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Munca mi-e grea şi pierd sănătate,/Departe de ţară, de fiu şi de fată,/De aer moldav, de scumpele sate.

Nu crede că banul îmi vine uşor!/Înghit umilinţă şi drepturi nu cer,/Mă roade continuu puternicul dor:/De casă, de-ai mei, de vremuri de ieri.

Sarcastic nu zice amicilor noştri/Că funduri bătrâne să spăl am ales!/E-o muncă onestă şi poate doar proştii/Că suntem de preţ, încă, n-au înţeles.

Nu mă bârfi pe la spate cu alţii!/Găsește curaj, întreabă-mă franc;/Nu am venit să caut relaţii,/Prea mare e prețul la ceea ce fac.

Nu-mi spune că sunt o trădătoare,/Că ţara lăsat-am pentru bani mulţi!/Eu vărs ani la rând lacrimi amare,/Muncind pentru casă, şcoală şi nunţi.

Nu fi de invidie plin şi de ură,/Încearcă şi gustă din pâinea-mi amară!/Vei vedea ce greu e-a păstra o inimă pură,/Când eşti îmbrâncit, când fac să te doară.

Nu râde de mine că sunt o badantă,/Nu crede că altceva să fac n-aş putea!/Eu nu am pierdut a mea demnitate/Pe calea cu spini (ce-ți pare cu roze!), căci nu e a ta.

                   Bunica (fragment)

Cum mă simt? Nu prea văd bine,/Ma dor oasele bătrîne,/Dar tu ai grijă de tine,/Spune dacă n-ai de pîine./Cine-mi vine? Mai că nimeni,/Mulți s-au dus în lumea-amară,/Dar vorbesc cu al meu cîine/Cînd pe prispă stau eu seara./Doar la radiola mică/Mai aud glasuri de oameni./Greu îmi este singurică/Și m-apuc-adesea teama”.

                  Iubesc (fragment)

Iubesc primăvara în haina-i de mireasă,/când totu-i plin de farmec, de vals și poezie,/Iubesc când ninge-afară și-i albă feerie/și un miros de brad e emanat în casă./Iubesc pe mal s-admir cum soarele apune,/Când cerul arde-n flăcări, iar marea e inertă./Iubesc tăcerea nopții când zilnica alertă/Ca-n paralici adoarme și înc-un basm se spune.

                       Citate: Daca nu găsim timp pentru alții, nu avem dreptul să ne supărăm când ei nu găsesc timp pentru noi.

Durerile și necazurile lasă răni adâțnci în sufletul nostru. Bucuriile și succesele sunt alifia care le tămăduiește.

Nu te stresa că ceva nu ai, bucură0te de ce ai. Alții nu au nici atât.

Nu căuta oamenii frumoși, caută frumosul în orice om.

Unora le ești recunoscător pentru simplul motiv că tac.

                         Proză:(fragmente)

,,Înainte brazi erau mai mulți, mai falnici, mai înalți (în unii ani tata aducea brazi înalți aproape până în pod), dar cu fiecare an văd că au devenit tot mai piperniciți. Și cu fiecare an mă doare tot mai mult sufletul: se taie tot mai mulți brazi, dar oare se pun alții în loc? Oare nu va rămâne Moldova complet fără ei? Oare se merită să oprești viața unui brad, să îl scoți din sânul naturii-mamă de dragul de a-l avea în casa ta câteva săptămâni? De dragul mirosului neobișnuit care nu se asemăna cu nimic altceva? De dragul pozelor frumoase în care să te fudulești că ai un brad în casă? ” (Bradul)

,,Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru că astfel învață ce este o familie integră în care sunt prezente iubirea, respectul, compromisul, iertarea, suportul.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a spune cuvintele ,,mamă” și ,,tată” la fel de des, pentru a le putea declara că îi iubește în egală măsură.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a deveni o personalitate puternică, fără frustrări, slăbiciuni, dureri purtate din copilărie.

Un copil are nevoie și de mamă, și de tată – pentru a nu fi luat în derâdere de cei de seama lui și a nu purta stigmatul ,,fără tată” sau ,,fără mamă”. (Un copil are nevoie și de mamă, și de tată)

,, M-am convins de mai multe ori că oamenii buni există în jur. Trebuie doar să crezi în puterea lor de a face bine. Și să faci și tu bine, ori de câte ori poți. Pentru că binele nu trebuie să se oprească, el trebui înmulțit, promovat, extins.

Dostoievski a spus: ,,Frumusețea va salva lumea”. Eu aș dezvolta ideea: frumusețea interioară, bunătatea sufletului, dragostea pentru aproapele său va salva lumea.

Fiți buni, că asta ne ajută să rămânem oameni!”

La Multi ani fericiți, Carolina Eremia!!!

Svetlana Vizitiu, Impresii blog, februarie 2022


Un comentariu

Top romane de Dragoste. Cel mai frumos roman citit de tine a fost…


Top cărți Dragoste la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu!

Vă prezentăm cărțile din fondul BM B.P. Hasdeu, Chișinău. – Despre Dragoste. Finalul pozitiv, este cel care contează, căci romane de dragoste sunt destule, iar oamenii care se inspiră din cărți cu povești reale devin tot mai puțini. De aceea, dragi cititori, nu ezitați, grăbiți-vă să lecturați. Învățați să gândiți, să iubiți pe viu! În realitate! Iar #Ziua_Îndrăgostiților să devină viața voastră în toate zilele, nu doar în această zi:

  • Arcul de Triumf, Erik Maria Remarque – In romanul Arcul de triumf, aparut în 1945, Erich Maria Remarque, pune față în față doua personaje din lumi diferite: Ravic, un chirurg german, refugiat la Paris și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, dupa un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de altul și între ei se infiripă o dragoste puternică. Joan este „orhideea de otel”, „îngerul care pretinde că vrea să te mantuiască, dar te răstignește încet, ca să nu-i scapi”. Este ea, cea „slabă și de neînfrânt”, la care el revine iar și iar, cu gândul să rupă orice legătură. Numai că… o iubește. „Arcul de triumph” este un roman de dragoste, dar reflectă și societatea marcată de apropierea războiului, deloc stăpână pe viitorul ei, gata să se autodistrugă. Cartea a fost ecranizată, cu celebrii actori Ingrid Bergman și Charles Boyer în rolurile principale.

Acțiunea are loc în Franța de dinainte de război în 1938-1939. Talentatul chirurg german Ravik, care a trecut prin frontul primului război mondial, operează pacienți bolnavi în loc de specialiști mai puțin talentați, în ciuda lipsei cetățeniei franceze și chiar a unui permis de ședere în țară. Dar nu se poate întoarce în patria sa – acolo a ajutat „infractorii” să scape de pedeapsă, pentru care a fost torturat de Gestapo. În Franța, Ravik îl întâlnește pe drum pe Joan Madou, o actriță italiană. O poveste de dragoste între ei nu poate fi evitată.Personajul principal reușește să se răzbune singur – l-a înșelat în pădure și l-a ucis pe torționarul Gestapo. Și apoi războiul … actrița este rănită de moarte, dar nu de la soldați, ci de la un pretendent gelos. Ravik, din disperare și disperare, se predă poliției. Când totul a rămas în urmă, a imigrat peste hotare în Statele Unite, unde și-a continuat cariera de chirurg strălucit. Acest lucru va fi discutat într-un alt roman de E. M. Remarque „Umbre în paradis”, despre care vom vorbi mai târziu în rating.

  • Dragoste în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez  – În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza traiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viața îți rezervă uneori surprize… La început, cand Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viața lui s-a sfârșit. Deși își găsește echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri și nu numai… (cele 622 de relații amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Așa că, după 50 de ani, 9 luni si 4 zile de despărțire, Florentino își reinnoiește declarația de dragoste în fața femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, șansa unui nou început?

„…Trăisera destul împreună ca să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.“

„După „Romeo și Julieta”, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiți o mulțime de barbati, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a făcut, timp de 50 de ani, curte unei femei.“ • Scott Steindorff

„Dragostea în vremea holerei”, una dintre cele mai frumoase și mai tragice povești de dragoste din literatura universală, a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwoord, câstigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur.

  • Mândrie și prejudecată’’ Jane Austen – Unul dintre cele mai cunoscute si mai iubite romane scrise de Jane Austen: Mandrie si prejudecata (Pride and Prejudice), publicat in 1813. Opera lui Jane Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVLLL si XLX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.

Romanul are trei parti, ca o piesa de teatru clasica. Iubire, intrigi, conventii sociale insuportabil de rigide, dar si mari orgolii, temeri, naivitati si pasiuni, totul se combina in proportii aproape perfecte pentru a da nastere unuia dintre cele mai apreciate romane de dragoste scrise vreodata in limba engleza, unul care ramane si astazi, la mai bine de doua secole de la aparitia sa, la fel de proaspat si neconventional (daca nu ar fi sa judecam decat dupa faptul ca povestea de iubire dintre Miss Elizabeth Bennet si Mister Darcy incepe acolo unde altele se termina: in momentul in care eroina refuza cererea in casatorie a nobilului, dar atat de arogantului lord).

  • Ora 25’’ roman francez  scris de Constantin Virgil Gheorghiu și publicat în 1949. „Am cerut dreptate în toate felurile în care m-a învățat disperarea. N-am primit niciun răspuns. Eu nu am furat, nu am ucis, nu am înșelat, nu am făcut nicio faptă rea, din cele oprite de lege sau de biserică. Dacă nu sunt nici hoț, nici ucigaș, nici înșelător, de ce mă țineți în pușcărie?” (citat din roman).

O carte despre oameni, despre cât și cum războiul arată o altă față a umanității, despre cum homo sapiens (omul) se transformă în sclav tehnic. Tema principală a romanului este cea de-a doua conflagrație mondială și lagărele de concentrare. Cele două mari drame ale personajului principal, Johann Moritz, un tânăr dintr-un sat al României a anilor 40 ai secolului XX, e chiar numele său și faptul că are o nevastă frumoasă. Jandarmul satului, sau mai bine zis șeful de post, dorind să abuzeze de soția acestuia, îi scrie lui Johann Moritz un ordin de rechiziție ca evreu, deși Moritz e român. Acesta e primul lagăr, unde Johann trăiește ororile războiului. Pe rând Ion, Johann, apoi Ianoș Moritz. Toate aceste conotații de nume, evreiască, românească și germană, l-au costat 13 ani petrecuți în 106 lagăre răspândite pe întreg teritoriul Europei. De la cele din România, unde erau concentrați evrei, în Ungaria, unde este considerat spion român, la cele din Germania, până când un pseudo-cercetător îl observă și ajunge erou național pentru că Johann Moritz este exemplarul pur al rasei ariene, conservat perfect la poalele arcului Carpatic. Ajută la evadarea unor francezi și ajunge el însuși în lagărele americane, unde este suspectat ca fiind criminal de război nazist, astfel suferințele trăite de el se acumulează una după alta.

  • Regina alba de Philippa Gregory

O adevarata cronica de epoca, romanul reconstituie rivalitatile permanente dintre cele doua ramuri ale dinastiei Plantagenetilor, Casa de Lancaster si Casa de York, razboaiele violente pentru suprematie dintre Henric al VI-lea si Edward al IV-lea, intrigile complicate si tradarile infame, aliantele indoielnice si crimele pline de cruzime nelipsite din jocul puterii, atmosfera de teroare si nesiguranta care domneste pretutindeni in Anglia secolului XV. Inaugurind un nou ciclu de romane dedicat de asta data dinastiei Plantagenetilor, Regina alba zugraveste cu o fidelitate impresionanta una dintre cele mai intunecate si mai framintate perioade din istoria Angliei – Razboiul celor Doua Roze. Mizind pe aceeasi combinatie fascinanta intre legenda si biografie, fictiune si adevar istoric, cu care si-a obisnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viata una dintre figurile feminine marcante ale perioadei – regina Elizabeth Woodville – si urmareste destinul uimitor al acestei femei de o neasemuita frumusete care ajunge peste noapte, dintr-o vaduva saraca din mica nobilime, insasi regina Angliei, prin casatoria secreta cu Edward al IV-lea.

Intre hotarele Angliei, un pretendent la tron stringe o armata. Spune tuturor ca e fratele Printesei albe si adevaratul mostenitor. Sa fie el oare baiatul trimis cindva in necunoscut de mama sa, Regina alba? Sau poate un print inchipuit, un inamic dintr-o spita marunta al lui Henric Tudor si al printesei de York? Cind Henric Tudor a luat coroana Angliei, a stiut ca, pentru a aduce pacea intr-o tara chinuita de razboaie, trebuie sa ia de sotie o printesa dintr-o stirpe rivala, pe Elizabeth de York. Insa Elizabeth se va gasi in situatia de a hotari de partea cui sa fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a sotului sau a baiatului care pretinde ca-i e frate, un frate de mult pierdut.

  • „Pasărea spin”,  Collen McCullough – „Exista o legendă despre o pasăre care cantă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe fața pământului. Din momentul în care-și părăsește cuibul, caută un copac cu spini și nu-și găsește odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung și mai ascuțit.

Și, în extazul morții, ea se înalță deasupra propriei agonii, scoțând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocarliei. Un cântec al cărui preț suprem este însăsși existența. Intreagă lume înmărmurește ascultându-l și Dumnezeu în Paradisul său zâmbește. Pentru ca ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale… Ori cel putin așa spune legenda.“

Povestea o are în prim-plan pe fiica familiei, Meggie, şi dragostei ei pentru preotului Ralph de Bricassart. O poveste de iubire, despre iubire, cu multiplelele ei fațete – despre sacrificiu și destin, despre alegeri și consumarea consecințelor acestora.

  • La răscruce de vânturi” de Emily Bronte – La răscruce de vânturi, unicul roman al lui Emily Bronte, descrie dragostea intensă și aproape demonică dintre Catherine Earnshaw si Heathcliff, un copil de țigan găsit și crescut de tatăl ei. Dupa moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afecțiunea pe care părintele său i-o purtase orfanului, în ciuda lipsei de educație și de maniere a acestuia. Intre timp, Catherine se descoperă atrasă de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresionează prin blândețea și comportamentul său aristocratic.

 Crezând că iubita lui nu-i împărtăsește sentimentele, Heathcliff părăsește Wuthering Heights, reședința izolată a familiei, și revine câțiva ani mai târziu ca un om bogat și rafinat, nerăbdător să se razbune pentru fostele sale suferințe. Structura narativă complexă, emoțiile violente, descrierile evocătoare ale ținuturilor mlăștinoase singuratice și măreția poetică a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodoperă a literaturii engleze.

  • Leagănul Pisicii” Maurice Baring, –

Acțiunea din acest roman se intinde pe o perioadă de circa 40 de ani. O însoțim pe Blanche Clifford, personajul principal, din momentul în care se îndragostește pentru prima dată și până la sfârșitul vieții ei tumultoase.

Blanche a fost crescută doar de tatăl ei, Henry Clifford, care o iubea mai mult decât orice și dorea ca ea să aiba o viață fericită, alături de un bărbat potrivit. Sydney Hope, prima iubire a Blanchei, nu a fost considerat o alegere bună. Prințul Guido Roccapalumba era mai convenabil astfel încât Blanche s-a supus dorinței tatălui său și al viitoarei sale soacre, printesa Giulia, și s-a căsătorit cu Guido.

Tatăl, Henry Clifford trecea drept un cunoscator în arta de a trăi și în rafinamentele ei. Parerea lui era căutată și acceptată în toate domeniile care alcătuiau farmecul și eleganța vieții: arta, literatura, muzica și teatrul. Ascultând sfaturile părintelui său, Blanche Clifford rupe logodna cu un tânăr ofițer fără perspective de a întra într-un mariaj convențional cu prințul italian Guido Roccapalumba, posesorul unui palat impresionant la Roma. Dupa căsătorie, Blanche s-a mutat la Roma, unde nu cunoștea pe nimeni. Doar cateva persoane și de fiecare dată când găsea un potențial prieten, soțul și soacra ei o impuneau să rupă orice legatură. Fericirea ei ar fi putut veni odată cu nașterea copilului, dar acesta a murit la scurt timp din vina dădacei lui, aleasă și impusă de printesa Giulia. Singură, prizoniera unei soacre și a unui soț care își aprecia mai mult amanta, doamna Winslope; fără prieteni adevărați… Aceasta era viața Blanchei la Roma.

 Părăsind Londra și, odată cu ea, iluziile iubirii juvenile, grațioasa Blanche cucerește lumea mondenă a capitalei italiene, mentinându-și mariajul în cadrele unei respectabilitați ireproșabile. Sub ochiul vigilent al soacrei, printesa Giulia, Blanche e obligată să se conformeze cerințelor unei societăți aristocratice preocupate de artă, atente la aparente si, la urma urmei, atinse de o teribilă sterilitate a spiritului.

Actiunea romanului are în fundal câteva evenimente importante (Razboiul franco-prusac, etc)

  • Jane Eyre” de Charlotte Bronte – Povestea lui Jane Eyre de la adolescență la maturitate, inclusiv dragostea ei pentru bogatul dar cinicul domn Rochester, care ascunde un secret teribil, nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. De o sensibilitate morală și spirituală deosebite, epopeea se desfășoară în nordul Angliei; revoluționează literatura de ficțiune a tuturor timpurilor. Povestea a emoționat cititorii de la prima apariție, acum mai bine de 150 de ani. Clasica poveste a lui Charlotte Brontë îmbină misterul cu romanța într-o lectură încântătoare. La 16 octombrie În 1847, a fost publicat pentru prima dată romanul „Jane_Eyre” al lui Charlotte Brontë. Romanul a devenit o pagină nouă în literatura engleză din secolul al XIX-lea și o etapă importantă în istoria luptei pentru egalitatea femeilor. A avut un mare succes alături de cititorii săi. Au fost atrași și uimiți de imaginea personajului principal – o fată curajoasă și curată, singură purtând o luptă dificilă pentru existență și pentru demnitatea ei umană.

Romanul ne prezintă viaţa lui Jane, încă de când era mică, cu toate momentele dificile şi fericite prin care protagonista trece. Este fascinant modul în care autorii clasici percepeau problemele societăţii în acele vremuri şi deşi femeile nu era cunoscute pentru independenţa lor, până acum autoarele clasice mi-au demonstrat că acele femei existau.

Temă feministă atât de modernă în ziua de azi, se recepționează în acest roman. Jane Eyre este femeia care nu acceptă să fie restrânsă şi întreţinută, ea face tot posibilul să se descurce singură… Vocea ei foarte puternică, devine din ce în ce mai convingătoare pe măsură ce recitești paginile romanului.

Călătoria lui Jane de la o persoană închisă în ea şi încăpăţânată, la o persoană deschisă şi sigură pe sine, cu acelaşi dram de motivație prezintă nucleul romanului. Există momente de prietenie, în special din copilăria lui Jane, care impresionează, există şi o poveste de dragoste! Și domnul Rochester, la fel de mult cum a auzit de domnul Darcy, este însă o diferenţă foarte mare între cei doi.

În cazul lui Jane, iubirea s-a axat stric pe personalitatea debordantă a domnului Rochester (nu pe fizicul său). Modul în care Jane priveşte povestea lui de viață, apoi și situația în care nimeresc ambii, este surprinzătoare.

  • Pe aripile vântului, Margaret Mitcell – Romanul este despre tânăra domnişoară Scarlett O’Hara, o fata îndărătnică şi încăpăţânată care are propriile păreri şi convingeri despre viaţă şi care este asaltată mereu de admiratori (spre invidia altor fete), dar refuzată de unicul băiat pe care-l iubeşte – romanticul Ashley Wilkes. Rhet Butler, copia masculina a lui Scarlett, este frumosul barbat de 35 de ani care se îndragosteşte de eroina noastră din prima clipă, însă Scarlett e prea ocupată cu gândurile la Ashley ca să observe. În cele din urmă, după nenumărate întâmplări și peripeții, spre finele romanului, eroina realizează cine e dragostea vieții sale… Povestea include dragoste si razboi! O combinatie frumoasă pentru un roman de succes!

Cartea cuprinde o bucătărie completă: sare şi piper, zahăr şi miere, care fac neastâmpărată inimă să tresalte de la trăirile cu care te hrăneşte. În carte războiul se dă şi între popoare, şi între inimi, într-o manieră care-ţi alimentează încântarea şi-ţi amplifică curiozitatea. În carte veți găsi și o sumedenie de citate și cugetări de viață, spre exemplu: „Mă voi gândi mâine” Este și mâine o zi”;

„Ma intreb cum ar reusi cei ce nu se iubesc pe ei înşişi să-şi găsească prieteni?”;

 „Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele”; „Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele”.

  • Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante – În roman se vor regăsi temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice. Adulții mint, îi mint pe cei care nu sunt adulți, se mint între ei și cel mai important, nu recunosc că mint. Bineînțeles, asta e de fapt definiția adulților imaturi emoțional, dar ei sunt majoritari. Iar când vorbește Elena Ferrante despre asta, devine un subiect cu atât mai interesant. Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.

Încă de la apariția romanului „Prietena mea genială”, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante”.

Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri. Dacă tetralogia romanului a reușit, în ciuda poveștii cu iz de telenovelă, să depășească acest nivel printr-o profundă analiză a personajelor și a tuturor acțiunilor, „Viața mincinoasă a adulților” eșuează. Eșuează tocmai pentru că și-a propus prea mult. Numărul de personaje, întâmplările, cheile de interpretare pe care încearcă să le întroducă Ferrante, toate se acumulează într-o misiune narativă ce depășește cele 300 de pagini pe care le are romanul. Unele reproșuri sunt legate de firul narativ, de structurarea acțiunii, de cosntrucția personajelor, dar trebuie de recunoscut că talentul de scriitoare al Elenei Ferrante este în continuare evident, mai ales în ce privește alegerea cuvintelor, iar asta se vede chiar din titlu.

  • Mătăniile” de Florence L. BARCLAY – Scriitoarea a obţinut un senzaţional succes cu această carte al cărei titlu a fost inspirat de celebra romanţă Rosary. Deşi scrisă în stil victorian, tema a rămas extrem de actuală şi de emoţionantă. Personajele principale, Jane şi Garth, trăiesc o adevărată poveste de dragoste. Când el o cere în căsătorie, se loveşte de un refuz neaşteptat, deşi Jane îl iubea cu toată fiinţa sa. Cu inimile sfâşiate, cei doi se despart, dar peste o vreme, în împrejurări neaşteptate şi triste, destinul îi aduce unul în calea celuilalt. Acum, e rândul lui Garth să se îndoiască de adevăratele sentimente ale fetei. Spre deosebire de alte poveşti de dragoste, cei doi, firi total opuse, reuşesc să îşi armonizeze sentimentele, fiecare învăţând să ţină seama de problemele celuilalt. Va fi oare suficient pentru ca Jane şi Garth să rămână împreună? Stilul inconfundabil al autoarei reuşeşte să capteze la maximum interesul până la ultima filă, chiar dacă nu este vorba de un cititor de romane de dragoste.
  • Adam și EvaLiviu Rebreanu – Întreaga viață cauți sufletul tău pereche. Și dacă nu-l găsești, ai fi gata să-l cauți și în viața următoare? Dar în următoarele șapte vieți?

Un cuplu se caută și se regăsește în șapte perioade istorice diferite. Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler în Imperiul Roman, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze și profesor universitar la București. El se îndrăgostește pe rând de șapte personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne și de Ileana.

Nu știm a câta viață este cea pe care tocmai o trăim, nici cât mai avem de îndurat până vom găsi sufletul pereche.

„Când am citit „Adam și Eva” am fost sigur că Liviu Rebreanu este într-adevăr un scriitor mare.” — Mircea Eliade

  • Soțul meu„,  Max du Veuzit – În paginile acestei cărti veti descoperi povestea uimitoare a Simonei Montagnac, o franţuzoaică orfană, proaspăt ieşită de la internat care află că este căsătorită cu sir Walter Anderson, o figură publică în Anglia.Hotărâtă să îndrepte lucrurile îl caută pe acest presupus soţ cu gândul de a anula acea căsătorie.

La început sir Anderson a privit-o sceptic, nedând crezare actelor fetei, susţinând că soţia lui este o femeie frumoasă şi blondă neexistând nici o asemănare intre cele două.Într-un final se ajunge la concluzia că această căsătorie s-a încheiat printr-o sustituire de persoană, fără acordul adevăratei Simona Montagnac şi începe un adevărat război al voinţelor deoarece sir Anderson nu doreşte încheierea acelei căsătorii

  • Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris –  E o carte scrisa intr-un stil cat se poate de usor in conditiile date si cam in trei ore se poate termina. Nu e foarte lunga si e compusa din capitole scurte. Lale este un tanar de 24 de ani, inteligent si dintr-o familie buna. Singura „problema” e ca face parte dintre evrei, asa ca se trezeste intr-un tren de vite in drum spre celebrul lagar de concentrare de la Auschwitz. Ajuns acolo, are in cap doar dorinta de a supravietui si, fiind un om inteligent, adaptabil si cunoscand mai multe limbi straine, incepe sa se descurce intr-un loc in care in fiecare dimineata nimeni nu stia daca va mai prinde apelul de seara. Cu noroc, va deveni Tatuatorul de la Auschwitz, desi munca de-a sapa numere in pielea detinutilor il secatuieste. Intr-o buna zi, la tatuat, apare o fata care ii fura inima dintr-o singura privire. Cat de speciala i-a parut Gita lui Lale desi era in zdrente, rasa pe cap, murdara si deznadajduita? Si cat de tare s-au indragostit unul de celalalt? Atat de tare incat suferintele proprii au fost ingropate sub grija unuia fata de celalalt.

  Spre deosebire de alte carti despre Holocaust, aceasta se axeaza mai mult pe povestea de iubire pura intre cei doi detinuti, dar bineinteles ca ororile si teama sunt prezente in orice moment si totul pare incredibil. Cartea aceasta ne invata ca iubirea exista si in locurile cele mai obscure si ca ea este cea care da speranta si scoate cele mai bune si altruiste parti din cineva.

  O carte ce merita citita indiferent cate stiti sau nu stiti despre soarta evreilor. Heather Morris suprinde foarte bine laturile umane din mijlocul unui iad si da, povestea este una adevarata si la sfarsitul cartii veti gasi si poze cu cei doi protagonisti.

  • ’’Tema pentru acasă’’ – Nicolae Dabija –  

Cartea a ajuns la a patra ediţie şi, conform datelor furnizate de Asociaţia Bibliotecarilor din republică, aceasta „a fost împrumutată de biblioteci de peste 100 000 de ori, find cea mai citită carte de beletristică naţională din ultimii zece ani.” Este o naraţiune despre intelectualitatea basarabeană de după 1940, în care e inclusă şi preoţimea, un roman despre dragoste şi despre deportări. ’’ − Părinte, îl mai întrebă poetul, de ce să ne omoare nişte indivizi doar pentru că nu suntem ca ei?! Mai răi sau mai buni, mai deştepţi sau mai proşti, dar suntem şi noi

oameni, avem şi noi ca şi dânşii ochi, urechi, inimă, mâini, picioare, doruri, gânduri, speranţe, disperări.’’

     Autorul ştie convingător cum să pună personajele sale să realizeze adevărate meditaţii pe marginea acestui subiect – credinţa în Cel de Sus. Aceste pagini sunt memorabile şi unele care dau romanului Tema pentru acasă o semnifcaţie spirituală unică.”

Fragmente din cartea „Tema pentru acasă”

„Omul nu trebuie invatat cum sa gindeasca,el trebuie invatat ce trebuie sa gindeasca.”

„-Tristetea din dragoste e cea mai frumoasa tristete din lume…”

„-Dragostea te ajuta sa deschizi poarta intelegerii lucrurilor,a oamenilor,a lumii , a propriilor sentimente.Dar si-n lumina poate fi intuneric,precum si-n tristete poate fi bucurie.O bucurie te poate inalta , dar te si poate infringe.Adevarata iubire e cea care-ti daruieste aripi…”

  • Atingerea dragostei” de Eloisa James, – Eroina romanului Linnet Berry Thrynne este o domnișoară încântătoare. Aventura ei cu prințul Frederick Augustus, trecutul scandalos al mamei și alegerea unei vestimentații cel puțin nepotrivite la ultimul bal o transformă însă, în ochii tuturor, într-o femeie ușoară.

Piers Yelverton, conte de Marchant, traieste într-un castel din Wales și se zvoneste ca este atât de nesuferit, încât nu-i poate sta nimeni în preajmă. Se mai spune ca o rană din trecut l-a lasat pe conte imun la farmecele oricărei femei. Dar Linnet nu este orice femeie. Frumusețea ei, farmecul și inteligența i-au adus la picioare un prinț. Din prima clipă în care privirile lor se intalnesc, Linnet este convinsă că scopul ei nu va fi deloc greu de atins. Va îmblânzi cu siguranță „bestia”! Dar ce preț va avea atingerea dragostei?

În a doua carte a seriei, Eloisa James transformă o poveste de demult într-un roman de dragoste pasionant și spiritual. Absolventa de Harvard, cu un masterat in filosofie la Oxford University și un doctorat la Yale, Eloisa James este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane de literatură romantică. Cărțile ei au fost publicate în cincisprezece țări. Nouăsprezece dintre romanele sale de dragoste s-au aflat în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți, în vreme ce topul USA Today a numărat șaisprezece titluri semnate Eloisa James.

  • Invitație la vals M.Drumeș , – Te-ai identificat vre-odată cu un personaj dintr-o carte sau dintr-un film? Surprinde frumuseţea tumultoasă a tinereţii, dorinţa nestăvilită de a experimenta senzaţii noi, idealismul iubirilor ce par veşnice şi dramatismul unor decizii radicale influenţate de stările intense de moment care au însă consecinţe ireversibile. Citind romanul, “Invitaţie la vals”, vei gândi la anumite fraze, făcând asocieri între tine şi evenimentele din viaţa ta, crescând astfel curiozitatea de a citi cât mai repede finalul. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au chinuit să se iubească unul pe celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Ce face frica şi incertitudinea din sentimente? Află din paginile cărţii. Iată câteva din frazele care plac în mod deosebit:

“Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Răteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire, e stăpânul celuilalt.”

“Sunt bărbaţi crampon care, deşi duc o viaţă infernală, nu se pot despărţi de femeile lor.”

“Trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”

“Libertatea…Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziţie dintr-o dată deşertul Saharei , ca să se bucure de nemărginită libertate.”- ce să facă cu ea?

“Noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră e aşa catastrofală.”

„ Deși acceptă să se casatorească cu el, ea îi pregatește o răzbunare. Pierderea sarcinei va face răzbunarea și mai posibilă. Ea are intenția de a-l înșela și părăsi pe soțul ei, insă planul îi este dat peste cap. Are un accident de mașină tocmai în momentul când se întâlnise cu eventualul amant. Bineînțeles că Tudor crede ca ea îl avusese deja amant așa ca o părăsește și o obligă să se căsătorească cu amantul ei. Această căsătorie o va ruina pe Mihaela. Ea il iubea în continuare pe Tudor, iar faptul că el apare în postura unui inger păzitor și ocrotitor al familiei ei o pune în imposibilitatea de a mai trai o viață liniștită asa că în cele din urmă se va sinucide lăsând în urmă un singur bilet de adio lui Tudor, căruia îi explică tot ceea ce trăise ea. Fericirea de dinainte de prima despărțire și chinul de după divort. Atunci realizează și Tudor cât de mult o iubise și cât de mult rău îi făcuse, intenționat. Deși nu crezuse că o va aduce în această situație, el fusese cel care o împinsese să facă pasul. Așa că hotărăște ca nici el nu mai un rost pe pamant și se sinucide la rândul lui.

  • Tunete si trandafiri” Mary Jo Putney, – „O poveste de dragoste extraordinară de la o autoare extraordinară“ Romantic Times Roman. Un volum nominalizat la Premiul RITA și finalist al premiului Golden Choice al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

A fost numit Contele Demon și despre el se spunea că este capabil de orice. Fiul unui nobil rebel și al unei țigănci, Nicholas Davies a dus o viață lipsită de griji până în momentul în care o trădare cutremurătoare l-a lăsat singur și plin de resentimente. După ce călătorește prin lume timp de patru ani, se întoarce doar pentru a plănui vânzarea domeniului.

Disperarea o împinge pe învățătoarea Clare Morgan să-i ceară Contelui Demon să ajute la salvarea satului său. Pentru că nu are nici cea mai mică dorință de a se implica în problemele altora, Nicholas stabilește un preț imposibil de plătit: Clare trebuie să accepte să locuiască împreună cu el timp de trei luni, lăsându-i pe membrii micii ei comunități să creadă ce este mai rău despre ea – și numai așa el va interveni în favoarea lor. Furioasă, Clare acceptă această provocare scandaloasă, iar cei doi sunt atrași într-o lume fascinantă, plină de pericole și dorințe.

Ca aliați, Clare și Nicholas luptă pentru salvarea satului. Ca adversari, explorează împreună terenul periculos al puterii și al senzualității. Iar ca iubiți, se predau unei pasiuni copleșitoare. Oare doi oameni atât de diferiți pot clădi o relație care să dureze pentru totdeauna?

  • „Gradina de vară” / Călărețul de aramă”, Paullina Simons, O epopee magistral zugrăvită, un adevărat regal literar, unic şi răvăşitor, care cuprinde două treimi din secolul XX şi se întinde pe trei continente. Totul a început cu povestea de dragoste dintre Tatiana şi Alexander în Leningradul sfâşiat de război. Acum, destinul lor se împlinește în țara tuturor posibilităților – sau așa pare…

 Tatiana şi Alexander au trăit toate experiențele îngrozitoare ale secolului XX. După ani de despărţire, au reuşit să-şi împletească din nou destinele în America, tărâmul visurilor lor. Îl au pe Anthony, încununarea dragostei lor, o dragoste ce s-a dovedit mai puternică decât năpasta pogorâtă asupra întregii omeniri. Dar se simt străini. Într-o lume dominată de teamă şi neîncredere, sub norii ameninţători ai Războiului Rece, forţe malefice le pun soarta în pericol. Vor reuşi oare să-şi croiască o nouă viaţă şi să-şi găsească fericirea în acest nou Tărâm al Făgăduinţei? Sau fantomele trecutului le vor spulbera speranţele, înnegurând până şi destinul primului lor născut?

O minunata poveste de dragoste se infiripa in Leningradul ocupat de nemti, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Tatiana are doar saptesprezece ani, cand nazistii invadeaza Rusia, in 1941. Traieste impreuna cu parintii, bunicii, fratele geamăn si sora in doua camarute din Leningrad, ducand o viata modesta, dar linistita. Razboiul n-a atins inca acest oras marturie a unei glorii apuse, unde mai exista speranta. Fire romantica, Tatiana simte ca perioada copilariei a luat sfarsit cand il cunoaste pe Alexander, un locotenent din Armata Rosie de care se indragosteste la prima vedere. Dar intamplarea face ca rivala ei pentru inima ofiterului sa fie chiar Dasa, sora ei mai mare. Prinsa intre dragostea de sora si dragostea pentru Alexander, inima Tatianei devine, si ea, un camp de batalie. Intre timp, Leningradul e izolat de restul tarii, cazand in mainile fortelor naziste, iar familia lor va trece prin momente dramatice, facand eforturi sa-si procure hrana si sa ramana in viata. Cei doi indragostiti, Tatiana si Alexander, vor fi angrenati in iuresul evenimentelor si vor avea de dus o lupta apriga pentru a-si castiga libertatea si dreptul de a-si trai iubirea. Un fascinant roman despre pasiune, tradare si supravietuire, in care realismul evenimentelor se impleteste magistral cu trairile intense ale personajelor. „Se observa ca autoarea de origine rusa, Paullina Simons, stapaneste acest gen de saga romantica… Ea poate sa faca demonstratii puternice despre trainicia spiritului uman, dar niciodata in detrimentul pasajelor descriptive pline de stralucire, forta si frumusete.” /Barry Forshaw/

  • „Maitreyi” Mircea ELIADE

Tema romanului – iubirea incompatibilă, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan și Isolda. Romanul Maitreyi, publicat în 1933, un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticităţii şi al experienţei; o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi la care participă un număr mare de personaje. Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin din literatura română.

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la Universitatea din Chicago.

  • „Nunta în cer” Mircea Eliade – Cartea este structurată în doua părți, partea lui Mavrodin, iubirea lui recentă cu Ileana, și partea lui Hasnas, povestea de acum nouă ani cu Lena…Deși în perioade diferite de timp, cei doi se îndrăgostesc imediat de aceeași femeie care îi farmecă. Fiind o femeie misterioasă, Ileana îi atrage pe cei doi prin voalul aruncat asupra trecutului său. In timp ce gelozia lui Mavrodin este provocată de un misterios fost-iubit al acesteia, care se dovedește a fi chiar Barbu, al doilea bărbat își pune întrebări legate de un anumit văr cu care aceasta a fost vazută sărutându-se în adolescență. Inteligentă, sensibilă și melancolică, nu e de mirare că Ileana i-a atras în mrejele ei pe cei doi bărbați.

„Cum ar fi fost viaţa noastră? Nu mă gândesc deloc la trupul ei; e destul de uşor să cunoşti şi să uiţi un trup. Dar mă gândesc mai ales la prezenţa ei, la magia ei ascunsă. O zi, o sută de zile, zece ani cu fiinţa aceasta frumoasă sau mai puţin frumoasă, blondă, înaltă, cum o fi, sub acelaşi acoperământ, alături de tine, zi după zi, zi şi noapte! Cum ar fi lucrat magia ei asupră-mi? Cum m-ar fi turmentat prezenţa ei?… Orice femeie pe care o iubesc mă apasă, mă sugrumă şi, fără voia ei, mă destramă şi mă topeşte, până la descompunerea finală.” (fragment)

„Nunta in cer” este o „Maitreyi” autohtonă, în care Maitreyi a luat numele de Ileana. Este, incontestabil, același mare imn de iubire, aceeasi puritate de sentiment si o aceeasi fina si ciudata substanta din care este modelata eroina. Exaltarea lirica se transforma insa in epic vioi, exotismul preferat in valori comune, mult reale si expresive. – Octav Sulutiu

  • Podurile din Madison County”, Robert James Waller

Waller a publicat şapte volume, însă ”Podurile din Madison County” a fost cel mai cunoscut al său. Cartea a fost vândută în 12 milioane de copii, după ce a fost tradusă în 35 de limbi. Romanul a fost ecranizat în 1995, în rolurile principale fiind distribuiţi Clint Eastwood şi Meryl Streep, care a primit o nominalizare la categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” a premiilor Oscar. ”Podurile din Madison County”, apărută în 1992, a stat şi la baza unui musical lansat pe Broadway.

Robert James Waller a spus că a scris romanul în doar 11 zile. El spune povestea unui fotograf al National Geographic care curtează o femeie căsătorită cu un fermier din Iowa, ce îl ajută să fotografieze podurile din regiune. Filmul regizat de Clint Eastwood a generat încasări de 182 de milioane de dolari în întreaga lume, iar cartea a fost timp de mai bine de trei ani inclusă pe lista New York Times a celor mai bine vândute romane.

Volumul i-a adus o avere lui Waller şi a făcut din Madison County o destinaţie turistică.  După acest succes, scriitorul s-a mutat din statul natal, Iowa, în Fredericksburg, Texas, şi a divorţat de cea cu care era căsătorit de 36 de ani. Între cărţile semnate de Robert James Waller se numără ”Slow Waltz in Cedar Bend” (1993), ”Border Music” (1995), ”Puerto Vallarta Squeeze” (1995) şi ”A Thousand Country Roads” (2002), o continuare a ”The Bridges of Madison County”.

  • „Fiul risipitor”, Radu Tudoran

Romanul nu constă în actiune sau în poveste, ci în detalii și variațiuni. Lucruri aparent mărunte, dar care trezesc interesul lecturii.

Variatiunile întoarcerii, de exemplu. Părăsirea Evei este de fiecare dată atât de meschină, de mecanică și dezarticulată de orice sentiment, încât răspunsurile la întrebarea „Cum îl va primi înapoi de data asta?” alcătuiesc în sine un roman de suspans cu construcție involutivă, marcând regresul Evei de la dragostea senină din prima parte la dragostea amestecată cu ura, frustrare și resentiment de la sfârșit. Memorabil este construită reacția femeii la cea de-a treia întoarcere, când bărbatul este împușcat în încercarea de a ajunge la Eva: Tudoran prinde într-un stil aproape scenic trecerea Evei de la repulsie la curiozitate, apoi la milă, indiferență, compătimire cvasimaternă, și din nou la dragoste.

  • BIBLIA,

Biblia trebuie să ajungă în fiecare casă. Biblia este Iubirea! Într-adevăr, citești Biblia? Vrei să începi? Cum îți vorbește Dumnezeu prin Cuvântul său pe care îl citești sau îl asculți? Are ecou în tine? Recunoști că ți se adresează?

Îl rugăm pe Domnul nostru să înțelegem și să interpretăm corect Cuvintele Sale pentru viața noastră. „Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile.“ (Lc 24,45). La sfârșitul circularei regăsiți câteva materiale pentru Duminica Sf. Scripturi. ”

”Dacă Evanghelia este într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuie să credem și să trăim conform ei, chiar și atunci dacă am face-o doar noi, singuri.”/Fer. Charles de Foucauld/

BIBLIA este cartea în care Dumnezeu îți spune cât de mult iubește oamenii pe care El I-a creat. Biblia, Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” Amin.

#Svetlana_Vizitiu #Impresii_viata, #Recenzii_recomandari_carti_dragoste, #BM_B_P_Hasdeu

Top carti dragoste / BM B.P.Hasdeu. #Citim_impreuna


2 comentarii

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022


Venim cu cărți și istorii foarte interesante din viața și activitatea literară a autorilor:

  • Singurul copil al lui Ion Creangă a fost trimis în armată„Şcoala militară din Iaşi îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, în caracteriza mai târziu criticul George Călinescu pe Constantin Creangă. Dar, Ion Creangă, nu a fost un tată iubit. Fiul său, Constantin, a trăit în umbra personalităţii ilustrului său tată. Scriitorul Ion Creangă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română. Însă despre viața lui personală se cunosc prea puține amănunte. Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Ion Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. FIUL LUI ION CREANGĂ A FOST LENEȘ, ÎNFUMURAT ȘI FĂRĂ CULTURĂ./continuare aici:
  • Mihai Eminescu – „Cred că sunt oameni care îl consideră pe însuși Eminescu, un mit. Întrucât a fost o personalitate boemă, melancolică, un „geniu nemuritor și rece”, s-au creat diverse controverse în jurul îmbolnăvirii sale și sfârșitul său timpuriu. Un alt mit cred că este și universalitatea creației sale.Există traduceri ale operelor, dar din nefericire, acestea nu pot reproduce exact muzicalitatea versurilor, acea joacă creativă cu sensurile cuvintelor românești. Trecând de toate aceste critici, poate ar trebui să vedem dincolo de acest senzațional și să îl apreciem pe Mihai Eminescu prin prisma romantismului său literar, a creațiilor sale desăvârșite și a multitudinii de semnificații pe care vocea_literară a insuflat-o culturii românești” /continuare aici:
  • James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei. In1888–1891- Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii. 1893 – Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, /140 de ani de la nastere/ continuare aici:
  • O nouă apariţie editorială la ed. Pontos – volumul de versuri a dnei Elena_Mihăeş, profesoară a zeci de promoţii de elevi şi un bun sprijin a tinerilor profesori. Lansarea volumului a avut loc la Casa de Cultură din Cimişlia cu sprijinul fiului autoarei, cunoscutul comentator politic Mihăeș Roman / D. Maxim/Cartea Elenei Mihăeș „Eu lumii zâmbesc” a apărut post-mortem. Risipite prin caiete și mape, scrise cu diverse ocazii, versurile, diferite ca tematică, unele luminoase și pline de candoare, altele relevând clipe de tristețe, durere și suferinţă, au fost adunate cu mult drag de fiul Roman Mihăeș. Regăsim chipul autoarei în emoțiile și frământările, zbuciumul sufletesc, visele și speranțele ce și-au găsit oglindire în poeziile inserate în placheta „Eu lumii zâmbesc”.Profesoara de limbă română Elena Mihăeș a educat mai multe generaţii de copii în spiritul demnităţii, al dragostei de ţară, de neam şi grai. A ştiut să se apropie de copii cu sufletul, trezindu-le curiozitatea și interesul, stimulându-le căutările creative. Pasionată de metaforele verbului matern, ea își găsea refugiu în lumea poeziei. Era un om onest, deschis, îi plăcea adevărul și lupta pentru el, atât prin cuvântul rostit, cât și prin cel scris. Scriitoarea Claudia Partole a scris o frumoasă și emoționantă prefațăCărțile editate vor fi dăruite în cadrul lansărilor de carte participanților prezenți la aceste evenimente. Parte din cărți va fi oferită bibliotecilor publice. Doritorii de peste hotare – rude, prieteni, cunoscuți de-ai autoarei – vor putea să citească versurile semnate de Elena Mihăeș în PDF-ul, expediat la cerere de către Editura Pontos.Să păstrăm o clipă de reculegere pentru liniștea și împăcarea sufletului Elenei Mihăeș care nu mai este printre noi, dar care a lăsat urme frumoase pe Pământul care i-a fost nespus de drag./Marcela Mardare/ /continuare aici:
  • Ion Vieru ( 07.XII.1041- 19.01.2022), poetul, deținător al titlului onorific „Maestru al Literaturii” s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. ”Doamne, cât e de frumos / Satu-acesta dintr-o parte, / Parcă-ai spune că aici / Nu e nici un fel de moarte. / parcă-ai spune că aici, / Doamne, nu-i nici o durere / Să te bată cu putere: / Nici o lacrimo ă, nimic… / Doamne, Doamne… / Vai, ce zic?” #Doamne din volumul #101poeme de Ion Vieru Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, jud. Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică (1972-1983), redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii (1999). Laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni (pentru volumul „Aici pe pământ”, 1999). A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” (1969), urmată de „Ploile dorului” (1972) și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”: „Doamne, cât e de frumos/ Satu-acesta dintr-o parte,/ Parcă-ai spune că aici/ Nu e nici un fel de moarte./ Parcă-ai spune că aici,/ Doamne, nu-i nici o durere/ Să te bată cu putere:/ Nici o lacrimă, nimic…/ Doamne, Doamne…/ Vai, ce zic?” („Doamne”). A publicat și cărți pentru copii: „Pomul” (1978), „Cântă-mi, ciocârlie” (1979), „Soneria” (1985).„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană…”/Uniunea Scriitorilor Md/ – ”Valuri, valuri, vălurele / Trec pe Nistru și pe Prut, / Și îmi poartă-n larg cu ele / Floarea dorului / Durut. // Valuri,Valuri,vălurele, / Câte valuri?… / Câte-s ele?” din #Floarea_dorului /continuare aici:
  • Poteci_spre_ziua_a_șaptea”- Carte apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul_Vasilisc_Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la #Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.„Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”
  • Nina_Corcinschi”Am scos-o, în sfârșit, la capăt cu rapoartele Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, sunt mândră de rezultatele colegilor mei și le mulțumesc tuturor pentru efortul depus! La Institut, în anul acesta s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de #evenimente on-line (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), 3 nr. de revistă Philologia și 2 nr. de revistă Limbă, Literatură, Folclor. Un rezultat nou-nouț este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare on line. Mă bucură enorm cărțile și articolele semnate de colegii mei și cred că trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli. Pozele atașate reprezintă doar câteva titluri dintre cele publicate.
  • Simfonie_mutade Nichita_DANILOV:”O zi mult așteptată! Azi, dl Silviu Lupescu, mi-a înmânat primele 20 de exemplare ale volumului meu de nuvele si povestiri, Simfonia muta! Cu aceasta ocazie am lăsat autografe pe un număr de 52 de „simfonii” care vor putea fi achiziționate online de pe siteul editurii, la preț promoțional. Multumesc echipei Polirom, doamnelor Oana Roiu si Raluca Tolcev, Carmen Parii (coperta) care au facut posibila aparitia cartii in stare exceptionala! Sunt fericit!”
  • Carolina Eremia despre #Versete_tomnatice de Svetlana_Vizitiu. – ”Mi pare câteodată Că nu mai am cui Să-i povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povesti”; cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, aripi în ger, Ne încălzesc, ne protejează De suferințe, pierderi și negi, De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc? Nu este o taină, ba chiar o șansă… Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… E al meu, cel mai iubit… E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre #Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place, Pentru că ne adunaPe cei singuratici/La o Carte/Și comunicare”. Aduce profesia ,,#bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, Poate fi psihologȘi părinte,Și frate, Și blogger. Sociabil de la natura, Zambet larg, Atenție maximă, Cu blândețe și spor Ajuta sa zbori”. / Carolina Eremia / continuare aici:
  • Alexandru_Ioan_Cuza – Popularitatea Domnitorului Cuza_Vodă a fost imensă, principalul motiv fiind larga difuzare în popor, în toate straturile sociale, a numeroase povestiri și legende, menite să reliefeze câteva calități pe care omul de rând le descoperise în personalitatea acestuia: spiritul de dreptate exercitat mai ales în funcția supremă în stat și simbolizat de „ocaua lui Cuza”, punerea mai presus de orice a intereselor țării, apropierea de popor, arată Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe de la București, potrivit sursei citate.Sursa citată adaugă: „Se poate afirma că tradiția despre Domnul Unirii de la 1859 a pătruns mai adânc în mentalitatea populară decât în cazul altor figuri istorice, fiind probabil strâns legată de epoca de înfăptuiri sociale și naționale din timpul domniei sale. Astfel, importantele reforme, ca cea agrară și secularizarea averilor mănăstirești, organizarea pe baze noi a armatei și a sistemului administrativ și juridic și-au găsit o admirabila reflectare în conștiința colectivă.”Astfel, folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli și care străbate drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-și identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăți sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiții și amintiri_istorice adunate din Oltenia și Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:- „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”;- „Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică, cum e azi. Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;- „El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului”;- /Continuare aici:
  • Aron_Pumnul, cărturar român, ziarist, pedagog, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormîntul lui Arune Pumnul”. A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n. 27.11.1818 – dec. 24 ianuarie 1866). Marele Mihai Eminescu, elevul (ardeleanului de la Cuciulata) glăsuia cu multă mândrie despre profesorul său: „a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământești. El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în localitatea transilvăneană Cuciulata, de lângă Făgăraș, într-o familie de țărani iobagi. Nașterea sa a avut loc într-un an năpăstuit de o secetă cumplită, care a adus pagubă și foamete în rândul țărănimii. Familia a fost numeroasă ca toate familiile țăranilor noastre pe vremuri. Părinții săi erau neștiutori de carte, tatăl era analfabet. Scrisorile pe care le trimitea Aron de la Viena, le citea altcineva, poate dascălul ori preotul. Aron Pumnul de mic copil a rămas orfan de mamă. Avea un frate mai mic, Moise, căruia îi promitea daruri dacă va merge la școală și va învăța bine, precum și o soră măritată în Șercaia. Din cauza bolii de inimă, frecventează școala târziu, la 14 ani. Se spune că groful ungur Mikes … /continuare mai jos/

Așa cum se știe, la moartea lui Aron Pumnul a fost tipărită și difuzată, în chiar ziua înmormântării, broșura: „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști den Cernăuți la mormântul prea iubitorului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12 (24) ianuarie 1866”. Broșura conține debutul poetic (cunoscut sub titlul La mormântul lui Aron Pumnul) al elevului Mihai Eminoviciu care exclama, regretând: „Pumnul nu mai este…” Și părăsește gimnaziul pentru totdeauna.În inimile noastre, Aron Pumnul va rămâne mereu un apărător al #limbii_române.

  • Winston Churchill (30.11.1874 – dec. 24 ianuarie 1965, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului_Nobel pentru Literatură în anul 1953.Sir Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari #lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, politician, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.- Winston_Churchill
  • Anii_tineretii_meleAutobiografia – volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.Parcurgand acest text pasionant, intelegem cu usurinta de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 1953. Ironia sa fina, fluenta limbajului, talentul descriptiv si acuratetea cu care ilustreaza scene de razboi sau situatii politice sunt de neegalat. In Anii tineretii mele, veti avea placerea de a va familiariza cu Anglia epocii victoriene, veti cunoaste contextul social si politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Razboaie Mondiale si veti fi martori indirecti la evenimente care si-au lasat amprenta asupra autorului, influentandu-i cursul vietii si gandirea.”Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-i dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-i cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora petrecuta in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si‑au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul unui galop, este o modalitate cat se poate de buna de a muri.””Razboiul, candva crud si magnific, a devenit crud si murdar. De fapt, a fost complet stricat. De vina sunt Democratia si Stiinta. Cand acestor doi bagaciosi si incurca-lume li s-a permis sa ia parte la luptele reale, soarta razboiului a fost pecetluita. In locul unui numar mic de profesionisti bine pregatiti, care apara cauza tarii lor cu vechile arme si cu frumoasa complexitate a manevrelor stravechi, sustinuti in fiecare clipa de aplauzele natiunii lor, acum populatii intregi, inclusiv femei si copii, se arunca unii impotriva altora intr-o exterminare brutala, si numai o echipa de functionari cu ochi aposi fac factura pentru macelar.””Cei mai multi dintre baieti erau multumiti si multi dintre ei au gasit in salile de clasa si pe terenurile de sport cea mai mare distinctie pe care au cunoscut-o vreodata in viata. Nu pot decat sa consemnez faptul ca eu eram o exceptie – fara indoiala, din cauza defectelor mele. As fi fost mult mai bun ca ucenic de zidar, m-as fi descurcat mult mai bine daca as fi fost trimis sa fac comisioane sau sa-l ajut pe tata sa aranjeze vitrina unei bacanii. Ar fi fost ceva palpabil; ar fi fost ceva firesc; as fi invatat mai mult; m-as fi descurcat mult mai bine. Si as fi putut sa-l cunosc mai bine pe tata, ceea ce ar fi fost o mare bucurie pentru mine.””In mod sigur, #educatia prelungita, indispensabila pentru progresul societatii, nu este fireasca pentru omenire. Este impotriva firii. Baiatul doreste sa-si urmeze tatal in cautarea hranei sau a prazii. Ar vrea sa faca lucruri folositoare, atat cat ii permit puterile. Ar dori sa castige o leafa, oricat de mica, pentru a-i putea ajuta pe cei de acasa. Ar dori sa aiba un timp numai al lui, pe care sa-l foloseasca sau sa-l iroseasca dupa plac. Nu cere decat dreptul de a munci sau de a muri de foame.”Winston Spencer Churchill-
  • Tanarul_titan – Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începând din 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, după dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze din funcţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formează uriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs în Camera Comunelor, în calitate de conservator, trecerea în tabăra liberalilor, apariţia în Cabinetul britanic, mai întâi ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca preşedinte al Consiliului Comerţului şi ministru de interne, până la prima poziţie în Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea_Război_Mondial. În paralel cu viaţa_politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.
  • Al_Doilea_Război_Mondial” – Winston Churchill – ”Trebuie să privesc aceste volume ca o continuare la Istoria primului război mondial, pe care am descris-o în Criza mondială, Frontul de est şi în Urmarea. Împreună, acestea acoperă relatarea unui alt război de treizeci de ani. Ca şi în volumele anterioare, am urmat, atât cât sunt în stare, metoda lui Defoe, în care autorul leagă cronica şi comentarea marilor evenimente militare şi politice de firul experienţei personale a unui individ. Eu sunt poate singurul bărbat care a trecut prin ambele cataclisme supreme ale istoriei, fiind in funcţii importante. În timp ce, în primul război mondial, am avut posturi de răspundere dar subordonate, in cea de a doua luptă cu Germania am fost timp de peste cinci ani şeful Guvernului Majestăţii Sale. Scriu deci din altă poziţie şi cu mai multă autoritate decât era posibil în primele mele cărţi. Nu-l descriu ca o istorie, deoarece asta este sarcina altei generaţii. Dar afirm cu încredere că este o contribuţie la istorie care va servi in viitor. Aceşti treizeci de ani de acţiune şi pledoarie cuprind şi exprimă efortul meu de o viaţă şi sunt mulţumit dacă sunt judecat după ei. Am aderat la regula mea de a nu critica o măsură privind războiul sau politica după eveniment, decât dacă mi-am exprimat mai înainte, public sau oficial, părerea mea sau am avertizat în legătură cu aceasta. Într-adevăr, într-o lumină ulterioară, s-au netezit multe dintre asperităţile controversei contemporane. M-a durut să înregistrez aceste neînţelegeri cu atâţia oameni pe care i-am simpatizat şi respectat, dar ar fi greşit să nu ţinem seama de învăţăturile trecutului în faţa viitorului. Nimeni să nu-i desconsidere pe aceşti oameni ale căror acţiuni sunt descrise în aceste pagini fără să-şi analizeze propriul suflet, fără să-şi revadă activitatea publică şi să aplice lecţiile trecutului la viitoarea lor comportare. Nu trebuie să se presupună că mă aştept ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce spun şi cu atât mai puţin că scriu doar pentru a fi popular. Îmi depun mărturia conform ideilor care mă călăuzesc: am avut toată grija să verific faptele, dar multe apar azi la lumină în urma cunoaşterii unor documente capturate sau a altor dezvăluiri care pot oferi un alt aspect concluziilor trase de mine. Într-o zi, preşedintele Roosevelt mi-a spus că …/Continuare mai jos/:
  • Virginia Woolf / 140 de ani de la naștere/ cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. Este o scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare au o forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă, vulnerabilitatea.
    • Virginia Woolf, nascuta Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna_Dalloway (1925), Spre_far (1927), Orlando (1928) si eseul de dimensiunea unei carti A_Room_of_One‘s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.Virginia Woolf a inceput sa scrie ca profesionist in 1905, initial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Bronte «Primul ei roman, The_Voyage_Out, a fost publicat in 1915 de catre tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost initial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul in repetate randuri. Versiunea anterioara a romanului a fost reconstruita de catre Louise DeSalvo si acum este accesibila publicului larg cu titlul planuit. DeSalvo sustine ca multe din schimbarile pe care Woolf le-a facut in text se datoreaza schimbarilor din viata ei.Woolf a continuat sa publice romane si eseuri cu un caracter intelectual, bucurandu-se de succes atat din partea criticilor cat si a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerata ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea si unul dintre cei mai insemnati modernisti. Dupa terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between_the_Acts, Woolf a cazut victima depresiei asemanatoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra in timpul atacului prin surprindere, si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei intr-atat incat nu a mai putut sa lucreze.Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Trupul lui Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat ramasitele ei icinerate sub un copac in gradina din Monk’s House, casa lor din Rodmell, Sussex. Operele ei au fost traduse in mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges si Marguerite Yourcenar.

𝑈𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑜𝑣𝑒𝑧𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑛𝑔𝑙𝑒𝑧. (𝐽𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐿𝑢𝑖𝑠 𝐵𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠)

  • Pierre_BEAUMARCHAIS – 290 de ani de la nastere! 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (dec. 18 mai 1799)- autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul_din_Sevilla” şi „Nunta_lui_Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem_social, contestând privilegiile_aristocraţiei. Piesele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable. Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze. Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o ” un interludiu, imitând stilul spaniol „. Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premiera la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.Privind dintr-un alt unghi, piesele Figaro sunt semi-autobiografice . Don Guzman Brid’oison (Le Mariage) și Bégearss (La Mère) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (Le Mariage) seamănă cu tânărul Beaumarchais, care medita la sinucidere când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul. Suzanne, eroina din Le Mariage și La Mère, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz. Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului pentru numeroasele lui experiențe sexuale.Le Barbier a debutat în 1775. Continuarea Le Mariage a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul aristocraților. Opera lui Mozart a avut premiera cu doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, La mère… a avut premiera în 1792 la Paris.Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez Molière, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit La Mère coupable în L’autre Tartuffe. Toate cele trei piese Figaro s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi în teatre și săli de operă. /Continuare aici:
Text si foto S. Vizitiu, BM B.P.Hasdeu

Alte surse la subiect:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/06/top-carti-sarbatori-de-iarna-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/21/ieromonah-vasilisk-donica-poteci-spre-ziua-a-saptea/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/29/top-5-carti-4-lectura-iata-invatatura-cea-mai-buna/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/08/top-carti-colectia-profesionala-editate-la-bm-b-p-hasdeu/


3 comentarii

Carolina Eremia despre „Versete tomnatice”/S.Vizitiu/


SVETLANA VIZITIU. Un nume cunoscut în Moldova și România, probabil și peste hotare, căci ai noștri sunt oriunde. O aveam în prieteni pe Facebook de câțiva ani, urmăream ce scria pe pagina ei personală, dar și pe blogul ,,Clubul ,,Impresii din viață și cărți”. Acolo are atâtea istorii, confesiuni, gânduri, încât poți să îi citești doar blogul și nimic altceva pe Facebook. Recunosc că încă nu i-am ,,devorat” toate postărle. Vara aceasta am avut ocazia să fiu prezentă la lansarea cărții sale – ,,Versete tomnatice- versuri di cugetări„. Am ascultat cât de frumos au vorbit cei care o cunosc de ani de zile, ca om, prietenă, scriitoare, și m-am umplut de o bucurie imensă pentru ea. Svetlana cucerește prin toate: zâmbet larg, ochi jucăuși, aspect îngrijit, interes sincer față de interlocutor, vorbire înțeleaptă, dragoste de oameni, de Dumnezeu, de viață. Svetlana mi-a dăruit ceea ce e cel mai de preț pentru un om care scrie – cartea. De fapt, două cărți, a ei personala și cea scrisă împreună cu răposatul ei tată. ,,Versete tomnatice” e o culegere frumoasă de poezii, cugetări și citate. Poeta Svetlana Vizitiu transmite prin versuri toată esența ei de femeie, mamă, fiică, profesionistă, cetățean. Versurile ei, deși cu puțină rimă, se citesc ușor și pătrund adânc în suflet:,,Admir oamenii/Care trăiesc:/Nu se impun,/Înțelepți,/Nu sunt falși”.,,Există Fapte/Ce nu pot fi iertate,/Cuvinte/Ce nu pot fi uitate,/Momente /Când un om,/Cândva apropiat,/Devine la fel de îndepărtat”. Svetlana scrie despre iubire în culori, transmițând emoțiile, sentimentele trăite. E o iubire care a cunoscut toate etapele: gingășie, extaz, pasiune, durere, dezamăgire, singurătate, amintiri. ,,Te-ai înecat vreodată-n om?/Nu pentru o oră sau moment -/Pleoapele închizând,/Să pierzi a timpului noțiune”. Sau: ,,Nu-ți face griji, /o noapte mai avem,/Îți voi șopti că ești al meu,/Te voi privi a câtă oară/Ca pentru prima dată”. Autoarea impresionează prin sinceritatea ei extraordinară, calitate rar întâlnită în zilele noastre. În poezii e așa cum e și un viață, nu joacă teatru, nu încearcă să pară mai bună, recunoaște greșelile, eșecurile, pierderile: ,,Noi nu prețuim Viața/În mod corespunzător,/Cheltuim darul lui Dumnezeu/Fără tâlc – de zeci de ori”, dar, în același timp, se bucură ca un copil de lucrurile frumoase și atât de simple: ,,Cât de mult contează cuvântul bun, /la timp/Și nu un ins pustiu bucșit cu bani…” sau ,,Acolo unde ești iubit/Și cineva te așteaptă,/Devii diferit”.

În poeziile sale Svetlana Vizitiu pune deseori accentul pe valorile frumoase, sănătoase, importante în societatea noastră: prietenia adevărată, puterea de a ierta, dragostea necondiționată, sinceritatea. Puțini scriitori o fac.,,Există trei cuvinte,/Trei mari competente:/Să ceri, /să ierți, /să mulțumești”.,,Nu mai avem și alte vieți,/Deci, aruncam obida-n fum…/Dar, luptă-te pentru înțelepciune, /Mereu s-o faci, fără minciună! Autoarea are curajul de a-și face chiar și autoportretul: ,,Sunt demodată, /îmi plac rochii de seară, /și tocuri,/Modestie din onoare, /medicină fără mită, /pe-alocuri,/Să fac daruri, /să cânt piese vechi,/Cununie la altar și, /desigur sentimente – pe veci”. Cu reverență, admirație vorbește despre tatăl său, care a fost pentru ea cel mai bun prieten și învățător: ,,Doamne, tată, ce dor mi-e de tine…/Îmi pare câteodată/Că nu mai am cui/Să-i povestesc totul:/De la obișnuitele istorii,/Până la cele mai tainice povesti”, cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, /aripi în ger,/Ne încălzesc, /ne protejează/De suferințe, pierderi și negi,/De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc?/Nu este o taină, ba chiar o șansă…/Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… /E al meu, cel mai iubit…/E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place,/Pentru că ne aduna/Pe cei singuratici/La o Carte/ Și comunicare”. Aduce profesia ,,bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, /Poate fi psiholog/Și părinte,/Și frate, /Și blogger. /Sociabil de la natura, /Zambet larg,/ Atenție maximă, /Cu blândețe și spor /Ajuta sa zbori”. Are dedicații minunate pentru oamenii de valoare: Victor Cobzac, Elvira Cemortan-Voloșin, Ana Podaru, Dina Ciocanu. Iubirea ei de viață, de orice clipă trăită se simte intens în poeziile ei – ,,Să râzi și să visezi din nou/Și, fără teamă, să iubesti… /Doar atunci vei realiza /Ce înseamnă să Trăiești!” Sunt valoroase sfaturile sale, îndemnurile utile:,,Nu-l insulta/Pe cel mai inferior ca tine./El are propriul destin. /Și dacă va trebui să-l rogi ceva?”Sau: ,,Formula fericirii e una foarte simplă: Dăruiește-te în fiecare clipă /Celui care atât de mult/Are nevoie de tine”. Reflecțiile personale din partea a doua a cărții pun în evidență un om corect, onest, cu verticalitate, care rămâne ,,Eu” în orice situație și care nu se îndoaie ca trestia după direcția vântului. În multe situații descrise am rezonat cu ea, m-am regăsit, am gândit la fel, am simțit la fel. Ce interesant și plăcut e să te intersectezi în viață cu oameni ce, deși nu îți sunt rude, se înrudesc cu tine datorită viziunilor comune, a percepției similare a lucrurilor. Svetlana a pus pe foaie cugetări profunde, care ne pun pe gânduri, pildele ei sunt lecții de preț, ne ajută să privim în interiorul nostru și să vrem să facem acolo curat. Iată una din ele: ,,L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe dușmanul meu. /Și Domnul mi-a răspuns: ,,Nu. El este destinat să-ți fie cel mai bun prieten”./L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare. Și El mi-a spus: ,,Nu. Răbdarea este rezultatul testelor îndurate. Ea nu se dăruie, ea se învață!” /L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Și El mi-a spus: ,,Nu. Mândria nu se ia înapoi, nu se oferă, nici nu se lipsește. Ea se refuză, pur și simplu!”/L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Și Domnul mi-a răspuns: ,,Eu îți dau binecuvântarea, iar Fericirea depinde numai de tine!”/L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine și pe cei dragi mie de durere. Și Dumnezeu a răspuns: ,,Nu. Noi suferim și depășim suferința prin durere – doar Împreună”./I-am cerut lui Dumnezeu să pot creste spiritual. Dar Domnul mi-a spus: ,,Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte și să crească singur, iar Eu îți voi șopti Cum”. M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe alții la fel cum mă iubește El. Și Dumnezeu a spus: ,,Cu mare bucurie! În sfârșit! În cele din urmă, ai înțeles Ce este necesar să Ceri…”Cât de înțelept!!! Citatele create de Svetlana Vizitiu – ,,Perlele înaripate” – sunt rodul unei analize minuțioase a vieții, a lumii înconjurătoare: ,,Vârsta este doar un număr: el nu definește mintea omului și concepțiile lui asupra vieții”, ,,Nu priviți în urmă, acolo voi deja ați fost și ați văzut totul. Mergeți mai departe, unde sunt lucruri mult mai interesante!” Autoarea spune lucrurilor pe nume, folosind deseori ironia: ,,Medicii șmecheri se tot întreabă unde te doare, ca apoi să te împungă în acel loc!”, ,,Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi va fi în curând demis”, dar și autoironia: ,,Nu sunt deșteaptă, sunt …cu experiență. Dacă aș fi fost înțeleaptă, nu as fi acumulat o asemenea experiență”.

Svetlana Vizitiu e un fenomen, ascunde în sine și copilul, și maturul în același timp, e pornită pe pozne, joacă, glume, dar e gata în orice moment să manifeste responsabilitate și seriozitate. Despre Svetlana Vizitiu aș putea încă multe să vorbesc, dar vă las să îi descoperiți lumea interioară citindu-i cartea și urmărindu-i blogul. Vă asigur că o să vă placă. Și ea, și el.

Carolina Eremia

– Dragă Svetlana, sincere și calde felicitări pentru ,,Versete tomnatice”, e un testament frumos pentru societatea noastră, un suflu de aer proaspăt, un dialog de suflet cu cititorii. – Bravo! La mai mult și la mai mare! /Carolina Eremia /

23 Decembrie, 2021

Iți multumesc din suflet, Carolina! Este surpiză pentru mine. Mă bucur că cartea place cuiva și trezește emoții. Doamne ajută!

#Svetlana_Vizitiu


5 comentarii

Ieromonah Vasilisk Donica, „Poteci spre ziua a șaptea”


Ieromonah Vasilisk Donica, „Poteci spre ziua a șaptea”

Orice persoană poate avea un cuvânt de spus asupra unei credințe și poate adopta o atitudine, pro sau contra. Important este să fii tu o persoană mai bună, cu o atitudine corectă, pentru a demonstra clar de ce ai ales să crezi. Demersul se dorește a fi și o reconstituire a propriei sale biografii exemplare, urmărind avatarurile de natură psihologică și culturală survenite pe parcursul anilor în care, autorul „Incert, dar cu o dorință efervescentă de a făuri destine, dar totodată și de a spune mereu tuturor ,,cuvântul”, am cugetat mult, iar dilema de a deveni preot sau învățător m-a făcut să-mi continui studiile…
O carte interesantă într-o formă artistică, care merită citită și care deschide totodată ochii cititorilor asupra unor aspecte esențiale ale umanității. Apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul Vasilisc Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”
Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.
Nuvelele se constituie într-un posibil punct de pornire pentru reconcilierea dintre cultură și teologie, în așa fel încât Hristos să între din nou în inimi, iar Omul să-și reia călătoria către Dumnezeu:„În biserică încă nu începuse slujba, dar el sta neclintit, cu ochii umeziți de lacrimile ce îi curgeau șiroaie. Icoana din fața lui era la fel ca cea pe care o purta la el, doar că aici Maica Domnului și Pruncul erau mai vii și de dimensiunile reale pentru o mamă cu pruncul în brațe. Biserica era așa cum o văzuse de multe ori în visele sale, când privea cerul, iar norii îl conduceau pe acolo pe unde nu a fost niciodată, dar mai apoi avea să meargă.
Parintele scrie despre puterea rugăciunii simple, însă esențiale pentru a depăși perioadele de cumpănă, zilele mai grele și încercările vieții de zi cu zi. A ne ruga înseamnă că suntem chemați să întrăm într-o relație cu cineva care ne aude atunci când vorbim în tăcere. Convingerea este că atunci când spui adevărul ești mai aproape de Dumnezeu: „Știa din istorioarele povestite de Mama că rugăciunea a stins puterea focului, gurile leilor le-a încuiat, războaie a potolit, lupte a curmat, vifore a domolit, porțile cerului le-a deschis, bolile le-a vindecat, supărările a depărtat, pe vrăjmași i-a alungat, cetăți clătinate a întărit, molimele și rănile cele trimise de Sus le-a îndepărtat. Acestea și multe altele a făcut și va face rugăciunea.”
Vasilisc Donică încheie cartea într-un mod optimist„Cât de frumos este să răspândești iubire! Este ca și cum toată plăcerea lumii ai aduna-o în aroma iubirii, ca un sculptor plămădind lutul, ca un pictor pregătind pe paleta sa nuanțele de culori, ca un poet frământând poezia de geniu, ca Însuși Dumnezeu cugetând opera cea mai de preț din ziua a șasea, dinspre seară. Din miliarde de plăceri ale vieții, trebuie să reușim să le adunăm pe toate în clipe ca acestea, iubind, reușind astfel să cuprindem nemurirea într-o clipă.” – Așa să fie! În momentele acestea avem nevoie!
Cartea de faţă oferă tinerilor și celorlalte categorii de cititori argumentele necesare pentru a demonstra că adevărata înțelepciune stă în dragostea pentru Dumnezeu și în ascultarea față de El.

Referințe despre autor:

Foto de S.Vizitiu. Catedrala

• „Poezia lui Vasilisk Donica este un dialog cu Dumnezeu și un drum direct spre Dumnezeu, aceasta dezvăluie misterele dumnezeiești și ne leagă de lumea divinului” – au menționat cei de la Revista Timpul.
„Ai un mare har în ceea ce scrii, continuă!” – m-a îndemnat telefonic regretatul academician, scriitor, poet și redactor Nicolae Dabija
• din Prefață: ”„Omul modern” rămâne singur în fața „binelui” și a „răului” pentru a defini, a trăi și a înțelege cum vrea el aceș termeni fundamentali. Altfel spus, fără Dumnezeu rămânem orfani de lumina harului și de înțelepciunea divină, căci marele paradox al existenței noastre constă în capacitatea omului de a folosi libertatea dată de Creator ca mijloc de mântuire sau iluzia unei libertăți aparente, ce ne ține sclavi în captivitatea patimilor și a păcatului.
E cutremurător de trist faptul că marea majoritate a oamenilor își trăiesc viața ghidați de latura ”umană” a unei libertăți false, ce promovează cu vehemență idealul bunei stări materiale, dar și psihologice, care exclude toate legile dumnezeiești și universale.
„Nimic nu-l face pe om așa de nerușinat, cum conștiința stricată”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Astfel, spre marele nostru regret, conștiința noastră degradează fără binecuvântarea lui Dumnezeu, devenind străină de propria noastră fire.
” + IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldovei.

     Svetlana Vizitiu, recenzie

Uniunea Scriitorilor de Limba Română invită cititorii la lansare de carte, autor Ieromonah Vasilisc Donica – Joi, 23 decembrie, ora 15.00, în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Sediul Central, str. Stefan cel Mare, 148. Sloganul evenimentului: „Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”


Un comentariu

Top cărți Sărbători de iarnă BM B.P.Hasdeu


Sărbătorile de iarnă – e perioada noastră favorită din an. Adorăm să petrecem timpul citind cărți de Revelion. Cărți pentru copii și maturi, cu romane sau povești de Crăciun, cu iubire, săniuș și cu multă zăpadă.  Au devenit între timp cărțile noastre preferate. Deși multe intră în categoria de povești pentru copii, eu recomand cu căldură tuturor cititorilor indiferent de vârstă. Ele cuprind tot ceea ce așteptam în ajun de An Nou: dragoste, magie, bunătate, bucurie, zăpadă, reni, spiriduși, elfi, polul Nord. Cărți cu povesti sau legende celebre în lumea întreagă, care-i va duce pe cititori pe tărâmul viselor, așteptându-l pe Moș Crăciun. Să vedem care sunt preferatele voastre!

– „Asta-i seară, seară sfântă” de Vasile Pop –  Prin ,,Caiete mureșene”, Fundația Culturală ,,Vasile Netea” oferă cele mai frumoase și mai trainic înrădăcinate cântece ceremoniale ale neamului nostru – Colindele

– „Datini strămoşeşti de Crăciun şi Anul Nou” de Miloşescu, Pantelimon. –  Naşterea Domnului vestită prin colindele din ajunul Crăciunului, pline de semnificaţie. Colindele se anunță de la popor la popor, menționând istoricul datinilor de Crăciun şi An Nou. Urături, strigături, alte obiceiuri ale poporului român (Capra, Pluguşorul, Sorcova, semnificaţia Pomului de Crăciun, Steaua etc)

– „În noaptea de ajun” sau „Serile în cătunul de lângă Dicanca”, Nikolai Gogol – Autorul și-a pus primele impresii și amintirile copilăriei în aceste imagini ale vieții de țăran. Într-o serie de scrisori adresate mamei sale, el i-a cerut descrieri ale obiceiurilor din sat, ale hainelor, ale superstițiilor și să-i prezinte povestiri vechi. Aceste informații au fost utilizate de Gogol ca surse primare. O poveste splendidă de dragoste, cu obiceiuri, colinde și aventuri surprinzătoare ale țăranilor în ajun de Nașterea Domnului…

– „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens – Una din cele mai celebre cărți de Crăciun, pe care am citi-o deja de două ori. Este reprezentativă pentru listele cu cărți de Crăciun. Domnul Scrooge, vizitat de fantomele Crăciunului va ajunge să aprecieze într-un final viața și sărbătorile de iarnă. O carte înduioșătoare, în stilul caracteristic al lui Charles Dickens.

– „Scrisori de la Moș Crăciun” de J. R. Tolkien – volumul cuprinde o serie de scrisori ce datează pe o perioadă de mai bine de 20 de ani, din 1920 până în 1943. Aceste scrisori, ce îl au ca expeditor pe Moș Crăciun sunt primite an de an de către copii lui Tolkien: John, Michael, Christopher și Priscilla. Aceste scrisori sunt redactate uneori și de secretarul elf Ilbereth sau de către ajutorul de nădejde al lui Moș Crăciun, Ursul Polar și conțin ilustrațiile încântătoare ale autorului, Tolkien. An de an, Moșul îi informează pe copii acestuia despre activitatea sa de Polul Nord. Aflăm astfel despre peripețiile prin care el trece alături de Ursul Polar care pare a fi un magnet pentru pozne, dar și stadiul în care se află cu pregătirile pentru Ajunul Crăciunului.

În cartea Scrisori de la Moș Crăciun, Tolkien face referire și la cel de-al doilea război mondial, prezentând cruzimea acestuia și schimbările care au avut loc în viețile oamenilor. Ca o paralelă, Moș Crăciun le povestește copiilor despre războaiele pe care le duce el cu goblinii și de ajutorul primit se la gnomii. Cu timpul, ca și ajutoare, lui Moș Crăciun i se alătură cei doi pui de urs, nepotii Ursului Polar dar și oameni de zăpadă, elfi de zăpadă și urși de cavernă.

– „Omul de zăpadă” de Raymond Briggs – Scrisă în anul 1978, cartea a devenit o poveste clasică pentru copii și nu numai. James construiește un om de zăpadă, iar în toiul nopții se trezește și descoperă că acesta a prins viață. Între ei se leagă o prietenie strânsă și magică, iar omul de zăpadă îl invită să descopere lumea în zbor.

– „În ajunul Crăciunului” de Anton CEHOV. – O piesă luminoasă despre visul unor copil de a pleca în America.

– „O săptămână în decembrie” de Sebastian FAULKS. – Autorul abordează cu umor temele contemporane, precum ar fi actuala criză economică, manifestările fundamentalismului religios, prăpastia dintre generații, efectele erei electronice, dar și relațiile interumane, printre care se evidențiază câteva povești de dragoste. Acțiunea are loc la Londra, cu o săptămână înainte de Crăciun, în 2007. Sunt șapte zile în care șapte vieți se intersectează în atmosfera societății londoneze contemporane: un manager de fonduri speculative aflat în căutarea celei mai răsunătoare tranzacții a vieții sale, un jucător de fotbal profesionist recent sosit din Polonia, un tânăr avocat cu prea puține cazuri și prea mult timp pentru speculații teoretice, un student absorbit de teoriile islamiste, un autor de recenzii literare, un elev dependent de canabis și de reality-show-uri și un conductor de metrou – o tânăra al cărei traseu unește toate aceste vieți și multe altele într-un circuit zilnic.

– „24 de Povești în așteptarea Crăciunului” – o carte magică de Crăciun pentru copii în care sunt adunate marile basme din folclorul internațional, dar si celebrele povești ale lui Hans Christian Andersen, Charles Dickens sau ale Fraților Grimm, însoțite de e ilustrații vii și strălucitoare. Vă veți întâlni cu personaje de neuitat, cum ar fi bătrânul Scrooge, Spărgătorul de Nuci, Fetița cu chibrituri, Cântărețul din Hamelin, Kastanka, cei trei Magi ori Sfântul Nicolae.

– „Marea carte a Crăciunului” – o enciclopedice a Crăciunului. Pe lângă povești, colinde, jocuri și activități, cartea cuprinde și rețete de Crăciun, scrisori pentru Moș Crăciun, cât si numeroase informații despre Moș Crăciun, spiriduși, reni, sanii, etc ce vor satisface curiozitatea copiiilor.

– „ Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” – Un dar de care să te bucuri în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. S-au adunat aici comori de altădată pentru copii, părinți și bunici. Din ținuturi de vis sau din orașe adevărate, din păduri îndepărtate sau din case primitoare vin întâmplări și personaje ce povestesc Crăciunul cu un farmec cuceritor. Așa că oprește timpul în loc și citește cartea unei sărbători pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții, Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle.

– „Scrisoare de la Moș Crăciun” de Mark Twain – Mark Twain i-a scris în anul 1875 fiicei sale, Suzie o scrisoare semnată de Moș Crăciun de care avem și noi ocazia să ne bucurăm în zilele noastre.

– „Darul magilor” de O. Henry – În Ajunul Crăciunul, Della dorește să îi cumpere un cadou de Crăciun soțului ei, James. Neavând o situație financiară foarte bună decide să își vândă părul pentru a-i lua cadoul mult dorit. Însă în ziua de Crăciun ambii vor avea parte de o surpriză. O carte despre iubire și sacrificiu, o analogie la povestea magilor din Biblie.

– „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă – în partea a doua a cărții, unde găsim niște pasaje de te ung pe suflet. Partea preferată e fragmentul cu mersul la urat.

– „Baba Iarna intră-n sat” de Otilia Cazimir – Acest volum cuprinde multe poezii, nu toate fiind de iarnă. Dar Baba Iarna intră-n sat, alături de Iarna pe uliță sunt poeziile copilăriei mele. Îmi trezesc emoții și amintiri atât de dragi.

– „Ninsoarea din vis” de Eric Carle – În seara de Ajun, obosit după o zi de muncă, un fermier stă la gura șemineului și se gândește cum poate exista Crăciun fără zăpadă. Dar adorme și visează că ninge, iar împreună cu animale sale, numite Unu, Doi, Trei, Patru și Cinci este acoperit de o pătură albă. Se trezește și descoperă că a nins cu adevărat. În același timp își amintește că mai are încă treburi de făcut. Își pune paltonul roșu și trece la treabă.

– „Darul de Crăciun” de Daria Radu – Cartea fascinează prin frageziunea și delicatețea liniei melodice, prin autenticitatea și eleganța stilului ei în ansamblu. Puritatea sufletului se așterne cu dăruire pe portativul eternității care înflorește inimioarele celor mai dragi și atât nevinovați  – copiilor noștri.

– „Păzea, se-ntoarce Moș Crăciun!” de Pascal Bruckner. – O carte despre sentimentele și emoțiile lui Moș Crăciun și cum vede el lucrurile care se întâmplă în ajunul sărbătorilor. Disperat de atitudinea copiilor față de el, dar și a întregii lumi ce nu-l mai cosideră existent, acesta încearcă să demisioneze…

Folclor moldovenesc / alc. şi îngrij.: M. G. Sabina, I. D. Ciobanu. – Ch., 1956. – 518 p. – Unul din compartimentele cărţii este destinat Urăturilor şi colindelor, culese din folclorul moldovenesc. Include o urare cu cinci variante, Pluguşorul, Voinicul Ştefan şi leul, Săracul şi bogatul, Colindă şi Doi fii la părinţi. La finalul fiecărei urături sau colinde este indicată localitatea de unde a fost culeasă. Folclorul include cultura fiecărui popor în parte, prin creaţia orală care s-a transmis din generaţie în generaţie, cu spiritul viu al naţiunii, reușind ca fiecare popor să fie distins în felul său. Astfel, folclorul, cu poveşti, balade, proverbe, zicători, cîntece, poezii reflectă trăsăturile naţionale ale poporului moldovenesc.

– „Sărbători şi obiceiuri: răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român : în 4 volume – /Volumul I : Oltenia. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Oltenia. /Volumul II : Banat, Crişana, Maramureş. – Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din regiunile menţionate. /Volumul III : Transilvania. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Transilvania. / Volumul IV : Moldova. – Obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Moldova.

– „Folcloristica” de B. P. Hasdeu în 2 vol. – Un capitol dstinat colindelor de iarnă, vorbindu-se despre originea şi clasificarea lor (colinde proprpiu-zise, colinde religioase, colindele de la Moş-Ajun, Colindele Sorcovei, Pluguşorul). „… Nu poate fi un mijloc mai interesant şi mai sigur de a cunoaşte forţele morale şi intelectuale ale unei naţiuni, decît numai prin literatura sa populară; şi nu este nici un alt mijloc mai nimerit şi mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original şi distinctiv, decît numai nutrind-o din literatura populară” afirmă B. P. Hasdeu.

    În magia sărbătorilor de iarnă! – Cele mai frumoase cărți, povești și poezii cu ocazia sărbătorilor de iarnă, le puteți găsi aici la Biblioteca Centrală a B. M. ,,B. P. Hasdeu”!

La mulți ani tuturor și binecuvânarea Domnului să aveți!!

Prezentare Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti


2 comentarii

Unire în cuget și faptă. Top cărți BM B.P.Hasdeu


      Curge Prutul între țări române / I se-aude plângerea-n Carpați / Olt și Mureș sar ca să-l îngâne / Jiu și Nistru, voi ce așteptați?” (G. Vieru)

„Vitalitatea poporului roman s-a remarcat prin indărătnicia și încrâncenarea cu care a perseverat și a asimilat, romanizând toate neamurile ce au venit peste ei” (N. Iorga)

       Stocarea memoriei scrise a umanității, în biblioteci și arhive, este o întreprindere care interesează, în mod evident, cititorii, publicul cel mai larg al societății. Respectivele documente și mărturii aparțin prin definiție trecutului, calificarea lor nu poate fi asigurată decât de istorici. Prezentul prin strămoșii noștri ne demonstrează realitatea proceselor, remizelor istorice care au dus la revoluția Unirii din 1 decembrie 1918, câteva cărți din fondul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu vă prezint aici, tot odată vă invit să vizitați expoziția din sala de lectură a Bibliotecii Centrale situate vis-à-vis de monumentul lui Stefan cel Mare în centrul Chișinăului.

     Unirea de la 1918 fusese pentru opinia publică și politică cheia de boltă a edificiului național românesc, fapt reflectat de literatura istorică a vremii. După acest an, Unirea, ca fapt politic și temă istoriografică, a fost marginalizată, pendulând între interdicție și alterarea semnificației. Începând din 1958, în mai multe trepte, s-au manifestat semnele revenirii Unirii în atenția și în interesul puterii de la București. 1968 a fost anul unui reviriment masiv, tema Unirii inundând pur și simplu publicistica românească, de la cea istorică până la cea culturală, de informare cotidiană sau dedicată celor mai surpinzătoare domenii, precum pedagogia, medicina, marina, etc…

       Unirea de la Decembrie 1918 reprezintă un eveniment important in istoria României. La 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, s-a realizat unirea Transivaniei cu România astfel realizindu-se visul de veacuri al poporului român.

Din 1990 ziua de 1 decembrie a fost proclamată prin lege, ca Ziua Națională a României.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu a fost doar opera marilor oameni de stat romani de o parte si de alta a Carpatilor (Iuliu Maniu, Ion Bratianu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldis, Cardinalul Iuliu Hossu, Nicolae Iorga si ceilalti), a Casei Regale si a apropiatilor acesteia (Regele Ferdinand I „Intregitorul”, Regina Maria, Barbu Stirbey, Martha Bibescu etc.) sau a marilor oameni de arme (cum au fost viitorii maresali. Averescu si Prezan ori generalul Traian Mosoiu). La aceasta opera uriasa, de infaptuire, dupa atatea veacuri de lupta, a idealului unitatii nationale, au contribuit si o multime de oameni simpli, care nu au apucat sa intre in cartile de istorie si ale caror roluri, multe cu valoare de simbol le redescoperim abia acum, la celebrarea Centenarului. Actul istoric infaptuit la 1 Decembrie 1918 a constituit apogeul unor actiuni politice, militare si diplomatice care, multa vreme, au fost sau sunt inca invaluite in mister, protagonistii lor fiind unii dintre marii eroi necunoscuti sau abia intuiti ai acelor imprejurari istorice de o insemnatate vitala pentru natiunea romana…Intr-un peisaj politico-istoric pestrit si, adesea, absolut imprevizibil, nu lipsesc, insa, nici controversele legate de acest act epocal care a transformat din temelii Romania, redevenita – din pacate, doar pret de doua decenii – ” Dacia Mare”…Eroii nestiuti din decembrie 1918. Cum s-a folosit Alexandru Vaida-Voevod de masonerie pentru recunoasterea internationala a Marii Uniri. Secretele negocierilor din 1919-1920 in corespondenta lui Nicolae Iorga Armata romana starpeste regimul comunist maghiar al lui Bela Kun si salveaza Romania ReintregitaIuliu Maniu si Ionel Bratianu – jocuri cu mai multe strategii. Ferdinand I, al saselea(!) unificator al – Daciei Mari – Istoria secreta a planurilor de unire dintre Romania si Ungaria Basarabia vs. Transilvania: paradoxurile Unirii din 1918Ardelenii, banatenii si „ciocoii regateni” – de ce s-a opus Traian Vuia „unirii fara conditiuni” Regina Maria, eroina nationala. Momentul decisiv cand Regele Ferdinand se adreseaza ostasilor aflati in pragul dezastrului. Reincarnarea lui Stefan cel Mare: Unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei sau ce ne ascunde – intentionat! – istoriografia

  • Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 / Adrian Ignat

Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national. Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect sa fie analizate, clarificate si prezentate intr-o forma care sa intregeasca cunoasterea rolului jucat de Biserica Romana – Ortodoxa si Greco-Catolica – la marele act national din 1 Decembrie 1918.

         Pasionaţii de istorie regăsesc între cărţile expuse „Istoria ilustrată a românilor. De la origini până la Marea Unire” de Ion Țurcanu (Ed. Litera Internaţional, 2007), „Istoria Unirii Românilor” de Stelian Neagoe (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986); „Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană (vol. I – Documente externe; vol. II – Texte străine) (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, 1984); „Epoca Unirii” de Dan Berindei (1979); „Alexandru Ioan Cuza. Acte şi scrisori” – ediţie alcătuită de D. Ivănescu şi Virginia Isac (Ed. Junimea, Iaşi, 1973); „Mărturii despre Unire” (Ed. Tineretului, 1959); „100 ani de la Unirea Principatelor” de N. Ciachir (Ed. Militară, Bucureşti, 1958). De asemenea, o carte tipărită cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la „Mica Unire”: „Unirea: 24 Ianuarie 1859” (Ed. Librăriei Socec & Co., Bucureşti, 1909).

  • Manifest pentru Unire. Un antidot la neomarxism și peogresism de Ion Mischevca

„O explicație lucidă a unirii noastre, o despărțire netă a patrioților autentici de xenofobi și de șovini, o pledoarie sinceră pentru identitatea românească…” (Ioan-Aurel Pop)

„…Această cultură, aceste manifestări slabe de viață românească merită să fie studiate, pentru că prin ele s-a menținut continuitatea tradiției culturale, s-a menținut ideea unității noastre naționale, s-a subliniat cee ace zăcea sub conștiința poporului de jos” (Ștefan Ciobanu, p.151)

  • Anul 1812 de Vlad Mischevca

     Ce ne spun datele istorice despre marea Unire? Ne spun că aceasta s-a înfăptuit din voința românilor și de către români, în 1918, prin marile acte democratice de la Chișinău (27 martie/9a aprilie), Cernăuți (15/28 noiembrie) și Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie). În cei doi ani următori (1919 și 1920), unirea aceasta împlinită de români a primit legitimație internațională, prin deciziile Conferinței de pace de la Paris.”

    „Evenimentul din 1812, când teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut de acum încolo drept Basarabia, fiind desprins arbitrar și violent din trupul Moldovei pentru a se afla în oblăduirea și sub dominația celor cinci împărați ruși… – semnifica, de jure, nulitatea de drept, ad initio, a tratatului ruso-otoman de la București. De aici deriva înțelegerea corectă a situației și importanței Basarabiei în cadrul relațiilor ruso-române, pe de o parte, a relațiilor României cu celelalte puteri…”

Mihai Eminescu:„Orișicum, în 1812, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile și prințul său, și se aflau supuse numai la ceea se diplomația a numit impropriu suzeranitatea Porții otomane. Basarabia fiind în acea situațiune în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobândită de către Rusia de la Poarta Otomană, dar în realitate răpită de la legitimul său proprietar, care era Moldova, și transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia”

  •  Marea Unire-1918. Romania Mare. Acte si Documente – Vasile Puscas, Universitatea Cluj- Napoca

Cartea Marea Unire 1918 este singurul loc in care gasim toate informatiile despre acest eveniment epocal, care a pus bazele tarii asa cum o stim cu totii acum. Toate informatiile de aici sunt autentice, originale, provenite din surse de incredere. In carte gasim nu numai relatari ale acelei perioade dar si documente si fotografii care sa ateste acest lucru, acorduri incheiate intre diverse tari care au acceptat aceasta unire.

Procesul de unire al tuturor regiunilor locuite de romani nu a fost unul usor si nici nu a fost realizat rapid. Precedent Marii Uniri a fost Mica Unire, din 1859, a Tarii Moldovei cu Tara Romaneasca. Au existat mereu factori externi care au incercat sa se ocupa unirii acestor regiuni, in mare parte datorita intereselor politice si economice, existand multe zone care putea fi folosite strategic sau exploatate pentru materii prime. Astfel, multe zone au fost disputate atat in primul razboi mondial cat si in al doilea, intre Uniunea Sovietica si Germania si Puterile Centrale (sau Tripla Alianta). Insa, o data cu terminarea acestor conflicte si cu incheiarea de noi acorduri si aliante, unele regiuni au reusit sa isi declare independenta si sa se alature Romaniei… Este important sa invatam din greselile trecutului pentru a nu le mai face in viitor. un lucru foarte adevarat pe care ar trebui sa il tinem minte mereu si pe care ar trebui sa il urmam. Astfe, in aceasta carte sunt prezentate atat reusitele care au dus la intemeierea Romaniei Mari cat si diverse esecuri care pana la urma au fost depasite si remediate. Nu a fost un lucru deloc usor dar a fost realizat de oameni capabil, patrioti, dornici sa obtina o tara puternica, frumoasa si independenta.

  •  Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri / Bogdan Bucur

Ediție aniversară, reprezintă a doua carte de aur dedicată Marii Uniri. Prima carte de aur – datată 1929 – aparține patrimoniului cultural național mobil și este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Ineditul exemplar – publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al acestui volum – a fost ornamentat, asemenea incunabulelor medievale, prin pictare tradițională, în stilul Art Nouveau, de către pictorița Cecilia Cuţescu-Storck, la comanda principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino. Volumul de față înglobează, continuă și dezvoltă prima carte de aur și a fost realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Pentru comemorarea primilor 100 de ani de la momentul 1918, am ilustrat parcursul istoric anevoios, marcat de atâtea jertfe și sacrificii, care avea să conducă, în cele din urmă, la unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Vechiul Regat și formarea României Mari. În vreme ce prima carte de aur este mai degrabă o carte de onoare destinată semnăturilor personalităților care au participat la festivitățile de la Alba Iulia din 1929, această a doua carte de aur este un volum aniversar care conține o selecție științifică din documentele olografe și imaginile de epocă ale Marii Uniri. Pentru ambele cazuri, parafrazând subtitlul, oarecum emfatic, al ediției din 1929, putem admite, și de această dată, că, într-adevăr, cartea de aur este cinstirea acelora care, în marile clipe istorice, au înfăptuit visul milenar al tuturor românilor: întregirea României. Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat național unitar nu a fost unul milenar (ideea a prins contur de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil, momentul astral din întreaga istorie a românilor. Această a doua carte de aur reprezintă, așadar, un modest omagiu adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari.

  • Marea Unire pentru cei mici / Filip-Lucian Iorga, Ana Iorga

Marea Unire pentru cei mici este o carte cu ilustratii viu colorate, dedicata intregitorilor patriei noastre – Regelui Ferdinand, Reginei Maria si tuturor celor care au contribuit politic si militar la crearea Romaniei Mari, la 1 Decembrie 1918. Cartea are un format prietenos cu cei mici, este tiparita pe hartie lucioasa de cea mai buna calitate, iar ilustratiile color redau fidel figurile marcante ale epocii Romaniei Mari. Nu exista decat cinci imagini ale momentului Marii Uniri si cateva fotografii realizate tot de Samoila Marza la Incoronarea lui Ferdinand si a Mariei ca Regi ai Romaniei Mari; toate se regasesc in aceasta carte sub forma unor foarte sugestive ilustratii color. Cei mici vor putea patrunde astfel in atmosfera eroica a acelor momente istorice pe care le celebram in 2018.

  •  Cartea neamului. Marea unire din 1918. Documente istorice / V. Arimia, I. Ardeleanu, C. Botoran – ROMÂNIA :Marea Unire 1918-2018

„Nu ne puteam gândi astăzi la altceva, decât la aceea, ce-au hotârât şi făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adecă la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoşesc.

Aceasta a trebuit să fie singura noastră tendinţă firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuieşte pe un terilor compact, trebue să fie unitatea sa naţională şi politică. Am fi nişte ignoranţi, vrednici de dispreţul şi râsul lumii, dacă în situaţia de azi am avea o altă dorinţă.

Numai din unirea tuturor românilor de pretutindenea vor putea răsări astfel de producte şi manifestaţiuni ale geniului nostru naţional, care prin Marea Unire a românilor de la 1918”

  •  Transilvania si Marea Unire – Mircea Popa

Cartea se bazează pe o arhivă păstrată de-a lungul deceniilor și ne dezvăluie în primul rând o personalitate uriașă a momentului 1918. De asemenea, sunt mărturii documentare care ne oferă o imagine veridică și extrem de interesantă asupra momentului Marii Uniri, asupra capabilităților participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia și a resurselor aproape inepuizabile pe care poporul român le-a pus în mișcare în momentul noiembrie-decembrie 1918 și în anii care au urmat

  •  Cartea UNIRII 1918-1928, Cezar Petrescu

La 10 ani de la realizarea Unirii celei Mari, Cezar Petrescu a publicat o antologie ”pe înţelesul tuturor şi gustul tuturor”, cum spunea el, pentru a marca trecerea unui deceniu de la Unire. În paginile volumului intitulat ”Cartea Unirii, 1918 – 1928”, sunt adunate articole despre jertfele războiului de întregire naţională, evocări ale unor personalităţi care au înfăptuit Unirea, studii istorice, pagini de proză referitoare la acestea. Unele texte sunt semnate de scriitori, între care Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Emanuel Bucuţa şi Cezar Petrescu, etc

Petrescu face, de fapt, trei ample studii istorice şi culturale ale ţinuturilor româneşti aflate sub ocupaţie străină secole la rând, amintind ce au însemnat pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia păstrarea limbii române, a conştiinţei de neam şi a tradiţiilor româneşti, amintind şi jertfele din războiul de întregire, neuitând de tot ceea ce a premers în istorie acestui drum al libertăţii: răscoalele, importanţa ideilor măreţe ale unor figuri emblematice ca Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, paşoptiştii, memorandiştii şi toţi luptătorii pentru idealul naţional.

  •  Regina Maria si Marea Unire – Simona Antonescu

Istoria povestită copiilor este o serie de romane pentru copii menite să-I familirizeze cu istoria României

    „A sosit si ziua cea mare, 1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri. Gemenii Calin si Ilinca sunt purtati pe aripile timpului cu destinatia Iasi si cu misiunea de a afla alte doua nume din Manuscrisul Gemenilor.

Cufarul magic ii trimite intr-un spital de campanie, unde o intalnesc pe mica Principesa Ileana. Mica printesa o convinge pe mama ei, insasi Regina Maria, sa-i invite pe copii la resedinta lor. Insa, pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, gemenii trebuie sa se desparta: Ilinca ramane in Iasi, iar Calin ajunge in Transilvania, pe Campul lui Horea, acolo unde se va infaptui Unirea. Dar oare, despartiti fiind, se pot intoarce acasa sau au nevoie de ajutor? Si, mai ales, cine va intra in cufar ca sa-i salveze?”

    „Asemenea celorlalte țări, la începutul secolului al XX-lea, în România, gândirea militară a conștiențizat rolul important al Serviciului de Informații în cunoațterea inamicului ți în buna desfășurare a operațiilor militare… Iar în cee ace privește acțiunile Reginei Maria în calitate de „agent de influență”, mai mult sau mai puțin improvizat dar cu totul „special”, cred că își merită locul în orice manual de intelligence” (Cristian Troncotă)

  • Basarabia și România Mare, 1918-1940 de Alberto Basciani

„La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români.

Drept represalii pentru decizia luată de executivul de la Iași, Lenin a ordonat expulzarea imediată a ministrului român de la Petersburg, Constantin Diamandi, și confiscarea rezervelor de aur ale Băncii Naționale a României, care fuseseră mutate în Rusia din motive de siguranță în timpul războiului.

La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în prezența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Republica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mânâncă mult.” (Alberto Basciani)

  •  Reflexii și documentări la 100 de ani de la Marea Unire / Ș. Buzărnescu, C. Troncotă, C. Lupu. – Cr., 2018

Pentru a înțelege modalitățile în care reacționează oamenii, este imperios necesar să înțelegem de ce, în foarte multe momente, oamenii de stat aleg să nu colaboreze apărând astfel rezultate diferite în circumstanțe similare. Pentru a înțelege puterea în societate este important să înțelegem atât preferințele – sau, generalizând, interesele – indivizilor cât și relațiile dintre ei. Aceste explicații sunt atât de natură individualistă, cât și structuralistă.

      „Organele Siguranței din Basarabia și-au îndeplinit misiunea, dând dovadă de profesionalism și sârguință în combaterea amenințărilor. În ciuda efortului colosal, Rusia Sovietică (URSS) nu a reușit să realizeze „exportul revoluției proletare” în Basarabia și România, iar teritoriul dintre Prut și Nistru a fost „cucerit” numai în urma amenințării cu forța, în vara anului 1940”. (Pavel Moraru)

      „Cu toată obiectivitatea unora dintre măsurile politice și militare românești care au fost luate, este greu de înțeles lipsa unor măsuri sporite de prevedere politico-diplomatică ale guvernanților noștri, pentru eventualitatea că bolșevicii se vor menține la putere în Rusia. România avea interesul ca Rusia să recunoască alipirea Basarabiei la România și, de asemenea, interesul de a recupera tezaurul național, transportat la Moscova, la sfârșitul anului 1916 și în prima jumătate a anului 1917. În ciuda acestor interese foarte mari, istorice, clasa politică românească a acționat orbește, mi-aș permite să spun, cu fanatism, împotriva guvernului bolșevic rus, excluzând orice perspectivă de colaborare” (Corvin Lupu)

„Față de vecini poporul român nu știu să fi avut o patrie în altă parte” (S.Mehedinti)

„Niciun un alt popor din lume nu și-a păstrat, nu numai țara (caz unic în lume), ci și limba, portul, obiceiurile și tradițiile timp de milenii ca românii” (E. Delcea)

Întregul top de cărți glorifică ideea de Unire şi schiţează edificator atât portretul jertfei colective a poporului în război, cât şi ale personalităților care au avut privilegiul să contribuie la unire…

Prezentare Svetlana Vizitiu, Impresii_Viata_carti_blog


3 comentarii

Top cărți „Colecția profesională” editate la BM B. P. Hasdeu


Cărțile vizate reprezintă o interesantă rememorare a vieții din perspectiva Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu considerate tot atâtea stări de spirit, autorii creând din proprie experiență imagini pregnante ale unor legături care plasează omul în preajma cărților, declanșând o inter-dependență care depășește bariera ființă-lucru. Bibliotecile sunt un soi de autobiografii multietajate, cu bibliotecarii în lucrul cu cititorii, și cu fiecare carte păstrând momentul în care au citit-o pentru prima dată. Biblioteca devine astfel un fapt de viață, având închisă în sine câte o parte din viața celui care a adunat și citit cărțile. Vă propun un top-cărți din Colecția profesională elaborate de bibliotecarii BM.

Carti profesionale editate la BM B.P.Hasdeu, 2021
  • Universul lecturii la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, Elena Butucel, 2021
    Elena Butucel ne dezvăluie activitățile bibliotecarilor BM în corelație cu cititorii, prin exemple și citate care exprimă esențialul. Noile tehnologii ne aduc în situația de a fi toți împreună, și autoarea vine cu detalii referitor la mecanismele prin care se naște cititorul, cel fără de care cărțile și implicit bibliotecile își pierd orice sens. „Le vor substitui oare cărțile electronice pe cele tipărite care au marcat viața umanității atât de puternic? Niciodată! Acesta trebuie să fie răspunsul nostru.” Soluția pe care o oferă pentru nașterea cititorului pasionat, în lipsa unei metode sigure ar fi cea izvorâtă din propria experiență și anume lectura este cea mai utilă pentru a prinde înțelepciune. Experiența unui prieten, a unui părinte, profesor, bibliotecar, poate inspira, dacă nu o imitație imediată, cel puțin curiozitatea. Cititorul trebuie să fie convins că cartea trebuie citită, și un bibliotecar profesionist știe cum să o facă! Volumul este o sinteză a celor mai de succes programe și proiecte de promovare a lecturii pentru comunitate și care au rezistat în timp și este recomandat bibliotecarilor, celor preocupați de sociologia culturii, și poate fi citit ca o autobiografie a unei relații pasionale cu cărțile în biblioteci; o istorie obiectivă a bibliotecilor prin care autoarea a trecut sau pe care le-a lăsat în urmă.
    „Cultura lecturii este o sarcină foarte incitantă și atractivă de abordat mai cu seamă în cazul BM B. P. Hasdeu, care de-a lungul timpului și-a perfecționat constant activitatea cu cititorii, oferindu-le cunoștințe și resurse, programe și proiecte de lectură captivante și motivaționale, ca în ultimii cinci-șase ani, de exemplu, să obțină rezultate concludente în această privință, cu indicatorii redutabili, la care ne vom referi pe parcurs, aducând argumente convingătoare. Pornim de la faptul că în procesul de dezvoltare a competențelor de lectură se recomandă combinarea mai multor tipuri și forme de activități într-un mod eficient, întrucât activitățile să-i determine pe cititori să se implice activ, să fie profund interesați de conturarea și dezvoltarea propriei personalități.
    Cele mai utilizate tehnici la filialele BM sunt: lectura expresivă, lectura în lanț, interpretarea de rol ce evidențiază gândirea, personalitatea, imaginația, creativitatea. Utilizatorii, fiind apropiați de lectură, devin conștienți de avantajele pe care le facilitează lectura, de valorile care trebuie promovate și dezvoltate, de tezaurul național și universal.” (p.25-26)
    Este o încercare de a prezenta o sinteză a universului lecturii la BM „B.P.Hasdeu”. Acest subiect trebuia cercetat și autoarea /Elena Butucel/ a abordat corect sinteza ca o Introducere la acest imens Univers lectural Hasdeu… Volumul nu e o lucrare fadă, dar aproape lirică, cu multe citate celebre, motto-uri care conferă cărții caracterul de pledoarie pentru lectură, iar autorului – rolul de ambasador iremediabil al lecturii.” (L. Kulikovski)
    „Lectura este ca o parte nevăzută a sufletului uman” /Nicolae Rusu/
  • Biblioteca interactivă: 111 forme și metode de animație, Lidia Kulikovski, 2021 / Colecție de buzunar/
    Formarea unei culturi a incluziunii digitale comunității chișinăuiene și comunității de bibliotecari, instruindu-i, educându-le spiritul creativ, inovativ și confirmând rolul educațional și formator de competențe digitale al Bibliotecii Municipale: acesta-i scopul relatărilor cu detalii din experiența profesională pe care le oferă autoarea în volum. Jocul, raportat la biblioteci, ajută la elaborarea tacticilor; furnizează momente de perspicacitate acțională; transformă cultura unei biblioteci; ajută la planificarea strategiei de activitate care ea însăși este un joc; oferă tactici de transformare de o complexitate diversă.
    Animația culturală este revelarea importanței lecturii și a cărții, a noului profil, modern, al bibliotecii în viața continuă a utilizatorului. Ca obiectiv fundamental integrarea cărții, a lecturii și informării, a bibliotecii însăși în viață, în deprinderile și cutumele publicului, printr-un program global de promovare, animația culturală este un demers dificil care urmărește scopuri precise, în primul rând, Atragerea cititorilor spre bibliotecă, spre serviciile ei moderne; Dezvoltarea aptitudinilor de lectură, stimularea cititului și sprijinirea procesului de lectură funcțională, de instruire și educație pe tot parcursul vieții.
    Munca bibliotecarului cere un efort spiritual enorm și bine definit, pentru a educa și promova lectura din plăcere. Prin aceste activități bibliotecile ajută cititorii să-și dezvolte și să creeze abilitățile, cunoștințele și ideile de care au nevoie pentru a participa în deplină măsură și independent în viața societății.
    „Metodele tradiționale scoase în stradă se transformă în Animație stradală – expoziții, ateliere creative, jocuri, târguri de produse/servicii (handmade sau de artizanat), teatralizări (eroii din cărți costumați), aplicații haioase care prin experiența participanților în clipe de bună voie, divertisment pentru copii și adolescenți, recitaluri, competiții, concursuri…” (p.275)
    „Suntem în contact cu sute de utilizatori și mereu ne întrebăm care sunt cele mai noi și de impact forme și metode de activitate cu publicul, cele mai eficiente procedee de comunicare. Utilizatorii și noi, bibliotecarii, suntem în aceeași barcă, suntem într-o permanentă căutare – ei, de evenimente cu răsunet; noi, de cum să satisfacem așteptările lor și să-i ținem aproape. Idei sunt multe, forme și metode apar ca ciupercile după ploaie în toate domeniile. Dar practica este cea care le validează” (p.296)
    Morala: Suntem un tot întreg, și doar unindu-ne forțele putem reuși să atingem cele mai înalte culmi… De la fiecare provocare câte o bucată din Puzzle, dar ideea e că toate echipele primesc bucăți diferite și întreaga imagine / logoul bibliotecii/. Și, fiecare la final ajunge la această concluzie.
  • Ludicul în activitatea bibliotecii publice. Vademacum pentru bibliotecari / Lidia Kulikovski, 2020. /Colecție de buzunar/
    O perspectivă a bibliotecilor publice pe care noi bibliotecarii o cunoaștem, dar această imagine trebuie cunoscută și recunoscută de toți ceilalți din societate, scopul volumului fiind să promoveze munca bibliotecarilor din experiența BM. De la tradițional – la noile tehnologii.
    „Alături de jocurile didactice, creative, utilizate la scară largă, există și jocurile terapeutice (ca metodă) adunate sub umbrela sintagmei Terapia prin joc, care include: terapia prin joc a adulților; în familie; de grup (inclusiv a pacienților din spitale).” (p.132)
    „…pentru a face față interrelației cu oamenii afectați social, economic, medical, bibliotecarul are nevoie de o pregătire sintetică bazată pe portretul profesiei, pe scop, pe funcții și roluri speciale, pe priorități și atribuții, pe sfera de acțiune a profesiei și pe cunoștințe speciale (psihopedagogice, asistență socială, lecturi). (p.132)
    „Avea dreptate Seth Godin atunci când afirma că „…trebuie să fii artist pentru a lansa tofu pe piață, dacă vrei să fii bun în acest domeniu”. Godin este convins că arta reprezintă abilitatea de a schimba oamenii prin intermediul muncii pe care o prestezi, de a vedea lucrurile așa cum sunt, ca apoi să creezi povești, imagini și interacțiuni care schimbă piața, domeniul, biblioteca…” (p.186)
  • Prelucrarea informației. Manual pentru bibliotecile publice. Vol.1-2 / Natalia Goian, 2015; 2020. / Colectia Professional
    Asistenţa acordată utilizatorilor pentru achiziţionarea competenţelor informaţionale constituie unul din scopurile profesionale ale specialiştilor din domeniul informaţiei, care activează în biblioteci de orice tip. Autoarea oglindeşte temele principale din cadrul disciplinelor normative şi de specializare, abordate în prelucrarea informației și în deservirea utilizatorilor. Materialul expus este destinat pentru a fi folosit în procesul de studii, pentru studenți și profesioniști în domeniu.
    „În procesul de alcătuire a descrierii bibliografice este necesar să se țină cont de destinația și genul informației bibliografice, adică în ce scop va fi folosită această descriere.” (p.38)
    „Ch. Gutter considera catalogarea drept o artă, care să fie bazată pe niște reguli, principii performante. Autorului îi revine și rolul principal în determinarea funcțiilor cataloagelor de bibliotecă. El a propus investigarea publicațiilor după semnele principale ale cărții: după numele autorului, după titlu, după tematică. Importantă a fost și propunerea de a forma complexe logice (toate publicațiile unui autor să fie reflectate într-un loc).” (p.75)
    „Dezvoltarea principiilor descrierii bibliografice în Germania este legată de numele bibliografului K. Dziatzko. Autorul recomandă ca toate edițiile oficiale ale instituțiilor și organizațiilor să se descrie la titlu. El refuză să recunoască principiul descrierii la autorul – colectivitate. Mai târziu, instrucțiunea lui Dziatzko a fost pusă la baza Instrucțiunii prusace în descrierea bibliografică. În Gemania această ultimă instrucțiune a început să fie utilizată în 1899, la care s-au alăturat Suedia, Olanda, și alte țări.” (p.75)
    „Lipsa unei metodici unice la descrierea bibliografică făcea dificilă atât utilizarea cataloagelor de bibliotecă, cât și alcătuirea descrierilor bibliografice din diferite țări. Din aceste considerente, a apărut necesitatea de a elabora o instrucțiune internațională.” (p.76)
    „Importanța utilizării tehnologiilor informaționale în bibliotecă este susținută de mai mulți specialiști cunoscuți în domeniu. Se simte necesitatea stringentă a unor noi mijloace de comunicare în activitatea de informare și documentare. Această activitate are două misiuni: 1) să ordoneze literatura științifică și să semnaleze „tot ce se publică” într-un anumit domeniu; 2) să creeze și să întrețină „memoriile artificiale” în care să se înmagazineze descrieri ale documentelor publicate, de o manieră care să permită regăsirea retrospectivă rapidă a informațiilor publicate într-o anumită perioadă de timp cu privire la o problemă științifică, tehnică sau de altă natură”. (p.39)
  • Manualul este structurat în două părți: prima parte prezintă imaginea de ansamblu asupra problemelor teoretice privind prelucrarea documentelor, partea a doua se referă la noțiuni teoretice de descriere bibliografică, probleme de standardizare, softuri de bibliotecă ș.a. În lucrare este expusă și metodologia de descriere bibliografică a diferitor tipuri de documente în reguli și exemple. Este redat succint și modul de catalogare automatizată.
    Colecția Professional al BM B.P.Hasdeu care a editat acest manual include: enciclopedii, dicționare, glosare, monografii, manuale, ghiduri, cataloage, sinteze ale rezultatelor cercetărilor, materiale ale conferințelor, rezumate ale comunicărilor științifice, suporturi de curs, culegeri de practici de calitate.
  • BiblioPolis: Revista de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. – Vol.77 (2020) Nr.2
    Ultimul număr BiblioPolis închinat memoriei omului bibliotecii și personalității de excepție Vlad Pohilă, fost redactor șef al revistei BiblioPolis. Un omagiu adus de varia personalități din Republica Moldova – prin articole, evocări, evenimente, interviuri… Activitatea lui Vlad Pohilă este apreciată la justă valoare în cercurile intelectuale, și nu doar în cele din Basarabia.
    „Tradițional, se consideră că a cunoaște o limbă străină înseamnă a citi, a scrie, a vorbi în aceeași limbă. Contează însă foarte mult să cunoști „ființa”, să simți esența unei limbi, ca și condițiile, anturajul în care se dezvoltă, funcționează.” /V. Pohilă/ (p. 47)
    „Un remarcabil lingvist, dar și strălucit publicist ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi”; „Aparține cu toată ființa vieții naționale, iar propria lui viață a devenit parte a luptei pentru renașterea noastră spirituală” (Grigore Vieru)
    „Prin tot ce a scris, volens nolens; a reușit să se împrietenească cu cititorii săi. Mereu ne-a convins că-și construiește discursul apelând la un text atractiv prin tematici, stimulator prin titlu, chiar provocător pentru lectură prin șapou… Vlad Pohilă era liderul de opinie. „vocea critică” asupra formulelor de motto, denumiri de programe, titluri de conferințe, mereu rezona cu îndelungata experiență a bibliotecarilor.” (p.8)
    „Profunzimea personalității sale arată câte interacțiuni a avut cu lumea în jur. Cu aceste 902 de personalități a comunicat profesional, a scris despre ei sau ei au scris despre el. în această interacțiune s-au utilizat și s-au exclus cantități enorme de informație. Or, tocmai aceasta, după Tor Norretranders, constituie profunzimea personalității.” (p.81)
    „Cultura sa enciclopedică este evidentă și în „Calendarele” anuale pe care de un deceniu le alcătuiește și le publică cu o dăruire ce nu precupețește timpul investit pentru investigații, mărturii de prestanță ale climatului cultural din marile biblioteci din Chișinău” (p. 96)
    „Stăpân pe mijloacele de expresie, Vlad Pohilă, omul-vocabular, scrie captivant, și totodată simplu; abordează subiecte prioritare și totodată sensibile; tematici de interes societal și totodată de interes profesional, biblioteconomic. Editorialele scot în evidență viziunea sensibilă și generoasă, valoric nuanțată a autorului asupra cărții, bibliotecii, relației bibliotecă-cititor, asupra muncii de bibliotecar.” (p.99)
    „Așa cum Vlad a scris despre TOȚI. Paginile de la urmă aveau și o picătură de sânge, scăpată, probabil, din vreun deget suferind după ultima înțepătură de seringă.” (p.198)
    „Dincolo de erudiția sa și de modestia lui ieșite din comun, am ținut la el pentru că m-a tratat cu o prietenie fără margini, care nu se împiedică de nici o piatră lumească.” (p.199.)-
  • Pentru a afla autorii expresiilor din ghilimele, puteți solicita volumele în bibliotecile-filiale BM B.P.Hasdeu. O lectură captivantă în studii vă doresc!
  • #Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viață_Carți, #Top_Carti_BM_Hasdeu, 2021


7 comentarii

Emilia Plugaru, Cer de sineală, lansare de carte la BM Hasdeu


Trebuie să aducem un omagiu talentului poetei Emilia Plugaru, care nu se limitează la tema iubirii nefericite. Fiecare poezie conține detalii precise și vii de descriere ale naturii, anotimpurilor. Sunt poezii de dor, de mamă, casă părintească, de satul drag și de copilărie… Sunt descrieri figurative în concordanță cu sentimentele pe care le trăiește eroina lirică în aceste clipe.

Emilia Plugaru la Clubul IVC (foto de S. Vizitiu)

       Astfel, în poezia „Poate că Noi”,  „această casă unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească” este atât de asemănătoare cu fostul iubit: aceeași bucurie, festivă, naturală în impermanența sa. Ca și cum cele mai triste experiențe rămân în urmă, prin urmare amintirile devin ușoare, nu mai există durere – doar o tristețe senină.

O trăsătură stilistică distinctivă a poetei este abilitatea ei de a picta imagini colorate prin cuvinte, citind poeziile ei, îți imaginezi lumea în toate varietățile de culori: indigo cerului sau argintiu al soarelui, lemnul înnegrit, griul ploii, verdele ierbii care își scutură pleata, totul strălucește, miroase a flori și a fum – culorii si cenusiul fumului…

Poate că noi...

Dar ce poate fi mai frumos ca această casă

unde lemnul de la fereastră e înnegrit de atâtea ploi?

Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească, iar

noi

Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,

Să mergem alături pe

drum…

Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură pleata,

totul strălucește, miroase a flori

și a fum…

Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case

înnegrite de atâtea

ploi?

Poate ca soarele, poate că cerul, poate că iarba,

peste care pășim,

sau poate că…

noi…

Versuri Emilia Plugaru, (p.21 din Cer de sineală)

Emilia Plugaru scrie poezii amabile, liniștite, discrete, ele redau interiorul modest al firii sale. Sunt poezii predominante cu sunete foarte independente. Nu le inventează, scrie despre cum trăiește, ce vede, aude, simte, retrăiește.

Prin urmare,versul ei se caracterizează printr-o fiabilitate completă. Iată un exemplu:„iar noi/Nu vrem altă bogăție decât să ne avem unul pe celălalt,/Să mergem alături pe drum…/Vino să vezi, ploaia a-încetat, iarba își scutură…/

Judecând după aceste rânduri, poeta are cu siguranță un dar liric. Indiferent de ceea ce scrie (și scrie în principal despre natură, despre dragoste, despre patrie și oameni) – aproape întotdeauna poeziile ei sunt impregnate de o stare tristă și tandră.

O altă trăsătură distinctivă a poemului Plugaru este imediatitatea în transmiterea impresiilor, de exemplu: „Eh, ce poate fi mai frumos ca lemnul acestei case înnegrite de atâtea ploi?”

În ceea ce privește forma, poeziile ei au, de asemenea, anumită atitudine precum imaginea „lemnul înnegrit, miroase a flori și a fum”, ușurința exprimării „Trandafirii se strecoară prin geam să ne zâmbească”, rimă ușoară și ritmul melodios, se pot găsi și alte exemple… Poemul Emiliei Plugaru merită cu siguranță atenție. Dar și mulți cititori sunt deja atrași de poeziile ei.

Ochii verzi...

Ochii verzi… ca frunza de arțar,

Ca și iarba crudă-n primăvară…

Unde esti?, când mă trezesc din vis,

Verdele începe să mă doară…

Ochii verzi… dar uneori albaștri,

Ca și cerul limpezit de nori…

Cât de mult aș vrea să te întreb,

De ce ochi-ți sunt atât de schimbători…

Nu mai vii, eu știu, o să te pierd

Într-o zi prin iarba mătăsoasă,

Nu-o să-ti caut vină, nu o să te cert,

Iarba când e crudă-i prea frumoasă…

Dar să vii când frunza o să cadă…

Dar să vii când iarba se va stinge,

Tu să vii când cerul o să ningă,

Tu să vii când ochii îți vor plânge…

Versuri Emilia Plugaru (p.68 din Cer de sineală)

Genul poeziei „Ochii verzi” este într-adevăr o lirică tristă. Scriitoarea imită epoca clasică, versul creează o impresie profundă, romantică și ușor dramatică. Poeta alege o rimă pereche, și caracterizează povestea prin „explozii” de sunete, originalitate ritmică. Intonația joacă un rol important în percepția poeziei. O caracteristică separată a versului este bogăția sa ritmică.

În fiecare al doilea rând, propoziția este tăiată, poeta pune trei puncte, sugerează incompletitudinea, discontinuitatea gândirii. Acest pasaj poate fi comparat cu scurtimea telegrafică. Lucrarea întruchipează sentimente profunde, o paletă bogată de emoții ale autorului: anxietate, admirație, dragoste, frică, pasiune. Accentul principal se pune pe simbolismul verde. Verdele este în mod tradițional asociat cu iarbă și frunze. Iar în cultura popoarelor lumii, verdele este asociat cu tinerețea, viață, renașterea naturii și distracția. Tristețea iubirii este urmată de o umbră de speranța și boală. Eroina versului, vrăjită de ochi verzi, suferă de dragoste trecută. Lucrarea dezvăluie puterea unei femei care dă viață și speranță, dar și le ia. O femeie este capabilă să înzestreze un bărbat cu dragoste și fericire, dar iubirea neîmpărtășită e ca o răsturnare instantanee adâncă, în abis.

Azi e ziua ta, iubite

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite,

Așezăm la umbra lunii

Visele de răni umbrite…

Stelele sclipesc sfioase,

Licurici albi la picioare,

Ne lipim spate de spate

Și privim în depărtare.

Eu te caut, tu mă cauți,

Unde ești și unde sunt ?

Am rămas frumoși și tineri

Doar în gând, doar în cuvânt…

Să luăm casa cu noi,

Tu de-o toartă, eu de alta,

Să o smulgem din țâțână,

Să luăm cu noi și poarta,

Să plecăm in lumea largă…

Casa are rădăcină,

Lângă poarta ruginită

A-nflorit iar o gheorghină…

Casa, poarta, eu și tu,

Parcă întrăm în pământ,

Nu putem pleca, rămânem…

Frunze curg și cad, plângând…

Noapte e, luna e tristă,

Visele-s de răni umbrite,

Stăm pe scara gri a vieții,

Azi e ziua ta, iubite…

Versuri Emilia Plugaru, (p.72 din Cer de sineală)

Prin tristețea inerentă a versurilor, aceste rânduri sunt ușoare și strălucitoare. Imaginea eroinei lirice este imaginea unei femei puternice și decisive, capabilă la atât de mari sentimente, cât și pentru renunțare completă la persoana care a trădat-o. Dar, ea mereu îl iartă, și în continuare leagă visul, speranțele de sentimente pentru el, amintindu-și clipele cele mai luminate pe care le-au trăit împreună și pentru care îi este recunoscătoare până în prezent:

Eu te caut – Tu mă cauți…”

Svetlana Vizitiu, recenzie literară

Chisinau, iulie, 2021


Un comentariu

Tanase Serea din Constanța, triplă lansare de carte la BM B.P.Hasdeu


Un sentiment sincer ce pulsează în poem. Toate cărțile lansate la BM B.P.Hasdeu din Chisinau de poetul Tanase SEREA sunt scrise cu ceea ce se numește Inimă! Autorul nu își impune gândurile și convingerile, foarte modest din fire, el rămâne în umbră, lăsând respectuos cititorului dreptul de a face concluzii independente. „Poezia este sentiment liber / O existență călătoare / Îmbogățind lumina nopții / Trecut cântând în uitare / În iubire inima luminează / Cuvintele ard sub petale / Poezia este sentiment risipit / Din amfore ireale (Cântecul amintirilor, p.32)

Tanase Serea zâmbitor în centru

„zarea închide o lume în visul zilei / cu câți ochi ne privește lumina / drumurile trasează păsări și destine” (Floral, p.44)

Poeziile incluse în volumele prezentate au un rafinament subtil de silabă, un minunat simț al limbajului, rezerve profunde izvorâte din vorbire nativă. Discursul autorului este ușor, cu estetica liberă de pretenția de care atât de des suferă maniera poetică a unor poeți moderni.

       Poezia lui Serea este bogată în gânduri și sentimente, semnificativă și plină de idei interesante. El reușește în cele mai bune exemple ale sale să realizeze generalizări filozofice extraordinare. Poezia lui se caracterizează prin simplitate și claritate a expunerii, poetul evită complicațiile deliberate, folosind un vocabular luminos și original. Dar nu neapărat este o simplificare; în spatele său se ascunde un subtext complex, o căutare a raționamentului, pentru un lucru spiritual a sufletului poetic.

focul trăiește în noi / blând leagănă dincolo / păsările în cer / până înflori-vor iluziile / uitarea măsurând tristețea / este o larghețe / în cuvintele mele acum / într-o amintire / imaginea ta / mă îngenunchiază / timpul incendiat s-a scurs / cenușa uitării adoarme lumea” (Cenușa uitării din Poeme, p.127)

La prima lectură, poezia este percepută ca o conversație confesională calmă. Dar forța evazivă și irezistibilă inerentă a fiecărui poem, reprezintă o operă dramatică completă, cu o poveste foarte interesantă, ne întoarce incontinuu la nevoia de a realiza ceea ce am citit. Aici se găsește un oximoron uimitor – poezia liniștită a poetului devine convingătoare – în efectul său semantic, în posibilitățile sale ascunse, în care inima și mintea își găsesc hrana spirituală.

Căutarea rădăcinii este o trăsătură caracteristică a creativității lui Serea. El vrea să atingă însăși esența în orice, subordonându-și intelectul și toate abilitățile acestei sarcini poetice complexe. „Basarabia / partea cea mai duioasă / a sufletului românesc ( Prizonierul iluziei, p.41)

Cuvântul convingător al poetului răsună cu amabilitate, altruism, deloc pretențios sau enervant, dar în același timp – un protest interior fără compromisuri la tot ceea ce împiedică o persoană să fie om. Această blândețe nu reduce nivelul poziției civice a poetului, nu este ostentativă; vine din suferință proprie, francă, exprimată pe un ton confidențial provenit din adâncurile unei inimi neliniștite, ceea ce face ca poezia autorului să fie deosebit de atractivă. Acest lucru este facilitat de stilul clar dezvoltat al poetului, distins prin răsucirile originale ale imaginației, precum și prin sintaxa și vocabularul său unic.

aș fi putut să zbor / dacă nu-mi țineai aripile / porumbița din mâinile tale / se zbate în pieptul meu / doar ochii tăi cerul ei

aș fi putut să zbor / dar colivia mâinilor tale / ține strâns pasărea / iluzie sfârșită în tăcere

în flacăra pieptului meu / pasărea este o piatră / din muntele dezamăgirii (Poeme, p.126)

Patriotismul, dragostea, Unirea, oamenii și, în căutare de sine, subiectele principale așternute cu delicatețe în versurile Tanase Serea. Frumusețea umană pătrunde în – peisaj, circumstanțe, detalii de culori, limbaj poetic. Lumina misterioasă a unui vis de sub norii fumurii – este o deschidere a poemului. Sufletul eroului însuși cântă în el. Acest motiv ușor, trist, gânditor este ca un acompaniament liric la evenimente.

atâtea chipuri necunoscute / îmi locuiesc existența / numai tu iubito / îmi locuiești doar visele”, (Jocul umbrelor, p.53)

Protagonist #Clubul_Impresii_Viata_Carti – poetul constănțean Tănase Serea, membru al #USLR, care a lansat volumele de poezie:

1. Cântecul amintirilor. Versuri în dulcele stil clasic; 2019

2. Jocul umbrelor (poeme); 2017

3. Prizonierul iluziei (versuri), 2020

4. Poeme: Antologie de versuri, 2016

5. Floral (poeme), 2020

Prezentare, recenzie literară de Svetlana Vizitiu, BM B.P.Hasdeu, 2021


7 comentarii

Versete tomnatice, Svetlana Vizitiu. Lansare de carte la BM


Fiecare apreciere ne bucură, ne inspiră, ca pe un copil. Visele noastre sunt la fel de reale în continuare. Și de ce să nu ne bucurăm dacă sufletul o cere? Cea mai mare surpriză, Bucuria de a trăi și să vezi că oamenii sunt sinceri. În această zi de lansare a cărții mele Versete tomnatice, a fost cel mai important – Convingător! M-au făcut să simt inima lor deschisă, sinceritatea prin cuvintele ce le-au exprimat la evenimentul de debut al Poeziei mele. Și că orice n-ar fi și n-ar conta, trebuie să mergi mai departe!- în special, eu fiind în doliu după cel mai drag om – tatăl meu care atât de mult dorea să fie cu noi la lansare, dar pandemia covid ne-a stricat planurile… Am avut mai multe momente de ezitare, și-atunci când nu ai încredere în sine: A fost o lecție de Omenie! Sunt cei care țin la tine și – alături în orice clipă, cu spiritul și inima. Pentru că e foarte greu să rămâi calmă, mulțumită de viață, într-o societate în care trăim, cu un aspect cât de frumos, sau dacă ai dizabilitate, unele persoane te vor devora pentru că le eclipsezi și la inteligență. Mai mare pedeapsa să nu te poți bucura împreună cu toți… Timpul pentru mine este o rețetă a mulțumirii. În fiecare zi voi uita mai mult pentru că o cere Etatea. E bine că și Erorile întră în trecut, pentru că Experiența și este Viitorul.

Si, cei înțelepți pleacă atunci când se guvernează prost… Din păcate, toate acestea poți înțelege cu trecerea anilor…

Iar Cartea mereu are ceva ce te face să-o iubești și să o recitești de infinit de ori. Nu vreau să-mi laud cartea, versurile și cugetele – au fost la început ceva personal pentru mine. Și dacă a dorit Domnul… Și dacă m-a „împins” să le adun toate într-un volum – Dina Ciocanu care l-a și redactat…Și dacă a considerat editorul Editurii PapirusMedia din România și scriitorul Alexandru Mihăilă că carte merită să fie tipărită, rămâne sa mulțumesc de mii de ori! Mă bucur că va rămâne în Bibliotecă. Unde o poți frunzări și să cauți emoții asemeni sieși. O bibliotecă trebuie să fie un centru a tuturor posibilităților, în perspectiva de a promova și activitățile persoanelor obișnuiți, sau cu nevoi sociale, nu doar elite.

Ce în viață nu se întoarce niciodată? – Cuvântul, Timpul și posibilitatea!

Ce în viață nu trebuie să pierzi? – Credința, Liniștea, Speranța și Onestitatea!

Ce în viață este mai valoros? – Convingerea, Prietenia, și, desigur, Dragostea!

Toate acestea mi-am dorit să vă spun, dragi prieteni și cititori! Vor urma imagini de la eveniment și aprecierile, cu versuri și recenzii, – a fost o lansare de carte pe cinste, cu zâmbete, și bucurii de suflet, cu Portul tradițional din Ie ”Etnopera” oferit de măieștrița Elena EȚCU, recitaluri, cântece de inimi de la Gabriela Știrbu, Vasile Hariton, Vlad Codreanu; Mulțumesc în mod special, moderatoarei fenomenale care mi-a făcut ziua mai fericită – Galina Codreanu! Țin să mulțumesc tuturor care au reușit să vină alături de mine în aceste clipe speciale, cu o vorbă bună: Dina Ciocanu, preotul Iurie Hemei, Radmila Popovici, Veronica Pirlea-Conovali, Natalia Mazilu-Miron, Diana Zlatan, Valentina Stratan, Elena Savciuc, Lilia Șaragov, Anatolie Lupu, la fel și copiilor mei Alexandra și Iulian care m-au ajutat enorm… Tuturor care au contribuit la apariția volumul Versete tomnatice prin recenzii și critică literară: Alexandru Mihăilă, Lucian Strochi, Cornel Paiu, Dan-Gabriel Arvătescu, Emilia Plugaru, Augustin Jianu etc.

Svetlana Vizitiu, iulie 2021

Mai jos – Filme, imagini, aprecieri, recenzii literare, poezii închinate autoarei volumul Versete tomnatice. (Mulțumesc din suflet!)

                               Portret (Svetlana Vizitiu) de Lidia Vrabie, Spania

În ochii tăi se-ascunde primăvara

Cu iarba verde și floare de cais.

Zâmbetul duios îți luminează fața,

Iar fruntea este toată numai vis.

Pe chipul tău se-așterne toamna aurie

Cu care stai la șoapte multă vreme

Și care nu ar vrea să plece nicicând de la tine.

În locul ei să vină frigul iernii.

Te simți înconjurată de prieteni

Cu care ai mereu o vorbă de a spune

Dar sunt și clipe când ți-e greu pe suflet

Și când îți pierzi speranța în ziua cea de mâine.

Ai trăit momente de înălțare

Cu duhul pân-la cer te-ai ridicat.

Ai trecut și grele și ușoare,

Dar să fii OM nicicând nu ai uitat.

Numele pe care-l porți este Lumină,

Și – unde e lumină – întunericul dispare,

Ești pentru oamenii din viața ta

Exemplu de urmat, ești raza cea de soare!

Iulie, 2021

                              Natalia Mazilu_Miron, 8 iulie, 2021

Din voia Bunului Dumnezeu

În această zi caldă de vară,

În incinta Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu,

Cel mai frumos eveniment se desfășoară.

În al cărții locaș sfânt

Mic și Mare s-au adunat.

Toți iubitorii de cuvânt.

Azi, o carte au botezat.

Cu buchete mari de flori

Și cu mesaje alese

Au venit susținătorii –

Scumpei noastre Poezie!

Draga noastră autoare!

În aceste zile văratice

Ați ales să faceți sărbătoare

Cărții Dumneavoastră: Versete tomnatice.

De azi, va zbura spre bolta albastră

Ca o păsărică-n zbor.

Și-i dorim s-o îndrăgească

Fiecare cititor!

Iar, Dvoastră, multă sănătate

Să vă dea Domnul în continuare.

Și, în an de an, la câte o carte

Să ne invitați la lansare!

La Mai mult și la mai mare,

Scumpă, iubită și dragă a noastră autoare,

Vă apreciez, vă stimez și vă iubesc enorm,

Eu, Natalia Mazilu_Miron.

Iulie, 2021

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

#Svetlana_Vizitiu, #Republica_Moldova, #Chisinau, iulie 2021


7 comentarii

Una buna de adio


Vă voi spune ceva perfect!

Îmi depun visurile-n verset!

Și dacă te întâlnesc printre mulțime,

Neapărat vor licări două inimi.

Nu mi se va opri calea atunci,

Suntem noi oameni maturi,

Dar inimile noastre nu rezistă

Tentației de a iubi, ca cei tineri…

Te pot fura de la toată lumea,

Să fii al meu pentru totdeauna.

– Merită? întreabă Înțelepciunea.

– Ce prostie! – zâmbește Experiența.

 Una bună!

…O noapte a mai rămas să fiu cu tine,

Cea în care e sortit să rămâi fără mine.

Doar odată ochii tăi vor privi în ai mei,

Despre ce îmi voi aminti de mâine, mereu…

❤ #Svetlana_Vizitiu

(din volumul meu ~„Versete tomnatice”, 2020. Editura Papirus_media, Roman / Romania)

Alte versuri din cartea mea:

Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini

Amprente de neuitat

Al meu adevăr

Un curcan nu ciuguleste intr-un loc

Re/sentimente


3 comentarii

Recomandare autori- Top cărți pe vară


  • Vino la Biblioteca Ta și cere orice carte dorești! Provocarea verii e în toi, și răcoarea Sălii cu coloane (BM B.P. Hasdeu) e foarte ademenitoare! Dacă nu e carte, avem și puzzle să vă pună la întrecere cu picii – mici… Dacă serios, atunci recitiți ce vă propun aici: mai nou, mai vechi, ceva trist, ceva îmbucurător, dar – de suflet… Puneți mâna pe carte, și veți realiza brusc că ceva se-ntâmplă! Da, da,- deveniți mai Înțelept! Iată și recomandarea noastră de carte!-
  • Anna_FRANK, autoarea unui celebru jurnal, “#Jurnalul_Annei_Frank”, în care a descris istoria familiei sale în timpul #ocupaţiei_hitleriste în Olanda (n.12 iunie 1929 – m.12.03.1945). Copiii de azi trebuie să afle cât mai multe despre trecut, strămoşi şi întâmplări eroice. Şi dacă manualele şcolare prezintă destul de sec şi poate plictisitor seria evenimentelor istorice, fără să ofere detalii despre trăirile şi emoţiile oamenilor care au trecut prin întâmplări dramatice, prin atrocităţile războaielor, vin mereu în ajutor cărţile pentru copii, cu texte pe înţelesul lor şi cu ilustraţii grăitoare. Cartea ”Jurnalul Annei Frank” reieşită din colaborarea scriitoarei Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett se concentrează asupra lui Anne şi prezintă celor mici viaţa ei, o fată normală, asemenea lor, care s-a născut însă într-o perioadă dificilă şi extraordinară din istoria nu foarte îndepărtată. O prezentare despre ascensiunea rapidă a lui Hitler, evenimentele din Europa din timpul războiului, campania urii pornită de nazişti împotriva everilor. Poole introduce în poveste detalii despre viaţa lui Anne, prinsă în vârtejul acestor frământări, precum mutarea în Olanda, dragostea sa pentru Peter, trădarea şi capturarea din anexa secretă în care se ascundea, condiţiile grele de detenţie…. O astfel de carte, care poate face cunoscute copiilor primele informaţii despre prigonirea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost văzută şi trăită de martori, este Anne Frank, scrisă de Josephine Poole şi ilustrată de Angela Barrett. Bineînţeles că celebrul de acum Jurnalul lui Anne Frank stă la baza acestei cărţi care se doreşte a fi o biografie ilustrată a scurtei vieţi a lui Anne şi se adresează copiilor care nu i-au citit încă jurnalul, tocmai pentru a le trezi curiozitatea de a o face. Annelies Marie „Anne” Frank a fost o tânără evreică germană, cunoscută mai ales pentru Jurnalul său publicat postum, care descrie cei doi ani petrecuți de ea și familia ei în ascunzătoare în Amsterdam. Jurnalul Annei este probabil cea mai citită piesă din literatură pe tema Holocaustului din lume. S-a născut la 12 iunie 1929 la Frankfurt, în Germania. #Familia ei a fugit la Amsterdam pentru a scăpa de #persecuția_nazistă. În anii 1930, tatăl ei a construit o afacere de succes. Familia Frank a rămas în apartamentul său de dinainte de război până când fiica lor mai mare, Margot, a primit o chemare oficială pentru a se prezenta într-un lagăr de muncă nazist în 1942. Punând în acțiune un plan care fusese destinat unui moment ulterior din timpul războiului, familia s-a ascuns în anexa secretă a clădirii companiei lui Otto Frank, tatăl Annei. Au fost însoțiți în ascunzătoare de partenerul de afaceri al lui Otto, Hermann van Pels, precum și de soția acestuia, Auguste și de fiul lor, Peter. În ceastă perioadă, Anne a scris despre experiențele ei în ascunzătoare, ca o adolescentă curioasă în floarea vârstei. În primăvara anului 1944, după ce a auzit un reportaj radio de război care cerea relatări directe despre ocupație, Anne a început să editeze și să rescrie secțiuni și, de asemenea, și-a schimbat stilul și tema. Pe lângă descrierea vieții de zi cu zi în ascunzătoarea lor, Anne a reflectat asupra identității sale naționale și religioase și a unor teme mai mature, inclusiv relația dificilă cu mama sa, povestea ei cu Peter van Pels și schimbările fizice din timpul adolescenței. La 4 august 1944, când Anne avea 15 ani, la ascunzătoarea familiei Frank a avut loc o descindere ca urmare a unui pont anonim, iar familia a fost arestată și închisă în lagărul de tranzit de la Westerbork. În luna următoare, au fost deportați la #Auschwitz. În octombrie 1944, Anne și Margot au fost trimise la Bergen-Belsen, unde amândouă au murit de tifos în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului. Otto Frank a fost singurul membru al familiei care a supraviețuit Holocaustului. După război, Miep Gies, una dintre creștinele olandeze care au ajutat la ascunderea familie Frank, i-a dat lui Otto jurnalele lui Anne, pe care le păstrase. Otto Frank le-a editat într-o carte numită Jurnalul unei tinere fete, publicată pentru prima dată în Țările de Jos în 1947 și ulterior tradusă în peste 50 de limbi. Casa în care s-au ascuns în Amsterdam, de pe strada Prinsengracht nr. 263, a devenit muzeu și este vizitată de mii de persoane în fiecare an.
  • Dorul_prin_stele de Silvia_Postoronca. Vă prezentăm o poetă ce preferă simplistul termen de autor, cu imagini reale din viața de toate zilele. Volum de debut, un început literar prodig, plin de promisiuni. O reîntoarcere, la și prin cuvânt, sensibilă, frumoasă, dă naștere prin vers ales acestui prim pas pe meleag de poezie, propunându-i cititorului o călătorie delicată în mirificul univers sufletesc al tinerei autoare Silvia POSTORONCA. Elegiacă sau optimistă, timidă sau convingătoare, simplă sau complexă, poezia se simte la ea acasă! Expresii ce luminează, mângâie, încălzesc, poeta e parte din noi, dăruindu-se pe sine și învăluindu-ne într-o aură metaforică surprinzătoare; ne dezvăluie o lume interioară subtilă, complexă, ce se descoperă pe ea însăși, cu mirare și dor, ca o rază literară, gingașă și caldă. În căutare de echilibru şi întregind sentimente unice din vecinătatea cu frumosul, versurile sale ne poartă prin vise și speranțe, ne răscolesc cu duioşie amintiri din viață. Aşteptăm şi următoarele cărţi ale poetei, mai ales că aşa cum mărturiseşte:„Dar după ploaie vine soare / Și-aștept căldura iar să vină, / Să crească puiul cel de floare, / Ce-a stat cuminte în grădină.” (din „Ecoul inimii”) sau:„Cât părinții ne sunt vii / Și portița e frumoasă, / Încă mai suntem copii, Încă mai venim Acasă” (din „Cât părinții sunt în viață”) (prezentare #Svetlana_Vizitiu_Impresii)
  • „Rareori se intampla sa nu aiba dreptate cel ce scoate la iveala pacatosenia din fapta buna, dar Dumnezeu priveste cu indurare fapta buna, chiar daca isi are radacina in porniri trupesti.“ (Thomas MANN) 6 iunie 1875 – S-a născut scriitorul german
  • Thomas_MANN, laureat al Premiului #Nobel pentru #Literatură pe anul 1929 (“Casa Buddenbrook”, “Muntele vrăjit”, “Moarte la Veneţia”, “Iosif şi fraţii săi”, “Doctor Faustus”) (n.12.08.1955). Paul Thomas Mann a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook). Si-a facut studiile la München, unde a trait si a scris de altfel o lunga perioada, intre 1891 si 1933. Lucreaza la o societate de asigurari si colaboreaza la periodicul satiric „Simplicissimus”. Intre anii 1895 – 1897 calatoreste impreuna cu fratele mai mare Heinrich, in Italia iar in 1905 se casatoreste cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea sase copii (patru vor deveni, la randu-le, scriitori). Debuteaza in 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, in 1901, publicand romanul Buddenbroocks sa obtina un imens succes public si in critica. In 1919 este ales „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Bonn iar in 1926 devine membru al Academiei prusace de literatura. Dupa instaurarea hitlerismului, in primavara lui 1933, nazistii aflati la putere declanseaza o campanie violenta impotriva lui, i se retrag titlurile si i se confisca bunurile. Intre anii 1934 si 1938 locuieste in Elvetia, la Küsnacht unde publica revista „Masura si valoare” in care militeaza „pentru cultura germana libera”. In 1938 emigreaza cu toata familia in SUA, primind in 1944 cetatenia americana. Revine in Germania in 1949 pentru o conferinta despre Goethe la Frankfurt am Main si la Weimar, dar se stabileste, in 1952, in Elvetia, langa Zürich. A murit la 12 august 1955 in urma unei arterioscleroze. A scris opt #romane, peste treizeci de povestiri, o drama epica, numeroase eseuri; un amplu jurnal si o rasfirata corespondenta ii intregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrajit, tetralogia Iosif si fratii sai, Doctor Faustus – impreuna cu patru romane mai putin cunoscute, Alteta regala, Lotte la Weimar, Alesul, Marturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Venetia, Mario si vrajitorul, Capetele schimbate si Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor #scriitori, cu precadere germani, dar si rusi, precum si catorva filosofi, psihologi si compozitori germani.
  • – Pe 5 iunie 1871 s-a nascut Nicolae_IORGA, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român – 27 noiembrie, 1940 – A fost asasinat, la marginea comunei Strjnic, („#Oameni_cari_au_fost„, „#O_viaţă_de_om„, „#Istoria_literaturii_române în veacul al XIX-lea”) (n.17.01.1871).Un mare #istoric și om #politic român; #enciclopedist, #critic_literar, #documentalist, #dramaturg, #poet, #memorialist, #ministru, #parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și #academician român. Membru al Academiilor română, franceză, iugoslavă și poloneză, multe universități din lume i-au acordat diploma de doctor honoris causa.A studiat la Liceul Național din Iași în 1888; Universitatea din Iași cu diploma “magna cum laude”; studii universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani și devine membru corespondent al Academiei Române.În 1894, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1908 ține cursuri de vară Vălenii de Munte, județul Prahova. Rector al Universității din București (1929-1932). Autor a circa 1.250 de volume și 25.000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătoriilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 de volume (1901-1913, Istoria imperiului otoman în 5 volume. În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. La Vălenii de Munte (1908), pune bazele unei originale “fundații” culturale: tipografie, editură, Universitate populară (din 1912). Nicolae Iorga a fost fondator (1920) şi director al Şcolii Române din Paris. A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (“Neamul românesc “, Revista istorică”, “Revue Historique du Sud-Est Européen” etc.)Activitatea politică: cofondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932; Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi.Este şi cel mai mare poligraf al românilor: a scris 1 003 volume, 12 755 de articole, 4963 de recenzii în cei 69 de ani de viaţă.Câteva dintre publicaţiile mai importante: ”Studii şi documente cu privire la istoria românilor” – 25 de volume, ”Istoria Imperiului Otoman” – cinci volume, apărută în germană, ”Istoria românilor” – 10 volume.Ca literat, Iorga a scris poezii şi drame cu conţinut istoric : ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Tudor Vladimirescu”, ”Sfântul Francisc din Asisi”, volume memorialistice ”Oameni care au fost”, ”O viaţă de om, aşa cum a fost”.Ca istoric literar a publicat ”Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”, ”Istoria literaturii religioase”, ”Istoria literaturii româneşti contemporane”.
  • Mircea_Cărtărescu, scriitor, reprezentant al „generaţiei ’80”, teoretician al postmodernismului românesc – s-a născut la 1 iunie 1956, în București. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, urmează cursurile Facultății de Limbă si Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul „Visul chimeric”. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas. Este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Este considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeții generației optzeciste. Este profesor universitar doctor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere a Universității din București. A debutat cu poezie la Cenaclul de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel va publica o proza în antologia Desant’83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, performanță unică, de nimeni atinsă și apoi de nimeni repetată. E un teoretician important al postmodernismului românesc, și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate. Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice, sau fantasy în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Ultimul proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are forma unui fluture, și conține trei volume, Aripa stângă, Corpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Este scriitorul român contemporan cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulți critici literari cred că ar putea fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură. Între 1980 și 1989 a fost profesor de limba română, apoi funcționar la Uniunea Scriitorilor și redactor la revista Caiete Critice. Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultății de Litere din București. Din anul 2004 este conferențiar la aceeași catedră, iar din 2007 devine profesor. #Cărți_publicate Versuri – Faruri, vitrine, fotografii…, Cartea Românească, București, 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980 Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983 Totul, Cartea Românească, București, 1985 Levantul, Cartea Românească, București, 1990 – Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990 Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003 Proză – Visul, Cartea Românească, București, 1989 – Premiul Academiei române pe 1989 Nostalgia, ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993 Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO pe 1994 Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005 Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) REM, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006 (nuvelă din Nostalgia) Orbitor. Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996 Orbitor. Corpul, Editura Humanitas, București, 2002 Orbitor. Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007 ”Înainte să merg la facultate, după armată, eu eram destul de bine pus la punct cu poezia modernă, cu clasicii modernității, mai puțin eram curios de poezie română contemporană. Nu îi știam pe poeții anilor ’70, care pe atunci erau foarte la modă. Am început să scriu în stilul culturalist, cu citate, cu aluzii literare, culturale, și așa am ținut-o doi ani de zile, până când, frecventând cenaclurile literare din acea vreme, i-am cunoscut pe colegii mei din facultate care deja scriau un alt fel de poezie. Încercau să schimbe fața poeziei românești cu o poezie mai directă, mai rapidă, mai adaptată la realitate, mai exuberantă, mai umoristică, mai satirică, mai ironică, față de poeziile mele foarte încrâncenate, dornice de a spune totul dintr-o dată. Ăsta a fost păcatul poeziei mele dintotdeauna, am vrut să spun mult prea multe, am vrut să fac poezie mare, fără să-mi dau seama că balenele eșuate pe țărm se frâng tocmai pentru că sunt atât de mari. Colegii mei care scriau în anii ’80, cei numiți optzeciști sau ai generației în blugi, ei nu agreau ce scriam eu și eram într-un conflict puternic, la început. Am început să-i citesc și să-mi placă ce scriau ei, a fost un paradox, eu îi citeam să găsesc argumente împotriva lor. A fost un mic război în ’75-’76, eu eram mai mic ca ei, de-un leat cu Vișniec și Magda Cârneci, pe când Coșovei, Iaru, Stratan, Mușina erau mai mari. Cu un an, doi, dar în facultate conta, când ești în primul an, cei din anul trei par deja veterani, iar cei cu cinci ani mai mare sunt deja expirați. Dintr-un adversar al acestor poeți, le-am devenit prieten, a fost generozitatea lor de a mă adopta între ei, au șters cu buretele polemicile inițiale. Curând și eu am început să scriu în acest stil, era vorba de un stil deoarece la început poeții optzeciști scriau așa de asemănător încât nu puteai să-ți dai seama al cui e fiecare poem. Apoi și-a găsit fiecare nișa lui, zona sa unde puteau să-și arate personalitatea. Am devenit repede cel mai bun prieten al lui Traian Coșovei, aș spune că până la Revoluție am fost cei mai buni prieteni, nedezlipiți, ne vedeam în fiecare zi. Sunt emoționat când vorbesc despre asta pentru că mi-a fost cel mai bun prieten de atunci și până astăzi nu am mai avut o relație atât de apropiată cu cineva. Nu era un prieten comod, ne certam aproape săptămânal, era un om foarte simpatic și drăguț, dar de multe ori foarte coleric și nu era ușor de suportat. Nici eu nu eram cel mai cald prieten, dar țineam mult unul la celălalt. Am ținut și la Florin Iaru, care până astăzi este un coleg și prieten optzecist pe care-l respect foarte mult, am ținut și la Nino Stratan, la Romulus Bucur, la Mariana Marin cu care am fost coleg de facultate.” (M.Cartarescu)
  • Ce înseamnă să fii evreu? De ce există? Ce este răsplătit sau justificat de această provocare neînarmată, fără a aduce decât o durere?” (Pasternak Boris Leonidovici)
  • 30 Mai 1960 – A murit poetul şi prozatorul rus Boris Leonidovici Pasternak, un simbol al victimelor cenzurii sovietice. Capodopera sa, „Doctor Jivago” – 1957, nu a fost admisă spre publicare în URSS decît după moartea sa. Laureat al Premiului #Nobel pentru Literatură în anul 1958, Pasternak a fost nevoit să refuze premiul (n.10.02.1890).#Date_biograficeViitorul poet sa născut la Moscova într-o familie evreiască intelectuală. părinții, tatăl Pasternak – artist, academician al Sankt-Petersburg Academia de Arte Leonid Osipovich (Isaac I.) Pasternak și mama lui – un pianist Rosalia Isidorovna Pasternak (Nee Kaufman, 1868-1939), sa mutat la Moscova de la Odessa în 1889, cu un an înainte de nașterea sa.Familia Pasternak a menținut o prietenie cu artiști celebri (I. Levitan, Mihail Nesterov, Polenov, Ivanov, Nikolai Ge), în casă erau muzicieni și scriitori, printre care Tolstoi.În 1900, Rainer Rilke sa întâlnit cu familia lui Pasternak în timpul celei de-a doua vizite la Moscova. La vârsta de 13 ani, sub influența compozitorului A. N. Scriabin, Pasternak a fost dus de muzică, pe care a studiat timp de șase ani (s-au păstrat două sonate pentru pian).Sunt oameni cu talent. Dar acum cercurile și asociațiile sunt foarte diferite. Toate turma este un refugiu al neglijenței, fie că este încă credincioșie față de Solovyov, Kant sau Marx. Adevărul este căutat doar de singuri și pauze cu toți cei care nu-i plac deloc.În 1900, Pasternak nu a fost admis în a cincea gimnaziu (acum școala din Moscova nr. 91) din cauza ratei procentuale, dar la sugestia directorului pentru anul viitor, 1901, a intrat imediat în a doua clasă. Din 1906 până în 1908, în cea de-a cincea gimnaziu pentru două clase mai tinere decât Pasternak, Vladimir Mayakovsky a studiat în aceeași clasă ca și fratele lui Pasternak Shura.Ei încearcă să facă bine, dar vă lovesc cuțitul în coaste.Pasternak a absolvit gimnaziul cu o medalie de aur și toate scorurile cele mai mari, cu excepția legii lui Dumnezeu, din care a fost eliberat. După o serie de ezitare, a refuzat cariera unui muzician și compozitor profesionist. În 1908 a intrat în departamentul juridic al Facultății de Istorie și Filologie din cadrul Universității din Moscova (mai târziu a fost transferat la filosofie).În vara anului 1912 a studiat filozofia la Universitatea din Marburg, Germania, de la șefa școlii neo-kantiene din Marburg, prof. Hermann Cohen. În același timp, el a făcut o ofertă ideii lui Vysotsky (fiica unui mare comerciant de ceai D. V. Vysotsky), dar a fost refuzată, așa cum este descris în poezia „Marburg”.În 1912, împreună cu părinții și surorile sale, a vizitat Veneția, reflectată în poemele sale din acea vreme. A văzut în Germania cu vărul său Olga Freidenberg (fiica unui scriitor și inventator al lui Moses Filippovich Freidenberg). Ea a fost asociată cu mulți ani de prietenie și corespondență.Dar faptul de fapt este că un om a crescut de-a lungul secolelor de secole și nu ia dus nu un băț, ci o muzică: irezistibilitatea adevărului neînarmat, atractivitatea exemplului ei.După o excursie la Marburg, Pasternak a refuzat, de asemenea, să se concentreze asupra studiilor filosofice în viitor. În același timp, el începe să intre în cercurile oamenilor literari din Moscova.A participat la reuniuni „Musaget“ simbolist cerc editura, și apoi în cercul literar și artistic Julian Anisimova și Vera Stanevich din care a crescut de scurtă durată grup postsimvolistskaya „Lyrics“.Începând cu 1914, Pasternak a aparținut comunității de futuriștii „Centrifuga“ (care include, de asemenea, alți foști membri ai „Lirică“ – Nikolay Aseev Serghei Bobrov).Conștiința este otravă, un mijloc de auto-otrăvire pentru subiectul care o aplică pe sine.În același an, el a devenit foarte familiarizat cu un alt futurist – Vladimir Mayakovsky, a cărui personalitate și creativitate au avut o influență clară asupra lui. Mai târziu, în anii 1920, Pasternak a menținut contacte cu grupul Mayakovsky „LEF”, dar, în general, după revoluție, a deținut o poziție independentă, fără a intra în asociații.În 1928 poeme jumătate „gemene în nori“ și trei poeme din colecția de „versuri“ au fost combinate ciclu Pasternak în „timp inițială la“ puternic și reciclată (unele practic complet rescris); Celelalte experimente timpurii în timpul vieții lui Pasternak nu au fost reproduse. Cu toate acestea, după „Gemeni în nori”, Pasternak a început să se realizeze ca scriitor profesionist.Blocul este un fenomen de Crăciun în toate zonele vieții rusești.În 1916 a fost publicată colecția „Over the Barriers”. Iarna și primăvara anului 1916 Pasternak a petrecut în Urali, în apropiere de orașul Alexander provincia Perm, în satul Vsevolodo-Vilva, a acceptat invitația de a lucra în managerul de birou plante chimice Vsevolodo-Vilvenskimi Boris Zbarsky asistent pentru corespondența de afaceri, comerciale și situațiile financiare.Se crede că prototipul orașului Yuryatin din „Doctor Zhivago” este orașul Perm. În același an, poetul a vizitat Berezniki Soda Plant pe râul Kama.Omul se naste sa traiasca, sa nu se pregateasca pentru viata.Părinții Pasternak și surorile sale din 1921 părăsesc Rusia sovietică pe petiția personală a lui A. V. Lunacharsky și se stabilesc în Berlin. Corespondența activă a lui Pasternak cu ei și cu cercurile emigratorii ruse în general, în special cu Marina Tsvetaeva, și prin aceasta cu R.-M. Rilke.În cei 20 de ani a creat, de asemenea, o colecție de „Teme și Variațiuni“ (1923), un roman în versuri „Spektorsky“ (1925), ciclul „boala ridicat“, poemul „nouă sute cinci ani“ și „locotenentul Schmidt“. În 1928, Pasternak sa întors la proză. Prin 1930, anul al nouălea se termină note autobiografice „Safe conduită“, care expune opiniile sale de bază privind arta și creativitatea.Pasternak și Chukovsky la primul congres al Uniunii Scriitorilor din 1934Obiectul adorării noastre, cu cât ne pare mai mult un sacrificiu, cu atât îl iubim mai mult.La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, a existat o scurtă perioadă de recunoaștere oficială sovietică a activității lui Pasternak.A participat activ la activitățile Uniunii Scriitorilor din URSS și în 1934 a ținut un discurs la primul său congres, la care NI Buharin a cerut lui Pasternak să fie numit oficial cel mai bun poet al Uniunii Sovietice. Ediția sa mare de un volum din 1933 până în 1936 este reprodusă anual.Zinaida Nikolayevna familiarizat cu Neuhaus (Nee Eremeeva, 1897-1966), în timp ce soția sa pianista Neuhaus, împreună cu ea în 1931, Pasternak ia o excursie în Georgia, unde sa întâlnit cu poeții T. Tabidze și P. Iashvili. Intreruperea prima sa căsătorie, în 1932 se căsătorește cu Pasternak ZN Neuhaus.Așa este viața în jur. Ce-o înnebunește, tunete și fulgere? Nu, priviri oblice și o șoaptă a unei rezervări. În ea, toată ambiguitatea și trucul murdar. Un fir unic, ca o păianjen, a tras-o și nu există nici un scop, încearcă să iasă din plasă – doar să devii mai confuz. Iar peste cei puternici îi domină vile și slabi.În 1935, Pasternak a participat la Congresul Internațional al Scriitorilor pentru Pace, care are loc la Paris, unde se confruntă cu o criză nervoasă (ultima excursie în străinătate). După părerea mea, filozofia ar trebui să fie o condiție redusă pentru artă și viață. Făcând-o singură este la fel de ciudat ca un hrean.Pasternak Boris LeonidoviciAceasta duce la prima perioadă lungă de înstrăinare a lui Pasternak din literatura oficială. Odată cu slăbirea interesului față de puterea sovietică, poemele lui Pasternak preiau o tentă mai personală și mai tragică.În 1935, Pasternak a interceptat soțul și fiul lui Anna Akhmatova, eliberat din închisoare după scrisori către Stalin Pasternak și Akhmatova. În 1937 a arătat un mare curaj civic – a refuzat să semneze o scrisoare de aprobare a executării lui Tukhachevski și a altor persoane, vizitând demonstrativ casa lui Pilnyak, reprimată.În 1936 sa stabilit la dacha din Peredelkino, unde va trăi cu întreruperi până la sfârșitul vieții sale. Până la sfârșitul anilor 1930, sa întors la proză și traduceri, care în anii 1940 a devenit principala sursă a câștigurilor sale. În această perioadă, Pasternak a creat traduceri clasice ale multora dintre tragediile lui Shakespeare, Faustul lui Goethe și „Mary Stuart” de F. Schiller.Prezența artei pe paginile „Crimei și pedepselor” șocă mai mult decât crima lui Raskolnikov.1942-1943 a petrecut în evacuare în Chistopol. Mulți oameni au ajutat bani, inclusiv pe fiica lui Marina Tsvetaeva, Ariadne Efron.În 1946, Pasternak sa familiarizat cu OV Ivinskaya și a devenit „musea” poetului. El ia dedicat multe poezii. Până la moartea lui Pasternak, au fost strâns legate.În 1952, Pasternak a suferit un prim atac de cord.Aripile vă sunt date să fugiți pe aripi pentru nori și eu, femeia, să vă agățați de pământ și aripi pentru a acoperi puicuța de pericol.Romanul „Doctor Zhivago” a fost creat timp de zece ani, între 1945 și 1955. Fiind, în opinia scriitorului însuși, punctul culminant al lucrării sale de prozator, romanul este o pânză largă de viață a inteligenței ruse pe fundalul perioadei dramatice de la începutul secolului până la războiul civil.Romanul este pătruns de o poetică înaltă, însoțită de poeme ale personajului principal – Yuri Andreevich Zhivago. La momentul scrierii romanului, Pasternak și-a schimbat numele de mai multe ori. Romanul ar putea fi numit „Băieți și fete”, „Lumanarea arsă”, „Experiența rusului Faust”, „Nu există moarte”.Organizația Moscovei a Uniunii Scriitorilor din URSS, în urma consiliului Uniunii Scriitorilor, a cerut expulzarea lui Pasternak din Uniunea Sovietică și privarea cetățeniei sale sovietice.Viața de trăit nu este un câmp de traversat.Printre scriitorii care au cerut expulzarea au fost Oshanin LI și AI Bezymenskii, B. Slutsky, A., S. A. Baruzdin, BN Polevoy și multe altele (a se vedea. Procesul-verbal al reuniunii reuniunii All-Moscova de scriitori în ” Referințe „). Trebuie remarcat faptul că o atitudine negativă față de roman a fost exprimată de unii scriitori ruși din Occident, printre care și V. V. Nabokov.Din 1946 până în 1950, Pasternak a fost nominalizat anual pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În 1958, candidatura sa a fost propusă câștigătorului de anul trecut Albert Camus, iar Pasternak a devenit al doilea scriitor din Rusia (după IA Bunin), care a acordat acest premiu.Principalul necaz, rădăcina viitorului rău a fost pierderea credinței în prețul propriei opinii.Publicistul David Zaslavsky, la rândul său, publicat în „Pravda“ articol „buzz propagandă reacționar în jurul valorii de iarba literar.“În mediul scriitorului, acest fapt a fost de asemenea perceput negativ.În ciuda faptului că premiul a fost acordat Pasternak „Pentru realizare semnificativă atât în ​​lirica contemporană, precum și continuarea tradițiilor mare roman rus epic“ eforturile autorităților oficiale sovietice a avut o lungă perioadă de timp să fie amintit doar ca asociat ferm cu romanul „Doctor Jivago“, anti-sovietic a fost detectată esența, care în mod continuu, în timp ce agitatori, critici literari, societatea lectorii „Cunoaștere“.Jawaharlal Nehru și Albert Camus a preluat petiția pentru noul laureat al Premiului Nobel Pasternak, înainte de Nikita Hrușciov, dar sa dovedit a fi în zadar, deși, desigur, scriitorul nu a fost nici o lovitură sau închis, ar fi posibil în epoca lui Stalin.În ciuda excluderii din Uniunea Scriitorilor sovietici, Pasternak continuă să fie un membru al Fondului Literar, primind taxele publicate. În mod repetat și-a exprimat persecutori crezut că Pasternak este probabil să vrea să părăsească URSS, a fost respins – Pasternak într-o scrisoare către numele lui Hrușciov a scris, „să părăsească patria lui pentru mine este echivalent cu moartea. Sunt conectat cu Rusia prin naștere, viața și munca „.În vara anului 1959, Pasternak a început să lucreze la piesa „Blind Beauty”, incompletă, dar în curând a descoperit o boală (cancer pulmonar) în ultimele luni din viața sa, îl capturează în pat.Dmitri Bykov, care a scris o biografie artistică a lui Pasternak, consideră că boala sa dezvoltat pe o bază nervoasă în timpul persecuției și își asumă responsabilitatea pentru moartea lui Boris Leonidovici autorităților.Pasternak a murit de cancer pulmonar la 30 mai 1960 în Peredelkino. Raportul despre moartea sa a fost publicat numai în Literaturnaya Gazeta.Zinaida Nikolayevna Pasternak a murit în 1966 din aceeași boală ca soțul ei. Guvernul sovietic a refuzat să îi acorde o pensie, în ciuda petițiilor multor scriitori celebri; ea este îngropată în Peredelkino. Fiu Leonid Borisovici a murit în 1976 în 38 de ani (la aceeași vârstă ca Yuri Zhivago).Evgenia Vladimirovna Pasternak a murit în 1965.Boris Pasternak are 4 nepoți și 10 strănepoți.În 1987, decizia de a expulza Pasternak din Uniunea Scriitorilor a fost desființată, «Doctor Jivago», în 1988, a fost tipărit pentru prima dată în URSS ( «New World»), în 1989, o diplomă și o medalie de laureatul premiului Nobel, a fost acordat în Stockholm, fiul poetului – Evgeny Pasternak. Sub bine sa editat mai multe colecții de lucrări ale poetului în ultimii ani, Rusia a publicat numeroase colecții de amintiri și materiale pentru o biografie a scriitorului.„#Doctor_Jivago“ a fost făcută într-un film pentru prima dată în Brazilia în 1959, când a fost pus film de televiziune cu același nume ( «Doutor Jivago»). Cele mai renumite din lume de adaptarea cinematografica a romanului ramane un David Lean, livrate în 1965.În 1987, premiera operei a fost scrisă cu un an înainte de compozitorul britanic Nigel Osborne „Electrificarea Uniunii Sovietice“ bazată pe lucrările lui Boris Pasternak.Primul muzeu public, expoziția sunt dedicate Pasternak, a apărut în Rusia în anul 100 de ani de la nașterea sa. Apoi Pasternak muzeul a deschis porțile în Chistopol, în casa în care a locuit poetul, în evacuarea în timpul Războiului pentru Apărarea Patriei (1941-1943), și în Peredelkino, unde a trăit timp de mulți ani, până la moartea sa. (Casa Muzeu oficial în Peredelkino a fost fondat în 1986). Directorul casei-muzeu a poetului – Natalia Pasternak, fiica lui care se încadrează.De asemenea, se intenționează instalarea unui monument al poetului de la Moscova.”Vandalii au strâns coroane vechi, le-au pus lângă piatră de mormânt și l-au pus în foc. În plus, crucile din mai multe morminte vecine au fost rupte, mai multe pietre funerare au fost sparte „, a anunțat postul de radio.Poliția nu a găsit atacatorii, deși, în opinia directorului cimitirului, aceasta a fost făcută de unul dintre adolescenții locali.Primele două volume ale colecției au inclus poezii, a treia povestire, articole, eseuri, al patrulea – romanul „Doctor Zhivago”, al cincilea – jurnalism și dramă, traducerile a șasea. Corespondența extensivă a poetului a durat patru volume (un total de 1675 de scrisori). În ultimul, al unsprezecelea, sunt memoriile contemporanilor despre BL Pasternak.Publicația este însoțită de un disc multimedia, care conține înregistrarea de Boris Pasternak, citind poezia sa, muzica, traduceri ale operelor dramatice care nu au fost incluse în ansamblul de bază.- Lucrări și cărți* Lewers din copilărie (roman, 1918, publicat în 1922);* „Trei capitole din poveste” (publicat în 1922 în ziarul „Moscova luni”);* „Pe trenuri timpurii” – o carte de poezii, publicată pentru prima oară în 1943;* „Când se va descifra” – un ciclu de poezii de Pasternak, publicat complet postum în „Alese” (Moscova, 1961).

#Holocaust, #Recomandare_carte, #Lectura_BM_Hasdeu, #Vino_la_Biblioteca, #Dezvoltare_personala, #istoric, #prezentare_Svetlana_Vizitiu

Alte top-uri cu cărți, autori, – la dispoziția D-voastră! – Doar la Biblioteca Municipala B.P.Hasdeu!

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/05/14/prezentare-de-carte-poetica-bm-b-p-hasdeu-2021/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/02/05/top-carti-despre-dragoste-si-iubiri-ce-misca-sori-si-stele/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/11/17/top-5-carti-dezvoltare-personala-si-culturala-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/


2 comentarii

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu


Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

  • Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

  • Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

  • Melancolia Dorului EternPetre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

  • Dorina KhaliButucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

  • Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

  • Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.


Un comentariu

Prezentare de carte poetică, BM B.P.Hasdeu 2021. Top-carti


Perioada contemporană rămâne perioada cea mai importantă şi cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii noastre pentru că și ea va deveni clasică. Clasicii au intrat, încă din timpul vieţii, în legendă. Au devenit scriitori – mituri. Cu toate acestea, scriitorii, poeții contemporani trebuie mereu reactualizaţi și chiar… promovați. Profesioniști în acest domeniu de informare și de promovare, fiți de acord, sunt bibliotecarii BM! Sper, să vă bucure noile apariții de carte poetică recent donate Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. Întrări noi, caractere noi, poezii de o rară frumusețe spirituală! Și cititorii, în rând după ele – să le lectureze!

  • Lora Rucan, Senină noapte. – Ch., 2020

    „Mamă a singurătății, boltă-amarnic înstelată / Ce îmi picuri oare-n suflet, ce otravă minunată,/ De îl simt ca pe un rege, rătăcit în al lui drum/ De himere și de vise — aprig, liric și nebun…” (Curge viața)

Volumul de poezii „Senina noapte” a apărut în vara anului 2020 și cuprinde 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Dedicat amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor versuri pentru copii.

Eu sunt întemnițată în propria-mi suflare,/ În propriul meu suflet, în dulcea mea suflare,/ În noaptea ce-ncălzește tot Universul meu,/ În noaptea care zboară spre bunul Dumnezeu.”

Poeta ne întoarce peste ani în trăirile sale intime de suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere. Sunt simțirile unei ființe feminine uneori supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice.

  • Ion Diordiev, Catrene pământene. – Ch., 2020

„O menire avem pe bătrânul Pământ / Să-aducem fericire prin fapte și cuvânt / Semenilor noștri și celor iubiți / Cum am putea să fim și noi fericiți?”

„Istoria scrisă la comanda puterii / Nu reflectă adevărul pe care vremea îl cere, / Ci minciuna dulce în preferata culoare, / Pe care o cere un om ori întregi popoare.” (p.47)

În decursul luptei pentru Om și omenie, pentru trăirea în adevăr și deplină fericire autorul „Catrenelor pământene Ion Diordiev evident nădăjduiește la o poezie cu Dumnezeu, la o poezie cu conotații metafizice de care se apropie pe încetul de decenii. Râvna etico-civică și metafizică, plină de credincioșie, îi fac versul limpede, cristalin ideatic și profund atitudinal-ezoteric… Oricum „catrenul a devenit pentru maestrul Ion Diordiev simbolul său de experiență literară și „refrenul” comportamentului actual întru ființă.” – Tudor Palladi.

„Nu vreau mai mult nimic decât ceea ce am / Zile și putere de la Bunul Dumnezeu. / Să merg pe drum modest, să n-aud:„Ham_ham!..” / Ca să mă abată de le drumul meu.”

Ion Diordiev a fost acela care prin „60-70” a menținut nestinsă flacăra aforismului românesc în Moldova din partea stângă a Prutului. N-a fost ușor. În primul rând, pentru că Ion Diordiev s-a născut și a copilărit în Transnistria, unde alfabetul latin și abecedarul în limba română erau împușcate launloc cu cei care le popularizau…În al doilea rând, pentru că la Chișinău, pe la începutul activității literare a lui Diordiev, nu știa nimeni de existența unui aforism românesc… De aici, aforsimul de proveniență mai folclorică al lui Ion Diordiev… Iar calitatea cea mai distinctă a aforismului său e că e mult. Altă calitate e că din acest mult pți să alegi și fraze de bună calitate.” (Efim Tarlapan)

  • Valeriu Stancu, Mântuirea prin necredință. – Ch., 2020

„Pentru că am furat inimi, glorie, inspirație, te iert, / pentru că am râvnit femeia altuia, te iert, / pentru că mi-ai dat har și eu l-am irosit, te iert, / pentru că m-ai răstignit pe crucea iluziei, te iert, / pentru că m-ai obligat să port povara cunoașterii, de asemenea, te iert,/ pentru că mi-ai interzis să văd / iar eu am văzut, / iarăși te iert./ Îți iert, Doamne, păcatele,/ finitudinea,/ singurătatea / p care le porți în sufletul tău increat / orizont fără margini / în marginea orizontului/ pustiu / ca un suflet de poet…” fragment din poezia „Visul, un pământ sfințit” (p.107)

Valeriu Stancu este unul dintre poeţii ieşeni cunoscuţi, graţie traducerilor sale. Volumul Mântuirea prin necredinţă include poeme scrise în ani diferiţi, de motive cristice (nu de subiecte creştine, cum s-ar crede, ci anume de texte în care apar motivele credinţei în Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaraţii cu valoare de moto: „Dumnezeul la care ne închinăm/ ni l-am făurit fiecare / după chipul şi asemănarea noastră”. Ele explică nu doar un crez poetic, ci şi un principiu general al credinţei de orice natură. Poezia lui Stancu e un act umanist prin definiţie: Subiectivă, egocentristă, ea vorbeşte, mai mult decât orice alt gen (nu doar literar, ci şi artistic), despre sine, despre lumea interioară, care, odată exprimată, devine un univers, un bun pentru toţi. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenţă altruistă, o lume dăruită lumii: „Hai naşte-mă, Doamne,/ E iarnă, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine…/ Hai naşte-mă, Doamne,/ Colindă să-mi fiu/ Că steaua pornit-a spre mine!”

Scriitura lui Valeriu Stancu este una modernă în substanță, nu în formă. Dovadă e în această secvență dintr-o poezie, care reverberează și proiectează emoții… Face să se cutremure înțelesurile lumii.” (Mircea V. Ciobanu)

  • Ion Mureșan, Izgonirea din poezie. – Ch., 2020

Poezia e cea mai tare dovada a existentei lui Dumnezeu„(Ion Mureșan)

„În ultima vreme scrisori tot mai insistente / îmi cer să hotărăsc/ vârsta la care voi înnebuni./ He, he mâine dimineață voi prinde un câine / roșcat de un / picior și rotindu-l deasupra / capului ca / pe o elice / cu adevărat o să mă înalț la cer. / Iată ce am știut dintotdeauna: cei care / își mărturisesc puterea / o fac prin mirosul de animal / sterp” (fragment din „Înălțarea la cer”, p.11)

Volumul de faţă oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010). Apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie, Ion Mureșan, poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (A. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic.

„Poetul e un altul, o ființă redusă la scheletul ei abstract, un arheu eliberat de carnea realității. Poezia însăși e o formă de purificare, dar și o povară ontologică, o boală congenitală, tradusă prin viziuni ale splendorii malefice, îmbibate de profetism…” ( Radu G. Țeposu)

  • Ionel Căpiță, Vinul, Via, Veșnicia. – Ch., 2020

Cinstește vinul, dar nu-ți păta cinstea” ( Ionel Căpiță)

Volumul surprinde cu sinteze versificate despre veșnicia viilor moldovenești și de pretutindeni, precum și a produselor acestei binecuvântate plante, vița de vie…

„Alungă-ți necazul, frate,/ Lasă-ți grijile-ntr-o parte,/ Ia un vin de sănătate/ Că-i mai scumpă decât toate. / Zi-i de dor și zi-i de jale,/ Așa cum inima-ți spune,/ Pune-ți viața ta la cale,/ Orice zi e o minune./ Ridică paharul vieții!/ Orișicând și orișiunde,/ Jalea s-o-nghită nămeții,/ Amarul ia și-l ascunde,/ Nimeni să nu-i dea de urme! („Ridică paharul vieții” pentru Alic Zaporojan, p. 210)

Născut pe 1 iunie 1949, Ionel Căpiță se trage dintr-o familie de vrednici țărani români, mama Agripina, tată – Ioan, din comuna Șirăuții de Jos, plasa Lipcani, județul Hotin (azi Briceni), care au dat viață celor cinci copii… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. În repetate rânduri s-a învrednicit de trofeul „Antena de aur”, la concursurile desfășurate la TV Națională; a fost nominalizat laureat al revistelor „Literatura și Arta”, „Natura”… Din 2011 Ionel Căpiță exercită funcția de redactor-șef al revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei.” (Vlad Pohilă)

  • Petre Popa, Templu pentru rugile mele; Cod. – Soroca, 2020

De-ar mai ține Cerul, să am de ce agăța icoana” (P. Popa)

Poetul Petre Popa, directorul Teatrului ”Veniamin Apostol” din orașul Soroca, a editat recent trei cărți de poezie în 2020-21: ”Am scos trei plachete de poezie: „Cod”, ”Rămâi” și ”Templu pentru rugile mele”. Totodată, am finalizat lucrul la niște cărți pentru copii. Sperăm să revenim la normal, deși toate vor fi altfel pentru oamenii de creație, de știință, deoarece cei puși pe șmecherii nici nu și-au sistat activitatea”.

Mamele fiilor poeți/ țin cărțile lor sub pernă,/ alături de acatiste, rugăciuni – / de cărțile sfinte./ Așa îi ajută pe fii/ să meargă înainte! / E îndeajuns ca fiii, când merg la culcare, să-și pună sub cap / pernă de la mama,/ și, mare mirare!/ Mamei, când i se face sete de apă. / dar zace la pat,/ îi vin puteri/ ca să-și ia singură cana…” („Mama poetului” din ”Templu pentru rugile mele”)

Destul!/ Timpul urii nu se consumă niciodată/ pentru cei care nu cunosc aritmetica iubirii,/ Ea nu se împarte la doi, ci se înmulțește,/ dacă e adevărată,/ și atunci nu se mai sfârșește.” (fragment din „Destul” din cartea „Cod”)

Petre Popa s-a născut pe 7 mai 1958 în satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca. A absolvit Școala de vinificare și viticultură din Stăuceni (1978) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1991). Masteratul la Academia de Administrare Publică (2007-2009). A fost director al Casei de Cultură din Stoicani (1986-1988), regizor la Direcția raională cultură Soroca (1991-1996), director adjunct la Colegiul agricol din Soroca (1996-1999), șeful Direcției raionale cultură (1999-2007). Din anul 2009 este director al Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca. A debutat cu volumul de versuri ”Rădăcinile aripilor” (1993), urmat de cărțile: „Prințul Moștenitor”, „Intuiție”,  „De la Nistru pân’ la Tisa”, „Oglinda infinitului”, „Istoria unui teatru & Teatrul unei istorii” ș.a. A scris versuri pentru 150 de cântece. În 2000, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer. Este cetățean de onoare al municipiului Soroca. Laureat al mai multor premii literare.

  • Insula timpului:  4 poeți din Ucraina și Rusia / Antologie. – 2019

Antologia include 4 tineri poeți din Federația Rusă și din Ucraina. Trei dintre ei sunt de expresie rusă (Vladimir Korkunov, Galina Râmbu, Ecaterina Derișeva), iar unul este de expresie ucraineană (Lesyk Panasiuk). Traducere de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu.

Dragi cititori! Nu ratați volumele prezentate din fondul BM ulterior venim cu noi cărți, cu autori și scriitori de suflet! Veniți la Bibliotecă și cereți să le citiți pe viu, – e mult mai util și pentru vederea și gândurile voastre, decât memoria roboților a tehnologiei săturate! 🙂

#Prezentare_Svetlana_Vizitiu, #Top_carti #Impresii_viata_carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca_Hasdeu, #Lectura_BM, #Chisinaul_citeste, #Dezvoltare_personala, #Poeti_basarabeni, #Poezie_romaneasca, #Personalitati, #Poezia_sufletului

Intrari noi de carte poetica, 2021 la BM B.P.Hasdeu. Foto S. Vizitiu


Un comentariu

Aș veni la bibliotecă, dacă… Sondaj interactiv BM HASDEU


  • „Una dintre cele mai norocoase lucruri care ți se pot întâmpla în viață este, cred, să ai o copilărie fericită, sănătate și o carte bună. Din păcate, biblioteca azi, nu mai e ca cea din trecut. Aș răsfoi cu plăcere revistele și cărțile pe rafturi, aș bea o cafea propusă de bibliotecar, mai mult contează să plec de la bibliotecă cu dispoziție bună și să-mi doresc să revin mereu acolo… Nu întotdeauna găsesc persoane normale cu care să poți vorbi, întreba, soluționa ceva. Am nevoie de prieteni, dar e tare greu să comunici azi cu cineva.” ( M. Constantin, casnic)
  • Angela Chelaru, model, design: – ‘’Daca aș avea mai mult timp liber;
  • Dacă nu aș avea cărți electronice;
  • Dacă aș vrea să-mi dau o întîlnire romantică ca pe timpul studenției!’’
  • Vladimir Potlog, (poet, persoană cu nevoi speciale): ‘’ Dacă aș avea prieteni adevăraţi!’’
  • Alexandru Placinta (scriitor):’’Am spus de mai multe că Biblioteca pentru mine este și un lăcaș sfânt. Aș veni și în toată ziua dacă în timpul de față nu ar fi pandemia, care ne dictează să fim prudenți … Vă mulțumesc mult!’’

Vin cu drag după vaccinele effectuate…. Si vă spun de ce atunci. Vor fi 10 zile după al doilea vaccin și voi avea imunitate, deci voi fi în siguranță.’’

  • Alexandra Marta (jurist, freelancer): ‘’ Dacă as avea timp liber )’’
  • Vlad Codreanu, (cântaret): ‘’ Hristos Adevarat a inviat! AS VENI LA BIBLIOTECA DACA SA-R TURNA 50 DE GRAME 🙂 PS: NU SUNT EU AMATOR DE A CITI CARTI… POSIBIL, PREA MULT ERAM IMPUS IN COPILARIE CA TOT SA CITESC E.T.C. PLUS SI LA SCOALA IMPUS CA ACUM SUNT FERICIT CA AM SCAPAT DE NEBUNIA DE A TOT INVATA. DACA AR FI CAZUL CEVA SA CITESC O FAC, NU E PROBLEMA. EU MAI MULT SUNT PASIONAT DE VIDEO SAU SA CE VAD CU OCHII MEI… DAR CITITUL PENTRU MINE NU E O PASIUNE. CITESC DOAR CEEA CE AS AVEA NEVOIE.’’
  • Dorin Scobioala, realizator programe, fondator CAT STUDIO:’’ Dacă nu ar fi covid. Și dacă doar acolo aș găsi cărți pe care nu le pot cumpăra la librărie’’.
  • Zinaida Jarcutchi, proprietar Hotel-restaurant Manhattan:’’Mi-i dor de biblioteca plina cu Oameni ❤️ As veni la biblioteca, daca se termina pandemia, caci o biblioteca nu e numai carti, dar si bibliotecare, oameni cunoscuti cu care as avea placerea sa interactionez! Apropos, eu sunt deținătoarea medaliei „Prietenul Cărții”. Fiind elevă în clasa 8, am primit această distincție, în calitate de „Cea mai Bună Cititoare din raionul Rîșcani…

Pentru mine CARTEA a fost și este cel mai bun prieten…Un consatean, la un eveniment mi-a adus aminte de acea perioadă cand eu eram cea mai buna cititoare din raion și de duminicile așteptate cu nerăbdare de tineret, căci dansurile în club 😉 urmau doar dupa “Ora de lectura”, la care eu le povesteam romane…’

  • Sergiu Botezatu, scriitor:’’ As accepta cu plăcere, dar nu se permite pana când. Probabil vom primi permisiunea după vaccinarea completa.’’
  • Victor Micușa (director Micușa-stil): „Aș veni la bibliotecă, dacă … aș fi student”
  • Ana Albu, avocat: „Dacă ar fi bibliotecara Svetlana la serviciu”
  • Vasile Fotescu,(producator studio, lector Universitatea de ARTE : „Dacă am avea mai mult timp și ar fi mai sigur din punct de vedere pandemic.”
  • S. Popescu:„ „Mi-e dor de oamenii aceia mărunţi cu suflete mari cât soarele, mi-e dor de simplitate, de adevăr, de puritate. Mi-e dor de țară, de curăţenia aceea mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc. Mi-e dor…de bibliotecile vechi cu cărțile pe raft pe care să le tot răsfoiești singură, săli fără calculatoare, dar cu evenimente și cititorii cu care poți  discuta din suflet, Aș veni la sală să privesc un ecran mare ca pe vremuri, cu filme melodramatice sau comedii, apoi să recitesc cartea pe motivele acestor filme, să fac comparații…”
  • Ana Bodrug: „Daca as avea timp, am doi copii mici! Daca nu ar exista cartile electronice, care sunt disponibile in orce format la orice ora pe internet…
  • Valentina Esanu, pensionara:„Numaidecât as veni la biblioteca, dacă as avea așa posibilitate. Cu părere de rău, mă deplasez greu, nici chiar la magazin nu mă pot duce. In vremurile mai bune, am citit mult și cu mare plăcere, acum, din păcate se citește foarte puțin. O seară bună va doresc.
  • Gema Izbas:„Biblioteca a fost și va rămîne un spațiu de cunoștințe cu frumosul, cunoștințe cu oameni noi cu diferite păreri și națiune. Biblioteca trebuie să ofere în continuare acces la cunoștințe atât prin intermediul cărții tradiționale, cât și prin media digitală – nu numai la sediul său sau cu bibliotecile sale mobile, ci și prin site-urile și bazele de date. Cu părere de râu acum un an au fost închise din cauza pandemiei,și m-am mirat mult cînd trecând prin preajma bibliotecii, în Atena, am văzut un rând 😀 o coada de rând mai bine zis că două ore de așteptare! Deci lumea are interes, pagina întoarsă trebuie simțită cu degetul,mirosul de hîrtie sa ne facă să ne simțim ca piticii din povești,cartea întotdeauna chiar citită pina la miezul nopții ne-a înviorat somnul cu fiecare pagină întoarsă…As veni la biblioteca chear de as aștepta și în coadă- doua ore!”
  • Zinaida Galben-Panciuc (pedagog):„Dar, merg la biblioteca… Mai puțin de când suntem in pandemie.”
  • Veronica Pirlea-Conovali (pedagog, istoric, scriitoare):”Pentru mine biblioteca este ca si biserica, aici sufletul se odihneste, se hraneste, acumuleaza informatie si ca pasarea satula poate sa zboare la diferite inaltimi si continente. Eu nu-mi pot inchipui viata fara biblioteci, fara carti. Stiu ca astazi lumea s-a modernizat, este internetul si multe alte forme de informare. Dar cat de dezvoltata n-ar fi lumea, nimic nu-mi va putea inlocui cartea. E mare bucurie si impartasanie pentru suflet cand tii in maini o carte. Cand stai in liniste in sala unei biblioteci si meditezi asupra celor citite.Stiu, se poate de citit si acasa, dar cu siguranta gandul alearga la bucatarie, la curtea nematurata, la gradina nesapata etc. Daca mar intreba cineva, ce doresc mai mult in viata? As raspunde vreau ca bibliotecile sa aiba multi, multi cititori si lumea sa fie tare, tare inteleapta. Cu parere de rau, astazi Covidul, a pus stapanire peste tot, ai impresia ca a venit peste noi cu scopul cat mai mult sa ne indobitoceasca. Pentru mine salvare sunt cartile. Cititi si nu uitati bibliotecile!
  • Astfel au răspuns astăzi utilizatorii BM B.P.Hasdeu la un Sondaj-interviu interactiv pop-up „Aș veni la bibliotecă, dacă … ”??
  • Și, ceilalți, ce spun? – Vă așteptam cu drag la Bibliotecă! Re_Veniți!

În perioada pandemiei, marea majoritate a bibliotecilor au trecut la activități pe online, încercând astfel să mențină relația cu cititorii și chiar să sporească interesul pentru servicii. Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu si filialele ei și-au creat pagini pe rețele de socializare, au organizat activități de lectură și evenimente online pentru a menține legătura cu cititorii, îngreunată din cauza restricțiilor sanitare împotriva contaminării Covid19. Bibliotecile au devenit în ultimii ani loc de șezătoare și socializare pentru persoanele în etate, lucru la care practic s-a renunțat pe timp de pandemie. Cei vârstnici au de suferit mult, trebuie gândit ce se poate de făcut mai bine pentru pentru ei. Și celor tineri le vine greu, pe timp de pandemie nu și-au mai ridicat ochii de pe mobile, acum trebuie, într-adevăr să se apuce de studii, și cine îi vor informa mai bine decât bibliotecarii? Pe baza sondajului de mai sus cu 18 utilizatori, se crează idei interesante pentru implementarea variată a serviciilor în bibliotecă, și managerilor BM – să le realizeze mult mai bine acest proiect.

Acum sarcina bibliotecarilor este să-și mențină cititorii fideli și să atragă cititori noi în sălile de lectură, scopul esențial devenind proiectul #Re_Vino_la_Bibliotecă! Sondajul demonstrează nevoile utilizatorilor pe timp de pandemie, în mod special. Și ceea ce ar motiva cititorii să vină fără griji la Bibliotecă. Este greu, dar ne vom descurca, avem informații cu diuiumul și – bibliotecari profesioniști dornici să le distribuie. Re-Veniți la Bibliotecă cu dorințele voastre, sănătoși și optimiști! – Bibliotecă vă ajută, ca de obicei, să vă informați- în și – din orice domeniu care vă interesează!…

#Svetlana_Vizitiu, #Impresii_viața_carti, #Chisinaul_citeste, #Re_vino_la_Biblioteca, #Biblioteca_Hasdeu

P.S. Este păstrată ortografia comunicărilor de mai sus.

Biblioteca Centrala a BM B.P.Hasdeu, foto S. Vizitiu


10 comentarii

Nicolae Dabija


Nicolae Dabija La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu

Nu se nasc poeții din întâmplare,
De la om – la om dintr-o suflare,
Viața lor cu credință înconjoară
Misterul nașterii în vară…
Poeții nu se nasc din întâmplare…
Coboară la pământ de sus,
Prin viața lor tăinuită-n zare –
Rămân ei simpli și deschiși.
Ochii-n priviri – mesagerii divini
Mereu triști, fideli unui vis,
În haosul problemelor rotind,
Strălucesc într-un câmp color cu ii…
Al unei lumi ce-a rătăcit în noapte,
Poetul pleacă cu fapte, la final,
Chemat de sus fără o șoaptă,
După regulile unui joc spațial…
Necunoscute pentru mintea noastră,
Rămâne inima tăiată în durere,
Realizăm, surprinși de tristă veste,
Că au plecat nefinișându-și visul…
Fără Unire – să-și termine versetul.
Doar orchestra cântă adio,
Vindecătorii sufletelor noastre obosite,
Asistați de oratorii cu brio…
În primăvară, deja barza a sosit,
Și ghioceii neaua au topit,
Ei nu știu de covid, de pandemii,
Poetul pleacă, dar nu moare nicicând… –
Poetul pleacă, și va trăi prin vers,
Poetul pleacă, va dăinui prin cânt,
Poetul pleacă, nu moare niciodată,
Opera lui – e o lecție de viață!
Se duce în viitor, în depărtare,
Cu texte, rime, melodii aparte.
Și poate că chiar azi sau mâine, nu se știe,
Îl vom urma, ca o tainică mesagerie…
Acolo, unde a plecat,
Brusc ne-a lăsat,
Scriitorul Academician –
Nicolae Dabija…

In memoriam #Nicolae_Dabija
( Svetlana Vizitiu, 12 martie 2021)

Nicolae Dabija, Eugen Doga La BM B.P.Hasdeu. Foto S.Vizitiu
Date biografice

Cântecul #Draga_mea_iubita, #7Clase. Versuri Nicolae Dabija

Surse cu alte stiri despre opera Nicolae Dabija:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

#Tema_pentru_acasa, #Nicola_Dabija / https://www.youtube.com/watch?v=zV5QTzPiPMs


4 comentarii

Top Cărti: despre Dragoste si Iubiri ce mișcă sori și stele


  Ziua Îndrăgostiților / Sfântul Valentin / Dragobete –  este un pretext bun pentru a ”sărbători”, într-un mod sau altul, iubirea. La #BM_Hasdeu, o celebrăm, cum altfel, cu dragoste și pasiune pentru cărți și scriitori, promovând și aniversând evenimentele.  Cum e luna dedicată dragostei, nu putem să nu ne amintim de cărțile și de cuplurile celebre de scriitori care de-a lungul timpului au împărtășit mai mult decât dragostea pentru literatură. Fie că au fost la fel de celebri și de talentați, fie că nu, ele au creat, iar adesea sentimentele lor s-au transpus în operă. Cărți clasice și cărți moderne, povești de dragoste fericite și, mai ales, neîmplinite, povești scrise de autori celebri sau mai puțin cunoscuți, răspunsuri căutate în memoria lecturilor, dar și a vizionărilor de filme, cu drag puse în pagini pentru noi, cititorii. Ne bucurăm de poveștile de dragoste preferate ale scriitorilor. Nu ne-am mai gândit de multă vreme la cărți ca la niște mari povești de dragoste. Ne-a întrat în cap, că nu prea există iubiri fericite. Am plâns la #Pe_aripile_vântului sau #Muntele_vrăjit. La #Romeo_și_Julieta, ne emoționăm în mod obișnuit emoționat peste măsură, mereu i-am simțit pe protagoniștii lui Shakespeare alături în adolescență. Ne-au emoționat și alți doi îndrăgostiți ai lumii, #Tristan_și_Isolda. O să pomenesc scriitori și câteva cărți, care ne vorbesc azi mult mai direct și mai nuanțat despre iubire. Iată germeni ai unor asemenea pasiuni splendide în câteva mici sau mari capodopere:

Cărți de dragoste:

  • Nimeni nu-ţi este mai străin decât o fiinţă pe care ai iubit-o odată”. În #Arcul_de_Triumf, apărut in 1939, autorul #Erich_Maria_Remarque pune în față doua personaje din lumi diferite. Ravic, un chirurg german, care din cauza nazismului este obligat să se refugieze la Paris, unde are printre pacienți nume sonore ale orașului, și Joan Madou, pe care o salvează de la sinucidere, după un eșec sentimental. Amândoi descoperă că au nevoie unul de celălalt și se infiripă o legatură puternică. „Te iubesc aşa de mult, încât sufletul meu se revarsă asemenea unei femei dintr-un lan de grâu, în faţa bărbatului care o priveşte”. Cel mai reușit roman de dragoste al secolului XX!
  • O povestire a unui scriitor columbian #Gabriel_Garcia_Marquez #Urma_sângelui_tău_pe_zăpadă. Dacă din cuvinte, din manevrarea lor sau punerea lor în pagină, poate ieși așa ceva, merită să încercăm și n-am fi în pierdere nici dacă ne-ar ieși doar pe jumătate sau pe sfert din acele sentimente descrise de Garcia Marquez. Urma sângelui tău pe zăpadă – rămâne a fi cea mai frumoasă poveste de dragoste din întreaga literatură universală. Altă frumoasă poveste de dragoste rămâne a fi „#Dragostea_în vremea_holerei“, la fel de Gabriel García Márquez; Nu la fel de izbutit mi s-a părut romanul „Despre dragoste și alți demoni“, al lui García Márquez, dar tema unui cuplu în care ea este foarte tânără poate genera o poveste de dragoste pasionantă: „#Lolita“, de #Vladimir_Nabokov
  • Iubirile imposibile: interzise sau reprimate, în orice caz neconsumate a cuplului #Quasimodo – Esmeralda de #Victor_Hugo. Rămâne o capodoperă pe veacuri! Lecturați-o, n-o să vă pară rau.
  • #Patul_lui_Procust de #Camil_Petrescu. Ceva de neimaginat pentru proza noastră contemporană. Și nici o altă dragoste, la fel. Nu avem nicio altă iubire ca aceea dintre Doamna T. și Fred. Nicio altă femeie din literatura noastră nu se ridică la marginea inteligenței și seducției acesteia ca în această poveste…
  • Clasicul #Flaubert, #Educația_sentimentală și #Madame_Bovary. În Educația sentimentală pasiunile și nefericirea merg într-un pas limitându-le la dragostea platonică. Un bărbat iubește toată viața o femeie, tresare de fiecare dată când o vede sau aude vorbindu-se despre ea, dar nu pot fi împreună. Le rămân privirile, mai senzuale decât orice atingeri. La început de roman, când protagoniștii se întâlnesc pe un vapor și ea e însoțită de soț, el o vede, o studiază și îi ridică șalul care alunecă, e una dintre cele mai frumoase imagini din întreaga literatură. “Ochii lor se întâlniră”, nu e nevoie de nimic mai mult… La o nouă lectură Madam Bovary, romanul pare a fi cu cele mai frumoase arheologii sentimentale posibile. O disperare mai mare de a nu pierde puterea de a te îndrăgosti ca a Emmei Bovary nu cred că există. Ea nu e o imaginație, pur și simplu e incapabilă să realizeze că cel de alături o iubește, dar ea rămâne blocată. Viața ei în afara unei pasiuni cât de mici nu are nici o valoare. Asta e marea problemă a femeilor, care nu știu sau nu realizează de valoarea lor!
  • #Anna Karenina de #Lev_Tolstoi. Nimic nu e întâmplător, căci la începutul Madam Bovary e o trimitere în răspăr la romanul lui Tolstoi. Vă mai amintiți cum începea Anna Karenina: “Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”? N-o fi cumva la fel și cu iubirile? Disperarea și dramatismul Annei Karenina țin, fără îndoială, de o altă vârstă a amorului. Una matură și definitivă. De asta am și ales-o pe ea să fie ultimul personaj care iese din scenă.

     Iubiri ce mișcă sori și stele / Cupluri celebri:

Mihai Eminescu și Veronica Micle – cei mai cunoscuți îndrăgostiți ai literaturii române, despre dragostea lor imposibilă aflăm încă din școala generală. Eminescu a compus multe poeme inspirat de „îngerul blond”, iar Veronica rezuma astfel momentul întâlnirii: „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu” („#M_am_gândit…”, 1883)

Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre – cuplul perfect de intelectuali în perioada postbelică, cei doi au avut un „pact” care a durat o viață întreagă. Fără copii și fără obligații, au încercat să împace iubirea cu libertatea.

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi – cei doi se întâlnesc în timpul studiilor din India ale scriitorului, sunt nevoiți să se despartă, dar legătura lor a rezultat cu două romane, două perspective diferite, în care fiecare povestește relația care a fost între ei – plină de sentimente, dar și de o bogată latură spirituală și culturală.

Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu – idila dintre cei doi poeți talentați a fost afectată de gelozia și posesivitatea lui. Gabriela Melinescu avea să pună punct relației, dar nu-l va uita niciodată, ulterior, soțul său, un editor belgian, va fi cel care va publica volumele lui Nichita Stănescu în Suedia și-l va împinge pe genialul poet spre lista scurtă a pemiului Nobel.

F. Scott Fitzgerald și Zelda Sayre – cei doi au fost reprezentativi pentru nebunii ani ’20. Din petreceri în petreceri, „tocând” banii fără măsură și căutând excesele, căsnicia lor pare un paradis dar și un infern.

Suntem ceea ce iubim. Ceea cu ce dorim să Respirăm. Dragostea!

#Impresii_prezentare_S_Vizitiu, 2021

#Recomandare_carti_BM_B_P_Hasdeu, #Chisinau #Ziua_indragostitilor

Svetlana Vizitiu 


5 comentarii

Top 5 cărți – dezvoltare personală și culturală: Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când predai negativul, vine miracolul în viața ta! Află, unde poți găsi resursele de inspirație pentru a deveni ceea ce-ți dorești! Cartea îți oferă o șansă: Vrei să fii înțelept? – Citește!

  • #Secretul_Mulțumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc” de #Marius_GHIDEL

Mesaje din lumea de dincolo – o convorbire cu cineva din infinit. Cartea transmite o stare, ne duce către ea, fără s-o dați în căutare – ea vine singură la voi. Încercați doar să lăsați mintea critică la o parte, atunci și înțelegerea vă va cuprinde! Oamenii se trezesc, mai ales atunci când au o lovitură de la soartă. Ei sunt mereu preocupați de a avea, a câştiga, a aduna. Important este să vezi o lume frumoasă indiferent de ceea ce trăieşti, atunci eşti salvat. Trăieşti deschis şi nu îţi suprimi viitorul prin adăugiri şi căutări, prin zbateri zadarnice zi de zi. Raiul tău vine atunci când nu mai vezi răutăți și vinovați în jurul tău, iar când opusele le vezi egale tu eşti liber de tine: această e stare de desprindere. Viața este o sărbătoare când tu nu te mai lupţi, când accepţi viaţa cum este, fără revoltă, atunci se deschide cerul şi vine energia iubirii la tine, graţie divină. „Faptul că ne abatem de la iubire ne duce în suferință și ne îmbolnăvește pe toate planurile”, spune Marius Ghidel.  Deosebite prin tot ce cunoaștem a fi experiența unui om, trăirile lui Marius Ghidel sunt un pretext pentru a dezvălui cunoașterea spirituală în subconștientul lui și s-o prezinte oamenilor. Învățăturile lui spirituale aplicate zilnic, pot schimba viața unui om, cum ar fi: Eliberarea de sub povara suferinței prin eliberarea de ego, de grijă, de umbrele care întră în viața noastră și se transformă în frică… Suferința omenească, căderile din inconștiența lui, – împlinesc destinul pentru care a venit în trup. Omul are nevoie de experiență proprie pentru a realiza unele lucruri, dar nu fiecare este în stare să descifreze, fie să formuleze sentimentele sau emoțiile sale. Cartea vă poate veni în ajutor: învață cum să faci pașii necesari pentru a vindeca sufletul, trupul și viețile, în întregime.

„Dacă în tine este iubire, atunci nu se poate să mai vină cu răutate. La tine vine exact ce ai în suflet. Ai dragoste, doar cu dragoste se vine la tine. Ai război, cu război se vine. Omul care vine din față și-ți face o răutate este din tine. Faptul că în viață ceva nu îți merge bine este tot din tine. Toate vin din noi, sunt negațiile și condiționările noastre. Că noi am condiționat viața și am vrut să fie cum vrem noi. Și atunci ea îți arată ce este în tine. Nu poți să te superi pe ce este din tine, sau să învinovățești exteriorul pentru ceea ce ești tu. Absurd. Oprești din tine atacul și se oprește din afară. Pentru că în fundal orice condiționare este una. Adică te cerți acasă și te trezești că nu găsești un serviciu. Te superi pe el sau îi spui ceva, și acest atac îți blochează ție împlinirea în altă parte unde ai nevoie cel mai mult de o rezolvare. Deci tu nu ai voie să ai nicio critică, acuzație, nemulțumire față de nimeni. Pentru că judecata ta repetată întră adânc și se transformă într-un atac din afară. Într-un dușman. În momentul când ataci, tu îți întărești ego-ul, și el naște automat un adversar. Tu l-ai născut. Agresivitatea lui sunt ăia din afară care îl atacau. Primești din ceea ce ești. Nu ai voie să gândești rău despre nimeni și nimic. Dar este frumos că este așa. Să vezi ce forță este dacă înțelegi acest principiu. Când renunți la viața ta, celălalt nu mai poate să te lovească. Că el lovește cu forța opoziției tale, dacă renunți, că să facă? Nu ai voie să gândești negativ despre nimeni, că îți faci singur rău. Când renunți la negativitate, renunți la eu… Eul este o condiționare a ta. Rolul răutății tale este doar să-ți facă rău. Și până la urmă faci un rău ca să atragi alt rău care să te scadă. Și dacă insiști, înseamnă că vrei o durere mai mare. Ego-ul se hrănește cu durere. Și te lovește când tu ești cel mai comod așezat și îți este cel mai bine… Tot ce trăiești în viață vine din tine… Numai când te predai vine miracolul în viața ta”

  • „Atitudine de Lider” de Keith HARRELL. Cum să preiei conducerea prin dobândirea capacităților de a-i influența pozitiv pe alții pentru a da ce au mai buni în ei.

Te gândești vreodată la puterea cuvintelor și la modul în care cuvintele părinților își fac drum în mintea copiilor? Îți aduci aminte cuvinte auzite în copilărie care încă îți afectează viața și astăzi? Din interviurile cu liderii remarcabili s-a evidențiat o tendință. Părinții lor au avut aproape întotdeauna atitudini pozitive și și-au influențat puternic copiii. Mulți americani aflați în funcții de conducere își amintesc afirmații repetate în copilăria lor, auzite de la părinți:„Merită să muncești din greu pentru a obține un lucru pe care merită să-l ai”. (din capitolul Puterea Minții)

Indiferent ce rol ai într-o organizație, fie că este vorba de afacerea sau comunitatea ta, fiecare are șansa să facă un lucru deosebit. Nu contează dacă ești extravertit sau introvertit, dacă ești curier sau membru al consiliului de conducere. Ai șansa să faci ceva deosebit.

Oamenii dornici să investească energie și pasiune sunt cei care conduce în viitor. Când punem în practică aceste convingeri, descătușăm creativitatea și apar tot mai multe idei în fiecare colț. Drept rezultat, vom avea un avantaj competitiv. Oamenii minunați, stimularea creativității și inovația… ia atitudine pentru a fi luat în seamă. Fă ceva deosebit, indiferent de fișa postului sau de funcția ta. Dacă facem lucrurile bine, ne vom dezvolta. Prin dezvoltare, se vor crea posturi minunate, vor fi promovări și oportunități de a conduce…

Dacă poți realiza ceva deosebit în grupul de oameni care-ți place și cu care te bucuri să-ți petreci timpul, vei avea parte de multă recunoștință și de multe satisfacții în viața ta.

Oricine poate fi un lider. Nu trebuie să ai o poziție de conducere pentru a influența pozitiv alte persoane. Dobândirea calităților de lider este cheia spre împlinire personală și profesională și este direct legată de influența pe care o exercităm asupra vieții altor persoane. Capacitatea de lider este molipsitoare în cel mai bun sens al cuvântului. Angajamentul de a da ce avem mai bun și de a-i inspira și pe alții să dea ce au mai bun este fundația unui model de conducere care-i motivează și pe alții să reacționeze în același fel. Conducerea eficientă este un produs secundar care rezultă din dobândirea și punerea în aplicare a atitudinilor corecte. Trăsăturile care rezistă timpului – precum cinstea, integritatea și responsabilitatea – sunt cele care îi fac pe oameni să aibă încredere în liderul lor. – Atitudinea și aptitudinea îți determină altitudinea, – spune autorul.

Harrell este ca un steag care flutură chiar și atunci când nu bate vântul” (Wall Street Journal)

  • Găsește-ți starea de echilibru” de Tracy, Brian; Stein, Christina

Clarifică-ți prioritățile, simplifică-ți viața și realizează mai mult. – Calea spre succes începe cu primul tău pas. „O călătorie de o mie de leghe începe cu primul pas” – a spus-o chiar Confucius. Obiectivul tău ar trebui să fie acela de a reduce pesimismul și emoțiile negative și a-ți spori optimismul și gândirea pozitivă! De îndată ce ai o viziune clară privind viitorul tău, întoarce-te în prezent și pune-ți întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a ajunge la acest ideal?” În acest volum vei descoperi și vei învăța cine ești cu adevărat, ce valori stau la baza credințelor, atitudinilor și acțiunilor tale și ce trebuie să faci pentru a-ți crea un plan care să-ți asigure o viață plină de pasiune și sens pe direcția aleasă de tine. Că îți stă în putere să începi viața fără regrete și în care să te simți deplin angajat în relațiile tale și în tot ce faci. Viață ta, în care fiecare zi să aibă sens și scop și să-ți aducă bucurie! Poți avea o viață pozitivă și în echilibru complet cu Eul tău profund. Când găsești echilibrul în viață și acționezi în acord cu tot ce ai mai bun, te vei bucura de o fericire binemeritată și de armonie între toate elementele care formează o viață de succes, asa cum ți-o definești tu. În zilele noastre, toată lumea are prea multe de făcut și prea putin timp disponibil. Evident. că și tu te simți adesea copleșit de obligații, sarcini și responsabilități. Provocarea este sa îți simplifici viața, astfel încât să petreci cât mai mult timp cu lucrurile cele mai importante pentru tine și cât mai putin cu cele lipsite de importanță. „Ar trebui să avem toți în minte că cea mai mare glorie a vieții nu constă în faptul de a nu avea niciodată eșecuri, ci în a fi capabil să te ridici după fiecare eșec” (Nelson Mandela). În final, îți concentrezi mintea pe cele mai importante lucruri pe care le poți face zilnic pentru a realiza ceea ce-ți dorești cu adevărat. Când decizi să creezi ceva, începe cu credința că tot ce trebuie sa faci este să identifici și să dai deoparte toate căile care nu funcționează. Apoi, rămâne doar acea cale care funcționează!

  • „Știi de ce ești singură?” de Lane, Laura; Spera, Angela

O carte plină de umor și de sfaturi practice. Morala pe care o vei desprinde din acest volum va face experiența întâlnirilor romantice cu mult mai fezabilă, un pic mai puțin ciudată si, chiar distractivă! Dacă vrei să nu rămâi singură, citește această carte. Un extraordinar ghid de dating, deopotrivă inteligent și amuzant, care chiar te-ar putea ajuta să-ți găsești partenerul de viață. O lectură de neratat atât pentru celibatare, cât și pentru cele care și-au găsit deja marea iubire. Unele domnișoare se plâng / Se amuză, iar voi trageți concluziile: „Poporul este singurul îndreptățit să ia decizia! Nu un grup de oportuniști. Noi, cele singure, suntem nefericite. De fapt, suntem chiar Les miserables. Revistele pentru femei și cultura de masă au mințit o țară întreagă. De noi depinde să răsturnăm această orânduire și să alegem ca „întâlnirea cu sex” să aibă loc oricând dorim noi!” „De fiecare dată când vreau să cunosc un bărbat, mă lupt cu această regulă de fier. Câteodată vreau să facem sex după două întâlniri, altă dată după zece. Mă tem să nu fiu catalogată drept o curvă sau mironosiță. Trebuie să preluăm controlul. Se impune un coup detat (lovitură de stat)!”

Morala poveștii: Știi de câte ori o fată i-a spus unui bărbat: „Jur că nu fac niciodată asta?” Și pentru un bărbat nu contează dacă este prima sau a zecea oară. Pur și simplu, asumă-ți alegerea! Asumă-ți decizia și nu o prefață cu un bizar dans al vinovăției. Îl faci să se simtă prost pe bărbatul cu care ești, iar tu treci drept o persoană lipsită de încredere în propriile decizii, fapt care nu interesează și nu atrage pe nimeni! Dacă te simți vinovată într-o relație, probabil că nu ești de fapt pregătită pentru ea și ar trebui să mai aștepți. Nu e nicio rușine în asta. Dezvoltă-te personal în ceea ce-ți dorești, și poate… într-o altă relație!

  • Managementul Timpului Tău – Ghid de gestionare a stresului pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități -, de Rita EMMETT

Câte ore pe zi dedici muncii? Te simți epuizat și copleșit pentru că nu poți să te rupi niciodată din telefon sau mesageria electornică? Problema nu este lipsa timpului, ci cum folosești timpul. Nu contează cât muncești, ci cât realizezi. Și pare că, uneori, preocuparea principală este să părem ocupați, nu să fim productivi, acest lucru poate fi valabil chiar și atunci când nu ne privește nimeni.

#Managementul_timpului este un #ghid_de_gestionare eficienta a timpului tău, timp alocat vieții profesionale, personale, familiale și sociale, calculate si analizat 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Gestionarea proasta a timpului tău duce la epuizare fizica și psihica, motiv pentru care #Rita_Emmett vine cu tehnici și strategii de gestionare eficienta a stresului, extrem de bine structurate si argumentate, pentru cei copleșiți de probleme și responsabilități.”Viata” spune ea, “ este ca un cont în banca. Trebuie sa faci depozite sub forma lucrurilor care contribuie la buna ta condiție fizică, intelectuala, emoțională și spirituală. Dacă doar faci mereu retrageri pentru munca și alte obligații și nu mai depui nimic în loc, vei ajunge la epuizare. Epuizarea fizica și psihică, ți nu numai este decât un pas pana la depresie, ruperea relațiilor, dificultăți financiare, probleme de sănătate.” Cartea de fata îți oferă strategii, tehnici, sugestii și idei pentru a scăpa de stres și de simptomele care îl însoțesc. Cu putina chibzuință – și câteva schimbări- poți învăța cum să continui să muncești, eficient și productiv, dar fără să te stresezi și să-ți rămână timp pentru activități care îți plac cu adevărat. Când începi sa-ți acorzi grija de sine, recompense și apreciere, vei fi uimit sa constați ca îți regăsești cheful de viata, entuziasmul și energia. Aceasta carte îți va arata cum sa atingi acel echilibru. În plus te va ajuta:

-Să întelegi ca a învăța să-ți gestionezi stresul poate fi unul dintre cele mai grozave daruri pe care ți le poți oferi;

– Să constiențizezi ca soluția nu este eliminarea totala a stresului;

– Să descoperi cai de a adăuga distracție vieții tale;

– Să reevaluezi sentimentul de vinovăție ce poate apărea atunci când faci ceva ce adăuga bucurie în viața ta;

– Să intelegi de ce este crucial sa încetezi sa fii perfecționist (și cum să faci asta);

– Să găsești căi pentru a-ți simplifică viața;

– Să elimini oboseala și să te simți plin de energie…

Svetlana Vizitiu, prezentare / recomandare de carte de la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu. Vino la #BM!


9 comentarii

Agatha Christie:„Doar a suta femeie se dovedește a fi mai șmecheră decât orice bărbat”


   Înainte de a deveni o scriitoare legendară, Agatha Christie a lucrat mult timp ca farmacistă la o farmacie. În timpul Primului Război Mondial, s-a înscris voluntar ca asistentă medicală și a lucrat timp îndelungat prin spitale ajutând pe cei răniți, muribunzi, infirmi. Apropo, anume aceasta activitate ea considera că a fost cea mai nobilă din viața ei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aproape în tot războiul, a ajutat soldații răniți în spitale. Și, desigur, devenind scriitoare, nu și-a uitat trecutul său prin farmacii și spitale, ceea ce i-a sporit mult creativitatea.
Partea uriașă de omucideri (83 crime) a fost scrisă despre cele cu intoxicație prin otrăvire. Astfel, persoana din apostasul său era și o asistentă grijulie, blândă, sensibilă, care încerca sincer să exalte milă și bunătate, dar în celălalt spațiu interior al scriitorului, ea era deja otrăvitoare și o criminală pricepută.
Doi oameni într-unul, încă și diametric diferți – fără îmbinare și fără aplauze. Ambele Agata – sunt reale. Într-o parte lumească, ea salva viețile soldaților. Și în alta scriitoricească – otrăvea și ucidea pe toți cei din casă. Ambele s-au descurcat minunat și cu talent deosebit. Nu m-ar mira să fi ajuns mafioză a lumii criminale și nu în comunitatea scriitoarelor. Și… atât de mult i-a mers soțului ei. Foarte norocos… După ce a aflat că bravul ei colonel, un adevărat domn, un vânător de tigri și a tinerelor seducător Sir Archibald are o amantă tânără care își petrece timpul la clubul de golf country și cheltuie o grămadă de bani pe ea, Agatha chiar a fost uimită de curajul acestei grosolănii și a căzut într-o precipitație de lacrimi. Dar după ce onorabilul Sir Archibald a anunțat brutal și cinic că intenționează să divorțeze de soția sa și să se căsătorească cu o tânără, Agatha a decis să se răzbune.
În 1926, Marea Britanie și întreaga lume a fost sorbită de știrea că pe o șosea a fost găsită o mașină pustie cu o haină de blană feminină. După o vreme s-a dezvăluit că celebra scriitoare Agatha Christie a dispărut – iar mașina găsită îi aparținea.
Scotland-Yard a fost ridicat în picioare și toca lumea criminală, interogând despre soarta femeii dispărute. Dar, nicio urmă. Cel mai interesant lucru este că toată lumea știa că Archibald vrea să divorțeze și, prin urmare, putea… s-o Ucidă!
Mai ales după cum se știa, noaptea în care a dispărut Agatha, el a petrecut-o în casă lor de la țară cu amanta. Scotland-Yard era convins că era acolo pentru a-și crea alibiul. Pe scurt, întreagă Marea Britanie îl urmărea cu dezgust pe ticălosul soț și aștepta orice paie, orice dovadă care să-l bage în spatele gratiilor. Ziarele, societatea, indignați cereau arestarea imediată a soțului blestemat.
Minunatul Archibald a primit din plin tot chinul iadului și tot disprețul mulțimii. Amanta de rușine și de atacuri asupra ei, a fugit rapid de la el. Nu se mai putea vorbi despre o nouă nuntă.
A fost implicat însuși Conan Doyle în anchetă, cel care a reușit să găsească femeia dispărută după metoda lui Sherlock Holmes. Potrivit legendei scriitorului, deducerea și ajutorul unui medium l-au ajutat la descoperirea „crimei”. Deși versiunea cea mai evidentă și adevărată susține că cineva a sunat la poliție și a spus că femeia căutată era în acel moment în Swan Hydropathic Hotel. Distrându-se foarte vesel pe ringul de dans, și mult timp ia parte la tratamente spa foarte costisitoare. Poliția a ajuns cu alertă în hotel și, într-adevăr, a găsit scriitoarea frumoasă și odihnită – sănătoasă și în excelentă dispoziție.
La hotel a locuit sub numele de „Theresa Hill”. Ulterior, ea va spune că a avut o abatere temporară a sănătății mintale de durere. De aceea nu-și amintește cum a ajuns aici și nu-și amintește, în general, nimic. Dar psihologii vor spune că toate aceste trucuri și cu abatere mintală nu au existat, deoarece doamna petrecea foarte bine timpul la restaurant, dansa și cânta la pian, participând la tratamente scumpe la spa și bând un vin foarte scump. Ceea ce o persoană cu instabilitate psihică nu o poate face în principiu.

Motivele dispariției Agatha Christie au fost analizate și de psihologul britanic Andrew Norman în cartea sa „The Finished Portrait”, în care acesta, în special, susține că ipoteza amneziei traumatice nu rezistă criticilor, deoarece comportamentul Agatha Christie a mărturisit contrariul: ea a înregistrat la hotel, sub numele de amanta soțului ei, a petrecut timp cântând la pian, tratamente spa și vizitând biblioteca. Cu toate acestea, după ce a studiat toate dovezile, Norman a ajuns la concluzia că există o fugă disociativă cauzată de o tulburare psihică severă.
A fost o răzbunare pe soțul ei, umilirea lui completă, victorie asupra lui și zdrobirea absolută a viitoarei sale căsnicii. Amantele, ca șobolanii, mereu o iau la fugă primele, salvându-se dintr-o corabie care se scufundă. La urma urmei, asistenta cea bună din ea a preluat controlul, și doar putea… să-l otrăvească pe necredinciosul Archibald. Ea, Agatha, va divorța de el și se va căsători în curând cu un bărbat mai tânăr decât ea, unul pasionat de arheologie.
Archibald va fi șters de pe fața pământului cu această știre! În 1930, călătorind în Irak, în timpul săpăturilor din Ur, și-a cunoscut viitorul soț – arheologul Max Mallovan. El era cu 15 ani mai tânăr decât ea.
Iar Agatha, despre diferența de vârstă cu al doilea soț, va spune o frază frumoasă: ′′Este minunat să ai un soț arheolog – în fiecare an devii tot mai valoroasă pentru el”. De atunci, ea a petrecut periodic câteva luni din an în expediții cu soțul ei în Siria și Irak, această perioadă a vieții sale s-a reflectat în romanul autobiografic „Spune-mi cum trăiești”. În această căsătorie, Agatha Christie a trăit tot restul vieții, până la moartea ei, în 1976.

Agatha Cristie cu soțul arheologul

′′În nouăzeci și nouă de cazuri, femeile se comportă ca niște proaste, doar a suta se dovedește a fi mai șmecheră decât orice bărbat.”-Agatha Christie

Date biografice și literare:

Cărțile lui Agatha Christie au fost publicate în peste 4 miliarde de exemplare și au fost traduse în peste 100 de limbi ale lumii. Deține recordul pentru numărul maxim de producții teatrale ale operei. Piesa de teatru a lui Agatha Christie, The Mousetrap a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1952 și este încă în continuă expunere. La a zecea aniversare a piesei de la Teatrul Ambasador din Londra, într-un interviu acordat ITN, Agatha Christie a recunoscut că nu consideră piesa cea mai bună pentru producție la Londra, dar publicului îi place și merge la piesa de mai multe ori pe an. Agatha Christie nu se temea să atingă probleme sociale în lucrările ei. De exemplu, cel puțin două romane ale lui Christie (Five Piglets and The Test of Innocence) au descris cazuri de erori judiciare legate de pedeapsa cu moartea. În general, multe dintre cărțile lui Christie descriu diferitele aspecte negative ale justiției engleze a vremii. nu a făcut niciodată subiectul romanelor sale o crimă de natură sexuală. Spre deosebire de poveștile de detectivi de astăzi, în lucrările ei nu există practic scene de violență, bazine de sânge și nepoliticos. „Detectivul era o poveste morală. Ca toți cei care au scris și au citit aceste cărți, am fost împotriva criminalului și a victimei nevinovate. Nu s-ar fi putut trece prin mintea nimănui că va veni momentul în care detectivii vor fi cititi din cauza scenelor de violență descrise în ele, de dragul de a primi plăcere sadică din cruzime, din cauza cruzimii … ”- a scris ea în autobiografia ei. În opinia ei, astfel de scene plictisesc sentimentul de compasiune și nu permit cititorului să se concentreze pe tema principală a romanului.

Agatha Mary Clarissa Mallowan (Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan), nee Miller (Miller), mai cunoscută prin numele primului ei soț sub numele de Agatha Christie. Născută la 15 septembrie 1890 – a murit 12 ianuarie 1976. Scriitoare engleză. Părinții ei erau imigranți bogați din Statele Unite. Era fiica cea mai mică din familia Miller. Familia Miller a mai avut încă doi copii: Margaret Frey (1879-1950) și fiul lui Louis Montand „Monti” (1880-1929). Agatha a primit o educație acasă bună, în special, muzica și doar frica de scenă a împiedicat-o să devină muzician. Pentru prima dată, Agatha s-a căsătorit cu colonelul Archibald Christie la Crăciunul din 1914, de care era îndrăgostită de câțiva ani – chiar și când era locotenent. Au avut o fiică – Rosalind. Această perioadă a fost începutul carierei Agatha Christie. În 1920, a fost publicat primul roman al lui Christy, The Mystery of the Stiles Incident. Există o presupunere că motivul apelului lui Christie la detectiv a fost o dispută cu sora ei mai mare Mudge (care s-a arătat deja ca scriitoare), că și ea va putea crea ceva demn de publicat. Doar la a șaptea editură, manuscrisul a fost tipărit în 2000 de exemplare. Autoarea a primit 25 de lire sterline. Într-un interviu acordat companiei britanice de televiziune BBC în 1955, Agatha Christie a spus că și-a petrecut serile de tricotat în compania prietenilor sau a familiei și, în acel moment, ea gândea la o nouă poveste, până când s-a așezat să scrie un roman, cu un complot – a fost gata de la început până la sfârșit. Prin propria admitere, ideea unui nou roman ar putea veni oriunde. Ideile au fost aduse într-un caiet special plin cu diverse note despre otrăvuri, articole din ziare despre crime. Același lucru s-a întâmplat și cu personajele. Unul dintre personajele create de Agatha avea un adevărat prototip viu – maiorul Ernest Belcher, care a fost la un moment dat șeful primului soț al lui Agatha Christie, Archibald Christie. El a devenit prototipul lui Pedler în romanul din 1924 „Un bărbat în costum maro” despre colonelul Reis.

Datorită călătoriilor lui Agatha Christie cu soțul său în Orientul Mijlociu, evenimentele mai multor lucrări ale sale au avut loc acolo. Scena altor romane (de exemplu, „Și nu a existat nimeni”) a fost orașul Torquay sau împrejurimile sale, locul în care s-a născut Christie. Romanul Oriental Express Murder din 1934 a fost scris la Hotel Pera Palace din Istanbul, Turcia. Camera 411 a hotelului unde locuia Agatha Christie, acum muzeul ei memorial. Christie a stat adesea la conacul Abney Hall din Cheshire, care aparținea cumnatului ei James Watts. Cel puțin două opere ale lui Christie au avut loc pe această moșie: „Aventura budinței de Crăciun”, povestea este inclusă și în colecția omonimă și romanul „După înmormântare”. „Ebni a devenit o inspirație pentru Agatha; de aici au fost luate descrieri ale unor locuri precum Stiluri, Chimniz, Stownates și alte case, care într-un fel sau altul sunt Ebni „. În 1956, Agatha Christie a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 1971, pentru realizări în domeniul literaturii, Agatha Christie a primit titlul de Cavalierdam (comandant ing. Dame) al Ordinului Imperiului Britanic, ai cărui proprietari dobândesc și nobilul titlu de „doamnă”, folosit în fața numelui. Cu trei ani mai devreme, în 1968, titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic a fost acordat soțului lui Agatha Christie, Max Mallowen, pentru realizările sale în domeniul arheologiei. În 1958, ea a condus Clubul de detectivi englezi.

În perioada 1971 – 1974, sănătatea lui scriitoarei a început să se deterioreze, dar, în ciuda acestui fapt, a continuat să scrie. Specialiștii de la Universitatea din Toronto au investigat stilul scris al lui Christie de-a lungul anilor și au sugerat că Agatha Christie suferea de Alzheimer. În 1975, când a slăbit complet, Christie a transferat nepotului său toate drepturile asupra piesei sale de succes, The Mousetrap.

Agatha Cristie a murit pe 12 ianuarie 1976 la casa ei din Wallingford, Oxfordshire, după o scurtă răceală și a fost înmormântată în satul Cholsey. Autobiografia lui Agatha Christie, pe care a absolvit-o scriitoarea în 1965, se încheie cu cuvintele: „Mulțumesc, Doamne, pentru viața mea bună și pentru toată dragostea care mi-a fost dată”.

Unica fiică a lui Christy, Rosalind Margaret Hicks (Rosalind Margaret Hicks) a trăit și ea 85 de ani și a murit pe 28 octombrie 2004 la Devon. Nepotul lui Agatha Christie, Mathew Prichard, a moștenit drepturile unora dintre operele literare ale lui Agatha Christie și este în continuare asociat cu fundația Agatha Christie Limited.

Agatha Christie a considerat cel mai bun roman „Zece mici indieni” ca fiind cea mai bună lucrare a ei. Insula stâncoasă pe care are loc romanul este scrisă din natură – aceasta este insula Burg din Marea Britanie. Cititorii au apreciat și cartea – are cele mai mari vânzări în magazine, dar pentru a respecta corectitudinea politică, aceasta este acum vândută sub titlul „Și nu a existat nimeni”.

În lucrarea sa, Agatha Christie demonstrează conservatorismul viziunilor politice, destul de tipic mentalității engleze. Un exemplu viu este povestea „Istoria funcționarului” din ciclul despre Parker Payne, despre unul dintre eroii despre care se spune: „El a avut un fel de complex bolșevic”. Într-o serie de lucrări – „Cele patru mari”, „Orient Express”, „Captivitatea lui Cerberus” există imigranți din aristocrația rusă, care se bucură de simpatia constantă a autorului. În povestea menționată anterior, „Povestea funcționarului”, clientul domnului Payne este implicat într-un grup de agenți care transferă desene secrete ale inamicilor din Marea Britanie către Liga Națiunilor. Dar, potrivit deciziei lui Payne, o eroină este inventată pentru eroul că el poartă bijuterii aparținând frumosului aristocrat rus și le salvează împreună cu amanta de la agenții Rusiei sovietice.

Pentru contribuția sa în domeniul literaturii polițiste, Agatha Christie a fost recompensată cu mai multe premii printre care Grand Master Award și Edgar Award, iar după cărțile sale s-au realizat nenumărate filme, seriale, jocuri video și benzi desenate.

Cateva Carti_Online de Agata Cristie atașate mai jos:

https://ru.scribd.com/doc/22006525/Agatha-Christie-Zece-Negri-Mititei

Dă clic pentru a accesa Ultimele%20cazuri%20ale%20lui%20Miss%20Marple%20-%20Agatha%20Christie.pdf

https://ru.scribd.com/document/79980481/Agatha-Christie-Oglinda-Mortului

https://ru.scribd.com/document/469681126/Agatha-Christie

Prezentare Svetlana Vizitiu,

 #Povesti_fenomenale #Surse_online, #Viata_din_familie, #biografie_activitate_literara, #Agatha_Cristie, #scriitori_celebri, #detective_criminale, #Impresii_blog_Svetlana_Vizitiu, #Prezentare, #Recomandare_de_carte, #Biblioteca_stiri #BM, #Archibald, #Conan_Doyle, #Sherlock_Holmes, #Lectura_nationala, #De_bine_de_rau


8 comentarii

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)


  • Jane AUSTEN „Mandrie_si_prejudecată
    Cea mai cunoscuta si mai apreciata opera a lui #Jane_Austen va introduce in lumea de la cumpana veacurilor XVIII si XIX. Observatia fina si umorul autoarei ofera cititorului delicioase momente de lectura, surprinzind modul de viata britanic la un anumit nivel social. Nu lipseste nici povestea de dragoste cu peripetiile ei.
    În romanul „Mândrie și prejudecată” Jane Austen prezintă povestea familiei Bennet, care locuia într-un sat din Anglia la granița dintre secolele XVIII și XIX. Astfel, opera descrie societatea conservatoare a secolului trecut într-o oarecare opoziție cu ideile reformatoare ale secolului al XIX-lea. Jane Austen este considerată a fi una dintre premergătoarele feminismului, din operele sale preluând ideile și valorificându-le mai târziu scriitoare precum Emily Bronte, Charlotte Bronte și George Sand.
    Romanul a fost cu greu publicat în anul 1813. Inițial a fost dus la editură de tatăl scriitoarei, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi scris de o femeie. Totuși, odată publicat, romanul a avut un mare succes. În acea perioadă, literatura era scrisă, în special, pentru femei, dar tocmai lor nu li se permitea să scrie. De aceea, romanele de până la Austen, nu abordau teme feministe sau nu prezentau ca personaje principale femei independente și culte.
    Elizabeth Bennet reprezintă tipul sufragetei. Ea este o tânără cultă, independentă care nu se supune canoanelor clasice feminine. Lizzy consideră că o femeie ar trebui să se căsătorească doar cu persoana cu care crede că poate duce o viață fericită. Din acest motiv, ea refuză două cereri „foarte avantajoase”. De asemenea, în opinia ei, femeile nu trebuie să știe să deseneze, sa picteze, să danseze, să cânte sau să practice alte asemenea activități frivole pentru ca ele să fie considerate „vrednice”. Ea însăși este un exemplu în acest sens. Nu știe să cânte sau să deseneze, cu toate acestea caracterul său îl cucerește pe atât de râvnitul domn Darcy.
    Domnul Darcy, personajul principal masculin, poate fi asociat cu primul cuvânt din titlu – mândrie. El este dominat de o mândrie care îi obturează vederea asupra realității. Pe de altă parte, Lizzy, personajul principal feminin, este copleșită de prejudecățile sale în legătură cu persoanele care au avere. Astfel, titlul este un element anticipativ pentru relația celor doi. Elizabeth și domnul Darcy sunt singurele personaje rotunde ale romanului. De asemenea, sunt singurele care înregistrează o evoluție morală. La finalul romanului putem observa cum cei doi abandonează prejudecățile și, respectiv, mândria.
    Acțiunea se declanșează atunci când în cadrul liniștit al satului apar doi tineri burlaci cu o mare avere, domnul Bingley și domnul Darcy. După acest moment, dintre cele cinci fiice ale familiei Bennet se disting Jane și Elizabeth. Ele sunt cele mai mari și deci cele mai aproape de măritiș. Așadar, romanul va urmări evoluția relației celor două cupluri.
    Pe lângă subiectul principal al acestui roman, pe plan secund întâlnim alte personaje angrenate în acțiuni de scurtă durată. Aceste momente sunt importante pentru contextul general al romanului întrucât ele reprezintă pretexte pentru desfășurarea acțiunii generale.
    Deși Jane și domnul Bingley sunt puși și ei în centrul atenției cititorului, ei nu au un impact la fel de puternic asupra acțiunii. Cei doi sunt personaje plate, caracterizați fiind doar de bunătate și naivitate. Povestea lor este pusă în paralel cu cea a domnului Darcy cu Elizabeth. Totuși, piedicile care apar în relația lor nu sunt cauzate de ei (cum este în cazul celălalt), ci ele poartă amprenta celorlalte personaje.
    Doamna Bennet este exponentul tuturor mamelor acelei perioade. Ea este preocupată doar de casă, bârfele satului, iar nu în ultimul rând de găsirea unor parteneri cât mai buni pentru fiicele ei. Ea este descrisă ca o femeie limitată intelectual, dar încrezătoare în ideile ei. Acest dezacord este o sursă de umor pentru cititor, adesea doamna Bennet fiind surprinsă în ipostaze ridicole.
    Personajele secundare și episodice, precum domnul Collins, Lady Catherine de Bourgh, Charlotte Lucas, Georgiana Darcy și domnul Wickham, sunt caracterizate printr-o singură trăsătură definitorie.
    Elizabeth Bennet este întruchiparea idealului feminin gândit de Austen. Trăind în societatea aceea dominată de forța și gândirea masculină, Jane Austen decide că vrea să schimbe ceva. Prin scrierile sale, ea oferă o alternativă femeii secolului al XVIII-lea.
    Jane Austen analizează și descrie până în cele mai mici detalii atmosfera generală a Angliei acelei vremi. Astfel, personajele ei devin exponenți ai claselor sociale. Toate acestea sunt îmbinate cu măiestrie într-o acțiune ce atrage și fascinează cititorul.
    Odată cu modelul oferit prin personajul principal feminin, Jane Austen adaugă în „Mândrie și prejudecată” și câteva dintre problemele cu care se confruntau reprezentantele feminine ale vremii. De exemplu, doamna Bennet este preocupată atât de intens de viitorul fetelor ei, nu doar dintr-o lipsă de ocupație. În acea perioadă, moștenirea nu putea fi lăsată cuiva de sex feminin. De aceea, în cazul în care domnul Bennet ar fi murit, surorile Bennet împreună cu mama lor ar fi ajuns în stradă. Așadar, fetele trebuiau cât de curând să își găsească un soț pentru a asigura viitorul lor și al familiei. Austen descrie această situație și astfel trage un semnal de alarmă asupra faptului.
    Scris între Octombrie 1796 și august 1797, romanul devine preferatul familiei Austen în cadrul lecturilor de seară. În data de 1 noiembrie 1797, George Austen, tatăl autoarei, îi trimite o scrisoare editorului londonez Thomas Cadell, descriindu-i conținutul romanului. Editorul nu este însă convins și refuză să-l publice. După acest refuz, trec 15 ani și romanul este citit des în timpul lecturilor de seară ale familiei Austen. În perioada 1811-1812 Jane Austen revizuie manuscrisul și îi schimbă titlul din Primele impresii în ”Mândrie și prejudecată”. În redenumirea romanului, Jane Austen, probabil, a avut în vedere „suferințele și opozițiile” rezumate în finalul romanului Cecilia de Fanny Burney’s, intitulat „Mândrie și prejudecată”, unde fraza apare de trei ori cu majuscule. Oferă manuscrisul unui alt editor, Thomas Egerton, din Whitehall, pentru suma de 110 Euro (Jane Austen ceruse de fapt Euro150). Este publicat în ianuarie 1813, în trei volume și costa 18 șilingi. La 27 ianuarie Jane Austen primește un exemplar. Romanul se bucură de succes și se vând 1500 de exemplare. În luna noiembrie este tipărită o a doua ediție, iar în 1817 o a treia.
    Numele autorului a fost anonim până în 1853, când a fost republicat în Anglia. Charlotte Brontë, D. H. Lawrence și Mark Twain se numără printre cei care nu erau favorabili operelor publicate de Jane Austen. În 1870 nepotul autoarei, James Eduard Austen – Leigh publicând A Memoire of Jane Austen, trezește din nou interesul pentru operele acesteia. Secolul XX ii face dreptate, William Dean Howells, Henry James, Rudyard Kipling și alții admirându-i opera. Stilul vivace, ironia înțepătoare, forța de caracter, energia Elisabethei, se adresează și cititorilor contemporani.
    „Astăzi nimeni nu o poate ignora pe domnişoara Austen. Ea este mai înfloritoare ca oricând. Cărţile ei figurează pe listele de bestselleruri, ecranizări ale romanelor sale nu contenesc să apară pe micul sau marele ecran, într-un vârtej de baluri, călătorii cu trăsura, plimbări prin păduri primitoare. Ea provoacă simpatii feministe, identificări romantice, nostalgia parcurilor tematice, reînsufleţiri ale spiritului epocii georgiene, aprecierea conservatorilor, aprobarea marxiştilor, omagii literare, abordări critice deconstructiviste. Omagiul marelui public este egalat pe deplin de aprecierile criticilor. Această renaştere pe frontul criticii, care durează de mai multe generaţii, îşi dă întâlnire acum cu popularitatea generală, post-modernă, a scriitoarei, cu revirimentul clasic al citatelor din operele sale. Aparent retrasa fată bătrână din Chawton, căreia îi displăcea oraşul Bath, evita măritişul, îşi ascundea scrisul când începea să scârţâie uşa şi lucra cu migală pe plăcuţe de fildeş de doi inchi, a devenit un obiect al idolatriei universale, spre încântarea celor mai diferiţi lectori.” (Malcom Bradbury)
    Este una dintre cele mai preferate cărți, în prezent…
    #Recomandare_de_carte#Biblioteca_Hasdeu#Impresii_prezentare_Svetlana_Vizitiu#Lectura_nationala2020#Citim_la_BM#Biblioteca_stiri – la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.
  • Aureliu_Busuioc #În_căutarea_pierderii_de_timp – Un Jurnal_cubanez – un foileton început în 27.01.1983, revăzut cap-coadă în 1997 şi dat la tipar în 2011. Include o serie de eseuri, pamflete, evocări ale vremurilor/persoanelor demult trecute; graiul neamului, alte variaţii pe teme de cultură şi limbă, Interviuri, pagini memorialistice consacrate deportării… Eseistica lui Bucuioc cuprinde o paletă inedită din genul literaturii de frontieră, ce îmbogăţește peisajul literar basarabean.
    „Fraţilor, dar n-aţi încercat să vă reînvăţaţi limba dacă aţi uitat-o?” Sunt atât de puţini cei ce nu se jenează să recunoască acest lucru… Iar tinerii care se întorc de la studii din străinătate nu sunt aşteptaţi cu braţele deschise în Moldova. „Desigur, e mult mai plăcut, chiar palpitant, să participi la greve în apărarea limbii pe care crezi că o cunoşti, să strigi sloganeşi să arunci anateme pe capul conducerii care vrea să ne ducă în altă parte- şi cred că nu e deloc rău şi acest lucru -, dar e mult mai greu să te piltmburta pe carte şi, prin muncă asiduă, să-ţi restitui ceea ce ti-a fost furat.’ (tfneori, chiar cu învoirea ta, de unde şi păcatul!) …Mă voi linişti-doar când voi auzi un demnitar vorbind normal limba ţării sau în parlament nu vor fi strecuraţi cunoscători de rusă (şi aceea aproximativă) şi total netunoscători de limba oficială a ţării, limbă în care se scriu legile! Limba_noastră, frumoasa noastră limbă românească, nu aşteaptă declaraţii de dragoste. Ea aşteaptă dragostea noastră.” – a menționat scriitorul. Continuarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu!
  • Surse scribd: http://www.hasdeu.md/data/userfiles/files/busuioc-ultimul-red(2).pdf
  • Scribd: Unchiul din Paris de Aureliu Busuiochttps://ru.scribd.com/doc/26659162/Aureliu-Busuioc-Unchiul-Din-Paris
  • Aureliu Busuioc – poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova. S-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca din judetul interbelic Orhei (decedat pe 8 octombrie 2012). A învătat și la Școala Militară de Ofiteri Activi de Transmisiuni din Sibiu. A fost redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei” și redactor-șef adjunct al revistei „Chipăruș”. În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R Moldova. Lectura operelor lui Aureliu Busuioc creează o plăcere deosebită.
  • Singur_în_fața_dragostei pătrunde cu toate frumusețile și pagubele dragostei. Publicat pentru prima dată în anul 1966, textul a prilejuit lansarea lui Busuioc ca romancier, după ce acesta publicase anterior versuri. Având drept temă principală iubirea, romanul prezintă povestea de dragoste născută între doi dascăli din mediul rural.
    Acțiunea romanului se desfășoară în satul Recea Veche, de-a lungul a cincisprezece capitole, care urmăresc povestea_de_dragoste dintre Radu Negrescu (personajul principal) și Viorica Vrabie. Negrescu trecuse printr-o căsnicie nereușită, de foarte scurtă durată, cu Lida, uniune soldată cu o puternică decepție a protagonistului. Decepționată și ea în urma ratării unei căsnicii cu un ziarist…, urmarea o aflați solicitând cartea la Bublioteca Municipală B. P. Hasdeu! Mihai_Cimpoi :„Proza şi dramaturgia sunt ale unui poet, dat fiind deficitul de substanţă epică şi construcţie dramaturgică, recuperat însă de sentimentul dramaticităţii vieţii. Dotat cu inteligenţă şi spirit de observaţie şi umor, Busuioc reprezintă tipul rar de scriitor „urban” care valorifică cu predilecţie un material de viaţă rural. Proza sa refuză relatarea domoală moldovenească, fiind dinamică, „cinematografică”, eseistică şi având nerv ironic…”(din „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”). Aureliu Busuioc s-a impus în literatură ca poet, fiind semnatarul unor importante cărţi de poezie, pline de vervă umoristică şi meditaţii filosofice. Pentru scriitorii generaţiei postbelice a fost ca un model de cultură literară şi civică, de verticalitate, de curaj demn de urmat. Pentru merite deosebite Aureliu Busuioc a fost menţionat cu premii şi diplome: Laureat al Premiului Tineretului din fosta URSS „N. Ostrovski” (1974); Maestru emerit al artei (1984); Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova.
  • Anul 2020 – 121 de ani de la naşterea scriitorului Ernest Hemingwayromanciernuvelistprozatorreporter de război, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani din istorie. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii, iar multe dintre scrierile sale au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. În anul 1953, Hemingway a fost laureat al Premiului Pulitzer, iar un an mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Ernest Miller Hemingway s-a născut la 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, fiind cel de-al doilea copil al familiei Clarence Edmonds Hemingway – de profesie medic – și Grace Hemingway – de profesie muziciană. Se spune că tatăl său şi-a dorit ca şi cel de-al doilea copil al său să fie fată, astfel că, după naşterea lui Ernest, tatăl și-a îndreptat întreaga afecțiune către sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Astfel că, pentru a atrage măcar atenția mamei sale, fiul începuse încă de mic să folosească un limbaj jignitor. Familia Hemingway îşi petrecea verile la casa de vacanţă de lângă lacul Walloon, unde micul Ernest era învăţat de tatăl său să pescuiască, să vâneze şi era luat în drumeţii, experienţe care nu doar că au fost surse de inspiraţie pentru scrierile sale de la maturitate ci i-au favorizat şi cele mai mari pasiuni ale vieţii: să pescuiască şi să trăiască în zone îndepărtate şi izolate de restul lumii. În perioada 1913-1917, Hemingway a urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului din Oak Park, fiind atras de box, polo şi fotbalÎn perioada liceului ia şi primele lecţii de jurnalism, după ce unul dintre profesorii săi concepea sala de clasă ca o redacţie a unui ziar.Acum începe Hemingway să publice primele texte în „TheTrapeze“, ziarul şcolii, adoptând stilul jurnaliştilor sportivi, întocmai cum fusese învăţat, cu propoziţii scurte, paragrafe scurte, într-un ton pozitiv. După absolvirea liceului, se mută în Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. Participă la Primul Război Mondial, înrolându-se voluntar, în anul 1918, în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane care activau într-o unitate de ambulanțe pe frontul din Italia. A fost rănit, la 8 iulie 1818, de explozia unui obuz în apropiere de localitatea Fossalta di Piave, apoi, după încheierea războiului, este decorat de către autorităţile italiene cu Medalia d’Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra. S-a recuperat la un spital din Milano, unde s-a îndrăgostit serios de o asistentă, pe nume Agnes von Kurowsky, însă, după externare şi revenirea în America, în martie 1919, Agnes îi scrie o scrisoare, în care îl anunţă că este logodită cu un ofiţer italian, moment în care Hemingway suferă o serioasă depresie. Încă nerefăcut complet, Hemingway şi-a petrecut timpul în expediţii sau la pescuit cu foştii colegi de liceu, experienţe care vor sta la originea unor viitoare scrieri de proză scurtă. Devine apoi corespondent al publicaţiei „Toronto Star Weekly“, apoi se îndrăgosteşte de Hadley Richardson – o roşcată cu opt ani mai în vârstă decât Ernest – , o dominşoară care venise în vizită la sora colegului de cameră al lui Hemingway. A urmat o perioadă de corespondenţă intensă între cei doi, apoi căsătoria, Hemingway se angajează corespondent extern al publicaţiei „Toronto Star“ pentru Paris, iar cei doi se vor muta, pentru o perioadă, în Capitala Franţei. În anul 1923, cei doi soţi s-au instalat într-un apartament din „Cartierul Latin“, iar Hemingway îşi va dedica timpul scrisului. El considera că la Paris trăiau cei mai interesanţi oameni din lume, iar şederea aici i-a prilejuit întâlnirea cu Gertrude Stein, James Joyce şi Ezra Pound, iar la petreceri i-a cunoscut pe Pablo Picasso, Joan Miró şi Juan Gris. Întâlnirea cu poetul american Ezra Pound avea să rămână definitorie pentru întreaga sa carieră, după ce acesta l-a sprijinit în conturarea unui stil aparte, numit „teoria iceberg“ – adică reflectarea lucrurilor cele mai simple în modul cel mai simplu, într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial – şi l-a introdus în cercurile frecventate de James Joyce, care reprezentau tot atâtea ocazii de a se lansa în discuţii artistice stropite din plin cu alcool. În septembrie 1923, copilul soţilor Hemingway, John Hadley Nicanor, se năştea la Toronto, apoi familia va reveni la Paris. Hemingway publică primul său volumproza scurtă „Tabăra indiană“, care a cunoscut un succes remarcabil. A urmat vizita lui Hemingway la Pamplona, perioadă în care a devenit pasionat de coride, şi a început să scrie pentru romanul „Şi soarele răsare“ (Fiesta), care avea să fie publicat în octombrie 1926. „Fiesta” este romanul de debut al lui Hemingway, iar acțiunea se concentrează în jurul unui grup de americani expatriați care trăiesc la Paris și fac excursii prin Franța și Spania. Povestitorul acestui roman scris la persoana întîi este Jake, fost combatant în Primul Război Mondial, care suferă de pe urma unei răni misterioase, ce îl împiedică să aibă o relație sexuală cu personajul feminin central al cărții, Brett Ashley. Pe parcursul întregii poveşti, Brett și prietenii ei călătoresc, se distrează, se îndrăgostesc sau doar flirtează, dar nu reușesc să alunge un sentiment straniu, de goliciune, de vid, specific „generației pierdute” de după război. Ernest va avea, apoi, o aventură cu jurnalista Pauline Pfeiffer, de care soţia sa va afla, iar divorţul soţilor Hemingway se va produce în ianuarie 1927, scriitorul fiind obligat să-i acorde fostei partenere o parte consisentă a încasărilor de până atunci. În mai 1927, Hemingway se va căsători cu Pauline Pfeiffer, iar cei doi se vor muta în Key West, în America. La finalul anului 1928, Hemingway primea o telegramă prin care era anunţat că tatăl său se sinucisese, iar scriitorul a intrat într-o depresie adâncă, de care nu va mai scăpa până la finalul vieţii. În anul 1929, Hemingway publică romanul „Adio, Arme“, iar critica de specialitate i-a acordat cele mai înalte calificative. „Adio, arme” este povestea locotenentului Henry, concentrat pe frontul italian în timpul Primului Război Mondial, și a pasiunii lui pentru Catherine Barkley, o soră medicală britanică. Încă de la prima lor întîlnire, Catherine îi povestește, de parcă în contextul respectiv propria ei tragedie și-ar fi pierdut orice interes, cum logodnicul ei fusese omorît în luptă cu un an înainte, după ce încercase în zadar să o convingă să se căsătorească.Cei doi încep o relație, iar Henry este convins că nu e îndrăgostit de Catherine și nici nu o va iubi vreodată. Pentru el, acesta e doar un joc, la fel că bridge-ul, doar că în locul cărților sunt folosite cuvinte. Curînd, însă, jocul devine serios și în cele din urmă Henry dezertează ca să fie împreună cu Catherine. Hemingway s-a deplasat apoi în Spania, fiind măcinat de aceeaşi depresie, iar rodul acestui sejur va fi colecţia „Moarte după_amiază, publicată în anul 1932, bazată pe dorinţa sa de a scrie despre coride şi despre „moartea în cea mai pură formă“. „Moarte după-amiază” este considerată și astăzi cea mai bună carte despre coride, însă nu este un tratat simplist despre luptele cu tauri, ci o meditație profundă asupra vieții. Ernest se va delecta cu vânatul, călătorea încontinuu, iar în 1933 s-a aflat, alături de soţie, într-un safari în Africa, unde a suferit de o dizenterie care era să-i fie fatală. Experienţele de acolo aveau să se afle la baza remarcabilei proze scurte „Zăpezile de pe Kilimanjaro“, ce va vedea lumina tiparului în anul 1939. „Zăpezile de pe Kilimanjaro și alte povestiri” este o colecție de narațiuni scurte, cu un puternic caracter autobiografic, având ca subiect pasiunea reală a autorului pentru vânătoare, pescuit, coride, schi, box, safari, precum și experiențele acestuia din timpul războiului. Hemingway declara că personajul principal este inspirat din „viaţa singurului om care nu mă poate da în judecată, adică eu”. La revenirea în America, Hemingway şi-a cumpărat o ambarcaţiune, pe care a numit-o „The Pilar“, şi a plecat în Caraibe, a petrecut o perioadă lungă la Bimini, în Bahamas, iar rodul şederii sale aici va fi noul său roman, „A avea şi a nu avea“, publicat în anul 1937. În perioada războiului civil din Spania a fost corespondent al agenției americane North American Newspaper Alliance (NANA), prima oară în februarie – mai 1937, apoi între august 1937 şi ianuarie 1938, apoi din martie până în mai 1938 și din septembrie 1938 până la retragerea de pe Ebru. În toată această perioadă, Hemingway va călători intens, în Franța, la Toulouse, apoi la Barcelona, Valencia și Alicante, apoi pe câmpul de luptă de la Guadalajara, la Brihuega. În corespondenţele trimise ziarelor americane, Hemingway nu a fost doar un simplu corespondent de război, ci a trimis mesaje de solidaritate cu lupta dusă de republicani cu forțele intervenționiste reunite ale Germaniei hitleriste, ale Italiei lui Mussolini și ale rebelilor spanioli conduși de generalul Franco. Mai mult, Hemingway va realiza, alături de cineastul olandez Joris Ivens, un film despre Spania, al cărui scenariu și comentariu au fost scrise de autorul american, un film-mărturie despre lupta poporului spaniol pentru libertate. În anul 1938, Hemingway participa în SUA la cel de-al al doilea Congres al Scriitorilor Americani, unde va rosti un discurs în care a explicat atitudinea și rațiunile care l-au făcut să plece în Spania: „Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim fascist…Fascismul este o minciună, și de aceea e condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută și pe care câțiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă”. A urmat separarea de Pauline, plecarea în Cuba, alături de Martha Gellhorn, o jurnalistă pe care o cunoscuse în perioada şederii în Spania, şi stabilirea lor la ferma „Finca Vigia“, în apropiere de Havana. La 20 noiembrie 1940, Hemingway se căsătorea pentru a treia oară, iar Martha Gellhorn era cea care îl va inspira să scrie romanul „Pentru cine trag clopotele“, finalizat în iulie 1940, care avea să cunoască un succes fulminant, cu o jumătate de milion de exemplare vândute în doar câteva luni, şi o nominalizare pentru premiul Pulitzer În anul 1944, Hemingway s-a aflat în Europa, fiind prezent, la 25 august, la eliberarea Parisului. La sfârşitul anului este afectat de o febră puternică, fiind internat de urgenţă în spital, cu pneumonie. Hemingway va fi decorat cu „Steaua de Bronz“, pentru acte de vitejie în cel de-al Doilea Război Mondial. O va întâlni, apoi, la Londra, pe Mary Welsh, corespondenta revistei „Time“, de care se îndrăgosteşte imediat şi pe care o cere în căsătorie după a treia întâlnire, însă la scurtă vreme suferă un accident auto şi o puternică lovitură la cap. Toatea aceastea veneau pe fondul vechii lui depresii, adâncite de pierderea celor mai importanţi prieteni din lumea literară, pe fondul unor dureri de cap cumplite, a unor probleme grave ale tensiunii arteriale, a diabetului, toate puse pe seama anilor de excese alcoolice. În anul 1948, se va îndrăgosti nebuneşte, la Veneţia, de Adriana Ivancici, o tânără de 19 ani, o poveste care îl va inspira în scrierea volumului „Dincolo de râu şi între copaci“, publicat în anul 1950, care a reprezentat, însă, un adevărat fiasco. Enervat la culme de acest insucces, în 1951, Hemingway scrie „Bătrânul şi marea“, publicat un an mai târziu, devenit capodoperă, un volum care avea să-i aducă, în anul 1953, Premiul Pulitzer. „Bătrânul și marea” relatează trei zile din viața unui pescar cubanez pe nume Santiago, care timp de aproape trei luni nu prinde nici un pește. Urmărit de ghinion, el iese departe în larg, iar de data aceasta momeala aruncată de el atrage cel mai mare pește care a fost văzut vreodată, care însă nu se va lăsa prins fără luptă. Modul în care Hemingway descrie confruntarea, dar și relaţia dintre Santiago și ucenicul său fidel, singurul care nu-și pierde încrederea în el, fac din „Bătrânul și marea” o capodoperă a literaturii universale, o #povestire bogată în sensuri, limpede și cuceritoare. În anul 1954, Hemingway suferă două accidente de avion succesive, în Africa, o prăbuşire şi o explozie la decolare, soldate cu lovituri multiple, arsuri grave şi o pierdere consistentă a fluidului cerebral. În perioada recuperării, petrecută în Uganda, Hemingway se amuza citind falsele necrologuri scrise despre „moartea sa”. La doar câteva luni distanţă, în octombrie 1954, Hemingway a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”. Hemingway se simțea slăbit și, drept urmare un diplomat american din Suedia a fost prezent în locul său la ceremonie. În textul discursului de acceptare, Hemingway arăta: „Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor, neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premiu nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citească un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa¡ în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară… Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc.“. În fine, deşi a arătat că alţi scriitori erau mai îndreptăţiţi să primească premiul, „banii sunt bineveniţi“. A urmat o puternică deteriorare a stării psihice a scriitorului, iar la 25 iulie 1960, Ernest şi Mary au părăsit definitiv Cuba, în special din cauza turiştilor ce-i invadau ferma. Hemingway începe să se izoleze, nu mai vorbeşte cu nimeni, îşi îchipuie chiar că FBI-ul îi supraveghează locuinţa. Este internat de zeci de ori în spital, este tratat prin terapie electroconvulsivă, are o tentativă de sinucidere, este din nou internat. La 2 iulie 1961, Hemingway s-a sinucis, la locuinţa sa din din Ketchum, Idaho, cu două gloanţe, cu arma sa preferată, folosită anterior pentru a împuşca porumbei. La ani distanţă, fratele şi sora scriitorului, aveau să sfârşească exact în acelaşi fel, alegând să se sinucidă, la fel ca tatăl, fratele şi bunicul lor.  Postum, i-au fost publicate volumele: „The Wild Years” (Anii sălbatici) – în 1962, romanul „A Moveable Feast” – în 1964, „By-Lines” (un volum cu articole publicate în „Toronto Star”) – în 1967, romanul „Islands in the Stream” (Insule în derivă) – în 1970, „The Nick Adams Stories” (Povestirile lui Nick Adam) – în 1972, volumul de poezii „88 Poems” (88 Poezii) – în 1979 şi volumul de corespondenţă „”Selected Letters” – în 1981. În mai 2014, „Papa”, un film biografic despre Ernest Hemingway, cu Adrian Sparks în rolul celebrului scriitor, a devenit primul lungmetraj filmat în Cuba, după aproape 50 de ani. Regizorul peliculei, Bob Yari, a declarat că este recunoscător că a primit permisiunea de a filma în faţa Palatului guvernamental din Havana câteva scene importante, inclusiv o reconstituire a luptelor armate între susţinătorii lui Fidel Castro şi aliaţii generalului Fulgencio Batista y Zaldívar. Filmul, bazat pe scenariul scris de Denne Bart Petitclerc, fost jurnalist al publicaţiei Miami Herald, se concentrează asupra prieteniei dintre acesta şi Ernest Hemingway, din timpul perioadei politice tulburi prin care a trecut Cuba în anii ’50. După dispariţia sa, a fost înfiinţat un grup virtual al oamenilor care arată ca renumitul scriitor american, Heminglookalikes.com, în care participanţii sunt „purtători“ de păr şi barbă albe, exact cum arăta şi Hemingway. Periodic, ei organizează întâlniri cu toţi membrii, iar anual are loc concursul care desemnează cea mai fidelă sosie a lui Hemingway. În timpul vieţii, un căpitan de vas i-a oferit lui Hemingway prima pisică cu şase pernuţe, scriitorul devenind cel mai mare iubitor al felinelor care au această particularitate. După 1961, anul morţii sale, casa lui Hemingway din Key West, Florida, s-a transformat în muzeu şi, implicit, în locuinţa pisicilor sale. În prezent, casa găzduieşte aproximativ 50 de pisici, dintre care jumătate sunt polidactile. Drept urmare, termenul de „pisica lui Hemingway“ desemnează tocmai pisicuţele cu şase pernuţe. Tot legat de pisicile sale preferate, trebuie amintit un alt amănunt interesant: în momentul în care barul său preferat, Sloppy Joe’s, şi-a schimbat sediul, scriitorul a luat unul dintre pisoarele din baia localului şi l-a pus în curtea casei sale din Key West, Florida. Îşi băuse atât de mulţi bani în acel bar încât considera că vasul de toaletă îi aparţinea, astfel că pisoarul s-a transformat într-o fântână de grădină din care şi în prezent îşi potolesc setea pisicile lui Hemingway…
  • Din Jurnalul din Anul Ciumei (1665) a lui Daniel Defoe. Câteva constatări:
  • 1. Că nici atunci oamenii nu credeau în boală (contaminare); Ciuma
  • 2. Că în loc să observe realitatea, ei preferau să se încreadă în șarlatani care le ofereau o versiune îndulcită a situației pandemice;
  • 3. Că nu țineau cont de regulile obligatorii impuse de stat și căutau tot felul de modalități prin care să sfideze #legile pe timp de criză, deși nimeni nu avea nimic de câștigat din asta;
  • 4. Teatrele (sau orice activitate a artiștilor ambulanți), cârciumile și petrecerile au fost închise;
  • 5. Bisericile au rămas deschise și oamenii se îmbulzeau acolo, în speranța că Doamne-Doamne o să-i cruțe;
  • 6. Că oamenii se transportau de co lo-colo fără să realizeze că ar putea fi infectați, reușind astfel să crească numărul de îmbolnăviri;
  • 7. Că exista un soi de indiferență pentru restul lumii, precum „după mine, măcar și #potopul”;
  • 8. Că medicii au fost cele mai solicitate, dar și cele mai neapreciate personaje ale acestei #istorii;
  • 9. Că deși s-au dat ordonanțe pentru menținerea curățeniei în mijloacele de transport, nu se ținea cont de asta;
  • 10. Deși buletinele mortuare arătau o creștere săptămânală a cazurilor, oamenii continuau să iasă din case pentru orice fleac și li se întâmpla să moară chiar în piețele publice, încărcați de cumpărături.
  • După foarte mulți ani, cartea publicată de Daniel Defoe despre marea ciumă de la Londra pare să fie atât de apropiată de ceea ce trăim noi astăzi. A fost publicată în 1722, iar marea ciumă la care se referă cartea s-a petrecut la Londra în anii 1665-1666. Ceea ce este interesant este faptul că, în acea perioadă, Daniel Defoe avea cinci-șase ani, dar cartea apare când el deja avea 62 de ani. Daniel Defoe este cunoscut pentru romanul Robinson Crusoe, carte care a avut cel mai mare număr de traduceri după Biblie și pentru romanul Moll Flanders, celebru și ecranizat cu mult succes încă din 1965 și destul de recent în 1996. Mai puțin cunoscut pentru cartea despre marea ciumă londoneză deși, această carte ne arată cât de mult nu ne-am schimbat noi, oamenii, și cât de mult seamănă reacțiile noastre în prezent comparate cu cele ale oamenilor care au trăit atunci, de demult, marea ciumă londoneză.
  • Autorul descrie epoca neiertătoare a Evului Mediu, mizeria din acea epocă şi bolile. În timpul ciumei din capitala Angliei, au murit peste 100.000 de oameni. Ciuma a fost răspândită de un negustor care s-a îmbolnăvit de la un balot de mătăsuri importat din Olanda. La început oamenii nu au luat în serios boala, ba chiar au luat-o în derâdere. Spuneau că nu se întâmplă mare lucru dacă sunt doi-trei bolnavi, ei se vor vindeca, iar viaţa va merge mai departe.
  • Daniel Defoe a relatat mai mult povestea de viață a unchiului său care era major in vremea pandemiei, Când lucrurile au început să fie foarte grave, când împrăștierea infecției devenise violentă și foarte rapidă, prietenul unchiului, doctorul, i-a spus că ar trebui să stea acasă, să nu mai iasă, să nu-și riște sănătatea întâlnind oameni infectați. Și așa el s-a convins pentru că vedea oameni murind pe stradă, secerați de ciumă, case închise cu geamurile bine acoperite de perdele și draperii, multe case cu semnul crucii roșu pe ușă, ceea ce însemna că cei din casă erau infectați, auzea de sinucideri, de oameni care și-au pierdut mințile, de oameni care traversau pentru a nu se apropia cineva de ei, de suspiciunea generală și faptul că nimeni nu te ajuta. Așa cum vedem, nu numai că el își analiza propriile lui trăiri, dar le analiza și pe cele ale semenilor lui. Chiar dacă ieșea mai rar din casă, el totuși era interesat de macabrul spectacol al străzii. I se povesteau tot felul de întâmplări, pe unele le voi aminti. Văzuse că medicii și chirurgii, foarte puțini rămași la Londra, își omorau pacienții care se chinuiau să moară, cu gangrene care însemnau moarte sigură. Ulterior acești medici au plecat și ei la țară. A auzit povestiri pline de orori, cu mame care-și omorau copiii, de oameni care fugeau din casele în care erau prizonieri și plecau fără să știe unde, murind pe câmp sau înecându-se, de oameni care săreau pe geam pentru a părăsi casa în care erau izolați, de bărbați care alegeau să se spânzure știind că sunt infectați. Toate aceste reacții ale oamenilor la confruntarea cu ciuma el le observa cu multă atenție, încercând să înțeleagă comportamentul lor. Interesant este că oamenii începuseră să aibă vedenii, să vadă stafii, să povestească lucruri cu totul închipuite. Aveau, poate, halucinații vizuale. Deliruri. Pretindeau că au văzut îngeri cu spadă, că pe cer au văzut cine știe ce figuri cărora le dădeau tot felul de semnificații fantasmagorice, totul datorită spaimei pe care pusese stăpânire pe ei. O întreagă industrie a luptei împotriva ciumei a apărut. Se vindeau pastile împotriva ciumei, apăreau reclame de leacuri, pe uși apăruseră oferte de servicii ale unor astrologi, ale prezicătorilor privind viitorul, la care oamenii apelau. Au apărut șarlatanii, cei care vindeau pretinse remedii ale infecției, așa cum se întâmplă și astăzi în timpul pandemiei cu afacerile cu măști, cu dezinfectanți. Mecanismul este același, apar afaceriști care profită de ignoranța și spaima oamenilor…
  • Nu știu despre voi, dar pare cumva descurajant ca în 2020 să nu se fi schimbat nimic din concepțiile și comportamentul oamenilor. Față de 1665 noi avem niște avantaje pe care, din motive „necunoscute”, continuăm să le negăm cu desăvârșire. Să lăsăm mai moale cu egocentrismul: dacă nu ți s-a întâmplat ție, nu înseamnă că boala nu există – înseamnă că ești doar un norocos (deocamdată).” #Covid19 Molimele se schimbă, oamenii – nu!
  • Daniel Defoe a fost comerciant, scriitor, jurnalist, pamfletar și spion. A scris sub 198 de pseudonime, a fost bogat, dar și foarte sărac, a fost închis într-o închisoare a datornicilor, a fost plimbat prin Londra, pentru a fi umilit public, timp de trei zile, cu o scândură lată în jurul gâtului, din care printr-o gaură îi ieșea capul, a fost urmărit de creditori și s-a ascuns de multe ori pentru a nu fi găsit. Într-o perioadă când era ascuns și-a găsit sfârșitul vieții. Avea doar 70 de ani
  • Zilele după Oreste” Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii ți lumii strâmbe de azi, magnetizează ți intrigă în acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.”

„Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvelă, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incer­ca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati. Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile bătute la mașină, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga… – VITALIE CIOBANU

#VitalieCiobanu: Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), redacto șeg la Contrafort, președinte #PEN Centru Moldova și comentator la Radio Europa Liberă.
S-a născut la 4 Mai 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22, Dilema, Observator cultural, România literară, Lettre Internationale, Cultura, Viaţa Românească, Secolul XXI, Interval (Braşov), Apostrof, Steaua (Cluj), Timpul, Convorbiri literare (Iaşi), Orizontul (Timişoara), Sud-Est Cultural, Semn (Chişinău), la cotidienele România liberă, Evenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.
Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.
Educație: Universitatea de Stat din Moldova
Premii: Ordinul Național „Pentru Merit”; Ordinul de Onoare
Ultima carte din 2019 : #ZileledupăOreste Vitalie Ciobanu 

  • #LecturaNationala2020, #ImpresiiViataCarti, #Aniversari, #InMemoriam, #CartidinBibliotecaHasdeu, #Scriitori_basarabeni, #Autori_Literatura_universala, #Prezentare_Svetlana_Vizitiu 

Alte surse TOP CĂRȚI:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/17/educatorii-ideilor-de-nisip/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/23/top-5-carti-realizate-de-bibliotecari-bm-intrari-noi-in-fondul-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/20/franz-kafkatot-ce-iubesti-se-va-pierde-si-se-va-intoarce-in-alt-mod/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/


7 comentarii

TOP 5 cărți realizate de bibliotecari BM. Întrări noi în fondul BM B.P.Hasdeu


Avalanșa volumelor scrise de bibliotecarii BM deja a devenit tradițională. Serviciile și activitățile descrise – sunt cele implementate în cadrul evenimentelor de carte de tipar, sau digitală – cu susținerea utilizatorilor cititori, fără de care nu ar funcționa nicio bibliotecă: e bine să nu se uite acest lucru. – Biblioteca este pentru Oameni, nu – invers. Însă, bibliotecarii se bucură de respect și sunt mândri, când și cititorii nu uită datorită Cui acumulează cele mai necesare cunoștințe, pentru că informația pe care o dau în căutare online, poate fi la fel încărcată de bibliotecari…

Top 5 Carti realizate de Bibliotecarii BM B.P. Hasdeu, 2019

  • BiblioPolis, Vol. 72, Nr.1, 2019 / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu

Revistă de biblioteconomie, științe ale informării și de cultură, editată de Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu din Chișinău. Biblioteca în calitate de exemplu – o undă verde în sensul unui permanent anganjament comunitar: realizarea așteptărilor și promovarea parteneriatelor; bibliotecarii ca specialiști în varia domenii de cărți și lectură; activitatea bibliotecarilor în organizarea evenimentelor culturale, cu scriitori și personalități basarabene. O viață plină de creație pentru oameni; Arta de a Fi; Educația pentru carte și lectură, o radiografie a instruirii cercetării profesionale; Ce se întâmplă în creierul copilului când îi citim povești; Sursele creativității; Oamenii de succes, modalitatea de a-i uni; Confesiuni literare; Explorarea tehnologiilor în bibliotecă; Chișinăul citește; Citim împreună; Lansarea cărților, romane captivante, proza lui E. Hemingway și a lui V. Voiculescu sub lupa psihanalizei lui J. Lacan; Mihai Eminescu și Basarabia; B.P.Hasdeu – folclorist și lingvist de excepție; Interviu cu poetul Grigore Vasilescu; Prietenia dintre acad. Mihai Dolgan și poetul Grigore Vieru; Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac; Creativitatea lui Edward de Bono; Un poet inconfundabil – Ionel Simota; O cale simplă de o bogată informare de la autori, în acest număr: Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Lilia Canțir, Elena Taragan, Ana Ostașevschi, Ludmila Pânzaru, Angela Timuș, Raia Rogac, Dorina Postolachi, Alexandru Moraru, Igor Guzun, Gică Manole, Eugenia Railean, Victoria Fonari, Valentin Constantinov, Aliona Grati, Dumitru Crudu, Vitalie Raileanu, Lidia Grosu, Maria Pilchin, Anya Kamenetz, etc.

„La promovarea educație pentru carte și lectură orice metodă este binevenită, iar scrierea și publicarea, în acest scop, a materialelor de revistă conferă intenției un vădit avantaj, pe care ni-l asigură cuvîntul tipărit, gîndul înveșnicit pe hîrtie sau în versiune modernă, digitală”. (Vlad Pohilă)

Narațiunea ne întroduce brusc, fără lămuriri de expoziție, într-un univers primar, produs al câtorva decenii de socialism sovietic – mahalaua urbană. Este strada chișinăuiană, una veche și infundată, cu oamenii de care a uitat viața, cu case care își înghit locatarii… Departe undeva e centrul, viașa colcăie în sens social și politic, aici, în fundătură, se macină fără grabă existentele derizorii ale unor oameni simpli.” (Aliona Grati)

  • „Nicolae Dabija, cioplitorul de ferestre”: Monografie bibliografică de Lidia Kulikovski, Claudia Tricolici. – Sub egida BM B.P.Hasdeu. – Ch., 2019 (Colecția Bibliographica)

O colecție bibliografică despre viața și activitatea scriitorului, academicianului Nicolae Dabija. Personalități basarabene vin cu referințe excepționale: „Un portret vegetal” de Lidia Kulikovski; „Poate cea mai complexă personalitate din Basarabia” de la regretatul Vlad Pohilă; „Omul-mac” de Dan Puric; „Nicolae Dabija – orfismul militant”; „Poetul din adolescența mea” de Aurelian Silvestru; Lilia Bobu și alți autori; Referințe critice, portretizări, opinii despre Nicolae Dabija; Iconografie; Ediții aparte: Nicolae Dabija – alcătuitor; Versuri și proză în culegeri și ediții periodice; Publicistică; Interviuri; Studii istorico-literare; Textier, prefațator, postfațator; traducător, redactor; Comunicări, discursuri, anchete literare; Mese rotunde, dezbateri; Omagii, dedicați…

„Pe Nicolae Dabija îl putem asemui cu un stejar – mândru, semeț: au ceva în comun – fulgerele. Toți arborii se tem și se ascund de fulgere. Numai nu stejarul. O rană adâncă sau o fisură lată cauzată de fulger? Nici o problemă pentru stejar. Chiar și exemplarele puternic afectate, cu crengi mari rupte, au capacitatea de a-și regenera coroanele și de a supraviețui secole bune.  Dar se teme Nicolae Dabija de fulgere? Nu. O spune chiar el – le provoacă, … el e fulgerul care lovește în sisteme mocirloase, bâhlite, în uitarea noastră, în atitudinile noastre… Fiind că dacă arde vreun stejar bătrân, alți vreo zece răsar în loc.” (L. Kulikovski)

  • File din jurnalul unui scriitor” de Nicolae Esinencu. – Ch., 2019 / Concept, elab.: V. Răileanu; coord.: L. Kulikovski / Bibl. Municipală B.M.Hasdeu, Bibl. O. Ghibu

Un omagiu, o ediție închinată scriitorului Nicolae Esinencu la cei 80 de ani împliniți. Un jurnal inedit despre activitatea literară, în „cheie eminesciană”, a unor „zile zăpăcite” și alte manuscrise ale autorului Esinencu.

„Vocea care le rostește garantează ea însăși autenticitate, mai mult încă: adevărul literar-artistic, un adevăr spus cu fascinantă seninătate, cu tulburătoare liniște cucerită cu prețul altor neliniști; întrunește un preț desigur, incalculabil, a cărui acoperire o reprezintă Opera literară integrală, de o viață, a lui Nicolae Esinencu.”

„Revenind la pâine, toată literatura noastră artistică e făcută aproape din trei elemente: pâine, palme, spirit. Nu-i autor care să nu fie preocupat de aceste trei elemente… ba cu atât mai mult ați zice: nu-i poezie în care să nu figureze, într-un mod sau altul, aceste cuvinte… Și când te gândești că în toată creația eminesciană nu întâlnești niciodată, nici într-un loc cuvântul pâine!” (N. Esinencu)

  • #BM142. Inspiră. Implică. Imputernicre. Conectează: Conferință științifică și conferință poster, Chișinău, 19 oct. 2019: Program și rezumare / BM B.P.Hasdeu; echipa de org.: M. Harjevschi, L. Kulikovski, E. Butucel, T. Coșeri, L. Pânzari, G. Scobioală, E. Taragan, E. Butnaru. – Ch., 2019 – (Colecția Professional)

Ce sunt studiile culturale și care este obiectul lor de cercetare? Strategii de promovare a lecturii la BM; Tendințe globale, realizări locale; Legătura tehnologică pentru un WEB mai bun; Resurse; Educația pentru carte; Echipamentul tehnic în rețeaua BM; Basmul scrierii de basm; Poveștile, Jocuri cuminți; Scriitorii; Imaginea comunitară, provocări transformătoare și o echipă făuritoare de vise! – Toate acestea subiecte au întrat volum de 68 de pagini: Comunicări poster – Brown bag breakfast și Brown bag Lunch; Conferință Plen; încheiere și concluzii; – prezentate la Conferință. Lecturi și descoperiri inteligente, proiecte noi pentru bibliotecari în noi TI, bazate pe studii și cercetări, pe traduceri din bestseller-uri biblioteconomice ale unor autori notorii, realizate de angajații Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, care au scos în evidență 32 de experiențe, succese și practici ale unor servicii inovatice dintre 183 pe care bibliotecarii BM le presteaza chișinăuienilor…

Esența strategiei serviciilor o reprezintă calitatea acestora. Rolul decisiv al calității serviciilor este reprezentat de câteva elemente esențiale: corectitudine în prestarea serviciului, promptitudine, politețe și amabilitatea față de consumatori. Atitudinile, obiectivele și practicile împărtășite de echipa BM caracterizează valoarea serviciilor furnizate publicului larg și definesc cultura serviciilor înstituției.” (Angela Timuș)

  • Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” – Biobibliografie / Bibl. Municipală B.P.Hasdeu, Bibl. Publică de Drept: alcăt. Silvia Antufiev, Petru Racu. – Ch., 2019. (Colecția Bibliographica)

„Elaborarea Biobibliografiei „Nicolae Osmochescu. A fi jurist – vocația unei vieți” reprezintă un prim-concept al unei lucrări de acest gen, dedicată unei personalități din domeniul jurisprudenței și oferă instituției noastre oportunitatea unică să dezvăluie și să descrie lumea cărților, articolelor, interviurilor etc. scrise și publicate în variantă tradițională, apoi și în mediul onlne de către un ilustru jurist, avocat, diplomat, profesor universitar dr. Nicolae Osmochescu… Completată cu o gândire bibliografică minuțioasă, au reușit selectarea și punerea în evidență a unor contribuții substanțiale precum elaborarea de monografii, studii și articole de specialitate, comentarea unor acte legislative de importanță majoră pentru evoluția societății moldave, alcătuirea de programe universitare, toate caracterizând perfect etapele de viață, ascensiunea continuă a protagonistului – personalitate notorie a jurispundenței în acest spațiu românesc” (Mariana Harjevschi)

Colecția cuprinde: prefață cu notă asupra ediției; studii introductive despre viața și activitatea juristului Nicolae Osmochescu; Singularitatea unei activități prodigioase prin prisma bibliografică de Mariana Harjevschi; Dreptatea și adevărul înseamnă principii morale și juridice de Gheorghe Amihalachioaie; Un profesor dăruit cauzei sale de Sergiu Băieșu, și – „Nicolae Osmochescu – un destin glorios pe altarul jurisprudenței” de Gheorghe Avornic. Cu confesiuni, omagii și file de album, în fine. Biobibliografia a fost concepută și „realizată cu ocazia a 75 de ani a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de cizelare a lor”.

Vino la Biblioteca! Ia un Card-inteligent! Cărțile le puteţi achiziţiona la Biblioteca Centrală a BM B.P. Hasdeu

#Prezentare_de_cărți noi scrise și realizate de bibliotecarii BM B.P.Hasdeu

Svetlana Vizitiu, șef-sector BM

TOP 5 Carti de la Bibliotecarii BM B.P.Hasdeu 2020

https://www.facebook.com/pg/bibliostiri/photos/?tab=album&album_id=675124419777780

Alte surse cu cărți de la BM:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/11/12/flori-de-toamna-carti-de-toamna-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/21/vlad-pohilasunt-un-om-al-scrisului/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/05/23/elena-taragan-bibliotecara-bm-la-clubul-impresii-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/


4 comentarii

Franz Kafka:„Tot ce iubești se va pierde, și – se va întoarce în alt mod”


Păpușa călătoare

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin, atunci când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că și-a pierdut păpușa iubită. Împreună cu Kafka – ei au căutat păpușa, dar fără succes.

Kafka i-a spus să-l aștepte tot acolo a doua zi și vor căuta din nou păpușa. Au căutat și a doua zi, dar n-au găsit-o, și-atunci Kafka i-a dăruit fetiței o notiță „scrisă” de păpușă în care se spunea:„Te rog, să nu plângi. Am plecat într-o excursie, să văd lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

Astfel, a apărut povestea care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

În timpul întâlnirilor Kafka îi citea notițele păpușii care descriau aventurile și „pălăvrăgeala păpușii” pe care fetița le considera fermecătoare.

În sfârșit, Kafka a returnat păpușa înapoi la Berlin (a cumpărat-o)

„Dar nu arată deloc ca păpușa mea,”- a spus fetița.

Kafka i-a dat încă o scrisoare în care păpușa scria:„Călătoriile mele m-au schimbat, dragă prietenă.” Fetiță a îmbrățișat păpușă cea nouă și a adus-o acasă fericită…

Un an mai târziu, Kafka a murit.

Mulți ani mai târziu, fetița deja adultă a găsit o scrisorică înăuntrul păpușii. Era semnată de Kafka, care scria:

„Tot ce iubești, probabil se va pierde, dar în cele din urmă, iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

Date biografice:

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tată”, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul lupta fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tata, pe tatăl mitic, pierzând. „Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele”. A mai scris „Castelul”, „Procesul”, „Metamorfozele și alte povestiri”, „America”, „Jurnale”, etc.

Franz Kafka – un scriitor evreu de limba germana originar din Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care facea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka si al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a si scris mai târziu, a fost germană, în acel timp limba oficiala a țării. După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un „cerc strâmt” până la sfârșitul vieții.

În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion. A întreținut o corespondență asiduă, pe durată a circa patru ani, cu Felice Bauer si apoi si cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare ceha, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.

Initial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului sau Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la medicină naturistă. Îmbolnăvindu-se de tuberculoza (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începand din 1922, nu a mai putut lucre sau scrie ceva. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a decedat la 3 iunie 1924 în bratele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, si ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.

Post-mortem, opera lui literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legătarul lui testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să-i ardă manuscrisele.

Prezentare de Svetlana Vizitiu, iulie 2020 (Imagini din internet)

#AnulLecturiiNaționale, #LecțiideViață


2 comentarii

Natalia Vâlcu:„Cine scrie pentru bani, slavă, eu – pentru liniște și armonie sufletească”


„În amintirea jurămintelor făcute, cine-s acei scriitori, personaje ale minţii noastre? Singure şi neputincioase?”

    La vârsta de zece ani, îi moare tatăl, după scurt timp moare și mama, și Natalia a fost înfiată de mătușa ei, o soră de-a mamei sale. Nu i-a cunoscut bine nici pe bunei, iar fratele îi povestise un caz cu ei de pe timpurile războiului hitlerist:„Aşa, precum beciul buneilor din curte avea dimensiuni mari, mai toţi vecinii veneau şi se ascundeau aici atunci când loveau bombardamentele în satul lor. Beciul există și azi, dar este într-o stare dezastruoasă, nu are cine repara…”

Natalia Valcu din Crocmaz

Plouă cu multe virgule/şi vreau să vin acasă/ să văd ce faci tu Nistrule?/ cu prea-frumoasa ta aleasă/ în nori acoperi genele salcâmului/ şi vreau să vin acasă/ să simt tânjirea drumului/ şi cărarea cu flori ce nu-i atât de deasă/ impăengeniți îmi sunt ochii/ şi vreau să vin acasă…

Copilăria Nataliei: „A fost interesantă și plină de peripeții”, căci s-a născut pe malul Nistrului și mai tot timpul îl petrecea pe acest mal jucându-se cu copiii din vecinătate. Mânca ades bătaie de la mama pentru că putea să nu mănânce de dimineață, doar să calce nisipul Nistrului toată ziulica. De atunci, ea adoră natura și tot ce-o înconjoară. Îi plăce nespus de mult să pescuiască, o pasiune moștenită de la tata, de când era mică.

O absoarbe liniștea în timpul pescuitului, atunci când Natalia reușește să lege niște rime pentru următoarele poezii asociate gândurilor sale. O fire tânără, firavă, visătoare și inocentă în suflet, Natalia greu se adaptează acestor timpuri cu inovații și tehnologii informaționale atât de rapide în mintea ei care se confruntă cu clasicul din visele sale… Mărturisește că dragostea pentru poezie i-a fost inspirată din copilărie, și prin lecturile la școala din satul ei, pe care le facea în perioada vacanțelor. În presa scrisă, a debutat în numarul 11-12, din noiembrie-decembrie 2017 al almanahului „Sud-Vest”.

Un glas cu dor cerul-nflorise

nimic de-al meu amor nu ştiusem

şi de atâta ploi cheia se-negrise

speriată de singurătate

cu uşa încuiată ramasem

cu noaptea de trei zile dorm

şi florile iubirii le culeg orfană

ele îmi spun o vrajă ai pus s-adorm

că uşa să se deschidă că o vicleană

vede cum tăcerea în câmpuri se-aruncă

ne deschide şi se-nmoaie în faţa noastră

bine ai venit – jumătatea mea din stâncă

lângă uşa mea dezbrăcată în noaptea cea albastră…” (Natalia Vâlcu)

          Natalia VÂLCU s-a născut în anul 1988, în satul Crocmaz, raionul Stefan Vodă, Republica Moldova, într-o familie de țărani Petru și Liubovi Vâlcu. Are un frate mai mare Viorel. A absolvit școala medie din sat în 2006, și în 2007 urmează studiile la Drept, Universitatea Liberă Internațională din Moldova. În 2013 obține diploma de jurist, dar lucrează temporar ca îngrijitoare de teren în satul de baștină. Mirele ei Iurie Taranenco cu care vor juca nunta la 20 decembrie 2020, este nevoit să muncească peste hotarele Moldovei ca tencuitor (pentru a agonisi ceva bani…)

Peripețiile în copilărie. O istorie aparte ar fi legată de suferința broaștelor din sat grație curiozității naive a Nataliei. Acum ea zice că „toată viaţa o să-mi cer ertare de la ele, ce să spun, eram copil, şi de fiecare dată nu luăm gândaci – rime – ca toată lumea, ci anume „colorazi”, le puneam frumuşel în cârlig. Precum luminau la soare, ademeneam broaștele cu „vraja mea” şi cât ai zice peşte, ele se agăţau sărmanele, ocăind de durere… Și eu, mândră că am mai prins o broască de culoare verde pe care apoi o demonstram, mai ales, celor care se speriau de văicăierile broaștei”.

Aventurile nu se opresc aici, Natalia avea și o colecție de cuțite și ace de la șerinzi, o făcea pe medicul, apoi pe bucătăreasă, tăia legumele/fructele, și umplea șerinjile cu apă stropind în jur. Se credea gospodină mare la casă! Era în așteptarea reacției celor surprinși și… ale broaștelor fără mișcare care se lungeau speriate deasupra apei, lucrurile ce-o amuzau mult…

Pasiunile. Natalia spune că există oamenii pe care ceilalți înţeleg foarte greu: „Mi se întâmplă şi mie astfel de situaţii, însă mă bucur că am ocupaţii pe care le ador foarte mult – compunerea poeziilor. Atunci devine indiferent ce crede lumea despre tine, și… mai uit de singurătate

Adoră să brodeze tablouri cu biser, la fel, ca pescuitul. Îngrijește și creşte florile de grădină, este preocupată de acest colorit aromat și frumos. O interesează și pirografia, legatul crucufixe-lor și al integramelor din capitolul Muzică. Alte planuri are pentru studiul Chitarei, poate fi și pianul, saxofonul… În general, adoră arta și lucrurile frumoase pe care și ea le descoperă sau creează…

Top Cărți, Lectură, recomandări de carte. Cu toată seriozitatea Natalia  recomandă cartile lui Ionel Teodoreanu, în special, romanul lui deosebit „Arca lui Noe”; „Femeia la 30 de ani” de Honore de Balzac; Pentru dezvoltare personală: „Cum să-ți faci prieteni și să devii influentde Dale Carnegie („cu toate că în ziua de azi e foarte greu să ai prieteni de suflet, multe depind de caracterul tău”); „Inteligența emoțională” de Daniel Coleman;

Pentru fete recomandă cartea care a influențat-o mult și pe ea: „Ce se întâmplă cu mine” de Susan Meredith;

O lume perfectă înseamnă respect pentru munca celui de lângă tine:

Însă, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Respectul. Am conştientizat a câtă oră ca în societatea noastră nu există respect de „niciun fel şi pentru nimic”. Oare nu suntem învăţaţi de mici pentru acest lucru? Îmi aduc aminte foarte bine acest cuvânt cu tot ce înseamnă încă de la câţiva ani ai mei de la naștere. Mi–a fost insuflat, în mod constant, până când a devenit o parte din mine. Cu tristeţe observ zilnic că nu există respectul pentru oamenii din jur, pentru părinţi, prieteni, profesori etc. Nu există respect nici pentru lucrurile din jur, pentru munca oamenilor, pentru ceea ce avem, pentru societate, pentru oraşul în care trăim, şcoală, serviciu, educaţie, circulaţie, pietoni, animale, curăţenie, parcuri, sănătate, pentru natură, pentru spaţiul nostru sau al altora, pentru viaţă, pentru ceea ce ne oferă ea şi cel mai trist nici pentru noi. Un alt lucru care mă întristează este faptul că banul devine din ce în ce mai solicitat şi „el” – conduce o lume întreagă.  Aşa s-a întâmplat poate din propria greşeală că nu am încă nici o carte editată însă, în schimb, am gândurile puse în mintea mea călătoare cu două întrebări înaripate:

 La care încerc să răspund cu cea mai mare plăcere! Despre ce scriu? Şi de ce? Scriu despre evenimentele ce se petrec în sufletul meu. Despre suferinţe, destin, natură, iar inima mă roagă să scriu și despre dragoste, dor… Să le adun toate grămăjoară…”

Natalia Vâlcu își exprimă retrăirile, frământările de zi cu zi:„Personal, includ totul ce poate fi şi dragoste, şi natură, şi suferinţă, orice. Unii scriu pentru bani, alţii pentru a se proslăvi, iar eu scriu pentru că poezia îmi aduce liniştea şi armonia sufletească, mă purifică din toate punctele de vedere! Poezia pentru mine este ca un părinte ce-mi tratează rănile sufleteşti. Pentru mine cel mai mare dar este atunci când mă vizitează Muza. O aştept cu sufletul la gură, dar nu uit niciodată de criticile şi aprecierile prietenilor.”

Prietenii îi citesc cu drag poeziile. şi aşteaptă altele noi. Dar, prieteni… sunt puțini sau nu există decât admiratori. Natalia e în așteptarea prietenilor, a celor cu care se poate comunica liber, discuta orice lucru de suflet, e greu să fii într-o societate atât de mare și să te simți un singuratic…

Vădim Bacinski, ziarist și scriitor, membru al USM, cel care primul i-a observat talentul Nataliei Vâlcu și i-a schimbat radical viziunile despre poezie – a evidențiat: „Versurile Nataliei Vâlcu au în ele principalul – Fiorul poeziei! Ceea ce le lipseşte multora dintre cei ce scriu. S-ar cere însă de mai lucrat asupra poeziilor pe care le are scrise, multe versuri sunt supraîncărcate cu imagini şi dacă le mai descarci puţin – ele sună mult mai bine. Cam aşa în linii mari, poezia are în ea trăire, fior, nu este rece.”

„Turismul are, fără îndoială, un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi. Moldova atât de mică şi atât de diversă şi, tot odată, necunoscută străinilor, oare nu merită să fie vizionată măcar… cu paşi mărunţi?” – se întreabă Natalia. –  Intr-un final, am plăcerea să vă invit să vizitaţi punctele noastre turistice din Satul natal Crocmaz > Muzeul etnografic ce poartă numele celebrei artiste Ecaterina Malcoci; la fel Vinăria din Purcari, precum şi cea de pe teritoriul satului etc. Muzeul a fost fondat în anul 1986 cu ajutorul cetăţenilor în el puteţi admira foarte multe lucruri care la prima vedere par a nu avea nici un preţ, însă oricum atrage atenţia cercetorilor…”

Din versurile Nataliei Vâlcu:

Îngerul meu alb” „Nu pot să zic– trecu o oră Sau, poate, o veșnicie în lipsa ta. Învăț să număr după slovă, Iubesc și caut steaua mea. E crud să știu că niciodată N-oi fi în vise muza ta, Dar te aștept ca altădată Să mă topești cu vraja ta. Încerc să uit să fug prin fumul de țigară Pășind alene spre calea ta Și iau din mers acordul de chitară, Apoi zâmbind îți spun să-ți cânt ceva. Dar nu mă-mbat cu vise prea deșarte Și las chitara-n locul de cândva. Pășesc domol, atâta cât se poate Să te aud venind pe alba nea.”

Un strain” „Un străin cu gura de sete, Întoarse buzele spre plete Și citi în ochii mei regrete. Așa adormi cu fața-n palme Și strâns, în a dorului tărie, Îmi luminezi geloziile înaripate, Plecând deschis prin sufletul ce-l știe… Prin livezile albe zboara albine Și acum te rog, străine, Întoarce-mi norocul precum a fost.”

Toamna” „Aud picăturile de ploaie În frunzele dezordonate. Urmele cucului dispar în șiroaie, Dispar și nucii în ramurile-nclinate. Rezistă doar trandafirul, într-o stare neaprinsă. Flămând după soare, aplecase capul. De sus licări o nouă lumină, Însă înțelesese că îi venise timpul. …Brumele sărută văile, Toamnei nu î-i milă de nimic din ce a lăsat. Nici de tăcerea mare, neatinsă și mută, În care valurile s-au revărsat. Răsună din zorile grăbite Un cântec de cocoși, Glasurile sunt slăbite De toamna caștanilor țepoși.”

Capătul lumii” „Atât de mult fiind în căutare, La capătul lumii mă oprisem Te așteptam demult și mâna îmi întinse Rămâi… Aici, la mine, dragostea nu moare. Capăt al lumii, îți mulțumesc pentru tăcere Și pentru miresmele de tei. Ai furat o stea din vârful bolțeie. Să mă cucerești. Cu asta ămi dai putere. Cine ești tu, capăt al lumii? Un vis, o alinare, o speranță? Deseori văd cum urcă poeții pe balanță Și tot rămân tineri, în ghearele vremii.”

Cireșe” „Cireșele se coc vorbărețe Și pasul meu prinde culoare. Se laudă cu fapte mărețe, În noua lor amploare. Sub umbra cireșilor astăzi scriu, Căci mâine poate târziu să fie– Eu să nu fiu, să descriu Noua biografie. Dar, până când, admir invidioasă Cireașa agățată la ureche. Cu ea par și eu mai frumoasă, Chiar fără pereche. Mi-i jale și nu pot întoarce înapoi Culorile ce-mi încălzeau tălpile. Acuma, printre vârfuri, răsar semințe noi, Ca tu să râzi, copile…

Seara de vineri” „Seara de vineri… Catastrofă… Ninge. Stelele nu le mai văd… Nu-mi ajung cuvinte pentru înca o strofă, Dar o scriu din focul ce astăzi o să-l revăd. Iarna, cunosc ale tale dorințe: Ochii lui cu drag să-i privești… Rămii– ca o turmă de păsări, albe, îndrăznețe, Iar eu continui să istorisesc povești. Nu-i vina iernii că nu are muză Și devine mai scrit versul… Căderea săniuțelor în troiene mă amuză Și prin pădure, după lemne, îmi îndrept eu pasul.”

Surse despre Natalia Valcu:

https://www.facebook.com/natalita008

http://www.poezii.md/poezie/46001/si-vreau-sa-vin-acasa/

Svetlana Vizitiu, Impresii despre tinere talente, 2020


13 comentarii

Petru Racolta, povestea lui de povestitor


Este unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, în prezent, și ca scriitor de cărți proprii editate recent. Blogul personal Petru Racolta determină discuții ample, este citit și foarte apreciat! Își privește blogul ca pe un instrument eficient de comunicare și un mijloc de promovare ale gândurilor sale. Scrie articole cu caracter personal, inspirate din viața de zi cu zi, într-o manieră unică și artistică cu poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, uneori și glume sau epigrame „dezlegate”. Scrie capitole întregi din poveștile lui ulterior editate. Blogul îi ofera și altceva decât imaginea de scriitor serios, a avut mult de suferit în urma tratamentelor pentru restabilirea sănătății sale. Pe blog comentează despre ultimele evenimente, vine cu opinii proprii despre realitatea social-politică din societate, și are cu totul alte asteptari decât ceilalti, cu atitudine serioasă pentru ceea ce scrie și gândește, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu este de acord. I-a plăcut mereu să povestească despre orice, „dar mi-e mai greu să vorbesc sau să scriu despre mine. Pentru că viața mea nu mi se pare nici pe departe la fel de interesantă precum poveștile citite pe nerăsuflate în copilărie și nici măcar ca acelea născocite de mine încă de pe băncile școlii”.

Dincolo de personalităţile din viaţa publică din România, cei mai interesanţi bloggeri sunt cei pe care încă nu-i cunoşti. Credem în puterea pe care o au mesajele de pe bloguri şi ştim că lumea ar fi mai frumoasă dacă oamenii s-ar confrunta cu condeiul în mână. Petru Racolta este cel care le spune lucrurilor pe nume!

Petru Racolta s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o finișeze 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.

Petru Racolta a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

„Fiecare carte publicată a reprezentat pentru mine un pas înainte în maturizarea mea de scriitor întârziat, dar cu atât mai ambiționat în a mă perfecționa și a exprima ceea ce-mi clocotea de mult în inimă și cuget. Reluarea legăturii cu fosta mea profesoară din Cluj-Napoca (membru în Uniunea Scriitorilor din România și pictoriță de un mare talent) mi-a dat un nou impuls în continuarea misiunii pe care mi-am impus-o. Unul din beneficiile acestei colaborări sper să se vadă în următorul meu roman de ficțiune: ”Fetița care visa pentru alții”, la care sper ca prefața și coperta să fie făcute de doamna Milaș Scutaru Rodica, cea căreia îi datorez atât de mult din dragostea mea pentru literatură, pentru scris. Cartea sper să apară pe la sfârșitul acestui an și să fie primită cu mult interes de cititori, dată fiind povestea atât de frumoasă și emoționantă pe care o conține și care a fost foarte apreciată pe blog.”

Mai are în lucru, la fel pe blog, o poveste interesantă cu titlul ”Pe urmele tatălui”, pe care intenționează să o termine pe la sfârșitul acestui an și să apară între coperți anul viitor. „Sănătoși să fim și să ne citim cu plăcere!”

Fragment despre tata:În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire şi să dea de băut la prieteni şi vecini – aşa cum fac cei mai mulţi proaspeţi tătici -, dar mlădiţa de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la naşterea fratelui şi surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiaţi şi creşteau deodată cu noi. La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înţelegerii, tata m-a luat de mână şi m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că este fratele meu geamăn, iar dacă voi avea grijă de el, şi el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură şi i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrişor al verdeţii sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie şi cu timpul au căpătat noi valenţe, mai profunde şi realiste. Creşteam în acelaşi ritm şi, din fiinţe plăpânde şi supuse vitregiilor vremii şi vremurilor, am devenit puternici şi viguroşi. Am savurat cu recunoştinţă primele fructe ale fratelui meu vegetal şi mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simţeam cum frunzele-i fremătau fără nici o adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopţile de primăvară capricioasă, făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu îngheţe. Deşi aveam fraţi umani, mă simţeam atras într-un mod enigmatic şi duios de fratele meu geamăn ce vieţuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată şi adesea îi împărtăşeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenţei. Era tăcut şi nu mă contrazicea niciodată, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu. Anii au trecut şi a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reîntâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri încărcate cu nuci mari şi pietroase. Eu eram copleşit de emoţia revederii şi dorul de-al îmbrăţişa. Am simţit că m-a recunoscut şi foşnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria-i reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el şi speram că şi el de mine. În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâţia ani rodnici, dar eu ştiam că fratele meu geamăn suferea alături de mine. Doar aveam acelaşi părinte, acelaşi om care ne-a însămânţat şi sădit. L-am înţeles şi ne-am consolat reciproc, petrecând multă vreme alături. După câţiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o simplă coincidenţa faptul că în acelaşi an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puţină vreme a murit. Se spune că fraţii gemeni simt aceeaşi durere deodată şi uneori chiar şi viaţa lor se încheie cam deodată. Poate că această regulă e valabilă şi în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă. Acum, în amurgul vieţii, mă uit adesea la nucul meu şi încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că aşa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă nici un semn de îngrijorare, ci continuă să foşnească liniştit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o aşa familie complexă. În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puţin câte un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc şi o beţie cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieţii ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simţi că oamenii nu te mai înţeleg şi te simţi singur într-o lume stresantă şi materialistă, ai avea mereu unde să te inişteşti, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin şi dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ţi afectează spiritul şi să te umpli cu energie pură şi binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ţi cere nimic, dar poate să-ţi ofere foarte multe. Trebuie doar să ştii să le primeşti, să le înţelegi şi să le apreciezi.”

#PetruRacolta a fost ani la rând finalistul concursului național „SuperBlog” din România! În 2014 am participat și eu la acest concurs, atunci l-am observat, urmărind cu interes despre tot ce scrie. Baftă îi doresc, și sănătate din tot sufletul! Doamne ajută! (#SvetlanaVizitiu, iunie 2020)

Câteva aprecieri despre Petru Racolta de la prieteni și admiratori:
Serban Ecaterina Felicitari Petru ! Apreciez foarte mult tot ce am citit de la tine ! Multa bafta in tot ceea ce faci!

Zaraza Catarig Excelent! Încă un motiv de bucurie, de mare bucurie pentru tine și toți cei ce te apreciază!!

Adriana Tîrnoveanu Om bun și talentat, perseverent, generos și neobosit! Tot respectul! Felicitări!

Floare I. Vesa „Traiesc o adevarata incantare citindu-ti randurile … Ma mandresc cu tine, si-ti doresc la cat mai multe scrieri … te imbratisez cu mare drag ”

Maria Morar Sincere felicitări domnule Petru Racolta! Pentru noi, iubitorii de carte si de frumos sunteti o bucurie imensă si eu in mod special ma mîndresc cu asemenea seinean! Respectele mele!

Surse literare: Petru Racolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/

https://www.facebook.com/petru.racolta.5

https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/05/19/pe-urmele-tatalui-10/

http://reteaualiterara.ning.com/profile/petruracolta

https://racoltapetru6.wordpress.com/2019/06/27/cartea-mea-de-versuri/

https://www.emag.ro/metamorfoza-petru-racolta-9786069057384/pd/D89HYBMBM/

Svetlana Vizitiu, 2020


6 comentarii

Veronica Pirlea Conovali: „Prin viață trebuie să fim uniți!” Top 10 cărți la Clubul IVC


Polivalența Veronicăi Pîrlea Conovali este impresionantă: romane, eseuri, povestiri, memorialistică istorică, versuri. Autoarea scrie cu aceeași dezinvoltură în fiecare din genurile și speciile menționate, și o face simplu, atât de aproape poporului său… Are o intuiție acută pentru a reda rezistent și corect atitudinea unui personaj sau a unei nații, foarte specifică caracterului ei pașnic și altruist. Altă trăsătură care o particularizează – un simț de observație remarcabil, la fel și stăpânirea unui limbaj simplu care place cititorului de orice vârstă. Caldă la suflet, săritoare la nevoie, responsabilă și foarte muncitoare, sunt calitățile ei de bază. Este un pedagog inteligent de profil istoric. Scrie mai mult din necesitate și pentru a-și umplea spiritul cu clipe de bucurie. Scrie dintr-o curioasă înclinare pentru semnificație. Pentru că dacă nu scrie, simte că-i lipsește ceva esențial. Scrie pentru cei care sunt interesați de trecut, pentru cei care vor să treacă dincolo de mitologia manualelor de istorie. Oamenii trebuie să-și cunoască istoria reală! Ne naștem, trăim, murim, suntem puncte minuscule într-un șir infinit de puncte, este dramatic; așadar, e de strigat din răsputeri, și vocea realității se ridică deasupra.

Sensibilă, emoționantă, își duce durerile odată cu timpul, și Veronica a avut de suferit mult… O va spune poate într-o carte aparte, acum mai este în căutarea adevărului – a unui drum pe care îl testează cu timpul. Credința în Dumnezeu o salvează, și, în prezent, este fericită în familia ei, cu soțul, fiicele lor și nepoțica Andreea pe care o alintă și invață lucruri utile de viață… Contactul Veronicăi cu publicul este încredibil – căldură, curiozitate, entuziasm, în special, este îndrăgită de cei de peste Prut, multe personalități și scriitori români au o atitudine specială pentru acest om remarcabil…

La Clubul Impresii din viață și cărți în format nou #Top5Cărți Online, protagonista și autoarea celor treisprezece cărți, Veronica Pirlea-Conovali a venit cu recenzii la 10 cărți scrise de scriitorii româno-basarabeni. Vă prezentăm următoarele filme din care, cu siguranță, veți reuși să învățați multe lucruri utile și, de asemenea, veți recomanda și prietenilor aceste volume minunate! Cărțile le puteți solicita și în rețeaua Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu!

           Cartile prezentate de Veronica Pîrlea Conovali ca recomandare în Anul Lecturii Nationale 2020 decretat de stat#DuneaPalangeanu ”Miniaturi dunarene; #CristianMocanu ”Miracolul reintregirii”; #GabrielaAlef ”Binecuvantare in armonia divina”; #LauraOpariuc

Dunia Palangeanu:„Minunat univers literar. Mulțumesc scriitoarei Veronica Pîrlea Conovali pentru aceste momente de spiritualitate aleasă! Îți mulțumesc mult pentru dăruirea ta. Nu am apucat să scriu mult despre recunoștința pentru dorința și capacitatea ta de a mediatiza tot ce-i frumos și minunat literar și de a reuși să aduci valorile în prim plan. Noi te îmbrățișam cu căldură infinită.”

„Doamna Veronica Pîrlea-Conovali este un distins om de cultură din Republica Moldova, scriitor, publicist, profesor și, poate mai presus de toate, un adevărat patriot care iubește în aceeași măsură România de dincolo și de dincoace de Prut!  În încercarea de a le uni cultural, Veronica Pirlea-Conovali participă permanent la activități culturale unde, cu o neobosită dăruire, promovează scriitori români contemporani. De curând, a adus în atenția cititorilor zece volume ale unor scriitori din România, în cadrul unei activități care s-a desfășurat la Biblioteca Municipală ,, B.P. Hasdeu” din Chișinău, între care se află și volumul meu ,,Versuri din sticlă”, publicat în 2019. Vă mulțumesc mult pentru includerea mea în acest proiect și vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți pentru românii de pretutindeni! (minutul 26.04.) (Laura Opariuc)

Recenzii la cartile scriitorilor: #DinaCiocanu ”Fantani fara ciutura”; #IrinaLuanaStan ”Zbor. Spatiul Inimii”; #OctaviaCraciun ”Succesul creatiei”

Irina Luana Stan‎ : „Mă laud și eu cu o veste minunată și complet neașteptată: cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii”, apărută la sfârșitul lui octombrie 2019 la Editura Amurg Sentimental, a fost inclusă în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale la Chișinău (minutul 8 – minutul 12 în video). Mulțumesc poetei Veronica Pirlea-Conovali și tuturor oamenilor minunați care au făcut posibil acest superb dar pe care l-am primit!”

Despre cartea cu poezii ”A sunat aseara mama” de #EmiliaPlugaru

Mai departe, Veronica Pirlea Conovali vine cu un recital de versuri de autor ”In zile de #Covid19

Recenzii la carțile: ”Nostalgii de odinioara” de #IonMachidon si ”Alexandra” de #VeronicaParleaConovali

Prietenii și colegii despre ea:

  • Spatiul Inimii – autor scrieri Irina Luana Stan:„Mulțumesc din toată inima, cu toată recunoștința și dragostea mea, talentatei poete, omului extraordinar și sufletului ales Veronica Pirlea-Conovali, pentru superbul gest de a include cartea mea „ZBOR – Spațiul Inimii” (minutul 8 – minutul 12 în video) în topul celor 10 cărți ale Anului Lecturii Naționale! Doamna Veronica Pirlea-Conovali, vă admir, vă prețuiesc, vă iubesc! M U L Ț U M E S C”
  • Galina Luka„Azi, rolul profesorului și al învățătorului nu mai este privit cu atât de multă recunoștință precum i s-ar cuveni, așa că merită mai multă apreciere din partea elevilor, dar și a părinților acestor elevi, deoarece profesorii ajung să fie extensie a părintelui atunci când cel natural nu e prin preajmă. Multumim mult, stimata noastra d.Veronica”
  • Colta Mihaela„În acești ani am avut ocazia să vă fim alături , să vă cunoaștem și să învățăm atât de multe de la dumneavoastră . Ați fost un pedagog minunat dar în primul rând ca un părinte care și-a deschis sufletul și ne-a permis să luăm tot cei mai bun din el … Vă mulțumim din suflet pentru tot , și sper că peste ani ne vom reîntâlni și vom depana doar amintiri plăcute”
  • Dina Ciocanu„Îți mulțumesc, Veronica, pentru atitudinea specială față de cartea mea („Fantani fara ciutura”). Când vorbești despre ea, simt că ai trăit-o, atunci când ai citit-o. În momente ca astea, ascultând impresia unui cititor pasionat, îmi îndreptățesc anii în care am lucrat la carte.”
  • Irina Luana Stan: „Doamna Veronica Pirlea-Conovali, sunteți minunată, talentată, extraordinară și aveți un Suflet cât toată România Mare! Nu pot să exprim suficient recunoștința pe care v-o port pentru acest gest superb, plin de iubire, de a include cartea mea în prezentarea celor 10 cărți. Vă admir, vă prețuiesc, vă mulțumesc din toată inima și cu toată dragostea mea”
  • Dorina Ulinici Iancu„O adevărată distinsa doamna, prin care curge cu adevărat sânge românesc. Credința pură și sufletul înaripat sunt caracteristici importante ale acestui Om cu litera mare, în adevăratul sens al cuvântului. Draga Veronica, noi urcușul în continuare iti urez.”
  • Galina Luka„Veronica sunteti o doamna , o profesoara cu suflet mare,va multumim din tot sufletul pentru tot ce faceti pentru copiii nostri si pentru noi parintii, multumim pentru bunatatea, pentru un cuvint bun, pentru timpul care nil oferiti cit copiilor nostri atit noua parintilor..Va iubim mult!”
  • Ana Oncea„Bravo, doamna Veronica, mă bucur pentru dumneavoastră, pentru ceea ce faceți. Succese frumoase în continuare. Mă mîndresc că vă cunosc. Mă mîndresc că faceți parte din viața mea.”
  • Adrian Beldiman „Multumim, Dna Veronica Pirlea-Conovali pentru aceasta prezentare de carti extrem de binevenita mai ales in aceasta perioada…”
  • Codita Dumitru„Cu deosebita considerație vă felicit Stimată Doamnă, pentru întregul Dv demers de a promova cultura națională, una și aceeași în toate teritoriile locuite de români. Suntem încrezători că va veni o vreme când toate aceste eforturi vor da roadele sperate în ciuda obstacolelor artificiale ridicate de cei interesați! Toate cele bune și cu folos!”
  • Birsan Olga„Am citit mesajul cu pasiune si respect fata de scriitorii ambelor parti ale ROMINIEI mari!
    Va multumesc ca sinteti si ca promovați frumosul in toata splendoarea lui! Mult respect pentru Veronica PIRLIA-CONOVALI SI LAURA OPARIUC!”
  • Dina Ciocanu„Bravo, stimate doamne, Veronica Pirlea-Conovali și Svetlana Vizitiu Impresii, faceți un lucru minunat! Ascult cu plăcere cele povestite de Veronica și deja vreau să citesc ceea ce propune spre lectură, vocea ei e pe de-a dreptul molipsitoare și foarte convingătoare”
  • Aliona SalcuțanVeronica Pirlea-Conovali, oricand si oriunde, aveti tot respectul si sustinerea noastra!”

Expresii memorabile de la Veronica Pîrlea-Conovali:

– “Copiii care cresc în preajma bătrânilor sunt mai sănătoși, mai înțelepți, cu mult mai atenți față de viață. Copiii care nu au bunei și nu sunt ținuți pe brațele buneilor sunt, cum zicem noi, copii crescuți în seră, în condiții artificiale. Noi nu ne dăm seama că, rupând legătura cu părinții, în principiu, rupem legătura cu tot absolut: cu noi, cu copiii noștri, cu nepoții noștri, care nu vor avea nici o legătură mai departe”.

– „Aveam scrise multe poezii și proză. Mi-am zis că ar fi bine să le adun pe toate în cărți. Am început să caut sponsori, dar toți m-au refuzat. Și atunci am înțeles ca dacă vrei să-ți vezi visele realizate, trebuie să te ajuți singur. M-a ajutat Costică Costenco, feciorul lui Nicole Costenco. Mi-a zis: ”Te duc eu la o tipografie și vom tipări cartea. Am adunat tot ce am scris în decurs de zece ani și am făcut prima  plachetă de versuri. Ulterior am publicat și proza scrisă pentru ”Glasul Națiunii”. Am ajuns la concluzia că în viață nimic nu e mai de preț decât o carte. Orice lucru se uzează, însă sufletul scriitorului rămâne în acea carte.”

– „Visam să devin medic. Credeam că dacă voi salva toată lumea de la moarte – nu va exista moarte. Apoi am dorit să fiu actriță de cinema. Cunoșteam pe de rost biografiile actorilor din acele vremuri. Știam ce roluri vreau să joc: roluri pozitive, patriotice. Nu i-am spus tatălui despre acest vis, pentru că l-ar fi întristat. După clasa a VIII-a am depus actele la școala de medicină, dar nu am susținut examenul la matematică. Pentru tata, eșecul meu a fost motiv de bucurie. Spunea că această meserie mi-ar fi distrus viața deoarece m-aș fi sacrificat de dragul bolnavilor.”

– „Botezați copiii unii la alții, cununați-vă unul pe altul, nu vă vorbiți de rău ca neam unul pe altul, mergeți la nunți unul la altul, stimați-vă buneii, mergeți la mormintele rudelor – numai astfel ne vom salva ca neam, grămăjoară”

– „Foarte mult contează în viața noastră să nu uităm de unde ne-am pornit și să nu uităm de oamenii pe care i-am întâlnit în calea noastră. Eu la jumătate de secol pe care l-am trăit, mă simt fericită. De ce mă simt fericită, pentru că pe unde am trecut m-am străduit nu doar să iau, dar și să întorc înapoi. Și respectiv în toate bucățile de proză, care le-am scris și artistic și de tip publicistic, am venit cu o lecție de viață, o lecție de învățat. Fiți de acord, toți creștem într-o familie, numai că nu toți avem bunei și străbunei lângă noi. Eu am avut fericita ocazie să fiu mângâiată și de bunei și de străbunei, să-i ascult pe bătrânii satului. A fost perioada cea mai bună a vieții mele. De la ei am luat ce-i mai bun, cele mai frumoase și înțelepte sfaturi”

Un fragment din cartea autoarei: ”Viața are două laturi: una frumoasă și alta rea. Asta am înțeles încă la o vârstă fragedă. Când eram mici, eu și fratele meu stăteam toată ziua singuri închiși în casă. Nu avem loc la grădiniță. Stăteam pe cuptor, care avea o portiță, parcă eram într-un țarc. Într-o seară a început să plouă și s-a stins lumina. M-am speriat, am deschis portița și am coborât pe vatră. De acolo am ajuns în tindă și apoi afară. L-am luat cu mine și pe fratele meu. Eu aveam patru ani, iar fratele – un an și opt luni. Credeam că dacă ieșim afară suntem în siguranță, nu conștientizam că, de fapt, sub ploaie și fulgere este periculos. Țineam minte casa nanilor mei, acolo unde mergeam des cu părinții la șezătoare. Ne-am oprit în spatele gardului și strigam, însă nu ne auzea nimeni. În acel moment o femeie, care scotea apă la fântână, ne-a întrebat: ”Măi golanilor, ce stați aici în ploaie”? I-am răspuns că mama și tata nu sunt acasă, s-a stins lumina și ne-am speriat. Femeii nu i s-a părut nimic ieșit din comun, și-a luat căldările și a plecat. Între timp din deal veneau șiroaie de apă care puteau să răstoarne și o căruță. Din fericire, în scurt timp, a dat de noi nanul nostru. Ne-a luat în brațe și ne-a dus în casă. Am fost spălați de glod, ne-au urcat pe cuptor și ne-au dat pâine cu ulei. Când m-am trezit, mama stătea lângă mine și m-a întrebat de ce nu l-am lăsat pe frate în casa. Nu înțelegeam întrebarea ei: cum să-l las dacă e fratele meu? Peste ani, mama m-a trimis la o nană. Când am ajuns la ea, am recunoscut-o pe femeia de la fântână, care atunci ne-a lăsat în ploaie cu nepăsare. În acea noapte am întâlnit doi nani – unul care ne-a salvat, și altul care ne-a lăsat în fața primejdiei. Atunci am înțeles că viața are două laturi – una pozitivă și alta negativă. Și toată viața vom întâlni și oameni buni, și oameni răi. Important este să-ți trăiești viața frumos.
Am învățat atunci că trebuie să fiu atentă și reticentă în interacțiunea cu oamenii, pentru că nu cunoști intențiile omului din fața ta. Am devenit matură în gândire și comportament încă la o vârstă fragedă.”

Date scurte biografice și fragmente din cărțile autoarei:

Istoric și pedagog, Veronica Pirlea-Conovali s-a născut la 12 noiembrie 1968, în Vărăncău-Soroca. Scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 13 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova. A absolvit Colegiul de Comerţ şi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. Este Magistru în istorie, membră a Uniunii Ziariştilor din România, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română.

A editat volumele: „O dragoste ne-adună” (1998), „Bumerangul ecoului” (2001), „În grădina copilăriei” (2004), „Şi-a venit ploaia…” (2006), „S.A. Bucuria – 60 de ani” (2006), „Ţara din stele” (2007), „Cu dragoste pentru vârsta a treia” (2008), „Destăinuiri de pe lumea cealaltă” (2013), „Lăcrimează-n dor amurgul” (2016), „Galina Furdui în Lumina Baştinei” (2017) etc.

Alte surse utile despre protagonistă:

https://www.facebook.com/pg/clubulimpresiidinviataisicarti/photos/?tab=album&album_id=3209131775979291

#ImpresiiBlogSvetlanaVizitiu, #ClubulImpresiiViataCarti, #BibliotecaHasdeu


7 comentarii

Top 6 cărți cu Poezii


Sarcina principală a celor care scriu versuri sau proză – e să semeni lumină și bunătate, opinia mea. Nu este eroism, doar o datorie profesională de a scrie ce simți. Fie ești scriitor profesionist, fie doctor, gospodină sau strungar, – întotdeauna vei veni cu gânduri vesele sau triste, expuse din inimă, și destinate… pentru veșnicie! Da, așa le scrii, de altfel, mai bine nu te apuca. Oricum, cititorul va aprecia, va judeca sau… te va izbi de perete. Mai periculoși sunt experții răi care vorbesc Frumos. Mă dezgustă omul rău care vorbește frumos. De astea sunt peste tot, și teribil e că sunt ridicați în vârf și amenință talentele, mugurii tineri spre înverzire – care au nevoie de experiență, de ajutor, de susținere… Iar dacă scrii prost, oricum vei realiza acest lucru, în cele din urmă, nicio editură serioasă nu se va apuca să te transforme în cărți. Esențial – e să spui ce e în sufletul tău, și dacă acest lucru te face mai bun, deci asta a vrut și Domnul!

Vin mai jos, cu următorul Top 6 cărți cu scriitorii de versuri de calitate, de la lansări sau din donațiile de carte la BM B.P.Hasdeu din Chișinău. Le voi aprecia precum știu eu mai bine, cu referințe sincere, și e rândul vostru, dragi cititori să veniți cu cea mai mare viteză la noi pentru a le versa/citi cu pasiune! 🙂

  • „Sentimentul” de Tatiana SCRIPA. – Buc. , 2016

O redare a sinelui, nostalgic și în continuă așteptare. V-ați întrebat vreodată ce este așteptarea? Este o pustietate. Ruptură între trecut și viitor: Poeta le compară fiind în dezacord cu sine. ”Unde aleargă gândul meu? Lună, soare, buburuză? Bani, distracție sau muză? Amăgeală?!” (din ”Fideliate”) În esență, pentru fiecare gând expus în vers, există multă psihologie. Și, mai multe vise nerealizate. Se simt poezii calde, le recitești pentru a pătrunde mai adânc în sens, iar sensul poate fi diferit, depinde de starea de spirit a cititorului. Cuprinzător în amintiri, romantică și dor, versul atrage și-ți trezește fiori… Poeta desenează „cerul în păsări” și este foarte optimistă transformând tristețea în parfumul de toamnă asemeni iubirii.

„…Aud respirația pașilor tăi Într-o boare de vânt Iertător. Cu fiecare frunză Cad Amintirile în mânecă scurtă… Promoroaca e melancolică, Precum chipul tău Umezit, Asurzit și nostalgic. Și eu, o romantică Incurabilă, Desenez cerul în păsări Visătoare, Cu inimi nestinse De dor…” (fragment din „Parfum de toamnă)

Mă gândeam… Dacă ți-ai fi schimbat numele, / cum te găseam printre stele? Am înțeles… După ochii tăi / fascinați, / cu umbre timide, / din alinți până-n fierbinți, / la prezent și absent, / cu devotament, / de culoarea / anului pământesc, / a brâului românesc, / a fiorului țâgănesc, / a ornamentului arăbesc, / cu picături din siniliu / ceresc, / toate în iubesc.” (poezia „Gânduri”)

  • Moldova – cuibul meu de Dor” de Natalia MAZILU-MIRON. – Ch., 2018

Erau vremuri când odată, Oamenii se adunau. De era în sat vreo clacă, Cu toți se mobilizau. Se aduna multă lume, Nici nu-i cunoșteai pe nume. Căci așa pe-atunci era: Om pe om îl ajuta! La făscut chirpici din lut, Ori la covoare de țesut. Chiar și la fânul de cosit Ori o casă de zidit… O nuntă dacă era – Tot satul se aduna!” (Din „Cândva, om cu om se ajuta”)

Există o asemenea iubire, atunci când nu este un vis, ci o realitate… Și nu dispare mult-mult timp, deci, e dragostea, cu durere și fericire în același timp, cu lacrimi de bucurie și resentimente; cu așteptare și apoi – revedere… O distanță, o uriașă distanță, și ea peste ani nu poate influența în niciun fel, de loc… Este liniștea ce vine din realizarea faptului că există, și această retrăire din cauza a ceva nedeslușit sau nedescoperit încă în experiența ta, și desigur totul este atât de real și adevărat! Poate fi doar ea, dragostea de Patrie, de Țară, de Satul tău, baștina natală, cu parinții, familii, consătenii și prietenii, oamenii dragi sufletului… Și autoarea Natalia Mazilu-Miron o redă atât de delicat, cu multă culoare folclorică, prin firea ei adolescentină la majorat veșnic tânără… O rimă sensibilă foarte populară pe care adoră, în special, diaspora, cei din care o apreciază pe bun merit ca o valoare națională, cu sute de like-uri și comentarii pline de recunoștință…

Mamă, am scos din sertare – Cartea vieții dumitale. Cinci decenii jumătate – Multe file îmtr-o carte! Anii toți într-un buchet O să-i porți mereu la piept. Căci, cu cinste și onoare, Ai trăit, mamă, sub soare. În viață de multe ori Ai avut zile cu nori. Multe lacrimi ai vărsat Atunci când te-au abandonat. Și-ai crescut printre străini Ca o floare între spini. Neștiind măta ce înseamnă – Iubirea sacră de mamă!” ( din „Povestea mamei mele”)

Vreau să mă țin iarăși de-a mamei poală, Ca să mă ia cu ea în deal, la câmp. Să-mi lege capul cu a ei broboadă Și s-o ajut la curățat porumb. Mi-i dor și de coliba cea din paie, Unde ne adăposteam mereu de ploi. Acolo îmi puneam eu la culcare Haioasele păpuși, din popușoi. Mi-i doar ca să mă ducă iarăși tata „Călare” – pe umerii lui.” (fragment din „Trecut-au anii tinereții”)

  • Portativul inimii” de Iulia TĂNASE. – Ch. 2017

De-aș mai fi copil odată, Lângă mamă, lângă tată, Să pasc turma cea de mici, Să mă joc, să zburd cu ei. De-aș mai fi copil odată, Să colind pădurea toată, S-aduc tatei în ulcior, Apă rece din izvor./ Să culeg murele coapte, S-ascult ale mierlei șoapte. Cucul din față să-mi cânte, Frunzele să mă trezească Din cea lume-mpărătească... (din „De-aș mai fi copil odată”)

Da, realitatea e mai aproape de suflet cu metafore, in special, fiind în migrație de nevoie. Și mai afli care e acea adevărată realitate din Paradoxul iubirii! Atunci când te obișnuiești cu rolul tău în viață, „cât cerne ploaia de argint”, uiți că nu ești rege „că te-am iubit, și-acum încerc”, – nu păstra răul și resentimentele în tine, durerea va trece; tu doar cere de la Domnul să poți iubi și să te bucuri de viață și El îți va trimite acest dar. Dacă există iubire, atunci nu mai e nevoie de altceva! „Dar la final, îți zic, oricum: Iubirea e mai tânără la bătrânețe”. Multe poezii inspirate din experiența proprie de viață a autoarei. Îmi place versul Iuliei Tănase, și cum se prinde rima-n el, cu acest simț veșnic de iubire, dulce de femeie matură prin multe exemple cu învățăminte din misterul ei de viață:„Vin-o să fii fericit în oglinda ochilor mei”…

O, cât e de frumoasă! Acest mister de viață, Din dragoste de ea mai saltă-n cer o stea. Din dragoste de glie eu m-oi ruga la vânt, Doar vântul duce taina – a spicului cuvânt…” (din „De dragoste”)

  • Indiferență de păcat” de Nelly SAMBRIȘ. – , 2000

Simt, iubite, – Un dor apune-n mine, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă aline. Simt, iubite, – Un dor în mine-apune, Un altul, mai năprasnic, Ar vrea să mă răzbune.” (p. 18)

Sunt deosebită, chiar dacă oamenii din jur se aseamănă între ei. Toți înțeleg ceva, ce până la mine nu a ajuns. Dar ce vină port că ascuns A fost gândul și cugetul meu? Enigmă sunt eu sau poate ei A murit, se naște vreun Prometeu? Și poate e devreme, iar mâine prea târziu  Și nu sunt ceea ce trebuia să fiu?” (p. 31)

Idee inteligentă, filozofie profundă! Aruncând o privire în gaura cheii, acolo unde se desfășoară viața altcuiva, neînțeleasă, misterioasă și tot odată încântătoare. Resimți emoții mixte: bucuria faptului că totul este bine cu autoarea acestor versuri; în care nu există plictiseală, durere sau dezamăgire, ca mai înainte, ci – iubire, tandrețe și din nou iubire; și o tristețe ușoară că totuși există asemenea istorii, dar care – nu este a Ta. E atât de luminos, și dureros să privești cât de delicată și sensibilă poate fi Iubirea și vulnerabilă poeta… Cred că majoritatea femeilor citind sau ascultând poeziile consideră același lucru: „Cum ar fi să iubești așa!?…” O lume fragilă ce se umple cu iubire și bucurii în continuare… Este minunat. Sună profund și atât de adânc încât rămâne un reziduu pe suflet, și mai știi că indiferența totuși nu persistă

Indiferența a dat buzna-n casă, Și-a aruncat sandalele sub pat, Și s-a făcut gospodină. Încercam s-o alung, Dar ea – nebună – m-a tot lovit Cu capul de pereți Până când… am acceptat-o.’’ (p. 15)

  • Sunt stea în universul călător” de Ofelia Martin Popescu. – Râmnicu-Sărat, 2016

Iarăși plec în scorburi / de stejari bătrâni / unde-am ascuns de teamă anii / și-n sufletu-mi / cel neajuns de rele / să mă găsesc și să rămân”; / „în nopțile cu luna plină / privesc în al meu sine / mă cert mă dojenesc și mă iubesc / mă îmbrac din nou cu mine / împăturită strâns în frunze de iubire / noaptea albă curge / sinea se întoarce către lună”; (p. 84-84)

Aud vuietul / glasurilor scufundate / în groapa tăcerilor / miros izul gunoaielor din mahalale / văd resturile încleștărilor / simt atingerea trupurilor / căzute în rebeliune / simt apariție monștrilor / care vin în hoarde păgâne / să pângărească sfințenia neamului / și mă revolt cu toți cei de-o seamă, într-un munte de piatră și-n porți de aramă” (p.92)

Absența prezentului, absența acțiunii, multă psihologie, gânduri și mai multe – de plecare de la realitate. „Eu te iubesc primăvăratic și idilic”…  Sufletul ca un vas goluț, și nu poți face nimic decât să Fii și să Aștepți. Până la următorul moment, atunci când ego-ul mai reduce din sentimentele sale; și o ciudată senzație de tristețe cu abateri pesimiste brusc se spulberă – zvâcnind într-o speranță. Cam așa senzație după citire… Și uneori resimți la fel ca autoarea agățată de-o frânghie cu „forme ce prind viață născând iluzii” și totuși ca urmare o „cântare îngerească și nici o umbră sau nu mai există / în univers e doar rugă”… Iar „sufletul plutește nebănuind adâncimea singurătății vieții”, și pare că această perioadă de inactivitate începe să placă, ca și cum ai sta în întuneric fără să respiri, pur și simplu, conștiințizezi faptul existenței tale, după ce cureți creierul de orice gunoi. Și da, așteptarea e un semn sigur că ceva cu adevărat semnificativ se va petrece în viața ta precum „fantasme în spirale” ce – „așteaptă sunetul trezirii”…

  • Ghiozdanul lui Ionuț” de Alina Trofim. – Ch., 2020

Să ai un ghiozdan plin cu zâmbete” – ne urează scriitoarea. O cărtițică minunată cu pagini de calitate prin ilustrații – pentru copii din clasele primare din care ei pot învăța să declame poezii la orice subiect. Plus, că autoarea a mai editat una mai mare pentru cei mici în care ei pot ilustra sau colora desenele cu culorile lor preferate. Alina Trofim promovează dragostea de carte, natură, neam, prieteni:„Eu în rand le aranjez, După chip și după sens…” În general, ediția e una din cele mai potrivite pentru copii pentru varietatea de poezii care se propun pentru a le recita cu orice ocazie: la matineuri, aniversari, de an nou și mai multe dedicate anotimpurilor, copiii le pot recita și de pe un scăunel la buneii lor, etc. Chiar și părinții le pot învăța pentru memorie. O rimă ușoară, tematică dulce și nepretențioasă, carte frumoasă, bucură ochii și mintea

Luminată este Țara Când învie primăvara, Vine Paștele cu drag Prin miros de cozonac. Casa-i bine ordonată Și fântâna e curată, Îngerașii cântă bine-n pace Mama pască dulce coace, În ograda îngrijită Lumea bună, ostenită, Are sufletul curat. Azi Hristos a Înviat!” ( „Hristos a înviat”)

Nucușoare și alune. Știți ce-mi place tare-tare De la peștii cei din mare? Icre negre și mășcate – Șigur, le-aș mânca pe toate. Vreau un borș făcut din flori, Ceaiul – proaspăt stors din nori, O omletă lucitoare, Terciul cu steluțe rare…” (din „Rețeta mea”)

Recenzii literare de Svetlana Vizitiu

Recomand! Din colecțiile de donații de cărți la BM B.P.Hasdeu! Vivat și alte surse recente cu recomandare de cărți:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/03/06/prin-vers-femeie-te-slavim-top6carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/24/lucian-strochi-despre-versete-tomnatice-de-s-vizitiu-prefata/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/14/din-donatii-lansari-recente-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/01/27/top-8-carti-cu-bibliotecarii-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/20/pentru-educatie-si-dezvoltare-personala-top-8-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/09/carti-de-iarna-de-vacanta-si-de-viata-2-top-5-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/