Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


17 comentarii

Poezia lui Augustin JIANU:„Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante.”


Poet te naști! Așa cum te naști cu bunul simț!”

E un poet vesel ca un cântec. Toate versurile lui formează un păienjeniș melodios. Nu în zadar admiratorii lui creează filmulețe alegând melodii speciale pentru versetul Augustin Jianu. Toamna e minunată atunci când în suflet e primăvară, versuri blânde, pline de inspiraţie… Ritmul e extrem de reușit. Imaginile senzuale ne descoperă un peisaj holistic creat cu talent. Talentul lui se formulează spiritual, bazându-se pe manifestarea unui proces mental superior, a dragostei. Poetul este dominat de sentimente cognitive și de motivația gândurilor, adică simțul rimei se compensează prin exprimarea intensă a sinelui. Ce nu i s-ar fi întâmplat în viață, poetul niciodată nu a pierdut tendința de a trăi, încrederea în oameni, și din anumite motive acestea se reflectă în versurile lui, sufletul chiar începe a cânta și umple viața cu un sens la fel de melodios și inima rămâne în așteptarea unui miracol…

Pe unde ești acum, unde te duce soarta, / Pe unde-ți plimbi tu pașii și visele de ieri. / Ai recunoaște iar, bătaia mea în poartă, / Ce-au colbuit-o anii cu serbede dureri? / Mai e ceva acolo, măcar din nerăbdarea, / Din așteptarea oarbă a clipei ce ardea, / Ți-aș mai aduce aminte, sau doar înserarea, / Stăpână e demult, pe amintirea mea?/ Mă întreb acum în toamnă și mă gândesc la tine, / În trecerea fireacă spre-un anotimp străin, / De ne-ar fi fost și soarta de zile bune pline, / Și zâmbete complice cucernicul tain? / Retorică târzie, retorică în noapte, / Eu mă-nvelesc pe suflet cu ce mi-a mai rămas, / Dintr-un poem de vis, cu îngânate șoapte, / Și-n gândul recurent, te mai aștept retras!” (De toamnă”, Augustin Jianu, Craiova)

    Augustin Jianu nu se promovează deloc. Este complicat, spune el. „Eu sunt un tip fonetic. Scriu poezie după ureche, că lăutarii. Poezia trebuie să sune! Fiecare poezie sună o melodie a ei. Pentru mine poezia care nu sună o muzică a ei nu este poezie … este o lălăială fără noimă!” Ați înțeles? de aceea zic eu că e un poet vesel!

Am vrut să sădesc un pom…și l-am sădit! La anul, dacă sunt sănătos, mai pun un pom!” Toamnele târzii îl inspiră mai mult. Ca și urmașii, ca și prietenii lui vechi. Nu a greșit cu nimic în fața lor, au avut o viață la dispoziție să realizeze cât de mult îi iubește! Este creștin-ortodox, dar nu practicant bisericos. Are un mod al lui de a crede. Ceva între agnostic și omul calculat și analist care nu găsește o explicație logică la ce se întâmplă decât în cheie mistică. „Dumnezeu a fost generos cu mine! Are permanent grijă de mine, mi-a dat şi înger păzitor! Am scăpat de vreo trei-patru ori de la moarte. Poveste lungă! Lungă! Am refuzat chimioterapia și operația! M-am tratat singur.” Septicemie, accident de mașină cu paralizia picioarelor, cancer… „Da! Moartea trebuie doar înfruntată! Dar niciodată să nu râzi de ea!

Poetul Augustin Jianu cu scriitoarele Camelia Radulian si Alina Cumpan 2018

    Impresii de viață. Le are cât pentru trei vieți… Numai maeștri scriu precum curge o fântână, firesc și dumnezeiesc! – De câte cărți are nevoie un poet pentru a fi recunoscut? „Cunosc zeci de poeți care au de la cinci cărți în sus, dar care nu scriu nimic… aiureli!” – Cea mai bună carte de vizită este ceea ce scrie omul… Acolo este sufletul lui! Ce spun criticii sau cunoscuții este altă mâncare de pește! „Cel mai defect este capul… de acolo pleacă toate!” „Pescuitul la mine nu mai este plăcere, e patimă curată!” „O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” Așa și trebuie! Poezia este simplă, precum sentimentele! O poezie fără emoție nu înseamnă nimic! Astăzi versificatorii umblă după cai verzi pe pereți… Să șocheze, să iasă în față. Poezie fără har nu există! Dacă nu ţi-a dat Dumnezeu, te chinui degeaba! „Nici eu nu sunt Eminescu, dar un pic de sfială, de teamă de ridicol, trebuie să avem! O generație are puțini poeți. Îi numeri pe degetele unei singure mâini! Harul este de la Dumnezeu! Sensibilitatea la fel… Numai strădania ne aparține!” (A. Jianu)

Mă voi replica strategic,/Cu strategia de învins/Şi voi hălădui amnezic,/Printre bătrâni cu părul nins./O zi, un an, ce-a mai rămas,/Printre calendele lumeşti,/Din drama de stupid retras,/Din tabăra celor oneşti./O hoinăreală magistrală,/Cu urme noi, pe urme vechi,/În marş fără o ţintă clară/Şi fără goarne în urechi./Nu sunt nicicum vreun intimat,/În sălile de tribunale,/Sunt un strateg ce-a dezertat,/Din catastrofele globale”. (Dezertor”, Augustin Jianu)

    Vă prezint o imagine a poetului-omul, am reuşit cât de cât să îl cunosc la Uniunea Scriitorilor de Limbă Română. Și un volum cu trei sute de „Poezii” scrise de craioveanul Augustin Jianu. O puteți citi la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, Centrul „Mihai Eminescu”. A muncit aproape șase ani la cartea aceasta! „Da, o singură carte. In rest, apar doar în cinci antologii. A doua carte este și ea gata de publicare, încă de anul trecut, dar probabil va mai aştepta. De multe ori nimerește un portret aproape de realitate! Alteori, nu… Viața îi oferă surprize dincolo de orice imaginație! – „Eu ador să stau precum Caragiale la o masă în restaurant sau în parcuri și să fac în gând un portret al oamenilor care îmi trec prin fața ochilor. Meserie, caracter, poveste de viață! Radiografii! Sunt conștient că unele lucruri sunt mai bune…, altele mai rele! Mi-a plăcut Chișinăul: aerisit, bulevarde largi, spații mari, clădiri impozante. Multe l-au marcat. Dar mai ales oamenii buni de la care a învăţat ceva în viață. În liceu a fost olimpic pe țară la anatomie și fiziologie. Premiul trei în toată România. Deşi urma o clasă specială de matematică, a dat inițial la Medicină… Astăzi, e poetul craiovean Jianu Augustin, maestru emerit în pescuit, inginer, și cu datul cu seamă!

   Iar Poezia este ceva deosebit. Creație aparte. „Un poet nu poate spune nimic despre versurile lui… Ele vorbesc singure! Dacă vorbesc. Eu zâmbesc când le scriu, transmit ce simt, starea mea de spirit!”

Ar fi clipa zorilor, poate cea mai inspirată, mai ales în timpul verilor târzii când răsăritul este deosebit, se luminează rapid și devreme, dar apar și frunze ruginii. Atunci interiorul tulburător stimulează refacerea puterilor și agravează sentimentul dragostei. Poetul Jianu de parcă se asigură permanent că este cel mai bun subiect al versului de peisaj. Se depune un efect benefic asupra calității creative a poetului. Versetul scurt și de succes se dovedește a fi incredibil de informativ: sensul, direct și ascuns, bate cu o cheie vie! Te face să reflectezi pentru mult timp. Este foarte bine dezvoltată structura tehnică a poeziei, ritmul dur, sensul filosofic profund merită o armură decentă a dragostei. Personalitatea omului este totul. Capacitatea de a crea și de a fi Om!

DE-AR MAI VENI!/Când vine toamna cea mai lungă,/’’Cu bruma ultimei himere,/Răgazul n-o să-mi mai ajungă, /Să mai dau gândului putere./Să rupă pânza de uitare,/Țesută-n vechile războaie,/Ca pe o toană oarecare,/Cu geruri prinse în piroaie./De-ar mai veni o primăvară, /Să țină doar un an și-atât,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Sticlească apa de-nceput!/De-aș mai trăi măcar o zi,/Prin ochii tăi de domnișoară,/Corolele de simetrii,/Plecarea mea să nu mă doară!’’/ (A.Jianu, 28 august 2019 (O retorică tonifiantă… Amintiri, O himeră… niste ochi de copil, de căprioară cu ceva timp în urmă.)

Gânduri și alte expresii de Augustin Jianu:

  • „ Minunile există și sunt doar pentru cei care cred în ele!”
  • „Unii iși mai spun și scriitori, sau poeți! Cine le-a spus lor că sunt scriitori? Care din marii critici s-a pronunțat? Eu peste tot spun că sunt inginer. Îs la serviciu, și pescar în timpul liber.”
  • „Eu îmi cunosc poeziile, figurile de stil, și perechile de rime plagiate… pentru că sunt ale mele! Pentru că există o muzică și un ritm, care sunt unice la fiecare poet autentic. Este treabă criticilor să facă această muncă… Să spună cine este autentic și cine a plagiat. Cui aparține o metaforă… Care odată creată devine proprietate intelectuală. Nimeni nu are dreptul de a fura creația altcuiva! O lume care ar trebui să fie frumoasă și colcăie de lighioane. Sunt stârnit de impostori și plagiatori!
  • „Bănuiesc că toate fecioarele sunt greu de mulțumit! Dar sunt și cele mai valoroase personalități, cu o creativitate ieșită din comun!” (poetul născut în zodia Fecioarei)
  • „N-am avut decât trei iubiri… numai astea cât spun! Este tot ce a fost mai frumos în viața mea! Cu iubirea mamei… patru!”
  • „Habar n-am ce este cu scrisul ăsta! Uneori mă mănâncă degetele… Așa cum mă mănâncă și limba.”

                  Aprecieri:

Maria Reta:Si din nou virtualul s-a transformat in real… L-am cunoscut in carne si oase pe d-l Augustin Jianu, omul elegant si pedant, fiu al plaiurilor oltenesti venit din miezul spiritual al tarii. Poet puternic, plin de substanta, dar si de mult umor ne deschide calea spre intelegerea si simtirea lucrurilor frumoase cu ale caror vii culori iti dezmiarda ochiul din aceasta lume fenomenală.”
Camelia Florescu:„Un poet între sute de oameni, un om între sute de poeți…”
Dan Lupescu: „Poetul luminii astrale…
    Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial. (Opinia Teleormanului)
Constantin Mosor:„ Minunată poezie, care cu siguranță nu le va fi unora pe plac, fiindcă se regăsesc în ea! Aveți perfectă dreptate! Oricât de mare ar fi nevoia de poeți, totuși, în zilele noastre s-a cam întrecut măsura prin mediocritatea așezată în cărți cu destulă ușurință! Poezia nu se scrie pe marginea șanțului, sau dacă scriem acolo, să ne amintim că nici rumegătoarele nu fac întâi laptele și apoi încep să rumege. Oricine are dreptul să intre pe nesfârșitul ogor al poeziei, dar nu înainte de a-și da seama că pentru a fi poet nu e de ajuns să-ți așezi diplomele una peste alta ca să pari cu mult mai înalt decât alții! Felicitări autorului. Vreau și eu cartea lui Augustin Jianu. Contra cost!” (despre poezia „DECADENȚĂ”
/Am să mă mut între coperți,/Ce silă-mi e de impostură,/De flenduroși și de abjecți,/Să vă pupați singuri pe gură !/Și-am să vă las ca să crăpați,/Cu premii false, redundante,/Iubindu-vă ca-ntre fârtați,/Prin uniunile savante./Bieți cusurgii analfabeți,/În găștile de-adunătură,/Dușmanii marilor poeți,/Pretind că fac literatură./Și am să mut între coperți,/Ca-ntr-un hotel de-autostradă,/Odihna mea rânjind spre terți,/Sătulă de fanfaronadă. (Jianu A. 2015)

Surse cu versurile lui A. Jianu în internet:

❤ Svetlana Vizitiu

Reclame


5 comentarii

IUBI, Igor Guzun


Nu mai trebuie să povestești, trebuie să faci./Dacă ajuți un om, taci.”(din „IUBI”)

Scriitorii buni sunt cititori pasionați. Dar, și duri în relații umane, – ei aleg cu cine discută, și dacă se merită să scrii despre ei. Dintotdeauna am avut un „tremurici” față de genii în cuvinte. De aceea, eu, cu o oarecare teamă, l-am întrebat dacă putem face un scurt interviu. Foarte serios, aspectu-i rece deloc să trădeze vreo emoție, închis în sine, un gânduit intins, de parcă ar număra clipele, și eu care mă consider pricepută în caractere, am înțepenit așteptându-mă la un refuz…

Există versuri care îți cutremură interiorul și – îți întretaie respirația. Poezii, de la care se ridică părul de emoție pe tot corpul. Poezii care aduc durere și ușurare pe suflet în același timp. Și care te înțeleg mai bine decât cei mai apropiați oameni:

Înainte alt sens avea cuvântul model./ Și am învățat să facem mai întâi curat, apoi – curte./ Pe vremuri totul era altfel:/Fustele erau lungi, iar cizmele – scurte./În rest nu-s mari deosebiri:/Urcăm la prima și coborâm la ultima stație./Muncă, acasă, oftezi și aspiri/Și supraviețuiești prin amintire și comparație./La vârsta asta privesc și ascult/Și-I pot compara pe actualii cu foștii./Nimic nu ne disciplinează în viață mai mult/Decât copiii noștri.” (Igor Guzun, Vremuri din cartea „IUBI”)

Atât de simplu, simțit și exprimat ca și cum aș fi scris-o eu, dar nu. – O măieștrie destinată doar aleșilor Domnului.

Poemele lui Igor Guzun au absorbit un repertoriu vast de cuvinte, expresii scurte, formulate clar, cu o sensiblitate sinceră savurată în special de generația tânără. Un simț tacit al stilului, în ordine lină curgătoare a sentimentelor nostalgice simțite zilnic și de fiecare dintre noi. De aceea, versul lui Guzun este atât de aproape sufletului nostru: „Acestea-s amintiri eterne/Pentru vremurile în care vom fi încă vii:/Am înfățat perne,/ Am răsfățat copii./Avem parte de curaj și de frică,/ Dar cum să povestim asta în statusuri și stări?/Am băut ceai de lumânărică./Ne-am iubit cu lumânări./Și au fost plictiseli și plăcere/Care încet și frumos ne-au golit…/E adevărat că dragostea te stoarce de putere,/ De puterea de a renunța la omul iubit.” (Igor Guzun, „IUBI”)

Poetul realizează că nu putem schimba nimic, decât să ne conformăm prezentului în era tehnologiei informaționale, atunci când stările spirituale stau înțepenite de mesaje cu roboți, deși se întrezare o speranță de trezire la un răsărit sau un apus de soare, și dragostea veșnică va domina din nou…

OARE așa progresul trebuia să se întâmple/Cu multe euri în ego și în alimente?/Fețele au rămas la fel de tâmpe,/ În schimb, interfețele au devenit inteligente./Oare nu era mai drept și mai simplu/ Să fie demarcate clar fenomenele?/Undeva se lucrează din greu pământuri,/Așa cum se lucrează în sală abdomenele./Oare nu e mai bine să fim noi înșine/Decât să trăim atâtea exagerări?/Ținem între buze un sâmbure de vișină,/Ca și cum am deține un sâmbure de adevăr. (Igor Guzun, din „IUBI”)

Ca urmare, ca la clasici: „Același cântec” – „Dragostea mea…/Acum când totu-i la trecut,/ Sărutul nu-i decât salut,/Iubirea mea și-a ta a plecat undeva” (din „IUBI”)

”Iubi”, de Igor Guzun. (Editura ”Urma ta”) este printre Cele mai vândute cărți ale lui iunie 2019 în Librăriile Cartier. Desene – de Lica Sainciuc.Vă recomand din toată inima! (S.V.)

                   ~~~  Scriitorul Igor Guzun. Cărți în minte și în inimă (interviu)

Copilărie, părinții, anii și întâmplări marcante

– Mi-am petrecut copilăria în satul Recea, raionul Râșcani. Ei, cum m-am petrecut? N-a fost chiar o petrecere. Au fost bucurii, școală, jocuri afară până se înnopta, muncă, alergări și fotbal, ceva muzică, ceva lecturi, mult desen și, în general, ani fără prea mari griji.

În acei ani mama îmi tot spunea „Fă carte!” și am ascultat-o. Fac cărți.

Cu tata – tot așa, făceam și jocuri de cuvinte. Iar primul pe care mi-l amintesc este cel în care a citit în ziarul raional că am câștigat un campionat la dame și mi-a zis că nu știa că așa de vine dansez.

Cărțile recomandate

Le recomand mai ales pe cele potrivite pentru o vârstă anume sau pentru un anumit moment din viață. Iar fiecare și le alege deja personal. Pentru momentul în care vrei să conduci un automobil, recomand „Regulamentul circulației rutiere” și manualul modelului respectiv de automobil. Și tot așa dacă vrei să conduci o companie sau lumea – te pot ajuta niște cărți și niște oameni în acest sens. Dar, în general, recomand pentru lectură – biblioteci. Și librării. Am făcut recent o listă de scriitori ale căror cărți le-am citit pe toate, de la prima până la cea mai recentă, doar că această listă se actualizează mereu – ei sunt mai mulți cu scrisul, dar cu cititul – sunt singur.

Carieră, studii, muncă, prietenii, dragoste, familie, copiii

Bifez aici toate aceste capitole, în sensul că da, sunt prezente, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Carieră? Nu știu dacă este în mare măsură sau mică… Conduc o agenție de publicitate și scriu cărți.

Copii – în mică măsură, unul.

Muncă – în mare măsură.

Restul – da, prezente.

Realizări, speranțe

6 cărți, simțite, trăite și scrise. Care deja, de altfel, sunt mai mult ale celor care le-au citit, le-au îndrăgit și le-au completat cu propriile sentimente și idei pe paginile unde erau locuri goale decât ale mele. Și alte câteva cărți în minte și în inimă, dacă mă întrebați de speranțe.

Azi și mâine – ce ați putea schimba

Pe ieri nu putem să-l schimbăm prea mult, pentru că deja s-a întâmplat. Deși, de multe ori, atunci când ne schimbăm atitudinea sau înălțimea ori adâncimea din care îl privim, s-ar putea să se schimbe și trecutul.

Pe azi îl trăim și îl muncim, iar pe mâine îl facem. Că „mâine-le” se află deopotrivă în mâinile noastre și în mâinile Domnului.

Destinații, promovam satul natal

Cred că sunt vreo 15 țări în care am fost cu treabă – la evenimente, după experiențe, impresii, oameni: Marea Britanie, Albania, Statele Unite, China și Japonia – sunt câteva dintre aceste destinații.

Și mai cred că un scriitor revine dintr-o călătorie cu emoții noi, cu bateriile încărcate, cu agendele de buzunar și cu telefoanele pline de notițe, cu idei și cu relații care îl ajută să-și scrie cărțile. Mi se pare că s-a întâmplat și cu mine așa. Și nu e nimic (poate) spectaculos în asta, și, probabil, la fel li se întâmplă și altor oameni din alte profesii.

Ceea ce mai simt și mai cred în legătură cu asta – știu din viața mea și poate din cărțile altora – că a călători înseamnă a te opri, nu doar a merge.

Și a te bucura că revii, chiar și la Chișinău. Sau mai ales, la Recea. O localitate pentru care însuși Eminescu a scris sloganele de promovare: „RECEA cumpăna-a gândirii” și „În lumea mea mă simt nemuritor și RECEA”.

Meserie, pasiuni, cărțile scrise

„Meseria asta legată de scrisul cărților conține multă muncă, ceva inspirație și, în primul rând, organizare, că rămâne foarte puțin timp disponibil pentru asta, ceva de genul câtorva minute sau zeci de minute la începutul zilei.

   Și poate de asta nu sunt un scriitor de masă, că nu-mi scriu cărțile la masă, dar pe brațe, în picioare…”

Întrebări și repere de Svetlana Vizitiu

””””„„„„””””„„„„””””„„„„””””

     Date biografice: Igor Guzun este director al Agenției de PR și Publicitate „URMA ta” din Chișinău. S-a născut în satul Recea, Râșcani din Republica Moldova la 12 Septembrie 1968, și a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (1985-1992). A lucrat timp de zece ani în jurnalism la revista „Săptămîna” (1992-2002) și timp de 10 ani ca profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (2002-2012) Cartea care i-a adus celebritate este VINIL (2015, 2016). Prima sa carte De azi într-o săptămână a apărut în 1997, iar în 2014 – LA BLOG, publicată împreuna cu Sergiu Beznițchi. Împreuna cu echipa sa de la URMA ta a lansat, în 2012, portalul http://www.stiripozitive.eu

                     Surse importante despre Igor Guzun:

Cartea IUBI intr-o Seara perfectahttps://www.facebook.com/307789152906336/videos/2137822053182012/

https://www.facebook.com/Igor-Guzun-307789152906336/

 https://www.facebook.com/guzun.igor

https://www.instagram.com/guzunigor/

https://www.ganduriledintrepagini.com/igor-guzun-autorul-cartii-de-neuro-proza-vinil-interviu/

  https://www.ganduriledintrepagini.com/10-carti-recomandate-de-scriitorul-igor-guzun/

https://zugo.md/toate-stirile/foto-o-carte-ierbar-de-daruit-oamenilor-dragi-igor-guzun-surprinde-cu-o-noua-creatie-matura-iubi/

             Alte Expresii utile de Igor Guzun:

~”Nu cărțile mai întâi, ci oamenii dragi sunt de pus în ramă. Și ceea ce ne fac ei nouă: ne bucură, ne emoționează.
~ „VINIL” al lui Igor Guzun este o carte cu texte scurte despre Moldova, în care autorul ne prezintă cu umor și ironie viața fraților noștri de dincolo de Prut. Moldoveanul din mine nu are cum să nu iubească această carte. Dacă veți citi „VINIL”, probabil, vă veți regăsi în unele citate, indiferent dacă sunteți moldoveni sau nu. Premiul „Omul anului 2016” în literatură al revistei „VIP Magazin”, datorită acestei cărți.
~Guzun Igor:...și cărțile au ecou, la fel că munții.

~”– Tipica întrebare – „Cui se adresează mesajul cărții?” – Inimii și minții.”

~„Oamenii, mai ales scriitorii, seamănă cu aparatele de cafea. Ca să oferim un produs aromat, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.”

~”Cred că oamenii, și mai ales scriitorii, seamănă oarecum cu aparatele celea de cafea în care introduci monede, bancnote ori fise și obții o băutură aromată, iar în final îți urează și „Ridicați paharul!” Numai că în loc de bancnote, ca să livrăm un produs artistic de calitate, trebuie să ne alimentăm cu cărți, emoții, experiențe.”

!~”…aș face – cu toate puterile mele – mai mult pentru copii și profesori, să se simtă ei … oameni, ca învățatul să devină o bucurie, nu cum este acum, de multe ori, un chin, o povară. Iar educația să fie nu pentru note, ci pentru viață.”

~„Copii! Lăsați telefoanele și tabletele la o parte. Și vorbiți cu părinții și bunicii voștri. Că telefoane și tablete o să mai fie. Dar părinții și bunicii îmbătrânesc și se trec.” VINIL

~”Oamenii, viața, țările în care am fost și, mai ales, bucata aceasta de pământ pe care m-am născut și care se numește inadecvat, provizoriu și totuși atât de frumos, cu multe vocale: Moldova. Cu farmecul și paradoxurile ei. Cu o copilărie a noastră, a generației care mai păstrează discurile de vinil ca pe ceva de preț, și o copilărie a copiilor noștri minunați pe care îi deranjează liniștea.

~”Probabil că așa arată libertatea: Când îți place să fii de omul drag legat. ”

~Îndemnul zilei vine de la Librăria KARMA Calafat: ”Citește Igor Guzun!

Câteva referințe despre scriitorul Igor Guzun:

Vitalie Gutu:’#simte doza de #iubi într-o zi toridă. Tocmai râde Inima. Bineînțeles nu Ea Spune Cuvinte nepotrivite. Uneori e de ajuns… Cutremuri în Vremuri. E adevărat prin Lecturi. Dl. Guzun Igor am încercat să fac din titlurile #iubi o postare mai originală, că din fotografie se vede că am citit mai ingenios. Vă mulțumesc enorm pentru această carte. Ca de obicei – fenomenal”

Daniela Gherman:„O dumbravă cu poezii e această carte!

Coptu Olga:”Când vii Acasă şi te vezi cu autorul la „Iubi”, asta da cadouri pentru diaspora. Mulțumesc Guzun Igor că m-ați ajutat să răspândesc Binele;) acum şi IUBI.”

Traci-Banaruc Oxana:”Am adus Moldova cu mine pe cealaltă parte de glob. Moldova organică, autentică, romantică, nostalgică, mereu IUBIbilă – datorită oamenilor săi minunați ️ care adună literele în suplimente pentru suflet, ca să-ți întărești imunitatea pentru a contracara doruri. Libraria Din Centru ne vedem la vara următoare ️ #hranapentrusuflet

Stela Moldovanu:”Mulțumesc, Igor, pentru că a ajuns la mine #Iubi înainte de a ajunge eu la librărie. De acord, “Fără cărțile de poezie în lume s-ar auzi doar lătratul”


8 comentarii

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’


Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…– scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

A scris peste 50 povești. Recent a publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

https://www.facebook.com/alexandru.placinta.1

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196


8 comentarii

Omul fără identitate – Dumitru Crudu:”Înainte să scriu, alerg o oră”


Trecutul este marea lui necunoscută. De ce a făcut anumite lucruri și nu altele? De ce atunci când știa că anumite lucruri sunt niște mari păcate, totuși le-a săvârșit? Ce l-a făcut să cadă și să greșească? Cum de a intervenit iraționalul în viața lui și a putut să facă anumite greșeli pe care după aia le-a regretat toată viața? Acum se întreabă: ”Eu le-am făcut sau altcineva?” Sunt întrebări la care nici astăzi nu a găsit un răspuns. Din întrebările astea și se constituie FALSUL DIMITRIE, spune Dumitru Crudu.

Aruncând o privire înapoi, el afirmă că a fost fericit în copilărie. Pentru că mama îl învăța foarte multe poezii și povești ca să le recite rudelor la care se duceau în vizită ”la fiecare sfârșit de săptămână cu o regularitate de metronom”. Dumitru putea recita o mulțime. Și la fel de mult îi plăcea să asculte poezii sau povești. Iar după ce a învățat alfabetul, mergea singur la bibliotecă după cărți. Avea el o plasă de rafie și o dată la patru zile o umplea cu cărțile alese de pe rafturi, și pe care… chiar le citea (Dumitru zâmbește). Le devora, le înghițea, pur și simplu. Uneori, era într-atât furat de lectură că pierdea noțiunea timpului și venea mama și-i stingea lumina, că altfel putea citi și până dimineață… 

Vizitele la rude i-au prilejuit unele dintre cele mai mari bucurii în copilărie. În cârcă, la tata, Dumitru mergea la neamurile din satele Cetâreni, Unțești și Milești. Iar când a mai crescut, se lua la întrecere cu tata cine merge mai repede. Și bunica la fel îl învăța poezii și povești. Mătușa Eugenia îl lua cu ea la strâns ciuperci în pădure și îl iniția în splendorile și frumusețile copacilor. Urmează lectura. Pentru că lectura i-a înfrumusețat copilăria…

Despre tata a scris un volum de poezie, dar despre mama a vorbit în romanul ”Un American la Chișinău”, atunci când personajul principal revine din Brașov la Flutura. În acest roman Dumitru Crudu a încercat să exprime toată gingășia și tandrețea care o caracterizau pe mama lui. Despre mama a mai vorbit și într-o povestire din volumul ”Salutări lui Troțki”, dar tot despre ea a scris și poezii, pe care intenționează în timpul cel mai apropiat să le publice într-un volum…

Totuși, Florițoaia Nouă sau Flutura? Într-adevăr, satul natal al scriitorului Dumitru Crudu are două denumiri. Flutura îi spun ei, locuitorii lui, dar în lume e cunoscut ca Florițoaia-Nouă, o denumire pe care a împrumutat-o de la satul vecin, Florițoaia-Veche, un sat cu mult mai vechi decât al lor și unde se află și primăria care îi administrează. Flutura sau Florițoaia-Nouă a apărut pe hartă cam pe la începutul secolului XX, spre deosebire de Florițoaia-Veche, care există încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai înainte.

Primele poezii au fost, de fapt, niște… povestiri scrise în cheia lui Vladimir Beșleagă, după lectura romanului său ”Zbor frânt”. ”Era primăvară, afară ploua, Dumitru stătea la masa din odaia lui, cu geamul deschis și cu un caiet alb în față, când i-a venit inspirația să scrie. Mugurii din copacul din față plesneau. Iar ploaia șiroia pe crengi și el scria, scria… Și fiecare cuvânt pe care-l ”scrijelea” pe foaie îl făcea fericit.” Așa a apărut în prezent scriitorul Crudu, motivat de buchiile inspirate ale copilăriei… Astfel scrie Dumitru în continuare… Fericit și cu pasiune.

Prima dragoste a fost colega lui de clasă Iulia Țâcu. Era îndrăgostit de ea lulea, dar nu a îndrăznit să-i spună niciun cuvânt despre sentimentele sale. O sorbea din ochi și deseori mergea să se plimbe prin fața casei ei, doar-doar să o vadă. Când i-a murit tata, a mers și el în urma procesiunii funerare, numai ca să fie alături de ea. Printre personajele din primele povestiri și poezii scrise în acei ani apărea și Iulia.

Prima dragoste la fel l-a inspirat să scrie poeziile din cartea ”FALSUL DIMITRIE”…

În același timp, în acei ani când a scris FALSUL DIMITRIE, primul său volum de debut, Dumitru Crudu avea mari probleme cu actele și cu identitatea. Pentru că nu a vrut să meargă la armată – practic, a fugit! – Respectiv, mulți ani se ascundea de miliție (poliție), ca ”să nu mă ia cu japca la cătănie”. Cu armata nefăcută, nu avea nici pașaport, fără de care nu putea fi un cetățean ca toți ceilalți. Astfel, a fost dat afară de la facultate, apoi a plecat la Tbilisi, unde a trăit sub semnul unei permanente fugi de identitate. Fugea ca să-și salveze pielea. Iar de aici și până la botezul primului volum FALSUL DIMITRIE nu a fost decât un pas. Pentru că așa s-a simțit el în acei ani: ca un om fără idenitate.

Între timp, cartea lui de debut a fost reeditată de câteva ori. Iar în 2014 a publicat o antologie de poezie și titlul ei l-a preluat tot de la prima sa carte. Anul acesta (2018), antologia a fost publicată în traducere poloneză, în Polonia și la lansare a venit și un basarabean din Soroca. Unul, Mihai, care i-a spus că și el se simte un ”FALS DIMITRIE”. I-a spus așa:”înlocuiește Dimitrie cu Mihai și această carte e despre mine”. Iar Dumitru s-a bucurat, pentru că asta înseamnă că volumul mai e și azi actual.

Pentru că multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat în viață nu erau ușor de acceptat sau suportat, a mai scris poezii. Când i-au murit anumiți oameni dragi, a scris poezii. A scris poezii pentru a nu-și ieși din minți. Poezii care din litanii încetul cu încetul deveneau rugăciuni. În loc să ia calmante, a scris poezii. Poezia l-a ajutat enorm în acele clipe grele.

Crede că cel mai izbutit din punct de vedere estetic e volumul de poezii ”POOOOATE”, dar cel mai apropiat de suflet e volumul de litanii ”La revedere, tată”.

Este adevărat că a debutat în volum cu o carte de poezie, dar, de fapt, a început cu proză, iar la poezie a trecut ulterior. Apoi, după patru cărți de poezie, a trecut la proză. Acum scrie în paralel și proză și poezie.

Cum reușește? În poezie Dumitru Crudu caută rădăcinile emoțiilor. ”Într-un roman încerc să redau destinul unui om. Vreau să văd ce l-a putut determina pe un om concret să ajungă să facă exact aceste lucruri și să aibă exact această evoluție și nu alta. Să-l văd în mișcare. Și să înțeleg cum a fost posibil să aibă anume soarta pe care o are și nu alta”.

Pentru roman trebuie să ai inspirație, dar pentru proza scurtă curaj”. Așa cum el scrie în fiecare zi câte o povestire pentru un site din Moldova, nu are când să aștepte inspirația. Nu o așteaptă, ci o provoacă. Cum? Înainte să scrie, aleargă o oră”.

Și-a amintit că cele mai multe prostii le-a făcut în adolescență. ”Dar dacă, printr-o magie, aș redeveni iar adolescent și nu le-aș mai face, oare aș mai fi devenit scriitor? Posibil că nu.”

Cu siguranță, că nu! Mai am o întrebare, și… dacă nu fugea de armată? Cine ar fi devenit Dumitru Crudu?


12 comentarii

Vitalie Ciobanu la Clubul Impresii din viata si carti


Un intelectual pân-la măduva osului, un formator de opinie excelent şi un analist perfect al realităţii noastre prin liberă exprimare, care expune faptele aşa cum sunt sau ar trebui înţelese ele corect. Scriitor, jurnalist, publicist, formator de opinie, critic literar… Omul cu coloană dreaptă, cu o ţesătură de argumente convingătoare şi revelatoare, dar nu realizate de fiecare, în special, de cei la care opiniile nu se intersectează cu gândul protagonistului nostru. Fără multe laude, dar într-adevăr, este înrădăcinat dur în domeniul literar în care activează. Susţinut şi apreciat de breasla inteligentă, oamenii cărţii, presă şi mass-media. Să recunoaştem că prelegerile fascinante îmbinate cu fapte şi teorie expuse de Vitalie Ciobanu, adesea rămân neclare din simplu motiv: limitele raţiunii sau nivelul de înţeligenţă nu ne permit să ne ridicăm la aşteptările noastre. Şi ca să realizăm despre ce este vorba, astăzi el a fost prezent la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a activat în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu şi unde cel al 96-lea protagonist Vitalie Ciobanu a venit cu impresii interesante de viaţă, apropos, chiar de Ziua Mondială a Presei libere, iar unele detalii le puteţi urmări şi asculta în imaginile şi filmele expuse mai jos. Trebuie de menţionat moderarea de excepţie a evenimentului de către Mariana Harjevschi, Director general BM B.P.Hasdeu.

Albumul cu zeci de imagini îl deschideţi aici: Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu 

Câteva referinţe despre Vitalie Ciobanu de la prieteni, colegi și de pe reţele de socializare:

”Vitalie Ciobanu este un om pe care îl admir de când îl cunosc şi este una dintre persoanele cu care mă mîndresc că l-am întîlnit. El este citit, ascultat, iubit şi respectat! Îi doresc tot binele din lume, sănătate şi cât mai multe articole la fel de interesante şi gustate de public. Îl felicit că a reuşit în toţi aceşti ani de scriitor şi gazetărie să rămînă la fel de echidistant şi să nu se schimbe.” – Valentina Ursu (Radio Europa Libera)

Gheorghe Cojoc :”Salut, Vitalie. Te urmăresc de-atîţia ani, începînd chiar cu SFÎRŞITUL RECHINULUI NEGRU.”

Gheorghe Doni :”Dragă şi stimate coleg Vitalie Ciobanu, vrem să te ştim printre viitorii făuritori ai ReUnirii Basarabiei noastre istorice la Patria-Mamă – România!”

Gabriela Petri :”Vitalie, este atat de actual eseul tau! Dar cu farame de vointe, adunate, she pot muta muntii.

Optzecist de la Chișinău, Vitalie Ciobanu e unul dintre cei mai importanți scriitori români de azi. Unionist din principiu, basarabeanul Vitalie Ciobanu nu și-a tranzacționat niciodată convingerile. În vocea lui Vitalie se mai aud azi glasurile celor care au unit Basarabia cu România în 1918 și ale românilor care au fost deportați în Siberia pentru că au refuzat să devină cetățeni sovietici. Iar asta vine din partea cuiva care evaluează cu o critică luciditate prezentul, fără a-și pierde speranța într-un viitor al României întregite.” (cataventii.ro)

Raisa Boiangiu :”Apreciez implicarea dv. Sprijin uman absolut necesar!”

Gheorghe Doni :”Şi liderii politici au nevoie de comentariile (dumi)tale, dragă coleg de breaslă scriitoriceasca Vitalie Ciobanu. Cu atât mai mult, noi, (şi) cei de rând… Îţi mulţumesc, Vitalie, p-u că m-ai publicat (cu ceva ani în urmă) cu o pagină frumoasă de poezii în revista CONTRAFORT, precum şi p-u că mi-ai oferit posibilitatea să-ţi urmăresc/savurez postările pe FB.”

Vasile Botnaru :”felicitari! cum esti nu doar o personalitate ci ditamai institutie, premiul are o pondere si mai mare, sa te vedem si mai departe introfeiat!” (la decernarea Premiului pt Jurnalism la TVR Gala International lui V. Ciobanu în 2010)

Lia Lozinschi :”Doua PERSONALTATI (Vitalie Ciobanu şi Mircea Cărtărescu) care m-au marcat spiritual si afectiv inca din adolescenta, modelandu-mi si „impunandu-mi” nu numai anumite preferinte literare, dar si acele valori estetice categoric indispensabile. VA MULTUMESC!!!”

Sergiu Sochirca :”Sunteti un patriot al neamului, impartial in expuneri, ceea ce ma bucura.”

Expresii memorabile de Vitalie Ciobanu:

Vitalie Ciobanu:”Unele idei nu-și pierd actualitatea. Mai ales că și poporul simte asta.”

– ”Literatura, singură, nu va salva nici satele pustiite ale Basarabiei. Dar poate sensibiliza niște inimi și întreține speranța într-o renaștere viitoare.”

Vitalie Ciobanu:””Soluția pentru Moldova ne-a stat mereu la îndemână. Simbolic, aș formula-o așa: haideți să încheiem cu toții o convenție, un pact prin care să ne obligăm să luăm legile în serios. Să hotărâm că de mâine niciun factor ilegal de influență nu ne va mai forța să ne călcăm pe conștiință, să ne băgăm în scheme, să dăm sau să cerem mită. Haideți să ne promitem că de mâine nu mai furăm, nu mai mințim, nu ne mai batem joc unii de alții. Și să ne iubim țara, nu vorbind, ci muncind… Ca să funcționeze, trebuie să acceptăm cu toții convenția asta și să ne ținem de cuvânt. Și atunci mirajul „statului captiv” se va destrăma, iar moldovenii își vor obține libertatea de a-și făuri viața pe care și-o doresc, alături de frații lor, alături de națiunile civilizate.”

Vitalie Ciobanu despre tatal sau:” Tatăl meu, Ion, la 43 de ani, incredibil de tânăr, într-unul din acele instantanee care sfidează timpul. Vineri, 25 august, am comemorat un an de când ne-a părăsit. Îl plâng în fiecare zi și mă rog pentru sănătatea și puterea de rezistență a mamei mele. Tata a fost un om bun și drept, care a prețuit cel mai mult onoarea și cumsecădenia și s-a străduit să cultive aceste calități elevilor săi, începând cu noi, fiii lui (mă întreb dacă ne vom ridica vreodată la înălțimea așteptărilor sale…) A considerat mereu că munca cinstită e mai presus decât orice câștig dobândit prin fraudă și această credință, azi, cred că le va părea multora absurdă, anacronică. O altă valoare venerată de tata a fost cartea, literatura română și o țară, România, la care a visat, în pofida vitregiei vremurilor.” (27 august 2017)

Vitalie Ciobanu:”A vorbi pocit la TV-urile din Chișinău a devenit cool. Îi văd și pe diverși activișit civici că nu se dau în lături de la rusisme și „moldovenisme”. Plămădim poporul moldovenesc, cum altfel?”

Vitalie Ciobanu:”De ce ar arde cineva niște cărți? Pentru că sunt mincinoase, pentru că răspândesc o concepție greșită despre lume, împotriva adevărului nostru, a dumnezeului nostru – care e atât de mic și meschin, atât de șubred în măreția sa încât se teme de ideile unor autori rătăciți?… Vezi, de aceea e absurd să lupți cu cărțile, să le arzi, să le interzici, e o dovadă de slăbiciune. Iar dacă vorbim de slăbiciune, vorbim și de putere. Arderea cărților nu este despre adevăr, e despre putere. Despre dorința de a avea dreptate împotriva adevărului. Cel ce pune foc grămezii de tomuri scoase din biblioteci antice și sanctuare păgâne e nesigur în viziunile lui și atunci caută să-și învingă lașitatea și ezitările distrugând cărțile care propagă o altă învățătură…”

Vitalie Ciobanu:”Un politician are datoria să-și măsoare vorbele, pentru că ele au o rezonanță specială, ele determină opțiuni de vot și, pe cale de consecință, modelează destinul unui popor. Vorbele unui politician, mai ales ale unui lider în ascensiune, le aude toată lumea: și adepții săi entuziaști, și susținătorii mai exigenți, și oamenii cinstiți dar naivi, și cei care îi poartă sâmbetele deși îi zâmbesc complezent, și ipocriții cinici, și ezitanții frecventabili, care, mă rog, „au și ei o familie de hrănit” (de parcă ceilalți ar trăi doar cu aer!), și ticăloșii care nu mai au nimic de pierdut, după ce și-au terfelit onoarea prin colaborări infamante…”

Vitalie Ciobanu:” Sentimentele oamenilor sunt schimbătoare. Nu te pot iubi toți și nu te pot iubi tot timpul. Eu cred că respectul „supușilor” e fundamentul cel mai trainic al puterii (dar atunci nu mai e vorba de „supunere”, ci de atașament, de aderență critică) și, neapărat, conștiința finitudinii, a provizoratului oricărei forme de domnie, pe care trebuie s-o aibă un om politic într-o societate modernă. Nu este mai durabilă, mai de preferat puterea culturală?..”

Vitalie Ciobanu:” Oare cum ne-am simți dacă am afla de la radio că o putere străină, invadatoare, a trecut Nistrul și vrea să ne răpească libertatea de a trăi în țara noastră și în Europa noastră, doar pentru că e mai mare și lacomă de teritorii? Cum ne-am simți dacă ar trebui să lăsăm baltă toate treburile și visele noastre și să începem să adunăm, febril, lucrurile de prin casă, să le încărcăm în mașină (cine are mașină) și să fugim din calea agresorului, pentru a scăpa cu viață?… Să facem un efort de imaginație, să ne punem în pielea părinților și buneilor noștri pentru care 28 iunie 1940 a însemnat sfârșitul lumii. Unii luau calea pribegiei, sperând să prindă scurtul interval de timp – câteva ore! – în care mai puteau trece Prutul și n-au reușit toți, zidul de sârmă ghimpată avea să despartă numeroase familii, părinți de copii, frați de surori, vreme de câteva decenii. Alții rămâneau la casele lor, pentru că nu le puteau abandona, încredințându-și destinul în mâinile Celui de Sus.”

Vitalie Ciobanu:” Dispariția unui mare scriitor ne lasă mai singuri ca oameni, mai împuținați cu o prezență de excepție. Și anulează, brusc și dureros, posibilitățile întrupării altor lumi, a lumilor imaginare pe care geniul său le-ar fi putut coagula sau desprinde din nebuloasa creației, din magma încă nenumitului, alternative la realitatea fizică în care viețuim ca niște condamnați, ca niște întemnițați. Opere literare nescrise, „porți spre evadare”, care nu se vor mai deschide niciodată… Dispariția unui mare scriitor (a unui mare artist) e ca atunci când se stinge ultimul exemplar al unei specii – plantă rară sau vietate mirabilă – pe care nu am știut să o protejăm, să o ferim de extincție. Ar trebui să instituim o „Carte Roșie a Literaturii””

Vitalie Ciobanu :”Iubire cu sila nu se poate nici măcar în politică. D-apoi când te urăște o lume întreagă. Cu excepția celor care-ți ciugulesc din palmă. Dar și iubirea lor e cât le mai dai de ciugulit.”

Vitalie Ciobanu:”Aș fi preferat să stăm alături de Paris și Londra în alt fel de clasamente decât în cele privind postările antisemite. Și sunt atâtea domenii în care am putea demonstra că suntem un popor european! Să începem, de pildă, prin a arăta că știm să ne ținem de cuvânt și să punem bazele unui Muzeu al Holocaustului la București. Ca și ale unui muzeu al Gulagului. Despre ambele se discută și nu s-a făcut nimic.”

Vitalie Ciobanu:”…România este primul nostru partener economic, ne oferă surse alternative de energie, ne ajută la reconstrucția satelor, obiectelor de interes public, infrastructurii, susține prin numeroase proiecte cultura, educația, cercetarea în Republica Moldova. Este cel mai fidel avocat al Moldovei în tentativa acesteia de a se alătura familiei europene. Așadar: de ce ajută România Republica Moldova? Pentru că vrea să o anexeze? Dacă asta-i intenția, nu era mai simplu și mai ieftin să trimită niște „omuleți verzi”, cum face Putin?… Foarte ciudat imperialismul ăsta românesc!”

”Ar trebui sa pastram institutiile culturale mai presus de bataliile politice si de razbunarile personale. De ce nu vrea noua guvernare sa intrerupa aceasta traditie nationala nefasta? Am arata lumii ca Romania este o tara matura si cu adevarat europeana.”

Vitalie Ciobanu:””La un deceniu de la prăbuşirea Cortinei de Fier, moldovenii nu mai pot da vina decât pe ei înşişi. Suntem lăsaţi de capul nostru, cu micile noastre mizerii şi marile noastre trădări, care ne transformă în nişte fantoşe ale destinului. Scenariul unei “Elveţii la gurile Nistrului”, asupra căruia unii, la Chişinău, şi-au făcut speranţe interesate, s-a dovedit o iluzie în condiţiile geopolitice ale Basarabiei de azi, cu structura ei umană calamitată de 50 de ani de comunism, grevaţi pe moştenirea vechii ocupaţii ţariste. Republica Moldova nu a ştiut să profite de bunăvoinţa Occidentului faţă de “un nou stat apărut pe ruinele imperiului sovietic”, care, nu-i aşa?, trebuie ajutat să se pună pe picioare. Nici nu avea cum. O percepţie de sine deformată, incapacitatea de a asuma criteriile şi exigenţele lumii democratice au produs o realitate politică şi economică pe măsură.

Numai o conştiinţă românească recuperată şi o dată cu ea îmbrăţişarea modelului european ar fi putut să precipite evoluţia în bine a Republicii Moldova, conferindu-i o legitimitate mult mai temeinică în faţa lumii. Atâta timp cât basarabenii nu vor accede la identitatea lor refulată, nu Eminescu, Blaga sau Noica vor fi spiritele tutelare ale pământului lor, ci “în veci neuitaţii” Ribbentrop şi Molotov. Cu aceşti părinţi vitregi, pe care nu am reuşit să-i exorcizăm, prezentul nostru rămâne un infern. (martie-aprilie 2000)”

Fragmentul final dintr-un studiu – ”Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Modova” pe care l-am publicat la Editura Polirom în 2005. Au trecut 18 ani de atunci.

” Oameni buni din Moldova, nu vă fie frică! Votați! Voi, pensionari, care vă doriți pensii mai bune după o viață de muncă, lipsuri și chin; Și voi, intelectuali – profesori, medici, ingineri, artiști, IT-iști…–, ignorați de guvernare, pentru ca să nu mai ieșim din boli, sărăcie și subdezvoltare; Și voi, jurnaliști și bloggeri mercenari, pe care șefii vă obligă să mințiți, să manipulați, să trunchiați citate, să răspândiți zvonuri otrăvite, să faceți montaje nelegiuite contra unui salariu pe care nu-l veți obține în altă parte, pentru că piața muncii e mică și-i controlată mai ales de bandiți;
Și voi, tineri cărora vi se fură viitorul în țara voastră, deși nu vreți să renunțați la ea; Și voi, moldoveni din diaspora, care cunoașteți pâinea amară a exilului și tristețea de a nu vă vedea copiii și părinții ani de zile, doar pentru că niște conaționali de-ai noștri, aburcați în posturi înalte, au ales să fie hoți și ticăloși; Și voi, funcționari de stat, slujbași de prin curți și tribunale, procurori, judecători, grefieri, care acceptați înscrisuri strâmbe și probe false împotriva unor nevinovați, voi, care judecați abuziv, împotriva legii și a jurămintelor meseriei, nu pentru că ați fi oameni răi de felul vostru, ci fiindcă o eroare, o ispită, o faptă dezonorantă, admisă cândva, la început de carieră, vă face șantajabili, după care n-ați mai fost în stare să rupeți „lanțul slăbiciunilor”; Și voi, săteni obidiți, amenințați de primari hapsâni; Și voi, oameni ai Bisericii, care ați primit ordine de la ierarhii voștri să blamați un om drept și sincer, amintiți-vă că mai presus de mitropolit și de episcop stă ochiul lui Dumnezeu care vă vede când faceți rău, chiar dacă Îi invocați Numele; Și voi, șefi de firme și mici antreprenori, care mai dați salarii în plic, ocolind fiscul; Și voi, directori de licee și spitale, care cereți plăți necuvenite elevilor și bolnavilor; Și, culmea!, chiar și voi, politicieni de la putere, mânjiți cu nenumărate compromisuri, minciuni și trădări – curățați-vă conștiința împovărată, dați-i o șansă poporului pe care spuneți că-l serviți, oferiți-vă și vouă secreta satisfacție că într-un ceas de cumpănă pentru țară ați avut curajul să faceți un bine și i-ați îndemnat și pe alții, asemeni vouă, să-și răscumpere greșelile și faptele rușinoase… ”
”Dragi prieteni si colegi, oriune v-ati afla, va multumesc din suflet pentru gandurile voastre bune si pentru urari! Va doresc si eu sanatate, forta, dragoste si impliniri frumoase!” Al vostru, Vitalie Ciobanu

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu (accesati)

Date biografice: Vitalie Ciobanu

Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisă), comentator la Radio Europa Liberă. Născut în 1964, în orașul Floreşti, jud. Soroca. Licenţiat în jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău, 1986. A lucrat redactor şi redactor-şef la Editura Hyperion, 1986-1993. Este redactor-şef al revistei Contrafort din 1994.
Autor al volumelor: Schimbarea din strajă (roman), editura Hyperion, Chişinău, 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999; Valsul pe Eşafod (30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga), Editura Cartier, Chişinău, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova. Editura Polirom, Iaşi, 2005; Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (volum realizat împreună cu Vasile Gârneţ), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007.
Prezent în antologiile Momentul adevărului, o culegere de texte ale unor eseişti români contemporani, Cluj, Editura Dacia, 1996; în Literatura din Basarabia. Secolul XX (volumele de proză scurtă şi de eseu), Editurile Ştiinţa şi Arc, Chişinău 2004; şi în „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch”. Eichborn, Berlin, 2001
Colaborări: revistele 22DilemaObservator culturalRomânia literarăLettre InternationaleCulturaViaţa RomâneascăSecolul XXIInterval (Braşov), ApostrofSteaua (Cluj), TimpulConvorbiri literare (Iaşi), Orizontul(Timişoara), Sud-Est CulturalSemn (Chişinău), la cotidienele România liberăEvenimentul Zilei (Bucureşti) ş.a.

Premii şi distincţii: Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1991; Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul pentru Critică şi Eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 2001; Premiul pentru Jurnal al Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova din 1992; Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993; Membru al PEN Centrului Internaţional (filiala Chişinău) din 1995 şi preşedinte al Moldova PEN Centru din 2004.
A participat la colocvii şi congrese internaţionale: Bucureşti (1992, 1993, 1997, 2002), Viena (1995), Guadalajara, Mexic (1996), Braşov (1998), Strasbourg (1999), Praga (1999, 2001, 2005, 2008), „Literatur Express Europa – 2000” (2000), „Sharing culture”, Rotterdam (2004), „Donumenta”, Regensburg-München-Berlin (2004), Congresul Mondial al PEN Centrului Internaţional, Bled, Slovenia (2005); Paris, 2006, Viena, 2007; Leipzig, Berlin, 2008, Viena, 2009, Roma, 2010.

Alte surse biograficeRevista Contrafort, / http://www.contrafort.md/  / https://www.facebook.com/vitalie.ciobanu.7https://ro.wikipedia.org/wiki/Vitalie_Ciobanu

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2500223153536827

Albumul Clubul Impresii din viata si carti cu scriitorul Vitalie Ciobanu 


9 comentarii

Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti


Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/
http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/06/2564/

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV