Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Steluța mea


M-a surprins în palmă o steluță,                                               

De unde vii, o întrebam,

„Așteaptă-un pic, să trec undița

Cu care dur mă înalțam…”

Apoi, adăugase sclipitoare,

„Nu spune că eu sunt prea mică,

Tu mă privești neîncrezătoare,

Averea mea e plină, însă…

Și tot ce trebuie să știi,

E mult mai important în lume…                                                         

Pot crea dorințe, tu să fii –

Realizată-n oricare dintre ele…”

  • Știu de ce am nevoie,

Nu-mi trebuie mult timp:

Să iubesc, să fiu iubită,

Și nimeni să nu fie trist…

Să nu fie bolnavi părinții,

Copiii – să fie sănătoși,

Prietenii să zboară între timpuri

Să fie alături în orice loc…

La toți în suflet să existe Soare,

Credința să predomine adânc,

Și ca-n-această planetă mare

Doar stelele să cadă pe pământ…

Să fim mereu copii în suflet,

Precum ei sunt creduli și obiectivi,

Cu ploi, pădure, floricele-n minte,

Desculț – în iarbă, neapărat zâmbind…

Și să zburăm zilnic la lună,

Gustând din fericire-n vânt,

Pentru a purta femeia Mamă,

Cântând în strune, pe-aripi…

Să nu fie dureri, războaie,

Etatea să nu fie grea,

Prietenia să nu fie povară,

Întelepciunea – să nu fie rea…

Și mai vreau -să fiu iubită,

Reciproc, dorind și respectând,

Ca – la rug, prin vreascuri și scânteie,

Fericită cu voi – să tot cânt…

~~~

Mult timp steluței eu vorbeam,-

Se pare c-am lungit urzeala,

Fără răspuns, încet se stingea,

De unde pe-acest pământ –

Să fi avut ea Putere?

(Noiembrie 2020, Svetlana Vizitiu)

Pentru parintii mei dragi care astăzi sunt de 58 de ani împreună!

Multi ani și un popas calm muzical vă doresc tuturor ❤

Alte versuri de autor:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/05/toate-sunt-un-fleac/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/09/24/sunt-mai-noua/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/08/15/fetita-din-floresti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/24/lucruri-uitate/


4 comentarii

Pân-la Noul an au rămas… Oda pentru cei dragi


Pân-la Noul an a rămas… să iubești,

Să mănânci mandarine, privind seriale,

Ce miracol ar fi – să te îndrăgostești,

Nu e nimic mai frumos în cale…

Pân-la Anul nou au rămas

Clipe nemărginite, pas cu pas.

  • Doamne ajută, nu ne uita,

Dă-ne sănătate și binecuvântarea Ta! –

Viață, scumpă, nu mă certa,

Celor dragi – deschide-le poarta

În calea fericirii – spălându-ne de gunoiul

Din trecut…

Doar lasă clipele cu care să ne bucuri

La apus…                                                                     

Eliberând real spațiu pentru fericire,

Pe file gri – ne lepădăm de ură…

Pe cele albe – scriem schițe noi,

Cu rute scurte către viață nouă!

Cu liste de dorințe mai la modă,

Prietenilor – inchinăm ode…

Învâțând să stăpânim distanța,

  • Să aruncâm la coș ignoranța…

Să scriem separat tot ce ne dorim

Pe viitor, – ce lăsăm și ce pornim…

Că bucuria singuri ne-o creăm,

Că nu-i frumos să o furăm

Cu prețul lacrimilor de către cei hapsâni…

Prin Dumnezeu – nu e nimeni străin!

Pân-la Noul an a rămas… să Ierți

Pe toți ce te-au lăsat în drum, –

Nu mai avem și alte vieți,

Deci, aruncăm obida-n fum…

Dar, luptă-te pentru întelepciune,

Mereu s-o faci, fără minciună!

Să aperi – ce consideri sfânt –

Și oameni buni,

Ce cu Credință sunt!

Metoda păcii stăpânind,

Trecutul, dragă, mai bine, să-ascunzi!

Și nici prin gând, cuvinte amintind! –

Răbdarea-nseamnă – să fii liniștit…

Pân-la Noul an a rămas să Iubești,

În toată mizeria ce se întâmplă,

Păn-la Anul nou a rămas să-ți Amintești

Despre cei – ce au înțeles a ta Lume!

Să-i cuprinzi prin Rugă,

Să-i suni pe toți cei vii…

Doar știi cum mai fuge timpul…

Reușește necesarul – să spui! –

Să nu fie tărziu apoi –

Dintr-o mândrie umilă și inutilă…

Pân-la Noul an au rămas, au rămas! –

Zile de trăit, un pic obosite,

Și orice moment, pas cu pas,

Aduce un cadou, fie și pe-un site!

Totul va Fi… Doar să știi să te bucuri,

Să înveți a aprecia și pe sine, și pe alții…

Iată, iată, apare Revelionul,

Iată Vine la tine Omul…

  • La Mulți ani binecuvântați!

Cu Sănătate! DOAMNE AJUTĂ!

Svetlana Vizitiu, Chisinau

(29 decembrie 2019, ajun de 2020)


12 comentarii

Căsătorie ciudată


M-am măritat dintr-o prostie, cum ar spune mulți dintre cunoscuții mei. Ne-am cunoscut în februarie, și în martie ne-am căsătorit. Din prima clipă a relației noastre între noi s-a legat o îță inexplicabilă de înțelegere. O comunicare anume de înțelegere, nu iubire, pasiune sau dorință.  Eu, pur și simplu, am simțit că îl cunosc întru-totul, – ce gândește, ce dorește, în cele mai mici detalii până și în gusturile de bucate sau alde vestimentației. Și, precum s-a dovedit, același lucru a simțit și el pentru mine. Tineri și înfierbintați, am crezut că e Dragostea. Probabil, așa ne-o imaginam noi. Căsătoria noastră a fost, într-adevăr, una ciudată. Niciodată nu ne certam. Numai apărea soțul la parcare și eu deja știam ce dispoziție are, dacă e flămând sau nu, și cum trebuie să-l întâlnesc. Aceeași situație – din partea lui. Tocmai am întrat în magazin – eu numai m-am gândit că avem nevoie de una, alta, și el deja aruncase toate acestea în coș. Dar iubirea – este nu doar capacitatea de a citi gândurile și emoțiile unul altuia. Este, de asemenea, o atracție reciprocă. Tocmai ceea ce nouă ne lipsea. Ne era liniștit și interesant să petrecem timpul împreună, din jumătate de cuvânt râdeam la glumele pe care înțelegeam doar noi, ghiceam dorințele fiecăruia fără încordare. Și sexul… Unul forțat, obligatoriu. Și noi amândoi, fără cuvinte, realizam acest lucru. Ca urmare, am decis să ne despărțim, cică, nu este dragoste. Decizia a fost reciprocă, pașnică. Ne-am despărțit ca buni prieteni.

Șase luni mai târziu, am întâlnit bărbatul pe care l-am îndrăgit cu adevărat. Cu el erau și focul, și certuri puternice și împăcare pasională, o aromă ce mă înnebunea, mâini tremurânde la atingere, fluturași în burtă și uscăciune în gât. Totul așa cum și trebuie să fie.

Iar cu Nicu (fostul soț) – o amicie profundă.  A doua mea căsătorie are deja 14 ani, avem un fiu, și eu, în continuare, îl iubesc pe soțul meu actual. Puternic și pasionat. Dar… schimbul inexplicabil de gânduri cu primul soț nu a dispărut… nicidecum.

Iată, am ieșit de la serviciu unde a avut loc un scandal. Sună telefonul: „Ce s-a întâmplat? Eu știu, te simți rău, hai, să vorbim”. Iată, eu mă cert cu soțul meu drag și alerg în lacrimi afară, seara târziu. Imediat, Nicu trece pe lângă mine cu mașina, fără cuvinte deschide ușa, îmi aprinde o țigară: „Hai, poveștește!”

Fie invers, brusc o grijă mare și emoție puternică, că ceva s-a întâmplat cu Nicu.  Îl telefonez, și într-adevăr, a adormit la volan, a zburat într-un șanț, dar, slava Domnului, a evitat nenorocirea. Întâmplări – o mulțime, despre toate nu pot povesti! Chiar și atunci când alegeam cizmele la mall, și brusc vine un mesaj:„Am văzut niște cizme cu broderie roșie, ție precis îți vor plăcea. Mergi la mall, să le vezi!” Și eu, sunt deja aici, și măsor anume cizmele menționate!

Iată așa un câmp comun de energie! Unul pentru doi. Cum să explici această conexiune? Ciudată prietenie la nivel cosmic? Doamne ajută!

Svetlana Vizitiu, 2019, ❤


10 comentarii

Tăticule, îți mulțumesc pentru dragostea ta!


Cât de des în rutina problemelor și bucuriilor noastre, noi uităm de părinții noștri. Doar sărbătorile ne unesc împreună. De aceea, ne bucurăm uneori de zile în plus ”dăruite” de demnitari. Se întâmplă că nu e nevoie să procuri ceva costisitor: versurile sau cântecele simple, cuvintele de dragoste, recunoștința și aprecierile, închinate părinților de zile de naștere produc emoții mult mai mari decât cadourile obișnuite… 

Tata se întoarce acasă de la serviciu, tata scoate papucii, tata întră în odaie și acolo… O mare sărbătoare în familie! E o zi deosebită, e Ziua Tatei – Vasile Vizitiu! ❤

Fiecare se grăbește să-l îmbrățișeze, să-l sărute, plus și mămica deja bătrânică, sărăcuța, – să-l hrănească cu ceva delicios, iar copiii și nepoții, desigur, vor cânta și recita poezii bune. Și de ce se crede că tații nu prea au emoții… precum femeile? Fiecărui cap al familiei, chiar și celui mai sever, este extrem de plăcut să audă felicitări cu zâmbetele și urăturile zgomotoase. Și mai țineți minte, în copilăria noastră, ne ridicam pe un scaun pentru a spune felicitare cu versuri, cântece? De fiecare dată sora sau fratele meu ceva recitau cu mare pasiune, dar și eu dansam cu ritmul indian impotmolită în mătase de 3-5 metri, apoi făceam acrobatică pe podea… Stăteam deasupra tuturor (cu oaspeții pe scaune) și ne simțeam ca artiștii de pe scenă. Și ne părea că suntem cei mai talentați și mai frumoși. Poate că acum copiii pe scaune nu se ridică, dar oricum vom fi mândri de o astfel de performanță de la nepoții noștri…

Îți mulțumesc, tăticule, pentru copilărie, pentru dragostea ta! Pentru inima ta ce ne-o dăruiești în continuare! Pentru amintiri frumoase, pentru tratamente medicale și odihnă la mare din an în an, excursii, cărți surprinzătoare aduse la Florești din Chișinău sau Moscova… Pentru plimbările în parc cu atracțioane, hăinuțe, jucării, – aveam de toate de la tine și mami. Ne realizai orice vis sau dorință nouă, copiilor tăi. Și ne-ai dăruit nu puține lucruri. Inteligență, educație, cultură. Un caracter dur ca să pot urca mai sus și să rezist la coborâșuri. M-ai învățat să fiu umană, să am încredere în oameni, și ce-i mai important să am Credință. Am moștenit spiritul tău vesel, să mă pot amuza chiar și la supărare. Să iert și atunci când nu se merită… M-ai învățat să fiu perseverentă, să lupt pentru ce cred eu că e corect, și pe bună dreptate, cu un pic de sensiblitate, și fericire, vis neprețuit. Cu mari ambiții să realizez idei chiar și atunci când oamenii te consideră deja în vârstă… Mi-ai dăruit și mie și fraților realizarea studiilor prin experiență de viață, învățăminte și abilități de a deveni cu har… 

E ziua ta, tăticule! Îți doresc sănătate, să uiți de medici. Să nu-ți fie frică pentru erorile mele în viață, am un model prin tine pentru toate a le corecta! Te rog, să zâmbești, să fii optimist mereu, în continuare visul și somnul să ni le ocrotești, să fii alături mii de ani și zambetul să nu-l ascunzi! Doamne ajută!

Felicitări, Tăticule! Te IUBIM!

Svetlana Vizitiu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/10/vasile-vizitiu-lansare-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


10 comentarii

Îngerii în Noul An


Și acolo e zgomot, în cer,

Îngerii adoră mandarine…

Fulgi de zăpadă –                                                   

O frumusețe în nori,

Ianurie suflă, în fine.

La masa festivă de Revelion,

Ei ne doresc întotdeauna sănătate,

Sunt fericiti pentru noi că trăim,

Amintindu-ne de ei o viață…

Ca păsărelele bat la geam,

Ba scârțiind, de obicei, o ușă,

Bineînțeles, ne speriem,

Dar pentru suflet ei au o cheiță…

Și doar văd cât de tristă ni-e noaptea,

Scăpârând o lacrimă în pernă,

Că-n suflete ne lipsește pacea

De dispariția lor eternă…

Când ceasul va lovi de 12 ori,

Și noi dorințe vom ghici,

Cei dragi ne vor privi din cer,

Urgind un leac de care nu vom ști…

E fără alcool, ca sufletul în nea…

Miroase a mandarine pretutindeni.

Nu e miracol? Sunt veșnic ei în noi,

Trăind prin sufletele noastre, vii și vii…

Acolo Domnul fericire a fulgerat

Stropind cu neauă la pământ,

Cu bucurii din rugăciunile celor dragi,

Umplând paharele băute pân-la fund…

În ce privește rugăciunile noastre,

Hei, moldovene, ai multe de îndurat,

Atunci când uiți de viață și de moarte,

De necesitatea sufletului purificat…

Acolo luminează inimile, nu vitrine,

Mielușilor, care sunt… rudele pe listă,

Chiar Domnul le bucură cu o vie

De struguri și mandarine pe-o prispă…

Eu cred că acolo

Nimeni nu cunoaște singurătatea,

Și îngerașii obosiți de zi muncind,

Aduc în sufletele noastre – Pacea!..

❤  La Mulți ani, speranțe, optimism!

(Svetlana Vizitiu, 31 decembrie, 2017 / 2018)

 


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


Un comentariu

Valentina Ursu:”Să fim oameni!”


Se spune că există în lume oameni dotați armonios cu toate referințele ce întrunesc Demnitatea – frumoși la chip, la fel, în suflet, deștepți, talentați, cu inimă mare, generoși, prietenoși, cugetați, grijulii și cu mare credință în Dumnezeu! Astăzi eu pot că spun că cunosc o așa persoană! Este unul dintre cei mai buni în domeniul ei de activitate, cum s-a spus că minunea este ceva imposibil, dar se întâmplă totuși. Demnă, profesionistă, lucrează cu o energie imensă, are carismă și se dedică întru totul muncii sale. Este una dintre persoanele cu care poți fi ”imprudent” în revelațiile tale sau să vorbești deschis despre ce te doare. Și nu te va judeca după starea de spirit sau hainele tale. Nu te va vinde și nici nu te va judeca. Te va primi așa cum Ești.

Un exemplu de creștere profesională demn de urmat pentru oricine dorește să facă o carieră în domeniul comunicării. Imaginea bună pe care o are postul Radio Europa Liberă în cadrul căruia activează Valentina Ursu o avantajează evident. Dar, cu certitudine, ea aduce un surplus de imagine acestui post, relativ reciproc și indiscutabil este acel jurnalist de aur care i-a adus celebritate – ea ajută să crească la capitolul imagine, cât și la nivelul profesional. Aduce cu sine lumină, eleganță și transmite publicului plăcerea de a privi și asculta știrile. Activitatea la Radio Europa Liberă nu doar a făcut-o mai cunoscută (cred că e viceversa), ci și deschide anumite perspective în față de a vedea lumea asta îndurerată, cu fenomene ale corupției, cu cei ce împiedică acest stat să trăiască civilizat… E în firea Valentinei să spună direct, ca de exemplu:”Am discutat cu oamenii intâlniţi ocazional la Ungheni despre fenomenul corupţiei in Moldova. Atât de actual: “Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice!” – (George Orwell) şi Omul sfințește locul. Dacă îl spurcă, nu e om. E valabil pentru TOȚI. Sfat și dorință: să fim OAMENI.”

Valentina Ursu. Portret de S. Vizitiu

E foarte greu și mă întreb uneori de unde, Doamne, atâtea puteri și rezistență? Pune multă pasiune, mult suflet în tot ceea ce face, are un stil aparte, caracteristic doar ei, de o prezentare emoțională cu variații calme în intonație. De fapt, vorbește mult mai puțin decât te ascultă, ceea ce îi permite să pună în relief mai multe părți ale mesajului. Este omul încadrat în activități civile, care caută provocările și scoate la iveală nedreptățile sociale, și când le găsește, face lumea să fie mai bună prin atitudine proprie. Mai este și lucrul Doamnei la revista Jurnalul Săptămânal…

Valentina! Lasă viața ta să meargă bine, cât mai bine, ca un basm, în care întotdeauna vei fi alături de cei dragi, familia, apropiații, prietenii buni și credincioși, iar în casa ta să domine prosperitatea, pacea, căldura și confortul! Fie ca Domnul să-ți aducă în cale ispite cărora să le reziști cu demnitate, și astfel lumea înconjuratoare să devină mai bună! Fie ca dragostea de viață să-ți umple diminețile senine alături de cei dragi, pentru că o meriți din plin!

❤  Svetlana Vizitiu

Surse directe:

https://www.facebook.com/ursu.valentina.50/

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlana.vizitiu/photos/?tab=album&album_id=569810963173946

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/11/jurnalul-saptamanal-valentina-ursu-lansari-la-europa-libera/


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


7 comentarii

De ce ridicăm monumente peste morminte? Top-chestionar


     Așa precum un codru împodobește o țară, precum o melodie ți-alin un tainic dor, precum un soare mare ne încălzește vara, așa te-arăți tu nouă, – o, Inger păzitor!..

Timpul este o călătorie a vieții, care pornește de la nașterea omului și care ajunge, în cele din urmă, la cimitir. Spre marele nostru regret, atunci când pierdem persoane dragi, realizăm, că anume viața este o călătorie în timp și că noi nu suntem veșnici. De ce, ridicăm monumente peste morminte? Cu cruci, cu pietre funerare de ”aur”, unele mai bogate decât altele? Nu putem judeca pe nimeni, pentru că fiecare vine cu durerea lui, și, după propriul buzunar, încearcă să imortalizeze o amintire, fie dorul după omul drag…  O amintire care după timp de jumătate de an începe să doară și mai mult, pentru că înțelegem… că devenim din ce în ce mai singuri… Nimeni nu ridică monumente din ură sau din răzbunare. Doar aici, omul e sincer cu sine, rugându-se la iertarea celui defunct, aprinzând o luminare, și pentru a cere iertare de cei rămași în viață. Cert, că durerea e aceeași la persoane care într-adevăr au ținut la viața celui decedat, dar și obiceiurile dezvoltate între timp la cimitire, precum și cimitirul Sf. Lazăr (Doina) care este cel mai mare din Europa, și cel mai pomenit în tradiții cu băuturi și gustări de tot soiul pe morminte. Dar, de ce demonstrăm astfel… dragostea pentru cei defuncți uitând să o facem în realitate, cu suflet și atitudine fiind încă în viață? Credem, că cei morți sunt mai aproape de Dumnezeu?! Cine tot ridică prețurile serviciilor funerare, astfel că după… nu putem achita datoriile pentru un sicriu? Domnul nu ține de faptul cât de bogate sunt monumentele sau pomenile cu găluști și alcool: trebuie să ținem minte acest lucru. Judecați vom fi după ceea cum am făptuit, oferit și iubit în viață. Înțelegem și respectăm pe cei care oricum țin de ”tradiția” granitului costisitor asupra celor decedați, că pe toți ne unește sau ne va uni… aceeași durere… Și ne iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.. Amini! (Svetlana Vizitiu)

   Ce spun moldovenii despre acest lucru, – de ce ridicăm monumente peste morminte? Urmăriți mai jos chestionarul:

De nostalgie. Ca un punct de reper când venim din când în când la întâlnire cu cei de dedesubt. Avem nevoie ca ochii să ni se oprească pe ceva atunci când dorul nostru nu se materializează, ci doar e simţit cu inima. Pentru mine, sunt de ajuns crucile (poate cu vreun mic adaos sculptural). Nu-mi plac exagerările din cimitir. Icoană trebuie să fie fiinţa dragă atunci când e încă vie, nu după ce s-a trecut. – Dina Ciocanu

Din cauza originii, apartenenței religioase, un obicei… Dar religia vorbește despre cruce, cred că e mai mult decât un obicei înrădăcinat… – Moldovanu Irina

E un simplu fetis… Adevărată amintire pentru toți e Crucea care are semnificație creștină… Vitalie Raileanu

Cred că, în primul rând, e o tradiție, dar e fundamentată pe ideea că… să își amintească generațiile următoare unde sunt înhumați / înmormântați strămoșii – Mariana Harjevschi

Oamenii cred în continuare că pot construi Babilonul… – Sergiu Botezatu

Cred că asta se face din dorinţa de a fi ca toţi, din mândrie şi tradiţia moldovenească de a fi „gospodari” – Cornelia Adeola

Din atașament față de cei decedați Din diversitate ce tine de credință: credinciosi, atei, cunoscători ne cunoscatori de cutume- Iurie Bădicu

Din datoria morală de a-i asigura respectul etern – Diana Ciugureanu-Zlatan

Parerea mea este că astfel încercăm să menținem vie memoria defunctului, adică pe monument punem fotografia și scriem ceva date biografice despre răposat. – Mariana S. Ţăranu

Deoarece, am uitat să respectăm memoria oamenilor de valoare. Avem memorie de scurtă durată. Însă, lucrurile cu adevărat importante sunt cele care rezistă în timp. Strămoșii noștri au păstrat meritele lui Decebal timp de mii de ani, – și noi la fel avem menirea să menținem vie memoria celor pe care îi cunoaștem. – Denis Rosca

Dar eu mereu mă întreb ce caută crucile pe marginea drumului…? si dacă, aceste persoane, Dumnezeu să le ierte pe toate, mai au un mormânt și o cruce în altă parte….?! – Galina Codreanu

Pentru a exprima stima și iubirea fata de cel apropiat care a decedat!. Cred că e așa. Nu am idee care ar fi răspunsul corect – Ivan Afanasiev

Monumentele de peste morminte sunt o tradiție în întreagă lume, nu cred că e un lucru rău. Altceva, e dacă ne referim la valoarea estetică. Pompozitatea caracteristică moldovenilor se răsfrânge și la locurile de veci, creându-se vaga impresie de cinste mărită pentru defunct sau fală față de ”vecinii” din jur. E o chestie ce nu ține de religie, ci de cultură. Va mai dura câtva timp până vom înțelege că în viață trebuie să realizăm lucruri monumentale, ca oamenii ce rămân să vorbească despre fapte, iar aceasta face mai mult decât orice monument dichisit ca piatră de mormânt. – Cojocaru Corina

Cred că respectăm traditiile. Diferite popoare de-a lungul secolelor punând cruce de lemn, de piatră sau fier, înseamnă locul, fiind și ca o amintire, dar și ca un respect pentru cei decedați. Dar toate-s trecătoare. Pentru unii e o modă… În Italia, spre exemplu, oamenii dacă decedează în spital sunt în sicrie duși direct la cimitir. Fără trei zile de stat în casă și fără praznice. Dar monumente pun la morminte. Monumente se pun în toate țările lumii – Iurie Brasoveanu

Mormintele peste o sută de ani din cimitire, care aparțin unor persoane importante din societate, sunt istorie și ele trebuie să facă parte din patrimoniul național. În acest sens, Cimitirul Central ar trebui să obțină statut de muzeu. – Nelly Sambris

Nu știu, poate că așa ne manifestăm respectul, dragostea și tristețea față de cei care au plecat. De fapt, le ridicăm pentru noi, ca să ne alinăm tristețea și să ne umplem golul din suflet – Angela Chelaru

Se face pentru amintire, din dorința de a mai realiza, deși cu întârziere, ceva pentru cei dragi. De fapt, toate acestea rămân mai importante pentru cei rămași în viață… – Silvia Antufiev

Eugeniu Răbdău: Dacă ne referim cum decurg lucrurile în ziua de azi, – cel mai probabil de ochii lumii, este o modă în ziua de azi. Mai bine lași o cruce simplă, dar să fie curat, decât să pui un monument și nu mergi tot anul la cimitir… Sau, cel mai probabil, oamenii care au un apropiat decedat, pentru a-și alina suferința sau pentru a-și impăca sufletul, aici pe pământ în memoria lor fac tot felul de lucruri pentru a le arăta dragostea. Dar concluzia este: cel mai important lucru este ce avem in suflet, nu ce punem pe mormânt de văzul lumii. Frumusețea și dragostea pentru persoana care a decedat se află în suflet. Dar daca luam în considerare unele lucruri, alții fac business pe aceste lucruri. Dupa cum am zis, important ce simțim. Dacă vecinul și-a pus monument asta nu trebuie să fie o obligație sau o îndemnare de a face același lucru, însă la noi din păcate aceasta deja e o tradiție mizerabilă…


10 comentarii

Există Crăciunul, există Anul…


Oamenii nu întotdeauna au nevoie de sfaturi. Uneori, ei au nevoie de grijă, de sprijin, de umeri pe care să plângă. De urechi, care ascultă, și de o inimă care va înțelege… Anii vor trece, oricine va realiza, – una nu se va schimba:”Cu cât mai mult te sacrifici, cu atât mai puțin ești prețuit”. Nu conta niciodată pe alții. Problemele tale sunt și distracțiile tale… cu ele. Din păcate, oamenii care ne înconjoară, nu sunt întotdeauna cei care au pretins a fi de la început…colindam

Vrei să știi cine ești sau – ce poți deveni? Tu poți îmbrățișa pe cineva care plânge, să faci să râdă pe cel furios, să te așezi la o bancă alături de cineva lipsit de speranță. Tu poți deveni pentru cineva o Lume întreagă! Dar, totul se schimbă. Cei străini devin apropiați. Rudele – străine. Prietenii se transformă în trecători, și cei dragi – în cunoscuți… Uneori, suntem tăcuți, nu pentru că nu mai avem despre ce discuta, ci pentru că avem mult mai mult să spunem decât ar fi putut cineva să înțeleagă. Omul care a suferit enorm, niciodată nu va râde de nenorocirea sau disperarea altuia, pentru că știe prețul suferințelor de suflet. Așa cum nimeni nu-și cunoaște soarta, – trăiește liber, să nu ai frică de schimbări. Atunci când Domnul ia ceva, nu pierde ceea ce oferă în schimb!..

Iarna – este momentul minunilor, basmelor, dragostei, căldurii, așteptărilor noi… Să credem în miracole! Pentru că în curând e Anul nou. Pentru că e Crăciunul… Noul an va fi cu totul diferit. Oameni noi, evenimente noi, vise noi și… noi dezamăgiri… Bărbații cred că femeile preferă eroi sau cei frumoși, și uită că ele preferă pe cei care au grijă de ele! Relațiile între bărbat și femeie trebuie să aducă bucurie și plăcere, și nu dorința de a te scufunda în propriile retrăiri… Oamenii exprimă ”Te iubesc” prin diferite moduri:”Mănâncă-ți dejunul”, ”Pune-ți centura de siguranță”, ”Îmbracă-te mai cald”, ”Voi spăla eu vesela”, ”Sună-mă, atunci când ajungi…”, ”Eu vin, așteaptă-mă”… și multe-multe alte lucruri. Dar, noi nu le observăm… Cel mai important, să fie cineva alături de tine în clipe grele…cadou-mos-craciun

Există fapte care nu pot fi iertate. Există cuvinte care nu pot fi uitate. Și, clipe după care persoanele cele mai dragi devin nimeni. – Dar, totul va fi bine! Pentru că Răul nu e admisibil! Apreciază pe cei, cu care poți fi tu însuți. Fără măști, omisiuni și ambiții. Și, ai grijă de ei, – acestea îți sunt trimise de soartă. La urma urmei, în viața ta ei sunt doar unități. Și dacă va spune cineva că e absurd, – tu însă să Crezi în minuni. Este mult mai bine să aștepți cu o speranță de fericire decât să te predai cu ochii plecați…

Să credem în minuni! Copilăria trăiește în noi mereu, doar se ascunde și la o vârstă mai înaintată… își declară din nou drepturile! În general, este bine să aștepți minuni, și ele se îndeplinesc ca și atunci când, practic locuiești la servici, dar salariile nu cresc… Fie, ca anul 2017 să nu repete erorile anilor trecuți. Și nu te agăța de ceea ce-a fost și nu te-a mulțumit. Amintește-ți doar ce-a fost bine, și nu invidia pe nimeni! Că Dumnezeu îi apără pe cei obijduiți… Ce ți-e trimis de ceruri primește ca de la sine. Și indiferent, de cât de greu îți este, tot ce se face – e spre bine! Să fiți fericiți! Imposibilul să devină posibil! Să fie mai aproape ceea ce pare a fi departe! Și tot ce pare dificil de rezolvat, să se realizeze ușor și frumos! ❤ ❤ ❤

LA MULȚI ANI ȘI BINECUVÂNTĂRI!

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/27/iubeste-precum-si-eu-te-iubesc/


15 comentarii

Iubeşte precum şi eu te iubesc!


L-am rugat pe Dumnezeu să-l pedepsească pe duşmanul meu, – şi Domnul mi-a răspuns:’’Nu. El este destinat să-ţi fie cel mai bun prieten’’. De aceea, nu ţin pică pe cei ce mă supără, pentru că, în cele din urmă, ei devin, într-adevăr, prietenii mei. Viaţa mă convinge zilnic, cine mi-e prieten… Dar, şi dacă eu merit prietenia lor…eu de vorba cu Domnul

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a spus:’’Nu. Răbdarea – este rezultatul testelor îndurate. Răbdarea nu se dăruie, ea se Învaţă!’’ – Şi, Doamne ajută, cât timp a trebuit să îndur, ca să înţeleg că răbdarea e una din calităţi oferite de un caracter dur ce înfruntă obstacole oferite de viaţă, zi de zi… Poate, doar un prost nu va rezista. Și, eu îmi testez uneori prietenii, colegii, ca un catâr pentru a-i face să înţeleagă sinceritatea mea în relaţia omului din Noi, fără a le oferi sursa… răbdării mele 🙂

L-am rugat pe Dumnezeu să mă lipsească de mândrie, de acest orgoliu sălbatic. Şi, Domnul mi-a spus:’’Nu. Mândria nu se i-a înapoi, nu se oferă, nici nu se lipseşte. De ea – se refuză, pur și simplu! – Şi oricât nu m-am ţinut de mândrie, circumstanţele m-au învăţat să mă lipsesc de ea, oricum, am învăţat să cedez cu demnitate, pentru că este și în interesul tuturor şi pentru pacea de suflet…

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericire. Îl rog şi pentru mine şi pentru toată lumea. Şi Domnul îmi răspunde:’’Eu îţi dau Binecuvântarea, iar Fericirea ta depinde numai de tine! – Doamne ajută, în continuare, pentru că eu am realizat din plin cuvintele Tale, şi mă simt fericită pentru că sunt binecuvântată de Tine, să fiu precum doresc să fiu şi eu şi cei dragi mie! De aceea, sunt frumoasă, tânără, pentru că fericirea izvorăşte din interiorul meu… Oamenii întreabă, de ce sunt … tânără? Ce poate fi mai îmbucurătoratunci când te simți prost cu sănătatea? Şi ce e mai vesel…-  în aceste timpuri grele, pline de amărăciuni provocate de acțiunile demnitarilor în defavoarea noastră, și a guvernului votat chiar de noi?

L-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze pe mine şi pe cei dragi de durere, – şi Dumnezeu a răspuns:”Nu. Noi suferim şi depăşim suferinţa prin durere – doar Împreună’’  Și Durerea a devenit o parte precum o necesitate a vieţii noastre suferinde. Vine şi de la fapte rele, –  în urma lor suferă copilul tău. Răsplata nu e singură, ea poate acapara persoane dragi şi nevinovate, e mai mare durerea atunci. O vorbă rea, – o durere în plus. Nu blestema, nu viola, nu bate… – Nu lăsa durere în urma ta!

I-am cerut Domnului să pot creşte spiritual. Dar Domnul mi-a spus:’’Nu. Spiritul trebuie să se dezvolte şi să crească singur, iar Eu voi şopti Cum..”.- Şi, zi cu zi, îmi stăpânesc spiritul, să fie demn de dorinţele și faptele mele. Iar Rugăciunile au devenit discuțiile mele cu Dumnezeu, care întotdeauna ecu noi…  Chiar dacă uneori nu reușesc să mă înțeleg cu oamenii, eu știu la Cine să mă adresez după ajutor… – Doamne ajută, în continuare, şi pentru copiii noştri!

M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să iubesc pe alţii la fel cum mă iubeşte El. – Şi Dumnezeu a spus:’’Cu mare bucurie! Oh, în sfârşit, – În cele din urmă, ai înţeles Ce Este necesar să Ceri…’’

❤ ❤ ❤


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


84 comentarii

Amantul infernal


Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…sigur

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…casa
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… sanda
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…barbat
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.eu
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!


8 comentarii

Cam aşa e relaţia cu un amant


Atunci când îi povesteşti unei prietene despre el, îţi tremură vocea. Iar ea se face că te înţelege şi te întreabă: ”Este căsătorit?” Şi totul se prăbuşeşte brusc… Da, e căsătorit. Şi după cum te tradează vocea, frumoasa ta poveste nu mai poate salva nimeni. Tu începi să-ți urăşti prietena, te urăşti pe sine, pe el… Eşti supărată pe toată lumea, pentru că povestea ta de dragoste se dovedeşte a fi foarte uşor anulată cu o singură frază ”E căsătorit”. cam asaNu este nimic special. Tu eşti o amantă obişnuită a unui bărbat căsătorit! Atât? Şi doar te jurai pe timpuri, că niciodată în lume nu te vei lega cu de ”ăştia”. Tu, în mod normal, considerai, că dacă un bărbat îşi minte soţia, mai devreme sau mai târziu, te va păcăli şi pe tine, iar tu meriţi mai mult. Şi ce? Priveşte-te.

Te-ai momit ca o prostuţă. Şi dacă vei scăpa încă o vorbă despre ”aventura” ta, fii convinsă, că imediat vei fi informată despre mai multe versiuni exact ucigătoare ale viitorului tău:

– sărbători în singurătate;

– apeluri telefonice secrete;

– asigurări: ”Nu-mi pot părăsi soţia” (este bolnavă, slabă, nervoasă, va muri fără mine);

– remuşcări incontinue;

– priviri constante ale lui la ceas, pe care tu le vei prinde şi de fiecare dată te vei amărî tot mai mult;

– dorinţa arzătoare de a striga la spatele lui: ”Ei bine, ai făcut dragoste cu ea şi ai revenit la mine?

Psihologic prietena ta experimentală se bate pe frunte şi, în mod explicit, îţi recită ceva dintr-o carte inteligentă. Dragostea pentru un bărbat însurat – e un mod de a te apăra de catastrofă antisocială. Şi anume – de posibilitatea de a fi respinsă. Tu, pur şi simplu, ai frică să alegi un flăcău liber: pentru că dacă nu-ţi va răspunde la sentimentele tale, se vor prăbuşi toate speranţele la o posibilă fericire. Fie, după structura ta ca personalitate eşti o infantilă şi abordezi selectarea unui partener într-o anumită măsură, la fel ca o adolescentă: alegi iniţial pe cineva inaccesibil, deoarece nu ştii ce să faci cu o reciprocitate posibilă. Ai frică și de dragoste reciprocă! Prostii. Tu nu l-ai ales, nu pretindeai, nu evaluai, cântărind totul pentru ”Pro” sau ”Contra”. Şi, cu siguranţă, nici paşaportul nu l-ai verificat. Totul a început de la o notă mare. Şi doar după ce v-aţi aşezat în maşină, el a spus:

– Trebuie să cumpăr lapte…

– Îţi place laptele? – întrebi tu.

– Nu mie. Soţiei…

Ei bine, aşa precum ai bănuit.

Dar tu, de fapt, nimic n-ai bănuit. Toate acestea s-au prăbuţit peste tine accidental. Şi ce s-a întâmplat apoi, a fost pur şi simplu şi real. Ai luptat cu interiorul tău trei zile. Închideai telefonul, îţi muşcai buzele şi erai gata să te baţi peste faţă ca să-ți vii în fire… amanti temaNu ai putut. Şi când el te-a sunat: ”Ne vedem în seara asta?”, – ai oftat un simplu ”Da”. Ai acceptat regulile lui de joc, chiar dacă ştiai, că un rol de planul doi, fie el nominalizat şi la Oscar, rămâne la fel un rol secundar. Tu începi a boci ca morunul. Prietena surprinsă ridică sprâncenele:”Ei, Doamne, tu chiar te-ai îndrăgostit? Şi aceasta, de altfel, este un dezastru complet, pentru că omul tău după toate semnele, este cel care nu-şi refuză plăcerea de a agita nervii a două babe în acelaş timp. ”Soţia lui încă nu s-a pus pe dietă?”

Vă plăceţi unul altuia. E şi el cu turnul demolat, la fel ca şi tine. El nu utilizează cuvinte de dragoste ca un cod în dormitorul tău. Şi-atunci când îţi spune:”Nu pot trăi fără tine”, – el este sincer, asta-i cel mai straşnic. Dar, în curând, foarte curând totul se va schimba. Vei începe să fii geloasă. În mod deschis îţi vei exprima indignarea. Ca urmare, vei învăţa să aştepţi. Apoi, îl vei telefona prima ca să-l întrebi, de ce nu vine. În cele din urmă, vei spune coroana de frază a domniţelor: ”Eh, dacă aş fi ştiut, cum se va întoarce roata!”

Adevărul e, că tu ştii totul dinainte! Ştii, că relaţiile extraconjugale sunt sortite, ele n-au timp, nici spaţiul pentru a se dezvolta. Ştii, că peste două-trei luni el se va arunca în tufişuri, spunând: ”Hai, să facem o pauză”. Sau:”Trebuie să aşteptăm până când va creşte copilul”. Fie: ”Doar suntem maturi, adulţi, ce ”bre’”. – Va spune toate acestea, neapărat le va spune. Evident şi clar, cu privirea într-o parte… Între timp îţi va șopti:”Nu pot trăi fără tine”, orice altceva nu mai contează…

Cât poți fi, tu, de proastă!


10 comentarii

Nostalgie de vacanţe


Iată aşa, atât de brusc, într-o zi friguroasă de toamnă târzie, eu sunt atrasă de amintiri cu sejururi din anii trecuţi, – fie, că vara ce vine nu este departe, fie trecutul a rămas deja o amintire… Dar, să spunem Nu nostalgie! Şi totuşi, Ţările Baltice cu Tallinn, Riga, Vilnius – o destinaţie turistică de vis – este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa trăită de mine până în prezent. Cândva aveam dor de Zatoka, Odesa sau de Sergeevka, localităţi din Ukraina, cu nisipuri scăldate de valurile Mării Negre. Mă urmăresc amintirile cu sejururi din copilărie sau din adolescenţă, extrem de fericite, după ce ani de zile nu mă puteam împăca cu trecerea în trecut a vacanţei mele de vis în Crimeea: Artek, Ialta, Sevastopol, Aluşta, Alupka… Şi azi mai păstrezSergeevka sanatatea pietricelele scoase din dafin, şlefuite de valuri şi de timp, – ele în continuare sunt calde, la fel ca şi amintirile despre bucăţica asta de pământ solar. Apoi, vacanţa exotică în Caucazul de Nord cu destinaţii speciale: Kislovodsk, Piatigorsk, Jeleznovodsk, munţii Dombai şi Elbrus, – la fel, cu impresii minunate, iar sejurul cu destinaţia „Codru” de la Hîrjăuca, Călăraşi, Republica Moldova, – le-a depăşit pe toate cu aerul, ape minerale, natura ei deasă şi pinii inconfundabili. Sau călătoria la Oneşti sau Piatra- Neamţ… Indiscutabil, fiecare călătorie are legătură puternică cu sentimentele şi inspiraţia omului în acel moment! Cineva se plictiseşte, altcineva e fericit: depinde de societate, caractere, şi în special, de sănătatea şi dispoziţia ta proprie! Prin urmare, nu face să plângi sau să fii captivat de trecut, – viitorul e mult mai bine! Ce să va mai Piatra Neamtspun: eu duc dorul şi chiar în acest moment, trăiesc în aşteptarea unui miracol cu destinaţii exotice de vis! Atunci când sunt acaparată de asemenea vise, ulterior, ele neapărat trebuie să se realizeze! Cine ştie, poate dă norocul în mine. Ceea ce contează mai mult, sunt spiritul şi dorinţele, de astfel, – să ştii unde vrei să ajungi. Nu face să stai doar cu amintiri nostalgice, în special, când înţelegi că timpul zboară prea repede, – atunci te poţi adresa la CND Turism vacantespeciale – cu variate oferte de sejururi, destinaţii turistice, vacanţe speciale, vacanţe recomandate etc.
Nu-ţi pierde banii şi timpul pe TV, pe lucruri mărunte, inutile şi cu persoane care te irită. Planeta noastră este uimitor de frumoasă, – se merită să-ţi cheltui resursele pentru studiul colţurilor pământeşti preferând vacanţe cu work and travel. Atâta timp cât cineva urmăreşte viaţa eroilor preferaţi ale serialelor TV, tu poţi deveni eroul unui serial propriu şi să-ţi trăieşti aventura după aventură cu work and travel în America sau alte destinaţii exotice. Terra noastră nu este doar frumoasă, ci una surprinzător de contradictorie: e prea mică şi rotundă pentru a întâlni o cunoştinţă sau persoana de care te poţi îndrăgosti, iar în acelaşi timp, – prea mare pentru a avea suficientă viaţă ca să vezi totul. „Tot” ce este accesibil pentru cei care călătoresc, şi disponibil pentru persoane la care călătoriile sunt un stil de viaţă, hobby-uri, serviciu. Iar ceilalţi trebuie să aştepte vacanţele şi sărbătorile. Dintr-o vacanţă poţi să înţelegi brusc, că ai nevoie de mai mulţi ani de viaţă că să vezi, de exemplu, întreaga Italie sau Canada. „A vedea” nu în sensul unui galop cu aparatul de fotografiat, dar să „simţi” prin pocalul transparent „Lacrima lui Hristos„, Exif_JPEG_422sau – la mare, tu, culcat pe spate, să admiri cetăţi în nor ori casele elegante şi înflorite ale oamenilor. Să vezi caracterul italian sau american prin reflectarea ochilor care te adoră. Astfel, pe toate le poţi admira, la dorinţă acceptând orice destinaţie oferită de CND Turism – Vacanțe Speciale, eventual studiind cu atenţie oferte-turistice/vacante-recomandate/destinatii-exotice. – Nimic mai simplu! Trăieşte aici şi acum! Am avut vacanţe ce m-au cuprins cu emoţii calde şi mereu am vrut să strig: „Stop! Opriţi pământul! Încetineşte-te, clipă, tu eşti feerică!”. Am trăit fiecare moment, l-am savurat, l-am conştiinţizat, fără să gândesc la viitor şi să-mi aduc aminte de trecut, nu-mi făceam nici planul pentru seară. Fiorul cel mai mare vine atunci când eşti pe un val de mare, simţind cum el îţi netezeşte pielea, imaginând că eşti o picătură şi integral unică contopindu-te cu acest univers. Ai nevoie doar să te relaxezi şi să te predai valurilor. ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Ca apoi, în bătaia vântului, să-ţi concentrezi atenţia pe razele solare care îţi ard faţa. Un fior de neredat în cuvinte, ceva similar cu efectul unei prăjiturele cu frişcă sau tortă de Amsterdam, mmmm! Nu te va iubi nimeni, dacă vei plânge de foame asupra frunzelor rucola, însă vei fi adorat dacă pe faţa ta se va simţi încântarea nedisimulată de mâncărurile locale a oricărei destinaţii turistice, fie să mănânci din parmezan sau fructe de mare… 10603676_763419713697500_5350732191609533621_nNu-ţi irosi viaţa pe diete sau oameni zgârciţi măcar până atunci cât n-ai savurat pe deplin din vacanţa dorită. Dacă Sofia Loren mergea la Sorrento să mănânce îngheţată, iar Julia Roberts se ruga şi plângea asupra unei pizze din Neapoli, atunci noi chiar avem cu cine ne nivela şi să ne considerăm ideali! 🙂 Natura unor ţări impresionează într-atât, că uneori te face să crezi că visezi… Poţi iubi natura, arhitectura, cultura, arta, bucătăria, viaţa de zi şi de noapte, atmosfera de dragoste sau să joci la o masă de ping-pong… Dacă le doreşti, – este ceea ce îţi poate oferi o vacanţă de vis! Îndrăzneşte!ping pong
Nu amâna viaţa până mâine. Nu aştepta căderea monedei euro, maturizarea copiilor, paşaportul nou şi, Dumnezeu ştie ce… Trăieşte acum, cumpără un sejur sau o vacanţă exotică şi vei obţine partea ta de Dolce Vita! Uită de criză şi de toate problemele, care se întâmplă cu noi. Ele deja există şi este necesar să le supravieţuim. Cântă, dansează, începe să te distrezi în ciuda tuturor!tren Iar cel mai bun mod de a gestiona corespunzător banii – este să le cheltui pe o destinaţie turistică. Banii sunt fără valoare, iar impresiile rămân. Atunci când am fost în călătoria mea de vis, nu aveam bani destui… Acum aş da în plus doar ca să mă simt la fel de fericită ca atunci, şi pentru a retrăi acele zile până la fiecare clipă. Şi acum sunt cuprinsă de sentimente de fericire, care se pare că mă vor rupe în bucăţi mici. Nici pe departe, acelaşi efect să-mi ofere o rochie nouă sau un sac de hrişcă, în caz de război…

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014


19 comentarii

Vrea cineva iubire?


-„Eşti aşa de frumoasă! Te iubesc, tare mult!

– Întoarce-te! În spatele tău e o fată de zece ori mai frumoasă decât mine! – El, imediat roti capul şi văzu o doamnă în vârstă într-un mantou ros de molii… – Ce a fost asta?! – Dacă mă iubeai, nu te-ai fi întors…”

getImage (16) – Deşteaptă fată, ce ziceţi? 😀

Adesea, noi suntem în căutare a unei vieţi ideale, cităm criterii stupide, dorim să credem în basme pentru a avea totul la picioarele noastre…  Şi ceea ce rezultă, în fine, e singurătatea… Poate e nevoie, pur şi simplu, de trăit, arzând în sine fiecare clipă, căldura ei să dăruim necondiţionat celor, care merită sau – nu o merită, – fără să ne aşteptăm la reciprocitate… Cel ratat, în special, are nevoie de iubire, doar că nu conştienţizează emoţia, pentru că n-a avut de unde învăţa această lecţie de inimă… Unele persoane nu-şi vor aminti, cât de multe le-ai oferit. Dar se vor aminti de lucrurile, pe care nu ai putut să le oferi… 10603676_763419713697500_5350732191609533621_nNoi mereu uităm sau ne prefacem, fiind de egoismul doldora umpluţi… De aceea, şi dragostea este mereu în aşteptare… E foarte important să ne amintim înainte de a obţine ceva: trebuie să dăruim şi noi multe alte lucruri,- de suflet, de plăcere… O navă nu pluteşte pân-la mal, dacă nu i s-au creat condiţii de dig… Viaţa nu ni se dă ca să aşteptăm dispariţia unei furtuni, – mult mai mult, noi trăim pentru a învăţa mereu, da, chiar şi pentru a învăţa… să dansăm sub ploaie! Niciodată nu vă descurajaţi! Niciodată nu renunţaţi! Preţuiţi-vă viaţa!

Într-o relaţie contează mult să simţi grija şi încrederea, şi nu pasiunea sau dorinţa. – Faptul că sunteţi apreciaţi, că nu veţi fi lăsat la cumpene, că veţi fi protejaţi de orice rău şi, pur şi simplu, să vă fie cineva alături…

ajutor.jpgDe aceea, nimic nu poate înlocui sensibilitatea şi valorile de moment, atunci când sunteţi îmbrăţişat, cuprins strâns şi cu grijă… Drept se zice, că relaţii ideale există atunci când vă certaţi ca soţul cu soţia, flirtaţi ca nişte adolescenţi de 14 ani, ţineţi unul la altul ca sora cu fratele. La un bărbat, înțelepciunea este mai importantă decât averea lui! Zic şi eu, cea cu ani și experiență: dacă-i lipseşte inteligenţa, atunci nu mai contează cât de mult străluceşte bărbatul: relația în acest caz nu va fi de lungă durată, fie ea tolerantă, numai nu va fi fericită… La femei,  contează mai mult loialitatea decât frumuseţea, care de obicei, se incepe cu filtrarea exteriorului mirei prin ochii bărbatului. Până la urmă, genul opus înţelege, cât de esenţiale sunt înţelegerea, – sensul și adâncimea ei, nu şi cine le rosteşte… Un gând frumos e mult mai valoros decât frumuseţea, pentru că vine din interior…

Pentru fete deştepte, câteva sfaturi, sper, că nu deranjează: – Caută-l pe cel, care te face frumoasă, şi nu sexuală; care te va mai suna odată, atunci când îi închizi telefonul… Ascultă-i inima, vocea… Priveşte-l în ochi, – simţi sinceritatea?! Aşteaptă-l pe cel care te va ţine de mâini faţă de prietenii lui, pe cel care îţi va aminti mereu, cât de norocos e cu tine! Uneori, te gândeşti: gata, totul s-a terminat, şi de fapt, este începutul unui alt capitol. Cel care poate iubi, va şti să aştepte… Abilitatea de a preţui ceea ce avem, şi nu să ne trăim viaţa mereu în căutare de idealuri, asta e, – atunci ne vom simţi într-adevăr fericiţi! Nu ţi-a plăcut flăcăul… – Mai dă-i o sanşă, ultima poza a omului liberfie şi după trei luni, un an, sau cinci… Nici nu-ţi imaginezi, cât de surprinsă vei fi, când vei înţelege, câ anume el e dragostea vieţii tale!  Un gând frumos e mult mai frumos decât o femeie frumoasă! 😉

Scrie-ţi celor dragi, cât de mult îi iubiţi, anume scrie-ţi. Altceva e să rosteşti vorbind la telefon şi să uiţi… O noţiţă cu o frază scrisă cu dragoste, iţi răsuceşte inima şi poate reîntoarce sentimentele de odinioară… Sunaţi-i, când aveţi timp liber. Eliminaţi orgoliul din voi. Nu vă referiţi la ceea că nu aveţi timp: fiecare e stăpânul timpului său. – Fă-ţi o clipă şi scrie. Persoana va fi mulţumită şi chiar plăcut surprinsă, dar şi ţie îți va fi bine pe inimă. Nu ţine ranchiuna în ţine, nu-ţi demonstra mândria… Kupala in ukraAzi, supărat, mâine – îţi va trece neapărat. Gândul, că eşti înţelept şi că ai putut să-ţi stăpâneşti slăbiciunele, îţi va produce bucurie în suflet. Iar despre persoane dragi nouă, în vieţile noatre avem nevoie de ei, – sunt puţine, şi trebuie să le preţuim!

Uneori vrei să fugi de oameni răi şi indiferenţi… Să fugi în ţara sufletului, un paradis definit de Dumnezeu… Astfel, încât să poţi respira adânc, stând acolo pe o plajă, ascultând sunetele valurilor lepuite de mal; să priveşti norii la apus de soare şi să înţelegi că există o bucată de pământ, unde fiecare e bucuros de prezenţa ta, şi te primeşte aşa cum eşti… – La bunătate se răspunde cu bunătate, și cu toată inima tinde spre Pace! – Aș dori să mă trezesc într-o cafenea confortabilă, şi 1016552_590584711024311_965399566_nunde cântă saxofonul, iar pe cer dansează stelele… Vreau, şi din nou, vreau! – Să dansez pe scenă astfel, să fiu aplaudată sincer, – să dansez frumos, obraznic, fierbinte, apropos, să dansez cu mândrie de poporul nostru atât de mic, cu tradiții culturale neprețuite în present… – Să râd de fericire, cu bucurie, de întâlnirile cu prietenii, care în picioare, doresc sănătate părinţilor săi, celor apropiaţi şi prieteni… – Recunoaște-ți oare, că astfel de gânduri vă neliniștesc și pe voi?

Ce mult doresc să fi nimerit printre clasici, acolo unde părinţii în continuare sunt cei mai importanţi în viaţă, cei mai în vârstă sunt respectaţi, şi ajutorul este dezinteresat, bfără condiţii, şi binele se întoarce cu bine… – Oameni buni, de ce, toate acestea în prezent lipsesc?

Atunci când omul știe încotro se îndreaptă, îi va fi indiferent unde merg și la ce gândesc ceilalți!..

Aş dori getImage (18)să merg să văd munţii, lacul, cascade, – ceea ce nu pot fi şterse din memorie. Şă mă rog într-un templu antic, atingând cu sufletul icoana lacrimogenă… Iar pe obrazul meu să se prelingă lacrima bucuriei, – bucuria de a fi prezentă în această lume paşnică, atât de curată şi luminoasă…vreau asa oras

– Să fie! – Nu este nevoie de promisiuni. Şi nu ne aşteptăm la imposibilul: ”Tu vei fi cu mine, iar eu cu tine…” Asculta-ţi-vă inima, – epicentrul întelepciunii! Fiecare persoană în final este produsul unei societaţi!..

Să mergem, pur şi simplu, unul la altul. În tăcere. Liniştit. Cu Pace-n suflet. Culori şi baloane… În realmente, să fie cu adevărat! ❤

Svetlana Vizitiu


13 comentarii

Cum îți ierți neghiobul, sau rețeta fericirii


Te roade pe dinăuntru, nu te lasă să dormi, se stabilește în creierul tău și nu te poți bucura de viață. Este cheia determinativă a umilinței. Obidă. Nu te simți satisfacut de viață. Anume tu, și nu cel care te-a obijduit. Nu contează, că te chinui, că te-ai tras la față și te gandești doar la răzbunare, la sensul vieții tale, poate chiar și la suicid; Cel, care te-a obijduit, ca răspuns, nu traiește mai ușor, mai greu… În loc să-ți ierți răufacătorul, îți calicești ție viața. Obida și ura, adâncindu-se în constiința ta, te pot îmbolnăvi serios, atât fizic, cât și psihic. Și mamele cu gânduri pesimiste afectează sănătatea copiilor. Copiii din familii vulnerabile, bolesc mai des, problema, în primul rand, e în dezordinea din capul și gandurile mamei (în special, cu ajutorul tatei!) 13237812_1128776847173230_6204278263639481602_n

Deci, fă ordine în creierul tău; Gândește pozitiv! Cert că acest lucru este greu, și mie îmi venea greu să cred! 🙂  Frustrarea, îți închide toate căile spre un viitor luminos… Sună, cam ”sovietic”, dar așa e. În special, obida întretaie relațiile intime, dezvoltarea lor hormonală, și, cât timp nu ierți și ramâi cu frământările tale, nu te poți gândi la alte relații, în cele din urmă, îți întalnești un partener cu probleme, la fel… ca cel precedent. Sau, la fel… ca tine!

Obida te lipsește de posibilități de a te bucura, să fii satisfacut în continuare de viață. Să privești în părți și să admiri natura, anotimpul, copiii, muzica și filmele. Pur și simpu, nu te lasă să trăiești și să fii fericit…

Certând lumea, ceartă-te pe sine! Salvarea mea vine din caracterul meu: atunci când în urma supărărilor, în disputele cu unii oponenții, invinuindu-i direct, eu oricum… în sinea mea mă simt eu cea de vină. Este mai ușor să fii tu cel de vină, decât să ții la o persoană și să-l consideri dușman.

Privește-ți ”fostul”… Probabil, că nu se omoară dupa despărțirea voastră. Nu are nevoie de responsabilitățile care le-a lăsat pe umerii tăi… Așa că, în cele din urmă, chiar de el ai nevoie? Îți calicești viața, și cea a copiilor din cauza celui care nu va merită? Lasa-l, eliberează-te de răutati. Să fie sanatos. Destule argumente, pentru a te elibera odată și pentru totdeauna de obidă și să-ți ierți fostul partener? Cât de banal n-ar suna, dar numai tu ești responsabilă pentru viața ta. În cele din urmă, cu trecerea anilor îi vei spune mulțumesc, că te-a ”lepădat” atunci și nu acum…copy-ajutor.jpg

Nimeni, niciodată, nu va rezolva problema în locul tău și nici nu-ți va schimba direcția gândurilor.

Daca te va ajuta; scrie pe o foaie, tot ce s-a acumulat in sufletul tău; toate retrăirile și sentimentele negative. Resimte și retrăiește din nou situația, sau problema în sine, cu fiecare cuvânt emotiv, și dacă e nevoie, răcnește, strigă și plângi! După ce ai scris, – recitește, mai încet, spunând: ‘‘Iartă-mă, îmi pare rău’‘.

Ca și cum te-ai adresa universului. Apoi, multumește-i:”Îți mulțumesc. Eu te iubesc”. E o metodă purificătoare… Se spune, că te eliberează de răutate, și începi să te simți mai bine. Vei simți, că într-adevăr iubești… nu doar universul. Te vei simți eliberată și de gânduri, care te rodeau tot timpul. Lista scrisă, – o arzi. Cenușa o arunci în chiuvetă la WC, fie o imprăștii în aripile vântului.

Mai departe, pe o foaie, scrie-ți planul vieții noi. Cică, cât este de excelent și minunat totul. Improvizează, imaginează, scrie-ți visurile tale. Speranțele și dorințele. Viața e atât de frumoasă! Împaturești foița, și o ții în geanta ta, se poate și la piept, într-un buzunarel secret, atât cât vei simți nevoia, ca urmare recitind-o, după necesitate. Cu Tatăl Nostru… Dacă nu te-a ajutat să te dezbaieri de frustrări și obide, repetă metoda purificătoare din nou peste un timp. Dar nu mă intreba, unde să-ți cauți linistea din interiorul tău; eu una, nu știu, o fac rugându-mă, și mai mult mă încred in Dumnezeu.

Și, mă rog zi de zi… Să dea Domnul sănătate tuturor, și să fiți fericiți! Să dea Domnul, minte și vouă și mie! ❤

Svetlana Vizitiu 🙂