Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Tăticule, îți mulțumesc pentru dragostea ta!


Cât de des în rutina problemelor și bucuriilor noastre, noi uităm de părinții noștri. Doar sărbătorile ne unesc împreună. De aceea, ne bucurăm uneori de zile în plus ”dăruite” de demnitari. Se întâmplă că nu e nevoie să procuri ceva costisitor: versurile sau cântecele simple, cuvintele de dragoste, recunoștința și aprecierile, închinate părinților de zile de naștere produc emoții mult mai mari decât cadourile obișnuite… 

Tata se întoarce acasă de la serviciu, tata scoate papucii, tata întră în odaie și acolo… O mare sărbătoare în familie! E o zi deosebită, e Ziua Tatei – Vasile Vizitiu! ❤

Fiecare se grăbește să-l îmbrățișeze, să-l sărute, plus și mămica deja bătrânică, sărăcuța, – să-l hrănească cu ceva delicios, iar copiii și nepoții, desigur, vor cânta și recita poezii bune. Și de ce se crede că tații nu prea au emoții… precum femeile? Fiecărui cap al familiei, chiar și celui mai sever, este extrem de plăcut să audă felicitări cu zâmbetele și urăturile zgomotoase. Și mai țineți minte, în copilăria noastră, ne ridicam pe un scaun pentru a spune felicitare cu versuri, cântece? De fiecare dată sora sau fratele meu ceva recitau cu mare pasiune, dar și eu dansam cu ritmul indian impotmolită în mătase de 3-5 metri, apoi făceam acrobatică pe podea… Stăteam deasupra tuturor (cu oaspeții pe scaune) și ne simțeam ca artiștii de pe scenă. Și ne părea că suntem cei mai talentați și mai frumoși. Poate că acum copiii pe scaune nu se ridică, dar oricum vom fi mândri de o astfel de performanță de la nepoții noștri…

Îți mulțumesc, tăticule, pentru copilărie, pentru dragostea ta! Pentru inima ta ce ne-o dăruiești în continuare! Pentru amintiri frumoase, pentru tratamente medicale și odihnă la mare din an în an, excursii, cărți surprinzătoare aduse la Florești din Chișinău sau Moscova… Pentru plimbările în parc cu atracțioane, hăinuțe, jucării, – aveam de toate de la tine și mami. Ne realizai orice vis sau dorință nouă, copiilor tăi. Și ne-ai dăruit nu puține lucruri. Inteligență, educație, cultură. Un caracter dur ca să pot urca mai sus și să rezist la coborâșuri. M-ai învățat să fiu umană, să am încredere în oameni, și ce-i mai important să am Credință. Am moștenit spiritul tău vesel, să mă pot amuza chiar și la supărare. Să iert și atunci când nu se merită… M-ai învățat să fiu perseverentă, să lupt pentru ce cred eu că e corect, și pe bună dreptate, cu un pic de sensiblitate, și fericire, vis neprețuit. Cu mari ambiții să realizez idei chiar și atunci când oamenii te consideră deja în vârstă… Mi-ai dăruit și mie și fraților realizarea studiilor prin experiență de viață, învățăminte și abilități de a deveni cu har… 

E ziua ta, tăticule! Îți doresc sănătate, să uiți de medici. Să nu-ți fie frică pentru erorile mele în viață, am un model prin tine pentru toate a le corecta! Te rog, să zâmbești, să fii optimist mereu, în continuare visul și somnul să ni le ocrotești, să fii alături mii de ani și zambetul să nu-l ascunzi! Doamne ajută!

Felicitări, Tăticule! Te IUBIM!

Svetlana Vizitiu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/10/vasile-vizitiu-lansare-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/03/vasile-vizitiu-omagiat-de-prieteni-si-colegi/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/04/la-multi-ani-teodora-si-vasile-vizitiu/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Reclame


7 comentarii

Să crezi în minuni! Mereu!


Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, mult timp, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, aceeaș situație, ardeam cu nerăbdare în ajunul Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiece an, eu aveam vise frumoase și credeam că am un viitor luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile ce urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă!
Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri. Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… de ceruri…

Principalul, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu!
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!..

Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN!

Sveta Vizitiu, ❤


11 comentarii

Natalia Mazilu-Miron:”În țară străină lucrezi doar și taci, în țară străină ești ca orfan”


Cu greu am găsit în albumul ei o imagine în care să zâmbească, experiența de viață a lăsat o amprentă amăruie pe chipul acestei doamne fine și plină de tristețe chiar dacă uneori surâde în inima ei. Zice că pasiunea vietii sale e să scrie. Din copilărie Natalia Mazilu-Miron poartă cu sine un pix și un caiet pentru a scrie orice gând inspirat. Îi place să facă surprize, nu conteaza cui. Să ridice buna dispoziție celor dragi. De multe ori face haz de necaz… și chiar îi reusește să zâmbească:”Nu știu dacă e bine sau nu, am in vedere, cu istorioara mea în public… Eu multumesc Domnului pentru viața pe care o am. Bună sau rea – este a mea! Am un suflet bogat, de aceea de multe ori îmi înșir gândurile în scris. Am fost întotdeauna sinceră: E bine sau rau, sunt -EU.” 

Colegele de scoală o vedeau la Teatrul de miniaturi… Nu a ajuns acolo, dar teatrul dur a fost chiar viața ei. ”În adolescență nu am fost frumoasă, de aceea nu-mi plăcea să pozez. După ce m-am căsătorit și am născut un fiu, mulți ani am fost atât de slabă fizic că îmi era groază să mă privesc în oglindă. Au trecut anii, si cu încetul s-a schimbat și starea mea sufletească luminându-mi înfățisarea”.

S-a căsătorit la 19 ani cu vecinul ei. Pare să fie din dragoste:”nu știu cât de mult l-am iubit, dar mi-a dezvaluit odată, că s-a însurat cu mine pentru că eram cumsecade și harnică foc… Avem un fecior – suflet din sufletul meu – Ghenadie, poartă la fel numele soțului, căci ambii sunt născuți în aceeași zi. Și amândoi mă sustin în toate… Iubesc!

Natalia s-a născut la 8 decembrie 1979 în satul Văratic, r-nul Rîșcani din parintii Vasile și Zinaida Miron, tărani de rănd, care au crescut 4 fete, dintre care Natalia este cea mai mare.

Și-a petrecut copilăria într-o căsuță mică de la marginea satului. Chiar alături curgea râul Ciuhur înconjurat de o pădure, imasuri, stânci, dealuri și văi… A trăit și a copilărit în Valea-Adancă. ”Se consideră că în mahalaua noastră trăiesc cei mai nevoiasi oameni din sat, fiind cu mulți copii, fără loc de muncă, fără profesii, fără carte, fără un statut în societate… Nu aveam măcar un drum normal, în special e greu pe timpul ploios, abia reușeam să ieșim din glodul ce venea până la genunchi… Ne ducea mămica în spate până la un drum asfaltat.

Mama avut mult de suferit în viață, că încă în fragedă ei copilarie a fost dată de propria sa mamă spre adopție… Nu ia fost usor nici mai târziu, dar după ce am apărut noi (fiicele) pe lume, ne-a oferit cea mai mare dragoste care există pe acest pământ…” Acum mama Zinaida Miron recunoaște:”Scumpele mamei, voi, fetele mele, sunteți sensul vieții mele, fără voi, eu cred că nu aș exista. Nu v-am dat averi, că nu luam avut. Dar eu vă iubesc mai mult ca viața. Țineți minte, eu vă susțin întotdeauna, și va iubesc la nesfârșit!”

Natalia a dus lipsă de multe, dar iubirea cu care a fost înconjurată în familia lor a acoperit toate lipsurile. ”Întotdeauna am fost împreună că erau ”Toti pentru unul și unul pentru toți”!” Natalia a fost o fire mai timidă. Adesea se ascundea printre stâncile din vecinătate cu un caiet în care înșira gândurile… Cu toate ca era deja matură, adora să citească poveștile în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL. Povestea ei preferată rămâne ”Cenușăreasa”. Ea și visa ca într-o bună zi să se producă acea vrajă ca-n poveste…

Și adolescența a urmat să fie una grea în sensul că după nouă clase Natalia nu a avut posibilitatea să meargă la studii, cu toate că își dorea foarte mult să le continue, ca apoi să devină profesoară de limbă și literatură română.

Drama sau problema sătenilor moldoveni: e să recunoască că îndură foame și în prezent. Natalia spune că nici de mâncare, și nici bani de studii nu erau. Doar bunicii ei Olga și Ion Miron i-au ajutat nespus de mult. Își amintește cum bunica care o iubea mult, ia spus că a adunat o sumă de bani pentru ca ea să continue studiile. Din păcate, banii rezervați pentru studii au fost redirecționați pentru alte nevoi: casa în care Natalia a copilărit 17 ani lor s-a dărâmat între timp, și:”Nu am putut fi egoistă, căci mai întâi de toate m-am gandit la viitorul familiei mele: Unde vom locui?” Astfel, s-a spulberat visul de a deveni pedagog, dar în schimb, au procurat o casă în sat.

Copilăria a finișat atunci… În acest timp, fostii colegi au absolvit 11 clase și în școala avea loc balul de absolvire, la care au invitat-o și pe ea. Nu avea nicio rochie măcar. O rudă de la oraș ia adus una strălucitoare, cu buline, și ea își zicea că ceva mai frumos n-a văzut, că… e un vis din basme. La bal a rămas neplăcut surprinsă: toate fetele aveau rochii albe, și doar ea era în una neagră. Exact ca în ”Rățușca cea urâtă”, spune ea. Apoi mereu visa să apară și la ea o rochie alba, spera să fie una chiar la nunta ei, și nici atunci nu a fost să fie. Din lipsa resurselor financiare, s-a cununat la fel într-o rochie întunecată și ”acea împrumutată”. ”Eeeii, dar totuși dorința mea s-a împlinit atunci când mi-am permis să-mi cumpăr o rochie albă la balul de absolvire al feciorului meu! Așa că visele se mai împlinesc”.

Anii au trecut, și parcă o data cu ei a dispărut și sărăcia. Dar cu ce preț! Pentru ași câștiga dreptul la existență și a nu muri de foame în Moldova, a fost nevoită să plece să lucreze ”la negru” în Europa. Astfel, ”am călătorit peste hotare”, spune ea. – ”Am muncit la negru în construcții, chiar ultimii ani am lucrat și la salubritate, pe străzile din Sankt-Petersburg.”

În continuare se visează pe băncile școlare, cu regretul cela că nu are nicio facultate, și nicio o meserie cu care s-ar mândri. Recunoaște totuși că există și o parte pozitivă a destinului său:”Multumesc Domnului pentru traiul care l-am avut. Au fost niste lecții de viață foarte importante. Din fiecare am învățat câte ceva, și ele mi-au prins bine pe parcursul anilor” Luptă pentru consătenii ei, și pentru ca copilul ei să fie fericit! A scris și versuri pentru el: „Am pe lume o comoară./Am numai un singur dor./Sunt femee, sunt o mamă-/Care are un FECIOR!/L-am adus cândva pe lume/Si m-am bucurat enorm./I-am ales cu drag un nume/Si de-atunci mereu mă rog:/-Doamne,eu mă rog la tine,/Ai grijă de fiul meu!/Apără-l te rog de rele,/Apără-l te rog de greu!/Fiul orice nu ar face,/Il iubesc nespus de mult./L-aș ridica sus în brațe-/Dar baiatul,mi-a crescut!/Nu am alta bogatie,/Decit una-fiul drag!/Si-atunci cind voi fi carunta,/Tot o să-l aștept în prag./Căci EL-e rostul vieții mele!/EL-e alinarea mea!/E bărbatul vieții mele-/La care-am visat cândva!/Sunt o MAMĂ care-/Are doar un singur pui !/O altă ființă mai scumpă-/Pentru mama… NU-I!``/ Autor: Natasa Mazilu-Miron

Cei mai buni prieteni – sunt Mama și surorile ei! ”Dar mai am niste prietene deosebite – Florile! Lor le pot spune ceea ce uneori nu aș îndrazni să spun nimănui.” Adoră florile, cu ele vorbește, la ele se plânge. Sunt ca și ființe vii, li se destăinuie, se emoționează, îi indică inima și sufletul, după ce scrie versurile despre ceea ce vede zi cu zi. Și dintotdeauna merge prin viață cu acuratețe tinând cont respectul, sinceritatea și omenia.

Visează să străbată Moldova în lung și lat:”că nu exista un loc mai frumos pe lume decât Tara mea! Așa consideră sufletul meu!” Satul natal, satul Văratic, r-nul Rîșcani – e casa ei și leagănul de dor al copilariei. Niciodată nu va pleca de aici, oricât de greu îi vine… ”Căci e o parte din inima mea. Aici mă cunoaste fiecare om de la mic la mare. Mi-i drag să stau la sfat cu sătenii mei – copii, adulți sau bătrânii. Bună e ideea cu promovarea destinațiilor turistice din țara noastră, poate că în așa mod ne vom promova satele, care din păcate, cu zi ce trece rămân fără locuitori. Mare păcat! Fiecare sătuc are frumusețea lui aparte, indiferent în ce colțișor te afli…” Poezia ei ”Viata de migrant”: /E toamna tirzie afara si in suflet/N-a mai ramas nici urma de zimbet./Merg brat la brat cu a mea tristete-/Pe drumul lung,a-l strainatatii./Ma inconjoara doar lume straina./Poate gresesc,dar imi pare haina./Nici nu iti vorbesc,nici nu te saluta,/Privirea le e rece,aspra si crunta./Clar se presimte un dispret masiv,/Pentru oameni, ca mine-veni-ti la cistig./Dar asa e viata si nu ai ce sa faci./In tara straina -lucrezi doar si taci./Nu ai nici un drept-esti ca orfan,/Cu lacrimi in ochi,ades faci un ban./E toamna si ploua in suflet si afara./Iar gindul ma duce spre casa mea iara./La oamenii simpli,la ai mei/moldoveni./Caci total fericiti-DOAR ACASA SUNTEM!/Si chiar daca in tara e haos mereu,/Si daca taranul munceste din greu,/Si chiar daca ducem un trai mai sarac…/Alaturi de cei dragi -ESTI CEL MAI BOGAT! (Natasa Mazilu-Miron)

A avut o colaborare frumoasă cu scriitorul Dumitru Mircea. Acum lucrează la a doua ei carte. Speră ca la toamnă să reușească să o lanseze la fel cu ajutorul Domnului Mircea. O carte cu poezii populare de suflet.”Cartea mea de poezii, cu îndemnul de a fi oameni de omenie, – e despre iubirea față de plaiul nostru, despre boala migrației, despre bătrânețile grele pe care le îndură unii moldoveni. În această carte se poate regăsi majoritatea dintre noi…” Ideea cărții a apărut anul trecut după ce Natalia a debutat cu câteva versuri în revista literară ”Roua Stelară”. Au susținut-o consătenii și chiar unele persoane necunoscute, din rețele de socializare. ”M-a încurajat și nașul ei Andrei Miron, fost militar în Afganistan: ”Trebuie de lăsat ceva în urmă, că mâine, poimâine nu vom fi, dar trebuie să rămână o amintire frumoasă” – așa mi-a zis. Căci și el, din propria initiativă și cu banii lui din bugetul familiei a înălțat în satul nostru un monument în cinstea eroilor căzuți în războiul din Afganistan. Astfel că fiecare dintre noi are menirea să lase ceva urmașilor noștri.”

Cântătoarele din maracini’’-de Colleen McCullough rămâne una dintre cărțile ei preferate…

Mai are o dorință să lase ceva frumos în urma ei. ”Moldova – cuibul meu de dor” – primul ei volum de carte l-a scris cu mare drag de țară. Indiferent de poziția lui în societate, fiecare om poate face lucruri frumoase pe acest pământ…

Despre Natalia scriu admiratorii:

Maria Covali:Bravo, Natalia. Multe mame se vor regăsi în poezia ta, precum și mulți fii. Dorul mamelor, e un frământ, asemeni frunzelor codrului… Îți doresc și mai departe inspirație, cu aceleași semințe pline de sens… De la suflet la suflet. Știi să hrănești trăirile cetățenilor cu cuvinte alese, așezate în rânduri ca pomii în livadă, încărcați de roadă.

Dumitru Obrintetchi:”Să trăești mult înainte și să ne”răscolește-i sufletele zbârcite” a fiecărui dintre Noi! Mulțumesc pentru Adevărul „așternut”!”

Anastasia Balmuş:”Bravo, Nătălița! Ai pătruns in adâncul sufletului unui om bătrân. Ești o fire sensibilă și bună. Nu cred, că ai fost vre-o dată bătrână, de le simți pe toate?!”

Anastasia Balmuş:”Până la lacrimi… Bravo! Mai expresiv de descris starea de lucruri în Moldova nici nu se poate… Așa e! Trist de tot…”

Antonina Salari Calancea:”Ca intodeauna, rindurile scrise de tine ma fac sa-mi vibreze toate coardele sufletului meu chinuit de dor de plaiul natal, de satului iubit, de casa parintesca si de toti cei dragi. Complimente si succese in creatie si in viată”

   Eu spun că Natalia are o meserie de invidiat prin harul și talentul ei Este Om de Omenie și o Poetă de suflet! Ce trebuie mai mult? Să fie fericită! (Svetlana Vizitiu) ❤


9 comentarii

Îngerii în Noul An


Și acolo e zgomot, în cer,

Îngerii adoră mandarine…

Fulgi de zăpadă –                                                   

O frumusețe în nori,

Ianurie suflă, în fine.

La masa festivă de Revelion,

Ei ne doresc întotdeauna sănătate,

Sunt fericiti pentru noi că trăim,

Amintindu-ne de ei o viață…

Ca păsărelele bat la geam,

Ba scârțiind, de obicei, o ușă,

Bineînțeles, ne speriem,

Dar pentru suflet ei au o cheiță…

Și doar văd cât de tristă ni-e noaptea,

Scăpârând o lacrimă în pernă,

Că-n suflete ne lipsește pacea

De dispariția lor eternă…

Când ceasul va lovi de 12 ori,

Și noi dorințe vom ghici,

Cei dragi ne vor privi din cer,

Urgind un leac de care nu vom ști…

E fără alcool, ca sufletul în nea…

Miroase a mandarine pretutindeni.

Nu e miracol? Sunt veșnic ei în noi,

Trăind prin sufletele noastre, vii și vii…

Acolo Domnul fericire a fulgerat

Stropind cu neauă la pământ,

Cu bucurii din rugăciunile celor dragi,

Umplând paharele băute pân-la fund…

În ce privește rugăciunile noastre,

Hei, moldovene, ai multe de îndurat,

Atunci când uiți de viață și de moarte,

De necesitatea sufletului purificat…

Acolo luminează inimile, nu vitrine,

Mielușilor, care sunt… rudele pe listă,

Chiar Domnul le bucură cu o vie

De struguri și mandarine pe-o prispă…

Eu cred că acolo

Nimeni nu cunoaște singurătatea,

Și îngerașii obosiți de zi muncind,

Aduc în sufletele noastre – Pacea!..

❤  La Mulți ani, speranțe, optimism!

(Svetlana Vizitiu, 31 decembrie, 2017 / 2018)

 


2 comentarii

Cugetari de Toamna. Totul se va împlini!


În fine, Viața – este o cotă unică În brațele Destinului. Dar nu despre acest lucru e vorba. Probabil, Viața ne privează de Ceva pentru a ne apăra.  Ne bate până când ne deșteptăm. Ne lovește în spate atunci când situația devine ”irecurabilă”. Dar Viața pentru noi – nu constă în ceea ce noi ”avem”… Mai mult e în ceea ”ce nu am obținut”. Lumea e plină de adevăruri reale și imaginare, și nu este deloc dogma autentității altora…

Probabil, Viața ne lipsește de cei dragi. Pentru ca noi tot timpul să ne aducem de ei aminte. Și, oricât de mult am obosi de viață, ne încălzim cu amintirea, aidoma unui pahar de vin moldovenesc, cu dragostea celor pe care i-am iubit, dar, sorbind-o, nu am băut paharul până la fund…   

Ne este dată alegerea, dar Viața e o limită a unui cerc, – îngăduiți să aleagă Ea singură! Pentru că noi nu suntem atenți unde pășim, ce ne dorim și ce facem… Tot ce-i probabil, atunci când Viața ne lipsește de prieteni, ea ne oferă șansa … să nu tradăm! Adesea timiditatea ne transformă în lași. Deci, în modestie e harul Domnului?.. Să avem curajul să spunem adevărul și să prețuim prieteni adevărați! 

Probabil, Viața m-a împins într-un abis, pentru a mă învăța să Zbor?! Accept Viața ca un Dar, ca milă de la Dumnezeu! Accept tot ce împlementează ea, Viața. Poate că ”ce nu s-a întâmplat” este mai important decât ceea ”ce nu am reușit”… Să avem Credință!

 TOAMNA continuă. Caldă sau rece, cu ispitiri și furtuni. Ploi posomorâte și dureri de cap. Evenimente mondene și visuri de vară. Lăsați să vă încălzească inimile dragi și nu fiți disperați. Priviți în ochii oamenilor cu chipuri luminate și luați aminte, ce culori cuprind… Și-atunci când cerul se încruntă, remarcați această melancolie mândră și bucurați-vă de frumusețea ce vă înconjoară! Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâine nu vom fi noi. Nu amânați nimic, trăiți acum!

Totul se va împlini … Cu o Toamna nouă!

❤ SV


Un comentariu

Valentina Ursu:”Să fim oameni!”


Se spune că există în lume oameni dotați armonios cu toate referințele ce întrunesc Demnitatea – frumoși la chip, la fel, în suflet, deștepți, talentați, cu inimă mare, generoși, prietenoși, cugetați, grijulii și cu mare credință în Dumnezeu! Astăzi eu pot că spun că cunosc o așa persoană! Este unul dintre cei mai buni în domeniul ei de activitate, cum s-a spus că minunea este ceva imposibil, dar se întâmplă totuși. Demnă, profesionistă, lucrează cu o energie imensă, are carismă și se dedică întru totul muncii sale. Este una dintre persoanele cu care poți fi ”imprudent” în revelațiile tale sau să vorbești deschis despre ce te doare. Și nu te va judeca după starea de spirit sau hainele tale. Nu te va vinde și nici nu te va judeca. Te va primi așa cum Ești.

Un exemplu de creștere profesională demn de urmat pentru oricine dorește să facă o carieră în domeniul comunicării. Imaginea bună pe care o are postul Radio Europa Liberă în cadrul căruia activează Valentina Ursu o avantajează evident. Dar, cu certitudine, ea aduce un surplus de imagine acestui post, relativ reciproc și indiscutabil este acel jurnalist de aur care i-a adus celebritate – ea ajută să crească la capitolul imagine, cât și la nivelul profesional. Aduce cu sine lumină, eleganță și transmite publicului plăcerea de a privi și asculta știrile. Activitatea la Radio Europa Liberă nu doar a făcut-o mai cunoscută (cred că e viceversa), ci și deschide anumite perspective în față de a vedea lumea asta îndurerată, cu fenomene ale corupției, cu cei ce împiedică acest stat să trăiască civilizat… E în firea Valentinei să spună direct, ca de exemplu:”Am discutat cu oamenii intâlniţi ocazional la Ungheni despre fenomenul corupţiei in Moldova. Atât de actual: “Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă! Este complice!” – (George Orwell) şi Omul sfințește locul. Dacă îl spurcă, nu e om. E valabil pentru TOȚI. Sfat și dorință: să fim OAMENI.”

Valentina Ursu. Portret de S. Vizitiu

E foarte greu și mă întreb uneori de unde, Doamne, atâtea puteri și rezistență? Pune multă pasiune, mult suflet în tot ceea ce face, are un stil aparte, caracteristic doar ei, de o prezentare emoțională cu variații calme în intonație. De fapt, vorbește mult mai puțin decât te ascultă, ceea ce îi permite să pună în relief mai multe părți ale mesajului. Este omul încadrat în activități civile, care caută provocările și scoate la iveală nedreptățile sociale, și când le găsește, face lumea să fie mai bună prin atitudine proprie. Mai este și lucrul Doamnei la revista Jurnalul Săptămânal…

Valentina! Lasă viața ta să meargă bine, cât mai bine, ca un basm, în care întotdeauna vei fi alături de cei dragi, familia, apropiații, prietenii buni și credincioși, iar în casa ta să domine prosperitatea, pacea, căldura și confortul! Fie ca Domnul să-ți aducă în cale ispite cărora să le reziști cu demnitate, și astfel lumea înconjuratoare să devină mai bună! Fie ca dragostea de viață să-ți umple diminețile senine alături de cei dragi, pentru că o meriți din plin!

❤  Svetlana Vizitiu

Surse directe:

https://www.facebook.com/ursu.valentina.50/

https://www.facebook.com/pg/blog.svetlana.vizitiu/photos/?tab=album&album_id=569810963173946

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/11/jurnalul-saptamanal-valentina-ursu-lansari-la-europa-libera/


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV