Ludmila Popovici: Nu renunțaţi la cărți și la vise!

Unul dintre cele mai grele lucruri este să vorbesc despre mine. Dar uneori ,nu ai cum să dai înapoi, deoarece, ți se solicită anume aceasta! Anul trecut, m-am confruntat cu această dificultate, fiind una dintre cele 4 finaliste ale Programului ”Peacemaker Women” 2012, ale Institutului Păcii și Justiției, de la Universitatea din San Diego, SUA. La diverse întâlniri, interviuri sau discursuri publice, eu puneam accentul pe echipa mea, pe realizările comune, dar de multe ori mi se spunea: ”nu uita de tine însuți,  nu uita  de contribuția ta, de eforturile tale, care au fost enorme în tot ce s-a realizat. Nu uita să spui – Eu am făcut asta –  atunci, când știi că rolul tău a fost unul important, dacă nu chiar decisiv”. Atunci mi-am dat seama, că este o trăsătură comună pentru mai mulți moldoveni – nu prea suntem obișnuiți să ne scoatem în evidență, să ne auto-apreciem la justa valoare și, doar dacă suntem ”descoperiți” de cineva, atunci înțelegem, de fapt, că chiar suntem importanți și într-un fel, mai speciali. Fiind in SUA timp de 2 luni, m-am simțit atât de apreciată și respectată pentru ceea ce fac, cum nu am fost toata viața mea. Am înțeles, care sunt marile deosebiri dintre cultura și valorile a 2 societăți diferite și, de ce acolo, unde accentul se pune pe oameni,  lucrurile merg mai bine. Dar să revenim la ale noastre – la propunerea unei Doamne speciale, Svetlana Vizitiu, de a vorbi despre impresii din viaţă și cărți. M-am bucurat, că pot vorbi despre cărți, care au jucat un rol deosebit în viața mea! Ele au fost o taină pentru mine, când eram de câțiva ani și au devenit un magnet, când am deprins să leg frumușel silabele în cuvinte. Eram al 4-lea copil din 5, într-o familie, unde iarna se făceau concerte pe o scenă improvizată pe un scăunel. Tata ne premia cu monede de 20, 50 sau chiar, cu câte o rublă din metal, cu capul lui Lenin, cum era pe atunci. Premiul cel mare, ce mai! Învățam și eu din auzite poezii, cântece, dar mă uitam cu jind la cărțile surorilor mele mai mari, pe care le răsfoiam în secret când ele erau la școală, ca să mă uit cel puțin la poze. Tata ne-a cumpărat o etajeră din lemn, cu 5 rafturi – câte unul pentru fiecare. Eu mă tot apropiam de raftul meu, care era încă mai gol – doar câteva cărți vechi care nu mai trebuiau celor mai mari și câteva jucării de cauciuc, care țiuiau când le apăsam. Dar când a plecat și fratele la școală, eu m-am bocit cu cuvinte de nu știa mama cum să mă aline. Aveam vre-o 4 ani pe atunci și fratele a început să mă învețe și pe mine literele din abecedarul său. Mai mare bucurie pe capul meu nu era, când deja legam silabele și încercam să dezleg misterul cărților! Uneori mă țineam scai de surori ca să mă ia cu ele la școală, unde stăteam cuminte în bancă și mă bucuram enorm când învățătoarea mă întreba ceva ce eu știam! Mai ales că se mai întâmpla că unii elevi dintr-a 4-a să nu știe răspunsul. Evident că am mers cu un an mei devreme la școală, unde deja eram nedespărțită de cărți. Aveam abonament la bibliotecă și citeam foarte mult, iar cu prima ocazie îmi cumpăram cărți noi sau le primeam cadou. Ce ne oferă cărțile? Foarte multe! Creștem cu ele, învățăm multe lucruri, ne îndrăgostim de tot ce e frumos, zburăm și visăm! Da, visăm! Dar și mai frumos este că unele vise devin realitate! Când am citit romanul Omul-amfibie de Aleksandr Beleaev, am început a visa că voi deveni medic și că voi trata  pacienții mei bine, ca să nu fie nevoiți să trăiască în apă sau alte condiții extreme. Și am devenit! Iar citind cartea scriitorului canadian Sat Okh, Țara stâncilor sărate, am început a visa că într-o bună zi voi ajunge să văd cu ochii mei asemenea locuri și oameni speciali cum sunt indienii. Si am ajuns! Peste cca 40 de ani, eu am vizitat o rezervație indiană din SUA, unde am întâlnit oameni speciali, dar sper că o să ajung și să comunic și cu indienii din Canada. Coliba unchiului Tom, romanul scris de autoarea americană Harriet Beecher Stowe, m-a făcut să visez să ajung în America. Și am vizitat anul trecut SUA. Iar recent am revenit din Africa, din Kenya care m-a încântat cu peisajele ei și cu oamenii deosebiți. De fapt, am călătorit mult și am vizitat peste 25 din țările lumii de pe 4 continente, dar sper să ajung și în Australia și în America de Sud, unde de fapt soțul meu are chiar și rude. Una dintre cărțile care mi-a marcat viața, a fost romanul lui Nicolae Costenco, Severograd. Nu știu cum a ajuns pe polița mea – cumpărat sau dăruit, dar țin minte cum l-am citit. Eram în vacanța de vară și după ce îndeplineam sarcinile de pe lângă casă, din lista mamei, mă urcam frumușel în podul casei, ca să nu mă deranjeze nimeni și citeam, încercând să aflu cu mintea mea de copil – ce căutau moldovenii noștri în Siberia? Că printre rânduri, prindeam eu firul că nu le este tocmai bine acolo și nu înfloresc de fericire. Mai ales că unii s-au înecat în râul Lena, iar altcineva a fost strivit de locomotiva unui tren în care se încărcau buștenii, etc. Nu am mai răbdat și m-am dus la mama, cu întrebări. Ea a rămas mirată și privind în jur, chiar dacă eram în gradina noastră, unde ea culegea florile de trandafir pentru dulceață, m-a întrebat: dar de unde mă rog știi de Siberia? I-am zis, că din cartea citită în ultimele zile. La care ea m-a luat frumușel la ales petalele de trandafir și după un oftat adânc, a început a depăna firul amintirilor. Mama era exact cam de vârsta mea, în jur de 14 ani, când  a avut loc valul deportărilor din 1949. Și-a amintit cu durere în suflet de acea zi neagra, dar și de alte zile negre trăite de ea și familia ei, după ce am fost ”eliberați”. Dar mi-a zis răspicat să fiu atentă și să nu spun nimănui, că nu e voie de vorbit despre asta.  Atunci am înțeles că istoria predată la școală miroase un pic a minciuni. Iar mai târziu, la obiectul Științe sociale, am fost unica din clasă care a scris în eseu că nu vom ajunge să trăim în comunism, care este o utopie! Aoleu, numai eu și tatăl meu știm cât am avut de suferit, ca mai apoi să mi se pună piedici și la examenele de absolvire, ca să nu iau medalia de aur, pe care chiar că o meritam. Dar așa am învățat multe lecții din viață. Și nu exista învățători ”buni” sau ”răi”, deoarece, de la fiecare învațăm câte ceva – chiar și cum nu trebuie să fim și ce nu trebuie să facem. În genere, eu nu regret multe piedici și probleme pe care mi le creau cei care erau foarte loiali sistemului,  deoarece în așa mod m-am călit și am ajuns să apăr și drepturile altor persoane. Am întâlnit multe persoane bune în viața mea, dar am avut parte și de răuvoitori, pizmași, invidioși. Oricum, le sunt recunoscătoare tuturor, deoarece m-au ajutat să înțeleg lucrurile și să fac o diferență. Vreau să menționez că eu am avut noroc în viață de părinți deosebiți. Regretatul meu tată ne sfătuia de bine și ne învăța prin pilde și proverbe. El avea câte un proverb pentru fiecare situație și chiar mă gândesc uneori să mi le amintesc pe rând și să le culeg în file aparte. Iar mama mea este întruchiparea bunătății, a dăruirii de sine, foarte muncitoare, cu un simț fin al umorului și vorba ei preferată este ”dragostea este viață!” am auzit-o de mai multe ori până să-i înțeleg sensul. Ea a avut întotdeauna un talent deosebit în ale gătitului, povestitului, dar și în broderie sau în țesutul covoarelor. De când mă țin minte, ea a țesut câte un covor aproape în fiecare iarnă, ca să împodobească casa, ca să mai vândă și să ne cumpere ce mai avem nevoie sau să ne facă și zestre, mai târziu, când ne pregăteam să ne luăm zborul din cuibul părintesc. Acum regretă că nu mai poate țese și zice că îi este dor să mai facă vre-un covor. O parte din covoare, care mai sunt acum în casa părintească, le-am fotografiat ca să le admir când îmi este dor. Ce să mai zic? Da, sunt o norocoasă! O visătoare și o optimistă incurabilă, care încă mai crede în îngeri, în dragoste și în oameni buni.

Ludmila Popovici, septembrie 2013

Cu Violeta Gaşiţoi la Clubul de elite”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu”

Puterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor, proceselor şi actelor pe care le are de indeplinit, toate converg catre creşterea energiei pozitive, implicit perfecţiunii creatoare din partea Violetei Gaşiţoi… Câtă chibzuință pe chipul acestei femei minunate, de aceea, a lasat Dumnezeu femeia puternică în toate cele… Şi ne-a hărăzit-o ca protagonistă a clubului de elite! Păcat, că filmele de la şedinţă nu s-au reuşit, poate aşa a fost să fie, pentru omul şi avocata din ea are cuvântul său de spus şi luptă în continuare pentru drepturile omului. Vivat! (S.Vizitiu)

Gutiera Prodan: Şedinţa Clubului de Elită a fost o revelaţie pentru mai multă lume. O întâlnire de suflet cu Violeta Gaşiţoi, pe care eu am redescoperit-o, pentru că imaginea de la televizor s-a dovedit a fi mai pală decât cea reală. Mă bucur că am avut posibilitatea să o prezint şi să o descos. Cred, am fost o gazdă care şi-a onorat misiunea, căci publicul s-a simţit bine, a adresat întrebări, s-a expus pe marginea subiectelor abordate. Întâlnirile din cadrul Clubului ar putea fi considerate o oră practică de Cultură, Curaj şi Inteligenţă.

Inga Albu: Sunt mândră si onorata sa o cunosc pe Minunata aceasta fiinta. Este o femeie extraordinara, Un avocat de renume cu urme bine punctate in spatele activitatii ei, este o mama la 2 fete – Mindria tarii noastre, pot sa le zic vedete, o sotie de invidiat si o prietena de neinlocuit. Am multe de invatat de la ea!!! O voi admira si urma in continuare, deoarece pe linga toate cele mentionate, ea pentru mine personal inseamna foarte mult, anume aparitia ei in viata mea – a schimbat multe in sensul pozitiv si ii multumesc mult pentru ca exista :). Succese mari in continuare si inca o data BRAVO!

Tatiana Isacova: Doamna Violeta GAŞIŢOI este remarcabilă prin profesionalism, competenţă şi echidistanţă în domeniul său de activitate. Este o femeie puternică, care reuşeşte să depăşească orice obstacol şi întotdeauna luptă pentru adevăr şi dreptate. Distinctele calităţi omeneşti ce o caracterizează sunt onestitatea, sinceritatea, bunătatea sufletească, stima deosebită pentru părinţi şi bunei. Doamna Violeta reuşeşte să găsească în fiecare zi un echilibru între muncă şi familie, toată dragostea sa o dăruieşte fiicelor Vera şi Nelly  şi soţului Roman. Vă doresc multă fericire, optimism,  noroc şi realizări excelente!

Veaceslav Balacci:  Au fost două ore prea scurte în care am descoperit avocatul de succes, luptătorul pentru drepturile omului, femeia şi omul Violeta Gaşiţoi. Exponent al unui cuplu de jurişti betonat printr-o căsnicie reuşită, protagonista ne-a convins că există şi excepţii frumoase de la regula „doi jurişti – trei păreri”. Mi-a confirmat cu succes părerea pe care o aveam despre persoana ei până la întrunirea Clubului: este o personalitate puternică care poate, ştie cum şi vrea să schimbe lucrurile în această societate. A vorbit deschis şi tranşant despre problemele grave din justiţie în Republica Moldova.  Am întrebat-o despre eventuala implicare în politică, unde nu prea au reuşit bărbaţii, colegi de ai săi de breaslă. Mi-a plăcut răspunsul. A zis că dacă şi se va implica, o va face cu propriul său proiect, astfel evitând compromisurile şi limitarea libertăţii sale de gândire şi acţiune, elemente care au şi constituit piatra de care s-au poticnit colegii săi care au încercat marea cu degetul în politică. Nu-mi rămâne decât să-i urez succes şi să-i ţin pumnii pentru relizarea tuturor proiectelor şi planurilor sale, or reuşitele ei înseamnă şi reuşitele acestei societăţi.

Alina Matei: Violeta Gaşiţoi este o avocată de succes, deşteaptă, frumoasă, are carismă şi ambiţie fără margini şi cam tot ce îi trebuie să ajungă în topul celor mai căutaţi avocaţi din Moldova. Deşi o cunosc de ceva timp, am fost plăcut surprinsă să descopăr în cadrul Clubului de Elită aspecte mai puţin cunsocute din viaţa şi cariera sa. Îi admir foarte mult curajul oratoric, puterea de a trece peste prejudecăţile celor din jur şi faptul că a reuşit să găsească un echilibru între viaţa profesională şi personală, ceea ce e un ideal greu de atins. Dincolo de cariera de avocat şi farmecul debordant, Violeta are un suflet mare. Este mereu deschisă către nevoile celor cărora destinul le-a oferit prea puţine şanse. 

Ludmila Popovici: Am asistat la un eveniment deosebit, cu o protagonistă deosebită – Violeta Gașițoi. O admir de ceva timp, pentru mai multe calități pe care le posedă – frumoasă, deșteaptă, o mamă foarte bună și o profesionistă, cum mai rar întâlnești. Am văzut cu câtă ardoare își apără clienții, care de multe ori se simt neputincioși în fața problemelor cu care se confruntă, în fața sistemului care se reformează de ani de zile și a injustiției moldave. La această întâlnire, Violeta a apărut în fața mea cu lucruri noi, care mi se păreau cunoscute, dar care au fost redescoperite de mine după ce a vorbit în fața noastră. Mă bucur mult pentru ea și pentru familia ei, pe care sunt bucuroasă să o cunosc. Atât ca și personalitate, dar și ca familistă, Violeta este un model bun de urmat pentru o societate, unde este necesară restabilirea sistemelor de valori. Vreau să-i urez multă sănătate și realizări frumoase în continuare. Așteptăm cu nerăbdare filmul în care fiica ei va juca un rol important, devenind astfel cea mai tânără actriță din Moldova. Dar să revenim la eveniment – Clubul este o idee foarte buna și chiar foarte necesară pentru o societate, unde atât oamenii buni, cât și lucrurile bune sunt cam uitate, ignorate sau diluate printre veștile proaste și știrile stresante. Chiar mă gândeam anul trecut (fiind în SUA) de ce nu avem și noi diverse programe de promovare a diferitor personalități sau oameni simpli, care au un cuvânt de spus în societate? De ce în Moldova doar cei cu bani mulți sunt băgați în seamă și făcuți VIP-uri peste noapte? Vreau să o felicit pe Dna Svetlana Vizitiu pentru această inițiativă și să vă îndemn să sprijinim acest Club, care are toate șansele să devină unul foarte important pentru țărișoara noastră.

Justiţie moldavă – 50 reguli de aur

50 DE #REGULI_DE_AUR

1. Nu dați niciodată mâna cu cineva fără să vă ridicați în picioare.

2. În cadrul unei negocieri, nu faceți niciodată prima ofertă.

3. Dacă ți se încredințează un secret, păstrează-l.

4. Întoarceți mașina pe care ați împrumutat-o cu rezervorul plin de benzină.

5. Faceți lucrurile cu pasiune sau nu le faceți deloc.

6. Când dați mâna, faceți-o ferm și priviți-i în ochi.

7. Experimentați călătoria singur.

8. Nu refuzați niciodată o bomboană de mentă, motivele sunt evidente.

9. Ascultă sfatul dacă vrei să îmbătrânești.

10. Mergeți la prânz cu noua persoană de la birou.

11. Când îi scrieți cuiva supărat, terminați și recitiți, apoi ștergeți și repetați.

12. Nu vorbiți despre muncă, politică sau religie la masă.

13. Fiți corecți, apărați-i pe cei care sunt abuzați fără a fi abuzivi.

14. Scrieți-vă obiectivele și apoi lucrați pentru a le atinge.

15. Apărați-vă punctul de vedere fără să jigniți sau să insultați, fiți toleranți și respectuoși față de ceilalți.

16. Sunați-vă și vizitați-vă părinții, copiii, rudele și prietenii, nu pierdeți timpul așteptând ca ei să o facă primii.

17. Nu regretați niciodată nimic, învățați din orice.

18. În momentele sau zilele de singurătate, relaxați-vă, bucurați-vă și învățați.

19. Onoarea și loialitatea sunt elementele de bază ale personalității tale.

20. Nu împrumutați bani cuiva despre care știți că nu vi-i va da înapoi.

21. Credeți în ceva.

22. Fă-ți patul când te trezești dimineața.

23. Cântă la duș.

24. A avea grijă de o plantă sau de o grădină.

25. Privește cerul ori de câte ori poți.

26. Descoperă-ți abilitățile și explorează-le.

27. Iubește-ți munca, sau las-o baltă.

28. Cereți ajutor atunci când aveți nevoie de el.

29. Învățați o valoare cuiva, de preferință un copil.

30. Apreciați și mulțumiți tuturor celor care vă întind mâna.

31. Fii bun cu vecinii tăi.

32. Faceți ziua cuiva mai bună.

33. Concurează-te cu tine însuți.

34. Oferiți-vă un cadou cel puțin o dată pe an.

35. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.

36. Salutați întotdeauna cu un zâmbet.

37. Gândiți repede, dar vorbiți încet.

38. Nu vorbiți cu gura plină.

39. Lustruiește-ți pantofii și taie-ți unghiile.

40. Nu vă dați cu părerea despre subiecte despre care nu știți nimic.

41. Nu maltratați niciodată un animal.

42. Ridicați-vă vocea în fața nedreptății.

43. Nu ratați niciodată o ocazie minunată de a rămâne tăcut.

44. Recunoașteți pe cineva pentru eforturile sale.

45. Fii umil în fața a orice.

46. Nu uitați niciodată de unde veniți.

47. Călătoriți ori de câte ori este posibil.

48. Dă-te la o parte.

49. Dansați în ploaie.

50. Caută-ți succesul, fără să renunți.

surse carti inet #SVizitiu

 

Vlad Mircos: Totul depinde de oamenii din jur

De mic copil am fost pasionat în mod deosebit de lectură. Am început să citesc de la vîrsta de 5 ani. Mai întîi am citit toate cărţile de poveşti de acasă, de la biblioteca şcolară şi cea sătească, apoi am trecut la cărţile de aventuri. Una din cărţile care mi-au captivat în mod deosebit a fost „Căpitan la cincisprezece ani” de Jules Verne.
Ţin minte, că atît de mult am îndrăgit personajul central, încît, la un moment dat, am refuzat să citesc mai departe de locul unde tînărul căpitan a fost ţintuit de un stîlp, urmînd să fie adus în calitate de jertfă de către un trib african. Doar după ce tatăl m-a asigurat, că el va rămîne în viaţă şi va fi, în cele din urmă, salvat, am acceptat să citesc romanul în continuare.
La vîrsta adolescenţei şi a tinereţii am lecturat mai multe romane semnate de Theodore Dreiser („O tragedie americană”, „Trilogy of Desire” ş.a.), de George Sand („Consuelo” şi „Contesa de Rudolstadt”, „Indiana” ş.a.), de Irving Stone („Agonie şi Extaz”) şi multe altele. Mereu am fost şi rămîn a fi pasionat de literatură.
În prezent, cînd merg în vacanţă la mare sau la munte, neapărat iau cu mine 2 – 3 cărţi pe care le citesc cu cea mai mare plăcere. Astfel am recitit pe parcurs mai multe cărţi, revenind la ele cu o altă filosofie a vieţii, înţelegîndu-le altfel, mai profund. Cu siguranţă, lectura ar trebui să fie o ocupaţie permanentă a oricărui om care tinde să fie cult şi civilizat.
Dacă e să mă refer la cărţile care m-au marcat în mod deosebit şi pe care n-aş obosi să le recitesc din nou, aş numi romanul „Consuelo” de George Sand şi romanul „Agonie şi Extaz” de Irving Stone. Şi aceasta, posibil, deoarece personajele centrale din ambele romane sunt oameni de artă, iar eu de asemenea sunt un slujitor al artei. Toate bucuriile şi suferinţele celor două personaje – Consuelo şi Michelangelo Buonarroti – îmi sunt aproape, le pot înţelege şi chiar simţi.
De fapt, sunt din fire un idealist, un visător, aşa cum sunt mai mulţi oameni de creaţie. M-aş bucura dacă cel puţin o parte din visurile mele, din năzuinţele mele, multe preluate din cărţile citite, să devină realitate. Totul, de fapt, depinde de oamenii din jur. Este în puterea noastră să ne facem viaţa mai frumoasă decît este, să tindem spre ideal şi perfecţiune …

Clubul ”Impresii din viata si carti” cu Vlad Mircos

Cei mai buni se fac singuri

Ea stătea în tren şi se uita prin fereastra vagonului.

Iar el a întrat în cupe-ul ei. – E căsătorit, – s-a gândit ea. – Are vre-o 35 de ani, – constată el. Prin fereastră înflorea o primăvară: o zi perfectă, ca cea din vis.

– El e frumos, – surprinse ea. – Cât e de drăguţă. – s-a gândit şi el.

Dar viaţa asta, – ea e săracă în evenimente. Cu oameni indiferenți, fără curaj și iniţiativă… El s-a ridicat şi a ieşit pe platformă. – Ce păcat! – s-a amărât ea. – Ce păcat! – atât a reuşit şi el. Și acasă, fiecare aparte strângând în palme câte un pahar cu vin, au pornit să asculte preferatul lor „Vals” de Doga. –

Singurică. – se gândi ea.

– Singur din nou, – gândise și el în depărtare, şi… goli păharul…

Dar cei ce se despart unul de altul? – Îşi zic: Timpul tratează… – Să nu facem din asta nonsens! Că nu vei uita niciodată omul, pe care l-ai iubit cu adevărat, şi care îţi spunea cuvinte sincere! Uităm de cei, cărora nu le-am aparţinut niciodată.

Iată așa, dispar persoanele din visele noastre: Stau închişi în casă şi aşteaptă să le cadă fericirea în cap! Ca o pomană. Cei mai buni se fac singuri şi nevăzuţi, de frică şi lene! Nu vă grăbiţi să ardeţi punţile, ele încă vor dovedi să se prăbuşească! Este suficientă o privire, o mângâiere şi o atitudine grijulie…

–Viaţa e scurtă! Deschideţi-vă porţile! Deschideţi-vă inimile! 🙂

Secretul unei dimineti perfecte: Cronica unui inceput de Club, cu Gutiera Prodan la BM ”B.P.Hasdeu”

„La început aveam foarte mari emoții și chiar mă întrebam cum va fi, oare voi face față, eu, să prezint o așa personalitate, dar văzînd cît de optimistă și simplă era protagonista noastră m-am liniștit și m-am simțit foarte bine,,, Unicul lucru pe care nu puteam să-l fac, e să o întrerup să pun întrebări, atît de interesant povestea, și cu atîta suflet încît mă întrebam unde să mă bag eu cu întrebările mele… Eu, care nu sunt om de artă, am rămas încîntată, că am avut onoarea să o cunosc pe d-na Gutiera. Am rămas plăcut surprinsă de tot ce ne-a descris, și sincer, niciodată nu m-a încîntat ideea să văd India, acum, mi-aș dori și eu acest lucru… Pentru că a fost descrisă această țară din cea mai bună parte, iar partea sumbră a fost într-atît de bine redată, încît chiar și această parte a devenit una frumoasă! Dacă ne-ar auzi guvernanții, să audă cîte idei frumoase a adus Gutiera Prodan de peste mări și țări, și măcar ceva să implementeze la noi în țară, Ar fi suficient să preiei ideea frumosului și să o dezvolti… acasă! Si cred, că ar fi bine. Sunt cea, care lupt pentru ca să aduc acasă respectarea drepturilor omului, asa ca dreptul să fie pentru toți și oriunde, de la multstimata doamna Gutiera am putea invata sa aducem la noi, tot ce e mai frumos, arta, creatia, idei care să aducă zîmbetul pe fata oamenilor… ”(Violeta Gasitoi)

https://www.facebook.com/photo.php?v=432849040167599&set=vb.100003275201371&type=2&theater   (secvente din emisiunea ”Buna dimineata” TVM1)

”Am cunoscut-o pe Gutiera Prodan de la ”Buna Dimineața”, – emisiunea, pe care o priveam cu mult drag, fie, fiind în vizită la părinți la țară, fie, – aici, la Chișinău. Este mereu optimistă și energică. Am descoperit-o, apoi, la Festivalul Iei, îmbrăcată într-o ie de excepție – cea cu lăcrimioare. La fel, zâmbitoare și firească. Azi, în cadrul clubului – m-a inspirat sinceritatea, inteligența și feminitatea Dnei Prodan. Este femeia, pe care o admir și pentru care port un respect sincer. Mulţumesc pentru că am câştigat din experienţa domniei sale, așa că, – mă înclin asiatic, spunându-i franţuzeşte: Chapeau Dnei Prodan!” (Mariana Harjevschi)

”Sunteți perfecte, cu inima mare, visuri in culoarea roz, tinere si sincere, precum mă vad si eu !!! De aceea, si-am fost, astăzi, împreuna la aceasta minunata întîlnire NON-GLAUM!!! Mersi mult pentru invitație si bunele intenții! 🙂 (Ludmila Stetco)

”Am primit o deosebita placere sa ma aflu, azi, la Club. Va multumesc inca o data pentru invitatie! Din pacate, mai putine Doamne mi-au fost cunoscute, dar in asta e si farmecul, venind aici, la aceste intruniri, poti face cunostinta cu multe persoane interesante, sa cunosti lucruri si istorii adevarate, dedicind timpul imbogatirii spirituale! Am sa vin de cite ori voi putea la club, si chiar mi-am facut un plan, cu o tema, pe care as putea s-o prezint si eu…” (Nona Marian)

”Mi-ar placea sa ajung la 26 de ani lucrati in TV, sa pot lansa o revista, sa calatoresc oriunde vreau, sa am curajul de a-mi reda gandurile pe panza, deci am atatea de invatat de la doamna Gutiera! M-am bucurat s-o revad. Mi-ar placea ca fetele prezente la eveniment – toate dragute, moderne, active, optimiste si zambitoare – sa devina si prietenele mele. Am stiut intotdeauna ca Svetlana Vizitiu e in stare sa rastoarne si muntii… De aceea o felicit si-i tin pumnii! (Ana Iacub)

„S-a meritat fiecare minut din acesta intilnire de suflet: dna Gutiera emana atita energie pozitiva, incit ar fi pacat sa nu zimbesti si tu celor din jur dupa dialogul cu dumneaei. Multumesc Svetlanei Vizitiu pentru aceasta invitatie, a fost o gazdasha de nota 10!” (Zinaida Jioara)

D-na Gutiera este un om deosebit de pozitiv. Intalnirea de astazi a fost din suflet pentru suflet, ma bucur enorm ca am cunoscut-o personal pe aceasta femeie extraordinara, expresiva si calda in comunicare” (Cornelia Tafunea)

E adevarat ca „omul sfinteste locul” – multumesc protagonistei Gutiera Prodan pentru orele minunate daruite noua in cadrul clubului de Elita. Am avut senzatia ca am privit un filmulet despre o doamna interesanta, harismatica, individuala, profesionista, inteleapta, buna, etc. Pot enumera la infinit, din care am luat doar invataminte, energie pozitiva, motivatii de a merge mai departe orice ar fi si care intr-un fel sau altul a reusit sa ma faca sa inteleg anumite lucruri altfel de cum le intelegeam pina acum. Sunt sigura ca de azi inainte nu ma voi certa cu nimeni din teama ca nu voi avea timp sa ma impac. Plecaciuni si inca o data un Multumesc Mult!” (Inga Albu)

”Prima sedinta a clubului a fost una de bun augur. Ramine sa le multumim frumos organizatorilor, si, in primul rind, Dnei Svetlana Vizitiu, care a venit cu initiativa. Invitatul special al clubului – Dna Gutiera Prodan ne-a impresionat mereu pe noi, telespectatorii, cu talentul sau de moderatoare a emisiunii Telematinal ”Buna Dimineata”. Multi ani aceasta emisiune a fost si este una din cele mai reusite la Moldova 1. Doamna Prodan mereu a promovat talente, oamenii cu caracter, personalitati marcante ale Moldovei, cultura, turismul, fenomenele si locurile frumoase si interesante din tara noastra. Am aflat mai multe dimensiuni a omului de creatie Gutiera Prodan. Am venit azi cu idea, ca invitatul special trebuie sa aiba: 1. capacitatea intelectuala sa comunice niste adevaruri despre activitatea sa profesionala,2. intelepciunea si curajul de a enunta CE si CUM ar schimba in viata tarii noastre- Moldova.” (Victor Stepaniuc)

Aici, puteti viziona cateva fragmente cu protagonistii nostri:  (Inceput de intrunire al Clubului de Elita ”Impresii din viata si carti”: filme cu Gutiera Prodan)