Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Iubirile Marianei S. Țăranu: Bogdan și Unirea


      Drumul spre casă o trezește la realitate. Casa ei nouă deja e acolo, la Sibiu, unde Mariana locuiește și merge la mormântul Lui Bogdan… Stă cu ochii închiși plini cu lacrimi și cu mintea goală ascultând dansul frunzelor uscate… Pentru prima data se simte vie înconjurată de spiritele neînsuflețite la cimitir, realizând cât de fragilă este și cât de bine e să te poți deconecta din când în când, uitând de moarte… Amintirea fericirii o înaripează, atunci își dorește ca acele clipe să nu treacă. Șoaptele dulci ale suflului de vânt o hipnotizează… Iubește în continuare. Parcă e posibil, altfel? Nu a fost nevoie de compromisuri pentru a obține o armonie completă în familie, dragostea e cel mai bun tratament pentru două persoane îndrăgostite! Au simțit împreună acele clipe, sentimente și toți cei din jur erau fascinați de iubirea lor. Munca constantă i-a unit dublu. Aveau aceleași interese comune, priviri, scopuri… Au văzut doar unul pe altul și inimile lor, de aceea, a fost atât de firesc și simplu să înțeleagă realitatea istorică a acestor două state care merită și necesită să fie unită pe veci… Moldova și România. Nu Uniunea Europeană, ci aceste două state, în primul rând.

       Doar întâlnindu-se unul cu altul au aflat ce este dragostea adevărată. În public și după culise trăia dragostea. Nu s-au îndoit niciunul, a fost și rămâne acest sentiment real, atunci când nu poți respira fără acest om, cât de târziu, dar a apărut ceea ce nu este dat la fiecare… Bogdan nu se mai sătura s-o alinte din priviri și cu dragostea lui, nu putea trăi deja fără de Mariana, o admira și o lăuda la toată lumea, se mândrea și era fericit împreună cu ea. Era fascinat, nu numaidecât de rolul în societate, nici de frumusețea ei, o adora pentru integritatea ei firească. Mariana – foarte frumoasă, remarcabilă, grațioasă și plină de farmec prin exteriorul său bine creat, și cel mai important, este înțeleaptă. Ei bine, a sosit momentul când ambii au realizat că se iubesc până la ceruri, și ce păcat și ciudat e că în scurt timp, după o lovitură neașteptată de boală, Bogdan chiar a plecat la ceruri… Așa a vrut Domnul, rămâne un gol în suflet, o cicatrice care va rămâne mereu în sufletul ei, precum și dragostea pentru Bogdan, la infinit, unde inevitabil ne vom întâlni cu toții… Mariana va purta mereu memoria omului drag…

      Cel mai strașnic e atunci când vrei să plângi, dar nu te ajută… Vrei sa vorbesti și nu mai ai cu cine, – vrei să pleci, dar îți pierzi direcția, – poți să rămâi, dar nu ai dorință… Sau, nu e nevoie… Cel mai important să nu rămăi singur alături de oamenii care există lângă tine! Prietenii reali mereu vor fi alaturi! Și la bucurie, și la durere! Viata-i asa frumoasa!!!

O nunta aristocratica. Mariana si Bogdan Tamas

      Generaţiile noi sunt diferite. Alte gânduri, alte priorităţi, alte pasiuni, alte idealuri. Păcătuind prin a-i compara mereu cu noi înşine, nu facem decât să-i îndepărtăm, să pierdem ocazia de a-i înţelege, dar prietenii adevărați întotdeauna vor înțelege și te vor susține la nevoie… După lacrimi de durere care nu se mai termină, Mariana continuă ceea ce a făcut prin experiența ei de-o viață. Istoria nu finisează, și ea este istoric de meserie, Doctor în științele ei. Cum se spune, și-a luat geaca și pleacă mereu la drum… Unde? Nicăieri, dar peste tot! Luptă cu mentalitatea și simte că trăiește! Luptă pentru democrație reală și independența țării sale, pentru Unirea celor două maluri de la Nistru și de peste Prut… Prin memoria deportărilor sovietice în care au decedat milioane de oameni, ducând foametea bine organizată de puterea sovietică, ceea ce noi, moldovenii, aflăm peste zeci de ani, și tot nu vrem să credem că este posibil așa ceva, atâta inumanitate deavolească a bântuit în doar câteva persoane care au guvernat și ruinat acest biet stat moldovenesc dezlipit de Patria mamă… Născută în apropierea Nistrului, în raionul Criuleni, Mariana a vorbit cu oamenii de acolo, continuă să interacționeze cu ei, în mod special, o interesează relațiile și situația transnistrienilor și consideră că nu s-a făcut nimic substanțial pentru a-i întoarce în componența Republicii Moldova…

„Drama românilor basarabeni trebuie cunoscută, vorbită şi conştientizată la pătrat, iar noi, băştinaşii, să nu le mai permitem urmaşilor ocupanţilor să se facă a uita că noi suntem la noi acasă.”

                                  Despre Bogdan Tamas, soțul Marianei S. Ţăranu

 ‘’Acum un an Bogdan a vizitat Conacul bunicului Vasile Galaction din satul Plopi, raionul Dondușeni, Basarabia. Conacul, la fel ca și întreagă avere, a fost confiscat și naționalizat de autoritățile sovietice. Familia Galaction a reusit să se salveze de bolșevici trecând Prutul. Stâlpii de la poartă sunt cei autentici, construiți în perioada interbelica, ceea ce e din fier și steaua roșie sunt creațiile ocupantului.
Bogdan, pe bună dreptate, era mândru de obarsia sa de nobil.
Dormi în liniște, Bogdănel!!’’ Mariana
, 16 iulie 2019

Mariana si Bogdan Tamas, 2019

Lavinia Dumitrașcu „Se spune că timpul vindecă rănile…dar doar le ameliorează în măsura în care noi ne obișnuim cu ideea…Amintirea rămâne…acolo…în suflet…Ca și durerea…”

Bianca Rodica Karda „Amintirile rămân întotdeauna în suflete, Mariana. Nimeni nu ni le poate lua. Măcar pe acelea. Ne raportăm la ele și suntem recunoscători că am avut parte de ele. Te îmbrățișez cu prietenie!”

Mariana S. Ţăranu (10 iulie la 16:39): „Si pulbere, tarana de tine s-a alege,/ Caci asta e a lumii nestramutata lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,
Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea…/ Dormi in pace, Bogdanelul Meu!!! /Nicolae Bogdan Tamas (9 decembrie 1972 – 7 iulie 2019)

                            Gânduri, informații și alte expresii utile de la Mariana S. Țăranu:

  • Mariana S. Ţăranu: „Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
    Ar fi normal, la aproape trei decenii de independență, să avem o clasă politică formată în noile împrejurări …”
  • „Cetățenii Republicii Moldova sunt produsul unui stat totalitar, unui stat în care n-a existat democrație. Noi nu prea știm a trăi într-un stat democratic, noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară …
  • noi așteptăm și astăzi să ne spună cineva ce să facem și cum să facem și iată asta este o mentalitate post-totalitară – când oamenii parcă vor, parcă se tem, parcă nu le trebuie. Și de asta așteaptă ca cineva să le spună ce să facă. Cetățenii Republicii Moldova nu știu a trăi în democrație. Dacă vorbim despre un stat de 28 de ani, care are o vârstă de 28 de ani, aici nu poate fi democrație. Democrația se dezvoltă în timp, democrația trebuie cultivată. Deci, ca să vorbim despre un stat democratic, cel puțin la a treia generație putem să spunem că este o democrație mai mult sau mai puțin autentică…”
  • „Dacă vorbim despre independența Republicii Moldova, fiecare a trăit-o, o trăiește în funcție de aspirațiile sale, de nivelul intelectual și de faptul cum a fost implicat în acele evenimente. Cum rămâne în istorie? Rămâne ca un an de cotitură, an în care Republica Moldova a fost reînființată, într-un fel, pentru că este succesoarea RSSM-ului, dar, în același timp, acești 28 de ani, de fapt, sunt niște ani ratați pentru această palmă de pământ, sunt niște ani în care cei care au avut șansa sau neșansa să se nască aici au suportat o veșnică perioadă de tranziție, timpuri incerte, au ales din răul cel mai mic; sunt ani pierduți pentru această palmă de pământ și îndeosebi pentru populația care s-a născut aici, pentru că toți avem o viață biologică și tot timpul am fost în așteptarea schimbărilor.”
  • Doctorul în istorie, Mariana S. Țăranu: “Recuperarea memoriei deportărilor lipsește, iar indiferența mai persistă”. Valul doi al deportărilor – o rană deschisă și astăzi. Cei rămași în viață din acel calvar i-a ajutat credința și dorul de casă. Astăzi, însă comemorarea victimelor deportărilor se lasă cu un gust amar. O radiografie amplă cum s-a petrecut cel de-al doilea val al deportărilor și ce se ascundea de fapt în spatele acestor scenarii diabolice”
  • „Au fost deportaţi toţi cei incomozi regimului sovietic prin mentalitate, prin nivelul de trai şi prin idealurile de care erau călăuziţi: reprezentanţii clerului, intelectualii, gospodarii satelor, foştii funcţionari ai administraţiei româneşti, ziarişti, foşti ofiţeri în armata română. Dar de fapt ei reprezentau coloana vertebrală a poporului nostrum. Mai mult, un popor rămas fără intelectuali, adică fără preoţi, profesori, învăţători, funcţionari uşor este redus la tăcere, manipulate şi deznaţionalizare, ceea ce și s-a întâmplat.”
  • „Credința și dorul de casă i-a ajutat să supraviețuiască… Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost confiscate de colhozuri, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc.”
  • Persoanele au fost deportate în așezări speciale cu domiciliul obligatoriu. Deportații locuiau împreună cu familiile, erau supravegheați de NKVD, iar libertatea de mișcare era limitată la o anumită zonă din raza domiciuliului obligator. Lunar familiile deportate trebuiau să se prezinte la ofițerul de supraveghere, la sovietul sătesc în zonele rurale sau la secția de miliție în așezările urbane pentru a-şi confirma prezenţa. Cei deportați au fost folosiți la munci fizice, necalificate, erau impuși să lucreze atât cei maturi, cât și minorii.
  • „…vorbesc acum despre calvarul prin care trec cele câteva școli – șapte școli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului –, iar atunci când vorbim despre pensionarea cetățenilor, atunci când vorbim despre salariile celor din partea stângă a Nistrului, ei la propriu sunt motivați economic ca să primească, să accepte cetățenia transnistreană și noi, vrem sau nu vrem, dar ne pomenim că locuitorii multor sate și din partea dreaptă a Nistrului au cetățenie transnistreană și în ceea ce privește școlile nu se face nimic, în ceea ce privește acordarea cetățeniei, în ceea ce privește punctele de control care pe zi ce trece tot se schimbă, își schimbă destinația…”
  • „Nu pot înţelege, până când vom tolera acest spectacol, regizat atât de bine de Moscova, până când vom accepta ca mica noastră Ţară să continue a fi „Cuba Europei”? Mă întreb pe mine şi vă întreb şi pe voi: oare n-a sosit timpul să-i tragem la răspundere pe aventurierii, complotiştii, criminalii cu cetăţenie rusă care, prin abuz, şi-au atribuit puterea politică în regiunea de Est a Republicii Moldova?” (2010)
  • „ În 1941 au fost deportaţi şi copiii celor mai instruite familii din Basarabia care fie nu au dorit, fie nu au reuşit să plece peste Prut în 1940. Evident, părinţii lor făceau tot posibilul ca copiii lor să facă studii. Satrapii comunişti, fiind conştienţi de acest lucru, le-au creat anumite condiţii. Astfel, copiii deportaţilor au frecventat şcoala medie rusă, ulterior mulţi au fost promovaţi în diverse instituţii medii de specialitate, însă doar la profilul tehnic, şi mai puţin în universităţi. La absolvire au fost repartizaţi în calitate de tineri specialişti în diferite oraşe ale URSS nepermiţându-le, însă, revenirea în locurile natale… Cu toate acestea, mii de familii deportate când revin la baştină constată că averile lor sunt naţionalizate, regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului şi chiar mai mult, din cauză că nu li se acorda viză de reşedinţă, nu se puteau angaja la serviciu şi nu aveau o altă alternativă decât să se reîntoarcă în locurile de detenţie sau în alte republici unionale.” (2011)
  • „Șansele pe care le are un tânăr să se integreze în viața socială în afara Republicii Moldova nu le are aici. Aici, dacă nu ești membru al unui partid care se află la guvernare sau dacă cineva nu are apartenență politică din anturajul tău, nu ai nicio șansă. Și diaspora, văzând și trăind după regulile democrației autentice, venind în Republica Moldova și confruntându-se cu ceea ce am vorbit mai devreme, își dă seama că, de fapt, este o luptă pierdută din start și se întoarce.” (iulie, 2019)

Mariana S. Țăranu (n. 1976, 3 august)o voce puternică pe scena moldovenească, basarabeancă inteligentă, experimentată, foarte vocală, cu discuții și interviuri răsunătoare la Radio și TV-ul politic cu personalitățile importante din Republica Moldova. Duce dispute ce captează de multă vreme arena politică, scriind și pentru paginile presei din România despre instabilitatea politică, Unire, Integrare Europeană, analizează și oferă strategii, propune variante, caută soluții în încercarea de a evalua posibilitatea rezolvării problemelor sociale și a ieșirii dintr-o criză prelungită în țară…

 Câteva surse importante:

https://www.facebook.com/mariana.taranu.3

http://moldova9.com/doctorul-in-istorie-mariana-s-taranu-recuperarea-memoriei-deportarilor-lipseste-iar-indiferenta-mai-persista-2/

http://intersectii.eu/judecata-impostorilor-trebuie-grbit/

http://intersectii.eu/70-de-ani-de-la-primul-val-al-deportrilor-staliniste-basarabia/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/02/09/mariana-s-taranu-invata-a-trai-fara-a-te-pierde-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/

https://moldova.europalibera.org/a/maria-țăranu-la-aproape-trei-decenii-de-independență-ar-fi-normal-să-avem-o-clasă-politică-formată-în-noile-împrejurări-dar-nu-o-avem-/30085280.html

„Din anxietatea sufletului amar de durere, Am inventat fericirea atât de mare, Că mi-e teamă să nu reușesc la timp, Să mă bucur de amintirile spuse mai sus, Ca floarea soarelui ce răsare-n câmp… Scutură-te de praf, aruncă coaja învrăjbită, Frenezia culorilor să o dăm libertății, Cu fantezii și imagini golul umplând, De frumusețe bruscă să te lași surprinsă, De dragoste veșnică cuprinsă…”

La Mulți ani, dragă Mariana!

(Svetlana Vizitiu pentru Mariana S. Țăranu)


7 comentarii

Andrei Țigănaș:”Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit…”


 ”Și tu, putoare ordinară, ce ai de gând să miști azi? – Vă mulțumesc că existați! Mă motivați în tot ceea ce fac.”

    Tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, sau a generat Andrei Țigănaș cu mâna lui, a avut un sens și o logică:”Fără puzzle-ul pe care l-am construit în aproape 33 de ani (vârstă spirituală) nu aș fi ajuns aici.”

Un model de înțelepciune, de inteligență, plin de energie, se avântă în muncă cu o deosebită plăcere, cu un har minunat de a comunica cu oamenii, de altfel nici regrete n-are, totul merge ca și cum ar fi după voința lui. Are noroc de o familie cu oameni pasionați: părinții cu foarte multă personalitate, dedicați și profesioniști de la care învață foarte mult în continuare. Și chiar acum, la Cluj, soția lui Corina trage tare cu Jazz in the Park 2018: un eveniment muncit care aduce valoare multă în oraș… Când s-au cunoscut, erau colegi de serviciu și participau la aniversarea de 50 de ani de Radio Cluj. A dansat primul vals cu soția în urmă cu zece ani: are emoții în continuare pentru că curând ea îi va naște primul lor baby! În timpul valsului DJ-ul petrecerii, Merca Marius, a strigat la microfon:” Țigănaș, e vals, nu tango!” Amintiri frumoase, prezentul la fel, și Andrei rămâne același soț iubitor și fidel, precum și un flăcău foarte vesel și amuzant, încă și motivat să schimbe lumea. 

În dragoste trece prin etape și se reinventează periodic. Dragostea pentru soția lui, de exemplu. Ea a arătat într-un fel în 2008 când a cunoscut-o, alt fel în 2011 când l-a urmat într-o lungă călătorie în Spania, și mai alt fel în 2014 când a acceptat să-i fie nevastă și cu totul altfel acum când poartă în pântece un copil. ”Sunt texturi și niveluri diferite de dragoste pe care le descoperi în unghiuri variate. Dragostea e un sentiment viu, un perpetuum mobile.”

Sunt ”sculptor de voci”. Trăsnită meserie. 🙂 Mai precis, îi ajut pe oameni să aibă o dicție mai bună, voce lucrată și plăcută, să aibă competențele necesare care îi transformă în buni oratori. Țin cursuri și sesiuni 1 la 1 on-line. Îmi revărs aici experiența de 13 ani din radio, televiziune, actorie, prezentări publice, de la catedră și din advertising. Toate etapele din cariera mea m-au pregătit pentru meseria pe care o fac acum. Cu noua mea meserie simt că mi-am găsit rostul. Viziunea mea e o comunitate de oameni care transmit energie, încredere și pasiune atunci când vorbesc. Oamenii carismatici, buni oratori devin lideri, iar liderii atrag resurse și trezesc oamenii.”

Face la propriile lui traininguri combinații inedite între Sirtaky și bătuta pe loc:”Este evident că „talentul” meu dă pe afară în aceste condiții… Când îi văd pe toți cât de consecvenți și serioși sunt în tot ceea ce fac, îmi pun, mereu, tradiționala întrebare:”E ca și cum dacă nu ești manechin poți să te îmbraci liniștit în zdrențe”

La București, în aceste clipe, tatăl său își încheie mandatul de președinte al Ordinul Arhitecților din România. Se termină opt ani în care a muncit foarte serios și Andrei zice că a făcut diferența. Are și un frate student la medicină:”E un tip foarte bătăios care a ales să nu stea deoparte, ci să se implice în proiecte studențești. Își cere drepturile cu voce tare, inteligent și documentat. Nu i-a fost frică nici să meargă în Parlament și să se ia la trântă cu aleșii într-o speță legată de educație.” De maică-sa nu spune nimic:”Se promovează singură pe Facebook, bloguri, cărți, interviuri și alte cele.” E vorba despre celebra Otilia Țîgănaș, medic, bloggeriță, și, apropos, a fost recent protagonistă a Clubului ”Impresii din viață și cărți” desfășurat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chișinău.

Bunicii din partea mamei sunt basarabeni refugiați. Bunica s-a născut în Cetatea Albă, iar bunicul care e încă în viață, provine din cunoscuta comună Tatarbunar în care a avut loc o răscoală țărănească în anii ’20 (sec.XX) Bunica lui, rusoaică, s-a născut Svetlana Bondarenco și a murit Stela Chiran. Și-a schimbat prenumele dintr-un motiv practic. După refugiul la Arad mai nimeni nu putea să o strige corect. Vecinii și prietenii ardeleni îi stâlceau numele de fiecare dată când o chemau. Îi spuneau ba „Zeclana”, ba „Ză-vetlana”. O deranja profund lucrul ăsta, așa că și-a ales un nume ușor de pronunțat în vestul României: Stela.

Bunicul e român, medic veterinar, fiu de notar. Este autorul celui mai bun pește la saramură din univers. Nicio cherhana de pe malul mării nu îl poate egala. Tot el l-a învățat pe Andrei să înoate, să meargă cu bicicleta și să asculte muzică simfonică. Pe ceilalți bunici, părinții tatălui, nu i-a văzut niciodată. Au murit înainte ca el să se naște și au rămas doar pozele.

”Știu doar că bunicul Țigănaș a fost la Cluj coleg de liceu și clasă cu actorul Florin Piersic”. Pe bunica Țigănaș o chema Corina, exact ca pe soția lui Andrei. L-a marcat coincidența. Tatăl lui Andrei locuiește în apartamentul în care ei au trăit, casa lui părintească:”Când pășesc acolo simt prezența bunicilor într-un mod interesant. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cum sunau vocile lor, dar nu există înregistrări audio sau video cu ei.”

Andrei a absolvit la Arad același liceu pe care l-a urmat bunicul lui, cel care face pește la saramură. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Administrație Publică. Are un doctorat în marketing tot la Cluj, la Universitatea Tehnică.

Meseriile părinților sunt interesante, dar nu pentru Andrei. Nu a simțit atracție nici pentru planșele trase în tuș, nici pentru halatul alb sau stetoscop:”Pe mine mă atrăgea de mic meseria bunicii mele”. Svetlana (Stela), a fost profesoară de biologie la un liceu până în 1989 când s-a pensionat.

”Simțeam că nu e ceva mai frumos pe lumea asta decât să întri la oră și să conduci elevii spre un nou capitol sau să primești flori de recunoștință la final de an când se cântă Gaudeamus Igitur. Ca elev am avut patru dascăli transformaționali care nu mai sunt printre noi. La trei dintre ei am mers la înmormântare, deși mi-am dat agenda peste cap și a trebuit să conduc mașina sute de kilometri pentru asta. Când un dascăl mișcă și trezește ceva în tine îl urmezi până la capătul drumului. Nu ai scuze.”

Revenind la părinți. Tatăl l-a învățat pe Andrei să gândească și să simtă ca un sportiv de performanță. Este consilierul lui cel mai valoros în afaceri, carieră și decizii rationale:”Dacă am ajunge parteneri de afaceri cred că i-am scoate din piață și pe Doland Trump și pe Warren Buffett sau Steve Jobs. Simt că asta se va întâmpla într-o zi, dar mai avem etape de parcurs până acolo”. 

Mama Otilia l-a învățat să se bucure de viață: să mănânce bine, să danseze deși are ”două picioare stângi”,  să îi producă clipe, momente care nu se uită. A fost consilierul cel mai important de fiecare dată când Andrei a fost dezamăgit, a suferit din dragoste sau s-a simțit trădat. A știut să-l pună pe picioare:”Astăzi nu prea mai apelez la ”serviciile” ei de terapeut. Sunt însurat, aștept un copil, am o carieră care merge, deci motivele pentru care eram cândva nefericit au dispărut unul după celălalt”…

Este o ființă auditivă, și muzica joacă un rol foarte important. În copilărie asculta Jazz, în studenție Rock progresiv, iar acum – muzică electronică bună: Lounge, Drum and bass, Trip hop… A practicat până la un punct arte marțiale: karate, judo, aikido. Astăzi practică regulat antrenamente funcționale, cele cu greutatea propriului corp: tracțiuni la bară, flexări de genunchi, sărituri etc.

Citește zilnic, dar s-a îndepărtat de beletristică și mai mult s-a apropiat de economie, dezvoltare personală, marketing, comunicare.

Cărțile care l-au marcat:”Start with why”, Simon Sinek; ”Esențialismul”, Greg McKeown; ”Organizația reinventată”, Frederic Laloux; ”Cel mai bogat om din Babilon”, George S. Clason. La capitolul plăceri nevinovate am să introduc și cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu pentru că nu sunt puritan. Dacă e să scap o înjurătură birjărească sau o poveste deocheată cu sex le spun pe amândouă așa cum trebuie, în versiune necenzurată. ”Nu sunt Irina Margareta Nistor ca să traduc ”go fuck yourself you piece of shit”, cu „du-te naibii, măi năzdrăvanule”.”

”Am artiști în familie. Mândru să fiu progenitură de poet (despre mama Otilia Țigănaș). Cred că „Pastel Jilav” e una dintre poeziile cele mai reușite. Asta sau „Mongolul Călare”. Nu știu încă… Atunci când ai prieteni scriitori tu sau ai tăi devin rapid personaje de carte. Ăsta e un privilegiu mai tare chiar decât secretara personală, aghiotantul sau mașina cu șofer.  De exemplu, în romanul Macelaria Kennedy – Radu Țuculescu apare, printre altele, doctorița Otilia, medic la țară. Bine, eu nu de aia recomand cartea. Aș zice s-o citiți pentru ca Radu e cool.” 

În decembrie 2012, Andrei Ţigănaş şi-a lansat propria carte „Criza în publicitate”.

Zâmbete – În fiecare zi. O zi fără zâmbet e o zi pierdută pe care nu o mai recuperezi niciodată.

Întâmplări amuzante: ”La ora de desen, în clasele primare, Andrei a trebuit să picteze în acuarelă un peisaj de primăvară. A pictat soarele în negru, cerul maro și iarba în bleumarin pentru că nu mai avea culori destule și nici nu a știut să ceară. Învățătoarea lui a crezut că trece prin ceva derapaje emoționale:”S-a interesat personal dacă nu cumva la mine în familie se petrec ceva dezastre care mă dezechilibrează.”

”Sunt la universitate in biroul meu de acolo. Pe coridor, un grup de „studenti” politehnisti astepta un curs in fata usii unui anume amfiteatru. „Intelectuali” de marca fiind, acestia emit o serie de sunete care ma trimit cu gândul la Animal Planet. Asijderea, imi aduc aminte cu drag de copilaria petrecută la tara cand cireada de bovine pleca dimineața spre pasune”

       Politica și ce ar face ca să schimbe atitudinea în societate:

”E normal ca instituțiile să nu meargă așa cum vrem. – spune Andrei. – Simpla denumire de „Stat”, participiul verbului „a sta”, înseamnă zăbovire, repaos, inactivitate. Cum ar fi ca totalitatea instituțiilor/autorităților publice să poarte denumirea de „mișcă”?”

”Nu m-aș lupta steril și inutil cu prezentul. Aș construi viitorul atât de bine până la stadiul în care prezentul devine vechi și demodat, iar oamenii din jur vin și îmbrățișează viitorul meu.

Concret, eu nu am stat să mă cert cu Ministrul Educației că în școlile din România copiii nu sunt învățați să vorbească. Nu m-am luat la trântă cu Ministrul Muncii ca să-l conving să introducă ore de dicție pentru managerii din companii.”

”Pe mine mă enervează că toate evenimentele astea îmi perturbă munca: îmi slăbesc ritmul şi productivitatea. Referendum nereferendum, țara asta o scoate la capăt numai dacă eu, tu şi fiecare în parte ne vom face treaba la standardele calitative cerute cu grija reală de a aduce plusvaloare în societate”… ”Am votat:- integritate / bun simț / muncă / performanțe/ modestie / implicare / altruism/ internationalism/ simplitate/ mentalitate vestică / democrație. Îmi pare rău că nu mi-am putut convinge întreaga familie să susțină același proiect ca și mine. Suntem indivizi și gândim diferit. Respect asta. Știu, însă, că gândurile cu care am intrat în cabină sunt gândurile generației mele. Am foarte mare încredere în „millenialși”. Ei vor schimba oricum țara asta. Indiferent de rezultat. Putem amâna modernizarea țării, dar s-o evităm… niciodată!”

”Inevitabil vârsta, avântul, elanul, consumul de presă internaţională, călătoriile şi şederile „pe afară”, încrederea mai mare în privat şi mai mică în stat ne-au format un anumit mod de a privi lucrurile. Nu-i judec însă nici pe cei care gândesc şi simt altfel. Încerc să-i înţeleg şi să empatizez cu ei. Sunt tot români şi trebuie să găsim cu ei acele valori care ne unesc.”

Tatăl Șerban Țîgănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, despre care fiul spune că e ”unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc”, după ce a distribuit un filmuleț cu argumente că ”Sistemul se bazează pe inerția și lehamitea voastră față de politică. Cu cât e participarea mai scăzută la vot, cu atât vor avea mai mult de câștigat oligarhia marilor partide, confictele de interese și nepăsarea lor față de doleanțe civice și sociale, așa cum s-a întâmplat până acum.”

”Tot părintele îi vrea bine copilului” – replica mamei lui. Otilia Tiganas n-ar dori ca fiul să între în politică:”Andrei, baiatu’ mamei, mai bine trafic de tigari netimbrate, (prin vama la sârbi desigur, da nici la unguri nu-i rau), decat cariera politica. E mai cinstit!” )

”Din doi oameni inteligenți nu avea cum să iasă decât un tip super ca tine” – spun cei care-i cunosc familia.

Pasiunile lui Andrei sunt Oamenii și felul în care ei comunică. Pentru asta muncește.

Vine și cu unele Sugestii de bază pentru tineri:

  1. Nu stați cu ochii în telefonul mobil atunci când umblați pe stradă. Riscați să nu vedeți viața și oamenii.
  2. Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit și faceți chestia aia, nu amânați.
  3. Uitați-vă la sloganul companiei Nike: Just Do It. Ăla e secretul.

      Și-a făcut o firmă și oferă pe cont propriu cursuri care te ajută să fii un orator mai bun:”Spre mine vin acum oameni tineri și maturi, directori și executanți, vorbitori în public și contabili. E tot sloganul ăla de la Nike în spate: Just Do It.”

”Ofer consultații deși nu sunt medic. Eu lucrez cu altfel de dureri pe care îmi propun să le vindec: durerea din voce și din felul în care vorbești. Dacă faci public speaking, vinzi, comunici cu clienții și contează prestanța ta atunci „cu o dicție toți suntem datori”.

”Un program excelent, dacă vrei să-ți îmbunătățești dicția și prestația atunci când ții un discurs. Îl recomand cu mare încredere pe Andrei Tiganas pentru că derulează programe utile și cu rezultate vizibile.

”Obișnuiesc să spun că vocea este amprenta noastră unică cu care călătorim prin viață. Așa că, de ce nu am pune-o cu totul în valoare? Andrei Tiganas e omul potrivit în acest sens. Atent la fiecare voce, implicat și dedicat să scoată tot ce e mai bun, nu se lasă până nu aduce o transformare. Bună. Recomand cu mare încredere!Cristina Varo

Despre Prieteni. ”Nu sunt mulți, dar buni. Lucrez foarte mult cu oamenii, mă conectez ușor cu ei, dar caut, de multe ori, solitudine și intimitate. Simt că doar în liniște mi se declanșează gânduri profunde din care se degajă, mai departe, proiecte mari. Am învățat că prietenia e o relație pe care trebuie să o recontractezi periodic. Relația e ca o plantă pe care ar trebui să o uzi și întreții periodic pentru ca ea să nu se veștejească.”

Studiile: A absolvit Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad în 2004. Profilul pe care l-a urmat a fost filologie, limba franceză intensiv. A avut sala de clasă la etajul 1 cu vedere spre strada Nicolae Bălcescu. Era fix ultimul rând de geamuri cu obloane din lemn care se închideau pe dinăuntru. Imediat după cele trei geamuri, aripa clădirii continua, în partea dreaptă, cu poarta prin care elevii ieșeau încolonați din curtea interioară ca să plece la terenul de sport de pe bulevardul Dragalina.
”Când eram elev în clasele primare, bunicul meu se oprea cu mine de mână exact sub acele trei geamuri cu obloane interioare de lemn. Mi le arăta cu degetul și îmi spunea că acolo a învățat el în perioada de după cel de-al doilea război mondial. A urmat profilul literar, echivalentul de azi al lui „filo”. În acea vreme, „Moise Nicoară” era doar liceu de băieți. Bunicul îmi povestea despre costumul pe care îl purta ca elev, banderola cu „L.M.N.” pe care și-o ținea legată de braț și carnetul de note în care semnau personalități ale vremii pe care el, bunicul, le-a văzut la catedră. Mai târziu a ajus să-mi spună lungi citate în latină pe care le învățase de la dirigintele său, profesorul Voștinariu, pe care mi-l pomenea.”
Iată de ce a ales să devină elev la ”Moise Nicoară”. A asociat de mic acest liceu cu tradiția, continuitatea, eleganța și elita:”Pentru mine, ”Moise Nicoară” e un brand de care am rămas atașat sufletește.”

 Cel mai important cadou pe care l-a primit în spatele celor trei geamuri cu obloane a fost încrederea în sine. ”În anul 2000 am venit ca un copil timid, inhibat, cu ambiții mici și rezultate mediocre în catalogul din clasa a noua semestrul unu. În 2004 am plecat la Cluj ca un tânăr dezghețat, încrezător, cu aptitudini teatrale ”antrenate” în trupa Amifran și în festivalurile liceului, o medie generală bună, un bac ok, sete de carieră și multe, multe ambiții.”
Astăzi este ”sculptor de voci”, o meserie pe care a creat-o singur. ”Concret, ajut oameni de afaceri, de vânzări, manageri și profesioniști din industrii diferite să comunice cât mai convingător: să aibă o dicție mai bună, o voce puternică și plăcută. Am ajuns aici după o lungă pribegie în care m-am căutat pe mine: în radio, televiziune, agenții de publicitate și la catedră. Acum cred că m-am găsit. În paralel, conduc la Cluj o asociație profesională a oamenilor de comunicare și marketing. Mi-am întemeiat o familie așa cum mi-am dorit. Ce mai vreau acum când am atâtea motive să fiu împlinit? Multe mai vreau pentru că aici, la Moise Nicoară, am învățat, în primul rând, să îmi doresc să vreau mereu mai mult de la mine.”

Destinații turistice:”Îmi place marea și e singurul lucru care îmi lipsește în Cluj, orașul în care trăiesc. Am umblat mult prin Europa și puțin prin Asia. Călătoria care m-a marcat cel mai mult rămâne cea din Israel, iar orașul din Europa care mi s-a lipit de suflet e Barcelona. Am locuit scurte perioade în Olanda (Rotterdam) și Spania (Leon). Drumul cu trenul dintre Malmo și Copenhaga e de vis.”

Expresii înțelepte a lea Țigănaș:

”Orizontul înseamnă infinitate, perspectivă, clarviziune”

”De aia e splendidă ființa umană ca fiecare exponent al ei poate vedea altfel exact acelasi peisaj. Totusi, eu zic ca in mare avem cam aceeleasi pareri, contradictiile sunt nu atat la idei, la teme cat la proportia lor in text”.

‘’Îmi sunt simpatici domnii/doamnele în vârstă care ţi se adresează cu „dumneata” şi folosesc multe arhaisme în limba română: „a zămisli”, „a chivernisi”, „recameu”, „servantă”, „ibovnică” împănându-şi totodată zicerile cu multe franţuzisme: „coup de foudre” sau româno-franţuzisme: „trei zile la rând nu am băut decât „jus d’orange”. Peste toate, substantivele care fac pluralul în „ţii” se transformă în „ţiuni” ca pe timpul lui Titu Maiorescu: „atribuţiuni”, „condiţiuni”…’’

”M-am săturat de birocrație! Toată ziua bună plimb și intorc hârtii de pe o parte pe alta cum întoarce țăranul paiele ca să nu se umezească. Fac zeci de drumuri dintr-un birou in altul, dintr-un ghiseu în celalalt, de la o secrctară acra, grețoasă, cu permanent și curul mare la alta. Sunt sastisit, imi vine sa vars. E cineva amabil sa ma degreveze de jegul asta de activitati mărunte și pe deplin inutile care mă abat de la esential și de la tot ceea ce contează?”

‘’Bărbaţii care se dau pe ei cu aproape un tub de spray sau se „stropesc” cu cantităţi industriale de after shave (indiferent de aromă) sunt: ţărani, ghiolbani, parveniţi, drogherii etc. Aici e clar, s-a încetăţenit ideea foarte bine. Cum sunt însă gagicile cărora le simt dulcegăria de parfum de la aproape 50 de metri distanţă?’’

”Sunt republican în toata regula dar faăeam presa într-o vreme si nu suport jurnalismul prost”

”Dar nu ramâi dator la replică. Trebuie sa te bagi în politică. Acolo poti sa duci mai multi oameni pe calea dreapta, sa-i orientezi corect (dar fara finalizare! lasa-i asa cu coaiele vinete sa vedem cum se comporta)

”Cred că e important să gândim CONSTRUCTIV atunci când dezamăgirile vin. E greu, dar se poate… Și să nu uităm! Trebuie să solicităm permanent o confirmare din partea publicului: „Adevăraaaaaaaaaaat?”

Alte surse despre Andrei Țigănaș:

https://www.facebook.com/AndreiTiganasOficial/

https://www.facebook.com/events/2120312274913654/ -Eveniment preconizat pentru 18 septembrie 2018 la Chisinau

❤ SV


9 comentarii

Anca Creţu: Aminteşte-ţi cum este sărăcia!


Anca Crețu știe cum este să trăiești într-o cocioabă, roasă de șobolani. Cum miroase și pute sărăcia… Știe cum e să te plouă în casă, dar și cum înfloresc lalelele în curtea casei… A prins gustul de dulce-amar al iubirii, și totuși păstrează speranța… Ca să înțelegeți bine prin câte a trecut Anca: am realizat brusc că de fapt, acele suferinţe au călit-o și i-au dezvoltat un caracter dur. Are mult curaj, e o luptătoare, pledează ferm pentru dreptatea omenească și… a „punctului ei de vedere”. Este perseverentă! Nu vorbește niciodată pe șleau, doar ceea ce simte și ce gandește.

Mama i-a dezvăluit că s-a născut din dragoste, și Anca simte adevărul acestui sentiment cu fiecare tremor al firii sale. E tânără, frumoasă, cu încredere deplină într-o altă șansă, de ce nu?

Anii au trecut, și ea deja era într-o altă casă construită de părinții ei: atunci Ancăi i se părea că-i prea micuţă pentru acel spațiu imens. Părinții ei erau atât de săraci, că curgea apa prin saraiul în care locuiau. Mama prepara nopțile… cu lanterna, – aceste amintiri, în continuare, o fac foarte mâhnită. Cât de demult a fost? Are numai 26 de ani (în 2018), dar se simte ca o domniță cu experiența unei persoane în etate. Greu de spus, că ar fi fost astfel, mai tot timpul. Energia zvâcnește din ea cât rezistența a zeci de oameni. Este omul care face cât un manager de talie înaltă și ”îi bagă pe toți în sperieți” cu puterea caracterului său! – Mda, atunci şi echipa lor chiar face o treabă bună!

Adolescența ia fost la fel de nefericită cât sărăcia. Aici deja apăreau problemele cu colegii care erau ”bine-merci” și ea – Nu. A depășit această etapă cu lacrimi, iar despre discriminare și bocetele sale ne va povesti altă dată. Fapt că aceste probleme au făcut-o să schimbe liceul pe unul bun la oraș (Plecăciune lui Dmn Valentin Berezovschi, director LTPA ”M.Berezovschi”). Îi este recunoscătoare pentru că a dezvoltat în ea atitudine, responsabilitate, disciplina și bunul-simț! A dat BAC-ul! Nu s-a mulțumit cu notele 8,8,9,10. Le-a contestat! Și a primit 8,9,9,10! Era fericită? Ba, era chiar foarte fericită! Pentru că și aici era discriminată de unii colegi, cică venea din satul unde nu se face carte… Copiii sunt răi uneori, așa o vărstă când ei spun tot ce gandesc fără să înțeleagă câtă durere produc…

Acum consideră că a ajuns la o vârstă onorabilă de 26 de ani (2018), are doi copii: unul sub tutelă pentru că părinții sunt plecați peste hotare (16 ani) și altul de 4 ani și jumătate (”îmi suge răbdarea mai ceva ca un vampir”).

Tatăl i-a povestit odată o istorie interesantă despre neamul CREȚU, dar ea… i-a demonstrat contrariul. Chiar așa și spune, că viața a trăsnit-o mult de tot de jos-sus, foarte mult a avut de suferit. În prezent, este divorțată, însă copilul are și mamă, și tată.

E greu atunci când piciul tău rămâne fără tată, greu de raționalizat acest fapt. O știe doar cel care a trecut prin asta. Copiii mereu au nevoie de un umăr, iar tatăl ei i-a fost mereu alături…

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată, spune Anca. – De ce a divorțat? Începutul sfârșitului a fost atunci când ea făcea practica la facultate, și fostul soț i-a dat viața pe peste cap. Din gelozie, și cu frământări din trecutul lui, cu aventuri și alte chestii care i-au dus până la rămas bun unul de la altul. Nu-i nimic, Anca e tânără și toată viața bună e încă înainte. Lucrează acolo ”unde s-a dorit” (fără explicații), are doi copii minunați și deștepți…

Abia începe viața!

P.S. ”Nu judeca cum se îmbracă oamenii atunci când știi cum e sărăcia, – adu-ți aminte!”- spune Anca Crețu 

PS. Îmi place să împărtășesc cu tot ceea ce face bine oamenilor și deschid pentru voi, dragi prieteni, o nouă trușă de Impresii de viață cu oameni de valoare, cu rețete de viață și sfaturi utile, și cu o experiență de viață cât zeci de persoane. Apreciați și deschideți-vă inimile voastre! Un remediu de suflet pentru voi și inimile voastre! Vivat! (SVizitiu)


Un comentariu

Alexandru Ganenco, colonel, publicist, autor de carti la Clubul Impresii din viata si carti


ganencoAlexandru GANENCO – al 99-lea protagonist la Clubul ”Impresii din viata si carti” în cei cinci ani din istoria acestui proiect care se desfăşoară în incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu. 

Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul Impresii din Viata si Carti (accesati)

   Ce înseamnă să fii om puternic, care să transforme provocările în oportunități? Marinarul Alexandru GANENCO, păstrându-şi programat pacea interioară,entuziasmul, protagonistul desprinde esența bucuriei de a descoperi, a învața empiric, a se cizela, a înţelege şi a primi lumea aşa cum este, dar şi oferă învăţăminte preţioase pentru fiecare din noi… Colonel in retragere, editor si publicist, autor a mai multe volume de carte, membru fondator al Fundatiei „Draghiştea”, pe parcursul evenimentului, prof.univ.dr. Ganenco a făcut completări cu informații interesante, evocând amintiri din propria lui experienţă de viaţă... După cuvântul de deschidere de către istoricul și moderatorul şedinţei​ Alexandru Valeriu Moraru, protagonistul vine cu detalii din perioada copilăriei, apoi şi cu impresiile din anii care l-au marcat în mod special. Nu a izbutit să înveţe la şcoala românească, deoarece în 1944 URSS deja a reocupat Basarabia şi a instalat legile sale comuniste. Venind cu amintirile din frageda copilărie, cu jocurile practicate pe-atunci; cu cele mai însemnate impresii din anii de studenţie, a vorbit şi despre rolul părinţilor în urmarea calei sale de viaţă. A povestit despre flota Militară Maritimă, cu câteva crâmpeie din această perioadă. Ce înseamnă pentru el Marea, despre care a scris în cartea de autor ”Carahasani”, o localitate pitorească aflată la o distanţă relativ scurtă de Liman şi Marea Neagră… Ce ”păcate” a săvârşit si… poate a reuşit să le ”corecteze”? Despre soţia Anişoara care a creat un confort emoţional pozitiv în viaţa protagonistului şi o stabilitate psihologică în familie. Şi cea care i-a dăruit o fiică minunată. Nepotul cu care se mândreşte mult…

A scris o sumedenie de eseuri în celebra carte ”Localităţile Republicii Moldova”, volume de referinţe ”Istoria Serviciilor Secrete”, ”Carahasani împovărat de ani”, etc.  Munceşte în continuare la scrieri…

A. Ganenco nu a uitat să-i menţioneze pe prietenii lui, şi cei care ş-au făcut timp să vină la club. Prietenii care l-au marcat ca Personalitate, ca un intelectual şi profesionist în domeniu, şi ca o valoare umană importantă.  Au fost prezenţi şi au vorbit din public istoricii, oamenii de ştiinţă, în rândul lor – Iurie Colesnic,Tudor Ţopa, academicianul Boris Găină, Dumitru Ţâra etc. Câteva melodii interpretate de cantautorul Savelii Cojocari, prietenul de familie, ne-au bucurat inimile. S-au citit dedicații, referinţe adresate autorului cărţilor de autor, dar și celor prezenţi: Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prietenească. Vedeţi albumul şi filmele(Accesati Titlurile de carți de autor cu numele Alexandru Ganenco):

Aprecieri şi referinţe despre Alexandru Ganenco:

– ”Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții. Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă, (această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei). Fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași… Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor… La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco… Casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare… Rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!”- Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist. 

Ca de obicei, cei interesaţi pot urmări evenimentul în albumul, accesând titlul evidenţiat, şi în filmele postate mai jos. VIVAT: Albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

Date biografice: Alexandru Ganenco. Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.
Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.
După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.
In colaborare apare volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. La fel, in colaborare apare cartea Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004.

Alte surse cu protagonistul Alexandru Ganenco:

albumul Colonelul Ganenco protagonist la Clubul IVC

https://www.facebook.com/events/157635658258160/– evenimentul promo​ cu varia surse despre protagonist

https://mazarini.wordpress.com/2017/02/02/oameni-deosebiti-alexandru-ganenco-la-75-de-ani/

https://10tv.md/2018/03/17/ecoul-unirii-la-100-de-ani/

https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2532893086936500 – albumul foto de la Clubul IVC


4 comentarii

Mircea Grecu şi terapia narativă la Clubul Impresii din viaţă si cărti.


Mă încearcă un simţ al urgenţei, al oamenilor de calitate, al relaţiilor interumane, al scopului bine determinat, atunci când ştii, cu siguranţă, ce-ţi doreşti de la viaţă şi eşti sincer în scopurile tale. Mă grăbesc să-i prezint tuturor celor care citesc blogul şi celor prezenţi la clubul IVC, ca urmare, cu promovare continuă pe reţele de socializare. Clubul ”Impresii din viata si carti”, astăzi, este cu protagonistul Mircea Grecu un scriitor sincer, cu poveștile de viață, în special, pentru copii, cu o narațiune simplă, fără pretenții de genialitate, limpezimea scenariului propriu și un firesc al dialogurilor ce provoacă dorul de copilrăe și de locurile de baștină. Mircea Grecu, om modest din fire, deloc dornic de laude, nu agreează publicitate ”tamtaram”! Un conservator al faptelor pozitive bune de realizat în continuare, motivul fiind dezlegarea nodurilor sociale şi debarasarea de tot ce rămâne putred în acest mic stat, tot ce dăunează societății – dependenţă de droguri, tutun, alcoolul, etc, alte pericole de viaţă pentru copii şi tineri. Pasionat de poezie românească, militează pentru recuperarea valorilor unanim acceptate. Intuiesc în protagonist cu o uşoară dezamăgire, ca şi cum tot ce face ar fi lucruri puţine pentru el. Și, există foarte puţine persoane de încredere întru unirea forţelor spre a salva naţiunea de decadenţă nu doar psihologică. Are planuri măreţe şi Face, nu doar vorbeşte. Este permanent ocupat prin convingere şi comunicare cu oamenii, cei mici și mari. Educat, foarte respectuos şi amabil, adoră copilaşii… Scrie poveşti pentru părinţi, care au ce învăţa din ele. Culegerea de povești terapeutice „În ospeție la ursulețul Marmi” a apărut la Editura „ARC”. Cartea conține cinci povești terapeutice și se adresează copiilor de vârstă preșcolară și – celor din clasele primare. Frumuseţea poveştilor este conturată cu ilustraţii magice, creeate de Igor Hmelnițki. Poveștile au fost traduse în mai multe limbi, editate într-un tiraj total de peste 100 de mii de exemplare şi se bucură de o popularitate deosebită printre cititorii din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă.
Are în palmares câteva cărţi cu poveşti, eseuri şi poezii, a scris peste 100 de articole publicate în ultimii 5 ani privind problemele consumului și a traficului illicit de droguri în Republica Moldova!
Calităţile de seriozitate şi chiar de entertainer (glumeţ) ale lui Mircea Grecu au fost puse în evidenţă la Club într-un dialog permanent cu publicul, – a filosofat, a polemizat, a glumit, a recitat şi chiar ar fi cântat la chitară dacă nu ar fi atât de modest… Este talentat, puternic, carismatic. Un patriot înflăcărat, deloc naţionalist. Pledează pentru internaţionalism, cu… limită a măsurii. Ceea ce trebuie să cunoască fiecare mic copil… Este un manager energic şi înţelept. Scriitor cu logică. Momente deosebite la lansarea cărților în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu (sala engleză) –  cele mai noi editate cu poveşti dedicate copiilor.
Mircea Grecu, scriitorul şi psihologul în persoană, se pare că simte o vină oarecare pentru problemele cu care se confruntă societatea noastră luând în consideraţie şi dependenţa de tehnologii informaţionale (calculatoare, mobile, smartphoane). Responsabil pentru nedreptăţile sociale, Dmn Grecu cunoaşte şi abordează public soluţiile de combatere a dependenţei de droguri, este munca lui. Totuşi, realizarea lor depinde mult de susţinerea demnitarilor din republica Moldova. Este mai apreciat în România, Rusia sau Ucraina.  Poate că de un astfel preşedinte cu o așa mentalitate avem nevoie în guvern? Nu este membru de partid, nu-i place să se afişeze, el chiar doreşte schimbări pozitive în Moldova! Dispune de o experienţă enormă întru simţ şi suferinţă. O durere pentru cei vulnerabili şi pentru viitorul urmaşilor noştri… Mai norocos sau mai rezistent decât alţi tineri, Mircea Grecu a început să înţeleagă şi să aprecieze utilitatea propriei maturizări: atât de brusc şi, în prezent, luptă pentru soluţionarea problemelor sociale şi tot odată… spune propriile poveşti fiilor săi. Părinţii care l-au ajutat sunt o temă aparte, una sacră pentru care le va fi recunoscător toată viaţa!
Uimitor, se pare că talentul este ereditar, amintind de povestea bunicului său Gheorghe Briceag, un exemplu de demnitate, care a fost singurul roman deţinător al Premiului Homo Homini („Premiul pentru Demnitate Umană„) pentru anul 2004, oferit de Fundația People in Need. ”A fost condamnat, în anii ’40, secolul trecut, de puterea bolșevică la zece ani de GULAG și mai apoi la șapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistență antisovietică din Basarabia. Despre Gheorghe Briceag puteţi citi în mai multe surse:”Cunoscut apărător al drepturilor omului în Republica Moldova şi preşedinte al Filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Gheorghe Briceag a fost şi va rămîne un simbol al patriotismului şi al bunului-simţ în Basarabia. Dumnealui a fost omul care, întotdeauna, a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu a ezitat să amîne vreun subiect incomod, de evitat pentru stabilitatea şi comoditatea cu care mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Nu s-a obosit ori de cîte ori a vorbit despre cele mai subtile „chestiuni basarabene” în materie de istorielimbă şi patriotism. Pentru adevăr, a suferit mult…”
Publicul a fost unul foarte activ în discuţii cu protagonistul, iar procurorul Ivan Diacov a fost cel care a adus cuvinte de laude la adresa lui Mircea Grecu, dar şi a scos la iveală unele lucruri care necesită un tratament special în lupta pentru combatere a dependenţei de droguri. Cert, că această întrebare nu este în prim plan printre celelalte ale guvernului… Iar întrebarea este chiar gravă…
A moderat şedinţa Mariana Harjevschi, Director General BM B.P.Hasdeu.
 Despre parcursul evenimentului vă invităm să vizionaţi şi să ascultaţi filmele de mai jos, la fel şi imaginile accesând titlul evidenţiat:al albumului: ”Mircea Grecu la Clubul Impresii din viata si carti”
Aprecieri şi referinţe despre Mircea Grecu:
Ivan Diacov:O mînă de oameni în frunte cu profesorul universitar, doctor în psihologie Mircea Grecu acum 5 ani s-au unit într-o echipă,care a prins rădăcini nu numai în Moldova, dar și în România, Ucraina și Rusia. Viața, sănătatea și buna educație a copilului este prioritatea acestor neobosiți entuziaști. Mă bucur că îi cunosc și sînt printre ei.”
Mihai Cioată, profesor la LT ”Ion Luca”, Vatra Dornei:”… Cărţile copilăriei sunt, de obicei, cărţile care îşi pun amprenta asupra devenirii noastre, pentru că poveştile conţin semnificaţii mai adânci decât multe lecţii care ne-au fost predate ulterior în viaţă. Copii fiind, aceste poveşti ne oferă un ecran pe care ne proiectăm emoţii, datorită identificării noastre cu personajul principal. Ce fel de poveşti sunt utile pentru copil care suferă de lăcomie, care e agresiv sau temător, ori dezvoltă comportamente ce vor duce la adicţii în viaţa adultă? Spre deosebire de basmele clasice, unde personajele sunt ameninţate de pericole externe, în poveştile lui Jana şi Mircea GRECU acestea se luptă, în special, cu provocări interne… Părinţii şi profesorii pot folosi aceste povestiri ca pe nişte ”seminţe” plantate în mentalul copiilor, care îşi vor arăta ulterior ”fructele”, efectele pozitive în viaţa emoţională a acestora”.
Fragmente şi expresii de la Mircea Grecu:
– ”De ce râdem? Nimeni nu este prea sigur. La fel ca şi în cazul multor altor reacţii emoţionale, oamenii de ştiinţă nu au elucidat încă acest mister. Râsul este cu atât mai dificil de studiat şi interpretat, cu cât poate fi legat mai uşor de starea de fericire, nervozitate, jenă sau dezamăgire.
O explicaţie pur ştiinţifică a fenomenului în cauză fost dată de Darwin: „Sunetul râsului este produs de o inspiraţie adâncă urmată de contracţii spasmodice scurte ale pieptului şi în special ale diafragmei. În urma scuturării corpului, capul se apleacă înainte şi înapoi. Maxilarul inferior tremură în sus şi în jos, la fel ca în cazul unor specii de babuini, când aceştia sunt foarte mulţumiţi. În timpul râsului, gura este deschisă mai mult sau mai puţin, cu colţurile strânse înapoi şi ridicate uşor în sus, iar buza superioară este puţin ridicată. În timpul râsului excesiv, corpul este aruncat înainte, se scutură sau are aproape convulsii; respiraţia este mult perturbată; capul şi faţa sunt invadate de sânge, cu venele dilatate, iar muşchii orbiculari sunt contractaţi spasmodic pentru a proteja ochii. Lacrimile curg uneori în voie”.
Sună ca un film de groază, nu?”

– ”Poveștile joacă un rol foarte important în viaţa copiilor: ele stimulează imaginația și creativitatea, dezvoltă gândirea, limbajul şi contribuie esențial la formarea principiilor morale și valorilor comportamentale. Mai mult ca atât, lumea poveştilor e o lume, în care binele întotdeauna învinge răul, iar copiii se identifică mereu cu personajele pozitive. Acestea îi însoțesc în anii copilăriei și le oferă modele, pe care le vor urma în viață adultă.”
– ”Conform datelor statistice, fiecare al cincilea caz de adresare la psihologul pentru copii are tangență cu dependenţa de jocurile pe calculator. Mulţi copii ajung la specialişti fiind deja în stare de psihoză. Noi depunem eforturi maxime pentru evitarea unor asemenea cazuri, ajutându-i pe părinţi să conştientizeze problema şi să înceapă prevenirea înainte de a ajunge la situaţii extreme.
Deseori, părinţilor le este greu să recunoască existenţa problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situaţia nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul Dvs. face abuz de jocurile pe calculator – consecinţele pot fi dramatice!”
– ”Terapia narativă a parcurs o cale lungă pentru a deveni parte a psihologiei practice. Unul dintre fondatorii metodei este psihoterapeutul american Milton Erickson, recunoscut ca fiind o autoritate mondială în hipnoterapie și în psihoterapia strategică de scurtă durată. În opinia sa, morala directă provoacă respingere, pe când povestea are o influență imediată asupra subconștientului, ocolind conștientul. Din punctul lui de vedere, capacitatea de schimbare pozitivă o are fiecare persoană, la unii însă aceasta fiind blocată. Anume istoriile metaforice contribuie la declanșarea mecanismului de schimbare. Fiind întrebat cum reuşeşte să vindece spunând poveşti, Erickson a răspuns: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comportamentul”.”
Mircea Grecu În plus, 5200 de pedagogi și părinți ai copiilor de vârsta 5-9 ani din Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă și România vor fi instruiți în prevenirea și corectarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă preșcolară și la cei din clasele primare prin intermediul terapiei narative….
Date biografice: Mircea Grecu – al 89-lea protagonist la Clubul Impresii din viata si carti. Scriitor, psiholog, manager, secretar general Cipida.md. Secretar General al Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor, licenţiat în Psihologie (Universitatea Bucureşti, 2000), absolvent al programului de master în Drept (ASEM, 2013), autorul cărţilor ”Eseuri psihologice despre poezie sau un remediu pentru profilaxia insuficenţei sentimentale şi spirituale” (2011), ”Drogurile legale şi adolescenţa” (2012), ”În căutarea fericirii pierdute” (2014), ”Ghetuţa şi Papucel” (2015), ”Căpcăun cel Fioros” (2015), ”Ursuleţul Marmi” (2016) şi al multor studii şi articole ştiinţifice în domeniul adicţiilor. 


8 comentarii

Anatol Croitoru la Clubul Impresii din viata si carti


A fost un prilej de reîntâlnire cu protagoniștii și personalităţi de valoare la Clubul ”Impresii din viata si carti” . La eveniment au fost prezenți oficialii, personalități istorico-culturale, politicieni, militari, dar și publicul obișnuit pentru care prezintă interes Omul promovat în cadrul ședințelor la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”. Aceștia au apreciat profesionalismul și dăruirea protagonistului Anatol CROITORU în lupta pentru integritatea Moldovei și în promovarea valorilor istorice. O ședința deosebită care s-a produs sub bagheta inteligentă a moderatoarei Mariana S. Ţăranu, Doctor conf. în stiinţe istorice, pentru a cunoaște mai mult istoria de pe Nistru:”Dnul Anatol Croitoru este un exemplu de demnitate și verticalitate, prieten devotat și om curajos. În moment de grea cumpănă pentru țară s-a ridicat cu arma in mâină pentru a apăra integritatea și independența R.Moldova. Pentru mine este un model.

Anatol Croitoru este angajat al Administrației Palatului Republicii din Chisinau. Anatol Croitoru ar trebui sa fie deputat in Parlament. Asta numesc eu schimbarea clasei politice. Nu schimbare de stafeta la treuca. Sa ne traiesti, Anatol. Numai oameni ca tine pot face Unirea”, spune jurnalistul Doru Dendiu. Puteți urmări imaginile din album și filmele evenimentului mai jos:

Albumul Anatol Croitoru protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

Prin astfel de evenimente nu facem decât să stimulăm oamenii să cunoască istoria adevărată, și, în mod deosebit, pentru a dezvolta gândirea critică, liberă, pentru sursa de informare. Exemplele eroice trebuie promovate pentru că avem cu ce ne mândri. Este absolut necesar să deschidem ghilimelile, să spunem adevărul pe timpul vieţii și nu în enciclopedii, să înțeleagă în continuare și urmașii ce valoare au predecesorii… Mariana S. Ţăranu, Boris Ceban, Vasile Zgardan, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig, Doru Dendiu, Constantin Lapusneanu, Victor Patrascu, Vasile Vizitiu sunt participanţii care ne-au surprins cu cuvinte şi gânduri frumoase la adresa protagonistului… (SV)

Al 88-lea protagonist în cadrul ședințelor tradiționale ale Clubului ”Impresii din viata si carti”   – Anatol CROITORU, erou în lupta pentru Integritatea Moldovei, participant la evenimentele de la Nistru din 1992, deținatorul Ordinului „Ștefan cel Mare” și „Credinta Patriei”, clasa I. Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-executiv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. ‘‘Pentru mine și familia mea războiul nu s-a terminat. Îmi amintesc că într-o zi mergeam cu nepoțica de la Coșnița spre Chișinău. Când am ajuns la postul de menținere a păcii de la Vadul lui Vodă nepoțica Paula a văzut una din cele două mașini blindate și câțiva ostași cu armele în spate. Văzând această priveliște nepoțica m-a întrebat nedumerită: „Bunelul, dar nenea nu o să ne împuște?!” Uite așa trăim noi, cei din partea stângă a Nistrului. Interesant, dacă i-ar fi întrebat pe guvernanții noștri nepoțeii lor ce le-ar răspunde?! Sau poate ar înghiți în sec așa cum am făcut-o eu la acel moment.” – spune Anatol Croitoru.

Alte expresii și opinii de la protagonist:

Într-o țară care se declară că tinde spre familia mare europeană sperăm că populația se va trezi astfel încât cel puțin să nu întârzie periodic la serviciu, medic sau în alte locații. Este un stress pe care îl trăim zilnic…”; ”Consider că este o datorie și o obligație să intervin atunci când apar diferite probleme, aceasta în situația în care autoritățile consitiționale ale statului au lăsat în voia sorții populația din stânga Nistrului, ignorând-o tatalmente.” (Anatol Croitoru)

In opinia mea, pe parcursul acestor 16 ani nu s-a intreprins si nu se intreprinde nimic eficient si adecvat pentru solutionarea conflictului transnistrean. O dovada incontestabila este faptul ca suntem si la ora actuala intr-un conflict inghetat. Consider ca R. Moldova va putea obtine rezultate concrete in solutionarea conflictului transnistrean, doar atunci cand autoritatile vor renunta la statutul de stat-membru al Comunitatii Statelor Independente (CSI) si la principiul de neutralitate. O alta conditie ar fi aderarea la Organizatia Atlanticului de Nord (NATO) si ls Uniunea Europeana, pentru ca populatia de pe ambele maluri ale Nistrului isi doreste acest lucru. De asemenea, prin indeplinirea acestor deziderate s-ar crea mai multe locuri de munca si vor aparea noi investitori din tarile europene.’‘(Anatol Codru in 4 iulie 2008, Civic.md)

Despre Anatol Croitoru. Date biografice. Informatie pentru lectură:

Născut în satul Coșnița, raionul Dubăsari pe data de 10 ianuarie 1955. A absolvit Universitatea Tehnică din Odesa, facultatea de metrologie. A profesat în mai multe instituții din Republica Moldova. În perioada de renaştere națională s-a încadrat plenar în promovarea valorilor strămoșești în partea stângă a Nistrului. În timpul războiului ruso-moldovenesc de la Nistru a fost voluntar alături de alți consăteni. Decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. Fost președinte-execuviv al Asociației de cultură și drept „Transnistria”. Anatol Croitoru, din satul Coşniţa, r. Dubăsari, este legat de Transnistria prin Tricolor.In 1991, a arborat Tricolorul pe Comitetul executiv de la Dubăsari, exprimându-şi astfel, împreună cu un grup de cetăţeni, crezul de independenţă şi unitate teritorială a R.Moldova. A urmat cu Tricolorul în gând la răsboiul ruso-moldovenesc din 1992 şi în toate acţiunile ulterioare de apărare a integrităţii R.Moldova şi a românismului din Transnistria.Din cauza curajului său rectiliniu, s-a simţit deseori în pericol, aducând zile grele şi pentru familia sa. Anatol Croitoru a fost refugiat în Franţa, în Germania, în România, dar a revenit de fiecare dată la Coşniţa natală, pentru a susţine combatanţii invalizi, rămaşi fără sprijin moral şi material în satele româneşti din Transnistria, pentru a susţine şcolile româneşti din această zonă şi pentru a susţine unitatea sub Tricolor.

Impresii de la participanţii evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1786929758196037/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2401878306704646


4 comentarii

Legea nu face exceptii nici pentru primar


Acest primar a fost adorat de întregul New York: luptând împotriva ’’legii uscate’’, el învăţa populaţia cum… să prepare ’’samogonul’’, şi luptând contra dependenţei de droguri, cerea… legalizarea marihuanei. În paralel, construia poduri, parcuri şi spitale, iradica foarte dur corupţia şi lupta pentru relocarea evreilor în SUA pe timpul Holocaustului. De aceea, în numele lui Fiorello Henry La Guardia au fost numite aeroportul New York şi o stradă din Tel Aviv. În New York este un astfel de monument – pe piedestal stă un omuleţ mic şi gras bătând furtunos din palme, de parcă ar invoca ceva activ făcând un pas înainte. Omul căruia îi este dedicat acest monument este Fiorello Henry La Guardia, primarul New York între anii 1934-1945. Sculptorul l-a interpretat în această poziţie fiind intemeiat pozitiv: primarul a fost o persoană foarte hotărâtă, pentru care nu existau probleme insolubile.’’Nu contează dacă podurile sunt arse sau nu, eu nu voi ceda niciodată’’, spunea La Guardia şi muncind din răsputeri, pas cu pas returna locuitorilor capitalei încrederea pierdută în faţa autorităţilor. Şi asta în ciuda faptului că a fost nevoit să conducă oraşul New York, probabil în cele mai grave timpuri – vremurile Marii Depresiuni şi al celui de-al Doilea război mondial. A reuşit să învingă un sistem democratic corupt, a transformat orașul într-un model pentru programele economice menite să oprească efectele cauzate de Marea Criză (1929), a susținut minoritățile și… chiar a inventat tanga! A fost un om deosebit care se nasc la rascruce de secole, aşa vorbeşte lumea despre el…

În istoria SUA s-au legat zeci de legende despre acest primar, sunt cele care explică dragostea ’’totală’’ pentru La Guardia. Una din ele vreau să auziţi şi voi, dragi prieteni moldoveni! (românii deja cunosc istoria)… Într-o seară a anului 1935 primarul a apărut în curtea unuia dintre cele mai sărace districte ale oraşului New York. După ce l-a învinuit pe judecător de corupţie şi l-a demis imediat, La Guardia a dorit ca în aceeaşi seară să ia o decizie într-un caz penal. Pârâta era o femeie, acuzată că a furat o pâine cu care urma să-şi hrănească copiii. După ce a ascultat-o, cel de-al 99lea primar din New York, La Guardia a spus:’’Legea nu face excepţii. Trebuie să vă pedepsesc. Zece dolari sau zece zile de puşcărie. La fel îmi voi percepe o amendă de zece dolari mie personal, plus amendă de cincizeci de cenţi pentru fiecare din toţi cei prezenţi,– pentru faptul că noi trăim liniştit într-un oraş în care o femeie este nevoită să fure pentru a-şi hrăni copiii!’’

Banii colectaţi au fost transferaţi femeii…

La Guardia a fost clasat pe primul loc printre primarii națiunii într-un sondaj efectuat în 1993 de istorici și de cercetători sociali. A fost prieten bun cu Roosevelt… Potrivit biografului Mason B. Williams, colaborarea sa strânsă cu New Deal a lui Roosevelt a dovedit un succes remarcabil în legătură cu moneda națională și nevoile locale. La Guardia a permis recunoașterea politică noilor grupuri care au fost în mare parte excluse din sistemul politic, cum ar fi evreii și italienii. Administrația lui a dat orașului New York infrastructura sa modernă. Obiectivele lui limitate au ridicat ambiții pentru noi niveluri de posibilități urbane. Potrivit unei autorităţi, tendințele mandatului său însemna că „oamenilor le-ar fi frică să permită pe cineva să ia acest mod de putere”…

Ce exemplu minunat pentru primarii noştri şi ar fi un miracol să se împace un preşedinte cu primarul, fie – invers! Mă încred în Omenie! Doamne ajută!

Imaginea şi ştirea șterpelite din Internet. Povestea scurt ticluită… de mine 😀


4 comentarii

Slăvim Biblioteca


Ne place BIBLIOTECA,

Această casă veche

Pe o stradă centrală.

Nu liniștită,

Cu vuete de sirene,                       

Dar liniște în suflet,

Și totuși ne place

Că ne adună

Pe cei singuratici

La o Carte

Și comunicare.

Desi uităm aceasta

În alte clipe amare…

Ne place această casă veche

Cu o sală confortabilă,

Ce are origini

De creatori pricepuți

Și tinerețe tandră a căutării…

Suntem onorați:

De istorie bogată.

Putem transmite

Cu generozitate

În mintea tinerilor

Lumina,

Și atunci uităm…

De ojă rupță recent,

De nervi sau ceartă,

Pizza, spaghetti,

De foame,

Uităm că planurile și obiective,

Estimate foarte diferit,

Decise de șefi,

Sunt prețuite

Cu totul…altfel!

Ei, și bine,

Vom lucra

Conform proiectului

Îndepărtat,

Impactul este

Inevitabil:

Minți minunate

Academice

Ne vor privi

Cu mult favor…

@@@

                                                             Se vorbește în popor:

Cică

Nu mai suntem la modă,

Că fără noi,

Răspuns la toate oferă

Neînlocuitul Internet.

Dar cine-atunci

Va ajuta să alegi un titlu,                                  

O carte va recomanda?

Un sfat de suflet, inimă…

Ca de la Bibliotecar

Să scrie referat,

O teză de masterat

Astfel ca să fie uimiți

Și cei mai intelectualii

Magistrați!

Și cine va explica

Cum se scrie un eșeu?

Ca la Biblioteca Hasdeu?

Că profesorii nu au timp…

Și bibliotecarii – îl au… berechet!

Cine va face pe toți să respire,

Cu mese rotunde, mesaje de suflet,

Pe tavă – varia personalități,

Ca la Clubul Impresii din Viață și Cărți?

Saloane de carte, lansări, dedicații

Maratoane cu versuri și proză

În special, master-class?

Ei, și cine va invita să comunicați

Cu un psiholog,

Cu autor preferat

De carte,

De viață,

Servindu-vă cu ceai și cafea,

Dulciuri la fel aromatizate?

Cuvinte parfumate,

Tablouri miraculoase,

Care trezesc amintiri

Și inspiră Speranțe?..

Bibliotecarul e o specie rară,

Poate fi psiholog, și părinte,

Și frate,

Și blogger,

Sociabil prin natură,

Zâmbet larg,

Atenție maximă,

Cu blândețe și cu spor

Va ajuta să zbori

Într-o călătore de vis

Inteligent

A romanticului gând…

În tăcerea sălilor festive

Printre cataloage, fișieri,

După fiecare eveniment

Mereu la vânătoare

De energie și surse noi

Cel dedicat profesiei

E bibliotecarul BM

Vădit

Ca un pește –

În marea lui de cărți

Scufundat în enigmă,

Transparent,

Profesionist,

Bibliotecarul e veșnic!

Nimeni n-ar dori… brusc

Să dispară

Lumina în biblioteci…

❤ (Svetlana Vizitiu, 14 octombrie, 2017), Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/29/chisinau-nocturn/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/10/16/coruptie-la-bm-b-p-hasdeu/


15 comentarii

Dina Ciocanu protagonistă la Clubul Impresii din viață și cărți


Da, la Club nu vom face propagandă, dar vom vorbi despre lucruri utile, nu vom bate apa în piuă. Clubul nu trebuie să fie numai vorbărie, ci loc unde poţi spune adevărul. Are în denumire şi IMPRESII… Eu mi-oi exterioriza impresiile, aşa ca să nu supăr pe nimeni. Vorbind de soluţie – oare poate să vină soluţia, când lumea trăieşte încă în veacul sovieticilor? Când îşi cântăreşte necesităţile în ”Moscovscaia colbasa”? E nevoie de a educa societatea, de a o face să accepte adevăratele valori. Şi nu e nevoie de mare filosofie, de Aristotel ori nu ştiu cine…” – a spus Dina Ciocanu, a 84 protagonistă la Clubul ”Impresii din viata si carti”, eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. După o pauză de două luni, un început de bun augur, ca şi toate celelalte până acum… Iar moderatorul şedinţei a fost celebrul scriitor şi blogger Dumitru Crudu.

Dina Ciocanu:”Mulţumesc din suflet, Svetlana Vizitiu! Mulţumesc Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti” că mi-a permis să-i fiu oaspete azi! Mulţumesc ţie, scump Dumitru Crudu! Prin prezenţa ta, evenimentul a fost deosebit şi mă simt măgulită că anume tu mi-ai fost alături în această zi. A fost o serată frumoasă, cu puţină lume şi mult suflet. Nu au venit oameni întâmplători, am simţit prezenţa fiecăruia, pentru că am simţit implicarea. A venit colega mea de facultate Marina Turculet, de la Bender – cât de plăcută a fost revederea!!”

 Dar vă rugăm să urmăriţi toată activitatea Clubului de azi în imaginile şi filmele de mai jos! vivat! Deschideţi albumul Protagonista Dina Ciocanu la Clubul Impresii din viata si carti și filmul integral mai jos:

Protagonista s-a născut de Sf. Andrei, pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. Despre Dina Ciocanu am scris articole cu recenzii la două romane, prima istorică ‘’Fântâni fără ciutură’’ şi ”Pompeea”, pe care le puteţi citi din nou aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/12/12/dina-ciocanu-fantani-fara-ciutura-la-multi-ani/
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/08/11/pompeea-de-dina-ciocanu-indemn-la-lectura/

Diana Ciugureanu: Are un titlu de carte genial. Urmează să lecturez lucrarea Dnei Dina Ciocanu, „FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ”. Și cum mă consider excepțională sau în limbajul altora, nebună, fie și peiorativ, propun să modificăm stema creaturii ocupanților – RîMî – prin a plasa în centrul acesteia, o fântână fără ciutură. Ce ziceți, nebunia mea este frumoasă sau oribilă ca problema acestei capturate palme de pământ? Sincer, lupt în continuare să devin o fântână cu ciutură, adică integră, iubită de Dumnezeu și Binecuvântată. Doamne, ajută! Basarabia e România!

Marina Turculet:Într-aderăr merită să fie citită, nu numai citită, dar și recitită. E cartea despre noi toți, e cartea unui neam trecut prin multe greutăți, dar care nu a plecat capul. Dragii mei, să-i mulțumim Dinei Ciocanu pentru această minunată operă. (Mult mi-aș dori ca Doamna Ciocanu să ne bucure cu un nou roman, în care tânăra generație din „Fântâni fără ciutură” va realiza Unirea).”

Dina Ciocanu cu proprii opinii şi remarci despre oameni, club şi cărţi:

Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu”:”E nevoie de a-i trezi omului conştiinţa naţională, atâta tot, să ştie cine e şi de unde vine. Atunci el îşi va da seama pe ce lume se află”. Propaganda sovietică i-a făcut pe români slabi, fricoşi, indiferenţi, prin metodele pe care le-a aplicat. În realitate, Basarabia noastră a fost varianta masivă a închisorii de la Piteşti, iar acum omul trebuie ajutat să scape de influenţa lui Ţurcanu, că el încă face victime. Cartea mea e o lecţie de istorie şi nu-i un fals, cei care au citit-o m-au făcut să mă simt mândră pentru ea. A vorbi istorie nu înseamnă a face propagandă, doar aşa e, nu? E adevărat sau nu?”

Cartea mea e literatură artistică bazată pe evenimentele istorice prin care a trecut neamul nostru. Oare e propagandă a spune adevărul? „sa venim cu idei bune pentru fortificarea societatii” – atunci când nu cunoaştem realitatea? Atunci când vine cineva peste noi şi ne spune că nu suntem cine suntem? Atunci când nu ne cunoaştem strămoşii? „sa invatam de la stramiosi si alte popoare” ne e de ajuns nu să învăţăm de la strămoşi, ci să recunoaştem în sine cine au fost strămoşii noştri, iar de la alte popoare, precum cei care ne ocupă acum o bucată de ţară, cu armata care staţionează împotriva voinţei poporului în Transnistria, nu avem ce învăţa. Poate doar ura, ca s-o putem extinde asupra lor. Să le-o întoarcem, să le spunem că nu avem nevoie de ea, să şi-o ia şi să plece.”

Da, ştiu ce este genocid. Am şi idei constructive. „Pentru omenire” – bucăţica aceasta din text e de prisos. La „omenire”, fiecare aduce aportul său, mai mult sau mai puţin semnificativ. Citiţi cartea mea şi atunci n-o să-mi puneţi întrebări generale, ci o să vreţi să discutăm. Da, dacă vreţi, numiţi-o propagandă antisovietică – eu îi zic adevărul despre istoria noastră. Oare nu destulă propagandă antietnie am înghiţit în toţi anii sovietici, ba continuăm s-o suportăm? De ce să nu existe rezistenţă împotriva a ceea ce ne-a fost IMPUS de Kremlin? Ce e rău într-o propagandă antisovietică, dacă se merită? De ce cineva are dreptul la propagandă, dar altcineva nu? Important e să spui lucrurilor pe nume. Eu am reieşit din adevăruri istorice, scriind cartea, am citit mult, am vorbit cu lumea. În acele două rânduri scrise de dumneavoastră, simt ironie. N-ar trebui. Lecturaţi cartea, apoi veţi avea dreptul la această ironie.”

Despre cartea ”Pompeea”Dina Ciocanu ”În curând, veţi avea ocazia să vă sustrageţi de la cotidian şi să peregrinaţi puţin prin lumile de departe, pline de emoţii şi contradicţii. În lupta pentru fericire, vă veţi regăsi mulţi în această carte… Nu voi dezamăgi cititorii, chiar dacă romanul acesta e atât de divers de Fântâni fără ciutură. Cu toate că, există în ambele şi ceva comun. Poate, intenţia mea ascunsă; poate, forma pentru care sunt mai sensibilă.”

Eugeniu Caţaveică:”Simplicity is key to success. This is a principle that has been always guiding me, be it a simple decision making or a tough struggle for solution finding.
That said, I want to congratulate my lovely wife, Irina Caţaveică, with her first book cover design. Simplicity and joyful mood are the words that come to my mind when I look at her work. A first step into the world of art and creativity.
On a side note, the book will soon be published. It’s Dina Ciocanu‘s second book. Looking forward to reading the English version of the book as soon as it gets published.”

Alte surse despre Dina Ciocanu:

https://www.facebook.com/events/567537230117221/ eveniment creat la Clubul IVC

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/ – Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu


13 comentarii

Denis Roșca, autor ”Cartea de Aur a moldovenilor” la ”Clubul Impresii din viata si carti”


  Toată epopeea cu Cartea de Aur a avut şi un început. Nu demult autorul ei, care este încă foarte tânăr, şi-a pus în gând să creeze cartea personalităţilor basarabene şi a Republicii Moldova a tuturor timpurilor, apreciind umanitatea şi valorile tradiţionale a acestui petic de pământ moldav, şi – a reuşit într-un timp foarte scurt. O enciclopedie despre moldoveni celebri. Asta şi-a propus să scrie un tânăr din Capitală. Mai tot timpul liber – în biblioteci, în cărţi şi Internet, pentru a studia biografiile celor care au dus faima moldovenilor în lume, pentru a le însuma pe toate într-o singură carte. Tânărul ferm convins că,- în acest mod, va creşte nivelul de patriotism al moldovenilor.Acum s-a pus pe treabă la a doua ediţie, căci a adunat super-eroi moldoveni cât pentru câteva volume, pe care zi de zi îi promovează pe reţele de socializare. Nu aspiră să devină o persoană publică, își dorește să-i fie apreciată pe bun merit realizărea, ținându-și în taină originile, dar și viața privată. Angajat în cadrul unei companii de construcţii, Licenţiat în finanţe la ASEM, Magistru în Administrarea Afacerilor (ASEM), Doctorand în Economie (USPEE ’’C. Stere’’), recent şi Omul Anului  2016 desemnat de IPNA Moldova 1, – Denis Rosca, câci despre el este vorba. Astăzi, este protagonistul nostru la Clubul ”Impresii din viata si carti”, unde ne-a oferit cu vârf şi îndesat câteva opinii şi impresii de viaţă. ”Studiind mii de biografii, înţelegi că fiecare om are un talent, şi nimeni nu se naşte cu supracapacităţi, gata idolatrizaţi ca din poveşti, – spune Denis Roşca. – Majoritatea oamenilor care au creat inovaţii domeniului lor au fost workaholici, aşa persoane au o curiozitate de neoprit. Astfel se formează stiluri, colecţii, mecanisme, etc. Au avut curajul să depăşească rezistenţa criticilor, pentru că orice schimbare întâmpină un perete în plan de acceptare’’. Presupun, că şi Denis Roşca face parte din categoria workaholicilor, pentru că curiozitatea lui pentru continuarea Cărţii de aur, nu are capăt. Şi înainte, de a viziona imaginile şi filmele de la Clubul ”Impresii din viata si carti” moderat de distinsa D. Mariana Harjevschi, Director General BM ‘’B.P.Hasdeu’’. Vă propunem scurte referinţe despre protagonist. Dna Silvia Saca despre Denis Roșca”Nu e doar Cartea de aur, El este de Aur!” Istoricul A. Moraru pentru cea mai surprinzătoare întrebare către protagonist a câștigat această enciclopedie de valoare. La fel, discuţii aprinse şi întrebări interesante de la publicul învitat, plus cuvinte de recunoştinţă dedicate autorului Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova. Dar toate vă propunem să le vizionați în filmele de mai jos, plus…

Vezi albumulDenis Rosca protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

    Ceea ce-l defineşte se poate exprima chiar prin cuvintele protagonistului Denis Rosca:’Omul are nevoie să fie ocupat mereu pentru a simţi gustul vieţii. În aşa situaţie el îşi direcţionează energia în a crea ceva nou şi nu-i mai rămâne timp pentru umplerea gândurilor cu rutină zilnică’’.

A lucrat cinci ani laCartea de Aur a Moldovei și a Basarabiei”, a studiat arhivele şi a discutat cu moldovenii stabiliţi cu traiul în străinătate, a identificat 1800 de oameni, născuți în Moldova în ultimii 200 ani sau cu rădăcini basarabene, cei care au inventat obiecte folosite în toată lumea, au creat muzică ascultată pe tot globul pământesc, au defilat pe podiumurile faimoase ale lumii și au fost cei mai buni la un anumit gen de sport, toţi care şi-au pus amprenta moldovenească în istoria omenirii. N-a fost uşor, căci au existat foarte mulţi originari din Moldova care sunt cunoscuţi în întreaga lume după pseudonim, nu cu numele real, dar i-a descoperit şi pe aceia…

La 16 mai 2011 Denis Roşca reflecta:”Cindva un blestem evreiesc ii baga pe toti in groaza – „sa traiesti doar din salariu, sa ai oaspeti in fiecare simbata si sa faci toata viata reparatie”. La moment se intareste un contracandidat Made in Moldova – „Sa traiti doar in alegeri”

La 29 decembrie 2011 Denis spunea:”La moment asistam la ceea ce se prezice demult, lupta intre presa traditionala (ziare/ TV) si bloggeri. Cei din urma au mai mari sanse de victorie din mai multe motive… daca e sa luam insasi libertatea in alegerea temei de analiza, expunerea sincera asupra unui eveniment, s.a. (presa a cazut in plasa partizanatului grupurilor de influienta, deseori numite si partizanate politice). Bloggerii mult mai greu vor intra in jocul partizanatului pe motiv ca exista „acel cod de etica” care garanteaza credibilitatea, iar „spiritul rebel” cere sa fie la inaltime si echidistanti. In cazul in care un blogger se apuca sa fie partinitor automat devine „analist politic” – adica vorbeste la comanda … ceea ce e echivalent cu moartea. Daca o sa apara intrebarea unde este vazuta aceasta lupta? ProTV deja simte pe ei… iar lupta asta nu e cea similara cu cea legata cu retragerea licentei si nici cu cea contra lui Muruianu… unde ei erau pe postura de jertfe… aici e vorba de viziune. Bloggerii nu accepta ca presa sa fie una degradanta.”

Pe 9 octombrie 2013, Denis Roşca politiza:”Moldovenii sunt un neam aparte: asteapta sa capete Embargou din Rusia – ca sa inceapa campania „Consum vin Moldovenesc” … asteapta sa apara reclama cu greencard – ca sa se apuce sa dea replica cu „imi pasa si vreau sa traiesc in Moldova” … unde e initiativa fratilor? Sau se asteapta ca maidanezii sa muste un copil, ca in drumurile din Chisinau sa se produca accident cu 10 morti din cauza drumurilor, sa se inceapa o epidemie ca sa pastreze fiecare curatenia in blocul unde locuieste?, etc … De ce doar se reactioneaza la ce se intimpla ? si De ce campaniile dureaza nu mai mult de o luna?

Indignat de atitudinea naţională, de degradarea moldovenilor, pe 23 aug 2013, Denis Roşca se întreba:”Eu un lucru nu inteleg: Cum e posibil ca pe Youtube – Ion si Doina Aldea Teodorovici cu piesa „Sfântă ni-i casa” cu doar 147.000 vizualizari si Ionel Istrati „Eu numai, numai”  cu peste 3.000.000 vizualizari? – Fratilor… de ce, de 20 de ori e mai ”bun”?

IMPRESII ŞI APRECIERI:

O activitate culturala foarte benefica si interesanta. Denis Rosca un om modest, inzestrat si foarte muncitor. Cu asa oameni Moldova are viitor.’‘ – Tatiana Chiril

Astăzi la Club am asistat la prezentarea lucrării ” Cartea de Aur” a dlui Denis Roșca. Dl Roșca, un tânăr cercetator, care a făcut o muncă colosală din punct de vedere științific, informațional. Cartea e o enciclopedie a Basarabiei, a personalităților acestui pământ și contribuției lor în dezvoltarea globală. Nu am întâlnit nimic mai prețios, scris despre o țară. Acest tânăr, absolut deosebit, un fenomen, e singur UN AUR pentru noi, cei care trăim în această țară și ne tot vaicam. Cu adevărat dl Denis Roșca e mândria noastră, a Republicii Moldova. Sincere mulțumiri părinților.” – Silvia Saca

Date biografice: Doctorand în economie cu specializare în industrializare din regiunea Asiatică, Europeană și America de Nord; A studiat peste 70 de programe de industrializare, care pot fi adaptive la nivel local; Autor al cărții „Etapele industrializării” (Stages of industrialization); Autor al cărții „Cartea de Aur a Basarabiei și R. Moldova”, care descoperă compatrioții noștri, care sunt persoane notorii pe întreg globul pământesc; Câștigătorul Concursului European de cercetători Science Slam Moldova 2016; Omul anului 2016 – Televiziunea Națională; 9 ani de activitate în domeniul cercetării biografiilor de moldoveni; Autorul unui canal de Youtube cu tematica industrializării; Prima persoană din Moldova care a propus optimizarea satelor după principiul de Bruxellizare.

Alte surse despre Denis Roşca:

https://www.facebook.com/denis.rosca.7

https://www.facebook.com/carteadeaur/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2294125324146612

Denis Rosca protagonist la Clubul Impresii din viata si carti –


5 comentarii

Pașaportul pierdut


Un lucru real și evident pentru mine: în viața noastră nimic nu se întamplă pur și simplu. Atunci când apare o situație oarecare, cu certitudine trebuie să o primim adecvat și să supraviețuim, înseamnă deci, că pentru ceva anume acest fapt este totuși necesar. Sunt convinsă, că pe tot parcursul vieții noastre cei de sus ne trimit semne de avertizare. Doar că nu întotdeauna le vedem și înțelegem.
Dar astfel nu am fost întotdeauna, – unele istorioare mistice m-au făcut să chibzuiesc diferit. Voi povesti despre unul dintre cele mai curioase cazuri din viața mea.
Timp de doi ani, mă pregăteam să plec într-o călătorie îndepărtată, – odihnă într-un următor concediu. M-am familiarizat cu destinații turistice, cu aprecierile, privind imaginile, m-am consultat cu amici, și desigur, strângeam bani de călătorie. Și iată, că a venit momentul când totul era gata: am procurat lucrurile necesare și biletele. A rămas doar să ajung până la ziua plecării în călătorie. Timpul trecu teribil de greu, eu eram ca un butoi de pulbere, toată în așteptare a vacanței. Nici nu puteam mânca normal de emoție. Geamantanele erau deja strânse, totul gata, eu știam unde se află fiecare detaliu sau mărunțiș, dar, mai mult de lenevie, am decis să verific din nou. Și ce spaimă m-a apucat atunci când n-am găsit pașaportul la locul lui!
Am început să-l caut. Țin minte foarte bine că l-am pus laolaltă cu banii în buzunarul interior al jachetei, mai aproape de inimă, ca să nu-i fure. Pân-la plecare rămâneau șase ore și încercam să mă calmez că pașaportul e undeva în apropiere și că se va găsi neapărat.
Am scotocit tot apartamentul, am alergat la magazin să întreb, poate brusc l-am scăpat pe-acolo, dar nu l-am găsit. Vă imaginați, cât de dezamăgită am fost! Șase ore au zburat, concediul planificat a fost perturbat, și eu am izbucnit în plans de neputință. Două zile am plâns cu resentimente și mâinie, doar această călătorie era visul meu în ultimii ani…
Iar în seară am aflat de la știrile TV despre microbuzul răsturnat, toți pasagerii au fost zdrobiți, numai șoferul a supraviețuit. Am telefonat la agenția de la care trebuia să plec în călătorie, și s-a dovedit că în acest autobuz mergea grupul în care eram și eu înscrisă. Îmi pare rău pentru victimele și rudele lor, eram îngrozită, dar… am simțit un sentiment de ușurare.
După câteva zile, m-am calmat nițel și am decis să merg la o prietenă în satul ei natal, chiar nu puteam rata concediul. Vă imaginați surpriză mea atunci când din jacheta care am luat-o în mâini… a căzut pașaportul?
Să-mi fi povestit cineva, aș fi crezut că omul are ceva cu psihica lui. Însă, ce a fost s-a petrecut cu mine! Și eu singură cu greu cred în această mistică, doar că să nu observi pașaportul într-o jachetă subțire este pur și simplu imposibil!
De-atunci, am început să fiu mai atentă la semnele trimise de sus, care desigur că au mai apărut în continuare… Eu sincer cred în existența lui Dumnezeu! Și mai știu, că dacă este destinat să se întâmple ceva, se va întâmpla numaidecât.


4 comentarii

Iubitul tău a fost iubită


Draga soțule,
Iti scriu aceasta scrisoare deoarece vreau sa te parasesc pentru totdeauna. Am fost o sotie buna pentru tine (cred eu), timp de 7 ani si nu am nimic sa imi reprosez.
Ultimele doua saptamani au fost iadul pe pamant. Seful tau m-a sunat sa imi spuna ca ti-ai dat azi demisia, iar asta a fost picatura care a umplut paharul. Saptamana trecuta, ai venit acasa si nu ai observat ca mi-am aranjat parul si unghiile, ti-am gatit mancarea ta preferata si am purtat chiar si o rochie de satin noua. Tu ai venit acasa si ai mancat in 2 minute, apoi ai mers direct la somn, dupa ce te-ai uitat la meci.  Nu imi mai spui ca ma iubesti, nu ma mai atingi… Ori ma inseli, ori nu ma mai iubesti, indiferent care din aceste doua lucruri s-au intamplat, PLEC.

P.S. Daca incerci sa ma gasesti, mai bine renunta. FRATELE tau si cu mine ne mutam impreuna in West Wirginia! Sa ai o viata minunata!    pe timpuri un sut in fund
Fosta ta sotie

**********************      
Draga fosta sotie,
Interesanta scrisoarea ta. E adevarat ca am fost casatoriti timp de 7 ani, insa faptul ca „ai fost o sotie buna” e mult prea departe de adevar.
Vizionez meciuri atat de mult fiindca m-am cam saturat sa ma tot cicalesti. Imi pare rau ca nu a mers. Ba da, am observat ca te-ai tuns aproape zero saptamana trecuta, insa primul lucru care mi-a venit in minte a fost: „Arati ca un barbat!”
Mama mi-a spus ca mai bine nu spun nimic decat sa spun ceva urat.
Cand mi-ai gatit „mancarea favorita”, probabil ca m-ai confundat cu fratele meu, fiindca eu nu mai mananc porc de 7 ani.
Am plecat direct la culcare dupa meci fiindca am vazut eticheta cu pretul care atarna inca pe rochia ta de satin noua. M-am intrebat daca a fost o coincidenta faptul ca fratele meu a imprumutat de la mine 50 $ dimineata, iar pretul rochiei tale de satin era 49.99$.
Dupa toate astea, inca te mai iubeam si simteam ca pot face ceva ca sa mearga intre noi. Asa ca, atunci cand am descoperit ca am castigat la loto 10 milioane de dolari, mi-am dat demisia si am cumparat pentru noi doi 2 bilete in Jamaica. Dar cand am ajuns acasa, plecasesi.
Cred ca totul se intampla cu un motiv pe lumea asta. Sper ca ai viata pe care ti-ai dorit-o mereu. Avocatul meu a spus ca, avand in vedere scrisoarea pe care mi-ai lasat-o, nu vei vedea un cent de la mine. Asa ca ai grija!
P.S. Nu stiu daca ti-am spus vreodata, insa Carl, fratele meu, a fost inainte Carla. Sper ca asta nu e o problema pentru tine.
Cu bine,
Ex-sotul tau

Adaptare din inet…

De 1 aprilie se mai întâmplă minuni…  😀


34 comentarii

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”


      Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Dina CiocanuAu trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. Dina1.jpg
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu


16 comentarii

Oda bibliotecarilor


Fluturând cu tehnologiile lor de prestigiu, în Toyota și alte Reno-uri, bibliotecarii se grăbesc să se distreze în casino-uri. Ăsta este ”Versetul” Bibliotecarului Veacului XXII!  Desigur, meseria lor e prestigioasă, ditamai, banii se îngrămădesc cu lopețile, și, bibliotecarii sunt așteptați în Elveția la schi, ei sunt așteptați chiar și pe Insulele Canarilor îndepărtați. Toți se bucură de societatea lor. Iar banii, în numerar, și nu în cecuri, se achită, și se rup elevii să ajungă bibliotecari, dar fără ”blat” acolo… nu mai nimerești. Copiii bibliotecarilor fac studii la Oxford-uri, iar ei, părinții, fac shopping zi cu zi și eviscerează buticurile europene! – Ministrii fără reviziuirea lor nu se apucă de niciun proiect sau hotărâre importantă! Profesia bibliotecarilor, desigur, e și periculoasă: toată viața în urlete sau împușcături din cărți vii – on-line – așa și este, scriu ce scriu și știu ce spun… Dar păcat, ca acel moment frumos de vis, deja nu-l voi vedea nici eu, nici tu… 

Despre noi nu se vorbește mult. Nu suntem răsfățați de vedetismul mare. Nu suntem felicitați într-un mod aparte precum medicii sau profesorii. Dar, din fericire, noi suntem niște creaturi  modeste, care sincer ne mândrim cu această meserie…

În fiecare zi, ca într-un regat fermecat… plin de praf și mucegai, cu salarii mizere, dar printre cititorii și cărți diferite și pline de minuni, culturi antice, descoperiri știintifice, sociologie, progresul tehnic și informațional… Suntem Bibliotecari Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”! Creștem cu fiecare informație, carte, cu fiecare eveniment, și ideile tot se nasc și se dezvoltă în continuare, și perspectivele cresc și se măresc, și noi devenim din ce în ce mai profesioniști. Bibliotecarii – un popor deosebit prin educație și cultură; prietenos, politicos și zâmbăreț, și cu cititorul mereu va găsi o abordare. top bibliotecarePentru cititori sunt toate eforturile noastre, – la noi veniți, căci ușile sunt întotdeauna deschise pentru voi! Reușitele voastre sunt succesul nostru, al bibliotecarilor!

Biblioteca… Liniștea… Secole… Istoria și mii de nume! Binecuvântați să fie tot cei îndrăgostiți de munca lor. O meserie veche cât e lumea și timpul. De la primul papirus, spirale, – la volume mari… Voi, iubiți protejând cu fidelitate adevăratul praf al timpului și mărturiile de veacuri,- căci fericiți rămân cei ce v-au încredințat secretele sale…  Eminescu, Creangă și Alecsandri…  Și inima cu soare au străpuns… Jack London, George Sand și ambii Dumas… Voi oferiți nu cărți sub semnătură, voi dăruiți oamenilor o lume întreagă prin evenimente promovate cu noi lansări de carte! Și în sufletele copiilor, curate și încă nedescoperite, – se naște o lume cu modele divine. colaj 5 top cartiBiblioteca va rămâne mereu un centru spiritual, cu cărți de tipar fie computerizate, căci numai acolo cititorul sau oricare utilizator se va simți în confort și pace, pentru că la ”îndemâna” lor mereu vor fi profesioniștii bibliotecari. Asta e inevitabil, oricât nu m-am gândit că meseria bibliotecarilor e pe cale de dispariție, dar nu este așa! – se vor schimba tehnologiile informaționale, se vor schimba centrele, localurile, marimea volumelor de tipar, se vor schimba ochelarii prin care vom citi oricum, dar aceeaș Carte va rămâne pentru că aceiași Oameni rămânem prin istorie… Aici, gândurile, sentimentele, enigmele, înțelepciunea secolelor.  Fie, că suflă vântul schimbărilor pe întreg glob pământesc, păstrează-ți contribuția ta de valoare, Biblioteca! Și ca uitarea și desființarea să nu atingă niciodată Cartea și Cititorii tăi, – Biblioteca!top bibliotecarii recomanda

Bibliotecari, colegi și prieteni, vin la voi cu un cuvânt prietenos! Peste tot, întotdeauna, sunt alături de voi, eu. 🙂 Voi, sunteți baza tuturor afacerilor fundațiilor bibliotecare! Oh, meseria noastră nu e simplă, ea se developează mereu prin curaj, amabilitate, perseverență și bunătate, cu siguranță, și prin cunoștințele care nu au limită. A doua casă a noastră, – este biblioteca la care sincer ținem și o prețuim. Și eu nu cunosc nici o persoană, care să nu fi vizitat măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca  servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi le servim prin meserie și devotament. Este respirația noastră, nu avem … încotro… 😀

Acest filmuleț hazliu de mai sus, mi-a trezit amintiri frumoase, dar și faptul că meseria bibliotecarilor nu este apreciată la justa ei valoare… – Adevărată scăpare… din partea demnitarilor! 😀

Vivat, bibliotecari!


16 comentarii

Vasile Vizitiu. Lansare de carte la BM ”B.P.Hasdeu”


Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. bunelu-cu-nepoataVasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura, nepoata cea mai mare Alexandra Perez etc (vizionați filmele mai jos)
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”

Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile.dsc_4140 Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)

Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”

Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”

”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Andrei Covrig

https://www.facebook.com/events/1619177881709438/ organizarea evenimentului pe facebook

Despre autor şi despre carte puteţi să vă aduceți aminte, sau de citit în recomandare de carte, din sursă:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” și Biblioteca Raională din Florești.


31 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤


6 comentarii

Turismul în lumea lui Iaver Tudor


Scriitorul lui preferat Mark Twain cândva a ajuns la următoarea revelaţie:“Am descoperit ca nu ai cum să ştii dacă iubeşti sau urăşti persoana până când nu calatoreşti împreună cu el.” I-ar fi interesant acum ce ar fi spus Twain despre rolul unui ghid de turism în această călătorie?! Cu 6 ani în urmă a avut acazia să cunoăscă o persoană, ghid de meserie, care deşi se află la 462 km distanţă de el, dă impresia că e vis-a-vis. 10015041_803909422962125_6532679308692657205_nÎi spune Iaver Tudor, și nu vrea să îl compare cu altcineva deoarece este unic în felul său, în special, prin sociabilitatea de care dă dovadă zilnic. De astfel, Alex Statnîi care și ia luat interviul, ne invită în continuare la o discuţie amicială și speră să vă motiveze spre noi călătorii şi aventuri, dragi prieteni al blogului Impresii din viață și cărți!
Cum a început povestea de succes în domeniul turismului? Întâi de toate ar trebui să spun că e mult până la a avea succes, dar cert e că în 2016 am un an mult mai bun. Pot spune ca de mic mi-au placut călătoriile, am urmat o facultate în domeniu (Universitatea Romano-Americana secţia Economia Turismului Intern şi Internaţional) Am lucrat şi la recepţia unui hotel, într-o agenţie de turism şi apoi am decis să urmez cursul de ghid de turism. A fost greu la început dar treptat am căpătat mai multă încredere în mine şi am invăţat diverse tehnici şi de la alţi ghizi mai cu experienţă. În meseria asta inveti de la fiecare om pe care îl întâlneşti.
Ce cunoştinţe în bagajul său trebuie să poarte un ghid de turism? Una din cele mai importante e să fie un bun psiholog, deoarece trebuie să incerci pe cât posibil să inţelegi pe cei din jurul tău. Cunoştinţe şi capacităţi în domeniul leadershipului fiindcă la un moment dat trebuie să controlezi mulţimea şi să te impui; deoarece nu toţi oamenii sunt educaţi, binevoitori şi împăciuitori. Poţi să dai peste fel de fel de cârcotaşi care mai caută nod în papură. Neapărat este să cunoşti limbi străine şi să fii familiarizat cu specificul destinaţiei (geografie, istorie, arhitectură, etc). Simţul umorului şi glumele sunt binevenite. Dicţia la fel, deoarece lumea cere să vorbeşti tare şi clar pentru ca să fii auzit în tot autocarul.
Eşti hiperactiv pe facebook atât în chat, cât şi in postările de pe wall, cum explici acest fenomen? E legat cumva de profesie, un mod de a fi ori un viciu? Posibil să fie un viciu. Eu sunt foarte pasionat de ceea ce fac şi îmi place să impărtăşesc informaţiile mele. Locul meu de muncă îmi permite să intru în contact cu cel puţin 20 de persoane pe zi, iar on-line – şi mai multe. La centrul de informare intâlnesc mulţi turişti străini care doresc să calatoreasca prin ţară, cât şi virtual cu alţi ghizi. În funcţie de sezon, ne adunăm real cu prietenii apropiaţi la o terasă, iar pe seară cu cei aflati în alte ţări.

Ce destinaţii din Romania le recomanzi turiştilor să viziteze? Bucovina pentru tradiţiile şi mănăstirile pictate din vremea lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, Maramures – Cimitirul Vesel, bisericile şi mocanita(trenul de munte) de pe Valea Vaserului. Transilvania cu bisericile sale fortificate. Dobrogea cu vestigiile sale romane, greceşti, genoveze, staţiunile de pe litoral, Delta Dunarii şi cetăţile dacice din judeţul Hunedoara. Monumentele create de Constantin Brâncuşi în Târgu Jiu. Fiind un bucureştean voi recomanda capitala Romaniei deoarece este interesantă prin autenticitatea sa. Edificiile fiind de inspiratie arhitecturală franţuzeasca alături de gigantul Palat al Parlamentului, a doua cladire din lume ca suprafaţă dupa Pentagon, mici bisericuţe ortodoxe, Muzeul Sfatului, etc.

Unde iţi doreşti neapărat să ajungi călătorind? Cel mai mult mi-aş dori sa ajung în Brazilia şi Australia să admir peisajele şi să simt viaţa de noapte.

Cum ţi se pare lumea din Republica Moldova, consideri Chişinăul a doua casă pentru tine? Vreau să spun că experienţa mea legată de Moldova de peste Prut durează încă din 2010 şi de atunci, eu vin la Chişinău cu prima ocazie. Încă de când eram în şcoala generală au venit primii poeţi basarabeni ce ne-au înmânat cărţi de poezie, imi aduc aminte de Grigore Vieru, de regretaţii Ion şi Doina Aldea Teorodorovici si, de asemenea, despre tot ce ne leagă: limba, folclorul, obiceiurile, tricolorul! Ce am descoperit la Chişinău este o lume care tocmai parăsise regimul autoritar din timpul lui Voronin, locurile mi se păreau cunoscute deşi nu mai fusesem până acum. Chişinăul îmi amintea într-o anumită măsura de Bucureştiul copilăriei mele, iar lumea iniţial mi s-a părut mai temătoare, mai rezervată. Lucrurile s-au mai schimbat… Au aparut și alte posturi de televiziune. Oamenii, în special, tinerii călătoresc mai mult. – Da! Pot considera Chişinăul a doua mea casă, deoarece am găsit aici persoane ambiţioase, oameni care din puţinul lor pun ce au mai bun pe masă, oameni frumoşi, oameni la care revin cu drag de fiecare dată. Doresc să stau în ograda omului întreţinînd o discuţie la un păhar de vin moldovenesc. Îmi doresc mult să vizitez Soroca, cramele renumite dar şi mănăstirile Ţîpova, Căpriana, biserica de la Căuşeni, etc. Mai pot spune că lumea din Republica Moldova pare să fie foarte dezamagită de tot ce se întamplă, căutând o scăpare ea s-a divizat în diverse tabere neştiind în ce şi în cine anume să mai creadă… Dar sper că timpul le va rezolva pe toate.
Ce apreciezi şi deteşti la o persoană? Apreciez omul punctual, glumeţ, cu respect pentru valori. Detest superficialitatea, vorba aia cu „Lasa ca merge si asa”, minciuna, graba noastră ce pare din ce în ce mai mare, în tot ce facem.
Care e primul gand cind te trezesti dimineaţa? Astazi va fi mai bine. Oare ce lucruri noi mă aşteaptă ?! Bun, uneori şi ”Mmmm” ce aş mai fi dormit. 🙂Laver
Cum te vezi peste 10 ani? Buna intrebare. Poate voi avea propriul meu hostel (hotel de tineret) plus propria mea familie. În orice caz, cu siguranţă, mă văd în România.
Unde te gasim pentru a beneficia de serviciile tale? Ma găsiţi la Bucureşti pe Lipscani, 48 unde avem sediul. Pe Facebook (iaver.tudor), la telefon, email şi undeva în Balcani.
Esti un ghid scump? Depinde de circuit şi ce vrea turistul. Cel mai des, se cer tururi de o zi, iar acestea nu sunt scumpe.
Sfaturi importante pentru turişti? Să se informeze despre destinaţii (obiceiurile locului, buget estimativ, ce se poate vizita). Personal le recomand celor aflati în excursii de lunga durată să vadă şi alte locuri decât doar o singură destinaţie pentru a avea o imagine mai clară.
Un mesaj de final pentru admiratoarele, prietenii si acea minoritate care înca nu te cunoaşte! – Simpatică provocare! Mulţumesc! Fiţi seriosi, nu uitati de cei dinaintea voastră, informaţi-vă, dansaţi, mergeți la muzee, iubiţi viața cu tot ce vă oferă. Vă invit să calatoriţi cu mine!
Îţi mulţumesc Tudore din simplul motiv că eşti un prieten de drum bun. Răspunsurile sincere la interviu au oferit nota unei excursii în meseria ghidului de turism. Cine are drum spre Bucureşti indubitabil nu se va rătăci în cazul în care va apela la un ghid receptiv precum e Iaver Tudor Gabriel.


29 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


Scrie un comentariu

Esti stângaci? Ai o problemă: Ziua Mondială a Stângacilor


În toate timpurile, atitudinea pentru cei stângaci a fost una ambiguă. Tratată cu suspiciune, stângăcia se considera un defect enorm, una dintre semnele vrăjitoriei, şi de aceea, persoanele stângace erau bătute, marcate pe viaţă. Li se interzicea chiar să dea probe în instanţă de judecată. Potrivit unor înregistrări istorice, rolul decisiv în decizia judecătorilor în arderea Ioanei d’Arc a fost anume faptul că ea era stângace. Nu le era uşor nici femeilor japoneze, – soţul putea să dea la divorţ, dacă afla că ea este stângace… În Biblie mâina dreaptă se menţionează de 100 de ori în context pozitiv, în acelaş timp, ce braţul stâng este menţionat doar de 25 de ori şi numai, în contextul negativ.stangaci

Eu mă luptam cu sora mea stângace în copilărie, atunci când ea scria cu mâina stângă, şi chiar o loveam cu rigla peste degete! Nu ştiu, de unde am căpătat pe-atunci, asemenea ştiinţe care interziceau utilizarea mâinii stângi în munci, considerate normale pentru cei care mâinuiesc cu dreapta? Probabil, am auzit de la cineva şi s-a copt în creieraşul meu putred noțiunea unei crime de a lucra cu stânga! Fapt, e că surioara a suferit mult în urma învăţăturii mele, se pare, că nici în prezent nu mă iartă… Acum, dragă mea surioară, te rog, să mă ierţi, şi te felicit din toată inima, cu siguranță, să rămâi aşa stângace și dulce precum eşti. Eşti prea bună pentru această lume cu dreptaci inconfortabili! 😀

Istoria demonstrează, că cei stângaci au parcurs o lungă perioadă plină de dificultăţi şi greutăţi înainte de a fi recunoscuţi ca egali celor dreptaci. Dar, există şi unele avantaje: forţaţi să se adapteze conform regulilor unei societăți ’’drepte’’, stângacii sunt nevoiţi să-şi dezvolte ambele mâini, în timp ce ”dreptacii” folosesc doar mâina dreaptă. De aceea, mulţi stângaci au un avantaj mai mare şi ating succese semnificative în anumite sporturi. Stângacii, – jucătorii de tenis, scrimeri, boxeri, luptători etc nu sunt deloc agreaţi de concurenţii dreptaci, – cu ei este foarte inconfortabil de luptat

Ziua Mondială a Stângacilor – o sărbătoare neoficială dedicată persoanelor, de preferinţă, care folosesc mai mult mâina stângă. Pentru prima dată, această zi a fost marcată la 13 august 1978 la iniţiativa unei asociaţii Lefthanders International. Potrivit altor surse, Ziua Stângacilor a fost marcată la 13 august 1992 la iniţiativa Clubului Stângacilor britanici creat cu doi ani mai înainte. Mişcarea stângacilor a început în 1980 de la o grevă în apărarea unui poliţist Franklin Uinborn, care a fost demis din funcţie pentru că nu purta conform statutului un toc pe partea dreaptă, ci pe stângă, deoarece era stângaci, şi astfel, lui îi era mai uşor să poarte pistolul. Ca urmare, s-a pornit și campania în susţinerea lui Robert Green, care lucrând la poştă, sorta plicurile cu mâina stângă, ce de loc nu i-a plăcut șefului, care îi porunci să lucreze cu dreapta. Green a primit-o ca insultă personală şi a mers la tribunal.pisicut

Sărbătoarea stângacilor din 13 august anual a fost creată nu numai pentru a bucura persoanele stângace, dar şi pentru a atrage societatea atenţia la problemelor lor. Credeţi că este uşor să trăieşti într-o lume în care totul este adaptat pentru dreptaci? Încercaţi să răsturnaţi toate obiectele invers, şi veţi înţelege, cum le vine celor stângaci într-o societate modernă! Cel mai probabil, veţi simţi greutăţi enorme cu cele mai simple lucruri. Încercaţi, dacă sunteţi un dreptaci, să încheiaţi cu mâina stângă nasturii la pantaloni sau câmaşă. Nu e de mirare, că cei stângaci primesc mai multe leziuni legate de muncă, în plus, la ei mai des se dezvoltă și boli ale sistemului muscular, deoarece instrumentele şi echipamentele sunt perfectate pentru cei care mâinuiesc cu dreapta.

Astăzi, față de persoanele stângace atitudinea a devenit mai tolerantă. De fapt, cei stângaci şi dreptaci diferă unul de altul nu doar prin faptul cu care mâină scriu sau mănâncă. Stângacii reuşesc în meserii creative. Cercetările moderne demonstrează că stângacii se descurcă mai bine în gândire divergentă, – tot mai mulţi sunt predispuşi la alegerea unei meserii în domeniul artelor sau muzică. La stângaci, sunt mult mai pronunţate calităţile specifice: mai maleabili, excitabili, predispuşi la accese emoţionale şi modificări bruşte ale dispoziţiei. Anume acesta este motivul că printre artişti (actori, compozitori, poeţi şi pictori) sunt o mulţime de stângaci. Dar, studiul în ştiinţe exacte, de regulă, stângacilor li se dă cu greu.’’Faimosul stângaci’’ Leonardo da Vinci scria toate notiţele sale de la dreapta la stânga, în așa mod, că le puteai citi doar cu ajutorul unei oglinzi.

În ciuda numărului mare de studii în acest domeniu, cercetătorii nu au un răspuns exact la această întrebare. Se pare că rezultatele acestor studii indică la un complex de interacţiuni de genuri şi mediul de educaţie. Un ’’gen stângaci’’ aparte încă nu s-a descoperit, dar s-a observat, că la majoritatea stângacilor, și rudele sunt stângace.

Ca să afli, dacă copilul este stângaci sau dreptaci, se poate încă din copilărie primară. Fiind plasat pe burţică, copiii care reiese că sunt stângaci, de regulă, întorc capul spre stânga. Poate fi doar o coincidenţă, dar oamenii de ştiinţă observă tot mai des repetarea aceastei tendinţe. La fel, precum că stângăcia se moşteneşte. Ca exemplu, în familia regală britanică există o întreagă linie de stângaci: Regina Mamă, Regina Elizabeta a II, Prinţul Charles şi Prinţul William. Persoanele cu mâina stângă dominantă, mai mult îşi fac griji pentru erorile lor şi sunt mai sensibili la critici.

Alte personalităţi stângace cunoscute sunt: Gaius Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Ioana d’Arc, Napoleon, Winston Churchill, Fidel Castro si Mahatma Gandhi. Doi dintre cei mai mari jucători al secolului trecut – Pele și Maradona – fotbalişti stângaci; Ronald Reagan, George HW Bush, Bill Clinton si Barack Obama: cei mai faimosi presedinti americani moderni

Şi un aperitiv amuzant pentru voi, stângaci şi dreptaci! ”Soţia este în spital, foarte grav bolnavă. Soţul stă în apropiere. Ea murmură în şoaptă: – Dacă voi muri, te vei însura din nou? – Poate… Într-o zi depărtată. – Şi tu ai s-o aduci în casa noastră? – Nu ştiu, posibil… Doar va fi soţia mea… – Şi ea va dormi în patul nostru? – Probabil… Totuşi, va fi soţie, nu? – Şi ea va juca cu paletele mele de golf? –  Ba nu! Ea e stângace…”

La Mulţi ani, dragă mea surioară stângace! Eu te iubesc! – La mulţi ani tuturor Stângacilor! Batfă în toate şi să ţineţi mereu cu pasul în … dreapta! 😀  ❤ 


18 comentarii

Angela Dendiu: Vreau să sar cu paraşuta! La Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”


Angela Dendiu”Dumnezeu le potriveşte pe toate aşa cum trebuie să fie, şi nu aşa cum vrem sau nu vrem noi!” –  Angela Dendiu o Doamnă inteligentă, frumoasă, elegantă, manierată, cu un stil aparte aristocratic… În prim rând, este o mămică de cinci stele, cu cinci copii, – fără glumă! A 55 protagonistă Angela Dendiu a venit la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, întrunind calităţi uimitoare, de femeie şi de mamă: cu impresii de suflet, emoţionante, vise, speranţe, realizări, dureri, bucurii şi împliniri, – despre toate în ajunul Sfintelor Paşti ni s-a confesat Angela Dendiu, fostă prim-solistă a renumitului Ansamblului Academic de dansuri populare ”JOC” din Republica Moldova. A fost o şedinţă de primăvară de neuitat cu explozie de sentimente, senzaţii şi trăiri în modul cel mai duios posibil prin relaţia ei de mamă, din care avem de reţinut multă învăţăminte. Un model de mamă, de doamnă drive, ambiţioasă şi neinfricoşată, mereu pusă pe idei şi proiecte de a face familia şi oamenii să se bucure de viaţă: o aşa impresie mi-a produs Angela. Am înţeles, prima realizare şi … ultima este Familia. Al doilea vis a ei este… să sară cu paraşuta, – m-a surprins în mod radical, chiar atâta energie zace în ea, şi atât de neobosită este? A vorbit mai toată şedinţa despre copii, imaginile căror le demonstra cu mândrie pe projector. Despre relaţia cu soţul cu care este fericită. Radiază fericire, emană lumină prin zâmbet şi frumuseţea nordică, deosebit de expresivă cu trăsături clasice de femeie iubită în toate timpurile… Deci, să sară cu paraşuta… Apoi, ”oameni buni, să ne mai adunăm ca să ne bucurăm unul de altul, să ne mai întâlnim… la un frigărui… la noi…” – Am înţeles, că avem tare multe în comun! Mulţumesc, Angela, că ne-am cunoscut! N-am cuvinte! (Svetlana Vizitiu)

Albumul cu imagini şi înregistrări video de la Club în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu le puteţi viziona Aici:«Angela Dendiu la Clubul de elite Impresii din viata si carti» 

Doru Dendiu(reacția soțului): Angela a vrut text. A vrut degeaba. Cum, necum, am lungit-o până în ultima zi și până în ultima oră și a vorbit liber. Eram sigur că se va descurca. Da, a avut emoții. Da, I s-au cam împleticit niște lacrimi în corzile vocale. Dar a vorbit liber, din suflet, așa cum mi-am dorit. Pentru că eram în fața unor prieteni și noi am învățat să fim foarte sinceri și deschiși cu puținii prieteni pe care îi avem. La Culbul elitelor au fost invitați cu mai mare impact social decât Angela. Le-am urmărit, multe dintre ele. La câteva am fost prezent în sală. Dar prezentarea Angelei m-a impresionat cel mai puternic. Regret că nu voi deveni nicodată președinte, pentru că ea ar fi o Primă Doamnă de calibru. Da, o laud. O laud pentru că merită. M-a impresionat. M-a impresionat femeia alături de care, de 7 ani, trăiesc și bune și rele. A vrut să facă sarmale. Sarmale la bibliotecă, vă dați seama cum am reacționat. Acum îmi pare rău. Spre final au venit neinvitați doi provocatori nehaliți. Sta-v-ar sarmaua-n gât. Îmi pare rău că nu am lăsat-o să cânte, eram totuși într-o bibliotecă. Dar promit să organizez ceva, tot fără text. V-aștept cu drag. A fost minunat. Acum, mă gândesc la zecile de mii de femei din stat și din țară care merită la fel de mult dar nu le vede nimeni. Nici măcar soții, și pe unele nici măcar copiii. Eu o iubesc pe Angela și când mă cert cu ea. Noi suntem norocoși. Suntem norocoși că avem pe voi, cei care ați fost alături de noi și deopotrivă pe cei care ați fost doar cu gândul. Vă iubim și vă rog să mă iertați că n-am lăsat-o pe Angela să facă sarmale…

”Doamna Dendiu este un exemplu prin tot ceea ce face. S-a realizat profesional – 15 ani a dansat in andamblul „Joc”, dar si in plan personal – are cinci copiii minunati in care investeste dragostea de tot e ce frumos. Respect pentru tot ce este si ce face alaturi ce prietenul de viata – Doru Dendiu.” (Mariana S. Ţăranu)

”Doamna Angela Dendiu este o personalitate remarcabilă, care prin talentul său excelent şi-a adus contribuţia la perpetuarea culturii dansului nostru popular, pe parcursul mai multor ani de activitate în cadrul Ansamblului Academic de Dansuri „JOC”. Foarte mult o apreciez pe doamna Angela pentru profesionalism, dar mai mult o apreciez pentru că este mamă a cinci copii frumosi, deştepţi, talentaţi. Vă doresc, doamna Angela, multe realizări în continuare!” (Tatiana Isacova)

”Desigur, Doamna Angela merită respect absolut. Circa 15 ani a activat în colectivul maestrului Curbet, patriarhul dansului moldovenesc, – asta ceva înseamnă. Ce m-a impresionat? Ştiţi, fără excese de ”laudaţi-o” pentru protagonistă: Doamna este o persoană cu adevărat integră care ţine la Baştină, la tradiţii şi la obiceiurile noastre strămoşeşti în diversitatea lor. De calitaţile doamnei Angela ca femeie, soţie, mamă şi fiică, după mine, comentariile sunt de prisos. La toate aceste patru capitole – superb!!!”(Andrei Covrig)

”Prin înalturi, prin înalturi, Zboară dorul meu spre tine, Nu-l zăreşte nimeni, nimeni-E fiorul şă te aline. E fior de chip cu zîmbet Să-ţi aducă mîngîiere…..” – DOAMNA ANGELA DENDIU – îmbină armonios elementele caracteristice unei femei: sensibilitatea, frumuseţea, fineţea, hărnicia……Să vă dea Domnul sănătate , bucuria împlinirilor s-o trăiţi alături de cei dragi: Mama Maria, Soţul Doru, copiii Ilie, Eugenia, Bogdan, Andrei şi Matei…” (Valentina Ciobanu)

Note biografice: S-a născut în Chişinau, în 1969. Tatăl ei, Anatol, era urmaşul unor pani polonezi cu domenii în zona actualei localităţi Balţi. A fost prim solistă a Ansamblului Academic de dansuri populare „Joc” începand din anul 1983. A dansat pe scene din Franţa, Spania, Bulgaria, Polonia, România şi state din fosta URSS. A părăsit activitatea artistică în 1995 şi s-a consacrat familiei. A născut cinci copii, ultimul dintre care,  în 2015. Este căsătorită cu jurnalistul român Doru Dendiu, fost corespondent TVR în Republica Moldova.

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/


17 comentarii

Gala Turismului moldovenesc 2016, prima ediție


Despre mentalitate. Am constatat, mai demult timp, că poziția socială pe care o deține omul, se datorează modului lui de a gândi… Și chiar dacă nu gândești corect, nu poți fi oprit, pentru că mentalitatea domină…  Un exemplu. Cu câțiva ani în urmă, într-un centru local s-a deschis o rețea cu saloane, muzeu, supermaket, parc de distracții… gala, bulat, briosanorisFrumoase localuri, cu promo, lansări și pachete gratuite de bucate delicioase cu plăcințele, șarmaluțe, măliguță, pentru toată lumea, plus concerte cu interpreți de peste hotare cotați foarte scump, tombola cu loturi toate câștigătoare etc. Poporul șocat, – consumători la o plăcere completă de nedescris. Învitatul special pentru a gestiona evenimentul, din Germania, Spania sau Azerbaidjan, nu contează, – era foarte principial DSC_0202Reputația, – trunchiul cel din dintâi!Niciun compromis, nicio întârziere! ..A trecut un an, contractul a finișat, ”neamțul” și-a făcut treaba și s-a întors în țara lui natală. Noul director ori primar, al nostru moldovean, dar cu studii europene, timp de o lună a urmărit procesul muncii și… a făcut propriile sale constatări. DSC_0253Reputația aduce într-adevăr o grămadă de bani! Real! Dar… șarmaluțele de ieri aduc mai mult profit. Și pachețele care nu mai sunt gratuite, la fel aduc mult profit, la nivel local. Deci, omul nostru moldovean chibzuind binișor, în mod rapid a schimbat lucrurile. În general, el ”nu fura”, el doar optimiza procesul, cam așa… Un timp mai târziu, s-a dat de gol într-o ”binefacere”, ca urmare, arestat, eliberat, plecat peste hotare, cu totul… În locul lui vine alt moldovean, la fel cu studii europene, continuă acelaș proces, aceeaș optimizare, cu… Reputația care contează… la nivel local al mentalității… galaȘi ce-i de făcut cu această mentalitate moldovenească? Ei, primarii doar ”au vrut” să fie cât mai bine pentru popor, doar vine din inimă 🙂  Poate generația viitoare va fi altfel? Cea care va pleca peste hotare nu doar pentru călătorii și studii europene, dar și care se va întoarce acasă… Nu poți schimba trecutul, nici controla viitorul. Dar ai prezentul cu tine, – încearcă să-l schimbi, nu pentru profit personal, în acest caz, poți fi… altruist, căci binele făcut ți se întoarce întreit, și copii tăi vor beneficia de aceste bunuri… Mă bucur mult când observ că totuși mai avem astfel de tineri, ei mă surprind, și oricum stau la îndoială, – sper, ca mâne-poimâine să nu plece și ei, lăsând țara de izbeliște… Și doar avem atâtea localități cu destinații turistice surprinzătoare, atâtea lucruri frumoase, pe care nu le găsești în întreagă lume, – de ce să nu le dezvoltăm, să promovăm în continuare!? Te poți bucura de natura verde, de izvoare cu apă pură, la tine acasă, de sate cu povești monumentale, localități istorice etc și să le demonstrezi și oaspeților călători străini, care vin în vizită în Moldova… Mă dau și cu ideea sau dorința, ca să nu fie ”loturile” noastre atât de costisitoare încât să nu putem  bea din izvoarele noastre ecologic mai pure decât cele după hotarele moldave… Promovăm turismul moldav, dar cerem prea scump pentru ce este al nostru, unele și mai costisitoare decât în Europa… Ce ne oprește? Cu toate acestea, Industria turistică arată în fiecare zi că este dispusă să preia mari provocări, iar de la această platformă avem responsabilitatea de a clarifica problemele cu care ne confruntăm în interior, si de a comunica propunerile celor mai înțelepți în mediul favorabil de afaceri. Baftă turismului moldovenesc!!!gala

La Gala Turismului din Moldova în incinta Teatrului ”Eugen Ionesco”(vedeți câteva imagini aici :”Gala Turismului 2016): momente cu emoții, cu susținerea publicului nu doar cel care a avut posibilitatea să vină. Proiectul a fost sprijinit și votat multe luni de zile… S-a simțit apropierea de suflet, dorința de a trăi în Țara ta, de a fi tu însuți…  În special, menționez, spirite pozitive au venit din partea câștigătorilor care promovează turismul prin vinuri deosebite, proprii creații muzicale, meserii populare, bucate naționale, agenții, site varia etc, iar unul dintre câștigîtorii premiilor Nicolae Bulat (Cetatea Soroca) a fost nominalizat și ovațiat incontinuu în mai multe top-uri al proiectului… A fost prima ediție a proiectului, e un lucru motivant, s-ar putea să facă o treabă bună… Dar, nu mai cred în mentalitate… (Svetlana Vizitiu)DSC_0238

Opinii și speranțe îmbucurătoare vin de la cei prezenți la Gala…

Nicolae Bulat (Director  Muzeul de Istorie si Etnografie Soroca):Momentul cel mai emoționant a fost așteptarea, apoi surpriza nominalizării ca câștigător. Fie Grand Prix, fie locul II sau chiar locul III. Respectul colegilor din sfera turismului a fost și el o surpriză. Discret și cred eu după merit.. Am întâlnit la Gala Turismului o sumedenie de oameni buni, harnici, patrioți ai acestui picior de plai, care lucrează pentru imaginea acestui petic de pământ așezat între două maluri, cu multă dăruire de sine. Un lucru bun se primește printr-o dragoste sinceră pentru tot ceea ce facem!”

Doina Verdes, reprezentant CASAMARE.MD: ”Întâlnirea a fost foarte placută și utilă, într-o atmosferă degajată, printre oameni care simt nevoia să-și exprime reciproc din impresiile trăite în turism. Ideea organizării acestei Gale este destul de îndrăzneață, după părerea mea; ceea ce dă un imbold ramurei, dar și de colaborare cu oameni vii, dornici de a implementa idei utile societății. Ma bucur tare mult să-l văd pe Andrei Ioniță în sală, facând și poze cu noi înainte de recital cu muzică folk. DSC_0262Este un artist demn de aprecieri la superlativ, pentru vocea puternică care te face să simți patriotismul în adâncul sufletului, dar și curajul de care dă dovadă. Personal, apreciez intenția de a scoate în evidență proiectele ce promoveaza meleagul moldav, precum și toate categoriile enunțate spre nominații. la gala madanMi-au atras atenția rochițele în stil autentic național ale Irinei Madan, precum și băieții de la BrioSonores – care au încununat seara așa cum știu ei să o facă – să bucure inimile fetelor cu un glas duios și cuvinte de sărbatoare.”

 Vitali Cipileaga (scriitor, blogger):”Îmi place că în ultimulDSC_0254 timp se organizează evenimente care să aducă prospețime și valoare unor sau altor domenii. Gala Turismului e unul din asemenea evenimente. E un pas înainte pentru dezvoltarea turismului din Republica Moldova și nu în ultimul rând e o modalitate frumoasă de apreciere a celor care zi de zi muncesc în acest domeniu.”

Timur Agatiev, (casamare.md): „Sa știți că Industria turismului autohton rămâne înca nedescoperită ca pamânt fertil. – ”Gala Turismului” din Prima editie, timur agatievva naște cu demnitate creații și pentru viitor pline de har și voie bună. Să fiți demni de meseria voastră, dragi colegi și lumea toată!”

Cornelia Bogataia, (Medic, Sănătate Publică): ”Sunt surprinsă de eveniment! Este bine că putem promova destinațiile noastre naționale și acasă și peste hotare, mult mai bine, este că putem să fim turiști în propria noastră țară, căci avem ce vedea, ce povesti copiilor noștri!”


14 comentarii

Cu Octavian ŢÎCU pe ringul vieţii fără măşti la Clubul de elite”Impresii din viaţă şi cărţi”


ticu clubLa Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” Dragobetele a venit în SDC17581persoana protagonistului Octavian Ticu, o vedetă şi personalitate neordinară, – este scriitor, istoric, politician şi fost boxer profesionist, ex-ministru în Republica Moldova, și nu exclud – un ulterior președinte al țării. O personalitate adorată în special, de genul feminin, care de ceva timp mă tot abordează cu întrebarea, ”când va fi învitat şi Ţicu ca protagonist la Clubul ‘‘Impresii din viata si carti”  în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”?” Aici, puteţi viziona albumul cu imagini: «Octavian ŢÎCU pe ringul vieţii la Clubul de elite»

Care e secretul lui? SDC17584 În a alege, pur și simplu, să meargă mai departe? Și dacă da, cum ajungi la puterea și la înțelepciunea de a îmbrățișa atitudinea asta? Octavian Țîcu transmite o energie pe care n-o poți avea altfel decât dacă ajungi să te cunoști extraordinar de bine, să fii împăcat cu personalitatea și cu acțiunile tale; decât dacă ajungi să-ți iubești viața și pe cei din jur. Este foarte calculat și organizat în sine,  formulează atent expresiile cum numai el știe să o facă, ca apoi foarte calm să ducă oamenilor toată corectitudinea gândului sau a faptelor spuse pe nume… Fără cuvinte mari, trebuie, pur și simplu să simți toate acestea. Nu este deloc fățarnic, nu întră în voia nimănui și nu se ambiționează să ocupe fotoliile precum o fac alți guvernanți. Țîcu vrea doar schimbări pentru acest popor dovedind prin fapte. Cum face asta? Cum de nu l-au doborât replicile neplăcute la adresa lui din ultimul timp? Cum nu se lasă afectat de griji, de oboseală, de rutină, de adversari, de presiune, de box, de presă, de politică, mereu e în muncă continuă şi… ades invitat sî facă modeling cu sesiuni media interminabile? Ce îl mai motivează, ce-l mai ține în priză după mai multe reuşite şi performanțe? Țîcu spune, că totul este rezultatul unei abordări vechi de ani de zile. A unei planificări atente pentru fiecare gest și acțiune în parte. Fără pauze. Dar și a muncii depuse. SDC17586Una uriașă. Adesea subestimată, din punctul meu de vedere. Să fi fost ”lăsat” să continue ministeriatul, cred, că ar fi reușit mai multe reforme pozitive pentru moldovenii noştri, pentru tineri, așa cum știe el mai bine… Sper, să o facă în continuare, şi fără fotoliu, oricum, oamenii deosebesc cine „bate filmul”… Ca să încercăm să înțelegem personalitatea lui și mai bine – cum gândește Octavian Ticu, vă propunem un filmuleţ, cu un discurs bun de la club, relevant și revelator, nu atât despre presă, politică, meciuri și rezultate, cât despre mentalitatea moldoveanului! (Svetlana Vizitiu)

Referințele publicului:

  • Greutatea unei personalități este direct proporțională cu adâncimea urmelor lăsate pe pământ. Valoarea unui suflet rezultă din demodatul și, ades pătimitul, Bine, făcut pentru semeni. Omenirea dintotdeauna a avut Oameni între oameni. Ființe cu aceleași două picioare, două mâini, cap pe umeri, dar mai puternice, mai  înzestrate, mai binecuvântate – de natură, divinitate, circumstanțe – existența și vocația cărora a contat pentru alții și n-a încetat să conteze nici după plecarea lor din viață. Este un mare noroc să cunoști asemenea persoane, ele constituind sursele de la care preiei, înveți, te îmbogățești și transmiți mai departe. O societate fără modele autentice este sortită involuției…A vorbi despre cineva este o responsabilitate. O percep ca pe „teama” de a atinge liniștea cu un cuvânt în plus sau cu o vopsea nepotrivită – un tablou. Aș vrea să las imaginea, creată în mintea mea de cel care este Octavian Țîcu, intactă și, totodată, liberă să prindă culoare și sens, conform adevărului. Chiar dacă sunt tentată să zic că este „unghenean de-al nostru”, chiar dacă aparținem aceleeași generații – astea nu sunt relevante, cu atât mai mult, că fiecare ființă e născută sub constelația unicității. În loc să-l caracterizez, prefer să-i urmăresc în continuare vorbele, faptele, curajul și evoluția. Să mă bucur, cum e omenește, de realizările sale, care valorează pentru neam și pentru istoria, ce le întrunește pe toate ale vieții.Mulțumiri, dragă Svetlana Vizitiu, pentru capacitatea de a ne pune, în cadrul Clubului pe care l-ai inițiat și-l îngrijești cu atâta dăruire, față în față cu persoane speciale. E un dar aparte să construiești poduri într-o lume care înalță ziduri.(Radmila Popovici)
  • Felicitări! Tot mai tare şi tare la BM ”B. P. Hasdeu” cu lecturi şi experiență de viaţă… Ca întotdeauna, nu contează dacă eroul e mai tînăr,  – a fost o lecţie de perseverenţă, intelegenţă şi demnitate…(Andrei Covrig)
  • Sunt bucuroasă pentru noile succese ale Clubului pe care îl conduceți cu Har, draga noastră D Svetlana Vizitiu! Un diamant de personalitate scumpă unul segment enorm de populație trează, Distinsul Domn Ministru Octavian Ticu, a sfințit locuri dintre cele mai diverse, domenii adică: istorie, sport, administrație publică centrală, muzică, lista poate continua…. De aceea, savurez din pozele realizate de dvs și scumpul nostru coleg, poetul și plasticianul talentat Cobzac Victor, atmosfera de beatitudine, căci doar astfel trăiește în sufletele noastre campionul în toate, Octavian Ticu! Vă iubesc pe toți și să ținem cont că un asemenea titan, este demn de cea mai mare încredere a noastră, până și la alegerea de către popor, a Dlui în funcția de Președinte al Republicii Molodva! (Diana Ciugureanu-Zlatan)
  • Durerea o şterg cu lacrima clipei,/ Bucuria o trăiesc interior /Făţărnicia îmi este străină, /Sinceritatea o văd în erori….” – O întîlnire a părerilor a dăruit publicului o largă gamă de impresii, care şi-au avut loc într-o atmosferă degajată. O lecţie reuşită şi plăcută cu informaţii şi emoţii pozitive… – Mulţumim Protagonistului pentru o zi frumoasă, care va lăsa o amintire în acea parte a sufletului în care se află lucrurile bune. DL OCTAVIAN ŢÎCU este un profesionist, un exemplu de verticalitate şi inteligenţă, un catalizator şi îndreptar de voinţă… – Vă dorim să fiţi, să făuriţi!… (Valentina Ciobanu)
  • Pe mine m-a uimit că de ziua profesională a Istoricului, Octavian Țîcu nu a fost apeciat măcar cu o simplă diplomă pentru rezultatele cercetărilor sale între 2014-2015, editarea unei monografii biografice, realizarea Expediției Memoriei etc. Mă bucur că pe această cale s-a reabilitat întrucîtva atitudinea societății…. Apreciez, respect, susțin și încurajez promovarea unor asemenea personalități! Bravo organizatorilor clubului Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”pentru invitați de așa calitate! (Lucia Argint)
  • Sanatate si bafta in tot ce iti propui Octavian Ticu! AI dat exemplu brav de tarie de caracter si dorinta de a exploara universul domeniilor: sport, istorie, cultura, invatamint, dezvoltare personala, politic aducind frumoase rezultate in fiecare! O familie frumoasa si prospera! Ce este cel mai bogat tezaur pe pamint! (Elvira Leahu)
  • OM LA LOCUL LUI : versuri dedicate unui Om de o cumsecădenie de invidiat, – Octavian Ţâcu

Boxer cu zeci de titluri,                       Acum… boxează-n vis,
A-nconjurat Pământul,                      Şi fapta… îl… măreşte,
Din arme… una blândă,                     Cuvântul… ca mănuşa,
El… a ales… cuvântul.                        Atinge… când loveşte.

În viaţă… ca pe… ring,                       Din calităţi, mai multe,
În fel şi chip…, testat,                        De Om… la locul… lui,
Şi azi… pe ba-ri-ca-de,                      Mă-ri-ni-mos şi tandru,
Bărbat…, a-de-vă-rat.                       Ca dânsul…, altul nu-i.    (Victor Cobzac)   

Date biografice: Octavian Ticu (n. 21 august 1972CostuleniUngheni) – actual Cercetător-coordonator, Institutul de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei; Conferenţiar Universitar, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova. Este istoric, politician şi fost boxer profesionist din Republica Moldova, Ministru al Tineretului şi Sportului din Republicii Moldova între 26 februarie – 30 mai 2013. Ticu Oct.A fost boxer profesionist. Între 1995 şi 2003 el a devenit de 7 ori campion naţional la box în Republica Moldova. A reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de vară din 1996. A făcut parte din Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, formată la 14 ianuarie 2010. Distincţii, premii şi decoraţii:  – 2010 – Medalia „Meritul civic„, decorat de către Preşedintele Republicii Moldova.

  • 2004 – Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii pentru monografia – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).
  • 2004 – Premiul pentru cea mai bună carte a anului în Universitatea Liberă Internaţională – Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939).
  • 2004 – Premiul cel mai bun şef de catedră al Universităţii Libere Internaţionale în anul universitar 2003/2004.
  • 1993 – Premiul Fundaţiei Soros-Moldova pentru merite academice deosebite.
Cărţi și articole publicate


94 comentarii

Fostul soț


altairS-a întâmplat cu nouă ani în urmă. Călătoria mea în Bulgaria se apropia de sfârșit, și eu trebuia să plec acasă, la Chișinău. Procurând un bilet la autobuz, am decis să mai hoinăresc în jurul orașului, că mai aveam vreo trei ore până la plecarea rutei. Pe stradă, de mine s-a apropiat un bărbat, pe care l-am recunoscut imediat… Era primul meu soț, cu care am divorțat 18 ani în urmă. Nu s-a schimbat deloc, cu excepția că era prea palid la față. Se pare, că această întâlnire l-a emoționat la fel de mult ca și pe mine. Am ținut mult la el, dar și el m-a iubit… într-atât de ”bolnăvicios”, că din acest motiv și am divorțat. Era gelos chiar și pe o carte… Nu avea nici un servici permanent. Zicea, că moare, dacă eu întârzii măcar cu cinci minute acasă, – inima i se oprește… Tinerețe.. În cele din urmă, sătulă de toate certurile și interogatorii –cu cine, de ce, si unde am fost, – i-am spus să plece… Înainte de a pleca, el a lăsat o scrisorică, în care cerea iertare, și spunea că mă va iubi întotdeauna, chiar și… după moarte. Copii împreună nu am avut, am rămas doar cu un cățeluș, un cadou amuzant din partea lui… După ce am divorţat, el a plecat imediat peste hotare, şi nu l-am mai văzut. Și iată, după atâtea ani, o revedere neașteptată… Am discutat mult timp la o cafea, dar brusc mi-am amintit că pot să întârzii la autobuz. I-am zis: – ”Îmi pare rău, dar eu întârzii la autobuz”.

Aici, fostul soț a spus: – ”Fă-mi, te rog, o favoare, Înțeleg, că te grăbești, dar de dragul a tot ce-a fost bun între noi, nu mă refuza. Să mergem la un birou, pentru mine este foarte important, și nu pot de unul singur să plec în acel loc”. Desigur, am fost de acord, şi am zis: ”Bine, numai repede!” Am întrat într-un bloc mare și un timp lung treceam dintr-o aripă în alta a clădirii… Ne ridicam și tot coboram pe scări, – atunci mi s-a părut că toate au durat nu mai mult de 15 minute. Pe lângă noi, treceau persoane de toate vârstele: de la copii la bătrânețe adâncă. În acel moment, nici nu m-am pus pe gânduri, ce cautău într-un bloc administrativ acești copii și bătrâni. Toate gândurile îmi erau fixate pe fostul meu soț… Într-un moment, el brusc s-a pornit înspre o ușă, și înainte de a o închide, m-a privit îndelung, ca și sum și-ar lua rămas bun de la mine, și a spus:”Ce ciudat, totuși, – n-am reușit să rămân nici cu tine, nici fără tine.” Priveam la ușă și așteptam, când el va ieși de acolo. Am vrut să-l întreb, ce a avut în vedere pronunțând ultima frază. – Nu s-a mai întors… Eu, brusc mi-am venit în fire. Am realizat absolut clar, că trebuie să plec, că întârzii la autobuzul meu… Privind în jur, chiar m-am speriat. Clădirea în care am fost, avea o structură abandonată, – în loc de ferestre căscau găuri. Scări nici nu existau! Erau așezate doar plăci, peste care am reușit să cobor cu greu. La autobuz, am întârziat tocmai cu o oră, și am fost nevoită să cumpăr un bilet nou la alt autobuz. Atunci când luam biletul, s-a anunțat, că autobuzul la care am întârziat, s-a rostogolit și s-a prăbușit într-un râu. Niciunul dintre pasageri nu a supraviețuit… 
Două săptămâni mai târziu, eu eram la ușa fostei mele soacre, pe care cu mare greu am găsit-o în căutare a locului ei de trai. Ea mi-a spus că fiul ei a decedat după un an de la divorțul nostru. N-am crezut-o, gândind, că poate mama lui ascunde ceva, fie are frică să nu deranjez fostul meu soț… La rugămintea mea de a merge la mormântul lui, spre surprinderea mea, ea a fost de acord. După câteva ore, eram la mormântul de pe care zâmbea bărbatul pe care l-am iubit cândva și care într-un mod inexplicabil mi-a salvat viața…
Nu e poveste, dragii mei… – O minune obișnuită! Cei dragi și scumpi, plecați în vecie, ne urmăresc și ne ajută în continuare, – doar că noi nu întotdeauna realizăm acest lucru…

Ex-soția. ❤


15 comentarii

Elena Eţcu, ”Șezătoare a cruciulițelor”, la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Clubul IVCVreau să menţionez, în mod deosebit, ediţia de azi a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Mi-a plăcut procesul, cum a parcurs… Este o încercare de a populariza cultura şi tradiţia vestimentaţiei naţionale, posibilitatea de a demonstra, în special, generaţiei tinere, că ţinem să păstrăm istoria noastră… 12573786_973804296027489_9000842851696206931_nŞtiţi, cât de greu este să organizezi un eveniment, cu înţelegeri şi programări, să reuşeşti să pregăteşti din timp colecţii speciale cu prezentarea modelelor etc? Să te înţelegi cu participanţii si oaspeţii clubului, care în acelaş timp au și ei propriile lor orar, contracte, planuri, ore de servici…  SDC17079Pe un timp periculos cu politica, blocade și greve în PMAN… – Bravo tuturor, că ați reușit să veniți, sunteţi Mari! – susținători și promovatori ai culturii noastre tradiționale! Vă mulţumim pentru sprijin și cuvinte calde! Deci, ideea Clubului  în incinta BM ”B.P.Hasdeu” rămâne un succes!.. Consider, că Elena Eţcu, designerul anului 2015 în Republica Moldova, a făcut o treabă excelentă, şi Galina Codreanu, moderatoarea şedinţei de azi, a fost perfectă, girbu Anatol Girbu cu opere de lemn miraculoase! Vă mulţumesc din toată inima! La fel și Partenerilor media AGRO TV Moldova, Popas TV, Madein.md, celor care au ”bătătorit” peste greutăți şi ger aspru, dar au venit să ne mediatizeze, – un Grand Merci!  Aici albumul: «Elena Etcu designer-ul anului Sezatoare Nationala a cruciulitelor»

Creaţii de Elena Eţcu, frumoase, stilizate, adorate şi întrebate în toată Europa!… SDC17118Am devenit pasionată de Ie şi decoraţiuni naţionale. Se spune, că pe timpuri, după ele se putea citi statutul social al unei femei moldovence: e măritată sau nu, are iubit sau copii, gusturi etc. Frumos, că avem propria istorie de îmbăcăminte, însă nu atât de popularizată pe cât am dori. Ştiu, că mulţi designeri se ocupă de acest proces, creând tesături şi broderii excelente, iar Elena Eţcu este foarte bine absorbită de motive naţionale, pe care le transferă în operele sale cu pânze fine. Purtăm IE cu mândrie!!!elena etcu

Nu atât de des ni se dă să încercăm pe sine imaginea unui om din popor, aşa că sunt recunoscătoare protagonistei de azi, că ne-a oferit această ocazie, pe un timp să ne simţim într-un alt secol şi să ne ”împodobim” cu straie naţionale, întrând în contact cu ea, istoria… Bucuroasă, ca această imagine Doamna Eţcu a oferit şi protagoniştilor din anii diferiţi ai Clubului…
Bunicii mei şi-au cusut şi purtau asemenea haine şi le purtau chiar şi în perioada constrânsă ”tăcerii” a URSS. Apropos, unele sunt asemănătoare cu cele care am probat şi astăzi. O atitudine foarte pozitivă, că designerii promovează brandul naţional! (Svetlana Vizitiu)
– Se zice, ca Tradiţia este ceva, la care apelezi atunci, când nu ai timp sau bani pentru a face un lucru aşa cum trebuie. Realitatea confirma, ca nu poţi interzice tradiţiile, dar poţi să le depăşeşti. Asa cum a facut designerul Elena Etcu. Si cum o noutate poate constitui punctul slab al unei tradiţii, – ea a decis sa aduca ia in viata de zi cu zi, indemnandu-ne pe toti sa purtam ie cu mandrie! Am remarcat, ca in ultima vreme, exista o tendinta a tot mai multor designeri de a se inspira in colectiile lor din portul traditional romanesc. Este un semn al versatilitatii motivelor si modelelor folosite in crearea costumului popular. De fapt, “Vesnicia s-a nascut la sat” nu e doar un citat celebru, care ii apartine lui Lucian Blaga si dincolo de cuvintele caruia nu putem trece. Iata ca si in lumea atat de stralucitoare a modei se poate aplica cu succes si-i da o noua viata: “Vesnicia s-a nascut la sat si prinde contur in ii si camase nationale” Si pentru ca, a realiza lucruri mari – trebuie sa actionam, nu doar sa visam, trebuie sa si credem, nu doar sa planuim, – Elena Etcu a visat, a actionat si cautat mereu solutii. De cand se tine minte. De mica. De cand medicii i-au dat putine sanse de viata, iar ea s-a ambitionat sa traiasca 100 de ani. Sa fie prima la invatatura. In scoala. La facultate. La Academia de Stiinte a Moldovei. Este o luptatoare, care tinteste sus si cauta de fiecare data sa-si atinga visul cu mana.Fara sa planga. Fara sa caute motive. Muncind cu daruire si, de multe ori, cu uitare de sine. Din familie, de la vatra, de-acasa, a luat cu sine in lume, harnicia, cumsecadenia, respectul fata de oameni, bunul simt si responsabilitatea, – pe care si i-a facut stalpi de reper in viata. Lenuta- mezina si rasfatata familiei, s-a nascut intrun sat frumos de gospodari, in familie de profesori. Mama, invatatoare de georgafie, cuminte si calda, cu frica de Dumnezeu si cu drag de neam si oameni, n-a tras niciodata, pe nimeni, de ureche si n-a pus nici o nota de 2, niciodata. Tatal – invatator de matematica si fizica, director de scoala, stimat de sateni si temut de elevi, a fost un dur, dar totdeauna correct, disciplinat, exigent si cu verticalitate. De-altfel, un gospodar cu o gradina-model, de la care veneau sa invete si sa cumpere rasad de nenumarate specii de rosii, oameni din sat si din satele vecine. Croitoria si dragostea de a insaila si a crea modele noi de rochite, bluzite, iar mai apoi, ii si camasi a mostenit-o de la bunica – Natalia, care avea, la marginea Chisinaului, un atelier de moda, cunoscut si apreciat in tot orasul. Maruntica, firava, plapinda si parca neajutorata, o mana de om – Elena Etcu este o fire puternica, cu caracter si verticalitate.
In ciuda tuturor incercarilor, a zambit mereu si a lasat se se inteleaga, ca trece prin viata usor, fara griji si probleme. Zambetul ei izvoraste din interior, la fel ca si lumina calda si cuminte, care este insailata pe chip, ii place sa glumeasca afirmand, ca ar vrea sa moara zambind, ca si dacii.
Si ce daca viata e nedreapta? Si ce daca oameni sunt rai? Si ce daca mersul inainte nu e deloc si usor, iar cararea nu e batuta cu flori? Ea isi vede de viata ei, isi urmeaza visurile, faurindu-si, pas cu pas, destinul. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, cu suflete inrudite, izvoraste mereu lumnina si optimism, admirind in linie si rasaritul si apusul, si multumindu-I bunului Dumnezeu, ca inca traieste, dupa atatea operatii complicate, ca exista, viseaza, spera si bucura atata lume buna prin creatiile ei. Din 2006 incoace Elena Etcu inscrie o noua pagina in biografie. Munca de cercetare ii place, dar monotonia o omoara, deaceea cauta solutii de a schimba ceva in viata. Viseaza la ceva, care sa –i placa, sa-I aduca un castig si, in acelas timp, s-o reprezinte. Afla despre niste cursuri de initiere a afacerii si intr-o luna deschide propria afacere “Traditii noi”, unde isi propune drept scop promovarea valorilor nationale si schimbarea viziunii si a atitudinii fata de portul popular. Acea care a indrumat-o si a incurajat-o sa-si deschida propria afacere sau sa se autoangajeze a fost Tatiana Melnic, presedinta unei asociatii, care scolariza micii antreprenori. De la ea a invatat Elena ce insemna un plan de afaceri si care sunt pasii de initiere a unei afaceri? Au urmat ani buni de cautare de sine, de documentare, de descoperire a radacinilor neamului, incununati cu al doilea masterat, absolvit cu succes. In 2014 – Elena Etcu urca o treapta calitativ noua in activitatea pe care o desfasoara, lansand brandul ETNOPERA. A muncit mult creand propriul magazin online. Acum oricine, din orice colt al lumii, poate intra si alege o ie, o camasa sau o tinuta marca Etnopera. De 2 ani, pe site-ul Etnopera, magazin online, ne putem desfata privirea si improspata garderoba cu piese vestimentare cu mult bun gust inspirate de portul popular. Fiecare tinuta, lucrata manual, imbina elemente ale costumului traditional. O colectie frumoasa si extrem de interesanta, ce te poarta cu gandul la un simbol al elegantei. Splendide ii, bluze si fuste din materiale atent alese, cu broderii deosebite, desprinse parca din povestile cu Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana. Prin eleganţă şi unicitate, ia tradiţională a devenit un simbol, o carte de vizita, care vorbeşte despre acea, care o poartă. Cu o pereche de jeansi ori cu o fusta de bal – oriunde as fi in lume –EU PORT IE CU MANDRIE si asta este un soi de marturisire exterioara a valorilor in care cred! – Sunt sigira, ca si dv, veti face la fel, pentrut ca sunteti suflete frumoase, carora le este dor de autentic, de acasa, de valori, de povesti scrise frumos si curat, de linii simple – sofisticate, prin simboluri si mesaje;
In ultimii doi ani “Traditii noi” a facut un salt impreisonant in fata, reusind performanta prezentarilor nationale si internationale. Echipa pune un accent deosebit pe calitate, iar compania are la activ clienti de lux, colectii unicat- adevarate bijuterii, cusute cu multa grija si dragoste.
Anul 2015 a fost unul bogat in evenimente, care i-au marcat destinul. Elena Etcu ajunge in top 8 mari designeri ai Romaniei, iar Inceputul lui 2016 ia adus creatoarei aprecierea IPNA Compania Teleradio Moldova, care i-a conferit, in cadrul celei de-a YIII editii a Concursului “Omul Anului,” – Titlul Onorific de “Designerul anului 2015”, pentru colectii unicat, valorificarea tezaurului national si promovarea imaginii positive a RM in strainatate.
O felicit pe aceasta cale si-i urez un An Nou, doldora de Sanatate si Impliniri profesionale, de inspiiratie si colectii unicat, care sa ne duca faima in lume si sa ne faca sa fim mandri, ca suntem moldoveni, gandim si simtim romaneste, pastram traditia si datina strabuna si suntem cei mai buni! – Galina Codreanu
victor danutaMi-a placut foarte mult acest eveniment, m-am simtit bine! Ma bucur pentru ca am in colecţia mea, piese vestimentare de la ”Ethnopera” creată de design-ul D-na Elena Etcu! Vă doresc în continuare, succes si la alte evenimente!Victor Dănuţ
– ZIua îmbrățișărilor a devenit astăzi pluridimensională, optimă și … însoțită de profunde revelații. Cu Doamna Еlena Etcu, designer (cel mai bun designer al anului 2015) și cu toată lumea bună (Dmn – Galina CodreanuLorena Mednicov, Svetlana Vizitiu, Cobzac Victor, Mariana Harjevschi, Diana Ciugureanu-Zlatan, Elvira Leahu etc) verva întâlnirii de astăzi în cadrul Clubului Impresii din viață și cărți a fost pe placul tuturor celor prezenți. Descoperind autenticitatea, inovația și farmecul doamnei Elena Ețcu, sunt copleșită și voi păstra în suflet aceste clipe de neuitat. Cu atât mai mult. Pentru că imediat după această superbă revelație de la Biblioteca B.P.Hasdeu povestea a continuat chiar și în PMAN, în pofida acestor improbabilități, pe care le suferă poporul. Visul a continuat, prin discuție vie cu un mare și iubit poet. Nu încetați să visați, creând, lume bună! 
12540977_987160398044815_7884594131579584281_nCreatoarea de vestimentație autentică, inspirată de portul tradițional popular, face minuni și capodopere, fiind Omul, femeia frumoasă și bazată pe originalitate, cu har de la Dumnezeu! Să aveți o seară bună!!! –Lilia Manole
Astazi la a 50 sedință a ”Clubului de elita Impresii din viata si carti” cu protagonista Elena Etcu. Este Femeea care face ceea ce-i place și acest lucru i-a adus succes! Pentru că o face cu dragoste și pasiune, pentru că iubește oamenii, pentru că iubește țara și neamul! Elena crează Ie si ne-a convins acum câțiva ani că Ia nu se ține în ”lada”, ci se poartă cu mândrie! Am avut o seară deosebită astăzi la club, cu o creatoare blândă, plină de suflet, cu o altfel manifestare de patriotizm! Mult succes Elenei! Cu drag și cu mult respect pentru Svetlana Vizitiu care reușeste să adune OAMENI frumoși în acest Club! – Lorena Mednicov
– La 21 ianuarie, cand Centrul capitalei fierbea de protestele anti-guvern, in incinta Bibliotecii Hasdeu a avut loc sedinta ordinara a Clubului Impresii din Viata si Carti, care a fost …un protest pe care eu l-am numit figurativ „protest al IEI”. Doamna Elena Etcu, designerul-protagonist al acestei intalniri si minunata moderatoare, Doamna Galina Codreanu au creat o atmosfera de sezatoare, de armonie si eleganta, iar frumoasele Doamne si bravi Domni au emotionat publicul prin cantece, versuri si prezentarea colectiei de II create de imaginatia, mainile si munca neobosita a Doamnei Elena Etcu si a echipei Dnei. Va dorim mult succes in continuare, stimata Doamna Elena! Sa ne bucurati cu creatiile Dvs si sa perpetuati traditiile noastre populare acasa si peste hotare! (Ala Pinzari)
  • CE FEMEIE FRUMOASĂ: versuri dedicate Elenei Eţcu

5386_973809372693648_2201828259575807473_nO mână… de Om,/Scris cu literă mare,/În doar două cuvinte, Talent, plus valoare./O mână… de Om/La preţ de-o avere,/Cu motor… autohton,/Zeci de mii cai putere./O mână… de Om,/Cu gândirea la rece,/Un izvor… nesecat./Cântăreşte cât zece./O mână… de Om,/Cât o rază de Soare,/Când râde din suflet,/Viaţa prinde culoare./O mână… de Om,/Curaj şi splendoare,/Rezultatul scontat,/E tivit… cu onoare./O mână… de Om,/De s-ar naşte mai mulţi,/Am brăzda oceane,/Cuceri… vârf de munţi./Cu iubire… de neam,/Strâns legată de casă,/În postura… de Om,/Ce Femeie frumoasă! – ‎Victor Cobzac

  • EU port Ie cu mindrie !! Momente de revelatie alaturi de designerul anuluiElena Etcu !!!Multumim pentru posibilitatea de a va purta tinutele!!! – Castravet Ina
  • Reiterez și pe blogul Dvs, draga noastră D Svetlana Vizitiu, fericirea de a participa la o nouă serată, șezătoare, precum ați anunțat, cu Distinsa creatoare Elena Ețcu – Zâna bună din viața mea. Am mărturisit și în interviul solicitat de Svetlana Snegur, Director General Popas TV, condiția mea de cenușăreasă, în viața cotidiană. Muncesc ca un salahor, pe diverse planuri, iar când apar în public în vreo ținută marca Etnopera, Compania Tradiții Noi, creată de Cel mai bun designer al anului 2015, Elena Ețcu, mă transform în prințesă, zeiță, precum se și comentează uneori. Cu asemenea protaginistă, serata a fost o minune din viața noastră, cu asemenea moderatoare – îndrăgita vedetă TV Galina Codreanu, de la Televiziunea Republicii Moldova, succesul evenimentului urma să fie unul fulminant. Oamenii cu drag de tradițiile naționale, cu drag de artă și literatură, s-au unit pentru a trăi clipa de revelație. Astfel, noi am ignorat cu îndrârjire, barierele provocate de momentele de încercare, cărora este supusă acum societatea. Până și trecătorii se minunau pe la ferestre, de atmosfera feerică a întâlnirii de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Aș zice că ne-a reușit să protestăm în ie, contra tuturor relelor. Am reușit să venim în lipsa transportului public, nu știu de ce dispărut prin oraș… Am reușit să fim suflete iubitoare, iertătoare, să ne susțâine, admirăm, îmbrățișăm, căci Dumnezeu era cu noi, Bunecuvântându-ne generos. Dacă am cântat o melodie tristă, păi și pe aceea am trăit-o înțelegători și blânzi. Viața este viață, mai evoluăm spiritual și devenim fericiți necondiționat. Fericire permanentă în suflet, Vă doresc tuturor! Sănătate și să ne mai vedem fericiți, împliniți, încrezîtori! Amin! – Diana Zlatan Ciugureanu
  • Elena Etcu! Isi propune să readucă în atenţie valorile autentice şi tradiţia! Pasiunea şi ambiţia sa pentru valorificarea artei vestimentatiei si accesoriilor inedite a costumului traditional au contribuit la punerea în practică a ideii sale de antreprenoriat în lumea modei.
    Este cea care prin munca si daruinta de sine invie arta frumosului port stramosesc. In aceasta seara in incinta Bibliotecii Hasdeu, Clubul „Impresii din viata si carti”, ne-am bucurat cu totii de prezentarea colectiilor de haine create de disignerul autohton Elena Etcu. Atentia pentru arta decorurilor si a broderiei care se regasesc pe costumele nationale, imbinarea culorilor ne-au fermecat si ne-au demonstrat un adevarat test al rabdarii si o creatie unica ce a incintat vazul si sufletul!
    Ma mindresc si eu cu mantoul meu care atrage privirile prin imprimarea elementelor decorative in stil traditional pe care l-am si prezentat. Multumesc Elena Etcu! Noi colectii si realizari frumoase iti dorim in 2016! – Elvira Leahu


9 comentarii

Mariana Harjevschi: Destinul meu profesional


Am notat câteva dintre propriile lecţii. Acestea mi-au ghidat propriile vise şi dorinţe… Voi împărtăşi crâmpee din copilăria, adolescenţă, experienţa mea de bibliotecar şi, în mod special, despre ceea ce m-a determinat să îmbrăţişez această profesie, ce mă fascinează să îmi continui experienţa profesională.

Copilăria: Născută în satul Mereşeni, r. Hânceşti.

Buneii - Claudia si Boris HARJEVSCHI

Buneii – Claudia si Boris HARJEVSCHI

 Mariana HARJEVSCHI

Mariana Harjevschi

Sat de o frumuseţe rară, situat la circa 47 km. Înconjurat de o pădure seculară, de unde îşi corieşte spre sud – râul Sărata. Atestat la 1621. Buneii de pe tatăl meu s-au stabilit în satul Mereşeni după … ce 1896 fiind o cumplită furtună au fost devastate morile de vânt ale boierului Leonard, care după aceasta a decis de a face o oloiniţă şi moară cu aburi. Adusese tehnică din Germania şi l-a invitat pe Efim Orlov (stră-stră-bunelul meu) şi pe feciorul acestuia Izot Orlov (locuitori ai or. Chişinău) în calitate de constructori.

Invitatie la lectura - Bunica, Claudia HARJEVSCHI

Invitatie la lectura – Bunica, Claudia HARJEVSCHI

Aceştea ulterior au rămas în sat, muncind şi ca administratori la moşia boierului dar şi ca mecanici la moara din sat. În familia Orlov ulterior se naşte bunica mea – Claudia Orlova – care timp de 40 de ani a lucrat ca învăţătoare pentru clasele primare, absolventă a şcolii Pedagogice din Călăraşi – fiindu-mi şi mie prima învăţătoare. Soţul ei, Boris Harjevschi, născut în satul Pojorăni, Ialoveni, fiind absolvent al şcolii Agricole din Cricova – este trimis ca învăţător

Impreuna cu mama

Impreuna cu mama

la şcoala din sat, ulterior fiind şi director de şcoală, iar mai târziu revenind la specialitatea sa de zootehnician…

 În bratele Parintilor - Liuba si Victor HARJEVSCHI - Impreuna cu Mariana HARJEVSCHI si fratele lui Vlad HARJEVSCHI

În bratele Parintilor – Liuba si Victor HARJEVSCHI – Impreuna cu Mariana HARJEVSCHI si fratele lui Vlad HARJEVSCHI

În această familie, se naşte tatăl meu – Victor Harjevschi, care a activat în or. Hânceşti la uzina Luci, ca electrician. Mama – fiind trimisă după finalizarea studiilor la Universitatea Tehnică, specialitatea Vinificaţia la Fabrica de Vin din s. Mereşeni. A activat în laboratorul fabricii, ulterior ca tehnolog. Actualmente ambii părinţi sunt la pensie şi locuiesc în satul Mereşeni… În familie suntem 3 – eu fiind cea mai mare şi 2 fraţi – Vlad, absolvent UA şi ASEM şi master la ASE Bucureşti, actualmente locuieşte cu familia în Canada, or. Montreal şi cel mai mic – Vitalie –  activează întro companie de asigurări, aici la Chişinău.

toata familia Harjevschi - Parintii si Fratii

toata familia Harjevschi – Parintii si Fratii

Fireşte, cu mult drag, şi dor revin la casa părintească, unde am locuit împreună cu buneii, părinţii şi desigur fraţii. Deşi fiind cea mai mare, oricum grija, şi atenţia, ne-o purtau deopotrivă buneii şi părinţii, pe noi lăsându-ne să avem ca preocupare şi joaca, şi învăţatura… Şi iată de probabil şi fireasca izolare pentru lectură. Trimitere la fotografia Cu bunica citind: Mereu era cea care ne abona la Florile dalbe, Murzilca, ne cumpara cărţi cu poveşti. Ea mereu spunea că trebuie să ai vise:

„Am avut într-adevăr o mulţime de vise atunci când am fost un copil, iar eu cred că o mare parte din care a crescut din faptul că am avut o şansă de a citi foarte mult.” Îmi place mai ales acest citat pentru că eu cred în ideea – cărţile sunt pline de magie pură mistică. De unde ştii viaţa pe care doriţi să proiecteze şi visele pe care doriţi să realizeze, dacă nu sunt expuse la marea curcubeu colorat de oportunitate pe care această toata lumea are? Puteţi citi science fiction, aventuri, povesti de dragoste, sau tot ce vei dori-doar citit. Imaginaţia care a creat un set complet nou de posibilităţi pentru mintea ta de a explora este magie făcut pentru dezvoltare. Cititul este busola pentru viitorul tău.MHarjevschi

Adolescenţă: Fiind născută propriu zis în or. Hânceşti, copilărind la Mereşeni am şi absolvit şcoala primară, actualmente, gimnaziul din Mereşeni, ulterior am plecat la Liceul nr. 1, pe atunci, din or, Hânceşti – multe lucruri frumoase, calde etc. mă leagă de aceste locuri unde mi-am petrecut şi copilăria şi adolescenţa… Viaţa ne poarta paşii prin diferite colţuri ale lumii şi în diferite ipostaze, dar nu am uitat şi probabil nu o voi face niciodată locul de unde am plecat. Este o altă lecţie pe care mi-a spus-o bunicii. Copilăria de altfel e legată şi de s. Văsieni, r. Ialoveni – locul de baştină a mamei, unde obişnuiam mai mult vara să mp reţin mai mult, în rest desigur Mereşeni este satul de care mă leagă cel mai mult… Am fost un copil cuminte – cel puţin aşa mă cred, poate doar uneori mai ambiţioasă. Deoarece avea doar fratele tatălui stabilit în sat – majoritatea întâlnirilor din familie, le petreceam fie acasă, fie în vizită la verişorii mei. Ceea ce mereu ne tot aduna şi ne prindeam împreună – jocurile de şah, dame, construcţii, sau pur si simplu ne dădeam în scrânciob… Cu unii colegi de şcoală ţin legătura, fie mai strâns, fie doar la micile întâmplări care mai sunt acum prin sate – hram, Sărbători de Paşti etc. Cu unii sunt vecină de stradă acum, cu alţii de oficii. Fiecare a îmbrăţişat diverse profesii, au plecat şi peste hotare.

Studii: Fiecare îşi doreşte să vină în profesie din considerente proprii. Pentru unii, sfatul celor apropiaţi contează foarte mult. Nici eu nu am fost o excepţie. Era simplu pe atunci, în 1992 îmi doream să învăţ limbi străine. Doar aşa îmi vedeam viitoare profesie. Acum, de fapt, îmi dau seama că asta îşi doreau colegele mele. Aceasta era în vogă. Şi eu îmi doream să vorbesc engleza şi să fiu ca şi ele. Dar nu a fost aşa. În scurt timp, până a mă decide la ce facultate să aplic, oscilam deja între facultatea de drept pe care, de altfel, mi-o propunea cu mai multă insistenţă tatăl. Lucrurile însă s-au schimbat la foarte scurt timp – la propunerea mamei, am depus actele la specialitatea biblioteconomie. Ca un copil cuminte, m-am lăsat convinsă de mama. Argumentele ei erau ca … să optez pentru o profesie liniştită, ea fiind tehnolog, mereu era implicată, mai ales când se culegea roadă. Apoi una din surorile ei a lucrat ca bibliotecară la Biblioteca Naţională şi mereu elogia această profesie, şi una din verişoarele mele la fel a absolvit, activând chiar în reţeaua Bibliotecii Municipale – la Biblioteca I.Mangher.MARIANA HARJEVSCHI

Lecţia următoare a fost că intuiţia feminină există cu adevărat şi acesta este un concept biologic, potrivit cercetătorilor dar şi un intuiţia maternă a fost cea care mi-a dictat întrun fel cariera mea profesională..Au urmat cinci ani de facultate, aşa erau studiile pe atunci, timp în care oscilam între a fi sau a nu fi, să continui sau nu la facultate. Şi aceasta pentru că cei din jur încercau să îmi insufle că această specialitate nu are viitor. Cei ce m-au convins să rămân să-mi continui studiile au fost, desigur, profesorii care, prin excelenţa predării, au reuşit să îmi inspire devotament şi un sentiment de afecţiune faţă de această profesie. Iar prima recompensă de fidelitate, pentru care am decis să rămân, a fost bursa în anul trei de facultate, 1997, stagiu pe care l-am avut la Universitatea „La Sapienza” din Roma. Acolo am reuşit să văd primele biblioteci moderne, pe care ni le imaginam ascultând orele de biblioteconomie la facultate, biblioteci pe care le doream, fireşte, să le văd şi la Chişinău. Acel stagiu a avut un adevărat impact profesional asupra mea – o singură lună de primăvară, mediul academic de acolo, bibliotecile universitare şi publice vizitate m-au transformat, mi-am adunat toate argumentele în favoarea acestei profesii de bibliotecar.Mariana Harjevschi

Curajul de a spune că sunt bibliotecar s-a dovedit net superior tuturor argumentelor celor care încercau să îmi dovedească contrariul… Aşa că am înţeles că „Nu te compara cu nimeni în această lume … dacă faceţi acest lucru, vă insultaţi pe sine însuşi” Ne pierdem atât de mult timp în gelozie şi dorinţa de ceea ce au alţii. În loc de a lăsa să ne bucurăm, apreciem şi onorăm ceea ce avem. Trebuie să lăsăm acel sentiment de părere de rău că nu ….. lista poate continua şi mai departe. Şi în timp ce vom crea această listă de sens vom trăi. Am fost fiecare special concepute pentru a îndeplini o anumită misiune la acest moment şi loc în univers. Ne sunt destinate să fie aici şi să fie exact ceea ce aducem în lume. Trebuie să ascultăm vocea internă, probabil am avut-o şi cred că o mai am… Revenind în ţară, am fost invitată pentru perioada de vară să fiu angajată la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Absolvisem trei din cei cinci ani de facultate şi mă bucuram deja de tot în ce s-ar fi desfătat o tânără absolventă. Deşi nu aveam încă diploma de absolvire, simţeam că îmi place ceea ce fac. Să te simţi împlinită din punct de vedere profesional cred că a ajuns în zilele noastre unul din ţelurile spre care tind toţi tinerii, pentru că aceasta contează foarte mult: să fii studentă şi, totodată, să ai un serviciu şi să te simţi pe picioarele tale.

Se tot spune şi aud istorii minunate despre oameni care înainte de a deveni celebri şi-au pus pe hârtie visurile. Însuşi Jim Carrey, în drum spre Hollywood, şi-a scris un cec de 10 milioane de dolari. Motivul – „pentru serviciile prestate”. Ani de zile a purtat cecul asupra sa şi a trecut ceva timp până a fost plătit cu exact o asemenea sumă pentru un film. Personal, îmi întipăream dorinţele şi visele în minte. Încercam să fac faţă şi la facultate, şi la serviciu, pentru care mi se propuse să continui munca la bibliotecă. Îmi onoram sarcinile cu responsabilitate, răsfoiam, citeam şi studiam multă literatură de specialitate. Îmi plăcea ceea ce fac. Şi ceea ce vreau cu adevărat să mărturisesc că nu mă simţisem jenată de a spune că am studii în biblioteconomie, ceea ce de altfel observam la unii colegi de facultate sau chiar de breaslă.

Cel mai important moment este să îţi placă. Asta e munca vieţii mele”… Desigur, găseam timp şi pentru un film bun, şi pentru un suc cu prietenii. Trebuie să mărturisesc că Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a fost şi continuă a fi cu adevărat instituţia în care, aducându-ţi contribuţia zi de zi – fie atunci când împrumuţi o carte, fie te implici în organizarea unui eveniment, fie scrii un articol pentru o publicaţie de specialitate –, eşti şcolit din mers – criticat, apreciat, avansat. Pentru mine, era o a doua şcoală a profesiei. Totodată, sunt din fire o persoană care am nevoie de libertate… cu Lidia KulikovskiAşa aveam parte de acea libertate şi independenţă din partea directoarei Lidia Kulikovski, dar respectam şi cum obişnuiesc să spun, cuminte. Făceam din pasiune şi îmi reuşea. Fiind la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” am înţeles sau cel puţin aşa universul profesional mi-a demonstrat că „în viaţă nu este nimic întâmplător”. Pe parcursul celor 135 de ani de existenţă a BM a avut mai mulţi directori. Cea mai tânără, dar şi cea mai longevivă directoare a fost Daria Harjevschi: a fost numită în funcţie la vârsta de 22 de ani şi s-a aflat în fruntea bibliotecii tocmai 33 de ani, din 1884 până în 1917. Eram atât de curioasă să aflu dacă există vreo legătură de rudenie – de altfel şi colegii mă tot întrebau – că m-am decis să scriu şi o Teză de an despre viaţa şi activitatea Dariei Harjevschi, sub coordonarea Dlui Ion Madan. Cu părere de rău, răspunsul exact nu l-am găsit, nici până astăzi, deoarece străbunii mei nu sunt originari din Moldova. Şi nici dosarele de arhivă nu îmi oferă mai multe. Firul care ne uneşte este că venim din actuala regiune Cernăuţi, părinţii de pe bunelul, tatăl tatălui… Studiile de la facultate îmi oferiseră posibilitatea să îmi câştig un ban prin profesie în viitorul pe care mi-l construiam, dar mediul oferit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” era lumea care îmi crea destinul. Dorinţa de a studia, a cunoaşte, a vorbi limba engleză desigur mă urmărea şi astfel în paralel frecventam cursuri de limbă engleză. Realizam în 1998-1999 că este necesar să cunosc şi computerul, de aceea rămâneam după orele de lucru iarăşi la BM ca să învăţ şi utilizarea acestuia… Responsabilitatea care era şi este o condiţie la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” mă obliga să fac lucrurile bine, inovativ, împreună cu colegii de serviciu. Trebuie să recunosc, şi o spun foarte sincer, că sentimentul de devotament faţă de profesie ne făcea să le facem frumos… A urmat o perioadă agitată în care paralel făcând studiile de master, totodată obţineam burse de a participa la şcoli de vară peste hotare (Budapesta, Istanbul ş.a.), participam la diverse activităţi în cadrul altor biblioteci din ţară, inclusiv conferinţe universitare ale studenţilor… Era deja anul 2000, când în una din zile dna Lidia Kulikovski îmi oferea ca sarcină scrierea a două proiecte, a două schiţe de proiect. Desigur discutasem anterior despre conţinutul acestora – Centrul de Informare Economic şi celălalt, care ulterior a devenit şi un proiect care îmi este cel mai drag – Biblioteca Publică de Drept. Mai apoi, cu îmbunătăţirile aduse ambelor proiecte de către dna L. Kulikovski, acestea au fost acceptate de către Fundaţia „Soros-Moldova”. Ziceam anterior despre faptul că nimic nu este întâmplător – şi dorinţa tatălui de a fi mai aproape de jurisprudenţă, şi să fiu cuminte la sfaturile celor dragi –, am fost numită şi coordonatoare de proiect – Biblioteca Publică de Drept. Nimic nu a fost uşor – ceea ce îmi lipsea nu erau cunoştinţele de managementul unei biblioteci de drept, ci experienţa practică. Dar odată ce fusesem implicată în proiectarea nemijlocită a bibliotecii, m-a ajutat foarte mult să tind să o pot crea. De la oferirea unor idei pentru mobilă de bibliotecă, organizarea tenderului de procurare a echipamentului, până la achiziţia de carte şi abonare la baze de date, eu cu noua echipă pe care o formasem reuşisem într-un an să deschidem o bibliotecă specializată de drept, administrând un buget de 200 mii dolari. Pentru a înţelege mai bine specificul unei biblioteci specializate am urmat împreună cu colegii mei seminare peste hotare – Budapesta, Moscova . Proiectul, preconizat pentru trei ani, a fost extins la opt ani. Cel mai dificil a fost pentru mine de a crea o Bibliotecă Publică de Drept în sensul unei biblioteci publice deschise pentru întreaga comunitate şi, în acelaşi rând, a unei biblioteci specializate, având menirea de a servi un grup-ţintă de utilizatori. Prin multiplele sarcini pe care le realizam împreună cu colegii era că biblioteca aluneca spre una de tip universitar. De aceea, împreună cu echipa, am început implementarea managementului proiectelor. Oferirea lecţiilor publice pe diverse tematici juridice cetăţenilor (proiecte finanţate de Ambasada Norvegiei în România, de PNUD), abonarea la baze de date pentru practicienii din domeniul juridic (Ambasada SUA, Fundaţia „Soros-Moldova”), iar cel din urmă  – şi prin stabilirea parteneriatului cu Primăria municipiului Chişinău şi crearea unei baze de date retrospective Monitorul de Chişinău, ce include deciziile Consiliului Municipal şi dispoziţiile primarului de Chişinău, a reuşit să aducă biblioteca aproape de fiecare membru al comunităţii. Ceea ce m-a încurajat mereu în iniţiativele mele au fost colegii de serviciu, cărora le voi fi mereu recunoscătoare… În primii ani ai facultăţii, inclusiv deja fiind director al Bibliotecii Publice de Drept, nu puteam să renunţ la un vis – cel de a studia în Statele Unite. Aplicasem, fiind studentă în ultimul an, apoi şi în primii ani de serviciu, dar norocul îmi surâse abia în 2004, când am obţinut o bursă non-degree. Am avut marele noroc de a studia la Universitatea Indiana din or. Bloomington, urmând practica la Biblioteca de Drept a Congresului. Experienţa a fost una excepţională. … fac referiri la campus, universitate.

Desigur, mediul american este unul care inspiră, iar experienţa de acolo s-a transformat la revenirea acasă în mici „teme de acasă”: proiecte realizate atât în cadrul bibliotecii, cât şi prin implicarea în alte organizaţii nonguvernamentale – Asociaţia Absolvenţilor programelor SUA (membră a Boardului), Asociaţia Bibliotecarului (secretară, preşedintă a Secţiunii relaţii internaţionale, Secţiunea Fundrising) şi Fundaţia Electronic Information for Libraries (EIFL IP) – care, recunosc, pe post de voluntar în ambele asociaţii am reuşit, desigur, împreună cu colegii să obţinem prin scrierea de proiecte… Totodată, expusă la mediul internaţional şi interacţionând cu diverşi experţi în domeniu, bibliotecari (dreptul de autor devenind un subiect de mare interes pentru mine), am fost nominalizată în Comisia pentru dreptul de autor şi probleme juridice din cadrul IFLA (Copyright and Legal Matters Committee – IFLA, CLM), mandat care trebuie să îl onorez din 2009 până în 2013. Poziţia de membru al unei comisii din cadrul IFLA – desigur este o onoare personală şi a instituţiei pe care o reprezint, dar şi o obligaţie pe care ţi-o asumi pe cont propriu (şi asta e specific R. Moldova) că să găseşti surse din exteriorul bibliotecii de a fi prezentă la şedinţele comisiei care, de regulă, sunt în perioada conferinţei IFLA. În perioada între conferinţe – participarea fie online, fie comunicarea prin liste de distribuţii la diverse discuţii, dezbateri ale IFLA şi asta este mereu o provocare pentru mine de a şti ce se întâmplă în mediul profesional… Desigur, rămân şi în continuare aproape de Biblioteca Municipală, de fapt, sunt parte a marii familii care este Echipa „Hasdeu”, rămân aproape şi de Facultatea de Biblioteconomie şi Asistenţă Informaţională. Port mereu recunoştinţă celor care m-au susţinut în orice ambiţie.

Iar tot ce mi se întâmplat după 2013, 3 iunie a fost un moment de cotitură în cariera mea. Recunosc, că 2013 va rămâne a fi istorie în viaţa mea,  atât pentru schimbările majore în carieră, ca o poziţie în zona profesională, dar şi fără îndoială eforturile pe care le-am asumat să menţin o poziţie bine meritată a Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu în sistemul naţional de biblioteci.

Destinul meu profesional s-a identificat cu tot ceea ce fac colegii, şi au şi continuă să facă. Iar echilibrul, fie emoţional sau profesional, pe care mereu îl caut, am început să îl găsesc fie în dialogul sau reuşitele pe care le obţinem… Împărtăşesc că sunt şi situaţii încordate care mă obligă să răspund cu promptitudine, să dau măsură caracterului meu şi pe alocuri să îl şlefuiesc, a experienţei profesionale în cadrul bibliotecii municipale, dar dintr-o altă perspectivă, să fiu mai disciplinată, să am un orar mai bine pus la punct pentru ca să fiu pe aceeaşi linie cu solicitările manageriale şi a aşteptărilor colegilor. Poate s-ar părea că efortul profesional, e unul mic, din perspectiva speranţelor, dar vă împărtăşesc că efortul  este enorm. Recunosc că mi-a fost greu şi uneori continuă să mă confrunt cu agenda, şi asta poate că sunt un Vărsător,  care obişnuieşte să îşi facă propriul program, în care îşi urmăreşte coerenţa şi continuitatea lucrurilor elaborate de sine, al conştiinciozităţii începutului unei idei, proiect, activităţi, al unor norme, subordonări pe care trebuie să le respecte. E un exerciţiu tipic profesional şi pe care îl realizez, oricâte variabile nu apar.BM Hasdeu

Ultima pistă pe care am atins-o a fost anul trecut 21 noiembrie – susţinerea tezei de doctorat – EVOLUŢIA POLITICILOR ÎN SISTEMUL NAŢIONAL AL BIBLIOTECILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA. Mulţumesc celor care au fost alături de mine. A fost dificil şi îndelung acest traseu, dar cu finalitate. Dar dincolo de emoţiile prin care am trecut, este faptul că am fost împreună suficient de înţelepţi, care ne-a garantat menţinerea cimentării poziţiei noastre într-o ierarhie chiar dacă stăm să ne gândim că încă mai traversam ani de criză economică şi o necesităm susţinerea viziunii şi misiunii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din partea administraţiei publice locale.

BIBLIOTECA – TE INSPIRĂ, TE SUPRINDE, TE MOBILIZEAZĂ: E un adevăr atât bibliotecile de acasă, cât pe cele care le-am vizitat m-au inspirat, şi m-au dat aripi… Câteva sunt care cu siguranţă m-au copleşit, m-au lăsat fără voce.

  • Cea mai modernă bibliotecă – Biblioteca Publică din Salt Lake City, Utah.
    • O instituţie urbană – lecturi, întâlniri, magazine
    • 22,000 m2, 5 nivele – structură curbată din sticlă
    • Săli de lectură, computere, galerii de artă, grădini interioare, havuzuri, săli diverse evenimente mondene, inclusiv şi nunţi.
  • Cea mai tehnologizată – Biblioteca Hunt, Universitatea Tehnică din Carolina de Nord.
    • De la deschiderea din ianuarie 2013, Biblioteca James B. Hunt Jr., a fost considerată o bibliotecă a viitorului. Integrând perfect tehnologia cu un vast spaţiu pentru studii şi cercetări pline de provocări intelectuale, făcute cu o deosebită inspiraţie, lumină naturală şi caracteristici trainice, Hunt a devenit o destinaţie pentru mii de vizitatori, care doresc să vadă şi să trăiască experienţa vizitei unei biblioteci a viitorului.
    • Construită pe un fost teren agricol, îmbrăcată în sticlă, clădirea Bibliotecii James B. Hunt ne demonstrează că cercetarea, studierea şi predarea convieţuiesc liber împreună cu tehnologia
    • Vizitatorii care intră de la parter văd Aleea Roboţilor, o arie unde spectatorii pot să se adune în faţa ferestrelor întinse de la podea până la tavan, şi să urmărească motorul de căutare în cadrul colecţiei automatizat al bibliotecii în acţiune. Poreclit BookBot, acesta stochează mai mult de 1,5 milioane de articole, mai ales legate de inginerie şi industria textilă, în peste 18.000 de containere din oţel inoxidabil. Când este selectat un element, unul din cele patru braţe robotice este activat în mod automat, pentru a trage containerul corect şi a-l aduce la staţia de lucru de la etajul al doilea, unde un membru al personalului preia, scanează, şi trimite acest element la o staţie de auto-verificare în mai puţin de cinci minute.
    • La etajul al doilea, expansiva şi plina de lumină Sala de Lectură Grădina în ploaie, a fost concepută pentru studiul în linişte, contemplare şi colaborare.
    • Teatrul de Imersiune, au posibilitatea de a alege dintr-o varietate de prezentări pre-programate, inclusiv de cercetare ştiinţifică, artă, şi inspiraţie, care pot fi proiectate pe peretele curbat din Micro-ţiglă. Spaţiul poate fi, de asemenea, rezervat de cadrul didactic şi absolvenţi, care ar putea utiliza portul USB şi proiecta conţinutul prezentărilor sale de la laptop-urile lor.
    • Centrul Întreabăne este punctul central de serviciu pentru întreaga bibliotecă.
    • Un GameLab (laborator de jocuri) la etajul al treilea, completat cu sticla nuanţată şi bariere de zgomot, oferă suport pentru creşterea nivelului de dezvoltare a jocurilor.
    • Comuna de Studii, camerele suplimentare pentru studii de colaborare, studiourile de producţie de muzică şi mass-media.
    • Studioul de Creativitate, aproape orice suprafaţă, inclusiv podeaua, pot deveni proiectabile. Pereţii, care pot fi marcaţi, pot fi deplasaţi de-a lungul pieselor de tavan pentru a crea orice dimensiune sau formă a camerei
  • Cea mai frumoasă şi ca arhitectură şi ca servicii – Bibliotecile finlandeze.
    • Biblioteca 10 – tehnologii
    • Biblioteca Atelier urban – Situat chiar în inima oraşului Helsinki în Lasipalatsi, Atelierul Urban este spaţiu” de factorii de decizie în cazul în care oricine poate veni şi aduce ideile la viaţă. Cuvinte cheie -egalitate, creativitatea şi multidimensionalitate
    • 3D printing, staţie de lucru grafică, tăietor autocolant, staţie de lucru editare video
    • DESIGNING TODAY, DESTINATION TOMORROW – 1 nivel pentru cei care vin şi pleacă, nivelul 2 – activităţi, lectură, nivelul 3 – contemplare.

Gleb Ciaicovschi Mereşanu (1919-2000) – muzicolog, folclorist, regizor. Unul din iniţiatorii fest. Mărţişor

Svetlana Popova (1966) – singura femeie dirijor de orchestră, Teatrul de Operă şi Balet

Eugen Sobor (1942) – fost ministru al Culturii al RSSM, preşedinte Uniunea Cineastilor din Moldova până în 2013

Stela Branzila – scriitoare, stabilita la Londra (Noptile basarabene).

                           Mariana HARJEVSCHI, luni, 9 februarie 2015


12 comentarii

Să te poţi ierta


Ce pot să spun … sa te poti iertaAș spune că mi-e dor, că nu pot construi viața mea fără tine. Aş fi întrebat de ce mi-ai arătat ce înseamnă „să fim împreună”, și apoi, pur şi simplu, ai plecat. Înţeleg că nu pot rezolva nimic, – a fost timpul vieții tale și atât a fost dat să fie. Te-aş fi întrebat, cum să continui viaţa mai departe, de ce să mă agăţ în continuare… Te-aş fi întrebat de ce nu ai aşteptat să se nască copiii noştri, pentru că nu mi-a rămas nimic după tine… M-aş fi supărat, aş spune că m-ai minţit, pentru că mi-ai promis cel puţin 20 de ani să fim împreună… Am înțeles că într-un sens, vom fi mereu împreună, dar mi-e dor de sentimentul tău fizic. Aş întreba de ce am rămas fără bani, cu o grămadă de datorii, fără tine, – că m-ai ”încărcat” cu toată responsabilitatea ta. sa te poti iertaDe ce nu te-ai plâns pe tensiune, dacă ceva nu era în regulă cu sănătatea ta. A fost un motiv oricare pentru că ceva totuşi a provocat atacul cerebral. Îmi cer iertare, ne-am certat în ajun, îmi cer scuze pentru tot ce am spus atunci. În orice caz, tu ştii că nu te-aş fi lăsat indiferent de prezența sau absența de bani sau datorii. Îmi cer scuze că nu am dus controlul pastilelor cu care trebuia să te tratezi de tensiune. Eram concentrată pe situația noastră materială, iar nenorocirea a venit din altă parte. Îmi cer scuze că nu am prevăzut asta. De ce n-ai așteptat până când îmi voi găsi un loc de muncă și să-ţi nasc un copil? De ce nu vii în visurile mele? De ce ai murit în singurătate, departe de mine? Tot timpul mă gândesc, că probabil, te-a durut înainte de a muri… Ma doare şi pe mine acest lucru… Nu vreau să te rănesc. Eu nu înţeleg pentru ce mi-a fost dat moartea ta. Ce ar trebui să înţeleg? Ce să fac cu istoria, amintirile, lucrurile tale, obiceiurile noastre comune, discuţiile. sa poti iertaNu am unde să merg acum, nu am la cine mă adresa după ajutor… De ce ai rămas pentru totdeauna să stai la gară, iar trenul meu merge mai departe… sa te poti iertaNu înţeleg, de ce eu trebuie să merg mai departe…
Nu cere de la Domnul bani, – aurul fericire nu aduce. Nu cere succese în afaceri, – dacă ai talent, succesul vine de la sine. Cere dragoste şi credinţă, puterea de a ierta şi de a trăi, alături de cei dragi. Cere sănătate şi ca inima să nu cedeze. Cere… să te poţi ierta…


9 comentarii

Ion Madan. O istorie a Cărţii.


Ion_madan      O personalitate marcantă, extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile din cadrul reţelei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane.

Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase „epigonic” cât mai mult din sufletul său mare, – fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, şi în special, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa lui într-un mediu prielnic, ion-madanla care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii…

S-a născut pe 31 mai 1935, comuna Truşeni, Chişinău, decedând în 2008 pe 4 februarie…

     Ion Madan a fost director-adjunct pentru știință al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Timp de peste 35 de ani a fost implicat în procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La inceput, în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM, mai târziu, dupa susținerea în 1974 a tezei de doctor în știinte istorice, timp de 12 ani in calitate de șef al catedrei Bibliografie, mai apoi, în funcție de conferențiar universitar la catedra Biblioteconomie și Asistență Informațională a Facultatii de Jurnalism și Științe ale Comunicării.ion madan Începând cu 1996, lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale Cercetările în domeniul științelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995). Contribuții bibliografice (1996); Cercetările în domeniul științelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998); Cercetările în domeniul științelor biologice și agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998), Bibliografia basarabeană în contextul culturii și spiritualității româneștiBibliografia istoriei (2001); Bibliografia artei (2005); Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani (2006).

    Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinerele cadre bibliotecare. ion madan1Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre acest Domn ca despre o mare Personalitate.

   A fost curatorul nostru de grupâ la facultate, şi profesorul de Istoria Cărţii, – un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste rânduri. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului moldovenesc, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de Biblioteconomie si Bibliografie, Universitatea de Stat din Moldova (USM). Îmi aduc aminte, aveam atunci 17 ani, – mă „supărasem” pe dnul Madan pentru  o apreciere de nota ”trei” la examenul ”Istoria Cărţii” (la celelalte obiecte, primisem note de ”cinci”). Am crescut cu cărţi, citind şi recitind, studiind de fiecare dată, în căutare de înţelesuri noi, dar iată că la acest examen am clacat: N-am reuşit să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, probabil… Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor… Mă întreb, oare de ce nu îl recitim în prezent cu toţii? Am descoperi mai multe valori sau opţiuni educaţionale… Revenind la subiect, ulterior, domnul Madan mi-a explicat: că pentru un studiu oricare, nu trebuie să plecăm de la carte, de la teorie ei, şi nu este destul să lecturezi zeci de cărţi, – trebuie să deduci şi să realizezi alegându-te cu o analiză concretă, – să presupunem, cu o valoare supremă. Şi, Înainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost cu adevărat un model al cetăţeanului patriot, de om sufletist. Prin anii ‘ 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea şi ne indruma la căi corecte… Chiar a lucrat cu noi împreună pe câmp „în kolhoz”, la strângerea recoltei de struguri, a roşiilor de pe meleagurile Moldovei de Sud: Cişmichioi, Goteşti… Menţionez. Pe-atunci, noi eram prima lui grupă ca diriginte, cu 25 de studenţi, şi în care băieţii formau majoritatea. m1Astfel, s-a creat o „gasca” amicială, iar Ion Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând, şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale râsului molipsitor, cu un „Noroc la toţi” şi desigur, cu glume, el ne facea să pufnim într-un râs incontinuu.

Cei care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: dnul Madan le oferea temporar nevoiaşilor o masă şi un loc de dormit, le întra în situaţie fiiind binevoitor, şi pentru alţii lupta să capete un colţ în căminul studenţesc. Într-o zi, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii lui, am asaltat „sediul lor de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând ”masă rotundă” cu discuţii interesante, şi chiar dansuri… Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Se simţea dragostea şi atitudinea respectuoasă unul faţă de altul…Iar cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea într-un fel unic, cu severitate punându-ne la învăţătură, – nu era de glumă! La sesiuni, retrăia şi îşi făcea griji împreună cu noi, studenţii, – interesându-se, şi menţionându-ne pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, familii care lucrau cu diurne, şi nu reuşeau întotdeauna cu învăţătura. Iar dnul Madan îi susţinea, uneori se ruga la colegi să nu le le ”scadă” notele, ca nu cumva să fie exmatriculaţi. Era foarte strict pe-atunci, cu învăţătura, dur cu studiile: Poate e vorba şi de mentalitate? Avuse dreptate, în felul lui: toţi cei pentru care luptase şi i-a pus la treabă, în prezent, ocupă funcţii bune, care prin Chişinău, Bălţi, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Oamenii erau mai omenoşi şi se dedau cu suflet relaţiilor interumane, în spiritul timpului…ion-madan1

Ne lipseste mult, încât aşteptăm şi acum să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul lui luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru fiecare, şi atunci când venea în continuare la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.  A educat şi a fost mentorul unei pleiade de personalităţi cu care a colaborat în continuare după studiile lor la USM. Doamna Lidia Kulikovski, Director General BM ”B.P.Hasdeu”, a fost discipola Maestrului Ion Madan, – cea care a continuat studiul în istoria Cărţilor şi a Biblioteconomiei generale. La fel, şi Mariana Harjevschi, Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor R. Moldova, actual Director General BM ”B.P.Hasdeu”:”Pentru mine dl Madan a fost un bun mentor, oferindu-mi suportul pe tot parcursul studiilor. M-a încurajat să mă apropii de profesia de bibliotecar cu dedicație şi profesionalism”.

Sute de persoane care l-au cunoscut l-au memorizat ca fiind om bun, şi doar cu zâmbetul pe buze… Ministerul Culturii a elaborat Premiul ”Ion Madan” oferit anual celui mai bun Bibliotecar…

Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care Ion Madan a ţinut foarte mult. Pierderea fiului drag a fost o lovitură extremă pe care a resimţit-o cu putere, şi care l-a doborât…  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce este cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al cîtălea?!) pentru că aşa e datul vieţii. – Destinul… Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi ca nişte lumini, o viaţă întreagă… Astfel simţim, că nu am trăit înzadar…                                                                       Svetlana Vizitiu

Informaţii utile despre Ion Madan:
http://chisinaul.blogspot.com/2012/02/ion-madan-file-de-amintiri.html

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=817&zidc=2

http://pt.slideshare.net/BMHasdeu/dr-lidia-kulikovski-2activitatea-bibliografic-n-paginile-revistei-bibliopolis-20022011

http://www.abrm.md/rmenu_02.html


4 comentarii

Aroma divinului: Churchill şi Stalin


Imagine

”Niciodată nu întârziaţi la prânz, fumaţi trabucuri de Havana şi beţi coniacul armenesc!”, – sunt cuvintele celebrului Sir Winston Leonard Spencer ChurchillWinston Churchill era foarte atasat de coniacul armenesc și zilnic bea câte o sticlă din celebrul „Dvin”: in 1949,  la celebrarea celor 75 de ani, Stalin i-a trimis un cadou cu 75 de sticle. Cadoul îi placuse atât de mult, că Churchil regreta că nu împlinise 100 de ani. Dar, într-o zi, el a constatat, că băutura lui preferată pierduse ceva din aroma de odinioară, şi și-a exprimat nemulțumirea față de Stalin. S-a dovedit că maestrul Margar Sedrakian, anume cel care era angajat în amestecuri de arome „Dvina”, a fost exilat în Siberia. La cererea lui Churchill, maestrul a fost revendicat la locul sau de muncă și… restaurat în partid. Iar Churchill, din nou obţinuse placere de la bautura lui favorită. Ulterior, lui Sedrakian i s-a conferitit titlul de Erou al Muncii Socialiste. Iată, aşa a fost salvată o viaţă de om!

😀

a fost uimită,  SVizitiu