Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


19 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. emil-loteanuA moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.emil-loteanu
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienele rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk;
„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
        Svetlana Vizitiu


21 comentarii

Mihai Volontir: „Demnitatea dacă o ai, eşti om, daca nu – nimic nu e!”


 „Timp de câteva luni sau poate ani te concentrezi asupra vieţii unui personaj, asumându-ţi o altă viaţă. Şi când s-a sfârşit „jocul”, viaţa acestuia, cu bucuriile şi du­rerile lui, rămâi gol, trist şi ră­tăcit. Ai trăit o viaţă pe care ai ştiut-o de la bun început din scenariu… Acum trebuie s-o trăieşti pe a ta, mult prea necunoscută, adevărată şi adesea încurcată.”

A venit în lumea fil­mului, vesel ca un cântec, atrăgând imediat atenţia asupra măiestriei artei sale, altruismului lăuntric şi bunătă­ţii mărinimoase. Precum şi personajul din povestea ceea a lui Ion Creangă, care, re­venind la baştină după 25 de ani de slujbă pentru ţar, fără să-şi dea seama, a impresi­onat Însuşi bunul Dumnezeu şi Sfântul Pe­tru, atunci când s-a despărţit de ultimele două ruble, dăruindu-le fără regrete cer­şetorilor vagabonzi… Astfel, în 1967, în­cepuse cariera cinematografică a lui Mihai Volontir, actor al Teatrului Dramatic ”Vasile Alecsandri” din Bălţi. Rolurile sale se înscriu firesc în şirul valorilor culturii noastre, stâr­nesc emoţii, admiraţie. A creat chipuri ce rămân în memoria spectatorilor şi de care s-a bucurat mereu, iar în clipele grele – le-a inspirat încrederea în viitor. Împlinind vârsta de 75 de ani, cunoscutul actor Mihai Volontir a consacrat circa jumătate de secol teatrului bălţean, pe a cărui scenă lucrează chiar de la fondare. Dragostea pentru film îl stimulează pe actor în a lua, pieptiş, treaptă cu treaptă, scara succesului. A realizat mai mult de 120 de roluri în teatru şi în film. Din 1984 este Artist al Poporului, mai târziu devine unul dintre primii cavaleri ai Ordinului Republicii.
vol teatruVine pe lume la 9 martie 1934, dinspre părţile Hligenilor, Şoldăneşti, judeţul Orhei, având la ureche păsările ce­rului şi vuietul pădurii, căci taică-său ţinea canton la o margine de codru. Era micuţ când frate­le Nicu l-a învăţat călăria, de atunci are o predilecţie deosebită pentru cai. A văzut cu ochi de copil războiul sângeros, a sim­ţit foametea nemiloasă. Adolescent fiind, a lucrat la cariera din Rabnita, ziua scotea piatră, seara încărca var în vagoane. A vă­zut cu ochii săi şi deportarea basarabenilor, a auzit plânsul copiilor smulşi din bra­ţele părinţilor şi duşi în Siberii geroase. A făcut şcoala în Orhei, ulterior instruind şi educând un timp odraslele ţăranilor din comuna Păpăuţi. Aici, apoi şi la Râbniţa, luase contact cu teatrele de amatori, sim­ţind că scena e visul lui. Au trecut nişte ani, când i s-a oferit speranţa. Boris Harcenco, regizor al Teatrului din Bălţi, l-a ajutat – Mihai Volontir devine actor profesionist. Purta în gând şi în inimă cântecele mamei, precum şi îndemnul tatei: „Mihăiţă, să ştii că în viaţă de mare preţ e demnitatea: dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!” vol tiganDe-a lungul anilor, s-a afirmat pe pla­toul de filmare cu demnitate şi verticali­tate. A realizat în filme peste 30 de roluri principale, în scenă – de două ori pe atâta, trăind astfel mai multe vieţi. A devenit re­cunoscut, şi-a clădit un nume în artă atât pe meridian naţional, cât şi pe cel interna­ţional – s-a filmat în diverse studiouri ale lumii. Pe Esop l-a jucat 12 ani, tot atâţia ani a durat şi rolul lui Ion din Năpasta de mare­le Caragiale. La invitaţia lui Emil Loteanu, a jucat rolul lui Mihai Adam în filmul Această clipă (1968), Gheorghe Vodă îi propune rolul briga­dierului Obadă din filmul ‘‘Singur în faţa dragostei” (1969), iar pentru rolul lui Dimitrie Cantemir în 1976 i s-a acordat Premiul de Stat al Moldovei. În filmul Cine l-a ucis pe Hugo Vinchero, o coproducţie Lituania-Argentina, a avut-o de parteneră pe ac­triţa argentiniană Lily Lavale, în ”Ţiganul” şi ”Întoarcerea lui Budulai” pe rusoaica Klara Luciko. luckoIronia sorţii făcea totul ca Mihai Volontir, interpretându-şi compoziţiile, să surprindă şi, mai cu seamă, să fascineze imaginaţia doamnelor romanţioase, frângându-le ini­mile, în rolul ţiganului Budulai… De altfel, aceste seriale televizate sunt foarte longe­vive, ele având priză, şi în prezent, la spec­tatori în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Serbia, Macedonia, Bulgaria etc. Îl apuca o mare tristeţe, atunci când avea loc prezen­tarea ultimului spectacol sau se terminau filmările unei pelicule. volo
Nu numai artistul, dar şi admiratorii lui au rămas foarte decepţionaţi atunci când i s-a acordat pensie doar de 74 lei lunar… Cu toate acestea, Mihai Volontir crede că, în comparaţie cu scena politică, scena tea­trului este una adevărată, mult mai credi­bilă. Adevărul se dovedeşte să fie mai tare decât eşafodul cenzurilor.
S-a scris cândva, în 1988, o carte cu ocazia jubileului actorului; de ce oare n-a apărut? Autorul Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, susţinea că manus­crisul se află şi în prezent la una din edituri.  Doar că datele problemei nu se mai schim­bă: un mediu artistic, sfârtecat de mizerii, invidie, intrigi… Alte măşti, aceeaşi piesă: „Cred că Mihai Volontir merită, prin talentul pe care îl are, să rămână în atenţia specta­torilor. Nu avem prea multe personalităţi de talia lui şi nu ne putem permite „luxul” să-l dăm uitării. Este un actor care a generat un stil de interpretare.”volontir
Rătăcind printre relicvele filmului, juca­te de Mihai Volontir, regizorul Nicolae Ghibu a remarcat, elegiac şi optimist în acelaşi timp: „Mihai, prin intermediul artei sale sce­nice vibrante, l-a făcut pe erou să se scoale din genunchi în picioare. Atunci am înţeles că dacă gramatica muzicală cunoaşte şapte note, Mihai Volontir poate face uz, în joc, de toate sunetele posibile. Chipul eroului înglo­bează toate nuanţele – de la sunetul gingaş al viorii, până la cadenţa tobei. Pentru mine a lucra cu Mihai este o plăcere deosebită. Domnia sa este înzestrat cu o polifonie pro­fundă, este reţinut, tăcut, uneoripărându-mi singuratic. Dar singurătatea şi reţinerea ta­lentului său înglobează toate anotimpurile: scârţâitul zăpezii şi canicula verii, murmurul primăverii şi freamătul domol al toamnei.” Regretata Klara Luciko, Artistă a Poporu­lui din Federaţia Rusă, îşi aducea aminte: „Când regizorul Anatolii Blank a decis să în­sceneze povestirea „Ţiganul„, m-a văzut pe mine în rolul Klaudiei Puhlenova. Dar cine va fi Budulai?4_vozvraschenie.budulaja.1-00-19.267 Am întrebat, căci e vorba de un erou ideal. Între pretendenţi la rol au fost artişti gruzini, armeni, azeri, ba a fost invitat la probe de film şi cântăreţul ţigan Nikolai Slicenko, mai bun ţigan nici că să găseşti. Dar A. Blank vedea altfel rolul şi nimeni nu-i convenea. Au decis să-l „probeze” şi pe Armen Dgigarhanian, dar s-a dovedit că el este ocupat în alt film. Atunci, i-am spus că cel mai reuşit actor ar fi aici Mihai Volontir, cu care m-am filmat în „Rădăcinile vieţii„, regizor N. Ghibu. Anatoli Blank îl cunoştea de undeva pe Mihai Volontir, s-a bătut cu mâna peste frunte şi în aceeaşi zi trimise asistentul său la Bălţi cu scenariul. Mihai a citit şi a căzut de acord să vină la probe: el vorbea româneşte, eu ru­seşte şi imediat a fost acceptat. Ne-am bu­curat. Dar când să vină la filmări, nu-i permit cei de la teatru, deoarece era prins în roluri. Am făcut un telefon la Consiliul de Miniştri al Moldovei, vicepreşedintelui Grigore Eremei, care a rezolvat de urgenţă problema. Mihai Volontir a primit concediu pentru şase luni şi s-a mirat mult când a aflat de acea operaţie „secretă” a mea cu telefoanele. Venise direct pe Don, mvolontirunde aveam deja făcute câteva sec­venţe. Am filmat patru episoade, apoi peste un timp, la cererea telespectatorilor, alte patru episoade de acum din filmul „Întoar­cerea lui Budulai„. (Din cartea Să fie oare vina mea?, colecţia Strict secret, Moscova, 2001). Nu îndrăznim să judecăm ce ar fi devenit acest film, dacă rolul lui Budulai ar fi fost realizat de către un alt artist con­temporan. Succesul de public al filmului Ţiganul a fost atât de răsunător, încât au fost asigurate drepturile de ecranizare a următoarelor episoade.
Numeroase personalităţi ale culturii atestă caracterul complex al omului nos­tru, în persoana lui Mihai Volontir. Astfel, Mihai Cimpoi, academician, consideră că „personajul jucat de el va fi întotdeauna un erou, fiindcă actorul are ştiinţa rară de a-i imprima ceva monumental, care sfidează obişnuitul, cotidianul”. Petru Baracci, Artist al Poporului: „E un actor de excepţie şi are multe roluri antologice,volontir încât tineretul poa­te să înveţe multe de la el. Alta e că oameni ca dumnealui astăzi nu-s apreciaţi la justa lor valoare, o să ne muşcăm coatele, dar va fi târziu când vom percepe cu adevărat ce am avut şi am pierdut.” Maria Sagaidac, prof. univ. dr. în matematici, actriţă de ci­nema: „Îi mulţumesc pentru tot ce a fost o tinereţe în urmă! Pentru lecţiile necitite de el, dar pe care le înghiţeam din privire, pen­tru zâmbetul bun şi înţelegător când nu-mi mergea ceva. Rămân un spectator fidel, mă bucur să-l revăd, mă bucur de succesele lui. Mă mândresc că am fost în aceeaşi echipă!” Pictorul Iurie Matei: „Trebuiesă ne bucurăm că-l avem. E un om înţelept şi foarte talen­tat: pentru mine orice cuvânt rostit de Dom­nia sa, orice obiect pe care-l atinge capătă splendoare” Igor Caras, actor: „Pentru dum­nealui arta e o religie care-şi are preoţii, dar şi mucenicii ei. vol1E unul dintre aceştia”Impresionantă rămâne, şi astăzi, forţa cu care actorul izbuteşte să transmită cele mai complexe stări sufleteşti: limbajul pri­virilor, gesturilor, atitudinilor, descifrate în prim-plan.
Sentimentul trăirii artistice magice – iată destinul succesului lui Mihai Volontir! Sunt 80 de primăveri de când marele actor priveşte cu ochii sensibili ai sufletului la miracolul acestei vieţi încur­cate, care-i „trecătoare, cât ai mirosi o floa­re”, cum zice în binecunoscutul cântec. De altfel, sunt memorabile nu numai rolurile, dar şi cântecele dumnealui, lansate la în­demnul fraţilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici. Cu vocea sa inconfundabilă Mihai Volontir aduce lumii mesaje de omenie, de comportament civilizat. Are în palmares şi un cântec propriu, despre Bălţi, oraşul viselor sale. A plâns cu lacrimi amare la aflarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru, un moment extrem de emo­ţionant: s-a văzut într-un interviu unde ac­torul vorbea despre prietenul său. volViaţa asta-iscurtă tare, cât ai mirosi o floare„sunt versurile unui cântec de pe vremea părin­ţilor noştri. Cum mai trece timpul!
Mulţi ani cu sănătate şi multe realizări și bucurii, maestre Mihai Volontir!
                                                                                                                                                   Svetlana VIZITIU
    (Articolul initial, publicat in BiblioPolis, 2009)


2 comentarii

Jurişti şi oameni de afaceri: ce mai citesc


Sunt oameni, care nu scriu pentru bani sau pentru faimă, ci pentru că le place, pentru că așa sunt ei în viaţă, de zi cu zi, – buni! Sunt persoane de care avem nevoie pentru un exemplu bun, pentru că ne interesează, chiar şi ceea ce citesc, – să aflăm, deci,  ce cărţi i-au marcat şi ce ne recomandă din proaspete lecturi ale vieţii.

Violeta Găşiţoi, jurist, avocat:vio Nu mă pot lăuda că citesc mult, dar e și firesc pentru că nu prea dispun de timp, adesea ajung la concluzia că mai mult citesc literatură de specialitate, cu munca trăiesc și răsuflu, munca mea e ca o carte fiecare cu istoria sa, cu durerea sa pe care încerci să o rezolvi, de multe ori spun că după ce mă voi pensiona voi începe să scriu romane din viață. Cu toate acestea cîteva luni în urmă am citit ” Avocatul străzii” de John Grisham, ( Street Lawyer 1998). O istorie, pe de o parte tragică, si pe de altă parte te învață să nu fii indiferent la cei săraci, – mi-a plăcut această istorie, probabil, pentru că și eu sunt avocat, si adesea, noi în Moldova lucrăm doar cu cei ce au posibilitatea să ne achite serviciile fără ca să ne dăm seama, că sunt oameni săraci, care nu au de unde achita serviciile unui avocat bun, si cu toate acestea ei tot merită să fie apărați la un nivel înalt. Ei bine, în această carte este descrisă istoria unui bărbat care locuia în stradă la Washington: într-o zi, dînsul a mers la o firmă de avocați (foarte scumpă) Drake@Sweeney; omul era disperat, asa că venise înarmat și luase mai mulți ostatici: toți erau avocați duri, fără frică dintre cei care își petreceau timpul făcînd oamenii ”praf”, -această firmă avea 800 de avocați angajați, în filialele din toată lumea . Deci, acest Domn care lua ostatici avea durerea a: el dorea să înțeleagă cine i-a evacuat pe cei săraci dintr-o încăpere unde aceștea își aveau unicul adăpost, pentru că după, cum spunea el, acești avocați din această firmă nu numai că fiind foarte bogați și îi ignorau pe cei săraci, mai aveau litigii prin care ajutau anumiți antreprenori să alunge săracii în stradă… Așa au rămas mai mulți copii și oameni săraci în stradă pentru că dînșii nu au Imaginefost apărați… Ulterior, poliția l-a împușcat pe acest vagabond și nici un avocat nu a avut de suferit. Unul dintre avocați a rămas marcat: era tînăr și obținuse această slujbă grozavă, avea o soție; ambii munceau mult. La un moment dat acest tînăr avocat a început să caute răspuns la întrebarea vagabondului cine l-a evacuat? A decis să plece din această firmă de avocați și s-a angajat să apere oamenii străzii, veniturile erau foarte mici, iar pentru aceasta a divorțat și de soția sa care nu a acceptat ca soțul ei să plece de la o muncă bine plătită. De fapt, e o istorie lungă, dar adesea o compar cu situația din Republica Moldova: cum cei bogați îi lasă pe cei săraci fără case, fără bunuri și, in consecință, oamenii devin vagabonzi, avem sute de cazuri și în RM, e trist dar chiar dacă această istorie e diferită de justiția din Moldova: eu o compar cu multe istorii din viața oamenilor care au rămas fără nimic, diferența e că la noi aceștea devin vagabonzi din cauza corupției din sistemul de drept, pe cînd în istoria descrisă oamenii săraci nu aveau avocați puternici care să-i apere și dînșii erau evacuați. Nu știu mi-a plăcut această carte, e o lecție bună pentru cei bogați care ar fi cazul să se mai întoarcă cu fața la cei săraci, e o lecție bună de învățat, că chiar dacă ai venituri foarte mari oricum poți să trăiești bine făcînd bine altor persoane… Poate mi-a plăcut pentru că, si eu am o istorie aparte ce ține de avocatură; iar această meserie nu am ales-o întîmplător: e o istorie mai lungă, poate cîndva voi scrie motivul –  de ce mi-am ales această profesie. O altă carte citită cîteva luni în urmă, a fost – ”Coco Chanel” de Edmonde Charles-Roux , – viața acestei femei începînd cu copilăria sa, o femeie puternică care a trecut prin foarte multe greutăți, făcea parte dintr-o familie săracă cu toate acestea munca a ajutat-o să devină un modelier renumit.O femeie puternică care a obținut ceva în viață și a lăsat în urma sa o istorie întreagă a Modei, a fost prima femeie care a îmbrăcat pantaloni, a fost cea care a scos de pe femei corseturile și care spunea mereu haina trebuie să fie comodă. Mie îmi plac oamenii puternici, e o istorie care îi învață pe cei tineri că nu doar avînd milioane poți obține ceva în viață, poți obține totul prin muncă, trebuie să ai un scop în viață și să cauți mijloacele potrivite. Totul este posibil prin muncă și cunoștință. Ei bine, eu pe lîngă faptul că sunt avocat, mai am și studii de modelier, în timpul meu am cusut și eu haine, dar oricum această profesie e profesia pe care a dorit-o mamica mea s-o am, eu pînă la urmă tot am devenit avocat că aceasta mi-am dorit. Am o bibliotecă mare, dar mai mult cu literatură de specialitate, – Drept European; tot ce ține de Tratatele Internaționale și Convenția Europeană pentru Drepturile Omului: e literatura cu care lucrez și trăiesc zi de zi, chiar dacă mi-aș dori să citesc mai multă literatură artistică. Totodată, în fiecare seară, pentru că am copii, care mai iubesc să asculte seara povești; nu trece o seară să nu le citesc o poveste, – adesea, chiar le modific, uneori, le alcătuim împreună, în mod obligatoriu toate poveștile trebuie să aibă un final fericit.

sturzaSturza Ion, om de afaceri: În diferite momente ale vieţii – diferite lecturi de carte! Acum,  citesc  William Faulkner ”Nuvele regăsite”.

ImagineLudmila Steţco, femeie de afaceri:  Mereu mă gândesc şi sper, să găsesc timp pentru a citi cărțile vieții. Mai mult, mă atrage Psihologia, nu ştiu de ce, dar mă simt un psiholog innăscut. Rup din orice moment posibil pentru a citi, pentru a medita, pentru a cunoaște ceva nou. Recent, am fost inspirată de Osho, Hemingway, Deil Karnegi, Napoleon Hill… Mi-aş dori mult o colecție de cărți, care merită să fie citite… Poate 20 sau 30, sau 50  la număr, cum se vehiculează în present!!

Sîrbu Sergiu, jurist: Nu cred, că va fi de ajutor. In afară de Comentariu la Constituţie şi CEDO nu văd nimic.  Nu reuşesc din lipsa timpului liber. Dar ar trebui, desigur… Care a fost ultima carte artistică, nu mai ţin minte.

ImagineAm citit mai mult din cele filosofice. Una din ele se numeşte ”Psihologia alegerilor” de Gustave le Bon; este despre manipularea cu conştiinţele maselor…ImagineRoman Zadoinov, jurist, avocat: Eu am timp numai pentru literatura de specialitate: ”Drept”.

Alexandru Tănase, avocat: tanaseM-a impresionat romanul “Cântecul mării” de Oleg Serebrian. Este pur şi simplu şuperb, o adevarată revelație intelectuală.

Cu intrebari,  Svetlana VIZITIU


Scrie un comentariu

COETZEE, JOHN MAXWELL, LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURA


”JURNALUL UNUI AN PROST”

Lumea este condusa de necesitate; o spune omul de pe strada, si nu, de cine stie ce cod moral abstract. Trebuie sa facem ceea ce trebuie sa facem. Viata obisnuita este plina de contradictii: oamenii obisnuiti s-a deprins sa li se adapteze…

In Australia, cand se foloseste cuvantul ”bastarzii”, sensurile sunt diferite. Candva, termenul de ”bastarzi” era utilizat de condamnat pentru cei care se considerau superiori lui si-l biciuiau, daca nu se supunea… Astazi, ”bastarzii”, sunt… politicienii, barbatii si femeile, care conduc statul. Problema e, cum sa sustii legimititatea vechii perspective, – cea de jos, cea a condamnatului, cand tocmai prin natura ei, acea perspectiva este ilegitima; ”impotriva” legii, impotriva ”bastarzilor”.

Problema principala in viata unui stat este cea a succesului: Cum sa garantezi, ca puterea va trece dintr-un grup de maini in urmatorul, fara sa aiba loc o infruntare armata?

Asa cum in vremea regilor ar fi fost naiv sa crezi, ca fiul nascut primul, va fi cel mai potrivit sa conduca, la fel de naiv este, in present, sa credem, ca un conducator ales democratic, va fi cel mai potrivit.

Discutandu-l pe Machiavelli: ”pentru a te mentine la putere, nu trebuie doar sa stapanesti arta minciunii si a tradarii, ci si s-o folosesti acolo, unde este necesar”. Statul modern apeleaza la moralitate, la religie si la dreptul natural ca fundamente ideologice ale existentei sale. In acest timp, pentru a se apara, este pregatit sa incalce oricare din aceste legi…

Placerea pe care ne-o ofera lectura romanului de fata, tine in parte de inventivitatea lui formala. Fiecare pagine formeaza trei paliere, legate printr-o plasa fina de corespondenta, cu propria-i autonomie. Un palier contine scurte eseuri provocatoare; unele atacand subiecte grave ale lumii actuale; palierul din mijloc reda gandurile autorului, obsedat de tanara lui secretara; si ultimul palier, de jos, deapana opiniile si momente din viata secretarei Anya, care va trebui sa faca o optiune majora…

”VIATA SI VREMURILE LUI MICHAEL K.”

Se gandise la mama lui. Il rugase sa o aduca inapoi, pe plaiurile ei natale, si, teoretic, cel putin, el facuse tot posibilul; intocmai, desi, de fapt, nu reusise sa-i aduca decat cenusa… Fara acte, fara bani, fara familie, fara prieteni, fara nici o idee despre cine esti! Cel mai necunoscut dintre toti necunoscutii. Atat de necunoscut, incat ai putea deveni o minune vie tocmai prin aceasta…

In timpul Razboiului Civil, in Africa de Sud, un gradinar incearca sa strabata drumul inspre locul sau de bastina. Duce o povara pretioasa: pe mama lui imobilizata, intr-un carucior improvizat. Intr-o lume, care nu este pregatita sa-i accepte alegerile…

Fara idoli, fara iluzii, fara viitor…

‘MAIESTRUL DIN PETERSBURG”

Eram deja batran, gandeste. Sentinta fusese pronuntata; iar scrisoarea cu sentinta destinata mie era pe drum, trecand din mana-n mana, doar ca eu nu stiam de ea. BUCURIA DIN VIATA TA S-A SFARSIT: asta era sentinta.

Poate poezia ar fi in stare sa-i aduca baiatul inapoi. Simtea ce fel de poem ar trebui, si care i-ar fi muzica. dar el nu e poet, ci mai degraba, un caine, care a pierdut un os, si care scormoneste dupa el prin pamant…

Dac-as sti macar ce vrea inima mea, mi-ar fi oare dat sa aflu? De fapt, nu cu inima lui pierduse legatura, ci cu adevarul. Sau, reversul aceluiasi gand,- nu cu adevarul pierduse legatura: dimpotriva, adevarul il coplesea ca o cascada, fara masura, pana cand se inecase in el…

Asa se intampla oare intotdeauna intre tati si fii: glume care ascund cea mai intensa rivalitate? Acesta sa fie adevaratul motiv pentru care se simte atat de deposedat?

Eterna tema a conflictului tatalui cu fiul: o distributie impresionanta si un final tragic.

                                 A talmacit, Svetlana VIZITIU


Scrie un comentariu

Publicitatea: Dintr-o vasta bibliografie putine lucrari trateaza cu atentia cuvenita modul in care este folosit limbajul in conceperea mesajelor publicitare


           

image

     GODDARD, ANGELA.  LIMBAJUL PUBLICITATII:  In timpul celui de-al doilea razboi mondial, femeile au fost obligate sa presteze multe dintre muncile considerate pana atunci exclusiv masculine – ca sudura, asamblarea munitiei, si multe alte tipuri de activitati in cadrul fortelor armate. Dar dupa razboi, se astepta ca femeile sa revina la gospodarie si sa renunte la aceste meserii in favoarea
barbatilor, care se intorceau. Pentru multe femei, care au trait altfel, experienta muncii platite, aceasta tranzitie era extrem de dificil de realizat! Comparand revistele pentru femei de la inceputul anilor ‘40 cu cele de dupa razboi, fenomenul este foarte vizibil. In timp ce in anii razboiului, mai ales la inceput, revistele erau pline de modele implicate in munca publica semnificativa si activa, anii ‘50 prezentau o varietate de retete complexe de gatit, modele de lucru de mana, si articole despre aranjamentele minutioase ale caminului, si descriau, din nou femeile, ca fiind preocupate exclusiv de grija casei si a caminului. Realitatea era, ca in ciuda suferintelor

si privatiunilor ingrozitoare cauzate de razboi, femeile nu se mai aflau sub constrangerea mariajului si a structurilor familiale obisnuite, pe care se baza o mare parte a consumismului comercial. Discursul publicitar devine adesea mai strident din punctele in care consumatorii ar putea ”scapa”. Reclama combina ideea ca femeile ar trebui inca sa se alature efortului general pe timp de razboi cu sugestia ca ar trebui sa fie oricand pregatite sa se preocupe de evenimente mai putin momentane – ca biscuitii cu crema… Prin cultura, tindem sa tratam publicitatea cu aroganta si sa ne impunem o oarecare distanta fata de reclame, pretinzand ca, chiar daca la cineva ”merge”, pe noi nu ne influenteaza: dam la o parte limbajul publicitar ca pe un discurs banal, scris pentru cei needucati. Strategiile de marketing aplicate in aceasta lucrare, confirma faptul ca publicitatea isi exercita influenta asupra unei largi varietati de indivizi si in moduri surprinzator de directe. Dintr-o vasta bibliografie pe tema publicitatii, putine lucrari trateaza cu atentia cuvenita modul in care este folosit limbajul in conceperea mesajelor publicitare. Este ceea ce diferentiaza aceasta carte de toate celelalte. Angela Goddard, autoarea, incearca sa ne dovedeasca inteligenta reclamelor, spargand ”codul” pentru a ni le arata intr-o viziune clara si patrunzatoare.

image

DAVIS, ANTONY. TOT CE AR TREBUI SA STII DESPRE PR: raspunsuri directe la peste 500 de intrebari. Este o axiomatie ca, daca vrei sa fii un bun mincinos, trebuie sa ai cel putin o memorie la fel de buna. Multi manageri de organizatii ar trebui sa tina cont de acest lucru! A spune adevarul, cand este incomod sa o faci, poate castiga multa intelegere, bunavointa si credibilitate…  Sa vorbim nitel, despre etica in relatii publice. Increderea este un bun pret de pret, un lubrifiant al relatiilor. Lipsa ei poate duce comunicarea intr-un punct mort, pentru ca organizatiile au nevoie sa fie percepute ca demne de incredere, daca e sa aduca situatia in favoarea lor. Din pacate, in ultimii ani, prea multe au pierdut increderea celorlalti, macar in parte, iar asta face viata mult mai grea pentru restul. In consecinta, o prezumtie de neincredere este raspandita si aproape sigur este daunatoare pentru economie, deoarece reduce nivelurile de activitate comerciala si creste costurile comunicarii. PR-ul cauta credibilitate pentru mesajele sale, iar a spune adevarul, simplu si necosmetizat, poate contribui mai mult la construirea credibilitatii, decat toate acele atent calculate declaratii selective ale adevarului… Acest ghid usor de citit cuprinde raspunsuri care pune pe toata lumea in tema; il puteti gasi in filiale Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’’. O intelegere clara a relatiilor publice si a capacitatilor acestora.

JARVIS, JEFF. CE-AR FACE GOOGLE?: Google reprezinta un mod cu totul nou al gandirii! Autorul a extins aceasta abordare catre mediul de afaceri si catre cultura, demonstrand cat de revolutionara este. Vechea formula: Creeaza – Poseda – Controleaza. Google adauga Valoare. Permite altora sa aiba succes. Schimba esential lumea.  Dezvoltarea platformelor cu creearea valorilor, modele noi de afaceri, produse Beta pe piata, consultatia clientilor si utilizatorilor, invitatii la colaborare… Lectia GOOGLE: Trebuie sa iesi in intampinarea oamenilor, – nu sa astepti sa te caute ei. E unul dintre cele mai populare si respecatte bloguri din Internet si Media. Un model de afaceri – Gratuit (si fara concurenta!). imageEste imposibil sa concurezi cu un produs sau un serviciu gratuit: Cea mai eficienta piata este cea libera! Banii reprezinta o piedica. Banii costa…

a talmacit, Svetlana VIZITIU


Un comentariu

MUZICIENII RECOMANDĂ


   Cartea este cea mai valoroasa opera spirituala,.. pe care o vei citi. Nu există cuvinte potrivite pentru a o descrie. Este incredibilă, fiecare pagină conține informație ce poate fi pusă în practică…
La fel ca și cărțile prezentate mai jos de muzicieni cunoscuţi la noi, în ţară, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii. Sper, să fie aşa! Lectură plăcută vă doresc!!!

imageAnatol Lupu, compozitor, interpret:  Prefer clasica! Jack London. Psihologic e foarte adanc, si destul de uman… In present, din pacate, aceste valori nu sunt apreciate…

Viorel Burlacu, muzician-instrumentist: Aşa se primeşte că în ultimul timp citesc mai mult literatură de specialitate – sunet, acustica, mixare, masstering, orchestrare, partituri, aranjamente, orchestra simfonica, etc., etc…Mai citesc materiale pe teme filosofice, paranormalului, energiei dar în ultima vreme studiez entropica şi evoluţia conceptului despre haos.image

După facultate am lucrat un an de zile în sala de lectură, unde am încercat să citesc ce nu reuşisem. De atunci trăiesc cu sentimentul remuşcării pentru că nu reuşesc să mai citesc suficient – cum se cuvine să citească un om de artă.Sunt discipolul Dnei Claudia Crăciun – ceea ce înseamnă că am fost mereu îndemnaţi şi orientaţi să citim cărţi bune.Pentru mine, cea mai valoroasă carte va rămâne cartea Lui Dumnezeu – Biblia şi cărţile sfinţilor. “Numele trandafirului” de Umberto Eco – nu ştiu de ce – dar mi-a lăsat impresia că e cea mai bună carte pe care am citit-o vre-o dată. “Puterea sufletului” de Karl Gustav Jung este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare. La fel pot spune despre ceea ce a scris Vladimir Soloviov şi Nicolai Berdeaev. La facultate am citit autori de piese de teatru – cred că e cea mai bună literatură pentru a “învăţa viaţa” începând cu teatrul antic şi până la cel contemporan. Am rămas profund marcat de scrierile lui Emil Cioran, Eugene Ionesco şi Mircea Eliade. Penultima carte pe care am citit-o este “Sex şi perestroika”, de C.Cheianu – din curiozitate. Ultima e “Steaua fără – Mihail Sebastian” de Dumitru Crudu – m-a impresionat. “Viaţa pe muchie de cuţit” de Simion Ghimpu este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare cetăţean din (RM) Basarabia. Am fost bolnav de Bacovia şi sunt contaminat de Eminescu. Consider extraordinară cartea “Tăierea capului” de Ioan Mânăscurtă. Consider că fiecare carte citită este o discuţie indirectă cu autorul.

Sergiu Musteata (Director, producator, Inginer sunet, mix&mastering, muzician)         imageimage

Pentru inceput recomand cartea lui Bадим Zеланд ”Tрансерфинг реальности”- http://biblioteka.zerkalomira.net/vadim.htm

Kornelia Ștefaneț (Solista Marcel Stefanet project):
Printre cartile preferate sunt:”Eugenie Grandet” de Honore de Balzac,”Ratiune si simtire” de Jane Austen,”Maestrul si Margarita” de Mihail Bulgakov,apropo fiind preferata si al lui Marcel,”собачье сердце” de Mihail Bulgakov(preferata lui Marcel).Imi doresc foarte mult sa citesc “Razboi si pace” de Lev Tolstoi,si lista poate continua la infinit pentru ca sunt prea multe carti bune in lumea asta, care sper sa le reusesc sa le citesc in viata mea.Apropo am citit si Decameronul de Giovanni Boccacio, dar nu prea e in stilul meu, dar oricum este ceva deosebit de toate celelalte carti. Acum citesc acest roman”La rascruce de vinturi ” de Emily Brontevizavi de cartile preferate, sunt pasionata de romanele de dragoste, fiind o fire romantica, chiar acum la momentul dat o citesc pe Emily Bronte, de fapt mi-am achizitionat de imagecurind colectia ”Romanelor de dragoste” ale surorilor Bronte si pot spune, ca imi plac mult…

Tarna Nicu (actor, interpret ”Gandul matei”): Recomand sa citească literatura românească, in general. Pentru ca “literatura romaneasca nu este un fenomen ci un Imperiu” cum zicea Nichita Stanescu. Recomand, de asemenea, culegerile de poezii ale lui Eminescu,Stanescu, Minulescu, Blaga. Romanul lui Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu, Nicolae Dabija. Piesele de teatru ale lui Ion-Luca Caragiale, Mihail Sebastian. Si bineinteles multi alții. E incomensurabila lista. Daca te apropiii de literatura românească pot spune cu certitudine ca te apropii de literatura mondiala. imi place si Vadim Zeland “Transserfing real’nosti”  .

image
imageDianna Rotaru
(Interpreta muzica-usoara): Recomand tuturor cartea lui N.Hill “De la idee la bani “.”Secretul autivindecarii “D.Sevigny “,”De ce barbatii se insoara cu scorpii “de Sherry Argov, Osho “Cartea despre sex”, “Schimbarea destinului personal “de Peggy Mccoll )

Larisa Busuioc (Interpreta muzica usoara):Jane Osten. ”Mandrie si prejudecata”(‘Ride and Prejudice’);”Maninca, roaga-te, iubeste” de Elizabeth Gilbert:,- am primit o placere deosebita de la aceasta carte; aici, am gasit multe raspunsuri la intrebarile, care ma framintau, De altfel, recomand si cartea lui Nicolas Sparcs ”Dnevnic pameati”. Eu le-am citit in rusa.

  a talmacit, Svetlana VIZITIU