Educația și Dezvoltarea personală: Cărți noi la Biblioteca Hasdeu

La ce-i folosește omului toata știința lumii, dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l rănește? La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă, dacă niciun strop nu este mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic, totul este inzadar…

• „Copilărie și parentalitate cu impact”/ Runcan Patriția, 2020

                                            „Înainte de toate, vreau să știi: ești iubit și demn de iubire.”

O parte dintre copiii de astăzi nu se mai mulțumesc cu puțin. Își doresc tot mai mult. Dacă primesc nouă lucruri din zece, nu știu să se bucure de cele nouă, ci se întristează că nu l-au primit al zecelea. Materialul deține astăzi puterea. Astfel, se nasc neputința, frustrarea, egoismul, nemulțumirea. Suntem părinții care nu am avut atunci foarte multe opțiuni și credem că, oferindu-le copiilor noștri, poate mai mult decât au nevoie, acesta este binele. Avem noi, adulții, dorințe materiale tot mai mari și mai mari, iar copiii noștri ce pot înțelege? Care le vor fi reperele?..

În carte autoarea ne descoperă autencitatea, la fel dezvăluie importanța înțelegerii trecutului și importanța dezvoltării capacității de a-l analiza într-o manieră constructivă, pentru a crea o relație puternică și echilibrată cu copilul lor și pentru a nu se limita doar să reproducă același model parental, dacă acesta nu este sănătos. Este extrem de important ca mamele să beneficieze de terapie psihologică, pentru a fi capabile să își depășească traumele din trecut și pentru a-și însuși abilitățile specifice necesare construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod construirii relației pe care și-o doresc cu copilul lor, într-un mod conștient și voluntar.

Un volum cu multe informații utile despre educație și asistență psihologică, recomand în mod special, părinților.

„Cuvântul care mi-ar descrie cel mai bine copilăria este acasă. Acasă, lângă părinții mei, unde am trecut împreună prin bune și rele, unde am avut zile bune și zile mai puțin bune, unde am crescut, unde am fost educată și sunt mândră de educația primită, unde m-am jucat de dimineață până seară cu prietenii mei…”

„Bunătatea sufletească și respectul sunt două valori după care îmi ghidez viața. Îmi place să ajut pe cine pot, nu doar familia, îmi place să ofer bunătate și, totodată, să respect și, la rândul meu mi-aș dori să fiu la fel de respectată. Respectul joacă un rol important în viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații interumane bazate pe acest aspect.”

„Traumele din copilărie ale genitorilor, nerezolvate la vreme, reprezintă un teribil element perturbator pentru copilăria și viitoarea viață de adult a celor mici. Incidența tot mai accentuată a familiilor disfuncționale face tot mai rar valabil adevărul: „Din familii rele ies copii buni” (însă cu o dublă condiție, echilibrul și selectivitatea dovedite de copil). Desigur, teoreticienii și practicienii avertizează și „repară”, colaborează și se luptă cu varii ipostaze ale ignoranței și stricăciunilor avându-i ca autori pe părinți. Nu-i deajuns. Nu-i mereu la timp. Nu e pentru „toată lumea” copiilor afectați. Nu e cu asumarea și sprijinul tuturor părinților. Nu e, în toată clipa, cu toate resursele (profesioniști, instrumente, bani) trebuincioase celor mai bune terapii și rezultate. Din păcate, în lumea reală, atât de multe nu se pot!” Conf. univ. dr. Ștefania Bejan, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași

• „Mind Power=Subconștientul poate totul”/Kenoe, John, 2021

Din carte poți învăța: Cum să-ți valorifici puterile minții; Cum să-ți sporești creativitatea; Cum să-ți interpretezi visele; Cum să folosești cu succes tehnici de vizualizare; Cum să-ți îmbunătățești imaginea de sine; Cum să-ți dezvolți conștiința prosperității; Cum să construiești și să menții relații împlinite…

„Relaxează-te și umple-ți mintea cu încredere și speranță că vei primi răspunsul corect. Amintește-ți, speranța și încrederea nu sunt doar atitudini, ci și vibrații de energie. Aceste vibrații vor atrage soluțiile și răspunsurile potrivite la fel cum un magnet atrage metalul. O minte care vibrează, crezând că răspunsurile se îndreaptă spre ea în mod natural, atrage acele răspunsuri…”

„…Când doctorii au administrat un placebo, având impresia că era morfină, efectul acestuia asupra pacienților a crescut. Când doctorii credeau că morfina pe care o administrau era un placebo, efectul ei asupra pacienților scădea. Evident ceea ce credeau doctorii a influențat rezultatele la fel de mult ca ceea ce credeau pacienții. Dar cum se poate una ca asta? Cum ceea ce crede un doctor poate influența asupra pacientului? Oare nu contează doar ceea ce gândește pacientul?”

„Vorbește-i subconștientului tău cu încredere, repetând mereu ceea ce îți dorești să facă acesta, dar formulează în așa fel, de parcă subconștientul deja face acel lucru. „Subconțtientul meu îmi oferă acum…” Repetă-ți asta de cel puțin 10 ori, simțind că procesul este deja în mișcare.”

Gândurile sunt semințe care sunt semănate în mod constant. Așa cum semințele de grâu produc grâu, conținutul gândurilor tale va avea un efect în viața ta. Vei culege ceea ce vei semăna. Mintea ta conștientă este precum grădinarul care are grijă de pământ. Este responsabilitatea ta să alegi cu înțelepciune ceea ce ajunge în grădina interioară – subconștientul tău. Pentru majoritatea, rolul nostru de grădinar nu a fost niciodată explicat. Neștiind acest rol, am permis semințelor de toate tipurile, și bune, și rele, să pătrundă în subconștientul nostru.

JOHN KEHOE, autor, profesor și filantrop. De peste 40 de ani îi învață pe oameni puterile uluitoare ale minții. El și-a dezvoltat pentru prima dată programul Mind Power în 1978, după un timp petrecut singur în pădurile din nord-vestul Pacificului. Pe parcursul carierei sale, a ținut seminare în fața a sute de mii de oameni din întreaga lume și a fost consultant pentru numeroase companii, printre care DeBeers și Mobil Oil.

„Noi ne creăm propria realitate. Odată ce înțelegi că subconștientul tău îți va aduce ceea ce dorești și începi să lucrezi zilnic pentru a proiecta gânduri și imagini despre ceea ce vrei, lucruri uluitoare vor începe să ți se întâmple. Și nu este vorba de noroc. Pur și simplu, subconștientul lucrează cu mintea ta conștientă și îți aduce oamenii și circumstanțele de care ai nevoie pentru a-ți atinge obiectivele.”

• „Iluzia fericirii. O izbăvire terapeutică”/ Furtună, Dorian, 2020

Chiar dacă omul crede că fericirea e posibilă, cea mai impardonabilă greșeală e să o caute, să încerce să o dobândească prin acțiuni orientate spre fericire. Studiile de specialitate au dat un verdict clar: căutarea intenționată a fericirii poate fi autodistructivă pentru individ… Mai întâi, pentru că oamenii au o închipuire eronată despre ce este fericirea și adeseori urmează rețete și sfaturi inadecvate.

„Iluzia fericirii” – E o carte de filosofie, o filosofie de tip nou, impregnată cu studii științifice, cu referințe la cercetările sociologice, psihologice și antropologice. E o lucrare care invită la reflecții, iar tema fericirii e doar un prilej să ne implicăm într-un exercițiu filosofic și de gândire critică, să ne punem mintea în mișcare și să încercăm să privim dincolo de clișeele de care abundă lumea.

„Nu cumva fericirea unora constă în nefericirea altora? „E o lege a logicii: când cineva câstigă, un altcineva pierde. Orice câștig e pe contul cuiva, numai pierderea e pe cont propriu”, scria Victor Teleucă. Dar cu fericirea cum stau lucrurile?”

„Nu e nimic rău în proiectarea speranțelor pentru viitor, dar e mai bine când învățăm să tolerăm eșecul, când de mici suntem vaccinați psihologic, față de maladiile spiritului, față de rateurile sorții”

Tomas Hobbes:„Orice bucurie intimă și orice veselie provin din faptul că există oameni în comparație cu care ne putem simți plini de măreție”

Autorul: „Nu vă creați valori eronate și așteptări dezamăgitoare. Faptul că toată lumea aspiră la fericire dovedește că idealul fericirii e cel mai neîmplinit. De ce mai insistăm dar cu această isterie a fericirii, dacă rezultatul e defectuos? Răspândind iluzia fericirii, răspândim depresia, chiar dacă avem bune intenții. Noi trăim în secolul cu cele mai multe cărți despre fericire pe cap de depresiv; aceasta e cam tot ce a dobândit cultul fericirii deocamdată.”

• „Uhu: Ghid de reeducare a părinților”/Hadârcă, Ionela, 2021

Educația cu blândețe a copiilor, dar și a părinților care au înțeles că se poate și altfel, fără abuzuri și umilințe, care caută să se vindece și să ofere generațiilor viitoare un început curat, bazat pe cooperare și respect, este motivul pentru care autoarea Ionela Hadârcă a realizat cărți care ne oferă soluții și idei care vor ajuta părinților să aibă o relație armonioasă cu copiii lor, cu partenerii și cu ceilalți adulți. Dar, și invers. Părinții care au înțeles cartea vor face și copiii lor să înțeleagă, doar să nu lipsească dorința… De a trăi și educa normal.

„…nu înțeleg de ce, la oameni, părinții îi întreabă pe copii ce vor, dacă, oricum, nu le respectă alegerile.”

„Noi, bufnițele, care suntem… știi tu… mai suntem și foarte serioase. Poate datorită faptului că am fost recunoscute drept simbol al înțelepciunii, nu ne maimuțărim niciodată în acest fel. Din ziua în care puii ies din ou, noi vorbim cu ei dela egal la egal. Fără a face mutre și a schimonosi cuvintele…”

„La bufnițe nu există cuvântul „alintat”. Poate din cauză că noi nu purtăm puii în burtă. La noi mama-buhnă clocește ouăle 28-35 de zile, duă care se îndepărtează de cuib doar pentru câteva minute, ca să le aducă micuților de-ale gurii. Cât sunt mici le aduce viermișori sau le rupe bucățele de carne. Când ies din ou, puii noștri au capul mare, ochii bulbucați, picioarele slabe și lungi, iar corpul – acoperit cu puf cenușiu. Ei șin ciocul mereu deschis în așteptarea hranei și scot niște sunete stridente. Sunt încredibil de frumoși, deși niciun animal din pădure nu este de acord cu aceasta. Ca să devină și mai frumoși, mama-bufniță îi cuprinde întruna, îi sărută și le repetă că sunt minunați. Cu timpul ei înșiși cred asta și se trasnformă în creaturile splendide (și modeste) pe care le cunoști.”

„De obicei, adulții consideră că au întotdeauna dreptate. Ei știu ce este mai bine pentru cei maici. Îi învață permanent câte ceva și le fac o sumedenie de observații. De asemenea, părinții mai întotdeauna întârzie undeva. Deseori merg înaintea copiilor, le spun întruna să grăbească pasul, să se îmbrace mai iute și să mănânce mai repede. Asta se întâmplă până când copiii cresc, apoi, brusc, toate grijile părinților dispar și acesștia se pun pe așteptat. Atunci copiii sunt deja mari și mereu grăbiți. Și iarăși nu au timp pentru alții.”

Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai înțelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii. Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers! Savurați o lectură de seară, în timpul căreia veți afla și părerea celor mici despre lucrurile pe care credeți că nu le observă.

Autoarea: „Nu e o dizabilitate națională, e o trăsătură caracteristică a părinților de pretutindeni, care apelează la ipocrizie, neconsiderându-se vinovați (ca și în cazul mitei la care recurgem, liniștindu-ne că altfel nu era chip, și că noi, de fapt, nu suntem oameni răi). Sună înfricoșător, dar conținutul e destul de cruțător. Dar nu vreau să stric surpriza.”

• „Copilul înțelept”/ Silvestru, Aurelian, 2022

Înțelepte expresii, cu lecții și învățăminte – povești de viață, majoritatea adaptate din operele clasice.

„Așa și a murit – o simplă orătanie. Pentru că asta se credea. Pentru că nimeni niciodată nu i-a spus că este vultur.”

„Adevărul trebuie să invingă, indiferent cine pierde”, glăsuiește un proverb oriental. Dar cine mai mult decât omul care dorește să facă bine și nu știe cum?”

Vă imaginați, ca Dumnezeu să întârzie la o întânire? Dar iată că în povestea „Călugării” – Creatorul „un pic transpirat și cu veșmintele stropite de noroi. – Iertați-Mă că am întârziat, le-a zis, dar am întânit în cale un țăran cu carul împotmolit,  în glod și l-am ajutat să iasă din încurcătură…”

„Când Dumnezeu spune ceva, întregul Univers i se supune!”

Scrisă simplu, mai ales, pe înțelesul copiilor, volumul este recomandat, în special acestei categorii pentru dezvoltare personală!

„Ultimul cuvânt în istorie aparține copiilor. A investi în ei înseamnă a investi în viitor, în speranța că vom avea o bătrânețe liniștită și asigurată.” „Cel ce deschide o școală închide o temniță” – Voctor Hugo. Iar cel care adună copii orfani în ea închide și o parte din infern!

Moni Stănilă:„O carte extrem de utilă pentru orele de dirigenție sau pentru serile de lectură de acasă, care ar putea înlocui cu mult succes timpul pierdut la calculator su televizor”

• „Muzica: Descifrarea tainei”/Gagim, Ion, 2021

Sunt știute efectele miraculoase pe care le are muzica asupra plantelor sau animalelor, iar în acest volum autorul este tot mai interesat de impactul pe care îl are ea asupra creierului uman. În mod surprinzător, specialiștii au descoperit că muzica ne ajută mult mai mult decât credem. Ion Gagim a realizat într-un format special interviuri cu personalități care ne dovedesc acest impact asupra noastră…

Autorul ne descoperă – Talentul de asculta; Tăcerea dintre sunete; Muzica vorbește despre …muzică?; Lumea în care ar trebui să trăim; Armonia spiritului; Viețuire fără muzică; Magia artei de a cânta; Dumnezeu ne vorbește în limbajul muzicii; Existență în Lumină; În fața eternității; etc.

Este cuprinsul volumului muzical, și avem rare cărți bune în acest domeniu. Personalități, mari muzicieni, operele lor, interviuri, impresii din viață, multă fiolzofie și psihologie totodată audiind muzica lor.. Muzica ne învață a trăi pe aripile ei melodioase și inspirătoare… Și autorul ne ghidează în lumea ei particulară inclusiv zborul ei spiritual.

De vorbă cu melomanul sub formă de dialog, între ghid sau îndrumător, iubitorii de muzică vor pătrunde în tainele ei. – Câteva fragmente care ne pun pe gânduri, ne insuflă importanța expresiilor ale personalităților pomeniți de autor:

„Vorbind despre necesitatea de a învăța să ascultăm și să înțelegem muzica, mă refer la muzica „clasică”… Bach, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Ceaikovski, Rachmaninov, ș.a. … Muzica lor are multiple semnificații și fiecare din noi poate desluși în ea un sens anume. Pentru că muzica, adresându-se tuturor, se adresează, de fapt, sufletului fiecăruia dintre noi în parte.”

„În general, dacă e să vorbim despre ascultătorul de muzică, trebuie să spunem că acesta are un statut aparte. Există acest termen special pentru iubitorii de muzică – meloman. Dacă cineva n-a putut deveni, din anumite considerente, un talentat compozitor sau un talentat interpret de muzică… atunci poate deveni un talentat ascultător de muzică…”

„…există ceva comun, ceva care determină esența muzicii unui sau altui compozitor. Rahmaninov este un compozitor rus, și muzica sa exprimă spiritul acestui popor. Desigur, sub aspectul culturii, al gândirii, filosofiei și al spiritului rus, și nu sub aspecte cu totul străine muzicii – politic, ideologic etc… În același timp opera sa a devenit o muzică universală.”; „…Rahmaninov (discipolul lui Ceaicovski) este un îndepărtat strănepot al lui Ștefan cel Mare…”;

„Există vreo altă creație muzicală, oare, care ar zdruncina trăirea și conștiința noastră atât de puternic ca „Simfonia a cincea” sau o altă care ar pătrunde atât de profund în sufletul nostru, cum este „Sonata lunii”?”

        Ca persoană cu deficiențe de auz din copilărie, nu sunt de acord cu autorul referitor la persoanele care nu aud muzica: „Copiii cu deficiențe de auz rămân mult mai mult în urmă în dezvoltarea lor intelectuală decât copiii cu deficiențe de văz.” De fapt, muzica și cititul m-au creat ca personalitate… cu intelect, – ascultând zilnic muzica, mi-am perfectat auzul prin melodii de suflet, chiar dacă nu aud sunetele cu litere sonore și nu deslușesc toate cuvintele în discuții, melodiile lente (nu Rock) sunt eficiente. Confirm că persoanele hipoacuzice sunt dansatori minunați pentru că simt ritmul muzical. O persoană care aude normal, cred că nu va înțelege și… nu are dreptul să răspândească ce au spus alți înțelepți cu auzul lor perfect despre cei care nu aud. Altceva e omul care aude, dar e orb, poate fi mai inteligent, dar nu poți insista că omul surd e mai prost dacă nu aude normal muzica: Totul se învață, la fel ca micuțul pășind primii lui pași… Ascultând timp îndelungat muzica, un surd poate și să o creeze, exemplu viu fiind clasicul Mozart…  Ceea ce confirmă și fraza evidențiată mai jos /SV/

„Orice muzică, oricum am caracteriza-o, rămâne a fi… muzică, adică este mai mult decât ar putea mintea noastră să cuprindă și să exprime în cuvinte. Muzica depășește chiar genul în care este scrisă. Citim în cărțile de specialitate, și nu numai, despre creația unui sau altui compozitor care este definită, comentată, apreciată diferit, iar în multe cazuri discutată în contradictoriu chiar de specialiști...” Incluziunea socială și dezinstituționalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toți școlarii să locuiască și să studieze într-un mediu comun, unde să le fie respectate drepturile.

Practicarea muzicii clasice este recomandată tuturor categoriilor de vârstă, fiindcă are numeroase beneficii asupra corpului și creierului uman. Depresia, de exemplu, dincolo de tratamentul medicamentos sau terapeutic, care poate fi recomandat în anumite cazuri, există această terapie prin muzică, pe care o poți folosi pentru a ameliora simptomele sau pentru a preveni instalarea episoadelor depresive.

       Recomand cartea pentru a acumula mai multă informație utilă și melomanilor.

• „#Femeia de la poarta închisorii”/ Rusu, Ileana,2022

Romanul Ilenei Rusu este genul de carte care atinge subiecte cât se poate de serioase. Abundă în informaţii pretioase despre sufletul unei femei, despre multiplele straturi ale societăţii moldave, despre cauzele sociale, psihologice, sau despre femeile care îndeamnă în apărarea drepturilor omului. Este despre o femeie, care alege să trăiască o experiență destul de dură și se căsătorește cu un deținut. O altă linie de subiect sunt părinții eroinei Margo – tata care a făcut 10 ani de închisoare în regimul sovietic, și mama, care l-a așteptat, fiindu-i cea mai fidelă soție. Romanul conține scene erotice, contraversate de unii cititori. Alții se regăsesc în viaţa zbuciumată a eroinei care trece printr-o copilărie plină de tragism. Aluzii, pline de sens, autoironie, sarcasm, și din nou crimă…

„Toate discuțiile aveau menirea să umple golul unui eșalon de creieri spălați și clătiți în câteva ape tulburi. Una peste alta, oamenii din sat erau harnici, cu palmele bătătorite, uneori săritori la nevoie, altădată, în momente de luciditate spirituală, chiar darnici și blânzi. Însă cum una nu exclude pe alta, majoritatea se scălda într-o dedublare prozaică, stagnată din generații în gânduri plate și, scuzați tautologia, negândite chiar.”

Noul volum autobiografic, desigur, nu pentru toți e la înălţimea așteptărilor. De data aceasta, Ileana Rusu, care este și jurnaliastă, reușește să îmbine talentul de povestitoare, capacitatea de a crea un spaţiu securizant pentru cititorii ei. Este același spaţiu în care domnesc empatia și toleranţa și unde ar fi binevenite femeile să caute adăpost cu înțelegere…

„Romanul cu mențiunea 16+ are mai multe mesaje, dar cel mai important e că iertarea cheamă noi păcate. Și da, o oarecare doză de prostie are fiecare în viața sa, așa cum a avut și Margo și care a costat-o prea mult. Apoi, la pușcărie se ascund, deloc paradoxal, cele mai iscusite minți de escroci. Știți câte femei le-au căzut în plasă? Nici eu, dar cred că foarte multe. – spune autoarea despre cartea sa. – Recomand lectura tuturor femeilor rătăcite în iubiri oarbe, dar și celor care știu deja ce vor de la viață. Cartea se potrivește și bărbaților curajoși, care vor să pătrundă în lumea unei femei colorate, dezinvolte și dezinhibate.” Romanul autoarea l-a scris un an de zile, în pandemie, după ce a trecut prin Covid:„ Uneori nășteam cuvinte și plângeam, pentru că romanul este unul autobiografic, dar cu foarte multă ficțiune.”

#Top_carti, Recenzii de Svetlana Vizitiu,

Impresii din viata si carti blog. 2022, septembrie

Alte surse ca recomandare de carte din fondul BM B.P.Hasdeu:

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Antologiile Amurgului sentimental

Top 5 cărți autori, literatură artistică- BM B.P.Hasdeu (în pandemie)

Top carti, BM B.P.Hasdeu, promovate Iunie 2022

Top romane de Dragoste. Cel mai frumos roman citit de tine a fost…

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022

Carti noi – Domeniul Artelor la BM B.P.Hasdeu

Recomandare iubitorilor de arte, un Top-cărți 2021 pentru cititorii curioși de carte nouă bine-venită pe rafturile BM B.P.Hasdeu! Vă așteptăm, cu cea mai mare viteză la bibliotecă!…

• – Vladimir Beșleagă, Trei zile cu IGOR VIERU. – Ch., 2020

„Luptăm cu zel contra alterării gusturilor, când dezaprobăm lebedele de la piață, fie pictate sau de ghips fără să ne dăm seama că acest folclor urban de mahala, precum și cel literar de altfel, își are dreptul la existență, că prezintă și el o latură a manifestărilor noastre sufletești și artistice. Dacă forma de ipsos e aceeași, ca pe timpul bâlciurilor și iarmaroacelor din copilărie, în schimb, colorarea lor e surprinzător de variată. Ar trebui să știm că tocmai în acest domeniu s-a născut „matrioșka”, devenind apoi un foarte căutat suvenir national. Din acest domeniu a evoluat și pictura pe sticlă, cu cerbi sau hulubi rătăciți în buchete de flori, unde se monta o fotografie deasupra inscripției „nu mă uita”. Această lume a furnizat motive de inspirație numeroșilor artiști care, consacrându-le versuri și picturi omagiale, le-au pus într-o altă lumină.”(Igor Vieru)

Interviu, text, fonogramă, nuvele, confesiuni… Cartea s-a născut din discuțiile unui mare pictor cu un mare prozator. Trei zile au stat de vorbă, Igor Vieru și Vladimir Beșleagă, timp în care au pus în discuție idei, reflecții și întâmplări ce i-au afectat viața pictorului Vieru. „În cele trei zile cât ne-am întretinut, a arătat inepuizabil în reflecții şi idei, dar mai cu seamă se lăsa dus de amintiri, povestindu-mi întâmplări și situații ce i-au marcat şi hotărât viața… Din multele episoade ce mi-a relatat în stilul său plin de spirit si necruțător de realist (Igor Vieru pe cât era de elevat, poetic în arta sa, pe atât era de dur și direct în judecăți şi aprecieri), am putut să-mi dau seama de marile și grelele încercări ce i le-a hărăzit destinul. Și la început, în tinereţe. Și mai târziu, la maturitate…” (Vladimir Beșleagă)

Date biografice: Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). Tatăl lui a fost Dumitru Vieru, care, pe lîngă alte ocupații, avea o anumită înclinație către pictură. Împreună cu mama viitorului pictor, Ana Vieru, el dorea foarte mult să-și dea copiii la școală. După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru trece la gimnaziul din satul vecin, Climăuți, dar din cauza crizei materiale prin care trecea familia, el este transferat într-o școală mai depărtată de satul natal. Aici el își urmează studiile, exersînd în permanență pictura și studiind istoria artelor. În 1944 Igor Vieru se întoarce în locurile sale de baștină și lucrează un timp învățător la Horodiște. Încă de pe atunci Vieru se manifestă drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executînd o galerie de picturi mici pe sticlă, asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău la facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pînza Ion Creangă ascultînd poveștile lui moș Bodrîngă, care îl atestă ca pictor stăpîn pe mijloacele de axpresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rîndurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din U.R.S.S.. Din 1957 Vieru se stabilește la Chișinău, unde lucrează un timp la revista Chipăruș. Ceva mai tîrziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească. În 1963, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din R.S.S. Moldovenească. Deținînd diferite funcții, Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Igor Vieru aparține generației de mijloc ai pictorilor moldoveni, care punea bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițiională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare.Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu – Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se remarcă: „Primăvara”, „În satul natal”, „Balada despre pămînt”, „Toamna”, „Sărbatoare la Cernoleuca”, „Meșterul Manole”, ilustrațiile la cărțile cu povești „Păcală și Tîndală”, „Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Guguță”, „Făt Frumos și soarele”, etc.Creaţia marelui plastician atrage privirile spectatorilor de orice vîrstă şi orientare estetică deoarece, aşa cum afirmă criticul Eleonora Brigalda-Barbas în prefaţa la albumul semnat de ea, „apelînd la valenţele metaforei şi ale simbolului, artistul exprima rosturile majore ale existenţei umane”.Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunîndu-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. Operele sale sunt o fuziune a artei grafice, a picturii și a scenografiei care îi influențează tot mai mult pictura, imprimîndu-i o înfățișare aparte. Dupa o boala îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. E înmormîntat în satul natal Cernoleuca.

• – Aurelian Dănilă, SCRIERI DESPRE OPERĂ. – Ch., 2019

 O selecție de articole, interviuri și lexicon despre Opera Națională din Chișinău și artiștii săi. Articolele ce urmează, treizeci și șapte la număr, împreună cu cele două interviuri, sunt de fapt și portrete, realizate în tonalitatea fiecărei personalități, căreia autorul îi găsește pista de lansare în scenă, clipele de grație, norocul ori loteria ieșirii în scenă.

„Simțeam lipsa spectacolelor pentru copii, înțelegeam că trebuie să ne preocupe acest lucru, dat fiind că anume cei mici sunt viitorii spectaotri maturi și că e de datoria noastră să montăm spectacole pe înțelesul lor, formându-le gustul pentru unul din cele mai complicate genuri ale artei”

   Autorul nu „cruță” epoca și luminează și din altul înțeles și importanța primadonei Maria Bieșu: „Ca să nu „italienizăm” teatrul cu totul, nu mai „ajuta” Ministerul Culturii, care avea reperial de politică spus, că publicul nostru are nevoie și de spectacole patriotice, de subiecte legat de eroismul poporului sovietic… Salvarea noastră era Maria Bieșu, pentru care se montău în mare parte spectacolele, dânsa fiind o genială interpretă anume a operelor din țara lui Verdi, dar mai mult și puterea de a-și spune cuvântul în calitate de deputat sovietic” (p.18)

„Portretul lui Alexandru Samoilă e întitulat Maestrul și „Aida”, reluându-se confesiunea elegantă a dirijorului despre ce înseamnă această operă în destinul său. Conturând harta peregrinărilor, devenirii și afirmării lui Alexandru Samoilă în Rusia, România, Turcia, Ucraina, autorul subliniază cu amărăciune dezinteresul autorităților din Chișinău pentru valorificarea potențialului marelui muzician, cărturărit temeinic în mai multe centre culturale ale lumii, dar și în cele mai prestigioase scene.”

„Într-un interviu cald cu un condrumeț pe distanță lungă, celebrul nostru tenor Mihail Munteanu, îi face o destăinuire de răscruce întrebătorului: „Am învățat bine  la școală. Voiam numaidecât să ajung la oraș, ca să-mi continui studiile, chiar dacă întotdeauna știam ce profesie aș vrea să îmbrățișez… Odată însă, la o rudă de-a părinților, care locuia în Ucraina, dădusem de o placă cu vocea lui Caruso (nici acum nu-mi dau seama de unde s-o fi luat). Rămasem atât de impresionat, încât tot drumul spre casă îmi suna în urechi acea voce pe care doream numaidecât s-o mai ascult vreodată. Îmi încolțise ideea să învăț a cânta la modul cel mai serios…” (p. 225)

Date biografice: Dănilă Aurelian- critic de artă, scenarist, jurnalist, diplomat. Născut în anul 1948, 19 ianuarie. A absolvit Facultatea de Interpreţi a Institutului de Arte din Chișinău şi Școala Superioară de partid de la Leningrad (Facultatea de Jurnalistică). A fost redactor-şef la Comitetul de Stat pentru televiziune RSSM. Din anul 1968 ocupă mai multe funcţii diplomatice, fiind ambasador al Republicii Moldova în Austria, Germania, Suedia şi Danemarca. La începutul anilor ’80 a fost director al Teatrului de Operă şi Balet de la Chișinău. Colaborează cu studioul „Telefilm-Chișinău”. Are lucrări ştiinţifice în domeniul artelor. A fost prim vice-ministru al ministrului de externe al Republicii Moldova, preşedinte al Uniunii oamenilor de teatru. În anul 2003 a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Comitetului Internaţional Delphi. Pe parcursul anilor 2005-2009 a fost președinte al Uniunii oamenilor de teatru din Republica Moldova. Este membru al Uniunilor Scriitorilor, Jurnaliştilor, oamenilor de teatru, doctor habilitat în arte.

• – Melancolia Dorului Etern – Petre Teodorovici / antologie de Veta Ghimpu Munteanu. – Ch., 2020

Dacă ne uităm părinții, ne uităm baștina, limba, tradițiile – dispărem ca oamenii, ca popor. (Petrea Teodorovici)

Veta Ghimpu-Munteanu:„Am considerat că e o mare nedreptate și că numele lui Petre Teodorovici, cel care ne-a făcut cunoscut lumii întregi, în mod special prin cântecul „Melancolie”, dar și a sutelor de cântece înregistrate cu diverși cântăreți autohtoni, cât și de peste hotare, merită să fie readus în circuit.Trebuia înveșnicită viața și activitatea marelui Maestru printr-o carte. Am adunat tot ce a fost scris în presă, am descifrat emisiuni radio și TV, transpunându-le în texte, i-am intervievat pe toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu Petre Teodorovici. La redactarea cărții m-a ajutat dezinteresat Ionel Căpiță și m-au susținut tinerii Ana și Alexandru Ștolea și mulți alții. Închinăciuni. La carte am anexat un CD cu 70 de cântece semnate de compozitor pentru a nu fi date uitarii. Veșnică să-i fie amintirea.”

Cartea este însoțită de un disc (CD), ce cuprinde marea majoritate a cântecelor semnate de Petre Teodorivici, și o puteți lectura și la Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu! O antologie de succes prin amintiri și expresii de la varia personalități naționale!

Date biografice: Petre Teodorovici s-a născut la 18 mai 1950, în oraşul Leova. Provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl, Cristofor Teodorovici, a învăţat zeci de copii să îndrăgească muzica, fiind profesor de solfegiu şi dirijor de cor în Leova. Mama, Maria Aldea, cu studii medicale la Bucureşti, a asigurat venirea pe lume a mai multor copii, fiind ginecologă. În familie au fost trei fraţi: Adrian, Petre şi Ion. Ei toţi au învăţat să cânte la instrumente muzicale, însă pentru Adrian muzica a rămas o pasiune. Adrian a făcut colegiul de medicină veterinară şi s-a specializat în apicultură şi vitărit. Cântă la pian doar când îl apasă dorul. Îmi povesteşte despre ei, Petrică şi Ion. Nu poate să vorbească despre Petrică şi să nu pomenească de Ion. E fericit când vorbeşte despre ei, iar amintirile curg… Îmi arată la calculator un interviu cu Petrică, căci aşa obişnuiau să îi zică cei care îl cunoşteau, şi câteva fotografii. Fratele mai mare spune că mezinul a fost un copil ager şi ambiţios. Cât a fost elev, nu prea şi-a făcut temele pentru acasă, dar ştia să răspundă la toate obiectele când era întrebat. „A avut capacităţi înnăscute. El învăţa din mers. La şcoală a avut doar note de 4 şi 5. În Leova s-a înfiinţat şcoala de muzică atunci când el a mers în clasa întâi. Noi l-am dat la vioară, dar din cauza unei probleme cu o mână rareori repeta la vioară. A fost un băiat bolnăvicios în copilărie”, îşi aminteşte fratele Adrian Teodorovici. În familia lor era o tradiţie ca toţi să cânte la pian. Lui Petre nu i-a plăcut să cânte nici la acest instrument. Deseori bunica îl ducea la orele de pian, căci bunica Elena şi mătuşa Nătăliţa au fost cele care l-au protejat, l-au crescut, dar şi l-au alintat pe Petrică. în 1964 la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Dragostea pentru muzică i-a venit după ce a absolvit colegiul de muzică. A evoluat pentru prima dată pe scenă în 1967, în cadrul formaţiei de amatori „Fortina”. În anul trei de colegiu, Petre a făcut cunoştinţă cu Emil Loteanu, fiind invitat să joace în filmul „Lăutarii”. Aveau nevoie de un tânăr care să joace rolul unui haiduc. „A mers pentru o lună să se filmeze. În film apare doar trei secunde, cum a sărit dintr-o scârtă de paie. Când a revenit, a fost dat afară de la colegiu. Atunci, s-a pregătit de admitere la Institutul de Arte. Acolo l-a întâlnit pe profesorul Ion Popescu Gavrilovici, un bun prieten al lui Cristofor Teodorovici. Proaspătul student s-a mutat cu traiul la profesor. Locuinţa acestuia semăna cu o bibliotecă. Aşa s-a terminat copilăria lui Petrică. „S-a scufundat în cititul cărţilor. Citea toată noaptea. Venea acasă în fiecare sâmbătă şi povestea ce a citit”. Într-o călătorie la Moscova, a întrat într-o librărie şi a descoperit o avere. Un raft plin cu cărţi în grafie latină scrise de Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu şi alţi scriitori români. A cheltuit toţi banii agonisiţi. A venit acasă fără cadouri. Mai târziu Petre şi-a descoperit pasiunea pentru cărţi. „Petre a citit din scoarţă-n scoarţă toate cărţile aduse de mine acasă. El şi-a cultivat inteligenţa citind mult în adolescenţă”, este de părere fratele. A lucrat neîncetat, şi ziua, şi noaptea. Familia, prietenii, notele muzicale, versurile, Prutul îl inspirau. A scris melodii pe versurile mai multor poeţi, iar piesele sale au fost interpretate de Anastasia Lazariuc, Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nina Crulicovschi, Ştefan Petrache şi alţii. Avea prieteni peste tot, el, Petre Teodorovici. Fratele Adrian consideră că Petre Teodorovici a rămas în umbră, chiar dacă muzica scrisă de el a fost plină de viaţă. ”Cine nu îşi aminteşte piesa „Astă vară la Soroca”, interpretată de Angela Ciumac, pe versurile lui Dumitru Matcovschi?”, se întreabă acesta. A scris melodii pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Simion Ghimpu ş.a. Poetul său preferat a fost Eugen Rotaru. Într-o zi Petre a compus muzică pentru vreo cinci poezii scrise de acesta. „Este un record. Petre a fost şi rămâne un geniu, un fenomen”

Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.

Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello. Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia). A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor. În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”. În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996). Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a

Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani

• – Dorina Khali–Butucioc. Dramaturgia națională din anii 90 / prefață M. Cimpoi. – Ch., 2020

Deși se revendică discret de la marile spirite teatrale, deși reiau marile căutări ale deceniilor teatrului modern și postmodern, dramaturgii și regizorii basarabeni ai anilor 90 au totuși talentul de a le reformula într-un mod original. Excesele verbale ale teatrului absurdului sunt depășite prin popularea textelor cu neologisme, prin re-cuperarea, re-condiționarea și re-utilizarea depozitului lingvistic existent, printr-o deschidere către toate stilurile și toate „manierele”, prin dezbateri culturale și literare, prin încantații filosofice etc. Creatorii de teatru re-iau, deci, motive teatrale care parodiază reciproc, dialoghează cu cele vechi sau creionează noi convenții teatrale”.

Volumul a câștigăt locul III la Concursul de debut în literatură 2020, organizat de BM „B.P. Hasdeu”, la categoria „Critică și eseu”. Autoarea și-a propus să schimbe situația dramaturgiei naționale contemporane, analiza pornind de la paradigma postmodernistă, care s-a manifestat în special, în domeniul poeziei și prozei. Așa cum dramaturgia este un domeniu al artei cu o specificare aparte, obiectivele studiului au ținut cont de anume această latură – realizarea unui concept de teorie teatrală, condiționat de lipsa unui mod decis și clar de relaționare a pieselor teatrale cu fenomenul postmodernismului. Accentul se pune nu pe structura literară dar pe proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra modificărilor care au avut loc în anii 90 în dramaturgia și teatrul naționale.

„Împreună cu viitorii actori, scenografi şi teatrologi re-descoperim modalităţile de analiză a acţiunii unei piese, inclusiv şi după metoda lui Stanislavski, căutăm cauzele şi efectele distanţării brechtiene. Teorii, metode, sisteme…”

Date biografice: Nascuta la 21 noiembrie 1975 in satul Larga, Briceni. Studii liceale la Lipcani, universitare la Facultatea de Filologie a Universitatii „A. Russo” din Balti, doctorale finisate la Institutul de Filologie si apoi la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tema tezei de doctorat ce urmeaza a o sustine in curind este „Dramaturgia anilor’90 in contextul postmodernismului”. Membra a Uniunii Teatrale din Republica Moldova si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Unul din fondatorii, alaturi de Sava Cebotari si Dumitru Crudu, ai Centrului de Dramaturgie Contemporana din Chisinau. Participa la multiple conferinte si festivaluri teatrale nationale si internationale, publica articole in revistele: Viata Basarabiei, Limba romana, Arta, Teatru, TeatruAzi (Romania), Apsaros (Georgia), TheatreCultures (Grecia) etc. In prezent, e cercetator stiintific la Sectorul Teatrologie al IPC al ASM si lector la AMTAP.

• – Gilles, Mouellic, JAZZUL – O ESTETICĂ A SECOLULUI XX. – Cluj, 2003

„Muzica a  omului,  a  corpului  si  a  placerii,  muzica clipei  traite,  a spontaneitatii ,nascuta dintr-o dorinta de viata si dintr-o teribila opresiune, jazzul este, in acelasitimp, tipat de placere si de durere al unui popor” – o definiție ideală a jazzului?

La fel ca pictorii clasici, compozitorii căutau un ideal, o frumusețe absolută, în spatele căreia trebuia să dispară actul creației. Armonia muzicii devenea armonia lumii create de Dumnezeu. Jazzul a facut tabula rasa: nu are un trecut decât traiul greu al oamenilor. Prin această inocență, această virginitate, va influența, într-o primă fază, secolul, punând sub semnul întrebării însăși muzica. Dintre toate curentele muzicale care au marcat trei secole de prezență a negrilor pe teritoriul american, doar blues-ul continuă, în afara oricărei nostalgii, să existe în paralel cu jazzul. Prin geniul deschizătorilor săi de drumuri, jazzul le transcende până la a deveni un fapt artistic major care va marca secolul său nu doar la nivel muzical. „Acest rapid tur de orizont ajunge: multe curente artistice s-au inspirat din jazz pentru a incerca să își reinnoiască limbajul. Chiar dacă motivele profunde ale acestor multiple întâlniri au fost câteodată foarte discutabile, jazzul, devenind o referință estetică majoră, a dovedit ca este o artă a timpului său”.

Spontanietatea este ceea ce diferențiază improvizația jazzistică de toate surogatele care au presărat un secol fascinat de mașină. Creația este un act uman: ca în cazul lui Picasso, corpul uman este cel care acționează. Spontaneitatea este o înflorire a corpului.

Gilles Mouëllic, profesor de Muzică și Arte ale Spectacolului, la Universitatea Rennes 2, Franta. A obținut doctoratul în Muzică și studii în cinematografie cu teza Jazz și cinema: convergențe estetice. Este director, împreună cu Véronique Campan, al colectiei Le Spectaculaire/Cinéma, de la Presses universitaires de Rennes. Desfasoară o bogată activitate de cercetare în domeniul artei cinematografice si a interferenței dintre muzică și film, cu accent pe jazz, activitate reflectată în multe lucrări, articole și studii publicate.

• – Orice carte se plămădește și se coace cu greu, având nevoie de multă căldură sufletească și de dorință de a o citi din partea cititorilor. Autorii au depus suflet, străduința de a aduna gândurile și faptele oamenilor interesanți prin viața lor de toate zilele… Oamenii de artă, în mod special, atunci când vorbim despre acest domeniu în această postare.- Veniți la Bibliotecă, dragi cititori, și cereți să vă fie prezentate orice carte doriți, precum și cele recomandate în acest blog!

#Svetlana_Vizitiu_Impresii_Viata_Carti_blog, #Re_Vino_la_Biblioteca! #Lectura_BM_Hasdeu, #Chisinaul_citeste, #Carti_noi #Mai_2021

Intrari noi de carte la BM B.P.Hasdeu, prezentare Svetlana Vizitiu.

Muzica o comanda cei cu banii

Există momente în viață când realizezi: Sunt fericit! Te simți în vârful satisfacției și autorealizării – ca om. Fie, la odihnă, și ai timp să admiri frumusețile naturii…  Și oamenii noi… Eu. tu. noi – trăim! – Respiră adânc, privind arborii într-un sătuc de rai… Codrii. Norii. Florile, lacul și verdeață peste tot, și nimeni mai mult decât… gândurile mele despre cei dragi. – E fericirea! – Hrăniți-vă cu dragoste și prindeți clipa! Omul se naște pentru a trăi, nu pentru a se pregăti de viață. Să fii tu însuți într-o lume unde toți doresc ca tu să corespunzi cerințelor lor sau să faci ce vor alții, este deja o realizare uriașă! Nu lăsa sentimentele să te piardă. Observ multe persoane care deja nu mai simt nimic, fac totul mecanic, încearcă a iubi, a spune ceva frumos, dar nu simt nimic în același timp, sentimentele s-au răcolit într-o societate în care valorile nu se mai regăsesc…

  Am prins razele solare, la san. Codru

Moldova rămâne a mea, este o familie, copiii mei, nepoțelul, săli de concerte, galerie de artă, biserici, biblioteca, și câteva case la care vreau mereu să merg, și pot merge. Toate celelate există pentru mine ca ceva în paralel, fără să mă intersectez… Dar, în această viață, ceva totuși se petrece în paralel, și ceva întotdeauna lasă urme – intersecții…

Ce înseamnă să fii tu însuți în lumea noastră? Pentru fiecare e diferit. Cineva rămâne a fi el însuși plutind cu fluxul, altul se grăbește împotriva lui și fiecare rămâne cu sinele său, pentru că aceasta și este esența.

Să fii tu însuși – este un blanche-card împotriva porcăriei și atitudinii ticăloase față de oameni în societate.  Cică, ei nu mă acceptă, și eu sunt cum sunt persoană mare, respectați-mă ce n-aș făptui, și dacă nu sunteți de acord, ești eliminat din echipă sau concediat, cică pentru discriminare socială ). Fii politicos, bine instruit și nu deranja oamenii să trăiască, iată aici este deja mai interesant…

Vreau ca oficialii să corespundă acelei imagini care este specificată în legislație, dar în schimb ei – vor să fie ei înșiși, să fure și să-și umple buzunarele. Codul penal prevede ca oamenii să respecte normele comportamentului stabilit, probabil legiuitorii cer prea mult.

Doar că puține persoane găsesc un echilibru și mijlocul de aur. Fie că alergi după toți fără a gândi ce-ți dorești, fie, scuipi pe toți, si te comporți fără a respecta pe ceilalți și societatea în care trăiești, ca apoi să numești asta „acceptați-mă precum sunt”! Ar fi mai potrivit să ironizez la temă, dar nu pot și nici nu vreau… Toți cei care n-au găsit sensul profund în această „muzică” – pur și simplu, nu s-au maturizat.

Muzica o comandă cei care au bani! Va dura mult timp până în Moldova ceva se va mișca în acest sens. De aceea, și avem nevoie de utilizatori și mass-media, de discursurile și comentariile oamenilor normali din popor pe rețele sociale, pentru a atrage atenția la problemele care într-adevăr există. Și aici, să fim atenți, există prevederi explicite care stabilesc regulile de joc pentru influencerii din țară. Fie că sunt legi sau reglementări interne ale breslei, jurnaliștii trebuie să le respecte.

Referitor la Covid_19. Oamenii nu vor să creadă, chiar și atunci când pierd pe cei dragi sau prietenii. Este ca o cursă de stafetă prin veacurile de pandemii, pline de obstacole incredibile și de concurență bolnavă a tipurilor de moarte inexistentă, în care fiecare poate stabili propriul lui record, fie, cel puțin, să cadă într-o altă capcană insidioasă a politicienilor.

Trăim în acest timp, atunci când orice semn de stare proastă te face să gândești că ai Covidul. Ai simțit și tu acest lucru? Apreciez și admir mult medicii noștri pentru eroismul lor, pentru atitudinea lor sensibilă și atenție față de pacienți. În general, și medicii își riscă viața lor, salvează vieți, unii pierzând-uși viața lor. Închinare adâncă. Se pare că virusul parcă dispare, oamenii își vin în fire, încep să înțeleagă, adică sunt pe cale… Au rămas mici fenomene reziduale, dar și asta se va trece, ca și întreaga noastră viață în continuare… Cred în absolutul lor, gânduri, energie, vibrații.  La fel ca în moda pariziană plină de șarm și senzualitate! Bulinele romantice, tricourile clasice și sandalele cu vârful ascuțit – sunt doar câteva dintre elementele pe care le vedem pe străzile Chișinăului fără pandemie și care ne vor încânta privirile…

Svetlana Vizitiu, 2020

Veronica SANDUL: „O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă”

„Cea mai mare ofrandă a mea a fost alăptarea a doi prunci: la unul mama decedase după naștere, și la altul – mama nu avea lapte…”

Adoră să se plimbe atunci plouă. Preferă centrul Chișinăului, „orașul vechi” pe străzile Mateevici, Sciusev, Serghei Lazo… Este mereu cu privirea la locul unde poate găsi ușile vechi ornamentate într-un stil vechi deosebit, sau la colțișorul unei clădiri de arhitectură la fel veche, cel care ascunde miracolele din trecut… Îi place să redescopere locurile natale ale Orheiului Vechi: Casa Donici, Mănăstirile din Călărași, pădurea de fagi de-alături, – toate îi produc o stare de spirit înălțătoare. Rămâne impresionată de Cetatea Sorocii, de s. Unghiuri cu priveliștea lui Nistreană, cu izvorul tămăduitor la o Mănăstire din preajma satului, situată direct în mijlocul pădurii cu copaci seculari. O liniște Divină!

Familia, nu cariera, a fost cel mai important lucru în viața ei. Pentru carieră nu a avut nici posibilități. Acolo în orășelul militar din Rusia s-au născut cele două fiice ale ei, cu un an și 10 luni diferența de vârstă: Corina și Uliana (decedată în 2017). Copiii au învățat-o să fie tare, răbdătoare, să cunoască multe lucruri utile în viață. Ca orice mamă Veronica Sandul învăța, petrecea împreună cu familia și se integra în activități de suflet. Fiicele au motivat-o să studieze limbile franceză și engleză, pe care n-a reușit să le învețe la școală…

„Înger, îngerel / Dumnezeu mi-a dat și un nepoțel./Bunicuța, bunicuța./Pe Sănduța și pe Anuța,/II dau huța.”

Veronica Sandul are 61 de ani și îi mulțumește Domnului pentru că I-A dat să cunoască și să trăiască în Iubire Necondiționată și în Libertate: „Fiecare are intimitatea lui și este liber în alegerea de a iubi, – înseamnă ai da posibilitatea de a Exista și a primi Omul Drag așa cum este el, a respecta, a ceda, a vorbi și asculta … în tăcere”

S-a născut în Centrul Moldovei. Este penultimul copil dintre cei șase copii din familia lor unită și veselă: două fete, ceilalți băieți. Veronica nici n-a observat când a trecut copilăria, atât de fericită a fost, și brusc s-a trezit la maturitate. Mereu cu griji, fiind preocupați de gospodărie, de alte lucruri, ca păscutul animalelor domestice (vaci, oi, capre, rațe, gâște, etc.). Aveau o grădină bogată cu pomi fructiferi, cu flori multicolore, unde familia se aduna sub zumzăitul albinelor care veneau de la vecini. Și buneii aveau albine, doar că părinții lor care nu mai sunt în viață, nu au dus acest meșteșug mai departe…

Pacea, bucuria, dăruirea, alinarea, iubirea de semenii săi dintotdeauna rămân valorile și virtuțile familiei lor!

Tata era lemnar în sat, adora să meșteșugărească ușile, geamurile, iar vocea lui de bariton o ascultau cu drag și enoriașii de la biserică, unde el cânta în cor. Mama lucra mai mult pe lângă casă, mereu ajuta pe cineva, vindeca cu un cuvânt bun, era expertă în plante medicinale, le culegea singură, și cunoștea de toate cum și cu ce se vindecă. Dar cele mai importante lucruri: iubirea de viață, umorul și încurajarea – erau instrumentele vindecătoare!

Veronica de la șase ani știa că va deveni medic, era străduitoare, cuminte și tăcută, nu-i auzea nimeni vocea, mereu se juca de una singură, ba inventa ceva ca să nu se plictisească, ba mergea la Lăcașul Sfânt… Aștepta să vină tata de la biserică, în special, duminicile sau de sărbători, atunci se îmbiba toată casa cu mireazma tămâiei ce venea de la hainele lui de sărbătoare, și se întindea ca un voal prin gospodăria lor până la următoarea duminică. Întreaga familia se bucura să se adune împreună. Tata o mai învăța să spună câte o rugăciune profundă… Pentru Veronika Sandul aceste rugăciuni răsunau ca cântecele de leagăn, ea chiar le cânta pe cele sacrale din vechile cărți de peste 100 de ani, moștenite încă de la străbunel, slujitor și el al Bisericii. Veronica avea impresia că în ele se ascunde o taină mare pe care abia acum o va descoperi… Educația în spiritul creștin a avut un impact pozitiv asupra activității ei școlare: Veronica era eminentă, șefă detașamentului școlar, mereu în frunte printre pioneri și comsomoliști. Mama o mai stăpânea, era împotriva activității ei fruntașe, și Veronica se simțea uneori genată… Dar curiozitatea și ardoarea de cunoștințe o făcea să meargă înainte.

Visul Veronicăi de a deveni medic s-a realizat cu succes! – „O munca de mare responsabilitate, care cere să știi specificul medicinii, și mai ales a medicinii naturiste, pe care o aplicam în practică pe langă cea alopatic”…

După absolvirea Universității de Medicină din Chișinău, Veronika Sandul a plecat împreună cu soțul în Rusia (acolo el făcu armata), „viața a călit-o și a șlefuit-o ca pe un almaz” – precum spune ea. Deci, locuiau într-un orășel militar, stepă, departe de casă. Caracterul optimist, sociabil și prietenos au ajutat-o să se integreze ușor printre oamenii cu multiple caractere și naționalități ca Om, ca Medic. Acolo ea și-a cizelat abilitățile de a vindeca cu privirea, cu mângâierea și cuvântul său. Experiența a convins-o că multe boli se vindecă prin talentele și pasiunile de viață: Artă, Muzică, Pictură, Teatrul, Religie, etc, toate i-au schimbat gândirea și modul de viață: „A CONȘTIENTIZA ceea ce faci, a fi cu Credință și Iubire, a crede în Familie și copii tăi, în Feminitate și cinste, a crede în meditație și viață pe alte planete, în Unitatea tuturor noțiunilor care există în lumea cea vie și cea moartă”…

„Sufletul se înalță, ușor de dimineață./Mă indrept spre Templul, unde in Altarul Sfânt,/Domnești Tu Doamne-Dumnezeu,/Și păsările cânt…/Să-mi pun frumoase flori pe ochi,/Cu roua zorii să mă spăl pe față./Să mă scald în Albul văzduhurilor reci,/Când pe cărările inverzite agale-sprinten treci/O,Doamne!/Iubirea Ta fară egal,e fără chip.E doar suflare./E liniște in infernal./Mă faci să ințeleg doar pe tăcute,/Graiul florilor deschise și – a lucrurilor mute…” – (Veronica Sandul)

În continuare menține relații bune cu prietenii de diferite naționalități din acel orășel militar din Rusia, după demobilizare, fiecare s-a împrăștiat care și încotro. Veronica își aduce aminte că vacanțele atunci erau foarte vesele și distractive, toate sărbătorile, duminicile se petreceau cu familia și prietenii. Și prietena ei cea mai bună rămâne la fel cea din copilărie, cu care menține legătura strânsă, în rest, azi, sunt doar cunoștințe…

„Societatea în prezent, are o mare oportunitate pentru mari realizări și prosperare, pentru cei ambițioși, în special. – spune Veronica, – Ce pot eu schimba pe acest Pământ? Am început cu Motivația și susținerea persoanelor în Etate. O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă!” S-ar bucura să reușească să creeze o „Comunitate de Vârstă înaintată” – o „echipă de youtube-riști”: pentru a fi un exemplu celor mai tineri, – „Nu există o vârstă anumită pentru a fi activ și a te simți bine!”

Atunci când s-a întors din Rusia în Moldova, a fost îndrumată spre o altă ramură a medicinii – Cosmetologia, și după ani de activitate în acest domeniu, Veronica împarte cu mare bucurie toate cunoștințele și cu alte persoane, prin paginile de rețele de socializare, este și vlogger, postează direct pe canalul Youtube, discută cu mii de utilizatori și o face cu plăcere și desăvârșire. Ar dori să cunoască mai multe persoane în etate, pentru a ști mai bine cum înaintează ele în vârstă, ce le motivează. Și, pentru a le susține, cu siguranță! „Statutul de pensionar mi-a oferit o altă oportunitate de alegere a unei noi pasiuni-Vlogger. „A fi, a impartași din cupa mea și altora, a darui Lumină este scopul meu în continuare…”

„Lumină lină/Cu tine sunt plină/Vin-o de mă alină/Adun fir cu fir/Umple al meu Potir/Dulce e al tau mir/Din al meu Hram/La toți dau ce am/Lumină lină /Vin-o de mă alină/Cu tine sunt plină” (V. Sandul)

Despre migrații spune că „dintotdeauna acest subiect a fost o unealtă spre evoluție, schimb de experiență, diversitate și cunoaștere”. De astfel, Veronica Sandul se bucură pentru succesele profesionale ale copiilor și nepoților săi stabiliți în Canada. – „Expresiile: „această e problema” fie „a apărut o problemă” sunt oportuniste. Nu există probleme, există situații care oricum se rezolvă. Toate depind de atitudinea noastră față de ele”

Câțiva ani în urmă avea o marea dorință de a-și edita versurile proprii… Nu s-a realizat… Scriitorul Vasile Romanciuc i-a scris că nu este atât de simplu să-ți editezi cărți proprii… Sponsorii sunt greu de găsit, din păcate.

„CINE SUNTEM NOI?/Cine suntem?/Nașterea inceputului,/Pește la inceputul Prutului,/Cei căzuți in război…/Cine suntem noi?/Cei ce pacea iubesc,/Sau poate cei ce pe marte traiesc?/Cei dce alergă după diamante și lux,/Apoi se roagă lui Isus…/Cine suntem noi?/Vagabonzi,boschetari de la coș cu gunoi,/Luptători spre lumină ce nu dau inapoi,/Copii inocenți și dornici de viață,/Indrăgostiții intârziiați ce se regăsesc,/Sau poate cei ce nu iubesc sau pătimesc?/Cine suntem noi?/Căinii ce latră in zadar,/Stâncă de piatră,/In zbor un bondar,/Bogații -ce dragoste dăruiesc,/Săracii –ce o cerșesc./Cine suntem noi?/Câmpul inflorit cu maci,/Poate cei drogați../Cei ce nu au nimic in buzunare,/Dar ochii licăresc ca o lumânare,/Dictator..Deputat..Trădător…/Cine suntem noi?/Foc și scrum,ce ne leagă acelaș drum./Cel ce iubește,/Cel ce e fericit,/Cel ce nu vrea nimic…/Rațiune Divină!/Cine e de vină?/Cine suntem?/De unde venim?/Unde plecăm?/Mai des și mai des ne intrebăm,/Fărp să căutăm…fără să știm…/Suflet suntem…/EL alege ceea ce e menit să fim…” (Veronica Sandul)

Alte pasiuni mai sunt împletitul, croșetatul, cusutul și lectura cărților, aici Veronica reușește cu succes. Cărțile pe care le recomandă, în primul rând, ar fi: „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Profetul” de Kahil Gibran, „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde și, desigur spectacolul jucat de artiștii Teatrului Geneza Art. „Dar, de fapt toți scriitorii s-au bazat pe Cartea Cărților –BIBLIA, din care poți învăța cele mai profunde Trăiri și Lecții. – Pacea Domnului Lumină și Iubire tuturor!” (Veronica Sandul)

Câteva expresii de la Veronica Sandul:

~ Tinerii revin la tradițiii, la valori ce ne identifică ca NEAM!”

~ „Secvențe de la Intilnirile de Suflet din anul ce se trece…A fost minunat !!! alaturi de colegi ,prieteni si oameni cu suflet mare.Cei care pot impartași bucuriile si indestula cerințele celor ce au nevoie…In Compania Lumea verde nimeni nu se pierde…Omul și Natura sunt un tot intreg …”primum non nocere deinde salutare”(Hipocrate)

~’’…Armonia si Bucuria e chind gindești ,spui și faci acelaș lucru.Ascensiunea e Mulțumirea și Iertarea ~ ~”Iubirea e Putere…Iubirea e Emoție…Iubirea e Creație…Iubirea e Pace..Iubirea e Linistea si Surisul interior…E iertare si daruire…Iubirea e Viața insași…Va iubesc

~ „Acolo in Sublimul inimii, unde e Lăcașul și Leagănul Iubirii… VĂ IUBESC DRAGII MEI PRIETENI!’’

~’’Astăzi am fost prea matinală…probabil Ingerii mă trezesc pentru clipele minunate ale Creației…Numai Lumină in sufletele voastre!O sîmbătă și o Duminică liniștită. Vă iubesc!’’

Alte surse:

https://www.facebook.com/frumusetea.varstei.elegante/

http://frumusetea-varstei-elegante.com/

https://www.youtube.com/channel/UCW5KMU88qceGsl1gyUD1RHA

❤ SV

Părintele Iurie HEMEI:”Viața e un dar ceresc”

”Dacă porți în suflet ură, Zadarnic tu te vei ruga. Căci spui cuvintele din gură, Dar nu le spui cu inima.”(Versetul 83, Iurie Hemei) 

Îi place mult să asculte ploaia, de fiecare dată picăturile ploii îl duc cu gândul la copilărie, la părinții lui Ilie și Teodora, la baștina natală… Provine dintr-o familie de țărani din satul Gura Gălbenei, r. Cimișlia, în care s-au născut patru copii: trei băieți și o fată, iar Iurie Hemei este mezinul (n. 28 februarie 1984). Un suflet sincer, cu dragoste și respect pentru oameni, iar mama pentru el este o adevărată sfântă și Iurie explică, de ce: ”Mama s-a născut într-o familie de oameni înstăriți care au avut mult de suferit în urma represiunilor sovietice care le-au luat toată averea, pribegind mult timp prin păduri de frică să nu fie ridicați în Siberia. Când au fost lăsați în pace, au fost nevoiți să înceapă totul de la zero, în condiții teribil de grele. Astfel, mama nevoită să abandoneze școala la 13 ani, s-a angajat în colhoz ca mulgătoare la ferma de vaci. Distanța de-acasă și până la fermă era de doi km într-o direcție, mama se trezea la patru dimineață ca să mulgă vacile, și nu doar atât, ea făcea naveta de trei ori în zi pentru același lucru – în total 12 km pe zi numai drumul mers pe jos, plus lucrul greu care îl făcea acolo, astfel a muncit timp de 27 de ani. Între mulsul vacilor, făcea acasă de mâncare, cocea pâine și multe alte lucruri prin gospodăria casei… Nu știu cine din generația mea ar fi în stare să muncească atât de mult și să crească patru copii. După închiderea fermei, mama a muncit următorii zece ani într-o brigadă de tutun, de aceea eu susțin întotdeauna că am o mamă eroină.”

   De mic copil, Iurie Hemei e obișnuit să muncească la țară. A fost foarte energic, curios, participa la diverse cercuri și antrenamente școlare: sport, muzică, istorie, fizică etc. La șase ani a mers la școală, și la zece ani… a simțit o reacție „ciudată”, devenind foarte interesat de biserică, deși părinții lui nu erau bisericoși, iar tata chiar îi interzicea să meargă la biserică. Iurie a început să citească multe cărți religioase începând cu Biblia pentru copii, Viețile Sfinților ș.a. La 12 ani, cânta în strană fiind pălămar la altarul bisericii. Mereu a fost pasionat de muzică, în special, de romanțe și de muzică populară, le cântă cu plăcere în continuare. Astfel, Iurie a început să compună cântece pe care așterne versurile proprii și le cântă, în special, oaspeților săi care mereu îl roagă să fredoneze ceva din creațiile sale…

Pentru prima data Iurie s-a îndrăgostit prin clasa a 6-a, atunci a început adevărata lui inspirație pentru a scrie poezii, și – în clasa a 8-a el deja avea două caiete cu versurile sale proprii, care erau transmise din mână în mână prin școală, după ce au ajuns și la Doamna profesoară de limbă română, cea care i-a apreciat talentul și l-a încurajat să scrie mai departe. Avea și modele preferate de urmat: Marele M. Eminescu, O. Goga, V. Alecsandri, G. Vieru, T. Arghezi și alții. Apoi, încurajat de dascăli şi colegi, devenit preot, Iurie Hemei a continuat să scrie.

”Nu știu, dacă aș putea numi Preoția o carieră, pentru că eu o percep ca o slujire față de Dumnezeu. Totuși în calitate de preot întotdeauna mi-am centrat predicile pe iubire față de Dumnezeu și aproape, pe iertare, blândețe, bunătatea, milostenie și cel mai important îmi îndemn ascultătorii să vadă în orice om indiferent de starea socială sau materială chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”

După absolvirea școlii medii, la recomandarea preotului din sat, Iurie Hemei a urmat studiile teologice ale Academiei de Teologie din Chișinău pe care a absolvit-o în 2008. A fost hirotonit preot în anul 2004. A activat ca preot paroh în satele Brânza r. Cahul, Filipeni r. Leova, și cinci ani a slujit în s. Sagaidac r. Cimișlia. În perioada 2010-2014 a activat ca preot capelan în cadrul penitenciarului Nr.3 or. Leova: în această funcție a reușit să săvârșească Taina botezului asupra unor deținuți care s-au întors la credință! Pe mulți dintre deținuți preotul Iurie Hemei i-a mărturisit și împărtășit, pe unii i-a cununat… A întâlnit deținuți care erau deprimați și mulți dintre ei se gândeau la siucid:”…dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să-i încurajez și să le aduc speranța în suflet, pe unii i-am întâlnit după eliberarea care mi-a mulțumit pentru rugăciuni și încurajare. Chiar dacă unii îi priveau ca pe niște făcători de rele eu am încercat să văd în ei chipul și asemănarea lui Dumnezeu.” Părintele Iurie Hemei – cu slujba la biserică, dar şi dascăl la gimnaziul din localitatea Sagaidac, nu ezită să le citească din versurile sale elevilor şi sătenilor, și celor care îl urmăresc zilnic pe rețele de socializare.

Prietenii îl întreabă, cum reușește să îmbine poezia cu teologia? Cum se împacă cu ambele noțiuni? Iurie le răspunde că „Scriptura este cartea de temelie a tuturor teologilor (și care în traducere înseamnă colecția de cărți), o bună parte din aceste cărți sunt cărți poetice scrise în versuri – una dintre ele sunt chiar versurile de dragoste – Cântarea Cântărilor, de asemenea, Biserica are ierarhi și preoți care dintotdeauna au scris versuri. Sf. Grigore Teologul a scris adevărate opere în versuri, la fel și preotul Alexei Mateevici, dar și mulți alții”.

”Cum reușesc să scriu versuri? Se spune despre unii oameni, care au reușit pentru că au pus mult suflet în ceea ce fac. Într-adevăr, sufletul este cel mai prețios lucru pe care îl are omul și asta pentru că sufletul este o parte a Lui Dumnezeu în om. Atunci când noi punem suflet în ceea ce facem, lucrează divinitatea prin noi. Același lucru încerc să fac și eu să pun suflet în tot ce fac, în special, în poezie, de aceea, pot să spun că poezia este o parte a sufletului meu.” (Iurie Hemei)

Versurile pe care le scrie nu au un anumit subiect, părintele Iurie Hemei spune că a scris și continuă să scrie despre ceea ce simte, despre neamul său, dragoste, religie, natură, patrie, sat, și, bineînțeles, despre mama, dar și despre alte diverse teme:”Trebuie să recunosc că student fiind, am avut o perioadă în care eram sceptic față de credință și Dumnezeu, probabil că eram într-un moment de decădere a dezvoltării personale; m-am informat mult din cărțile care promovau ateismul și, în această perioadă, am scris mai multe poezii împotriva credinței în Dumnezeu… Dar, – aceste poezii nu le-am publicat niciodată și cred că nici nu le voi publica. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în cele din urmă, ca și fiul risipitor, eu m-am întors înapoi la făgașul Credinței și precum apostolul Pavel care l-a prigonit pe Iisus, apoi întreaga lui viață și-a dedicat-o lui Hristos: este și pentru mine un exemplu”.

Cărțile teologice, la fel, cărțile cu caracter psihologic pentru care Iurie Hemei a prins o pasiune aparte, l-au dezvoltat mult ca personalitate: „Puterea magică a gândului” de Dr. David, J. Schwarz, de asemenea, mi-am găsit liniștea sufletească în operele lui Paulo Coelho, Lev Tolstoi, Irina Binder. Dintre poeți îi admir pe M. Eminescu, T. Arghezi, A. Păunescu, Gr. Vieru, N. Dabija și alții. Dintre scriitorii teologi am o mare admirație pentru Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloaie etc”. În timpul liber, pe lângă lectură Iurie Hemei obișnuiește să asculteTeatrul radiophonic, o pasiune deosebită și foarte eficientă pentru dezvoltarea personală…

„Cu timpul gândurile avansează, poeziile se fac mai profunde”. A avut şi câteva publicaţii şi în ziare şi acum în calitate de preot publică pe site-uri ortodoxe, religioase, care au un caracter religios. Prima poezie a lui Iurie Hemei datează din anul 1997 și are titlul de „Greierul și furnicile”. În prezent, preotul Iurie Hemei a reușit să editeze două cărți în 2018: „Ecoul Iubirii – poezii” și alt volum care l-a scris la îndemnul soției – „Ghicitori pentru cei mici”. Mai are la activ peste 100 de poezii care vor apărea anul acesta (2019) într-un alt volum de poezie, printre acestea se regăsește poemul „Cugetări” (care are o sută de strofe).

Primul critic al versurilor lui este soția Tatiana Hemei – „prima lui dragoste încă din clasa a 6-a”. Recent, s-au împlinit 17 ani de când soții Hemei și-au unit destinele în fața Sfântului Altar. Anume Tatiana este primul cititor și cea care mereu îl încurajează. Pentru Tatiana, Iurie scrie zeci de versuri, sunt postări pline de dragoste și admirație…  „Cea mai mare realizare pe care o am îmi sunt copiii Sabrina de 15 ani și Gabriel de 7 anișori, pentru ei trăiesc și ei sunt aerul pe care-l respir și cea mai mare bucurie a mea este să-i văd fericiți.” Familia este raiul lui mic pe acest pământ. Mereu sunt împreună, se dedică cu suflet și dragoste familiei, copiilor săi. Adoră să călătorească împreună cu familia, să vadă lucruri utile și între timp își aşterne sentimentele și cele mai frumoase amintiri în versuri. Multe sunt scrise și dedicate cu dragoste neamului moldovenesc, mărturisind ca avem destinații turistice unde poți locui și te odihni cu suflet.

„Mereu am spus că Moldova este un colț de rai. Am vizitat mai multe țări, dar ca acasă nu e nicăieri. Eu sunt un om spiritual, precum Nicolae Dabija are intitulată o carte: „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”. Deci, aici pe această palmă de pământ, mă simt acasă, mă simt liber. Viața este asemenea unui vis, omul este un simplu călător prin viața lui. Oriunde trăiești această viață – în SUA, Europa, până la urmă călătoria se sfârșește, indiferent unde te afli. Iar cu noi nu luăm nimic altceva decât faptele noastre! Eu cred că în viață nu e important ce reușești să aduni, dar ceea ce reușești să lași în urma Ta. Cineva consideră că dacă trăiam în altă țară, eram mai fericit, dar adevărata fericire este în sufletul nostru, sunt copiii, părinții, prietenii noștri…

Fericirea este casa părintească, locul copilăriei, fericit ești atunci când îi ai pe cei dragi alături.

Fericit ești atunci când vorbești în limba ta, cânți în limba ta, te rogi în limba ta, iar toate acestea sunt – Acasă!

Oriunde suntem purtați de valuri în lume, dar vine o vreme când tângești să fii aproape, să revii acasă, iar acest dor îi macină pe mulți dintre cei plecați, este un dor care îți fură somnul, – un dor care nu te lasă până nu te întorci de unde ai pornit…”

Despre destinații turistice în Moldova: „Vedem în ultima perioadă de timp, tot mai mulți turiști din diferite țări: Franța, Italia, China, Japonia etc, care ne vizitează țara noastră, merg la Butuceni, Orheiul vechi, Saharna, Țipova, Cetatea Sorocii, mănăstirile din Moldova; își instalează corturi, fac poze cu răsăritul sau apusul de soare, stau câteva zile – și toți rămân impresionați, recunoscând că Moldova este un colț de rai, cu aer curat, cu stele pe cer, care pare că le atingi cu mâna; cu oameni simpli, gospodari și primitori de oaspeți și cu sufletul mare! O Moldovă cu fântâni neobișnuite pentru alte țări, – din care poți să bei apă direct din găleată. Dacă străinii au îndrăgit țara noastră, cu atât mai mult noi, moldovenii, trebuie să iubim acest colț de rai unde se cântă romanțe, doine și care îi inspiră pe poeți.”

Prietenii și persoanele dragi despre Părintele Iurie Hemei – câteva dintre mii de recunoștințe:

„Și așa cum zice scriitorul meu preferat Iurie Hemei, – familia este la fel ca o pasăre, ca să poată zbura trebuie să dea din ambele aripi …La fel facem și noi deja de 17 ani !!! E frumos să zbori alături de tine, Iurie Hemei”- (sotia Tatiana Hemei)

Elena Cojocaru:”Slava Domnului! Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că avem posibilitatea din cînd în cînd sa vedem, auzim, să cunoaștem adevărați urmași al Domnului nostru Isus Hristos, adevărați păstori și propovăduitori ai Luminii, Cuvintului. Anume prin graiul si predicile lor pline de adevăr și înțelepciune ne vorbește insasi Dumnezeu. Mulțumim, scump Părinte Iurie Hemei! Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, sa Va binecuvinteze, întărească in credință, pentru a putea duce și în continuare Crucea Preoțească deloc ușoară. Iar noi enoriasii sa ne rugam Bunului Dumnezeu pentru ei și mai marii lor, așa încît, in fruntea bisericii să-i avem destoinici, curați, luminati, pentru a ne călăuzi pe cărarea strimtă și anevoioasă, dar care duce spre Bunul Dumnezeu”

Alexandra Bularga ‘„Sunteți un cuplu minunat,un exemplu pentru toată Lumia, un exemplu pentru întregul sat. Ne mindrim cu așa parinte în sat, cu așa preoteasa.Cu toată sinceritatea, va stimez și va respect. Sa va vad mereu zimbind și fericiți,să fiți sănătoși.”

Lena Carp:”Sinteti o pereche care emana multa pozitivitate ”

Silvia Moraru: ”Ce frumos ca sunt asa exemple pentru tinere generatii, sunteti frumosi si la chip, si la suflet, sanatate si binecuvintata sa va fie familia!

Maria Guțu:”Sinteti o pereche de romani superba inconjurati de multe flori frumoase!!!”

Natalia Mazilu-Miron: ”Iurie Hemei – Om cu suflet mare! va multumesc din toata inima ,pentru caldura sufleteasca si bunatatea pe care o raspinditi in jurul d-voastra! ”

Daniela Dragoi:”Multă sănătate celui ce a scris foarte frumoase versuri chiar se inspiră din viata reală, Doamne ajuta, pe toată lumea”

Lidia Vrabie:”Citesc cu mare plăcere, admir creația sfinției voastre, părinte! Sunteți un iubitor de frumos și un îndrăgostit de valori!”

Maria Guțu:”Ce versuri adevarate!!! Sint bine gindite si compuse,te patrung in adincul sufletului!”

Lidia Ciurca, profesoara:”Versuri foarte profunde. E viata adevarata!Sunt mandra ca te-am avut ca invatacel”

Ana Talmaci:”Un parinte pe nota 10! Bunul Dumnezeu sa va dea sanatate, putere, sa va inzestreze cu cuvantul rabdare Pentru că lucrul care il faceti – este pentru binele oamenilor. Slava lui Dumnezeu sa va calauzeasca!”

          Unele dintre citate, zicale preferate de Iurie Hemei:

~”În viață nu e atât important să ai zărți bune, ci să le joci bine pe cele pe care le ai. – Josh Billings

~”Atâta timp cât acolo sus Dumnezeu mă iubește, nimeni de pe pământ nu mă poate distruge”

~”Problema lumii în care trăim este că oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli, în vreme ce prostii sunt plini de încredere” – Charles Bukowski

~”Când urci pe scara vieții, nu uita să dai buna ziua la toată lumea, că atunci când vei coborî să aibă cine să-ți răspundă”

~”Nu este nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost.” Marin Sorescu

~”Omul fățarnic are două fețe și niciun obraz” – Nicolae Iorga

~‘’Stau saracele babute si impart prosoape, colacei, poduri, podete. Eu nu suport inmormantarea asta a noastra, pentru toate scamatoriile din ea. Eu nu ma duc, nu sunt adeptul lor. Ar trebui ingropat mortul, dupa principiul bisericii: i-ai batut copârșeul in cuie, l-ai prohodit, il duci la biserica, il pui in groapa si ii dai drumul! Restul teatrului si arta populara traditionala, s-o faca babele dupa ce pleaca preotul. Cat vor ele… sa sparga cani, sa arunce vin, sa taie gaini, sa rupa usi, sa sparga geamuri.. toate tipicurile lor, de ce? Pentru ca mortul este obligat din viata sa plece cu doua porunci: „Sa-l iubesti pe Dumnezeu!” si „N-ai avut Biserica de Mama, nu-l ai pe Dumnezeu de Tata!” Caci tu ca preot spui asa: „Pomeneste, Doamne, pe toti cei adormiti in nadejdea invierii si credintei vesnice!” Pai, daca el a murit la bufet cu sticla in mana, tapan de beat sau sub pat la Ilena in timp ce curvea, ca a facut infarct..Ala ajunge in Rai? Ala sta cu dracul din prima la racoare, nu mai are treaba: „EI DOI SI-O UMBRELA!” Deci asta il asteapta, asta e chemarea lui, pentru asta s-a luptat o viata!’’ – Parintele Calistrat

~”Mai bine să fii deștept și s-o faci pe prostul decât să fii prost și s-o faci pe deșteptul”

~” Sa nu confundam indracirea cu bolile mintale sau cu tulburari de comportament, pe care le intalnim noi astazi in societate dar cu delirul acesta religios. Radacina demonizarii este ateismul, neincredrea in Dumnezeu! Neincrederea in Dumnezeu starneste o mai veche radacina a pacatului si ce este pacatul in primul rand? Definitia pacatului este: Dezlipirea de Dumnezeu si unirea cu satana. Primul pacat este iubirea de sine si mandria. Ce are la baza mandria? Are indemnul la fapta buna, facuta cu scop rau! Mandria inseamna virtute la vedere si aici trebuie sa ne pazim de slava desarta care este varful mandriei. Mandria este pacat diavolesc! Sf Scriptura ne da si remediu: Revenirea in sine din slava desarta. Asa cum a spus fiul risipitor care si-a revenit in sine si i-a spus tatalui: „Am gresit la Cer si inaintea ta!” – Părintele Calistrat

~”Cine te-a lovit pe la spate, a făcut-o pentru că în față nu ar fi reușit niciodată”

~”Dacă Dumnezeu ți-a dat o încercare, să fii sigur că tot El îți va da și o rezolvare!”

~”ORTODOXIA NU ESTE MARCATĂ DE OAMENI CARE NU ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ BISERICĂ” – PR. NECULA

~”Atunci când viața te îngenunchează ești în cea mai bună poziție pentru a te ruga”

             Despre Credință și alte câteva surse literare de Iurie Hemei:

http://ortodox.md/author/parintele-iurie-hemei/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2061086210637605&set=a.852848494794722&type=3&theater

https://www.youtube.com/watch?time_continue=265&v=PShewpXOn6M

https://www.youtube.com/watch?v=vWDOm0RMqIE

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1565541590192072&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1566148696798028&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://prime.md/ro/si-preot-si-poet-un-slujitor-al-domnului-scrie-poezii-religioase-si-de-iubire_61783.html

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1919229421489952&set=a.741376939275212&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2066179390128287&set=a.852848494794722&type=3&theater

https://www.facebook.com/iurie.hemei

„Atît de mult am cugetat la viață,/Și mai nimic din ea n-am înțeles./Un vis oprit, sau poate nor de ceață,/Să spună cei plecați cu ce ei s-au ales./Sărmanul om cît rău adună-n el,/Aleargă după lucruri trecătoare./În zori copil, iar seara moșnegel,/Și obosit se-ntoarce la culcare./În goana după bani adesea noi uităm,/De bunul simț, de cei mai triști ca noi./Mulți au plecat, la fel și noi plecăm,/Și-averele se vor preface în noroi./Și cei bogați și împărații mari,/Atît de mici se văd în fața morții./Bătrîni, copii și slabi dar și cei tari,/Cînd vine ceasul vom pleca cu toții./Cu slove sfinte spune în Scriptură./S-avem Credință, Speranță și Iubire./Căci omul e a Domnului făptură,/Și doar acestea duc spre Mîntuire.” – Prot. Iurie Hemei

                                                                                      ❤

Alexandru Plăcintă:’’Noi, oamenii, nu putem opri timpul!’’

Îi plăcea foarte mult să viseze, şi îşi imagina un viitor frumos, îndestulat, în care el îşi procura tot ce dorea: îmbrăcăminte, încălțăminte după ce primea salariul pentru munca lui. Neapărat şi acest atribut: Munca! Un serviciu pe placul inimii şi o remunerare pe merit… În continuare, Alexandru Plăcintă rămâne acelaşi visător, plin de speranţe şi optimism… Şi, e un romantic incurabil. Scrie poezii şi poveşti pline cu dor, dragoste şi fericire. Un spirit însufleţit din viaţă de zi cu zi, cu un strop de magie adăugat în cuvintele inspirate… Oamenii se bucură împreună cu el, de poveştile şi versurile lui, şi chiar încep a crede că totul într-adevăr se realizează… Mulţumirile urmează una după alta…

’’Dacă timpul ar putea să mă ducă înapoi în acea perioadă a copilăriei, i-aș da totul ce am, i-aș da chiar și poveștile, și poeziile pe care le-am scris cu atâta drag și îmi sunt atât de scumpe, că ducându-mă acolo aș fi iar alături de mama și bunica pe care le-am iubit nespus de mult…” – scria scriitorul Alexandru Plăcintă pe o reţea de socializare. – ‘’Dar, noi, oamenii nu putem opri vremea…’’

În prezent, familia lui nu este chiar mare: soția Svetlana, fiica Liliana, care locuiește în America (cu soțul și nepoții Justin și Izabela). Lipseşte fiul… 

În anul 2012 o nenorocire ia curmat viaţa feciorului Victor într-un accident rutier. Nora Liliana și nepoții Daniel, Elena și Iulian locuesc în Iași…

A avut o copilărie luminoasă, chiar dacă nu a fost asigurat material la cel mai înalt nivel. Desigur, ca oricare copil avea preferinţele lui, şi îşi dorea o anumită jucărie, o haină sau pantofi ce nu le avea, dar micul Alexandru era înțelegător, el realiza că mama nu are bani să i le procure şi că îi vine greu să-l educe de una singură. Nevoia îl motiva să creeze, să inventeze, ca apoi să-şi confecționeze o jucărie asemănătoare din carton, fie din scândurele. Se bucura de imaginea lor, pur și simplu, desenându-le.

Dintre strămoșii lui, Alexandru a apucat-o în viață doar pe bunica. O femeie deosebită despre care ar putea scrie cărți întregi. Părinții demult sunt plecați în lumea celor drepți. Așa s-a întâmplat în viață, că a fost crescut și educat doar de mama și bunica. Mama a fost o femeie înțeleaptă și cu multă credință în suflet. Ar fi fost enorm de fericită, dacă Alexandru devenea preot precum dorea ea. N-a apucat să afle că fiul scrie, că a devenit un scriitor recunoscut în Moldova. Să fi ştiut, cu siguranţă, ar fi fost cea mai fericită mamă din lume. Alexandru e convins că Dumnezeu există, şi că mama lui, acolo de sus, vede totul și se mândrește cu feciorul ei.

’’Nu pot să spun că în viața mea au fost înâmplări care m-au făcut bogat peste noapte, sau evenimente în urma cărora să devin cunoscut în lumea toată. Tot ce fac, o fac zilnic prin munca mea, cu tot efortul şi cu capacitățile mele.’’

Anii de studii pentru tânărul Alexandru, ca și pentru ceilalţi studenți, au fost cei mai frumoși ani. Îi plăcea mult să studieze, să afle mereu lucruri noi. La fel îi plăcea pictura, desena ore în şir şi se vedea într-un viitor cu penelul și paleta de culori în mână… Dar continuă să picteze, aşa uneori, după cum vine starea lui de spirit.

Muzica îi place în continuare. Pe timpuri cânta la instrumente muzicale, în special, la baian.

Nu avea şi nici nu are mulți prieteni. Ca să ai mulți prieteni, spune el, e nevoie de mult timp liber. Alexandru nici nu era disponibil, mai ales având atâtea ocupații interesante, el chiar ducea lipsă de timp. Cu o parte dintre colegi din anii de studii au rămas prieteni şi astăzi. Este vorba de o prietenie sinceră, care, probabil, se întâlnește foarte rar…

După ce a absolvit Școala Pedagogică din Călărași, şi apoi Universitatea de Stat din Chișinău, Alexandru Plăcintă a activat în sistemul de învățământ, începând ca învățător, profesor, apoi ca director al instituției de învățământ. Meseria de pedagog nu era deloc ușoară, dar fiindcă Alexandru era dé mic călit cu munca şi disciplina, el nu se gândea să-şi schimbe domeniul de activitate.

Un talent deosebit! Spiritul creativ și-a găsit locul în sufletul lui încă de mic copil. A început să scrie poate ceva mai târziu, dar cu multă pasiune și dragoste. De la bun început Alexandru a înțeles că, dacă ceea ce scrii prin gândurile tale sunt solicitate de cititori, la fel şi apeciate, în continuare o faci şi cu mai multă pasiune şi dăruire.

Ce a devenit astăzi? Are regrete sau dezamăgiri?‘’Se spune că este foarte important ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Eu mă simt bine în această lume – a scrisului. Îmi place să adun cuvintele pentru a exprima dragostea mea enormă față de viață, om, natură și de frumosul ce ne înconjoară, să promovez în poveștile scrise pentru copii că binele este întotdeauna învingător.’’

Născut la 9 mai 1951, în satul Semeni, comuna Zagarancea, a fost pedagog la gimnaziul din localitate, continuând activitatea în mun. Chișinău.
A scris multe poezii și povești pentru copii, editând cărți ilustrate frumos care au ajuns în majoritatea localităților din Republica Moldova.  A publicat un volum ”Poveștile bunicului Alexandru” cu 30 povești cu ilustraţii. Cartea a fost menționată la Salonul Internațional de carte din Chișinău. În anul 2015 povestea ”Privigetoarea Dafi”, fiind înscenată de actorii Alexandru Dicusar și Ana Maria Ciubotaru la Teatrul ”Ginta Latină” și prezentată de elevii de la Școala primară din Ialoveni (director Alexandra Hîncu) la Festivalul Internațional de Teatru și Măști din Vălenii de Munte, (România) a fost premiată  cu Premiul Mare… Multe volume de cărţi au fost lansate periodic şi la filialele Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din Chişinău.

Vă recomandăm şi alte cărţi de autor cu poveștile lui: ”Povestea focului”, ”Pomul fermecat”, ”Povești”, ”Povestea lui Aidin” etc. ’’Și din nou o poezie pentru copii, adică pentru toate vârstele. Cum un tătic, ori o mămică să-și educe copilul fără a-i citi o poezie, o poveste. La fel și buneii, cu ce sa-și aline nepoțeii dacă nu cu o poezie, o poveste…’’

La fel, a scris peste 300 de poezii pentru copii și cei maturi. Versurile lui Alexandru Plăcintă sunt interpretate deja prin 50 melodii. Piesele muzicale cu texte de A. Plăcintă la fel au fost apreciate la diferite Concursuri. În anul 2018 romanța ”Anotimpuri, vă admir!”, muzica Mihail Yaaran, interpretată de Diana Văluță, la Concursul ”Crizantema de Argint”s-a învrednicit de locul 3. În anul 2017 piesa muzicală cu versurile lui A. Plăcintă ”Ești dorul meu”, muzică de Vlad Mircos și interpretată la un Festival Republican de Ecaterina Ciobanu a fost menționată cu o Diplomă Specială. Recent, a fost înregistrată piesa muzicală ”Moldova mea”, versuri Alexandru Plăcintă, muzică Constantin Rusnac, prin interpretarea elevului de la Liceul Sportiv N2, Octavian Sasu.

’’Viața e scurtă și nu are rost să ne gândim la dezamăgiri, sau regrete. Chiar dacă ele uneori sunt, eu procedez asemenea gândurilor din poezia “CU HAR DUMNEZEIESC”, scrisă recent:’’La tine, viața mea,/Adesea mă gândesc,/Ce știi să mă înveți/Cu har dumnezeiesc./Și îmi repeți cu drag/Din nou același gând,/Ce este ca un moto/În viața pe pământ –/Oricât de greu mi-ar fi,/Să nu mă dau bătut,/Să merg cu capul sus/Și-n forțe încrezut!’’

Despre Viaţă ar spune multe… Despre tristeţea ce-l domină după fiul trecut la ceruri… Nostalgic şi cu dor, rămâne inspirat de timp şi de creaţiile lui:’’Trec zilele… Trec săptămânile, lunile… trec anii… Timpul aduce fiecărui om ceva deosebit. Unuia îi împlinește un vis multașteptat, altuia multe clipe fericite, iar cuiva, poate, o tristețe… așa e viața’’.

‘’Când ne gândim la trecut, îl vedem cu alți ochi. Unele momente am vrea să le schimbăm, altele am dori să rămână așa cum au fost. La unele din aceste întrebări am răspuns în poezia:’’ VIAȚĂ, ATÂT DE MULT TE IUBESC!/O-ntreb adesea: știi, tu viață,/Că-n tine sunt îndrăgostit,/Citești, tu, versu-n dimineață, /Ce pentru tine l-am gândit?/Îmi vezi, tu, noaptea nedormită/Și fraza cum o șlefuiesc/Să-i dau sclipirea potrivită,/Prin gândul ce-l împărtășesc?/Prin voi, prieteni, ea mă vede,/De n-ați fi voi, n-ar ști nimic/Și tot prin voi, viața se-ncrede,/Că o iubesc încă de mic!/’’

Ce ar putea schimba în societatea noastră? Alexandru Plăcintă ar dori mult să domine Cultura, respectul față de om, de neam, de țară, de tot ce este sfânt și frumos în Moldova:’’Noi vrem dezvoltare, Moldova să devină țară-membră a Uniunii Europene… Dar așteptăm să o facă altcineva pentru noi! De ce, Noi nu încercăm să schimbăm acest lucru? Să păstrăm curățenia pe străzi, în transport, parcuri, în fața casei sale, oficiului său, să sădim flori, arbuști, copaci, să vorbim frumos. Să fim Oameni! Sunt lucruri pentru care nu e nevoie de investiții, Dorinţă să fie!.. Râurile din orașele europene sunt îngrijite, amenajate. De ce nu este apreciat de noi râul Bâc care trece prin orașul Chișinău și multe alte localități, nu este curățat, amenajat cu podulețe, havuzuri, care să înfrumusețeze și mai mult orașul și țărișoara noastră? Putem face Europa la noi acasă. Și, atunci Uniunea Europeană singură va cere să ne unim cu ea. De ce nu facem asta? Cine ne încurcă?’’

’’Sunt convins că avem o țară frumoasă, o țară deosebită, pe care, am putea să o transformăm într-o țară de poveste. Migrațiile sporesc din cauza situațiilor grele de viață. Oamenilor, care s-au hotărât la acest pas, cred că nu le-a fost ușor să se decidă, să o ia de la capăt în o altă țară străină și, probabil, nu le este moral ușor nici acum printre străini. Vorba ceea: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n țara mea. Diaspora, cred eu, e ca o bucățică din patria-mamă, dusă și păstrată cu sfințenie în altă țară, în interiorul căreia, oamenii, care au plecat în depărtări, se simt mai aproape de neam, de țara unde s-au născut, și prin asta, pe cât e posibil, își alină dorul.’’

’’Nu-mi imaginez cum să nu-ți iubești țara și locul unde te-ai născut? Doar el, pământul din țara în care ai văzut lumina zilei, ți-a dat hrană să exiști, să crești și la un moment dat să-i zici că nu-l iubești? Este un mare păcat.’’

Avem o mulțime de locuri frumoase în Moldova: Complexul Orheiul Vechi, subsolurile de vinuri de la Cricova, Mileștii mici, mănăstirile din republică.

Arta este un patrimoniu al țării în care a fost creată și este specifică locului, dar contribuie la dezvolarea culturii întregii lumi

’’Sensul venirii noastre în lume este de a prelungi viața pe Pământ, de a transmite noii generații cunoștințele, experiența și adevăratele valori acumulate în timp. Toate acestea se pot înfăptui cu succes în anumite condiții. Dragostea, respectul și atitudinea frumoasă între bărbat și femeie pot menține familia, și sunt un exemplu viu pentru copii.’’

’’Față de violență în familie am o atitudine foarte negativă. Ce poate aduce în lume omul, care nu este exemplu pentru copilul său, care nu știe și nu poate să iubească? Doar pustiiri, lacrimi și necaz. Omul are obligația de a fi Om.’’

Este un optimist din fire, permanent înconjurat de dragostea copiilor. Știe sa se apropie de inimile lor cu vocea blândă și duioasă. Cărțile pe care le-a scris, ne vor demonstra și în continuare cât de frumos și darnic i-e sufletul. Alexandru Plăcintă, în continuare, are încredere în oameni şi speră că în societate se vor produce multe schimbări în bine. Spune, că nu ştie câte zile ia dat Domnul, dar are încă foarte multe de făcut, în special ’’ceea ce nu a reuşit până acum’’ Doamne ajută! ❤  (SV Vizitiu)

Făcând o scurtă retrospectivă a muncii sale, scriitorul le mulţumeşte tuturor celor cu care a conlucrat şi a realizat lucruri frumoase. Le mulţumeşte prietenilor care au citit şi l-au susţinut în creaţiile sale. Pentru Alexandru Plăcintă contează mult opinia şi părerea cititorilor. Vedeţi şi voi unele aprecieri (fără modificări în ortografie), n-am găsit nicio reacţie adversă:

Maria Corini – ‘’Un crez profund, curat si sincer MAESTRUL sfantului cuvant! Foarte frumoasa poezie. Felicitarile mele stimate Poet!’’

Lidia Gonta Grosu -‘’Cîtă expresivitate şi originalitate poate transmite un Om cu Har de la DUMNEZEU (numai cine nu doreşte nu vrea să recunoască!) gândului prin trăirea de intensitate, modelând cu atâta măiestrie chipul hidos al…abjectului prin formula simpatică a alegoriei! Şi să mai afirme acum cineva , stimate dle Alexandru Plăcintă, că nu meritaţi titlul pe care demult îl deţineţi -TALENT- încă de până la naştere! Felicitări! Doamne ajut!’’

Vera Craciun -‘’Rupte din realitate, faptele sunt frumos aranjate in cuvinte care modeleaza sufletul! Felicitari, dle. Alexandru Placinta!’’

Tatiana Enache -‘’Frumoase si intelepte versuri d-nul Plăcintă!!! O duminică binecuvântată! Cu respect!’’

Liliana Kim -’Atat de frumos scris, de parca ar fi scris in limbajul sufletului! Te iubesc mult si ati doresc un an nou fericit si plin de realizari!’’

Zinaida Lazari -‘’Să dea Domnul să trăiti, ca florile să-nfloriti, ca copacii să-nverziti, să nu mai îmbătrîniti. Iar în anul care vine sa aveti parte numai de bine, pace-n suflet şi in casa si pîine caldă pe masa
LA MULTI ANI!’’

Svetlana Plăcintă ‘’Fantastic de frumos și sufletesc! Și cuvintele tale sunt ca niște unde muzicale irepetabile !!! La Mulți Ani!’’

Iulia Pancu – ‘’Minunate versuri,Domnule Александру Плэчинтэ.Cita profunzime in aceste cuvinte purtatoare de energie si valoare.Multumim.’’

Tatiana Şoltoianu – ‘’E un lucru sfint sa ai incredere in ziua de miine!!!!Versuri pline de optimism.Bravo maestre!’’

Lenuta Filip  – ‘’Poet talentat , cu suflet sensibil de copil și de artist!
Faptul că scrie și poezii pentru copii și este mereu în mijlocul lor , o demonstrează!’’

Lidia Vrabie – ‘’Fericirea se ascunde in lucruri mărunte! Felicitari pentru vers și starea această sa nu vă părăsească nicicând!’’

Lidia Gonta Grosu – ‘’La fel ca poveștile, pictura dvs., dl Alexandru, are culoarea adevărului, a frumosului, a calităților unui suflet ce pretind să schimbe lumea mereu spre bine. Sania lui Moș Crăciun este încăpătoare pentru că ați meșterit/o din cuvintele ce-și au izvor lumina ochiului cumințeniei din suflet și cuget. Domnul să vă ocrotească sub marea umbrelă a Creației, bucurându-vă din plin de imaginarul în care păstrați visele copilului pentru toată lumea bună, și nu numai..’’

Natalia Pincova – ‘’Să ne trăiți, maestre… Savurez cu ardoare fiecare buchie și fiecare vers, expus pe hîrtie cu atîta măestrie.’’

‘’Poveştile lui Alexandru Plăcintă – oază de bucurie şi bunătate’’ – Petre Craciun

Alte surse despre scriitorul Alexandru Plăcintă:

• https://www.facebook.com/alexandru.placinta.1

http://www.alexandruplacinta.com/creatii/

• https://www.facebook.com/photo/?fbid=2038078416288451&set=a.316153018481008

http://www.literaturacopii.ro/stire-proza/norocosul-poveste-si-ilustratii-de-alexandru-placinta/196

        Doamne, îţi mulţumesc pentru ziua de azi, pentru cea de ieri, pentru toate care au trecut! Îţi mulţumesc pentru pâinea ce mi-o dai şi grija de mine şi de cei apropiaţi! Că mă fereşti de greutăţi, de boli, de ură şi invidie, mă aperi de gânduri rele, de oameni haini, de foc, de apă mare şi vânt distrugător. Cu puterea Ta cerească îmi purifici sufletul, ai grijă să nu se sălăşuiască în el întunericul şi duhul rău, ci lumina, dragostea şi bunătatea! Îţi mulţumesc că-mi deschizi larg ochii să văd frumosul din jur, să-mi găsesc liniştea în farmecul şi înălţimea lucrurilor simple, îmi dai cuget şi înţelepciune să-i înţeleg pe oameni, iar înţelegându-i pe ei, să mă înţeleg pe mine însumi! Amin. /Alexandru Plăcintă, 22 ianuarie 2022 ultima postare/

Tatiana Ciobanu  :„Dumnezeu să-l ierte.Uite cum e timpul acum esti, si nu mai esti. Cu cîteva zile a postat despre ultima carte.A mulțumit mesajului. A fost un scriitor care a scris pentru copii, dar apreciat și de cei maturi… Dumnezeu să-l odihnească în pace.” 29 ianuarie 2022

„Ești dorul meu…

Eu, tu, un dor sîntem,

Pe aripi de vânt plutim printre nori.

Noi, doi, în zbor dansăm,

Ne duce un vânt, cântând printre nori.

Gândul ne poartă prin amintiri,

Unde sufletul meu și inima ta s-au întâlnit

Cândva…

Alexandru Plăcintă

Ne va fi atât de dor de Dumneata, dragul nostru Poet, Scriitor, Povestitor, Om de Mare Omenie, Bunătate și Cumsecădenie…

Lumină lină printre Îngerii Domnului…” /Vlad Mircos/

https://www.youtube.com/watch?v=RKIWNR46YMU

„Un Om de o cumsecădenie rară, blând, cuminte, omenos, înțelept, modest, îngăduitor, săritor la nevoie… așa l-am cunoscut pe Domnul Alexandru. În perioada când nu mă cunoștea practic -nimeni, Dumnealui a fost unul dintre primii care m-a sfătuit, m-a susținut, m-a îndrumat și m-a încurajat, și tot domnul Alexandru a fost cel care m-a onorat și mi-a moderat prima mea lansare de carte care a avut loc la Chișinău cu 3 ani în urmă (2019)… Cu siguranță nu îl voi uita niciodată, căci oamenii buni nu mor, dar se transformă în cele mai frumoase amintiri...” /Natalia Mazilu-Miron /

„Alexandru Plăcintă nu poate fi înlocuit de nimeni, pentru că rar de tot se nasc oameni care să fie numai buni și care să aibă puterea, dorința, timpul, talentul de a-i aduna pe toți împreună…”

 „Din fericire, ne-a lăsat o operă frumoasă, amplă, mereu actuală. Am în față volumul ”Poveștile bunicului Alexandru”, pe care l-am editat la Editura Zorio. Este o carte pe care mulți scriitori și-ar dori-o și pe care nu o vor putea scrie niciodată. Alexandru a scris-o și, mai ales, a simțit-o că pleacă din sufletul lui curat. Toate cărțile lui sunt pătrunse de frumusețe și de curățenie sufletească. Dincolo de valoarea lor literară, ele sunt ca niște manuale de crescut frumos. Nici nu putea fi altfel, pentru că Alexandru a fost un om frumos, bun și înțelept cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

Iar copiii au atâta nevoie de astfel de cărți. De aceea nădăjduiesc să se bucure și pe mai departe de cărțile lui Alexandru Plăcintă. Ele trebuie citite, republicate, date din mână în mână.

Ultima postare a lui Alexandru, din 22 ianuarie, a fost o rugăciune care i-a impresionat pe mulți. Poate și pentru că, așa cum spunea în urmă cu câteva zile soția sa, Svetlana, Alexandru Plăcintă mulțumea pentru ceea ce fusese, nu pentru ceea ce avea să vină.

Cu acest text, nu cu altul, a plecat dintre noi. Să ne rugăm și noi, alături de el…”  /Petre Craciun/ 

• Zece ani mai târziu după moartea fiului său, la 29 ianuarie 2022, Alexandru Plăcintă l-a urmat în ceruri! Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de Victor, fiul lui…

Text, imagini de Svetlana Vizitiu

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”

Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.”

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

”Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!”

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.”

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!”

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei Tânase ”Aseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.”

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.”

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest oraș – Cetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV

Andrei Țigănaș:”Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit…”

 ”Și tu, putoare ordinară, ce ai de gând să miști azi? – Vă mulțumesc că existați! Mă motivați în tot ceea ce fac.”

    Tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, sau a generat Andrei Țigănaș cu mâna lui, a avut un sens și o logică:”Fără puzzle-ul pe care l-am construit în aproape 33 de ani (vârstă spirituală) nu aș fi ajuns aici.”

Un model de înțelepciune, de inteligență, plin de energie, se avântă în muncă cu o deosebită plăcere, cu un har minunat de a comunica cu oamenii, de altfel nici regrete n-are, totul merge ca și cum ar fi după voința lui. Are noroc de o familie cu oameni pasionați: părinții cu foarte multă personalitate, dedicați și profesioniști de la care învață foarte mult în continuare. Și chiar acum, la Cluj, soția lui Corina trage tare cu Jazz in the Park 2018: un eveniment muncit care aduce valoare multă în oraș… Când s-au cunoscut, erau colegi de serviciu și participau la aniversarea de 50 de ani de Radio Cluj. A dansat primul vals cu soția în urmă cu zece ani: are emoții în continuare pentru că curând ea îi va naște primul lor baby! În timpul valsului DJ-ul petrecerii, Merca Marius, a strigat la microfon:” Țigănaș, e vals, nu tango!” Amintiri frumoase, prezentul la fel, și Andrei rămâne același soț iubitor și fidel, precum și un flăcău foarte vesel și amuzant, încă și motivat să schimbe lumea. 

În dragoste trece prin etape și se reinventează periodic. Dragostea pentru soția lui, de exemplu. Ea a arătat într-un fel în 2008 când a cunoscut-o, alt fel în 2011 când l-a urmat într-o lungă călătorie în Spania, și mai alt fel în 2014 când a acceptat să-i fie nevastă și cu totul altfel acum când poartă în pântece un copil. ”Sunt texturi și niveluri diferite de dragoste pe care le descoperi în unghiuri variate. Dragostea e un sentiment viu, un perpetuum mobile.”

”Sunt ”sculptor de voci”. Trăsnită meserie. 🙂 Mai precis, îi ajut pe oameni să aibă o dicție mai bună, voce lucrată și plăcută, să aibă competențele necesare care îi transformă în buni oratori. Țin cursuri și sesiuni 1 la 1 on-line. Îmi revărs aici experiența de 13 ani din radio, televiziune, actorie, prezentări publice, de la catedră și din advertising. Toate etapele din cariera mea m-au pregătit pentru meseria pe care o fac acum. Cu noua mea meserie simt că mi-am găsit rostul. Viziunea mea e o comunitate de oameni care transmit energie, încredere și pasiune atunci când vorbesc. Oamenii carismatici, buni oratori devin lideri, iar liderii atrag resurse și trezesc oamenii.”

Face la propriile lui traininguri combinații inedite între Sirtaky și bătuta pe loc:”Este evident că „talentul” meu dă pe afară în aceste condiții… Când îi văd pe toți cât de consecvenți și serioși sunt în tot ceea ce fac, îmi pun, mereu, tradiționala întrebare:”E ca și cum dacă nu ești manechin poți să te îmbraci liniștit în zdrențe”

La București, în aceste clipe, tatăl său își încheie mandatul de președinte al Ordinul Arhitecților din România. Se termină opt ani în care a muncit foarte serios și Andrei zice că a făcut diferența. Are și un frate student la medicină:”E un tip foarte bătăios care a ales să nu stea deoparte, ci să se implice în proiecte studențești. Își cere drepturile cu voce tare, inteligent și documentat. Nu i-a fost frică nici să meargă în Parlament și să se ia la trântă cu aleșii într-o speță legată de educație.” De maică-sa nu spune nimic:”Se promovează singură pe Facebook, bloguri, cărți, interviuri și alte cele.” E vorba despre celebra Otilia Țîgănaș, medic, bloggeriță, și, apropos, a fost recent protagonistă a Clubului ”Impresii din viață și cărți” desfășurat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu din Chișinău.

Bunicii din partea mamei sunt basarabeni refugiați. Bunica s-a născut în Cetatea Albă, iar bunicul care e încă în viață, provine din cunoscuta comună Tatarbunar în care a avut loc o răscoală țărănească în anii ’20 (sec.XX) Bunica lui, rusoaică, s-a născut Svetlana Bondarenco și a murit Stela Chiran. Și-a schimbat prenumele dintr-un motiv practic. După refugiul la Arad mai nimeni nu putea să o strige corect. Vecinii și prietenii ardeleni îi stâlceau numele de fiecare dată când o chemau. Îi spuneau ba „Zeclana”, ba „Ză-vetlana”. O deranja profund lucrul ăsta, așa că și-a ales un nume ușor de pronunțat în vestul României: Stela.

Bunicul e român, medic veterinar, fiu de notar. Este autorul celui mai bun pește la saramură din univers. Nicio cherhana de pe malul mării nu îl poate egala. Tot el l-a învățat pe Andrei să înoate, să meargă cu bicicleta și să asculte muzică simfonică. Pe ceilalți bunici, părinții tatălui, nu i-a văzut niciodată. Au murit înainte ca el să se naște și au rămas doar pozele.

”Știu doar că bunicul Țigănaș a fost la Cluj coleg de liceu și clasă cu actorul Florin Piersic”. Pe bunica Țigănaș o chema Corina, exact ca pe soția lui Andrei. L-a marcat coincidența. Tatăl lui Andrei locuiește în apartamentul în care ei au trăit, casa lui părintească:”Când pășesc acolo simt prezența bunicilor într-un mod interesant. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cum sunau vocile lor, dar nu există înregistrări audio sau video cu ei.”

Andrei a absolvit la Arad același liceu pe care l-a urmat bunicul lui, cel care face pește la saramură. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Administrație Publică. Are un doctorat în marketing tot la Cluj, la Universitatea Tehnică.

Meseriile părinților sunt interesante, dar nu pentru Andrei. Nu a simțit atracție nici pentru planșele trase în tuș, nici pentru halatul alb sau stetoscop:”Pe mine mă atrăgea de mic meseria bunicii mele”. Svetlana (Stela), a fost profesoară de biologie la un liceu până în 1989 când s-a pensionat.

”Simțeam că nu e ceva mai frumos pe lumea asta decât să întri la oră și să conduci elevii spre un nou capitol sau să primești flori de recunoștință la final de an când se cântă Gaudeamus Igitur. Ca elev am avut patru dascăli transformaționali care nu mai sunt printre noi. La trei dintre ei am mers la înmormântare, deși mi-am dat agenda peste cap și a trebuit să conduc mașina sute de kilometri pentru asta. Când un dascăl mișcă și trezește ceva în tine îl urmezi până la capătul drumului. Nu ai scuze.”

Revenind la părinți. Tatăl l-a învățat pe Andrei să gândească și să simtă ca un sportiv de performanță. Este consilierul lui cel mai valoros în afaceri, carieră și decizii rationale:”Dacă am ajunge parteneri de afaceri cred că i-am scoate din piață și pe Doland Trump și pe Warren Buffett sau Steve Jobs. Simt că asta se va întâmpla într-o zi, dar mai avem etape de parcurs până acolo”. 

Mama Otilia l-a învățat să se bucure de viață: să mănânce bine, să danseze deși are ”două picioare stângi”,  să îi producă clipe, momente care nu se uită. A fost consilierul cel mai important de fiecare dată când Andrei a fost dezamăgit, a suferit din dragoste sau s-a simțit trădat. A știut să-l pună pe picioare:”Astăzi nu prea mai apelez la ”serviciile” ei de terapeut. Sunt însurat, aștept un copil, am o carieră care merge, deci motivele pentru care eram cândva nefericit au dispărut unul după celălalt”…

Este o ființă auditivă, și muzica joacă un rol foarte important. În copilărie asculta Jazz, în studenție Rock progresiv, iar acum – muzică electronică bună: Lounge, Drum and bass, Trip hop… A practicat până la un punct arte marțiale: karate, judo, aikido. Astăzi practică regulat antrenamente funcționale, cele cu greutatea propriului corp: tracțiuni la bară, flexări de genunchi, sărituri etc.

Citește zilnic, dar s-a îndepărtat de beletristică și mai mult s-a apropiat de economie, dezvoltare personală, marketing, comunicare.

Cărțile care l-au marcat:”Start with why”, Simon Sinek; ”Esențialismul”, Greg McKeown; ”Organizația reinventată”, Frederic Laloux; ”Cel mai bogat om din Babilon”, George S. Clason. La capitolul plăceri nevinovate am să introduc și cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu pentru că nu sunt puritan. Dacă e să scap o înjurătură birjărească sau o poveste deocheată cu sex le spun pe amândouă așa cum trebuie, în versiune necenzurată. ”Nu sunt Irina Margareta Nistor ca să traduc ”go fuck yourself you piece of shit”, cu „du-te naibii, măi năzdrăvanule”.”

”Am artiști în familie. Mândru să fiu progenitură de poet (despre mama Otilia Țigănaș). Cred că „Pastel Jilav” e una dintre poeziile cele mai reușite. Asta sau „Mongolul Călare”. Nu știu încă… Atunci când ai prieteni scriitori tu sau ai tăi devin rapid personaje de carte. Ăsta e un privilegiu mai tare chiar decât secretara personală, aghiotantul sau mașina cu șofer.  De exemplu, în romanul Macelaria Kennedy – Radu Țuculescu apare, printre altele, doctorița Otilia, medic la țară. Bine, eu nu de aia recomand cartea. Aș zice s-o citiți pentru ca Radu e cool.” 

În decembrie 2012, Andrei Ţigănaş şi-a lansat propria carte „Criza în publicitate”.

Zâmbete – În fiecare zi. O zi fără zâmbet e o zi pierdută pe care nu o mai recuperezi niciodată.

Întâmplări amuzante: ”La ora de desen, în clasele primare, Andrei a trebuit să picteze în acuarelă un peisaj de primăvară. A pictat soarele în negru, cerul maro și iarba în bleumarin pentru că nu mai avea culori destule și nici nu a știut să ceară. Învățătoarea lui a crezut că trece prin ceva derapaje emoționale:”S-a interesat personal dacă nu cumva la mine în familie se petrec ceva dezastre care mă dezechilibrează.”

”Sunt la universitate in biroul meu de acolo. Pe coridor, un grup de „studenti” politehnisti astepta un curs in fata usii unui anume amfiteatru. „Intelectuali” de marca fiind, acestia emit o serie de sunete care ma trimit cu gândul la Animal Planet. Asijderea, imi aduc aminte cu drag de copilaria petrecută la tara cand cireada de bovine pleca dimineața spre pasune”

       Politica și ce ar face ca să schimbe atitudinea în societate:

”E normal ca instituțiile să nu meargă așa cum vrem. – spune Andrei. – Simpla denumire de „Stat”, participiul verbului „a sta”, înseamnă zăbovire, repaos, inactivitate. Cum ar fi ca totalitatea instituțiilor/autorităților publice să poarte denumirea de „mișcă”?”

”Nu m-aș lupta steril și inutil cu prezentul. Aș construi viitorul atât de bine până la stadiul în care prezentul devine vechi și demodat, iar oamenii din jur vin și îmbrățișează viitorul meu.

Concret, eu nu am stat să mă cert cu Ministrul Educației că în școlile din România copiii nu sunt învățați să vorbească. Nu m-am luat la trântă cu Ministrul Muncii ca să-l conving să introducă ore de dicție pentru managerii din companii.”

”Pe mine mă enervează că toate evenimentele astea îmi perturbă munca: îmi slăbesc ritmul şi productivitatea. Referendum nereferendum, țara asta o scoate la capăt numai dacă eu, tu şi fiecare în parte ne vom face treaba la standardele calitative cerute cu grija reală de a aduce plusvaloare în societate”… ”Am votat:- integritate / bun simț / muncă / performanțe/ modestie / implicare / altruism/ internationalism/ simplitate/ mentalitate vestică / democrație. Îmi pare rău că nu mi-am putut convinge întreaga familie să susțină același proiect ca și mine. Suntem indivizi și gândim diferit. Respect asta. Știu, însă, că gândurile cu care am intrat în cabină sunt gândurile generației mele. Am foarte mare încredere în „millenialși”. Ei vor schimba oricum țara asta. Indiferent de rezultat. Putem amâna modernizarea țării, dar s-o evităm… niciodată!”

”Inevitabil vârsta, avântul, elanul, consumul de presă internaţională, călătoriile şi şederile „pe afară”, încrederea mai mare în privat şi mai mică în stat ne-au format un anumit mod de a privi lucrurile. Nu-i judec însă nici pe cei care gândesc şi simt altfel. Încerc să-i înţeleg şi să empatizez cu ei. Sunt tot români şi trebuie să găsim cu ei acele valori care ne unesc.”

Tatăl Șerban Țîgănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, despre care fiul spune că e ”unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc”, după ce a distribuit un filmuleț cu argumente că ”Sistemul se bazează pe inerția și lehamitea voastră față de politică. Cu cât e participarea mai scăzută la vot, cu atât vor avea mai mult de câștigat oligarhia marilor partide, confictele de interese și nepăsarea lor față de doleanțe civice și sociale, așa cum s-a întâmplat până acum.”

”Tot părintele îi vrea bine copilului” – replica mamei lui. Otilia Tiganas n-ar dori ca fiul să între în politică:”Andrei, baiatu’ mamei, mai bine trafic de tigari netimbrate, (prin vama la sârbi desigur, da nici la unguri nu-i rau), decat cariera politica. E mai cinstit!” )

”Din doi oameni inteligenți nu avea cum să iasă decât un tip super ca tine” – spun cei care-i cunosc familia.

Pasiunile lui Andrei sunt Oamenii și felul în care ei comunică. Pentru asta muncește.

Vine și cu unele Sugestii de bază pentru tineri:

1. Nu stați cu ochii în telefonul mobil atunci când umblați pe stradă. Riscați să nu vedeți viața și oamenii.
2. Întrebați-vă ce ați face dacă ați mai avea o zi de trăit și faceți chestia aia, nu amânați.
3. Uitați-vă la sloganul companiei Nike: Just Do It. Ăla e secretul.

      Și-a făcut o firmă și oferă pe cont propriu cursuri care te ajută să fii un orator mai bun:”Spre mine vin acum oameni tineri și maturi, directori și executanți, vorbitori în public și contabili. E tot sloganul ăla de la Nike în spate: Just Do It.”

”Ofer consultații deși nu sunt medic. Eu lucrez cu altfel de dureri pe care îmi propun să le vindec: durerea din voce și din felul în care vorbești. Dacă faci public speaking, vinzi, comunici cu clienții și contează prestanța ta atunci „cu o dicție toți suntem datori”.

”Un program excelent, dacă vrei să-ți îmbunătățești dicția și prestația atunci când ții un discurs. Îl recomand cu mare încredere pe Andrei Tiganas pentru că derulează programe utile și cu rezultate vizibile.”

”Obișnuiesc să spun că vocea este amprenta noastră unică cu care călătorim prin viață. Așa că, de ce nu am pune-o cu totul în valoare? Andrei Tiganas e omul potrivit în acest sens. Atent la fiecare voce, implicat și dedicat să scoată tot ce e mai bun, nu se lasă până nu aduce o transformare. Bună. Recomand cu mare încredere! – Cristina Varo

Despre Prieteni. ”Nu sunt mulți, dar buni. Lucrez foarte mult cu oamenii, mă conectez ușor cu ei, dar caut, de multe ori, solitudine și intimitate. Simt că doar în liniște mi se declanșează gânduri profunde din care se degajă, mai departe, proiecte mari. Am învățat că prietenia e o relație pe care trebuie să o recontractezi periodic. Relația e ca o plantă pe care ar trebui să o uzi și întreții periodic pentru ca ea să nu se veștejească.”

Studiile: A absolvit Colegiul Național ”Moise Nicoară” din Arad în 2004. Profilul pe care l-a urmat a fost filologie, limba franceză intensiv. A avut sala de clasă la etajul 1 cu vedere spre strada Nicolae Bălcescu. Era fix ultimul rând de geamuri cu obloane din lemn care se închideau pe dinăuntru. Imediat după cele trei geamuri, aripa clădirii continua, în partea dreaptă, cu poarta prin care elevii ieșeau încolonați din curtea interioară ca să plece la terenul de sport de pe bulevardul Dragalina.
”Când eram elev în clasele primare, bunicul meu se oprea cu mine de mână exact sub acele trei geamuri cu obloane interioare de lemn. Mi le arăta cu degetul și îmi spunea că acolo a învățat el în perioada de după cel de-al doilea război mondial. A urmat profilul literar, echivalentul de azi al lui „filo”. În acea vreme, „Moise Nicoară” era doar liceu de băieți. Bunicul îmi povestea despre costumul pe care îl purta ca elev, banderola cu „L.M.N.” pe care și-o ținea legată de braț și carnetul de note în care semnau personalități ale vremii pe care el, bunicul, le-a văzut la catedră. Mai târziu a ajus să-mi spună lungi citate în latină pe care le învățase de la dirigintele său, profesorul Voștinariu, pe care mi-l pomenea.”
Iată de ce a ales să devină elev la ”Moise Nicoară”. A asociat de mic acest liceu cu tradiția, continuitatea, eleganța și elita:”Pentru mine, ”Moise Nicoară” e un brand de care am rămas atașat sufletește.”

 Cel mai important cadou pe care l-a primit în spatele celor trei geamuri cu obloane a fost încrederea în sine. ”În anul 2000 am venit ca un copil timid, inhibat, cu ambiții mici și rezultate mediocre în catalogul din clasa a noua semestrul unu. În 2004 am plecat la Cluj ca un tânăr dezghețat, încrezător, cu aptitudini teatrale ”antrenate” în trupa Amifran și în festivalurile liceului, o medie generală bună, un bac ok, sete de carieră și multe, multe ambiții.”
Astăzi este ”sculptor de voci”, o meserie pe care a creat-o singur. ”Concret, ajut oameni de afaceri, de vânzări, manageri și profesioniști din industrii diferite să comunice cât mai convingător: să aibă o dicție mai bună, o voce puternică și plăcută. Am ajuns aici după o lungă pribegie în care m-am căutat pe mine: în radio, televiziune, agenții de publicitate și la catedră. Acum cred că m-am găsit. În paralel, conduc la Cluj o asociație profesională a oamenilor de comunicare și marketing. Mi-am întemeiat o familie așa cum mi-am dorit. Ce mai vreau acum când am atâtea motive să fiu împlinit? Multe mai vreau pentru că aici, la Moise Nicoară, am învățat, în primul rând, să îmi doresc să vreau mereu mai mult de la mine.”

Destinații turistice:”Îmi place marea și e singurul lucru care îmi lipsește în Cluj, orașul în care trăiesc. Am umblat mult prin Europa și puțin prin Asia. Călătoria care m-a marcat cel mai mult rămâne cea din Israel, iar orașul din Europa care mi s-a lipit de suflet e Barcelona. Am locuit scurte perioade în Olanda (Rotterdam) și Spania (Leon). Drumul cu trenul dintre Malmo și Copenhaga e de vis.”

Expresii înțelepte a lea Țigănaș:

”Orizontul înseamnă infinitate, perspectivă, clarviziune”

”De aia e splendidă ființa umană ca fiecare exponent al ei poate vedea altfel exact acelasi peisaj. Totusi, eu zic ca in mare avem cam aceeleasi pareri, contradictiile sunt nu atat la idei, la teme cat la proportia lor in text”.

‘’Îmi sunt simpatici domnii/doamnele în vârstă care ţi se adresează cu „dumneata” şi folosesc multe arhaisme în limba română: „a zămisli”, „a chivernisi”, „recameu”, „servantă”, „ibovnică” împănându-şi totodată zicerile cu multe franţuzisme: „coup de foudre” sau româno-franţuzisme: „trei zile la rând nu am băut decât „jus d’orange”. Peste toate, substantivele care fac pluralul în „ţii” se transformă în „ţiuni” ca pe timpul lui Titu Maiorescu: „atribuţiuni”, „condiţiuni”…’’

”M-am săturat de birocrație! Toată ziua bună plimb și intorc hârtii de pe o parte pe alta cum întoarce țăranul paiele ca să nu se umezească. Fac zeci de drumuri dintr-un birou in altul, dintr-un ghiseu în celalalt, de la o secrctară acra, grețoasă, cu permanent și curul mare la alta. Sunt sastisit, imi vine sa vars. E cineva amabil sa ma degreveze de jegul asta de activitati mărunte și pe deplin inutile care mă abat de la esential și de la tot ceea ce contează?”

‘’Bărbaţii care se dau pe ei cu aproape un tub de spray sau se „stropesc” cu cantităţi industriale de after shave (indiferent de aromă) sunt: ţărani, ghiolbani, parveniţi, drogherii etc. Aici e clar, s-a încetăţenit ideea foarte bine. Cum sunt însă gagicile cărora le simt dulcegăria de parfum de la aproape 50 de metri distanţă?’’

”Sunt republican în toata regula dar faăeam presa într-o vreme si nu suport jurnalismul prost”

”Dar nu ramâi dator la replică. Trebuie sa te bagi în politică. Acolo poti sa duci mai multi oameni pe calea dreapta, sa-i orientezi corect (dar fara finalizare! lasa-i asa cu coaiele vinete sa vedem cum se comporta)

”Cred că e important să gândim CONSTRUCTIV atunci când dezamăgirile vin. E greu, dar se poate… Și să nu uităm! Trebuie să solicităm permanent o confirmare din partea publicului: „Adevăraaaaaaaaaaat?”

Alte surse despre Andrei Țigănaș:

https://www.facebook.com/AndreiTiganasOficial/

https://www.facebook.com/events/2120312274913654/ -Eveniment preconizat pentru 18 septembrie 2018 la Chisinau

Atelier de Voce, Dicție și Oratorie cu Andrei Țiganas

❤ SV

Zinaida Jioară, a 90a protagonistă la Clubul Impresii din viata si carti

Bun venit în luna Ianuarie 2018 la Clubul ”Impresii din viata si carti”. Fiecare şedinţă se îmbracă cu straie noi și scoate la lumină ce are mai bun: oameni sau protagonişti noi, impresii cu o experienţă de o viaţă – zi cu zi mai diferite, oferte de istorii şi cărţi care de care mai atrăgătoare pentru cititorii noştri… Astăzi venim cu cea a 90-a protagonistă, şi – prima din acest an… Majoritatea oamenilor – sunt nu numai persoane talentate, dar și indivizi cu un simț al succesului dezvoltat. Adesea această calitate este caracteristică dirijorilor în mass media – TV, radio, rețele de socializare etc.”Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînteles”(N. Stanescu) – este unul dintre citate apreciate de Zinaida Jioară, care astăzi a fost protagonista ședinței Clubului ”Impresii din viata si carti” la început de an 2018. A 90-a protagonistă! Vivat!

Mulți o consideră o femeie de afaceri de succes şi una dintre cele mai frumoase din Republica Moldova. Este  o persoană cu adevărat minunată. Formula succesului e una simplă: dar şi talent, inteligență, străduinţă, ambiţie, o eficiență extraordinară de a munci. Plus energie şi… multă multă răbdare! Aceste calităţi i-au permis să treacă de la meseria de contabilă la preşedinţie în ale managementului… A îndrăgit jurnalismul și l-a studiat mai mult urmărind experiența celor din jurul ei, chiar dacă are diploma în domeniu. A citit o grămadă de cărți și articole la acest subiect, este și un profesionist de mențiune. Ambițioasă, perseverentă, și ce e mai important, – adorată și apreciată chiar și de concurenți. Cunoaște limita în comunicare, nu întrece măsura, și niciodată n-o veți găsi plângând sau certând pe cineva, cu toate că a trecut și ea prin negații și lipsuri… Îi place să muncească, și în continuare dispune de energie pentru jobul ei. Nu este doar o pasiune, este specificul caracterului ei; un lider din fire, un manager dur, unul care face mai mult decât vorbește. A fost prezentătoare, economistă, ofițer de presă la echipa de fotbal Zimbru, a activat la diferite posturi TV, si cel mai important, a fost sau este prima femeie din Republica Moldova care a activat ca Președinte a unei echipe de fotbal pentru bărbaţi (”Dacia’‘ din Chișinău), probabil unică femeie și în lume… Astăzi, este Director general Agro TV Moldova, și dânsa nu doar conduce acest trust. Cea mai mare provocare pentru ea în calitate de Director este să meargă pe teren cu microfonul în mâină și să intervieze oamenii. ”Agro TV Moldova a fost pentru mine o nouă descoperire. Pot spune că acest proiect a fost pentru mine o încercare de a cunoaște și lucruri mai puțin știute pe dinăuntru, cum ar fi agricultura, pentru că sunt o fată, care m-am născut și crescut la sat, dar nu am fost atât de mult legată de pământ. Dacă până acum puteam spune că un domeniu mai interesant decât sportul nu exista, acum însă pot spune cu certitudine că agricultura îl depășește.” – a spus într-un interviu Zinaida Jioară. 

Este important de menţionat dragostea ei pentru oameni, prieteni, colegi, și că în mod deosebit îşi adoră fiica Mădălina, model, o tânără şi minunată princesă, cea care ne-a încântat până la lacrimi cu cântece la club cu vocea ei fenomenală și cu cuvinte frumoase la adresa mamei… Povestea Zinei este mult mai interesantă decât pare, ea fiind, de fapt, și foarte modestă din fire, nu-i place să se afișeze cu viața personală, nici cu meritele sale. Pentru aceasta și suntem noi, cei de la Clubul ”Impresii din viata si carti’‘ pentru a reuși s-o facem să ne divulgă unele secrete. Sper, că acest lucru ne-a reușit şi prin moderația Galinei Codreanu, fostă protagonistă la club, o moderatoare de excepție în continuare… Cei prezenți la eveniment au avut parte de un răsfăț de zile mari: au testat gratuit arome frantuzești naturale Euforia Indigo Holding, au aflat, cum alegem corect parfumul, care ne definește personalitatea… Cum deosebim un parfum natural de unul sintetic si au rămas plăcut surprinși să descopere, că la Chisinau, de 4, 5 ani, își desfasoară activitatea Holdingul International Indigo, care promovează peste 60 de branduri frantuzești consacrate international la un preț fără concurență! (Svetlana Vizitiu)

Referinţele prietenilor despre Zinaida Jioară:

”De ce n-au murit amazoanele? Pentru Zinaida Jioară nu există lucruri imposibile. Am văzut-o prima oară la televizor pe un teren de fotbal, gândind în voce relațiile ei cu lumea fotbalului, o lume în care femeile rareori pătrund în funcții de conducere. Și ea, chiar președinte al FC Dacia, vedea acest lucru absolut firesc, o amazoană între lupii „dacici”, dar și între alți reprezentanți ai sportului moldovenesc. Atunci când a considerat că a venit momentul unei alte încercări, s-a transferat spre lumea televiziunii, la fel alături de sport, în calitate de director al primei televiziuni sportive din R. Moldova. Ca un om al începuturilor, pentru care a lua de la „zero” nu este o problemă existențială, ci mai degrabă un mod de viață, a pus pe picioare un produs media unic, de care sportul nostru avea nevoie, pentru că așa am ajuns să cunoaștem campionii noștri, performanțele lor sportive și sportul în general ca fenomen social. Dar și asta a fost puțin pentru Zinaida, pentru că începuturile sunt pentru ea un mod de viață. Fie că sunt începutri sportive….sau legate de agricultură. Pentru că Agro TV este un alt fel de a spune că amazoanele n-au murit. Pentru că există Zinaida Jioară!’‘ – Octavian Ticu

Galina Codreanu: ”Un Om talentat – este talentat în toate! Zinaida Jioară, – suflet frumos de copil, te-am redescoperit astăzi… 🙂 O Femeie de succes, o Femeie de Carieră… Un manager cu potențial, o deschizătoare de drumuri…Vulcanică și hotărâtă, puternică și ambițioasă… Adevărată. Fără fițe. Sinceră. Deschisă. Spontană. Prietenoasă, Muncitoare și Neobosită. O mamă iubitoare, o fiică și o soră grijulie. Un suflet care ține la neam și la țară și visează la familia reîntregită acasă, la Cucuruzeni… Are proiecte inedite la activ, de care este mandră, dar, cu siguranță, Proiectul vieții este în viitor… Mădălina – boțul de fată, cu ochii ca pruna, a reusit să ne încânte pe toți deopotrivă! Să fiți sănătoase, să aveți noroc, că frumoase și talentate sunteți amândouă!  Vă îmbratișez, suflete – Lumină!”

Ascultați povestea Zinei Jioară în filmele postate mai jos, precum și parcursul evenimentului accesând titlul Albumului Zinaida Jioara protagonista la Clubul Impresii din viata si carti” 

Expresii de Zinaida Jioară:

”Libertatea sufletului nostru e ceea cu ce ne naștem, dar o pierdem odată cu trecerea anilor. Ne împovărăm cu griji, boli, invidie, bogăție materială sau sărăcie spirituală.Totul e mai simplu decât ne pare, totul e o alergare, o fugă până la un alt capăt de destin și înapoi. Trebuie doar să prinzi aripile zborului, al libertății de a iubi, trăi, dărui…”

”Cel mai important este echipa cu care activezi. O echipă profesionistă și bine organizată este garanția succesului pentru orice manager”

”Republica Moldova nu poate exista fără agricultură, iar fără această ramură țara noastră ar fi ca ziua fără soare.”

” Avem o echipă de oameni foarte muncitori, unii chiar foarte tineri după facultate, care merg în teritoriu, discută cu fermierii mari, mici, mijlocii. Și e greu, când vezi o familie, care au luat credite și încearcă să țină o fermă sau să dezvolte o afacere. Afacere, care să le ofere încredere copiilor săi să revină acasă. Avem sute de istorii pe care încercăm să le aducem pe micile ecrane și să le spunem tinerilor noștri că trebuie de muncit aici, acasă. Și dacă părinții lor au încredere și își deschid aici o afacere, doar pentru ca să întoarcă copii lor acasă, atunci ar fi păcat ca noi să stăm cu mâinele în jos și să nu facem nimic”

”Eu totuși aș vrea să rămân o persoană, care tinde să obțină rezultate bune. Totul depinde de soarele pe care îl ai în piept și dacă l-ai închis, atunci nu te mai autodepășești. Dar dacă îți dai voie ție să creezi, atunci ai și același succes sau rezultat frumos. E  bine să cunoaștem că după un succes trebuie să urmeze și un alt succes, altfel rămâne doar un om din trecut cu un oarecare succes. Dar dacă îți propui azi să obții un rezultat bun și mâine încă un rezultat bun, atunci ajungi să mai dai așa câte un interviu și să-ți spui, dar sunt eu oare un om de succes sau nu (zâmbește).”

”Facultatea de jurnalism este foarte bună și importantă pentru cei care vor să fie jurnaliști, care vor să devină adevărați cronicari și să poată fi buni prezentatori și realizatori a unei emisiuni sau a unui talk-show, pentru ei bazele acestei facultăți sunt esențiale, iar pe lângă asta trebuie să mai ai și un pic de talent în spate”

Date biografice: Zinaida Jioară (n. 6 aprilie 1977, Cucuruzeni, raionul Orhei) este o administratoare sportivă moldoveancă, fiind prima și totodată singura femeie președinte a unui club de fotbal din Republica Moldova. Între 2008 și 2013 a fost președinta clubului de fotbal Dacia Chișinău, iar anterior activase și la Zimbru Chișinău. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar (specialitatea: Evidența financiară și contabilitate), Academia de Studii Economice (specialitatea: Evidența financiară și audit), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (specialitatea: Management Artistic). Este directoarea televiziunii AgroTV, unică de acest gen în țară, iar de la un an de activitate, împreună cu echipa au reușit să aducă schimbări majore în agricultura moldovenească.

Surse:

https://www.facebook.com/events/807822052753445/ – Evenimentul anuntat

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/ Clubul ”Impresii din viata si carti”

TOP 5 emisiuni matinale

Acest TOP cu cinci emisiuni matinale prezentate de cele mai frumoase şi sclipitoare persoane pe posturile TV moldoveneşti: producătorii şi prezentatorii ale celor mai importante ştiri, programe divertisment, muzicale şi sportive din lumea naţională şi de peste hotare. Nu am ţinut cont doar de frumuseţea exterioară, dar şi de meritele şi talentele deosebite ale prezentatorilor mass-media televizată, care e mult mai comod să următeşti decât să tot butonezi pe mobil (opinia mea proprie :)) Programul ”Utro na CTC”, liderul top-ului printre cele matinale – votul vine nu doar din partea mea. Place tuturor moldovenilor indiferent de limba vorbită în emisiune. Şi deoarece, ”acolo poţi afla cele mai importante ştiri, cunoaște varia personalități care captivează atenția, şi, de asemenea, să citeşti permanent… horoscopul care se adevereşte” – spune un telespectator. Multă informaţie utilă şi sfaturi de viaţă, şi multe altele, la fel şi în celelalte emisiuni matinale TV, doar că voturile le-au situat cu o treaptă mai jos. Următiţi Top-ul. În continuare, vin şi cu alte propuneri…

1.”UTRO NA CTC” (YТРО НА СТС) cu prezentatori de exceptie Anna Danilcenco şi Serghei Abalin!

Serghei Abalin este prezentatorul emisiunii matinale “ Утро на СТС”şi al postului de televiziune “Dixi Media CTC”. În mare măsură a ajuns la televiziune pentru că știa bine arta scrisului:”Având o experiență considerabilă, pot să afirm că fiecare jurnalist ar trebui să înceapă de la presă. Jurnalistul trebuie să aibă capacitatea de a scrie. În principiu asta este baza. Orice reporter, prezentator TV sau radio trebuie să știe arta scrisului, fie ea în formă electronică sau pe foaie.” afirmă Serghei Abalin ”Un prezentator trebuie să fie un om emoțional, trebuie să se adreseze la fiecare oaspete ca la un prieten. Eu spre exemplu am observat că oamenii din domeniul mass-media, ce exprimă totul cu răutate, de obicei nu se rețin pentru mult timp la același loc de muncă, ei nu se pot ridica la următoarea treaptă în cariera lor pentru că lor nimic nu le place. Oamenii simt când tu ai o mască”

”Mă ocup de organizarea diferitor evenimente de câţiva ani. Activitatea la televiziune de 10 ani, prezentarea emisiunilor televizate în direct, interviurile cu vedete, prezentarea evenimentelor corporative, a nunţilor, aniversărilor şi a concertelor…toate acestea m-au ajutat să acumulez o experienţă valoroasă. Aş vrea să-mi împărtăşesc această experienţă cu voi…”- Anna Danilcenco

2. Prima ora cu Eugen Bulgaru si Lili Lozan

Eugen Bulgaru:”Unii jurnaliști celebri sunt de părere că pentru o evoluție profesională firească trebuie întâi să treci prin radio și apoi să faci televiziune. Dacă au dreptate, atunci pot să spun că am ales să descifrez tainele televiziunii la momentul oportun. Abia acum constat cât de importantă este imaginea televizată și cât de multă implicare necesită.”

Lilia Lozan:”A face jurnalism de divertisment la noi în ţară, e o responsabilitate mare, ori prioritate dintotdeauna au avut-o ştirile şi emisiunile de dezbatere. Însă, alături de colegii mei, la Prima Oră am demonstrat că emisiunea noastră poate concura cu usurinţă cu orice buletin de ştiri de la noi de acasă. În fiecare zi ne reinventăm şi mizăm, în primul rând, pe naturaleţe, onestitate şi bună dispoziţie. Mă consider norocoasă, pentru că îmi ador meseria şi muncesc alături de profesionişti, care întâi de toate colegi adevăraţi. Şi continui să cred că atât timp cât iubeşti ceea ce faci, devii tot mai bun cu fiecare zi!”

3. O nouă zi (Canal 2), emisiune matinală recent apărută pe postul TV şi deja a ajuns la inimi. De la ora 7.00 şi două ore împreună cu Stela Mikşanski.şi Victor Nofit. Producător Ana Iacub.

Stela Miksanski a fost prezentatoare de stiri, după un concediu a revenit pe micile ecrane în noua postură. Victor Nofit şi-a început activitatea la Teatrul „Mihai Eminescu”din Chişinău. Canalul 2 în viziunea prezentatorului este mai aproape de oamenii de artă, fiindcă a reflectat de fiecare dată evenimentele culturale. Consideră televiziunea „o lupă a societăţii care redă ceea ce se întâmplă cu oamenii, bucuriile şi durerile fiecărui cetăţean, – o realitate mai dură, pe când teatrul este o poveste la care putem renunţa să o mai privim”. „Realitatea, viaţa de zi cu zi filmată, redactată şi redată celor de acasă”.

4. „Bună Dimineaţa”, Matinalul de la IPNA Compania Teleradio Moldova, te încarcă cu energie pentru întreaga zi. De la invitații emisiunii sau din reportajele noastre afli totul despre sănătate, cultură, modă. Cu cele mai importante evenimente ale zilei. De luni până vineri, începe ziua cu emisiunea „Bună dimineața” de la TV Moldova 1!

Editor-coordonator: Gutiera Prodan, Producător:Tatiana Lazăr-Cepoi, Misiunea lor este de a crea dispoziţie bună şi un început de zi frumos! Ani la rând, cea mai matinală emisiune de la postul nostru de televiziune îşi salută telespectatorii de la micile ecrane.”Bună Dimineaţa” împlineşte15 ani de când acest proiect televizat face parte din viaţa noastră. Dumitru Alexei, Rodica Gantea sunt unii dintre prezentatorii emisiunii, care se schimbă ades în acest proiect anume pentru a descoperi și promova talente noi în acest domeniu.

5. ”Bună Dimineaţa de Weekend” la TVMoldova1. Prezentatoare: Doina Stimpovschii, Producător: Alina Matei, Editor-coordonator: Teodor Gutu... ”O EMISIUNE cu MISIUNE! Trezire, relaxare și utilitate! Bate la noi că ți le oferim pe toate trei sâmbătă și duminică, atunci când somnul ți-i mai drag!” O emisiune în care informează cu zâmbetul pe buze și cu multă bună-dispoziție! ”Petrecere în toată puterea cuvântului! Cu invitați speciali, cu poveşti frumoase și muzică bună! De asta vor avea parte telespectatorii emisiunii “Bună Dimineața de Weekend” spune Alina Matei

Batftă în continuare și atenție la matinale!

❤

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți

               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)

     A 80-a la număr, protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiectele programate zilnice; se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în primul rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, retro, și mai bine, – e acea modernă cu maniere aristocratice, nu ne-am mira să aflăm că provine din strămoşii regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o super-talentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi… Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță…

”Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

       ”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

      ”Funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.” (Lilia Manole, moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!

Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…

S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’‘ (Lilia Manole)

      O familie excepţională. Se spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.

Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…

     Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !

Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:

   Va prezentam  (accesati )”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!

https://www.youtube.com/watch?v=tIi07gyHR18

 – film integral

Lidia Noroc-Pinzaru:”Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:

     ”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 

”Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 

Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.

Lilia Manole /moderatoarea/ Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.

O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.”

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.

”Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)

Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală): 

”Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…”

“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”

”Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.

În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!

”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 

”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’‘

”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”

”Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016

Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

http://confluente.ro/lilia_manole_1469213993.html

https://observatorul.md/social/2016/09/16/18112_omul-si-artistul-care-a-intrat-in-istoria-teatrului-national-de-la-balti

Albumul foto:   https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2305118889713922

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/photos/a.2305118889713922.1073741915.1391077501118070/2305119083047236/?type=3&theater%5Bfacebook

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️

Lidia Noroc-Pânzaru /n. 04.12.1942 – dec. 07.09.2021/ 😥 

S-a născut la 4 decembrie 1942 în satul Ustia, judeţul Bălţi. A absolvit școala medie generală „Ion Creangă” din Bălţi şi Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Alecu Russo” (astăzi – Universitatea de Stat „Alecu Russo”) din Bălţi.

În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Au urmat alte roluri care i-au adus marele succes în fața publicului: Valentina din drama lui Alexandru Vampilov „Astă-vară la Ciulimsk”, Luluța din „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, Alice din „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, fiica judecătorului din „Sabia lui Damocles” de Nazîm Hikmet ș.a. În total, a jucat în teatru peste 70 de roluri.

În anii 1959-1990 a fost actriţă la Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi, în perioada 1990-2003 – şef al Direcţiei Cultură Bălţi, iar în ultimii ani – colaborator ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi.

P.S. A decedat 7 septembrie 2021

Ianos Turcanu:”Cherchez la femme” la Clubul ”Impresii din viata si carti”

Nu avem nevoie de explicaţii, este încă un motiv bun pentru a ne aduna împreună, a ne relaxa, a discuta şi a veni cu amintiri şi realizări noi la Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central al Bibliotecii Municipale ’’B.P.Hasdeu’’. Cu siguranţă, au fost momente cu impresii foarte plăcute şi cuvinte calde din partea protagonistului nr. 71. Un eveniment inedit, (vedeţi albumul Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti) pentru cititori şi fanii lui. Îndrăgit şi admirat de cititori şi muzicieni, şi-a lansat zeci de volume de autor, cu poveşti, poezii, maxime, dar şi discuri cu texte pentru melodii de suflet. Atunci când o persoană celebră dezvăluie ceea ce scrie sau citeşte, simţi că se deschide o uşă spre inima lui, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum sunt Viaţa şi Cartea. Carizmaticul poet Ianos Turcanu – citit şi cântat şi de copii, şi de cantautori, aplaudat, în special de doamne, toţi care adoră personalitatea şi creaţia literară a  scriitorului. Cu un caracter vesel, inteligent, interesant, mereu zâmbitor, se pare, că trăieşte fără supărări.  Aşa dar, ne-am adunat cu impresii de prin lume adunate ale lui Ianoş Ţurcanu, în care sperăm, să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi cititori al blogului şi al Clubului Impresii din viaţă şi cărţi. Moderatoare a evenimentului de azi a fost Mariana Harjevschi, director general BM. Au vorbit fanii, cititorii şi admiratorii, bibliotecarele active din reţeaua BM, prietenii, dar şi alte personalităţi din Republica Moldova: scriitori, manageri, jurnalişti culturali, cu toţii au fost în centrul şedinţei destinat publicului larg. Au recitat elevii de la Gimnaziul ”Nicolae Costin” din Chisinau (diriginta Tatiana Tican). Programul integral poate fi vizionat în acest film de mai jos, dar şi în albumul marcat prin titlu: Ianos Turcanu – protagonistul la Clubul Impresii din viata si carti)

Dar nu putem omite în acest articol, un text excelent scris recent pentru femei de Ianoş Ţurcanu pe o pagina de socializare. Sunt cuvinte surpinzătoare, care cu siguranţă pot fi oferite ca perle de învăţat pe de rost şi pentru bărbaţii de pretutindeni

Cherchez la femme – Cauta (căutați) femeia!

Ianos Turcanu:’’Să-i mulțumim lui Alexandre Dumas-tatăl pentru acest celebru dicton Cherchez la femme (Caută femeia), căci, într-adevăr, în mâinile femeii se află cheia fericirii și a realizărilor noastre. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viață, cunună a creației, femeia te ridică, femeia te coboară. Sau cum zicea Camil Petrescu: „Femeia este cheia naturii. Toate femeile sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie s-a deschis, ți s-au deschis toate înțelesurile lumii”…
Doar ea este motivul descoperirilor mărețe, operelor nemuritoare, drept că și a trădărilor, mistificărilor sau a luptelor îndelungate.
Mai pe scurt, nu te pune cu femeia! 

Un bărbat (mereu) va căuta femeia perfecă care nu e mofturoasă, impulsivă, cicălitoare, nu e înaltă sau scundă, nu e blondă, brunetă sau roșcată, mută sau oarbă, adică va căuta femeia care nu există, deoarece femeia perfectă e femeia pe care o ai lângă tine și o prețuiești mereu prin sentimente pe care uneori nu le poți defini. Femeia perfectă este mama, sora, iubita sau soția, este femeia care se află zilnic lîngă tine, acceptându-te așa cum ești, făcându-ți viața altfel decât (cum să zic mai delicat?)… monotonă.
O floare, un zâmbet, un cuvânt sincer, plin de afecțiune, o fac fericită!

Un bărbat va căuta femeia propriei fantezii. Dintre toate femeile le va alege pe cele mai vesele. Dintre cele mai vesele – pe cele mai înțelepte. Dintre cele înțelepte – pe cele mai gingașe. Și răbdătoare. Dar și nebunatice. Pentru că de fiecare dată când o va privi adânc în ochi, își va citi veselia, înțelepciunea, gingîșia și răbdarea din el. Și toate nebuniile.

Prin aceste aforisme – miniaturi – cugetări (uneori poate nițel ironice – mea culpa!) vreau să transmit Femeii toată iubirea, tot respectul și toată condescendența, pentru că lumea fara femei ar fi inexistentă.’’

Impresii si recitaluri:

Ianoş Ţurcanu s-a născut pe 26 iulie 1951 în c. Pelenia, judeţul Bălţi, Republica Moldova. Este poet, prozator, eseist, textier, autor de aforisme.

Este licenţiat al Institului de medicină (or. Krasnodar) şi al Institului Internaţional de Literatură din or. Moscova. Autor al peste 500 de texte de cântece de muzică uşoară, populară, romanţe şi cântece pentru copii, redactorul revistelor “Moment poetic”, “2 ore + 3 iezi”, “Aduceri aminte”.

Biografia protagonistului cu detalii aici:

Poetul şi eseistul Ianoş Ţurcanu – 65 de ani de la naştere

Evenimentul creat cu toate detaliile aici

https://www.facebook.com/events/1310486382340876/

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!

Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤

Constantin Rusnac la Clubul ”Impresii din viata si carti”: ”Să nu te lași pierdut în vâltoarea evenimentelor contemporane”

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” a venit cu noi impresii de viaţă ale protagonistului cu numărul 65 în istoria şedinţelor clubului în cei trei ani de activitate în cadrul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu’‘. Este celebrul Constantin Rusnac: Muzician, Compozitor, Preşedinte Consiliul Național Delfic, Secretar General CNRMS pentru UNESCO, Rector «Conservatorul de Stat Gavriil Musicescu», autor pieselor muzicale legendare. Evenimentul a reunit multe personalități notorii –  Titani ai culturii basarabene: Ninela Caranfil, Artistă a Poporului, Аurelian Danilă, Președinte al Uniunii Muzicienilor din Moldova, Ion Ciocanu, scriitor, critic literar, Radmila Popovici, poetă și actriță, Silvia Goncear, interpretă, Diana Ciugureanu-Zlatan, Președinte USE din Moldova, Vasile Căpăţină, Ilie Valuţă, Gheorghe Baciu, Cristina Pintilie etc.  Radmila Popovici ne-a onorat cu acordul de a modera evenimentul. Sala de lectură a fost plină de invitaţi mai tineri și cei curioşi. 

Atunci când o persoană celebră îţi dezvăluie interiorul lui, simţi că îţi deschide o uşă spre intimitatea sa, făcându-te martor la o activitate atât de frumoasă precum este Personalitatea. Avem recomandări de prin lumea adunate, de la noi de la moldoveni, în care sperăm să vă găsiţi şi voi inspiraţie şi motivaţie, dragi prieteni şi cititori. Frumoase şi neuitate melodii ale lui Constantin Rusnac să vă mângâie inimile! Iar aceste film şi album cu imagini, deschideţi acest link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

Sincere mulțumiri pentru donații de cărți și CD-uri în fondul Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” din partea protagonistului Constantin Rusnac!!

Să vă bucure inimile şi privirile voastre şi unele amănunte caracteristice protagonistului pe care cu plăcere şi mare interes le-am adunat din corespondenţa Dlui on-line:

Constantin Rusnac: Familia face bine. Ana – În Orchestra Națională simfonică a Belgiei, Ilieș a trecut în orchestra simfonică din Sibiu. Ana a avut un concert cu cvartetul Montagnana din Belgia la Sala cu orgă, la 31 mai. Ea – este vioara întâi – Shostakovitch Beethoven și câteva creații din Ucraina, Belgia și o lucrare de-a mea. Acum toți îs la mine. Ilie deja a plecat, poimâine pleacă și ceilalți rămânem numai noi doi. Salutări! (august 2016)

Constantin Rusnac către Vasile Petic‎: ”Fiecare face ce poate, nu toți fac cât pot face, asta e buba, dar așa e viața: Marele Lunchevici dacă a realizat doar vreo 30 la sută din ce i-a dat Dumnezeu. Motive sunt multe. Dar ceea ce a realizat Domnia Sa rămâne pe veci ca și acea extraordinară ”Fa, Mărie, cu bariz” pe care ai zămislit-o dumneata în nu chiar îndepărtatul (am vrea noi) an, 1980. Mă bucur că aproape toți care au făcut un pic de armonie, solfegiu și teorie a muzicii cu mine, lasă urme frumoase pe tărâmul celei mai frumoase arte – muzica. Îți doresc dumitale și celor apropiați sănătate, voie bună, pace si roadă. Așa zicea mama mea. Și eu cred că urare mai frumoasă nu există.”

Constantin Rusnac:”Sunt cu inima acestui Orizont, mă bucur să mă regăsesc. Tot binele din lume vă doresc și mă mândresc că prin instituția pe care am avut onoarea să o conduc timp de 15 ani au zăbovit mulți oameni de o corectitudine și onestitate, trăsături de care se bucură nu chiar mulți (pe lângă talent, bineînțeles), printre care s-au aflat personalităţi cunoscute. Chiar dacă inima ne-a chemat din breasla muzicii în alte sfere ale creaţiei, anii petrecuți între pereții conservatorului nu au fost înzadar, ne-au înnobilat sufletul pe care le-am depus în slujba omului. Cu stimă și recunoștință”

”În fereastra dinspre mare” (Text M. Eminescu, muzica C. Rusnac). ”Grație Lenuţei Burghilă, a apărut această lucrare 16 ani in urmă, înregistrată pentru Proiectul” Eminescu Etern” in 10 limbi. Și la acest festival Châtellerault 2015 din Franța ea a ajuns la fel grație acelui faimos disc din 2000. Ascultându-l, Boris Livșiț, violonistul din Nița, a rămas entuziasmat și m-a rugat să fac o adaptare pentru acest festival. Ilieș a făcut aranjamentul, eu l-am cizelat cum știu eu și iată rezultatul. Nici nu m-am așteptat la un așa succes. Au organizat o Recepție cu baumond-ul din Chatellrault, toți se apropiau cu felicitări. Păcat doar că imprimarea lasă de dorit, dar e bine și așa. Am vorbit cu cei de la Uniunea teatrală despre acel act de curaj și de patriotism pe care L. Burgilă l-a demonstrat atunci, cât și despre înaltul nivel artistic al interpretărilor. Să mai încerce cineva. Nu cred. Eminescu, cântat în 10 limbi – fantastic.
Eu cred că CD-ul trebuie reeditat, să-l cunoască cât mai multă lume. Cu cele mai sincere sentimente”

„Balada Inimii„. Muzică de Constantin Rusnac. Interpretă– Natalia Tanasiiciuc, solistă a Operei de stat din Oslo(Norvegia).

”Multstimate Constantin Vasilevici, Cu cel mai mare respect si cea mai mare bucurie, In rugăciuni doresc ca Domnul sa va Binecuvinteze cu sanatate, trăire duhovniceasca shi puteri fizice, eforturile shi munca pe care o depuneți pentru binele Culturii Naționale in țara noastra, R. Moldova. La Multi Ani! – Parintele Pavel. Roma.” (Orizont)‎ 

Ludmila Grama: Constantin Rusnac compozitor, poet, savant, Om cu litera mare. Despre el poti vorbi ore in sir numai de bine. Omul care merita toata stima!

Raisa Plăieșu Un compozitor și un poet – două arte ale timpului nedespărțite!

Oleg Constantinov: UN MARE RESPECT PENTRU ACEASTA PERSONALITATE DEOSEBITA!!!

Lidia Vasilache‎: Felicitări și urări de bine.Nu uit niciodată anii când amn colaborat la radio și nu v-am uitat niciodată părinții și casa dumneavoastră de la țară, mai ales copacul din curte.

‎Vasile Tarateanu‎: Draga frate Constantine, Ţine-se Muza de Tine. Căci muzica Dvoastră, e de Pasăre Măiastră. La MULŢI ANI. Şi TOŢI BUNI. NOROC ŞI SĂNĂTATE. Să ne tot trăiesti. Că ne trebuieşti. Mulţi ani pe valurile muzicii. FELICITĂRI. La mulţi ani!

Лилия Шоломей:”Мой саммммый любимый ректор , композитор и ЧЕЛОВЕЧИЩЕ”

”Constantine – so wonderful to find you again after all these years. My memories of working with you during those early days after independence are so very special and always will be. Regards from Richard Astro”

Diana Ciugureanu-Zlatan: Acest eveniment a cutremurat suflet cu suflet. Zecile de personalități cu drag de marele compozitor al neamului român, Dl Constantin Rusnac, au fost reunite prin atâta iubire emanată de protagonistul întâlnirii de neuitat, de la Clubul de elite „Impesii dn Viață și Cări”, fondat de D Președinte Svetlana Vizitiu, la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”. Succesul fulminat al evenimenului se datorează și interpretelor superbe Silvia Goncear, Cristina Pintilie, celebei actrițe Ninela Caranfil, moderatoarei Radmila Popovici și chiar descedenților din această nobilă familie: fiul Ilie Rusnac, instrumentist afirmat la Sibiu, care este și un aranjor uluitor, nepoata Margot Spinu, o filosoafă care a debutat cu brio, di fagedă copilărie, în literatură, teatru… O lecție de iubire, a fost, cu adevărat. O zi de lumină în viața culturală a societății noastre. O împlinire a eltei de la Chișinău. O explozie de mărturisiri, binecuvâtate de Dumnezeu. Plus un exemplu de educație aleasă, a unui Om cu rădăcini frumoase, prieteni fideli, colegi recunoscători, public îndăgostit de muzica, acostihurile, arta de orator, de administrator ale Maestului drag Constantin Rusnac. Revelatoare răspunsuri, din care a devenit clară credința în binele poporului, în triumful culturii, aceasta fiind baza unei economii pospere și nu viceversa, a accentuat protagonistul. Sunt fericită să învăț de la asemenea personalități-diamant, inclusiv cum să contribuim la înrtonarea culturii. Încântată și onorată să particip la asemenea splendori de întâlniri! Mă felicit!

Constantin Rusnac Dragă Svetlana, distinsă doamnă Vizitiu!
Mulțumesc din suflet pentru clipele pe care le-am trăit în ziua de marți, 29 noiembrie 2016, clipe de satisfacție de a fi și a simții vibrațiile inimilor celor dragi pe care îi cunosc de demult și a celor pe care i-am cunoscut pentru prima dată aici la biblioteca B. P. Hașdeu. Mă bucur mult că la această întâlnire de suflet au venit mulți tineri, elevi-acei în care noi ne punem toate speranțele, deoarece anume ei sunt ziua noastră de mâine. Sufletele lor sunt foarte emotive, pline de curiozitate, e un teren fertil în care, dacă vom pune seminție sănătoase, germeni sănătoși, putem fi siguri că mâine vom avea o țară prosperă. Și Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”, pe care dumneavoastră îl conduceți cu multă dăruire de sine, e chemat să catalizeze acest proces atât de necesar nouă la momentul actual. Pur și simplu, e impresionant faptul că în cei trei ani de existență a clubului au fost invitați 65 de persoane din diferite domenii ale culturii, care, cu dăruire și-au împărtășit cunoștințele, și-au deschis sufletul în fața publicului atât de diferit. Mă închin în fața Domniei Voastre, dorindu-vă sănătate și putere întru a realiza toate gândurile frumoase care germinează în sufletul dumneavoastră curat
Cu cele mai sincere sentimente de înaltă apreciere și recunoștință. Constantin Rusnac,
protagonistul nr. 65 la Clubul de elite „Impresii din viață și cărți”

Silvia Goncear A fost o întâlnire foarte interesantă cu Constantin Rusnac – compozitorul, scriitorul, poetul și povestitorul extraordinar, pe care nu te saturi să-l asculți, povestind IMPRESII din VIAȚĂ și CĂRȚI !!!!! Felicitări Svetlana Vizitiu!!!!!

Surse recente despre eroul evenimentului:

https://www.facebook.com/events/1191267717591229/

https://www.facebook.com/constantin.rusnac.5

link:«Constantin Rusnac la Clubul de elite!»

Un sfat pentru părinți și profesori

Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤

Renaşterea divină a Lanei Claire la Clubul de elite Impresii din viata si carti

Persoanele cele mai stilate ale capitalei! Multe mulţumiri pentru această şedinţă minunată! Noi toţi azi am fost la înălţimea epocii de aur! Lana Claire, cea mai elegantă femeie şi o protagonistă de şapte stele a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti”! – Cea care a creat un eveniment ce a strălucit lumina cu aromă delicată de melodii interpretate şuperb. Încă o dată ne exprimăm aprecierea şi mulţumirile noastre! Apariţia Lanei la club, fondatoare şi preşedinte a Asociaţiei Logopedice din Republica Moldova, la fel şi un muzician virtuoz, ne-a surpins prin intepretarea magnifică şi expresivă, prin sinceritatea de suflet care într-adevăr mişcă spiritele… O reuniune cu zborul sufletul, a fanteziei şi sentimentelor. Lana a reuşit să ne povestească cu o deosebită expresivitate, luminozitate şi profunzime a vocii ei. O voce ce duce la o altă realitate cu bluez plină de speranţe, probabil mult mai frumos decât cea în care ne aflăm noi. Lana, o visătoare, o optimistă, care nu-şi pierde credinţa în vise, care neapărat se vor realiza. Îi doresc multă baftă în continuare. Să rămâi, Lana, aşa precum eşti! Eşti o fiinţă fericită, dar care încă nu realizează fericirea ei. – Redescoperă-te în continuare şi mergi înainte, iar noi vom fi dacă nu la picioarele tale, dar cu multă recunoştinţă pentru firea şi talentul tău de a fi Om! Mulţumiri enorme şi mulţi ani cu sănătate şi pentru mămica Lanei, – Nona Iavorschi, o Doamnă specială şi extraordinar de bună la suflet!! Mulţumim oaspeţilor  care ne-au onorat cu prezenţa lor, şi pentru cuvinte frumoase la adresa Lanei şi Clubului de elite (referinţele lor le citiţi mai jos) Baftă tuturor în continuare! (Svetlana Vizitiu)‎  ❤  

O povestioară despre Lana Claire, recent postată în acest blog, o puteţi reciti şi să scrieţi impresiile dvs, le aşteptăm cu plăcere, sursa este:

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin

Filmul de la club îl vizionaţi aici:

Albumul cu imagini, puteţi aprecia în pagina Clubului de elite ”Impresii din viata si carti’‘ pe facebook. com:  «Lana Claire la Clubul de elite Impresii din viata si carti»

„Dragostea adevarata, Din adancuri izvoraste, Si cu marea ei putere, Ne dezgheata, ne topeste.” Cu marea sa dragoste de cantec, de poezie si de tot ce-i frumos, Lana a topit inimile celor prezenti la sedinta Clubului care a avut loc azi, 7 iunie. Am avut parte de o serata in care a dominat caldura sufleteasca, frumusetea si buna dispozitie. Felicitari Dnei Nona Iavorschi, mama protagonistei, pentru ca a crescut si a educat o fiica demna de toata admiratia. Multa bafta in continuare si realizari pe potriva Lanei!” (Ala Pinzari)

”Albinuță muncitoare… Aduci în suflete şi inimi bucurie mare Ai vocea de privighetoare inima călduță şi plină de soare pe cei trişti mîngîi mereu Eşti soarele ce ai intrat în sufletul meu pentru pritenie îți mulțumesc. Ca pe o surioară te iubesc!!!” (Vlad Dolghi)

”Frumos eveniment cu o persoana speciala – Lana Claire. Interesant, e cum pot convietui atitea talente intr-o femeie frumoasa! Asteptam noi lansari de carte, noi piese si, bineinteles, o expozitie de picturi in cafea. Bafta, Lana Claire!” (Muntean Liuba)

”A fost o şedinţă extraordinară a Clubului, un eveniment de nota Zece! Am avut mare plăcere să savurez acest show cu Lana Claire, bravo!” (Ecaterina Oxiom)

Lana Claire: Suntem creatori al propriului Destin

”Aș vrea să fiu o mică stea… Ce calea-ţi luminează,.. Să te aduc în lumea mea, pășind domol pe-o rază…”

Fericirea o înțelege în felul de a prețui fiecare clipă a vieții. A învăţat să se bucure de lucruri simple, zilnic încercând să depăşească durerea şi cazurile grave la Asociația pentru copii vulnerabili: Puterea acestor oameni de a se lupta și a învinge orice obstacol o face să înțeleagă toată drama unei lumi aparte şi cât de important este să te trezești sănătos!

– ”Suntem asemenea unei cărți cu file aurii pe care o răsfoim zilnic… Suntem creatorii propriului Destin” – spune cu sinceritate Lana Claire.

Este o artistă, o fire romantică, deschisă, creativă, foarte pozitivă, simplă, uneori, la fel de dificilă… Muzica este universul ei, o usă în realizare a visurilor, a împlinirilor, – o muncă şi un proces de creaţie care o fac deosebit de fericită. Cu toate că are un exterior extravagant şi foarte frumos, este de fapt, o fire foarte modestă, gingaşă, atentă la orice om în comunicare şi cu mare teamă să nu supere pe cineva… Îşi propune să atingă orizonturi noi, şi munceşte cu perseverenţă la mai multe proiecte. Recunoaşte, că viaţa e scurtă şi vrea să le reuşească pe toate la timp. Este cantautor, scrie versuri şi compune muzică pentru texte. La fel de minuţios cântă la pian, pictează pânze în ulei şi chiar cu cafea, este la fel de talentată în orice realizare a ei.

Îmbină munca şi pasiunile ei, şi ca Fondator şi Ambasador al Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Este o adevărată leoaică, o luptătoare în acţiuni de caritate, pentru suportul persoanelor vulnerabile. Suşţine în continuare ideea că fiecare om are misiunea lui pe acest pământ, şi că nimic în viaţă nu este întâmplător. Se străduie prin creaţiile sale să aducă zambete, bucurii şi speranţe în vieţile oamenilor.  Prin sentimente să transmită un mesaj drag Publicului. Un mod pozitiv de a gândi, care la rândul său atrage succesul. Fericirea e o artă pe care dacă înveţi să o posezi, – nu te va părăsi niciodată!

 Vine dintr-o familie de medici, iar bunica ei a cântat într-un cor bisericesc, şi probabil de la ea vine darul Lanei. La o vârstă fragedă, a început să studieze la o școală muzicală corală, tot atunci, i se limpezeşte calea ei spre o lume a artelor. Îşi aduce adesea aminte de examenele la pian, de primele concerte la Sala cu Orgă și la Teatrul de Operă și Balet…

Prima vizită la un studiou muzical. Ulterior, a absolvit facultatea de Drept Internațional la ULIM: astfel, pentru a completa studiile şi să definească rolul ei ca Ambasador la Asociația Logopedică cu copii cu dizabilităţi (A.L.C.D.M). A participat la varia expoziții în țară și peste hotare cu tablouri ei ca autor. A studiat şi a muncit o perioadă în Marea Britanie, la Londra fiind învitată de o Asociație Non-Guvernamentală. În acest timp, Lana a început să scrie versuri, iar dorul de casă o macina tot mai mult, și o întâmplare imprevizibilă în familie a făcut-o să se întoarcă în țară.

Cu prima piesă muzicală ”Tango”, pe care a scris-o, Lana Claire a luat locul doi la un concurs muzical din Kiev. Au urmat multe colaborări și alte piese: Samba, Dragostea Adevărată, Tu ești viața mea, Visuri, Mama... Pe parcursul acestor ani, a organizat expoziții, concerte de caritate, și, de asemenea, a prezentat concerte solo la Filarmonica de Stat, Casa Armatei, alte Centre Comerciale ori Cluburi. S-a filmat în clipul propriu cu piesa Samba, în colaborare cu trupa de dans Black and White. Ca urmare, a creat şi format un band ”Lana Claire Latino Jazz Band”, susţinând câteva concerte la Cluburi și Restaurante unde cântă piese gen Latino și Jazz din repertoriul ei, și a compozitorilor și scriitorilor cu care colaborează. în continuare. În orice turneu cu concerte, Lana mereu promovează cultura și tradițiile țării noastre.

”Mă mândresc cu plaiul nostru superb”, – spune ea. De altfel, munceşte la un proiect ”Tezaurul Mioritic” ce are la bază promovarea tradițiilor, culturii, obiceiurilor și a locurilor pitorești, şi chiar recomandă câteva destinații turistice din Moldova care au impresionat-o în mod special: 1) Mănăstirea Căpriana 2) Cetatea Soroca 3) Mănăstirea Saharna 4) Complexul Orheiul Vechi 5) Mănăstirea Japca 6) Vinăria Cricova 7) Mănăstirea Curchi 8) Rezervația Naturală Prutul de Jos 9) ”Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlnea, care are peste 700 de ani. 10) Rezervația naturală Țipova

Cărțile sunt petalele sufletului ei, îi place să citească şi sugerează celor pasionaţi de carte, câteva titluri de carte: 1) Paulo Coelho ”Alchimistul” 2) ”Pe aripile vântului” Margaret Mitchell 3)”Last of the Amazons” Steven Pressfield 4) ”Elvis Presley” Joel Williamson 5) ”Ciocolata ” Djoan Harris.

”Copii sunt lumina sufletului nostru, iar cărțile sunt prietenii devotați”: Lana recomandă şi micilor pici câteva titluri de carte: 1) ”Emil din Lonneberga” de Astrid Lindgren 2) ”Peter Pan” -M. Barrie 3) ”Pinocchio”- Carlo Collodi 4) ”Basme” Frații Grimm 5) ”Karlsson pe acoperish” Astrid Lindgren.

Şi un Top 5 cărţi pentru cei mai mari, din literatură artistică care a impresionat-o mai mult: 1) Contele de Monte Cristo, Alexandru Dumas-tatăl 2) Preria, James Fenimor Cooper 3) Jane Eyre, Charlotte Bronte 4) Cei trei Mușchetari, Alexandru Dumas-tatăl 5) Memoires of a Geisha, Arthur Golden

O inspiră piesele spaniole, latino, adoră marea, munții, cascadele, nopţile cu lună şi stele, în general adoră natura de la care se înspiră în creaţii. Lana spune, că ”frumusețea vine din interiorul sufletului și se reflectă în jurul nostru, atunci când conștientizăm acest lucru şi devenim mai sensibili, mai deschiși către Univers, iar fericirea radiază și se citește în ochi”. Se înspiră  de la oameni puternici, de succes, de la femei care sunt mame, soții, prietene care pe tot parcursul anilor reușesc să mențină focul dragostei și armoniei. Iar acest vers îl dedică tuturor femeilor:

”Tu ești izvorul nesecat al vieții, 

Precum e roua pură a dimineții, 

Ce ascunde adânc mistere tăinuite, 

Păstrînd pe veci focul iubirii infinite…’‘

❤

Galina Maleca: ”Cântul popular va doini”

Este optimistă, îndrăgostită şi fericită… Vine din dintr-un sătuc pitoresc Ghetlova, unde s-a remarcat ca personalitate folclorică, cântănd cu mult drag melodiiile regretatei Maria Drâgan… Cântă de când se ţine minte chiar de prin băncile școlii. Este Galina Maleca, binecunoscută interpretă de muzică populară în Republica Moldova şi România. Cântecul popular i-a adus în cale tot ce este mai frumos pe acest pământ, şi primul contact cu șcena şcolii în care a studiat, şi concursul ‘’Cerbul de Aur’’, unde s-a clasat pe un loc de frunte. Încă de la gradiniță a cântat pe șcenă, apoi în ansamblul folcloric a şcolii ‘’Doinița’’, condus de Zina Bogza. Preferă să cânte melodii vechi culese de prin văile sătucului de baştină, de unde a început să cutreiere şi să colinde codrii Orheiului, cântând împreună cu mica lor orchestră de muzică populară ‘’Făguraş’’, dirijată de Marin Moraru, – ea fiind solistă de bază a orchestrei. Astfel, zi cu zi, cântând la nenumărate concerte, concursuri şi festivaluri de muzică populară, bucurând sufletele oamenilor cu energia și dragostea ei pentru tradiţii naţionale folclorice.

Toată copilăria ei a fost a fost legănată de folclor. Şi tatăl ei cânta la acordeon, din când în când și cu voce. La fel şi mama ei, care nu a fost profesoară de canto, dar demonstra calităţi vocale, determinând-o pe Galina să cânte totdeauna curat, și să fie mereu pe poziție. A ajutat-o cu sfaturi în alegerea repertoriului și a ținutei șcenice. Ambii părinţi au susţinut-o în toate activităţile ei, şi i-au înspirat dragostea pentru cântecul popular autentic.

Modele, care au marcat-o profund, rămân să fie personalităţi celebre ca Maria Drăgan, Maria Tănase, Nicolae Sulac, regretaţii interpreți de muzică populară!

Se consideră fericită, deoarece sunt cele patru floricele la părinți, şi se mândreşte cu surioarele ei dragi, Tatiana, Iuliana și Liliana, care la fel au voci puternice, sunt talentate, senine și calde la suflet. Galina speră, că şi ele o vor urma în calea cântecului popular. – Ce poate fi mai frumos în lumea această decât cîntecul popular, doina, balada, chiar şi portul popular care îl îmbracă de câte ori pleacă la concerte, sau festivități, concursuri etc. Nu-şi poate imagina niciodată viața ei fără ritme populare, și crede cu certitudine, că cântul popular va doini cât timp vor exista interpreții, care să-l promoveze în popor şi pe posturile mass-media. Cântecul popular de aceea şi este popular, pentru că este cel dintâi preferat de popor. Deci, numai poporul poate decide cine este un talent veritabil.

Cine n-ar îndrăgi cu adevărat cântecul nostru popular moldovenesc? Moldovenii noştri, unii melomani de alte genuri de muzică, însă la nunți și petreceri preferă mai întâi de toate, cântece, hora, dansuri și jocuri strămoșești. – Iată aşa se întoarce şi se promovează tradiţia! ‘’Deci, – repetă Galina, – ce poate fi mai frumos decât muzica populară, ‘’atunci când îți petreci vremea așa frumos împreună cu apropiații tăi, fiind la o șezătoare ca pe vremuri, și cântând cântece preluate de la străbunii noștri, – pentru mine este o plăcere enormă!..’’

Absolvind şcoala medie din satul Ghetlova, Galina Maleca a dat admiterea la Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici’’ din Chișinău, unde a urmat o nouă etapă din viața ei. Acolo a cunoscut oameni noi, muzică frumoasă și viziuni mărețe inspirate de folclor. Chiar dacă a studiat patru ani Canto academic la Colegiu, muzica populară mereu îi este în gând, şi atunci când la lecții cântă cântece academice, cu gândul, la fel, e la muzica populară. Pe parcusul anilor, s-a perfecționat şi s-a realizat, din punct de vedere profesional. A participat la diferite concursuri, festivaluri, de muzică populară printre care și la marele festival Franco Francez, unde s-a clasat pe locul trei! Are doar 21 de ani, toată viaţa e înainte! şi multe succese o aşteaptă şi în viitor! Talentul persistă în ea, în sufletul ei, în sentimentele ei, şi toată dragostea pentru ţară Galina le redă prin cântece…

Cântecul popular i-a adus în palmares în jur de 50 de diplome, fiind lăureată și premiată cu locuri de frunte. Lăureată a celor patru ediții a concursurilor ‘’Florile Dalbe’’, ‘’La Onor La Datorie’’, ‘’Pentru tine Doamne’’ Toate concursurile de suflet au făcut să meargă pe drumul tradiţional al cântecului popular autentic, cu mult curaj și bună dispoziţie. Apoi, a urmat o sumedenie de consursuri de muzica populară, printre care  ‘’Floarea Omeniei’’, concursul de muzica populară închinat marelui poet ‘’Grigorie Vieru’’, ‘’Elevii din Colegii au talent’’ (locul –I), la concursul ‘’Tamara Ciobanu’’ – priemiul III, ‘’Sună de răsună Lunca’’ – locul II, ‘’Mărul de aur’’(categorie muzica populară) – locul I. La o festivitate mare, care s-a desfățurat în Ucraina ( ‘’Ya Veriu’’) – locul I. La fel, Galina Maleca este laureată a concursurilor- ‘’Maria Drăgan’’, ‘’Nicolae Sulac’’, și prezintă Orchestra ‘’Folclor’’. Aceste concursuri sunt doar o părticică din priemiile obținute prin muncă, dăruință și dragoste pentru cântecul popular. Astfel, Galina a absolvit cu succes Colegiul ‘’Alexei Mateveici’’ din Chisinau, unde patru ani a cântat cu mare drag la toate evenimentele, care s-au petrecut în incinta colegiului.

Este mândră de sine, și Îi mulțumeşte bunului Dumnezeu pentru vocea care i-a dăruit-o ca să bucure inimile oamenilor cu melodii frumoase de altădată. Bucuria ei cea mare este să cânte în continuare, şi împreună cu interpreți mai mari din România: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu și Fuego etc. Galina sincer crede că a fost cea mai mare bucurie din viaţa ei, pentru că nu oricine are parte să cânte alături de maeştri muzicii populare. Încă o colaborare reușită pentru ea a fost înregistrarea a două melodii minunate: ‘’Are mama 4 fete’’ și ‘’Să fii fată înţeleapta’’, unde a colaborat cu marele dirijor Mihai Amihalachioaie. Să cânte cu Lăutarii împreună, a fost la fel o mare experiență pentru Galina! Ea crede în visul ei, în iubitul ei, crede în oameni şi talentul său, speră să continuă să ducă tradiţiile mai departe prin cântece dragi poporului nostru.

Şi dacă veni vorba de cărţi preferate, cele care au marcat-o, Galina ţine să menţioneze şi să recomande unele şi nouă. Iată, Top-ult celor 5 carti pentru adulți: 1. Trandafirii negri de Sahip Sahap, 2. Enigma Otiliei de George Călinescu…3 Bel-Ami de Guy de Maupassant 4. Singur pe Lume de Hector Malot. 5. Romeo si Julieta

Top 5 cărţi pentru copii: 1.Pisici razboinice’’ de Erin Hunter, 2. ‘’Micul prinţ’’ de Antoine de Saint-Exupery 3. ‘’Bulgaras de primavară’’ de Paul Stewart, 4. ‘’Ratusca cea urita’’ 5. ‘’Capra cu trei iezi’’

Referitor la societatea noastră are ceva de spus. Galina consideră că sunt necesare unele schimbări de mentalitate în Moldova. ”Dacă as avea posibilitate, as schimba modul de gândire şi de comunicare, în care se folosesc de multe ori expresii care conţin cuvinte ruseşti. Aş integra oamenii în diferite organizaţii care ar dezvolta şi ar promova interesele lor”. Şi în domeniul Culturii ar pune accentul, în mod special, pe promovarea tinerilor talente, deoarece se promovează foarte puțin ce ţine de folclorul autentic. ”Ar fi bine ca ministrul culturii să propună şi sa ne susțină prin diferite concerte ce ne-ar crea o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural”. Ne dorim o continuitate a valorilor şi tradiţiilor naţionale, dar nu se face mai nimic pentru tinere talente şi promovarea lor ca urmare…

De ce nu sunt eu Izabelle?

Nu știu de ce, dar anume aceste melodii mă topeau în tinerețea mea desculță și independentă, – din iubire, iresponsabilitate, fie, pur și simplu, din dorința obscură a firii mele romantice… Pe timpuri,- se difuzau la orice discotecă: ABBA, Beatles, Boney M, Charles Aznavour, Mireille Mathieu, Cesaria Evora, Edith Piaf, Iurii Antonov, Alla Pugaciova, Julio Iglesias, Joe Dassin, Adamo, Stevie Wonder, Led Zepellin, Twin peaks, The Eagles – Hotel California… – Doamne, ce furor se făcea, și ne pricepeam la acorduri și muzică de calitate! Exprimam ritmurile ei prin dansul nostru, care nu suna mai rău ca cântecul! 🙂 – Ah, iubire! Aveam discuri cu înregistrări ale tuturor cântăreților veritabili, – le ”rodeam” la infinit… Până se găureau. Mă scufundam în melodii și nu mai debarcam… Orice generație tânără parcă nu se deosebește de celelalte, chiar și cea din prezent, – prin caracter, dorințe și ambiții, – sângele tânăr mereu vorbește de la sine… Totuși, cred eu, – noi, cei din trecut, eram diferiți prin atitudinea față de oameni, în special pentru cei în etate; prin transparența faptelor, prin respect și admirație față de valori și tradiții, pentru părinții noștri… Nu totdeauna… îndrăzneam să le ieșim din cuvânt, chiar dacă uneori nici ei nu aveau dreptate… Nu politizam relațiile, sentimentele, prietenii, tradițiile… Știam, doar de familii tradiționale apreciindu-le și nu bagam nimănui ”bob în nas”… Nici prin gând nu ne trecea să implicăm politica, partidele în relații interumane… Ne simțeam mai liniștit sufletește, cu toate lipsurile materiale, dar eram fericiți! Ar trebui să ne amintim… De tradiții, muzică, sentimente, care ne dezvoltă cultura și iubirea pentru tot ce este omenesc… Aș vrea ca lumea să fie mai mai bună și soarele să zâmbească în calea vieții mereu pentru voi, generația tânără, să fiți fericiți și realizați din toate punctele de vedere. Aș vrea să-ntorc timpul înapoi pentru a gusta și voi din viața frumoasă spirituală… Aș vrea ca voi să nu cunoașteți răutatea lumii, pornită din nerealizări și frustrările interioare… Să fie iubire și unitate între semeni, să nu mai fie ură și divergențe, să fim mai indulgenți cu noi și cu cei din jur și lumea ar fi mai frumoasă și mai bună. Să nu plece din Moldova, care deja e pustiită…

Iar eu rămân aceeaș, veche, îmbinată cu modern și cu firea copiilor și nepoților mei… Care, nu știu, dacă se vor mai trage la pământul străbunilor lor… Era atât de frumos! Te răscolește pur si simplu! Ne întoarcem în trecut, retrăim anii frumoşi ai tinereții noastre, acele vremuri frumoase când abia așteptăm să treacă săptămâna sa mergem la discotecă! Chiar dacă începea devreme și se termina tot devreme, ascultam cu placere şi cu mare bucurie aceste melodii,care rămân nemuritoare în sufletele noastre triste și pline de griji!

– Eh, de ce nu sunt eu Izabelle?..      https://www.youtube.com/watch?v=v55Aoaj3EfU

Sunt melodii ce deapănă simțul fericirii, în continuare, și lacrimez… În aceste clipe de vis, traiești o realitate minunată pictată în suflet de cele mai frumoase melodii, deoarece tinerețea nu poate fi altfel decât fericită… Așa a fost predestinat de sus… Și dacă ne-am rătăcit pe timpuri, în voia sorții, ne rămâne s-o deplângem în prezent. Tinerețea. Între neamuri și prieteni, – alegem pe cei în preajma cui putem șă fim noi însine… Și dacă tinerii nu te înțeleg, alege… muzica! Între melodii de vis, de calitate, – trăiești clipe fericite, cu speranțe și realizări, pictate de destin, cu cei dragi sufletului tău! Iar amintirile alină singurătatea…

Nu ratați amintirile, – timpul e prea scurt pentru a le ascunde…

Svetlana Vizitiu

Imagini din arhiva mea

– Voi ce preferați sau ce mai ascultați? ❤

Clubul de Elite ”Impresii din viaţă şi cărţi’, retrospectiva unui an (2013’14)

 Am creat Clubul ”Impresii din viata si carti”, o comunitate nonguvernamentală, reală care cuprinde diverse personalităţi din Republica Moldova, fiindcă ţin la oameni, fiindcă ei sunt frumoși, şi fragili în singurătatea lor! Este greu în prezent să aduni oameni la o discuţie fără să apară complexe sau dificultăţi în comunicare. Doar comunicând, doar stând împreună la o trapeză, poți înfrunta vulnerabilitatea, poți deveni puternic. Nu contează funcţia, vârsta sau studiile… Fiecare are experienţa şi impresiile lui de viaţă, pasiuni sau cărţile care l-au marcat… Singura cale productivă e să vezi, să descoperi bunătatea, – şi trebuie să te agăţi de ea… O persoană poate face multe lucruri greşite, dar şi neapărat ceva bun. Iată, de acest fir şi este necesar să tragem, iar alte chestii să le ignorăm. Ca de exemplu, apartenenţa politică. Nu împărţim oamenii pe criterii de rudenie sau de partid: contează valorile moral-culturale, cele educative şi tradiţionale… Nici de partide nu avem nevoie, – avem nevoie de oameni uniţi, scopul cărora ar deveni BINELE! Binele pentru sine, binele pentru semenii tăi… Oportunităţile ar trebui să ne adune mereu împreună, să nu ne dezbine. Iubirea nu este doar un sentiment, ea este o acţiune. Şi nu contează cu ce viteză mergi spre scopul tau, important e să nu te opreşti!

Vă propun să urmăriţi o retrospectivă a Clubului de Elită ”Impresii din viaţă şi cărţi”  cu sediul la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” (din 6 septembrie 2013- 2 decembrie 2014) cu cei 25 de protagonişti. Pentru 23 decembrie 2014 se preconizează Gala Protagoniştilor care va derula începuturile şi continuarea experienţei de viaţă şi carieră a eroilor noştri în prezent, cu o eventuală postare cu imagini despre evenimentul surpriză! Vă mulţumesc din tot sufletul pentru sprijinul şi înţelegerea voastră! La Mulţi ani şi prosperitate, sănătate şi binecuvântare! – Vă doresc din toată inima! ❤

1. Gutiera Prodan – O Doamnă fermecătoare, mereu optimistă şi energică, se implică în tot ce este frumos cu idei inovătoare de cultură generală pentru a schimba mentalitatea în Moldova! Ca o Bună dimineaţă pe care o conduce în continuare cu succes la TVM 1. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/09/06/secretul-unei-dimineti-perfecte-cronica-unui-inceput-de-club-cu-gutiera-prodan-la-bm-b-p-hasdeu/

2. Violeta Gasitoi – o luptătoare si deschisă pentru tot ce este adevăr! Remarcabilă prin profesionalism, competenţă şi echidistanţă în domeniul său de activitate. Este o femeie puternică, care cu mult curaj reuşeşte să depăşească orice obstacol şi întotdeauna luptă pentru dreptate! Punctuală, pozitivă şi cel mai important, sufletistă! Mereu la înălţime, cu forţe noi pentru a lupta în continuare. Deţinătoare a Premiului ONU pentru Drepturile Omului 2014. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/09/25/cu-violeta-gasitoi-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-bm-b-p-hasdeu/

3. Ludmila Popovici – emană atîta energie, cat este dispusă să ajute toată lumea. Ori – de cîte ori vine cîte o victimă la ea, – niciodată nu l-a refuzat, și a întins o mînă de ajutor la toți, care i-au cerut ajutorul. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/10/15/clubul-de-elita-cu-ludmila-popovici/

4. Lidia Kulikovski – se remarcă prin realizări profesionale ce le-a obţinut prin muncă, curaj şi o gîndire pozitivă. Graţie calităţilor sale distincte, precum sunt optimismul, tenacitatea şi spiritul de iniţiativă, mereu depăşeşte orice obstacol şi crează adevăratele valori impresionează prin imensitatea bogăţiei sale spirituale, pe care o dăruieşte cu generozitate şi cu multă bucurie tuturor îndrăgostiţilor de CARTE. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/11/08/lidia-kulikovski-esti-ceea-ce-faci-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

5. Veaceslav Balacci – confirmă veridicitatea teoriei lui Einştein, care spune că orice acţiune naşte o reacţiune egală ca forţa. Bloggerismul lui este ca reacţie la unele elemente din viaţa socială pe care un grup de oameni îl consideră nedrept. Ştie foarte bine să-şi expună gândurile şi îşi cere scuze în public (excepţie pentru barbaţi şi, mai ales, cei cu studii juridice) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/11/13/veaceslav-balacci-societatea-civila-provocari-asteptari-viitor/  

6. Victor Stepaniuc – a fost prima întrunire a Clubului având protagonist un politician. De fapt, este mai mult un intelectual decât un politician, concluzie pe care o trec la impresia principală evenimentului. Un istoric şi un profesor de calitate. Un intelectual de marcă, care încearcă să demonstreze de douăzeci de ani prin modul său de a gândi şi de a fi, că se poate de făcut şi politică onestă, corectă şi cultă… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/11/26/clubul-impresii-din-viata-si-carti-cu-victor-stepaniuc/

7. Andrei Covrig – Multiple întrebări adresate domnului Covrig şi răspunsurile sale ne-au convins pe toţi că adevăraţii ofiţeri sunt nu numai profesionişti şi oameni integri, dar şi sunt patrioţi, care muncesc şi se gîndesc la ţara noastră, la viitorul ei democratic şi european, la oamenii simpli, la poporul acestei ţări. Anume aşa o persoană este domnul Andrei Covrig… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/12/17/andrei-covrig-colonelul-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

8. Tamara Curtescu-Marinciuc – o personalitate care a primit  de la Dumnezeu darul de a fi demnă şi înţelegătoare şi totodată o  personalitate modelată  şi înfrumuseţată de prinosul  culturii un extraordinar echilibru între simţul datoriei profesionale şi cel de soţie şi mamă, între profesoară pasionată de matematică şi omul avid de cultură, între delicateţea feminină şi fermitatea specialistului corect şi devotat muncii sale, între sensibilitatea celui care-şi iubeşte semenii şi incapacitatea de a face compromisuri… ”Nu e uşor sa trăieşti… Uşor e să mori. – Dar să trăieşti mereu într-o luptă continuă, păstrând acea înţelepciune firească, moştenită de la bunici, ,,furata” din cărţi şi de la alți oameni înţelepţi… e ceva!” https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/01/14/tamara-curtescu-la-cubul-impresii-din-viata-si-carti/

Viața și valorile ei cu Tamara Curtescu Marinciuc

9. Iulia Pancu – o femeie puternică cu o carieră splendidă! Este un model pentru noi, toate femeile! Reprezintă multiple calitati intelectuale şi volitive, o capacitate fenomenală de muncă şi astfel poate fără să vrea şi-a făurit o biografie, un nume… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/02/18/iulia-pancu-sa-las-in-urma-mea-o-lume-mai-buna-astfel-cu-ei-si-eu-sa-devin-la-fel/

10. Elvira Cemortan-Voloşin – face parte din generaţia artiştilor plastici care s-a aprofundat în curentele artistice moderne, contemporane pentru a-şi exprima viziunea, concepţia în limbaj plastic. Datorită bogatei experienţe şi profesionalismului de care dă dovadă, Elvira Cemortan-Voloşin se impune în peisajul artistic din Republica Moldova, fiind una dintre prezenţele proeminente. Punctul forte al autoarei sunt compoziţiile aeriene obţinute prin intercalarea diverselor tehnici inedite, combinate cu o deosebită inteligenţă… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/02/27/elvira-cemortan-volosin-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

11. Vlad Mircos – Despre el se spune: împarte lumea… în oameni, care au ce spune prin muzică și oameni, care au ce citi. Un zâmbet ca un soare, ce dăruie mireasmă romanticii… Compozitor, artist… plăsmuit din ARTĂ și modestie.. Un om adevărat de artă, teafăr la inimă, binevoitor cu toată lumea… un intelectual până la măduva osului… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/04/15/clubul-impresii-din-viata-si-carti-cu-vlad-mircos/  

12. Ludmila Steţco – Doamnă de afaceri, frumoasa, discretă, cu atitudine şi puternică care ne-a vorbit fără pretenţii, uneori printre rănduri, cunoscute sau subânţelese, şi care ne-a copleşit cu frumosul la superlativ! Radiază sinceritate și te molipseşte cu bună dispoziție… O femeie calmă, cu o privire duioasă, mamă a doi copii.. Investește mult suflet în ”Centrul de vesela “PERLA” şi alte proiecte, de care cu siguranţă veţi mai auzi… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/05/06/petale-colorate-ale-vietii-ludmila-stetco-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/04/26/ludmila-stetco-menirea-noastra-pe-acest-pamant-omenia/

13. Inga Albu – Viata ei este o continua lupta! Modestă din fire, perseverentă, mereu cu noi proiecte, impresionează şi prin calmul său de a le realiza! Inga Albu la fiecare etapă, a avut şi clipe grele, însă întotdeauna a fost prezentă cu tenacitate, răbdare, străduinţă şi verticalitate. Aşa capacităţi e greu să găseşti la mulţi bărbaţi. Când ceva nu o satisface are curajul să facă o preschimbare. Posibil, din acest motiv poate fi explicată această metamorfoză când o studentă la agronomie devine cu timpul un jurist-avocat bine cunoscut şi apreciat în ţară. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/05/20/inga-albu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-3/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2013/08/03/inga-albu-viata-mea-e-o-continua-lupta/

14. Elena Vorotneac – Adevărat a zis: Atitudinea este totul! – E un dar fără de preţ dat de Dumnezeu să ai norocul să întâlneşti persoane deosebite şi de valoare! O persoană care mereu sare cu o mâna de ajutor… Genericul – Noi înșine dăm valoare lucrurilor – poate fi unul din cele mai actuale în condițiile marilor transformări în societate… Numai devotamentul, dedicația, spiritul, intelegența emoțională se lasă să fie apa la radăcina valorilor… și atunci definiția fericirii este exact ceea ce a fost scris mai sus… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/05/08/elena-vorotneac-noi-insine-dam-valoare-lucrurilor/

15. Vasile Costiuc -Motto-ul Preşedintelui Partidului Democraţia Acasă „ Curajul este începutul biruinţei!” Analizează fiecare decizie pe care o ia şi fiecare situaţie în care se află. O persoană zbuciumată. O persoană în permanentă în căutare. O persoană cu perspectivă şi utilă pentru noi, un suflu nou, percepţii noi referitor la viitorul Moldovei. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/19/vasile-costiuc-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

16. Vasile Vizitiu – Un caracter cu adevarat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii s-a călit şi şlefuit incontinuu… Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurlor încărcate de amintiri şi a evenimentelor, care i-au marcat destinul… Îi asculţi povestea de viaţă şi te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi întelepciunea de care a dat dovadă la anumite cotituri ale destinului… De fapt, greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile… Sigur pe sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o poftă de viaţă, care molipseste… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/26/vasile-vizitiu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/06/17/vasile-vizitiu-cu-satul-in-suflet/

17. Mihai Doloton – Avem de-a face cu un poet, despre care încă veţi auzi, şi, despre care nici el nu-şi imaginează dimensiunile talentului său creativ. Atât de sugestiv şi adecvat destinului moldovenesc, Mihai Doloton exprimă tristeţea lui personală, de altfel, simţirile încătuşate şi sufocate spiritual în această lume ce-l apasă; este o Poezie a tinereții, a sufletului aflat veșnic în căutarea fericirii, o poezie de un lirism profund și sincer… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/29/nopti-albe-de-mihai-doloton-lansare-de-carte/

18. Alina Matei – Este mândră că a reușit să dea un contur visului mai vechi – de a lansa un portal pentru femei – http://www.thewoman.md – care, metaforic vorbind, reprezintă transpunerea în realitate a unei femei independente, puternice (puterea ce provine și dintr-o mare sensibilitate), o femeie dornică să facă bine, să călătorească, să cunoască și să învețe din fiecare experiență trăită… Mamă a doi copii. Recent, a dat viaţă unei unei fetiţe, – să le dorim multă sănătate! https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/08/alina-matei-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-traieste-cu-atitudine-traieste-frumos/  

19. Ludmila Sandu – moldoveanca cu zâmbetul înflorit pe chip, cu lumina aprinsă în suflet şi cu un drag de neam şi ţară, mai rar întâlnit… Stabilită de ani buni în Italia, Ludmila a înfruntat destinul şi s-a renăscut din floare si speranţă, din stea şi iarbă pentru aşi creşte frumos copiii şi nepoţii,.. pentru a visa şi a făuri, pentru a aşterne dorul copilariei şi lacrima neştearsă între file de carte… Si-a adunat toate bucuriile, durerile şi dorurile într-o carte…”Petale de vesnicie” cu ajutorul editorului din România, Alexandru Mihailă, cel care a observat aptitudinile şi talentul Ludmilei… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/15/ludmila-sandu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-lansare-de-carte-petale-de-vesnicie-istorisiri-traite/

20. Anatol Lupu – Talentul este harul lui Dumnezeu raportat la multa muncă şi dragoste pentru ceea ce faci”, – acesta ar fi pe scurt raspunsul compozitorului Anatol Lupu la întrebarea despre sursa inspiraţiei Domniei sale. Prin melodiile feerice cucereşte inimile tuturor ascultătorilor public. Se bucură de o înaltă apreciere la nivel profesionist, creațiile sale artistice au fost premiate la festivalul-concurs internațional „Două inimi gemene”, la „Șlagărul Anului”, la multe alte evenimente culturale din țară și de peste hotare… Nu şi de menţiuni din partea Mincultului cu proprii viziuni politice… Păcat! https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/11/anatol-lupu-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/  

21. Emilia Plugaru – O viaţă, o Poveste cu multe învăţăminte pentru cei prezenţi. Şi nu doar, viaţa unui om este un roman în derulare, cu trecut, prezent şi viitor… A fost greu s-o conving pe Emilia Plugaru să ne vorbească la Club; greu, pentru că este modestă şi nehotărâtă din fire, foarte sinceră, cultă, politicoasă, citită, şi nu se consideră vedetă, nici persoană publică. Dar, anume astfel de persoane ne fac să înţelegem integral greutăţile şi problemele societăţii, ne developează sensul obiectiv al vieţii în Republica Moldova… Din nou, un talent evitat de guvern, care închide ochii sau se face nevăzut când e vorba de creaţii veritabile… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/

22. Liubovi Calciskova – lider sindical, pedagog, jurist şi master în ştiinţe poitice… Se zice – ” Dacă vrei să-ţi faci rânduiala în viaţă atunci întâi să-ţi faci rânduiala în gânduri. Că gândurile noastre devin vorbele noastre. Iar vorbele noastre devin faptele noastre. Şi faptele noastre fac viaţa noastră. “Doar un adevărat om iubitor de ţară, cum eşti tu, poate atât de sincer să exprime marea dragoste de ţară şi de neam! Într-adevăr este toată numai suflet!.. https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/10/09/liubovi-caliciscova-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/  

23. Galina Codreanu – o persoana specială, o FLOARE ALBASTRĂ EMINESCIANĂ, care aduce cu sine lumină, frumosul, beneficul şi făurirea… O fiinta sensibilă şi voluptoasă la ceea ce noi numim armonie şi echilibru în raport cu toţi cei, care o înconjoară şi îi sunt atât de aproape… – copiii, rude, prieteni… A realizat lucruri mari prin multă omenie, dedare de sine, care nu s-a conformat, care şi-a păstrat şi îşi păstrează şi în continuare verticalitatea… Energică şi veselă, molipseşte cu adrenalina ei, pe care oamenii o primesc cu multă plăcere… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/10/28/galina-codreanu-la-clubul-de-elita-impresii-din-viata-si-carti/  

24. Tatiana Potîng – PUNCT ȘI DE LA CAPĂT! – un om deosebit, în primul rând, o femeie puternică, cu aptitudini şi curaj să o ia de la capăt… Esenţial este sa fii inconjurată de oameni sinceri şi binevoitori. Rămâne a fi o Femeie cu dragoste de baștină, de părinți, de copii, femeie care are și zile senine și zile cu nori, femeie cu emoții de primăvară și de toamnă, femeie care obosește, dar care rămâne a fi o luptătoare… Omul căruia-i pasă, care nu scapă nici o ocazie să fie alături de cel care are nevoie și e mai trist ca ea, omul care își găsește refugiul în dragoste de oameni, milă, compasiune, – omul care nu ezită să pună umărul când e greu… https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/11/11/tatiana-poting-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/  

25.Lucia Argint – Femeie sensibilă, trecută prin suferinţe cu multă rezistenţă. O personalitate onestă, perseverentă și cu bun simț, o femeie împlinită profesional şi familial, cu scopuri bine conturate şi curajul de a le realiza până la capăt. Dacă Dumnezeu inzestrează oamenii cu harul de a povesti, unul din ei este ea, Lucia. O poveste adevarată a unei luptătoare foarte ambiţioase, dar tot atât de inteligentă. Mereu are în buzunar o istorioară, o parabolă, o curiozitate despre ceea ce ne reprezintă ca oameni, ca personalităţi, ca neam. – Nimic nu este imposibil! https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2014/12/02/lucia-argint-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Dacă cineva te întreabă: – ’’Ce este dragostea?’’, – în interior tu cunoşti răspunsul, dar cum să-l exprimi prin cuvinte? Şi când pregătesc un articol bazat pe fapte reale, din experienţă împărtăşită sau discuţii cu confesiuni, – pentru mine este mereu ceva foarte apropiat şi blând… Aproape de suflet, de sentimentele mele. Gândurile se tot adună ’’grămăjoară’’. Iar eu mai am joburi; familia, lucrurile simple, femeieşti… Blogul şi Clubul – ’’Impresii din viaţă şi cărţi’’ au devenit pentru mine o părticică din viaţă… Totul revine la tine de o sută de ori, nu în zdrenţe, ci prin stare de spirit. Iată, adevărată fericire! Ca să ajungi la ea, trebuie să gândeşti ce să vorbeşti, ce să faci… – Înseamnă a crea. Oamenii vin să ne ajute, cautănd şi ei ajutor, fie să ne înveţe, învăţând ceva şi de la noi. Lumina care se reflectă din sufletele lor încălzesc ca un soare şi sparg întunericul în care cădem prada cu toţii ades. Şi nu trebuie să ne aşteptăm la mai multe din partea lor, – cu cât mai repede le dai drumul, cu atât mai curând vin alţii la tine… Acesta e Clubul nostru..(Svetlana Vizitiu)

Daţi muzica mai tare!

E bine ca ai opinia ta, și daca cineva nu gândeşte la fel ca tine, nu înseamnă că ai dreptul să elimini oponentul din societate… Pe facebook, într-un grup de femei, în acest moment,  se duce o luptă crâncenă pentru eliminarea unor domniţe din societatea virtuală, pentru că nu ”ştiu” ce a zis ea lor, că le-a dezamăgit şi le-a stricat somnul… Moralitatea: ai grijă ce vorbeşti în public, că… oricum poți fi scuipat cu toate soluţiile propuse în forul persoanelor îndureraţi de soarta ta înlăcrimată, ca apoi să fii imediat uitat… Dormi… liniștit!

Căţeluşa noastră Iriska din rasa cihua-hua, atunci când nu-i răspundem la sentimentele de dragoste, ce face? – impactul devine vizibil: face pipi pe covor! Poate, și kaka… Astfel, ea se răzbună, o duce capul… Sărmănica, după ce se ascunde într-un ungher, urmărind cuminte reacţia noastră: iaca, măcar atunci a căpătat o atenţie, chiar dacă omul ei drag o ”flocoieşte” binişor… – Este fericită, zău, fluturând din coadă, se convinge, că oricum este iubită, ea – un câine… de om!

Care-i moralitatea? Eşţi gata să auzi mai multe? Încearcă o zi întreagă să spui adevărul şi numai adevărul, şi în seară vei deveni: şomer, fără familie, singuratic, un handicapat abandonat şi blestemat de toţi, bolnav îngrijit în secţia de Traumatologie intensivă… – Iartă inamicul, dar să ţii minte numele acestui… ”ticălos”. Dacă ajuţi pe cineva la necaz, el se va aminti de tine… atunci când tu vei fi în pericol din nou! Multe persoane mai sunt încă… în viaţă, pentru că vânatul şi împuşcatul sunt interzise prin lege! Poate doar atunci când nu există restricţii în pădurea domnească… înainte de a vâna mistreţii. Alcoolul nu rezolvă nicio problemă,.. oricum, la fel şi laptele!

Ha, Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat! Banii nu pot cumpăra fericirea, și… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă! Realitatea e că nimeni nu te va ajuta necondiţionat după ce viaţa te-a scuturat şi te-a zdruncinat binișor! În cel mai bun caz, vei fi ajutat pentru o ”electorală”, şi apoi, din nou uitat… Munca ta grea nu contează, – stai fără grijă, că… nu vei fi apreciat!

Filozofia este ARTA DE A ÎNŢELEGE SUBTILITĂŢILE VIEŢII. Sensibilizarea tinerei generaţii, promovarea creativităţii, identificarea şi promovarea tinerelor talente…. Bla, bla… Cui trebuie? Poate doar pentru cei sinceri cu iniţiativă, care cred în ceea ce fac. Păstrarea şi promovarea relaţiilor, legăturile fireşti pe plan sentimental şi spiritual dintre părinţi şi copii durează… cât timp le poţi achita, în societatea noastră moldovenească, de altfel, nici copiii tăi nu te vor respecta. Nu va mirati, asta e mentalitatea, e lumea în care trăim, – de care au nevoie conducatorii noştri şi biserica, – de proşti şi de analfabeţi pentru a le implementa normele pe care vor ei să le impună, să le bage cu sila în capul lor.

Nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem oameni cu carte, – de ce? Pentru că cei ce conduc nu au nevoie de oameni: dinastia nu le-ar folosi, – au nevoie de cei ce se conformează cu legi impuse, votează şi îi aprobă pentru un sac de cartofi sau acţiuni de caritate temporare. Dacă îi intrebi, de ce au votat cu cel pentru care a votat? – vor răspunde, că li s-a părut un lucru mai bun, în rest nimic concret. Şi ”răbdăm” în continuare aceeaşi societate până la următorul sac cu cartofi sau grâu…

Un parlamentar se sinucide pentru că nu îşi mai vede continuarea vieții departe de un scaun parlamentar, fie că a fost convins că nu va mai disponibiliza de vre-o funcţie de stat… Vă imaginaţi? – dar cât suferă şi suportă oamenii de rând, fără studii şi locuri decente de muncă, – nimănui nu-i pasă! Omul s-a sinucis că nu a ajuns în parlament, fără să se gândească la câte posibilităţi Ia oferit bunul Dumnezeu pentru a face un bine oamenilor, sau să demonstreze tuturor şi chiar sie, că funcţia la care pretinde şi, scopul la care a visat, este anume Patria, poporul şi binele lui…  Nu ne-am ales cu nici un argument, sau vreo dovadă clară, decât că dacă cineva s-ar face vinovat, atunci sunt cei din spatele lui: colegii, prietenii care, de fapt, nu au fost niciodată prieteni… Şi în continuare, se adună oamenii în partide, ulterior transformate în trusturi unde se laudă unul pe altul. De fapt, totul se rezumă la bani, funcţii şi ego’ul său… Guvernarea, din păcate, este o dovadă a degradării ireversibile a acestei societăți… Ne-am ales cu ce am ales!

Copii sunt cea mai bună investiţie! – Cine cunoaște acest lucru și – cui pasă? Extraterestrii investesc în lot-uri, alcool, țigări etc, din impozitele noastre! – şi profitul, la fel, nimereşte în buzunarul lor. De aceea, avem o ţară atât de săracă, degradată mintal, cu un popor indiferent, care protestează lent, apoi în câteva clipe se conformează cu procesele…

Poliţia vine şi te amendează de nenumărate ori pentru că fiul tău cântă la chitară după ora 22.00 (s-au plâns vecinii), – dar unde să cânte: în subterane, pe care câmpuri?  Atenţie pentru MAI: Poate vă faceţi şi un proiect înainte de a judeca şi a amenda tinerii: – Nici un poliţist nu vine cu vre-o idee de a soluţiona problema tinerilor, care nu au unde studia sau să muncească, pentru că societatea noastră nu este cointeresată să rezolve ”disperarea” unui părinte atunci când nu are cu ce achita amenzile și să soluționeze ruptura cu copilul lui. Şi, tânărul talentat, care cântă după auzul lui fin şi compune fără să cunoască partiturile, are toate şansele să devină un hoţ sau criminal: se pare, că pe asta contează parlamentarii… – Eu vă urăsc, vreau să ştiţi acest lucru! Realizez, că oricum nu va pasă decât de fundul vostru!

De ce nu veniţi cu proiecte, soluţii pentru ca aceste probleme să nu se mai repete… De ce disputaţi şi vă înjuraţi permanent în public în parlamentul ăsta al ”vostru”, pentru care achităm banii noștri? Voi sustrageți bani pentru reparația sediului parlamentar de la noi, și de ce nu achitați voi din buzunarul vostru, că în școli și grădinițe  se cere de la noi, părinți, pentru reparațiile lor… Dar pensia voastră este de sute de ori mai mare ca cea a pensionarilor, cei vulnerabili? Nu vă arde obrazul de ruşine? O temă aparte… Sunt convinsă că nu avem nevoie de parlamentari, care se împart în grupuri şi formează trusturi pentru sine si dinastii, uitând de cine și pentru ce  au fost votaţi de popor, şi, – atunci când  ”fac” carităţi , – o fac pentru a se pune în evidența, și nu dragul sau mila omului…

În aceste momente, ”ei” se tot adună, pe ascuns, să-şi aleagă miniştrii sau procurorii lor. – Oameni buni, pentru asta i-am votat, ca să se ascundă de noi? Unde se ascunde şoarecele, acolo-i şi corupţia! – Activitatea publică trebuie să fie absolut transparentă!! Avem nevoie de o ţară prezidenţială! Trăiască și guvernul precum trăieşte poporul care l-a ales! Basta!

– Daţi muzica mai tare!!!

Anatol Lupu, cantautorul la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi

  Cu compozitorul Anatol Lupu ne-am cunoscut după ce fiica mea Sanda a participat la emisiunea Surprize-Surprize (TVR1) în ajun de Revelion 2002. Căutam un muzician de aranjamente muzicale. Am avut noroc, că am întâlnit o persoană ca Anatolie Lupu. Pentru că este și un profesionist, dar și om de Omenie, probabil și unicul foarte receptiv, cu ajutorul la nevoie, – astfel a rămas şi în prezent. Bunătatea i-e în sânge, chiar și talentul este enorm de mare. Inteligenţă şi modestie. Foarte înțelegător și discret. Puteam să-l telefonez şi la unu noaptea, trezindu-i familia (să mă ierte soţia lui Anişoara!), doar pentru că mi-a venit o melodie în gând, şi de frică ca să n-o uit, i-o fredonam prin receptor Domnului Anatol! Acordurile nu le ştiam, doar nu sunt muzician, şi compozitorul buimăcit repejor le forma intr-un carneţel, în timp ce-i dictam melodia, şi desigur, peste scurt timp aranjamentele erau gata, iar fiica mea Sanda Marta le cânta ca urmare în public!.. Timpuri frumoase, atunci când un așa comportament era considerat firesc și – nimic ciudat! În primul rând, pentru că Anatolie Lupu este o Personalitate cu literă mare! Pun întrebarea: de ce nu i se conferă titlul de Artist al poporului: Este binecunoscut faptul, că Maestrul are un repertoriu de melodii superbe, a promovat și a ajutat multe vedete, interpreţi celebri în Republica Moldova și peste hotarele ei…

Este talentat multilateral: un muzician, scenarist, aranjor şi actor minunat! Iar familia lui formează o unitate excepţională, cu Ana, cu fiul lor drag şi scump, Antonio, care continuă talentul și merge pe treptele tatălui său în domeniul muzicii… O întreb pe Anişoara lui: Eşti fericită? – DA! – e răspunsul. Un Da ferm, fără comentarii…

Anii trec, oamenii se schimbă nu doar la aspect, dar şi în interior, ştiţi şi voi… Constat cu uimire, că această familie, cu toate stereotipurile, greutăţile și nevoile în acest stat mic, prin traiul lor modest, râmân aceiaşi, cu lăuntricul lor firav, foarte discreţi și paşnici, şi foarte binevoitori cu toată lumea! Din toată inima – iubesc această familie. Să le dea Dumnezeu sănătate şi mult noroc!! (Svetlana Vizitiu) 

Nunta fiicei mele: Un pic de istorie cu tradiţii…

Fiecare om are nevoie de un omuleț… Nu contează care. Să fie unul drag… Să fie unul al tău, pentru a fi mereu alături. Să te privească mereu în ochi, să râdă cu tine, să-ți fie un sprijin, să-ți încălzească mâinile, să-ți fie prieten. Și, pur și simplu, să te iubească. Fiecare are nevoie de „omulețul” lui…

Să privesti in ochi si sa Imbratisezi, sa Zambesti, sa Plangi si sa Visezi! Si sa nu-ti fie frica sa Iubesti… Doar atunci vei Intelege, ce Inseamna sa Traiesti! Cel mai bun cadou, care ne ofera soarta – sunt persoanele carora noi le zicem: Va multumim pentru ca existati! Dragi Alexandra si Ernesto! Fericirea e ca si sanatatea, o ai atunci cand n-o observi! Fiti atenti la ambele, unul fata de altul, mereu si pe veci! – Casa de piatra si la multi ani! Domnul sa va Binecuvanteze! ❤

Dragi prieteni, nu e publicitate, – va impartasesc bucuria mea, caci fericirea fiicei mele, e si fericirea mea si a neamului meu… Si, un pic de istoric din traditiile nuptiale nu strica… Fiti atenti! 😀

Schimbul de inele provine din Egiptul antic: se credea ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu s-a adoptat obiceiul, care s-a inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti. Prin evul mediu britanicii au inlocuit fierul cu aur, accentuand idea de durabilitate si puritate.

Vestimentatia mirilor> In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez „trousseau” se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.

Voalul miresei> Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. De fapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile „atractive” pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile „aranjate”. Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.

Furtul miresei> Moldovenii sunt un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei ale carui origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

Tortul miresei> Moldovenii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.

Buchetul miresei> In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

Dezbracatul miresei> Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori…

Rascumpararea mirelui> 😀

Despre timp şi despre sine… Cu Anatol Lupu

Politica… Este inutil să discutăm despre ea. Ceea ce se întâmplă în ţara noastră mică, nu produce decât o stare de alertă. Noi (cetăţenii obişnuiţi) şi ei (autorităţile), existăm în lumi paralele, care nu se intersectează. Ei au propria lor viaţă, preocupările lor, obiective şi modalităţi de a le realiza, iar la noi e la fel, doar că la un alt nivel! Aceste paralele se întâlnesc numai la diverse alegeri şi electorale pentru structurile de putere. Fiecare din noi supravieţuieşte cum poate, ei însă, încearcă să scape de noi, creându-ne condiţii insuportabile de viaţă… În acelaş timp, ei fără noi nu pot exista. Dacă nu vom fi noi, cine-i va alege? Cu alte cuvinte, daca noi nu vom exista, nu se vor simţi nici ei necesari, prin urmare, lumea lor nu va putea exista.

Societate…Nu există, ea lipseşte totalmente. Cetăţenii din această ţară preferă să nu deranjeze autorităţile să se bucure de viaţă, şi problemele sale le rezolvă de sinestător – majoritatea în străinătate, ceilalţi, aici, acasă. Infantilismul generat de regimul sovietic, continuă să dea aceleaşi rezultate – toţi aşteaptă să vină cineva şi să rezolve toate problemele. Nu va veni! Nici nu le va rezolva! Şi nu va fi aici Europă notorie, despre care ni se tot repetă! Nu e acea mentalitate, din păcate! Şi nimeni nu ne va educa, nu are guvernul nevoie de noi, cei deştepţi, responsabili, educaţi. Cu nerozii este mai uşor de gestionat! Acum banii sunt în frunte şi scuipă toţi pe valorile înalte. Şi apropos, acest lucru este valabil pentru toate domeniile de activitate. Cei mai mulţi tind să se exprime prin dobândirea banilor. Şi cu cât suma e mai mare, cu atât mai importantă  e valoarea care reprezintă persoana ta în ochii unui profan. Astfel sunt programările. Adesea o persoană care câştigă bani este un individ fără de priorităţi şi mai mult, nici nu doreşte să le posede. Automobile scumpe, apartamente, conturi bancare, modele-amante – acestea sunt criteriile lor de succes în societatea modernă. Aşa persoane de succes au o atitudine dispreţuitoare faţă de cei care îşi dedică viaţa valorilor veritabile şi activităţilor reale, fără a avea un succes comercial. De fapt, cum poţi trăi fără toate atributele de mai sus? Este ceva înapoiat! Încercaţi sa le deposedaţi de toate jucăriile lor şi ei se vor usca de plictiseală, pentru că nu vor mai fi respectaţi la fel de către’’ fraţii lor cu aceeşi minte”… Şi Doamne fereşte să vă gândiţi că sunt împotriva persoanelor bogate. Eu sunt contra bădăranilor cu bani!

Cultura…Ea, cu toate problemele ei, continuă să aibă locul ei în această societate bolnavă: teatre, săli de concerte, orchestre simfonice, muzee etc, toate-s la cerinţele poporului. Tineretul de azi însă de cele mai dese ori înlocuieşte dezvoltarea inteligenţei cu rugumarea tehnologiilor computerizate şi cu internet. Dar sentimentele de viaţă sunt imposibil de obţinut în reţele de socializare şi jocuri de calculator. Doar empatia pentru o artă reală oferă posibilitatea de a înţelege care este locul tău în societate şi subînţelesul propriului Eu.. Şi acum despre cultură un pic diferit. Să începem cu ceva mai simplu – să nu facem mizerie în locurile publice, să nu fim nepoliticoşi, să-i respectăm, în special, pe cei în vârstă şi să educăm copiii în spiritul exemplului propriu. Ulterior, probabil, va apărea necesitatea sau nevoia de ceva mai spiritual, şi noi din nou vom reveni la o cultură de nivel înalt.

Muzica…Voi vorbi despre muzica usoara. În ultimii ani, tendinţa mondială în muzica pop se rezumă la afaceri curat de business, cu crearea proiectelor pe care nici nu îndrăznesc să le numesc muzicale, sună  atât de primitiv… Se calculează suma de bani care ce poate câştiga pe seama unui anumit interpret sau grup,  un calcul rece,  şi nici o artă! Se stabileşte un brand, se înregistrează un album, apoi se “învârteşte” la radio şi TV pe cât posibil de exagerat, şi dacă a mers – se mai scrie unul, aplicându-se  aceeaşi schema. Dacă nu, lansăm un nou proiect… Iar publicul acceptă ce i se oferă la ecran sau la radio ca ceva foarte modern, ca de altfel şi pe cei care fac bani pe această muzică. În general, toate aceste ”distracţii” sunt concepute pentru tinerii care cred că orişicare MC sau DJ sunt băieţi avansaţi, profesionişti, pricepuţi în domeniu şi că anume ei cunosc ce este cool! Tot mai primitive devin piesele, cu aranjamente automatizate, cu ritm static şi fraze zomby incontinuu, care spală creierii – tot ce e necesar pentru un  tânăr de rând. Să gândească acesta  nu va binevoi, de ce să-şi complice viaţa cu o muzică profesionistă şi serioasă? Muzica a devenit fundal sonor în autobuz, microbuz, pe stradă… Toţi sunt cu căşti în urechi. Ce mai! Melomani plini de sine…

Privat …  Din fericire nimeni nu a anulat valorile eterne şi nimeni nu le poate anula. Ce este important? Dragostea, desigur, în cel mai larg sens al cuvântului. Părinții noştri, copiii, prietenii (adevăraţi), cei dragi şi cei care ne prețuiesc – aceasta şi este piatra noastră de temelie, numită Viață. Cu cât e mai puternică relaţia, înţelegerea reciprocă, cu atât viaţa e mai stabilă, indiferent de tulburările externe. Dacă totul e corect, atunci când vine o furtună, îţi găseşti şi un adăpost, iar oamenii care te iubesc intotdeauna te vor primi, te vor înţelege şi-ţi vor oferi puterea de a contua lupta… Orice altceva – e doar un derivat de percepţie a lumii noastre exterioare.

Al Dvs, Anatol Lupu, august,  2014

Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…

„Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)

Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 in s. Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, dar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. Evoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, le-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte o lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul de promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan Petrache în cultura națională!Piese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical. De menționat că una din melodiile preferate, “Monolog”-ul scris de Stefan Petrache, pe muzica lui Oleg Milstein, impreuna cu Orizont.

Ștefan Petrache întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare… ”Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

Date scurte biografice: Cântăreţ, poet, om de afaceri. Studii: Şcoala republicană de muzică (azi liceul Ciprian Porumbescu, vioară), Colegiul Ştefan Neaga, Institutul de Arte Gavriil Musicescu. Împreună cu M. Dolgan şi V. Rusnac în 1967 a stat căpătâiul formaţiei „Noroc”. Solist al filarmonicii din Doneţk (Ukraina), al formaţiilor „Поющие гитары” (Rusia), „Orizont”, al ansamblului, condus de renumitul Anatolie Kroll (Rusia), a colaborat cu faimoasa orchestră simfonică de estradă a radioteleviziunii unionale sub bagheta lui Yuriy Silantiev, fondator şi conducător artistic al formaţiei „Plai” – o adevărată revoluţie în muzica uşoară din Moldova; redactor şef emisiuni culturale la RTV din Moldova, fondator şi proprietar al firmei de construcţie „MP+”. Creaţia sa poetică nu e publicată, dar o bună parte din poeziile sale s-au făcut cunoscute datorită faptului că au devenit cântece. Distincţii: Laureat al Concursului Unional al interpreţilor de estradă (Moscova 1970), Artist emerit, Artist al Poporului, medalia Meritul Civic, Ordinul Gloria Muncii.

Dedicatii de la prieteni si admiratori:

”Pe timpuri, pe când scena îi era arena de bătălii muzicale,mulţi îl supranumeau « Karel Gott al Moldovei ». Asocierea cu «vocea de aur a Cehiei» sau «privighetoare cehă» nu era întâmplătoare… Ascultându-l aveai senzaţia că toată făptura sa este, ca şi cum «zidită» în cântecul care se naşte, că muzica răzbate din el asemenea unor explozii de culori neaşteptate. Piesele lui, asemenea unor mici spectacole muzical-dramatice te răvăşeau… Un artist nedemodat, incomod şi mereu inspirat – Ştefan Petrache”. – Andrei Porubin

”Și, dacă în mâinile lui de copil, de la țară,

strămoșeasca vioară

Tipa oțărât, ca un cobâz, ofensată de-arcușul

plin de sacâz,

Ea, prin această reacție dură, brutală,

încerca, în

Felul ei, să ne spună, că la noi în țară,

ca-n vechea Danemarcă,

Amiroase-a ceva putred…, căci, având o istorie-a viorii –

legendară,

Noi, băștinașii, nu avem maeștri, ce-ar duce mai departe

faima seculară

a lui Barbu Lăutarul.

Precoce talente, venite la școală de la sate, erau „inteligent”

de izbeliște lăsate,

Erau „cu grijă” presate să se transfere

la altă specialitate.

Trist, acest ratat violonist, lăsând arcușul,

cerca cu vocea să-și

Reînvie visele copilăriei ca și alți născuți de Ion și Maria…

cântând,

A început sie texte să-și scrie – ele s-au dovedit a fi

poezie,

Căci Cerul l-a miruit din plin cu talent

și-ncadrat în al artei regiment,

Harul, dat de Sus cu carul, sclipea ca cristalul

în rază de stea.

Evident, acolo unde adie a putred, talentul nu aduce

și un trai decent…

atunci hotărî de toate să se lase,

să construiască case, una decât alta mai frumoase;

și nu că rău să-i pară,

dar tot mai des și-aduce-aminte

de vioară.” – Acrostih de Constantin Rusnac, 2006

ȘTEFANIA PETRACHE, fiica: „Noi întotdeauna ne strângeam toţi împreună afară, în ograda casei pe care a construit-o tata. Până nu demult locul lui nu era ocupat, noi ne strângeam la masă, dar locul acela a lui, îl lăsam liber, gol.”

https://www.youtube.com/watch?v=Sqh3owxB5Jk

”Am 25 de ani şi parcă s-ar părea că sunt departe de a înţelege acest stil, însă această voce face ca orice sunet să mângâie urechea, fiorul care-l simţi e de nedescris. Cred că e timpul să ne dăm seama că e din ce în ce mai puţină muzică de suflet, aşa că, scumpi moldoveni, nu daţi voie ca valul de analfabeţi cântăreţi să urce în scenă şi să-şi bată joc de noi.” – Ghenadie Negrescu, Ungheni

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

                       P.S. Maestrul Stefan Petrache a decedat la 13 ianuarie 2020…

Text, imagini de Svetlana VIZITIU, Impresii din viata si carti, Republica Moldova, Chisinau

Damian Ticalenco. Reverberaţii enigmatice: între fantezii şi real

 Aveam vreo 9 ani când unul dintre cei patru preoţi, toţi – verişori ai mamei; Parintele Valerian a decedat. La împarţirea averii, familia noastră s-a ales cu o colecţie rară de carţi religioase, datate de prin anii 1700. De atunci, am şi căpătat pasiunea pentru cărţile vechi de antiquariat, şi setea pentru descoperire a divinului. Cerdacul casei mele s-a transformat într-un laborator de alchimie, unde adesea aprindeam luminarea şi lumina sufletului meu, asemeni unui mare filozof, care scrie gândurile şi experimentele spirituale în jurnalul personal, folosind pană de gâscă şi călimară cu cerneală. Printre carţi religioase, ezoterice şi magie mi-am petrecut eu copilăria. Scopul meu era sa obţin piatra filozofală. „Furam” eprubete şi colbe din laboratorul chimic al şcolii în care invaţam eu, pe-atunci; unelte le meşteream singur: luminări, cuptorul alchimic, pergamente etc. Descifram textele religioase scrise în slavona veche shi simbolurile oculte, experimentam crearea omului artificial (homuncul), care desigur ca nu au urmat cu succes. Enigma – muzica vieţii mele, mai bine de 22 de ani: a fost cea care a dat zbor fanteziei mele şi a deschis larg porţile cerului în faţa mea. Posedat şi orbit de frumuseţea acestei capodopere muzicale, enigma ei mă urmărea pretutindeni. Scopul meu a fost să înţeleg despre ce se cântă anume, şi am înţeles, desigur, mult mai tirziu acest lucru… La vârsta de 13 ani, spiritul acestei capodopere a întrat cu adevărat în viaţa mea. Nopţile, în stare fiind de semisomn, timp de un an, eu eram vizitat de către o umbră, care apărea şi dispărea prin efectul, asemeni domnişoarei din acel renumit clip al Enigmei „Sadeness„. În acea stare de nedescris, sufletul mi se „desprindea” de trup şi alături de corpul care dormea în somn de moarte, vedeam un nor negru cu doi ochi foarte mari, asemeni unei bufniţe fioroase, care stă cuminte pe patul pe care dormeam. Aceasta creatură astrala m-a vizitat frecvent timp de un an de zile la aceiaşi ora;  la 10 noaptea pe timp de iarnă şi, la 4 dimineaţa pe timp de vară, – după ce a ncetat să mă viziteze în mod frecvent, nu şi definitiv: mai apare în prezent, o dată sau trei ori pe an.  Anul 1995, – întrase hypnoza şi exorcismul în modă, La Călăraşi se „scoteau” dracii, chiar peste drum de şcoală, 🙂 desigur, că eu eram prezent, practic, la toate manifestările, gen: „ăsta de acolo”,- dar nici până în present, nu pot sa-mi explic fenomenul, – cum? de ce? şi cine sălăşlueşte în corpul uman, pe lângă raţiunea şi personalitatea acestuia… Da, mă bucur că am avut, într-adevăr, o copilărie cu adevărat mistică. În 2000, am depus actele la facultatea Regie TV şi Film, la Academia de Arte din Chişinău, pe care am şi am şi absolvit-o. Tot în acel an, începusem cariera la TVM1, în cadrul emisiunii „Echipa 5”. În 2003, am înaintat un proiect de emisiune despre fenomene paranormale din Republica Moldova la Euro TV „Semne din Penumbra”, unde căutam subiecte similare cu cele ce mi s-au întâmplat anterior în viaţă. Astfel, printre oamenii, pe care-i cunoşteam din aceasta emisiune, am facut cunoştinţă cu Alex, – un magician, care urma să devină învăţătorul meu de magie. Un om de 33 de ani, simplu la prima vedere, dar şi complex in interiorul său, şi care fusese iniţiat în arte magice în Egypt cu ceva ani înainte de a ne cunoaşte. El m-a îndrumat în artă timp de 3 luni; aveam permis sa asist la manifestări cu clienţii săi, făceam ritualuri împreună şi cu alţi magi,- aveam cam 21 de ani pe atunci. Pot spune, că în Chişinău sunt multe persoane, care dispun de capacitaţi paranormale. După care, el, magicianul, mi-a daruit un set de carţi Tarot, dealtfel, se mai numeşte „Corbul Magic”, – desigur, pe care îl păstrez şi până în prezent. Ulterior, Alex plecase din ţară şi din viaţa mea. Dar şi în prezent, învăţ lucruri din memorii, pe care mi le-a lăsat acest extraordinar om. În 2005, s-a împlinit un vis de-al meu, – am venit în SUA, unde sunt şi în prezent. A doua venire a lui Hristos în viaţa mea, s-a petrecut în 2010. Se părea, că timpurile se repetă pentru mine, evoluând cu mediul în care trăiam, – prietenii, visele şi finişând cu progresul tehnologic în lume; toate, parcă le ştiam dinainte. Uite, acum în 2010, şi descoperisem Enigma, adică i-am descoperit sensul veritabil. Mare mi-a fost mirarea, când am suprapus cuvintele din Evangelia lui Ioan, pe muzica şi video Enigmei – „Sadeness„. Simbolurile vizuale şi cele muzicale coincideau cu textul din Biblie. Am crezut, că-mi ies din minţi. Ceea, ce credeam eu, că Arta Artelor era descoperită în mânile mele, a fost o fericire şi, tot odată, o dezamagire enormă; la fel, şi scopul personal spre care mergeam cu anii, – a fost deja atinsă viaţa mea, de parca s-a pierdut sensul, însă nu am încetat nici o clipă, să savurez această muzică cu aceeaş intensitate, de fapt, ca de la bun început. Am realizat, că arta în mare parte, nu e altceva decât minciună şi ispită,(pe deoparte, artiştii realizează fantezii şi dorinţe proprii, iar din altă, – realizează idei). Iar Biblia, din punctul meu de vedere, este o carte creată pentru a păgubi sau distruge sufletele umane, şi nici pe departe, nu pentru a le salva. Am înţeles, ca şi Arta şi Biblia utilizează frumuseţea în calitate de mască a minciunii şi ale ideilor ascunse… Nu există artă mai mareaţă şi mai perfectă ca Omul. Simţeam apatie faţă de artă şi religie, în general, ma pierdusem pe sine ca artist şi ca om, evitam prietenii şi oamenii, tot ce doream, e să mă gândesc în singurătate la toate… Apoi, am început să practic meditaţii: meditam în multe şi diferite feluri, mă descopeream şi redescopeream din nou. Meditam din inspiraţie creând numeroase sisteme proprii de meditaţie. Aflam adevarul şi-l uitam, apoi, iarăşi, îl regăseam… Mă îndepărtam în mod conştient pentru că apoi, să mă reîntorc. Din sute de cărţi rare ezoterice, care le-am colecţionat de ani de-a rândul şi pe care le-am recitit de multe ori, am înţeles, că adevarul nu va fi niciodată publicat, în mod scris şi că viaţa e un fenomen perfect şi foarte corect. Nici o carte nu se compară cu cartea vieţii umane, şi cu adevarul neobservabil de fiecare zi. Minunile se întâmplă în fiecare zi cu fiecare om, doar ca nu toţi au ochii suficient de larg deschişi pentru a le înţelege, mai bine spus, – a le simţi.  Îmi place arhitectura, fie, antică sau modernă. Ador natura vie şi cea moartă. Am pasiune pentru sculpturi, preferata mea, e desigur „Poarta Infernului” de Rodin. Mă fascinează picturile cu apa, cred ca trebuie sa ai o tehnică foarte avansată pentru a putea reda în culori efectul apei. Îmi plac sfeşnicele şi lampele de antiquariat, -am o colecţie de mai bine de 40 de bucăţi. Prefer să fac picnic pe acoperişul casei mele, sub cerul liber pe timp de noapte. Ador stelele şi Astrologia. Cam acestea sunt, în linii generale, pasiunile şi preferinţele mele…

Lecţia de viaţă ne determină destinul. Top 5 carti

Să iubeşti, nu e chiar atât de uşor, când te iubeşti doar pe tine. Ca să faci sacrificii pentru cineva, trebuie să iubeşti: ca să cunoşti  şi să inţelegi sentimentul, trebuie să inveţi a iubi, din frageda copilarie; să ai iubirea în tine, să-ţi fie încărcat sufletul de cea mai curată iubire. Care ar fi sacrificiul cel mai mare pe care l-ai face pentru persoana iubită? Doar Dumnezeu ştie. Pentru cei, pe care-i iubeşti, nici un sacrificiu nu este îndeajuns… Şi dacă stau să mă gândesc, când te iubeşti doar pe tine, e clar că nu mai e loc şi pentru altul, şi implicit, nu mai poate fi vorbă de sacrificiu. În cărţi, în filme, găsim exemple frumoase, iar în viaţa reală, într-adevar – totul diferă. Dacă e cineva, care poate iubi viaţa, pământul, cu tot ce este pe el – şi bune şi rele – fără să obosească, atunci, poate primi… cartea, şi învăţămintele prietenilor nostri, care ne privesc, aici, in fiece zi, online 🙂 Ascultaţi-i, ce spun…

Rodica Verbeniuc: Expert Comunicari Corporative. De când au apârut copiii, pasiunea mea pentru proiectele de reponsabilitate socială (în care mă dizolvam din necesitatea de a fi utilă pentru cineva) şi-a schimbat accentul pentru a învăţa să fiu mamă, şi să descopar lumea împreună cu ei, şi prin ochii lor. Este un exerciţiu neaşteptat de captivant. O altă pasiune, de existenţa căreia nici nu eram conlştientă, este să cunosc oameni deosebiţi, culturi diferite, tradiţii, oraşe cu personalitate. Şi, să ascult orgă în biserici sau, să privesc tangoul argentinian. Nu am hobby-uri: mi se par mai mult, o indeletnicire raţională, iar eu, sunt prinsă de sentimente. Ceea ce contează, e pasiunea în ceea în ceea ce văd şi depun;  şi o fac cu toată dorinţa şi cu multă plăcere. Acum, despre lectură. Referitor la beletristică, – îmi plac lecturile pe ”nerăsuflate”: cele, care te prind în mreje din primele pagini, şi nu te lasă să-ţi găseşti liniştea, până nu-i dai de capăt. Asemenea lecturi, rapide, aş zice; îmi  permit să ţin ritmul acţiunii, să mă dizolv în atmosfera cărţii, să-mi trăiesc la intensitate maximă emoţiile, ce mă cuprind în timpul lecturii. Poate, astfel, şi se explică obiceiul meu de a citi în avioane, aeroporturi, dar şi în nopţile, cazată fiind prin hoteluri,  atunci când plec în deplasări… Lectura mă relaxează, mă ajută să  evadez în altă lume; să uit, pe un timp scurt, de munca cotidiană…  Una din lecturile de acest  gen, a fost ‘‘Imperia anghelor” de Bernard Verber. Prefer cărţile, care    mă fac să reflectez, precum „Podurile peste Maddison” de Robert James Waller: în timp ce o citeam, mă deranja ”inactivitatea” Francescăi, dar cu trecerea anilor, propria-mi experienţa m-a făcut să înteleg clar deciziile dânsei.  Savurez carţile existenţialiste, mistice, pentru că sunt convinsă de existenţa unei dimensiuni de viaţă paralelă, şi  mereu, cred că trebuie să fim deschişi unul cu altul, să învaţăm, să vedem sau sa simţim ceva nou precum scrie şi autorul Paulo Coelho. Sunt însă, lecturi – simboluri, cu hipertext, pe care, le poţi oricând reciti sau prelua gândul, de la orice pagină; le-aş numi ”Cărţi pentru întreaga viaţă”, – ele vor fi mereu actuale (Franz Kafka ”Procesul”, Mihail Bulgakov ‘‘Sobacye serdze”, Gustav le Bon ”Psihologia Maselor”). Sunt lecturi, care mă întorc „pe dos”  – în acest caz, pot sa nu memorez numele autorului sau titul carţii, în schimb, pot descrie pasaje întregi, şi chiar cele mai mici detalii. Spre exemplu, ”Nunta în cer” de Mircea Eliade sau ”Livada de vişini” de Anton Cehov. După asemenea lecturi, am nevoie de o pauză lungă, ca să-mi liniştesc spiritul şi să-mi aranjez gândurile. Orice carte aş citi, – îmi pare insuficient de intensă; tocmai de asta, nu pot citi în paralel cateva carţi. În aceste situaţii, i-au revista ‘‘Karavan istorii” şi, mă pierd în confesiunile de viaţă ale personalitaţilor contemporani… Cred, că orice Carte are Timpul ei de Lectură, şi nimereşte în mânile noastre, deloc întâmplător: ulterior, – prin lecţia de viaţă, Ea ne determină destinul…

Nona Marian, Interpretă, compozitor, producer: Mi-a plăcut să citesc din copilărie: Mama spunea, că în loc să dorm, la amiaza, mă băgam cu lanterna sub plapumă şi… citeam. Citeam, tot ce îmi nimerea în mâini, iar poveştile, cred că îmi plăceau cel mai mult: Am avut o colecţie cu poveşti din diferite ţări ale lumii… Urmează anii de lectură a detectivelor şi romanelor:  tot aşa, până când am citit „Agonie şi Extaz” de Irving Stone: după care, nici o carte nu mai părea interesantă. A urmat o perioada în care nu am citit nimic. De curand, am descoperit revistele ” Biografia” şi „Imena”, cu articole biografice ale personalitaţilor celebre din diferite domenii: politică, actorie, știință, modeling, idoli etc. Am aflat o mulțime de lucruri necunoscute şi interesante, despre viață de după cadru (aş spune eu), perioade fericite şi „nu prea”, lucruri cunoscute sau, despre care nu s-a vorbit. Din aceste articole am reuşit să găsesc pentru mine multe răspunsuri şi rezolvări în domeniul psihologic, lecții de viaţă prin exemplu altor persoane… Acum, din insuficienţă de timp, nu reuşesc să citesc până la capăt, unele cărţi plănuite: Toate au la bază un conținut politico -analitic. De ce? Ma întreb şi eu: De fapt, mă interesează în detalii şi desfaşurări, cărţi mai profunde şi clare, în context. Este vorba şi despre „Jaful Romei ” de Alexander Stille, „Statecraft” de Margaret Thatcher şi George Friedman „Urmatorii 100 de ani„.

Ruslan Şevcenco, Istoric-contemporanist, Doctor în științe istorice

Prefer literatura artistică, istorică și cea politică. Sunt o persoană cu un  simţ al umorului: îmi face  plăcere să distribui si sa-mi bucur  prietenii cu glume proverbiale, citate şi maxime, în special, cele cu un subânţeles, dar plin de umor. Astrologia – mă interesează; este una din pasiunile mele. Iată, că hobby-uri – nu le am, pentru că le consider neserioase pentru mine.

Valentina Ursu, jurnalist Radio Europa Liberă: Sunt un om căruia nu-i place să încheie o zi fără să rezolve toate problemele, chiar dacă aparent este vorba despre lucruri minore. Uneori, lucrez şi-n week-end. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să vizitez bisericile. Îmi plac cărţile de psihologie şi dezvoltare spirituală. “Puterea magică a gândului” este o carte excepţională, ce trebuie citită de oricine doreşte să-şi îmbunătăţească viaţa. Şi cartea “Începe cu ce nu-ţi place“, scrisă de Brian Tracy, – este una din cele mai importante cărţi despre managementul timpului.

Alexandra Porubin Bodarev, Comunicare şi relații publice. Pr manager: Momentan, sunt în concediu de maternitate, iar din toamnă, mă „reinventez”. Pasiunile mele. Ştiţi, îmi place să descopar gropile şi pădurile cu ATV-ul, şi… să mă plimb cu motocicleta. Recunosc, că sunt mereu cuprinsă de adrenalină!
Din păcate, nu ştiu să croşetez sau să fac goblen. Din cărţi, – prefer mai mult cele filosofice: Junge, Kant, Nitzche.
Îmi mai plac Romanele: nu îmi pot explica, de ce,  dar uneori, mă plictisesc: Ca să mă distind, sau sa ma relaxez, le citesc, mai cu seamă, gânduri expuse de oameni celebri. Recent, am început să recit un curs din ceea ce am studiat la facultate: „Teoria comunicării”. Doar la Nitzche şi Kant,.. îmi „lucrează” creierul, când citesc. Şi acest lucru, îmi place! Nu știu, dacă e încadrat în categoria pasiunilor, mai mult, e o plăcere să analizez şi să citesc cărţi şi reviste, şi să mai vizitez site-uri ce au legatură cu decorarea grădinilor, design interior etc. Îţi revoluționează imaginaţia… şi bunul gust. Descoperirile acestea mă determină permanent la noi schimbari în viaţa de toate zilele…

Mai bine un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit. Top 5 carti

E limpede, ca avem nevoie de pasiuni, la fel, ca si de povesti. Ne tenteaza orice amanunt din viata. Ce e vadit, si ce e ascuns – in mintile tuturor personalitatilor care pot simti si iubi. Iar personalitate este fiecare din voi! Doar ca, unii, suntem mai tineri, altii, mai experimentali… Fiecare, are ceva de imprumutat, la fel, are si ce invata. Fiti doar mai atenti, unul la altul…

Stella Enachii, jurnalista
Am mici hobby-uri zilnice, cum ar fi cele câteva momente liniștite în care degust o cafea, sau hobby-uri de weekend, când am timp să citesc, să văd un spectacol, un film sau să gătesc și să mănânc ceva gustos, exotic. Îmi place să călătoresc, să fac mișcare, să mă bucur de soare, de natură, de linistea și relaxarea de care am parte pe malul mării.
Pot însă să-ți marturisesc ca una dintre pasiunile mele este ezoterică, care a început în liceu, dar pe care nu am luat-o în serios. Și fotografia de care doresc sa mă apuc mai în serios în cel mai scurt timp. Mai am slăbiciuni pentru amenajarile interioare și grădinarit. Încerc să fac atât de multe lucruri care mă fac fericită… şi dacă aş mai avea timp, mâini şi picioare probabil că aş mai face câteva!

Victor Micusa, stilist: Mentionez, spre marea mea rusine, ca lectura car e am inceput-o sa o citesc in ultima vreme, nu am dus-o la bun sfirsit, sau, din lipsa de timp, sau ca TV-ul si Mc-bucul ma insoteste peste tot. Boala societatii. Pasiunile mele sunt mai mult legate de necesitate. Adica, formarea landshaftului la casa parinteasca, unde merg 1-2 ori pe luna, dar o fac din placere. Proiectele sociale legate de profesia mea, imi aduc placere intr-o oarecare masura, dar mai putin, fiindca majoritatea se refera deja la politica. Doua lucruri stabile, care le practic de multi ani, sunt fotbalul in fiecare zi de luni, si – sauna, in fiecare zi de joi. Familia si serviciul in domeniu, sunt pentru mine cea imi aduc bunastare si dispoziti, zi de zi. Cam atat.

Angela Gutu, regizor, casnica.
Traim timpuri rapide, cu foarte multa informatie; creierul abia de mai reuseste sa simileze tot ce i se expune…  Radioul, televiziunea, in general; mass-media si, in sfarsit, Internetul… – toate, duc o lupta pentru interesele si dorintele noastre, pentru deciziile noastre: este o lume cu prea multa informatie si totusi, ne facem tot mai superficiali. Ducem lipsa de sinceritate, omenie, liniste sufleteasca si pace launtrica, toate, ce  eu le gasesc in literatura spirituala si versuri, – citesc foarte multe versuri, – ele au grija ca sufletul meu sa nu se impietreasca, sa raman sensibila, la tot ce se petrece in jurul meu. Imi place si politica, dar ea trezeste in mine furie, nemultumire, dezamagire, neincredere in oameni, si atunci, literatura spirituala balanteaza totul, aduce armonia in sufletul meu. Sunt interesata de istorie, traditii si cultura veche romaneasca; avem un tezaur nemaipomenit: un port popular – o carte deschisa din care poti afla cum au trait si cum au simtit neamurile noastre, in trecut. Rasfoiesc acum cartea Varvarei Buzila „Costumul popular din Republica Moldova„: aici, am gasit o multime de lucruri noi si interesante. In rest, ma preocupa familia, careia ii acord practic tot timpul meu, – imi place sa pregatesc ceva delicios si sa ne adunam  gramajoara, la sfat, in jurul mesei. E foarte important sa nu se rupa firul intre generatii, sa ne daruim unul altuia iubire si sprijin, – asta cred, si este intelepciunea omeneasca! Ma tin de principiul, ca daca fiecare familie va fi fericita, atunci si o tara intreaga va fi fericita si va prospera!

Mariana Mihaila, interpreta muzica usoara: Imi place sa citesc carti de psihologie, Romane de dragoste… Ador melodramele. Sunt pasionata de design vestimentar

Veronika Stolli, interpreta muzica usoara:

Preferintele mele sunt detectivele si romanele – Mai bine zis, Barbara Kartlend, Main Reed si Agata Christie si altii. Pasiunile sunt: voleiul, biliardul, muzica, parfumuri.

Nata Albot, jurnalista, director JTV
Citesc câte 3 cărți concomitent. Una despre sănătate, alta despre călătorii și cealaltă – un fel de două feluri. Încerc ca timpul liber pe care îl mai am să-l pierd cu filme. Citesc mai mult prin avioane și aeroporturi, unde nu e WiFi și nu te prinde netul în capcană.
Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!
– Învățați limbi străine, deschideți-vă bloguri și exersați scrierea, antrenați-vă curiozitatea și nu uitați de pasiune. Mai bine un profesor, croitor sau un cizmar pasionat, decât un jurnalist sictirit.

MIHAI DOLGAN: „Ce-a fost nu s-a pierdut!”

                  Devine şi mai trist, precum a fost la vestea trecerii la cele veșnice a artistului Mihai Dolgan: simţim profund lipsa lui. Va fi fiind muzică şi cântec pe lumea cealaltă? Cine poate şti, devreme ce nimeni nu s-a mai întors să ne spună cum e? Totuşi, ar trebui să fie ceva şi acolo: prea mulţi poeţi, muzicieni, compozitori şi artişti de tot felul s-au grăbit să ajungă pe acel tărâm… Oricum, aici, chiar şi după dispariţia omului, a rămas o lume de cântec numită Mihai Dolgan… cu „Norocul” lui! Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care a dat dovadă, dar mai ales timbrul muzicii sale, Mihai Dolgan se numără printre aceştia…

A fost omul, care a pus muzica mai presus de orice. Performanţă. Studiu. Perfecţiune. ”Mi-am dorit să creez o formaţie care să fie exemplu, o formaţie, care să aibă stil naţional. Mi-a reuşit aceasta, deoarece toţi au remarcat, chiar şi în străinătate, că muzica interpretată de băieţii noştri are aromă de frunză verde, de baştină.”

Când apărea pe scenă, împreună cu formaţia „Noroc”, atât de mult era iubit de oameni că nu mai era lăsat să plece. A plecat… fără voie. A fost un vis, pe care-l mai trăieşti şi în prezent; un vis, din care nu te mai trezeşti, nici în viitor. Chitarele nu mor! Ce-a fost nu se mai pierde… Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat şi dansat pe celebrele hituri De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara… Le-a cântat toată lumea! Se pare, că rari au fost cei, care au gustat din dulcele succesului la fel ca el şi colegii săi de trupă. A fost atât de răsunător, ca un noroc, pe care ni l-ar împărtăşi, ca unor novici…

Câteva schimburi de priviri asupra vieţii lui Dolgan, autorul celor mai iubite piese, n-ar deranja: s-ar părea, că a fost presărată doar cu trandafiri. S-a născut la 14 martie 1942 în satul Vladimireşti, Sângerei (jud. Bălţi). A cunoscut deportările: întreaga sa familie a fost exilată în Siberia – pentru crima că a posedat o bucată de pământ şi vite necesare pentru a-l lucra. În 1957 a avut posibilitatea reîntoarcerii în Moldova, însă lipsa resurselor financiare l-a impus voluntar unui nou exil în Kazahstan. Mic fiind, a studiat muzica la Chişinău, datorită surorii sale Eugenia, care reuşise să se salveze de urgia pribegiei, căsătorindu-se.
A debutat ca instrumentist la Casa de Cultură din Sângerei. Apoi, a creat o trupă de jazz, în 1967: a fost visul lui nemărginit! Mânia sorţii: cei cinci tineri talentaţi şi ambiţioşi din trupă, au ales numele formaţiei – „Noroc”. Dar era nevoie de aprobarea concertelor, astfel erau timpurile. La o şedinţă a forurilor culturale, pentru investigarea valorii muzicale, dar şi a orientării politice a formaţiei, consiliul s-a opus adoptării programului de concert, considerând că muzica lor este de orientare prooccidentală. În plus, se lua în consideraţie lipsa cântecelor patriotice. Până la urmă, le-a fost oferită şansa de a reface programul. Şi pentru că nu muzica era ceea ce le lipsea, ulterior, a fost acceptat primul program. Urmează triumful „Norocului” pe scenă, piesele lor De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Primăvara, Dor, dorule etc. devin şlagăre. În 1970 grupul „Noroc” obţinea laurii Festivalului Internaţional „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa Cântă un artist a întrat în Top 10 britanic! Urmează turneele prin republicile Uniunii Sovietice, însă la 18 august 1970 ziarul Adevărul Vinniţei publicase un articol de o virulenţă extremă împotriva muzicii decadente, care îi supărase pe mulţi. Responsabilii campaniei de desfiinţare a trupei „Noroc”, tinere de doar patru ani, au luat decizia ca trupa să nu mai aibă dreptul de a activa în Moldova. Motivele ar fi fost, printre altele, lipsa disciplinei şi a ţinutei scenice, promovarea unor valori artistice de proastă calitate! A fost o grea lovitură, ce a dus la risipirea membrilor trupei în cele patru direcţii: au fost împrăştiaţi toţi membrii trupei, doar Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu au rămas împreună, erau deja căsătoriţi; cuplul fiind nevoit să se despartă şi de copilul lor, Radu, lăsându-l în grija buneilor din partea mamei. La Tambov, în Rusia, grupul „Noroc” a devenit nu pentru mult timp „De ce plâng chitarele”. Concertele lor se bucurau de un mare succes: erau cap de afiş, însă apare un nou ordin de interdicţie. Nu tot ce era rău în Rusia, va dăuna şi în Ucraina: unde, băieţii formaţiei, avuseseră deja succes, iar Filarmonica din Cerkassî i-a angajat ca solişti. Aici, au avut parte de atitudine umană şi de susţinere caldă din partea autorităţilor care le ofereau şi spaţiu locativ, doar să activeze în acel oraş. Apar noi membri în formaţie: soţii Presneakov din Sverdlovsk, revine Ştefan Petrache, se alătură fratele lui Alexandru Cazacu, Anatol. Au cântat doi ani, traducând piesele în ucraineană, aplaudaţi fiind la fel de mult.
Viaţa muzicală progresa rapid în spaţiul sovietic, doar Chişinăul dormita la acest capitol. La sfatul lui Petru Lucinschi, căruia i s-au adresat după ajutor, soţii Dolgan au introdus în repertoriul lor câteva piese… patriotice, fiind nevoiţi, pentru a fi reabilitaţi, să cânte în formaţia „Zâmbet”, condusă de Efim Bălţanu. Astfel, sperau să reînvie proiectul cu „Noroc”. Lucrurile, pare că s-ar fi îmbunătăţit, fiind posibilă chiar reîntoarcerea la Chişinău, unde au apărut sub un alt nume: „Contemporanul”, din componenţa căruia fac parte Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, soţii Glec, Lidia Botezatu şiIon Suruceanu. După concerte de succes în Chişinău şi aprobarea de către instanţe, încep turneele în Rusia. Iar în 1988 grupul revenea la vechiul nume – „Noroc”!…
Despre trupa „Noroc” Dumitru Matcovschi scria „că este primul şi singurul ansamblu care ne face onoare până azi…” „Generaţia noastră, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”. Artiştii de mai târziu au venit pe drumul deschis de Mihai Dolgan”, a spus scriitorul Ion Hadârcă. „Creatorul „Noroc”-ului este un mare om de cultură, un muzician şi un compozitor pe cât de talentat, pe atât de simplu. E un om modest prin măreţia sa şi măreţ prin modestia sa”– sunt cuvinte spuse despre regretatul Mihai Dolgan de către Grigore Eremei. „Am crescut cu repertoriul formaţiei „Noroc” şi tot cu piesele lor mergem acolo unde vom încheia socotelile lumeşti”, consideră Gheorghe Urschi. Lidia Botezatu, soţia: „Întorcându-mi privirile îndărăt peste ani şi întâmplări, azi am înţeles bine acest lucru: am acceptat acest mod de viaţă pentru că odată, hăt-demult, m-am îndrăgostit de un om fără pereche. Era Mihai Dolgan…” Iar Radu Dolgan: „…Trebuie să-i mulţumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat această soartă, că sunt fiul lui Mihai Dolgan.”
În 2007 a ieşit de sub tipar volumul care relevă viaţa şi activitatea muzicianului: Mihai Dolgan: Taina vieţii mele; aportul lui în cultura muzicală din Basarabia a fost fenomenală! Precum „The Beatles” a revoluţionat muzica uşoară de pe glob, Mihai Dolgan, a făcut acelaşi lucru în spaţiul euro-asiatic, supravegheat de fosta URSS. A fost o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească… Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Artist al Poporului. Marele Maestru al melodiilor de neuitat… Revenind la formaţia „Noroc”, au fost împreună 40 de ani, practic în aceeaşi formulă, căci pe toţi i-a legat aceeaşi pasiune – muzica. Mihai Dolgan a fost pentru ei un fel de leagăn, lângă care s-au strâns şi au activat perfect. Un lucru pentru ieri, azi şi mâine, un vis pe care ar vrea să-l trăiască oricare din noi. Visul de a ajunge cel mai bun dintre cei mai buni! Versurile cântate de el rămân un regret şoptit…

Pe 16 martie 2008, Mihai Dolgan a trecut la Domnul…

                                                                 Svetlana VIZITIU

                            ”Cântecul, dacă-i cântec, nu poate fi tăcut. Ca şi poezia.

                                                                              Cu Dor-dorule a şi început ansamblul Noroc.

Ei au cântat pentru noi, oamenii pământului, ei au plâns cu noi, ei şi astăzi plâng, ei ne-au iubit şi ne mai iubesc, ei au fost şi au rămas profesionişti. Cântecul lor are şi fior, dar şi gând, şi gând, şi gând, ei nu vântură pe vânt cuvintele, copii ai dorului au fost şi au rămas. Copii ai dorului, să nu uităm, toţi basarabenii sunt. Sunt. Sunt. Încă mai sunt! Copii ai dorului.”/Dumitru Matcovschi/

       ”Noroc-ul a avut norocul de a supravieţui doar graţie artistului Mihai Dolgan. Fidel sieşi şi vocaţiei sale de-o viaţă Mihai Dolgan a reuşit nu doar să păstreze o formaţie, o faimă, o ţinută. La şcoala Noroc-ului său au studiat, practic, toţi cei ce au animat sau animă spaţiul muzicii uşoare de la noi.”/Rodica Iuncu/ 

                                     Date biografice:

14 martie 1942, Vladimireşti, Sângerei – 16 martie 2008, Cişinău

Înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău

Compozitor, instrumentist. Studii: Şcoala de muzică Ştefan Neaga din Chişinău (contrabas). A activat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei, în diferite formaţii ale Filarmonicii din Chişinău, solist instrumentist la Filarmonicile din Tambov (Rusia), Cerkasî (Ucraina). Fondator şi director artistic al ansamblului vocal-instrumental Noroc al Filarmonicii din Chişinău (1967-1970), prima formaţie care s-a bucurat în fosta URSS de faima lui The Beatles şi care a renăscut în 1974 cu numele de Contemporanul, revenind în 1988 la denumirea iniţială – Noroc, reformată în 1992 în Orchestra Naţională de muzică de jazz şi muzică uşoară Noroc. Autor al creaţiilor De ce plâng chitarele?, Cântă un artist, Primăvară, devenite creaţii clasice ale muzicii uşoare de la noi. Participă la festivaluri şi concursuri internaţionale, obţinând diverse premii şi menţiuni. Distincţii: Artist emerit din RM, Artist al poporului din RM, Ordinul Republicii.  

https://www.youtube.com/watch?v=vXBgCR1qhvU

TAMARA CEBAN. O ”Morişcă” fredonată de lume

     Artistă emerită din RSSM, Artistă a Poporului din URSS, Premiul de Stat al URSS. Tamara Ceban este una din primele exponente ale cântecului românesc din Republica Moldova din a doua jumătate a secolului XX, care prin talentul său, vocaţia sa, prin cântecele sale folcloristice a reuşit să renască sentimentele naţionale. A fost solistă la Radioul Naţional, Orchestra de muzică populară „Fluieraş” a Filarmonicii de Naţionale, profesoară de canto la Conservatorul din Chişinău (1973-1980), Preşedinte al Societăţii Corale din Moldova. Ca soprană a interpretat rolul Tatianei în opera „Evghenii Oneghin” de Petr Ceaikovski şi rolul lui Cio-Cio-San din opera cu acelaşi nume de Giacomo Puccini, etc.

Avea o voce solidă, puternică, cu un timbru lirico-dramatic deosebit, ce răsuna ca un ecou în spaţiu. Poporul a iubit-o şi o ascultă în continuu, în memoria lui ea a rămas „Privighetoarea Moldovei”, o legendă, una din cele mai frumoase şi mai dragi ale acestui meleag.

S-a născut la 22 noiembrie 1914 în satul Berezlogi, judeţul Orhei. De mică a îndrăgit melodiile şi cântecele populare, muzica clasică, însă predestinaţia ei s-a dovedit a fi cântecul popular. Conform mărturisirilor sale, Tamara era prezentă la toate nunţile din sat, şi, deseori, era dojenită de catre mamă-sa, că venea târziu acasă. Îşi justifica întârzierea astfel: „Îmi place să ascult muzică…” Această dragoste pentru cântec a purtat-o în suflet toată viaţa.

După absolvirea Liceului „Regina Maria” din Chişinău, îşi continuă studiile la Şcoala de Medicină, ulterior, la Conservatorul din Saratov (1941-1944). În această perioadă, participă în calitate de soprană în corul celebrului preot şi om de cultură, maestrul Mihail Berezovski, ia lecţii particulare de canto, ca peste puţin timp să-şi aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul de Stat din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1947.

În acelaşi an, participă la primul Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor din Praga, unde a cântat: „Doina”,„Mărioara”, „Leana” – cântece, care au devenit cartea de vizită a Moldovei. La acest festival, Tamara Ceban a fost distinsă cu titlul de laureat şi diplomă de gradul I.

A cutreierat republica în calitate de solistă a radio-televiziunii moldoveneşti, urcată în carul cu boi, cu spectatorii ce numărau sute şi mii. Iar „Morişca”, primul ei cântec înregistrat pe bandă de magnitofon, îl fredona toata lumea.

Anul 1950 s-a dovedit a fi crucial: după un turneu întreprins cu orchestra „Fluieraş” la Moscova, Tamarei Ceban i s-a conferit Premiul de Stat al URSS; consecutiv, a fost aleasă deputat în Sovietul Suprem al URSS. Folosind statutul său de deputat, a oferit ajutor multor oameni. Din 1957, pleacă în turnee peste hotarele republicii: în Germania Democrată, la Praga, Tirana, Montreal etc, îmbinând utilul cu plăcutul, de altfel, vizitând locuri istorico-culturale, şi, în mod special, magazinele cu flori din aceste ţări. Era obsedată de flori, îi placeau mult decorurile. A devenit cunoscută prin crenguţa cu flori de măr, pe care şi-o prindea în păr. Era frumoasă, avea un păr bogat, strălucitor şi negru ca smoala, prins in coc. Purta o vestimentaţie deosebită şi cercei de aur masivi, iar pe timp rece, o basma înflorată şi un pardesiu împletit de ea însăşi. Iradia mereu dispoziţie, optimism şi multă energie pozitivă…

La unul din concerte susţinut în România, a fost aplaudată de însuşi scriitorul Mihail Sadoveanu, cu lacrimi in ochi, care, a remarcat-o, ca „cântă Dumnezeieşte!” Prietenă apropiată şi colegă, ulterior, ia fost Maria Bieşu, cea care din copilărie o asculta cu sufletul la gură în faţa difuzorului din satul ei natal Volintir. Sora Tamarei Ceban, Valentina Saviţcaia, a făcut şi ea o carieră strălucită la Opera Naţională, iar când Tamara a căzut paralizată la pat, ea a renunţat la scenă, îngrijind-o în ultimii opt ani de viaţă.

În prezent, Valentina Saviţcaia, Artistă a Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, Preşedintele Ligii Veteranilor Scenei, îşi aminteşte: „M-a ajutat mult Tamara, sora mea, şi în scenă am ajuns mulţumită ei. Am admirat-o mereu pentru firea pe care i-a dat-o Dumnezeu… Eu sunt altfel, mai dură, mai fermă, am alt caracter. Pe când, Tamara era deschisă pentru toţi şi, în viaţa ei, a făcut mult bine. Nu se folosea niciodată de privilegiile de deputat pentru sine – doar pentru alţii. Neavând copii, Tamara se ataşa cu tot sufletul de tinerii talentaţi, mereu susţinându-i. Cândva a ajutat-o pe Nadejda Cepraga, care, în present, mă ajută pe mine. Din iniţiativa Mariei Bieşu, pe casa în care a locuit Tamara Ceban, a fost instalată o placă comemorativă; la fel, cu ajutorul dumneaei, am inălţat un monument pe mormântul Tamarei, apoi, am insistat ca una din străzile capitalei, precum şi concursul de interpretare, să-i poarte numele. Andrei Tamazlâcaru este, pe drept cuvânt,„motorul” concursului „Tamara Ceban”. Îl apreciez foarte mult pe maestrul Serghei Lunchevici, a devenit celebru mai mult datorită Tamarei, si cred, ca e discutabilă tema: al cui nume ar trebui să poarte Filarmonica Naţională. Tamara merită să-i cinstim memoria.”

Regretata Maria Bieşu, Artistă a Poporului a remarcat: „Tamara Ceban a fost o personalitate din toate punctele de vedere! O cântăreaţă cu voce, cu suflet, cu stilul şi maniera de interpretare proprie doar ei. N-a cântat nimeni doinele, cântecele de jale, de joc, aşa ca ea. Într-adevar, ea ne-a dus faima în lume. Popularitatea n-a influenţat-o negativ, era veselă, plină de viaţă, sociabilă, comunica uşor cu publicul. Anume Tamara Ceban, şi nu altcineva, a popularizat cântecul popular, l-a ridicat la înălţimea posibilă timpului ei, ne-a descoperit frumuseţea lui”.

Cu prilejul aniversării de 90 de ani de la naşterea celebrei cântăreţe, Uniunea Muzicienilor din Moldova şi câţiva sponsori au contribuit la apariţia culegerii „Vin, bădiţă, vin deseară”, care cuprinde biografia interpretei şi o mare diversitate de genuri de folclor, cum ar fi doine, invocări, cântece de leagăn şi de ritual etc, în interpretarea Tamarei Ceban.

Cel care a îngrijit culegerea, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, a discutat cu mai multe personalităţi despre Tamara Ceban şi importanţa repertoriului ei pentru zestrea spirituală a poporului nostru, readucerea în circuitul valorilor a celor mai frumoase perle de către tineri interpreţi. „Tamara Ceban ar fi mândră de ei, la fel cum era mândră de cei care interpretau cântecul folcloric pe timpul său”, a menţionat folcloristul A.Tamazlâcaru.

A susţinut tinerii interpreţi: atunci când tânărul Andrei Tamazlâcaru pleca să culeagă folclor din popor, lucru care nu era bine salutat de autorităţi în acea perioadă, intervenea Tamara Ceban: pleca cu permisiunea ei. Câţiva ani a locuit în casa ei şi Nadejda Cepraga, fiind îndrumată si ajutată să-şi facă un repertoriu. Dascălit de dânsa a fost şi interpretul Alexandru Lozanciuc, care amintindu-şi de anii 50-60, când încă nu era lumină electrică prin sate, iar sătenii lăcrimau acultându-i pe Eugeniu Ureche, Gheorghe Eşanu, Tamara Ceban, Nicolae Sulac, a spus: „Tamara Ceban a fost singura din Republica Moldova cunoscută de toată lumea. Nu exagerez, se ştia de existenţa Moldovei prin cântecul Tamarei Ceban. La campionatul lumii de patinaj artistic, Japonia a dansat pe muzica Tamarei Ceban. Ea era iubită de toată lumea, acum este uitată. Pacat. Eu eram un băiat zbânţuit şi, dacă nu era Tamara Ceban, astăzi, nu eram artist”, recunoaşte Alexandru Lozanciuc.

Artist al Poporului, Mihai Mătieşu a spus, ca a avut norocul sa cânte alături de Tamara Ceban: „Pe-atunci, mai evoluau Vasile Marin, Anastasia Istrati, Maria Drăgan, Valentina Cojocaru… Însă, ne dădeam bine seama, ca Tamara Ceban este un fenomen aparte în arta noastră muzicală. Prin irepetabila sa manieră de interpretare, îţi răvăşea toată fiinţa. În persoana ei am avut călauză în lumea cântecului şi, totodată, un profesor de artă vocală, şi, în general, de cultură”.

Tamara Ceban a cântat folclor veritabil, dar şi cântece, care cu trecerea anilor au devenit populare, scrise pentru ea de compozitori valoroşi ai timpului ca Dumitru Gheorghiţă, Eugen Coca, Eugen Doga. Parteneri de scena i-au fost Serghei Lunchevici, Gheorghe Eşanu.

Din 1989, numele Tamarei Ceban îl poartă un prestigios concurs al interpreţilor cântecului folcloric moldovenesc, care deschide calea artiştilor amatori spre afirmare, dar mai cu seama spre veşnicia cântecului popular. Concursul „Tamara Ceban”, de obicei, este organizat de Uniunea Muzicienilor din Moldova şi se desfaşoară în perioada 12-22 noiembrie în incinta Filarmonicii Naţionale şi, are menirea să perpetueze amintirea legendei noastre populare şi să descopere talente noi ale cântecului folcloric.

A murit la 23 octombrie 1990 şi este înmormântată la Cimitirul Ortodox Central, Chişinău.

                                                                         Svetlana VIZITIU

MARIA CEBOTARI: „Sentimentele trec dincolo de cuvinte”

Enigma harului Mariei Cebotari, forţa sa de stăpânire a sufletului uman s-a depistat la nivelul originalităţii etnopsihologice al poporului din care a făcut parte, în virtuţile morale ce l-au caracterizat. Revelaţiile spiritualităţii seculare ale unui neam care reverberează, cu o fatală persistenţă, în marile talente, a predestinat şi personalitatea artistică a interpretei. A fost o Divă absolută a timpului său, cu o carieră artistică de excepţie, desfăşurată pe toate marile scene ale lumii, iar critica muzicală salutând-o pe primile pagini a ziarelor. Vocea inconfundabilă, temperamentul scenic, vastitatea repertoriului de operă şi vocal-simfonic conturează cariera unică a mezzo-sopranei, al cărei timbru de o admirabilă calitate, îmbinată cu o impresionantă ţinută scenică, cucereşte, încântă şi în prezent. O măiestrie care explică succesele cântăreţei în decursul anilor. Viaţa ne oferă fel de fel de surprize: Dincolo de faptul că suntem buni sau răi, trăim fiecare cum putem, uneori reuşind să ne pliem pe dorinţele şi speranţele noastre, alteori devenind supuşii destinului, hazardului, întâmplării…  Excelentă interpretă s-a născut la Chişinău, pe 10 februarie 1910. A crescut alături de fratele mai mare şi o soră, toţi având un talent muzical deosebit. Admisă la numai 14 ani în 1924 la Conservatorul din Chişinău, a fost descoperită, ulterior, în 1926, de contele Alexander Virubov, fostul director al Teatruuli Artistic din Moscova, care, fiind în căutarea unei soliste, rămâne fascinat de vocea şi frumuseţea Mariei Cebotari, îndrăgostindu-se pe loc de ea. Astfel, Maria ajunge în trupa de teatru a contelui, ca urmare, dând reprezentaţii la Bucureşti, după ce pleacă la Paris. S-a afirmat cu strălucire în celebrele saloane franceze, ascensiunea sa remarcându-se printr-un echilibru şi o inţeligenţă cucerire, treaptă cu treaptă, a redultelor atât de râvnite de oricine, dar atât de greu de atins. În acest timp, Virubov, o cere de soţie, viitorul mariaj fiind contestat de către părinţii fetei minore, care o rugau insistent să se întoarcă acasă. Contrazicerile se termină prin moartea tatălui ei, iar Maria, simţindu-se fără sprijin, în cele din urmă, se hotărăşte la mariajul cu Virubov. Urmându-l la Berlin, unde contele, fiind un artist recunoscut, spera să primească la studioul german Universus film un rol de cinema, Maria este aranjată pe trei luni să i-a lecţii de la celebrul profesor de muzică Oskar Daniel, în acelaş timp, studiind aprofundat limba germană, dovedind şi aici performanţe deosebite! Directorul Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch, intuind viitorul interpretei, fiind fascinat de talentul Mariei, îi oferă imediat un contract. La numai 21 de ani, Cebotari Maria  devine celebră cu viteza unei comete, debutând cu rolul Mimi din „La Bohème”, de Giacomo Puccini, după o pregătire asiduă de câteva luni. Spectacolul a avut un succes răsunător: prin splendida evoluţie a Mariei, cu o eleganţă şi profundă sensibilitate, smulgând lacrimile publicului, şi ropote de aplauze, la bis… La doar 24 de ani, pentru performanţele artistice, i s-a conferit cel mai înalt titlu onorific existent în Germania şi Austria pe timpurile acelea: de Kammersangerin! Urcuşul a fost fulgerător: celebrul compozitor şi dirijor Bruno Walter, după o reprezentaţie a Mariei la Opera din Dresda, îi oferă un contract pe trei ani pentru renumitul Festival de Operă de la Salzburg. Compozitorul Rihard Strauss avea o predilecţie în a o cere pentru rolurile din operele sale, special pentru ea, scriind Femeia tăcută, în care sunt pasaje enorme de coloratură. Opera din Berlin i-a oferit un contract permanent, însă ea a refuzat, rămânând fidelă Operei din Dresda, până 1943, dar cântănd ocazional şi la Berlin. A devenit celebră, cântând pe scenele din întreaga Europă: Basel, Viena, Stockholm, Paris, Bruxelles, Londra, Amsterdam, Praga, Riga. Se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale timpului său, cântând cu mari artişti ale lumii, printre care Tito Gobi, Giuseppe Tadei, Benjamino Gigli… A entuziasmat publicul prin rolurile din La Boheme, Madam Butterfly, Die schweigsame Frau, Zerline în Don Juan (Mozart), Tatiana în Eugen Onegin (Ceaikowski), Gilda în Rigoletto (Verdi), Constanţa în Răpirea din Serai (Mozart) etc. În cinematografie a debutat în 1936 cu filmul muzical Madchen in Weib, în regia Viktor Janson, după care au urmat trei filme în regia lui Carmine Gallone: Solo per te (1937), Juseppe Verdi (1938), Amami, Alfredo!, Starke Herzen im Sturm (1937) de Herbert Maisch etc. Şi-a interpretat propriul rol al vieţii sale într-un film italian, regia Guido Brignone, despre viaţa celebrei mezzosoprane franceze din sec. XIX, Maria Malibran (1942). În timpul filmărilor la Starke Herzen im Sturm (1937), îl cunoaşte pe viitorul său soţ, actorul Gustav Diessl, – va avea o căsnicie fericită, dar scurtă, cu naşterea a doi băieţi, Peter şi Fritz. În 1943, în urma unei explozii, casa lor din Berlin este distrusă, şi Maria se transferă sub contract la Opera din Viena. În 1947, va cânta la Festivalul de Operă din Anglia piesa Don Jovanni de Mozart, şi pentru ultima oară, în 1949, participă la Festivalul de Operă de la Salzburg, sub dirijarea lui Herbert von Karajan. În urma a două infarcte, în 1948, Gustav moare, şi la numai un an de la moartea lui, la 39 de ani, moare şi Maria, de cancer la ficat (9 iunie 1949). A fost înmormâtată alături de soţul ei, în cimitirul Doblinger din Viena. Mult timp numele Mariei Cebotari a fost trecut sub tăcere, considerat de regimul comunist ca fiind colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich. Nu mai există nici un temei ca numele ei să nu fie memorat, mai cu seamă că alte naţiuni, germani, austrieci, bulgari, o cinstesc şi în present! În Dresda, Viena, Salzburg există străzi ce-i poartă numele de origine română, iar în 2000, la Berlin a fost dezvelită o placă comemorativă pe fosta locuinţă a artistei, unde ea locuise între anii 1938-1945. La Chişinău, numele ei poartă o stradă şi un Teatru din centul oraşului. Ca interpretă a operelor Mozart şi Strauss a fost neegalată până în prezent, însăşi viaţa ei este un veritabil scenariu! Sigur, cultura nu este rentabilă nicăieri în lume, dar ea trebuie susţinută atât de către stat, cât şi de către mecenaţi. Opera este cartea de vizită a unei naţiuni. Pierderea succesivă a competiţiilor culturale acumulează pierderi pentru cel puţin o generaţie, incalculabile, în pofida sărăciei, aici există spirit, există talent. Din romanul Recviem pentru Maria, de Vera Malev, scris în spiritul traditiilor literare, se simte chemarea eroinei puternice, dramatice, răscolitoare prin pasiunile pe care le trezeşte această meserie minunată, fluxul iubirii necondiţionate, al armoniei universului, trecând direct prin tine pentru a ajunge la cei din jur, care se împărtăşesc astfel, prin muzică, din hrana zeilor, desăvârşirea… Curios fapt aflăm, că interpreta a locuit un timp în hotelul Suisse (actual bloc al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”). Interesante amănunte despre viaţa Mariei sunt descrise în monografie-album Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini, recent apărută, autorul Aurelian Dănilă, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova: arhiva sa cuprinde majoritatea filmelor în care a apărut interpreta, inclusiv „Odesa în flăcări” (1942), considerată dispărută. Unica peliculă documentară despre viaţa şi activitatea Mariei Cebotari după scenariul lui Dumitru Olărescu, în regia lui Vlad Druc, numită Aria, un film de 82 minute, a fost prezentat într-un cerc restrâns la Chişinău şi este pus la dispoziţia celor interesati de viaţa interpretei. „N-am mai auzit o Salomeea cu o germană mai perfectă decât Maria Cebotari…  Ea a fost unul din cei mai onoraţi artişti pe care l-a avut Viena… Una din cele mai importante personalităti artistice, de neuitat!” – mentiona dirijorul Operei din Viena, Ernest Marzendorfer. Un an mai târziu după moartea Mariei Cebotari, biograful ei Antonio Mingotti scria: „Vocea ei n-a fost nimic altceva decât tragismul existenţei acestei fiiinţe”. „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă”, – Maria Cebotari.

                Svetlana VIZITIU

MARIA DRĂGAN: „Am cântat cu tot neamul nostru”

MARIA DRĂGAN – UNA DIN CELE MAI ORIGINALE INTERPRETE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC ŞI A ROMANŢEI (23.VIII.1947, BĂLĂUREŞTI, NISPORENI – 6.X.1986, BĂLĂUREŞTI). DIN 1966 – ARTISTĂ VOCALISTĂ ÎNTR-UN ANSAMBLU TINERESC DE ESTRADĂ, APOI ÎN ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ “MUGUREL” (1966-74) ŞI “LĂUTARII” (1975-1976), ÎN ANII 1974-1975 – ÎN FORMAŢIA “BUCURIA” CU ION SURUCEANU, APOI LA RESTAURANTUL “BECIUL VECHI” ŞI LA PALATUL SINDICATELOR DIN CHIŞINĂU. ÎN CÂNTEC A FOST FĂRĂ DE ASEMĂNARE. DIN REPERTORIUL EI: VAI, SĂRMANA TURTURICĂ, LUME, LUME, SORO LUME, LELIŢĂ IOANĂ, INIMĂ DE-AMĂRĂCIUNE, HOP, LELE HOP!, VINO BADE, NEVĂSTUICA OMULUI, MIORIŢA, CIOCÂRLIA, EU LA JOC, MAMA LA JOC, CINE NU-I DE VESELIE, MĂ USUC CA FRUNZA-N VÂNT, MĂI, IOANE, VINO, BADE, VINO, LA FEREASTRA CASEI MELE, ETC.VINE DIN NEAMUL DRĂGANILOR, VESTIT PE-ATUNCI PRIN MEŞTERI ISCUSIŢI ÎN LEMN: DIN FAMILIA LUI ANASTASIE ŞI ALEXANDREI DRĂGAN. ESTE AL PATRULEA COPIL ÎN FAMILIE. DUPĂ TERMINAREA ŞCOLII MEDII INCOMPLETE DIN SAT, A LUCRAT ÎN COLHOZ. PĂREA O FIRE IEŞITĂ DIN COMUN, SCRIA VERSURI, ÎI PLĂCEA SĂ PICTEZE… APOI, A STUDIAT UN AN LA COLEGIUL DE MUZICĂ “ŞTEFAN NEAGA” DIN CHIŞINĂU. VASILE GOIA I-A FOST COLEG, EUGEN DOGA – PROFESOR DE SOLFEGIU ŞI TEORIA MUZICII. ALT PROFESSOR, PETRU STROIU, ÎNAINTE DE LECŢII O TRIMITEA SĂ MĂNÂNCE BINE, “DÂNDU-I CÂTE-O RUBLĂ”. PRIMUL CÂNTEC ÎNVĂŢAT “VOLGA-MATUŞKA”, ÎL CÂNTA CU O VOCE GREA DE SE CUTREMURAU GEAMURILE…A MERS, ÎNSOŢITĂ DE DUMITRU BLAJINU, SĂ-ŞI ÎNCERCE NOROCUL LA UN CONCURS ANUNŢAT PENTRU CREAREA UNUI ANSAMBLU DE MUZICĂ POPULARĂ, – NOROCUL Î-A SURÂS ÎN PERSOANA LUI NICOLAE SULAC, MEMBRUL JURIULUI, CARE AUZIND-O, A EXCLAMAT:“ASTA E!” AVEA DOAR 19 ANI. CU SOLIŞTII ALEŞI ALĂTURI DE MARIA DRĂGAN: VASILE MARIN, ANASTASIA ISTRATI, ION BAS, VALENTINA COJOCARU, ŞI CONDUS DE VALERIU NEGRUZZI, ANSAMBLUL “MUGUREL” A CULES APLAUZE NESTĂPÂNITE… S-A BUCURAT DE UN SUCCES SURPRINZĂTOR. REPERTORIUL MARIEI CUPRINDEA CÂNTECE ADUSE DE ACASĂ, DE LA BĂLĂUREŞTI, DOINE, CÂNTECE LIRICE ŞI DE GLUMĂ, BOCETE, STRIGĂTURI, PRECUM ŞI MELODII DE-ALE MARIEI TĂNASE ŞI IOANEI RADU. A AVUT MARE CURAJ, ŞI PRIZĂ LA PUBLICUL CARE RĂMÂNEA NĂUCIT DE VOCEA-I EXTRAORDINARĂ, CU UN TIMBRU ADÂNC ŞI DIAPAZON ÎNTINS. ŞTIA PESTE 500 DE CÂNTECE, UNELE LE CÂNTA ÎN FRANCEZĂ, ITALIANĂ… SIMŢEA PROFUND DRAMATISMUL DOINELOR, LE CÂNTA DE-ŢI PĂTRUNDEAU ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI: EXPRESIV, CU EMOŢII, PROPRII CARACTERULUI SĂU. ÎN PLUS AVEA O ŢINUTĂ SCENICĂ MINUNATĂ, CARE-I ACCENTUA TALENTUL; IAR HAINA SIMPLĂ ŞI BIJUTERIA IEFTINĂ, DIMPOTRIVĂ EVIDENŢIAU INTELIGENŢA-I NATIVĂ, SUBLINIIND ORIGINALITATEA EI. CÂND “MUGUREL” A FOST DESFIINŢAT, “SĂRMANA ŢURTURICĂ A ZBURAT, ZBURAT, PÂNĂ A PICAT…” PESTE CÂTEVA LUNI A MĂRTURISIT PRIETENILOR SĂI CĂ O “DOARE ÎN ADÂNCUL PIEPTULUI, DE SE ÎNNĂBUŞĂ”. ERA DÉJÀ SOLISTĂ A FORMAŢIEI “BUCURIA”. LUNILE DE TRATAMENT ÎN SPITAL NU I-AU CALMAT SUFERINŢA: AVEA TUBERCULOZĂ ÎN STADIA DE AVANSARE. “ŞI EU AM SUFERIT DE ACEEAŞI BOALĂ, MEDICII NE-AU PRESCRIS EXACT ACELEAŞI MEDICAMENTE, – ÎŞI AMINTEŞTE LĂUTARUL NICOLAE BOTGROS, – DOAR CĂ EU LE ÎNGHIŢEAM, IAR EA, O VEDEAM, LE ARUNCA PE FURIŞ, APOI SE ÎNTORCEA CU O STICLĂ DE RACHIU… CÂND M-AM FĂCUT BINE, MARIA NU M-A CREZUT, NU SE LĂSA DE PAHAR ŞI DE ŢIGARĂ”. NU MAI CREDEA CĂ SE VA ÎNSĂNĂTOŞI. ”DE S-AR AFLA CINEVA SĂ-MI CITEASCĂ INIMA…” – CÂNTA EA, DAR PLĂMÂNII NU MAI REZISTAU, MARIA CEDA FĂRĂ SĂ MAI LUPTE. PENTRU CE? CU TOATE ÎNCERCĂRILE DE A REVENI PE SCENĂ, NIMENI NU MAI VOIA S-O ANGAJEZE. INTERPRETUL DE MUZICĂ POPULARĂ ALEXANDRU LOZANCIUC: „LUMEA O IUBEA FOARTE MULT ŞI CÂND IEŞEA EA PE SCENĂ, CU VOCEA EI ÎNCREDIBILĂ, ÎNALTĂ, FRUMOASĂ… AM VĂZUT-O ÎN 1972 PE MARIA DRĂGAN, CÂND VENISE LA FILARMONICĂ DIN SATUL EI, BĂLĂUREŞTI, UNDE EA ERA DEJA MĂTURĂTOARE LA PRIMĂRIE. ÎMBRĂCATĂ URÂT, ÎNCĂLŢATĂ ÎN BOTE. ÎNTRASE SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PRIETENII. I-AM SPUS, CĂ PENTRU MINE EA RĂMÂNE O CÂNTĂREAŢĂ MARE ŞI, SĂ-MI DEA VOIE SĂ-I SĂRUT MÂINILE. A FOST SURPRINSĂ… PENTRU TOATĂ LUMEA A RĂMAS CA O ARTISTĂ EXTRAORDINARĂ. PĂCAT DE EA, ŞI AR TREBUI SĂ LE FIE RUŞINE CELOR CARE ŞI-AU PERMIS S-O DISTRUGĂ. PUTEAU SĂ-I DEA O CĂMĂRUŢĂ, NU SĂ-I UMPLE PAHARUL! ASTA S-A ÎNTÂMPLAT, ŞI ACEI CARE AU DUS-O LA PIERZANIE, NU AU AJUNS SĂ-I IA LOCUL ŞI NICI TALENTUL. AM PIERDUT O MARE VOCE, UN MARE TALENT ÎN PERSOANA MARIEI DRĂGAN, DACĂ CÂNTA ÎN CONTINUARE, TRĂIA ŞI ÎN PREZENT. AU LĂSAT-O SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN SATUL EI SĂ MĂTURE ŞI  SĂ  PRINDĂ  PEŞTE!”

MARIA DRĂGAN A SUSŢINUT TURNEE ARTISTICE ÎN PERIOADA EX-URSS, DEŢINĂTOARE A MULTIPLELOR DIPLOME DE ONOARE; A PARTICIPAT LA FESTIVALUL DE ARTĂ AL RSSM DIN UNGARIA, OBŢINÂND PREMIUL SPECIAL (1971); LAUREATĂ A FESTIVALULUI TINERETULUI DIN REPUBLICĂ (1971). A FOST ÎNVITATĂ LA REALIZAREA PELICULELOR „TABLOURI MUZICALE”(TELEFILM-CHIŞINĂU, 1970) ŞI „CĂLĂTORIE LA NEHVORAISK” (MOLDOVA-FILM). ÎN 1988 VLAD DRUC ŞI IURIE BALAN AU TURNAT FILMUL DOCUMENTAR „VAI, SĂRMANA TURTURICĂ”, CONSACRAT MARIEI DRĂGAN. EMISIUNEA-CONCERT „MARIA DRĂGAN. ÎN MEMORIAM” REALIZAT DE NINA BOLBOCEANU ÎN 1990, A AVUT UN MARE SUCCES LA SPECTATORI. ÎN 1996, 13 SEPTEMBIE A FOST CREATĂ FUNDAŢIA MARIA DRĂGAN, SCOPUL CĂREIA ESTE LANSAREA ŞI PROPAGAREA TINERILOR INTERPREŢI DE FOLCLOR.  NUMELE MARIEI DRĂGAN A FOST ÎNVEŞNICIT ÎN DENUMIREA STRĂZILOR ÎN CHIŞINĂU, NISPORENI, CĂLĂRAŞI, ETC. GHEORGHE BUDEANU, AUTORUL CĂRŢII DESPRE MARIA DRĂGAN, MARCASE CU JALE:„LA „NUNTA” EI A CĂZUT O STEA. SOARELE ŞI LUNA I-AU ŢINUT CUNUNA. DE LA CHIŞINĂU N-A VENIT NIMENI S-O PETREACĂ…” MARIA DRĂGAN ERA DEJA ÎN „ZONA UITĂRII”.  „IUBIREA NOASTRĂ-NCET S-A STINS, PRECUM S-AR STINGE O ŢIGARĂ..”- CUVINTELE DIN REPERTORIUL EI. 

UN DESTIN TRAGIC. „CE MULT A FOST IUBITĂ!” – S-A SPUS DUPĂ MOARTEA EI.  A FOST O STEA A CÂNTECULUI POPULAR MOLDOVENESC. ASTĂZI N-O MAI AUZIM, S-A VĂZUT CONSTRÂNSĂ DE ÎMPREJURĂRI SĂ SE RETRAGĂ DIN COTIDIANUL OBIŞNUIT, DAR PRIN VOCEA, CÂNTECELE EI, SI IN PRESENT, RĂMÂNE EXTRAORDINARA MARIA DRĂGAN! LUME, SORO LUME!..

                                                   Svetlana Vizitiu

De ce n-a mai cântat Maria Drăgan?

Maria Drăgan, pe bună dreptate, a rămas în istoria cântecului popular ca una dintre cele mai bune interprete. N-am să exagerez dacă o să afirm că a fost nu cea mai bună, dar una din cele mai bune. În fonoteca de aur a Televiziunii Naţionale din Moldova s-au păstrat din păcate doar vreo două-trei cântece în interpretarea Mariei Drăgan. Dar şi aceste 2-3 cântece pot demonstra nu numai măiestria interpretativă a cântăreţei, ci şi ţinuta ei scenică la nivel deosebit de înalt. Ceva mai mult s-a păstrat în fonoteca radioului. Şi melomanii cântecului popular au azi marea fericire să asculte şi să admire fermecătoarea ei voce.

Pe când cânta Maria Drăgan în componenţa ansamblului de muzică populară Mugurel, popularitatea ei era de nedescris. Iubitorii cântecului popular o aplaudau îndelungat la concertele Mugurelului. Eu am avut ocazia de mai multe ori să pregătesc emisiunile de duminică La vatra jocului. Şi cum se făcea de obicei, luam din redacţia muzicală a radioului teancurile de scrisori ale solicitanţilor cântecului popular, le aduceam la gazda unde locuiam şi pregăteam emisiunea. Fără doar şi poate, că cele mai multe solicitări erau la adresa lui Nicolae Sulac şi a Mariei Drăgan. Fanii Mariei Drăgan îi adresau în scrisori cele mai frumoase cuvinte. Fără vreun cântec de al Mariei Drăgan emisiunea La vatra jocului nu avea rost s-o lansezi în eter.

Locuia Maria Drăgan într-o odaie a căminului Filarmonicii de Stat. N-a avut norocul să aibă o casă. În aceeaşi odaie, împreună cu Maria Drăgan, mai locuiau încă vreo 4–5 artiste. Eram în relaţii bune cu Maria. De câte ori veneam la prietenii mei Ion Suruceanu şi Ştefan Petrache, totdeauna băteam şi la uşa Mariei. Şi de aceea am avut ocazia să-i cunosc nu numai viaţa scenică, dar şi bucuriile şi problemele ei cotidiene. Avea foarte mulţi prieteni. Dar era şi imposibil să nu-i aibă, căci Maria era foarte bună la suflet şi nu-i purta nimănui pică. Din contra, se bucura de succesele colegilor. Nu-i plăcea să vorbească de rău în lipsa cuiva. Ce avea de spus, spunea în faţă fără jenă.

Odată vin eu la cămin. Bat la uşa lui Ion Suruceanu şi Ştefan Petrache, nu răspunde nimeni. Îndrăznesc la uşa Mariei.

– Intră, Ioane! mă invită Maria. Intră, c-ai venit la ţanc. Iată a fost poştaşul şi mi-a adus onorariul de la televiziune, 12 ruble. Aşteaptă să mă îmbrac şi mergem ,,La plăcinte”, zice ea.

12 ruble pe timpuri erau o avere întreagă. Cu aşa sumă ne puteam permite să mergem nu numai ,,La plăcinte”, ci la orice restaurant. Maria a preferat ,,La plăcinte”, care se afla chiar lângă căminul Filarmonicii, pe strada Hânceşti. ,,La plăcinte” era o crâşmă foarte populară în Chişinău. Venea aici lume de pe lume. Şi medici, şi învăţători, şi ingineri, şi scriitori, şi muncitori de rând. Cel mai des veneau, însă, artiştii. Localul îi primea pe toţi. Chiar direct din cuptor în văzul clientului se serveau plăcinte fierbinţi, iar alături de cuptor – vin din poloboc. ,,La plăcinte” era ca un fel de şezătoare. Aici nu se făceau beţii, aici se discuta, se interpretau cântece inedite, se recitau poezii.

Aşadar, am intrat cu Maria în crâşmă, am comandat vreo patru plăcinte cu brânză şi dovleac şi un ulcior cu vin. Flămânzi am înfulecat plăcintele la fugă, mai răcindu-ne cerul gurii de fierbinţeala lor cu un pahar cu vin. ,,La plăcinte” era imposibil să serveşti un pahar cu vin de unul singur sau în doi, căci imediat te pomeneai la masă cu cineva dintre cunoscuţi. Şi de data aceasta i-am avut oaspeţi la masa noastră pe Valentin Dânga şi Iulian Caranfil. Ca să nu rămân dator, am comandat şi eu un teanc de plăcinte şi un burlui cu vin, pe care le-am dat gata într-o clipă.

Aşa era Maria. Împărţea cu prietenii, cu cunoscuţi, vecinii ultimii bani pe care-i avea şi bucata de pâine de acasă, de la Bălăureşti, Nisporeni.

Maria Drăgan se avea de bine cu toţii. De generozitatea ei se foloseau toţi. Avea mulţi prieteni. Dar n-a avut unul de nădejde, credincios, ca s-o susţină, s-o ajute la cumpănă.

Atunci când a fost desfiinţat ,,Mugurelul”, Valentina Cojocaru şi Ion Bas au fost angajaţi la ,,Folclor”, Anastasia Istrati în capela corală ,,Doina”, Vasile Marin în ansamblul Palatului Republican al Sindicatelor, iar Maria Drăgan a rămas pe drumuri. Nu s-a găsit nimeni să insiste să fie angajată fie în orchestra ,,Fluieraş”, fie ,,Folclor” sau ,,Joc”. Nimeni. Parcă uitaseră toţi de ea.

Într-o seară, după şedinţa cenaclului literar de la Tinerimea Moldovei, ne-am dus să luăm cina şi s-ascultăm muzică populară la ,,Beciul vechi”, situat în parcul Valea Trandafirilor. Ne-am dus acolo, ne-am aşezat la masă şi am făcut comanda. Ospătarul ne-a servit, am gustat din bucatele comandate şi ascultam muzica. Aud o voce cunoscută. Era vocea Mariei Drăgan. S-a terminat cântecul, m-am ridicat de pe scaun şi m-am apropiat de Maria.

– Maria, încep eu, tu să cânţi la Beciul vechi? Locul tău e în altă parte.

– Când îi fi tu ministrul culturii, poate că voi cânta în altă parte, răspunse rece Maria. Până atunci voi cânta aici. Dacă doreşti să-ţi cânt şi ţie ceva, pune-o şampanie la muzicanţi. Maria a început să cânte o melodie comandată de un client din sală.

Eu am rămas perplex. Pierdusem şi graiul. În faţa mea era o altă Maria Drăgan. De nerecunoscut. M-am retras timid la masă, am ascultat-o toată seara cum cântă şi mai mult n-am mai îndrăznit să intru cu ea în vorbă. Atunci a avut loc ultima noastră întâlnire.

Nu peste mult timp, Maria Drăgan a fost nevoită să părăsească chiar şi Beciul vechi, ca să se retragă pentru totdeauna în satul ei natal.

Astfel a fost dată uitării şi vestita cântăreaţă de muzică populară Maria Drăgan.

A fost dată uitării până… s-a stins. Şi doar după moartea ei s-au turnat filme, s-au scris articole şi s-au organizat festivaluri de muzică populară În memoria Mariei Drăgan.

Păcat, ar fi putut şi astăzi cânta cu foarte mult succes! Dar nu a fost să fie!

Merită să fie apreciată osârdia scriitorului, Gheorghe Budeanu, care a selectat cele mai însemnate articole despre Maria Drăgan și să purceadă la alcătuirea unei cărți c-un titlu semnificativ ,, Maria, vai sărmana turturică…”, ce a și văzut lumina zilei la editura ,,Serebia” din Chișinău!

Ion Cuzuioc

Nicolae Sulac: O paradigmă a etnosului moldovenesc

         ”…Mai era tot pe la noi un împarat, îi zicea Sulac, mi-i dor, mi-i dor de el…” (Grigore Vieru)

Dacă e să reflectăm referitor la sensul vieţii, există sensuri înalte ale vieţii şi sensuri comune; unul cântă, altul îsi face datoria… Destinul nu este orb, ci dirijat de om: când sufletul îi dictează calea, pe care urmează să o apuce, şi care, devine sensul întregii sale vieţi. Privim cu admiraţie timpurile, care ni se par îndepartate. Dacă e să ne ascultăm bunicii, aflăm că între lumea de acum 50-60 de ani şi cea de astăzi există multe diferenţe. Diferenţele între generaţii au existat şi vor exista mereu. Nu se schimbă chiar atât de mult oamenii, dar o societate progresează continuu mulţumită tradiţiilor moştenite şi transmise din generaţie în generaţie. La originea tradiţiilor folclorice stau trăirea şi retrăirea sacrală a momentelor din viaţa omului; momente legate de naştere, de nuntă, de luptă socială. Utilitatea lor constă în oferirea unor soluţii şi modele ideale, iar în cazul nostru, e vorba de spiritul neordinar al lui Nicolae Sulac, o legendă a folclorului moldovenesc, evocat cu dragoste şi respect de către mai multe personalităţi cunoscute, într-o carte-album „Nicolae Sulac. In amintiri, cronici şi imagini”, editată în 2007, de soţii Alexandrina şi Alexandru Rusu. „Nu ştia nimeni cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…” (Emil Loteanu). „A fost înzestrat cu har dumnezeesc pentru a bucura sufletele noastre” – cu recunoştinţă, îsi amintesc oamenii, care l-au cunoscut. Rapsodul cântecului popular, Nicolae Sulac s-a născut la 9 septembrie, 1936, în satul Sadâc, raionul Cahul. După moartea mamei sale, rămâne orfan împreuna cu cei patru fraţi ai săi şi creşte la o casă de copii. De la 18 ani Nicolae Sulac munceşte ca tăietor de pădure la Vologda (Rusia), ulterior, miner la Donbas (Ukraina). În1957, este înrolat în armată într-o unitate de tanchişti din oraşul Kirovograd, Azerbaidjan. În 1959, susţine probele de concurs în Capela corală „Doina” şi începe carieramuzicală: „A deprins cântecul de la talanca mioriţelor şi murmurul izvoarelor din văi, de la şoaptele frunzelor şi cântecul păsărilor din pădurea Sadâcului” – scrie compozitorul Constantin Rusnac. Din anul 1960, Nicolae Sulac cântă în tăraful lui Iosif Burdin, care peste un an a fost transformat într-un ansamblu pentru tineret, cu care concertau în toată republica. În 1963, este eliberat din serviciu de către directorul Filarmonicii pe motiv că lipsise la un concert. Avuse probleme, dar l-a salvat Andrei Strâmbeanu, ziaristul, care publicase în ziarul „Tinerimea Moldovei” un articol întitulat „De ce nu mai cântă Nicolae Sulac?”. În orchestra de muzică populară „Fluieraş” vine în anul 1965, iar în 1969, împreuna cu compozitorul Mircea Oţel, formează orchestra de muzică populară „Lăutarii”, ulterior, preluată de Nicolae Botgros. A avut multe turnee prin satele şi oraşele Moldovei, de unde culegea cântece pentru repertoriul său. A cântat dorul şi jalea, bucuriile şi tristeţile poporului (Dor de mamă, Sadâcule, Plec mândruţo la armată, Bateluna, Tinereţe, Ce frumos cântă cucul, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, etc). Doina „Mioriţa” a rămas ca o perlă a repertoriului său… „Vă destăinui un mic secret, – semnează maestrul Mihai Dolgan (formaţia „Noroc”), – Nicolae Sulac era atras de muzică uşoară de sorginte… folclorică. Cazul lui era ieşit din comun: în cadrul aceluiaşi spectacol el cânta şi muzică de estradă şi muzică populară”. Nicolae Sulac s-a manifestat şi ca un neîntrecut narator, a scris istorioare şi snoave: „Vorba lungă, bogăţia omului” (1997), este şi protagonistul unor pelicule documentare consacrate creaţiei sale interpretative: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992, regia Valeriu Gagiu), „Izvorul şi cântecul” (1976). Cunoscutul regizor Valeriu Jereghi deţine manuscrise originale despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Sulac; respectiv, pregăteşte pentru realizare un film despre prietenul lui apropiat şi pe care, în trecut, l-a ajutat cu un tratament chirurgical.  Nicolae Sulac a fost distins cu titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premului de Stat al Republicii (1982). A fost primul cavaler al Ordinul Republicii în domeniul artelor din Republica Moldova (1992).  Azi, Palatul Naţional poartă numele Legendar: Nicolae Sulac… ”Când o fi-n pământ să zac, Nu vreau monument bogat, Doar un fir de liliac, Să mi-l răsădiţi la cap…”. S-a stins la 8 aprilie, 2003. O moarte stupidă şi neasteptată… „Nicolae Sulac şi-a pus întreagă viaţă pe altarul cântecului popular. El a fost cel, care a trezit conştiinţa naţională a basarabenilor şi a menţinut mereu aprinsă flacăra dragostei pentru cele sfinte, a alinat durerile, fiind şi un bun coleg şi un profesor de excepţie pentru tinerii interpreţi de muzică populară”. – îsi aminteşte Maria Sarabaş, interpretă de muzică populară. Nicolae Sulac a avut trei copii: Alexei, fiul cel mai mare, stabilit în Ukraina; Ioana, în Germania, şi doar Doina, mezina, a rămas în Moldova. Cu Ludmila Diacenco-Sulac, fosta sotie, au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii, şi au avut  împreuna o fiică Ioana, care a mers şi ea pe calea muzicii, devenind compozitoare. Îsi aminteşte cu drag de viaţa alături de Sulac. „Timpul nu are nevoie de numărătoare, – zice ea, – fie vorba de 5 sau 25 de ani. Nimic nu se uită, nici binele, nici răul. Cred că, nu e corect să-ţi vorbeşti de rău trecutul, în cele din urmă, nu-mi permit să am amintiri negative atunci când dragostea poporului pentru idolul său, e atât de măreaţă! Sunt fericită, că 10 ani din viaţa mea (1968-1978) am fost alături de acest om genial. Am fost martoră la naşterea pieselor, versurilor, melodiilor sale: cât valorează doar doina Mioriţa! Zi de zi, ne vizitau cunoscuţi, fie, şi-acei, necunoscuţi: şi fiecare, avea ce împartasi cu Nicolai: despre viaţă, politică… Mai criticau puterea, mai glumeau prin bancuri la adresa lui Brejnev, Utesov etc. Noi eram satisfăcuti de traiul nostru modest în garsoniera noastră de pe bulevardul Negruzzi, mobilată simplu, specific acelor timpuri (ca la toată lumea): o măsuţă, un divan, un dulap plin cu discuri şi cărţi, un aparat de radio, un ţol confecţionat în stil naţional. Eram tineri, plini de energie şi ne făceam mari speranţe pentru viitor. Se spune, că dacă omul pe perioada vieţii sale a construit o casă, a sădit un copac şi a crescut un fiu, atunci, el n-a trăit în zadar. Nicolae Sulac a reuşit să le facă pe toate, chiar şi mai mult: a rămas în memoria şi inimile oamenilor ca un cântăreţ preferat şi iubit, suflet din sufletul poporului său.

”Cu tristeţe, îsi aminteşte de ultimele clipe ale tatălui şi Ioana Sulac, compozitoare, fiica mai mare a lui Sulac: „A fost înainte de a pleca eu în Spania (martie, 2003); în acea vizită, tatăl meu era trist şi tăcut, îl chinuiau gânduri grele, de parcă presimţea ceva… Avea el o alinare în pisica lui adorată, pe care, în ultima vreme, se temea s-o piardă. Dacă pisica se rătăcea, tata ridica mare zarvă, şi, în momentul, când aceea apărea ca printr-o minune, era fericit ca un copil, mângâindu-şi pufoasa cea albă, asemeni unui îngeras… Vestea îngrozitoare, m-a ajuns, după câteva zile de plecare din Moldova; în Spania: unde urma să-mi realizez visul de a călători şi, în continuare, să-mi formez o viaţă personală, inclusiv, profesională… A fost, ca şi cum s-ar fi prăbuşit un zid peste mine. Bilete la avion nu mai erau, bani nu-mi ajungeau. Unii mă sfătuiau să nu plec, să-mi caut de viaţa mea. Am ales, să-mi fac datoria de fiică: şi am reuşit, cu mare greu să revin în Moldova, să fiu lângă sicriul tatălui meu. M-a durut mult şi faptul, ca familia s-a destrămat, neînţelegerile, de-atunci, cu sora mea vitregă Doiniţa, am dorit să fiu cât mai departe de bârfe, zvonuri… M-am conformat, iar, în present, sunt fericită şi împlinita, în Germania, împreuna cu soţul şi fiul nostru, precum şi nepotul lui Nicolae Sulac, Maximilian. Regret foarte mult că tăticul nu mai este alături”.

“Să fii fiica lui Nicolae Sulac este o onoare, dar şi o mare responsabilitate“, – consideră Doina, fiica mai mică a lui Sulac, cea, care a urmat calea lui, interpretând cântecele moştenite de la tatăl ei. A avut norocul să-i moştenească talentul, iar în present, se bucură şi de sprijinul oamenilor, care au ţinut la el.

Cu plăcere, îsi aduce aminte de unele momente din viaţa lui: „Tatăl meu a fost şi va rămâne pentru noi toţi o mare valoare a Basarabiei, manifestându-şi talentul său prin acea calitate, care contează mult pentru caracterul omului, şi pe care, el a avut-o… Îmi amintesc, cu mare drag, de poveţele lui, pe care mi le-a dat, şi pe care le voi păstra mereu, cu sfinţenie. El a fost o personalitate cu un EU, la propriu-zis: acest lucru l-a făcut pe Nicolae Sulac să se evidenţieze printre oamenii de-alături. Mi-a spus, că nu e nevoie să plagiez pe cineva înainte de a păsi pe scena mare: în primul rând, e să te descoperi pe sine însuti. Zicea, de unii artisti, că sunt amatori, că ceea ce cântă nu le reprezintă firea. Aprecia mult talentele adevarate. L-a descoperit şi l-a ajutat pe maestrul Nicolae Botgros, cu care a lucrat de-a lungul anilor în orchestra „Lăutarii”, pe care tatăl meu a fondat-o şi la care a ţinut mult. A fost un om şi cu un har deosebit al umorului: făcea o glumă din orice.

Îmi amintesc, cu zâmbet, de faza lui cu umoristul Gheorghe Urschi, atunci când maică-mea era însarcinata cu mine şi mai avea câteva luni până la naştere. Tatăl meu s-a întâlnit cu Urschi, întâmplator, şi acesta l-a întrebat: „Măi, Nicolae, tu chiar crezi, că copilul ce va veni pe lume, e al tău? -diferenţa de vârsta dintre tine şi soţia ta e cam… maricică!” La care tata, foarte calm, îi răspunse: „Măi, Gheorghe, eu o să aştept să se nască copilul ăsta, şi o să mă uit lung la el, şi, dacă va cânta, înseamnă, că e al meu! Iar dacă va mânca aşa urât din gură ca tine, înseamnă, că e al tău!”  Şi,… am apărut eu pe lume, cântăreaţă. M-a iubit tata, foarte mult, punându-şi toate sperantele în Doiniţa lui.”

 

Ion Druţă: „Sulac cunoaşte verbul matern pe dinafară, ştie a lipi cuvântul la locul lui, aşa cum un om din popor şi care reprezintă poporul în toată plinătatea lui spiritual o poate face”.

Andrei Srâmbeanu: „Sulac e un scriitor cu o oralitate de excepţie, un autor de literatură naivă foarte gustată de publicul cititor.”

Tot ce povestea Nicolae Sulac, era aşternut pe hârtie de către prietenul lui publicistul Vlad Olărescu, şi alţi scriitori, dar Sulac se plângea că ei strică totul ce le povesteşte el. Şi iată că în câteva nuvele publicate din cartea „Vorbă lungă – bogăția omului” s-a reuşit să se păstreze limbajul, modul de exprimare şi de gândire a lui Sulac…

Tudor Colac: „ Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om-spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre”

Nicolae Sulac a fost distins cu multe titluri onorifice: Artist emerit din RSSM (1964), Artist al Poporului din RSSM (1967), Laureat al Premiului de Stat (1982), Ordinul Republicii în 1992. Astăzi, Palatul Naţional din Chișinău poartă numele Nicolae Sulac.

S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003. 

„A cântat cu tot sufletul, dorul şi jalea, romanţe melancolice şi doine tânguitoare, cu care „îmblânzea şi fiarele“, iar KGB-ştii îşi ştergeau lacrimile “cu pistolete”: astfel, au remarcat, în glumă, colegii lui. Nicolae Sulac a fost unul şi acelaşi, în toate situaţiile complicate ale vieţii, pe care le-a străbătut. Cu aptitudini atât de înalte, a absorbit în sine toate aspiraţiile generale ale acestui mediu, devenind şi un reprezentant ingenios al lui. A cântat să satisfacă toate nevoile evoluţiei unui neam: iar numele lui înseamnă, în present, o lungă şi bogată epocă din istoria folclorului moldovenesc!

 

       Svetlana VIZITIU

 

             Surse utile despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac: 

 

1. Olărescu, Vlad. Înfierea din Urmă/ Vlad Olărescu; prez. graf.: Oleg Cojocaru; aut. fot. color de pe cop..: Mihai Potârniche. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 1997. – 167 p.

2. Proca, Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac./Ion Proca. –  Ch. : Notograf Prim, SRL, 2011.- 264 p.

3. Nicolae Sulac în amintiri, cronici, imagini. – Chişinău: Baştina-RADOG, 2006. – 192 p.

4. Blajinu, Dumitru. Colac, Tudor. Nicolae Sulac: Rapsod al neamului moldav/ Dumitru Blajinu, Tudor Colac. – Chişinău: Grafema Libris, 2015. -260 p.

5. Curbet, Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // La gura unei peşteri de comori:  valori basarabene / Vladimir Curbet. – Ch., 1994. – P. 227-228.

 

Cărți despre Sulac și recenzii:

 

– #Canta_Nicolae_Sulac – contine piesele / textele din repertoriul interpretului

– #Olărescu_Vlad. #Înfierea_din_Urmă, 1997. – Un volum despre viața și activitatea lui Nicolae Sulac, celor ce-l admirau, si îl urmăreau. O operă artistică în care autorul ne conduce pe drumul vieţii al îndrăgitului interpret, şi cele cinci înfieri, şi înfierea din urmă despre care aflam citind cartea. O salbă de omagii, fragmente din scrisorile admiratorilor, interviuri şi în loc de postfaţă Adevărul lui Nicolae Sulac de #Nicolae_Dabija.

– #Proca_Ion. Mai aproape de departe…: pătrunde vocea lui Nicolae Sulac. O biografie romanţată, cu amintiri despre interpret, cu interviuri și fotografii inedite. Autorul Ion Proca s-a gândit să scrie această carte în momentul în care l-a cunoscut pe N. Sulac, cu 40 ani în urmă, însă în 2011 a aparut acest volum dedicat predestinatului care cântă, N. Sulac. – Dedicată neîntrecutului rapsod al plaiului – Nicolae Sulac şi începe cu un text introductiv al dirijorului Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, cartea cuprinde date biografice, amintirile sătenilor despre Nicolae Sulac. În capitolul 2 – despre Femeile din viaţa interpretului, impresiile şi amintirile soţiilor, dar şi mai multe interviuri oferite de persoane care l-au cunoscut – Anatol Latâşev, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, amintirile lui Emil Loteanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru. Anectode vesele şi triste despre Nicolae Sulac şi cele povestite de el. ”Ce a cântat Sulac (o încercare de a reconstitui repertoriu) de Tudor Colac. Ion Proca: ”Să scrii despre legenda muzicii populare nu e uşor, pentru că a fost un om -spectacol, ca un cireş care şi-a înfipt rădăcinile în plaiurile noastre” Un mesaj – să nu uităm această generaţie de mari artişti care ne-au proslăvit ţara şi să mai trecem pe la biblioteci fiindcă cărţile care nu se văd se uită.

– Nicolae Sulac #în_amintiri_cronici_imagini. – Volumul a apărut în urma unui apel lansat pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta de către un grup de entuziaşti care au îndemnat toţi oamenii de bună credinţă să susţină proiectul editorial în amintirea regretatului Nicolae Sulac. Echipa redacţională a decis că toţi care au venit cu amintiri, scrisori, cronici, recenzii, fotografii şi alte materiale merită să-şi găsească spaţiu în acest album omagial. Astfel, în sumarul albumului regăsim cele mai notorii personalităţi ai neamului – Gr. Vieru, D.Matcovschi, M.Bieşu, G.Sainciuc, M.Munteanu, I.Loghin, S.Vicoveanca, scriitori, istorici, ziarişti, amintirile fiicelor, articole din presa naţională, ş.a. Tot aici se regăsesc dedicaţiile poetice de la Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi, Victor Plugaru, ş.a. În filele albumului vom întâmpina Glume cu şi despre Nicolae Sulac prezentate de prietenii lui Gheorghe Urschi, Aurel Scobioală, Constantin Rusnac, Victor Pavliuc, Dinu Mihail. Albumul reprezintă un interes deosebit din punct de vedere a interpretării artistice, fiind înzestrat cu fotografii unicale, picture şi măşti de ale lui Glebus Sainciuc. O elaborare din îndemnul fondatorilor ei Alexandru şi Alexandrina Rusu.

– #Blajinu_Dumitru. #Colac_Tudor. Nicolae Sulac: #Rapsod_al_neamului_moldav. – Autorii au identificat din arhivele Radioteleviziunii înregistrările cu vocea cântăreţului. O parte din lucrări au fost transcrise din memoria unor contemporani ai interpretului. Au fost alese şi transpuse din arhive note, care erau mai representative, mai credibile din punct de vedere a provinienţei. Cartea este construită în ordinea următoare: Hronic de familie, Cariera profesională, Turnee artistice internaţionale, Distincţii, menţiuni, Repere onomastice (Tudor Colac, Maria Cosniceanu), #Folclorul, Nicolae Sulac şi Dumitru Blajinu. Un articol foarte amplu cu denumirea: La originea cântecului este semnat de Tudor Colac. În compartimentul Expresie a unităţii de neam, grai şi cântec românesc s-au prezentat Andrei Strâmbeanu, Ion Ungureanu, Ion Ciocanu, Ion Dolăneascu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Vasile Goia, Mihai Dolgann, etc, etc… Un loc aparte ocupă Nicolae Sulac omagiat prin festivaluri – despre farmecul şi succesele lui Nicolae Sulac şi despre Festivalul-concurs national Nicolae Sulac. Cel mai mare compartiment – Antologie de cântece – reprezintă miezul şi obiectivul acestei ediţii. Materialul este aşezat în ordinea propusă de Dumitru Blajinu şi conţine circa 160 de cântece interpretate de Nicolae Sulac. Cartea e înzestrată cu Bibliografie selective şi discografie.

– #Curbet_Vladimir. Nicolae Sulac : [filă biografică] // #La_gura_unei_peşteri_de_comori: #valori_basarabene – Un capitol aparte a consacrat oamenilor iluştri ai Moldovei, cântăreţilor cu renume: Lidia Lipcovscaia, Maria Cibotari, Maria Bieşu şi Nicolae Sulac. Nicolae Sulac, menţionează autorul, a adus o reală contribuţie la succesele ansamblului #JOC. El a cântat în componenţa colectivului în turneele acestuia prin Moldova şi peste hotare. Nicolae Sulac în cântecul popular e viaţa, şi mai mult decât atât, e flacăra de viaţă, scrie Vladimir Curbet.

 

Potrivit scriitorului Andrei Strâmbeanu, Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.

În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău, un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din capitală.

 

       Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti blog

 

Nicolae Sulac cu sotia Ludmila Diacenco, fiica Ioana si nepotul Maximilian Laucs.

#in_memoriam

MUZICIENII RECOMANDĂ

MUZICIENII RECOMANDĂ.

De ce ne pasioneaza? Top 5 carti

Ne intalnim in graba, ne vorbim, discutam, sa intelegem mai bine poate unde am gresit sau unde ni se face o nedreptate! Nici atunci cand ne povestim ce avem in suflet nu prea ne intereseaza nevoile altor persoane, atata timp cat asta nu ne afecteaza bunul mers al cursului vietii. De fapt, in timp ce ne vorbim,  gandim cum sa fugim, si ne facem sa tacem cat mai repede si totul sa reintre in normal; n-avem rabdare nici pentru sa ne intelegem pe noi, insine… Cu totul e altceva e o Carte! de ce atat de mult ne pasioneaza, ca uitam de rabdare si restul lumii?… 

Ludmila Balan, mass-media: Ador poeziile: le citesc si recitesc… De exemplu, ma emotioneaza pana la lacrimi, poezia “Cantec basarabean” de Grigore Vieru sau “Fat-Frumos” de Adrian Paunescu. De fapt, acestea sunt poetii mei preferati !!! De ceva timp, imi place sa citesc despre spiritualitate . Eu cred, ca o persoana spirituala este omul in cautarea Sinelui, in cautarea Dumnezeului din noi, o persoana care manifesta iubirea in tot ceea ce face, – iubire de Sine, iubire de oameni si iubire pentru toata creatia. In acest sens, un autor, care imi raspunde la unele intrebari, este Osho; e cel, care zice sa te accepti, in primul rand, pe tine, dar si sa tinzi spre un ideal mai inalt. De asemenea, imi face placere sa descopar noutati cu fapte interesante din istorie: m-a surprins cartea “Noi nu suntem urmasii Romei” de Napoleon Savescu! Autorul este un medic romano-american, care a emis o teorie cotroversata asupra istoriei dacilor. El finanteaza pe cont propriu, cercetari despre istoria adevarata a dacilor si, considera ca poporul roman este urmas direct al dacilor, fara o alta ”amestecatura” de sange latin, si, ca limba dacilor a dat nastere limbii latine… Dupa teoria lui, de fapt, nu noi suntem urmasii Romei,  dimpotriva: Roma este urmasa noastra! Eu nu stiu, daca argumentele lui Napoleon Savescu au baze solide, dar mi-au trezit curiozitatea si multe semne de intrebare. In schimb, cartea, pe care o recitesc acum, nu-mi trezeste intrebari. Cunosc aceasta poveste reala din frageda copilarie! Este vorba despre cartea “Stalin mi-a furat copilaria“, pe care a scris-o cu lacrimi tatal meu, Boris Vasiliev! Aceasta carte face cat toate manualele de istorie de la noi. Este o carte-document, care reda tragedia neamului, vazuta si traita de un copil de 8 anisori… Tatal meu zice: “Despre suferinţele şi nimicirea celor vârstnici, peste 60.000.000 de persoane, s-a scris mult, începând, din câte ştiu eu, de la A.I. Soljeniţîn, dar despre tragedia copiilor – arestaţi, mancurtizaţi, deportaţi, omorâţi şi reeducaţi, numiţi de bolşevici „дети врагов народа” – nu s-a scris aproape nimic. Totul a rămas ascuns în arhivele secrete ale NKGB, NKVD, partidului comunist.” Citind aceasta carte, probabil, ca nu va veti mai intreba :”Cine suntem si de unde ne tragem ?!”

Cornelia Tafunea, contabila:  Cartea…  Acum, sunt foarte multe carti, si este greu sa alegi, insa avand interese potrivite, savurezi cu placere toate momentele descrise in carte. Imi place mult sa citesc romane, carti motivationale si, de ce nu, povestioare scurte. Lectura, mereu m-a teleportat spiritual in lumea cartii, pe care o citesc. O carte buna imi lasa amintiri si impresii profunde. Pot reciti ceva, si de fiecare data ma prind cu gandul, ca gasesc ceva nou. Nu o sa uit niciodata impresia pe care am avut-o, cand am citit prima carte: ‘‘Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas. Nu mai tin minte, cati ani aveam, cred ca vreo 9-10, insa, am citit-o in cateva zile, si m-a impresionat. Cred, ca este cea mai captivanta carte, pe care am citit-o vreodata. Preferintele mele sunt si cartile motivationale ale lui Og Mandino, este si autorul meu preferat. Imi place mult, cum scrie Paolo Coelho. In general, imi plac cartile “usoare”, in care ma regasesc, carti emotive, genul ”sper, sa nu se mai termine”. Recent citite: ”Gustul sâmburilor de măr” de Katharina Hagena, o carte trista, dar cu o relatare foarte frumoasa, de dragoste. Paulo Coelho “Aleph“, – lectura a fost pentru mine putin “greoaie”, cu un caracter optimist;  “Poveştile unei inimi” de Florina Cosmin este o carte frumoasa cu povestioare de dragoste, dedicata femeilor. O recomand fetelor. Vreau sa-mi fac timp, sa citesc “Scris pe trup” de Jeanette Winterson si “Andiamo” de Alice Nastase Buciuta si Simona Catrina. Mergeti la librarii sa cumparati carti: daruiti-le,i, cititi-le, – macar, cateva pagini, in fiecare zi! – O carte buna te face sa uiti de probleme, in plus, te relaxeaza. Azi, citesc “Mananca, roaga-te, iubeste”, de Elizabeth Gilbert… Sunt inspirata si multumita!

Nicolai Afanas, lector superior universitar IRIM: în calitatea mea de lector universitar şi doctorand lectura este o obligaţie, o parte componentă a activităţii profesionale. În prezent, cercetez interconexiunea dintre geopolitică şi securitatea naţională, iar ca rezultat am răsfoit o serie de lucrări relevante și pertinente subiectului abordat. Aș recomanda cititorilor trei lucrări de referinţă a trei geopoliticieni cu renume Гаджиев Kамалудин, Геополитика. Учебник. 4-е издание. Москва: Юрайт, 2011. 479 с., Хаусхофер Kарл, О геополитике. Москва: Мысль, 2001. 426 с. şi nu în ultimul rînd o lucrare autohtona Serebrian Oleg, Despre geopolitică. Chişinău: Cartier, 2009. 176 p. Ținînd cont de faptul că o mare parte a literaturii ce dezvoltă tema sus-menționată, e preponderent disponibilă în limba rusă în bibliotecile din capitală vin să încurajez cititorii să acorde prioritate lecturii acestor lucrări fundamentale (în orice limbă n-ar fi acestea) capabile să explice esenţa existenţei umane în diversele ei forme de manifestare.

Aliona Triboi, interpreta muzica usoara: Dostoievski e autorul meu preferat: cam tot ce am citit, m-a miscat profund! Mi-au placut Hector Malot – “Singur pe Lume”, I. Rebreanu – “Ion”,  clasicul A. Cehov; de la noi, Vaculovschi: desi, scrie destul de dur …si e nevoie de nervi de otel sa rezisti pana la capatul lecturii, se merita!

Curioasa, Svetlana VIZITIU

Mamici, tatici, bunicuti: Recomanda!

Sunt carti pline de explicatii si de imagini, ce contin extrem de multa informatie si care te invata sa citesti si sa intuiesti gandurile altora prin gesturile si exprimarile lor. E vorba de mamici, tatici si bunicuti.. Sunt multe carti ce ne recomanda, si merita sa fie citite. Si cu atat mai mult, sunt oameni de la care ai ce invata! Ascultati-i! – puneti idei si imagini la suflet, si, la randul sau, deschideti-va inima voastra! Impartasiti-va!                                                                                                                              Alexandra MARTA, jurist, interpreta de muzica usoara.

Până la o vârstă nu mi-a plăcut să citesc, aveam alte interese, ca cele ale cantului, pictura in ulei si acuarela… Deși, am citit de mica, nu am simtit plăcerea aceea pe care o simt acum când citesc o carte, in special, la tema: ”Cum sa ai grija de copil”.  Se pare ca cu varsta ne schimbam si preferintele. dar, nici acum, nu-mi prea gasesc timp, cat n-as dori de mult, sa citesc in liniste: de curand am nascut un baietel minunat, pe Timur… Fiul meu este prioritatea mea! Cu toate acestea, dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum, am să vă recomand doar câteva: ”Secretele succesului” de Dale Carnegie; o carte incredibila, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii, o recomand cu mare caldură. Fără discuție este cea mai bună carte. In adolescenta, am fost marcata de ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, de altfel, m-au impresionat si romanele lui Theodor Dreiser ” Jennie Gerhardt”, ”Tragedia americana”; iar in copilarie, adoram ‘‘Povesti populare moldovenesti”, Povestile lui Ion Creanga. Imi placea sa-l recit pe Bacovia, poeziile lui despre anotimpuri.. Mă bucur de fiecare carte, care te pune pe ganduri, plus, pe emotii pozitive. Am uitat ce carte era, imi amintesc, ca am fost uimita sa descopar, ca toate posesiunile materiale sunt nesemnificative, ele nu ne aduc fericirea, ci doar fericirea de moment… Adica, mi-am dat seama de realitate. Imi doresc sa citesc Biblia in intregime.

VITALIE CATIRAU, capitan, politist. Militar in suflet.

Sa fiu sincer, de mic am ramas impresionat de „Cîntătoarele din Mărăcini” de Colleen McCullough, ”Coliba unchiului Tom” de Beecher Stowe, ”Calaretul fara cap” de Mayne Reed, de lectura clasicii universale… Toata opera lui Dosteievski, am citit-o, si m-a marcat mult! Scriitorii preferati sunt si Gustave Flaubert, Shakespeare, A. Dumas, Dostoevskii, Stendhal, M. Drumes, L. Rebreanu, Suvorov.. Lectura, ca si intreaga arta este pentru oamenii cu un nivel de cultura si totodata material suficient pentru a avea nevoie si de asta. In conditiile in care, cetatenii sunt stresati de foarte multe griji, probleme, dar mai intai de toate nu au incredere in nimeni si in nimic, la ce le-ar mai servi literatura artistica? Despre literatura de specialistate nici nu poate fi vorba intr-o Moldova in care se promoveaza ideea ca nu avem specialisti calificati, iar ei exista dar nu se pot angaja, pentru ca prioritate au apropiatii unor persoane influente si la fel de neprofesioniste ca si protejatii lor (am patit-o chiar eu). Dacă am avea un trai decent, sunt sigur că orice om are capacitatea să se intereseze de cultură, știință, educație și să citească o carte, să încerce ceva nou, nu doar să se gândească cum să supraviețuiască.  Eu cred în oameni, nu în politicieni, iar expresii de genul că (oamenii de la țara sunt proști sau needucați poate veni doar din mintea unui om neintelept). Pasionat fiind de lectura, chiar de la o varsta frageda (ii multumesc mamei, care a avut grija sa ne insufle aceasta dragoste), am citit tot ce-mi nimerea in cale, iar cu trecerea timpului si cu inaintarea in varsta am fost captivat de romanele de dragoste, la fel, si de cele de aventura,…mai putin, SF-ul. Puteam sa fiu o zi intreaga in „captivitatea” unor carti . Cu parere de rau, la moment, nu citesc atat de mult, oricum incerc, alteori, sa improspatez bibliografia personala cu o noua carte. In present, preferintele sunt mai mult axate pe romane istorice, sau chiar relatari documentare, eu, fiind pasionat de istorie: tot ce e legat de acest domeniu ma atrage… Istoria e o enigma ! Ultima carte citita si recitita, si care m-a captivat e „Funia impletita in trei” de Petru Bogatu; e o carte excelenta!

IRINA POPOV, medic

Uneori citesc din literatura de scoala a fiicei mele Coriina, caci noi, parintii, pe timpuri, nu am trecut-o, si adesea, discutam cu ea – ce si cum, mai ales, cind intimpina dificultati. Multe din recomandari de carti, postate pe bloguri, desigur, le-am citit, mai cu seama, in copilarie si adolescenta. Mama mea a predat la facultatea de biblioteconomie: am de la cine invata… Am si o biblioteca enorma acasa.  Ma stradui, sa fiu la curent cu toate informatiile din editiile de specialitate; scriu pe aceasta tema, pentru site-ul thewoman.md

IURIE BADICU, Director ORDA, jurnalist

Sincer sa fiu, în ultimile șase luni n-am citit nici o carte nouă, doar legi și proiecte de legi de tot felul… Totuși am recitit, zilele acestea, 2 cărti foarte dragi, cu schite prima, cu poeme a doua, e vorba de Victor Teleuca, „Goniti pasarea de cenușă”, Editura Literatura artistică Chișinău 1982, si, Jovan Strezovski -„Tărîmul de la miazăzi”, Editura Dacia Cluj Napoca 1979. De curand, am fost într-un local unde depozitez, temporar, cărțile mele citite și în curs de citire, chipurile, biblioteca personală. M-am aprovizionat, de acolo, cu 50 de carți, cu titlul: „Aforisme pe bani pentru businessmeni„.

Inga MILOSAVLJEVIC, jurnalist, producator si coordonator evenimente culturale

Последнее время предпочитаю классическую литературу, чтобы для себя сохранить культурный язык. После прочтения некоторых современных произведений мозг в ужасе взрывается, а когда перечитываю Пруста, Хемингуэя, Булгакова, Камю, Чехова, Моэма, Андрича, Ионеско, и других классиков мировой литературы, получаю почти физическое наслаждение. Люблю поэзию, это утонченный вид искусства. Когда тяжело на душе, то в руках всегда томик Ахматовой, Цветаевой, Пастернака, Гете, Бландиана. Недавно была на международном форуме поэтов и писателей, открыла для себя молодых хорватских и сербских литераторов.                                                                                                                                              TANIA GUTU, asistenta medicala, in concediu de maternitate

Recomand tuturor celor  pasionaţi de lectură “Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a fost scrisă în 2006 de către Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor născut în Franţa în 1960, un binecunoscut dramaturg, romancier şi scriitor de ficţiune ale căror piese se joacă peste tot în lume. Cartea ne prezinta opt povesti de viata ale unor opt femei diferite dar care au toate un element comun in jurul caruia povestile prind viata: iubirea. Partea interesanta e ca nici o poveste nu este ca cealalta si autorul reuseste sa redea adevarate trairi si adevarate experiente de viata printr-o simplitate iesita din comun.Aş mai putea recomanda şi „Numele Trandafirului” – am citit-o de câteva ori. Este o carte completă. Are o intrigă poliţistă, dar este şi o frescă socială. Un amestec de religie cu ştiinţă, foarte interesant. M-au impresionat în mod deosebit carţile “Iubirea faţă de apropele”, de Pascal Bruckner şi “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez.    

   ANDREI SAVA, muzician, compozitor 

Unul din iubitii mei scriitori este Kurt Vonnegut. L-am „descoperit” in anii de scoala, in biblioteca tatalui meu, apoi l-am tot recitit de-a lungul vietii, crezand de fiecare data c-abea acum l-am inteles cu-adevarat. Am cautat disperat toate lucrarile, probabil, as putea scrie si-o disertatie, amanuntit-stiintifica despre „elemente de sructura si stil”. Probabil e legat de „unghiul de vedere” cu care priveste realitatea, asemanator launtricului meu, de-o filosofie sumbra, sau de calitatatea uimitoare de-a spune lucrurilor pe nume printr-un umor diferit de fantastic si uneori ireal de „black”. Pentru milioane de oameni acest mod de gandire, acest blitz a realitatii, a devenit adevarata religie, cult. Acum, stiu care lucrare semnata de Vonnegut imi place cel mai mult, dar as sfatui „sa-l luati” step by step, crescendo, fade in… De la opusurile tineretii spre maturitate, asa mi se pare corect, recomandabil. Si inca ceva: e straniu e paradoxal, dar efectul e atomic daca-l citesti pe Kurt Vonnegut dupa Erich Maria Remarque… Karel Čapek e urmatorul scriitor, pe care vi-l recomand (in special daca l-ati indragit pe Vonnegut). E uimitor cum un american si un ceh pot avea atatea tangente in creatie, traind in lumi diferite. Nu-s identici, nici gemeni si totusi au multe in comun. „Razboiul salamandrelor” si „Fabrica de absolut” le-am gasit intr-o colectie sovietica, pare-mi- se, „АЭЛИТА”. Acum, ma-ntreb cum de-a fost acceptata pe timpuri tirajarea acestor lucrari- in esenta sunt revolutionare si critica indirect sistemul socialist-comunist. Probabil, propaganda celor timpuri, sau vre-un critic literar cu „capul mai aplecat” a acordat lucrarile in tonalitati ce critica sistemul capitalist. Cum n-ar fi, ramane unul din scriitorii cu care se poate „indreptati” secolul XX.  Iar lucrarile scrise in anii 20-40 a secolului trecut, sunt si-acum la fel de moderne si actuale.

P.S. Apropo, Karel Čapek si fratele lui Josef, sunt autorii cuvantului „Robot”.

SOFIA STOLEAROV, bunicuta, intr-o vizita de durata in Canada

Lectura este pasiunea mea. Imi place enorm lumea imaginara a cartilor si nu trece o zi ca sa nu citesc. Chiar fiind in vizita peste ocean, nu am putut sa ma abtin ca sa nu ma inscriu la biblioteca nationala si acolo sa-mi gasesc sursele lecturii. Cartile recent citite, care m-au impresionat prin continutul sau au fost: ‘‘Maitreyi” de Mircea Eliade, ”Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, ”Fiul Risipitor” de Hall Caine, ”Vendetta” de Henry Possendorff, ”Buna dimineata, baieti”, ”Cismigiu et Company” de Grigore Bajenaru, ”Alchimistul” de Paolo Coelho. In afara de aceste carti cunoscute, bineinteles, ca prin miinile mele au trecut si altele, insa, fiecare este deosebita pentru mine, caci imi dau posibilitatea sa ma rup de realitate si sa zbor cu gindurile in departari…

maxima pe noapte

Fericire e atunci cand ai cui dori o Buna dimineata, Noapte buna… Pur si simplu, sa stii, ca cineva te asteapta sau ai unde si la cine te grabi…        (SV)

Francis Goya – Concerto pour une voix

Mihai Volontir: „Demnitatea dacă o ai, eşti om, daca nu – nimic nu e!”

 „Timp de câteva luni sau poate ani te concentrezi asupra vieţii unui personaj, asumându-ţi o altă viaţă. Şi când s-a sfârşit „jocul”, viaţa acestuia, cu bucuriile şi du­rerile lui, rămâi gol, trist şi ră­tăcit. Ai trăit o viaţă pe care ai ştiut-o de la bun început din scenariu… Acum trebuie s-o trăieşti pe a ta, mult prea necunoscută, adevărată şi adesea încurcată.”

A venit în lumea fil­mului, vesel ca un cântec, atrăgând imediat atenţia asupra măiestriei artei sale, altruismului lăuntric şi bunătă­ţii mărinimoase. Precum şi personajul din povestea ceea a lui Ion Creangă, care, re­venind la baştină după 25 de ani de slujbă pentru ţar, fără să-şi dea seama, a impresi­onat Însuşi bunul Dumnezeu şi Sfântul Pe­tru, atunci când s-a despărţit de ultimele două ruble, dăruindu-le fără regrete cer­şetorilor vagabonzi… Astfel, în 1967, în­cepuse cariera cinematografică a lui Mihai Volontir, actor al Teatrului Dramatic ”Vasile Alecsandri” din Bălţi. Rolurile sale se înscriu firesc în şirul valorilor culturii noastre, stâr­nesc emoţii, admiraţie. A creat chipuri ce rămân în memoria spectatorilor şi de care s-a bucurat mereu, iar în clipele grele – le-a inspirat încrederea în viitor. Împlinind vârsta de 75 de ani, cunoscutul actor Mihai Volontir a consacrat circa jumătate de secol teatrului bălţean, pe a cărui scenă lucrează chiar de la fondare. Dragostea pentru film îl stimulează pe actor în a lua, pieptiş, treaptă cu treaptă, scara succesului. A realizat mai mult de 120 de roluri în teatru şi în film. Din 1984 este Artist al Poporului, mai târziu devine unul dintre primii cavaleri ai Ordinului Republicii.
Vine pe lume la 9 martie 1934, dinspre părţile Hligenilor, Şoldăneşti, judeţul Orhei, având la ureche păsările ce­rului şi vuietul pădurii, căci taică-său ţinea canton la o margine de codru. Era micuţ când frate­le Nicu l-a învăţat călăria, de atunci are o predilecţie deosebită pentru cai. A văzut cu ochi de copil războiul sângeros, a sim­ţit foametea nemiloasă. Adolescent fiind, a lucrat la cariera din Rabnita, ziua scotea piatră, seara încărca var în vagoane. A vă­zut cu ochii săi şi deportarea basarabenilor, a auzit plânsul copiilor smulşi din bra­ţele părinţilor şi duşi în Siberii geroase. A făcut şcoala în Orhei, ulterior instruind şi educând un timp odraslele ţăranilor din comuna Păpăuţi. Aici, apoi şi la Râbniţa, luase contact cu teatrele de amatori, sim­ţind că scena e visul lui. Au trecut nişte ani, când i s-a oferit speranţa. Boris Harcenco, regizor al Teatrului din Bălţi, l-a ajutat – Mihai Volontir devine actor profesionist. Purta în gând şi în inimă cântecele mamei, precum şi îndemnul tatei: „Mihăiţă, să ştii că în viaţă de mare preţ e demnitatea: dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!” De-a lungul anilor, s-a afirmat pe pla­toul de filmare cu demnitate şi verticali­tate. A realizat în filme peste 30 de roluri principale, în scenă – de două ori pe atâta, trăind astfel mai multe vieţi. A devenit re­cunoscut, şi-a clădit un nume în artă atât pe meridian naţional, cât şi pe cel interna­ţional – s-a filmat în diverse studiouri ale lumii. Pe Esop l-a jucat 12 ani, tot atâţia ani a durat şi rolul lui Ion din Năpasta de mare­le Caragiale. La invitaţia lui Emil Loteanu, a jucat rolul lui Mihai Adam în filmul Această clipă (1968), Gheorghe Vodă îi propune rolul briga­dierului Obadă din filmul ‘‘Singur în faţa dragostei” (1969), iar pentru rolul lui Dimitrie Cantemir în 1976 i s-a acordat Premiul de Stat al Moldovei. În filmul Cine l-a ucis pe Hugo Vinchero, o coproducţie Lituania-Argentina, a avut-o de parteneră pe ac­triţa argentiniană Lily Lavale, în ”Ţiganul” şi ”Întoarcerea lui Budulai” pe rusoaica Klara Luciko. Ironia sorţii făcea totul ca Mihai Volontir, interpretându-şi compoziţiile, să surprindă şi, mai cu seamă, să fascineze imaginaţia doamnelor romanţioase, frângându-le ini­mile, în rolul ţiganului Budulai… De altfel, aceste seriale televizate sunt foarte longe­vive, ele având priză, şi în prezent, la spec­tatori în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Serbia, Macedonia, Bulgaria etc. Îl apuca o mare tristeţe, atunci când avea loc prezen­tarea ultimului spectacol sau se terminau filmările unei pelicule. 

Nu numai artistul, dar şi admiratorii lui au rămas foarte decepţionaţi atunci când i s-a acordat pensie doar de 74 lei lunar… Cu toate acestea, Mihai Volontir crede că, în comparaţie cu scena politică, scena tea­trului este una adevărată, mult mai credi­bilă. Adevărul se dovedeşte să fie mai tare decât eşafodul cenzurilor.

S-a scris cândva, în 1988, o carte cu ocazia jubileului actorului; de ce oare n-a apărut? Autorul Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, susţinea că manus­crisul se află şi în prezent la una din edituri.  Doar că datele problemei nu se mai schim­bă: un mediu artistic, sfârtecat de mizerii, invidie, intrigi… Alte măşti, aceeaşi piesă: „Cred că Mihai Volontir merită, prin talentul pe care îl are, să rămână în atenţia specta­torilor. Nu avem prea multe personalităţi de talia lui şi nu ne putem permite „luxul” să-l dăm uitării. Este un actor care a generat un stil de interpretare.”

Rătăcind printre relicvele filmului, juca­te de Mihai Volontir, regizorul Nicolae Ghibu a remarcat, elegiac şi optimist în acelaşi timp: „Mihai, prin intermediul artei sale sce­nice vibrante, l-a făcut pe erou să se scoale din genunchi în picioare. Atunci am înţeles că dacă gramatica muzicală cunoaşte şapte note, Mihai Volontir poate face uz, în joc, de toate sunetele posibile. Chipul eroului înglo­bează toate nuanţele – de la sunetul gingaş al viorii, până la cadenţa tobei. Pentru mine a lucra cu Mihai este o plăcere deosebită. Domnia sa este înzestrat cu o polifonie pro­fundă, este reţinut, tăcut, uneoripărându-mi singuratic. Dar singurătatea şi reţinerea ta­lentului său înglobează toate anotimpurile: scârţâitul zăpezii şi canicula verii, murmurul primăverii şi freamătul domol al toamnei.” Regretata Klara Luciko, Artistă a Poporu­lui din Federaţia Rusă, îşi aducea aminte: „Când regizorul Anatolii Blank a decis să în­sceneze povestirea „Ţiganul„, m-a văzut pe mine în rolul Klaudiei Puhlenova. Dar cine va fi Budulai? Am întrebat, căci e vorba de un erou ideal. Între pretendenţi la rol au fost artişti gruzini, armeni, azeri, ba a fost invitat la probe de film şi cântăreţul ţigan Nikolai Slicenko, mai bun ţigan nici că să găseşti. Dar A. Blank vedea altfel rolul şi nimeni nu-i convenea. Au decis să-l „probeze” şi pe Armen Dgigarhanian, dar s-a dovedit că el este ocupat în alt film. Atunci, i-am spus că cel mai reuşit actor ar fi aici Mihai Volontir, cu care m-am filmat în „Rădăcinile vieţii„, regizor N. Ghibu. Anatoli Blank îl cunoştea de undeva pe Mihai Volontir, s-a bătut cu mâna peste frunte şi în aceeaşi zi trimise asistentul său la Bălţi cu scenariul. Mihai a citit şi a căzut de acord să vină la probe: el vorbea româneşte, eu ru­seşte şi imediat a fost acceptat. Ne-am bu­curat. Dar când să vină la filmări, nu-i permit cei de la teatru, deoarece era prins în roluri. Am făcut un telefon la Consiliul de Miniştri al Moldovei, vicepreşedintelui Grigore Eremei, care a rezolvat de urgenţă problema. Mihai Volontir a primit concediu pentru şase luni şi s-a mirat mult când a aflat de acea operaţie „secretă” a mea cu telefoanele. Venise direct pe Don, unde aveam deja făcute câteva sec­venţe. Am filmat patru episoade, apoi peste un timp, la cererea telespectatorilor, alte patru episoade de acum din filmul „Întoar­cerea lui Budulai„. (Din cartea Să fie oare vina mea?, colecţia Strict secret, Moscova, 2001). Nu îndrăznim să judecăm ce ar fi devenit acest film, dacă rolul lui Budulai ar fi fost realizat de către un alt artist con­temporan. Succesul de public al filmului Ţiganul a fost atât de răsunător, încât au fost asigurate drepturile de ecranizare a următoarelor episoade.
Numeroase personalităţi ale culturii atestă caracterul complex al omului nos­tru, în persoana lui Mihai Volontir. Astfel, Mihai Cimpoi, academician, consideră că „personajul jucat de el va fi întotdeauna un erou, fiindcă actorul are ştiinţa rară de a-i imprima ceva monumental, care sfidează obişnuitul, cotidianul”. Petru Baracci, Artist al Poporului: „E un actor de excepţie şi are multe roluri antologice, încât tineretul poa­te să înveţe multe de la el. Alta e că oameni ca dumnealui astăzi nu-s apreciaţi la justa lor valoare, o să ne muşcăm coatele, dar va fi târziu când vom percepe cu adevărat ce am avut şi am pierdut.” Maria Sagaidac, prof. univ. dr. în matematici, actriţă de ci­nema: „Îi mulţumesc pentru tot ce a fost o tinereţe în urmă! Pentru lecţiile necitite de el, dar pe care le înghiţeam din privire, pen­tru zâmbetul bun şi înţelegător când nu-mi mergea ceva. Rămân un spectator fidel, mă bucur să-l revăd, mă bucur de succesele lui. Mă mândresc că am fost în aceeaşi echipă!” Pictorul Iurie Matei: „Trebuiesă ne bucurăm că-l avem. E un om înţelept şi foarte talen­tat: pentru mine orice cuvânt rostit de Dom­nia sa, orice obiect pe care-l atinge capătă splendoare” Igor Caras, actor: „Pentru dum­nealui arta e o religie care-şi are preoţii, dar şi mucenicii ei. E unul dintre aceştia”Impresionantă rămâne, şi astăzi, forţa cu care actorul izbuteşte să transmită cele mai complexe stări sufleteşti: limbajul pri­virilor, gesturilor, atitudinilor, descifrate în prim-plan.

Sentimentul trăirii artistice magice – iată destinul succesului lui Mihai Volontir! Sunt 80 de primăveri de când marele actor priveşte cu ochii sensibili ai sufletului la miracolul acestei vieţi încur­cate, care-i „trecătoare, cât ai mirosi o floa­re”, cum zice în binecunoscutul cântec. De altfel, sunt memorabile nu numai rolurile, dar şi cântecele dumnealui, lansate la în­demnul fraţilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici. Cu vocea sa inconfundabilă Mihai Volontir aduce lumii mesaje de omenie, de comportament civilizat. Are în palmares şi un cântec propriu, despre Bălţi, oraşul viselor sale. A plâns cu lacrimi amare la aflarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru, un moment extrem de emo­ţionant: s-a văzut într-un interviu unde ac­torul vorbea despre prietenul său. „Viaţa asta-iscurtă tare, cât ai mirosi o floare„sunt versurile unui cântec de pe vremea părin­ţilor noştri. Cum mai trece timpul!

Mulţi ani cu sănătate şi multe realizări și bucurii, maestre Mihai Volontir!

                               Svetlana VIZITIU

    (Articolul initial, publicat in BiblioPolis, 2009)

P.S. Mihai Volontir /(n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova)/ Artist al Poporului, a fost actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994. Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

https://www.facebook.com/photo?fbid=967142223325247&set=a.133161733389971

MUZICIENII RECOMANDĂ

   Cartea este cea mai valoroasa opera spirituala,.. pe care o vei citi. Nu există cuvinte potrivite pentru a o descrie. Este incredibilă, fiecare pagină conține informație ce poate fi pusă în practică…
La fel ca și cărțile prezentate mai jos de muzicieni cunoscuţi la noi, în ţară, îți va schimba percepția asupra felului în care trebuie să relaționezi cu oamenii. Sper, să fie aşa! Lectură plăcută vă doresc!!!

Anatol Lupu, compozitor, interpret:  Prefer clasica! Jack London. Psihologic e foarte adanc, si destul de uman… In present, din pacate, aceste valori nu sunt apreciate…

Viorel Burlacu, muzician-instrumentist: Aşa se primeşte că în ultimul timp citesc mai mult literatură de specialitate – sunet, acustica, mixare, masstering, orchestrare, partituri, aranjamente, orchestra simfonica, etc., etc…Mai citesc materiale pe teme filosofice, paranormalului, energiei dar în ultima vreme studiez entropica şi evoluţia conceptului despre haos.

După facultate am lucrat un an de zile în sala de lectură, unde am încercat să citesc ce nu reuşisem. De atunci trăiesc cu sentimentul remuşcării pentru că nu reuşesc să mai citesc suficient – cum se cuvine să citească un om de artă.Sunt discipolul Dnei Claudia Crăciun – ceea ce înseamnă că am fost mereu îndemnaţi şi orientaţi să citim cărţi bune.Pentru mine, cea mai valoroasă carte va rămâne cartea Lui Dumnezeu – Biblia şi cărţile sfinţilor. “Numele trandafirului” de Umberto Eco – nu ştiu de ce – dar mi-a lăsat impresia că e cea mai bună carte pe care am citit-o vre-o dată. “Puterea sufletului” de Karl Gustav Jung este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare. La fel pot spune despre ceea ce a scris Vladimir Soloviov şi Nicolai Berdeaev. La facultate am citit autori de piese de teatru – cred că e cea mai bună literatură pentru a “învăţa viaţa” începând cu teatrul antic şi până la cel contemporan. Am rămas profund marcat de scrierile lui Emil Cioran, Eugene Ionesco şi Mircea Eliade. Penultima carte pe care am citit-o este “Sex şi perestroika”, de C.Cheianu – din curiozitate. Ultima e “Steaua fără – Mihail Sebastian” de Dumitru Crudu – m-a impresionat. “Viaţa pe muchie de cuţit” de Simion Ghimpu este o carte pe care trebuie s-o citească fiecare cetăţean din (RM) Basarabia. Am fost bolnav de Bacovia şi sunt contaminat de Eminescu. Consider extraordinară cartea “Tăierea capului” de Ioan Mânăscurtă. Consider că fiecare carte citită este o discuţie indirectă cu autorul.

Sergiu Musteata (Director, producator, Inginer sunet, mix&mastering, muzician)         

Pentru inceput recomand cartea lui Bадим Zеланд ”Tрансерфинг реальности”- http://biblioteka.zerkalomira.net/vadim.htm

Kornelia Ștefaneț (Solista Marcel Stefanet project):
Printre cartile preferate sunt:”Eugenie Grandet” de Honore de Balzac,”Ratiune si simtire” de Jane Austen,”Maestrul si Margarita” de Mihail Bulgakov,apropo fiind preferata si al lui Marcel,”собачье сердце” de Mihail Bulgakov(preferata lui Marcel).Imi doresc foarte mult sa citesc “Razboi si pace” de Lev Tolstoi,si lista poate continua la infinit pentru ca sunt prea multe carti bune in lumea asta, care sper sa le reusesc sa le citesc in viata mea.Apropo am citit si Decameronul de Giovanni Boccacio, dar nu prea e in stilul meu, dar oricum este ceva deosebit de toate celelalte carti. Acum citesc acest roman”La rascruce de vinturi ” de Emily Brontevizavi de cartile preferate, sunt pasionata de romanele de dragoste, fiind o fire romantica, chiar acum la momentul dat o citesc pe Emily Bronte, de fapt mi-am achizitionat de curind colectia ”Romanelor de dragoste” ale surorilor Bronte si pot spune, ca imi plac mult…

Tarna Nicu (actor, interpret ”Gandul matei”): Recomand sa citească literatura românească, in general. Pentru ca “literatura romaneasca nu este un fenomen ci un Imperiu” cum zicea Nichita Stanescu. Recomand, de asemenea, culegerile de poezii ale lui Eminescu,Stanescu, Minulescu, Blaga. Romanul lui Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu, Nicolae Dabija. Piesele de teatru ale lui Ion-Luca Caragiale, Mihail Sebastian. Si bineinteles multi alții. E incomensurabila lista. Daca te apropiii de literatura românească pot spune cu certitudine ca te apropii de literatura mondiala. imi place si Vadim Zeland “Transserfing real’nosti”  .

Dianna Rotaru (Interpreta muzica-usoara): Recomand tuturor cartea lui N.Hill “De la idee la bani “.”Secretul autivindecarii “D.Sevigny “,”De ce barbatii se insoara cu scorpii “de Sherry Argov, Osho “Cartea despre sex”, “Schimbarea destinului personal “de Peggy Mccoll )

Larisa Busuioc (Interpreta muzica usoara):Jane Osten. ”Mandrie si prejudecata”(‘Ride and Prejudice’);”Maninca, roaga-te, iubeste” de Elizabeth Gilbert:,- am primit o placere deosebita de la aceasta carte; aici, am gasit multe raspunsuri la intrebarile, care ma framintau, De altfel, recomand si cartea lui Nicolas Sparcs ”Dnevnic pameati”. Eu le-am citit in rusa.

  a talmacit, Svetlana VIZITIU