Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


12 comentarii

Paharul cu vin îl beau pân-la fund


Câteva semne care m-au făcut să înțeleg că îmbătrânesc și nu voi mai fi niciodată… tânără!
Bătrânețea – este cu mult peste… 75 de ani. Apare postura cocoșată, marasmul și mormăitul, și pensia mizerabilă cu care nu prea îți permiți să te distrezi. Toate acestea sunt undeva departe, dar deocamdată trebuie să te bucuri de viață.
Însă primele clopote că bătrânețea se apropie se aud mult mai devreme. Și la 20, și la 30 și la 40 de ani. La mine… dupa 55, serios ) Și mai serios, după decesul parinților mei, e tare trist… Am îmbătrânit interior…
Am decis să-mi amintesc ce anume îmbătrânește femeia înainte de timp

  1. Într-o zi un coleg mă privea țintă. Apoi din nou. ”Poate s-a îndrăgostit?” – mă gândeam eu în firea mea cu respirația oprită. Și am început să cochetez cu el. Iar el îmi spune: “Ai un fir de păr alb care atârnă ca o antenă. Să-l scot?”
    Doamne, ce rușine am simțit. Pe atunci aveam vreo 25 de ani. Și credeam că sunt încă departe de părul cărunt. Adevărul e că acest fir de păr a fost un salut din viitor. L-am îndepărtat și nu am mai observat altele încă zeci de ani. Eram tănără și fericită, cu părinții și prietenii în viață, nu avea de unde să îmbătrânesc înainte de vreme…
  2. Locuiesc la etajul șapte, dar uneori trebuie să mă deplasez mult și bine în varia direcții… Adesea mă prind gândindu-mă că în fiecare an îmi este tot mai dificil să urc scările de la etajul doi în sus… Gata, transpir de oboseală.
  3. Bărbații necunoscuți au încetat să mă strige „Domnișoară!”. Tot mai des aud „Doamnă!”
  4. La 20-30 de ani nici nu mă gândeam dacă pot mânca după ora 18-19. Puteam uita complet de cină sau puteam mânca pe săturate cartofii prăjiți și murăturile preferate. Și corpul meu suporta toate astea, mereu aveam o siluetă minunată. Acum nu-mi mai permit, deja stau cu frică să nu mă apuce foamea la ora 23, căci adorm tarziu. Dimineața, am TA si fața umflată de la excesul de sare sau apă băută după ora 21.
  5. Nu-mi mai plac companiile /evenimentele zgomotoase, îmi plac dialogurile confortabile între prieteni. Și subiectele s-au schimbat. Aș vrea să vorbesc nu despre cosmetice, ci despre oameni si destine, despre acțiunile și consecințele lor. Toți bătrânii sunt puțin filosofi – își analizează trecutul, și au proiecte pentru viitor. Încă, le mai avem…
  6. Nu mai am nevoie de compania unui bărbat. Dacă înainte bărbații erau un motiv excelent pentru a-mi testa farmecele feminine, a râde, a cocheta, acum toate acestea sunt inutile. A dispărut și energia. Doar că uneori la odihnă, mai dansez cu plăcere, în horă, adică… )
  7. Mă atrage natura, satul, pictura, grădinăritul… Melodiile retro, valsul, jaz-ul… Îmi amintesc de clipe fericite cu părinții mei și iubiri ce mișcă sori și stele.
  8. Vreau liniște, vreau să fiu lăsată în pace. Dar, nu se poate, grijile pentru copii și nepoți te vor măcina mereu, nu vor dispărea niciodată.
  9. Mă încrunt când aud cum și despre ce cântă muzicienii moderni care îndeamnă la droguri, violență etc… – doar negativ, și gănduri posomorâte. Prefer să ascult ceea ce era popular acum 20-40 de ani. Mă uitam la thrillere și blockbustere, acum mă atrag melodramele psihologice.
  10. Memoria. Dispare și ea undeva în cele mai importante clipe, deja uiți numele celor pe care i-ai cunoscut recent… Poate de la calculator, poate de la stres-uri, dar e grav când uiți cele necesare, nici vitaminele nu ajută. Oasele și dinții dor, spatele amorțește, faci sport cu greu, dar trebuie )
    Nu urmez tendințele modei, nu mă înfrumusețez cu strasuri și ruj strălucitor. Dacă aș putea, aș merge peste tot într-o pălărie invizibilă, dar acest lucru încă nu a fost inventat. Încă mai sper că a rămas ceva frumos în mine, la exterior, dar mai atrăgător interior. Sper, și cei apropiați să simtă aceste lucruri. Din partea mea, observ și simt totul, și iubesc, și compătimesc, și când pot, ajut. Sănătate să aveți! Doamne ajută!

Dacă ar ști cineva cât mă costă toate acestea. Ce tensiune monstruoasă – pentru a întra în stare de pace și voință… După acele cumpene groaznice, după toate acestea să-ți vii în fire. Dar, trebuie să tragi această piatră, e a mea muncă nebună, nu ai de ales… Sunt recunoscătoare problemelor, ele îmi demonstrează valoarea!

Am cunoscut singurătatea la maxim, pierderea persoanelor dragi și iată – mântuirea mea în rugile la Domnul și în versetele blogului. Nu sunt scriitoare de meserie, dar avem pe liniile părinților rude talentate în orice domeniu…

Despre singurătate în poezie:

Nu pot să mă descurc cu durerea

Să insist – singurătatea să plece,

Voi spuneți

Că se va rezolva, în continuare,

Eu însă vreau să strig cu disperare.

Singură, singurică –

Un ecou în expansiune,

Urmată de tăcerea minune

Și-amarul în lacrimi,

Bucuria zâmbind,

Și păharul cu vin

Îl beau pân-la fund” ( 2020, 25 iunie)

Dacă te adresezi deschis și cu îndrăzneală către singurătate, înseamnă că te înțelegi bine pe tine, sufletul tău. Singurătatea – nu este decât una dintre valorile de bază al unui singuratic, social. Cunoaște-le pe toate în calea ta creativă pentru ați atinge potențialul maxim!

„Dați-mi un film

Despre care nu știu,

Dar, puneți-mi un pix în mâină,

La idei voi privi,

Justificări voi găsi,

Și direcția – voi crea una…

Cam ciudat, e să fii –

Fericită, și-o parte a Lumii,

Să-ți depui munca ta

Și – de-o viață experiență…

Să înțelegi că propria ta lume –

O realizezi din al sufletului apeiron!” (SV, 2020)

Oamenii dintotdeauna urăsc persoanele care spun adevărul, şi înzadar… Acestea niciodată nu lovesc în spate. Nu cifrele sperie, ci atitudinea! Pentru că atitudinea indică trendul… Un sistem se caracterizează nu prin capacitatea de a greși, ci prin reacția la erori. Anume aceasta ar fi semnul de sănătate, fie boală a întregului corp. Greșelile pot fi mici, și pot fi uriașe. Este important să nu pretinzi că nu există nicio problemă, ci să recunoști și să decizi, foarte aspru. Cam acesta-i motivul pentru care încerc să evit comentariile negative… Important e să deții autocontrolul.

O femeie săracă dintr-o comunitate mică era foarte credincioasă. Într-o zi, când banii nu mai erau suficienți, nici măcar pentru a-și hrăni copiii, ea a sunat la un post de radio și a lăsat acolo un apel către Dumnezeu. În timp ce angajații de la postul de radio au compătimit-o pe femeia credincioasă, unul dintre ascultători era, însă, foarte furios. Acest ascultător era un ateu convins și a decis să își satisfacă plăcerea, batjocorind femeia credincioasă. Bărbatul a aflat adresa, a sunat-o pe secretară, și a instruit-o să cumpere multe daruri și alimente. astfel secretara s-a întors la el cu cea mai bună carne, brânzeturi și dulciuri. Imaginați-vă uimirea ei atunci când șeful ei i-a dat următorul ordin: – Livrează produsele acestea la următoarea adresă! Iar în cazul în care femeia te întreabă cine a trimis alimentele să-i spui… că Diavolul! Ei bine, când secretara i-a dat femeii pachetul cu produsele alimentare, ea a fost foarte emoționată. Femeia era atât de recunoscătoare, încât lacrimile îi curgeau din ochi. Nu a încetat nicio clipă să-i mulțumească și să o binecuvânteze pe fată. Dar când și-a luat rămas bun, a întrebat-o pe femeie: – Nu vreți să aflați cine v-a trimis aceste produse? – Nu! răspunde femeia. – Nu are absolut nicio importanță! Pentru că atunci când Dumnezeu dă ordinul… Chiar și diavolul se supune!

– Tu, într-o zi oprește-te și ascultă ce vrea sufletul tău? Sufletul nu-l ascultăm atât de des în obiceiul de a ne grăbi undeva. Ce n-aș fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu mi-am pierdut niciodată dorința de viață, nu știu de ce, în sufletul meu răsună muzica și îmi umple viața cu sens. Iubește omul care are nevoie de Tine!

SV

#Versete_tomnatice


2 comentarii

Elena Savciuc:„Fericirea e atunci când oamenii cred și zâmbesc”


Suflet cald de basarabeancă, cu povești de zâne bune lângă vetrele străbune, cu istorii și amintiri frumoase, de dor, cu continuare în prezent. Cucerește prin emoție și empatie. Credincioasă; Domnul, neamul și oamenii – Iubește. Adună florile din câmp cu cuvinte de alin și rugă pentru fiecare. Vocea ei trezește zorii cu cântece strămoșești, le cântă din copilărie învățând de la părinți. Atâta cât doar lacrimile sunt fierbinți de pierderea și durerea celor dragi. Cu răbdare cât pentru zeci de oameni, nu reproșează, nu ceartă, cere îndurare și cuget pentru ei, toți îi sunt prieteni, o iubesc și o respectă. Așa este firea ei că îi ajută necondiționat, oferă adăpost cu suflet, și aminte de Dumnezeu: că faptele bune sunt întocmite și răsplătite de Cel de sus.

Nu regretă nimic. Multe a văzut, multe a râs, a plâns și cu toate s-a conformat… A simțit întreg volumul vieții și nimic nu refuză din tot ce-a respirat. Este viața ei, se bucură că a fost atât de plină. Familia, munca, întâlnirile cu oamenii interesanți… Unii au trecut, alții s-au reținut și au rămas. Le mulțumește tuturor, și cu care a avut norocul să lucreze, cu părinții și oamenii care i-au dăruit această viață, bucurie. Mulțumește tuturor celor care au ambiționat-o să reușească în mult mai multe lucruri. Fericirea e atunci când oamenii cred și zâmbesc de bucurie, spune Elena Savciuc.

Și-a dedicat serviciului medical și peste 35 de ani lucrează la spitalul pentru copii „Emilian Cociaga” în funcția de „Șefa Laboratorului Clinic Diagnostic”. Recent a primit o distincție de stat. Este foarte apreciată de colegi, prieteni, și, în special de pacienții ei, cu care mereu este amabilă și se implică cu inima pentru sănătatea lor.

Suntem obișnuiți să gândim la timp ca la un drum care merge înainte. Dar, de fapt, trecutul nu dispare – e în jurul nostru. Casele amintesc de vremurile când au fost construite. Monumentele vechi, înainte de nașterea noastră, amintesc de tinerețea noastră din trecut. Amintirile părinților și bunicilor noștri amintesc de istoria neamului nostru. Toate acestea sunt semne ale trecutului care există în prezent. Elena Savciuc cunoaște valorile timpurilor, apreciază și le promovează prin cultura și educația ei. Este la fel de atașată de amintirile din satul natal Varvareuca, Florești/azi, Soroca/. Merge ades să se închine la mormântul părinților și la neamurile care au mai rămas la baștină. Părinții – despărtiți de primul război mondial, apoi deportările /bunelul a fost ascuns de bunica, apoi a reușit să fugă atunci când nemții au venit să-l „scoată” din cașă/. Mirosurile plăcute din bucătăria mamei care cocea pâinea în cuptor, adunările în familie la o masa rotunda cu o oală din care mâncau toți membrii familiei; omătul ce-ajungea la acoperișul casei, lucrul pe camp cu frații, – prin toate a trecut Elena… Școala, colegiul medical, apoi Universitatea. Momente speciale care acum, după atâția ani, par minunate în comparație cu mașina de viteză comercială clocotitoare în care s-au transformat majoritatea oamenilor, astăzi. Desi e fericită cu copiii ei, cu colegii, prietenii care au mai rămas, nimic nu se compară cu sărbătorile tinereții. Dar Doamna Elena nu se plânge, se bucură de orice clipă a vieții în continuare, și cântă colinde, muzică populară, ea obține plăcere din ceea face și din discuțiile cu oamenii care o înconjoară.

La Mulți Ani dragă Doamnă Elena Savciuc! Să vă dea Dumnezeu binecuvântare, sănătate alături de copiii Dvs, cei dragi și prieteni; împliniri, bucurii, liniște sufletească și fericire, mult noroc și pace! Vă iubim!

Svetlana, nepoata și tot neamul nostru din Vizitiu!


5 comentarii

Rețetele vieții: obiceiul de a fi fericit…


Când gândește un bărbat, lucrează o sferă a creierului. Când gândește o femeie, lucrează ambele… Si, tot timpul, ele se luptă una cu alta… Despre sferele creierilor vorbesc ) Aveți grijă unul de altul, și nu vă divulgați intențiile negative, doar fapte pozitive! Mergeți cu dreptul! Poate mai împrumutați din unele exemple de viață, de mai jos, experimentate chiar de subsemnată, și ce, doar nu sunt de fier! )

Van_Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta – fratelui lui, pe un preţ infim? Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri!
-In 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis_Presley după un singur concert? I-a spus: „Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane”. Și Elvis înainte de a cânta chiar lucra la condus camioane…
-Beethoven a fost considerat de către profesorii săi „fara nici o şansă de a fi compozitor”?
Nu i-a ascultat însă, şi a compus cinci dintre cele mai frumoase simfonii ale sale fiind complet surd.
Albert_Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la șapte?.. Una dintre profesoare l-a descris ca fiind bolnav mintal – „încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti”. A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină mate – nu?
Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului? Jordan spunea: „Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit.”
-Un expert spunea despre Vince Lombardi că: „Posedă cunoştinţe minime despre fotbal şi o totală lipsă de motivaţie.”? și doar a ajuns mai târziu printre cei mai buni fotbaliști?!
-In 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de modeling, i-a spus modelei aspirante Norma_Jean_Baker, „Mai bine – ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ”? Sunt sigură că ştiţi că Norma Jean a devenit Marilyn_Monroe. Acum cineva are habar cine e Emmeline Snively?
Winston Churchill a rămas repetent când era in clasa a 6-a? știe cineva? De fiecare dată când a candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit… Prim ministru. El a scris mai târziu: „Never give in, never give in, never, never, never, never – in nothing, great or small, large or petty – never give in except to convictions of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up.”
-Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă când şi-a prezentat pentru prima oară ideile comunităţii ştiinţifice din Europa? dar, S-a întors la biroul lui şi a continuat să scrie.
-Charles Darwin a renunţat la cariera în medicină şi i-a fost spus, de către tatăl său: „Nu-ţi pasă de nimic în afară de prins câini şi şobolani.”?
În biografia lui, Darwin a scris: „Am fost considerat de tatăl meu şi de toţi profesorii ca un băiat foarte obişnuit, de fapt, chiar mai jos decât standardul mediu de inteligenţă.” Cu siguranţă, a evoluat.
-Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că „e prea prost ca să înveţe ceva”? A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: „Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi!”
Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul. Dealtfel, Propunerea parcului a fost refuzată pe motiv că nu ar atrage pe nimeni…
-La 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moureau i s-a spus de către un director de casting că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi că nu e îndeajuns de fotogenică pentru a face un film? și, A respirat adânc şi şi-a zis „În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu”. După ce a făcut 100 de filme, în 1997 a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul Activităţii.
Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantomima sa fiind considerată un nonsens?
-Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc? Părinţii vroiau ca el să devină inginer. Dar a devenit un soprano celebru…
-Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat „Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violocenlişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?” Domnul Casals i-a răspuns: „Pentru că încă cred că fac progrese.”
AȘADAR, NU TE DA NICIODATĂ BĂTUT!!!

imagine Chișinău, Cosmos, Grand Hall

– Bună dimineața, doamna Teodora.

– Bună dimineața. – De ce stai acolo? O să îngheți.

– Îl aștept pe fiul meu. A plecat la cumpărături acum ceva timp, dar se pare că a întârziat”, a adăugat bătrâna, uitându-se la ceas.

– Nu-ți face griji, sunt sigur că nu va dura mult. Vă deranjează dacă vă țin companie?

Mulțumesc, nu vă deranjați. Sunt sigură că ai lucruri mai bune de făcut decât să ții companie unei femei bătrâne ca mine. O fată norocoasă te va aștepta…

– Nu e nicio problemă, vă asigur. O să stăm pe banca asta și o să așteptăm…

Și Vasile, ca în fiecare dimineață, stătea lângă bătrâna lui mamă, așteptând un fiu care nu fusese niciodată atât de aproape.

-Dacă Alzheimer ar lovi inima și nu mintea…

Învățătoarea de la clasa întâi întâmpină dificultăți cu unul dintre elevii săi…

L-a intrebat: – Ce se întâmplă cu tine, băiețel? – Băiețelul răspunse: – Sunt mult prea inteligent, pentru clasa întâi! Sora mea e in clasa a III-a, iar eu știu mai multe decât ea! Consider că și eu trebuie să învăț în clasa a III-a! …Învățătoarea îl conduse pe băiețel la director, explicând acestuia situația… Directorul se gândi și spuse băiatului: – Te voi supune unui test, iar dacă nu vei ști să răspunzi corect măcar la una din întrebări, atunci vei merge înapoi în clasa întâi și te vei comporta bine! …Băiețelul căzu de acord. – Cât fac 3 x 3? – 9. – Cât fac 6 x 6? – 36. Și uite așa, răspundea elevul de clasa întâi, la fiecare întrebare ce, în opinia directorului, erau întrebări pentru clasa a III-a…. …Atunci directorul privi către învățătoare și zise: – Cred că acest elev poate trece, fără probleme, în clasa a III-a! Însă, învățătoarea: – Am si eu niște întrebări: Ce are vaca în număr de 4, iar eu în număr de 2? Băiețelul, după o pauză, răspunse: – Picioare! – Dar ce se găsește în pantalonii tăi, și nu se găsește într-ai mei? – Buzunarele! – Ce face bărbatul, stând în picioare, femeia așezată, iar câinele în trei labe? În acest moment, directorul făcu ochii mari cât cepele, dar, înainte să reușească să spună ceva, băiețelul răspunse: – Dă mâna! – Ce cuvânt din limba engleză începe cu F și se termina cu K, semnificând foc și pară și emoții? – Firetruck (Mașina pompierilor)! – Ce cuvânt începe cu F și se termină cu K, și dacă nu ai asta, atunci ești nevoit să te servești cu mâna? – Fork (Furculița)! – Ce îi dă barbatul femeii sale, după nuntă? – Numele! – Ce organ nu are oase, are mușchi și multe vene, pulsează și răspunde de manifestarea dragostei? – Inima! …Directorul răsuflă ușurat: – Trimiteti-l dracului, odată, la Harward! La ultimele 7 întrebări, până și eu aș fi răspuns greșit!

Un cetățean argentinian s-a dus să cumpere un „carton de ouă” și când l-a întrebat pe vânzător prețul, a constatat că prețul era peste cel obișnuit, așa că l-a întrebat pe vânzător „de ce”!?
Mi-a răspuns că distribuitorii au ridicat prețul!
Cetățeanul a luat tăcut „cutia de ouă” și a pus-o la loc spunând:

  • Nu am nevoie de ouă, pot trăi fără ouă.
    Așa au făcut toți cetățenii fără campanii și greve, dar asta a fost cultura_poporului!
    Poporul nu a acceptat companiile să-i șantajeze.
    În mai puțin de o săptămână, angajații companiei au venit să livreze ouă în magazine, dar proprietarii au refuzat să le colecteze pentru că nimeni nu a cumpărat stocul de ouă vechi!
    Companiile, cu toate acestea, au rămas încăpățânate și nu au corectat prețul, crezând că #protestele se vor încheia în câteva zile și că oamenii vor reveni la achizițiile obișnuite de ouă.
    Dar și oamenii s-au încăpățânat, au boicotat ouăle și companiile au început să piardă enorm!
    Stocurile s-au adunat pentru că producția nu s-a putut opri!
    Patronii firmelor de animale s-au reunit și au decis să restituie prețul ouălor la prețul anterior!
    Cu toate acestea, boicotul continuă
    Companiile aproape au declarat falimentul, așa că s-au reîntâlnit și au decis să trimită scuze oficiale poporului argentinian din toate #mass_media și fixând prețul la un sfert din #valoarea lor anterioară.
    Aceasta este o poveste_adevărată, nu fructul ficțiunii.
    Noi ca popor putem scădea sau crește prețul la orice bun.
    Doar cu voia noastră, fără campanii și greve.
    Tot ce avem nevoie este puțină voință, cultură și determinare.
    Doamne ajuta tuturor! Să cunoasteti pretul și valoarea!

În prima zi de curs, profesorul facultății de drept a intrat în clasă și primul lucru pe care l-a făcut a fost să ceară numele unui elev care stătea în primul rând:

-Cum te numești?-Numele meu este Nelson.-Ieși din clasa mea și nu te mai întoarce niciodată! – a strigat profesorul. Nelson era nedumerit, dar s-a ridicat repede, și-a adunat lucrurile și a părăsit clasa. Toată lumea era speriată și revoltată, dar nimeni nu vorbea. Foarte bine! – Să începem! a spus profesorul. Pentru ce sunt legile? i-a întrebat profesorul. Studenții erau încă speriați, dar încetul cu încetul au început să răspundă la întrebarea lui:-Să avem o ordine în societatea noastră. Nu! – A răspuns profesorul. -Pentru a le îndeplini.-Nu! -Pentru ca persoanele care greșesc să plătească pentru acțiunile lor. -Nu! Știe cineva răspunsul la această întrebare? -Pentru ca să se facă dreptate. – o fată a vorbit timid. -În sfârșit! Adică, pentru dreptate. Și acum: ce este dreptatea? Toată lumea a început să se enerveze de atitudinea ticăloasă a profesorului. Cu toate acestea, ei au continuat să răspundă: -Pentru a proteja drepturile oamenilor … -Bine! Ceva mai mult ? – a spus profesorul. -Pentru a diferenția binele de rău, pentru a-i răsplăti pe cei care fac binele … -Ok, nu-i rău! Dar răspundeți la această întrebare: „Am acționat corect când l-am dat afară pe Nelson din clasă?” Toată lumea a tăcut, nimeni nu a răspuns. -Vreau un răspuns în unanimitate!-Nu! au răspuns toți, într-un glas.

S-ar putea spune că am comis o nedreptate?

-Da!

Și de ce nu a făcut nimeni nimic în legătură cu asta? De ce vrem legi și reguli, dacă nu avem voința de a le practica? Fiecare dintre voi are obligația de a vorbi, atunci când asistă la o nedreptate! Du-te să-l cauți pe Nelson! ”, a spus el. Aflați că atunci când nu ne apărăm drepturile, demnitatea se pierde. Și că demnitatea nu poate fi negociată...

imagine Timur_nepotelu

La țară, si astazi bronsita se trateaza cu supe bogate in usturoi. O alta versiune a acestui remediu: puneti doi catei de usturoi intr-o cana de lapte rece. Lasati-i sa fiarba 20 de minute, apoi beti lichidul cat mai cald. Reteta poate fi preparata si cu ceapa. Trei cepe se fierb in 500 ml de apa, se strecoara si lichidul se amesteca cu miere.

Inhalatie cu lamaie Puneti la fiert 750 ml de apa. Stingeti focul. Adaugati 5 picaturi de ulei esential de lamaie. Aplecati-va capul peste vas, acoperiti-va cu un prosop si inspirati. Se repeta de trei ori pe zi.

Frictionari si comprese pe piept …Cu untdelemn de masline cald, amestecat cu lamaie, usturoi sau ulei aromat de lavanda sau eucalipt.

Cataplasme cu otet de mere Inmuiati o compresa in apa fierbinte, stropiti-o cu otet de mere si aplicati-o pe piept, acoperita de o folie de plastic. Prin compozitia sa, otetul degaja caile respiratorii superioare – nas, gat, sinusuri, si inferioare: bronhiile si plamanii.

Dureri de gat Mesagere nedorite ale racelii sau gripei, durerile de gat pot anunta si o infectie virala sau bacteriana, o angina sau o laringita. Cert este ca fac mari probleme la inghitit si e bine sa scapam de ele rapid.

Cataplasme cu musetel Puneti o lingura de musetel intr-o cana cu apa clocotita si lasati sa se infuzeze cinci minute. Varsati lichidul pe o compresa, stoarceti-o putin, apoi aplicati-o direct pe gat. Acoperiti-o cu o bucata de plastic. Cand se raceste, operatia trebuie repetata. La fel de bune sunt compresele fierbinti cu ulei de masline si apa de colonie din lavanda.

Gargara cu salvie Planta cunoscuta din Antichitate, salvia da un ulei esential cu proprietati antiinflamatoare si antibacteriene foarte eficiente in caz de inflamatie a gatului si gurii. Doua-trei picaturi de ulei de salvie puse in 100 ml de apa calda sunt mult mai active decat infuzia de salvie, preparata dintr-o lingurita de planta, infuzata cu o jumatate de litru de apa fiarta. Se fac 2-3 gargare pe zi, vreme de 2-3 zile.

Gargara cu miere si suc de lamaie Diluati in apa fierbinte un praf de sare, sucul unei lamai si o lingurita de miere. Faceti gargara de trei ori pe zi.

Gargara cu apa sarata Un remediu simplu si cat se poate de eficace: amestecati 1 lingurita de sare de masa cu 500 ml de apa calduta si faceti gargara din ora in ora.

Cataplasme cu sare grunjoasa si suc de lamaie Luati un pumn de sare grunjoasa, stropiti-o cu suc de lamaie fierbinte, intindeti sarea umeda pe un tifon si aplicati-l pe gat, vreme de o ora. Inveliti bandajul cu un fular.

Gargara cu otet de mere Antiseptic si bactericid, otetul de mere este inainte de toate un fortifiant excelent, ideal pentru a spori rezistenta organismului impotriva neplacerilor iernii. E firesc, deci, sa usureze si durerile de gat. Amestecati o lingura de otet de mere cu o lingurita de miere. Diluati-le cu ceai de musetel si faceti gargara.

Sănătate, binecuvântări, tuturor! Și, Doamne ajută vouă!

Rețetele fericirii vin dintr-un mod sănătos de viață:

Ascultă muzică bună în fiecare zi
-Trăiește cu cei trei Eu-ri: energie, entuziasm și empatie
-Citește o carte
-Visează mai mult când ești treaz.
-Încearcă să faci alți oameni să zâmbească
-Șterge dezordinea din viața ta și lasă noua energie să curgă.
-Nu-ți pierde timpul prețios cu critici, lucruri trecute, gânduri negative. Mai bine investește-ți energia în pozitivul prezentului.
-Înțelege că viața este o școală și ești aici pentru a învăța Problemele sunt lecții care vin și pleacă; ceea ce înveți din ele durează toată viața
-Nu rata ocazia de a îmbrățișa alți oameni
-Renunță la judecățile_inutile
-Nu te lua atât de în serios; nimeni altcineva nu o face
-Nu trebuie să câștigi fiecare argument; acceptă să nu fii de acord și învață de la celălalt
-Nu-ți compara viața cu a altora;
-Nimeni nu se ocupă de fericirea ta, decât tu însuți
-Amintește-ți că nu controlezi tot ce ți se întâmplă, ci ceea ce faci cu el

  • Învață ceva nou în fiecare zi.
    -Ce cred alții despre tine nu e treaba ta
    -Apreciază-ți corpul și ai grijă de el
    -Indiferent cât de bună sau rea este situația, va trece
    -Slujba ta nu va avea grijă de tine atunci când te îmbolnăvești; prietenii tăi o vor face. Păstrați legătura cu ei.
    -Scapă de tot ce nu este util, frumos sau distractiv
    -Invidia este o pierdere de timp; ai deja tot ce îți trebuie
    -Ce e mai bun abia acum urmează să vină
    -Sună-ți membrii familiei des și trimite-le mesaj spunând că te gândești la ei
    -În fiecare seară înainte de culcare mulțumește pentru ziua primită și realizată
    -Amintește-ți că ești prea binecuvântat ca să fii stresat
    -Bucurați-vă de călătorie. Ai o singură șansă, profită de ea.
  • Mergi 10 până la 30 de minute zilnic
  • Stai în tăcere cel puțin 10 minute pe zi…
  • Viața este frumoasă, deschide-te fiecărei clipe!
  • Și, când cineva m-a vorbit de rău, spune-mi cum m-ai apărat, nu ce au spus…

Arhivati-vă starea voastră de spirit în postari; unui medic îi va fi mai ușor să vă stabilească diagnoza 😃 Spune-ți-vă, în sinea sa, că vă iubiți, și vă veți iubi, într-adevăr 🙂 și pe mine, tot… De la tăticul meu am învățat! ❤

Svetlana Vizitiu Impresii din viață și cărți blog


4 comentarii

Aripi fără siguranță


Cea mai mare fericire e atunci când îți strigi părinții și ei îți răspund, în viață. Mă gândesc des la bătrânețe după ce a murit tata. Interesant, când voi fi și eu la 80, aș putea fi așa cum doresc? Văd mulți bătrâni, văd cât de greu le vine să rămână singuri. Cum suferă din cauza sinelui său, cum își creează dificultăți și probleme. Observ dorul lor, singurătatea… Cum voi fi eu la etate adâncă? Nu știu. Dar vreau să rămân o persoană bună, fără marasm și mofturi. Oamenii îmi spun că sunt bună; eu mă cunosc mai bine. Nu mă alintă nimeni, nici copiii, nici ceilalți… Mă alinta doar tata, și o făcea mereu, mămica era mai severă, dar tot ea se ruga la tata să ne jelească pe noi, copiii lor. Eu, însă eram copil special, nu dau detalii… Nu știu, nu știu cum voi fi. Fără aripi nu mă simt în siguranță. Iar aripii dintotdeauna mi le cream pentru că aveam sprijin… Acum stai și te gândești să nu te apuce vreo Deltă / Variolă…  Mult depinde de ce boli te pot apuca, căci în dureri nervii te doboară imediat, și nu contează dacă ai caracter dur. Le spun copiilor să aibă grijă de sănătatea lor, atunci și eu mă voi simți mai bine. Sper ca ei să nu mă lepede la adânci bătrânețe, nu le pot „ruga” acest lucru. Realizez că în etate e bine să nu te lase lumea în pace. Și copii să nu mă lase în pace. Voi sta cuminte, fără dinți, voi mânca puțin, doar să-mi fie cei dragi alături sănătoși. În familie…

Simplu, e atunci când o femeie rămâne calmă pentru reputația ei, fiind alături de cel mai frumos, cel mai responsabil bărbat. – Genul masculin? Ce ar fi? E atunci când femeia știe: El – nu va trăda, nu va umili, și nu va fugi cu rușine. Asemenea bărbați, azi sunt puțini. Practic nu există. Nu există, pentru că nu sunt educați corect. Contează mult pentru un bărbat să nu pâlpâie ca un drapel… Azi, bărbații (nu toți, desigur), nu sunt capabili să răspundă pentru faptele sale, pentru cineva cu atât mai mult, pentru că părinții prea îi protejează și-i întrețin atâta timp cât sunt în viață. Și ce-i greu de conștientizat, e că crezi că îți educi corect fiii, și ulterior rezultă că ei sunt absolut diferiți prin comportamentul lor de parcă nici n-ar fi frați și n-au fost crescuți de aceeași mamă. Oamenii spun, societatea confirmă, cică sunt Cei 7 ani de acasă! – eu voi spune, sistemul e de vină, dar și genele moștenite… Nu-mi reproșați, știu ce spun.

Totul trebuie experimentat în această lume, testat și apreciat… Nenoricirea, boala, trădarea, durerea, ipocrizia – totul trecut prin inimă ca prin mașina de tocat. Și tuturor ceva nu le-ajunge. Ba ninsoarea se topește rapid, ba dimineața vine târziu, ba zile calde nu ne ajung. Da, tuturor mereu ceva lipsește… Dar trăind zilele rămase, brusc observi, nimic nu ne lipsește. Nimic, doar anii nu ne mai ajung, sau nu sunt suficienți pentru a mai fi supărat pe cineva. Și pentru viață, ca să te bucuri din plin de ea…

Criteriul dăruinței noastre? De suflet ceva? Un criteriu pentru talentul musical? Muzicalitatea și, de asemenea, știți, să ieși pe scenă cu curaj să-ncepi o „coală albă de hârtie”. Să fie ceva în timbru, în interpretare, în ochi… Ceea ce se numește. Farmec. Și trebuie să cucerești complet publicul. Și tot el să rămână îndrăgostit de tine, pentru trei minute, cel puțin…

La început credeam că Internetul a devenit brusc prietenul nostru. Că putem schimba informații veridice, să ne susținem reciproc. Și-apoi, am realizat că este o capcană. Noi scriem ceva, ne umflăm în pene, și avem impresia că Facem ceva, cu iluzia că e o treabă bună! Iar mașina strașnică pentru distrugerea umanității continuă să avanseze sistematic! Îm fiecare zi, de la noi știri mondiale, fiori pe spate, vreau să mă ciupesc și să-mi revin din această groază! Cum de am devenit brusc participanții acestui roman înfricoșător de „science fiction”?! Acum este clar, că nu a fost brusc, că nu demult timp, oamenii din întreagă lume au fost prostiți, transformați într-o turmă, și scopul principal a fost să mănânce delicios, să cumpere ceva din super-marcketuri strălucitoare și… să se „scufunde” în TV/ internet. „Societatea nu vede nimic, deoarece este ținută într-o stare de hipnoză profundă. Oamenii n-au fost niciodată atât de întunecați ca acum. Omului nu-i dau nicio șansă să se oprească și să înțeleagă ce se întâmplă. Seriale fără sfârșit, unul mai stupid ca altul, muzică pop vulgară, filme agresive și pofticioase, cu acuratețe care să afecteze subconștientul, astfel cultivând spiritul egoist și violent. O persoană normală, în scurt timp, se transformă într-un animal fără principii, ducând o viață absolut lipsită de sens. Acestea sunt valabile pentru toată lumea.

Ce să facem? Să realizezi că așa ca înainte nu va fi niciodată!  Și nici nu e nevoie. Este momentul potrivit de conștientizare. Fie, să realizăm că întreagă lume în ultimul timp, cu toleranța sa, lipsa spiritualității, distrugerea unicității culturale a țărilor și popoarelor sub masca globalismului, psihologia consumătorului a mers complet în direcție greșită. Să ne spunem:„Stop!”, să nu ne fie frică. Să înțelegem că totul în această lume este stăpânit de Dumnezeu, numai El, și nu virușii, injecții, Conducători, organizații internaționale. Că în fiecare dintre noi există o părticică a Domnului, că suntem Oameni, suntem unici, spirituali… Nu trebuie să devenim o turmă numerotată! Și mai întâi de toate, aruncă ecranele cu persoanele provocătoare care ne nimicesc mințile prin știrile lor putrede!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață

O poveste de viață de la un bătrânel:

La sfârșitul după-amiezii reci, primesc o vizită neașteptată de la cei doi copii ai mei. Unul este medic, celălalt inginer. Ambii au succes în profesiile lor.

În urmă cu mai puțin de o săptămână am suferit moartea iubitei mele soții. Încă mă simt abătut de pierderea care a schimbat direcția și sensul vieții pentru mine.

Stând la masa din sufrageria unei case simple, în care acum locuiesc singur…..am început să vorbim. Subiectul este despre viitorul meu. Un fior imi curge pe coloana vertebrala. În curând încearcă să mă convingă că cel mai bun lucru pentru mine este să locuiesc într-un azil de bătrâni.

Reacționez… susțin că umbra singurătății nu mă sperie pe mine și mai puțin bătrânețea. Dar copiii mei insistă „îngrijorați”? Regretă, între timp, că apartamentele lor spațioase sunt mari dar sunt ocupate și de aceea nu pot fi cu unul sau altul… așa spun ei. De asemenea, fiii și nurorile mele sunt foarte ocupați. Deci nu ar avea timp cum să mă vadă.

În favoarea mea, susțin fără prea multă convingere că, în acest caz, ar putea foarte bine să mă ajute să plătesc un îngrijitor. În fața mea, medicul și inginerul spun că, în realitate, ar fi necesari „trei îngrijitori în trei schimburi și toți cu contract de muncă”care ar fi, în vremurile noastre de criză, o mică avere la sfârșitul fiecărei luni.

Refuz să accept propunerea de a locui într-un azil. Și aici vine o altă sugestie: ei îmi cer să vând casa.

Banii vor fi folosiți pentru a plăti cheltuielile unde voi locui, unde voi merge pentru mult timp, ca să nu-și facă nimeni griji. Nici ei, nici eu.

Mă predau argumentelor pentru a nu avea mai multă putere să înfrunt atâta ingratitudine și răceală. Am închis buzele și nu vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut de-a lungul vieții pentru a -i creste …..Nu am spus că am încetat să mai călătoresc cu familia …să frecventez restaurante bune, să merg la teatru sau să schimb mașina …ca să nu le lipsească nimic, etc. .,,,,la cîte am renunțat. . Ma ridic fără să scot un cuvânt, mă hotărăsc să-mi adun lucrurile….si in scurt timp, văd o viață întreagă rezumată în două valize. Cu ele mă îmbarc spre o altă realitate, mult mai grea….un cămin pentru bătrâni, departe de copii și nepoți.

Astăzi, în brațele singurătății, recunosc că am putut să-mi învăț copii mei valori morale..dar nu le-am putut transmite nici unuia dintre ei o virtute numită 🙏 RECUNOȘTINȚĂ!

Vina este a noastră pentru că le dăm mereu ceea ce vor sau ce cer, când ar trebui să-i învățăm că trebuie să le „câștige”…cum ..?Lucrând cu efort, ajutând la curățarea casei, la gătit, la spălat vase etc., până la maturitate să știe că lucrurile se realizează cu mult efort și că sunt responsabili să își iubescă părinții pentru că i-au învățat să fie copii buni .

Tinerii de azi te caută atunci când vor ceva, când au nevoie de tine….dar bineînțeles că există și excepții.

Recunoștința trebuie învățată, nu este inclusă în inima omului, decât dacă dragostea și frica de Dumnezeu au fost insuflate mai întâi. Îmi cer scuze că am exprimat ceea ce cred, dar să știți că atunci când vor deveni „bătrâni” vor dori să fie bine tratați de copiii și nepoții lor și asta nu se realizează cu bani, ci cu bunătatea semănată în inimile lor

#Impresii


11 comentarii

Muzica o comanda cei cu banii


Există momente în viață când realizezi: Sunt fericit! Te simți în vârful satisfacției și autorealizării – ca om. Fie, la odihnă, și ai timp să admiri frumusețile naturii…  Și oamenii noi… Eu. tu. noi – trăim! – Respiră adânc, privind arborii într-un sătuc de rai… Codrii. Norii. Florile, lacul și verdeață peste tot, și nimeni mai mult decât… gândurile mele despre cei dragi. – E fericirea! – Hrăniți-vă cu dragoste și prindeți clipa! Omul se naște pentru a trăi, nu pentru a se pregăti de viață. Să fii tu însuți într-o lume unde toți doresc ca tu să corespunzi cerințelor lor sau să faci ce vor alții, este deja o realizare uriașă! Nu lăsa sentimentele să te piardă. Observ multe persoane care deja nu mai simt nimic, fac totul mecanic, încearcă a iubi, a spune ceva frumos, dar nu simt nimic în același timp, sentimentele s-au răcolit într-o societate în care valorile nu se mai regăsesc…

  Am prins razele solare, la san. Codru

Moldova rămâne a mea, este o familie, copiii mei, nepoțelul, săli de concerte, galerie de artă, biserici, biblioteca, și câteva case la care vreau mereu să merg, și pot merge. Toate celelate există pentru mine ca ceva în paralel, fără să mă intersectez… Dar, în această viață, ceva totuși se petrece în paralel, și ceva întotdeauna lasă urme – intersecții…

Ce înseamnă să fii tu însuți în lumea noastră? Pentru fiecare e diferit. Cineva rămâne a fi el însuși plutind cu fluxul, altul se grăbește împotriva lui și fiecare rămâne cu sinele său, pentru că aceasta și este esența.

Să fii tu însuși – este un blanche-card împotriva porcăriei și atitudinii ticăloase față de oameni în societate.  Cică, ei nu mă acceptă, și eu sunt cum sunt persoană mare, respectați-mă ce n-aș făptui, și dacă nu sunteți de acord, ești eliminat din echipă sau concediat, cică pentru discriminare socială ). Fii politicos, bine instruit și nu deranja oamenii să trăiască, iată aici este deja mai interesant…

Vreau ca oficialii să corespundă acelei imagini care este specificată în legislație, dar în schimb ei – vor să fie ei înșiși, să fure și să-și umple buzunarele. Codul penal prevede ca oamenii să respecte normele comportamentului stabilit, probabil legiuitorii cer prea mult.

Doar că puține persoane găsesc un echilibru și mijlocul de aur. Fie că alergi după toți fără a gândi ce-ți dorești, fie, scuipi pe toți, si te comporți fără a respecta pe ceilalți și societatea în care trăiești, ca apoi să numești asta „acceptați-mă precum sunt”! Ar fi mai potrivit să ironizez la temă, dar nu pot și nici nu vreau… Toți cei care n-au găsit sensul profund în această „muzică” – pur și simplu, nu s-au maturizat.

Muzica o comandă cei care au bani! Va dura mult timp până în Moldova ceva se va mișca în acest sens. De aceea, și avem nevoie de utilizatori și mass-media, de discursurile și comentariile oamenilor normali din popor pe rețele sociale, pentru a atrage atenția la problemele care într-adevăr există. Și aici, să fim atenți, există prevederi explicite care stabilesc regulile de joc pentru influencerii din țară. Fie că sunt legi sau reglementări interne ale breslei, jurnaliștii trebuie să le respecte.

Referitor la Covid_19. Oamenii nu vor să creadă, chiar și atunci când pierd pe cei dragi sau prietenii. Este ca o cursă de stafetă prin veacurile de pandemii, pline de obstacole incredibile și de concurență bolnavă a tipurilor de moarte inexistentă, în care fiecare poate stabili propriul lui record, fie, cel puțin, să cadă într-o altă capcană insidioasă a politicienilor.

Trăim în acest timp, atunci când orice semn de stare proastă te face să gândești că ai Covidul. Ai simțit și tu acest lucru? Apreciez și admir mult medicii noștri pentru eroismul lor, pentru atitudinea lor sensibilă și atenție față de pacienți. În general, și medicii își riscă viața lor, salvează vieți, unii pierzând-uși viața lor. Închinare adâncă. Se pare că virusul parcă dispare, oamenii își vin în fire, încep să înțeleagă, adică sunt pe cale… Au rămas mici fenomene reziduale, dar și asta se va trece, ca și întreaga noastră viață în continuare… Cred în absolutul lor, gânduri, energie, vibrații.  La fel ca în moda pariziană plină de șarm și senzualitate! Bulinele romantice, tricourile clasice și sandalele cu vârful ascuțit – sunt doar câteva dintre elementele pe care le vedem pe străzile Chișinăului fără pandemie și care ne vor încânta privirile…

Svetlana Vizitiu, 2020


2 comentarii

Steluța mea


M-a surprins în palmă o steluță,                                               

De unde vii, o întrebam,

„Așteaptă-un pic, să trec undița

Pe care dur mă înalțam…”

Apoi, adăugase sclipitoare,

„Nu spune că eu sunt prea mică,

Tu mă privești neîncrezătoare,

Averea mea e plină, însă…

Și tot ce trebuie să știi,

E mult mai important în lume…                                                                                                                   

Pot crea dorințe, tu să fii –

Realizată-n oricare dintre ele…”

  • Știu de ce am nevoie,

Nu-mi trebuie mult timp:

Să iubesc, să fiu iubită,

Și nimeni să nu fie trist…

Să nu fie bolnavi părinții,

Copiii – să fie sănătoși,

Prietenii să zboară între timpuri

Să fie alături în orice loc…

La toți în suflet să existe Soare,

Credința să predomine adânc,

Și ca-n-această planetă mare

Doar stelele să cadă pe pământ…

Să fim mereu copii în suflet,

Precum ei sunt creduli și obiectivi,

Cu ploi, pădure, floricele-n minte,

Desculț – în iarbă, neapărat zâmbind…

Și să zburăm zilnic la lună,

Gustând din fericire-n vânt,

Pentru a purta femeia Mamă,

Cântând în strune, pe-aripi…

Să nu fie dureri, războaie,

Etatea să nu fie grea,

Prietenia să nu fie povară,

Întelepciunea – să nu fie rea…

Și mai vreau -să fiu iubită,

Reciproc, dorind și respectând,

Ca – la rug, prin vreascuri și scânteie,

Fericită cu voi – să tot cânt…

~~~

Mult timp steluței eu vorbeam,-

Se pare c-am lungit urzeala,

Fără răspuns, încet se stingea,

De unde pe-acest pământ –

Să fi avut ea Putere?

(Noiembrie 2020, Svetlana Vizitiu)

Pentru parintii mei dragi care astăzi sunt de 58 de ani împreună!

Multi ani și un popas calm muzical vă doresc tuturor ❤

Alte versuri de autor:
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/05/toate-sunt-un-fleac/

Una mai nouă…

Fetița din Florești

Lucruri uitate


5 comentarii

Fericirea de a reuși să nu rămâi singur…


Iată, o bună familie cu soți nu chiar tineri. Nici n-au observat că sunt deja in etate, anii au trecut… Viața a luat o întorsătură rapidă în rutină zilnică. Apoi, într-o zi, soția lui s-a îmbolnăvit: s-a simțit brusc rău. Mai departe și mai rapid ca-n film, a ajuns ambulanța, au examinat-o, au dus-o la spital… Soțul confuz a urmat-o la spital. Împiedicat în toate părțile, a aflat că soția e dusă la operație. I s-a spus să plece deocamdată acasă, după ce să dea un telefon la spital.

S-a întors acasă, acolo e liniștit. Lucrurile împrăștiate în toate părțile. O cană cu ceai răcit. Important e că el tot timpul continua să se certe cu soția. Banii nu ajungeau. Și ea îi risipea, procurând prea multe produse alimentare. Ieri a cumpărat căpșuni o cutie micuță, dar ce bani a dat! O mână de boabe artificiale pentru bani nebuni! Ei, căpșunile nici iarna nu merită așa preț. Doar ei nu sunt miliardari. Așa, a mai cumpărat o cremă, iată, băncuța e la oglindă. La fel de costisitoare. El mormăia ceva și se certa. Pe aragaz stă castronul cu supă. De câte ori i-a spus că nu e nevoie de atât de mult, cine o va mânca, ei locuiesc în doi! Până în ziua de azi, da, au locuit în doi. S-a așezat la computer.

Nu voia să se gândească la nimic; și aici s-a deschis reclama unei stațiuni. Ea atât de mult dorea această stațiune, la mare. E o plăcere foarte scumpă, el așa și i-a spus. Irosire fără minte, de bani, atunci când ei trebuie să achite o ipotecă și să extindă spațiul locatar, două odăi să schimbe pe „trei”. Și o groapă de săpat, pentru a construi fundația casei. Mașina trebuie de schimbat, e timpul deja… Și nu numai acestea. Ea mereu ocupa baia pe mult timp. El se înfierbânta de furie. Se certau. Și iată, acum baia e liberă. Și pe pat – te poți întinde măcar și vertical. Nimeni nu va deranja și nici plapuma nu o va fura de pe tine. Și mai poți fuma în apartament. Nu va striga nimeni că nu se poate, și că „Te-ai ieșit din minți! Încetează!” Poți bea bere. Cât încape în tine. Să privești fotbal sau dezbateri politice. Iar pe canapea e aruncat în grabă halatul cu un ursuleț croșetat, ea s-a îmbrăcat cu greu.

El a îndreptat halatul, l-a pliat și… a izbucnit în plâns ca un copilaș de trei ani. Pentru că de unul singur el n-are nevoie de nimic. E greu să fii singur. E insuportabil de unul singur acolo unde au trăit împreună, în doi. Și de ce, se certa? De ce economisea pe fleacuri? De ce s-a înfipt în această căpșună ca o tarantulă oarecare. Poate, asta a fost ultima bucurie a omului?

Așa, a plâns el singurel, ștergându-și lacrimile cu halatul care mirosea a Soție. Apoi a telefonat la spital și a aflat că totul merge bine. Bine! A alergat la mașină ca un nebun. A mers după căpșuni și a procurat tocmai cinci kilograme. O mulțime de cutii transparente cu boabe și fructe scumpe, și… nu chiar gustoase. Dar aveau toate o aromă de căpșuni. Cu gust.

Întregul salon cu pacienți le-a mâncat și toată lumea l-a lăudat. Iar soției încă e interzis să mănânce… El a împărțit gustările la toată lumea și a stat la patul soției sale. Fericit!

Fericit, ca toți cei care reușesc să rețină alături persoana aproape pierdută

Svetlana Vizitiu, 2020,

“Să avem grijă, între noi oamenii, să ne iubim”. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 7-8).


6 comentarii

Rugaciunea


Femeia a încercat să se roage, dar nu-și putea aminti nicio rugăciune.

Pentru ce avea nevoie de rugăciuni, atunci când nu mai exista un sens în viața ei? Înainte. Dar, acum… Ca de obicei, totul e la momentul nepotrivit. Atunci femeia din nou s-a adresat la Dumnezeu în limba pe care o știa ea. Cu aceleași cuvinte cu care vorbea și înainte în discuții și la supărare pe El, însă abia acum… ceva s-a schimbat. Nu erau insulte și reproșuri, nu erau amenințări și blesteme în cuvintele femeii: erau înțelepciunea rănită, puritatea smereniei și… un ocean de dragoste enormă:

Doamne, eu de multe ori ți-am spus cuvinte urâte, pline de obidă. – Iartă-mă, dacă poți. Am urât viața, și pe sine, – Iartă-mă. Eu n-am putut și nu voiam să iubesc, – Iartă-mă! Nimic nu cer pentru mine, și nu există milă pentru mine, în inima mea care atât de mult timp îmi otrăvea viața.

Vreau doar să te rog: indiferent ce vei decide Tu, Doamne, să fie așa, cum dorești! Dacă este posibil, atunci îndepărtează durerea copiilor mei, și permite-mi să împărtășesc durerea lor cu a mea, căci nu există nimic mai grav pe acest pământ uman decât ca o mamă să vadă suferința copiilor ei

Mulțumesc, Doamne, că m-ai ascultat, știu că mă auzi!..

A doua zi, medicul șef anunța femeia că diagnoza anterioară nu s-a adeverit și copiii ei sunt perfect sănătoși…

  • Doamne ajută!

❤ Svetlana Vizitiu


Scrie un comentariu

Cursa de supraviețuire / carantină


Aveți grijă de sine, de forțele voastre. Este necesar ca ele să fie suficiente pentru câteva săptămâni de carantină, și apoi – câteva săptămâni pentru a renunța la ea. E o cursă foarte lungă. E clar că în acest moment veți fi epuizați și iritați, la fel ca bursucii după hibernare. Iar lumea după anularea carantinei nu va reveni imediat la setările implicite, ea va descoperi maluri noi pentru a contura idei și creații, cu care la fel va trebui să se obișnuiască. La început, s-ar părea că sunt prostii, și foarte înfricoșătoare.  De aceea, aveți grijă de sine de pe acum, oriunde ați reuși. În orice lucru mărunt. – Acum, Stați Acasă!

Dacă această carantină și este al Treilea război mondial, atunci va câștiga doar cel care #stăAcasă, doarme bine, face sport și are grijă de sine… Am început să scriu versuri noi, să pictez, să citesc cărți, înghițând ce pot mai bine (conform vederii mele șubrede). Și pentru a informa lumea cu ediții noi de carte, că doar suntem în Anul lecturii naționale, cu toată această carantină dificilă pentru toți, salariile oricum trebuie să le merităm că guvernul ne va cere „răsplată”. Important, e să ieșim cu Doamne ajută din carantină! Referitor la postări, – sunt Informații care dăruie noi speranțe pentru schimbări. Și care oferă un sens nou în viața de mai departe… În special, la partajarea postărilor în aceste vremuri dificile, – sunt apreciate poveștile, plus surse cu desene animate pentru copii; care în continuare trebuie educați și dezvoltați în spiritul societății noi, de mentalitate „sperietoare”… de la migrație la cele conformate deja în Europa și Republica Moldova. Iată că, azi mi-au fost blocate toate postarile din acest blog, promovate pe facebook, toate imaginile evidențiate cu sursa la Blogul Impresii din viața și cărți și Clubul Impresii din Viata si Carti. Cei care au făcut-o blocându-mi textele ca „postări abuzive”, indiscutabil suferă de tulburări mintale, altfel nu-mi pot imagina instinctele ce-i bântuie pe așa oameni! – Mai important pentru mine și toată lumea – e să scăpăm de această pandemie, să fie oamenii sănătoși… S.Vizitiu. Cursa de supravietuire

Observ, că nu interesează pe unii statutul #covid19, legile sau deciziile noi ale guvernului. Dacă ți se spune clar să porți masca de protecție, de ce este atât de greu să o faci?.. Mai toți din start sunt porniți impotriva orcărei reguli stabilite pentru siguranță și pentru a rămâne sănătoși în aceste vremuri într-adevăr dificile… Evenimentele de groază în Italia sperie nu doar diaspora. În aceste momente, acel milion de basarabeni migrați se vrea înapoi acasă… fără să se asigure că pot contamina pe cei dragi lor, De poliță de asigurare medicală la fel nu au nevoie.  Unii consideră – „noi lucrăm în Europa și trimitem bani acasă, deci asta e taxa pe care o achităm statutului!” Și, de ce să nu contribuie cu acest efort pentru crearea și dezvoltarea noilor instituții și cadre medicale, pentru profesioniști și utilaje noi de tratamente dificile în varia boli? Iar atunci când ai noștri pământeni/rude/prieteni din diaspora revin acasă pentru a se face sănătoși la clinici medicale, ei spun „pentru că e mai ieftin în Moldova decât în Europa”- Acest lucru nu vă spune nimic? În loc să dezvoltăm un stat cu o Medicină cu profesioniștii în tratamente dificile, – așa mentalități preferă să scuipe pe legi și… pe talente, idei și proiecte noi, și deci: „revenim Acasă când dorim, ca să contaminăm pe ceilalți cu viruși, cerem și condiții normale”!

Ce ai făcut personal pentru acest stat?

Unii se ceartă pentru o taxă de impozit care urmează conform legii să fie turnată de la diaspora în bugetul statului (în caz de vor înapoi acasă). Și diaspora e nemulțumită, desigur, se contrazice, iar corona virusului își face treaba în continuare, și nu întreabă dacă o iubești sau ba. Te poate înșfăca fără să te întrebe dacă ești oligarh sau un simplu muncitor pe câmp… Forul basarabean de socializare e pornit rău impotriva oricărei decizii a guvernului, fără să urmeze sfaturile de a se feri de acest grandios pericol de moarte. De ce? De ce e atât de greu să prinzi la minte dat fiind că ai în față atâția morți și testați pozitiv de #covid19 prin lume? De ce e atât de greu… să taci din gură, să te conformezi, șă te supui legilor Domnului? E tare ciudat că oamenii nu au frică de Dumnezeu care ne vorbește prin fapte reale în față!!! Azi, doar în Italia – 969 de decedați!.. Nu este o armă biologică, nu e virus, este ceva Spiritual și oamenii trebuie să înțeleagă că nu mai putem trăi cu ură și războaie ca îeri…

Tinerete fara batranete/ pictura S. Vizitiu, ulei, sticla, 2020

Viața după o criză dificilă e ca o viață după cutremur: practic totul este distrus.  Și aici apar două opțiuni: să urli și să dai vina pe soartă, prieteni, pentru că așa s-a întâmplat, fie să cauți învățăminte din criză. Cred că totul se întâmplă dintr-un motiv, în special, din loviturile crude prin pierderea persoanelor dragi, accidente, falimente, dependențe… Este foarte dureroasă experiență, dar cea mai inteligibilă lecție – cea de a supraviețui și să construiești ceva nou, nu pentru a uimi pe cineva, ci pentru sine, în primul rând… O criză din viața personală mi-a lăsat o cicatrice adâncă în suflet, dar m-a ajutat să realizez cât de puternică sunt, și, în continuare, să apreciez valorile.

Multe familii sunt aranjate astfel încât nu sunt în stare să reziste unul pe altul timp de 24 de ore în aceeași bucătărie, și nu înseamnă că sunt „familii rele” sau nu există o „apropiere spirituală”. Atunci când se impune o distanță mai scurtă, încă și durează relații dificile, – apar efecte foarte neplăcute. Până la certuri și violență în familie. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar suntem în vremuri de criză și apelez la inteligența voastră: să fim toleranți unul cu altul și să ne ajutăm să ieșim din criză…  Să stăm acasă Împreună! Chiar a sosit momentul să bem un ceai, să discutăm și să ne spunem visurile, speranțele și tot ce avem pe suflet. Nu înseamnă să amânăm lecțiile, – să le studiem apoi online, chiar dacă sunt neterminate. Să amânăm munca pentru a ne face mai apropiați unul de celălalt. De ce ne este atât de greu? S-a rupt programul astăzi, ne vom întoarce la el mâine dimineața,  ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic… Astfel vom supraviețui, Doamne ajută! Nu uitați că fiecare oferă celuilalt ceea ce are în suflet! ❤

Svetlana Vizitiu, 2020, martie

Va urma…


3 comentarii

Diana BREGA:„Fiecare zi e șuperbă cu copiii mei”


Citește mult, despre toate, în afară de fantastică. Ea preferă realitatea. În copilărie, a avut o cumpănă: la zece ani, a fost lovită de un troleibuz care se deplasa cu viteză mare la semaforul verde pentru pietoni! Diana s-a aflat în comă trei săptămâni, în acest răstimp, tata a zăcut la picioarele ei; mama, din când în când, căci în reanimație nu se permitea… Țintuită la pat, vedea disperarea lor și neputința medicilor de a o ajuta, exista pericolul de a rămâne pe viață în scaunul cu rotile. Șopotele asistentelor că va rămâne infirmă doar au mobilizat-o. Diana a depus tot efortul și a început să învețe să meargă din nou. Da, a reușit! Au continuat ani întregi de durere, efort fizic cu exerciții, lacrimi și un caracter dur din nou dezvoltat. Peri suri pe capul părinților. Ani de restricții pentru priviri în TV, asculta doar teme auditive. Când a revenit la școală, nimeni nu cunoștea câte a îndurat această fată. Diana a reușit să ia cu asalt școala, a terminat-o cu medalie, nu doar așa. Apoi a absolvit facultatea de medicină. Deci, ea nu crede în fanteziile din cărți! Doar în Bunul Dumnezeu și părinții care au salvat-o! Crede în puterea Omeniei!

Timpurile se schimbă. Dar omenia și bunul simț sper că va rămâne la toți. E foarte greu că avem sărăcie în țară, în special, în cultură și în bunul simț.(Diana Brega)

Îi place țara în care trăiește. Nu vrea să plece de aici, din copilărie părinții i-au insuflat dragostea pentru acest pământ – Moldova, doar că viața este imprevizibilă. Oamenii pleacă cu orice ocazie, nu se știe ce ne va oferi mâine statul. Anturajul, ne place sau nu, influențează mult asupra dezvoltării personalității fiecărui individ. Diana Brega reflectează asupra acestui subiect. Trebuie să conștientizăm cât de important este să avem oameni de valoare alături, oameni corecți, care pun preț pe fapte. Sunt zile când plânge împreună cu pacienții ei, când se bucură că sunt sănătoși. Depune sufletul în ceea ce face, depune toate puterile și posibilitățile pentru a-i vindeca… ”Pacienții sunt ca și copiii mei!” – Pune, în primul rând, omenia, orice s-ar întâmpla, oamenii trebuie să țină minte acest lucru…       

Diana Brega, şefă de secție a policlinicii oncologice din Chișinău, arată ca o femeie de afaceri, foarte tânără, frumoasă, energică și cultă. Nu poate să nu-ți placă din prima! Surprinzător, dar trezește imediat încrederea. Atentă la omul din fața ei, întreabă nu doar de sănătate, dar și de situația din familie, serviciu: toate care afectează starea omului, și nu poți înțelege pe deplin starea pacientului fără să știi condițiile în care trăiește.

Atribuțiile devotamentului și efortul depus necondiționat este calitatea unui medic deosebit. Sunt mulți oameni cu atitudine în medicină și cu adevărat dorim să le mulțumim din suflet. Din păcate, mulți profesioniști sunt constrânşi de „reformele” statului să abandoneze serviciul, care îl făceau cu drag, şi să se orienteze spre alte orizonturi ale statelor vecine. În Republica Moldova au rămas puțini profesioniști devotați, cu experiență extraordinară în domeniu. Vreau să menționez o personalitate așa cum e văzută dincolo de halatul alb si pentru care pacienții se roagă de sănătate! O experiență plăcută, deosebită. A fi medic cu diplomă și a fi „Doamna Doctor”, precum o numește tatăl meu, sunt lucruri cu adevărat diferite. Tata spune că e cel mai norocos, pentru că a ajuns la Doamna Doctor Diana Brega, să-i cunoască profesionalismul și devotamentul, curajul, toleranța și dăruirea întru totul acestei meserii.

     S-a născut în Chișinău, la 8 septembrie în 1972. Este unicul copil în familie, din tatăl medic-urolog și mama – biolog. Diana Brega se mândrește enorm de mult cu părinții săi, recunoaște sincer că sunt raza ei de soare, de la care a prins multă întelepciune și corectitudine, învățăminte pentru o viață întreagă și prin comportamentul cu oamenii. La fel, se dedică celor trei copii ai săi, băieți superbi, cei micuți fiind gemeni. Fiul cel mare poartă numele George Brega, în cinstea tatălui Dianei, celebrul medic și fostul parlamentar. Părinții în continuare sunt „umerii” din viața ei, indiferent ce s-ar întâmpla, mereu învață de la ei și doar de bine. Gemenii născuți acum cinci ani îi colorează viața zi cu zi. Diana este copleșită de dragostea pentru copiii săi. Cât timp era însărcinată, a finisat teza de doctor în științe medicale, a reușit mai mult datorită lui George, primul ei copil. Pentru că el era alături, a redactat, apoi a tipărit teza ei. „A fost în toate pentru și alături de mine, spune Diana. Este o parte din mine, acel bun, și tot ce am de la părinți și din viața mea.” Tot ce a obținut în viață este grație familiei sale. A urmat Universitatea de Medicină din Chișinău, apoi două masterate în Managementul Sănătății Publice și Drept. Diana nu contenește să pomenească despre ei, le este foarte recunoscătoare: „Gemenii acum mă învață să fiu răbdătoare și să iubesc viața din nou. Copiii sunt universul meu!”

   Îi place ceea ce face acum. A ales meseria de medic încă de la cei trei ani ai săi, fiind ţinută de mânuță de mama cu tata în orice situație: „Țin minte, într-o seară am văzut primul ajutor oferit de medici la o „traheostomie” și am fost tare mândră că tatăl meu a făcut-o!” Tatăl ei a fost cel care a fondat și a condus Secția de urologie mulți ani la rând. Mama rămâne a fi casnică, casa e curată lună și cu bucate minunate pe masă, cu care îi alintă pe ea și pe nepoți. Diana are o pasiune mare, a îndrăgit șofatul și merge la volan cu acte în regulă de la 17 ani! Nu-i de glumă, dar la șase ani ea deja mergea la volan pe dealurile satului, cu tata alături, desigur.

Ar mai dori niște studii, însă picii îi răpesc prea mult timp. Lor le plac jocurile interactive, teatrul, desenul… Diana împreună cu soțul ei le oferă din când în când „master-class” în de-ale gospodăriei, cu preparare de bucate, e tare amuzant, sunt imagini de toată frumusețea ce cuceresc inimi! În serile de după grădiniță, mai fac scurte plimbări la aer curat, apoi privesc desene animate la fel nu mult – timpul pentru sănătate e mai important! Gemenii Darius și David vor să devină ca George, fratele lor mai mare, să-i semene în toate, se întrec care pe care ca să-l cucerească. Diana-mama speră că vor crește mari și vor spune cu mândrie la fel ca ea despre părinții săi: „Va veni ziua când am să spun că nu în zadar am trăit și părinții mei vor fi mândri de mine, precum și eu de copiii mei!”

Crede în puterea omului și a bunului Dumnezeu de a ajuta la timpul potrivit atunci când se cere ajutorul. Când era studentă, apoi 20 de ani, Diana era și femeie de afaceri, cu micul business pe-atunci. A vizitat foarte multe țări. Dar recomandă monumentele de valoare din turizmul moldovenesc: Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi. Și cu cei mici pleacă săptămânal la Condrița, sunt foarte mulțumiți de natura și minunile de aici. Rareori pleacă la Mileștii Mici, Cricova, Ascon. La Bardar hrănesc animalele domestice, se încarcă de energie din această priveliște. Fiul mai mare, George, de la un an mergea cu părinții în Europa. Când au plecat de la Versai, a spus că va reveni înapoi cu mama lui, când va crește mai mare. Anul acesta s-a împlinit și acest vis: din banii munciți, el a invitat-o la Paris, apoi a mers în Turcia…

Părinții mereu i-au spus că bogăția este ceva relativ, doar ce există în sufletul tău, cu ce trăiești și ce respiri din cărți, din diferite culturi, – rămâne cu tine, și le cultivi și copiilor tăi. Diana recunoaște că a avut o copilărie frumoasă, plină de dragoste de la părinți și bunei. Buneii de la Nord pe timpuri au fost represați și goniți din Basarabia. La ei acasă, la Drepcăuți, ea se trezea de miresmele dulci ale clătitelor cu smântână preparate de bunica. A învățat multe din tradiții și chiar să facă un ban. Bea lapte din căldare, păscând vaca. Puneau tutunul pe ac, ajutând părinții pentru un adaos la salariu (ea o făcea pe ascuns). Mai strângeau frunze de sorcoji, că la nord se spune că sunt bune pentru a hrăni larvele care se transformă apoi în fluturași (din nou un ban în plus ca ajutor). Buneii aveau livezi, toamna se strângea roada și veneau mașinile de la Cernăuți și o luau. Vara mergea cu bunica la prășit, dar ea mai mult stătea sub un „zil”, ferindu-se de căldură și de soare. A fost foarte îngrijită de bunei, cei care erau temelia lor pentru părinții și copiii ei. Părinții mamei sale erau și ei gospodari, de la Drochia: bunelul – lemnar, bunica – croitoreasă. La baștina lor, mai mult se strângea vița de vie, și toamna toți mergeau la culesul strugurilor. Iarna tăiau porcul, se juca cu vărul luptându-se pentru un șoric sau urechea porcului…

Pe timpuri, oamenii erau mai săraci material, dar mai bogați sufletește, și mult mai omenoși. Diana Brega speră că și copiii ei cuprind ceva din partea aceasta de copilărie, că vor crește la fel de omenoși și buni la suflet. Este foarte mândră de fiul mai mare George care de sine stător a finisat școala Prometeu, fără ajutorul cuiva, apoi a plecat la Liceul Moldo-Turc pentru studii mai vaste și cunoștințe mai aprofundate în limbi străine. George şi Diana sunt Prieteni! Nu a ascuns de la el nimic. În prezent, George este unul dintre cei mai buni studenți din Olanda, la facultatea care o studiază. A fost propus pentru un job la Paris, dar studiind în Olanda, a dorit să rămână acolo.

Diana are multe amintiri. Atunci când făcea studiile la Administrația Publică, a fost la un schimb cu colegii săi la Paris. E frumos și performant, dar unele persoane sunt foarte reci, fiecare cu problemele sale, fără mare implicare. Zice că, la fel ca George, nu ar alege Parisul. Au fost cândva în Maletrua, un orășel mic din Franța, e frumos acolo, comod, doar că oamenii sunt reci, spre deosebire de moldoveni. Diana mulțumește destinului că are la cine merge, la prietenii și cumetrii dragi, la nașii cu cei trei copii ai lor, stabiliți peste hotare, și la care ea se oprește ani de-a rândul, frumos și deosebit pentru ea, dar revine acasă…

Viața este ca o carte și cum întorci pagina curată, cum timpul scrie ceva în ea… – spune Diana Brega.

Expresii și citate preferate de Diana Brega:

  • „În sufletul meu, am rămas același copil mic care se trage la baloane, înțepenește la vederea unui curcubeu și nu poate trăi fără ciocolată. Copilăria e minunată!”
  • „Ai grijă de tata, este singurul om care te va iubi mereu. Pur și simplu.”
  • „Ador toamna. Toamna se nasc cei mai buni oameni. Eu, de exemplu(!)” (Glumă)
  • „Relaţia mea cu soţul este una specială. Eu sunt foarte activă şi mereu „în priză”, el – calm, liniştit şi înţelegător. Nu zic că avem o relaţie ideală cu Roman, că nu mai apar contradicţii sau mici certuri… dar avem o relaţie bazată pe sentimente, respect şi înţelegere. Din momentul în care am început să fim împreună, a depus efort să mă cucerească şi a reuşit. A devenit un prieten şi un exemplu pentru băiatul meu, ceea ce era esenţial pentru mine.”
  • „Femeia e ca un ecou. Cum te comporți cu ea, la fel îți răspunde”
  • „Unica dragoste pe care eu o consider veșnică și cea mai fidelă – este dragostea părinților pentru copiii lor. Ea este cea mai pură și rezistentă.”
  • „Există puține șanse în viață, dar cel mai rău – e lipsa de iubire.”
  • „O seară perfecta! Copiii singuri au facut mâncare – forme diferite, gust bun! Sunt MÂNDRA DE FAMILIA MEA! Au facut și au prăjit în rolă la fel ei! Seamană cu bunelul Gheorghe BREGA”, (17 noiembrie 2018)
  • „Copiii noştri sunt tomnatici. Eu am deschis cu primul copil primăvara, și cu gemenii – o toamnă, începutul vieții și roadele! Alege Anotimpul!”
  • „Vă rog să respectați femeile pentru că acestea trec prin văile morții pentru a da naștere unora noi. Respectați-vă mamele, soțiile și surorile! Purtând un copil în burtă 9 luni, nu este o glumă, nici travaliul la care sunt supuse acestea. Femeile fac un mare sacrificiu.”
  • „Dragi soți, respectați-vă soțiile pentru că acestea sunt adevăratele făcătoare de vieți. Dumnezeu să întărească și să ocrotească toate femeile însărcinate și să le ajute să treacă cu bine peste miracolul nașterii. Să binecuvânteze femeile!” (13 august 2018)
  • „Câinii nu m-au mușcat niciodată. Doar oamenii.”
  • „Trec anotimpurile… Trec anii…. Trece viața.”
  • „Succesul oricărei femei vine din interiorul familiei. Dacă există o familie, dacă este armonie între membrii ei, dacă este acel univers care te motivează permanent – copiii, atunci vei reuşi în toate. Nu zic că e foarte uşor. Sunt trei copii, cu vârste şi caractere diferite… Mai există contradicţii, dar nu există dominare. Suntem impulsivi uneori, dar tot atât de repede căutăm să aplanăm situaţia şi să lăsăm să triumfe dragostea, respectul şi încrederea. Fără aceste ingrediente e greu să cunoşti succesul atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”
  • „Inima râde de bucurie ca dimineaţa când mă duceam la lucru şi peste geam mă salutau părinţii. VĂ IUBESC NESPUS!!!! LA MULŢI ANI, SCUMPUL MEU TATĂ! Eşti TOTUL pentru mine! Eşti o parte din inima mea!” (de ziua de naștere a tatalui 25 septembrie 2018)
  • „Nimic nu este mai puternic şi mai de preţ în viaţa unui om decât familia”
  • „Să nu uitați: Mâine Întotdeauna e o nouă zi, în care încă nu există greșeli.”

       Referințe prietenești:

Alexandru Grumeza, șef de sectie Neurologie:„Am cunoscut-o pe Doamna Doctor, ea deja fiind profesionistă si personalitate realizata. Acum, noi contactăm des pe probleme clinice și profesionale, așa că pot face afirmații bazându-mă și pe propria cunoștință, dar și din feedback-ul colegilor, pacienților. Desigur, că o caracterizeaza toate calitatile proprii unor medici dedicati, cum ar fi bunatatea, receptivitatea, dedicatia si compasiunea pentru suferința pacienților și celui de aproape. Dar ar fi banal să o descriem doar din acest aspect pe Doamna Dr. Diana Brega, fiindcă dumneaei mai are ceva care o deosebește de ceilalți colegi, și e greu să definesc acest lucru. Totuși cred că este o trăsătură care i se trage din propria experiență medicală și acest fapt o face să abordeze fiecare caz anume în mod individual, nu șablonizat; ea știe și să demonstreze că egoul propriu și orgoliul personal în raport cu Pacientul nu-și au nici un rost, și orice caz să fie monitorizat și abordat ca și cum ar fi unul de cea mai mare prioritate.”

Dina Frunze Griciuc:„Mândria și averea. Frumoși să-ți crească sănătoși și plini de noroc!”

Viorica Apostu:„Felicitări!!! Darius şi David, vă dorim o copilărie fericită, sănătate, noroc, succese, câte un îngeraş păzitor alături!!! Viaţa să vă fie plină de evenimente frumoase, oameni buni alături. Aveţi nişte părinţi minunaţi, care sunt sigură că o să vă susţină în toate începuturile şi se vor bucura mereu de voi!!! LA MULŢI, MULŢI ANI!”

Svetlana Jubirca:„Astăzi este ziua băieţilor frumoşi, iar eu vă urez din toată inima: La mulţi ani! Vă doresc să aveţi o copilărie frumoasă, veselia şi zâmbetul să nu vă lipsească de pe chipul vostru scump, să vă bucuraţi de toate momentele din viaţă, să aveţi o viaţă liniştită şi lipsită de griji, să fiţi cei mai fericiţi băieţei din lume.”

Emilia Veisa:„Fericire mare când părinții sunt vii şi sunt aproape.Te simți încă copil în suflet. Eu, cu părere de rău, nu mai am această fericire. Numai bine, doamnă Diana. O săptămână frumoasă vă doresc.”

Lorena Mednicov, chirurg oncolog: „E sociabilă, prietenoasă, dedicată muncii.’’

Valentina Stratan, politiciana, oncolog:„Diana Brega este colega noastră de serviciu la Oncologie. Mereu exprimă caldură, corectitudine şi bunăvoință. Este un Om pe care poți să te bazezi, pentru că este responsabilă, organizată și receptivă.”

Cei mai scumpi copii sunt ai mei” – (Familia Brega).” Că tot vorbind despre părinții Gheorghe și Zinaida Brega, Diana o felicită pe Mama ei cu ziua de naștere, pe 7 septembrie face 70 de ani: dorindu-i multă sănătate alături de familie, mulți ani și bucurii, să se bucure de strănepoți împreună cu tăticul. Doamne ajută!

Nu regretați să vă oferiți timpul: sănătatea e mai scumpă! Diana Brega este un medic foarte bun, nu doar pacienții, ci și colegii confirmă acest lucru. De aceea, e și rând mare la cabinetul „Doamnei Doctor”, pentru că pacienții vor la dumneaei. Ea consultă, ascultă cu răbdare, va sfătui cu grijă, nu încearcă să se debaraseze mai repede de pacientul incomod, și este foarte respectată, – o spun cei care urmează tratamentul la ea. Pacienții cu încredere vin la cabinetul 216 a Dianei Brega…

  Omul care știe să muncească singur – întotdeauna va aprecia munca altuia! Și cu siguranță, anume acestor persoane le este obijduitor atunci când în emisiuni TV, filme sau romane literare se vorbește urât despre medici, și asemenea informații negative sunt foarte multe. Eu sunt departe de a privi viața prin culori roze și de a-i considera pe toți medicii profesioniști sau specialiști extrem de buni, am avut și o experiența tristă atunci când medicii au greșit cu doza de antibiotice pentru subsemnata, fiind copil sugar… Și mai cred că doar cu astfel de exemple deprimante este imposibil să educi o nouă generație care ar dori cu adevărat să trăiască și să muncească. Prin urmare, am scris despre un medic care salvează vieți, și aceasta se întâmplă zilnic. Despre Diana Brega, oncolog, o menționez în repetate ori, că și tatăl meu, pacientul „Doamnei Doctor”, este încântat de atitudinea și tratamentul minunat pe care îl oferă ea tuturor pacienților…

Doamne ajută în continuare, sănătate, Doamnă Doctor!

❤ Svetlana Vizitiu

Date biografice: Diana Brega:

Sefa sectiei republicane CCD IMSPIO din Chișinău, Republica Moldova. Colaborator stiintific, Doctor in stiinte medicale, chirurg-urolog. Mamă a trei copii.

 


9 comentarii

Să crezi în minuni! Ajunul Sfântului Nicolae; Nașterii Domnului… Revelionul.


     Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…an nou oceanwlower1

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită!
…Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… (SV)

Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…

+ Important, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! +
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…

 Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină –  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.    

Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (6 /19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie. Se spune că MOS NICOLAE locuia într-un sătuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, NICOLAE se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie. Timpul a trecut, iar într-una din zile NICOLAE a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave. – Nu se poate aşa ceva, s-a gândit NICOLAE. Aşa că s-a furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari. – Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită. La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia. Ca să nu fie descoperit, moșul NICOLAE s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la sobă sau în ghete lângă uşă, pentru cei care nu au sobă. – Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată. – NICOLAE este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată. Atunci bătrânul s-a întors la copilele sale, multumindu-i în gând zilnic lui NICOLAE pentru bunătatea sa. Iar NICOLAE, a continuat toată viața să sa facă bine de fiecare dată când a putut. Spre deosebire de MOŞ CRĂCIUN, MOŞ NICOLAE nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi. Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea la uşă. / Legenda /

       -Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.

Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.

La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată. 

Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.

  + Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN! +

S. Vizitiu 


6 comentarii

Ador să fiu pozitivă


    ”Ești un dictator”- îți vor spune copiii uneori. Te superi imediat și le răspunzi cu lacrimi: ”Sunteți niște nesimtiți! Pentru voi – nu contează cât m-am străduit pentru voi, cât de mult vă iubesc, oricum sunt rea în ochii voștri…” Ca de obicei, cu așa emoții îți ieși repede din fire. Astfel, și copiii mei fiind cu capul în nori, adesea nu mă ascultau, fie se făceau că nu mă aud; ce era caracteristic vârstei lor adolescentine. Pentru ei e invers, cică ”eu nu-i ascult, nu-i aud”… Dacă e o ceartă, deci… eu ”nu-i iubesc” și niciodată n-am fost mamă ”bună”. De fiecare dată când ne contraziceam, situația atunci devenea insuportabilă… Au mai crescut, au inceput să realizeze multe lucruri în mod serios… Odată cu ei, continui și eu să mă deșteptez… Recunosc, că azi realizez că și eu am fost un copil dificil la părinții mei…eu

    Pare cicălitor, însă eu mereu mă țineam scai de ei, de copiii mei! Eu, cu educația mea, așa cum simțeam sau cum știam mai bine: ”Draga mea/dragul meu, – te iubesc atât de mult, nu-ți face rău cu mâna ta, că apoi nu te vei simţi bine”; Vei rămâne trist la aceste amintiri atunci când te vei maturiza; ”Nu te încrunta, că vei avea riduri devreme”; ”Nu-ți rupe coșurile, că vor rămâne semne pe față”; ”Nu face dezordine, nu arunca fărimituri pe jos…” sau, ”Nu-ți mușca buzele, nu-ți face piersing, tatoo, nu mânca gras, nu veni târziu acasă… – nu…, nu…, nu…!”; ”Dragul meu, te implor, hai să mergem la un medic, să facem investigații, că țin mult la sănătatea ta, scumpule!..” Dar, fiecare continuă cu ale sale: egocentrici cu refuzurile lor. Pentru că mama nu este o autoritate. Bineînțeles, eu nu rezistam și începeam să țip, nu știam cum să fac să fie bine, cum să aranjez lucrurile în mod normal… Greu…

    Și cineva dintre ei: ”Mamă, ce vrei? Nu fumez, nu beau, nu sunt dependent de droguri, nu stau pe la stații cu sticle de bere. Ce nu-ți convine, de ce ești nemulțumită, rea, nefericită?..”

    Poate că sunt eu înţepată uneori, și îi plictisesc cu notațiile de profesoară? Îmi fac griji și vreau să-i feresc de toate rele. Sunt una ”cam” precaută din propria-mi experiența de viață… Nu toată lumea, la fel ca mine, a fost împroşcată cu conuri, învățând din greșeli proprii. Îmi amintesc de anii când eram tânără. În mod constant, aveam cumpene, atunci când puteam fi impusă să mă apuc de droguri, bătută sau doborâtă moral, și în acest timp… nu aveam nicio frică. Părea că eram în spatele tuturor certurilor, scandalurilor, chiar în cloaca centrului. Ce doream, aceea și făceam. Seara la dansuri, la un picnic între necunoscuți, mereu credeam că sunt în siguranță… Părinții departe, iar eu o căscată și surdă, dar cu ambiții, curajoasă și perseverentă. Cel mai important – în noi rămâne… educația nativă! Chiar dacă părinții sunt departe, genele vorbesc, sângele te următește, te păzește și se roagă pentru tine, te îndeamnă să-ți amintești că ești inteligentă, că ai mult noroc în viață și că Domnul te-a ferit de toate belelele, de nenorociri și de pericole de moarte, chiar daca ai fost la un pas de ele… Și, pentru că nu am fost bătută sau desfigurată, pot mulțumi doar bunului Dumnezeu, care are milă de mine și mă iubește.

Doamne ajută în continuare, nu mă părăsi nici pe mine, nici pe copiii mei! De aceea, le spun mereu copiilor: ”Fiți atenți! Nu aveți nevoie de loviturile vieții, de experiența pe care au trăit-o persoanele suferinde despre care auzim la știri. Vă rog, să țineți cont și de înțelepciunea mamei (a mea), despre ruga mea pentru voi, scumpii mei…

    Fiecare din noi crede că are prieteni adevărați, doar eu sunt de părerea că, în primul rând, trebuie să fim atenți la sine, prietenii și colegii noștri de serviciu, cei ”adevărați”, pentru că anume din partea lor în viața noastră apar toate necazurile. Nu mă pot împăca cu faptul că unele persoane te folosesc în scopurile lor, și sub pretextul acțiunilor de binefacere, se promovează în primul rând pe sine, atunci când alături există cei care într-adevăr au nevoie de ajutor… E doar o picătură din nevoile mele, dar nu sunt deloc egoistă în acest caz…

    M-am simțit bine fiind studentă, abia acum realizez acest lucru. Am trăit vesel și eram convinsă că așa va continua mereu. Am cutreierat pe acele timpuri prin multe mii de cărți, am călătorit prin civilizația Uniunii Sovietice, aveam dorințe, planuri, proiecte, idei și bani și, desigur, totul am împărțit cu prietenii mei. Mergeam cu ei la restaurante, discotecă, le făceam daruri, și necondiționat, ca apoi jumătate de lună să mănânc doar cartofi prăjiți… Păi, cum altfel? Era în firea mea, cea care a rămas de fapt la fel… Dar, parcă toate acestea sunt cele mai importante pentru noi în viaţă?..

Că atunci când lucrurile s-au inversat, unii s-au comportat ciudat, mi-au întors spatele. I-am șters din lista de prieteni, or, așa consideram eu că e ”basta cu ei”. Și, la prima vorbă le răspundeam cu bucurie… Ei mă contacteaza, le răspund, oricum bucuroasă… Ador să fiu pozitivă!

Am dat de alt adevăr foarte vag: în viață totul e întins, imprevizibil și schimbător ca anotimpul: astăzi, cineva spală la tine podelele, iar mâine, vezi, că vei face tu la el același lucru… Setea de putere și de bani distruge totul în jur, dar în special, sufocă glasul conștiinței. Și totul devine transparent că nu mai ai unde băga capul în nisip. Și… doare.

    Îmi amintesc de disperarea mea. Bineînțeles, că sunt foarte vulnerabilă. Nu, eu nu cultivez nemulțumiri, pur și simplu, încerc să pun cruce pe astfel de persoane. Niciodată nu voi uita anii ”90” de coșmar, atunci când eu cu un copil micuț în brațe, ades nu aveam cu ce ne hrăni. Zi de zi, făceam mâncare din hriscă: că pe-atunci era ieftină. Reușeam să fac rost de un sac pentru depozitul meu din bucătărie. O preparam cu multă ceapă și devenea foarte gustoasă. Carnea de un kg, trimisă de părinții mei, o împărțeam în mici bucățele de mărimea unei cutiuțe de chibrituri sovietice, o puneam la congelator (un frigider procurat din banii proprii făcând Ikebana cu flori artificiale pe lemn prelucrat). Scoteam câte o cutiuță de carne și preparam o dată în săptămână. Sănduța mânca, apoi resturile îmi reveneau mie. Ce să faci? Salariul meu mereu era mic, remunerarea profesionalismului bibliotecar este și în prezent… de necrezut…

Despre datoriile la servicii comunale, eu câțiva ani nu reușeam să le întorc acestui stat care mă mânca de vie cu legile lui… Ce-i cu disperarea? – Atunci când brusc a venit  timpul fericit cu privatizarea pentru cei apți de a vinde ceva, de a cumpăra, cu abilități de a comercializa sau a specula ușor, și pentru persoanele la fel ca mine a venit sărăcia și foametea, și atunci așa zisii prieteni pe care i-am ajutat cândva nu mi-au sărit în ajutor… Iar eu am pierdut toate economiile mele la Banca de economii, care mi-a păpat rublele transformându-le intr-un leUșor fără valoare… Dar nu realizam întru totul situația… Încerc să mă justific, că nu sunt o frustrată și nici nu țineam pică pe cineva! Doar eram optimistă și pozitivă, nu cedam lacrimilor…

În continuare, eu nu mă pot debarasa de încrederea mea în oameni! Pur și simplu, acum… amintirea doare. Multe prietene au început o viață de succes, câștigând sume enorme de bani, procurând apartamente, mașini, călătorind prin Emirate sau Maldive, pe când eu fără invidie pe ei, dar abia de o scoteam la capăt cu micuța mea fiică, abandonată de tatăl ei, care nu vroia să audă de noi. Când Sanda avea trei ani, a fost operată de peritonită. Muream de sete în spital, țintuită lângă patul ei, nu mă puteam urni din loc de frică s-o las singurică. O cană de apă nu avea cine să ne aducă. Telefoane celulare nu existau… Am reușit odată, disperată, să-l sun de pe un telefon fix din biroul medicilor în care m-am strecurat fără voie, și prima întrebare de la tatăl fiicei mele a fost: ”Cui seamănă și ce ochi are?” (așa a fost și la maternitate) și nici nu m-a întrebat dacă avem nevoie de ceva, n-a mai venit nici cu o sticlă de apă. Iar chirurgul care operase fiica mea, îmi tot aducea aminte de banii pe care nu-i puteam oferi, nu aveam de unde-i căpăta. Reușisem să-l domolesc cu o sticlă de coniac și el oricum rămase nemulțumit… Ulterior, acest chirurg grăsan a fost concediat din același motiv, probabil că s-au plâns mulți pacienți pe el… Bagdaprosti că nu ia făcut rău fiicei mele…

      Iar amicele sau colegele îmbogățite într-un ceas de bun augur deja nu mai găseau timp pentru mine. Eu, fiind credulă și fidelă, afectuoasă în relații legate pe viață, continuam să fiu atrasă de prieteni, cei care repede m-au înscris în lista aviatorilor căzuți la pământ. Cu un ton de șef spuneau: ”Ei ce, Svetlana, ești mamă singurică, trebuie să te măriți cu cineva. Ce-i aici rău, că e grăsan și zgârcit? În schimb, va aduce totul în casă. Hai, că n-ai încotro, că nici tu nu ești o sfântă, ba și cu hipoacuzia ta, greu îți vei găsi ceva mai bun.” Da, sunt hipoacuzică, e din copilărie, o istorie destul de lungă…  O prietenă medic, la care țineam mult, atunci când am nimerit la spital cu tratamentul la ea în secție, mi-a spus că conform regulamentului, eu trebuie să achit zilnic patul, ori să vorbesc cu medicul șef al spitalului ca să-mi dea permisul. Ah, da! și asistentelor medicale să le aduc ciocolate ”măcar de celea de trei lei”, că așa se cuvine… ”Doar te ajută părinții, nu?” Părinții chiar mă ajutau, mai tot timpul, doar că și ei au ajuns la o etate, încă mai au și alți copii în afară de mine, plus și nepoți. Poate nu e în ordine ceva cu mine, ce am eu și n-au alții?

     După anii ’90. Când i-am adus prietenei mele medic un coniac și o cutie cu ciocolate, și mi-a spus că flori ea nu mănâncă, alcool nu bea, iar dulciurile nu sunt bine pentru sănătate. Înțeles-am, că se săturase de astfel de cadouri din partea pacienților. De atunci, eu cu amarul pe suflet, am început să realizez diferența dintre relațiile de prietenie și prietenii adevărați, astfel am rămas mâhnită de tot. Sincer, niciodată nu mi-am dorit acest discomfort în sufletul meu… Continui să țin la oameni. Rămân o persoană foarte sensibilă și vulnerabilă: câteva aluzii sau reproșuri directe mi-au fost de ajuns pentru toată viața. Și în present, apar amicii sau colegii care îmi dau de înțeles despre incoerența mea cu o atitudine ”nu ne este de tine, trebuie să facem valizele că plecăm la Dubai sau la Londra să întâlnim Revelionul”. ”Tu oricum nu auzi, vom vorbi ”pe urmă”, vezi că nu se leagă comunicarea, nu te implica” sau ”tu și așa nu vei înțelege despre ce e vorba, deci n-am timp să-ți lămuresc”. În continuare, fără comentarii. Vorbe-n-vânt și fără explicații…

     Unele persoane au beneficiat de promovare în carieră cu ajutorul meu în publicațiile sau filmările din mass-media, TV, fiind invitați la variate evenimente culturale, fie chiar și cu o soluție la problemele sau planurile lor. Am făcut-o fără rezerve și aluzii, prin serviciul meu, prin evenimentele clubului, cu programe on-line sau cărți pentru studii, informații pentru referate sau rapoarte etc. Nu regret, toate am făcut-o din inimă. Fără cerințe sau condiții. Cu toate acestea unele persoane continuau neapărat să menționeze: ”Nu tu promovezi Clubul ”Impresii din viață și cărți”, ci noi… te promovăm pe tine.” A fost de la o persoană care susținea ferm că îmi este prietenă, că o pot suna și noaptea, iar după ce i-am făcut legătură cu zeci de personalități, pe care îi făcea ou şi oţet înainte, – ea şi-a creat relații convenabile pentru a petrece timpul distrându-se; m-a eliminat din clubul la care eram fondatoare, m-a vorbit din spate şi ghiontit în suflet. Sănătate le doresc şi celorlalţi care se dau mari şefi şi aleg la care întrebare să-ţi răspundă- ţie, omului simplu diferit de funcţia lor… 😀

Desigur, sună copilărește, dar nu sunt imatură. M-a durut, dar precum se cântă, totul e trecător ca toate celelate din istorie, și nici eu niciodată nu rămân cu ranchiună. Bine că e mai târziu… Nu învăț eu și nici nu mă pot obișnui să nu continui să cred în oameni… Bineînțeles, că cu toții avem familii, probleme, scopuri, planuri, dar nu la aceste lucruri m-am referit până acum. Mă conformez, și în continuare rămân fidelă legilor Domnului în care cred. Nu mă impun nimănui, și nici nu mă leg de cineva pentru un scop oricare care îi vine în mintea cuiva necredincios. Pur și simplu, aveți grijă să nu suferiți din cauza acestor persoane indiferente…

 Clubul ”Impresii din viata si carti’, în continuare, nu mai derulează, după cinci ani ce m-au obosit… Întotdeauna a fost cu acces liber si fără plată pentru fiecare doritor de a participa, și ca protagonist și ca public, necondiționat. Nu făceam niciodată din protagoniști persoane utile subsemnatei, nu am avut și nici nu am vreun scop ascuns precum o pot crede unii. Basta.

     Într-o Duminică am mers cu fiica și nepoțelul la plimbare. Ziua ceea, printre multe altele, îmi va rămâne memorabilă prin emoțiile şi lacrimile provocate de o bătrânică necăjită, care vindea trandafiri albi ofiliţi deja. Nimeni nu le cumpăra trecând pe-alături. Am simțit educația și modestia ei… Și câtă bucurie a fost în ochii ei, atunci când le-am cumpărat… Am fost binecuvântate. Astfel eu înțeleg o caritate…  O caritate fără parade și bani plătiți pentru a hrăni sponsorii în restaurante, – acești bani care ar fi ajuns pentru ca câteva familii să-și permită fără grijă să procure de-ale gurii pentru timp de un an… Mergeam apoi cu fiica mâhnite și plângeam de durere pentru ea: statul nu poate ajuta în mod constant aceste persoane vulnerabile, doar de cu o pensie mizeră care nu ajunge pentru un trai decent…

Nu pot oamenii să fie mereu tineri și subțiri. Dar, poate de aceea și mă lasă Domnul tânără nu doar cu spiritul…  Am decis să dovedesc că am voință şi un caracter dur ca cel al tatălui meu: cu calitățile care m-au salvat în diferite perioade și situații… Uneori sunt nevoită să dau din coate, și dau vina pe aceste legi de mentalitate instabilă în Moldova…

Dar, a venit timpul să spun că lucrurile nu stau chiar așa cum par! Pare că am început să cedez și azi îmi vine foarte greu. Am nevoie de ajutor, pentru că mi s-a îmbolnăvit fiul greu. Aștept ajutor și nimeni nu mi-l poate oferi, iar eu nu găsesc de loc scăpare din situația asta. Pentru ce m-a făcut Domnul să îndur atâta? Doamne, ajută-mă! Salvează-mi fiul, te rog! Fiul meu care a fost pradat si tradat de prietenii proprii, ca urmare, e singur și nu mai are încredere în nimeni. Ceea că arăt fericită în poze, este doar o fațadă. Ceea că sufăr în continuare pentru copiii mei, este real… Fericiți putem fi pentru o clipă, atunci când și orice sclipire sau soluție în minte ne luminează… Cel mai greu e că atunci când apelez la cineva după ajutor, unii gândesc dacă pot alege dintre ajutor firesc și posibilitate de a-și trage foloasele pentru viitor… Realizez că Domnul mă pune mereu la încercări.  Cum să rezist? Acum și sora mea cu cancerul și chimoterapii, dar e tare, are un caracter dur și Domnul o va salva…

Azi, fiul e mai bine, chiar și muncește. Sper să fie bine în continuare! Mulțumesc Ție, Doamne!

    Orice viață are prețul ei. Viața nu e doar o primăvară. Mai vine toamna, apoi iarna. Pentru ce a creat Domnul anotimpurile? – Pentru ca să aflăm gustul primăverii. Orice viață, orice personalitate are prețul ei… Cei deștepți nu sunt atât în căutare de singurătate pe cât pot evita găștile create de ipocriți.

Nu m-am plâns, m-am confesat, dar voi cum doriți, mă puteți judeca… Am realizat și am constatat impactul celor scrise mai sus, sper să vă prindă experiența mea de persoană cu handicap. Cam des… m-am simțit discriminată! În pielea mea nu va fi nimeni, și nici eu – în cea a voastră… E ceva ce face parte în mine. În afară de mine însiși, nimeni nu-mi va lua apărarea. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci doar consimt ceea ce li se oferă. Ei se conformează. Promisiunile nu au loc atunci când e vorba de bani. Dar Dumnezeu îi iubește pe cei pe care oamenii îi jignesc…

Nu-ți face rău cu mâina ta! Viața merge înainte! Frustrările și supărările mereu rămân în urmă, și… nu uita că sunt doar lecții de viață! – Domnul e cu tine! AMINI!

Sveta Vizitiu Toamna, 2018

( Impresii pentru viitoare carte)

Svetlana Vizitiu/Impresii din viata si carti blog

Colegii noștri, Altfel: despre Svetlana Vizitiu

11 comentarii


Despre mine… Altfel 

Multumesc din suflet autorului articolului Anastasiei Moldovanu (Director al Bibliotecii Publice BM de ARTE) pentru acest articol foarte important pentru mine personal! ❤

https://biblioart.wordpress.com/2018/09/21/colegii-nostri-altfel-svetlana-vizitiu/

Multumiri sincere colegilor, prietenilor, familiei mele, tuturor celor care și-au făcut timp să vină la acest eveniment cu vernisaj de pictură, cu tablouri pictate de subsemnată. Mulțumesc tuturor pentru starea de spirit care mi-au creeat-o, pân-la lacrimi de apropiată sufletului meu… (SV)

https://www.youtube.com/watch?v=3bk8MIcXsWw

gal

”După un deceniu am ajuns să o cunosc pe Svetlana din nou, deși mi se părea că o cunoșteam destul de bine și până acum. Scrie cu măiestrie și pricepere, se află în topul primelor, celor mai bune și citite bloguri din Moldova, câștigând și trofeul Blogherița anului 2017. Dar mai nou este proiectul lansat de Svetlana astăzi, în ziua ei de naștere, în sala mare a BM „B.P.Hasdeu”, în cadrul ultimei (?), a o sută una ședințe a Clubului „Impresii din viață și cărți”, lansat tot de ea, Svetlana! O ședință de lansare a unei expoziții personale de pictură, cu participarea rudelor, a prietenilor și a noastră, cei câțiva bibliotecari-susținători, colegii de breaslă a protagonistei. Surpriza evenimentului, organizat tot de ea, învingătoarea Svetlana, a fost Galeria de portrete pictate în ulei pe pânză a personajelor participante la ședințele Clubului. Și iarăși, de același autor – Svetlana Vizitiu, un artist plastic, atras de expresia culorilor. Așa mi s-a părut, stând în fața tablouriIMG_20180920_155825lor cu buchete de flori, aranjate pe partea din dreapta a Galei. M-am simțit puțin încurcată, și probabil, nu numai eu, căci n-am bănuit de acest talent al Svetlanei. Și am înțeles în aceste momente, că ne cunoaștem puțin, noi, colegii, fiind fiecare preocupați de treburile sale, uneori mult mai neînsemnate, decât ceea ce ne poate lega cu adevărat – omenescul din noi! Iar Svetlana, mult prea emoționată, ne-a demonstrat acest lucru. La mulți ani, Svetlana Vizitiu! (A. Moldovanu)” ❤ 

Surse despre eveniment:
– Albumul cu imagini de la eveniment (integral):
https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2633846503507824

  • O secvență de după ședința a Clubului Impresii din viata si carti cu subsemnata protagonistă nr.101

https://www.facebook.com/diana.lunguzlatan/videos/2011818852201524/

Silvia Saca: ”Iata ca am ajuns acasa, mi-am hranit animalutele si vreau sa va comunic ca starea de bucurie, fericire etc ce mi-ati dorit ieri continui si azi. Am participat la sedinta unui club initiat de o superba Doamna – Svetlana Vizitiu, daca nu o cunoasteti ati pierdut MULT. E un model bun de urmat pentru majoritatea femeilor din Moldova, inclusiv celor de la guvernare.  Am avut o prezentare foarte buna a vietii si activitatii sale. Eu nu stiu cum e cu talentul, dar la sigur cu asa SUPER FEMEI Moldova are Viitor. Din suflet multumesc tuturor participantelor si participantilor la #Clubul_Impresii_viata_carti. (24 septembrie 2013) 

Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi”

rapsodiePersonal, am cunoscut-o pe Svetlana indirect, prin corespondență, aderând atunci, în 2008, la echipa nou formată a filialei de Arte. Făceam, și ne-o doream nespus de mult, să schimbăm decorul, instrumentele, aranjamentul bibliotecii. Printre rafturi și locșoare mai dosite, în sertare sau cutiuțe, descopeream peste tot munca bibliotecarului: însemnări, fișe bibliografice scrise de mână sau dactilografiate, planuri, referințe onorate sau neonorate (un fel de formare profesională). O mapă groasă, plină cu foi scrise, însemnări și corectări mi-a atras atenția în acele zile, înțelegând că este o lucrare realizată de cineva, care aștepta probabil să fie scoasă la lumină. De fapt era proiectul-manuscris al biobibliografiei Disc teatral în universul: Paulina Zavtoni & Spiru Haret, de Svetlana Vizitiu, fostă angajată a bibliotecii noastre. O lucrare apărută în versiune electronica în 2006, în care autorul și-a lăsat osteneala muncii sufletești, regăsindu-se în întâlnirile organizate sau interviurile inedite cu acele personalități din…

Vezi articolul original 289 de cuvinte mai mult

Această galerie conține 10 fotografii.


7 comentarii

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”


Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei TânaseAseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest orașCetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV


20 comentarii

Lilia Puzderi Căinăreanu la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi. Femeia în politică.


Este imposibil pentru oamenii care ascultă persoanele cu nevoi speciale, sau care lucrează cu oameni suferinzi, să nu învețe câteva lecții de viață de la aceștia. Dacă nu începi să te gândești la ei şi la viața ta după ce ai terminat ziua, înseamnă că nu ești făcut pentru a face bine oamenilor, să activezi în domenii sociale sau să te menţii în funcţii de conducere. Știu, că nu sună prea bine, mulți se pot supăra și cu indignare vor spune ‘’Habar n-ai despre ce vorbești!” Dar credeţi-mă că acesta este adevărul. Îmi pare rău că sunt eu cea care dă veștile proaste: dar în Moldova în continuare predomină discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi. Pentru unii aceştia sunt specmeni care nu merită atitudine normală… Când vezi că nu-ți mai poți mișca picioarele sau mâinile, sau că nu auzi şi nu mai poți vorbi, îți pică lumea în cap, ai impresia că eşti pierdut. Apare complexul de inferioritate, te simți inutil pentru societate. Îți pare că nu are rost să exişti sau, că nu ai făcut mai multe atunci când ai avut posibilitatea. Poate îți vei recupera controlul asupra membrelor afectate, dar chiar îți dorești să treci printr-o asemenea experiență doar pentru a face ceva ce trebuia făcut înainte? Ei întotdeuna îşi zic:’’Nu mai vreau doar să exist. Vreau să încep să trăiesc!” Unii reuşesc şi – cu succes! Doamne ajută! Astăzi vă prezentăm o Personalitate de excepţie, care a trecut prin toate suferinţele pe care le mai poate trece omul… Este cea a 95-a protagonistă a şedinţei Clubului ”Impresii din viata si carti” în incinta Bibliotecii Municipală B. P. HasdeuLilia Puzderi CainareanuModeratoare a fost superba Erica Zucec, manager Reţeaua Femeilor pentru Democraţie. Au vorbit prietenii si colegii, persoane cu nevoi speciale: Irina Revin, Iulia Tabaceri, Mariana Tihu, Valentina Buciumaş, Vlad Andreev, Irina Castraveţ (medic CMC), Cristina Puzderi (ruda), Valentina (pedagog). Interpreta Oxana Crăciun a cântat de dor…  Au venit chiar şi persoanele care n-au rămas indiferenţi la povestea Liliei. Au dansat elevii de la Scoala nr.12 pentru copii hipoacuzici şi surditate tardivă. Profesorul lor Lozovanu Ghenadie. Dansatori: Ichim Gabriela, Costova Olga, Bărbuţa Cristina, Tambur Rodion, Adascaliţa Artur. Un dans fenomenal, care te pune pe ganduri şi chiar pe lacrimi (vedeţi filmuleţul mai jos) A fost o şedinţă într-adevăr sufletească, până lacrimi de durere şi susţinere pentru nevoile acestor persoane. Lilia este şi un orator bun, cu o voce răsunătoare şi convingătoare. O minte logică, spirit pozitiv, gând proiectant şi cuvânt direct. Un spirit de copil şi suflet credincios. Ştie ferm ce vrea de la viaţă, a trecut prin multe greutăţi că să se conformeze cu ele, nu se lasă, va asalta şi muncii pentru a schimba societatea în bine. Luptă pentru afirmarea femeilor în politica, ascensiunea lor în funcţii de conducere, în mod special, şi scopul esenţial este să ajute oamenii, în primul rând, pe cei cu dizabilitate severă, un lucru firesc care pot înţelege doar persoanele care au trecut prin cazuri similare. 

În present, protagonista susţine:”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, MOLDOVA! La Mulţi ani, dragi prieteni! Astăzi, sunt alături de soțul meu Alexandru. Cu binecuvântarea Domnului, cu sprijinul nașilor şi înțelegerea părinților am ajuns să serbăm şapte ani de când suntem împreună. Viața e frumoasă când cineva drag îți dăruie clipe frumoase aşa cum noi ne străduim să trăim fiecare clipă în dragoste şi armonie. Astfel vă dorim la fiecare dragoste, armonie, sănătate la toată lumea‘’

Activaţi pagina Clubului pentru a viziona filmele şi imaginile evenimentului în albumul Lilia Puzderi Cainareanu protagonistă la Clubul IVC

Lilia Puzderi Cainareanu s-a născut în Municipiul Hîncești 28.1.1978. Părinții Elizaveta și Vasile Cainareanu, ambii bucătari de profesie, precum și surioarele Natalia și Maria stabilite peste hotare. ‘’Din copilărie nu am avut mare noroc fiind traumată la naștere şi diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă. Au urmat ani grei cu multe tratamente pe la ‘’babe’’, cum se spune în popor, precum și operații interminabile care mi-au stabilit medicii. Nu aveam echilibrul de a putea merge în mod normal.’’

Lilia este foarte recunoscătoare medicului ortoped Șitinin Nicolaie care în continuare îi este ca un tutore, un părinte, – nu doar medic, dar și un bun îndrumător pentru ea.

‘’În perioada sovietică persoanele cu nevoi speciale făceau studiile în instituții de tip internat, astfel și eu am avut fericirea sau nefericirea să fac studii speciale. Cred că fiecăre tânăr din aceste timpuri avea mereu probleme, fie era greu să se afle în acel sistem care persistă în continuare. Oamenii ca noi sunt priviți de societate ca persoane neputincioase.’’– din proprie experienţă de viaţă susţine ea cu tristeţe.

A făcut unele studii la o școlală profesională şi regretă mult că n-a avut posibilitatea să-şi continue studiile la universitate… Ulterior, prin 1999 a înființat Asociația Obștească ”Pro-Tineret” unde împreună cu alte persoane cu nevoi speciale a început să participe la diferite seminare de instruire, să organizeze spectacole pentru și – cu participarea lor, şi unde tinerii din fiecare raion își demonstrau abilităţile cu recitaluri de poezii, repertoriul vocal sau de dans. Gala spectacolului de final, la care întregul colectiv se întruneşte timp de 16 ani are loc la Filarmonica Națională, şi le-a devenit a doua casă.

A activat ca Metodist la Casă de Cultură din r. Hîncești. Apoi, la Centrul Medicilor de Familie (Hîncești). La Direcția secretariat a lucrat ca operator TI. Apoi, la Asistentă Socială În Localicatea Borogani. Este participantă a mai multor proiecte naționale și internaționale, unde a beneficiat de instruiri în drept, asistență socială, planificare, familie și multe altele.

Lilia este extreme de activă atunci când este nevoie să ajute invalizii, pe acei nevoiaşi care au probleme sau nimeresc în diferite situații de pericol de viață, colaborând şi cu specialiştii din acest domeniu. Pe parcursul acestor ani a reușit să ajute şi să facă mai fericiți câteva familii, tineri, copii din categoria vulnerabilă. Nu se consideră de loc o persoană importantă… Iubeşte enorm poezia, ascultă muzică ușoară şi populară.

Spune că s-a căsătorit din dragoste: ‘’cam târziu, dar mulțumesc Domnului că am un soț care mă susține, şi mă înțelege. Are şi el o dizabilitate locomotorie, dar nu mă deranjează. Suntem fericiţi împreună! Ştiu, orice problemă nu s-ar ivi sau ce n-aş încerca să fac, el va fi mereu alături şi mă va accepta aşa cum sunt.’’

Într-un interviu Lilia a fost întrebată dacă ar accepta să candideze ca consilier local: ‘’De ce nu? Da, sunt puține femei cu nevoi speciale, care ar avea funcții la nivel de conducere sau nu e greu de spus că trebuie să credem în noi și să apărăm interesele celor care sunt în situaţii complicate. Uneori sunt situaţii care se pot termina cu discriminare si înjosire, bruscare și manipulare a oamenilor. Astfel de cazuri mereu duc la durere nu numai fizică, dar și psihică’’

Este ferm convinsă că are toate abilităţile pentru a ajuta oamenii, şi să le creeze condiţii de a schimba viaţa înspre bine!

Expresii de Lilia Puzderi Cainareanu:

– ”Dacă femeile cu necesități speciale ar accede în funcții de conducere, ar schimba mult mai eficient și mai bine lucrurile din societatea noastră”

– ’’Femeia cu dizabilități poate și vrea să schimbe unele lucruri mult mai bine decât persoanele care stau la conducere”

”Republica MOLDOVA este  PATRIA mea.Trăim clipe nu prea ușoare, avem cetățeni care au o viață grea și plină de griji. Sărăcie, boală, foame. Avem cetățeni prosperi cu luxul la picioare. Nu a fost ușor şi nu ne este ușor, dar mereu sperăm la mai bine. Cu gândul că mica noastră țărișoară va fi și mai înfloritoare şi mai prosperă. Cu gândul că vom fi o parte a Europei. La mulți ani, Moldova! La Mulţi ani, dragi prieteni!.

Despre Lilia vorbesc oamenii:

Oxana Barbu:Lilia Puzderi Cainareanu. Draga mea prietena și colega. Țin să te felicit din tot sufletul pentru curajul de care ai dat dovada pina acum si continui să o mai faci. Am invatat multe lucruri interesante și utile de la tine pe cind eram copila mica. Mereu ai fost, ești și vei rămîne un exemplu pozitiv pentru mine. Te imbratisez suflet scump ce ești. Dumnezeu să-ți dea puteri și pentru mai departe. Succese și noi realizări pe viitor. Eu te apreciez

Valentina Stratan:”Eu sunt impresionată de curajul şi stoicismul multor din ele. Aşa cum spuneam: ”şi eu am învăţat şi învăţ de la ele să fiu puternică… Suntem obligate să facem pentru ele, mult mai mult decât am făcut pâna acum. Le admir, le apreciez pentru curaj şi pentru dorinţa lor de a munci, de a se implica în viaţa publică şi politică, de a fi utile societăţii. Nu le-am auzit nici pe una din ele, sa ceară ceva “de-a gata”, să li se dea ceva pe tavă, deşi ele ar avea nevoie şi de aşa ceva…”

Gelu Gradinariu Frumuseţe! Eleganţă! Rafinament!
Tatiana Druc:”Foarte frumos zâmbet, să vă vad permanent orice nu s-ar întâmla în viaţă permanent să vă văd cu acest zâmbet frumos”

Mai multe despre viaţa şi activitatea Lilei puteţi citi aici: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/10/10/legea-in-moldova-nu-permite-functii-pentru-persoane-cu-dizabilitati-femeia-in-politica/

https://www.facebook.com/events/1754106167985458/ -evenimentul

https://www.facebook.com/lilia.cainareanu.5/ – pagina protagonistei

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2495317080694101


7 comentarii

Silvia Saca, protagonista la Clubul Impresii din viata si carti


Am aşteptat demult întânirea cu această respectabilă DoamnăPentru că este foarte interesantă nu doar ca personalitate în sine, este şi o persoană de suflet, sinceră şi expresivă în opinii personale cu multă înţelepciune şi adevăr, dar şi prietenă pentru toată lumea, deschisă şi luminoasă, sociabilă în special pe reţele de socializare, unde este asaltată de cei curioşi, dornici să se molipsească de spirit vesel, inteligenţă şi, pur şi simplu, să afle mai multe la subiectul Familia, Dragostea de oameni, flori, pisici, câineluţi etc. Vorbind despre personalităţi precum Silvia Saca, totul ţine de inspiraţie şi starea pe care o ai. Se spune că nu trebuie să te grăbeşti, că trebuie să ai răbdare, este în stilul ei, te lasă să fii aşa cum eşti, nervos sau grăbit, ca apoi să te surprindă tolerant cu vocea ei calmă şi caldă… Trecută prin cumpene şi dureri, este plină de optimism, inspiră credibilitate în realizarea speranţelor. Întră în discuţie, întreabă şi răspunde, vine cu sfaturi şi ajutor la nevoie, – trăeşte orice moment bucurându-se de comunicare cu oamenii, care la fel răspund cu reciprocitate… 
Doamna Silvia Saca
, a 85a protagonistă a Clubului ”Impresii din viata si carti”  eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, – astăzi a venit cu o experienţă inedită de viaţă, a fost o poveste la prezent prin sentimente verbalizate la trecut, impresii despre – familie, părinţii, străbuni, studii, educaţie, cultură, cariera şi toată experienţa de viaţă: simţita-i clipa spirituală prin modul de convingere a cuvântului exprimat atât de sincer şi frumos. Sala a fost plină de public, au venit mulţi tineri studenţi, au venit persoane care ţin la ea şi o respectă. Şi soţul Victor Saca, savantul şi pedagog de excepţie, a fost de la bun început alături de soţie. Deputata Valentina Stratan, omudsmanul, avocatul copilului Maia Bănărescu, Nighina Azizov, Tatiana Isacova şi mulţi alţii au susţinut-o prin cuvinte prietenoase. Dar vă recomand să vizionaţi filmele şi imaginile postate mai jos ca să înţelegeţi istoria ei, – o poveste de viaţă, care pur şi simplu te motivează, te împinge să mergi mai departe, oricât de dificilă ar fi viaţa…

Deschideţi albumul Silvia Saca la Clubul Impresii din viata si carti

Tatiana Isacova:”Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău a organizat o întîlnire excelentă cu distinsa Doamnă Silvia Saca, care este o personalitate erudită, inteligentă, cu un spirit energic deosebit, cu ambiție pozitivă și o gîndire creativă.
La această întîlnire am avut ocazia să cunosc realizările remarcabile ale Doamnei Silvia Saca, care i-au marcat etapele activităţii profesionale.
Foarte mult o apreciez pe Doamna Silvia Saca pentru bunătatea sufletească, noblețea, onestitatea, curajul civic.
O adevărată atmosferă benefică domnește în familia prietenoasă a Doamnei Silvia şi Domnului Victor Saca, o familie unită, generoasă, cu frumoase tradiții naționale. Sunt cei mai dulci bunici din lume, care-l adoră pe nepoţelul Lucian, care este departe în Statele Unite ale Americii şi este cea mai scumpă comoară a bunicilor.
Le doresc Doamnei Silvia şi Domnului Victor multă sănătate, multe bucurii de la nepoţelul drag, fericire, prosperare în continuare.”

Nadejda Miron:”A fost o prezentare superba! Tineretul are nevoie de asa festivități! Va mulțumesc d. Silvia Saca! Pentru mai multi a fost o schimbare si nou început in viața lui!”

Oleg Solomon:”Felicitari Dna Silvia, sunt mindru ca va cunosc”.

Detalii despre protagonista scrise recent: https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/09/23/soare-cat-mai-mult-soare-pentru-silvia-saca/

Nighina Azizov, inițiatoarea Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” Vorbiți cu Noi!:”Evenimentul de astăzi a fost un prilej unic pentru mine. Am redescoperit familia Saca dar și pe doamna Saca, femeia soare și persoana dedicată egalității de gen. Este prețios sa Asculți experiența unei doamne care a stat la temelia creării conștiinței de gen in Republica Moldova și a contribuit la dezvoltarea tinerelor generații in spiritul echitații și a egalității!”

Maia Banarescu:”Doamna Silvia Saca o doamna deosebita care a pus umarul fraged la instaurarea democratiei, egalitatii de gen, promovarea femeii in politica moldoveneasca. Si dupa cum v-am spus ieri: Sunteti parte a istoriei Moldovei, deoarece istoria se face de oameni prin faptele lor. Sanatate și doar evenimente frumoase!”

Tamara Caireac:”O lectie de viata pentru toti tinerii din sala……si amintiri ,amintiri pentru ceilalati prezenti care au trait povestea vietii d-nei Saca si au retrait-o pe a lor in paralel. Va multumim pentru povestea cu oameni in viata.Un monolog al sec XX transmis autentic in sec XXI. Sa ne traiti caci creativitatea nu moare.”

Zoia Jalba:”Felicitari, Silvia! S-o tii tot asa! Bravo organizatorilor.”

Sofia Stolearov:”Familia Saca sunteti excelenti”

Ester Tessler:”Ma bucur, felicitari doamna Silvia Saca!”

Vedeţi scurte secvențe din filmul integral mai jos:

Surse despre protagonista Silvia Saca:

Soare, cât mai mult soare pentru Silvia Saca!

https://www.facebook.com/events/315986785488298/ evenimentul promo  Clubul ”Impresii din viata si carti”  creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu

https://www.facebook.com/SiliviaSaca?fref=ufi

Silvia Saca Dragă Doamnă Svetlana Vizitiu, sincere mulțumiri pentru munca imensă care o faceți pentru dăruirea, și bunăvoință dvs. Și pentru că M-ati convins să împărtășesc experiență de viață toată lumea bună care a venit. Dna Svetlana Respect.

❤ Svetlana Vizitiu


2 comentarii

Oamenii normali nu fac asa! Apel la CEDO


Eu știu, căci nu m-am născut om ca să am și eu dreptul de a mă bucura în fața cuvintelor false care nu știu cine le-a dat denumirea de LEGE. Sunt un nebun care s-a transformat în șomer: nu am bani, nu știu să fur, nu știu să mint… Eram ajutat cu pensie de invaliditate și mai adăugam din salariu ca să pot face o bucurie pentru bătrînii de la ”Casa de bătrîni” din oraș. Sună ciudat. Așa-i? – Realitate în ochi de Animal! Oamenii normali nu fac așa ceva…

În Orchestra „Ciobănaș” (prima orchestră de muzică populară din Moldova), am cântat începînd cu anul 1981 și pînă cînd muzicienii au început să fie remunerați. Vre-o 18 ani. Am fost principial cu Administratorii, care căutau toate modurile de a plăti salarii, doar să nu fie legitim. Iată cine sunt oamenii care dispun de demnitate, au drepturi egale în fața legii și sunt ascultați și înțeleși de către Vizitatorii Europeni, după ce vizitează ”Beciurile de la Cricova” și cred în toate minciunile acestor oameni. Pentru ce s-au chinuit și au scris „Drepturile persoanelor cu dizabilități”, pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor și am cerut de la Primăria orașului, Cei nu au mișcat un deget. Aceasta se numește „Mulțumire pentru toate eforturile mele depuse”. Pentru ce avem nevoie de legi atunci?..

Iarna aceasta am fost nevoit să părăsesc casa pentru perioada rece, fiindcă nu aveam cu ce achita serviciile comunale. Părerea mea, ca o ființă cu dizabilități, este – că prețurile nu sunt reale. Nu înțeleg, de ce în celelalte localități din Țară apa costă 10 sau 11 lei, iar la noi în oraș – 16.50 lei. Parcă nu am auzit să curgă apă-sfînțită, sau conducta să fie din aur. Nu eram acasă și s-a deteriorat contorul de la care au avut loc scurgeri de apă.

S-a deteriorat și logica mea, dacă gândesc că un contor deteriorat nu poate indica date precise, pe baza cărora se cere să achit 13,32 pensii. Sunt sigur căci Responsabilii se conduc după legile Voastre. După ce soția a plecat cu totul din Țară și am divorțat, a urmat Procesul de Partajare a averii. Și deoarece Ea, soția este plecată, Domnul Judecător a decis să-i prescrie partea locativă a casei: Dormitoare, bucătăria, baie, WC, sauna, coridoare. Pentru mine, care lucram în Țară și locuiam în casa cu pricina, Judecătorul a decis să-mi prescrie: Atelierul, beciul, depozitul, garajul (12 ani au trecut de când nu pot merge la volan). La fel, după legile Voastre s-au condus oamenii.

Se mai aude că anul trecut, 95% din cereri adresate la CEDO au fost respinse. Eu gândesc că aceasta este o glumă proastă. Nu știu de ce Vă scriu, mai cred în oameni, căci speranță doar oamenii pot avea. Am 19 ani de când sunt invalid. Apropo. Și medicamente cumpăr, când sunt în Farmacie. Tot după legea Voastră. Da?

Vă mulțumesc.
Cu respect Petru. Republica Moldova

P.S. Așa o scrisoare disperată am primit astăzi. Nu am putut să omit, nici să tac. Decideți voi, dragi modoveni, cu ce îl putem ajuta noi, dacă Legea este doar pentru cei care o crează? Vă rog, să adăugați sfaturi utile, fie un ajutor practic… Cu cât suntem mai multi, cu atat mai bine și sunt convinsă ca impreună putem face lucruri deosebite. Oricine si orice sugestie sunt bine venite . S. V.


8 comentarii

Ultimul tangou… Bătrânețe, hainele iubirii


Trist… Tereza și Isaac Vatkin au decedat pe paturile vecine în salonul unui spital, cu o diferență de 40 minute. Isaac Vatkin de 91 de ani și soția lui Tereza Vatkin de 89 de ani au fost împreună până la ultima suflare: Un cuplu din suburbiile Chicago care s-au iubit și s-au respectat unul pe altul o viață întreagă. Atunci când Tereza a plecat din viață, soții se țineau de mâini, culcați unul lângă altul în spital. Peste 40 de minute când a încetat să respire și Isaac, rudele au eliberat mâina lui de cea a soției și au dus-o pe Tereza din salon, a povestit fiica cuplului pentru Associated Press.

Soții au trăit împreună 69 de ani. Tereza și Isaac s-au cunoscut în Argentina, primul timp ei se întâlneau rar, și mult se scriau. După nuntă, îndrăgostiții au trecut cu traiul în SUA, unde au educat trei copii. Isaac avea afacerea lui, iar Tereza lucra  manichiuristă. În etate, la Tereza s-a dezvoltat boala Alzheimer, Isaac până la ultimul timp, singur avea grijă de ea, și atunci când a fost nevoit s-o transfere la spital, își vizita iubita în fiecare zi…

”Sunt convinsă, că ei deja dansează acolo, în ceruri. Adorau tangoul, și îl danseaza deja acolo” – a spus pentru Chicago Sun Times, fiul cuplului Leo Vatkin.

O altă istorie reală, o poveste de dragoste a etății…

Pe Leo Keller în orașul Hastings (Nebraska, Statele Unite ale Americii), îl cunoaște toată lumea. Un bărbat în vârstă de 98 de ani, iată că deja de cinci ani el servește oamenii săraci și boșchetarii cu copturi preparate cu proprii mâini, – prăjituri și plăcinte. O face în amintirea a celor două femei iubite, care au plecat deja în lumea cealaltă, – este vorba de mama și soția lui. Ambele au fost bucătărese excelente și i-au insuflat și lui Leo această dragoste de a sta la arăgaz… 

Leo este văduv din 2012 (soția lui la finele vieții suferea de demență). Împreună, ei au trait 72 de ani. Leo poveștește, că după moartea soției el a fost foarte deprimat și nu știa, ce să facă mai departe. Atunci el a realizat, că pentru a-și amorți durerea pierderii a persoanelor dragi, doar o afacere preferată îl poate ajuta și anume cea în care el să se simtă util oamenilor. Astfel, Leo a început să facă copturi, și doar în primul an a preparat 144 de prăjituri pentru persoanele nevoiașe.

Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se regăsesc tot mai des în oglindă trăsăturilor sale. Și cu fiecare an descoperim marile adevăruri ale sfaturilor lor înţelepte, pe care atunci când suntem prea tineri nu reușim să înţelegem. Există un alt tip de fericire – fericirea instantanee – și tinde să dureze mai mult decât cea a bunurilor materiale, deoarece dragostea și respectul sunt nemuritoare…


7 comentarii

Si… a creat Dumnezeu Femeile!


Curând în Moldova pe micile ecrane! Fii cu ochii în patru! 😀

Desigur, nu putem schimba lumea întreagă! Şi, la fel, vor predomina egoismul, lipsa de respect şi inumanitatea. Dar noi ne putem schimba pe sine, şi acest lucru este în puterea noastră!

Deveniţi mai milostivi, plini de compasiune, şi nu cereţi nimic în schimb! Fiţi oameni sănătoşi nu doar din punctul de vedere biologic, dar şi moral! Şi lumea se va schimba! SĂNĂTATE vă doresc!

Sărbătorile Pascale să vă aducă numai bucurii şi linişte în sufletele voastre! ❤


10 comentarii

Otilia Tiganas la ”Clubul Impresii din viata si carti”:”O limbă de lemn printre linii fierbinţi”


     Când politica ţi-o ia înaintea bucătăriei, când bucătăria îţi nimiceşte familia, când familia îţi penetrează serviciul ca să remarce guvernul, orgasmul în doi devine improbabil! – Otilia Tigănaş
Clubul ”Impresii din viata si carti” în incinta Sediului Central Bibliotecii Municipale ”B. P. Hasdeu” a venit cu o nouă surpriză: protagonista Otilia Tiganas, cu origini basarabene, stabilită în Arad, România, – medic de meserie, bloggeriţă, scriitoare, formator de opinie…  Inimă română, la o gură de vorbă cu un suflet frumos, om talentat, medic-scriitor, care poartă în inimă un gol imens, un Dor nestins de neam, de rădăcini strămoşesti. Cu excelenta moderatoare Galina Codreanu, cea care a descoperit-o pe Otilia şi ne-a adus-o la club… Cu prezenţa lor ne-au onorat: muzicianul Constantin Rusnac, regizorul Gheorghe Andos, scriitorii Renata Verejanu, Tatiana Scripa, Diana Zlatan-Ciugureanu, Tatiana Afanas Creciun, Zinaida Ambroci, Ion Cuzuioc, Raia Rogac, Valerian Ciobanu, Nicolae Roibu, Lilia Onea, Angela Brasoveanu, Iulia Jalba, Maria ConduforovMarius Viziru, Sandu Aristide Cupcea, Valeriu Minciuna, Iulia Perez, Georgel Chiruc, etc
Vedeţi imaginile de la eveniment în albumul Otilia Tiganas – Femeia cu sapte palarii la Clubul IVC.
   ”Draga Otilia Tiganas! Tu ai adus la Chisinau un strop de ploaie rece, o raza zgarcita de soare, o poezie proaspata, o proza scurta, scrisa cu mult umor si ironie, dar si un Dor nepotolit. Si o inima calda, plina de iubire…
In aceste cateva zile – oameni de arta, scriitori, jurnalisti, compozitori, intrepreti, bloggeri, poeti, profesori, au dorit sa te cunoasca, sa-ti citeasca scrierile, sa te imbratiseze, sa-ti asculte vorba, sa-ti dea o floare si sa -ti lase o farama din sufletul lor…Lume buna te-a aplaudat pentru talentul tau, pentru Dorul amintirile pe care le porti in suflet, pentru verticalitatea, sinceritatea si caldura inimii tale… Drum bun sper casa! Sanatate, Iubire, Inspiratie, Proiecte inedite si multe Victorii in calea ta! Te asteptam la Chisinau oridecate ori vei simti nevoia sa-ti reincarci bateriile, sa-ti potolesti setea la izvorul neamului si sa ne rasfeti pe noi, cititorii si admiratorii tai, cu scrieri alese!
O imbratisare!” – Galina Codreanu”
      ”Pentru greșeli, fraude, încălcări ale legii, există instituții specializate. Există acolo oameni plătiți să le analizeze, să le cântărească și să le amendeze. Nepătimaș, CORECT.  N-are treabă cu astea presa, care trasformă informații disparate în știre de scandal. N-ai treabă tu, de acasă din fotoliu, fiindcă nu deții date suficiente, înghiți doar rahatul de la televizor și apoi, scutură-te tu bine și vezi dacă ți-ai declarat la fisc ABSOLUT toate veniturile! Sau dacă ți-e „dinjosul” total imaculat, astfel încât să-ți permiți să comentezi curvoșagul altuia. Iar dacă Dumnezeu ți-a pus mâna-n păr și te-a băgat prin funcții de control (chit că poate ești analfabet!), tu controlează corect, dar NU AI CE URLA ȘI DOJENI ȘI CERTA AROGANT patronul controlat: „Dar cum v-ați permis să…!!!” Că nu ești în islam cu datul cu piatra în păcătos, la piața publică. Fă tu acolo, drăguță, un proces verbal tehnic și vezi-ți de drum! Și lasă-i pe aceia pregătiți anume să analizeze ce ai scris tu pe-acolo. Fiindcă MULTE, multe tâmpenii scrii!!
Iar mâine se schimbă guvernul și tu o să zbori din funcția aia futută de control pe care tronezi astăzi și tot tu ai să rămâi bou singur, în afara turmei și ai să te miri unde a ajuns „țărișoara ta atât de frumoasă”.” 
Din minciuni nu ies adevăruri! Niciodată. Oricât le-ai răsuci. Nici măcar când vine vorba de sănătate.” – ”Primele gesturi de bun simț, elementare, atunci când îți crește tensiunea. NU intri în panică, iei măsuri. Calm.” Sunt doar medic. Unul dintre profesioniști. Nu-s nici Dumnezeu și nici (sper) diavol!” – Dr. Otilia Țigănaș, medic de familie 
    „Sora și fiul meu sunt doctori în științe, ambii cu doctoratul susținut la zi. De mult. Eu nu-s doctor în științe. Nu m-am îndemnat să mă-nham la o așa uriașă acțiune.
Am amintirea, în ani, a muncii amândurora, tonele de documente, nopțile nedormite, viața dedicată, entuziasmul anumitor concluzii, zilele în care s-au mai sfătuit cu mine la anumite formulări, sau m-au rugat să-i ajut să ordoneze tabele din cercetare… Drumurile lor, etapele, costurile…
N-am vorbit despre asta, așa cum nu vorbesc despre munca mea ca să devin medic. Că n-a fost nici scurtă, nici „printre altele”.
Și-s tristă cu plagiatele naționale la foc automat, aruncarea în derizoriu a unei atât de consumptive și valoroase cercetări, sunt tristă când glumesc cu ai mei, numindu-i „doctori în științe neplagiatori”.”

   ”Azi sistemul nu merge. Că nu merge, nu ne miră, nu ne zguduie. Însă ce-i mișto în comunicat, este următoarea frază care dă senzația că toți am ști ce avem de făcut, că totu-i sub control, când de fapt fraza nu conține nimic. Sau, dacă cumva conține vreo idee, ș-așa nu te încumeți s-o aplici fără să angajezi o casă de avocatură… haha” – Otilia Tiganas.

”Am descoperit un talent uimitor. La lectura revelatoarelor poeme, autoarea Otilia Țigănaș se dezvăluie cu o naturalețe și un fair-play fascinate. De parcă ar fi scris din mers, aceste concentrate demersuri filosofice, străbătute de un lirism debordant. A fi aparent simplă, este rezultatul firesc al unei cariere de jurnalistă împlinită prin măiestria de a cuceri de la primul cuvânt. Știe să strălucească în toate, păstrând concomitent aura unei nobile conștiente de aleasa-i cale și valoare. O iubim și mulțumim Clubului, președintei, D Svetlana Vizitiu, iar moderatoarei Galina Codreanu, toată recunoștința pentru cele câteva zile de ReUnire a Malurilor Prutului. Felicitări nouă, tuturor, pentru adevărata oază culturală, de multvisată și indispensabilă firii noastre de beneficiari ai frumosului!” – Diana Ciugureanu-Zlatan

      ”A fost o zi de Florii extraordinar de frumoasa, cu oameni minunati, cu emotii pozitive, cu poezie buna, cu cantec, flori, aplauze, imbratisari si destainuri… Otilia Tiganas, la Cenaclul Cenaclul „Grai Matern, si-a dezgolit sufetelul si l-a pus cu grija in palma clipei ce-am trait-o… Firava ca un chiocel, sincera, calda, prietenoasa, deschisa, adevarata, a depanat amintiri izvorate, parca, dintro alta viata… Atat de dulce. Atat de calda. Atat de aproape… Iar noi toti, insetati de Dor de neam si de Tara, de vorba aleasa si de oameni talentati, cu inaltime de suflet, – am ascultat cuminti, am recitat, am lacrimat, am aplaudat, cantat, dansat…Astfel incat, dupa patru ore si mai bine, nimeni nu vroia sa plece, semn clar, ca purtam cu noi, acolo, in Casa Mare a sufletului nostru, un Dor de frati si de surori, pe care nici un pamant si nici o apa nu-l poate desparti si nici potoli…
Pe final de intalnire, s-a propus – una din sedintele din vara ale Cenaclului Grai Matern, sa se desfasoare la Hasmas, Arad…  (Galina Codreanu)
Dina Pripa:”Otilia Tuganas este Omul-stapin al propiei vieti. Este scenaristul care inventeaza povestea. O creaza mai intii in imaginatia sa. Devine regizorul acesteia si incearca sa nu scape friul din maini. Inventeaza-ti jocul, scrie-ti propria poveste de viata si intreprinde actiuni concrete ca sa realizezi ceea ce ai gindit. Asta ne indeamna sa facem Olitia Tiganas. Ei ii reuseste de minune si ea este convinsa ca fiecare poate reusi, daca isi ia in maini propria viata.”
      ”Ca bloggerita-medic, “paiul salvator” pentru cei din diapora. “Medicina este soțul pe care îl iubesc adânc, lângă care trăiesc de decenii și mă felicit că m-am măritat cu el, lăsând fluturii tinereții la o parte. Mai ales azi, când privesc în jur la tot ceea ce mă înconjoară! Îmi iubesc soțul-medicină. E loial, tandru și blând. Nu m-a dezamăgit. Dar scriitura este iubitul năvalnic din adolescență, primul iubit, nopți fierbinți lângă el, nițel techergheu, genul de iubit care nu place părinților. Este cel lângă care puteam muri de foame, dacă nu ascultam la timp și plecam cu el în lume. Probabil mă și înșela. Dar ce patimi! Cam asta-i scriitura pentru mine! Este iubitul care mă mai sună uneori, îmi redeșteaptă noianul de trăiri și nici azi nu pot să-i închid telefonul în nas, zicând să mă lase în pace, că sunt femeie serioasă la casa ei. Fac ce fac și tot mai accept câte o întâlnire de taină” – recunoaste Otilia Tiganas. La maturitate, Otilia Tiganas a debutat cu o culegere de proze scurte „Femeia cu şapte pălării“, “…pe care le-a scris rand pe rand, in timp.Nici nu mai știu de ce…” Cartea-carte, a alcătuit-o atunci, când a avut miză: concursul Festivalul-Internațional “Ars Maris”, 2011. Astazi “Femeia cu sapte palarii” este déjà la a doua editie. Tot la a doua editie fiind si “Poezii vanate de fisc”, “poeme de dragoste/erotice, alcatuite din limbajul „de lemn”, ridicul actual, uzitat in presa, de oamenii politici, de politisti etc” (Renata Verejanu)

Gabriela Baddour:”Despre carte, o savurez si-mi zic: Jos palaria! Otilia draga, jos toate palariile, medic bun, esti; scriitor bun, esti; om cu sira spinarii, cu caracter esti; prieten , sotie si mama jos palaria esti… Umorul tau e fenomenal, poate descreti fruntile mai ceva decat un antidepresiv! Te iubesc, OM FRUMOS!”

Angelica Lutcan:”A fost un evenimet foarte frumos, legind spiritele neamului nostru de dincolo de Prut, si strapungind blind in inimile noastre, a celor din Basarabia. Sunt foarte binevenite asa fel de evenimente culturale, fiindca ne trezesc sufletele la lumina si inspiratie. Felicitari D-nei Otilia pentru lansarea cartilor noi si multa bafta in continuare. Mult respect D-nei Galina Codreanu pentru organizarea acestui faimos evenimet! Bravo!”

Euforia Indigo Holding:”Premiile pentru cea mai memorabila interventie – un Parfum natural frantuzesc, oferit de catre Euforia Indigo Holding , Eros Versace, nr 64, a fost oferit pentru superba melodie la pian in interpretarea celebrului compozitor Constantin Rusnac, altul, pentru Femei, nr 33- La Nuit Tresor Lancome, pentru extraordinara piesa „Mama” si inconfundabila voce a Angelei Brasoveanu, carora le multumim din suflet!!!”

Filme de la eveniment postate pe Youtube:

https://www.facebook.com/events/411840219166501/

”M-am întors din Chișinău plină de oameni, de gânduri, de senzații și sentimente.
După ce oboseala drumului (deloc scurt) se va fi netezit, după ce toate mi se vor așeza ordonat prin sertărașele inimii, am să scriu detaliat despre acest periplu minunat! A fost ca un vis. Scurt.
Te salut, Moldova! O Moldovă iubindă prin oamenii, destinele, năzuințele, succesele și frustrările ei.
Bizară poveste… să traversezi o graniță, să te lași controlat de poliția de frontieră în buzunare, ca să ajungi… ACASĂ!

Veneam cu autobusul dinspre Chișinău spre Iași, ședeam în spatele șoferului, mergea Radio Moldova când, brusc, începe o știre radio despre mine și evenimentele culturale ale ultimelor zile, cărora le-am fost părtaș/protagonist.
… Știrea despre mine se situase între o piesă a lui Smiley și una a Andrei. Nu stau rău, așa-i? (www.trm.md) .

”O mică parte dintre cei care m-au onorat cu prezența la Chișinău… Râdeam, fiind acolo. Am spus:
– Structura pe sexe a auditoriului, aici la Chișinău, diferă de Arad. De exemplu. Păi, aici la Chișinău predomină bărbații, la noi n-ai loc de femei! haha” – Otilia Tiganas


12 comentarii

Cât suntem de săraci


Ce este Societatea noastră de Azi? Locuințe tot mai multe și familii tot mai puține. Comodități sunt, dar mai puțin timp, și bani lipsă. Multe doctorate, teze și titluri, dar tot mai puține judecată și sens. Mai multe învățăminte și cunoștințe, dar mai puține capacități de a judeca treaz. Unul peste altul, sute de ”experți”, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente… tot mai ”costisitoare”, și mai puțină sănătate. Ne-am creat multe calculatoare pentru a păstra și a stoca în cantități enorme informația, dar comunicăm tot mai puțin unul cu altul… libertateAm câștigat în cantitate și nu în calitate. Am pierdut oameni, care nu se mai întorc acasă, emigrând în continuare. Nu-i mai întorci nici cu banii promiși de guvern. Economia grea nu există și nu se dezvoltă. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci consimt ceea ce li se oferă. Dragostea de Patrie s-a risipit, – copiii noștri nu înțeleg acest generic. Au devenit roboți cu mobile și căști în urechi… Problema noastră nu este sărăcia, ci indiferența!
Nicio demnitate!.. Tradiții promovate și apoi ignorate, lipsă de respect pentru moștenirea prin relații care n-ar trebui uitate niciodată. ”Prietenii” nu se bucură de succesul tău. Promisiunile nu au loc când e vorba de bani. Indiferență… În afară de noi inșine nimeni nu ne va lua apărarea…

   Un om bogat l-a luat pe fiul lui într-o călătorie  prin Moldova cu unicul scop, de a-i demonstra ce înseamnă să fii sărac… (poveste online) Câteva zile ei au petrecut la o fermă într-o familie de țărani. La întoarcere, acasă tatăl îl întreabă pe fiu, dacă i-a plăcut călătoria. ”Mi-a plăcut, tată”, – fu răspunsul. ”Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii?” – îl întrebă din nou tatăl. – ”Desigur”, – spuse fiul. – ”Și ce învățăminte ai tras din călătoria noastră?” – întrebă nerăbdător tatăl.

Și fiul a răspuns:”Eu am văzut, că ei au patru câini, și noi doar unul. Noi avem un bazin până la mijlocul grădinii, și ei au un râu care n-are capăt. La noi în livadă strălucesc felinare procurate peste hotare, iar la ei noaptea zâmbesc stelele. Noi avem o terasă pân-la marginea curții, iar la ei – spații deschise chiar până la orizont. Noi avem o parcelă de teren nu chiar mare pe care locuim, și ei sunt înconjurați de codri și câmpuri nesfârșite de la care ți se taie respirația și nu-ți poți lua privirea. Noi procurăm mâncarea, iar ei preferă să o producă de sinestător. Noi avem în jurul casei garduri înalte de protecție, iar ei au prieteni și sprijin din toate părțile”. Tatăl băiatului a înțepenit de uimire…

Iar fiul a adăugat:”Am înțeles, tată, cât de săraci suntem Noi, într-adevăr…” 

Acum prindeți legătura din ambele sensuri… Realitate.

❤ ❤ ❤


33 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice. Problema noastră nu este sărăcia. Problema e în indiferența! În lipsa de demnitate!
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți… 😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută! ❤
#Svetlana_Vizitiu_impresii


25 comentarii

Un sfat pentru părinți și profesori


Ieri am avut un incident neplăcut într-un microbuz de rută, eu ocupând un loc pe scaun, ca urmare alte persoane foarte tinere întră în mașină, și toți ca unul au început să bifeze în mobilele lor performante deasupra capurilor celor care ședeau pe scaun. Am atenționat un tânăr să închidă mobilul, căci microbuzul era supraîncărcat și este greu să respiri, cu atât mai mult cu ZECI de mobile deschise în acel moment. – Care e problema? – mă întrebă tânărul indignat. – Radiația, domnule! – Ce altceva ar fi mai clar pentru ei? (Eu chiar îmi fac griji pentru sănătatea mea și a celor din jur 😉 – și special, niciodată nu voi include internetul în mobilul meu! Pentru lucru folosesc laptop-ul, – doar acasă sau la serviciu)…  Tinerii au surâs ironic. Am repetat a doua oară, – băiatul a inchis mobilul, ocupând și el un loc eliberat pe scaun. Ceilalți  – zero atenție, continuând să butoneze mobile pe capurile persoanelor de-alături. O tânără prezentă și ea la această scenă a ocupat locul tânărului cu care am vorbit, și din nou a început să butoneze în smarth-fonul ei. Indiferență totală pentru cei din jur, și de ce ar trebui să-i pese?

Catârul din mine n-are margini, – îi repet domnisoarei același lucru: să închidă mobilul, căci are tot timpul să-l utilizeze în afara transportului urban. Fata și fratele ei râdeau, iar mama lor a început să mă pună la punct ca să las tinerii în pace… Nu voi continua cu redarea scenei de mai departe, doar am atenționat-o că pe parcursul anilor va realiza și ea cum… vom crește monștri, care o vor ironiza nu doar pe dânsa, mama ”lor”… Vedeți și voi,  atunci când sunteți prezenți la asemenea scene, cum vă simțiți când cineva ”urlă” la telefon veșnic în transportul urban? Mai aduce cineva aminte de Cultură și Educație? Mai bine ar cânta radioul…. 😀

Ce n-ați spune, dragi cititori al blogului meu, eu sunt ferm convinsă în atitudinea mea față de această problemă publică, m-am și informat intensiv, și am extras strictul necesar din sursele mai mult nipone, cu specialiști în domeniu, – anume pentru promovarea sănătății oamenilor care nu cunosc multe lucruri utile. Dacă nu pentru voi, atunci poate pentru urmașii voștri să vă faceți griji? Îmi pare rău de promovarea Wi-Fi în transportul public urban: observ tendința copiilor de a nimeri în troleibuz, din acest simplu motiv să joace cu mobile stricându-și vederea și mințile, și nervii ai celor de-alături. – Primărie, la ce te-ai gândit cu această ”caritate”? Tinerii de astăzi nici nu știu, că pot oferi locul persoanelor în etate sau celor cu dizabilitate.Sanatatea previne-blog Svetlana Vizitiu

Nu fiți indiferenți, – interveniți cu restricții în ceea ce ține de educația copiilor, o spun din experiența mea proprie, că și eu am întârziat cu aceasta… mulțumită internetului și telefoniei mobile, doar pentru că n-am fost informată la timp și am ratat timpul necesar, iar acum regret mult, pentru că toate s-au răsfrâns asupra fiului meu, din cauză am avut de suferit împreună de dependența lui de Internet, – pentru că n-am știut cum să-l opresc la timp, iar acum e mare și nu mai pot face nimic… De ce n-am dat și eu peste o nebună ca mine într-o rută din microbuz, să mă pună la punct la timpul necesar, poate aplecam urechea și mă puneam pe gânduri?

Aș da un sfat părinților și pedagogilor să blocheze site-rile și jocurile computerizate din internet pentru copiii lor, iar școlilor – să înlocuiască computerul cu jocuri active reale.

Părinților: Voi puteți să faceți totul la alegere, – să blocați programele și jocurile de calculator, care distrag atenția copilului de la teme pe acasă, instalând programe cu interdicții care limitează descărcările de file-uri din Internet. În ce privește școala, aici este necesară înlocuirea preventivă (profilactică). Pentru a trezi interesul unui copil în implicarea activității viguroase, cărți de tipar, sport, muzică, șah, victorine, biblioteca etc, ar fi bine de proiectat programe care ar distrage atenția de la calculator și jocuri internautice, de la dorința copiilor de a sta permanent pe rețele de socializare, iar mobilele să fie strict interzise la fel ca fumatul în public, nu doar pentru copii! 🙂 Zâmbesc, știu, că este din sfera visurilor deșarte… Și, totuși sper… 

Internetul, ne previne deja nu primul an despre pericolul lui, și oferă detalii în amenințarea lui pentru sănătate. Profesorii ar trebui să fie atenți la aceste informații pentru elevii lor, și să acționeze împreună cu părinții în unanim în această problemă, care devine din ce în ce mai dăunătoare pentru sănătate. Important, să dorești să ții cont de aceste informații și să nu rămâi indiferent pentru sănătatea celor din jurul tău!

Mâine, ca și în fiecare an de 1 septembrie, e prima zi de școală, cu sărbătoarea elevilor și profesorilor, cu noi speranțe și dorințe, și din nou cu griji noi pentru odorașii părinților, care vor dori în continuare să fie într-un pas și la curent de tot ceea ce fac copiii lor; ar fi bine, să găsească un mod de comunicare strict la oră programată din timp, și doar, în caz de pericol pentru sănătate sau viață, să deschidă telefonul mobil… Comunicare reală e mult mai importantă, privind în ochii și sufletul celui drag.

Iar astăzi, e Ziua Limbii Materne! – Îndrăznesc, să verbalizez în scris despre tot ce ne doare și – la ce ne poate ajuta Cuvântul! Felicitări și – Doamne Ajută! ❤


14 comentarii

Tatiana Dodon: pensie mică, scumpete mare


Am rămas înmărmurită, nu-mi venea să cred ochilor… Dacă ar fi fost cineva din America sau Europa, aș fi mers mai departe în drumul meu. Dar aici… Cine n-are (b)ani, să și-i facă! – O Moldoveancă… Astfel, precum este tânăra și neobosită cu sufletul Tatiana Dodon. Să știe toți moldovenii, și nu numai, că și cei ca ea nu rămân în urma tinerilor, la 81 de ani pe care-i va rotunji în două zile, pe 23 august!

 Am fost surprinsă, mergând la sport, să văd atâta energie ce venea de la această Doamnă. Am întrebat-o, dacă se simte bine.Tatiana Dodon -”Ba, sunt fericită! Iată, am și eu grijă de oasele mele”. ”Nu mă plictisesc, doar că oamenii sunt mai discreți, nu ca pe vremuri, – acum nu prea ai cu cine vorbi, mai ales, că de noi, cei bătrâni, oamenii se cam feresc…” – Poate spuneți câteva cuvinte moldovenilor, sau ce doriți să audă ei de la dumneavoastră? – ”Ce să spun, eu sunt de la ”Chișinău, Ciocana, Milescul Spătarul, ”3”, ap… (o întrerup, că de nr apartamentului nu este nevoie),  fac 81 de ani la 23 august, ”sobes-ul” mi-a dat foaie de tratament la sanatoriul Codru, pe care o aștept de patru ani. Am copii, nepoți, strănepoți. Banii nu ajung nici lor. Dintr-o pensie de o mie de lei, nu pot achita nici facturile… Ce să faci, cui să te plângi, că nu ascultă nimeni”…  Continuarea ascultați în filmulețul de mai jos…

La Mulți ani înainte, Doamnă Tatiana Dodon, să vă dea Domnul multă sănătate, energie în continuare, ani de viață plini cu bucurie, și o pensie cât mai mare de la guvern, și dragoste de la stră-strănepoți…

Tatiana Dodon DSC_3078P.S. Recent, mi s-a plâns că domnul director de la casa de cultură de la sanatoriul Codru nu i-a permis să între în sală să-l asculte pe cântărețul Nicole Palit, că tare îl mai admiră și-i place cum cântă, dar nu avea cei 50 de lei de bilet… L-a rugat mult timp pe domnu’ director, dar acela i-a zis, că ”are și el un tată bolnav” și… nu i-a mai dat voie să între în sală, cu toate că erau multe locuri libere  😦

Dar, cel mai important, a doua zi, Doamna Tatiana Dodon ne-a surprins cu o voce de cor bisericesc – ”Maica Domnului” închinare Domnului, – vă propunem să o ascultați:


2 comentarii

Alivemax – lansare internationala


La Institutul Muncii din Chişinău, a avut loc lansarea oficială ALIVEMAX în Republica Moldova și primul Seminar International European Alivemax, un eveniment grandios cu prezentare companie, istorii reale, artisti, koffe-breake și Tombola de Aur! DSC_2792Companie Internaţională fondată de Nauder şi Melisa KHAZAN, cu o experienţă mai mult de 25 de ani în MLM. Alivemax a fost intemeiată în 2009 şi este prezentă în 80 de țări ale lumi! Activitate umanitară la nivel mondial, cu lansare  care s-a desfăşurat în premieră în Chişinău cu primul Seminar, din seria dialoguri inspiraționale și premierea celor mai buni dintre cei buni în domeniul afacerilor din țările în care produsele Alivemax sunt deja foarte întrebate: SUA, Kazahstan, Rusia, Azerbaidjan, Gruzia, România, Republica Moldova etc. Mai inspirați și convingători la seminar au fost, în opinia mea, cei din delegația Cazahstan, optimiști și credibili în oferte, cu siguranță, care știu ce fac și ce spun. De menționat, că la lansare Alivemax au fost invitați și persoane social vulnerabile, care au beneficiat de multe surprize plăcute din partea organizatorilor. În cadrul discuţiilor, organizatorii din țările prezente au relatat despre drumul carierei sale, cum a fost lansat proiectul Alivemax, dar şi s-au oferit multe sfaturi în efectele tratamentului foarte simplu utilizând produsele propuse. Taxa de participare în valoare de 50 dolari, achitată de participanţi a fost direcţionată în proiecte de caritate. Mulțumiți pentru tot ce s-a făcut pentru sănătate, lansând și promovând noi produse cu fito spay-ri și cosmetice despre care, deocamdată noi nu cunoaștem toate efectele miraculoase, dar deja apar discuții și dovezi din partea persoanelor, care s-au bucurat de tratament în scurt timp… DSC_2721Prezentare de produse, istorii de succes reale, interpreți îndrăgiți și o Tombolă cu premii de valoare- bijuterii din aur cu diamante, bilete de călătorii, tablete, telefoane mobile, blănuri de nurcă, pandative din aur și multe altele… Fiecare participant a fost surprins cu ceva interesant, dar și servit cu bucate naționale la restaurant… Să ne bucurăm că încă mai există astfel de persoane devotate oamenilor, să le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume.

Prezenţe naţionale, care au acceptat provocarea de a cânta şi dansa la eveniment, artiștii ai poporului, – Ion Suruceanu, naistul Constantin Moscovici, ansamblul folcloric ”Tălăncuța”, ansamblui de dans ”Fluieraș” și alții, și moderatorul Andrei Porubincu îndrumarea atentă a doamnei de afaceri, milionara din Kazahstan КarashashТаnabayeva, precum şi Maisuradze Larisa din Azerbaidjan, Iulia Grigor din Republica Moldova etc.

Imaginile le vizionați accesând albumul:«Alivemax – lansare mondială».

DSC_2804Despre produsele Alivemax: Spray-urile AliveMax, comparativ cu metoda clasică de administrare, au o absorbtie de 98 % a elementelor active, ajută astfel mai eficient la vindecarea organismului.
Beneficii ale folosirii spray-rilor Alivemax:
– Dau senzatie de bine, de vitalitate/ Favorizează obtinerea sănătății celulare optime/ Mențin un libidou activ/ Ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor/ Oprește nivelul de energie a corpului/ Întarește sistemul imunitar/ Este plăcut, agreabil/ Acceptat mai ușor, de către copii/Administrare: de la 3-7 vaporizări pe zi 
S-au făcut multe testimoniale cu afectiuni care au fost tratate cu succes, dar întrucat sunt produse naturiste, legea interzice ca la fiecare produs în parte să se facă specificații / referințe de această natură.
Produsele cosmetice AliveMax sunt apreciate tot mai mult de esteticieni, dermatologi și unele dintre cele mai bune SPA din lume. Masca Lift Instant Face Revolution AliveMax și Serumul Anti-Aging cu Aur de 24K, reprezintă un adevărat progres în lupta împotriva îmbătrânirii…
Toate informațiile vă sunt oferite de distribuitori!


2 comentarii

Învaţă să scuipi sâmburele


Într-un cartier din vecinătate, locuiesc două familii. Soţii din prima familie, se ceartă permanent, învinuindu-se reciproc de toate nevoile şi problemele din familie, de fiecare dată constatând cine are dreptate, iar cealaltă pereche trăieşte în armonie, nici certuri, nici scandaluri, respectând şi iubind… Vecina încăpăţânată se minunează de fericirea lor. O macină gelozia şi invidia. Îi spune soţului:’’Ia mergi la ei, şi vezi, cum de reuşesc să se împace unul cu altul în linişte’’. viata in dans

Iată că la un ceai împreună, soţul celei fericite a avut nevoie de un lucru în odaie, şi din mers a atins vaza, care a căzut şi a crăpat în bucăţele. ’’Waw, ce va fi acum!’’- se gândi vecinul. S-a apropiat soţia, a oftat cu regret şi i-a spus soţului:

– Scuze, dragul meu. Eu sunt de vină. Nu am pus vaza la locul ei potrivit…

– Ce-i cu tine, draga mea? A fost doar vina mea! M-am grăbit şi n-am observat vaza. Ei, bine, de nu ar fi la noi nenorocire mai mare ca asta.

S-a strâns dureros inima vecinului. A venit acasă întristat. Soţia îl întreabă:

  • Ce te-a luat atât de mult timp? I-ai privit?
  • Da!
  • Şi ce există între ei?
  • Înţelegi, la ei toţi sunt de vină! Iar noi, cu toţii avem dreptate!..sarim

O teorie a vieţii – Înţelegi, noi cu tine mereu ne certăm, nu putem fi împreună, nu? – Dar îţi plac vişinile? – Desigur. –  Şi le scuipi sâmburele, atunci când le mănânci? – Desigur.

Astfel, şi în viaţă, învaţă să scuipi sâmburele, şi în acelaşi timp, să iubeşti vişina…

Timpul nu tratează… Tratează doar alcoolul, relaţiile şi cunoştinţele întâmplătoare. Clipele petrecute cu cineva străin. Tratează stradelele lungi şi ochelarii mari, după care nu se observă ochii obosiţi şi plânşi. Te tratează visele şi speranţele de vară, de viaţă nouă… Iar timpul…  Timpul doar şterge limitele amintirilor vii şi uneori nesănătoase…

Încarcă-te cu optimism, cu zâmbete, fie şi a celor care nu te înţeleg, şi te provoacă la infinit… Viaţa e plină de surprize, şi oricum înveţi din experienţă de-a lungul anilor trecuţi. Cu toate că banul bate viaţa, nu te întrista, că nu- i ai acum… Eu, de exemplu, duc un mod sănătos de viaţă, pentru că pentru cel nesănătos nu am destui bani. Mă bucur de viaţă!  ❤  😀


10 comentarii

Dragoste de tată


Fiul l-a întrebat pe tatăl său: ”Tati, vei lua parte la maraton împreună cu mine?”dick rick hoyt Tatăl, în ciuda problemelor cardiace, a răspuns:”Da.” Și au parcurs tot maratonul împreună. Dupa ce ei adesea au partiipat și la alte maratoane, tatăl a răspuns întotdeauna afirmativ, atunci când fiul îl ruga să parcurgă traseul împreună. Într-o zi, fiul l-a întrebat pe tatăl său: „Tati, putem lua parte la Ironman?” Tatăl a răspuns: „Da” – ca întotdeauna… Pentru cei care nu cunosc, Ironman (în engleză „Iron Man”) – Cel mai complicat triatlon din lume. Traseul se împarte în 3 părți: la început toți concurenții trebuie să meargă circa 42 km de-a lungul coastei, apoi 3,86 km înotând peste ocean și, în cele din urmă, 180.2 km pe bicicletă. Tatăl și fiul, au finalizat și această cursa împreună.Rick - Dick Hoyt

Mai târziu, într-un interviu pentru un post de televiziune, tatăl, Dick Hoyt, a spus că, atunci când Rick era încă în uterul mamei sale, cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului său, ia tăiat alimentarea creierului cu oxigen. Când s-a născut Rick, medicul care a avut grijă de el, le-a spus părinților Dick și soției lui, că fiul lor nu va fi niciodată în stare să meargă sau să vorbească, și ar fi mai bine ca ei să se refuze de copil.Boston Marathon Hoyts

Tatăl nu a fost în stare să facă acest lucru, și în schimb, l-a adus acasă în brațe, și de atunci l-au tratat ca pe orice copil normal. Și iată, într-o zi băiatul a văzut la televizor Marathonul, și pentru prima dată ia cerut tatălui său să participe la competiție.

Cu Dick, la fel s-a întâmplat o poveste interesantă: în urmă cu câțiva ani, el a avut un atac de cord în timpul întrecerilor sportive. Medicii au aflat că una dintre arterele lui a fost înfundată de 95% . „Daca nu ai fi fost în formă excelentă, – i-a spus un medic – ai fi murit acum 15 ani.” Se pare că, într-un fel, Dick și Rick s-au salvat unul pe altul. De-a lungul ultimilor 15 de ani, tată și fiul au parcurs împreună 212 traseuri de triatlon și de 4 ori câte 15 ore Ironman…echipa Hoyt Într-un interviu, Dick a fost supranumit erou, doar că el a răspuns: „Pur și simplu, îmi iubesc familia.” ❤

 Este un exemplu de dragoste părintească necondiționată, de voință și perseverență…  O poveste despre un tată și fiu, care împreună pot cuceri orice înălțime! Echipa Hoyt a participat la Maratonul din Boston în 2013, atunci când ei nu au ajuns la finiș, fiind opriți de către organizatorii după explozia bombelor, – și lor rămânând doar o jumătate de kilometru de mers. Pe 21 aprilie 2014 echipa Hoyt a finișat Maratonul din Boston înainte de asta anunțând că este ultimul lor maraton


31 comentarii

Cornelia Bogataia: Bărbații care plâng sunt frumoși


’’De unde sint eu? Sunt din copilăria mea…’’ – O copilărie frumoasă fără griji şi nevoi financiare, cu vacanţe şi călătorii extraordinare… Se simte o notă nostalgică după braţele părinţilor dragi care o cuprindeau, și… atunci când ştii că orice dorinţă a ta se va îndeplini… A fost şi ea octombrel, apoi pionier, şi preşedintă a sfatului unităţii de pionieri în şcoală. Asta ceva înseamnă, – calităţile de lider s-au descoperit încă atunci. Pe bună dreptate, ea şi acum luptă pentru Dreptate! Ambiţia este ceea ce o caracterizează în continuare. Da, a fost un copil normal, fără talente speciale, dar voința şi perseverenţa ei le-au întrecut pe toate. S-a străduit să înveţe mult, să-şi perfecţioneze cunoştinţele, cele esenţiale, şi pentru a putea depăşi unele condiţii care apar zi de zi, şi pentru a putea ţine piept obstacolelor majore, sau – oamenilor mărunţi care nu respectă omul şi legea. De fapt, întotdeauna a ştiut să ţină faţă tuturor circumstanţelor, căci ’’s-a driblat şi s-a sprintat pe culoarele mele până am marcat un punct’’, – spune Cornelia. În fine, a depăşit unele probleme, fiind dură, în primul rând, cu sine însişi, – dezvoltând nişte cerinţe de la maturizare la materializare doar pentru a fi în rând cu toţi oamenii, normal, nimic mai mult…Cornelia Bogataia

Cornelia Bogataia vine dintr-o familie de intelectuali din Soroca, stabiliți cu traiul la Chișinău. Ambii bunici profesori: bunelul mult timp a fost director de şcoală, tata profesor la un colegiu, iar mama medic…  O familie frumoasă ce provine din generaţii de intelectuali, doar că au trecut şi ei prin gerurile Siberiei şi chinurile deportărilor. Cornelia în prezent este medic la Sănătatea publică, are două facultăți, plus masteratul în Drept. Este o persoană foarte activă, perseverentă, comunicabilă şi corectă în rezolvarea problemelor şi întrebărilor ce ţin nu doar de domeniul în care activează, cert, că ea găseşte imediat soluţia şi răspunsurile la întrebări la care unii gândesc … cu anii. Foarte practică, nu se împrăştie cu cuvinte inutile: – ’’dacă Da, atunci aşa să fie!’’ Nu se consideră perfectă, dar circumstanţele sunt aranjate astfel, că Cornelia adesea întră în contact cu persoane interesante, inteligente, cu experiente inedite, pe care dacă le înţelegi, şi ştii să le traieşti, să preţuieşti, – te pot schimba pentru toată viaţa. Doar în mod pozitiv.

Adoră senzaţii de dor, nostalgice, de regăsire de sine şi chiar, de aşteptare, – în tot acest timp, jucând cu mintea sa, cu idei inspirate, creând proiecte după proiecte. Totuşi, locul Corneliei este lângă copiii ei, alături de familie. Asta e indiscutabil. Locul omului e acolo unde simte şi dăruieşte iubire! Nu e nevoie neapărat de un cod poştal pentru asemenea sentimente, nu se ataşează ea de locuri mai mult decât de oameni dragi

Cea mai mare tragedie în viaţa ei a fost pierderea tatălui: cea mai scumpă persoană, – cel care a iubit-o necondiționat. Atunci a simţit că nu va mai fi niciodată copil, că nu mai are aripi pentru a zbura. Nu i-a spus poveşti, dar i-a creat toate condiţiile de a fi protejată, de a se simţi în siguranţă, atât fizic, cât şi emoţional. Împreună cu tata, ea vedea lumea de la înălţime. E mare dorul după alintările lui tata, care o numea ’’Tiţa tatei’’. Ar striga şi acum de dor ce-i este, plânge în sine, cu toate că este o fire puternică, în continuare nu poate să se conformeze cu dispariţia lui, nici cu ceea că nu mai apare în visele ei…

Şcoala Corneliei. Nu avea timp de şoţii la şcoală, căci mămica era un medic respectat şi orice poznă, chiar şi o privire cu albul ochiului a ei, imediat puteau fi raportate de către profesori. Într-o vară s-a ales cu ambele membre superioare fracturate, şi… chiar s-a bucurat mult: pe timpuri, asigurarea medicală permitea achitarea în integral a tratamentului, plus o recompensă în bani, iar Cornelia a convins părinţii să-i cumpere pe aceşti bani … o bicicletă!.. Încă ceva haios din anii de şcoală, îşi aminteşte cum la o lecţie de limbă moldovenească elevii au avut ca temă pentru acasă să înveţe poezia ‘’Luceafărul’’ de Mihai Eminescu, iar colega de bancă nu numai că uitase versurile, dar și purta ochelari pe nas, iar în picioare nu putea vedea nici pe-aproape textul din carte. Cornelia a promis s- ajute, cică să-i fie suflor. Colega începe:’’Îl vede azi, îl vede mâini…’’, face o pauză şi aşteaptă suflorul să-i şoptească mai departe, doar că profesoara se uita ţintă la Cornelia, care deja nu se putea clinti din loc. Şi-atunci, colega continuă:’’Îl vede mâine dimineaţa’’… Elevii au explodat în râs…

Pe timpuri, Învăţământul obliga elevii să aducă la școală fier uzat‘’maculatură’’ cu hârtie de tipar, deci, și în şcoala unde studia Cornelia s-a pus condiţia, să se aducă câte două plase de iarbă ‘’susai’’, iarbă preferată de iepuri, cu care Cornelia şi acasă hrănea cei 200 de iepuri proprii. Hărnicuţa de ea, le strângea zilnic, după ce făcea temele pentru acasă… Cu serile, înainte de somn, bunica povestea despre deportările în Siberia, o dramă ce a atins tragic familia lor: Plângeau cu toţii, în special, atunci când bunica începea să cânte ‘’Dacă tata va veni’’

Vacanţele din şcoală erau aşteptate în mod deosebit, pentru că atunci plecau cu familia la mare! Iar bunicuţa ei, profesoară și ea la școală, crea program pentru toată vacanţa de vară, şi zilnic o punea la treabă: să scrie dictări, compuneri, să citească etc. Avea şi câte o normă la toate!.. Cornelia regretă că în copilăria ei n-a avut bunei ”la ţară” unde să meargă desculț pe câmp, de fapt, şi acum îi pare rău că aşa şi n-a mai dormit pe o ‘’lijancă’’ (cuptor), nu a mers ca unii copii din capitală în mod tradiţional cu familia la sat, să mai joace cu copii în mahala… Ca la țară… Iată aşa, vise târzii! Ştia bunica că va creşte fata înţeleaptă!..

La insistenţa mamei, după absolvirea şcolii Cornelia a dat actele la Universitatea de Medicină ‘’N. Testemiţeanu’’, pe timpuri era şi un prestigiu…La al doilea an de studenţie s-a căsătorit cu un coleg şi a devenit tânără mămică, şi acum fiica ei e fată mare, şi adesea ele sunt considerate surori. Anul curent, fiica s-a ales cu o diplomă de brio absolvind o universitate prestigioasă la Londra, şi tot acolo din toamnă va evolua cu un job într-o companie de succes. E o mare mândrie pentru familie. Şi Cornelia a dorit ca fiica ei să devină medic, dar decizia în cele din urmă a aparţinut fiicei, să continue studiile la facultatea de Business şi Drept, în acest timp făcând şi voluntariat, începând cu liceul, apoi în Asociaţia Moldovenilor din Marea Britanie. Cornelia menţionează că succesele fiicei, de asemenea se datorează bunicăi, care a crescut-o de la trei luni, atunci când ea era studentă la Medicină. La fel, o bucură nespus de mult şi realizările fiului, care este acum liceean. Fiul este motivat, în special, de sora mai mare, cu care se mândreşte. Este pasionat de fotbal, de poezie, scrie versuri, cunoaşte limbile engleză şi germană. Cornelia se mândreşte cu copii ei, – pentru ea familia mereu va fi pe prim-plan.

Despre familie. Cu certitudine, relaţia în familie trebuie să fie una vie, plină de pasiune, dar şi cu lucruri simple, precum că totul se face în doi, iar dragostea  să fie transparentă, fie chiar vorba de locuri unde nu-ţi poţi exprima sentimentele în public… Nevoia de a se simţi iubit sau iubită, – este o temă dificilă în ţara noastră, – poate e vorba de mentalitate, fie că nu este explorată, fapt e că valorile se pierd emigrând peste hotare fără a întoarce capul cu regrete… Păcat, ca dragostea la moldoveni a căzut cu multe trepte în top-ul valorilor umane… Poate ea, fericirea, s-ar declanşa ca la toate femeile iubite, – în momentul în care s-ar simţi într-adevăr iubită, dorită, admirată, ajutată, alinată, îmbrăţişată… de persoana dragă ei… Iubirea, ea învaţă atât de multe lucruri despre tine, despre sine şi chiar despre viaţă în general. O fericire artificială nu se înşiră cu zilele, nici cu săptămânile, iar un ’’blik’’ spontan de o clipă de fericire poate dura pentru o viaţă. Acesta-i crezul Corneliei în ’’blik-uri de fericire, care durează exact cât o clipire, cât o respiraţie, dacă esti un norocos…’’

Da!- Nu-i plac bărbaţi ’’curcani’’ care se cred ’’păuni’’! Însă‚’’acolo, unde se începe slăbiciunea unui bărbat, apare subtil Forţa femeii, iar situaţia inversă este motorul fericirii ei. Barbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care niciun muşchi pe suprafaţă n-ar putea-o întrece’’, – este opinia lui Cornelia. Ea respectă bărbaţii care iubesc femeile aşa cum sunt ele din fire; bărbaţi, care le pot descoperi fricile, şi tot odată dezvoltând punctele lor tari. Bărbaţii, care iubesc ’’pentru că suntem diferite de celelalte cu care s-au mai întâlnit’’… Un cuplu ca model pentru ea este Andreea Esca si Alexandre Eram. Îi place pentru că este o femeie de success, cea care a reuşit să îşi facă un nume prin muncă şi care îmbină reuşit viaţa profesională cu cea personală, – un fenomen rar în prezent. ‘’Într-o relaţie de cuplu este important să gândeşti la fel ca partenerul tău, să menţii familia din acest punct de vedere, nu din obligaţiuni sau milă’’.Cornelia

Cel mai mult contează Disciplina! De fapt, nu este ea genul de femeie care stă la cratiţe. Ca toate femeile, are şi Cornelia pasiunile sale, pe care le dezvoltă şi le urmează. Practică sportul, de asemenea, preferă să se îmbrace stil sport sau clasic-elegant. Crede în oglindă în care se priveşte real, acceptând, că nu toată lumea poate avea un corp perfect, că nu suntem ideali, dar oricine poate avea o sănătate bună, cu ’’un număr corect de kilograme şi un tonus muscular constant’’!

Şi dacă tot pomenim de cărţi, sunt cele care ne fac mai înţelepţi. Cărţile citite în copilarie Cornelia Bogataia le recomandă şi acum copiilor: “Amintiri  din copilarie”, Ion Creangă, “Aventurile lui Tom Sawzer şi Huckleberrz Finn”, Mark Tvain, “Singur  pe lume”, Hector Malot, “Rapit de piraţi”, Robert Luis Stevenson, “Cei trei muschetari”, Alexandru Dumas,  “Coliba unchiului Tom”, Henriette Beecher Stowe, ‘’Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift, cărţi de Robinson Crusoe etc.

Pentru cei mai maturi recomandă: ‘’Răscoala’’, Liviu Rebreanu, ’’Război şi pace’’, Lev Tolstoi, ‘’Anna Karenina’’, Lev Tolstoi, ‘’Pe aripile vântului’’, Margaret Mitchel, ‘’Visările unui hoinar singuratic’’, Jean-Jacques Rousseau

Caritatea la moldoveni. Important, este să nu se facă caritate doar teoretic, cu publicitate dintr-un birou internautic sau studio televizat, cum se face de obicei… Caritatea se Face, cu inima se simte, şi cu un ajutor concret, cu fapte reale fără laudă de sine. E o mare bucurie să faci nişte copii trişti să zâmbească…

 Liniştea sufletului o inspiră, îi oferă o sclipire interioară şi şansa de a se simţi fericită. Atunci când a fost părăsită, dată afară sau făcută mediocră, a ştiut să se reinventeze, să se refacă şi asta a salvat-o, a întărit-o şi i-a călit caracterul. Cu o atitudine de campion câştigă în continuare, depăşind cotidianul zilnic al vieţii în Republica Moldova. Desigur, că are slăbiciuni ca toţi oamenii, dar o incomodează faptul că n-a reuşit mai înainte ceea ce face astăzi. Şi n-a fost vina ei. Se justifică că şi ’’femeile cele mai puternice au avut sufletul făcut bucăţi şi au retrăit drame greu de înrămat în actualele lor poze cu reuşitele lor’’… Cornelia preferă să se concentreze pe fapte, nu vorbe, – că ceea ce poate ea o face pentru alte persoane, apoi pentru sine, astfel manevrând cu personalitatea ei, trăind exact viaţa ei, nu a altora, nici măcar în imaginaţie. Nu s-a omorât niciodată după tipare, şi demult nu mai consideră că viaţa trebuie trăită după un program dictat şi unanim votat…


14 comentarii

Semnele Bunei Vestiri


Buna Vestire – este una dintre cele mai mari sărbători creștine, celebrată anual la 25 martie/ 7 aprilie.

Se zice, că această zi este una magică. Oricine crede cu adevărat în puterea acestei zile, întotdeauna primeşete ceea ce doreşte. Fie e vorba de sănătate, dragoste, fericire sau bunăstarea în toate domeniile vieții.În plus, cu Bună Vestire se leagă multe superstiţii, pentru care este nevoie să fim mai atenţi.

De Bună Vestire nu se lucrează, nu se îndeplineşte nici o lucrare – Nu vei avea noroc!

Bătrânii spun că în această zi, chiar și pasărea nu-şi împleteşte cuibul, pentru că este un păcat. Astfel şi la orice om, nici o lucrare nu va merge în ziua de azi. Circulă o legendă despre cucul care a fost pedepsit că şi-a împletit un cuib, şi acum este nevoit să-şi depună ouăle în cuiburile altor păsări, pentru că şi-a pierdut dibăcia de a le mai face.buna vestirea

Aceasta zi este destinată pentru contemplarea naturii, pentru a gândi despre misiunea sa în această lume. Cândva exista un obicei, de îndată ce se făcea întuneric, familii întregi mergeau înspre moara locală. Acolo se aduna tot satul. Fiecare se aşeza în locurile cu fân şi începeau să-şi depene visurile privind la cer, despre recolta aşteptată, şi modul în care vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe…

În această zi, fata nu trebuie să ţese, nici să-şi împletească părul în gâţă, – viața se scurtează.

Unii cred că acest semn este legat de cel anterior, care spune că în această zi, nu se poate face nimic. Cu toate acestea, există o altă explicație. Se crede că, dacă te piepteni în această zi, părul începe să slăbească și să cadă. Primul semn al sănătăţii femei a fost întotdeauna un păr frumos şi sănătos. De aceea, un flăcău putea să judece după frumuseţea părului starea de sănătate a unei fete, cu care sa întâlnea. Pentru unii băieti, o soție sănătoasă era mai importantă decât dragostea, astfel încât puteau să renunțe la nuntă. Deci, se credea că, dacă o fată îşi piaptănă părul ziua, ea se privează nu doar de sănătate, ci și de fericire conjugală. De obicei, fetele împleteau părul cu panglică strâmt în ajunul BuneiVestiri, astfel ca părul să nu vâlvâie până după sărbători.

Acea zi a săptămânii în care vine Buna Vestirea, este considerată un eșec pentru culturile semănate pe tot timpul perioadei de vegetație.

Explicaţia acestui semn este foarte dificilă, şi este verificată de mai multe generații de strămoșii noștri. Ei bine, chiar în ziua de Buna Vestire – este clar, așa cum s-a menționat deja, în această zi nu se poate face nimic! Dar, ziua următoare, dimpotrivă, se crede foarte norocoasă. Următoarea zi pentru semănarea recoltei va purta un succes fără precedent. Prin analogie, în caz de această dată cade, de exemplu, într-o zi de vineri, atunci toate zilele de vineri ale anului, vor fi potrivite pentru muncă în grădină. Poate că cineva nu crede în aceste semne, dar unul dintre cunoscuti au decis să le verifice pe sine. Ca urmare, randamentul recoltei a fost uimitor. Acum, ei se țin de semnele Bună Vestirii în fiecare an, și, astfel, se menţin stabil pe picioare.

De Bună Vestire nu se ard lumânări, torțe şi becuri pentru iluminarea casei.

Se crede că în această zi în fiecare casă vin Îngerii să vadă cum trăiești, și să aducă în casă fericire și prosperitate. Unii spun că la lumina lumânărilor în această zi, îngerii vor vedea toate păcatele tale, şi faptele bune nu vor observa. Cine ştie, probabil, această explicație nu este corectă. Altă explicație este că, dacă nu vom folosi luminile, noi vom putea vedea Îngerii… Atunci, şi Îngerul se va apropia de noi cu binecuvântări pentru o viaţă fericită!

Altceva, numaidecât trebuie de dat drumul păsărilor la libertate, – vor aduce fericire. Acest semn este la fel de vechi ca lumea. Păsările au fost întotdeauna considerate mesagerii Forţelor Bune. Ei bine, poate cu excepția ciorilor. Dar eu cred că orice pasăre trebuie să zboare în libertate. Deci, atunci când eliberezi pasărea, ea în primul rand, zboară la Îngerul tău Păzitor să ducă vestea despre fapta ta binefăcătoare. Şi Îngerul păzitor te răsplătește după faptele tale şi îţi oferă o șansă de a fi fericit, iubit și bogat. Dar întotdeauna rămân condiţii de alegere. Poţi avea posibilitatea de a alege mai multe căi. Totul va depinde pe ce cale alegi să mergi…

De Bună Vestire nu se poate de cusut, nici de tricotat, – vei confunda viața ta și viața celor dragi. Acest semn este asociat cu o credință străveche, că viața umană – este un fir care poate fi tăiat sau încâlcit. Iar să gestioneze aceste fire pot doar Dumnezeu și îngerii Lui. Dar, Buna Vestirea – este o sărbătoare specială atunci când dintr-o mare întâmplare, cel care nu a respectat această regulă poate confundă totul în familia lui. Se poate întâmpla un divorţ şi posibilitatea de a crea o familie cu alte persoane. Dar, în cel mai rău caz se poate întâmpla să se confunda soarta oamenilor în așa fel încât în ​​locul unui bătrân bolnav să fie lipsit de viaţă un copil. Desigur, viaţa unui om în vârstă e la fel de preţioasă, dar copilul, în același timp, poate nici să nu-şi trăiască viața. De aceea, se spune, că cel ce vrea ca în familia lui totul să meargă aşa precum şi Domnul dorește, nu va lua niciodată în mâini firele de aţă, nici nu se va uita la ele în această zi de Bună Vestire.

De Bună Vestire, sarea în mâncare – adaugă sănătate. Dacă de preparat în mod corespunzător sarea în această zi, se spune, că va pune în picioare chiar şi o persoană grav bolnavă. Şi toţi ceilalți care vor mânca mâncarea cu această sare adăugată, se vor izbăvi de multe alte boli.

Pentru a avea astfel de sare curativ magică în casă, trebuie de achiziţionat din timp un pachet de sare şi de păstrat până în ziua festivă. De Bună Vestire, în zori, se toarnă sarea pe o ţigaie şi se căleşte 10-20 de minute, – inima îţi va spune când va fi gata sarea. În timp ce căleşti sarea, trebuie să spui toate rugăciunile, pe care le cunoşti. Apoi, aştepţi ca sarea să se răcească. Repartizezi sarea în pachete sau băncuţe separate, pentru a putea fi folosită în cazul când cineva e grav bolnav. Sarea rămasă poate fi utilizată conform destinaţiei sale, pentru prepararea gustărilor. Doamne ajută, şi să ne ferească de toate bolile şi de stările de urgenţă! Amini!

Dacă acea sare, nu va fi necesară pentru nici un caz de urgență, ea va trebuie să fie utilizată până la următoarea Buna Vestire. Dacă nu ai reuşit să o faci, atunci înainte de sărbătoare, o arunci în focul aprins, – sarea va fi arsă împreună cu toate necazurile și problemele tale. Iar în Ziua Bunei Vestiri este nevoie să prepari altă sare proaspătă.

Pâinea Bunăvestirii are harul de a trata. În popor se crede, ca dacă înainte de slujbă primeşti pâinea sfinţită, şi apoi, te rogi în timpul slujbei, ulterior, acasă o ascunzi după o icoană, – pâinea va avea efectul de a vindeca orice boală. De aceste semne s-au bucurat generații întregi, şi foarte mulți oameni au fost salvaţi de această pâine nedospită. Există doar o singură regulă mică, dar foarte importantă, – După Credinţă ta vei şi Avea! –  Este regula principala a vindecătorilor. Dar şi Biserica sfinţeşte această regulă, pentru că, într-adevăr, în ce crezi – ceea şi primești. Și, după cum demonstrează, – de obicei, această regulă a Credinţei, într-adevăr funcționează! Si, indiferent de ceea ce doreşti – sănătate, fericire sau bunăstare materială.

Nu purta haine noi în Buna Vestire – se vor rupe sau se vor deteriora repede! În zilele de sărbătoare, oamenii încearcă întotdeauna să poarte ceva nou și frumos. În special, de acest obicei se ţin femeile. Pentru ele, este atât de important ca de sărbătoare să arăte frumos. Dar, numai Nu în această zi de Bunăvestire! Nu există explicaţie reală pentru această regulă. Dar apare întrebarea, ce mai contează care zi este astăzi, sărbătoarea e sărbătoare, totdeauna trebuie să fii curat şi frumos la suflet şi după aspect. Femeile mondene de la oraş, nu toate ţin de tradiţii în mod real, poate vag aud de semne sau superstiţii, dar privesc într-o parte… Iată, în trecut această tradiţie a fost foarte răspândită. În sat, o fată dacă dorea să apară într-o rochie nouă de Bunăvestire, ea trebuia să o poarte până atunci macar o săptămână, doar acasă şi nu în faţa mulţimii. Această regulă garanta că ţinuta se va păstra timp îndelungat şi nevătămată. Desigur, cei mai bogaţi nu-şi făc griji în privinţa hainelor, care şi le pot permite financiar, iar cele rupte… le va repara şi le va purta chiar ea, camerista.

De asemenea, Bună Vestirea – este o sărbătoare a Credinței puternice și profunde, de nezdruncinat într-un viitor mai luminos, o victorie asupra umilinței, înțelepciune, inocență și puritatea viciilor omeneşti. Anume din această zi, lumea în ochii credinciosului devine mai clară, mai pură, se umple cu lumină și melodii neauzite…

De Sărbătoarea BuneiVestiri ar trebui să amâni toate, chiar și cele mai importante lucruri care ai de făcut, să te relaxezi cu sufletul şi trupul, să-ţi clarifici mintea și sufletul, ca să te apropii de Dumnezeu, să te pocăieşti și să te mărturiseşti.

Bisericile anunţă acest eveniment cu clopote sonore care fac să se trezească şi cele mai indiferente persoane! De asemenea, de 25 martie /7 aprilie se fac slujbe mari, cu cântarea imnelor şi psalmelor. Oamenii care din diferite motive nu pot întra în biserică, citesc Biblia acasă şi meditează curat…

Bună Vestirea anunţă că se va Naşte IIsus…

(semne, tradiţii culese din popor)

❤ ❤ ❤


9 comentarii

Oameni Soare


Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… soare1

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!soare2

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?


6 comentarii

Pocăiți-vă, păcătoșilor!


O soție inteligentă niciodată nu țipă la soțul ei. Ordinele se dau calm și clar!waw

– Orice persoană are dreptul la o greșeală … Iar la femei, în general, această regulă e nelimitată!!

– Mâncarea – este cea mai mare satisfacție care poate fi obținută fără a scoate pantalonii…

– De ce nu avem piste pentru biciclete? Ciclistul – este o mare problemă pentru economia noastră! El nu cumpără mașină, benzină, asigurări. Nici nu ia credit. Nu plătește pentru spălare, curățare, parcare și droguri. El este prea sănătos ecologic!

– Sentimentul ăsta ciudat, atunci când la știri culturale apare vestea că cineva a primit un premiu național, fie – în numele cuiva, iar ție (să-ți fie rușine!) aceste nume nu îți spun absolut nimic…

– Arunci când se promovează o cultură frumoasă, eu nu întreb organizatorii cu care politică sunt unsi…cal

– Ajutându-i, mă consolez cu faptul, că nu sunt o persoană chiar atât de rea…

– Profesioniști sunt mulți, dar oameni buni sunt căutați cu focul noaptea…

– Diferenta dintre o minciună și adevăr constă în ceea, că la prima – există întotdeauna martori, probe, argumente și documente arhivate, și – în adevăr nu există niciodată.

– Cât de fericiți sunt pesimiștii!!! Câtă bucurie ei simt atunci când se dovedește că nu există nicio bucurie!

– Relația pentru cei din jur foarte mult depinde de ceea pentru ce anume ești înconjurat

– Aud atâtea calomnii la adresa mea, că nu am nici o îndoială – trebuie să mă țin alături de voi, pas cu pas . – Sunteți persoane minunate!

– Îmi place să privesc oamenii drept în ochi. Mulţi de spaimă se salută imediat..

– De ce oamenii care trăiesc la maximă existență ne instituie un minim de trai? Pentru că le presează broasca din burtă; au păpat și se tem că se vor balona… De la lume adunate la maximum, sie – la fund…de luni

– Este obijduitor atunci când ţi se spune să tragi burta în tine, şi tu ai tras-o deja…

– Dacă animalele ar fi capabile să vorbească, nici n-aș prieteni cu oamenii…

– Paradoxal: îmbătrânind, omul vede tot mai rău, dar mai mult…

– Lumea ar fi mai bună, dacă ne-am comporta ca și cum ne-ar privi mama.

– Pocăiți-vă, păcătoșilor!.. Împărtășiți-ne experiența dumneavoastră!

Vă rog, să respectați drepturile de autor!


7 comentarii

Miliardul – Înapoi!


Am întrat în magazin să cumpăr produse alimentare, și întreb la casă, ”da cu o cartă pot achita?” – Au răspuns, că se poate. Am lăsat asul cu tuz-ul de Dobă, am luat produsele și am plecat… Acum, poate cineva să mă ridice de la poliție?..
– Vor veni timpuri, când prezentul cu ”miliardul, președintele și prim-ministru”, vor fi scrise cu litere de ”aur” în istoria Republicii Molodva ca ceva de neconceput nici pentru era primitivă! = Vrem miliardul înapoi!
– Lenea – este un simptom psihosomatic educativ generat de-a lungul anilor de evoluție a mecanismului de recunoaștere intuitivă a muncii fără de sens…
– Stimabile…Cel care vrea să mă adauge ca prieten, vă anunț, că străini nu-i admit… Puteți propune o întâlnire la restauranT… Voi achitați, și eu,.. vă privesc…
– Mai bine sa fii nebun după o femeie decat un tont din natură
– Dragostea – se numește atunci cand o creatură nerasă și cu dinții nespălați este numită ”soare”
– Vârsta medie – e atunci când tu mai crezi că mâine te vei simți mai bine…
Iar bătrânețea, – atunci când pentru restabilirea sănătății începi să cheltui mai mult decât pentru subminarea ei…
– Ori de câte ori vei crede că ai gusturi rafinate, adu-ți aminte de fostul tău….
– Mai rău decât vizionarea unui film cu cineva care deja l-a văzut poate fi vizualizarea filmului în compania celui care a citit cartea după care a fost scris scenariul filmului…
– Nu subestimati posibilitatile oamenilor prosti care s-au adunat in grupuri mari…
– Copilăria s-a încheiat în acel moment, atunci când mama a încetat să ascundă de tine bomboane, și tatăl a început să ascundă coniacul…
– Educația – este ceea ce rămâne în capul tău, după ce ai uitat tot ce te-au învățat în școală. … Și după studii superioare…, la fel
– Preturile la medicamente sunt de o așa natură încât oamenii au început din nou să se trateze cu rugăciuni si… zmeura .. Când vor coborî oare, – atunci când va apărea miliardul?
– Cum n-ai lucra de bine, – întotdeauna se va găsi un țap sau o capră care lucrează mai puțin și primește mai mult ca tine!!
– Cei care cred ca eu sunt buna, – va multumesc!!! Iar cei care ma cunosc, rugamintea mea e – să nu-i suparati pe ceilalti!
– Nu e greu sa ierti, – e greu sa mai ai incredere…
– Cel mai bun lucru care poate fi oferit: Domnului – Inima, iubitului – loialitate, dușmanului – iertare, concurentului – toleranță, copiilor – un exemplu bun, umanității – compasiune…compasiune
– Intr-o relație unul este neapărat obraznic! – Principalul, e să reușesti să fii primul!
– Nu lăsa pe mâine ceea ce poți face poimâine!!
– Există o așa dietă de care se țin mai toate femeile, se numește: ”Mănânc totul și sper la o minune!”
– Dacă stai cumva noaptea în spatele unui om care primește banii la un bancomat, și nu vrei ca lui să-i fie frică de tine, – sarută-l ușurel… după gât…
– Omul iscusit la cuvinte de fapte reale timp n-are!
– Valoarea ta reală e cea ce vine din atitudinea față de cei care te scot din sărite!
– Ei și ce, mă rog, dacă se scumpește energia electrică și apa fierbinte. Vom face baie impreună, la lumina luminărilor… La vecini…

❤  Svetlana Vizitiu


14 comentarii

Luminiţa Suveică la Clubul „Impresi din viaţă şi cărţi”


O întâlnire de suflet la Clubul ”Impresii din viata si carti” cu doctorul și savantul Luminita Suveica, Director al Centrului Sănătate Publică al municipiului Chișinău cu genericul: Dacă dorești să trăiești peste o sută de ani, păstrează-ți sănătatea ta; dacă ți-i la sănătatea ta, respectă sfaturile doctorului tău!

”O Doamna deosebita, care radiaza lumina, bunatate si iubire, oriunde merge si oriunde se afla! Este un frumos exemplu de implicare in viata social-culturala a tarii. Este Femeia-Soare, femeia- Lumina, Femeia de Succes, care are puterea si intelepciunea – cu zambet si bunavointa, – sa miste lucrurile din loc si mai ales, sa faca ca aceste lucruri sa mearga ! Mai multe asemenea Femei la conducere ar face posibila schimbarea in bine in aceasta tara! Putere de lupta, pofta de viata si multe victorii in calea Dvoastra, stimata Doamna, Luminita Suveica!”- Georgel Chiruc

”O întâlnire cu o personalitate marcantă a vieții politice, sociale și obștești totdeauna este binevenită și mult așteptată de către publicul larg de ascultători. Când este vorba despre un specialist profesionist în medicină, întâlnirea cu el este de nedescris, căci fiecare din noi și-ar dori să știe cât mai multe despre tainele sănătății și cum să și-o păstreze și pe a sa. Doctorul, savantul și managerul Luminița Suveică este o personalitate eminentă și a culturii noastre medicale și a vieții noastre sociale, de aceea întâlnirea cu Domnia Sa în cadrul Clubului de Elită ”Impresii din viata si carti” a fost binevenită și benefică pentru cei prezenți în sală! Să vorbești despre Dragoste, Bunătate, Sănătate și Pace sufletească este și un dar, dar și un prilej de a veni către om și cu un sfat înțelept și cu o sugestie pentru un viitor și mai bun! Mulțumesc mult, c-am avut ocazia și eu să împart niște gânduri și cu colegul meu de breaslă Luminița Suveică și cu oamenii dragi sufletului meu din sala Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”!” Cu aleasă prețuire, Ion CUZUIOC

SDC12509 SDC12506 SDC12492 Luminita Suveica Napoleon cu cap de îngeraş/(despre Luminiţa Suveică)/Pe lume când a venit,/Din Împărăţia Domnului/Un GPS astral/Stelele i-au dăruit./În acest sistem de navigare/E/notificat cu literă mare,/Că aceasă angelică fată,/Cu puterea lui Napoleon e dotată./În semnul Balanţei-Casa lui Venus,/Cinci planete şi cu Soare/Formează clusterul cel mare –/Generator de energii uluitoare./Copila zeiţei frumuseţii,/A dragostei şi tinereţii,/În astrograma ei e scris,/S-aducă Moldovei sănătate de vis./Sinceră, optimistă, calculată,/Acest îngeraş cu chip de fată,/E o Luminiţă care mereu zâmbeşte,/De la a ei căldură totul înfloreşte./Îi dorim o metalică sănătate,/Să facă şi mai multă dreptate,/Cu suveica ei să ţeasă un covor/De lumină, armonie şi dor.- Tatiana Paladi, Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi”, 24 martie 2015.

Doamna Luminiţa Suveică este remarcabilă în societatea medicală din Moldova prin activitatea sa distinctivă în domeniul cel mai important – protecţia sănătăţii noastre. Dumneaei are o pregătire profesională excelentă, se distinge prin inteligenţă, perseverenţă, corectitudine, este înzestrată cu un spirit energic creativ, reuşeşte să realizeze proiecte de importanţă vitală. A fost deosebită întîlnirea cu doamna Luminiţa Suveică în cadrul Clubului „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”, am ascultat cu plăcere aprecierile din partea prietenilor şi a colegilor Dumneaei. Cu multă admiraţie vreau să relatez despre adevăratele calităţi umane prin care se remarcă doamna Luminiţa Suveică şi anume imensa bunătate sufletească, optimismul, onestitatea, nobleţea, bunăvoinţa, iar alături de Dumneaei pentru fiecare din noi există o aură benefică. Vă doresc, doamna Luminiţa, multă sănătate, bucurii, fericire, prosperare şi realizări frumoase!Tatiana Isacova


13 comentarii

Cum să supraviețuim pe timp de criză?


Luați prânzul, nu într-o cafenea, ci la servici, dintr-o băncuță adusă cu sine, iar produsele alimentare și îmbrăcămintea cumpărați-le la acțiuni și oferte cu reduceri. Mergeți la film nu mai des decât o dată pe lună! Transportul privat schimbați pe cel public. 🙂compasiune, criza
Întrebarea!Dacă am trăit la fel și înainte de criză, ce facem noi în continuare? Cu dinamica asta precum parcurg lucrurile în present, foarte curând va fi imposibil să procuri medicamente sau cele de-ale gurii… N-ai rezistat procesului de criză și ai murit, înseamnă că nu s-a rugat nimeni pentru tine! Credeți că nimeni nu va manipulează? – înseamnă că sunteți în mâinile profesioniștilor! Oricum, autorităților întotdeauna le-a fost ”într-un loc” de viața ta sau a fraților tăi…

Oricum, schimbarile trebuie să aibă loc mereu, în decursul acestor ani, nu doar în timpul electoralei… Schimbarile bineînțeles sunt vizibile doar până la alegeri, iar după, – vor dispărea toate invențiile… Ce bine a fost în copilărie: te-ai înfășurat cu o bețeală, te-ai urcat sub un brad, ai păpat o mandarină, – și ești ca într-un basm! Iar acum, nici nu știi, cu ce să te înfășori, încotro să te urci, ce să înghiți, astfel, ca măcar să apară sau să simți în întregime spiritul sărbătorilor de iarnă, fie și de primăvară! Nu avem de ales, decât să continuăm să fim copii…
Suntem independenți peste 20 de ani… Ah, Primăvara… Cresc speranțele solare… Mărțișoare pe urechi…

Ultima etapă a inflației: e mult mai profitabil cât mai mult… să bocești leii, decât să cumperi cu ei hârtie igienică. În această criză parazitară cu voievozi, în luptă pentru funcții și fotolii sus-puse… De ce persoanele cu asigurare maximă de existență ne stabilesc un salariu minim de trai??? Valuta s-a scumpit dezapreciind leul de 2 ori față de anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 80 %, carnea cu 30%, laptele cu 20% etc, și numai viața, prostule, cum n-a valorat niciun ban, așa și nu mai valorează!strabun

Totul e previzibil, și dacă avem imaginație bogată, nu e greu să prezici viitorul! Am început să ne alimentăm cu porumbei. Acestea sunt delicioase și sănătoase. Coaja arborilor este numai potrivită pentru condimentare și chiar pentru ceai. Demult merg pe jos, am învățat multe lucruri interesante despre orașul în care locuiesc, arhitectura și pietrișul drumurilor sparte. De zi de naștere a unei rude au tăiat și au pârlit un câine. La balcon stau tăvălite cu fundul în sus vrăbiuțe marinate. Îmi cos singură hainele. Am învățat să țes pâsle din paie. Ne spălăm o dată pe lună, aprindem focul în curte și încălzim apă în găleți: gazul a devenit prea greu pentru buzunarul nostru și țeava a fost sistată demult… De două ori am reușit să prindem pește. Fierbem mustul și facem cvas. Ceai de ciupearcă sau mucegai, în loc de antibiotic, la fel de bine. Ne pregătim cu rudele să adunăm pământ în apartamentul nostru și să creștem un teren de cartofi. Demult n-am mâncat acest deliciu: cartofi prăjiți sau copți în rolă… Se bârfește, că și prim-ministru mănâncă cartofi!.. Ne gândim să luăm un credit ca să procurăm o bicicletă. Aerul în capitală a devenit curat, mașinuțe rare, – deja îi surprind și pe copiii noștri. Chișinăul e pustiu. Toată lumea a emigrat în Europa… Recent, l-am zărit pe Președinte, – a poposit în PMAN cu trăsurica lui trasă de bivoli…
– Criză? Nu văd motiv de panică. Transportul? Aa, cel public? Bicicleta și pășitul pe jos, – iată mântuirea noastră, în special, pentru un locuitor sedentar al capitalei. Scooter-ul, second-hand, grădină, vilă, CD, – închiriați de la prieteni! 😀  Cine călătorește cu transportul public să treacă la cel… cu pRășitul pe jos. Mâncați de două ori mai puțin. Hainele, – continuați să le purtați cu acuratețe pe cele vechi. Filme pe TV, o dată la trei zile, – economisiți energia electrică! Trebuie adunate sticle și cele plastice pentru a obține STICLOPACHETE numai bune pentru euroreparați!

Îndreptați-vă coloana vertebrală, reparând stadionul republican, ca apoi pe treptele colorate proaspăt reparate să vă urmăriți mutrele vis-a-vis comunicând, în schimbul paginilor de pe rețele de socializare, – iată încă o sursă de energie… Dansați la cluburi și biblioteci, mai citiți și foile de tipar în schimbul smartphoane-lor! – Sănătate în plus, și pentru urechi și vedere!

ouaÎntotdeauna există perspective pentru a manevra! Dacă vei învăța să obții ăn mod corect alimentele, se va deschide o cale cu totul nouă, și ”batt-o” criza pe criză, dar să schimb bicicleta pe autobuz eu, cu siguranță, nu mai sunt în stare… Da, și dacă nu privești TV-ul după ora 22.00, te poți trezi fără deșteptător. Și mai bine!
Deci, cum n-am avut, așa și nu vom avea de ales! Democrația este în dezavantaj atâta timp cât legea nu e constructivă în folosul cetățeanului, și nu combate corupția din țară: ea pur și simplu n-are valoare!!! Principala problemă a actualului guvern nu sunt prostia, lăcomia, josnicia și nici chiar dragostea pentru contracte. Acestea sunt doar investigații. Iar problema principală rămâne atrofierea parțială a instinctului de autoconservare… buneii cat nepotii sunt la scoalaCrizele vor continua, noi vom plange cu nostalgie și din prostie la fiecare 20 de ani, ca de obicei, pentru că nu vrem sa ne schimbăm mentalitatea…

– Tatăă, eu când voi crește mare, voi fi moldovean la fel ca unchiul Grișa? – Ca mine, foarte posibil… Dar ca unchiul Grig, Doamne ferește!

Tactica unui câștigător: Convingeți inamicii că ei face totul corect! Sensibilzează-i cu tandrețe! Demonstrează oamenilor fericirea! Calcă-i cu dragoste! ”Baligați-le” cu generozitate! În cel mai rau caz, găurește-i pe câcăcioșii ăstea cu puritatea sufletească a organizației tale!

– Ei, și cum mai trăiești? – N-ai să mă crezi: La fel de bine!

Și în sfârșit! – Citiți cărți și comunicați cu prietenii pe facebook, Ok… O lacrimă amară, întotdeauna este mai uşor de îndurat, atunci cand o împarţi cu prietenul de suflet. Da, și Mărțisoare fericite vă doresc, dar nu pe urechi! ❤

Mamă! Ce prostii ai scris aici? Tu mai bine ai găsi soluții! – vorba fiului meu unic…
😀


9 comentarii

De la Moldova la Maldive / perle inaripate


Pentru a face cunostință cu un bărbat, nu e nevoie să mergi la un restaurant,
teatru sau muzeu, – du-te la supermarket și alege pe unul dintre cei care timp îndelungat selectează colțiunași.dedy cu nepotei

Demult am dedus o formulă: in Moldova generații de parinți se luptă cu generații de copii sub pretextul ideilor generate de bunei… Si așa rămânem, – nici înainte, nici în urmă…

Atâta timp cât îmi voi ține limba după dinți, – ei nu vor cădea!

Un român din Olanda care cunoaște cam prost româna, a facut cunoștință cu o doamnă din Moldova, iar când a decis să zboare la ea, a procurat un bilet în Maldive, și… dus a fost…

Inscripția de pe asfalt: „Eu din nou m-am culcat cu soția ta !!!” a excitat toate blocurile din față!

Anunt in spital: ”N-ai bani – Fii sanatos”!!!

Dacă v-a muşcat un câine rau, nu vă intristaţi! Odată şi odată veti fi muşcat şi de un… câine bun…

– Draga, de ce este nevoie ca sa obtin dragostea ta???
– Narcoz.

– Draga, de ce esti atat de trist
– Asta pentru ca am devenit intelept…
– Dar ieri, de ce erai asa de vesel?
– Ieri, am avut bani..

Maine din nou la serviciu, – merg, ca la sarbatoare!..
Daca oamenii merg la servici ca la sarbatoare, atunci ce se petrece la ei acasa?

Daca nu puteți lega o conversatie cu șoferul de taxi, uitați-va pe fereastră și spuneti răstit: ”Măăăi, in ce stare a ajuns țara asta!!

Tot ce nu ne omoară, îi face pe medici mai bogați!

În sfârșit a sosit si anul Ţapului! Am așteptat 12 ani ca să felicit câteva pesoane în mod oficial.

Monogam – se numește acel bărbat, care ia stricat viața Numai unei singure femei!

Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat!

Imaginează-ți, José, – m-am îndrăgostit de Mărioara! Dar ea are doar 25, și eu 65, iar eu sunt foarte bogat! Cum crezi, șansele mele vor crește dacă spun că am 55?
– Sansele tale vor crește dacă spui că ai 75!

Pentru cei romantici: Nu contati pe succes chiar si atunci cand utilizati varianta winwin… Dăruiăi unei femei un milion de trandafiri roșii, și ea va spune ca are nevoie de unul, dar alb…

Banii nu pot să cumpere fericirea, dar… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă!eu fara glume

– Lara, atât de mult îmi place de dta! Hai, să ne întâlnim mâine.
– Ce vorbești acolo! Sunt o femeie măritată! Hai, să ne întâlnim azi …

Doresti să obții încrederea unei femei? – e suficient s-o îmbrățișezi doar 20 secunde… Atât… – Nu te frământa mult timp!

Asta vreau, – un an fericit, eu fericită și voi toți alături de mine fericiti! 😀 – Doamne ajută!

@@@ CELOR CARE SE APROPIE DE PENSIE SAU SE BUCURA DE EA !

– Inventatorul benzii de alergat a murit la 54 de ani.
– Inventatorul gimnasticii a murit la vârsta de 57 de ani.
– Campion mondial de culturism moare la 41 de ani.
– Cel mai bun fotbalist din lume, Maradona, a murit la vârsta de 60 de ani.
– James Fuller Fixx care a declanșat revoluția de fitness a Americii popularizând alergarea a murit de infarct în timp ce făcea jogging, la 52 de ani.
DAR….
– Inventatorul mărcii Nutella a murit la 88 de ani.
– Winston, producător de țigări, a murit la 102 ani
– Inventatorul opiului a murit într-un cutremur la vârsta de 116 ani.
– Inventatorul băuturii alcoolice Hennessey a murit la vârsta de 98 de ani.
ATUNCI,
Cum au găsit medicii că exercițiul fizic prelungeste viața, atâta timp cât iepurele care sare în aer, trăiește doar 2 ani, iar broasca țestoasă care nu face aproape nicio mișcare trăiește 400 de ani?
ASADAR,
– odihnește-te liniștit;
– relaxează-te pe săturate;
– mănâncă ce poftești;
– bea o băutură bună;
– …și bucură-te de pensie!
🤣🤣🤣🤣


12 comentarii

Să te poţi ierta


Ce pot să spun … sa te poti iertaAș spune că mi-e dor, că nu pot construi viața mea fără tine. Aş fi întrebat de ce mi-ai arătat ce înseamnă „să fim împreună”, și apoi, pur şi simplu, ai plecat. Înţeleg că nu pot rezolva nimic, – a fost timpul vieții tale și atât a fost dat să fie. Te-aş fi întrebat, cum să continui viaţa mai departe, de ce să mă agăţ în continuare… Te-aş fi întrebat de ce nu ai aşteptat să se nască copiii noştri, pentru că nu mi-a rămas nimic după tine… M-aş fi supărat, aş spune că m-ai minţit, pentru că mi-ai promis cel puţin 20 de ani să fim împreună… Am înțeles că într-un sens, vom fi mereu împreună, dar mi-e dor de sentimentul tău fizic. Aş întreba de ce am rămas fără bani, cu o grămadă de datorii, fără tine, – că m-ai ”încărcat” cu toată responsabilitatea ta. sa te poti iertaDe ce nu te-ai plâns pe tensiune, dacă ceva nu era în regulă cu sănătatea ta. A fost un motiv oricare pentru că ceva totuşi a provocat atacul cerebral. Îmi cer iertare, ne-am certat în ajun, îmi cer scuze pentru tot ce am spus atunci. În orice caz, tu ştii că nu te-aş fi lăsat indiferent de prezența sau absența de bani sau datorii. Îmi cer scuze că nu am dus controlul pastilelor cu care trebuia să te tratezi de tensiune. Eram concentrată pe situația noastră materială, iar nenorocirea a venit din altă parte. Îmi cer scuze că nu am prevăzut asta. De ce n-ai așteptat până când îmi voi găsi un loc de muncă și să-ţi nasc un copil? De ce nu vii în visurile mele? De ce ai murit în singurătate, departe de mine? Tot timpul mă gândesc, că probabil, te-a durut înainte de a muri… Ma doare şi pe mine acest lucru… Nu vreau să te rănesc. Eu nu înţeleg pentru ce mi-a fost dat moartea ta. Ce ar trebui să înţeleg? Ce să fac cu istoria, amintirile, lucrurile tale, obiceiurile noastre comune, discuţiile. sa poti iertaNu am unde să merg acum, nu am la cine mă adresa după ajutor… De ce ai rămas pentru totdeauna să stai la gară, iar trenul meu merge mai departe… sa te poti iertaNu înţeleg, de ce eu trebuie să merg mai departe…
Nu cere de la Domnul bani, – aurul fericire nu aduce. Nu cere succese în afaceri, – dacă ai talent, succesul vine de la sine. Cere dragoste şi credinţă, puterea de a ierta şi de a trăi, alături de cei dragi. Cere sănătate şi ca inima să nu cedeze. Cere… să te poţi ierta…


3 comentarii

Legenda microbilor


Omul este o fermă pentru microbi. dolar veceuPe scurt, microbii au fost şi rămân într-o stare constantă de iubire. Nu e o dragoste pentru aproapele sau pentru copiii lor, e o dragoste pentru toate lucrurile ce le înconjoară, o dragoste pentru ceea ce sunt ei înşişi, de viaţă şi de moarte – tot ce constituie din trup şi existenţa lor. Organismul omului satisface pe deplin necesităţile lor minore şi ei sunt conştienţi de siguranţa lor absolută şi de dreptul de proprietate asupra procesului, ştiind că unicul principiu adevărat de coexistenţă e cel de nu a face rău aproapelui şi, cel mai important – corpului. Pur şi simplu, nu au existat alternative şi aşa numite concepte stupide ca binele şi răul. De aceea, ei nu îşi pierd timpul cu dispute inutile şi argumente filosofice tâmpite. Dintotdeauna microbii, pur şi simplu, s-au bucurat de viaţă şi iubire. Acum nimeni nu mai ţine minte cum s-a întâmplat, ce a fost şi de unde a apărut acest virus, – poate a fost strămutat de pe o altă planetă sau e o nebunie intenţionat contagioasă, iniţial fondată pe principiul de evoluţie? Ca nebunii, se caţără pe înălţimi ale societăţii, dând buzna falnic peste colegi, unul peste altul, depunând sămânţă şi obţinând germenii lor. Şi nu se mai pot opri, pentru că în acest caz microbul va fi nevoit să dea ajutor celui apropiat, cedându-i locul şi atunci altul va ocupa tronul lui, iar el va rămâne la fundul acestei societăţi crude, fără resurse vitale şi văitându-se de scârbă. La urma urmei, nu pot să stea cu toţii pe un tron! Sensul existenţei lor se reduce la satisfacerea pasiunilor lor, fiind mereu în cautare de alte modele de plăcere. Urmaşii lor sunt educaţi la fel, conform propriei imaginii şi asemănări, cum să cucerească vârfurile societăţii, fie să se apropie de ele… Gândind la faptul că ar trebui să-şi iubească aproapele, ei recunosc că într-adevăr nu se iubesc. Îndemnând pe fiecare să caute lumina, ei recunosc că se află în beznă. La urma urmei, dacă ar vedea într-adevăr lumina, nu ar fi în întuneric! Adesea microbii se adună în grupuri pentru a discuta şi filozofa pe tema „Dacă e rezonabil un trup?”. Şi dacă e rezonabil, atunci „Cu cât mintea lui este mai perfectă ca a noastră”? Fiind preocupaţi de sine, microbii nu vor să vadă urmările catastrofice ale activităţii lor… În condiţii favorabile numărul de microbi începe să crească rapid. La fiecare 20 de minute el poate creşte de două ori. Mânile ude răspândesc de 1000 de ori mai multe bacterii decât cele uscate. Mai mult de atât, pe mâini ei trăiesc până la trei ore. De pe mâini agenţii patogeni nimeresc pe diferite suprafeţe… Oamenii au o frică maniacală de veceuri publice şi, pe bună dreptate, există motive. Dar experţii sunt convinşi că ne putem proteja de bacterii chiar şi într-o toaletă publică. Se spune că cea mai curată este cabina alăturată de uşa din faţă şi care este rar folosită. Mai mult de atât, nu scaunul de veceu e cel mai poluat. Poate că acest lucru se datorează faptului că oamenii pun hârtie igienică înainte de a-l utiliza… Focarul de infecţie deţine anume titularul hartiei igienice sau al prosopului pliat. Pe un titular au fost găsite de 150 de ori bacterii mai multe decât pe un scaun de veceu. Aşa infecţii ca Acinetobacter şi Enterobacter, care cauzează infecţii periculoase ale uterului, tractului urinar şi pneumonie etc. Potrivit medicilor, cel mai bun mod de a vă proteja de microbi – să vă spălaţi pe mâni cu apă şi săpun antibacterian, după ce vă ştergeţi cu un prosop de hârtie, role sau pliate. Pe un centimetru pătrat de mână se pot găsi peste 1000 de bacterii, iar mânile spălate reduc cantitatea lor până 30-50 %, şi şterse cu prosop de hârtie încă 20%. În ceea ce priveşte veceurile publice, se poate de utilizat prosopul de hârtie, astfel încât să nu atingeţi butonul de la bac sau apă de la robinet. Uşa de la veceu o puteţi deschide cu cotul sau la fel, cu ajutorul hârtiei igienice. Printre altele, pe tuburile de cremă pentru mâni sau faţă, aflate într-o geantă, există mai mulţi microbi decât pe scaunul de toaletă. Stilourile şi genţile sunt cele mai poluate obiecte şi nu toţi realizează acest lucru. Trebuie să cunoaşteţi aceste lucruri vitale! Chiar vreau să vă bag în sperieţi ca să fiţi atenţi pentru viitor!

În ajutorul nostru vin varia produse de igienă şi curăţenie şi producători de hârtie igienică Paper Plus, de preferinţă: prosoape-pliate, role-prosop de hârtie, la fel şi hartie igienică – toate după ce fiecare persoană umană în mod normal se spală pe mâni înainte de a mânca sau după utilizarea toaletei – lucruri mult mai utile decât folosirea prosoapelor textile şi a uscătoarelor de mâini. Acestea sunt lucruri elementare şi abilităţi de igienă de bază, educabilitate încă din copilărie. Să fiţi sănătoşi!

Articol scris pentru SuperBlog 2014


22 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și cu copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire să fie la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și cochetă gen Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, însă nu se încadra în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea un discomfort în compania lor. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi cu firea ei veselă, glumeaţă, sufletistă, și făcea lacrimi, atunci când auzea de suferința cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile evreiești care o constrângeau, totuși ea le respecta strict. Cine știe, poate că se alegea ea cu vre-un rus sau moldovean: nu ducea lipsă de atenţie din partea lor… Deci, naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Sofia avea frică să nu iasă din voia rudelor, să nu le supere cumva. Visa oricum la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, desigur, să fie și el îndrăgostit de ea… La început Sofia lucra contabilă într-un minister, unde mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu erau cei de care avea nevoie… Respecta cu strictețe tradiţiile impuse de cei de acasă…flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic s-a însurat, avea deja doi copii şi locuiau aparte într-o casă din Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de Ministerul în care muncea.

   Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, iar colegele se schimbau una după alta din motive familiale, fie din cauza salariului mizer, și Sofia se simțea la fel de singurică… Dar se implica în orice campanie cu activități sociale: din plăcere sau din necesitatea de a comunica. Să fie mai aproape de oameni, ca să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu frumos şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, ”Doamne ferește”… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! Cum va fi ea cea mai frumoasă mireasă, apoi şi soţie gospodină! Nuntă ca-n poveşti, cu primul sărut impus de învitaţi, ”la un amar”… Ulterior, după nuntă, Sofia deja gospodină în casa lor, și timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu era clar din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Ea ”credea”… că un bărbat vine la soţie, doar e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite, mai ales că era soție… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie ca între ”bărbat şi femeie”… Timidă fiind, sau de modă veche, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. Ce ruşine a simțit! Omul ei nu ştia cum se face treaba! Ulteior s-a produs divorţul fără mare tam-tam, că copii ei oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Și din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate…

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, care într-o zi de naştere la un pahar de vin a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care apoi a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie? Măcar un copil ar fi avut… Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei de 11m. Avea grijă de sine să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată la patru ace. Doar că bărbaţii… acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei,  aşteptând între timp viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

În câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… O fi fost crimă organizată? (se întreba Sofia apoi) După o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel cu tot cu banii, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa lor era vândută), deci, au rămas cu traiul la Sofia…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere,  și speranţă, şi mai rău, – din energia anterioară. Era pustiită. Nu mai avea timp să gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea: s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – fosta cumnată s-a recăsătorit la nici jumătate de ani după moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea sa. Biata de Sofia, încerca acum să adune bani… ca să lase moştenire nepoţilor, care nu mai aveau nevoie de ea! Totuşi îi iubea: erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei! Neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată. Și ca un copil se bucura când cineva din colege achita pentru ea tichetul în troleibus. Așa simțea că cineva ţine la ea şi o respectă. La serviciu nu era observată nici ca profesionistă, cu toate că muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, și de ce nu, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul era mizer, ea încerca să se descurce de fapt ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum le ţinea fetelor de companie, mai glumea ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum numai ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste: acum ea învăţa cu stăruinţă să scrie mesaj (sms) şi nu-i prea reuşea… Cum mai radia de fericire, atunci când cineva o telefona și discutau îndelung, si se auzea cum ea chicotea bucuroasă…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre serviciu ea se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului (str. Grigore Vieru) şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit mai în serios, că să nu vină la serviciu, că e 13 de vinere neagră, mai bine să lucreze cu schimbul într-o zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, ca urmare vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă în august împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna acolo de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira apoi, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Nu fuse niciodată la o casă de odihnă sau sanatoriu în viața ei! Acum ea ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini din Hârjăuca. În lipsa lui, ne tot întreba, dacă el nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. Avea o motivație… La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii de viaţă.

Acasă revenind, a fost telefonată de medicul de familie: să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la serviciu… Se părea ca viaţa merge înainte… Dar… metastaze, raze cu ultraviolete, şi în 15 februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Și cum se face la moldoveni în spitale: vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel ”cam atâta”… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur, erau procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, și nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, tot împrumutând cu greu banii… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


209 comentarii

Ai grijă ce-ţi doreşti


El işi ura soţia. O ura! – Au trăit împreună 15 ani: o vedea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, doar că în ultimul an, au început să-l irite cumplit „drăcoveniile” soţiei şi obiceiurile ei sălbatice. Mai ales, una din ele: atunci când, abia trezindu-se, ea îşi întindea braţele şi îi zicea: „Bună dimineață, Soare! Azi, va fi o zi minunată!” – Părea, să fie o expresie obişnuită, însă mâinile ei dolofane, faţa ei somnoroasă, – totul îi provoca dezgust.

Ea se ridica din pat, trecea de-a lungul ferestrei, şi câteva clipe privea în depărtare… Apoi, dezbrăcă cămaşa de noapte, si dezgolită mergea la baie. Anterior, încă de la începutul căsătoriei, el îi adora exteriorul, admita libertatea ei cu apucăturile-i desfrânate. Şi cu toate că corpul soţiei, în continuare, era în formă, nuditatea ei îi provoca furie… Într-o zi, el chiar izbucni şi a vrut s-o împingă, ca să-i trezească procesul de „deșteptare”, însă a adunat toată puterea furiei în pumni, și doar s-a răstit brutal la ea: – Trezeşte-te, femeie, eu sunt deja sătul de tine!rautat

Doar că nu se grăbea să traiască după voia soțului, ea era la curent de povestea lui cu ”cealaltă”, și o cunoștea pe fata, cu care soţul ei se aventura de trei ani…

Se simțea atât de singură.

Doar că timpul aspiră rănile orgoliului, şi a lăsat în urmă un traseu trist al inutilităţii sale… Îi ierta soţului agresiunile, lipsă de atenţie, dorinţa lui de a retrăi anii de tinereţe. Însă, nu-i permitea s-o deranjeze, să trăiască precum dorea ea să înţeleagă orice moment…

Astfel, a decis ea să-și continue viața… de când a aflat că este bolnavă incurabil. Boala o rodea de câteva luni şi în curând… o va doborî. Primul impuls, a fost de urgenţă să povestească despre boală. Tuturor! Pentru a reduce tot adevărul fără milă, împărţindu-l în mici fragmente şi împărtăşindu-l rudelor și prietenilor… Cele mai grele clipe, ea le supravieţuise vis-a-vis de conştiinţizare a morţii sale iminente, și, în al doilea rând, –  ea a decis ferm să păstreze tăcerea. – Nici mamei, nici fiicelor, nimănui… – Discreţie absolută. Doar câteva colege cunoșteau toată drama, şi că în loc de deplasări, ea pleca la tratament și primea doze de radiație la Spitalul Oncologic din Chişinău…

Viaţa ei se scurgea, şi cu fiecare zi în ea se năştea înţelepciunea unei persoane cu posibilităţi de a contempla. Îşi ”petrecea” singurătatea într-o bibliotecă din centrul capitalei,Caika Svetlana unde și lucra, la o jumătate de oră distanță de casa ei. În fiecare zi, urca coridorul îngust între rafturi semnate de un bibliotecar în etate: „Misterul vieţii şi al morţii”; în căutare a unei soluții, din care părea că se vor găsi toate răspunsurile…

El venise la amantă, acasă, unde totul i se arăta luminos, cald şi drag. Se întâlneau de trei ani, şi în tot acest timp o iubea cu o dragoste anormală. Era gelos, o umilea şi era umilit, și credea, că nu mai poate respira departe de acest corp tânăr. Astăzi, a venit aici fiind ferm convins, că va divorţa: – De ce să se chinuie toţi trei, el nu-şi iubeşte soţia, cu atât mai mult, că o urăşte! Iar aici, el va trăi un alt mod de viață fericită. A încercat să resimtă din nou sentimentele din trecut pentru soţia lui, dar n-a izbutit. În acest moment era convins, ca ea l-a enervat chiar din prima zi de când s-au cunoscut. A scos din portmoneu o imagine cu soţia lui şi a rupt-o în bucăţele…

S-au înţeles să se întâlnească la restaurantul Sănătatea, tot acolo, unde nu demult au sărbătorit cei 15 ani de cășnicie. Ea a venit prima. El, înainte de a veni la întâlnire, a trecut pe la casa lor, pentru a căuta actele necesare pentru divorţ. Fiind într-o stare oricum iritată, el a smuls părţile interioare ale sertarelor şi le aruncă pe jos. În una din ele găsi o mapă albastră sigilată, pe care n-o văzu înainte. A rupt banda lipicioasă de pe dosar, pentru a afla conținutul lui. Se aştepta la un ”compromat” din partea soţiei, apoi descoperi numeroase învestigații, extrase şi certificate semnate de medici pe numele soţiei. herbert james draperBănuiala l-a străpuns cu o scânteie electricâ, şi un fir rece a prelins pe spatele lui… – Bolnavă incurabil! – Doamne! – Apoi, s-a băgat în laptop on-line, a dat diagnosticul în căutare, și pe display au apărut cuvinte îngrozitoare: „De la 6-18 luni”. Iar dosarul indica deja jumătate de ani de investigaţii și tratamente…

Ea l-a aşteptat timp de o oră. Telefonul lui nu răspundea. A achitat nota şi a ieşit din restaurant. Era o vreme frumoasă de toamnă, soarele nu mai frigea ca de obicei, dar îi încălzea sufletul:Cât de frumoasă e viaţa, şi cât de bine e pe acest sol, alături de oameni, soare, verdeață...” Pentru prima oară, de când aflase de boală, ea fu cuprinsă de un sentiment de autocompătimire. A avut puterea să ascundă acest secret teribil, pentru ca să nu sufere nimeni, -rudele, prietenii. Mai ales, că această viaţă va rămâne în curând doar o amintire… Mergea pe stradă şi urmărea, cum se bucură ochii oamenilor, – pentru ei toată viața este înainte: numaidecât, iarna, apoi și primăvara! Nu-i va fi dat mai mult să experimenteze sentimente asemănătoare! A izbucnit în plâns…

El se tot plimba prin odaie: pentru prima oară în viaţă, simţea acut, aproape fizic, efemeritatea vieţii. Își aduse aminte de soţia lui tânără în acel moment, când abia s-au cunoscut şi erau cuprinși de iubire și speranţe. Doar a iubit-o mult atunci,  şi de ce era convins că nici acum nu simte ceva? I s-a părut, că acești 15 ani nici n-au existat. Totul e încă înainte: viaţa, fericirea, tinereţea…

În următoarele zile, el a iubit-o și a îngrijit-o ca pe timpuri, era cu ea 24 de ore, zi și noapte, – și resimțea o fericire fără precedent. Avea o frică enormă, că va pleca, şi era gata să-şi dea şi viaţa, numai s-o salveze. Şi dacă cineva era să-i amintească, cât de mult îşi ura soţia o lună în urmă, ar fi răspuns: „Nu eram eu acela!” A văzut, cât îi era de greu să suporte durerea, cum plângea nopţile, crezând că el doarme. Înţelegea, că nu există pedeapsă mai mare decât să-ţi cunoști clipa morţii tale. Vedea, cum ea se luptă pentru viaţă şi se ţinea de orice speranţă delirantă…ai grija ce-ti doresti

Ea a murit două luni mai târziu, în decembrie. El a presărat tot drumul întins cu nea, de acasă până la cimitir, cu flori. A plâns ca un copil; iar atunci când coborau sicriul, a îmbătrânit cu o mie de ani!

Acasă, sub perna ei, el a găsit o notiţă, cu o dorinţă scrisă de ea în ajunul Anului nou: „Să fiu fericită cu El până la sfârşitul vieţii mele”. Se zice, că toate dorinţele de revelion se împlinesc. Aparent, e adevărat, pentru că în acel an el scria: „Să fiu liber”. Fiecare a primit ceea, ce părea să fie un vis… A început să râdă tare, urlând isteric, şi a rupt notiţa cu dorinţă în bucăţele…

(În memoria Irinei A.)

Svetlana Vizitiu


35 comentarii

Sunt acasă, mamă!


Mama îi cumparase o bicicletă. 2013, toamnaTot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu, acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur. 1504119_593541620700761_1475768840_nMiliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească, astfel: „Hei, maman, auzi,  – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie. Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers,  ba nu,  a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”

-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…

Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…

Închiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul…  Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…”  -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.

Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” –  spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”

picaturi

În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi.  S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”

Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise,  s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”

– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” МАРИУШ ВИДЕРЫНЬСКИO sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…getImage (6)

În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital.  A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”

Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea își făcea griji că fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei.  Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul…  Cimitirul, cuvinte de adio…

Lumea spune că dragostea doare, dar nu este adevărat. Singurătatea doare. Să pierzi pe cineva doare cumplit. Confundăm toate acestea cu dragostea, dar, de fapt, dragostea este singurul lucru în lumea asta care poate stinge durerea și datorită căreia te poți simți din nou minunat. Dragostea este singura care nu doare… –  Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. copiii baltoacaPrecum şi ai dorit tu cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti.  Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi…

Soarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia MarquezOmul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.

Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…

Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”

Svetlana VIZITIU

(Din fapte reale)