Primăvara împlinirilor, de Paști, la părinți

În ajunul Paștelui, la bunici la țară în Săptămâna Mare începeau pregătirile. Se scutura toată casa, până la ultimul preș.
Se închideau sobele, ce bine c-am scăpat de iarnă!
Bunica era mereu preocupată de curățenie și de-ale gurii pentru toată lumea. Bunicul cosea curtea și mirosea a iarba tăiată, a copaci înfloriti și a pâine pe vatră. Exista ceva mai frumos de atât?!
Pomii se vopseau cu var, în primul rând, și tot satul, întreaga țară – știau că vine Paștele! De fapt, pregătirile pentru Paște erau și pentru copiii mari de la orașe. Pentru noi. Cei pentru care totul părea ciudat… În prezent, alergăm în goana noastră nebună prin oraș, cumpărăm cozonaci în pungă și ne întrebam unde e mirosul vechi din copilărie…

Bunicile mele aveau mereu o grijă de Paști, – să le fie casa proaspăt văruită. Amestecau bine lutul cu bălegar, paie și apă și cu mânile lor bătătorite acopereau pereții acolo unde varul sărise sau se crăpase. Să mă credeți, că și eu umblam cu verii mei pe drumul lung din mahala în căutare de baligă. Chiar ne întreceam unul cu altul, cine aduna mai mult… O putoare duhnea, de Doamne-Doamne, dar nici gând să protestăm, mai ales că după muncă venea și o măliguță gustoasă și noi eram flămânzi și plini de energie.
După ce buneii ori bunicile terminau de „lichit”, stingeau varul într-o găleată ce păstra urma unor grămezi de varuri, amestecau cu sineală luată din colhoz, până capătă culoarea cerului senin de primăvară.
Se cățărau surorile mamei împreună cu bunică Maria pe taburete îndeletnicite cu mare drag de bunelu Teodor din Olișcani, si cu bidineaua de la stânga la dreapta – struneau pereții până curgea apă de pe ele. „Înmoaie țucă badanaua în găleată, scutur-o oleacă și dămi-o la mână: -imi spunea bunica fără a mai coborî de pe taburet.
În colțuri dădea cu o pensulă făcută de bunelu din penele gâstilor fine. Spăla dușumeaua din zal /odaia mare/ cu petroxin, în restul camerelor la început rămânea lutul înșirat pe jos (la buneii Feodosia si Mihail Vizitiu din Varvareuca). Iar în Olișcani, în casa mare, bunelu a pus chiar podele din lemn, era meșter la toate, și tare bun.
După ce terminau de lichit pe jos asteptam sa se usuce bine, puneau pe pereți carpete cusute de bunica, atârnau perdele pe sârma draperiei de lemn si terminau cu întinsul țoalelor de coade si cadrelelor pe jos. Ambele mele bunici țeseau covoare minunate.
Apoi, de obicei, ieșeau cu spatele din camera pe care o terminau, se opreau în prag, scrutau cu privirea în jur și spuneau ușor oftând:”Bodaproste c-am terminat”. Dupa care repetam și noi, nepoții împreună cu ceilalți din neamuri… Bunica Feodosia mereu ne făcea cruce, pentru că părinții erau tineri și pe atunci nu se permitea să te rogi, în văzul tuturor… Totuși pășeam…. spre comunism )
Taina copilăriei mele mai stă în izvorul pârăului din vale de la casă bunicilor Maria și Teodor Sinchevici, părinții mamei mele Dora, în drum spre casa de cultură din Olișcani, pe care bunelul meu l-a făcut cu mâinile și sudorile frunții sale.
Bunicii mei au iubit dintotdeauna ce-au făcut, munceau pe rupte, nu-i auzeam văicărindu-se, erau cuminți și blânzi, ne așteptau să vadă bucuria și mulțumirea din ochii noștri. Le era de ajuns și erau împăcați cu lumea.
Mamele și bunicile ne fac Paștele și Crăciunul – sărbători tradiționale dăltuite în suflet pentru vecie
Asemenea acestor sărbători cu feminitatea iconografică, nimic n-ar fi fost fără ele. Biserică adevărata am prins-o la bunei, acasă.
Fără lupta lor, fără jertfă și dăruire, fără permanentă grijă maternă care te însoțește în viață, n-ar fi… sărbătoare.
Mi le amintesc pe bunicile mele în preajma Paștelui cum se trezeau cu noaptea-n cap și frământau kile de cozonac și pască.
Încingeau cuptorul de lut primind în burta lui încinsă tăvi cu cozonaci țanțoși și păști mândre și pufoase.
Le binecuvîntau cu câte o cruce făcută cu toate palmele trudite și le lăsau în voia focului din cuptor.
Cu fiecare iarna cu Crăciun, cu fiecare primăvară în Paștele ce vine, viata mi se pare o binecuvântată poveste. Mai ales când trăiau și părinții mei. De Paști și de Crăciun, în mod tradițional noi toți, mergeam în ospeție la ei, dragii mei părinți… Acum s-a rupt tradiția fără ei în viață… Mergem la cimitir să vorbim cu ei, să ne amintim, să aprindem luminări… Eu nu pot fi ca ei pentru copiii și nepotul meu, spre marele meu regret, dar le pot oferi toată dragostea mea și ajutorul meu necondiționat… Sper că vor înțelege cu timpul…
Trăiesc într-o permanentă mirare – cât de Bun e Dumnezeul nostru, totdeauna și zilnic, totul la locul său. Dar toate lucrurile devin clare după ani de zile prin care treci experiențe uneori grele, alteori fericite. Că totul a fost frumos și bine, realizăm abia la finele anilor noștri de viață, și nu vreau să fiu pesimistă… Avem speranțe și credem că totul va fi bine.
În fiecare an vine aceeași primăvară, cu altceva nou și nemaitrăit cândva. Obiceiuri și tradiții noi înmulțite cu cele vechi, și cu care ne obișnuim mai greu… Asta e Viața, mergem înainte, doar copiii să ne fie sănătoși!
Lanțul trofic își face cursul, natura ne desfată cu frumusețea mereu ofertantă si misterioasă. Fără a cere nimic în schimb ni se dăruie într-un soi de salvare a sufletului.
Asta am simțit atunci când am mers la cimitir la părinți, și mi-am amintit cum veneam la ei în Florești la casa noastră dragă… Întrând pe poartă, mi se întindea la picioare o curte plină de iarbă verde proaspăt încolțită, cu florile atent sădite de mama, și copacii – sădiți de tata, toate înmugureau cu arome prin jur… Spre amintire de copilăria noastră… În drumul spre maturitate.
Atunci am inteles de unde lua mama atâta putere; din grădina raiului pe care fiecare și-o face din ce are, pentru că înțelept a fost cel ce-a zis:„Fă rai din ce ai.”
Părinții mei au inteles, de asta și au înfipt și mai tare rădăcinile în locul care ne salvează sufletul. În sufletul, mintea și amintirile mele… Mama s-a născut chiar în Ziua de Paști, pe 8 aprilie, vom sărbători și o vom pomeni și pe ea și pe tata, împreună cu familia… Plouă și afară de lipsa lor… A rămas imaginea cu întreaga familie Vizitiu și Sinchevici, un neam numeros și bun la inimă…
Ce frumos era atunci, așteptăm cu o altfel de bucurie sărbătorile, păcat ca timpul trece peste noi, amintirile însă ne rămân în suflet. Există în viața noastră clipe care par că ne dezvăluie esența. Momentele pe care ni le amintim întotdeauna. Și cel mai important, că dragostea și înțelegerea reciprocă să domnească în inimile urmașilor noștri… Să cunoască – valorile… Despre mai multe tradiții din satul Varvareuca a scris și tatăl meu Vasile Vizitiu în cartea lui „Cu satul în suflet prin mări și oceane” – recomand s-o lecturați în bibliotecile BM B.P. Hasdeu, BNRM, Florești…

BunăVestirea – e apropierea Invierii… – O sărbătoare cu Paștele Domnului fericită, aveți grijă de voi și de cei dragi și alături de voi! Fiți optimiști! Bucurați-vă de viață, prieteni, împlinindu-vă Credința!
Hristos a Inviat! Adevărat!

Svetlana Vizitiu, Impresii din viata si carti blog / Imagini cu bucuria bunicii Feodosia si tatăl meu, casa lui părintească din Varvareuca

Imagini din arhiva familiei: Eu cu sora mamei Alexandra – suntem vesele de Paști, în curtea casei mele părintești, (1981); Buneii mei din Varvareuca Teodosia (1916-2011) si Mihail Vizitiu(1910-1982) pe o copertă din cartea tatălui meu Vasile Vizitiu; Eu cu nepoțelul meu Timur Perez prășim / săpăm la cuscrii din Dobrogea ( 2017); Părinții mei zâmbesc cu nepoțica Dana care avea rugeolă; La masă matușa mea Alexandra Senkevici(1951-2006) si bunelul Teodor (1906-1986) din Oliscanu – suntem împreună în curtea noastră din Floresti; Mătușa mea pictoriță, Serafima Senkevici(1941-2021) cu tava, a copt cozonacul; Familia Vizitiu, părinții și frații tatălui meu Vasile, anii ’50-55, sec. XX, s.Varvareuca, Florești; în stânga – Imagine din 1920-21 cu Bunica mea de mamă care a născut 11 copii în viață – Maria Sinchevici (2015-1976), în copilărie cu părinții ei; Întreagă familie Sinchevici-Vizitiu la nunta Mariei Cuza, 2019 octombrie, Chișinău; Urmează imagini – Casa bunicilor Sinchevici din Oliscani, ne-am adunat noi cu copiii, nepoții, 2001; Mai jos -Imagine alb-negru casa mea părinteasca din Florești în curte: cu bunelul meu din Olișcani Teodor Sinchevici (1906-1980), părinții mei Vasile(1936-2020) și Teodora(1939-2022), frații lor Serghei Vizitiu, Eudochia Țaricaev și fiica ei Angela Cuza, Vladimir Sinchevici, Parascovia Ionașcu și verii Moos din Germania (anii ’80); Ultimile imagini : Eu cu sora mea Lilea Șaragov cu tata la paradă PMAN, anii 2000; Eu cu mămica mea Teodora…

Suntem o GENERAȚIE care nu va mai reveni niciodată! ~O generație care a mers la școală pe jos și s-a întors singură ~O generație care și-a făcut temele singură pentru a ieși cât mai repede să se joace în stradă. ~O generație care își petrecea tot timpul liber pe stradă. ~O generație care s-a jucat de-a v-ați ascunselea când se întunecă. ~O generație care a făcut prăjituri din noroi și mânca fructe de pe jos . ~O generație care a făcut jucării de hârtie și carton cu mâinile goale. ~O generatie care nu a “obosit” sau s-a “plictisit” niciodată, aveam la dispozitie“ Mahalaua copiilor, unde puteam să petrecem zile în șir, gratis, practicând toate sporturile, dansurile etc . ~O generație care a strâns fotografii și albume cu decupaje. ~O generație crescută de părinți, nu de bunici sau de bone .
~O generație care nu a mai râs cu puțin timp înainte de culcare, astfel încât părinții să nu știe că suntem încă treji ~O generație care citea cărți, cu lanterna sub plapumă. ~O generatie care a fost învățată să-și iubească țara. ~O generație care ofeream imediat locul celor în vârstă în autobuz și îi traversam strada, nu îi luăm la misto. ~O generație care trece și din păcate nu se va mai intoarce!.. ~O generație pentru care contau sentimentele, nu banii sau mașinile ~O generație care a fost liberă și nu a știut ~O generație care a crescut cu cheia la gât . ~O generație care a învățat să se descurce în toate timpurile și în orice condiții prin forțe proprii . ~O generație care nu mai poate fi manipulată asta fiind motivul pentru care le stăm în gât… / Impresii din viață și cărți

Mama, tata, mi-e dor de voi…

Onoare și amintire binecuvântată, tată!

Vă rog să mai rămâneți cât puteți

Mamei, după un an

Vladimir Potlog:„Din păcate, am puțini prieteni”

Viața nu ia fost deloc ușoară, și în continuare Vladimir luptă cu orice obstacol în calea lui… Lumea este dură, dar el nu-și pierde credința, nici curajul de a merge înainte, și nici nu prinde ură pe nimeni… Este loial și cu adevărat dedicat prin firea lui. Foarte modest, dar trece cu mult curaj peste orice provocare pe care o întâmpină în viață, chiar și dacă este în scaunul rulant. El, omul cu deficiență locomotorie parcă iar fi destinat să-i inspire pe ceilalți să-și înfrunte problemele și să devină o versiune mai bună și mai puternică a lor. Scrie frumos, din suflet și găsește frumusețe în orice, și are mereu ceva de bun de spus despre fiecare om. Crede că există o parte bună în orice întâmplare, iar gândirea lui optimistă îi permite să se simtă fericit chiar dacă este un singuratic de nevoie Se înconjoară doar de oamenii sinceri, deschiși la minte și care evită dramele pe cât este posibil… Nu are timp pentru persoane pesimiste, nici pentru prieteni falși. Crede, cu fermitate, că Cele trei lucruri de care are nevoie fiecare om – sunt Iubirea, onestitatea și bunătatea! Iar Familia este totul pentru el. I se umple sufletul cu bucurie și mândrie, într-atât își iubește neamul. Credința și familia îl întăresc, îi ridică spiritual, datorită lor merge cu zâmbet Înainte!

Vladimir  Potlog, s-a născut  pe  data de 9 august 1984 în orăşelul Teleneşti într-o familie de medici – tatăl chirurg și mama terapeut. Are doi frați mai mici. O familie care îi acordă tot sprijinul – și moral, și fizic. Despre bunei își amintește cu mult drag, spre regret ei au decedat, dar au fost „bunici cu inimă mare”, cei care l-au ajutat mult, mai ales – din partea mamei. Ambii bunei au fost eroi, au trecut prin iadul celui de-al doilea război mondial și calvarul foametei din ”47. Fratele mai mic al bunicului de pe tată a activat ca profesor de istorie la Universitatea de Stat din Chișinău, și Vladimir se mândrește că-i poartă numele – Vladimir Potlog. Străbuneii au fost oameni simpli de la țară, care au iubit cu patimă pământul lor, la care au lucrat ca să-și hrănească copiii și nepoții, și pentru ai vedea oameni buni și gospodari la casele lor, spune Vladimir, – „Și vreau să închei capitolul despre părinţi şi bunici cu o poezie”:

„Doi bătrâni / Doi bătrâni stau singuri/În casa lor demult/Şi nimeni nu-i întreabă/Ce vor ori ce au vrut./Cânii urlă a jale,/Vântul bate ne’ncetat,/Doi bătrâni merg pe-o cărare/Cum mergeau, ca altădat’./Noaptea rece se lasă/Şi urlă viforul ca turbat,/Doi bătrâni stau singuri în casa,/Doi bătrâni stau la sfat./Şi aşteaptă şi tot aşteaptă/Să vină cineva,/Doi bătrâni cu plete albe:/Bunelul meu, bunica mea.”

Despre studii. Dizabilitatea nu i-a permis să meargă la școală, el fiind cu deficiență locomotorie și plasat în scaunul rulant, dar părinţii au făcut tot posibilul ca Vladimir să învețe Carte. „Prima învățătoare a fost mama cărei îi mulțumesc din suflet și toată viața o să-i fiu recunoscător. Cu ajutorul profesorilor care veneau la noi acasă am terminat 9 clase. Din păcate, nu sunt angajat nicăieri, munca mea e “Poezia” Și din nou vreau să termin acest capitol cu o poezie de-a mea”:

„Sunt fericit: Sunt fericit când scriu o poezie/Despre dragoste şi amor./Sau când ascult o melodie/Despre un suflet plin de dor./Sunt fericit când citesc o carte,/Despre doi îndrăgostiţi./Despre un om care a zburat pe Marte/Sau despre nişte regi bine veniţi./Sunt fericit când admir floarea,/Care înfloreşte la geamul meu/Şi când privesc luceafărul/Care luminează ca un zeu./Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare/Şi scriu acest vers./Căci poezia este nemuritoare!/Cum e şi întregul Univers.”(V.Potlog)

Are mai multe pasiuni. „La nebunie îmi place fotbalul, dacă puteam merge, poate deveneam fotbalist, cine știe. Echipa mea de suflet este Juventus Torino”.

Adoră mult istoria, mai ales antică. Este interesat de religia creștină si-o studiază din punct  de vedere științific și filozofic. Îi plac filmele, muzica.

‘Din păcate, am puțini prieteni’… „Îmi place să călătoresc, dar nu pot… Și totuși părinții au făcut tot posibilul să vad România și Ucraina. Pentru aceasta le mulţumesc din toată inima”…

„Cărțile în viața mea au avut și au un loc de frunte, ele mă ajută să trec mai ușor prin viață”. Vladimir a citit circa 600 cărți. A început să scrie propriile lui poezii din 1995, prima cu titlul „Bradul”. Are la activ peste 300 de poezii scrise. Le-a publicat în ziarele „Plaiul Orheian” în 2002, apoi în „Mâine junior” 2008 – și în ziarul „Timpul ” (2018). La fel în 2018 a apărut prima plachetă de versuri. „Cea mai tandră fiică a naturii”. A fost înclus împreună cu 27 persoane cu nevoi speciale într-un volum – antologie „Sunt OM”(coordonator C. Costov). Participă la concursul de poezie „Pe o ramură de Plai” din anul 2004, iar în 2010 a obţinut locul doi. Poeziile lui Vladimir Potlog pot să fie găsite şi pe înternet, pe site-urile: www. Citatepedie.ro. http://www.poezii.md/. Mai nou, are și-un blog public: vladimirpoetul.blogspot.md/”>https:// vladimirpoetul.blogspot.md/. „Acolo puteți găsi mai multe poezii scrise de mine, dar si despre alți poeți. În afară de faptul că scriu poezie, îmi place să citesc, să studiez istoria… Sufăr de Paralizie   cerebrala infantila și nu pot merge. Tel mobil 078224254”      „O carte poate trăi mai mult decât un popor.” (aforism de Vladimir Potlog)

Recomandări de carte din partea V. Potlog:

Pentru copii:

1. Fraţii Grimm „Poveşti cu zâne”
2. Bambi: Povestea pădurii de Felix Salten
3. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson de Selma Lagerlöf   
4. Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Și nu în ultimul rând, cartea care,  m-a învățat carte.

5. Albinuța: Abecedar de Grigore Vieru, Lică Sainciuc.

Cărți pentru maturi.

1.Căderea Constantinopolului – 2 volume-Vintila Corbu,

2.Tema pentru acasă – Nicolae Dabija,

3. Idiotul de Feodor Dostoievski,
4. Divina Comedie de Dante Alighieri,
5. Iosif și frații săi de Thomas Mann

„Am ales 10 cărți  care mi s-au părut cel e mai bune. Și vreau să termin capitolul despre  cărți cu o poezie despre – natură, carte și Dumnezeu” –

Lumea ca o carte: Alerga trenul sub lună,/Timpul îmi părea că aleargă după noi/Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul/Copacii falnici, dar de frunze goi./Priveam stânci, munţi, dealuri/Şi mă miram atât de mult,/Cât e de frumos pământul,/Şi nu mă săturam să mă mai uit./Trenul alerga tot mai departe,/Inima îmi bătea mereu./Şi lumea îmi părea ca o carte,/Scrisă de însuşi Dumnezeu.(poezie de V. Potlog)

Vladimir are câteva visuri: Să vadă „Cetatea eternă” din orașul Roma, și ca poezile sale să apară într-o zi într-un ziar de tipar din România. Speră ca ele să se realizeze.

Vladimir oferă și soluții pentru rezolvarea unor problem grave ca Migraţia şi sărăcia din Republica Moldova. Problema poate fi rezolvată numai prin Unirea cu Patria mama- România, „Atunci toate problemele noastre se vor rezolva de la sine. Aceasta e părerea mea personală”.

La Putna (550 ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna): La Putna un clopot bate,/Dangătul lui peste munţi răsună./El ne cheamă la libertate/Şi la unitate ne îndrumă./La Putna toaca se bate,/Ne cheamă să ne rugăm./Pe mine şi pe tine frate/Căci de acelaş sânge suntem!/La putna Ştefan ne cheamă,/Să ne spună cu glasul său bland./S-o iubim pe a noastră mama/Cum la iubit el pe domnul sfânt!/La Putna e o frumoasă sărbătoare,/Ea s-a îmbrăcat în alb./E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare./Să ne ducem fratele meu drag.( V. Potlog)

Basarabie, soră dragă/Basarabie, soră dragă,/Care ai fost de duşmani râvnită,/Eşti ca o copilă orfană,/De mamă ei părăsită./Basarabie iubită,/Care ai fost în sânge scăldată,/Eşti ca un fir de iarbă/Sub o boltă înstelată./Basarabie, floare de dor,/Care de mulţi ai fost vândută,/Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută./Tu să nu cazi în disperare./Basarabie, soră dragă,/Căci va veni şi ziua cea mare,/În care duşmanul o să înţeleagă/Că nu eşti singură şi orfană,/Că ai o mama iubitoare,/Toţi o ştiu cum o cheamă,/Acesta e România mare!/(V. Potlog)

Tânărul Vladimir Potlog și cartea lui de autor „Cea mai tandră fiică a naturii”, la care a muncit mult. Visul lui de a edita o carte de poezii s-a realizat și datorită Doamnei Irinei Moscaliuc. Vladimir le mulțumește și celor două persoane speciale – domnilor Zinaida Ambroci și Victor Cobzac. Fiecare dintre ei au făcut puținul, pentru a vedea un vis realizat, Restul desigur aparține talentului Vladimir Potlog!

Prietenii și admiratorii despre Vladimir Potlog:

Irina Moscaliuc:„ Cred că, fără scriitori, am trăi foarte puțin. Am trăi o singură viață, pe a noastră, fără să avem măcar habar de toate celelalte lumi prin care ne-ar putea plimba imaginația. Ne-am îndrăgosti mai puțin, am suferi mai rar. Dar am avea mai puține visuri și mai puține minuni.

Irina Moscaliuc:„Dacă vrei foarte mult sa se realizeze un vis, trebue sa nu încetezi sa crezi in ele!”„Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul!”

Zinaida Ambroci:„Ce a mai mare comoara spirituala!”

Betty Marcovici :„Aleargă cu gândul în stilul tău unic printre versurile create de tine care au o frumuseţe unică. Te îmbrăţişez VLADIMIR. Dumnezeu să te ajute să fii puternic în tot ceea ce faci.”

 Ludmila Florean:„Comoara asupra careia ai lucrat mult si te-ai realizat visul, de care ne mandrim si noi, copământenii tai de inspiratia si munca ta! Bravo, si succese mai departe!”

Marcela Albin:„Ai facut un lucru,ce o sa ramaie vesnic!!! Toti o sa ne trecem,dar cartea si simtul frumosului ramane inca multe generatii!!! Felicitari!”

Alexei Gorun:„Cu cât mai mult te integrezi în societate, cu atât viața este mai interesantă și te vezi ca o persoană realizată. Așa ține capul sus și mergi înainte.”

Traian Vasilcău:”Îl citesc de mai mulți ani. Este un tînăr din Telenești, care fiind lipsit de ceva, în plan fizic, s-a ales, din partea lui Dumnezeu, cu altceva, în plan spiritual: cu Poezia Sa! Ia uitați-vă ce îndemn poetic frumos are Vladimir Potlog pentru noi! Să-i urăm cît mai multă Nădejde, Credință și Dragoste, ca într-o zi poezia aceasta, și nu numai, să fie pe buzele și, mai ales, în sufletele tuturor!”

„Hai să fim/Hai să fim oameni de omenie,/Dragi părinţi, copii şi fraţi./Căci moartea nimeni nu ştie când o să vină/Şi când murim de acei vii suntem uitaţi./Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,/Chiar de e uşoară sau grea./Să nu adunăm multă avuţie/Căci lăcomia poate fi o piază rea!/Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,/Pe omul de lângă noi./Şi să ne gândim la pace,/În vreme de război./Hai să fim oameni de omenie,/Căci aşa e bine şi frumos./Şi să nu uităm niciodată/Că pentru aceasta s-a jertfit Hristos.” (V. Potlog, 15 decembrie 2019)

În noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni,/Să avem sufletul mai bland/Ca să cântăm cu înger în rând!/Căci fecioara Maria/În Betleem îl naşte pe Mesia,/Mare împărat care este/În pânză albă înfăşurat./Inima s-o înveselim/Şi pe Domnul să-l slăvim!/Căci în noaptea de Crăciun/Trebuie să fim mai buni. (V. Potlog)

❤

Svetlana Vizitiu, 2020

Să crezi în minuni! Ajunul Sfântului Nicolae; Nașterii Domnului… Revelionul.

     Am o atitudine ambivalentă pentru această sărbătoare. Te pregătești, te tot pregătești, ești gata, bine-dispus. Iar apoi, după ce bat clopotele anului nou, – brusc vine un sentiment de goliciune. Aștepți douăsprezece ore, arunci foițele arse cu dorințe în cupa cu șampanie, bei toate acestea, și nimic nu se schimbă, și tu, continui să mănânci salata ta cu crabi… În copilărie, ardeam de nerăbdare în ajunul Nașterii Domnului, Sfântului Nicolae sau a Revelionului cu Moș Gerilă care venea la noi, cu cadouri în fiecare an, – eu aveam vise frumoase și credeam în viitorul luminos, la fel ca Cenușăreasa din povești… Credeam cu disperare în prinți şi minuni, continui… să cred, probabil, pentru că așa mi-e firea…

Eu ador ajunul, sau anticiparea Anului Nou, – două săptămâni înainte sunt cele mai distractive și uneori mai fericite decât evenimentul și cele zece zile care urmează după ciocnirea cupelor cu șampanie, – ca de obicei, continui să cred că miracolele se vor săvârși în fine… Da, eu continui să mă simt fericită. Vreau să fie nu mai rău decât este acum. Vreau pace pe acest pământ, și ca copiii noștri și părinții lor să fie sănătoși și fericiți! Să dea norocul și binecuvântarea peste ei. – Să fie mai bine? Unde mai bine în țara noastră?! Banal, dar, din nou, nu ne împiedică nimic să repetăm și să ne rugăm: Important, este ca toată lumea să fie sănătoasă și unită!
…Trecu un an, nici n-am reușit să privesc în urmă. Ramasă doar o coală-n calendar… Cu un trecut, în care nu ne mai întoarcem, și-n urmă, va sclipi o zare rece sau un spray cu amintiri de cei plecați la Domnul… Cuiva donate fericire sau durere, cine știe… Luați prin lacrimi, suferințe careva, și cineva întors-au cu… speranțe și iubire… (SV)

Trecu un an, mi-a stat un pic mai trist. Cu trecerea anilor, devine tot mai trist, pentru că te maturizezi și începi să conștiințizezi realitatea… Să-ți i-ei adio de la ani e foarte greu, probabil… Să ierți e și mai greu… Și, neprivind în urmă, timpul a fugit… Și doar, un fum cu ceață… undeva departe… Plecat un an, îngenuncheat în urmă. Și iată, Anul Nou în prag. Și noi, atât de mari, maturi, bătrâni sau cum mai vreți, – în continuare credem în minuni, ca mici copii naivi… Dar credem, vrem să credem și cu disperare, cu ardoare, dorințe noi, ne ținem de orice firicel norocos… Așa că în ajun, dorim miracole. Și vor fi… Va fi un an bun trimis de Dumnezeu. Cred, că este decis deja… în ceruri…

+ Important, e să continuați să credeți în minuni. În Dumnezeu! +
Pentru cineva dificil și trist, iar pentru unii, – de succes și fericit. Astfel, va fi întotdeauna. Dar în ajun de An Nou… încărcați într-o traistă toate cele inutile și neimportante. Lăsați-le în urmă, după prag. De Anul nou, ca în povești chiar există multe miracole… Cu tot confortul, cu noroc, bună dispoziție, fericire și bunătate, vă doresc să credeți… Doar să credeți! Ce va urma, vedeți!.. Crăciunul, Revelionul, Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Nicolae…

 Sărbătorile de iarnă la noi încep de la Sf. Nicolae, pe stil nou (6 decembrie), apoi Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul (20 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini – unele venite din perioada precreştină –  cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros, aducând bucurie, veselie, dar şi mister şi trăiri spirituale.    

Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele), punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele tinere, pentru a-şi visa ursitul.

Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (6 /19 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul vă pune darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie. Se spune că MOS NICOLAE locuia într-un sătuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, NICOLAE se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie. Timpul a trecut, iar într-una din zile NICOLAE a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave. – Nu se poate aşa ceva, s-a gândit NICOLAE. Aşa că s-a furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari. – Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită. La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia. Ca să nu fie descoperit, moșul NICOLAE s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la sobă sau în ghete lângă uşă, pentru cei care nu au sobă. – Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată. – NICOLAE este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată. Atunci bătrânul s-a întors la copilele sale, multumindu-i în gând zilnic lui NICOLAE pentru bunătatea sa. Iar NICOLAE, a continuat toată viața să sa facă bine de fiecare dată când a putut. Spre deosebire de MOŞ CRĂCIUN, MOŞ NICOLAE nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi. Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea la uşă. / Legenda /

       -Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere, nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec, „Naşterea Domnului Iisus Hristos”.

În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun. Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara, până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.

Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie – 1 ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă, ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al cărui prag îl constituie Anul Nou.

Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „Urături”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti. Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri, care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a petrece.

Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu semănatul: „Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!”.

Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6 săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.

La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper şi o roadă bogată. 

Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.

Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

Așadar, sărbătorile de iarnă oferă acestui anotimp un farmec aparte , de aceea în sufletele fiecărui om , iarna este asociată cu o perioadă magică, cu începerea unui nou an, cu veselie și dispoziție bună și posibilitatea de a-și aduce aminte de sărbătorile din copilărie,de Moș Crăciun și de cele mai miraculoase momente petrecute în preajma oamenilor dragi.

  + Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește-ne! AMIN! +

S. Vizitiu ❤