Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Veronica SANDUL: „O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă”


Cea mai mare ofrandă a mea a fost alăptarea a doi prunci: la unul mama decedase după naștere, și la altul – mama nu avea lapte…”

Adoră să se plimbe atunci plouă. Preferă centrul Chișinăului, „orașul vechi” pe străzile Mateevici, Sciusev, Serghei Lazo… Este mereu cu privirea la locul unde poate găsi ușile vechi ornamentate într-un stil vechi deosebit, sau la colțișorul unei clădiri de arhitectură la fel veche, cel care ascunde miracolele din trecut… Îi place să redescopere locurile natale ale Orheiului Vechi: Casa Donici, Mănăstirile din Călărași, pădurea de fagi de-alături, – toate îi produc o stare de spirit înălțătoare. Rămâne impresionată de Cetatea Sorocii, de s. Unghiuri cu priveliștea lui Nistreană, cu izvorul tămăduitor la o Mănăstire din preajma satului, situată direct în mijlocul pădurii cu copaci seculari. O liniște Divină!

Familia, nu cariera, a fost cel mai important lucru în viața ei. Pentru carieră nu a avut nici posibilități. Acolo în orășelul militar din Rusia s-au născut cele două fiice ale ei, cu un an și 10 luni diferența de vârstă: Corina și Uliana (decedată în 2017). Copiii au învățat-o să fie tare, răbdătoare, să cunoască multe lucruri utile în viață. Ca orice mamă Veronica Sandul învăța, petrecea împreună cu familia și se integra în activități de suflet. Fiicele au motivat-o să studieze limbile franceză și engleză, pe care n-a reușit să le învețe la școală…

„Înger, îngerel / Dumnezeu mi-a dat și un nepoțel./Bunicuța, bunicuța./Pe Sănduța și pe Anuța,/II dau huța.”

Veronica Sandul are 61 de ani și îi mulțumește Domnului pentru că I-A dat să cunoască și să trăiască în Iubire Necondiționată și în Libertate: „Fiecare are intimitatea lui și este liber în alegerea de a iubi, – înseamnă ai da posibilitatea de a Exista și a primi Omul Drag așa cum este el, a respecta, a ceda, a vorbi și asculta … în tăcere

S-a născut în Centrul Moldovei. Este penultimul copil dintre cei șase copii din familia lor unită și veselă: două fete, ceilalți băieți. Veronica nici n-a observat când a trecut copilăria, atât de fericită a fost, și brusc s-a trezit la maturitate. Mereu cu griji, fiind preocupați de gospodărie, de alte lucruri, ca păscutul animalelor domestice (vaci, oi, capre, rațe, gâște, etc.). Aveau o grădină bogată cu pomi fructiferi, cu flori multicolore, unde familia se aduna sub zumzăitul albinelor care veneau de la vecini. Și buneii aveau albine, doar că părinții lor care nu mai sunt în viață, nu au dus acest meșteșug mai departe…

Pacea, bucuria, dăruirea, alinarea, iubirea de semenii săi dintotdeauna rămân valorile și virtuțile familiei lor!

Tata era lemnar în sat, adora să meșteșugărească ușile, geamurile, iar vocea lui de bariton o ascultau cu drag și enoriașii de la biserică, unde el cânta în cor. Mama lucra mai mult pe lângă casă, mereu ajuta pe cineva, vindeca cu un cuvânt bun, era expertă în plante medicinale, le culegea singură, și cunoștea de toate cum și cu ce se vindecă. Dar cele mai importante lucruri: iubirea de viață, umorul și încurajarea – erau instrumentele vindecătoare!

Veronica de la șase ani știa că va deveni medic, era străduitoare, cuminte și tăcută, nu-i auzea nimeni vocea, mereu se juca de una singură, ba inventa ceva ca să nu se plictisească, ba mergea la Lăcașul Sfânt… Aștepta să vină tata de la biserică, în special, duminicile sau de sărbători, atunci se îmbiba toată casa cu mireazma tămâiei ce venea de la hainele lui de sărbătoare, și se întindea ca un voal prin gospodăria lor până la următoarea duminică. Întreaga familia se bucura să se adune împreună. Tata o mai învăța să spună câte o rugăciune profundă… Pentru Veronika Sandul aceste rugăciuni răsunau ca cântecele de leagăn, ea chiar le cânta pe cele sacrale din vechile cărți de peste 100 de ani, moștenite încă de la străbunel, slujitor și el al Bisericii. Veronica avea impresia că în ele se ascunde o taină mare pe care abia acum o va descoperi… Educația în spiritul creștin a avut un impact pozitiv asupra activității ei școlare: Veronica era eminentă, șefă detașamentului școlar, mereu în frunte printre pioneri și comsomoliști. Mama o mai stăpânea, era împotriva activității ei fruntașe, și Veronica se simțea uneori genată… Dar curiozitatea și ardoarea de cunoștințe o făcea să meargă înainte.

Visul Veronicăi de a deveni medic s-a realizat cu succes! – „O munca de mare responsabilitate, care cere să știi specificul medicinii, și mai ales a medicinii naturiste, pe care o aplicam în practică pe langă cea alopatic”…

După absolvirea Universității de Medicină din Chișinău, Veronika Sandul a plecat împreună cu soțul în Rusia (acolo el făcu armata), „viața a călit-o și a șlefuit-o ca pe un almaz” – precum spune ea. Deci, locuiau într-un orășel militar, stepă, departe de casă. Caracterul optimist, sociabil și prietenos au ajutat-o să se integreze ușor printre oamenii cu multiple caractere și naționalități ca Om, ca Medic. Acolo ea și-a cizelat abilitățile de a vindeca cu privirea, cu mângâierea și cuvântul său. Experiența a convins-o că multe boli se vindecă prin talentele și pasiunile de viață: Artă, Muzică, Pictură, Teatrul, Religie, etc, toate i-au schimbat gândirea și modul de viață: „A CONȘTIENTIZA ceea ce faci, a fi cu Credință și Iubire, a crede în Familie și copii tăi, în Feminitate și cinste, a crede în meditație și viață pe alte planete, în Unitatea tuturor noțiunilor care există în lumea cea vie și cea moartă”…

Sufletul se înalță, ușor de dimineață./Mă indrept spre Templul, unde in Altarul Sfânt,/Domnești Tu Doamne-Dumnezeu,/Și păsările cânt…/Să-mi pun frumoase flori pe ochi,/Cu roua zorii să mă spăl pe față./Să mă scald în Albul văzduhurilor reci,/Când pe cărările inverzite agale-sprinten treci/O,Doamne!/Iubirea Ta fară egal,e fără chip.E doar suflare./E liniște in infernal./Mă faci să ințeleg doar pe tăcute,/Graiul florilor deschise și – a lucrurilor mute…” – (Veronica Sandul)

În continuare menține relații bune cu prietenii de diferite naționalități din acel orășel militar din Rusia, după demobilizare, fiecare s-a împrăștiat care și încotro. Veronica își aduce aminte că vacanțele atunci erau foarte vesele și distractive, toate sărbătorile, duminicile se petreceau cu familia și prietenii. Și prietena ei cea mai bună rămâne la fel cea din copilărie, cu care menține legătura strânsă, în rest, azi, sunt doar cunoștințe…

Societatea în prezent, are o mare oportunitate pentru mari realizări și prosperare, pentru cei ambițioși, în special. – spune Veronica, – Ce pot eu schimba pe acest Pământ? Am început cu Motivația și susținerea persoanelor în Etate. O Vârstă Elegantă – pentru o bătrânețe activă!” S-ar bucura să reușească să creeze o „Comunitate de Vârstă înaintată” – o „echipă de youtube-riști”: pentru a fi un exemplu celor mai tineri, – „Nu există o vârstă anumită pentru a fi activ și a te simți bine!”

Atunci când s-a întors din Rusia în Moldova, a fost îndrumată spre o altă ramură a medicinii – Cosmetologia, și după ani de activitate în acest domeniu, Veronica împarte cu mare bucurie toate cunoștințele și cu alte persoane, prin paginile de rețele de socializare, este și vlogger, postează direct pe canalul Youtube, discută cu mii de utilizatori și o face cu plăcere și desăvârșire. Ar dori să cunoască mai multe persoane în etate, pentru a ști mai bine cum înaintează ele în vârstă, ce le motivează. Și, pentru a le susține, cu siguranță! „Statutul de pensionar mi-a oferit o altă oportunitate de alegere a unei noi pasiuni-Vlogger. „A fi, a impartași din cupa mea și altora, a darui Lumină este scopul meu în continuare…”

Lumină lină/Cu tine sunt plină/Vin-o de mă alină/Adun fir cu fir/Umple al meu Potir/Dulce e al tau mir/Din al meu Hram/La toți dau ce am/Lumină lină /Vin-o de mă alină/Cu tine sunt plină” (V. Sandul)

Despre migrații spune că „dintotdeauna acest subiect a fost o unealtă spre evoluție, schimb de experiență, diversitate și cunoaștere”. De astfel, Veronica Sandul se bucură pentru succesele profesionale ale copiilor și nepoților săi stabiliți în Canada. – „Expresiile: „această e problema” fie „a apărut o problemă” sunt oportuniste. Nu există probleme, există situații care oricum se rezolvă. Toate depind de atitudinea noastră față de ele

Câțiva ani în urmă avea o marea dorință de a-și edita versurile proprii… Nu s-a realizat… Scriitorul Vasile Romanciuc i-a scris că nu este atât de simplu să-ți editezi cărți proprii… Sponsorii sunt greu de găsit, din păcate.

CINE SUNTEM NOI?/Cine suntem?/Nașterea inceputului,/Pește la inceputul Prutului,/Cei căzuți in război…/Cine suntem noi?/Cei ce pacea iubesc,/Sau poate cei ce pe marte traiesc?/Cei dce alergă după diamante și lux,/Apoi se roagă lui Isus…/Cine suntem noi?/Vagabonzi,boschetari de la coș cu gunoi,/Luptători spre lumină ce nu dau inapoi,/Copii inocenți și dornici de viață,/Indrăgostiții intârziiați ce se regăsesc,/Sau poate cei ce nu iubesc sau pătimesc?/Cine suntem noi?/Căinii ce latră in zadar,/Stâncă de piatră,/In zbor un bondar,/Bogații -ce dragoste dăruiesc,/Săracii –ce o cerșesc./Cine suntem noi?/Câmpul inflorit cu maci,/Poate cei drogați../Cei ce nu au nimic in buzunare,/Dar ochii licăresc ca o lumânare,/Dictator..Deputat..Trădător…/Cine suntem noi?/Foc și scrum,ce ne leagă acelaș drum./Cel ce iubește,/Cel ce e fericit,/Cel ce nu vrea nimic…/Rațiune Divină!/Cine e de vină?/Cine suntem?/De unde venim?/Unde plecăm?/Mai des și mai des ne intrebăm,/Fărp să căutăm…fără să știm…/Suflet suntem…/EL alege ceea ce e menit să fim…” (Veronica Sandul)

Alte pasiuni mai sunt împletitul, croșetatul, cusutul și lectura cărților, aici Veronica reușește cu succes. Cărțile pe care le recomandă, în primul rând, ar fi: „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija, „Alchimistul” de Paulo Coelho, „Profetul” de Kahil Gibran, „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde și, desigur spectacolul jucat de artiștii Teatrului Geneza Art. „Dar, de fapt toți scriitorii s-au bazat pe Cartea Cărților –BIBLIA, din care poți învăța cele mai profunde Trăiri și Lecții. – Pacea Domnului Lumină și Iubire tuturor!” (Veronica Sandul)

Câteva expresii de la Veronica Sandul:

~ Tinerii revin la tradițiii, la valori ce ne identifică ca NEAM!”

~ „Secvențe de la Intilnirile de Suflet din anul ce se trece…A fost minunat !!! alaturi de colegi ,prieteni si oameni cu suflet mare.Cei care pot impartași bucuriile si indestula cerințele celor ce au nevoie…In Compania Lumea verde nimeni nu se pierde…Omul și Natura sunt un tot intreg …”primum non nocere deinde salutare”(Hipocrate)

~’’…Armonia si Bucuria e chind gindești ,spui și faci acelaș lucru.Ascensiunea e Mulțumirea și Iertarea ~ ~”Iubirea e Putere…Iubirea e Emoție…Iubirea e Creație…Iubirea e Pace..Iubirea e Linistea si Surisul interior…E iertare si daruire…Iubirea e Viața insași…Va iubesc

~ „Acolo in Sublimul inimii, unde e Lăcașul și Leagănul Iubirii… VĂ IUBESC DRAGII MEI PRIETENI!’’

~’’Astăzi am fost prea matinală…probabil Ingerii mă trezesc pentru clipele minunate ale Creației…Numai Lumină in sufletele voastre!O sîmbătă și o Duminică liniștită. Vă iubesc!’’

Alte surse:

https://www.facebook.com/frumusetea.varstei.elegante/

http://frumusetea-varstei-elegante.com/

https://www.youtube.com/channel/UCW5KMU88qceGsl1gyUD1RHA

❤ SV

Reclame


7 comentarii

ANA ALBU:„Vin ai noștri, pleacă ai noștri”


Ana Albu la Biblioteca Centrala BM B.P.Hasdeu, 2019

Ispititoare și provocătoare, cu un șarm aparte, ochi mari cu o privire languroasă și aspră de judecător, când tăioasă și fulgerătoare, și mai blândă – atunci când nu e la serviciu. Astăzi rămâne la fel de frumoasă, doar că a mai adăugat înțelepciune și severitate pe chipul său care înainte divulga năstrușnicia și energia molipsitoare ce ademenește să fii alături în dansul tinerilor studenți… Fie, Ani mereu era sufletul companiei, un lider care amuza sau te punea la punct, dacă era situația. Armonioasă, atrăgătoare ca un magnet, Ani a pus multă vreme bărbații pe jar, provocând dureri de cap netratate și insomnii constante care, după ce o duceau la cinematografie sau concert, stăteau sub ferestrele căminului universitar pe str. Florilor din Chișinău, doar ca ea să le mai acorde o șansă de a o vedea …

S-a născut la 25 iunie, la Dondușenii din nordul Moldovei, unde cea mai frumoasă perioadă a copilăriei a petrecut-o în sânul naturii, atunci când nu existau tehnologii informaționale și toată lumea se bucura de socializare pe viu. Aici, a fost în elementul ei, astfel s-a dezvoltat personal, era curioasă, studia, avea și multă energie. Acolo în satul ei de lângă Bălți, a făcut primele descoperiri în adevăratele tradiții moldovenești, Ani mergea cu copiii la colindat, din ogradă în ogradă, pe ulițele satului, iar gustul și aroma plăcintelor proaspăt scoase din cuptor de bunica și mămica ei îi trezesc și astăzi constante nostalgii. ”De ce cu timpul apare înțelepciunea, chiar dacă la unele persoane vârsta vine solo… fără deșteptare? Atunci te gândești la timpul pierdut, și la faptul că de fapt nu ai nicio amintire plăcută… Copiii de azi nu mai cunosc aceste lucruri, acele tradiții din trecut și nu prezintă interesul, păcat…”

Ana Albu și azi știe a coace pâine, și plăcinte la fel le face, e gospodină în toate, doar că timpul anevoios se scurge repede, și ea nu reușește pentru că într-adevăr lucrează mult. O face în domeniul jurisprudenței, este un as dur aici: de la avocată la judecătoare la Curtea de apel, are o atitudine foarte serioasă pentru serviciul ei. Uneori e greu pentru că oamenii sunt diferiți și nu toți agrează adevărul sau realitatea… ”De ce să te simți ca un câine în sufletul tău, atunci când poți fi mai calm, indulgent și rezervat, de ce pare greu? Mă întreb adeseori cum e să fii mereu calm? Aduce atâta liniște în suflet, dar e imposibil uneori pentru că oamenii nu te lasă … să fii precum ești, e ca un furnicar plin cu munci grele din care nu ieși niciodată odihnit. Îmi place să fiu în vârstă pentru că am ajuns să înțeleg ce lucruri îmi plac în mod special… Doresc toată lumea să se iubească… Ce este atât de greu ca să înțeleagă și alte persoane acest lucru?

Toate le dobândești prin inteligență și forțele sale… Așa că dacă vrei o carieră, nimeni nu-ți va face o reducere, la locul de muncă trebuie să fii un profesionist! La fel, nimeni nu este interesat de viața ta personală, dacă ai copii sau probleme: Trebuie să-ți faci funcțiile bine! De aceea rolul femeilor în Moldova include multe responsabilități. Este dificil și greu. Dar o faci nu de dragul bărbaților, ci de dragul său…

Femeile în politică:„Sunt femeie, dar consider că în politică femeile trebuie să meargă… nu întotdeauna! Numai în cazul dacă există vocație și abilități.  Se reduce opinia despre doamnele politiciene, atunci când se vorbește fără sens în parlament și devine obositor să vezi că duc lipsuri de inteligență, demnitate și integritate. Evit să vorbesc despre genul opus, s-a vorbit destul. Un singur lucru este clar că situația pentru popor nu se schimbă. Vorba cântecului: „Vin ai noștri, pleac-ai noștri, noi rămânem ca proștii…”

Referitor la schimbări în societate, Ana Albu consideră că, în primul rând, este nevoie de Implementarea și ajustarea legislației naționale la normele europene. La fel, în ce privește statul: Asumarea de grijă pentru persoanele în etate și cele cu dizabilități. „Cât se poate ca CEDO să amendeze moldovenii pentru încălcările Guvernului Republicii Moldova, și banii să achite la fel moldovenii?” Cel mai dureros e că pleacă moldovenii din țară zilnic… Sper ca demnitarii să aplece urechea…

Ana filosofează referitor la relații umane: „Nu poți ști ce te așteaptă, nu poți să afli imediat dacă omul este potrivit caracterului, stilului de viață sau nivelului tău de cultură. Deși, există foarte mulți oameni frumoși la aspect, cu siluetă și cu ochi verzi, după a doua-treia întâlnire începi să simți că ceva nu e în regulă. Și nu vorbesc doar despre relația bărbat-femeie, în general.

O prietenie adevărată are criteriile sale de apreciere. Care sunt, cum le depistezi? – E simplu. Cu oamenii compatibili relația merge din prima, pentru că ei sunt Pozitivi și orice ai face tu pentru ei – e Bine. Chiar și atunci când realizează că o „dai în lături”, acele persoane nu se supără și trec cu vederea lucrurile mărunte. Nu e secret că din acele „mărunțișuri” zvâcnesc cele mai importante materii, dar nu contează. Știți de ce? Pentru că asemenea persoane… știu a Iubi.”

Atunci când l-a întâlnit pe viitorul ei soț, îi era indiferent câți ani are, ce naționalitate, credință sau stare materială are, – s-a îndrăgostit din prima, a fost o dragoste nebună și reciprocă. Așa s-au cunoscut fiind studenți la USM și toată gașca studențească îi urmărea cu interes, admirând relația lor, atât de frumoși și fericiți erau. Istoria lor este una reală și pozitivă, mereu am respectat aceste persoane, care îmi sunt în continuare prieteni. „Orice femeie are dreptul la fericire, și orice bărbat are dreptul să „scuipe” pe tot ceea ce poate împiedica acest lucru! – eu am ales cu inima, nu cu capul, cu toate că au existat multe probleme in fața relației noastre, dar le-am depășit iubindu-ne și luptând pentru înțelegere și pace în familie. Așa trebuie să fie orice familie normală” – spune Ana Albu. Cu Alexandru sunt împreună de peste 35 de ani și deja au doi nepoței minunați de la unica fiica lor adorată Olga. Ani dădăcește uneori pe cel mai micuț, se face și ea mai tânără alergând cu el prin casă, iar despre nepoțica Maria spune la toți: „Este iubi a mea”.

Nu e nevoie să ai masteratul pentru a ști că stima și respectul stau în capul mesei. Și atunci când placi pe cineva și îți dorești o relație de durată, trebuie să faci tot posibilul să meargă relația, la fel reciproc să-i fie bine cu tine. Cu grijă, atenție, flori și cuvinte frumoase, ca liliacul, de exemplu, – pare un mărunțiș dar aduce arome îmbietoare. Îmi place mult, îmi amintesc, cândva demult, l-am primit de 8 Martie, adus cu avionul din Sankt-Petersburg, special pentru mine. A fost ceva miraculos, simt și acum acele sentimente de neuitat… Dacă vrei să faci ceva sau nu, întotdeauna găsești motive de a face lucruri dorite.”

Adevăratul curaj este să-ți iubești viața, să spui lucrurilor pe nume. Ana Albu este acea persoană care le demonstrează prin fapte. Și-a dorit o carieră, a făcut-o! – Știți cum? –  După ani de muncă la o librărie cunoscută din Centrul capitalei, a mers apoi la o judecătorie, muncind pe brânci, plus – a studiat la a doua facultate – Dreptul. Este foarte responsabilă, și foarte discretă, niciodată nu și-a trădat serviciul, și nici clienții…  Ulterior, s-a transferat cu serviciul acolo unde a trimis-o statul, astfel timp de peste 20 de ani Ana Albu a făcut naveta săptămânal la Bălți din Chișinău, și invers, lucrând ca judecător la Curtea de Apel. Anul acesta, cică s-a „pensionat” în floarea vârstei (așa cum se cuvine la juriști) și a revenit în Chișinău. Și-a deschis biroul de Avocat, și acum – e din nou la serviciu, pe strada Mitropolitul Warlaam…

Da, preferă să citească mai mult din jurisprudență, dar cărțile care o relaxează rămân a fi cele de Francoise Sagan

SVizitiu ❤


3 comentarii

Lilia Donica:”Pun accentul pe echilibrul interior”


Apreciez întâlnirile cu oamenii care pot conversa, care pot și au despre ce povesti. Apreciez persoanele atente care trec alături de tine și observă până și cel mai mic detaliu din viața ta, cu toate că nu e obligatoriu… Mă închin în fața profesionaliștilor, intelectualilor și a celor entuziasmați de vreo idee. Eu absorb vorbele lor. Atunci dispare sfătoșenia mea de a vorbi prea mult. Aici eu umplu timpul meu prețios cu persoanele deosebite pe care mereu le menționez și promovez. Pentru că ele sunt prea ambițioase și perseverente în munca lor de zi cu zi, precum la fel de modeste și tăcute pentru a se face auzite sau lăudate. Vreau să menționez una dintre aceste persoane, în special, în ajunul Zilei Bibliotecarului. E – Lilia Donică, în prezent, șef-serviciul Promovare la BM B. P. Hasdeu. O frumusețe caldă, senină, cu un chip și un zâmbet ștrengăresc, de copiliță aflată în primii zori ai întrebărilor și frământărilor adolescentine, cu ochii vioi și plini de înțelepciune. O fire poetică, creeativă, cu idei color și proiecte de carte și cele sociale, nu doar în cadrul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, pe care se stăruie să le implementeze oriunde poate ea ajuta pe cineva.

Adevăratul curaj constă din dragostea de viață știind tot adevărul despre ea. Și dacă te-ai decis să-ți construiești o carieră, atunci nimeni nu-ți va face o reducere pentru că ai trei copii sau blat – pentru anumite condiții, – la serviciu – ești un profesionist! Și Lilia chiar are trei copilițe, fetițe drăgăstoase și iubite… Atunci când vii la lucru, pe nimeni nu interesează – ai copii mari sau micuți, sau dacă ai anumite probleme nerezolvate. Contează mai mult ceea ce faci decât ceea ce spui! Toți au nevoie să lucrezi bine, să-ți îndeplinești serviciul bine. Rolul bibliotecarului în Moldova include o grămadă de responsabilități, și cu salarii minimalizate… E dificil, și e greu. Nu e chiar grație serviciului, ci mai mult pentru că interiorul care vine din educația ta o cere. În special, atunci când ești și Doctorand în arte vizuale, pe lângă serviciul bibliotecar pe care îl face cu atitudine, perseverență și cu drag. Despre Lilia Donică vorbesc.

Are 37 de ani. Ș-a născut într-un sat frumos, străjuit de păduri seculare, Pohrebeni, raionul Orhei. Acolo a locuit ea împreună cu părinții, bunica, cele două surori ale ei până 1985, după ce s-au mutat în Orhei. Lilia păstrează cu sfințenie acele locuri pitorești, cu oamenii gospodari, ospitalieri și veseli. Este specificul caracterului ei. Chiar și în prezent, atunci când merge în acele locuri, nu încetează să vorbească cu mândrie despre ”nucul de la poartă, iarba din curte, florile din grădină” care-I amintesc vorba lui Druță precum spune ea:”pasărea alba a copilăriei mele”, și o mai așteaptă să revină acasă.

Dezvoltarea personală care dezvăluie personalitatea ei, la fel o datorează părinților, care au avut grijă să le educe cu dragoste de oameni, a tot ce cuprinde valori și frumusețe. În familia lor ca la clasici, – se citea mult, se cânta, se dansa și fiecare preferă pictura. Mămica prepară gustos: deci, a transmis și fiicelor această pasiune. Locuiau deja în oraș, dar părinții reușeau mereu să îmbine armonios munca lor de la serviciu cu cea pe camp. La fel de armonios, preferau să se odihnească: frumos și util! Lilia își aduce aminte că în fiecare zi de sâmbătă, neapărat se dedicau curățeniei stricte, ca apoi duminica, pe care o așteptau cu nerăbdare, să plece la Chișinău, la teatru, la concert, la circ… Neapărat, se plimbau prin parc, la natură împreună…

Era Ziua Familiei lor și se simțeau atât de fericiți împreună… Astăzi, Lilia la fel de mult se dedică propiei sale familei, celor trei fiice ale lor, la fel de mult iubite și alintate…

La Mulți ani fericiți, în continuare, Lilia, – cu dragoste și respect din partea colegilor tale! ❤ (S. Vizitiu)

Câteva dintre Expresiile sau preferințe Maxime de Lilia Donica:

~ “Cine sunt eu? Probabil că emoțiile și sentimentele mă definesc cel mai mult. O fire sociabilă, dornică de autocunoaștere și dezvoltare personală, creativă, energică, cu poftă de a cunoaște ceva nou.
Dar, ca și mulți alții, am și eu partea cea neprelucrată, de aceea mi-am pus ca obiectiv de bază în acest an să pun accent pe echilibrul interior.
~Recunosc că sunt un om încăpățânat, dar echilibrat. Graţie celor şapte ani de-acasă sunt o persoană educată. Aceasta, deseori, mă face să fiu mai rezervată, să nu pot zice nu când, de fapt, ar trebui. Sunt persoana care face bine necondiționat. Ştiu să zâmbesc şi atunci când inima mă doare, dar nu-mi place să fiu intimidată, îmi cunosc bine locul. Prefer să trăiesc şi să gândesc liber, am valorile mele, dorințele mele, viziunile mele. Îmi place când viaţa e plină de culoare. Viaţă colorată, dragi prieteni!”

‘’ Cat e de important sa-ti pui prioritățile!
Așa că in Noul An , va doresc un management bun al timpului sa aveți!!!’’

~Trebuie sa iubesti pe oricine, orice, oricum, numai sa iubesti. – Alexandre Dumas

~’’ Să fim mândri de limba noastră și să avem grijă sa o vorbim corect. Ea va rămâne tezaurul cel mai de preț pentru urmașii noștri’’

~’’ Noi avem modele de dascăli, sper ca intr-o zi vor fi toti.
Orice profesie trebuie sa o faci cu pasiune, devotament, profesionalism și multă dragoste, dacă nu o poți face, schimba domeniul’’

~‘’Ai reușit prin lucrările tale sa ne demonstrezi ce înseamnă performanța, iar creaturile tale fascinante cu o cromatica pastelata a dragostei și compoziții logice, unde fiecare pictura are istoria sa, ne-a bucurat atât ochiul cât și sufletul! Mulțumim mult!

~”Se zice ca adeseori ca durerea il intareste pe om. Nu este nimic mai putin adevarat ca aceasta” Ioan Slavici

~Concentraţi-vă asupra ideii de prosperitate şi lăsaţi restul în seama subconştientului. Veţi observa, cu surprindere, că se vor manifesta o serie de circumstanţe şi ocazii favorabile.(Joseph Murphy, în: Puterea Extraordinară a subconştientului tău)

Date biografice: LILIA DONICĂ: Cunoaște fluent câteva limbi străine, este responsabilă, cu initiativă, organizată, abilități   de lucru la calculator, conduc automobilul (din 2004).
Interese: fashion news, sport (înot sportiv, badminton, aerobica), lectură (psihologie, dezvoltare personală și profesională), creaţie, călătorii, arta culinară, teatru.

Este căsătorită și are trei copii: Ioana-Maria, Ulia, Alia.

Nu încetează să iubească și să spere. Iubirea o înalță și îi dă aripi, speranța o face să treacă peste toate cu demnitate.

 Mai multe despre Lilia:

1988-1996- Şcoala medie de cultură generală nr.3 din or.Orhei;

1989-1993- Şcoala sportivă , or.Orhei;

1993-1996- Şcoala de pictură pentru copii , or.Orhei;

1996-1999- Liceul Teoretic Agricol, profil economie, or.Chişinău;

1999-2004- Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creanga”, or. Chişinău; Facultatea de Arte  Plastice şi Design, specialitatea: designer vestimentar. Tema tezei de licenţă: Balada;

2006-2009 -doctorandă, la zi, arte vizuale. Tema: Designul vestimentar din R.Moldova,

Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe a Moldovei, arte vizuale. Tema: Designul vestimentar din R.Moldova;

2010-2012 masterandă, la zi, specialitatea: management, Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova;

2013-2015 Link-Academy (Prin Autorizația Departamentului de Examinare Internațională Cambridge), CAD Department ;

2019, februarie – Membru Stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova.

Pasionată de  tot ce-i nou, nu încetează  să fie prezentă la varii grupuri de dezvoltare personală:

2005 – Curs de „Educaţie financiară”, Universitatea Succesului, Valentin Dolganiuc;

2007- Curs de „Retorica”, Universitatea Succesului, Valentin Dolganiuc;

2010 – Curs de Engleza, intermediary, Centru Educational Qua Vadis;

2011-  Participantă la Proiectul ICO, Chișinău;

2015- Campion Național al CAP, Global Entepreneurship Network Moldova;

2015, aprilie, – Curs de “Dezvoltarea abilităților de conducere pentru femei în afaceri”, DAL consulting, România, Iași;

2016, ianuarie – Angry Business, curs de dezvoltare a afacerii;

2017, decembrie – Curs de “Inteligență emoțională” cu Ludmila Semina Guțu;

2017- Curs de l.engleză, American Language Center, nivelul B2 (intermediate).

Pe parcursul anilor, am încercat mai multe activități, acumulând o experienţa profesională frumoasă:

2005-2007- profesoară de specialitate la Colegiul Republican de Arte “Al. Plămădeală” din mun. Chişinău.

2006 – înterprinzător  Î.I.”Florea-Donica Lilia”, atelier de cusut.

2009-2011- consultant, Consiliul Suprem pentru Ştiinţe şi Dezvoltare Tehnologică, Direcţia politici, management şi monitorizare a ştiinţei şi inovării,  Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

2011- 2018 – cercetător științific, Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare (Consiliul Consultativ de Expertiză) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

2017-2018- cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural, arte vizuale,  AȘM.

O parte din activitate e dedicate și participărilor la diverse expoziții:

2000 – organizarea de tineret a adunării cetăţeneşti Helsinki din R.Moldova, concurs republican, Premiul special al ICNUR;

2000- participantă la “ 2000 de imagini din anul 2000” Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală;

2002-  participantă la “Le geste en liberte”, Franţa, Troyes;

2003-  participantă la expoziţia “ Tineretul creator”, Brâncuşi, mun.Chişinău;

2004 –  participanta la “ Cartea Domnească”, Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău;

2004  – prezentarea colecţiei vestimentare “ Balada” la Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău; cu ocazia aniversării a 114 ani a muzeului;

2004  – participantă la Festivalul de modă “ Fashion 2004”, Premiată cu I-ul loc, nominaţia folc;

2010  – EXPO de grup,  Biblioteca Științifică Centrală “Andrei Lupan”, Pictură;

2010  – participantă la Bienala Internațională de Artă Decorativă, Lucrarea: Spațiul existenței, Chișinău.

Un loc aparte în activitatea Lilei Donica o constituie  interesul pentru cercetare, inovație, creație. Acest fapt motivează participarea ei la o multidudine de manifestări ştiinţifice, expoziţii, work-shopu-uir, tîrguri, mese rotunde:

  • 6 decembrie 2005-Participantă la Simpozionul anual de comunicări ştiinţifice cu genericul „Omul.Cultura” în incinta Muzeul Naţional de  Etnografie şi Istorie Naturală, mun.Chişinău. Tema: „ Ecourile modei europene în Basarabia Interbelică”.
  • 14-16 mai 2009– Participantă la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Probleme actuale ale arheologiei, Etnografiei, Etnologiei şi Studiul Artelor” , mun. Chişinău, Biblioteca A.S.M.
  • 20 mai 2009-Participantă la Conferinţa Internaţională de Cercetări Ştiinţifice, (20 mai 2009) Cernauti, Ucraina.Tema: “ Interferenţe bibliografice în designul vestimentar moldovenesc”.
  • 1-2 noimbrie 2011, ISE la 70 de ani, conferiința științifică internatională „Pledoarie pentru educație – cheia creativitații și inovării”, Contribuții privind utilizarea teoriei fractalilor în artă, Anatol Rotaru, profesor universitar, doctor habilitat, U.S.M, Lilia Florea-Donica, doctorandă, Institutul Patrimoniului Cultural
  • 1-2 noimbrie 2011, ISE la 70 de ani, conferiința științifică internatională „Pledoarie pentru educație – cheia creativitații și inovării”, Contribuții privind utilizarea teoriei fractalilor în artă, Anatol Rotaru, profesor universitar, doctor habilitat, U.S.M, Lilia Florea-Donica, doctorandă, Institutul Patrimoniului Cultural
  • 26-28 mai, 2015– Conferința Științifică Internațională “Probleme actuale ale Arheologiei, Etnologiei și Studiului Artelor”, Institutul Patrimoniului Cultural al ASM, Certificat de participare
  • 23-24 martie 2017– Conferința științifică anuală a profesorilor Facultății de Arte plastice și Design a UPS „I. Creangă” din Chișinău.Comunicarea: Abordarea sinergetică în domeniul designului vestimentar, Certificat de participare
  • 30-31 mai, 2017Conferinţa ştiinţifică internaţională „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare”. Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, Chişinău. Comunicarea: Viața și activitatea creatorului de brand Valentina Vidrașcu. Certificat de participare
  • 26-28 octombrie, 2017- “Creativitate, Tehnologie, Marketing”, Simpozionul Internațional: ediția a 4-a, Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea de Textile și Poligrafie, 26-28 octombrie, Chișinău. Comunicarea: Elemente ale ornamentului fractal în vestimentație. Certificat de participare
  • 22 martie, 2018- Conferința științifică anuală a profesorilor și cercetătorilor UPS I.Creangă, Tendințe în arta contemporană și universală. Tema prezentării: Catedrele de design vestimentar din republica Moldova, Certificat de participare
  • 03.2018-12.05.2018- Programul de abilitate pentru fete „Girl Power”, traning, tema: Look-ul personal, Certificat de mulțumire
  • 2018, 30-31 mai, Conferința Științifică Internațională Patrimoniul Cultural: cercetare, valorificare, promovare, Ediția a X-a. Tema prezentată: Creația artistică a designerului vestimentar Ala Lupu-Leancă, Certificat de participare.

O parte a cercetărilor, studiilor efectuate, le-a publicat în articole din reviste naţionale/internaționale:

  • 2009, iunie- Publicaţie în revista ştiinţifică “Apostolul”, Piatra Neamţ, România ; Tema: „Importanţa designului vestimentar în Moldova”, ISSN-15823121, p.8.
  • 2009 Publicaţie în revista ştiinţifică „ Limba Română”, Chişinău.Tema: „Costumul medieval românesc”, şi „Costumul de  carnaval-Masca”.
  • 2009 Publicaţie în revista ştiinţifică „Academia de Poezie”, Iaşi. Tema: „ Design-ul vestimentar- o evoluţie de milenii”.
  • 5-7 mai 2011– ASM Florea-Donica, Lilia. Integrarea cercetării ştiinţifice a Republicii Moldova în spaţiul european al cercetării: aspecte sinergetice Chişinău, 2011. – P. 476-483. – Bibliogr.: 5 tit.
  • 2017-DONICA L., VATAVU Al. Abordarea sinergetică în domeniul designului vestimentar, În: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului; seria XIX; vol.III; p.180-192; ISBN: 978-9975-46-33-1.
  • 2017-DONICA L. Elemente ale ornamentului fractal în vestimentație, În: “Creativitate, Tehnologie, Marketing”, Simpozionul Internațional(4;2017; Chișinău). p.162-170; ISBN 978-9975-45-505-3.
  • 2017– DONICA L. Tema prezentată: Viața și activitatea creatorului de brand Valentina Vidrașcu, În: Arta 2017, Seria Arte Vizuale, Arte Plastice, Arhitectură. Serianouă, vol. XXVI, nr.1, p. 147-152, ISSN 2345-1181 (categoria B).
  • 2018, martie, Contribuții privind marketingul intertransdisciplinar în teoria vestimentației moderne, Donica Lilia, cerc.șt. IPC, ziarul „Literatura și Arta”.
  • 2018, Catedrele de design vestimentar din R.Moldova, În: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului. Materialele conferinței științifice anuale a profesorilor și cercetatorilor UPS I.Creangă, seria XX, vol.III, Chișinău 2018, p.341-352.

 Participantă  la Emisiuni TV / Radio:

  • 2009, Moldova 1, Buna Dimineața cu Lucia Danu, despre modă și stil
  • 2017, mai- Moldova 1, Buna Dimineața, rubrica: Confidențe cu Dumitru Alexei ,
  • 2017, 26 iunie Moldova 1, Buna Dimineața, rubrica: Confidențe cu Dumitru Alexei, trm.md/ro/buna-diminea-a/buna-dimineata-emisiune-din-26-iunie-2017
  • 2018, martie, Radio Moldova, Emisiune de Andrei Viziru, Evenimente culturale. Prezentările de modă din R. Moldova
  • 2018, 19 iunie, Radio Moldova, Emisiune de Andrei Viziru, Tema: Susținerea tezelor de licență a absolvenților instituțiilor de specialitate din R. Moldova.


7 comentarii

Să nu spui nimănui ce răni te dor: 3 Decembrie – Ziua Persoanelor cu dizabilităţi


Copiii din curte mă ignorau, și nu mă primeau în gască lor, la fel și cei de la grădiniță nu mă doreau în jocurile lor: pentru ei eram ciudată, o maimuţă fâlfâită care nu putea scoate un sunet normal. Dar eu tot mă țineam de ei, şi ei din nou mă fugăreau, strâmbânu-mă şi arătând limba lor roză…

Mare pedeapsă e să nu simți bucuria comună, fiind printre oamenii. Eu, ca un catâr, mă înverșunam să întru în jocul lor, și nu puteam înțelege care e motivul supărării lor. Mă consideram fetiţă normală, veselă şi cuminte, precum sunt și ei, cu mare dorinţă de a se întrece cu mingea sau la loto… Nu mă doreau oricum. Le aduceam de acasă dulciuri, furam din bijuteriile mamei ca să le îmbunez inima, şi numai pentru ca ei să se joace cu mine. Mă țineam scai, şi eram geloasă că cu Ala Bala Portocala se poate juca, şi cu mine – nu… Acasă plângeam cu atâta suflet! Iată așa toată copilăria mea, ca apoi în adolescența mea să mă simt la fel de respinsă și singură… Nu se lega comunicarea, eram bucuroasă să tac, să privesc cum se joacă, doar să fiu în cercul lor, alături de ei. De astfel, m-am simțit mereu singuratică și batjocorită în societate. Acum, chiar îmi place să rămân singură, mă bucur să rămân și să trăesc cu imaginația mea unde eu sunt fericită…

Momente de ezitare, atunci când realizezi că nu ești ca toată lumea, dar ai încredere că poți fi mai bună, au continuat și atunci când am crescut mai mare, dar și la maturitate: realizezi că oamenii nu se schimbă, şi că calitățile caracteristice strict înrădăcinate de mic copil, nu dispar nici mai târziu. Rădăcinile dezvoltă alte modele mai dure în mintea ta, în interior: ele fie sunt, fie – nu… Şi – la o cumpănă de viață cu moartea, cu siguranță, apar din nou. Ca să descoperi adevărata ta înfățișare cu spiritul tău cu tot. Probabil, eu mă înfăţişez nu ca o persoană echilibrată, inteligentă, ci care s-a conformat cu pătimirile sale din viață… Dar, nu…

Într-adevăr, eu afirm ca o persoană vulnerabilă, cu o experiență de viaţă dezvoltată prin dizabilitate fizică ca lipsa de auz, cea care a cunoscut dintotdeauna ce poate simți real un invalid mereu obijduit de ceilalți, cei care nu știu cum e să fii în pielea şi situația ta, şi nu o vor simţi niciodată. Familia și prietenii care au grijă de persoane cu dizabilități, pot să te ajute, să te compătimească, dar nici ei nu vor simți adânc drama ta. Apropiații te consideră omul drag și o persoană normală, se comportă adecvat. Ei înțeleg totul… Insă, au şi ei viaţa şi problemele lor. De ce să-i judec eu. Ba niciodată! Pentru că… nici eu nu pot ”suferi” persoanele ca mine. Ele mă fac să plâng, şi eu, pur şi simplu, am obosit de durere… 

Prima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș în troiene de zăpadă, Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă deasupra pe cap, legată strâns cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Și tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe, apoi mă stabilea bine în sanie pentru că atunci când mă pot răstogoli să nu mă lovesc, și mă ducea cu o viteză nebună prin ninsoare în soarele sclipitor de nea, și eu fericită, râdeam de spaimă și fericire. Încă nu puteam vorbi, şi atunci părinții mei au descoperit că nu aud, – de vină fiind o eroare stupidă a medicilor care m-au supradozat cu antibiotice de streptomițină! Am fost marcată pe o viață întreagă, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții la care au acces toţi oamenii ”normali”…

eu

De mică am realizat, că sunt în viață, că am părinți, că sunt un copil fericit cu mamă și tată pe care-i iubeam: am simtit-o în acel moment când tata mă trăgea cu săniuţa cu o viteză la maxim în ninsoarea mare în soarele strălucitor, nu știu de ce, dar e prima ce am memorizat din senzaţiile mele de copil… Apoi, părinții mei se cuprindeau în bucătăria de pe strada ”Sciorșa, 6”, din or. Florești, într-o garsonieră pe care tata abia a primit-o de la serviciu: una fără veceu și baie, dar – a fost primul nostru locaș fericit, în care ne simțeam stăpâni cu acte. Surioara mea încă nu se născuse, eu mă cățăram în brațele părinților, – ambii mă sărutau, și tata mă dădea cu ”huța” atât de vioi pe genunchii lui, că mâina mea stângă a trosnit brusc, și ei speriați m-au dus la urgență. Acolo medicul mi-a bandajat strâns brațul cu tifon, și apoi, noi toți fericiți că n-a fost nevoie de gips, am mers acasă! Am simţit că sunt şi pot fi iubită!

În curtea noastră mare cu vecini era un cucoș mare și rău, cam la nivelul meu de înălțime a celor cinci ani: că eram ca o prichinduță. Mă speriase groaznic: eu fugeam de scăpăra pământul, și cucoşul – după mine să mă ciupească. Am rămas șocată și mult timp mă temeam să merg chiar și la veceul de afară. Am tăcut sau mă bâlbâiam mult timp, or, nu știam cum să le explic părinților despre frica de acest cucoș, dar mama a aflat și i-a spus tatălui… Nu știu , probabil că cucoșul a dispărut, nu știu… Cert, că stăpânul lui se certa cu toți din ogradă, și timp îndelungat îl lăsa să zburde liber să sară la vecini, sau poate încă nu dorea să pape răcituri. Spaima de cucoș m-a marcat pe multă vreme, astfel că nu eram sănătoasă la cap şi săream la bătaie la toţi care mă obijduiau.

Părinților îmi era rușine să recunosc că nimeni nu mă iubește acolo, printre străini. Apoi, am realizat, că dacă vrei să obții ceva, trebuie să te lupți, chiar și pentru scurt timp, atâta timp cât se topea bomboana în gura ”prietenei”, care apoi mă înjosea şi mă strâmba din nas. Aveam exemplu părinților mei tineri și curați la suflet, că cu oamenii trebuie să fii cuminte, răbdătoare și ascultătoare. Prin ereditate aveam mari abilităţi şi talente încă nedescoperite atunci… Am fost inocentă, modestă sau rușinoasă, tare de treabă fetiță, până când și… răbdarea mea a plesnit, asta ca urmare, când am mai crescut nițel. De la șase ani ai mei, cel care mă strâmba din nas și mă făcea fâlfâită… o lua la ”bot”, în special, au avut de suferit băieții, pe care fetele le puneau la cale să mă bată. Copiii devin răi după ce văd cum se comportă alţii în diferite circumstanţe, şi pentru că fac ceea ce văd acasă, observă totul, atitudinea părinților unul față de altul, a celor din stradă și, în special, ce văd acum la ecranele TV… Copiii observă totul, chiar și de la trei ani adulmecă și rugumă cele întâmplate, ca peste ani ani să înțeleagă real ce a fost într-adevăr… Niciun copil nu se naște rău, – răutatea se învață, se împrumută/ se dezvoltă în mediul care el crește, fie (nu) este educat…

La cinci ani mă înecam în bazinul grădiniței și – noroc, că copiii au ieșit deja din bazin, şi doar atunci educătoarea a observat lipsa mea și a reușit să mă scoată din apă, ridicându-mă de braț. În aceste clipe de cumpănă, atunci când mă înecam, a reușit să mă minuneze un Soare frumos dintr-un tunel care mă ademenea spre fericirea raiului, și era atât de sclipitor și frumos, că nu știam ce să fac, să mă supăr sau nu pe educătoarea pentru că nu m-a lăsat să văd finalul? Pe parcursul anilor am înțeles, ce a fost într-adevăr, și de ce educătoarea speriată nu le-a spus nimic părinților… Am realizat, că toată familia Vizitiu și Sinchevici (din partea mamei) se rugau permanent pentru mine, o știu cu siguranță, pentru că și acum simt că miracole care se întâmplă, atunci când ai credință în Dumnezeu…

Iar eu fiind primul lor copil, prima fetiță scumpă și adorabilă, firavă și bolnăvicioasă, cum să nu mă iubească? Astfel, ar trebui să gândească oricare părinte pentru copilul lor, și la supărare ambele părţi să înveţe să ceară iertare… În primul rând de la sine, pentru a realiza care-i vina fiecăruia…

Cred eu, atunci când stai de vorbă cu Domnul, spunând Tatăl Nostru, El Îmi spune, ”dacă te ierți tu, Te iert și Eu”… Îmi știu păcatele și încerc să mă iert, în primul rând… Toată viața m-am simțit în siguranță grație părinților Vasile și Teodora Vizitiu, prin puterea rugăciunii pentru noi, copiii lor! Real, fiind ocrotită și ferită de pericole. Atunci când apar problemele și alte cumpene de viață, am fost mereu salvată mulțumită părinților, surorii mele, oamenilor dragi, prietenii, care prin rugă, gândul și faptele lor cu credință în Dumnezeu, m-au făcut să mă simt în siguranță, și cu stăpânire de sine. În copilărie atunci când în perioada sovietică ironizam ateic icoanele, – ei cu un al șaptelea simț, probabil, au știut că timpul le va aranja pe toate la locul lor, și eu voi prinde la minte, fără să-mi impună mult învățămintele, or să mă mustreze dur, ținând cont și sperând că voi deveni o persoană inteligentă, voi izbuti să ajung o luptătoare, și să mă feresc de sinestătător de oameni furioși și de faptele lor rele… Nu știu, dacă așa credeau și părinții cei străini din curte, care-și fereau odraslele lor de prezența mea atunci când apăream la joacă ”la cuibul cu nisip”, și mă considerau nebună și ironizau în fața părinților mei: ”Vom vedea unde va ajunge ”copchilul” vostru”…

”Să nu spui nimănui ce dureri te dor”… Eu consider că am izbutit, dar voi? ❤

SV

P.S. De ziua persoanelor cu dizabilităţi strigaţi mai tare! Cel surd va auzi, cel mut va vorbi! Real.

Zilnic trecem prin aceleaşi locuri, pe lângă aceiaşi oameni, cu gândurile în mii de direcţii şi nu vedem nimic în jur! În goană nebună după supraveţuire, uităm de acei mai simpli, defavorizaţi, – persoane cu dizabilităţi, cei care ne iubesc necondiţionat şi speră să ne amintim de ei! Şi nu doar de ”Ziua” lor sărbătorită în mod ”legal”. Să nu uităm de cei mai sărmani, mai vulnerabili ca noi! Azi, e ziua persoanelor cu dizabilităţi! – cine se aminteşte în mod normal? Da, statul… Se consideră ca statul formează cei aleşi de noi, de popor… Când vom înţelege, că Statul suntem Noi???
Să le facem viaţa uşoară, dăruindu-le nu doar speranţe, un zâmbet, o vorbă bună, o mâncare caldă în această zi! – Să le oferim o Atitudine, o Atenţie în continuare! să le oferim locuri de muncă, salarii şi pensii normale pentru un trai decent şi tratament normal, astfel, ca în această zi să mulţumeasacă şi ei acestui Stat minciunos, în prezent. Pentru ei e mai mult decât suficient! Şi sunt mulţi: bunicii, părinţii şi copii noştri, vecinii noştri, prietenii tineri şi în vârstă, – toţi cei care acum sunt sunt lângă noi! Niciodată nu poţi şti, când dă nevoia peste tine! Doamne ajută-i!


5 comentarii

Bătrâna și Dragostea


Nimeni n-o iubea pe bătrână, și ea, la fel, nu ținea la cineva. Nu din răutate, pur și simplu, a renunțat la acest sentiment. Ca din obișnuință. Nu avea pe cine iubi. Nu avea rude. Prietena ei cea mai bună a decedat acum patru ani. Și-ar fi dorit un câine, dar sănătatea subredă și pensia mizeră, nu îi permit această plăcere de suflet. Pisicile, nu le suporta, în special după ce a studiat cu atenție un pliant la policlinică că ele sunt purtătoare de tot răul pe pământ inclusiv răspândirea viermilor, limbricilor și puricilor… În această vară, bătrâna și-a făcut o obsesie din plimbările în parcul alături de casa ei. Nu era multă lume, numai bătrânii la fel ca ea, însă ei veneau cu treburile lor: care plimba animalul de casă, care vre-un nepot ramas acasă…. Ceilalți au emigrat cu copiii lor peste hotare, să muncească… Iar la noi, precum obiceiul s-a înrădăcinat: bătrânii nu se respectă, nu le oferă nimeni atenție… 

Orașul rămase la fel de pustiu ca și interiorul spiritual al bătrânei… O apucau lacrimile, în special atunci când vedea cum se plimbă un moșneguț cu băbuța lui la braț, ceea ce era pentru ea într-adevăr insultător. Pe ea n-o observa nimeni-nimeni… Și mergea ea singurică pe aleea Renașterii, prefăcându-se că face sportul mersului pe jos. Într-o zi, din fugă bătrâna a observat un mesteacăn tânăr practic rupt în două. Tabloul era atât de trist și lacrimogen, că ea n-a suportat și, fără ezitare, a dezlegat centura care sprijinea fusta pe șolduri, și cu ajutorul ei a legat strâns un baston pe fractura arborelui. A plecat acasă doar atunci când s-a convins că arborele stă drept. A doua zi a venit la mesteacăn cu o sticlă de apă. Copăcelul s-a cam ruginit, dar era incă viu. Bătrâna l-a udat din sticlă, și a mers să se plimbe pe alee, tot învârtind capul în direcția copăcelului. O săptămână-două ea tot venea cu sticla cu apă la mesteacăn. Copăcelul învia cu ochii…

Săptămâna următoare, bătrâna din nou a venit cu sticla, dar în locul mesteacănului a găsit o groapă uriașă în care scormonea energic un excavator. Un havuz se construiește! – anunța vesel cineva. Bătrânica a stat puțin, a băut apă din sticlă și a mers acasă. Acolo ea scos dintr-un batic legat pensia primită recent, a mers la un magazin cu flori, și s-a întors de-acolo cu un arborel de lămâie într-o oală de plastic.

Bătrâna deja s-a obișnuit să iubească și nu voia să se desprindă de acest sentiment.

Etatea – nu este un motiv pentru a uita de sentimente. Mai ales de Dragoste...

SV, ❤

Imagini: Picturi in ulei, 2018, autor Svetlana Vizitiu


7 comentarii

Irina Popov:”Oriunde nu v-ați afla, sufletul păstrează lucrurile sfinte!”


Îi place ceea ce face:”Nu-mi imaginez o altă meserie decât cea pe care o am, deși, sunt pasionată de istorie, îmi plac drumețiile, iî tund pe toți acei de acasă, mă liniștește croșetatul, îmi place să gătesc, să citesc, să ascult muzică, să scriu pentru un site…”Cu emoții în continuare, ea Iubește, călătorește, e plină de griji, e atentă la toată lumea, discută politică și alte probleme ale vieții. Pe lângă problemele medicale, se implică tangențial și în cele sociale… În aceste clipe, Irina Popov muncește mai mult de un an ca medic de familie la Târgu-Mureș, și periodic face naveta la volanul propriu până la Chișinău unde o așteaptă familia ei… 

”Eu nici acum nu pot face diferența între cele două maluri de Prut. Rămâne un dor. Dorul de părinți, rude, prieteni, foști colegi” Departe fiind de casă, Irina menționează că diferențele nu sunt mari și nici nu ar fi corect să pronunțe cuvântul ”străin” sau ”altfel”. Acolo se simte Acasă, cu mici diferențe de zone. Apreciază foarte mult bucătăria moldovenească, dar încearcă să fie obiectivă, recunoscând superioritatea bucătăriei românești din diferite zone. A învățat să aprecieze multe alte lucruri, nu doar cele cu care a crescut de mica:”Diferiți, oamenii pot fi la fel de frumoși și valoroși, precum sunt cei de acasă. Poate chiar mai mult! Îmi amintesc când mă întorceam din vacanțele de la munte din România, stăteam în vamă și simțeam un dor nostalgic, atât de profund, de parcă lăsam în spate casa mea. Greu de descris.

În continuare, alege miracolul. Are multe așteptări, visuri și speranțe. Muncește și luptă pentru schimbări, pentru un mod normal de viață în Moldova. Realizează că e foarte greu, atâta timp cât nu se schimbă mentalul la noi.

Societatea așa cum e:”Se mai miră cineva de ce avem frică de Europa?! Moldovenii iubesc haosul și dezordinea, tot odată acceptă ușor publicitatea costisitoare, care rămâne doar pe hârtie, și poate… ușor dansată în 20-30 secunde” Majoritatea oamenilor mint și manipulează. Nu înseamnă că sunt fericiți. Unii au o sumedenie de simptome și fără să știe încearcă să pară a fi altcineva. Nu înseamnă că reprezintă o normalitate”.

Lucrurile frumoase merită să fie arătate, discutate, indiferent cine le-a făcut, cu atât mai mult că undeva de zece ani se fac astfel de intervenții. E timpul și la noi pacienții să beneficieze de servicii mai puțin invazive, si respectiv cu riscuri mai mici, dar nu să cheltuie bani mari pentru a pleca peste hotare sau a muri acasă.”

Irina a devenit medic în anii 2000 şi spune că nu i-a fost deloc uşor să activeze în acest domeniu în republică, pornind de la necesităţile de aprofundare a cunoştinţelor, care, în mod evident, costă scump, şi încheind cu salariul, care nu lasă altă alternativă medicilor decât aceea de a munci în mai multe locuri odată.

Nu exclude că peste ani îşi va dori, poate, să se întoarcă acasă, cu condiţia de a-i fi redată speranţa într-un viitor mai bun, subliniind faptul că în România şi atitudinea societăţii faţă de medici este una mai respectuoasă. ”Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult decât sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru. Eu voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea. În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii!

Despre reformele în medicină din Republica Moldova:”Pe parcurs devin tot mai incoerente şi, ca rezultat, pacientul are de suferit. În România un medic are posibilităţi de autorealizare mult mai mari. Aici, sistemul de învăţământ medical superior este unul bazat pe concurenţă, bazele clinice universitare se află într-o competiţie permanentă, fiecare spital încearcă tot mai mult să atragă cadrele medicale bine pregătite pe principiul meritocraţiei motivând angajatul prin diferite metode. Toate acestea nu le-am putut găsi, cu părere de rău acasă, unde chiar și atitudinea societăţii faţă de medici este una nerespectuoasă.” Încă ceva:”Am înţeles, că oamenii au tot obosit de promisiuni.

A crescut în orașul Soroca, într-o familie de intelectuali, și mai mult – au fost generații de dascăli. Se mândrește cu părinții ei, Magdalena și Stelian, oameni respectați și de succes: Mama – pedagog de profesie, și niciodată nu a încercat să facă carieră serioasă fiind prea implicată în treburile familiei. Studenții o iubeau, deși era destul de severă. Chiar și peste ani o mai telefonează, și primește scrisori de la cei stabiliți peste hotare…

Familia a marcat-o foarte mult, și cu siguranță, a avut parte de doar exemple frumoase. De părinți, își aduce aminte ca fiind mereu energici, activi și foarte moderni potrivit timpului lor. ”Dar cel care m-a determinat să fiu cum sunt: o luptătoare și rebelă din fire, a fost anume bunicul meu, sub protecția căruia am fost de la vârsta de 4 luni. Pe-atunci, concediile de îngrijire a copiilor erau foarte scurte, niciodată nu am simțit lipsa mamei. Însă bunicul era mereu alături. Avea el mai multe nume de alint pentru mine și era de unde, căci purtam numele bunicii, care prea devreme a plecat în lumea celor drepți. La grădiniță nu am mers nicio zi, iar când treceam pe lângă una din apropiere, ziceam că e grădinița mea și tot întrebam părinții, când voi frecventa și eu una!

Bunicul Irinei, fost profesor și director de gimnaziu, un om inteligent și erudit, era și un gospodar foarte bun:”Ultima calitate, cred că familiară, i-a distrus practic, întreaga familie în adâncurile Siberiei reci. Vorbea o română perfectă care răsuna frumos, dar pe alocuri părea bizară pentru un mediu unde valorile limbii materne nu erau justificate cu adevărat.” Bunicul Irinei avea un patefon frumos, bine păstrat, și Irina asculta discurile cu tangouri românești și muzică clasică. Adora să le tot asculte! – ”Vocea lui Dan Spătaru o recunoșteam dintre sute. Bunicul îmi cânta piesa Mariei TânaseAseară ţi-am luat basma” și eu dansam sub ritmurile vocii lui.” Mulțumită bunicului, de la vârsta de 6 ani, Irina cunoștea alfabetul chirilic și cel latin, care se studia la școală doar în contextul limbilor străine. Avea bunicul cărți românești publicate în perioada interbelică, Irina le citea și destul de bine…

Crede că dragostea pentru meseria de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu a renunţat mai târziu. Medicina a ales-o conștient și ferm, fără ajutorul sau careva implicări:”Îmi aduc aminte stetoscopul ce lucea frumos și chipul blând al vecinei, tanti Lucreția (așa-i spuneam eu), o doctoriță deosebită, de la care ți se făcea bine imediat ce vedeai zâmbetul și simțeai atingerea ei grijulie. La tanti Lucreția totul era perfect: și vocea blândă, și zâmbetul, și vorbă bună, și chiar tratamentul ei (niciodată nu mi-a indicat injecții). Au mai fost exemple pentru mine cu doctori minunați, care chiar și atunci când au devenit manageri buni, nu și-au pierdut acel început de medic.

A plecat de acasă la vârsta de doar 17 ani, într-un oraș mare și aglomerat – în Chișinău, capitala țării:”Îmi aduc aminte cât de ciudat îmi parea că transportul public nu circulă dus-întors pe acelaș drum. Dar câte lucruri noi am învățat! Nici nu știu, cum m-aș fi descurcat fără unchiul și mătușa mea, care practic mi-au devenit părinți adoptivi.” Irina era modestă și rezervată, se jena să comunice sau să povestească cuiva despre ce simte, și avea impresia că nu cunoaște nimic, atât de nouă i se părea lumea la Chișinău. Tângea după natura de acasă din Soroca și care o lăsa rece în orașul fierbinte de piatră:”Nu puteau ei, orășeni de orășeni, să înțeleagă cum miroase un măr proaspăt cules, un trandafir pe care îl umezești în fiecare seară, iarba cosită sau laptele de capră. Iată, noi la oraș, cu funcții și ocupații serioase, aveam două căprițe, Akulina și Kozetta, botezate frumos, cu idei literare, de către tatăl meu. Le-am cumpărat din banii strânși de mine la ciorap. Le îngrijeam cu mare drag și dibăcie, și ne implicam cu toții. Niciodată nu le-am dus cu zgardă, îmi dădeau ascultare și mergeau alături de parcă erau dresate.” Să comunice cu animalele Irina a învățat de la mama ei, care vorbea ”și cu Grivei, și cu Smotocel, și cu toată gâza”. Mai rău stăteau lucrurile cu pomii plantați de fratele ei, care nu mai ajungeau să dea roade pentru că placeau atât de mult caprițelor ei…

Dar acest fapt nu schimba relațiile de prietenie cu fratele ei, deși în frageda copilărie ”se luptau mai rău ca la război”. Îi plăcea că el o apreciază și o susținea în mai multe chestiuni ”unde îmi pierdeam curajul”. Și ”cât de mândră și sigură mă simțeam la școală, știind ce apărător am!” Fratele a fost primul instructor la șofat și Irina avea doar 16 ani. Pentru o fată, încă și la așa vârstă, pe-atunci era ceva neobișnuit. Mergeau împreună la un stadion din vecinătate unde exersau, și fratele cu toate că e mai mare cu 5 ani, era destul de dur, dar avea răbdare cu ea și-i explica calm lecțiile…

Prima fetiță a născut-o în ultimul an de facultate:”Ne era greu dar nu am regretat nicio clipă, eram mai mult decât o Familie – eram și Prieteni.”

Își aduce aminte diferite situații, cum unii profesori puteau chiar să acuze o mamă, ignorând necesitățile de alăptare, fie grija pentru copil. Alții, din contra, creau toate condițiile ”ca să te simți și mămică împlinită, și un viitor medic de perspectivă”. Domnul doctor Eugen Cobîleanschi, lector la catedra de boli interne, era anume așa, pentru ce Irina îi mulțumește din suflet! Partea bună era că Irina învăța împreună cu soțul ei în aceeași grupă, se ajutau reciproc, iar în unele momente importante el se implica chiar mai mult… ”Îmi povesteau colegii, cum s-a întors la amiază de la maternitate și striga cu voce tare pe tot etajul căminului studențesc:”Hai, măi, nu dormiți, eu am devenit tată!”.” Aveau în odaie o masă rotundă, și o carte pe mijloc și, în acest ritm legănau copilul, făcând mai multe semicercuri până adormea. ”Oare fiica auzea cum citeam în glas? Poate de-atunci a simțit ceva deosebit pentru medicină și a ales să o facă cu multă dârzenie, înfruntând eșecul, diferențele de program școlar, bariera lingvistică și multe alte lucruri. Este, de fapt, puținul, care te face să fii mândră de Corina, fiica noastră, având multe alte calități de admirat.

Pomenind de citit. ”De povestea de seară nu scăpam, ”dar mi se mai iartă când adorm înainte de a finaliza istoria. Ochișorii mari și albaștri ca cerul de vară, niciodată nu uită unde m-am oprit din citit. Nimic nu se compară cu mâinuțele deosebit de moi și gingașe care te cuprind gingaș în jurul gâtului.”

Destinații turistice monumentale. ”Soroca – un orășel nespus de pitoresc, – spune Irina, – și e cel mai frumos din țară, situat pe malul drept al râului Nistru cu dumbrăvi răcoroase și multă verdeață. Deosebit nu doar prin așezarea geografică, ci și istorie, cu oameni talentați, prin existența, așa zisului, Deal Țiganesc – un contrast adevărat al orașului și un obiectiv de atracție turistică. Acolo, într-o mahala mai mult de țigani, am și copilărit. Râpa lui Bechir, un monument al naturii și ”Lumânarea Recunoștinței” deschide frumos poarta de sud a orașului. În general, toate completează ca un puzzle frumosul oraș Soroca. Cu un deosebit talent redă frumuseţea şi pitorescul acestor meleaguri înfloritoare cronicarul Miron Costin: “De-abia au trecut Munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pământul Moldovei viitoare. Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc câmpiile curate ce se întind până la Nistru, câmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ… curge printre stânci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mână de om: e mai frumos ca Nilul…”.

Mai există o perlă adevărată în acest orașCetatea Sorocii. Acest monument istoric uimește prin măreția și farmecul ei aparte. ”Deseori, după orele de școală, împreună cu prietena și colega de școală Lenuța, trăgeam o fugă ca să iî mai văd o dată zidurile, să-i simt acea răceală care o păstrează de secole, să simt puterea meșterilor, să-mi imaginez cum oamenii erau salvați în ea.” Este convinsă că anume aici ea a prins putere, acea dragoste de neam, istorie, limbă. ”No bine” (molcoma vorbă ardelenească).

Nu a călătorit atât de mult la depărtări mari, dar a avut norocul să viziteze Continentul Africa și SUA – statul Pennsylvania și Washington. Impresii mari, multe lucruri noi, oameni deosebiți, experiențe profesionale și amintiri frumoase. Ar mai merge cu mare plăcere să descopere alte lumi noi. Speră să reușească.

Alte pasiuni sunt florile. Le crește cu acuratețe ca pe copiii ei proprii și afișează imagini pe o rețea de socializare cu fiecare mugure înflorit. ”Al meu a și înflorit! O fi o energie aparte de a mea.’’ Adoră muzică și ascultă cea clasică, în special, Eugen Doga, Wolfgang Amadeus Mozart, plânge asupra ”De-ar fi să vii” de Mihaela Runceanu:”Am plâns și eu, nu numai Loredana (Groza) de la Vocea României, ascultând acest cântec…”

În continuare, Irina așteaptă serile cu nerăbdare atunci când toată familia se adună Acasă și poveștește tot ce s-a întâmplat pe parcursul zilei:”Sănătate, smerenie și multă dragoste la toată lumea!”

Expresii și sfaturi utile de la Irina Popov-Moldovanu:

~”Cel mai greu e să înţelegi o femeie, că anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este”

Educație și Cultură:

~”Niciodată nu lăsa pe cineva să devină o prioritate, când tu de fapt ești o opțiune”

~”Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă.”

~”Schimbați atitudinea față de aceste persoane prin eliminarea barierilor, cu implicarea lor în diverse sfere de activitate și îmbunătățirea calității vieții lor!”

~”Pe mine ma “ard” șoferii de maxi taxi: incalca permanent regulile de circulatie, dar constient, asumandu-si in intregime riscurile; manevreaza liber o masina nu chiar mica, mirosul fin de gaz petrolier din salon nu-i deranjeaza, aleg, fara prea multa cugetare, la care pasageri se pot opri in locuri nepermise. Dar cel mai tare e limbajul: „unde te-ai oprit… pipipi… ce nu vezi?!… pipi… ” si tot asa. In microbuz destul de multi copii”

~”Viața e mult prea scurtă pentru a o transforma intr-o continua suferință si nemultumire sau pentru a o trăi raportandu-te la parerea celor din jur.”

Despre Sănătate și Durere:

~”Factorii de risc pentru sănătate există la orice vârstă. Sunt pentru controale anuale, în scopul susținerii unui stil sănătos de viață și griji pentru propria sănătate.”

~”Durerea care durează trei luni și mai mult este considerată durere cronica. Așa e. Dar mesajul meu este unul simplu: desigur, nu trebuie să ignorăm posibila prezență a unei patologii, dar trebuie să acceptăm faptul că motivul unei dureri, mai ales de durată, poate ține de obiceiurile zilnice și să nu exagerăm cu diferite tratamente pierzând calmul. De reținut: o investigație medicală îți poate salva viața!”

~”Nu orice durere care durează e un proces cronic, iar medicamentele nu sunt întotdeauna o circumstanță favorabilă de tratament!”

~’’Cred că eficiența vaccinărilor nu poate fi contestată!’’

Despre Limbă:

~”Stimati vorbitori de limbă rusă, eu fiind in locul vostru, nu vedeam pentru ce sa invat sa vorbesc in limba „noastra”, caci cuvintele de legatura se inteleg – nici accentul nu se simte. Mai bine sa NU invatati asa limba. Rusine noua!”

~”O colegă de clasă a fiicei mai mari a descris in compunerea pe tema „Patria mea”, la limbă și literatura rusă, niste momente istorice, reflectând asupra războaielor de pe acest meleag, ceva despre Stefan cel Mare, la ce profesoara i-a spus să schimbe conținutul compunerii pentru lecția următoare că „miroase a politică”. Ce să spun?! Voi credeți că pe așa profesori il poate schimba Codul etic?! P.S. Varsta profesoarei – ’până la 38 ani. Acest fapt demonstrează în ce societate trăim! Cu părere de rău, în astfel de condiții nici copiii nu primesc educația corespunzătoare. Un Cerc vicios!”

~”De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?”

~”Nu există cultură, civilizaţie, istorie, literatură şi ştiinţă fără limbă!”

Date biografice: Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 – medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A activat la centrul de intervenție precoce ”Voinicel”, o organizație obștească, non-guvernamentală, non profit, apolitică constituită prin libera manifestație a voinței persoanelor asociate. Astăzi, face recunoaștere de specialitate în medicină de familie la Spitalul Județean de Urgență din România.

❤ SV


9 comentarii

Anca Creţu: Aminteşte-ţi cum este sărăcia!


Anca Crețu știe cum este să trăiești într-o cocioabă, roasă de șobolani. Cum miroase și pute sărăcia… Știe cum e să te plouă în casă, dar și cum înfloresc lalelele în curtea casei… A prins gustul de dulce-amar al iubirii, și totuși păstrează speranța… Ca să înțelegeți bine prin câte a trecut Anca: am realizat brusc şi eu că de fapt, toate acestea suferinţe au călit-o și i-au dezvoltat caracterul dur. Are mult curaj, e o luptătoare și insistă ferm pentru dreptate omenească și… a punctului ei de vedere. Este perseverentă! Nu vorbește niciodată pe șleau, doar ceea ce simte și gandește. 

Mama i-a dezvăluit că s-a născut din dragoste, și Anca simte adevărul acestui sentiment cu fiecare tremor al firii sale. E tânără, frumoasă, cu încredere deplină într-o altă șansă, de ce nu?

Anii au trecut și deja într-o altă casă construită de părinții ei: atunci Ancăi i se părea că este prea micuţă pentru acest spațiu imens. Părinții ei erau atât de săraci, că curgea apa prin saraiul în care ei locuiau. Mama prepara nopțile cu lanterna, – aceste amintiri o fac foarte mâhnită. Cât de demult a fost? Are numai 26 de ani, dar se simte o domniță cu experiența unei persoane în etate. Greu de spus, că ar fi astfel mai tot timpul. Energia zvâcnește din ea cât rezistența a zeci de oameni. Este omul care face cât un manager de talie înaltă și ”îi bagă pe toți în sperieți” cu puterea energie sale, mda, atunci şi echipa lor chiar face o treabă bună!

Adolescența ia fost la fel de nefericită cât sărăcia. Aici deja problemele cu colegii care erau ”bine-merci” și ea – Nu. A depășit această etapă cu lacrimi, iar despre discriminare și bocetele sale ne va povesti altă dată. Fapt că aceste probleme au făcut-o să schimbe liceul pe unul bun la oraș (Plecăciune lui Dmn Valentin Berezovschi, director LTPA ”M.Berezovschi”). Îi este recunoscătoare pentru că a dezvoltat în ea atitudine, responsabilitate, disciplina și bunul-simț! A dat BAC-ul! Nu s-a mulțumit cu notele 8,8,9,10. Le-a contestat! Și a primit 8,9,9,10! Era fericită? NU, era chiar foarte fericită! Pentru că și aici era discriminată de unii colegi, cică era din satul unde nu se face carte… Copiii sunt răi uneori, așa o vărstă când spun tot ce gandesc fără să înțeleagă câtă durere produc…

Acum consideră că a ajuns la o vârstă onorabilă de 26 de ani, are doi copii: unul sub tutelă pentru că părinții sunt plecați peste hotare (16 ani) și altul de 4 ani și jumătate (”îmi suge răbdarea mai ceva ca un vampir”).

Tatăl ia povestit odată o istorie interesantă despre neamul CREȚU, dar ea… ia demonstrat contrariul. Chiar așa spune, că viața a trăsnit-o mult de jos-sus, foarte mult a avut de suferit. În prezent, este divorțată, însă copilul are și mamă, și tată.

E greu atunci când piciul tău rămâne fără tată, greu de raționalizat acest fapt. O știe doar cel care a trecut prin asta. Copiii mereu au nevoie de un umăr, iar tatăl ei ia fost mereu alături…

Copiii au nevoie de dragoste necondiționată, spune Anca. De ce a divorțat? Începutul sfârșitului a fost atunci când ea făcea practica la facultate, și fostul soț ia dat viața pe peste cap. Din gelozie, și cu frământări din trecutul lui, cu aventuri și alte chestii care iau dus la rămas bun unul de la altul. Nu-i nimic, Anca are 26 de ani și toată viața e încă înainte. Lucrează acolo ”unde s-a dorit” (fără explicații), are doi copii minunați și deștepți…

Abia începe viața!

P.S. ”Nu judecați cum se îmbracă oamenii atunci când știi cum e sărăcia, – adu-ți aminte!”- spune Anca Crețu 

PS. Îmi place să împărtășesc cu voi ceea ce face bine oamenilor și deschid pentru voi, prieteni, o nouă trușă de Impresii de viață cu oameni de valoare, cu rețete de viață și sfaturi utile, și cu o experiență de viață cât zeci de persoane. Apreciați și deschideți-vă inimile voastre! Un remediu pentru voi de suflet! Vivat! (SV)