Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


2 comentarii

Excesul de poezie nu dăunează (top-cărti la BM)


Oamenii se trec, cum se trec anotimpurile. Dar revin prin harul lor îmbibat cu sentimente. Poeții dăinuiesc prin operele lor, prin cititorii lor… Este o binecuvântare să fii înveșnicit prin cuvinte, emoții și dragoste de oameni, de pământ, de viață. Suflete ce tind spre fuziune își creează propria estetică, izvorâtă din armonia sentimentelor împărtășite, cum se întâmplă în volumele pe care vă recomand cu drag să le lecturați la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu!

  • „Mândrie și răbdare”, Liviu Damian
    O voce lirică întotdeauna proaspătă, tonică, sensibilă, ce are capacitatea combinativă de a făuri muzicalitate și a transmite vizual emoția unor idei sau experiențe prin tumultul cărora te poți regăsi.
    Ar fi rușine pentru mine,/ părintele vostru,/ dacă în fiecare zi v-aș aminti, copii,/ că litera „a” este litera „a”/ că soarele nu la apus răsare/ că cerul plânge/ nu doar peste o floare.
    Ar fi rușine pentru mine,/ părintele vostru,/ dacă, murind, aș închide numai un ochi/ spre a vedea/ cum știți/ a vă mai ține de cuvânt.
    Uitat de-aș fi/ ca un cuvânt uitat, copii ai mei,/ rușine mare-ar fi/ de mi-aș rescrie/ în fiecare săptămână/ testamentul. („Ar fi rușine”)
    Poezia lui Damian este ca niciodată de actuală, e ca un mesaj pentru urmași drept hrană spirituală. Ea respiră valori, îndeamnă la integritate, luare de atitudine, ne amintește să gândim, să simțim și să verbalizăm, să empatizăm cu semenii. Poetul ne îndeamnă pur și simplu Să fim Oameni. Un model de urmat și ancoră în conștiința neamului, un scriitor plin de curaj și mai puțin ‚promovat’ al generației de aur a literaturii basarabene din sec. XX, un mentor pentru tinerii scriitori, cu versuri cutremurate de vibrații ascunse, intense, cu sensuri multiple, împletite în metafore subtile, simbolice.
    …A fost cândva. Nu mai este./ s-a topit sub ploi, sub vremi, sub uitare./ Ruinele au întrat în morminte./ Iarba a învăluit colnicul./ În urma mea – cărare de foc./ – Întoarce-te pe ea la ai tăi, mi-am zis,/ și îmbărbătează-te./ Și atunci din adâncul legendei,/ De pe meterezele ei de ceață,/ Mama mi-a strigat cuvintele,/ Pe care le știam de mic. ( din „Întoarcere la prezent”, L. Damian)
    „Damian este însă unul dintre puţinii autori care vor conştientiza profund necesitatea cunoaşterii temeinice a literaturii române şi universale, ca o condiţie a constituirii propriei staturi poetice. Nu este exclus faptul că dacă ar fi perseverat pe linia unei poeticimai livreşti, astăzi am fi cunoscut şi un alt Damian, mai puţin moralizant, însă tot atât de ferm în efortul de a racorda poezia de la noi la sensibilitatea artistică modernă.” (Grigore Canțaru)
  • „Narațiuni ale erosului”, Nina Corcinschi
    Demersul autorului prin recenzii iscusite și chiar provocătoare– cuprinde o sumă de comunicări eseistice despre limbajul erotic de la paradigma tradiționalistă la cea postmodernistă, a problemelor fundamentale care-i frământă pe scriitorii româno-basarabeni, expuse în operele literare toate fiind grefate pe realităţile vieţii contemporane. Ideile sunt expuse într-un limbaj ce îmbină un stil eseistic elevat şi discret, cu rigoarea ştiinţifică a cercetătorului obişnuit să prospecteze profunzimile cunoaşterii umane. Fiecare narațiune reprezintă o provocare, un pariu aruncat nu unui adversar, ci unui cititor dispus să accepte, meditând asupra speculaţiilor, reflecţiilor despre iubire, certitudinilor, a semnelor de întrebare sau a punctelor de suspensie oferite sau propuse de reprezentările ideatice ale autorilor de carte. Expunerea împleteşte eterofonic, în proporţii bine cântărite, tranzitivul, reflexivul şi narativul, prin comparații, autorul mânuind cu nonşalanţă termeni aparţinând scriitorilor:
    „Mai poate azi omul perfomanței iubi autentic?”
    „A pune orice conținut sexual sub semnul erotismului este una din marile erori ale hermeneuticii occidentale actuale.” – p.23
    „Lipovetsky transferă ideea de iubire în spațiul confortului, negându-i dimensiunea ontologică profundă, care pentru un metafizician echivalează cu ruputra de sine și accesul la marea transformare”- p.59
    „Cuvintele de dragoste înființează iubirea și creează codul care o exprimă. De la Denis de Rougemont știm că iubirea se naște prin limbaj, odată cu prima ei mărturisire…” – p.61
    „În lumea ciomăgelilor din romanele lui Crudu, retorica violenței recheamă compensator limbajul concupiscent – echipament de dotare pentru legitimarea trăirii erotice ca formă a vieții” (p.99)
    „În prima lor întâlnire de la Bibliotecă, dialogul vocilor este dublat de dialogul corpurilor, infinit mai important și decisiv în apropierea lor. Discuția despre literatură este doar un pretext, un mediator livresc.”- p.272
    „Autoarea are și bosă teoretică, reușind să pună ordine într-un domeniu al nuanțelor și al imponderabilului, dar are și un mare talent analitic, interpretările sale fiind de fiecare dată extrem de inteligente și îndrăznețe. Cartea Ninei Corcinschi se va fixa, nu am niciun dubiu, ca reper în cercetarea erotologică românească. Alături de Eroticonul Mihaelei Ursa.” (Bogdan Crețu)
    „Pentru cititorul care gustă literatura, e de-a dreptul irezistibil un text care se intitulează „Erosul auroral” sau „Iubirea iconică”, un text care îl inițiază în „geometriile pasiunii” sau vorbește despre „erecția senz(s)orială”, „stimulenții narativi ai plăcerii” etc. Subiectul, cu toate reverberațiile lui culturale, este tratat cu fervoare într-un conținut hermeneutic surprinzător, limbajul căruia devine însuși indiciul curajului, entuziasmului și al sensibilității autoarei față de literatura plăcerii, ca și față de plăcerea lecturii.” (Oxana Gherman)
  • „Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră”, Leo Botnaru
    Gânduri profunde. Un subiect actual, tratat într-o manieră proprie, cu un stil confesiv, mergând până la psihologic. Pentru autor, viața pare a fi un zbucium continuu de credință și disperare. Uneori pare perfectă, dar se prăbușește ca un castel de nisip: Teamă – „Pe lume se iscă teama (sau poate… bucuria?) că deja ultima nu va muri speranța”; Prietenii „mi-i pot număra pe degetele de la o mână”; Timpul: „Un timp nou vine doar după ce se îmbolnăvește de timpul vechi”.
    Un volum de poezii cu lecții de viață înțelepte pentru toate vârstele, care reușește să te scoată din haosul lumii de azi, pentru a te purta în iureșul lumilor interioare ale personajelor, invitându-ne la reflecții, într-o creație literară ce merită atenția și prețuirea noastră.
    „Doamne/ cât de departe/ cât de demult/ întâile-mi poezii/ stângace asimetrii/ ba chiar cam deformate/ de dincolo/ se uită la mine/ ca niște copii/ cu nasul în sticla geamului! („De dincolo”)
    „De legi o nouă prietenie/ de rupi o mai veche prietenie/ viitorul tău va fi oarecum altfel/ decât ți-ai fi imaginat./ Prietenii mi-i pot număra pe degetele de la o mână./ Dușmanii – pe degetele de la cealaltă mână și – pardon -/ de la cele două picioare…/ Însă termin cu număratul și/ cu degetele împreunate/ rup din pâinea cea de toate zilele… („Altfel”)
    „Alături de alţi câţiva (nu prea mulţi) scriitori, Leo Butnaru reprezintă spiritul de emancipare categorică şi definitivă a literaturii din Basarabia de sub dominanța clişeelor tradiţionaliste, noua ei imagine ce se vrea integrată fără rezerve în circuitul de valori general-românești”(Arcadie Suceveanu)
    „Poetul rămâne fidel lirismului gnomic pe care îl practica și în volumele anterioare, referința la faptul de cultură fiind însoțită de note ironice” (Lucia Țurcanu)
  • „Vaci ale Domnului”, Dumitru Crudu
    Sunt poezii care efectiv te solicită intelectual la maximum numai să realizezi despre ce e vorba. Are loc o discuție cu sine în plin sens al poeziei. Ca urmare, poetul îndeamnă la o discuție cu publicul. Interesant, cum ar fi fost să învățăm la școală poezii fără rime? Minunate cuvinte, idei și subtext, câteva puternice printre celelalte mai simple, frumos subliniate cu rânduri de 1-5 cuvinte, scrise de un mare autor. Contează să ajungă la sufletul cititorului.
    „criticii literari mănâncă tot timpul acasă…/ nevestele lor gătesc bine/// cafeau băută/ în fotoliu… noi încă n-avem/ neveste și nici telefon… mi-am cumpărat astăzi încă o pereche de ciorapi… prostule, nu știi să faci/ economii… am să scriu despre vidul din mine… a scris mai/ înainte livius ciocîrlie/// criticii/ ștea știu tot… ce bine e că/ nu s-au apucat și de poezii… noi/ abia de mai respirăm… n-avem neveste/ și nici telefon… ne facem singuri mâncarea și ne urcăm/ în avion…/când speli vasele este la fel/ ca și cu scrierea unei poezii…/ vasele curate întotdeauna/ sunt goale…” (din „Brașovul de cândva”)
    „Când vreau foarte tare să/ vorbesc cu mama mea/ iau autobuzul și cobor într-un mic sat de pe/ graniță/ dau roata autogării/ pe unde treceam de/ fiecare dată când/ veneam acasă./ Acolo aș fi putut-o întâlni/ și acum/ dacă mama mea ar mai fi/ în viață…” (din Într-un sat de pe graniță”)
    În 2016, Dumitru Crudu a fost invitat la Festivalul Internațional de poezie de la Rotterdam, iar poeziile pe care le-a citit acolo sunt cele care au intrat în această carte.
    „Deși basarabean de dincolo de Prut, Dumitru Crudu cunoaște în detalii întreaga aventură a poeziei noastre din ultimele decenii; o cunoaște atât de bine încât, precaut, încearcă să n-o repete, dar din impactul cu semnele – cuvinte, discursul său apare descărnat, nud, aproape de gradul zero. Prin felul său atât de original de a evolua în interiorul formelor poetice comune, Dumitru Crudu se prezintă în volumul de debut ca un veritabil și matur poet post-textualist.” (Gelu Diaconu)
  • „Texte egoiste”, Gheorghe Erizanu
    Erizanu discută despre lucruri ciudate și neobișnuite, chiar amuzante. Sunt atât de șocante, încât… nu ați crede dacă n-am fi trăit această realitate. Nici nu e nevoie să le credeți. Volumul prezintă metode cu ajutorul cărora puteți să verificați sau să vedeți cum concepția avută odinioară se năruie brusc și începi să-i dai dreptate autorului. Transurfingul este o tehnică viguroasă, capabilă să vă dea putere pentru a realiza imposibilul din punctul de vedere al uzantei existente și anume, să vă croiți soarta așa cum doriți, dar nu uitați să vă gândiți și la viitorul copiilor voștri…
    „Nu-i credeți pe scriitorii care sunt indiferenți față de cărțile lor. Ei vor cere tiraje de 5000 exemplare. Nu-i credeți nici pe scriitorii care toată ziua vorbesc doar despre cărțile lor. Ei nu pot să vadă altfel cărțile altora”
    „Astăzi viața de raft în librărie a unei cărți e de o jumătate de an sau, în variantă fericită, un an. Tirajele sunt mici. O carte care rămâne mai mult de un an în librării nu mai are valoare economică. Ea devine un balast pentru editor.” („Prețul cărții”– p.178)
    „Mai caut rpintre balet, clarvăzătoare, țări, sultani, plahotniuci, filați, dodoni. Nu găsesc nicio cronică de carte.” P. 132
    „Caută găina care îi aduce ouă. Și o găsește pe drum. O găină ciudată. Vie. Dar fără pene. Participă la o expoziție agricolă. Găina devine o celebritate…” („Adevăratul Shor”… p.92)
    „Cei mai fericiți pensionari sunt însă procurorii și judecătorii. Cu pensii 8800 de lei. Mai puțini fericiți sunt foștii miniștri…” – p.91
    „Deşi sunt scrise fără patimă şi patos, mai degrabă cu o ironie pe unde triste, pe unde şfichiuitoare ca o palmă (pe obrazul „patriei”) şi cu o undă de ambiguitate, care le propulsează uneori direct în literatură, articolele lui Erizanu aduc în pagină un gust amar al realităţii văzute dintr-o parte. O realitate de care suntem responsabili fiecare dintre noi.” (Nina Corcinschi)
  • Lumina unei priviri”, Sergiu Botezatu, Gutiera Prodan
    Versuri îmbinate cu culori pictoriale pe pânză. Un volum de poezie pare infinit mai dificil decât să împărtășești impresii utile despre unul în proză. La Sergiu Botezatu e formată din ritm, modulații melodice, secvențe color. În funcție de cum rezonăm fiecare dintre noi cu multiplele înțelesuri ale metaforelor, aceeași învolburare de versuri poate să-i răscolească pe unii și să nu lase pe alții indiferenți. Cartea impresionează prin tipar, copertă dură și poate fi ușor de citit. Se simte, în plasticitatea figurilor de stil, iubirea pentru pictură a creatoarei. Imaginile de pe paginile cărții fiind o transpunere ilustrativă a simbolisticii versurilor, semnate și ele: Gutiera Proodan.
    „Timpul nu mai e dușman al nimănui./ Timpul nu mai e…/ Nimeni nu îmbătrânește./ Nu sunt tristeți/ Și înmormântări./ Fiecare își trăiește fericita clipă./ Fiecare își trăiește veșnicia.” (S. Botezatu, din „La noi deja e rai” p 59)
    „Când tu crezi în ceva/ Croindu-ți a ta soartă/ Și când credința ta/ Prin rătăciri te poartă, / Crede-n acel ceva/ Fără luare-aminte,/ Crede, că doar așa/ Se nasc credințe sfinte” (din „Logodnă”, p. 111)
    „O întrebare ar mai fi:/ Ce căutăm noi în lumină,/ De mergem negreșit/ Într-un râvnit infern?” (din „Țară, p. 93)
    „E frumos când Universul curge prin tine,/ Când stelele se nasc din inima ta,/ Când liniștea îți șoptește sacralitatea eternității/ Și lumina răsare din visele tale/ Precum începutul,/ Care-a fost Cuvântul…” (din poezia „Un selfie cu universul”, p.83)

  • Acesta este un rezumat cu scurte recenzii cu diverse notițe și idei menționate în volumele autorilor contemporani. Vin și cu intenția să ajut cititorii să decidă dacă să citească aceste cărți. Cu drag
  • Impresii_viata_carti_blog_Svetlana_Vizitiu_prezentare


19 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. emil-loteanuA moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.emil-loteanu
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei. Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.

Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienele rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk;
„Lautarii”(1971) – prezentat pe ecranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: „O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga Este autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui! S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Vaganicovscoe din Moscova.
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este ”o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
        Svetlana Vizitiu