Alexandru Mihăilă:„Trăim cu adevărat doar atât cât iubim”.

„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”)

/Alexandru Mihaila a decedat pe 25 noiembrie 2021. Fie-i memoria veșnică/

 „Mă simt legat de Basarabia, mai ales că sunt moldovean”

Un intelectual, un scriitor profund, fermecător, cu adevărat unic, al cărui talent polivalent, simțul subtil al stilului, energia specială – atrage oamenii și câștigă audiența cititorilor fideli. Trebuie de menționat atenția la detalii, măieștria lui de a scrie la nivel înalt, cu o interesantă modalitate de percepție a lumii interioare. Talentul este o acțiune spirituală bazată pe manifestarea unui proces mental superior, de îndrăgostire. Principală valoare pentru Alexandru Mihăilă este conștiința – conștiințizarea de sine, a inteligenței sale, într-un cuvânt, umanitate. Dominat de procesele cognitive de creație și de motivația mentalului, sentimentul ritmic este compensat de o auto-expresie intensivă. Înseamnă că pentru un rezultat bun este nevoie de practică constantă și de încredere de sine, ce nu-i lipsește niciodată: acest lucru scriitorul o cere de la scriitorii tineri sau începători. ”Îi detest pe unioniștii care nu știu carte, care nu știu istorie” – spune el.

Volumul „Splendoarea paradisului”, a ieșit de sub tiparul Editurii romașcane ”Papirus Media”. Prefața cărții realizată de celebrul scriitor și critic pietrean, Lucian Strochi, evidențiază valoarea acestei lucrări. În opinia criticului pietrean conținutul se încadrează greu într-o specie epică având elemente de povestire, micro-roman și nuvelă. Ultima deocamdată lucrare a scriitorului Alexandru Mihăilă este, spre deosebire de cărțile sale anterioare, una extrem de modernistă:

Alexandru Mihăilă scriitor roman

„În prima șoaptă de iubire, se ascunde însăși taina nemuririi! Singură și triumfătoare, dragostea sfințește deopotrivă viața și moartea, însoțind sufletul în călătoria spre Dumnezeu.” (A. Mihăilă)

„Nu toți românii îi înțeleg pe basarabeni” – recunoaște el.   Pe rețele de socializare scriitorul postează texte istorice cu o descriere completă, interesantă, ca de exemplu a unei sărbători creștine ortodoxe, fie a unei date aniversare, sau – a unui peisaj aparent obișnuit… Și întotdeauna imaginea este creată din reflecție, pare că auzi și sunetul. Descrierea indirectă inevitabil implică imaginația cititorului, care revine mereu pe paginile scriitorului pentru alte postări ce-i trezesc emoții noi. Emoțiile se estompează cu vârsta, iar procesele regenerează și continuă să se dezvolte până în ultima zi de viață…

„Mulți ani nu am luat în serios activitatea literar-artistică. Azi îmi pare rău. Poate că și experiența de viață de la început nu era atât de bogată, dar ar fi trebuit să fiu mai preocupat pentru consolidarea unei cariere de scriitor. Ziarist am reușit, în felul meu, să fiu, sunt și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România dar trebuia să fac mai mult pentru creația literar-artistică. E un regret, alături de foarte multe care sunt din alte domenii. Însă, credința în Dumnezeu face parte din identitatea mea, din identitatea noastră spirituală, a neamului românesc, ortodoxia. Cred în creștinism, în ortodoxie pentru că aici mă regăsesc laolaltă cu toți strămoșii mei și cu toată istoria noastră milenară.” (A. Mihăilă)

Alexandru Mihăilă, redactorul șef la Editura Papirus Media menționează importanţa evenimentelor culturale care promovează scriitori talentați. Mereu subliniază rolul și imaginea basarabenilor, în special, se expune serios în sprijinul scriitorilor de peste Prut. Împreună cu colegii și deja prietenii din echipa Papirus Media – Părintele Cornel Paiu, director; criticul literar Lucian Strochi etc., – editează necondiționat volumele de carte specială, ce a devenit o tradiție istorică și este o surpriză foarte plăcută de la aceste personalități deosebite. Realizarea proiectului a devenit un spațiu al spiritualității, al activităților și valorilor literare de pe ambele maluri ale Prutului.

Ajuns la etate, Alexandru Mihăilă rămâne același bărbat frumos și spiritual, oricum își face griji, ce vor lăsa urmașii copiilor lor. Evident, e foarte greu de imaginat acest lucru, istoria nu se oprește, mentalitatea la fel se schimbă de azi pe mâine, instablitatea morală lovește din plin asupra genericului omului, a vieții sale… Inteligența lui Mihălă a răzbătut prin toate aceste etape ale vieții. Creativitatea lui – este rezultatul trezirii spiritualității, a unei experiențe vaste de invidiat. Acum noi trebuie să-l ascultăm cât timp mai reușim, să prindem ceva lecții de viață, în special, din cele scriitoricești. Pentru că Mihăilă este darnic cât sufletul lui e mare. Un filantrop care sare în ajutorul talentelor veritabile, descoperite în Moldova basarabeană, baștina lui nostalgică, – cea care rămâne istoria și casa lui pe veci.

„Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme” (M. Eminescu)

Ce n-ar fi simțit sau retrăit în viață, din anumite motive nu a pierdut niciodată dorința de viață, în sufletul lui răsună muzica și, în continuare, îi umple viața cu sens.

Despre personalitatea Alexandru Mihăilă și operele lui:

• „Pe Alexandru Mihăilă l-am întâlnit acum câțiva ani, fiindu-mi prezentat ca unii dintre primii ziariști din Roman care au activat în anul 1990. Apoi am aflat că este și scriitor. Statura sa impozantă m-a impresionat alături de experiența sa de viață și de modestia caracteristică Absolvent al Facultății de Filologie, promoția 1974, secția română-italiană, a lucrat ca profesor timp de 14 ani. Marea dragoste a învins totuși și a făcut carieră în jurnalism, fiind ziarist la primul săptămânal din Roman de după revoluție dar și la alte publicații de renume din București. Amintirile sale le dezvăluie cu o nostalgie firească ca și cum ar derula un film pe care îl revede pentru a nu știu câta oară” (Cornel Paiu)
• Victor Stepaniuc:„E un moldovean adevarat, care cunoaște bine istoria si literatura Moldovei. Am polemizat mult cu el însă cu argumente. E un om foarte cult. Simte moldovenește! Asta ne unește!”
• Emil Almasan  -„Felicitări din tot sufletul pt alegerea acestei teme. Este un gest care merită, in sine, elogii. La acesta, stiu sigur, se adaugă și măiestria scriiturii. Este de ajuns pentru a spune ca va datorăm recunoastere!” (despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
• „Romanul lui Alexandru Mihăilă, în pofida titlului aparent frivol, este o carte ale cărei realizare artistică și complexitate structurală și de conținut o pot așeza în partea superioară a unui clasament (real) al literaturii române actuale.” (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
• „Universul cărții lui Alexandru Mihăilă etalează, pe de o parte, un fragment de viață contemporană, aflată sub impreiul spaimei, al groazei…”; „Pe de altă parte, amplă poveste a unei lumi care, chiar dacă a trăit cel puțin la fel de intens (trecutului fiindu-i familiare războaiele), prin îndepărtarea în timp, este evocată cu oarecare inerentă detașare. În condițiile în care se află personajele din „rama” romanului, povestea trecutlui le dă și popularitatea catharsisului salutar”; „Un aspect de remarcat, încă de la început, este că realismul cărții nu este deloc știrbit de abundența expresivității, în plan stilistic, aceasta apărând, mai mult decît în alte părți, ca o necesitate, nu pentru a face imaginarul artistic agreabil…” –  (Mioara Bahna despre „Sărută-mă, singurătate”)
• „Mare bucurie mi-a facut în seara asta o carte care a ajuns la mine!
  Este rezultatul unor săpături pricepute și răbdătoare în biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în care Alexandru Mihăilă a descoperit un caiet manuscris al vornicului Gheorghe Greceanu – nimeni altul decât Grigore Bârzoi, soțul coanei Chirița (soția vornicului, Anastasia Greceanu i-a inspirat lui Alecsandri personajul, poetul „răzbunându-și astfel umilința de a fi fost refuzat atunci când a cerut mâna uneia dintre fiice, Calipso”).
  Dar Gheorghe Greceanu e și poet, cum a aflat autorul, dupa o muncă de cercetare laborioasă, în care a citit/recitit, transcris, tradus, verificat arhive – în fine, tot ceea ce face un ziarist serios, de război când nu vrea să iasă la pensie  Și ce ne mai spune? „Aflat la confluența a două lumi, între „civilizația ișlicului” cu boieri vorbind grecește, petrecându-și dulcea zăbavă la vii si la sindrofii cu țigani lăutari și amoreze și cea a „pantalonului” de care amintea Alecu Russo – înțelegând prin aceasta asimilarea spiritului european, pașoptist la acea vreme, vornicul Gheorghe Greceanu a păstrat câte ceva de la fiecare, căci sub caftanul de boierie, bate inima unui romantic, cu simțire înaltă de patriot (..)” -Alexandru Mihăilă – unchiul meu.
  Așa bucurie mare de la „Sărută-mă, singurătate” n-am mai avut!” (Diana Pascal despre opera A. Mihăilă „Vornicul Gheorghe Greceanu”, un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea)
• Gheorghe Indre „O carte, tulburatoare si fascinanta in acelasi timp, care te poarta, prin epoci si lumi ale istoriei acestui popor, descrise credibil si foarte convingator, o carte despre iubire ca esenta a existentei omensti din toate timprile! Felicitari si astept noi realizari!” (despre romanul „Sărută-mă, singurătate” de A. Mihăilă)
• Pusa Barcan „Reușiți mereu să mă emotionati profesore, cred că sunteți printre putinii barbati care elogiază femeia atât de frumos!”
• „ Dmn Alexandru Mihaila! Sunteti o personalitate rară în această societate moderna cu TI si cu inovatii noi, atunci cand nici nu reusim sa realizăm ideile una dupa alta atât de rapide ca pe aripile vantului…în gândurile și faptele noastre!
  Ramaneti precum sunteti, direct, uneori ”certaret” ca un părinte… Foarte obiectiv – pentru a face clare lucrurile, în special, pentru perfecțiunea scrisului în limba română!
  Cu origini basarabene, Alexandru Mihaila ramane a fi Ingenios, educat, psiholog bun, dar… și intolerant cu persoanele incompetente, în special, din domeniul literar care nu pretuiesc timpul si sanatatea. Compătimitor cu persoanele cu nevoi speciale, le acceptă precum sunt. Este si un filantrop cu inima mare…
  Un nostalgic, romantic… Conservator al faptelor și lucrurilor de performanță!
  Va doresc sănătate, Dmn Alexandru Mihaila! Tinerețea vesnică e în suflet, e mai important! Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)
• Mariana Pita-Martinas Cum sa nu fiu mândra, când viata mi-a dat șansa, sa am un profesor c-un talent nemărginit? Va felicit din toata inima!
• Cristina Costov Da, au fost excepționale și sunt sigură că vor mai fi! Editura „PapirusMedia” promovează cultura de pe ambele maluri ale Nistrului! Am fost o norocoasă, căci mi-ați ieșit în cale datorită Ludmila Sandu și viața mea s-a schimbat, a prins o altă culoare, tricoloră.”
• Nina Vasilii: „Scriitorul Alexandru Mihăilă și-a asumat cu seriozitate întreaga responsabilitate de-a depista consecvent „inimi talentate”. Odată depistate, talentele trebuiesc șlefuite! Distinsul profesor cu migală și răbdare șlefuiește nestematele până la strălucire. Prețios e actul în sine! Dar Steluțe au început să strălucească pe pajiștea de lumină a Literaturii Patriei… Ludmila Sandu, precum Smărăndița, a făcut pocinogul!!! Apoi au urmat Svetlana Iurcu, Cristina Costov, Dorina Codreanu, Lidia Vrabie, Nina Vasilii, etc. Sper într-o continuare de șir! Fericită să invoc momentul oferirii cuvântului în fața selectei audiențe (estimez, aproximativ 150 persoane: scriitori, oameni de artă, oameni de suflet) și umilei mele persoane… Sper că emoția mea să le fi vorbit oaspeților prezenți mai mult, să-mi fi citit în ochi imensa dragoste pentru tot ce înseamnă românesc…”
• Ludmila Sandu „Atat de mult am iubit Viata,ca piina la urma a inceput sa ma iubeasca si ea pe mine.Multumesc omului special ce nu mai oboseste sa caute perle la fundul oceanului!”
• Maria Claudia Mitră „Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul si dedicația domnului Alexandru Mihăilă, un om de o rară finețe și un scriitor exceptional”.

Basarabia şi România, unite-n slovă, la Hanul Răzeşilor!

Activitatea literară și alte surse biografice despre Alexandru Mihălă:

Un Om, un Caracter, o Viață – Oamenii comunității Alexandru Mihăilă (articol de Cornel Paiu) https://inroman.ro/2020/06/24/oamenii-comunitatii-iv-alexandru-mihaila-un-om-un-caracter-o-viata-67043/

Editura Papirus Media, prezentare – https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

ȚĂRMURI DE GHEAȚĂ (Fragment din romanul SPLENDOAREA PARADISULUI) https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1736695963251940&set=a.1386838961570977&type=3&theater

Splendoarea paradisului, coperta cărții – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1820456591542543&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://ru.scribd.com/document/132803162/Alexandru-Mihaila-Introducere-in-Vechiul-Testament  Întroducere in Vechiul Testament, opera literară (scribd) de A. Mihăilă

https://www.facebook.com/pg/editurapapirusmedia/posts/

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1660697714185099&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ BUNICULE, dragul meu, frumosul meu baiat, cum sa te gasesc eu in padurea aceasta de tineri eroi? Eu stiu ca ai luptat pentru Romania Mare si-ti sarut mana pentru asta! Tu dormi acum in dealul satului la țintirim si-ti spun ca eu-nepotul tau- voi continua lupta!” – A. Mihăilă, 2016

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1406326079622265&set=a.1386838961570977&type=3&theater  / „Vremea despărțirii” Prima carte A. Mihăilă – anii ’90, publicata la Editura Virginia Chisinau

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388411464747060&set=a.1386838961570977&type=3&theater / „ Cazul Timofte – KGB Între diversiunee și adevăr”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1388405368081003&set=a.1386838961570977&type=3&theater / Coperta „Sărută-mă, singurătate”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1393396870915186&set=a.1386838961570977&type=3&theater / imagine „Zile si nopti de foc in Yugoslavia – reportajele mele aparute in volum sub genericul TARGET”

Coperta „Target” – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1662205964034274&set=a.1386838961570977&type=3&theater

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1408482896073250&set=a.1386838961570977&type=3&theater   / „ Prietena mea scumpa, actrita Maria Junghietu, intr-unul din filmele istorice. Ea face parte din primavara studentiei mele de la IASI, fapt pentru care, in amintirile mele, va reprezenta de-a pururi primavara.”

 Pentru cea care va ramane de-a pururi in inima mea! –https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1661071624147708&set=a.1386838961570977&type=3&theater

„Dacă ar fi să mor astăzi, nu m-ar deranja să mă îngroape dincolo de Prut. Numai să fie în pământul lui Ștefan cel Mare” – Alexandru Mihăilă.

Svetlana Vizitiu, 2020

Date biografice:
Alexandru Mihaila – s-a nascut in 16 februarie 1950 (dec. 25 noiembrie 2021, Roman) in localitatea Bozieni… Scriitor cu origini basarabene, redactor-sef, editor #PapiruSMedia. ”„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor.” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”) https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/07/09/alexandru-mihailatraim-cu-adevarat-doar-atat-cat-iubim/ #Alexandru_MIHAILA a fost corespondent de război în mai multe rânduri, dar experiența din Iugoslavia l-a marcat profund. În urma acestor trăiri intense a scris și o carte în care a publicat experiențele și atmosfera de război din acele vremuri iar meritul i-a fost recunoscut primind o Diplomă de onoare pentru contribuția consolidării relațiilor dintre poporul român și poporul sârb. Urmele pe care războaiele la care a fost martor le-au lăsat în viața lui Alexandru Mihăilă au dus la scrierea unui roman inspirat din experiența personală. „Sărută-mă singurătate” este deja la cea de a V-a ediție și a fost lăudat de marii critici ai țării. Romanul va fi tradus în curând și în limba sârbă. După o cercetare asiduă, după ce a tradus manuscrise din chirilică, după vizita la locul unde a trăit această familie, s-a născut ultima carte a scriitorului și anume„Vornicul Gheorghe Greceanu”. Pentru această ultimă carte a primit aprecierea academicianului Răzvan Theodorescu. De câțiva ani, ziaristul și scriitorul Alexandru Mihăilă, a avut grijă ca, prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul unei edituri, să vină în ajutorul promovării scriitorilor de peste Prut. Prin acest lucru simte că poate fi mai aproape de frații moldoveni și că le poate menține treaz spiritul patriotic. De câțiva ani, de când am devenit redactor-șef al Editurii Papirus Media, am derulat un program de promovare a literaturii de dincolo de Prut. Am publicat mulți autori din Basarabia în ideea că e bine ca limba română, în forma ei artistică, să strălucească și în Republica Moldova. Multe din aceste cărți nu au fost contra-cost. Membrii editurii, inclusiv eu, am pus mână de la mână, și le-am făcut acest cadou basarabenilor. Or ei, care erau plecați acum în Italia, în Spania ne-au trimis manuscrisele iar cărțile, în loc să ajungă la Chișinău, ajungeau direct la ei. Printre alții am descoperit și adevărați scriitori, adevărați poeți cu care ne mândrim și cu care ținem legătura. Unul dintre regretele sale este că nu a început activitatea literară cu mai mult timp în urmă. Chiar dacă a scris ca ziarist, simte, la acest moment, că ar fi putut da mult mai mult comunității prin scrierile sale literare. În același timp, ne-a mărturisit și că ceea ce îl definește este credința în Dumnezeu, pentru că prin aceasta se definește întreg poporul român.

Mintea satului cea de pe urmă” de Olga Capățână

Orașul creează iluzia unei vieți ușoare și frumoase. În realitate, este altfel. Adaptarea la viața urbană a satului a fost dintotdeauna și este o mare problemă. „Ce-i cu mlaștina asta de Merejeni, că a ademenit oamenii și nu-i lasă să trăiască decent?” Sătenii se trag la oraș, or, la finele vieții sale se întorc în sat realizând cât de valoroase sunt relațiile simple omenești, și … deja e târziu, mentalitatea înrădăcinată nu schimbă atitudinea. Consătenii nu iartă nimic, la fel pentru că nu depui efort să fii în rând cu lumea lor, să trăiești conform regulilor orânduite chiar de ei…

Cred că în fiecare sat există personaje atât de colorate, și lucrul acesta nu e de mirare. De aceea, doare când citești nedreptățile care s-au săvârșit și nu mai poți schimba ceva… Paginile romanului se deosebesc prin amintiri și paralele existente, prin atitudinea de azi și prezent, care pare neschimbată. Olga Căpățână, de fapt, ea este prototipul, lucrurile sunt reale, doar numele sunt schimbate. Autoarea descrie amintirile sale despre epoca sovietică a satului său (a doua jumătate sec. 20). Capitole foarte interesante și oricum remarcabile prin dialoguri cu o dialectică deosebită și chiar amuzantă în exprimarea moldovenilor. Interesante capitole dedicate vieții satului, și toate aceste atribute descrise au atins și copilăria mea, și adolescența, și cât nu ai roti trecutul, e o nostalgie! Datorită acestui fapt, cartea reiese a fi nu doar despre mentalitatea unui sat, ci și despre tinerețea noastră fericită, amintiri de neuitat legate de ea, care uneori rămân menționate prin lucrurile mărunte în roman, ce n-ar obiecta oportuniștii! Acțiunile romanului rămân prezente în viața sătenilor rămași în Moldova, cei care nu au reușit să plece în țările civilizate pentru a afla „lumea cea nouă” a europenilor. Mi-a plăcut istoria, admir autoarea și recomand cartea. Cu siguranță, veți face lacrimi…

 Trecutul nostru în ciuda vieții dificile, dar și foarte atractive în mediul rural este întotdeauna alături de noi. Astfel e creeată gândirea noastră că prin trecut vedem un mod ideal al vieții noastre, deși acest lucru poate avea nicio legătură cu realitatea, și cu timpul se transformă într-o iluzie. Ne plac gândurile despre satul nostru, despre patria noastră mică în care cândva ne-am simțit fericiți pentru că eram și mai tineri. Ce e mai de preț – că trecutul ne învată să nu cedăm dificultăților, calităților inumane ca alcoolul, bârfele, invidie, răzbunăre etc., să depășim problemele, să apreciem valorile, cu speranța că și copiii, nepoții noștri vor învăța aceste lucruri…

„Sentimentele au rămas departe în urmă. În tinerețea mea. Aveam alte griji. Totul se schimbă, totul trece odată cu viața.” (Olga Căpățână)

Îmi amintesc foarte bine mirosul ierbii, a baștinei mele. O amărăciune nostalgică, ceva de neuitat, care a lăsat o urmă dulce-amară în sufletul meu. De aceea, romanul „Mintea satului cea de pe urmă” scrisă de Olga Căpățână este o scriere deosebită, atât de apropiată interiorului meu spiritual. Am citit cartea, special plecând mai departe de oraș, în mrejele miresmei asemănătoare acțiunii romanului. În carte, istoria are loc în satul Merejeni, dar lasă impresia ca e chiar la baștina ta…

„Satul meu este cel mai frumos sat din lume, bucura ochii cu cele mai frumoase flori” (O.Căpățînă)

„Dar cel care scrie soarta acolo e tot din Merejeni. Tot nu iartă multe. I-a părut că Niusei tare ia mers în viață. Și nu a început să bea, nu s-a făcut bețivă, așa cum era scris acolo, în condica ceea cerească. Așa cum li s-a prezis la toți copiii Mărioarei lui Petea Șchiopul. Ana a rezistat la moartea soțului ei și toată dragostea, toată grija a îndreptat-o spre copilul său. Și iată într-o zi fiul ei face accident cu mașina și moare. Ce îi rămânea sărmanei mame: să bea? Nu, nu a mers mezina Mărioarei pe drumul fraților și al părinților. A crescut nepotul, și-a ajutat nora în toate. Nora ei s-a recăsătorit cu un turkmen. Un om deștept, cu studii superioare. Și nora a cerut de la mama Ana învoire să se căsătorească. Acum bunica Ana crește două nepoțele, surorile nepotului său. Și nora o învită la toate sărbătorile, are grijă de Ana. Dar niciodată Ana n-a luat în gură picătură de alcool. ÎN CIUDA SATULUI.”

Omul e la fel dintotdeauna: va critica viața altuia, foarte atent la greșelile vecinilor, și doar știe ce spune Domnul „Nu judeca că judecat vei fi…” Mentalul nu se schimbă nici trecând prin propria experiență dureroasă, nici din învățămintele de viață, din educația celor șapte ani, ba, omul vrea să simtă și el „bucuriile” sau ”nefericirea” vecinilor, de ce nu?! Așa e firea omului, chiar și cel ințeligent poate greși… Ce-i important, e subiectul detaliat de autoare prin modul „vechi” de viață și atitudinea sătenilor. Atitudinea se regăsește și în prezent, una dezvoltată și „modernizată” de demnitari. Care depinde de felul de a gândi și de a trăi conform timpului, de situația grea a țăranului lipsit de condiții și de resurse finaciare pentru o simplă bucurie de a fi omul independent, cu simțurile și speranțele proprii ce nu pot fi ascunse… În continuare, credeți că politica o face satul? Nu satul creează politicul…

„La Nouă Mai fostul director vine și stă lângă monumentul ostașilor ocupanți de țară. Ocupanți-neocupanți, cu ce-s de vină ostașii cei care au murit în război? Ce țară o fi ocupat ei acolo sub pământ? Au murit pentru politică, cum zicea mămuca. Urât lucru e politica asta. Dacă pentru ea mor oamenii tineri și frumoși ca florile…”

Orașul își face treabă rea cu oamenii care vin din sat. La copii se dezvoltă zgârcenia, dorința de a avea mulți bani, cu toate că părinții lor nu le au. În oraș, totul este schematic, formal, fără suflet. În oraș nu există socializare ca cea din sat, unde oamenii comunică și se văd permanent. În oraș trăiesc milioane de oameni, dar Tu simți că ești singur. Majoritatea orășenilor doresc să se întoarcă în sat, și nu exclud această posibilitate. Dar, cel mai bun oraș sau sat e acela, unde tu prosperi!

„Câte case pustii sunt în sat… E plin satul de case orfane, de părinți orfani. Gospodării agoniste cu greu, muncă în sudoarea frunții, dar acum nu are nimeni nevoie de ele. Da, case orfane într-o țară vitregă…”

Cea mai mare greșeală e pierderea speranței, iar statul ne oferă exact aceste condiții pentru a o pierde… Apoi, noi cinstim câte un pahar pentru sănătate și prosperitate pierzând toate odată, inclusiv familiile. Condițiile de trai ades inumane în satele Republicii Moldova la fel există grație conducerii de stat. Satul se pierde, sătenii fug în orașe străine, și nu mai revin… Visul european e sclipitor…

„El a prins rădăcini aici și, dacă lua câteva pahare de vin, când încă putea vorbi le spunea socrilor într-o moldovenească stâlcită că e din viță de profesori, că tatăl lui a fost mare matematician, poate profesor, poate academician chiar. Dar l-au dus in gulagul acela de la capătul lumii și doar numele i-a rămas. Mama, ca să nu fie și ea închisă, s-a dezis de soț, iar copiii au luat numele mamei, că al tatălui este evreiesc. Râdeau socrii de el – auzi, bețivul și pângăritul de Vaniuța, viță de nobili sau și mai strașnic – de jidani.”

Multe povestioare de suflet a familiilor din Merejeni, strâns legate într-o istorie a satului, cu detalii precise, dialoguri populare în stil țărănesc, toate relatate atât de strălucit, dar și sentimentul dureros de compătimire până lacrimi, și analiză filosofică a relațiilor interumane sătești, și satira tradițională gen Olga Căpățână. Pe scurt, în opinia mea, această carte este destinată tuturor – nu doar pentru cei care suferă în urma disparițiilor satelor din Moldova. Este o istorie tragică a unui sat care merită să fie înțeleasă și „reparată” pentru a reuni populația emigrată, a reeduca și pentru a începe în cele din urmă a trăi civilizat dacă vrem să ajungem „europeni”.

„- Ce  vorbești, mamă? Dar oamenii în sat ce vor spune?

• Oamenii din sa-at!… Da” careva din oamenii din sat ți-a dat o bucată de pâine, fată hăi?… Ți-a întins cineva o bucîțică de ceva, de așa tare te temi ce vor zice oamenii? Hm? Cine-i acela din sat care-i așa de vază pentru tine? Eu și tat-tu îți suntem autoritatea. Noi suntem acei care te susținem și te ajutăm. Am zis ceva când ai vrut să te măriți? Nu? Ai vrut nuntă în dricul iernii, ți-am făcut nuntă. La altă lume mirele face nunta, nu mireasa, că el e capul familiei. Noi nu am zis o vorbă, o strachină de făină să aducă, un lemn, un burhui de jin. Tot noi. Zestre ți-am dat? Ți-am dat. Cât am avut. Casă ți-am dat? Aveați unde trăi? Amu ce va zice satul, ce va zice lumea? Noi cu tat-tu suntem lumea. Și nu plânge în poale!…”

De ce o apreciez pe autoarea romanului „Mintea satului cea de pe urmă”? Pentru psihologismul invariabil și iscusința de a remarca subtil mișcările sufletului, pentru că nu omite detaliile, care sunt de obicei simbolice. Romanul este ca o fereastră în viața cuiva, a celor de alături, familii și prietenii, colegii din vecinătatea satului… Despre bumerangul care se întoarce atunci când pășeșeti strâmb… Alcoolul, dragostea și… invers… Dinamica comploturilor surprinde, începutul romanului ironic de loc nu se asociază cu finalul neașteptat și trist pâna la lacrimi atunci când moare protagonista… Violul fetei de 15 de tatăl vitreg este un strigăt de durere la ceruri, de ce se întâmplă aceste crime în continuare, de ce este indiferentă societatea, și justiția nu face nimic? Olga Căpățână pune personajele reale în circumstanțele non-banale dezvăluind caracterele lor pe deplin, și adevărul așa cum a fost și au ajuns în prezent… În același timp, este foarte interesant să citești romanul, pentru că autoarea scrie despre satul cu oamenii ei obișnuiți, despre sătenii cu durerile și problemele lor sociale, despre judecată și schimbările de mentalitate. Și despre Iertare, de altfel nu ar avea rost să fi scris acest roman…

„…Mama e departe, bunica în depresie, iar bunicul tângea după Uniunea Sovietică, se bătea cu pumnul în piept, zicând că noi încă vom plânge după comuniști și după puterea sovietică. El, care avea pe vremuri peste cinci sute de ruble pe lună, cu mașina la poartă, încărcată cu toate bunătățile pământului, ducea dorul puterii sovietice. De ce ar trebui să-și amintească mama mea sau bunica, sau chiar eu de puterea sovietică? De cozile fără sfârșit după smântână sau o bucată de salam? Ce a fost bun pentru noi atunci? A fost pentru ei, pentru secretar de partid. Noi nu am pierdut nimic!”

                       Alte opinii despre cartea „Mintea satului cea de pe urmă”:

Aliona Grati:„Olga Căpăţină nu urmăreşte să scotocească în personajele sale animalicul, impulsurile fiziologice, ci caută modalitatea de a-i înţelege şi de a-i mântui creştineşte. Semnificativ în acest sens este gestul de a-şi sacrifica spre final personajul-narator. Moartea Zinei Postică trezeşte umanul în merejeneni, le aminteşte că au fost şi pot fi buni. Gura rea a satului se potoleşte, o nouă speranţă se întrezăreşte la orizont. Dimineaţa se apropie ca o promisiune de iubire a aproapelui, de instalare a normalităţii… Cartea este o avertizare asupra unui pericol realmente iminent şi, în acelaşi timp, expresia speranţei de vindecare cu propriile resurse interioare a unei umanităţi cancerizate de istoria câtorva decenii de comunism.

Vera Catan:„A ajuns si la mine „Mintea…”Draga Olga Căpățînă, multumesc…Sa stii ca retraiesc fiece fila a acestei carti, intrucat ( intr-un fel sau altul) am trait mai tot despre ce scrii…”

Aliona Dembitki:„Pentru mine sunteti o ladita incarcata cu minuni!!!Aveti atitea calitati minunate si atit de multe incap in inimioara Dumneavoastra si sunteti atit de generoasa ca va impartiti si cu altii de aceste daruri pe care va insestrat Dumnezeu dar si datorita ambitiei si foarte foarte multa munca …sunteti femeie frumoasa si jingasa dar totodata atit de puternica si luptatoare..aveti curaj si mindrie aveti demnitate si multa multa poiezie.Eu va admir si chiar sunt mindra ca v-am cunoscut..meritati sa fiti pretuita..citita si povestita..meritati sa fiti alintata si apreciata. Sunteti mamica si bunica iubitoare, sunteti raza lor de soare si cu zimbetul acesta al Dumneavoastra de copil divin care emana atita caldura si oameni curati la suflet!!!Am simtit sa va alint azi fiindca un cuvint de la Paris chiar si scris personal pentru mine e ca un balzam si o forta de a ma ridica si a merge inainte!!!O dupa amiaza frumoasa stimata Doamna si o imbratisare calda! (după lansarea cărții „Mintea…”
Anastasia Balmuş:„Mi-am dorit mult s-o cunosc mai îndeaproape, s-o privesc, s-o ascult…
Am venit special la Chișinău la lansarea cărții ei…
Am fost plăcut surprinsă de incărcătura evenimentului, desfășurarea lui. Dar cel mai mult de faptul, că opiniile noastre asupra problemelor societății sunt comune. Și pe mine ele mă frământă, mă dor, dar…ea, OLGA CĂPĂȚÂNĂ, a spus-o tare, cu durere în cartea sa. Ne-a demonstrat, ne-a atenționat, ne-a rugat, ne-a chemat să acționăm, să salvăm morala satului, unde „s-a nascut veșnicia” și care face parte din demnitatea neamului… FELICITĂRI, dna OLGA CĂPĂȚÂNĂ!”

Livia R-w:„Felicitari !!Am fost in sala la acesta lansare, as zice ca aceasta carte va prinde bine la cititori… Suntem in suflet multi cu aceeasi durere… Durerea neamului cu emigrarea si pustiirea SATELOR… Dar mai dureros este despartirea de cei dragi… De marele DOR pe care il ducem cu greu…”

Editura ARC:„Romanul „Mintea satului cea de pe urmă” (ARC, 2019) de Olga Căpățână a avut parte de o lansare mai mult decât frumoasă. Lumea care a venit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” ne-a confirmat faptul că o carte este un univers construit din pagini și cititori! Aceasta face ca un volum să fie viu, să trăiască!”

Cobzac Victor este cu Olga Căpățînă.:”MINTEA SATULUI
Versuri dedicate scriitoarei Olga Căpățână, cu ocazia lansării romanului „Mintea satului cea de pe urmă”~Mintea satului, … cea de pe urmă,/Cuvinte nu am și-mi scot pălăria,/Colb, drum de țară, găinile scurmă,/Anume aici, s-a născut, veșnicia!/Anume aici, … printre case din lut,Pereți văruiți, de mâini grijulii, /Sunt ale Mamei, … la timpul trecut,/Calde și astăzi, … pentru copii./Un Soare rotund, ca o Pâine de casă,/Ce dulce-amintirea mai doare,/Mirosul de glie… se-așterne pe masă,/Ca un gând, obosit să mai zboare./Maci roșii ca para, … pelin și cucută,/Legate sub coardă, aroma îmbie,/Bilet la căruță, … cai-putere, … o sută, /Cu întoarcere-acasă: și ție, și mie./Păpădii… pe de-o parte și alta de drum,/Ne-nsoțește, ca-n vis, ciocârlia,/Din hogeacuri mai curge o țâră de fum, /Fir de dor, … și nă-fra-ma, și ia./Sunt la modă: catrința, căciula și naiul,/Lăutarii și vinul din beci, o plăcere,/De nepoți plină curtea, ei vin cu alaiul,/Când lipsesc, sunt necaz și durere./Cimitirul e viu, Dumnezeu… peste tot,/Sub icoane, … cu sfinții, … la masă,/Val de lacrimi, … le șterg… nu mai pot,/Nu rezist, dorul mă-ntoarce… acasă./03.06.2019

            Informații utile:

Premiul Fondului Literar al USM i-a fost acordat scriitoarei Olga Căpățână, stabilită actualmente în Franța, pentru romanul trilogie ,,Dobrenii” o carte care redă povestea unei familii de moldoveni marcată de cel de-al doilea război mondial, de foamete, deportări și de conflictul din regiunea transnistreană.

Olga Căpățînă este femeia care a fost la două războaie, cea care a reușit să-și schimbe viața la 180 de grade în Franța. Niciodată nu i-a fost frică de schimbări, le-a acceptat și a demonstrat că se poate mult mai mult, iar investigațiile ei au ajuns să fie difuzate la National Geographic. Cum este viața după două războaie, dar și ce a motivat-o să scrie versuri inclusiv ”Visul meu” de Valy Boghean aflați din acest reportaj!

http://www.jurnaltv.md/news/d855e1a5dadc4899/visul-care-a-ramas-pentru-toata-moldova.html

http://spiritualitate.md/carti/188-mintea-satului-cea-de-pe-urm-olga-cpn.html

Albumul cu imagini de la lansare de carte ”Mintea satului cea de la urma de Olga Capatana” (Cartea o puteti citi la Biblioteca Municipala B. P. Hasdeu!)

Olga Căpățînă:„Eu plec, ça sa va duc dorul. Va las MIREASA DIN KABUL sa va maingaie. MINTEA SATULUI CEA DE PE URMĂ sa va pună pe gânduri.” (7 iunie 2019)

❤  Svetlana Vizitiu, august, 2019