Marcela Septelici, Lansare de cărți la Clubul Impresii din viață și cărți

Articolul meu recent cu prezentarea operelor ale scriitoarei Marcela Șeptelici mi-a fost blocat pentru distribuire pe rețele sociale. Încerc din nou, plus adaug imagini de la evenimentul în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu din 16 februarie 2024. Marcela Șeptelici, Lansare de cărți. Revenire

„Iubirea a fost și va rămâne subiectul principal al literaturii trecutului, prezentului și a viitorului. Nu este o excepție nici în poeziile și proză, pe care le-am scris din suflet pentru cititori. Am scris despre o dragoste de viață, care se bazează pe încredere, prietenie sinceră, respect reciproc, devotament și înțelegere. O dragoste care s-a păstrat în timp, verificată de despărțiri sau mici supărări, impuse de diferite împrejurimi. O dragoste pură, adevărată, la care visează fiecare din noi și se poate întâmpla oricui. Iubirea este un sentiment înălțător, care ne face viața mai frumoasă, mai fericită…” (Marcela Șeptelici în cartea „Râd macii”)
  Tu deschizi cartea ei și nici nu observi cum, după câteva minute, simți suflarea vântului, sunetul pădurii, aromele câmpurilor și florilor, te învăluie, auzi trosnitul vreascurilor și iată acum te uiți în ochii luminoși ai unei vieți fără egal, mișcându-și înspăimântată pașii oamenilor; și care alt interlocutor cu inimă adâncă și înțelept mai poți întâlni?! Primești răspunsuri la aproape toate întrebările! În poemele Marcelei Șeptelici! Și cel mai important, te umpli de frumusețea lumii și înveți să te bucuri de viață.
Tu vezi această viață, începi să observi toate detaliile magnifice din care este țesută și ele devin parte din tine! În inima ta, întâlnirea cu lumea poetei va fi pătrunsă de dragostea scriitoarei pentru oameni, pentru viața însăși, pentru sat și natură, pentru noi!
Asemenea personalități și scriitori ne sunt ca un medicament vital, acum, avem nevoie de ei, ne sunt necesari ca aerul!
   În acte este Maria. Toți o cunosc ca Marcela, încă de mică… În familie dintotdeauna rămâne ca Marcela. De aceea, pe cărțile sale de autor a scris Marcela Șeptelici. Așa, o cunoaștem și noi, cititorii ei fideli… O minte sclipitoare, o femeie modestă și ultrainteligentă, scrie despre oameni și faptele lor în versuri și proză, face lucruri de o bunătate cum rar se găsește, devenind astfel preocupată în a înțelege cursul vieții și etatea, căutând în permanență o modalitate de a fi mereu în comunitatea scriitorilor. Scrie cărți, mai cu seamă poezie. Reușește să stabilească ușor punți de comunicare cu tinerii și elevi. Unii au legătură cu cărțile, scrisul, cei mai mulți nu. Preocupările Marcelei Șeptelici sunt nu doar literare, au devenit și legături spirituale. Neliniștită, puțin nedumerită, și tristă; războaiele, ceea ce se petrece pe pământurile vecine nu-i dă senzația unei liniștiri iminente…
    În veşnică luptă cu timpul – categorie filosofică importantă – trecutul e persistent și dorul încearcă să se impună, autoarea căutând o conciliere între cele două coordonate. Cum iubirea înseamnă viaţă, trecerea timpului duce către apusul ei şi, aflaţi între acele rânduri „A stat la strajă ani de-a rândul” și „Mi-e dor de glia strămoșească”– naşterea şi moartea -, poeta speră în eternitatea rădăcinilor istorice, în încrustarea gândului pentru generații. Cercetându-şi şi sinele, dezvăluindu-şi frământările şi îndoielile, Marcela Șeptelici se autocaracterizează printr-un singur vers realizând un portret spiritual de excepţie: „Sădesc un nuc aici, la noua casă” (Nucul de la poartă din „Dorul de vatră”). – „Un nuc bătrân, umbros,/ Cu ramuri multe până jos,/ A stat la strajă ani de-a rândul./ Și-acum mai stau la el cu gândul./ Ziua frunza-și legăna/ Spre cărare s-apleca,/ Când omul bun venea,/Crengile își clătina./ Se-nchina pân-la pământ/ Din dragoste a tot ce-i sfânt./ Puternic, darnic, primitor/ Ne ospăta pe toți cu dor./ La umbra acestui nuc rotat/ Am stat mult timp și-am meditat./ A fost un nuc ales și devotat,/ Atâția ani de strajă-a stat…/ Chiar și în noaptea cu furtună,/ A stat falnic în grădină,/ Legat de glia noastră sfântă,/ Cu roade mari și rădăcina-adâncă./… Ne cheamă și acum acasă/ Cu daruri sfinte pentru masă…/… Mi-e dor de glia strămoșească./ Sădesc un nuc aici, la noua casă.”
Evocarea părinţilor, a casei părinteşti, a locurilor natale vădeşte o puternică dragoste faţă de ţară, de neam, de limbă. Ca toate celelalte sentimente, iubirea – noţiune abstractă – capătă conotaţii neaşteptate, eul liric definindu-şi trăirile în sintagme inedite. Frământările lăuntrice sunt alăturate, de cele mai multe ori, de schimbări ale regnului vegetal în funcţie de anotimp.
În această tonalitate, „A clădit piatră cu piatră/ Ridicând fântâna sacră,/ Cu apă cristalină, bună/ Pentru nepoței și mumă.” – printr-o versificație clasică, scriitoarea ne oferă o oglindă a spiritului ei neliniștit; optând pentru dragoste de neam, pace, și urând războaiele, comunicând nu numai încercările de a le înlătura, dar și dorința de a se sacrifica pentru a înțelege rostul. Dincolo de metalimbajul, care cere o lecturare atentă, ni se relevă un altruism smerit, fericit să accepte binecuvântarea divină:„Apă limpede și rece,/Pentru cel care va trece,/ Din adâncul sfânt izvor/Pentru orice călător.”( Izvorul cu apă sfântă din „Dorul de vatră”)
  Când era mică, organiza concerte în fața porții de la curtea părintească. Imita o scenă, pe care recita poezii, cânta și interpreta scenete dramatice învățate anterior. Spectatorii erau părinții, fratele și cele sașe surori, vecinii, chiar și cei din mahalaua vecină. Marcela afișa anunțul, duminicile și de sărbători. Drept că gramotele erau înlocuite cu aplauzele fierbinți pentru ea și copiii care evoluau alături, dar și cu o mângâiere pe cap: „Bravo, artista mamei!” Acest episod i s-a întipărit în amintire, pentru că de fiecare dată când scrie versuri, editează cărți, sau face recitaluri de poezie, scriitoarea deschide acea pagină cu o scenă improvizată, și ea, Marcela Șeptelici, devine „artista mamei”… O copleșesc aceste amintiri cu emoții până lacrimi… „Un dor pripit o tot cuprinde,/ Îl simte-n piept că-și face casă,/ Scântei în suflet îi aprinde/ și-l mistuie, dar lui nu-i pasă…”; „Este un vis, este-o magie!/ Când dorul te îmbrățișează/ Și îți provoacă nostalgie,/ Iar pacea inimii cedează.” (Dorul din „Puterea cuvântului”)
     -Familia, rădăcinile. Mama Marcelei, pe când era o tânără de 17 ani, cu ochii albaștri ca cerul, senini și blânzi, cu cosițele lungi, ce-i atârnau pe piept, cu pielea albă ca spuma laptelui și harnică – foc, a fost cerută în căsătorie de Ionică Puiu din satul vecin, Condrătești, Ungheni. Ionică era un flăcău zvelt, cu ochii pătrunzători de un albastru închis, pasionat de instrumente muzicale, el și-a meșterit singur o vioară de toată frumusețea. O pasiune pe care a transmis-o și celori tineri.
A fost o dragoste sinceră, curată, doar că pe neașteptate războiul hitlerist i-a despărțit, el fiind înrolat pe front. Tânărul comunist înflăcărat a fost pus la grea încercare, trimis să fie împușcat pe nedrept. Îar în ajutor îi sărise o rusoaică îndrăzneață care, după spusele lui, i-ar fi propus să-l scape de la moarte, dacă se căsătorește cu ea. După război, cei rămași în viață se întorceau acasă, doar Ionică nu s-a întors. Trecu un timp, și peste trei ani, mama Marcelei a primit o scrisoare de la așa-zisă soție a lui Ionică, în care și-a recunoscut isprava. Între timp, mama Marcelei a fost cerută în căsătorie de Dumitru, tatăl ei real. A luptat și el pe front, lăsându-și unicul fecior la rude, pentru că mama murise de o boală mizerabilă. Era foamete, bântuia tiful, copilul însă a nimerit pe mâni bune; a fost crescut cu dragoste și gingășie, și toți se minunau cum de a scăpat din ghearele tifului.
După o vreme bună, Ionică, primul soț, reîntors la baștină, se ruga în genunchi la mama Marcelei ca să-l ierte și să fie primit înapoi în familie, cică numai războiul i-a despărțit. Iar mama Marcelei deja avea trei fete cu tatăl Dumitru, care, o iubea ca pe o femeie vrednică și curată ca apa de izvor. Judecată i-a despărțit legal. Ionică a tânjit mult după Jăniuța, precum o numea el, dar era tâziu. Tatăl Dumitru i-a demonstrat caracterul dur, și voința unui bărbat adevărat călită în război, pentru care a primit binemeritat medaliile de lupte… Dumitru a fost unul dintre ostașii binecuvântați de Dumnezeu, care au rezistat și au rămas în viață din marea urgie a răsboiului fascist 1941-1945. A luptat crâncen, și cu demnitate pentru apărarea patriei, agungând până la Berlin. Mama a devenit soția lui, dăruindu-i șase fete, una după alta, Marcela fiind mezina familei din cei șapte copii.
Cu toate greutățile de după război, foamete, pandemie, sărăcie cumplită, feciorul Constantin a crescut ca din apă și trimis la studii în Chișinău, devenind sportiv. Nu-i lipsea nimic, familia mereu era alături, ajutându-l cu banii pentru unelte sportive costisitoare: paralele pentru gimnastică, cântare grele, masă de tenis, mingi de volei și fotbal, etc. Toate cele șase surori și flori ale mamei, au devenit tenisiste sub îndrumarea profesorului – fratele lor Constantin. Părinții făceau cale lungă prin pădure pană la Bahmut pentru a lua trenul spre Chișinău, ca să-i ducă de-ale gurii și să-și potolească dorul de el. Devenind mai mari, întrecerile raionale și republicane erau bine așteptate și prețuite.
Anii de studii la școala din satul natal pentru Marcela au fost interesanți și prin sărbătorile cu evenimente literare, festivaluri zonale și raionale. La care pentru participare ea selecta poezii patriotice, despre mamă, tată, pace, țară, natură, conlucrând cu profesoarele de limbă română. Era foarte entuziasmată de poezie, iar aplauzele oaspeților o inspirau. Surorile ei, Ecaterina, Nionila, care studiau la Universități, una la filologie USM, alta la limbi străine, Bălți, – au susținut-o și atunci când Marcela a reușit la Biblioteconomie și Bibliografie, USM. Și, în prezent, colaborează cu colegii care continuă serviciul în acest domeniu. Întreagă viață a petrecut-o printre copii și cărți, inspirându-le dragostea pentru lectură, poezie, participând cu ei la varia concursuri, unii devenind și laureați. Dragostea pentru copii, ea fiind și mamă a doi băieți, a determinat-o să facă și cursurile de dezvoltare pentru a activa ca educatoare – învățătoare, continuând ca metodistă la o instituție preșcolară de învățământ, amintindu-și adeseori de colaborarea frumoasă cu părinții, cu elevii, îndrumându-i spre lucruri bune. După pierderea părinților, a mamei pe care i-a purtat-o de grijă ultimii ani de viață, fiind împreună, Marcela și-a atins coardele cele mai sensibile ale sufletului prin bunătatea ei, grijulie, susținerea și dragostea dăruită. Inima i-a dictat să înșire pe foaie niște poezii: „Crizantemele mamei”; Pentru că crizantemele din grădină muriseră în acea noapte odată cu mama ei. „Vorbesc în tăcere”, după care au mai urmat multe poeme, povestiri.
   -Baștina, satul natal. În 2019 Marcela Șeptelici a editat cartea de debut „Dorul de vatră”, redând sentimente de dragoste și dorul de părinți; surorile și fratele ei care au decedat; plaiul natal… Amintirile de casă părintească și ograda copilăriei, de bunei, de satul natal și meleagurile lui, de pădurea seculară, râurile ce se mărginesc cu satul de o parte și de alta (Cula și Ichel), pentru ea sunt sfinte comori, iar jocurile din acele timpuri ale copiilor sunt ca valori. Prin ele s-au educat s-au educat si au crescut frumos. Peisajul pitoresc al satului din toate timpurile au fost în viziunea ei: coloritul toamnei, frumusețea și gingășia primăverii înmiresmată cu tot felul de flori.
„Oriunde ai pleca în lume,/ Te-ntorci acasă-n țara ta,/ Îi cânți și limba, și-al ei nume,/ De ea departe nu poți sta./ Și pasărea se-ntoarce acasă/ La cuibul unde a crescut/ Și cântă-n limba ei măiastră/ De dorul prin care-a trecut./ Se cântă-n orice colț al lumii/ În limba-n care te-ai născut,/ Comoara ce-au lăsat străbunii -/ O doină veche din trecut./ Se cântă-n limba mamei tale/ În care-ai zis primul cuvânt,/ E cânt de dor și plin de jale/ Despre meleagul tău cel sfânt./ Și te cuprinde dor de țară/ În vraja-acestei melodii/ Și înțelegi a câta oară/ Că n-ai răbdare să revii./ Și te întorci cu drag acasă,/ Revii pe dealul cu pelin/ Și cânți încet doină frumoasă,/ Iar ceru-ți pare mai senin.”( Dragostea de țară din „Puterea cuvântului”)
   În poezii, natura și obiceiurile locurilor se străvăd printre rânduri. Ritmul rimei este asigurat de o cantitate egală de tensiuni pe fiecare rând. O unitate ritmică a cuvântului care pune accentul pe sensul versului și a semnificației fiecărui cuvânt. Poeta a realizat ca fiecare cuvânt să devină important, chiar greu la cântarul inteligenței, dar pe înțelesul tuturor. În rest, rămâne iscusința autoarei de a aduna versuri grăitoare, găsind teme, motive, idei, viziuni și puncte comune care apropie pe cititorii de orice vârstă. Modestă ca-ntotdeauna, autoarea se retrage în umbră asumându-și doar rolul de editoare la prima vedere, dovedindu-se în final o coordonatoare meticuloasă, adunând versuri pornind săgeata subiectului până la inimă conturând un tablou virtual! Iubirea fiind sentimentul care unește și care ar trebui să domine în lume. Poeta alege smerenia cu gingăşia şi inocenţa unei făpturi alese, autoportretul realizat dintr-un vers definind-o pe deplin: „E amurg, bunică,/ Afară cerul s-a întunecat./ Acasă, mama-ndurerată/ Te așteaptă-n prag./ Iar fratele-i dus departe/ Cu gândul tot la mata,/ Și tata mereu întreabă/ – De ce s-a întâmplat așa?/ Aida suspină îndelung,/ De parcă ne-ar spune că/ Drumu-i prea lung…/ Florile în grădină s-au veștezit/ Frunzele pământul au împodobit./ Vântul printre ramuri cu durere a șoptit:/ – Adio scumpi nepoți, copii,/ Nespus de mult eu v-am iubit.” (Vorbesc în tăcere din „Dorul de vatră”)
    -Despre prietenia adevărată dintre tatăl ei și vărul Ilie, prietenul fidel, Marcela Șeptelici a menționat nu întâmplător. Prietenie ce a durat până dincolo de moarte, bazată pe încredere, omenie, ajutor reciproc. Despre aceste calități umane, a discutat scriitoarea și cu elevii din mai multe școli, gimnazii, fiind invitată la varia lansări de carte, mai mult, a contirbuit la educarea tinerei generații prin proiectele utile, una dintre ele cu genericul „Cărți pentru școala ta”, completând fondurile cu creașii noi literare.
În present, Marcela Șeptelici este membră a Cenaclului literar-artistic „Vocea Generalităților”, pentru care manifestă un interes deosebit, este foarte activă la evenimentele culturale care se promovează în țară, dar și peste hotarele Moldovei. Totodată, continuă să-și dezvolte abilitățile prin ședințele care au loc în cadrul instituțiilor culturale. Și-a făcut mulți prieteni, colaborează cu personalitățile din România: Fălticeni, Suceava, Iași, Vama, alte localități, respectând obiceiurile și tradițiile neamului strămoșesc.
Pacea. Subiectul păcii reflectată în volumele mai multor scriitori o sublimă. Citind romanul „Forța iubirii” de Ana Onică, președintele Cenaclului Literar-Artistic „Vocea Generațiilor”, scriitoare apreciată în Moldova, Marcela Șeptelici susține cât de importantă este promovarea și menținerea păcii în întreagă lume. A abordat și a punctat în multe poezii proprii despre valoarea păcii: Liniștea păcii; Ziua luminoasă; Simbol al păcii; Neliniștea comună, etc. O frământă și alte subiecte, care, la fel, interesează cititorii: Dragostea de țară; Limba maternă; Credința; Adevărul; Prietenie; Dragoste de părinți, feciori, surori; Bunătate; Anotimpurile și frumusețea lor; Plaiul natal, etc. Toate acestea fiind reflectate în cartea de autor „Revenire”, editată la Tipografia Centrală din Chișinău în 2020, ilustrată frumos de către regretatul scriitor Alexandru Plăcintă, om înzestrat cu darul picturii, poet și povestitor, foarte iubit de copii și cei maturi. Este cel care ia apreciat lucrările și a îndemnat-o să scrie în continuare, scriind prefață la cartea ei. Fiind îndrăgostit de natură, trece ca un fir roșu prin orice poezie sau poveste.
„Alexandru Plăcintă a fost un model în viața mea: tacticos, liniștit, chibzuit, iubitor de carte și de copii. Scrierile lui le recitesc cu drag, dedicându-i după moartea lui subită un vers dureros și de regret:„Scriitorului Alexandru Plăcintă” din cartea mea ”Râd macii”, pe care am editat-o după ce poetul a trecut la ceruri” (Maria Șeptelici) – „Pentru noi ai fost ca frate,/ Ca părinte, învățător,/ Și mereu aveai dreptate,/ Mult stimate scriitor!/ Pentru cei mici ai fost bunic,/ Cu suflet bun, frumos, voinic,/ Te așteptau mereu să vii/ Cu noi povești și poezii./ Dar prea devreme ai plecat,/ Însă averea ne-ai lăsat -/ Cărți cu multă-nțelepciune,/ Multe amintiri frumoase/ Despre întâniri din clase,/ Despre versuri recitate, /Melodiile cântate./ În gând, și-n suflet te-om purta,/ Nimeni nicicând nu te-a uita/ Cei mici vor răsfoi cu drag/ Cărțile ce îi atrag.” (fragment)
În 2021, apare cartea „Amintiri – sfinte comori” cu povestirile care conțin mesaje importante pentru generațiile din present și viitor: Dragostea de neam, țară, baștină, natură, familie. „Amintirile de casa părintească, copilărie, cele 23 sorturi de poamă aleasă, pe care le-au plantat părinții pentru a ne crește, jocurile la sărbători, sunt niște sfinte comori. De aceea, am denumit acest volum „Amintiri-sfinte comori”, o carte la fel ilustrată de A. Plăcintă corespunzător subiectelor povestirilor mele.” (M.Ș)
  -După circa un an, la fel în 2021 apare de sub tipar cartea „Puterea cuvântului”: Poezii și zicători, de Marcela Șeptelici, cu ilustrații color de A. Plăcintă: „Cuvântul poate avea putere atât pozitivă cât și negativă. Prin puterea lui am descoperit ce înseamnă a fi un prieten adevărat, care știe să pună cuvântul la locul lui într-o relație, și cuvântul lui se adeverește prin fapte reale.” (M. Ș.) Astfel, au apărut poeziile din această carte: Cuvântul – măsura omului; Puterea cuvântului; Tăcerea; Speranța, etc. Apariția volumul a inspirat-o pe scriitoare la mai multe scrieri, i-au sporit speranța în viitor, să vibreze acest subiect actual în orice timp pentru fiecare om, a scris despre asta și în poezia „Speranța” care ulterior a devenit și cântec sub orchestrația muzicianului Vlad Mircos, interpretată de Rodica Druță-Hamuraru. O piesă lansată în premieră la Tezaur TV „Bună dimineața”. O colaborare frumoasă o leagă de acești oameni de artă minunați. Mai are o piesă muzicala pe versurile sale „Dorul de baștină”, la fel muzica de Vlad Mircos.
„O comoară mi-a fost următoarea carte cu titlul „Râd macii”, ilustrată cu picturile în ulei de Simion Șeptelici, tablouri care redau exact conținutul poeziilor și a celor patru povestiri incluse în volum. Prefață scrisă de Petru Crăciun, un scriitor din București, România. Poezii de dragoste, atitudine față de ororile războiului din Ucraina, pace, credină, anotimpuri…” (M.Ș.)
    –Petre Crăciun despre cartea „Râd macii”: „Autoarea ne invită atât pe tărâmul Poeziei, cât și al Prozei. Și asta pentru că nu se oferă spre lectură, într-un singur volum, 24 de poeme și patru povestiri. Ele sunt diferite ca tematică. Avem poezii de dragoste, dar și de meditație, de atitudine față de ororile războiului… Ce frumoasă ar fi lumea dacă rânduiala ei ar fi scrisă de poeți… Sensibile și frumoase sunt și cele patru povestiri cu care Marcela Șeptelici își încheie acest nou volum. Autoarea ne invită să-i aflăm gândurile despre culorile anotimpurilor, ne sfătuiește să prețuim Timpul (ce sfat valoros!), să iubim și să facem daruri, dar mai ales să stăm de vorbă cu inima…” (fragment)
Cu lansarea acestui volum, dar și cu întreagă creație până în present, scriitoarea a fost așteptată împreună cu echipa de scriitori și artiști la baștina natală Năpădeni, cu genericul „Năpădeni – vatră de dor”, acolo au fost întâmpinați cu pâine și sare într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu elevii și profesorii din gimnagiul local, creînd o punte între generații de oameni. Iar la Buciumeni, același raion, au fost întâmpinați cu genericul „Să râdă macii”, cu cântece, poezii și spiri bun, în straiele naționale, cu expoziție de tablouri a pictorului Simion Șeptelici. Au venit cu sfaturi utile și îndemnuri către lectură, dragoste de carte și de poezie, dar și cu donații de cărți de autori: „Dacă ai credință, speranță și încredere în ziua de mâine, atunci și visurile se îndeplinesc, devin realitate.” (M.Ș.)
„Mă întreb ce mă-ntrebam,/ Încă de mică când eram-/De unde atâta frumusețe și culori?/ E ca-n poveste, un vis ce apare-n zori./ E mărul străbunicului/ Frunza și-a lăsat./ E mult prea trist și obosit,/ De-atâtea roade ce a dat./ Dacă-ar putea vorbi, ne-ar spune/ Că a trăit ca prin minune/ Ani grei de secetă, război…”(Lunca pare azi pustie din „Revenire”, fragment)

„Natura își avea viața sa. Copacii demult își lăsase haina ruginie și stăteau triști și tăcuți. Din când în când ei tresăreau și își mișcau crenguțele amorțite sub greutatea coțofenelor flămânde și gălăgioase, care îi vizitau. Pe lângă alei, în iarba veștedă, de culoare galbenă-verzuie, ca niște gospodine harnice trebăluiau vrăbiuțele, iar porumbeii zgribuliți, locatari fideli ai parcului, stăteau nemișcați de parcă meditau, se inviorau doar atunci când cineva le arunca semințe ori fărămituri de pâine…/ „De odată mă cuprinsese un dor puternic de iarnă adevărată, de iarnă de cândva, cu multe ninsori, ger, cu viscole și troiene. Ce ierni frumoase erau pe timpuri!..” (Dor de iarnă de cândva, fragment din „Amintiri-sfinte comori”)
Exprimată în vers clasic, iubirea, sub toate formele ei, inundă paginile cărții. Un parfum patriarhal, cu accente nostalgice, se desprinde din versuri sau povestirile autoarei Șeptelici. Credeți că autoarea vorbește doar de anotimpul iarnă sau despre lipsa iernii adevărate în prezent? Să vă spun eu despre ce mai mult tângește scriitoarea: este vorba de atitudine, de comunicare, de cuptorul de suflet sau săniuțele copilăriei, dar toate la care se adunau oameni de suflet, la evenimente cu tradiții și obiceiuri, cu reciprocitate și implicare în durerile oamenilor de alături. Despre satele lepădate, și sentimentele care azi mai mult lipsesc, iar indiferența persistă… De multe ori, dezamăgirea e camuflată, încât cititorul o depistează cu greu…

1	! Scriitoarea Maria Șeptelici la Biblioteca Hasdeu!

Proza și versurile Marcelei Șeptelici învață să fim ordonați, educați, grijulii, să fim oameni! Este bine, indiferent de ceea ce spui, gândești sau simți. Chiar dacă viața e plină de cusături, insistă asupra lucrurilor bune! Prin versul ei, fie, doar pentru că a sosit,.. îți zâmbește și te invită în viață! Diferită, complexă, imprevizibilă, obosită sau ocupată, toate o fac să fie și mai apreciată!
Poezia scriitoarei nu trebuie să o înduri, trebuie să o trăiești, să-i mulțumești și să încerci să-o vezi și să-i păstrezi frumusețea! Este întotdeauna despre frumusețea (im)posibilă a vieții. Marcela Șeptelici, o profesoară uimitoare, după cuvintele ei privești altfel în jur, într-un mod nou, te învață să vezi perfecțiunea în tot ceea ce te înconjoară! Nimeni altul decât poeta Șeptelici, în acest mod, poate descrie această lume, incredibil de frumoasă, pe care ne-a dat-o Dumnezeu!

Îmi plac oamenii care sunt atât de puțini! /Svetlana Vizitiu Impresii, Ianuarie 2024

Imagini, filme de la eveniment,- care pot fi vizionate in pagina: Clubul ”Impresii din viata si carti” 

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti

Imagini, video de la eveniment: Album Marcela Septelici, lansare de cărți

Clubul ”Impresii din viata si carti”  –

https://www.facebook.com/watch/?v=1071488933901274&ref=sharing

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/329185490084939

https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=410100338135120

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/427222709737746

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/810929404409835

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/430279719437165

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/1832242377276846

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/311626501898171

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/760025855735145

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/1417407595646282

https://www.facebook.com/clubulimpresiidinviataisicarti/videos/285674520975652

Album Marcela Septelici, lansare de cărți

A plecat și Ion Druță

A plecat și Ion Druță, avea și anii. 95 de ani! O epocă, cât mii de ani pentru o viață de om…

În cazul lui Druță, trebuie să distingem sublimul geniului creativ de ideile lor uneori greșite, confuze sau chiar tâmpite. Să nu uităm din ce perioadă provine, și experiența anilor sovietice prin care, am trecut și noi, cu toții… Nu trebuie judecat politic, nu e cazul! Istoricii, scriitorii care îl condamnă, vor fi uitați, iar opera lui Druță va trăi veșnic, în orice limbă tradusă, contează ideea și înțelepciunea prin care a reușit Ion Druță să ne-o împărtășească în volumele sale! Cazuri de blasfemie au fost multe în istorie când mari creatori ne-au dezamăgit prin convingerile lor politice și trebuie sa avem curajul să-i criticăm nu pentru erorile sau convingerile politice. Druță era mai mult preocupat de viața și de scrierile sale, decât ce cred unele persoane… Opera, în schimb rămâne. Iar Druță ne-a lăsat o comoară. Sa ne aplecăm frunțile a recunoștință… În testamentul semnat în data de 30 august, Ion Druță a menționat că este „născut în Regatul României” și vrea să fie „înmormântat în Câmpia Sorocii”, Republica Moldova. Fiind conștient de situația actuală, Ion Druță a evidențiat că dacă nu va putea fi înmormântat la Soroca, roagă să fie incinerat la Moscova, iar cenușa mea să fie împrăștiată în Câmpia Sorocii… S-a îndeplinit… Să-L odihnească Domnul, în fine…

„Multul nu face bine. Sufletul nu suportă presiuni. Există cărţi care nu pot fi şi nici nu trebuie citite dintr-o răsuflare. Ceea ce a venit încet, picătură cu picătură, poate fi însuşit numai în felul în care a venit.” (Ion Druţă)

Oamenii cu încăpățânare uită un lucru. Se ştie că Ion Druţă este scriitorul care a avut curajul de a propune în 1965, la celebrul congres al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.M. revenirea la alfabetul latin. „Pentru o limbă cu rădăcinile latine ar fi firesc să treacă la alfabetul latin,” afirma scriitorul în luarea sa de cuvînt. Şi în anii `90, Ion Druţă s-a aflat în fruntea mişcării de deşteptare naţională. La 1989 în discursul rostit la Marea Adunare Naţională din 27 august condamnă tratatul Ribbentrop – Molotov, în care era inclusă şi Basarabia: ” (…) din nefericire, bătrâna noastră Basarabie figurează şi ea ca un ultim punct al acestor anexe, ca un acord final, funebru, al înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. Ca urmare a acestor înţelegeri, frumosul trup al vechii noastre aşezări a fost tăiat în trei bucăţi, tăiat rămâne până astăzi.” (Timpul); „În anii 1987-1994 contextul eseurilor druţiene mizează pe sinonimia moldovenesc/românesc, deşi scriitorul nu va rosti nicăieri în clar acest lucru. De altfel, majoritatea intelectualilor anume astfel au citit eseurile din această perioadă. Fireşte, contribuţia lui Ion Druţă, de rând cu a altor scriitori şi intelectuali basarabeni, este decisivă în vederea democratizării sociale, atribuirii limbii „moldoveneşti” statutul de limbă de stat, trecerii la grafia latină, proclamării suveranităţii şi independenţei statale.În principiu, cititorii atenţi erau îndreptăţiţi să înţeleagă afirmaţiile druţiene ca manifestare în favoarea ideii de românism: folosirea cuvântului-disident Basarabia, numele „străvechii noastre aşezări (…) smuls cu rădăcini cu tot din limba scrisă şi vorbită„, precum şi a sintagmei „plai mioritic” sugera ideea de spaţialitate comună, românească, apoi afirmaţia din eseul „Cine a stins lumina în România” (1989): „ Fireşte am avut* * domnitori mari şi viteji, am avut păstori demni de neamul nostru, şi de ceilalţi am avut destui, dar de unul singur în faţa unei tiranii poporul român n-a fost lăsat niciodată” este cea mai clară pledoarie pentru unitatea neamului românesc. Citatul este unic în întreaga publicistică druţiană.” (Timpul, 2013)

Dar cine suntem noi, ca să-l judecăm!? Atâtea provocări și instigare la ură… Timpurile, politicienii impun modul de viață prin care ești nevoit să te conformezi, să nu te impui, Doamne ferește, căci imediat ești înlăturat din arena statului… Dar, ceea ce a dorit, Druță a reușit să ne convingă prin operele lui, să-i fim recunoscători pentru acest lucru!

Personalități despre Ion Druță:

-„Ion Druţă este un scriitor din spiţa clasicilor români Creangă, Sadoveanu, Coşbuc, Caragiale, în chip anume un scriitor popular, în accepţia largă, povestitor înnăscut şi un mare savant cunoscător al limbii române, de la izvoarele ei cele mai pure. Printre contemporanii de generaţie, el poate sta alături de Marin Preda, Eugen Barbu, Fănuş Neagu sau Nicolae Velea, cu specificarea că, între moldovenii de azi, el este cel mai mare”. Ion Rotaru / despre Povara bunătății noastre/

-“Scriitorul impune, autoritar, formula narativă lirico-simbolică, afirmându-se pe linia tradiţiei lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu. În primele nuvele şi în lucrarea de mari proporţii “Frunze de dor” (1957), dar şi mai târziu, cu deosebire în romanul “Clopotniţa” (1972), cea mai importantă scriere a sa, Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcând dovada apartenenţei la un univers autarhic” (Mihai Cimpoi, academician)

-“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel… Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă (poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante” (Mihail Dolgan, academician)

-Lucreția Bârlădeanu:„ LA PRIVECHI. Vămuiala, la care poate fi supus în vremi tulburi un mare scriitor, uneori ne surprinde, considerând-o grea și nedreaptă. Alteori – ne indignează de-a dreptul și nu ezităm să-i reprosăm acestuia că a acceptat s-o plătească. Dar avea oare alternativă ?Mă gândesc la cazul Ion Druță. M-a indignat și pe mine, așa precum și pe alți scriitori și intelectuali, discursul lui din anii din urmă despre moldovenism, cu întreg arsenalul de conotații antiromânesti pe care le promova acesta. Am scris și un text, pe care l-am publicat în Contrafort în 2002, în care spuneam (printre altele) că puţini scriitori au fericirea să asiste în viaţă la elogiile şi dragostea contemporanilor. Că unii se amăgesc cu ideea că vor deveni celebri după moarte, alţii se mulţumesc să spere că au făcut peisajul literar al ţării pe care au slujit-o mai bogat, mai variat. Dar şi mai rar sunt creatorii ce reuşesc să urce ameţitor de sus, încurajaţi de dorinţa ardentă a unui popor de a-şi crea idoli şi simboluri demne de urmat, şi care, în loc să se îngrijească cum să sporească valoarea acţiunilor ce le-au fost încredinţate, le investesc într-o cauză străînă şi distructivă. Recunosc că nu mi-a fost ușor să fac aceste afirmații, pentru că opera lui Druță a fost pentru mine (și a rămas !) , ca și pentru atâtea alții, o oază de bucurie și alinare estetică. Nu, nu am căutat atunci să-i găsesc omului circumstanțe atenuane și am lovit în plin. Astăzi, la moartea lui, citindu-i Testamentul, las să cadă o lacrimă de durere și una de împacare și parcă-l văd sub nucul de la poartă cum mă privește ștrengărește pe sub borurile pălăriei, rostind cu subântelesuri : -Las că-i bine, mai Ioane ! Las că-i bine !… ”; „Am facut-o intenționat, folosind varianta dialectica de la Soroca – Privechi. Mi s-a părut în stil drutian”.

-„A plecat Druță la Domnul, nu avem a ști dacă îl va așeza în Casa Mare sau în Biserica albă și-i vor cânta Păsările tinereții noastre, dar s-a dus după ce și-a petrecut ultimii cucori și când au început să pice Frunze de dor în prima lună a anotimpului care i-a fost Ultima lună de toamnă, Clopotnița lui va suna în continuare pentru trezirea neamului. Multe s-au spus despre el, bune și rele, dar rămâne pentru noi, românii basarabeni, acel jar care a ținut căldura graiului românesc și ființa neamului nostru în timpul întunericului moscalo-bolșevic. Prin el, urmat de alții noi am supraviețuit. Druță a fost Omul timpului lui, dar scrisul lui va întrece timpul și spațiul unde s-a născut și cel în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții. S-a născut în grai românesc și a murit în limba română, știind că acolo SUS n-ar fi fost primit cu altă vorbă. Dumnezeu să-l ierte în Lumea celor Drepți. Noi rămânem cu Povara bunătății noastre.” / Vasile Pancu/

„Ion Druţă este şi astăzi considerat un gigant al prozei basarabene. Deşi „incursiunile” lui în viaţa social-politică a Republicii Moldova, în speţă discursurile incom*prehensibile, au provocat mai întotdeauna dezolare, opera prozatorului de la Moscova serveşte ca exemplu multor condeieri, este venerată şi „studiată” cu râvnă. Ion Druţă este „piatra de temelie” a actualului canon literar basarabean care s-a instaurat după refluxul realismului socialist. Mitul Druţă mai dăinuie din cauza serviabilităţii şi lipsei de discernământ ale criticii dar şi a ignoranţei cititorilor. Prăbuşirea „gigantului” ar distruge canonul de sorginte sămănătoristă şi nu convine nu numai păşuniştilor, ci şi celor care visează la refacerea Uniunii Sovietice şi la revenirea în forţă a proletcultismului. Cum se explică faptul, aparent bizar, că atât „protectorii” specificului naţional, cât şi inamicii acestora, promotorii „frăţiei” moldo-ruse şi ideologiei comuniste apără cu ardoare opera lui Druţă de atacurile „răufăcătorilor” postmodernişti? Explicaţia este că proza lui Druţă îi mulţumeşte şi pe unii şi pe alţii.”  (Iulian Ciocan)

-„In clipa când se stinge memoria, se stinge şi neamul”, cest de nelinişte gând, ca un dangăt ce-şI caută clopotul, nu lăsa conştiinţa-i să adoarmă şi el, la fel ca monadele lui Leibniz, într-un bulgăre    de ţărână ne făcea să vedem câmpia întreagă; într-o cărămidă veche – biserica în toată frumuseţea ei Din a cărei zidire a făcut  parte cândva; în lacrima de pe asprul obraz de ţăran – tristeţile şi obiDa unui neam întreg…           am aruncat cu pietre în el… noi („grâul”), când, dezamăgiţi, ne-am transformat pResupunerile în convingeri şi am început a trage clopotele cu sârg precum că ei („neghina”) iaRă l-au împins pe cărările şovăielilor, spre durerosul capitol – compromisul ca formă de supravieţuire Unde nu departe sălăşuieşte somnul cel de moarte; apoi am aruncat în el când noi („turma”), cU veşnica nevoie de păstor, i-am pus în mâini în loc de toiag steag şi, suflând din toţi bojocii, am văzut sTindardul fâlfâind nu în direcţia în care stăruiam noi, noi „care avem totdeauna dreptate” (poaTe şi Eminescu să ne judece); şi ne-am supărat pe el că a coborât din căruţa neamului (de fapt nu el, ci Apostolul Pavel…  dar noi ştim mai bine) şi n-am înţeles că el a pornit-o pe jos din cauză că n-A mai putut răbda obrăznicia patrioţilor cu vânătăi în piept care au tăbărât în căruţă, negândindu-se la faptul că mârţoaga cu clopoţei nu are puteri să-i care pe toţi şi încă la deal…                             s-a supărat şi el pe noi şi, ca să nu ne rămână dator, aruncă niscaiva pietre în grădina confraţilor…                                        P.ăcat… căci a mai rămas în Casa mare, în grădina cuvintelor frumoase, o laiţă care aşteaptă şi azi când, alături de Stere şi Lupan vor fi invitaţi şi alţi dăltuitori ai cuvântului cu care ne mândrim?…     dar… se vede că de pe al 7-lea fuscel al scării ierarhice pe care şede ei se fac greu observaţi…         S.i totuşi… suntem ferm convinşi că dacă, printr-o nebinecuvântare a Celui-de-Sus n-ar fi existat această Casă mare din lampaci de bunătate, noi ne-am fi simţit ca un ţăran care n-are nici cal, nici căruţă: mai târziu ară, mai târziu seamănă, mai târziu culege puţina roadă care nici nu dovedeşte să dea în pârg; şi parcă are de toate câte puţin, dar aşa şi nu se simte gospodar, căci mare lucru e să ai căruţă (sanie) la casă, şi anume din nuc să fie, fiindcă numai nucul poate să-ţi şoptească adevăruri pe care nu te încumeţi să ţi le spui ţie însuţi,

           iar pe pârtia  făcută de tine mulţi drumeţi îşi vor găsi

                          calea, şi satul, şi casa – locul de unde au zburat

                                            Păsările tinereţii noastre

                                                     împovărate

                                                          de

                                                  b u n ă t a t e.

Acrostih paralel de Constantin Rusnac /7 noiembrie 2008 – 8 aprilie 2009

– ”Ion Druţă publică la noi nuvela „Toiagul păstoriei”. După ani şi ani, ne înfăţişează câte ceva. Lucrare dramatică, zguduitoare în subtextele sale. Cu părere de rău, caz generalizat. Eroziunea relaţiilor dintre oameni, dezbinarea dintre rubedenii, precum şi în interiorul neamului întreg, este groaznică. Ce vom învăţa oare? Poate vom înţelege ceva, totuşi…” Leo Butnaru, 2013

-Criticul și istoricul literar Anton Cosma scria: „Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (…) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (…) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”.

Actorul și regizorul Veniamin Apostol: „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte… Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care  fiecare îl sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”.

Ion Lazarenco Tiron :”Chiar sunt șocat, nu-mi vine să cred ce citesc. Sincer… ce nație suntem noi, măi?? Omul încă nu a fost îngropat, dar el deja a fost și este judecat și nu de Dumnezeu, dar de… De cine? Cine sunteți voi? Ce-ați făcut voi? Șmecheri în fața telefonului… El măcar lasă ceva in spatele lui. Și vreti voi nu vreți, istoria voi nu o puteți sterge. Dar el va rămâne veșnic Ion Druță. Veșnică pomenire și odihnă în împărăția Domnului, Maestre”

Opera lui Druță, în continuare Este, nu doar ”a fost o școală serioasă a educației estetice și etice, a unei atitudini civice și naționale în același timp.” Opera lui e nemuritoare prin adevărul timpului său, dar și pentru generatii urmatoare. Druță e nemuritor! Discursurile unora precum îl acceptă sau nu sunt de prisos. Chiar dacă opera lui s-a îndepărtat Cumva de idealurile lor… De parcă ar justifica atitudinea, apoi se contrazic… Ce ar fi peste ani să-i discute și pe ei, și pe alți scriitori la fel? Imaginați-vă! doar se cunoaste valoarea propriei lor activități literare? „Ion Druță rămâne profund ancorat în realitățile Basarabiei noastre românești!” / Svetlana Vizitiu

     Date biografice:

ION DRUȚĂ (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, Județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova – dec. 28 septembrie 2023, Moskova),

Scriitor, romancier, eseist, publicist. Cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele, „La noi în sat”, vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul „Frunze de dor” (scris în 1955, publicat în 1957). Colaborează cu ziarele „Ţăranul Sovietic”, „Moldova socialistă” şi revista „Femeia Moldovei”. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, „Balade din câmpie”; integral, „Povara bunătăţii noastre”, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959). Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele. În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti, pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014). Opera sa include, de asemenea, romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii” ș.a. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor”.

Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, Balade din câmpie; integral, Povara bunătăţii noastre, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959).

Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele.

În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al R. Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).

Amintim că opera sa include celebrele romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica_Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii”. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor”…

Unele piese ale lui Ion Druță sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în proză: „Horia” după „Clopotniţa”, „Plecarea lui Tolstoi” după nuvela cu acelaşi titlu ş.a. Dramele lui Ion Druţă înglobează în sine vieţi omeneşti distincte,caractere tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii spectatorului, care trăieşte renumita stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun cunoscător al cerinţelor genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt deosebit de expresive, ele completând sugestiv ideea anunţată în titlu.

Opera dramatică a lui Ion Druță în continuare, se bucură de un larg ecou, piesele sale văzând lumina rampei în numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui Ion Druță s-a turnat în 1965 la studioul „Moldova-film”,  pelicula „Ultima lună de toamnă” , distinsă la Festivalul internaţional de filme de la Mar-del-Plata (Argentina), cu mai multe premii. Scriitorului și dramaturgului i s-a decernat în 1967 Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două ordine Drapelul Roşu de Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1988-1990) și din 1992 este membru titular al Academiei de Știinte din Republica Moldova.

Așa cum i-a fost dorința, trupul neînsuflețit al scriitorului Ion Druță a fost adus la Soroca din Moscova, și înhumat lângă Lumânarea Recunoștinței. Eventual, sicriul a fost depus la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, după ce cortegiul funerar a fost dus la Soroca.

Lectură pentru cititori:

Frunze de dor, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/88423370/Frunze-de-Dor

Povara bunătății noastre, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/46657094/Povara-bunatatii-noastre

Sania, Ion Druță: https://www.scribd.com/doc/90136695/Sania

Opera audio de Ion Druță: https://druta.asm.md/audio

„Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.„/ Ion Druţă Păsările tinereţii noastre (1971)

Svetlana Vizitiu, Impresii din viață și cărți, Biblioteca Hasdeu

Mihail Druță: „TREBUIE SĂ FIM FERICIȚI CĂ SUNTEM CONTEMPORANI CU DUMNEATA. Scrisoarea lui Grigore Vieru către Ion Druță din 30 iunie 1971. Am primit revista ce mi-ai trimis, cu piesa Dumitale, pentru care îți mulțumesc din inimă. Umblu mereu impresionat de ea, când înălțat, când slobozit jos-jos de tot. Mă simt voinic și frumos ca om, ca fiu al pământului nostru. Mă simt mic de tot ca scriitor. Doamne, cum oare s-or fi simțind ceilalți? Ai scris o piesă mare, o baladă, o Mioriță modernă, în care omul nostru se luptă totuși cu moartea. Îmi vine să cred că dumneata ai ținut numai pana, dar mâna pe hârtie ți-a purtat-o o altă mână, tainică, nevăzută… „Semănătorii de zăpadă” ori „Doina”, cum îi ziceți în varianta rusă, este, poate, cel mai înalt pisc în creația dumitale, ca să nu mai vorbesc de literatura noastră. Este o piesă care are dreptul la nemurire universală. Prin dramatica ei lumină poți intra definitiv în istoria pământului nostru. La umbra Mioriței dumitale, noi, ceilalți, vom scrie micile noastre poeme, micile noastre povestiri ori micuțele noastre piese. Mâna care a scris această piesă trebuie sărutată. Trebuie să fim fericiți că suntem contemporani cu dumneata.”

Carti autori, aniversare din colectia BM B.P.Hasdeu 2022

Venim cu cărți și istorii foarte interesante din viața și activitatea literară a autorilor:

• Singurul copil al lui Ion Creangă a fost trimis în armată„Şcoala militară din Iaşi îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, în caracteriza mai târziu criticul George Călinescu pe Constantin Creangă. Dar, Ion Creangă, nu a fost un tată iubit. Fiul său, Constantin, a trăit în umbra personalităţii ilustrului său tată. Scriitorul Ion Creangă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română. Însă despre viața lui personală se cunosc prea puține amănunte. Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Ion Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. FIUL LUI ION CREANGĂ A FOST LENEȘ, ÎNFUMURAT ȘI FĂRĂ CULTURĂ./continuare aici:

• Mihai Eminescu – „Cred că sunt oameni care îl consideră pe însuși Eminescu, un mit. Întrucât a fost o personalitate boemă, melancolică, un „geniu nemuritor și rece”, s-au creat diverse controverse în jurul îmbolnăvirii sale și sfârșitul său timpuriu. Un alt mit cred că este și universalitatea creației sale.Există traduceri ale operelor, dar din nefericire, acestea nu pot reproduce exact muzicalitatea versurilor, acea joacă creativă cu sensurile cuvintelor românești. Trecând de toate aceste critici, poate ar trebui să vedem dincolo de acest senzațional și să îl apreciem pe Mihai Eminescu prin prisma romantismului său literar, a creațiilor sale desăvârșite și a multitudinii de semnificații pe care vocea_literară a insuflat-o culturii românești” /continuare aici:

• James Joyce se naște într-o familie catolică din clasa mijlocie a societății irlandeze, în cartierul Rathgar din Dublin. Este fiul cel mai mare al lui Mary Jane Joyce (născută Murray) și al lui John Stanislaus Joyce. Înainte de nașterea sa, părinții mai avuseseră un fiu, care nu a supraviețuit. Tatăl său era moștenitorul unei familii prospere din Cork, iar mama era fiica unui comerciant de vinuri din Dublin. Deși a mai avut încă nouă frați, James a fost răsfățatul familiei. In1888–1891- Urmează primii ani de școală la Clongowes Wood College, un prestigios colegiu iezuit din Kildare County, ale cărui taxe nu vor mai putea fi suportate de familie după 1891, astfel încât viitorul scriitor este nevoit să părăsească instituția respectivă. Influențată și de anumite schimbări politice ale momentului (căderea lui Charles Stewart Parnell, patronul familiei Joyce, de la putere), starea materială a familiei intră în declin, astfel încât cu toții trec printr-o perioadă tumultuoasă, cu nenumărate schimbări de domiciliu și cu lipsuri din ce în ce mai mari generate de nașterea altor copii. 1893 – Familia se mută din nou, iar James și fratele său, Stanislaus, sunt trimiși la școala Christian Brothers din North Richmond Street, zonă care va deveni ulterior cadrul din incipitul povestirii „Arabia“, inclusă în volumul Oameni din Dublin. Biografii lui Joyce consideră această schimbare ca fiind catalizatorul unor experiențe noi, /140 de ani de la nastere/ continuare aici:

• O nouă apariţie editorială la ed. Pontos – volumul de versuri a dnei Elena_Mihăeş, profesoară a zeci de promoţii de elevi şi un bun sprijin a tinerilor profesori. Lansarea volumului a avut loc la Casa de Cultură din Cimişlia cu sprijinul fiului autoarei, cunoscutul comentator politic Mihăeș Roman / D. Maxim/Cartea Elenei Mihăeș „Eu lumii zâmbesc” a apărut post-mortem. Risipite prin caiete și mape, scrise cu diverse ocazii, versurile, diferite ca tematică, unele luminoase și pline de candoare, altele relevând clipe de tristețe, durere și suferinţă, au fost adunate cu mult drag de fiul Roman Mihăeș. Regăsim chipul autoarei în emoțiile și frământările, zbuciumul sufletesc, visele și speranțele ce și-au găsit oglindire în poeziile inserate în placheta „Eu lumii zâmbesc”.Profesoara de limbă română Elena Mihăeș a educat mai multe generaţii de copii în spiritul demnităţii, al dragostei de ţară, de neam şi grai. A ştiut să se apropie de copii cu sufletul, trezindu-le curiozitatea și interesul, stimulându-le căutările creative. Pasionată de metaforele verbului matern, ea își găsea refugiu în lumea poeziei. Era un om onest, deschis, îi plăcea adevărul și lupta pentru el, atât prin cuvântul rostit, cât și prin cel scris. Scriitoarea Claudia Partole a scris o frumoasă și emoționantă prefațăCărțile editate vor fi dăruite în cadrul lansărilor de carte participanților prezenți la aceste evenimente. Parte din cărți va fi oferită bibliotecilor publice. Doritorii de peste hotare – rude, prieteni, cunoscuți de-ai autoarei – vor putea să citească versurile semnate de Elena Mihăeș în PDF-ul, expediat la cerere de către Editura Pontos.Să păstrăm o clipă de reculegere pentru liniștea și împăcarea sufletului Elenei Mihăeș care nu mai este printre noi, dar care a lăsat urme frumoase pe Pământul care i-a fost nespus de drag./Marcela Mardare/ /continuare aici:

• Ion Vieru ( 07.XII.1041- 19.01.2022), poetul, deținător al titlului onorific „Maestru al Literaturii” s-a stins din viață, la vârsta de 80 de ani. ”Doamne, cât e de frumos / Satu-acesta dintr-o parte, / Parcă-ai spune că aici / Nu e nici un fel de moarte. / parcă-ai spune că aici, / Doamne, nu-i nici o durere / Să te bată cu putere: / Nici o lacrimo ă, nimic… / Doamne, Doamne… / Vai, ce zic?” #Doamne din volumul #101poeme de Ion Vieru Ion Vieru s-a născut pe 7 decembrie 1941 în satul Pelinia, jud. Bălți. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie (1965). A activat în calitate de redactor la editura Literatura Artistică (1972-1983), redactor și șef de sector la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți, director la Biroul de propagare a literaturii, consilier la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Maestru al literaturii (1999). Laureat al Ligii culturale a românilor de pretutindeni (pentru volumul „Aici pe pământ”, 1999). A debutat editorial cu placheta „O palmă de cer” (1969), urmată de „Ploile dorului” (1972) și de alte cărți în care dominantă este tematica satului, poetul rămânând un fiu fidel al „țărânilor de acasă”: „Doamne, cât e de frumos/ Satu-acesta dintr-o parte,/ Parcă-ai spune că aici/ Nu e nici un fel de moarte./ Parcă-ai spune că aici,/ Doamne, nu-i nici o durere/ Să te bată cu putere:/ Nici o lacrimă, nimic…/ Doamne, Doamne…/ Vai, ce zic?” („Doamne”). A publicat și cărți pentru copii: „Pomul” (1978), „Cântă-mi, ciocârlie” (1979), „Soneria” (1985).„Prin dispariția lui Ion Vieru, am pierdut un scriitor talentat și un coleg de breaslă de mare cultură și sensibilitate umană…”/Uniunea Scriitorilor Md/ – ”Valuri, valuri, vălurele / Trec pe Nistru și pe Prut, / Și îmi poartă-n larg cu ele / Floarea dorului / Durut. // Valuri,Valuri,vălurele, / Câte valuri?… / Câte-s ele?” din #Floarea_dorului /continuare aici:

• ”Poteci_spre_ziua_a_șaptea”- Carte apărută în timpul în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, Ieromonahul_Vasilisc_Donică în volumul de faţă încearcă să-i readucă pe cei pierduți la credinţă: ,,Ai un Tată și o Mamă în cer, foarte iubitori. În calitate de copil al lor, te poți ruga și le poți cere ajutorul și îndrumarea. Poți folosi puterea de care te umpli în urma rugăciunii pentru a găsi soluții la încercările din viața ta.” sau „Dar nu noi alegem când și de ce ne naștem, ci Dumnezeu, El are cu fiecare un plan, pe care îl împlinește vrei, nu vrei. Ca Dumnezeu să-și împlinească planul divin cu el, trebuia să se sacrifice și să se prăbușească un neam întreg, ștergându-se astfel păcatul, și un nou neam din neamul lor să se nască și să trăiască, făcând parcă un fel de «restart». ”Volumul cuprinde în sine ceea ce este mai folositor pentru umanitate. Nuvelele proorocesc cele viitoare, fac „aluzii” istorice la #Biblie, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune prin exemple din viață, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, ceea ce este o binecuvântare.„Ce Bun e Dumnezeu cu noi…”

• Nina_Corcinschi”Am scos-o, în sfârșit, la capăt cu rapoartele Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Deși am muncit cu toții în condiții de pandemie și n-a fost ușor, sunt mândră de rezultatele colegilor mei și le mulțumesc tuturor pentru efortul depus! La Institut, în anul acesta s-au organizat (inclusiv în parteneriat cu alte institute (inter)naționale) 24 de #evenimente on-line (conferințe, simpozioane etc.), s-au publicat 200 de lucrări științifice (monografii, dicționare, culegeri de lucrări ale conferințelor (inter)naționale, articole în reviste de profil), 3 nr. de revistă Philologia și 2 nr. de revistă Limbă, Literatură, Folclor. Un rezultat nou-nouț este și site-ul LogosPlus (logosplus.ifr.md), un portal de resurse filologice, destinat publicului larg, care cuprinde tablete de cultivare a limbii, dicționare on line. Mă bucură enorm cărțile și articolele semnate de colegii mei și cred că trebuie să ajungă rapid în biblioteci, librării și școli. Pozele atașate reprezintă doar câteva titluri dintre cele publicate.

• Simfonie_muta” de Nichita_DANILOV:”O zi mult așteptată! Azi, dl Silviu Lupescu, mi-a înmânat primele 20 de exemplare ale volumului meu de nuvele si povestiri, Simfonia muta! Cu aceasta ocazie am lăsat autografe pe un număr de 52 de „simfonii” care vor putea fi achiziționate online de pe siteul editurii, la preț promoțional. Multumesc echipei Polirom, doamnelor Oana Roiu si Raluca Tolcev, Carmen Parii (coperta) care au facut posibila aparitia cartii in stare exceptionala! Sunt fericit!”

• Carolina Eremia despre #Versete_tomnatice de Svetlana_Vizitiu. – ”Mi pare câteodată Că nu mai am cui Să-i povestesc totul: De la obișnuitele istorii, Până la cele mai tainice povesti”; cu gingășie despre mama – omul care mereu o așteaptă:,,Mâinile mamei, aripi în ger, Ne încălzesc, ne protejează De suferințe, pierderi și negi, De pericole și de dureri”; cu mândrie despre copiii săi – bogăția ei adevarată: ,,Ați înțeles pe cine atât de mult eu iubesc? Nu este o taină, ba chiar o șansă… Eu vă destăinui: e acel bărbat dintre bărbați – cel mai bun… E al meu, cel mai iubit… E Fiul meu”. Cu câtă dragoste vorbește despre #Bibliotecă – locul ei de muncă, a doua ei casă: ,,Și totuși ne place, Pentru că ne adunaPe cei singuratici/La o Carte/Și comunicare”. Aduce profesia ,,#bibliotecar” la un rang foarte înalt, ce merită respect și prețuire:,,BIbliotecarul e o specie rară, Poate fi psihologȘi părinte,Și frate, Și blogger. Sociabil de la natura, Zambet larg, Atenție maximă, Cu blândețe și spor Ajuta sa zbori”. / Carolina Eremia / continuare aici:

Carolina Eremia despre „Versete tomnatice”/S.Vizitiu/

• Alexandru_Ioan_Cuza – Popularitatea Domnitorului Cuza_Vodă a fost imensă, principalul motiv fiind larga difuzare în popor, în toate straturile sociale, a numeroase povestiri și legende, menite să reliefeze câteva calități pe care omul de rând le descoperise în personalitatea acestuia: spiritul de dreptate exercitat mai ales în funcția supremă în stat și simbolizat de „ocaua lui Cuza”, punerea mai presus de orice a intereselor țării, apropierea de popor, arată Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe de la București, potrivit sursei citate.Sursa citată adaugă: „Se poate afirma că tradiția despre Domnul Unirii de la 1859 a pătruns mai adânc în mentalitatea populară decât în cazul altor figuri istorice, fiind probabil strâns legată de epoca de înfăptuiri sociale și naționale din timpul domniei sale. Astfel, importantele reforme, ca cea agrară și secularizarea averilor mănăstirești, organizarea pe baze noi a armatei și a sistemului administrativ și juridic și-au găsit o admirabila reflectare în conștiința colectivă.”Astfel, folclorul românesc a creat imaginea domnitorului care aduce dreptate oamenilor simpli și care străbate drumurile țării, îmbrăcat modest, pentru a nu fi recunoscut, declinându-și identitatea doar în final, când pune capăt unor nedreptăți sau unor nereguli (sociale, administrative, comerciale etc.).Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin a adunat în volumul „Legende, tradiții și amintiri_istorice adunate din Oltenia și Muscel” din 1910 câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza:- „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”;- „Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică, cum e azi. Strașnic domn a mai fost Cuza-Vodă”;- „El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat pătulele împărătești. Și bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și ia și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de cioclii satului”;- /Continuare aici:

• Aron_Pumnul, cărturar român, ziarist, pedagog, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormîntul lui Arune Pumnul”. A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (n. 27.11.1818 – dec. 24 ianuarie 1866). Marele Mihai Eminescu, elevul (ardeleanului de la Cuciulata) glăsuia cu multă mândrie despre profesorul său: „a încetat de mult de-a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământești. El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”. Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în localitatea transilvăneană Cuciulata, de lângă Făgăraș, într-o familie de țărani iobagi. Nașterea sa a avut loc într-un an năpăstuit de o secetă cumplită, care a adus pagubă și foamete în rândul țărănimii. Familia a fost numeroasă ca toate familiile țăranilor noastre pe vremuri. Părinții săi erau neștiutori de carte, tatăl era analfabet. Scrisorile pe care le trimitea Aron de la Viena, le citea altcineva, poate dascălul ori preotul. Aron Pumnul de mic copil a rămas orfan de mamă. Avea un frate mai mic, Moise, căruia îi promitea daruri dacă va merge la școală și va învăța bine, precum și o soră măritată în Șercaia. Din cauza bolii de inimă, frecventează școala târziu, la 14 ani. Se spune că groful ungur Mikes … /continuare mai jos/

Așa cum se știe, la moartea lui Aron Pumnul a fost tipărită și difuzată, în chiar ziua înmormântării, broșura: „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști den Cernăuți la mormântul prea iubitorului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12 (24) ianuarie 1866”. Broșura conține debutul poetic (cunoscut sub titlul La mormântul lui Aron Pumnul) al elevului Mihai Eminoviciu care exclama, regretând: „Pumnul nu mai este…” Și părăsește gimnaziul pentru totdeauna.În inimile noastre, Aron Pumnul va rămâne mereu un apărător al #limbii_române.

• Winston Churchill (30.11.1874 – dec. 24 ianuarie 1965, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului_Nobel pentru Literatură în anul 1953.Sir Winston Leonard Spencer Churchill a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al Doilea Război Mondial.Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari #lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, politician, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.- Winston_Churchill

• Anii_tineretii_mele – Autobiografia – volum autobiografic parcursul timpuriu si anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.Parcurgand acest text pasionant, intelegem cu usurinta de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatura in 1953. Ironia sa fina, fluenta limbajului, talentul descriptiv si acuratetea cu care ilustreaza scene de razboi sau situatii politice sunt de neegalat. In Anii tineretii mele, veti avea placerea de a va familiariza cu Anglia epocii victoriene, veti cunoaste contextul social si politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Razboaie Mondiale si veti fi martori indirecti la evenimente care si-au lasat amprenta asupra autorului, influentandu-i cursul vietii si gandirea.”Si iata ce doresc sa le spun parintilor, mai ales celor instariti: nu-i dati fiului vostru bani; in masura in care va puteti permite, dati-i cai. Nimeni nu a dat niciodata de necaz calarind cai – cu exceptia necazurilor onorabile. Nicio ora petrecuta in sa nu este irosita. Tinerii s-au ruinat adesea pentru ca aveau cai, pentru ca au pariat pe cai, dar niciodata pentru ca i-au calarit; fireste, cu exceptia cazurilor in care si‑au rupt gatul – ceea ce, daca se intampla in timpul unui galop, este o modalitate cat se poate de buna de a muri.””Razboiul, candva crud si magnific, a devenit crud si murdar. De fapt, a fost complet stricat. De vina sunt Democratia si Stiinta. Cand acestor doi bagaciosi si incurca-lume li s-a permis sa ia parte la luptele reale, soarta razboiului a fost pecetluita. In locul unui numar mic de profesionisti bine pregatiti, care apara cauza tarii lor cu vechile arme si cu frumoasa complexitate a manevrelor stravechi, sustinuti in fiecare clipa de aplauzele natiunii lor, acum populatii intregi, inclusiv femei si copii, se arunca unii impotriva altora intr-o exterminare brutala, si numai o echipa de functionari cu ochi aposi fac factura pentru macelar.””Cei mai multi dintre baieti erau multumiti si multi dintre ei au gasit in salile de clasa si pe terenurile de sport cea mai mare distinctie pe care au cunoscut-o vreodata in viata. Nu pot decat sa consemnez faptul ca eu eram o exceptie – fara indoiala, din cauza defectelor mele. As fi fost mult mai bun ca ucenic de zidar, m-as fi descurcat mult mai bine daca as fi fost trimis sa fac comisioane sau sa-l ajut pe tata sa aranjeze vitrina unei bacanii. Ar fi fost ceva palpabil; ar fi fost ceva firesc; as fi invatat mai mult; m-as fi descurcat mult mai bine. Si as fi putut sa-l cunosc mai bine pe tata, ceea ce ar fi fost o mare bucurie pentru mine.””In mod sigur, #educatia prelungita, indispensabila pentru progresul societatii, nu este fireasca pentru omenire. Este impotriva firii. Baiatul doreste sa-si urmeze tatal in cautarea hranei sau a prazii. Ar vrea sa faca lucruri folositoare, atat cat ii permit puterile. Ar dori sa castige o leafa, oricat de mica, pentru a-i putea ajuta pe cei de acasa. Ar dori sa aiba un timp numai al lui, pe care sa-l foloseasca sau sa-l iroseasca dupa plac. Nu cere decat dreptul de a munci sau de a muri de foame.”Winston Spencer Churchill-

• Tanarul_titan – Cartea lui Shelden urmăreşte biografia lui Winston Churchill începând din 1901, anul debutului său ca parlamentar, şi până în 1915, când, după dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit să demisioneze din funcţia de Prim Lord al Amiralităţii. Este răstimpul în care se formează uriaşa sa personalitate politică, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs în Camera Comunelor, în calitate de conservator, trecerea în tabăra liberalilor, apariţia în Cabinetul britanic, mai întâi ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca preşedinte al Consiliului Comerţului şi ministru de interne, până la prima poziţie în Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avânt romantic surprinzător, dacă ne raportăm la imaginea, mult mai prezentă în conştiinţa noastră, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea_Război_Mondial. În paralel cu viaţa_politică, Shelden prezintă şi evoluţia vieţii sale private, cu iubirile sale neîmpărtăşite, căsătoria cu Clementine Hozier, naşterea copiilor.
• – Al_Doilea_Război_Mondial” – Winston Churchill – ”Trebuie să privesc aceste volume ca o continuare la Istoria primului război mondial, pe care am descris-o în Criza mondială, Frontul de est şi în Urmarea. Împreună, acestea acoperă relatarea unui alt război de treizeci de ani. Ca şi în volumele anterioare, am urmat, atât cât sunt în stare, metoda lui Defoe, în care autorul leagă cronica şi comentarea marilor evenimente militare şi politice de firul experienţei personale a unui individ. Eu sunt poate singurul bărbat care a trecut prin ambele cataclisme supreme ale istoriei, fiind in funcţii importante. În timp ce, în primul război mondial, am avut posturi de răspundere dar subordonate, in cea de a doua luptă cu Germania am fost timp de peste cinci ani şeful Guvernului Majestăţii Sale. Scriu deci din altă poziţie şi cu mai multă autoritate decât era posibil în primele mele cărţi. Nu-l descriu ca o istorie, deoarece asta este sarcina altei generaţii. Dar afirm cu încredere că este o contribuţie la istorie care va servi in viitor. Aceşti treizeci de ani de acţiune şi pledoarie cuprind şi exprimă efortul meu de o viaţă şi sunt mulţumit dacă sunt judecat după ei. Am aderat la regula mea de a nu critica o măsură privind războiul sau politica după eveniment, decât dacă mi-am exprimat mai înainte, public sau oficial, părerea mea sau am avertizat în legătură cu aceasta. Într-adevăr, într-o lumină ulterioară, s-au netezit multe dintre asperităţile controversei contemporane. M-a durut să înregistrez aceste neînţelegeri cu atâţia oameni pe care i-am simpatizat şi respectat, dar ar fi greşit să nu ţinem seama de învăţăturile trecutului în faţa viitorului. Nimeni să nu-i desconsidere pe aceşti oameni ale căror acţiuni sunt descrise în aceste pagini fără să-şi analizeze propriul suflet, fără să-şi revadă activitatea publică şi să aplice lecţiile trecutului la viitoarea lor comportare. Nu trebuie să se presupună că mă aştept ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce spun şi cu atât mai puţin că scriu doar pentru a fi popular. Îmi depun mărturia conform ideilor care mă călăuzesc: am avut toată grija să verific faptele, dar multe apar azi la lumină în urma cunoaşterii unor documente capturate sau a altor dezvăluiri care pot oferi un alt aspect concluziilor trase de mine. Într-o zi, preşedintele Roosevelt mi-a spus că …/Continuare mai jos/:

• Virginia Woolf / 140 de ani de la naștere/ cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. Este o scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare au o forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă, vulnerabilitatea.
  • Virginia Woolf, nascuta Adeline Virginia Stephen, a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna_Dalloway (1925), Spre_far (1927), Orlando (1928) si eseul de dimensiunea unei carti A_Room_of_One‘s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.Virginia Woolf a inceput sa scrie ca profesionist in 1905, initial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Bronte «Primul ei roman, The_Voyage_Out, a fost publicat in 1915 de catre tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost initial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul in repetate randuri. Versiunea anterioara a romanului a fost reconstruita de catre Louise DeSalvo si acum este accesibila publicului larg cu titlul planuit. DeSalvo sustine ca multe din schimbarile pe care Woolf le-a facut in text se datoreaza schimbarilor din viata ei.Woolf a continuat sa publice romane si eseuri cu un caracter intelectual, bucurandu-se de succes atat din partea criticilor cat si a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerata ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea si unul dintre cei mai insemnati modernisti. Dupa terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between_the_Acts, Woolf a cazut victima depresiei asemanatoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, distrugerea casei ei din Londra in timpul atacului prin surprindere, si primirea rece a biografiei sale de catre un prieten- Roger Fly, au agravat starea ei intr-atat incat nu a mai putut sa lucreze.Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea si-a imbracat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre si a intrat in raul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a innecat. Trupul lui Woolf a fost gasit abia pe 18 aprilie. Sotul ei a inmormantat ramasitele ei icinerate sub un copac in gradina din Monk’s House, casa lor din Rodmell, Sussex. Operele ei au fost traduse in mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges si Marguerite Yourcenar.

𝑈𝑛𝑎 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖𝑛𝑜𝑣𝑒𝑧𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑛𝑔𝑙𝑒𝑧. (𝐽𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐿𝑢𝑖𝑠 𝐵𝑜𝑟𝑔𝑒𝑠)

• Pierre_BEAUMARCHAIS – 290 de ani de la nastere! 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (dec. 18 mai 1799)- autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul_din_Sevilla” şi „Nunta_lui_Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem_social, contestând privilegiile_aristocraţiei. Piesele lui Beaumarchais din seria Figaro cuprind Le Barbier de Séville (Bărbierul din Sevilla), Le Mariage de Figaro (Nunta lui Figaro), și La Mère coupable. Figaro și Contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în călătoriile lui în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul revoluției franceze. Figaro și Almaviva au apărut pentru prima dată în Le Sacristan, pe care a scris-o prin 1765 și a redenumit-o ” un interludiu, imitând stilul spaniol „. Faima lui a început, totuși, cu prima piesă dramatică (drame bourgeois), Eugénie, care a avut premiera la Comédie Française în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, Les Deux amis ou Le Négociant de Lyon (Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la Comedia Franceză.Privind dintr-un alt unghi, piesele Figaro sunt semi-autobiografice . Don Guzman Brid’oison (Le Mariage) și Bégearss (La Mère) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (Le Mariage) seamănă cu tânărul Beaumarchais, care medita la sinucidere când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul. Suzanne, eroina din Le Mariage și La Mère, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz. Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului pentru numeroasele lui experiențe sexuale.Le Barbier a debutat în 1775. Continuarea Le Mariage a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul aristocraților. Opera lui Mozart a avut premiera cu doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, La mère… a avut premiera în 1792 la Paris.Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez Molière, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit La Mère coupable în L’autre Tartuffe. Toate cele trei piese Figaro s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi în teatre și săli de operă. /Continuare aici:

Text si foto S. Vizitiu, BM B.P.Hasdeu

Alte surse la subiect:

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/06/top-carti-sarbatori-de-iarna-bm-b-p-hasdeu/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/02/20/top-6-carti-pentru-dezvoltare-personala-din-colectiile-bm/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/12/21/ieromonah-vasilisk-donica-poteci-spre-ziua-a-saptea/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/12/04/carti-de-iarna-carti-cu-spirit-de-vacanta-si-de-viata-top-5-carti/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/06/12/recomandare-autori-top-carti-pe-vara/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/03/29/top-5-carti-4-lectura-iata-invatatura-cea-mai-buna/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/21/top-6-carti-pe-timp-de-pandemie-autori-si-literatura-universala-la-biblioteca_hasdeu/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/10/28/top-5-carti-autori-literatura-artistica-bm-b-p-hasdeu-in-pandemie/

– https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2021/11/08/top-carti-colectia-profesionala-editate-la-bm-b-p-hasdeu/

Unire în cuget și faptă. Top cărți BM B.P.Hasdeu

      „Curge Prutul între țări române / I se-aude plângerea-n Carpați / Olt și Mureș sar ca să-l îngâne / Jiu și Nistru, voi ce așteptați?” (G. Vieru)

„Vitalitatea poporului roman s-a remarcat prin indărătnicia și încrâncenarea cu care a perseverat și a asimilat, romanizând toate neamurile ce au venit peste ei” (N. Iorga)

       Stocarea memoriei scrise a umanității, în biblioteci și arhive, este o întreprindere care interesează, în mod evident, cititorii, publicul cel mai larg al societății. Respectivele documente și mărturii aparțin prin definiție trecutului, calificarea lor nu poate fi asigurată decât de istorici. Prezentul prin strămoșii noștri ne demonstrează realitatea proceselor, remizelor istorice care au dus la revoluția Unirii din 1 decembrie 1918, câteva cărți din fondul Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu vă prezint aici, tot odată vă invit să vizitați expoziția din sala de lectură a Bibliotecii Centrale situate vis-à-vis de monumentul lui Stefan cel Mare în centrul Chișinăului.

     Unirea de la 1918 fusese pentru opinia publică și politică cheia de boltă a edificiului național românesc, fapt reflectat de literatura istorică a vremii. După acest an, Unirea, ca fapt politic și temă istoriografică, a fost marginalizată, pendulând între interdicție și alterarea semnificației. Începând din 1958, în mai multe trepte, s-au manifestat semnele revenirii Unirii în atenția și în interesul puterii de la București. 1968 a fost anul unui reviriment masiv, tema Unirii inundând pur și simplu publicistica românească, de la cea istorică până la cea culturală, de informare cotidiană sau dedicată celor mai surpinzătoare domenii, precum pedagogia, medicina, marina, etc…

       Unirea de la Decembrie 1918 reprezintă un eveniment important in istoria României. La 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, s-a realizat unirea Transivaniei cu România astfel realizindu-se visul de veacuri al poporului român.

Din 1990 ziua de 1 decembrie a fost proclamată prin lege, ca Ziua Națională a României.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 nu a fost doar opera marilor oameni de stat romani de o parte si de alta a Carpatilor (Iuliu Maniu, Ion Bratianu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldis, Cardinalul Iuliu Hossu, Nicolae Iorga si ceilalti), a Casei Regale si a apropiatilor acesteia (Regele Ferdinand I „Intregitorul”, Regina Maria, Barbu Stirbey, Martha Bibescu etc.) sau a marilor oameni de arme (cum au fost viitorii maresali. Averescu si Prezan ori generalul Traian Mosoiu). La aceasta opera uriasa, de infaptuire, dupa atatea veacuri de lupta, a idealului unitatii nationale, au contribuit si o multime de oameni simpli, care nu au apucat sa intre in cartile de istorie si ale caror roluri, multe cu valoare de simbol le redescoperim abia acum, la celebrarea Centenarului. Actul istoric infaptuit la 1 Decembrie 1918 a constituit apogeul unor actiuni politice, militare si diplomatice care, multa vreme, au fost sau sunt inca invaluite in mister, protagonistii lor fiind unii dintre marii eroi necunoscuti sau abia intuiti ai acelor imprejurari istorice de o insemnatate vitala pentru natiunea romana…Intr-un peisaj politico-istoric pestrit si, adesea, absolut imprevizibil, nu lipsesc, insa, nici controversele legate de acest act epocal care a transformat din temelii Romania, redevenita – din pacate, doar pret de doua decenii – ” Dacia Mare”…Eroii nestiuti din decembrie 1918. Cum s-a folosit Alexandru Vaida-Voevod de masonerie pentru recunoasterea internationala a Marii Uniri. Secretele negocierilor din 1919-1920 in corespondenta lui Nicolae Iorga Armata romana starpeste regimul comunist maghiar al lui Bela Kun si salveaza Romania ReintregitaIuliu Maniu si Ionel Bratianu – jocuri cu mai multe strategii. Ferdinand I, al saselea(!) unificator al – Daciei Mari – Istoria secreta a planurilor de unire dintre Romania si Ungaria Basarabia vs. Transilvania: paradoxurile Unirii din 1918Ardelenii, banatenii si „ciocoii regateni” – de ce s-a opus Traian Vuia „unirii fara conditiuni” Regina Maria, eroina nationala. Momentul decisiv cand Regele Ferdinand se adreseaza ostasilor aflati in pragul dezastrului. Reincarnarea lui Stefan cel Mare: Unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei sau ce ne ascunde – intentionat! – istoriografia

• Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 / Adrian Ignat

Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national. Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect sa fie analizate, clarificate si prezentate intr-o forma care sa intregeasca cunoasterea rolului jucat de Biserica Romana – Ortodoxa si Greco-Catolica – la marele act national din 1 Decembrie 1918.

         Pasionaţii de istorie regăsesc între cărţile expuse „Istoria ilustrată a românilor. De la origini până la Marea Unire” de Ion Țurcanu (Ed. Litera Internaţional, 2007), „Istoria Unirii Românilor” de Stelian Neagoe (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986); „Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa europeană (vol. I – Documente externe; vol. II – Texte străine) (Ed. Știinţifică şi Enciclopedică, 1984); „Epoca Unirii” de Dan Berindei (1979); „Alexandru Ioan Cuza. Acte şi scrisori” – ediţie alcătuită de D. Ivănescu şi Virginia Isac (Ed. Junimea, Iaşi, 1973); „Mărturii despre Unire” (Ed. Tineretului, 1959); „100 ani de la Unirea Principatelor” de N. Ciachir (Ed. Militară, Bucureşti, 1958). De asemenea, o carte tipărită cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la „Mica Unire”: „Unirea: 24 Ianuarie 1859” (Ed. Librăriei Socec & Co., Bucureşti, 1909).

• Manifest pentru Unire. Un antidot la neomarxism și peogresism de Ion Mischevca

„O explicație lucidă a unirii noastre, o despărțire netă a patrioților autentici de xenofobi și de șovini, o pledoarie sinceră pentru identitatea românească…” (Ioan-Aurel Pop)

„…Această cultură, aceste manifestări slabe de viață românească merită să fie studiate, pentru că prin ele s-a menținut continuitatea tradiției culturale, s-a menținut ideea unității noastre naționale, s-a subliniat cee ace zăcea sub conștiința poporului de jos” (Ștefan Ciobanu, p.151)

• Anul 1812 de Vlad Mischevca

     Ce ne spun datele istorice despre marea Unire? Ne spun că aceasta s-a înfăptuit din voința românilor și de către români, în 1918, prin marile acte democratice de la Chișinău (27 martie/9a aprilie), Cernăuți (15/28 noiembrie) și Alba Iulia (18 noiembrie/1 decembrie). În cei doi ani următori (1919 și 1920), unirea aceasta împlinită de români a primit legitimație internațională, prin deciziile Conferinței de pace de la Paris.”

    „Evenimentul din 1812, când teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut de acum încolo drept Basarabia, fiind desprins arbitrar și violent din trupul Moldovei pentru a se afla în oblăduirea și sub dominația celor cinci împărați ruși… – semnifica, de jure, nulitatea de drept, ad initio, a tratatului ruso-otoman de la București. De aici deriva înțelegerea corectă a situației și importanței Basarabiei în cadrul relațiilor ruso-române, pe de o parte, a relațiilor României cu celelalte puteri…”

Mihai Eminescu:„Orișicum, în 1812, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile și prințul său, și se aflau supuse numai la ceea se diplomația a numit impropriu suzeranitatea Porții otomane. Basarabia fiind în acea situațiune în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobândită de către Rusia de la Poarta Otomană, dar în realitate răpită de la legitimul său proprietar, care era Moldova, și transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia”

•  Marea Unire-1918. Romania Mare. Acte si Documente – Vasile Puscas, Universitatea Cluj- Napoca

Cartea Marea Unire 1918 este singurul loc in care gasim toate informatiile despre acest eveniment epocal, care a pus bazele tarii asa cum o stim cu totii acum. Toate informatiile de aici sunt autentice, originale, provenite din surse de incredere. In carte gasim nu numai relatari ale acelei perioade dar si documente si fotografii care sa ateste acest lucru, acorduri incheiate intre diverse tari care au acceptat aceasta unire.

Procesul de unire al tuturor regiunilor locuite de romani nu a fost unul usor si nici nu a fost realizat rapid. Precedent Marii Uniri a fost Mica Unire, din 1859, a Tarii Moldovei cu Tara Romaneasca. Au existat mereu factori externi care au incercat sa se ocupa unirii acestor regiuni, in mare parte datorita intereselor politice si economice, existand multe zone care putea fi folosite strategic sau exploatate pentru materii prime. Astfel, multe zone au fost disputate atat in primul razboi mondial cat si in al doilea, intre Uniunea Sovietica si Germania si Puterile Centrale (sau Tripla Alianta). Insa, o data cu terminarea acestor conflicte si cu incheiarea de noi acorduri si aliante, unele regiuni au reusit sa isi declare independenta si sa se alature Romaniei… Este important sa invatam din greselile trecutului pentru a nu le mai face in viitor. un lucru foarte adevarat pe care ar trebui sa il tinem minte mereu si pe care ar trebui sa il urmam. Astfe, in aceasta carte sunt prezentate atat reusitele care au dus la intemeierea Romaniei Mari cat si diverse esecuri care pana la urma au fost depasite si remediate. Nu a fost un lucru deloc usor dar a fost realizat de oameni capabil, patrioti, dornici sa obtina o tara puternica, frumoasa si independenta.

•  Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri / Bogdan Bucur

Ediție aniversară, reprezintă a doua carte de aur dedicată Marii Uniri. Prima carte de aur – datată 1929 – aparține patrimoniului cultural național mobil și este un manuscris pe pergament, realizat manual pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Ineditul exemplar – publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al acestui volum – a fost ornamentat, asemenea incunabulelor medievale, prin pictare tradițională, în stilul Art Nouveau, de către pictorița Cecilia Cuţescu-Storck, la comanda principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino. Volumul de față înglobează, continuă și dezvoltă prima carte de aur și a fost realizat pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri. Pentru comemorarea primilor 100 de ani de la momentul 1918, am ilustrat parcursul istoric anevoios, marcat de atâtea jertfe și sacrificii, care avea să conducă, în cele din urmă, la unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Vechiul Regat și formarea României Mari. În vreme ce prima carte de aur este mai degrabă o carte de onoare destinată semnăturilor personalităților care au participat la festivitățile de la Alba Iulia din 1929, această a doua carte de aur este un volum aniversar care conține o selecție științifică din documentele olografe și imaginile de epocă ale Marii Uniri. Pentru ambele cazuri, parafrazând subtitlul, oarecum emfatic, al ediției din 1929, putem admite, și de această dată, că, într-adevăr, cartea de aur este cinstirea acelora care, în marile clipe istorice, au înfăptuit visul milenar al tuturor românilor: întregirea României. Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat național unitar nu a fost unul milenar (ideea a prins contur de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil, momentul astral din întreaga istorie a românilor. Această a doua carte de aur reprezintă, așadar, un modest omagiu adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari.

• Marea Unire pentru cei mici / Filip-Lucian Iorga, Ana Iorga

Marea Unire pentru cei mici este o carte cu ilustratii viu colorate, dedicata intregitorilor patriei noastre – Regelui Ferdinand, Reginei Maria si tuturor celor care au contribuit politic si militar la crearea Romaniei Mari, la 1 Decembrie 1918. Cartea are un format prietenos cu cei mici, este tiparita pe hartie lucioasa de cea mai buna calitate, iar ilustratiile color redau fidel figurile marcante ale epocii Romaniei Mari. Nu exista decat cinci imagini ale momentului Marii Uniri si cateva fotografii realizate tot de Samoila Marza la Incoronarea lui Ferdinand si a Mariei ca Regi ai Romaniei Mari; toate se regasesc in aceasta carte sub forma unor foarte sugestive ilustratii color. Cei mici vor putea patrunde astfel in atmosfera eroica a acelor momente istorice pe care le celebram in 2018.

•  Cartea neamului. Marea unire din 1918. Documente istorice / V. Arimia, I. Ardeleanu, C. Botoran – ROMÂNIA :Marea Unire 1918-2018

„Nu ne puteam gândi astăzi la altceva, decât la aceea, ce-au hotârât şi făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adecă la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoşesc.

Aceasta a trebuit să fie singura noastră tendinţă firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuieşte pe un terilor compact, trebue să fie unitatea sa naţională şi politică. Am fi nişte ignoranţi, vrednici de dispreţul şi râsul lumii, dacă în situaţia de azi am avea o altă dorinţă.

Numai din unirea tuturor românilor de pretutindenea vor putea răsări astfel de producte şi manifestaţiuni ale geniului nostru naţional, care prin Marea Unire a românilor de la 1918”

•  Transilvania si Marea Unire – Mircea Popa

Cartea se bazează pe o arhivă păstrată de-a lungul deceniilor și ne dezvăluie în primul rând o personalitate uriașă a momentului 1918. De asemenea, sunt mărturii documentare care ne oferă o imagine veridică și extrem de interesantă asupra momentului Marii Uniri, asupra capabilităților participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia și a resurselor aproape inepuizabile pe care poporul român le-a pus în mișcare în momentul noiembrie-decembrie 1918 și în anii care au urmat

•  Cartea UNIRII 1918-1928, Cezar Petrescu

La 10 ani de la realizarea Unirii celei Mari, Cezar Petrescu a publicat o antologie ”pe înţelesul tuturor şi gustul tuturor”, cum spunea el, pentru a marca trecerea unui deceniu de la Unire. În paginile volumului intitulat ”Cartea Unirii, 1918 – 1928”, sunt adunate articole despre jertfele războiului de întregire naţională, evocări ale unor personalităţi care au înfăptuit Unirea, studii istorice, pagini de proză referitoare la acestea. Unele texte sunt semnate de scriitori, între care Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Emanuel Bucuţa şi Cezar Petrescu, etc

Petrescu face, de fapt, trei ample studii istorice şi culturale ale ţinuturilor româneşti aflate sub ocupaţie străină secole la rând, amintind ce au însemnat pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia păstrarea limbii române, a conştiinţei de neam şi a tradiţiilor româneşti, amintind şi jertfele din războiul de întregire, neuitând de tot ceea ce a premers în istorie acestui drum al libertăţii: răscoalele, importanţa ideilor măreţe ale unor figuri emblematice ca Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, paşoptiştii, memorandiştii şi toţi luptătorii pentru idealul naţional.

•  Regina Maria si Marea Unire – Simona Antonescu

Istoria povestită copiilor este o serie de romane pentru copii menite să-I familirizeze cu istoria României

    „A sosit si ziua cea mare, 1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri. Gemenii Calin si Ilinca sunt purtati pe aripile timpului cu destinatia Iasi si cu misiunea de a afla alte doua nume din Manuscrisul Gemenilor.

Cufarul magic ii trimite intr-un spital de campanie, unde o intalnesc pe mica Principesa Ileana. Mica printesa o convinge pe mama ei, insasi Regina Maria, sa-i invite pe copii la resedinta lor. Insa, pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, gemenii trebuie sa se desparta: Ilinca ramane in Iasi, iar Calin ajunge in Transilvania, pe Campul lui Horea, acolo unde se va infaptui Unirea. Dar oare, despartiti fiind, se pot intoarce acasa sau au nevoie de ajutor? Si, mai ales, cine va intra in cufar ca sa-i salveze?”

    „Asemenea celorlalte țări, la începutul secolului al XX-lea, în România, gândirea militară a conștiențizat rolul important al Serviciului de Informații în cunoațterea inamicului ți în buna desfășurare a operațiilor militare… Iar în cee ace privește acțiunile Reginei Maria în calitate de „agent de influență”, mai mult sau mai puțin improvizat dar cu totul „special”, cred că își merită locul în orice manual de intelligence” (Cristian Troncotă)

• Basarabia și România Mare, 1918-1940 de Alberto Basciani

„La 13 ianuarie 1918 armata română s-a îndreptat spre Basarabia și a atacat granița de la Ungheni, păzită atunci de o garnizoană bolșevică. La început, trupele românești nu au întâmpinat prea multe dificultăți, astfel că în scurt timp au înaintat spre Chișinău. În aceeași zi, Ernest Broșteanu, generalul care conducea expediția militară, a comunicat Guvernului Român că ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeană al armatei țariste, Ștefan Usinevici, reușise să se întoarcă acasă tocmai în acele zile, și să devină astfel martor la sosirea trupelor românești la Chișinău. Într-o carte de memorii Usinevici nota că majoritatea populației din regiune primise cu un oftat de ușurare venirea soldaților români.

Drept represalii pentru decizia luată de executivul de la Iași, Lenin a ordonat expulzarea imediată a ministrului român de la Petersburg, Constantin Diamandi, și confiscarea rezervelor de aur ale Băncii Naționale a României, care fuseseră mutate în Rusia din motive de siguranță în timpul războiului.

La 27 martie 1918, după 61 de zile de existență independentă, în prezența Președintelui de Consiliu al României și a câtorva miniștri, Republica Democratică Moldovenească își decreta solemn dizolvarea și unirea voluntară cu Regatul României. Cu o zi înainte Marghiloman ajunsese la Chișinău, iar orașul îl revoltase și-l amuzase deopotrivă datorită tabieturilor rusești ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc târziu, lucrează puțin și mânâncă mult.” (Alberto Basciani)

•  Reflexii și documentări la 100 de ani de la Marea Unire / Ș. Buzărnescu, C. Troncotă, C. Lupu. – Cr., 2018

Pentru a înțelege modalitățile în care reacționează oamenii, este imperios necesar să înțelegem de ce, în foarte multe momente, oamenii de stat aleg să nu colaboreze apărând astfel rezultate diferite în circumstanțe similare. Pentru a înțelege puterea în societate este important să înțelegem atât preferințele – sau, generalizând, interesele – indivizilor cât și relațiile dintre ei. Aceste explicații sunt atât de natură individualistă, cât și structuralistă.

      „Organele Siguranței din Basarabia și-au îndeplinit misiunea, dând dovadă de profesionalism și sârguință în combaterea amenințărilor. În ciuda efortului colosal, Rusia Sovietică (URSS) nu a reușit să realizeze „exportul revoluției proletare” în Basarabia și România, iar teritoriul dintre Prut și Nistru a fost „cucerit” numai în urma amenințării cu forța, în vara anului 1940”. (Pavel Moraru)

      „Cu toată obiectivitatea unora dintre măsurile politice și militare românești care au fost luate, este greu de înțeles lipsa unor măsuri sporite de prevedere politico-diplomatică ale guvernanților noștri, pentru eventualitatea că bolșevicii se vor menține la putere în Rusia. România avea interesul ca Rusia să recunoască alipirea Basarabiei la România și, de asemenea, interesul de a recupera tezaurul național, transportat la Moscova, la sfârșitul anului 1916 și în prima jumătate a anului 1917. În ciuda acestor interese foarte mari, istorice, clasa politică românească a acționat orbește, mi-aș permite să spun, cu fanatism, împotriva guvernului bolșevic rus, excluzând orice perspectivă de colaborare” (Corvin Lupu)

„Față de vecini poporul român nu știu să fi avut o patrie în altă parte” (S.Mehedinti)

„Niciun un alt popor din lume nu și-a păstrat, nu numai țara (caz unic în lume), ci și limba, portul, obiceiurile și tradițiile timp de milenii ca românii” (E. Delcea)

Întregul top de cărți glorifică ideea de Unire şi schiţează edificator atât portretul jertfei colective a poporului în război, cât şi ale personalităților care au avut privilegiul să contribuie la unire…

Prezentare Svetlana Vizitiu, Impresii_Viata_carti_blog

Flori de toamnă, cărți de toamnă: Top 5 cărți

Toamna ne gândim la schimbări, ce să luăm cu noi și ce lăsăm în urmă fără regrete. Dar poți lăsa ceva fără o urmă de carte citită? – cea care să te motiveze, să-ți trezească sentimente pure, de dragoste, de drive, de ambiția de a merge înainte, cu perseverență, cu inspirații de face lucruri pozitive? O carte bună trezește o largă gamă de stări sufletești care în perioada tomnatică se aprofundează adânc în inimile noastre atât de sensibile la orice ce ne face mai uman… Iubirea, afecțiunea, dorința, bucuria – sunt doar câteva dintre sentimente care pot fi trezite, și chiar exprimate cu ajutorul cărților de calitate. Toamna e acea perioadă, în mod special, când ne gândim la dragoste, îi apreciem pe cel iubit, simțim mai mult nevoia de a face lucruri utile, gesturi romantice sau pur și simplu… să iubim mai mult. Poveștile de dragoste ne emoționează, ne fac să zâmbim, ne inspiră. Le trăim alături de prieteni, de rude, de colegi. Le trăim noi înșine sau le vedem în filme, fie le spulberăm cu ideologii politice, și oricum viața continuă, ne pomenim că vrem al nostru colțișor de rai, un fel de cal bălan cu aripi care ne duce în lumea imaginației noastre și care rezolvă toate problemele vieții. Suntem oameni deștepți, știm ce dorim și avem nevoie de susținere, fie că ea vine din cartea pe care o citim acum… Am decis să adun câteva cărți nu numaidecât să se încadreze în al vostru top, dar să fie în spiritul toamnei, așa precum înțeleg eu… Și sper că vă veți regăsi, dragi cititori, în măcar unul dintre personajele pe care le-am ales, ca apoi veți face pași rapizi la #BibliotecaHasdeu pentru a le comanda; acolo e mai liniștit, mai confortabil, și e călduț, cu o muzicuță lină a pianului din sală de lectură, așa cum vă place vouă! – Vă așteptăm! Întrebați bibliotecarul, înscrieți autorul și titlul în fișa de cerere, și cartea vine la voi, cu siguranță! Vivat! (SV)

• „Flori de toamnă” de Ana Lupan:

S-au împlinit 97 de ani de la nașterea prozatoarei Ana Lupan. Pentru generația precedentă scriitoarea a fost o filă romantică de suflet, o citeau tinerii, dar și cei mai maturi. Era foarte solicitată în biblioteci, în librării cărțile autoarei se procurau imediat. Pentru fanii cărților de valoare, în spiritul toamnei târzii, cartea este tocmai bine de citit, și de gândit asupra propriei dezvoltări personale, provocând spiritul sentimentelor ce se pot trezi citind aceste povestiri și nuvele expresive inspirate din viața cotidiană din trecutul „socialist”. Utilizatorul are tot dreptul să facă diferența sau comparații din viața de-atunci, relativ în prezent. Personajele autoarei poartă amprenta individualității, a unei trăiri intense! Pare că inspirația nu este altceva decât o stare de muncă migăloasă, persistentă. Probabil, de aceea Ana Lupan, în continuare, este considerată una din cele mai prolifice scriitoare în literatura basarabeană. Vreau să menționez că sentimentele persistă mereu la oamenii care nu îmbină relațiile umane cu stereotipuri sau ideologie politică, și în secolul trecut, apropos, au existat oamenii simpli la fel ca noi, cu dorința de a iubi, sau cel norocos să iubească…

Din carte: „De câte ori avea un necaz ori o neplăcere, cuprindea cu brațele teiul, stropindu-i tulpina cu lacrimi. Teiul era tânăr, cam de aceeași vârstă cu Ionel, și vecinii spuneau în glumă, că de aceea crește atât de bine că e stropit cu lacrimi”.

„Dacă cineva se oferă să-ți facă un serviciu cât de cât, fii sigură, numaidecât o să-ți ceară un serviciu mai mare. Așa că, să ne bizuim pe propriile forțe, altfel te împotmolești și nu mai știi pe unde să-ți scoți cămașa”.

„ – Ce-i moartea? O formă de trecere a materiei în altă formă. Când o să ne obișnuim cu acest adevăr, o s-o  privim ca pe ceva firesc, fără dureri, fără emoții, cum privim, bunăoară somnul”.

Date biografice: S-a născut la 12 septembrie 1922 în satul Mihuleni, judeţul într-o familie de ţărani. Sora poetului Andrei Lupan. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1950). Cursurile literare superioare de pe lîngă Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1960). Debutează la revista „Scînteia leninistă” cu povestirea „Stejarul” (1953). Prima carte, „Drumul spre sat”, apare în 1955, fiind succedată de volumele: „Flori de toamnă” (1960), „Buruieni de dragoste” (1964), „Valencia” (1982) ş.a. În 1957 editează povestirea de proporţii „Lasă vîntul să mă bată”, inspirată din viaţa învăţătorimii de la sate. Se afirmă cu romanele: „Ţarină fără plugari” (1962), „La cîntatul cocoşilor” (1966), „Regăsirea” (1972), „Neagră-i floarea de cireş” (1977), în care abordează probleme ale satului moldovenesc. Scrie şi povestioare pentru copii. A primit Premiul de Stat al RSSM (1984); ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”. Ana Lupan s-a stins din viață la 23 februarie 1998, la Chișinău.

• „Eclipsa” de Mihail Gh. Cibotaru

Lupta sinelui cu ideologia politică din timpurile nu chiar îndepărtate ne duc la gândul că nu ne-am schimbat în mod deosebit, atunci când stereotipurile îndemnau să le faci toate la ordinile cuiva care considera că procedează tocmai cum spune legea. Tinerii de azi nu cunosc acele amănunte, dar le pot afla din această carte… Ce poate exista mai inuman decât atunci când statul, de fapt, nu e tocmai pornit să te apere? Cum se spune clientul are dreptate întotdeauna, dar cel care îl deservește are legile sale… Nimic nu se schimbă, de aceea și persistă diferența în mentalul moldovenilor și a celor din țările civilizate. Cam această ar fi ideea cărții, autorul evocă sentimentele triste sau fericite dintr-o epocă foarte apropiată timpului nostru care totodată ne îndepărtează tot mai mult de acel trecut… Dar, ce este interesant – e că gândurile sau acțiunile autorului, ne ajută să facem această deosebire pentru a ne deștepta ulterior… Recomand cartea, e tocmai în spiritul toamnei târzii și ne îndeamnă la o luptă de sine, fie să ne conformăm cu ce avem… În același timp să ne apreciem apropiații noștri…

„Mama actualităţii se revarsă, fierbinte, peste secvenţele descriptive. Sigur că o importanţă deosebită într-o astfel de proză o are secţiunea transversală care învederează miezul de foc al realului şi aspectul problematic social. O astfel de manieră narativă e îmbrăţişată de Mihail Gheorghe Cibotaru, autor de proză ce se naşte la intersecţia reportajului literar cu ficţiunea, de unde preeminenţa toposului drumului şi a eroului aruncat în vâltoarea vieţii…” (Acad. Mihai CIMPOI)

Din carte: „Îi dau binețe în moldovenește, el însă îmi răspunde în rusește, cu ton rece, oficial, și eu îmi dau seama că am făcut prima greșeală. Trebuia să mă pricep că unde-unde, da aici, în această instituție, se vorbește într-o singură limbă, în cea oficială, pe care sunt obligați s-o cunoască toți. Cu atât mai mult că mi-i un adevărat chin să comunic în graiul părinților mei. Deși acolo, acasă, adică la Tiumeniul meu, am cărți, am dicționare, am discuri cu muzică de-a noastră, iar când mă întâlnesc cu unii conaționali – vin încolo după câștig – încerc să mă întrețin în moldovenește. Ce-i drept, asta mă costă eforturi ca, până la urmă, să trec la graiul care mi-i mai aproape…”

„Nu, nu doream să devin comunist, prea multe văzusem din cele ce făceau unii dintre ei. Prea multe auzisem acolo, la opreală. Căci am tăiat la pădure cu foști oameni mari.  Și le ascultam cugetările, revoltele, nedumeririle. Înțelegeam că în partid sunt și oameni cinstiți, oameni de treabă, curați la suflet și la faptă. Dar pe parcurs tot mai mult mă convingeam că acestora le vine mai greu decât celorlalți. În definitiv, mi-am făcut o părere poate nu tocmai obiectivă, în schimb sinceră: în partid întră doar carieriștii, cerșetorii de posturi și de privilegii. Niciodată în viață, nici chiar în cele mai complicate situații, nici chiar în cele mai grele clipe, nimeni nu m-a văzut cu mâna întinsă. Din simplu motiv că niciodată n-am întins-o. nu m-am umilit. Am rămas uluit când am văzut că cererea nu mi-i respinsă…”

Date biografice: Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSSMoldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

• „Portocalele verzi” de Vitali Cipileaga

„Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință.”, – consideră autorul romanului. Și tot odată vorbește despre încredibila forță a dragostei dintre om și natură, care descoperă un secret tulburător de familie. Potrivit autorului în rolul personajului principal poate fi oricine. „Ne considerăm stăpânii naturii și al pământului, dar ce putem face când natura decide să se răzbune pe noi?” Rezultă că forța dragostei zdrobește și iartă orice păcat sau secret, și nu neapărat sa-l dezgropi din pământ… pentru a realiza acest fapt. Dar n-ar exista romanul, dacă nu era intriga, iubirea și iertarea în spiritul creator și foarte talentat al scriitorului Vitali Cipileaga.

Din carte:„E o tradiție să împartă, în fiecare an de ziua ei, portocale. Însă de data aceasta e mai mult decât atât. Azi e prima zi dintr-o viață furată generații în urmă și returnată prin sacrificiul suprem adus pe altarul iertării. Azi Natura îi zâmbește și îi dă de înțeles că nu va încălca legământul făcut la nașterea ei. Portocalele s-au copt, iar viața continuă să curgă prin venele timpului mai potentă și mai dulce ca niciodată.”

„Sunt o femeie-copil. Nu-mi dau seama exact când am reușit să trec prin metamorfoza vieții, descoperind pe corpul meu sânii care au crescut târziu și în sufletul meu suficiente frici, încât mă ascund sub plapumă de fiecare dată când zăresc umbre prin cameră. La această vârstă mă găsesc blocată între douaă vise, cu orice preț.”

Date biografice: Vitali Cipileaga este unul dintre cei apreciați bloggeri și autori de carte din Republica Moldova. Este fondatorul site-ului „De vorba cu tine”, o pagină de internet unde sunt publicate articole, fotografii și interviuri motivaționale despre viață de cuplu, familie, hobby-uri, cărți, călătorii, sănătate, istorii de succes, gânduri etc. Prima lui carte, intitulată „De vorba cu Emma” (2015), o carte de reflecții, despre dragoste si viață, precum spun cititorii „pare a fi propria ta poveste de viață”. Cartea „In umbra pașilor tăi” (2016), un roman psihologic despre pierderi, secrete si căutari, a fost premiat la Salonul International de Carte din Chișinau, editia XXI. Este căsătorit și are doi copii.

• „Strada” de Adrian Chivu

Este un roman ce impresionează prin mister, mult umor, sensibilitate discretă și tristețe despre candoarea și cruzimile vârstei, și… lipsă absolută de semne de punctuație. Foarte originală descriere în spiritul strigoilor imaginari, cu o deosebită intrigă, dialoguri amuzante și provocări constante.

Imaginea ne-o proiectăm noi, și despre noi, ne poate determina caracterul și reușită în viață. Și, unele cărți sunt pentru nervii tari! „Strada” e plină de reflecții dominante sau dure în expresii (ne)înțelese pentru unele categorii de vârstă. Povestea are în centru dispariția unei persoane, mister în jurul căreia cineva din prietenii protagonistului creează un scenariu în care ucigașul ar fi chiar ruda mortului. Se brodează o istorie complicată în care intriga polițistă se împletește cu plăsmuiri alimentate de spaimă, superstiții și credință în strigoi. Scenele ce recompun nostalgic copilăria în România anilor -80, cu conflictele dintre grupurile rivale din cartier, cozile interminabile la „alimentara”, schimbul de timbre, filmele „cu bătăi” pe casete video, dar și emoțiile primei iubiri și descoperirea sexualității

Din carte:„…așa că am plecat noi doi la biserica de lângă școală și biserica era închisă și ne-am dus la preot acasă pe partea cealaltă a străzii și am strigat din poartă că avea câine și preotul a ieșit și ne-a întrebat ce vreți copii? Și i-am spus unchiul e strigoi și Mircea l-a întrebat puteți face ceva să-l luați din lumea aia și să-l puneți în lumea judecății de apoi? Și preotul s-a uitat la noi și ne- întrebat de unde știți că e strigoi? Și Mircea i-a spus a vomitat o sută de șerpi veninoși și preotul ne-a întrebat știți Tatăl nostru? Și am spus amândoi da și preotul ne-a spus haideți să-l spunem împreună și o să dispară în cealaltă lume și am spus Tatăl nostru și ne-am închinat și i-am pupat mâna și l-am întrebat și sigur nu mai e?” J

„și m-am uitat la celelalte răspunsuri un lucru normal nu știu deloc fericire despărțire și supărare viața este un fir de ață care se rupe foarte repede un lucru curat un lucru prețios pentru oamenii timpul care trece foarte repede o cale pe care o vom străbate în curând și noi viața este un trandafir care înflorește și apoi se ofilește viața este o lumânare care arzând întruna se transformă în nimic”

Date biografice: Adrian Chivu (n. 1975, București), poet și prozator. Volumele publicate: „Schizosonet” (Brumar, 2005), „Caiet de desen” (Sketchpad, Curtea Veche, 2008), „Ieșire” (Curtea Veche, 2008), Benzi desenate (Cartoon Strips, Curtea Veche, 2009) și „Obraji albastri, pleoape verzi si buze mov” (Curtea Veche, 2010). Romanul său de debut, Sketchpad, a fost tradus în italiană (Aìsara, 2011), în 2008 a fost nominalizat la Premilel Prometheus. În 2009, a primit premiul „Insula Europea” (Italia 2009) și o mențiune specială din partea juriului Premiului Francesco Alziator (Italia, 2011). În mai 2011, Austria Literaris Bank i-a acordat lui Adrian Chivu o bursă la Viena, oferită de Bank Austria Literaris.

• „Să nu mă lași” de Marinela Lungu

O poveste de dragoste cu final trist, ușor de citit, interesant pentru tineri și adolescenți, în special. „O realitate dureroasă, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că dragostea adevărată nu are, în genere, un final”

Despre autoare:„Ce e „Singură cu mine”? Un exerciţiu de scriere? Adică, o compunere şcolară pe o anume temă? Sau o… confesiune sinceră, izvorâtă dintr-o experienţă personală foarte tristă pentru o jună copilă, care abia îşi face intrarea în viaţa mare? Orice-ar fi, cartea se prezintă ca un concentrat ROMAN, cu un stil viguros, cu o structură narativă bine închegată, cu profunzimi psihologice realiste, convingătoare. Pe scurt, e produsul unui talent nativ autentic, care chiar dacă pare incredibil de precoce, bucură enorm, fiind o floare rară în câmpul LITERELOR ROMÂNE DE AZI…”  (Vladimir Beşleagă, scriitor, eseist, jurnalist, traducător din Republica Moldova).

Din carte:„Crezi că avem viitor? – Îl putem construi. Nu vreau totul de-a gata. Nu vreau să fie ușor. Ceea ce e ușor nu e durabil. Vreau să luptăm zi de zi, dacă va fi nevoie, dar să știm că am dobândit totul pe cale cinstită și că suntem învingători. – Vreau să trăiesc pentru noi!.. – Atunci nimic nu poate fi imposibil pentru doi oameni care se iubesc.”

Date biografice: Cu studii la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, tânăra scriitoare basarabeană Marinela Lungu a reușit la doar 19 ani să scrie două romane. Prima ei carte, „Singură cu mine” a lansat-o în anul 2016. „Este o carte despre regăsire și descoperire, despre întoarcerea la sine. Și despre acele stări în care realizezi că e mai bine să fii singură cu tine, decât singură cu cineva”.  Al doilea roman  – „Să nu mă lași”, l-a publicat recent și este mai mult decât un rezultat al creativităţii sale. „Este o realitate dură, un strigăt disperat, o dovadă a faptului că dragostea adevărată nu are un final fericit, pentru că ea nu are, în genere, un final. Pentru a o înţelege pe deplin, fiecare cititor trebuie să o citească și să o trăiască la maxima intensitate”. Publicul meu a fost încântat de apariţia romanului. Să ştiţi că scrisul e o boală pentru cel care scrie și un leac pentru cel care citeste”, recunoaște autoarea.

Recomand cărțile, pot face minuni pentru oricine. Și un top recent cu #poezii inedite:

„E violetă toamna săpată-n memorii”: Recomandare de carte cu poezii. Top 5 carti

– Veniți la BM B. P. Hasdeu, vă așteptăm! Colectia de #carti ”Flori de toamna” spre recomandare pentru utilizatorii cartilor de tipar, de suflet, confort si la indemana! Proza contemporana, romane noi si vechi, ca sa nu dam uitarii clasiici care ne impresioneaza in continuarte si ne dezvolta intelectual! Vivat, la #BibliotecaCentralaBM, o excursie virtuala in lumea realitatii sau imaginare!

❤ Svetlana Vizitiu

Top 5 carti, impresii noi (3)

De multe ori suntem dezamăgiți de oameni și de unele cărți. Ne pare că nu găsim exact ce căutăm, dar o discuție de inimi sau o carte scrisă/citită în timp de pace, liniște sufletească, ne deschide orizonturi noi, ne dezvoltă gândurile și minte clară. Și aceste cărți recomandate de oamenii cu spirit viu, proaspăt ca o primăvară, dacă privim mult mai adânc în interior, – ne propun o adevărată seminificație de iubire omenească. Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori. Și mult depinde de starea de spirit în momentul când citești o carte. Fă-ți timp să te simți bine și pentru a realiza ce-ți propune autorul cărții care dorește să fie în unison cu pasul gândurilor sau speranțelor tale, și de ce nu, atunci când putem simți și noi să fim inspirați în acea clipă de poezia prozelor miraculoase? De ce să cauți întunericul atunci când o carte poate fi acel ”drog” neclintit pentru a realiza un soare, o artă a omeniei în drum spre noi activități și pentru motivațiile tale pozitive?

”Știe Sveta Vizitiu să pună lumea la încercare!- zic unele persoane… Ei cum să alegi doar cinci cărți? Imposibil! Mai ales că pentru fiecare vârstă există lecturi indispensabile. Cu toate acestea voi încerca, dar vă rog să luați în considerație că volumele pe care le voi numi aici sunt doar o mostră a ceea ce consider eu lecturi edificatoare, iar a se limita la doar cinci este la fel precum ți-ai potoli o sete năprasnică cu doar cinci picături de apă. Pe de-asupra, dacă ar fi să scriu aceste rânduri peste câteva zile, cu siguranță acest „Gimme Five” ar arăta altfel! Înainte de a intra în lumea adulților, voi nota doar că fără autori precum Alexandre Dumas, Jules Verne, Arthur Conan-Doyle, Agatha Christie, Georges Simenon ar fi prezumțios să ne ne considerăm cititori avizați. Dar să zicem că am trecut deja fără pierderi mari peste această etapă. Iată, deci un eventual cinci:

Gabriel Garcia Marquez, „Un veac de singurătate” – pentru ca să vă simţiţi mici

Victor Hugo, „Oamenii mării” – pentru stilul mării şi curajul omului

Albert Camus, „Străinul” – pentru a simţi cum te poate arde o rază de soare

Vladimir Beşleagă, „Zbor Frânt” – fiindcă ne explică pe noi nouă

Miguel de Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – fiindcă cineva trebuie să lupte cu morile de vânt!

  Ah, dar am umplut deja un cinci!- Bine, mai avem o mână, de aceea îmi permit să vă dau încă un cinci:

Emil Zola, „Germinal” – pentru ca să nu vă plictisiţi citind manuale de sociologie. „Germinal” e mai bun şi mai complet.

John Steinbeck, „Fructele mâniei” – ca sa înţelegeţi capitalismul

Varlam Şalamov, „Povestiri din Kolîma” – ca să înţelegeţi comunismul

Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou” – ca să înţelegeţi ce e războiul

Muriel Barbery, „Eleganţa ariciului” – pentru ca sa vă odihniţi după toate aceste urgii. Şi pentru că e plăcere pură…

P.S.: De-aţi şti cât de tentat sunt să continui lista!” -(Vitalie Vovc) http://www.vitalie-vovc.com

Vitalie Gutu, Eleonora Rosca, Emilia Plugaru, Vitalie Vovc, Oxana Barbu, Parascovia Ionascu, S. Vizitiu

”Lectura mi-a placut toata viata… Numai am invatat a citi, am inceput cu povestile liu Ion Creanga. apoi luam cartile de la biblioteca si le citeam… Gratie lor am acumulat o experienta bogata de viata, am capatat un vocabular bogat de exprimare, am inceput a aprecia sau a dezaprecia oamenii dupa faptele lor, jucam rolul personajelor din carte si ma intrebam cum as fi actionat eu… Mai apoi, cartile ma alegeau pe mine, alegeam tematica preferata, si daca nu prezenta interes, nu citeam. Am inceput sa procur cartile scriitorilor celebri care au cucerit si alte inimi. Acest fapt m-a ajutat sa ma simt confortabil cu inteligenta mea si sa pot comunica cu oameni diferiti… La universitate am studiat filologia franceza, am citit operele vestitilor scriitori francezi/ R. Rolland, Exupery, Zola, Hugo, Dumas, Merime, Sthendal… Duceam lipsa de timp ca sa mai citesc ca sa citesc operele scriitori rusi, romani, englegi… A recupera acest timp, lucrand deja la scoala, unde aveam posibilitatea sa aleg ce sa citesc, pe cine sa citesc, pe cine sa critic, pe cine sa accept sau sa refuz. ” – Parascovia Ionascu, Profesoara limba franceza, Ignatei, Soldanesti

Preferințele mele sunt: 1.  “Patul lui Procust” – autor: Camil Petrescu. Un roman care este dominat de diverse conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Un roman care te face să realizezi că societatea funcţionează pe anumite regului, iar libera exprimare devine un factor determinant. 2. “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” – autor: Haruki Murakami. O lucrare care citit-o atunci când m-am apucat să alerg şi eu. Datorită tezelor şi gândurilor expuse în această carte am început şi eu să cred cu tărie şi să inving toate greutăţile fizice pe care le întâmpină corpul meu atunci când fac effort în fiecare dimineaţă. O recomand cu mare drag.. 3. “Micul Prinţ” – autor: Antoine de Saint-Exupéry. O lucrare emblematică, valabilă şi utilă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.  Fiind a patra cea mai tradusă carte din lume, “Micul Prinţ” reprezintă o poveste cu adevărat poetică, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Niciodată nu e târziu să (re)citeşti “Micul Prinţ”. Chiar te îndemn să o faci, merită” – Vitalie Gutu, jurnalist, blogger

”Scriitorii mei preferați sunt: Eminescu, Creanga, Alecsandri, Ion Druta și alții. A-și recomanda pentru copii poveștile lui Creanga, in special, ”Amintiri din copilărie”, iar pentru cei maturi nuvelele lui Ion Druta și romanele, și piesele lui, in special, ”Frunze de dor” și ”Păsările tinereții noastre”. Foarte mult mi-au plăcut, le-am citit și recitit chiar le-am recomandat elevilor din școala…”– Eleonora Rosca, pedagog

 ”Lectura e hrana sufletului! ”Cărțile mele preferate sunt:

Camelia Radulean – „Oglinzi”,

Irina Binder -„Fluturi, Insomnii şi Străinul de lîngă mine”,

Corina Bîzdîna-„Acorduri în C’minor”,

Ana Onica-„Suflet pereche”,

Natalia-Mazilu-Miron „Moldova cuibul meu de dor”,

Lidia Vrabie „Frica şi la lumina candelei”

Şi multe alte cărți. Iar cartea ce m-a motivat a fost ”Fluturii” de Irina Binder. Anume puterea ei de a merge mai departe, şi de a ierta. Iar cartile care mai recomand sunt ale autoarelor Natalia-Miron-Mazilu, Corina Bezdîga şi Lidia Vrabie’‘ – Oxana Barbu , scriitoare

”Citesc putin in ultima vreme, ochii ma dau de sminteala. In copilarie, tinerete, inghiteam cartile. Bineinteles ca am inceput cu povestile. Eram foarte emotiva, orice nu as fi citit. lasa urme adanci in suflet. ”TAUNUL”, ”CALARETUL FARA CAP”, ”Insula misterioasa”, ”Vanatorul”, multe, multe calde carti ale copilariei. Apoi am inceput sa-l citesc pe Cehov, Tolstoi, Turghenev, autorii rusi, clasici, sunt si raman unii dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Dar avem si noi, romanii scritori de geniu, pe care ii cunoaste o lume. Cand il citesti pe Eminescu nu poti sa-l compari cu nimeni altcineva. Cartea mea de capatai ramane totusi, Un veac de singuratate, de Gabriel Garcia Marqiues!” Emilia Plugaru, scriitoare

Chiar dacă la început pare că am dat de un perete de neclintit, și subiectul este de neînțeles, mai apoi vom descoperi adevăratele valori… Adevarat? #S_Vizitiu

Citiți cărți, urmăriți în continuare acest blog cu recomandări de carte și înspirați-vă solicitându-le Bibliotecarilor BM de la  Biblioteca Centrala a BM sau în filialele Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeudin Chisinău! Vivat!

❤ Svetlana Vizitiu Impresii

Top 5 carti cu noi impresii (2)

Multe cărți cuprind problemele lumii noastre din mai multe puncte de vedere, și acest lucru este foarte bun, pentru că învățăm și noi să ne privim din interior și să rezolvăm nevoile noastre. Cert, că în prezent oamenii citesc tot mai puțin, ce devine un pericol pentru inteligența și mentalitatea generațiilor. Majoritatea încă nu realizează degradarea lor în urma utilizării permanente ale tehnologiilor informaționale, din care află orice informație fără a înțelege pe deplin sensul sau realitatea, fie nu acceptă logica …  O carte ne învață să gândim, să ne cântărim faptele, în mod normal, trezește emoții pozitive, și în cele din urmă, calmează spiritele pornite ale caracterului. Tehnologiile informaționale nu sunt atât de ”sentimentale” precum cărțile, e drept că sunt accesibile și interesante, doar că ne lipsesc de atenție, ne dezbină, provoacă și trezesc ură, după cum demonstrează statisticile pe rețele de socializare. În SUA și Franța învățămintele școlare deja refuză Internetul pentru elevii lor. S-a stabilit cresterea numărului mare de boli psihice și dependență de mobile la copii și elevi. Ați observat câți dintre noi au nevoie de ochelari? ”TI” deja devin spaima părinților care nu se pot confrunta/înțelege cu proprii lor copii și metodele educației nu mai merg ca înainte pentru copiii lor afectați și accelerați cu căștile la urechi. Un adolescent din zece este interesat de carte, ceilalți preferă tabletele cu aplicații și jocuri internaute. Și ce este mai periculos, în loc de un prieten viu, oamenii preferă roboții, devin singuratici rămânând cu fobiile lor în întuneric… Există o limită oarecare, trebuie să ne gândim și la ceea ce promovăm de fapt…
Iată de ce, recomand cu insistență să revenim la cititul obișnuit al cărții de tipar, în care poți să subliniezi textele și sugestiile preferate, sau să vii la bibliotecă unde poți să-ți faci și prieteni cu aceleași idei sau gânduri. Mai jos urmează Top 5 cărți cu personalități unice prin modul lor de a gândi și a prezenta preferințele sale de carte. Vivat! (SV)

”Dupa cercetarile mele atente din 2018 (sute de nuvele, povestiri si schite de autori de pe toate meleagurile) as putea sa va salvez cu recomandarile mele ceva timp din viata. Avantajul prozei scurte e ca poti afla, fara sa cheltui multi bani si timp, daca merita sau ba sa adormi si sa te trezesti in pat, cu autorul ales. Se intelege ca si in pat e vorba de niste gusturi, asa ca… vedeti si voi.

1. Stefan Zweig, état-ce lui? (contine doua nuvele excelente) Preferata mea este „Un homme qu’on n’oublie pas”. Si cu adevarat, n-am uitat de personaj, nici dupa 6 luni, din luna august, cand o citeam pe plaja. Sunt carti serioase si bune, care te impresioneaza pentru doua-trei zile, apoi se zvantura si-ti dai seama ca poti trai usor fara ele. Zweig pare simplu si accesibil, dar iti cade intr-un coltisor de suflet si ramane acolo. Nuvelele lui sunt patrunzatoare si memorabile. Criteriu dupa care judec despre valoarea unei lucrari.

2. Eric-Emmanuel Schmitt, vecinul meu de cartier, a ridicat premiul Prix Goncourt de la nouvelle, in 2010, pentru culegerea de nuvele „Concerto à la mémoire d’un ange”. Caut sa vad cum scriu si contemporanii mei din Franta si Belgia, privind din marele nostru iarmaroc postmodernist alimentat de mentalitatea post-sovietica. Nimic asemanator cu ceea se scrie in Moldova si in Romania. Un stil clar, concis, liric, limpede, aproape ca la Cehov…

3. Dino Buzzati, Le K. Un deliciu! Mare maestru si psiholog al detaliilor. Povestirea „Pauvre petit garçon!”, o perla literara care-ti ramane in craniu, ca intr-o scoica. Ca s-o scoti de acolo…
4. Daphné du Maurier, La poupée. O culegere de nuvele rare, scrise la numai 21 de ani si foarte apreciate de critica literara britanica de pe vremuri. Tandrete, ironie, luciditate si suspens. Un cocteil greu de obtinut in cateva pagini. Cunoscand (din carti) biografia si naravul lui Cehov, sunt convinsa ca si maestrul, citindu-i opera, i-ar fi sarutat degetelele, unul cate unul, cu mare admiratie. Mai ales pentru nuvela „Tatal Nostru”.

5. Anton Cehov, O drama la vanatoare. Poate ati auzit ca in 1926, romanul Agathei Christie „Asasinarea lui Roger Ackroyd” a starnit mari nemultumiri in lumea literara britanica. Motivul scandalului? Tupeul Agathei de a schimba regula genului romanului politist, adica autorul si-a permis sa faca din narator asasin. Oh My God! S-ar parea ca Agatha a fost prima care a deschis calea, dar nu… Cehov vine cu trucul asta, in Drama la vanatoare, in 1884. Nu iubea aceasta lucrare. Si niciodata nu pomenea de ea, considerand-o un esec.

6. Victor Dumbraveanu, Lectia de amor (unsprezece nuvele de dragoste). Mare mi-a fost mirarea sa-l descopar intr-o antologie de proza scurta, intocmita de Iulian Ciocan (Editura Arc si Stiinta). Credeam ca scria doar pentru copii. Cartea mea preferata in copilarie era „Vornicel la nunta Badei”. O minunatie de lucrare! Sa-l redescopar intr-o carte pentru adulti a fost o provocare.

7. Ion Druta, Casuta de la Rascruce. E vorba, de fapt, de proza memorialistica, foarte aproape de proza scurta. Poate inca nu am citit toata proza scurta din RM (caci nu ma grabesc nicaieri si nici critic literar nu sunt, har cerului), dar nu am gasit inca autori (desi foarte buni) care sa se fi apropiat de maiestria lui Druta de a scrie proza scurta (acum sunt cu gandul la tot ce am citit si rascitit pana la Casuta). „Casuta de la rascruce” va ramane o lucrare inedita, inclusiv prin faptul ca rareori veti gasi in RM (ma tem ca e chiar imposibil) un maestru scriind cu o luciditate uluitoare la 90 de ani. Cartea e superba. Multa dragoste si tradare in ea. Pasaje tandre si dure deopotriva. Extrem de memorabile.
„Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui! (din Poruncile Domnului. Ieșirea, 23,19)”
„Abia în noaptea ceea, în vagonul cela plin de suferințe și duhoare, când nu mai știam cine sunt, de unde vin, și unde mă duc, abia atunci am înțeles porunca cu fierberea iedului. Eu eram ieduțul în oală și, în jurul meu clocotea laptele maicii mele…” (BUCOVINEANA, Ion DRUȚĂ) – Lilia Calancea, scriitoare

Daniela Borodachi, Erica Zucec, Olesea Perean, Andrei Plop, Lilia Calancea, S. Vizitiu

   ”Recomand cărțile ”Zbigniew Brzeziński, Henry Kissinger. ”Marea tabla de sah” de Brzezinski si ”Diplomatia” de Kissinger – din punctul meu de vedere, sunt cele  mai bune carti pe care eu le-am citit vreodata, sunt și cei mai buni analisti, cei care au facut istorie și prin experiența lor in domeniu,

Pe Zbigniew Brzezinski  l-am citit inca la universitate si apoi, am descarcat cartea in formatul mp3. Între timp, eu evoluez si acumulez experienta, ascult cartea (mp3) marea tabla de sah, de fiecare data mi se pare ca o citesc din nou, iar ceea ce a scris atunci s-a confirmat mai tarziu, si este valabil si in prezent! Brzezinski este favoritul meu si cred ca cartile lui ar trebui sa fie pe masa oricarui politician, analist politic sau diplomat!

In februarie 2014 am analizat și am conctatat următoarele:  rusii vor incerca sa preia Crimeea si vor incerca sa faca acelasi lucru care l-au facut si in Transnistria, eram intr-o sala unde mai erau in jur de 40-50 de persoane, inclusiv consilierul pentru securitate al presedintelui Basescu. (imi aduc aminte perfect ziua respectiva, pentru ca era cat pe ce sa fiu dat afara din universitate de consilierul respectiv)

În luna martie dupa ce rusii au preluat Crimeea foarte multi s-au adus aminte de Brzezinski!

“Nu poate fi subliniat indeajuns faptul ca, fara Ucraina, Rusia inceteaza sa fie un imperiu, dar, impreuna cu Ucraina mai intai amagita si, apoi, subordonata, Rusia devine automat un imperiu” (Z. Brzezinski, “Parteneriatul prematur”, in “Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei”, pag. 290) – Andrei Plop, blogger

                  ”Cu plăcere voi recomanda volumele: 1) ”Psiho Cibernetica” de Dr. în medicină Maxwell Maltz – carte despre cum î-ți poți focusa gândirea, sentimentele pentru a remodela comportamentul și în final rezultatele, accesând capacitățile infinite ale imaginației creatoare

2) ”Leadership de aur” de John C. Maxwell – este practic un manual pentru toți cei care vor să trăiască o viață de valoare, totodată ajutându-i și pe alții de fie mai performanți și mai eficienți în viața personală și profesională.

3) ”Alchimistul” de Paulo Coelho – Ador cartea! De fapt, din mulți romancieri, îl prefer și-l recomand anume pe Coelho, pentru că toate romanele conțin o înțelepciune profundă, dar aplicabilă în viața noastră reală. Cine nu este mulțumit de rezultatele actuale și simte că se poate mai mult și mai bine, începeți cu absorbirea Alchimistului – Erica Zucec, candidat independent in Parlamentul 2019

                     ”Cu certitudine, recomand cartea ”Second hand time” de Svetlana Alexeevich. Reprezinta un caleidoscop a experientelor generatiilor la rascruce de regimuri si ere. Era sovietica si cea post sovietica. O opera in stil jurnalistic care prezinta diversitatea experientelor uneori a oamenilor din acceleasi categorii in aceleasi perioade. ”Sapiens” de Yuval Noah Harari, un alt volum de top. O retrospectiva realista a istoriei umanitatii, care demonstreaza ca diversitatea umana este naturala iar diferentele dintre noi sunt conventionale.” –  Olesea Perean, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului Moldova

                     ”Citesc des, încerc să fac asta zilnic, deși nu totdeauna îmi reușește. Dacă ar fi să fac un top al cărților mele preferate, aș începe cu cele pe care, deși le-am citit mulți ani în urmă, le-am memorizat și azi, atât de mult m-au captivat subiectul și personajele cărților. Prima ar fi „Povara bunătății noastre” de Ion Druță. Este cartea mea de căpătâi. Ar mai fi „Frații Jderi” de Mihail Savodeanu, pe care eu am citit-o de câteva ori, „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu și „Cel mai iubit dintre pământeni” scrisă de Marin Preda. Alte cărți de apoi de care mi-am amintit imediat ce am citit întrebarea și pe care le-am citit pe nerăsuflate, și pentru care uneori jertfind inclusiv câteva nopți, sunt: „Drumul către libertate”, de Yeonmi Park, „Spovedanie la Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran, „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee,  „Secretul soțului” de Liane Moriarty. „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, „Vinil” de Igor Guzun. 

Cărțile pentru copii sunt un capitol aparte în cazul meu. Sunt mamă a doi băieți, respectiv aleg cărți care ilustrează, în special, eroii masculini. Cred că Habarnam, eroul lui Nikolai Nosov este capul de listă. Am citit împreună cu băieții mei toate trei volume „Aventurile lui Habarnam”, „Habarnam în Orașul Soarelui” și „Habarnam pe Lună”. Ulterior, am citit împreună despre Tom Sawyer din cartea „Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain, despre Emil Tischbein – „Emil și detectivii” de Erich Kästner, despre Nils din „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” de Selma Lagerlöf, despre Peter din „Povestea omulețului din clasa a IV-a” Judy Blume. Toate aceste cărți au fost citite în copilăria mea, și țin minte că mi-au plăcut enorm. Recent am finisat de citit „Vrăjitorul din Oz” de   L. Frank Baum și imediat am început minunata carte a lui Victor Hugo „Gavroche și Cosette”. Pasiunea pentru lectură s-a transmis și fiului mai mare, care are deja propriile preferințe în materie de lectură. Dacă l-ați întreba pe el ce anume l-a fascinat, va răspunde că – „Harry Potter și Camera Secretelor” de J. K. Rowling, „Benji Franklin puștiul miliardar de Raymond Bean, „Scherlock Holmes” de Arthur Konan Doyle. Lista noastră nu se finisează aici pentru că am planificat pentru 2019 încă mulți alți eroi pe care urmează să îi descoperim.” – Daniela Borodachi, jurnalistă

              Vă Multumesc, prieteni buni! Svetlana Vizitiu Impresii

❤

Bloggerii despre tot ce înseamnă 24 februarie. Al doilea sondaj

  ”Suntem în plină campanie electorală – mai bine zis o „luptă” care se dă NU pentru beneficiul cetăţeanului, ci pentru a ocupa un loc „călduţ” în Parlamentul Republicii Moldova. Asta nu este o noutate. Este un lucru demonstrat în timp, asistând la mai multe procese electorale, care la final sunt încununate cu instalarea unor personaje politice pentru care am dat votul sau nu. Odată ce păşesc pragul forului legiuitor, parcă sunt date uitării şi promisiunile „cu marea şi sarea”, iar noi, cetăţenii, tot acolo rămânem sau în cel mai bun caz ne revoltăm de calitatea actului parlamentar pe reţelele de socializare. Dar despre finalitatea acestor alegeri, din februarie, vom avea ocazia să vorbim ulterior. Acum, aş dori să punctez o teză care mi-a fost sugerată de un coleg şi, totodată, să lansez o dezbatere, ceea ce ţine de implicarea diasporei în politica moldovenească. Şi aici apar mai multe întrebări, care teoretic, rămân fără răspuns, dar care trebuie luate în calcul. Cât de corect este ca un cetăţean care a plecat de ani buni din Republica Moldova, astfel rupându-se de la realităţile politice, economice sau sociale, să se implice în politicul de acasă? În ce măsură acţiunile lui pot deveni viabile în contextul în care politicile statului adoptiv şi mentalitatea comunităţii în care locuieşte 10 sau 20 de ani se pliază la jocul politico-administrativ de la Chişinău? Şi oare diaspora are dreptul moral să candideze la un fotoliu de deputat? Sunt întrebări, poate astăzi, mai mult retorice, dar mâine, dacă analizăm la rece situaţia din Republica Moldova şi ţara străină în care cetăţeanul moldovean deja face „legea”, vom găsi şi răspuns. Iar cu această ocazie, poate vom avea şi un tablou mai clar. Apropos, mai apare o întrebare, cât de pregătit este acel cetăţean din diaspora să părăsească zona de comfort care cu mare greu a clădit-o la sute sau chiar la zeci de km. distanţă de Republica Moldova? La toată această poveste, apare şi a doua faţetă, tot cu semnul întrebării. Doar oare, conaţionalii noştri care sunt în Chişinău, dar „vânează” voturile diasporei pe circumscripţiile stabilte prin lege, cât de „bineveniţi” sunt ca să le reprezinte în viitorul Parlament al Republicii Moldova? Se pare că, pe lângă acele patru buletine de vot care vor fi acordate în ziua scrutinului, ar mai trebui să apară un buletin cu întrebările de mai sus. Poate astfel, vom vedea care este realitatea zilei. Până atunci, nimeni şi nimic nu a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales. Aşa că, toată lumea la vot pe data de 24 februarie...” (Vitalie Gutu, http://moldova9.com/ )

Victoria Boţan, blogger, jurnalistă, https://botanvictoria.wordpress.com/: “Fiecare pas al nostru este o alegere. Chiar și faptul că votăm sau nu determină realitatea în care trăim. Fiecare își are așteptările sale în urma scrutinului parlamentar din 24 februarie, ceea ce îmi doresc este ca atitudinea noastră să fie una pro-activă, să fim cetățeni bine informați, să putem analiza și cântări cu cap toate sursele de informare pe care le avem în preajmă și să nu ne lăsăm manipulați de interesul cuiva. Pentru mine schimbarea în societatea noastră va avea loc atunci când legile vor fi scrise pentru oameni și nu vor rămâne doar pe hârtie. Un simplu exemplu – cât de bine stăm la capitolul respectării drepturilor omului în Republica Moldova? Oare toate grupurile subreprezentate din țara noastră consideră că au acces egal la bunuri sau servicii? Cât de accesibilă este infrastructura noastră pentru părinții cu copii mici în cărucior sau persoanele în etate? Când la studii, muncă sau în transportul public voi vedea mai multe persoane cu dizabilități, voi ști cu siguranță că noua guvernare e mai bună decât cea precedentă. Când fețele oamenilor de pe stradă vor fi mai luminoase, când lumea va înceta masiv să emigreze din țara noastră, vom înțelege că mergem pe calea cea bună. Tu ce alegi?”

Dumitru Alaiba, https://alaiba.wordpress.com/ :”Mă îngrijoarează oamenii buni ce bagă opinii de genul „nimic nu se va schimba până nu vor fi violențe”. Feriți-vă de așa opinii și de oameni care le promovează. Sistemul știe foarte bine cum să răspundă violențelor. Așa câștigă ei, nu noi. Unor idei pur și simplu nu le permiți accesul în capul tău.

Schimbare înseamnă ca acei ce acum ne conduc și pun semnături pe acte oficiale, să ajungă la pușcărie. Simplu. O merită din plin. Pentru că au furat. Pentru că au distrus vieți. Pentru că au crime în spatele lor.

Avem mulți experți ce analizează și constată în loc să ofere soluții. Eu m-am săturat de constatări. Eu cred că, în situația în care suntem, nimeni nu poate face efortul mare, decisiv, dar fiecare putem face măcar CEVA. Cât de puțin. Fiecare din ungherul său să se gândească ce poate face, chiar dacă asta înseamnă un impact minuscul. Să se gândească, după asta să o facă.”

Tudor Cojocariu, https://www.tudorcojocariu.eu/ :”Este foarte important pentru noi, alegătorii, să putem avea cât mai multe răspunsuri la cât mai multe întrebări înainte de a-i înzestra cu puterea votului nostru pe candidați. Una dintre întrebările esențiale, la care ne-am dori cu toții să primim răspuns, se referă la modul în care va arăta coaliția de guvernare după 24 februarie. Nici un sondaj serios de până acum nu a prezentat vreunul dintre concurenții electorali drept capabili să câștige dreptul de a guverna de unul singur. În plus, deputații de până acum s-au manifestat deseori ca niște traseiști banali, chiar dacă nici n-au avut partide-instituții cu care să se identifice. Prin urmare, ar fi interesant să facem un exercițiu prin care să înțelegem unde vrem, de fapt, să ajungem..

Amenințarea instaurării unei grupări trans-partizane de admiratori lacomi ai (unor demnitari) este una reală. Iar dacă le reușește, nimic nu va mai opri să adâncească și mai mult criza în care se află RM, jefuind în continuare resursele statului, destrămând familii și distrugând viețile celor pe care îi vor alunga, la fel cum a alungat-o regimul lui Putin pe doamna care mă întreba ce influență mai are Rusia în RM. De aceea, participarea noastră la alegerile din 24 februarie este vitală pentru societatea moldovenească, pentru rudele, prietenii și oamenii la care ținem și care depind de votul majorității votanților de la parlamentare: proDemocrație sau proAutoritarism”

Vitalie Sprinceană, http://www.spranceana.com/ :”Putem să ne înțelegem că pentru vîrfurile oligarhiei de la guvernare Moldova nu este decît un loc de muncă? 

Nu este nici patrie, nici loc în care ei și-ar construi viitorul pentru sine sau pentru familiile lor, ci doar oficiu de muncă în care se găsesc temporar, atîta timp cît businesul (extragerea rentei, utilizarea monopolurilor) merge. 

Familiile și copii sînt demult în străinătate, atît pentru a fi protejați de razborcile politice locale cît și pentru a-i integra cît mai bine în elitele țărilor cu pricina, unde urmează să trăiască.

Conturile bancare în offshore, firmele înregistrate în paradisuri fiscale – toate astea transportă, zi de zi, ”salariul” obținut în Moldova în locurile de trai ale familiei sau în zone mai sigure pentru bani. Conturile în băncile locale, cînd există, sînt fie cheltuieli de buzunar, fie costuri operaționale (de cumpărarea a loialității diverșilor și diverselor mercenare).

Cetățeniile duble/triple (americană, britanică etc) sînt și pentru evitarea persecuțiilor dar mai ales pentru șansa de a începe o viață nouă cînd se va termina munca…

Casele în Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie sau chiar România nu sînt case de vacanță ci…casele reale ale familiilor lor. Adevărata plăcere a vieții pentru acești inși se întîmplă la Londra (unde se învîrt în cercurile altor semeni), in Franța, pe Coasta de Azur.

Moldova e doar locul de muncă…Unde se vine săptămînal cu avionul. Unde e murdar și glod și frig și problematic și neglamuros dar…de unde vine banul.

De aia nu se sfiesc să creeze scheme din care să scoată bani pe care, la rîndul lor, să îi scoată din țară: pentru că ei își văd viitorul în altă parte.”

Primul sondaj al bloggerilor vedeti aici:

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2019/01/26/bloggerii-alegerile-si-societatea-asteptarile-ne-creeaza-realitatea/

Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic: Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi. Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…

Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări… Svetlana Vizitiu Impresii

Pace să fie, sănătate s-avem! Doamne ajută!

❤

Bloggerii: alegerile și societatea. Asteptările ne creează realitatea

Credința alegătorilor într-un țar bun este una din basme. Cum poate un președinte să afecteze, de exemplu, mărimea salariilor și a pensiilor? Nu influențează nici prețurile la gaz sau petrol decât dacă îmbină abilitățile și imputernicirile lui cu apartenența poltică. Ce nu ar trebui să o facă. Un președinte adevărat – este unul pentru întreg popor, și atunci când se ține de principiile politice pentru un partid oarecare, are de pierdut integral acest biet popor, care așteaptă în continuare un rege din povești… Puterile reale vin din alte părți. Acestea dușmănii din culise și politică externă. Reformele, noile legi, lupta împotriva corupției – sunt toate celelalte departamente. Gândiți clar! Atunci când candidatul la alegeri promite mai multe, cu siguranță, el minte. Atunci când oponenții se ceartă unul cu altul la TV etc, înseamnă că niciunul nu va aduce un folos statului. Deci, nu vă deranjați și nu așteptați minuni! Multă teorie doar strică treaba! Priviți faptele așa cum sunt și cine a făcut ceva util pentru oamenii acestui popor supus. Și, mai mult timp oferiți comunicând cu oamenii de la țară, sau din stradă, ei spun adevărul. Și că sunt nevoiți să schimbe un vot pentru cărbuni sau paste, ne deschide ochii pentru cine să nu votăm. Bine ați venit la realitate! Avem multe așteptări, dar cu siguranță, încă zece ani vom admira luptele parlamentarilor unul cu alții, și Moldova va rămâne pustiită, doar cu bătrânii care nu au încotro și se vor conforma cuminți, așteptând cu lacrimi vestile și bănuții de la cei dragi migrați în toate colțurile lumii… (S. Vizitiu)

Să ascultăm ce spun ceilalți bloggeri din Republica Moldova despre societate, atitudine și așteptările noastre de la alegeri, și cum poate influența Internetul mentalitatea:

Diana Ciugureanu, https://dianazlatan.blogspot.com/ :”Scrutinul parlamentar din 24 februarie curent înseamnă multașteptata accedere a forțelor sănătoase, #fără foști, în organul legislativ suprem al celui de-al doilea stat românesc, prin alegerea adevăraților patrioți români – unioniștii, care m-au onorat prin includerea în lista candidaților din partea unui partid din Basarabia. Mișcarea Unionistă m-a înaripat astfel, dublu – ne-a oferit posibilitatea de a vota cu inima, pentru viața în demnitate, prin Reîntregirea Basarabiei cu România-Mamă și surprinzător pentru mine, m-au responsabilizat și pe mine pentru succesul unionismului, al românismului acasă. Deși povara noastră este imensă, istorică, de triumf al adevărului despre identitatea noastră, după marcarea Centenarului de la binecuvântatul moment astral, Marea Unire, consider o sărbătoare, activitatea mea din familia dragă și harnică a tinerilor noștri unioniști. Dacă voi reuși să justific încrederea fraților mei nobili, contribuind la mobilizarea populației tot mai conștiente de importanța Reîntregirii, voi fi împlinită și recunoscătoare Bunului Dumnezeu pentru misiunea comună, realizată cu brio. Sănătate să avem, căci puterea fiind în Unire, le vom avea pe toate celelalte în curând. Doamne, ajută, în deschiderea către lumina blândă a credinței în bine și adevăr!”

Vitalie Vovc, http://www.vitalie-vovc.com/ :”Cum să răspunzi despre „schimbări în societate și așteptările mele după alegeri” în doar 2-3 rânduri ? Și asta fără ca să cazi în clișeu de genul : „vrem oameni integri în Parlament care să aibă grijă de nărod” sau „vrem o viață decentă, democrație și libertate”… Cu toate acestea, anumite așteptări de la scrutin am. În primul rând, eu îmi doresc ca după aceste alegeri să nu ne pomenim cu „antieuropeni” majoritari. Mai trivial și vulgar spus: mi-aș dori ca țara să nu-și schimbe „vectorul”, folosind un clișeu consacrat. Și în al doilea: mi-aș dori ca în următorul Parlament să intre mai mulți unioniști convinși și sinceri, care ar accelera aceste procese unificatoare. Atât. Alte așteptări nu am. 27 de ani de la Independență cred că este un termen suficient de mare şi „experienţa” a durat prea mult. Câte ceva ar fi trebuit să învățăm în această perioadă. Și exemple despre cum s-au descurcat alții de atunci sunt suficiente. Dar am aplicat deja celor 2-3 rânduri un multiplicator prea mare… și consider că am fost suficient de explicit.

Bloggerul Andrei Plop, https://plopandrew.blogspot.com/ :”Este greu să lupţi cu persoanele care dispun  de resurse financiare enorme, care mai şi butonează peste tot unde găsesc un profit”. Inteligenţa şi experienţa de viaţă mă salvează de ”indivizii respectivi”. De nouă ani n-am fost acasă, şi este ”al naibii” de dificil, deja simt o oarecare oboseală. Cel mai tare mă macină că fiind în străinătate în statele UE-NATO, de unde poţi avertiza pe cei de acasă despre toate pericolele şi scenariile posibile care le pasc, prima reactie ce vine de la moldoveni ar fi că ”este imposibil” aşa ceva. Atunci când faptele vorbesc în fine, moldovenii devin indiferenţi sau o fac pe ”neznai”. Cea mai mare problemă în cazul de faţă sunt ruşii care într-adevăr sunt mult mai inteligenţi ca celelalte state vizate la un loc, iar prostia şi incompetenţa plus fenomenele de corupţie îi situează pe moldoveni pe primul loc. Deja toţi au înţeles, chiar şi cei din vest, – ce se întâmplă şi nu reacţionează la doleanţele moldovenilor şi continuă să colaboreze cu partidele oportuniste, cei care le achită sume enorme de bani. Vom pierde în continuare şi cei patru ani din cauza celor din vest, şi pentru că moldovenii nu s-au unit în momentul cel mai potrivit de răscruce. Dar cât de ciudat nu s-ar părea, România este prima Ţară care nu doreşte Unire şi ca Republica Moldova să facă parte ca membru UE-NATO!În Moldova, opoziţia luptă cu celelalte partide, dar trebuie să lupte cu ruşii din ţară care declară că susţin Rusia, să lupte cu cei care se dau drept prieteni, dar fac de asemenea politica adversarilor. Pentru cei din vest, le ia patru ani după fiecare etapă cu alegeri parlamentare, pentru a înţelege ce se întâmplă în Moldova. Se schimbă guvernele şi la noi, şi la ei, şi din nou se repetă aceeaşi istorie, şi are de suferit poporul nostru. Dacă cei din vest au de ales dintre o persoana cu trei studii superioare şi un chelner fie bucătar din Republica Moldova, eu cu siguranţă aleg pe cei fără studii, adică chelnerul. Cei din vest aleg pe cei care pur şi simplu îndeplinesc comenzile şi nu pun întrebări, dar niciodată nu le spun că aceia au greşit. E o şmecherie bună pusă la punct! Căci, atunci când au de afacere cu persoane cu studii superioare, de obicei încep a se simţi rezervaţi şi încearcă prin metode ieftine să-şi demonstreze autoritatea. Nici cel mai tolerant om nu se va enerva în acest caz!  Sper să înţeleagă moldovenii ce fac, şi opţiunea assta să ajungă şi la cei din vest, şi să nu fie prea târziu, pentru că vom avea o guvernare contradictorie speranţelor poporului nostru”

Oxana Barbu, scriitoare:”Datorită bloggerilor din Moldova, puțin cîte puțin societatea noastră devine mai informată ceea ce ține atât în cultură, cît şi-n politică. Iar aşteptările mele de după alegeri sunt ca societatea să devină mult mai conştientă şi mai matură la capitolul gândire. Deoarece, fiecare dintre noi suntem schimbarea, trebuie doar să vrem. Eu sunt şi voi fi Schimbarea. Căci îmi doresc mult o schimbare în societate. Mulțumesc frumos”

Artur Gurau, expert consultant în domeniul comunicării digitale:”Dacă noi o să avem acest discernământ, vom putea alege grâul de neghină, pe de o parte; pe de altă parte, există tot timpul și va exista și pe viitor o competiție de idei și o competiție de atenție și aceste deșertăciuni despre care tu vorbești, îmi pare rău să-ți spun, dar doar se vor amplifica pe viitor. Ce putem să facem noi, este să încurajăm apariția unor voci de alternativă unor oameni noi care să transmită și să promoveze altfel de idei. Până la urmă, asta este ceea ce putem să facem fiecare dintre noi pe Internet. Dacă noi nu suntem de acord cu o anumită idee, poziție, putem să facem un pas în față și să spunem cum vedem noi; dacă noi vedem ce se întâmplă, dar nu facem nimic, nu doar că suntem spectatori și complici, dar pur și simplu contribuim la faptul că aceste deșertăciuni vor fi pe viitor și mai tupeiste și vor domina acest spațiu informațional… Media are nevoie de aliați, există necesitatea de a dezvolta parteneriate cu organizații, cu aceiași influenceri, cu, nu știu… alte media, pentru a combina resursele și a amplifica aceste mesaje…  (sursa RadioEL)

Așteptările tale îți creează realitatea. În general, dacă vrei să realizezi ceva semnificativ în viață, va trebui din start să pui în fața ta obiectivele nerealiste și să-ți subapreciezi aptitudinile de a le pune în aplicare. Și – va funcţiona. În plus, oamenii deja sunt conștienți de faptul că acei lideri care cer de la subordonaţi rezultate ireale, ca urmare, vor obţine un impact mai mare din partea echipei decât a celor care au cerut doar „Obiective reale”. Dacă eşti imperfect, oamenii te vor iubi mai mult. Valabil pentru autorități, cei pe care alegem la putere, sper să realizeze acest adevăr… Aș fi dorit opiniile mai multor bloggeri în acest articol, sper că va urma, cert că nu toți bloggerii au curajul să-și expună gândurile la acest subiect… (SV)

Doamne ajuta! ❤